Stih : Din straja dimineţii pana în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul

   Biruinţă având Hristoase asupra iadului, pe Cruce Te-ai suit, ca pe cei ce şedeau întru întunericul morţii să-i înviezi împreună cu Tine, Carele eşti întru morţi slobod, Cela ce izvorăşti viață din lumina Ta, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
 
   Astăzi Hristos moartea călcând, precum a zis, a înviat şi bucurie lumii a dăruit. Ca toți strigând cântarea, aşa să zicem : Izvorul vieţii, lumina cea neapropiată, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
 
   De Tine, Doamne, Cela ce eşti în toată zidirea, păcătoşii unde vom fugi ? În cer ? Însuți locuieşti. În iad, ai călcat moartea. Întru adâncurile mării. Acolo este mâna Ta, Stăpâne. La Tine scăpăm, Ție căzând ne rugăm, Cela ce ai înviat din morţi, miluieşte-ne pe noi.
 
 
   Cuvine-se cu adevărat, a te ferici pe tine Născătoare de Dumnezeu, că întru preacuratul tău pântece Făcătorul tuturor intrând, trup S-a făcut, nu schimbând firea, nici cu nălucire arătând iconomia, ci cu trupul cel luat din tine, şi însufleţit cu suflet cuvântător, și carele avea starea întru El, împreunându-Se după Ipostas. Pentru care cu bunăcredinţă, în două firi arătate, deosebire facem. Pe Acela roagă-L cinstită şi Preasfântă, ca să trimită nouă pace şi mare milă.
 

   Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.


 
 
   Dumnezeu, Cel mai presus de ani, precum dedemult S-a făgăduit cu jurământ strămoşului tău, în anii cei de pe urmă a săvârşit, ieşind din pântecele tău cel dumnezeiesc, Curată; că cu adevărat a răsărit din tine Domnul, Cela ce ţine în palmă toate, pe Carele Fecioară Marie, fă-L şi mie milostiv în ceasul judecăţii, a câştiga împărăţia Lui, prin înălţarea faptelor celor bune şi prin omorârea patimilor.
 
    Stih : Ascultă Fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta, şi uită pe poporul tău şi casa părintelui tău.
 
   Isaia prin curăţia minţii de departe a proorocit pentru tine Fecioară, că vei să naşti pe Ziditorul a toată făptura, o, Cinstită întrutot Curată ! Că tu una te-ai arătat în veci cu totul fără prihană. Pentru aceasta mă rog ţie, sufletul meu cel întinat curățește-l și dumnezeieștii străluciri şi privirii Fiului tău şi stării Lui celei dea-dreapta părtaș mă arată, când va şedea precum este scris, ca să judece toată lumea.
 
    Stih : Feţei tale se vor ruga bogaţii poporului.
 
   Stricare a morţii, prin naşterea ta s-a arătat, că tu Curată eşti lăcaș al vieţii celei nestricăcioase. Pentru aceea mă rog ție, înviază-mă pe mine, cela ce zac în groapa iadului patimilor mele, Fecioară, şi la veselie şi la viață, şi la fericita răsplătire mă povățuieşte, şi bucuriei celei nepieritoare şi dumnezeieşti mă învredniceşte, unde este desfătarea cea deapururea veșnică, unde este lumina cea neînserată.
 
 
   Veniţi toate neamurile, să lăudăm în glas de bucurie pe Preasfânta Fecioară, şi de Dumnezeu Născătoarea, lămuritoarea firii omeneşti, cămara a nespuselor minuni, că întru aceasta s-au lucrat lucruri noi, Cel fără de început Se începe, Cuvântul, Se îngroaşă, Dumnezeu om Se face, ca pe om să-l facă Dumnezeu, nu prin schimbarea firilor, ci prin împreunarea cea după Ipostas. Pentru că unul este în două firi desăvârşit fără despărţire cunoscându-Se şi voitor şi lucrător după amândouă fiinţele același, încredinţând adevărul iconomiei celei mântuitoare, Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce dă curăţire lumii, pace şi mare milă.

 
    Stih : Scoate din temniţă sufletul meu ca să laude numele Tău.
 
   Biruinţă având Hristoase asupra iadului, pe Cruce Te-ai suit, ca pe cei ce şedeau întru întunericul morţii să-i înviezi împreună cu Tine, Carele eşti întru morţi slobod, Cela ce izvorăşti viață din lumina Ta, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
 
    Stih : Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.
 
   Astăzi Hristos moartea călcând, precum a zis, a înviat şi bucurie lumii a dăruit. Ca toți strigând cântarea, aşa să zicem : Izvorul vieţii, lumina cea neapropiată, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
 
    Stih : Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu.
 
   De Tine, Doamne, Cela ce eşti în toată zidirea, păcătoşii unde vom fugi ? În cer ? Însuți locuieşti. În iad, ai călcat moartea. Întru adâncurile mării. Acolo este mâna Ta, Stăpâne. La Tine scăpăm, Ție căzând ne rugăm, Cela ce ai înviat din morţi, miluieşte-ne pe noi.
 
 
    Stih : Fie urechile Tale luând aminte la glasul rugăciunii mele.
 
   În Crucea Ta, Hristoase, ne lăudăm și Învierea Ta o cântăm şi o mărim că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
 
    Stih : De Te vei uita la fărădelegi Doamne, Doamne, cine va suferi, că la Tine este milostivirea.
 
   Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că Crucea răbdând, cu moartea pe moarte a pierdut.
 
    Stih : Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău; nădăjduit-a sufletul meu în Domnul.
 
   Mărire puterii Tale, Doamne, că ai surpat pe cela ce avea stăpânia morţii, înnoitu-ne-ai pe noi prin Crucea Ta, dăruindu-ne nouă viață și nestricăciune.
 
    Stih : Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul.
 
   Îngroparea Ta, Doamne, legăturile iadului zdrobindu-le, le-a rupt, Învierea cea din morți, lumea a luminat, Doamne mărire Ție.
 
 
   Cine nu te va ferici Preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta ? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl; Fiul, Unul-Născut, Același din tine cea curată a ieşit, negrăit întrupându-Se, din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-Se pentru noi. Nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi fără de amestecare fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L, Curată, cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.
 
 
   Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.
 
    Stih : Domnul a împărăţit, întru podoaba S-a îmbrăcat, îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins.
 
   Porțile cele de aramă zdrobindu-le, și încuietorile iadului sfărâmându-le, ca un Dumnezeu Atotputernic, neamul omenesc cel căzut l-ai înviat. Pentru aceasta şi noi cu un glas strigăm : Cela ce ai înviat din morţi, Doamne, mărire Ție.
 
    Stih : Pentru că, a întărit lumea care nu se va clăti.
 
   Din stricăciunea cea dedemult vrând Hristos să ne îndrepteze pe noi, pe Cruce S-a pironit, şi în groapă S-a pus. Pe Carele mironosiţele femei cu lacrimi căutându-L, plângând au grăit : Vai nouă Mântuitorul tuturor, cum ai primit a Te sălășlui în groapă ? Şi sălăşluindu-Te voind, cum Te-ai furat ? Cum Te-ai mutat ? Şi care loc a ascuns trupul Tău cel de viață purtător ? Ci Stăpâne, precum Te-ai făgăduit nouă arată-Te, și potoleşte de la noi tânguirea cea cu lacrimi. Iar plângând ele, îngerul către dânsele a strigat : De plângere părăsindu-vă, spuneţi Apostolilor, că a înviat Domnul, dăruind lumii curăţire și mare milă.
 
    Stih : Casei Tale se cuvine, sfinţenie Doamne întru lungime de zile.
 
   Răstignindu-Te precum ai voit Hristoase și moartea cu îngroparea Ta prădând, a treia zi ai înviat ca un Dumnezeu întru mărire , dăruind lumii viață fără de sfârşit, și mare milă.
 
 
   Făcătorul şi Izbăvitorul meu, Preacurată, Hristos Domnul din pântecele tău ieșind, întru mine îmbrăcându-Se, din blestemul cel dintâi pe Adam l-a slobozit. Pentru aceasta ție Preacurată, ca Maicii lui Dumnezeu și Fecioarei cu adevărat, strigăm fără tăcere ca îngerul, bucură-te. Bucură-te Stăpână, folositoarea şi acoperământul şi mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Puterile îngereşti la mormântul Tău, şi străjerii au amorţit și sta Maria la mormânt, căutând preacurat trupul Tău. Prădat-ai iadul, nefiind ispitit de dânsul. Întâmpinat-ai pe Fecioara, dăruind viață, Cela ce ai înviat din morţi, Doamne, mărire Ție.
 
 
   Cela ce pe cea binecuvântată o ai numit Maică a Ta, venit-ai la patimă prin sfatul cel de voie, strălucind pe Cruce, vrând să cauţi pe Adam, grăind îngerilor : Bucuraţi-vă împreună cu mine, că s-a aflat drahma cea pierdută. Cela ce toate cu înţelepciune le-ai rânduit, mărire Ție.

 
 
   Mormântul deschis fiind, şi iadul tânguindu-se, Maria a strigat către Apostolii cei ascunși : Ieşiţi lucrătorii viei, propovăduiţi cuvântul Învierii, înviat-a Domnul, dând lumii mare milă.
 
 
   Doamne stătut-a înaintea mormântului Tău, Maria Magdalena, şi a plâns strigând, şi grădinar pe Tine socotindu-Te a zis : Unde ai ascuns viaţa cea veșnică ? Unde ai pus pe Cel de pe scaunul Heruvimilor ? Că cei ce-L străjuiau pe El, de frică au amorţit; sau pe Domnul meu daţi-L mie, sau cu mine strigaţi : Cela ce ai fost întru morţi, şi pe morţi i-ai înviat, mărire Ție.
 
 
   Mai-nainte a spus Ghedeon zămislirea, și a tâlcuit David nașterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că S-a pogorât ca ploaia pe lână Cuvântul în pântecele tău, şi ai odrăslit fără de sămânţă pământule sfinte, pe Mântuitorul lumii, pe Hristos Dumnezeul nostru, ceea ce ești plină de daruri.
 
 
   Viaţa în mormânt a zăcut, şi pecetea pe piatră s-a pus, ca pe un împărat adormit ostașii au străjuit pe Hristos, şi pe vrăjmaşii Săi cu nevederea bătându-i, a înviat Domnul.
 
 
   Mai-nainte a însemnat Iona mormântul Tău, şi a tâlcuit Simeon scularea cea dumnezeiască, nemuritorule Doamne. Că Te-ai pogorât ca un mort în groapă, Cela ce ai stricat porţile iadului, dar ai înviat fără stricăciune ca un Stăpân spre mântuirea lumii, Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai luminat pe cei dintru întuneric.
 
 
   De Dumnezeu Născătoare, Fecioară, roagă pe Fiul tău, pe Cela ce S-a pironit de voie pe Cruce, şi a înviat din morţi, pe Hristos Dumnezeul nostru, să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Cu moartea Ta cea de voie şi de viață făcătoare, Hristoase, porţile iadului sfărâmându-le ca un Dumnezeu, ne-ai deschis nouă raiul cel dedemult, și înviind din morţi, ai izbăvit din stricăciune viaţa noastră.
 
 
 
   La cer ochii mei ridic către Tine, Cuvântule, milostiveşte-Te spre mine, ca să viez Ție.
 
   Miluieşte-ne pe noi defăimaţii, întocmindu-ne vase de bună treabă Ție, Cuvântule.
 
