Pe Proorocul tău Sofonie l-ai arătat nemuritorule, trimiţându-l ca pe un nor însufleţit, izvorând din-destul apa vieţii veşnice cu adevărat, şi dăruind Duhul Sfânt, Cel de o Fiinţă cu Tine, Părinte cel Atotputernic, şi cu Fiul Tău, Cel ce a strălucit din Fiinţa Ta. Prin care a proorocit mântuitoare venirea lui Hristos Domnului nostru, şi tuturor neamurilor a propovăduit mântuirea.
 
   Cela ce ai luat raza Luminii celei dumnezeieşte stăpânitoare, prin curăţia minţii, şi grăitor de dumnezeieştile cuvinte te-ai făcut, şi mai-nainte arătător, şi dumnezeiesc Prooroc; gură de Dumnezeu mişcată a Duhului te-ai arătat, vestind cele descoperite ţie de la Dânsul, şi arătând tuturor păgânilor mântuirea ceea ce s-a dat, şi Împărăţia lui Hristos, Preacinstite. Pe Care roagă-L să mântuiască, şi să lumineze sufletele noastre.
 
   Cela ce te-ai luminat cu vrednică vedere de Dumnezeu, şi cu proorocească privire la cele de sus, şi cu Darul te-ai cinstit, de Dumnezeu insuflate, şi te-ai învrednicit dumnezeieştii fericiri; şi acum ai câştigat îndrăzneală şi milă către Cel Preabun; nu înceta a te ruga, pentru cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă, şi te cinstesc ca pe un cinstit de Dumnezeu grăitor şi de Dumnezeu primit, ca să ne scăpăm din primejdii, şi să se izbăvească sufletele noastre.
 
   Ca să descoperi tuturor mulţimea milei şi noianul cel nehotărât al bunătăţii, Preacurată, şterge toate păcatele slugilor tale; căci ca o Maică a lui Dumnezeu, Preacurată, ai stăpânire peste lume, şi cu puterea ta ocârmuieşti toate precum voieşti. Pentru că locuind întru tine Darul Duhului Sfânt, îţi ajută întru toate neîncetat, Preafericită.
 
 
   Nu te tângui Maică, văzându-Mă pe lemn spânzurat, pe Mine, Cel ce M-ai născut mai presus de fire, Care am spânzurat pe ape pământul fără ţinere, şi am întins lăţimea Cerului cu cuvântul; că Mă voi scula, şi Mă voi preamării, voi sfărâma cu putere împărăţiile iadului, voi pierde puterea lui şi pe cei legaţi îi voi slobozi de robia lui, ca un Milostiv, şi la Părintele meu îi voi aduce ca un Iubitor de oameni.

   Prăznuind pomenirea Proorocului Tău Sofonie, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 
 
   Ca pe uscat umblând Israil cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat : Să cântăm lui Dumnezeu, cântare de biruință.
 
   Pe tine te rugăm Proorocule, stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, să te rogi cu dinadinsul, să ne dăruiască luminare, nouă celor ce lăudăm cu credinţă cinstită pomenirea ta.
 
 
   Organ dumnezeiesc încăpător te-ai arătat, primind întru tine luminările şi Darurile, Dumnezeiescului Duh, Preaînţelepte; pentru aceasta bucurându-ne credincioşii pe tine te fericim Sofonie.
 
   Cu raze prealuminoase tot pământul luminează, Soarele, Cel ce a strălucit din sfânt pântecele tău, Stăpână. Prin acesta luminându-ne, pe tine te cinstim Maica lui Dumnezeu.
 
 
   Cela ce toate le vede ca un Dumnezeu, cunoştinţa celor ce vor să fie, şi ştiinţa celor făcute, ţi-a descoperit, Înţelepte, cu dumnezeiasca cuviinţă, şi ţi-a arătat, Fericite, vrednicule de minune.
 
 
   Întărindu-ţi Fericite mintea ta, cu Cuvioasă îndrăzneală te-ai plecat pe tine însuţi Dumnezeiescului Duh, şi te-ai făcut încăpător dumnezeieştilor insuflări celor de acolo.
 
   Iată toate neamurile te fericesc cu credinţă, pe tine ceea ce ai născut cu trup sub ani, mai presus de fire, pe Cuvântul, Cel fără de ani, şi iarăşi ai rămas Fecioară.
 
 
   Nu este Sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, care ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
 
   Curăţindu-ţi mintea de întinăciune, o ai făcut oglindă dumnezeiască, primitoare de razele Dumnezeiescului Duh, şi acum ai ajuns către izvorul strălucirilor bucurându-te, înţelepte Proorocule Sofonie.
 
 
   Primind dumnezeiască strălucire de la Domnul, luminat ai proorocit că va să vină Împăratul slavei din Sion, răsărind ! Scăpare şi luminând marginile lumii cu lumină pururea veșnică; pe Care neîncetat roagă-L, să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Făcutu-te-ai cort dumnezeiesc al Cuvântului, însăţi Preacurată Născătoare de Dumnezeu, întrecând pe îngeri cu curăţia. Pentru aceea şi pe mine, care mai mult decât toţi m-am spurcat cu patimile trupului, curăţeşte-mă întrutot Sfântă, cu apele cele dumnezeieşti ale rugăciunilor tale, dându-mi mare milă.
 
 
   Mieluşeaua cea neîntinată, şi Fecioara, Maica Cuvântului cea nestricată, pe Cruce văzând spânzurat pe Cel ce a odrăslit dintr-însa fără durere, ca o Maică plângând, a strigat : Vai mie Fiul meu ? Cum pătimeşti ! Vrând să izbăveşti pe oameni de patimile necinstei.
 
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă, strigând; din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
   Domnul tuturor S-a arătat nouă, după proorocia ta, Fericite, pe toţi chemând la cunoştinţa Lui, şi din robie mântuindu-i.
 
 
   Cu Darul fiind luminat, ai proorocit, zicând; că vor să fie sub un jug cei ce se vor închina, şi vor primi credinţa, şi Domnului vor sluji.
 
 
   Marie Preacurată, risipeşte tulburarea patimilor gândului meu, şi viforul ispitelor, ceea ce ai născut izvorul nepătimirii, Maică Fecioară.
 
 
   Dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce, mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, Cela ce chemi din negura greşelilor.
 
   Din nedreptate la faptă bună, şi din robia patimilor întoarce-mă, Fericite, cu rugăciunile tale, mărite proorocule Sofonie, şi la lumina credinței mă îndreptează.
 
 
   Împodobindu-ţi sufletul tău cu podoabele faptelor bune, vrednic l-ai făcut strălucirii Dumnezeiescului Duh, de la Care şi cu Darul proorociei te-ai îmbogăţit.
 
   Vestesc zicerile prooroceşti naşterea ta, Preacurată, cu prea-multe chinuri, ale căror văzând noi acum împlinirea, pe tine după adevăr Născătoare de Dumnezeu te vestim.
 
 
   Primind minunate razele Duhului ca o oglindă luminoasă, ai arătat lumii, strălucirile dumnezeieştii proorocii; mai-nainte acestea de acum, care erau să fie.
 
 
   Venit-a Împăratul tău, bucură-te Sioane şi te veseleşte văzându-L şi lumea a luminat cu strălucirile Dumnezeirii Sale, şi înşelăciunea drăcească a gonit.
 
   Cu grosimea trupului împreunându-Se în pântecele tău, Unul-Născut din Tatăl, Unul din amândoi a ieşit fără stricăciune, păzind cinstită fecioria ta fără vătămare, Prealăudată.
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viaţa mea, Multmilostive.
 
 
   Arătatu-te-ai rază luminoasă prin Dumnezeiescul Duh, Proorocule Sofonie, glăsuind prin dumnezeiască arătare : Bucură-te foarte fata Sionului, vesteşte fata Ierusalimului, iată Împăratul tău vine, Cel ce mântuieşte !
 
 
Stih : Cel ce mai-nainte a strigat Sionului, bucură-te foarte !
Se bucură Sofonie stând lui Dumnezeu înainte.
Sofonie fiind prealuminat,
În a treia zi sufletul şi-a dat.
 
   Acesta era feciorul lui Huși, din neamul Lui Simeon, fiul lui Iacov, din ţarina ce se chema Savarata, fiind mai-nainte de Hristos cu şase sute de ani, care a luat şi Dar proorocesc şi a proorocit pentru luarea şi pustiirea Ierusalimului, şi pentru surparea şi stingerea Iudeilor. Şi cum că poporul cel din limbi se va face popor câştigat Lui Dumnezeu. Că va fi ruşine şi ocară necredincioşilor, şi slavă drepţilor. Şi cum ca va fi Hristos Dumnezeu judecător şi împărat a, toată suflarea, şi va răsplăti fiecăruia după faptele Lui. După ce a prezis acestea toate, răposând la casa lui, s-a îngropat în ţarina sa ? Aşteptând cea a toată lumea învierea de apoi. Iar Sofonie se tâlcuieşte straja Domnului, sau cunoscătorul celor ascunse. Acesta se asemăna cu Ioan Teologul la chipul trupului fiindu-i barba puţin mai rotundă decât a aceluia.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului martir Teodor Arhiepiscopul Alexandriei.
 
Stih : Între patriarhi şi Teodor fiind mare.
Şi între nevoitorii cei prin sabie este tare.
 
   Oamenii cei ce locuiau în Alexandria Egiptului, şi mai ales elinii şi rău credincioşii, au stătut aspri şi grei şi cruzi către Sfinţi; pentru aceasta şi pe mulţi au făcut Mucenici, dintre care unul este şi acest Sfânt Teodor. Căci aflând poporul alexandrenilor că mărturiseşte pe Hristos, şi că învaţă şi pe elini să creadă Lui, cu mânie au năvălit asupra lui, şi prinzându-l, mai întâi l-au muncit cumplit, apoi împletind cunună de spini l-a încununat ca şi pe Domnul, şi-l băteau peste ochi, şi-şi râdea de el şi-l batjocoreau. După aceea a fost aruncat în mare, şi ieşind din ea sănătos, din porunca boierului i s-a tăiat capul. Deci Sfântul lui suflet, s-a suit la ceruri; iar cinstitele lui moaşte s-au îngropat în cetatea sa Alexandria.
 
    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul, fost Eparh.
 
Stih : Eparhia pământească cu eparhia Cerului arătat.
Teodul înţelepţeşte o a schimbat.
 
   Acesta a fost pe vremea Lui Teodosie cel mare, în anii trei sute şaptezeci şi nouă, cu demnitatea patriciu, şi eparh pretorilor. Care deşi avea femeie legiuită, petrecea însă viaţă neprihănită. Deci văzând răpirile şi jefuirile ce făceau cei de pe lângă împăratul, şi-a lepădat dregătoria ce avea, şi murindu-i şi femeia, şi-a împărţit la săraci toată averea sa, care era ca la cinci sute cincizeci de litre de aur; şi sculându-se din Constantinopol, s-a dus la Edesa, unde făcându-se monah, s-a suit pe un stâlp, pe care a stătut treizeci de ani; şi de acolo s-a învrednicit dumnezeieştilor daruri, căci mai mult nu se hrănea cu mâncare obişnuită, ci numai în fiecare Duminică, se împărtăşea cu trupul şi sângele Domnului nostru Iisus Hristos, şi mânca şi din anafură, iar altceva nimic. După acestea a fost supărat de gânduri, şi se rugă lui, Dumnezeu să-i arate, cu cine este asemenea la fapta bună ? Deci a auzit glas dumnezeiesc zicându-i, că este asemenea cu Cornelie Măscăriciul, care se numea şi Pandur şi locuia în Damasc. Această asemănare nu puţină tulburare a pricinuit Cuviosului, din ispitirea cu adevărat a diavolului, vrăjmaşul sufletelor noastre. Şi sculându-se s-a dus la Damasc, şi aflând pe pomenitul Cornelie, a căzut la picioarele lui, vrând să afle vieţuirea lui. Iar Cornelie zicea, că este om păcătos, şi nu are nici o faptă bună. Deci, fiindcă bătrânul cu stăruinţă îl ruga, Cornelie silit fiind, i-a spus : Eu Părinte, din tânăra mea vârstă, adunându-mă cu măscăricii şi cu jucătorii, îmi câştigam cele de nevoie spre vieţuire, prin defăimatul acesta meşteşug. Dar în sfârşit, venind în gândirea multelor mele păcate, şi cugetând la răsplătirea judecăţii ce va să fie, m-am lăsat de obişnuitele mele răutăţi, şi mă îndeletnicesc după putinţă spre viaţă curată, şi spre milostenie către săraci; şi numai aceasta ştiu întru sine-mi. Dar fiindcă stăruia iarăşi bătrânul rugându-l şi jurându-l să-i spună şi pe celelalte ale lui fapte bune, i-a răspuns Cornelie : Cu puţină vreme mai-nainte, Părinte sfinte, o femeie de neam strălucit cu întreaga înţelepciune s-a însoţit cu un bărbat, care fiind cu totul desfrânat, a cheltuit averea, nu numai a femeii şi a sa, ci şi alţi mulţi bani s-a împrumutat şi i-a pierdut; pentru care fiind aruncat la închisoare, a pricinuit femeii nemângâiată scârbă; care neavând ce face, cu ruşine a început a cere; şi nu numai aceasta, ci ca o cumpănă spânzura, şi se apropia să cadă şi în preacurvie, fiind ea foarte frumoasă. Deci pe aceasta eu întâmpinându-o, şi aflând pricina pentru care se poartă încoace şi încolo, m-am mâhnit din inimă, şi lăcrimând, am zis către dânsa : Câtă datorie aveţi o femeie ? Iar ia a răspuns : Patru sute de nomisme (un fel de bani), domnule al meu. Deci eu socotindu-mi lucrurile, am aflat că am două sute şi treizeci de nomisme, şi fiindcă aceştia nu ajungeau spre plata a toată datoria, am vândut şi oarecare podoabe ce aveam şi straiele cele mai bune, şi aşa făcând suma de patru sute de nomisme, i-am dat în mâinile femeii, zicându-i ei : la aceşti bani femeie, şi ducându-te cu pace, slobozeşte pe bărbatul tău din închisoare; rugându-te din toată inima către Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca să-mi fie mie milostiv în ziua judecăţii. Acestea auzindu-Ie Teodul, şi foarte mult minunându-se. Mulțumind lui Dumnezeu, iarăşi s-a întors de s-a suit pe stâlp. Şi mai trăind puţină vreme după aceasta, cu bună nădejde s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan Sihastrul şi Episcopul Coloniei.
 
Stih : Nu mă liniştesc, căci şi mort încununez arătat,
Pe liniştitorul Ioan cu cuvintele prea adevărat.
 
   În al patrulea an al împărăţiei lui Marchian, binecredinciosului împărat, adică în anii patru sute cincizeci şi patru, s-a născut acest sfânt Părintele nostru Ioan în Nicopolii Armeniei. Şi învăţând Sfintele Scripturi, după ce au murit părinţii săi, şi-a împărţit averea la săraci, şi zidind o biserică întru numele preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, se liniştea acolo, împreună cu alţi zece monahi. Deci fiindcă s-a făcut vestit pentru fapta bună, pentru aceasta s-a hirotonisit Episcop Coloniei; iar după ce în nouă ani şi-a aşezat lucrurile eparhiei sale, şi a săvârşit cele ce avea în gândul său, a trecut îndelungata mare către Ierusalim, şi ajungând la sfintele locuri şi închinându-se, s-a dus în Lavra Sfântului Sava. Deci l-a primit pe el Sfântul Sava, fără a-l cunoaşte cine este (fiindcă nu i-a descoperit Dumnezeu); şi dar vrând să cerce ascultarea şi răbdarea lui, l-a pus pe el mai întâi la arhondaric, iar după aceea la bucătărie. Şi fiindcă la amândouă aceste ascultări, s-a arătat vrednic, pentru aceasta i-a poruncit ca în celelalte cinci zile ale săptămânii, să se liniştească într-o chilie osebită, fără să-l vadă cineva, şi fără să mănânce, sau să bea ceva; iar Sâmbăta şi Duminica, l-a orânduit să meargă la sfintele slujbe, să cânte şi să mănânce împreună cu ceilalţi fraţi. Deci văzându-l marele Sava, că sporeşte după Dumnezeu, s-a dus împreună cu el la Preasfântul Patriarh al Ierusalimului, Ilie, rugându-l ca să-l cinstească pe Ioan, cu vrednicia preoţiei. Iar Ioan a zis către Patriarhul : Lasă puţin o stăpâne; căci trebuie mai întâi să cunoşti faptele mele, şi după aceea de voi fi vrednic de preoţie, fă ceea ce-ţi se va părea. Deci mergând amândoi îndeosebi. S-a aruncat Cuviosul la picioarele Patriarhului, jurându-l să nu arate nimănui aceea ce îi va spune; iar Patriarhul s-a plecat la aceasta, socotind că are să audă vre-o faptă necuvioasă. Iar după ce a auzit, că el a fost Episcop Coloniei, s-a spăimântat, şi a zis către fericitul Sava : Nu-l mai supăra pentru preoţie, că Ioan nu se face preot. Acest Cuvios odată umblând pe cale şi ostenindu-se a leşinat, după aceea făcând rugăciune, a fost răpit în văzduh sus, şi s-a aflat la chilia sa, care era cinci mile departe de locul acela. Oarecând au venit perşii, şi au surpat chiliile celorlalţi monahi, apoi mergând şi la chilia Cuviosului acestuia ca să facă asemenea, s-a arătat de năprasnă acolo un leu, care a gonit pe barbari, şi chilia o a păzit nevătămată. Un creştin dreptslăvitor a mers oarecând la Sfântul, luând împreună cu el şi pe un altul rău credincios, adică pe un monofizit; şi cerând creştinul, ca să dea Cuviosul blagoslovenia sa amândurora, iar Cuviosul a zis : Ţie ca unui dreptslăvitor, îţi dau blagoslovenia mea, iar cestuilalt, blagoslovenie nu dau, până nu se va întoarce de la eresul lui Sevir. Acestea auzindu-le dreptslăvitorul acela s-a spăimântat de Darul Sfântului cel de prevedere şi de mai-nainte cunoştinţă. Iar monofizitul cel rău-credincios s-a făcut ca un uimit şi ieşit din sine; apoi târziu oarecând venindu-şi întru sine, a căzut la picioarele Cuviosului, rugându-l ca să-l înveţe ce să facă. Iar Sfântul ridicându-l pe el în sus, şi învăţându-l cele cuvenite, l-a înduplecat ca să dea anatemei tot felul de eres, şi pe acesta a lui Sevir, monofizitului de care era stăpânit, şi să se apropie de soborniceasca Biserică, şi înaintea tuturora să facă această anatematesire, şi aşa să rămână nedespărţit de ea. Deci după ce a zis acestea, a blagoslovit pe amândoi şi sărutându-i cu sărutare sfântă, şi făcând rugăciune pentru ei, i-a trimis pe amândoi la casele lor bucurându-se. O femeie rudenie a acestui sfânt, aflând cele pentru el, a socotit să se prefacă pe sineşi în chipul unei alte femei, ca cu chipul acesta necunoscut să vadă pe Sfântul. Iar Sfântul cunoscând cu darul lui cel înţelegător, cugetul ce a pus femeia, o a înştiinţat pe ea, zicând : De nu vei veni aici, mă voi arăta eu ţie, şi te voi învăţa acele ce mi-a descoperit Dumnezeu. Şi după puţină vreme, i s-a arătat în vis, şi a sfătuit-o cele cuvenite, acelea adică, care şi singură dorea să afle. Mai întrebându-l pe el încă şi pentru alte oarecare şi învățându-se de la el bine şi acestea, ea adică mulţumea Sfântului pentru această facere de bine, iar fericitul Ioan s-a făcut nevăzut de la gânditorii ei ochi. Acest sfânt odată luând o smochină uscată, o a pus lângă o piatră neumedoasă, şi a zis-către fraţii cei împreună cu dânsul : Dacă smochina aceasta uscată va odrăsli, să ştiţi fraţilor, că Dumnezeu îmi va da mie loc de odihnă acolo în veacul viitor, şi o minune ! Smochina aceea uscată, îndată-şi s-a sădit, îndată a făcut rădăcină, îndată s-a făcut smochin, şi îndată a odrăslit, şi a făcut roadă trei smochine, pe care sărutându-le Cuviosul, şi mulţumind Domnului, le-a mâncat împreuna cu fraţii. Acesta s-a făcut Episcop când era de douăzeci şi opt de ani, pe scaunul său a strălucit zece ani; iar la pustiul Ruva, a făcut şase ani. Şi în Lavra Sfântului Sava, patruzeci şi opt de ani, Şi aşa a adormit în Domnul de trei ori fericitul.
 
    Tot în această zi, Sfinții Mucenici, Agapie, Seleuc și Mamas, de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Trei bărbaţi Agapie, Seleuc şi Mamas la tăiere au venit,
Pentru dragostea Ziditorului și sabia au iubit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul Cipriotul.
 
Stih : Viţa Ciprului Cipriot pe Teodul la făcut.
Și strugur făcând, spre culegere a venit.
 
   Acesta născându-se în Cipru pe vremea împărăţiei lui Maximian, din tânără vârstă lepădându-se de lume, şi pentru prea multa nevoinţă şi smerenie, luminându-i-se sufletul, s-a învrednicit mai-nainte a vedea deosebirile fiecăruia, din cei ce se apropiau către dânsul. Deci prefăcându-se nebun, pe mulţi îi înfrunta şi-i întorcea către pocăinţă. Şi aşa bine petrecându-şi viața şi pe mulţi mântuind prin pilda şi învăţătura sa, a adormit cu pace; dând şi după moarte multe vindecări, celor ce cu credinţă aleargă la moaștele lui.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţit Mucenic Gavriil, care mai-nainte a fost Episcop al Ganului; iar mai pe urmă în Prusa a mărturisit, la anul o mie şase sute cincizeci şi nouă.
 
Stih : Gavriil cel tânăr îndoită cunună a luat.
Ca un Arhiereu și nevoitor al Domnului adevărat,
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Anghel, care în Hiu a pătimit la anii a mie opt sute treisprezece.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, Cuvioşilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga; Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Răsărit-a lumii pomenirea ta ca soarele, luminând cu Darul proorociei tale, pe cei ce cântă lui Hristos cu un glas : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Nor plin de umezeală arătându-te, ai revărsat nouă ploaia cunoştinţei de Dumnezeu, din izvorul cel mântuitor, prin care ne luminăm a striga : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cuvântul cel ce a dat dedemult fiinţă tuturor, cu dumnezeiască voie, voind iarăşi să cheme pe om, Curată, în pântecele tău S-a sălăşluit : Binecuvântată eşti ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.
 
 
   Fiind făgăduit cu totul lui Dumnezeu, Atotţiitorului, obiceiurile rânduielii întrupării te-a învăţat pe tine, cel ce ai învăţat după iconomie toate neamurile. Pentru aceasta te lăudăm, Proorocule, de Dumnezeu grăitorule.
 
 
   Cântare de rugăciune adu lui Dumnezeu, pentru cei ce te laudă pe tine de Dumnezeu fericite, şi strică tulburarea ispitelor noastre; ca să te lăudăm pe tine, Proorocule, de Dumnezeu grăitorule.
 
   Pe Dătătorul de viaţă Dumnezeu şi Domnul născându-L tu Preacurată, ai oprit pornirea morţii, ceea ce omora neoprit pe toţi; pentru aceasta pe tine te lăudăm întru toţi vecii.
 
 
   Din văpaie Cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   În pământul celor blânzi te-ai sălăşluit, unde petrecând vezi strălucirile îngereşti, Sofonie preaînţelepte, Proorocule al lui Dumnezeu, blând fiind, şi strălucit cu Darul. Pentru aceasta veselindu-ne credincioşii, pe tine te fericim.
 
 
   Văzând arătat împlinirea proorociilor tale, Preafericite, ne mirăm de Darul cel dat ție, şi de curăţia gândului tău, şi de frumuseţea sufletului ne minunăm.
 
   Dar ai luat, ca nici una din femeile cele dedemult, Maica lui Dumnezeu, ceea ce eşti cu totul fără prihană. Că numai tu mai presus de toate ai avut sfinţenie neasemănată şi curăţie. Pentru aceasta ai primit pe Dumnezeu întru tine întrupat.
 
 
   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Care mărindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
 
 
   Curăţindu-se Sofonie de toată materia, prin fapte bune, s-a învrednicit a vesti mai-nainte cunoştinţa celor fiitoare; şi acum ca şi cum ar fi trăit nematerial, se uneşte cu cei nemateriali.
 
 




   Când a văzut în priveliştea cea înfricoşată Iuliana cea preafericită, pe mărita Muceniță Varvara, cu bătăi chinuindu-se, şi cu feluri de munci pe tot trupul tăindu-se, cu călduroase lacrimi a strigat : Cuvinte al lui Dumnezeu, acesteia a mă face părtaşă acum mă învredniceşte, Iubitorule de oameni.
 
   Sfintele Varvara şi Iuliani, având cu adevărat o voinţă spre creştinătate, s-au luptat cu vrăjmaşul, şi biruindu-l deplin, s-au învrednicit măririi de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta pierzând vătămarea pierzătoarelor patimi, dau tuturor credincioşilor tămăduiri.
 
   Când s-a hotărât asupra ta moartea cea dulce, Muceniță preacinstită Varvaro, alergarea ai săvârşit bucurându-te şi sârguind. Şi de mâinile cele fărădelege ale necredinciosului tău Părinte te-ai jertfit, şi roadă lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta cu fecioarele cele înţelepte împreună dănţuind cu adevărat, vezi strălucirea lui Hristos Mirelui tău.
 
 
   Ce te vom numi pe tine Sfinte ? Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, sau David cel dulce cântător ? Alăută de Duhul purtată, sau fluier păstoresc ? Îndulcind auzurile şi gândurile, veselind adunările Bisericii; şi cu cuvintele cele cu miere curgătoare, luminezi marginile. Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Ce te vom numi dumnezeiescule Ioane dulce grăitorule ? Stea prealuminoasă ? Carele cu raza Treimii fiind strălucit la vedere, ai intrat în norul Dumnezeiescului Duh, învăţându-te cele negrăite; ca şi Moise ai dat la lumină, buna podoabă cea de cântare. Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Ce te vom numi pururea pomenite ? Luceafăr de lumină purtător, slăvit propovăduitor, slujitor, sau de taină văzător al lui Dumnezeu ? Stea, care cu razele luminezi Biserica ? Sfeşnic, care dai strălucire celor din întuneric; sau organ prea-bine răsunător, sau trâmbiţă frumos glăsuitoare ? Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Patria, neamul şi avuţia, lăsând, Varvaro; şi pe necredinciosul tată urându-l ai iubit pe Dumnezeu, Căruia te-ai făcut mireasă; şi ai fost făcând neguţătorie de mari lucruri. Pe Acela roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Ochiul inimii mele ridicându-l către tine Stăpână, nu trece amară suspinarea mea; în ceasul când va judeca Fiul tău lumea, fii mie acoperământ şi ajutătoare.

 
   Sufletele drepţilor sunt în mâna Lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea, lor şi mergerea de la noi sfărmare; iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire; şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării Sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni noroade, şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că Dar şi milă este întru Cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.
 
 
   Drepţii în veci vor fi vii, şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului; că cu dreapta Sa va acoperi pe ei, şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui, şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor, îmbrăca-se-va în ziua dreptăţii, şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie, şi va da război împreună cu dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor, şi ca dintr-un arc bine încordat ai norilor la ţintă vor lovi. Şi din mânia cea zvârlitoare plină de pietre se vor arunca grindine. Întări-se-va asupra lor apa marii şi râurile îi vor îneca de năprasnă. Stava împotriva lor Duhul puterii, şi ca un vifor va vântura pe ei, şi va pustii tot pământul fărădelegea, şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi, şi cei ce vă trufiţi întru noroadele neamurilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea, şi puterea de la Cel Preaînalt
 
 
   Dreptul de va ajunge să se sfârşească întru odihnă va fi. Că bătrânețile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţa nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui sau înşelăciunea să înşele sufletul Lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi; că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi noroadele văzând, şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta; că Dar şi milă este întru Cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.

 
   Pe păgânul tată şi maică urând Varvaro, ai iubit pe Dumnezeu şi Ierusalimul cel de sus, întru care acum vieţuind, roagă pe Stăpânul Hristos, să petrecem şi noi împreună cu tine.
 
 
   Nici dezmierdările părinţilor, nici desfătarea, nici frumuseţea cea trupească, nici bogăţia, nici muncile, nu te-a întors de la dragostea Ziditorului; pe care fă-L nouă Milostiv, mare Muceniţă !
 
 
   În Treime un Dumnezeu, cu îndrăznire mărturisind Varvaro, ți s-a tăiat capul, şi ai luat cununa biruinţei de sus de la Hristos; cu Care acum împărăţind, cere pace tuturor.
 
   Cuvioase Părinte Ioane, în tot pământul a ieşit vestea isprăvilor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenenelilor tale; taberele drăceşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns; a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.
 
   Fecioară cu totul fără prihană roagă pe Acela ce L-ai născut, să mântuiască tot neamul omenesc; ca pe tine cu inima şi cu limba să te mărturisim Maică Fecioară, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Pe Sfânta Varvara să o cinstim; că cursele vrăjmaşului a sfărâmat şi ca o pasăre s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul Crucii, Preacinstita.
 
 
   Întrutot fericită mieluşea Varvaro, luminându-te cu dumnezeiasca Lumină a Sfintei Treimi celei cu trei străluciri, şi cu Sfântul Botez întărindu-te, spre biruirea înşelăciunii părinteşti, ai mărturisit pe Hristos cu credinţă. Pentru aceea întrutot cinstită, Dumnezeu ţi-a dăruit Dar de sus, a tămădui toate neputinţele şi bolile. Pe Care rogă-L mare Muceniță, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Ioane, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 
 
   Pomenirile Sfinţilor săvârşindu-le cu credinţă, pomenirea purtătoarei de chinuri să o prăznuim; că a omorât cu rugăciune pe vrăşmaşul, începătorul răutăţii, cel ce dedemult cu înşelăciune pe Eva o ai lipsit de nestricăciune, şi Domnului se roagă, să miluiască sufletele noastre.
 
   Înşelăciunea vieţii lepădând, Crucea Domnului luând, pustniceşte pe cel viclean l-ai doborât, pustiei cetăţean, luminător înţelegător lumii arătându-te, de Dumnezeu purtătorule, Ioane Cuvioase; roagă-te Mântuitorului, să miluiască sufletele noastre.
 
   Bucură-te munte sfânt şi de Dumnezeu umblat. Bucură-te rug însufleţit şi nears. Bucură-te ceea ce una eşti lumii pod către Dumnezeu, care treci pe cei morţi la viaţă veşnică. Bucură-te nestricată Fecioară, care fără ispită bărbătească ai născut mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Pe Hristos Mirele tău L-ai iubit, făclia ta luminat o ai gătit, cu bunătăţile ai strălucit întru-tot lăudată. Pentru aceasta împreună cu Dânsul ai intrat la nuntă, primind de la Dânsul cununa pătimirii. Scoate-ne din nevoi Varvaro, pe noi cei ce săvârşim pomenirea ta.
 
 
   Fluier cu dulce vers, trâmbiţă mare glăsuitoare, alăută dulce zicătoare, dumnezeiască vioară răsunătoare, canon bine întocmit, organ frumos cântător, insuflat cu suflările Mângâietorului te-ai arătat Ioane, veselind minţile noastre.
 
 
   Maica lui Dumnezeu pe tine te ştim toţi, care te-ai arătat Fecioară cu adevărat şi după naştere, noi cei ce cu dragoste scăpăm la a ta bunătate. Că pe tine te avem păcătoşii folositoare, pe tine te-am agonisit întru ispite mântuire, ceea ce singură eşti fără prihană.
 
 
   Dar de minuni primind, dăruiești tămăduiri celor din nevoi, şi fereşti pe toţi oamenii de moarte năpraznică, şi de toate durerile cele aducătoare de moarte. Pentru aceasta alergând către Biserica ta, cântăm pomenirea ta, strigând : Scoate pe robii tăi, din neputinţele cele spre moarte, fecioară Muceniță Varvaro, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu.
 
 
   Cântăm cinstitele şi sfintele chinuri, care ai răbdat cu adevărat pentru Biserică, prăznuim cu cântări, cinstitele tale dulci versuri, care ai aşezat spre lauda Domnului, vrednicule de minune, veselia credincioşilor, Ioane preafericite.
 
   Marie ceea ce eşti cinstit lăcaş al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri, a greşelilor şi a necazurilor. Că tu eşti mântuirea păcătoşilor şi ajutătoare şi folositoare tare, şi mântuieşti pe robii tăi.
 
 
 
   Prăznuirea astăzi a purtătoarei de chinuri Varvara, veniţi popoare să o lăudăm, că pe aceasta nici sabia, nici focul, nici altă muncă, nici pândirile cele mult împleticite ale lui Veliar, nu o au biruit. Roagă pe Hristos, bună Muceniță preaslăvită, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
 
   Treime preaînaltă, Dumnezeire cinstită, dând robilor tăi Darul cel mai presus de gând, insuflă raza cea de lumină purtătoare în mintea mea cea întunecată, ca să laud pe Mucenița ta Varvara, cea pururea fericită.
 
   Toată aşezarea de laude o a covârşit cu adevărat mărirea Mucenicilor Tăi, Iubitorule de oameni. Deci primind lauda cea din credinţă după putere, trimite-ne nouă Stăpâne din-destul răsplătire.
 
   Din rădăcină de spini, crescând trandafir preafrumos, a umplut de mireasmă Biserica lui Hristos; roşindu-se prin sânge cu roşala pătimirii mărita Varvara; pe care după vrednicie acum o fericim.
 
 
   Ale tale laude voind eu a le începe, ar trebui să-mi fie de faţă Cuvioase, glasul tău cel cu miere curgătoare, prin care ai luminat Părinte Ioane, cu cântări, Biserica Ortodoxă, care prăznuieşte pomenirea ta.
 
 
   Ca un iscusit cunoscător şi chibzuitor, socotind prea bine firea celor ce sunt, ai ales cele veşnice mai mult decât pe cele nestatornice; că cele vremelnice le-ai schimbat cu cele mai bune, Părinte Ioane. Pentru aceasta şi Hristos acum te-a preamărit.
 
 
   Poftă punându-mi şarpele cel preaviclean, a mă asemăna Ziditorului, ca pe un rob m-a răpit; iar prin tine Preacurată iarăşi m-am chemat înapoi, îndumnezeindu-mă cu adevărat; că tu Maica lui Dumnezeu ai născut, pe Cel ce m-a îndumnezeit,
 
 
   Rănită fiind cu săgeata cea prea-dulce a dragostei tale, ca a unui mire Stăpâne, purtătoarea de chinuri Varvara, a urât toată nedumnezeirea părintească.
 
   Nici podoaba desfătării, nici floarea frumuseţii, nici bogăţia, nici dulceaţa tinereţilor, nu te-a amăgit pe tine mărită Varvaro; ci te-ai făcut mireasă lui Hristos, bună fecioară.
 
