După obișnuita urmare, Canoanele învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu pe 6; ale Triodului pe 4 şi al Sfântului pe 4.

SINAXAR
LA DUMINICA A PATRA A POSTULUI MARE
 
Sinaxarul din Minei, apoi acesta.

    În aceiaşi zi, în Duminica a patra a postului mare, facem pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Scăratul.

    În locul Catismei a 18-a, citim Catisma 19. La Doamne strigat-am..., punem 6 Stihiri, cântăm 3 Stihiri podobnice ale Triodului şi 3 ale Mineiului.
 
 
   Având noi dragostea mâncare, cu post să înfrânăm patimile; şi să ne sârguim a vieţui cu bună plăcere lui Dumnezeu, Celui ce S-a înălţat pe Cruce pentru noi şi cu suliţa S-a împuns în coasta Sa. Ca să ne împărtăşim desfătării celei mai bune şi veşnice, slăvind pe Mântuitorul sufletelor noastre.
 
   Prin lemn am aflat moarte dedemult şi acum iarăşi prin lemnul Crucii am dobândit viață. Să omorâm dar pornirile patimilor noi credincioşii şi să rugăm pe Făcătorul de bine al tuturor, să ajungem la învierea cea mântuitoare, luminaţi fiind cu fapte dumnezeieşti şi împodobiţi cu bunătăţi, slăvind pe Mântuitorul sufletelor noastre.
 
 
 
   Lăudăm Crucea Ta, Doamne, cea purtătoare de viață şi sfintele patimi ale trupului Tău, cele pentru noi : suliţa, junghierea, ocările, scuipările, lovirile cu palma şi bătăile cu pumnul, haina cea roşie şi cununa cea împletită de spini; prin care scăpându-ne din blestem, ne-ai mântuit pe toţi. Pentru aceasta Te rugăm pe Tine, dă-ne să săvârşim cu pace vremea postului.
 
 
 
 
 
   Iar după cuvintele acestea fost-a cuvântul Domnului către Avram în vedenie, zicând : Nu te teme Avrame, Eu te voi păzi pe tine şi plata ta va fi foarte multă. Şi a zis Avram : Stăpâne Doamne, ce-mi vei da ? Că eu mor fără de feciori, şi feciorul slujnicei mele Masec, acesta este Eliezer din Damasc. Şi a mai zis Avram : De vreme ce mie nu mi-ai dat sămânţă, iată sluga mea va fi după mine moştenitor. Şi îndată s-a făcut cuvântul Domnului către dânsul, zicând : Nu va fi acesta moştean după tine; ci cel ce va ieşi din tine, acesta va fi moştenitor. Şi l-a scos pe el afară şi i-a zis lui : Caută la cer şi numără stelele, de le vei putea număra pe ele. Şi i-a zis lui : Aşa va fi seminţia ta. Şi a crezut Avram lui Dumnezeu, şi s-a socotit lui spre dreptate. Şi a zis către dânsul; Eu sunt Dumnezeul cel ce te-am scos din ţara haldeilor, ca să-ţi dau ţie pământul acesta să-l moşteneşti pe el. Şi a zis : Stăpâne Doamne ! Cum voi cunoaşte că-l voi moşteni pe el și i-a zis lui : Ia o junice de trei ani şi o capră de trei ani şi un berbec de trei ani şi o turturea şi un porumb. Şi luând el acestea toate, le-a despicat în două şi le-a pus pe ele cu faţa una către alta; iar păsările nu le-a despicat. Şi s-au pogorât păsările pe trupurile cele despicate, şi a şezut Avram lângă ele. Iar când apunea soarele, uimirea a căzut pe Avram, şi iată frică mare şi întunecată l-a cuprins pe dânsul. Şi s-a zis către Avram : Știind vei şti că nemernică va fi sămânţa ta în pământ străin, şi o vor supune pe ea robiei, şi o vor chinui şi o vor smeri pe ea patru sute de ani. Iar pe neamul acela căruia vor sluji, îl voi judeca Eu; iar după aceea vor ieși aici cu avere multă. Şi tu vei merge la părinţii tăi în pace, ajungând la bătrâneţe bune.
 
 
 
   Buzele drepţilor se leagă cu pricepere iar inima celor neînţelepţi nu este întărită. Jertfele necredincioşilor uriciune sunt Domnului; iar rugăciunile celor ce se îndreptează sunt primite de Dânsul. Uriciune sunt Domnului căile necredincioşilor; iar pe cei ca umblă după dreptate îi iubeşte, învăţătura celui fără de răutate se cunoaşte de la cei ce trec; iar cei ce urăsc certarea se sfârşesc grozav. Iadul şi pierzarea de faţă sunt la Domnul, cum dar nu şi în inimile oamenilor ? Cel neînvăţat nu va iubi pe cei ce-l ceartă pe el, şi cu cei înţelepţi nu va vorbi. Inima veselindu-se înfloreşte faţa; iar fiind întru scârbă se mâhneşte. Inima dreaptă caută ştiinţă; iar gura celor neînvăţaţi caută cele rele. În toată vremea ochii celor răi primesc cele rele, iar cei buni sunt în linişte pururea. Mai bună este o părticică mică cu frica Domnului, decât vistierii mari fără frică. Mai bun este ospăţul cu legume spre dragoste şi spre prieteşug, decât viţelul de la iesle cu vrajbă. Omul mânios aţâţă gâlcevi; iar cel ce rabdă mult, potoleşte şi ceea ce va să fie. Omul cel îndelung răbdător împacă vrajbele; iar cel necredincios mai vârtos le întărâtă. Căile celor leneşi sunt aşternute cu spini, iar ale celor harnici sunt netede.
 
 
 
   Împingându-mă de patimi, eu ticălosul, m-am surpat de la calea Ta cea dreaptă în prăpastie; şi adunându-se levitul şi preotul, au trecut pe lângă mine; iar Tu, Hristoase, m-ai miluit şi cu arma Crucii Tale, spărgând zapisul păcatului, m-ai luminat cu nepătimirea şi m-ai făcut împreună şezător cu Tatăl. Pentru aceasta strig : Cela ce eşti necuprins de minte, Doamne, slavă Ţie.
 
 
   Din Ierusalim m-am pogorât, alunecând de la poruncile Tale, cele scrise întru dânsul pentru neamuri şi în Ierihon mergând şi de bunăvoie urmând celor ce au fost într-însul, care s-au dat dedemult de Tine spre uciderea poporului Tău, pentru răutatea lor şi pentru neascultare, m-am dat patimilor celor stricătoare, ca unor tâlhari; de care rănit fiind şi mai mult mort rămânând, Cela ce Ţi-ai rănit trupul de bunăvoie cu piroanele şi cu suliţa, pentru păcatul oamenilor, şi ai săvârşit mântuirea cea de obşte, prin Cruce, în Ierusalim, tămăduieşte-mă, Doamne, şi mă mântuieşte.
 
 
   Mucenicii Tăi, Doamne, uitând cele din viaţă şi nebăgând seamă de munci, pentru viaţa ce va să fie, aceleia s-au făcut moştenitori. Pentru aceasta, împreună cu îngerii se bucură; cu rugăciunile lor, dăruieşte poporului Tău mare milă.
 
 
   Doamne, când Te-a văzut soarele pe Cruce răstignit, pe Tine, Soarele dreptăţii, razele şi-a ascuns şi luna şi-a schimbat lumina întru întuneric; iar Maica Ta cea cu totul fără prihană la inimă s-a rănit.
 
 
 
 
 
   Gustând Adam din lemn, fără de cuviinţă, cu amar a cules rodurile neînfrânării; iar Tu înălţându-Te pe lemn, Îndurate, l-ai scăpat de osânda cea cumplită. Pentru aceasta strigăm Ţie : Dă-ne nouă, Stăpâne, să ne oprim de la rodul cel făcător de stricăciune şi să facem voia Ta, ca să aflăm milă.
 
 
   Pe Cel ce S-a întrupat din curat sângele tău şi mai presus de gând S-a născut din tine, Curată, văzându-L pe lemn răstignit în mijlocul făcătorilor de rele, te-a durut la inimă şi, ca o Maică, plângând ai strigat : Vai mie, Fiul meu ! Ce este această dumnezeiască şi nespusă rânduială a Ta, prin care ai înviat zidirea Ta ! Laud milostivirea Ta.
 
 
 
   Lăudând lemnul Crucii cel preasfânt, ne închinăm pururea bunătăţii Tale celei desăvârşite, Hristoase, Dumnezeul nostru; căci cu aceasta ai ruşinat puterile vrăjmaşului şi ai dat semn celor ce cred întru Tine. Pentru aceasta strigăm Ţie, cu mulţumire : Învredniceşte-ne pe toţi, să plinim cu bucurie vremea postului, în pace petrecând.
 
 
   Văzându-Te mieluşeaua ridicat pe lemn, pe Tine, Păstorul cel fără prihană, plângând, ca o Maică, a strigat : Spre moarte Te-a osândit pe Tine, Fiule, poporul cel nemulţumitor, pentru care ai tins norul spre trecerea lor. Vai mie ! Mă lipsesc de Fiu, ceea ce nu ştiu de bărbat; ci înviază şi străluceşte, Soare, şi mă voi slăvi între fiii pământenilor.
 
 
   Osândind vrajba, Ţi-ai tins pe Cruce palmele Tale, drepte Judecătorule; mântuieşte-mă acum şi pe mine, desfrânatul, cel osândit pentru păcate, Mântuitorule; carele Te-am amărât pe Tine, Cel îndelung-Răbdător.
 
   Poftind viață dobitocească şi făcătoare de patimi, m-am depărtat de la poruncile Tale, Preabunule Mântuitorule, rob făcându-mă cetăţenilor celor străini şi necuraţi; iar acum întorcându-mă, primeşte-mă şi mă mântuieşte.
 
   Precum ai deschis dedemult urechile gângavului, deschide şi urechile sufletului meu, cele asurzite de voia mea, şi mă învredniceşte să aud cuvântul Tău cel de mântuire, Iisuse, Unule, Iubitorule de oameni.
 
 
   Ceea ce eşti uşa mântuirii, pod către Dumnezeu, părtinitoare creştinilor, preacurată Stăpână, cârmuieşte-mă, Fecioară, pe mine cel înconjurat cu primejdiile vieţii şi înviforat.
 
 
 
   Pentru milostivirea îndurărilor, suindu-Te pe Cruce, m-ai tras dintru adâncurile patimilor şi m-ai înălţat, Hristoase, la cele cereşti.
 
   Tinzându-Ţi, Hristoase, pe Cruce palmele, ai cuprins toate neamurile, cele depărtate de Tine, ca să stea aproape de stăpânirea Ta.
 
 
   Unime în trei Feţe, Treime mai presus de fiinţă, o Dumnezeire, Părinte, Fiule şi Duhule cel drept, mântuieşte pe cei ce Te cinstesc pe Tine.
 