 
   Prin Sfântul Duh este pricina cea atotmântuitoare, de suflă spre cineva acesta după vrednicie, curând îl ridică din cele de pe pământ, îl întraripează îl crește, și sus îl aşează.
 
 
   De n-ar fi, că Domnul era întru noi, nimeni din noi n-ar fi putut a suferi luptarea vrăjmaşului, că cei ce biruiesc, de aici se înalță.
 
   Cu dinţii lor să nu se apuce sufletul meu ca o pasăre, Cuvântule, vai mie ! Cum mă voi izbăvi de vrăjmaşi ? Iubitor de păcate fiind. 
 
 
   Prin Duhul Sfânt este îndumnezeirea tuturor, buna voire, înţelegerea, pacea şi binecuvântarea; că întocmai lucrător este cu Tatăl, şi cu Cuvântul.
 
 
   Cei ce se nădăjduiesc spre Domnul, vrăjmaşilor sunt înfricoșați, și tuturor minunaţi că sus privesc.
 
   Întru fărădelegi mâinile sale, ceata drepţilor, ajutător avându-te Mântuitorule, nu-şi tinde.
 
 
   Prin Sfântul Duh este stăpânia peste toţi, Căruia se închină oștile cele de sus, cu toată suflarea celor de jos.
 
 
    Toată suflarea..., Evanghelia, învierii,       Evangheliile Învierii      Învierea lui Hristos văzând... Psalmul 50.
 
 
   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.
 
   Bunule Iisuse, întinzându-Ți palmele pe Cruce, toate le-ai umplut de bunăvoinţă a Tatălui. Pentru aceasta cântare de biruinţă Ție toți cântăm.
 
   Cu frică ca o roabă moartea poruncindu-i-se, s-a apropiat către Tine Stăpânul vieţii, prin care ne dai nouă viață fără sfârşit şi înviere.
 
 
   Primind pe Ziditorul tău, precum însuşi a voit, întrupat fără sămânţă, din pântecele tău, Curată, mai presus de minte, zidirilor cu adevărat te-ai arătat Stăpână.
 
 
   Înaintea divanului lui Pilat, ca un judecat de judecata cea fărădelege, voind, a stătut Judecătorul şi de mâna nedreptăţii peste obraz S-a lovit Dumnezeu, de Carele se cutremură pământul și cele cereşti.
 
   Întinsu-Ți-ai palmele Tale cele dumnezeieşti Mântuitorule pe preacurata și de viață făcătoare Crucea Ta, și ai adunat neamurile spre cunoştinţa Ta Stăpâne, cele ce se închină Doamne măritei Tale răstigniri.
 
   Stătut-a cea prea fără prihană lângă Crucea Ta, Mântuitorule, slobozind izvoare de lacrimi şi picăturile de sânge cele din coasta Ta căzând Hristoase, a mărit milostivirea Ta cea neasemănată.
 
 
   Împărtăşindu-se Eva mâncării din pom, celei cu neascultare, au adus blestem, ci pe acesta l-ai dezlegat Curată, născând pe Hristos începătura binecuvântării.
 
   Ceea ce pe mărgăritarul Hristos din fulgerul cel dumnezeiesc L-ai născut, negura patimilor mele, şi tulburarea greșalelor risipeşte-o, Curată, cu lumina strălucirii tale.
 
   Pe aşteptarea neamurilor mai-nainte o a văzut Iacob prin taină cu ochii minţii, pe Dumnezeu, Cel întrupat din tine, Carele ne izbăveşte pe noi cu mijlocirea ta.
 
   Lipsind domnii din sămânţa Iudei, Preacurată, Fiul tău şi Dumnezeu ieşind povăţuitor, peste marginile pământului, acum cu adevărat a împărăţit.
 
 
 
   Nu este sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
   Pe Dumnezeu răstignit cu trupul văzându-L zidirea, se topea de frică, ci cu palma cea cuprinzătoare, a Celui ce S-a răstignit pentru noi, tare s-a ţinut.
 
   Moartea de moarte stricându-se zace ticăloasa fără suflare, că nesuferind lovirea cea dumnezeiască a vieţii, s-a omorât cel tare, şi s-a dăruit tuturor Învierea.
 
 
   Minunea dumnezeieștii naşterii tale, Curată, covârşeşte toată rânduiala firii, că pe Dumnezeu mai presus de fire L-ai zămislit în pântece, şi născându-L ai rămas pururea fecioară.
 
 
 
   În mormânt fiind până a treia zi, ai înviat cu scularea cea de viață făcătoare pe cei omorâţi mai-nainte, și din osândă dezlegându-se, cu bucurie s-au veselit, strigând : Iată izbăvirea ai venit Doamne.
 
   Mărire sculării Tale, Mântuitorul nostru, că pe noi din iad și din stricăciunea morţii ne-ai izbăvit, ca un Atotputernic, şi cântând, zicem : Nu este sfânt afară de Tine, Doamne, Iubitorule de oameni.
 
 
   Tu pe Cela ce L-ai născut din tine, dacă L-ai văzut rănit cu suliţa, te-ai rănit la inimă Preasfântă cu totul fără prihană, şi spăimântându-te ai zis : Ce Ți-a dat Ție, Fiule poporul cel fărădelege.
 
 
 
   Trupul meu cel stricăcios şi muritor, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, din pântecele tău negrăit luându-l Cel bun, și nestricat făcându-l, în veci cu Sine l-a împreunat.
 
   Pe Dumnezeu întrupat din tine văzându-L, Fecioară, s-au spăimântat cu frică cetele îngereşti, şi ca pe o Maică a lui Dumnezeu cu cântări fără tăcere te cinstesc.
 
   Spăimânta-tu-s-a Proorocul Daniil, văzându-te pe tine munte gândit, din carele S-a tăiat Piatra fără de mâini, și capiştile dracilor, Maica lui Dumnezeu, cu tărie le-a zdrobit.
 
   Nu poate cuvântul omenesc, nici limba să te laude Fecioară după vrednicie, că din tine, Preacurată, fără sămânţă, Dătătorul de viaţă, Hristos, a Se întrupa a binevoit.
 
 
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiasca cuviinţă cântă strigând; din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
   Înflorit-a pomul vieţii celei adevărate Hristoase, că Crucea s-a înfipt, şi adăpându-se cu sângele şi cu apa, din coasta Ta cea nestricăcioasă, viață nouă ne-a odrăslit.
 
   De acum şarpele nu-mi va mai pune înainte Dumnezeire cu minciună, că Hristos îndumnezeitorul firii omeneşti, acum mi-a deschis mie neapărat cărarea vieţii.
 
 
   Cu adevărat nespuse şi necuprinse sunt tainele naşterii tale celei cu dumnezeiască cuviinţă, celor ce sunt pe pământ, şi în cer, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.
 
 
 
   Cinstită Crucea Ta o cinstim, și cuiele Hristoase, și sfânta suliţă, împreună cu trestia, cununa cea din spini, prin care din stricăciunea iadului ne-am izbăvit.
 
   Mormântul, Mântuitorule, Te-a primit pe Tine, Cel ce Te-ai arătat mort de voie pentru noi. Dar nicicum n-a putut să Te ţină, Cuvântule, căci ca un Dumnezeu ai înviat, mântuind neamul nostru.
 
 
   De Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară, ceea ce ai născut oamenilor pe Mântuitorul Hristos, izbăveşte-ne de primejdii şi de munci, pe noi care alergăm cu credinţă la dumnezeiescul tău acoperământ.
 
 
 
   Te lăudăm Preacurată pe tine cea cu totul fără prihană, noi cei ce ne-am mântuit prin tine, și cu bunăcredinţă cântând strigăm : Bine eşti cuvântată pururea Fecioară, care pe Dumnezeu L-ai născut.
 
   Lumina cea neapusă o ai născut, preafericită Fecioară, care luminează prin trup celor ce sunt întru întunericul vieţii, și celor ce te laudă pe tine pururea Fecioară, bucurie ne-ai izvorât.
 
   Darul a înflorit, legea a încetat prin tine, Preasfântă, că tu, Curată, pururea Fecioară ai născut pe Domnul, Care ne dă nouă iertare.
 
   Mort m-a arătat gustarea din pom, iar lemnul vieţii arătându-se din tine, Preacurată, m-a înviat, și dulceţii raiului moştenitor m-a aşezat.
 
 
 
   Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog, luminează-le, ca să Te vadă Cuvântule a lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, Carele chemi din negura greşalelor.
 
   Datu-mi-au mie loc Heruvimii acum, şi sabia cea de foc Stăpâne dă înapoi, văzându-Te Cuvântule al lui Dumnezeu pe Tine adevăratul Dumnezeu făcând cale tâlharului în rai.
 
   De acum nu mă voi mai teme, Stăpâne Hristoase, de întoarcerea în pământ, că Tu cu învierea Ta pentru milostivirea cea multă, pe mine cel uitat m-ai ridicat de la pământ la înălţimea nestricăciunii.
 
 
   Pe cei ce te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu din suflet Stăpâna lumii cea bună, mântuieşte-i, că pe tine folositoare nebiruită te-am agonisit, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu adevărat.
 
 
   Cu mâncarea din pom în Eden amăgindu-se începătorul neamului, întru stricăciune s-a alunecat, neascultând, Doamne, porunca Ta, Preabunule. Ci pe acesta prin Cruce iarăși l-ai ridicat la frumuseţea cea dintâi, ascultător Tatălui, Mântuitorule făcându-Te.
 
   Cu moartea Ta, Bunule, s-a pierdut puterea morţii, şi izvorul vieţii nouă ne-a izvorât, și nemurirea s-a dăruit. Pentru aceasta îngropării Tale și învierii cu credinţă ne închinăm, prin care ca un Dumnezeu lumea toată o ai luminat.
 
 
   Cela ce locuieşte în cer, şi Făcătorul tuturor Domnul în pântecele tău, ceea ce ești cu totul fără prihană, S-a sălăşluit negrăit, mărindu-te pe tine cea mai înaltă decât cerurile, şi mai sfântă decât cetele cele fără de materie. Pentru aceasta acum cei de pe pământ pe tine te fericim.
 
 
 
   Cu curăţia strălucind luminat, dumnezeiesc lăcaş al Stăpânului te-ai făcut Prealăudată, că tu una te-ai arătat Maică a lui Dumnezeu, în braţe ca pe un prunc pe Acesta purtându-L.
 
   Purtând frumuseţea cea înţelegătoare, a sufletului tău celui prea-înfrumusețat, Mireasă lui Dumnezeu te-ai făcut, pecetluită fiind cu fecioria, Curată, şi cu lumina curăției lumea ai luminat.
 
   Să se tânguiască, adunarea celor rău credincioşi, a celor ce nu te mărturisesc aievea pe tine Maică a lui Dumnezeu, Curată. Că tu te-ai arătat nouă ușă a luminii celei dumnezeiești, negura greşalelor risipindu-o.
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viața mea mult-Milostive.
 
   Răstignindu-Te, Stăpâne, cu piroanele adică blestemul cel asupra noastră l-ai pierdut; iar cu suliţa împungându-Te în coastă, zapisul lui Adam rupându-l, lumea ai slobozit.
 
   Adam prin înşelăciune împiedicându-se, jos s-a pogorât în prăpastia iadului. Ci Cela ce eşti din fire Dumnezeu și milostiv, Te-ai pogorât spre căutare, şi pe umeri purtându-l, împreună l-ai înviat.
 