   Spre luptele cele desăvârşite, întru nimica nu s-a arătat sminteală neputinţei femeieşti; chiar şi vârsta cea mai tânără Hristoase, cu puterea Ta cea nevăzută s-a întărit.

   Risipitu-ţi-ai averea, dând împrumut lui Dumnezeu; pentru aceasta ți s-a gătit Împărăţia Cerurilor. Ci şi acum răsplătire ai luat Ioane, cu mult mai de prisosit.
 
 
   Talantul înţelepciunii luând cu faptele împodobit, ai luminat Ioane, Biserica lui Hristos; care mult îl înmulţeşti şi după ce ai lăsat viaţa.
 
   Cetele îngereşti s-au minunat Preacurată, şi inimile omeneşti s-au înfricoşat de naşterea ta. Pentru aceasta pe tine de Dumnezeu Născătoare, cu credinţă te cinstim.
 
 
   Pe scriitorul de cântări, şi cinstitul de Dumnezeu grăitor, învăţătorul Bisericii, dascălul şi luptătorul împotriva vrăjmaşilor, pe Ioan să-l lăudăm. Că luând Crucea Domnului, toată înşelăciunea eresurilor o a gonit; şi ca un cald mijlocitor către Dumnezeu, tuturor le dă iertare greşelilor.
 
 
   Îndreptătorului Bisericii, învăţătorului şi jertfitorului, ca unui tainic al celor negrăite, cu un glas să-i strigăm : Cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, deschide gura noastră, şi ne învredniceşte să spunem cuvintele învăţăturilor tale; că te-ai arătat Treimii părtaş, şi ca alt soare luminând în lume, ai strălucit cu minunile şi cu învăţăturile, ca şi Moise; şi în legea Domnului învăţându-te totdeauna, cu cuvântul şi cu lucrul te-ai făcut luminător; rugându-te neîncetat, ca să dea tuturor iertare de greşeli.
 
 
   Întru chinuirea ta, pe toţi i-ai spăimântat; că ai răbdat bătăi de la tirani, legături, munci, temniţă, Varvaro preafericită. Pentru aceasta şi cunună ți-a dat ţie Dumnezeu, pe Care L-ai iubit sufleteşte şi ai alergat la Dânsul; Acela şi tămăduiri dă tuturor, celor ce aleargă la tine cu credinţă, Muceniţă.
 
   Trâmbiţă sfinţită bine glăsuitoare, te-ai arătat nouă, Sfinţite, cântând marginilor cu închipuire învăţăturile Domnului şi Mântuitorului; şi cu cuvintele tale lumea ai luminat Ioane Cuvioase. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască nouă mare milă.
 
   Făcutu-te-ai cort dumnezeiesc al Cuvântului, ceea ce eşti una Preacurată, Fecioară Maică, întrecând cu curăţia pe îngeri. Deci pe mine, care m-am spurcat cu păcate trupeşti mai mult decât toţi, curăţeşte-mă cu apele cele dumnezeieşti ale rugăciunilor tale, Preacurată, dându-mi mare milă.
 
 
   Din Fecioară născându-Te, ai dăruit tinerelor fecioare putere, să surpe întăriturile celui viclean. Pentru aceasta buna biruitoare Varvara, îndrăzneala aceluia o a călcat.
 
   Cu Crucea Ta puterea morţii ai stricat; pentru aceasta Hristoase, trupului său fecioara nepărtinindu-şi, a răbdat prea-vitejește răni, Varvara, cea cu minte preatare.
 
   Strămoaşa amăgindu-se dedemult de meşteşugirile celui înşelător, s-a izgonit din desfătarea raiului; iar Varvara batjocorindu-l, în cămara cerească acum se sălăşluieşte.
 
 
   Poruncilor lui Hristos supunându-te, ai lăsat frumuseţea lumii, bogăţia, desfătarea, strălucirea; Căruia luându-ţi Crucea ta Ioane, i-ai urmat.
 
 
   Împreună sărăcind cu Hristos, Cel ce a fost sărac pentru mântuirea omenească, împreună te-ai preamărit, precum însuşi a făgăduit, şi împreună împărăţeşti cu Cel ce împărăteşte pururea, Ioane.
 
 
   Pe tine te ştim liman de mântuire, şi zid nestricat, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, toţi credincioşii. Că tu cu rugăciunile tale, mântuieşti din nevoi sufletele noastre.
 
 
   Cu trei ferestre poruncind a se lumina baia, cu taină ai însemnat Botezul, Varvaro, care prin lumina Treimii este curăţire sufletelor de lumină purtătoare.
 
   De nebunia cea cumplită a tatălui său ferindu-se Varvara, despicându-se muntele îndată o a primit, ca şi dedemult pe întâia Muceniță Tecla, cea preaslăvită, Hristos făcând minune.
 
   Cu râvna adevăratului Dumnezeu aprinzându-se, fețele cele spurcate ale celor mincinoşi numiţi dumnezei, le-a scuipat Varvara cea prealăudată, râzându-şi fecioara adică de înşelătorul lumii.
 
 
   Cu frica lui Hristos Părinte întemeindu-te spre dumnezeiasca viaţă, gândul trupesc tot l-ai supus Duhului, ale tale simţiri Ioane curăţindu-le.
 
 
   Curăţindu-ţi de toată spurcăciunea trupul, şi sufletul şi mintea, cu purtarea de grijă, de Dumnezeu înţelepțite, ai luat Ioane, Raza cea întreit luminătoare, Care te îmbogăţeşte pe tine cu daruri strălucite.
 
 
   Roagă pe Fiul tău şi Domnul, Fecioară Curată, să dăruiască celor robiţi izbăvire paşnică de înconjurarea cea potrivnică, şi mântuire celor ce nădăjduiesc spre tine.
 
 
   Precum te-ai făgăduit a da Mântuitorule, înţelepciunea cea de Dumnezeu învăţată, celor ce pentru tine pătimesc, înaintea divanului Judecătorului, de care Varvara Mucenița s-a umplut.
 
   Înşelăciunea celor fără de Dumnezeu o ai mustrat cu cuvântul, de Dumnezeu înţelepțită, Varvaro slăvită; şi cu răbdarea lucrurilor, minţile tiranilor le-ai spăimântat.
 
   Cu bătăi fără milă a se struji, şi cu târsâni de păr vârtoase a se freca, pentru Hristos şi-a dat trupul, purtătoarea de chinuri cea fără prihană.
 
   Luminându-te cu Darul Duhului, şi cu ştiinţele lucrurilor celor dumnezeieşti, şi omeneşti, luminat îmbogăţindu-te, le-ai împărţit celor ce le trebuiau Ioane, fără pizmuire.
 
 
   Asemenea cu cetele cereşti, Înţelepte, Biserica cu dreapta credinţă o ai împodobit, cântând Treimii în cor, cântări de Dumnezeu spuse.
 
   Mai presus de fire ai născut, şi în veci ai rămas Fecioară arătând semnele adevăratei Dumnezeiri ale Fiului şi Dumnezeului tău.
 
 
   Celui în Treime cu bunăcredinţă lăudat, lui Hristos urmând purtătoare de chinuri, capiştile idolilor le-ai stins, şi în mijlocul priveliștii pătimind Varvaro, de îngrozirile tiranilor nu te-ai temut, ceea ce ai fost cu minte bărbătească; cu mare glas cântând pururea : Treimea cinstesc, Dumnezeire Una.
 
 
   Pe ceea ce s-a făcut mireasă lui Hristos prin mucenicie, pe Varvara adunându-ne, să o cinstim după vrednicie; că prin rugăciunile ei de pierderea cea de suflet stricătoare izbăvindu-ne şi de ciumă, şi de cutremur, şi de surpare, viața în pace să o petrecem, învrednicindu-ne cu toţi Sfinţii, cei ce din veac bine au plăcut lui Dumnezeu a umbla întru lumină, şi a cânta cu vrednicie : Minunate ai făcut Mântuitorule, milele Tale, tuturor credincioşilor celor ce cu credinţă mărturisesc Treimea şi cinstesc Dumnezeire Una.
 
 
   Darul minunilor luând, dai vindecări celor în nevoi, şi izbăveşti pe tot omul de boala ciumei. Pentru aceasta în Biserica ta intrând, cântăm pomenirea ta, strigând : Mântuieşte pe robii tăi de boala ciumei, fecioară Muceniță Varvaro, cu rugăciunile tale cele către Domnul.
 
 
   Având vindecare casa purtătoarei de nevoinţe, veniţi să mergem întru aceasta cu osârdie, iubitorilor de Mucenici, ca să luăm toţi Darul tămăduirilor, izbăvindu-ne de toată boala ciumei, şi de scârbă. Şi vindecându-ne în sfârşit să aşteptăm, ca să vedem naşterea tinerei, patria şi creşterea, şi cum din Părinte rău-credincios, a ieşit odrasla Sfântă, preafrumoasa mireasă a lui Dumnezeu. Prin care şi fecioria a păzit-o ca o zestre însuşi Mirelui. Acesteia să strigăm : Fecioară Muceniță Varvaro, acoperă-ne pe noi cu rugăciunile tale cele către Domnul.
 
 
Stih : Cu sabia tatăl tău Muceniță Varvaro te-a jertfit.
Și alt Avraam al diavolului este cunoscut.
Varvara în a patra zi cu adevărat.
De mâinile tatălui său s-a tăiat.
 
   Aceasta a fost pe vremea împăratului Maximian, fiică oarecărui Dioscor, elin de la răsărit; ea se păzea de tatăl său într-un turn înalt, pentru frumuseţea cea trupească, în care înflorea. Această fecioară credea în Hristos, şi nu s-a tăinuit de tatăl său; căci a cunoscut acela cele pentru dânsa de aici pentru că el zisese să facă doua ferestre la baia care se zidea de către el; iar ea a poruncit să facă trei, şi întrebându-o, ce este pricina de a poruncit să se facă trei ferestre ? Ea a zis, că le-a făcut în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Aceasta auzind el, îndată s-a pornit să o omoare cu sabia sa, iar ea fugind şi intrând într-o piatră ce se despicase cu minune, o a primit de s-a ascuns. Iar tatăl său alergând după dânsa, a găsit-o, şi luându-o de cosiţe a dus-o şi a dat-o pe seama domnului ţării aceleia, înaintea căruia mărturisind pe Hristos, şi ocărând idolii, a fost bătută cumplit, strujită la trup cu muncile, şi arsă la coaste. După aceea o a bătut peste cap cu măciuci, şi gonindu-o a purtat-o aşa prin cetate, bătându-o. În cea de apoi şi-a primit sfârşitul prin sabie, omorându-o tatăl său cu mâinile sale. Pentru care se spune, că după tăierea ei, tatăl său pogorându-se din munte, a fost lovit de trăznet; şi şi-a lepădat spurcatul său suflet.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan Damaschin, Monahul şi Preotul.
 
Stih : Ioan de dulcele cântări pământul umplând
Și în ceruri se suie să alcătuiască cântări voind.
 
   Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul şi a lui Constantin Copronim fiul său, din cetatea Damascului, de neam nobil şi strălucit prin dreapta credinţă, având tată iubitor de fapte bune, care l-a pedepsit la carte, de a învăţat tot meşteşugul cărţii elineşti, şi a iscodit bine şi adâncul Scripturii celei de Dumnezeu insuflate, împreună cu preafericitul Cosma, cu care şi crescuse împreună; care apoi s-a făcut Episcop la Maiuma. Deci pedepsindu-se amândoi cu învăţătura la un dascăl cu acelaşi nume, adică Cosma, care a fost cumpărat împreună cu alţi robi de tatăl dumnezeiescului Ioan. Şi fiindcă s-a întâmplat a câştiga un dascăl înţelept ca acesta, pentru aceasta amândoi au ajuns la vârful înţelepciunii şi s-au făcut preaînţelepţi. După aceea s-au făcut amândoi monahi, îndeletnicindu-se numai în Dumnezeu şi în cele ale lui Dumnezeu. Căci Ioan s-a dat de către proestosul mânăstirii Sfântului Sava, la un bătrân mare şi înţelept spre cele dumnezeieşti, şi s-a învăţat de la el fericita ascultare. Şi pentru că i s-a poruncit de el să nu cânte niciodată, măcar cât de mică cântare, după meşteşugul muzicii pe care îl ştia, pentru aceasta şi Ioan a păzit neschimbată porunca bătrânului mulţi ani. Se zice însă, că arătându-se în vis bătrânului preasfânta de Dumnezeu Născătoarea, i-a zis, să poruncească ucenicului său Ioan să alcătuiască laude spre slava lui Hristos, Celui ce s-a născut dintr-însa fără sămânţă, şi spre lauda şi veselia creştinilor care sunt datori să o laude din inimă; aceasta a şi făcut, punând acest temei scrierilor sale. Deci petrecând amândoi sihăstreşte, fericitul Cosma lăsând multe scrieri bisericii, a răposat cu pace. Iar fericitul Ioan, făcând şi el asemenea şi mai multe, şi întărind multe, şi ruşinând păgânul eres al iconomahilor, cu puterea cuvintelor sale, şi cu înţelepte dovediri ale scripturilor; şi lăsând multe scrieri de laudă Bisericii lui Dumnezeu, prin mijlocul căror se află aievea cunoştinţa fiecărui lucru ce se va cerca, şi-a săvârşit viaţa întru adânci bătrâneţe, trăind ani o sută şi patru.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ioan Episcopul Polivotului, făcătorul de minuni.
 
Stih : Ioan pe episcopia pământească o părăseşte.
Veselindu-se cu privirea la cel ce pe toate le episcopeşte.
 
   Acest sfânt din tânăra sa vârstă, ura desfătările şi trupeştile îndulciri, şi-şi împodobea viaţa mai mult cu postul şi cu înfrânarea; pentru aceasta s-a şi hirotonisit Episcop al Polivotului. Deci după ce i s-a încredinţat păstoria poporului, a adaos nevoinţa peste cele dinainte nevoinţe de trei ori fericitul, şi osteneli peste osteneli. Ci fiindcă Leon Isaurul când s-a făcut împărat, la anii şapte sute, s-a apucat să hulească împotriva sfintelor icoane, şi să se lepede de a lor închinăciune, pentru aceasta sfinţitul acesta Ioan a mustrat cu tărie păgânătatea aceluia. Şi a învăţat şi cu amănunţime a desluşit turmei sale adevărata şi dreptmăritoarea credinţă a Bisericii lui Hristos; şi a adeverit că şi el rămâne întru această credinţă, şi vieţuind şi după moarte. Atâta putere de minuni, a luat de la Dumnezeu pururea pomenitul, încât a certat cu o dumnezeiască pedeapsă pe agarenii care locuiau în preajma amoreii Frigiei; şi aşa i-a înduplecat, să-i dăruiască lui pe creştinii cei avea robiţi. Aşa cu plăcere de Dumnezeu vieţuind dumnezeiescul Părinte. s-a mutat către Domnul. Iar cinstitele sale moaşte s-au păzit după moarte nestricate şi întregi până astăzi. Pe care creştinii de acolo le ridică drept în ziua cincizecimii şi îmbrăcându-le cu veșminte arhiereşti, le, sprijinește drept de sfânta masă înlăuntrul Sfântului Altar, apoi le suie în sfinţitul Tron; şi în toată dumnezeiasca Liturghie le sprijinesc doi preoţi. Iar câte minuni Sfântul acesta, după moarte pururea lucrează, nu este cu putinţă să le povestim.
 
    Tot în această zi, Sfânta Muceniță Iuliani, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Pe Iuliani ca pe o porumbiţă o primeşte pe ea.
Cuvinte care oftează dacă nu degrab se tăia.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Hristodul şi Hristodula fecioara, de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : De un nume cu tine fecioară Hristodulo fiind,
Hristodul împreună cu tine se nevoieşte prin sabie murind.
 
    Întru această zi Sfântul noul sfinţit Mucenic Serafim, Episcopul Fanarului, care a mărturisit la anul o mie şase sute unu, cu frigare pătruns s-a săvârşit.
 
Stih : Serafim răsărit ca o odraslă din pământul Tetalenilor.
Se apropie la Dumnezeu cuvântul prin revărsările sângiurilor.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tiranul care se semețea să cuprindă pământul şi să piardă marea ca o jucărie, zace sub picioarele fecioarei Varvara; că pe acesta slăbindu-l Hristos, l-a legat ca pe o pasăre slabă.
 
   Cu bătăi nesuferite strujit fiind tot trupul tău, şi roşit cu curgerile sângiurilor, şi cu lumânări fiind arsă la coaste, ai răbdat Muceniţă pururea pomenită, făcând spre plăcere lui Hristos, mărită Varvaro.
 
   O fără omenie, şi nemilostivă cruzimea tiranilor, şi preamulta nedumnezeire ! Că sânii Muceniței ca într-o măcelărie cumplit cu sabia i-au tăiat, ale aceleia ce şi-a lipit mintea de Hristos, puitorul de nevoinţă.
 

   Cu râvnă fiind aprins toată înţelegerea cea rea a eresurilor celor luptătoare de Dumnezeu, o ai surpat prin scrierile cele cu osârdie, limpezind tuturor luminat, cele dedemult risipite, cu agerime scrise de cei înţelepţi, o Ioane !
 
 
   Prin cuvinte şi dogme drepte, pe care le-ai aşezat, ai defăimat cu căldură păgânătatea cea cu hulă a ucenicilor lui Manent, celor cu nume rău, care se ispiteau să răzvrătească Biserica lui Hristos, o Ioane !
 
   Sfânta Sfinţilor te cunoaştem pe tine, ca pe ceea ce una ai născut pe Dumnezeu cel neschimbat, Fecioară neîntinată, Maică nenuntită. Că tuturor credincioşilor ai izvorât nestricăciune, prin naşterea ta cea dumnezeiască.
 
 
   Arătatu-s-a Hristos cu lumină neapropiată, ţie celei închisă în temniţă, o Varvaro ! Poruncindu-ţi să îndrăzneşti, şi vindecându-ţi rănile. Pentru aceasta şi bucurie dăruindu-ţi, ca cu aripi te-ai ridicat, către dragostea Mirelui tău.
 
   Înger luminat te-a îmbrăcat cu haină luminoasă, pe tine cea golită pentru Hristos, cinstită Varvaro, ca pe o mireasă ce ai purtat patimile; că de haină Muceniţă dezbrăcându-te, ai luat dumnezeiască schimbare.
 
   Arătatu-s-a luminat plinită proorocia Ta, Hristoase; că tată pe fiu la moarte a dat. Şi însuşi lucrător junghierii fiind ticălosul, părintele Muceniței tale, degrab cu foc din Cer s-a mistuit.
 

   Defăimat-ai arătat prin scrieri Ioane despărţirea lui Nestorie, şi amestecarea lui Sevir; nebunia monotelitului, şi credinţa cea într-o singură lucrare; şi lumina dreptei credinţe tuturor marginilor ai strălucit.
 
 
   Semănat-a vrăjmaşul după obicei neghinele eresurilor în Biserica lui Hristos, şi a se lepăda de închinarea Lui întru cinstitele Icoane; ci te-a aflat pe tine nedormitând, preaînţelepte Ioane, şi toată sămânţa cea rea smulgând.
 
   Tu pe Cel nedespărţit de Tatăl, Care a petrecut în pântece, cu dumnezeiască bărbăţie mai presus de fire L-ai zămislit, şi negrăit L-ai născut Maica lui Dumnezeu, Preacurată. Pentru aceasta pe tine te ştim mântuirea noastră a tuturor.
 
 
   Vrând să iei slăvit sfârşit muceniciei tale Varvaro prin sabie, împreună cu Iuliana, învrednicindu-te cununilor, ai auzit glas dumnezeiesc, care a plinit rugăciunile tale.
 
   Plinind cererea ta, Varvaro de chinuri purtătoare, Hristos dă tămăduiri tuturor celor ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta cea de peste ani. Că cu adevărat nisipul mării a covârşit, bine-slăvito minunile tale.
 
   Împreunându-te acum cu Împăratul tuturor, Mirele tău, Hristos, şi strălucind cu slava dumnezeieştii lumini Varvaro întru cereştile cămări, caută spre cântăreţii tăi, mântuindu-i din patimi şi aducându-i la Dumnezeul cel viu.
 
 
   Învățat-ai pe toţi fiii Bisericii, să cânte cu credință Unimea cea cinstită în Treime, şi dumnezeiasca întrupare a Cuvântului a o slăvi dumnezeieşte, Ioane, luminând cele cu anevoie multora de cuprins, în sfintele tale scrieri.
 
 
   Cetele Sfinţilor cu cântări lăudându-le Cuvioase, pe Curata Născătoare de Dumnezeu, pe Mergătorul înainte al lui Hristos, apoi pe Apostoli, pe Prooroci împreună cu sihaștrii, pe înţelepţii învăţători, pe drepţi şi pe Mucenici; în locaşurile lor acum te sălăşluieşte.
 
   Ca nişte lână, cea ce eşti cu totul fără prihană, luând în pântece ploaia cea cerească, ne-ai născut pe Cela ce dă dulceaţa, celor ce-L laudă cu bunăcredinţă, şi pe tine cea cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu te vestesc.
 
 
   Darul tămăduirilor luând de la Dumnezeu, Varvaro pururea pomenită, roagă pe Stăpânul tuturor, pe Dumnezeu, a tămădui bolile celor ce aleargă la tine cu credinţă; şi să izbăvească pe toţi de nevoi şi de neputinţa cea vătămătoare, şi de bolile sufleteşti.
 
   Surpat-ai cu înţelepciunea ta eresurile, preafericite Ioane preaînţelepte, şi învăţătura cea dreptmăritoare ai dat Bisericii; spre a dogmatisi drept, şi a slăvi Treimea, Unimea în trei Ipostasuri şi întru o Fiinţă.
 
   Născut-ai Preacurată, pe Dumnezeu Cuvântul, Cel de mântuire lumii, Care a săvârşit cu înţelepciune această rânduială preabună. Pentru aceasta pe tine toţi te mărturisim după vrednicie, ca pe ceea ce te rogi Lui, să ne izbăvească de boli şi de toate nevoile.
 
 
   Dulceaţa desfătării pământeşti trecându-o cu vederea, şi bogăţia părintească, împreună şi slava urând, pe cerescul Mire ai iubit, Varvaro pururea pomenită; că cu sabia capul tăindu-ţi-se, cu fecioarele cele înţelepte împreună ai intrat la Mirele Hristos, Pentru aceasta şi boala cea năpraznică gonind, tămăduieşti pe credincioşi cu lucrarea Duhului, şi te rogi neîncetat, pentru sufletele noastre.
 
 
   Ruşinatu-s-a vrăjmaşul cel pizmătăreţ de femeie fiind biruit; el care pe strămoaşa o a avut unealtă către păcat; că Cel ce S-a întrupat din Fecioară, Cuvântul Tatălui neschimbat şi neamestecat, precum ştie însuşi, blestemul Evei şi al lui Adam l-a stricat; Hristos, Cel ce a încununat după vrednicie pe Mucenița Varvara şi printr-însa dăruieşte lumii curăţire şi mare milă.
 
   Cea de Dumnezeu chemată Muceniță Varvara, în privelişte pătimind, a zis : Cumplite sunt muncile cele de acum, o judecătorule, dar nu voi mai cinsti cele pământeşti, ci pe cele cereşti ! Pentru aceasta, tăiaţi, strujiţi cărnurile, daţi-mă focului; bucurându-mă, mă voi duce la Mirele meu Hristos. Pentru ale căreia rugăciuni Mântuitorule trimite nouă milele Tale, şi ne mântuieşte pe noi, cei ce săvârşim cu credinţă pomenirea ei.
 
 
   Părinte Ioane preaînţelepte, Biserica lui Hristos o ai luminat cu cântări, cântând dulce, Preafericite, cele prea dumnezeieşti; şi lovind alăuta ta cu lucrarea Duhului, Părinte, ai urmat celei prea bine întocmite a lui David; cu care glăsuind, cu dumnezeieşti cântări, pe toţi la tine i-ai tras.
 
   Părinte Ioane slăvite, de valul lumesc cel tulburător depărtându-te, la liniştea lui Hristos ai alergat, Preacuvioase; şi cu privirile cele dumnezeieşti, şi cu strălucite fapte, Preafericite, arătat te-ai îmbogăţit cu adevărat, şi credincioşilor ai dat; strălucind prin viaţa plăcută lui Dumnezeu, Preafericite.
 
   Veniţi pământenii să lăudăm astăzi cu bunăcredinţă şi cu cântări, sfinţită şi cinstită prăznuirea Cuviosului Ioan; că acesta cu adevărat, s-a învrednicit a primi lumina dumnezeieştii străluciri. O ! Negrăită milostivirea Ta, Doamne ! Prin care noi am cunoscut a Te slăvi pe Tine, Cel Preabun.
 
   Pe calea chinuirii călătorind, de sfatul părintesc ai fugit, Varvaro preacinstită; şi ca o fecioară înţeleaptă făclie purtând, ai intrat în curţile Domnului tău; şi ca o Muceniţă vitează Dar ai luat, a vindeca neputinţa trupească cea stricată. Deci, şi pe noi, care te lăudăm pe tine, mântuieşte-ne de durerile sufleteşti, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu.
 
   Dumnezeu L-am cunoscut pe Cel ce S-a întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; pe Acela roagă-L, sa mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Pironitu-M-am ca un Om pe lemn, şi am murit şi în mormânt M-am pus ca un mort; iar ca un Dumnezeu, o Maică ! Pe cei morţi voi învia, şi pe tine te voi slăvi cu scularea Mea.
 
   Mulţimile călugărilor te cinstim, pe tine îndreptătorul, Ioane Părintele nostru; că prin tine am cunoscut a umbla pe cărarea cea dreaptă cu adevărat. Fericit eşti că lui Hristos ai slujit, şi puterea vrăjmaşului ai biruit. Cela ce eşti cu îngerii împreună-vorbitor, cu drepţii şi cu Cuvioşii împreună-locuitor. Cu care împreună roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.
 
   Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne izbăveşte pe noi, de toată nevoia și necazul.
 
 
   Nu pot suferi Fiule să Te văd pe Tine pe lemn adormit, Cela ce dai tuturor priveghere, ca să dai celor ce adormiseră dedemult pentru neascultarea cea amară, cu somn pierzător, dumnezeiască şi mântuitoare priveghere, Fecioara a grăit tânguindu-se; pe care o slăvim.
 
 
    Fericirile din Canonul Muceniţei, Cântarea a 3-a, pe 4. Şi din al Cuviosului, Cântarea a 6-a, pe 4. Prochimen, Apostol, către Galateni : Fraţilor, mai înainte de venirea credinţei... Evanghelia de la Marcu : În vremea aceia, mergea după Iisus norod mult și Îl împresura... Iar a Cuviosului, Prochimen, Apostol, şi Evanghelia, caută-le la Cuvioşi.  CHINONICUL : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...
 


 
   Văzător ai fost cu mintea, puterilor celor înţelegătoare, şi ca un lucrător al dumnezeieştilor cuvinte, punându-le în inima ta, pe care întărind şi suirea ca o scară, Cuvioase Sava, Părintele nostru, te rogi, să dăruiască nouă pace şi mare milă. De două ori.
 
   Savo Preacuvioase, viaţa ta din pruncie o ai făgăduit lui Hristos Dumnezeului nostru; de la Care fiind întărit, patimile trupului le-ai supus gândului, pe cel mai rău supunându-l celui mai bun. Pentru aceasta roagă-te să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
   De Dumnezeu înţelepţite Părintele nostru, luminător mare te-ai arătat, luminând partea cea de sub soare, cu strălucirile minunilor, şi ale dumnezeieştilor fapte; pentru că după adormire, Lumina cea neapusă pe tine te-a primit. Pentru aceasta roagă-te, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.
 
   Cuvioase Părinte, din pruncie deprinzăndu-te la fapta bună cu osârdie, te-ai făcut organ Sfântului Duh şi de la Dânsul luând lucrarea minunilor, ai îndemnat pe oameni să urască dulceţile. Şi acum cu dumnezeiască Lumină preacurat fiind strălucit, luminează şi gândurile noastre, Savo Părintele nostru.
 
   Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu; păzeşte-mă sub acoperământul tău.
 
 
   Arătatu-te-ai din scutecele maicii tale, vas sfinţit, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru, şi casă Sfântului Duh.
 
 
   Sava, Părintele nostru, purtând în mâinile tale Crucea Domnului, nălucirile dracilor până în sfârşit, le-ai pierdut.
 
 
   Înşelăciunile viclenilor draci, biruindu-le cu puterea Crucii ai arătat slava lui Hristos, Savo, Părintele nostru.
 
 
   Stăpână bună, ridică sfintele tale mâini, către Fiul tău, Iubitorul de suflete, Ziditorul, să miluiască pe robii tăi.
 
 
   Cu curgerile lacrimilor tale nerodirea pustiului o ai lucrat, şi cu suspinurile cele dintru adânc, spre însutite osteneli ai făcut roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru Cuvioase ! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
 
   Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat şi Învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi, şi mântuieşte, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.
 
 
 
   Savo de Dumnezeu înţelepţite, întocmai cu îngerii stătătorule, împreună cu Cuvioşii locuitorule, împreună vorbitorule cu Proorocii, cu Apostolii şi cu Mucenicii împreună moştenitorule; tu cela ce acum locuieşti în Lumina cea neînserată cu ale Căruia dumnezeieşti raze străluceşti, cu cea preaînaltă dorire. Căruia stându-i înainte strălucit cu îndrăzneală, îndulcindu-te de vederile Lui şi desfătându-te de frumuseţea Lui neîncetat; lui Hristos te roagă, pe Hristos îmblânzeşte-L, Cuvioase, să dăruiască Bisericii un cuget, pace şi mare milă. De trei ori.
 
   Savo preafericite, făclia înfrânării cea nestinsă, luminătorul călugărilor cel prealuminat, cel strălucit cu razele dragostei, stâlpul răbdării cel neclintit, întărirea şi puterea celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă, izvorul tămăduirilor, locuitorul pustiei cu adevărat, care ca un rai dumnezeiesc o ai arătat; aducând dumnezeieşti roduri pe cei ce se mântuiesc. Lui Hristos te roagă, pe Hristos îmblânzeşte-L Cuvioase, să dăruiască Bisericii un cuget pace şi mare milă. De trei ori.
 
   Savo de Dumnezeu înţelepţite, stâlpul cel de foc al faptelor bune, făclia care povăţuieşti din marea lumească pe popoare la dumnezeiescul liman. Cela ce duhurile înşelăciunii le surpi; lăcaşul Duhului Sfânt cel curat, îndreptătorul călugărilor, cumpăna înfrânării cea dreaptă, înălţarea smereniei cea prealuminată, izvorule care izvorăşti noianuri de tămăduiri; lui Hristos te roagă, pe Hristos îmblânzeşte-L Cuvioase, să dăruiască Bisericii un cuget pace şi mare milă. De două ori.
 
   Pe cel după chip păzindu-l nevătămat, mintea punându-ţi stăpân pustniceşte peste patimile cele pierzătoare, spre Cel după asemănare cât este după putinţă te-ai suit. Că bărbăteşte silindu-ţi firea, te-ai nevoit a supune pe cel mai rău celui mai bun, şi pe trup a-l face rob duhului. Pentru aceasta călugărilor te-ai arătat mai mare cetăţean pustiei, povăţuitor celor ce bine călătoresc, şi canon de faptă bună prea adevărat. Şi acum în ceruri, oglinzile dezlegându-se, Fericite, vezi curat pe Sfânta Treime; şi te rogi fără mijlocire, pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cinstesc pe tine.
 
   Cine nu te va ferici pe tine Preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta ? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul, Unul-Născut, Acelaşi din tine Curată a ieşit, negrăit întrupându-Se; din fire Dumnezeu fiind, şi cu firea Om făcându-Se pentru noi. Nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi fără amestecare fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L Curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.
 
 
   Sufletele drepţilor sunt în mâna Lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea, lor şi mergerea de la noi sfărmare; iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire; şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării Sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni noroade, şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că Dar şi milă este întru Cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.
 
   Drepţii în veci vor fi vii, şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului; că cu dreapta Sa va acoperi pe ei, şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui, şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor, îmbrăca-se-va în ziua dreptăţii, şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie, şi va da război împreună cu dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor, şi ca dintr-un arc bine încordat ai norilor la ţintă vor lovi. Şi din mânia cea zvârlitoare plină de pietre se vor arunca grindine. Întări-se-va asupra lor apa marii şi râurile îi vor îneca de năprasnă. Stava împotriva lor Duhul puterii, şi ca un vifor va vântura pe ei, şi va pustii tot pământul fărădelegea, şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi, şi cei ce vă trufiţi întru noroadele neamurilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea, şi puterea de la Cel Preaînalt
 
 
   Dreptul de va ajunge să se sfârşească întru odihnă va fi. Că bătrânețile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţa nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui sau înşelăciunea să înşele sufletul Lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi; că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi noroadele văzând, şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta; că Dar şi milă este întru Cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.
 
   Pustnicească învăţătură ai adunat pe pământ, Cuvioase Sava, şi asuprelile patimilor în curgerea lacrimilor tale, toate le-ai înecat. Scară dumnezeiască şi cinstită care duce la ceruri tuturor s-a cunoscut viaţa ta cea de Dumnezeu primită; că rodurile bunei credinţe într-însa arătând, vindeci printr-însele neputinţele patimilor, celor ce cu credinţă strigă către tine : Bucură-te steaua cea de dimineaţă, cea ca aurul strălucitoare sfeşnicul călugărilor, şi păstorule ! Bucură-te pururea pomenite, creşterea cea preabună a pustiei, şi întărirea Bisericii cea neclintită ! Bucură-te mare povăţuitorule al celor ce se rătăcesc ! Bucură-te lauda noastră, şi bucuria cea strălucită a lumii !
 
   Pe Îngerul cel de pe pământ, şi în Cer omul lui Dumnezeu, bună frumuseţea lumii, desfătarea bunătăţilor şi lauda faptelor celor pustniceşti, pe Sava să-l cinstim; că răsădit fiind în casa lui Dumnezeu, a înflorit după dreptate; şi ca un cedru în pustie, a înmulţit turma oilor celor cuvântătoare a lui Hristos, întru cuviinţă şi dreptate.
 
   Cuvioase Părinte, din pruncie deprinzându-te cu fapta bună, te-ai făcut organ Sfântului Duh; şi de la Dânsul luând lucrarea minunilor, ai îndemnat pe oameni să urască dulceţile. Şi acum preacurat fiind strălucit cu dumnezeiască lumină, luminează şi gândurile noastre, Sava Părintele nostru.
 
 
   Dorul cel mai presus de minte al bunătăţilor luând, toate cele din lume frumoase le-ai trecut cu vederea, de Dumnezeu primite; că de aici nu te-ai smintit cu rodul ca Adam şi pe şarpele gonindu-l prin înfrânare, îngerească viaţă ai petrecut, şi acum te sălăşluieşti în ceruri, îndulcindu-te de Pomul Vieţii. Roagă pe Dumnezeu sfinţite Sava, pentru noi cei ce săvârşim cu credinţă pomenirea ta.
 