 
   Cine este putincios din cei pământeşti să te laude după vrednicie, Maică Fecioară ? Că tu singură te-ai arătat aleasă între femei şi preafericită.
 
 
   Pe Cruce Te-ai înălţat, în coastă Te-ai împuns şi ai gustat fiere pentru mine, Iisuse, carele Te-am amărât prin neascultare.
 
 
   Mintea mea cea neroditoare aducătoare de roadă arată-o, Dumnezeule, lucrătorul bunătăţilor şi săditorul celor cuvioase, cu milostivirea Ta.
 
 
 
   Căutând cu ochiul cel neadormit, milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormirea trândăviei şi carele slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel ce Ţi-ai plecat capul pe Cruce şi ai adormit de bunăvoie, micşorând, Hristoase, noaptea păcatului, Cel ce eşti lumina dreptăţii.
 
   Cu daruri îmbogăţitoare din botez fiind împodobit, am iubit mai mult sărăcia răutăţilor şi m-am înstrăinat de bunătăţi, eu ticălosul, ducându-mă în loc depărtat al răutăţii. Pentru aceasta întorcându-mă, îmbrăţişează-mă, Mântuitorule, îngrădindu-mă cu Crucea Ta întru toţi vecii.
 
   Leapădă, suflete, beţia patimilor şi cearcă vinul lacrimilor cel curăţitor prin post; carele veseleşte inima şi veştejeşte poftele şi prefă în cenuşă cuptoarele trupului; şi te sârguieşte a te răstigni împreună cu Hristos, Cel ce pentru tine S-a pironit pe lemn ca să viezi în veci.
 
 
   Preacurată Născătoare de Dumnezeu, curăţeşte rănile sufletului meu şi bubele păcatului, spălându-le cu izvoarele cele din coasta Celui ce S-a născut din tine şi cu pâraiele cele dintr-însa curăţindu-le; căci către tine strig şi către tine scap şi pe tine te chem, cea plină de dar.
 
 
 
   Pe Iisus, Cel ce S-a răstignit trupeşte, iar dumnezeieşte n-a pătimit, Îl laudă îngerii şi noi pământenii întru toţi vecii.
 
   Întru răstignirea Ta, Hristoase, luând moartea de ocară şi de blestem, ne-ai mântuit pe noi, scoţându-ne din stricăciune.
 
 
   Ca heruvimii Te laud pe Tine, o Treime ! Strigând : Sfânt, Sfânt, Sfânt, Care eşti o Dumnezeire fără început, singură prin Tine şi de nimenea necuprinsă.
 
 
   Pe tine, Preacurată, te cinstesc luminat toate neamurile cu laude, că ai născut pe Ziditorul. O minune înfricoşată şi lucru prea-fericit !
 
 
   Toate le-ai suferit să le pătimeşti pentru unul, ca să mă mântuieşti pe mine, Hristose; laud răstignirea Ta, piroanele şi junghierea, întru toţi vecii.
 
 
   Pe Domnul cel slăvit în ceruri cu glasuri îngereşti, să-L lăudăm toţi pământenii întru toţi vecii.
 
 
 
   Văzându-Te soarele pe Cruce întins şi-a ascuns razele şi tot pământul s-a clintit cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cela ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta Te rog, Hristoase : Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu.
 
   Părăsind căile cele de mântuire, am umblat pe cele ce duc la iad, având împrejurul meu întuneric adânc, desfătările, alunecarea patimilor şi viforul ispitelor; pentru aceasta, Te rog, Hristoase, mântuieşte-mă cu Crucea Ta, ca un milostiv.
 
   Cuprins fiind de iarna ispitelor, înecat de întreitele valuri ale patimilor şi înviforat cumplit de viforul dezmierdărilor, am ajuns la noianul postului cel blând şi lin, întru carele ocârmuindu-mă cu Crucea Ta, Îndurate, îndreptează-mă spre mântuire.
 
 
   Zămislit-ai, Fecioară, fără de sămânţă şi fără de voile trupeşti pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce a zidit toate şi L-ai născut fără stricăciune şi fără durere de Maică; pentru aceasta mărturisindu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, cu limba şi cu inima te mărim.
 
 
 
   De voie ai răbdat a Te răstigni, Mântuitorul nostru, ca să dai viață tuturor, izbăvindu-ne din moarte.
 
   Prin lemn m-am omorât şi prin lemnul Crucii am înviat; pe carele pironindu-Te, Hristoase, ai omorât pe vrăjmaşul meu.
 
 
   Fiului, ca Celui ce este împreună cu Tatăl şi Duhului Sfânt, Celui dimpreună, cu un gând să ne închinăm.
 
 
   Minune preaslăvită şi auzire înfricoşată : În ce chip ai născut ca o Maică preacurată şi ca o Fecioară n-ai cunoscut stricăciunea.
 
 
   Laud suliţa, slăvesc şi piroanele Tale, buretele, trestia şi Crucea, prin care m-am mântuit, Iisuse Dumnezeule.
 
 
   Fecioria ta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti neîntinată, care nu o a ars Focul Dumnezeirii, cu cântări fără tăcere o slăvim.
 
 
 
 
   Înălţimea bunătăţilor părăsind, suflete al meu, te-ai pogorât întru adâncul păcatului, căzând între tâlhari cumpliţi; şi umplându-te de răni grozave, zaci lepădat şi nebăgat în seamă. Pentru aceasta strigă lui Hristos, Dumnezeului celui ce S-a răstignit pentru tine şi a primit răni de bunăvoie : Fie-Ţi grijă de mine, Doamne, şi mă mântuieşte.
 
 
   De gândurile cele tâlhăreşti rănit fiind eu, ticălosul, m-am făcut mort, Doamne, şi ceata proorocilor m-a trecut cu vederea, văzându-mă că sunt mai mort şi nevindecat de meşteşugurile omeneşti. Pentru aceasta chinuindu-mă rău, întru smerenia inimii strig Ţie, Hristoase Dumnezeule : Varsă peste mine, ca un îndurat, mare mila Ta !
 
 
   Mucenici ai lui Hristos cei nebiruiţi, biruind rătăcirea cu puterea Crucii, aţi luat darul vieţii celei veşnice. De îngrozirile tiranilor nu v-aţi spăimântat; cu muncile fiind chinuiţi, v-aţi veselit. Şi acum sângiuirile voastre s-au făcut tămăduiri sufletelor noastre. Rugaţi-vă, să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Cea preacurată, dacă Te-a văzut, Cuvinte, cu trupul spânzurat pe lemn, s-a rănit la inimă şi lăcrimând s-a tânguit : Unde ai apus, preaiubitul meu Iisuse, Fiul meu şi Doamne ? Nu mă lăsa singură, Hristoase, pe mine, care Te-am născut.
 
 
 
 
 
 
 
 
   Aşa zice Domul; Eu, Domnul, Cel dintru început, Acelaşi totdeauna în vremurile ce vin. Ostroavele îl văd şi sunt cuprinse de spaimă, marginile pământului tremură, se apropie, vin, intră la judecată ! Fiecare se ajută unul pe altul şi-şi zic : Curaj ! Turnătorul îmbărbătează pe argintar şi cel ce bate aurul pe cel care bate pe nicovală zicând : Îmbinarea este bună. Şi îl întăreşte cu cute ca să nu se clatine. Dar tu, Israile, sluga Mea, Iacov pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, iubitul Meu !... Pe tine care te-am smuls din cele mai depărtate margini ale pământului şi te-am chemat din cele mai depărtate colțuri, şi ți-am zis : Tu eşti robul Meu, pe tine te-am ales şi nu te-am lepădat; nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îţi dau tărie şi te ocrotesc şi dreapta Mea cea tare te va sprijini ! Iată că se vor ruşina şi de ocară se vor face, toţi cei ce se încruntă la luptă împotriva ta; toţi vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce se fac vrăjmaşi ai tăi ! Căuta-vei şi nu vei găsi pe cei ce te urăsc pe tine şi ca o nimica vor fi cei ce vor să se lupte cu tine. Căci Eu sunt Dumnezeul tău, Eu întăresc dreapta ta și îți zic ţie : Nu te teme, căci fii sunt ajutorul tău ! Nu-ţi fie frică, vierme al lui Iacov, viermişor al lui Israil, Eu sunt ajutorul tău, zice Domnul, Mântuitorul tău şi Sfântul lui Israil.
 
 
 
     Spre ştiinţă : De se va întâmpla Buna-Vestire în Joia Canonului celui mare, se mută Canonul cel mare şi-l cântăm mai înainte Marţi, tot în această, săptămână. Iar Joi se cântă slujba praznicului Bunei-Vestiri, cu tricântarea Apostolilor. Să se caute tipicul de la sfârşitul cărții, la litera N.

    Tocăm pe la al patrulea ceas din noapte (ora locală 7 seara) și adunându-ne în Biserică, preotul face începutul după obicei, iar noi zicem : Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., După, Tatăl nostru..., Doamne miluieşte !   (de 12 ori)   Slavă..., Şi acum.... Veniţi să ne închinăm..., şi Utrenia, după rânduială. După Psalmi, cântăm Aliluia şi Podobnicele glasului și citim Catisma a 8-a.

    Apoi citim Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, în două stări. Psalmul 50. (Nu cântăm stihurile : Să cântăm Domnului...). Începem, îndată, Canonul Mare, pe care-l zicem rar, cu glas umilit şi cu inimă înfrântă, făcând la fiecare tropar câte 3 închinăciuni.


   Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mântuire, acesta este Dumnezeul meu şi-L voi mări pe El; Dumnezeul Părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.  (de două ori) 
 
 
   De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase ? Care începere voi pune, Hristoase, tânguirii cestei de acum ? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşalelor.
 
   Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi te părăseşte de acum de dobitocia cea mai dinainte şi du lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.
 
   Râvnind neascultării lui Adam celui întâi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu şi de împărăţia cea veșnică şi de desfătare, pentru păcatele mele.
 
   Vai, ticăloase suflete ! Pentru ce te-ai asemănat tu Evei celei dintâi ? Că ai căzut rău şi te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală dobitocească mâncare.
 
   În locul Evei celei trupeşti, făcutu-s-a mie Evă înţelegătoare cugetul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele dulci şi gustând pururea din băutura cea amară.
 
   După dreptate s-a lepădat Adam din Eden, nepăzind o poruncă a Ta, Mântuitorule. Dară eu, ce voi pătimi, nebăgând seamă totdeauna de cuvintele Tale cele de viaţă ?
 
   Covârşind eu uciderea lui Cain, din bunăvoinţă m-am făcut ucigaş sufleteştii cunoştinţe, hrănindu-mi trupul şi oştind asupra lui cu faptele mele cele viclene.
 
   Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri primite nu Ţi-am adus Ţie nici odinioară, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viață fără prihană.
 
   Precum Cain, aşa şi noi, ticăloase suflete, am adus fapte spurcate Făcătorului tuturor şi jertfă cu prihană şi viață netrebnică; pentru acestea ne-am şi osândit împreună.
 
   Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare şi viață; ci, o ! Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecătorule, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.
 
   Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele care am făcut şi rănile sufletului şi ale trupului meu, care tâlhăreşte mi-au pus mie asupra cugetele cele ucigătoare dinlăuntru.
 
   De am şi greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi şi alergi ca un Părinte, chemând pe cel pierdut.
 
   Pe mine cel lepădat înaintea uşilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrâneţe nu mă lăsa în iad deşert, ci mai-nainte de sfârşit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greşalelor.
 
   Eu sunt cel căzut între tâlhari, în cugetele mele; cu totul sunt rănit acum de dânsele şi plin de bube; ci Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă.
 
   Preotul văzându-mă mai înainte, m-a trecut şi Levitul văzându-mă gol întru răutăţi, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venindu-mi de faţă, miluieşte-mă.
 
   Mielule al lui Dumnezeu, Cela ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilinţă.
 
   Vremea este a pocăinţei, vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilinţă.
 
   Să nu mă urăşti, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la faţa Ta; ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi iertare păcatelor.
 
   Greşalele mele cele de voie şi cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute toate iertându-le, ca un Dumnezeu, milostiveşte-Te şi mă mântuieşte.
 
   Din tinereţe, Mântuitorule, poruncile Tale am lepădat şi mi-am trecut toată viaţa cu pofte, negrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ţie, Mântuitorule; măcar la sfârşit mântuieşte-mă.
 
   Bogăţia sufletului cheltuindu-o întru păcate, pustiu sunt de creştineşti bunătăţi şi flămânzind strig : Dătătorule de milă, apucând înainte, miluieşte-mă.
 
   Înaintea Ta cad, Iisuse; greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine; ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilinţă.
 
   Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, iscodind cuvintele şi îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă, Atotputernice.
 
 
 
   Tu-mi dă har luminător din osârdia Ta cea dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul patimilor; şi să laud din inimă faptele vieţii tale cele frumoase, Marie.
 
   Plecându-te dumnezeieştilor legi ale lui Hristos, la Dânsul ai venit, lăsând pornirile desfătărilor cele neoprite şi toată fapta cea bună foarte cu cucernicie, ca pe una, ai săvârşit.
 
 
   Cu rugăciunile tale, Andreie, scapă-ne de patimile cele fără de cinste şi ne arată părtaşi acum împărăţiei lui Hristos, pe noi cei ce te lăudăm pe tine, Slăvite, cu credinţă şi cu dragoste, rugămu-ne.
 
 
   Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.
 
 
   Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi folosirea celor ce te laudă pe tine, ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată mă primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc.
 
 
   Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mântuire, acesta este Dumnezeul meu şi-L voi mări pe El; Dumnezeul Părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit. 
 
 
   Ia aminte cerule şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Carele a venit din Fecioară cu trup.   (de două ori)  
 
 
   Ia aminte cerule şi voi grăi; pământule, primeşte în urechi glasul celui ce se pocăiește lui Dumnezeu şi-L laudă pe Dânsul.
 
   Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, şi-mi primeşte mărturisirea mea cea călduroasă.

   Greşit-am mai mult decât toţi oamenii, însumi am greşit Ţie; ci Te milostiveşte Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.
 
   Viforul răutăţilor m-a cuprins, milostive Doamne; ci, ca lui Petru, tinde-mi şi mie mâna Ta.
 
   Lacrimile desfrânatei, Îndurate, şi eu le vărs înaintea Ta; milostiveşte-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.
 
   Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu dulceţile poftelor şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut.
 
   Ruptu-mi-am acum veșmântul cel dintâi, carele mi l-ai ţesut mie, Ziditorule, din început; şi pentru aceasta zac acum gol.
 
   Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, care mi-a ţesut mie şarpele cu sfătuirea şi mă ruşinez.
 
   Căutat-am spre frumuseţea pomului şi mi s-a amăgit mintea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.
 
   Lucrat-au pe spatele mele toţi începătorii răutăţilor, lungind asupra mea fărădelegea lor.
 
   Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întâi zidită şi podoaba mea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.
 
   Cusutu-mi-a hainele de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi ţesută de Dumnezeu.
 
   Îmbrăcat sunt cu îmbrăcăminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoia mea.
 
   Îmbrăcatu-m-am urât cu haină împestrită şi sângerată, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.
 
   Întinatu-mi-am haina trupului meu şi mi-am spurcat podoaba cea după chipul şi după asemănarea Ta, Mântuitorule.
 
   Căzut-am întru întristarea patimilor şi în stricăciunea cea trupească; şi pentru aceasta acum vrăjmaşul mă necăjeşte.
 
   Viaţă iubitoare de cele pământeşti şi iubitoare de averi, prin neînfrânare, alegând eu, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.
 
   Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a cugetelor grozave şi mă osândesc.
 
   Grijitu-m-am cu dinadinsul numai de podoaba mea cea din afară, nebăgând seamă de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.
 
   Chip făcând grozăviei patimilor mele cu pofte iubitoare de dezmierdare, mi-am stricat frumuseţea minţii.
 
   Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile frumuseţea chipului celui dintâi; ci precum drahma oarecând, aşa mă caută şi mă află.
 
   Greşit-am, ca şi păcătoasa, strig Ţie, însumi am greşit ! Primeşte, Mântuitorule, ca nişte mir şi lacrimile mele.
 
   Alunecat-am în desfrânare ca David şi m-am umplut de noroi; ci mă spală şi pe mine cu lacrimile mele, Mântuitorule.
 
   Fii mie milostiv, strig Ţie, ca şi vameşul; Mântuitorule, curăţeşte-mă; că nimenea din cei din Adam n-au greşit Ţie, precum eu.
 
   Nici lacrimi, nici pocăinţă nu am, nici umilinţă; ci Tu însuţi acestea, Mântuitorule, dăruieşte-mi-le, ca un Dumnezeu.
 
   Uşa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne ! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc către Tine.
 
   Iubitorule de oameni, cela ce voieşti să se mântuiască toţi, Tu mă cheamă, ca un bun, şi mă primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc.
 
   Ascultă suspinurile sufletului meu şi primeşte picăturile ochilor mei, Doamne, şi mă mântuieşte.
 
 
   Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce una eşti prealăudată, roagă-te cu dinadinsul, ca să ne mântuim noi.
 
 
   Vedeţi, vedeţi ! că Eu sunt Dumnezeu, Carele am plouat mană şi apă din piatră am izvorât dedemult, în pustie, poporului meu, cu singură dreapta şi cu tăria mea.
 
   Vedeţi, vedeţi ! că Eu sunt Dumnezeu; ascultă suflete al meu pe Domnul, Cel ce strigă, şi te depărtează de la păcatul cel mai dinainte; şi te teme, ca de un nefăţarnic judecător şi Dumnezeu.
 
   Cui te-ai asemănat, mult păcătoase suflete ? Vai mie ! Lui Cain celui dintâi şi lui Lameh aceluia. Ucigându-ţi cu pietre trupul, cu fapte rele, şi omorându-ţi mintea cu pornirile cele dobitoceşti.
 
   Pe toţi cei mai-nainte de lege trecându-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cu mutarea, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viaţa drepţilor.
 
   Tu însuţi, suflete al meu, ai deschis jgheaburile mâniei Dumnezeului tău şi ţi-ai înecat trupul, ca şi tot pământul, şi faptele şi viaţa; şi ai rămas afară de mântuitoarea corabie.
 
   Bărbat am ucis, zice, spre rană mie, şi tânăr spre vătămare, Lameh plângând a strigat; iar tu, nu te cutremuri, o, suflete al meu, întinându-ţi trupul şi mintea spurcându-ţi.
 
   O, cum am râvnit lui Lameh, ucigătorului celui mai dinainte ! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca pe un tânăr şi, ca pe un frate, trupul mi-am ucis, ca şi Cain ucigaşul, cu pornirile cele poftitoare de dezmierdări.
 
   Turn te-ai meşteşugit să zideşti, o suflete, şi întărire să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul sfaturile tale, şi de n-ar fi surpat până la pământ meşteşugirile tale.
 
   Plouat-a Domnul oarecând foc din cer, arzând fărădelegea cea înfierbântată a Sodomenilor; iar tu ţi-ai aprins focul gheenei, întru carele vrei să arzi, o suflete.
 
   Rănitu-m-am, vătămatu-m-am, iată săgeţile vrăjmaşului au pătruns sufletul meu şi trupul. Iată rănile şi bubele şi zdruncinăturile strigă şi vătămăturile patimilor mele cele de bunăvoie.
 
   Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Cel ce ispitesc inimile, înfrânez cugetele şi vădesc faptele, ard păcatele, judec pe cel sărac şi pe cel smerit şi pe mişelul.
 
 
   Tins-ai mâinile tale către înduratul Dumnezeu, Marie, afundându-te întru adâncul răutăţilor şi ţi-a întins mână de ajutor cu milostivire, ca şi lui Petru, cercând cu adevărat întoarcerea ta.
 
   Cu toată osârdia şi cu dragoste ai alergat către Hristos, urând calea cea dintâi a păcatului; şi în pustiile cele neumblate hrănindu-te şi poruncile Lui cele dumnezeieşti curat săvârşind.
 
 
   Vedem, vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi Stăpânului; pentru aceasta, mai-nainte de sfârşit să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigând : Cu rugăciunile lui Andrei, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
 
 
   Treime fără început, nezidită, nedespărţită Unime, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce am greşit; a Ta zidire sunt, nu mă trece; ci mă iartă şi mă izbăveşte de osânda focului.
 
 
   Preacurată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine şi limanul celor înviforaţi, pe Milostivul şi Făcătorul şi Fiul tău, fă-L îndurat şi mie cu rugăciunile tale.
 
 
   Vedeţi, vedeţi ! că Eu sunt Dumnezeu, Carele am plouat mană şi apă din piatră am izvorât dedemult, în pustie, poporului meu, cu singură dreapta şi cu tăria Mea.
 
 
   Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte mintea mea.   (de două ori)  
 
   Foc de la Domnul plouând, oarecând, a ars Domnul dedemult pământul Sodomenilor.
 
   În munte scapă, suflete, ca Lot acela şi fugi în Sigor.
 
   Fugi de aprindere, o suflete ! Fugi de arderea Sodomului ! Fugi de stricăciunea dumnezeieştii văpăi !
 
   Mărturisescu-mă Ţie, Mântuitorule; greşit-am Ţie fără măsură; ci lasă-mi, iartă-mi ca un îndurat.
 
   Greşit-am Ţie singur eu, greşit-am mai mult decât toţi; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.
 