 
   Preacurată Stăpână, care ai născut oamenilor pe Domnul îndreptătorul, potoleşte tulburarea patimilor mele, cea nestătătoare şi cumplită, şi dă linişte inimii mele.
 
 
 
   Ucigătoare de Hristos și omorâtoare de prooroci, a odrăslit mulţimea evreilor, că precum pe prooroci dedemult, care erau raze de taină ale adevărului, a-i ucide nu s-au temut, așa şi acum pe Domnul, pe Carele L-au propovăduit aceia atunci, de pizmă împungându-se L-au ucis, iar nouă s-a făcut viață omorârea Lui.
 
   Cuprins ai fost, dar nu Te-ai ţinut Mântuitorule în mormânt, că de ai şi gustat de voie moarte, Cuvântule, dar ai înviat ca un Dumnezeu nemuritor, împreună sculând pe legaţii cei din iad, și bucurie femeilor în locul întristării celei dedemult schimbându-le.
 
 
   Necinstit şi lipsit s-a arătat chipul trupului Tău mai vârtos decât oamenii, în vremea patimii, că după Fiinţa Dumnezeirii frumos cu podoaba S-a arătat lui David. Ci cu toiagul împărăţiei Tale sfărâmând tăria vrăjmașilor, zis-a cea Curată, o Fiul meu și Dumnezeule scoală-Te din groapă.
 
 
 
   Marele între prooroci Moise mai-nainte te-a scris pe tine chivot și masă și sfeşnic și năstrapă, cu închipuire însemnând întruparea cea dintru tine a Celui Preaînalt, Maică Fecioară.
 
   Omorâtu-s-a moartea, o Stăpână, întâmpinându-se cu Rodul tău, şi stricăciunea s-a surpat, ceea ce este osândirea lui Adam. Că Viața ai născut, Care izbăvește din stricăciune pe cei ce te laudă pe tine.
 
   Legea a slăbit, umbra a trecut, darul cel mai presus de minte şi de cuget arătându-Se mie, Fecioară, al naşterii celei din tine a lui Dumnezeu și Mântuitorului, ceea ce eşti mult lăudată.
 
 
 
   Cu palma cea începătoare de viață pe cei morţi din văile cele întunecoase, Dătătorul de viață înviindu-i pe toţi Hristos Dumnezeu, înviere a dăruit frământăturii omeneşti; că este Mântuitorul tuturor, Învierea și viața și Dumnezeu a toate.
 
 
   Crucea şi îngroparea Ta, Dătătorule de viață o lăudăm credincioşii, și ne închinăm, că iadul ai legat nemuritorule, ca un Dumnezeu atotputernic, și morţii împreună i-ai înviat, și porţile iadului le-ai sfărâmat şi puterea morţii ai surpat, ca un Dumnezeu. Pentru aceasta pământenii cu dragoste Te mărim pe Tine, Cela ce ai înviat, şi ai surpat puterea vrăjmaşului celui atotpierzător, și pe toţi i-ai înviat, pe cei ce au crezut întru Tine şi lumea o ai izbăvit de săgeţile şarpelui, și ca Cel unul puternic, de înşelăciunea vrăjmaşului ne-ai izbăvit pe noi. Pentru aceasta lăudăm cu bunăcredință învierea Ta, prin care ne-ai mântuit pe noi, ca un Dumnezeu a toate.
 
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Tânguindu-se pentru patima Ta soarele, în negură s-a îmbrăcat, şi ziua peste tot pământul, Stăpâne, lumina s-a întunecat, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Îmbrăcatu-s-a Hristoase cu pogorârea Ta întru lumină cele dedesubt, iar strămoşul arătându-se plin de veselie, dănţuind a săltat strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Prin tine Maică Fecioară lumină strălucită a răsărit la toată lumea, că pe Ziditorul tuturor, Dumnezeu, tu L-ai născut. Pe Carele roagă-L Preacurată, să ne trimită nouă credincioșilor mare milă.
 
 
   O străin chip ! Cela ce a izbăvit pe Israil din robia lui Faraon, S-a răstignit de voie de dânsul, şi a dezlegat legăturile greşalelor, Căruia cu credinţă cântăm : Izbăvitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
 
   Născând izbăvirea Evei celei dedemult, din blestem ai dezlegat pe Adam, Fecioară Curată. Pentru aceasta cu îngerii pe tine împreună te lăudăm şi strigăm : Izbăvitorule Dumnezeule, bine ești cuvântat.
 
 
 
   Pe cei trei tineri cuptorul, naşterea ta mai-nainte închipuindu-o, nu i-a ars, că Focul cel dumnezeiesc pe tine nearzându-te, S-a sălăşluit întru tine, și pe toți i-a învățat să strige : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Pe tine te fericesc marginile preacurată Maică, precum ai zis mai-nainte, fiind luminate cu strălucirile tale cele purtătoare de lumină, și cu darul cântând strigă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Dinţii cei vătămători i-a înfipt şarpele cel prea viclean în mine, ci pe aceştia i-a zdrobit Fiul tău Maica lui Dumnezeu, și mie tărie mi-a dat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Curățirea firii tu ești, una cea de Dumnezeu fericită, că pe Dumnezeu, Cel ce șade pe umerii Heruvimilor, în braţe purtându-L strigi : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
 
   Din văpaie, cuvioşilor, rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea. Pe Tine, Te preaînălţăm întru toți vecii.
 
   Pe poporul iudeu, cel ucigător de prooroci dedemult, pizma ucigător de Dumnezeu acum l-a făcut, că Te-a spânzurat pe Tine pe Cruce, Cuvântule al lui Dumnezeu, pe Carele Te preaînălțăm întru toți vecii.
 
   Crugurile cereşti nu le-ai părăsit, şi în iad pogorându-Te, pe tot omul, cel ce zăcea în gunoi, împreună l-ai sculat Hristoase, pe cela ce Te preaînalță întru toți vecii.
 
 
   Din lumină, pe Dătătorul de lumină, Cuvântul, L-ai zămislit, şi născându-L pe Acesta negrăit te-ai preamărit; că Duhul cel dumnezeiesc întru tine Fecioară S-a sălăşluit. Pentru aceasta te lăudăm întru toți vecii.
 
 
   Spăimânta-tu-s-a tot auzul, cum Cel Preaînalt de voie a venit pe pământ, ca pe tăria iadului să o surpe, prin Cruce şi prin îngropare, şi pe toţi să-i ridice a striga : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Încetat-a tirania iadului, și împărăţia de nimica s-a făcut de acum înainte, că pe Cruce pe pământ pironindu-Se, Dumnezeu, Cel ce este peste toate, puterea acestuia o a stricat; pe Carele tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.
 
   O nespusă iubirea Ta de oameni, Hristoase, şi negrăitele bunătăţi, că pe mine văzându-mă pierind în temniţa iadului, patimi răbdând, m-ai izbăvit. Pentru aceasta Te binecuvântăm pe Tine, Stăpânul tuturor, şi Te preaînălțăm întru toți vecii.
 
 
 
   Cu veșmânt poleit ca pe o împărăteasă, Fiul tău luminându-te cu raza Duhului, dea-dreapta Sa te-a pus, Preacurată, pe Carele Îl preaînălţăm întru toți vecii.
 
   Cela ce a înfiinţat lumea numai cu voia, din preacurat pântecele tău trup Și-a luat, vrând pe acesta iarăşi a-l zidi, pe Carele Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Lăcaş dumnezeiesc al împreunării Cuvântului cu mine omul te-ai făcut, Preacurată, strălucind luminat cu lumina fecioriei, pentru aceasta te lăudăm întru toți vecii.
 
   Sfeșnicul cel cu strălucire de aur, mai-nainte te-a închipuit, pe tine ceea ce ai primit negrăit Lumina cea neapropiată, Care cu cunoştinţa Sa luminează toate. Pentru aceasta te lăudăm Curată în veci.
 
 
 
   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Carele nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Carele mărindu-L cu oștile cereşti, pe tine te fericim.
 
   Patimilor neîmpărtăşit ai rămas Tu, Cuvântule al lui Dumnezeu, cu trupul împreunându-Te cu patimile, dar pe om l-ai dezlegat din patimi, patimilor făcându-Te patimă, Mântuitorul nostru, că Însuți ești fără de patimă și atotputernic.
 
   Stricăciunea morţii primind, de stricăciune Ți-ai păzit trupul Tău negustat, iar sufletul Tău, cel de viață făcător și dumnezeiesc Stăpâne în iad n-a rămas ci ca din somn sculându-Te, pe noi împreună ne-ai sculat.
 
 
   Pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul cel împreună fără început, toți oamenii cu buze curate adică Îl mărim, iar puterea cea nespusă şi preamărită a Preasfântului Duh o cinstim, că numai însă-Ți eşti atotputernică, Treimea cea nedespărţită.
 
 
   De Te-ai şi pogorât în mormânt ca un mort Dătătorule de viață, dar tăria iadului o ai stricat Hristoase, împreună sculând morţii, pe care îi şi înghiţise, și înviere tuturor ai dat ca un Dumnezeu, celor ce cu credinţă, şi cu dragoste pe Tine Te măresc.
 
   Să se bucure făptura, şi să înflorească ca crinul, că Hristos, S-a sculat din morţi ca un Dumnezeu. Unde-ţi este moarte boldul tău ? Să strigăm : Unde-ţi este iadule biruinţa ta ? Surpatu-te-a în pământ, Cela ce a înălţat cornul nostru ca un milostiv.
     
   Purtat-ai pe Cel ce poartă toate, şi ai ţinut ca pe un prunc pe mâini, pe Cela ce ne-a izbăvit pe noi din mâna luptătorului vrăjmaş, Preacurată Stăpână, şi L-ai văzut pe lemnul Crucii ridicat, pe Cel ce ne-a ridicat pe noi din groapa răutăţii.
 
 
 
   Stea din Iacob strălucind cu razele Dumnezeirii, celor ținuți de întuneric le-a răsărit prin tine acum, Preacurată, Hristos Dumnezeu, Cuvântul cel întrupat; prin Carele luminaţi fiind, cu oştile cereşti pe tine te fericim.
 
   Întărindu-mă cu puterea ta şi cu darul, ție cântare cu osârdie din inimă ţi-am pus înainte. Ci pe aceasta primeşte-o Fecioară curată, răsplătindu-mi cu darul tău cel mult luminat, din vistieriile cele nestricate, ceea ce ești de Dumnezeu fericită.
 
   Război te-ai arătat aievea al Dumnezeirii, întru care haina trupului cuvântul şi-a ţesut, Dumnezeu făcând chipul meu Fecioară, întru carele îmbrăcându-Se, pe toţi i-a mântuit, pe cei ce din cuget curat pe tine te măresc.
 
   Morţilor înviere acum s-a dăruit, prin naşterea ta cea nespusă, şi negrăită, Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Că Viaţa din tine cu trup îmbrăcându-Se, tuturor a strălucit, şi mâhnirea morţii luminat o ai dezlegat.
 
 
     Stih : Ca să facă întru dânşii judecată scrisă slava aceasta este a tuturor cuvioşilor Lui.
 
   Crucea Ta, Doamne, viață şi înviere poporului Tău este, şi spre dânsa nădăjduindu-ne, pe Tine Dumnezeul nostru, Cela ce ai înviat, Te lăudăm, miluiește-ne pe noi.
 
    Stih : Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui.
 
   Îngroparea Ta, Stăpâne, raiul a deschis neamului omenesc, şi din stricăciune izbăvindu-ne, pe Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce ai înviat, Te lăudăm, miluieşte-ne pe noi.
 
