Pustnicind mai întâi şi prin înfrânare veştejind săltările trupului, a doua oară cu pătimirea ai surpat măiestriile vrăjmaşului şi ai ridicat biruință împotriva lui, o, Evdochie de Dumnezeu fericită ! Drept aceea, pentru luptele cele îndoite te-a încununat pe tine Iisus, Iubitorul de oameni şi Mântuitorul sufletelor noastre.
 
   În brazdele inimii primind sămânța cea dumnezeiască, ca un pământ gras, de Dumnezeu insuflată, cu adevărat însutit ai înflorit spicul muceniciei, şi întru jitnițele cele înţelegătoare te-ai păstrat, prin puterea Duhului, care, cu Darul său, te-a prefăcut şi te-a schimbat întru o mai bună schimbare, Evdochie prealăudată.
 
   Prin ostenelile înfrânării omorând patimile trupului, Evdochie prealăudată, cu porunca ta cea făcătoare de viață ai înviat morţii. Şi acum locuiești în ceruri împreună cu mucenicii, bine săvârşindu-ţi alergarea muceniciei, prin ajutorul Duhului, rugându-te pentru toți cei ce cu credinţă te laudă pe tine preaînţeleaptă.
 
   Cuvioasa Muceniță părăsind cele veselitoare şi de multe feluri ale vieţii, şi Crucea pe umeri ridicând, a venit ca să se facă Ție mireasă, Hristoase. Şi cu suspinurile lacrimilor striga : Nu mă lepăda pe mine desfrânata, Cela ce pe curvari îi curățești; nu trece cu vederea lacrimile datoriilor mele celor cumplite. Ci mă primeşte ca şi pe desfrânata aceea care a adus Ție mirul ca şi eu aşijderea să aud : Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.
 
 
   Pocăinţă nu ai câştigat, nepocăite suflete. Ce te zăboveşti ? Tăierea morții se apropie şi sfârşitul a sosit ca furul. Aleargă şi cazi către Născătoarea de Dumnezeu.
 
 
   Văzându-Te răstignit Hristoase ceea ce Te-a născut, striga : Ce este această taină străină ce văd Fiul meu ? Cum mori pe lemn spânzurat cu trupul, Dătătorule de viaţă ?
 
 
   Mieluşeaua Ta, Iisuse, Evdochia, strigă cu mare glas : Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

 
   Să cântăm Domnului, Celui ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă; că S-a proslăvit.
 
   Întunecarea cea din neluare aminte, care s-a pus peste mine cel ce te laud Muceniță Evdochie, risipeşte-o cu razele rugăciunilor tale.
 
   Mreaja cuvintelor celor de Dumnezeu insuflate te-a vânat pe tine frumoasă Muceniță, ca pe o desfătare a mesei celei nemuritoare şi îndulcirii celei dumnezeieşti.
 
 
   Lepădând cele pământești Evdochie, ai moştenit după vrednicie cununa nestricăciunii şi desfătarea cea vrednică.
 
   Dezlegatu-m-a, Preacurată, din osânda morţii Dumnezeu Cuvântul cel întrupat din tine, pentru îndurările milostivirii tale.
 
 
   Materia cea de multe feluri a lumii celei stricăcioase părăsind-o slăvită Evdochie, comoară nerăpită ai luat.
 
 
   Văzând în ceruri bucuria slavei, semnul pocăinţei tale cinstită, te-ai luminat cu botezul.
 
   Toată dorirea mea mă rog îndreptează-o către Cel născut din tine, Născătoare de Dumnezeu, izbăvindu-mă de patimi.
 
 
   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine Doamne; Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.
 
 
   Luminându-te cu raza cea dumnezeiască, întunericul înşelăciunii l-ai părăsit, şi ai primit viață nematerialnică, încă în trup fiind, şi de dumnezeieştile daruri ale Duhului umplându-te, cu singură grăirea înainte, mort ai înviat. Pentru aceasta la sfârşit cu cununa muceniciei dumnezeieşte te-ai împodobit şi pe vicleanul l-ai ruşinat, Evdochie cea întocmai cu îngerii. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Îmi aduc aminte de judecată şi mă spăimântez cugetând la faptele mele cele viclene, cum voi răspunde Judecătorului eu ticălosul ? Iar privind către icoana ta prealăudată Doamnă, primesc alinare de durerile mele. Pentru aceasta nu trece cu vederea rugăciunea robului tău. Căci m-am deznădăjduit desăvârşit şi căzând strig ție : Milostiveşte-te preasfântă, ca milostiv să-mi fie Fiul tău şi Domnul, în ziua judecăţii. Că nu am altă nădejde eu nevrednicul robul tău.
 
 
   Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Izbăvitorul, mieluşeaua văzându-L fără dreptate spânzurat pe Cruce, plângând a strigat : Vai mie preaiubite fiule ! Vai mie Fiule preadorite ! Cum voi suferi să văd asemenea privelişte ? De cele dinlăuntru sunt chinuită, şi inima mea arde. Ci o preabunule ! săvârşeşte cuvintele Tale, şi scoală-Te curând, dând tuturor bucurie şi izbăvire, celor ce cu credinţă laudă preacurată patima Ta.
 
 
   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.
 
   Prea covârşind cu podoaba trupului, după vrednicie asemenea ai înflorit frumuseţea cea sufletească, strălucind prin osteneli Evdochie.
 
   Prin învăţăturile cele sfinte ale lui Ghermano, nebăgând în seamă necuviințele cele mai dinainte, Muceniță ai luat judecata cea prin luminare, îndurătoare.
 
 
   Toată asupreala înşelăciunii ai pierdut, că povățuitorul luminii adevărului ai avut pe Arhanghelul, care îți descoperea ție arătări dumnezeieşti.
 
   Tu preacurată Stăpână îmblânzește furtuna valurilor sufletului meu, slobozindu-mă din vifor şi din întreitul val al păcatului.
 
 
   Mânecând strig Ție Doamne, mântuiește-ne pe noi. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
 
   Spălându-te cu lacrimi de noroiul faptelor tale, prin baia botezului mai mult decât soarele ai strălucit, Evdochie.
 
 
   Nici bogăţia, nici dezmierdările, nici bătăile, nici moartea, nu au putut să te despartă, nici zgârieturile, nici sabia, pe tine de Dumnezeu.
 
   Spinul patimii mele, cel stufos arde-l cu focul, care nu a ars dumnezeiesc pântecele tău Născătoare de Dumnezeu.
 
   Cu focul pătimirii tare pe sine-ți îngrăşându-te, te-ai arătat nemistuită de munci cinstită Evdochie.
 
 
   Din dragostea îndrăgitorilor celor stricăcioşi, iubind pe Mirele cel cinstit, întru dorirea cea nestricăcioasă te-ai pus pe sine-ţi Evdochie.
 
   Ceea ce ai născut pe pricinuitorul liniştii Hristos, îmblânzeşte valul cel sălbatic al patimilor mele, preasfântă stăpână.
 
 
   Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină mult-Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.
 
 
   Vitejeşte nevoindu-te întru pătimirea ta, ne luminezi cu vărsarea minunilor prealăudată, pe noi cei ce alergăm întru dumnezeiască Biserica ta, şi dănțuind te rugăm, Preacuvioasă Muceniță Evdochie, ca să ne izbăvim de neputinţele cele sufleteşti, şi să scoatem darul tămăduirilor.
 
 
   Biserica cea răbdătoare de chinuri ca o pârgă s-a arătat, dobândind în mijloc grădina nemuririi, trupul cel cinstit al acesteia, şi cei ce cuprind rodurile ei, cu ramurile tale se luminează, iar privind se minunează, cum cu adevărat trupul cel mort izvorăşte tămăduiri, înțelepțind pe toţi. Pentru aceasta veniți toți acum împreună cu mine smeritul, ca curățind spurcăciunea, să scoatem darul tămăduirilor.
 
 
Stih : Evdochia Samarineanca, nu apă este cerând.
Ci sângele său ţie Mântuitorule din grumazii săi este aducând.
Întru întâia zi a lui Martie :
Evdochia s-a săvârşit prin sabie.
 
   Aceasta era din cetatea Iliupolei, a eparhiei Livanisiei Feniciei, pe vremile împărăţiei lui Traian, fiind necredincioasă şi închinătoare de idoli. Care mai întâi petrecea viaţa sa cu neastâmpărare şi curveşte şi trăgea spre dânsa mulţi îndrăgitori cu frumuseţea şi bunăcuviinţa feţei sale, şi pentru aceasta a strâns avere multă. Iar mai pe urmă a crezut în Hristos, auzind de la oarecarele monah Ghermano, citindu-se cuvinte folositoare de suflet pentru blagocestie şi pocăinţă. Deci se boteză de episcopul Teodot, înduplecându-se prin dumnezeieşti descoperiri, care s-a învrednicit a le vedea. Căci i s-a arătat în uimire unde o ţinea de mână un înger, şi se sui la ceruri. Şi a văzut pe Sfinţii îngeri cum se veseleau pentru întoarcerea ei. Şi cum oarecare negru şi înfricoşat la chip scrâșnea cu dinţii şi striga, că i se face strâmbătate de se va lipsi de dânsa. Pentru aceasta venindu-şi întru sine şi-au împărţit toată averea, şi dându-o săracilor, s-a dus la o mânăstire şi se făcu monahie. Deci petrecând bine calea nevoinţei, fu adusă înaintea lui Adrian, ce luase împărăţia după Traian, pârându-se de la cei ce îi fusese ei mai înainte îndrăgitori, şi înviind pe fiul împăratului ce fusese mort, trase pe împăratul la credinţa lui Hristos. Şi apoi după câţiva ani se cercetă de Diogen, ighemonul cetăţii Iliupolei, şi iarăşi făcând minuni se slobozi. Iar după acestea de Vichentie, ce s-a pus ighemon în urma lui Diogen, i s-a tăiat capul. Şi aşa a luat de la Domnul cununa cea nestricăcioasă a muceniciei.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei Domnina, celei din Kir.
 
Stih : Domnina purtând de bunătăţi povară,
La Dumnezeu cu negoţ preafericit se apropiară.
 
   Aceasta s-a născut din părinţi binecredincioşi şi bogaţi şi afierosindu-se pe sineşi din pruncie lui Dumnezeu. S-a dat spre nevoinţe şi la cealaltă petrecere a trupului; căci făcându-şi o colibioară în grădina maicii sale, petrecea acolo toată ziua, udându-şi cu lacrimile sale cele dea-pururea nu numai faţa ci şi rasele sale cele de păr ce le purta. Iar pe la cântarea cocoşilor intrând în dumnezeiasca biserică, da slavă şi mulțumire lui Dumnezeu cu toată mulţimea norodului. Şi mâncarea îi era linte muiată în apă. Şi toată osteneala aceasta a postului o a răbdat, cu toate că era la trup slabă şi mai moartă. Se arăta însă la toţi şi la bărbaţi şi la femei, pe care ea îi vedea însă fără să caute ea în faţa cuiva, şi fără a-şi arăta şi ea la alţii faţa sa. Şi era acoperindu-se cu haina ei cea de păr până la genunchi şi vorbea gingaş şi cu cinste pururea cu lacrimi cu cei ce veneau la ea. Pentru pururea pomenita aceasta se zice că de multe ori luând mâna cea dreaptă a fericitului Teodorit, Episcopului Kirului, pentru ca să i-o sărute, şi punându-o la ochii săi spre sfinţenie, atâta o udă de mult cu lacrimile încât se umplea mâna lui de lacrimile ei. Care lacrimi însă se făceau din dragostea cea fierbinte către Dumnezeu, Carele îi aprindea cugetul Cuvioasei întru privirea cea dumnezeiască, împungând cugetul ei cu săgeata sa. Şi făcând pe sufletul ei a se sili de a părăsi viaţa aceasta şi a se muta la cealaltă. Deci cu aceste sfinţite nevoinţe petrecând ziua şi noaptea, fu dusă şi suită către Hristos, Mirele său cel dorit, prin faptele ei cele bune şi plăcute lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Marcel şi Antonie, prin foc s-au săvârşit.
 
Stih : Cuptorul cel înfocat amândurora nevoitorilor era ca o topitoare,
Care strălucesc prin el decât aurul mai tare.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici, Silvestru şi Sofronie, prin sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Silvestre a jertfi înşelăciunii nesuferind,
Împreună cu Sofronie tăiere ai fost răbdând.
 
    Tot în această zi, Sfântul Nestorin prin sabie s-a sfârşit.
 
Stih : Întorcându-ţi-se grumazul înapoi,
Nestoriene prin tăiere înainte mergeai.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Harisie, Nichifor şi Agapie.
 
Stih : Treimea nevoitorilor acum în ceruri s-a înfăţişat,
Treimii celei ce pe toate le-a lucrat.
 
    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Agapie, cel ce a sihăstrit în hotarele mânăstirii Vatopedului celei din muntele Atonului, care robindu-se de saracini, şi întorcându-i pe ei la buna-credinţă şi botezându-i cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Agapie preafericite deşi cu trupul adică te-ai robit,
Însă nu şi cu cugetul a fi rob te-ai văzut.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii cei ce mersese din Iudeia în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Ca o moştenitoare a vieţii şi arătat izbăvită de moartea cea stricătoare de suflet, prin rugăciunea ta pe cei morţi înviindu-i Evdochie, lui Hristos ai strigat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Tu Cuvioasă fiind mai-nainte casă păcatului, te-ai curăţit pe sineţi lui Dumnezeu, arătându-te casă sfinţită şi îmbunătățită, frumoasă Muceniță, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Cu sudorile cele pustniceşti îngrășându-te te-ai arătat măslin roditor Evdochie. Cu sabia muceniciei şi cu vărsarea sângelui topindu-te, strigai : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Zdrobit fiind de răutate şi de cumplite păcate însărcinat, ceea ce ai născut pe Mieluşelul care ridică păcatul lumii, Fecioară Stăpână, de stăpânirea acestora păzeşte-mă.
 
 
   Foc nematerialnic sălăşluindu-se întru tine, şi cărbune dumnezeiesc fiind în sânurile tale Preacinstită, pe muncitori i-a ars, păzindu-te pe tine nevătămată.
 
 
   Răsplătiri pentru sudorile cele dumnezeieşti, ai luat revărsările tămăduirilor Evdochie, a omorî boli şi a învia morţii.
 
   Sufletul meu cel omorât de dezmierdări, înviază-l Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că tu singură ai născut viaţa, fără de ispită bărbătească.
 
 
   Pe Împăratul Ceresc, pe care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Dezlegatu-te-ai din ceste vremelnice Muceniţă Evdochie, şi ai primit săvârşitul doririlor mutându-te către Dumnezeu prin sabie.
 
 
   Cu Mucenițele, ca o Muceniță şi cu cuvioasele, ca o începătură a sihaştrilor ai strălucit, arătându-te făcătoare de minuni slăvită Evdochie.
 
   Ca o folositoare dumnezeiască şi ca o nădejde adevărată singură pe tine te am Maică a lui Dumnezeu, ca să mă izbăvesc din păcate şi din primejdii.
 
 
   Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri, mărindu-te pe tine.
 
 




   Arhiereu Preasfinţit, temelie Bisericii şi stâlp neclintit te-ai arătat, prealăudate, cel prea-adevărat între făcătorii de minuni, de Dumnezeu dăruit şi luminător prealuminos şi sfinţit ai fost şi rai care ai dobândit în mijloc lemnul vieții, pe Iisus Dătătorul de viață, Sfințite Mucenice Teodote.
 
   Cu vine de bou bătându-te şi pe lemn întinzându-te, şi cu amar strujindu-te, vrednicule de minune, şi în temniţă închizându-te şi cu piroane pironindu-ți-se picioarele tale şi fiind pus pe pat ars, te-ai arătat neclintit, lăudând pe cel ce te întărea pe tine întru toate, Sfinţite Mucenice Teodote.
 
   Cu vinele nevoințelor tale ai sugrumat pe vrăjmaşul şi puterea acestuia ai biruit şi prealuminat îmbărbătându-te, locuieşti întru împărăţia cea de sus purtând cunună, şi învrednicindu-te luminii şi frumuseții dănţuitorilor, şi te rogi ca să se mântuiască cei ce te cinstesc pe tine, lauda mucenicilor Teodote.
 
 
   Şi întru viață preaslăvit şi între Mucenici prea mare cunoscându-te pătimitorule Isihie, împreună cu puterile cele cereşti, stai cu slavă înaintea Împăratului tuturor preafericite. Pentru aceasta cu credință lăudăm luptele tale cele vitejeşti şi săvârşim pomenirea ta slăvind pe Făcătorul de bine.
 
   Prin credință făcându-te ostaş Împăratului puterilor, pătimitorule Isihie dogma cea fără de Dumnezeu a împăraţilor celor fărădelege ai stricat, slăvite, şi ai ales ca să mori pentru dragostea cea dumnezeiască. Drept aceea toată cinstita Biserică prăznuieşte întrutot prăznuită şi cea plină de bucurie pomenirea ta.
 
   În repejunile râurilor ai fost aruncat Isihie, şi întru acelea înecând pe balaurul cel războinic preafericite. Acum te-ai suit la ceruri vrând ca să iei cununile. Şi stai înaintea săvârşirii doririlor, purtătorule de chinuri, locuitorule împreună cu îngerii, întărirea bunei credinţe.
 
 
   Ceea ce ai încăput în pântecele tău, pe Dumnezeu cel neîncăput, care S-a făcut om pentru iubirea de oameni şi a luat din tine frământătura noastră şi arătat o a îndumnezeit. Nu mă trece cu vederea Preacurată, pe cel ce sunt scârbit acum. Ci degrab mă miluieşte şi de tot felul de vrăjmăşie şi vătămare a vicleanului mă izbăveşte.
 
 
   Dacă te-a văzut pironit pe Cruce Doamne, Mieluşeaua şi Maica Ta se spăimânta şi striga : Ce privire este aceasta Fiule preaiubite ? Cu acestea Ți-a răsplătit Ție poporul cel neplecat şi fărădelege, care a primit minunile Tale cele multe, ci slavă negrăitei pogorârii Tale Stăpâne.
 
   Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Teodote, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Mucenicul Tău, Doamne, Isihie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui amalic în pustie a biruit.
 
   Mişcările tale Mucenice cele către Dumnezeu ai îndreptat, ale Căruia păzind poruncile cele cinstite, te-ai făcut ierarh şi cu sângele muceniciei arătat ai strălucit.
 
   Dumnezeieşte şi cu bunăcredinţă petrecând, prin nevoințele înfrânării omorând mişcările trupului, ai câştigat viața, podoaba ierarhilor şi împlinirea mucenicilor.
 
   Duhul Sfânt sălăşluindu-se în inima ta cea preaînţeleaptă, din scutece te-ai arătat pe tine drept împreună pătimitor şi blând şi dumnezeiesc ierarh Mucenice Teodote.
 
 
   Firea omenească cu înşelăciune a fost robită întâi; iar tu născând pe Hristos, a dobândit slobozire, cu mare înţelepciune lăudându-te pe tine.
 
 
   Cu dumnezeieştile străluciri ale Mântuitorului fiind strălucit pătimitorule, pe cei ce cu credinţă săvârşesc sfântă pătimirea ta, umple-i de lumină dumnezeiască.
 
   Cu totul dându-te Mântuitorului, vitejeşte ai suferit moartea cea pentru Dânsul, Isihie preafericite şi ai câştigat dumnezeiasca viață.
 
 
   Îngrădit fiind cu legile Stăpânului, momelile cele viclene ale celor fărădelege le-ai lepădat, preafericite Isihie, vitejeşte pătimind.
 
   Fecioară ai rămas după naştere ca şi mai înainte de naştere, născând cu adevărat pe Ziditorul. Pe care roagă-L Preacurată, să se mântuiască cei ce te laudă pe tine.
 
 
   Veselească-se de Tine Biserica Ta Hristoase strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea şi întărirea.
 
   Cu lacrimile şi cu oftările şi cu curgerile sângiurilor tale ai stins cărbunii cei aprinşi ai înşelăciunii, Sfinţite Mucenice Teodote.
 
   Viața ta cea curată arătându-te pe tine sfinţit şi dumnezeiesc luminător, te-a făcut şi adevărat mărturisitor patimilor lui Hristos.
 
   Stând în mijlocul divanului şi rănindu-te cu răni cumplite, nu te-ai lepădat de numele lui Hristos, Mucenice Teodote.
 
 
   Tămăduieşte cugetul meu cel slăbit de năvălirile şarpelui celui viclean şi robit de păcate, Preacurată.
 
 
   Având cugetul sus către Dumnezeu purtătorule de chinuri, puterea gonacilor cea aducătoare de pierzare o ai biruit, pătimind prea cu răbdare.
 
   Numai frumuseţea cea dorită a lui Hristos iubind, de frumusețile lumii ai fugit; şi pătimind ai primit cununa dreptăţii preafericite Isihie.
 
 
   Pe o Dumnezeire cunoscând, nestatornicia mulțimii dumnezeilor ai urât purtătorule de chinuri, şi cu mucenicia te-ai strălucit, vrednicule de minune Isihie.
 
   Stăpânind până la tine, moartea a încetat, că ai născut izvorul nemuririi, pe Hristos singur preabunul Dumnezeul nostru, preasfântă Fecioară.
 
 
   Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.
 
 
   Pătimitor nebiruit te-ai făcut Atotțiitorului, fericite Isihie, nepărtinind trupului în vremea goanelor. Pentru aceasta omorându-te în râurile apelor, într-însele ai înecat pe balaurul cel luptător. Drept aceea cu veselie prăznuim dumnezeiască pomenirea ta Mucenice.
 
   Neînțeleasă şi necuprinsă este cea cu adevărat înfricoşată taină, care s-a lucrat întru tine, că pe Cel necuprins zămislindu-L, L-ai născut cu trup din preacurate sângiurile tale Stăpână de Dumnezeu dăruită, pe Care, ca pe Fiul tău, roagă-L totdeauna Preacurată ca să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Preacurata mieluşeaua şi Maica Ta, cea neispitită de nuntă Hristoase, văzându-Te mort spânzurat pe lemn, ca o Maică plângând grăia : Ce ți-a răsplătit ție poporul cel fărădelege şi nemulțumitor al iudeilor, care cu multe şi mari darurile Tale Fiul meu, s-au desfătat ? Laud dumnezeiască pogorârea Ta.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială precum se cuvine, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Sfărâmându-ți-se trupul tău cu răni, te-ai făcut cuget cu adevărat prea tare şi ai strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Aprinzându-te de dragostea Stăpânului, durerile cele preacumplite ale rănilor ai suferit şi însuți tu ai fost ca și cum ar fi pătimit altul, prea-mare între Mucenici Teodote.
 
   Muncile ce se apropie de trupul tău ai suferit, căci prin cuget curat ai văzut răsplătirea cea viitoare, care îți uşura durerile tale de Dumnezeu înţelepte Părinte.
 
 
   Palat prealuminos al Stăpânului, preasfântă de Dumnezeu Născătoare, arată-ne locaşuri Sfântului Duh, pe noi cei ce întru lăcaşul tău cel sfânt aducem Domnului laudă.
 
 
   Cu vitejia minții te-ai pus împotriva muncitorului celui păgân, preafericite, care îți poruncea să jertfeşti idolilor, Isihie slăvite.
 
   Ca o jertfă preacurată te-ai adus Celui ce S-a jertfit pentru tine, pentru îndurările milostivirii, prea-mare Isihie, frumusețea mucenicilor.
 
 
   Întărire ție şi putere ți S-a arătat Stăpânul în vremea patimilor, pururea fericite. Pentru aceasta nu te-ai înfricoşat de moartea cea vremelnică.
 
   Odrăslind Fecioară Strugurul cel fără stricăciune, care pică tuturor mustul nemuririi, te-ai arătat cu totul Preacurată şi Maică şi fecioară.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Suindu-te pe lemn înţelepte Teodote cu tărie ai răbdat ruperile trupului tău, toți minunându-se.
 
   Fiind spânzurat, ai răbdat strujirile trupului, având pe Stăpânul cel ce cu credinţă te întărea pe tine Teodote.
 
   Cu udăturile sângiurilor vopsindu-ți haina ta cea sfinţită, prealuminoasă o ai arătat, fericite Teodote.
 
 
   Zămislit-ai pe Dumnezeu, Cel ce S-a făcut Om, o Stăpână ! Pentru aceasta neamurile neamurilor neîncetat te fericesc pe tine.
 
 
   Luminându-se mintea ta de lumina cea nematerialnică, a risipit înşelăciunea rătăcirii mulţimii dumnezeilor, Isihie fericite.
 
   Cu înțelegeri strălucite şi cu suiri bune îndumnezeindu-te preafericite, de nestatornicia nedumnezeirii ai scăpat, purtătorule de chinuri
 
 
   Părăsind necunoștința cea cu multă amestecare, te-ai liniştit şi în locul ostenelilor şi al durerilor ai luat dumnezeiasca bucurie, purtătorule de chinuri.
 
   Tu singură Preacurată ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cel ceresc pe pământ, pe care Îl laudă toată făptura ca pe Făcătorul şi Domnul.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
   Fiind închis în temniţă ca un tâlhar Teodote, ai fost păzitor poruncilor dumnezeieşti ale Stăpânului Celui ce a luminat dumnezeiască prăznuirea ta.
 
   Stătut-ai înaintea divanului celor nedrepţi, şi judecându-te ai judecat pe oamenii cei fărădelege, care socoteau mai mult nedreptate, decât dreptate, de Dumnezeu înţelepte.
 
   Valurile muncilor celor iuţi ai sfărâmat ca o piatră, înălțându-te cu suirea inimii tale către piatra cea din marginea unghiului Hristos Dumnezeu, preafericite Teodote.
 
 
   Sălăşluindu-se în pântecele tău Hristos Dumnezeul nostru, goneşte păcatul cel ce s-a sălăşluit întru oameni, şi prin iubirea Sa de oameni, îi face ai Săi.
 
 
   Înălțând dragostea inimii tale către Dumnezeu, întru repejunile râurilor ai fost aruncat Isihie, şi întru acelea ai aflat sfârşitul cel fericit Mucenice.
 
   Pârâul desfătării după vrednicie te-a primit pe tine Isihie, cela ce ai primit sfârşitul cel fericit, întru repejunile râului, în care ai înecat mulţimea dracilor.
 
 
   Cu tăria şi cu puterea Duhului ai călcat mulțimea vrăjmaşilor celor nevăzuți, şi încununându-te cu biruințele, te-ai numărat împreună cu cetele îngerilor.
 
   Locuind Domnul în sfânt pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, lăcaşuri veselitoare ale Treimii săvârşeşte pe cei ce cu credinţa adevărului pe tine acum te fericesc.
 
 
   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune mă izbăveşte, Iisuse Împărate al puterilor.
 
 
   Credința cea rea a mării ai ruşinat, şi înşelăciunea nedumnezeirii celei idoleşti cu credinţa dreptei credinţe ai rănit, şi făcându-te ca o ardere de tot dumnezeiască, prin lucrarea minunilor, stropeşti marginile Preasfinţite Teodote. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se dăruiască nouă mare milă.
 
 
Stih : Teodote de rănile chinuirii umplându-te,
Prin care şi Hristos cu pace este primindu-te.
Întru a doua zi în limanurile cereşti a intrat
Teodot cel prealăudat.
 
   Acesta au fost în vremile împăratului Licinie şi a lui Savin ighemonului Ciprului. Iar pentru mărturisirea lui Hristos stând înaintea ighemonului, fu bătut cu vine de bou, după aceea îl spânzurară şi-i strujiră trupul şi-l întinseră pe un pat de fier ars, şi cu darul lui Hristos s-a ferit preaslăvit fără de nici o stricăciune. Deci pentru aceasta îi bătură şi piroane în picioare şi-l silea să alerge. Apoi băgându-se în temniţă. Şi după aceea potolindu-se goana, din porunca şi dogma lui Constantin împărat se scoase din temniţă la nouăsprezece zile ale lui Ianuarie, în care zi se serbează pomenirea sa. Şi trecând doi ani se pristăvi către Domnul în două zile ale lui Martie, pentru aceea iarăşi se serbează.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Isihie, Singliticului.
 
Stih : Pe Isihie în râurile apelor l-au băgat :
Prin care de râul focului a scăpat.
 
   Acesta a fost pe vremea împăratului Maximian, cel întâi al palatului fiind. Deci poruncind împăratul Maximian ca toţi creştinii ce se găsesc în ostășie de nu se vor lepăda de Hristos să li se ia brâiele şi să petreacă fără cinste. Pentru aceasta mulţi creştini au ales mai bine să vieţuiască fără de cinste, decât prin cinste să-şi piardă sufletele. Dintre care unul era şi Sfântul Isihie, de care înştiinţându-se împăratul a poruncit să se dezbrace de hainele ce era îmbrăcat, fiind acelea de mult preţ, şi să se îmbrace cu o haină de păr proastă şi fără mâneci şi să petreacă împreună cu femeile spre necinstea şi ruşinea sa. Iar aceasta făcându-se, chemându-l pe el împăratul îl întrebă, dacă nu se ruşinează, fiind pogorât din cinstea magiștrilor la necinstita aceea petrecere; iar el zicând că cinstea cea de faţă este vremelnică, iar cinstea lui Hristos este veşnică şi nesfârşită, a poruncit împăratul să i se lege de gât o piatră de moară, şi să fie aruncat în mijlocul râului Antiohiei, numit Oront. Întru care şi-a primit fericitul sfârşit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Koint făcătorul de minuni.
 
Stih : Numirea ai luat din fapte.
Facere de minuni Kointe fericite.
 
   Acesta s-a născut în Frigia, şi acolo s-a învăţat blagocestia. Deci ducându-se la cetatea Neolida împărţea milostenie la cei lipsiţi. Iar pe vremile împăratului Adrian, ighemonul Rufin sfătuindu-l pe el ca să jertfească idolilor şi fiind ţinut de drac şi prin rugăciunea Sfântului vindecându-se, a lăsat pe Sfântul, răsplătindu-i facerea de bine cu daruri. Şi iarăşi prinzându-l pe el cei ce se aflau în capiștea idolilor, fiindcă prin rugăciunea Sfântului s-a făcut cutremur, a căzut la pământ, şi capiştea şi idolii dintr-însa, scăpând ei afară au lăsat pe Sfântul. Deci după cutremurul acela, trecând încă patruzeci de zile, prinzând pe Sfântul, Klearh boierul locului care era desidemon şi râvnitor spre închinăciunea idolească, a poruncit să se zdrobească fluierele picioarelor Sfântului, care îndată cu puterea lui Hristos s-au făcut întregi şi sănătoase. Iar după aceasta au trecut zece ani de la zdrobirea fluierelor, în care vreme înconjura el, vindecând toată boala şi toată neputinţa şi ajutând pe săraci s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nestor şi Trivimie prin sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Cel ce a rănit grumazul lui Nestor prin sabie,
De asemenea rană a dat şi lui Trivimie.
 
   Aceştia erau din latura Kiverioţilor, din cetatea Pergiei; iar pe vremea lui Deciu celui rău credincios, fiind daţi ei de închinătorii de idoli la stăpânitorul laturii şi propovăduind pe Hristos au fost dezbrăcați şi bătuţi cu vine de bou uscate. Apoi fiind spânzuraţi li s-au strujit trupurile până la măruntaie. Şi rămânând ei neclintiţi în credinţă li s-au tăiat capetele de sabie.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Parmena unul din cei şapte diaconi.
 
Stih : Te ţine pe tine mormântul însă numai trupul fiind,
Că sufletul tău Parmena cu îngerii este petrecând.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Troadie, şi cei împreună cu dânsul ce au mărturisit pe vremea lui Deciu împărat.
 
Stih : Troadie a murii de sabie nu îndelunga,
Căci îndelungând nu te vei încununa.
 
    Tot în această zi, sfânta fecioară Eutalia, prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Pe Fiul maicii Fecioară cocoană ai iubit.
Pentru care cocoană fecioară frumoasă tăiere ai suferit.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Andronic şi Atanasia de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Cu Atanasia cea vestită împreună murind,
Andronic cel vestit, credem că sunt vieţuind
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Aprinzându-te de dragostea Dumnezeiescului Duh, punându-te pe pat foarte ars, ai rămas nears, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Fiind tu însuți ca cum ar fi pătimit altul, cu tot cugetul ai alergat către Dumnezeu fericite şi tăierile şi arderile n-ai băgat în seamă nesimțind, prin purtarea de grijă a lui Hristos.
 
   Cu înţelepciunea cuvintelor pe cei ce au fost plini de necuvântare, în mijlocul divanului i-ai ruşinat, arătându-i ca pe nişte neputincioşi ai relei credinţe şi ca pe cei ce au primit capiştile dracilor mai mult decât pe Ziditorul.
 
 
   Cu cetele cele de sus Maica lui Dumnezeu strigăm ție : Bucură-te cerul cel însufleţit şi palatul cel preaslăvit şi scaun de foc, pe care Hristos cu trupul S-a odihnit.
 
 
   Vitejeşte împleticindu-te cu vrăjmaşul ai smerit puterea aceluia preafericite Isihie, strigând : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.
 
   Vitejia şi isprăvile tale şi credinţa cea adevărată de la marginile pământului până la margine se vestesc, Mucenice Isihie cugetătorule de Dumnezeu.
 
 
   Cu vinele cele prea-tari ale luptelor tale Mucenice ai spânzurat pe vrăjmaşul şi moarte preaslăvită întru înecăciunea apelor ai primit Isihie.
 
   Născând Viaţa, pe noi cei omorâţi de păcat, pe toţi ne-ai înviat : Pentru aceasta strigăm ţie Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pururea prea proslăvită.
 
 
   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se. Tinerii cei iubitori de buna-credinţă strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Împotrivindu-te vrăjmaşului prin chinurile tale Mucenice Teodote, ai fost pironit în picioare cu piroane şi ai mers spre cărarea care duce către Împărăţia Cerului, prealăudate, cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Propovăduind pe Dumnezeu cel ce a venit pe pământ şi prin dumnezeieşti patimi a sfărâmat patima cea de tot pierzătoare, ai suferit patima cea dumnezeiască şi fericită cu trupul Teodote cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Cu picăturile sângiurilor şi prin curgerea învăţăturilor celor sfinţite, prin dar ai adăpat inimile credincioşilor celor buni preaînţelepte, şi ai aşezat ca să odrăslească înţelepciunile cele dumnezeieşti Lucrătorului de pământ, Căruia strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   De toată spurcăciunea ai curăţit firea omenească Fecioară, născând ploaia cea cerească, pe Cel ce S-a făcut om şi pe noi cei ce eram învechiţi ne-ai înnoit Preacurată, pe cei ce strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Năvălit-ai cu vitejie către lupte, pe Hristos având împreună sprijinitor slăvite, și biruind desăvârşit ai primit cununa nestricăciunii şi vieţuieşti în veci.
 
   Cu luptele cele sfinţite ai oprit curgerile nedumnezeirii înţelepte Isihie, şi aruncat în râu, întru acela ai primit sfârşitul, lăudând pe Hristos în veci.
 
 
   Ca unul ce ai împărăţit, cu bună slăvire asupra înşelăciunii, petrecerile cele împărăteşti şi vrednicia cea mare le-ai părăsit slăvite şi te-ai lipit de Împăratul tuturor.
 
   Preasfinţitul Prooroc te numeşte pe tine uşă neumblată Preacurată, prin care a trecut Ziditorul, precum însuşi ştie, lăsându-te iarăşi încuiată precum şi mai înainte de naştere.
 
 
   Toate lucrurile lui Dumnezeu şi toată zidirea binecuvântaţi pe Domnul; cei cuvioşi şi noroadele cele smerite cu inima lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El întru toţi vecii.
 
 
   Hristos Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
 
   Sicriul cel dumnezeiesc al moaştelor Preasfinţitului Păstor, tot felul de tămăduiri izvorăşte şi potoleşte patimile, şi dezleagă durerile cele de peste an, cu darul cel dumnezeiesc al Mântuitorului.
 
   Ca un Sfinţit Mucenic având puterea a lega şi a dezlega, dezleagă lanţurile răutăţilor mele şi stropeşte sufletul meu cel ce arde de focul păcatului, rugând pe Cel mult îndurător.
 
   Astăzi prăznuieşte cu credinţă Biserica pomenirea ta cea preasfinţită şi mutarea către Iubitorul de oameni. Şi bucurându-se îţi împleteşte ţie diademele cele dumnezeieşti ale laudelor.
 
   Câştigându-te pe tine ca pe o stea de zi strălucitoare, cu razele cele luminoase ale dumnezeieştilor doriri, şi cu luminile cele curate ale minunilor tale ne luminăm, de Dumnezeu grăitorule Teodote.
 
 
   Născut-ai nouă Fecioară pe Lumina ceea ce negrăit a strălucit din Tatăl mai-nainte de lumină, risipind întunericul necunoştinţei şi pe cei ce dormeau sub umbra păcatului i-a luminat.
 
 
   Cu chipul sufletului şi al trupului frumos te-ai cunoscut Isihie; că tu vrednicia şi bogăţia şi slava cea vremelnică le-ai părăsit şi singur lui Hristos ai urmat, împreunându-te cu mulţimile mucenicilor.
 
   Zdrobit-ai pe idolii pierzării înţelepte Isihie şi ai iubit mai ales a muri prea cu silnicie, ca să dobândeşti viaţa cea viitoare, împreună cu toţi cei ce bine au pătimit. Pentru aceasta pe tine cu credinţă te fericim.
 
 
   Sositu-ne-a nouă astăzi pomenirea ta Isihie de Dumnezeu fericite, luminând inimile tuturor celor ce cu credinţă laudă într-însa ostenelile şi luptele tale cele vitejeşti şi nevoinţele trudelor.
 
   Din tine Preacurată a răsărit nouă lumina, singur Domnul tuturor și a luminat inimile tuturor cu dumnezeieşti cunoştinţe şi întunericul necunoştinţei l-a micşorat. Pentru aceasta toţi pe tine te fericim.
 
