PE 8 GLASURI
Care se cântă în Postul Mare şi în celelalte posturi, când nu se cântă : Dumnezeu este Domnul... nici tropare, ci Aliluia, cu stihurile acestea :
Stih : Dis-de-dimineaţă aleargă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.
Stih : Dreptate vă învăţaţi, cei ce locuiţi pe pământ.
Stih : Pizmuite va lua pe poporul cel neînvăţat.
Stih : Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.
După fiecare stih, se cântă; Aliluia (de 3 ori), Iar câte o dată aceste
Se cuvine a şti că la sfârşitul Cântărilor Treimice şi al luminândelor în toată săptămâna se zice :
LUNI : ... Cu ocrotirile celor fără de trup miluieşte-ne pe noi.
MARŢI : ... luminează ochii cei de taină ai inimii mele, cu ocrotirile celor fără de trup şi ne mântuieşte pe noi.
... Pentru rugăciunile Mergătorului înainte, miluieşte-ne pe noi.
MIERCURI ŞI VINERI : ... Cu puterea Crucii Tale, păzeşte-ne pe noi.
CÂNTĂRI TREIMICE
Glasul 1 :
Cu trupeşti închipuiţi, către mintea cea netrupească şi fără materie, a Puterilor celor fără de trup ridicându-ne, şi prin cântare întreit-sfântă a Dumnezeirii celei în trei ipostasuri primind strălucire, ca heruvimii să strigăm către Unul Dumnezeu : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. În alte zile să se schimbe sfârşitul, după cum se arată mai departe.
Slavă...
Cu toate Puterile cereşti, ca heruvimii să strigăm Celui ce este întru cei de sus, întreit-sfântă laudă înălţându-i : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi, miluieşte-ne pe noi. Şi acum...
Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule, şi cântare îngerească strigăm Ţie, Puternice : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Luminânda, glasul 1 :
Cela ce răsari lumină Doamne, curăţeşte sufletul meu de tot păcatul ; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi.. Glasul al 2-lea :
Puterilor celor de sus urmând pe pământ, cântare de biruinţă aducem Ţie, Bunule; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. Slavă...
Nezidită fire, Făcătorul tuturor, buzele noastre le deschide ca să vestim lauda Ta, cântând : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Şi acum...
Din pat şi din somn m-ai ridicat, Doamne, mintea mea o luminează, inima mea şi buzele mele le deschide, ca să Te laud pe Tine, Sfântă Treime : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi. Luminânda, glasul al 2-lea :
Lumina Ta cea pururea veşnică trimite-o, Hristoase Dumnezeule, şi cântări treimice; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. CÂNTĂRI TREIMICE
Glasul al 3-lea :
Treime de o Fiinţă şi nedespărţită, Unime în trei Ipostasuri şi împreună-vecuitoare, Ţie, ca unui singur Dumnezeu, cântare îngerească cântăm : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. Slavă...
Pe Tatăl Cel fără de început, pe Fiul cel împreună fără de început, pe Duhul cel împreună-vecuitor, Dumnezeirea cea una, ca heruvimii a slăvi, îndrăznind zicem : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Şi acum...
Fără de veste Judecătorul va veni, şi faptele fiecăruia se vor descoperi; deci cu frică să grăim în miezul nopţii : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Luminânda, glasul al 3-lea :
Trimite lumina Ta, Hristoase Dumnezeule, şi luminează inima mea; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. CÂNTĂRI TREIMICE
Glasul al 4-lea :
Noi cei muritori, îndrăznind să aducem cântarea slugilor Tale celor ce sunt duhuri, zicem : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. Slavă...
Precum cetele îngerilor acum în cer, aşa şi stările oamenilor pe pământ, cu frică Ţie aducem cântare de biruinţă, Bunule : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Şi acum...
Pe Părintele Tău Cel fără de început, şi pe Tine, Hristoase Dumnezeule, şi pe Duhul Cel Preasfânt, ca heruvimii a slăvi îndrăznind, zicem : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi. Luminânda, glasul al 4-lea :
Cela ce răsări lumină lumii Tale, sufletul meu cel ce este întru întuneric curăţeşte-l de tot păcatul; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. CÂNTĂRI TREIMICE
Glasul al 5-lea :
Vremea cântării este şi ceasul rugăciunii. Cu osârdie să grăim către unul Dumnezeu : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. Slavă...
Îndrăznind a ne asemăna oştilor Tale celor înţelegătoare, Treime, Ceea ce eşti fără de început, cu guri nevrednice grăim : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Şi acum...
Cel ce în pântece fecioresc ai încăput şi de sânurile Tatălui nu Te-ai despărţit, Hristoase Dumnezeule, cu îngerii primeşte-ne şi pe noi, care grăim Ţie : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Luminânda, glasul al 5-lea :
Dătătorule de lumină, Doamne, trimite lumina Ta şi luminează inima mea ; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. CÂNTĂRI TREIMICE
Glasul al 6-lea :
Heruvimii stând înainte cu frică şi serafimii spăimântându-se cu cutremur, întreit sfântă cântare aduc cu glas fără de tăcere. Cu care şi noi păcătoşii grăim : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. Slavă...
Cu guri fără de trup, cu doxologii fără tăcere, cei cu câte şase aripi cântă Ţie întreit sfântă cântare, Dumnezeul nostru; iar noi cei de pe pământ cu buze nevrednice laudă Ţie înălţăm : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Şi acum...
Pe Unimea Dumnezeirii în Treime, în unire neamestecată o slăvim, şi cântare îngerească grăim : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Luminânda, glasul al 6-lea :
Doamne, trimite sufletelor noastre lumina Ta cea pururea veşnică; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. CÂNTĂRI TREIMICE
Glasul al 7-lea :
Cel ce eşti lăudat de heruvimi cu putere prea înaltă, şi cu dumnezeiască slavă de îngeri închinat, primeşte-ne şi pe noi, cei de pe pământ, care cu buze nevrednice laudă Ţie înălţăm : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. Slavă...
Ca pe un somn lepădând lenea, suflete, îndreptare spre lauda Judecătorului arată, şi cu frică grăieşte : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Şi acum...
Dumnezeirii celei neapropiate, Treimii celei într-o Unime, întreit-sfânta laudă a serafimilor înălţând, cu frică să grăim : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Luminânda, glasul al 7-lea :
Ridică-mă, Doamne, spre lauda Ta, şi mă învaţă să fac voia Ta, Sfinte; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. CÂNTĂRI TREIMICE
Glasul al 8-lea :
Spre cer inimile având, cetelor îngereşti să urmăm şi cu frică la Cel nemitarnic să cădem, laudă de biruinţă grăind : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. Slavă...
Heruvimii, neîndrăznind a privi la Tine, zburând strigă cu înălţare de viers, cântarea dumnezeiască a glasului celui întreit-sfânt; cu care şi noi grăim Ţie : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Şi acum...
Fiind robiţi de mulţimea greşalelor noastre, şi neîndrăznind a privi la înălţimea Ta, sufletul şi trupul plecăm, şi cu îngerii cântare grăim Ţie : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi. Luminânda. Glasul al 8-lea
Lumină fiind, Hristoase, luminează-mă întru Tine; cu ocrotirile celor fără de trup, miluieşte-ne pe noi. 
Sedelne şi Martirice, care se cântă la toate glasurile în Sfântul şi Marele Post.
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă patru stihiri de umilinţă din Octoih, trei din Triod şi trei din Minei.
Stihiri de umilinţă, glasul 1 :
Pentru că mult este noianul greşalelor mele, Mântuitorule, şi rău m-am afundat întru păcatele mele, dă-mi şi mie mâna ca şi lui Petru; mântuieşte-mă, Dumnezeule; şi mă miluieşte. De vreme ce sunt osândit, Mântuitorule, pentru gândurile şi faptele cele rele dăruieşte-mi gând de întoarcere, Dumnezeule, ca să grăiesc : Mântuieşte-mă Făcătorule de bine, Bunule, şi mă miluieşte. Altă lume pe tine suflete te aşteaptă, şi Judecătorul va să vădească cele ascunse şi rele ale tale; deci să nu rămâi întru aceste de aici, ci apucă înainte, grăind către Judecătorul : Dumnezeule, milostiveşte-Te spre mine şi mă mântuieşte. Nu mă lepăda, Mântuitorul meu pe mine cel cuprins de lenea păcatului; trezeşte gândul meu spre pocăinţă, şi lucrător destoinic al viei Tale mă arată dăruindu-mi plata ceasului celui de al unsprezecelea, şi mare milă. LUNI LA UTRENIE
După întâia Catismă, aceste Sedelne de umilinţă, glasul 1 :
Întru fărădelegi fiind zămislit eu, desfrânatul, nu cutez să caut la înălţimea cerului; ci, îndrăznind la iubirea Ta de oameni, grăiesc : Dumnezeule, milostiveşte-Te spre mine păstosul şi mă mântuieşte. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
De vreme se dreptul abia se mântuieşte, dar eu, păcătosul, cel ce n-am purtat greul şi zăduful unde mă voi arăta ? Ci eu cei din al unsprezecelea ceas împreună mă numără Dumnezeule; şi mă mântuieşte. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Minunea minunilor văzând-o întru tine, făptura se bucură ceea ce eşti plină de har; că ai zămislit fără sămânţă şi ai născut, precum nu se poate spune, pe Cel pe Care nu-L pot vedea mai-marii cetelor îngereşti. Pe Acela roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
La Cântarea a 7-a, se zice Martirica în locul Condacului dacă Mineiul nu are condac. Iar dacă are, se zice Martirica împreună cu sedelnele. Aşa se face în tot postul.
Martirica, glasul 1 :
Cu lauda nevoinţei şi cu vrednicia cununilor, s-au îmbrăcat măriţii purtători de lupte întru fine, Doamne; căci cu răbdarea bătăilor au biruit pe cei fără de lege, şi cu putere dumnezeiască din cer biruinţă au luat. Pentru rugăciunile lor, dăruieşte-ne nouă, Dumnezeule, mare mila Ta. MARŢI LA UTRENIE
După întâia Carismă, Sedealna, glasul 1 :
Podobie : Mormântul Tău...
Braţele părinteşti grăbeşte de-mi deschide, că desfrânat am cheltuit viaţa mea. Spre bogăţia cea necheltuită a îndurărilor Tale căutând Mântuitorule, nu trece acum cu vederea inima mea cea sărăcită. Căci către Tine, Doamne, cu umilinţă strig : Greşit-am la cer şi înaintea Ta. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi
Înfricoşător este divanul Tău, judecata Ta dreaptă şi lucrurile mele sunt rele; iar Tu Milostive, apucând înainte, mântuieşte-mă şi mă scoate din osândă; fereşte-mă, Stăpâne, de partea caprelor, şi mă învredniceşte a sta de-a dreapta Ta, Judecătorule preadrepte. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Ceea ce ai zămislit fără ardere Focul Dumnezeirii, şi ai născut fără sămânţă izvorul vieţii, pe Domnul, Născătoare de Dumnezeu ceea ce eşti plină de har, păzeşte pe cei ce te măresc. La Cântarea a 7-a Martirica :
Ca nişte oştaşi buni cu un cuget crezând, netemându-vă, sfinţilor, de îngrozirile tiranilor, aţi venit cu dragoste la Hristos, luând cinstita Cruce şi săvârşindu-vă călătoria, aţi luat biruinţă din cer. Slavă Celui ce v-a întărit pe voi; slavă Celui ce v-a încununat; slavă Celui ce lucrează, prin voi, tuturor tămăduiri. MIERCURI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna Crucii, glasul 1 :
Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea cu totul fără prihană, mort întins pe Cruce a strigat : Fiul meu cel fără început împreună cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această rânduială nespusă a Ta ? Prin care ai mântuit, Îndurate, zidirea mâinilor Tale, celor preacurate, Stăpâne. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este.
Lemnului Crucii Tale ne închinăm Iubitorule de oameni, că pe el ai fost pironit, Viaţa tuturor; raiul ai deschis, Mântuitorule, tâlharului celui ce a venit la Tine cu credinţă şi s-a învrednicit de desfătare zicând către Tine : Pomeneşte-mă, Doamne ! Primeşte-ne ca pe acela şi pe noi care strigăm : Greşit-am toţi milostivirii Tale, nu ne trece pe noi cu vederea. Şi acum..., a Născătoarei :
Văzându-Te mieluşeaua pe Tine, Mieluşelul, răstignit pe lemn cu tâlharii şi împuns cu suliţa în coastă, din îndelungă-răbdarea Ta, Cuvinte, s-a tânguit strigând ca o maică. Ce taină străină şi înfricoşătoare este aceasta, Fiul meu ? Cum acoperă mormântul pe Dumnezeu cel necuprins ? Negrăit lucru este acesta ce se săvârşeşte. Dar să nu mă laşi pe mine, ceea ce Te-am născut, Fiul meu preadulce. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Pentru durerile Sfinţilor care pentru Tine au pătimit, milostiveşte-Te, Doamne, şi rugămu-ne Ţie, tămăduieşte toate durerile noastre, Iubitorule de oameni. JOI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna Apostolilor, glasul 1 :
Cu mreaja cuvântului rupând pescarii împletiturile ritorilor, prin trestia Crucii au luminat neamurile, să Te slăvească cu dreaptă credinţă pe Tine, Dumnezeu adevărat. Întru aceasta şi cântare cântăm Ţie, Celui ce i-ai întărit pe ei : Slavă Tatălui şi Fiului, slavă Duhului Celui de o Fiinţă, slavă Celui ce printr-înşii a luminat lumea. Stih : În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii; cuvintele lor.
Înţelepţilor pescari ai lumii, cei ce aţi luat de la Dumnezeu a fi milostivi, rugaţi-vă şi acum pentru noi care grăim : Doamne mântuieşte pe poporul Tău şi cetăţile Tale, şi ne slobozeşte pe noi din răutăţile care cuprind sufletele noastre, pentru Apostolii Tăi. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Pe Cel ce este fără de mamă în cer, mai presus de gând şi de auzire L-ai născut pe pământ, pe Acela roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, pentru sufletele noastre. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Pe mucenicii lui Hristos să-i rugăm toţi, că aceştia se roagă pentru mântuirea noastră; şi toţi să ne apropiem către dânşii cu credinţă. Aceştia izvorăsc harul tămăduirilor; aceştia alungă taberele demonilor ca nişte păzitori ai credinţei. VINERI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna Crucii, glasul 1 :
Răstignindu-Te Tu, Hristoase, a pierit tirania şi a fost călcată puterea vrăjmaşului; că nici înger, nici om, ci Însuţi Tu, Doamne, ne-ai mântuit pe noi, slavă Ţie. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este.
Arma Crucii, oarecând, s-a arătat în războaie binecredinciosului împărat Constantin semn de biruinţă nebiruită asupra vrăjmaşilor, prin credinţă. De aceasta se cutremură puterile iadului; aceasta s-a făcut şi credincioşilor mântuire şi lui Pavel laudă. Slavă... Şi acum..., a Crucii, a Născătoarei :
Cei ce am câştigat ocrotirea ta, Preacurată, şi ne izbăvim de răutăţi cu rugăciunile tale, fiind păziţi în tot locul cu Crucea Fiului tău, toţi după datorie cu dreaptă credinţă, pe tine te slăvim. Cântarea a 7-a, Martirica :
Cu lauda nevoinţei şi cu vrednicia cununilor s-au îmbrăcat slăviţii purtători de chinuri întru Tine, Doamne; căci cu răbdarea bătăilor au biruit pe cei fără de lege, şi cu putere dumnezeiască din cer biruinţă au luat. Pentru rugăciunile lor, dăruieşte-ne nouă, Dumnezeule, mare mila Ta. VINERI SEARA
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă Idiomela zilei, de două ori. Apoi aceste Martirice ale glasului, și de la Minei patru stihiri.
Stihiri Martirice, glasul 1 :
Pentru rugăciunile tuturor sfinţilor, Doamne, şi ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă şi ne mântuieşte pe noi, ca un singur îndurat. Mărturisirea voastră cea din faţa mulţimilor, Sfinţilor, a înspăimântat puterea demonilor, şi pe oameni i-a scos din înşelăciune. Pentru aceasta şi tăindu-vi-se capetele, grăiţi : Să fie, Doamne, jertfa sufletelor noastre bineprimită înaintea Ta; că, iubindu-Te pe Tine, am dispreţuit viaţa cea vremelnică, Iubitorule de oameni. O, cât este de bună neguţătoria voastră, Sfinţilor ! Că sângele v-aţi dat şi cerurile aţi moştenit; şi în scurtă vreme fiind încercaţi, în veci vă bucuraţi. Cu adevărat, bună este neguţătoria voastră, că cele stricăcioase părăsind, aţi luat cele nestricăcioase, şi cu îngerii dănţuind, lăudaţi neîncetat Treimea cea de o Fiinţă. Însăşi podobia :
Prealăudaţilor mucenici, pe voi pământul nu v-a acoperit, ci cerul v-a primit. Deschisu-s-au vouă uşile raiului, şi înăuntru fiind, cu pomul vieţii vă îndulciţi; lui Hristos rugaţi-vă să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă. Şi patru din Minei Slavă..., a morţilor, a lui Ioan Monahul, glasul 1 :
Care desfătare lumească rămâne neîmpreunată cu întristarea ? Care slavă stă pe pământ neschimbată ? Toate sunt mai neputincioase decât umbra, toate sunt mai înşelătoare decât visurile; într-o clipeală pe toate acestea moartea le apucă ! Ci întru lumina feţei Tale, Hristoase, şi întru îndulcirea frumuseţii Tale, pe cei ce i-ai ales odihneşte-i, ca un iubitor de oameni. Şi acum..., a Născătoarei :
Pe ceea ce este slavă a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Stăpânul L-a născut, uşa cea cerească, pe Maria Fecioara să o lăudăm : Cântarea celor fără de trupuri şi podoabă credincioşilor; că acesta s-a arătat cer şi Templu Dumnezeirii. Aceasta peretele cel din mijloc al vrajbei stricând, pace a adus şi Împărăţia o a deschis. Pe aceasta adică avându-o ancoră a credinţei, apărător avem pe Domnul, Cel ce S-a născut dintr-însa. Îndrăzneşte, dar, îndrăzneşte poporul lui Dumnezeu, că Acesta va birui pe vrăjmaşi, ca un Atotputernic. SÂMBĂTĂ LA UTRENIE
După întâia Catismă, aceste Sedelne martirice, glasul 1 :
Ca nişte ostaşi buni, cu un singur cuget crezând, netemându-vă, Sfinţilor, de îngrozirile tiranilor, aţi venit de bunăvoie la Hristos, luând cinstita Cruce; şi săvârşindu-vă călătoria, aţi luat biruinţă din cer. Slavă Celui ce v-a întărit pe voi; slavă Celui ce v-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin voi tuturor tămăduiri. Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Pentru durerile Sfinţilor, care pentru tine au pătimit, milostiveşte-Te, Doamne, şi tămăduieşte toate durerile noastre, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie. Stih : Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunate a făcut Domnul toate voile Sale într-înşii.
Pe mucenicii lui Hristos să-i rugăm toţi, că aceştia se roagă pentru mântuirea noastră; şi toţi să ne apropiem către dânşii cu credinţă. Aceştia izvorăsc harul tămăduirilor; aceştia alungă taberele demonilor, ca nişte păzitori ai credinţei. Slavă..., a morţilor :
Cel ce Te-ai îmbrăcat cu trup pentru noi din Fecioară, fără schimbare la vremile cele de apoi, şi ştii ca un Dumnezeu alunecarea noastră, milostiveşte-Te de iartă pe cei ce s-au mutat din viaţă; pentru că Ţie, Stăpâne şi-au făgăduit sufletele prin credinţă Unuia Dumnezeului nostru. Şi acum..., a Născătoarei :
Gavriil zicându-ţi ţie Fecioară bucură-te !, împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai întinsă decât cerurile, ceea ce şi purtat pe Ziditorul Tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine; slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a slobozit pe noi prin naşterea ta. LA LAUDE
Stihiri Mucenice, glasul 1:
Veniţi, popoare, să cinstim toţi pe mucenicii lui Hristos cu laude şi cu cântări duhovniceşti; pe luminătorii lumii şi propovăduitorii credinţei, pe izvoarele cele pururea curgătoare, din care izvorăsc credincioşilor tămăduiri. Cu rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte lumii Tale pace şi sufletelor noastre mare milă. Aceşti ostaşi ai Împăratului celui mare, au stat vitejeşte împotriva poruncilor tiranilor, n-au băgat de seamă de chinuri şi călcând toată înşelăciunea, încununându-se după vrednicie cer de la Atotţiitorul pace şi sufletelor noastre mare milă. Pe voi, prealăudaţilor mucenici, nici necazul, nici strâmtorarea, nici foamea, nici biciuirile, nici furia fiarelor, nici sabia, nici focul cel ameninţător n-au putut să vă despartă de Dumnezeu. Ci mai vârtos pentru dragostea cea către Dânsul nevoindu-vă, ca şi cum aţi fi fost cu trupuri străine, de fire nu v-aţi adus aminte, nebăgând seamă de moarte. Pentru aceasta şi după vrednicie pentru durerile voastre aţi luat plată. Împărăţiei cerurilor moştenitori v-aţi făcut; rugaţi-vă pentru sufletele noastre, rugămu-vă. Bucuraţi-vă, mucenicilor, în Domnul că v-aţi luptat lupta cea bună; împotriva împăraţilor aţi stat şi pe tirani aţi biruit; nu v-aţi îngrozit de foc şi de sabie, şi de fiare sălbatice care mâncau trupurile voastre; înălţând lui Hristos cântare împreună cu îngerii, cununi din cer aţi luat. Rugaţi-vă să ne dăruiască nouă mare milă. Slavă..., a morţilor, alcătuire a lui Ioan Damaschin :
Cu lucrul arătând, Mântuitorul meu, că Tu eşti învierea tuturor, cu cuvântul, Cuvinte, pe Lazăr din morţi l-ai înviat; atunci zăvoarele s-au sfărâmat, şi porţile iadului s-au cutremurat; atunci moartea oamenilor somn s-a arătat. Dar Tu, Cel ce ai venit să mântuieşţi zidirea Ta iar nu să judeci, odihneşte pe cei pe care i-ai ales, ca un iubitor de oameni. Şi acum..., a Născătoarei;
Se veseleşte ceata proorocilor, Fecioară, de naşterea ta, dumnezeiasca adunare a patriarhilor, cinstiţii Apostoli, soborul arhiereilor şi al mucenicilor, cetele cuvioşilor şi ale drepţilor; şi pe tine te cunosc pricină rânduielii lor, şi te cinstesc ca pe Născătoarea lui Dumnezeu. LA STIHOAVNĂ
Stihurile morţilor, alcătuire a lui Teofan, glasul 1 :
Podobie : Prealăudaţilor Mucenici...
Ţie ne rugăm, Mântuitorule, fă odihnă celor ce s-au mutat întru împărtăşirea Ta cea dulce, şi-i sălăşluieşte în curţile drepţilor, în locaşurile sfinţilor Tăi, în sălăşluirile cele cereşti, cu milostivirea Ta, trecând greşalele lor şi dăruindu-le odihnă. Stih : Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales şi i-ai primit, Doamne.
Nimeni nu este fără păcate, nimeni dintre oameni, fără numai Tu singur Cel nemuritor; pentru aceasta aşază pe robii Tăi în lumină, ca un Dumnezeu îndurat, împreună cu cetele îngerilor Tăi, pentru milostivirea Ta, trecându-le fărădelegile, şi dăruindu-le iertare. Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Făgăduinţele Tale, Mântuitorule, sunt mai presus de cele văzute, pe care ochiul nu le-a văzut, şi urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-a suit niciodată Stăpâne; ci binevoieşte, ca să dobândească împărtăşirea acelora, cea făgăduită, Cei ce s-au mutat la Tine, dându-le şi viaţă veşnică. Slavă...,
Şi acum..., a Născătoarei :
Roagă pe Hristos, Cel ce S-a născut din tine Maică Fecioară, să dea iertare de greşale robilor tăi, celor ce te propovăduiesc cu dreaptă credinţă, Născătoare de Dumnezeu, şi cu cuvânt adevărat te slăvesc; şi de lumina şi strălucirea sfinţilor învredniceşte-i, întru Împărăţia Lui. GLASUL AL DOILEA
DUMINICĂ SEARA
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă patru stihiri de umilinţă din Octoih, trei de la Triod şi trei de la Minei.