    Stih : Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui
 
   Cu Tatăl şi cu Duhul pe Hristos să-L lăudăm, pe Cel ce a înviat din morţi, și către Dânsul să strigăm : Tu eşti viaţa noastră și învierea, miluiește-ne pe noi.
 
    Stih : Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută.
 
   A treia zi ai înviat Hristoase din groapă, precum este scris, şi împreună ai sculat pe strămoșul nostru. Pentru aceasta Te și măreşte neamul omenesc, și laudă Învierea Ta.
 
     Stih : Lăudaţi-l pe El în timpane şi în hore, lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.
 
   Doamne, mare şi înfricoşată este taina învierii Tale, că aşa ai ieşit din mormânt, ca un mire din cămară, cu moartea pe moarte stricând, ca pe Adam să-l slobozeşti. Pentru aceasta în cer îngerii dănţuiesc, şi pe pământ oamenii măresc bună milostivirea Ta, ce s-a făcut spre noi, Iubitorule de oameni.
 
    Stih : Lăudaţi-I pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L pe EI în chimvale de strigare toată suflarea să laude pe Domnul.
 
   O călcătorilor de lege iudei, unde sunt peceţile şi arginții, care ia-ţi dat ostaşilor ? Nu s-a furat vistieria, ci a înviat ca un puternic. Iar voi înşivă v-ați ruşinat, lăpădându-vă de Hristos Domnul măririi Cela ce a pătimit şi S-a îngropat, şi a înviat din morţi, Acestuia să ne închinăm.
 
    Stih : Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu. Înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit.
 
   Mormântul pecetluit fiind, cum vi s-a furat iudeilor, străjeri aşezând şi semne punând ? Uşile fiind încuiate, a ieșit Împăratul ! Sau ca pe un mort puneţi-L de față, sau ca lui Dumnezeu închinaţi-vă cu noi, cântând : Mărire Crucii Tale, Doamne, și învierii Tale.
 
    Stih : Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
 
   La mormântul Tău cel primitor de viață femeile mironosiţe tânguindu-se au ajuns Doamne și miruri purtând, trupul Tău cel preacurat căutau să-L ungă. Dar au aflat înger purtător de lumină pe piatră şezând, şi către dânsele spunând şi grăind : Pentru ce lăcrimaţi de Cel ce a izvorât din coastă viață lumii ? Ce căutaţi ca pe un mort în mormânt pe Cel fără de moarte ? Ci mai vârtos alergând vestiţi ucenicilor Lui bucuria cea a toată lumea a măritei Lui învieri, întru care şi pe noi Mântuitorule luminându-ne, dăruiește-ne curăţire și mare milă.
 

    Mărire… Stihira Evangeliei.      LUMINÂNDELE       Și acum… Prea binecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu…  Doxologia cea mare. Ectenia şi Otpustul.

LA LITURGHIE
 
Fericirile

   Pomeneşte-mă Dumnezeule Mântuitorul meu, când vei veni întru împărăţia Ta, și mă mântuieşte, ca un singur Iubitor de oameni.
 
   Prin lemn pe Adam cel ce s-a amăgit prin lemnul Crucii iarăşi l-ai mântuit, şi pe tâlharul cel ce striga : Pomeneşte-mă Doamne întru împărăţia Ta.
 
   Porţile iadului şi încuietorile zdrobindu-le, Dătătorule de viață, ai înviat pe toţi Mântuitorule, cei ce strigă : Mărire sculării Tale.
 
   Pomeneşte-mă, Cel ce moartea ai prădat cu îngroparea Ta, şi cu învierea Ta toate de bucurie le-ai umplut, ca un milostiv.
 
   Mironosiţele la mormânt venind pe înger strigând au auzit : Hristos a înviat, luminând toate.
 
   Pe Cel ce S-a pironit pe lemnul Crucii, și lumea de înşelăciune o a izbăvit, cu un glas toţi pe Hristos să-L lăudăm.
 
 
   Pe Tatăl şi pe Fiul să-L mărim, şi pe Duhul Sfânt, grăind : Treime Sfântă, mântuieşte sufletele noastre.
 
 
   Ceea ce negrăit în cele de apoi ai zămislit, şi ai născut pe Ziditorul tău, Fecioară, mântuieşte pe cei ce te măresc pe tine.




 
   Cu totul din tinereţe m-am făcut rob dezmierdărilor trupului, și lăcaş patimilor celor ce mă muncesc, și de suflet cu totul negrijindu-mă, am defăimat poruncile Tale, Mântuitorule. Ci Cel ce m-ai zidit, și ştii neputinţa noastră, carele numai Tu singur eşti fără de păcate, dă-mi iertare Milostive, pentru cele ce am greşit din tinereţe, cu ştiinţa și cu neştiința, simţitor şi gânditor, unule prea-Milostive.
 
   Cine mă va izbăvi de moartea ticălosului meu trup, şi-mi va mântui sufletul, nevătămat şi neispitit ? Că petrecând întru desfătări, cu silnicie mă tiraniseşte, şi deapururea se ridică asupra sufletului meu, şi îl necăjeşte, şi slăbind iarăşi vai mie ticălosului, nu pot Mântuitorule a sta împotrivă, către neputinţa acestuia. Ci o Făcătorul meu ! Să nu dai a se birui de ţarină Duhul, pe care l-ai suflat întru mine, precum Însuţi ai binevoit.
 
   Când vei vrea prea-Nemuritorule cu porunca Ta să desparți sufletul meu din legăturile trupului, atunci să-Ți fie milă de mine, și să-mi trimiţi înger blând, cu veselă căutătură căutând, ca să ia şi să mă mântuiască de boierii întunericului, și să mă întărească, ca să călătoresc cu lesnire drept suirea cea din văzduh, şi să ajung neosândit, să mă închin înfricoşatului Tău scaun, Dumnezeule Preabunule.
 
 
   Eu cel osândit pentru desfrânare, cad către Tine, Cel Preamărit mai presus de cuvânt, şi mă rog dintru adâncul inimii vezi necazul sufletului meu, Cela ce ai strălucit mai-nainte de bucurie, vezi-mi rănile inimii propovăduitorule al pocăinţei, şi-mi dăruieşte mântuirea, cu dumnezeiasca Ta rugăciune Mergătorule înainte, rugându-te Domnului.
 
   Cu totul sunt osândit pentru răutate, cu totul sunt cufundat în deznădăjduire, însumi sunt prea-rău şi întunecat, cu totul sunt rănit, cu totul sunt cumplit stricat, de către poftele cele necuvioase, şi cu totul netrebnic, cad la picioarele tale, Fericite, să nu mă lepezi, ci mă mântuieşte Ioane prietene al Domnului, şi înainte Mergătorule.
 
   Izbăveşte sufletul meu din moartea cea amară a păcatului şi a greşalelor, prealăudate Mergătorule înainte, şi mă înviază întru dumnezeieştile fapte ale poruncilor lui Hristos, cu puterea rugăciunilor tale. Conteneşte războaiele cele ce nevăzut se luptă cu mine, povăţuieşte-mă pe căile cele drepte ale odihnei celei veșnice şi mântuitoare, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu.
 
 
 
   Semnul iuţimii este pomenirea le rău, şi mânia este arătarea iuţimii, prin care şi cele necuvioase ocări sar fără de ruşine din ticăloasa gură, care pe cel ce lucrează acestea îl fac vinovat focului gheenei, precum este scris. Drept aceea priveghează suflete, fugi de mânia cea amară, de iuțime, de invidie, și de sudalmă, și de toată pornirea cea plină de putoare, şi strigă Născătoarei de Dumnezeu, Stăpâna mea, mântuieşte-mă.
 
 
 
   Pocăinţă n-am câştigat, încă nici iarăşi lacrimi. Pentru aceasta Te rog Mântuitorule, mai-nainte de sfârşit să mă întorci, și să-mi dai umilinţă, ca să mă izbăvesc din munci.
 
   La înfricoşată venirea Ta, Hristoase, să nu auzim, nu vă ştiu pe voi, că nădejdea toată o am pus spre Tine, Mântuitorule, măcar deșii nu facem poruncile Tale pentru negrija noastră, ci miluiește sufletele noastre, rugămu-ne.
 
   Cei ce au mărturisit pentru Tine, Hristoase, multe munci au răbdat, și cununile cele desăvârșite au luat în ceruri, unde se roagă pentru sufletele noastre.
 
 
   Prefacerea celor scârbiţi, izbăvirea celor neputincioşi fiind Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, mântuieşte cetatea şi poporul, pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi, una folositoarea credincioşilor.
 
 
   Gândesc la ziua cea înfricoșată şi plâng faptele mele întinate, cum voi răspunde nemuritorului Împărat, sau cu ce îndrăzneală voi privi la Judecătorul eu desfrânatul ? Bunule îndurate, Părinte, Fiule Unule-Născut, Duhule Sfinte miluiește-mă.
 
   În valea plângerii, în locul în carele ai rânduit, când vei şedea Milostive să faci judecată dreaptă, să nu vădeşti cele ascunse ale mele, nici să mă ruşinezi înaintea îngerilor, ci Te milostiveşte spre mine Dumnezeule și mă miluiește.
 
 

   Pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel născut mai-nainte de veci din Tatăl fără de mamă, în anii cei mai de pe urmă L-ai născut întrupat, din curatele sângiurile tale, fără de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Pe Carele roagă-L, să ne dăruiască iertare de păcate, mai-nainte de sfârşit.
 
 
   Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân noi păcătoşii, miluiește-ne pe noi.
 
   Doamne miluieşte-ne pe noi, că spre Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
 
 
   Nădejdea lumii cea bună de Dumnezeu Născătoare, Fecioară, a ta una şi înfricoşată folosire cerem, milostiveşte-te asupra poporului celui neajutorat, roagă pe milostivul Dumnezeu, să se izbăvească, sufletele noastre de toată îngrozirea, una binecuvântată.
 
 
 
   Ioane, precum ai arătat căile vieţii popoarelor strigând; îndreptaţi inimile voastre Domnului, mântuieşte şi mult păcătosul meu suflet, adă către umilinţă gândul meu cel împietrit şi cu rugăciunile tale Mergătorule înainte al Mântuitorului, izbăveşte-ne de munca ceea ce va să fie.
 
 
 
   Împotriviri vitejeşti erau la lupte, munci tirăneşti asupra mucenicilor, şi stau cetele celor fără de trupuri, ținând daruri pentru biruinţă, spăimântat-au înţelepţii pe tirani și pe împăraţi, surpat-au pe Veliar cu mărturisirea lui Hristos, Cela ce i-ai întărit, pe ei, Doamne mărire Ție.
 
 
   Multe sunt mulţimile greşalelor mele, Născătoare de Dumnezeu, la tine am scăpat, Curată, mântuire trebuindu-mi, cercetează neputinciosul meu suflet şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeului nostru, să-mi dăruiască iertare de relele cele ce am făcut, ceea ce eşti una binecuvântată.
 
 
   Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire, Acesta este Dumnezeul meu, şi-L voi mări pe El, Dumnezeul Părintelui meu, şi-L voi înălţa pe El, că cu mărire S-a preamărit.
 
   Isuse, Izbăvitorul meu, precum ai izbăvit de multe păcate pe desfrânata, ceea ce oarecând bine s-a pocăit, mă rog Ție și pe mine izbăveşte-mă de nenumăratele mele răutăți, ca un milostiv.
 
