MINEIUL 11 - 20 DECEMBRIE

   Ce te vom numi Daniile ? Sihastru, că ai supus patimile gândului ? Mucenic, că ai suferit tot necazul ? Stâlp ridicat de la pământ la înălţime, întărit pe piatra adevărului ? Nevoitor osârdnic, şi doctor iscusit ? Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Ce te vom chemă Daniile ? Dezrădăcinător patimilor, şi săditor bunătăţilor ? Făcător de minuni adevărat, şi rugător pentru păcătoşi ? Gonitor preaviteaz duhurilor, luminător strălucit al bunei credinţe, locaş Duhului, Bisericii folositor ? Roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Ce te vom numi acum Daniile ? Pildă călugărilor şi postirii ? Podoabă credincioşilor, şi însuți făcător de vindecări ? Sfeşnic, care luminezi lumină celor dintru întuneric, împreună-cetăţean, şi întocmai la cinste cu îngerii ? Locuitor raiului şi om ceresc ? Roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Bine lucrând talantul, care ţi s-a încredinţat de la Hristos, Cuvioase Părinte, te-ai arătat şi după moarte înfricoşat dracilor, şi doctor a multe feluri de boli; stâlp şi întărire şi munte sfânt al Bisericii lui Hristos. Pentru aceasta te rugăm, Daniile făcătorule de minuni, cere sufletelor noastre pace şi mare milă.
 
   Ceea ce eşti plină de Dar, mijloceşte cu rugăciunile tale, şi cere sufletelor noastre mulţime de îndurări, şi curăţire greşelilor celor multe, rugămu-ne.
 
 
   Patima ta cea cinstită, văzându-o cinstita şi Preacurată Maica Ta, îndelung-răbdătorule, Împărate al tuturor, vărsând lacrimi cu amar şi bătându-şi pieptul, striga : Preadulcele meu Iisuse, bucuria mea cea mântuitoare, lumina a toată lumea, dumnezeiescule Soare neapus, cum voi răbda, şi cum voi trăi ? Văzându-Te acum spânzurat pe lemnul Crucii ca un făcător de rele, şi cu suliţa rănit la preacurată coasta Ta ! Vai mie Fiule, şi Dumnezeul meu ! De nu-mi va străluci lumina Învierii Tale.
 
 
   Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinţilor celor mai dinainte Cuvioase; lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite, şi vieţii celor fără de trup, fiind în trup, Daniile Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
 
   Să cântăm Domnului, Celui ce a povăţuit pe poporul său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a proslăvit.
 
   Vrând să laud cu cântări pomenirea ta fericite Daniile, trimite-mi din Cer rază purtătoare de lumină.
 
   Cu adevărat mare soare ai răsărit Părinte la marginile lumii; luminând adunările credincioşilor cu mila bunătăţilor.
 
 
   Supunându-te Părinte, legilor Stăpânului, ţi-ai omorât trupul cu înfrânarea, şi l-ai supus duhului.
 
   Cu totul s-a arătat om rămânând şi după întrupare, ceea ce a fost, Domnul, Cel ce S-a născut din tine neschimbat, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Cu toiagul postirii ai despicat marea patimilor Părinte, ai trecut neînecat, şi ai ajuns la muntele nepătimirii celei adevărate, şi te-ai unit cu Dumnezeu prin curăţia gândului.
 
   Suindu-te la înălţimea bunătăţilor, te-ai făcut cunoscut lumii, stând înălţat pe stâlp, şi luminând cu strălucirea minunilor celor minunate, pe cei ce alergau la tine cu credinţă.
 
 
   Fiind întărit pe piatra cunoştinţei de Dumnezeu, te-ai arătat nemişcat de toate măiestriile dracilor, şi întărindu-ţi, pe pământ trupul tău pe stâlp, ţi-ai ridicat sufletul către Cer.
 
   Scapă-mă Stăpână de împresurarea patimilor, biruiește pe vrăjmaşii mei, cei ce acum se luptă cu mine, şi mă întărește pe piatra voii lui Dumnezeu. Luminează-mi sufletul, ceea ce eşti uşa dumnezeieștii Lumini.
 
 
   Doamne, Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Dorind de cele de sus, de la cele de jos te-ai mutat, şi alt Cer stâlpul ți-ai făcut; prin care ai strălucit raza minunilor Cuvioase Daniile; roagă neîncetat, pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Cu postirea, cu ostenelile, şi cu rugăciuni împodobindu-ţi sufletul cu cuviinţă dumnezeiască, te-ai făcut părtaş cu îngerii, Fericite, şi cu adevărat ai luat Dar de minuni, a vindeca bolile celor ce te cinstesc cu credinţă. Pentru aceasta şi goneşti mulţimea dracilor, şi dai tămăduiri oamenilor, fericite Daniile, vrednicule de laudă. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Veniţi toți credincioşii, să slăvim cu laude pe împărăteasa Maica Ziditorului, şi lăudându-o să strigăm : Fecioară cu totul slăvită, ceea ce eşti pricina bucuriei, mântuieşte pe cei ce te cinstesc, şi cu rugăciunile tale izbăveşte-i de tot felul de supărări, de boli şi de necazuri; căci ca o Maică a lui Dumnezeu ai îndrăzneală a te ruga, şi a da tămăduire bolilor, şi iertare de păcate. Pentru aceea strigăm ţie : Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să dăruiască iertare robilor tăi.
 
 
   Văzând patima cea de Cruce a Fiului şi Dumnezeului tău Curată, sfărâmându-te la cele dinlăuntru, cu amar strigai văitându-te, Preacurată : Cum de voie Te-ai răstignit Stăpâne, cum ai primit moarte trupească ? Cu adevărat înfricoşată auzire ! Pentru aceasta laud voirea Ta, Mântuitorule, cea tainică şi negrăită; că ai venit să mântuieşti zidirea Ta cea rătăcită. Ci scoală-Te acum, umple inima mea de bucurie, şi nu mă lăsa singură, să mă cufund de inimă rea, Cuvinte, Cela ce ai umplut de bucurie toată lumea cea de sub soare.
 
   Tu eşti tăria mea Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cela ce n-ai lăsat sânurile părinteşti, şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum, strig către Tine : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Ca pe un soare luminos, Părinte pururea pomenite, ai văzut strălucind pe stâlp, pe robul lui Dumnezeu Simeon, şi cu dumnezeieştile luminări care izvorau de la el, dumnezeieşte te-ai luminat Daniile, şi ai urmat vieţii lui.
 
   Biruit-ai taberele drăceşti cu arma credinţei, şi cu izvoarele rugăciunilor, ai înecat răutatea care o făceau celor ce înotau pe mare; şi ai mântuit pe cei ce cântau cu credinţă lui Hristos : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
 
   Suindu-te pe stâlp, Preafericite, ai stătut în picioare în toate nopţile, ca şi cum ai fi fost fără de trup; având smerit ochiul sufletului, şi ca o oglindă curată primind lumina Duhului, şi arătările cele dumnezeieşti, cu curată cunoştinţă.
 
   Legile firii s-au înnoit întru tine Preacurată, că ai născut pe Cuvântul, Dătătorul de lege, cu adevărat mai presus de pricină şi de cuvânt; care a izbăvit din necuvântare neamul omenesc, cel ce cântă cu credinţă : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce eşti lumină neapusă, şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul ! Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Ca să dobândeşti cununa cea nemuritoare Părinte, ți-ai omorât poftele trupului şi pornirile patimilor le-ai înfrânat cu ostenelile postirii, şi te-ai arătat râu de minuni şi izvor de tămăduiri, pururea fericite.
 
   Fiind întru uimire, Fericite, s-a înfăţişat ţie minunatul Simeon, împreună cu doi îngeri, arătându-ţi ţie Părinte calea pe care a umblat pe pământ, strigând : Vino şi stai lângă mine, înălţându-te către Dumnezeu cu Darul.
 
 
   Luminându-te Părinte cu raza cea neînserată a dumnezeieştii străluciri, ai gonit întunericul dracilor şi negura patimilor, şi te-ai arătat stâlp luminos şi scară, care cu adevărat duce pe credincioşi către Dumnezeu.
 
   Născând pe Stăpânul, te-ai arătat mai înaltă decât puterile cele de sus, şi firea oamenilor o ai îndumnezeit, Doamnă Mireasă dumnezeiască. Pentru aceasta cu sufletul şi cu limba te lăudăm Fecioară credincioşii, Născătoare de Dumnezeu prea adevărată.
 
 
   Luminându-se gândul tău cu apropierea către Dumnezeu Părinte, a rămas necuprins de focul poftelor, şi nears de patimi, şi mai presus de dezmierdările trupului.
 
 
   Umplându-ţi-se sufletul de apele cele făcătoare de viaţă ale Darului Duhului, de Dumnezeu înţelepţite preafericite ai izvorât izvoare de tămăduiri, care usucă pâraiele patimilor.
 
   Pe tine te avem sprijinitoare şi zid, toţi credincioşii, care pururea ne învăluim întru adâncul răutăţilor, şi în valurile nevoilor, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce singură eşti scăparea oamenilor.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat, şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
   Ca o stea mult luminoasă, suindu-te, Fericite, pe stâlp, lumea ai luminat cu Cuvioase faptele tale, şi ai gonit Părinte întunericul înşelăciunii. Pentru aceasta te rugăm pe tine, luminează şi acum în inimile robilor tăi, lumina cea neapusă a cunoștinței.
 
 
   Cântarea mea spre lauda nevoinţelor tale, este întinată Părinte, că nu am inima curată; ci-mi dă mie cuvânt sfinte, ca curat să laud viața ta, de care s-au mirat cu adevărat şi îngerii, că ai fost ca un fără de trup, luând lumina cea neapusă a cunoştinţei.
 
 
Stih : Pe stâlp Daniil locuia mai-nainte nu ca acum Cerul,
Şi în a unsprezecea zi, lăsând pământul a aflat Edenul.
 
   Acesta a fost pe vremea lui Leon marelui împărat Vessul, de la Messopotamia, din enoria Samosatelor, dintr-un sat ce se cheamă
Vitara, şi s-a născut din părinţi anume Ilie şi Marta; iar la al cincilea an al vârstei lui, l-au dus părinţii la o mânăstire, şi se făcu vestit în viaţa schimnicească, şi sporind cu nevoinţa, s-a dus la Sfântul Simeon stâlpnicul de a luat de la dânsul binecuvântare. Iar după dumnezeiasca descoperire, s-a dus spre părţile Traciei, aproape de Vizantia, la locul ce se cheamă Anaplu, la care loc s-a închis într-o capişte idolească, suferind multe bântuieli de diavoli; apoi suindu-se deasupra unui stâlp, a petrecut într-însul cu mult chin şi răbdare, topindu-se de arşiţă, de răceală, şi de bătăile vânturilor, şi făcu multe minuni, atâta cât sau vestit bunele lui fapte şi la împăratul Leon şi la Zenon, şi la Vasilisc tiranul, care au mers de s-au închinat Sfântului; care propovăduindu-le cele ce erau să li se întâmple, şi ajutorând sfintei Biserici, ce avea luptă cu ereticii, şi săvârșindu-și viaţa sfântă şi fără prihană, s-a dus către Domnul, şi i se face pomenirea la Anaplu.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Luca stâlpnicul cel nou.
 
Stih : Stâlpul a ridicat pe Luca la înălţime.
Iar Luca și-a ridicat mintea spre săvârşire.
 
   Acesta era pe vremea împăratului Romano bătrânul, şi a lui Constantin Porfirogenetul, şi ginerele său fiul lui Leon înţeleptul, de loc din Anadol. Deci când s-a pornit pe acea vreme război împotriva Bulgarilor, atunci porunca împăratului a silit şi pe Cuviosul acesta să meargă la război; şi când s-a încleştat războiul, şi au căzut multe zeci de mii de oameni, a scăpat acesta din dumnezeiasca Pronie, şi s-a făcut în urmă monah, şi sporind întru nevoință, s-a hirotonisit preot, şi purta lanţuri grele ca să-şi domolească trupul; postind cele şase zile ale săptămânii, altceva nu mânca decât numai prescura ce-i aducea, şi verdeţuri crude. Apoi s-a suit pe un stâlp, şi acolo a petrecut trei ani. Şi fiindcă a auzit dumnezeiesc glas ce-l chema, supunându-se lui Dumnezeu s-a dus la Olimp; de acolo s-a întors iarăşi la Constantinopol şi la Calcedon, şi s-a suit iarăşi pe alt stâlp, şi mii de minuni lucra. Deci așa petrecând pe stâlp ani patruzeci şi cinci s-a mutat către Domnul,

    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Achepsal şi Aitala.
 
Stih : Achepsal văzându-mă pe mine pătimind de sabie,
Aitala urmează-mi precum eu oarecând ție.
 
   Aceşti sfinţi se trăgeau din Persia din oraşul numit Arvil, şi Aitala era preot idolilor, cunoştea însă credinţa lui Hristos, dintr-o pricină ca aceasta : adică căci şi-a pus în minte numai să meargă la episcopul creştinilor, îndată s-a vindecat de o boală ce pătimea, care era curgere de sânge. Deci învățându-se și catehisindu-se de episcopul credinţa lui Hristos, s-a întors la oraşul său, ca să se facă şi celorlalţi dascăl dreptei cinstiri, dar pârât fiind la Domnul oraşului că este creştin, şi mărturisind pe Hristos, pentru aceasta i-a tăiat o ureche şi l-a aruncat la închisoare. Iar Sfântul Achepsal era diacon, şi fiind prins a mărturisit buna cinstire. Deci a fost bătut fără milostivire, şi împreună cu Aitala a fost trimis la întâiul bucătar al împăratului iar întâiul bucătar era mare cin la perşi, care înfăţişându-i pe ei împăratului, şi mărturisind ei înaintea lui pe Hristos, amândurora li s-au tăiat capetele, şi aşa au luat fericiţii cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, pomenirea oarecăruia Mucenic Mirax, şi povestire foarte de folos.
 
Stih : Fieștecare slava lepădaţilor de Hristos văzând,
Nimic nebuneşte împotrivă-le află-se bârfind.
 
   Acest fericit Mucenic al lui Hristos Mirax, era după neam egiptean, născut din părinţi creştini la cetatea ce se numeşte Tenesi. Şi după ce s-a botezat, se creştea şi se învăţa de părinţii săi neprihănita şi curata credinţa lui Hristos, apoi mai în urmă, din slăbiciunea şi uşurinţa minţii sale, s-a înşelat de diavolul, şi s-a dus la cel de acolo Amiran şi s-a lepădat, vai, de credinţa lui Hristos. Şi nu numai aceasta, ci şi brâul şi-a tăiat, şi Crucea a călcat în picioare, a luat sabia în mâini, şi strigă jalnicul cuvânt : Agarean sunt, şi de astăzi mai mult nu mai sunt creştin. Deci era cinstit şi slăvit câţiva ani lângă Amiran, şi cei împreună cu el, fără să se îngrijească cât de puţin pentru mântuirea sa. Iar părinţii săi înştiinţându-se despre aceasta, nu conteneau rugând pe  Dumnezeu, ca să schimbe gândul lui. Deci văzând Dumnezeu buna lor voinţă, şi stăruitoarea rugăciune, a schimbat inima fiului lor întru pocăinţă, pentru aceasta însuşi Mirax,  mergând la părinţii săi, le-a zis : Iată domnii şi dulcii mei părinţi am venit, eu ticălosul m-am întunecat cu mintea, şi am făcut aceea ce am făcut, deci acum mă rog să mă fac iarăşi creştin, şi să fiu împreună cu voi. Iar părinţii i-au răspuns : Noi fiule după ce ai făcut răul acesta, multe lacrimi am vărsat, şi n-am contenit vreodată rugând pe Dumnezeu, ca să te lumineze, să cunoşti adevărul, şi să te întorci iarăşi către Hristos. Mântuitorul tău, pentru aceasta acum mulţumim bunătăţii sale, ca n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune, însă fiule, precum şi tu ştii, noi ne temem de Amiran să te avem împreună, nu cumva să ne primejduim pentru aceasta, pentru că dăm prepus, ca noi te-am schimbat, ci de voieşti să se ridice aceasta mare cădere a lepădării, şi să afli pe Dumnezeu milostiv, pe lângă aceasta de voieşti să ne arăţi şi pe noi neprihăniţi, şi să te faci atât de apropiat şi prieten al lui Hristos, tu cât să stai şi mijlocitor către el pentru tot neamul tău, aceasta fă : Du-te la Amiran, şi precum în privelişte te-ai lepădat de Hristos, aşa în privelişte mărturiseşte-l pe el iarăşi, ca şi când n-am ştiut nimic despre aceasta, şi cu adevărat Dumnezeu, fiule, va bine îndrepta drumul tău acesta, precum voieşti. Iar Mirax luând sfătuirea părinţilor săi împreună şi blagoslovenia, luând încă şi în mâna sa un brâu, s-a dus în adunarea agarenilor. Deci încingându-se cu brâul acela, înaintea lui Amiran, a închipuit cinstita Cruce pe un lemn, şi sărutându-l pe el, a început să strige cu toată puterea sa; Doamne miluieşte ! Iar Amiran prinzându-l, i-a zis : Ce ai pătimit ? Iar Mirax i-a răspuns : Abia acum mi-am venit în sine-mi din întunecarea ce mi s-a întâmplat de la diavolul, şi am căzut la Hristosul meu, și iarăşi m-am făcut creştin precum am şi fost; deci am venit ca să o fac cunoscută aceasta, şi ţie şi toate adunării tale, şi să mărturisesc cu adevărat înaintea tuturor pe Hristos, iar legea voastră să o dau anatemei. Acestea auzindu-le Amiran, l-a pus la închisoare, poruncind ca să rămână acolo trei zile fără de mâncare sau băutură. După acestea l-a scos de la închisoare şi l-a judecat iarăşi, şi fiindcă l-a aflat mărturisind pe Hristos, l-a bătut pe el măsuratic, şi iarăşi la pus la închisoare; și după alte trei zile iarăşi l-a judecat, şi aflându-l pe el cu sârguință mărturisind pe Hristos, l-a bătut cu vine de bou şi iarăşi l-a pus la închisoare; iar după trei zile iarăşi aducându-l înaintea sa şi văzându-l că cu tărie şi neschimbat mărturisea pe Hristos, l-a bătut fără de milă peste cele mai de înainte răni ale trupului, şi a dat asupră-i cea mai de pe urmă hotărâre a morţii. Deci luându-l slujitorii, au intrat în caic, precum le era poruncit, şi plutind pe mare ca patru stadii, l-au lăsat de şi-a făcut rugăciunea, apoi i-au tăiat capul şi l-au aruncat pe el în adâncul mării. Şi trupul lui adică de a ieşit din mare sau de n-a ieşit, aceasta nu s-a arătat; iar cinstitul său cap, a ieşit cu adevărat din mare, pe care cunoscându-l oarecari creştini, I-au luat ca un Dar de mult preţ. Iar pârâţi fiind pentru aceasta la Amiran, i-au dat lui o sută de galbeni, şi aşa au fost lăsaţi ca să-şi aibă dorinţa lor cu slobozenie. Atuncea dar făcând cutie de argint, au pus într-însa mucenicescul cap cu cuvenita cinste şi evlavie, şi de atunci până acum izvorăşte pururea mir mirositor, şi săvârşeşte multe şi dă multe feluri de vindecări, spre slava adică, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre deplină încredinţare însă a celor ce se smintesc şi se îndoiesc pentru slava lui din ceruri, şi pentru a acelora asemenea lui.
 
    Tot în această zi, chinuirea Sfântului Mucenic Varsava.
 
Stih : Varsava jertfind, trăieşte izbăvit de sabie.
Dar dorind a trăi sus, dă capul cu multă evlavie.
 
   Acesta mărturisind de faţă pe Hristos adevărat Dumnezeu, i s-a tăiat capul de domnul Persiei.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici, Terentie, Vichentie, Emilian şi Vevea.
 
Stih : Tăindu-se se veselesc trei, şi una,
Pentru Treimea în trei feţe, iară în fire una.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Cetele îngerilor s-au mirat de starea ta, preafericite purtătorule de Dumnezeu, că în trup fiind, ai luat vieţuirea acelora, strigând : Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
   Cu înaltă vieţuire fără materie şi cu lumină prevăzătoare strălucind, ne-ai dat raze de tămăduiri, nouă celor ce te cinstim cu bunăcredinţă, Daniile purtătorule de Dumnezeu.
 
 
   Risipeşte negura patimilor mele, Preafericite, cu strălucirea rugăciunii tale, şi mă îndreptează către cărările vieţii pe mine care strig : Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.
 
 
   Fii milostivă, Fecioară, mie celui ce sunt rănit cu arma păcatului, şi mă tămăduieşte cu doctoria rugăciunii tale, pe mine care strig : Binecuvântat este rodul pântecelui tău.
 
 
   Dorirea cea desăvârşită, vârful bunătăţilor ai ajuns cu adevărat, Părinte purtătoru-le de Dumnezeu, uşurându-te cu aripile faptelor bune, şi dimpreună cu cei fără de trup strigi Daniile : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Puterea lui Dumnezeu întărindu-te de faţă, te-a dispus a suferi greutatea gerului, arşiţa soarelui, putrejunile trupului, şi înrăutăţirea viermilor, strigând : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Iov nou te-ai arătat Daniile, vrednicule de minune, fiind cuprins de mulţimea supărărilor şi a necazurilor; râvnit-ai blândeţii lui David, simplităţii lui Iacov, şi curăţiei lui Iosif, strigând Stăpânului : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Cei ce te cunoaştem pe tine Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, urmând cuvintelor tale prealăudată, te fericim acum, că ne-ai născut nouă pe fericitul Dumnezeu; pe Care lăudându-L în două firi şi într-un ipostas, strigăm : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   De şapte ori muncitorul haldeilor, a ars cuptorul nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   Iată că ţi s-au deschis ţie Părinte uşile cerurilor, mutându-te şi călătoria săvârşindu-o; cetele îngerilor te-au primit, şi Dătătorul de cununi, Hristos, te-a încununat pe tine cu mărirea dreptăţii. Pe Care lăudându-L credincioşii Îl slăvim.
 
   Ca crinul câmpului ai înflorit Părinte în livada înfrânării, ca chiparosul te-ai ridicat la înălţimea desăvârşirii, ca măslinul te-ai arătat, ungând feţele şi inimile noastre, cu untuldelemn al ostenelilor tale.
 
   Stâlp întărit pe temeiul bunătăţilor te-a cunoscut lumea, turn nemişcat, izvor de minuni; liman de adăpostire, comoară de vindecări, locaş Duhului. Pentru aceasta astăzi săvârşeşte pomenirea ta Daniile.
 
 
   Mai luminată decât soarele ne-a răsărit nouă astăzi, dumnezeiască pomenirea ta Cuvioase, luminând inimile credincioşilor cu lumina dreptăţii, şi gonind întunericul patimilor celor pierzătoare de suflet; care săvârşindu-o cu bunăcredinţă te lăudăm pe tine.
 
   Mântuitorule, Cela ce Te-ai născut, şi ai păzit pe ceea ce Te-a născut nestricată după naştere, îndură-Te spre mine când vei şedea să judeci faptele mele, şi treci cu vederea nelegiuirile şi păcatele mele; ca un Dumnezeu fără de păcat, Milostiv şi Iubitor de oameni.
 
 
   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti, te slăvim.
 
 
   Fiind înălţat cu trupul, ai vieţuit necăjindu-te cu gerul şi cu arşiţa, neplecându-te întocmai ca diamantul, de nevoile firii, Părinte Daniile preaminunate. Pentru aceea te-ai învrednicit a dobândi şi cunună nemuritoare.
 
 
   Stâlpul nevoinţelor tale strigă cu glasuri negrăite, că ai pătimit fără acoperământ, de împresurările potrivnice, de unde ca un purtător de lumină ai strălucit Părinte, luminând toată făptura.
 
   Marie Preacurată, cădelniţă de aur, ceea ce ai fost încăpere Dumnezeirii celei neîncăpute, întru care Tatăl bine a voit, şi Fiul s-a sălăşluit, şi Duhul cel Prea Sfânt umbrindu-te Fecioară, te-a arătat Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Văzându-Te înălţat pe Cruce, şi cu suliţa împuns, Maica Ta ceea ce nu ştie de mire, din inimă strigă : Vai mie Fiule ! Cel mai-nainte fără început, cum suferi acestea acum fără dreptate, Preadrepte ? De la poporul cel nemulţumitor, necunoscător de bine şi făcător de rele.
 
 
    De se va întâmplă Naşterea lui Hristos în zi de Duminică, atunci facem Duminica Strămoşilor în 11 zile, ale lui Decembrie; iar Duminica Sfinţilor Părinţi, cea mai-nainte de Naşterea lui Hristos, în 18 zile ale acestei luni.
    Iar de se va întâmpla Naşterea lui Hristos Luni, facem Duminica Strămoşilor în 17 zile ale lui Decembrie; iar Duminica Sfinţilor Părinţi, cea mai-nainte de naşterea lui Hristos, în 24 Decembrie.
    Iar de se va întâmpla Naşterea lui Hristos Marţi, facem Duminica Strămoşilor în 16 Decembrie; iar Duminica Sfinţilor Părinţi cea mai-nainte de Naşterea lui Hristos, în 23 Decembrie,
    Iar de se va întâmpla Naşterea lui Hristos Miercuri, facem Duminica Strămoşilor În 15 Decembrie; iar Duminica Sfinţilor Părinți în 22 Decembrie.
    Iar de se va întâmpla Naşterea lui Hristos Joi, atunci facem Duminica Strămoşilor în 14 Decembrie, şi Duminica Sfinţilor Părinţi în 21 Decembrie.
    Iar de se va întâmplă Naşterea lui Hristos Vineri, atunci facem Duminica Strămoşilor în 13 Decemvrie; iar Duminica Sfinţilor Părinţi în 20 Decemvrie.
    Iar de se va întâmpla Naşterea lui Hristos Sâmbătă, se face atunci Duminica Strămoşilor în 12 Decembrie; iar Duminica cea mai-nainte de Naştere, a Sfinţilor Părinţi, în 19 Decembrie.
    De aici păzeşte Duminica Sfinţilor Strămoşi, în ce număr se va întâmpla.
    Iar deşi este mai-naintea Duminicii a 28-a, sau pe urmă, la Liturghie, se citeşte Evanghelia Duminicii a 28-a de la Luca : Zis-a Domnul pilda aceasta, un om a făcui cină mare...      Iar în Duminica a 28-a, se citeşte a rândului, care se va întâmpla.
 
 
 
    La Doamne strigat-am : Stihirile învierii 3, ale lui Anatolie 3 şi ale Strămoşilor 4; Slavă... a Strămoşilor : Pe toţi Părinţii cei mai-nainte de lege... Şi acum..., a Născătoarei, glasul ce se va întâmpla. La Litie, Stihirile hramului, Slavă..., a sfinţilor Strămoşi, glas 1: Cu razele grăirii de Dumnezeu... Şi acum... a Născătoarei : Iată s-a plinit proorocia Isaiei... La Stihoavnă, Stihirile Învierii, Slavă..., a Strămoşilor, glas 3 : Veniţi iubitorilor de praznic... Şi acum..., a Născătoarei : Fără sămânţă de la Dumnezeiescul Duh... La binecuvântarea pâinilor, Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară..., de două ori, şi al Strămoşilor odată : Întru credinţă pe strămoşi...
 
 
    La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Învierii de două ori. Slavă..., Şi acum..., al Strămoşilor. După întâia şi a doua Catismă, Sedelnele învierii. După acestea Polieleu, şi troparele Învierii, Soborul îngeresc... Apoi Ipacoi al glasului din Octoih, şi Sedealna Sfinţilor Strămoşi : Pe Avraam, pe Isaac, și pe Iacov... şi a Născătoarei : Laudă de mulțumire... Antifoanele glasului, şi Prochimenul. Toată suflarea..., Evanghelia învierii, Învierea Lui Hristos..., Psalm 50, şi Stihira Învierii. Canonul Învierii cu Irmosul pe 4, al Sfinţilor Tineri pe 4, şi al strămoşilor pe 6. Catavasia; Hristos se naşte... După a 3-a Cântare Ipacoi al Strămoşilor : Focul în rouă tinerilor s-a, mutat... După a 6-a Cântare Condacul Strămoşilor; Chipul cel scris de mână... Şi Icos. Tinde-ţi măna ta... După a 9-a Cântare, Luminânda Învierii, Slavă..., a Strămoşilor, Pomenirea părinţilor astăzi..., Şi acum..., Taina ta Curată... La Laude Stihirile învierii 4, şi ale Sfinţilor Strămoşi pe 4. Slavă... a Sfinţilor Strămoşi : Veniţi toți credincioşii... Şi acum..., Prea binecuvântată eşti... Slavoslovia cea mare, Ecteniile şi Otpustul. Stihira Evangheliei. Ceasul 1, şi Otpustul deplin.
 
 
    Fericirile glasului pe 6, şi din Canonul. Strămoşilor, Cântarea a 3, pe 4, După Ieşire, Troparul Învierii, şi al Strămoșilor, Slavă..., Şi acum..., Condacul Strămoşilor. Prochimen; Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri..., Apostolul Strămoşilor. Evanghelia de la Luca. CHINONICUL : Lăudaţi pe Domnul din ceruri... Altul : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

 
   Săvârşind astăzi, credincioşilor, pomenirile Strămoşilor, să lăudăm cu credinţă pe Hristos Mântuitorul şi Domnul, Cel ce ia mărit pe dânşii întru toate neamurile; şi a săvârşit minuni preaslăvite, ca un tare şi puternic, şi dintr-înşii ne-a dat nouă toiagul puterii, pe singura care nu ştie de bărbat, pe dumnezeiasca Fiică, curata Maria; din care a ieşit floarea, Hristos, Cel ce a odrăslit viața tuturor, şi hrană neînpuţinată, şi mântuire veşnică.
 
   Cela ce pe Sfinţii tineri din foc i-ai mântuit Stăpâne, şi din gura leilor pe Daniil; Cela ce ai binecuvântat pe Avraam, pe Isaac robul tău, şi pe Iacov fiul acestuia, ai binevoit din sămânţa lor a Te face ca noi, ca să mântuieşti pe strămoşii noştri, cei ce alunecaseră mai-nainte; ca răstignindu-Te şi îngropându-Te şi rupând legăturile morţii, împreună să înviezi pe toţi cei ce erau din veac morţi, care se închină Hristoase împărăţiei Tale celei veşnice.
 
   Ca într-o răcoreală în mijlocul văpăii, în roua Duhului, bucurându-se Tinerii cei dumnezeieşti, umblau cu taină într-însa, închipuind Treimea şi întruparea lui Hristos; şi ca nişte înţelepţi au stins prin credinţă puterea focului; şi dreptul Daniil, s-a arătat încuind gurile leilor. Pentru ale căror rugăciuni milostivindu-Te, Iubitorule de oameni Mântuitorule, mântuieşte-ne şi pe noi de focul cel nestins şi veşnic, şi ne învredniceşte să dobândim cerească împărăţia Ta.
 
   Ca într-o rouă fiind cinstiţii şi Sfinţii Tinerii Tăi, în cuptorul cel cu văpaie şi cu foc, mai-nainte au închipuit cu taină venirea Ta din Fecioară, care fără ardere ne-a strălucit nouă; şi Daniil cel drept şi minunat între Prooroci, arătând luminat dumnezeiască a doua venirea Ta; văzut-am a strigat, până ce scaunele s-au pus, zice; şi Judecătorul a şezut, şi râul cel de foc a curs. De care să ne ferim Stăpâne Hristoase, cu rugăciunile lor.
 
   Pe toţi Părinţii cei mai-nainte de lege, să-i lăudăm astăzi credincioşii; pe Avraam de Dumnezeu iubitorul, pe Isaac cel născut din făgăduinţă, şi pe Iacov, şi pe cei doisprezece Patriarhi; pe David cel preablând şi pe Daniil, Proorocul doririlor; împreună cu dânşii slăvind şi pe cei trei Tineri, care au mutat cuptorul în rouă, cerând iertare de la Hristos Dumnezeu, Cel preaslăvit întru Sfinţii Săi.
 
 
   Cu razele grăirii de Dumnezeu strălucind Proorocii cei numiţi cu nume mare, pururea se fericesc; şi graiurile Duhului rodind, naşterea cea nespusă a lui Dumnezeu tuturor au propovăduit; şi după lege sfârşitul şi-au luat, vieţuind viață prea minunată.
 
   Iată s-a plinit proorocia Isaiei, că Fecioară ai născut, şi după naştere, ai rămas ca şi mai-nainte de naştere; că Dumnezeu era Cel ce S-a născut; pentru aceasta şi firile a înnoit. Ci o a lui Dumnezeu Maică ! rugăciunile robilor tăi, ce se aduc ţie în Biserica ta, nu le trece. Ci ca ceea ce ai purtat în braţele tale pe Cel îndurat, milostiveşte-te spre robii tăi, şi-L roagă, să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Veniţi iubitorilor de prăznuire, să lăudăm cu psalmi adunarea Strămoşilor; pe Adam strămoşul, pe Enoh, pe Noe, pe Melchisedec., pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov; şi după lege pe Moise şi pe Aaron, pe Isus al lui Navi, pe Samuil şi pe David; cu care împreună pe Isaia, pe Ieremia, pe Iezechiil şi pe Daniil, şi pe cei doisprezece. Cu aceştia pe Ilie, pe Elisei, şi pe toţi; pe Zaharia şi pe Botezătorul, şi pe cei ce au propovăduit pe Hristos, viaţa şi învierea neamului nostru.
 
   Mai presus de fire de la Dumnezeiescul Duh, şi cu sfatul Tatălui ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce este din Tatăl fără mamă, mai-nainte de veci, şi pentru noi din tine fără de tată fiind, cu trup L-ai născut, şi Prunc cu lapte L-ai hrănit. Pentru aceasta nu înceta a-L ruga, să se mântuiască din nevoi sufletele noastre.
 
   Întru credință pe strămoşi i-ai îndreptat, printr-înşii mai-nainte logodindu-ţi Biserica cea din păgâni; laudă-se întru slavă Sfinţii, că din sămânţa lor este rodul cel preaslăvit, ceea ce Te-a născut mai presus de fire. Pentru rugăciunile lor Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.
 
 
   Pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacov, cu cântări toţi săi lăudăm; pe David cel preablând, şi pe Isus, şi pe cei doisprezece Patriarhi, împreună şi pe cei trei Tineri, care au stins para focului cu puterea Duhului, şi să strigăm către dânşii : Bucuraţi-vă cei ce vitejeşte aţi defăimat înşelăciunea împăratului celui nebun, şi lui Hristos vă rugaţi, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră. De două ori.
 
 
   Laudă de mulţumită după datorie, ca văduva aceea doi fileri (bănuți), aduc ţie Stăpână pentru toate darurile tale; că tu te-ai arătat acoperământ şi ajutătoare, scoțându-mă pururea din ispite şi din necazuri. Pentru aceasta ca din mijlocul cuptorului celui cu văpaie scăpându-mă de cei ce mă necăjesc, ajută-mi Născătoare de Dumnezeu, rugându-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce se închină cu credinţă naşterii tale.
 
