MINEIUL 16 - 31 MARTIE

16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31

   Doamne, Tu ca unul ce știi neputinţa firii oamenilor, încinge-ne pe noi cu putere în vremea înfrânării, şi ne întăreşte asupra patimilor, şi a vrăjmaşilor celor înţelegători, ca un bun Îndurat, îngrădindu-ne cu nepătimirea sufletului, ca să slăvim mila Ta.
 
   Doamne, Tu ca un bun cu suflarea Mângâietorului, ai adus pe purtătorul de chinuri, dintru întuneric către lumina sălăşluirii celei dumnezeieşti, şi tare ostaş al tău l-ai arătat, asupra vrăjmaşilor. Pentru aceasta făcând vitejii, Te-a proslăvit pe Tine, Iubitorule de oameni.
 
   Doamne, Tu prin rugăciunile mucenicilor, ca un bun şi Iubitor de oameni, păzeşte-ne pe noi întru acoperământul aripilor Tale celor înţelegătoare, şi ne învredniceşte Cuvinte, a vedea curat şi limpede, învierea Ta cea de a treia zi, ca un milostiv.
 
   Doamne, primeşte rugăciunile Maicii Tale şi milostivindu-te, pleacă-te, şi mântuieşte tot neamul omenesc, cel ce măreşte a Ta stăpânire şi ne izbăveşte pe noi dintru înşelăciunea vrăjmaşului celui spurcat, şi ne miluieşte, Milostive dându-ne iertare de greşale.
 
 
   Doamne, când Te-a văzut soarele pe lemn spânzurat, pe Tine Soarele dreptăţii, şi-a ascuns razele, şi luna lumina întru întuneric o a schimbat. Iar Maica Ta cea Preacurată, la cele dinlăuntru se rănea.
 
 
   Apa trecându-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului, scăpând israeliteanul striga : Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.
 
   Prin ostenelile înfrânării şi cu curgerile lacrimilor, curăţindu-ne ochiul sufletului prin cuget, să vedem înviat pe Soarele slavei.
 
   Înălțându-te între înălțimea cunoștinței lui Hristos, prin cuget înţelept, purtătorule de chinuri, înşelăciunea minciunii o ai părăsit şi mărirea cea cerească ai dobândit.
 
 
   Alt râu curgător de aur arătându-te în pământul Egiptului, Mucenice al lui Hristos Sabine, şi în lume vărsându-ţi sângiurile muceniceşte, ai adăpat pe oameni cu cunoştinţă dumnezeiască.
 
   Cel ce s-a născut din tine Preacurată, mai presus de cuvânt prin rugăciunile tale, umple de linişte vremea acestei vieţi, şi îndreptează pe cei ce te măresc pe tine, cea cu totul fără prihană.
 
 
   Tu Doamne pe noi ne întăreşte prin post, bine a plăcea Ție, şi a plini cu osârdie cinstite voile Tale.
 
   Cu nebiruită putere împlătoșându-te slăvite, prin credinţa şi dragostea lui Hristos, ai făcut tu vitejii asupra vrăjmaşilor.
 
 
   Prin răbdarea ta ai clătinat temeliile înşelăciunii, şi capiştile idolilor întru adânc le-ai aruncat Sabine.
 
   Împuternicindu-ne, şi întărindu-ne prin tine Preacurată în vremea înfrânării, războiul patimilor biruim.
 
 
   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
 
 
   Prea mare purtătorule de chinuri, ostaşule al adevărului, slăvite Mucenice al lui Hristos, propovăduitorule al Dumnezeieștii Treimi, cere dar dintru înălţime, ca să dea prin rugăciunile tale pace tuturor, celor ce te cinstesc şi laudă neîncetat dumnezeiască pomenirea muceniciei tale.
 
   Fiecare unde se mântuieşte, acolo după dreptate şi aleargă. Şi care altă scăpare este ca aceasta precum tu Născătoare de Dumnezeu, care acoperi sufletele noastre ?
 
 
   Toiag de putere dobândind Crucea Fiului tău Născătoare de Dumnezeu, cu dânsa surpăm întărâtările vrăjmaşilor, cei ce cu dragoste neîncetat te mărim pe tine.
 
 
   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.
 
   Zburdările trupului cu postul şi cu ostenelile supunându-le, fără de patimă şi curat să vedem mântuitoarele patimi ale lui Hristos.
 
   Ca cu un bici, cu graiurile mărturisirii tale celei dumnezeieşti ai rănit pe gonaci, şi tu te-ai mântuit nerănit Sabine.
 
 
   Pe cei ce se închină făpturii, i-ai plecat Sabine şi i-ai povăţuit spre închinarea Dumnezeului tuturor, povățuitorul propovăduindu-te pe tine Mucenice.
 
   Ca nişte anghire primind folosirile tale singură prea-cântată, ne aducem întru dumnezeiesc limanul Fiului tău şi Dumnezeului nostru.
 
 
   Luminează-ne pe noi Doamne, cu poruncile Tale, şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.
 
   Cu strălucirile Tale, luminează-ne pe noi prin post şi ne învredniceşte curat a te vedea pe tine Soarele slavei, şi al dreptăţii.
 
   Ca o făclie prealuminoasă având în suflet dumnezeiască dragostea lui Hristos, către Dânsul te-ai povăţuit prin chinuire Mucenice Sabine.
 
 
   Cu toiagul înţelepciunii tale înţelepte, ai omorât închinăciunile cele egipteneşti, slăvind pe Domnul Făcătorul tuturor.
 
   Îmbrăcând neputinţa noastră cu putere, în vremea înfrânării, întăreşte-ne pe noi Preacurată, asupra războaielor şi asupra patimilor.
 
 
   Desfătarea bunătăţilor şi împărtăşirea dezmierdării celei nestricăcioase, le pricinuiește postul, celor ce se împărtăşesc lui, şi cu inimă curată slăvesc pe Hristos, Cel ce este singur pricinuitorul mântuirii.
 
   Podoaba aceasta văzută, şi trufia cea lumească, cu bunăcredinţă le-ai urât, şi te-ai arătat iubitor de mărirea cea mai bună, şi de bogăţia cea veşnică, purtătorule de chinuri slăvite Sabine.
 
 
   Tulburarea acestei vieți cu multe osteneli ai părăsit Sabine şi în limanul credinţei lui Hristos ai ajuns, prin care bogăţia nepătimirii o ai pus întru dumnezeieştile cămări.
 
   Cei întâi zidiţi, gustând din pomul neascultării, s-au făcut izgoniţi din desfătare, Preacurată fecioară, iar noi împărtăşindu-ne de Cel născut din tine, întru viaţa cea nestricăcioasă ne desfătăm.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor rogu-mă. Căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
   Odrasla cea dumnezeiască, floarea cea neveştejită, viţa cea cu mult rod, purtătorule de Dumnezeu Sabine. Umple de veselia ta, pe cei ce cinstesc pomenirea ta şi neîncetat te roagă pentru noi toţi.
 
 
Stih : Râul Scamandrului apă de defăimare :
Lui Savin s-a făcut de bună bărbăţie arătare
Întru a şaisprezecea zi cu adevărat,
Curgerea râului pe Savin l-a luat.
 
   Acesta a fost din Ermupoleos al Egiptului în vremile lui Diocleţian împăratului, ascuns fiind afară din cetate, împreună şi cu alţi creştini într-o mică căscioară, şi căutându-l slujitorii de idoli, pentru căci avea mare fală la creştini, fiind de neam mare, şi întrecând pe mulţi cu dragostea credinţei, apoi l-au aflat. De aceea aducându-l la oarecare Arian ighemonul cetăţii, şi mărturisind credinţa cea în Hristos, l-au spânzurat şi l-au strujit atâta, cât îi pica carnea pe pământ. De aceea l-au ars cu făclii aprinse. Şi afară dintru acestea i-au legat o piatră, şi l-au aruncat în râul ce se cheamă Scamandron, şi aşa a luat cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Papa.
 
Stih : Te legi cu lanţuri de copacul prin care Papo te-ai suit.
Şi ca Zaheu adică vezi pe Hristos acum după ce ai murit.
 
   Acesta văzând că se află lumea la atâta primejdie a închinării de idoli. Stând înaintea stăpânitorului şi ruşinându-l cu multă îndrăznire ce avea întru Hristos. L-au pus la pământ, şi l-au bătut foarte rău cu toiege; peste obraz. Apoi spânzurându-l, i-au rupt carnea cu unghii de fier. Deci bătându-i piroane în tălpile picioarelor, l-au gonit, de a alergat mult loc. Şi apoi iarăşi legându-l de un pom, ce nu făcea roadă, l-a făcut de a făcut roadă, în care şi sfârşitul şi-a luat. Iar Licaonia se bucură şi se veseleşte, avându-i sfintele moaşte.
 