   Înotând eu acest noian al vieţii întru deşertăciunea minții, am căzut în multe înecări, dintru care izbăvește-mă, Iisuse, și mă mântuieşte.
 
 
   Pe vitejii nevoitori, pe pierzătorii celui străin, pe cei ce au pătimit cu răbdare şi au luat cunună de biruinţă de la Dumnezeu, cu bucurie să-i mărim.
 
   Ca nişte ritori arătat, cu îndrăzneală grăind Cuvântul lui Dumnezeu, pe ritorii cei cumpliţi i-aţi biruit, şi tot felul de munci cu durere suferind, foarte v-aţi preamărit.
 
 
   Arătatu-te-ai poartă a vieţii, stricând cu naşterea ta, Curată, porţile morţii, arătatu-te-ai pământ ales, prin carele s-a înălţat de pe pământ la ceruri frământătura omenească.
 
 
   Dumnezeiescul înger, naşterea ta mai-nainte o vesteşte părintelui tău, Îngere al lui Dumnezeu, cu carele dimpreună pomeneşte-ne pe noi, ca să aflăm milă în ziua judecăţii, Sfinte Mergătorule înainte.
 
   Mergătorule înainte al lui Hristos, cela ce eşti odraslă frumoasă a pustiei, lenea, ceea ce odrăsleşte întru mine neîncetat, din rădăcină smulgându-o, fă-mă să aduc roduri de pocăinţă.
 
   Pântecele cel sterp pe tine cu preamărire te-a rodit, carele roditoare pe inimile cele mai-nainte neroditoare le-ai arătat. Ci cu credinţă strig ţie Botezătorule, neroditoarele mele gânduri smulge-le.
 
 
   Cu vicleşug neîncetat vrăjmaşul cel viclean mă vânează pe mine; din pândirile aceluia, ceea ce ești cu totul fără prihană, răpeşte-mă și mă îndreptează de Dumnezeu Născătoare, ca să fac voia Stăpânului.
 
 
 
   Întărește Doamne pe piatra poruncilor Tale inima mea cea clătită; că însuţi eşti Sfânt şi Domn.
 
   Cu ochiul Tău cel milostiv caută spre mine, când voi sta înaintea Ta şi mă vei judeca, Unule lesne iertătorule, Doamne.
 
   Pe mine, cel ce suspin dintru adâncul sufletului, primeşte-mă ca pe vameşul, şi-mi dăruiește Mântuitorule pocăinţă, izbăvindu-mă de tot păcatul.
 
 
   Sfinţilor, cu curgerile preasfintelor voastre sângiuri, a încetat sângele cel spurcat, ce se aducea oarecând dracilor jertfă la capiști.
 
   Întru Duhul Cel Preasfânt întărindu-vă sfinţilor, aţi surpat capiştile pierzării, întărind pe toți întru credinţă.
 
 
   Zămislit-ai Preacurată pe Cel ce ţine toată lumea, pentru aceasta mă rog ție, izbăveşte-mă de toată munca, ceea ce m-a cuprins.
 
 
 
   Fericite Mergătorule înainte, dă-mi acum întoarcere, din calea cea rătăcită, şi-mi tinde mâna celui ce totdeauna înot întru luciul celor grele.
 
   Cu lene vieţuiesc şi tăierea se apropie, ci cu rugăciunile tale dă-mi deşteptare, preamărite Mergătorule înainte, ca nu ca un neroditor să fiu trimis în focul cel nestins.
 
   Înfricoşata zi stă lângă uşi, şi cu sarcini cumplite sunt înfăşurat, de care mă uşurează Botezătorule al Domnului, cu curatele tale rugăciuni.
 
 
   Scaun al lui Dumnezeu te-ai arătat de Dumnezeu Născătoare, pe carele cu trupul șezând, pe oamenii cei ce te laudă întru glasuri mulţumitoare, din căderea cea dintâi i-a ridicat.
 
 
 
   Auzit-a Proorocul de venirea Ta, Doamne şi s-a temut, că vrei să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit : Auzit-am auzul Tău și m-am temut, mărire puterii Tale, Doamne.
 
   Dă-mi izvoare de lacrimi mult-Milostive, ca să-mi usuce izvoarele patimilor mele, şi să-mi spele toată tina păcatului, Îndurate, şi să-mi potolească văpaia cea nestinsă a focului gheenei celei veşnice.
 
   Nu încetez a-mi scărpina bubele sufletului meu cu iubirile de dezmierdări, şi însumi eu nesimţitorul nu voiesc ca să-mi vin întru simţire, ce-mi va fi ! Și ce voi face ? Ci Tu, Hristoase îndurate, vindecă-mă și mă mântuieşte.
 
 
   Preamăriţilor mucenici, cu dumnezeiasca povăţuire, înotând luciul cel nestatornic al apelor pierzării şi al viforului răutăţii, la limanul împărăţiei cereşti prin credinţă aţi ajuns.
 
   Luminători ai bunei credinţe, strălucitori ai adevărului, făcându-vă mucenicilor, cu lumina nevoinţelor aţi pierdut întunericul cel cu multă durere al nedumnezeirii, iar cu razele minunilor, negura patimilor o ați risipit.
 
 
   Proorocul dedemult mai-nainte te-a văzut Fecioară cu totul fără prihană, sfeşnic cu şapte făclii, purtând focul cunoştinţei de Dumnezeu, carele luminează celor ce se primejduiesc întru întunericul necunoștinţei, pentru aceea strig ţie, luminează-mă rogu-mă.
 
 
 
 
   Surpă Mergătorule înainte păcatul cel ce încă vieţuieşte în sufletul meu, şi-mi dă acum deşteptare mie, celui ce mă alunec către desfătări.
 
   Prealăudate, arată-te liman nouă celor înviforați în luciul vieţii, schimbând tot viforul întru linişte.
 
 
   Să nu mă judeci Doamne după lucrurile mele rogu-Te, ci milostiv Te arată mie : Te roagă pe Tine împreună cu Botezătorul ceea ce Te-a născut.
 
 
 
   De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, luminează-mă rogu-mă şi mă îndreptează şi pe mine la poruncile Tale, și mă învaţă Mântuitorule să fac voia, Ta.
 
   Hristoase, iată eu sunt robul Tău cel leneş, carele am ascuns talantul Tău și m-am îndeletnicit cu lucrări rele ale patimilor, pentru aceea nu mă trimite în foc.
 
   Doamne milostive, după dar fiind eu al Tău fiu, vrăjmaşului m-am făcut rob și vieţuind curveşte, m-am depărtat de la Tine, pentru aceea întorcându-mă mântuieşte-mă.
 
 
   Mucenicii stau înaintea divanului, platoşa credinţei purtându-o. Pentru aceea cu săgeţile înşelăciunii a-i răni pe dânşii, cumplitul veliar n-a putut.
 
   Omorându-şi trupurile mucenicii, toate meşteşugurile vrăjmaşului le-au omorât, și către viaţa cea neîmbătrânitoare s-au mutat întru bucurie, luând cununa măririi.
 
 
   Ușă neumblată, mă rog deschide-mi mie uşile pocăinţei celei adevărate, și-mi arată calea mântuirii, Curată, povăţuitoarea tuturor.
 
 
 
   Biserică te-ai făcut, Fericite, a Treimii, și iată adunându-ne în sfântă casa ta, cu credinţă călduroasă te rugăm, Mergătorule înainte, izbăveşte-ne pe noi de ispite, şi de scârbe, Fericite.
 
   Înstrăinându-mi mintea de toată fapta bună, pe tine, Fericite, cel ce ai umblat pe cale străină în viață, acum te rog, fă-mă de-aproape Dumnezeului tuturor, făcându-mă mai bun, cu sporirile cele preabune.
 
   Proorocule, cel ce ai afundat în curgerile Iordanului pe Adâncul milei, izvoarele răutăţilor mele cu rugăciunile tale usucă-le, dăruindu-mi pâraie de lacrimi.
 
 
   Împodobită fiind cu dumnezeieştile raze, pe Cel frumos cu podoaba L-ai născut Fecioară. Deci pe Acela pururea roagă-L, să ne mântuiască din stricăciune, pe noi cei ce cu credinţă, și cu dragoste te mărim pe tine.
 
 
 
   Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu, și m-a auzit din iadul cel mai dedesubt, și a scos din stricăciune viaţa mea.
 
   Să nu mă arăţi bucurie a dracilor, în ziua cea înfricoşată, să nu aud atunci Hristoase Iisuse glasul cel ce trimite în focul gheenei.
 
   Cufundatu-m-a întru adâncul greșalelor vrăjmaşul celor drepţi. Ci la noianul îndurărilor Tale alerg Iisuse, îndreptează-mă acum către lumina vieţii.
 
 
   Cu plugul durerilor celor multe ogorând brazda cea sufletească înţelepţilor, prin dumnezeiasca sămânţă a credinţei spicul cel mult roditor al muceniciei arătat ați lucrat.
 
   Cu răni ați rănit pe cel ce v-a rănit pe voi, bunilor credincioşi ostaşi, pentru aceasta mutându-vă către viață, și acum vindecaţi patimile oamenilor.
 
 
   Biserică te-ai arătat lui Dumnezeu, ceea ce ești cu totul fără prihană, întru care sălăşluindu-Se cu sfinţenie, fiinţa omenească o a îndumnezeit, făcând pe credincioşi cu preamărire Sieşi biserici.
 
 
 
   Stâlpare din rădăcină Proorocule ai odrăslit, și inimile cele sterpe de toată dumnezeiasca cunoştinţă bine roditoare spre laudă Domnului le-ai arătat.
 
   Sfărâmă degrabă sub picioarele noastre pe vicleanul, şi îndreptează picioarele noastre cele gândite pe calea păcii, cu foloasele tale Mergătorule înainte.
 
   Îngrădeşte Proorocule al dreptăţii turma ta, izbăvindu-ne pe noi de toată bântuirea dracilor, şi de veșnica muncă.
 
 
   Fecioară, laudă de mulţumire acum aducem ție, cei ce ne-am mântuit prin tine Curată din blestemul cel dedemult, și toată binecuvântarea o culegem.
 
 
   Greşit-am, făcut-am fărădelege, nu ne-am îndreptat înaintea Ta nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă. Ci nu ne da pe noi până în sfârşit Dumnezeul părinţilor.
 
   Caut la mila Ta cea fără de măsură, Cela ce am greşit fără de măsură, ştiu a Ta milostivire, ştiu îndelungă răbdarea și nerăutatea. Ci dăruieşte-mi Îndurate roduri de pocăinţă, şi mă mântuieşte.
 
   Vindecă Îndurate nevindecatele patimi ale inimii mele, dăruieşte-mi curmare datoriilor mele, uşurează-mi sarcina cea rea, ca întru umilinţă să Te măresc pururea, Dumnezeul părinţilor.
 
 
   Dumnezeieștii şi sfinţii pătimitori, cu mădularele sucite și tăiați, și de focul cel materialnic cheltuiţi, şi leilor spre mâncare daţi, şi pe roate întinşi, nu s-au lepădat de Tine, Dumnezeul nostru Cel viu.
 
   De trup v-aţi despărţit, dar de Dumnezeu v-ați văzut nedespărţiţi mucenicilor, prin împreunarea cea dumnezeiască, a Celui ce S-a împreunat pe Sineşi cu noi fără stricăciune, pe Carele pururea rugaţi-L, ca să ne mântuim noi de toată nevoia.
 