 
   Pe Cuvântul cel fără început, Cel ce S-a născut din Tatăl mai-nainte de toţi vecii, cu dumnezeiască cuviinţă, care în cuptor cu închipuire S-a văzut de tineri, să-L proslăvim. 
 
   Cuvintele păgânului tiran scuipându-le Tinerii cei de bun neam şi răbdând, cu bucatele cele fărădelege ale haldeilor n-a voit a se spurca.
 
   Hrănitu-v-ați cu cuvântul sufleteşte, iar trupeşte hrănindu-vă cu mâncările care singure cresc, mai frumoşi la fețe decât cei ce se hrăneau desfătat, v-ați adus Împăratului.
 
 
   Veninul şarpelui, cel ce s-a vărsat amar în urechile Evei l-a vindecat Fecioara ceea ce a răsărit din David, născând pe Mântuitorul.
 
 
   Laudă să aducem Părinţilor ce au strălucit mai-nainte de lege şi în lege; şi care au slujit bine Domnului şi Stăpânului, Celui ce a strălucit din Fecioara, şi care acum se desfătează întru lumina cea neapusă.
 
   Pe Adam cel dintâi să-l cinstim, pe cel cinstit cu mâna Ziditorului, care ni s-a făcut strămoşul nostru al tuturor, şi în locaşurile cereşti cu toţi aleşii se odihneşte.
 
 
   Pe Abel cel ce a adus daruri cu suflet de bun neam, pe care la primit Dumnezeu şi Domnul tuturor; acesta fiind omorât cu mâna ucigaşă dedemult, la adus la lumină; ca pe un dumnezeiesc Mucenic.
 
   Să auzim dumnezeieştile cuvinte, care au strigat arătarea lui Hristos; că iată în peşteră Se naşte din Fecioara, care nu ştie de bărbat, a căreia naştere înfricoşată mai-nainte o a vestit cunoscătorilor de stele, steaua ce s-a arătat.
 
 
   Cunoștință de Dumnezeu învăţată, câştigând Stăpâne, Tinerii lui David, legile cele părinteşti, cu dumnezeiască înţelepciune le-au păzit.
 
   Focul n-a ars preacuratele trupuri ale celor binecredincioşi; că s-au adăpat cu postul cel de suflet hrănitor.
 
   Laudă a toată lumea şi preaslăvită au cântat cei trei Tineri, în mijlocul cuptorului, minunat fiind răcoriţi.
 
 
   Ca să ne arăţi nouă Stăpâne naşterea cea din trup fecioresc, ai mântuit în cuptor trupurile cele fecioreşti.
 
 
   Laudă-se în lume dragostea lui Set cea înfocată către Ziditorul; că cu viaţă fără prihană şi cu dragoste din suflet, după adevăr i-a slujit Lui, şi acum în latura celor vii strigă : Sfânt eşti Doamne.
 
   Cu gura, și cu limba, şi cu inima Enos cel minunat, s-a nădăjduit a chema cu dumnezeiască înţelepciune pe Dumnezeu Stăpânul tuturor, şi cu bună plăcere vieţuind pe pământ, mărire a luat.
 
 
   Cu sfinţite cântări să fericim pe Enoh; că bine plăcând Domnului, s-a mutat întru slavă, arătându-se mai puternic decât moartea, precum scrie, ca cel ce a fost slugă preadreaptă lui Dumnezeu.
 
   Acum aşteptarea neamurilor cea din Fecioară mai-nainte vine, şi Vitleemul deschide cu cuviinţă Edemul cel încuiat, primind pe Cuvântul întrupat, Care şi în iesle cu trupul S-a culcat.
 
 
   Focul în rouă tinerilor s-a mutat, plângerea întru bucurie femeilor s-a schimbat; că îngerul a slujit amânduror minunilor; acelora adică spre odihnă, prefăcând cuptorul, iar acestora vestind Învierea cea de a treia zi; Începătorule al vieţii noastre, Doamne slavă Ție.
 
 
   Daniil cel preaînţelept dumnezeieşte fiind luminat la minte, visurile celor singuri stăpânitori le-a dezlegat, cu dumnezeiescul Dar.
 
   Străluceşte cu minuni în cuptor nevoinţa tinerilor, că pe tiranul l-a vânat spre cunoştinţa Ta, Atotputernice.
 
   Organele cele cu glas tocmit, şi versurile cele bine alcătuite ale muzicii, pe cei viteji nu i-a amăgit, şi chipului celui de aur nu i-au plecat.
 
 
   Cu cântări, ceea ce eşti cu totul lăudată, Tinerii cei din Babilon, au cinstit pe Fiul tău Dumnezeul cel Preaînalt, pe Care în cuptor L-au cunoscut.
 
 
   Laudă să aducem lui Dumnezeu, cinstind pe Noe cu cântări cel ce a fost cu adevărat drept; că întru toate cu dumnezeieştile porunci fiind împodobit, s-a arătat bineplăcând lui Hristos; Căruia cântăm cu credinţă : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Văzând Dumnezeu, bun neamul cel curat al minţii tale, şi cu totul desăvârşit, Noe, te-a arătat pricinuitor de a doua lume, cu adevărat; care i-ai păzit sămânţă din tot neamul în potopul cel simţitor, precum însuşi ţi-a poruncit.
 
   Pe Noe, cel ce a păzit legea lui Dumnezeu nestricată, şi s-a aflat atunci drept în neamul său, şi în corabie de lemn a mântuit multe feluri de animale din porunca Atotfăcătorului, întru cântări cu bună cinste să-I fericim.
 
 
   Vin de umilinţă izvorăşte pomenirea ta, nouă celor ce te cinstim pe tine Noe fericite, care totdeauna veseleşte sufletele şi inimile celor ce curat fericesc obiceiurile tale cele cinstite, şi viaţa cea dumnezeiască.
 
   Acum mântuirea noastră în iesle se culcă, şi cu scutece se înfaşă ca un Prunc. Magii astronomi vin de la răsărit să vadă, ca pe un Dumnezeu şi Împărat, pe Acesta ce S-a născut pe pământ, şi să i se închine credincios cu daruri.
 
 
   Învăţaţi fiind în legea Mântuitorului, nu s-au lepădat robii Tăi, marele Daniil împreună cu cei trei Tineri de Dumnezeu înţelepţiţi; ci tărie luând de la Tine, Făcătorul de bine, pe tirani vitejeşte i-a biruit.
 
   Prin gând s-a învăţat Daniil, Iubitorule de oameni tainele Tale, că Te-a văzut cu curăţia minţii pe nor şezând ca un Fiu omenesc, şi ca un Judecător şi Împărat al tuturor neamurilor.
 
   Împodobitu-s-au o tineri, mai mult decât piatra safirului trupurile voastre, şi ca strălucirea aurului. Că râvna bunei credinţe aprinzându-vă, umblaţi în cuptor bucurându-vă, şi purtând danţul a toată lumea.
 
 
   Daniil cel dumnezeiesc, mai-nainte te-a însemnat munte Fecioară, şi cei trei Tineri văzând văpaia răcorită, cu cântări au lăudat pe Cel dumnezeiesc născut al tău, ca pe Mântuitorul, Ziditorul şi Domnul.
 
 
   Cu dumnezeieşti laude să se cinstească Sem, cel ce şi-a agonisit binecuvântarea părintească, şi înaintea lui Dumnezeu bineplăcut s-a arătat, şi cu cetele strămoşilor s-a împreunat, şi se odihneşte bucurându-se, în latura celor vii.
 
   Învrednicitu-s-a Avraam ca un prieten al lui Dumnezeu a vedea ziua Ziditorului său, şi s-a umplut de bucurie duhovnicească. Pe acesta dar, cu dreptatea minţii cinstindu-l, să-l fericim toţi, ca pe un rob credincios al lui Dumnezeu.
 
 
   Văzut-ai pe cât este cu putinţă omului a vedea Treimea, şi pe Aceea o ai ospătat ca un prieten prea de aproape, preafericite Avraame. Pentru aceasta plata ospătarii de străini ai luat, ca să fii prin credinţă tată a multe neamuri.
 
   Cel deplin S-a deşertat cu trupul pentru noi, şi început a luat, şi a sărăcit Cel bogat, Cuvântul lui Dumnezeu fiind, în ieslea dobitoacelor S-a culcat ca un Prunc, rezidind toate cele din veac făcute.
 
 
   Stăpânitori fiind peste patimile sufleteşti cu puterea Cuvântului, peste ţările neamurilor haldeeşti domni v-aţi făcut. Că fapta bună ştie da cinste celor ce o câştigă, o înţelepţi nepoţi ai lui David !
 
   În moarte purtătoare de viaţă îmbrăcându-se Daniil dedemult, pe balaurul cel amarnic ce se credea la haldei păgâneşte ca un dumnezeu, prin mâncare l-a ucis, şi pe popii cei vrăjmaşi i-a omorât.
 
 
   Roagă pe Judecătorul şi Fiul tău, să mă apere din nevoi în ziua judecăţii, de Dumnezeu Născătoare Fecioară Maică. Că numai spre tine mi-am pus nădejdea.
 
 
   Chip patimii lui Hristos te-ai arătat Isaace preafericite, ridicat fiind să te jertfeşti prin bunăvoirea Părintelui tău. Pentru aceasta fericit eşti, şi prieten lui Dumnezeu prea de aproape te-ai arătat cu adevărat, locuind împreună cu toţi drepţii.
 
   Arătatu-s-a Iacov prea credincios Dumnezeului tuturor; pentru aceasta s-a luptat cu Îngerul, şi s-a numit minte văzătoare de Dumnezeu; şi dormind, a văzut dumnezeiasca scară, pe care se întărea Dumnezeu, Cel ce S-a îmbrăcat cu trup, pentru bunătate.
 
 
   Iubind Iosif supunerea către tatăl său, în groapă aruncându-se, s-a vândut spre închipuirea lui Hristos, Celui ce S-a junghiat şi în groapă S-a pus; şi dătător de grâu Egiptului s-a făcut, înţelept fiind şi drept, şi adevărat împărat peste patimi.
 
   Prunc tânăr pe pământ S-a cunoscut, Cel ce este pururea împreună cu Tatăl şi cu Duhul; şi S-a înfășat cu adevărat, Cel ce înfăşoară pământul cu negură, şi în ieslea dobitoacelor S-a pus. Acestuia acum mai-nainte bucurându-ne să-i prăznuim naşterea cea mai presus de fire.
 
 
   Chipul cel scris de mână necinstindu-l, ci cu Fiinţa cea nescrisă întrarmându-vă, de trei ori fericiţilor, în lupta focului v-aţi preaslăvit, şi în mijlocul văpăii celei nesuferite stând, pe Dumnezeu aţi chemat : Grăbeşte o Îndurate, şi aleargă ca un Milostiv spre ajutorul nostru, că poţi câte voieşti.
 
 
   Tinde-ţi mâna Ta de la care oarecând au luat ispită egiptenii ce se oşteau, şi evreii cei biruiţi. Nu ne lăsa pe noi, nu îngădui să ne înghită moartea care însetează de noi, şi satana care ne urăşte, ci Te apropie de noi şi Te milostiveşte spre sufletele noastre, precum Te-ai milostivit oarecând spre Tinerii cei din Babilon, care neîncetat Te-au mărit pe Tine, şi s-au aruncat pentru Tine în cuptor, şi dintr-însul au strigat către Tine : Grăbeşte o Îndurate, şi aleargă ca un Milostiv spre ajutorul nostru, că poţi câte voieşti.
 
 
Stih : Cei dedemult Strămoşi, primiţi mare bucurie,
Văzând, că se apropie Hristos Mesia către noi să vie,
Bucută-le Avraame că te-ai arătat.
Strămoş lui Mesia cel adevărat
 
   De ale fericitului Avraam câte scrie dumnezeiescul Moise la cartea Facerii le ştiu şi înţelepţii, şi cei neînvăţaţi, de vreme ce întru auzul tuturor Ie citim în zilele marelui post. De acesta se ştia, că a fost din pământul haldeilor, şi de limbă păgână. Că neam mai-nainte de jidovi sunt haldeii; şi cum că a avut tată slujitor idolilor. Şi fiind dintr-un neam ca acesta, nu avea nici o piedică a cunoaşte pe Dumnezeu. Şi încă, de trebuie să zicem şi ceva preamărit, de aici mai ales s-a povăţuit şi s-a pornit spre cunoştinţa adevăratului Dumnezeu; că cugetând în gândul său, că nici una din zidiri nu era Dumnezeu; şi văzând bună rânduiala lucrurilor, din cele ce se vedea în zidiri, a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se vedea, şi s-a închinat lui ca Stăpânitorului a toate şi pricinuitorul celei văzute bunei alcătuiri, şi rânduiala celor ce sunt. Carele luând semn de la Dumnezeu, şi poruncindu-i-se să-şi lase casa a făcut aşa; neîndoindu-se nicidecum în credinţă, și-a luat dar la bătrâneţe pe Isaac, şi a fi Părinte multor neamuri; de vreme ce dintr-însul s-a născut Iacov, şi din Iacov Iuda, din care şi Hristos şi a dobândit şi alţi strănepoţi. Acestuia ca celui ce a fost strămoşul lui Hristos, socotind purtătorii de Dumnezeu părinţii noştri şi dăscălii cei vrednici de pomenire, au lăsat sa-i facem pomenire aproape de cea după trup Naştere a Domnului nostru Iisus Hristos; aşezând şi orânduind aceasta, nu aşa fiecum, ci de Dumnezeiescul Duh fiind insuflaţi. Că deoarece prea bunul şi Iubitorul de oameni Mântuitorul nostru, din iubirea de oameni pornindu-se, a învrednicit să-l aibă pe acesta începător de rudenie, şi pe cei dintr-însul ales-a cu dreptate să-i facă zi de prăznuire şi de veselie, ca unui începător de rudenie şi strămoş, cu puţin mai-nainte de cea trupească Arătarea lui la noi.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni. Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin,
 
 
   Glas de Dumnezeu cinstitor din mijlocul focului s-a cântat atot Stăpânitorului; că Azaria pornind dumnezeiesc danţ, cântare a cântat, zicând : Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Alăuta tinerilor, Dumnezeu a numit pe Dumnezeul tuturor şi Atotțiitorul, Cel ce s-a văzut de dânşii arătat în cuptor, şi cântare au cântat zicând : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Pe cei trei ce au fost băgaţi în cuptor ştiindu-i împăratul, dacă a văzut chipul celui al patrulea, pe Acela l-a arătat a fi Fiul lui Dumnezeu cel mai-nainte de veci, zicând : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Având mintea ta luminată cu dumnezeiască rază, Daniile de Dumnezeu fericite, naşterea Fecioarei închipuită cu chipuri de taină, arătat mai-nainte văzându-o, ai strigat : Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Să se laude Anania, Azaria, Misail, împreună cu Daniil, cei ce au stins cuptorul cel cu foc, şi au înfrânat năvălirile leilor, şi lui Hristos cu glas au cântat : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
 
   După lege pătimind întru ispite, întru necurmate necazuri Iov, omul lui Dumnezeu prea adevărat s-a numit, blând, fără de răutate, drept, desăvârşit, fără prihană, strigând : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
 
 
   Cu credinţă să cinstim pe Moise, şi pe Aaron, şi pe Or lăudând pe Isus şi pe Levi cel preasfinţit, pe Ghedeon şi pe Samson, şi să strigăm : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
 
   Iată precum mai-nainte a zis Proorocul în pântece a zămislit pe Dumnezeu, ceea ce n-a ştiut de nuntă. Şi merge să-L nască adevărat în peştera Vitleemului, Căruia toţi cântăm : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
 
 
   Bun neamul lui Avraam nevoindu-vă a-l păzi, temeiul cel prea osebit al credinţei lui şi al nădejdii l-aţi câştigat Cuvioşilor, şi răbdarea şi suferirea ispitelor, strigând neîncetat : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Ca nişte luminători strălucind, şi pământul Cer făcându-l, şi cu lumina bunei credinţe luminându-l Tinerii, împreunând dănţuirea a toată lumea, au cântat Ție, Făcătorului de bine şi Stăpânului a toate : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi veci.
 
   Vitejeşte stingând cuptorul cel ars, şi fălcile leilor legându-le nepoţii lui David, acum bucurându-se cântă Ție, Stăpânului, Celui ce i-ai scăpat din ispite : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
 
   Cu taină învaţă Preacurată, Daniil cel preaînţelept, şi mai-nainte a însemnat cei trei Tineri de Dumnezeu înţelepţiţi, naşterea ta prin închipuiri, văzând pe Cel ce a ieşit negrăit din pântecele tău. Pe Care Tinerii bine-L cuvintează, preoţii Îl laudă, noroadele Îl preaînalţă întru toţi vecii.
 
 
   Astăzi dumnezeiasca pomenire săvârşind a dumnezeieştilor părinţi celor din veac, a lui Adam, a lui Abel, a lui Set, a lui Noe şi a lui Enos, a lui Enoh, a lui Avraam, a lui Melchisedec şi a lui Iov, a lui Isaac, împreună cu credinciosul Iacov, strigând : Bine să cuvinteze făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
 
   Ceata cea de Dumnezeu împodobită, a dumnezeieştilor părinţi să o lăudăm; pe Varac, pe Natan şi pe Eleazar, pe Iosie şi pe David, pe Ieftae, pe Samuil cel ce a văzut cu cuviinţă cele ce erau să fie înainte, şi a strigat : Toată făptura bine să cuvinteze pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
 
   Laudă cu cântare să aducem Proorocilor lui Dumnezeu, lăudând pe Osie, pe Mihea, pe Sofonie și pe Avvacum, pe Zaharia, pe Iona şi pe Agheu, pe Ammos, cu Avdie, pe Maleahi şi pe Naum, pe Isaia, pe Ieremia şi pe Iezechiil, împreună şi pe Daniil, pe Ilie şi pe Elisei.
 
 
   Cu graiuri întreite să lăudăm credincioşii pe Preasfânta Treime, pe Tatăl cel fără început, şi pe Fiul, şi pe Duhul Sfânt cel Drept, Treimea cea de o Fiinţă; pe Care toată suflarea o slăveşte, strigând : Toată făptura pe Domnul să-L binecuvinteze, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
 
 
   Arătatu-te-ai Hristoase întrupat din sângele Fecioarei cu cuvânt negrăit, şi ca un Prunc desăvârşit, în peşteră născut, pentru înmulţirea milostivirii Iisuse; şi steaua de departe Te-a vestit Magilor celor ce au strigat : Lăudaţi cu credinţă, şi preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Ajuns-aţi la sfârşitul cel dorit, şi staţi înaintea Celui ce este marginea doririlor, în cămările cereşti, tineri preafericiţi.
 
   Bucurându-vă aţi luat snopii bunei arăturii voastre celei cu lacrimi, rodind spicul nestricăciunii.
 
   Răsăritu-v-a vouă acum strălucire după vrednicie şi veselia inimii a înflorit, că v-aţi sălăşluit acolo de unde a fugit întristarea.
 
 
   Păşunea morţii o ai oprit Fecioară, născând pe Dătătorul de viaţă şi Domnul, Cel ce face vii pe cei ce te măresc pe tine cu credinţă.
 
 
   Cu tăria Ta puteri au făcut dedemult fiicele Tale, Doamne, Anna şi Iudita, Devora, Olda şi Iail, Estira, Sarra, Mariam a lui Moise şi Rahela, Rebeca şi Rut, cele mult înţelepte.
 
   Pe Sfinţii Tineri, ca pe cei ce au stins focul cuptorului, cu sfinţenie să-i cinstim, împreună cu Daniil Proorocul, şi cu toţi drepţii arătat, care mai-nainte de lege bine au strălucit, şi în lege Stăpânului au slujit.
 
   Preaînţelepţii dumnezeieşti Prooroci fiind nepoţi lui Avraam, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce S-a născut din Avraam şi din Iuda, cu căldură mai-nainte L-au vestit întru Duhul. Pentru rugăciunile lor, Iisuse, mântuieşte-ne pe toţi.
 
 
   Sfinţitu-s-a toată făptura cu pomenirea voastră, şi prăznuind strigă cu cucernicie, zicând : Aduce-ţi rugăciune Domnului pururea fericiţilor, ca să dobândească veşnicele bunătăţi cei ce vă laudă pe voi.
 
   Cel ce S-a îmbrăcat întru mine, din Fecioară a ieşit şi în peşteră S-a născut, Cuvântul Tatălui neamestecat; dănţuieşte făptura cu glasuri de mulțumire, mărind preasfântă pogorârea Lui, cea pentru milostivire.
 
 
   Săltând iubitorilor de părinţi, şi adunându-ne după datorie, să lăudăm astăzi pomenirea Părinţilor, a lui Avraam, a lui Isaac, şi a lui Iacov; din care Hristos Domnul, după trup S-a arătat, pentru multă milostivire.
 
   Pe Adam să-l lăudăm, pe Abel, pe Set şi pe Enos, pe Enoh şi pe Noe, pe Avraam, pe Isaac, şi pe Iacov, pe Moise, pe Iov şi pe Aaron, pe Eleazar, pe Isus, pe Varac, pe Samson şi pe Ieftae, pe David şi pe Solomon.
 
   Soarele cel mare şi Făcătorul, a ieşi din Fecioara cea neispitită de nuntă, se sârguiește spre Vitleem, ca să lumineze pe cei din Adam. Pentru aceasta vesteşte minunea, pomenirea Strămoşilor cea prealuminată.
 
 
   Toţi acum pomenirea cinstiţilor Strămoşi să o săvârşim, lăudând viaţa lor, prin care s-au slăvit. De două ori.
 
 
   Stins-au puterea focului Tinerii, dănţuind în mijlocul cuptorului, şi lăudând pe Dumnezeu cel Atotputernic.
 
 
   În groapă fiind împreună cu fiarele petrecând, Daniil Proorocul, neîmpărtăşit răutăţii acelora s-a arătat.
 
   Veniţi toţi cu credinţă să prăznuim, pomenirea cea de peste ani a Părinţilor, celor mai-nainte de lege, a lui Avraam şi acelor împreună cu dânsul, seminţia Iudei după vrednicie să o cinstim. Să lăudăm pe tineri cei din Babilon care au stins văpaia în cuptor, ca pe cei ce sunt chipul Treimii; împreună să mărim şi pe Daniil, şi ţinând tare proorociile Proorocilor, să strigăm cu Isaia cu mare glas : Iată Fecioara în pântece va lua, şi va naşte Fiu pe Emmanuil, Care este, cu noi Dumnezeu.
 
 
   Prea binecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; că prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a liberat, moartea s-a omorât, şi noi am înviat. Pentru aceasta cântând, strigăm : Binecuvântat eşti Hristoase Dumnezeule, Cel ce bine ai voit aşa, slavă Ție.
 
 
 
    Fericirile glasului pe 6, şi din Canonul Strămoşilor, Cântarea a 3-a, pe 4. După Ieşire, Troparul învierii, şi al strămoşilor. Slavă... Şi acum... Condacul Strămoşilor. Prochimen : Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri... Apostolul Strămoşilor : Fraţilor, când se va arăta Hristos viaţa noastră... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul pilda aceasta : Un om oarecare a făcut cină mare... Iar a Duminicii rândului se lasă. CHINONICUL : Lăudaţi pe Domnul din ceruri...  Altul : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...





   Părinte Spiridoane fericite, noianul minunilor fiind, şi izvor nedeşertat, pe Constantie împăratul cel cuprins de boală şi de moarte ameninţat, din acestea l-ai mântuit; şi cu învăţăturile l-ai plecat, a păzi pururea, ca pe toţi preoţii să-i cinstească, ca cei ce totdeauna slujesc lui Dumnezeu. De două ori.
 
   Părinte Spiridoane minunate, cu faptele cele bune, înalt şi văzut în împrejurări făcându-te, Arhiereu ai fost fără răutate Cuvioase, bine păscând turma lui Hristos; şi pe tot lupul departe l-ai gonit, şi către staulul cel ceresc ai îndreptat pe credincioşi, povăţuitor acestora fiind, ca un prea-bun păstor.
 
   Părinte Spiridoane întrutot bogate, lui Dumnezeu celui în Treime închinându-te, şi cinstindu-L, ai surpat despărţirea cea fără de Dumnezeu a lui Arie; şi pe Cel ce a strălucit din Tatăl fără de ani, şi a zidit toată lumea din ce n-a fost, întocmai cu Tatăl, L-ai arătat, şi puterea Lui cea de un Ipostas.
 
   Preacuvioase Părinte Spiridoane, preaînţelepte, pe cea moartă ca pe o vie o ai întrebat pentru dragostea lui Dumnezeu; şi şarpe ai prefăcut în aur celui cuprins de sărăcie; curgerea râului ai oprit, milostivindu-te spre norod, şi împăratului i-ai stătut înainte, doctor rânduit de Dumnezeu; morţi ai sculat ca un ucenic al Lui, şi credinţa o ai desluşit în mijlocul a multor părinţi. Deci toate putându-le întru Hristos, Cel ce te-a întărit pe tine, pe Acela roagă-L şi acum să mântuiască sufletele noastre.
 
   Să prăznuim mai-nainte popoarelor naşterea lui Hristos, şi ridicându-ne gândul, la Vitleem să ne suim cu mintea, şi să vedem taina cea mare din peşteră; că s-a deschis Edenul, venind Dumnezeu din Preacurata Fecioară, El însuşi desăvârşit fiind cu Dumnezeirea şi cu omenirea. Drept aceea să strigăm : Sfinte Dumnezeule, Părinte, Cel fără de început; Sfinte tare, Fiule, Cel ce Te-ai întrupat; Sfinte fără de moarte, Mângâietorule Duhule; Treime Sfântă slavă Ție !
 
 
   Bucură-te Părintele nostru Spiridoane, purtătorule de Dumnezeu, lauda Ierarhilor, şi lumii către Dumnezeu fierbinte şi bun mijlocitor.

 
   Cu laude săvârşind, şi după vrednicie cinstind, de lumină purtătoare pomenirea ta, neîncetat lăudăm pe Hristos, Cel ce te-a mărit pe tine.
 
 
   Tu Părinte în mijlocul Sinodului, dovedind cinstita putere a dumnezeieștii începătorii, pe filozoful cel mincinos l-ai ruşinat.
 
   Cunoscut-ai cu petrecerea ta pe Dumnezeu cel ce vede cele ascunse, şi sufletul tău făcându-l locaş primitor Treimii, pe aceasta cu curăţie o ai primit Părinte Cuvioase; şi acum străluceşti îmbrăcându-te cu dumnezeiasca lumină. Drept aceea având cinstitul şi de Dumnezeu purtătorul trupul tău, ca pe un odor preacinstit şi ca un izvor a toate minunile cu adevărat, cu credinţă apropiindu-ne te mărim Ierarhe, luând sănătate trupului şi sufletului; căci ca un următor al Stăpânului, dai credincioşilor cele de folos.
 
   Vitleeme găteşte-te, împodobeşte-te iesle, peşteră primeşte; adevărul a venit, umbra a trecut, şi Dumnezeu oamenilor din Fecioară S-a arătat, Cel ce a luat chip precum suntem noi, şi a îndumnezeit luarea. Pentru aceasta Adam se înnoieşte, împreună cu Eva strigând : Pe pământ bunăvoinţă s-a arătat, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător, şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane Părintele nostru. Pentru aceasta cu cea moartă în groapă tu ai vorbit, şi şarpe în aur ai prefăcut; şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, Preasfinţite. Slavă Celui ce te-a proslăvit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
 
   Gavriil zicând ţie Fecioară, bucură-te; împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine sicriul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai desfătată decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine, slavă Celui ce a ieşit din tine, slavă Celui ce ne-a mântuit pe noi prin naşterea ta.
 
 
   Bucură-te îndreptătorul Arhiereilor, reazemul Bisericii cel neclintit, lauda Ortodocșilor, izvorul minunilor, curgerea dragostei cea nedeşertată; luminătorul cel mult luminos, organul Duhului, minte dumnezeiască, blândă şi curată, cea împodobită cu adevărul, şi cu dreptatea Cerescule omule, pământescule îngere, al viei lucrătorule, al lui Hristos prietene de aproape. Pe Acela roagă-L să dea sufletelor noastre mare milă. De două ori.
 
   Blând şi moştenitor pământului celor blânzi, tu cu adevărat te-ai arătat Spiridoane, lauda părinţilor; care cu vinele înţeleptelor şi dreptelor tale cuvinte, prin dumnezeiescul Dar, pe Arie vrăjmaşul cel cu totul viclean şi prea fără de minte l-ai sugrumat; şi învăţătura cea dumnezeiască şi mântuitoare o ai înălţat întru Duhul, şi pe toţi dreptmăritorii i-ai luminat prea arătat, să slăvească pe unul Cuvântul cu adevărat, cel de o Fiinţă cu Tatăl, Cel fără de început; Care dă lumii mare milă.
 
   Patimile trupului omorându-ţi, morţi ai înviat cu Darul lui Dumnezeu, şi şarpe în aur ai prefăcut; curgerile râului, cu rugăciunea ta Părinte le-ai oprit, şi împăratului fiind în primejdie, noaptea arătându-te l-ai vindecat, cu apropierea prin vedenie, Domnul minunat mărindu-te pe tine. Pentru aceasta cu mare glas lăudăm pomenirea ta, şi ne închinăm preasfinţitelor tale moaşte; din care izvorăsc dumnezeieşti râuri de tămăduiri, şi mare milă.
 
 
   O preaslăvită minune ! Îngerii cântă dimpreună cu luceafărul cel luminos, şi cea moartă ca o vie îi răspunde. Cel ce repejunile râului înapoi întorcându-le, le-a oprit cu cuvântul, şi amuţirea diaconului, marele acesta odinioară o a tămăduit. Arşiţa soarelui ca şi cuptorul tinerilor în rouă s-a prefăcut; şi Trifilie se mântuieşte. De două ori.
 
   Veniţi toată adunarea credincioşilor, cu vrednicie adunându-ne luminat, să lăudăm pe Spiridon cel înţelept, cel blând şi simplu, întreg şi fără răutate; pe cel înainte între Ierarhi mare stătător; apărătorul Soborului din Niceea, cel ce cu strunele dreptelor dogme a surpat pe Arie cel fără de Dumnezeu, şi a luminat toată lumea cu învăţăturile sale.
 
   Bucură-te cetatea Kerchirei cea luminată şi binevestită, adunarea cea slăvită, care ai moaştele celui de trei ori fericit, ale lui Spiridon celui înţelept; din care izvorăsc vindecări credincioşilor, celor de departe şi celor de aproape, grabnic fiind spre ajutorinţă; păzindu-te şi pe tine cetatea Kerchirei, de tot necazul şi de foamete, de moarte, de primejdii şi de supărări.
 
 
   Cu ameninţarea dumnezeieștii începătorii, strângându-se din toate părţile adunările oamenilor, din ale lor case, şi cuprinzând întrutot preacinstita racla moaştelor tale, o sărută cu vrednicie. Iar preaînaltele vrednicii ale celor de pe pământ, dimpreună cu stăpânitorul împărat venind, laudă sălaşul cel de Dumnezeu purtător şi vrednic de cântare; ținându-se de rugăciune, mai presus laudă îi fac, şi văzut cântă ţie versul cântărilor : Iată se pune înainte acum minunatul Spiridon; să înălţăm dar cântare, şi după putinţă să lăudăm pe lauda cea mare a Arhiereilor. Că prin mijlocirea acestuia tot neamul împărăteştii cetăţi capătă mântuire; spre care toate limbile a privi nu pot, nici laudă vrednică să-i dea. Că mulţimea minunilor acestuia covârşeşte toată mintea. Pentru aceea întrutot înţelepte Ierarhe, pururea şi dimpreună cu Maica lui Iisus şi după moarte roagă-te neîncetat, ca să păzească şi să mântuiască poporul tău cel nou, de toată năvălirea cea împotrivă. Că ajutorul tău am câştigat, şi în veci luminat te fericim.
 
 
   Pe ceea ce este slava a toată lumea, care din oameni a răsărit, şi pe Stăpânul a născut, uşa cea cerească pe Maria Fecioara să o lăudăm; cântarea celor fără de trupuri, şi podoaba credincioşilor; că aceasta s-a arătat Cer, şi Biserică Dumnezeirii. Aceasta peretele cel din mijloc al vrajbei l-a stricat, pace a adus, şi împărăţia o a deschis. Deci pe aceasta avându-o tărie credinţei, apărător avem pe Domnul, ce S-a născut dintr-însa. Îndrăznească dar, îndrăznească poporul lui Dumnezeu; că acesta va birui pe vrăjmaşi, ca un Atotputernic.
 
   Pomenirea dreptului cu laude, şi binecuvântarea Domnului peste capul lui. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea, şi muritorul care ştie priceperea. Că mai bună este neguţătoria acesteia, decât a aurului şi a argintului visteria. Şi mai scumpă este decât pietrele cele de mult preţ; şi tot ce este scump nu este vrednic ei, Pentru că lungimea zilelor, şi anii vieţii sunt în dreapta ei, şi în stânga ei bogăţie şi slavă. Că din gura ei iese dreptate, legea şi mila pe limbă le poartă. Deci ascultaţi-mă pe mine, o fiilor ! Că lucruri de cinste voi să zic; şi fericit este omul, care căile mele va păzi. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă, şi se găteşte vrerea de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi şi pun înainte glasul meu fiilor omeneşti. Că eu înţelepciunea am tocmit, sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine, îi iubesc : şi cei ce mă caută vor afla Dar. Înţelege-ţi dar cei fără de răutate chibzuială, şi cei neînvăţaţi lipiţi-vă inima. Ascultaţi-mă pe mine iarăşi : Că lucruri de cinste voi să zic. Şi voi scoate din buzele mele cele drepte, că adevărului se va învăţa grumazul meu. Şi urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Cu dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimica nu este într-însele strâmb, nici răzvrătit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg, şi netede  celor ce află cunoştinţa. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră, şi să vă umpleţi de Duh.
 
 
   Gura dreptului izvorăşte înţelepciune, iar limba nedreptului va pieri. Buzele oamenilor drepţi se învaţă daruri, iar gura celor necuraţi se răzvrătește. Cumpenele viclene urăciune sunt înaintea Domnului, iar cumpăna dreaptă primită este Lui. Oriunde intră strâmbătatea, acolo şi ocara, iar gura înţelepţilor se învaţă înţelepciune. Săvârşirea drepţilor va îndrepta pe dânşii, şi împiedicarea neprimitorilor va prăda pe ei. Nu vor folosi averile în ziua mâniei; iar dreptatea va mântui de la moarte. Murind dreptul a lăsat grija, iar pierirea necuraţilor este grabnică şi de râs. Dreptatea celui fără prihană îndreptează căile, iar cel fărădelege întru necredinţă cade. Dreptatea oamenilor drepţi va mântui pe ei; şi întru păgânătatea sa se prind cei fărădelege. Sfârşindu-se omul drept nu-i va pieri nădejdea; iar lauda necuraţilor va pieri. Dreptul din cursă va scăpa, şi în locul lui se va da cel necredincios. În gura celor fărădelege laţul cetăţenilor, iar chibzuirea drepţilor cu bună sporire. Întru bunătăţile drepţilor se va îndrepta cetatea, şi întru pierirea necuraţilor bucurie. Întru binecuvântarea drepţilor se va înălţa cetatea, iar cu gura necredincioşilor se va săpa. Batjocoreşte pe cetăţeni cel lipsit de minte, iar omul înţelept linişte aduce.
 