Stihiri de umilinţă, glasul al 2-lea :
Greşit-am Ţie, Mântuitorule, ca fiul cel desfrânat; primeşte-mă, Părinte, pe mine cel ce mă pocăiesc şi mă miluieşte, Dumnezeule. Mă rog Ţie, Hristoase Mântuitorule, cu glasul vameşului; milostiveşte-Te spre mine, ca şi spre acela, şi mă miluieşte, Dumnezeule. La răutăţile cele necuvioase ale faptelor mele cugetând, alerg la îndurările Tale, urmând vameşului şi păcătoasei, care a lăcrimat, şi fiului celui desfrânat. Pentru aceasta cad înaintea Ta, Milostive, mai înainte până ce nu mă osândeşti, milostiveşte-Te spre mine, Dumnezeule, şi mă miluieşte. Fărădelegile mele trece-le cu vederea Doamne, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, şi curăţeşte inima mea, făcând-o locaş Duhului Tău celui Sfânt; şi să nu mă lepezi pe mine de la faţa Ta, Cel ce ai nemăsurată mare milă. LUNI LA UTRENIE
După întâia Catismă, aceste Sedelne de umilinţă, glasul al 2-lea :
Ca valurile mării s-au ridicat asupra mea fărădelegile mele, ca o luntre în mare eu însumi sunt înviforat de multe greşale; dar îndreptează-mă, Doamne, la limanul cel lin al pocăinţei şi mă mântuieşte. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
Eu sunt pomul cel neroditor, Doamne, care nu aduc roadă de pocăinţă nicidecum, şi mă îngrozesc de tăiere, şi de focul cel nestins mă înfricoşez. Pentru aceea mă rog Ţie, mai înainte de nevoia aceea întoarce-mă şi mă mântuieşte. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Ceea ce eşti izvorul milei, de milostivire învredniceşte-ne pe noi, Născătoare de Dumnezeu; caută spre poporul cel păcătos; arată precum de-a pururea puterea ta. Că întru tine nădăjduind, grăim ţie : Bucură-te, ca oarecând Gavriil, mai-marele voievod al celor fără de trupuri. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Pe Tine, Cel ce îmbraci cerul cu nori, avându-Te sfinţii îmbrăcăminte în lume, chinuri de la cei fără de lege au răbdat, şi rătăcirea idolească au stricat. Pentru rugăciunile lor, slobozeşte-ne şi pe noi de vrăjmaşul cel nevăzut, Mântuitorule, şi ne mântuieşte. MARŢI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna, glasul al 2-lea :
Miluieşte-mă !, a zis David; şi eu către Tine strig : Greşit-am, Mântuitorule. Curăţind păcatele mele prin pocăinţă, miluieşte-mă. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă ! De două păcate a plâns David, iar eu pentru mii şi mii de greşale grăiesc către Tine; acela aşternutul cu lacrimi şi-a udat, iar eu nicio picătură nu am. Deznădăjduitu-m-am şi mă rog : Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Născătoare de Dumnezeu, nu mă trece cu vederea, pe mine cel ce am nevoie de ajutor de la tine; că spre tine a nădăjduit sufletul meu, miluieşte-mă. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Cel ce ai luminat pe sfinţii Tăi mai mult decât aurul, şi ai preaslăvit ca un bun pe cuvioşii Tăi, de dânşii fiind rugat, Hristoase Dumnezeule, îndreptează viaţa noastră ca un iubitor de oameni, şi îndreptează rugăciunea ca nişte tămâie, Unule, Cel ce întru sfinţi Te odihneşti. MIERCURI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna Crucii, glasul al 2-lea :
Crucea bunătăţii Tale cea făcătoare de viaţă, pe care ne-ai dăruit-o nouă, nevrednicilor, Doamne, o aducem Ţie spre rugăciune : mântuieşte pe poporul Tău şi cetăţile Tale care se roagă Ţie; pentru Născătoarea de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
În ce chip a robit vrăjmaşul pe Adam prin mâncarea din lemn, Doamne, în acelaşi chip şi Tu ai robit pe vrăjmaşul prin lemnul Crucii şi prin patima Ta. Căci cu aceasta ai devenit al doilea Adam, să cauţi pe cel rătăcit şi să înviezi pe cel omorât; Dumnezeul nostru, slavă Ţie. Slavă..., Şi acum..., a Crucii, a Născătoarei :
Fecioara şi Maica Ta, Hristoase, văzându-Te mort întins pe lemn, şi plângând cu amar a zis : Fiul meu ! Ce taină înfricoşătoare este aceasta ? Cel ce dăruieşti tuturor viaţă veşnică, cum mori de bunăvoie pe Cruce, cu moarte de ocară ? La Cântarea a 7-a, Martirica :
Mucenici ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângiurile voastre, şi sfinte sunt locaşurile care au primit trupurile voastre; că în faţa mulţimilor aţi biruit pe vrăjmaşul, şi pe Hristos cu îndrăzneală L-aţi propovăduit. Pe Acela rugaţi-L ca pe Singurul cel bun, să mântuiască sufletele noastre, rugămu-vă. JOI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Apostolilor, glasul al 2-lea :
Cel ce ai înţelepţit pe pescari mai mult decât pe ritori, şi i-ai trimis ca pe nişte propovăduitori în tot pământul, cu negrăită iubirea Ta de oameni, Hristoase Dumnezeule, prin el întăreşte Biserica Ta, şi trimite credincioşilor binecuvântarea Ta, Cel ce eşti singurul milostiv şi iubitor de oameni. Stih : În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Pescuit-au pe păgâni pescarii, şi au învăţat marginile lumii să se închine iubirii Tale de oameni, Hristoase Dumnezeule. Prin care întăreşte Biserica Ta şi trimite credincioşilor binecuvântarea Ta; Cel ce eşti singurul Care întru sfinţi Te odihneşti. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Pe tine te mărim, Născătoare de Dumnezeu, grăind : Bucură-te norul luminii celei neapuse, care ai purtat în braţe pe Domnul slavei. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Apostolilor, mucenicilor şi proorocilor, ierarhilor, cuvioşilor şi drepţilor, care bine aţi săvârşit lupta şi credinţa aţi păzit, îndrăzneală având către Mântuitorul, pe Acela, ca pe un bun, rugaţi-L pentru noi, să mântuiască sufletele noastre, rugămu-vă. VINERI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna Crucii, glasul al 2-lea : Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşalelor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei care i-ai zidit. Pentru aceea cu mulţumire strigăm Ţie : Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
Mântuire ai lucrat în mijlocul pământului, Hristoase Dumnezeule; pe Cruce preacurate mâinile Tale Ţi-ai întins, adunând toate neamurile ce cântă : Doamne, slavă Ţie. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Preamărită eşti de Dumnezeu Născătoare, Fecioară; lăudămu-te pe tine, că prin Crucea Fiului tău s-a surpat iadul şi moartea s-a omorât; cei morţi ne-am sculat şi de viaţă ne-am învrednicit; raiul am luat, desfătarea cea de demult. Pentru aceasta mulţumind, slăvim ca pe Cel puternic, pe Hristos, Dumnezeul nostru şi Unul cel mult-Milostiv. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Pe piatra cea neclintită întemeindu-se sfinţii, s-au îmbărbătat asupra tiranilor cu tărie, şi prin chinuri au luat cununi. Printr-înşii, Dumnezeule, mântuieşte-ne pe noi. VINERI SEARA
La
Doamne, strigat-am... se pun stihurile pe 10 şi se cântă Idiomela zilei, de două ori. Apoi patru Martirice de aici şi patru de la Minei. Stihiri Martirice, glasul al 2-lea :
Purtătorii de lupte, pentru că n-au iubit desfătarea pământească, s-au învrednicit de bunătăţile cereşti şi împreună-locuitori cu îngerii s-au făcut. Doamne, pentru rugăciunile lor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Sfinţii Mucenici rugându-se pentru noi, şi lăudând pe Hristos, toată înşelăciunea a încetat, şi neamul omenesc, prin credinţă, se mântuieşte. Cetele mucenicilor au stat împotriva tiranilor, zicând : Noi suntem ostaşii Împăratului Puterilor; măcar de ne veţi şi pierde cu focul şi cu chinurile, nu vom tăgădui puterea Treimii. Mare este slava pe care aţi câştigat-o, Sfinţilor, prin credinţă ! Că nu numai când aţi pătimit aţi biruit pe vrăjmaşul, ci şi după moarte alungaţi duhurile, pe bolnavi tămăduiţi; doctori ai sufletelor şi ai trupurilor, rugaţi-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre. Slavă..., a morţilor alcătuire a lui Ioan Damaschin :
Vai câtă luptă are sufletul despărţindu-se de trup ! Vai, cât lăcrimează atunci şi nu este cine să-l miluiască pe dânsul ! Către îngeri ridicându-şi ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile întinzându-şi, nu are cine să-i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, celor răposaţi să le cerem odihnă de la Hristos, şi sufletelor noastre mare milă. Şi acum..., a Născătoarei :
Trecut-a umbra Legii şi darul a venit, că precum rugul n-a ars fiind aprins, aşa Fecioară, ai născut şi fecioară ai rămas. În locul stâlpului celui de foc, a răsărit Soarele dreptăţii; în locul lui Moise, Hristos, mântuirea sufletelor noastre. SÂMBĂTĂ LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele glasul al 2-lea :
Cel ce ai luminat pe sfinţii Tăi mai mult decât aurul, şi ai preaslăvit ca un bun pe cuvioşii Tăi, de dânşii fiind rugat, Hristoase Dumnezeule, împacă viaţa noastră, ca un iubitor de oameni, şi îndreptează rugăciunea ca nişte tămâie, singurul Cel ce întru sfinţi Te odihneşti. Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Mucenici ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângiurile voastre, şi sfinte sunt locaşurile care au primit trupurile voastre; că în faţa mulţimilor aţi biruit pe vrăjmaşul, şi pe Hristos cu îndrăzneală L-aţi propovăduit. Pe Acela rugaţi-L ca pe Singurul cel bun să mântuiască sufletele noastre, rugămu-vă. Stih : Sfinţilor celor ce sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.
Apostoli, mucenici, prooroci, ierarhi, cuvioşi şi drepţi, care aţi săvârşit bine lupta, şi credinţa aţi păzit, îndrăzneală având către Mântuitorul, pe Acela ca pe un bun rugaţi-L pentru noi, să mântuiască sufletele noastre, rugămu-vă. Slavă..., a morţilor :
Pomenirea celor adormiţi, Doamne, mă aduce spre aducerea aminte a celor ce le avem întru nădejde, şi văzând osândirea mea, aduc către Tine glasul cel din chinuri : Milostive, miluieşte-mă ! Şi acum..., a Născătoarei :
Maică sfântă a Luminii celei neprihănite, cu îngereşti cântări cinstindu-te, te mărim pe tine cu dreaptă credinţă. LA LAUDE
Se pun stihurile pe patru. Stihirile martirice, glasul al 2-lea :
Pentru Hristos pătimind până la moarte, o purtătorilor de lupte mucenici, sufletele voastre le aveţi în ceruri în mâna lui Dumnezeu, şi prin toată lumea se păzesc moaştele voastre. Preoţi şi împăraţi se închină, şi toate popoarele veselindu-ne, după obicei, grăim : Somn cinstit este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui. Crucea lui Hristos luând Sfinţii Mucenici armă nebiruită, toată tăria diavolului au surpat; şi luând cunună cerească, zid nouă s-au făcut, rugându-se pururea pentru noi. Mulţimea sfinţilor Tăi Te roagă, Hristoase, miluieşte-ne pe noi ca un iubitor de oameni. Toată cetatea şi ţara cinstesc moaştele voastre, o purtătorilor de lupte, mucenici; că voi luptându-vă după lege, aţi luat cunună cerească. Pentru aceasta sunteţi lauda preoţilor, biruinţa împăraţilor şi podoaba bisericilor. Slavă..., a morţilor, alcătuire a lui Ioan Damaschin :
Din pământ m-ai zidit, şi iarăşi m-ai osândit să merg în pământ, pentru călcarea poruncii; pus-ai zi de cercetare, în care cele ascunse ale faptei fiecăruia, de faţă se vor pune înaintea Ta. Atunci să Te milostiveşti spre mine, Cel ce eşti fără de păcat, să-mi dai iertare greşalelor, şi să nu mă desparţi de împărăţia Ta. Şi acum..., a Născătoarei :
Bucură-te Marie, Născătoare de Dumnezeu, locaşul cel nestricat şi mai ales sfânt, precum grăieşte proorocul : Sfânt este locaşul Tău, minunat în dreptate. LA STIHOAVNĂ
Stihiri ale lui Teofan, glasul al 2-lea :
Podobie : Când de pe lemn...
Puterea morţii şi stricăciunea ai stricat-o cu moartea Ta cea de viaţă aducătoare, Stăpâne, şi tuturor ai izvorât viaţă veşnică şi oamenilor celor muritori înviere le-ai dăruit. Pentru aceasta, Ţie ne rugăm, Mântuitorule, odihneşte pe cei ce s-au mutat la Tine cu credinţă, şi de slava Ta cea nestricăcioasă învredniceşte-i, Iubitorule de oameni. Stih : Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales şi i-ai primit Doamne.
Ca să faci pe oameni părtaşi dumnezeieştii împărăţii, ai răbdat răstignire, Hristoase, moarte de bunăvoie primind. Pentru aceasta ne rugăm milostivirii Tale, arată părtaşi împărăţiei Tale pe cei ce s-au mutat la Tine cu credinţă, şi-i învredniceşte de slava Ta cea veşnică şi de fericire. Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Vrând să mântuieşti zidirea Ta, bucurându-Te ai săvârşit taina cea adâncă cu adevărat a rânduielii Tale, ca un preabun, şi ai răscumpărat toată lumea, preţuind-o cu cinstit sângele Tău. Pentru aceasta ne rugăm Ţie : Învredniceşte pe cei ce s-au mutat la Tine cu credinţă de frumuseţea Ta cea preadulce, Iubitorule de oameni. Slavă...
Stând cu cutremur înaintea înfricoşătorului şi groaznicului Tău divan, Hristoase, morţii cei din veac vor aştepta răspunsul Tău cel drept, Mântuitorule, şi vor lua dreaptă judecată dumnezeiască. Deci atunci să Te milostiveşti, Stăpâne, Mântuitorule, spre robii Tăi care s-au mutat la Tine cu credinţă, şi să-i învredniceşti de desfătarea Ta cea veşnică şi de fericire. Şi acum..., a Născătoarei :
Tu ai plătit datoria strămoaşei Eva, Preacurată, zămislind pe Dumnezeu, Cel ce a dăruit nestricăciune şi înviere credincioşilor şi încununează cu slavă nemuritoare pe cei ce te laudă pe tine. Pe Care nu înceta acum rugându-L, să-i aşeze pe dânşii în lumina strălucirii Sale, dumnezeiască Mireasă.
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă patru stihiri de umilinţă. Din Octoih, trei din Triod şi trei de la Minei.
Laudă de seară aducem Ţie Hristoase, cu tămâie şi cu cântări duhovniceşti; miluieşte, Mântuitorule, sufletele noastre. Mântuieşte-mă, Doamne, Dumnezeul meu, că Tu eşti mântuirea tuturor. Viforul patimilor mă tulbură, şi greutatea fărădelegilor mă cufundă; dă-mi mână de ajutor, şi la lumina umilinţei mă ridică, ca un milostiv şi iubitor de oameni. Adună gândul meu cel risipit, Doamne, şi inima cea înţelenită curăţeşte-o; dă-mi pocăinţă ca lui Petru, ca vameşului suspinare şi ca desfrânatei lacrimi; ca să mă rog Ţie cu mare glas : Dumnezeule, mântuieşte-mă ca un milostiv şi iubitor de oameni. De multe ori săvârşind cântarea, m-am aflat făcând păcat, cu limba spunând cântări, iar cu sufletul gândind cele necuvioase. Ci, îndreptează-le pe amândouă, Hristoase Dumnezeule prin pocăinţă, şi mă miluieşte. LUNI LA UTRENIE
După întâia Catismă, aceste Sedelnele de umilinţă glasul al 3-lea :
La judecata cea înfricoşătoare fără pârâşi voi fi mustrat, fără martori voi fi pedepsit că se vor deschide cărţile conştiinţei şi lucrurile cele ascunse se vor descoperi. Deci mai înainte până ce vei cerceta cele lucrate de mine, la acea privelişte a toată lumea, Dumnezeule, milostiveşte-Te spre mine şi mă mântuieşte. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
Până când stărui în păcate, suflete al meu ? Până când pui amânare pocăinţei ? Ia în gând judecata ce va să fie şi roagă-te Domnului : Greşit-am, Doamne ! Cel ce eşti fără păcat, miluieşte-mă. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Fiecare unde se mântuieşte, acolo după dreptate şi aleargă; şi care altă scăpare este precum tu, Născătoare de Dumnezeu, care acoperi sufletele noastre ? La Cântarea a 7-a, Martirica :
Cine nu se va mira de vitejiile cele nebiruite ale Sfinţilor Mucenici ? Cine nu se va uimi de isprăvile lor cele de-a pururea ? Căci cu focul şi cu bătăile, cu fiarele şi cu înjunghierile au biruit pe vrăjmaşul cel protivnic, momelile împăraţilor nesuferindu-le şi îngrozirile tiranilor nebăgându-le în seamă. Pentru aceasta şi cununi au luat de la Hristos Dumnezeu, Cel ce dăruieşte lumii mare milă. MARŢI LA UTRENIE
După întâia Catismă, aceste Sedelne de umilinţă, glasul al 3-lea :
Vieţuind pe pământ, suflete al meu, pocăieşte-te, că ţărâna în mormânt nu laudă, nici de greşale nu izbăveşte. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu : Greşit-am Ţie, Cunoscătorule de inimi; mai înainte până ce nu mă osândeşti, milostiveşte-Te spre mine, Dumnezeule, şi mă miluieşte. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
În ceasul rugăciunii făgăduiesc să mă pocăiesc, iar vrăjmaşul cu dinadinsul tot pune în gând lucruri necuviincioase, ca să păcătuiesc; dar mă izbăveşte de ele, Dumnezeule, şi mă mântuieşte. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Scăparea şi puterea noastră, Născătoare de Dumnezeu, ajutorul cel tare al lumii, mântuieşte pe robii tăi din toată nevoia cu rugăciunile tale, ceea ce eşti una binecuvântată. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Vitejia răbdării voastre a biruit meşteşugirile vrăjmaşului, începătorul răutăţii, mucenici prealăudaţi. Pentru aceasta v-aţi învrednicit de fericirea cea veşnică, Rugaţi-vă Domnului, să mântuiască turma poporului celui iubitor de Hristos, cei ce sunteţi mărturisitori ai adevărului. MIERCURI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna Crucii, glasul al 3-lea :
De puterea Ta cea nemăsurată şi de răstignirea cea de bunăvoie, oştile îngereşti s-au mirat, văzând cum Cel nevăzut era chinuit cu trupul, vrând să izbăvească neamul omenesc din stricăciune. Pentru aceasta ca Dătătorului de viaţă grăim : Slavă, Hristoase, împărăţiei Tale. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
Crucea s-a înfipt pe pământ şi s-a atins de ceruri, nu ca un lemn ajungând la înălţime, ci Tu pe ea plinind toate, Doamne, slavă Ţie. Slavă... Şi acum..., a Crucii, a Născătoarei :
Toiag de putere dobândind Crucea Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, cu ea surpăm întărâtările vrăjmaşilor, noi cei ce cu dragoste pe tine neîncetat te mărim. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Pomenirea mucenicilor Tăi, Doamne, ai luminat-o foarte, ca un preaputernic, că i-ai întărit să urmeze patimilor Tale, căci au biruit vitejeşte puterea lui Veliar. Pentru aceasta au şi luat daruri de tămăduiri; cu ale căror rugăciuni, Iubitorule de oameni, dăruieşte pace sufletelor noastre. JOI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna Apostolilor, glasul al 3-lea :
Dumnezeieşti propovăduitori ai adevărului, şi învăţători ai Bisericii v-aţi arătat voi, Apostoli, cei ce aţi fost voi înşivă văzători ai Cuvântului; că aţi călcat rătăcirea idolească şi aţi propovăduit cu glas mare Treimea, pe Care rugaţi-o, fericiţilor, să dăruiască nouă mare milă. Stih : În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii graiurile lor.
Veniţi toţi să lăudăm pe Apostoli, ca pe nişte cârmuitori, că gonind rătăcirea idolească, la dumnezeiasca lumină pe oameni i-au readus şi a slăvi Treimea au învăţat. Pentru aceasta toţi credincioşii săvârşind cinstită pomenirea lor, slăvim pe Mântuitorul. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Ca o viţă nelucrată ai odrăslit Fecioară, Strugurele cel preafrumos, Cel ce izvorăşte nouă vinul cel de mântuire, care veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta pe tine, ca pe o pricină a celor bune fericindu-te, pururea împreună cu îngerul grăim către tine : Bucură-te ceea ce eşti plină de har ! La Cântarea a 7-a, Martirica :
Întrarmându-vă întru toată armătura lui Hristos şi îmbrăcându-vă cu armele credinţei taberele vrăjmaşului vitejeşte le-aţi surpat; că pentru nădejdea vieţii, aţi răbdat cu dragoste toate ameninţările şi bătăile de la tirani. Drept aceasta şi cununi aţi luat mucenici ai lui Hristos, cei cu suflet viteaz. VINERI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna Crucii, glasul al 3-lea :
Cruce şi moarte voind a pătimi, în mijlocul făpturii ai înfipt Crucea, când ai binevoit, Mântuitorule, ca să fie pironit trupul Tău. Atunci şi soarele razele şi-a ascuns, şi tâlharul văzând acestea, Te-a mărturisit pe Tine Dumnezeu, grăind : Pomeneşte-mă, Doamne ! Şi crezând, a luat raiul. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
Pe chiparos, pe pin şi pe cedru Ţe-ai înălţat, Mielule al lui Dumnezeu, ca să mântuieşti pe cei ce se închină cu credinţă răstignirii Tale celei de bunăvoie, Hristoase Dumnezeule, slavă Ţie. Slavă... Şi acum... a Crucii, a Născătoarei :
Moarte de ocară ai răbdat, prin răstignire de bunăvoie, Îndurate, pe Care văzându-Te ceea ce Te-a născut, Hristoase, de răni se pătrundea. Cu ale cărei rugăciuni, pentru îndurările milei Tale, Unule, Preabunule şi Iubitorule de oameni, Doamne, îndură-Te şi mântuieşte lumea, Cel ce ai ridicat păcatul ei. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Străluciţi prin credinţă luminători prealuminaţi, sfinţilor cei ce sunteţi doctori ai bunei credinţe, purtători de lupte prealăudaţi; că de bătăile tiranilor netemându-vă, hulirile idoleşti legaţi dărâmat, având biruinţă nebiruită Crucea adevărului. VINERI SEARA
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10, idiomela zilei, de două ori. Apoi aceste Martirice de aici, și de la Minei patru stihiri. Stihiri Martirice, glasul al 3-lea : Mare este puterea mucenicilor Tăi, Hristoase, că în morminte zac şi duhurile alungă; şi au distrus puterea vrăjmaşului, cu credinţa Treimii nevoindu-se pentru dreapta credinţă. Proorocii şi Apostolii lui Hristos şi mucenicii, au învăţat să fie lăudată Treimea cea de o Fiinţă, şi au luminat neamurile cele rătăcite, şi părtaşi îngerilor au făcut pe fiii oamenilor. Mucenicii Tăi, Doamne, cu credinţă întărindu-se, cu nădejdea încredinţându-se şi cu dragostea Crucii Tale sufleteşte unindu-se, au stricat tirania vrăjmaşului, şi dobândind cununile, se roagă cu cei fără de trupuri pentru sufletele noastre. Mare este puterea Crucii Tale, Doamne, că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari Apostoli, şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre. De la Minei patru stihiri.
Slavă..., a morţilor :
Toate sunt deşertăciuni cele omeneşti, câte nu rămân după moarte ! Nu rămâne bogăţia, nici călătoreşte împreună slava; că venind moartea, toate acestea pier. Pentru aceasta lui Hristos celui fără de moarte să-i zicem : Pe aceştia ce s-au mutat de la noi odihneşte-i, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc întru Tine. Şi acum..., a Născătoarei :
Cum să nu ne mirăm de naşterea ta, cea dumnezeiască-omeneascâ cu totul cinstită ? Că ispită de bărbat neluând, ceea ce eşti cu totul fără prihană, ai născut fără tată pe Fiul cu trup, pe Cel născut din Tatăl mai înainte de veci fără mamă; Care nicicum n-a suferit schimbare, sau amestecare, sau despărţire; ci a păzit întreaga osebire amânduror firilor. Pentru aceasta, Maică Fecioară, Stăpână, pe EI roagă-L să mântuiască sufletele celor ce cu dreaptă credinţă te mărturisesc pe tine, de Dumnezeu Născătoare. SÂMBĂTĂ LA UTRENIE
După întâia Catismă, aceste Sedelne martirice, glasul al 3-lea :
Câţi sunteţi iubitori de mucenici veseliţi-vă şi acum, cântând cu un glas cântarea lui Hristos; că ne-a răsărit nouă în lume ca luminători, pomenirea cea de peste an a luptătorilor Lui, care ne trimite harul minunilor şi luminează mintea şi sufletele noastre. Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Vitejia răbdării voastre a biruit meşteşugirile vrăjmaşului, începător al răutăţii, mucenici prealăudaţi. Pentru aceasta v-aţi învrednicit de fericirea cea veşnică. Ci vă rugaţi Domnului, să mântuiască turma poporului celui iubitor de Hristos, cei ce sunteţi mărturisitori ai adevărului. Stih : Sfinţilor celor ce sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.
Străluciţi prin credinţă, luminători prealuminaţi, sfinţilor, cei ce sunteţi doctori ai bunei credinţe, purtătorilor de lupte prealăudaţi; că de bătăile tiranilor netemându-vă, hulirile idoleşti le-aţi aruncat la pământ, având biruinţă nebiruită Crucea adevărului. Slavă..., a morţilor :
Când, la cuvântul Tău, vom sta înaintea judecăţii Tale celei nemitarnice, Doamne, să nu ne osândeşti pe noi, cei ce am crezut în Tine, Mântuitorul nostru. Că toţi am greşit, dar de la Tine nu ne-am depărtat. Pentru aceasta ne rugăm Ţie, să aşezi în locaşurile drepţilor Tăi, Hristoase, pe cei pe care i-ai luat, ca Cel ce eşti însuţi mult-Milostiv. Şi acum..., a Născătoarei;
Pe tine, ceea ce ai mijlocit mântuirea neamului nostru, te lăudăm Născătoare de Dumnezeu Fecioară; căci cu trupul cel luat din tine, Fiul tău şi Dumnezeul nostru, prin Cruce luând patimă, ne-a izbăvit pe noi din stricăciune, ca un iubitor de oameni. LA LAUDE
Se pun stihirile pe patru. Stihiri Martirice, glasul al 3-lea :
Veniţi, popoare, să cinstim toţi pomenirea Sfinţilor Mucenici, că priveală făcându-se îngerilor şi oamenilor, au luat cununile biruinţei de la Hristos, şi se roagă pentru sufletele noastre. Frica de împăraţi şi de tirani nu au luat-o în seamă ostaşii lui Hristos, şi cu bună îndrăzneală şi bărbăteşte L-au mărturisit pe El, Domn al tuturor, Dumnezeu şi Împărat al nostru, şi se roagă pentru sufletele noastre. Puterile sfinţilor îngeri s-au mirat de luptele mucenicilor, că fiind îmbrăcaţi cu trup muritor, n-au luat în seamă chinurile, făcându-se următori patimii Mântuitorului Hristos, şi se roagă pentru sufletele noastre. Ca nişte luminători în lume străluciţi şi după moarte, Sfinţilor Mucenici, lupta cea bună luptându-vă. Pentru aceasta, ca cei ce aveţi îndrăzneală, rugaţi pe Hristos Dumnezeu, să se miluiască sufletele noastre. Slavă..., a morţilor :
Oamenilor, pentru ce ne tulburăm în zadar ? Calea pe care alergăm este scurtă, fum este viaţa, abur, ţărână şi cenuşă şi curând ne facem netrebnici. Pentru aceasta să ne rugăm lui Hristos celui nemuritor : Odihneşte pe cei ce s-au mutat de la noi, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc întru Tine. Şi acum..., a Născătoarei :
Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea tuturor celor ce se roagă, în tine îndrăznim, cu tine ne lăudăm, în tine este toată nădejdea noastră. Roagă-te Celui ce S-a născut din tine, pentru netrebnicii robii tăi. LA STIHOAVNĂ
Stihirile morţilor, alcătuire a lui Teofan, glasul al 3-lea :
Podobie : Chipul Crucii Tale...
Slăvesc cinstita Cruce a Ta, prin care s-a dăruit viaţa şi dulcimea desfătării, celor ce Te laudă cu credinţă şi cu dragoste, Unule, mult-Milostive. Pentru aceasta grăim către Tine, Hristoase Dumnezeule : Odihneşte pe cei ce s-au mutat de la noi, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc întru Tine. Stih : Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales şi i-ai primit Doamne.
Unule milostive şi îndurate, Cel ce ai noian de bunătate neajuns cu mintea, Cel ce cunoşti firea oamenilor pe care o ai făcut, pe Tine Te rugăm, Hristoase Dumnezeule : Odihneşte pe cei ce s-au mutat de la noi, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc în Tine. Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Adormind în mormânt ca un om, ai înviat pe cei ce dormeau în morminte ca un Dumnezeu, cu puterea Ta cea nebiruită, care aduc Ţie cântare fără încetare. Pentru aceasta grăim către Tine, Hristoase Dumnezeule : Odihneşte pe cei ce s-au mutat de la noi, unde este locuinţa tuturor celor ce se veselesc în Tine. Slavă... Şi acum... a Născătoarei :
Făclie înţelegătoare te ştim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, că ai purtat Lumina Dumnezeirii, Care s-a unit cu grosimea firii omeneşti. Pentru aceasta roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu să odihnească pe cei ce s-au mutat de la noi, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.
La
Doamne; strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă patru stihiri de umilinţă ale Octoihului, trei ale Triodului, trei de la Minei.