    Tot în această zi, Sfântul Ioan cel din Rufiane cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Cinstim Ioane a ta adormire,
Iar mai bine zicând către Dumnezeu mutare.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Romano prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Dragostea cea către tine prin nevoinţă arătând.
Romano al tău, Mântuitorule către sabie era privind.
 
    Tot în această zi, Sfinţii zece Mucenici cei din Fenicia, de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Ceată de zece bărbaţi prin sabie mărturisitori.
Îi omoară cei de bărbaţi şi de Mucenici ucigători.
 
    Tot în această zi, Sfântul Alexandru Papa al Romei, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Alexandru Papa Romei celei vechi 
Locuiește Edenul, patria cea veche.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Anin, făcătorul de minuni.
 
Stih : Fiind acoperit de mormânt Anina făcătorul de minuni :
Nu i se împreună acoperă darul facerilor de minuni.
 
   Acest Cuvios Părintele nostru din tânără vârstă, fără de învăţătură fiind, şi iubind liniştea, vieţuia osebit. Iar după ce a ajuns în vârstă de cincisprezece ani, rămânând sărman de părinţi şi lăsând lumea, s-a dus în pustie, şi aflând acolo pe un monah cu numele Maiuma foarte sărac, a rămas lângă el, întru privegheri şi rugăciuni. Şi atâta erau de lipsiţi fericiţii, încât neavând cele de nevoie, odată mânca la patru zile. Dar însă deşii lipsiţi, atâta se îndulcea de masa lor ca şi când s-ar fi aflat la masă împărătească. După aceasta a voit pomenitul duhovnicescul său Părinte să se ducă din acele locuri. Iar fericitul Anina i-a zis, iartă-mă Părinte cinstite, eu fiind povăţuit de Dumnezeu ca să vin la tine, pentru aceasta nu mă voi duce de aici. Pentru aceasta a rămas Cuviosul acolo şi nu s-a dus. Ieșea însă de multe ori la pustiul cel mai dinlăuntru, şi se depărta cale de două zeci sau trei zeci de zile, şi iarăşi se întorcea la chilia sa. Şi supunând patimile trupului, a primit, precum se vedea, răsplătirea de la Dumnezeu, pe supunerea fiarelor celor sălbatice, şi arătat este, că şi doi lei în urma lui pretutindenea şi un spin zgrunțuros intrând în piciorul unuia din lei, fericitul l-a scos şi legând bine piciorul l-a făcut sănătos. Şi dar pentru aceasta alergând vestea lui pretutindenea, mergea la el mulţime de bărbaţi şi de femei, având cu sine şi bolnavi, şi el cu darul lui Dumnezeu ce locuia într-însul, şi cu singură rugăciunea, vindeca pe toţi de orice boală ar fi fost ţinuţi. Deci lăsând a se mai duce în pustie, se afla liniștindu-se în chilia sa. Însă apă de băut nu era aproape, ci o căra pe ea de la râul Eufratului cale de patru sau cinci mile, şi încât se afla Cuviosul singur, mai rar o aducea. Iar după ce a început mulţimea norodului să vină la el, atunci era de nevoie întrebuinţarea apei, pentru care a făcut un mic lac ca să se adune în el apă de ploaie. Ci însă şi din acesta scoţându-se se deşerta de multă mulţimea norodului. Pentru aceasta poruncind odată slujitorului, ca să aducă apă din lac, şi acela spunându-i că nici un pahar nu se poate umple cu apa din lac, ridicând Cuviosul ochii spre cer şi suspinând din adâncul inimii, a zis slujitorului cu faţă liniştită : Du-te fiule întru numele Domnului, scoţând apă din lac adă fraţilor. Şi ascultând slujitorul şi ducându-se la lac, o minune ! L-a aflat pe el plin de apă, pentru aceasta şi striga : Veniţi toţi să vedeţi lucru minunat. Deci sărind toţi, şi bând din apa cea rece şi curată, s-au spăimântat şi da mulţumire lui Dumnezeu, care proslăveşte pe cei ce-l iubesc pe el. Deci vrând Sfântul să acopere vestea acestei minuni, a socotit ca iar el singur să aducă apă de la râul Eufratului, precum şi mai-nainte făcea, şi în toate nopţile căratul apei era lucrul său cel neapărat întru sineşi şoptindu-şi rugăciunile, câteodată însă şi ziua, neîngăduind pe altul a o face aceasta. Şi iarăşi oarecând mult norod adunându-se şi toată apa deșertându-se. Luând bătrânul ulciorul s-a dus la râu, şi nedepărtându-se loc de o aruncătură de piatră, iarăşi s-a întors. Deci socotind cei de faţă că bătrânul s-a întors pentru slăbiciune, au alergat spre întâmpinarea lui. Şi unul luându-i ulciorul din mâini ca să aducă apă, şi văzându-l pe el plin, a strigat cu glas mare zicând : Daţi toţi slavă lui Dumnezeu, că braţele bătrânului izvorăsc apă vie. Deci alergând toţi la ulcior şi aflându-l plin de apă rece, s-au înspăimântat şi au început a se tăvăli pe lângă picioarele lui, rugându-l ca să contenească din acest fel de lucru, şi să nu sufere pentru ei atâta osteneală. Căci de nu se făcea minune ziceau aceia, dacă cu adevărat din râul Eufratului era să care apă. Iar Sfântul şi însuşi la pământ aruncându-se, se numea pe sineşi pământ şi cenuşă şi vierme şi a totului defăimare, şi aşa abia i-a liniştit pe ei. Atunci Patricie Episcopul Chesareei, auzind că Sfântul cară apă singur a dat bătrânului spre uşurare un măgar ca să-i care apă. Ci supărându-se un sărac de împrumutătorul său, mergând la bătrânul, îi spuse lui întâmplarea. Iar bătrânul nici alt ceva având, nici voind ca să se întoarcă acela deşert, i-a dat măgarul, zicându-i : Vinde-l fiule şi scapă plătindu-ţi datoria, de care lucru înştiinţându-se Episcopul, alt măgar i-a trimis, zicându-i : Pe acesta nu ţi-l dăruiesc, ci numai ca să care apă, şi când voi avea trebuinţă, îl voi lua înapoi. Şi iarăşi nu după mult, venind un cerşetor şi neavând Sfântul ce-i da, i-a dat măgarul; de care iarăşi înştiinţându-se Episcopul, i-a făcut lui un vas mare ce şi până acum se află, şi a poruncit slujitorilor : Trimițând dobitoace să care apă să umple vasul, şi iarăşi să se întoarcă înapoi. Deci era în locul acela un stâlpnic oarecare vestit, care prin diavoleasca lucrare războindu-se cu oarecare; încât şi piatră a aruncat asupra lui şi s-a întâmplat să se rănească din acea piatră. Socotind acela a se porni spre izbândirea cutezării, încât şi de pe stâlp să se pogoare şi să facă vrăjmaşilor lui vrednică izbândire. Acest om al lui Dumnezeu Anina, mai-nainte cunoscându-o aceasta prin Duhul Sfânt, scriindu-i lui i-a trimis scrisoarea prin fiara leul; pe care văzându-l stâlpnicul, înfricoşându-se s-a spăimântat. Deci luând ucenicul său scrisoarea o a dat stâlpnicului, pe care citindu-o s-a umilit, şi lăsând răsplătirea la Dumnezeu, a scris înapoi fericitului cu trimisul leu, foarte mulțumind lui Dumnezeu şi slugii sale. Oarecare femeie având boală cumplită, mergea către Sfântul, iar întâlnindu-o pe cale un barbar, şi năvălind ca să o silească, cu singură chemarea ajutorului Sfântului, îmblânzindu-se acela a luat prefacere, şi întinzând mâna ca să ia toiagul ce-l înfipsese în pământ mai-nainte de a începe sila femeii, I-a aflat pe el înrădăcinat. Şi minunându-se de această preaslăvire, a alergat şi el către Sfântul şi catehisindu-se s-a botezat, şi făcându-se călugăr de Sfântul s-a făcut prea iscusit. Deci femeia câştigându-şi vindecare, cu bucurie s-a întors. Sunt şi altele multe care mai presus de fire şi înfricoşate, de Sfântul acesta s-au făcut. Ci ca să nu ne socotim îngreunători, le-am trecut pe acestea şi nevrând. Deci vieţuind în sihăstrie nouă zeci şi cinci de ani, nicicum ieşind de acolo încât toţi anii vieţii sale au fost o sută şi zece, feluri de mai-nainte vedenii, spunându-le mai-nainte, care şi cu lucrul s-au săvârşit. Şi destui fraţi adunând, chemându-i pe toţi, şi alegând pe unul ce era covârșitor celorlalți întru bunătate, şi zicându-le, pe acesta Dumnezeu în locul meu, mai-nainte vi l-a ales vouă păstor şi arătând cu mâna pe acel frate şi sărutându-i pe toţi i-a blagoslovit şi mai trăind şapte zile, s-a mutat către Domnul în șaisprezece zile, ale lunii lui Martie.
 