 
   Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se l-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea S-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi popoarele văzând şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta; că Dar şi milă este întru Cuvioşii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.


   Duhovnicească prăznuire este astăzi fraţilor, să salte firea, să dănţuiască omenirea, că ne-a chemat pe noi minunatul Spiridon, odorul cel dumnezeiesc al Arhiereilor, izvorul minunilor cel pururea crescător, locaşul Sfântului Duh, marea tămăduirilor cea minunată şi nedeşertată, tumul Bisericii cel tare şi neclintit, întărirea Cuvioşilor cea adevărată, şi luceafărul lumii cel mult luminos. Cu rugăciunile acestuia Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.
 
   O înfricoşată minune ! Că pe moartă întrebându-o, cu glas viu a răspuns ţie, şi pornirea râului înapoi s-a întors, prin cuvântul tău cel poruncitor; boala împăratului se goneşte cu rugăciunea ta, şarpele în chip de aur s-a schimbat, morţii s-au sculat. Că lucrează întru tine Ierarhul tuturor, Hristos Dumnezeul nostru, Spiridoane Ierarhe înţeleptule; cel ce dogma Treimii cu slavă o ai propovăduit.
 
   Cine nu se va mira de noianul cel nedeşertat al minunilor tale Ierarhe Spiridoane, că ploaie din Cer ai pogorât cu rugăciunea ta, şi brazdele cele însetate le-ai adăpat, şi foametea o ai înlăturat; o minune ! pe moartă o ai înviat cu graiul tău cel de viață făcător şi pe şarpe în aur l-ai prefăcut; nenumărate sunt minunile tale cu adevărat; că aşa ştie Dumnezeu să mărească pe cei ce-L slăvesc pe El. Iar noi înconjurând cinstitele tale moaşte, şi sărutându-le cu nevrednice buze, luăm sănătate sufletelor şi trupurilor, slăvind pe Domnul, Cel ce te-a mărit pe tine; pe Care cu îndrăzneală Îl rogi pentru sufletele noastre.
 
   Preacuvioase Părinte Ierarhe pururea pomenite, de învăţătura Apostolească umplându-te, şi locaş Dumnezeiescului Duh, prin viaţa cea cu fapte bune arătându-te, pe lupii Bisericii prin dogme i-ai gonit, şi dreptmăritoarea credinţă de faţă susţinându-o, te-ai recunoscut stâlp şi apărător credinței. De acea o podoaba părinţilor, şi cu bune învăţături împreună vorbitorule ! Roagă-te Mântuitorului să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Sărbătoare luminată, praznic cu totul sfinţit, veniţi credincioşii să luăm parte; că ne cheamă pe noi Spiridon, ospătător duhovnicesc fiind; a lui este masa dumnezeiască, minunile dulci şi faptele nemuritoare; să urmăm blândeţii lui, nerăutăţii, bunătăţii, iubirii de oameni, şi întrutot înţelepciunii, cu care el între Arhierei ca o lumină a strălucit.
 
   Ca un lesne iertător şi blând te-ai arătat în lume, şi lui Hristos fiind iubit, Dar de minuni din-destul dăruiești, întru cinstită şi luminată adormirea ta Părinte, lauda Arhiereilor, Spiridoane preasfinţite; pierzând cetele dracilor şi bolile gonind totdeauna, întrutot cinstite făcătorule de minuni; luceafărul cel prealuminat al credincioşilor, întărirea Bisericii, locaşul luminii, şi mângâierea sufletelor noastre.
 
   Cu dumnezeiască lumină luminându-ți inima, şi mintea strălucindu-ţi, tuturor celor de pe pământ ca un înger te-ai arătat Spiridoane; blând şi întreg, cu totul strălucit de Darul lui Hristos; de unde nevăzut dăruiești trupurilor sfinţită hrană, şi mântuire sufletelor noastre.
 
   Întru mare şi cerească înălțime a bunelor fapte suindu-te purtătorule de Dumnezeu, toată lumea o luminezi cu fulgerele minunilor, strălucind cu daruri a nenumărate bunătăţi, preasfinţite Spiridoane. Pentru aceasta toți adunându-ne cu credinţă şi cu dragoste, şi sărutând întrutot cinstit locaşul tău, strigăm ţie acestea : Bucură-te stâlpul cel ceresc, mângâierea scârbiţilor ! Bucură-te coloana faptelor bune ! Bucură-te turnul cel neclintit al dogmelor credinţei, întru tine s-a arătat tot Darul Duhului Ierarhe folositor al credincioşilor, şi al celor în neputinţe gata tămăduitor ! Bucură-te îndreptătorul Ierarhiei celei cereşti.
 
   Cuvioase Părinte, tu întru fapte bune strălucind, ai bine-plăcut lui Hristos; că asupra patimilor mai întâi îmbărbătându-te, sufletul şi trupul ţi-ai sfinţit; iar apoi Biserica fiind tulburată de Arie împotrivitorul lui Hristos, în Sobor l-ai înfruntat, şi eresurile aceluia şi pe filozoful cel de o minte cu dânsul bârfitor, vitejeşte l-ai surpat, şi puterea cea în trei străluciri a dumnezeieștii stăpâniri arătându-o, alt soare te-ai arătat în mijlocul sfinţitei adunării aceleia. Pentru aceea adunându-ne, preasfinte Spiridoane înţelepte, cu dorire înconjurăm dumnezeiască racla ta; şi trupul tău cel dumnezeiesc şi sfânt, cu bucurie sărutându-l, luăm sănătate sufletelor şi trupurilor, slăvind pe Domnul, Cel ce te-a mărit pe tine; pe Care cu îndrăzneală Îl rogi pentru sufletele noastre.
 
   Peşteră bine te împodobeşte, că Mieluşeaua vine, Prunc în pântece purtând pe Hristos; şi iesle primeşte, pe Cela ce cu cuvântul de fapta cea necuvântătoare, ne-a dezlegat pe noi pământenii; păstori fluierând, mărturisiţi minunea cea înfricoşată, şi magii de la Persia, aur şi tămâie, şi smirnă, Împăratului aduceţi; că S-a arătat Domnul din Fecioară Maică. Căruia şi plecându-se, ca o slujnică Maica i S-a închinat, şi a zis către Cel ce era în braţele ei : Cum Te-ai semănat întru mine ? Sau cum ai răsărit ? Izbăvitorul meu şi Dumnezeule.
 
 
   Avem prăznuire luminată, ospăţ sfinţit; veniţi credincioşilor să luăm parte, că Spiridon ne cheamă, ospătător fiind duhovnicesc; a căruia masa este dumnezeiască, minunile dulci, faptele nemuritoare. Ale acestuia să urmăm blândeţilor, nerăutăţii, nevicleşugului, iubirii de oameni şi înţelepciunii celei peste toate; prin care a strălucit între Arhierei ca o lumină.
 
 
   De preamari bunătăţi şi minuni făcător te-ai arătat Spiridoane înţelepte; cu acelea adică strălucindu-ţi viaţa mai presus decât lumina soarelui, iar cu acestea luminând lumea cea mare din jurul pământului, mai presus decât strălucirile Cerului; cu amândouă preafrumos arătându-te Cuvioase, celor ce aleargă cu credinţă la folosirile tale.
 
 
   O minune înfricoşată ! moarta întrebându-se, răspuns viu ţi-a dat; şi curgerile râului ai oprit prin cuvântul tău cel poruncitor; boala împăratului ai alungat cu rugăciunea ta; şarpele în chip de aur s-a prefăcut, morţii s-au sculat. Că a lucrat întru tine Hristos, Spiridoane sfinţitorule, cela ce dogma Treimii o ai propovăduit luminat.
 
   Dumnezeiesc odor al Arhiereilor, arătatu-te-ai întru bunele fapte, Cuvioase Părinte Spiridoane preaînţelepte. Pentru aceea mai-mare Bisericii făcându-te, pe începătorii eresurilor afară i-ai gonit, şi hula lui Arie soborniceşte la pământ o ai surpat; şi acum dar făcând minuni cu lucrul şi cu cuvântul, roagă pe Mântuitorul, să mântuiască sufletele noastre.
 
   Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre. Peşteră găteşte-te, Fecioara se apropie să nască; Vitleeme pământul Iudei saltă şi te bucură, că dintru tine a răsărit Domnul nostru. Auziţi munţi şi dealuri, şi cele dimprejurul Iudeei, că vine Hristos să mântuiască pe omul pe care l-a zidit, ca un Iubitor de oameni.
 
 
   Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător, şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane, Părintele nostru. Pentru aceasta cu cea moartă în groapă tu ai vorbit, şi şarpe în aur ai prefăcut; şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, Preasfinţite. Slavă Celui ce te-a proslăvit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. De două ori.
 
 
   Şarpe ai prefăcut în aur, Sfinte, şi cu vinele cuvintelor tale, ai sugrumat pe rău credinciosul şi vicleanul Arie, de Dumnezeu cugetătorule. Iar împăratului te-ai făcut doctor preamărite, morţi ai înviat, şi draci ai gonit. Pentru aceasta adunându-ne, lăudăm Ierarhe pomenirea ta cea preacinstită. De două ori.
 
   De bucurie s-au umplut toate marginile, că Născătoarea de Dumnezeu se grăbeşte să nască, pe Împăratul a toate ! O minune netâlcuită ! Începe Cel fără de început, şi Se întrupează Cel fără de trup. Peştera înlăuntru primeşte pe Cel ce ţine toate. Veseleşte-te Vitleeme, şi făptură saltă, văzând ziua înainte-prăznuirii.
 
 
   Cu cuvintele ai împodobit Biserica lui Hristos, cu faptele ai cinstit pe cea după chipul lui Dumnezeu, fericite Spiridoane. Strălucit-ai în lume, cu întreaga ta înțelepciune, răspândind tuturor darurile vindecărilor. Pentru aceasta prăznuim cu credinţă pomenirea ta. De două ori.
 
   Fecioare mai-nainte începeţi la bucuria Fecioarei, maici lăudaţi înainte mergerea Maicii lui Hristos Dumnezeului nostru; magii împreună cu îngerii, păstorii împreună cu noi; căci vine să nască în cetatea Vitleem. Cu ale ei rugăciuni izbăveşte-ne pe noi Dumnezeule.
 
 
   Împăraţilor şi tainicilor, cu dumnezeiască cuviinţă în preacinstitul Sobor înţelepţeşte arătat le-ai lămurit, a cinsti un Dumnezeu în trei Ipostasuri; de un Scaun împreună-şezător, şi întru o Fire arătat ai dogmatisit. Pentru aceasta mai presus de cuvânt, după insuflare dumnezeiască ai surpat pe bârfitorul cu puterea Duhului, Ierarhe de Dumnezeu cinstite; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta. De două ori.
 
   Ceata proorocilor prin umbra Scripturii mai-nainte dedemult te-a vestit, Născătoare de Dumnezeu, palat însufleţit şi căruţă în chipul focului, sicriu şi năstrapă cu aur închipuită, Fecioară, făclie luminoasă şi munte umbrit, uşă închisă şi carte, cleşte şi pat aurit, cămară şi nor cu totul luminat Iar noi Stăpână totdeauna, cu buzele şi cu inima te lăudăm cu credinţă, ca pe o Născătoare de Dumnezeu, întrutot Curată.
 
 
 
 
 
   Preaînțelepte Spiridoane lumina şi vârful părinţilor, cu lumina minunilor tale luminând marginile lumii, şi surpător arătându-te tulburării lui Arie; roagă pe Mântuitorul să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   În pământul blânzilor ajungând ca un prea blând Părinte, milostiv şi curat făcându-te, viforul cel sculat asupra inimii mele îmblânzeşte-l, ca fiind întru dumnezeiască linişte să te laud.
 
   Cu lucrările cele dumnezeieşti Părinte curăţindu-ţi sufletul, te-ai făcut Sfinte Spiridoane cu chip dumnezeiesc, şi cu raza cea strălucitoare a Dumnezeiescului Duh te-ai îmbogăţit. Pentru aceea luminezi pe cei ce cu bucurie te fericesc pe tine.
 
   De la turme ca pe David luându-te Ziditorul, păstor iscusit te-a pus turmei celei cuvântătoare; cu bunătatea şi cu blândețile strălucind, şi cu nerăutatea, Preacuvioase păstorule înfrumuseţându-te.
 
 
   Preasfântă Fecioară Curată, luminează, sfinţeşte cugetul şi sufletul meu rogu-mă, risipind norii nepriceperii mele, şi din întunericul păcatului scoțându-mă; ca după vrednicie să te cinstesc.
 
 
   Hristos te-a ales păstor Preacuvioase din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi curat, propovăduitor sfinţitelor dogme, şi vas preacinstit al darurilor Duhului, de Dumnezeu purtătorule.
 
   Omorând cugetul cel trupesc, şi ochii sufletului mai-nainte curăţindu-i, cu totul te-ai făcut dumnezeiască biserică Duhului, Preacuvioase, lucrând cu sfinţenie jertfe cuvântătoare în curăţie întrutot fericite.
 
 
   Pământul Ciprului văzându-l însetat de apă, şi lui Ilie asemănându-te, mulţime de ploi din Cer ai pogorât cu rugăciunile tale, Preacuvioase; că Hristos ascultă rugăciunea slugilor Sale.
 
   Năstrapă de aur te cunoaştem şi masă, şi sfeşnic luminos, munte umbrit şi izvor de Dumnezeu izvorât, scară şi uşă a dumnezeieștii vieţi, ceea ce eşti plină de Dar, prealăudată Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Luminându-ţi mintea ta cu nepătimirea şi împodobindu-o cu dumnezeiasca umilinţă, darurile Duhului ai luat, a goni duhurile şi a dezlega bolile celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă, Preasfinţite.
 
   Pe şarpele începătorul răutăţii omorând, năravul iubirii de argint călcându-l şi miluind pe cel lipsit Ierarhe, şarpe ai prefăcut în podoabă de aur, cu sfinţite rugăciunile tale, Părinte Cuvioase.
 
   Suitu-te-ai în muntele privirii, intrat-ai în norul nepătimirii, şi în lespedea inimii tale ai luat legea cea mântuitoare ca un preasfinţit, şi ca o slugă de aproape a Stăpânului tău.
 
 
   Vindecă rănile sufletului meu; luminează-mi mintea cea întunecată cu negrijire, dumnezeiască Mireasă, ca să cânt : Nu este fără de prihană precum tu, şi nu este curată afară de tine Stăpână.
 
 
   Celui ce de la turmele oilor a luat pe marele Spiridon, ca să păstorească Biserica sa, lui Hristos Dumnezeu săi strigăm : Cela ce ai înălţat cornul nostru, Sfânt eşti Doamne.
 
   Cela ce pe cea moartă în groapă, ca pe o vie o ai întrebat Spiridoane preaînţelepte, şi ai dat femeii odorul care cerea, roagă-te să se trimită nouă mare milă, cu rugăciunile tale cele sfinte.
 
 
   Toţi cu dumnezeiască cuviinţă lăudăm preacinstită şi preasfinţită pomenirea ta, Fericite, cântând cu un glas lui Hristos Dumnezeu şi zicând : Cela ce ai înălţat cornul nostru, Sfânt eşti Doamne.
 
   Fiului, Celui ce cu voie S-a întrupat mai presus de fire din Fecioară, şi pe Născătoarea după naştere o a păzit Fecioară Curată, cu dumnezeiasca putere, Dumnezeului a toate, să-i strigăm : Sfânt eşti Doamne.
 
 
   De la păstoria oilor, rânduit fiind a fi econom Bisericii lui Hristos, ai strălucit păstor de Dumnezeu pus Spiridoane, şi pe lupii cei de rea credinţă gonindu-i cu cuvintele, întru păşunea bunei credinţe ai hrănit turma ta. Pentru aceasta în mijlocul purtătorilor de Dumnezeu părinţi, credinţa ai întărit cu înţelepciunea Duhului, Ierarhe fericite. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
 
   A lui Avraam iubirea de străini luând, şi nerăutatea lui Iacov; nevinovăţia lui Iov, bunătatea lui Moise, şi blândeţile lui David, vas Duhului cu totul luminat după vrednicie te-ai arătat Spiridoane. Pentru aceea ca şi Ilie ai trimis pământului ploaie, şi repejunile râurilor cu Darul ca Elisei le-ai oprit Ierarhe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se dăruiască iertare greşelilor, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
 
   Ca ceea ce eşti Mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului, care nu ştii de bărbat; ca ceea ce eşti locaş Mângâietorului cu totul fără prihană, pe mine cel ce sunt locaş spurcat, fărădelege şi batjocură dracilor întru cunoştinţă m-am făcut, grăbeşte de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă locaş luminat prin fapte bune, ceea ce eşti curată de lumină primitoare. Goneşte-mi negura patimilor, şi împărtăşirii celei de sus mă învredniceşte, şi luminii celei neînserate, cu rugăciunile tale.
 
 
   Cu cărbunii cinstitului Duh aprinzându-te, materia patimilor cea lesne arzătoare Fericite o ai ars; şi lumea ai luminat cu strălucirile cele ca de foc, ale bunătăţilor tale Spiridoane.
 
   Întrebată fiind cea moartă, ţi-a răspuns Părinte, şi curgeri de râuri cu poruncile tale s-au oprit; că te-ai arătat, Fericite, făcător de minuni, luând dumnezeiescul Dar.
 
   Omorându-ţi pornirile trupului, de Dumnezeu insuflate, morţi ai sculat cu grăirea ta cea de viaţă făcătoare. Pentru aceasta te rog, înviază Părinte şi sufletul meu cel omorât.
 
 
   Proorocii mai-nainte au vestit adâncul tainei tale cel necuprins cu mintea; că numai tu însuţi ai născut Preacurată pe Cel necuprins, Care S-a întrupat pentru milostivirea cea nespusă.
 
 
   Toiag ținând în mână, şi cu chip preasfinţit împodobit, în vis ivindu-se dumnezeiescul înger, împăratului te-a arătat dumnezeiesc tămăduitor patimii lui; care strigă cu credinţă : Slavă puterii Tale, Doamne !
 
   Asemănându-te lui Hristos Stăpânului tău, tămăduitorului tuturor, ai vindecat pe împăratul, Spiridoane făcătorule de minuni, şi cu dumnezeieşti porunci l-ai deşteptat cu bunăcredinţă, spre dumnezeiască râvnă cuvenită lui Dumnezeu, cu bună îndreptare, Fericite.
 
 
   Graiurile dumnezeieştilor porunci păzindu-le întrutot fericite, durerile cele mari ale împăratului le-ai risipit, şi aur ai dat tuturor celor de pe pământ, Spiridoane fericite; că nimica nu ai câştigat pe pământ, strângându-ţi la Cer bogăţia cea nefurată.
 
   Locaş Cuvântului cu adevărat, şi făclie Luminii celei neînserate te-ai arătat Fecioară; pentru aceea toţi credincioşii cu căldură te rugăm : Roagă Doamnă pe fiul tău, să rupă cursele lui Veliar celui ce rău cugeta asupra noastră.
 
 
   Râul darurilor care sunt întru tine, adapă toată inima Cuvioase, dăruieşte sănătate din-destul, pe toți îi ridică spre slava lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit, şi cu tot felul de minuni te-a cinstit.
 
   Pe tine, Fericite, împăratul pământesc te-a cunoscut adevărat dreaptă slugă a Împăratului Ceresc, şi plin de dumnezeiescul Dar, când ai venit la dânsul tu marele doctor, cel arătat înaintea lui Dumnezeu.
 
   Urmat-ai Părinte obiceiului lui Avraam celui iubitor de străini, deschizând tuturor intrările casei tale, făcându-te tuturor toate, şi purtând grijă de cei ce erau în primejdii, Spiridoane fericite.
 
 
   Prunc nou ne-ai născut nouă Fecioară, pe Cel mai-nainte de veci născut din Tatăl cel fără început; pe Care roagă-L ca pe Fiul şi Dumnezeul tău, să miluiască pe cei ce te mărturisesc din suflet, de Dumnezeu Născătoare, Preacurată.
 
 
   Credinţa în mijlocul a multor părinţi o ai întărit Ierarhe Spiridoane, propovăduind unirea Dumnezeirii Treimii; pentru aceea şi Biserica cinsteşte după vrednicie, preasfântă pomenirea sfintei adormirii tale.
 
   Credincios fiind ucenic, al lui Hristos, Ierarhe Spiridoane, morţi ai înviat, şi i-ai pus de faţă vii cu rugăciunea ta, că toate a le putea ţi-a dăruit, dintru a Sa putere păzitorul vieţii noastre.
 
 
   Câştigând obiceiurile nădejdii, ale dragostei şi ale credinţei, Părinte, te-ai arătat săracilor sprijinitor, bolnavilor doctor, liman celor din furtuni, purtător de linişte tuturor marginilor, de Dumnezeu înţelepte.
 
 
   Ceea ce eşti Sfânta Sfinţilor, Fecioară Preacurată, ai născut pe Sfântul Sfinţilor, pe Hristos Mântuitorul, Cel ce sfinţeşte pe toţi. Pentru aceea Împărăteasă şi Stăpână a tuturor, ca pe o Maică a Ziditorului făpturilor te mărturisim.
 
 
   Aurul ca nişte tină s-a socotit înaintea ta, cela ce ai strălucit mai mult decât aurul prin lipsa de patimi, şi te-ai îmbogăţit Cuvioase, cu darurile cele cu totul de aur ale Duhului.
 
   Curat slujind Stăpânului tău, mulţime de puteri îngereşti ai avut Cuvioase, slujind împreună cu tine cu glasuri nevăzute, Preasfinţite.
 
   Prealăudată viaţa ta, Preaînţelepte, te-a făcut vestit lumii Părinte. Pentru aceasta săvârşim dumnezeiască pomenirea ta, şi bucurându-ne te lăudăm.
 
 
   Mai desfătat decât cerurile a fost pântecele tău, ceea ce nu ştii de bărbat, încăpând pe Dumnezeu cel neîncăput nicăieri, Preacurată Fecioară cu totul slăvită.
 
 
   Ca pe alt Samuil te-a uns Darul, Spiridoane preaînţelepte, a sluji lui Dumnezeu cu sfinţenie; şi i-ai adus jertfă fără de sânge, întrutot fericite, crezând cu adevărat, că s-a primit sus în locaşurile Dumnezeului nostru, înfricoşata şi nevinovată slujba ta.
 
   Moise în şarpe a prefăcut toiagul din porunca lui Dumnezeu odinioară, iar tu Preacuvioase Ierarhe în aur ai prefăcut şarpele cu rugăciunea ta, pentru prietenul tău; atâta de minunate minuni a lucrat Dumnezeu, prin tine.
 
 
   Ca un îndreptător şi întărire Ierarhilor, luceafărul lumii cel prea-luminos, turnul cel neclintit, temeiul Bisericii cel nesurpat, izvorul minunilor cel nedeşertat; cu rugăciunile tale izbăveşte pururea de ispite, pe cei ce cinstesc pomenirea ta.
 
   Nedepărtându-Se de Sânurile Părintelui celui fără de început, în sânurile curatei Fecioarei se sălășluiește; Cel fără mamă, fără de tată întrupându-Se, Hristos cel ce împărăteşte dreptatea; al Acestuia înfricoşatul neam este nepovestit şi neştiut.
 
 
   Cu dragostea lui Hristos fiind rănit, Preasfinţite, mintea înălțându-ți cu raza Duhului, cu privirea la cele de sus, cea lucrătoare, lucrare ai aflat de Dumnezeu primite; jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere tuturor dumnezeiasca iertare.
 
 
   Pe Ierarhul Domnului cel din pântece sfinţit, să-l lăudăm acum, pe Spiridon cel ce a luat tablele Darului dumnezeieștii slave, şi care este mare întru minuni şi la toți folositor cald, şi însuşi văzător de dumnezeiască strălucire. Ca pe un folositor al săracilor, şi ca pe un îndreptător al sufletelor păcătoşilor. Că acesta jertfind în altarul lui Hristos, Ierarh credincios s-a arătat, tuturor cerând dumnezeiască iertare.
 
 
Stih : Spiridon făcătorul de minuni, de a şi murit,
Dar a lucra multe minuni, încă na mai contenit
În douăsprezece zile,
Spiridon lasă această vieţuire.
 
   Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Constantin cel Mare şi a fiului său Constantie, din Cipru de neam, modest la chip, şi la inimă smerit. Şi dintâi a fost păstor de oi, apoi însurându-se şi murindu-i femeia, s-a făcut episcop, şi atâta i s-a dat de la Dumnezeu, Darul tămăduirilor, cât s-a numit de minuni făcător. Căci fiind secetă a făcut de s-a pogorât ploaie, şi iarăşi a oprit supărarea ploii. Prin rugăciune a potolit încă şi foametea; a întors şarpe în aur; şi dacă a mântuit pe un sărac din nevoia lui, iar a adus aurul la cea dintâi de l-a făcut şarpe. Oprit-a şi curgeri de gârle. Şi a întors pe o femeie desfrânată ce a cutezat a se atinge de dânsul. La soborul ce s-a făcut la Niceea, cu puterea Sfântului Duh, a astupat gurile celor ce foarte se semeţeau întru înţelepţia ştiinţelor. O femeie oarecare cerându-şi odorul, ce avusese dat pe mâna fiicei sale, care era moartă, Sfântul o a întrebat unde era pus odorul acela de bani, şi aflând de la fiică-sa cea moartă locul unde erau puşi, i-a dat femeii ai căreia erau. Scăpat-a şi pe împăratul Constantie de boala ce avea. A întors spre viaţă pe un copil al unei femei, şi a înfruntat şi pe cel ce a vrut să ia capra de lăcomie ce avea, fugind ea spre turmă de la cel ce o trăgea cu sila; apoi dacă i-a plătit preţul, a rămas cu cele cumpărate. A mai tămăduit şi muția diaconului, căruia i-a poruncit, să facă puţină rugăciune pe vremea arşiţei, şi prelungindu-o mult de multa mărire deşartă ce avea, îndată se făcu mut şi fără glas. Acestui sfânt se arătau îngerii şi-i slujeau la sfânta slujbă zicând : Şi cu Duhul tău, când împărțea poporului obişnuita binecuvântare în biserică; că aprinzând slujitorii puţine făclii, şi dojenindu-i Sfântul pentru aceasta, ei răspundeau că nu trebuie mai multă lumină în biserică, deoarece nu era nimenea în biserică; ci Sfântul a luat mărturie de la Cer, că avea îngeri privitori, care cântau împreună cu dânsul. Dară pe cine nu spăimântă minunea izvorârii untului de lemn din candelă când se stingea lumina sfârșindu-se untuldelemn. Acest sfânt a spus multora cele de pe urmă ce erau să le vină, cu dumnezeiască mai-nainte cunoştinţa. A dojenit şi pe episcopul Trifilie care era dat în petrecerile şi în desfătările lumeşti, şi l-a făcut a iubi mai mult bucuria cea viitoare. Acesta certând şi înfruntând pe o femeie ce căzuse în preacurvie, şi nu vrea să se mărturisească, ci la facerea ei aducea dovadă pe bărbatul ei, zicând că copilul este făcut cu dânsul, şi acela era mort de douăzeci de luni. Acestui sfânt i se vedea capul plin de rouă pe vremea secerei când ardea soarele, arătând Dumnezeu cinstea în care vrea să fie. Acesta ocârmuind bine turma ce i s-a încredinţat de la Dumnezeu, s-a mutat spre petrecerea îngerilor.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Sinetos.
 
Stih : Cu sabia omoară lipsiţii de minte pe Sinetos,
Carele cinsteşte buna-credinţă cea întru Hristos.
 
 
   Acesta a fost pe vremea împăratului Aurelian, făcut Anagnost Bisericii Romane, de Sfântul Papa Xist. Deci văzând pe Aurelian că aduce jertfă idolilor, s-a întrebat cu el, şi bătându-şi joc de el, s-a făgăduit că va jertfi şi însuşi. Dar nevoind să jertfească, şi arătând că numai în batjocură şi-a dat cuvântul, pentru aceasta a fost bătut cu vine de bou atâta de mult, încât tot pământul de sub el s-a roşit de sângiuri. Apoi a fost aruncat în temniţă, iar a doua zi a fost întins pe o scară de fier înfocată; atunci a auzit de sus dumnezeiesc glas ce-l întărea şi-l îndemnă la mucenicie şi împreună cu glasul, a căzut şi o ploaie repede, care a stins focul; iar Sfântul s-a păzit nevătămat După acestea din porunca împăratului, s-a săpat o groapa adâncă ca de zece coţi, şi în fundul ei au fost aşezate lemne ascuţite şi drepte, iar peste ele a fost aruncat Mucenicul lui Hristos; şi i s-a zdrobit mai toate mădularele trupului; iarăşi cu dumnezeiasca pronie a rămas sănătos. În fine a fost închis în capiştea zisă Panteon, şi de acolo ieşind, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintele nostru Alexandru Arhiepiscopul Ierusalimului.
 
Stih : Alexandru din jertfitori unul fiind.
Fără sânge, unul mucenicesc dar plinind.
 
   Când Deciu împărățea în Roma veche, mare goană s-a pornit asupra creştinilor; deci atunci pe Sfântul acesta Alexandru, Arhiepiscopul Ierusalimului a fost pârât la Domnitorul Palestinei, şi adus fiind înaintea lui legat cu lanţuri de fier, a vorbit multe cu el, şi pe Hristos cu mare glas înaintea tuturor l-a declarat Dumnezeu, împărat şi ziditor a toată lumea; iar pe idoli, i-a arătat că sunt draci, şi vederată înşelăciune; şi încă a dat anatemei cu glas luminat şi îndrăzneţ, pe cei ce li se închină, și-i cinstesc. Aceste cuvinte ale Sfântului au tulburat pe Domnitorul şi din porunca lui, a fost muncit Arhiereul lui Hristos cu feluri de munci; apoi a fost osândit, ca viu să-l mănânce fiarele. Şi când a slobozit asupră-i feluri de fiare, Sfântul se rugă zicând : Doamne ! de voieşti să mă sfârşesc acum, facă-se voia ta. Atuncea fiarele o minune ! unele se închinau Sfântului plecându-şi în jos capetele, altele tăvălindu-se pe pământ, sărutau picioarele Sfântului, şi altele iarăşi lingeau cu limba lor rănitele lui mădulare. Iar marele Arhiereu, mulţumind lui Dumnezeu pentru aceasta, şi-a dat Sfântul său suflet în mâinile lui, lăsând nevătămat trupul său pe pământ. Pe care oarecare cucernici creştini, din multa cinstire ungându-l cu miresme, şi cu giulgiu înfăşurându-l, l-au îngropat la loc ales.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ammonata şi Antu.
 
Stih : Urăsc cele pământeşti zicea Ammonata,
Îngeri primiți-mă lipsit de viaţă, singur îşi cântă.
Zicerea proorocului David cu punerea înainte zic
Ca floarea câmpului dumnezeiasca floare s-a veştejit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Nerăutatea lui Moise, blândețile lui David, viaţa cea fără de prihană a lui Iov celui din Avsitida câştigându-ţi, locaş Duhului te-ai făcut, cântând Preasfinţite : Cela ce eşti binecuvântat şi preaslăvit.
 
   Rouă din Cer a picat pe capul tău în vremea secerişului, ceea ce însemna, că Dumnezeu a proslăvit precum a zis, dumnezeiască pomenirea ta Cuvioase, sfinţind pe credincioşi, prin mijlocirea ta.
 
   În adunarea părinţilor te-a proslăvit Dumnezeu păzindu-ţi fericite cuvintele tale, care cu credinţă le-ai adus ca o hotărâre nestrămutată, nebun arătând pe Arie cel necuvântător, şi surpând împotrivirea lui.
 
 
   Strugurul ai odrăslit cu cuvânt negrăit Fecioară, ca o viţă pe Unul cel nelucrat, Care izvorăşte vin veselind pe oameni, şi scoate toată beţia patimilor.
 
 
   David fu chemat de la turme la împărăţie, precum este scris, iar tu minunate din păstor credincios şi cu totul împodobit, slujitor sfinţit te-ai arătat, strigând Ziditorului tău : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
 
   Se spăimântau gloatele neputând să vadă în Biserică, dumnezeieştile oşti cele fără de trup ale lui Hristos, ci numai pe dreptul slujind dimpreună cu dânsele, şi împreună cântând : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
 
 
   Tu cela ce cu bunăcredinţă luminat arătând unirea Cuvântului împreună cu Tatăl, ai depărtat pe toţi de la rătăcirea lui Arie, şi ai învăţat să cânte : Dumnezeul Părinţilor bine eşti cuvântat.
 
   Dumnezeiescul vas al Mirului, care aduce în sine Mirul cel binemirositor, în peştera Vitleemului vine să-L verse, umplând de bună mireasma cea tăinuitoare, pe cei ce cântă : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
 
 
   Stins-ai cuptorul patimilor cu dumnezeieştile ploi ale Dumnezeiescului Duh, şi rouă ai izvorât, care alină arşiţa neputinţelor Părinte, a celor ce aleargă cu credinţă la tine totdeauna, fericite Spiridoane Preacuvioase.
 
   Fără răutate, drept, blând şi milostiv, şi neținând în minte răul, ai fost doritor, iubitor de străini, Ierarh preacinstit, cu evlavioasă înţelepciune împodobit Cuvioase. Pentru aceasta cu credinţă te cinstim.
 
   Dedemult ţi-a dat glas moarta, ca şi cum ar fi fost vie, întrebându-o tu Părinte; o minune prea mare ! O preaslăvită taină ! O mare Dar care ai dobândit ! Cu viaţa îngerească fiind împodobit, vrednicule de minuni.
 
 
   Patimile inimii mele vindecă-le cu milostivirea ta, Prealăudată, mintea mea împacă-o, sufletul meu luminează-l, şi mă îndreptează ca să umblu bine pe cărările cele mântuitoare, ca pururea să te laud.
 
 
   Cine va numără minunile tale Ierarhe Spiridoane de Dumnezeu înţelepțitule ? Că ploi cereşti ai pogorât cu a ta rugăciune, şi fecioara răspunde ţie, Preaînţelepte. Curgerea apelor o ai oprit, şi pe prietenul tău Fericite degrab l-ai mântuit; pe împăratul tău vindecat, şi străine lucruri ai săvârşit.
 
   Mustrat-ai împotrivitoarele cugete ale ereticilor, cu dogmele dreptelor tale cuvinte Ierarhe; că învăţând pentru credinţa cea dreaptă şi neclintită, ai întărit adevărul ei. Drept aceea cântând strigăm : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
 
 
   Minuni peste fire izvorăşte Părinte, racla ta celor bolnavi, că după vrednicie te-ai arătat dumnezeiesc vas al alegerii, şi livadă a nepătimirii prea mirositoare, care îndulceşti pe credincioşii cei ce cu vrednicie cinstesc sfântă şi dumnezeiasca, luminată şi preaslăvită adormirea ta, Spiridoane de Dumnezeu purtătorule.
 