 
   Ai odrăslit fără de sămânţă pe Cel ce L-a născut Tatăl fără stricăciune, ai rămas după naştere fecioară, precum şi mai-nainte de naştere. Pentru aceea fericită eşti, şi preamărită, Preacurată neîncetat, ca ceea ce eşti Maică lui Dumnezeu.
 
 
 
   Glas al Cuvântului fiind, acum glasurile noastre primeşte-le Botezătorule, şi de patimi şi de primejdii, şi de multe împresurări, şi de veșnica muncă izbăveşte pe poporul tău.
 
   Cu mâna arăţi Proorocule pe Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridică păcatele lumii, pe Carele pururea roagă-L, să ridice greşalele mele cele cumplite, şi de mulţi ani, şi să mă învrednicească vieţii.
 
   Suflete al meu sârguiește, şi strigă, lăsând întunecarea faptelor celor dobitoceşti, miluiește-mă Iisuse pentru rugăciunile Botezătorului, şi mă izbăveşte din tina faptelor mele.
 
 
   Căruia îi stau înainte cu cutremur cetele cereşti, pe Acela L-ai născut, Curată, împreunându-Se cu oamenii pentru bunătate. Pe Carele cu dinadinsul roagă-L, să miluiască pe robii tăi.
 
 
 
   Pe Cela ce-L măresc oștile cereşti, și de Dânsul se cutremură Heruvimii și Serafimii, toată suflarea lăudați-L, bine-L cuvântaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Ca şi David, caut la mare mila îndurărilor Tale, Hristoase, greşind mai mult decât acela, şi strig împreună cu acela : Unule Milostive, miluiește-mă în grabă.
 
   Ca să fie mie sfârşitul bun mă rog, iar a pune vreodată sfârşit faptelor celor rele nu mă sârguiesc, având inima mea împietrită, miluiește-mă Cuvântule al lui Dumnezeu.
 
 
   Ca nişte alese şi nevinovate jertfe, Cuvântului, Celui Unul-Născut, ce S-a junghiat pentru noi, de voie v-aţi adus, pierzând toate jertfele drăceşti, purtătorilor de chinuri.
 
   Tăierea vinelor, dezrădăcinarea dinţilor, lipsirea mâinilor, sfărâmarea mădularelor, şi toate alte chinuri vitejeşte aţi răbdat mucenicilor, lăudând pe Hristos, unul puitorul de nevoințe.
 
 
   Prunc nou ai născut nouă pe Cel vechi de zile, pe Cela ce a arătat cărări noi pe pământ, și a înnoit firea cea învechită, Mireasă binecuvântată, care nu ştii de mire.
 
 
 
   Peste Cuvântul, Cel ce Se boteza ai văzut în chip de porumb pe Duhul Cel Sfânt pogorându-Se, şi te-ai învrednicit a auzi glasul Părintelui fericite : Acesta este Fiul meu Cel de un scaun cu Mine, Căruia îi cântă toată zidirea : Pe Domnul lăudaţi lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Proorocule cu focul rugăciunilor tale uscăciunile patimilor gândului meu arde-le, şi făclia cea stinsă a inimii mele aprinde-o iarăşi, ca luminat înţelegând lumina poruncilor Ziditorului, să cânt : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Robul cel ce a ascuns talantul, care l-a luat de la Tine spre lucrare eu sunt ticălosul. Și ce voi face, când vei veni la judecată, cercând lucrurile fiecăruia ? Ci fie-Ți milă de mine pentru rugăciunile Mergătorului Tău înainte, și să, nu mă trimiţi în foc pe mine, cela ce-Ți strig : Pe Domnul lăudaţi lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Păzeşte cugetul meu întru smerenie, Fecioară, cea de Dumnezeu cu daruri dăruită. Care ai sfărâmat cu naşterea ta înălţările dracilor, și mă înalță din gunoiul patimilor, şi pe cel ce sunt flămând, satură-mă de darul tău, pe mine carele cânt : Pe Domnul lăudaţi lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
 
   Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netălmăcită, rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat, că Naşterea lui Dumnezeu înnoiește firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică, Mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim.
 
   Iisuse Iubitorule de oameni, Unule, Cela ce cunoşti neputinţa noastră, că pe aceasta o ai purtat pentru milostivire, vrând să o curăţeşti pe dânsa, pentru aceasta spurcăciunile cele rele, şi rănile patimilor mele curățeste-le, și mă mântuieşte.
 
   Ca și desfrânata aduc Ție lacrimi, Iubitorule de oameni; ca vameşul suspinând grăiesc Ție, curăţeşte-mă şi mă mântuieşte. Ca și cananeanca strig miluieşte-mă ! Ca pe Petru ce s-a pocăit, învredniceşte-mă iertării.
 
 
   În trup fiind voi, cu stăpânitorul lumii cel fără de trup întâmpinându-vă, cu luptele nevoinţelor pe acela l-aţi surpat, şi cununile biruinţei după vrednicie aţi primit. Pentru aceasta rugaţi-vă cu dinadinsul pentru toţi, cei ce cu credinţă vă laudă pe voi sfinţilor.
 
   Sfinţit-ai Doamne pământul cu sfintele sângiuri ale sfinţilor Tăi, şi duhurile acestora Preasfinte le-ai împreunat cu duhurile sfintelor puteri, şi pururea printr-acestea sfinţeşti, pe cei ce cu adevărată credinţă Te sfinţesc pe Tine.
 
 
   Glasul îngerului aducem ţie Preacurată binecuvântată : Bucură-te ceea ce ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput ! Bucură-te dezlegarea blestemului, şi intrarea binecuvântării ! Bucură-te ceea ce una ai deschis uşa raiului !
 
 
 
   Vindecă-mi mintea mea cea cumplit rănită cu iubirea desfătărilor vieţii, și-mi încetează viforul cel ce tare mă tulbură, şi-mi arată căile cele drepte ale pocăinţei, Mergătorule înainte al Domnului.
 
   Văzutu-te-ai Proorocule, stând în mijlocul legii vechi şi a celei noi, pe aceea adică încetându-o, iar pe lumina acesteia arătându-o, întru care ne povăţuieşte să umblăm cu sporire şi cu dumnezeiască ştiinţă, ca să ne izbăvim de întunericul cel veşnic.
 
   Împreunatu-te-ai cu oștile cereşti, cu care dimpreună roagă-te lui Hristos, ca să ne mântuiască pe noi cei de pe pământ, care întru cinstită Biserica ta aceasta, te cinstim pe tine Botezătorule Ioane, al Domnului Mergătorule înainte.
 
   Zi plină de urgie, zi de întuneric este judeţul cel înfricoşat, celora ce au lucrurile întunericului; ci tu Botezătorule al lui Hristos și înainte Mergătorule, cu rugăciunile tale, atunci izbăvește-ne de toată osândirea, pe noi cei ce te cinstim.
 
 
   Fecioară, ceea ce te-ai arătat mai sfântă decât heruvimii, ca ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel Preasfânt, pe noi pe toţi sfințeste-ne, care cu credinţă întru glasuri sfinte în zi şi în noapte te sfinţim.
 
 
   Rănile inimii mele, ce au crescut mie din multe greşale, vindecă-le Mântuitorule, doctorul sufletelor şi al trupurilor, dând, celora ce cer, iertare de greşale, şi-mi dăruieşte pururea lacrimi de pocăinţă, dându-mi dezlegare datoriilor Doamne, şi mă miluiește.
 
   Aflându-mă vrăjmaşul gol de fapte bune, cu săgeata păcatului m-a rănit, ci Tu, ca un doctor al sufletelor şi al trupurilor, rănile sufletului meu vindecă-le Dumnezeule și mă miluiește.
 
 
   Doamne de nu am avea pe sfinţii Tăi rugători, şi pe bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni Mântuitorule a Te lăuda pe Tine, pe carele neîncetat Te laudă îngerii ? Știutorule de inimi, miluiește sufletele noastre.
 
 
   Nimenea din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ci cerând bun dar, primeşte dăruire, dăruirea către cererea cea de folos.
 
 
   Pomeneşte-mă Dumnezeule Mântuitorul meu, când vei veni întru împărăţia Ta, şi mă mântuieşte, ca un singur iubitor de oameni.
 
   Cela ce ai primit plângerea lui Petru, primeşte Hristoase şi a mea pocăinţă, și mă rânduieşte împreună cu ceata celor mântuiţi.
 
   Botezătorule al Domnului, Mergătorule înainte, cela ce ai propovăduit oamenilor pocăinţa, roagă-te, ca să mă pocăiesc din suflet.
 
 
   Viscolele patimilor răbdând purtătorilor de chinuri, bolile oamenilor acum le vindecaţi, pentru aceea vă fericiţi.
 
 
   Dumnezeule, Cel preamărit de prooroci, Cel în Treime una singură și neamestecată. Pentru rugăciunile Mergătorului înainte, mântuieşte-mă.
 
 
   Ajutătoarea cea tare a celor ce sunt în scârbe, ajută-mi mie celui împărtăşit patimilor lumeşti şi mă mântuieşte rogu-mă.



 
   Dumnezeule, Cela ce voieşti să se mântuiască toţi oamenii, caută, vezi rugăciunea mea şi să nu lepezi lacrimile mele ca nişte zadarnice, că cine a venit către Tine plângând, şi nu s-a mântuit îndată ? Și cine a strigat cu căldură către Tine, şi n-a fost auzit îndată ? Că Stăpâne, grabnic Te afli spre mântuire tuturor celor ce se roagă Ție, Doamne, pentru mare mila Ta.
 
   Pe mine cel înecat în greşale, şi sfărâmat cu dezmierdările, ridică-mă Milostive cu iubirea Ta de oameni, să nu mă slobozi să fiu bucurie dracilor, nici să mă lași nevrednic înfricoşatelor taine, ci primeşte ca un milostiv suspinurile şi lacrimile mele mai-nainte de ieșire și mă slobozeşte de patimi.
 
   Plângi suflete al meu mai-nainte de ieşire, cazi către Ziditorul cu pocăinţă, adu-i lacrimi din toată inima, strigă lui Hristos cu umilinţă, greşit-am Ție, Cuvântule, primeşte-mă pe cel ce foarte am greşit, să nu Te îngreţoşezi de mine, să nu mă treci cu vederea dreptule Judecătorule, nici să mă trimiţi în foc îndelung-Răbdătorule, pentru mare mila Ta.
 
 
   Nunta Mirelui ceresc s-a gătit, propovăduitorii strigă, pentru ce te zăboveşti de voie suflete înnegrite, toate hainele tale cu adevărat sunt întinate de înverșunări, și cum vreai să întri ticăloase ? Vino, cazi din inima ta mai-nainte de sfârşit, strigând către pururea Fecioara, Preacurată stropindu-mă curăţeşte-mă cu isopul rugăciunii, şi cămării mă învredniceşte, ca să te măresc.
 
   Isaia prin curăţia minţii de departe a proorocit pentru tine, Fecioară, că vei să naşti pe Făcătorul făpturii, o Cinstită întru tot curată, că tu singură din veac te-ai arătat cu totul fără prihană. Pentru aceea mă rog ţie, curăţeşte-mi inima mea cea întinată, și strălucirii celei dumnezeieşti a Fiului tău părtaş mă arată și mă învredniceşte stării de-a dreapta Lui, când va ședea precum s-a scris, să judece toată lumea.
 