   O minune mai nouă decât toate minunile cele dedemult ! Că cine a cunoscut să fii născut Maică mai presus de fire, şi să poarte în braţe, pe Cel ce cuprinde toată zidirea ? A lui Dumnezeu este voia, Cel ce S-a născut ! Pe Care ca pe un prunc, Preacurată, în braţele tale purtându-L şi îndrăzneală ca o Maică către Dânsul câştigând, nu înceta a-L ruga, pentru cei ce te cinstesc, să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre.
 

   Bucură-te cămara cea cu bun miros, a pustniceştilor nevoinţe cu adevărat; că Crucea pe umeri luând, şi Stăpânului Hristos pe tine însuţi, Preafericite, făgăduindu-te, ai călcat măiestria trupului cea râvnitoare de cele de jos; şi cu fapte bune sufletul ţi-ai luminat, şi spre dumnezeiasca dragoste l-ai întraripat. Pentru aceasta înconjurând preasfântă racla moaştelor tale prealăudate Sava, dumnezeiasca iubire de oameni cerem să dobândim, cu rugăciunile tale, şi lumii să se dăruiască mare milă.
 
 
   Cărbune de Dumnezeu strălucit, te-ai arătat în lume împreunându-te cu focul Duhului, de Dumnezeu purtătorule Savo, luminând de Dumnezeu înţelepţite, sufletele celor ce cu credinţă se apropie către tine, povăţuindu-i la lumina cea neînserată, Cuvioase. Ai stins şi cărbunii pustiei, fiind rourat cu dumnezeiescul Dar de sus. Pentru aceasta şi cununa biruinţei prea-arătat ţi-a dăruit ţie Părinte, Hristos împărţitorul dumnezeieştii dreptăţi. Pe care roagă-L să dăruiască sufletelor noastre mare milă.
 
 
   Scară înaltă până la Cer arătată a fost viaţa ta, de Dumnezeu înţelepţite. Prin care la înălţime te-ai suit, şi cu Stăpânul Hristos a vorbi, Preafericite, te-ai învrednicit, luminându-ţi mintea cu strălucirile cele de acolo; şi cu razele Lui fiind luminat, ai luat îngereasca luminare. Căruia şi acum înainte stându-i, roagă-te Cuvioase, ca cei ce săvârşesc dumnezeiască şi cinstită pomenirea ta, să stea înainte împreună cu tine şi să se dăruiască lumii mare milă.
 
   Mulţimile călugărilor, te cinstim pe tine, îndreptătorul, Sava, Părintele nostru; că prin tine am cunoscut a umbla pe cărarea cea dreaptă cu adevărat. Fericit eşti, că lui Hristos ai slujit, şi a vrăjmaşului ai biruit puterea. Cela ce eşti cu îngerii împreună-vorbitor, cu drepţii şi cu Cuvioşii împreună-locuitor; cu care împreună roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.
 
   Fecioară nenuntită, care pe Dumnezeu negrăit L-ai zămislit cu trup, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, rugăciunile robilor tăi primeşte-le, ceea ce eşti cu totul fără prihană; care dăruiești tuturor curăţire de greşeli, primind acum rugăciunile noastre, roagă-te să ne mântuim noi toţi.
 

   Cu curgerile lacrimilor tale nerodirea pustiului o ai lucrat, şi cu suspinurile cele dintru adânc, spre însutite osteneli ai făcut roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sava Părintele nostru, Cuvioase ! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Viaţă cu bunăcredinţă pe pământ săvârşind, lăcaş curat Duhului te-ai arătat, luminând, Fericite, pe cei ce vin la tine cu credinţă. Pentru aceasta roagă pe Stăpânul tău, să lumineze sufletele noastre, a celor ce te lăudăm pe tine, Sava, de Dumnezeu înţelepţite Părintele nostru. De două ori.
 
   Maica lui Dumnezeu pe tine te ştim toţi, care Fecioară cu adevărat şi după naştere te-ai arătat, noi cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate; că pe tine te avem păcătoşii folositoare, pe tine te-am câştigat în ispite mântuire; una cea cu totul fără prihană.
 
 
   Crucea Domnului ridicând, Înţelepte, şi Lui până în sfârşit urmându-i, gândul nu ţi-ai întors spre lume, de Dumnezeu înţelepţite; cu înfrânarea şi cu ostenelile patimile ai omorât, şi Biserică te-ai gătit pe tine însuţi Domnului tău. Pentru aceasta şi răsplătire de daruri ai luat, a vindeca bolile şi a goni duhurile, purtătorule de Dumnezeu, Fericite; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertate de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.
 
   Pe înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind negrăit Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cela ce ţine lumea, şi în braţe ai avut pe Cela ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor, Făcătorul făpturii şi Domnul. Pentru aceasta te rog Preacurată Fecioară, şi cu credinţă strig către tine, ca să mă izbăvesc eu de greşeli, când voi vrea să stau înaintea feţei Ziditorului meu. Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruiești, că toate le poţi, câte voieşti.
 
 
   Din pântece te-ai sfinţit cu adevărat, preasfinţite Sava, şi pe pământ ca un înger ai vieţuit; că trupul ţi-ai omorât, râvnind vieţii lui Eftimie, şi după vrednicie te-ai arătat slujitor Treimii, Fericite. Pentru aceasta spre râvna dumnezeieştii tale vieţi, cete de călugări a-i împreunat, pururea slăvite purtătorule de Dumnezeu Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.
 
   Tu ceea ce eşti Mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului carele nu ştie de bărbat; ca cea ce eşti lăcaş Mângâietorului cu totul fără prihană, pe mine cela ce sunt lăcaş spurcat fărădelegii, şi batjocură dracilor întru cunoştinţă m-am făcut, grăbeşte de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă lăcaş luminat prin fapta bună, Curată, ceea ce eşti primitoare de lumină. Goneşte-mi negura patimilor, şi împărtăşirii celei de sus mă învredniceşte, şi Luminii celei neînserate, cu rugăciunile tale.
 
 
 
 
   Cuvioase Părinte Sava, în tot pământul a ieşit vestea isprăvilor tale; pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele drăceşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viață fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.
 
 
   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.
 
   Sufletul meu cel întunecat prin desfătările vieţii, şi tulburat de grijile lumeşti, cu strălucirea ta luminează-l Maica lui Dumnezeu.
 
   Maica lui Dumnezeu, deschisu-s-au uşile cereşti prin naşterea ta, în care dă şi sufletului meu intrare ca o milostivă, şi către acela mă povăţuieşte.
 
   Sufletul meu cel săgetat cu săgeata celui viclean, şi rănit prin vicleniile şi meşteşugirile aceluia, cu mila ta vindecă-l, Fecioară.
 
   Nădejdea celor deznădăjduiţi, îndreptarea celor căzuţi, ceea ce ai născut Lumina cea dumnezeiască, luminează sufletul meu, cel ce este întru întuneric.
 
 
   Cu raza luminii Sfântului Duh luminează, Savo, pe cei ce cu dragoste creştinească întru cântări te laudă, cela ce eşti lauda pustnicilor, mărirea călugărilor, înfrumuseţător pustiei, şi de feciorie păzitor.
 
   Tot dorul spre Dumnezeu tinzându-ţi din tinereţe, şi spre Dânsul toată dragostea ta avându-o, zburdările trupului şi asuprelile patimilor prin înfrânare le-ai omorât, Savo de Dumnezeu purtătorule prealăudate.
 
   Biruind pe şarpele cel ce se tăinuia în rod, l-ai călcat, şi cursele lui uşor le-ai trecut, cu aripile cinstirii de Dumnezeu ridicându-te Părinte; şi bucurându-te, ai cules viaţă din pomul cunoştinţei.
 
 
   Strălucit fiind cu lumina Darului, în foc ai intrat ca şi cei trei tineri, rămânând nears, Dumnezeu păzindu-te; şi arătând tuturor vrednicia şi strălucirea ta, ce era să fie mai pe urmă, Părinte.
 
   Ca un potop fără stavilă, se revărsase moartea asupra noastră, dar apropiindu-se de Cel născut al tău, a pierit, şi lovindu-se s-a surpat, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că Viaţa, ceea ce este dea pururea cu adevărat întrupată, ai născut.
 
   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine te laudă duhul meu.
 
   Toată dorirea mea către tine o am tins, Stăpână Curată, şi poftele mele cele trupeşti degrabă le schimbă.
 
   Stăpână, ceea ce eşti uşa Luminii, răsare-mi mie razele cele luminate ale pocăinţei, şi negura păcatelor mele o pierde.
 
   Una întrutot nevinovată scapă-mă de toată răutatea, de ispitele ce vin asupra mea, şi de focul cel veşnic.
 
   Preacurată grăbeşte, de mă cercetează, şi mă curăţeşte de rănile cele cumplite şi mă apără de toată supărarea, pe mine cel ce pătimesc.
 
 
   Mintea punându-ţi stăpân peste patimi, Preafericite, cârmuitor dreptăţii te-ai arătat; că celui mai bun arătat pe cel mai rău l-ai supus. Pentru aceasta Părinte ca un finic, în pustietăţi ai înflorit.
 
   Ştiind a urma urmelor Stăpânului, ai fost înstrăinat de patrie, şi locuind în pustie, biruinţă ai ridicat asupra celor împotrivă luptători, cu dumnezeiasca putere fiind întărit.
 
   Cu tăria minţii, Preafericite, fiind întărit, feluri de meşteşugişi ale vrăjmaşului ai biruit înţelepte; tuturor l-ai arătat, şi sprânceana lui cea înaltă o ai surpat.
 
 
   Cu suflet preablând şi cu voinţă lină, cu faptele bune înfrumuseţat văzându-te pe tine, luminătorul cel prealuminat, Eftimie, te-a primit luminat propovăduind strălucirea ta cea preafericită.
 
   Mântuitoarei rânduieli a Cuvântului pentru noi, luminată uşă, tu Maică Fecioară te-ai cunoscut cu adevărat; că tu ne-ai adus Raza cea înţelegătoare a preaînaltei Dumnezeiri.
 
 
   Cele pământeşti toate lăsându-le, şi în lume fiind trupeşte cu Duhul ai fost părtaş îngerilor; pentru că patimile trupului ceste de acum omorându-le, Treimii te-ai arătat slujitor, Fericite. Pentru aceasta şi patimile celor bolnavi le vindeci şi prin cuvânt goneşti duhurile cu Darul, purtătorule de Dumnezeu Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Tulburările vieţii lăsându-le, Crucea ta pe umeri luând, cu totul te-ai dat pe sine-ţi Domnului tău; şi afară de trup şi de lume punându-te te-ai făcut sălaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta şi spre râvnă ridicând popoarele, cetăţile ai deşertat, şi deşerturile în cetăţi ai prefăcut, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta.
 
   Sufletul meu cel smerit, din pruncie întinându-mi cu cuvintele şi cu faptele netrebnice, pe mine însumi m-am stricat, şi nu am ce face sau unde să scap, şi altă nădejde nu am afară de tine, Fecioară. Vai mie păcătosului ! Pentru aceasta rugător sunt către tine, Preacurată; şi acum alerg, şi mă rog, mărturisindu-mă ţie, greşit-am ! Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască, că întru tine Fecioară nădejdile mi-am pus.
 
 
   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am preamărit Dumnezeirea Ta.
 
   Sufletul meu cel întunecat cu păcate, străluceşte-l cu lumina ta pururea Fecioară, care ai născut Soarele dreptăţii.
 
   Scapă-mă de viforul ispitelor, şi al vieţii celei stricătoare de suflet, şi de focul cel veşnic mă mântuieşte dumnezeiască Mireasă.
 
   Sfinţitule vas al fecioriei, şi veselia Celui neîncăput cu firea, sufletul meu cel întunecat de multe patimi, luminează-l.
 
   Întrutot Sfântă, dumnezeiască Mireasă, Stăpâna lumii, mântuieşte-mă pe mine, de nevoi mă scapă, şi-mi goneşte mulţimea patimilor.
 
 
   Aşezarea sufletului curăţindu-ţi, şi lărgindu-o cu dumnezeieşti vederi, încăpătoare cu adevărat de Daruri dumnezeieşti o ai făcut, de Dumnezeu fericite; şi cu atingerea mâinilor tale pe cei neputincioşi i-ai vindecat, următor Stăpânului făcându-te.
 
   Cel ce cumplit se sălbăticea asupra ta Părinte, s-a înghiţit ca Datan şi ca Aviron pierzându-se; căci pe tine te-a păzit nevăzut dumnezeiescul Dar, de mulţi grijindu-se, de cei ce s-au mântuit prin tine, şi care au urmat învăţăturilor tale.
 
   În legea lui Dumnezeu învăţându-ţi simţirile dumnezeiescule, spre cunoştinţa celor fără de trupuri şi înţelegătoare, ţi-ai îndreptat gândul cuvios, trecând neîncetat din mărire, în mărire şi din putere Părinte întru putere.
 
 
   A face bine celor de o seminţie punându-ţi în gând, în pustie cetăţi de suflet folositoare, ai zidit lui Dumnezeu, Cuvioase, şi în pământ însetat izvoare de ape ai scos, şi ploi din Cer ai pogorât cu preamărire, de Dumnezeu înţelepte peste ţarine fără de apă.
 
   Nou înflorit rai al nemuririi şi frumos cu adevărat te-ai arătat, Pomul Vieţii, Cel întru tine sădit cu preaînaltă putere dumnezeiască, în pântece purtându-L şi născându-L, Care izvorăşte nădejde de viaţă purtătoare, tuturor celor ce cu credinţă te cunosc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Mânecând strigăm Ție, Doamne : Mântuieşte-ne pe noi; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim,
 
   Pe tine Fecioară te lăudăm întrutot lăudată, care ai încăput pe Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău, cea cu totul fără prihană.
 
   De focul cel nestins, şi de viermi, scapă-mă Maica lui Dumnezeu, ceea ce ai vindecări de milă.
 
   Tu eşti credincioşilor perete tare şi biruinţă, întrutot Sfântă ceea ce mântuieşti din ispite, pe cei ce te laudă.
 
   Sufletul meu cel neputincios vindecă-l, Preacurată Stăpână, ceea ce ai născut mântuirea tuturor, pe Cel ce ridică neputinţele noastre.
 
 
   Cu gând neabătut către Cel dorit al tău tinzându-te, de la Dânsul ai luat Părinte Dar de prisosit de minuni preamari, şi pe cei ce veneau la tine cu credinţă milostivindu-te, i-ai vindecat, Cuvioase.
 
   Sarcina greutăţilor trupeşti lepădând, vas de Dumnezeu insuflat al înţelegerii Sfântului Duh te-ai făcut dumnezeiescule; cu înfrânarea de bucate, cu rugăciunea, cu răbdarea, şi cu gândul smerit înavuțindu-te.
 
   Propovăduitor dumnezeieştilor dogme, de lucruri preamari glăsuitor te-ai hirotonit; cu adunările Sfinţilor Părinţi, împreună-vorbitor ai fost, şi pe împăraţi ai înţelepţit; cărora te-ai arătat de faţă, fiind înconjurat de Dumnezeiescul Dar, Fericite.
 
 
   Darul cel dat ţie de la Dumnezeu, de Dumnezeu insuflate s-a vestit şi s-a dat tuturor până la marginile lumii; vederoase făcând cu dumnezeiască cuviinţă arătările, şi lucrarea minunilor.
 
   Ceea ce eşti folositoare credincioşilor, zid nestricat celor ce te laudă pe tine; tot neamului omenesc pricinuitoare de mântuire te-ai arătat; ca ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat trupeşte, mântuieşte sufletul meu, Preacurată.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
 
   Marie lăcaş curat şi întrutot cinstit, al Făcătorului tuturor, dă sufletului meu lacrimi curăţitoare, şi scoate-mă de la judecata ce va să fie, şi din munci.
 
   Ceea ce eşti uşă dumnezeiască, arată intrări dumnezeieşti smeritului meu suflet, întru care intrând, să se mărturisească şi să ia dezlegare de răutăţi, Născătoare de Dumnezeu.
 
   Adâncul păcatelor şi valurile deznădăjduirii, viscolesc mintea mea; milostiveşte-te Stăpână, şi-mi tinde mâna, şi mă mântuieşte, ceea ce ai născut pe Mântuitorul.
 
   Pe tine te avem folositoare şi zid toţi credincioşii care pururea suntem necăjiţi întru adâncul răutăţilor, al turburărilor şi al scârbelor, Născătoare de Dumnezeu, singură scăparea credincioşilor.
 
 
   Dragoste către Dumnezeu şi către aproapele agonisind, înţelegere pe scurt a legii şi a Proorocilor ai plinit; că toată fapta bună, care întrece toate fără asemănare Părinte ai săvârşit.
 
   Asemenea cu viaţa îngerească pe pământ viaţa ţi-ai câştigat; asemenea cu îngerii cinste Hristos ţi-a dăruit, dându-ţi cetele Sfinţilor ajutătoare sufletului tău.
 
 
   Rod al înţelepciunii arătându-te, începerea înţelepciunii ai iubit, frica lui Dumnezeu, cu care îndreptându-te la săvârşirea aceea ai ajuns-o cât se poate cuprinde de oameni, Părinte.
 
   Ceea ce ai născut cu trup pe Mântuitorul şi Răscumpărătorul Dumnezeul tuturor şi Domnul, Cel ce a petrecut împreună cu noi, mântuieşte Preacurată din nevoi, pe cei ce te cheamă pe tine, Stăpână.
 
 
   Ca cela ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună, Savo fericite, săditor creştinătăţii ai fost; de unde te-ai făcut podoaba Cuvioşilor, şi cetăţean pustiei lăudat după vrednicie. Pentru aceasta strigăm către tine : Bucură-te Sava, de trei ori fericite.
 
 
   O ! Mai marele părinţilor, şi podoaba Cuvioşilor, îndrăzneala pustnicilor către Hristos, cetăţeanul pustiei, şi săditorul; cum voi lăuda viaţa ta, Cuvioase ? Că străluceşti marginilor ca soarele. Pentru aceasta strig către tine acestea : Bucură-te Cuvioase lauda Capadocilor ! Bucură-te cinstită podoaba lumii ! Bucură-te odrasla pustiei cea preafrumoasă ! Bucură-te dumnezeiască desfătarea părinţilor ! Bucură-te că în ceruri cu îngerii locuieşti ! Bucură-te că cele de pe pământ din Cer le îndreptezi ! Bucură-te îndreptarea călugărilor şi canonul ! Bucură-te mijlocitorul celor leneşi către Dumnezeu ! Bucură-te izvorul minunilor cel de Dumnezeu izvorât ! Bucură-te Cuviosul organ al Duhului ! Bucură-te prin care s-a împodobit răsăritul ! Bucură-te prin care cele despre apus strălucesc ! Bucură-te Sava, de trei ori fericite.
 
Stih : De Dumnezeu dedemult sufletul tău lipind.
Înaintea lui acum Savo te găseşti stând.
Dumnezeiescule Savo în a cincea zi ai intrat.
În Cerul cel preadorit cu adevărat.
 
   Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mic, din Capadocia, dintr-un sat ce se cheamă Muntalase, din părinţi anume Ioan şi Sofia. Deci dintru începutul vieţii sale alergând la petrecerea călugărească, şi Intrând la Mânăstirea ce se numea Flavian, atâta s-a făcut de răbdător la pofte, încât văzând un măr în grădină, şi făcându-i-se poftă de dânsul, a zis : Frumos era la vedere şi bun la mâncare rodul ce m-a omorât. Şi aşa a luat mărul în mână, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat cu picioarele, şi şi-a pus hotar să nu mai mănânce măr în toată viaţa sa. Şi în cuptor cu foc aprins a intrat, şi a ieşit sănătos, neatingându-se focul nici de hainele lui. Când era de optsprezece ani, a mers la marele Eftimie, şi a fost trimis de dânsul la Cuviosul Teodosie, la chinovie, unde a adunat, şi a aflat obiceiurile şi bunătăţile tuturor, celor ce locuiau acolo. Pe acesta văzându-i marele Eftimie, pentru sporul sufleteștilor lui bunătăţi, l-a numit copil bătrân. Şi pe cât îi creştea vârsta, îi creştea fapta bună. Pentru care a şi luat de la Domnul Darul minunilor, şi a făcut multe minuni de trei ori fericitul. La locuri seci prin rugăciunea sa, a izvorât ape şi s-a făcut povăţuitor şi învăţător multor călugări. Mers-a şi cu solii la Constantinopol de două ori, rugat fiind de Patriarhii ce erau pe acele vremi la Ierusalim, către împăraţii Anastasie şi Iustinian. Şi fiind de nouăzeci şi patru de ani, către Domnul s-a mutat.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Anastasie.
 
Stih : Pe Anastasie cinstesc. ca cel ce cinsteşte arătat.
Învierea Hristosului şi Dumnezeului meu adevărat.
 
   Acest sfânt Anastasie, văzând odinioară pe sfinţii mucenicii lui Hristos, că se muncesc şi li se taie toate membrele trupului, pentru credinţa şi mărturisirea lui Hristos, a luat dumnezeiască râvnă în inima sa; şi pentru că era creştin, şi socotea negrăitele acelea bunătăţi ce sunt gătite mucenicilor, a dorit să se lupte şi el ca un Mucenic, ca şi de cununile muceniciei să se învrednicească. Şi dar într-o zi, s-a înfierbântat în inima sa de dragostea mărturisirii, şi însemnându-şi tot trupul cu semnul cinstitei Cruci, s-a dus de sineşi chemat la mucenicie; şi stând în mijlocul judecăţii, a strigat cu mare glas zicerea Isaiei : Arătat m-am făcut celor ce nu mă întreabă aflatu-rn-am între cei ce nu mă caută. Şi fiindcă toţi s-au uitat la el, a zis Mucenicul : Auziţi voi toţi slujitorii diavolului eu sunt creştin, şi cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar pe idolii voştri, şi pe cei ce se închină acestora, îi dau anatemei. Aşa văzând păgânii îndrăzneala lui, s-au înspăimântat, şi îndată dezbrăcându-l, l-au bătut cumplit, zicându-i : Această pedeapsă ţi-am dat pentru neruşinarea şi obrăznicia ta; iar pentru că crezi în Hristos, și se va tăia capul, şi se va arunca trupul tău, la peşti şi la cele târâtoare, ca să-l mănânce. Deci îndată apucând sălbăticiţii pe Sfântul, i-au tăiat capul, şi ducându-l cu o corăbioară puţin departe de pământ, au aruncat trupul lui în mare.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Diogen de pietre ucis, s-a săvârşit.
 
Stih : Dioghen Mucenicul cu haina de pietre bucurându-se.
De către bărbaţi înşelători este îmbrăcându-se.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Averchie de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Urmează lui Averchie pentru tăiere cunună mare.
Căci nu flori ci Cerul ii este încununarea.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Non, în pace s-a săvârşit.
 
Stih : Non de legăturile potrivnicului fugind,
Îl leagă cu legăturile de îngropare mort zăcând.
 
    Tot în această zi, Cuviosul Grat, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Grat vieţuind se nădăjduia înger a fi,
Ci după moarte om se vădi.
 
    Întru această zi. Cuviosul Părintele nostru Nectarie, cel din chilia lui Iagar care se află la Cartea Atonului pustnicind la anii o mie patru sute şaptezeci, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Nectarie bând amărăciunea vieţii cei de jos.
Acum bea Nectarul, dumnezeiască băutură cea de sus.
 
    Tot în această zi, Cuviosul Filofteiu Carcotul, duhovnicescul Părinte mai sus zisului Nectarie, şi s-a învrednicit de Darul mai-nainte vederii, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Pe Dumnezeu tu Filoftee, de trei ori fericite iubind,
Acum sus faţă înaintea feţei lui Dumnezeu eşti stând.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Cuvioşi Mucenici care au locuit în chiliile Atonului, şi au înfruntat pe latino-cugetători, pe împăratul Mihail, şi pe patriarhul Bec, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Una socoteală mulţimii cuvioşilor fiind,
A muri pentru părinteştile dogme voind.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat, strigând : Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Mă rog ţie Preacurată, omoară păcatul cel ce locuieşte întru mine, şi mă învredniceşte Fecioară a câştiga viaţa, şi mă fereşte de partea celor ce se muncesc acolo.
 
   Multe feluri de patimi mă viscolesc Curată, ceea ce ai născut izvorul nepătimirii; de biruinţa acelora, şi de focul cel veşnic scapă-mă, Născătoare de Dumnezeu cu rugăciunile tale.
 
   Cel ce cu năravul cel slobod greşesc, şi de obiceiul cel nebunesc mă robesc, alerg către obişnuita ta milostivire; mântuieşte-mă întrutot Sfântă, de Dumnezeu Născătoare, pe mine cel deznădăjduit.
 
   Stinge văpaia patimilor mele, şi-mi alină tulburarea inimii, Curată, Maica lui Dumnezeu; şi mă scapă fecioară de tirania dracilor, şi de focul cel veşnic.
 
 
   Lepădat-ai cele vremelnice schimbându-le cu cele veşnice, şi cu îngerii dănţuieşti, ca cela ce ai petrecut viaţă îngerească; cu care împreună ai şi cântat : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Strigă cu mulţumire lavra ta cea mare şi preacinstită, locuitor şi ziditor, şi cetăţean avându-te, Înţelepte; şi lăudându-se strigă către Domnul; Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Neîncetat te roagă, Savo, de Dumnezeu înţelepţite, pentru turma ta, şi cere cu osârdie ca următorii tăi, să fie veşnici totdeauna, roadă aducând şi cu dragoste strigând : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Cămară Preacurată mai presus de cuvânt a întrupării Cuvântului, pat şi scaun te numim cei ce înţelegem cele drepte. Și bucurându-ne, cântăm Fiului tău : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
   Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Fecioară de Dumnezeu Născătoare, uşurează-mi păcatele şi sarcina greşelilor mele, ca să te măresc pe tine.
 
   Ca ceea ce ai născut pe Judecătorul şi Dumnezeu, arată-L Curată cu blândele tale rugăciuni, mie Milostiv; ca să mă mântuiesc de focul cel veşnic.
 
   Biruitu-m-au păcatele mele cele multe, Născătoare de Dumnezeu; dă-mi acum mână de ajutor, şi scapă-mă din focul cel nestins, pe mine nevrednicul.
 
   Rogu-mă, Preacurată, luminează ochii inimii mele, cei orbiţi de negrul păcat, şi mă arată primitor de Dumnezeiasca strălucire; ca prin tine să mă fac curat Fiului tău.
 
 
   Cu veselie Cuvioasă, au mers cetele Sfinţilor înaintea preacuratului tău suflet, în locul odihnei, în lăcaşurile cele luminate, unde se sălăşluiesc. Cu care împreună acum cânţi : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Străine sunt minunile tale, că fiarele ai îmblânzit, valurile patimilor ai potolit, mai-nainte spui cele ce vor să fie; cu proorocescul Dar cetele dracilor scoţându-le le goneşti cu privegherile cele întinse, cu rugăciunile şi cu postirile, şi cu puterea Crucii cea nebiruită, de Dumnezeu purtătorule.
 
   Cela ce cu Moise mai înainte din stâlp a vorbit, stâlp prealuminat, tins de pe pământ până la Cer, ți-a arătat, unde şi acum zace răbdătorul şi mult pătimitorul trupul tău; căruia cu credinţă stându-i înainte, cu dreaptă credinţă cântăm : Noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Cu bucurie se săvârşeşte prăznuirea ta, Prealăudate; că în fapta bună cea de bucurie purtătoare te-ai îmbrăcat cu adevărat, în haina mântuirii şi în îmbrăcămintea cea curată şi miloasă a veseliei; în care acum împodobit fiind, cânţi neîncetat : Noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Neispitită de nuntă ai născut, şi Fecioară ai rămas, şi cu străină naşterea ta ai adunat toate; încetând războiul cel de peste ani şi osebirea cea depărtată, ceea ce ai purtat în sânurile tale pe Hristos, Dătătorul de pace; pe Care cu credinţă binecuvântându-L cu dragoste te lăudăm pe tine, una de Dumnezeu Născătoare.
 
 
   Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri mărindu-te pe tine.
 
   Miluieşte Preacurată ticălosul meu suflet, şi-mi omoară pierzătoarele patimi; goneşte muncitoarea nepricepere, şi izvoare de lacrimi sfinte pururea în viaţă dăruieşte-mi, prin care să scap de osânda cea cumplită ce mă aşteaptă.
 
   Fecioară Preacurată, tu eşti zid creştinilor şi scăpare lumii, întru care ne mântuim; că din tine Dumnezeu întrupându-Se, pe tine te-a dat tuturor acoperământ mântuitor, dumnezeiască Mireasă. Pentru aceasta Curată mântuieşte-mă pe mine nevrednicul.
 
   Cu tărie şi putere duhovnicească, cu armă de biruinţă încinge smeritul meu suflet, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; îmbracă-l în arma Crucii, şi curăţeşte rănile păcatului meu cu roua iubirii tale de oameni şi cu mare mila ta.
 
   Curată, fi mie stâlp de mântuire, taberele dracilor să le faci de nimic; şi mulţimea ispitelor şi necazurile să le goneşti, şi întâmplările rele departe să le izgoneşti, şi mântuire să-mi dăruiești, Curată.
 

   Miros slobozeşte racla ta cu buna mireasmă duhovnicească, din-destul veselind pe fiii tăi, cei ce te înconjoară pe tine cu dragoste, care laudă viaţa ta cea îngerească, strălucirea cea dată ţie, mărirea şi frumuseţea cea dea pururea.
 
   Izvorât-a în pustie apă, şi în pământul cel însetat baltă s-a făcut, schimbându-se cu rugăciunile tale Părinte; că cetele pustniceşti întru aceasta s-au sălăşluit ca lângă nişte râuri; latura Iordanului a înflorit ca crinul, udată fiind cu lacrimile tale.
 
   Strălucirea Sfinţilor ți-a strălucit în ceruri, ca celui drept, Părinte; că pe Hristos dreptatea cea adevărată, prea-arătat L-ai iubit; şi viața Lui cercând, ai urmat, Preafericite, pe cât ți-a fost cu putinţă, sfinţeniei Lui celei de viaţă purtătoare.
 
 
   Cu multă lumină strălucind de Dumnezeu purtătorule, şi cetele îngerilor cele luminate văzându-le umblând împrejurul luminii Treimii, şi luând cu Darul razele vederii de Dumnezeu, nu înceta a te ruga, să se învrednicească iertării de greşeli, cei ce te laudă pe tine.
 
   Văzută ai fost, o Fecioară Maică a lui Dumnezeu, născând cu trup mai presus de fire, pe Cuvântul cel Bun, pe Care din inima Sa, Tatăl, L-a răspuns, mai-nainte de toţi vecii. Pe Care acum Îl cunoaştem mai presus de trupuri, măcar că şi în trup S-a îmbrăcat.
 
 
   Deşertul cetate l-ai făcut, cu obiceiurile cele iubitoare de înţelepciune, strălucirea părinţilor, Savo Părinte de Dumnezeu înţeleptite; şi pe acesta l-ai săvârşit rai înţelegător, împodobit cu flori dumnezeieşti, cu mulţimile celor de un obicei, care săvârşesc după vrednicie cinstită pomenirea ta.
 
 
   Deşertul să se veselească, şi să înflorească ca crinul, că l-ai umplut de fii, Savo, de Dumnezeu înţelepţite; latura Iordanului să se bucure acum cu veselie, întru dumnezeiască pomenirea ta.
 
   Stâlpul cel cu aur înfăşurat, cetate cu douăsprezece ziduri, scaun cu picături de soare, şederea Împăratului, minune necuprinsă de minte; cum cu lapte ai hrănit pe Stăpânul ?
 
 
   Defăimătorul celor de jos şi înstrăinatul, iubitorul celor de sus, şi cetăţeanul pustiei, Sava cel de Dumnezeu înţelepţit, pe noi pe toţi ne îndeamnă, a prăznui ziua cinstitei mergerii lui cu credinţă la Dumnezeu. De două ori.
 
   Afară de trup şi de lume prin fapte bune fiind, şi printr-însele preamărind pe pământ cu viața pe Domnul slavei, Părinte înţelepte, după vrednicie te-ai preamărit, şi te-ai arătat de dânsul dumnezeiesc izvor de tămăduiri, Savo de Dumnezeu primite.
 
   Smerit, fără răutate, blând, fără viclenie, lin fiind Părinte, mai presus de om, şi fără materie, în materie; casă a lui Dumnezeu te-ai arătat preavrednică, cu milostivire dându-ne nouă darurile, cele ce ţi-au venit ție de la Dânsul.
 
   Cuvioase Părinte Sava, în tot pământul a ieşit vestea isprăvilor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele drăceşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viață fără prihană ai urmat; îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.
 
   Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii, ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână împreună cu sfinţitul Sava, să miluiască sufletele noastre.
 
    Fericirile din Canonul Cuviosului, Cântarea a 3 şi 6, pe 8. Prochimen, glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului moartea... Stih : Ce voi răsplătii Domnului... Apostol către Galateni : Fraţilor, roada Duhului... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul ucenicilor săi : Toate îmi sunt date mie de Tatăl meu...  CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi dreptul...
 


   Cu mir dumnezeiesc pe tine te-a uns, dumnezeiescul Dar al Duhului, celor din Mira mai întâi şezător; şi de mireasma faptelor umplând, Preasfinţite, marginile lumii, şi cu rugăciunile cele dulci mirositoare, gonind totdeauna, patimile cele rău mirositoare, pentru aceasta cu credinţă te lăudăm, şi săvârşim preasfântă pomenirea ta. De două ori.
 
   Ca pe un strălucitor neapus, ca pe un luminător a toată lumea, care ai strălucit întru tăria Bisericii, Nicolae; care lumea luminezi şi negura întâmplărilor celor cumplite o goneşti; care scoţi din iarna nedumnezeirii, şi faci linişte adâncă; pe tine după datorie te fericim.
 
   Şi de faţă fiind, şi arătându-te prin visuri, Nicolae, pe cei ce cu nedreptate erau să moară, i-ai mântuit ca un milosârd, ca un iubitor de bine, ca un apărător preacald, ca un folositor adevărat, al celor ce cu credinţă cer a ta sprijineală, preasfinţite Părinte; cu îngerii împreună cetăţeanule, cu Apostolii şi cu Proorocii întocmai, stătătorule.
 
   Moştenitorule al lui Dumnezeu, şi părtaşule împreună cu Hristos, slujitorule al Domnului, Sfinte Nicolae; după numele tău, aşa şi viaţa ta; că împreună ţi-a strălucit din tinereţe mintea; mărturisit-a lumina feţei tale nerăutatea sufletului; adeverit-a blândețile liniştea cuvântului; viaţa ta este mărită şi adormirea ta cu Sfinţii; roagă-te pentru sufletele noastre.
 
   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii, ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână împreună cu Ierarhul Nicolae, să miluiască sufletele noastre.
 