   Auzire nouă este ceea ce s-a făcut întru tine Maică Fecioară, că singură ai născut mai presus de fire pe Domnul şi Mântuitorul, care a pecetluit minunat pântecele tău. Drept aceea bucurându-ne, strigăm ţie : Bucură-te mântuirea tuturor credincioşilor.
 
 
   Pe Fiul Părintelui celui fără de început, luminat L-ai propovăduit de o Fiinţă cu Tatăl şi împreună veşnic, deosebindu-te în mijlocul purtătorilor de Dumnezeu părinţi, şi astupând gurile celor fărădelege, Ierarhe preafericite.
 
   Soare mult luminos, podoaba părinţilor, lauda preoţilor, împreună locuitorule cu îngerii ! Pe cei ce acum săvârşesc cu bucurie pomenirea ta cea de lumină purtătoare, învredniceşte-i Luminii celei neînserate cu rugăciunile tale.
 
   Dumnezeieștile locaşuri, uşa cea cerească, ceata cea frumoasă a celor ce prăznuiesc, au primit întru glas de bucurie sfinţit sufletul tău, cel cu bunătăţi împodobit, Preafericite.
 
 
   Mare taina naşterii tale celei mai presus de minte, minunează pe îngeri de Dumnezeu dăruită, mângâie adunarea Cuvioşilor, veseleşte pe Sfinţii Părinţi, care dumnezeieşte te laudă pe tine nedejdea sufletelor noastre.
 
 
   Să săltăm duhovniceşte o iubitorilor de praznic ! Să plesnim cu mâinile şi să lăudăm cu cântări pe marele şi dumnezeiescul păstor. Al căruia preasfânt locaş, dăruieşte acum tuturor sănătate sufletului şi trupului.
 
   Propovăduit-ai în mijlocul Soborului de Dumnezeu înţelepţite, pe Cuvântul tău Cel împreună fără de început, şi ai surpat slava cea mincinoasă a lui Arie, Preaînţelepte, şi ai convins sfânta adunare că tu cu adevărat te-ai arătat apărător credinţei.
 
 
   Lângă Scaunul lui Dumnezeu stând întrutot fericite, dimpreună cu dumnezeieştile cete ale tuturor îngerilor celor fără de trup, nu înceta a ruga pe Iubitorul de oameni şi Domnul Hristos, Dumnezeu, pentru cei ce te laudă cu credinţă.
 
   Lăudămu-te binecuvântată întrutot fericită, pe care te laudă toţi îngerii, şi purtătorii de Dumnezeu părinţi, şi făptura, ca pe ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel peste Sfinţi; pe Acesta roagă-L să miluiască pe cei ce te laudă pe tine.
 
 
   De la turmă necuvântătoare te-a adus Duhul Sfânt la cea cuvântătoare purtătorule de Duh, ca şi pe Moise şi pe David, ale căror blândeţe ai urmat Spiridoane, lumina lumii.
 
   Proslăvitu-te-a Dumnezeu întru minuni, şi întru semne prea multe, Fericite; că la dumnezeiescul Sobor, Treimea ai mărturisit, şi morţi ai înviat, şarpe în aur ai prefăcut, şi curgerea râului cu prea călduroasele tale rugăciuni o ai oprit, şi l-ai trecut.
 
   Dumnezeiască casa ta Fecioară bogat izvor de minuni s-a arătat, izvorând tuturor noianuri de minuni şi de tămăduiri. Pentru aceasta te cinstim cu dragoste, şi te slăvim cu credinţă.
 
 
   Cu raza Duhului fiind strălucit înţeleptul Ierarh, a stricat nebunia cea întunecată şi bârfitoare a lui Arie. Pentru aceasta drepte învăţături dând cu credinţă pentru Treime, a fost lăudat de cei înţelepţi şi pricepuţi şi Soborul a întărit. De două ori.
 
   Strălucit fiind cu cereşti raze cu puterea lui Hristos, dai tămăduiri sufletelor şi trupurilor, celor ce cu credinţă acum săvârşesc pomenirea ta, de Dumnezeu fericite Părinte făcătorule de minuni; pentru care nu înceta a te ruga.
 
   Lucrător în via poruncilor lui Hristos, prin credinţă te-ai arătat de Dumnezeu purtătorule; pentru aceasta dinarul Împărăţiei celei de sus ai luat. Neîncetat roagă-te pentru noi, cei ce te cinstim pe tine Spiridoane înţelepte.
 
   Cuvioase Părinte Ierarhe preaslăvite, plin fiind de Apostoleasca învăţătură, şi locaş Dumnezeiescului Duh prin viață îmbunătăţită arătându-te, pe lupii Bisericii prin învăţături i-ai gonit, şi dreapta credinţă luminat o ai arătat; stâlp şi apărător te-ai arătat creştinătăţii. Pentru aceasta şi minuni făcând la toate marginile, şarpe în aur ai mutat, şi pe cea moartă, prin întrebare o ai ridicat. Ci o vrednicule de minuni între părinţi, şi cu dascălii împreună vorbitorule, roagă-te Mântuitorului, să se mântuiască sufletele noastre.
 
   De toate nevoile păzeşte pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu; ca să te slăvim pe tine nădejdea sufletelor noastre.
 
 
    Fericirile pe 8. Din Canonul cel întâi Cântarea a 3-a, pe 4, şi din al doilea, Cântarea a 6-a, pe 4. Prochimen. Apostol, către Efeseni : Fraţilor ca fiii luminii să umblaţi... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea stătut-a Iisus la loc şes... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi...
 




   Străluceşte pomenirea pătimitorului tău Evstratie, Doamne, ca un soare luminos, care cu strălucirea cuvintelor celor nebiruite, a înfruntat mulţimea dumnezeilor, ca pe un cort întunecat, deşert de credinţă, şi a făcut patru Mucenici părtaşi împreună cu dânsul. Prin mijlocirile lor, dăruiește-ne iertare, ca un Iubitor de oameni. De două ori.
 
   Cu cuvinte, cu patimi, şi cu multe feluri de lipsiri ale vieţii, au arătat Sfinţii dragostea cea desăvârşită, către Tine nemişcată, împreună cu înţeleptul Evstratie, Auxentie, Orest şi Mardarie, împreună cu Evghenie, nevoindu-se prealăudaţii. Cu rugăciunile lor, Doamne mântuieşte sufletele noastre.
 
   Din tulburarea celui fără minte, se taie capul lăudatului Auxentie, şi Mardarie spânzurându-se de glezne, s-a încununat; iar Evghenie se împodobeşte cu tăierea mâinilor şi a limbii; Orest se adoarme în pat aşternut cu foc, şi Evstratie ca un miel al lui Hristos se pune în cuptor.
 
 
   Ca unul ce bine ai ostăşit Împăratului puterilor, te-ai dat pe sine-ţi Evstratie de voie la munci şi la moarte silnică, aducând împreună cu tine ceată de Mucenici, Fericite; cu care împreună ai pătimit, şi ai luat cununi de biruinţă; rugându-te dimpreună cu dânşii pentru noi pururea lăudate.
 
   De Dumnezeu înțelepțite Evstratie, viteazule Auxentie, măriţilor Evghenie şi Mardarie, împreună cu Orest, luptându-vă, pe vrăjmaşi i-aţi biruit; şi strălucind arătat ca nişte stele mult luminoase, aţi luminat inimile credincioşilor, şi aţi gonit întunericul înşelăciunii, prin lumina cea strălucitoare a Duhului.
 
   Bătându-te neîncetat, şi cu focul topindu-te, cu încălţăminte de fier încălţându-te; pe căi gonindu-te, în temniţă închizându-te, şi ca o jertfă curată frigându-te în cuptor, te-ai adus la masa cea de sus, ca o jertfă curată cu bun miros, Celui ce S-a jertfit, Mucenice Evstratie.
 
 
   Nevoindu-te într-adins cu feciorie nestricată, te-ai adus, bucurându-te Făcătorului tău; că lepădându-te de mirele cel lumesc prealăudată, te-ai logodit cu Hristos, şi săvârşind călătoria prin credinţă şi prin luminată mucenicie, acum împarţi darurile tămăduirilor, la cei ce te cinstesc pe tine.
 
   Veniţi iubitorilor de Mucenici, să cinstim cu laude pe pătimitorii lui Hristos, pe marele Evstratie cel nebiruit, pe Auxentie, şi pe Evghenie, pe Mardarie, şi pe Orest; ceata Mucenicilor cea cu cinci lumini; care bine nevoindu-se împotriva vrăjmaşului celui nevăzut, şi împodobindu-se cu cununile biruinţei, se roagă lui Hristos, pentru cei ce cu credinţă, şi cu dragoste săvârşesc pomenirea lor.
 
   Cine nu te va ferici pe tine Preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta ? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul, Unul-Născut, acelaşi din tine Curată, a ieşit negrăit întrupându-Se; din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-Se pentru noi. Nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi fără de amestecare fiind cunoscut Pe Acela roagă-L Curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.
 
 
   Acestea zice Domnul, toate neamurile s-au adunat împreună, şi se vor aduna boierii dintre ei. Cine le va vesti acestea întru dânşii ? Sau cele din început, cine auzite le va face vouă ? Aducă-şi mărturiile sale şi să se îndrepteze, şi să asculte şi să spună adevărul. Fiţi Mie mărturii, şi Eu sunt martor, grăieşte Domnul Dumnezeu, şi pruncul pe care am ales; că să ştiţi şi să credeţi, şi să cunoaşteţi că Eu sunt. Mai înainte de Mine n-a fost alt Dumnezeu, şi după Mine nu va fi. Eu sunt Dumnezeu, şi nu este afară de Mine, Mântuitor; Eu am vestit şi am mântuit, şi am defăimat, şi n-a fost întru voi Dumnezeu străin; voi Mie mărturii, şi Eu martor, Domnul Dumnezeu. Încă din început Eu sunt, şi nu este cine să scoată din mâinile Mele; face-voi, şi cine va întoarce aceasta ? Aşa zice Domnul Dumnezeu cel ce ne mântuieşte pe noi, Sfântul lui Israil.
 
 
   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor, şi mergerea de la noi sfărâmare; iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire; şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi, şi vor stăpâni popoare, şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că Dar şi milă este întru Cuvioşii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.
 
 
   Drepţi în veci vor fi vii, şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă, pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei, şi stema frumuseţii din mâna Domnului; că cu dreapta Sa va acoperi pe ei, şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui, și va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor, îmbrăca-se-va în zaua dreptăţii, şi-şi Va pune luişi coif Judecata cea nefăţarnică, Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, și va ascuţi cumplită mânie întru sabie, și va da război împreună cu Dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor, şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din praştia mâniei cea zvârlitoare de pietre, se vor arunca grindine. Întări-se-va asupra lor apa mării, şi râurile îi vor îneca de năprasnă, Stava împotriva lor Duhul puterii, şi ca un vifor va vântura pe ei, şi va pustii tot pământul fărădelegea, şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi, şi cei ce vă trufiţi întru popoarele neamurilor. Ca de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi puterea de la Cel Preaînalt
 
 
   Minunatul Mucenic Evstratie, ne cheamă astăzi să săvârşim cinstită pomenirea lui, cea de peste an. Pentru aceea şi noi adunându-ne să-l cinstim, ca pe un plăcut Domnului, şi ca unul ce cu tărie a pătimit pentru credinţă.
 
 
   Ca şi David întrarmându-te cu vitejia, ai omorât pe al doilea înşelător Goliat, cu credinţa Treimii, Evstratie. Pentru aceasta pururea te veseleşti în ceruri împreună cu îngerii, rugând pe Mântuitorul să ne mântuim noi.
 
 
   Ca Tesviteanul Ilie râvnind, ai râvnit prooroceşte către Domnul Atotțiitorul, Mucenice Evstratie cugetătorule de Dumnezeu, şi ai înfruntat semeţia cea deşartă a celor fărădelege surpând urâciunile idolilor, ca un puternic, Fericite.
 
   Neîngrozindu-vă de sălbătăcirea tiranilor, ci încă mai mult propovăduind luminat credinţa lui Hristos, multe tăieri şi chinuri aţi răbdat, Evstratie şi Auxentie, Evghenie şi Oreste, şi mărite Mardarie : Pentru aceasta rugaţi-vă Împăratului şi Dumnezeu, pentru noi cei ce săvârşim cu credinţă pomenirea voastră.
 
   Fericimu-te pe tine de Dumnezeu Născătoare Fecioară, şi te lăudăm credincioşii după datorie; pe tine cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.
 

   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întrupându-Se, întru unire neamestecată, şi Crucea, de bunăvoie, pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.
 
 
   Cu multe păcate întunecându-mi mintea eu desfrânatul, strig către sprijineala ta cea tare : Luminează-mi ochii sufletului Născătoare de Dumnezeu, strălucindu-mi raza cea luminată a pocăinţei; şi mă îmbracă în armele luminii, Preacurată.
 
 
   Cu puterea cuvintelor tale pe muncitorul l-ai rănit, fiind povăţuitor mulţimii celei purtătoare de Hristos, Evstratie de Dumnezeu înţelepţite; şi ai luminat lumea cu razele minunilor, şi de sus ţi s-a împletit cunună capului tău. Pentru aceasta, şi întru pomenirea ta lăudăm pe Hristos. De două ori.
 
   Cântându-te pe tine Mireasa lui Dumnezeu, lăudăm naşterea ta cea negrăită, prin care ne-am izbăvit de înşelăciunea diavolului, şi de toată nevoia Născătoare de Dumnezeu Stăpână; şi strigăm cu credinţă : Miluiește turma ta, una preaslăvită.
 
 
   Cu credinţa Treimii întărindu-te, şi cu praştia adevărului întrarmându-te, ai surpat semeţia cea de alt neam a rătăcirii. Şi răpind sabia cea limbută a vrăjmaşului, cu aceea i-ai tăiat împotrivirea cea mincinoasă, şi i-ai înfruntat vicleşugul. Cu trupul ai murit, iar cu Duhul trăiești Evstratie răbdătorule de chinuri; roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de păcate să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.
 
   Sufletul meu cel smerit Fecioară, care este înecat în viforul ispitelor lumeşti, ca şi cum ar fi fără de cârmuitor, şi de sarcina păcatelor se arată nedeşertat, şi în fundul iadului a cădea este silit; întâmpină-l Fecioară de Dumnezeu Născătoare, cu călduroasă rugăciunea ta, şi mântuieşte, dându-i limanul tău cel cu bună linişte; ca, cu credinţă să strig către tine : Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască mie, că pe tine te am nădejde eu nevrednicul robul tău.
 
 
 
   Sfinţii Mucenici mai de cinste au ales înţelepciunea Apostolilor, decât învăţătura elinilor, părăsind, cărţile ritorilor, şi înfrumusețându-se cu ale pescarilor; că cu acelea învăţau bună limbuţie de graiuri, iar cu graiurile cele dumnezeieşti ale necărturarilor, se învățau teologia Treimii; Căreia se şi roagă, să se păzească în pace sufletele noastre.
 
 
   Puitorul de ne voinţe Hristos, şezând în ceruri, dă cu atotputernică dreapta Sa, pătimitorilor celor de pe pământ darurile, cununi întinzând celor ce au fost cu Evstratie.
 
   Veniţi să vedem ceată la număr de cinci Mucenici, care străluceşte cu lumină prealuminoasă, având de căpetenie pe doritul Evstratie, încununat cu Dar dumnezeiesc.
 
   De brâul ostășirii celei de pe pământ descingându-te, l-ai adus Împăratului celui adevărat, luând Auxentie de la Hristos semnul pătimirii, prin Evstratie.
 
 
   Loc încăpător te-ai făcut firii celei dumnezeieşti, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; pentru aceea dorind de tine Lucia, ca o fecioară s-a adus pe urma ta, Fiului tău.
 
 
   Hristos, Împăratul crugurilor cereşti stă înainte, Dătătorul de daruri, dăruind cununi de biruinţă celor ce au pătimit pe pământ împreună cu Evstratie.
 
   Pe pătimitorii cei cinci la număr care s-au adunat ceată de Dumnezeu încununată, cu doxologii de cântare să-i lăudăm credincioşii, pe credinciosul întru Hristos şi înţeleptul Evstratie, avându-l dumnezeiesc începător.
 
 
   De oştirea cea de sus dorind Evstratie, cinstea pământească o ai lepădat, aducând lui Dumnezeu, Înţelepte, viaţa ta, cu sfinţenie curăţindu-te.
 
   Ceata bunilor biruitori Mucenici care au primit cununa biruinţei, se bucură lăudându-te pe tine Preacurată; că prin tine Cerul s-a făcut oamenilor slobodă intrare; că ai născut mai presus de minte, pe Făcătorul lumii.
 
 
   Cu nădejdea chinurilor, ca de o avuţie nefurată, mai presus de fire, te-ai făcut plin de toată bucuria preafericite Evstratie.
 
   Cu înţelepciune duhovnicească, şi cu răbdarea nevoilor, ai înfruntat nedumnezeirea cea tiranică, Mucenice al lui Hristos, Auxentie.
 
   Ca un odor prealuminat al Bisericii, credincioşi v-ați făcut Mucenicilor, fiind înfrumuseţaţi cu rănile lui Hristos.
 
 
   Cu adevărat te cinstim noi credincioşii Născătoare de Dumnezeu; că ai născut pe Dumnezeu, Care S-a făcut trup, tu ceea ce eşti fără prihană.
 
 
   De răni fiind plin cu totul, toată nădejdea ta cu tăria minţii, o ai pus, Fericite, către înaltul Dumnezeu, adevărata mângâiere.
 
   Ai înflorit prin dumnezeiasca înţelepciune, cu dragostea lui Hristos; iar prin răbdarea muncilor, ai vădit Auxentie nebunia muncitorilor, şi cumplirea lor zadarnică o ai arătat.
 
 
   Neîmblânzita mânie a lui Lisie, Înţelepte, şi cumplita muncă a focului, asemenea somnului le-ai socotit; că întărindu-te întru Hristos, le-ai trecut cu vederea, ca şi cum ar îi pătimit altul.
 
   Pricinuitorul tuturor, te-a dat solitoare pentru noi Fecioară. Pe Acesta cu dumnezeiască cuviinţă lăudându-L credincioşii, pe tine Maica lui Dumnezeu cu sfinţite cântări te fericim.
 
 
   Luminător prealuminos te-ai arătat, celor ce şedeau întru întunericul necunoştinţei, purtătorule de chinuri. Că cu credinţa ca cu o pavăză ocolindu-te, nu te-ai temut de semeţiile vrăjmaşilor Evstratie arătându-te mai cu bună limbă decât ritorii.
 
 
   Nevoindu-te într-adins cu feciorie nestricată, te-ai adus bucurându-te Făcătorului tău; că lepădându-te de mirele cel lumesc, prealăudată, te-ai logodit cu Hristos; şi săvârşind călătoria prin credinţă şi prin luminată mucenicie, acum dai Darurile tămăduirilor, celor ce te cinstesc pe tine.
 
 
   Nici sabia, nici fiarele, nici focul, nici altceva din cele simţite care înfricoşează n-au putut nicicum înfricoşa tăria ta. Că cu alergarea ai călcat puterea vrăjmaşului, şi ca un fără de patimă şi fără de trup ai petrecut viaţa. Pentru aceasta dai tămăduiri celor credincioşi, care cu dragoste aleargă la pomenirea ta; Sfinte răbdătorule de chinuri Evstratie, roagă pe Hristos Dumnezeu, lăsare păcatelor să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.
 
 
   Când va veni să judece tot pământul, Stăpânul a toate şi Făcătorul, cu oile cele dea-dreapta să mă uneşti pe mine osânditul, şi din întunericul cel dinafară, şi din toată munca, să mă răpeşti pe mine netrebnicul robul tău. Ca cu bună mulţumire să măresc bogăţia bunătăţii tale, de Dumnezeu Născătoare cu totul fără de prihană; ca să strig ţie bucurându-mă : Roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare păcatelor să-mi dăruiască, că pe tine te am nădejde eu robul tău.
 
 
   Dimpreună cu rănile trupului tău ai lepădat şi întinăciunile sufletului, sfărâmând săgeţile vicleanului balaur, cu credinţă Evstratie.
 
   Proslăvitu-s-a prin rănile tale pătimitorule, Împăratul slavei, şi te-a umplut de mărire negrăită, cu puterea minunilor, Evstratie.
 
   Urmând îndrăznelii pescarilor şi vânând cu mreaja cea mucenicească pe înţeleptul Evghenie, l-ai adus Stăpânului, Evstratie.
 
 
   Pricepându-ţi fecioria pecetluită după naştere Fecioară, cu credinţă ai lăudat pe Cuvântul, Cel ce S-a născut negrăit, din pântecele tău.
 
 
   Atotputernicul Dumnezeu aprinzând dumnezeiască dorire în sufletul tău, cu adevărat făcător de minuni te-a arătat, tămăduindu-te desăvârşit de răni.
 
   Cu piroane întrutot înţelepte, pătrunzându-ţi-se picioarele prin încălţămintele cele de fier, tot pe sine-ți te-ai roşit, asemănându-te patimii Împăratului Iisus.
 
 
   Cu adevărat frumoase sunt picioarele purtătorilor de chinuri, călcând pe vrăjmaşul, şi lui Hristos cântând : Pe calea mărturisirii Tale vom alerga Stăpâne !
 
   Cu necuprindere de minte şi neschimbat, întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu Tatălui, din tine cea cu totul fără prihană, prin iubirea de oameni, pe mine omul mă îndumnezeiește.
 
 
   Ca o stea luminoasă, care luminează departe, ai strălucit în ceata Mucenicilor, nebiruite Evstratie fericite.
 
   Văzându-te pe tine cugetătorul de Dumnezeu Mardarie, strălucind cu lumină înţelegătoare, a alergat către tine ca un miel către păstor, Evstratie,
 
   Toate cele veselitoare le-ai socotit preafericite Mardarie, ca nişte gunoaie, biruind legile firii cu dragostea pătimirii.
 
 
   Gând omenesc nu poate să priceapă zămislirea ta cea mai presus de cuget, Maică Fecioară; că ai născut pe Dumnezeu.
 
 
   Minunat ca o stea ai fost Bisericii, răsărind de departe în mijlocul Mucenicilor, şi cu muceniceştile raze lumea strălucind mai mult decât soarele, Evstratie.
 
   Cei dimpreună cu Evstratie, ca nişte stele ale credinței, ce deapururea se mişcă în Cer, luminează inimile credincioşilor, strălucind cu lumină; pe care după vrednicie să-i lăudăm.
 
 
   Mai presus de legătura firii iubitoarea de bărbat femeie, înțeleapta şi de Hristos doritoare, mai-nainte apucând, pe bărbat către pătimire îl unge.
 
   Stăpâna lumii preabună, mântuieşte pe toți cei ce te mărturisesc din suflet, cu adevărat de Dumnezeu Născătoare că pe tine folositoare te-am câştigat.
 
 
   Hristos îmi este mie în loc de toate, striga cu glas mare Mardarie, şi moşie şi cinste şi nume, că de la tine Evstratie, s-a învăţat aceasta.
 
   Pătrunzându-ți-se picioarele ai fost spânzurat cu capul în jos şi cu frigări arse ţi s-a ars spatele; iar Duhul ţi l-ai dat Stăpânului, Mardarie.
 
   Tăindu-ți-se limba nu încetezi a lăuda, şi mâinile tăindu-ți-se, se ridică către Dumnezeu Evghenie, cerând mântuire celor ce laudă pomenirea ta.
 
 
   Avându-te pe tine Fecioară putere şi întărire, Muceniţa, suferea cu tărie chinurile, şi bucurându-se, se aduce după tine Stăpânului tuturor.
 
 
   Însumi mie Hristos îmi este în locul tuturor celor părinteşti, ai strigat o Mardarie ! cu înfocate țepușe pătrunzându-ţi-se picioarele, şi umerii cu săgeţi, aşa bucurându-te te-ai săvârşit.
 
   Arzându-ţi-se mădularele cu jăratec mucenicesc, prin răbdare ai stins nebunia înşelăciunii idoleşti, Evstratie.
 
 
   O vrednicule de minune, viteazul tău suflet, prea de bun neam Evghenie ! Că prin cumplitele sfărâmări ale fluierelor picioarelor, ţi-ai dat duhul în mâinile Stăpânului tuturor, bucurându-te.
 
   Preacurată Stăpână, care ai născut nouă pământenilor pe Cârmuitorul şi Domnul, încetează cumplita şi nestatornica tulburare a patimilor mele şi dă linişte inimii mele.
 
   Filozofând înaintea celor fărădelege cele dumnezeieşti, bătăi ai răbdat cu bărbătească inimă; şi strălucind preaminunat cu dumnezeieşti semne ai stins înălţata văpaie a înşelăciunii. Pentru aceasta te cinstim, preafericite Mucenice al lui Hristos, Evstratie.
 
 
   Biserica prăznuieşte cu taină astăzi sfinţita ta prăznuire vestind luminat vitejiile tale, durerile, ostenelile şi luptele cele mai presus de fire pentru Dumnezeu; răbdând răni peste tot, prin care ai surpat pe cel mult iscusit; tu slava cea mare şi lauda pătimirilor, stâlp al bărbăţiei, luminător al celor ce te cinstesc cu buna-credinţă, vistieria tămăduirilor, îmbogăţitorul celor săraci, întâiule între biruitorii şi cinstiţii Mucenici, preafericite Mucenice al lui Hristos, Evstratie.
 
Focul şi sabia odată de viaţă i-a lipsit.
Pe cei ce împreună, cu Evstratie s-au aflat, 
În a treisprezecea, sabia i-a secerat
 
   Aceştia au fost în vremile lui diocleţian şi maximian păgânilor împăraţi, şi duxului Lisie, care era domn pe ceata limitaneilor, şi Agricolae, care oblăduia toată partea Anadolului. Aceşti sfinţi dar din început încă de la strămoşii lor credeau în Hristos, şi se ascundeau pentru frica tiranilor şi a gonacilor, însă dintr-aceştia, Sfântul Evstratie era din oraşul aravrachinilor, scriniar, la ceata duxiască, căreia era şi căpetenie. Deci poftind a mărturisi de faţă buna-credinţă şi temându-se de neştiutul sfârşit al lui, porunci unuia din slugile sale, să-i pună brâul în biserica ce era în Aravraca, socotind întru sineşi şi ispitindu-şi firea, că intrând preotul Auxentie, de va lua brâul îi va fi mărturisirea în Hristos, după voia lui Dumnezeu şi îndrăznirea fără nici o frică, de cele ce gândea a răspunde; iar de-i va lua altcineva de ai bisericii, sa mai fie încă credinţa lui Hristos pe ascuns, şi să nu se vădească nicidecum. Deci văzând că ispita i se făcu după gândul său, luându-i preotul Auxentie brâul, socotind că i se va izbândi bine mărturisirea pentru Hristos, şi ieşind înaintea lui Lisie, mărturisi cu îndrăzneală buna-credinţă, căci, când a stătut cei ce s-au chinuit mai-nainte, a stătut şi el înaintea lui Lisie, de vreme ce şi mai mare era acelei cete, pentru aceea şi el întâi se mărturisi că este creştin. Deci luându-i tiranul brâul, porunci de-l dezbrăcă în pielea goală, şi-l puseră jos de-l bătură. După aceea îl legară cu ştreanguri şi-l ridicară sus, şi-l pârjoliră cu foc, ce-i făcuse dedesubt. Apoi îi turnară peste arsurile trupului, apă de sare cu oţet amestecat, şi-l frecară pe coaste cu hârburi, şi preaslăvită minune făcu că ieşi cu totul sănătos. Deci chemă şi pe Sfântul Evghenie spre credinţa în Hristos, şi mărturisi şi el cu îndrăzneală şi slobod zicând : că şi el la un gând cu Sfântul Evstratie se află, şi aceiaşi cinste dă lui Dumnezeu care se cinstea de dânsul. Atunci pe Sfântul Evstratie pironindu-I cu încălţăminte de fier, l-au purtat gonindu-l împreună cu Evghenie, din oraşul sevastianilor până la Nicopoli, şi întru acea alergătură privind Sfântul Mardarie, unde gonea pe Sfântul Evstratie, şi văzând pe un om vestit ca acela la nevoie ca aceea, îl fericea pentru răbdarea lui, şi, că pentru credinţa în Hristos, din neam vestit şi luminat ce era, a ales a pătimi cele ce pătimesc făcătorii de rele, şi luând sfat de la femeia sa, care şi ea îl îndemnă spre chinuirea aceea şi lăsându-şi copilaşii ce avea cu dânsa pe seama lui Dumnezeu, se duse de ajunse pe Sfântul Evstratie unde-l gonea pe cale, şi-l legă şi pe el lângă dânsul. Deci şezând Lisie la întrebare, întâi Sfântului Auxentie i-a tăiat capul, căci a zis că este creştin. Iar Sfântului Mardarie, pătrunzându-i gleznele, l-au spânzurat cu capul în jos, şi I-au ars pe spinare cu ţepi arse mult în foc, şi şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar Sfântului Evghenie i s-a tăiat limba, şi-i frânseră fluierele picioarelor cu toiege şi muri întru acele munci. Iar Sfântul Orest, vrând să lovească pe străjer, se vădi şi el că este creştin, că Crucea ce purtă la piept, când se întoarse să lovească cu suliţa, se ivi din afară şi se numi pe sine rob lui Hristos. Şi a fost legat împreună cu Evstratie, şi s-au trimis amândoi la Agricolae, socotind Lisie, că aceasta va fi spre folos, nu numai pentru înţelepciunea şi puterea cuvintelor lui Evstratie, cu care a ruşinat şi a batjocorit legea lui, ci şi pentru ca să nu mai facă minuni şi să tragă pe mulţi la credinţa în Hristos. Deci stând Sfântul Evstratie de față înaintea lui Agricolae, şi ruşinând toată înşelăciunea şi deşertarea rătăcirii elinești, de cele ce zic ei, căci era mare şi vârf întru înțelepciune, şi povestind orânduiala ceea ce era pentru Hristos, şi înfricoșând pe tiran şi dând în mâna Sfântului Vlasie episcopul diata lui ce făcuse în temniţă, care l-a şi împărtăşit cu sfintele Taine. Deci de vreme ce Sfântul Orest fu mai-nainte pus peste un pat de fier ars, întru acelaşi şi-a luat şi sfârşitul, pe acesta mai pe urmă băgându-l într-un cuptor aprins, a luat cununa muceniciei. Iar soborul acestora se face în sfânta biserica a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan Bogoslovul, care este aproape de sfânta biserică cea mare.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Lucia fecioara.
 
Stih : Lucia ca o fecioară, o cunună a luat,
Şi iarăşi ca o Muceniță prin cea a doua s-a încununat.
 
   Aceasta a fost din oraşul Siracuza, arătându-se în Sicilia logodită cu bărbat, iar pentru boala ce supăra pe mama sa se duse cu dânsa la Catania, ca să roage pe sfânta Muceniță Agata să o izbăvească de curgerea sângelui, şi ducându-se văzu în vis pe sfânta Agata unde dă tămăduire maică-sii, şi ei îi proorocii mucenicia ce era să ia pentru Hristos; deci după ce se tămădui maică-sa, împărţindu-şi averea la săraci, avea bună poftă a mărturisi pe Hristos. Şi fiind pârâtă de logodnicul el, a stătut înaintea boierului Pashasie, care a poruncit de o a dus la curvăsărie ca să o ruşineze, însă prin Darul lui Hristos a rămas curată, năvălind mulţi şi neputând să o mute din locul care sta întărită, şi văzând ca nu este nădejde a-şi schimba gândul ei, nici putând să o ardă cu focul ce aprinsese acolo unde sta sfânta, că era păzită de Dumnezeu, i-a tăiat capul cu sabia.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie cel din Latro.
 
Stih : Lui Arsenic Părinte ai urmat.
Şi cu el în ceruri dănţuind împreună te-ai aflat.
 
   Acest cuvios Părintele nostru şi de minuni făcătorul Arsenie, era din Constantinopol, fiu de părinţi drept cinstitori, bogaţi, şi cei mai întâi după neam. Deci pe lângă aceea, că Cuviosul acesta era asemenea strălucit cu neamul, i s-a mai dat lui de la împăratul acelei vremi şi alt cin; a fi feldmareşal şi patriciu locului ce se zice a Chiviriotelor. Ci şi când într-o vreme, a fost trimisă flota împărătească, atunci Cuviosul acesta a luat îngrijirea ei, dar fiindcă din furtuna mare a clocotit marea din adâncul ei, pentru aceasta corăbiile flotei s-au scufundat, el însă singur ieşind la uscat şi-a scăpat viaţa. Deci atunci aflând voie, a luat aceea ce de multă vreme dorea; adică s-a îmbrăcat cu îngerească schimă monahicească. Deci se ticăloşea cu trupul şi-l supunea pe el la suflet, cu posturi, cu privigheri, cu culcări pe pământ şi cu alte rele pătimiri, şi pe lângă acestea îşi strâmtară trupul său cu grele lanţuri, cel cu adevărat decât fierul şi diamantul mai puternic şi mai tare. Iar râurile lacrimilor sale, şi stările cele de toată noaptea, şi războaiele viclenilor duhuri şi suferinţa ce arată la răcelile iernii, şi la arsurile secerişului, acestea toate zic, cine poate să le numere ? Cu asemenea nevoinţă nevoindu-se fericitul a fost trimis de Duhul Sfânt la un loc ce se aftă de ceea parte de locul numit Ieros iar acolo ducându-se, cu pururelnică curgerea lacrimilor sale, a arătat fericitul acel loc valea plângerii, hainele sale erau de păr. Deci câte părți ale trupului nu le muncea lanţurile, le muncea asprimea hainelor, hrana sa (sau mai bine zicând nehrana sa), nu era alt decât ierburi sălbatice, şi pe acestea le mânca nu cu saţiu, ci numai cât le gusta. Setea sa o mângâia, numai apă foarte puţină, şi aceasta de două sau trei zile scoasă. Apoi ducându-se de acolo, a mers la minunatul munte Latron, ce se află în Asia, şi acolo petrecând minunat preaminunatul, a omorât cu rugăciunea sa şi cu semnul Crucii, o aspidă, care se încuibase acolo, şi otrăvea apele, Apoi ducându-se şi de acolo, a mers după dumnezeiasca poruncă, la mânăstirea ce se numeşte a Chelivarilor, şi făcându-se acolo egumen pe o scurtă vreme, a îndemnat pe mulţi spre faptă bună. Apoi ducându-se de la mânăstire s-a întors iarăşi la dorita sa linişte, lipsit fiind, necăjindu-se, ticăloşindu-se şi închizându-se într-o peşteră, întru care erau cuiburi şi locuinţe a multor fiare. Deci acolo, a rămas liniştit, alt prooroc Daniil arătându-se, căci precum acela a rămas nevătămat în groapa leilor, asemenea şi marele de suflet acesta Arsenie, a rămas în peştera aceea în locuinţa fiarelor, nevătămat şi nesupărat iar mai bine zicând, Cuviosul acesta prin rugăciunea sa a izgonit adică fiarele ce locuiau acolo, iar peştera aceea o a făcut şcoală de suflete. Deci venind fraţii mânăstirii, îl rugau pe el ca să se ducă împreună, pentru aceasta s-a întors Cuviosul iarăşi în mânăstire. Însă şi acolo aflându-se, nu viețuia mai mult obşteşte împreună cu fraţii, ci închizându-se pe sine într-o chilie prea mică, singur, slujea Dumnezeului singur, şi în cele şase zile ale săptămânii, nici vorbea cu cineva, nici mâncare primea, numai Duminica însă obişnuia Sfântul, şi a vorbi, şi a mânca. Ce să vorbim mai mult ? La atâta nepătimire a ajuns Cuviosul, încât nici hrană trupească nu primea mai mult pururea pomenitul, căci se hrănea de dumnezeiesc înger, ci şi Darul minunilor a luat de la Domnul, căci ape amare tulburându-le cu toiagul său, întru prea dulci pe acestea le prefăcea. Aşa petrecând Cuviosul, cu înţelepciune şi bărbăţie, şi cu înfrânare şi dreptate a ajuns la sfârşitul vieţii sale, şi era chemat la locaşurile cele de sus. Pentru aceasta a chemat pe toţi monahii ce locuiau acolo împrejur şi ia învăţat pe ei pentru lepădarea de lume, şi de ale lumii, pe lângă acestea încă şi pentru răbdare, şi iubire de fraţi, şi pentru smerenie, şi pentru rugăciuni. Apoi îngenunchind şi umplându-i-se ochii de lacrimi, şi-a dat Sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu; multe şi după moarte minuni lucrând, căci cu rugăciunea fraţilor, a vindecat Sfântul un îndrăcit care se apucase să bortilească mormântul Sfântului, şi apoi a rămas slăbănog pentru cutezare, mai în urmă însă a venit în simţire şi s-a pocăit. Ci şi un monah ce avea idropică, apropiindu-se de mormântul Sfântului, l-a rugat pe el ca să-l vindece, şi îndată o minune ! a luat sănătatea sa mulţumind împreună şi slăvind pe cel ce slăveşte pe sfinţii săi Hristos, singur adevăratul şi Mântuitorul sufletelor noastre.
 