   Desfânata oarecând, deşertând alabastrul cel cu mir pe picioarele Tale, Stăpâne, de toate câte a făcut, s-a slobozit. Tâlharul numai pomenindu-Te, s-a arătat, și îndată l-ai băgat pe dânsul în rai. Dar eu ticălosul ce voi face ? Că nici mir, nici umilinţă nu am, miluieşte-mă în dar, îndură-Te de mine ,Cuvântule, Preacurata Ta Maică, Te roagă, pe care o ai dăruit lumii tale mare scăpare.
 
 
   Judecătorii lui Israil, cu judecată de moarte aducătoare Fiule, a Te judeca Te-au osândit ca pe un judecat punându-Te înaintea divanului, pe Tine, Cela ce judeci morţii şi viii, Mântuitorule și înaintea lui Pilat, Te-au pus, şi spre pierzare Te-au judecat călcătorii de lege, vai ! mai-nainte de alegerea judecăţii. Și văzându-Te mă rănesc și împreună mă osândesc Doamne. Pentru aceasta mai bine voiesc a muri, decât a trăi în suspinuri, Născătoarea de Dumnezeu a strigat, unule mult-Milostive.
 
 
   Crucea Ta, Doamne, viață şi sprijinire este poporului Tău, şi spre dânsa nădăjduindu-ne, pe Tine Dumnezeul nostru, Cela ce Te-ai răstignit cu trupul, Te lăudăm, miluieşte-ne pe noi.
 
   Crucea Ta, Doamne, raiul a deschis neamului omenesc şi din stricăciune izbăvindu-ne, pe Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce Te-ai răstignit cu trupul, Te lăudăm, miluieşte-ne pe noi.
 
 
   Răbdătorii de chinuri mucenici, şi cetăţenii cei cereşti, pe pământ pătimind, multe chinuri au răbdat, pentru rugăciunile şi cererile lor, Doamne pe noi pe toţi ne păzeşte.
 
 
   Ceea ce Te-a născut pe Tine, Hristoase, văzându-Te răstignit, striga : Ce este Fiul meu această străină taină, care văd ? Cum mori cu trupul spânzurat pe lemn ? Dătătorule de viață.
 
 
   Numai cât s-a înfipt lemnul Crucii Tale, Hristoase, temeliile morţii s-au clintit Doamne, că pe Carele l-a înghiţit cu poftă iadul, L-a slobozit cu cutremur, arătat-ai nouă mântuirea Ta, Sfinte şi Te mărim pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
 
   Doamne, pe Tine viaţa tuturor, Te-au osândit iudeii spre moarte, cei ce au trecut pedestru Marea Roşie prin toiag, pe Cruce Te-au răstignit şi cei ce au supt miere din piatră, fiere Ți-au adus. Ci ai răbdat de voie, ca să ne slobozeşti pe noi din robia vrăjmaşului, Doamne mărire Ție.
 
 
   Ceea ce Te-a născut pe Tine, Hristoase, pururea Fecioara, văzându-Te pe Cruce înălţat pentru noi, şi-a rănit sufletul şi inima cu sabia întristării, şi a plâns tânguindu-se ca o Maică, pentru rugăciunile ei miluieşte-ne pe noi, Doamne al milei.
 
 
   Astăzi s-a plinit cuvântul prorocesc, că iată ne închinăm la locul unde au stătut picioarele Tale, Doamne, şi din lemnul mântuirii gustând, slobozire din patimile păcatului am câştigat pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, unule Iubitorule de oameni.
 
   Crucea Ta, Doamne s-a sfinţit, că printr-însa se fac vindecări celor bolnavi întru păcate, printr-aceasta cădem înaintea Ta, miluieşte-ne pe noi.
 
 
 
   Fecioara văzând mort spânzurat pe lemn pe Dumnezeu, pe Carele L-a născut cu trup, tânguindu-se a strigat : Mă spăimântez Fiule de negrăită îndelunga Ta răbdare, cum cei fărădelege Te-au pironit pe Cruce ca pe un osândit, drepte Judecătorule şi singur Stăpânitorule.
 
 
 
   Lemnul a adus în Eden stricăciune strămoşului, iar lemnul Crucii viață a înflorit în locul Căpăţânii, pentru că s-a călcat răutatea vrăjmaşului, s-a miluit Adam prin pironirea lui Hristos, şi aflat raiul strigând; o lemn binecuvântat.
 
 
   Luptă mucenicească răbdând sfinţii, şi de la Tine daruri de biruinţă luând, au stricat izvodirile celor fărădelege, și au primit cununile nestricăciumi, printr-înșii Dumnezeule, dăruiește nouă mare milă.
 
 
   De Dumnezeu Născătoare Fecioară, roagă pe Fiul tău Cel ce S-a pironit de voie pe Cruce, și lumea din înşelăciune a slobozit, pe Hristos Dumnezeul nostru, să miluiască sufletele noastre.
 
 
   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, au strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.
 
   Întinzându-Ți palmele Tu pe Cruce, ai îmbrăţişat Stăpâne pe oamenii cei depărtaţi, şi i-ai adus la Părintele Tău, ca un Fiu preaiubit şi de o fiinţă.
 
   Ca un miel Te-ai spânzurat pe Cruce, Cuvântule, căutând pe oaia Ta cea rătăcită, şi aflându-o o ai împreunat pe dânsa cu cele nerătăcite Iisuse, mărire puterii Tale.
 
 
   De viața cea de sus dorind măriţii răbdătorii de chinuri mucenici, răbdând multe munci, şi multe feluri de ispite, s-au omorât pe pământ, vrednicii de minune.
 
   La divanurile celor nedrepţi, pentru Hristos cel drept întru toate, stând înainte pătimitorilor, toată nedreapta judecată o aţi răbdat, care vă îndrepta pe voi întru Dumnezeu.
 
 
   Ca să pricinuieşti Stăpâne nepătimire tuturor celor din Adam, patimă rabzi pe Cruce, şi văzându-Te pământul se cutremură, tânguindu-te Stăpână, strigai ca o Maică.
 
 
   Din reaua sfătuire a vrăjmaşului strămoașa a adus moarte în lume, iar tu Curată născând Viaţa, pe noi cei omorâţi cu stricăciunea, ne-ai înviat.
 
   Și cu gândurile alunecându-mă şi cu spurcăciunile trupeşti întinându-mă, către tine năzuiesc, cea curată, cu adevărat şi neîntinată, ajutătoare fii mie robului tău.
 
   Patimile inimii mele cele cumplite vindecă-le Născătoare de Dumnezeu, și viforul cel cumplit al gândurilor celor nestatornice încetează-l Stăpână, cu mijlocirea ta cea către Dumnezeu.
 
 
 
   Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Cela ce ai înălţat cornul credincioşilor Tăi bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
   Crucea s-a înfipt pe pământ, și înşelăciunea a căzut și zidirea s-a clintit, şi inimile oamenilor, cele clătite de supărările vrăjmaşului, credinţă au primit.
 
   Întărâtându-se poporul cel nedrept, pe Tine, Cel singur drept Te-au osândit spre moarte, Carele îndreptezi pe oameni, şi îi scoţi pe dânșii din nedreapta mână a celui viclean.
 
 
   Pornea înşelătorul toată răutatea sa luptându-se cu sfinţii, ci s-a biruit văzându-i pe dânşii nesupuşi şi dumnezeieștii străluciri părtaşi.
 
   Frumuseţea trupurilor se schimba de silnicele chinuri, dar strălucea mai vârtos veselia sufletului, a purtătorilor de chinuri ai lui Hristos, cu lucrarea Sfântului Duh.
 
 
   Împodobit cu frumuseţea mai vârtos decât toți oamenii, Te-am cunoscut pe Tine, Fiule când Te-am născut, şi cum răstignindu-Te acum, nu ai frumuseţe Hristoase ? Fecioara grăia lăcrimând.
 
 
 
   Cuvântule, Cela ce însuţi din fire ești milostiv, Carele pentru milostivirea milei Tale sângele Tău pentru mine Ți-ai deşertat pe Cruce, îndură-Te prin rugăciunile celeia ce Te-a născut, și mă mântuieşte.
 
   Prin naşterea cea dumnezeiască făcându-mă Biserică al lui Dumnezeu, de voie m-am alunecat în patimi cumplite. Pentru aceasta pe tine Stăpână, care ești Biserică lui Dumnezeu, te rog ajută-mi.
 
   Cămară aleasă a Domnului fă-mă moştenitor al cămării cerului pe mine, ce întru dumnezeiescul tău acoperământ, ca întru o cămară cinstită, în toate zilele cu dragoste te cinstesc.
 
 
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cântă strigând; din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
   Soarele văzându-Te întins pe lemn, de frică se înnegrea şi făptura de întunecare se slobozea şi vrăjmaşul se lega, şi înşelăciunea se risipea.
 
   Poporul cel fărădelege lega mâinile Tale, Mântuitorule, și cei legaţi de legăturile cele nedezlegate toţi se dezlegau şi toată zidirea Te laudă pe Tine, Hristoase, Soare neapuse.
 
 
   În curgerile sângiurilor voastre mucenicilor aţi înecat pe gonaciul faraon, carele nebuneşte fără măsură se lăuda și către pământul cel gândit v-ați mutat, veselindu-vă.
 
   Cu aripile Duhului zburând mai presus de cursele vrăjmaşului pătimitorii, bucurându-se au alergat, unde este bunătatea cea dintâi, şi viaţa şi lumina cea neînserată.
 
 
   Cu sabia patimii Celuia ce S-a întrupat din tine Stăpână te-ai rănit, când L-ai văzut pe Dânsul răstignit, şi pentru noi cu suliţa întru preacinstita coastă împuns.
 
 
 
   Cu picăturile cele din coasta Fiului tău, Preacurată, curăţeşte tina patimilor mele, şi spurcăciunile cele cumplite ale inimii mele, și mă strălucește Fecioară cu lumina ta.
 
   Stăpână, ceea ce ai născut calea, pe mine cela ce cu rătăcire mă alunec la răutăţi în toate zilele, îndreptează-mă pe cale dreaptă, care să mă ducă drept către cărările mântuirii.
 
   Fecioară, izvorăşte întru inima mea picătură de umilinţă, ceea ce ai născut Izvorul vieţii, revărsările patimilor mele oprindu-le.
 
   Ceea ce ai născut pe Cuvântul cel preasfânt, dăruieşte sufletului meu sfinţire, și viața mea slobozeşte-o din valurile ispitelor.
 
 
 
 
   Hristoase, Cela ce îmbraci cerul cu nori, de voie gol pe Cruce Te-ai pironit, dezbrăcându-mă de goliciunea răutăţii mele, şi cu podoabele nestricăciunii Stăpâne strălucindu-mă.
 
   Pe Cruce S-a întins vița cea adevărată, Hristos săditorul, şi dulceaţa sufletelor noastre, must dulce izvorând, toată beţia înşelăciunii luptătorului oprindu-o.
 
 
   Împodobiţi fiind pătimitorii cu sfintele răni ale lui Hristos, și înfrumusețați cu cununi, stau înaintea lui Dumnezeu, Celui ce a pătimit cu trupul, cerând dezlegare păcatelor noastre.
 
   Privind răbdătorilor de chinuri la mărirea și la viața cea de acolo, şi la veselia cea adevărată, toate valurile patimilor le-aţi suferit, întărindu-vă cu patima Stăpânului.
 
 
   Încăpându-Te pe Tine, Hristoase, în pântece, pe Unul cel neîncăput nicăierea, fără durere Te-am născut, iar acum mă chinuiesc răstignindu-Te Tu, Hristoase, Născătoarea de Dumnezeu plângând grăia.
 