    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Hristodul făcătorul de minuni.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii cei ce mersese din Iudeia în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Lepădând prin înfrânare negura de pe ochii sufletului, lumina cea dumnezeiască prin credinţă să primim, cu frică şi cu curăţie strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Frumuseţea sufletului, prin frumuseţea trupului, Mucenice o ai arătat; căci luminat te-ai arătat întru vedenii, şi dulce întru cuvinte, Sabine strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Cu bărbăția şi cu vitejia sufletului Mucenice Sabine ai înfruntat semeţia cea împotrivă luptătoare a muncitorilor celor fărădelege, şi lui Hristos ai strigat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Pe cei curăţiţi prin înfrânare, Născătoare de Dumnezeu, învredniceşte-i a vedea dumnezeiască scularea Fiului şi Dumnezeului tău, care cu credinţă binecuvântează şi strigă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Împodobindu-ne la suflete prin înfrânare şi prin rugăciune şi prin credinţă, neîndoită, dumnezeieşte să primim pe Împăratul Ceresc.
 
   Adăpându-te cu înţelegătoarele curgeri ale Mângâietorului, purtătorule de chinuri Sabine, roadele muceniciei le-ai adus Domnului.
 
 
   Râurile sângiurilor tale, revărsându-se pe pământ Sabine, apele tămăduirilor tuturor oamenilor le varsă.
 
   Cei ce ne lăudăm întru tine Născătoare de Dumnezeu, să dobândim slava Fiului tău întru învierea Lui, prin rugăciunile tale.
 
 
   Pe Împăratul Ceresc, pe care Îl laudă oştile îngereşti, lăudați-L şi-L preaînălţaţi întru toți vecii.
 
 
   Prin înfrânare înfrânând patimile, să le supunem minții celei curate, ca să împărățim împreună cu Stăpânul tuturor.
 
   Biruind războaiele cele înţelegătoare purtătorule de chinuri, şi supunând pe muncitori cu suflet viteaz, împărățeşti împreună cu Hristos Făcătorul tuturor.
 
 
   Mergând de pe pământ către cer Sabine, roagă-te pentru noi, cei ce te cinstim pe tine, Făcătorului tuturor şi Dătătorului tău de cunună.
 
   Slava robilor tăi eşti Născătoare de Dumnezeu, îndrăzneala şi puterea şi lauda şi adevărată săvârşirea nădejdii mele.
 
 
   Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată, cei mântuiți prin tine, cu cetele cele fără de trupuri, mărindu-te pe tine.
 





   Om al lui Dumnezeu pe tine te-am cunoscut şi cu numirea şi cu fapta. Că având pe pământ sărăcie nemăsurată, şi strâmtorare, ai strălucit cu bunătățile, şi ai încredințat pe credincioşi cu minunile. Pentru aceasta roagă-te, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
   Cu dorirea ceea ce rourează, stingând doririle trupului cele arzătoare Alexie, prin bunăcredinţă ai schimbat cămara pentru cămară. Şi pentru dezmierdările trupului, ai dobândit dumnezeiască asemănarea îngerilor. Cu care roagă-te împreună, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
   Necunoscut ai rămas înţelepte, trudindu-te înaintea porţilor dumnezeieştilor părinţilor tăi, batjocorindu-te pe tine slugile tale în multă vreme. Iar murind te-ai arătat cu minunile cele ce le-ai săvârşit, tămăduind bolile, şi izgonind duhurile cele necurate.
 
   Iubind Hristos Dumnezeu, cea liniştită şi singuratică, smerită, şi fără de răutate viaţa ta preafericite Alexie, luminător la toată lumea te-a arătat, strălucind mai mult decât Soarele. Căci pe soţie şi avuţia cea vremelnică, ca un praf o ai socotit, necunoscut fiind în casa părintească, şi ai dorit numai de însuşi Hristos, pe care L-ai iubit. Adu-ţi aminte dar pentru robii tăi înaintea scaunului Împăratului tuturor, lui Hristos Dumnezeului nostru, neîncetat rugându-te pentru robii tăi, Preacuvioase Părinte.
 
   Bucură-te curată străină auzire, Bucură-te lemnul cel sfânt al raiului cel sădit de Dumnezeu, Bucură-te pierderea dracilor celor răi, Bucură-te sabia cea cu două ascuţituri, care tai capul vrăjmaşului prin străină naşterea ta, cu totul fără prihană, şi pe noi cei înstrăinaţi iarăşi ne cheamă Preasfântă.
 
 
   Junghierea Ta cea fără dreptate Hristoase, văzându-o Fecioara, tânguindu-se striga Ție : Preadulce Fiule, cum pătimeşti fără dreptate ? Cum spânzuri pe lemn, care ai spânzurat tot pământul pe ape ? Nu mă lăsa singură, Făcătorule de bine Multmilostive, pe mine Maica şi slujnica Ta rogu-mă.
 
 
   Întru adânc a aşternut dedemult toată oastea lui Faraon, puterea cea prea-întrarmată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prea-rău, Domnul cel preaslăvit, că cu slavă S-a proslăvit.
 
   Călătorit-ai pe calea cea strâmtă, din tinerețe petrecând cu viaţă Cuvioasă şi curată înţelepte. Pentru aceasta strâmtorarea minții mele lățeşte-o ca să te laud pe tine, care petreci întru lăţimea raiului, Fericite.
 
   Cu totul pe sineți dându-te lui Dumnezeu fericite, afară de trup şi de lume ai fost, cinstind mai mult bogăția cea cerească şi petrecătoare, şi patria ta, cetatea Sionului cea veșnică, decât bogăţia cea stricăcioasă.
 
 
   Născându-te tu ca şi Samuil preafericite, ai dezlegat sterpiciunea maicii tale, iar în pântecele inimii zămislind frica cea preacurată, ai născut Duhul mântuirii, prin dumnezeieşti bunătăți şi prin credinţă.
 
   Fiul lui Dumnezeu cel împreună fără de început, ca o pricină pe tine te-a avut, Fecioară, a asemănării celei noi, aflându-te pe tine singură Curată, mai presus de toată făptura. Pentru aceasta toate neamurile te lăudăm, şi te fericim pe tine, Preacurată.
 
 
   Cu dragostea curăției rănindu-te ai schimbat în locul cămării celei pământeşti, cămara cea cerească, şi în locul dezmierdării celei femeiești, ai dobândit asemănarea cea preadulce a îngerilor.
 
   Tulburările cele din viață, şi îngâmfarea bogăţiei ai părăsit şi te-ai făcut străin de patrie, Părinte Alexie, urmând sărăciei lui Hristos.
 
 
   În lacrimi şi întru osteneli şi întru înfrânare ai căutat preaînţelepte, cândva să-ți vină lumina cea bună a cunoştinţei, ca să dăruiască inimii tale nepătimire.
 
   Cel dintru înălţime nevăzut de îngeri, jos dintru tine născându-se Preacurată, se vede om desăvârşit, ca să dobândească iarăşi lumea cea pierdută.
 
 
   Înflorit-a pustia ca crinul Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.
 
 
   Având casa părinţilor tăi ca o casă străină, ai petrecut într-însa cu chipul sărăciei şi după mutare primind cununa slavei, te-ai arătat minunat pe pământ Alexie omule al lui Dumnezeu, îngerilor şi oamenilor bucurie.
 
 
   Împodobindu-te cu viața şi cu cuvinte, ai înălţat Biserica lui Hristos cu vieţuirea ta, făcând pe tată şi pe Maică, pe împăratul şi pe norod a prăznui, păzind lucrurile cele după chipul lui Dumnezeu, Alexie Preacuvioase. Căci cu curăţia te-ai strălucit în lume. Pentru aceasta darul bunătăţilor tale luminează pe toţi, cei ce cu credinţă prăznuiesc pomenirea ta Părinte, căci te-ai arătat îngerilor şi oamenilor bucurie.
 
 
   Toți credincioşii prin cuget privind sudorile şi ostenelile tale preaînţelepte, ne umplem la suflet de toată umilinţa, şi cu dragostea inimii cinstindu-te pe tine cu cântări, înşine ne pornim către dumnezeieşti cântări, spre mărirea şi lauda Stăpânului tuturor, preafericite Alexie, şi cu credinţă strigăm ție, ca unui plăcut Domnului : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
 
 
   Schimbând bogăţia cea nestricăcioasă, şi arătat veșnică, în locul bogăţiei celei stricăcioase, ai părăsit frumusețea lumii cu cuvioşie Alexie. Pentru aceasta împreună cu toți Sfinții te slăvim pe tine, şi cu sfinţenie prăznuim pomenirea ta, chemând, prin rugăciunile tale Părinte, ca să aflăm mare milă.
 