Stihiri, glasul al 4-lea, Însăşi podobia :
Aş vrea să şterg, Doamne, zapisul greşalelor mele cu lacrimile, şi să-ţi plac în cealaltă vreme a vieţii mele prin pocăinţă; dar vrăjmaşul mă amăgeşte şi se luptă cu sufletul meu. Doamne mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă. Cine înviforându-se şi alergând la limanul acesta, nu se va mântui ? Sau cine îmbolnăvindu-se şi năzuind la această casă de tămăduire nu se va vindeca ? Ziditorule al tuturor şi tămăduitorule al bolnavilor, Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă. Spală-mă cu lacrimile mele, Mântuitorule, că m-am întinat cu multe păcate. Pentru aceasta şi cad înaintea Ta greşit-am, Dumnezeule, miluieşte-mă. Oaie sunt a turmei Tale celei cuvântătoare, şi alerg la Tine, Păstorul cel bun; caută-mă pe mine cel rătăcit, Dumnezeule, şi mă miluieşte. LUNI LA UTRENIE
După întâia Catismă, aceste Sedelne de umilinţă, glasul al 4-lea :
O smeritul meu suflet, cel ce şi-a cheltuit toată viaţa în păcate, întoarce-l, Doamne, şi ca pe desfrânata mă primeşte pe mine şi mă mântuieşte. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
Înotând prin noianul vieţii de acum, îmi aduc aminte de adâncul răutăţilor mele celor multe ? Şi neavând priceperea ocârmuitor, cu glasul lui Petru strig Ţie : Mântuieşte-mă, mântuieşte-mă, Hristoase, Dumnezeule ca un iubitor de oameni. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Celei ce s-a hrănit în Templu, în Sfânta Sfintelor, celei ce este îmbrăcată cu credinţa şi cu înţelepciunea şi cu nevinovata feciorie, mai-marele voievod Gavriil i-a adus din cer vestire şi aceasta : Bucură-te ! Bucură-te ceea ce eşti binecuvântată ! Bucură-te ceea ce eşti mărită, Domnul este cu tine. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Astăzi au venit oştile îngereşti întru pomenirea mucenicilor, ca să lumineze gândurile credincioşilor, şi să veselească lumea cu harul. Pentru dânşii, Dumnezeule, milostivindu-Te, dăruieşte-ne mare milă. MARŢI LA UTRENIE
După întâia Catismă, aceste sedelne de umilinţă, glasul al 4-lea :
Podobie : Degrab ne întâmpină...
Degrab să intrăm împreună în cămara lui Hristos, ca să auzim toţi fericitul glas, al Însuşi Dumnezeului nostru. Veniţi cei ce iubim cereasca slavă, asemănându-ne fecioarelor celor înţelepte, să ne luminăm candelele noastre prin credinţă. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta sa mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
Gândeşte, suflete, cum vom sta înaintea Judecătorului; în ceasul cel înfricoşător se vor aşeza scaune îngrozitoare, şi faptele fiecăruia se vor vădi ! Atunci Judecătorul va fi neîndurat; acolo ţi s-a gătit cumplit focul ca o mare sălbătăcită învălurându-se, vrând să acopere toate. Tu acestea toate le vezi, suflete al meu, şi suspină înainte de sfârşit. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Ceea ce eşti după dreptate şi după adevăr Născătoare de Dumnezeu, cu îndrăzneală rugându-te, ca o Maică, Fiului tău şi Dumnezeului nostru, păzeşte mai ales turma care aleargă sub acoperământul tău şi scapă la tine, limanul şi zidul şi singura ocrotire a neamului omenesc. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Cu sângiuirile mucenicilor Tăi celor din toată lumea, ca şi cu o porfiră şi vison fiind împodobită Biserica Ta, printr-înşii grăiesc către Tine, Hristoase Dumnezeule : Poporului Tău trimite îndurările Tale, dăruieşte pace cetăţii Tale şi sufletelor noastre mare milă. MIERCURI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna Crucii, glasul al 4-lea :
Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tău; pe Cruce fiind pironit şi cu suliţa împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
Însăşi Podobia :
Degrab ne întâmpină pe noi, mai înainte până ce nu ne robim, când vrăjmaşii Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru; pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască cât poate credinţa dreptcredincioşilor. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Fecioară cu totul fără prihană, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a străbătut preasfânt sufletul tău, când ai văzut răstignit pe Fiul şi Dumnezeul tău. Pe Care nu înceta, binecuvântată, rugându-L, să ne dăruiască noua iertare de greşale. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Mucenicii Tăi, Doamne, în lupta lor, cununile nestricăciunii au luat de la Tine, Dumnezeul nostru; că având tăria Ta pe tirani au surpat; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte Hristoase Dumnezeule sufletele noastre. JOI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Apostolilor, glasul al 4-lea :
Luminători ai arătat la marginile lumii pe ucenicii Tăi, Hristoase, care strălucesc cu propovăduirea Ta, luminând sufletele noastre, şi ai întunecat printr-înşii rătăcirea idolească, luminând lumii cu învăţăturile dreptei credinţe. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre. Stih : În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Precum a povăţuit Moise pe Israel din robie prin Marea Roşie, cu dreapta Ta, Stăpâne, cufundând pe Faraon, aşa şi înţelepţii Tăi ucenici, cu minunile au despărţit marea necredinţei cea amară, şi au povăţuit poporul spre Tine, Cuvinte Cel fără de început, Unule, Iubitorule de oameni. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Pe Cuvântul Tatălui, Hristos Dumnezeul nostru, din tine întrupat L-am cunoscut, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce eşti una curată, una binecuvântată. Pentru aceasta neîncetat lăudându-te, pe tine te mărim. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Cu Crucea întrarmându-se mucenicii Tăi, au biruit vicleşugurile vrăjmaşului începător de rele, Hristoase Dumnezeul nostru. Strălucit-au ca nişte luminători, povăţuind pe oameni, şi dăruiesc tămăduiri celor ce cer cu credinţă. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre. VINERI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Crucii, glasul al 4-lea :
Podobie : Degrab ne întâmpină...
Pe Cruce Te-au pironit iudeii pe Tine, Mântuitorule, prin care ne-ai chemat pe noi dintre păgâni, Iubitorule de oameni Doamne. Întinsu-Ţi-ai pe ea palmele de bună voia Ta, cu suliţa ai primit a Ţi se împunge coasta. Slavă mulţimii îndurărilor Tale, îndelung-Răbdătorule. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este.
Văzând acum lumina sufletelor noastre Hristoase, Crucea Ta cea preacurată, şi închinându-ne ei, cântăm cu veselie : Slavă Ţie Celui ce ai voit a Te înălţa pe ea; slavă Ţie Celui ce ai luminat prin ea toată făptura. Pentru care cu cântări pe Tine neîncetat Te slăvim. Slavă... Şi acum..., a Crucii, şi Născătoarei :
Dacă Te-a văzut înălţat pe Cruce preacurata Maica Ta pe Tine, Cuvântul lui Dumnezeu, ca o Maică plângând a zis; Ce minune nouă şi străină este aceasta, Fiul meu ? Cum Te împreunezi cu moartea, Cel ce eşti viaţa tuturor, vrând să înviezi pe cei morţi ca un milostiv ? La Cântarea a 7-a, Martirica :
Cinstită prăznuirea mucenicilor Tăi, Biserica cer a făcut-o şi îngerii împreună cu oamenii dănţuiesc. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre. VINERI SEARA
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă idiomela zilei, de două ori. Apoi patru Martirice şi de la Minei patru stihiri. Stihiri Martirice, glasul al 4-lea : Cel ce Te preaslăveşti întru pomenirile sfinţilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, de dânşii fiind rugat, trimite nouă mare milă. Cel ce ai primit răbdarea Sfinţilor Mucenici, primeşte şi de la noi cântare de laudă, Iubitorule de oameni, dăruindu-ne nouă, cu rugăciunile lor, mare milă. Având, sfinţilor, îndrăzneală către Mântuitorul, rugaţi-vă neîncetat pentru noi, păcătoşii, cerând iertare de greşale, şi sufletelor noastre mare milă. Jertfe însufleţite, arderi de tot gânditoare, mucenici ai Domnului, junghieri desăvârşit ale lui Dumnezeu, oi ce cunoaşteţi pe Dumnezeu şi sunteţi cunoscute de Dumnezeu, al căror staul este necălcat de lupi, rugaţi-vă ca să fim păstoriţi şi noi împreună cu voi la apa odihnei. Slavă..., a morţilor, alcătuire a lui Ioan Damaschin
Unde este străduinţa lumii ? Unde este nălucirea celor vremelnice ? Unde este aurul şi argintul ? Unde este mulţimea slugilor şi strigarea ? Toate sunt ţarină, toate cenuşă, toate umbră. Ci veniţi să ne rugăm Împăratului celui nemuritor : Doamne, de veşnicele Tale bunătăţi învredniceşte pe cei ce s-au mutat de la noi, şi-i odihneşte întru fericirea cea neîmbătrânitoare. Şi acum..., a Născătoarei :
Proorocul David, care prin Tine este al lui Dumnezeu părinte, cu cântare pentru Tine mai înainte a glăsuit, mărire Ţie făcându-Ţi : De faţă a stat Împărăteasa de-a dreapta Ta. Că pe tine Maică mijlocitoare vieţii te-a arătat Dumnezeu, Cel ce fără de tată din tine a binevoit a Se face om; ca iarăşi să zidească chipul Său cel stricat de patimi, şi oaia cea rătăcită, din munte răpită, aflând-o, pe umeri ridicând-o la Tatăl a adus-o, şi după voia Sa cu puterile cereşti a împreunat-o; şi a mântuit, Născătoare de Dumnezeu, lumea Hristos, Cel ce are mare şi bogată milă. SÂMBĂTĂ LA UTRENIE
După întâia Catismă, aceste Sedelne Martirice, glasul al 4-lea :
Mucenicii Tăi, Doamne, în nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe tirani au surpat; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre. Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Cu sângiuirile mucenicilor Tăi, celor din toată lumea, ca şi cu o porfiră şi cu vison, Biserica Ta împodobită fiind, printr-înşii strigă către Tine, Hristoase Dumnezeule : Poporului Tău trimite-i îndurările Tale; pace cetăţii Tale dăruieşte, şi sufletelor noastre mare milă. Stih : Sfinţilor celor ce sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.
Cu Crucea întrarmându-se mucenicii Tăi, au biruit vicleşugurile vrăjmaşului începător de rele, Hristoase Dumnezeul nostru. Strălucit-au ca nişte luminători, povăţuind pe oameni, şi dăruiesc tămăduiri celor ce se roagă cu credinţă. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte lumea Ta. Slavă..., a morţilor :
Sufletele pe care le-ai mutat din cele trecătoare la Tine, odihneşte-le, Doamne, ca un milosârd şi Atotputernic, Hristoase Dumnezeul nostru. Iartă-le, Îndurate, cele făcute de dânşii; miluieşte Milostive, lucrul mâinilor Tale ! Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni. Şi acum..., a Născătoarei :
Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat : Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi Crucea de bunăvoie pentru noi primind; prin care înviind pe cel întâi zidit, a mântuit de moarte sufletele noastre. LA LAUDE
Se pun stihirile pe patru. Stihirile Martirice, glasul al 4-lea :
Cine nu se va minuna, Sfinţilor Mucenici, văzând lupta cea bună cu care v-aţi luptat ? Cum fiind cu trup aţi biruit pe vrăjmaşul cel fără de trup, mărturisind pe Hristos şi cu Crucea întrarmându-vă ? Pentru aceasta după vrednicie v-aţi arătat demonilor alungători şi barbarilor împotrivitori. Rugaţi-vă neîncetat să se mântuiască sufletele noastre. Părtaşi îngerilor v-aţi făcut, Sfinţilor Mucenici, în faţa mulţimilor pe Hristos bărbăteşte propovăduind; că toate cele plăcute din lume, ca şi cum n-ar fi fost, le-aţi părăsit; iar credinţa aţi ţinut-o ca o ancoră tare. Pentru aceasta alungând înşelăciunea, izvorâţi credincioşilor darurile tămăduirilor. Rugaţi-vă neîncetat pentru sufletele noastre. Cum nu ne vom minuna de luptele voastre, Sfinţilor Mucenici, că în trup muritor fiind îmbrăcaţi, aţi biruit pe vrăjmaşii cei fără de trupuri ? Pe voi nici ameninţările tiranilor nu v-au înfricoşat, nici năvălirile chinurilor nu v-au spăimântat. Cu adevărat după vrednicie v-aţi slăvit de la Hristos, Cel ce dă sufletelor noastre mare milă. Cinstită este moartea sfinţilor Tăi, Doamne, că prin săbii şi prin foc şi de frig fiind zdrobiţi, şi-au vărsat sângele lor, având nădejdea la Tine, ca să-şi ia plata ostenelii; au răbdat şi au luat de la tine, Mântuitorule, mare milă. Slavă..., a morţilor :
Întru odihna Ta, Doamne, unde toţi sfinţii Tăi se odihnesc, odihneşte pe robii Tăi, că Însuţi eşti iubitor de oameni. Şi acum..., a Născătoarei :
Avându-te, Născătoare de Dumnezeu, nădejde şi ocrotitoare, nu ne temem de năvălirile vrăjmaşilor, că tu acoperi sufletele noastre. LA STIHOAVNĂ
Stihirile morţilor, alcătuire a lui Teofan, glasul al 4-lea :
Podobie : Dat-ai semn celor ce se tem...
Cu adevărat înfricoşătoare este taina morţii, cum sufletul de trup cu anevoie se desparte, din alcătuirea şi din împreună-creştere, legătura cea prea firească, cu voinţa lui Dumnezeu, se taie. Pentru aceasta ne rugăm Ţie : Pe cei ce s-au mutat, odihneşte-i în corturile sfinţilor Tăi, Dătătorule de viaţă, Iubitorule de oameni. Stih : Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales şi i-ai primit Doamne.
Somn se arată moartea celor ce cred Ţie, Celui ce ai fost pus în mormânt, care toate le stăpâneşte, şi ai stricat biruinţa morţii, şi ai surpat puterea ei cea de mulţi ani. Pentru aceasta ne rugăm Ţie : Pe cei ce s-au mutat odihneşte-i în corturile sfinţilor Tăi, Dătătorule de viaţă, Iubitorule de oameni. Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Tu nouă Te-ai făcut dreptate şi sfinţire şi răscumpărare sufletelor, că ne-ai adus Tatălui îndreptăţiţi şi răscumpăraţi, luând pedeapsa noastră cu care eram datori. Şi acum Te rugăm : Pe cei ce s-au mutat, odihneşte-i în bucurie şi în lumină, Făcătorule de bine, Mântuitorul nostru. Slavă...
Neamul omenesc a fost rechemat din stricăciune la nestricăciunea cea nepieritoare, fiind spălat cu sângele cel vărsat din coasta Ta, Mântuitorule cu care ne-ai spălat de neascultarea strămoşului. Pentru aceasta Ţie ne rugăm : Odihneşte pe cei ce s-au mutat în corturile cele veşnice, în cetele mucenicilor Tăi. Şi acum..., a Născătoarei :
Urmând graiurilor celor ce au grăit de Dumnezeu, pe tine te cunoaştem Născătoare de Dumnezeu, cea cu totul fără prihană; că ai născut pe Dumnezeu întrupat, mai presus de pricepere, Care ne-a răscumpărat pe noi cei robiţi de păcate. Pe Care şi acum roagă-L, Preacurată, să lumineze cu strălucirile Sale pe robii tăi, cei ce s-au mutat de aici.
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă patru stihiri de umilinţă ale Octoihului, trei ale Triodului şi trei de la Minei.
Stihirile de umilinţă, glasul al 5-lea :
Doamne nu încetez păcătuind; nu mă ştiu a fi vrednic de iubirea Ta de oameni; biruieşte împietrirea mea, Cel ce eşti unul bun, şi mă miluieşte. Doamne, şi de frica Ta mă tem şi a face rău nu încetez. Cine nu se teme la judecată de Judecătorul ? Sau cine, voind să se vindece, mânie pe doctor ca mine ? Îndelung-Răbdătorule, Doamne, milostiveşte-Te spre neputinţa mea şi mă miluieşte. Vai ! Cum m-am asemănat eu smochinului celui neroditor, şi mă înfricoşez de blestem şi de tăiere ! Dar Tu, Lucrătorule ceresc, Hristoase Dumnezeule, arată roditor sufletul meu cel înţelenit; primeşte-mă ca pe fiul cel desfrânat şi mă miluieşte. Mulţimile greşalelor mele trece-le, Doamne, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, şi şterge toate fărădelegile mele, dându-mi gând de întoarcere şi Te rog miluieşte-mă ca un iubitor de oameni. LUNI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele de umilinţă, glasul al 5-lea :
Judecătorul şezând şi îngerii stând înainte, trâmbiţa răsunând şi văpaia arzând, ce vei face, suflete al meu, ducându-te la judecată ? Că atunci relele tale vor sta de faţă, păcatele tale cele ascunse se vor vădi. Pentru aceasta mai înainte de sfârşit strigă către Hristos-Dumnezeu : Cunoscătorule de inimi, greşit-am, miluieşte-mă. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
Suflete, cele de aici sunt trecătoare, iar cele de acolo sunt veşnice; văd divanul şi pe Judecător pe scaun, şi mă cutremur de hotărâre. Întoarce-te dar, suflete, că judecata este fără iertare. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Cu îngerii cele cereşti, cu oamenii cele pământeşti, cântăm ţie, Născătoare de Dumnezeu, cu glas de bucurie : Bucură-te uşă mai desfătată decât cerurile ! Bucură-te ceea ce singură eşti mântuirea pământenilor ! Bucură-te cinstită ! Bucură-te Cea plină de har, care ai născut pe Dumnezeu întrupat ! La Cântarea a 7-a, Martirica :
Doamne, de paharul patimii Tale dorind mucenicii Tăi, au lăsat frumuseţea lumească, şi îngerilor părtaşi s-au făcut. Pentru rugăciunile lor, dă sufletelor noastre curăţire şi mare milă. MARŢI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele de umilinţă, glasul al 5-lea :
Pe patul păcatelor celor multe zăcând, prădat sunt de nădejdea mântuirii mele; că somnul trândăviei pricinuieşte pedeapsă sufletului meu. Milostiveşte-Te însă spre mine, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
Toţi să priveghem şi să întâmpinăm pe Hristos, cu mulţime de untdelemn şi cu candele luminoase; ca să ne învrednicim a fi înăuntrul cămării; că cel Ce va rămâne afară de uşi, în zadar va striga către Dumnezeu : Miluieşte-mă ! Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Taina cea minunată a Fecioarei, lumii s-a arătat de mântuire, că dintr-însa fără de sămânţă S-a născut şi S-a arătat cu trup fără stricăciune bucuria tuturor. Doamne, slavă Ţie. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Minunile sfinţilor Tăi mucenici, zid nebiruit ne-ai dăruit nouă, Hristoase Dumnezeule. Pentru rugăciunile lor risipeşte gândurile păgânilor, şi sceptrurile împărăţiei le întăreşte, ca un bun şi de oameni iubitor. MIERCURI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Crucii, glasul al 5-lea :
Podobie : Pe Cuvântul cel împreună...
Pe Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru, Cel ce a fost răstignit de bunăvoie, precum ştie şi precum a binevoit, Îl lăudăm credincioşii şi Îl slăvim; că El a pironit pe Cruce păcatele oamenilor, izbăvind din rătăcire neamul omenesc, şi împărăţiei ne-a învrednicit pe noi. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este.
Cel ce ai răbdat Cruce de voia Ta, şi ai izbăvit pe oameni de stricăciune, Mântuitorule, pe Tine Te lăudăm credincioşii şi ne închinăm Ţie; că ne-ai luminat cu puterea Crucii, şi toţi Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni şi Îndurate, ca pe Dătătorul de viaţă şi Domnul. Slavă..., Şi acum..., a Crucii, a Născătoarei :
Stând lângă Crucea Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, tânguindu-se, a strigat : Vai mie, Fiul meu ! Vai mie, Lumina ochilor mei ! Cum Te-ai întins pe Cruce, Cel ce ai întins dumnezeieşte cerul ca o piele, şi scoţi din mare izvoare de apă cu porunca Ta ? La Cântarea a 7-a, Martirica :
Pe mucenicii Tăi, Doamne, i-ai arătat, Mântuitorule, mari ocrotitori lumii, prin care se alungă patimile. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre. JOI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Apostolilor, glasul al 5-lea :
Podobie : Pe Cuvântul cel împreună...
Pe înţelepţii Apostoli, ca pe înșiși văzătorii Cuvântului şi ca pe slujitorii lui Hristos, să-i lăudăm toţi pământenii cu cântări duhovniceşti şi laude. Că aceştia îndelung se roagă lui Hristos pentru noi, cei ce lăudăm sfântă pomenirea lor şi ne închinăm la moaştele lor. Stih : În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Pe Apostolii Domnului cu un glas să-i lăudăm, ca pe cei ce s-au arătat luminători lumii; că pe păgâni i-au vânat la dreapta credinţă şi luminându-ne pe noi au propovăduit lămurit să cinstim pe Sfânta Treime, Cea unită în Fiinţă şi despărţită în Feţe. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Mireasă care nu ştii de nuntă şi pururea Fecioară, împreună cu îngerii te lăudăm neîncetat, că prin tine ne-a făcut lucruri mari Fiul tău şi Dumnezeu; Care, fiind mai înainte de veci din Tatăl, a binevoit a încăpea în pântecele tău, ca să slobozească din înşelăciune neamul nostru. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Puterile cereşti s-au minunat de isprăvile Sfinţilor Mucenici, că fiind în trup muritor, au biruit în chip nevăzut pe vrăjmaşul cel fără de trup, cu puterea Crucii, luptându-se vitejeşte, şi se roagă Domnului, să miluiască sufletele noastre. VINERI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedealna Crucii, glasul al 5-lea :
Locul Căpăţânii, rai s-a făcut; că numai cât s-a înfipt lemnul Crucii, îndată a odrăslit Strugurele vieţii, pe Tine, Mântuitorule, spre a noastră veselie, slavă Ţie. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este.
Lemnul Crucii Tale, Mântuitorul nostru, lumii s-a arătat mântuire; că pe el de bunăvoie pironindu-Te, din blestem ai izbăvit pe pământeni; Cel ce eşti bucuria tuturor, Doamne, slavă Ţie. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta, spânzurat pe Cruce de bunăvoie în mijlocul tâlharilor, sfărâmându-se cu jale la cele dinlăuntru ca o Maică, a zis : Fiule, Cel ce eşti fără de păcat, cum Te-ai pironit fără dreptate pe Cruce ca un făcător de rele, vrând să înviezi neamul omenesc ca un prea bun ? La Cântarea a 7-a, Martirica :
Străluceşte astăzi pomenirea mucenicilor, că are şi din cer lumină; ceata îngerilor se veseleşte, şi neamul omenesc împreună prăznuieşte. Pentru aceasta se roagă Domnului, să se miluiască sufletele noastre. VINERI SEARA
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă Idiomela zilei, de două ori; apoi aceste Martirice ale glasului şi de la Minei patru stihiri.
Stihiri Martirice, glasul al 5-lea :
Toate cele pământeşti dispreţuindu-le, şi spre chinuri bărbăteşte îndrăznind, nu v-aţi lipsit de fericitele nădejdi; ci moştenitori Împărăţiei Cerurilor v-aţi făcut, prealăudaţilor mucenici. Având dar îndrăzneală către Iubitorul de oameni Dumnezeu, cereţi pace lumii şi sufletelor noastre mare milă. Cu pavăza credinţei îmbrăcându-se, şi cu semnul Crucii pe sine întărindu-se, la chinuri bărbăteşte pe sine s-au dat, şi înşelăciunea şi semeţia diavolului au surpat sfinţii Tăi, Doamne. Pentru rugăciunile lor, ca un Dumnezeu atotputernic, trimite lumii pace şi sufletelor noastre mare milă. Rugaţi-vă pentru noi, Sfinţilor Mucenici, ca să ne izbăvim de fărădelegile noastre; că vouă s-a dat har, să vă rugaţi pentru noi. Din dragostea cea fără de saţiu a sufletului, nelepădându-vă de Hristos, Sfinţilor Mucenici, care multe feluri de cazne şi de pătimi, răbdând, aţi surpat semeţiile tiranilor, şi credinţa neclintită şi nevătămată păzind, la ceruri v-aţi mutat. Pentru aceasta şi îndrăzneală către Dânsul câştigând, cereţi să ne dea nouă mare milă. Slavă..., a morţilor, alcătuire a lui Ioan Damaschin :
Adusu-mi-am aminte de proorocul ce zice : Eu sunt pământ şi ţărână; şi iarăşi m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis : Oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul ? Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pe robii Tăi. Şi acum..., a Născătoarei :
În Marea Roşie chipul miresei celei ce nu ştie de nuntă s-a scris oarecând; acolo Moise despărţitor al apei; iar aici Gavriil slujitor al minunii. Atunci adâncul l-a trecut pedestru neudat Israel, iar acum pe Hristos L-a născut fără sămânţă Fecioara. Marea după trecerea lui Israel a rămas neumblată, iar cea fără prihană după naşterea lui Emmanuel, a rămas nestricată. Cel ce eşti şi mai înainte ai fost, şi Te-ai arătat ca un om, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. SÂMBĂTĂ LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Mucenice, glasul al 5-lea :
Doamne, de paharul patimii Tale mucenicii Tăi dorind, au lăsat desfătarea lumească, şi îngerilor părtaşi s-au făcut. Pentru rugăciunile lor, dăruieşte pace sufletelor noastre. Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Minunile sfinţilor Tăi mucenici, zid nebiruit ne-ai dat nouă Hristoase, Dumnezeule. Pentru rugăciunile lor, risipeşte gândurile păgânilor, şi sceptrurile împărăţiei le întăreşte, ca Cel singur bun şi de oameni iubitor. Stih : Sfinţilor celor ce sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.