 
 
   Ca ceea ce ai avut naştere străină, pe mine carele pentru prietenia cea către păcat m-am făcut străin de către Dumnezeu, fă-mă străin de către el, şi mă împrieteneşte iarăşi cu înduratul Dumnezeu, prin mijlocirea ta, Fecioară.
 
   Daniil dedemult ca pe un munte luminat te-a văzut pe tine, Preacurată, ceea ce străluceşti cu razele fecioriei, dintru carele S-a tăiat Piatra, Ceea ce sfărâmă idolii înşelăciunii, cu puterea Dumnezeirii.
 
   Pe Cela ce cu năvălirile cele tâlhăreşti m-am rănit la suflet, şi sunt mai mort, şi mă primejduiesc în calea vieţii, cercetează-mă Cuvântule, pentru rugăciunile celeia ce Te-a născut.
 
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viața mea mult-Milostive.
 
   Încununatu-te-ai îndelung-Răbdătorule cu spini, tăind spinul patimilor, cu suliţa în coastă Te-ai împuns, omorând pe şarpele cel mult meşteşugăreţ, ce ne-a omorât pe noi.
 
   Pe Cruce Te-ai spânzurat, Stăpâne, şi ai surpat puterea vrăjmaşului, şi loviri peste obraz ai primit, slobozindu-mă din robia cea amară, pentru aceasta laud Îndurate îndelunga Ta răbdare.
 
 
   Cu Crucea fiind îngrădiţi pătimitorii, zidirile înşelăciunii cele rele le-au surpat, şi la cetatea cea de sus cu cununi de biruinţe împodobiţi s-au mutat, pentru aceea se fericesc.
 
   La înălţime mărită a mărturisirii, înşivă pe voi suindu-vă sfinţilor, înălţările cele rele ale vrăjmaşului la pământ le-aţi surpat, şi cununi dintru înălţime aţi luat.
 
 
   Raza Tatălui, cum Te-ai ridicat pe Cruce ? Cela ce luminezi toate, şi ai surpat pe domnul întunericului, Preacurata Stăpână, ca o Maică plângând, grăia.
 
 
 
   Toiagul cel cinstit, carele ne-ai odrăslit nouă pe Domnul pomul vieţii, smeritul meu suflet, cel ce odrăsleşte gânduri făcătoare de stricăciuni, curățește-l cu puterea Crucii Fiului tău.
 
   Cuvântule, scoate-mă din gheara păcatului, ca pe Iona din pântecele chitului, pentru rugăciunile celeia ce în pântece curat Te-a încăput pe Tine, Carele cu firea ești neîncăput mult-Milostive.
 
   Înmulţitu-s-a Stăpâne mai mult decât nisipul mării relele mele greşale. Ca Cela ce ai noian de îndurări întoarce-mă, mântuieşte-mă pentru rugăciunile celeia ce Te-a născut pe Tine, Cuvântule.
 
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Lovit fiind peste obraz, ai pălmuit răutatea cea veninată a balaurului, şi spânzurat fiind pe lemn unule Puternice, pe toţi i-ai luminat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Adam omul cel dintâi, gustând din lemn, a aflat moartea, iar al doilea Adam, Hristos, omorându-Se pe dânsul, viață nemuritoare și dăruieşte, omorând pe vrăjmaşul cel mult meşteşugăreţ.
 
 
   Așteptând pe Domnul, mucenicilor, ați suferit ticăloşia muncilor, şi aţi stătut pe piatra cea tare a credinţei, toată răutatea cea vicleană a vrăjmaşului surpându-o cu dumnezeiescul ajutor.
 
   Prin patimi luminându-vă mucenicilor, ați strălucit mai luminat decât soarele, și toate stăpânirile întunericului le-aţi risipit, cântând lui Hristos : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Fiule, Cela ce eşti neschimbat cu Dumnezeirea, spânzurându-Te pe Cruce, ai schimbat toată zidirea, Fecioara grăia, şi văzând acestea, plâng, spăimântându-mă de înfricoşată iconomia Ta.
 
 
 
   Ceea ce ai îndumnezeit firea strămoşului, prin naşterea ta cea mai presus de fire, pe mine, carele păcătuiesc mai presus de fire, şi pe Dumnezeu cel din fire bun Îl amărăsc, cu împăcările tale cele de Maică împrietenește-mă cu El.
 
   Ceea ce ai izvorât credincioşilor apa mântuirii, inima mea care totdeauna izvorăşte curgeri de păcate, curăţeşte-o, ca să-ţi cânt cu umilinţă : Bine eşti cuvântată ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.
 
   Tu ai fost cer pe pământ, al Făcătorului cerului şi al pământului, pe Carele roagă-L, ca să mă izbăvească de răutăţile pământului, şi să mă învrednicească a fi părtaş cereştilor bunătăţi.
 
 
 
   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apa o ai ars, că toate le faci Hristoase cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toți vecii.
 
   Preaînalte Dumnezeule, Tu ai smerit pe şarpele cel trufaş, prin smerenia inimii înălţându-Te pe lemn, şi pe Adam cel smerit prin patimi, l-ai înălţat, Îndurate.
 
   Amărăciunea lemnului prefăcându-o, pe lemn Te-ai întins, gustând fiere, Stăpâne, Cela ce eşti dulceaţa tuturor, și viața cea ipostatnică, şi lumina şi mântuirea.
 
 
   Nu aţi plecat genunchii la cele cioplite, ci v-aţi junghiat prealăudaţilor ca nişte miei nevinovaţi, și tăria celui viclean o aţi împilat, cu cântări mărind pe Hristos în veci.
 
   Biserici ale Duhului Celui viu v-ați arătat mucenicilor, capiştile idolilor le-aţi surpat, şi către Biserica cea cereasca v-aţi luat, cu cântări mărind pe Hristos în veci.
 
 
   Fecioară, Iacob mai-nainte te-a văzut scară, care pe noi cei alunecaţi întru adâncul răutăţilor, ne suie la înălţimea cerească. Pentru aceea Curată pe tine bine te lăudăm în veci.
 
 
   Și nevrând ticălosul lucrez cele necuvioase, robind obiceiului celui ce m-a robit robilor celor vicleni, celor ce de la Dumnezeu s-au alunecat, Stăpână Fecioară, slobod mă arată.
 
   Ca ceea ce ai născut Strugurul cel nearat, Carele izvorăşte tuturor vinul cel mântuitor, înţelepţeşte-mă pe mine cel întunecat cu beţia păcatului celui amar, Stăpână Fecioară, şi mă mântuieşte.
 
   În ceasul judecăţii să nu mă pui Stăpâne împreună cu cei osândiţi, pe mine cel ce sunt osândit, ci pentru rugăciunile Maicii Tale, Milostive, primind mica mea suspinare, mântuiește-mă.
 
 
 
   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Carele nu cutează a căuta cetele îngereşti, iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Carele mărindu-L cu oștile cereşti, pe tine te fericim.
 
   Cela ce eşti Domn vremilor şi anilor, în mijlocul pământului întru miazăzi pe lemn Te-ai înălţat răstignindu-Te, unule îndelung-Răbdătorule, şi alunecarea celui ce a pătimit în mijlocul raiului pentru rodul cel făcător de stricăciune, o ai îndreptat.
 
   Crucea s-a înfipt şi tiranul a luat în suflet rană de moarte şi cei legaţi din stricăciune s-au dezlegat, şi cunoştinţa întru toţi oamenii s-a sădit, vrăjmaşul s-a surpat şi de bucurie toate s-au umplut.
 
 
   Mucenici ai Domnului, pământul s-a împreunat cu cerurile, dacă S-a junghiat Hristos răstignindu-Se şi a tras la Sine pe mulţimea voastră, care a răbdat mulţime de munci multe, și cu mulţimea dumnezeieștilor slujitori împreună străluceşte.
 
   Cu lumină nematerialnică strălucindu-vă, după Dar, Dumnezei v-aţi făcut mucenici ai Domnului, sălăşluindu-vă în lăcaşurile celor întâi născuţi și de veșnica mărire umplându-vă. Pentru aceea credincioşii după datorie pe voi vă cinstim.
 
 
   Înfricoşată naştere am răbdat, Stăpâne, când cu frică Te-am născut, pe Carele văzându-Te zidirea de voie răstignindu-Te pe lemn, îndelung-Răbdătorule, s-a înfricoşat. Cea fără prihană oarecând plângea strigând ca o Maică, pe care o mărim.
 
 
 
   Însumi stricat fiind la minţi, am călcat legea Ta, Hristoase, cea mântuitoare, şi robesc cumplitei călcări de porunci, şi sunt osândit, mântuieşte-mă, miluiește-mă, pentru rugăciunile Preacuratei celeia ce Te-a născut, ca un prea bun.
 
   Mie celui ce mă primejduiesc în viforul ispitelor, fie-mi liman Stăpână de Dumnezeu cu daruri dăruită, potolindu-mi valul patimilor şi uscând luciul păcatelor mele, ca după datorie să te laud pe tine cea mult lăudată.
 
   Fecioară, arată-mi calea cea dreaptă, prin care să pot afla ușa, ceea ce duce către împărăţiile cele de sus, şi către dumnezeieştile lăcaşuri ale raiului, şi către cea veșnica adevărată fericire.
 
   Oastea mucenicilor, adunarea cuvioşilor, a arhiereilor, a drepţilor, a proorocilor și a apostolilor și cetele sfinţilor îngeri, împreună cu ceea ce Te-a născut pe Tine, Te roagă, mântuieşte-ne pe noi Hristoase miluieşte-ne ca un mult milostiv.
 
 
   În Cruce am nădejdea Hristoase, şi întru dânsa lăudându-mă strig, Doamne, Iubitorule de oameni, surpă trufia celor ce nu Te mărturisesc pe Tine Dumnezeu și om.
 
   Cu Crucea îngrădindu-ne, vrăjmaşului ne împotrivim, netemându-ne de meșteşugirile şi pândirile lui, pentru că s-a stricat ca un trufaş, și s-a călcat de puterea lui Hristos, Celui ce S-a pironit pe lemn.
 
 
   Pomenirea mucenicilor bucurie este celor ce se tem de Domnul, că pătimind pentru Hristos, cununi au luat de la Dânsul şi acum cu îndrăzneală se roagă pentru sufletele noastre.
 
 
 
   Preacurata, dacă Te-a văzut spânzurat pe Cruce, tânguindu-se striga ca o Maică : Preadulcele meu Fiu și Dumnezeul meu, cum suferi patimă de ocară.
 
 
   Pomeneşte-mă Dumnezeule Mântuitorul meu, când vei veni întru împărăţia Ta şi mă mântuieşte, ca un singur iubitor de oameni.
 
   De voie înălţându-Te pe lemn, pe cei întru adâncurile răutăţilor alunecaţi, i-ai chemat unule mult-Milostive.
 
   Pământul s-a cutremurat şi soarele s-a întunecat, văzându-Te pe Tine, Soare al dreptăţii de voie pătimind pe lemn.
 
 
   Patimilor Stăpânului, răbdătorilor de chinuri împărtăşindu-vă, și dumnezeieștii străluciri v-aţi împărtăşit, prin împărtăşire îndumnezeindu-vă.
 
 
   Înalţă-mă dintru adâncul păcatului Hristoase al meu, Cel unul din Treime, Carele de voie ai răbdat pironire pe Cruce.
 
 
   Stând înainte lângă Cruce, Maică Fecioară, şi văzând pe Fiul tău de voie pătimind, pe Dânsul L-ai mărit.