 
   Eva adică prin boala neascultării blestem înlăuntru a adus; iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece lumii blagoslovenia ai înflorit. Pentru aceasta toţi te mărim.





   Mucenici întreiţi cu numărul, luptându-vă cu tărie împotriva judecătorilor celor prea-cruzi, şi cu credință suferind felurile durerilor celor foarte cu iuţeală, împărăţia cea de sus ați dobândit. Pentru aceasta rugaţi-vă, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.
 
   Pe Eutropiu, pe Cleonic cel tare şi pe Vasilisc cu duhovniceşti cântări să-i lăudăm. Că prin darul bunei credințe au ars cu foc materia nedumnezeirii şi acum luminează marginile cu străluciri dumnezeieşti, ca nişte preastrăluciţi luminători, ca cei ce au pierdut toată înşelăciunea.
 
   Capetele tăindu-vi-se, capul vrăjmaşului ați sfărâmat cu picioarele voastre cele preafrumoase, vitejilor Mucenici, stele nerătăcite şi junghieri însufleţite, odoarele Bisericii celei cereşti Eutropiu slăvite, Vasilisc şi Cleonic, tuturor pace cerşindu-le.
 
   Sufletul meu, care boleşte cumplit de patimi prea-rele, vindecă-l prealăudată, care pe Tămăduitorul şi Mântuitorul tuturor, pe Hristos ai născut, care vindecă toată neputinţa, Cel ce a rănit mintea cea rea a diavolului şi din moarte ne-a slobozit pe noi.
 
 
   Junghierea Ta cea nedreaptă Hristoase văzându-o Fecioara tânguindu-se striga Ție : Preadulce Fiule, cum mori fără dreptate ? Cum Te spânzuri pe lemn, Care ai spânzurat tot pământul pe ape ? Nu mă lăsa singură, Făcătorule de bine mult-Milostive, pe Maica şi slujnica Ta rogu-mă.
 
 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.
 
   Cu strălucirile dumnezeieşti vărsări de lumină strălucindu-vă şi cu cununile pătimitorilor cu adevărat luminându-vă, Sfinţilor cei întocmai cu numărul Treimii, pe Aceasta îmblânzită nouă să o faceţi.
 
   Glăsuindu-vă duhovniceşte de graiurile cele dumnezeieşti mucenicilor, şi fiind uniți întru una, ținând legătura păcii întru sine-vă, aţi biruit înşelăciunea vrăjmaşului.
 
 
   Întocmai cu numărul Treimii arătându-vă mucenicilor, întocmai cu credinţa cugetând într-însa deopotrivă, aţi aflat cununa, Eutropiu, Cleonice, împreună cu Vasilisc, bunilor biruitori.
 
   Frumos mai mult decât fiii oamenilor, Cuvântul cel mai-nainte de veci ieşind din pântecele tău, Stăpână, a pierdut posomorârea morţii, dându-ne nouă viaţă veşnică, preacurată Fecioară.
 
 
   Întărindu-te întru Hristos Eutropiu, cu acelaşi nume adevărat te-ai făcut purtătorul de biruință împotriva vrăjmaşilor, slăvite Mucenice.
 
   Muceniceşte pătimind, arătat ai luat laudă nemuritoare a biruinței, înţelepte Mucenice Cleonice, pironindu-te pe Cruce vitejeşte.
 
 
   Împlătoșându-te cu Crucea slăvite, împărăteşte ai surpat multa nedumnezeire cea elinească, Mucenice Vasilisc, pururea pomenite.
 
   Lăcaş liniştit şi anghiră neruptă avându-te credincioşii pe tine Născătoare de Dumnezeu, din cele cumplite ale înşelăciunii să ne izbăvim.
 
 
   Veselească-se de Tine Biserica Ta Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea şi întărirea.
 
 
   Pe Treimea cea preaslăvită, treimea mucenicilor O au mărturisit înaintea norodului celui mult, şi pătimind muceniceşte s-au numărat cu cetele celor fără de trupuri. Pe aceştia astăzi să-i lăudăm cu credinţă, prăznuind pomenirea lor cea sfinţită şi veselitoare lumii.
 
   Nădejdea credincioşilor, preasfântă Fecioară, pe Dumnezeu pe care L-ai născut mai presus de minte şi de cuvânt, roagă-L neîncetat împreună cu puterile cele de sus, ca să ne dea iertare de păcate nouă tuturor şi îndreptare vieţii, celor ce cu credinţă şi cu dragoste pururea te slăvim pe tine.
 
 
   O minune nouă ! O taină înfricoşată ! Striga Preacurata Maica şi cea cu totul fără prihană, când a văzut pe Domnul întins pe Cruce. Cel ce toate le ţine cu palma, ca un osândit de judecătorii cei fărădelege spre Cruce Se osândeşte.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-te Biserica, pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Fiind întemeiaţi pe piatra adevărului, v-aţi arătat neclintiţi de asuprelile muncilor, mult-pătimitori Mucenici, dezrădăcinând arătat toată întemeierea înşelăciunii.
 
   Toată dorirea întinzând către Ziditorul, întinzându-vă de legături şi de zgârieturi, având durere v-aţi arătat nebiruiţi în locul cel de luptă, Cleonice, Eutropiu împreună cu Vasilisc.
 
 
   Cu preafrumoase raze fiind străluciţi, ca cei ce priviţi către Hristos, unde sunt purtătorii de chinuri, prea-lesne aţi suferit revărsarea focului, arzând pe cei potrivnici.
 
 
   Curgerea păşunii morții o ai oprit, născând Râul vieţii, pe Hristos. Pe care roagă-L să stingă cuptorul păcatului sufletului meu, Maica milostivirii Preacurată.
 
 
   Tu Doamne Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Cu tăria cugetului surpând semeția muncitorilor, bârfeala cruzimii lor ați zdrobit, prea-răbdătorilor Mucenici.
 
   Mai presus de ceste pământeşti cugetând de bună rodirea cea cerească, care înfloreşte, ați părăsit ostăşirea, bogăţia şi slava.
 
 
   Ne-înfricoșându-vă de nebunia cea fără de omenie a muncitorilor, vitejeşte ați defăimat focul şi bătăile, şi zgârieturile şi muncile.
 
   Întru mine îmbrăcându-Se din tine Cel ce m-a zidit, Născătoare de Dumnezeu, a ieşit în două firi cunoscut într-un Ipostas fiind neamestecat.
 
 
   Fiind întărită ceata de fraţi a mucenicilor, dumnezeiescul Cleonic împreună cu Eutropiu după multe chinuri pironindu-se pe Cruce, arătat desăvârşit s-au încununat.
 
   Călătorind pe calea cea neclintită a muceniciei slăvitul Vasilisc şi pironindu-i-se picioarele a zdrobit capetele dracilor călcându-le.
 
 
   Biserică făcând inima ta ai surpat chipul înşelăciunii arzându-l şi prin sabie tăindu-ți-se capul ai primit şi cunună, Mucenice Vasilisc, pururea pomenite.
 
 
   Ca un trandafir în mijlocul spinilor, şi ca un crin preacurat, şi ca pe o floare din văi aflându-te Mirele Cuvântul, o Maica lui Dumnezeu în pântecele tău S-a sălăşluit.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Luminători luminoşi v-ați arătat dumnezeieşti Mucenici cei trei cu numărul şi cu strălucirile minunilor luminaţi toată zidirea, pururea gonind noaptea cea adâncă a neputinţelor, şi unuia Hristos Dumnezeu rugându-vă, ca să se dăruiască nouă mare milă.
 
Stih : Eutropiu prin închipuire s-a arătat urmând lui Hristos,
Care şi sfârşitul luând prin sabie a aflat pe Hristos.
Şi Cleonic strălucită biruinţă este având,
Ca şi Hristosul meu dedemult, pe Cruce spânzurând.
Trupul ca o temniţă avându-l şi mai-nainte de a temniţei închidere,
Vasilisc (acum se bucura) de amândouă temniţele luând izbăvire.
Pe lemnul crucii Eutropiu,
S-a pironit în a treia a lui Martie.
 
   Aceştia erau pe vremile lui Maximian împreună ostaş şi rudenii Sfântului Mucenic Teodor Tiron cu neamul din Amasia, care este cetate strălucită a Pontului Capadociei. Aceştia fiind clevetiţi la ighemonul Asclipiodot, venind înaintea lui şi bătându-i cumplit. Iar Sfântul Eutropiu primi răni peste gură, căci a batjocorit pe ighemonul. Atunci cei ce-i băteau slăbiră de multă puterea muncii, iar mucenicii arătându-li-se Domnul şi slăvitul Mucenic Teodor se însănătoşiră. Deci crezând mulţi în Hristos pentru minunea aceasta, s-au săvârşit prin sabie. Iar ighemonul schimbându-şi firea, şi ispitind cu amăgiri ca să întoarcă pe Sfântul Cleonic din credinţa lui Hristos, unele daruri făgăduindu-i şi altele şi dându-i. Nimic Sfântul de acestea nu s-a înduplecat, ci mai vârtos se iuţea, că şi nebunia ighemonului ocăra, şi neputinţa idolilor batjocorea. Şi făcând el jertfă doborât-a jos prin rugăciune idolul Artemindei. Drept aceea turnară peste dânşii smoală topită de trei căldări. Din care ei fură feriţi fără stricăciune. Iar muncitorii şi cei ce slujeau la unele ca acelea au ars, după aceea Cleonic şi Eutropiu fură răstigniţi, şi au primit sfârşitul. Iar pe Sfântul Vasilisc băgându-l în temniţă, peste puţină vreme a primit şi el sfârşitul.
 
    Tot în această zi, Sfântul Sfinţitul Mucenic Teodorit Presbiterul Antiohiei.
 
Stih : Oarecare loc al Edenului îl are spre încăpere,
Înlăuntru şi pe Teodorit cel prea mare.
 
   Iulian moşul rău credinciosului Iulian paravatului creştin fiind şi Anagnost marii biserici din Antiohia, iar înduplecându-se de rău credinciosul Iulian nepotul său şi împăratul, nu numai de credinţa lui Hristos s-a lepădat şi s-a închinat idolilor, ci încă a şi prodosit rău credinciosului tiran toată bogăţia şi sfintele odoare ce le-a afierosit marele Constantin bisericii Antiohiei, de împăratul fiind rânduit el gonaci şi judecător acolo. Deci împrăştiind spurcatul clerosul bisericesc, a rămas singur Sfântul Teodorit împreună cu alţi creştini, propovăduind cu îndrăzneală şi mărturisind credinţa lui Hristos. Pe care şi prinzându-l l-a pus la închisoare şi aducându-l de faţă a poruncit mai întâi să-i bată picioarele, apoi mai în urmă şi capul asemenea. Şi dezbrăcându-l l-a spânzurat pe un lemn şi a poruncit să se strujească. Deci strujindu-se fericitul ca la trei ceasuri, sângele curgea ca un pârâu, iar faţa sa era mai luminată. Iar după ce a auzit Sfântul pe păgânul zicând : jertfeşte ticălosule dumnezeilor şi de eşti dator vistieriei împărătești sau şi altuia cuiva, împăratul te va izbăvi pe tine şi te va slobozi de datorie, şi nu-ţi vei lepăda sufletul tău aşa rău şi cu silnicie. A zis Sfântul, tu bicisnice eşti ticălos şi împăratul tău, căci lăsând pe Hristos v-aţi lipit de antihrist şi sunteţi datori a vă face aţâţare focului celui veşnic. Iar eu nu sunt dator cuiva decât Domnului meu, adevăratului Dumnezeu, sunt dator cu adevărata credinţă până la cea din urmă a mea răsuflare. Acestea auzindu-le spurcatul, şi urătorul de Dumnezeu poruncit cu două făclii aprinse să ardă coastele Sfântului. Care ridicându-şi ochii spre cer, se ruga, şoptind îndată cei ce ţineau făcliile au căzut la pământ ca nişte morţi, şi tulburându-se Iulian şi cei împreună cu dânsul şi cu grăbire ridicându-i pe ei, şi zicând : De trei ori blestemaţilor pentru ce aţi lăsat de a arde pe rău credinciosul şi prea ticălosul şi v-aţi dat la dormitare şi la lenevie. Răspuns-au ostaşii : Tu eşti rău credincios şi de trei ori blestemat şi orbit că nu vezi patru îngeri care păzesc pe robul lui Dumnezeu şi ne opresc pe noi a ne apropia de dânsul. Deci nu vorbi nebuneşte, mare este Dumnezeul creştinilor. Deci tiranul ruşinându-se a poruncit să se arunce ei în fundul râului Orontului. Şi când îi ducea pe ei, le zicea Sfântul : Duceţi-vă fiii mei calea cea fericită cu pace, căci voi veni şi eu urmându-vă vouă şi mă voi bucura cu voi bucuria cea veşnică întru Împărăţia Cerurilor. Şi aceştia acest fel de mucenicesc sfârşit au luat. Iar Sfântul Teodorit după ce sta asupra sa cu totul Iulian, şi-l silea să jertfească idolilor, i-a zis : Tu adică prea rău credinciosule şi prea ticălosule decât toţi oamenii din vremea ta însuşi măruntaiele tale, cu dinţii mestecându-le după puţine ceasuri, cu silnicie îţi vei lepăda spurcatul tău suflet, trimiţându-l pe el la focul cel veşnic. Iar tiranul cel mai rău credincios decât tine în pământul persienesc şi el fiind lovit de cereasca suliţă va fi aruncat în gheena focului Şi acestea sunt o prea ticăloase răsplătirile faptelor voastre; iar eu voi jertfi Dumnezeului meu jertfă de laudă. Aşa a vorbit Sfântul şi îndată a poruncit tiranul ca să i se taie capul. Iar în vremea ce îl ducea spre aceasta, Sfântul făcea rugăciune cu veselie sufletească şi tăindu-i-se capul, s-a mutat către Dumnezeu. Iar Sfintele lui moaşte oarecari creştini după vrednicie îngropându-le, au însemnat cele ce se zisese de Sfântul şi după puţine zile, precum a spus Sfântul mai înainte, amândoi Iulianii rău credinciosul moşul şi prea înrăutăţitul nepot rău cei răi şi-au luat sfârşitul.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Zinon și Zoii, cu pace s-au săvârşit.
 
Stih : Lui Zinon şi Zoii a vieţii dezlegare,
Au stătut pricină de mai bună vieţuire.
 
    Tot în această zi, Preacuvioasa Piamun fecioara cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Ca cu ciucuri auriţi Piamun cea cu negru îmbrăcată,
Se aduce cu bunătăţile fiind împodobită.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Acum după vrednicie, precum a zis Făcătorul către pătimitori, câştigând viața cea veşnică purtătorilor de chinuri, cântați : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

   Moştenit-ați purtătorilor de chinuri tainică ducerea cea mai presus de minte, şi slavă şi cunună, frumusețea cea veşnică şi bucuria cea neîntristată, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
 
   Voi mucenicii cei neclintiți răbdând pătimire în cuptorul muncilor, pe slujitorii înşelăciunii i-aţi ars, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Rupe Fecioară zapisul păcatelor mele şi mă mântuieşte de tot felul de vătămare şi de asupreala vicleanului, ca să strig ție : Binecuvântată eşti tu între femei preacurată Stăpână.
 
 
   Sosit-a acum praznicul vostru Sfinţilor cel de peste an, plin de veselie şi de bucurie strălucită, întru care cu dragoste pe voi lăudându-vă cu cântări, strigăm Dătătorului de cununi şi Dumnezeu : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Frumoase sunt rănile voastre Mucenicilor, căci ca aurul şi ca piatra cea scumpă s-au arătat lui Dumnezeu, cărora cu credinţă închinându-ne Dumnezeului Celui ce v-a întărit pe voi strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Izvor adevărat al darurilor întru Hristos, arătat s-a dat Mucenicilor. Pământul cel fără umezeală aduce roduri, şi cel fără de apă izvorăşte râuri, şi firea cea necuvântătoare a ajuns a striga cu cântare : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Cuvântul sălăşluindu-se în pântecele tău preacurată Stăpână, trup s-a făcut, îndumnezeind firea mea, Cel mai presus de Dumnezeire, prin desăvârşită iubirea Sa de oameni. Pe care cu credinţă lăudându-L cântăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se Tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Acum văzând arătat slava Domnului purtătorilor de cununi, împreună cu cetele celor fără de trupuri, şi cu ale mucenicilor, şi ale drepţilor Lui, rugaţi-vă cu fierbinţeală pentru noi mucenicii cei trei la număr.
 
   Cu totul întru sine-vă sălăşluind pe Mântuitorul, după vrednicie v-aţi cunoscut lui Dumnezeu cetate întemeiată pe turnuri dumnezeieşti Eutropiu şi Cleonic împreună cu Vasilisc, gânditorilor de Dumnezeu.
 
 
   Pentru cei ce cu credinţă săvârşesc preasfântă pomenirea voastră, şi laudă luptele cele dumnezeieşti sfinţite, rugaţi pe Ziditorul slăviţilor Mucenici, ca să se afle iertarea păcatelor.
 
   Tu singură sprijineală şi nădejde şi mântuire, tu scăparea mea și zid şi dumnezeiască mângâiere sufletului meu te-ai arătat. Pentru aceasta izbăveşte-mă de toată munca pururea Fecioară.
 
 
   Hristos Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
 

   Părinte de Dumnezeu înțelepțite Gherasime, întraripându-ți gândul către Dumnezeu, prin credinţă ai urât nestatornicia amestecării celei lumeşti, şi Crucea ta ridicând, ai urmat Văzătorului a toate, supunând cuvântării trupul cel cu anevoie înfrânat, cu nevoințele pustniciei, prin puterea Dumnezeiescului Duh.
 
   Cu lumina bunătăţilor, şi cu strălucirile minunilor, aflându-te în pustie ca un soare cu multă lumină ai călătorit o Gherasime. Şi cu fiarele petrecând le-ai poruncit a-ți sluji ție. O cât este de minunat Dumnezeu Domnul, care prea arătat supune oamenilor fiarele ca pe nişte cuvântătoare.
 
   Întru linişte multă şi întru plângere, şi în lacrimi toată viaţa ţi-ai petrecut, şi monahilor îndemnător prin credinţă te-ai făcut cu neavere împodobindu-te, şi cu înfrânarea înfrumuseţându-te, străin şi nemernic pe pământ arătându-te. Pentru aceasta ai aflat desfătarea bunătăţilor de Dumnezeu fericite.
 
   Pe tine te rugăm cu totul fără prihană, pe folositoarea noastră şi mijlocitoarea întru necazuri, nu trece cu vederea pe robii tăi cei ce pier până în sfârşit, ci grăbeşte şi ne izbăveşte pe noi de urgia şi necazul ce ne stă de față, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu preacurată. Căci tu eşti nouă zid şi ajutor nebiruit.
 
   Soarele s-a întunecat Fiule şi luna în haină neagră şi-a schimbat lumina ! Pământul se clatină şi catapeteasma Bisericii Tale se rupe. Şi eu cum nu mă voi rupe la cele dinlăuntru, zgâria-mă-voi la față, preadulce Mântuitorul meu, văzându-Te pe Tine mort fără dreptate.
 
 
   Cânta-voi Ție Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe norod din robia Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu căruţele lui şi puterea lui.
 
   Având înfrânarea armă tare asupra tuturor măiestriilor celui străin, vitejeşte să călcăm meşteşugirile lui.
 
   Cu strălucirea duhului luminându-te la ochii cei înţelegători ai sufletului tău, prin bunătate ai biruit către lumina cea neapusă de Dumnezeu purtătorule.
 
 
   Sarcina cea pământească acestor de aici prin neavere lepădând-o, ca un fără de trup ai săvârşit calea sihăstriei Părinte Gherasime.
 
   Preacurată, naşterea ta cea cu totul fără prihană, cu aripile postului de la pământ către viețuirea cea cerească ne-a înălţat pe noi, în ceruri suindu-ne.
 
 
   Prin înfrânare omorând fiarele patimilor, prin nepătimire şi prin curăţie să ne apropiem la Hristos.
 
   Privind pururea către dorirea Domnului cea nematerialnică, ai defăimat materia cea vremelnică Cuvioase Părinte.
 
 
   Având pe limba ta totdeauna pe Hristos, Părinte Gherasime, prin minuni întăreai adevărul cuvintelor tale.
 
   Împuternicind întru postiri şi osteneli neputinţa firii noastre Fecioară, întăreşte-o asupra patimilor.
 
 
   Întăritu-s-a inima mea întru Domnul Dumnezeul meu, pentru aceasta cei slabi s-au încins cu putere.
 
 
   Scara bunătăţilor celor dumnezeieşti săvârşind, te-ai înălțat spre înălţimea vedeniei celei înţelegătoare, şi ai primit de la Hristos arătările cele curate ale dumnezeieştilor Taine. Pentru aceasta purtătorule de Dumnezeu pe tine te cinstim cu bunăcredinţă şi strigăm : Slavă lui Hristos Celui ce te-a întărit; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
 
   Mâinile tale cele dumnezeieşti preasfântă Fecioară, cu care ai ținut pe Ziditorul, Cel ce S-a întrupat pentru bunătatea, întinzându-le roagă-L pe Dânsul, ca să ne izbăvească pe noi din ispite şi din patimi, şi din primejdie, cei ce te lăudăm cu dragoste şi îți strigăm : Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine; slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a slobozit pe noi prin naşterea ta.
 
 
   De cei fărădelege pironindu-te pe Cruce, Mântuitorule, şi coasta împungându-ţi-se de sulița ostaşului, Preacurata se tânguia cu amar, şi de multa şi înfricoşată răbdarea Ta se spăimânta, strigând : Slavă dragostei Tale celei către oameni; Slavă bunătăţii Tale; Slavă Ție Celui ce cu moartea Ta ai făcut pe oameni nemuritori.
 
 
   Venirea arătării Tale celei de pe pământ Hristoase Dumnezeule vestindu-o Proorocul mai-nainte, cu bucurie a strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Prin milostivirea Ta cea pentru oameni Hristoase Dumnezeule, semn ai dat vremea înfrânării prin care curăţeşti şi sfinţeşti sufletele şi trupurile robilor Tăi, Mântuitorule.
 
   Săvârşind scara faptelor celor bune înţelepte, te-ai învrednicit vedeniei celei mai de taină. Pentru aceasta şi dar ai luat a vedea şi cele viitoare mai-nainte de vreme.
 
 
   Cu sudorile luptelor tale celor dumnezeieşti, ai adăpat pustia cea neroditoare, şi aducătoare de roadă o ai arătat, care aducea lui Hristos pe oameni.
 
   Ca ceea ce este dată întărire credincioşilor de la Hristos, care te-a proslăvit pe tine, Fecioară preacurată, în vremea înfrânării, încinge-ne pe noi cu putere, cei ce te lăudăm.
 
 
   Cela ce ai răsărit lumina şi ai luminat zorile şi ai arătat ziua : Slavă Ție, slavă Ție, Iisuse Fiul lui Dumnezeu.
 
   Dintru dorirea cea râvnitoare de acestea de jos, prin înfrânare răpindu-ne, trage-ne către înălțimea iubirii Tale Iisuse Îndurate.
 
   Cu năvălirile rugăciunilor taberele dracilor vitejeşte le-ai rănit Gherasime, şi pe Hristos Îl lăudai Fiu al lui Dumnezeu.
 
 
   Ceața patimilor risipindu-o, de Dumnezeu purtătorule te-ai apropiat prin cuget către lumina neîntinăciunii şi a curăției.
 
   De întinăciunea cea înţelegătoare spălându-ne prin înfrânare, arată-ne curați a slavoslovi pe Fiul lui Dumnezeu, Fecioară.
 
 
   Fiind noi luminați cu strălucirea înfrânării, învredniceşte-ne a vedea dumnezeiasca slavă și strălucirea sculării Tale, Mântuitorule.
 
   Ca un luceafăr strălucind întru întunericul vieții Gherasime, ai povățuit pe oameni spre lumina petrecerii îngerilor celor fără de trupuri.
 
 
   Cu toiagul rugăciunilor tale ai sfărâmat capetele fiarelor celor înţelegătoare şi de vânarea acelora ai mântuit pe oameni, pururea preaslăvite Părinte.
 
   Cunoscând prin tine pe Stăpânul tuturor, Născătoare de Dumnezeu de înşelăciunea idolilor ne-am izbăvit, şi cu dragoste te slăvim, cu adevărat Maica lui Dumnezeu.
 
 
   Precum ai izbăvit pe Iona Proorocul din chit, Hristoase Dumnezeule, aşa şi pe mine dintru adâncul greşalelor scoate-mă şi mă mântuieşte, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Aprinzându-te de dorirea celor de sus, asprimea pustiei Iordanului mai mult decât toate dulcețile lumii ai socotit. Unde plecându-ți-se ție fiara până la moarte cu supunere, şi cu jale pe mormântul tău s-a sfârşit, proslăvindu-te aşa Dumnezeu. Pe care roagă-L pentru noi Părinte Gherasime.
 
Stih : Lui Gherasim răsplătirea îi este fiara slujitoare :
Carele a omorât fiarele patimilor mai-nainte de a vieţii încetare.
Întru a patra zi Gherasim cel lăudat.
Din viaţa aceasta a zburat.
 
   Acesta din copilărie pedepsindu-se cu frica lui Dumnezeu şi călugărindu-se s-a dus în pustiul cel mai dinlăuntru al Tebaidei, în zilele împăratului Constantin bărbosul, nepotul lui Iraclie, şi a pus atâta nevoinţă pentru bunătăţi de s-a făcut lăcaş lui Dumnezeu, încât şi fiarele cele sălbatice le stăpânea, că se aflase un leu de-i slujea, care pe lângă altele slujbe grele, ce îi făcea Cuviosului avea şi slujba aceasta adică, îi ducea catârul ce-i căra apă de-l păştea şi iarăşi îl aducea la schit. Iar odinioară luându-se catârul după nişte neguţători călători, îl legară cu cămilele de se duse, dormind leul. Şi aşa monahul cel ce slujea Preacuviosului, se mâhni văzând seara că vine leul singur la chilie, şi cugeta că leul a mâncat pe catâr, de care lucru a spus Sfântului, iar Sfântul porunci să fie leul în locul catârului şi să facă slujba lui. Care slujbă primindu-o în câtă vreme a fost catârul prins la neguţători, el purta vasele cele de apă pe spatele său, şi alergând cât putea de tare se silea să aducă apă. Ci iarăşi pe acea cale se întâmplase a se întoarce neguţătorii, şi întâmplându-se şi leul la râu de unde căra apă şi văzând şi cunoscând pe catâr ce urma după cămile, se repezi fără de veste răcnind tare cât se îngroziră neguţătorii şi fugiră. Iar el apucând pe catâr de căpăstru îl trase. Deci trăgându-l pe catâr şi cămilele se trăgeau după catâr, care erau legate una de alta după obiceiul lor, până aduse catârul şi cămilele la chilia Sfântului Gherasim. Şi bătând la uşă cu coada, ca cum adică ar fi adus vânat Sfântului; iar Sfântul zâmbind a râde puţin zise către ucenicul său : În deşert s-a osândit de către noi leul. Fie dar slobod de la slujbă şi pască-se şi petreacă după obiceiul său. Atuncea leul închinându-se cu capul, ca cum i-ar fi mulţumit Sfântului, se duse la pustie, şi într-o săptămână odată venea la Sfântul şi îşi pleca capul făcând în chip de închinăciune. Deci murind Sfântul a venit iarăşi el şi merse ca să-i dea obişnuita blagoslovenie. Şi negăsind pe Sfântul pricepu de moartea lui de la monahul ucenicul Sfântului, care îl duse la mormântul lui. Pentru aceasta plânse întâi mugind încetişor, după aceea răcnind tare, muri deasupra mormântului Cuviosului. Aşa slăveşte Dumnezeul pe cei ce-l slăvesc. Şi le găteşte a le sluji şi fiarele, când păzesc icoana cea după chip şi după asemănare neîntinată şi curată.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Pavel şi Iuliani surorii sale.
 
Stih : Pavel cel ce zace asemenea şi Iuliani,
Sunt fraţi tăiaţi cu sabia.
 
   Aceștia erau pe vremea împăratului Adrian, din Ptolemaida, fraţi după trup şi fii de blagocestivi părinţi şi Pavel era citeţ, adică cetea la norod Sfintele Scripturi care le învăţase cu multă osteneală şi le înţelesese bine. Încât deşi era tânăr prea lesne astupa gurile ereticilor, ca un propovăduitor dumnezeiesc a rânduielii cuvântului lui Dumnezeu cea pentru noi. Iar venind împăratul Adrian la Ptolemaida, el îmbărbăta pe soru-sa Iuliani, ca să stea cu îndrăzneală, fiindcă are să se întâmple mare ispită. Deci el întrarmându-se cu semnul cinstitei cruci, fiindcă nu se îndoi că este întărit, s-a dus la împăratul şi a mărturisit credinţa lui Hristos; iar deşertăciunea idolească o a mustrat. Deci, fu spânzurat şi strujit. Pe care văzându-l soru-sa striga împotriva tiranului, că cu nedreptate munceşte pe fratele său. Deci fu prinsă şi ea şi dându-se la spânzurătoare se struji şi amândoi fură băgaţi într-un cazan cu smoală clocotită. Şi încă rămânând ei întru credinţa lui Hristos, au fost întinşi pe un pat de fier înfocat, şi pe deasupra îi bătea pe ei pe spinare. Unde Kodrat şi Acachie muncitorii cruţând pe Sfinţi li s-au tăiat capetele. Deci rămânând ei nevătămaţi, cu lanţuri de fier legându-i, iarăşi i-au pus la închisoare, şi prin arătarea îngerului fiind dezlegaţi, şi de hrană îndestulându-se, mulțumea lui Hristos. După aceasta iarăşi înfățișându-se la împăratul şi nevrând a jertfi idolilor, îi spânzurară iarăşi şi îi bătu cumplit. Atuncea şi oarecare Stratonic unul din muncitori căruia îi era milă de sfânta Iuliani şi se abătuse către partea stângă care a şi crezut în Hristos, în vremea când sfânta îl îndemna să nu o cruţe, ci să facă voia împăratului, tulburându-se tiranul i-a tăiat capul lui; iar Sfinţii au poruncit să se închidă la un loc, unde erau jivine otrăvitoare. Deci fiind păziţi nevătămaţi cu darul lui Dumnezeu, pe Sfântul Pavel adică a poruncit să-l lege la un stâlp şi fălcile lui să le bată cu măciuci de plumb, şi celălalt trup să-l bată cu toiege de fier înfocate. Iar pe soru-sa Iuliani, a poruncit să o ducă la o curvăsărie şi să-şi bată joc de ea bărbaţi desfrânaţi. Însă înfăţişându-se îngerul Domnului, cu însuşi praful picioarelor lui a orbit ochii acelora desfrânaţi. Ci însă sfânta milostivindu-se a aruncat apă peste ei şi i-a făcut sănătoşi. Deci rămânând sfânta nevătămată a fost aruncată împreună cu fratele său într-o groapă cu foc, şi poruncind tiranul ca acolo să fie împroşcaţi cu pietre, s-a arătat din cer un nor de foc, care apropiindu-se de împăratul ploua peste el ploaie de foc. De care temându-se el, a scos pe Sfinţi din groapă, dar însă nu s-a îndreptat, ci a poruncit, ca cu făclii aprinse să se ardă ochii lor şi tot trupul, şi după aceasta să li se taie capetele.
 
    Tot în această zi Sfântul Grigorie de Cipru, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Ca cerbul din curse, din viaţă izbăvindu-se,
Grigorie unde este apa cea vie acum se vede suindu-se.
 
    Tot în această zi Sfinţii Mucenici Kodrat, Acachie şi Stratonic, cei dintre muncitori, de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Trei care ca apa sângele a multora l-au vărsat,
Al lor sânge Hristoase ţie ţi-l varsă prin sabie cu adevărat.
 
    Tot în această zi Sfântul Grigorie episcopul Assului cel din Amidol care a vieţuit la anul o mie o sută cinci zeci cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Din mormântul tău Grigorie curge,
Fericite spre slava lui Dumnezeu apă preadulce
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Cela ce ai grăit cu Moise în munte, şi chipul Fecioarei în rug l-ai arătat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Prin înfrânare suindu-ne în muntele vieţii celei dumnezeieşti şi al curăției, pe Domnul Dătătorul luminii înţelegător să-L privim.
 
   Întru raiurile cele nestricăcioase ale bunătăţilor dănţuind, ai cules florile minunilor de Dumnezeu purtătorule dăruind tuturor darul îndestulat al acestora.
 
 
   Păzind vrednicia cea după chipul lui Dumnezeu, te-ai arătat înfricoşat fiarelor celor neîmblânzite, purtătorule de Dumnezeu, neîncetat cântând mulțumire lui Dumnezeu.
 
   Prin post şi prin nevoințe încinge-ne cu tărie asupra vrăjmaşilor celor gânditori, pe noi cei ce te lăudăm şi te cântăm pe tine Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Împărate al tuturor Stăpâne Doamne, învredniceşte-ne prin post şi prin osteneli ca un bun a împărăți şi noi asupra patimilor şi dezmierdărilor celor trupeşti : Ca bine să Te cuvântăm întru toți vecii.
 
   Pe Împăratul Hristos întru inima ta din pruncie primindu-L, de Dumnezeu purtătorule, lăcaş frumos te-ai arătat al Darurilor şi al strălucirilor Lui celor dumnezeieşti, slăvindu-L pururea.
 
 
   În văpaia patimilor nefiind ars nicicum, Părinte Gherasime, te-a udat din cer roua Darurilor lui Hristos cu totul, pe care cu dragoste neîncetat Îl cântai : Ca pe un Dumnezeu al tuturor.
 
   Cel ce S-a întrupat din preasfinte sângiurile tale, preacurată Stăpână, însuşi ne curățește de întinăciuni trupeşti prin înfrânare şi prin osteneli, întărindu-ne cu neîncetate rugăciunile tale Născătoare de Dumnezeu Fecioară.
 




   Mucenice pururea slăvite cu multe scârbe împresurându-te şi cu chinuri nesuferite împreunându-te, ai biruit pe şarpele cel cu multă măiestrie şi l-ai supus sub picioarele tale cele preafrumoase slăvite. Roagă-te lui Hristos, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.
 
   Conone pururea preaslăvite, luminându-ți cugetul cu lumina Sfântului Duh, întunericul dracilor celor vicleni l-ai împuţinat şi ai trecut spre lumina cea neapusă, veselindu-te întru Domnul. Pe care acum roagă-L, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.
 
   Conone vrednicule de minune, făcutu-te-ai biserică Treimii şi pe Biserica cea preasfântă, întru care cu bunăcredinţă s-a pus trupul tău o ai arătat râu de nenumărate minuni, preafericite. Pentru aceasta roagă-te, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.
 
   Bucură-te Curată străină auzire. Bucură-te lemn sfânt de Dumnezeu sădit al raiului. Bucură-te pierderea dracilor celor vicleni. Bucură-te sabie cu două ascuțișuri care tai capul vrăjmaşului, cu străină naşterea ta, Preasfântă cu totul preacurată, şi iarăşi ne-ai chemat pe noi care ne-am înstrăinat.
 
 
   Pe Mieluşelul său Mieluşeaua şi Stăpâna cea preacurată dacă L-a văzut pe cruce, neavând chip, nici frumusețe, plângând grăia : Vai mie ! Unde a apus frumuseţea Ta preadulcele meu Fiu ? Unde este buna-cuviință ? Unde este darul feței Tale cel ce strălucea preaiubite ?
 
   Mântuitorului Dumnezeu, Celui ce a povăţuit pe norod pe mare cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-i cântăm, că S-a proslăvit.
 
   Bunul biruitorul Mucenic Conon acum să se laude, ca unul ce a făcut vitejie asupra înşelăciunii şi s-a ostăşit pentru Hristos Dumnezeul tuturor, şi s-a încununat cu cunună nestricăcioasă.
 
   Conon slăvitul Mucenic, dorind de viața cea ascunsă şi slava cea nemuritoare, le-a luat schimb în locul desfătării celei stricăcioase. Pe care cu cântări să-l cinstim, că s-a proslăvit.
 
   Cu haina nestricăciunii îmbrăcându-te acum Conone slăvite, te-ai altoit din rădăcina măslinului celui sălbatic întru măslin domestic şi ai adus roadă lui Hristos, pe cei ce te-au născut pe tine.
 
 
   Dezlegându-se preaslăvitul Mucenic de blestemul stricăciunii strămoşului a lepădat jugul, şi şi-a făcut pe soție, soț curăției.
 
   Preacurată Maica lui Dumnezeu, pe Dumnezeu cel ce nu S-a despărțit de Sânurile Tatălui, şi S-a întrupat din tine, neîncetat roagă-L să mântuiască de toată primejdia pe cei ce i-a zidit.
 
 
   Ales-ai a sluji lui Dumnezeu dorind de lumină, iar nedumnezeirea idolilor cea întunecoasă o ai urât, Conone slăvite.
 
   Jertfitu-ţi-ai lui Hristos sufletul şi trupul cu osârdie, şi făcându-te ca un bine-primit, însuți cu singur Stăpânul ai vorbit, preafericite.
 
   Înțelepțește ai izbăvit noroade nenumărate, de legile lor cele părinteşti, în privelişte înfruntând pe cel numit cu numele pierzării, Conone slăvite.
 
 
   Roagă-te slăvite, ca să se dea dezlegare patimilor celor sufleteşti şi trupeşti, celor ce prăznuiesc cu credință pomenirea ta.
 
   Roagă-te neîncetat Preacurată, Celui ce a ieşit din coapsele tale, ca să se izbăvească dintru înşelăciunea diavolului, cei ce te cântă pe tine, Maica lui Dumnezeu.
 
 
   Cu puterea Crucii Tale Hristoase întăreşte gândul meu, ca să laud şi să slăvesc răstignirea Ta cea mântuitoare.
 