 
   Nicolae fericite, milostiveşte-te spre mine cel ce cad, rogu-mă ţie, şi luminează, Înţelepte, ochii sufletului meu, ca curat să văd pe Dătătorul de lumină şi Înduratul.
 
 
   De la vrăjmaşii cei ce mă caută să-mi facă rău, scoate-mă Sfinte, ca cela ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, Ierarhie Nicolae preafericite şi de bărbaţii sângiurilor mă mântuieşte.
 
 
   Liman neînviforat şi zid nebiruit, Ierarhe, pe tine te-am câştigat credincioşii; turn de întărire, şi uşă de pocăinţă, îndreptălor sufletelor, şi apărător.
 
   Râvnind pârâşul împotriva turmei tale, Preacurată, în toate zilele caută vicleanul să o facă mâncare; dar tu de Dumnezeu Născătoare, scoate-ne din vătămarea aceluia.
 
 
   Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale, adevărul lucrurilor, Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate, Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
 

   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întrupându-Se, întru unire neamestecată, şi Crucea, de bunăvoie, pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.
 
   În Mira locuind după simţire, mir cu adevărat te-ai arătat, cu mir înțelegător fiind uns, Sfinte Nicolae Arhiereul lui Hristos, şi umpli de mireasmă feţele, celor ce cu credinţă şi cu dragoste, săvârşesc preaslăvită pomenirea ta pururea. Dezlegându-i din primejdii şi din nevoi, și din necazuri pe aceştia, Părinte, cu rugăciunile tale cele către Domnul.
 
   Cu nume de biruinţă fiind numit adevărat, credinciosului popor te-ai arătat întru ispite tare, Sfinte Nicolae slujitorul lui Hristos. Că pretutindenea fiind chemat, degrab ajuţi pe cei ce cu dragoste aleargă sub acoperământul tău. Că tu ziua şi noaptea cu credinţă arătându-te, mântuieşti de ispite şi de primejdii.
 
   Arăta-tu-te-ai împăratului Constantin, împreună şi lui Avlavie în vis, şi pe aceştia cu frică ameninţându-i, aşa le-ai zis : Dezlegaţi degrab pe cei ţinuţi la închisoare legaţi în temniţă, că nu sunt vinovaţi de junghiere fărădelege; iar de nu mă veţi asculta pe mine, pâră voi face împărate asupra ta, către Domnul rugându-mă.
 
   Mare şi cald folositor, celor ce se află întru primejdii, eşti mărite Sfinte Nicolae, sfinţite propovăduitorule al lui Hristos; celor de pe pământ şi celor ce umblă cu corăbiile; celor ce sunt departe, şi celor de aproape, ca un milostiv şi tare rugător. Pentru aceasta adunându-ne, strigăm : Roagă-te către Domnul, să ne ferim de toată primejdia.
 
 
   Cu ce cununi de laudă, vom încununa pe Ierarhul ? Cela ce a fost cu trupul în Mira, şi duhovniceşte la toţi a ajuns, la cei ce curat îl iubesc pe dânsul. Pe mângâietorul tuturor celor necăjiţi, și tuturor celor din primejdii scăpare, turnul creştinătăţii, apărătorul credincioşilor; prin care mândria vrăjmaşilor, Hristos o a surpat, Cel ce are mare milă.
 
   Cu ce cântări de laudă vom lăuda pe Ierarhul ? Pe luptătorul împotriva păgânătăţii, şi ajutorul creştinătăţii, pe folositorul Bisericii, marele sprijinitor şi învăţătorul; care pe toţi cei rău măritori i-a ruşinat; pierzătorul arianismului, şi apărătorul cel cald; prin care a surpat, a lui mândrie Hristos, Cel ce are mare milă.
 
   Cu ce cântări prooroceşti vom lăuda pe Ierarhul ? Carele cele ce sunt departe mai-nainte le vede, şi cele ce nu sunt de faţă, ca şi cum ar fi de faţă, mai-nainte le spune. Cela ce toată lumea înconjură, şi pe toţi cei ce li se face strâmbătate, îi scapă. Cela ce în visuri s-a arătat împăratului, celui de Dumnezeu înţelepţit, şi pe cei mai-nainte legaţi, i-a mântuit de junghierea cea nedreaptă, care din-destul dăruieşte mare milă.
 
   Cu ce cântări duhovniceşti vom lăuda pe Ierarhul ? Pe care Tatăl l-a ales, iar Fiul arătat l-a binecuvântat, şi Dumnezeiescul Duh l-a sfințit; ca cel ce este preacinstit vas al alegerii, stâlpul Bisericii şi întărire; lumină arătată lumii şi luminător dumnezeiesc; prin care negura înşelăciunii, cu totul s-a pierdut, şi credinţa s-a întărit.
 
   Pe cela ce este podoaba Ierarhilor şi lauda părinţilor, izvor de minuni şi credincioşilor mare folositor, adunându-ne, o iubitorilor de prăznuire, cu laude de cântări să-l lăudăm, zicând : Bucură-te păzitorul celor din Mira, proiestosule cinstite şi stâlpul cel neclintit ! Bucură-te luminătorule prealuminate, care luminezi marginile lumii cu minunile ! Bucură-te dumnezeiasca bucurie a celor necăjiţi, şi folositorul cel preacald al celor ce li se face strâmbătate ! Şi acum preafericite Nicolae, nu înceta rugându-te lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste cinstesc, pururea cea de bucurie şi întrutot lăudată pomenirea ta.
 
   Peşteră bine te împodobeşte; că Mieluşeaua vine, purtând în pântece Prunc pe Hristos; şi iesle primeşte, pe Cela ce cu cuvântul ne-a dezlegat de fapta cea necuvântătoare, pe noi pământenii. Păstori fluierând, mărturisiţi minunea cea înfricoşată; şi Magi de la Persia, aur şi tămâie şi smirnă, Împăratului aduceţi. Că s-a arătat Domnul din Fecioara Maică; Căruia şi plecându-Se, ca o slugă Maica i s-a închinat, şi a zis către Cel ce era în braţele ei : Cum Te-ai semănat întru mine, sau cum ai răsărit ? Mântuitorul meu şi Dumnezeule.
 
 
   Pomenirea dreptului cu laude, şi binecuvântarea Domnului peste capul lui. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea, şi muritorul care ştie priceperea. Că mai bună este neguţătoria acesteia, decât a aurului şi a argintului visteria. Şi mai scumpă este decât pietrele cele de mult preţ; şi tot ce este scump nu este vrednic ei, Pentru că lungimea zilelor, şi anii vieţii sunt în dreapta ei, şi în stânga ei bogăţie şi slavă. Că din gura ei iese dreptate, legea şi mila pe limbă le poartă. Deci ascultaţi-mă pe mine, o fiilor ! Că lucruri de cinste voi să zic; şi fericit este omul, care căile mele va păzi. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă, şi se găteşte vrerea de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi şi pun înainte glasul meu fiilor omeneşti. Că eu înţelepciunea am tocmit, sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine, îi iubesc : şi cei ce mă caută vor afla Dar. Înţelege-ţi dar cei fără de răutate chibzuială, şi cei neînvăţaţi lipiţi-vă inima. Ascultaţi-mă pe mine iarăşi : Că lucruri de cinste voi să zic. Şi voi scoate din buzele mele cele drepte, că adevărului se va învăţa grumazul meu. Şi urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Cu dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimica nu este într-însele strâmb, nici răzvrătit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg, şi netede  celor ce află cunoştinţa. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră, şi să vă umpleţi de Duh.
 
 
   Gura dreptului izvorăşte înţelepciune, iar limba nedreptului va pieri. Buzele oamenilor drepţi se învaţă daruri, iar gura celor necuraţi se răzvrătește. Cumpenele viclene urăciune sunt înaintea Domnului, iar cumpăna dreaptă primită este Lui. Oriunde intră strâmbătatea, acolo şi ocara, iar gura înţelepţilor se învaţă înţelepciune. Săvârşirea drepţilor va îndrepta pe dânşii, şi împiedicarea neprimitorilor va prăda pe ei. Nu vor folosi averile în ziua mâniei; iar dreptatea va mântui de la moarte. Murind dreptul a lăsat grija, iar pierirea necuraţilor este grabnică şi de râs. Dreptatea celui fără prihană îndreptează căile, iar cel fărădelege întru necredinţă cade. Dreptatea oamenilor drepţi va mântui pe ei; şi întru păgânătatea sa se prind cei fărădelege. Sfârşindu-se omul drept nu-i va pieri nădejdea; iar lauda necuraţilor va pieri. Dreptul din cursă va scăpa, şi în locul lui se va da cel necredincios. În gura celor fărădelege laţul cetăţenilor, iar chibzuirea drepţilor cu bună sporire. Întru bunătăţile drepţilor se va îndrepta cetatea, şi întru pierirea necuraţilor bucurie. Întru binecuvântarea drepţilor se va înălţa cetatea, iar cu gura necredincioşilor se va săpa. Batjocoreşte pe cetăţeni cel lipsit de minte, iar omul înţelept linişte aduce.
 
 
   Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se l-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi popoarele văzând şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta; că Dar şi milă este întru Cuvioşii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.
 
   Uitându-te cu râvnă la înălţimea ştiinţei, şi privind în taină la adâncul înţelepciunii, ai îmbogăţit lumea cu învăţăturile tale Părinte. Roagă-te pentru noi pururea lui Hristos, Ierarhe Nicolae.
 
   Omule al lui Dumnezeu, şi credincioasă slugă, ispravnice al tainelor Lui şi bărbatul doririlor Duhului, stâlpule însufleţite şi icoană de Duhul insuflată; căci ca pe o visterie dumnezeiască, te-a primit mirându-se Biserica celor din Mira, şi ca pe un rugător al sufletelor noastre.
 
 
   Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor te-a arătat pe tine turmei tale, Hristos Dumnezeu, Ierarhe Nicolae, că în Mira mireasmă dând, străluceşti luminat cu dumnezeieştile tale isprăvi, folositorule al săracilor şi al văduvelor. Pentru aceasta nu înceta rugându-te, să mântuiască sufletele noastre.
 
   Părinte Nicolae, vistieria cea de mir a moaştelor tale, apără cetatea Mirelor. Prin aceasta pe cei legaţi şi osândiţi fără judecată, i-ai slobozit din moarte, din legături şi din temniţă, arătându-te în vis împăratului prin vedenia ta. Ci şi acum, ca şi atunci şi pururea, prin vedenia ta arată-te, rugându-te pentru sufletele noastre.
 
   Părinte Nicolae, măcar deşi latura cea din Mira tace, dar lumea toată, cea luminată de tine cu bună mireasmă a mirului, şi cu mulţimile minunilor, strigă cu cântări de laude; strigă şi cei mântuiţi prin tine, care fuseseră osândiţi spre pierzare. Cu aceştia şi noi strigăm cântând : Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Părinte Nicolae, fiind vistierie de mir a Preasfântului Duh, ca o primăvară veselitoare, umpli de mirosul dumnezeieştilor miresme a lui Hristos. Că Apostolilor fiind următor, lumea înconjori prin cuvintele minunilor tale. Pentru că şi celor de departe ca şi celor de aproape, prin visuri arătându-te, izbăveşti din moarte pe cei ce cu nedreaptă judecată erau să moară; mântuind cu preaslăvire de multe nevoi, pe care te-a chemat pe tine. Pentru aceasta şi pe noi scapă-ne de cele cumplite ce ne vin asupra, cu rugăciunile tale, care pururea te lăudăm pe tine.
 
 
   Bine slugă bună şi credincioasă, bine lucrătorule al viei lui Hristos ! Tu şi greutatea zilei ai purtat, tu şi talantul cel dat ţie l-ai înmulţit, şi celor ce au venit după tine nu le-ai pizmuit. Pentru aceasta porţile cereşti ţie s-au deschis. Intră întru bucuria Domnului tău, şi te roagă pentru noi, Sfinte Nicolae.
 
 
   Spre lauda Domnului ai alergat Nicolae în viaţa aceasta vremelnică, şi El te-a preaslăvit pe tine în viaţa cerească şi adevărată. Pentru aceasta îndrăznire dobândind către Dânsul roagă-te să mântuiască sufletele noastre.
 
   Rodul bărbățiilor tale, Cuvioase Părinte, a luminat inimile credincioşilor. Că cine a auzit şi nu se va minuna de smerenia ta cea nemăsurată, de răbdarea ta, de blândețile cele către săraci, de milostivirea spre cei necăjiţi ? Pe toţi cu dumnezeiască cuviinţă i-ai învăţat Ierarhe Nicolae. Şi acum cu cunună neveştejită fiind încununat, roagă-te pentru sufletele noastre.
 
   Vitleeme găteşte-te împodobeşte-te iesle, peşteră primeşte; adevărul a venit, umbra a trecut, şi Dumnezeu oamenilor din Fecioară S-a arătat, Cel ce aluat chip precum suntem noi, şi a îndumnezeit luarea. Pentru aceasta Adam se înnoieşte, împreună cu Eva strigând : Pe pământ buna Voinţă S-a arătat, să mântuiască neamul nostru.
 
   Bucură-te cap sfinţit, lăcaş curat al faptelor bune, dumnezeiescule îndreptător al prea îndumnezeitei sfinţenii, mare păstorule, prealuminate luminătorule; care porţi nume de biruinţă, cela ce către cei ce se roagă cu umilinţă te pleci, uitându-te la rugăciunile celor neputincioşi. Mântuitorule prea-gata, păzitorul mântuirii tuturor celor ce săvârşesc cu credinţă preamărită pomenirea ta. Pe Hristos roagă-L, Preafericite, ca să trimită nouă mare milă.
 
 
   Bucură-te preasfinţită minte, a Treimii curat lăcaş, stâlpul Bisericii, întărirea credincioşiior; ajutătorul celor slabi;, steaua care cu străluciri ale rugăciunilor celor bineprimite, risipeşti totdeauna întunericul ispitelor, şi al necazurilor, Ierarhe Nicolae; limanul cel prealin, la care scăpând se mântuiesc cei cuprinşi de valurile vieţii. Pe Hristos roagă-L, să dăruiască sufletelor noastre mare milă.
 
 
   Bucură-te cela ce te-ai umplut de râvnă dumnezeiască, şi de răspunsul cel rău ai scăpat pe cei ce erau să moară cu nedreptate, prin starea ta de față cea înfricoşată, şi cu venirea prin visuri; izvorule care ai izvorât în Mira, Nicolae, miruri de prisosit; care şi sufletele adapă, şi întinăciunea patimilor gonesc; sabie care tai neghinele înşelăciunii; lopată care vânturi învăţăturile lui Arie cele ca plevele; pe Hristos roagă-L, să trimită sufletelor noastre mare milă.
 
 
   Omule al lui Dumnezeu, şi credincioasă slugă, slujitorule al Domnului, bărbatul doririlor, vasul alegerii; stâlpul şi întărirea Bisericii, moştenitorule al Împărăţiei; nu tăcea a striga pentru noi către Domnul.
 
   Ceea ce nu ştii de mire, Fecioară, de unde ai venit ? Cine este cela ce te-a născut pe tine ? Cine este şi maica ta ? Cum pe Ziditorul L-ai purtat în braţe ? Cum nu ţi s-a ars pântecele ? Mari şi preaslăvite lucruri întru tine, şi înfricoşate taine săvârşite pe pământ vedem Preasfântă. De aceea mai-nainte gătim ţie vrednică datorie, pe pământ peştera, din Cer cerem steaua, şi Magii vin de la răsăriturile pământului la apusuri, să vadă mântuirea oamenilor, ca un prunc cu lapte hrănindu-Se.
 
   Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale, adevărul lucrurilor, Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate, Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. De două ori.
 
   Suindu-te la înălţimea faptelor bune, şi cu dumnezeiască strălucirea cea de acolo luminându-te Părinte, de minunile Duhului cu adevărat te-ai arătat strălucit luminător, întru ispite fiind folositor nebiruit. Pentru aceasta cu preaslăvire pe vrăjmaşul biruind, minciuna ai gonit, şi pe oameni i-ai mântuit din moarte Nicolae. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
 
 
   Străluceşti pe pământ cu razele minunilor, Nicolae înţelepte, şi mişti toată limba spre slava şi lauda Celui ce te-a preamărit pe tine pe pământ; pe Care roagă-L, să scape de toată primejdia pe cei ce cinstesc pomenirea ta, cu credinţă şi cu dragoste, alegerea părinţilor.
 
   Marie ceea ce eşti cinstit lăcaş al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în adâncul cumplitei deznădăjduiri, al greşelilor şi al necazurilor; că tu eşti mântuirea păcătoşilor, şi ajutătoare, şi folositoare tare, şi mântuieşti pe robii tăi.
 
 
   Celor credincioşi le foloseşti, acoperindu-i şi păzindu-i pe ei, Fericite, şi de tot necazul mântuindu-i arătat, cela ce eşti preafrumoasă lauda Ierahilor şi mărirea, Nicolae Cuvioase. De două ori.
 
   Ceea ce eşti folositoare nebiruită celor din nevoi, şi rugătoare gata celor ce nădăjduiesc spre tine, izbăveşte-mă de primejdii pe mine, şi să nu mă treci cu vederea, ajutătoare a tuturor.
 
 
   Folositor preacald te-ai arătat Bisericii lui Hristos, Nicolae şi învăţăturile eresurilor cele fără de Dumnezeire, le-ai stricat cu îndrăzneală, şi îndreptător ortodoxiei te-ai arătat tuturor. Roagă-te pentru toţi cei ce urmează dumnezeieştilor tale învăţături, şi îndemnuri. De două ori.
 
   Degrab primeşte, Stăpână, rugăciunile noastre, şi acestea le du Fiului tău şi Dumnezeu, Doamnă cu totul fără prihană. Dezleagă de asupreli pe cei ce aleargă la tine; sfărâmă meşteşugirile, şi surpă îndrăzneala celor fără de Dumnezeu, Preacurată, care se întrarmează asupra robilor tăi.
 
 
 
   Pentru rugăciunile Ierarhului Tău Nicolae, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.
 
 
   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.
 

   Bine slugă bună şi credincioasă, bine lucrătorule al viei lui Hristos ! Tu şi greutatea zilei ai purtat, tu şi talantul cel dat ţie l-ai înmulţit, şi celor ce au venit după tine nu le-ai pizmuit. Pentru aceasta porţile cereşti ţie s-au deschis. Intră întru bucuria Domnului tău, şi te roagă pentru noi, Sfinte Nicolae. 

 
   Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minunate minuni cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israil, că S-a preamărit.
 
   Ceea ce ai născut adâncul înţelepciunii, trimite-mi picături de înţelepciune, izvorule cel ce cu Darul izvorăşti, Curată; ca cu cântări să măresc noianul darurilor tale.
 
   Pe tine te laud cu totul lăudată, pe ceea ce te laudă cetele îngerilor, ca pe ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel Prealăudat pe Care toată făptura Îl laudă, că S-a preaslăvit.
 
 
   Cunună purtând şi înaintea Scaunului lui Hristos, preaînţelepte Nicolae stând cu oştile îngereşti, dăruieşte-mi luminare, care luminează întunecarea sufletului meu, ca să laud bucurându-mă, Preafericite, pomenirea ta.
 
   Domnul, Cel ce măreşte pe toţi cei ce-L slăvesc, te-a dat pe tine scăpare credincioşilor, care fereşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău Nicolae, şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, Preafericite.
 
 
   A mă asemăna Ziditorului, punându-mi poftă şarpele cel preaviclean, ca pe un rob m-a răpit; iar prin tine Preacurată iarăşi m-am chemat înapoi, îndumnezeindu-mă cu adevărat; că tu Maica lui Dumnezeu, ai născut pe Cel ce m-a îndumnezeit pe mine.
 
 
   Cu nepricepută limbă şi buze, am venit să aduc laudă scurtă, şi rugăciune înălţării tale celei următoare lui Dumnezeu, Nicolae; ci ca un bogat dătător, pe Mântuitorul şi Dumnezeu, fă-L mie Milostiv.
 
   Om ceresc fiind, întocmai cu îngerii, pe pământ te-ai arătat văduvelor folositor preamare, celor apăsaţi apărător, şi tuturor celor necăjiţi ajutător în nevoi, Părinte Nicolae.
 
   Arătat te face toată partea cea de sub soare, Nicolae de trei ori fericite, minunile şi noianul faptelor tale celor bune : Lipsiţii pe folositorul, săracii şi văduvele pe hrănitorul, orbii pe povăţuitorul, şi toţi pe apărătorul.
 
   Treimea cea nezidită cinstesc, pe Tatăl, şi pe Fiul, împreună cu Duhul; o Fiinţă singură, o Dumnezeire, o Fire netăiată după fiinţă; trei Ipostasuri despărţind după Feţe, şi după Ipostas.
 
   Fără sămânţă pe Cuvântul ai zămislit, pe Unul din Treime Preacurată, şi pe Acesta cu trup L-ai născut, rămânând după naştere întreagă ca şi mai-nainte de naştere. Pe Acesta ca pe Fiul tău şi Dumnezeu, roagă-L pururea pentru noi.
 
 
   Hristos se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preamărit.
 
 
   Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care ai întărit Cerul şi ai întemeiat pământul peste ape, Atotputernice.
 
   Cerul cel preacurat, lăcaşul Împăratului, raiul cel cu Darul insuflat cu adevărat şi mirositor, nădejdea creştinilor, Născătoarea de Dumnezeu să se laude.
 
   Cu cuvântul pe Cuvântul ai născut, Cel ce cu cuvântul a adus întru fiinţă toată firea cea cuvântătoare, şi pe cea necuvântătoare, Care a dezlegat de necuvântare pe oameni, ceea ce eşti prea binecuvântată.
 
 
   Nicolae fericite, al Stăpânului de aproape ucenic fiind, mântuieşti pe cei ce aleargă la tine, de cumplite nevoi, şi de moartea cea amară.
 
   Curăţeşte pe robii tăi, dându-le iertare de greşeli ca un Bun, pentru mijlocirile cele către Tine ale lui Nicolae, Multmilostive.
 
 
   Alină tulburarea patimilor mele, Stăpână, şi îndreptează-mi viața, Preasfântă, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, întru Care s-a întărit inima mea.
 
 
   Carte în inimă dobândind, de Dumnezeu înţelepţite, de multe fapte bune, scrisă cu degetul cel nemuritor şi preacurat al lui Hristos Dumnezeu, mai vârtos decât fagurul şi mierea, dulceaţă izvorăsc cuvintele tale, Nicolae.
 
   Arătat-a Darul întru tine minuni cu preamărire; că luminată viaţa ta, o Nicolae ! Cea cu adevărat mai strălucită decât aurul, luminează şi străluceşte sufletele cele întunecate cu raza Dumnezeiescului Duh.
 
   Vezi şi după moarte, în visuri de faţă arătându-te, şi pe tineri din moarte cu preaslăvire, i-ai izbăvit, strigând arătat către împăratul : Nu face strâmbătate bărbaţilor celor din pizmă pârâţi.
 
   Milostivă fii mie Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, celui ce cu greşeli nemăsurate mi-am întinat viața, Părinte şi Fiule şi Duhule cel viu; păzindu-mă pretutindenea şi pururea, nevătămat de tot necazul.
 
   Dai nădejde de mântuire, Născătoare de Dumnezeu robilor tăi, în nevoi şi primejdii, şi cu rugăciunile tale cele grabnic folositoare, îi păzeşti şi-i ajuţi stând de faţă. Că tu dumnezeiască Mireasă eşti lauda noastră a credincioşilor.
 
 
   Fiului, Celui născut fără stricare din Tatăl, mai-nainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat fără de sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-i strigăm : Cela ce ai înălţat cornul nostru, Sfânt eşti Doamne.
 
 
   Râu de tămăduiri pe deasupra vărsându-se, şi izvor de minuni neîmpuținat, te-a arătat pe tine Nicolae, Cela ce este adâncul milei; că cei ce cu grele boli amar se chinuiesc, şi cu necazurile vieţii cumplit se muncesc, de toată mâhnirea află doctorie tămăduitoare cu adevărat a ta caldă folosinţă. Pentru aceasta strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.
 
   Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind, negrăit Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cela ce ţine lumea, şi în braţe ai avut pe Cela ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor, Făcătorul făpturii şi Domnul. Pentru aceasta te rog Preasfântă Fecioară, şi cu credinţă strig către tine, ca să mă mântuiesc eu de păcate, când voi vrea să stau înaintea feţei Ziditorului meu : Stăpână Fecioară Curată, dăruieşte-mi atunci al tău ajutor; că toate le poţi, câte Ie voieşti.
 
 
   Cu Duhul văzând mai-nainte Proorocule Avvacume, întruparea Cuvântului, ai propovăduit, strigând : Când se vor apropia anii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta; slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Pricina morţii oamenilor Eva a fost, prin sfatul şarpelui; iar tu Fecioară Curată, născând prin cuvânt pe Cuvântul, te-ai arătat solitoare nemuririi şi vieţii. Pentru aceasta după vrednicie te lăudăm.
 
   Cu Duhul, Proorocii mai-nainte te-au văzut Curată, munte, uşă, masă, sicriu sfânt, sfeşnic, scaun vieţii, năstrapă şi pat, întru închipuiri ale căror noi vedem plinirea, arătându-te Maică a lui Dumnezeu.
 
 
   Apropiindu-te curat de razele Duhului, te-ai făcut purtător de lumină, luminând marginile lumii; tuturor de faţă stând şi pe toţi mântuind, cei ce cu credinţă aleargă la tine.
 
   Scăpând de moarte pe tineri, precum te-ai arătat atunci, Cuvioase, aşa şi acum pe mine mă scapă de toată primejdia, de ispite şi de nevoi, Preafericite.
 
   Strălucit-ai cu strălucirile faptelor bune, Preafericite, făcându-te următor prea-ales Stăpânului tău, şi mântuieşti fiind chemat, pe cei ce cu bună cucernicie şi cu dragoste te măresc.
 
 
   Venit-a la tine Stăpânul şi Domnul întrupându-Se şi mântuindu-mă ca un Milostiv, pe mine tot omul; pentru aceasta strigăm către, tine : Bucură-te Născătoare de Dumnezeu cu totul fără prihană.
 
 
   Numai numele tău cu adevărat fiind chemat, de toate sfaturile vrăjmaşilor, degrab se mântuiesc cei ce strigă către tine cu căldură, Sfinte Nicolae : Precum mai-nainte pe voievozi ai scăpat, scapă-ne şi pe noi de toată cumplita nevoie.
 
   Stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga cu dinadinsul, Înţelepte, pentru noi toţi credincioşii robii tăi, minunate Nicolae, ca să ne ferim de focul cel veşnic şi de vrăjmaşi, de limba cea vicleană şi de răutate.
 
   Tămăduiri izvorăşti pretutindenea, celor ce cu credinţă aleargă la tine, şi izbăveşti din legături pe toţi. Pentru aceasta întristarea noastră întru bucurie o schimbă, cu rugăciunile tale cele bineprimite, Nicolae luminate; sfărâmând mândria vrăjmaşilor noştri.
 
   Stăpânia Dumnezeirii celei fără de început, pe Tatăl şi pe Fiul cinstesc, şi Preasfântului Duh slujesc, Împărăţiei celei Atotfăcătoare, osebite, netăiate, în trei Chipuri şi Feţe, despărţite pururea, Unimei nedespărţite.
 
   Tu cu adevărat mai cinstită, mai presus decât oamenii şi decât îngerii, Născătoare de Dumnezeu Fecioară te-ai arătat. Că pe Făcătorul tuturor în pântece L-ai zămislit, îmbrăcat cu trup material, născându-L mai presus de fire, o ! nouă cuvioasă vedere !
 
 
   Toiag din rădăcina lui Iessei, şi floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit Cel lăudat, din muntele cel cu umbră deasă; venit-ai întrupându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu; slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
   Răsari luminată lumina cea pururea fiitoare, nouă celor ce mânecăm către judecățile poruncilor Tale, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeul nostru.
 
   Ca un sicriu cinstit al sfinţeniei, ca un scaun sfânt în chipul focului, şi ca un palat sfinţit, Stăpână, ai încăput pe Dumnezeu Atotţiitorul.
 
   Maică care nu ştii de bărbat, între fecioare, şi Fecioară între maici, una Preacurată, negrăit te-ai arătat; că pe Dumnezeu L-ai născut, Cel ce a dat firii acest Dar.
 
 
   Cu viaţă lui Dumnezeu plăcută, fiind strălucit, de trei ori fericite, pe cei osândiţi cu nedreaptă judecată ca să moară, de faţă stând i-ai scăpat, pe cei ce Stăpânului Hristos strigau : Pe alt Dumnezeu afară de Tine nu cunoaştem.
 
   Cela ce vezi acum în ceruri slava cea pururea veşnică, şi te desfătezi cu luminate străluciri ale razei celei negrăite şi dumnezeieşti, acopere-mă pe mine cu folosinţa ta, Cuvioase, sluga lui Hristos, Preafericite.
 
 
   Ca să cauţi chipul Tău cel îngropat prin patimi Mântuitorule, de puterile cele cereşti tăinuindu-Te, şi întrupându-Te din Fecioară, Te-ai arătat celor ce strigă : Pe alt Dumnezeu afară de Tine nu cunoaştem.
 
 
   Propovăduieşte şi acum minunile tale, Părinte, mitropolia cea mare a celor din Mira, şi eparhia Lichiei, şi toată mulţimea minunatelor tale fapte, cu care ai mântuit pe toți din dureri şi din necazuri, vrednicule de laudă, Nicolae.
 
   Liman văduvelor şi Părinte săracilor, ajutător prea-ales al celor din necaz; celor ce plâng mângâiere, păstor şi povăţuitor tuturor celor ce rătăcesc fiind Nicolae, scapă-ne şi pe noi din nevoi cu rugăciunile tale.
 
   Mutatu-te-ai de pe pământ la lăcaşurile cele fără materie, unde vezi frumuseţea lui Hristos cea negrăită, şi împreună-vorbitor cu oştile îngereşti te-ai arătat. Pentru aceasta cu Apostolii şi cu Mucenicii dănţuind, cu dinadinsul roagă-te Mântuitorului, Părinte Nicolae.
 
   Trei feţe slăvesc fără de început, Cele de un Scaun, singure Stăpânitoare, ale unei Dumnezeiri nedespărţite, prin Care din ce n-a fost, m-am adus întru a fi, împreună cu îngerii strigând : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne.
 
   Ceea ce eşti acoperământ de mântuire şi bucurie tuturor, care apuci înainte degrab şi mântuieşti, milostiveşte-te şi acum spre noi, cei ce strigăm către tine Curată, şi te chemăm pururea în nevoi; că altă folositoare după Dumnezeu nu avem.
 
 
   Dumnezeu fiind păcii, Tată îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare dăruindu-ne pace L-ai trimis nouă. Deci, povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând Te slăvim, Iubitorule de oameni.
 
 
   Proorocului Iona urmând, strig : Slobozeşte viaţa mea din stricăciune, Bunule, şi mă mântuieşte Mântuitorul lumii, pe cela ce strig : Slavă Ție.
 
   Folositoarea credincioşilor, celor întristaţi, veselia cea de bucurie, umple de bucurie duhovnicească pe robii tăi. Cei ce doresc de folosinţa ta.
 
   Cerul cel cuvântător, Biserica cea curată, sicriul cel sfânt, raiul cel preafrumos al lui Dumnezeu, întru care este Pomul Vieţii, să se laude de mine.
 
 
   Cunună de biruinţă pe creştetul tău după vrednicie ţi s-a pus Nicolae; deci ca un biruitor prea-ales, pe cei ce te cheamă pe tine, mântuieşte-i.
 
   Pe mine cel omorât cu greșalele, Fericite, şi cu întreite valurile patimilor înecat, arătându-te, mă mântuieşte la limanul dumnezeieştii voiri.
 
 
   Spre tine mi-am pus nădejdile, Maică pururea Fecioară, mântuirii mele, şi pe tine te pun folositoare vieţii, tare şi neclintită.
 
 
   Nou Avraam te-ai arătat Nicolae; căci ca pe un fiu unul născut ţi-ai adus mintea ta Stăpânului tău, jertfă fără de sânge aducând pururea. Pentru aceea te-a binecuvântat ca un iubitor de străini Părinte, şi al Treimii lăcaş dumnezeiesc te-ai făcut, şi fără prihană.
 
   Străine şi înfricoşate minuni lucrezi în tot pământul, şi pe mare departe celor din primejdii cu rugăciunile tale cele sârguitoare stându-le de faţă, celor neputincioşi doctor, şi săracilor hrănitor, purtând nume de biruinţă asupra vrăjmaşilor, te-ai arătat apărător poporului celui credincios.
 
   Cu ochiul minţii mai-nainte văzând cele ce vor să fie, de învăţături drepte pe toţi i-ai umplut, de o Fiinţă cu Tatăl pe Fiul vestindu-ne nouă. Şi nebunia lui Arie o ai pierdut; punând înaintea cinstitei tale isprăvi, stâlp dreptmăritoarei credinţe.
 
   Laud şi cinstesc Treimea cea nedespărţită, Cea în trei Feţe despărţită pururea şi unită în Fiinţă şi în Fire, ca pe o Stăpânie una; pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh; Care pe toţi cu putere Îi stăpâneşte, şi toate le păzeşte precum voieşte.
 
   Plecând cerurile, Hristos voind S-a sălăşluit în pântecele tău, Preacurată; că nesuferind să vadă zidirea mâinilor Sale tirănindu-se de cel înşelător, a venit în chip de rob, să mântuiască neamul omenesc.
 
 
   Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit, şi în Fecioară sălăşluindu-Se Cuvântul, şi trup luând, a ieşit păzindu-o nestricată. Că Cel ce nu a pătimit stricăciune, pe ceea ce L-a născut, o a păzit nevătămată.
 
 
   În Mira Sfinte, sfinţitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinindu-o, Cuvioase, ţi-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovaţi din moarte. Pentru aceasta te-ai sfinţit, ca un mare tăinuitor al Darului lui Dumnezeu.
 
 
   Să lăudăm acum cu cântări pe Ierarhul, pe păstorul poporului celui din Mira şi învăţătorul, ca prin rugăciunile lui să ne luminăm; că iată s-a arătat tot curat şi nestricat cu Duhul, aducând lui Hristos jertfă fără prihană, curată şi lui Dumnezeu bineprimită, ca un Ierarh curăţit în suflet şi în trup. Pentru aceasta este adevărat folositor şi ajutător Bisericii; ca un mare tăinuitor al Darului lui Dumnezeu.
 