    Tot în această zi, Cuviosul Aris, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Dumnezeiescul Aris, nu Aris cel mânios s-a aflat.
Ci mai vârtos blând, și pe pământul celor blânzi a călcat.
 
   Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţit Mucenic Gavriil arhiepiscopul Serbiei, care în Prusa a mărturisit la anul o mie şase sute cincizeci şi nouă.
 
Stih : La înălţime spânzurându-te Gavriile, Celui pe lemn spânzurat ai urmat,
Şi cu îndoită cunună te-ai încununat.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Având cugetul mărturisirii nestrămutat, a cinsti un Dumnezeu în Treime, ai defăimat chinurile, strigând : Binecuvântat eşti Dumnezeul meu şi Domnul.
 
   Ca un fericit ai umblat pe cale fără prihană, plecându-ţi genunchii cu mulţumire Mântuitorului, iar sufletul ţi l-ai dat în mâinile Stăpânului ca o jertfă cu bun miros, Auxentie.
 
   Dumnezeul cel ce a dat hrană lui Ilie prin corb, acesta făcând minuni a descoperit cinstitul tău cap, celor ce-l pofteau ca, un ospăţ mult dorit, Auxentie.
 
 
   Fecioară Maică, ca pe o curată şi nestricată, te-a iubit pe tine Cuvântul cel curat; şi întrupându-Se din tine, a zidit iarăşi pe om deplin, Cela ce a preamărit pe Lucia cu minunile.
 
 
   Purtătorule de biruinţă Auxentie, către cereasca Împărăţie te-ai suit; că după ispitirea muncilor celor de multe feluri, pe Hristos Dumnezeu mărturisindu-L, te-ai săvârşit pentru Dânsul, tăindu-ţi-se capul.
 
   Preaminunată este, bună şi cu totul înţeleaptă bărbăţia ta Oreste; că în privelişte cu vitejie te-ai luptat, şi pe sufletul lui Lisie cu Crucea l-ai pătruns, cântând : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Dimpreună ostaş, dimpreună călător, şi legat de un gând, şi dimpreună ostenind s-a arătat lui Evstratie, Orest, şi împreună moştean Împărăţiei lui Hristos.
 
 
   Pe cei trei Tineri cuptorul nu i-a ars, naşterea ta mai-nainte închipuind. Că nu te-a ars nici pe tine dumnezeiescul Foc, Cel ce S-a sălăşluit întru tine, şi pe toţi i-a luminat a striga : Bine cuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Deschizându-ţi buzele cele curate, ai tras Dumnezeiescul Duh, Evstratie, şi slăbiciunea închinăciunilor celor pierzătoare de suflete o ai înfruntat, şi ai strigat, să cinstească pe Dumnezeu cel în Treime, zicând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Cu înţeleptele tale învăţături Mucenice Evstratie, întărindu-se cugetul lui Orest cel nebiruit, fost-a întins pe pat de fier, urmând tinerilor celor ce au risipit văpaia, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Întinsu-ţi-ai trupul cu răbdare mărite Oreste pe pat de foc, şi te-ai numărat împreună cu Mucenicii, veselindu-te întru Domnul, şi te-ai odihnit în locaşurile cele cereşti, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Arătatu-te-ai mai înaltă decât cerurile, născând pe Dumnezeul cel ceresc, Preacurată, care toată făptura pământenilor o a făcut cerească, şi cinstită pomenirea Luciei o a luminat, Căruia strigăm : Toate lucrurile binecuvântaţi pe Domnul.
 
 
   O putere a Treimii celei mai presus de fire, cu îndrăzneală propovăduind ai teologhisit, şi idoleasca slujire cea deşartă ai vădit, preaînţelepte Evstratie şi de Dumnezeu înţelepţite.
 
   Neştiind tiranul de răbdarea ta, socotea să spăimânteze cugetul tău cel nebiruit cu priveala focului; care tu defăimându-o cu bucurie, strigai popoarelor : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Cu dumnezeieștile tale sfătuiri învăţându-se de Dumnezeu înțelepțitul Orest, pe patul cel înfocat a sărit săltând, şi ca un miel fără prihană cu totul arzând, lui Dumnezeu dătătorului de cununi strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Preacurată Fecioară, izbăveşte-mă ajutând neputinței mele, şi de multele supărări şi rele mă scapă; că pe tine te măresc una de Dumnezeu Născătoare.
 
 
   Fiind atras de dragostea dumnezeiască, spre mutarea de aici, şi tare înfruntând amăgirile tiranilor fericite Evstratie, te-ai sârguit către Darul chemării de sus, prin pătimire.
 
   Foarte te bucurai veselindu-te Mucenice, de hotărârea osândirii, a nebuniei muncitorului, slăvind pe puitorul de pătimirea ta Evstratie, lăudând pe Hristos pierzătorul morţii.
 
   Veniţi toţi iubitorilor de Mucenici, să fericim cu laude sfinte pe surpătorii înşelăciunii, pe înţeleptul Evghenie, pe Orest şi pe Mardarie, şi dimpreună cu ei pe Auxentie, şi pe Evstratie.
 
 
   Lumină ne-a strălucit nouă din pântecele tău, Fecioară neispitită de bărbat, cu ale căreia lumini dumnezeieşti s-a luminat minunata Lucia, Născătoare de Dumnezeu Maică Fecioară.
 
 
   Dorind a te împărtăşi dumnezeieştilor taine, purtătorule de chinuri, te-ai învrednicit fericite Evstratie şi arătării celei dumnezeieşti şi luminate; şi te-ai apropiat către Hristos cel dorit, Care te chema la Cer.
 
   Întărindu-te cu puterea lui Hristos, Evstratie, ai batjocorit momelile gonitorilor, slăvind pe Hristos cu cântări. Că înlăuntrul cuptorului intrând ca în frumosul rai, ca şi Tinerii oarecând, te-ai bucurat, Fericite.
 
 
   Cu cântări şi cu laude să lăudăm credincioşilor pe dumnezeieștii ostaşi, pe Auxentie şi pe Evghenie, pe Mardarie, pe lăudatul Orest, şi pe începătorul cetei, împreună pătimitorul şi preaînţeleptul învăţător Evstratie.
 
   Locaş al lui Hristos, Celui ce împărăteşte împreună cu Tatăl şi cu Duhul te-ai făcut Fecioară; iar prin tine Preacurată şi noi locaşuri cu bun Dar făcându-ne, ne-am învrednicit a ne face şi fii Aceluia prin Botez.
 
 
   Pe ritorul Evstratie să-l lăudăm cu cântări, şi cu el pe Auxentie, pe Mardarie, pe Orest, şi pe înţeleptul Evghenie; care s-au străduit pentru Hristos, şi se roagă neîncetat pentru noi, cei ce lăudăm sfinţită pomenirea lor.
 
 
   Săvârşit-ai luminata călătorie a pătimirii Evstratie fericite, şi ai adus pe ceilalţi, pe Evghenie preacinstitul, pe înţeleptul Auxentie, pe Mardarie şi Orest, de a căror credinţă şi îndrăzneală s-au mirat oamenii şi cetele îngereşti.
 
   De Dumnezeu Născătoare Marie, bună norocirea pământenilor, folositoarea păcătoşilor nădejdea creştinilor, singură mântuirea lumii, izbăvește-mă de îngrozirea focului.
 
 
   Ceata cea în număr de cinci a Sfinţilor să o cinstim popoare, lăudând pe Mântuitorul Hristos, pe Evstratie cel cu suflet răbdător şi tare purtător de chinuri, împreună cu dânsul pe Auxentie, pe Evghenie, pe Mardarie, şi pe Orest; că aceştia nevoindu-se pentru buna-credinţă, au călcat întreitele valuri ale vrăjmaşilor; şi se roagă Mântuitorului să dăruiască curăţire şi iertare de păcate, celor ce săvârşesc cu credinţă pomenirea lor.
 
 
   Cu cuvintele ritoriceşti a uimit pe cei fărădelege, ostaşul lui Hristos, şi cu răni de luptător, bărbăteşte a biruit puterile vrăjmaşilor, Evstratie măritul şi tarele purtător de chinuri, umblând pe calea cea strâmtă şi anevoioasă şi ajungând la pământul vieţii veşnice; unde se roagă lui Hristos, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
   Pe marele între Mucenici Evstratie, care întru dumnezeiasca înţelepciune era filozof, şi prin frumuseţea cuvintelor s-a arătat ritor, să-l lăudăm cu cântări muceniceşti. Că acest ostaş al lui Hristos adunând cu bunăcredinţă luptători, şi în vremea războaielor punând în rânduială darurile nevoinţelor, răpind sabia vrăjmaşului, cu aceea l-a rănit pe el; către care să strigăm : Alesule întru Mucenici, împreună cu cei ce s-au nevoit cu tine, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce săvârşesc cu credinţă preacinstită pomenirea voastră.
 
 
   Să se încununeze de noi cu laude bunii biruitori, mărturisitorii adevărului, Evstratie înfruntătorul băsmuirii elinilor, şi propovăduitorul dumnezeieștii înţelepciuni a creştinilor; Auxentie, cela ce cu înţelepciunea cuvintelor şi cu răbdarea lucrurilor, a înfruntat nedumnezeirea cea tirănească; pe lângă aceştia Evghenie cel de bună trebuinţă lui Dumnezeu, şi nesuferit tiranilor pentru mărturisirea cea mântuitoare, şi Orest ostaşul cel adevărat şi minunat al Împăratului tuturor; împreună cu aceştia şi Mardarie cel mai blând decât porumbul, care a ruşinat pe şarpele cel înțelegător, prin darul lui Hristos Dumnezeu, Mântuitorul sufletelor noastre.
 
   Vioara cea cu cinci coarde, şi sfeşnicul cel cu cinci lumini, al Bisericii lui Dumnezeu, pe purtătorii de Dumnezeu Mucenici după numele lor să-i cinstim cu cântări, şi cu bunăcredinţă să-i lăudăm : Bucură-te cela ce bine te-ai ostăşit pentru Dumnezeu, în armata cerească, şi ai plăcut Celui ce te-a ales ostaş; cela ce între ritori eşti ritor, de Dumnezeu înţelepţite Evstratie. Bucură-te fericite Auxentie, cela ce ai crescut întru mulţime talantul care ţi s-a încredinţat de la Dumnezeu. Bucură-te purtătorule de Dumnezeu Evghenie, ramura cea preafrumoasă a dumnezeiescului bun neam. Bucură-te Oreste preafericite, cel cu chip frumos, şi cu năravul preabun, şi în amândouă prea-ales, care petreci cu totul în munţii cei dumnezeieşti. Bucură-te Mardarie nebiruitule, mărgăritarul cel strălucit şi limpede, cela ce rabzi cu bucurie chinurile cele amare. Bucură-te ceata cea întocmai la număr cu fecioarele cele înţelepte. Pe voi vă rugăm : Apăraţi-ne de toată mânia şi scârba, şi ne faceţi părtaşi bucuriei voastre celei negrăite, pe noi care cinstim pomenirea voastră cea de peste ani.
 
   Cunoscându-te că ai născut pe Judecătorul cel preadrept, mă rog Preacurată, soleşte pentru mine, care arn vieţuit neastâmpărat, şi care sunt osândit şi ticălos, să nu mă osândească la înfricoşata judecată cea viitoare; ci să mă pună dimpreună cu cei aleşi care au să stea dea-dreapta Sa, pentru mila şi bunătatea Lui.
 
    Fericirile pe 8. Din Canonul întâi Cântarea a 3-a pe 4; şi din al doilea Cântarea a 6-a pe 4. Apostolul, din epistola către Efeseni : Fraţilor, întăriți-vă întru Domnul... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul către Ucenicii Săi, păziţi-vă de oameni...  CHINONICUL : Bucurați-vă drepţii întru Domnul...





   Cu pavăza bunei credinţe înarmându-te Domnul, te-a făcut să ieşi tare spre tabăra vrăjmaşului, Tirse pururea pomenite; pe care l-ai sfărâmat cu suliţa răbdării tale, ai stins mulţimile de mii ale lui, şi te-ai încununat cu cununi de biruinţă, mare Mucenice, mult pătimitorule.
 
   Cu albiciunea sufletului, cu frumuseţea trupului, şi cu curăţia mărturisirii, erai prea-ales Mucenice Levchie, pentru aceea te-a luminat Hristos pe pământ, cu nume purtător de numele albiciunii pe tine, Slăvite. Roagă-L dar să se ferească din stricăciune şi primejdii, cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta cea pururea cinstită.
 
   Cu bună biruinţă ai săvârşit nevoinţele Calinice, fiind numit mai-nainte, ceea ce erai să fii cu faptele. Şi râvnind lui Levchie, ţi-ai albit sufletul cu podoabele patimilor şi ale chinurilor, şi ai arătat în privelişte socoteala cea fără de Dumnezeu a celor fărădelege, şi întunericul înşelăciunii cu dumnezeiasca putere l-ai împuţinat.
 
 
   Tirs cel minunat, şi de Dumnezeu înțelepțitul Calinic, şi lăudatul Levchie, mărturisind pe Treimea cea nezidită, au suferit foarte grele dureri, şi munci neîncetate au răbdat bărbăteşte, şi au luat cununile biruinţei, ca nişte purtători de biruinţă, făcându-se cetăţeni dimpreună cu puterile cele fără materie.
 
   Marele Filimon, Ariano preafericitul, înţeleptul Apolonie, cu curgerile sângiurilor au stins văpaia mulţimii dumnezeilor, şi tot pământul l-a adăpat cu dumnezeieştile curgeri ale cunoştinţei de Dumnezeu, şi cu ploile tămăduirilor usucă izvoarele patimilor, cu dumnezeiescul Dar, bunii biruitori Mucenici.
 
   Preafrumoase flori au înflorit în grădina Duhului, măriţii Mucenici, dând dumnezeieştile bune miresme, bine mirosind cugetele celor ce cu credinţă cinstesc pomenirile lor de peste an, pătimirile, luptele, şi fericitul lor sfârşit; prin care locuiesc veselindu-se în lumina cea neînserată.
 
   Pe tine palatul cel preacurat al Împăratului, Prealăudată, te rog curăţeşte-mi gândul cel spurcat, şi toate păcatele şi-l fă locaş de veselie Treimii celei dumnezeieşti; ca mântuindu-mă, să măresc bunătatea şi puterea ta cea nemăsurată, eu netrebnicul robul tău.
 
 
   Preacurata, văzând pe Iubitorul de oameni Hristos răstignindu-Se, şi rănindu-Se în coastă cu suliţa, plângea strigând : Ce este aceasta Fiul meu ? Cu ce-ţi răsplăteşte poporul cel nemulţumitor, pentru bunătăţile ce ai făcut lor ? Şi te sârguieşti să mă faci fără fiu preaiubite ! Mă spăimântez Milostive de răstignirea Ta cea de bunăvoie.
 

   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 
   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.

   Cu străluciri muceniceşti stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, şi cu dumnezeieştile fulgere luminându-vă pătimitorilor, luminaţi-ne pe noi, care lăudăm pomenirea voastră.
 
   Dorind de frumuseţea cea dumnezeiască, întru nimic aţi socotit cele veselitoare ale vieţii, Mucenici ai lui Hristos, şi murind cu trupul, v-ați învrednicit a afla viață fără de sfârşit.
 
   În privelişte mustrând înşelăciunea nedumnezeirii, Mucenici purtători de patimi, cu cuviinţă dumnezeiască aţi răbdat focul a multor dureri, şi acum aţi dobândit viața cea fără durere.
 
 
   Luminându-te cu razele cele mai presus de lumină ale Duhului, lucrătorul tuturor, ai stins întunericul cel adânc al nedumnezeirii, Mucenice minunate fericite Tirse.
 
   Pe Cuvântul cel nescris împrejur, cuprins făcându-Se cu trup L-ai născut Curată; pe Care roagă-L să izbăvească de stricăciune şi de împresurarea patimilor, pe cei ce te măresc pe tine.
 
 
   Trupul strunindu-ți cumplit mai-marii întunericului, tăria cugetului tău nu o a slăbit, fiind întărit Tirse cu dragostea cea dumnezeiască.
 
   Minunată a fost credinţa ta Mucenice, cea cu adevărat întru Domnul fără veste, prin care ai ruşinat credinţa cea rea a vrăjmaşilor, strigând : O Filimoane ! Robul lui Hristos sunt eu.
 
   Cu îndrăzneală ai ieşit către lupta vrăjmaşului, Mucenice, nu cu pavăză sau cu suliţă înarmându-te, ci cu credinţă nesmintită, dumnezeieşte şi bărbăteşte l-ai surpat pe el.
 
 
   Fiind întărit din Cer de dorirea cea dumnezeiască, ai luat Dar a te face îndumnezeit prin apă tăinuit, Filimoane, Mucenice al lui Hristos, Care te-a întărit către nevoințe dumnezeieşti.
 
   Unul din Sfânta Treime întrupându-Se din curatele tale sângiuri, cu cuviinţă dumnezeiască, a ieşit în două firi, ca să mântuiască pe cei din Adam, cu bunătatea Sa, Preacurată.
 
 
   Nu este Sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Carele ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
 
   Cu pavăza bunei credinţe bine acoperindu-se, şi cu arma Crucii îmbrăcându-se, cu tărie au surpat taberele tiranului, Mucenicii lui Hristos cei vrednici de minune, şi încununându-se de la Dânsul ca nişte biruitori, dănţuiesc neîncetat cu puterile cele de sus; şi Mântuitorului se roagă, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Sfinţit chinuindu-se sfinţiţii Mucenici ai Domnului, sfărâmările trupului şi moartea cea silnică, bărbăteşte au răbdat, cu credinţă neîndoită, şi semeția vrăjmaşului de tot au surpat. Pentru aceasta luând Dar de tămăduiri, vindecă pe cei bolnavi, şi izbăvesc de răutate pe cei ce totdeauna strigă : Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea voastră.
 
   Sufletul meu Fecioară cel smerit din pruncie întinându-mi eu cel spurcat, şi cu cuvintele şi cu faptele pe mine însumi m-am netrebnicit, şi nu am ce face sau unde să scap; dar altă nădejde afară de tine Fecioară nu ştiu, vai mie eu netrebnicul. Pentru aceasta ca rugător către tine, Preacurată, acum alerg şi mă rog mărturisindu-mă ţie : Greşit-am ! Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască, că întru tine Fecioară nădejdile mi-am pus eu robul tău.
 
 
   Pe Tine Dumnezeule, Stăpâne şi Mântuitorule, văzându-Te Mieluşeaua spânzurat pe Cruce fără dreptate, tânguindu-se striga Ție : Vai mie Fiule ! Cum pătimeşti şi cum suferi îndelung-răbdătorule de la cei nemulţumitori ocări şi moarte ? Ca să mântuieşti firea omenească cea căzută, şi să o scapi din răutăţi şi de mulţimea greşelilor. Pentru aceasta strig Ție : Scoală-te din morţi, şi apără turma Ta de toată nevoia.
 
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă strigând : Din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
   Poftind voi Mucenicilor a mărturisi pe însuşi Cel Milostiv şi însuşi Domnul şi Dumnezeul tuturor, prin chinuri aţi dobândit Împărăţia Lui.
 
   Zdruncinăturile trupurilor, năvălirile fiarelor, ale focului şi ale mării, bărbăteşte ai suferit cu totul fericite, şi ai biruit toată tăria vrăjmaşului, Mucenice Tirse,
 
   Cu rănile patimilor împodobindu-ţi sufletul, l-ai făcut mai luminat decât lumina soarelui, ca un purtător de chinuri ostaşule al lui Hristos Mucenice Levchie.
 
 
   Scoţându-ţi-se vinele, ai slăbit pe vrăjmaşul voitorul de rău, Preafericite, şi pe calea muceniciei bine împodobit ai umblat Mucenice Apolonie, prin Dumnezeiescul Duh.
 
   Maică eşti fără bărbat, tu Fecioară fără prihană. Fecioară nestricată, între femei numai pe tine te ştim, binecuvântată Marie ajutorul oamenilor.
 
 
   Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le; ca să te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, Cela ce chemi din negura greşelilor.
 
   Fiind luminaţi cu luminile cele dumnezeieşti ale Făcătorului, cu adevărat ați trecut luciul cel nesuferit al nedumnezeirii, şi v-aţi mutat către dumnezeiasca linişte.
 
   Târâți cumplit pe pământ prealăudaţilor Mucenici, și cu chinurile fiind răniţi, aţi dobândit darurile cele cereşti, făcându-vă cetăţeni dimpreună cu îngerii.
 
 
   Întinzându-te şi cu multe rele fiind înconjurat Tirse, ai răbdat, arătându-te cu dumnezeieştile ajutorințe, mai presus de tot felul de munci.
 
   Pe cei ce te mărturisesc pe tine din suflet, Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna cea bună a lumii, păzeşte-i că pe tine te avem folositoare nebiruită, ceea ce eşti cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Mişcându-vă cu suflările Dumnezeiescului Duh, înţelepţilor, corabia sufletului în limanul cel de gând cu bucurie o aţi mântuit Mucenicilor, îndulcindu-vă de Dumnezeire.
 
   Cu vopselele cele din sângiuri, făcându-vă îmbrăcăminte de mântuire, prin dezbrăcarea trupului Mucenicilor, v-ați împodobit cu dumnezeiască bună-cuviinţă, înfrumusețându-vă cu slavă.
 
 
   Filimon cu Levchie, şi cu dânşii Apolonie şi Tirs pururea fericitul, pătrimea cea dumnezeiască şi luminată, s-a îmbogăţit cu strălucirea Treimii, prin împărtăşire fără materie.
 
   Cela ce mai presus de făpturile cele văzute şi cele de gând, ca un Dumnezeu se înţelege, întrupându-Se a ieşit din pântecele tău, păzindu-te nestricată, precum ai fost mai-nainte de naştere, Maică Fecioară.
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către tine : Scoate din stricăciune viaţa mea, Multmilostive.
 
 
   Fiind râvnitori bunei credinţe, aţi defăimat pe muncitorul cel rău credincios, aţi mustrat sălbătăcia lui cea vărsătoare de sânge, şi aţi biruit cumplita lui împotrivire; şi aşa fiind întăriţi cu ajutorul lui Hristos, Tirse şi Levchie, dimpreună cu cei ce aţi pătimit, rugaţi-vă pentru noi.
 
 
   Să se umple de laudă gura mea precum a zis Proorocul David, pentru Tine Doamne, şi precum mai-nainte ai întărit întru credinţa nevoinţelor pe măritul Mucenic, care era păzitor oraşului, iar acum s-a arătat nevoitorul Tău, îngrozind pe muncitori, şi rugându-se pentru cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea lui.
 
 
Stih : Cel ce tăia creangă de copac, pe tine Tirse nu te-a nimerit,
Încât lesne să te taie mai-nainte de sfârşii. 
Levchie cel luminat cu totul, de sabie se săvârşeşte,
Şi trupul roşu prin sângiuri își vopseşte.
Lui Calinic gâtul i sa tăiat,
Şi bun biruitor prin lucruri s-a aflat.
Prin fierăstruire Tirse te-ai muncit.
 
   Aceştia au fost pe vremea împărăţiei lui Deciu şi Cumvrichie domnul, care goneau pe creştini spre părţile Nicomidiei, Niceei şi Chesariei celei din Vitinia, iar Sfântul Levchie îndemnându-se şi pornindu-se din sine-şi, merse către dânsul mărturisind pe Hristos şi ocărând deşertăciunea idolilor, deci spânzurându-se din porunca ighemonului şi strujindu-i carnea cumplit şi rămânând întărit spre credinţa creştinilor, i-au tăiat capul. Apoi mergând ighemonul la Elespont, îl întâmpina marele viteaz Tirs, mărturisind slobod cu toată îndrăznirea pe Hristos, că este Dumnezeu şi mustrând pe tiran, că fără de cale cinsteşte pe cei ce nu sunt dumnezei, pentru aceea l-a bătut cu palmele peste obraz şi-i sfărâmară gleznele, şi legându-i mâinile şi picioarele la un Ioc, i le sfărâmară, şi-i băgară undițe în pleoapele ochilor, şi-i împunseră ochii, şi cu măciuci de aramă i-au frânt picioarele, şi i-au turnat plumb topit pe spinare, care turnându-se au vătămat mai mult pe muncitori decât pe Sfântul, de vreme ce prin Darul lui Hristos a rămas nevătămat de toate cumplitele munci ce-i dăduse, apoi l-au legat cu lanţuri de mijloc şi cu rugăciunea sfărâma toate închinăciunile idolilor, după aceea l-au băgat într-un vas plin de apă cu capul în jos, şi îndată se sparse vasul, şi l-au dat de pe zid înalt jos, unde erau puse piroane şi ţepi de fier ascuţite, şi cu puterea lui Hristos a fost păzit, şi de acelea nevătămat, după acestea dând şi Cumvrichie şi Silvan, rău sfârşit vieţii lor, s-a pus domn în locul lor Vavdos, care prinzând pe Sfântul, căci ținea credinţa lui Hristos, I-au băgat într-un sac şi l-au aruncat în mare, şi spărgându-se sacul din venirea de îngeri, a fost scos Sfântul la uscat şi Iarăşi I-au luat de i-au dar munci grele, şi iarăși Sfântul cu rugăciunea a surpat idolii jos, şi l-au dat ca să-l mănânce fiarele, şi râmase nevătămat de ele, şi iarăşi l-au bătut atât cât pica carnea jos, Atunci a tras şi pe Sfântul Calinic la credinţa lui Hristos, care era popă idolesc, socotind cu mintea sa că acela era Dumnezeu mai mare decât toţi. Cu al căruia nume cad idolii jos, căci mergând Sfântul Tirs la Apolonia, clinti şi doborî jos la pământ cu rugăciunea, idolii dumnezeilor celor deşerţi, asemenea minuni făcând şi Sfântul Calinic, de a surpat idolul ce se cinstea acolo, i-a tăiat capul, iar pe Sfântul Tirs băgându-l într-un sicriu ca să-l taie cu un ferăstrău, şi neputând slugile mai muta fierăstrăul să-l tragă, a rămas nevătămat şi şi-a dat sufletul la Dumnezeu, făcându-se glas spre dânsul din Cer, care îi arătă binele ce-l aşteaptă. Şi se face soborul lor la muceniceasca lor casă ce este aproape de Elean.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici : Filimon, Apolonie, Arian şi cu tovarăşii lui.
 
Stih : Filimon cel ce mai-nainte pe prieteni, cu fluierele a veselit,
Acum tăiat fiind, străină veselie a dobândit. 
Fii pierzării, morţii celei de sabie au dat,
Pe Apolonie cel cu punere fiu Celui Preaînalt, 
Pe Arian, cei ce de viclenie s-au aţâţat. 
Nebunește în mare l-au aruncat.
 
   Aceşti sfinţi, erau în anii împăratului Diocleţian şi Arian ighemonul Tebaidei din Egipt Iar chipul muceniciei lor a stătut aşa : Treizeci şi şapte de creştini au fost prinşi şi s-au adus la ighemonul însă unul dintre ei Apolonie cu numele, anagnost fiind bisericii de acolo, înfricoşându-se către amarele munci ale muceniciei, a dat patru galbeni, împreună şi hainele sale lui Filimon care juca jocul numit siravlion, ca el îmbrăcând hainele lui Apolonie şi închipuindu-se în felul lui, să jertfească idolilor în locul lui. Iar Filimon luând hainele lui Apolonie şi îmbrăcându-le, îndată se îmbrăca gânditor, împreună şi cu credinţa lui Hristos. Deci intrând în privelişte, sub închipuirea lui Apolonie, i-a fost poruncit ca să jertfească idolilor; iar el a mărturisit că crede în Hristos, Atunci a poruncit ighemonul ca să vină Filimon să cânte jocul mai sus zis, ca prin dulceaţa cântării aceluia, să se îndemne cel ce mărturisea pe Hristos, sub chipul lui Apolonie, ca să cinstească mai mult bunătăţile lumii şi să se lepede de Hristos, adică să jertfească idolilor. Acestea auzindu-le Filimon a arătat că el este Filimon cel ce se căuta, care s-a închipuit cu chipul lui Apolonie. Ci elinii îl îndemnau pe el să se lepede de Hristos. Însă viteazul Filimon nu s-a înduplecat, pentru care pricină, ighemonul l-a mustrat pe el zicând că în zadar se osteneşte zicându-se pe sine creştin, dacă mai întâi nu se va boteza, căci este oprit, îi zice, a se numără cu creştinii, cel ce nu va lua Botezul; fiindcă îl mustră, zic pe Filimon. Pentru aceasta el a făcut rugăciune şi a căzut ploaie peste singur el numai, încât toţi cei ce stau de faţă s-au înspăimântat, Iar Sfântul s-a încredinţat că ploaia aceea s-a făcut botezul său de la Dumnezeu, pentru că nici un creştin nu îndrăznea ca să-l boteze pentru frica ighemonului, Apoi a făcut rugăciune Sfântul ca să se piardă uneltele acelea a cântecului mai sus zise, pe care le dăduse lui Apolonie, când a primit de la el galbenii precum s-a arătat mai sus, şi deoarece venind foc din Cer, le-a ars pe ele în mâinile lui Apolonie. Deci fiindcă dumnezeiescul Apolonie, a stătut pricină ca să creadă Filimon în Hristos, pentru aceasta a fost adus înaintea ighemonului şi a mărturisit credinţa lui Hristos, pentru care i-a tăiat vinele picioarelor şi l-a târât pe el prin toată cetatea, iar Filimon spânzurat fiind de un măslin, a fost săgetat, însă săgeţile nu s-au atins de el, ci una dintre ele venind la ighemonul, a împuns ochiul său şi l-a orbit, pe care Sfântul Filimon iarăşi l-a făcut sănătos, căci i-a spus lui mai-nainte că după mărturisirea mea, de vei lua ţărână de la mormântul meu şi o vei pune pe ochiul tău, îl vei avea pe el sănătos. Deci după ce li s-au tăiat capetele amândurora şi Sfântului Filimon şi Sfântului Apolonie, atunci s-a dus ighemonul Arian la mormântul Mucenicului Filimon, şi luând ţărână de acolo s-a făcut sănătos, după mai-nainte spunerea Sfântului. Deci dintru o pricină ca aceasta a crezut în Hristos, el şi cei împreună cu dânsul patru protectori şi s-au botezat toţi. Despre aceasta înştiinţându-se Diocleţian, a trimis şi a adus pe ighemonul Arian, şi legându-l pe el cu lanţuri de fier şi spânzurându-i o piatră de gât, l-a pogorât pe el într-o prăpastie şi acolo cu ţărână l-a astupat, şi l-a acoperit. Şi după ce a făcut aceasta rău credinciosul, şi-a aşezat scaunul său peste prăpastia aceea, şi a poruncit oştenilor să joace zicând : Să vedem de va veni Dumnezeul lui Arian şi-l va scoate pe el din prăpastia aceasta. După aceea întorcându-se la palat a mers la patul său, şi o minune lanţurile şi piatra ce le purta Sfântul Arian, vedea că erau spânzurate deasupra patului său şi pe însuşi Sfântul Arian, culcat pe patul său. Deci s-a temut socotindu-l că este vrăjitor, dar auzind pe Sfântul că-i vorbea cu glas liniştit şi-i zicea : Eu sunt Arian pe care tu l-ai băgat în prăpastia aceea, zicând împreună şi hulitoare cuvinte împotriva Hristosului meu. Acestea auzindu-le Diocleţian, s-a înspăimântat şi a rămas fără de glas multă vreme, apoi abia venindu-şi întru sine nebunul, pe lucrarea minunii o socotea vrajă. Deci l-a aruncat pe el în mare împreună cu cei patru protectori ce crezuse. Pe câte cinci îi băgase în cinci saci cu nisip. Deci un prea mare delfin trăgând sacii câte cinci şi luându-i pe spinarea sa, i-a scos pe ei la ţărmurile mării Alexandriei, iar slugile Sfântului Arian, aşteptând acolo la ţărmuri după porunca lui, şi văzând moaştele sfinților aducându-se pe spinarea delfinului, s-au minunat; apoi luându-le pe ele cu evlavie şi intrând în caic, prin înotare pe râul Nilului, s-au apropiat de Mitropolia andinoiţilor, unde prin glasul ce a venit de sus, înştiinţându-se de locul unde se cuvine a se îngropa sfintele moaşte, au înştiinţat în cetate preaslăvită această minune, de unde au alergat toţi, cu tot poporul cu făclii şi cu cântări şi aşa le-au îngropat pe ele cu cinste la loc însemnat.
 
    Tot în această zi, pomenirea celor patru protectori ce au mărturisit împreună cu Sfântul Arian.
 
Stih : Protectorilor străină afundare marea este,
 Îmbrăcaţi cu saci, ca cu podoabe luminate.
 
    Tot în această zi, pomenirea celei cu iubire de oameni ce s-au făcut la noi înfricoşatei groaze a cutremurului de la care fără de toată nădejdea ne-a izbăvit pe noi Iubitorul de oameni Dumnezeu.
 