 
   Din pruncie lipindu-te de Dumnezeu, Purtătorule de Dumnezeu, te-ai arătat cinstit vas al Duhului, şi duhurile cele viclene le-ai supus. Şi pătimind după vrednicie te-ai mărit. Pentru aceasta toți cu credinţă prăznuim sfântă pomenirea ta.
 
   Chiverniseşte Preacurată ticălosul meu suflet şi-l miluieşte pe dânsul, cel ce s-a alunecat întru adâncul pierzării, pentru mulțimea greşalelor. Şi în ceasul înfricoşatei morți Preacurată răpește-mă de la dracii cei ce mă clevetesc, rogu-mă şi mă mântuieşte.
 
 
   Fecioară prin inima ta cea curată şi fără prihană cu adevărat sabie a trecut, când ai văzut pe Cruce pe Fiul tău înălțându-se Preacurată binecuvântată Marie, scăparea păcătoşilor, Născătoare de Dumnezeu, întărirea credincioşilor.
 
 
   Auzit-am Doamne învierea Ta cea din mormânt, şi am proslăvit nebiruită puterea Ta.
 
   Surpat-ai, Fericite, înşelăciunea noroadelor, din rădăcină şi Dumnezeirea lui Iisus ai arătat.
 
   Mincinosul dumnezeul cel de piatră de îngrozirea ta înfricoşându-se, a binevestit pe Iisus, a fi singur Dumnezeu.
 
   Cei neînţelegători au venit la înţelegere, prin buza cea de piatră, primind prea adevărată primenirea cea mai presus de fire.
 
 
   Taină negrăită este ceea ce prin tine se propovăduieşte, că pe cei rătăciţi îi întorci către Domnul Mucenice.
 
   Cu adevărat te slăvim pe tine Născătoare de Dumnezeu nenuntită şi la limanul tău scăpăm credincioşii.
 
 
   Mânecând strigăm către Tine Doamne : Mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
 
   Făcutu-te-a Darul vas luminii celei curate şi nestricăcioasă, pe tine slava şi lauda mucenicilor.
 
   Cu dumnezeiască cunoştinţa graiurilor celor negrăite te-ai îmbogățit şi ai învățat nenumărate noroade, preacinstite.
 
 
   Darul minunilor tale văzându-l cel fărădelege striga : Dumnezeul lui Conon a biruit înşelăciunea.
 
   Fecioară după naştere te cântăm pe tine de Dumnezeu Născătoare, că tu pe Dumnezeu Cuvântul, cu trup L-ai născut lumii.
 
 
   Fost-a Darul prin rugăciunile tale creştere şi bogăţie celor ce au crezut, iar împotrivirea a fost pierzare celor nesupuşi, Conone preafericite.
 
   Arătat ți s-au supus mulţimile dracilor, Fericite, căci te-ai supus pe sineţi lui Dumnezeu, Celui ce te-a făcut de sineţi volnic, Mucenice Conone slăvite
 
 
   De tine se povăţuiau mulţimile învăţându-se prin faptă şi prin cuvânt, ca să aleagă dumnezeieşte mila, şi să urască bogăţia cea iubitoare de argint preafericite.
 
   Rug nears şi munte, scară însufleţită şi poartă cerească după vrednicie te slăvim pe tine, Marie slăvită, lauda pravoslavnicilor.
 
 
   Înconjuratu-m-a adâncul, groapă s-a făcut mie chitul, iar eu am strigat către Tine Iubitorule de oameni. Şi m-a mântuit dreapta Ta Doamne.
 
 
   Cu curăţia ca un înger vieţuind pe pământ, dintru aceasta te-ai învrednicit a fi împreună vorbitor cu îngerii, şi pe Părintele tău l-ai adus către cunoştinţa lui Hristos, şi pe Hristos un Dumnezeu ai mărturisit, pătimind până la sânge Mucenice Conone. Roagă-te neîncetat lui Hristos pentru noi toţi.
 
Stih : Dumnezeu prin punere, către adevăratul Dumnezeu ai venit,
Lăsându-ţi Părinte Conone ţărâna ta pe pământ.
Întru a cincea zi, Conon şi-a dat sufletul cel cugetător de răbdare cu adevărat
 
   Acesta a fost pe vremile Sfinţilor Apostoli din satul ce se chema Vidanii, fecior fiind lui Nestor şi Nadei, care însurându-l, el pofti mai vârtos a petrece cu femeia sa în feciorie. Şi se zice că Arhistrategul Mihail l-a învăţat credinţa în Hristos şi cum că l-a botezat în numele Treimii celei de viaţă începătoare şi l-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi putere i-a dat, ca să poată face preaslăvite minuni. Drept aceea, a plecat şi pe femeia sa Anna (căci aşa se numea) să fie la un gând cu dânsul şi să petreacă amândoi cu curăţenie. Botezându-şi şi părinţii săi întâi şi întorcându-i la credinţa lui Hristos. Încă şi pe tatăl său Nestor l-a plecat ca să mărturisească pentru Hristos. Şi a făcut şi pe cei ce slujea idolilor, de au cunoscut pe adevăratul Dumnezeul tuturor, când vrea să facă jertfă unui demon întunecat şi necurat ce era într-o peşteră. Deci mărturisind şi demonul singur că nu este el Dumnezeu, făcu şi pe nesupusele noroade a striga că unul este Dumnezeu, cel al lui Conon. Care aceste glasuri la isaureni şi până astăzi se strigă cu glas mare la ziua Sfântului. Se zice încă, că atâta dar şi putere a luat de la Dumnezeu asupra dracilor, încât pe unii din draci îi făcea plugari şi pe alţii pândari de păzeau semănăturile şi roadele. Iar pe alţii i-a închis în chiupuri de lut şi i-a pecetluit, îngropându-i adânc sub temelia casei sale. Iar pricina mărturisirii sale a fost aceasta : Că mergând întru acel loc Magnos ighemonul cu porunci împărăteşti şi prinzând pe Sfântul şi aducându-l înaintea lui, şi mărturisind Sfântul pe Hristos Dumnezeu adevărat, l-a bătut foarte cumplit. Deci, strângându-se poporul ca să scoată pe Sfântul şi să ucidă pe Magnos ighemonul, el prinzând de veste a fugit. Iar poporul slobozind pe Sfântul şi ştergându-i rănile de sânge, l-au dus la casa lui, unde trăind după aceea doi ani, s-a pristăvit către Domnul. Şi spun că după sfârşitul său vrând creştinii să prefacă casa, ca să o facă biserică, s-au aflat chiupurile acelea întru care închisese duhurile cele viclene. Dintru care destupându-se unul, părându-li-se lucrătorilor că va fi aur într-însul pentru greime, ieşiră dracii ca focul. Şi adică, cei ce lucrau la biserică toţi căzură la pământ; iar zidirea bisericii s-a risipit şi lemnele şi funiile au ars. Şi după apusul soarelui numai cuteza nimenea a se apropia de locul acela. Însă iarăşi după puţină vreme s-a izbăvit locul acela de acea bântuială drăcească prin rugăciunile Sfântului Conon, și prin posturile şi rugăciunile creştinilor celor de acolo.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon grădinarul.
 
Stih : Conon la Domnul cel ce semnele cuielor este purtând.
Se apropie semnele cuielor pe picioarele sale având.
 
   Acesta era din Nazaretul Galilei pe vremile împăratului Deciu. Deci, sculându-se de acolo a venit la cetatea Pamfiliei, numită Mandron şi se află în locul ce se zice Carmena, bine lucrându-şi grădina sa, din care îşi agonisea hrană. Însă era cu obiceiurile prostatic şi fără de răutate, încât venind cei ce-l căutau pe el să-l prindă şi afară pe câmp închinându-i-se, din suflet li s-au închinat şi el. Şi spunând aici pricina pentru care au venit, adică că ighemonul Puplie îl cheamă pe el, a răspuns : Că ce trebuinţă are acela de mine, mai ales creştin fiind eu ? Cheme pe cei de un cuget cu el şi pe părtaşii credinţei sale. Deci, fiind legat şi adus la ighemonul şi îndemnat fiind ca să jertfească idolilor, suspinând din adânc a batjocorit pe tiranul şi încredinţându-l că el rămâne întru mărturisirea lui Hristos şi că orice munci i s-ar face întărindu-se că nu se va clinti din aceea, i s-au bătut cuie de fier prin picioare şi a fost silit ca să alerge înaintea căruţei ighemonului. Deci leşinând el şi căzând pe genunchi, făcând rugăciune şi-a dat duhul la Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Marco monahul, făcătorul de minuni.
 
Stih : Taci Marco după legea morţilor.
Însă deşi mort nu te voi da pe tine tăcerii.
 
   Acesta fiind foarte iubitor de osteneală s-a dat pe sine la învăţătura dumnezeieştilor Scripturi şi totodată a ajuns la desăvârşirea sihăstriei şi a bunătăţii. Şi semn spre dovedirea amândurora acestora sunt, atât cuvintele ce s-au scris de el, care sunt pline de toată învăţătura şi de folos, cât şi darul facerilor de minuni, ce i s-a dat lui de la Mântuitorul Hristos. Din care minuni de nevoie este să povestim aici una. Oarecând Sfântul liniştindu-se în ograda sa şi lua aminte de sine, a venit la dânsul o hienă sălbatică aducându-i lui pe puiul ei orb şi cu chip de smerenie arată că roagă pe Sfântul să se milostivească spre puiul ei şi să-i vindece ochii. Iar Sfântul scuipând pe ochii lui şi făcând rugăciune i-a dat vedere. Şi după câteva zile i-a adus hiena o mare piele de berbec, ca şi când spre răsplătire şi mulțumire pentru vindecarea puiului său. Iar Sfântul nu o a primit până când i-a arătat hiena cu oarecare semn că în viitor nu va mai vătăma oile săracilor. Din care înţelegem, că dacă Sfântul era atât de milostiv spre fiarele cele necuvântătoare; oare cât de milostiv era spre oamenii cu care chiar firea îl lega ? Şi cere ca să se milostivească fiecare spre cei de un neam şi de o seminţie cu el; şi atâta era de curat bărbatul cu viaţa, încât preotul mânăstirii prin jurământ zicea : că niciodată el n-a dat monahului Marco dumnezeieştile taine, ci când se apropia el, îngerul Domnului îl împărtăşea. A căruia numai mâna de prin cot o vedea ținând linguriţa, prin care Cuviosul se împărtăşea de Sfintele Taine. Când se lepădase Cuviosul cu totul de toate grijile şi tulburările lumeşti, era de patruzeci de ani şi petrecând în sihăstrie şaizeci de ani, s-a mutat către Domnul. Era mic de stat, spânatec la barbă, plin de Duhul Sfânt şi avându-şi capul înlăuntru luminat cu darul Duhului Sfânt.
 
    Tot în această zi, Sfânta Muceniță Iravda şi pomenirea Sfântului Mucenic Evloghie cel din Palestina.
 
Stih : Bine cuvinteze toată făptura pe Evloghie :
Tăindu-se capul Iravdei pentru Tine, Făcătorul ei.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Evlampie.
 
Stih : Lui Evlampie grumazul de sabie i s-a tăiat,
Şi ruşinează reaua credinţă cea deşartă a celui întunecat.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Arhelaos, şi cei împreună cu dânsul o sută cinci zeci şi doi de Mucenici prin sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Arhelaie întâi grumazul la sabie dând,
Tăierea ta dumnezeiescule norod al Domnului este începând.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Ioan Bulgarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul o mie şapte sute optzeci şi patru prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : O Ioane fericite semnul Crucii căci îl închipuieşti arătat,
Căci ucenic sunt zice al Domnului cu adevărat.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Cela ce în cuptorul cel cu foc, pe tinerii cei cuvântători de cântare i-ai mântuit, bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Muceniceşte luptându-te pătimitorule, strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Biruind pe vrăjmaşul, te-ai arătat purtător de chinuri, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Pe pământ biruitor, iar în ceruri încoronat al lui Hristos te-ai propovăduit Mucenice nebiruite.
 
 
   Aducând sfinţită lui Dumnezeu mântuirea celor rătăciţi, strigi : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cel ce te-ai născut din Fecioară pe care Născătoare de Dumnezeu o ai făcut : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Văzând pe stăpânitorul întunericului lumii păgubit de înşelăciunea cea drăcească, prin rugăciunile Sfântului : Preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Cetele celor făcători de rele, muncindu-se de tine, prin duhurile cele pierzătoare de Dumnezeu încuviințate, striga : Preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Ca ceea ce ai mântuit prin porunca ta cea lucrătoare nevătămat pe pruncul din fălcile fiarei celei sălbatice, ca în braţe de Maică, neîncetat strigi : Preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Strălucitu-te-ai bogat pătimitorule, cu Lumina cea întreit strălucitoare, căci cântând Firea cea în trei Ipostasuri strigai : Preoţi lăudaţi-O, noroade preaînălţaţi-O întru toţi vecii.
 
   Decât heruvimii mai înaltă te-ai arătat, Preaslăvită Născătoare de Dumnezeu Marie. Că în pântecele tău S-a sălăşluit Dumnezeu, pe care noi oamenii, împreună cu cei fără de trup, Îl slavoslovim întru toţi vecii.
 
 
   Pe Cel ce S-a născut din Tatăl mai-nainte de veci, Fiul şi Dumnezeu, şi în anii cei mai de pe urmă din Fecioară Maică S-a întrupat, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălțați-L întru toţi vecii.
 
 
   Cu totul făcându-te darul dorului celui nematerialnic, ai dorit a bea paharul lui Hristos, Fericite. Pentru aceasta toți pe tine te fericim.
 
   Cu plăcere dumnezeiască urmând legii celei dumnezeieşti iar nu momelilor, cu tot sufletul te-ai arătat bând paharul lui Hristos, fericite Conone.
 
   Frumusețe mucenicilor te-ai arătat slăvite, înfrumusețându-te cu preacinstitele rănile lui Hristos. Pentru aceasta toţi pe tine te cinstim.
 
 
   Întru odihna cea cerească aflându-te acum slăvite Conone, izbăveşte-mă de împresurările cele cumplite ale vieții, pătimitorule al Domnului.
 
   Bucură-te Născătoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu; Bucură-te munte sfânt; Bucură-te capul cinstitei Feciorii; Bucură-te Stăpână.
 
 
   Pe tine Maica lui Dumnezeu cea mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii cu un gând te mărim.
 



 
   Mucenici buni biruitori, în vremile cele mai de pe urmă arătându-vă ca nişte stele neapuse întru cinstită întărirea Bisericii, cu strălucirea pătimirilor ați luminat toată lumea cea de sub soare şi aţi risipit întunericul înşelăciunii prealăudaţilor, şi acum v-ați mutat către strălucirea cea veşnică. Drept aceasta câştigându-vă buni folositori ai noştri, cu credinţă săvârşim sfințită şi purtătoare de lumină mucenicia voastră.
 
   Cu aducere silnică Mucenici ai lui Hristos, toți v-ați pus legați în temniţă, în vreme îndelungată fiind cu adevărat dumnezeieşti străjuitori ai credinţei. Drept aceea nebunindu-se fiara cea cu nume rău, v-a omorât pe voi cu sabia, nevrând ca să vă plecaţi poruncilor lui celor cumplite. Şi acum voi patruzeci şi doi preaslăviților cu bucurie moşteniţi împărăţiile cele de sus.
 
   Cu Constantin împreună cu Vasoiu şi cu Calist, pe Teofil şi pe Teodor şi pe cealaltă dumnezeiască ceată a purtătorilor de chinuri, cu mare glas toți să-i lăudăm. Căci cu bucurie junghiindu-se, au ales a se omorî pentru Viața tuturor. Şi acum se odihnesc în cetatea Dumnezeului Celui viu, şi ne cer ca să aflăm noi iertare de păcate şi desăvârşită izbăvire în ziua judecății.
 
   Astăzi prăznuieşte Biserica în taină, îmbrăcându-se cu podoabă nouă, ca cu o porfiră şi cu vison, cu sângiurile purtătorilor de chinuri celor de acum. Că pe aceştia întru bunăcredinţă crescându-i, jertfă fără prihană primită şi bineplăcută lui Hristos s-au adus. Pentru aceasta Cela ce i-ai arătat pe dânşii biruitori asupra celor fărădelege şi i-ai încununat şi i-ai proslăvit, trimite-ne şi nouă prin rugăciunile lor mare milă.
 
   Toată nădejdea cea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.
 
 
   Văzând Preacurată pe Făcătorul tuturor răbdând multe ocări şi pe Cruce înălțat, suspina-i zicând : Prealăudate Doamne Fiule şi Dumnezeul meu, cum suferi necinste cu trupul, vrând să cinsteşti zidirea Ta Stăpâne. Slavă multei milostivirii şi pogorârii Tale, Iubitorule de oameni.
 
 
   Veniţi, iubitorilor de Mucenici, duhovniceşte săvârşind sfinţită pomenirea cetei celei de Dumnezeu încoronată a mucenicilor, celor arătaţi de curând, a junghierii celei fără prihană ce s-au jertfit cu osârdie pentru Hristos, împreunată ostăşirea cea aleasă a celor patruzeci şi doi, cu sfinţenie să strigăm către dânşii : Zdrobiţi semeția agarenilor celor fără de Dumnezeu, şi izbăviţi pe poporul cel pravoslavnic de toată înconjurarea prin rugăciunile voastre.
 
 
   De mari daruri te-ai învrednicit preacurată Fecioară, singură a lui Dumnezeu Maică, că ai născut cu trup pe Unul din Treime, pe Hristos Dătătorul de viață, spre mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Dacă Te-a văzut Preacurata pe Tine spânzurat pe Cruce, plângând cu jale, striga ca o Maică : Fiul meu şi Dumnezeul meu, preadulcele meu Fiu, cum suferi patimă de ocară ?

 
   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.
 
   Întru înălţimea Bisericii lui Hristos, arătându-vă slăviţilor ca nişte stele luminoase, luminaţi sufletele credincioşilor, gonind întunericul înşelăciunii.
 
   Cu vitejia minţii împleticindu-vă cu vrăjmaşul, Mucenicilor, pe acesta l-aţi surpat şi omorându-vă împreună, aţi aflat viaţă fără de sfârşit fericiţilor.
 
   Fiind străluciţi cu frumuseţea muceniciei celei cu raze luminoase, şi tari v-aţi adus lui Hristos Celui junghiat cu trupul şi cu cetele cele muceniceşti împreună v-aţi numărat mucenicilor.
 
 
   Preaslăviţilor Mucenici ai Domnului cei patruzeci şi doi, surpând mulţime nenumărată a nelegiuiţilor, v-aţi învrednicit multor bunătăţi în ceruri.
 
   Preasfântă Fecioară, dumnezeiască înfrumuseţarea pătimitorilor, care ai născut pe Hristos cel frumos, cu frumusețile, pe Acesta roagă-L ca să înfrumusețeze sufletul meu.
 
 
   Stând de faţă în mijlocul priveliştei, cu glas slobod vitejeşte ai propovăduit pe Mântuitorul, Cuvântul cel întrupat pentru noi, mare viteazule Teodore.
 
   Întru credinţă pătimind, înţelepţeşte te-ai lepădat de trup, şi tăierii sabiei pe sine-ţi plecându-te, te-ai junghiat ca un miel, Constantine Mucenice vrednicule de minune.
 
 
   Vremea luptelor tuturor te-a arătat pe tine prieten credincios a lui Dumnezeu, ca pe unul ce despărţeai cugetul de stricăciosul prieteşug al trupului, prea-alesule Teofile.
 
   Adunarea Sfinţilor celor patruzeci şi doi pătimind, adevărat te propovăduia pe tine, adevărata Maică lui Dumnezeu celui dintru înălţime, care îi întăreai pe ei cu mijlocirile tale.
 
 
   Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, carele ai înălţat cornul credincioşilor Tăi Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
 
   Îngrădiţi fiind cu vitejie către cei fărădelege, împreunați fiind întru o ceată cu cuvântare, toată arma lui Hristos Dumnezeu ați ridicat către cei fără de Dumnezeu. Şi credinţa ca o sabie în mâini luând, şi pavăză nădejdea pe umeri punând-o, şi cu platoşa dragostei arătat fiind îmbrăcaţi, pe vrăjmaşul ați biruit.
 
 
   Ducându-vă legați de vrăjmaşul, şi închizându-vă în temniţă întru mulţi ani, ați rămas nevătămaţi, fiind păziți cu credinţa, şi prin sabie dezlegându-vă din trup, arătat v-ați legat cu dumnezeiescul dor Sfinților. Pentru aceasta ca nişte luminători ați strălucit în lume, luminând pe toţi cu darul duhului, purtătorilor de chinuri fericiţilor. Rugați pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.
 
   Pe înţelepciunea şi Cuvântul, în pântece zămislindu-L negrăit Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cela ce ține lumea. Şi în brațe ai avut pe Cela ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta te rog pe tine preasfântă Fecioară, şi cu credinţă te măresc, ca să mă izbăvesc eu de greşale, când voi vrea să stau în ceasul judecăţii înaintea feței Ziditorului meu. Al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, Stăpână Fecioară Curată. Că pe tine te am nădejde eu nevrednicul robul tău.
 
 
   Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Izbăvitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce fără dreptate spânzurat, plângând striga cu amar : Lumea se bucură prin Tine primind izbăvire; iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care rabzi pentru milostivirea milei, preabunule Dumnezeule, adâncul milei şi izvorul cel nedeşertat milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşale, celor ce laudă cu credinţă dumnezeieștile Tale patimi.
 
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință cântă, strigând : Din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
   Cu puterea Dumnezeiescului Duh, toată neputincioasa putere a vrăjmaşului o ați surpat, omorându-vă mucenicilor, şi aţi moştenit viața cea veşnică.
 
   Prin cugetările cele dumnezeieşti prea bine Calist întărindu-şi sufletul vitejeşte, a mers bucurându-se spre tăierea sabiei, ca să moştenească cele cereşti.
 
   Temeiurile cele înţelegătoare ale chinurilor, frumos le-ai pus pe piatra cunoştinţei minții tale, şi bărbăteşte gonind pe vrăjmaşii tăi, i-ai împiedicat preafericite Vassoiu.
 
 
   Vărsându-vă sângiurile, împreună luminat v-ați dat duhurile Celui ce pentru noi, prin bogăția bunătăţii sângele Său l-a vărsat pe Cruce, preaslăviților.
 
   Dumnezeieștii Mucenici ştiindu-te Fecioară curată pe tine Maică şi slăvind mărirea cea dintru tine, au moştenit întru înălțime darurile cele nemuritoare.
 
 
   Cu dumnezeiască strălucirea Ta Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte a lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greşalelor.
 
   Făclii tăinuitoare v-ați arătat, luminând sufletele credincioşilor, cu lumina pravoslaviei, şi risipind întunericul necunoștinței, purtătorilor de chinuri ai Domnului preafericiţilor.
 
   De căscările leilor celor gânditori scăpând nevătămați, Mucenici ai Domnului, preadulce mâncare v-ați făcut Stăpânului tuturor, învrednicindu-vă desfătării celei nestricăcioase.
 
 
   Mucenicii cei patruzeci şi doi, aduceţi lui Dumnezeu rugăciuni pentru noi, ca să ne izbăvim de toată munca, şi de nenumărate scârbe cele ce ne vin asupra.
 
   Rogu-mă Preacurată, îndreptează-mi mişcările minții mele, către Dumnezeu cel ce este calea vieţii, şi a netezit cărările purtătorilor de chinuri, cele ce duc către cele cereşti.
 
 
   Cu vetreala Crucii întraripându-se pătimitorii, neudat au înotat marea fărădelegii, şi au ajuns, la limanurile cele liniştite, făcându-se ocârmuitori credincioşilor.
 
   Pe mucenicii Domnului pe Constantin şi pe slăvitul Teodor, pe Calist şi pe Vassoiu, şi cu aceştia pe marele Teofil, şi pe cei împreună pătimitori ai lor cu bunăcredinţă să-i lăudăm.
 
 
   Ca nişte flori dulci mirositoare tăinuit înflorind în grădina pătimitorilor, toată Biserica aţi umplut de mireasmă înţelegătoare, gonind putoarea înşelăciunii.
 
   Născătoarea de Dumnezeu Fecioara cu adevărat, afară de legile firii Te-a născut mai presus de fire pe Tine, Hristoase, care ai încununat pe mucenicii cei ce cu credinţă au pătimit după lege.
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viaţa mea mult-Milostive.
 
 
   Pe ostaşii credinţei cei de curând arătaţi, care pentru Hristos cu osârdie au pătimit cu cununi de laude după vrednicie toţi să-i încununăm, ca pe cei ce se roagă pentru noi lui Hristos, şi ca pe nişte turnuri şi păzitori ai stăpânirii creştineşti.
 
 
   Frumuseţea lui Hristos cea neasemănată şi slava cea negrăită, care cetele îngereşti doresc să o vadă, cu îndrăzneală voi văzându-o împreună cu toţi Sfinţii cei din veac, viteji ai lui Hristos cei patruzeci şi doi, cu sfintele voastre rugăciuni pe cei ce vă laudă pe voi luminaţi, gonind întunericul păcatelor, şi fiii luminii făcându-i, ca cei ce sunteţi turnuri şi păzitori ai stăpâniei creştineşti.
 
 
    Întru această lună în 6 zile, pomenirea Sfinţilor marilor Mucenici patruzeci şi doi, Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vassoi şi cu însoţitorii lor care în Amoreia au pătimit.
 
Stih : Ceata alcătuită, număr de şase poartă.
Împreună cu cea înşeptită fiind tăiată
În a şasea zi sunt tăiate :
Patruzeci şi două capete.
 
   Aceştia erau cei mai întâi ai cetăţii Amoreii, care, dacă luară agarenii cetatea, au fost luaţi robi şi ei, voievozi şi căpitani mari fiind şi de neam mare între greci, care nici pentru frica, nici pentru dragostea vieţii, nici pentru slăbiciunea, nici pentru pătimirea cea rea care de mulţi ani în robie au suferit, nu şi-au schimbat credinţa lui Hristos, ci cu socoteală bărbătească şi cu vitejia sufletului luptându-se, neîntinându-şi sufletul de chinuirea şi de topirea trupului, ci toţi vitejeşte stând şi nevrând a se lepăda de credinţa lui Hristos, bucurându-se li s-au tăiat capetele.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Arcadie.
 
Stih : Fiindu-ţi mijlocul cel gândit cu bunătăţile încins.
Arcadie, bine încins alergi către cele de sus.
 
    Tot în această zi pomenirea Preacuviosului Isihie, făcătorul de minuni.
 
Stih : Isihie pe sineţi la viaţă liniştită dându-te,
Te lipseşti din viaţă sfârşitul ajungându-te.
 
    Tot în această zi Preacuviosul Maxim, ucis cu pietre s-a săvârşit.
 
Stih : Cu toată mintea Maxim către cununi privind :
Către împroşcarea pietrelor s-a arătat piatră fiind.
 
    Tot în această zi Sfântul Eufrosin, cu apă fierbinte clocotită adăpat s-a săvârşit.
 
Stih : Cu pahar adânc bând băutură fiartă,
Mucenicul Eufrosin a aflat calea cea desfătată.
 
    Tot în această zi, aflarea cinstitei Cruci când s-a aflat de fericita Elena.
 
Stih : Ne dă nouă Elena darul acesta a-l vedea,
Lemnul care ne-a pricinuit nouă din stricăciune mântuirea.
 
    Tot în această zi aflarea cinstitelor piroane.
 
Stih : Cuiele se arată împărătescului cap podoabă,
Iar ocârmuirii întărire se află.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Iulian şi Evul prin sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Vino să murim de sabie lui Evul zicându-i,
Iulian bună sfătuire dându-i.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cei patruzeci şi doi de Mucenici ai lui Hristos, ca cei ce au păzit legile lui după îndelungata închidere, dezlegându-se din temniţa trupului, s-au arătat adevăraţi păzitori ai noştri, locuind în ceruri.
 
   Asemănându-vă dumnezeieştilor trei tineri celor robiţi în Babilon oarecând, ca nişte robi fiind duşi la loc depărtat, bunilor biruitori Mucenici, acolo aţi robit pe vrăjmaşul cel mult tulburător.
 
 
   Cu curgerile sângelui vostru aţi uscat râurile deşertăciunii, şi fiind aruncaţi întru repejunile râurilor, v-aţi lipit către apa vieţii, izvorându-ne nouă izvoarele nemuririi, înţelepţilor.
 
   Fiind tu curată carte prea nouă, ai avut întru tine pe Cuvântul scris, care a scris în cartea celor vii pe ai săi dumnezeieşti pătimitori, cei ce cu osârdie au plinit cele scrise.
 
 
   Întru dumnezeiască privelişte a mucenicilor intrând, aţi arătat bărbăteşte lupte împotrivitoare, surpând pe vrăjmaşul. Pentru aceasta vă lăudăm pe voi ostaşi ai lui Hristos.
 
   Celor deşerţi la minte, care te silea ca să te desparţi din darul lui Hristos, vitejeşte le-ai stătut împotrivă, pătimitorule Constantine, şi te-ai numărat în cetele mucenicilor.
 
 
   Cei patruzeci şi doi purtători de chinuri, junghiindu-se împreună ca nişte mieluşei fără de răutate, bucurându-se cu multă îndrăzneală, au urmat patimii celei cinstite a lui Hristos, Celui ce S-a junghiat ca o oaie.
 
   Împodobitor de mireasă arătându-se ție dumnezeiescul Arhanghel, striga ție : Bucură-te scaunul cel de foc al lui Dumnezeu, neîntinată Preacurată, întărirea purtătorilor de chinuri, a celor ce au mărturisit pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup.
 
 
   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.
 
 
   Învrednicitu-v-ați a vedea pe Domnul, Cel ce a dăruit vouă cununa slavei celei nestricăcioase, Constantine, Vassoie, Teodore, Caliste viteazule, fericite Teofile, împreună cu ceilalţi pentru noi pururea rugați-vă.
 
   Ca o lumină, ca o dimineaţă, ca un soare mare, strălucind astăzi pomenirea pătimitorilor, a luminat sufletele credincioşilor, pe care săvârşindu-o să-i lăudăm pe dânşii, care prin mădularele lor au proslăvit pe izbăvitorul Hristos.
 
   Tabăra mucenicilor, dumnezeiescul şirag cel de patruzeci şi doi, s-a numărat prin dar cu mulţimile îngerilor, cerşindu-ne nouă acum dezlegare de greşale, după măsura postului celui de patruzeci de zile.
 
 
   Sângele vostru l-a primit pământul, şi trupurile aruncate le-a împreunat râul, capetele cele tăiate cinstite sunt, fiindcă se aducea asupra lor strălucire dumnezeiască, şi arătat povățuia înainte cu putere dumnezeiască.
 
   Ceea ce eşti vas al luminii, de Dumnezeu dăruită, cu razele tale cele luminătoare, luminează inima mea, gonind norii trândăviei mele, şi risipind întunericul păcatului ca una ce ai născut pe Dumnezeul cel fără de păcate.
 
 
   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, s-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe care mărindu-L cu oștile cereşti te fericim.
 
 
   Ceata cea de patruzeci şi doi ce era într-un cuget, a pătimit prea tare până în sfârşit şi toate măiestriile vrăjmaşului le-a surpat, şi s-a mutat către lăcaşurile cele cereşti, şi cununa biruinţei cea luminoasă a luat din dreapta Celui Preaînalt.
 
 
   Ca ceea ce ai îndurare şi milă prea-mare, prealăudată de Dumnezeu Născătoare Fecioară, caută spre smerenia mea şi risipește tulburarea patimilor şi a smintelilor vieţii, şi de focul gheenei mă izbăveşte, prin rugăciunile tale Doamnă.
 
 





   Mucenici nebiruiți şi prealăudați ierarhi şi luminători a toată lumea, făcutu-v-ați stâlpi neclintiţi ai dumnezeieştii Biserici, temei dogmelor şi povățuitori binecredincioşilor şi surpători înşelăciunii, părinţi cugetători de cele cereşti, luminători sufletelor noastre, vorbitori împreună cu îngerii şi apărători ai Treimii.
 
   Efrem pururea slăvitul şi Vasilevs de Dumnezeu înțelepțitul, şi marele Capiton, dumnezeiescul Agatodor, împreună cu Elpidie şi cu Eterie şi cu slăvitul Evghenie, prin dumnezeieşti cuvinte să se fericească. Că vieţuind cu cuvioşie şi pătimind cu sfinţenie, s-au arătat locuitori împărăţiei celei cereşti.
 
   Vasilevs pururea pomenitul prin lupte cugetul cel trupesc omorându-l, a înviat morți cu dumnezeiasca chemare, şi Capiton iarăşi preasfinţitul păstor, stând în mijlocul văpăii cu bucurie s-a arătat nears. Prin rugăciunile lor Iubitorule de oameni, dăruieşte nouă curăţire şi mare milă.
 
   Bucură-te cea în chipul soarelui neapusă, căruță a Soarelui, care ai strălucit pe Soarele cel neînţeles : Bucură-te mintea cea strălucitoare cu dumnezeieşti străluciri, raza fulgerului care luminezi marginile pământului, cea cu adevărat cu raze de aur, care a strălucit credincioşilor lumina cea neînserată.
 
 
   Preacurata Stăpână văzând pe Hristos răstignit, şi cu suliţa împungându-i-se coasta, cea fără prihană plângea, strigând : Ce este aceasta Fiul meu ? Ce Ți-a răsplătit Ție poporul cel nemulțumitor, pentru bunătăţile care ai făcut, şi Te sârguieşti să mă faci fără de Fiu pe mine preaiubite ! Mă îngrozesc Îndurate, de răstignirea Ta cea de bunăvoie.
 
 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui amalic în pustie a biruit.
 
   Cu dumnezeieştile vărsările luminii revărsându-vă mucenicilor, pe cei ce cu bunăcredinţă cinstesc pururea, praznicul vostru cel purtător de lumină şi strălucit, izbăviţi-i de negura patimilor.
 
   Cuvântul lui Dumnezeu întrupându-Se, preaslăviților păstori v-a arătat cuvioşi, ca să vestiţi Dumnezeirea Lui, celor rătăciţi şi primejduiți de necunoştinţă.
 
 
   Umplându-vă de apele cele făcătoare de viaţă ale Duhului, pe cei topiţi de arsura nedumnezeirii celei cumplite i-aţi adăpat, şi către apa mântuirii i-aţi povăţuit slăviţilor.
 
   Dezlegatu-s-a blestemul strămoşilor, prin naşterea ta cea mai presus de minte, preacurată Fecioară, şi intrarea raiului cea dintâi au câştigat cei ce cu glas mare te laudă pe tine.
 
 
   Aprinzându-te la minte cu focul cel dumnezeiesc Vasilevs preaînţelepte, ai ars materia nedumnezeirii, ca un născător prea-ales.
 
   Cu lumina Duhului ați tras către lumina preasfântului Botez, pe cei dintru întunericul celor cumplite, slăviţilor.
 
 
   Îndreptându-se cărările tale către Dumnezeu, Vasilevs, cu darul ai întors pe toţi din calea rătăcirii, către cunoștința lui Dumnezeu.
 
   Pe Domnul cel puternic care izbăveşte pe oameni din silnicia vrăjmaşului, fără întinăciune l-ai născut preacurată Fecioară.
 
 
   Veselească-se de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea şi întărirea.
 
 
   Prin darul mirului preoţind, cugetători de Dumnezeu, păscători v-ați arătat ai norodului, şi ca nişte curați mieluşei junghiindu-vă, v-ați adus Cuvântului Celui întâi păscător ce S-a jertfit ca o oaie, Mucenici prealăudaţi, luminători a toată lumea. Pentru aceasta prăznuim toţi, cu dragoste dumnezeiască, pomenirea voastră.
 
   Ca o viță nelucrată fecioară, Strugurul cel preafrumos ai crescut, cel ce izvorăşte nouă vinul mântuirii, care veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta pe tine ca pe o pricinuitoare a bunătăţilor fericindu-te, pururea cu îngerul strigăm ție : Bucură-te cea plină de daruri.
 
 
   Moarte de ocară prin răstignire ai răbdat de bunăvoie Îndurate, pe care văzându-Te ceea ce Te-a născut pe Tine Hristoase s-a rănit. Cu ale căreia rugăciuni, prin bună îndurarea milei Tale, Unule Preabunule, şi Iubitorule de oameni Doamne, milostiveşte-Te şi mântuieşte lumea, Cel ce ai ridicat păcatul lumii.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptății, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Preasfinţita ceată a mucenicilor, cea împodobită cu darul preoţiei şi al muceniciei, să se laude şi să cântăm cu bucurie : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Purtătorii de Dumnezeu, Efrem, şi Agatodor, Vasilevs, Capiton, Evghenie, Elpidie şi dumnezeiescul Eterie s-au arătat plini de Duhul Sfânt, ocârmuitori ai Bisericii.
 
   Învățați fiind cele dumnezeieşti, dumnezeieştilor părinţi, cu adevărat întru cuviință şi dreptate ai păscut noroadele şi sfârşit fericit ai primit prin mucenicie.
 
 
   Cei omorâţi de necredinţă, prin scularea Celui ce a murit, viață veşnică au dobândit, prin tine crezând lui Hristos Dumnezeului nostru, preasfinţite Mucenice Vasilevs.
 
   Pe oamenii cei omorâţi i-ai înviat Fecioară, mai presus de tot cugetul născând Viața cea Ipostatnică, pe Hristos Dumnezeul nostru, care S-a făcut om pentru milostivire.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Paharul muceniciei cu cinste l-ați băut, purtătorilor de Dumnezeu părinţi, chemând cu credinţă numele Domnului.
 
   Cela ce singur morţilor le suflă înviere, prin rugăciunea ta Vasilevs, a înviat pe cel mort luminând propovăduirea ta.
 
 
   Propovăduind pe Fiul întocmai la cinste cu Tatăl, ați micşorat tirania mulțimii dumnezeilor, ai nebuniei celei idoleşti, Mucenici Preasfinţiţi Părinţi.
 