   Tu eşti Păstorul cel bun; caută-mă pe mine mielul şi rătăcit fiind, nu mă trece cu vederea.
 
   Tu eşti dulcele Iisus, Tu eşti Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.
 
 
   O Treime, Unime Dumnezeule, mântuieşte-ne pe noi de înşelăciune şi de ispite şi de primejdii !
 
 
   Bucură-te, pântece primitor de Dumnezeu ! Bucură-te, scaunul Domnului ! Bucură-te, Maica vieţii noastre.
 
 
 
   Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale inima mea cea clătită; că însuţi eşti sfânt şi Domn. (de două ori)

   Izvor de viață Te-am câştigat pe Tine surpătorul morţii, şi strig Ţie din inima mea mai-nainte de sfârşit : Greşit-am ! Milostiveşte-Te şi mă mântuieşte.
 
   Păcătoşilor din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, moştenind osândirea acelora întru cufundarea potopului.
 
   Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie ! Milostiveşte-Te spre mine. Că nu este cineva între oameni, din cei ce au greşit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu păcatele.
 
   Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând suflete, n-ai acoperit ruşinea celui de aproape, cu faţa înapoi întorcându-te.
 
   Binecuvântarea lui Sem nu ai moştenit, ticăloase suflete, şi moştenire desfătată n-ai luat, ca Iafet în pământul iertării.
 
   Din pământul Haran, adică din păcat, ieşi, suflete al meu, şi vino la pământul carele izvorăşte deapururea nestricăciune vie, pe care Avraam a moştenit-o.
 
   De Avraam ai auzit, suflete al meu, carele şi-a lăsat oarecând pământul părinţilor şi s-a făcut nemernic. Urmează şi tu voirii aceluia.
 
   La stejarul din Mamvri ospătând patriarhul pe îngeri, a luat la bătrâneţe vânatul făgăduinţei.
 
   Înţelegând de Isaac, ticăloase suflete al meu, că s-a jertfit cu taină jertfă nouă Domnului, urmează voinţei lui.
 
   Auzit-ai, suflete al meu, de Ismail, că s-a gonit ca un fecior din slujnică; trezeşte-te, vezi, ca nu cumva păcătuind, să păţești asemenea ceva.
 
   Agarei celei dedemult, egiptencei, te-ai asemănat suflete, făcându-te rob de bunăvoia ta şi născând semeţia ca pe un nou Ismail.
 
   Scara lui Iacov o ştii, suflete al meu, care s-a arătat de la pământ până la cer; pentru ce n-ai avut treaptă tare, buna-credinţă ?
 
   Preotului lui Dumnezeu şi împăratului celui înstrăinat între oameni de viaţa lumii, urmează, adică, închipuirii lui Hristos.
 
   Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te înfricoşeze pilda Sodomului, sus în Sigor mântuieşte-te !
 
   De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca şi Lot. Fugi de Sodoma şi de Gomora; fugi de văpaia a toată pofta cea dobitocească.
 
   Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă strig Ţie, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor.
 
   Rugăciunea celor ce Te laudă pe Tine, Stăpâne, nu o lepăda; ci Te milostiveşte, Iubitorulede oameni, şi dăruieşte iertare celor ce se roagă Ţie cu credinţă.
 
 
   Cuprins sunt de furtună şi de întreitele valuri ale păcatelor. Ci tu, Maică, mântuieşte-mă acum şi mă scoate la limanul dumnezeieștii pocăinţe.
 
 
   Rugăciune cu osârdie aducând şi acum, Cuvioasă, către preamilostiva Născătoare de Dumnezeu; cu rugăciunile tale, deschide-mi dumnezeieştile intrări.
 
 
   Cu rugăciunile tale dăruieşte-mi şi mie iertare datoriilor, o Andreie, arhiereule al Cretei; că tu eşti învăţător prea ales al pocăinţei.
 
 
   Treime neamestecată, nezidită, Fire fără început, care Te lauzi în Treimea Feţelor, mântuieşte-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credinţă.
 
 
   Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină ! Că alăptând, ai rămas Fecioară.
 
 
   Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale inima mea cea clătită; că însuţi eşti sfânt şi Domn.
 
 
 
   Luminători de Dumnezeu luminaţi, cei ce singuri aţi fost văzători ai Mântuitorului, luminaţi-ne pe noi care suntem întru întunericul vieţii, ca să umblăm acum, ca în zi, cu bună-cuviinţă, întru lumina postului; gonind patimile cele de noapte, şi să vedem luminatele patimi ale lui Hristos, bucurându-ne.
 
 
 
   Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleşi, aduceţi acum rugăciune lui Hristos, ca să trecem toţi curgerea postului săvârşind rugăciuni cu umilinţă şi făcând bunătăţi cu osârdie; ca în acest chip să ajungem să vedem învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă şi laudă aducând.
 
 
   Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împreună cu Apostolii, Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, Cel necuprins, ce S-a născut negrăit din tine mai presus de gând, să dăruiască lumii pace curată şi să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfârşit, şi să învrednicească pe robii tăi împărăţiei cereşti, pentru bunătatea Sa cea prea multă.
 
    Apoi citim Viaţa Preacuvioasei Mariei Egiteanca, de la jumătate; după aceasta, Tricântarea cea de Joi, fără metanii.
 
 
   Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi am slăvit, Stăpâne, puterea Ta.
 
   Apostolii lui Hristos cei luminaţi, care au vieţuit cu înfrânare, uşurează nouă vremea postului cu dumnezeieştile lor mijlociri.
 
   Organul cel cu douăsprezece strune, ceata cea Dumnezeiască a ucenicilor, a cântat cântarea de mântuire, tulburând cântările cele viclene.
 
   Cu ploile Duhului aţi adăpat toată lumea, alungând, preafericiţilor, seceta mulţimii dumnezeilor.
 
 
   Mântuieşte-mă pe mine, cel ce mă smeresc, carele am vieţuit cu gând înalt, ceea ce ai născut pe Cel ce a înălţat firea cea smerită, Preacurată.
 
 
 
   Preacinstită ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor, ca să ne miluiască pe noi, care te lăudăm pe tine.
 
   Fiind ca nişte lucrători ai lui Hristos, Apostoli, şi lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt, totdeauna i-aţi adus roduri toată lumea.
 
   Vie v-aţi făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că aţi izvorât în lume vinul Duhului, Apostoli.
 
 
   Sfântă Treime, Care eşti mai presus stăpânitoare, Cea întru una preaputernică, Părinte, Cuvântule şi Duhule sfinte, Dumnezeule, lumină şi viață, păzeşte turma Ta.
 
 
   Bucură-te, scaun în chipul focului ! Bucură-te, sfeşnic purtător de făclie. Bucură-te, muntele sfinţirii, sicriule al vieţii, cortul cel sfânt al sfintelor.
 
 
 
   Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut; că aveai să Te naşti din Fecioară şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit : Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne.   (de două ori)  

    Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, drepte Judecătorule; că de am şi greşit eu însumi ca un om şi mai mult decât tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.
 
   Se apropie, suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te grijeşti, nu te găteşti; vremea se scurtează, scoală-te, aproape lângă uşi este Judecătorul; ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm ?
 
   Deşteaptă-te, o sufletul meu ! Ia seama faptelor tale, ce ai făcut, şi le du pe ele înaintea ochilor tăi; varsă picături de lacrimile tale; spune cu îndrăzneală faptele tale şi cugetele tale lui Hristos şi te îndreptează.
 
   N-a fost în viaţă păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvârşit eu, Mântuitorule, cu mintea şi cu cuvântul, cu voinţa şi cu gândul şi cu ştiinţa; şi cu fapta păcătuind, ca altul nimenea nici odinioară.
 
   Dintru aceasta m-am judecat, dintru aceasta m-am osândit eu, ticălosul, adică din cunoştinţa mea, decât care, nimic nu este în lume mai silnic; Judecătorule Mântuitorul meu şi cunoscătorule, milostiveşte-Te şi mă scapă şi mă mântuieşte pe mine robul Tău.
 
   Scara pe care a văzut-o dedemult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare şi a înălţării gândului; deci, de voieşti să vieţuieşti cu lucrarea şi cu cunoştinţa şi cu înălţarea gândului, înnoieşte-te.
 
   Arşiţa zilei a răbdat patriarhul pentru lipsă şi gerul nopţii a suferit, în toate zilele făcând câştigarea; păstorind, trudindu-se şi slujind ca să-şi ia amândouă femeile.
 
   Două femei să înţelegi; lucrarea şi cunoştinţa întru gândire; însă prin Lia, lucrarea ca pe ceea ce a fost cu mulţi copii. Iar prin Rahela, gândirea, ca pe cea cu multă osteneală. Că fără de osteneli nici lucrarea, nici gândirea nu se va săvârşi, suflete.
 
   Priveghează, o suflete al meu, şi te fă lăudat, ca cel mare între patriarhi; ca să dobândeşti lucrarea cu gândirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus, cu gândirea, şi să te faci neguţător de lucruri mari.
 
   Pe cei doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ţi-a făcut ţie cu taină, suflete al meu, scară spre suirea cea de lucrare; pe fiii săi, ca pe nişte temeiuri şi trepte, ca nişte suişuri prea înţelepţeşte aşezându-le.
 
   Lui Isav celui urât asemănându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naştere, a frumuseţii celei dintâi; şi de la binecuvântarea părintească ai căzut şi îndoit te-ai amăgit, ticăloase, cu lucrarea şi cu gândirea; pentru aceasta acum pocăieşte-te.
 
   Edom s-a chemat Isav, pentru marea înverşunare a amestecării cu femei. Căci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se şi cu dezmierdările spurcându-se, Edom s-a numit, care va să zică : înfierbântarea sufletului celui iubitor de păcate.
 
   De Iov cel din gunoi auzind o suflete al meu, că s-a îndreptat, n-ai râvnit bărbăţiei aceluia, n-ai avut întărirea gândului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce ai ştiut şi în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător.
 
   Cel ce era mai-nainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulţi fii şi mărit, de năprasnă fără de fii şi de casă lipsit; că socotea gunoiul palat şi rănile mărgăritar.
 
   După vrednicia împărătească fiind îmbrăcat cu diademă şi cu porfiră, omul cel cu multă avere şi dreptul cel îndestulat de bogăţie şi de dobitoace, degrab sărăcind de avere şi de stare şi de împărăţie, s-a stins.
 
   De a fost acela drept şi fără prihană decât toţi şi n-a săpat de cursele şi vicleşugurile înşelătorului, dar tu, fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face de se va întâmpla să-ţi vină ţie ceva asupra din cele negândite ?
 
   Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; ci ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăinţă le tămăduieşte. Spală-le, curăţeşte-le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.
 
   Trupul Tău şi sângele, pentru toţi Ţi-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; trupul, adică ca să mă înnoieşti, iar sângele ca să mă speli. Duhul Ţi-ai dat, ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.
 