Stih : Clătit-ai pământul Cuvinte, dar iarăşi l-ai oprit,
Căci decât spre urgie mai mult spre îndurare eşti pornit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. 
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, Cuvioşilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cu ploile cele dumnezeieşti aţi stins cuptorul mulţimii dumnezeilor, fiind aprinşi de dumnezeiasca dragoste, şi acum cântaţi cu bucurie pătimitorilor : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Pe cel ce vă gonea, prinzându-l în mreaja cea dumnezeiască, vrednicilor de laudă, l-aţi scos din adâncimea rătăcirii, şi l-aţi adus lui Hristos, cântând călduros : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Cutremurat-aţi temeliile înşelăciunii, arătând pătimitorilor minte bărbătească, şi neplecată voire, şi acum cântaţi cu bunăcredinţă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Zămislirea ta este mai presus de cuvânt, Mireasă a lui Dumnezeu, că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, Care izbăveşte pe oameni din necuvântare, şi le dă cuvânt a striga : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Cu pavăza bunei credinţe fiind acoperit, şi Crucea ca o suliţă luându-o, taberele vrăjmaşilor celor nevăzuţi le-ai tăiat Tirse, slava cea dumnezeiască a vitejilor Mucenici.
 
   Fiind aprins cu dragostea Atotţiitorului, ai intrat bărbăteşte întru nevoinţele Mucenicilor, şi cu tărie chinuindu-te, ai surpat pe balaurul cel mare, Filimoane pătimitorule.
 
 
   Arătând puterea vrăjmaşului cufundată întru adâncimea bărbăţiei şi a răbdării tale o Ariane, te-ai învrednicit Împărăţiei celei nemişcate întru toţi vecii.
 
   Adevărat Născătoare de Dumnezeu mărturisindu-te strigăm ţie cu credinţă, cuvântul îngerului : Bucură-te, că singură ai născut pe pământ bucuria, ceea ce eşti plină de Dar, pururea binecuvântată.
 
 
   În văpaie Cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   Închipuind patima lui Hristos, ați răbdat ispite de multe chinuri, fericiţilor, şi tăindu-vi-se capetele v-ați unit cu cetele cele cereşti, luminându-vă cu slavă, şi îndumnezeindu-vă cu razele cele frumoase.
 
   Din sângiurile tale ţi-ai vopsit porfiră, înţelepte Tirse, şi împodobindu-te cu dânsa, şi ținând ca un sceptru dumnezeiasca Cruce, veselindu-te împreună cu toţi pătimitorii, acum împărăţeşti împreună cu Hristos, de Dumnezeu fericite.
 
 
   De nevoinţele voastre fericiţilor şi de împotriviri, de moartea cea silnică, şi de răni, s-au mirat puterile îngerilor; cu care împreună petrecând, aduceţi-vă aminte de cei ce săvârşesc pomenirea voastră prealăudaţilor.
 
   Întru asemănare de trup omenesc S-a văzut născut Cuvântul din pântecele tău, şi a tras la Sine mulţime de Mucenici, răbdând patimă prea Bunul, Preacurată Fecioară Marie, de Dumnezeu dăruită.
 
 
   Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Care mărindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
 
 
   Dorind nevoitorii a vedea strălucirea Treimii, nu s-au arătat nicicum îngroziţi de munci, iar murind s-au sălăşluit în ceruri, desfătându-se negrăit, întru dumnezeiasca strălucire.
 
 
   Marie Preacurată, cădelniţă de aur, ceea ce ai fost încăpere Dumnezeirii celei neîncăpute, întru care Tatăl a binevoit, Fiul, S-a sălăşluit, şi Duhul Cel Preasfânt umbrindu-te pe tine Fecioară, te-a arătat de Dumnezeu Născătoare
 





   Vas preasfinţit te-ai făcut Dumnezeiescului Duh, curăţindu-ţi sufletul de patimi, Preasfinţite; pentru aceasta ai luat dumnezeiasca sfântă ungere, făcându-te Arhiereu, şi povăţuitor poporului celui de Dumnezeu înţelepţit, ca un Mucenic nebiruit al Celui ce pentru noi a răbdat patimi, şi a izvorât nepătimire, pătimitorule Elefterie.
 
   N-ai băgat seamă de trup când se chinuia cu bătăi şi se apropia de foc; că ţi-ai pironit mintea cu neasemănată dorire către podoaba cea preafrumoasă, a Doritului celui dumnezeiesc, cu a Căruia dulce dorire te-ai rănit, lauda Mucenicilor, frumuseţea Arhiereilor, împreună vorbitorule cu îngerii; Mucenice Elefterie, rugătorule pentru sufletele noastre.
 
   Văzându-te ceea ce te-a născut, că bine ai săvârşit nevoinţa, dorind să-şi săvârşească şi ea călătoria asemenea, îmbrăţişându-te în mijlocul priveliştei, s-a junghiat ca o junice. Cu care împreună ne rugăm ţie, roagă-te pentru noi Mântuitorului şi Domnului, preafericite Elefterie.
 
 
   Pavele podoaba călugărilor, creşterea cea frumoasă a pustiei, lauda Cuvioşilor, cinstea Latriei, întărirea credincioşilor, pe cei ce săvârşesc cu dragoste preacinstită pomenirea ta, şi sărută sicriul moaştelor tale, păzeşte-i de toată înconjurarea şi de osânda focului, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu.
 
   Locaş Treimii însuţi pe tine te-ai făcut, Părinte de Dumnezeu fericite. Biserică întru numele Acesteia ai ridicat, şi în pustiile cele neumblate ale Latriei întrând, te-ai sălăşluit ca Moise în muntele Sinai; unde luând dumnezeiasca lege, înveţi mulţimea celor ce sihăstresc, adevărul, Preaminunate.
 
   Având îndrăzneală către Domnul, roagă-te Preacuvioase, ca turma care o ai întemeiat cu multe sudori, să se păzească de ispitele vrăjmaşului, de năpădirea duşmanilor, de foc şi de sabie, şi de toate meşteşugurile celui viclean. Că pe tine sprijinitor şi apărător te avem, şi pe tine nădejde după Dumnezeu te-am câştigat, Fericite.
 
   Văzându-te pe tine Elefterie frumuseţea Arhiereilor, şi slava purtătorilor de nevoinţă, adevărurile dogmelor, şi apărător Bisericii, adunându-ne, după datorie, te lăudăm pe tine, zicând : Bucură-te păstorul uscatului, neapus luminătorule şi putere şi întărire. Bucură-te că pe Hristos ai iubit şi îngrozirile tiranilor, ca pe nişte jucării le-ai scuipat. Bucură-te că nu ţi-ai cruţat trupul, zdrobindu-se prin feluri de munci, ca şi cum ar fi fost străin. Pentru aceasta strigăm ţie, Preafericite : Ca cel ce ai îndrăzneală către Hristos Dumnezeu, neîncetat apără pe cei ce cu credinţă săvârşesc, cinstită şi preaslăvită pomenirea ta.
 
   Pizmuind vicleanul cel potrivnic turmei tale, Preacurată, pururea se luptă, vrând să o facă luişi mâncare. Ci tu de Dumnezeu Născătoare, apără-ne pe noi de vătămarea lui.
 
 
   Privindu-te Preacurata pironit pe lemn, strigă : O Fiul meu şi Dumnezeule, ce este această a ta preamărită şi străină auzire, care o suferi pentru mare mila ta.
 
 
   Făcându-te Părinte apărător Bisericii, ca o odraslă adevărată a Evantiei celei de Dumnezeu cuvântătoare, şi ca un tainic prea-adevărat al Apostolilor, întorci către Dumnezeu popoare, care mai-nainte nebuneşte dau cinste demonilor ca lui Dumnezeu.
 
 
   Fiindu-ţi milă Părinte de femeile cele ce vreau a naşte, le-ai dat învoire a veni la locaşul tău; bună înotare iarăşi ai dat altora care cu fierbințeală o cereau, şi bolnavilor dai sănătate, strălucind cu minunile.
 
 
   Nevoinţele muceniciei cu tărie le-ai suferit, neîngrozindu-te de asprele munci ale lui Adrian, cu totul fiind aprins de dorinţa Ziditorului, Elefterie preaînţelepte; şi pe aceea ce te-a născut, împreună nevoitoare luându-o, te-ai suit sus, bucurându-te.
 
 
   Podoaba Arhieriei tale Cuvioase Părinte, o ai roşit cu curgerile sângiurilor tale; iar în mijlocul priveliştei, care o ai săvârşit cu bărbăţie, văzându-te pe tine ceea ce te-a născut şi te-a crescut, căzând, săruta pe dulcele ei fiu. Pentru aceasta şi tăindu-se de sabie, a intrat în cămările cereşti împreună cu tine. O fericită Maică ! O sfinţiți sâni pe care i-ai supt fericite Elefterie, şi ai cunoscut pe Ziditorul firii. Roagă-te dar împreună cu Maica ta, să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne mântuieşte pe roi, de toată nevoia şi necazul.
 
 
   Răstignirea Ta o Stăpâne, care pentru noi oamenii cu îndelungă răbdare ai suferit, Fecioara văzându-o, cu plângere striga Ție : Fiul meu cum Te-au răstignit pe Cruce, şi Te-au omorât fiii Evreilor ? Ci scoală-Te, ca să câştige slavă cei ce cu credinţă se închină cinstitelor Tale patimi, Cuvinte.
 
 
   Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Elefterie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Ca cel împreună locuitor cu cei fără de trup, şi tuturor Cuvioşilor părtaş, prealăudate Pavele, pe tine te cântăm, şi ne rugăm ţie : Roagă-te totdeauna pentru noi, ca să aflăm milă.
 
 
   Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minunate minuni, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israil, ca S-a preaslăvit.
 
 
   Fiind robit de negurile patimilor, mântuieşte-mă acum pe mine, cu rugăciunile tale cele luminoase, Mucenice Elefterie, ca să te laud cu cântări dumnezeieşti, ca pe un rob al lui Hristos.
 
   Strălucit-ai Preasfinţite cu dumnezeieştile preacuratele lumini ale muceniciei, vopsindu-ţi cu sângele sfinţita ta podoabă, şi te-ai făcut cu chip luminos prin Duhul.
 
   Lipindu-te de Dumnezeu cu chip preacurat din tinereţe, ţi-ai depărtat sufletul de cugetul trupesc, şi te-ai îmbogăţit cu Dar îndestulat al minunilor.
 
 
   Ca un scaun în chip de foc porţi pe Ziditorul, ca o cămară însufleţită şi ca un palat de veselie încapi pe Împăratul, făcându-Se ceea ce suntem noi, fără schimbare şi stricăciune.
 
 
   Cântare nouă de laudă mă nevoiesc a aduce ţie prin deschiderea gurii, Pavele de Dumnezeu purtătorule; dă-mi Dar a grăi, cu rugăciunile tale Preacuvioase, ca să vestesc cinstitele tale nevoinţe.
 
   Din tinereţe Preacuvioase ai luat jugul Domnului, şi în brazdele inimii tale ai semănat grâul cel duhovnicesc, şi ai secerat spicele, care întăresc sufletele, de Dumnezeu fericite.
 
 
   Prin sudorile cele multe ai câștigat Împărăţia cea de sus, ca un fără de trup vieţuind pe pământ; şi acum întru cele mai pe deasupra stând înaintea Treimii, adu-ţi aminte şi de noi.
 
   Trupul meu cel stricăcios luându-l Cel fără de trup, din sângiurile tale Mireasă dumnezeiască, şi în iesle culcându-Se, trupul acesta pe care l-a luat, îl îndumnezeiește Cel Preabun, prin unirea lui, Maica lui Dumnezeu.
 
 
   Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care peste ape ai întărit Cerul al doilea şi ai întemeiat pământul peste ape Atotputernice.

   Voind a pătimi pentru Hristos, rabzi răni pe trup, veselindu-te, Înţelepte, întru dureri şi întru nevoi. Pentru aceasta acum ai dobândit viaţa cea fără durere.
 
   Cu dragostea cea fierbinte a Făcătorului întărindu-te pătimitorule, de Dumnezeu înţelepţite, te arunci pe sine-ţi în lucrul cel meşteşugit cu foc, răcorindu-te cu focul Duhului, Elefterie.
 
   Arătându-te între preoţi preasfinţit, şi între Mucenici, Mucenic preatare, ai luat cunună îndoită, Fericite, văzând totdeauna faţa lui Dumnezeu.
 
 
   Toiag de putere ai odrăslit pe Hristos, întru Care ne întărim, că pe tine te-a însemnat odinioară toiagul lui Aaron, care a odrăslit, pământule nelucrat, preacurată porumbiţă, pururea Fecioară.
 
 
   O bărbăţia ta prealăudate ! O vitejiile tale cele sufleteşti ! Că dorind să sfărâmi fălcile leilor celor nevăzuţi, ai purtat pe umeri două pietre prea-mari, în timpul nopţii.
 
   Cine poate să spună după vrednicie nevoinţele tale, că tu călătorind căi aspre prin pustietăţi, ai mâncat ierburi crude, deprinzându-te a îndulci gustarea ta cu durerile înfrânării.
 
 
   Dedemult văzătorul de Dumnezeu Moise s-a învrednicit vederii celei de taină în rug; iar preacinstitul Pavel, arătându-se foc de sus, însuşi s-a arătat arzând nears.
 
   Cu firea fără de început ca un Dumnezeu, Cuvinte, și Tatălui fiind întocmai la cinste, ai luat început sub ani, născându-Te din Fecioară, cu trupul Te-ai arătat Om, petrecând ca un prunc înfăşat cu scutece.
 
 
   Fiului celui născut fără stricare din Tatăl mai-nainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-i strigăm : Cela ce ai înălţat cornul nostru, Sfânt eşti Doamne.
 
 
   Din tinereţe, Înţelepte, cele mai presus de minte dorindu-le bărbăteşte, valul lumii ai lăsat, şi te-ai făcut prin dumnezeiasca ta viață locaş Treimii, şi ai luminat pe cei ce au venit la tine cu credinţă. Pentru aceasta strigăm : Bucură-te Pavele preafericite.
 
 
   Avându-ţi gândul slobod de patimi, te-ai făcut slugă prea-aleasă lui Dumnezeu, şi ai scăpat din rătăcire pe cei ce bine te-au ascultat pe tine, şi pătimind ca un preot şi ca un Mucenic Elefterie, ai luat cununa îndoită, rugăndu-te să ne mântuim noi.
 
 
   Fiind cârmuit cu puterea Dătătorului a toate, şi îndreptat cu vetreala Crucii, uşor ai trecut viforul vieţii, şi ai ajuns la limanul cel adevărat şi dumnezeiesc, câştigând multă negustorie de bunătăţi; care le-ai adus Stăpânului tuturor, şi ai auzit : Bine, slugă bună, şi cele ce urmează acestora. Pentru aceasta fericite Pavele roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste cinstesc pomenirea ta.
 
 
   Întru ispite de multe feluri, ale vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, am căzut, şi de furtuna păcatelor mele celor fără de număr fiind ţinut Preacurată, ca şi către o caldă folositoare, acoperământ şi liman al meu, alerg la bunătatea ta. Pentru aceasta Preacurată, roagă pe Cel ce S-a întrupat fără sămânţă dintru tine, pentru toţi robii tăi, cei ce te lăudăm neîncetat, de Dumnezeu Născătoare Preacurată; mijlocind pururea, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cântăm cu adevărat mărirea ta.
 
 
   Fecioară şi Maică, dacă ai văzut ridicat pe Cruce pe Cel întrupat din tine, în mijlocul a doi tâlhari, plângând ai strigat : Vai mie preadulce Fiule ! Cum Te-ai răstignit de bunăvoie, Cel ce ridici păcatele lumii ca un Milostiv, vrând ca un Dumnezeu, cântări omeneşti de laudă să-Ți aducem Ție.
 
 
   Cu duhul văzând mai-nainte Proorocule Avvacume întruparea Cuvântului, ai binevestit, strigând : Când se vor apropia anii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta; slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Nici căscările leilor, nici para focului, nici cumplita certare, n-au slăbit buna întărire a răbdării tale, sfinţite tăinuitorule; ci ca un diamant te desfătai întru chinuri, înfierbântându-te de dumnezeiască râvnă.
 
   Umplându-ţi-se gura de ape curgătoare de viaţă, ai izbucnit râuri de învăţături dumnezeieşti, sfinţite Mucenice, care înecau bârfelile celor fărădelege, şi adăpau inimile celor ce au cunoscut pe Hristos Dumnezeu.
 
   Tare mărindu-te Ziditorul tău, pentru Care ai voit a pătimi pătimitorule, ţi-a trimis o porumbiţă, ca să-ţi aducă hrană îngerească ţie, care te-ai făcut întocmai cu îngerii, prin suferinţele cele prealuminate ale nevoinţelor.
 
 
   Spăimântatu-s-au oştile îngerilor, văzând că Cel nevăzut S-a arătat din tine cu chipul nostru, Fecioară Născătoare de Dumnezeu; pe Care roagă-L să învrednicească mântuirii pe toţi, cei ce te măresc pe tine cu credinţă.
 
 
   Biruindu-te oarecând somnul în vremea tinereţilor, şi slăbiciunea cea pentru privegherea cea de toată noaptea, văzându-o Petru, cinstitul tău învăţător, te-a lovit peste obraz Părinte, şi dându-ţi lovitura îndată și dă tămăduire.
 
   Cu Dumnezeu deosebi vorbind, şi de acesta apropiindu-se fără mijlocire, Pavel, Părintele nostru, niciodată nu s-a biruit de somn, după certarea dascălului; ci ca un fără de trup fiind, deştept pururea a petrecut.
 
 
   Vas preasfinţit te-ai arătat, şi ai primit pe, Hristos, Mirul cel ceresc în inima ta, şi aprinzându-ţi făclia înfrânării tale celei răbdătoare, prin petrecerea cea îmbunătăţită, ai alergat către Mirele cel dumnezeiesc.
 
   Cuvinte, având scaun Cerul şi pământul dedesubtul picioarelor, în pântecele Fecioarei întrupându-Te ai intrat, şi în peşteră sărăcească Te-ai sălăşluit, şi de la magi împărăţii perşilor, ca un Împărat, Dumnezeu şi Om, daruri ai primit.
 
 
   Pacea Ta o dă nouă Fiule al lui Dumnezeu; că fără de Tine alt Dumnezeu nu cunoaştem, numele Tău numim. Că Dumnezeu al viilor şi al morţilor eşti.
 
   Meşteşugindu-se preavicleanul vrăjmaş să te înşele cu cuvinte viclene, Mucenice, s-a surpat de înţelepciunea ta, născocitorul răutăţii, şi s-a făcut de râs.
 
   Ridicându-te în căruţa dumnezeieștilor bunătăţi mărite, ai ajuns la înălţimea muceniciei şi ai surpat semeţia cea înaltă a viclenilor draci.
 
   Dorind să vezi frumuseţea lui Iisus, Cuvioase, înfrumuseţându-te pe tine cu frumusețile muceniciei, te-ai mutat către Dânsul, încununându-te cu cunună luminată.
 
 
   Minunează tot cugetul minunea ta Curată, că naşti pe Dumnezeu cu trup, şi pe Hrănitorul Îl hrăneşti cu lapte neştiind ispită de bărbat, precum El singur ştie.
 
 
   De întinăciunea patimilor curăţindu-ţi mintea, te-ai făcut oglindă nespurcată primind pururea strălucirea Duhului; pentru aceasta s-a ruşinat şi s-a rănit de tine ispititorul, care a învăţat sădirea răutăţii celei neputincioase.
 
   Înţelept fiind, câştigat-ai locuitor în inima ta pe Hristos Dumnezeu, şi ai călcat răutatea maestrului vrăjmaş, care se încerca să te amăgească cu multe feluri de viclenii, Pavele de Dumnezeu înţelepte.
 
 
   Fiu zilei cu adevărat făcându-te, vas luminii te-ai arătat, şi pe începătorul întunericului l-ai înşelat, care se pornea ca un leu asupra ta, cu cutremurarea pământului, cu sfărâmarea pietrelor, şi cu năluciri înfricoşându-te, Cuvioase.
 
   Izgonindu-se din Eden Adam cel dintâi, S-a întrupat din tine Cuvântul, Cel fără de început, Mireasă dumnezeiască pururea Fecioară, şi în ieslea animalelor culcându-Se ca un Prunc, a scăpat neamul nostru din robia celui străin.
 
 
   Proorocului Iona urmând strig : Scoate viaţa mea din stricăciune Bunule, şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine cel ce strig : Slavă Ție !
 
   Berbecele cel ales al țarinii lui Hristos, păstorul cel cuvântător, cel cu petrecerea în chinuri, se măreşte, pentru că a slăvit pe Dumnezeu în mădularele sale.
 
   Întărindu-te înţelepte cu privirile cele către Dumnezeu, ai slăbit tare pe vrăjmaşul cel cu multe măiestrii pururea pomenite, lauda Mucenicilor, îndreptarea preoţiei.
 
   Chinuri răbdând, către foc însuţi mergând, ai adormit pornirile fiarelor celor sălbatice, avându-ţi neadormită dragostea către Ziditorul.
 
 
   Ceea ce te-ai făcut cort de sfinţenie Marie, sfinţeşte ticălosul meu suflet, care este spurcat cu dezmierdările, şi mă fă părtaş dumnezeieştii slave.
 
 
   După cum Mântuitorul Hristos, Dumnezeul nostru, cu puţine pâini a săturat mulţime de popor, aşa şi Pavel tăinuitorul lui Hristos, cu un vas mic de lut cu puțină apă, mulţime a veselit până la săturare şi îndestulare.
 
   Oprit-ai arsura soarelui cu rugăciunile tale, Minunate, şi ai dezlegat foametea cea grea, cu apele ce s-au vărsat de sus adăpând pământul, care a crescut şi s-a îmbogăţit cu Darul, şi ai înmulţit rodurile lui.
 
 
   Viaţa cea fără durere, întru dureri o ai câştigat, şi opreşti răutatea durerilor celor cumplite, ale celor ce cu credinţă cer să dobândească tămăduire, de la tine, Preacinstite, podoaba părinţilor. Pentru aceasta, dezleagă durerile mele cele sufleteşti şi trupeşti, rogu-mă.
 
   Cuvinte al Tatălui, Fiule al lui Dumnezeu, Cel fără de ani şi preaveşnic, Care Te-ai născut din Maica curată Fecioară dumnezeiască, şi Prunc făcându-Te, ai încăput în peşteră, Cel ce eşti neîncăput. Pentru aceasta toţi minunându-ne, ne închinăm tainei celei prea-mari.
 
 
   Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării precum l-a primit; şi în Fecioară sălăşluindu-Se Cuvântul, şi trup luând a ieşit păzindu-o nestricată. Că Cel ce n-a pătimit stricăciune, pe ceea ce L-a născut, o a păzit nevătămată.
 
 
   Ca pe o podoabă a preoţilor, Cuvioase, şi îndemnare a purtătorilor de chinuri, toți te lăudăm şi te rugăm sfinţite Mucenice Elefterie, scapă pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi; Rugându-te neîncetat pentru noi toţi.
 
 
   Caută Milostive, Dătătorule de viaţă, ca Cela ce însuţi eşti Iubitor de oameni şi îndurat Dumnezeu, spre întunecarea sufletului meu, şi cu dreapta Ta cea atotputernică Cuvinte, mă slobozeşte de ruşinea patimilor, ca să laud pe ierarhul Tău, Elefterie; că acesta din pântece s-a cunoscut de Tine cu adevărat, s-a sfinţit şi s-a făgăduit, ca Samuil de sfinţită maica sa, Ție, Ziditorului, rugându-se neîncetat pentru noi toţi.
 
 
Stih : Elefterie ca cel fireşte cu mintea nerobit.
Săbiile văzând de înșelăciune nu s-a robit.
Pe Elefterie cel ce dumnezeiesc s-a aflat.
În a cinsprezecea zi, sabia viaţa i-a luat
 
   Acesta a fost din Roma, foarte tânăr rămânând orfan de tată, având numai Maică ce se chema Antia, care era învăţată credinţa în Hristos de Sfântul Apostol Pavel. Deci s-a adus de dânsa Sfântul Elefterie la Anichit episcopul, de l-a dat să înveţe sfânta carte, şi s-a pus la rânduiala clericilor, iar la cinsprezece ani ai vârstei sale, s-a hirotonisit diacon; şi la optsprezece ani preot, şi ajungând la douăzeci, s-a hirotonit episcop Iliriculul, făcând mai-nainte, pentru nespusele bunătăți, multe minuni; şi de vreme ce pe mulţi învăța, şi-i întorcea la credinţa lui Hristos, trimise Adrian împăratul de-l aduse înaintea lui, şi mărturisind luminat pe Hristos Dumnezeu tuturor, porunci să-l culce pe un pat de aramă, şi să-i dea dedesubt foc. Apoi îl puse pe un grătar foarte ars, şi iarăşi într-o tigaie plină de untură şi seu, şi smoală foarte fierbinte; şi cu puterea şi Darul lui Hristos, a fost păzit de toate nevătămat. Apoi au făcut un cuptor care avea de amândouă părţile ostii întru care întâi Coremon, care dăduse planul, a intrat luminându-se de Duhul Sfânt, şi pe Hristos Dumnezeu, a fi mărturisindu-l, şi ieşind nevătămat i s-a tăiat capul. Iar Sfântul Elefterie s-a băgat într-o tigaie, şi stingându-se focul, a ieşit sănătos. A fost apoi legat de un car cu cai sălbatici, şi slobozindu-se de înger, s-a dus într-un munte înalt, unde locuia cu fiarele sălbatice, care se îmblânzeau, povestindu-le el cuvinte dumnezeieşti, După aceea boteză pe slujitorii ce au fost trimişi ca să-l prindă, cu care au botezat şi pe alţii ce au crezut în Hristos, ca la vreo cinci sute. Deci aducându-se la împăratul, și dându-l să-l mănânce fiarele, şi ferindu-se nevătămat, l-au ucis doi slujitori, ce au mers asupra lui cu porunca ighemonului, iar Maica sa Antia îmbrăţişând mort pe Sfântul, şi sărutându-l se ucise şi ea de sabie.
 
    Tot în această zi, Sfânta Antia, Maica Sfântului Elefterie, îmbrăţişând trupul cel mort al fiului ei, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Podoabe de îngropare Maica fiului hărăzește
Pe sineşi, fiindcă împreună de sabie se săvârşeşte.
 
    Tot în această zi, Coremon eparhul, crezând în Hristos și botezându-se, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Coremon saţ de nevoință n-a luat,
Până ce grumazul de sabie i s-a tăiat.
 
    Tot în această zi, cei doi muncitori, ce au crezut în Hristos, de sabie sau săvârșit.
 
Stih : Alţi muncitori cu săbiile pe cei doi muncitori, au tăiat,
Care te-au cunoscut pe tine Mântuitorule Dumnezeu adevărat.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Pavel cel tânăr, care s-a nevoit în zilele lui Porfirogenet la muntele Latrului.
 
Stih : Deși nou cu viaţa Pavel s-a arătat
Ci însă întocmai cu cei dinainte părinţi s-au aflat.
 
Acum de cursele mincinoşilor pârâţi n-a scăpat,
 
   Aceasta era în anii împăratului Maximian, de loc din Palestina, fiică din Părinte elin, iar din Maică evreică; deci fugind de păgânătatea amândurora, a năzuit la credinţa lui Hristos şi a primit Sfântul Botez de la episcopul Silvan. Deci după ce au murit părinţi ei, a împărţit fericita, toată averea ei la săraci şi slobozindu-şi robii şi roabele, s-a îmbrăcat în haine bărbăteşti, apoi tunzându-şi capul s-a dus la o mânăstire de bărbaţi, ce se afla în cetatea Ierusalimului, şi s-a numit Ioan, care pentru multe bunătățile ei, s-a făcut arhimandrit mânăstirii aceleia. Iar după ce a petrecut întregi douăzeci de ani, a căzut într-o cumplită năpastă, căci o pustniciţă intrând în mânăstire şi socotind că este bărbat o îndemna pe ea spre păcat, şi fiindcă Cuvioasa n-a primit, a fost pârâtă de aceea ca și cum ar fi silit-o, iar sfânta a primit cu mulţumire năpasta aceasta şi a cerut pocăinţă pentru vina ce i s-a fost pus, deci înştiinţându-se despre aceasta, episcopul Elevterupolei, s-a dus la mânăstire şi a dojenit pe ighemonul, pentru ce lasă să se facă în mânăstire nişte asemenea nerânduieli, iar ighemonul a socotit, sa ia schima de la prihănitul Ioan. Atuncea venind în nevoie fericita Sosana, a cerut două fecioare şi două femei servitoare, şi ducându-se îndeosebi, cu lucrul a încredinţat pe ele că este femeie. Deci făcându-se aceasta cunoscută episcopului, s-a spăimântat și o a hirotonit pe ea diacon, şi de atunci multe minuni făcea fericita întru numele Domnului. Deci fiindcă ighemonul Alexandru ducându-se la Elevterupoli a adus jertfa idolilor, pentru aceasta sfânta Sosana s-a dus de sine la el, şi cu singură rugăciunea ei, a surpat idolii. Deci mergând de faţă la ighemonul, a mărturisit pe Hristos, pentru care i s-a tăiat sânii, şi fiindcă aceștia iarăşi s-au făcut întregi şi sănătoși cu puterea lui Dumnezeu pentru aceasta văzând minunea gealaţii ce i-au tăiat, şi crezând în Hristos, li s-au tăiat capetele şi au luat cununile muceniciei, iar în gura fericitei Sosana, au turnat cu leica (pâlnia) plumb topit, care a ajuns înlăuntrul măruntaielor ei, s-a păzit însă cu Darul lui Dumnezeu nevătămată. Apoi a fost bătută şi în foc fiind aruncată, acolo şi-a dat sufletul la Dumnezeu, şi aşa s-a dus către cel ce-l dorea, Mirele său Domnul.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Elefterie Cubiculariul.
 
Stih : Elefterie slobozindu-se din lume.
A aflat slobozenia cea mai presus de lume.
 
   Acest sfânt avea patria Constantinopol, strălucind adică cu buna credinţă, iar cu bogăţia şi slava, covârşind pe toţi din acea vreme, slăviţi boieri; căci de mic fiind crescut în palaturile împărăteşti, de acolo avea şi cele întâi cinuri. Însă fiind rănit de dragostea bunătăţilor celor nestricăcioase şi veşnice, pe toate cele pământeşti, întru nimic le-a socotit fericitul, şi a ales mai mult a fi aruncat, adică a avea cel mai de jos Ioc în sălaşele Domnului, decât a avea cel mai întâi loc în locaşurile păcătoşilor, precum zice dumnezeiescul David. Deci către Dumnezeu având întins ochiul sufletului său, se îndeletnicea pe toată ziua la laude şi la slavoslovii dumnezeiești şi întrebuința toată fapta bună. Ci stricătorul sufletelor noastre diavolul, n-a suferit să vadă bunătăţile acestea; deci a întrebuinţat organ pe sluga Sfântului (căci după socotința unui înţelept, slugile sunt pururea vrăjmaşe stăpânilor lor), şi printr-însul s-a apropiat, la cel atunci rău credinciosul împărat, şi a pârât pe Sfântul zicând : Stăpânul meu Elefterie, s-a botezat cu botezul creştinilor şi a zidit biserică şi cinsteşte adică pe cei răstignit, iar poruncile împărăteşti le urăşte și se întoarce despre ele, şi având casă ascunsă sub pământ, aduce lui Hristos privegheri de toată noaptea, şi-şi ticăloşeşte trupul său cu posturi şi cu lacrimi. Acestea povestindu-le sluga, s-a aprins împăratul de mânie, şi trimiţând a adus pe Sfântul, care stând înaintea sa, l-a întrebat pe el cu cuvinte de râs şi de măgulire zicându-i : Cum ne-ai lăsat, o Elefterie, atâta vreme şi ai defăimat dragostea noastră cea prea mare către tine şi împărăteștile noastre palaturi ? Sfântul a răspuns, pentru că am o împărate, trupul ticăloşit de multe boli, pentru aceasta am voit ca să petrec în aer şi în loc curat, spre înnoirea sănătăţii mele. Şi pentru ce singur tu, a zis împăratul, te desfătezi întru curatul aer şi Ioc; au nu vom câştiga şi noi bunătăţile acestea, întâlnindu-ne cu tine ? Iar Sfântul la acestea nicicum n-a răspuns. Deci împăratul către seară trecând râul Sagaris, s-a dus la casa Sfântului, căci acolo locuia, şi văzând o uşă ascunsă, prin aceea află o groapa alcătuită în chip de puţ, şi prin aceia pogorându-se, a aflat o biserică împodobită, şi deşi s-a îngreţoşat păgânul pentru aceea : Căci urâciune este păcătoşilor buna cinstire de Dumnezeu. N-a îngrozit însă pe Sfântul, ci a început să-l măgulească, cu cuvinte îmbunătoare, vrând ca cu acestea să domoale gândul Sfântului cel întărit, dar fiindcă cu toate acestea, se părea că bate văzduhul după Parimie, apucându-se să înduplece pe cel neînduplecat. Pentru aceasta a poruncit să taie capul Sfântului şi cinstitul său trup, să-l arunce la câini şi la păsări ca să-l mănânce. Deci tăindu-i-se capul, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, iar cinstitul său trup lepădat aflându-se, un cucernic şi iubitor de Dumnezeu creştin, împodobit cu vrednicia preoţiei l-a luat pe el, şi cu miruri miresmându-l, l-a îngropat la loc însemnat.
 
    Tot în această zi, Sfântul Vach cel nou.
 
Stih : Pe Vach cel nou cine va să nu-l pună.
Al doilea între nevoitorii cei prin sabie.
 