   Fericit este poporul care te cunoaşte pe tine Preacurată, Maică Stăpânului tuturor, şi cu dragoste te fericeşte pe tine.
 
 
   Pe Agatodor şi pe Evghenie şi pe marele Vasilevs şi pe înţeleptul Elpidie, cei ce sunt ierarhi şi Mucenici preaviteji, cu laude să-i încununăm.
 
   Întru cele legiuite ale Duhului fiind crescuţi preaînţelepţilor şi punând legi mărturisitoare celor nelegiuiţi, arătat i-ați tras pe ei către lumina bunei credinţe.
 
 
   Arătatu-v-ați oi din multe cetăţi, iar păstori unui norod şi moştenitori ai cetăţii celei dumnezeieşti, întru care locuiesc mucenicii cei bineplăcuţi lui Dumnezeu.
 
   Umbrele legii şi pildele proorocilor mai-nainte te-au închipuit pe tine Fecioară, care ai avut naştere prin cuvânt negrăit, care mântuieşte lumea, Preacurată.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Ziua cea purtătoare de lumină este astăzi a păstorilor, care luminat au preoţit în Herson, a căror prăznuire lăudăm, ca cei ce ați pătimit pentru Hristos, sfinţiţi Mucenici rugaţi pe Hristos începătorul păstorilor, ca să ne numere şi pe noi la starea cea dea dreapta a oilor, ca să cântăm vouă : Bucuraţi-vă Sfinți Părinți cei ce ați vărsat sângele vostru pentru Hristos.
 
 
    Întru această lună în 7 zile, pomenirea Sfinţilor sfinţiţilor Mucenici ce au fost episcopi în Herson; Elrem, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Kapiton și Eterie.
 
Stih : Capul la cei ciopliţi neplecând
Te veseleşti Efreme la tăiere pe el tinzându-l
Vasilevs de mâinile desidemonilor târât fiind,
Mâinile desidemoneştei înşelăciuni este zdrobind.
Treimea a împreună nevoitorilor după proorocească zicere,
Spre bătăi zice am dat spatele meu şi durere.
Kapiton mâinile la rugăciune a ridicat,
Şi ridicându-şi picioarele la Dumnezeu s-a mutat.
Din râu la Dumnezeu te duci Părinte,
Carele în râu s-a spălat trupeşte.
În a şaptea zi a răpit moartea,
Pe părinţii cei cu numărul de şapte.

   La șaisprezece ani ai împărăţiei lui diocleţian, trimiţând Preasfântul episcopul Ierusalimului Ermon, episcopi pe la deosebite neamuri ca să propovăduiască Apostoleşte cuvântul şi să mărturisească pe Hristos, fost-au trimişi de dânsul şi aceşti purtători de Dumnezeu părinţii noştri în ţara Tavrosciţilor. Însă Efrem la Sciţia. Iar Vasilevs la Herson. Deci, sosind în cetate şi propovăduind pocăinţă şi întoarcere spre credință, fu bătut şi gonit din cetate de cei de loc, ca un vestitor de vieţuire nouă socotindu-l şi stricător de obiceiurile cele ale patriei şi de lege; şi fugind locui în peştera ce-i zic Partenon, pe de o parte bucurându-se căci s-a necinstit pentru Hristos şi pe de altă parte întristându-se pentru orbirea şi rătăcirea necredincioşilor acelora. Deci aflându-se aşa şi rugându-se pentru dânşii, fu chemat iarăşi de aceiaşi, că întâmplându-se de muri copilul domnului lor, şi maimarele cetăţii lor. Pe care îngropându-l părinţii şi rudeniile lui şi străjuind la groapă, li se arătă în vis mortul şi le zise : De veţi vrea ca să mai înviez, chemaţi pe străinul acela ce l-aţi necinstit, şi crezând învăţăturile lui, rugaţi-l să facă rugăciune pentru mine. Deci făcură aşa. Şi înviind copilul cu rugăciunile Sfântului şi prin turnarea sfintei ape în chipul botezului, pentru aceasta primiră părinţii lui credinţa în Hristos şi năvăliră la scăldătoarea botezului cu toţi cunoscuţii şi rudeniile de se botezară. Iar câţi rămaseră necredincioşi, pornindu-se cu mânie de către jidovi, traseră pe Sfântul în drum şi smucindu-l mult şi-a dat sufletul la Dumnezeu. De aceea iarăşi după moartea Sfântului Vasilie, venind la Herson Evghenie şi Agatodor şi Elpidie, că şi ei asemenea erau trimişi de episcopul Ierusalimului, propovăduitori neamurilor, mărturisind mântuirea se ridicară asupra lor păgânii şi bătându-i fără de milă şi cu cruzime, îi omorâră, trecând anul la ziua fericitului Efrem şi Vasilevs în şapte ale lunii lui Martie. Iar după câţiva ani fu trimis iarăşi de la Ierusalim episcopul Eterie, care văzând sălbăticirea şi nesupunerea norodului, se duse la Vizantia ca să vorbească cu împăratul pentru dânşii, că atunci ocârmuia marele Constantin împărăţia Romanilor. Şi făcându-se vorba după gândul său şi gonindu-se cu puterea împărătească păgânii din cetate şi intrând în locul lor alţi vieţuitori, oameni binecredincioşi, şi întorcându-se fericitul Eterie iarăşi la Vizantia ca să mulţumească împăratului, şi ţinându-i păgânii calea la întoarcere, l-au aruncat în apa ce se cheamă Dunaviu şi săvârşindu-şi acolo muceniceşte calea sa în şapte ale lui Martie. Trimis-au cei de loc ai cetăţii rugăminte către marele Constantin, de au luat episcop pe fericitul Capiton, De care lucru creştinii bucurându-se şi păgânii mâhnindu-se şi cerşind semn de credinţă, să între episcopul într-un cuptor aprins din cele ce erau aproape şi să iasă nevătămat şi nears. Aşa episcopul îmbrăcându-se cu sfintele veşminte şi punându-şi Omoforul şi făcând semnul crucii intră în foc. Şi stând câtva ieşi nears avându-şi felonul de pe dânsul plin de jăratec aprins şi îngrozind pe toţi cu minunea aceasta şi botezându-i. După ce i-au întors pe toţi spre Dumnezeu s-a mutat şi el din viaţă cu fericire în douăzeci şi două ale lui Decembrie.

    Tot în această zi Sfinții Nestor şi Arcadie, episcopii Trimitundei Ciprului cu pace s-au săvârşit.
 
Stih : Pe cei doi păstori preamari ai Trimitundei să-i lăudăm cu un gând,
Pe cei ce în frumuseţile raiului se desfătează săltând.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Pavel Prostul.
 
Stih : Pavel mutându-se către Dumnezeu Cuvântul de pe pământ,
Înmulțite cununi pentru prostie este primind.

   Acest întru Sfinţi Părintele nostru Pavel, care şi prost s-a numit era plugar şi prostatic, însă fără de răutate şi neprefăcut la minte, ca nimenea altul. Dar avea soţie înrăutăţită şi preacurvă şi întru multă vreme se tăinuia de dreptul. Deci într-una din zile fără de veste venind el din ţarină, afară de vremea obişnuită, (precum urmează a se întâmpla) a aflat pe soţia sa preacurvind în casa sa. Şi zâmbind de râs a zis către ei : Bine, bine, nu-mi pasă nimic, mă jur pe Iisus, eu de acum înainte nu voi nici cu ochii să o văd. Iar către preacurvar a zis : Aibi-o pe ea şi pe copiii ei, şi eu mă duc şi mă voi face monah. Şi îndată lăsându-le pe toate şi bine rânduindu-le, s-a dus către fericitul Antonie şi lovind în uşă a ieşit fericitul Antonie şi i-a zis lui : Cine eşti frate şi ce cauţi aici ? iar el au răspuns : Străin sunt şi am venit către tine să mă fac monah. Iar Sfântul i-a zis : Bătrân fiind de șaizeci de ani nu poţi să te faci monah, nici să suferi scârbele şi reaua pătimire a pustiei. Iar dacă voieşti, du-te la Chinovie ca să afli cu îmbelşugare cele spre trebuinţa trupului şi să petreci fără de osteneală împreună cu monahii aceia. Căci fraţii vor ajuta neputinţei tale, fiindcă eu petrec singur. Şi la cinci zile mănânc odată pâine şi aceasta mai mult flămând. Ci el însă nu suferea să audă acestea de la bătrânul şi se sârguia ca să rămână împreună cu el. Deci neputând Sfântul ca să-l depărteze a închis uşa chiliei şi l-a lăsat pe el afară trei zile, neieşind Sfântul afară pentru ca să-l vadă pe el. Însă Pavel a rămas postind şi nu s-a dus. Iar a patra zi silind pe Sfântul oarecare trebuinţă neapărată a deschis uşa chiliei şi aflând pe Pavel i-a zis : Du-te bătrânule de aici, nu mă sili, nu poţi fi împreună cu mine. Iar Pavel i-a zis : Cu neputinţă este să mă duc aiurea. Atuncea înţelegând Sfântul că Pavel nu avea nici traistă, nici pâine, nici apă, nici altceva, a zis către el : De vei avea ascultare şi vei face cele poruncite de mine fără de lenevire şi fără de cârtire, vei putea şi aici să te mântuieşti. Iar de nu le vei face acestea, ce te osteneşti în zadar şi nu te întorci de unde ai venit ? Iar Pavel răspunzând a zis : Oricâte-mi vei porunci, pe toate cu osârdie le voi face. Atuncea Sfântul i-a zis : Stai drept aici şi fă rugăciune, până voi ieşi ca să-ţi aduc ţie de lucru. Deci intrând fericitul Antonie în peşteră lua seama printr-o ferestruică şi vedea pe Pavel că stă nemişcat, rugându-se şi prăjindu-se de arsura soarelui. Iar după a şaptea zi, a ieşit Sfântul şi udându-i ramuri de finice, a zis lui Pavel : Ia-le acestea şi le împleteşte şirag, precum mă vezi pe mine împletind. Deci, cu multă osteneală, a împletit bătrânul până la al noulea ceas, cincisprezece stânjeni. Şi Sfântul i-a zis : Rău ai împletit, despleteşte şiragul şi-l împleteşte dintâi. Şi era Pavel postind şapte zile. Acestea le făcea Sfântul Antonie, ca îngreuindu-se Pavel să se ducă de la el. Iar Pavel cu multă îndelungă răbdare şi osârdie despletind şiragul şi iarăşi fără de cârtire şi fără de a se ruşina, cu multă rânduială împletindu-l, a spăimântat pe Sfântul. Pentru care şi umilindu-se, apunând acum soarele, a zis către Pavel : Vrei să mâncăm puţină pâine ? Iar Pavel a zis : Precum porunceşti Părinte. Care acestea iarăşi a muiat inima Sfântului. Şi punând masă a pus pe ea patru bucăţele de pâine care era de şase unghii una (adică patruzeci şi opt de dramuri) şi a muiat pentru dânsul una, iar pentru bătrânul trei. Şi începând Antonie psalmii ca şi întru aceasta să ispitească pe Pavel, a cântat de două ori pe acelaşi psalm repetându-l; iar Pavel mai cu osârdie făcea rugăciune împreună cu Sfântul. Şi zicea bătrânul către Pavel : Şezi la masă şi ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte. Şi făcând după porunca lui i-a zis Sfântul : scoală-te, şi făcând rugăciune culcă-te. Şi Pavel, nicicum atingându-se de hrană, a făcut aşa. Iar pe la miezul nopţii sculându-se Antonie la rugăciune, a sculat şi pe Pavel, şi până la al noulea ceas din zi i-au îndelungat rugăciunile. Iar făcându-se seară au mâncat Antonie părticica sa şi de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel mâncând mai cu zăbavă, mai avea încă din părticica ce mânca şi în sfârşit, după ce a mâncat-o toată i-a zis Antonie : Bătrânule, mănâncă şi altă bucată de pâine. Şi Pavel i-a zis : Dacă vei mânca şi tu, voi mânca şi eu. Iar Antonie i-a zis : Destul îmi este o bucată, căci sunt monah. Şi Pavel i-a zis : Deci şi eu voi a mă face monah, destul îmi este şi mie o bucată. Şi sculându-se au cântat şi după ce au dormit puţin, sculându-se, iarăşi au început a cânta. Şi făcându-se ziuă l-a trimis pe el, ca să umble prin pustie şi după trei zile să se întoarcă. Care făcându-se şi întâmplându-se a veni oarecari fraţi la Antonie, Pavel lua aminte ce este dator să facă. Deci Sfântul i-a zis lui : Slujeşte fraţilor cu tăcere, nimic gustând până ce se vor duce. Şi după ce acum se plinea a treia zi, negustând nimic Pavel, îl întrebă pe el fraţii, zicând : Pentru ce taci ? Iar el nerăspunzând, i-a zis Sfântul vorbeşte fraţilor şi a început a vorbi. Deci într-una din zile aducând oarecine la Sfântul un chiup cu miere o a vărsat pe pământ şi după aceasta a zis lui Pavel : Strânge mierea într-un vas şi ia seama să nu strângi împreună şi niscai gunoaie netrebnice. Şi aceasta făcându-se nicicum s-a tulburat, sau s-a schimbat Pavel. Întru altă vreme iarăşi i-a poruncit lui să scoată apă toată ziua şi să o verse fără de nici un folos. Şi altădată iarăşi spintecându-i Sfântul haina lui, i-a poruncit lui cu silinţă să o coasă. Deci după ce l-a văzut pe el Sfântul, că făcea toate poruncile lui neîndoit, fără de cârtire, sau oprire, a zis către el : Iată frate, dacă vei putea să faci în toată ziua aşa, rămâi împreună cu mine. Iar de nu, du-te de unde ai venit. Către care a zis Pavel : Nu ştiu de ai să-mi porunceşti ceva mai mult decât aceasta, căci cele până acum poruncite, cu uşurinţă pe toate le fac. Deci acest fel şi atâta de multă ascultare şi smerenie a câştigat fericitul acesta Pavel. Încât şi dar a luat asupra dracilor ca să-i izgonească şi deplin încredinţându-se marele Antonie, îl avea împreună până la o vreme. Apoi făcându-i chilie, l-a aşezat acolo, ca să se înveţe a da război împotriva vicleşugurilor drăceşti. Deci dar petrecând un an îndeosebi şi arătându-se făcător de minuni şi slujind lui Dumnezeu cu vrednicie, s-a dus la cereştile lăcaşuri.

    Tot în această zi Sfântul Efrem patriarhul Antiohiei cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Păstorul Efrem acum cu păstorul petrecere are,
O ce mare vrednicie ! Cel mic cu cel mare.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne și ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Intrat-ai bucurându-te Părinte Capitone singur în cuptor, nearzându-te ca şi cei trei tineri, şi scoțând pe necredincioşi din focul cel ce va să fie, încredințându-se prin dumnezeieştile minunile tale.
 
   Ne-spăimântându-te şi neînfricoşându-te de poruncă, Părinte Capitone, cu sfințitul veşmânt te îmbrăcai, purtând pe dânsul cărbunii focului preafericite.
 
 
   Oprit-ai curgerea necunoştinței prin dumnezeieştile cuvintele tale, punând cunoștința bunei credinţe întru toți cei alunecați la adâncurile deşertăciunii, sfințite lucrătorule Capitone, cuprinsule de Dumnezeu.
 
   Cuvântul lui Dumnezeu Fecioară, care a zidit pe Eva cu mâna, vrând iarăşi pe toți ai înnoi, din pântecele tău Se zideşte, primind începere, cel de un scaun cu Tatăl şi cu Duhul.
 
 
   Prin durerile trupului omorându-vă cuvioşilor părinți, viață fără de moarte aţi pricinuit celor ce se închinau dumnezeilor celor morți şi cei mântuiţi, pururea cu voi striga : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Cu un glas să lăudăm credincioşii pe Evghenie, şi pe Agatodor, pe Vasilevs şi pe Capiton, pe Efrem şi pe Elpidie, împreună cu Eterie ca pe nişte surpători ai vrăjmaşului şi ierarhi ai lui Hristos, căruia strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Veselind noroadele Părinte înţelepte Efreme cu învățăturile, ai trecut acum către strălucirea cea neînserată, către veselia cea pururea veşnică, primind răsplătirile trudelor tale şi strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Struguri ai viei vieţii fiind acum, Preafericiților, izvorâţi vinul tămăduirilor pururea, şi veseliţi inimile tuturor celor ce cu credinţă vă laudă pe voi şi strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Văzutu-s-a ca un om din tine Preacurată, născându-se Cel mai presus de fire, îndoit cu firile, cu lucrările şi cu voile, arătându-se oamenilor cărora S-a asemănat, Căruia strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Cu sfinţite cântări săvârşind, sfințită pomenirea Sfinţilor Sfinţiţilor Mucenici, veniți toți cu glas mare să-i cinstim, ca pe cei ce se roagă pentru noi preaînduratului Dumnezeului nostru.
 
   De cei fără de Dumnezeu târându-vă pe pământ, v-ați arătat ca nişte pietre cinstite dumnezeieştilor Mucenici, şi zidirile înşelăciunii cu puterea lui Dumnezeu surpându-le. Pentru aceasta după vrednicie vă fericiţi.
 
   Astăzi cetatea Hersonului prăznuieşte pomenirea voastră, căci acesteia v-ați arătat turnuri, tării şi stâlpi dumnezeieşti, păstori şi învăţători şi rugători către Dumnezeu fericiţilor.
 
 
   Acum ceata părinţilor s-a numărat cu cetele îngerilor, Evghenie, Efrem şi Capiton, Elpidie şi Eterie, cu Vasilevs slăvitul şi Agatodor cugetătorul de Dumnezeu.
 
   Doamna cea de Dumnezeu dăruită purtând în brațe pe Hristos, Cela ce toate le poartă cu mâna, spăimântându-se striga, zicând : Cum să te cunosc pe Tine şi Fiu şi Făcător al meu, Cela ce eşti necuprins ?
 
 
   Hristos, Piatra cea netăiată de mână cea din marginea unchiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
 




   Părinte Teofilacte, în temniţe închizându-te, de Dumnezeu te-ai păzit nevătămat şi te-ai arătat turn neclintit al Bisericii, nemişcat de ispite de măiestriile ereticilor. Şi acum te roagă, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
   Părinte Teofilacte, mutându-te de pe pământ, te-ai suit către cer şi pentru izgonirea ce ai răbdat pentru Hristos, te-ai învrednicit a locui în cele cereşti. Şi acum te roagă, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
   Părinte Teofilacte, acum văzând pe Dumnezeu pe cât este cu putință, Fericite, şi văzându-te prin unire mai bună şi îndulcindu-te de Dânsul şi fiu după dar făcându-te, cu bucurie ai câştigat dorirea cea aleasă şi fericită, petrecând împreună cu îngerii Ierarhe preafericite.
 
   Sufletul meu care cumplit boleşte de patimi prea rele, tămăduieşte-l prealăudată, care ai născut pe Hristos tămăduitorul şi Mântuitorul tuturor, Cel ce toată neputinţa tămăduieşte. Carele a rănit cugetarea cea rea a diavolului, şi din moarte ne-a slobozit pe noi.
 
 
   Dacă a văzut pe Hristos spânzurând pe lemn Preacurata Fecioară grăia : Sabie a trecut prin inima mea şi mă rupe Stăpâne, precum dedemult mi-a proorocit Simeon, ci scoală-Te, Nemuritorule, şi împreună proslăveşte pe Maica şi slujnica Ta rogu-mă.
 
 
   Să cântăm Domnului, Celui ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a proslăvit.
 
   Stând înaintea Scaunului Stăpânului, purtătorule de Dumnezeu Părinte Teofilacte, pe cei ce cu credință săvârşesc pomenirea ta, păzeşte-i.
 
   Unsu-te-a pe tine după vrednicie Darul Duhului preafericite, pentru adevărul şi pentru bunătatea obiceiurilor tale.
 
 
   Pentru ca să dobândeşti cele cereşti, Fericite, cele pământeşti toate le-ai călcat şi lui Hristos Dumnezeu ai urmat.
 
   Cel, ce bine a voit a se naşte din pântecele tău preacurată Mireasă dumnezeiască, cu totul este dorire şi dulceață şi lumină neapusă.
 
 
   Legilor Stăpânului tău plecându-te tu slăvite Arhiereule, legile împăraţilor celor fărădelege prin dumnezeiască cugetare le-ai defăimat.
 
   Dumnezeiască şi preacurată închipuire a lui Hristos o ai cinstită arhiereule, de păgânătățile necredincioşilor lepădându-te.
 
 
   Suferit-ai mai-nainte mucenicia ştiinţei pustniceşte şi acum cu coroana mucenicilor te-ai încoronat.
 
   Pentru ca să ne arăți nouă Stăpâne cărarea cea ducătoare spre sfinţenie, ai locuit cu toată sfinţenia întru tot pântecele Fecioarei.
 
 
   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă Duhul meu.
 
 
   Cu cuviință sihăstrind Părinte înțelepte, te-ai uns ierarh a sluji cu sfințenie Tainele cele dumnezeieşti, spre câştigarea sufletelor şi icoana lui Hristos cinstind, ai suferit izgoniri şi scârbe, şi închidere îndelungată. Pentru aceasta după săvârşire izvorând tămăduiri, pe cei bolnavi vindeci şi luminezi pe cei ce cântă; Ierarhe Teofilacte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Norule al Soarelui celui înţelegător, sfeşnice cel cu raze de aur al Luminii celei dumnezeieşti, nespurcată, neîntinată, preacurată Stăpână, sufletul meu cel întunecat şi orbit de patimi luminează-l rogu-mă cu raza nepătimirii, şi inima mea cea pângărită spală-o cu curgerile umilinţei şi cu lacrimile pocăinței, pentru ca cu dragoste să strig ție : Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, ca să mi dea mie iertare de greşale, că numai pe tine te am nădejde eu nevrednicul robul tău.
 
 
   Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul lumii, Mieluşeaua ceea ce L-a născut, văzându-L pe Cruce, grăia lăcrimând : Lumea se bucură primind izbăvire, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care pentru toți o rabzi, Fiule şi Dumnezeul meu.
 
 
   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit dumnezeirea Ta.
 
   Nu te-ai spăimântat de focul ispitelor, de Dumnezeu insuflate preafericite, nu a slăbit puterea sufletului tău Teofilacte.
 
   Pus-a Hristos pază gurii şi buzelor tale Cuvioase, pentru aceasta ai rămas neclintit când au stătut înaintea ta păgânii.
 
 
   Aşteptând ai aşteptat pe Cela ce a pus pe piatră picioarele tale, şi a luat aminte Cel Preaînalt, de tine cel ce te închinai icoanei Lui.
 
   Prin naşterea ta Preacurată izbăvindu-ne de datoria păcatului, cântare de mulțumire îți aducem ție dumnezeiască Mireasă.
 
 
   Mânecând strigăm Ţie Doamne, mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
 
   Mâinile tale cu cuviinţă ridicându-se către Dumnezeu, de Dumnezeu insuflate Părinte, au biruit pe cei rău credincioşi.
 
   De mâna ta cea dreaptă ținându-te Părinte, Domnul către desfătarea cea cerească te-a povăţuit.
 
 
   Trecând cărarea cea strâmtă Teofilacte, ai ajuns către lărgimea raiului, de Dumnezeu insuflate.
 
   Maica lui Dumnezeu, cei ce nu te cunosc pe tine Născătoare de Dumnezeu, să nu vadă Lumina cea născută din tine Preacurată.
 
 
   Prin înfrânare omorându-ți simţirile, ai stăpânit patimile, Teofilacte, şi acum te desfătezi întru strălucirile nepătimirii.
 
   Pe toți ai învăţat a se închina icoanei Mântuitorului, strălucind arătat cu lucrurile şi cu dogmele Teofilacte.
 
 
   Nor izvorâtor de ploaia vieţii, Hristos pe tine te-a arătat Părinte, Ierarhe a lui Hristos Teofilacte.
 
   Frumos este mai mult decât toți oamenii Fiul tău Preacurată, cu frumuseţea dumnezeirii, măcar de a şi luat trup pentru noi.
 
 
   Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce te îmbraci cu lumina ca cu o haină, mult-Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.
 
 
   Luminător luminos te-ai arătat marginilor Sfinţite Teofilacte, propovăduind tu pe Cuvântul cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul, ceata dumnezeieştilor părinți o ai luminat, arătându-te plăcut Treimii, Căreia înainte stând, roagă-te neîncetat pentru noi toți.
 
Stih : Şi din trup precum şi din patrie este izgonit,
Dumnezeiescul Teofilact cel de Dumnezeu păzit.
În a opta zi venit-a, Teofilact aproape de Dumnezeu.
 
   Acest fericit a fost despre părţile răsăritului şi petrecându-şi bine viaţa din mică vârstă, din dumnezeiască purtarea de grijă ieşind de acolo s-a dus în Constantinopol şi împrietenindu-se cu ispravnicul celor ce sunt la tainele împărăteşti, care se zice latineşte Asicritas. Carele acesta era Tarasie cel mare, strălucitorul Pravoslaviei. Şi de vreme ce fu ales de Dumnezeu în scaunul patriarhiei Constantinopolului, lăsând Pavel ciprenul scaunul de bunăvoie, se sui lumina pe sfeşnic. Şi îndată minunatul arhiereu făcând o mânăstire lângă gura Mării Negre, pe Preacuviosul Teofilact şi pe Mihail al Sinadului îi făcu călugări în loc de mireni, care înfrumuseţau soborul şi cu cuvintele şi cu faptele. După aceea arhiereul aflând fapta bună cea strălucitoare a acestor bărbaţi şi procopsirea cea întru Hristos, îndată trimise de îi luă, şi-i puse la casa sa cea de rugăciune. Şi nu trecu multă vreme şi-i făcu episcopi. Însă pe Mihail la Sinada, iar pe cinstitul Teofilact la Nicomidia. Cât dar au fost lucrurile cele bune ale acestuia, aceleaşi lucruri ce s-au făcut pe dânsul dovedesc. Adică sfintele case ce le-au zidit şi bolniţele şi ajutorul văduvelor şi al săracilor şi cea fără de număr milostenie. Căci atât era de milosârd marele acesta al lui Dumnezeu următor, că luând vas cu apă încropită singur spăla bolnavii şi betegii şi stricaţii şi-i ştergea cu mâna sa. Deci părăsind viaţa aceasta marele Tarasie, strălucind nouăsprezece ani în scaunul patriarhiei. Şi primind scaunul preaînţeleptul Nichifor întâmplatu-s-a un lucru de jale. Căci apucă împărăţia Leon Armeanul urătorul de Hristos şi numaidecât ticălosul se porni spre surparea sfintelor icoane. Şi dacă se vădi aceasta, iar marele Nichifor trimise de luă cu dânsul pe cei mai aleşi din arhierei, anume pe Emilian al Ornicului şi pe Eftimie al Sardiei şi pe Iosif al Tesalonicului, pe Evdochie al Amoreei, pe Mihail al Sinadului, cu alţi mulţi împreună şi pe fericitul Teofilact şi merse către păgânul şi vicleanul împărat, şi-i aduseră înainte multe ierburi lecuitoare din dumnezeieştile Scripturi. Iar el, ca o aspidă ce-şi astupă urechile, n-a vrut să înţeleagă cele zise, ci defăimând toate lucrurile se ţinea tot de cele dintâi ale lui. Deci ceilalţi arhierei tăcură; iar numai fericitul Teofilact zise către dânsul : Ştiu că calci îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu, dar îţi va veni fără de veste cumplită stricăciune şi surpare asemenea ca un vifor şi nu vei afla pe nimeni să te izbăvească. Din cuvintele acestea umplându-se de mânie, îi trimise pe toţi cu urgie la izgonire. Însă pe dumnezeiescul Nichifor la ostrovul Tarsului şi pe cel deapururea pomenit Mihail al Sinadului la Evdochiada şi pe alţii într-alte părţi. Iar pe fericitul Teofilact la Strovila cetatea care este la locul Kivereoţilor lângă mare. Întru aceea petrecând acest fericit mărturisitor treizeci de ani, răbdând cu vitejie traiul cel cu anevoie în pământ străin, s-a pristăvit către Domnul. Deci după câţiva ani potolindu-se eresul şi luminând pravoslavia în zilele blagocestivei augustei Teodora şi a Preasfântului patriarh Metodoie s-au adus preacinstitele moaşte ale Preacuviosului Părintelui nostru Teofilact de la izgonire, şi s-au pus în Nicomidia în biserica cea zidită de dânsul.
 
    Tot în această zi Preacuviosul Părintele nostru Pavel, mărturisitorul Plusiados.
 
Stih : Tace trâmbiţa Pavel al Plusiadei.
Aşteptând cel mai de pe urmă glas al trâmbiţei.
 
   Acesta era pe vremile luptătorilor de icoane. Şi văzând pe cei ce se îndrăceau nebuneşte împotriva Bisericii, şi toată de-amănunţimea aşezământurilor bisericeşti o răsturna, şi ştergea închipuirea Sfintelor icoane, şi pe bună podoaba Sfintelor lăcaşuri o stingea. Pe aceştia zic adică văzându-i pururea pomenitul cu dumnezeieşti graiuri, ca cu săgeţi îi lovea. Suferind prigoniri, surghiuniri şi rele pătimiri pentru icoana lui Hristos. Deci bine şi cu bărbăţie nevoindu-se, cu pace şi-a dat duhul la Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Ermi, de care pomeneşte Apostolul Pavel la epistola cea către romani.
 
Stih : Lui Ermi ucenicului Domnului ce a murit.
Îi cioplesc prin cuvinte chip însufleţit.
 
    Tot în această zi Sfântul Mucenic Dion de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Deşii cumplită dreapta a înşelătorului te taie.
Dreapta stăpânului te încununează Dione.
 
    Tot în această zi Preacuviosul Dometie, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Dometie datoria sfârşitului celui netrecut.
Prin mutători îngeri o a plătit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Săvârşind alergarea cea dumnezeiască, Fericite şi până în sfârşit credinţa ta păzindu-o ai primit cununa ostenelilor tale înțelepte, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeule în veci.
 
   Puindu-te pe căruța dumnezeieştilor bunătăți, te-ai înălţat către înălțime, şi acum stai înaintea lui Dumnezeu strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
 
   Cel ce a zidit de veci inimile oamenilor, a văzut îndumnezeirea inimii tale, purtătorule de Dumnezeu, şi scaune de învățături a întemeiat, de trei ori fericite Teofilacte.
 
   Către tine scap acum Născătoare de Dumnezeu şi sub acoperirea şi dumnezeiască folosinţa ta. Rugându-mă să mă izbăveşti de greşalele cele cumplite, binecuvântată Preacurată ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.
 
 
   Unde este locaşul celor ce se veselesc, te-ai sălăşluit acum mărturisitorule şi lumină ți-a revărsat, ca unul drept pătimitor cu luptele mucenicilor, preaînţelepte apărătorule al adevărului, cu care acum strigi : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.
 
   Primit-ai cununa răbdării, de Dumnezeu cuprinsule, că întru izgoniri cu amărăciuni ai locuit, aşteptând a lua plata chinurilor tale şi de nădejdea cea bună nu te-ai amăgit, lui Hristos strigând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.
 
 
   Cu luminoasă arătare se săvârşeşte acum pomenirea ta, purtătorule de Dumnezeu, luminând cu lumina mărturisirii, căci ai cinstit chipul cel sfânt al lui Hristos şi al Născătoarei de Dumnezeu şi al tuturor Sfinţilor, cu care împreună acum cânţi : Preoţi binecuvântaţi, noroade înălțați pe Hristos întru toți vecii.
 
   O Maica lui Hristos, Preacurată, rănile sufletului meu şi semnele păcatului şterge-le, ceea ce pe Dumnezeul cel peste toate L-ai născut, din feciorescul neispitit de nuntă pântece, Fecioară preacurată. Pe care tinerii bine-L cuvintează, preoții Îl laudă, noroadele Îl preaînalță întru toți vecii.
 
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, făcătorului şi izbăvitorului au strigat : Tineri bine Îl cuvântaţi, preoți lăudați-L, noroade preaînălțaţi-L întru toți vecii.
 
 
   De mari daruri cu adevărat te-ai învrednicit purtătorule de Dumnezeu, cu cuget răbdător primejduindu-te pentru Hristos, de Dumnezeu fericite.
 
   Caută spre noi care te lăudăm pe tine, Fericite, izbăvindu-ne din ispite şi din primejdii, şi sfărâmă măiestriile eresurilor.
 
 
   Cu curăţie şi cu dreptate viețuind, ca un arătător de cele dumnezeieşti te-ai făcut Mucenic luminos, țesându-ţi porfiră din sângiurile tale.
 
   Având pe Hristos soarele dreptății, în brațele tale Fecioară, ca zorile ai răsărit celor dintru întuneric şi celor rătăciţi.
 
 
   Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine Fecioară Curată, cei mântuiți prin tine, cu cetele celor fără de trupuri, mărindu-te pe tine.





   Răbdând ceste de aici vitejeşte, bucurându-se de cele nădăjduite, unul către altul au grăit Sfinţii Mucenici. Nu de haină ne dezbrăcăm, ci pe omul cel vechi lepădăm. Iute este iarna, dar dulce este raiul. Cu durere este gheața, dar dulce este desfătarea. Deci să nu ne ferim, o, împreună ostaşilor ! Puțin să răbdăm ca să ne încununăm cu cununi de biruință de la Hristos Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre.
 
   Lepădând îmbrăcămințile toate, intrând fără frică în iezer, unul către altul au grăit Sfinții Mucenici : Pentru raiul care am pierdut, hainele cele stricăcioase astăzi să nu le purtăm; cei ce prin şarpele cel făcător de stricăciune oarecând ne-am îmbrăcat, să ne dezbrăcăm acum pentru învierea tuturor. Să nu băgăm seama de gheața ceea ce se topeşte şi trupul să-l urâm, ca să ne încununăm cu cununi de biruință, de la Hristos Dumnezeul, şi Mântuitorul sufletelor noastre.
 
   Văzând muncile ca nişte desfătări, alergând la iezerul cel rece, ca la o căldură au grăit Sfinţii Mucenici : Să nu ne înfricoşăm de ceasul iernii, ca să scăpăm de înfricoşat focul gheenei. Să ardă piciorul, ca să dănţuiască în veci. Şi mâna să se rupă, ca să se înalţe către Domnul. Şi să nu ne fie milă de firea cea muritoare. Ci să alegem moarte, ca să ne încununăm cu cununi de biruinţă, de la Hristos Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre.
 
 
   Trecut-a umbra legii şi darul a venit, că precum rugul n-a ars fiind aprins, aşa Fecioară ai născut şi Fecioară ai rămas. În locul stâlpului celui de foc, a răsărit Soarele dreptăţii. În locul lui Moise, Hristos mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Acestea zice Domnul : Toate neamurile s-au adunat împreună, şi se vor aduna boierii dintru ei. Cine le va vesti acestea întru dânşii ? Sau cele din început cine auzite le va face vouă ? Aducă-şi mărturiile sale şi să se îndrepteze şi să asculte şi să zică adevărul, fiţi mie mărturii şi eu sunt martor, grăieşte Domnul Dumnezeu, şi Pruncul care am ales. Ca să ştiţi şi să credeţi şi să cunoaşteţi că Eu sunt, mai-nainte de mine n-a fost alt Dumnezeu şi după Mine nu va fi. Eu sunt Dumnezeu, şi nu este afară de Mine mântuitor, Eu am vestit, şi am mântuit şi am defăimat, şi nu am fost întru voi străin. Voi Mie mărturii şi Eu martor Domnului Dumnezeu. Încă din început Eu sunt şi nu este cine să scoată din mâinile Mele. Face-voi, şi cine va întoarce aceasta. Aşa zice Domnul Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe noi Sfântul lui Israil.
 
 
   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca, părutu-s-a întru ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor, şi mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi întru puţine fiind pedepsiţi, cu mari bunătăţi se vor dărui, căci Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în ulcea i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit, şi în vremea cercetării Sale vor străluci şi vor fugi ca scânteile pe paie. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni noroade şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul. Şi credincioşi în dragoste vor petrece cu Dânsul, că dar şi milă este întru Sfinţii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.
 
   Drepţii în veci vor fi vii, şi de la Domnul plata lor şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Drept aceea vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului. Că cu dreapta Sa va acoperi pe ei şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui, şi va întări făptura cu arme spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăca-va în loc de platoşă dreptatea, şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită bunătatea, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie, şi va ridica război împreună cu Dânsul lumea, asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din praştia mâniei cea zvârlitoare de pietre pline vor cădea grindine. Înfierbântase-va asupra lor apa mării şi apele cele mari repede vor curge. Stava împotriva lor Duhul puterii şi ca un vifor va vântura pe ei. Şi va pustii tot pământul fărădelegea şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Ascultaţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi întru noroadele limbilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi puterea de la Cel Preaînalt.
 
    Şi cealaltă slujbă a celei mai-nainte sfinţite. Iar de nu se face liturghia celei mai-nainte sfințite, punem stihoavna, samoglasnica zilei, a Triodului de 2 ori și mucenicina. Deci

 
   În glasuri de cântări să lăudăm credincioşii, pe purtătorii de chinuri patruzeci de Mucenici, şi către dânşii cu dulce cântare să strigăm, zicând : Bucurați-vă Mucenici ai lui Hristos, Isihie, Melitone, Iraclie, Smaragde şi Domne, Evnike, Vale şi Viviane, Klaudie şi Priske. Bucurați-vă Teodule, Eutihie şi Ioane, Xantie, Iliane, Sisinie, Kirione, Anghie, Aetie şi Flavie. Bucurați-vă Accachie, Ekdikie, Lysimahe, Alexandre, Ilie şi Candide, Teofile, Dometiane şi dumnezeiescule Gaie şi Gorgonie. Bucurați-vă Eutihie şi Atanasie, Kirile şi Sacherdone, Nicolae şi Valerie, Filoctimone, Severiane, Hudione şi Aglaie. Ca cei ce aveţi îndrăzneală către Hristos Dumnezeul nostru, Mucenici preaslăviţi. Aceluia cu osârdie rugaţi-vă, să mântuiască pe cei ce cu credinţă săvârşesc preacinstită pomenirea voastră.
 
   Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii, ţie ne rugăm, roagă-te Stăpâne cu Sfinţii Mucenici, să se miluiască sufletele noastre.
 
 
   Pentru durerile Sfinţilor Tăi, care pentru Tine au pătimit, fii milostiv Doamne, şi toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ție.
 
 
   Purtători de chinuri cinstiţi patruzeci ostaşi întrarmați ai lui Hristos, prin foc şi prin apă ați trecut, şi v-aţi arătat împreună locuitori cu îngerii, cu care rugaţi-vă lui Hristos pentru cei ce cu credinţă vă laudă pe voi. Slavă Celui ce a dat vouă tărie, slavă Celui ce v-a încununat pe voi, slavă Celui ce a dăruit prin voi tuturor tămăduiri.
 
   Gavriil zicându-ţi ție Fecioară bucură-te, împreună cu glasul s-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine sicriul cel sfânt, precum a zis dreptul David : Arătatu-te-ai mai desfătată decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Ziditorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine, slavă Celui ce a ieşit din tine, slavă Celui ce ne-a slobozit pe noi prin naşterea ta.
 
 
   Cinstită tăria Bisericii, ca nişte stele prea-mari o luminaţi pururea, şi celor credincioşi străluciţi, dumnezeieştilor Mucenici ai lui Hristos cei patruzeci.
 
 
   Cu prea vitejesc gând trecând mucenicia, minunaţilor purtători de patimi prin foc şi prin apă aţi trecut şi aţi ieşit la lărgimea mântuirii, moştenire luând Împărăţia Cerurilor. Şi împreună cu îngerii înaintea Împăratului tuturor neîncetat staţi cu veselie.
 
   Ca să cânte cu mulțumire din inimă şi să ceară cu dinadinsul, Născătoare de Dumnezeu, milele tale dăruieşte-le robilor tăi, celor ce strigă şi zic : Preasfântă Fecioară grăbeşte de ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii cei nevăzuţi şi văzuţi, şi de toată îngrozirea, că tu eşti folositoarea noastră.
 
 
   Cinstită tăria Bisericii, ca nişte stele prea mari o luminaţi pururea, şi celor credincioşi străluciţi, dumnezeieştilor Mucenici ai lui Hristos cei patruzeci. De 2 ori.
 
   Preacurată Fecioară, primeşte rugăciune de la noi cei ce alergăm la acoperământul tău. Şi nu înceta rugând pe Iubitorul de oameni, să mântuiască pe robii tăi.
 
 
   Cu prea vitejesc gând trecând mucenicia, minunaţilor purtători de patimi prin foc şi prin apă aţi trecut şi aţi ieşit la lărgimea mântuirii, moştenire luând Împărăţia Cerurilor. Şi împreună cu îngerii înaintea Împăratului tuturor neîncetat staţi cu veselie.  De 2 ori.
 
 
   Ca să cânte cu mulțumire din inimă şi să ceară cu dinadinsul, Născătoare de Dumnezeu, milele tale dăruieşte-le robilor tăi, celor ce strigă şi zic : Preasfântă Fecioară grăbeşte de ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii cei nevăzuţi şi văzuţi, şi de toată îngrozirea, că tu eşti folositoarea noastră. 

 
   Podoaba Sfinţilor Mucenici aceasta împătrit luminată şi de Dumnezeu adunată mulţimea acelor patruzeci de ostaşi cu adevărat, prin ger şi prin foc lămurindu-se înţelepţii, s-au arătat ostaşi ai lui Hristos, Împăratului tuturor, căruia se şi roagă să mântuiască sufletele noastre. De 2 ori.
 
   Pe mine mai-nainte de judecată acum mă plâng, cugetând la faptele mele cele viclene şi rele şi la adâncul greşalelor care au crescut împreună cu mine din tinereţe, şi mi-am înecat mintea, Curată. Ci cu folosirea ta dă-mi iertare şi mă învredniceşte să dobândesc mântuire.
 
 
   Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi Mucenici patruzeci, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.
 

   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

 
 
   Proorocind, a strigat David în psalmi : Trecut-am prin foc şi prin apă, şi ne-ai scos pe noi întru repaus. Iar voi mucenicii lui Hristos, prin singure faptele cuvântul plinind, ați trecut prin foc şi prin apă, şi ați intrat întru Împărăţia Cerurilor. Pentru aceasta rugați-vă patruzeci de Mucenici, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Veniţi noroadelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea, şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.
 
   Ceata cea de Dumnezeu încununată a mucenicilor lui Hristos o laud cu cântări de Dumnezeu insuflate, pomenirea cea de peste an a celor patruzeci luminat prăznuind, că S-a proslăvit.
 
   Pe pământ de toată numirea lepădându-se cei patruzeci, şi-au ales numire pe numele lui Hristos, prin care întru cele de sus acum vieţuiesc.
 
   Pentru Hristos trupul şi lumea urând, de omul cel vechi v-aţi dezbrăcat, împreună cu haina cea vremelnică, şi în haina nestricăciunii v-aţi îmbrăcat.
 
 
   Cine poate să spună după vrednicie a ta zămislire cea mai presus de cuvânt, că pe Dumnezeu ai născut cu trup Preasfântă, pe Mântuitorul nostru tuturor, Cel ce S-a arătat nouă.
 
 
   Pe Dumnezeu nouă, patruzeci de Mucenici, prin rugăciunile voastre să-L faceți acum spre bună schimbare, celor ce vă chemăm pe voi cu curată dragoste a inimii.
 
   Cei ce v-ați luminat în ceruri cu razele strălucirii celei în trei sori patruzeci de Mucenici, acoperiţi-ne pe noi cei ce suntem îngheţaţi pe pământ de iarna năpastelor, şi vă lăudăm pe voi.
 
 
   Apărători nebiruiţi ai bunei credinţe şi stâlpi nemişcaţi ai Bisericii, chemarea cea de Dumnezeu numită de patruzeci, alinați-mă pe mine cel ce cumplit mă tulbur acum.
 
   Pe Ziditorul şi Domnul cel ce este mai presus de firea tuturor, L-ai născut. Carele s-a făcut trup pentru noi oamenii, Maica lui Dumnezeu Fecioară neispitită de bărbat.
 
 
   Întăreşte-ne pe noi întru Tine Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul, şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.
 
   Oastea şi viaţa şi frumuseţea trupului şi bogăţia, întru nimica socotindu-le cei patruzeci, cu preaslăvire pe Hristos în locul a toate au moştenit.
 
   Cu pietre fără de milă cei patruzeci prin porunca tiranului fiind împroşcaţi, zvârliturile împotriva poruncilor prin Duhul se întorceau.
 
   Grăit-a şarpele prin buzele tiranilor hule asupra Ta Ziditorule. Ci gura acelora, cea luptătoare împotriva lui Dumnezeu, cu pietrele cele aruncate asupra mucenicilor, se sfărâmă.
 
 
   Nenuntită, una pururea Fecioară, care te-ai făcut cădelniţă de aur, a dumnezeiescului Cărbune, umple de bun miros inima mea cea împuţită.
 
 
   Oaste a mucenicilor şi ceată însoţită de Mucenici purtători de cununi, stând înaintea Stăpânului, mântuiţi pe cei ce pururea vă laudă pe voi.
 
   Cu iezerul patimilor şi cu valul năpastelor fiind înviforaţi, către voi cei patruzeci de ostaşi ai lui Hristos alergăm.
 
 
   Cei ce vă încălziţi în sânurile lui Avraam, şi vă împodobiţi cu haina cea slăvită, rugaţi-vă ca să se dezlege cei legaţi cu gerul înconjurării.
 
   Fii întărire şi scăpare şi acoperământ, Fecioară mireasă a lui Dumnezeu, celor ce cu credinţă aleargă către tine, şi te mărturisesc Maică a lui Dumnezeu.
 
 
   Muceniceşte făcându-vă ostaşi lui Hristos şi vitejeşte surpând pe vrăjmaşul, prin fapte aţi plinit cuvintele proorocului, că prin foc şi prin apă bărbăteşte aţi trecut, repaus aflând viaţa cea veșnică. Pentru aceasta şi cununi din cer luând, cu cetele celor fără de trupuri împreună vă veseliţi fericiţilor, de chinuri purtători prealăudaţi patruzeci de Mucenici. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.
 
   Gândesc la judecată şi mă tem de întrebarea cea înfricoşată, mă cutremur de răspunsul Judecătorului, mă spăimântez şi de muncă mă îngrozesc şi de durerea focului, de întunericul tartarului, de scrâșnirea dinţilor, de viermele cel neadormit. Vai mie ! Ce voi face, când se vor pune scaunele şi cărţile se vor deschide şi faptele se vor mustra şi cele ascunse se vor vădi ? Atuncea Stăpână ajutătoare mie să-mi fi şi folositoare preafierbinte, că pe tine te am nădejde eu netrebnicul robul tău.
 
 
   Auzit-am Doamne auzul rânduielii Tale, şi Te-am proslăvit pe Tine Unule Iubitorule de oameni.
 
   Vă stricaţi mintea, zis-au pătimitorii, punându-ne înainte pricinuitori de pagubă, voi cei prea fără de Dumnezeu.
 
   Săbii ascuţite şi fiare şi foc şi Cruce Sfinţilor, gonitorii lui Hristos au tins.
 
   Înfricoşat este nouă focul gheenei, zis-au pătimitorii, iar de cel de acum ca de un rob împreună cu noi nu ne temem.
 
   Să se deznoade mâna, să se ardă piciorul, Sfinţii au strigat, că nestricăcioase acestea iar le vom lua.
 
 
   Rugămu-te Preacurată, pe tine ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu fără sămânță, ca să te rogi pururea pentru robii tăi.
 
 
   Îmbrăcându-vă întru strălucirea cea fără umbră, v-ați făcut nouă luminare de la Dumnezeu mucenicilor.
 
   Adunarea cea de Dumnezeu aleasă a mucenicilor celor purtători de cununi, roagă-te să se izbăvească de primejdii cei ce te laudă pe tine.
 
   Învrednicindu-vă a vedea lumina cea neapropiată a lui Hristos Sfinților, învredniciţi a se lumina cei ce sunt întru întuneric.
 
 
   Strălucind cu îndreptarea luminii celei cugetătoare de Hristos, povățuiţi-ne pe noi către Luceafărul cel dumnezeiesc slăviților.
 
   Lăudând cu cântări pe Cel ce S-a întrupat din pântecele tău Preacurată, te cuvântăm pe tine ca pe o Maică a lui Dumnezeu.
 
 
   Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Domnul întru lumina poruncilor Tale povătuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.
 
   De nebunia cea fără de minte a gonacilor, pătimitorii afară la ger a petrece toată noaptea osândiţi fiind, au cântat lui Dumnezeu cântare de mulțumire.
 
   Bucurându-se cei patruzeci de Mucenici ai lui Hristos, au răbdat gerul cel cu durere, în iezer stând şi cu nădejdea dumnezeieştilor cununi întăriţi fiind.
 
   De râs s-au făcut înaintea celor patruzeci de Mucenici ai lui Hristos, înecat fiind şarpele cel ce se încuibase mai-nainte în ape. Că de tăria cea făcătoare de pierzare s-a lipsit.
 
 
   Ţie ceea ce ai născut pe Hristos Făcătorul tuturor, strigăm : Bucură-te Preacurată ! Bucură-te ceea ce ne-ai răsărit nouă lumină; Bucură-te ceea ce ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput.
 
   De nebunia ereticilor cea de acum, cinstită Biserica lui Hristos izbăviți-o, întru care născându-vă la atâta vrednicie şi slavă ați ajuns.
 
   Arătâdu-se nouă ca nişte luminători, cei văzători de foc patruzeci de Mucenici ai lui Hristos, cei străluciți de Dumnezeu, luminează credincioşilor calea cea mântuitoare a bunei credinţe.
 
 
   Mutându-vă de pe pământ la cortul cel ceresc, unde stând înaintea lui Hristos puitorului de nevoinţe, învredniciţi-mă mucenicilor, ca să dobândesc dumnezeiască bucurie.
 
   Taina naşterii tale celei dumnezeieşti Doamnă, este mai presus de gând, neajunsă, şi cu anevoie de văzut fiecăruia Stăpână, că ai născut nouă pe Cel ce este cu adevărat Dumnezeu.
 
 
   Întru adâncul greşalelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.
 
   Bucurându-se începătorul răutăţii, a răpit ca şi dintre cei doisprezece pe Iuda ticălosul, şi din Eden pe om, aşa şi dintre cei patruzeci pe cel ce a căzut.
 
   Fără ruşine fiind tiranul, în deșert se întărâta, că precum pentru tâlharul şi pentru Malsia mai întâi aşa şi acum pentru chemarea celui ce păzea baia, se ruşinează.
 
   Deșert la minte și vrednic de plângere este cel ce s-a lipsit de amândouă viețile. Că de foc s-a topit, şi la focul cel nestins s-a dus.
 
 
   Neştiind de bărbat Fecioară, ai născut şi în veci rămâi Fecioară, arătând chipurile adevăratei dumnezeirii Fiului şi Dumnezeului tău.
 
 
   Arătându-vă păzitori priveghelnici şi treji ai neamului omenesc şi rugători rugăciunilor v-ați pus şi ajutor celor din scârbe.
 
   Strălucind în Biserica lui Hristos cu frumuseţile cele neapropiate prealăudaților, izbăviţi de ispite pe cei ce cu dragoste vă cinstesc pe voi.
 
 
   Cei ce ați fost odinioară surpători prea-aleşi înşelăciunii muncitorilor celor ce se nebuneau, fiți şi nouă acum zid şi ajutor grabnic.
 
   Spre tine am pus nădejdea mântuirii mele Maică pururea Fecioară, şi pe tine te-am pus tare şi neclintită folositoare vieţii mele.
 
 
   Toată oştirea lumii lăsându-o, de Stăpânul Cel din ceruri v-aţi lipit, purtători de chinuri ai Domnului cei patruzeci. Că prin foc şi prin apă trecând fericiţilor, după vrednicie aţi luat slavă din ceruri şi mulţime de cununi.
 
 
   Celui ce şade pe Scaunul cel neapropiat, Celui ce a întins cerul ca o piele şi pământul a întărit, şi a adunat apele întru adunările lor; Celui ce a făcut toate din cele ce nu au fost ca să fie şi tuturor le-a dat suflare şi viaţă; Celui ce primeşte cântare de la arhangheli şi de îngeri este lăudat şi de toţi închinat, lui Hristos Atotţiitorului, Făcătorului şi Dumnezeului nostru îi cad înainte eu nevrednicul, aducând rugăciunea mea şi darul cuvântului cerşind, ca să pot lăuda cu bunăcredinţă şi eu pe Sfinţii care însuşi i-a arătat biruitori, dăruindu-le lor slavă din ceruri şi mulțime de cununi.
 
Stih : Plinind lipsa patimii tale Mântuitorule.
Noi cei patruzeci zdrobindu-ni-se fluierele.
Întru a noua zi fluierele s-au zdrobit,
A patruzeci de bărbaţi ce au pătimit.
 
   Aceşti Sfinţi patruzeci de Mucenici din osebite locuri fiind, au fost slujitori de oaste toţi la ceată, iar pentru mărturisirea în Hristos fiind prinşi şi aducându-i la întrebare şi neplecându-se a jertfi idolilor, întâi au fost bătuţi cu pietre peste feţe şi peste gură, iar loviturile nu mai mult pe dânşii îi băteau, decât pe cei ce îi loveau întorcându-se înapoi. De aceea în vreme de iarnă au fost osândiţi a petrece toată noaptea la ger, băgaţi goi în mijlocul unui iezer ce era afară din cetatea Sevastiei, unde unul dintr-înşii iubindu-şi viaţa şi alergând într-o baie ce era aproape, cât a ajuns de căldură îndată s-a topit. Iar unul din străjerii ce păzea şi străjuia pe Sfinţi, îndată şi a intrat cu Sfinții de a plinit locul celuia ce a lipsit, văzând lumină noaptea împrejurul mucenicilor şi cununi pogorându-se la fiecare dintr-înşii. Iar când s-a făcut ziuă Sfinţii leşinaseră. Şi văzându-se că încă abia suflau, le-au frânt fluierele picioarelor şi şi-au luat cununa muceniciei. Aşadar s-a cunoscut că le-a fost plăcută moartea. Căci unul dintr-înşii pentru vârsta tinereţilor şi pentru puterea trupului încă tot era cu suflet, de care tiranul gândea că-şi va schimba gândul. Iar Maica lui stăruia la patima lor deşi vedea fiul, că acela era mai tânăr decât ceilalţi şi se temea ca nu cumva să-l sperie tinereţile sau dragostea vieţii şi să fie nevrednic de ceata şi de cinstea celor dimpreună ostaşi cu dânsul. Pentru aceasta sta uitându-se la dânsul încremenită, cu chipul şi cu vederea cât putea îmbărbătându-l şi tinzând mâinile spre dânsul şi zicând : Fiul meu cel dulce, de acum fiu al Tatălui ceresc vei fi, rabdă puţin ca să te faci deplin. Nu te speria de munci că iată că îţi stă întru ajutor Hristos Dumnezeu nu te va mai întâlni de acum înainte nici o scârbă, nici o trudă toate acelea au trecut, toate ai biruit cu vitejia ta, de acum înainte îţi va fi bucurie, dulceaţă, odihnă şi veselie, de care te vei îndulci împărăţind cu Hristos şi vei fi rugător către dânsul pentru mine Maica ta. De aceea Sfinţii zdrobindu-li-se fluierele picioarelor şi-au dat sufletele la Dumnezeu. Iar slujitorii au adus car şi au încărcat sfintele trupuri şi le-au dus pe ţărmurile râului ce era acolo aproape, însă văzând pe tinerelul acela, căruia îi era numele Meliton că încă sufla, l-au lăsat fiind ca să trăiască. Pe care văzându-l maică-sa că rămăsese singur, a socotit că aceasta era moartea şi a ei şi a fiului său. Călcând ea dar slăbiciunea cea femeiască şi uitând dorul cel de Maică, l-a ridicat pe umerii săi şi l-a dus după care cu inimă tare, gândind că atunci va fi viu l-ar vedea mai vârtos mort. De aceea ducându-l maică-sa pe umeri, el a răposat. Atunci scăpând maică-sa de grijă bucurându-se foarte pentru sfârşitul lui, aducându-şi mort pe iubitul său fiu până la locul acela unde era trupurile Sfinţilor, l-a pus peste dânşii şi s-a numărat cu ceilalţi, ca să nu se osebească nici trupul de trupuri, nevoindu-se ca şi sufletul lui să fie în număr cu acelea. Deci făcând foc mare slugile acelea ale diavolului au ars trupurile Sfinţilor. Apoi zavistuind pe creştini pentru moaşte, le-au aruncat în râu. Ci însă din dumnezeiască rânduială, s-au strâns acolo la o surpătură şi luându-le nişte creştini le-a dăruit nouă bogăţie nefurată. Şi se face soborul lor în preasfânta lor mucenicie, ce este aproape de Halcotetrapilon.
 
    Tot în această zi pomenirea Sfântului Mucenic Urpasian.
 
Stih : Urpasian hlamida sa aruncând,
Pe păgânul împărat este ruşinând.
 
   Împărăţind la răsărit păgânul împărat Maximian, stăpânea cu tiranie toate părţile cele de primprejurul Nicomidiei, fiindcă era cald slujitor al idolilor. Deci s-a aprins mânia lui şi a celorlalţi elini de un cuget cu el, ca un foc mare asupra creştinilor. Şi pentru aceasta aducând odată el pe toţi sfetnicii şi boierii împărăţiei sale, a strigat către dânşii : Oricare din voi a căzut în prea reaua credinţa creştinilor şi nu vrea ca să se întoarcă către iubiţii dumnezeii noștri şi pe aceştia să-i îmblânzească cu pocăinţă, acesta să lepede brâul dregătoriei sale ce-l poartă şi să fugă din împărătescul palat şi din cetatea aceasta. Fiindcă cetatea aceasta cinsteşte pe marii dumnezei încă de la strămoşii săi şi nu pe unul Dumnezeul cel răstignit. Dar atunci frică şi cutremur a căzut peste toţi cei ce credeau în Hristos. Şi atunci era a vedea cineva cu adevărat, cum se ispitea şi se cerceta ca nişte aur în foc, credinţa cea în Hristos şi blagocestia. Pentru că unii din creştini fugeau şi se ascundeau, iar alţii se dau pe sine la munci. Deci câţi aveau dragoste curată şi adevărată către Dumnezeu, aceştia defăimându-şi, trupurile sale şi pe tiranul batjocorindu-l aruncau brâiele înaintea lui şi fugeau. Atuncea şi viteazul acesta Urpasian, cel cu sufletul de diamant, stând înaintea împăratului şi atot sângelitului, a aruncat hlamida sa şi brâul zicând : Fiindcă eu împărate astăzi mă ostăşesc cerescului şi nemuritorului împărat Domnului meu Iisus Hristos, primeşte-ţi brâul şi cinstea şi slava. Căci acestea vremelnice sunt şi de nici un folos. Aceste cuvinte a lui Urpasian fără de nădejde, auzindu-le Maximian, s-a prefăcut la minte şi la mult ceas a rămas fără de glas. După aceea întorcându-şi ochii săi şi căutând posomorât la ucenicul, a strigat ca o fiară sălbatică şi neîmblânzită şi a zis către cei ce stau de faţă : Spânzuraţi pe ticălosul acesta şi zdrobiţi-i trupul lui cu vine de bou. Deci îndată făcându-se aceasta, îl bătură la mult ceas cu vine de bou pe viteazul nevoitor al lui Hristos, care căutând la cer, se rugă, fără să se mâhnească cât de puţin. După aceasta pogorând pe Sfântul de pe lemnul cel de muncă, a zis tiranul către slujitori, aruncându-l pe acesta în temniţă întunecoasă şi acolo să petreacă până voi socoti cu ce moarte să-l pierd. Deci aflându-se Mucenicul în temniţă, se bucura şi se veselea, dându-şi rugăciunile sale Domnului. Iar păgânul împărat a aflat o măiestrie de muncă ca aceasta, adică : A făcut o cuşcă de fier. Deci după ce a scos pe Sfântul din temniţă, a poruncit să-l bage în cuşcă şi să-l spânzure sus. Deci dar făcându-se aceasta, a spânzurat pe Sfântul de amândouă mâinile şi l-a îmbrăcat peste tot trupul cu cuşca cea de fier. Apoi a poruncit tiranul să aprindă făclii şi cu acelea să-l ardă pe Sfântul fără milă. Deci atâta a fost ars cu făclii pătimitorul, încât cărnurile lui s-au topit şi au curs pe pământ, ca cum ar fi fost ceară şi s-au amestecat cu ţărâna pământului ca oarecare praf subţire. Aşa Mucenicul lui Hristos rugându-se şi topindu-se, a umplut tot văzduhul de mireasmă bine mirositoare şi s-a suit ca o stea luminoasă către Domnul, ca să ia cununa biruinţei, după cum oarecari creştini s-au învrednicit a-l vedea suindu-se la cer cu asemenea strălucire. Iar ticălosul şi păgânul Maximian rămânând încă în nebunia sa, a poruncit să adune cu sârguinţă pământul acela pe care au căzut cărnurile Sfântului, asemenea oasele lui, şi acestea toate să le arunce în mare înaintea ochilor lui.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Chesarie, fratele Sfântului Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul.
 
Stih : Cuvintele lui Grigorie cele către mortul Chesarie grăite,
Struneşte cuvintele limbii mele cei proaste.
 
    Tot în această zi Sfinţii Mucenici Moșul, Moaşa, Tatăl, Maica şi doi fii de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Neamul cel de o rudenie prin sabie s-au nevoit.
Moşul, Moaşa, Tatăl, Maica cu fiii şi s-au săvârşit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne pe noi, Amin.
 
 
   Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Spăimântatu-s-a străjerul, văzând cununile celor patruzeci şi lepădând iubirea acestei vieţi s-a îndemnat din dragostea slavei tale celei ce s-a arătat, şi cu mucenicii a cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   La baia cea stricătoare de suflet alergând, s-a omorât iubitorul de această viaţă. Iar iubitorul de Hristos răpitor de cele ce văzuse prea-ales făcându-se, ca în baia nestricăciunii cu mucenicii a cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Focul cel înţelegător aprinzându-se în cugetele celor patruzeci, au ars nebunia cea cu mult vicleşug a celor necredincioşi, ca nişte ceară topindu-se; iar Ţie Hristoase au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cât este de minunată şi de Cuvioasă puterea Crucii Tale Hristoase, care din lucruri potrivnice cununi a împletit celor patruzeci de Mucenici. Că prin apă şi prin foc trecând, întru nestricăciune strigă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Rug arzând cu foc în muntele Sinai Moise mai-nainte te-a văzut Preacurată, pe tine ceea ce ai purtat fără de ardere raza cea nesuferită a Fiinţei celei negrăite, a Unuia din Sfintele Ipostasuri celor dintr-însa ce S-a unit cu grosimea trupului.
 
 
   Astăzi este luminată pomenirea voastră cea de peste an prea-bogaţilor, care luminează cu lumina posturile cele departe strălucitoare, pe care prăznuindu-o cu credinţă, împreună cu voi strigăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Dezlegătorii patimilor şi luminătorii cei de departe strălucitori, curățitorii lumii, risipirea înşelăciunii, propovăduitorii cei cu mare glas ai adevărului şi izgonitorii rătăciri, tuturor v-ați arătat strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Cu cuget luminat strălucind s-au arătat nouă mucenicii, mântuind pe cei înviforați şi îndreptând pe cei ce înoată în furtuna valurilor vieţii, lui Hristos cântând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Tabăra cea prealuminoasă şi de Dumnezeu insuflată, lui Dumnezeu plăcută şi îngerilor dorită, adunarea de Dumnezeu a celor patruzeci, întrarmarea cea înfricoşată a lui Dumnezeu a strigat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Lumina lumii şi nor luminos şi loc de sfinţenie s-a arătat cea neispitită de nuntă, căci negrăit a primit pe Cuvântul Cel Sfânt al Sfinţilor, pe care lăudându-L strigăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
 
   Pe Dumnezeu care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudându-L lucrurile şi Îl preaînălțați întru toți vecii.
 
   Nebuneşte asupra nevoitorilor întărâtând vrăjmaşul toată făptura, de către toate se umple de ruşine, că cei patruzeci neîncetat laudă pe Domnul şi-L preaînalță întru toți vecii.
 
   Fără milă mădularele trupului vostru pentru Hristos sfărâmându-se şi Dumnezeiască jertfă aducându-vă lui Dumnezeu, cu îngerii pururea dăinuiți mucenicilor, lăudând pe Hristos în veci.
 
   Cu tăria cugetului pe cel ce l-a născut, pe umeri ridicându-l iubitoarea de Dumnezeu Maică, rodul bunei credinţe a adus cu mucenicii pe Mucenicul, jertfei lui Avraam urmând.
 
   Spre viața cea neîncetată cu dreaptă curgere fă mergere o fiule, iubitoarea de Hristos Maică, către iubitorul de Hristos fiu, a strigat : Nu sufăr să te arăți tu mai pe urmă înaintea lui Dumnezeu, puitorului de nevoințe.
 
 
   Caută spre rugăciunea robilor tăi bună Născătoare de Dumnezeu şi năvălirile cele rele şi asuprelile ispitelor degrab le opreşte Stăpână, că te cinstim pe tine prea blagoslovită.
 
 
   Mutându-vă către viața cea adevărată şi de Hristos ascunsă, pe pământ aţi primit sfârşitul cel cu dureri, cerșind nouă mântuire şi iertare.
 
   Ceata mucenicilor celor purtători de biruință ai Bisericii, mutându-se de pe pământ către cele cereşti, se roagă pentru noi, ca să ne izbăvim de nevoi, de patimi, de înconjurări şi să câştigăm mântuire.
 
   Rupând Mântuitorul lanțurile morţii, a dăruit biruinţă pătimitorilor asupra morţii, că cei patruzeci încălzindu-se de ger, strigă, cerşind mântuire tuturor credincioşilor.
 
 
   Dumnezeiască ceata purtătorilor de chinuri, din asuprelile năpastelor şi din năvălirea patimilor şi din ispita dracilor, arătat scoate cu rugăciunea, pe cei ce laudă pe Hristos în veci.
 
   Pe cei omorâţi şi ajunşi către stricăciunea morţii, tu însăţi i-ai înviat, născând pe începătorul vieţii, pe Hristos Dumnezeul nostru, Stăpână Fecioară preacurată, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din sfântă Fecioară negrăită întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl mărim.
 
   Pentru Hristos goniţi fiind şi cu pietre împroşcaţi, aţi răbdat frigul văzduhului şi îngheţarea apei şi sfărâmarea mădularelor şi cu foc arşi fiind, în repejunea râului aţi strălucit ca nişte făclii luminoase, Mucenici patruzeci.
 
   Toiagul dumnezeieştii puteri, Crucea câştigând, au strigat către Hristos mucenicii cei patruzeci : Stăpâne cu mâna Ta cea atotputernică şi biruitoare să ne încununăm, ca toţi cu cântări neîncetat pe Tine să Te mărim.
 
   Cât este cu durere gheaţa, cât este de cumplit gerul cel cu usturime care aţi răbdat, dar dulce este raiul. Că sânurile patriarhului Avraam vă încălzesc pe voi în lăcaşurile cele veşnice, Mucenici patruzeci.
 
   Cei ce aţi biruit cu chinurile şi cununi ați luat din dumnezeiască dreapta Stăpânului, rugați-vă acum, ca să dăruiască pace lumii şi biruință iubitorilor de Hristos conducători şi nouă mântuire, Mucenici patruzeci.
 
 
   Bucură-te izvorul nestricăciunii; Bucură-te nor uşor; Bucură-te raiul lui Dumnezeu cel frumos; Bucură-te izvorul tămăduirilor sufleteşti; Bucură-te munte sfânt care l-a văzut Proorocul Daniil; Bucură-te Maică Fecioară; Bucură-te împărăteasa tuturor.
 
 
   Învrednicindu-vă a câştiga lumina cea mai presus de fire şi bucurie negrăită şi slavă izbăviţi acum de năpaste şi de nevoi şi de înşelăciunea vrăjmaşului pe cei ce cu dragoste vă cinstesc pe voi, ca pe nişte viteji ai lui Hristos, patruzeci de Mucenici.
 
   Primind tărie şi dumnezeiască putere din cer, împreună locuitori cu Hristos, v-aţi arătat izgonitori înşelăciunii, gonind toată ceata cea nestatornică a idolilor şi luminând lumea patruzeci de Mucenici.
 
   Împodobindu-vă cu frumuseţea cinstitei mucenicii şi făcându-vă părtaşi firii celei dumnezeieşti, cu adevărat vă bucuraţi descoperindu-vi-se lumină prealuminoasă şi curată, viteji ai lui Hristos patruzeci de Mucenici.
 
 
   Stând acum înaintea lui Hristos cu îndrăzneala cea bine cuviincioasă, de unde şi strălucindu-vă cu lumina dumnezeirii slăviţilor, rugaţi-vă cu dinadinsul ca să se lumineze cu lumina cea în trei sori, cei ce vă laudă pe voi patruzeci de Mucenici.
 
   Sufletul meu cel întunecat Fecioară, cu arătarea luminii tale celei nematerialnice străluceşte-l, ca ceea ce eşti uşa dumnezeieştii Lumini şi din focul cel veşnic învredniceşte-mă a mă izbăvi pe mine cel ce cu credinţă şi cu dragoste, cu cântări te măresc pe tine curată.
 
 
   Ceata cea cu numărul de patruzeci, a celor patruzeci de Mucenici a prea Dumnezeieştii Treimi, cea cu bunătăţile împătrită, cea din patru stihii, din foc, din văzduh, din apă şi din pământ, cu cântări dumnezeieşti să se laude, ca cei ce au pătimit pentru Hristos Stăpânul tuturor. De 2 ori
 
   Bucură-te izbăvirea blestemului şi chemarea lui Adam, bucură-te Născătoare de Dumnezeu preacurată, nădejdea şi acoperământul lumii. Bucură-te preacinstită Maica lui Dumnezeu, bucură-te căruţă dumnezeiască. Bucură-te scară şi uşă, bucură-te nor uşor, bucură-te dezlegarea Evei.
 
 
   Veniţi fraţilor să lăudăm cu cântări tabăra cea mucenicească, care cu gerul ca cu nişte foc s-au ars şi frigul înşelăciunii cu râvnă arzătoare l-au ars, oastea cea prea-vitează, preasfinţita adunare şi sprijineala cea neînfrântă şi nebiruită, îngrădirile şi păzitorii credinţei, pe cei patruzeci de Mucenici, ceata cea dumnezeiască pe rugătorii Bisericii, care cu tărie se roagă lui Hristos, să trimită sufletelor noastre pace şi mare milă.
 
   Bucură-te adunarea cea tare şi sfinţită şi tabăra cea purtătoare de biruinţă. Turnurile bunei credinţe, ostaşii lui Hristos, vitejii cei tari şi nebiruiţi, cei la minte preaputernici şi la suflet prea bărbaţi, cei dumnezeieşti cu adevărat şi de Dumnezeu iubiţi. Ceata cea sfântă, adunarea cea de Dumnezeu aleasă, Mucenici patruzeci, cei întocmai cu patima şi întocmai cu gândul şi întocmai şi cu cununi aţi luat, pe Hristos rugaţi să dăruiască sufletelor noastre mare milă.
 
   Bucură-te mulţime purtătoare de biruinţă, care întru războaie vitejeşte te-ai purtat; stelele ce le-aţi trecut prin foc şi prin ger şi îngheţarea apelor o aţi risipit şi pământul l-aţi făcut cer şi toate le-aţi luminat; care în sânurile lui Avraam acum vă încălziţi şi cu cetele îngereşti dănţuiţi, Mucenici patruzeci, care mirosiţi bună mireasma duhovniceștii împărţiri cu adevărat, pe Hristos rugaţi-L să se dăruiască sufletelor noastre mare milă.
 
 
   Ceata cea cu patruzeci de străluciri, oastea toată cea de Dumnezeu aleasă, a strălucit postul cu cinstitele sale patimi, sfinţind şi luminând sufletele noastre.
 
 
   Ceata cea împătrit numărată a mucenicilor, căci cine nu o va lăuda ? Că în apa iezerului au intrat cu îndrăzneală şi fiind strânşi de ger, cântare au cântat Domnului : Au doară în râuri te vei mânia spre noi Doamne ? Au doară în râuri te vei mânia spre noi Iubitorule de oameni ? Uşurează greutatea şi amărăciunea văzduhului, că cu sângele Tău s-au roşit picioarele noastre şi ne du pe noi Dumnezeule în veşnicele Tale lăcaşuri, ca să ne încălzească pe noi sânul patriarhului Avraam.
 
   Cu paharul adevărului din sângiurile sale cei prin focul muncilor, şi prin îngheţarea apei, pe credincioşi i-ai adăpat. Cei patruzeci cu numărul cântând cântare Mântuitorului. Că un cuget fiind la toţi şi în multe trupuri, s-au adus lui Hristos, şi dumnezeiasca mireasă Maică pe fiul său cel iubitor de Hristos, luând pe umeri, a zis : Vino pătimitorule şi te chinuieşte împreună cu ceilalţi.
 
   Purtători de chinuri ai lui Hristos, pe cinstitul post mai luminat l-ați făcut cu pomenirea slăvitei voastre pătimiri. Că patruzeci fiind, aceste patruzeci de zile le sfinţiţi, patimii celei mântuitoare urmând cu chinuirea voastră cea pentru Hristos. Pentru aceasta îndrăzneală având, rugați-vă ca să ajungem noi cu pace, la învierea cea de-a treia zi a lui Dumnezeu şi Mântuitorului sufletelor noastre.
 
   Fericimu-te pe tine de Dumnezeu Născătoare Fecioară şi te slăvim credincioşii după datorie, pe tine cetatea cea neclintită şi zidul cel nesurpat şi folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.
 
 
   Iezerul ca un rai şi gerul ca un zăduf, mucenicii au socotit Hristoase Dumnezeule, înfricoşările tiranilor nu le-au îngrozit cugetele lor. Nu s-au temut vitejii de adaosurile muncilor, câştigând Crucea purtătoare de armă. Printr-însa pe vrăjmaşul ca nişte tari l-au biruit. De unde şi cununile darului au luat.
 
   Ceea ce eşti uşă neumblată, cu taină pecetluită, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Primeşte rugăciunile noastre şi le du Fiului tău şi Dumnezeu, ca să mântuiască prin tine sufletele noastre.
 
    Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului… După Sfinte Dumnezeule… şi după Tatăl nostru… Troparele Sfinţilor amândouă şi a Născătoarei şi 3 Metanii mari. Ceasul dintâi cu catisma sa. Iar la vremea sa se citeşte şi ceasul al treilea, al şaselea şi al noulea după rânduiala lor cu catismele şi fericirile degrab şi celelalte; însă la fiecare ceas facem câte trei metanii mari.
 
 
    După obişnuita Catismă la Doamne strigat-am… Punem stihirile pe 10 şi cântăm samoglasnica zilei de două ori şi mucenicina. Şi trei podobnice ale Triodului. Şi ale Sfinţilor Mucenici.
 
 
   Proorocind a strigat David în psalmi, trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi întru repaus. Iar voi mucenicii lui Hristos, prin singure faptele plinind cuvântul ați trecut prin foc şi prin apă şi ați intrat întru Împărăţia Cerurilor. Pentru aceasta rugaţi-vă patruzeci de Mucenici, să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.
 