   Neînţeleasă şi necuprinsă este înfricoşată taina ta cea mare, care s-a lucrat întru tine stăpână de Dumnezeu dăruită. Că pe Cel necuprins zămislindu-L L-ai născut, cu trup îmbrăcându-Se din preacurate sângiurile tale. Pe care totdeauna roagă-L Preacurată, ca pe Fiul tău, să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Ceea ce Te-a născut pe Tine Hristoase, văzându-Te înălţat pe Cruce, ca un osândit, unele ca acestea grăia, plângând cu jale : Vai mie cum nu s-a milostivit spre Tine nicicum poporul cel fărădelege. Pe Cela ce L-ai miluit pe el pentru mulţimea milei Tale. Nu mă lăsa pe mine singură în lume, Cela ce Unul eşti fără de păcat.
 
 
   Venit-ai din Fecioară nu sol nici înger, ci Tu însuţi Domnul Te-ai întrupat, şi m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta strig Ție : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Suferit-ai sărăcie, făcându-te cerşetor ca Lazăr cel sărac. Căci dorirea cea dumnezeiască învita inima ta, Fericite, ca să dorească de bogăția cea cerească.
 
   Dorit-ai de vieţuirea cea fără de avere şi fără-de-grijă, mâncând odată în săptămână, pentru dorirea nestricăcioasei dragostei ceea ce te aştepta pe tine preafericite Alexie.
 
 
   Vrând a face inima ta Biserică dumnezeiască, ai iubit a şedea în casa Născătoarei de Dumnezeu, şi frumusețile cele cereşti a le privi, slăvite Alexie.
 
   Ca una ce ai alăptat pe Dătătorul de lapte, satură acum inima mea cea flămândă şi suspinătoare, de toată cunoştința, şi de dumnezeiască umilinţă, rogu-te Fecioară Curată.
 
 
   Mijlocitor te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule; că prin tine Stăpâne, către Părintele Tău începătorul luminii, din noaptea necunoştinţei, aducerea am aflat.
 
   Cu sfinţite curgerile lacrimilor tale adăpându-ți pururea sufletul, ai rodit spic cu adevărat însutit, bine păzit Plugarului celui nemuritor.
 
   Arătatu-te-ai pe pământ următor petrecerii celor fără de trupuri, prin înfrânarea ta cea prea covârşitoare, şi prin starea la rugăciune, prin care te-ai făcut lumină, vrednicule de minune Părinte.
 
 
   Cu focul rugăciunilor ai ars materia păcatului înţelepte, şi prin rugăciunile cele priveghetoare ai adormit toată dezmierdarea. Iar adormind, ai trecut către lumina cea neînserată.
 
   Cel ce locuiește în lumină, întru sfânt pântecele tău a locuit Preacurată, vrând iarăşi să izbăvească lumea, cea pierdută întru întunericul necunoştinţei. Pe care roagă-L ca să lumineze pe toți, cei ce te cântă pe tine, Fecioară.
 
 
   Ca unul ce te-ai făcut Biserică vie lui Dumnezeu, cea neispitită de nuntă, ce este lăcaş lui Hristos, te-a arătat şi te-a slăvit pe tine, cel ce erai ascuns, şi te sârguiai a te tăinui.
 
   Rugăciunile tale ca o tămâie s-au primit la Dumnezeu. Drept aceea cu viața ta ai bine miresmat cugetele credincioşilor prin Darul Duhului, Fericite.
 
 
   Pe tine, cel ce erai împodobit cu sfinţită vieţuire, şi nevrând te-a dat iarăşi Hristos patriei slăvite, măcar că fugeai de slava cea vremelnică.
 
   Legile firii înnoindu-le Ziditorul făpturii Preacurată stăpână, din tine negrăit se naște, şi pentru nemăsurata milă, mă îndumnezeieşte pe mine.
 
 
   Întru adâncul greşalelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule, scoate-mă.
 
 
   A lui Alexie preafericitului, pe cinstita prăznuire astăzi săvârşind cu bunăcredinţă, să-l lăudăm pe dânsul, zicând : Bucură-te podoaba cea frumoasă a cuvioşilor.
 
 
   Cine va slăvi după vrednicie cinstitele tale bunătăți, şi cine le va căuta cu îndestulare, Alexie de Dumnezeu cugetătorule. Întreaga înţelepciune, răbdarea, blândețile, înfrânarea, cântarea neîncetată, pe cea desăvârşit aspră petrecere şi nemăsurata smerenie, prin care făcându-te îngerilor asemenea, te rogi pururea pentru toată lumea, pentru care auzi Cuvioase acum de la toți credincioşi : Bucură-te podoaba cea frumoasă a cuvioşilor.
 
Stih : Om al lui Dumnezeu numai tu pe pământ numindu-te.
Numai tu vei avea ceva nou și în ceruri Părinte.
În a şaptesprezecea primeşte,
Alexie sfârşitul răbdând vitejeşte.
 
   Acesta era din Roma, având părinți bogaţi şi foarte de bun neam, tatăl era Eftimian Patriciul şi Maica sa Aglaida, singur născut fiind el la părinţi. Deci gătindu-se lui de tatăl său cămara cea de nuntă, în vremea ce era să se culce cu mireasa, dându-i ei inelul său cel de aur, şi binecuvântându-o, a ieşit pe ascuns din casă şi s-a dus la Edessa. Şi a rămas la biserica de acolo optsprezece ani, îmbrăcat cu haine sărăceşti şi trenţăroase, hrănindu-se cu mila şi îndurarea celor ce mergeau la el. Apoi purcezând de acolo (căci nu era cu putinţă a nu se şti, şi a se ascunde pentru dea-pururea bunătatea lui, când acum mergea la el mai mulţi şi-l îmbulzeau) şi vrând a se pogorî la Tarsul Ciliciei, la biserica Sfântului Apostol Pavel, nu şi-a câştigat această dorinţă, pentru că corabia suflată de vânturi potrivnice, a fost trasă într-alt loc. Deci mergând la Roma s-a dus la casa Părintelui său şi necunoscându-se, petrecea cealaltă a sa viaţă, dinaintea porţii sale, baţjocorindu-se de slugile sale, şi atâtea pătimind, câte urma a pătimi om străin, fără de nici o îndrăzneală de la oamenii petrecători, întru desfătare şi fără de rânduială. Deci apropiindu-se de fericitul sfârşit, a cerut hârtie pe care scriind cine este şi unde s-a născut. Și o avea în păstrare, până ce împăratul Onorie din dumnezeiască descoperire mergând la el, şi rugându-se când acum murise, a luat hârtia şi citindu-se întru auzul tuturor, şi toţi spăimântându-se, sfintele lui moaşte cu cinste şi cu mare cuviinţă s-au îngropat în biserica Sfântului Apostol Petru, miruri cu bun miros, şi vindecări pururea vărsând la cei ce se apropie.
 
    Tot în această zi, s-a întâmplat şi pomenirea celei cu iubire de oameni pornite asupra noastră înfricoşări şi groază a cutremurului, de care fără nădejde ne-a izbăvit pe noi Domnul cel Iubitor de oameni, care a fost în zilele lui Constantin împărat.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Pavel, pentru Sfintele Icoane în foc s-a săvârşit.
 
Stih : Râvna icoanelor pe Pavel l-a ars :
Căruia pentru acestea văpaia cuptorului i-au aprins.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Teostirict Mărturisitorul, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Nouă credincioşilor şi mutat din viață întărire fiind :
Cu rugăciunile tale Teostiricte putere fii nouă dând.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Marin de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Fiind tăiat Marin, taie capul înşelăciunii :
Şi împreună cu Hristos, capul tuturor rămâne.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaia a ridicat. Iar Hristos a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri, roua Duhului, Celui ce bine este cuvântat şi prea-proslăvit.
 
   Răbdai Cuvioase înaintea porţilor părinţilor şezând, şi cu totul fiind neştiut, şi batjocorirea slugilor primindu-o, şi cumplit fiind luat în râs, şi întru multă sărăcie trudindu-te.
 
   Ca unul ce ai omorât cugetul trupului tău, văzând pe părinții tăi şi necunoscându-te lor, răbdai silnicia firii, şi trecerea cu vederea a slugilor tale celor multe, care te scârbea pe tine Cuvioase.
 
 
   O, minune ! Cum ai rămas pururea sărăcind întru bogăţia smereniei celei nemărginite Alexie ? Cum ai suferit a te batjocori şi a te ocărî de slugile tale, care nu au ştiut viața ta preaînţelepte ?
 
   Tainei celei mari slujitoare tu te-ai făcut Preacurată, căci pe Dumnezeu L-ai întrupat, Cel ce ne izbăveşte din mari rele pe noi, cei ce te mărim pe tine binecuvântată de Dumnezeu dăruită Curată.
 
 
   Fiind necunoscut de părinţi mai-nainte, în vremea mutării tale le-ai descoperit taina, arătându-te întru slava Dumnezeului nostru, Celui ce cu mărire şi după vrednicie te-a proslăvit pe tine slăvite.
 