De prigoane şi de primejdii nebăgând seamă, şi netemându-se de semeţiile tiranilor, cu îndrăzneală au propovăduit pe Hristos; şi caznele chinurilor răbdându-le cu tărie, au surpat rătăcirea idolească, puterea diavolească mucenicii biruind cu adevărat. Slavă..., a morţilor :
Odihneşte, Mântuitorul nostru, cu drepţii pe robii Tăi, şi-i sălăşluieşte pe dânşii în curţile Tale, precum este scris; trecând ca un bun greşalele lor cele de voie şi cele fără de voie, şi toate cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, Iubitorule de oameni. Şi acum..., a Născătoarei :
Cel ce din Fecioară ai răsărit lumii, Hristoase Dumnezeule, şi printr-însa fii luminii ne-ai arătat, miluieşte-ne pe noi. LA LAUDE
Patru stihiri Mucenice, glasul al 5-lea :
Binecuvântată este oastea Împăratului Ceresc, că de au şi fost pământeni mucenicii, dar s-au sârguit să ajungă la vrednicia îngerească; trupurile dispreţuindu-le, prin patimi s-au învrednicit de cinstea celor fără de trup. Pentru rugăciunile lor, Doamne mântuieşte sufletele noastre. Mucenicii Tăi, Doamne, cetelor îngereşti urmând, ca şi cum ar fi fost fără de trupuri, au răbdat chinurile, având în minte numai singură nădejdea bucurării de bunurile cele îngăduite. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeul nostru, dăruieşte lumii Tale pace, şi sufletelor noastre mare milă. Sfinţii mucenici pe pământ s-au luptat, gerul au răbdat, focului s-au dat, apa i-a luat; al lor este glasul care zice : Trecut-am prin foc şi prin apă, şi ne-ai scos pe noi ia odihnă. Pentru rugăciunile lor, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Fiind în chinuri, sfinţii veselindu-se strigau : Schimburi sunt nouă acestea cu Stăpânul; în locul rănilor ce ni se fac pe trupuri, îmbrăcăminte luminată va înflori nouă la înviere; în loc de ocară, cununi; în loc de temniţe, raiul; în locul osândirii cu făcătorii de rele, petrecerea cu îngerii. Pentru rugăciunile lor, Doamne, mântuieşte sufletele noastre. Slavă..., a morţilor :
Tu, Doamne, Cel ce m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta, mi-ai poruncit şi ai zis : Iarăşi vei merge în pământ. Povăţuieşte-mă la calea Ta cea dreaptă, iartă-mi greşalele şi Te rog mântuieşte-mă, Iubitorule de oameni. Şi acum..., a Născătoarei :
Pe tine te fericim, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos, Cel ce are mare milă. LA STIHOAVNĂ
Stihirile morţilor, alcătuire a lui Teofan, glasul al 5-lea :
Podobie : Bucură-te cămara...
Cu strălucirea feţei Tale, Hristoase, aşază ca un îndurat pe cei ce s-au mutat, sălăşluindu-i în loc cu verdeaţă, la apele odihnei Tale celei curate şi dumnezeieşti, în doritele sânuri ale strămoşului Avraam, unde se vede lumina Ta curată, şi se varsă izvoarele bunătăţii, unde saltă învederat veselindu-se cetele drepţilor, pentru bunătatea Ta; cu care împreună aşază pe robii Tăi şi le dăruieşte mare milă. Stih : Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales şi i-ai primit Doamne.
Îngăduie a cânta Ţie cu glas bine întocmit, slăvind a Ta putere, Îndurate, cei ce s-au mutat din aceste trecătoare la Tine, Stăpânul tuturor şi Iubitorul de oameni; dându-le să se lumineze cu frumuseţea podoabei Tale, şi să se bucure de împreunarea cea dulce şi veselă, şi să se desfăteze luminat, unde îngerii dănţuiesc împrejurul scaunului Tău, şi cetele sfinţilor cu bucurie urmează. Cu care împreună dă robilor Tăi odihnă şi mare milă. Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Unde sunt adunarea proorocilor, cetele Apostolilor şi ale mucenicilor, şi toţi care din veac s-au îndreptăţit, cu mântuitoarea Ta patimă şi cu sângele, cu care ai răscumpărat pe omul cel robit, acolo odihneşte pe cei ce au adormit în credinţă, ca un iubitor de oameni, iertându-le greşalele; că Tu singur fără de păcat ai vieţuit pe pământ, singur sfânt şi singur liber între cei morţi. Pentru aceasta dă robilor Tăi odihnă şi mare milă. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Pe noi cei robiţi de legea păcatului, ne-ai slobozit Stăpână, zămislind în pântece pe Dătătorul de lege şi Împăratul-Hristos, ceea ce eşti singură Maică-Fecioară; prin Care ne îndreptăţim în dar şi prin har. Pe Care acum roagă-L, să aşeze în cartea vieţii sufletele celor ce te laudă pe tine, Maica lui Dumnezeu. Ca prin mijlocirea ta mântuindu-ne, ceea ce eşti cu totul fără prihană, să dobândim izbăvirea cea dorită a Fiului tău, închinându-ne Lui, Celui ce dă lumii mare milă.
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă patru stihiri de umilinţă ale Octoihului, trei ale Triodului şi trei de la Minei.
Stihiri de umilinţă, glasul al 6-lea :
N-am agonisit pocăinţă şi nici lacrimi; pentru aceasta mă rog Ţie, Mântuitorule, să mă întorci mai înainte de sfârşit, şi să-mi dai umilinţă, ca să mă izbăvesc de chinul cel veşnic. La înfricoşătoarea Ta venire, Hristoase, să nu auzim : Nu vă ştiu pe voi ! Că în Tine ne-am pus nădejdea, Mântuitorule, deşi nu facem poruncile Tale, pentru lenea noastră; dar Te rugăm, milostiveşte-Te spre sufletele noastre. Vindecă, Mântuitorule, rănile inimii mele, care s-au făcut din multe păcate, Cel ce eşti doctorul sufletelor şi al trupurilor, şi dai celor ce se roagă Ţie pururea iertare de greşale. Dăruieşţe-mi lacrimi de pocăinţă, dându-mi dezlegare datoriilor, Doamne, şi mă miluieşte. Aflându-mă vrăjmaşul gol de virtuţi, m-a rănit cu săgeata păcatului. Dar Tu, ca un doctor al sufletelor şi al trupurilor, vindecă rănile sufletului meu, Dumnezeule, şi mă miluieşte. LUNI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele de umilinţă, glasul al 6-lea :
Gândesc la ziua cea înfricoşătoare şi plâng faptele mele cele rele; cum voi răspunde Împăratului celui nemuritor ? Şi cu ce îndrăzneală voi privi spre Judecătorul, eu desfrânatul ? Îndurate Părinte, Fiule Unule-Născut, Duhule Sfinte, miluieşte-mă. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
În valea plângerii, în locul pe care l-ai rânduit, când vei şedea. Milostive, să faci judecată dreaptă, să nu vădeşti cele ascunse ale mele, nici să mă osândeşti înaintea îngerilor; ci Te milostiveşte spre mine Dumnezeule, şi mă miluieşte. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Pe cea preaslăvită Maica lui Dumnezeu, şi mai sfântă decât sfinţii îngeri, fără tăcere să o lăudăm cu inima şi cu gura mărturisind-o pe dânsa Născătoare de Dumnezeu, ca pe ceea ce cu adevărat a născut pe Dumnezeu întrupat, şi se roagă neîncetat pentru sufletele noastre. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Lumină drepţilor este de-a pururea, că sfinţii în Tine luminându-se, strălucesc pururea ca nişte luminători, stingând sfeşnicul necredincioşilor; cu ale căror rugăciuni, Mântuitorule, luminează făclia mea, Doamne, şi mă miluieşte. MARŢI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele de umilinţă, glasul al 6-lea :
Privegherea fecioarelor celor înţelepte dăruieşte-mi, Doamne, şi luminează candela sufletului meu, cu untdelemnul îndurărilor Tale; ca să-Ţi cânt Ţie cântare îngerească : Aliluia. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie ca unui Stăpân noi, păcătoşii, miluieşte-ne pe noi. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim în tine; ci să ne mântuim prin tine din nevoi; că tu eşti mântuirea neamului creştinesc. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Luptă mucenicească răbdând sfinţii, şi de la Tine daruri de biruinţă luând, au stricat născocirile celor fără de lege, şi au luat cununile nestricăciunii. Pentru dânşii, Dumnezeule, dăruieşte-ne nouă mare milă. MIERCURI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Crucii, glasul al 6-lea :
Astăzi s-a împlinit cuvântul proorocesc, că iată ne închinăm la locul unde au stat picioarele Tale, Doamne, şi din pomul mântuirii gustând, slobozire din patimile păcatului am dobândit, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
Crucea Ta, Doamne, s-a sfinţit, că întru dânsa se fac tămăduiri celor bolnavi de păcate; prin ea cădem înaintea Ta, miluieşte-ne pe noi. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Ceea ce Te-a născut pe Tine, Hristoase, Fecioara cea pururea fecioară, văzându-Te pe Cruce înălţat pentru noi, şi-a rănit sufletul cu sabia întristării, şi a plâns tânguindu-se ca o maică. Pentru rugăciunile ei, miluieşte-ne pe noi, Doamne al milei. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Asupra luptei erau împotriviri vitejeşti, chinuri tirăneşti asupra mucenicilor, şi stau cetele celor fără de trup, ţinând daruri pentru biruinţă. Spăimântat-au înţelepţii pe tirani şi pe împăraţi, surpat-au pe Veliar cu mărturisirea lui Hristos. Cel ce i-ai întărit pe ei, Doamne, slavă Ţie. JOI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Apostolilor, glasul al 6-lea :
Precum ai venit în mijlocul ucenicilor Tăi, Mântuitorule, dându-le pace, vino şi la noi şi ne mântuieşte pe noi. Stih : În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Ucenicii Tăi, Iisuse, trimişi fiind la marginile pământului, şi vânând pe păgâni la dreapta credinţă, ca pe nişte peşti i-au adus la bunătatea Ta, Doamne. Şi printr-înşii grăim către Tine : Iubitorule de oameni, dăruieşte poporului Tău mare milă. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Sfântă Stăpână, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, ca ceea ce ai născut în chip de negrăit pe Făcătorul tuturor, roagă-te totdeauna cu Sfinţii Apostoli bunătăţii Lui, să ne izbăvească pe noi din patimi, şi să ne dea iertare de păcate. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Pomenirea mucenicilor Tăi, Doamne, s-a arătat ca raiul din Eden; că întru dânsa se bucură toată făptura. De aceea dă-ne nouă, Hristoase, pentru rugăciunile lor, pace şi mare milă.
VINERI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Crucii, glasul al 6-lea :
Numai cât s-a înfipt lemnul Crucii Tale, Hristoase, temeliile morţii s-au clătinat, Doamne; că pe Cel pe Care cu poftă L-a înghiţit iadul, L-a slobozit cu cutremur. Arătat-ai nouă mântuirea Ta, Sfinte; şi Te slăvim pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
Doamne, la moarte Te-au osândit iudeii pe Tine, viaţa tuturor; cei ce au trecut pedeştri Marea Roşie prin toiag, pe Cruce Te-au răstignit; şi cei ce au supt miere din piatră, fiere Ţi-au adus. Dar ai răbdat de bunăvoie, ca să ne slobozeşti pe noi din robia vrăjmaşului, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie. Slavă... Şi acum..., a Crucii, a Născătoarei :
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, roagă-te Fiului tău Celui ce S-a pironit pe Cruce de bunăvoie, şi a înviat din morţi, lui Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Pe cei ce au propovăduit în faţa mulţimilor pe Hristos, şi nu s-au temut de îngrozirile celor fără de lege, minunaţi i-a făcut Domnul; că au surpat cu răbdare vitejească cutezanţele celor fărădelege, şi au luat de la Hristos dar de tămăduiri după vrednicie, rugându-se neîncetat să mântuiască sufletele noastre. VINERI SEARA
La
Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10, şi se cântă idiomela zilei, de două ori, apoi patru Martirice şi patru de la Minei.
Stihiri Martirice, glasul al 6-lea :
Mucenicii Tăi, Doamne, nu s-au lepădat de Tine, nici s-au depărtat de la poruncile Tale; pentru rugăciunile lor, miluieşte-ne pe noi. Cei ce au mărturisit pentru Tine, Hristoase, multe chinuri au răbdat; pentru rugăciunile şi cererile lor, Doamne, păzeşte-ne pe noi pe toţi. Mucenicii purtători de biruinţă şi cetăţenii cereşti, luptându-se pe pământ, multe chinuri au răbdat, şi în cer cunună desăvârşită au luat, ca să se roage pentru sufletele noastre. Crucea Ta, Doamne, s-a făcut mucenicilor armă nebiruită; că vedeau moartea ce era înaintea lor, şi văzând dinainte viaţa ce va să fie, se întăreau cu nădejdea ce aveau către Tine. Cu rugăciunile lor, miluieşte-ne pe noi. Slavă..., a morţilor :
Început şi fiinţă mi s-a făcut mie porunca Ta cea ziditoare; că voind să alcătuieşti fire vie din firea cea nevăzută şi din cea văzută, din pământ trupul mi-ai zidit, şi mi-ai dat suflet cu suflarea Ta cea dumnezeiască şi făcătoare de viaţă. Pentru aceasta, Hristoase, pe robii Tăi în latura celor vii şi în corturile drepţilor, odihneşte-i. Şi acum..., a Născătoarei :
Cine nu te va ferici pe tine, Preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăuda, Preacurată, naşterea ta ? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, Acelaşi din tine cea curată a ieşit, în chip de negrăit întrupându-Se; din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-Se pentru noi. Nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi fără amestecare fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L, curată preafericită, să miluiască sufletele noastre. SÂMBĂTĂ LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Mucenice, glasul al 6-lea :
Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Asupra luptei erau împotriviri vitejeşti, chinuri tirăneşti asupra mucenicilor, şi stau cetele celor fără de trup, ţinând daruri pentru biruinţă. Spăimântat-au înţelepţii pe tirani şi pe împăraţi, surpat-au pe Veliar cu mărturisirea lui Hristos. Cei ce i-ai întărit pe ei, Doamne slavă Ţie. Stih : Sfinţilor celor ce sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.
Pomenirea mucenicilor Tăi, Doamne, s-a arătat astăzi ca raiul din Eden, că întru dânsa se bucură toată făptura. Dă-ne nouă, Hristoase, pentru rugăciunile lor, pace şi mare milă. Slavă..., a morţilor :
Cu adevărat toate sunt deşertăciune, şi viaţa aceasta este umbră şi vis, că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum zice Scriptura. Când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde împreună sunt împăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pe robii Tăi aceştia mutaţi de la noi, odihneşte-i ca un iubitor de oameni. Şi acum..., a Născătoarei :
Nădejdea lumii cea bună, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, cerem singură ocrotirea ta cea temută, milostiveşte-te spre poporul tău cel ce lesne se primejduieşte; roagă pe milostivul Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre de toată ameninţarea, ceea ce eşti binecuvântată. LA LAUDE
Patru stihiri martirice glasul al patrulea :
Doamne, întru pomenirea sfinţilor Tăi, toată făptura prăznuieşte; cerurile se bucură cu îngerii, şi pământul se veseleşte cu oamenii. Pentru rugăciunile lor miluieşte-ne pe noi. Doamne, de n-am avea pe sfinţii Tăi rugători, şi bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni Mântuitorule, a Te lăuda pe Tine, pe Care Te binecuvintează neîncetat îngerii ? Cunoscătorul inimilor, iartă sufletele noastre. Pomenirea mucenicilor este bucurie celor ce se tem de Domnul; că pătimind pentru Hristos, cununi de la Dânsul au luat, şi acum se roagă cu îndrăznire pentru sufletele noastre. Pe cei aleşi şi pe cei sfinţi, minunaţi i-a făcut Dumnezeul nostru, Bucuraţi-vă şi vă veseliţi toate slugile Lui, că v-a gătit vouă cununi şi împărăţia Sa. Rugămu-vă pe voi să nu ne uitaţi pe noi. Slavă..., a morţilor :
Durere s-a făcut lui Adam gustarea din pom în Eden dedemult, când şi-a vărsat şarpele veninul; că printr-înşii a intrat moartea care a mâncat pe om cu tot neamul lui. Dar venind Stăpânul, a surpat pe balaur şi ne-a dăruit nouă învierea. Deci către Dânsul să grăim : Fie-Ţi milă, Mântuitorule, şi pe cei ce i-ai luat odihneşte-i, ca un iubitor de oameni. Şi acum..., a Născătoarei :
Pentru rugăciunile celeia ce Te-a născut pe Tine, Hristoase, şi ale mucenicilor Tăi, ale Apostolilor şi ale proorocilor, ale ierarhilor, ale cuvioşilor şi drepţilor, şi ale tuturor sfinţilor, pe adormiţii robii Tăi odihneşte-i. LA STIHOAVNĂ
Stihirile morţilor, alcătuire a lui Teofan, glasul al 6-lea :
Podobie : Toată nădejdea punându-şi...
Cel ce ai milostivire necuprinsă spre noi, mult-Milostive, izvor nedeşertat al dumnezeieştii bunătăţi, sălăşluieşte pe cei ce s-au mutat la Tine Stăpâne, în pământul celor vii, în corturile cele iubite şi dorite, dăruindu-le moştenirea cea pururea stătătoare; că Tu Ţi-ai vărsat sângele Tău, Hristoase, pentru toţi, şi cu preţ de viaţă făcător, lumea ai răscumpărat. Stih : Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales şi i-ai primit Doamne.
Moarte făcătoare de viaţă ai răbdat de bunăvoie, viaţă ai izvorât şi credincioşilor desfătare veşnică le-ai dăruit; în care rânduieşte pe cei ce au adormit în nădejdea învierii, iertând cu bunătatea Ta toate greşalele lor; ca Cel ce singur eşti fără de păcat, singur bun şi de oameni iubitor. Ca de toţi să se laude numele Tău, Hristoase, şi mântuiţi fiind, să slăvim iubirea Ta de oameni. Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Pe Tine, Hristoase, ştiindu-Te, că domneşti peste cei vii, şi peste cei morţi, stăpâneşti cu putere dumnezeiască stăpânitoare, Te rugăm : Însuţi pe credincioşii robii Tăi care au venit la Tine, Unule, Făcătorule de bine odihneşte-i cu aleşii Tăi, Iubitorule de oameni, în locuri de odihnă, întru strălucirile sfinţilor. Că iubitorul milei eşti, şi mântuieşti ca un Dumnezeu pe cei ce i-ai zidit după chipul Tău, Unule, mult-Milostive. Slavă... Şi acum..., glasul al 6-lea, alcătuire a lui Ioan Damaschin :
Sălăşluire cuviincioasă lui Dumnezeu te-ai arătat, Preasfântă, că ai încăput pe Dumnezeu, şi pe Hristos L-ai născut, ceea ce nu ştii de nuntă, în două firi, întru o Fiinţă şi un Ipostas. Pe Acesta roagă-L ca pe Cel ce este Unul-Născut şi întâi născut, Care te-a păzit fecioară curată şi după naştere, să odihnească sufletele celor ce au adormit cu dreaptă credinţă în lumina, strălucirea cea nestricăcioasă şi fericire.
La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 10 şi se cântă patru stihiri de umilinţă ale Octoihului, trei ale Triodului şi trei de la Minei.
Stihirile de umilinţă, glasul al 7-lea :
Ca fiul cel desfrânat am venit şi eu, Îndurate, primeşte-mă pe mine cel ce cad înaintea Ta, ca pe unul din argaţii Tăi, Dumnezeule, şi mă miluieşte. Ca cel ce a căzut între tâlhari şi a fost rănit, aşa am căzut şi eu prin păcatele mele, şi sufletul meu s-a rănit. La cine voi scăpa eu, vinovatul, decât la Tine, Milostivul, doctorul sufletelor; revarsă peste mine, Dumnezeule, mare milă. Să nu mă tai Mântuitorule pe mine, păcătosul, ca pe smochinul cel neroditor; ci dăruieşte-mi iertare întru mulţi ani, adăpând sufletul meu cu lacrimile pocăinţei, ca să aduc Ţie rodul milosteniei. Ca Cel ce eşti Soarele dreptăţii, luminează inimile celor ce Te laudă pe Tine; Doamne, slavă Ţie. LUNI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele de umilinţă, glasul al 7-lea :
Având, suflete al meu, doctorie pocăinţa, apropie-te lăcrimând cu suspine, grăind către doctorul sufletelor şi al trupurilor : Slobozeşte-mă, Iubitorule de oameni, din greşalele mele, numără-mă cu desfrânata şi cu tâlharul şi cu vameşul; dăruieşte-mi, Dumnezeule, iertare fărădelegilor mele şi mă mântuieşte. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
Pocăinţa vameşului n-am râvnit, lacrimile desfrânatei nu mi-am agonisit; că nu mă pot pricepe pentru împietrirea mea de o îndreptare ca aceasta. Ci cu milostivirea Ta, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte-mă ca un iubitor de oameni. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Mai cinstită decât slăviţii heruvimi eşti, Preasfântă Fecioară; că aceia neputând răbda dumnezeiasca strălucire, acoperindu-şi feţele cu aripile slujba săvârşesc; iar tu ai purtat pe Cuvântul cel întrupat, văzându-L cu ochii tăi. Pe Care roagă-L neîncetat pentru sufletele noastre. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Sfinţii Tăi, Doamne, luptându-se pe pământ, pe vrăjmaşul au călcat şi rătăcirea idolească au stricat. Pentru aceasta şi cununi au luat de la Tine, Stăpânul cel iubitor de oameni şi milostivul Dumnezeu, Cel ce ne dai nouă mare milă. MARŢI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele de umilinţă, glasul al 7-lea :
Cel ce ai primit lacrimile desfrânatei şi ale lui Petru, şi ai îndreptat pe vameşul, care a suspinat din adânc, milostiveşte-Te şi spre mine, cel deznădăjduit pentru faptele mele, Mântuitorule, şi mă mântuieşte. Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
Cel ce ai curăţit cu lacrimile tânguirea lui Petru şi ai iertat greşalele vameşului pentru suspinarea lui, Iubitorule de oameni, Doamne, slavă Ţie. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Covârşeşti Puterile cele cereşti, că te-ai arătat locaş dumnezeiesc, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca ceea ce ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Bucuraţi-vă drepţilor ! Să se veselească cetele cereşti, că mucenicii luptându-Se pe pământ, au surpat înşelăciunea. Să salte Biserica, prăznuind biruinţa, înaintea Dătătorului de răsplată, şi a unuia Făcătorului de biruinţă, Hristos-Dumnezeu, Cel ce dă lumii mare milă. MIERCURI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Crucii, glasul al 7-lea :
Biserica strigă Ţie, Hristoase Dumnezeule, închinându-se Ţie în cedru, în pin şi în chiparos, dăruind împăraţilor noştri biruinţă, prin Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
Cel ce pentru mine ai răbdat pironire pe Cruce, primeşte laudă mea cea cu priveghere, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni. Slavă..., Şi acum..., a Crucii, a Născătoarei :
Pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce S-a răstignit pentru noi, şi a stricat puterea morţii, roagă-L neîncetat, Născătoare de Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. La Cântarea a 7-a Martirica :
Necredinţa tiranilor dispreţuind şi neluând în seamă durerea chinurilor, nu v-aţi lepădat de credinţa cea în Hristos, sfinţilor. Pentru aceasta rugaţi pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre. JOI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Apostolilor, glasul al 7-lea :
Lucrători ai ţarinei Tale ai arătat pe Apostolii Tăi, Cuvinte, care au tăiat idolii; şi propovăduindu-Te pe Tine, Stăpâne, între păgâni, cu dreaptă credinţă Te-au slăvit. Stih : În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Făcând pomenirea Apostolilor celor prealăudaţi, noi fiii Bisericii, să slăvim cu laude de cântări pe Hristos; că ei, cu propovăduirea pocăinţei, au mântuit pe cei vinovaţi de păcat; ei, gonitorii înşelăciunii, luminătorii lumii şi rugători pentru lumea toată. Slavă... Şi acum..., a Născătoarei :
Bucură-te cea din care trup S-a făcut Cuvântul fără schimbare, şi S-a sălăşluit întru noi; bucură-te cinstită, bucuria Apostolilor şi a mucenicilor şi mântuirea credincioşilor; bucură-te Maica lui Hristos Dumnezeu. La Cântarea a 7-a, Martirica :
Sfinţilor, rugaţi-vă să ni se dea nouă iertare de greşale, şi să ne izbăvim de relele ce vor să fie, şi de moartea cea amară, rugămu-ne. VINERI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Crucii, glasul al 7-lea :
Mai luminat decât focul şi mai lucrător decât văpaia, ai arătat lemnul Crucii Tale, arzând păcatele bolnavilor, şi luminând inimile celor ce laudă răstignirea Ta cea de bunăvoie, Hristoase Dumnezeule, slavă Ţie. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
Cel ce stăpâneşti Puterile cele fără de trup, şi cunoşti lenevirea sufletului meu, mântuieşte-mă cu Crucea Ta, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni. Slavă... Şi acum..., a Crucii, a Născătoarei :
Lui Hristos Dumnezeu, Celui ce S-a răstignit pentru noi, şi a stricat stăpânia morţii, roagă-te neîncetat, Născătoare de Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. La Cântarea a 7-a. Martirica :
Mucenicii Tăi, Doamne, au biruit pe vrăjmaşul, şi au ruşinat rătăcirea idolească, întrarmându-se cu puterea Crucii. Pentru aceasta şi împreună cu îngerii lăudându-Te, strigă cântare de biruinţă, slăvindu-Te pe Tine, Hristoase. Pentru rugăciunile lor mântuieşte-ne pe noi. VINERI SEARA
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă idiomela zilei de două ori, patru Martirice şi patru de la Minei.
Stihiri Martirice, glasul al 7-lea :
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda Apostolilor şi bucuria mucenicilor, a cărora propovăduire este Treimea cea de o Fiinţă. Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit, şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului, să se miluiască sufletele noastre. Dispreţuind toate cele de pe pământ, Sfinţilor Mucenici, şi în faţa mulţimilor propovăduind pe Hristos bărbăteşte aţi luat de la El răsplătirile pentru chinuri. Ci ca cei ce aveţi îndrăzneală, rugaţi-L ca pe Dumnezeu cel atotputernic, să mântuiască sufletele noastre, ale celor ce alergăm către voi, rugămu-vă. Prealăudaţilor mucenici, turmă duhovnicească, arderi de tot gânditoare, jertfă bineprimită, bineplăcută lui Hristos, pe voi nu pământul v-a ascuns, ci Cerul v-a primit; părtaşi îngerilor v-aţi făcut. Cu care împreună rugaţi-vă Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, rugămu-vă, să împace lumea şi să mântuiască sufletele noastre. Slavă..., a morţilor, alcătuire a lui Ioan Damaschin :
Odihneşte, Mântuitorul nostru, Dătătorule de viaţă, pe fraţii noştri, pe care i-ai mutat din cele trecătoare, care grăiesc : Slavă Ţie. Şi acum..., a Născătoarei :
Maică te-ai cunoscut mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu, şi ai rămas fecioară mai presus de cuvânt şi de gând; şi minunea naşterii tale nu poate limba a o tălmăci; că neînţeleasă fiindu-ţi zămislirea, Curată, necuprins este chipul naşterii; că unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii. Pentru aceasta pe tine toţi Maică a lui Dumnezeu ştiindu-te, îndelung ne rugăm ţie : Roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre. SÂMBĂTĂ LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Mucenice, glasul al 7-lea :
Bucuraţi-vă drepţilor să se veselească cele cereşti ! Că mucenicii luptându-se pe pământ, au surpat înşelăciunea. Să salte Biserica prăznuind biruinţa, înaintea Dătătorului de răsplată şi a unuia Făcătorului de biruinţă, Hristos-Dumnezeu, Cel ce dă lumii mare milă. Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi Dumnezeul lui Israel.
Necredinţa tiranilor dispreţuind şi nebăgând în seamă durerea chinurilor nu v-aţi lepădat de credinţa cea în Hristos sfinţilor. Pentru aceasta rugaţi pe iubitorul de Oameni Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre. Stih : Sfinţilor celor ce sunt pe pământul Lui minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.