Stih : Nicolae mare solitor, pe pământ fiind.
Chiar în depărtare de la pământ este spre bine alergând.
Întru a şasea a lunii s-a arătat.
Sfârşitul vieții lui Nicolae cel lăudat
 
   Acesta a fost pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, strălucind mai înainte în viaţa călugărească, şi pentru nespusa lui bunătate s-a făcut Arhiereu, şi fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind creştinătatea, şi propovăduind cu îndrăzneală buna Credinţă, s-a prins de mai marii cetăţii Lichiei, şi dându-l la munci şi la răni, l-a băgat în temniţă împreună cu alţi creştini. Şi deoarece marele şi binecinstitorul Constantin, din voia lui Dumnezeu a stătut împărat romanilor, atunci cei ce erau închişi s-au slobozit din legături, cu care împreună şi marele Nicolae; şi mergând la Mira, n-a trecut mult, şi s-a adunat de marele Constantin întâiul sinod de la Niceea, căruia a fost părtaş şi minunatul Nicolae. Acesta a făcut minunate minuni, precum arată istoria lui. Scos-a pe trei oameni ce se năpăstuiseră, de era să moară prin strâmbătate, că prinzând ei de veste că vor să piară, aflându-se în temniţă, a chemat pe Sfântul în ajutor, pomenindu-i şi alte bune fapte ce a făcut şi precum a scăpat pe alţi trei tineri ce erau sa piară la Lichia, aşa şi pe dânşii sa-i scape. Pentru aceasta Sfântul Nicolae, care a fost grabnic şi fierbinte spre ajutor, s-a arătat în vis împăratului Constantin, şi eparhului Avlavie, mustrându-l pentru pâra ce făcuse oamenilor la împăratul. Iar pe împăratul l-a învăţat cu amănuntul, şi i-a spus că erau nevinovaţi, şi cum că din răutate au fost pârâţi. Pentru aceea prin vedenia aceasta i-a scăpat din nevoia aceea. Deci făcând şi alte multe minuni, şi păstorind dumnezeieşte poporul şi ajungând la adânci bătrâneţe. S-a mutat către Domnul, neuitând nici după moarte turma sa, ci în toate zilele dând cu îndestulare ale sale faceri de bine la cei lipsiţi şi apărându-i de tot felul de primejdii și de nevoi. Încă şi până astăzi acelaşi Dumnezeu, prin mijlocirea lui lucrează multe minuni, şi cei ce-l roagă cu adevărată şi neîndoită credinţă, nu numai aceste, ci şi mai mari decât aceste minuni dobândesc. Precum una ca aceasta s-a făcut şi acum de preafericitul acesta Părintele nostru : Un om oarecare cu frica lui Dumnezeu şi credincios în Hristos, se afla în Constantinopol, care iubea pe Preacuviosul acesta Părinte, şi se iubea şi el de dânsul. Acesta oarecând vrând a face cale întru altă ţară, grăbindu-l treaba ce avea, se duse la Biserica Sfântului de-şi făcu rugăciunea după obicei, şi luându-şi ziua buna de la rude şi de la prieteni, intră în corabie. Iar când a fost la nouă ceasuri din noapte, se sculară corăbierii să întoarcă, şi să-şi întindă vetrelele, începând alt vânt. Deci întru acea vreme se sculă şi smeritul acesta om, să meargă pentru nevoia sa, şi fiind toţi ocupaţi pentru întinsul vetrelelor, se întâmplă de se împiedică, şi căzu în mare. Şi fiind întuneric, şi vântul pornind corabia înainte, nu putură corăbierii să-i folosească nimic, ci plângeau de amară moartea acelui om. Iar el căzând în mare precum era îmbrăcat, şi afundându-se întru adâncimea luciului, zise : Sfinte Nicolae ajută-mi ! Şi strigând acest glas. O mare minune ! Cât sunt de necuprinse minunile tale, Doamne ! Se afla în mijlocul casei lui părându-i că este în adâncul mării. Iar vecinii auzindu-i glasul se sculară, aşişderea şi cei din casă aprinseră lumina, şi strângându-se şi vecinii de afară, îl văzură stând în mijlocul casei şi strigând, şi curgea apă din mare de pe hainele lui. Deci încremenind stătură muţi de groază; iar el zise : O fraţilor ! Ce este aceasta ce văd ? Că ştiu bine ca era la nouă ceasuri eu mi-am luat ziua bună de la toţi, şi intrând în corabie am purces, şi având vânt bun am mers câtva, iar când a fost la a doua şi a treia strajă de noapte, adică la nouă ceasuri m-am dus pentru nevoie şi m-am împiedicat de corăbieri, şi am căzut în mare. Şi chem-am pe Sfântul Nicolae întru ajutor, iar acum nu ştiu unde mă aflu, spuneţi-mi voi, că eu mi-am ieşit din fire şi m-am uimit. Deci aceia luând seama cuvintelor lui, văzând şi apa mării, unde curgea de pe dânsul, se spăimântară cugetând în inimile lor de preamărita minune, şi bucurându-se toţi, şi lăcrimând cu dânsul strigau : Doamne miluieşte ! După aceea dezbrăcându-se, şi luându-şi alte haine se duse la Biserica Sfântului Nicolae, şi acolo petrecu cealaltă parte de noapte, căzând cu lacrimi şi cu rugăciuni, la icoana Sfântului, şi da mulţumită cu mirare multă de minune. Apoi venind vremea Utreniei, şi strângându-se poporul după obicei, se cunoscu la toţi minunea, şi umplându-se toţi de acele dulci aromate, ce le adusese acei om spre mulţumire Sfântului Nicolae, văzând şi biserica plină de lumânări aprinse, întrebară unul pe altul ca să ştie de pricina lucrului, şi aflând, se minunară, mărind pe Dumnezeu, şi lăudând pe Sfântul. Această mare şi peste fire minune vestindu-se prin tot Constantinopolul, ajunse până şi la urechile împăratului de atuncea şi a Patriarhului; care adunaţi în sfat, ziseră, să cheme pe acel om. Acesta mergând şi povestind înaintea celor adunaţi, cum şi în ce chip s-a făcut cu dânsul acea mare şi cu adevărat necuprinsă de gând minune, toţi strigară : Mare eşti Doamne, şi minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvânt nu ajunge spre lauda minunilor tale ! Şi făcând Litii şi Privegheri, strângându-se mulţimea, mergea la Biserica Sfântului slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu, şi mulţumind marelui Ierarh.
 
 
Stih : Deşi privirea dumnezeiască de urgie plină fiind.
Face pământul să tremure însă degrab cu milostivire este privind.
 
 
Stih : Ai mărturisit precum ai tăgăduit oarecând 
Drept aceea cunună Nicolae acum eşti primind 
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Cuptorul, Mântuitorule, se răcorea; iar tinerii dănţuind, cântau : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Cel Preaînalt, Cer pe tine însufleţit te-a arătat şi cămară curată cu daruri înconjurată, porfiră în chipul aurului, şi rai desfătat.
 
   Întăreşte mintea mea cea răzvrătită, şi gândul meu cel clintit îl așează pe piatra neclintită, cu acoperământul tău Maică Fecioară.
 
 
   Întru ascuţită ispită am căzut rău îmboldindu-mă, şi de porţile iadului m-am apropiat, şi de necazuri fiind împresurat, mântuieşte-mă cu rugăciunile tale, Fericite, şi mă ridică pe mine cel ce cânt; Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cu strălucirile cele fără materie ale luminii celei neapuse fiind strălucit, pe cei dosădiţi întru întunericul necazurilor trage-i, şi la lumina veseliei povăţuieşte-i, pe cei ce cântă : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, ca pe cei vânduţi cumplitelor greşeli, şi înşelăciunii şarpelui, cu cinstit sângele său să-i mântuiască, care cântă : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Tuturor cumplitelor boli doctor prea-ales, arătându-te Părinte Nicolae, vindecă neputinţa sufletului meu; dă-mi bună sănătate, ca să strig : Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
   Scăpând de moarte pe voievozii cei dedemult, Sfinte, i-ai îndemnat să cânte şi să slăvească pe Hristos Mântuitorul, cu credinţă caldă; care au şi strigat : Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
   De paharul înţelepciunii apropiindu-ţi în taină buzele tale, Părinte Nicolae, curgeri de băutură mai dulce decât mierea şi fagurul de acolo ai scos, strigând popoarelor : Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
   Treime pe Tine te lăudăm, Unime întreit strălucitoare, Ceea ce eşti de o Fiinţă, Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte; întru Care toţi botezându-ne, cântăm : Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
   De la toţi primind rugăciuni, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să scape de muncă pe cei ce te cinstesc pe tine cu adevărat, şi strigă : Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
 
   Tinerii în buna-credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au spăimântat, ci în mijlocul văpăii stând, au cântat : Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
 
   De Care se înfricoşează îngerii şi toate oştile, ca de Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L preoţi, preamăriţi-L tineri, bine-L cuvântaţi popoare, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Ca o cămară însufleţită, ca o hlamidă aurită, ca o haină cu roşu vopsită a Împăratului tuturor, te-ai arătat Fecioară, şi ca o porfiră, din care S-a arătat trupul Cuvântului, Dumnezeu Omul.
 
   Zămislit-ai Preacurată, pe Cel ce ţine toată făptura cu mâna, ca pe Ziditorul şi Dumnezeu; Care negrăit şi nespus pentru noi, precum suntem noi, Om S-a făcut, şi de la ceea ce era nu S-a despărţit.
 
 
   Ca un blând şi milos slobozeşte pe cei ţinuţi întru adâncul ispitelor, Fericite, din nevoile ce-i ţin, dându-le dezlegare cu rugăciunile cele către Mântuitorul Hristos, de sfinţenie tăinuitorule.
 
   Al tainelor celor mai presus de minte învățător, slujitor celor sfinte şi cereşti fiind de Dumnezeu înţelepţite, şi Arhiereu credincios iertare de greşeli cere de la Mântuitorul nostru, de sfinţenie arătătorule.
 
 
   Slăbeşte-mi acum mintea mea căzând întru adâncul ocării, încât de acolo cu feluri de rele sunt cuprins. Ci tu Fecioară mă vindecă, cu lumina nepătimirii îmbrăcându-mă.
 
 
   Cetele patriarhilor şi ale Apostolilor, adunările Sfinţiţilor Mucenici, adunările Proorocilor, şi tot sinodul pustnicilor, fericesc dumnezeiască viaţa ta; cu care împreună şi noi te chemăm pe tine; nu înceta rugându-te către Domnul, să ne păzească pe noi de toată vătămarea.
 
   Preaînalte Atotîmpărate, mare Stăpânitorule, cu rugăciunile Cuviosului păstor, împacă viaţa tuturor creştinilor, Cuvinte, dând binecredincioşilor împăraţi biruinţă asupra barbarilor şi tărie, rugămu-ne, ca toţi pururea să lăudăm puterea Ta, şi să Te înălţăm întru toţi veci.
 
   Cu lumina cea neapropiată luminat fiind Părinte, sufletele celor din necaz le luminezi, şi risipind tot întunericul ispitelor străluceşti cu veselie inimile noastre; prin care luminat străluciţi fiind, strigăm : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
 
 
   Viaţa şi vieţile, Una şi Trei Lumini, Treimea cu credinţă să o lăudăm, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, urmând părinteştilor învăţături cu adevărat; cu care împreună bine lăudând, să cântăm : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
 
   Rugul chip de lucru străin mai-nainte a închipuit, Preacurată Fecioară, arzând fără ardere dedemult în muntele Sinai, mai-nainte însemnând taina naşterii tale. Că focul Dumnezeirii, Cel ce S-a sălăşluit întru tine, nevătamată te-a păzit. Pentru aceasta te lăudăm întru toţi vecii.
 
 
   Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta cântând, să strigăm : Bine să cuvinte-ze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
 
 
   Izvorul cel primitor de viaţă, şi pururea curgător, sfeşnicul Darului cel de lumină purtător, Biserica cea însufleţită, cortul cel preacurat, care este mai desfătată decât cerurile, şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii, o mărim.
 
   Cu curgerea Darului tău adapă-mă pe mine cel ars cu văpaia necazurilor, şi rău topit, izvorule cel ce cu Darul izvorăşti, care ai născut Izvorul darurilor; din Care cel ce va bea, nu va înseta niciodată.
 
   Ca pe o cămară împodobită a Mirelui, ca pe un palat însufleţit al Stăpânului, ca o porfiră cu totul de aur, ca pe un lăcaş frumos al lui Hristos, Stăpâna tuturor, pe tine te rog, mântuieşte-mă.
 
 
   Cu strălucirile Darului fiind luminat de Dumnezeu înţelepţite, şi luminător creştinătăţii arătat fiind, pe cei din ispite mântuieşti, şi pe cei din adâncul mării îi izbăveşti, şi hrăneşti pe cei flămânzi cu preamărire, Preafericite.
 
   Cela ce în raiul desfătării acum te sălăşluieşti, şi mărirea cea negrăită limpede o vezi, din crugurile cereşti vezi pe cântăreţii tăi, scăpându-i din nevoi, purtătorule de Dumnezeu, Preafericite.
 
 
   Pe Înţelepciunea şi Puterea, şi Cuvântul cel Ipostatic al Tatălui, Maica lui Dumnezeu, Curată, L-ai născut din preacurat sângele tău, care Biserica Sa şi-a primit, şi cu dânsa după unire S-a împreunat nedespărţit.
 
 
   Dănţuiţi cu duhul toţi iubitorii de praznic, ceruri veseliţi-vă, munţi şi dealuri, Biserica şi cetele fecioarelor şi ale pustnicilor, întru pomenirea preafericitului; întru care adunându-ne, să slăvim pe Mântuitorul.
 
   Să cânte cu laude toate marginile, împodobind toți cu cununi de laudă creştetul dumnezeiescului Nicolae, al slugii lui Hristos Dumnezeu; prin care din patimi şi din primejdii ne mântuim.
 
   Primeşte ca vrednică cântarea, Nicolae, a acestei mici osteneli, precum Hristos a primit cei doi fileri (bani) ai văduvei. Nu te întrista de mine ticălosul, că nu fălindu-mă am îndrăznit, de trei ori fericite.
 
   Unescu-se cu voia cea de o Fiinţă, Treimea, şi se desparte în Feţe, fără despărţire păzindu-şi puterea pururea, Tatăl, Fiul şi Duhul cel viu, Care este un Dumnezeu în trei Feţe; pe Care Îl slăvim.
 
   Ştersu-s-a toată întristarea cu naşterea ta, şi a ridicat Domnul tânguirea şi plângerea, şi toată lacrima de la toată faţa, curată Născătoare de Dumnezeu cu totul fără prihană; întru tine şi noi plinim datoriile.
 
 
   Taină străină văd şi preaslăvită, Cer fiind peştera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluirea, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim.
 
 
   Pe marele Arhipăstor şi Ierarhul, mai întâi-şezător celor din Mira, pe Nicolae toţi să-l lăudăm; că pe cei trei bărbaţi a mântuit, care cu nedreptate erau să moară, şi împăratului s-a arătat şi lui Avlavie prin vis, stricând judecata cea nedreaptă.
 
   Foarte te-a preamărit întru minuni Domnul, şi viu fiind şi după sfârşit Nicolae Ierarhe. Că cine din toţi credincioşii numai va chema sfânt numele tău, şi să nu fie auzit deîndată ? Cald folositor aflându-te pe tine.
 
   Fecioară ceea ce ai născut pe Înţelepciunea cea ipostatică, pe Cuvântul cel mai presus de fiinţă, Doctorul tuturor, pe Hristos; bolile şi rănile sufletului meu cele cumplite vindecă-le, şi potoleşte gândurile cele necuvioase ale inimii mele.
 
 
   Prin florile Bisericii împrejur zburând, ca un pui din cuibul cel de sus al îngerilor, Nicolae de trei ori fericite, strigi pururea către Dumnezeu pentru noi toţi, cei ce suntem întru nevoile primejdiilor şi ale ispitelor, şi ne mântuieşti cu rugăciunile tale.
 
   Podoaba hainei celei sfinţite, cu faptele bune cele lucrătoare mai strălucită o ai făcut, Părinte purtătorule de Dumnezeu. Pentru aceasta ne lucrezi cu sfinţenie cele minunate ale pururea lăudatelor minuni, sfinţitorule, ferindu-ne de cele cumplite.
 
   Frumusețile celor nevăzute înconjurându-le, ai cunoscut înfricoşata aceea slavă a Sfinţilor, Sfinte. Pentru aceasta cereştile cuvinte ale vedeniilor acelora, celor pururea vii, ni le arăţi, Preasfinţite.
 
   Precum prin vis ai stătut înaintea binecredinciosului împărat, şi pe cei legaţi, Părinte, din moarte i-ai scăpat, roagă-te neîncetat, ca şi acum cu rugăciunile tale să ne ferim de ispite, de primejdii şi de dureri, cei ce după vrednicie te lăudăm pe tine.
 
   Să trâmbiţăm cu trâmbiţă de cântări, să săltăm în cele de prăznuire, şi să dănţuim bucurându-ne, întru prăznuirea cea de peste an a purtătorului de Dumnezeu Părinte. Împăraţii şi Domnii să alerge împreună, şi pe cel ce prin arătarea cea înfricoşată prin vis, pe împăratul l-a plecat, să sloboază pe acei trei voievozi, ce erau fără vină ţinuţi, să-l laude. Păstorii şi învăţătorii, pe păstorul cel întocmai râvnitor Păstorului Celui Bun, adunându-ne să-l lăudăm. Cei din boli pe doctorul, şi cei din primejdii pe izbăvitorul; păcătoşii pe folositorul, săracii vistieria, cei din necazuri pe mângâietorul; călătorii pe cel împreună-călător, cei ce sunt pe mare pe cârmuitorul; toţi pe cel ce pretutindenea întâmpină cu căldură, pe marele Ierarh lăudându-l, aşa să zicem : Preasfinte Nicolae grăbeşte şi ne scoate pe noi din nevoile noastre aceste de acum; şi mântuieşte turma ta cu rugăciunile tale.
 
   Să trâmbiţăm cu trâmbiţă de cântări, că privind de sus Împărăteasa a toate, Maica Fecioară, cu binecuvântări încununează pe cei ce o laudă. Împăraţii şi Domnii să alerge împreună, şi pe Împărăteasa să o laude întru cântări; pe ceea ce a născut pe Împăratul, Cel ce pe cei stăpâniţi de moarte mai întâi, a-i slobozi cu iubire de oameni bine a voit. Păstorii şi învăţătorii pe Preacurata, Maica Păstorului Celui Bun, adunându-ne să o lăudăm. Pe sfeşnicul cel cu raze de aur, norul cel purtător de lumină; pe cea mai desfătată decât cerurile, sicriul cel însufleţit, scaunul Stăpânului cel în chipul focului, năstrapa cea de aur primitoare de mană, uşa Cuvântului cea încuiată, mântuirea tuturor creştinilor, cu cântări de Dumnezeu cuvântătoare lăudându-o, aşa să zicem : Palatule al Cuvântului, învredniceşte-ne pe noi cei smeriţi Împărăţiei Cerurilor, că nimica nu este cu neputinţă mijlocirii tale.
 
 
    Fericirile din Canonul întâi al Ierarhului, Cântarea a 3 pe 4, şi din al doilea Cântarea a 6, pe 4. Prochimen glas 7: Veselise-va dreptul de Domnul... Apostolul, către Evrei : Fraţilor, ascultaţi pe învăţătorii voştri... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea, stătut-a Iisus la loc şes... ChInonicul : Întru pomenire veşnică va fi...
 



   Cu bunătăţile împodobind scaunul Stăpânirii, cu cuviinţă ai luat ierarhia, din insuflarea dumnezeiască; pentru aceasta iconom credincios al Darului întru amândouă făcându-te Ambrozie, îndoită cunună ai moştenit.
 
   Cu postirea, cu ostenelile şi cu multe privegheri, şi cu rugăciuni neîncetate, ţi-ai curăţit sufletul şi trupul, de Dumnezeu înţelepţite; vas ales arătându-te lui Hristos, primind daruri întocmai ca Apostolii.
 
   Pe împăratul cel binecredincios, ce greşise odinioară, certându-l cu îndrăzneală, ca Natan pe David, Ambrozie preafericite, arătat l-ai supus despărţirii; şi învăţându-l cu cuviinţă dumnezeiască, prin pocăinţă l-ai adus la rânduiala turmei tale.
 
 
   Cuvioase Părinte preasfinţite Ambrozie, alăută care ne glăsuieşte nouă tuturor cântare mântuitoare, de dogme ortodoxe; vioara cea cu bun glas a Dumnezeiescului Mângâietor, Care îndulceşte sufletele credincioşilor, organul cel mare a lui Dumnezeu, trâmbiţa cea vrednică de laudă a Bisericii, fântâna cea prea limpede a darurilor, care spală întinăciunea patimilor, lui Hristos te roagă, pe Hristos îmblânzeşte-L, Preacuvioase, să dăruiască Bisericii o unire, pace şi mare milă.
 
   Cuvioase Părinte preafericite Ambrozie, arătându-te în mijlocul soborului purtătorilor de Dumnezeu părinţi, luminat ai propovăduit pe un Fiu, că S-a făcut trup, arătându-Se nouă în două firi, din cea neispitită de nuntă; pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl, şi întocmai vecuitor şi de o fire cu El. Pentru aceasta cu puterea Duhului, ai stricat limba cea hulitoare a lui Arie. Pe Hristos roagă-L, pe Hristos îmblânzeşte-L Preacuvioase, să dăruiască Bisericii o unire, pace şi mare milă.
 
   Cuvioase Părinte, vrednicule de laudă, Ambrozie, aflând preacuratul tău suflet după cum pofteşte, Darul Sfântului Duh întru tine S-a sălăşluit, ca o lumină neapusă; cu a Căruia lucrare, totdeauna goneşti duhurile înşelăciunii şi tămăduieşti bolile şi neputinţele celor ce vin către tine cu curăţia inimii, şi săvârşesc pomenirea ta, cea purtătoare de lumină. Lui Hristos te roagă, de la Hristos cere gânditorule de Dumnezeu, să dăruiască Bisericii un cuget, pace şi mare milă.
 
   Cu râvna credinţei înfierbântându-te Ierarhe Ambrozie, şi întrarmându-te cu păstorească îndrăzneală, precum Natan oarecând lui David, te-ai împotrivit binecinstitorului împărat ce greşise; pentru aceasta şi oprindu-i intrarea în dumnezeieştile lăcaşuri, l-ai înduplecat să ceară dumnezeiască milă, prin lacrimile pocăinţei; iar credincioşilor ai dat semn de adevărată pocăinţă, vădindu-le arătat iubirea de oameni a lui Dumnezeu, prin această înţeleaptă chibzuire. Şi acum stând de faţă înaintea lui Hristos Dumnezeu, cere curăţire de păcate celor ce cu credinţă săvârşesc, sfinţită pomenirea ta.
 
   Spre tine ne-am pus nădejdea, Născătoare de Dumnezeu; să nu cădem de la aşteptare; mântuieşte-ne pe noi din nevoi, ajutătoarea celor nepricepuţi ! Şi surpă sfaturile potrivnicilor. Că tu eşti mântuirea noastră, ceea ce eşti binecuvântată.
 
 
   Strugurul cel întrutot copt Preacurată, pe Care nelucrat L-ai purtat în pântece, dacă L-ai văzut spânzurat pe lemn, tânguindu-te ai strigat, zicând : Fiule, izvorăşte must, prin care se va lepăda toată beţia patimilor, Făcătorule de bine, milostivindu-Te pentru mine care Te-am născut, prin îndurarea Ta.
 
   Plin de înţelepciune şi de Dar arătându-te sfinţit, tainicule Ambrozie, ca un râu ai revărsat pâraiele sfinţitelor tale dogme, ca să adape după Scriptură, toată faţa pământului, şi să crească spicul credinței cel mult rodit, în cugetele dreptmăritorilor; iar neghinele ereticilor cele defăimătoare să le înece. De aici şi apărător arătându-te dreptei credinţe, şi al Bisericii prea-adevărat păstor te-ai făcut, deopotrivă numărat cu Sfinţii Părinţi; cu care împreună nu conteni a ruga pe Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Mântuieşte-ne pe noi de nevoile noastre, Maica lui Hristos Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Făcătorul tuturor; ca toţi să-ţi strigăm ţie : Bucură-te ceea ce eşti una folositoarea sufletelor noastre.
 
 
   Dacă Te-a văzut pe Tine, Doamne, spânzurat pe Cruce Fecioara şi Maica Ta, se minuna și privind, zicea : Ce ţi-au răsplătit Ție, Stăpâne, cei ce s-au îndulcit de darurile Tale cele multe ! Însă mă rog, nu mă lăsa pe mine singură în lume, şi grăbeşte de înviază, ca să scoli dimpreună pe strămoşi.
 
 
   Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ambrozie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.
 
   Cu dumnezeieştile vărsări de lumină strălucindu-te, Cuvioase, luminează cu rugăciunile tale, pe cei ce cu bunăcredinţă cinstesc această purtătoare de lumină, şi strălucită şi sfântă adormire a ta.
 
   Cuvântul lui Dumnezeu ţi-a dăruit ţie cuvânt de înţelepciune, împodobit cu ştiinţă adevărată Ierarhe Ambrozie, care strică cugetarea cea cu rea cuvântare a ereticilor.
 
 
   Curăţindu-ţi mai-nainte puterea gândului, întrutot fericite, de negura patimilor, l-ai făcut primitor strălucirilor celor curate ale Preasfântului Duh, Preafericite.
 
   Fără sămânţă, cu voia Tatălui, din Dumnezeiescul Duh ai zămislit în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, şi ai născut cu trup pe Cel din Tatăl fără de Maică, şi pentru noi din tine fără tată.
 
 
   Fiind învăţat Cuvioase ca un Ierarh îndumnezeit toată înţelegerea Scripturii, ai descoperit luminat cele nepricepute, celor ce nu înţeleg, Părinte Ambrozie.
 
   Luând de la Dumnezeu mare Dar şi putere, cu atingerea de haina ta, feluri de boli ai tămăduit, ale celor ce au venit către tine, Părinte Ambrozie.
 
 
   Pe spurcata, care fără de minte cu obrăznicie a năvălit să se apropie de tine cel împodobit cu înţelepciune, degrab o ai omorât cu certare dumnezeiască.
 
   Neamul omenesc l-ai înnoit numai tu, născând pe Ziditorul firii noastre şi Domnul. Pentru aceea te slăvim, pe tine cea de Dumnezeu dăruită.
 
 
   Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine înţelepciunea Tatălui cea ipostaticâ, Hristoase; că nu este Sfânt afară de Tine, Iubitorule de omeni.
 
 
   Având cuvinte de viaţă, Părinte înţelepte, adăpi cugetele credincioşilor, şi cu Darul le arăţi totdeauna roditoare; iar minţile ereticilor le îneci şi izvorând Dar de tămăduiri, speli tot felul de întinăciuni ale patimilor, sfinţite tăinuitorule, cugetătorule de Dumnezeu, Ambrozie.
 
 
   Râvnind Proorocului Ilie, asemenea şi lui Ioan Botezătorul, cu bărbăţie ai înfruntat pe împăratul care a făcut fărădelege; scaunul ierarhiei dumnezeieşte l-ai împodobit, şi cu mulţimea minunilor ai îmbogăţit lumea. Pentru aceasta învăţându-te cu dumnezeieştile Scripturi, pe credincioşi i-ai întărit, şi pe necredincioşi i-ai întors, Ierarhe Ambrozie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
 
   Pe ceea ce este uşă cerească şi sicriu, munte, cu totul sfânt, nor strălucit, să o lăudăm; scară cerească, rai cuvântător, mântuirea Evei şi vistierie mare a toată lumea; că într-însa s-a lucrat mântuirea lumii şi iertarea greşelilor celor dedemult. Pentru aceasta strigăm către tine : Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce se închină cu credinţă preasfintei naşterii tale.
 
 
   Stând la patima Fiului tău, apropiindu-te de Cruce, ca o Maică udându-te cu vărsările lacrimilor, strigai : Vai mie dumnezeiescule Cuvinte ! Cum suferi lovire cu palme, scuipări şi bătăi, Cruce şi moarte, înfruntări şi batjocuri, şi ocara cea fără dreptate ? Dar acestea le suferi de bunăvoie, pentru mântuirea neamului omenesc, strigă Născătoarea de Dumnezeu; pe care o punem rugătoare, chemându-Te spre milostivire, pe Tine, Dătătorule de viață, Iubitorule de oameni; ca să ne mântuieşti pe noi Stăpâne, de patimile noastre.
 
 
   Pentru dragostea chipului Tău, Milostive ai stătut pe Crucea Ta, şi s-au topit neamurile; că Tu eşti Iubitorule de oameni, tăria mea şi lauda.
 
   Arătatu-te-ai Ierarh, ungându-te cu mirul Preoţiei, săvârşind preoţi, şi dăruind tuturor curăţia cea mântuitoare.
 
   Păzit-ai turma de toată vătămarea potrivnicilor, Preafericite, şi toată rătăcirea lui Arie o ai întunecat cu lumina cuvintelor tale.
 
 
   Fiind îngrădit cu puterea Duhului, goneşti duhurile cele viclene ale răutăţii, Preafericite, neputând suferi certarea ta.
 
   Cela ce a zidit toate cu voirea, se zideşte voind, din preacurate sângiuirile tale; mântuind pe cei ce te cunosc pe tine curată, Maica lui Dumnezeu.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci din întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Câştigând minte luminată din lumina cea fără materie, ai strălucit raze de tămăduiri şi de minuni, fericite Ambrozie.
 
   Ridicatu-te-ai pe sine-ţi lăcaş sfinţit al Duhului, sfărâmând capiştile idolilor, de Dumnezeu insuflate Ambrozie.
 
 
   Strălucind cu strălucirile cele preamari ale bunătăţilor, s-au ruşinat de tine împăraţii, și hotarul limbii tale nu l-au mişcat.
 
   Cela ce prin înţelepciune a făcut toate cu voirea, vrând să înnoiască pe oameni, S-a sălăşluit în pântecele tău Fecioară.
 
 
   Roma laudă cinstitele tale bunătăţi, căci ca o stea luminoasă pretutindenea ai împrăştiat razele minunilor Ierarhe, cu credinţă minunându-te.
 
   Mânecând către Hristos, te-ai luminat din-destul cu strălucirile cele de acolo, şi te-ai umplut de lumina cea prea îndumnezeită, şi luminezi totdeauna pe cei ce te cinstesc cu credinţă.
 
 
   Trupul şi sufletul tău le-ai sfinţit lui Dumnezeu, şi inima ta o ai făcut primitoare de daruri, Părinte, luând aminte neîncetat către dorirea cea dulce.
 
   Vindecă rănile sufletului meu Fecioară, cu umbrirea ta cea dumnezeiască, şi luminează gândul meu cel întunecat de trândăvire şi de răutatea vrăjmaşului luptător.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Cu dumnezeieşti învăţături strălucind, ai întunecat înşelăciunea lui Arie, de sfinţenie tăinuitorule şi păstorule Ambrozie, şi minuni făcând cu puterea Duhului, feluri de patimi arătat ai vindecat, Părinte Cuvioase; pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.
 
Stih : Ambrozie trupul cel muritor dezbrăcând,
De dumnezeiasca băutură după vrednicie s-a împărtăşit,
Şi în a şaptea zi către nestricăciosul loc a călătorit.
 
   Acesta a fost din vestita cetate a Romei, unul din sfetnici, tare la cuvinte, şi ca o cumpănă şi canon la dreptate, întreagă şi dreaptă judecată făcea, neabătându-se nici spre o parte. De aceea se făcu şi domn a toată Italia, de binecredincioşii împăraţi Constantin şi Consta, fii marelui Constantin, neavând încă dumnezeiescul Botez, ci se află între catehumeni. Cu toate acestea, cât despre partea bunătăţilor şi curăţia vieţii, nu avea mai puţin decât cei ce erau părtaşi tainelor. Drept aceea cu alegerea, şi cu sfatul împăratului Valentinian, se puse Arhiereu bisericii din Mediolan, primind mai întâi Botezul, şi trecând după rânduială treptele bisericeşti, sosi şi la cea mai de pe urmă. Acesta învăţând bine şi drept credinţa cea bună, şi păzind Biserica neatinsă de tot eresul, şi fiind ajutor celor ce se nevoiau împotriva eresului lui arie, sabelie şi eunomie, scriind multe cărţi pentru buna-credinţă, şi oprind pe împăratul Teodosie de la intrarea Bisericii, când s-a întors la Mediolan, după ce făcuse atâta ucidere la Tesalonic; aducându-i aminte de câte a îndrăznit să facă, şi învăţându-l câtă osebire este între preot, între mirean şi între împărat, şi dojenindu-l să nu fie atâta de îndrăzneţ în lucrurile dumnezeieşti, şi punându-i canon, l-a oprit şi de sfânta împărtăşire până ce s-a pocăit. Mai apoi îşi săvârşi viaţa în bune bătrâneţe.
 
 
Stih : Bucurându-se de tăierea sabiei Mucenicul Atinodor;
Şi-a dat duhul Domnului, cu acelaşi dor.
 
   Acesta a fost pe vremea împăratului Diocleţian, născut în Mesopotamia Siriei, primind din început viaţa călugărească, iar pârât fiind a stătut de faţă la Domnitorul Elevsim, şi pe Hristos mărturisind, fost-a întins în mijlocul a doi stâlpi, şi cu făclii aprinse i s-a ars trupul despre toate părţile, şi cu ghiulele de fier înfocate s-au ars subţioarele lui, şi pe aşternut de aramă înfocat a fost întins, pe care cu minune l-a prefăcut în rece; şi în bou de aramă fu băgat şi de multe alte munci prin starea de faţă a îngerilor, s-a mântuit. Şi fiindcă prin sabiei s-a dat hotărârea sfârşitului, cel ce era să-l taie a slăbănogit, şi ca un mort a căzut jos împreună cu sabia; iar altul nicicum a îndrăznit a se apropia de dânsul, însuşi Sfântul rugându-se şi-a dat duhul Domnului.
 
    Tot în această zi, Sfântul Neofit, care aruncat în mare s-a săvârşit.
 
Stih : În mijlocul apelor Neofit murind,
Lângă izvorul tainicilor ape se află vieţuind.
 
    Tot în această zi, Sfântul Dometie, care de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Dă lui Hristos, Dometie, a ta mucenicească pătimire,
Prin tăierea capului, primeşte cerească cunună spre răsplătire.
 
    Tot în această zi, Sfântul Isidor, Achepsima și Leon, care prin foc s-au săvârşit.
 
Stih : Isidor se arde împreună cu alți doi nevoitori,
Privind dumnezeieştile daruri, venindu-i în ajutor.
 
    Tot în această zi, Sfântul Ammun Episcopul Nitriei, care cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Nitria trei întâmplări a Părintelui Ammun a văzut.
Prin care depărtarea de lume, nevoinţa şi moartea a socotit
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Gaian şi Gaie, care arşi în foc s-au săvârşit
 
Stih : De vei fi şi aruncat Gaie, în mijlocul înfocatului cuptor.
De tine nu mă voi despărţi, zice Gaian fiindu-mi Hristos mie ajutor.
 
    Tot în această zi, Sfinţii trei sute de Mucenici, în Africa, care de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : O Treime, primeşte cincizecimea îndoit întreită,
Şi prin tăierea ei, tu să fii slăvită.
 