    VEZI : De va fi spre Miercuri sau către Vineri, a Crucii a Născătoarei : Podobie : Când de pe lemn…  Caută întru această lună în patrusprezece zile.  Vohod cu Evanghelia, Lumină lină… Prochimenul zilei și Paremiile Triodului. Apoi : Să se îndrepteze rugăciunea mea... şi 3 Metanii mari. Ectenia cea mică nu se zice, ci îndată :
 
 
    Apostolul către Evrei. Începe : Fraţilor având atâta nor de mărturii pus împrejurul nostru... Aliluia glas 4. Strigaţi Domnului tot pământul, cântaţi numelui lui. Stih : Că ne-ai cercat pe noi Dumnezeule, lămuritu-ne-ai pe noi precum se lămureşte argintul. Evanghelia de la Matei, începerea : Zis-a Domnul pilda aceasta : Asemenea este Împărăţia Cerurilor omului stăpân al casei, care a ieşit. PRICEASNA : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...
 
 
    VEZI : De se vor întâmpla Sfinţii patruzeci de Mucenici ori în ce zi din Marţea săptămânii întâi a postului, până în Lunea a şasea săptămână din post, că până acolo se suie. Pentru toate pricinile caută învăţătură pe glas la Triod, la slova aceasta (R).





   Codrate prea-alesule, dorind de viața cea dumnezeiască, viața cea stricăcioasă ai defăimat. Că cinstind mai mult averea cea nematerialnică, decât averea cea trecătoare, ai câştigat îndulcirea cea neîncetată. Că prin moarte ai trecut către desfătarea cea fără de moarte şi către slava cea stătătoare.

   Codrate de Dumnezeu cuprinsule, prin cuget neabătut ai alergat pe calea muceniciei. Că paşii sufletului tău s-au lăţit, şi urmele bărbăției tale nicicum nu s-au slăbit, întru care făcându-te povățuitor al celor împreună cu tine pătimitor, ai ajuns către Mitropolia cea de sus.

   Codrate bine biruitorule, ca un voievod prea-ales, aducând ceata mucenicilor celor împreună cu tine, cea vitejeşte numărată în ostășirea lui Dumnezeu, ai făcut vitejie împotriva celor potrivnici lui Dumnezeu, şi luând semne de biruinţă întru mulţimi, stai înaintea lui Hristos purtând Cunună împreună cu dânşii.
 
   Bucură-te străină auzire Preacurată; Bucură-te Pom Sfânt cel de Dumnezeu sădit al Raiului; Bucură-te pierderea dracilor celor răi; Bucură-te sabia cea cu două ascuțișuri, care tai capul vrăjmaşului, prin naşterea ta cea străină Preasfântă, şi pe noi cei ce căutăm înstrăinați, iarăşi ne cheamă Preacurată.
 
 
   Junghierea Ta cea fără dreptate, văzându-o Fecioara, tânguindu-se striga către Tine : Preadulce Fiule, cum pătimeşti fără dreptate ? Cum spânzuri pe lemn ? Cela ce tot pământul ai spânzurat pe ape. Nu mă lăsa singură Făcătorule de bine, pe mine Maica şi Slujnica Ta rogu-mă, mult-Milostive.
 
 
   Pe voievozii cei tari, pe cele trei părți ale sufletului, Cela ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii îneacă-i rogu-mă : Ca Ție ca întru o alăută, întru omorârea trupului să-ți cânt cântare de biruinţă.
 
   Sosit-au sfinţit şi minunat praznic al Sfinților Mucenici, cei ce cu sfinţenie au pătimit, luminând pe toți cu Raza Duhului : Deci adunându-ne iubitorilor de prăznuire, după datorie să-i fericim pe dânşii.
 
   Prin strălucirea bunătăţilor, ca un Soare luminos ai răsărit nouă pătimitorule Codrate, arătat izgonind întunericul mulţimii dumnezeilor cu strălucirile tale, şi luminând adunările credincioşilor, Fericite.
 
 
   Pe Piatra vieţii pe Iisus Mântuitorul propovăduindul Dumnezeu, vitejeşte ați pătimit, şi piatra care a primit curgerile sângiurilor o ați făcut izvor de sfințenie, luminoşilor Mucenici.
 
   Din noroiul patimilor dintru întreitul val al gândurilor, de săgețile vicleanului, din toată asupreala cea potrivnică, mântuiește Preacurată sufletele celor ce laudă cea negrăită naşterea ta preacurată Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Diamanții cei tari cu sabia omorându-se, şi feluri de dureri răbdând, minunatului Dumnezeului nostru strigau : Sfânt eşti Doamne.
 
   Prin înţelepciunea cea dată de la Dumnezeu, a dovedit Codrat bârfelile înțelepciunii celei elineşti, pătimind prin sângiurile sale, și înfrumusețându-se prin Dumnezeiescul Duh.
 
 
   Împreună cu Codrat, pe Anecton, şi cu Pavel pe Crescent, pe Ciprian dumnezeiescul, şi împreună pe Dionisie, cei ce au pătimit cu credinţă, cu cuget pravoslavnic cu cântări să-i lăudăm.
 
   Nici mintea cea cerească nu poate să tâlcuiască naşterea ta cea mai presus de minte, Fecioară Curată, că ai zămislit în pântece pe Cuvântul Minții celei dintâi, care cu Cuvântul toate a alcătuit.
 
 
   Biserica cea stearpă a născut din păgâni, şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit, minunatului Dumnezeului nostru să-i strigăm : Sfânt eşti Doamne.
 
 
   Prin răbdarea celor cumplite omorând pe vrăjmaşul cel mândru, purtătorule de chinuri Codrate, ai suferit moartea cea prin sabie, împreună cu pătimitorii tăi cei preaînţelepţi. Pentru aceasta prăznuim cinstită pomenirea voastră, strigând : Pomeniți-ne pe noi către Stăpânul, nebiruiților Mucenici.
 
   Nu vom tăcea nici odinioară noi nevrednicii a vesti puterile tale de Dumnezeu Născătoare. Că de nu ai fi stătut tu rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi dintru atâtea primejdii ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi ? Nu ne vom depărta de la tine Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.
 
 
   Pe Cel născut din Tatăl Cel fără de început, ceea ce Te-a născut trupeşte întru cele mai de pe urmă, pe Cruce văzându-Te pe Tine Hristoase, vai mie striga preaiubite Iisuse : Cum Cel ce Te proslăveşti ca un Dumnezeu de Îngeri, de oamenii cei fărădelege te răstigneşti acum Fiule cu vrerea Ta ? Te laud pe Tine, îndelung-răbdătorule.
 
   Cela ce şade în slavă, pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor, a venit Iisus cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată, şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.
 
   Cu cuvântul înţelepciunii tale, pe cei neînţelepţi i-ai ruşinat Mucenice Codrate, şi prin sfătuirea învăţăturilor tale celor Dumnezeiești vânând pe dumnezeiescul Anecton, l-ai adus Mucenic răbdător către Stăpânul tău.
 
   Din scutece te-ai dat celor ce a zidit toate, şi din copilărie ai ales mintea bărbatului celui desăvârşit, şi iubind înţelepciunea, cu totul te-ai făcut lăcaş preacurat al lui Hristos, Mucenice Codrate.
 
 
   Sfeşnicul cel cu şase lumini al mucenicilor Tăi Doamne, cu tainic unt-de-lemn fiind adăpat, noaptea mulţimii dumnezeilor a micşorat, şi a luminat pe cei ce strigau : Slavă Hristoase puterii Tale.
 
   Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, întru care ca într-o cămară cu bună mireasmă bine a voit a locui Cuvântul cel de o fiinţă cu Tatăl, nu s-a ars la pântece, nici a avut durere. Pentru că a născut pe Emanuil Dumnezeu şi om.
 
 
   Luminarea Ta Doamne, trimite-o nouă, şi din negura greşalelor slobozeşte-ne pe noi Bunule, pacea Ta dăruindu-ne.
 
   Cu luminarea cunoştinţei gonind negura necunoştinţei, ai adus Domnului norod de pătimitori, împreună cu dânşii încununându-te înţelepte Codrate.
 
   Pustniceşte mai-nainte biruind săltările patimilor, mai pe urmă ai surpat puterea necredincioşilor, ca unul ce ai pătimit prea-tare Mucenice Codrate.
 
 
   Piatra cea fără umezeală, se umple de curgerile sângiurilor tale celor cinstite Mucenice Codrate, şi izvorăşte credincioşilor pârâuri luminoase sfinţind cu dumnezeieştile chemări.
 
   Cel ce a zidit pe Eva din coastă, din pântecele tău Fecioară Curată Se zideşte, vrând ca să mântuiască pe Adam, pentru milostivire ca un Iubitor de oameni.
 
   Ceata cea cu numărul de şase a purtătorilor de chinuri, ca nişte stele ne-a strălucit nouă întru cinstită tăria Bisericii, luminând pe credincioşi, şi risipind întunericul înşelăciunii.
 
   Fără învăluire aţi trecut, Mucenicilor noianul muncilor şi aţi dobândit liniştea cea de sus, făcându-vă limanuri credincioşilor şi solitori preafierbinți.
 
 
   Împreună cu Anecton să lăudăm pe Codrat slăvitul, şi cu Pavel pe Ciprian, pe Dionisie, pe Crescent, pe viţele viei lui Hristos cele bune şi pline de roadă.
 
   Firea omenească cea făcută pământ, cerească o ai făcut cu totul fără prihană, şi fiind stricată o ai îndumnezeit. Pentru aceasta toți cu netăcute glasuri pe tine te mărim.
 
 
   Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se. Din stricăciune mă izbăveşte, Iisuse Împărate al puterilor.
 
   Mărirea cea împătrit numărată a mucenicilor lui Hristos să o lăudăm credincioşii cu cântări, pe Codrat, pe Ciprian, pe Anecton şi pe Crescent. Că aceştia s-au nevoit până la tăiere şi moarte şi primind cununile nestricăciunii, se roagă pentru sufletele noastre.
 
Stih : Credinţa necredincioşilor prin ocări spălând,
Codrate cu sângiurile tale te speli tăiat fiind.
În a zecea sabia a săvârşit,
Pe Codrat cel preacinstit.
Pe Anecton împreună cu doi prieteni sabia i-a tăiat,
Cărora a nu muri pentru dumnezeiasca dragoste era nesuferit.
Pe Crescent, că de sabie moare văzând.
Ciprian aleargă împreună cu el ca să moară dorind.
 
   Aceştia au fost din Corint, în zilele împăratului Deciu şi Valerian, şi a lui Iason ighemonul Eladei. Deci Sfântul Codrat rămânând foarte mic după moartea maicii sale, se hrănea preaslăvit, că venea un nor la dânsul şi-i da hrană. Iar dacă a crescut şi s-a făcut de vârstă, s-au împrietenit cu dânsul aceşti Sfinţi ce s-au zis mai sus, unul dintr-o parte, şi altul dintr-altă parte venind, cu care fiind prins pentru mărturisirea lui Hristos, şi bătut fiind cumplit, apoi i-au tăiat capul împreună cu dânşii.
 
    Tot în această zi, Preacuvioasa Maica noastră Anastasia Patriciana.
 
Stih : Patricia pe toate aceste de aici lăsând :
Tuturor celor din Ceruri este domnind.
 
   În zilele împăratului Iustinian celui mare, a fost o văduvă oarecare în Constantinopol Anastasia cu numele, binecredincioasă şi temătoare de Dumnezeu, din părinţi de bun neam şi bogaţi, întâia patricie în palaturile împărăteşti. Aceea având în inima sa frica lui Dumnezeu, cu dinadinsul păzea poruncile lui, umblând întru dânsele fără de prihană. Şi a fost aleasă cu frumuseţea la vederea trupească, iar faptele bune cele sufleteşti mai frumoasă. Că atâta era de bună la obicei şi blândă, cât toţi se foloseau văzându-i viaţa ei, şi mulţi se sârguiau să-i urmeze faptelor bune a acesteia, şi singur împăratul o cinstea pe ea foarte; iar semănătorul de neghine diavolul, cel ce zavistuiește pe cei buni, şi nu încetează a se oşti asupra neamului omenesc, şi cel ce face învrăjbiri între oameni, a adus şi asupra cestei fericite Anastasia război de vrajbă. Pentru că a pus întru împărăteasa Teodora urâciune asupra ei, şi vrăjmășea aceea asupra roabei lui Dumnezeu celei nevinovate. De care lucru înştiinţându-se Anastasia de la oarecare prieten al său, şi plină fiind de dumnezeiasca cunoştinţă şi-a adunat gândurile sale, şi se sfătuia întru sineşi zicând : O Anastasio, pricina aceasta în bună vreme venind, mântuind mântuieşte-ţi sufletul tău, şi pe împărăteasa de păcatul urâciunii celei nedrepte slobozeşte-o, şi mijlocește-ți ţie Cereasca împărăţie. Nişte cugete ca acestea întru sineşi gândind, şi-a năimit o corabie în taină, şi luând din aurul său oarecare parte, iar pe celelalte toate lăsându-le, a înotat în Alexandria neştiind nimenea, unde la oarecare loc ca de cinci stadii de departe de la cetate zidindu-şi o Mânăstire mică, viețuia acolo lui Dumnezeu slujind, şi aceluia Unuia a-i plăcea sârguindu-se. Şi avea totdeauna în mâini lucrul de mâini cel cuviincios părţii sale, iar în gură neîncetată cântare de Psalmi, şi lui Dumnezeu slavoslovie. Şi a fost acea Mânăstire a ei, după aceea mare; şi slăvită, cu toată îndestularea îmbelșugată fiind până la stăpânirea agarenilor, având patriciască numire după fericita Anastasia patricia. Ci la cuvântul cel dintâi pentru dânsa să ne întoarcem. Trecând câţiva ani după ieşirea Sfintei Anastasia din Constantinopol, împărăteasa Teodora ceea ce a fost învrăjbită asupra ei, s-a sfârşit. Şi aducându-şi aminte împăratul de Anastasia patricia, a trimis în toate părţile cu multă ispitire căutându-o pe dânsa. De aceea iarăşi mieluşeaua lui Dumnezeu înştiinţându-se, a lăsat noaptea Mânăstirea sa, şi s-au dus în schit la Avva Daniil, şi toate cele pentru sine-şi le-a spus fericitului aceluia stareţ. Iar el îmbrăcându-o pe ea în haină bărbătească monahicească, în loc de Anastasia, o a numit pe ea Anastasie scopitul, şi o a dus într-o peşteră oarecare ce era departe de Lavră, şi o a închis acolo, dându-i ei pravilă şi rânduială de viaţă. Şi i-a poruncit ei ca să nu iasă nicăierea din peşteră, nici să lase pe cineva ca să vină la dânsa. Şi a însemnat unuia din fraţii cei ce slujeau lui un loc înaintea peşterii, şi i-a poruncit aceluia, ca să-i aducă odată în săptămână puţină pâine şi un vas cu apă, şi să le pună înaintea peşterii la locul acela, şi îndată luând de la Sihastrul blagoslovenia cea de rugăciune, să se ducă. Deci acolo acel de Adamant îmbărbătat suflet fără de ieşire a săvârşit două zeci şi opt de ani, rânduiala cea dată de la stareţul păzindu-o neschimbată. Şi n-a fost văzută de nimenea, că nimenea nu mergea la dânsa, nici cineva altul ştia de dânsa, fără numai fratele cel ce-i ducea pâine şi apă. Ci nici acela nu ştia, cum că aceea este femeie cu firea, ci socotea cum că acela este bărbat famen. Dară cine va putea ajunge cu mintea sa ostenelile şi nevoinţele cele făcute de dânsa întru acei două zeci şi opt de ani în peştera aceea, sau cu limba să povestească, sau va putea să dea în scris cele ce de aceea una singură totdeauna se aducea lui Dumnezeu : lacrimile, suspinurile, tânguirile, privegherile, cântările, rugăciunile, citirile, stările, plecarea genunchilor, postul, lipsirea celor de trebuinţă; iar mai vârtos decât toate năpădirile cele drăceşti şi luptele cele cu dânşii, care îi aduceau aminte de dulceţile cele de mai înainte din lume, şi de desfătările trupeşti, şi de altele de toate poftele lumeşti, şi cum pe acelea pe toate le gonea sfânta, şi biruia pe luptătorul. Şi către acestea a fost neieşită din peşteră, în toate zilele anilor acelora, care mai înainte mulţi ani totdeauna petrec întru împărăteştile palaturi, ca o doamnă fiind, şi cea mai întâi patricie, încă cu mulţime de bărbaţi şi de femei la mese şi la veselii lumeşti se aduna. Spăimântează lucrul acesta pe toată mintea şi gândul, cum pe toate acelea le-a trecut cu vederea, şi pe pomenirea acelora din mintea sa o a şters, cum întru atâta de mare smerenie a venit, în postire, întru înfrânare, şi întru strâmtorarea căii celei necăjite. Aşa sfânta nevoindu-se bine, s-a făcut vas al Sfântului Duh, şi plăcând lui Dumnezeu până în sfârşit, a sosit la fericitul sfârşitul său. Deci mai înainte văzând pe a sa mutare către Dumnezeu, a scris pe o scândură către stareţul aşa; Cinstite Părinte, să iei împreună cu tine cu sârguinţă pe ucenicul cel ce-mi aduce mie pâine şi apă, încă să iei şi uneltele cele trebuincioase de îngropare, şi să vii, ca să îngropi pe fiul tău Anastasie Famenul. Aceasta scriindu-o o a pus dinafară de peşteră înaintea uşii. Iar stareţul noaptea înştiinţându-se de aceea prin descoperirea de la Dumnezeu, a zis către ucenic : Aleargă fiule la peşteră degrab, unde petrece fratele nostru Anastasie Famenul, şi caută dinaintea uşii peşterii, şi vei afla acolo o scândură scrisă, aceea adică luându-o, cu multă sârguinţă să te întorci la noi. Iar fratele ducându-se, şi după cuvântul stareţului, scândura cea scrisă aflându-o o a adus pe ea la bătrânul. Şi citindu-o stareţul a lăcrimat. Şi luând cele trebuincioase de îngropare, s-a dus cu fratele acela. Şi descuind peştera, au aflat pe Famenul cuprins de durere înfocată şi căzând pe pieptul ei, Avva Daniil plângea, zicând : Fericit eşti frate Anastasie, că de această zi şi ceas al morţii totdeauna grijindu-te, n-ai băgat seamă de împărăţia cea pământească. Iar ea a zis : Fericit eşti şi tu noule Avraame. Şi a zis iarăşi stareţul : Roagă-te dar pentru noi către Domnul. Iar ea a grăit : Cinstite bătrânule, că mai multă trebuinţă am de ale voastre rugăciuni în ceasul acesta. Şi a grăit stareţul : De aş fi apucat eu mai înainte decât tine ca să-mi sfârşesc ziua cea mai de pe urmă a vieţii mele, m-aş fi rugat pentru tine. Iar ea şăzând pe rogojină, a sărutat capul Stareţului, şi rugându-se pentru dânsul, grăia cuvinte binecuvântate. Apoi luând Stareţul pe ucenicul său, l-a plecat pe el la picioarele ei zicând : Blagosloveşte pe acest ucenic al meu şi al tău fiu. Iar ea a zis : Dumnezeul părinţilor mei cel ce-mi stă mie înainte în ceasul acesta, ca să mă despartă pe mine de trupul acesta, cel ce ştie în peştera aceasta paşii mei şi strâmtorimea vieţii cea pentru Numele lui, şi pe această durere a mea o vede, acela să odihnească pe duhul Părintelui lui peste dânsul, precum s-a odihnit duhul lui Ilie peste Elissei. Şi întorcându-se Famenul către Stareţul, a zis : Pentru Domnul Părinte, să nu dezbrăcaţi de pe mine după moarte haina, cu care sunt îmbrăcat, ca nimenea să nu ştie cele pentru mine. Apoi împărtăşindu-se cu preacuratele lui Hristos Taine, a zis : Însemnează-mă pe mine Părinte cu Semnul lui Hristos, şi vă rugaţi pentru mine. După aceasta privea spre răsărit, şi a strălucit faţa ei ca focul. Apoi singură făcând semnul Crucii spre sineşi a zis : Doamne în mâinile tale dau duhul meu. Şi îndată cu acel cuvânt şi-a dat duhul. Iar Avva Daniil împreună cu ucenicul au săpat înaintea peşterii o groapă, şi dezbrăcând stareţul de pe sine şi rasa pe care o purta, a zis ucenicului : îmbracă pe fratele, fiule. Şi îmbrăcând ucenicul pe sfânta, după întâmplare a văzut arătându-se sânii ei cei femeieşti, uscați ca o frunză uscată, şi a tăcut, nespunând stareţului. Şi au îngropat Sfântul acela trup al Anastasiei, cu cântarea cea obișnuită deasupra gropii. Iar după îngropare ducându-se ei la locurile sale, a zis ucenicul către stareţul : N-ai ştiut Părinte, cum că famenul Anastasie, femeie a fost; Iar stareţul a răspuns : Am ştiut fiule, şi pentru aceea în haină bărbătească o am îmbrăcat pe ea, şi o am numit Anastasie Famenul, ca să nu fie de sminteală, nici să ştie cineva pentru dânsa, şi ca să nu străbată auzul în toate părţile. Că multă cercare a fost pentru dânsa de la împăratul, prin toate ţările, iar mai ales întru aceste hotare cercată a fost, ci iată cu darul lui Dumnezeu, la noi s-a păzit. Şi atunci a spus stareţul ucenicului său toată viaţa Sfintei cu deamănuntul, care lucru după aceia ştiut a fost şi în toată Lavra, şi i-a scris viaţa spre folosul celor ce o vor citi şi o vor asculta, şi întru slava lui Hristos Dumnezeu celui întru Sfinţii Săi proslăvit în veci. Amin.
 
    Tot în această zi, Sfântul Marcian cu lemne fiind zdrobit s-a săvârşit.
 
Stih : Zdrobit fiind tu cu lemne, s-au minunat oamenii :
Adevăr zic ţie Marciane şi îngerii.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Mihail Mavrudis, cel ce a mărturisit în Tesalonic la anul o mie cinci sute patruzeci şi patru, prin foc s-a săvârşit.
 
Stih : Nu Mucenic prost ci şi al Dumnezeieştilor Cuvinte :
Ritor te-ai arătat o Mihaile preafericite.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Cela ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam, şi ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepţi, prealăudate Doamne : Bine eşti cuvântat Dumnezeul Părinților noştri.
 
   În focul muncilor primind vitejii rouă de sus a răbdării, împreună cu Tinerii strigau grăind : Prealăudate Doamne Dumnezeul Părinților bine eşti cuvântat.
 
   Prin vărsarea cinstitului sângelui vostru, purtătorilor de chinuri, piatra cea mai înainte fără umezeală s-a umplut vărsând râuri de tămăduiri celor ce cântă : Prealăudate Doamne, Dumnezeul Părinților bine eşti cuvântat.
 
 
   Racla Moaştelor tale Codrate, ca un înţelegător vas de Mir izvorăşte Miruri de tămăduiri, izgonind împuţiciunea patimilor, şi arzând taberele dracilor, prin dumnezeiască putere.
 
   Binecuvântat este Rodul blagoslovitului pântecelui tău Fecioară, pe care bine-L cuvintează puterile cerurilor, şi adunările oamenilor : Bine eşti cuvântat Cel ce ne-ai izbăvit pe noi de blestemul cel dedemult.
 
 
   Luminându-te cu strălucirile pătimirilor, purtând cunună stai înaintea Domnului, slăvite Codrate, împreună cu pătimitorii cântând : Toate lucrurile binecuvântați, lăudaţi pe Domnul.
 
   Înfrumusețându-te cu lumina bunătăţilor, strălucirea Mucenicilor la sfârşit ai moştenit preaînţelepte Codrate, cântând : Toate lucrurile binecuvântaţi, lăudaţi pe Domnul.
 
 
   Cinstite Moaştele Sfinţilor le are Corintul ca nişte ziduri, şi Biserica lor ca o casă de doctorie fără plată. Unde tot care aleargă cu credinţă, se izbăveşte de dureri şi de patimi.
 
   Din blestemul strămoașei izbăvindu-ne prin tine Maica lui Dumnezeu cea Curată, binecuvântată Stăpână, prin credinţă bine te cuvântăm şi cu glasuri cântăm : Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul.
 
 
   Izbăvitorule al tuturor Atotputernice pe cei ce se țineau de buna-credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-te i-ai rourat, şi i-ai învățat să cânte : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudați pe Domnul.
 
 
   Puroaiele voastre cele Muceniceşti, dau bună mireasmă a dumnezeiescului Dar; sângiurile voastre varsă izvoare de tămăduiri prin Darul cel dumnezeiesc, şi răcoreşte inimile tuturor celor ce cu bunăcredinţă le cinstesc.
 
   Făcându-te frumos cu frumusețile rănilor, te-ai asemănat îngerilor, şi pe sângele cel vărsat ca pe o căruţă suindu-te Codrate, ai zburat către împărăţiile cele de sus, primind răsplătirile ostenelilor.
 
   Picând dumnezeiască dulceaţă din gură, soborul purtătorilor de chinuri l-ai plecat Mucenice Codrate, pe Anecton, pe Pavel şi pe Crescent, pe Ciprian, şi pe înţeleptul Dionisie, cei împreună pătimitori cu tine, cu care împreună dănţuieşti, vrednicule de minune.
 
 
   Zi de prăznuire pătimirea voastră purtătorilor de chinuri toţi o săvârşim, că întru aceasta primind cununa nestricăciunii, fii luminii şi ai zilei sunteţi, dănţuind împrejurul Scaunului Împăratului tuturor.
 
   Născătoare Ziditorului tuturor arătându-te, mai presus de toată mintea Preacurată, te-ai arătat mai înaltă decât Cerurile, şi stăpânitoare tuturor, Fecioară Născătoare de Dumnezeu lăudată : Pentru aceasta pe tine toţi te mărim.
 
 
   Eva, adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii blagoslovenie ai înflorit. Pentru aceasta toţi te mărim.
 






   Numindu-te Sofronie, de mai-nainte cunoştinţa dumnezeiască cu numele curăţiei, te-ai făcut curat prin fapte şi drept, şi bărbat înţelept, ca un încununat vitejeşte, cu bunătăţile cele cuprinzătoare, şi le-ai împărţit după vrednicie fieştecăruia, ca un îndreptător prea-adevărat, sufleteşte şi trupeşte.

   Din gura cea cuvântătoare de Dumnezeu, ai tunat dumnezeieşti cuvinte, blagoslovind prea-arătat cu învăţături Sofronie preafericite, pe Tatăl Cel fără de început, şi pe Fiul cel împreună fără de început, şi pe Duhul Cel Sfânt împreună veșnic, Treime întru Unime şi Unime în Treime, un Dumnezeu după Obştirea cea înfiinţată.
 
   Pe Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl, şi fără de trup, care S-a unit cu trupul după Ipostas, L-ai dogmatisit înţelepţeşte, preaînţelepte, fără schimbare şi amestecare, şi cum că lucrează în două feluri, deopotrivă cu firile din care este alcătuit, şi întru care se privesc, Unul fiind nedespărţit, cu adevărat, după una şi după alta înțelegându-se.
 
   Izbăveşte de osândire şi de cumplite greşale sufletul meu cel smerit, şi-l slobozeşte din moarte, Preasfântă Mireasă dumnezeiască, şi-mi dăruieşte pururea a dobândi îndreptare, în ziua judecăţii. Pe care o au dobândit adunărilor Sfinţilor, mai înainte de sfârşit prin pocăinţă, şi cu vărsările lacrimilor fiind eu curăţit, preacurată Fecioară.
 
 
   Dacă te-a văzut pironit pe Cruce Doamne, Mieluşeaua şi Maica Ta, se spăimânta şi striga : Ce vedere este aceasta preaiubite Fiule ? Acestea Ți-au răsplătit nesupusa adunare a celor fărădelege care s-a îndulcit de minunile Tale cele multe Stăpâne, ci slavă negrăitei smereniei Tale.
 
 
   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde împărătesei Maicii, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.
 
   Cu întreagă înţelepciune ai înotat noianul curăţiei, ocârmuindu-te cu suflările Duhului, şi cu Darul înţelepciunii, ai adunat multă bogăţie Părinte Sofronie.
 
   Ca un înger te-ai făcut al învierii lui Hristos, şi dumnezeiesc şezător, înainte al dumnezeiescului Mormânt, al lui Hristos, cel ce a îmbogăţit pământul cu nemurirea, care a ridicat căderea neamului nostru.
 
   Cu strălucirea cuvintelor tale, şi cu iuţimea cugetului ai luminat lumea, blagoslovind arătat, o fiinţă a Dumnezeirii în trei Ipostasuri, şi o Unime în trei numere, Părinte Sofronie.
 
 
   Sunetul graiurilor tale şi cea frumoasă vestitoare alăută a dogmelor tale, au străbătut marginile pământului, învăţând taina rânduielii Cuvântului, Părinte de Dumnezeu cuprinsule.
 
 
   Cel ce este din fire nezidit, şi cu Părintele împreună pururea veșnic, mai presus de ani, şi mai-nainte de veci, se face din tine Stăpână ca un om zidit sub ani, ca să mântuiască pe om.
 
 
   Biserica lui Hristos întărindu-se, cu toiagul cuvintelor tale Cuvioase, izgoneşte năpădirile eresurilor celor păgâneşti, şi luptătoare de Dumnezeu.
 
   Pentru cinstita propovăduire luptându-te, purtătorule de Dumnezeu, biruitor te-ai arătat cu ajutorul Duhului, înțelepțește împuternicindu-te, Părinte Sofronie.
 
   Toată stricăcioasa dezmierdarea trupului cea dulce arătat omorându-o, sufletul cel nestricăcios prin buna-credinţă l-ai mântuit, şi l-ai arătat pe el organ dumnezeiesc.
 
 
   Limba ta cea de Dumnezeu cuvântătoare şi frumoasă, şi curgătoare de miere, izvorăşte râurile Cuvântului, revărsând tuturor învăţăturile cele dumnezeieşti, cuprinsule de Dumnezeu.
 
   Pe tine te slăvim, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, alcătuind naşterii tale numire şi chemare deopotrivă, Născătoare de Dumnezeu, preacurată Stăpână.
 
 
   Nu întru înțelepciune şi în putere, şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru tine înţelepciunea Tatălui cea Ipostatnică Hristoase; că nu este Sfânt afară de Tine Iubitorule de oameni.
 
 
   Cu cuvinte ai împodobit Biserica lui Hristos, cu lucrurile ai păzit cea după chipul lui Dumnezeu, Sofronie Cuvioase. Căci curăția cea dintru tine a strălucit în lume, fulgerând darurile învăţăturilor tuturor, celor ce cu credință prăznuiesc pomenirea ta Părinte.
 
   Înnoit-ai Preacurată, prin dumnezeiască naşterea ta, fiinţa cea muritoare şi stricată prin patimile pământenilor, şi ai ridicat pe toți din moarte la viața nestricăciunii. Pentru aceasta după datorie toți te fericim, Fecioară prea Proslăvită, precum mai-nainte ai proorocit.
 
 
   Dacă te-a văzut înălțat pe Cruce, Preacurata Maica Ta, pe Tine Cuvinte al lui Dumnezeu, ca o Maică plângând, a zis : Ce minune nouă şi străină este aceasta Fiul meu ? Cum Te împărtăşeşti cu moarte, Cel ce eşti viaţa tuturor ? Vrând să înviezi pe cei morți, ca un Milostiv.
 
 
   Cela ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor, a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată, şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.
 
   Arătat-ai dogmatisit o Fiinţă fără de început în trei Ipostasuri; cu săvârşirile osebite, care Se desparte nedespărţit, şi Se uneşte neamestecat după o voire şi o Dumnezeire.
 
   Având cugete întregi înţelepte Părinte şi minte întreagă, nu socoteai nici amestecare, nici schimbare, nici tulburare celor unite neschimbat, două firi ce strălucesc întru Unul-Născut Hristos.
 
   Strălucindu-te dumnezeieşte cu luminarea Duhului, nebunia cea cumplită a lui Nestorie ai risipit, a celui ce a dogmatisit unirea celor două firi întru Hristos, cu o voire şi gând.
 
 
   Cu focul învăţăturilor tale ai ars pe Pir cel potrivnic, care lepăda a fi două voiri la Hristos, pe potrivirile fiinţelor celor despărţite, şi lucrărilor celor îndoite, Părinte Cuvioase.
 
   Înfrumuseţatu-te-ai mai presus de toată buna cuviinţă a Îngerilor ca ceea ce ai născut pe Ziditorul şi Domnul acestora, din preacurate sângiurile tale întrupându-se Cel ce izbăveşte pe toţi, cei ce-L slăvesc pe Dânsul.
 
 
   Necredincioşii nu vor vedea slava Ta Hristoase, dar noi pe Tine Unul-Născut strălucirea slavei Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm Iubitorule de oameni.
 
   Privind pururea cu neabătută dorire pe cinstita înviere, şi pe mormântul vieţii, ai tras privirea strălucirii învăţăturii celei tăinuite, şi o ai împărtăşit credincioşilor, Ierarhe Sofronie.
 
   Aprinzându-te de Lumina cea înţelegătoare, cu totul ai dorit pe singur Cel Bun, şi ai iubit izvorul nestricăciunii, întinzându-te către Dânsul prin vedenii, preaînţelepte Sofronie.
 
 
   Despre toate cele pământeşti omorându-te, te-ai făcut Biserică vie şi însufleţită lui Dumnezeu, câştigând îndestulată masa Cuvântului şi sfeşnicul credinței, Cuvioase Ierarhe.
 
   Pe Unul-Născut şi fără început Fiul lui Dumnezeu Hristos cel ce se înţelege în două firi, făcându-se trup, mai presus de cuvânt L-ai născut Maica lui Dumnezeu neispitită de nuntă.
 
 
   Cu îndestulare s-a revărsat darul Duhului Celui Prea Sfânt întru buzele tale, de Dumnezeu cugetătorule. Pentru aceasta sunetul cuvintelor tale se aseamănă curgerilor râului.
 
   Ca un finic ai înflorit în casa Domnului cu bună rodire Cuvântului, şi cu viața cea curată îndulcind inimile celor ce cu credință te cinstesc pe tine Ierarhe Sofronie.
 
 
   Ceata eresurilor şi întrarmarea cea semeață a celor lucrători de Dumnezeu, prin vieţuitoare sabia limbii tale se omoară, junghiindu-se cu săbiile învăţăturilor tale.
 
   Lăudăm preacurată naşterea ta Născătoare de Dumnezeu, prin care toți ne mântuim, şi din lanţurile morții şi din păcatul cel cumplit şi din prăpăstiile iadului ne izbăvim.
 
 
   Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   De râvna cea dumnezeiască mişcându-te, şi lărgind gura poruncilor celor adevărate, temeliile Bisericii după lege ai așezat şi cuvintele cele preaînţelepte dând călugărilor celor ce se aflau acolo, te-ai arătat lumii preaînţelept între Patriarhii Ierusalimului, Sofronie. Prin care îndreptându-ne strigăm ție : Bucură-te lauda cea luminoasă a pravoslavnicilor.
 
 
Stih : Se sârguia a păzii şi a legii întregime :
Sofronie pentru care se află la a cerului înălţime.
Întru a unsprezecea Sofronie cel înţelept.
A apus în mormânt.
 
   Acest mare luminător al Bisericii a fost din ţara Feniciei ce să cheamă Libanostefano, din cetatea Damascului, fiu de părinţi creştini şi înţelepţi. Însă tatăl său se numea Plinta, şi maică-sa Mirus. Deci de aici împreunând nevoinţa cu bunătatea firii, a dobândit toate ştiinţele. Deci încă până ce a locuit la Damasc a deprins toate faptele cele bune ce se lucrau de pustnici în pustie. După aceea s-a dus la mânăstirea marelui Teodosie începătorul de obşte, întru care aflându-se fără gâlceavă, şi vorbind în singurătate cu Dumnezeu, şi-a tocmit inima şi gândul cu citirea dumnezeieştilor Scripturii, robindu-şi tot cugetul întru ascultarea lui Hristos. După aceea poftind mai multă învăţătură şi filozofie, a mers la marea cetate Alexandria, şi aflând pe oarecare om vrednic de cuvânt anume Ioan, plin de toată înţelepciunea şi priceperea, s-a făcut împreună locuitor şi sălăşluitor cu dânsul, cu aceiaşi petrecere şi gând, luând acele învăţături ce avea acela şi lui dându-i de ale sale. Deci acolo aflându-se a pătimit de boala curgerii ochilor, şi s-a tămăduit de Sfinţii Chir şi Ioan care au cerut plată pentru tămăduirea ce i-a făcut, să scrie minunile, care le făceau ei în toate zilele, care lucru a şi făcut. Apoi s-a făcut Episcop Ierusalimului pentru îmbunătăţită viaţa sa, ce avea. Şi căzând sfânta cetate Ierusalimul pe mâinile spurcaţilor perşi, s-a dus la Alexandria la Sfântul Ioan cel milostiv, care ţinea atunci scaunul Apostolesc, care pristăvindu-se către viaţa cea fericită, acesta i-a făcut cuvânt de laudă deasupra mormântului său, prin care a arătat comoara cea nespusă a milosteniei sale, şi de viaţa lui cea înaltă, plângând şi el mult pe acel fericit. Şi întorcându-se iar la sfânta cetate, cu neputinţă este a povesti cineva, cu câtă grijă şi trudă a păstorit şi a chivernisit Biserica ce i s-a dat, de vreme ce n-a dat nicidecum somn ochilor săi, nici dormitare genelor sale. Că nu avea numai cu dracii luptă, ci şi asupra ereticilor monoteliţilor. Pe care biruindu-i şi înfruntându-i cu dumnezeieștile Scripturi, şi cu învăţăturile Apostoleşti şi ale Sfinţilor Părinţi şi cu ale sale dăscălii, îi făcea deşerţi. Lăsat-a alte scrisori multe vrednice de cuvânt şi de pomenire la Biserică, care învaţă îndreptarea vieţii, şi vieţuirea cea dumnezeiască, între care este cea preaminunată viaţa a celei întocmai cu îngerii între femei Mariei egipteanca, care cu nevoinţe în pustie peste fire s-a nevoit. Deci aşa bine și cu plăcere de Dumnezeu vieţuind şi pe alţii învăţând, şi învăţător dumnezeiesc ajungând a fi, şi cu cuviinţă chivernisind turma ce i s-a dat în trei ani, cu pace întru Domnul s-a pristăvit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Pionie, preotul Sfintei Biserici din Smirna.
 