   Lucrat-ai mântuirea în mijlocul pământului, Îndurate, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe lemn Te-ai răstignit, Edenul, cel ce se încuiase, s-a deschis; cele de sus şi cele de jos, făptura şi toate neamurile mântuindu-se, se închină Ţie.
 
   Să-mi fie mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, împreună şi băutură şi apa iertării ceea ce a izvorât, ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând şi ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viață.
 
   Gol sunt spre a intra în cămară, gol sunt şi de a merge la nuntă şi la cină; candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn, cămara mi s-a închis dormind eu. Cina s-a mâncat; iar eu fiind legat de mâini şi de picioare, m-am lepădat afară.
 
   Pahar Biserica a câştigat coasta Ta cea purtătoare de viață, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei; spre închipuirea celei vechi şi celei noi, a amândurora legilor, Mântuitorul nostru.
 
   Timpul vieţii mele este scurt şi plin de dureri şi de vicleşug, ci întru pocăinţă primeşte-mă şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştigare şi mâncare celui străin; Mântuitorule, însuţi Tu mă miluieşte.
 
   Falnic sunt acuma şi semeţ cu inima în deşert şi în zadar. Să nu mă osândeşti împreună cu fariseul; ci mai ales dă-mi smerenia vameşului, Unule Îndurate, drepte Judecătorule şi cu acesta împreună mă numără.
 
   Ştiu, Îndurate, că am greşit de am ocărât vasul trupului meu; ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştigare, nici mâncare celui străin. Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte.
 
   Însumi idol m-am făcut, spurcându-mi cu poftele sufletul meu. Ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştigare, nici mâncare celui străin. Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte.
 
 
   N-am auzit glasul Tău, n-am ascultat scriptura Ta, Dătătorule de lege. Ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştigare, nici mâncare celui străin. Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte.
 
 
   Petrecând viață fără de trup, Cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare dar de la Dumnezeu cu adevărat, ca să foloseşti celor ce te cinstesc cu credinţă. Pentru aceasta ne rugăm ţie, mântuieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate supărările.
 
 
   Întru adânc de necuviinţe mari pogorându-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu preamărire, cu gând mai bun arătat, la bunătatea cea desăvârşită prin lucrare, minunând, Marie, firea îngerească.
 
 
   Andreie, lauda părinţilor, nu uita, rugându-te cu rugăciunile tale, stând lângă Treimea, Dumnezeirea cea Preaînaltă, ca să ne mântuim de muncă, cei ce te chemăm pe tine dumnezeiescul folositor și podoaba Cretei.
 
 
   Nedespărţită în Fiinţă, neamestecată în Feţe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una în Treime, ca pe Ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul; şi strig Ţie cântarea cea mare, ce se cântă întreit, întru cele de sus.
 
 
   Şi ai născut şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea fecioară. Cela ce S-a născut înnoieşte legile firii, şi pântecele a născut nesimţind dureri. Dumnezeu unde voieşte, să biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.
 
 
   Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut : că aveai să Te naşti din Fecioară şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit : Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
 
   De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta.   (de două ori)  
 
   În noapte viaţa mea mi-am trecut pururea; că întuneric s-a făcut mie şi negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă, Mântuitorule.
 
   Lui Ruben asemănându-mă eu ticălosul, făcut-am sfat necuvios şi călcător de lege asupra lui Dumnezeu Celui Înalt, spurcându-mi patul meu, precum acela al tătâne-său.
 
   Mărturisescu-mă Ţie, Hristoase Împărate; greşit-am, greşit-am ca mai-nainte fraţii lui Iosif, vânzând rodul curăţiei şi al înţelepciunii.
 
   De cei de un sânge s-a dat, s-a vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuirea Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăţilor tale.
 
   Lui Iosif cel drept şi minţii lui celei curate urmează ticăloase şi neiscusite suflete, şi nu te spurca cu pornirele cele fără pricepere pururea făcând fărădelege.
 
   De s-a şi sălăşluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării şi a ascultării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ţi voi aduce Ţie întru acest chip vreodată ?
 
   Auzit-ai de scriul lui Moise, suflete, cel purtat de apele şi de valurile râului, că s-a păzit dedemult ca întru o cămară, fugind de lucrul cel amar al sfatului lui Faraon.
 
   De ai auzit, ticăloase suflete, de moaşele ce ucideau oarecând lucrarea curăţiei cea bărbătească, fără de vârstă, suge acum înţelepciune ca marele Moise.
 
   Nu ţi-ai omorât mintea lovindu-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticăloase suflete; şi cum te vei sălăşui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăinţă ?
 
   În pustietăţi a locuit marele Moise. Vino dar, suflete, de urmează vieţii lui, ca să te învredniceşti a vedea şi arătarea lui Dumnezeu cea din rug.
 
   Toiagul lui Moise te închipuieşte, suflete, carele a lovit marea şi a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeieştii Cruci; prin care vei putea şi tu să săvârşeşti lucruri mari.
 
   Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleşug; iar Ofni şi Finees, ca şi tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viaţă spurcată şi străină.
 
   Greu la minte m-am făcut, Stăpâne, ca şi Faraon acel cumplit; Ianis şi Iamvri la suflet şi la trup, cufundat cu gândul ! Ci ajută-mi mie, Mântuitorule.
 
   Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele mă rog Ţie, albă făcând haina trupului meu ca zăpada.
 
   De voi cerca lucrurile mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunoştinţă gândind am greşit, iar nu întru necunoştinţă.
 
   Milostiveşte-te, milostiveşte-te, Doamne, spre zidirea Ta. Greşit-am, iartă-mă, Cela ce eşti însuţi din fire curat şi afară de Tine nimenea altul nu este fără pată.
 
   Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni, vindecând pe cei leproşi şi întărind pe cei slăbănogi; curgerea celeia ce-i curgea sânge o ai oprit, Mântuitorule, cu atingerea de poalele Tale.
 
   Celeia ce-i curgea sânge, urmează, ticăloase suflete, năzuieşte, ţine-te de poalele lui Hristos, ca să te izbăveşti de bătăi şi să auzi de la Dânsul : credinţa ta te-a mântuit !
 
   Celei gârbovite urmează, o suflete ! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndrepteze, să umbli drept în căile Domnului.
 
   Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din precuratele Tale vine. Ca bând, ca şi Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viaţă izvorăşti.
 
 
   Siloam să mi se facă mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile inimii şi să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai-nainte de veci.
 
 
   Cu neasemănată dragoste, Preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit doririi; învredniceşte-mă dar şi pe mine, să dobândesc slava cea de sus.
 
 
   Repejunea Iordanului trecându-o, ai aflat odihnă, fugind de dulceaţa trupească cea cu durere; din care şi pe noi, Cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale.
 
 
   Ca pe un păstor prea-ales, înţelepte Andreie, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă te rog şi cu frică, să dobândesc mântuire şi viaţă veşnică, prin rugăciunile tale.
 
 
   Pe Tine, Treime, Te cântăm, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte, Fiule şi Duhule, Fiinţă singură prin Sine, Unime, Căreia pururea ne închinăm.
 
 
   Din tine s-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat, şi a unit Lui firea omenească.
 
 
   De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta.
 
 
 
   Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea.   (de două ori)  
 
   Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, şi suspinuri dintru adânc curat aduc Ţie, strigând inima mea : Dumnezeule, greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine.
 
   Înstrăinatu-te-ai, suflete, de la Domnul tău, ca Datan şi ca Aviron; ci din toată inima strigă : Iartă-mă ! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pământului.
 
   Ca o junice sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzeşte-ţi viaţa de curse, înălţându-ţi mintea cu aripi, cu lucrarea şi cu gândirea.
 
   Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească şi să cureţe viaţa cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că eşti lepros.
 
   Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Roşie, întorcându-se, m-au acoperit degrab, ca oarecând pe egipteni şi pe voievozi.
 
   Voie slobodă, fără pricepere, ai avut, suflete, ca şi Israil mai-nainte; că mai mult decât dumnezeiasca mană ai ales, neînţelepţeşte, lăcomia patimilor cea iubitoare de dulceţuri.
 
   Cărnurile cele de porc şi căldările şi bucatele cele egipteneşti, mai vârtos decât cele cereşti, ai voit, suflete al meu; ca şi dedemult nemulţumitorul popor în pustie.
 
   Puţurile hananeieştilor gânduri mai mult ai cinstit, suflete, decât vâna pietrei, din care izvorul înţelepciunii varsă curgerile Teologiei.
 
   Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire, mai-nainte a însemnat coasta Ta cea de viaţă făcătoare; din care toţi băutură de viaţă scoatem, Mântuitorule.
 
   Cearcă, suflete şi iscodeşte ca Iisus al lui Navi, ce fel este pământul făgăduinţei şi locuieşte într-însul cu bună legiuire.
 
   Stai împotrivă şi te oşteşte asupra patimilor trupeşti, ca Iisus asupra lui Amalic; biruind pururea gândurile cele înşelătoare, ca şi pe gavaoniteni.
 
   Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai-nainte corabia şi te fă moştenitor pământului aceluia al făgăduinţei, suflete, Dumnezeu porunceşte.
 
   Precum ai mântuit pe Petru, cel ce a strigat : Mântuieşte-mă ! Aşa apucând înainte Mântuitorule, scapă-mă şi pe mine de fiară, tinzându-ţi mâna Ta, şi mă scoate din adâncul păcatului.
 
   Pe Tine Te cunosc liman liniştit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase ! Ci apucând înainte, mântuieşte-mă dintru adâncurile păcatului cele neumblate şi din deznădăjduire.
 
 
   Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească pe care ai pierdut-o dedemult; ci aprizând făclie, pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută şi află chipul Tău.
 
 
   Ca să stingi văpaia patimilor, ai izvorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, arzându-ţi sufletul. Al cărora dar dă-mi-l şi mie, robului tău !
 
 
   Nepătimire cerească ai dobândit, prin vieţuirea cea preaînaltă de pe pământ, Maică; pentru aceasta roagă-te, să se mântuiască din patimi, cu rugăciunile tale, cei ce te laudă pe tine.
 
 
   Cunoscându-te păstor şi arhiereu al Cretei, şi rugător pentru lume pe tine Andreie, alerg şi strig ţie; scoate-mă, Părinte, dintru adâncul păcatului.
 
 
   Treime sunt neamestecată, nedespărţită; despărţită după Feţe, şi Unime sunt din Fire unită : Tatăl zice şi Fiul şi Dumnezeiescul Duh.
 
 
   Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci ca pe un Ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptăm.
 
   Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea.
 
 
 
   Suflete al meu, suflete al meu, scoală ! Pentru ce dormi ? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea şi toate le plineşte.
 