   Domnul cu mare glas te-a arătat la toată Roma pe tine ca pe o comoară ascunsă, care zăceai în chip de sărac, şi cu darurile tămăduirilor îmbogățeai pe toți, cei ce cu credinţă veneau la tine, preafericite Alexie.
 
 
   Boierii noroadelor împărații şi preoţii, din insuflarea lui Dumnezeu, s-au adunat a te îngropa pe tine preafericite, și au văzut vedere mare, uimindu-se de minunile cele ce le săvârșeai Cuvioase, prin dumnezeiască puterea Duhului.
 
   Iubitorul de oameni ca să ne înnoiască pe noi, cei stricaţi prin călcarea cea dedemult, S-a întrupat fără stricăciune, dintru nestricăciosul tău pântece Preacurată : Şi a izbăvit pe toți din stricăciunea păcatului, cu totul fără prihană.
 
 
   Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărțit cu dumnezeiasca poruncă, pe haldei, arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
 
 
   Învrednicitu-te-ai a vedea mărirea lui Dumnezeu Preacuvioase, proslăvindu-te şi El pe tine la sfârşit, Fericite. Căci cei ce nu vedeau, au văzut lumină, şi cei ce mai-nainte erau muți, au grăit, preaslăvite Alexie.
 
   Când erai pus înainte, şi dus către îngropare, te-ai arătat ca un soare Părinte; minunat dând razele tămăduirilor, izgonind patimile cele întunecate, şi arzând pe draci, şi luminând pe cugetătorii de Dumnezeu.
 
   Din insuflare dumnezeiască s-au adunat mai alesul dintre patriarhi, şi împăratul cel foarte iubitor de Hristos, boierii, bătrânii şi tinerii, şi cetele călugărilor, ca să te îngroape, sfințindu-se de atingerea ta, fericite Alexie.
 
 
   Răpitu-te-ai suindu-te întru căruţa bunătăţilor, şi te-ai odihnit, unde sunt cetele cuvioşilor, ale Apostolilor, ale mucenicilor, ale patriarhilor şi ale tuturor drepţilor. Cu care împreună adu-ți aminte de noi, cei ce te cinstim pe tine Alexie.
 
   Glasul lui Gavriil bucurându-ne, îl aduceau ție, zicând : Bucură-te holda cea nearată, bucură-te dezlegarea blestemului, bucură-te izvorul apei celei vii, lauda Cuvioşilor, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară.
 
 
   Fiul Părintelui Celui fără de început Dumnezeu şi Domnul întrupându-Se din Fecioară S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o mărim.
 
 
   O minune ! Cum ai suferit silnicia firii ca un diamant multă vreme, înaintea părinţilor tăi neplecându-te de plângerile cele amare ale părinţilor tăi, şi ale soţiei tale, Alexie.
 





   Ca o stea ai răsărit, şi cu strălucirile sfințitelor dogmelor tale, pe credincioşi i-ai luminat şi eresurile le-ai întunecat, şi desăvârşit le-ai surpat, şi ca o slugă înmulțind talantul, ce ți s-a dat, bine ai plăcut Stăpânului, întru ale căruia mâini ai dat sfinţitul tău duh, Chirile de Dumnezeu cugetătorule.
 
   Cu înțelepciunea cuvintelor, şi cu strălucirea vieţii tale, ca o stea mult-luminoasă ai strălucit în mijlocul soborului părinţilor, vrednicule de minune, cu vinele darului sugrumând pe Macedonie cel fără Dumnezeu, cel ce a hulit nebuneşte, şi arătat a nelegiuit către Sfântul şi Dumnezeiescul Duh, care toate le-a făcut cu viață.
 
   Mintea cea prea vrăjmaşă a prea-nebunului Manent o ai ruşinat, prea-ales şi prea cu înţelepciune, mustrând cele pângărite învăţături ale nebuniei lui, începătorule al dascălilor, bună cuviința preoţilor, dumnezeiescule apărător al Bisericii lui Hristos. Pentru aceasta săvârşim bucurându-ne sfântă adormirea ta.
 
   Cămară purtătoare de lumină fiind a Stăpânului, şi nor al Luminii celei înţelegătoare, care ai răsărit lumii, de Dumnezeu dăruită cu totul fără prihană; luminează cugetul şi trupul nostru, şi toate smintelile vicleanului, pierde-le, şi prin rugăciunea ta întăreşte gândul nostru.
 
 
   Dacă Te-a văzut Doamne Fecioara şi Maica Ta, pe Cruce spânzurând, s-a spăimântat, şi privind, a zis : Ce Ți-au răsplătit Ție, cei ce s-au îndulcit cu darurile Tale cele multe, Stăpâne ? Ci mă rog, să nu mă laşi pe mine singură în lume, ci grăbeşte de înviază, împreună înviind pe strămoşi.
 
 
   Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului; Cela ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii îneacă-i, rogu-mă. Ca Ție ca întru o alăută, întru omorârea trupului să-Ți cânt cântare de biruinţă.
 
   Împodobindu-ţi sufletul cu felurile bunătăţilor, l-ai făcut pe el primitor darurilor Duhului Sfânt, de unde ai izbucnit adâncul înţelepciunii, uscând noianurile eresurilor Ierarhe Chirile.
 
   Făcutu-ţi-ai mintea mai înaltă decât cele materialnice, arătându-te împreună-locuitor cu slujitorii cei nematerialnici şi cu focul cuvintelor tale Chirile, ca o strălucire neadormită a Bisericii, ai ars toată materia eresurilor.
 
 
   Cu miresmele cele dulci mirositoare ale graiurilor tale, pe cel numit cu numele nebuniei, ca pe un noroi nesuferit al tuturor eresurilor l-ai gonit departe, ca un păstor prea-adevărat, Înțelepte, făcându-te ca o bună mireasmă lui Hristos.
 
   Din noroiul patimilor, dintru întreit valul gândurilor, de săgețile vicleanului, şi din toată asuprirea cea potrivnică, mântuiește Preacurată pe toți, cei ce laudă naşterea ta cea negrăită, cu totul fără prihană Stăpână.
 
 
   Srălucind cu strălucirile înţelepciunii celei duhovniceşti, luminat ai arătat celor de pe pământ cea întreită lumina Dumnezeieștii Treimi, prin care ne-am izbăvit dintru întunericul înşelăciunii Părinte Chirile.
 
   Arătatu-te-ai alăută Preasfântului Duh, de Dumnezeu gânditorule, glăsuind versul arătării lui Hristos, pe care în două firi L-ai propovăduit, îndulcind sufletele noastre.
 
 
   Arătatu-s-a sufletul tău casă de sfinţenie, întru care Tatăl şi Fiul şi Duhul cel începător de viaţă, a locuit mai presus de fire, căruia îi cântăm : Sfânt eşti Doamne.
 
   Nici mintea cerească nu poate tâlcui, cea mai presus de minte naşterea ta Fecioară Preacurată, căci pe Cuvântul Minţii celei întâi L-ai zămislit în pântece, pe Cel ce toate a alcătuit cu cuvântul.
 
 
   Biserica cea stearpă a născut din păgâni, şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit, minunatului Dumnezeului nostru să-i strigăm : Sfânt eşti Doamne.
 
 
   Cu înţelepciunea Cuvântului îmbogăţindu-te, ai izbucnit râurile dogmelor vieţii, şi tot cugetul celor binecredincioşi ai adăpat. Şi cu Toiagul cel dumnezeiesc păstorindu-ţi turma, o ai hrănit în dumnezeiască verdeaţa cunoştinţei. Pentru aceasta te lăudăm ca pe un păstor şi mare învățător, şi apărător al credinţei, Ierarhe Chirile, strigând : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
 
 
   Limba ta înţelepte, cu suflările cele dumnezeieşti, a luminat pe noroade, a se închina unei Treimi nedespărţită după fire, iar împărţită după feţe. Pentru aceasta bucurându-ne, prăznuim preasfântă pomenirea ta, punându-te înainte pururea rugător către Dumnezeu.
 
   Marie, ceea ce eşti cinstit lăcaş al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuți în prăpastia cumplitei deznădăjduiri, şi a greşalelor şi a necazurilor : Că tu eşti mântuirea păcătoşilor, şi ajutătoare, şi folositoare tare, şi mântuieşti pe robii tăi.
 
 
   Maica Ta cea Preacurată, văzându-Te pe Tine Hristoase mort întins pe Cruce, striga : Fiul meu Cel fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această negrăită a Ta rânduială ? Prin care ai mântuit Îndurate zidirea, cu mâna Ta cea preacinstită.
 
 
   Acoperit-au cerurile bunătatea Ta Hristoase şi pământul s-a umplut de mărirea Ta, pentru aceasta neîncetat strigăm : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Inima ta Cuvioase primind curgerea înţelepciunii celei mai presus de lume, a izbucnit adâncul învăţăturii, cufundând mințile păgânilor.
 