Stih : Ca o pâine în spuză coaptă arătându-se :
Pionie fiind ars Domnului este aducându-se.
 
   Acest sfânt era preot bisericii din Smirna, pe vremile împăratului Deciu, şi fiind prins împreună cu alţii pentru credinţa lui Hristos, mai întâi a fost adus la ocârmuitorul capiştei idoleşti Polemon. Pe care l-a mustrat, cu dovediri din Scriptură şi istorie că este rătăcit cu credinţa şi după urmare a adeverit cele dedemult minuni ale lui Dumnezeu, cu aceste din urmă şi de faţă. Şi că Dumnezeu va să lămurească faptele oamenilor, prin foc la săvârşitul lumii. Şi o a adeverit aceasta, cu ploaia cea de foc, care a ars pământul Sodomei şi Gomorei şi pe lângă acestea cu firesc focul ce izvorăşte din pământ pe la multe părţi ale lumii. Apoi a fost adus Sfântul cu cei împreună cu el, la boierul Lepid, ce era împreună şezător cu Polemon. Apoi mai în urmă fiind dus la antipatul Chintilian, şi-a luat sfârşitul prin foc. Şi se face soborul lui la locul aşternut cu pietre.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Gheorghie, purtătorul de Dumnezeu, şi făcătorul de minuni cel din Diripiu cel de curând arătat.
 
Stih : Cum ai fi trecut cu grăbire atâtea mile de pământ :
De nu ai fost fără de trup oarecare Părinte vieţuind.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici, Trofim şi Thalu, care au mărturisit în Laodiceea.
 
Stih : Proaspătă în ceruri străină hrană au aflat :
Amândoi nevoitorii Thalu şi Trofim cu adevărat.
 
   În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, domnind Asclipie în Laodiceea s-a făcut goană asupra creştinilor. Şi fiind prinşi Sfinţii Mucenici Trofim şi Thalu, pentru mărturisirea lui Hristos, au fost împroşcaţi cu pietre în destule cazuri. Ci păzindu-i Dumnezeu au rămas nevătămaţi. Această minune văzându-o ighemonul. Şi cei împreună cu dânsul, s-au ruşinat şi i-au lăsat pe ei întru puţin a petrece fără de munci. Şi iarăşi fiind pârâți, s-au înfăţişat la judecătorie şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos înaintea tuturor că este Dumnezeu adevărat, iar de idoli bătându-şi joc, şi pe tirani mustrându-i, i-au pornit pe ei spre mânie. Pentru care goi spânzurându-i pe lemn cu multă cruzime strujeau trupurile lor. Iar Sfinţii făcând rugăciune, şi defăimând pe elini, au umplut pe ighemonul de mânie. Pentru care a şi poruncit ca să fie Sfinţii spânzuraţi pe cruce. Şi în vreme ce mergeau ei la locul săvârşirii, multă mulţime de norod le urma. Şi în vremea ce se răstigneau, făcând ei rugăciune; vorbeau norodului cele spre sufletească mântuire. Iar poporul alerga ca să se atingă de sfintele trupuri ale Sfinţilor şi unii luau picături de sânge, iar alţii giulgiuri, alţii inele şi alţii alte feluri, pentru blagoslovenie şi izbăvire de toate cele potrivnice. Atuncea Sfinţii blagoslovindu-i şi slobozindu-i pe toţi şi-au dat sfintele lor suflete la Dumnezeu. Deci oarecare blagocestivi luând moaştele Sfinţilor, cu Mir ungându-le, și cu giulgiu înfăşurându-le le-au aşezat în biserică. Şi venind femeia boierului Asclipie, şi miresmând sicriul Sfinților Mucenici, l-a acoperit cu acoperământ de mult preţ. Iar oarecare bărbat Zosima şi Artemie, bărbaţi blagocestivi şi credincioşi, împreună cetăţeni cu Sfinţii fiind, au luat mai în urmă sicriul sfintelor moaşte şi ducându-l la cetatea lor numită Stratonica, de o milă departe, l-au aşezat în locul ce se zice Latomie.
 
    Tot în această zi, aducerea Moaştelor Sfântului Mucenic Epimah în Constantinopol.
 
Stih : Se aduce ție Oraşule cela ce eşti preaslăvit :
Trupul lui Epimah celui de trei ori fericit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Cela ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam, şi ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepți, prealăudate Doamne : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Cu ajutorul cel de sus împotrivindu-te bârfelilor celor ereticeşti înţelepte, te-ai făcut purtător de biruinţă, cântând : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinților, bine eşti cuvântat.
 
   Ca unul ce ai fost cu totul dat lui Dumnezeu, înţelepte, zburând peste sadurile sihaștrilor, şi peste livada ta, ai sădit buna versuire a bunătăţilor, oferindu-le lui Dumnezeu Celui Preaînalt.
 
 
   Legii lui Hristos plecându-te cugetătorule de Dumnezeu, bogăţia învăţăturii tale o ai împărţit celor lipsiţi, cu bunăcredinţă cântând : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
   Sfinţită fiind cu sufletul, şi mai înainte curăţită cu trupul Preacurată, prin venirea spre tine a Duhului Celui Sfânt, puterea Celui dintru înălţime în pântecele tău zămislindu-o fără sămânţă, o ai născut pururea Fecioară.
 
 
   Cu Mirul sfinţitei lucrării celei Arhiereşti al credinței te-ai sfinţit, unde s-a arătat mântuirea lumii arhierind, preaînţelepte Părinte Sofronie, strigând : Lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Înţelepciunea foarte cinstindu-o, cu cununa darurilor te-ai încununat slăvite, primind darul înţelepciunii, şi slava cea neveştejită, şi bogăţia cea nefurată, şi strigând : Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   După preoţeasca cuviinţă îmbrăcându-te cu dumnezeiasca dreptate, sfinţite tăinuitorule, bărbăteşte ai ocârmuit turma Stăpânului, cu cuvinte şi prin fapte preafericite Părinte, strigând : Pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Cuvântul Cel împreună cu Tatăl fără început, ţi-a dăruit Părinte cuvânt de mare cuviinţă, şi mai presus de cuvânt, care întrece cuvintele şi risipește bârfelile eresurilor, strigând : Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Arătatu-te-ai sfinţită Biserică Cuvântului, Celui ce a sfinţit toată zidirea, munte gras, sfânt munte prea vederos, binecuvântată Stăpână, singură Prea-cântată : Pentru aceasta pe tine te lăudăm Maica lui Dumnezeu, şi te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atuncea fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-ţi cânte ție. Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Ieşind grăirea din buzele tale cele dumnezeieşti, îndulceşte cugetele pravoslavnicilor prin Darul, de Dumnezeu cuvântătorule, picând ca un fagur buna cuviinţă a înţelegerilor.
 
   Înlăuntru întru cele cereşti neintrate vieţuieşti, de Dumnezeu grăitorule, împrejurul Stăpânului şi Împăratului tuturor, unde dănţuiesc strălucirile cele îngereşti şi oştile Sfinţilor.
 
   Viaţă îngerească petrecând pe pământ Părinte, te-ai învrednicit fericirii celei îngereşti în Ceruri, unde pe Hristos roagă-L, ca să se mântuiască toţi, cei ce te cântă pe tine.
 
 
   Fălcile tale de Dumnezeu cugetătorule, au fost ca nişte năstrape ale aromatelor de nard de credinţă de mult preţ. Căci te-ai arătat alabastru plin de înţelepciune aromatizând cu dogmele tale preacinstit trupul lui Hristos.
 
   Nor uşor te-a văzut pe tine Isaia Fecioară, că prin tine venind Domnul, toate cele făcute de mână le-a surpat, şi cunoştinţa Sa a arătat celor ce te laudă pe tine.
 
 
   Hristos Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
 
 




   Părinte de Dumnezeu cugetătorule Teofane, fiind numit cu numirea Dumnezeieştii arătării lui Hristos, ai urmat urmelor lui celor purtătoare de viață, şi cele veselitoare ale vieţii le-ai părăsit, privind spre frumuseţea cea dorită de tine, prea-alesule. Şi prin dumnezeieştile privirile cele către Dânsul, prea bine şi desăvârşit îndumnezeindu-te.
 
   Părinte de Dumnezeu cugetătorule Teofane, aflându-te în slăbiciune, ai suferit cu răbdare izgoniri amare, necruțându-ți trupul, pentru cinstitele Icoane, prealăudate. Şi de mânia leilor izgonindu-te, ca un batjocoritor, ai nebunit cu adevărat sfaturile şi gândurile cele deşarte, şi mintea cea cumplit înşelătoare.
 
   Cu adevărat a dăruit ție din-destul răsplătirile ostenelilor tale, Dătătorul celor bune, de trei ori fericite, dându-ți putere a izgoni dracii, şi a tămădui bolile, şi te-ai învrednicit bucuriei celei nespuse, văzând fața Atotțiitorului, unde pururea dănțuiesc cetele îngerilor.
 
   Vino suflete al meu suspinând, şi izvoare de lacrimi din inimă aducând, strigă Fecioarei şi Maicii Dumnezeului nostru. Pentru mulţimea îndurărilor tale Preacurată, izbăveşte-mă de munca cea înfricoşată, şi mă sălăşluieşte unde este odihna şi bucuria şi desfătarea cea veșnică.
 
 
   Văzându-Te pironit pe Cruce pe Tine Iisuse şi primind patimi de bunăvoie Stăpâne, Fecioara şi Maica Ta striga : Fiule preadulce cum suferi răni fără dreptate; Doctorule, care ai tămăduit neputința oamenilor, şi ai izbăvit pe toţi din stricăciune, prin milostivirea Ta cea bună.
 
 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.
 
   Aprinzându-te Părinte de buna-credinţă, ai urmat urmelor Dumnezeului, Celui ce S-a arătat cu trupul, de aici te-ai îmbogățit cu numirea cea cu adevărat numită, prin purtarea de grijă, precum mai-nainte s-a închipuit.
 
   Rănitu-te-ai de dorul cel preaiubit al Stăpânului tău, şi dragostea cea lumească ai defăimat, şi amestecându-te cu Darul, frumusețea cea lumească întru nimic o ai socotit preafericite.
 
 
   Leon cel tiran năvălind ca o fiară, a izgonit pe cei aleşi, nesuferind a vedea cinstindu-se Icoana lui Hristos, cu care dimpreună şi pe tine Teofane întru izgonire te-a osândit.
 
   Fără de sămânţă cu voirea Tatălui, din Dumnezeiescul Duh, ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, şi cu trup L-ai născut pe Cel fără Maică din Tatăl, şi pentru noi din tine fără de tată.
 
 
   De dumnezeiasca Lumină plin te-ai arătat Teofane, prin dragoste unindu-te cu Cel dorit, Fericite : Pentru aceasta cinstim preaslăvită pomenirea ta.
 
   Păgâneştile dogme ale lui Leon lepădându-le, aşezămintele Bisericii cu bună pravoslavie le-ai întărit. Pentru aceasta te-a proslăvit pe tine Hristos, cu minunile.
 
 
   Fiind întărit cu nădejdea şi cu credința Cuvioase, cu tăria sufletului Celui ce a împreunat cu Dumnezeu, trupul cel împreună rob, a întărit slăbiciunea trupului.
 
   Cea neispitită de nuntă, care pe Dumnezeu întrupat L-ai născut, pe mine cel ce mă clatin de asuprelile patimilor, întăreşte-mă. Că nu am alt ajutor afară de tine Preacurată.
 
 
   Nu întru înţelepciune, şi în putere, şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine înţelepciunea Tatălui cea Ipostatnică Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine Iubitorule de oameni.
 
 
   Dorind de dragostea lui Iisus, ai gonit desfătările şi tulburările vieţii, şi călugărindu-te, ca un înger ceresc ai vieţuit pe pământ, şi izvorăşti Darul minunilor Preacuvioase. Pentru aceasta întru pomenirea ta cea sfântă, şi purtătoare de lumină, cu credinţă te lăudăm pe tine, şi cu un glas strigăm ţie : Purtătorule de Dumnezeu Teofane, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.
 
 
   Râvnă dumnezeiască agonisind, dogma cea fără de Dumnezeu ai urât, şi cu multe feluri de primejdii te-ai împreunat, întru izgoniri trimiţându-te fără dreptate, preafericite, şi cu pravoslavie săvârşindu-te, Părinte Teofane roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se dăruiască nouă mare milă.
 
   De firea cea dumnezeiască nu S-a despărţit, trup făcându-Se din pântecele tău, ci întrupându-Se Dumnezeu a rămas, Cel ce te-a păzit pe tine Maica Sa după naştere fecioară, ca şi mai-nainte de naştere, însuşi Domnul, Preacurată, pe Care cu osârdie roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Nespurcata Mieluşea, nestricata Fecioară, Maica Cuvântului, văzând pe Cruce spânzurat pe Cela ce a răsărit dintr-însa fără durere, ca o Maică plângând, a strigat : Vai mie fiul meu, cum pătimeşti ? Vrând să izbăveşti pe om de ocara patimilor.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Cereasca împărăţie ți s-a gătit, ca unui pătimitor slăvite, căci din cortul acesta pământesc cu bucurie te-ai mutat, strigând Stăpânului tău : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Purtător de cunună te-ai arătat Teofane, căci nu te-ai lepădat a cinsti cinstită Icoana lui Hristos, de Dumnezeu purtătorule, Fericite, pentru aceea strigai : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Trimiţându-se Cuviosul, prin porunca tiranului celui rău credincios, nicicum nu s-a grijit de neputinţa trupului, strigând Ziditorului : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
   Măritu-te-ai cu minunile, de Dumnezeu purtătorule, căci Hristos pentru răbdarea ta te-a răsplătit Preasfinţite. Pentru aceasta şi tămăduiri izvorăşti ca dintr-un izvor, celor ce au trebuinţă.
 
   Fără ispită de nuntă ai născut, o Fecioară, şi după naştere iarăşi te-ai arătat Fecioară. Pentru aceasta prin credinţă neîndoită, cu neîncetate glasuri, strigăm ție : Bucură-te stăpână.
 
 
   Tu Doamne Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Cuviosul Teofan strălucindu-se de Duhul, cu pravoslavie a propovăduit dogma credinţei, prin cuvânt bine cinstitor.
 
   De tot felul de bogăţie, prin cuget dumnezeiesc, ai împărţit celor ce vieţuiau în sărăcie, urmând poruncii Stăpânului, prealăudate.
 
 
   Având sufletul tău după chipul Ziditorului, te-ai închinat preacuratei Icoanei Stăpânului, cu dragoste sărutându-o.

   Pe tine armă nebiruită asupra vrăjmaşilor înainte te punem, anghiră şi nădejde mântuirii noastre, pe tine te avem dumnezeiască Mireasă.
 
 
   Îndreptează către fapta bună viaţa mea Cuvioase, netezind cărarea înfrânării, prin rugăciunile tale Părinte, pe care învredniceşte-mă drept a călători, Fericite.
 
   Cu curăţenie ți-ai săvârşit viaţa Cuvioase, căci împreună cu înţelepciunea şi cu bărbăţia, ai avut dreptate, şi te-ai arătat împodobit cu înconjurarea bunătăţilor.
 
 
   Peste mărirea cea mucenicească te-ai suit Teofane, ca unul ce ai cinstit închipuirile Maicii lui Dumnezeu, şi ale Mucenicilor, împotrivindu-te gonitorilor Părinte.
 
   O minune mai nouă decât toate minunile, că Fecioara în pântece pe Cel ce cuprinde toate, fără ispită bărbătească zămislindu-L, nestrâmt L-a încăput.
 
 
   Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   De sus primind dumnezeiască descoperire, ai ieşit degrabă din mijlocul gâlcevilor, şi osebindu-te Cuvioase, ai luat lucrarea minunilor, şi vrednicia proorociei, de soție şi de bogăţie lipsindu-te.
 
 
   Pe pământ nimic mai mult nu ai cinstit, ci bucurându-te ai urmat lui Hristos Celui ce te-a chemat pe tine, şi jugul Lui ai luat pe umerii tăi cu osârdie. Şi odihnă sufletului tău ai aflat, care şi mie săracului şi leneşului o trimite, celui ce zic din gură, şi nimica nu săvârşesc, ci încă mă şi zăbovesc în lucruri lumeşti, şi mă minunez, cum ai scăpat de acestea de toate, de soție şi de bogăție lipsindu-te.
 
 
Stih : Teofane credincioşilor apărător te arată,
Celor ce cinstesc pașnic sfârşitul tău cu credinţă curată.
În a douăsprezece Teofan s-a mutat,
Din stricăcioasa viaţă cu adevărat.
 
   Tatăl acestui sfânt s-a chemat Isaac, iar maică-sa Teodota. Deci murind tatăl său, l-a crescut maică-sa la domnia ce ocârmuia ei a egheo-pelaghitonilor. Iar dacă s-a făcut de doisprezece ani, l-a logodit cu o copilă, şi a petrecut cu dânsa în curăţenie opt ani, şi erau amândoi foarte bogaţi, şi sfătuindu-se în taină cu unul din slugile sale, avea mare dorire a se face călugăr, deci murind maică-sa, şi lăsându-i multă şi nespusă avere, iar socrul său tatăl copilei l-a grăbit să facă nunta după obicei. Şi venind ziua cea orânduită, să facă danțurile şi cântecele, şi celelalte. Şi venind vremea ca să se împreune tinerii la cămara lor, şi-a arătat taina gândului său către mireasa cea tânără a sa. Care şi ea aceiaşi a voit şi s-a adeverit să facă şi ea cu osârdie ori ce ar pofti el să facă. De care auzind el, a mulţumit lui Dumnezeu. Deci de atunci îşi făcea amândoi rugăciunea şi de zi şi de noapte. Deci acestea aflându-le Leon păgânul împărat, şi socrul său, a făcut sminteală gândului tinerilor. Şi l-a trimis împăratul pe dânsul la cetatea Cizicului, să fie ispravnic, că atunci se zidea. Şi mergând cinstitul tânăr dintru ale sale cheltuieli slujba împăratului a făcut. Iar când a fost de vârstă de douăzeci şi unu de ani, murind şi păgânul împărat, şi socrul său, s-a mântuit de dânşii, nu numai el, ci şi lumea. După aceea luând sceptrurile împărăţiei Irina împărăteasa, atunci fiindu-le toate pe voie, şi-a împărţit averea la săraci şi la lipsiţi, şi şi-a iertat robii cu cinste. Şi dând cinstitei soției sale multă avere, o a făcut de s-a călugărit la o Mânăstire din Ostrovul Prinţipului, punându-i numele Irina, în loc de Megalusa. Iar pe sine s-a dat Domnului la Mânăstirea ce să află în muntele singrianilor ce se cheamă Polihronion. Şi dacă s-a călugărit, nu i-a mai trebuit a mai stăpâni, ci aşezându-se la chilia sa, îi era hrana din mâinile sale, fiind bun scriitor, şi petrecând şase ani, în Ostrovul ce se cheamă Calolimn, la Mânăstirea care o a făcut el, iarăşi a venit la muntele Siggrianiei. Iar când a fost de vârstă de cincizeci de ani, i-a venit o boală în vintre, şi la rărunchi, care se numeşte piatră, şi dintru această cumplită boală a zăcut toată viaţa sa pe pat, nemişcat. După aceea luând împărăţia Leon armeanul. Iar ce lucruri s-au întâmplat acestuia, oricine ştie, că atunci nebunul şi spurcatul a trimis la omul lui Dumnezeu zicându-i : Vino de fă rugăciune pentru noi, că voi să merg asupra barbarilor şi Sfântul neputând să meargă cu carul pentru boală, s-a pus în corabie, şi a mers la cetatea împărătească şi însă faţa cea scârnavă a tiranului nu o a văzut, numai poruncă de la el i-a venit, zicându-i : De te vei pleca a face după cererea mea, eu voi face bine şi ţie şi Mânăstirii tale. Iar de nu, te voi spânzura de un lemn în vederea tuturor, de se vor îngrozi şi alţii cu tine. Iar Sfântul a zis : nu-ţi deşerta vistieriile darurilor tale, ci găteşte astăzi spânzurătorile, sau şi focul, că eu aceasta poftesc, ca să mor pentru dragostea lui Hristos. Acestea auzind acel fără omenie, l-a dat pe mâna unui Ioan fermecătorul, care se înălţa cu firea, şi se fălea în ştiinţă, şi el era plin de spurcatele eresuri ale luptătorilor de Icoane, socotind că acela îl va face de-şi va schimba gândul cu răzvrătirile sale. Şi luând pe Sfântul la Ormisda, Mânăstirea lui Serghie şi Vach, ce era aproape de curtea împărătească, şi întrebându-se cu fermecătorul, şi biruindu-l cu a sa multă ştiinţă, atâta l-a făcut, cât şi-a pierdut minţile, şi arătându-şi nemutarea gândului său, l-a trimis ruşinat la turbatul şi nebunul tiran, şi s-a arătat mai vârtos neînvăţat decât ritor becisnicul. Carele mergând la el zise : O împărate, mai lesne vei domoli fierul ca ceara, decât pe bărbatul acela să-l pleci şi să-l întorci spre ceea ce gândeşti. Deci auzind acestea tiranul, l-a mai adus la curţile lui Elefterie, şi l-a închis la o închisoare întunecoasă, punându-i şi păzitori ca nici să-i slujească nimenea, ci să-l lase într-acest chip doi ani să petreacă. Şi necăjit şi chinuit fiind cu multă nevoie, a rușinat şi cu aceasta pe tiranul. Deci silindu-l în toate zilele să-l supună după voia sa, şi neputându-l pleca, l-a trimis la izgonire în Ostrovul Samotraciei. Iar mergerea lui la izgonire, curând şi despărţirea sufletului de trup i-a adus : Că numai douăzeci şi trei de zile, trăind în Ostrov, a răposat acolo, mergând la Domnul cu cuviinţă şi cu pace. Las dar a zice, de câtă blagoslovenie s-a umplut locul acela, şi câte tămăduiri a luat de la acest sfânt. Deci se săvârşeşte soborul lui în sfânta biserica cea mare, şi în Mânăstirea cea zidită de dânsul în Siggriania.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Grigorie, Dialogul papa Romei.
 
Stih : Grigorie afară de viaţă fiind :
În mijlocul cetei îngereşti se află netrecând.
 
   Acesta a fost în zilele împăratului Iustinian cel mare, iar Maica lui se numea Silvia şi se afla aproape de poarta Sfântului slăvitului Apostol Pavel, la locul ce se numea Chella Nova. Carele mai întâi s-a făcut monah şi egumen Mânăstirii ce se cheamă Clioscavre, deci s-a făcut arhiereu nu după întâmplare şi vreo apucare fără de socoteală, ci cu sorţi şi cu vrerea lui Dumnezeu, precum cuvântul mai jos va arăta. Căci aflându-se el încă la mai sus zisa Mânăstire, şi liniştindu-se în chilia sa, cum şi-a pornit mâna spre scrisoare cu condeiul şi cerneală, stătut-a înaintea lui oarecine, ce scăpase din înecarea corabiei, care plângându-şi primejdia, rugă pe Sfântul să-l miluiască şi să-l ajute la nenorocire; însă nu era după cum se vedea lipsit acel ce cerea milă, căci nu era om să aibă nevoie şi să i se fi frânt corabia, şi să fie scăpat el, ci înger era. Şi în chip de om lipsit se făcea, descoperind milostenia şi dragostea ceea ce era la dânsul (adică la Sfântul) care o dată şi de două ori, venind a luat câte şase nomisme de aur, care şi a treia oară venind, nu l-a lăsat în deşert, atâta cât n-a rămas Sfântului nici un galben de aur. Şi pentru că nu avea Sfântul să-i mai dea şi alte nomisme, a luat şi paharul de argint al Mânăstirii, de l-a dat şi pe acela cu osârdie. Atâta era de răbdător şi de milostiv spre cei lipsiţi, şi măcar că pentru lipsa banilor şi, pentru supărarea celui ce cerea, de vreme ce luând de două şi de trei ori, şi nu înceta a-l supăra, era cu cale a bănui şi a-l goni, însă n-a făcut aceasta, ci mai vârtos a ales a se tinde şi la lucrurile Mânăstirii (care nu se dau afară) decât a nu căuta pe om şi a-l lăsa să se ducă deşert, şi lipsit de cele ce trebuia. Aceasta a făcut Sfântul mai înaintea arhieriei. Iar făcându-se Arhiereu şi arătând spre săraci obișnuita sa iubire de oameni, şi poruncind odată a şedea la masă cu dânsul doisprezece săraci, şi arătându-se lui şi al treisprezecelea, neputând ceilalţi să-l vadă, deci Sfântului după chipul feţii, şi după cele dinlăuntru mişcări, părându-i-se a fi osebit din cei doisprezece. Pe care oprindu-l şi întrebându-l, ca să-şi spună numele, şi cine era, şi cum a venit, i-a zis : Că nu se cade să-i audă cineva numele, pentru că este minunat. Fără cât numai i-a spus că este îngerul Domnului, ce a fost trimis de la Dumnezeu mai înainte pentru cerşitul banilor. Şi i-a poruncit să fie pururea cu dânsul, şi să-l păzească. Acest sfânt fiind iscusit întru toată ştiinţa şi Scriptura, lăsat-a bisericii multe cărţi scrise de dânsul în limba latinească, din care pe urmă s-au tălmăcit şi pe limba elinească, tocmite nu numai cu omeneşti gânduri, şi cu înţelepciunea cuvintelor, ci şi prin Duhul Sfânt. Precum în urmă după ce s-a pristăvit, a povestit pentru dânsul Petru Arhidiaconul lui, spunând că, când scria el, a văzut o porumbiţă albă, ce venea de i se atingea de gură ca cum îi va spune din gură, şi-l îndemna la cele ce se scria. Deci mergând Sfântul acesta şi spre părţile apusului, a învăţat şi a întors neamul Saxonilor la credinţa în Hristos. Deci cu plăcere de Dumnezeu petrecându-şi viaţa sa de trei ori fericitul, s-a mutat către Domnul. Iar cinstitele lui moaşte s-au aşezat în Roma cea veche, la care de atunci încoace Saxonii merg în toţi anii, de-l cinstesc cu slujbe acolo. Şi spun că acesta a fost, care a tocmit la romani liturghia cea mai-nainte sfinţită, care se face în zilele postului celui mare. Care se săvârşeşte şi până astăzi.
 
    Tot în această zi, Dreptul Finees, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Stătut-a Finees, ci de Dumnezeu cu apropiere.
Izbăvindu-ne pe noi cu sufletească îndurare din zdrobire.
 
    Tot în această zi, Sfinţii nouă Mucenici prin foc s-au săvârşit.
 
Stih : Pe cei nouă către cuptor îi face cu îndrăznire :
Cuptorul dumnezeiescului dor, prin învăpăiere.
 
    Tot în această zi, Cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Simeon noul teolog, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Mai-nainte limbă în loc de carte aveai,
Iar acum cartea în loc de limbă ai.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Pe cea după chip tu având, şi prin viaţă luminată primind şi cea după asemănare Părinte, prin amândouă ai preastrălucit, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Înfrumuseţatu-te-ai cu cununa mărturisirii tale Părinte, prin faptă mustrând cuvintele celor răi credincioşi, iar pe credincioşi i-ai întărit, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
 
   Cu prea vitejească osârdie răbdând, durerile trupului le-ai suferit Părinte cu mulțumire, strigând Stăpânului tău : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Ceea ce eşti lăcaş sfinţit dumnezeiesc al Celui Preaînalt, bucură-te că prin tine s-a dat bucuria Născătoare de Dumnezeu celor ce strigă : Binecuvântată eşti tu între femei preacurată Stăpână.
 
 
   Leon tiranul văzând tăria împotrivirii tale, Fericite, întru izgonire prea amară te-a osândit prea-cumplitul, iar tu întru veselie ai suferit, strigând : Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Ştiind Părinte că cinstea Icoanei se aduce la chipul cel dintâi, ca un prea după lege străduitor, ai alergat către privelişte, şi arătându-te biruitor, ai primit cunună, cântând : Toate lucrurile lăudați, şi binecuvântaţi pe Domnul.
 
   Ceresc lăcaş în locul celui pământesc ți-a dat ție Domnul tuturor Cuvioase, şi în locul strămutării ai aflat lărgimea bucuriei în raiul desfătării, cu Mucenicii strigând : Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Strălucitu-te-ai de lumina cea înțelegătoare şi de Dumnezeiescul Duh, fericite Teofane. Pentru aceasta izvorăşti acum tămăduiri, celor ce cu credinţă aleargă la tine, şi cu dragoste cinstesc sfânt sicriul tău şi strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Tu singură din toate neamurile, te-ai arătat Maica lui Dumnezeu, Fecioară preacurată. Tu Dumnezeirii te-ai făcut lăcaş, cu totul fără prihană, nearzându-te cu focul Luminii celei neapropiate. Pentru aceasta toți, bine te cuvântăm pe tine, Marie dumnezeiască Mireasă.
 
 
   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise, în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, Tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Risipind toată bogăția celor lipsiți purtătorule de Dumnezeu, ai primit dreptatea ta, răsărindu-ți arătat, culegând în locul celor stricăcioase, cele ce răsar în veac.
 
   Bolile tămăduieşti, prealăudate, prin puterea Mângâietorului, şi prin lucrarea Lui arătat goneşti dracii, preafericite. Pentru aceasta noi credincioşii, îndumnezeindu-ne, te fericim pe tine de Dumnezeu purtătorule.
 
   Purtătoare de lumină ziua mutării tale, cugetătorule de Dumnezeu, pe toţi credincioşii îi cheamă către împărtăşirea sfinţeniei, pe care şi acum bucurându-ne o săvârşim Preasfinţite.
 
 
   Darul tău cel bogat de Dumnezeu cugetătorule dă-l celui ce a împletit cu osârdie cuvintele laudelor tale, arătându-l pe dânsul la un obicei cu tine, precum şi la un nume, prin rugăciunile tale cele bineprimite Preasfinţite.
 
   Rugăciunile norodului tău cele către Fiul tău primește-le Născătoare de Dumnezeu, îmbunându-L cu bună milostivire, ca să ne izbăvim din primejdii şi de înconjurări, noi care te cântăm : Că tu eşti folositoarea vieții noastre.
 
 
   Hristos Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului : din tine Muntele cel netăiat fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite; Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
 
 



   Arătat supunând cuvântului patimile, sufletul ți-ai strălucit cu podoaba bunătăţilor, şi cu îndreptarea dogmelor, preafericite, secerând bogăţia înţelepciunii, şi împărțindu-o celor ce aleargă la tine, făcându-te cu darul după dumnezeiască cuviință sfeșnic şi cu adevărat înfrumuseţare Bisericii lui Hristos.

   Biruință ridicând asupra vrăjmaşilor, cu strălucită cunună a dreptăţii te-ai împodobit acum, Nichifore preaînţelepte, învățătorule al curăției, stâlp neclintit al bunei credințe, făcându-te turn nebiruit al Bisericii, şi stricând toată ceata ereticilor celor nebuni, Cuvioase de Dumnezeu înţelepțite.
 
   Înlăuntrul celor neapuse te-ai văzut, în ceruri suindu-te pe căruțele faptelor celor bune încălecând, de Dumnezeu cuvântătorule, înălțându-te cu ceresc căruţaş ca şi Tesviteanul, a căruia şi râvnei asemănându-te, cu sabia Duhului bărbătește ai junghiat pe toţi popii cei de ruşine, preafericite.
 
   Bucură-te lauda lumii, bucură-te Biserica Domnului, bucură-te muntele cel umbros, bucură-te scăpare, bucură-te sfeşnic de aur, bucură-te cinstită mărirea pravoslavnicilor, bucură-te Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu, bucură-te rai, bucură-te dumnezeiască masă, bucură-te cort, bucură-te năstrapă cu totul de aur, bucură-te nădejdea tuturor.
 
 
   Văzându-te Soarele pe Tine de bunăvoie întins pe Cruce, S-a îngrozit şi pământul s-a clătinat, şi pietrele se despică şi mormânturile de frică se descoperă, şi toate puterile se spăimântă, pe care dacă a văzut fecioara Stăpâna, cu suspinuri, vai mie ! a strigat : Ce este aceasta ce se vede ?
 
 
   Veniți noroadelor să cântăm cântarea lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărțit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.
 
   Întru cumplită groapa păcatelor fiind ținut eu, prin privirea Ta cea nemuritoare şi cu palma Ta cea bună milostivă sculându-mă, fă-mă viu ca un Îndurat şi mult-milostiv.
 
   Cuprinzătoarele săvârşirile bunătăților, prin patru părți câştigându-le, şi prin fapte ca într-o căruţă suindu-te purtătorule de Dumnezeu, te-ai înălţat la săvârşirea vederii celei dumnezeieşti.
 
   Tu Cuvioase apucând viața cea nestricăcioasă, ai băut şi băutură tresvicioasă din paharul cel dumnezeiesc. Pentru aceasta te-ai făcut şi vas al înţelepciunii.
 
 
   De mâna silnică a fiarelor celor stricătoare de suflet a ereticilor, fiind izgonit de la scaun şi de la mărirea şi de la turma ta, acum în turma ta ai întrat Cuvioase Nichifore.
 
   Pe Cuvântul Tatălui, prin cuvânt L-ai zămislit, şi mai presus de cuvânt L-ai născut, şi după naştere mai presus de fire şi de cuvânt, iarăşi ai rămas Fecioară, ca şi mai-nainte de naştere.
 
 
   Cu arma Crucii împlătoșându-te, şi scriind dumnezeiască închipuirea Mântuitorului, te-ai închinat cu pravoslavie, urmând așezămintelor celor părinteşti.
 
   Dorind turma ta de tine păstorul cel ce o chemai pe dânsa, şi goneai pe lupi cu toiagul credinţei, la tine aleargă înțelepțite.
 
 
   Precum dedemult trupul dumnezeiescului Iosif celui curat, Israil îl purta împreună, aşa şi acum Biserica lui Hristos, sicriul moaştelor tale îl cinsteşte.
 
   Biserică şi lăcaş dumnezeiesc al Cuvântului fiind Născătoare de Dumnezeu, fii-mi mie curățire de greşalele mele, prea Sfântă Mireasă dumnezeiască.
 
 
   Întăreşte-ne pe noi întru Tine Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul, şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.
 
 
   Cu cuvinte ai încoronat Biserica, şi toată slăvirea cea rea o ai surpat, cu purtarea numelui biruința primind, şi verhovnic dogmelor făcându-te, credinţa ca pe o piatră o ai întărit, Părinte Cuvioase. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Nemăsurată bogăţia milostivirii tale, şi puterea cea nebiruită a tăriei tale primindu-o în minte, fiind cuprins de scârbă, şi cumplit nedumerindu-mă, cu lacrimi dintru adâncul inimii mele, la acoperământul tău alerg, strigând : Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi, una folositoarea lumii.
 
 
   Toiag de putere, câştigând Crucea Fiului tău de Dumnezeu Născătoare, printr-însa surpăm pornirile barbarilor, noi cei ce cu dragoste neîncetat pe tine te mărim.
 
 
   Auzit-am Doamne auzul rânduielii Tale, şi Te-am proslăvit pe Tine unule Iubitorule de oameni.
 
   Racla ta s-a tăcut sicriu al sfinţeniei, celor ce te cinstesc, din care scoatem izvor al tămăduirilor.
 
   Eresurile le-ai gonit, şi staulul turmei l-ai întărit, îngrădindu-l cu învăţături dumnezeieşti.
 
 
   După datorie cinstim racla mirului moaştelor tale, Fericite, ca pe ceea ce izvorăşte credincioşilor bună mireasmă vieţii.
 
   Avându-te pe tine rai înţelegător, care ai primit în pântece pe Hristos lemnul vieţii, cinstindu-te, te proslăvim Fecioară.
 
 
   Dătătorule de lumină, şi Făcătorul veacurilor Domnul, întru lumina poruncilor Tale povățuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.
 
   Ruşinează-se vrăjmaşii, şi dimpreună cu dânşii se nebunesc începătorii eresurilor, văzând racla ta, cu credinţă cinstindu-se de împăraţi şi de toată turma ta, de Dumnezeu gânditorule.
 
   Sfinţita racla ta, duhurile cele viclene ale dracilor, ca un bici înfricoşat le goneşte, şi biruinţa slavei asupra lor de la Dumnezeu primeşte, Nichifore.
 
 
   Topitoarea ştiinţei arzându-se de focul Duhului, prin credinţă te-a arătat ca aurul luminos, dovedind dogma cea mincinoasă a ereticilor.
 
   Înfrumusețându-te cinstită prin venirea Preasfântului Duh, pe Dumnezeu cu sânii l-ai alăptat, şi ai ţinut în brațe pe Cel ce cuprinde toată făptura cu palmele.
 
 
   Pentru credinţă ai răbdat patimi, pentru cinstita tocmire a părinţilor ai suferit izgoniri, prin care ai dobândit preacinstită mărire.
 
   Credinţa şi împotrivirea ta cea temeinică, a clintit nebuniile muncitorilor, şi s-a făcut stâlp de foc al cinstitei Biserici, Fericite.
 
 
   Având Biserica racla ta şi țărâna ta ca nişte mărgăritari luminoşi, şi pietre prea-strălucite, se înfrumusețează cu cunună pravoslavnică preaînţelepțite Nichifore.
 
   Negrăit chipul naşterii tale limbile pământenilor şi ale îngerilor îl cinstesc, slăvindu-te pe tine stăpână, cea mai înaltă decât toate făpturile.
 
 
   Întru adâncul greşalelor fiind înconjurat chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.
 