 
   Cămara cea de doctorie a lui Hristos văzându-o deschisă, privind şi sănătatea care izvorăşte dintr-însa lui Adam, a pătimit şi s-a rănit diavolul şi ca în primejdie s-a tânguit şi a strigat către prietenii săi : Ce voi face Fiului Mariei ? Mă ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindenea şi toate le plineşte. 
 
 
 
 
Celuia ce-ţi cântă canonul cu credinţă.
 
   Acest canon, cel mai mare într-adevăr din toate canoanele, l-a compus şi l-a scris foarte frumos şi cu mult meşteşug cel întru sfinţi Părintele nostru Andrei arhepiscopul Cretei, numit şi Ierusalimiteanul. Acesta era de loc din Damasc. La vârsta de patrusprezece ani, după ce a fost dat la şcoală şi a învăţat toate ştiinţele care-i dădeau o educaţie desăvârşită, s-a dus la Ierusalim şi a îmbrăţişat viaţa monahică. Trăind cu cuvioşie şi bineplăcut lui Dumnezeu, într-o viaţă liniştită şi netulburată, a lăsat Bisericii lui Dumnezeu şi alte multe scrieri folositoare vieţii, cuvântări şi canoane, dar a fost mai cu deosebire iscusit în cuvântări de laudă în cinstea sfinţilor, a Maicii Domnului şi a Domului nostru Iisus Hristos. Împreună cu alte multe canoane, a alcătuit şi acest Mare Canon plin de foarte mare umilinţă. Culegând şi strângând la un loc toată istoria Vechiului şi Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la Adam până la înălţarea lui Hristos şi predica Apostolilor. Prin canonul acesta îndeamnă tot sufletul să râvnească şi să urmeze, după putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului şi Noului Testament, să fugă de toate faptele rele şi să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăinţă, prin lacrimi şi mărturisire şi prin alte fapte bineplăcute lui Dumnezeu. Atât este de curgător şi de armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie şi cea mai învârtoşată inimă şi să o deştepte spre săvârşirea binelui, chiar numai dacă-l cântă cineva cu inima zdrobită şi cu potrivită luare aminte. Andrei Criteanul a alcătuit acesta canon pe timpul când şi Marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viaţa Mariei Egipteanca. În adevăr şi această viaţă ne pune înainte o mare pildă de umilinţă şi dă multă mângâiere celor ce greşesc şi păcătuiesc, numai dacă ar voi să se depărteze de rele. Și s-a rânduit să se cânte şi să se citească Marele Canon şi viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca în ziua aceasta pentru următoarea pricină. Pentru că Sfântul post de patruzeci de zile se apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti şi să se depărteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învăţător, prin cântările Marelui Canon, în care istoriseşte virtuţile marilor bărbaţi, precum şi întoarcerea la credinţă a celor răi, pregăteşte pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj şi să se îndrepte cu bărbăţie spre nevoinţele postului ce-l mai au în față. Iar Sfântului Sofronie, prin minunata povestire despre viaţa Mariei Egipteanca, înduplecă pe oameni să ajungă din nou cumpătaţi, îi ridică spre Dumnezeu, îi sfătuieşte să nu mai cadă şi să nu se deznădăjduiască chiar dacă au căzut înainte în unele păcate. Şi într-adevăr povestirea vieţii Mariei Egipteanca înfăţişează cât este de mare iubirea de oameni şi dragostea lui Dumnezeu faţă de cei care doresc din tot sufletul să se întoarcă de la păcatele lor de mai-nainte. Canonul lui Andrei Criteanul se numeşte Canonul cel Mare poate şi din pricina ideilor şi gândurilor înalte ce le cuprinde, căci într-adevăr alcătuitorul lui este iscusit şi l-a compus într-un chip nespus de frumos, dar şi pentru că acest canon, spre deosebire de celelalte canoane care au câte treizeci de tropare şi chiar mai puţine, are două sute cinzeci de tropare şi fiecare din tropare pricinuieşte nespusă plăcere. Prin urmare cu foarte bună socoteală şi potrivit a fost aşezat în marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multă umilinţă, Părintele nostru Andrei a fost cel dintâi care a adus la Constantinopol acest prea frumos şi mare canon odată cu viaţa Cuvioasei Maria, când a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, să fie de ajutor la al şaselea sobor ecumenic. Cu acest prilej a luptat în chipul cel mai strălucit împotriva monoteliţilor, şi cu toate că era simplu monah a fost rânduit în clerul Bisericii din Constantinopol. Apoi a fost făcut diacon şi a fost însărcinat cu purtarea de grijă a orfanilor. După puţină vremea ajuns arhiepiscopul Cretei. Mai pe urmă ajungând aproape de locul numit Ieriso din Mitilina, a călătorit spre Domnul, tocmindu-şi bine scaunul său.
 
   Pentru rugăciunile Sfântului Andrei, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuiește. Amin.
 
 
    Întru împărăţia Ta, pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.
 
   Pe tâlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine : Pomeneşte-mă ! Învredniceşte-mă şi pe mine, nevrednicul, pocăinţei acestuia.
 
    Stih : Fericiţi cel săraci cu duhul că a acelora este Împărăţia Cerurilor.
 
   Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască şi a luat atunci rodul făgăduinţei din cea stearpă; să urmăm bunei credinţe a acestuia.
 
    Stih : Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia.
 
   Râvnind lenevirii lui Samson, suflete, ţi-ai tuns tăria lucrurilor tale, dându-ţi celei de alt neam viaţa întreagă şi fericită, pentru iubirea poftei.
 
    Stih : Fericiţi cel blânzi că aceia vor moşteni pământul.
 
   Cel ce a biruit mai-nainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de patimă; ci fugi, suflete al meu, de asemănare, de fapta şi de slăbirea lui.
 
    Stih : Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate că aceia se vot sătura.
 
   Varac şi Ieftaie, voievozii, s-au ales judecătorii lui Israil, cu care împreună şi Debora cea cu minte bărbătească. Deci, îmbărbătându-te, suflete, cu vitejiile acelora, întăreşte-te.
 
    Stih : Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui.
 
   De Iaila cea vitează ai înţeles, suflete al meu, care a înţepat pe Sisera mai-nainte şi a făcut mântuire; auzi parul, prin carele ţie Crucea se însemnează.
 
    Stih : Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
 
   Jertfeşte, suflete, jertfă de laudă, adă fapta bună ca o fiică mai curată decât a lui Ieftaie; şi junghie ca o jertfă Domnului tău patimile cele trupeşti.
 
    Stih : Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
 
   Înţelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeşte rouă din cer şi te pleacă, precum câinele, de bea apă, care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.
 
    Stih : Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate că a acelora este Împărăţia Cerurilor.
 
   Osânda lui Ili, preotul, ai luat, suflete al meu, pentru lipsa minţii, suferind a lucra întru tine patimile, ca şi acela pe feciorii cei fărădelege.
 
    Stih : Fericiţi veţi fi când vă vor ocărâ pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.
 
   Între judecători, levitul cu socoteală şi-a împărţit femeia la cele douăsprezece neamuri, suflete al meu; ca să vădească spurcăciunea cea fărădelege a neamului lui Veniamin.
 
    Stih : Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri.
 
   Iubitoarea de curăţie Anna, rugându-se numai buzele, şi-a mişcat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; şi de aceea, măcar că era stearpă, a născut fiu vrednic rugăciunii ei.
 
    Stih : Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.
 
   Număratu-s-a îrtre judecători feciorul Annei, marele Samuil, carele s-a hrănit în casa Domnului. Aceluia râvneşte, suflete al meu; şi judecă lucrurile tale mai-nainte decât ale altora.
 
    Stih : Pomeneşte-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăţia Ta.
 
   Alegându-se David spre împărăţie, ca un împărat s-a uns, din corn, cu dumnezeiescul mir. Deci şi tu, suflete al meu, de pofteşti împărăţia cea de sus, în loc de mir, te unge cu lacrimi.
 
    Stih : Pomeneşte-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăţia Ta.
 
   Miluieşte zidirea Ta, Milostive; milostiveşte-Te spre făptura mâinilor Tale şi iartă tuturor greşiţilor şi mie, celui ce am călcat poruncile Tale mai mult decât toţi.
 
 
   Împreună şi naşterii celei fără de început şi purcederii mă închin : Tatălui, Cela ce a născut, slăvesc pe Fiul, Cela ce S-a născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce străluceşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul.
 
 
   Naşterii tale, celei mai presus de fire, ne închinăm, nedespărţind slava cea după fire a Pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; că Cel ce este unul după faţă, Se mărturiseşte îndoit după fire.
 
   Greşit-am; fărădelege am făcut; nu ne-am îndreptat înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă. Ci nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor.  (de două ori) 
 
   Greşit-am; păcătuit-am şi am lepădat porunca Ta; că întru păcate m-am zămislit şi am adus rănilor mele rană. Ci Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.
 
   Cele ascunse ale inimii mele, le-am mărturisit Ţie, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi şi necazul meu şi ia aminte acum la judecata mea; şi Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.
 
   Saul oarecând, dacă a pierdut asinii tătâne-său, suflete, degrab a aflat împărăţia după întâmplare; ci păzeşte-te, să nu greşeşti, alegând mai cu dinadinsul poftele tale cele dobitoceşti, decât împărăţia lui Hristos.
 
   David, dumnezeiescul Părinte, de a şi greşit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata preacurviei săgetându-se şi cu suliţa robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri boleşti, din pornirile cele din voia ta.
 
   Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat preacurvia cu uciderea; dar îndată îndoită pocăinţă a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.
 
   David oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-şi mustră fapta care a lucrat, strigând : Miluieşte-mă ! Că Ţie unuia am greşit, Dumnezeului tuturor; însuţi mă curăţeşte.
 
   Purtându-se sicriul în car, când s-au întors junincile, numai cât s-a atins Zan acela de dânsul, s-a certat de mânia lui Dumnezeu. Deci, de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinsteşte bine cele dumnezeieşti.
 
   Auzit-ai de Abesalom cum s-a sculat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele spurcate, cu care a batjocorit patul lui David, tătâne-său; ci şi tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi şi iubitoare de desfătări.
 
   Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită şi ca alt Ahitofel aflând pe vrăjmaşul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; ci le-a risipit pe acestea însuşi Hristos, ca tu să te mântuieşti adevărat.
 
   Solomon cel minunat, cel plin de darul înţelepciunii, acesta făcând vicleşug înaintea lui Dumnezeu oarecând, s-a depărtat de la Dânsul; căruia şi tu ţi-ai asemănat blestemata ta viaţă, suflete.
 
   De desfătările poftelor sale silindu-se, s-a întinat, vai mie ! iubitorul înţelepciunii, iubitor de femei desfrânate făcându-se şi înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o, suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări spurcate.
 
   Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tătâne-său, ai râvnit, suflete, împreună şi lui Ieroboam, slugii celei rele, ce s-a viclenit oarecând; ci fugi de asemănarea lor şi strigă lui Dumezeu : Greşit-am, miluieşte-mă !
 
   Necurăţirilor lui Ahaav ai râvnit, sufletul meu ! Vai mie ! Te-ai făcut locaş spurcăciunilor trupeşti şi vas urât patimilor. Ci dintru adâncul tău suspină şi spune lui Dumnezeu păcatele tale.
 
   Ars-a Ilie oarecând pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat şi pe proorocii cei de ruşine ai Isabelei, spre mustrarea lui Ahaav. Ci fugi, suflete, de asemănarea acestor doi şi te întăreşte.
 
   Încuiatu-s-a ție cerul, suflete, şi foamete de la Dumnezeu te-a cuprins, de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tesviteanul ca şi Ahaav oarecând. Ci Sareptencei asemănându-te, hrăneşte sufletul proorocului.
 
   Greşalele lui Manase ţi-ai câştigat cu voinţa, suflete, punând ca nişte chipuri patimile şi înmulţind idolii; ci pocăinţei lui râvnind cu osârdie, câştigă-ţi umilinţă.
 
   Cad înaintea Ta şi aduc Ţie, ca nişte lacrimi, cuvintele mele; greşit-am, precum nici păcătoasa n-a greşit; şi am făcut fărădelege ca nimenea altul pe pământ. Ci fie-Ţi milă, Stăpâne, de făptura Ta şi iarăşi mă cheamă.
 
   Îngropat-am chipul Tău şi am stricat porunca Ta; toată podoaba mi s-a întunecat şi cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Ci milostivindu-Te, dă-mi bucurie, precum cântă David.
 
   Întoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse, grăieşte lui Dumnezeu Cel ce ştie toate, însuţi Mântuitorule, Tu ştii cele ascunse ale mele; ci însuţi Tu mă miluieşte, precum cântă David, după mare mila Ta.
 
 
   Stinsu-s-au zilele mele ca visul celui ce se deşteaptă. Pentru aceasta ca Ezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge anii vieţii. Dar care Isaie va să stea pentru tine, suflete ? Fără numai Dumnezeul tuturor.
 
 
   Strigând către preacurata Maica lui Dumnezeu mai-nainte, ai gonit turbarea poftelor celor cu sila supărătoare şi ai ruşinat pe vrăjmaşul cel ce te-a viclenit. Ci dă-mi acum ajutor întru necazuri şi mie, robului tău.
 
 
   Pe Hristos, pe Carele ai iubit, de Carele ai dorit, pentru Carele ţi-ai topit trupul, Cuvioasă, roagă-L acum pentru noi, robii tăi; ca fiind milostiv nouă tuturor, să ne dea viață paşnică, celor ce-L cinstim pe El.
 
 
   Pe piatra credinţei întăreşte-mă cu rugăciunile tale, Părinte, îngrădindu-mă cu frica cea dumnezeiască şi pocăinţă dăruieşte-mi mie acum, rogu-mă, Andreie; şi mă mântuieşte de cursa vrăjmaşilor celor ce mă caută pe mine.
 
 
   Treime neamestecată, nedespărţită, de o Fiinţă, Unime Sfântă; lumini şi lumină, şi trei sfinte, şi unul sfânt, se laudă Treimea, Dumnezeu. Ci laudă şi preaslăveşte, suflete, viaţa şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.
 
 
   Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Fiul şi Dumnezeu; şi tu singură ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele cereşti.
 
 
   Greşit-am; fărădelege am făcut; nu ne-am îndreptat înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă. Ci nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor.
 
 
 
 
   Pe Împăratul slavei, Cel fără început, de Carele se înfricoşează puterile cereşti şi se cutremură cetele îngereşti, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Ca nişte cărbuni ai focului celui fără materie ardeţi patimile mele cele uscăcioase, aprinzând întru mine acum dorul dragostei celei dumnezeieşti, Apostoli.
 
   Să cinstim trâmbiţele cuvântului, cele cu glasuri bune, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăjmaşului şi s-au întărit turnurile cunoştinţei de Dumnezeu.
 
   Sfărâmaţi chipurile patimilor sufletului meu, cei ce aţi sfărâmat capiştile şi idolii vrăjmaşului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteţi Biserici sfințite.
 
 
   Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toate; hrănit-ai cu lapte, Curată, pe Cel ce hrăneşte făptura, pe Hristos Dătătorul de viaţă.
 
 
 
   Cu meşteşugirea cea înaltă a Duhului, aţi zidit toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; întru care binecuvântaţi pe Hristos în veci.
 
   Trâmbiţând cu trâmbiţa învăţăturilor, au surpat Apostolii toată înşelăciunea idolească, înălţând pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Apostoli, cei ce sunteţi bună adunare, păzitori ai lumii, locuitori cereşti, mântuiţi-ne din primejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.
 
 
   Dumnezeiască stăpânie cea întreit strălucitoare şi prealuminată, Fire întocmai slăvită şi de un scaun, Părinte atotfăcătorule, Fiule şi Duhule cel dumnezeiesc; pe Tine Te laud în veci.
 
 
   Ca pe un scaun cinstit şi preaînălţat, să lăudăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce singură este după naştere maică şi fecioară.
 
 
 
   Pe Cela ce-L slăvesc oștile cereşti şi de Dânsul se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi-L, bine-L-cuvântaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.   (de două ori)  
 
   Miluieşte-mă pe mine cel ce am greşit; Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc; miluieşte-mă pe mine cel ce strig : Greşit-am Ţie, mântuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă.
 
   Ilie, cela ce s-a purtat în car, suindu-se în căruţa bunătăţilor, s-a înălţat ca spre cer oarecând, mai presus de cele pământeşti; deci la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.
 
   Curgerea Iordanului oarecând a stătut de o parte şi de alta, prin lovirea cojocului lui Ilie prin Elisei; iar tu, o, suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, pentru neînfrânare.
 
   Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul dar îndoit; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai împărtăşit, pentru neînfrânare.
 
   Somaniteanca oarecând a primit pe cel drept cu gând bun; Iar tu, o, suflete, n-ai adus în casă nici străin, nici călător. Pentru aceasta te vei lepăda afară din cămară, tânguindu-te.
 
   Minţii celei spurcate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticăloase suflete; a căruia iubire de argint leapădă-o măcar la bătrâneţe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutăţile tale.
 
   Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit o ai luat; că cele necuvioase cugeţi şi cele fărădelege faci; lasă cele ce ai şi aleargă la pocăinţă.
 
   De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toţi cei ce au greşit mai-nainte de lege şi după lege.
 
   De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, carele a plâns cu tânguire cetatea Sionului şi lacrimi a vărsat. Urmează vieţii lui celei plângătoare şi te vei mântui.
 
   Iona a fugit în Tars, cunoscând mai-nainte întoarcerea ninivitenilor, că a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru că se ferea să nu mintă proorocia lui.
 
   De Daniil ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înţeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinţă văpaia cuptorului cea arzătoare.
 
   Pe toţi cei din legea veche i-am adus ţie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepţilor şi fugi de păcatele celor vicleni.
 
   Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluieşte-mă şi mă scapă de foc şi de groaza ce voi să petrec la judecată, după dreptate; iartă-mă mai-nainte de sfârşit, prin fapte bune şi prin pocăinţă.
 
   Ca tâlharul strig Ţie; pomeneşte-mă, ca Petru plâng cu amar; iartă-mă, Mântuitorule ! Strig ca vameşul, lăcrimez ca păcătoasa. Primeşte-mi tânguirea, ca oarecând a hananeencei.
 
   Tămăduieşte putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare şi untdelemn şi vin, lucrurile cele de pocăinţă şi umilinţă cu lacrimi.
 
   Hananeencei şi eu urmând, strig : Miluieşte-mă, Fiul lui David ! Mă ating de poală, ca ceea ce-i curgea sânge; plâng ca Marta şi ca Maria pentru Lazăr.
 
   Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca nişte mir, strig ca păcătoasa care cerea milă; rugăciune aduc şi cer să iau iertare.
 
   De n-a şi greşit nimenea precum eu, totuşi primeşte-mă Milostive, Mântuitorule, şi pe mine carele cu frică mă pocăiesc şi cu dragoste strig : Greşit-am Ţie unuia, nelegiuit-am, miluieşte-mă.
 
   Milostiveşte-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta şi mă caută ca un păstor pe mine, oaia cea pierdută, şi rătăcit fiind, răpeşte-mă de la lup şi mă fă oaie întru păşunea oilor Tale.
 
 
   Când vei şedea Judecător, ca un milostiv, şi vei arăta slava Ta cea înfricoşată, Hristoase, o ! ce frică va fi atunci. Cuptorul arzând şi toţi temându-se de nesuferită judecata Ta.
 
 
   Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de unde primind tu darul Duhului, luminează Marie pe cei ce te laudă cu credinţă.
 
 
   Minune nouă, cu adevărat, văzând întru tine, Maică, dumnezeiescul Zosima s-a spăimântat; că înger în trup vedea şi cu totul de minune s-a umplut, lăudând pe Hristos în veci.
 
 
   Ca cela ce ai îndrăzneală către Domnul, Andreie cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog; roagă-te, ca să aflu acum dezlegare de legătura fărădelegii prin rugăciunile tale, ca cela ce eşti învăţător pocăinţei şi mărirea cuvioşilor.
 
 
 
   Părinte, Cela ce eşti fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept; Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu şi Făcător, Treime Unime, miluieşte-mă.
 
 
   Ca din nişte vopsele mohorâte s-a ţesut trupul lui Emanuil înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.
 
   Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântând şi preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
 
 
 
 
 
   Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri slăvindu-te pe tine.
 
   Apostoli, cei ce v-aţi arătat izvoare de ape mântuitoare, răcoriţi sufletul meu cel topit de setea păcatului.
 
   Pe mine, cela ce înot în noianul pierzării şi sunt cufundat, mântuieşte-mă, Doamne, cu dreapta ta, ca şi pe Petru.
 
   Ca cei ce sunteţi sarea învăţăturilor celor dulci, uscaţi putrejunea gândului meu şi goniţi întunericul necunoştinţei.
 
 
   Ca una ce ai născut bucuria, dă-mi plângere, prin care să pot afla mângâiere, dumnezeiască Stăpână, în ziua cea viitoare.
 
 
 
   Pe tine, ceea ce eşti mijlocitoare între cer şi între pământ, toate neamurile te fericim; că trupeşte a locuit întru tine plinirea Dumnezeirii, Fecioară.
 
   Cu cântări te slăvim pe tine, adunare lăudată a Apostolilor, că v-aţi arătat lumii luminători, depărtând înşelăciunea.
 
   Cu mreaja voastră cea evanghelicească vânând peşti cuvântători, îi aduceţi pururea mâncare lui Hristos, fericiţi Apostoli.
 