Sfinţilor, rugaţi-vă să ni se dea nouă iertare de greşalele noastre, şi să ne izbăvim de relele ce vor să fie, şi de moartea cea amară, rugămu-vă. Slavă..., a morţilor :
În latura celor vii Doamne, şi în locaşurile drepţilor Tăi, odihneşte pe robii Tăi a căror pomenire săvârşim, Iubitorule de oameni; şi orice au greşit fiind în viaţă, iartă-le, ca un Dumnezeu milostiv şi lesne iertător, Cel ce dai lumii mare milă. Şi acum..., a Născătoarei :
Ca ceea ce eşti vistieria învierii noastre, scoate din groapa şi din adâncul greşelilor pe cei ce nădăjduiesc spre tine, prealăudată; că tu ai mântuit pe cei vinovaţi de păcat, născând mântuirea noastră; ceea ce mai înainte de naştere ai fost fecioară în naştere fecioară şi după naştere iarăşi ai rămas fecioară. LA LAUDE
Patru stihiri Martirice, glasul al 7-lea :
Pomenirea sfinţilor Tăi mucenici prăznuind, pe Tine, Hristoase, Te lăudăm cântând : Doamne, slavă Ţie. În mijlocul mulţimilor celor fără de lege bucurându-se mucenicii, au grăit către Hristos : Doamne, slavă Ţie. Luminători s-au arătat lumii prealăudaţii mucenici, grăind către Hristos : Doamne, slavă Ţie. Una gândind şi spre un lucru privind mucenicii răbdători de chinuri, o cale a vieţii au aflat; moartea cea pentru Hristos; râvnind unul altuia sfârşitul. O, ce minune ! Întrecându-se a răpi chinurile ca pe nişte avuţii, unul către altul grăia : De nu vom şi muri acum, tot avem să murim şi să slujim cele ce sunt naşterii datoare. Să facem întâmplarea cea rea mare cinste. Să socotim al nostru ceea ce este de obşte, cumpărând viaţa cu moartea. Pentru rugăciunile lor, Dumnezeule miluieşte-ne pe noi. Slavă..., a morţilor :
Sufletele pe care le-ai luat, Mântuitorule al lumii, odihneşte-le în corturile drepţilor şi ale aleşilor Tăi, Doamne. Şi acum..., a Născătoarei :
Bucură-te, strigăm ţie împreună cu îngerul, a lui Dumnezeu mireasă, numindu-te cămara şi uşă, scaun de foc, munte netăiat şi rug nears ! LA STIHOAVNĂ
Stihirile morţilor, alcătuire a lui Teofan glasul al 7-lea :
Omorât Te-ai văzut pe Cruce, Cel ce singur eşti nemuritor, şi ai fost pus în mormânt ca un mort, izbăvind pe oameni din pierzare, din stricăciune şi de moarte. Ci ca Cel ce eşti noianul milostivirii cel nedeşertat, şi izvorul bunătăţii, sufletele robilor Tăi, celor ce s-au mutat de la noi, odihneşte-le. Stih : Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales şi i-ai primit, Doamne.
Cu podoaba Ta cea netrecătoare, cu dulceaţa frumuseţii Tale, şi cu razele lumii Tale celei dumnezeieşti, învredniceşte să se lumineze, Bunule, cei ce s-au mutat la Tine, în revărsarea de lumină cea fără de materie, a arătării Tale celei luminoase; ca să dănţuiască împreună cu îngerii împrejurul Tău, Stăpâne şi Împărate al slavei şi Doamne. Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Ca Cel ce ai cuvenita mărime de daruri necheltuită, şi eşti ca o vistierie neîmpuţinată a bogatei bunătăţi, sălăşluieşte ca un Dumnezeu pe cei ce s-au mutat la Tine, în partea aleşilor Tăi, în locul de odihnă, în casa slavei Tale, în desfătarea raiului, în cămara fecioarelor, ca un milostiv. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Tu ai născut plinirea legii, pe Izbăvitorul Care S-a făcut trup; că nu s-a făcut îndreptare prin lege celor mai dinainte; iar răstignindu-Se Hristos pentru noi, i-a îndreptat. Deci ceea ce ai îndrăznire ca o Maică, roagă pe Fiul tău cel milostiv, să odihnească sufletele celor ce s-au mutat cu dreaptă credinţă, ceea ce eşti întrutot lăudată. GLASUL AL OPTULEA
DUMINICĂ SEARA
La
Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă patru stihiri de umilinţă ale Octoihului, trei ale Triodului şi trei de la Minei.
Stihiri de umilinţă, glasul al 8-lea :
Pe Tine, Împăratul şi Stăpânul, îngerii Te laudă neîncetat; iar eu cad înaintea Ta grăind ca vameşul : Dumnezeule, milostiveşte-Te spre mine şi mă mântuieşte. Nemuritor fiind, suflete al meu, nu te acoperi cu valurile lumeşti; trezeşte-te grăind către Făcătorul tău de bine : Dumnezeule, milostiveşte-Te spre mine şi mă mântuieşte. Dă-mi lacrimi, Dumnezeule, ca oarecând femeii celei păcătoase şi mă învredniceşte a uda picioarele Tale, care m-au izbăvit din calea rătăcirii; şi să-ţi aduc Ţie mir cu bună mireasmă; viaţă curată prin pocăinţă agonisită; ca să aud şi eu doritul Tău glas : Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. Când îmi aduc aminte de mulţimea relelor ce am făcut, şi cuget la cercetarea cea înfricoşătoare, cuprins fiind de cutremur, alerg la Tine, Iubitorul de oameni Dumnezeu. Pentru aceasta mă rog Ţie, nu mă trece cu vederea, Cel ce singur eşti fără de păcat; ci dăruieşte umilinţă smeritului meu suflet, mai înainte de sfârşit, şi mă mântuieşte. LUNI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele de umilinţă, glasul al 8-lea :
Cu ochi milostivi vezi smerenia mea, Doamne, că încetul cu încetul viaţa mea se cheltuieşte şi din fapte întru mine nu este mântuire; pentru aceasta Te rog : Vezi smerenia mea cu ochi milostivi Doamne, şi mă mântuieşte ! Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici eu iuţimea Ta să mă cerţi.
Ca şi cum ar fi Judecătorul de faţă, îngrijeşte-te, suflete, şi gândeşte la ceasul zilei celei înfricoşătoare; că Judecata este fără milă celor ce n-au făcut milă. Pentru aceasta milostiveşte-Te spre mine, Mântuitorule, că Tu singur eşti iubitor de oameni. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
La Cântarea a 7-a, Martirica :
Luminători înţelegători v-aţi arătat, Sfinţilor Mucenici, că aţi stricat negura înşelăciunii prin credinţă. Candelele voastre cele sufleteşti le-aţi luminat, şi cu slavă aţi intrat în cămara de nuntă cea cerească, împreună cu Mirele. Şi acum rugaţi-vă să mântuiască sufletele noastre, rugămu-vă. MARŢI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele de umilinţă, glasul al 8-lea :
Ca desfrânata cad înaintea Ta, ca să iau iertare, şi în loc de mir lacrimi din inimă aduc Ţie, Hristoase Dumnezeule, ca să Te milostiveşti spre mine, ca şi spre aceea, Mântuitorule, şi să-mi dai iertare păcatelor, că strig Ţie ca şi aceea : Izbăveşte-mă de tina faptelor mele ! Stih : Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
La ziua cea înfricoşătoare gândind, suflete al meu, priveghează aprinzându-ţi candela ta, cu untdelemn luminând-o; că nu ştii când va veni la tine glasul ce va să zică : Iată, Mirele ! Vezi dar, suflete al meu, să nu dormitezi şi să rămâi afară bătând ca cele cinci fecioare; ci, priveghind, aşteaptă, ca să întâmpini pe Hristos cu untdelemn îmbelşugat, şi-ţi va da ţie cămara cea dumnezeiască a slavei Sale. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Pe sprijinul cel neclintit al credinţei, şi darul cel cinstit al sufletelor noastre, pe Născătoarea de Dumnezeu, cu cântări să o mărim credincioşii, zicând : Bucură-te ceea ce ai încăput în pântecele tău Piatra vieţii ! Bucură-te nădejdea marginilor lumii şi celor necăjiţi ajutorare ! Bucură-te mireasă care nu ştii de mire ! La Cântarea a 7-a, Martirica :
Cu lumină cerească se luminează astăzi cortul acesta, că în el se bucură oştile îngereşti, cu care împreună se veselesc şi cetele drepţilor întru pomenirea mucenicilor. Pentru rugăciunile lor trimite Hristoase, lumii Tale, pace şi mare milă. MIERCURI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Crucii, glasul al 8-lea :
Văzând tâlharul pe Începătorul vieţii pe Cruce spânzurând, a zis : De n-ar fi fost Dumnezeu Cel ce S-a întrupat, Care împreună cu noi a fost răstignit, nu şi-ar fi ascuns soarele razele sale, nici s-ar fi clătinat pământul, cutremurându-se; ci Cel ce toate le rabzi, pomeneşte-mă, Doamne, întru Împărăţia Ta. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
În mijlocul a doi tâlhari, cumpănă dreptăţii s-a aflat Crucea Ta; unul adică pogorându-se în iad pentru greutatea hulei, iar altul uşurându-se de greşale spre cunoştinţa vorbirii de Dumnezeu, Hristoase Dumnezeule, slavă Ţie. Slavă..., Şi acum..., a Crucii, a Născătoarei :
Pe Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul lumii, pe Cruce văzându-L ceea ce L-a născut, a zis lăcrimând : Lumea se bucură luând izbăvire, iar cele dinlăuntrul meu ard văzând răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru toţi, Fiule şi Dumnezeul meu. La Cântarea a 7-a, Martirica :
În calea cea strâmtă şi întristată, călători neabătuţi v-aţi făcut, Sfinţilor Mucenici, că aţi răbdat furtuna cea mare a ispitelor şi petrecerea slujitorilor celor fără de trup aţi luat; piatră a răbdării şi temelii ale dreptei credinţe v-aţi arătat; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu pentru sufletele noastre. JOI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Apostolilor, glasul al 8-lea :
Bine eşti cuvântat, Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie. Stih : În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Podobie : Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe luminătorii şi călăuzitorii lumii, pe cei ce au fost început al mântuirii noastre, pe dumnezeieştii ucenici ai Domnului să-i lăudăm, că ne-au strălucit lumină, nouă celor ce eram în întuneric, şi tuturor au arătat pe Soarele slavei; pentru aceasta şi rătăcirea idolească au pierdut-o, propovăduind Treimea întru o Dumnezeire. Deci să ne rugăm către dânşii : Apostoli ai lui Hristos-Dumnezeu, iertare de greşale cereţi, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei :
Bucură-te ceea ce prin îngeri ai primit bucuria lumii ! Bucură-te ceea ce ai născut pe Făcătorul tău şi Domnul ! Bucură-te ceea ce te-ai învrednicit a fi Maică lui Hristos-Dumnezeu ! La Cântarea a 7-a, Martirica :
Vitejeşte săvârşind călătoria, împotriva chinuitorilor aţi stat, mucenicilor, că omorându-vă trupurile pe pământ, aţi primit viaţă cerească, sfinţilor. VINERI LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Crucii, glasul al 8-lea :
În mijlocul Edenului lemnul a înflorit moarte, iar în mijlociii pământului lemnul a odrăslit viaţă; că mâncând din cel dintâi, ne-am făcut din nestricăcioşi stricăcioşi; iar dobândind pe cel de al doilea, am luat nestricăciune. Că prin Cruce ai mântuit, ca un Dumnezeu, neamul omenesc. Stih : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi la aşternutul picioarelor Lui, că Sfânt este.
În rai prin pom m-a golit dintâi vrăjmaşul, pentru gustare aducându-mi moarte; iar lemnul Crucii s-a înfipt în pământ, aducând îmbrăcămintea vieţii oamenilor, şi lumea s-a umplut de toată bucuria. Pe aceasta văzându-o înălţată, să strigăm lui Dumnezeu prin credinţă cu un glas, popoare : Plină este de slavă casa Ta ! Slavă..., Şi acum..., a Crucii, a Născătoarei :
Pe Cel ce S-a întrupat din curat sângele tău, şi S-a născut din tine, Curată, mai presus de înţelegere, văzându-L spânzurând pe lemn în mijlocul făcătorilor de rele, te-a durut la inimă, şi ca o Maică plângând ai strigat : Vai mie, Fiul meu, ce este această dumnezeiască şi nespusă rânduială a Ta, prin care a înviat făptura Ta ? Laud milostivirea Ta ! La Cântarea a 7-a, Martirica :
Omorând prin înfrânare chipurile şi mişcările patimilor, cele ca focul arzătoare, mucenicii lui Hristos au luat har a goni bolile celor bolnavi, şi a face minuni şi în viaţă şi după moarte. Cu adevărat minune neînţeleasă, că oase goale izvorăsc tămăduiri ! Slavă unuia Dumnezeu şi Făcătorului. VINERI SEARA
La Doamne, strigat-am... se pun stihirile pe 10 şi se cântă idiomela zilei de două ori. Apoi aceste Martirice ale glasului şi patru de la Minei.
Stihirile Martirice, glasul al 8-lea :
Mucenici ai Domnului, tot locul sfinţiţi şi toată boala tămăduiţi; ci şi acum rugaţi-vă să se izbăvească din cursele vrăjmaşului sufletele noastre, rugămu-vă. Mucenicii Domnului, rugaţi pe Dumnezeul nostru şi vă rugăm cereţi sufletelor noastre mulţime de îndurări şi curăţire de multe greşale. Mucenicii Tăi, Doamne, uitând cele din viaţă şi neluând seama la chinuri pentru viaţa ce va să fie, aceleia moştenitori s-au arătat; pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură. Pentru rugăciunile lor, dăruieşte poporului Tău mare milă. De este vreo virtute, de este vreo laudă, se cuvine sfinţilor; că săbiilor şi-au plecat grumajii pentru Tine, Cel ce ai plecat cerurile şi Te-ai pogorât. Vărsatu-şi-au sângele pentru Tine, Cel ce Te-ai deşertat pe Tine însuţi, şi chip de rob ai luat; smeritu-s-au până la moarte, urmând sărăciei Tale. Cu ale căror rugăciuni, după mulţimea îndurărilor Tale, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Slavă..., a morţilor, glasul al 8-lea;
Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte, şi văd în morminte frumuseţea noastră cea zidită după chipul lui Dumnezeu zăcând, grozavă, fără mărire şi fără chip. O, minune ! Ce taină este aceasta, ce s-a făcut cu noi ? Cum ne-am dat stricăciunii ? Cum ne-am înjugat cu moartea ? Cu adevărat, precum este scris după porunca lui Dumnezeu, Care dă adormiţilor odihnă. Şi acum..., a Născătoarei :
Împăratul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a petrecut. Că din Fecioară curată trup luând, şi dintr-însa ieşind cu luarea, un Fiu este îndoit în fire, dar nu în feţe. De aceea pe Acesta, Dumnezeu şi om desăvârşit cu adevărat propovăduindu-L, mărturisim Dumnezeu al nostru pe Hristos, pe Care roagă-L Maică, ceea ce nu ştii de mire, să se miluiască sufletele noastre. SÂMBĂTĂ LA UTRENIE
După întâia Catismă, Sedelnele Mucenice, glasul al 8-lea :
Podobie : Porunca cea cu taină...
Luminători înţelegători v-aţi arătat, Sfinţilor Mucenici, că negura înşelăciunii aţi împrăştiat-o prin credinţă, şi făcliile voastre cele sufleteşti le-aţi aprins, şi cu Mirele în slavă aţi intrat în cămara cerească; şi acum rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre, rugămu-vă. Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Podobie : Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Luminători ai lumii pururea-luminoşi, prin credinţă de mucenici v-aţi arătat, punându-vă toată nădejdea în Domnul, şi cu untdelemnul cel înţelegător al Duhului v-aţi luminat, sfinţilor, candelele voastre cele sufleteşti. Pentru aceasta v-aţi arătat Bisericii pahare duhovniceşti, vărsând sângele ca nişte izvoare de ape. Prealăudaţilor mucenici, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşale, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră. Stih : Sfinţilor celor ce stat pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.
Omorând prin înfrânare chipurile şi mişcările patimilor, cele ca focul arzătoare, mucenicii lui Hristos au luat har a goni bolile celor bolnavi, şi a face minuni în viaţă şi după moarte. Cu adevărat minune neînţeleasă, că oase goale izvorăsc tămăduiri ! Slavă lui Dumnezeu, Cel unul înţelept şi Ziditor. Slavă..., a morţilor :
Cel ce prin adâncul înţelepciunii, cu iubirea de oameni toate le chiverniseşti, şi ceea ce este de folos tuturor le dăruieşti; Unule, Ziditorule fă odihnă, Doamne, sufletelor adormiţilor robilor Tăi, că spre Tine nădejdea şi-au pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul nostru. Şi acum..., a Născătoarei :
Pe tine zid şi liman te avem, şi rugătoare bine-primită către Dumnezeu; pe Care L-ai născut, Născătoare de Dumnezeu nenuntită, ceea ce eşti credincioşilor mântuire. LA LAUDE
Se pun stihirile pe patru. Stihirile Martirice, glasul al 8-lea, însăşi podobia :
Ce vă vom numi pe voi, sfinţilor ? Heruvimi, că întru voi S-a odihnit Hristos ? Serafimi, că neîncetat L-aţi slăvit pe El ? Îngeri, că de trup v-aţi lepădat ? Puteri, că lucraţi cu minunile ? Multe sunt numirile voastre, dar mai multe-s darurile. Rugaţi-vă, să se mântuiască sufletele noastre. Mult v-aţi luptat, sfinţilor, răbdând bărbăteşte chinuri de la cei fără de lege, pe Hristos mărturisind înaintea împăraţilor, şi iarăşi mutându-vă din viaţă, puteri săvârşiţi în lume, tămăduind pe cei bolnavi de patimile lor, sfinţilor. Rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre. Mucenicii lui Hristos cei nebiruiţi, biruind înşelăciunea cu puterea Crucii, aţi luat harul vieţii veşnice. De ameninţările tiranilor nu v-aţi temut, cu chinurile fiind răniţi v-aţi veselit; şi acum sângiuirile voastre s-au făcut vindecări sufletelor noastre. Rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre. În platoşa credinţei bine îmbrăcându-vă, şi cu chipul Crucii întrarmându-vă, ostaşi puternici v-aţi arătat; tiranilor bărbăteşte v-aţi împotrivit şi înşelăciunea diavolului aţi surpat; şi făcându-vă biruitori, de cununi v-aţi învrednicit. Rugaţi-vă pentru noi, ca să ne mântuim. Slavă..., a morţilor :
Moartea Ta, Doamne, s-a făcut pricină nemuririi, că de n-ai fi fost pus în mormânt, raiul nu s-ar fi deschis. Pentru aceasta, odihneşte pe cei ce s-au mutat de la noi, ca un milostiv. Şi acum..., a Născătoarei :
Acoperământul tău, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, este doctorie duhovnicească, că la el alergând, ne izbăvim de bolile cele sufleteşti. LA STIHOAVNĂ
Stihirile morţilor, alcătuire a lui Teofan, glasul al 8-lea :
Podobie : O, preaslăvită minune...
Împărăteşte mi-ai scris slobozire cu vopsele roşii, degetele Tale sângerându-Ţi Stăpâne, şi roşindu-le cu sângele Tău. Şi acum cu credinţă Te rugăm : cu cei întâi-născuţi ai Tăi numără-i împreună, şi bucuria drepţilor Tai a dobândi învredniceşte-i, pe cei ce s-au mutat la Tine, Cel milostiv. Stih : Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales i-ai primit, Doamne.