   O putere, o ființă şi voire a Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri ai propovăduit Chirile, şi pârâul înşelăciunii mulțimii dumnezeilor l-ai uscat.
 
 
   Ca un înțelept şi de Dumnezeu învățat, cu fulgerele cuvintelor tale, arzând mintea cea noroioasă şi prea-nebună a lui Manent, arătat o ai înfruntat.
 
   Ca o mai înaltă decât toate făpturile, pe Făcătorul zidirii L-ai zămislit Curată, şi mai presus de fire ai născut pe Cel ce iarăşi a zidit firea noastră.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Cu toiagul cinstitei înţelepciunii tale Ierarhe, ai păscut turma ta lângă apa credinţei celei pravoslavnice, fericite Chirile.
 
 
   Cuvântul tău strălucindu-se de dumnezeiască lumină, a risipit negura necunoştinței, celor ce s-au luminat în Ierusalim, o Chirile.
 
   Noaptea patimilor, şi întunericul răutăților acoperă sufletul meu; ci mă luminează, rogu-mă ca ceea ce ai născut pe Dătătorul luminii, Preacurată.
 
   Râu ca dintru alt Eden ai ieşit tu, plin fiind de apele cele curgătoare de viaţă ale Duhului, şi brazdele Bisericii le adăpi Ierarhe.
 
 
   Cu strălucirea graiurilor tale, mântuieşti poporul cel preasfinţit din furtuna mării păgâneşti, chemându-l pe dânsul cu pravoslavie către limanul cel liniştit Ierarhe.
 
   Făcut-ai cerească firea cea pământească a oamenilor, şi o ai înnoit fiind stricată. Pentru aceasta cu neîncetate glasuri pe tine te cinstim Preacurată Fecioară.
 
 
   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune mă izbăveşte, Iisuse Împărate al puterilor.
 
 
   Tunetul cel dumnezeiesc, trâmbiţa cea duhovnicească, săditorule al bunei credinţe, şi izgonitorule al eresurilor, plăcutule al Treimii, mare Arhiereule Chirile, cu îngerii împreună stând înainte, neîncetat roagă-te pentru noi toţi.
 
 
Stih : Intră, câştig din talanturi aducând,
Întru bucuria Domnului tău Chirile intrând,
În a optsprezecea moartea cea negrită.
A luat pe Chiril mutându-l la viaţa cea fericită.
 
   Acesta a fost din părinţi blagocestivi, şi cinstind pravoslavnica credinţă cea creştinească. Deci creştea şi el întru asemenea nevoinţă şi învățătură pe vremea împărăţiei lui Constantie. De aceea mutându-se Episcopul Ierusalimului către viaţa cea veșnică, s-a învrednicit fericitul acesta Chiril, a lua darul Episcopiei, nevoindu-se cu osârdie pentru Apostoleştile dogme. Iar având scaunul Cezareei Palestinei Acachie, şi fiind caterisit de la Sardicescul Sobor, căci nu vrea să zică pe Fiul, că este de o fiinţă cu Tatăl, şi neprimind judecata, ce s-a făcut de dânşii, ci aflându-se încă silniceşte în scaun, fiind cunoscut împăratului şi având de la dânsul putere, a scos pe fericitul Chiril din scaunul lui şi l-a gonit din Ierusalim. Iar Chiril mergând la Tarson, s-a însoţit cu minunatul Siluan. De aceea strângându-se Sobor în Seleucia pentru acelaşi eres al lui Acachie, a fugit Acachie, şi a alergat la Constantinopol şi a întărâtat mânia împăratului asupra lui Chiril cu cuvinte, şi a făcut, de l-a izgonit. De aceea murind Constantie şi luând Iulian împărăția şi trăgând către sine cu bine pe toţi Episcopii, ce erau izgoniţi de Constantie de pe la biserici, a poruncit să-şi vină fiecare şi la scaunul său. Aşadar şi acesta cu ceilalţi şi-au luat iarăşi scaunul, păstorindu-şi bine turma şi cu plăcerea lui Dumnezeu, şi lăsând la biserică pomenire învăţăturile cele spre întărirea credinţei, ce a făcut, şi trăind puţină vreme după întoarcerea sa, a răposat cu fericire. Deci era la chipul trupului om de mijloc la vârstă, galben la faţă, cu părul lung. Cu nasul picat, lat la obraz şi rotund, cu sprâncenele întocmite şi aduse, cu barba albă şi deasă şi îngemănată şi la toată firea asemăna a om prost.
 
    Tot în această zi, zece mii de Mucenici, tăindu-li-se grumazii s-au săvârşit.
 
Stih : La zece mii de Mucenici grumazii tăindu-li-se.
Unde-s îngerii cei cu zece mii de ochi, sunt mutându-se.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim şi Evcarpion cei din Nicomidia.
 
Stih : Roada cuptorului hrană nesfârşită au aflat.
Evcarpion şi Trofim purtătorii de nevoinţe cu adevărat.
 
   Când era învăpăiată goană asupra creştinilor, în Nicomidia în vremea împăratului maximiam, atunci prinzând pe creştini îi punea prin închisori, şi după aceea prin multe cercetări şi munci judecându-i câţi rămâneau până în sfârşit întru credinţa lui Hristos, erau daţi morţii. Deci pe acea vreme erau şi aceşti Mucenici a lui Hristos, Trofim şi Evcarpion, care fiind tari cu trupul şi îndrăzneţi, şi număraţi în ceata ostășească. Pentru aceasta erau şi gonaci, şi foarte vrăjmaşi lui Hristos şi creştinilor strângându-i pe ei şi punându-i pe la închisori. Căci luase de la tirani toată stăpânirea asupra creştinilor, şi pe câţi voiau ei îi munceau. Iar altora iarăşi voind le făcea bine. Deci aceştia mergând oarecând ca să prindă pe oarecarii creştini, au văzut un nor de foc, care să arăta ca o mare văpaie pogorându-se din cer asupra lor. Au auzit încă şi un glas zicându-le : Pentru ce vă siliţi voi să îngroziţi slugile mele ? Nu vă înşelaţi, căci, nimenea poate a avea putere asupra celor ce cred întru mine. Iar mai vârtos voi lipiţi-vă de robii mei şi veţi câştiga Împărăţia Cerurilor. Acest glas după ce l-au auzit aceştia, ce mai-nainte era obraznici, cruzi, şi trufaşi asupra creştinilor, îndată au căzut la pământ, neputând nici ochii să-i ridice ca să vadă, nici să sufere tunătorul acela ceresc glas. Ci zăcând pe pământ numai aceasta zicea : Cu adevărat mare este Dumnezeul, ce s-a arătat nouă astăzi şi fericiţi vom fi noi dacă ne vom face slugile lui. Deci în vremea ce ei vorbeau acestea cu frică şi cu cutremur, s-a despicat în două acel nor de foc, şi a stătut lor pe de o parte şi pe de alta. Şi iarăşi a ieşit alt glas din nor zicându-le : Ridicaţi-vă în sus, şi pentru că vă pocăiţi de înşelăciunea voastră, iată se iartă vouă păcatele voastre. Şi sculându-se ei, au văzut că sta în mijlocul norului, oarecare bărbat cu haine albe îmbrăcat şi preafrumos, şi multă mulţime stând împrejurul lui. Şi înspăimântându-se de acea privire, ca dintru o gură au strigat, primeşte-ne Doamne şi pe noi, că multe şi nenumărate am greşit ţie, cu cele ce te-am mâniat pe tine singur adevăratul Dumnezeu, şi pe creştinii robii tăi cei ce te cred i-am necinstit. Acestea zicându-le ei îndată norul întru una făcându-se, s-a suit la cer. Iar ei mult plângând s-au întors, şi pe câţi creştini au aflat prin închisori, lăpădând toată temerea şi frica, ca pe nişte fraţi îi săruta şi li se închina, şi dezlegându-le legăturile le zicea : să se ducă pe la casele lor. Acestea auzindu-le stăpânitorul, foarte s-a tulburat asupra lor, şi aducându-i de faţă, îi întreba pricina. Iar ei spunându-i cu deamănuntul toată acea vedenie, a poruncit stăpânitorul să fie spânzuraţi pe lemne, și aceasta făcându-se să li se strujească coastele cu căngi de fier, şi apoi să se frece peste răni cu țesături de păr. Iar ei vitejeşte răbdând muncile acestea, se rugau lui Dumnezeu veselindu-se şi mulţumindu-i. Pentru care spre mai mare mânie pornindu-se stăpânitorul, a poruncit ca să se gătească un cuptor ars, în mijlocul cetăţii Nicomidiei şi întru acela să fie aruncaţi Sfinţii. Şi aceasta făcându-se, intrând Sfinţii în cuptor, întru acela s-au îmbrăcat de sus cu cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, pomenirea Mariei sora Sfântului Lazăr, când a uns picioarele Domnului cu nard şi le-a şters cu părul capului ei.
 