   Acest sfânt Vach, ce trăgea din Palestina, fiind în anii lui Constantin şi a Irinei, pravoslavnicilor împăraţi, iar părinţii lui erau creştini din strămoşii lor. Deci tatăl Sfântului acestuia avea femeie creştină prea râvnitoare, însă amăgindu-se de deșarta slava lumii, s-a lepădat vai ! de adevărată şi cea de la părinţi predata credinţa creştinească, şi s-a dus de sine la spurcată credinţa agarinească, după care în urmă, a născut şapte copii pe care-i creştea, după râu credincioasa; înşelăciune a turcilor. Deci fiindcă el a murit în păgânătate, au rămas fiii săi împreună cu Maica lor din care al treilea fiu cu numele Dahac (care va să zică Ghelasie) s-a păzit pe sine şi nu s-a însurat, ci şi mai-nainte de a muri lepădatul de Hristos tatăl său, el cugeta să primească credinţă creştinească, iar după ce a murit acolo, atunci şi-a împlinit, dorinţa sa. Căci descoperind maică-sa scopul său, o a aflat pe ea unită, şi mai ales îndemnându-l spre aceasta, căci era credincioasă. Deci ieşind din patria sa, s-a dus la Ierusalim şi acolo povăţuit de un monah, s-a dus la lavra Sfântului Sava, unde primind Sfântul Botez în loc de Dahac s-a numit Vach, apoi rugându-se monahilor, a fost îmbrăcat în schima monahicească. Deci vieţuind cu posturi şi cu înfrânări şi împodobindu-se pe sine cu celelalte bunătăţi, din porunca ighemonului a ieşit din mânăstire, căci se temea egumenul, să nu se vădească pricina la agareni, care stăpâneau atunci Ierusalimul. Deci de la întâmplare sau mai bine zicând după dumnezeiască iconomie mergând Vach la Ierusalim află pe maică-sa, şi-i arătă ei toate cele pentru el, adăugând şi aceasta că foarte se mâhneşte pentru fraţii săi, că se află întru rea credinţă. Iar acest cuvânt auzindu-l de la maică-sa fraţii lui, s-au făcut şi aceia creştini. Unul numai singur a rămas întru rătăcire, care s-a dus la agareni, şi a vândut pe fratele său acesta Vach, că s-a făcut creştin, iar agarenii înştiinţându-se despre aceasta, şi aflându-l l-au prins şi l-au adus pe el la Amiran a sfintei cetăţi. Iar Amiran l-a trimis pe el la cel mai însemnat lângă feldmareşal şi la judecători. Deci înaintea acestora, Sfântul Vach a mărturisit pe Hristos, Dumnezeu adevărat, iar credința agarenilor o a defăimat ca deşartă şi mincinoasă, şi-şi bătea joc de ea. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, şi aşa a luat neveştejită cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, Sfântul Părintele nostru Ioan Gură de Aur, s-a hirotonit patriarh Constantinopolului, întru care zi a început a se face de dânsul şi Praznicul Nașterii lui Hristos până la douăzeci şi cinci ale lunii, venind unii despre părţile apusului şi spunându-i, drept aceea s-a şi grăit de dânsul cuvânt de răspuns foarte frumos şi prea de folos.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   De Tinerii Tăi cei din cuptor Mântuitorule, nu s-a atins, nici i-a supărat focul. Atuncea acei trei ca cu o gură cântau şi binecuvântau, grăind : Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Mărească-se acum în trupul meu Hristos, strigai Înţelepte, chinuindu-te, nu mă tem de înfierbântarea căldărilor, nu mă îngrozesc de moarte, nici de pornirile fiarelor, pentru viaţa ceea ce va să fie.
 
   Numai frumuseţea lui Dumnezeu caut, numai slava lui doresc să o dobândesc; muncească-mă arzându-mi-se tot trupul, strigai Slăvite, scăparea de aici caut, care mă face rob lui Hristos.
 
   Uitându-te la viaţa cea statornică, Fericite, cu adevărat lumii te-ai omorât, şi ca aurul înfierbântându-te, ai strălucit prin lămurirea chinurilor, păzindu-te în comorile locaşurilor cereşti.
 
 
   Pe tine singură aflându-te foarte curată, Cuvântul lui Dumnezeu cel Preacurat, ceea ce eşti fără prihană, S-a născut din pântecele tău, a curăţit pe credincioşi de spurcăciunea care ni se adăuga din neoprirea patimilor, Mireasă a lui Dumnezeu.
 
 
   Ca un soare strălucind, ai luminat răsăritul de-îndată, şi pe stâlp suindu-te, ca prin mijlocul cerurilor ai stătut, şi toată lumea o ai veselit, cu învăţăturile tale, strigând : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
 
   Depărtatu-te-ai fugind de tulburările lumeşti, după cum zice Psalmistul, şi în pustie sălășluindu-te fericite de Dumnezeu, ai primit pe Acesta în inima ta ferindu-te, prin păzirea îngerului.
 
 
   Văzut-ai munca cea de acolo, cu ochii cei de gând, şi cu sufletul tău cel iubitor de oameni; dorit-ai din inimă cu lacrimile udându-ţi pururea așternutul, ca David în vremea nopţii.
 
   Cel fără trup se întrupează, şi Cel fără de ani se face sub ani, şi cu scutece Se înfaşă pentru noi, Domnul cel ce înfăşoară pământul cu negură, însuşi trup S-a arătat neschimbat, mai presus de cuprindere, din cea neispitită de bărbat.
 
 
   De care se înfricoşează îngerii şi toate oştile, ca de Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L preoţi, preaslăviţi-L tineri, bine-L cuvântaţi popoare, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Cu lumina pătimirii ai înflorit, ca un pom frumos, podoaba Mucenicilor, şi acum te-ai arătat floare raiului, trimiţând dumnezeiasca bună mirosire.
 
   Maica ta amestecă sângele ei cu curgerile sângiurilor tale celui născut dintr-însa, cu cinste îmbrățișând moaştele tale, se săvârşeşte de sabie, şi viețuiește în veci.
 
   Sicriul tău, Înţelepte, revarsă ape de vindecări şi râuri de minuni, celor ce au trebuinţă; care spală întinăciunea patimilor celor pierzătoare de suflete; pentru aceasta te lăudăm Mucenice Ierarhe întru toţi vecii.
 
 
   Ca ploaia S-a pogorât în pântecele tău, Hristos, şi cu adevărat a adăpat lumea, uscând Fecioară, pâraiele cele tulburi ale nebuniei idoleşti, înşuşi Făcătorul de bine.
 
 
   Cântare bine alcătuită, şi prea glăsuitoare dimpreună cu David ai cântat, zicând : Mângâierile Tale, Împărate a toate, au veselit sufletul meu cu cuviinţă dumnezeiască, prin voia iubirii de oameni. Pentru aceasta bucurându-te ai strigat : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalțe întru toți vecii.
 
   Ziditorul, Cela ce ţi-a dat ţie cele ce sunt pricinuitoare dragostei, păzindu-te cu dreapta Sa din tinereţe, şi cu trei lăptuci te-a hrănit cu cuviinţă dumnezeiască, şi ca celui ce din pruncie ai călcat toate poftele, prin mâna îngerului ți se dau acestea, ca unuia ce ai râvnit viața îngerească, cântând Celui preaslăvit de tine Pavele, de Dumnezeu purtătorule : Toată făptura să laude pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
 
 
   Au putut să scape de osândire cei trei bărbaţi legaţi spre pedeapsă, că fugind de la slujba cea de obşte, din legături s-au dezlegat nevăzut, cu numele tău Părinte preaslăvite.
 
   Ceea ce ai născut pe Soarele dreptăţii, Care prin stea cheamă pe magi, cu aur şi cu smirnă şi cu tămâie, cu nouă cuviinţă închinându-se fără întoarcere, Celui ce S-a făcut Prunc; pe Care păstorii L-au lăudat şi mulţimea îngerilor cântându-L, L-a preaslăvit, ca pe Cela ce este după fiinţă Dumnezeu, şi cu firea Om.
 
 
   Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire, că nu a ars pe Tinerii pe care ia primit; precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta cântând să strigăm : Binecuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.
 
 
   Izvorul cel primitor de viață, şi pururea curgător, sfeşnicul Darului cel de lumină purtător, Biserica cea însufleţită, cortul cel preacurat, care este mai desfătată decât cerurile, şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o mărim.
 
   Făcându-te gură lui Dumnezeu, răpind din gura celui străin pe poporul cel cu cuget deşert, l-ai arătat moştean Darului, şi tare pătimind, locuieşti împreună cu preoţii, şi cu pătimitorii, Elefterie.
 
   Vasul de mir cel curat al Duhului, locaşul cel veselitor al bunătăţilor, mielul cel fără răutate, luminătorul cel neapus, temelia Ierarhilor şi a Mucenicilor, să se laude cu credinţă Elefterie.
 
   Cu adevărat locuieşti în lumina cea neînserată, făcându-te lumină mai luminată decât soarele; pentru aceea pe cei ce săvârşesc astăzi pomenirea ta cea purtătoare de lumină, scapă-i de negura patimilor, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, Elefterie.
 
 
   Păzeşte-ne pe noi robii Tăi, Doamne, care lăudăm naşterea Ta cea negrăită din Fecioară, scăpându-ne din supărări, de patimi şi de nevoi cu rugăciunile ei, ca un Iubitor de oameni şi Făcător de bine.
 
 
   Vesteşte îndrăzneala ta către Dumnezeu, şi cele ce ai săvârşit după călătoria ce ai făcut către Dânsul, lucrurile cele minunate; că pe mulţi cu untuldelemn din candela ta de feluri de neputinţe i-ai scăpat.
 
   Avându-ţi sufletul prealuminat Cuvioase, tot te-ai adăpat cu Darul ca cu nişte mir; cu untuldelemn dracii goneşti, leproşii curăţeşti, şi rana capului şi durerea cea cumplită a râiei o potoleşti.
 
 
   Surpându-se ca de satana cel prea-viclean, în chip de fiară prea sălbatică, văzându-te pe tine întins, de frică fiind ţinut a pierit, şi untuldelemn al candelei tale ca nişte mir, spre tămăduirea a feluri de boli s-a făcut.
 
   Zămislit-ai nestricat în pântecele tău, întru anii cei mai de pe urmă, pe Fiul pe Care Tatăl l-a născut mai-nainte de veci, Maică neispitită de bărbat; pe Acesta prin stea cerurile Îl arată, şi în peşteră pământul.
 
 
   Taină străină văd şi preaslăvită, Cer fiind peştera, scaun de Heruvimi, Fecioara, iesle sălăşluirea, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim.
 
 
   Lui Hristos ai adus Părinte turme de credincioși ca un păstor, şi de tine viţelule apropiindu-se ca o junice ceea ce te-a născut, s-a omorât împreună cu tine; cu care acum te laud pe tine Elefterie.
 
 
   După cuvântul lui David, înflorit-ai în casa lui Dumnezeu ca un finic, Părinte Preacuvioase; rodurile ostenelilor tale însutit acum le-ai înmulţit; pentru aceasta înecând tabăra dracilor în izvoarele lacrimilor tale, Pavele fericite, ai luat de la Hristos cinste şi cunună de biruinţă, şi Dar de faceri de minuni, din-destul preaînțelepte.
 
   Şi pe tine Preasfântă Fecioară, te pun înainte mijlocitoare către Cel născut din tine, ca să mă izbăvesc de tot iadul, şi de muncile cele veşnice, eu ticălosul.
 
 
   Luând de la Hristos Dumnezeu, Darul cinstiţilor Mucenici, Arhiereule, calea Lui o ai săvârşit cu osârdie; pentru aceasta pe tine după vrednicie te lăudăm, Elefterie.
 
   Minciuna prin cuvintele tale înfruntându-o, Elefterie, prin pătimire, ai omorât pe aflătorul minciunii; şi pe acela punându-l sub picioarele tale, ai ridicat împotriva lui semne de biruinţă.
 
   Cu ploile sângiurilor tale, adapă-ne pe noi gânditor, Arhiereule, cei ce te cinstim pe tine cu credinţă, şi săvârşim dumnezeiască pomenirea ta cu dragoste, şi lăudăm pe Dumnezeul nostru.
 
   Preot preasfinţit, prea legiuit ai fost până la sfârşitul tău, fericite Elefterie. Căci sfinţit săvârşind dumnezeieştile şi negrăitele Taine, sângele ţi-ai vărsat pentru Hristos Dumnezeu, şi jertfă bine-primită pe sineţi te-ai adus. Pentru aceasta îndrăzneală având către Dânsul, cu dinadinsul roagă-te pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim pomenirea ta cea pururea cinstită; şi ca cei ce o cinstesc pe ea, să se izbăvească de supărări, şi de tot felul de primejdii şi de întâmplări.
 
   Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii; ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână cu Sfinţii Apostoli, să miluiască sufletele noastre.
 
 
   Preacurata, dacă Te-a văzut pe Tine pe cruce spânzurat striga : Ce taină străină este aceasta ce văd Fiul meu ? Cum mori spânzurat cu trupul pe lemn, Dătătorule al vieţii ?
 
 
   Ca unul ce eşti cu numele dumnezeieștii sloboziri Părinte, te-ai învrednicit sfinţitei preoţii, şi bărbăteşte învăţând buna-credinţă, ne-ai învăţat faptele cele cuvioase, pentru aceea săvârşind lupta ta cea mucenicească, din amândouă ai luat laudă Elefterie. Nu înceta rugându-te lui Hristos, să mântuiască sufletele noastre.
 
   Ca un măslin foarte roditor, Te-a odrăslit Fecioara pe Tine, pe Rodul vieţii, ca să rodeşti lumii mare şi bogată milă.
 
 
   Când te vedea Mieluşeaua pe Tine, Mielul ei pe Cruce împungându-Te cu suliţa, cu lacrimi amare îşi uda obrazul, şi suspinând zicea : Miru-mă de judecăţile Tale cele negrăite Stăpâne ! Cum pătimeşti de la oameni fărădelege, patimi de ocară ? Vrând să spargi zapisul lui Adam, şi să mântuieşti omenirea.

 




   Făcându-te locaş Dumnezeului tău, Slăvite, şi Biserică însufleţită, cu strălucirea şi cu traiul vieţii ai ridicat Biserică neînsufleţită (care căzuse dedemult preacinstite) Celui ce împărăteşte lumea; pe Acela roagă-L, ca prin rugăciunile tale, să ne dăruiască tuturor mare milă.
 
   Vas te-ai arătat Duhului, primitor de luminări, primind revărsările de lumină, care ţi s-au dat din Cer; pentru aceea prooroceşti izbăvirea cea de mântuire a tuturor oamenilor; cu rugăciunile tale, cere de la Dânsul să dea tuturor mare milă.
 
   Fiind revărsată peste tine raza cea purtătoare de Dumnezeu, te-ai învrednicit științei, şi te-ai arătat plin de lumina cea preacurată şi neînserată, Fericite; păzeşte pe cei ce te laudă, rugând pe însuşi Domnul, să dea tuturor mare milă.
 
   Fecioară fără prihană de Dumnezeu dăruită, singură Stăpână, luminează-mi acum inima, cea întunecată cu patimi cumplite, ca să văd lumina cea neînserată, şi dumnezeiască a Fiului tău Cel preadulce. Ca să te laud şi să te măresc pe tine, singură nădejdea noastră şi lauda.
 
 
   Nu sufăr Fiule a Te vedea pe Tine, Cela ce ai dat priveghere tuturor să dormi pe Cruce, ca să dai celor ce odinioară au adormit somnul pierzării, din călcarea poruncii, priveghere dumnezeiască, şi mântuitoare; zicea Fecioara tânguindu-se; pe care o mărim.
 
 
   Prăznuind pomenirea proorocului Tău Agheu, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 
    Lui Dumnezeu, Celui ce a ajutat lui Moise în Egipt, de a scos pe Israil, Aceluia, Unuia să-i cântăm, că S-a preaslăvit.
 
   Cela ce stai înaintea lui Dumnezeu, cu chip dumnezeiesc, ca un Prooroc adevărat, adu-ţi aminte, Fericite, de cei ce laudă cinstită pomenirea ta.
 
   Zidindu-te pe sineți pe temelia cea tare a bunătăţilor, te-ai făcut locaş însufleţit, de Dumnezeu fericite.
 
 
   Preacuratul tău gând văzând pururea pe Dumnezeu, pe cât se poate, strălucea luminat cu darurile cele de acolo, Fericite.
 
 
   Pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Care mai-nainte ai fost fără Maică, zămislindu-Te în pântece Fecioara trupeşte, Te-a născut fiu fără tată.
 
 
   Cu putere dumnezeiască dezlegându-ne de robia cea cumplită a dracilor, ne-ai făcut cinstite locaşuri Ție, Mântuitorule, strigând : Sfânt eşti, Cel ce mântuieşti sufletele noastre.
 
   Cela ce locuieşte întru înălțime, şi umple lumea, te-a arătat pe tine locaş de sfinţenie Proorocule; care cânţi : Sfânt eşti, Cel ce mântuieşti sufletele noastre.
 
 
   Dumnezeiescul Duh, care împarte Darul la toţi, locuind în inima ta, te învaţă a striga : Sfânt eşti Doamne, Cel ce mântuieşti sufletele noastre.
 
   Cela ce cu cuvântul a zidit toată lumea cu înţelepciunea, se zideşte din tine Maica lui Dumnezeu, făcându-Se om asemenea nouă pentru îndurare Iubitorul de oameni.
 
 
   Întăritu-s-a prin credinţă Biserica lui Hristos, pentru că neîncetat cu laude strigă cântând : Sfânt eşti Doamne, şi pe Tine Te laudă duhul meu.
 
 
   Arătându-te cu cugetul luminat de Dumnezeiescul Duh, Proorocule, propovăduieşti Tainele cele dumnezeieşti, descoperind arătarea celor ce vor să fie, şi spunând împlinirea lucrurilor, Aghee preafericite. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Necuprinderea zămislirii, şi netâlcuirea naşterii văzându-o Isaia, striga cu grai dumnezeiesc, că Preasfântul Duh a venit peste tine, Născătoare de Dumnezeu, ca odinioară în rug, păzindu-te nearsă. Drept aceea împreună cu îngerul strigăm : Bucură-te locaşul lui Dumnezeu.
 
 
   Dacă Te-a văzut cea neispitită de bărbat pironit pe lemn Stăpâne, vărsând lacrimi şi adesea suspinând, striga : Vai mie ! Soare al slavei, naşterea fecioriei mele, cum Te-a spânzurat pe lemn poporul cel fărădelege, pe Tine, Făcătorul tuturor şi Stăpânul ? Laud bunătatea Ta cea desăvârşită.
 
   Auzit-am auzul Tău, şi m-am temut; înțeles-am lucrurile Tale, şi m-am spăimântat, Doamne.
 
   Arătat-ai Hristoase, Proorocului Tău pe Fecioara locaş plăcut Ție, însufleţit; cu care împreună strigăm : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Adunat-ai pe cei lepădaţi Doamne, scăpându-ne din robia vrăjmaşului, precum zice Proorocul cel primitor de Dumnezeu.
 
 
   Arătat-ai Proorocului Tău, Hristoase, mântuirea neamurilor, ceea ce era să fie mai pe urmă; care strigă : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Schimbat-ai spre binecuvântare Stăpână blestemul lui Adam, născându-ne nouă pe Hristos, către Care strigăm : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
   Mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină eşti, şi poruncile Tale s-au făcut vindecări robiilor Tăi, Iubitorule de oameni.
 
   Învredniceşte, Fericite, pe cei ce săvârşesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, să se facă locaş lui Dumnezeu celui viu; întărindu-i pe piatra dogmelor tale, cu rugăciunile tale.
 
   Ca un Făcător de bine dă-ne Doamne pacea Ta, pacea care este pentru paza sufletului, care dumnezeiescul Agheu cu Dumnezeiescul Duh o a proorocit.
 
 
   Mare va fi slava Bisericii, cu mult mai mare decât cea mai dinainte sinagoga lui Israil, întrupându-Se Cuvântul, şi unindu-Se cu oamenii.
 
   Binecuvântată preaslăvită Maică neispitită de bărbat, înviază sufletul meu cel omorât de păcate, şi îngropat în neastâmpărarea patimilor.
 
 
   Bărbăteşte învăţând buna-credinţă, Fericite, ai ridicat Biserică sfinţită Stăpânului tuturor, făgăduind îndestulare de bunătăţi.
 
   Scos-ai Mântuitorule, din robia cea îndelungată pe om, dintru adâncul cel mai de jos, şi l-ai adus pe el la cetatea cea de sus, ca un Iubitor de oameni.
 
 
   Cu raza Duhului veselindu-te Proorocule, ai proorocit cuvintele celor ce erau să se facă, şi ne-ai învăţat pe noi îndreptările bunei credinţe.
 
   Căzând Adam cu mintea lui, s-a scos din rai, iar Cuvântul întrupându-Se din Fecioară, l-a rechemat şi l-a mutat către desfătarea cea de sus.
 
 
   Iona din pântecele iadului a strigat : Scoate din stricăciune viaţa mea ! Iar noi strigăm Ție : Întrutot puternice, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
 
 
   Cela ce ca un Dumnezeu toate le vede şi le ştie, luminându-ţi ochiul cel curat al sufletului, prealăudate Proorocule, te-a arătat lumii povăţuitor. Pentru aceasta săvârşind sfântă pomenirea ta, te aducem pe tine rugător către Dumnezeu, Aghee.
 
 
Stih : Agheu vas plin de daruri s-a arătat.
Iar ca materialnic după vreme s-a sfărâmat. 
Întru a șaisprezecea zi,
Pe Agheu pământul primii.
 
   Acesta a fost din neamul lui Levi, şi s-a născut la Babilon, pe vremea robiei, şi încă tânăr fiind de vârstă, a venit de la Babilon la Ierusalim, şi a proorocit cu Zaharia, treizeci şi şase de ani. Fost-au aceştia mai-nainte de întruparea lui Hristos cu patru sute şaptezeci de ani; şi a proorocit arătat, pentru întoarcerea poporului, şi a apucat de a văzut şi o parte din zidirea Bisericii, şi murind s-a îngropat alăturea cu preoții, cu mărire ca și dânşii, de vreme ce şi el era de neam preoţesc, şi era bătrân având barbă rotundă, cinstit la stat, vederos şi luminat în bunătăţi, era iubit şi cinstit de toți, ca un mare prooroc. Numele i se tâlcuieşte sărbătoare sau serbat.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Marin.
 
Stih : Marin cu sabie capul îşi împodobeşte,
Căruia de la Domnul cununa bine i se găteşte,
 
   Acesta a fost pe vremea împăratului Carin, roman cu neamul, din tânără vârsta sa, împărtăşindu-se la sfatul şi cinstea sfatului împărătesc. Deci pârât fiind, că este creştin, s-a înfăţişat la cercetare, şi fiindcă n-a voit să jertfească idolilor, a fost spânzurat şi bătut cu toiege; apoi a fost întins pe o scară de fier înfocată, după aceasta a fost pus pe o tigaie în foc roşită şi a fost băgat într-un cazan plin de apa fiartă; s-a păzit însă de toate acestea nevătămat. Mai pe urmă, aruncat fiind spre mâncarea fiarelor, a rămas nevătămat de ele cu dumnezeiescul Dar, După aceasta înşelând pe împăratul, ca va merge la capiştea idolilor ca să le aducă jertfă, mergând acolo, prin rugăciunea sa a surpat idolii; deci pentru asemenea pricină i s-a tăiat capul, şi a luat de la Domnul cununa muceniciei, iar tatăl său și maică-sa, îl petreceau şi-i urmau până la locul de osândă, fericindu-l că s-a învrednicit să ia sfârşit fericit.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Prov și Ilarion, prin foc s-au săvârşit.
 
Stih : Zicând Prov că văpaia este iarbă.
Aşa preaiubite Prove Ilarie zicând adeverează, 
 
    Și târnosirea Bisericii Sfântului Mucenic Hristofor aproape de Sfântul Polieuct.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei şi de minuni făcătoarei Teofana împărăteasa, care a fost femeia preaînţeleptului Leon împărat al Constantinopolului.
 
Stih : Teofana împărăteasa de Domnul apropiată.
Prin bunele fapte a stătut strălucită.
 
   Aceasta a fost născută și crescută în Constantinopol, trăgându-se din sânge împărătesc din vestiţii Martiniachi, fiică lui Constantin Ilustrie şi maică-sa Annei; care se trăgeau de la Anadol. Deci aceştia neavând prunc, pe toată ziua se mâhneau, şi rugau pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu, pururea adică zăbovindu-se la preacinstita ei biserică, care se afla la locul numit Vascu, fierbinţi rugăciunile lor aducându-le. Dezleagă-se Stăpână, zicând, Doamna lumii, dezleagă-se nenaşterea de prunci care ne mâhneşte, şi ne usucă pe noi robii tăi. Drept aceea, fiindcă cereau cu credinţă, pentru aceasta au câştigat prunc parte femeiască, pe împărăteasa aceasta Teofana. Deci aceasta după ce s-a oprit de la sân şi s-a făcut de şase ani, s-a învăţat Sfintele Scripturi, şi s-a împodobit pe sine cu tot felul de bunătăţi, Deci văzând părinţii ei că era asemenea îmbunătăţită, se bucurau şi săltau, nădăjduind că în curândă vreme vor câştiga rodul a acestui fel de bună pruncă. Deci în vreme ce aceasta cu daruri tânăra, în vreme cu vârsta sporea la mai mari bunătăţi şi creştea la mai înalte bunuri, a fost căutare de la împăratul Vasilie Machedon o tânără frumoasă şi îmbunătăţită. Deci la Teofana aceasta aflând pomenitul împărat, toate bunătăţile împreună adunate, o a însoţit pe ea prin legiuită cununie cu fiul său Leon înţeleptul și împăratul; şi dar era plin tot Constantinopolul de bucurie şi de veselie, pentru acest fel de împărătească şi cinstită nuntă. N-a trecut multă vreme, şi diavolul a semănat pe limba lui Santavarin, o neghină, şi un viclean cuvânt; deci înştiinţându-se despre aceasta tatăl său Vasilie, a pus la închisoare trei ani, atât pe fiul său Leon, cât şi pe soţia sa aceasta Teofana. Dar când a ajuns înnoirile bisericii proorocului Ilie, atunci iarăşi s-a împăcat cu fiul, şi împreună cu el a ieşit afară şi a făcut obişnuita ceremonie. Dar îmbolnăvindu-se împăratul, a propovăduit de sineşi stăpânitor şi împărat, pe acestaşi fiul său Leon. Deci de atunci, această cinstită împărăteasă petrecând în palaturile împărăteşti, se osârduia pentru mântuirea sufletului ei; iar slava împărăţiei ca o nimic o socotea, şi pe toate cele de bucurie ale acestei vieţi, le socotea ca ţesăturile păiajenului. Pentru care nu contenea pururea pomenita, ziua şi noaptea, a sluji lui Dumnezeu, cu psalmi şi cu laude, cu milostenii şi cu tot felul de înfrânare. Şi după cele de afară şi văzute, purta hlamida împărătească. Iar după cele dinlăuntru şi întru ascuns purta haine aspre de păr, şi cu acestea îşi chinuia trupul. Şi mesele cele bogate le ura, hrană având fericita, proastă şi nefelurită : Pâine adică şi buruieni, şi cu aceasta se mulţumea, ca cu cea mai mare desfătare, împărţea însă la săraci oricâţi bani iar fi căzut în mâini, încă şi podoabele şi scumpele ei haine vânzându-le fericita, împărţea banii la săraci. Da văduvelor şi orfanilor, cele spre trebuinţă şi îndestularea lor. Îmbogăţea mânăstirile şi lăcaşurile pustnicilor cu bani şi cu acareturi. Se silea pentru slugi, ca şi când i-ar fi fost fraţi. Niciodată nu chema pe om cu singur numele ci adăuga pururea domnule, adică domnule Gheorghe. N-a vorbit niciodată jurământ prin gura sa. N-a grăit minciună cu buzele ei sau clevetire împotriva cuiva. N-a contenit vreodată de a jeli pe ascuns întru inima sa şi de a uda aşternutul său cu lacrimi. Şi măcar că patul său era aşternut numai covoare ţesute cu fir şi cu podoabe împărăteşti, ea însă după ce înnopta, lăsa patul şi se odihnea pe faţa pământului, aşternută cu o singură rogojină sau cu ţesături de păr, de pe care adeseori se scula şi îşi înălţa rugăciunile sale către Dumnezeu. Deci din multa ei aspră viaţă, şi rea pătimire, o a stăpânit pe ea boala trupească, ci însă fericita întrebuinţa boala pricină de înfrânare. Pentru aceasta, câte bucate se găteau pentru boala ei, ea le împărţea la cei flămânzi. Gura fericitei acesteia obişnuită la procitirea dumnezeieştilor cuvinte, nu contenea vreodată, de a rosti psalmii lui David. Nu se trecea cu vederea de ea lauda Domnului cea de şapte ori în zi, nici a dormit fără lacrimi fericita, pentru una adică, căci împreună se mâhnea la întâmplările celorlalți; iar pentru alta, căci cu lacrimile îmblânzea pe Domnul şi-l făcea milostiv, atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi. Deci ca cea de acest fel, împreună pătimitoare şi milostivă, uşura întâmplările celor învăluiţi. Ajuta pe cei fără ajutor, şi mângâia pe cei ce pătimeau scârbe şi supărări, şi ca să zic pe scurt, împărăteasa aceasta pentru Domnul s-a lepădat de lume, şi de cele pricinuitoare de bucurie în lume, şi ridicând pe umeri Crucea lui Hristos, şi jugul lui cel uşor, urma lui cu osârdie, pentru care nu s-a lipsit ne nădăjduitele veşnice bunătăţi. Pentru aceasta venind către sfârşit, a cunoscut mai-nainte ceasul morţii sale şi a chemat pe toţi, ca să o sărute, pe care şi ea asemenea sărutându-i cu sărutarea cea mai de pe urmă, aşa şi-a dat cu pace fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, cel dintru Sfinţi Părintele nostru Memnon arhiepiscopul Efesului, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Dumnezeiescul Memnon, pe Dumnezeu pomenea.
Şi celor de sub el aceasta și a face poruncea.
 
    Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Nicolae patriarhul Constantinopolului.
 
Stih : Nicolae sa arătat că mai mult el scaunul l-a cinstit,
Decât că de la acela însuşi el s-ar fi cinstit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin,
 
   În cuptorul cel cu foc, aruncați fiind Cuvioşii Tineri, focul în rouă l-au prefăcut prin cântare, aşa strigând : Bine cuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Curățindu-ți gândul, arătat ai primit luminile Duhului, Proorocule, arătat pre-spunând şi strigând : Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri. 
 
 
   Văzându-te Dumnezeu, că petreci viaţă preasfinţită, te rânduiește mai-nainte Prooroc, ca să vesteşti tuturor venirea Lui; binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cela ce în cuptorul cel cu foc a păzit pe cei trei Tineri, Fecioară, Acela sălăşluindu-Se în pântecele tău, mântuieşte pe cei ce nădăjduiesc într-însul, care strigă : Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.
 
 
   Cu cântări te slăvim pe Tine, Stăpânul tuturor, pe Care văzătorul de Dumnezeu, Proorocul Agheu ne-a arătat să ne închinăm Ție, şi să cântăm : Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   De faţă ai vestit mai-nainte, văzătorule de Dumnezeu, Proorocule, că se va arăta Cuvântul cel fără început, în vremile cele mai de pe urmă, strigând : Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Cela ce mai-nainte a fost nevăzut şi neîncăput din fire, încăpând în pântecele tău, S-a văzut, Preacurată; Căruia cu credinţă strigăm : Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Pe Împăratul slavei, Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvintează puterile cerurilor, de Care se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare preaînălţaţi-L în veci.
 
 
   Gustând din vederea de Dumnezeu cea mai presus de cuvân,t Proorocule, te-ai lepădat de grijile cele de pe pământ, și ai stătut după vrednicie înaintea prealăudatului Dumnezeu. Pentru aceasta toţi credincioşii te fericim.
 
   Viaţa ta cea îndumnezeită şi minunată, te-a arătat stătător înaintea lui Dumnezeu, Fericite, de Dumnezeu înţelepţite, şi împreună cu cetele cele fără de trup te veseleşti în veci. Pentru aceasta toţi credincioşii te fericim.
 
 
   Ca unui învăţător de bunăcredinţă, ţi se cădea a fi cu Dumnezeu, şi a te împărtăşi de Lumina Lui cea preacurată; pe Care roagă-L acum, Preafericite, să se ferească de supărări sufletele noastre.
 
   Tu cu adevărat te-ai făcut locaş mai presus de fire Împăratului tuturor, Născătoare de Dumnezeu; sicriu în chip de aur, având întrupat pe puitorul legii, Hristos.
 
 
   Întrutot lăudată, cea mai înaltă decât cerurile, care ai zămislit mai presus de fire pe Cuvântul Cel fără de început, şi ai născut oamenilor pe Dumnezeu întrupat; pentru aceea pe tine toţi te slăvim.
 
 


   Soarele cel preastrălucit, Proorocul cel preamărit, să se laude astăzi cu dumnezeieşti cântări, ale darurilor Duhului, dumnezeiescul locaş, izvorul cel pururea curgător, oglinda Duhului, stâlpul dogmelor cel preacinstit, şi preamărit, temeiul lumii, reazemul cel neclintit.
 
   Ca pe o stea prealuminoasă, ca pe un luceafăr prea-mare, te cinstim pe tine bărbatul doririlor, cel ce ai strălucit luminos cu strălucirile bunătăţilor, şi luminezi sufletele şi trupurile credincioşilor; şi strigăm către tine : Daniile Proorocule, roagă pe Mântuitorul, să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine cu bunăcredinţă.
 
   Limba ta s-a făcut ca o trestie a scriitorului ce scrie degrab, cele înţelepte grăind; că legea lui Dumnezeu înlăuntru întru tine a vieţuit, şi gura ta a grăi judecată dreaptă s-a arătat; prin care ai ruşinat pe popii cei fărădelege, şi pe Sosana din moarte o ai scăpat, cela ce eşti strălucirea Proorocilor.
 

   De legile cele date de Dumnezeu ținându-vă preafericiţilor, cu bucate spurcate nu v-aţi spurcat, ci frumuseţea sufletului nestricată ferindu-o aţi păzit arătat şi floarea trupului cea minunată, şi nestricată şi neveştejită podoaba cea frumoasă; Stăpânul preamărindu-vă, pe voi cei ce i-aţi slujit cu credinţă.
 
   Cu dumnezeiască văpaie fiind aprinşi Tinerii, de foc nu s-au grijit, întru care fiind rourați cinstiţii, o adunătură prealuminat închipuind, cântare cu multă laudă s-au văzut cântând; dorind măriţii a face cu adevărat cale la Împărăţia Cerească cea neîncetată.
 
   De cuvântul înţelepciunii tale mirându-se tiranii, Daniile vrednicule de minune, şi de priceperea tinerilor, v-a pus peste ţara haldeilor, a o cârmui şi stăpânii, cinstiţilor. Că de fapta bună ştie prea arătat a se minuna şi luptătorul, şi de strălucirea vieţii; că despre patimi oprindu-vă, v-aţi făcut stăpânitori.
 
   Duhovniceşte ne-a adunat astăzi pe noi credincioşii Proorocul Daniil, şi masă de bunătăţi din-destul a pus înainte, celor bogaţi şi celor săraci, celor străini şi celor de casă; şi pahar înţelegător, care varsă apele bunei credinţe, şi veseleşte inimile credincioşilor, şi dăruieşte Darul Duhului Sfânt. Că acest Prooroc prealuminat ca un sfeşnic strălucind în lume, toată idolatria asirienilor a surpat, şi guri de fiare neîmblânzite a astupat, împreună cu acesta şi cei trei Tineri să se laude, nu de aur cu firea fiind, ci decât aurul mai lămuriţi arătându-se. Că nu i-a topit focul cuptorului, ci i-a păzit nestricaţi; pe care catranul şi smoala şi viţele i-a încununat; şi Domnul care ne-a adus pe noi la înconjurarea anului, să ne învrednicească a ajunge şi la ziua cea domnească şi cinstită a Naşterii Lui, dându-ne nouă cu rugăciunile lor, curăţire de păcate şi mare milă.
 
   Veniţi toţi să prăznuim cu credinţă Naşterea lui Hristos, şi duhovnicească cântare, ca o stea punând înainte, slavoslovii ca magii cu păstorii să strigăm : Venit-a Mântuirea oamenilor din pântece fecioresc, şi pe oameni i-a chemat.
 