   Ceata patriarhilor cu laude şi cu cântări cinsteşte sfinţită pomenirea ta Nichifore, că la pristăvire a primit sufletul tău slăvite. Pentru aceasta Biserica cea cinstită mărindu-te pe tine, slăveşte pe Hristos Împăratul, pe Unul Iubitorul de oameni.
 
 
Stih : Praznic de biruinţe cetatea Nichifore prăznuieşte,
Primirea purtătoarelor tale de biruinţe moaşte.
Moaştele lui Nichifor în a treisprezecea s-au adus,
În cetatea împărătească ca un odor nespus.
 
   Ieşind din viaţa aceasta urâtul de Dumnezeu împăratul Teofil, şi ocârmuind împărăţia Grecilor. Teodora şi Mihail prea binecredincioşii împăraţi, afară dintru alte bunătăţi ce făcuse şi îndreptări, au hotărât a fi temători de Dumnezeu. Socotind că întru alt chip nu ar fi putut să-şi întărească împărăţia şi să o întemeieze. Drept aceea având acest gând, trimis-a de au chemat pe cei mai aleşi din monahi, şi a făcut întrebare de iznoavă pentru întărirea Sfintelor icoane şi făcându-le toţi la o cugetare cu dânşii, scos-au şi au gonit din scaunul Constantinopolului pe acel de lege călcător şi spurcatul Ioan. Şi cu voia lui Dumnezeu şi cu sfatul cel de obşte a făcut arhiereu pe marele Metodie, fiind pedepsit şi la petrecere şi la cuvinte, care cu multe nevoinţe s-a trudit întru dogma cea dreaptă. Şi care luase multe răni, stând mult pe la închisori, însă tot nu şi-a fost lăsat credinţa. Şi aşa îndată Biserica lui Dumnezeu iarăşi şi-a luat cinstea şi podoaba sa, şi s-a înfrumuseţat cu înfrumuseţarea Sfintelor şi cinstitelor icoane. Şi cei ce au chivernisit cu nevrednicie, au fost goniţi cu necinste şi în locul lor au aşezat pe cei ce iubeau dreapta dogmă. După aceea trecând patru ani, preasfinţitul Metodie pornindu-se din dumnezeiască râvnă, a zis lui Mihail împăratului şi cinstitei împărătese Teodora, maicii lui : Nu este cu dreptul a nu se aduce în Constantinopol cinstitele şi sfintele Moaşte ale dreptului şi cinstitului şi Preacuviosului între patriarhi Nichifor, care a fost gonit din patriarhie şi din scaunul său, căci s-a nevoit pentru adevărata credinţă şi şi-a sfârşit viaţa sa în izgonire. Deci ascultându-l împăraţii, îndată au trimis pe cei ce avea gata, ca să aducă cât mai curând sfintele moaşte. Şi a mers cu dânşii şi marele Metodie, cu preoţi şi cu monahi şi cu mulţime de norod. Şi sosind la sfânta biserică a Sfântului Teodor, unde se afla moaştele Sfântului mărturisitor, şi sărutându-le, şi făcând litanie cu priveghere de toată noaptea, şi cu cântări, le-au scos din mormânt, şi le-au aflat cu totul întregi şi nestricate, care stătuse nouăsprezece ani în groapă. Pe care luându-le şi punându-le într-o raclă prin mâinile preoţilor şi a monahilor, cu lumini şi cu cântări le-au pus în corabia cea împărătească şi au purces. Iar când au sosit la marginea cetăţii, ieşitu-le-au înainte împăratul cu tot sfatul, cu făclii aprinse întâmpinându-le, şi le-a sărutat, şi ridicându-le pe umerii săi, le-a dus de le-a pus în biserica cea mare, făcând acolo priveghere de toată noaptea. Deci dimineaţa asemenea luând de acolo pe Sfântul, l-a dus în biserica Sfinţilor Apostoli în treisprezece zile, ale lui Martie, în care zi i-a fost şi izgonirea. Şi se face soborul lui la Sfinţii Apostoli.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici African, Puplie şi Terentie.
 
Stih : Trei împreună Mucenici, ce prin sabie s-au sfârșit arătat :
Cu întocmai cununi iambiceşti trebuie a se încununa cu adevărat.
 
    Tot în această zi, Sfântul Aviv, din Ermupoleos, cu piatră legat şi în râu aruncat, s-a săvârşit.
 
Stih : Aviv împreună cu piatra în râu s-a aruncat :
Din râul vieţii cel tulbure a ieşit cu adevărat.
 
    Tot în această zi, Sfânta Muceniță Hristina, cea din Persia bătându-se s-a săvârşit.
 
Stih : Cu răni bătându-se Hristina pătimind.
Lui Hristos ca un dar râu de sângiuri este vărsând.
 
    Tot în această zi, Sfântul Sfinţitul Mucenic Puplie, episcopul Atenienilor.
 
Stih : În curgerile sângiurilor tale fericite veşmântul ţi-ai vopsit.
Şi acum Domnului te-ai arătat preastrălucit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, şi fiind aruncați în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cu dumnezeiasca putere nestricate se păzesc veşmintele cele de îngropare, şi oasele care nu au dezlegat alcătuirea, cu dumnezeiasca voinţă risipesc toată gândirea cea rea a duhurilor celor necurate : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Împreună aleargă poporul şi împăratul cel binecredincios, şi mulţimea celor cu vrednicii, şi supunându-și grumazii săi sub preaslăvită racla ta de Dumnezeu primite, ca sub un chivot preasfânt, cu mărire o înconjură şi cântă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
 
   Dumnezeiască Biserica ucenicilor Cuvântului cu cinste să primească pe vorbitorul dimpreună cu Apostolii, şi pe locuitorul împreună cu Mucenicii, pe temeiul ierarhilor, şi pe cel de un obicei cu cuvioşii, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Moise mai-nainte văzând rug nears, aprinzându-se cu foc în Sinai, mai-nainte a închipuit pântecele tău Maică preacurată : Căci zămislind Focul cel dumnezeiesc, nu te-ai ars, ci ai născut pe Făcătorul lumii, Dumnezeu şi om.
 
 
   Dintru multe întreite valuri, ai ajuns la suflarea Duhului în limanul vieții Părinte şi povara ta cea bună o ai mântuit cu picior neudat şi acum te desfătezi întru liniştea cea de acolo.
 
   Văzând credincioşii mormântul, şi înlăuntru mort preasfinţit, primit în loc de nou jertfelnic, întru care se săvârşesc dumnezeieşti arderi întregi ale lui Dumnezeu, preaînălţăm pe Dumnezeu făcătorul minunilor.
 
 
   Luminat se bucură turma, strălucita ceată a călugărilor prăznuieşte, şi porfira cea pravoslavnică a împăraților celor binecredincioşi şi toată adunarea puternicilor întru cinstită aducerea moaştelor tale.
 
   Prin cuvânt zămislind în pântece fără sămânţă pe Cuvântul Cel ce toate le-a alcătuit cu cuvântul, mai presus de fire l-ai născut Fecioară de Dumnezeu Născătoare preacurată, pe care Îl preaînălţăm întru toți vecii.
 
 
   Pe Dumnezeu care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut. Ca pe Dumnezeu lăudați-L lucrurile, şi-L preaînălțaţi întru toți vecii.
 
 
   Întru prăznuirea ta, şi întru ostenelile tale Părinte, mulţimea îngerilor dănţuind, pe Preasfântul Domnul cu bună mulțumire Îl slăveşte, şi pacea de sus nouă ne cere, celor ce cu credinţă cinstim moaştele tale.
 
   Darul moaştelor tale ca o cinstită doctorie să ni se facă nouă întru neputinţe, prealăudate, şi solirea ta curățitoare tuturor, şi către Dumnezeu cale şi povățuire, celor ce cu credinţă şi cu dragoste te cinstim pe tine, Fericite.
 
 
   Cu toate armele cele biruitoare, Împărate al tuturor, împlătoșând cu mâna Ta pe credincioşii împăraţi, întăreşte-i asupra barbarilor. Şi Biserica Ta ca pe o neclintită întemeiere a credincioşilor, păzeşte-o pravoslavnică, prin rugăciunile Cuviosului.
 
   Avându-te pe tine ca pe o tare apărătoare, ca pe o nădejde şi zid, şi anghiră şi acoperământ nesmintit, şi reazem nebiruit, liman neviforat, şi singură scăpare, toți ne mântuim prealăudată, şi Preacurată.
 
 
   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl mărim.
 





   Cu credință şi cu dragoste adevărată, lepădându-te de lume Părinte Cuvioase, din tinereţe bucurându-te ai urmat lui Hristos Celui ce S-a răstignit, şi prin multe nevoinţe trupul omorându-l, din-destul ai luat darul tămăduirilor, a înceta neputinţele cele de multe feluri, şi a goni duhurile vicleşugului, cu mărire minunându-te.
 
   Făcându-te podoabă călugărilor, ai adunat nenumărată mulţime, ca să laude pe Domnul, Cuvioase Părintele nostru, şi pe toți i-ai povăţuit către cereasca vieţuire, bine urmând învăţăturilor tale celor dumnezeieşti, şi vieţii tale celei îmbunătăţite asemănându-se, Fericite, pe care şi întru mutarea ta împreună iarăşi i-ai adunat Benedicte.
 
   Pogorât-ai ploi din cer prin dumnezeiasca rugăciune, precum odinioară Ilie, şi degrab ai făcut a izvorî untul-de-lemn, şi pe mort l-ai înviat, şi alte mulţimi de minuni cu adevărat ai săvârşit Cuvioase, întru slava lui Dumnezeu şi Mântuitorului, pentru aceasta dumnezeiască pomenirea ta cu dragoste o prăznuim Benedicte.
 
   Opreşte abaterile cugetului meu, şi rătăcirile simţirilor, şi chipurile patimilor cele stricătoare de suflet desăvârşit le şterge, şi alină tulburarea sufletului meu Fecioară, ca să măresc bunătatea ta, că pe tine te am Fecioară apărătoare toatei vieţi, şi neputinţei mele ajutorul.
 
 
   Când Te-a văzut Mieluşeaua pe Tine Mieluşelul său pironit pe Cruce cu piroane, spăimântându-se foarte se tânguia, şi lăcrimând grăia : Cum mori Fiul meu ? Vrând să rupi zapisul lui Adam celui întâi zidit, şi toată omenirea să izbăveşti din moarte. Slavă rânduielii Tale, Iubitorule de oameni.
 
 
   Veniţi noroadelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea, şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.
 
   Mie, celui ce voiesc cu cântări a cuvânta pomenirea ta cea vrednică de laudă, Cuvioase Benedicte, roagă-te să mi se dea dar, şi izbăvire de toate greşalele.
 
   Călugăreşte din pruncie Crucea ta ridicându-o, Țiitorului a toate i-ai urmat, şi omorându-ți trupul, te-ai învrednicit vieții, preafericite.
 
 
   Legii lui Dumnezeu plecându-te preafericite, prin sudorile înfrânării ai veştejit săltările patimilor, şi cu darul nepătimirii te-ai îmbogățit.
 
   Cei ce prin tine ne-am îmbogăţit cu nestricăciunea, Născătoare de Dumnezeu preacurată, bucură-te strigăm ție, cea plină de daruri, înfrumuseţarea cuvioşilor şi a drepţilor.
 
 
   De vieţuitoarele apele Dumnezeiescului Duh umplându-se sufletul tău Benedicte, râuri de minuni ai izvorât, uscând curgerea bolilor.
 
   Întru lăţimea raiului te-ai sălăşluit preafericite, cărarea cea strâmtă călătorind, şi măiestriile şi cărările dracilor le-ai arătat nelucrătoare.
 
 
   Cu curgerile lacrimilor tale adăpându-te, ca un pom aducător de roadă, bună rodire dumnezeiască ai adus Benedicte, cu dumnezeiescul Dar al bunătăţilor şi al minunilor.
 
   Singur Cel Bun, ca să se întrupeze, a intrat în pântecele tău Preacurată, şi S-a arătat om desăvârşit. Pe care roagă-L, să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Întăreşte-ne pe noi întru Tine Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul, şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre celor ce Te lăudăm pe Tine.
 
 
   Postnicind cu plăcere dumnezeiască, cu fapte bune ai viețuit, şi darul tămăduirilor ai primit Benedicte, a săvârşi minuni înfricoşate. Mânăstire dumnezeiască adunând, ai adus lui Hristos mulţime de cei ce se mântuiesc, preafericite. Slavă Dumnezeului Celui ce te-a strălucit pe tine; Slavă Celui ce te-a încununat; Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
 
   Mâinile tale cele dumnezeieşti Preasfântă Fecioară, cu care ai ţinut pe Ziditorul, întrupându-Se pentru bunătate, întinzându-le, roagă-L pe Dânsul, ca să ne izbăvească pe noi din ispite şi din patimi, şi din primejdii, cei ce te lăudăm cu dragoste, și-ți strigăm : Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine; Slavă Celui ce a ieşit din tine; Slavă Celui ce ne-a slobozit pe noi prin naşterea ta.
 
 
   De cei fărădelege pironindu-Te pe Cruce Mântuitorule, şi coasta împungânduţi-se de suliţa ostaşilor, Preacurata se tânguia cu amar, şi de multă şi înfricoşată răbdarea Ta, se spăimânta strigând : Slavă dragostei Tale celei către oameni; Slavă bunătăţii Tale; Slavă Celui ce cu moartea Ta ai făcut pe oameni nemuritori.
 
 
   Te laud pe Tine, că auzul am auzit Doamne, şi m-am spăimântat, că ai venit până la mine căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea proslăvesc multă pogorârea Ta, cea către mine, mult-Milostive.
 
   Patimilor şi lumii răstignindu-te pe sine-ți de Dumnezeu cugetătorule Părinte Benedicte, ai fost plăcut lui Hristos, Celui ce pe Cruce de bunăvoie şi-a întins palmele, pe care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
 
   Prin luptele înfrânării mădularele trupului omorându-le Cuvioase, pe cei morți i-ai sculat cu rugăciunea şi celor slăbănogiți le-ai dăruit buna alergare, prin credință minunându-te Părinte şi toată boala ai tămăduit.
 
 
   Sufletele cele uscate şi fără umezeală, prin cuvântul tău cel viu Cuvioase, le-ai lucrat bine-roditoare, făcându-te cu arătarea minunilor păstor de Dumnezeu pus, şi preafrumoasă podoabă a călugărilor.
 
   Ca ploaia pe lână S-a pogorât Cuvântul întru cinstit pântecele tău, Preacurată, întrupându-Se, şi arătat au încetat ploile mulțimii dumnezeilor, şi iarna cea amară a risipit, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
 
 
   Dătătorule de lumină, şi Făcătorul veacurilor Doamne, întru lumina poruncilor tale povățuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.
 
   Pe Dumnezeu cel milostiv rugându-L Părinte înțelepte, degrab ai umplut ulciorul cu unt-de-lemn ca şi Ilie, minunându-te cu credință de cei ce vedeau preafericite.
 
   Ca un curat cu sufletul, ca unul ce te-ai făcut întru uimire luminându-te sub o rază, ai văzut tot pământul, Dumnezeu cinstindu-te pe tine Benedicte.
 
 
   Făcând minune întru Hristos, ai izvorât apă izvorâtoare prin rugăciune, rugând pe Dătătorul bunătăţilor, care petrece, propovăduind minunea Benedicte Cuvioase.
 
   Cel ce locuiește în Ceruri întru preacurat pântecele tău a locuit, ca să ne facă case pe noi, care te propovăduim pe tine Născătoare de Dumnezeu preacurată.
 
 
   Cu strălucitele razele duhului strălucindu-te, întunericul dracilor celor răi l-ai micşorat, făcătorule de minuni Benedicte, al călugărilor luminătorule prealuminate.
 
   Cât este de preaslăvită viața ta, Fericite ! Cât este de luminată cinstită petrecerea ta, prin care turmele călugărilor le-ai tras către cunoștința cea mântuitoare.
 
 
   Făcându-te locuitor al împărăţiei celei Cereşti, cugetătorule de Dumnezeu Benedicte. Pe care roagă-te să o dobândească, cei ce cu credinţă te fericesc pe tine pururea.
 
   Din pântecele tău cel sfânt, a răsărit Soarele dreptăţii cel neapus şi pe cei credincioşi i-a luminat, Născătoare de Dumnezeu Fecioară Preacântată.
 
 
   Întru adâncul greşalelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale, cel neumblat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.
 
 
   Îmbogățitu-te-ai cu dumnezeiescul Dar, iar cu faptele ai descoperit chemarea, şi te-ai arătat plin de Darul Duhului Sfânt Benedicte, plăcute al lui Hristos Dumnezeu, întru rugăciuni şi întru înfrânări, şi te-ai făcut tămăduitor neputincioşilor şi izgonitor dracilor şi grabnic apărător sufletelor noastre.
 
Stih : Cu cugetele ca cu frâiele toată patima strângând,
Frâiele vieţii Benedict este defăimând.
În a patrusprezecea zi Benedict,
În ceruri a trecut.
 
   Cuviosul acesta Benedict (care se tâlcuiește în limba elinească Blagoslovit), era din pământul romanilor, din cetatea ce se chema Nursia, din părinţi creştini şi bogaţi şi lăsând bogăţia şi părinţii şi averea cea părintească, fiind foarte mic şi neajuns de vârstă, s-a dus la un loc pustiu cu doica sa, care îi dăduse sân, unde unindu-se pe sine cu Dumnezeu prin fapta bună şi nevoinţă, s-a îmbogăţit de la dânsul cu putere de minuni şi de tămăduiri. Însă de alte preaslăvite faceri de minuni povesteşte mai pe larg istoria lui, întru care multe feluri de minuni aflăm că a făcut. Morţii înviind, de lucrurile cele viitoare proorocind, şi spunând de cele ce nu era, ca cum ar fi fost de faţă. Că atâta numai trebuie să sfârşim cuvântul. Că vrând a se pristăvi întru Domnul, a apucat de a zis către ucenicii săi, ce erau cu dânsul, şi cei ce erau departe, cum că va fi să se facă semn, cu care vor cunoaşte toţi, că el se desparte de trup. Deci cu şase zile mai-nainte de Preacuvioasa lui adormire, a poruncit să-i facă groapa şi îndată s-a bolnăvit cu fierbinţeală mare, de care îi ardea trupul până la şase zile. Iar când a fost a şasea zi, a învăţat pe ucenicii săi să-l ridice şi să-l ducă la casa cea de rugăciune. Apoi ducându-l acolo, şi cuminecându-se cu sfintele taine, stând în mijlocul ucenicilor săi, ţinut şi rezemat, şi-a ridicat mâinile la Cer, şi aşa căutând în sus şi rugându-se şi-a dat Sfântul său suflet. Însă întru acel ceas s-a arătat o vedenie la doi părinţi, unul șezând la chilia lui, şi altul locuind departe. Văzut-au dar amândoi că se tindea o cale minunată de la chilia Sfântului până la Cer, către răsărit, aşternută cu haine de mătase luminoase, şi întru acea cale erau şi nişte oameni minunaţi, ce ţineau făclii, şi după rânduială se suia. Iar oarecare om cu veşminte albe îmbrăcat şi acela luminos fiind, stând lângă dânşii, îi întrebă, de ştiu a cui este această cale la care privesc, şi se minunează şi zicând ei că nu ştiu, a zis acel ce s-a arătat : Aceasta este calea prin care iubitul lui Dumnezeu Benedict, se suie la Ceruri. Deci, venindu-şi întru sine Cuvioşii aceia ce au văzut vedenia au cunoscut sfârşitul Sfântului bărbat, ca și cum s-ar fi aflat a vedea când s-a săvârşit.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Alexandru cel din Pidna.
 
Stih : A se păgubi de cununi nesuferind,
Alexandru tăierea capului este răbdând.
 
   Acesta ca întru o întunericime a înşelăciunii strălucind stea mult luminoasă şi nebunia rău credincioşilor o a mustrat şi pe semeţul vrăjmaş, cu graiurile, ca și cu nişte săgeți, l-a rănit şi toată înşelăciunea la pământ o a surpat, în privelişte mărturisind pe Hristos. Deci cei ce erau lipiţi de înşelăciune, nesuferind îndrăzneala şi bărbăţia lui, cu feluri de măiestrii cercau ca să surpe a lui bună tărie, şi neputând, i-au tăiat capul cu sabia. Iar Dumnezeu l-a răsplătit prin darurile tămăduirilor. Căci toată cumplita boală, o izgonește de la cei ce cu credinţă se apropie de el.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru şi mărturisitorul Evshimon episcopul Lampsacului.
 
Stih : Evshimon mai-nainte de a muri, ca Pavel zicând,
Cu bună-cuviinţă ca ziua călătorind.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Ritori preaînvățați s-au arătat tinerii oarecând; că din suflet cuprins de Dumnezeu blagoslovind cu buzele au cântat : Dumnezeu cel mai presus de dumnezei al părinţilor şi al nostru bine eşti cuvântat.
 
   Murire purtătoare de viaţă ai câştigat şi depărtare dezmierdărilor. Pentru aceasta te-ai învrednicit a scula pe morţi preafericite Benedicte minunându-te de toţi credincioşii, ca şi marele Ilie.
 
   Prin Cuvioase ostenelile tale, ai făcut turmă de nenumăraţi călugări, care pururea rămâne, îngrădită fiind cu apărările tale, supunându-se celor ce bine de tine au fost tocmite, vrednicule de minune.
 
 
   Cei fără minte părându-li-se să te omoare, cu otrăvirile pe tine, care erai păzit de dumnezeiască mâna Atotziditorului, dovedindu-se de mai-nainte cunoştința Duhului, ce era întru tine, Fericite, s-au ruşinat.
 
   Vindecă patimile sufletului meu, ceea ce ai zămislit izvorul nepătimirii Fecioară, şi-mi dă mie ploi de umilinţă, cele ce-mi pricinuiesc mie acolo mângâiere, Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă.
 
 
   Stăpânind întru Hristos asupra patimilor celor făcătoare de putrejune, cugetătorule de Dumnezeu, Părinte, întru Împărăţia Cerurilor te-ai învrednicit a locui, împreună cu toți cei ce bine au vieţuit şi au iubit pe Dumnezeu, văzătorul a toate.
 
   Sfinte rugăciunile tale primindu-le Dumnezeu, da prin tine celor lipsiţi cele trebuitoare spre vieţuire, foarte proslăvindu-te pe tine pe pământ, prin lucrările minunilor, Benedicte de trei ori fericite.
 
 
   Înfrumuseţându-te cu frumusețile bunătăților celor dumnezeieşti, întru cămările cele de mire te-ai mutat Părinte, ca să fii împreună cu Dumnezeu şi să te îndulceşti de dumnezeiască frumusețea Lui, întru vecii cei nesfârşiți.
 
   Iată S-a născut din tine curată (Isaia arătat striga) Fiul Celui Preaînalt, şi al tău Fiu se vede Fecioară, făcând fii Părintelui Celui Ceresc, pe cei ce te laudă pe tine.
 
 
   Pe Dumnezeu care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieștii, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudați-L lucrurile, şi-L preaînălțați întru toți vecii.
 
 
   Arătatu-te-ai ca un soare mare, de Dumnezeu purtătorule, luminând zidirea cu semne înfricoşate, şi cu strălucirile bunătăţilor. Pentru aceasta săvârşim pomenirea ta cea cu adevărat luminată, luminându-ne la simţirile inimii Părinte.
 
   Cetele pustnicilor cele de tine adunate, ziua şi noaptea te laudă pe tine, având în mijloc trupul tău, Părinte înțelepte, care cu îndestulare izvorăște râuri de tămăduiri neîncetat acestora, şi luminează paşii lor neîncetat.
 
 
   Mai mult decât razele soarelui ai strălucit Părinte, săvârşind poruncile lui Dumnezeu, şi întru lumina cea neînserată te-ai mutat, rugându-te, ca să se dea curăţire de păcate, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine Benedicte pururea pomenite.
 
   Născătoare de Dumnezeu Fecioară, goneşte norii sufletului meu, şi-mi dă Stăpână, ca să zăresc curat frumuseţea cea mântuitoare, a Celui ce negrăit a strălucit din preasfânt pântecele tău, spre lumina neamurilor, Preacântată.
 
 
   Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu negrăita înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl mărim.
 





   Mucenici ai lui Hristos; cei şapte la număr năvălirile gonacilor şi moartea cea silnică, întru nimic aţi socotit, ci gata v-ați sârguit către lupte, cu minte vitează, şi cu slava biruinţei încununându-vă, v-ați numărat împreună cu toți drepţii, cu care împreună vă cinstim şi vă fericim pe voi totdeauna.
 
   Mucenice pătimitorule Agapie, iubind izvorul bunătăţilor şi săvârşirea doririlor, te-ai grăbit a bea paharul muceniciei, chemând dumnezeiescul nume al Dumnezeului Celui, viu : O bărbăţia ta ! O răbdarea ta ! Prin care arătat te-ai învrednicit a dobândi slava şi strălucirea.
 
   Mucenici vrednici de minune, spre junghiere de bunăvoie v-ați dat pe sine-vă, şi pământul l-ați sfințit cu sângiurile voastre, şi cu trecerea ați luminat văzduhul, şi acum vă sălăşluiţi întru cele cerești, rugându-vă pururea pentru noi către lumina cea neînserată, prealuminaţilor de Dumnezeu.
 
   Bucură-te dumnezeiască căruţă a Luminii; Bucură-te Biserica Domnului, şi cort al sfințeniei, Lumină ne-ai răsărit nouă, din pântecele tău cel preacurat, luminând marginile lumii, şi sfințindu-ne pe noi cu bunătatea; Bucură-te capul mântuirii Preacurată; Bucură-te auzire şi grai înfricoşat a celor ce nădăjduiesc spre tine.
 
 
   Soarele s-a întunecat Fiule şi luna în haină neagră şi-a schimbat lumina. Pământul se clatină şi catapeteasma Bisericii Tale se rupe. Şi eu cum nu mă voi rupe la cele dinlăuntru Fiule ? Zgâria-mă-voi la faţă preadulce Mântuitorule al meu, văzându-Te pe Tine mort fără dreptate.
 
 
   Să cântăm Domnului, Celui ce a trecut pe poporul Său prin Marea Roşie, că singur cu slavă S-a proslăvit.
 
   Fiind în lăcaşurile cele cereşti Mucenicilor, pe cei ce vă laudă pe voi pe pământ, învredniciți-i luminării.
 
   Turnuri ale Bisericii v-ați arătat, zidirile nebuniei idoleşti surpând purtătorilor de chinuri ai lui Hristos, preavitejilor.
 
 
   Rănindu-te de dragostea Stăpânului tuturor, Mucenice Agapie, vrednicule de minune, şi te-ai sârguit mai-nainte a muri pentru Dânsul.
 
   Cu raza cea preastrălucită, a Celui răsărit din tine fecioară luminează ochii sufletului meu, ca să Te slăvesc pe Tine.
 
 
   Aprinzându-te cu focul dragostei lui Hristos, Mucenice Agapie, ai stins văpaia nebuniei idolilor, cu curgerile sângiurilor tale, pentru aceasta te lăudăm pe tine.
 
   Arătatu-v-ați fericiţilor săbii, tăind cu darul mulţimea dracilor şi acum bucurându-vă, v-ați unit cu mulţimea puterilor celor înţelegătoare.
 
 
   Vitejeşte săvârşind calea muceniciei, prin lepădarea trupului, ați ajuns împărăţia cea de sus, întru care ați avut vieţuirea, dumnezeieştilor Mucenici.
 
   Cunoscut-am pe Ziditorul cel ce prin milostivirile milei, S-a arătat nouă cu asemănarea trupului, din pântecele tău cel purtător de lumină, celor ce te lăudăm pe tine Maică pururea Fecioară.
 
 
   Nu este sfânt ca Domnul, şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe care Îl laudă toată făptura şi nu este drept, afară de Tine Doamne.
 
 
   Ceata mucenicilor, cea cu numărul de şapte, să se laude, căci aceştia gonesc vătămarea noastră, ca nişte păzitori ai credinţei, şi turnuri ale Bisericii. Aceştia gonesc cetele dracilor, şi se roagă pentru noi Stăpânului, dăruindu-ne pace.
 
   Maica lui Dumnezeu, pe tine te ştim toți, care Fecioară cu adevărat şi după naştere te-ai arătat, cei ce alergăm la a ta bunătate. Că pe tine te avem păcătoşii folositoare, pe tine te-am agonisit întru ispite mântuire, una Preacurată.
 
 
   Mieluşeaua cea neîntinată, mort văzând, spânzurând pe lemn, pe Mielul şi Păstorul, ca o Maică văitându-se, plângând, grăia : Cum voi suferi Fiul meu pogorârea Ta cea mai presus de cuvânt. Şi patimile cele de bunăvoie, preabunule Dumnezeule.
 
 
   Cuvinte din munte umbros, din una Născătoarea de Dumnezeu, cu dumnezeiască vedere, Proorocul mai-nainte a cunoscut că vei să Te întrupezi; și cutremurându-se, slăvea puterea Ta.
 
   Foarte iubind pe Hristos, Agapie, patimilor Lui bărbăteşte te-ai asemănat, ca un miel de bunăvoie junghiindu-te, vrednicule de minune, mare Mucenice.
 
   Cu tot sufletul pe sine-vă dându-vă la sabie înțelepților Mucenici, cu picăturile sângiurilor ați roşit haina, cu care împodobindu-vă, în ceruri locuiţi.
 
 
   O fierbinte dragostea voastră către Dumnezeu, prin care desăvârşit v-ați lepădat de sine-vă-ți şi moarte suferind prea silnică, v-aţi învrednicit nemuririi.
 
   Primit-ai în pântece, preacurată Fecioară, pe Cuvântul mirul, care curăţă lumea de putoarea păcatelor. Pentru aceasta pe tine cu credinţă te fericim.
 
 
   Cela ce din noaptea neştiinţei cu dumnezeiască cunoștință toate le-ai luminat, luminează-mă spre mânecarea slavosloviilor Tale, Doamne.
 
   Făcându-te iubit la nume, ca şi în faptă, ai pătimit slăvite pentru dragostea lui Hristos Dumnezeului nostru, Împăratului tuturor.
 
   Graiul cumplitului tiran l-aţi defăimat Sfinţilor Mucenici, şi lui Hristos oştindu-vă, cetele dracilor le-aţi pierdut.
 
 
   Prin luptele cele sfinţite surpând trufia nelegiuitorilor, v-ați încununat cu cununa nemuririi, Mucenici ai lui Hristos.
 
   Cu dumnezeieşti cântări, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii să o fericim, zicându-i : Bucură-te uşa, prin care singur a trecut Domnul.
 
 
   Împreună cu cei doi Alexandrii, şi cu acei doi Dionisii, să căutăm pe Agapie slăvitul : Pe Timolau şi pe Romil, care tare s-au muncit şi au biruit mulţimile vrăjmaşilor.
 
   Râuri de tămăduiri izvorând mucenicilor, patimile pământenilor dumnezeieşte le curăţiţi. Pentru aceasta bucurându-ne, cu credinţă lăudăm vitejiile voastre.
 
 
   După lege săvârşind sfinţita luptă, după lege v-ați şi încununat de mâna cea ziditoare a toate, Mucenici cei şapte cu numărul, cetăţenii cerului, cei la o stare cu îngerii.
 
   Pomii nedumnezeirii, cu sfânt Pomul tău veştejindu-i Preacurată, răutatea vrăjmaşului, care pururea odrăsleşte întru mine, împuținează-o dumnezeiască Mireasă.
 
 
   Curățeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
   Ceata cea cu numărul de şapte a Sfinților Mucenici, tare au pătimit pentru Treimea Cea Dumnezeiască şi cu darul au pierdut mulțimile vrăjmaşilor celor de gând, şi s-au împreunat, prin Duhul, cu mulțimea cugetelor celor cereşti, cu ale căror rugăciuni, milostiveşte-te spre noi Iubitorule de oameni.
 
 
    Întru această lună în 15 zile, pomenirea Sfântului Mucenic Agapie, şi cei împreună cu dânsul, Plisie, Romil, Timolau, doi Alexandrii şi doi Dionisii.
 
Stih : Alerga Agapie la mărturisire :
Căci dragostea lui Dumnezeu avea spre întărire.
Plisie împreună cu trei, de sabie fiind tăiat :
Cu aceia împreună lângă Dumnezeu şedere au luat.
Doi Alexandrii cu numirea, cunună le-a fost tăierea de obşte răbdând :
Şi la amândoi Dionisii, de obşte le-a fost primind.
În a cincisprezecea Agapie a fost tăiat.
Cu prietenii, şi la cer s-au mutat.
 
   Aceştia au fost pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, însă Agapie era din cetatea ce se cheamă Gaza, iar Timolau din Pont; Iar cei doi Dionisii din Tripoli cea din Fenicia : Iar Romil era ipodiacon bisericii din Diespol; Iar Plisie şi cei doi Alexandrii din Egipt. Aceştia întâiași dată legându-şi sufletele împreună cu dumnezeiască poftă, de aceea băgându-şi mâinile în cătuşe, stătură înaintea lui Urban ighemonul Chesariei, numindu-se că sunt creştini. Şi el neputând să-i plece nici cu îngroziri, nici cu amăgiri, ca să-i facă să se despartă de credinţa lui Hristos, a poruncit de le-a tăiat capetele.
 
    Tot în această zi, Sfântul Apostol Aristobul episcopul Britaniei, fratele Varnavei Apostolul.
 
Stih : Lui Pavel urmează Aristobule aici cu pătimire,
Ca în Cer împreună cu Pavel să aibi şi dănţuire.
 
   Acesta a fost unul din cei şaptezeci de ucenici, şi a urmat Sfântului Apostol Pavel, propovăduindu-i Evanghelia şi slujindu-i în toată lumea, de care a fost şi hirotonit şi episcop în ostrovul Britaniei, unde erau oameni sălbatici şi foarte cruzi. De către care, uneori s-a bătut, şi alteori s-a tras pe uliţe şi prin aceste necazuri şi munci a plecat pe mulţi de i-a apropiat la Hristos. De aceea făcând şi biserici şi hirotonindu-le şi preoţi şi diaconi, s-a săvârșit.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Nicandru, cel din Egipt.
 
Stih : Ca pe un miel pe Nicandru sunt despuind,
Slujitorii înşelăciunii mâinile pe el punând.
 
   Acest sfânt era pe vremile împărăţiei lui Diocleţian, crescut întru blagocestie, şi împreună legat cu dragostea mucenicilor lui Hristos, având lucrul să ridice pe ascuns moaştele lor, şi să le strângă pe ele cu cucernicie şi cu cinste. Şi oarecând văzând Moaştele, oarecăror Sfinţi Mucenici aruncate aşa, şi fără de nici o grijă, ducându-se noaptea şi luându-le, le-a aşezat în oarecare loc cu bucurie şi după cuviinţă. Dar văzându-l oarecare închinător de idoli, l-a pârât la boierul, şi fiind prins şi în privelişte mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, despuiat fiind de piele, a primit cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Manuil Criteanul, care a mărturisit în Hiu, la anul o; mie şapte sute nouăzeci şi doi, de sabie tăiat s-a săvârşit.
 
Stih : Ca o oaie fiind tăiat, Fericite.
Te-ai adus la staulul cel de sus, o Manuil cinstite.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii cei ce mersese din Iudeia în Babilon oarecând cu credința Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   De bunăvoie v-ați dat pe sine-vă spre junghiere ca nişte miei, netemându-vă de munci, prealăudaţilor ostaşi, cu bună osârdie strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Cu dragostea Stăpânului tuturor strălucindu-te Mucenice Agapie, ți-ai plecat grumazul sub sabie, şi te-ai numărat cu oştile mucenicilor, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Ca nişte sfeşnice vă vedeţi în casa Domnului slăviților Mucenici, luminând cu şapte lumini în lume, pe cei ce cu credinţă aleargă înainte, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Legat fiind eu cu lanţurile nenumăratelor greşale, dezleagă-mă preanevinovată, dându-mi mie ploi de lacrimi, ca să cânt Celui ce a răsărit din tine : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Arătatu-v-ați tămăduitori de feluri de boli, prin lucrarea Duhului, toate bolile noastre le vindecaţi, ca să cântăm şi să slavoslovim dumnezeiască pomenirea voastră.
 
   Iubind pe Dumnezeu, te-ai iubit de Dânsul Mucenice : Pentru aceasta pe tine, care ai săvârşit dumnezeiasca luptă, te-a primit în cămările cele cereşti, împreună cu cei de o râvnă Agapie.
 
 
   Împuternicindu-vă cu credinţa Stăpânului, puterea înşelătorului o ați surpat şi cu bună slavă slăvindu-vă, prin biruinţă, întru odihnele cele cereşti locuiţi Mucenici ai Domnului.
 
   Tămăduieşte patimile inimii mele, ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii, şi către viața cea dumnezeiască mă povățuiește, ca să te slăvesc pe tine Maica Mântuitorului întru toți vecii.
 
 
   Pe Domnul cel ce S-a proslăvit în muntele cel sfânt şi în rug prin foc a arătat lui Moise taina naşterii pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălțați întru toți vecii.
 
 
   Frumoşi făcându-vă cu frumuseţile cele dumnezeieşti ale muceniciei, ați stătut de față înaintea Domnului şi împreună cu Dânsul vă veseliţi pururea, purtătorilor de chinuri.
 
   Tabăra îngerilor pe voi, care v-ați despărțit de trup mucenicilor, vă aduce către cereasca cetate, întru lumina cea neînserată.
 
 
   Nu încetaţi a vă aduce aminte de noi către Dumnezeu, cei ce săvârşim astăzi sfânta voastră pomenire, slăviților Mucenici.
 
   Luminează-mă pe mine cu lumina pocăinţei, cu totul fără prihană, cel ce sunt întunecat cu lenevirea, ca să cânt, şi să măresc măririle tale.
 
 
   Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri, mărindu-te pe tine.