Stih : Femeia cu ungeri de nard pe tine Hristoase este cinstind,
Căreia ştergătorul era, părul cu care au fost picioarele tale ştergând.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
   Cei trei tineri în Babilon, porunca tiranului nebunie socotind-o, în mijlocul văpăii au strigat : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Având în cugetul tău focul temerii celei dumnezeieşti Părinte, materia dulceților o ai ars, cântând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Văpaia patimilor stingându-o cu lacrimile, Fericite, ai păzit lumina sufletului tău nestinsă, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Având în sufletul tău darul Duhului ca o apă vie, ai izvorât râuri de învățături de Dumnezeu cugetătorule, adăpând Biserica ceea ce cu pravoslavie te cinsteşte pe tine Părinte.
 
   Sfântul Domnul Dumnezeul nostru, care locuieşte întru Sfinți, Cel ce Și-a împrumutat luişi trup din trupul tău, cu totul te-a sfinţit pe tine Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Lepădând dormitarea lenevirii de pe genele sufletului tău, Fericite, ai adormit acum cu somnul, care se cuvine drepţilor şi către ziua luminii celei neîncetate te-ai mutat.
 
   Cu fulgerele cuvintelor tale pururea pomenite, ai ars eresurile cele uscăcioase şi pe cei credincioşi i-ai luminat, a se închina Unei Treimi în trei fețe, ceea ce este întru o Unime a firii.
 
 
   Prin postnicie sfințindu-te pe sine-ți, ca un Ierarh dumnezeiesc, ca un slujitor al Tainelor celor negrăite, ai adus jertfă fără de sânge, Celui ce S-a omorât pentru tine Chirile.
 
   Izbăvindu-ne din blestemul strămoaşei, prin tine Curată Maica lui Dumnezeu, binecuvântată Stăpână, Fecioară prea proslăvită, binecuvântăm, închinându-ne preasfintei naşterii tale.
 
 
   Izbăvitorule al tuturor Atotputernice, pe cei ce se țineau de buna credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te i-ai rourat, şi i-ai învăţat să cânte : toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
 
 
   Dorind Ierarhe, ca să vezi negrăită slava lui Hristos, te-ai sârguit a omorî patimile cele stricătoare de suflet ca să faci inima ta vas al înţelepciunii celei îndumnezeite şi mai înalte. Pentru aceasta pe tine cu credinţă toți te fericim.
 
   Hristos Soarele, ca pe o stea mult luminoasă, te-a pus pe tine Chirile, întru înălţimea Bisericii, ca să luminezi cu razele dumnezeieştilor dogme inimile credincioşilor, celor ce săvârşesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină Cuvioase.
 
 
   Împreună vorbitor şi împreună slujitor te-ai făcut cu îngerii, căci ca un fără de trup, viețuind pe pământ, te-ai arătat părtaş cu Cuvioşii, şi întru o stare cu Ierarhii, cu care împreună dănţuind, adu-ți aminte şi de noi Părinte.
 
   Inima mea, care este stearpă de dumnezeieşti bunătăți, arată-o aducătoare de roduri, Preacurată Fecioară, ca una ce te-ai născut din cea stearpă, prin voirea Celui ce face toate cu amenințarea; ca să te laud pe tine prea-cântată Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus. Iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii blagoslovenia ai înflorit : Pentru aceasta toţi te mărim.
 





   Strălucirea cunoştinţei celei dumnezeieşti, primind înlăuntru, te-ai luminat cu ochii inimii tale înţelepte, şi cu înţelepciune ai părăsit întunericul înşelăciunii, şi ai mărturisit pe Hristos Domnul tuturor, ca a luat trup. Drept aceea împuternicindu-te, cu puterea Duhului, te-ai arătat mai presus decât muncile, prealăudate Hrisante.

   Amăgirile vrăjmaşului şi aprinderile dezmierdării ca un păianjen le-ai socotit; și întunecoasă închidere suferind, cu dumnezeiasca strălucire te-ai luminat, şi stând în mijlocul împuțiciunii, te-ai umplut de bună mireasmă înţelegătoare, şi ca un prea-ales aducător de mireasă, ai adus lui Hristos mireasă fără prihană, pe ceea ce se sârguise a te prihăni pe tine Hrisante.
 
   Rănitu-te-ai de dragostea cea preadulce a Ziditorului şi desăvârşit te-ai abătut de la nedumnezeirea înşelăciunii, şi ai intrat înlăuntrul dumnezeieștii Cămării Mirelui, făcându-te mireasă lui Hristos prin multe chinuri ale trupului, Daria cea cu nume mare, dumnezeiescule vas al Duhului, înfrumusețarea pătimitorilor, şi strălucirea fecioarelor.
 
   În patul lenevirii zac Preacurată, şi cu trândăvire îmi petrec viața, şi de vremea sfârşitului meu mă tem, nu cumva şi preacumplitul şarpe, ca un leu fără milă va rupe smeritul meu suflet Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta mai înainte de sfârşit, cu a ta bunătate întâmpinându-mă, ridică-mă spre pocăinţă.
 
 
   Preacurata Stăpână văzând omorât pe Hristos şi ca un Stăpân omorând pe vicleanul, plângând lăuda, pe Cel ce a ieşit dintru cele dinlăuntrul ale ei, şi de îndelungă-răbdarea Lui minunându-se, striga : Fiul meu preaiubite ! Nu uita pe roaba Ta, nu zăbovi doritul meu, Iubitorule de oameni.
 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.
 
   Cu cununa strălucitoare mai mult decât aurul împodobindu-te Mucenice şi cu frumusețile muceniciei strălucind, stai înaintea Stăpânului, rugându-te pentru noi, care te cinstim pe tine, vrednicule de minune.
 
   Rănitu-te-ai de darul cel preadulce al Ziditorului Mucenice, şi trecând cu vederea cele veselitoare ale vieţii, toată plecarea inimii tale o ai dat, Celui dorit prea cu osârdie Hrisante.
 
 
   Cu credința împlătoşându-te, ai surpat pe cel cu multă măiestrie, care punea înaintea ta Mucenice, amăgirile dezmierdării celei femeiești, şi te-ai făcut cinstit vas al curăției Hrisante.
 
   Cel neapropiat cu firea cea dumnezeiască, apropiat mie S-a văzut, trup luând din tine Fecioară, de care Daria dorind, cu răbdare a pătimit şi s-a adus Lui ca o mireasă.
 
 
   Aur ispitit prin focul muncilor te-ai arătat, purtând pecetea patimilor celor împărăteşti Hrisante.
 
   Părăsind bârfirea ritorilor, te-ai făcut vânător oamenilor, cu împletirile ucenicilor, Celui ce prealuminat te-a înţelepţit pe tine Hrisante.
 
 
   Părăsind dorirea trupului, te-ai plecat, Celui ce te primea mireasă, prin cinstită credinţa lui Hristos, preaînţeleaptă.
 
   Născându-se Iisus cu trup dintru feciorescul pântecele tău, Preacurată, îşi logodeşte luişi mireasă curată, pe Daria Mucenița.
 
 
   Veselească-se de Tine Biserica Ta Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea şi întărirea.
 
   Dorit-ai de frumuseţea cea preafrumoasă, şi frumusețile cele văzute le-ai trecut cu vederea, prin cuvintele tale cele aurite Mucenice. Şi ai adus lui Hristos pe Daria cea slăvită, care a suferit patimi, şi a ruşinat pe tirani. Cu care împreună Hrisante fericite, pe noi pe toţi ne pomeneşte, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea voastră.
 
   Ca o viţă nelucrată, Fecioară, Strugurul cel preafrumos l-ai crescut, Cel ce izvorăşte nouă vinul mântuirii, care veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta pe tine ca pe o pricinuitoare a bunătăţilor fericindu-te pururea, cu îngerul strigăm ţie : Bucură-te cea plină de daruri.
 
 
   Moarte de ocară prin răstignire ai răbdat de bunăvoie Îndurate. Pe care văzându-te Hristoase ceea ce Te-a născut pe Tine, se rănea zicând : Vai mie Fiule, ce taină străină este aceasta ? Cu ale căruia rugăciuni, pentru bună îndurarea milei tale, Unule preabune Iubitorule de oameni Doamne, milostiveşte, şi mântuieşte lumea, Cela ce ai ridicat păcatul lumii.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Strălucirile Duhului strălucind întru curată inima ta Mucenice, te-au făcut cu totul luminat pe tine, cel ce cu osârdie strigai : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Cu nestricăcioasă haina dumnezeiescului Dar, cea de sus ţesută, Făcătorul te-a îmbrăcat pe tine, cel ce fără prihană ți-ai păzit trupul, Fericite, şi ca pe un biruitor te-a încununat.
 
   Prin vitejia inimii, îndulcindu-te de neasemănată frumuseţe dumnezeiască, ai scuturat dulceţile trupului, şi cu bucurie ai săvârşit calea muceniciei tale Hrisante.
 