   Aceşti sfinţi Mucenici, au fost pe vremea împăratului Zinon, iar domnitor şi stăpânitor Africii, era arianul Onorih, care a stătut diadoh tatălui său Ghizerih. Deci pe acest Onorih, l-au înduplecat amândoi arienii episcopi Chiril şi Vilinard ca să pornească mare goană împotriva dreptslăvitorilor creştini; şi dar o a pornit, ci atâta de înfricoşată şi mare, încât goana acestuia, a covârşit şi pe însăşi goanele acelea, ce s-au pornit în anii lui Diocleţian şi Maximian; căci a poruncit sălbaticul acela tiran, să se izgonească toţi preoţii, celor cincisprezece oraşe din Africa, după ce mai întâi s-au luat de la bisericile pravoslavnicilor toate sfintele veşminte şi odoarele. Apoi apucând pravoslavnicii o singură numai biserica, se adunau acolo şi săvârşeau dumnezeieştile slujbe, care aceasta aflându-o barbarii arieni, o au înconjurat pe ea, și aducând lemne și alte materii uscate, o au aprins, şi aşa au ars biserica împreună cu toţi creştinii ce se aflau într-însa la rugăciune. Iar Onorih lăudând cutezarea barbarilor a dat poruncă, ca, câţi creştini nu se vor boteza de-al doilea, întru rău cinstitul arienesc botez, îndată să se dea morţii. Deci câţi dreptslăvitori, nu puteau suferi îngrozitoare organele muncilor, fugeau şi-şi scăpau viaţa, lăsându-şi pământurile şi casete lor. Iar câţi erau întăriţi în dreptslăvitoarea credinţă, cu osârdie se da pe sine-şi la mucenicie. Pentru aceasta trei sute dreptslăvitori în Carhidona, fiind pârâți ca nu se unesc cu arienii, au luat pedeapsa prin tăierea capetelor; iar preoților mai multe munci le făceau rău credincioşii, că pe doi dintre ei, i-au tăiat cu fierăstrăul; iar la șaizeci din cei mai învăţaţi, le-au tăiat limbile chiar din rădăcină, care împărţindu-se prin tot pământul Romanilor, propovăduiau fără de limbi pe marea facere de minuni, ce lucra Dumnezeu întru ei, căci deschizând gura şi arătându-se lipsiţi de limbi, fără de greșeală, şi curat rosteau cuvintele, întrucât se spăimântau cei ce-i vedeau şi-i auzeau. Ci unul dintre ei căzând în păcat trupesc, a făcut să se depărteze dumnezeiescul Dar de la el și mai mult nu putea să vorbească lămurit precum mai-nainte, precum mulţi alții pomenesc despre istoria aceasta, Şi acestea s-au îndrăznit în Africa de către vandali, împotriva dreptslăvitorilor care mărturiseau de o fiinţă cu Tatăl pe Fiul și cuvântul său. Iar în Roma cea veche, această vreme, multe rele s-au făcut de aceşti arieni împotriva dreptslăvitorilor, căci femeia Rigăi din Roma Odoacru Sunilda numită, fiindcă cugeta eresul lui arie, pentru aceasta a silit o femeie romană dreptslăvitoare ca să se boteze de al doilea cu rău botezul arienesc, şi fiindcă n-au putut să o înduplece, a poruncit şi fără voia ei, să se boteze de episcopul Mediolanilor, arian și acesta fiind, iar dreptslăvitoarea femeie ieşind din colimvitră, a cerut două parale la sluga sa, şi le-a dat episcopului, zicându-i : Primeşte plata pentru obşteasca scăldătoare ce m-ai scăldat, defăimând adică cu cuvântul botezul arienesc, care aceasta aflându-o Sunilda, îndată a poruncit şi a ars pe fericita. Deci bărbatul ei temându-se de munca focului, s-a dus de sineşi şi s-a botezat de al doilea cu botezul lui arie, apoi în urmă încălecând pe cal, şi mergând la o casă de rugăciune, ce se afla înaintea cetăţii, acolo a fost ars ticălosul de un fulger ce a căzut din Cer. Şi dar prin cercare s-a învăţat, că urgia și osânda lui Dumnezeu, s-a făcut la el mai tare decât vremelnicul foc, cu care s-a ars femeia sa.
 
    Tot în această zi, drept slăvitorii care lăudau, pe Dumnezeu în Biserică, care prin foc s-au săvârşit.
 
Stih : Cu adevărat Biserică s-au făcut aceşti drept slăvitori.
Arzându-se cu foc această sumă de nevoitori.
 
    Tot în această zi, Sfinţii doi preoţi, care arși, s-au săvârșit.
 
Stih : Şi doi preoți cu osârdie au ales a fi arşi mai bine,
Decât a lăsa dreapta lor cinstire,
 
    Tot în această zi, Sfinţii şaizeci de preoţi cărora li s-au tăiat limbile şi iarăşi vorbeau.
 
Stih : Șasezecimea fără de limbi iarăşi vorbește.
Şi tuturor cu străin grai, adevărul propovăduiește.
 
    Tot în această zi, pravoslavnica femeie cea din Roma, care prin foc s-a săvârşit.
 
Stih : Femeia urând dogma rău cugetătorilor
Cu mare bărbăţie a suferit arderea modulărilor
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Pavel monahul şi ascultătorul.
 
Stih : Pavel năzuind a fi neştiut de toţi.
A strălucit mai mult prin pustietăți,
 
   Acest întru sfinţi Cuviosul Părintele nostru Pavel, nu era nici slăvit sau bogat întru lucrurile lumeşti, nici iarăşi sărac; ci părinţii săi vieţuiau cu îndestulare despre bunătăţile vieţii, drept aceia l-au și învăţat pe el Sfintele Scripturi, Iar după ce a ajuns în vârstă a cunoscut că este de folos să lase lumea şi să se ducă, la o mânăstire din cele ce se afla în patria sa, şi deci îmbrăcându-se cu îngereasca schimă monahicească, se nevoia ca sa isprăvească pe toate bunătăţile, şi atât a covârşit pe toţi monahii de acolo, vas făcându-se Sfântului Duh, încât a făcut un lucru preaslăvit, şi prin acela s-a arătat celorlalţi fraţi, că are ascunsă în sufletul său, o mare şi înaltă lucrare, căci s-a întâmplat lui odată împreună cu ceilalți fraţi, să topească păcură într-un vas de aramă, şi fiindcă a văzut pe ea că se umfla când fierbea, şi se vărsa afară, neîntâmplându-se vreun lemn sau altceva îndemânatic ca s-o mestece, şi să o potolească, atunci nesuferind Sfântul împrăştierea păcurii, şi-a golit mâna sa, şi o a băgat înlăuntrul vasului, şi amestecând păcura ce fierbea, o a domolit, şi iarăşi şi-a scos mâna întreagă şi nevătămată, fără să se prefacă sau să se înnegrească, nici măcar pieliţa ei cea pe dinafară. Această minune văzându-o fraţii ce erau împreună cu dânsul s-au înspăimântat, şi unii dintre ei îl socoteau pe el ca pe un Părinte din cei purtători de Dumnezeu şi îl cinsteau, iar alţii cu totul nu credeau că este el de asemenea. El însă de trei ori fericitul se numea pe sine pământ, şi cenuşă, şi câine împuţit. Odinioară a fost trimis Cuviosul acesta la o ascultare, la care zăbovindu-se el şi stăruind, Proistosul a adunat pe fraţii cei mai evlavioşi, şi se rugă împreună cu el cu multă asprime şi dosădire în atâtea zile rânduite. Deci ziceau aceştia către Dumnezeu : Doamne, deşi suntem nevrednici, ci arată-ne nouă pe cât este cu putinţă, la care măsura a ajuns fratele nostru Pavel ? Şi la care treaptă de bunătate s-a aşezat ? Iar Domnul cel ce face voia celor ce se tem de el, a iconomisit într-o noapte dormind ei, şi s-a răpit într-o grădină mult felurită şi prea veseliloare, şi acolo în grădină aflându-se ei s-au umplut de atâta mireasmă şi veselie, cât nu poate cineva să povestească, deci mirându-se ei de preaslăvită această vedenie, li s-au părut că au văzut pe monahul Pavel, care plecându-se îi heretisea, iar aceea voind ca să afle, şi întrebându-l pe el, ce este grădina care văd ? L-au auzit pe ei zicându-le cu multă smerenie : Grădina aceasta fraţilor, este a lui Dumnezeu, şi pentru noi s-a făcut aceasta, deci fiindcă pentru mine aţi voit să veniţi până aici, prin rugăciunea voastră către Dumnezeu, iată că am venit şi eu, ci luaţi din grădina aceasta orice lucru se pare fieştecăruia mai bun şi mai osebit, şi mergeţi cu pace. Să trimiteţi însă alt frate la ascultarea ce m-aţi fost trimis pe mine, pentru că pe mine altădată nu mă veţi vedea. Deci luându-şi ziua bună de la Pavel, a luat unul floare, altul ramură, altul frunze prea mirositoare, şi altul ierburi prea veselitoare, şi aşa au ieşit din grădină. Deci deşteptându-se toţi şi adunându-se la un loc, povesteau unul către altul acele ce au văzut în grădină. Şi unul adică arătă floarea ce a luat de acolo, iar altul ramura, iar altul zicea că a luat un ce din grădină, însă nu avea ca să arate, iar altul adeverea, că în multă vreme avea în mirosul său, mireasma florii ce cu mâinile sale a luat din grădină, şi fraţii adică se veseleau şi slăveau pe Dumnezeu pentru Darul ce a dăruit robului său Pavel. Iar Pavel, ducându-se de la ascultarea aceea întru care a fost trimis, a mers la Ierusalim, şi înconjurând sfintele locuri toate şi închinându-li-se, s-a dus la Cipru şi acolo a petrecut câţiva ani, deasupra unui munte înalt, dar fiindcă şi acolo năzuiau mulţi către el, pentru că vestea lui pretutindenea se împrăştiase, s-a dus şi de acolo în laturile megieşite Constantinopolului. Deci rămânând acolo şi mulţumind lui Dumnezeu, a auzit de sus un glas (ca văzătorul de Dumnezeu Moise) zicându-i; Suie-te în munte şi sfârşeşte-te. Deci suindu-se într-un munte înalt ce-i zic acei de loc Pariguria, s-a închinat lui Dumnezeu, şi vieţuind în acel munte puţină vreme, a adormit întru Domnul.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Prisc, Martin și Nicolae, dintre care unul prin foame, iar altul tăiat bucăţi cu bardele, și al treilea prin foc arzându-se, sau săvârşit, însă se face soborul lot lângă zidul Vlahernelor.
 
Stih : Prisc cel ce a murit de foamea pâinii, pământeşti,
Hristos îl hrăneşte cu cereasca pâine prin mâini îngereşti.
Cărnurile lui Martin, cu securi fiind tăiate.
Râu credincioşii căsăpi, de Hristos nu-l pot desparte,
A ieşit porunca demonilor înșelători a jertfi
Cărora Nicolae, nejertfind, prin foc a voit a se săvârşi.
 
    Tot în această zi, târnosirile Născătoarei de Dumnezeu la cele din Curator.
 
Stih : Se cinsteşte şi acum Maica Cuvântului lui Dumnezeu.
Înnoind firea oamenilor din obiceiul cei rău.
 
    Tot în această zi, Cuviosul şi liniştitorul Grigorie, ctitorul sfinţitei mânăstiri a Sfântului Nicolae din Aton, care cu pace s-a săvârșit.
 
Stih : Mânăstirii Sfântului Nicolae ctitor te-ai arătat,
Pentru care în cereştile lăcașuri viețuiești cu adevărat.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne și ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat : Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Dumnezeiescul grai al dogmelor tale Părinte preaînţelepte, ca fulgerul a străbătut tot pământul, şi cu arătările minunilor ca lumina a strălucit, luminând inimile cele dintru întuneric.
 
   Urmând tu Părinte cuvintelor Mântuitorului, talantul cel dat ție, ca o preabună slugă cu osârdie l-ai înmulţit, învrednicindu-te bucuriei celei stăpâneşti.
 
 
   Lărgind izvorul gândului tău celui de Dumnezeu cuvântător, ai revărsat pâraie de dogme adăpând plinirile credincioşilor, sfinţite tăinuitorule, Părinte Ambrozie.
 
   Iată Fecioară ai zămislit în pântecele tău pe Cuvântul cel fără început cu Tatăl, şi L-ai născut cu trup, dăruind chemare tuturor celor căzuţi din Adam, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
 
 
   Omorându-ţi mădularele, şi făcându-ţi gândul trupului mort, ţi-ai înviat sufletul, Cuvioase, şi ai izvorât minuni care dau viață celor omorâţi de patimi, care strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
 
   Cunoscut-ai mutarea ta din trup, prin Dumnezeiescul Duh, Înţelepte, şi o ai spus proorocind celor ce erau cu tine, şi cu bucurie ai alergat către Cer, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
 
 
   Curăţindu-ţi mai-nainte trupul, inima şi gândul de tulburarea patimilor, ai luat de sus strălucire purtătoare de Focul Duhului, ca şi dumnezeieștii Ucenici Ambrozie, strigând; Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
 
   Arătatu-te-ai mai înaltă decât cerurile, Preacurată, născând pe Dumnezeu cel Ceresc, Care a unit cele de pe pământ cu cele cereşti, şi a dat cunoştinţa Sa tuturor celor ce strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
 
 
   Mâinile întinzându-şi DaniiI, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
 
 
   Fiind întru uimire Părinte, ai văzut darurile cele păstrate Sfinţilor din veci; către care te-ai mutat, ca să iei răsplătirile ostenelilor tale, bucurându-te, Mărite.
 
   Ca un strugur copt te-ai strâns în linurile cele de sus, după vrednicie, de Dumnezeu înţelepţite Ambrozie; izvorând vinul cel nemuritor şi daruri de tămăduiri, celor ce cu bunăcredinţă se apropie de tine.
 
   Strălucind cu înţelepciune şi cu Darul, sfinţite tăinuitorule, străluceşti în mijlocul păstorilor cu ortodoxia dogmelor, Părinte Ambrozie; pentru aceasta cu credinţă şi cu dragoste, după vrednicie cu laude te fericim.
 
 
   Câştigându-te Biserica pe tine stea de zi luminoasă, scapă de întunericul a toată rătăcirea, Preafericite, şi cu luminările sfinţitelor tale dogme strălucindu-se, te fericeşte.
 
   Glasul Arhanghelului cu bucurie strigăm ţie Fecioară : Bucură-te pierzarea blestemului ! Bucură-te scăpare de tot felul de nevoi, ceea ce ai îndumnezeit pe oameni cu naşterea ta, cea mai presus de gând.
 
 
   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară, S-a tăiat adunând firile, cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.
 
 
   Sprijinitor ortodoxiei, temelie Bisericii, întărirea Arhiereilor şi înţelept, mai-mare păstor te-ai arătat Ambrozie, îndreptând turma către păşunile dreptei credinţe; goneşti ceata celor rău credincioşi, ca pe nişte fiare neîmblânzite, arătând de faţă o Fiinţă a Sfintei Treimi.
 
 
   Minune eşti înfricoşată ceea ce eşti fără prihană; că negrăit ai născut pe Cuvântul cel de o Fiinţă, Care a strălucit din Tatăl mai-nainte de veci. Drept aceea Stăpână, te mărturisim pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu, ca pe o adevărată Maică a lui Dumnezeu; pe Care roagă-L fericită de Dumnezeu, pentru neamul omenesc.
 
 
   Cu podoaba ierarhiei îmbrăcându-te Părinte Ambrozie, şi ca un credincios dregător al Darului, talantul cel dat ţie l-ai înmulţit. Biserica lui Hristos, după Evanghelie o ai păstorit întru cuvioşie şi dreptate. Şi aşa cu faptele şi cu cuvintele împodobindu-o, şi întărindu-o cu înţelepte arătările dogmelor tale, te-ai făcut pildă adevăratei păstorii; şi primind în ceruri cununa dreptăţii, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.
 
   Acoperământul tău de Dumnezeu Născătoare Fecioară, este doctorie sufletească; că întru dânsul scăpând, ne mântuim de neputinţele sufleteşti.
 
   Mieluşeaua şi Fecioara, când Te-a văzut pe Tine, Mielul, dându-Te la junghiere, cu lacrimi urma şi striga : Unde Te grăbeşti Fiul meu ? După Tine vin preadulcele meu; că nu pot răbda a nu Te vedea pe Tine, Iisuse al meu Multmilostive.
 
    VEZI : Slujba sfintei Filofteia n-a fost în Mineiele bisericeşti, fără numai în osebită broşură; iar cu binecuvântarea înalt prea Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit al Moldovei D. D. Meletie, (1846), s-a pus după slujba Sfântului Ambrozie; ca cei ce vor avea evlavie, să-i cânte slujba după cum este de faţă.
 

   Şi cu lemne fiind bătută, şi de sfântul păr trasă şi în tot felul chinuită, n-ai slăbit despre alergarea cea preabună. Până ce prin sfârşit mucenicesc, ai întrat în lăcaşurile cereşti; şi acum cu Mucenițele fecioare împreună dănţuind, roagă-te să ne mântuim şi noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori .
 
   Nici asuprelile dracilor, nici urâciunea maicii tale vitrege, nici bătăile celui ce te-a născut, n-au putut să te împiedice de la fapta bună; ci toate ispitele cu bărbăţie le-ai răbdat, până ce cu cunună de biruinţă te-ai încununat. Pentru aceasta în cămara cea de nuntă te-ai sălăşluit cu fecioarele cele înţelepte, ca o fecioară prea cuminte.
 
   Cu platoşa credinţei îmbrăcându-te, fericită Filofteia, cu arma Crucii întrarmându-te şi cu bărbăţie întărindu-te, ai ieşit la luptă împotriva vrăjmaşilor, şi desăvârşit biruindu-i, cu cunună mucenicească te-ai încununat din dreapta lui Hristos Dumnezeu, ca o adevărată Muceniță; şi acum stând înaintea Lui, roagă-te pentru sufletele noastre.
 
   De Dumnezeu iubitoare Filofteio, tu sălăşluind pe doritul tău mire Hristos în inimă, şi către Dânsul neslăbit dor având, plată de la Dânsul ai luat ca să te săvârşeşti prin sânge, de mâinile celui ce te-a născut. Pentru aceasta uşile împărăţiei cereşti deschizându-ţi-se, te sălăşluieşti împreună cu cetele mucenițelor; cu care acum desfătându-te, roagă-te pentru sufletele noastre.
 
   Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne izbăveşte pe noi, din toată nevoia şi necazul.
 
 
   Când pe cei săraci îi miluiai, şi cu bucate pe cei flămânzi îi hrăneai, atunci cu sfârşit mucenicesc, îndată te-ai sfârşit prin mâinile celui ce te-a născut.
 
 
   Dacă te-a văzut tatăl tău, tinsă pe pământ moartă fără de suflare, de spaimă cuprinzându-se, de multă jale s-a umplut.
 
 
   Dacă au auzit cei din cetate, minune preaslăvită, că trupul tău cu lumină cerească este strălucit, toţi cu evlavie la dânsul au alergat.
 
   Din pruncie făcându-te iubitoare de fapte bune, şi întru dânsele bine sporind, te-ai făcut neguţătoare de lucruri mari, cumpărând cu cele pământeşti cele cereşti; cu cele vremelnice pe cele veşnice; cu viaţa cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă. În care acum desfătându-te, împreună cu fecioarele cele înţelepte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
 
   Eu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, alerg sub acoperământul tău; că ştiu că voi dobândi prin tine mântuire, că poţi Curată ca să-mi ajuţi.
 
 
   Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind, întru necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i, şi pe flămânzi săturând; roagă-te lui Hristos Dumnezeu bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.
 

   Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat şi învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi, şi mântuieşte, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.

 
   O preaslăvită minune ! Sprânceana cea înaltă, a celui ce se lăuda să piardă pământul şi marea, la pământ o a smerit, o fecioară tânără şi cu totul fără prihană, şi măiestriile lui le-a biruit. O putere a Crucii şi a Darului tău, Hristoase ! Care neputinţa omenească, arătat o a întărit. De două ori.
 
   O preaslăvită minune ! Că preamărita Filofteea, în lăcaşurile cereşti după vrednicie sălăşluindu-se, împreună cu cetele fecioarelor, şi cu oştile  mucenicilor, pe cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea, şi cu dragoste se apropie la acoperământul ei, îi mântuieşte cu rugăciunile sale; şi iertare de greşeli de la Dumnezeu le cere, mântuire şi mare milă. De două ori.
 
   O preaslăvită minune ! Pe Filofteea prealăudata, nici bătăile vitregei sale, nici barda cea plugărească a tată-său, nici desfătările lumeşti, nici zburdările tinereţilor, nu o au despărţit de la dragostea faptei bune celei pentru Hristos. Că ea a dorit să dobândească frumuseţea Mirelui său cea mai presus de minte; căreia s-a învrednicit de Dumnezeu fericita. De două ori.
 
   O preaslăvită minune ! În Cer şi pe pământ, bucurie astăzi a strălucit, întru pomenirea fericitei Filofteia, care de la înger cu laude se încununează, şi de la oameni primeşte cântări. O ! Cum a vieţuit ! Cum de bine s-a nevoit ! Şi lui Dumnezeu bine i-a plăcut ! Prin care vrăjmaşul cel viclean a căzut, biruindu-l Hristos. De două ori.
 
   Risipit-a, dat-a săracilor, a zis David; dreptatea lui rămâne în veacul veacului. Acest lucru l-a împlinit Filofteea, că ea fericita cu podoabele sale cele fecioreşti, a încălzit spatele săracilor, şi cu bucate a săturat pântecele flămânzilor. Pentru care şi prin sfârşit mucenicesc, a trecut la Hristos mirele ei cel dorit, şi în cămara cea de taină în veci se veseleşte, cu fecioarele cele înţelepte. Cu care se şi roagă să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Vitleeme găteşte-te, bine te împodobeşte iesle, peşteră primeşte, adevărul a venit, umbra a trecut şi Dumnezeu oamenilor, din Fecioară S-a arătat, închipuindu-Se în firea noastră, şi îndumnezeind luarea. Pentru aceasta Adam se înnoieşte, împreună cu Eva strigând : Pe pământ bunăvoirea lui Dumnezeu s-a arătat, ca să mântuiască neamul nostru.
   Acestea zice Domnul, toate neamurile s-au adunat împreună, şi se vor aduna boierii dintre ei. Cine le va vesti acestea întru dânşii ? Sau cele din început, cine auzite le va face vouă ? Aducă-şi mărturiile sale şi să se îndrepteze, şi să asculte şi să spună adevărul. Fiţi Mie mărturii, şi Eu sunt martor, grăieşte Domnul Dumnezeu, şi pruncul pe care am ales; că să ştiţi şi să credeţi, şi să cunoaşteţi că Eu sunt. Mai înainte de Mine n-a fost alt Dumnezeu, şi după Mine nu va fi. Eu sunt Dumnezeu, şi nu este afară de Mine Mântuitor; Eu am vestit şi am mântuit, şi am defăimat, şi n-a fost întru voi Dumnezeu străin; voi Mie mărturii, şi Eu martor Domnul Dumnezeu. Încă din început Eu sunt, şi nu este cine să scoată din mâinile Mele; face-voi, şi cine va întoarce aceasta ? Aşa zice Domnul Dumnezeu cel ce ne mântuieşte pe noi, Sfântul lui Israil.
 
 
   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor, şi mergerea de la noi sfărâmare; iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire; şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării Sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi, şi vor stăpâni popoare, şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că Dar şi milă este întru cuvioşii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.
 
 
   Drepţi în veci vor fi vii, şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă, pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei, şi stema frumuseţii din mâna Domnului; că cu dreapta Sa va acoperi pe ei, şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui, și va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor, îmbrăca-se-va în zaua dreptăţii, şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, și va ascuţi cumplită mânie întru sabie, și va da război împreună cu dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor, şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din praştia mâniei cea zvârlitoare de pietre, se vor arunca grindine. Întări-se-va asupra lor apa mării, şi râurile îi vor îneca de năprasnă, Stava împotriva lor Duhul puterii, şi ca un vifor va vântura pe ei, şi va pustii tot pământul fărădelegea, şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi, şi cei ce vă trufiţi întru popoarele neamurilor. Ca de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi puterea de la Cel Preaînalt
 
 
   Bucură-te Românie întru Domnul, având întru sine-ţi ca o comoară de mult preţ, trupul cel fără prihană şi fecioresc al Filofteei nestricat, izvorând tămăduiri tuturor celor ce aleargă la dânsa cu credinţă; că această fericită defăimând dezmierdarea trupească şi desfătarea tinereţilor, şi cu moarte mucenicească săvârşindu-se, a luat de la Dumnezeu însutite pentru ostenelile sale; veselindu-se în cămara cea cerească, împreună cu fecioarele cele înţelepte; şi acum se roagă lui Hristos mirelui său, pentru sufletele noastre.
 
   Veniţi toți iubitorii de praznic, să lăudăm pe Filofteea fecioara şi Mucenița; că ea fericită, din pruncie la fapta bună a milosteniei deprinzându-se, cu hainele sale pe cei goi i-a îmbrăcat, şi pântecele flămânde ale săracilor le-a săturat; pentru care acum cu fecioarele cele înţelepte în sânurile lui Avraam se veseleşte; cu care se roagă lui Hristos mirelui său, să mântuiască sufletele celor ce cu dragoste săvârşesc pomenirea ei.
 
 
   În lăcaşurile cele mai presus de lume, preacinstită Filofteia, a pus mirele tău Hristos Dumnezeul nostru, sufletul tău cel fără prihană. Că tu bună fecioară, pentru dragostea Lui, toate le-ai trecut cu vederea; dezmierdarea tinereţelor, înfrumuseţarea trupului, dulceţile lumeşti, le-ai urât ca pe nişte vătămătoare de suflet. Pentru aceasta prin mâinile părinteşti ai trecut la cortul lui Dumnezeu, Celui ce veseleşte acum tinereţile tale.
 
 
   Veniţi credincioşilor, să lăudăm astăzi pe purtătoarea de biruinţă Filofteea; că pe aceasta nici barda plugărească, nici bătăile vitregei sale, nici ocările cele ce le-a răbdat pentru fapta bună, nici pândirile mult măiestrului Veliar, nu o au biruit, ci pe toate cu bucurie le-a răbdat, ca pe Hristos să-L dobândească; pe Care acum şi dobândindu-L, se roagă să ne dăruiască nouă mare milă.
 
   Dea-dreapta Mântuitorului a stătut fecioara Filofteea, îmbrăcată şi înfrumuseţată cu podoabele fecioriei, şi cu untul-de-lemn al milostivirii, strigând către Dânsul cu bucurie, având candela luminoasă : La mireasma mirului Tău, Hristoase, am alergat, că rănită sunt eu cu dragostea Ta; să nu mă desparţi de cămara Ta, Mire ceresc ! Pentru rugăciunile ei Dumnezeule, trimite nouă mare milă.
 
   Se apropie Hristos, Vitleeme mai-nainte găteşte-te, că iată mântuirea neamurilor va să strălucească din Fecioară; peşteră împodobeşte, ieslea adună pe păstori, cheamă pe Magi de la Persia, şi voi oştile minţilor celor fără de trupuri strigaţi : Împăratul cerurilor Hristos vine !
 
 
   Când sufletul tău cel fără prihană cu dumnezeiescul dor s-a aprins, al lui Hristos mirelui celui fără de moarte, atunci toate cu bucurie le-ai răbdat, necazurile, ispitele, şi bătăile cele pentru faptele bune; pentru aceasta candela ta înfrumuseţându-ţi, ai intrat la nunta cea veşnică şi nestricăcioasă; de unde acum roagă-te Mirelui tău, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Când tu bună fecioară prin faptele bune ale fecioriei şi ale milosteniei, îţi agoniseai untdelemn în vasele sufletului tău, şi prin hrănirea flămânzilor, îţi câştigai desfătarea raiului, iar prin îmbrăcarea goilor îţi neguţătoreai slava cea cerească, atunci şi moarte mucenicească ai răbdat, din mâinile celui ce te-a născut. Pentru aceasta acum te desfătezi întru veselia cea cerească, îndulcindu-te de rodul ostenelilor tale; roagă-te pentru cei ce săvârşesc preacinstită pomenirea ta.
 
 
   Când Cuvântul lui Dumnezeu a strălucit în inima ta, Filofteio cu adevărat, atunci mireasă lui Hristos te-ai arătat, strălucind cu frumuseţea dumnezeieştilor fapte; şi cu Darul veştejindu-ţi patimile cele tinereşti, şi zburdările cu înfrânarea potolindu-le; pentru aceea te cinstim pe tine, şi preasfinţită pomenirea ta cu dragoste o săvârşim, şi sicriul moaştelor tale acum îmbrăţişându-l şi sărutându-l, Dar de tămăduiri de la dânsul luăm,
 
   Strălucit-a ca un soare marginilor prealuminat praznicul Filofteei, şi neîncetat luminează pe cei credincioşi, dăruind tămăduiri şi bolile gonind, şi patimile vindecând ale celor ce aleargă la dânsa cu credinţă; şi se roagă dea pururea lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască sufletelor noastre mare milă.
 
   Nu te mâhni, o Iosife ! Văzând pântecele meu; că vei vedea pe Cel ce se va naşte din mine şi te vei bucura, şi ca unui Dumnezeu te vei închina; Născătoarea de Dumnezeu grăia către logodnicul său când ea era să nască pe Hristos. Pe aceasta să o lăudăm zicând : Bucură-te cea plină de daruri, Domnul este cu tine şi prin tine cu noi.
 

   Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind, întru necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i, şi pe flămânzi săturând; roagă-te lui Hristos Dumnezeu bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre. 

   Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat şi învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi, şi mântuieşte, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit. 

   Semănând cu lacrimi seminţie milosteniei, şi pe calea cea strâmtă cu necurmate necazuri umblând, ai pus în mâinile săracilor podoabele tale cele fecioreşti, şi cu bucate pântecele flămânzilor ai săturat; pentru aceasta la lăţimea raiului cea desfătată, şi la bogăţia cea veşnică ai ajuns, unde te îndulceşti de frumuseţea Mirelui tău cea negrăită; Căruia roagă-te preafericită, să mântuiască sufletele noastre. De două ori.
 
   Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând, şi în minte a luat, ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu; rugul cel nears în foc, toiagul lui Aaron cel ce a odrăslit; şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat : Fecioara naşte, şi după naştere iarăşi rămâne Fecioară.
 
 
   Cu fecioria înfrumuseţându-te, şi cu milostenia îmbogăţindu-te, o preafericită Filofteia ! Ai intrat în cămara nunţii celei cereşti la fecioarele cele înţelepte, ca o înţeleaptă fecioară, cu care stând înaintea lui Hristos, roagă-te Mirelui tău, să ne mântuiască pe noi. De două ori.
 
   De frumuseţea fecioriei tale şi de prealuminată curăţia ta, Gavriil mirându-se a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu : Ce laudă vrednică voi aduce ţie ? Ce te voi numi pe tine ? Nu mă pricep, şi mă minunez. Pentru aceasta precum mi s-a poruncit strig ţie : Bucură-te ceea ce eşti plină de Dar.
 
 
   Mărimu-te pe tine Sfântă fecioară Filofteia, şi cinstim chinurile tale, şi durerile, care pentru Hristos mirele tău le-ai răbdat.
 
 
   Veniţi toţi iubitorii de Mucenici să lăudăm, pe Sfânta fecioară Filofteea, şi să-i cinstim luptele şi pătimirile ei, cele ce pentru fapta bună le-a răbdat.
 
 
   Urând pe toate cele pământeşti, şi de cele cereşti cu toată silinţa grijindu-te, ai suferit cu bărbăţie toate ispitele cele grele care ţi-a venit asupra de la maica ta cea vitregă; şi n-ai băgat seamă de bătăile tatălui tău, aprinsă fiind cu dragostea mirelui tău Hristos. Pentru aceasta şi muceniceşte te-ai săvârşit, şi prin mâinile cele părinteşti la Cel dorit te-ai trimis. Pe Care roagă-L cu totul fericită, să lumineze şi să mântuiască sufletele, celor ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta. De două ori.
 
   Pe uşa cea cerească, sicriul cel sfânt, muntele cel cu totul sfânt, pe norul cel prealuminos să-l lăudăm; scara cea cerească, Chivotul cel cuvântător, mântuirea Evei, odorul cel mare a toată lumea; că întru dânsa s-a lucrat mântuirea lumii, şi lăsarea greşelilor celor dedemult. Pentru aceasta strigăm către dânsa : Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu credinţă se închină preasfintei naşterii tale.
 
 
 
   Pentru rugăciunile Sfintei fecioarei și Muceniței Filofteia, Milostive, curățeşte mulţimea greşelilor noastre.
 
 
    Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățeşte mulţimea greşelilor noastre.
  
 
 
   Lucrat-a vrăjmaşul cel prea viclean prin părinţii tăi, şi a adus printr-înşii asupra ta ispite şi necazuri de multe feluri, ca să te oprească de la fapta bună; dar tu bună fecioară pe toate cu bărbăţie le-ai suferit; pentru aceasta şi cu sfârşit mucenicesc te-ai sfârşit, şi cu cunună de biruinţă te-ai încununat, din dreapta lui Hristos mirelui tău. Căruia cu dinadinsul roagă-te, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Mie celui ce voiesc a lăuda nevoinţele tale, cele de biruinţă purtătoare, cere la Hristos mirele tău, să-mi dea Darul cuvântului şi luminare, şi lăţime minţii, şi iertare de greşeli; ca să laud vitejiile tale, Filofteio dea pururea pomenită, cu rugăciunile tale cele către Domnul.
 
   Din pruncie la fapta bună urmând, şi cu nevoințe plăcute lui Dumnezeu deprinzându-te, prin care te-ai îmbogăţit fericită fecioară, cu untuldelemn al facerii de bine, şi cu curăţia te-ai strălucit; pentru aceasta ai intrat în cămara nunţii celei veşnice şi cu fecioarele cele înţelepte te veseleşti.
 
 
   Socotind vrăjmaşul cel prea maestru că va slăbi tăria răbdării tale, a adus asupra ta, râuri de necazuri şi de ispite de multe feluri; dar lovindu-se de turnul răbdării tale cel întemeiat pe Piatra cea din capul unghiului, în spume şi-a risipit valurile sale.
 
   Dă-mi biruinţă Preasfântă ceea ce eşti cu totul neîntinată, mie celui ce alerg sub acoperământul tău, scoţându-mă deapururea din ispite şi din primejdii cu rugăciunile tale; că tu ne-ai născut nouă, pe Cuvântul cel ce este de o Fiinţă cu Tatăl, şi cu Duhul, şi împreună deapururea vecuitor şi de un scaun.
 
 
 
   Cu fapta şi cu viaţa ta cea fără prihană, numirea ta de Dumnezeu iubitoare încredinţându-o, daruri împarți celor ce au trebuinţă; că tu primind de la Mirele tău Darul cel desăvârşit, care de sus se pogoară, îmbogăţeşti pe toţi cei ce te cinstesc.
 