Sfinţitor ai fost ca un om, junghiat ai fost ca un miel, jertfă Te-ai adus Tatălui, răscumpărând pe om din stricăciune. Deci ca un iubitor de oameni, rânduieşte pe cei ce s-au mutat în latura celor vii, unde se varsă râurile desfătării, unde ţâşnesc izvoarele veşniciei. Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Cu adâncul înţelepciunii Tale celei negrăite, hotar pui vieţii şi vezi dinainte cele ce au să fie, şi la altă viaţă muţi pe robii Tăi. Deci pe cei pe care i-ai luat, rânduieşte-i la apele odihnei, în strălucirea sfinţilor, Doamne, unde este glasul bucuriei şi al laudei. Slavă..., a morţilor :
Cuvânt nevăzut fiind, de o Fiinţă şi de un scaun cu Tatăl şi cu Duhul, Te-ai arătat cu trupul pentru mine omul. Deci ca un milostiv şi iubitor de oameni, luminează cu frumuseţile cuviinţei şi ale podoabei Tale, pe cei ce s-au mutat din viaţă, Cel ce eşti începător al vieţii. Şi acum..., a Născătoarei :
Ca ceea ce ai zămislit pe Cuvântul Cel fără de început al lui Dumnezeu-Tatăl, cu îndrăznirea ta cea de Maică, îndelung roagă-L să rânduiască pe robii tăi, unde este dănţuirea neîncetată, a celor ce se veselesc şi te laudă pe tine, unde sunt strălucirile cele veşnice, şi dulcele glas al celor ce prăznuiesc, de Dumnezeu Născătoare. Scrisă de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului. Bun lucru este a ascunde taina împăratului şi slăvit lucru a propovădui faptele lui Dumnezeu. Aşa a spus îngerul către Tobie după minunata recăpătare a vederii - căci îi orbiseră ochii - şi după acele primejdii prin care a trecut şi din care a fost izbăvit pentru evlavia ce avea. A nu păzi taina împăratului este primejdios şi vătămător, iar a tăcea faptele minunate ale lui Dumnezeu, aduce primejdie sufletului. Pentru aceea şi eu, cuprins de frica ce a tăcea faptele lui Dumnezeu şi temându-mă de primejdia ce stătea atârnată deasupra slugii care a îngropat în pământ talantul luat de la stăpân, fără să scoată vreun folos din el, nu voi tăcea de loc povestirea sfântă care a ajuns până la mine. Nimeni să nu pună la îndoială cele auzite de mine, alcătuitorul acestei scrieri, şi nici să creadă că povestesc ceva care depăşeşte adevărul, sau să se mire de măreţia celor întâmplate. Departe de mine gândul să mint sau să falsific povestirea, la care Dumnezeu este pomenit. Nu mi se pare că este lucru binecuvântat să se cugete lucruri mici şi nevrednice cu privire la măreţia Cuvântului în Dumnezeu întrupat şi să se pună la îndoială cuvintele celor care vorbesc despre măreţia Lui. Dar dacă se află unii care la citirea cărţii de faţă sunt oarecum izbiţi de minunăţia povestirii şi nu voiesc cu uşurinţă să creadă, şi cu aceia Dumnezeu să fie milostiv, căci el uitându-se la slăbiciunea firii omeneşti, socotesc cu neputinţă de primit cele spuse în chip minunat despre oameni. Încep deci această povestire. Cele istorisite s-au petrecut în vremea noastră şi ni le-a povestit un sfinţit bărbat, învăţat din copilărie să spună şi să facă cele dumnezeieşti. Dar să nu atragă spre necredinţă pe cititori nici gândul că este cu neputinţă să se întâmple o minune ca aceasta în vremea noastră. Harul Tatălui, după cum a învăţat Solomon, trece din neam în neam în sufletele Cuvioase şi face prieteni ai lui Dumnezeu şi profeţi. Este însă timpul să încep acea sfântă povestire. În una din mânăstirile din Palestina era un bărbat împodobit în viaţă şi în cuvânt, crescut din pruncie în moravurile şi faptele cele călugăreşti. Numele acestui bărbat era Zosima. Să nu socotească cineva, după nume, că vorbesc despre acel Zosima, osândit odinioară ca eretic din pricina învăţăturii sale. Altul este acesta şi altul celălalt, iar deosebirea între cei doi este mare, cu toate ca amândoi au avut acelaşi nume. Acest Zosima era drept credincios şi dintru început a trăit ca monah în una din mânăstirile zidite în vechime în Palestina, Râvnă avea pentru orice fel de nevoinţă pustnicească şi a ajuns destoinic în orice fel de înfrânare. Nu numai că a păzit toată rânduiala predată de cei care s-au nevoit spre o astfel de luptă dar şi el însuşi a izvodit încă alte multe nevoinţe, prin care căuta să supună trupul duhului. Iar ţinta nu şi-a greşit-o. Şi într-adevăr bătrânul a ajuns atât de vestit în cele duhovniceşti, încât adeseori mulţi din monahii din mânăstirile învecinate, ba chiar şi din cele îndepărtate, veneau la el ca să fie povăţuiţi în ce priveşte înfrânarea. Cu toate că bătrânul avea o astfel de vieţuire, totuşi niciodată n-a trecut cu vederea studiul cuvintelor dumnezeieşti, nici când se culca, nici când se scula, nici când ţinea în mâini lucrul său, din care-şi agonisea hrana. Iar dacă vrei să afli despre hrana gustată de el, iţi voi spune că un singur lucru avea el care nu se poate ţine ascuns şi nici nu se putea termina, anume cântarea neîntreruptă a psalmilor şi studiul neîncetat al cuvintelor sfinte. Se spune că bătrânul a fost de multe ori învrednicit cu vedenii dumnezeieşti, fiind iluminat de Dumnezeu. Căci, după cum a spus Domnul, cei care-şi curăţesc trupul şi sunt pururea veghetori prin privirea trează a sufletului lor văd vedeniile dumnezeieşti ale iluminării şi primesc de aici arvuna binelui ce nu se ia de la ei. Zosima zicea că din pântecele maicii sale, ca să spun aşa, a fost dat în această mânăstire; iar aici şi-a îndeplinit pustniceasca sa cale până la al cincizeci şi treilea an al vieţii. După aceasta însă, după spusele sale, a fost tulburat de gândul că ar fi întru toate desăvârşit şi că n-a avut nevoie să înveţe ceva de la altul. Şi după mărturisirea sa gândea întru sine astfel : Se află, oare, vreun monah pe pământ, care poate să mă înveţe un chip nou de pustnicie, pe care să nu-l cunosc şi nu l-am făcut, sau să fie în stare să mă ajute cu ceva ? Se găseşte, oare, vreun bărbat, din cei care trăiesc înţelepţeşte în pustie, care să mă întreacă în ce priveşte fapta şi contemplaţia ? Pe când spunea bătrânul acestea, i s-a arătat cineva şi i-a spus : Zosima, bine te-ai nevoit, atât cât era cu putinţă unui om şi bine ai dus la capăt pustnicescul drum. De altfel nu este nimeni între oameni, care să fie desăvârşit. Dar lupta ce-ţi stă în faţă este mai mare decât cea dusă până acum, deşi n-o cunoşti. Ca să ştii însă că sunt încă şi multe alte căi spre mântuire, ieşi, întocmai ca şi Avraam acel vrednic de respect între patriarhi, din pământul neamului tău şi din casa Părintelui tău şi du-te la mânăstirea ce se află lângă râul Iordanului. Îndată bătrânul, ascultând de poruncă, a ieşit din mânăstirea în care monahiceşte din pruncie vieţuise. Şi ajungând la Iordanul cel între râuri sfânt, a fost condus de cel ce i-a poruncit în acea mânăstire, în care Dumnezeu a hotărât să fie. Bătând cu mâna în poarta mânăstirii i-a ieşit întru întâmpinare mai întâi monahul însărcinat cu paza porţii. Portarul l-a dus la stareţ. Iar el, când l-a văzut cu haina şi chipul cuvioşiei şi că-i face metania obişnuita monahilor, după ce i-a dat binecuvântarea, l-a întrebat : De unde vii, frate ? Pentru care pricină ai venit la noi, nişte sărmani călugări ?. Să spun de unde am venit, a răspuns Zosima, nu mi-i de folos; dar pentru folosinţă am venit, Părinte, am auzit despre voi slăvite şi vrednice de laudă lucruri, cu putinţă să apropie sufletul de Hristos, Dumnezeul nostru . Dumnezeu, frate, a zis către el stareţul, singurul care vindecă neputinţa omenească, El însuşi şi pe tine şi pe noi ne va învaţă dumnezeieştile Sale voi şi ne va îndruma să facem cele ce se cuvine. Omul nu poate fi de folos omului, decât numai să ia aminte fiecare totdeauna de sine şi să lucreze cu minte trează ceea ce trebuie, dobândind ajutor în cele ce facem pentru Dumnezeu. Dar dacă, după cum ai spus, dragostea lui Dumnezeu te-a mânat să ne vezi pe noi, smeriţi călugări, atunci rămâi cu noi, dacă pentru aceasta ai venit. Iar Păstorul cel bun, care şi-a dat sufletul pentru mântuirea noastră şi cheamă oile Lui pe nume ne va hrăni pe noi toţi prin harul Domnului. Acestea a spus stareţul către Zosima; iar el a făcut iarăşi metanie şi a cerut binecuvântare; şi după ce a răspuns : Amin, a rămas în acea mânăstire. Zosima a văzut pe călugări strălucind în fapte şi în contemplaţie slujind Domnului. Cântarea era necontenită, privegherea tot timpul nopţii, iar în mâini aveau neîntrerupt lucrul şi în gură psalmi. Cuvânt deşert nu era printre ei. Grija de lucrurile lumeşti nu se afla la aceia. Veniturile ce se socotesc şi se adună în fiecare an, şi grijile cu privire la viaţă, griji care au în vedere un câştig bănesc, nici cu numele nu erau cunoscute de ei. Ci un singur lucru şi cel dintâi era cel râvnit de toţi, anume ca fiecare din ei să fie mort cu trupul, după cum au şi murit odată şi nu mai trăiesc pentru lume şi pentru toate cele din lume. Hrană neterminată aveau cuvintele de Dumnezeu insuflate. Hrăneau însă şi trupul, dar numai cu cele de trebuinţă, cu pâine şi apă, pe cât era fiecare înflăcărat de dumnezeiasca dragoste . Văzându-le pe acestea Zosima, după cum însuşi a spus se întărea foarte mult sufleteşte, păşind înainte spre desăvârşirea ce-i stătea în faţă şi găsind împreună-lucrători care să lucreze în chip bun paradisul dumnezeiesc. După ce-au trecut multe zile, s-a apropiat timpul în care s-a predat creştinilor sa se săvârşească Sfântul şi Marele Post. Atunci monahii se curăţeau mai dinainte pentru dumnezeiasca patimă şi pentru închinarea învierii lui Hristos. Porţile mânăstirii nu erau deschise niciodată, ci încuiate totdeauna pentru a face monahilor netulburată nevoinţa pustnicească. Nici nu era voie să se deschidă porţile, afară numai dacă vreun monah ieşea pentru vreo mare trebuinţă. Locul era pustiu, iar celor mai mulţi dintre monahii din vecini nu numai greu de străbătut, dar şi necunoscut. La mânăstire se păstra din vechime o rânduială. Socotesc că din pricina acestei rânduieli Dumnezeu a adus pe Zosima la acea mânăstire. Care este rânduiala cum se păzea, voi spune aici, în Duminica ce s-a obişnuit să se numească întâia din săptămânile Postului Mare, se săvârşea sfânta liturghie ca de obicei şi fiecare se împărtăşea cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine şi mâncau puţin, după cum era obiceiul. După aceasta se strângeau toţi în biserică şi făcându-se îndelungată rugăciune şi multe metanii, călugării se îmbrăţişau cu sărutare unii pe alţii, sărutau şi pe stareţ, făcându-i metanie, şi se rugau să le dea binecuvântarea, care să le fie de ajutor şi de sfătuire în nevoinţele ce le stăteau înainte. După ce se săvârşeau acestea, se deschideau porţile mânăstirii şi ieşeau toţi din mânăstire cântând cu dulce voce : Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu de cine mă voi teme ? Domnul este scutitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa ? Şi celelalte stihuri ale psalmului. Ei lăsau de multe ori un paznic sau doi paznici la mânăstire; nu ca să păzească averea ce se află înăuntru - căci călugării nu aveau ceva care ar fi putut fi luat de hoţi - dar ca să nu lase biserica fără slujbă dumnezeiască . Fiecare îşi lua de ale mâncării, după cum putea şi după cum voia. Unul lua cu sine pâine pe măsura trebuinţei trupului altul, smochine; altul, finice; altul, legume uscate muiate în apă; altul, nimic, ci numai trupul lui şi rasa, cu care era îmbrăcat; se hrănea, de câte ori firea îl silea, cu ierburile ce cresc în pustie. Şi era păzită această rânduială şi lege cu sfinţenie de fiecare din ei de a nu şti unul de altul, cum se înfrânează şi petrece celălalt. Îndată ce treceau Iordanul se despărţeau unii de alţii. Pustiul era mare şi niciunul nu se întâlnea cu altul. Dar şi dacă unul din ei vedea din depărtare venind pe altul spre el, se abătea din drum şi se ducea în altă parte. Trăia pentru el şi pentru Dumnezeu, cântând neîntrerupt psalmi şi gustând din hrana pe care o avea la îndemână. Petrecând astfel toate zilele postului se întorceau la mânăstire în duminica dinaintea sărbătorii de viaţă făcătoarei Învieri a Mântuitorului, duminică, pe care Biserica a primit-o să se prăznuiască cu stâlpări. Atunci se întorcea fiecare având rod al ostenelilor sale conştiinţa sa, care cunoştea cum a lucrat şi seminţele căror osteneli a adunat. Şi nimeni nu întreba de loc pe celălalt cum sau în ce chip a purtat lupta ce i-a stat în faţă. Aceasta era rânduiala mânăstirii şi ea se îndeplinea în chip desăvârşit. Fiecare dintre ei când era în pustie lupta cu sine însuşi sub îndrumarea lui Dumnezeu, fără să caute să placă oamenilor şi nici să arate că se înfrânează, Căci cele ce se fac de dragul oamenilor şi cele ce se săvârşesc pentru a plăcea oamenilor nu se poate spune ca aduc vreun folos celui ce Ie săvârşeşte, ci dimpotrivă mare pagubă. Atunci Zosima, potrivit obişnuitei orânduieli a mânăstirii, a trecut Iordanul, ducând cu sine puţine ale mâncării pentru nevoia trupului şi rasa, cu care era îmbrăcat. Canonul său de rugăciune şi-l îndeplinea străbătând pustia; iar când trebuinţa trupului o cerea, gusta ceva. Noaptea dormea întinzându-se puţin la pământ; se bucura de puţintel somn, acolo unde îl apuca seara. Dis-de-dimineaţă iarăşi începea din nou să meargă, având totdeauna locuri aspre pentru mers. Şi avea dorinţa - după cum spunea - să pătrundă în adâncul pustiei, cu nădejdea să găsească vreun Părinte locuind în ea, în stare să-l ducă spre ceea ce dorea. Şi îşi continua drumul cu sârguinţă, ca şi cum ar fi zorit spre o locuinţă cunoscută şi faimoasă. A mers aşa cale de douăzeci de zile. Când a venit vremea amiezii s-a oprit puţin din mers şi privind către răsărit şi-a făcut obişnuita rugăciune. Căci obişnuia la hotărâte ceasuri ale zilei să-şi întrerupă anevoiosul mers şi să se odihnească puţin stând în picioare, ca să cânte psalmi şi să facă metanii. Aşa îşi făcea el rugăciunea. Dar pe când cânta psalmi şi privea la cer, cu o neîntreruptă privire, vede din colina din dreapta locului în care sta şi se ruga, pe la ceasul douăsprezece, ivindu-se o umbră ca un trup de om. Mai întâi s-a speriat şi tremura din tot trupul, bănuind că vede o nălucire diavolească. După ce a făcut semnul crucii şi a dat la o parte frica - căci rugăciunea i se terminase - şi-a întors privirile şi vede în adevăr pe cineva mergând spre miazăzi. Vedenia era cu trupul gol, neagră la trup, înnegrită ca din pricina arşiţei soarelui; părul capului îi era alb ca lâna, dar şi acesta puţin, încât nu trecea mai jos de grumazul trupului. Când a văzut asta Zosima, s-a făcut de bucurie ca o floare; şi vesel de minunăţia priveliştii, a început să alerge spre locul spre care se zorea şi vedenia. Cu nespusă bucurie se bucura, căci în toată scurgerea acelor zile n-a putut să vadă chip omenesc, de animal sau de zburătoare, chip sau umbră pământească, sau umbra vreunei vieţuitoare. Căuta deci să cunoască cine este vedenia şi din ce loc, pentru că nădăjduia că va vedea mari lucruri. Vedenia însă când a înţeles ca Zosima vine de departe spre ea, a început să fugă şi să alerge spre adâncul pustiei. Zosima, ca şi cum şi-ar fi uitat de bătrâneţe, ba încă neţinând seamă nici de oboseala drumului, se îndrepta zorindu-se să ajungă pe cel ce fugea. Unul urmărea, celălalt era urmărit. Mersul lui Zosima însă era mai iute şi încetul cu încetul a ajuns mai aproape de cel ce alerga. Când s-a apropiat încât putea să i se audă şi vocea, a început Zosima să strige şi să dea drumul cu lacrimi la astfel de strigăte : Pentru ce fugi de mine, un bătrân şi un păcătos ? Aşteaptă-mă, robule al lui Dumnezeu, orice ai fi, pentru numele lui Dumnezeu, pentru care locuieşti în această pustie ! Aşteaptă-mă pe mine, neputinciosul şi nevrednicul, pentru nădejdea pe care o ai în schimbul ostenelii tale. Stai şi roagă-te şi binecuvintează pe bătrân, pentru Dumnezeu, Căruia nu I-a fost scârbă de nimeni niciodată !. Pe când Zosima înlăcrimat spunea aceste cuvinte, alergau amândoi spre un loc care avea înfăţişarea unui pârâu uscat. Îmi dau cu părerea însă că acolo n-a fost niciodată pârâu - căci cum s-ar găsi un pârâu în acel loc ? - Ci că locul a dobândit de la natură o astfel de înfăţişare. După ce-au ajuns amândoi la locul mai sus pomenit, făptura omenească ce fugea înaintea lui s-a coborât în vale şi s-a urcat pe malul celălalt. Dar Zosima, obosit şi nemaiputând să fugă, a stat pe celălalt mal al locului cu înfăţişarea de pârâu. Şi a adăugat lacrimi la lacrimi şi plânsete la plânsete, încât tânguirile lui putea să ajungă până departe. Atunci arătarea trupească de pe celălalt mal a dat drumul unor astfel de cuvinte : Părinte Zosima, pentru Domnul, iartă-mă, dar nu pot să mă întorc şi să mă arăt în faţa ta astfel. Sunt femeie şi, după cum vezi, goală, iar ruşinea trupului meu o am neacoperită. Dar dacă voieşti cu tot dinadinsul să dăruieşti binecuvântare unei femei păcătoase, aruncă-mi rasa cu care eşti îmbrăcat, ca să-mi ascund cu ea neputinţa femeiască şi să mă întorc spre tine şi să primesc binecuvântările tale. Atunci cutremur şi rătăcire a minţii a cuprins pe Zosima - după cum spunea - când a auzit că-l cheamă pe nume. Căci bărbatul, fiind pătrunzător la minte şi preaînţelept în cele dumnezeieşti, cunoştea că dacă acea făptură n-ar fi fost luminată de harul profetic, negreştit că nu l-ar fi chemat pe nume pe el, pe care niciodată nu l-a văzut şi despre care niciodată n-a auzit. Cu grabă deci a îndeplinit ce i s-a poruncit; Si dezbrăcând haina veche şi ruptă ce-o avea, i-a aruncat-o stând întors cu spatele. Iar ea a luat-o şi şi-a acoperit unele părţi ale trupului, care trebuia să fie acoperite mai mult decât altele. După aceasta se întoarse spre Zosima şi-i zise : Ce ţi-a venit în minte, Părinte Zosima, de a vedea pe o femeie păcătoasă ? Ce vrei să afli de la mine sau să vezi la mine, de nu ai pregetat să te oboseşti atât de mult ?. Zosima, înclinându-şi genunchii la pământ, cerea să fie binecuvântat după obicei, iar ei îi făcea metanie. Şi amândoi se mişcau spre pământ, fiecare cerând să fie binecuvântat de celălalt. Nimic altceva nu se putea auzi de la amândoi decât Binecuvintează. După multă trecere de vreme, a spus femeia către Zosima : Părinte Zosima, ţie ţi se cuvine să binecuvintezi şi să te rogi pentru mine, căci tu eşti cinstit cu vrednicia preoţiei; tu de mulţi ani stai în faţa şi în Sfântul altar şi de multe ori ai săvârşit dumnezeieştile Taine. Cuvintele acestea l-au aruncat pe Zosima în mai mare frică şi nelinişte. Bătrânul tremura, era plin de sudoare şi suspina, iar glasul i se tăia. Şi grăi cu răsuflare greoaie şi întreruptă : Este lămurit, duhovnicească Maică, din felul de viaţă chiar, că te-ai apropiat de Dumnezeu şi că în cea mai mare parte ai murit pentru lume. Dar mult mai lămurit este harul dat ţie, pentru că m-ai chemat pe nume şi m-ai numit preot, pe mine pe care niciodată nu m-ai văzut. Dar pentru că harul nu se cunoaşte din vredniciile pe care le are cineva, ci este obişnuit să fie cunoscut din darurile sufleteşti, pentru aceea, pentru Domnul binecuvintează-mă şi roagă-te pentru mine, care am nevoie de ajutorul tău. Supunându-se deci stăruinţei bătrânului, femeia a zis : Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care se îngrijeşte de mântuirea oamenilor şi a sufletelor. Şi după ce a zis Zosima : Amin, s-au sculat amândoi din genunchi, iar femeia a zis bătrânului : Pentru care pricină, omule, ai veni la mine păcătoasa ? Pentru care pricină ai venit să vezi o femeie lipsită de orice virtute ? Afară numai dacă harul Sfântului Duh nu te-a călăuzit să îndeplineşti cu timpul vreo slujbă de trebuinţă trupului meu. Spune-mi cum vieţuiesc creştinii astăzi ? Cum cârmuiesc împăraţii ? Cum este păstrată Biserica ?. În puţine cuvinte, Maică, a spus Zosima către ea, prin rugăciunile tale Cuvioase, Hristos a dăruit tuturor pacea statornică. Dar primeşte rugăciunea nevrednică a bătrânului şi roagă-te pentru toată lumea şi pentru mine păcătosul, pentru ca să nu-mi fie fără rod întinderea pustiului acestuia. Ţie ţi se cuvine, Părinte Zosima, i-a răspuns ea, să te rogi pentru mine şi pentru toţi, căci după cum ai spus ai vrednicia preoţească şi spre aceasta ai fost rânduit. Dar pentru că datori suntem să facem ascultare, voi îndeplini cu dragă inimă porunca. După ce a spus acestea, s-a întors către răsărit şi ridicându-şi ochii în sus şi înălţându-şi mâinile, a început să se roage în şoaptă. Glasul ei nu se auzea lămurit, aşa că Zosima n-a putut să înţeleagă nimic din rugăciunea ei El stătea, după cum spunea, cu privirile aplecate la pământ, tremurând, fără să rostească ceva. Zosima s-a jurat luând pe Dumnezeu martor de cele spuse, că ridicându-şi puţin ochii de la pământ, a văzut-o în timpul rugăciunii ei înălţată ca un cot de la pământ, încât se ruga stând în văzduh. Când a văzut aceasta l-a cuprins mai mare frică şi puternică nelinişte; nu îndrăznea să rostească ceva, ci spunea numai în el însuşi : Doamne miluieşte. În timp ce bătrânul sta la pământ, un gând de sminteală i-a trecut prin minte. Oare nu cumva este un duh rău şi se face că se roagă ?. După ce femeia şi-a terminat rugăciunea s-a întors, a ridicat pe călugăr şi a zis : Pentru ce, Părinte, te tulbură gândurile şi te sminteşti cu privire la mine, că sunt duh şi că mă prefac că mă rog ? Fii deplin încredinţat, omule, că femeie păcătoasă sunt şi am fost de altfel întărită cu Sfântul Botez. Nu sunt duh, ci pământ şi ţărână şi, într-un cuvânt, trup care n-a gândit nimic duhovnicesc. Spunând acestea şi-a pecetluit cu semnul crucii fruntea, ochii, buzele şi pieptul, zicând astfel : Dumnezeu, Părinte Zosima, să ne izbăvească de cel rău şi de lanţurile lui, căci mare este puterea diavolului împotriva noastră. Când bătrânul a auzit şi a văzut acestea, s-a aruncat la pământ şi a cuprins cu mâinile picioarele ei, spunând cu lacrimi : Te jur, în numele lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care S-a născut din Fecioara, pentru Care goliciunea aceasta o porţi, pentru Care ţi-ai istovit trupul acesta, să nu ascunzi nimic robului tău, cine eşti, de unde, de când şi în ce chip ai locuit în pustia aceasta. Nimic să nu ascunzi din faptele tale, ci pe toate să le povesteşti, ca să faci cunoscute măreţiile lui Dumnezeu. Căci după cum este scris, ce folos are înţelepciunea ascunsă şi comoara îngropată ? Spune-mi toate, pentru Domnul. Nu mi le vei spune pentru landă sau pentru fală, ci ca să mă încunoştinţezi pe mine, păcătosul şi nevrednicul. Cred în Dumnezeu pentru Care trăieşti şi ai vieţuit, că pentru aceasta am fost călăuzit în pustiul acesta, ca Domnul să facă cunoscute faptele tale. Nu este în puterea noastră a ne împotrivi judecăţilor lui Dumnezeu. Căci dacă n-ar fi fost bineplăcut lui Hristos Dumnezeul nostru ca să fii cunoscută de mine, şi să se ştie cum te nevoieşti, n-ar fi îngăduit să fii văzută de cineva şi nici pe mine nu m-ar fi întărit să merg atâta cale, pe mine care niciodată n-am voit şi nici n-am putut să ies din chilia mea. După ce Părintele Zosima a spus acestea şi mai multe altele, femeia l-a sculat de la pământ şi i-a spus : Mă ruşinez, Părintele meu, să-ţi spun ruşinea faptelor mele. Iartă-mă, pentru Domnul. Dar de vreme ce ai văzut trupul meu gol atunci să-ţi dezgolesc şi faptele mele, ca să cunoşti de câtă ruşine şi neruşinare este plin sufletul meu. Nu din pricină de a nu mă lăuda, după cum socote-ai, n-am voit să-ţi povestesc faptele mele - căci cu ce am a mă lăuda eu, care am fost vas ales al diavolului ? Ştiu însă că dacă voi începe să-mi povestesc viaţa, vei fugi de mine, cum fuge cineva de şarpe şi nu vei suferi să auzi cu urechile faptele nebune săvârşite de mine. Ţi le spun, fără să las ceva deoparte. Dar mai întâi, te jur, să nu încetezi de a te ruga pentru mine, ca să găsesc milă în ziua judecăţii. Şi în timp ce bătrânul lăcrima fără încetare, femeia a început povestirea vieţii ei, grăind aşa : Eu, frate, sunt de loc din Egipt. Pe când eram de doisprezece ani şi trăiau părinţii mei, am lepădat dragostea faţă de ei şi m-am dus în Alexandria. Mi-i ruşine să mă gândesc cum de la început mi-am stricat fecioria şi cât de neînfrânată şi nesăţioasă îmi era patima împreunării. Dar este mai cinstit ca să ţi-o spun acum. Aceasta ţi-o voi istorisi pe scurt ca să cunoşti firea mea pătimaşă şi dorul meu după plăceri. Timp de mai bine de şaptesprezece ani, iartă-mă, i-am petrecut în dragoste publică, supusă fiind destrăbălării. Şi pe adevăr mă jur, nu pentru plată, căci n-am luat nimic de la cei care de multe ori voiau să-mi plătească. Acest chip - de a-mi satisface dorinţa în dar - l-am născocit pentru a face să atrag luarea aminte a câtori mai mulţi asupra mea. Iarăşi să nu crezi cumva că nu luam bani pentru că eram bogată. Nu, căci trăiam ca o cerşetoare şi adeseori torceam câlţi. Aveam însă o poftă nesăţioasă şi o dorinţă neînfrântă de a mă tăvăli în noroi. Aceasta socoteam că este scopul vieţii, de a batjocori neîncetat trupul. Ducând deci o astfel de viaţă, văd într-o vară popor mult de bărbaţi din Libia şi din Egipt alergând spre mare. Am întrebat pe unul care se afla atunci întâmplător lângă mine : Unde se zoresc oare bărbaţii aceştia care aleargă. Acela mi-a răspuns : Se duc cu toţii la Ierusalim de sărbătoarea Înălţării cinstitei Cruci, care se prăznuieşte peste puţine zile. Oare, nu mă vor lua şi pe mine, i-am spus aceluia, dacă voi vrea să-i urmez ?. Dacă ai bani de drum şi de hrană, nu te împiedică nimeni. În adevăr, frate, i-am spus, n-am bani nici de drum şi nici de hrană. Dar mă duc şi eu şi mă urc în una din corăbiile pe care le-au tocmit şi mă vor hrăni, chiar dacă nu vor. Trup am şi-l voi da în locul banilor de drum. Pentru aceasta am voit să plec - să-ţi cer iertare Părintele meu - pentru ca să am mai mulţi îndrăgostiţi la cheremul patimii mele. Ţi-am spus, Părinte Zosima, să nu mă sileşti să-ţi spun neruşinarea mea. Mă cutremur. Ştie Domnul că te