 
   Daniil cel minunat, agonisindu-şi inima curat locaş Duhului. Şi de la Dânsul fiind luminat, arătarea celor ce vor să fie luminat o a proorocit, fiind împodobit cu strălucirea proorociei, şi luminat tâlcuind visurile cele ascunse, ale puternicilor împăraţi, celor fărădelege.
 
 
   Mai-nainte întărindu-ţi trupul tău cu post neîncetat, gurile leilor ai legat; că în mijlocul lor stând Proorocule minunate, şi către Bunul Dumnezeu privind, ai rămas nevătămat, cu puterea cea negrăită, a Celui ce lucrează toate preaslăvit; a Mântuitorului sufletelor noastre.
 
 
   Pe Cel ce şade pe Scaun şi de îngeri este înconjurat, ai văzut Daniile vrednicule de minune; pe Cel necuprins, Care este Judecător drept, Proorocule minunate; şi spăimântându-te de acea înfricoşată şi groaznică vedenie, ai însemnat tuturor cele ce erau să fie după aceea, scriind a doua venire a Dumnezeului nostru, Celui ce S-a întrupat.
 
   Cu suflet umilit şi cu Duh de smerenie, în mijlocul cuptorului celui înfocat aţi cântat cântare a toată lumea, tineri de trei ori fericiţi; şi glasul vostru l-a auzit Domnul, Cela ce este aproape de cei umiliţi la inimă, şi mântuieşte pe cei smeriţi cu duhul; şi păzindu-vă întregi, v-a primit pe voi ca o jertfă curată. Pentru aceasta fiind voi nepoţi lui Avraam, fii lui Dumnezeu v-aţi învrednicit a fi. Deci îndrăzneală având către Dânsul, rugaţi-vă neîncetat pentru sufletele noastre.
 
   Daniil bărbatul doririlor, piatră fără mână tăiată văzându-Te pe Tine, Doamne, Prunc născut mai presus de fire mai-nainte, Te-a numit pe Tine Cuvântul cel întrupat din Fecioară, Dumnezeu neschimbat, şi Mântuitorul sufletelor noastre.
 
 
   Mari sunt isprăvile credinţei; în izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfinţii trei tineri s-au bucurat, şi Proorocul Daniil leilor păstor ca unor oi s-a arătat. Pentru rugăciunile lor Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
 

 
   Cântare să înălţăm popoare minunatului Dumnezeului nostru, Celui ce a scos din robie pe Israil, carele-i cânta cântare de biruinţă şi striga : Să cântăm Ție unuia Stăpânului.
 
   Mântuitorule, Făcătorule de bine a toate, pricinuitorule al bunătăţilor, luminează cu raza Ta cea purtătoare de lumină mintea mea, Iubitorule de oameni, ca să laud slăvită pomenirea Proorocului Tău.
 
   Ca un luceafăr de dimineaţă al curăţiei răsărind, Înţelepte, pe Sosana cea curată, care mai-nainte era în primejdie, o ai mântuit; că Dumnezeu te-a ridicat ştiutor celor ascunse, pentru a osândi pe bătrânii cei răi.
 
   Pe frica lui Dumnezeu fiind întemeiaţi nepoţii lui Avraam, mâncarea cea fără lege o a lepădat vitejeşte, şi cu dumnezeiască dragostea bunei credinţe hrănindu-se, spre mai mare slavă s-au înălţat.
 
 
   Munte înţelegător ai văzut Daniile preasfinţite, pe una prunca cea curată, pururea Fecioara, din care s-a tăiat Piatra cea din marginea unghiului, şi toată înşelăciunea a zdruncinat.
 
 
   Pe Cuvântul Cel fără de început, Cel ce S-a născut din Tatăl mai-nainte de toţi vecii, cu dumnezeiască cuviinţă, Care în cuptor de tineri cu închipuire S-a văzut, să-L preaslăvim.
 
   Cuvintele păgânului tiran Tinerii cei de bun neam scuipându-le, şi răbdând, n-au voit a se spurca, cu bucatele cele fărădelege ale haldeilor.
 
 
   Hrănitu-v-aţi cu Cuvântul sufleteşte, iar trupeşte cu mâncările care singure cresc, v-ați adus împăratului făcându-vă mai frumoşi la feţe, decât cei ce se hrăneau desfătări.
 
 
   Veninul şarpelui, cel ce s-a vărsat amar în urechile Evei, Fecioara, ceea ce a răsărit din David, l-a vindecat născând pe Ziditorul.
 
 
   Pricepere şi înţelepciune de la Dumnezeu luând, ai tâlcuit luminat împăraţilor visurile cele întunecate.
 
   Pe balaurul cel simţitor ai omorât, mâncare aruncându-i, pentru că mai întâi ai biruit dracii cei nevăzuţi.
 
 
   Cu lumină fiind luminat ai văzut, Slăvite, muntele lui Dumnezeu cel arătat, pe cea binecuvântată, podoaba oamenilor.
 
 
   Cunoştinţă de Dumnezeu învăţată, câştigând Stăpâne, Tinerii lui David, legile părinteşti cu dumnezeiască înţelepciune le-au păzit.
 
   Focul n-a ars preacuratele trupuri ale celor binecredincioşi, că s-au adăpat cu postul cel de suflet hrănitor.
 
 
   Laudă a toată lumea, şi preaslăvită au cântat cei trei Tineri, în mijlocul cuptorului, minunat fiind răcoriţi.
 
 
   Ca să ne arăţi nouă Stăpâne naşterea cea din trup fecioresc, ai mântuit în cuptor trupurile cele fecioreşti.
 
 
   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.
 
 
   Luminându-se cu Duhul curată inima ta, vas de proorocie te-ai făcut, că ai văzut cele ce erau departe, ca şi cum ar fi fost acum, şi pe lei i-ai îmblânzit, fiind aruncat în groapă; pentru aceasta pe tine te cinstim, Proorocule fericite Daniile.
 
 
   Pe Iisus Hristos adevăratul Dumnezeul nostru a Căruia dumnezeiască venire, luminat mai-nainte o ai vestit, roagă-L neîncetat, pentru cei ce fac cu veselie această dumnezeiască pomenire a ta, şi te cinstesc cu credinţă, să se mântuiască de toate ispitele, şi de înconjurarea păcatelor; ca cela ce ai îndrăzneală, Preaînţelepte; şi întru deschiderea buzelor mele, dă-mi cuvânt să-ţi cânt cântare bineprimită Proorocule fericite Daniile.
 
 
   Prooroc arătând cunoştinţa celor ce erau să fie, te-ai arătat Daniile; că naşterea cea din Fecioară tuturor mai-nainte o ai însemnat, şi venirea lui Hristos. Pentru aceasta prăznuind astăzi preasfântă pomenirea ta, întru veselia inimii, cu credinţă te lăudăm pe tine.
 
 
   Cu Darul proorociei îmbogăţindu-te, naşterea cea din Fecioară o ai însemnat, şi ai dezlegat visurile împăraţilor prealuminat, şi aruncat fiind în groapă, ca un Mucenic, minunat ai învăţat, Fericite, pe lei a se posti. Încă şi slujirea celor fără de Dumnezeu ai stricat; pe balaurul l-ai omorât, biruindu-l arătat, Daniile vrednicule de minune. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Chipul Treimii prooroceşte din vopsele fără materie, în văpaie Tinerii au scris cu trestia credinței, şi pogorârea Cuvântului cea mai de pe urmă pe pământ, cu taină o au văzut, şi tuturor o au proorocit. Pentru aceasta şi roua Duhului din Cer luând, izvorăsc credincioşilor daruri, şi celor ce strigă cu un glas către tine : Dăruiește Hristoase Dumnezeule iertare de greşeli robilor Tăi, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea lor.
 
   Bucură-te scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului ! Bucură-te Fecioară locaşul Împăratului, palatul cel aşternut cu porfiră; cămara cea cu aur împestrită, hlamida cea cu roşu vopsită ! Biserica cea preacinstită, căruţă purtătoare de fulger, sfeşnice mult luminos ! Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, cetatea cea cu douăsprezece ziduri, uşa cea cu aur ferecată şi foişorul cel luminos, masa cea strălucită ca aurul cortul cel împodobit lui Dumnezeul. Bucură-te frumoasă Mireasă, din care a răsărit Soarele ! Bucură-te ceea ce eşti podoaba sufletului meu, Preacurată.
 
 
   Mieluşeaua dacă Te-a văzut pe Cruce, pe Tine Mieluşelul său şi Păstorul, ca o Maică rupându-și faţa striga şi zicea : Cum pătimeşti fără dreptate Dumnezeule preabune ? Căci de voie ai primit patimile cu trupul. Pentru aceea laud, îndelung-răbdătorule pe cea cu adevărat nespusă şi dumnezeiască rânduiala Ta, prin care ai zidit din nou lumea cu răstignirea Ta cea cinstită, şi măresc toţi mila Ta cea nemărginită.
 
 
   Din munte umbros, din una Născătoare de Dumnezeu, cu dumnezeiască vedere, mai-nainte a cunoscut Proorocul, Cuvinte, că vei să Te întrupezi; şi cutremurându-se slăvea puterea Ta.
 
   Legea cu bunăcredinţă păzindu-o, o Proorocule, cu adevărat pe Dătătorul înţelepciunii L-ai cunoscut, Care te-a învăţat pe tine cele de taină şi adânci, şi întru întuneric te-a luminat.
 
   Viaţă sfinţită vieţuind grăitorule de Dumnezeu, bărbat al doririlor te-ai numit, că bărbăteşte călcând patimile la viața cea neîmbătrânitoare te-ai mutat.
 
   Darul Mângâietorului, Celui ce S-a sălăşluit întru tine Daniile, te-a arătat purtător de lumină, şi biruitor tiranilor şi împăraţilor, şi locaş înţelepciunii.
 
 
   Piatră fără mână tăiată din muntele Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu, Cuvinte, mai-nainte pe Tine Te-a văzut Proorocul Daniil, strigând, şi lăudând Dumnezeirea Ta.
 
 
   Daniil cel preaînţelept, dumnezeieşte la minte fiind luminat, visele celor singuri stăpânitori le-a dezlegat, cu dumnezeiescul Dar.
 
   Străluceşte cu minuni în cuptor nevoinţa tinerilor; că pe tiranul l-a vânat spre cunoştinţa Ta, Atotputernice.
 
 
   Organele cele cu glas tocmit, şi versurile muzicii cele bine alcătuite, pe cei viteji nu i-au amăgit, şi chipului celui de aur nu i-au plecat.
 
   Cu cântări, ceea ce eşti cu totul lăudată, Tinerii cei din Babilon, au cinstit pe Fiul tău Dumnezeu Cel Preaînalt, pe Care în cuptor L-a cunoscut.
 
 
   Din noaptea necunoştinţei, zi a cunoștinței de Dumnezeu întru lumina feței Tale, Hristoase, a strălucit de dimineaţă lauda Ta în inimile noastre.
 
   Luptele cele vitejeşti ale proorociei, luminându-le cu propovăduirea, străluceşti prin amândouă, fiind plin de dumnezeiasca insuflare.
 
   Înţelept te-ai arătat Fericite, cu strălucirile înţelepciunii celei mai presus de minte, prea-alesule de Dumnezeu grăitorule Daniile, şi toate le-ai luminat.
 
 
   Cu taină a învăţat de chipurile negrăitei întrupării celei din tine, a Celui Preaînalt, Preacurată, Daniil Proorocul cel mărit.
 
 
   Învăţaţi fiind în legea Mântuitorului, nu s-au lepădat slujitorii Tăi, marele Daniil, împreună cu cei trei Tineri de Dumnezeu înţelepţiți; ci tărie luând de la Tine, Făcătorul de bine, pe tirani vitejeşte i-au biruit.
 
   Prin gând s-a învăţat Daniil Iubitorule de oameni tainele Tale, că pe nor ca pe un fiu omenesc venind, şi ca pe un Judecător şi Împărat al tuturor neamurilor, pe Tine Te-a văzut, cu curăţia minţii.
 
 
   Împodobitu-s-au o tineri mai mult decât piatra safirului trupurile voastre, întocmai ca strălucirea aurului, cu râvna bunei credinţe v-aţi aprins, umblând în cuptor bucurându-vă, aducând dănţuirea a toată lumea.
 
   Daniil cel dumnezeiesc, munte Fecioară mai-nainte te-a însemnat arătat, şi cei trei Tineri văzând văpaia răcorită, pe Cel dumnezeiesc Născut al tău, cu cântări L-au lăudat, ca pe Mântuitorul şi Ziditorul şi Domnul.
 
 
   Precum ai scăpat pe Proorocul dintru adâncul cel mai dedesubt Hristoase Dumnezeule, şi pe mine mă dezleagă de păcatele mele, ca un Iubitor de oameni, şi îndreptează viaţa mea rogu-mă.
 
   Văzând cetele îngereşti întru lumină preastrălucită, următor prea-ales acestora ai fost, desfătându-te întru strălucirile Împăratului a toate.
 
   Venirea Cuvântului cea mântuitoare vestind, mai-nainte ai spus dărâmarea bisericii, plinirea legii, şi darurile legii Harului, cele mai presus de minte.
 
 
   Iată Fecioara în pântece arătat a zămislit pe Hristos Dumnezeu, strălucită fiind cu Duhul; a căreia mai-nainte închipuire o a văzut mai dinainte Daniil măritul.
 
 
   Stăpânitori fiind peste patimile sufleteşti cu puterea Cuvântului, peste ţările neamurilor haldeieşti oblăduitori v-ați făcut; că ştie fapta bună a da cinste celor ce o câştigă, o înţelepţilor nepoţi ai lui David.
 
 
   În moarte purtătoare de viaţă îmbrăcându-se Daniil dedemult, pe balaurul cel prea rău ce se socotea păgânește ca un Dumnezeu la haldei, prin mâncare l-a ucis, şi pe popii cei vrăjmaşi i-a omorât.
 
 
   De Dumnezeu Născătoare Fecioară, Maică, roagă cu rugăciunile tale pe Judecătorul şi Fiul tău, ca să-mi fie Milostiv în ziua judecăţii; că numai spre tine mi-am pus nădejdea.
 
 
   Adâncul păcatelor şi viforul greşelilor mă tulbură, şi întru adâncul asprei deznădăjduiri mă surpă; ci întinde-mi şi mie mâna Ta cea tare ca lui Petru, o Îndreptătorule ! şi mă mântuieşte.
 
 
   Chipul cel scris de mână necinstindu-l, ci cu Fiinţa cea nescrisă întrarmându-vă de trei ori fericiţilor, în lupta focului v-aţi preamărit; şi în mijlocul văpăii celei nesuferite stând, pe Dumnezeu aţi chemat : Grăbeşte o Îndurate şi sârguieşte ca un Milostiv spre ajutorul nostru, că poţi voind.
 
 
   Tinde-ţi mâna Ta, de la care oarecând au luat ispită egiptenii ce se oşteau, şi evreii cei biruiţi. Nu ne lăsa pe noi, ca să nu ne înghită moartea ceea ce însetează de noi, şi satana care ne urăşte, ci Te apropie de noi şi Te milostiveşte spre sufletele noastre, precum Te-ai milostivit oarecând spre Tinerii cei din Babilon, care neîncetat Te slăveau, şi care pentru Tine s-au băgat în cuptor, şi dintr-însul au strigat către Tine : Grăbeşte o Îndurate, şi sârguieşte ca un Milostiv spre ajutorul nostru, că poţi voind.
 
 
Stih : Pe Tine, Dumnezeule, acum aievea pe scaun te vede şezând,
Daniil ținându-se, iar nu în vis precum oarecând.
De nu alegea cei trei coconi cu dinadinsul a muri,
Precum mai-nainte focul şi sabia o ar fi putut stăpâni.
Întru a șaptesprezecea zi sabia pe Daniil tăia,
Carele pe cele viitoare vedea.
 
   Acest fericit Daniil proorocul a fost din neamul Iudei, ruda lui din cei mai de frunte ai slujbei împărăteşti, şi s-a născut, în cea mai de sus Vitara, şi încă prunc s-a adus din Iudeea rob în ţara haldeilor, şi a proorocit şaptezeci de ani, şi a apucat înaintea întrupării lui Hristos cu patru sute șaizeci de ani; era om cu mintea întreagă şi stăpânitor poftelor, cât socoteau jidovii că era scopit, însă a plâns mult pentru ţară, şi a făcut mare nevoinţă în posturi, de tot felul de hrană ce vrea pofti, şi era uscăţiv la față, iar foarte frumos prin Darul lui Dumnezeu cel înalt. Iar cei trei Tineri precum spune istoria, erau din sfânta cetate a Ierusalimului, părinţii lor au fost Ezechia şi Caligoni, care Ezechia a cutezat a zice lui Dumnezeu : Că a păzit cele plăcute înaintea lui, şi a luat adaosul vieţii lui cincisprezece ani. Deci înconjurându-se Ierusalimul cu război de Nabucodonosor împăratul asirienilor, s-au adus şi aceşti trei tineri robi la Babilon cu Daniil proorocul, şi s-au făcut ocârmuitori peste trebile împăratului pentru faptele cele bune. De aceea defăimând chipul ce făcuse şi ridicase, şi neînchinându-se la dânsul, i-a băgat în cuptorul cel cu şapte părţi mai ars, întru care cu dumnezeiască pogorâre ce au făcut îngerii la dânşii cântau, cât văzând împăratul minunea, a mărturisit că este mare Dumnezeul cel ce se proslăveşte de dânşii, căci cuptorul se primenise în rouă şi au rămas nevătămaţi; iar Daniil măcar că trăia cu dânşii, şi dimpreună locuia şi petrecea, şi să le fi fost el pricina cinstei, însă nu s-a băgat cu dânşii în cuptor, de vreme ce nu putem aceasta să o aflăm din sfânta Scriptură, ca şi cum s-a tăcut de dânsa şi nu s-a arătat, poate fi, precum este părerea mea şi adevărului, nu afară din socoteală, pentru numele ce i se puse Baltazar, ca o cunoştinţă ce este peste seamă cinste, căci ca să se mai întemeieze gândul celor ce stau acolo, să nu se arate la cei ce credeau în foc, că proslăvirea minunilor o a făcut Baltazar pentru că se chemă Dumnezeu, a rânduit Dumnezeu să ia Daniil numele lui Dumnezeu, şi aşa să nu intre într-acel foc, şi să scape de dânsul, şi nici să scrie la povestea cuptorului. Iar sfinţii trei tineri, după acea minunată şi peste fire izbăvire, ce s-au izbăvit din foc, iar întorcându-se la cele ce se aflau întâi şi petrecând toată viaţa lor cinstită şi slăvită, şi-au luat şi ei sfârşitul vieţii lor cu pace, împreună cu Daniil., însă zic unii, că după moartea lui Nabucodonosor şi celorlalţi împăraţi, care cinsteau pe Daniil şi pe cei trei Tineri, s-a ridicat alt împărat, anume Atticos, care făcând cercetare sfinţilor, şi înfruntându-se de dânşii, a poruncit de a tăiat capul lui Misail şi-l sprijini Azaria, întinzându-şi haina cea persienească, aşijderea şi Anania sprijini în braţele sale capul Azariei tăiat, iar Daniil tinzându-şi haina sprijini capul Ananiei, apoi i-au tăiat şi capul lui. Zice-se şi aceasta, ca după tăiere li s-au lipit capetele de trupuri, şi cum îngerul Domnului le-a ridicat, de lea dus în muntele Gheval, în care munte fiind băgaţi sub o piatră, de au stătut patru sute de ani, până când s-au sculat şi ei împreună la învierea Domnului nostru Iisus Hristos, şi iarăşi au adormit. Şi se face soborul lor în biserica cea mare, a căror pomenire am luat de la părinţi să o facem cu şapte zile mai-naintea stăpâneștii arătări, şi cel prin trup venirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos; ca să fie şi ei precum socotesc, din neamul Iudei, din care se trage şi neamul Mântuitorului tuturor Hristos. 
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici : Patermutie, Copri şi Alexandru, care au mărturisit în zilele lui Iulian paravatul.
 
Stih : Părtaş cu tine şi vieţii şi sabiei m-am arătat.
Părinte Patermutie, Copri a strigat.
Alexandre pentru a nevoinței şi a pustniciei luptă îndoită,
Prin tăiere primești şi cununa îndoită.
 
   Aceşti sfinţi s-au nevoit pe vremea lui Iulian paravatul, mai-nainte petrecându-şi viaţa cu linişte, în pustiul ce se află în Egipt. Deci ducându-se paravatul ca să dea război perşilor, a aflat pentru Cuvioşii aceştia, şi dar aducându-i înaintea sa, a întrebat mai întâi pe Patermutie de câţi ani este ? Şi după ce a răspuns : De patru zeci şi cinci, l-a scos pe el afară. Apoi apucând pe Cuviosul Copri, şi feluri de meşteşugiri şi de măguliri întrebuinţând prea vicleanul l-a înduplecat pe el să se lepede de Hristos; mai în urmă însă Patermutie, aducându-i aminte de posturile, şi de rugăciunile, şi de celelalte lupte ce a cercat în sihăstrie, la întors iarăşi la credinţa lui Hristos, despre care înştiinţându-se paravatul, a poruncit de i-a tăiat limba Sfântului Copri, hotărând ca să-l pună pe el pe o scară înfocată. Deci adus fiind la scară şi văzându-o pe ea scânteind s-a înfricoşat, dar întărindu-se iarăşi de Sfântul Patermutie a fost pus împreună cu el pe scară, şi cu Darul lui Dumnezeu au rămas amândoi nevătămaţi. Apoi au fost aruncaţi amândoi în cuptor ars, şi împreună cu aceşti doi a intrat încă şi monahul Alexandru, mărturisind în privelişte pe Hristos. Şi fiindcă câte trei au ieşit din cuptor nevătămaţi, pentru aceasta după porunca tiranului li s-au tăiat capetele, şi aşa au luat fericiţii cununile muceniciei.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului şi pururea pomenitului mărturisitorului Dunale, ce şi-a pus numele Ştefan.
 
Stih : Ştefan cu podoabele faptelor bune încununat,
Spre cununile cele de sus luminat a alergat.
 
   Acesta era stăpânitor locului său, oarecăruia ostrov care de alţii se zice Nivertis, iar de alţii Veron, aproape fiind de Gadera, şi de râurile Ochianului înconjurându-se; bogăţie având el foarte multă şi crescut fiind cu totul în dogme creştineşti, viețuia mai mult cu Dumnezeu decât cu oamenii. Pentru aceasta pe toate ale lumii gunoaie socotindu-Ie, a lăsat stăpânirea fiilor săi, şi ducându-se la Roma, s-a îmbrăcat cu îngerescul chip; apoi s-a dus la vestita cetate Costantinopol şi a vorbit împreună cu Constantin şi Romano porfirogeneții împăraţi, de care a fost trimis la Ierusalim (căci aceasta le-a cerut). Deci ducându-se acolo, a luat marea şi îngereasca schimă, de la cel de atunci patriarh al Ierusalimului, Hristodul cu numele, şi din Dunale s-a numit Ştefan. Deci multe batjocuri şi bătăi a luat fericitul de la saracini, căci îşi avea împrejur tăiată barba. Iar de la Ierusalim s-a dus la Misir şi acolo fiind prins, s-a pus la închisoare împreună cu doi preoţi ce-i urma, şi rămânând acolo şase luni, necăjindu-se cu foame şi cu sete şi cu alte rele pătimiri a închisorii, a fost trimis la Amiran al Misirului, de care fiind legat cu grele lanţuri, era silnicit să se lepede de Hristos. Deci fiindcă se împotrivea cu cuvântul tare şi nu se biruia, ci mărturisea în privelişte pe Domnul nostru Iisus Hristos, pentru aceasta a fost muncit, mai cu multe răni şi munci decât înainte, din care rău pătimind a căzut de trei ori fericitul în boală, prin care a lăsat această vremelnică viaţă, şi s-a dus la cea de sus şi veşnică, după ce mai întâi i s-a înştiinţat lui de la Dumnezeu adormirea sa.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Iachu.
 
Stih : Iache întăreşte-te şi tăindu-ţi-se capul.
Scrie-te intre cei tăiați şi încununează-ţi capul
 
    Tot în această zi, cel dintru Sfinţi Părintele nostru Dionisie cel nou, cel ce era din Zachinti, şi a stătut arhiepiscop la Eghina, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Lăsând cele pământeşti, acum în Cer a locuit.
Noul Dionisie cel ce Zachintul a slăvit.
 
   Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nichita.
 
Stih : Deşi nou nevoitor după ani Nichita s-a arătat,
Deopotrivă însă cu nevoitorii cei vechi s-a aflat.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat strigând : Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Cu legea fiind îngrădit Proorocule, n-ai primit a te spurca fără de lege, ci dumnezeieşte la minte fiind strălucit, ai strigat : Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Pe toţi îi spăimântează minunea ta, căci ca unui Prooroc, Proorocul a stătut înaintea ta, fiind răpit, mâncare ţie aducându-ţi, şi cântând : Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Înlăuntrul gropii fiind încuiat, şi leilor spre mâncare fiind pus, te-ai mântuit, Dumnezeu acoperindu-te, Fericite, pe tine cel ce ai strigat : Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.
 
 
   Izvoare de tămăduiri din-destul izvorăşti Fecioară de Dumnezeu Născătoare; că Daniil luminat te-a văzut pe tine munte, din care Mântuitorul a răsărit, Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Glas de Dumnezeu cinstitor din mijlocul focului s-a cântat Atotstăpânitorului; că Azaria dumnezeiesc danţ adunând, cântare a cântat împreună cu aceia zicând : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Alăuta tinerilor a numit Dumnezeu pe Dumnezeul tuturor şi Atotţiitorul, Cel ce S-a văzut de dânşii arătat în cuptor, şi cântare a cântat zicând : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Pe cei trei ce au fost băgaţi în cuptor văzându-i împăratul, dacă a văzut chipul Celui de-al patrulea, pe Acela l-a arătat tuturor a fi Fiul lui Dumnezeu cel mai-nainte de veci, zicând : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Având mintea ta luminată, cu Dumnezeiască rază, Daniile de Dumnezeu fericite, naşterea Fecioarei închipuită tainic, arătat mai-nainte văzându-o, ai strigat : Bine cuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcându-o au săltat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   De cele sfinte grăitor te-ai arătat o Proorocule, şi cu privirea la cele de sus cea lucrătoare, cu cei fără de trup împreună ai cântat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Pe tine cu totul fericite toţi te lăudăm, şi întru cinstită prăznuirea ta bucurându-ne, strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Pe Fecioara cea preaminunată văzându-o de Dumnezeu grăitorule, prin chipuri mai-nainte înseninătoare, ai strigat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Bun neamul lui Avraam nevoindu-vă a-l păzi, temeiul cel prea osebit al credinţei lui şi al nădejdii l-aţi câştigat, Cuvioşilor, precum şi răbdarea ispitelor, strigând neîncetat : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Ca nişte luminători strălucind, şi pământul Cer făcându-l, şi cu lumina bunei credinţe luminându-l, dănţuire a toată lumea au cântat Ție, Făcătorului de bine şi Stăpânului a toate : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   Vitejeşte stingând cuptorul cel ars, şi fălcile leilor legându-le nepoţii lui David, acum bucurându-se cântă Ție, Stăpânului, Celui ce i-ai scăpat din ispite : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Cu taină învaţă Preacurată, Daniil cel preaînţelept, şi mai-nainte au însemnat cei trei Tineri de Dumnezeu înţelepţiţi naşterea ta prin închipuiri, văzând pe Cel ce a ieşit negrăit din pântecele tău. Pe Care, Tinerii bine-L cuvintează, preoţii Îl laudă, popoarele Îl preaînalţă întru toţi vecii.
 
 
   De şapte ori cuptorul muncitorul haldeilor l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, făcătorului şi Mântuitorului au strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, pogoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   Secerat-ai rodurile ostenelilor tale, dănţuind pururea în Ceruri cu Proorocii, în jurul Scaunului Celui Preaînalt al Stăpânitorului a toate.
 
   Întru lumina cea întreit luminătoare, stai acum purtător de cunună, înaintea Celui ce este marginea doririlor, bucurându-te împreună cu cetele celor fără de trup.
 
 
   Frumoasă este podoaba ta, cu care acum te desfătezi, că pe Fecioara cea cu totul lăudată, Proorocule înţelepte, te-ai învrednicit prin închipuiri a o vesti tuturor.
 
   Ajuns-aţi la sfârşitul cel dorit, şi staţi înaintea Celui ce este marginea doririlor, în cămările cereşti, Tineri preafericiţi.
 
   Bucurându-vă aţi luat snopii bunei arăturii voastre celei cu lacrimi, rodind spicul nestricăciunii.
 
 
   Răsăritu-v-a vouă acum strălucire după vrednicie, şi veselie inimii a înflorit, că v-aţi sălăşluit acolo de unde a fugit întristarea.
 
   Păşunea morţii o ai oprit Fecioară, născând pe Dătătorul de viaţă şi Domnul, Cel ce face vii pe cei ce te slăvesc pe tine cu credinţă.
 
 
   Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri, slăvindu-te.
 
 
   Decât dumnezeiasca credinţă nimic este mai tare; căci Cuvioşii Tineri au stins puterea focului, şi a astupat gurile leilor Daniil, pe care acum să-l lăudăm.
 
 
   Să se cinstească acum cel între Prooroci marele Daniil; că pe Hristos Dumnezeul nostru, L-a văzut Piatră tăiată fără mâni, din muntele, Curata Născătoarea de Dumnezeu; cu care împreună să se laude şi cei trei Tineri, pe care i-a mântuit nevătămaţi din cuptorul focului, chipul Fecioarei cel dumnezeiesc şi negrăit, prin care s-a mântuit lumea.
 
   Cu taină se învaţă Preacurată prin Dumnezeiescul Duh preaînţeleptul Daniil, şi mai-nainte au însemnat prin credinţă cei trei Tineri ai lui Avraam naşterea ta mai presus de fire; că fiind după Dumnezeire Cuvântul nescris, din tine cu trupul s-a scris voind, Născătoare de Dumnezeu, în Vitleem născându-Se, spre mântuirea oamenilor.
 
 
   Taina cea străină a Soarelui dreptăţii Celui de gând, Care a vrut să răsară din pântece fecioresc, ca nişte stele luminate pururea ne luminează nouă din cuptorul cel cu foc, Tinerii cei întocmai cu numărul Treimii; printr-înșii mai-nainte însemnând, dimpreună cu dânşii şi Daniil Proorocul cel prealuminat, mai-nainte luminează marginile cu lumina proorociei, propovăduind pe Hristos Piatra cea netăiată; Care a ieşit din Fecioara, muntele cel umbros, spre mântuirea sufletelor noastre.
 
 
    Fericirile pe 8. Din Canonul Proorocului Cântarea a 3-a, pe 4; şi din Canonul Tinerilor Cântarea a 6-a, pe 4. Prochimen, glas al 4-lea, Minunat este Dumnezeu intru Sfinţii Săi... Apostolul către Evrei : Fraţilor, sfinţii toţi prin credinţă au biruit împăraţii... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul către Iudeii care venise la Dânsul : Vai vouă cărturarilor şi fariseilor făţarnici... CHINONICUL : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul.
 
 
 
 
    La Doamne strigat-am..., Stihirile Învierii trei, ale Strămoşilor trei şi ale proorocului Daniil două glas al 4-lea, Podobie : Ca pe un viteaz... şi ale Tinerilor două, glas acelaşi, Podobie : Dat-ai semn.. Slavă... a Strămoşilor, glas al 6-lea : Pe toţi părinţii cei mai-nainte de lege... Şi acum..., a Născătoarei glasului din Octoih. Vohod Prochimenul zilei. La Litie, Stihira hramului şi a proorocului Daniil : Pe Cela ce şade pe Scaunul... Glas al 4-lea, ce este la Stihoavnă, şi a Tinerilor, glas acelaşi : De cuvântul înțelepciunii tale... scrisă la Doamne strigat-am..., pe urmă. Şi glas al 2-lea Duhovniceşte pe noi credincioşii... care este Slavă..., tot acolo. Apoi Slavă..., a Strămoşilor, glasul 1 : Cu razele grăirii de Dumnezeu; Şi acum..., a Născătoarei : Iată s-a plinit proorocia Isaia... La Stihoavnă Stihirile Învierii, Slavă... a Strămoşilor glas al 3-lea : Veniţi iubitorilor de praznic, Şi acum... a Proorocului, glas al 6-lea : Daniil bărbatul doririlor... La binecuvântarea pâinilor, Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... de două ori; şi al Strămoşilor odată; şi citire la Faptele Apostolilor.  VEZI : Iar de nu este priveghere; La Pavecerniţă, zicem după Sfinte Dumnezeule, Condacul sfinţilor Strămoşi.
 
 
    La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Învierii de două ori, Slavă... al Tinerilor, Şi acum..., al Strămoşilor. După Catisme, Sedelnele Învierii cu ale Născătoarei, şi citire, din Evanghelia cea cu tâlc a Duminicii rândului. După Polieleu, Troparele : Soborul îngeresc..., Ipacoi al glasului şi Sedelnele Strămoşilor. Antifoanele şi Prochimenul glasului. Evanghelia Învierii, Învierea lui Hristos... Psalm 50, şi Stihira Învierii, Canonul Învierii cu Irmosul pe 4, al Proorocului și al Tinerilor amândouă pe 6. Şi al Strămoşilor pe 4. Catavasia : Hristos se naşte... După a 3-a Cântare, Condacul proorocului, Icosul şi Sedelnele lui. Slavă..., al tinerilor. Şi acum..., Ipacoi al strămoşilor. După a 6-a Cântare, Condacul şi Icosul Strămoşilor. După a 9-a Cântare, Luminânda Învierii, şi a Strămoşilor, Slavă..., a Proorocului, Şi acum..., a Născătoarei : Soarele cel mare... La Laude Stihirile Învierii 4, şi ale Strămoşilor 4, Slavă... al Strămoşilor glasul al 7-lea : Veniţi toţi cu credință să prăznuim... Şi acum... : Prea binecuvântată eşti... Slavoslovia mare. După Sfinte Dumnezeule..., Troparul Învierii numai. Deci Ecteniile şi Otpustul. Slavă..., Şi acum..., Stihira Evangheliei. La Ceasul întâi, Troparul Învierii, Slavă..., al Strămoşilor, Şi acum..., al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule..., Condacul Strămoşilor.  La al 3-lea Ceas, Troparul Învierii, Slavă..., al Proorocului, Şi acum..., al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule..., Condacul strămoşilor. Asemenea şi al şaselea Ceas, zicem troparele şi Condacul Strămoşilor.
 
 
    Fericirile glasului pe 4, din Canonul Strămoşilor, Cântarea a 3-a, pe 4 şi din ale Proorocului, Cântarea a 6-a, pe 4. După Vohod, Troparul învierii, al Strămoşilor şi al Proorocului. Slavă..., Condacul Proorocului, Şi acum..., al strămoşilor, Prochimenul Părinţilor, şi al sfinţilor. Apostolul şi Evanghelia a Duminicii Strămoşilor, şi a Sfinţilor; iar a Duminicii rândului se lasă. Chinonicul : Lăudaţi pe Domnul din Ceruri.. Altul : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...