   Aduceţi-vă aminte pentru noi, Apostoli, întru rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne ferim de toată ispita, rugămu-vă, noi care vă lăudăm cu dragoste.
 
 
   Pe Tine, Unimea cea în trei Feţe, Părinte, Fiule şi Duhule, pe un Dumnezeu de o Fiinţă laud; pe Treimea cea întocmai puternică şi fără început.
 
 
   Pe tine, Născătoare de prunc şi Fecioară, toate neamurile te fericim, ca cei ce am scăpat prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră.
 
 
 
   Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credință te slăvim.
 
   Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleşte; cuvântul a slăbit, viaţa s-a omorât, sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerce ale tale ?
 
   Adusu-ţi-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, şi toată Scriptura cea aşezată de acela; care îţi povesteşte ţie de cei drepţi şi de cei nedrepţi; din care celor de-ai doilea, adică celor nedrepţi ai urmat, o, suflete, greşind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.
 
   Legea a slăbit, nu lucrează Evanghelia, şi toată Scriptura întru tine nu este băgată în seamă; profeţii au slăbit şi tot cuvântul celui drept. Şi rănile tale, o, suflete, s-au înmulţit, nefiind doctor să te vindece.
 
   Pildele Scripturii celei noi îţi aduce ţie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilinţă; râvneşte dar drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă şi îmblânzeşte pe Hristos cu rugăciunile, cu postul, cu curăţia şi cu smerenia.
 
   Hristos S-a făcut om, chemând la pocăinţă pe tâlhari şi pe desfrânate. Suflete, pocăieşte-te, că s-a deschis uşa împărăţiei acum şi o apucă mai-nainte fariseii şi vameşii şi preacurvarii, pocăindu-se.
 
   Hristos S-a făcut om, împreunându-Se cu mine prin trup şi toate câte sunt ale firii cu voia le-a plinit, afară de păcat; arătându-ţi ţie, o, suflete, pilda şi închipuirea smereniei Sale.
 
   Hristos pe vrăjitori i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor o a făcut mucenici, pe bătrânul l-a slăvit, şi pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete, nici lucrurilor, nici vieţii; ci vai ţie, când te vei judeca !
 
   Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmaşul, cu postul departe îl goneşte de la picioarele tale.
 
   Hristos S-a ispitit, diavolul îl ispitea, arătându-i pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să vadă toate împărăţiile lumii într-o clipeală. Teme-te, o, suflete, de înşelăciune; trezeşte-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.
 
   Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeşnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocăinţă : Irod a făcut fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fărădelege, ci cuprinde pocăinţa.
 
   În pustie a locuit Mergătorul înainte al darului, şi Iudeea toată şi Samaria auzind au alergat, şi şi-au mărturisit păcatele lor, botezându-se voioşi; cărora tu, suflete, n-ai urmat.
 
   Nunta cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos amândouă le-a binecuvântat mai-nainte, ospătându-Se trupeşte şi în Cana Galileei la nuntă apa în vin prefăcând; arătând întâia minune, ca tu să te prefaci, o, suflete.
 
   Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce şi-a ridicat patul şi pe tânărul cel mort l-a înviat; pe fiul văduvei şi pe al sutaşului şi samarinencei, arătându-Se, a închipuit mai-nainte ţie, suflete, slujba cea întru Duhul.
 
   Pe ceea ce-i curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leproşi i-a curăţit, pe orbi i-a luminat şi pe cei şchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muţi şi pe cea gârbovită până la pământ i-a tămăduit cu cuvântul; ca tu să te mântuieşti, ticăloase suflete.
 
   Bolile tămăduind, săracilor bine a vestit Hristos-Cuvântul. Pe şchiopi i-a vindecat, împreună cu vameşii a mâncat, cu păcătoşii S-a amestecat; sufletul fetei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mâinii.
 
   Vameşul s-a mântuit şi păcătoasa s-a înţelepţit; iar fariseul lăudându-se, s-a osândit. Că vameşul striga : Milostiveşte-Te ! Și păcătoasa : Miluieşte-mă ! Iar fariseul se trufea strigând : Dumnezeule, mulţumescu-Ţi, şi celelalte graiuri ale nebuniei lui.
 
   Zacheu vameş a fost, dar s-a mântuit; şi fariseul Simon s-a smintit şi păcătoasa şi-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta păcatele; căreia sârguieşte de urmează, suflete.
 
   N-ai râvnit păcătoasei, o, ticălosul meu suflet, care luând alabastrul cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domului şi cu părul le-a şters. Căci i-a rupt zapisul păcatelor ei celor dedemult.
 
   Cetăţile cărora le-a dat Hristos buna vestire, ştii, suflete al meu, cum s-au blestemat; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea; care asemănându-le Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.
 
   Să nu te arăţi, o, suflete al meu, mai rău pentru deznădăjduire, auzind credinţa hananeencei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei. Strigă din adâncul inimii, ca şi aceea lui Hristos : Fiul lui David, mântuieşte-mă şi pe mine.
 
   Milostiveşte-Te, mântuieşte-mă, Fiul lui David, miluieşte-mă Cel ce ai tămăduit cu cuvântul Tău pe cei îndrăciţi, şi glasul cel milostiv, ca şi tâlharului, grăieşte-mi : Amin zic ţie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.
 
   Tâlharul Te-a hulit; tâlharul ca Dumnezeu Te-a cunoscut ! Că amândoi împreună pe Cruce erau spânzuraţi. Dară, o, mult-Îndurate ! Ca şi tâlharului celui credincios, carele Te-a cunoscut pe Tine, Dumnezeu, deschide-mi şi mie uşa slăvitei Tale împărăţii.
 
   Făptura s-a mâhnit văzându-Te răstignit; munţii şi pietrele de frică s-au despicat, pământul s-a cutremurat şi iadul s-a golit; şi s-a întunecat lumina zilei văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.
 
   Roduri vrednice de pocăinţă să nu ceri de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruieşte-mi inimă pururea umilită şi sărăcie duhovnicească; ca să-Ţi aduc acestea ca o jertfă primită, Unule Mântuitorule.
 
   Judecătorul meu şi cunoscătorule, Cela ce vei să vii iarăşi cu îngeri să judeci lumea toată; atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostiveşti şi să mă miluieşti, Iisuse, pe mine carele am greşit mai mult decât toată firea omenească.
 
 
   Toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti le-ai spăimântat cu viaţa ta cea minunată; ca cei fără de trup vieţuind şi firea covârşind; pentru care ca şi cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai trecut.
 
 
   Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne ferească de răutăţi şi de necazurile care ne împresoară. Ca mântuindu-ne, să slăvim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.
 
 
   Andreie cinstite şi Părinte de trei ori fericite păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne ferim de toată mânia, necazul şi stricăciunea şi de greşeli necuvioase, noi cei ce cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.
 
 
   Treime Sfântă, Ceea ce eşti de o Fiinţă, Unime în trei Ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl lăudând, pe Fiul slăvind şi Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu întru o Fire cu adevărat; vieţii şi vieţilor, împărăţiei celei fără de început.
 
 
   Cetatea ta păzeşte-o, preacurată Născătoare de Dumnezeu; că întru tine aceasta cu credinţă împărăţind, întru tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrânge toată supărarea, robeşte pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.
 
 
   Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credință te slăvim.
 
 
 
 
   Căzând în căile cele tâlhăreşti, suflete al meu, rău te-ai rănit de păcatele tale, dându-te vrăjmaşilor celor neînţelegători; ci având vreme acum cu umilinţă : Nădejdea celor fără de nădejdie, viaţa celor deznădăjduiţi, Mântuitorule, ridică-mă şi mă mântuieşte. (de două ori)
 
 
   Cu platoşa credinţei îmbrăcându-vă bine şi cu chipul Crucii într-armându-vă, ostaşi viteji v-aţi arătat; tiranilor bărbăteşte aţi stătut împotrivă şi înşelăciunea diavolului aţi surpat; biruitori făcându-vă, cununilor v-aţi învrednicit. Rugaţi-vă lui Hristos pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Primeşte suspinurile robilor tăi, preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi te roagă neîncetat, să se dăruiască nouă pace şi dezlegare de păcate.
 
     Şi citim şi Ceasul Întâi, fără Catismă. După, Sfinte Dumnezeule..., zicem la toate Ceasurile Condacul : Suflete al meu, suflete al meu..., La Ceasul al treilea, Catisma a 9-a, iar la Ceasul al şaselea, Catisma a 10-a.
 
 
 
   Îndurate, îndelung-Răbdătorule, Atotputernice Doamne, trimite mila Ta peste poporul Tău.
 
 
 
 
   Aşa grăieşte Domnul cel Atotputernic, Care a creat cerurile şi le-a întins, Care a zidit pământul şi toate rodurile lui, Care a dai suflare norodului de pe el şi duh celor ce umblă pe întinsul lui : Eu, Domnul, te-am chemat întru dreptatea Mea şi te-am luat de mână şi te-am ocrotit şi te-am dat ca legământ al poporului Meu, lumină noroadelor; ca să deschizi ochii celor orbi, să scoţi din temniţă pe cei robiţi şi din adâncul închisorii pe cei ce locuiesc întru întuneric. Eu sunt Domnul şi acesta este numele Meu. Nu voi da nimănui slava Mea şi nici chipurilor cioplite cinstirea Mea. Cele prorocite altădată s-au plinit şi altele mai noi vi le vestesc; înainte ca să ia fiinţă, vi le dau de ştire. Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi în strune laudele Lui până la marginile pământului ! Marea să se zbuciume cu tot ce este în ea, ostroavele şi locuitorii lor ! Pustia glasul să-l ridice şi cetăţile ei, satele în care are sălaş Chedar ! Locuitorii din Sela să chiotească de veselie; şi din vârfurile munţilor de bucurie să strige ! Să proslăvească pe Domnul şi lauda Lui s-o vestească în depărtatele ostroave. Domnul iese ca un viteaz, ca un războinic îşi aţâţă, râvna Lui; strigă puternic, un strigăt de război. Împotriva vrăjmaşilor Lui, El luptă ca un viteaz ! Tăcut-am multă vreme, stat-am liniştit şi mi-am stăpânit tăcerea; acum ca o femeie care naşte, voi suspina, voi striga şi-mi voi trage suflarea ! Munţii îi voi pustii, la fel şi dealurile, toată verdeaţa lor o voi usca; pâraiele în insule le voi preface şi bălţile fără apă le voi lăsa. Îndrepta-voi pe cei orbi pe drumuri pe care nu le cunosc, pe poteci neştiute îi voi povăţui; întunericul îl voi preface înaintea lor în lumină şi povârnişurile în câmpie întinsă. Acestea sunt făgăduinţele mele pe care le voi plini şi cu vederea nu le voi trece.