   Cela ce prin tiranii cei dedemult a adus asupra Sfinţilor Mucenici, munci şi chinuri de multe feluri, acela nesuferind să vadă viaţa ta cea plăcută lui Dumnezeu, a pornit pe părinţii tăi să aducă asupra ta ispite, necazuri şi bătăi; mai apoi şi moarte mucenicească, prin care ai zburat la cămara cea cerească.
 
 
   Cu tărie de la Dumnezeu din pruncie încingându-te, şi cu priceperea îmbogăţindu-te, pe toate plăcerile trupului mai întâi cu bărbăţie le-ai supus; iar mai pe urmă şi pe semeţia vrăjmaşilor draci, fericită fecioară o ai surpat, şi nebiruită ai rămas, cu ajutorul Sfântului Duh.
 
   Carte nouă mai-nainte te-a văzut proorocul, având scris în sine-ţi pe Cuvântul lui Dumnezeu, fără condei omenesc; Care a rupt înscrisul păcatului strămoşilor, şi a izbăvit din blestemul cel dedemult tot neamul omenesc.
 
 
   Cu faptele bune ale milostivirii te-ai îmbogăţit, şi cu fecioria ai strălucit; patimile trupului le-ai biruit, ca o pătimitoare a lui Hristos, şi pâlcul dracilor l-ai ruşinat, purtătoare de biruinţă făcându-te, Filofteio preaslăvită, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă. De două ori.
 
   Minune prea mare ! Cum în braţe ai purtat Maică Fecioară, pe Cela ce ţine toate în palma Sa, şi din sânii tăi ai hrănit pe Hrănitorul şi Ziditorul a toată făptura, Fecioară Preacurată; Aceluia cu dinadinsul roagă-te, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Tu eşti odrasla Târnovului cea preafrumoasă, lauda României, şi ocrotirea cea tare despre toate primejdiile şi către Dumnezeu caldă mijlocitoare; tu părtinitoarea cea grabnică, a celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceea toţi te fericim, ca pe o mireasă prea de aproape a lui Hristos Dumnezeu, Filofteio, de Dumnezeu primită.
 
   Înjugând fecioria cu milostenia, cu aceste două fapte bune, ca cu două aripi prea uşoare, ai zburat la înălţimea faptelor bune, şi ai ajuns la săvârşirea vârstei lui Hristos, pe cât este cu putinţă firii omeneşti. Pentru aceea şi uşile cămării celei de nuntă, ca unei fecioare înţelepte, ţie s-au deschis; şi la nunta cea nestricăcioasă şi veşnică, bucurându-te ai intrat.
 
 
   Ocârmuitoare a vieţii mele, te pun pe tine mireasa lui Hristos, Filofteio prealăudată; ocârmuieşte-mă, cu vetreala rugăciunilor tale, şi îndreptează-mă la limanul mântuirii, şi cu dumnezeieştile suflări ale vânturilor celor subţiri ale rugăciunilor tale, Preafericită, scapă-mă din învăluirile patimilor.
 
   Pe Dumnezeu Cel ce S-a întrupat din tine Curată, fără schimbare, rămânând ceea ce era după fire întocmai cu Tatăl, şi cu tine ceea ce mai presus de fire L-ai născut, făcându-Se de o fiinţă, roagă-L să dăruiască iertare de greşeli şi mântuire sufletelor, celor ce cu credinţă te laudă pe tine.
 
 
   Cu arma Crucii întrarmându-te, ai ieşit la luptă împotriva vrăjmaşului, şi tot pâlcul dracilor l-ai înfrânt, cu totul l-ai biruit, şi din cursele lor ai scăpat; şi acum stai înaintea lui Hristos mirelui tău, împreună cu Mucenițele ca o Muceniță purtătoare de biruinţă; cu care roagă-te să mântuiască pe cei ce săvârşesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Arzând cu dragoste fierbinte după Dumnezeu, ai urât lumea şi pe toate ale ei cele frumoase, şi pe toate cele pământeşti gunoaie le-ai socotit, ca să dobândeşti bunătăţile cele din ceruri; pentru acesta şi lovitura bardei părinteşti o ai suferit, şi moarte ai primit bucurându-te, din mâinile celui ce te-a născut
 
 
   Sfântă Muceniță Filofteia, ai biruit, dar nu te-ai biruit; că ai biruit pe dracii cei ce se sârguiau a te depărta despre fapta bună. Tu însă fericită fecioară, întărită fiind cu puterea lui Hristos, departe de la picioarele tale i-ai gonit, şi după Mirele tău ai alergat ca să-l ajungi; de a Căruia dragoste te-ai şi aprins, şi acum cu Dânsul împărățeşti.
 
   Noi cei ce te-am câştigat pe tine zid, şi cu părtinirea ta suntem păziţi, şi cu mărirea ta cea dumnezeiască ne lăudăm, cu credinţă te fericim pe tine; că tu Preasfântă Fecioară, ai născut cu trup pe Ziditorul tuturor făpturilor, Care ne-a dăruit nouă pace, veselie şi veşnică mântuire.
 
 
   Nici năvălirile dracilor, nici bătăile maicii tale vitrege, nici chinurile ce le-ai răbdat de la tatăl tău, nu te-au putut opri despre lucrarea faptei bune, până ce cu sfârşit mucenicesc, pentru dânsa te-ai săvârşit, şi la Mirele tău te-ai dus; înaintea Căruia stând, fă pomenire, Sfântă, de cei ce te laudă pe tine.
 
   De dulceaţa mirosului mirurilor lui Hristos mirelui tău uimindu-te, ai uitat toate cele frumoase ale lumii, desfătarea tinereţilor, săltările trupului, şi pe sine-ţi toată lui Hristos te-ai afierosit, şi Împărăţiei Cerului moştenitoare te-ai făcut. Întru care acum desfătându-te, roagă-te pentru cei ce săvârşesc pomenirea ta, şi laudă nevoinţele tale.
 
 
   Porumbiţă curată, cu aripi aurite te-ai arătat, ale fecioriei şi ale milosteniei, cu care în cămara cea de nuntă prea uşor ai zburat, şi mireasă de aproape Împăratului Ceresc te-ai făcut; Căruia acum stându-i înainte, şi de vederea feţei Lui îndulcindu-te, roagă-te să împace lumea în războaie.
 
   Sălăşluindu-te în Fecioară trupeşte, Doamne, te-ai arătat oamenilor, pe cât puteau ei să Te vadă; pe care şi Născătoarea de Dumnezeu şi Maică Fecioară cu adevărat o ai arătat, şi ajutătoare credincioşilor, şi sprijinitoare în primejdii, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu prin fapta bună, Filofteio preafericită, Celui ce mai-nainte de a te naşte te ştia pe tine; ceea ce te-ai făcut podoabă fecioarelor şi locuitoare cămării celei de nuntă, vrednico de laudă. Pentru aceea strigăm ţie : Bucură-te fecioară, pururea pomenită.
 
 
   Iată a strălucit purtătoarea de lumină şi dumnezeiască pomenirea prealăudatei fecioarei Filofteia, care luminează feţele şi luceşte inimile tuturor credincioşilor, cu lumină neînserată, şi bolnavilor celor ce aleargă la dânsa cu credinţă, sănătate le dăruieşte. Veniţi dar, o iubitorilor de praznice, cu bucurie să săvârşim dumnezeiescul ei praznic cel de peste an şi cu cuvinte de cântări să încununăm creştetul, ei, şi către dânsa să strigăm : Bucură-te fecioară, pururea lăudată,
 
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Filofteia fecioara, ale căreia sfinte moaşte se află în biserica domnească din oraşul Curtea de Argeş, în România.
 
Stih : Filofteio, tu milostenia foarte o ai iubit, 
Pentru care cu mucenicească moarte te-ai sfârșit.
 
   Această frumoasă stâlpare aducătoare de roduri vrednice de Împărăţia Cerurilor, sfânta Filofteea fecioara, s-a născut în marea cetate Târnovul, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa. Maică-sa după ce a venit copila în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune, semănând în inima şi sufletul ei cel bun, seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul, s-a mutat Către Domnul. Iar copila rămânând sărmană de maică-sa cea firească, şi având în inima sa întipărite învăţăturile ei, a început cu osârdie a lucra faptele bune cele începătoare, înţelepţindu-o Duhul Sfânt, Adică a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a se posti, păzindu-şi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească; miluind pe cei săraci, săturând pe cei flămânzi, adăpând pe cei însetaţi, şi îmbrăcând pe cei goi; împodobindu-şi prin aceasta candela sufletului său, agonisindu-şi untdelemn în vasele sale, şi gătindu-se către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila, cu mare statornicie şi răbdare, nebăgând în seama ispitele şi necazurile cele de la urătorii binelui; după ce face zice : Gătitu-m-am, şi nu m-am tulburat a păzi poruncile tale. Deci rămânând copila sărmană de maică-sa, a început a se îndeletnici la lucrarea faptelor bune, urmând povăţuirilor celor bune care îi dăduse maică-sa întru creştere. Şi fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă a nu pătimi şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească. Iată cum : După ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie, şi fiindcă mai totdeauna se întâmpla, că mamele vitrege nu iubesc pe fiastre, aceasta s-a întâmplat şi fericitei; că vitrega văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de urătorul binelui diavol, îi făcea necazuri neîncetate, bâtându-o şi pârându-o tatălui ei, şi pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci şi flămânzi, îşi da însăşi hainele sale, biruită fiind de milostivire; şi le împărţea din bucatele care vitrega i le da să le ducă la ţarină la tatăl ei; pentru care de multe ori o bătea cu nemilostivire, până în cea de pe urmă şi moarte a pătimit din mâinile lui.  Mergând ea după obicei, în toate zilele să ducă bucate tatălui său, fiind el cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săracii şi flămânzii, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, dea pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie; şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea. Aceasta făcându-o de multe ori, şi tatăl său rămânând flămând şi femeii sale cârtindu-i, femeia încredinţându-l că totdeauna îi trimite bucate de ajuns, încă şi de prisos, diavolul a pus în mintea lui ca să pândească pe fericita ce face cu bucatele ? Deci mergând în vremea întru care ştia că vine fericita cu bucatele, la un loc îndemânatic de a o pândi, şi văzând cele ce făcea fiica sa, şi de mânie biruindu-se uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, ca să o apuce de cosiţe, şi să o bată până când îşi va stâmpăra fierberea mâniei sale celei dobitoceşti; şi fiind în mare aprindere a azvârlit într-însa cu barda cea plugărească care o avea la brâu şi lovindu-o a rănit-o la un picior, şi îndată, o minune ! Şi-a dat Sfântul şi fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.  Iar Sfântul şi feciorescul ei trup, rămânând pe pământ, şi încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu mărire cerească s-a strălucit cât se lumina şi locul cel dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, s-a cuprins de spaimă şi de cutremur, una adică căci s-a făcut ucigaş fiicei sale. Iar alta pentru strălucirea măririi celei dumnezeieşti, care se vărsase în jurul sfintelor ei moaşte; şi vrând să ridice Sfântul ei trup, nu putea să se atingă, şi nici să se apropie de dânsul.  Deci a alergat în cetate şi a spus Arhiepiscopului, şi celor mai mari ai cetăţii, toate pe rând precum s-au întâmplat, şi cum acum trupul fericitei zace pe pământ, şi că este glorificat de la Dumnezeu cu mărire cerească. Aceasta auzindu-o Arhiepiscopul, împreună cu cei mai mari dintre cetăţeni şi din popor, au alergat cu făclii şi cu tămâie, şi cu rugăciuni, şi văzând Sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiască lumină, s-au minunat cu toţii, şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor care şi acum în vremile noastre cele mai de pe urmă proslăveşte, pe robii săi, care împlinesc cu fapta sfintele lui porunci. Apoi vrând să ridice Sfântul ei trup, după porunca Arhiepiscopului, şi să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, încă nici să-l mişte din loc; mai mult s-au spăimântat, şi cu mai multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu şi sfintei Filofteei, şi nici aşa nu s-a dat pe sine; că Dumnezeu vrând să preamărească cu minune pe roaba sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei. Apoi cunoscând că aiurea voieşte a se duce, au început a pomeni ca către o vie, politiile, mânăstirile, bisericile cele de peste Dunăre, şi cele de ceastă parte de Dunăre, şi nicăieri aiurea n-a voit; iar cum au pomenit de biserica domnească cea din târgul Argeşului, îndată s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească, şi înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge, îndată au înştiințat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit și Negru (de care şi Biserica este zidită) toate pentru sfânta; care cum s-a înştiințat fiind bine credincios şi râvnitor, a-şi împodobi ţara şi pe poporul său cu nişte odoare de mult preţ ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, au adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească, şi le-a aşezat în biserica cea zidită de dânsul în oraşul Argeşului, unde şi până în ziua de astăzi se află nestrămutate, prin atâtea schimbări de vremi, de robii şi de tulburări. Dând tămăduiri de tot felul de boli, celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte. Cu ale căreia sfinte rugăciuni, Dumnezeu să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, Amin.
 
 
   Împreună cu cetele cele fără de trupuri, şi cu oştile Mucenicilor, stând înaintea scaunului lui Dumnezeu, prealăudată, şi de slavă şi Dar, şi de luminare plină fiind, dezleagă-mi întunericul greşelilor mele cu rugăciunile tale, ca să cânt : Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Lumină neapropiată şi dumnezeiască, a luminat Filofteio după vrednicie sufletul tău, şi negrăit te-a strălucit pe tine Mirele tău, şi către viața plăcută lui Dumnezeu te-a povăţuit, şi a cânta te-a învăţat : Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Ridicatu-te-ai la înălţimea cea cu adevărat dumnezeiască, că înalt ţi-ai avut gândul, preafericită; pentru aceasta şi în cămara de nuntă cea strălucită, împreună cu fecioarele cele înţelepte te-ai sălăşluit, strigând : Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Mireasă adevărată a Stăpânului te-ai arătat, Filofteio, de Dumnezeu purtătoare, şi moarte din mâinile celui ce te-a născut ai suferit, bucurându-te ca o Muceniță nebiruită. Pentru aceea împreună cu Mucenițele, strigi : Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Iată acum Domn din Iuda a lipsit, şi stăpânitor din coapsele lui; că din tine cea Curată a răsărit Stăpânul a toate, Cela ce este aşteptarea neamurilor, după proorocul; pe Care bine-L cuvintează toate neamurile, seminţiile şi limbile în veci.
 
 
   Cu fecioria luminându-te şi cu milostenia îmbogăţindu-te, şi cu mucenicia strălucindu-te, te-ai făcut mireasă de aproape lui Hristos, Împăratului tuturor, Celui ce a iubit frumuseţea curăţiei tale; pentru aceasta te-a băgat pe tine în cămara Sa, şi împreună cu fecioarele şi cu Mucenițele te-a sălăşluit, pe tine ceea ce cântai : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Văzând popoarele dumnezeiasca strălucire cea vărsată în jurul trupului tău, şi îngreunarea cea mai presus de fire, au cunoscut că în străinătate voieşti a te sălăşlui, pentru Hristos mirele tău, Cela ce S-a înstrăinat pentru mântuirea noastră; şi au preamărit pe Dumnezeu cântând : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L în veci.
 
   Necunoscând tatăl tău cel prost la minte, fapta bună a ta cea plăcută lui Dumnezeu mai-nainte a chinuit cu bătăi trupul tău cel fecioresc, şi cu ocări şi cu dosădirea necăjit sufletul tău; iar mai pe urmă şi prin sfârşit mucenicesc, te-a trimis la Hristos mirele tău cel nestricăcios; pe tine ceea ce cântai : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L în veci.
 
 
   Dacă s-a înştiinţat Stăpânitorul României că voieşti a te sălăşlui împreună cu dânşii, cu făclii, şi cu tămâie, şi cu alai dumnezeiesc te-a întâmpinat, şi cu vrednică cinste şi evlavie, precum ți se cădea, ca un binecredicios te-a primit, şi întru ale sale, ca pe o adevărată Muceniță, spre folosul poporului său celui drept-credincios te-a aşezat, cântând : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos în veci.

   Scară gândită, ajungând până la Cer, te cunoaştem pe tine Fecioară; prin care Cel Preaînalt pogorându-Se prin trup, cu oamenii împreună a petrecut, şi pe cei smeriţi i-a înălţat, şi către înalta petrecere a cerurilor i-a povăţuit. Pentru aceea ca pe cea mai înaltă decât cerurile, mai mărită decât îngerii şi mai cinstită decât toată făptura, te lăudăm Preasfântă Fecioară întru toţi vecii.
 
 
   Mintea şi cuvântul omenesc nu pot povesti, onorurile cele mai presus de fire, şi mărirea cerească, Muceniţă, pe care acum le-ai luat de la Hristos mirele tău; împreună cu Dânsul împărăţind, şi de vederea feţei Lui negrăit îndulcindu-te. Pentru aceasta îndrăzneală multă către Dânsul câştigând, roagă-L pentru cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta, să dobândească milă în ziua judecăţii.
 
   Scoală ! Vino cea de aproape a mea, a zis către tine Hristos mirele tău, frumoasa mea, porumbiţa mea, că iată iarna a trecut, ploaia s-a dus, scârbele, ispitele, bătăile cele pentru fapta bună. Acum florile s-au arătat, glas de turturică s-a auzit în pământul nostru, via s-a copt şi a dat mirosul său. Deci scoală, vino cea de aproape a mea, sălăşluieşte-te întru odihna şi bucuria, care le-am gătit ţie.
 
   Ca o pătimitoare preafrumoasă, ca o fecioară prea-vitează, cununa dreptăţii după lege ţi-ai împletit, călcând cu trupul pe cel fără de trup; şi purtătoare de biruinţă făcându-te, roagă-te Mirelui tău să ne mântuiască de ispite şi de nevoi, pe noi cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim cinstită şi sfântă, şi întrutot lăudată pomenirea ta.
 
 
   Pentru rugăciunile fericitei Filofteia fecioarei şi Muceniței Tale, Doamne, împacă lumea întru războaie, şi binecredincioşilor împăraţi şi domni, dă-le biruinţă; năvălirile barbarilor opreşte-le, pe poporul Tău cel dreptcredincios apără-l, păzeşte credinţa nevătămată de eretici; şi mântuieşte sufletele noastre ca un Bun şi de oameni iubitor.
 
   Cântările şi rugăciunile noastre cele proaste primeşte-le Stăpână, şi risipeşte norul primejdiilor celor amare care năvăleşte asupra noastră; viforul Bisericii potoleşte-l Preacurată, taberele vrăjmaşilor risipeşte-le, şi din munca ceea ce va să fie, scapă pe robii tăi, cei ce cu dragoste te slăvim pe tine.
 
 
   Filofteio, Mucenița Domnului, mireasă şi bună fecioară, apără pe poporul tău şi cetatea de toată vătămarea, rugând pe Dumnezeu, ca să scăpăm toţi din stricăciune, de urgie şi de primejdii.
 
   De cămara Ta, Cuvinte, fecioara Filofteea dorind, toată cercarea bătăilor şi a ispitelor tare o a răbdat cu ajutorul Tău; pentru ale căreia rugăciuni, Dumnezeule miluieşte rogu-mă sufletul meu, şi mă mântuieşte.
 
   Turnule cel cu aur împletit, şi cetate cu douăsprezece ziduri, scaune cu picături de soare, jilţul Împăratului, minune neînţeleasă, cum cu lapte alăptezi pe Stăpânul ?
 
 
   În curţile Domnului sălăşluindu-te, preacinstită Filofteia, împreună cu fecioarele cele înţelepte, ca o fecioară înţeleaptă; de acolo ai luat Dar ca să tămăduieşti bolile, şi să goneşti duhurile cele necurate, de la cei ce cu credinţă te laudă pe tine. De două ori.
 
   Cu razele cele cereşti strălucindu-te, şi de Dar dumnezeiesc umplându-te, tămăduiri dai tuturor cu puterea lui Hristos, sufletelor şi trupurilor, celor ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta, de Dumnezeu fericită fecioară; nu înceta a te ruga pentru noi.
 
   Fericita Filofteea, astăzi întru sfântă pomenirea ei cea de peste an, pe noi pe toţi ne-a adunat; să lăudăm luptele şi nevoinţele ei, care pentru dragostea lui Hristos le-a răbdat; că se roagă Domnului să ne mântuim noi.
 
   Veniţi iubitorilor de praznic să fericim pe Sfânta fecioara Filofteea, şi să-i mărim nevoințele ei cele pentru fapta bună. Că ea, Fericita, nu şi-a miluit vasul său cel de lut, ci cu multe feluri de bătăi l-a chinuit; pălmuirile şi scuipările a răbdat; pândirile şi moartea mucenicească, de la cel ce o a născut a suferit. Pentru aceasta acum în ceruri cu Mucenițele sălăşluindu-se, împreună se roagă Domnului, să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Nu te mâhni asupra mea, o logodnicul meu, a zis Fecioara către Iosif, nici mă osândi ca pe o fără de rânduială, văzând îngroșarea pântecelui meu; laudă femeilor m-am făcut, de ruşinea cea dedemult le-am scăpat, pe Eva o am rechemat; am împrumutat pântecele, dar nu am întinat fecioria; când voi naşte pe Făcătorul tuturor, atunci vei cunoaşte cine sunt. Căruia cu credinţă închinându-te, mă vei socoti fericită.
 




   Părinte Patapie, aprinderea pornirilor trupului o ai veştejit cu înfrânările sihăstriei; în pustie te-ai sălăşluit ca odinioară Ilie, curăţindu-ţi gândul cu rugăciunile cele neîncetate către Dumnezeu. Şi acum roagă-te, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
   Părinte Patapie, în cetele sihaștrilor te-ai numărat, împodobindu-te cu nepătimire, şi te-ai sălăşluit în lăcaşurile Cuvioşilor unde este lumina cea neapusă, unde este lemnul vieţii. Şi acum te roagă, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
   Părinte Patapie, luminător din Egipt ai răsărit, luminând lumea cea de sub soare, cu luminile minunilor; gonind întunericul bolilor celor pierzătoare de suflet, şi risipind negura dracilor. Şi acum te roagă, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă,
 
   Prealăudată Stăpână, nădejdea şi întărirea credincioşilor, scăparea şi ajutorul; pe tine te rugăm, păzeşte de toată nenorocirea pe robii tăi, care cu credinţă se închină naşterii tale; rugându-te Lui, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
 
   Mieluşeaua şi Stăpâna cea fără prihană, dacă a văzut pe Mielul său pe Cruce, neavând chip nici frumuseţe, tânguindu-se zicea : Vai mie ! Unde Ți-a apus frumuseţea preadulcele meu ? Unde este buna cuviinţă ? Unde este Darul chipului Tău cel ce strălucea, Fiul meu preaiubite.
 
 
   Întru tine Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând Crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Patapie, duhul tău.

   Întru adânc a aşternut dedemult toată oastea lui faraon puterea cea prea întrarmată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prea rău, Domnul cel preaslăvit, că cu slavă S-a preaslăvit.
 
   Vrând să laud luminatele isprăvi ale vieţii tale celei luminate, Cuvioase, te rog : Roagă-te să mi se dăruiască din Cer raze dătătoare de lumină, ca să risipească norul neştiinţei mele, Patapie.
 
   Cela ce mai-nainte cu dumnezeiasca voie a acoperit pe egipteni întru adânc, luându-te pe tine din tulburarea lumească ca dintru adâncime, te-a luminat cu cunoştinţe dumnezeieşti, şi te-a arătat stea cu totul luminoasă, Părinte Cuvioase.
 
 
   Supunând patimile trupului cu înfrânarea sihăstriei, Fericite, prin dragostea nepătimirii, te-ai arătat lăcaş preacurat lui Dumnezeu, prin credinţă, şi celor înviforaţi liman de adăpostire, Părinte Patapie.
 
   Mântuitorul, Cel ce dă lumii scăpare de blestemul cel dedemult, din tine Se naşte Fecioară, făcându-Se Om, Cela ce a făcut pe Cuviosul Patapie izvor de vindecări, tuturor celor ce cu credinţă aleargă către dânsul.
 
 
   Cu izvoarele lacrimilor, prea-alese, adăpând brazda cea sufletească, ai adunat grâu de fapte dumnezeieşti, păstrat în jitniţele cele de sus.
 
   Întrarmându-te cu dragostea ca cu o sabie Cuvioase, şi acoperindu-te cu pavăza dumnezeieştii tale umilinţe, ai pierdut taberele dracilor.
 
 
   Înflorit-ai ca crinul în livada sihăstriei Cuvioase, bine mirosind inimile celor ce te laudă pe tine, şi săvârşesc cu credinţă pomenirea ta.
 
   Fiind purtat în braţele celeia ce Te-a născut, Doamne, cu tărie ai sfărâmat idolii Egiptului, din care a odrăslit mulţime de Cuvioşi.
 
 
   Înflorit-a pustiul ca crinul Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă, prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.
 
 
   Patimile trupului le-ai uscat cu curgerile lacrimilor fericite de Dumnezeu Părinte, şi ai izvorât izvoare de tămăduiri, Patapie. Pentru aceasta venind la cinstitele tale moaşte, luăm Dar şi milă, prăznuindu-ţi pomenirea după vrednicie, cu credinţă fierbinte, de Dumnezeu fericite.
 
   Luând asupra ta sărăcia Cuvântului, Celui ce S-a născut pentru noi din Fecioară, ai socotit cele vremelnice ca o iarbă, Fericite; că gustând din pomul cunoştinţei Cuvioase, te-ai arătat dumnezeiesc călugărilor. Pentru aceasta pe toţi i-ai îndemnat spre râvna vieţuirii îngereşti, cu dumnezeieştile tale cuvinte, de Dumnezeu purtătorule Patapie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
 
   Uşa cea neumblată acum mai-nainte se vesteşte; cetatea cea întrutot luminată bine se luminează; ceea ce singură este cu totul curată, astăzi prin îngeri se arată drepţilor. Pentru aceea cu bucurie strigă către Ziditorul : Dăruieşte nouă roadă pe izvorul nestricăciunii.
 
 
   Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Tu însuţi Domnul te-ai întrupat şi m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta strig Ție : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Izvorul lacrimilor tale celor fierbinţi a înecat taberele dracilor şi valul păcatului; şi limanul minunilor tale s-a arătat celor dintru adâncul patimilor.
 
   Umilinţă, priveghere şi rugăciune neîncetată, dragoste nefăţarnică, credinţă şi nădejde câştigând, te-ai făcut împreună-vorbitor cu cereştii îngeri, Părinte Cuvioase.
 
 
   Adormit-ai Părinte valurile desfătărilor celor de multe feluri, cu dumnezeieştile suişuri, şi cu curăţiri neîncetate. Pentru aceasta după adormire ai mers către lumina cea neînserată.
 
   Strălucit-ai din Fecioară ca şi soarele din nori, arătând pe Cuvioşii Tăi stele luminoase; pe cei ce s-au răstignit lumii şi patimilor, cu puterea Ta, Îndurate.
 
 
   Luminarea celor ce zac întru întuneric, mântuirea celor deznădăjduiţi, Hristoase Mântuitorul meu, către Tine mânec Împăratul păcii; luminează-mă cu strălucirea Ta; că alt Dumnezeu afară de Tine nu ştiu.
 
   Lumina celor ce zac întru întuneric, străluceşte-mi lumină cu dumnezeieştile rugăciuni ale Cuviosului Tău; risipeşte norii păcătosului meu suflet, revarsă-mi izvoare de iertare; că alt Dumnezeu afară de Tine nu ştiu.
 
   Curăţindu-ţi ochii sufletului de stricăciunea patimilor, purtătorule de Dumnezeu Părinte, prin postire; cu rugăciunea dumnezeiască, ai deschis ochii celor orbi, şi ai risipit negura cea cumplită, cu lumina vindecărilor.
 
 
   Sănătate sufletului, sănătate trupului, tot Darul din-destul, veniţi să luăm ca dintr-un izvor, din dumnezeiescul sicriu al înţeleptului Patapie; că izvorăşte minuni ca nişte ape, celor ce aleargă către dânsul cu credinţă neîndoită.
 
   Pe Dătătorul vieţii, pe Cela ce ţine toate, L-ai născut cu negrăită zămislire; pe Cel ce Se preamăreşte întru Sfinţi, şi Se odihneşte întru Cuvioşi. Pe care roagă-L pentru noi Fecioară, Mireasă a lui Dumnezeu.
 
 
   Luminându-ţi-se gândul cu suişuri prealuminate, ai vieţuit fiind cu trup, ca şi cum ai fi fost fără de trup, neudându-te de păcate, Părinte Patapie.
 
   Asemănându-te lui Ilie Tesviteanul, şi urmând lui Ioan Mergătorul înainte, ai locuit întâi în pustie, curăţindu-ţi gândul cu liniştea.
 
 
   Strălucit-ai din Egipt luminător foarte luminat, luminând şi Constantinopolul cu lumina strălucirii tămăduirilor, prealuminate Părinte Patapie.
 
   Pe nor uşor şezând Hristos, a venit odinioară la egipteni, şi surpând idolii, a tras către sine-şi cetele Cuvioşilor.
 
 
   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.
 
 
   Biserica ta Sfinte, aflându-o duhovnicească doctorie popoarele, cu osârdie la dânsa venind, cer ca să ia vindecare de boli, şi dezlegare de greşeli în viaţă; că te-ai arătat folositor tuturor celor din nevoi, Patapie Cuvioase.
 
 
   Sicriul tău înţelepte izvorăşte tămăduiri tuturor, din care luând credincioşii, se mântuiesc de multe neputinţe ale sufletelor şi ale trupurilor; care şi eu ticălosul le-am dobândit, scăpându-mă de cei ce mă necăjesc; şi pentru aceasta laud acum folosinţa ta şi vestesc luminat, cum întâmpini pe cei ce sunt în nevoi, şi mântuieşti de ispite pe cei ce vin la tine cu căldură. Dă-mi dar putere ca să te laud pe tine; că tu tuturor celor din nevoi te-ai arătat folositor, Patapie Cuvioase.
 
 
Stih : În a opta zi Patapie merge către cereasca viaţă.
Lăsând stricăciosul pământ, calcă locul cel de verdeaţă.
 
   Acesta era cu neamul de la Teba Egiptului, şi luând viaţa călugărească, a urmat ui Hristos, petrecând sihăstreşte mulţi ani în pustie. După aceea venind la Constantinopol, a făcut multe minuni, dând orbilor vedere, vindecând cu ungerea Sfântului untdelemn pe idropicoşi, gonind dracii şi tămăduind boala ce se numeşte carcin; cu pace şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Apostoli din cei şaptezeci : Sosten, Apolos, Chifa, Tihic, Epafrodit Kesar şi Onisifor.
 
Stih : Măresc astăzi şapte Apostoli ai Mântuitorului.
Ca pe niște viteji propovăduitori, Cuvântului.
 
   Dintre aceşti sfinţi Apostoli, Sosten de care aminteşte Sfântul Pavel a stătut episcop Colofonului iar Apolos, de care asemenea vorbeşte acelaşi Apostol, a stătut al doilea episcop Colofonului, după Sosten. Epafrodit de care aminteşte acelaşi Apostol, a stătut episcop Coloniei. Iar Onisifor a stătut episcop Kesariei. Toţi aceștia bine vieţuind, şi cu cuvioşie păstorind bisericile cele încredinţate lor, și multe ispite suferind pentru Hristos, s-au săvârşit de către închinătorii de idoli, dăndu-şi sufletele lor Domnului.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sofronie, episcopul Ciprului.
 
Stih : Stingând Sofronie toată patima trupească,
A zburat din trupul acest de lut către mărirea cerească,
 
   Acesta era născut şi crescut în insula Cipru, fiu de părinţi creştini dreptmăritori. Era vestit pentru ascuţimea şi deşteptăciunea minţii sale, Căci citea şi cugeta ziua şi noaptea dumnezeieştile Scripturi, şi cuvintele Domnului. Pentru care s-a făcut atâta de îmbunătăţit cu faptele, încât s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu mari daruri şi a face multe minuni. Pentru aceasta după moartea lui Damian Preasfântul episcop al Ciprului, cu unirea a tot poporului şi a episcopilor, s-a aşezat Arhiepiscop, preasfintei biserici celei din Cipru. Şi după aceasta s-a făcut îmbogăţitor săracilor, apărător orfanilor, sprijinitor văduvelor, ajutor strâmbătățiților, şi acoperământul celor goi. Şi după atâtea nevoi, aşa vieţuind, în pace s-a mutat către Domnul.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cu focul cel gânditor aprinzând simţirile sufletului, focul păcatului l-ai întors în cenuşă, cu lucrarea Duhului, şi te-ai arătat luminat Patapie cântând : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Adâncime de minuni, râu de vindecări, izvor pururea curgător, pârâu care nicicum nu se sfârşeşte, s-a arătat mormântul tău Părinte, celor ce se apropie cu credinţă şi cu căldură strigă : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Mă îndumnezeieşte pe mine Dumnezeu cel mai presus de Dumnezeire, primind din tine Fecioară chip de rob, şi înnoieşte cărările cunoştinţei, ca şi legile firii, aducând mulţime de sihaştrii şi Cuvioşi, care cântă : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Curăţindu-te pe tine însuţi de noroiul patimilor, cu osârdie te-ai arătat lăcaş lui Dumnezeu prealuminat, Părinte strigând : Lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Cu rugăciunile cele către Domnul, curăţeşte-ne pe noi de toată întinăciunea, prin mijlocirea ta cea fierbinte; scapă din întreitele valuri ale patimilor, de boli şi de nevoi, pe cei ce te cinstesc pe tine cum se cade, Patapie.
 
 
   Ocârmuindu-ți viaţa cu cuviinţă dumnezeiască, Cuvioase Părinte, te-ai arătat purtător de grijă, bine slujind la trebile Sfinţilor, Cuvioase; cu care te-ai învrednicit moştenirii celei de sus.
 
   Curata care a făcut cerească fiinţa noastră pământească şi pieritoare, mărirea îngerilor şi bucuria cuvioşilor, ceea ce singură este stăpână zidirilor, ca una ce a născut pe Domnul, să se mărească în veci.
 
 
   Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Zi de mântuire a strălucit prăznuirea ta, luminând inimile cele din întuneric, risipind negura patimilor, şi arătând fii luminii, pe cei ce te cinstesc pe tine Părinte, omul lui Dumnezeu.
 
   Roada Tebeilor, odrasla pustiei, mărirea şi buna cuviinţă a călugărilor, pe luminătorul Vizantiei, pe Patapie care s-a arătat înger pe pământ, toţi după vrednicie să-l fericim.
 
 
   Împreună-vorbitor cu îngerii, întocmai la stare cu Cuvioşii, cu Proorocii, cu Apostolii, cu Mucenicii, cu Ierarhii, fiind părtaş, Cuvioase; şi slujind cinstitei Treimi în curăţia gândului, roagă-te pentru noi toţi.
 
   Taina cea mare a zămislirii tale cei mai presus de gând, înfricoşează pe îngeri, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită; îndulceşte adunările Cuvioşilor, Curată; veseleşte pe Sfinţii Părinţi, care dumnezeieşte te laudă pe tine Născătoare de Dumnezeu, neispitită de nuntă.
 