pângăresc şi pe tine şi văzduhul cu vorbele mele. Zosima, udând pământul cu lacrimi, i-a răspuns : Spune, pentru Domnul, Maica mea. Spune să nu întrerupi firul unei asemenea povestiri folositoare. Iar ea reluând povestirea a adăugat acestea : Aşadar acel tânăr a plecat râzând când a auzit neruşinarea cuvintelor mele. Eu însă aruncând furca, pe care o purtam - căci se întâmpla s-o port din când în când - am alergat la mare, acolo unde vedeam că se zoresc oamenii. Şi văzând pe câţiva tineri, cam zece la număr sau chiar mai mulţi, ce stăteau pe ţărm bănuiesc că aşteptau pe alţi tovarăşi de călătorie, căci cei care veniseră înainte se urcaseră în corăbii cu trupurile şi mişcările pline de viaţă şi de putere şi părându-mi-se îndestulători pentru scopul ce urmăream, am sărit cu neruşinare după cum îmi era obiceiul, în mijlocul lor. Luaţi-mă şi pe mine, le-am spus, unde plecaţi şi nu vă voi fi nefolositoare. După ce am spus şi alte cuvinte mai neruşinate, i-am pornit pe toţi pe râs. Dar când au văzut stăruinţa mea în neruşinare, m-au luat şi m-au dus în corabia pe care o aveau tocmită - căci între timp au venit şi aceia din pricina cărora stăteau pe ţărm. Din aceasta clipă am început călătoria pe mare. Iar cele ce-au urmat după aceasta, cum ţi le voi povesti, omule ? Ce fel de limbă le va rosti sau ce auz va primi faptele săvârşite în corabie în timpul călătoriei ? Cum îţi voi povesti faptele pe care i-am silit sa le facă nenorociţii împotriva voinţei lor ? Nu există chip de destrăbălare, din cele ce se pot spune şi din cele ce nu se pot spune, pentru care să nu fi fost învăţătoare acelor nefericiţi. Eu, Părintele meu mă minunez cum de n-a înghiţit marea destrăbălările mele. Cum de nu şi-a deschis pământul gura şi nu m-a cufundat de vie în iad, pe mine care am prins în lanţuri atâtea suflete. Bănuiesc însă că Dumnezeu căuta pocăinţa mea, căci nu vrea moartea păcătosului; El este îndelung-Răbdător şi aşteaptă întoarcerea. Cu astfel de sârguinţă am ajuns în Ierusalim. Iar în zilele petrecute în oraş, înainte de sărbătoare, am făcul fapte la fel cu celelalte, dar mai vârtos, şi mai rele, căci n-am fost îndestulată cu tinerii, pe care i-am avut pe mare şi mi-au slujit pe cale, ci m-am folosit şi de mulţi alţii, locuitori din Ierusalim şi străini, strigându-i pentru acelaşi scop. Când a sosit sfânta sărbătoare a Înălţării Crucii, eu umblam ca şi mai înainte de colo-colo, ca să pescuiesc sufletele tinerilor. Foarte de dimineaţă însă am văzut pe toţi că aleargă la biserică. Am plecat şi eu alergând împreună cu cei care se grăbeau şi am ajuns o dată cu ei în pridvorul bisericii. Când a venit timpul dumnezeieştii înălţări, mă împingeam în mulţime silindu-mă să intru împreună cu poporul. Şi m-am apropiat eu ticăloasa cu multă trudă şi năduf de uşa prin care se putea intra în biserică, unde se arăta lemnul de viaţă făcător. Când însă am păşit pragul uşii, toţi ceilalţi au intrat neîmpiedicaţi; pe mine însă m-a oprit o putere dumnezeiască, neîngăduindu-mi să intru. Iarăşi m-am împins; dar am fost respinsă şi m-am văzut din nou stând singură în pridvor. Socotind că din pricina slăbiciunii femeieşti s-a întâmplat aceasta, m-am amestecat iarăşi cu alţii şi mă sileam pe cât puteam, făcându-mi loc cu coatele şi mă împingeam. Dar m-am ostenit în zadar. Când nemernicul meu picior a călcat din nou pe prag, biserica a primit pe ceilalţi fără să împiedice pe cineva, numai pe mine nefericita nu mă primea, ci o putere mare m-a împiedicat, întocmai ca o mulţime orânduită de ostaşi, căreia i s-a poruncit să-mi închidă intrarea. Şi am rămas iarăşi în pridvor. După ce am făcut şi am pătimit aceasta de trei şi de patru ori, am obosit şi nu mai aveam putere nici să mă împing nici să mă îndes, căci trupul meu ostenise foarte tare din pricina înghesuielii. M-am întors deci, am plecat şi am stat în colţul curţii bisericii. Abia atunci mi-a venit în minte pricina care m-a împiedicat să văd lemnul de viaţă făcător. Cuvânt mântuitor a atins ochii inimii mele, arătându-mi că noroiul faptelor mele a fost acela care mi-a închis intrarea. Am început să plâng, să mă tângui şi să-mi bat pieptul scoţând suspine din adâncul inimii mele. Pe când plângeam, văd deasupra locului în care stăteam că se afla icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi am zis uitându-mă către ea cu statornicie : Fecioară stăpână, care ai născut după trup pe Dumnezeu Cuvântul. Ştiu, ştiu că nu este cuviincios şi binecuvântat ca eu, atât de necurată, atât de spurcată, să văd icoana ta, a pururea Fecioarei, a celei curate, care ai trupul şi sufletul curat şi neîntinat. Este drept să fiu urâtă eu pierduta, de tine, care eşti curăţenia şi să te dezguşti de mine. Dar de vreme ce după cum am auzit, Dumnezeu pe care L-ai născut, pentru aceasta S-a făcut om ca să cheme pe păcătoşi la pocăinţă, ajută-mi mie singura care n-am pe cineva într-ajutor. Porunceşte să mi se îngăduie să intru în biserică. Să nu mă lipseşti să văd lemnul pe care s-a răstignit Dumnezeul cel născut din tine, Care şi-a dat propriul Său sânge preţ de răscumpărare pentru mine. Porunceşte stăpână să-mi fie deschisă şi mie uşa dumnezeieştii închinări a Crucii. Dumnezeului născut din tine te dau chezăşuitoare, că niciodată nu voi mai pângări acest trup prin vreo împreunare ruşinoasă, iar după ce voi vedea lemnul Crucii Fiului tău mă voi lepăda numaidecât de lume şi de toate cele din lume şi îndată plec acolo unde tu ca o chezăşuitoare a mântuirii mele mă vei povăţui şi mă vei îndruma. După ce am spus acestea, am căpătat prin ardoarea credinţei un fel de încredinţare, şi având deplină nădejde în milostenia Născătoarei de Dumnezeu, m-am mişcat din locul unde am stat şi mi-am făcut rugăciunea. Am venit iarăşi şi m-am amestecat cu cei care intrau. Nu mai era nimeni care să mă dea îndărăt, nimeni care să mă împiedice să mă apropii de uşa, prin care am intrat în biserică. Frică m-a cuprins şi mirare; eram cu totul zdruncinată şi tremuram. Când am ajuns la uşa sigilată până atunci pentru mine, toată puterea care la început m-a împiedicat acum îmi înlesnea dinainte intrarea. Astfel am intrat fără osteneală; astfel am ajuns înăuntrul celor sfinte. Am fost învrednicită cu vederea făcătoarei de viaţă Cruci am văzut Tainele lui Dumnezeu şi eram gata să primesc pocăinţa. După ce eu, nenorocita, m-am aruncat la pământ şi m-am închinat acelui loc sfânt am alergat ieşind, zorindu-mă spre chezăşuitoarea mea. Când am ajuns în acel loc în care a fost subscris zapisul făgăduinţei, mi-am plecat genunchii înaintea pururea Fecioarei şi Născătoarei de Dumnezeu şi am spus aceste cuvinte : Tu stăpână preabună, ţi-ai arătat faţă de mine iubirea ta de oameni. Nu te-ai dezgustat de rugăciunile unei nevrednice. Am văzut slava pe care nu este drept s-o vedem noi cei pierduţi. Slavă lui Dumnezeu care primeşte prin tine pocăinţa păcătoşilor. Dar ce voi gândi mai mult sau ce voi rosti eu, păcătoasa ? Este timpul, stăpână, să fie îndeplinită făgăduinţa, pe care am făcut-o îndrumează-mă acum unde porunceşti. Fii acum învăţătoarea mântuirii mele, povăţuindu-mă pe calea care duce la pocăinţă. Şi zicând acestea am auzit din depărtare strigând : Dacă vei trece Iordanul, bună odihnă vei găsi. Ascultând această voce, şi fiind încredinţată că aceasta pentru mine s-a întâmplat, am strigat cu lacrimi şi am zis Născătoarei de Dumnezeu : Stăpână, stăpână, nu mă părăsi !. După ce am strigat acestea, am ieşit din curtea bisericii. Când am ieşit, un om m-a văzut şi mi-a dat trei monede, zicându-mi : Primeşte-Ie pe acestea, Maică. Le-am luat, am cumpărat cu ele trei pâini şi le-am socotit drept pâini ale binecuvântării. Şi am întrebat pe negustorul care mi-a vândut pâinile : Care este, omule, calea care duce la Iordan ?. Aflând poarta oraşului care duce spre părţile acelea, am ieşit alergând şi mergeam lăcrimând. Din întrebare în întrebare am ajuns. După ce am mers toată ziua - căci era pe la ceasurile nouă dimineaţa, după cât bănuiesc, când am văzut Crucea - am ajuns pe la apusul soarelui la biserica Sfântului Ioan Botezătorul care se afla alături de Iordan, închinându-mă mai întâi în biserică, m-am coborât îndată la Iordan şi mi-am spălat fata şi mâinile cu apa aceea sfântă. După aceea m-am împărtăşit în biserica Înaintemergătorului cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine. Am mâncat jumătate dintr-o pâine, am băut apă din Iordan şi m-am culcat noaptea pe pământ. A doua zi de dimineaţă am trecut pe malul celălalt cu o mică barcă pe care am găsit-o acolo. Şi iarăşi m-am rugat de îndrumătoarea mea să mă călăuzească acolo unde li este cu buna plăcere. Aşa am ajuns în acest pustiu. De atunci până astăzi m-am depărtat fugind. Sălăşluiesc în această pustie, aşteptând pe Dumnezeul meu, Care mântuieşte de deznădejde şi de vifor pe cei care se întorc la El. Câţi ani sunt, Maica mea, i-a spus Zosima, de când sălăşluieşti în acest pustiu ?. După cât bănuiesc, a răspuns femeia, sunt patruzeci şi şapte de ani de când am ieşit din oraşul sfânt. Şi ce ai găsit sau ce ai avut ca hrană, Maica mea ?. Am trecut Iordanul luând cu mine două pâini şi jumătate. Acestea, încetul cu încetul, uscându-se s-au împietrit şi în câtăva vreme mâncându-le le-am terminat. Şi astfel ai petrecut cu uşurinţă scurgerea atâtor ani, fără să te tulbure marea schimbare ce s-a săvârşit cu tine ?. M-ai întrebat acum, Părinte Zosima, i-a răspuns femeia, un lucru de care mă cutremur să şi vorbesc. Căci dacă îmi voi aminti atât de multe primejdii pe care le-am suferit şi de gândurile care cumplit m-au tulburat, mă tem ca nu cumva să fiu iarăşi cuprinsă de ele. Să nu laşi nimic, Maica mea, a grăit Zosima, din ceea ce ai să-mi vesteşti. Cici te-am întrebat de acestea pentru ca să mi le arăţi pe toate, fără să laşi ceva de o parte. Crede-mă, Părinte, i-a zis ea, că am petrecut şaptesprezece ani în acest pustiu, luptându-mă cu poftele mele nebuneşti ca şi cu nişte fiare sălbatice. Când încercam să gust din hrană doream cărnurile şi peştii pe care îi are Egiptul. Doream băutura de vin, atât de plăcută mie, căci am băut mult vin pe când eram în lume. Aici însă nici apă nu aveam să gust. Ardeam de sete în chip groaznic, dar de nevoie sufeream. Întra însă în sufletul meu şi pofta necugetată a cântecelor desfrânate, tulburându-mă chinuitor să cânt cântecele drăceşti pe care le-am învăţat. Dar eu îndată lăcrimam şi-mi loveam pieptul cu mâinile şi-mi aduceam aminte de făgăduinţa ce-am făcut-o când am plecat în pustie. Mă duceam cu mintea la icoana Născătoarei de Dumnezeu, chezăşuitoarea mea, şi plângeam în faţa ei, cerând să alunge gândurile mele cele rele care atacau astfel nenorocitul meu suflet. După ce lăcrimam îndeajuns şi-mi băteam cu putere pieptul, vedeam o lumină care strălucea împrejurul meu. Şi din această clipă peste potopul de gânduri venea o linişte statornică. Dar cum îţi voi povesti, Părinte, gândurile care mă mânau iarăşi la desfrânare ? Foc se aprindea înlăuntrul nefericitei mele inimi; toată mă ardea şi mă aţâţa spre pofta împreunării. Îndată ce însă un gând ca acesta mă ataca, mă aruncam la pământ şi udam pământul cu lacrimi, socotind că apare chezăşuitoarea mea, ca o apărătoare în faţa mea, călcătoarea de lege, şi ceream pedeapsă pentru călcarea făgăduinţei. Nu mă sculam de la pământ - se şi întâmpla să stau la pământ zi şi noapte - până ce nu mă lumina acea dulce lumină şi-mi alunga gândurile ce mă tulburau. Ochiul gândirii mele deci îl îndreptam totdeauna, fără încetare, spre chezăşuitoarea mea, rugând-o să fie într-ajutor aceleia care trecea prin atâtea primejdii în nesfârşitul pustiului. Şi aveam un ajutor şi un apărător spre pocăinţă. Aşa am petrecut vreme de şaptesprezece ani, luptându-mă cu mii de primejdii. Dar din acea vreme şi până astăzi, ajutătoarea mea a fost lângă mine în toate, călăuzindu-mă prin toate. N-ai avut nevoie de hrană sau de îmbrăcăminte ?, i-a spus Zosima. După ce am sfârşit acele pâini, precum ţi-am spus mai înainte, m-am hrănit timp de şaptesprezece ani cu verdeţuri şi cu altele ce se găsesc în pustie, iar îmbrăcămintea pe care am avut-o când am trecut Iordanul s-a sfâşiat, rupându-se. Am suferit mare chin şi din pricina frigului, dar şi din pricina căldurii. Din cauza arşiţei ardeam, iar din pricina gerului îngheţam şi tremuram, aşa că de multe ori cădeam la pământ şi rămâneam aproape fără răsuflare şi nemişcată. M-am luptat deci cu multe şi felurite nevoi şi ispite nenorocite. Din acel timp însă şi până acum puterea lui Dumnezeu a păzit în multe chipuri păcătosul meu suflet şi smeritul meu trup. Căci am dobândit o hrană neîmpuţinată - nădejdea mântuirii mele - gândindu-mă numai de la câte rele m-a mântuit. Mă hrănesc şi mă acopăr cu cuvântul lui Dumnezeu, care ţine toate. Nu numai cu pâine va trăi omul, iar cei care au lepădat îmbrăcămintea păcatului cu piatră s-au îmbrăcat, dacă n-au avut acoperământ. Când a auzit Zosima că a amintit şi citate din Scriptură, din cărţile lui Moise. Din Iov şi din cartea Psalmilor, i-a spus : Ai citit cartea Psalmilor, Maica mea, sau alte cărţi ?. Când a auzit acestea a zâmbit şi a zis bătrânului : Crede-mă, omule, că n-am văzut de când am trecut Iordanul pe alt om decât astăzi chipul tău. Dar nici fiară sălbatică sau altă vieţuitoare n-am zărit de când am văzut acest pustiu. Iar carte n-am învăţat niciodată. Nici n-am auzit pe cineva cântând sau citind psalmi. Cuvântul lui Dumnezeu însă, Care este viu şi lucrător, dă omului cunoştinţă. Aici este sfârşitul povestirii mele. Şi fac şi acum ceea ce am făcut când am început povestirea : te jur şi acum pe întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, să te rogi pentru mine păcătoasa. După ce a spus acestea şi şi-a sfârşit aici povestirea s-a pornit să facă metanii. Bătrânul a strigat iarăşi cu lacrimi : Binecuvântat este Dumnezeu, Care a făcut lucruri mari şi minunate, slăvite şi neobişnuite, cărora nu este număr. Binecuvântat este Dumnezeu, Care mi-a arătat cât de multe lucruri dăruieşte celor care se tem de El. Cu adevărat Doamne, n-ai părăsit pe cei care Te caută pe Tine. Femeia însă punând mâna pe bătrân nu i-a îngăduit de loc să facă metanie, ci i-a zis : Te jur pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul nostru, omule, să nu spui la nimeni nimic din cele ce-ai auzit, până când Dumnezeu mă va lua de pe pământ. Acum mergi în pace; iar în anul ce vine mă vei vedea iarăşi pe mine, şi eu pe tine, păzit fiind de harul lui Dumnezeu. Fă dar, pentru Domnul, ceea ce îţi poruncesc acum, în Sfântul şi Marele Post al anului viitor să nu treci Iordanul, după cum obişnuiţi să faceţi în mânăstire. Zosima s-a minunat când a auzit că-i vesteşte şi rânduiala mânăstirii. N-a spus nimic altceva decât : Slavă lui Dumnezeu care a dat haruri mari celor care-L iubesc pe El. Femeia i-a grăit : Rămâi, Părinte, după cum am spus, în mânăstire. Căci chiar dacă vei voi să ieşi, nu-ţi va fi cu putinţă. Iar în sfânta seară a Cinei celei de Taină, ia trupul şi sângele de viaţă făcător al lui Hristos într-un vas sfinţit, vrednic de asemenea Taine şi adumi-le. Să stai cu ele pe malul Iordanului, care se învecinează cu locuinţele omeneşti. Eu voi veni acolo ca să mă împărtăşesc cu darurile de viaţă făcătoare. N-am mai avut parte de această sfinţenie de când m-am împărtăşit în biserica Înaintemergătorului, înainte de a trece Iordanul. Iar acum o doresc cu o dragoste nestăpânită. Pentru aceea cer şi mă rog să nu treci cu vederea cererea mea, ci adu-mi negreşit asemenea Taine de viaţă făcătoare şi dumnezeieşti în acelaşi timp în care Domnul a făcut părtaşi pe ucenici dumnezeieştii Cine. Iar Părintelui Ioan, stareţul mânăstirii în care locuieşti, spune-i aceasta : Ai grijă de tine şi de turma ta, căci se petrec acolo unele lucruri care au nevoie de îndreptare. Nu vreau însă ca să i le spui acum acestea, ci când îţi va îngădui Domnul. După ce-a spus bătrânului cuvintele acestea şi după ce a zis; Roagă-te pentru mine !, a fugit iarăşi în adâncul pustiei. Zosima şi-a plecat genunchii, s-a închinat locului în care au stat picioarele ei şi dând slavă şi mulţumire lui Dumnezeu, slăvind şi binecuvântând pe Hristos, Dumnezeul nostru, s-a întors bucurându-se cu sufletul şi cu trupul. Străbătând din nou acea pustie a ajuns la mânăstire în ziua în care obişnuia să se întoarcă monahii acolo. În anul acela Zosima a ţinut pe toate sub tăcere şi n-a îndrăznit să spună nimănui nimic din cele ce-a văzut. În sinea sa însă se ruga lui Dumnezeu să-i arate iarăşi chipul acela dorit. Se mâhnea şi se întrista, gândindu-se la lungimea anului şi voia ca anul să se facă de-o zi, de era cu putinţă. Iar când a sosit Duminica de la începutul Sfinţitului şi Marelui Post, toţi ceilalţi au ieşit îndată, cântând obişnuita rugăciune, dar pe el l-a apucat o boală cu fierbinţeli şi l-a silit să rămână în mânăstire. Atunci Zosima şi-a amintit de cuvintele Cuvioasei : Chiar dacă vei voi să ieşi din mânăstire, nu-ţi va fi cu putinţă. După trecerea câtorva zile, s-a sculat de pe boală şi a rămas mai departe în mânăstire. Când monahii s-au întors iarăşi şi s-a apropiat seara Cinei celei de taină, Zosima a făcut cum i s-a poruncit. Într-un potir mic a luat curatul trup şi cinstitul sânge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, iar într-un paneraş a pus smochine, finice şi puţină linte muiată în apă. A plecat deci când s-a făcut seară târziu şi s-a aşezat pe malul Iordanului, aşteptând sosirea Cuvioasei. Sfinţita femeie zăbovea. Zosima însă n-a adormit, ci privea cu stăruinţă spre pustie, aşteptând sa vadă ceea ce dorea să vadă. Şi pe când sta jos zicea bătrânul în sinea sa : Oare, nu cumva eu nevrednicul am împiedicat-o să vină ? Oare, nu cumva a venit şi pentru că nu m-a găsit s-a întors iarăşi ?. Zicând acestea a plâns şi plângea cu suspine. A ridicat apoi ochii către cer şi a rugat pe Dumnezeu, zicând : Să nu mă lipseşti, Stăpâne, să văd iarăşi ceea ce ai îngăduit să văd. Să nu plec gol, ducând cu mine mustrarea păcatelor mele. Rugându-se acestea cu lacrimi a trecut la alt gând, căci zicea întru sine : Dar ce va fi chiar dacă va veni ? Nu este nicio barcă. Cum va trece Iordanul şi cum va veni la mine ? Vai de mine, nevrednicul ! Vai de mine, nefericitul ! Cine m-a lipsit, în adevăr, de un asemenea bine ?. Pe când bătrânul gândea acestea, iată a venit şi Cuvioasa femeie. Ea stătea de partea cealaltă a Iordanului de unde şi venea. Zosima s-a sculat, bucurându-se, veselindu-se şi slăvind pe Dumnezeu. Şi iarăşi s-a muncit cu gândul că n-ar putea să treacă Iordanul. O vede însă că înseamnă Iordanul cu semnul cinstitei cruci - căci după cum spunea, în noaptea aceea era lună plină - şi odată cu facerea semnului crucii a păşit pe apă şi mergea pe deasupra apelor, îndreptându-se către el. Zosima voia să-i facă metanie, dar l-a oprit strigând, pe când mergea încă pe apă : Ce faci, Părinte ? Eşti preot şi ţii în mână şi Tainele dumnezeieşti . Zosima a dat ascultare vorbelor ei. Când a ajuns la uscat, a zis către bătrân : Binecuvântează, Părinte, binecuvintează. El a răspuns tremurând - căci îl cuprinsese spaima la vederea aceea prea minunată : Cu adevărat Dumnezeu este nemincinos, că El a făgăduit ca cei care se curăţesc pe ei înşişi se vor asemăna lui Dumnezeu, atât cât este cu putinţă. Slavă Ţie Hristoase, Dumnezeul nostru, Care n-ai îndepărtat rugăciunea mea şi mila Ta de la robul Tău. Slavă Ţie Hristoase, Dumnezeul nostru, Care mi-ai arătat prin această roabă a Ta cât de mult mă depărtez de desăvârşire, însă după ce a spus acestea, femeia i-a cerut să rostească Sfântul Simbol al credinţei şi, rugăciunea : Tatăl nostru, Care eşti în ceruri... După ce a îndeplinit acestea şi s-a sfârşit rugăciunea, a dat bătrânului obişnuita sărutare a dragostei. Şi astfel s-a împărtăşit cu Tainele de viaţă făcătoare. Apoi şi-a ridicat mâinile spre cer, a suspinat cu lacrimi şi a strigat aşa : Acum liberează pe roaba Ta, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta !, După aceea a spus bătrânului : Iartă-mă, Părinte, dar îndeplineşte altă dorinţă a mea. Acum du-te în mănăstire, păzit fiind de harul lui Dumnezeu. În anul următor vino iarăşi la acel pârâu unde m-ai întâlnit mai înainte. Vino, negreşit, pentru Domnul, şi mă vei vedea din nou, după cum vrea Domnul. Dacă ar fi fost cu putinţă, i-a răspuns el, să te urmez de acum înainte şi să-ţi văd mereu cinstita ta faţă. Îndeplineşte însă o singură cerere a bătrânului şi gustă puţină mâncare din cele ce ţi-am adus aici. La aceste cuvinte îi arătă ce avea în paneraş. Ea şi-a întins vârful degetelor de linte, a luat trei boabe, le-a dus la gură, spunând că ajunge darul Duhului pentru a păstra neîntinată fiinţa sufletului. Spunând acestea, a zis din nou către bătrân : Pentru Domnul, roagă-te, roagă-te pentru mine şi adu-ţi aminte de mine, ticăloasa !. Zosima s-a atins de picioarele ei şi i-a cerut să se roage pentru biserică, pentru lume şi pentru el. După aceea, cu lacrimi, a lăsat-o şi a plecat în timp ce el suspina şi se tânguia. Căci în adevăr nu îndrăznea s-o oprească pe cea cu neputinţă de oprit. Ea, însemnând din nou Iordanul, a călcat pe ape şi mergând pe deasupra lor a trecut ca şi mai înainte. Bătrânul s-a întors cuprins de bucurie şi de frică multă. Se dojenea însă ca n-a căutat să afle numele Cuvioasei. Dar nădăjduia să-l afle în anul următor. După trecerea anului, s-a dus iarăşi în pustie săvârşind toate, adică după obicei, şi alergând la acea minunată privelişte. Mergând de-a lungul pustiei a dat de unele semne care-i arătau că a găsit locul căutat. Şi se uita în dreapta şi în stânga, plimbându-şi privirea în toate părţile, ca un vânător prea iscusit, care vrea să ştie unde va vină animalul cel bun. Dar când a văzut că nu se mişcă nimic de nicăieri, a început iarăşi să verse lacrimi şi ridicându-şi privirea în sus, s-a rugat spunând : Arată-mi, Doamne, comoara Ta nepângărită pe care ai ascuns-o în pustie. Arată-mi, rogu-mă, pe îngerul în trup, de care nu este vrednică lumea. După ce s-a rugat astfel, s-a dus la locul care avea chipul unui pârâu. Şi a văzut în partea dinspre răsăritul soarelui pe Cuvioasa zăcând moartă. Mâinile îi erau aşezate pe piept, iar trupul îi era aşezat îndreptat cu faţa către răsărit. Alergând Zosima spre ea, a spălat picioarele fericitei cu lacrimi, căci nu îndrăznea să atingă altă parte a trupului. După ce a plâns îndelungat şi a rostit psalmi potriviţi cu timpul şi cu fapta, a făcut o rugăciune de îngropare. Apoi a spus în el însuşi : Se cuvine, oare, să îngrop trupul Cuvioasei ? Oare, nu-i va displăcea Cuvioasei această faptă ?. Pe când zicea aceasta, vede o însemnare scrisă pe pământ, care glăsuia astfel. Îngroapă, Părinte Zosima, în acest loc, trupul smeritei Maria. Dă ţărânei ţărâna. Roagă-te mereu către Domnul pentru mine. M-am săvârşit în luna lui Farmuti, după numărătoarea egiptenilor, iar după romani, aprilie, chiar în noaptea Patimii celei mântuitoare, după împărtăşirea Cinei celei de taină şi dumnezeieşti. Când a citit bătrânul aceste cuvinte s-a bucurat că a aflat numele Cuvioasei. A aflat apoi că îndată după ce s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine pe malul Iordanului, s-a dus numaidecât la locul în care; s-a săvârşit. Şi calea pe care a mers-o Zosima obosind douăzeci de zile, Maria a făcut-o într-un ceas. Îndată apoi s-a dus către Dumnezeu. După ce a slăvit pe Dumnezeu şi a udat cu lacrimi trupul ei a zis : Este timpul, smerite Zosima, ca să săvârşeşti ce ţi s-a poruncit. Cum vei face groapa nefericitule, căci n-ai nimic în mâini potrivit pentru asta !. Spunând aceasta a văzut la mică depărtare un lemnişor aruncat în pustie, pe care l-a luat şi a început aşa zicând să sape. Pământul, fiind uscat, n-a ascultat de bătrânul care se ostenea. Zosima a obosit, udându-se tot de sudoare. Şi oftând puternic din adâncul inimii, şi-a ridicat ochii şi a văzut un leu mare stând alături de trupul Cuvioasei şi lingându-i picioarele. Când a văzul fiara s-a cutremurat cu temere, mai ales că şi-a adus aminte de cuvintele Mariei care a spus că n-a văzut vreun animal sălbatic. A făcut deci semnul crucii, cu credinţa că puterea celei ce zace îl va păzi nevătămat. Leul a început să se apropie de bătrân, salutându-l, nu numai cu mişcările sale, dar şi prin intenţia pe care i-o arăta. Zosima a zis către leu : De vreme ce, fiară, marea Cuvioasă a îngăduit ca să i se îngroape trupul, iar eu sunt bătrân şi nu am putere să fac groapa, căci nu am sapă potrivită pentru această treabă, şi apoi nu pot să mă întorc atâta cale ca să aduc o unealtă potrivită, fă aşadar cu unghiile tale ceea ce trebuie, ca să dăm pământului trupul Cuvioasei. Şi îndată la cuvântul bătrânului, leul a făcut cu picioarele de dinainte o groapă atât cât era de ajuns să îngroape trupul. După ce iarăşi bătrânul a spălat cu lacrimi picioarele Cuvioasei şi după ce s-a rugat mult pentru toate, a acoperit cu pământ trupul ei. De faţă era şi leul. Trupul Cuvioasei era gol ca şi mai înainte şi nu avea nimic altceva decât acea haină ruptă pe care i-a aruncat-o Zosima, cu care Maria, cu faţa întoarsă, şi-a acoperit unele părţi ale trupului ei. După aceea au plecat amândoi : Leul a plecat spre adâncul pustiei, ca o oaie, iar Zosima s-a întors, binecuvântând şi lăudând pe Hristos, Dumnezeul nostru. Când a ajuns la chinovie a povestit toate monahilor fără să ascundă ceva din cele ce a auzit şi a văzut. Le-a povestit pe toate cu de-amănuntul de la început, încât toţi se minunau de măreţiile lui Dumnezeu şi au săvârşit cu frica şi cu dor pomenirea Cuvioasei. Iar Ioan, stareţul mânăstirii, a găsit în mănăstire unele lucruri care aveau nevoie de îndreptare, pentru ca nici în aceasta să nu fie zadarnic cuvântul Cuvioasei. Zosima s-a săvârşit în acea mânăstire, în vârstă de o sută de ani. Monahii au povestit prin grai din om in om această povestire şi ofereau pilda de obştească folosinţă celor care voiau să o asculte. Până azi n-am auzit de la nimeni că povestirea aceasta este predată în scris. Eu, ceea ce am auzit din viu grai, aceea o fac cunoscut prin această istorisire scrisă. Se poate întâmpla ca şi alţii să fi scris viaţa Cuvioasei şi negreşit mai strălucit decât mine; o asemenea scriere, la a mea cunoştinţă n-a venit. Am scris-o după puterea mea. N-am voit să prefer altceva decât adevărul. Dumnezeu, Care răsplăteşte cu dărnicie pe cei care scapă la Dânsul, să dea ca răsplată folosul celor care vor citi povestirea, iar pe cel care a poruncit să fie predată în scris să-l învrednicească a-l face părtaş stării şi vredniciei acestei fericite, despre care vorbeşte povestirea, împreună cu toţi care au bineplăcut Lui din veac prin contemplaţie şi fapte. - Să dăm şi noi slavă lui Dumnezeu, împăratul veacurilor, ca să ne învrednicească să dobândim milă în ziua judecăţii, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, totdeauna împreună cu Tatăl Cel fără de început şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. ISTORIE DE FOLOS
DIN SCRIERI VECHI AŞEZATĂ Care arată aducerea aminte de minunea cea mare ce s-a făcut când perşii şi barbarii au înconjurat cu oaste Constantinopolul; după judecata lui Dumnezeu, aceştia au pierit şi cetatea au lăsat-o nestricată, prin rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, şi de atunci se cântă această cântare de mulţumire, care se numeşte Acatist. MINUNEA ÎNTÂIA ASUPRA SCIŢILOR ŞI PERŞILOR
Pe vremea lui Iraclie, împăratul grecilor, Hosroe, care avea atunci stăpânia perşilor a trimis pe Sarvar, voievodul său, cu mulţime de oşti în toată latura răsăritului, care era sub stăpânirea grecească, ca să străbată prin ea ca un fulger oarecare cu foc arzând, topind şi pierzând. Deci acesta, cu multă îndrăzneală fără temere, a umblat prin părţile răsăritului, stricând şi pierzând pe grecii care se aflau în ele, nefiind nimeni ca să-l oprească sau să stea împotriva puterii lui celei multe; şi încă fiind atunci puterea grecească foarte slabă, pentru cruzimea cea grea şi în chip de fiară a lui Foca, zis tiranul, care tirăneşte, iar nu ca un împărat, ţinuse de curând stăpânia grecească. Însă ajungând Sarvar şi până la Calcedon, a pus oaste împrejurul lui şi tot ce trebuia spre stricarea acelei cetăţi mari împărăteşti a pregătit; că aceea gândea şi de aceea se sfătuia şi pentru aceea în tot chipul se nevoia. Nişte lucruri ca acelea văzând împăratul Iraclie, care după tiranul Foca de curând stătuse împărat şi fiind în mare durere şi scârbă, lăsându-şi împărăţia a mers pe Pontul Euxinului (Marea Neagră). Şi încă mai strângând oaste, fără de veste, când nimeni nu ştia, a mers în ţinuturile Perşilor. De a cărui mergere împărătească auzind Hagan al sciţilor, îndată a sărit la război şi a umplut marea de corăbii şi pământul l-a umplut de oameni călări şi pedeştri. Iar pe acei oameni, care rămăseseră în Constantinopol, Serghie, care a fost patriarh atunci, i-a mângâiat şi i-a învăţat zicând : Îndrăzniţi, fiilor, şi să punem nădejdea mântuirii noastre întru Dumnezeu şi la Dânsul să ridicăm mâinile şi ochii noştri din tot sufletul şi ne va izbăvi pe noi de relele ce ne-au înconjurat şi toate sfaturile barbarilor, care sunt asupra noastră, le va risipi. Cu nişte cuvinte ca acestea întărind patriarhul pe oamenii cei ce s-au aflat în cetate, au răbdat fiind întăriţi cu credinţă întru preacurata Născătoare de Dumnezeu şi întru Hristos, Dumnezeul nostru, Care, pentru milostivire, a voit de a luat trup dintr-însa şi aşteptând ca să dobândească spre sine mila Lui, au răbdat nădăjduindu-se, căruia s-au şi învrednicit peste puţin şi nu i-au amăgit nădejdea lor. Pentru că un boier de sfat anume Vonos, care era pus de împărat spre paza cetăţii, cât era cu putinţă a se pricepe împotriva ostaşilor acelora, nu s-a lenevit, toate lucrându-le şi făcându-le. Că a zis că voieşte Dumnezeu ca să nu şedem noi în deşert şi fără de lucru, ci să şi lucrăm câte ceva şi să gândim şi noi şi să avem toată nădejdea izbăvirii noastre întru acela, că aşa şi Iosua, feciorul lui Navi, a poruncit de a făcut înşelăciuni şi meşteşuguri asupra gliganilor. Şi Ghedeon asupra madiamitenilor a întrarmat ostaşii săi cu apă şi cu lumânări, Asa şi Vonos, sfetnicul cel mare, a întărit zidurile cetăţii şi a gătit toate cele ce trebuia la război. Iar Serghie, patriarhul luând sfintele icoane ale Maicii lui Dumnezeu şi mai vârtos acelea în care era Mântuitorul prunc mic zugrăvit ţinându-se pe mâinile Maicii Sale, a înconjurat pe deasupra zidurile cetăţii, acelora adică întărire dându-le. Iar barbarilor celor potrivnici groază, fugă şi pieire; pe care neprietenii ce năvăliseră asupra cetăţenilor, mai pe urmă i-au dat pierderii. Iar de vreme ce perşii care tăbărâseră asupra Calcedonului începuseră a arde oraşele cele de pe lângă Calcedon şi altele toate a face, câte obişnuiesc prădătorii a face şi oraşele a strica, asemenea şi sciţii şi barbarii ca si perşii făcând; pentru aceea patriarhul iarăşi luând icoana cea nefăcută de mână a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Dumnezeiescul veşmânt al preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, încă şi lemnele cele de viaţă făcătoare şi umblând împrejur pe zidurile cetăţii şi cu lacrimi rugându-se zicea : Scoală-Te, Doamne, ajută nouă şi să se risipească vrăjmaşii Tăi şi să se stingă ca fumul şi să se topească ca ceara de faţa focului. Şi încă nu trecuseră trei zile după arderea aceea ce făcuse ei şi iată, s-a apropiat de cetate toată oastea voievodului sciţilor. Şi atâta era de mare tabăra potrivnicilor şi rânduită spre mulţime multă şi întărită cu arme şi cu paveze, cât cu adevărat zicând, putea să stea zece sciţi împotriva unui grec. Însă Doamna, stăpâna cea preacurată, care se oşteşte pentru creştini, ajutătoarea cea grabnică a celor ce o cheamă pe dânsa, cu ostaşii ce se întâmplaseră atunci în dumnezeiasca ei biserică, ce se cheamă Pighi, pe mulţi din sciţii ce se oşteau asupră-le, au ucis. Acest ajutor ce a făcut creştinilor stăpâna cea atotputernică, Maica lui Dumnezeu, nu numai căderea acelor ostaşi prin greci a adus, ci şi întărirea voievodului sciţilor întru nepricepere o a mutat cu a sa voievozie şi încă şi-au cunoscut şi pierderea sa cea de istov ce era să li se întâmple lor peste puţin mai pe urmă. Şi dacă au văzut acei ostaşi acea cădere a lor atât de mare dinaintea orăşenilor ce se făcuse atunci, au cunoscut că este semnul începăturii pierderii lor. Deci, din aceasta socotind grecii şi umplându-se de mare îndrăzneală, au început a face gătire de război asupra lor în toate zilele, având pe Maica lui Dumnezeu, care le ajută lor şi-i face pe dânşii mai tari decât aceia, care meşteşugurile şi puterea sciţilor tulbură şi ştiinţa lor de oaste. După acestea cu voia de obşte a patriarhului şi a mai-marelui cetăţii şi a tuturor orăşenilor au fost trimişi oarecare din cetate cu daruri ca să grăiască sciţilor şi să-i îndemne pe ei spre pace. Iar Hagan acela, având nărav de fiară, iar nu de om, şi mai vârtos fiind cu nărav iubitor de argint, darurile a luat şi negrijindu-se de acea cerere de pace, a trimis solii înapoi cu nicio ispravă, numai aceasta zicându-le lor : Nu vă amăgiţi întru Dumnezeul în Care credeţi, căci cu adevărat mâine voi lua cetatea voastră cu mâna mea ca pe o pasăre şi vreau să o pustiesc, şi pentru mila mea voi slobozi pe voi toţi cu câte o dulamă şi vă veţi duce din cetate unde veţi vrea; iar altă milă afară de aceasta spre voi nu voi arăta. Şi a grăit încă şi mai înainte acest ticălos şi alte cuvinte multe de hulă asupra lui Hristos, Dumnezeul nostru şi asupra celei ce L-a născut pe Dânsul. Deci, nişte cuvinte ca acestea auzind de la cei trimişi, locuitorii cei din cetate, toţi preoţii, clericii, călugării şi tot poporul suspinând din adâncul inimii şi alergând la sfintele lui Dumnezeu biserici şi ridicându-şi mâinile la cer şi cu multe lacrimi rugându-se, au zis : Apărătorul nostru, Doamne, Doamne, caută din sfânt locaşul Tău şi vezi pe acest spurcat barbar şi pe cei ce sunt cu dânsul cum îndrăznesc a huli numele Tău cel mare şi sfânt; surpă-l pe dânsul Păzitorul nostru, Doamne, ca sa nu zică : Unde este Dumnezeul lor ? Că Tu eşti Dumnezeul nostru. Care celor mândri le stai împotrivă şi cauţi spre cei smeriţi, că puterea Ta este neasemănată şi stăpânia Ta nebiruită. Auzi cuvintele barbarului acestuia care a trimis hulindu-Te pe Tine, Cel ce stăpâneşti toate, izbăveşte cetatea moştenirii Tale şi poporul cel numit cu numele Tău. Şi aşa rugându-se şi plângând poporul, iar Dumnezeu a oprit venirea perşilor la Hagan, care orânduise să fie, ucigând nu puţin dintru aceia, pe care trimitea unul la altul şi câte două şi câte trei zile pe margine a se bate şi prin cetate a umbla şi a da război n-au încetat, iar cele de treaba obştii precum se sfătuise, era gata despre amândoi şi pe uscat meşteşugurile cele de stricarea zidului le apropia, maşinile de aruncat şi altele spre sfărâmarea cetăţii; iar pe mare rânduia mulţime multă de corăbii perseşti, aşa cât de odată şi într-un ceas a lovit cu război asupra cetăţii şi pe uscat şi pe mare; iar când se făcea războiul acesta, atunci Hagan luând pe câţi avea călăraşi mai aleşi, a venit spre părţile gurii mării celei mari şi s-a arătat oştilor perseşti; asemenea şi voievodul perşilor s-a arătat lui, acela adică despre Asia, iar celălalt despre Europa ca nişte fiare sălbatice au răcnit asupra cetăţii, socotind gata a o avea spre vânat loruşi. Dar cine va spune minunile lui Dumnezeu, care s-au făcut atunci ? Sau milostivirea spre noi a Preacuratei Fecioare cine va putea să o povestească ? Pentru că Hagan umplând de corăbii sânul mării ce se cheamă Cheratos şi cu ostaşii ce erau în ele, încă şi cu cei ce se băleau pe uscat, se sileau să răstoarne zidurile cetăţii şi cei ce băteau spre mare despre sânul Cheratului socoteau că în curând vor lua cetatea. Iar Domnul şi Dumnezeul nostru cel hulit de dânşii, Care pretutindenea este ca un Dumnezeu, pentru rugăciunile Fecioarei de Dumnezeu Născătoarei, care L-a născut pe Dânsul, nădejdile lor netrebnice şi deşarte le-a arătat; pentru că atâta mulţime de cei potrivnici sub fiecare latură de zid ostaşii grecilor au ucis, cât n-au putut cei vii să ardă pe cei morţi şi aceasta s-a făcut celor ce se băteau pe uscat şi se sileau pe pământ să răstoarne zidurile, iar corăbiile împreună şi cu ostaşii ce erau în ele le-a înecat fără de veste Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea în preajma dumnezeieştii biserici din Vlaherne, ridicând asupra lor înfricoşător şi silnic vifor; pentru că fiind aproape de dumnezeiasca biserică ei, foarte întărâtându-se marea şi înălţându-se după voia lui Dumnezeu, pe toţi degrab i-a cufundat şi i-a înecat împreună cu corăbiile. Şi putea să se vadă acolo minune mare şi nespusă; că marea şi-a înălţat valurile întocmai ca munţii şi în chipul unei fiare sălbatice s-a sălbăticit şi tulburându-se asupra vrăjmaşilor Maicii lui Dumnezeu, cumplit sărea asupra lor şi fără de milă i-a sorbit, aşa precum oarecând a făcut egiptenilor, care goneau pe Israelul cel de demult, care a trecut pedestru prin ea cu minunată vedere. Aşa dând război înainte pentru a sa cetate, Născătoarea de Dumnezeu şi Apărătoarea a făcut biruinţă fără de sânge cu această vitejie, degrab înecând pe aceia, care aduseseră acel război asupra moştenirii ei şi ridicaseră armă asupra lor; şi dând acele arme de război pe repejunile mării; iar pe aceia care îşi puseseră nădejdea mântuirii spre dânsa, păzindu-i ca pe o moştenire a sa fără de nicio primejdie de asuprelile ce le veniseră asupră. Că atunci şi însuşi mai-marele lor Hagan văzând cu ochii pieirea ostaşilor săi acolo, care, unde într-un loc înalt stând cu călăraşii săi cei aleşi, s-au bătut cu mâinile peste obraz şi peste piept. Iar cei ce erau în cetate şi dădeau război împotriva neprietenilor, dacă au văzut pierderea vrăjmaşilor ce se făcuse în mare, îndată întărindu-se cu puterea lui Dumnezeu şi întrarmându-se cu tăria Fecioarei de Dumnezeu Născătoarei, au deschis porţile cetăţii şi strigând şi chiuind au alergat asupra vrăjmaşilor. Deci, câtă bucurie şi tărie au avut ostaşii cetăţii, atâta frică de mare au avut şi barbarii. Şi putea să vadă atunci cineva preaslăvita vitejie a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, că şi pruncii cei mici şi femeile s-au pornit asupra barbarilor şi au intrat în mijlocul oştilor vrăjmaşilor săi şi atâta ucidere au făcut barbarilor, cât nu este cu putinţă nici cu cuvântul a socoti. Acolo cu adevărat s-a plinit ceea ce s-a zis : «Unul gonea o mie, iar doi zece mii». O putere şi tărie ca aceasta a dăruit Preacurata Fecioară şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea celor neputincioşi şi slabi. Iar dacă a apus soarele şi a venit noaptea, atunci uneltele cele de război, pe care le aduseseră barbarii pe roate pentru luarea cetăţii, toate le-au băgat în foc, poruncind ţăranilor să ardă acele măiestrii şi meşteşuguri ale lor, de vreme ce făcuse cu dânşii milă Născătoarea de Dumnezeu. Iar patriarhul şi toţi cetăţenii, ridicând mâinile la cer, cu lacrimi mulţumire au adus şi au zis : Dreapta Ta, Doamne, s-a preaslăvit întru tărie, mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi şi întru mulţimea slavei Tale ai sfărâmat pe cei protivnici. Şi aşa nebunul Hagan, care venise cu mulţime multă de ostaşi, s-a întors înapoi cu ruşine. Asemenea şi voievodul, care adusese acele oşti perseşti punându-şi mâna la gură şi acoperindu-şi faţa, căci dintru atâtea mii cu puţin număr rămăsese, şi el cu ruşine sa întors la ţara sa. Aşa slujitoarea dumnezeieştii rânduieli şi a bunătăţii lui Dumnezeu, Preacurata şi cea cu totul fără prihană Născătoarea de Dumnezeu, ajutătoarea cea tare a creştinilor, şi-a arătat puterea sa pentru apărarea noastră; şi atât de mare şi slăvită izbăvire ne-a dăruit nouă, căreia, spre aducere aminte de acea facere de bine atât de mare, îi facem această adunare de acum rugăciune cu tot poporul şi praznic cu priveghere, aducându-i cântări cu bună mulţumire, ca praznic, Acatist l-a numit Biserica a toată lumea şi l-a aşezat să-l prăznuim Maicii lui Dumnezeu pe vremea aceasta, când şi biruinţa s-a făcut prin Maica lui Dumnezeu. Şi Acatist l-a numit, adică neşedere; pentru că aşa au făcut atunci clericii Bisericii şi tot poporul cetăţii. MINUNEA A DOUA ASUPRA SARACINILOR
După ce au trecut treizeci şi şase de ani de la bătălia cea dintâi ce s-a făcut asupra lui Hagan şi a sciţilor şi a perşilor pe vremea împărăţiei lui Constantin Bărbosul, iarăşi a venit Roistolom cel mare al saracinilor cu mulţime de corăbii asupra aceleaşi cetăţi împărăteşti şi îndată a stat lângă ţărmul dinspre Evdom de la care în toate zilele se făcea război pe mare asupra cetăţii de primăvara până toamna şi se ducea de ierna la Cizic; şi iarăşi venea primăvara la Constantinopol şi iarăşi făcea război pe mare şi şapte ani tare s-a bătut şi multe corăbii de ale sale a pierdut şi mulţi ostaşi întrarmaţi şi toată gătirea cea de oaste, care adusese cu sine. Şi s-a întors înapoi la ţara sa şi aicea cu mare lipsă şi fiind ei în părţile Salei şi bătând vânt iute şi mare împotriva lor, după dreapta mânie a lui Dumnezeu a pierit şi cu ajutorul Maicii lui Dumnezeu toţi s-au înecat în mare. Asemenea şi în alte vremi de multe ori pornindu-se acei ticăloşi asupra acelei cetăţi de Dumnezeu păzite, plinindu-se şi pornirile sale cele nebuneşti, deşerţi şi plini de ruşine s-au întors. MINUNEA A TREIA ASUPRA AGARENILOR
Însă pentru că iarăşi puterea lor pretutindenea se înălţase întru mărime de la răsărit şi de la apus crescând şi întru mulţime ieşind, întâi a venit asupra împărăţiei perşilor şi de acolo în Egipt şi în Libia, făgăduindu-se creştinilor că nu-i vor sili pe dânşii să se lepede de credinţa cea dreptcredincioasă şi fără prihană, care este în Hristos Dumnezeul nostru, care făgăduinţă nu au păzit-o, ci, încă pe mulţi i-au făcut Mucenici, pentru că nu vreau să calce cinstita cruce, că silea pe creştini să facă aceasta. Şi iarăşi zic, că au cuprins tot pământul prădându-l şi înconjurând India, Etiopia, Ispania, poporul mamvruşilor şi Libia, mai pe urmă de toate au tâlhărit şi asupra acelei cetăţi împărăteşti, vrând să o ia. Când împăratul Leon Isaurul luase de curând împărăţia, care se făgăduise că le va da lor dajdie. Iar ei îi sileau pe dânşii ca să pună şi străjile sale la cetate, că se nădăjduia spre mulţimea oştilor şi a acelora câţi erau de ai lor şi câţi fuseseră aduşi cu plată, de făcuse mulţime multă de oşti şi a celor din corăbii; că a fost numărul corăbiilor o mie şi opt sute, precum scriu istoricii cei mai nevoitori. Şi şi-au pus oştile sale înaintea cetăţii, acei rătăciţi luptători împotriva lui Dumnezeu. Dar încă nicio apropiere de zidurile cetăţii n-au făcut; că se zăboveau cu facerea de case, socotind că vor locui în ele ca acasă, aşa puseseră ei în mintea şi în gândul lor; dar Domnul a făcut deşarte sfaturile lor, că iubitorul de Hristos popor, care era în cetate, făcea slujbe neîncetat, precum aveau ei obicei a face pentru pacea şi bun aşezământul creştinilor. Şi atunci luând ei preacinstit lemnul Crucii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi sfintele icoane ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, au umblat împrejur pe zidurile cetăţii; şi ridicându-şi mâinile la Dumnezeu, au zis : «Scoală-Te, Doamne, ajută nouă şi nu lepăda pe poporul Tău, până în sfârşit, că iată, vrăjmaşii Tăi s-au întărit şi cei ce Te urăsc pe Tine au ridicat capul; nu da moştenirea Ta spre ocară, ca să stăpânească păgânii peste noi, ca să nu zică vreodată : Unde este Dumnezeul lor ? Ci ca să cunoască, că numele îţi este Domnul Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Iar un călăraş oarecare saracin Sofie, din cei protivnici, cuvinte de hulă zicând asupra cetăţii, chemând-o cetatea lui Constantin şi Biserica cu nume prost numind-o căzând de pe cal într-o groapă, a murit. Încă şi un hoge de ai lor suindu-se într-un copac înalt, ca să vestească rugăciunea lor, asemenea şi acela căzând jos cu ticăloşie şi-a lepădat din sine sufletul său cel fără de Dumnezeu. După aceea s-au sfătuit să ridice război şi asupra bulgarilor, că doi voievozi erau şi unul a rămas să strice împărăteasca cetate, iar altul s-a dus asupra bulgarilor să se bată cu dânşii cu care lovindu-se, a rămas biruit de dânşii şi a căzut din oastea lui mai mult decât douăzeci de mii; iar cei ce au rămas s-au întors cu ruşine la ai săi. Însă după întoarcerea de la bulgari se silea să treacă cu corăbiile cele adusese spre partea dinspre Vlaherne; dar s-au oprit de un lanţ de fier ce era întins de la Constantinopol până la Galata, neputând să facă ceea ce se sfătuise. Şi aşa au mers cu corăbiile la locul ce se cheamă Sosten şi la alte limanuri mai mici şi acolo foarte mulţi dintr-înşii au crăpat de iuţimea frigului şi multe corăbii de vânturi groaznice s-au sfărâmat şi altă mulţime de corăbii mari, grecii le-au ars. Iar oraşul a fost într-o mare strâmtorare pentru lipsa de cele de trebuinţă oamenilor. Şi protivnicii toate cele ce li se întâmplase lor fără nicio fereală mâncau şi întru amară nevoie au căzut de foame cât şi trupuri omeneşti şi de dobitoace moarte au mâncat şi pentru o nevoie mare ca aceea, mulţi din cei vestiţi dintr-înşii şi viteji fugind în cetate, s-au închinat. Şi în ce chip pe egiptenii care goneau pe Israel de demult i-a cufundat întru adânc ca o piatră şi a adus peste dânşii apa mării, aşa şi asupra saracinilor a adus Domnul, fugind ei de la Constantinopol. Că întărindu-se marea cu vânt întunecat şi valuri groaznice şi arzătoare, a pierdut acele mii de corăbii. Pentru că pe Marea Egee mergând corăbii multe, a căzut fără de veste piatră din cer; că precum fierul când se apropie de foc i se încălzeşte răceala, aşa şi piatra aceea căzând în apa mării a făcut-o de s-a înfierbântat şi pentru fierberea aceea s-a topit smoala corăbiilor celor protivnici şi toţi s-au cufundat întru adânc, numai trei corăbii rămânând pentru înştiinţare. Şi putea să vadă cineva grămezile morţilor care zăceau lepădaţi afară pe la toate ostroavele, ţărmurile, limanurile şi sânurile mării. Deci nişte isprăvi ca acestea să se spună şi altor popoare, precum zice psalmistul şi toată gura creştinească să cânte cuvânt sfinţit : «Tu, Doamne, ai sfărâmat capetele balaurilor în apă şi spre aceasta să se adauge cu mare glas şi cântarea israelitenilor cea de la ieşire : Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit. Până la acest cuvânt viind şi privind la înălţimea minunilor celor preaslăvite ale lui Dumnezeu şi Stăpânului şi ale singurei Preacuratei, de Dumnezeu Născătoarei, rămân fără glas de spaimă şi nu pot a afla cuvinte asemenea lucrurilor ce s-au făcut. Că ce limbă împodobită vorbitoare va putea lăuda după vrednicie pe Fecioara de Dumnezeu Născătoare ? Sau în ce chip va slăvi cum se cuvine preaslăvit darul ei sau va putea preaslăvi izvorul milostivirii ei, sau va aduce ei mulţumită ? Că se cade nouă cu faptele să aducem mulţumită Maicii lui Dumnezeu; că de acestea se veseleşte şi ea singură şi Fiul ei, mai mult decât de fluiere şi de organe şi de cântările cele muziceşti, care sunt precum zicem, dragostea cea nefăţarnică, care este capul Legii şi al profeţilor, iubirea de fraţi cea neschimbată, milostenia cea fără de întoarcere, fecioria cea dumnezeiască, căsătoria cea după lege, curăţia cea fără de prihană, dreptatea cea stătătoare, vitejia cea după lege asupra poftelor, gândul cel tocmit după voia lui Dumnezeu, milostivirea cea fără strâmbătate, înfrânarea fără trufie, smerenia cea cu bună umilinţă, încă şi viaţa cea fără prihană, năravul cel drept, obiceiul cel smerit, mintea cea cu bună pricepere, gura ce grăieşte cele bune, limba care laudă pe Dumnezeu, ochiul cel ce nu se uită la destin, mâinile cele nejefuitoare, picioarele cele negrabnice spre rău, mânia nu cea dobitocească şi care trage gândurile prin repejunile nebuniei şi altele, cu care omul cel făcut după chipul lui Dumnezeu şi este împreunat cu Dumnezeu, se împodobeşte ca şi cu o podoabă de mult preţ şi frumoasă. Cu acest fel de fapte bune se cade nouă să mulţumim Născătoarei de Dumnezeu, pentru că aşa au zis cei înţelepţi, că mulţumirea din fapte, iar nu din cuvinte se face. Însă de vreme ce neputinţa firii noastre şi zăticnirea gândului, ne face pe noi leneşi spre osteneala faptelor bune şi încet ne atingem de dânsa, cum am zice, cu vârful degetului, pentru aceasta spre dare de mulţumită cea datornică lipsă avem. Deci, măcar şi cuvinte de cântări să aducem şi înălţând glasurile noastre şi mintea ridicându-ne, aşa să zicem cu strigare : Tu dară, o, stăpână, de Dumnezeu Născătoare, ca ceea ce ai din fire iubire de oameni, n-ai părăsit apărând, neamul nostru cel creştinesc, ca o Maică iubitoare de fii împreună şi milostivă şi încă pururea ne dăruieşti nouă facerile de bine, mântuindu-ne, acoperindu-ne, păzindu-ne, din nevoi slobozindu-ne şi din primejdii izbăvindu-ne. Deci, noi pentru aceasta mulţumim ţie şi mărturisim darul, nu tăinuim facerile de bine, lăudăm cu mare glas minunile tale, ajutorul tău preaslăvim, purtarea de grijă pentru noi o slăvim, folosinţa ta o slăvim, pe tine, Ajutătoare de bine, făcătoare te avem, milostivirea ta o vestim şi pomenind darurile tale cele mari ce ai făcut nouă până acum şi din câte primejdii ne-am izbăvit prin tine, aceste cântări de mulţumită ca o datorie aducem ţie, nu doară că suntem vrednici facerii tale de bine. Însă iubeşte-le şi le primeşte ca de la nişte prunci ce nu pot grăi. Că pentru aceste necazuri de acum, care ne scârbesc pe noi cerem ajutorul tău cel grabnic şi avem nevoie de ocrotirea ta; strică smintelile cele ce sunt între noi; risipeşte norul şi întunericul, care ne înconjoară pe noi, cu care ca într-un război de noapte suntem răniţi şi mai ales zicând : ca şi cum am fi fără de minte, ne mâncăm trupurile noastre, necunoscând rudeniile, nici gândind de cei de un neam cu noi. Şi unele ca acestea îndrăznim a face, noi care ne-am învrednicit a avea un Duh, pe Hristos unul, o credinţă, un botez, o Biserică şi aceleaşi taine. Ci ca să nu tindem cuvântul mult, pentru aceasta ne rugăm milostivirii tale, Preasfântă Stăpână, ca să luăm poporul tău şi moştenirea ta îndurările tale. Şi fii rugătoare către Dumnezeul nostru, Cel ce S-a născut din tine, ca să ne ajute nouă să nu pierim de tot şi să ne scoată pe noi din ispitele cele ce nu se pot vindeca. Vezi, stăpână, cu cite lacrimi ne udăm; deci, te milostiveşte şi nu ne lepăda pe noi până în sfârşit. Pentru ce, împărăteasă, întorci faţa ta de la noi şi uiţi neputinţa noastră şi întristarea ? Risipeşte frica şi spaima care vine asupra noastră; alină mânia lui Dumnezeu care s-a pornit asupra noastră şi pierderea noastră o potoleşte şi împerecherile care sunt între noi şi zarvele le împacă şi dă linişte şi pace robilor tăi. Că spre multe facerile tale de bine şi acestea adăugând, vestim totdeauna minunile tale. Şi până aici înotând, slobozind vetrele cuvântului, să stăm în limanul cel tare al tăcerii. Şi când ne adunăm, iarăşi să facem pomenire de acestea, ca să nu ne arătăm necunoscători de facerea de bine a Stăpânei; nici să facem bunătăţi prin fapte numai şi leneşi fiind prin cuvinte să aducem mulţumită, că dobânda iarăşi la noi se va întoarce. Că de vom fi mulţumitori pentru cele ce a făcut spre noi, mare nădejde vom găti nouă spre cele ce vor să fie şi vom dobândi bunătăţile cele ce nu se pot spune, prin darul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava şi puterea, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. |