 
   Fiul Părintelui celui fără început Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o mărim.
 
 
   De tot omorând cugetul cel egiptenesc şi asirienesc al patimilor, purtătorule de Dumnezeu Patapie. ai urmat lui Hristos, cu bucurie purtându-ţi Crucea ta, şi închipuind Carmelul lui Ilie, sihăstreşte ai locuit în pustie, Părinte, şi luminându-te Treimea, ai ajuns către înălţimea nepătimirii.
 
 
   Maică a lui Dumnezeu Cuvântului, te lăudăm cu dragoste, prin cântări de Dumnezeu insuflate, Preasfântă Fecioară, noi cei ce ne-am mântuit prin tine; dă dar Născătoare de Dumnezeu robilor tăi celor nevrednici, iertare, pace, şi luminare, că poţi câte voieşti; ca una ce eşti Stăpâna tuturor, preamărită Fecioară.
 
 
   Preacurata Maria, toiagul cel preacinstit, care a răsărit floarea cea neveştejită, dacă a văzut pe Fiul său pe Cruce pironit, plângând a strigat : Nu mă lăsa fără de Fiu, Stăpâne.
 
 


   Rod mai presus de nădejde zămislind cea stearpă, pe Fecioara ceea ce era să nască pe Dumnezeu cu trup, cu veselie se luminează, dănţuieşte şi se bucură, strigând cu glas mare : Toate seminţiile lui Israil bucuraţi-vă împreună cu mine, iată în pântece port, şi defăimarea nenaşterii de fii acum o lepăd, precum a voit Făcătorul de bine, auzindu-mi rugăciunea; vindecând inima cea cu durere, prin durerile naşterii, precum S-a făgăduit. De două ori.
 
   Cela ce din piatră seacă a izvorât apă, rod dăruieşte pântecelui tău Anno, pe pururea Fecioara Stăpâna; din care va să iasă Apa mântuirii; nu vei mai rămâne pe pământ ca un pământ neroditor; te-ai înstrăinat de defăimare. Că ai să odrăsleşti pământul cel ce va să rodească Spicul vieţii, care are să şteargă defăimările tuturor oamenilor; precum bine a voit, pentru milostivirea milei, a Se închipui în cel străin. De două ori.
 
   Zicerile mai dinainte ale Proorocilor acum se împlinesc; că muntele cel sfânt în pântece se alcătuieşte, scara cea dumnezeiasca se sădeşte, scaunul cel mare al Împăratului se găteşte, locul cel de Dumnezeu umblat se înfrumuseţează, rugul cel nears începe a odrăsli; iată izvorăşte năstrapa cea cu mirul sfinţeniei a de Dumnezeu înţelepţitei Anna, oprind râurile sterpiciunii; pe aceasta cu credinţă o fericim. De două ori.
 
   Cea negrăită de îngeri şi de oameni, taina cea mare şi din veac ascunsă, cea preamărită, astăzi în pântecele preaînţeleptei Anna pruncă se poartă, Maria fiica lui Dumnezeu, cea gătită spre lăcaşul Împăratului veacurilor, şi spre înnoirea neamului nostru; pe care cu curată cunoştinţă să o rugăm, strigând către dânsa : Roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău, ca ceea ce eşti folositoarea noastră a credincioşilor, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Anna, Darul cel dumnezeiesc, oarecând rugându-se pentru fii, a strigat către Dumnezeu şi Ziditorul a toate : Adonai Savaot, ştii defăimarea nerodirii de fii; însuţi dezleagă durerea inimii mele; deschide-mi porţile pântecelui, şi pe cea stearpă arată-o aducătoare de roadă ! Că ce se va naşte, dar să-ţi aduc Ție, binecuvântând, lăudând, şi cu un gând mărind milostivirea Ta, prin care se dă lumii mare milă.
 
 
   Dedemult rugându-se cu credinţă Anna cea înţeleaptă, şi de la Dumnezeu cerând, glas îngeresc a auzit adeverindu-i dumnezeiasca plinire a celor ce a cerut; către care cel fără de trup arătat a grăit : Rugăciunea ta către Domnul s-a apropiat, nu te mâhni, părăseşte-te de lacrimi; că măslin bine roditor vei fi, odrăslind stâlpare frumoasă pe Fecioara, care va înflori floare pe Hristos după trup; Care dăruieşte lumii mare milă.
 
 
   Însoţirea cea cinstită, rod zămisleşte pe dumnezeiasca Mieluşea, din care va să iasă Mieluşelul cel hrănit cu cuvânt negrăit adevărat; Cel ce era să se junghie pentru toată lumea. Pentru aceasta bucurându-se, aduc Domnului mărturisire neîncetată întru umilinţă, că au să aibă pe folositoarea a toate. Pe aceştia dar să-i fericim, şi cu credinţă să dănţuim, dumnezeieşte, întru zămislirea Maicii Dumnezeului nostru, care era să se nască dintr-înșii, prin care se dă din-destul mare milă.
 
   Astăzi din rădăcina lui David răsărind împărăteasca porfiră, din Iessei începe a odrăsli floarea cea de taină, întru care a înflorit Hristos Dumnezeul nostru, mântuind sufletele noastre.
 
 
   Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă, că pe Ioachim şi Anna auzindu-i Dumnezeu, mai presus de nădejde arătat le-a făgăduit a naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care însuși S-a născut Cel necuprins, Om făcându-Se; îngerului poruncindu-i să strige ei : Bucură-te cea plină de Dar, Domnul este cu tine.
 
 
   Cer nou se zideşte acum în pântecele Annei, cu porunca lui Dumnezeu, Atotfăcătorului, din care era să răsară Soarele cel mare şi neînserat, luminând toată lumea cu razele Dumnezeirii, pentru prea multa milostivire, unul Iubitorul de oameni.
 
 
   Adame înnoiește-te şi Evo săltează, că pământul cel sterp şi neroditor, a odrăslit roadă bine înverzită, care a înflorit lumii Spicul nemuririi, şi toată defăimarea nerodirii de fii a lepădat; cu care împreună veseliți-vă, bucurându-vă astăzi.
 
 
   Strigă Davide : Ce s-a jurat ţie Dumnezeu ? Cele ce mi S-a jurat zice, iată a şi împlinit; dând din rodul pântecelui meu pe Fecioara, din care S-a născut Făcătorul, Hristos, noul Adam, Împărat peste scaunul meu, şi astăzi împărăţeşte Cel ce are împărăţie neclintită. Cea stearpă naşte pe Născătoarea de Dumnezeu, şi hrănitoarea vieţii noastre.
 
 
   Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minunate minuni cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israil, că S-a preaslăvit.
 
   Zămislirea ta de Dumnezeu înţelepţită Anno astăzi o prăznuim; că ai zămislit pe ceea ce a încăput pe Cel neîncăput nicăierea, dezlegându-te de legăturile sterpiciunii.
 
   Rugăciunea drepţilor o ai auzit, cererile Sfinţilor strămoşilor Tăi le-ai plinit, Doamne, şi acestora le-ai dat rod curat, pe ceea ce Te-a născut.
 
   Anna cea mărită acum zămisleşte pe cea Curată, care a zămislit pe Domnul cel fără de trup, Cel Preabun, şi are să nască pe ceea ce va să nască cu trup pe Hristos.
 
 
   Muntele cel sfânt, pe care mai-nainte l-a văzut Proorocul cu duhul, din care Piatra s-a tăiat, sfărâmând capiştile idoleşti cu dumnezeiască putere, tu eşti Fecioară Curată.
 
 
   Pe Preacurata Fecioară, Fiica lui Dumnezeu, care era să fie Maica Ziditorului, în pântece primindu-o Anna, s-a bucurat strigând : Toate seminţiile lui Israil bucuraţi-vă împreună cu mine, că iată şi eu am zămislit.
 
   Cartea de care a proorocit Proorocul, cea pecetluită cu Dumnezeiescul Duh, în pântecele său cuprinzându-o Anna, tuturor a strigat : Pe ceea ce toate Scripturile mai-nainte o a arătat, mă măresc eu odrăslindu-o astăzi.
 
   În pântece încape şi se zideşte, Biserica cea dumnezeiască şi mântuitoare; în mitraș de Maică se sădeşte scara ceea ce duce pe toţi oamenii la cele înalte. A căreia zămislire cu credinţă să o prăznuim.
 
 
   Să se întărească inima mea întru nădejdea bunătăţilor Tale, Hristoase, ca neîncetat cu cântare de laudă să strig Ție : Nu este Sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
 
   Rod pântecelui de-mi vei dărui, strigat-a Anna către Domnul, mă voi mări, şi-l voi aduce Ție. Pentru aceasta a zămislit pe Maica lui Dumnezeu cea Preacurată.
 
   În grădină rugându-te tu, glasul tău l-a auzit Cel Preaînalt, Anno de Dumnezeu înţelepţită, şi rod dăruieşte pântecelui tău, pe ceea ce a deschis uşa raiului cu Darul.
 
   Cele după lege săvârșindu-le, şi lui Dumnezeu fără prihană slujind, porţi în pântece pe ceea ce era să poarte în pântece cu adevărat pe Făcătorul legii, Anno cinstită. Pentru aceasta credincioşii te fericim.
 
   Toată nerodirea gândului meu celui sterp goneşte-o, şi aducător de roadă prin fapte bune arată sufletul meu, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea credincioşilor.
 
 
   Primeşte din înălţime Ioachim, rugându-se Domnului, vestirea cea dorită, stând înaintea lui îngerul, şi zicându-i : Du-te dreptule, cererile tale le-a plinit Dumnezeul tuturor.
 
   Chemând pe Dumnezeul tuturor Anna oarecând stând în grădină; a văzut înger stând înaintea ei şi zicând : Să nu te întristezi, că ai să fii maică Maicii lui Dumnezeu.
 
   Râvnind Annei ceea ce a fost mai-nainte de tine, rugăciuni lui Dumnezeu ai adus, şi ai zămislit pe cea Curată, care a primit mai presus de fire în pântece pe Cuvântul cel neîncăput; umplându-ne pe toți de Dar, cu bună nașterea ta, Anno.
 
 
   Ceata proorocească, mai-nainte a propovăduit dedemult pe cea fără prihană, curată Fiica lui Dumnezeu, Fecioara, pe care Anna a zămislit, stearpă fiind şi neroditoare. Pe aceasta astăzi cu bucuria inimii să o fericim, cei ce neam mântuit printr-însa; ca pe ceea ce este una fără prihană.
 
 
   Ioachim preasfinţitul, şi Anna, Dar aduceau preoţilor celor dedemult, şi nu erau primiți, sterpi fiind. Rugăciune au adus atunci Dătătorului a toate, şi rugăciunea lor auzindu-o, le-a dăruit pe ceea ce este cu adevărat uşa vieţii; a căreia să cinstim sfânta zămislire.
 
 
   Cu Duhul văzând mai-nainte Proorocule Avvacume, întruparea Cuvântului, ai proorocit strigând : Când se vor apropia anii, Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta; slavă puterii Tale, Doamne.
 
   O dumnezeiasca vestire ! O străin grai ! De voi zămisli şi eu, a strigat Anna mărturisindu-se, către îngerul cel trimis la dânsa, slavă Domnului meu, Celui ce face preaslăvite.
 
   Bucuraţi-vă împreună cu mine toate seminţiile lui Israil, că am zămislit în pântece Cer nou, din care Steaua mântuirii va răsări peste puţin, Iisus, Dătătorul de lumină; Anna bucurându-se a strigat.
 
   Auzit-a Dumnezeu suspinurile Annei, şi a luat aminte Domnul rugăciunea ei, şi risipind norul nenaşterii de fii, cu lumina naşterii o a luminat preaslăvit, căci a zămislit pe cea una Curată.
 
 
   Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti cort neîntinat, pe mine cel întinat cu greşeli, curăţeşte-mă acum, cu preacurate picăturile îndurărilor tale; şi-mi dă mână de ajutor, ca să strig : Slavă ţie Curată de Dumnezeu încununată.
 
 
   Deschisu-s-a pântecele tău cel ce mai-nainte era neroditor, şi a primit Anno norul ceresc, din care răsărindu-ne Soarele cel luminos, pe toţi i-a luminat cu lumina adevărului, şi a gonit întunericul cel adânc al nedumnezeirii.
 
   Scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului, în pântecele tău s-a aşezat, pe care şezând s-a odihnit, şi a şters osteneala tuturor celor binecredincioşi; şi curată cunoştinţă de Dumnezeu a întemeiat pe pământ, Anno fericită, de Dumnezeu primită.
 
   Iată Patul de care mai-nainte a proorocit Solomon, în pântece l-ai luat, păstrat fiind adevăratului Împărat; spre dumnezeiasca chemare a neamului omenesc. Pentru aceasta pe tine Anno credincioşii cu bucurie te fericim.
 
 
   Răsari nouă luminată lumină cea pururea fiitoare, celor ce mânecăm către judecățile poruncilor Tale, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeul nostru.
 
   Ceea ce a răsărit din rădăcina lui David şi a lui Iessei, Anna acum începe a odrăsli toiagul cel dumnezeiesc, care a odrăslit Floarea cea tainică, pe Hristos, Ziditorul tuturor.
 
   Maică să fiu eu ! Anna a strigat; mă vor vedea popoarele, şi se vor mira; că iată voi să nasc, precum a binevoit, Cel ce a dezlegat legăturile sterpiciunii mele.
 
   Pe prunca care am zămislit eu, glasurile prooroceşti de departe mai-nainte o au văzut, munte şi uşă neumblată; cu bucurie Anna a strigat, către cei ce erau de faţă.
 
 
   Nor şi rai, şi uşă a Luminii; masă şi lână pe tine te ştim, şi năstrapă care porţi înlăuntru mana, şi dulceaţa lumii, curată Fecioară Maică.
 
 
   Pogorâtu-s-a din munte Ioachim; nu tablele legii luând, ci pe ceea ce legea mai-nainte o a însemnat, şi toate zicerile Proorocilor o au arătat, pe Maica lui Dumnezeu cea curată, şi săltând a strigat : Măritu-s-a inima mea.
 
   Dacă a simţit Anna oarecând pe viţa cea cu bun rod sădită în pântecele său, din care a înflorit Strugurul cel copt, care ne izvorăşte nouă din-destul vinul nemuririi; ce voi răsplăti Ție îndurate Doamne ? A grăit.
 
   Nesuferind Ioachim să vadă făptura stearpă de buna-credinţă, s-a rugat să înceteze sterpiciunea Annei, şi să aibă fiică, pe aceea din care Fiul s-a dat; Care pe toţi i-a făcut fii Părintelui Său.
 
 
   Proorocului Iona, urmând strig : Scoate viaţa mea din stricăciune Bunule, şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine cel ce strig : Slavă Ţie.
 
   Cum încape în pântece ceea ce a încăput pe Dumnezeu ? Cum se naşte ceea ce a născut pe Hristos cu trup ? Şi cum se alăptează, ceea ce a hrănit cu lapte pe Domnul ?
 
   Rugăciunea voastră auzindu-o Dumnezeu, rod înmulţit vă dăruieşte astăzi prealăudaţilor, Ioachime şi Anno.
 
   Pe porumbiţa cea curată zămislindu-o în pântece, de bucurie duhovnicească te-ai umplut cu adevărat Anno, aducând cântări de mulțumită lui Dumnezeu.
 
 
   Valurile gândurilor şi asuprelile patimilor, şi adâncul păcatelor, viforăsc ticălosul meu suflet; ajută-mi Sfântă Stăpână.
 
 
   Umbrele legii au trecut, că iată raza dumnezeiescului Dar Fecioara norul se arată; din care era să răsară cu adevărat Soarele Dumnezeirii cel luminat, Anna bucurându-se a strigat, slăvind pe Dumnezeul lui Israil.
 
   Străină vedere de voi zămisli şi eu ! Cea mai-nainte neroditoare şi stearpă Anna a grăit, dacă a auzit pe îngerul vestindu-i, că pruncă se va naşte, şi a strigat : Bine este, de se vor împlini cuvintele acestei binevestiri.
 
   Munţii şi dealurile, câmpiile şi marea, mulţimea îngerilor şi toată firea omenească, să se veselească; că dumnezeiască Biserica Stăpânului, începătura împăcării a luat; a grăit Anna când, s-a simţit că a zămislit.
 
 
   Prăznuiește astăzi lumea zămislirea Annei, care s-a făcut de la Dumnezeu; pentru că aceasta a născut, pe ceea ce mai presus de cuvânt a născut pe Cuvântul.
 
 
   Tu Cela ce ai dat Sarrei oarecând la bătrâneţe prea-adânci, cu a Ta purtare de grijă şi făgăduinţă, fiu pe marele Isaac; Tu Cela ce ai deschis pântecele cel sterp al Annei maicii lui Samuil, Proorocului Tău, Atotputernice; şi acum căutând spre mine, primeşte rugăciunile mele, şi-mi plineşte cererile, strigat-a cu plângere înțeleapta Anna cea stearpă, şi o a auzit pe ea Făcătorul de bine. Pentru aceasta cu bucurie a zămislit pe Fecioara, ceea ce mai presus de cuvânt a născut pe Cuvântul.
 
 
Stih : Nu în dureri naşti precum Eva mai-nainte,
Căci rodul tău Anno, e împlinirea celor proorocite.
În pântece întru a noua lună cu bucurie porţi,
Pe care cu rodul ei va mântui pe ai lui Adam strănepoţi.
 
   Domnul nostru şi Dumnezeu, vrând să-şi gătească Biserică însufleţită şi casă sfântă spre sălăşluirea sa, trimiţând pe îngerul său către drepţii Ioachim şi Anna, din care era să se nască cea după trup Maica sa, a arătat mai-nainte zămislirea celei sterpe, care nu făcea copii, ca să adevereze naşterea Fecioarei Maria; şi s-a născut, nu precum zic unii fără bărbat, ci din făgăduinţă şi prin sămânţă bărbătească. Numai singur Domnul nostru Iisus Hristos s-a născut din sfânta Fecioara Maria mai presus de fire, precum El însuşi ştie şi fiind Dumnezeu desăvârşit, a luat toate cele trupeşti desăvârşit, precum a zidit şi omeneasca fire din început. Pentru aceasta prăznuim această zi, căci ne aduce aminte bunele vestiri ce s-au dat de îngerul, care a binevestit sfânta zămislire a curatei Fecioarei şi Maicii Lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorocițe Anna Maica lui Samuil, Proorocul.
 
Stih : Anna proorocița stearpă, naşte fiu curat,
Pe proorocul Samuil cel prin rugăciune luat.
 
   Sfânta şi fericita Anna proorociţa, era din cetatea Armatem, din muntele lui Efrem. Aceasta însoțindu-se cu bărbat din seminţia lui Levi, Elcana cu numele, stearpă fiind nu năştea, şi luând bărbatul ei pe Ferena care o pizmuia pe ea, a născut fii cu ea şi se bucura; iar Anna totdeauna se defăima. Deci aceasta defăimată fiind de către toate rudeniile şi prietenii, mult pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu; căci așa sfinţii uneori cererile lor le iau târziu, cu greu şi cu încetul de la Dumnezeu. Deci suindu-se odată Anna împreună cu bărbatul său în Silom. Unde era sicriul legii şi cortul lui Dumnezeu Atotţiitorul, ca să facă jertfe, şi săvârşindu-se jertfele şi celelalte îndoite părticele primind, ea numai una singură a luat, pentru că nu avea fii sau fiice şi pentru aceasta deşi foarte s-a scârbit, însă nu s-a deznădăjduit, nici a scăzut faţa ei. Dară ce face ? Slobozind pe bărbatul său acasă, singură a rămas în casa Domnului; şi aruncându-se la pământ se ruga întru acest chip : Doamne Dumnezeul părinților mei, dacă căutând vei căuta spre mine roaba ta, şi spre smerenia mea, şi-mi vei da mie din pântece rod, ţie pe dânsul îl dau să-ţi slujească în toate zilele vieţii sale. Ce dar a făcut Dumnezeu ? A trecut cu vederea rugăciunea ei ? Ba nu, dar ce ? Fiindcă Dumnezeu a văzut că Anna nu se depărtează din cortul său, ci se roagă şi îl supără, a făgăduit nu numai că-i va da rod din pântece, ci mai-nainte i-a spus şi numirea celui ce se va naşte. Şi de acolo luând deplina încredinţare, se pogorî săltând şi bucurându-se, şi luând în pântece a născut pe proorocul Samuil; şi după ce l-a înţărcat s-a suit în Silom, şi a căzut la Domnul Dumnezeu, mulţumindu-i; şi o a binecuvântat pe ea Eli preotul zicând : Dea-ţi ţie Dumnezeu alt rod din pântece în locul lui Samuil fiului tău. Şi îndată luându-şi fiul s-a pogorât pentru că era el foarte mic. Iar după ce s-a făcut mai mare, luându-l de mână l-a suit în biserica Domnului Dumnezeu Atotţiitorului, şi dând datornica mulțumire prin rugăciune Domnului, l-a dat pe el în mâinile lui Eli preotul. Şi făcându-i ca efod, adică haină preoţească, şi stihar mic, copilul slujea Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Şi văzând Anna se veselea şi adăugând, a născut trei fii şi trei fiice, şi suindu-se în biserică, a căzut la Domnul mărturisindu-se, şi sculându-se s-a rugat, cântarea aceasta, zicând : Întăritu-sa inima mea întru Domnul; înălțatu-s-a cornul meu întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei : veselitu-m-am întru mântuirea ta. Şi celelalte cuvinte ale cântării acesteia le-a cântat, ca o proorociţă şi Maică de prooroc. Pentru aceasta a şi zis : Că cea stearpă a născut şapte şi cea multă întru fii a slăbit. Aşa pururea pomenita Anna spre mulţi ani îndelungând în viaţa aceasta, şi mărturisindu-se Domnului pururea şi proorocind, s-a mutat către veşnicele locaşuri.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ştefan cel nou strălucit, ce se află în Biserica Sfântului Antipa.
 
Stih : Scos-a pe Ştefan din pământ şi din viaţă,
Şi cu cununa slavei cereşti îl încununează.
 
   Această din nou arătată stea, a fost pe vremea lui Teofil luptătorul de icoane, în anii opt sute douăzeci şi nouă. Naşterea şi creşterea în Constantinopol, iar părinţii săi se numeau Zaharia şi Teofana, împodobiţi cu tot felul de bunătăţi şi de înţelepciune şi locuind la locul ce se numeşte Zevgma nu departe de biserica dumnezeiescului întâiului Mucenic şi arhidiaconului Ştefan. Pe acest sfânt avându-l în pântece maică-sa, se ferea de a mânca bucate grase, îndestulându-se numai cu pâine, apă şi verdeţuri, până ce l-a născut pe el. Iar după ce s-a născut Sfântul, o minune ! S-a arătat pe pieptul lui o Cruce cu chip de lumină şi preafrumoasă, însă aceasta era semn prea mare a răstignirii şi a nepătimirii, ce urma să aibă Sfântul la lucrurile lumeşti, iar după ce s-a înfăşat cu prunceştile scutece, era nevoie să sugă şi sâni după legile firii; Sfântul acesta însă s-a arătat mai presus de legile firii, căci când maică-sa mânca mai multe bucate şi se îndestula, atunci el nu voia nici să se apropie de sânul ei. Deci de multe ori rămânea nesugând două şi trei zile, dacă ar fi urmat saţ maică-sa, şi dar era de nevoie a se înfrâna Maica, ca să hrănească pe acest dăruit al ei fiu. Deci de la o asemenea pricină, spaimă împreună şi scârbă cuprindea pe prietenii şi rudele pruncului. După aceea se botează pruncul, i se dezleagă prunceştile scutece, i se opreşte laptele, şi câte puţin creşte şi se trimite la pedagog ca să înveţe sfinţitele Scripturi, pe care cu osârdie le învăţă şi era cu ascultare către părinţi. Iar după ce a murit urătorul de Dumnezeu Teofil, îndată cu Dumnezeiasca alegere s-a suit Sfântul Metodie pe patriarhicescul scaun al Constantinopolului. Deci atunci şi cinstitul Zaharia, tatăl Sfântului acestuia Ştefan, a fost hirotonit preot şi s-a numărat în clerosul bisericii celei mari. Pe aceeaşi vreme şi fiul său acesta dumnezeiescul Ştefan, tunzându-i-se perii capului, s-a făcut şi el cleric bisericesc, adică Anagnost, şi pe cât de adeseori tatăl său mergea la biserică, pe atâta îi urma şi dumnezeiescul Ştefan. Iar pe la al optsprezecelea an al Sfântului, a murit tatăl său Zaharia, deci luând voie cucernicul Ştefan, s-a închis pe sine-şi în casa de rugăciune a Sfântului verhovnicului Petru şi rămânând acolo pururea, făcea rugăciune, îndestulându-se numai cu hrana verdeţurilor. Deci în vremea ce Cuviosul petrecea cu acest chip, s-a arătat lui într-o noapte Petru Apostolul Domnului şi i-a zis : Pace ţie fiule, bun este acest început al osârdiei tale. Domnul să te întărească. Apoi după trei ani, s-a arătat lui şi dumnezeiescul sfinţit Mucenic Antipa şi i-a zis : Pace ţie fiule, cântă-mi mie şi nu te voi lăsa. Deci de atunci se da pe sine Sfântul la mai multă rugăciune şi postire, mâncând odată sau de două ori în săptămână obişnuită mâncare care era verdeţuri nesărate. Cu acest chip curăţindu-se pe sine pururea pomenitul, s-a învrednicit de hirotonie preoţească, şi multe minuni lucra. Iar pe la anul al doisprezecelea al împărăţiei blagocestivului împărat Vasilie Machedon, pe la al patruzecilea an al vârstei Sfântului, adică în anul opt sute şaptezeci şi nouă, s-a făcut cutremur mare în Constantinopol, din care s-a desfăcut despre toate părţile biserica Sfântului Antipa. Deci a ieşit de acolo Cuviosul şi a intrat într-o groapă asemenea cu mormântul, şi acolo a rămas doisprezece ani, având sub sine scândură aşternută cu sac de păr şi peste aceea culcându-se. Deci din multă umezeala locului, au putrezit şi au căzut perii capului şi a bărbii sale şi dinţii săi au slăbit şi mai tot trupul i s-a slăbănogit. Deci silit fiind a ieşit din acea groapă abia fiind viu. Apoi îmbrăcându-se cu îngereasca schimă monahicească, a arătat mai mare şi mai presus de om nevoință, căci când slujea numai la împărăteștile praznice după ieşirea de la Liturghie, primea o smochină uscată şi îşi clătea gura cu puţină apă, şi cu aceasta numai se îndestula de trei ori fericitul. Cu asemenea ostenicioase şi aspre lupte ale postniciei, a petrecut acest ceresc cetăţean Părintele nostru Ştefan, ani întregi, cincizeci şi cinci, iar la anul al şaptezeci şi trei al vieţii sale, sau mai bine zicând al omorârii sale, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Sositeu, Narsi, şi Isaac, ce s-au săvârşit prin sabie.
 
Stih : Pe Sositeu întru cei mântuiţi Cuvântul îl scrie.
Fiind tăiat pentru viaţa cea cu netrecută veşnicie.
Hristoase, Narsi persul îţi aduce capul prin a sa muncire.
Ca un dar, mai mult spre a ta slăvire.
Isaac tânărul, prin junghiere a împlinit,
A lui Isaac fiul Sarrei cel din patimă lipsit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
   De tinerii tăi cei din cuptor, Mântuitorule nu s-a atins, nici i-a supărat focul. Atuncea acei trei ca cu o gură cântau şi binecuvântau, grăind : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   De defăimarea nenaşterii de fii ca să scape Anna a rugat pe Stăpânul a toate, şi glasul ei auzindu-l Cel Milostiv, i-a dat ei rod, pe ceea ce L-a născut, precum a binevoit.
 
   Împărăteasca porfiră în pântecele tău Anno începe a se ţese, care purtându-o Dumnezeu şi Împăratul tuturor, Se va arătă oamenilor, şi va smeri pe vrăjmaşii, cei ce se luptă cu noi.
 
   Mir cu bun miros în pântece ai zămislit Anno pe ceea ce a primit mai presus de fire pe Stăpânul mirul vieţii, pe Cela ce cu suflările Darului, a umplut de mireasmă gândurile noastre.
 
 
   Pe Tine ca Cela ce Unul eşti din Treime, Hristoase, Te slăvim; că din Fecioară întrupându-Te fără schimbare, cele omeneşti toate le-ai purtat, nedepărtându-Te de firea Părintească, Iisuse, măcar de Te-ai şi unit cu noi.
 
 
   Rugul cel de foc purtător, pe care l-a văzut Moise dedemult în Sinai, Anna l-a zămislit în pântece, stingând focul nenaşterii de fii, ca o necinste oarecare, celor ce cântă : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
 
   Picătura a curs acum minunat în pântecele tău Anno, care toată apa vieţii înlăuntru o a luat; ceea ce rourează pe cei ce strigă cu credinţă către Dânsul : Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
   Cuib de pasăre dacă ai văzut, ridicându-te în aripi cu duhul şi cu rugăciunea, pe Porumbiţa cea nespurcată ai zămislit, care a purtat stâlpare de măslin pe Hristos, Anno, care ne-a scăpat de potopul cel înţelegător.
 
 
   De Care se înfricoşează îngerii şi toate oştile, ca de Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L preoţi, preaslăviţi-L tineri, bine-L cuvântaţi noroade, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Pe împărăteasa, de care a proorocit David, iată în pântece o primesc, Anna a strigat, şi voi naşte pe folositoarea tuturor credincioşilor, care va să nască pe Hristos.
 
   Pământul întru care S-a sălăşluit Ziditorul pământului, sceptrul cel sfânt, sicriul cel nou, năstrapa cea cu mană, începe a răsări în pântecele maicii care o a născut.
 
   Rugul cel nears, sfeşnicul cel de aur, cămara cea însufleţită a Domnului Dumnezeu, toiagul cel cinstit, începe a răsări în pântecele maicii celei ce o a născut.
 
 
   Ridică-mă pe mine cel ce zac întru adâncul răutăţilor, biruiește pe vrăjmaşii cei ce acum se luptă cu mine, şi nu trece cu vederea sufletul meu cel rănit de desfătările netrebnice; ci te milostiveşte Curată şi-l, mântuieşte.
 
 
   Pentru ce pântecele meu l-ai făcut neroditor de fii şi sânii uscați ? Precum mai-nainte ai zis prin prooroci Stăpâne, strigat-a Anna oarecând, dezleagă defăimarea nerodirii mele şi-mi dă rod, cu care să strig : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalțe întru toți vecii.
 
   Intrat-a în pântecele tău Anno sfeşnicul, care a încăput în taină Făclia cea dumnezeiască, Ceea ce a luminat toată suflarea cu razele cele de taină ale dumnezeieștii cunoştinţe. Pentru aceasta bucurându-te ai strigat : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toți vecii.
 
   Poartă acum ca o însoţire preafrumoasă, măritul Ioachim şi Anna, pe Mieluşeaua cea dumnezeiască, din care a strălucit Mieluşelul cel frumos, Cel ce S-a junghiat pentru noi toţi; cu care împreună bucurându-ne să strigăm : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toți vecii.
 
 
   Izvorul cel primitor de viață, şi pururea curgător, sfeşnicul Darului cel de lumină purtător, Biserica cea însuflețită, cortul cel preacurat care este mai desfătată decât cerurile şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o slăvim.
 
   Izvorul cel de viaţă primitor zămislindu-l Anno de Dumnezeu înţelepţită, bucurie acum primeşte, luând în pântece Biserica cea Sfântă; slăvind pe Domnul, tu care cu lumina dreptăţii eşti strălucită.
 
   Să se cinstească însoţirea cea cinstită şi preaslăvită, strămoşii Fiului celui mai-nainte de veci, cei ce au fost păzitori legii cu osârdie, Ioachim şi Anna, care au luat începătura bucuriei.
 
   Pe ceea ce Daniil munte o a văzut, şi Ioil pământ sfânt şi uşă neumblată; iar altul o a propovăduit izvor pecetluit, şi dumnezeiasca lână pe Născătoarea de Dumnezeu Fecioara să o lăudăm.
 
 
   Vopseaua, care a vopsit lâna întrupării Cuvântului celei negrăite, cădelniţa cea de aur. Masa pe care s-a pus pâinea Hristos, Născătoarea de Dumnezeu Fecioara să se mărească.
 
 
   Dănţuiţi toate sufletele şi săltaţi, acum s-a zidit pământul care a rodit nearat Spicul cel purtător de viaţă, din care mâncând nu flămânzesc niciodată, cei ce slăvesc bunătatea Lui.
 
   Ia Davide Psaltire cu alăută şi cântă : Iată s-a arătat sicriul lui Dumnezeu, de care mai-nainte ai proorocit arătat; cel ce era să fie spre înnoire, prin care ne-am sculat noi din căderea în păcat.
 
   Ca nişte două stele prea-mari ați dat din voi raza cea prealuminoasă, care era să răsară lumii pe Soarele cel mare. Pentru aceasta vă lăudăm şi vă mărim Ioachime şi Anno, ca pe nişte înţelepţiţi de Dumnezeu.
 
 
   Pe ceea ce a născut Lumina, care luminează toată făptura, astăzi începe a o înflori Anna din pântece neroditor; pentru aceasta să ne adunăm toţi, căci a venit izbăvirea osândirii Evei.
 
   Înţelepciunea lui Dumnezeu şi-a zidit eişi casă din pântece sterp, pe Născătoarea de Dumnezeu Maria; pe care toate neamurile o fericim după vrednicie.
 
 
   Firea oamenilor care era mai-nainte stearpă, odrăsleşte pe Fecioara începătura nădejdii bunei credinţe celei către Dumnezeu; prin care bună rodirea bunătăţilor se propovăduiește a se da prin venirea lui Hristos, întru zămislirea ei pe pământ. De două ori.
 
   Uşa cea neumblată a împăratului Hristos, cu sfatul lui Dumnezeu primeşte zămislire în pântece neroditor; care punându-se înainte pe pământ, se vor ridica porţile cerurilor, şi se va dărui oamenilor intrare.
 
   Celor mai-nainte de veci, ce s-au vestit negrăit de la Dumnezeu oamenilor, a tainelor dumnezeieşti şi înfricoşate, începătura prin credinţă s-a arătat zămislirea celei Curate şi fiicei lui Dumnezeu; prin care se vesteşte mai-nainte că vor înceta lucrurile întunericului şi ale patimilor.
 
   Astăzi odrăslind din rădăcina lui David, împărăteasca porfiră a lui Ioachim, începe a creşte floarea cea de taină, dintru care a răsărit Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce mântuieşte sufletele noastre.
 
 
     Fericirile din Canonul dintâi, Cântarea a 3-a, pe 4, şi din Canonul al doilea, Cântarea a 6-a, pe 4. Prochimen glasul al 4-lea : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi... Apostol, către Galateni : Fraţilor, Avraam doi feciori a avut... Aliluia. Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul : Nimeni aprinzând lumina... CHINONICUL : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...