 
   Îndumnezeitu-te-ai purtătorule de chinuri, după împărtăşirea unirii celei făcătoare de Dumnezeu, şi întru cămările cele cereşti te-ai sălăşluit bucurându-te, ca o mireasă curată a Stăpânului făpturii.
 
   Păzindu-te pe tine Fecioară după naştere, ca şi mai înainte de naştere Preacurată, S-a întrupat din tine, Cel neajuns cu mintea, aducând luişi mireasă pe Daria Mucenița.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Făcându-ţi mintea mai presus de cele materialnice purtătorule de chinuri, şi legându-te ai dezlegat răutatea vrăjmaşului, Fericite.
 
   Iubit curăţiei făcându-te preasfinţite, dragostea cea aprinsă a fecioarei, o ai mutat spre Domnul prealăudate.
 
 
   Văzând pe tiranul despicându-se, şi cu picioarele călcându-se, prin cuget vesel slăveai pe Stăpânul, fericite Hrisante.
 
   Cine poate să tâlcuiască taina ta, o Preacurată, căci mai presus de cuget şi de cuvânt ai născut pe Dumnezeu Cuvântul îndoit în fire.
 
 
   Când erai închis în lăcaş prea întunecos, unde lăudând pe Stăpânul, tuturor, lumină din cer înconjurându-te, te-a luminat cu totul preafericite Hrisante.
 
   Avându-te pe tine Roma ca pe o stea aurită, proslăvită cu cinstită mucenicie, se împodobeşte prin luptele şi cu dumnezeieşti minunile tale Hrisante.
 
 
   Arătându-te Muceniță Darie fecioară frumoasă prea-împodobită, şi prea-aleasă, te-ai făcut mireasă Cuvântului Celui preafrumos, prin tot felul de chinuri ale trupului.
 
   Ca pe un prunc tânăr te-a născut Fecioara pe Tine Cuvântul cel mai-nainte de veci, de care dorind fecioarele, pe urma ei s-au adus ca nişte mirese Ție Împăratului tuturor.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Luminători luminoşi arătându-vă dumnezeieşti Mucenici Hrisante şi Daria, şi cu lumina minunilor străluciţi toată făptura, risipind pururea noaptea cea adâncă a neputinţelor, şi rugându-vă lui Hristos, Unuia Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
Stih : Hrisant şi Daria în ceruri vieţuiesc cu adevărat,
Deşii vieţuind în groapă intrând duhul şi-au dat.
În a nouăsprezece pe cea de un pat însoţire, o a îngropat.
 
   Aceştia au fost în zilele împăratului Numerian; însă Hrisant era din tată anume Polemon, din Alexandria boier de sfat, iar Daria era de la Atena. De aceea Hrisant era învăţat spre dumnezeire de oarecarele creştin, şi botezându-se, propovăduia de faţă pe Hristos. Drept aceea l-a închis tatăl său : Şi neputându-l întoarce nicicum, l-a însoţit cu o fecioară frumoasă trimiţând de o au adus de la Atena, anume Daria, în chip ca acela, ca să-l facă să-şi lase credinţa creştinească pentru dragostea ei. Iar ea în loc să-l întoarcă pe el, mai curând s-a întors. Şi lepădându-se de păgânătate, a primit Sfântul Botez, şi şi-au păzit fecioria amândoi nestricată. Drept aceea i-a pârât la Eparhul Chelerin şi i-a dat la întrebare pe seama lui Claudie tribunul şi căpetenia de oaste, şi el muncindu-i cu multe feluri de munci, şi văzându-i că biruiau, şi nu băgau în seamă muncile, şi-a schimbat şi el gândul şi a crezut în Hristos, împreună cu Ilaria femeia sa, şi cu doi fii ai lor, Iason şi Mavros, şi cu slujitorii ce erau sub ascultarea lui, mai pe urmă au luat şi cununa muceniciei, în nouăsprezece ale lui Martie, însă pe Claudie legându-l cu o piatră l-au aruncat întru adâncimea apei. Iar feciorilor lui cu slujitorii lor dimpreună li s-au tăiat capetele. Iar pe Hrisant şi pe Daria, i-au băgat într-o groapă şi i-au îngropat băgând pământ peste dânşii, de i-au împresurat şi şi-au luat sfârşitul muceniciei.
 
    Tot în această zi, Sfântul Claudie Tribunul aruncat în mare s-a săvârşit.
 
Stih : Claudie fugind de marea înşelăciunii,
De cei înșelători se arunca înlăuntrul mării.
 
    Tot în această zi, Sfânta Muceniță Ilaria, a aceluiaşi femeie, prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Ilaria capul cu sabia fiindu-i tăiat,
Prea veselă faţa lui Dumnezeu o vede arătat.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Iason şi Mavros, ai lor fii, de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Lui Mavros împreună şi frăţine-său capul i se taie.
Având şi Iason cu fratele său asemenea cugetare.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Pagharie
 
Stih : Pagharie cu tot darul era îmbogăţit.
Pe care darul lui Dumnezeu, spre tăiere l-a întărit.
 
   Când împărăţea diocleţian şi maximian în Roma cea veche, toată lumea era plină de înşelăciunea idolească, şi tot cel ce se mărturisea pe sine creştin nu numai se lipsea de toată averea sa ci încă şi de viaţă, după ce mai întâi suferea feluri de munci. Deci atunci era oarecare Pagharie cu numele, din latura Uzanilor, din cetatea Vilapati, creştin din strămoşii săi, bărbat nalt de stat şi frumos, care ducându-se la Roma s-a împrietenit cu diocleţian, pentru care s-a făcut şi cel întâi boier a sigelitului, şi foarte mult era iubit împăratului, încât pentru multa dragoste ce avea între ei, Pagharie vai ! s-a lepădat de credinţa lui Hristos, şi s-a făcut de un cuget cu împăratul. Pentru care a poruncit împăratul, ca să ia Pagharie tot anul feluri de lefe de la împărăţie, unele cu hrisoave, iar altele cu singură împărătească poruncă, ca prin acestea, să aibă tot câştigul şi odihna. Despre care înștiințându-se fericita sa Maică şi sora sa, mai întâi prin scrisoare, îl sfătuia pe el ca să aducă întru a sa pomenire frica lui Dumnezeu, iar apoi înfricoşata aceea judecată, prin care adeverea lui ca să cunoască, că cei ce au cunoscut pe Hristos şi cu îndrăzneală l-au mărturisit înaintea împăraților şi a domnilor, ce fel de făgăduinţă au luat, precum dimpotrivă, cei ce au tăgăduit şi s-au lepădat de dumnezeirea aceluia, ce fel de osândă au luat, să nu-i fie necunoscut. Pe lângă acestea, i-a scris şi Cuvântul Domnului ce zice : Că de va dobândi omul lumea toată, şi-şi va pierde sufletul său, nu va afla dobândă deopotrivă, cu paguba sufletului său. Acest fel de scrisoare primindu-o Pagharie de la maică-sa şi citindu-o, venindu-şi întru sine, a început a plânge, şi aruncându-se pe pământ striga : miluiește-mă Doamne, Atotţiitorule, şi nu mă ruşina pe mine robul tău, înaintea îngerilor, şi a oamenilor. Ci fie-ţi milă de mine pentru, mare mila ta. Deci văzându-l pe el oarecare din palat, plângând şi unele ca acestea vorbind, a vestit împăratului. Şi mergând el de faţă, i-a zis împăratul : spune-mi mie preaiubite Pagharie, au doară nazarinean eşti. Zis-a Sfântul : Nazarinean sunt o împărate, şi creştin. Şi împăratul i-a zis : Leapădă-te de numirea aceasta, pentru dragostea mea cea către tine; căci ştiut să-ţi fie că nu voi hotărî asupră-ţi moarte grabnică, până ce nu te voi topi mai întâi cu multe și feluri de munci. Iar Sfântul i-a zis : Eu o împărate, pentru că m-am făcut de un cuget cu tine până acum, mă cutremur şi mă tem, ca nu venind foc din cer să mă ardă. Ci însă să nu-mi fie mie de acum înainte a mă lepăda de Hristosul meu, măcar astăzi, măcar după mulţi ani, cu multe chipuri precum zici tu, vei topi trupul meu. Atunci fiind dezbrăcat Sfântul gol, l-a bătut cu vine de bou. Şi tot sigelitul fiind de faţă, a zis împăratul : Știţi că Pagharie sachelarul şi scriniarul împărăţiei, a căzut în credinţa Galileenilor ? Deci spuneţi-mi mie, ce îi voi face lui ? Iar ei au zis lui : Porunceşte o împărate ca în privelişte gol fiind el să fie bătut, apoi să fie trimis la stăpânitorul din Nicomidia, spre a se pedepsi acolo de acela. Ca să nu ne facem şi noi părtaşi sângelui lui, iubit ţie fiindu-ţi. Deci a plăcut sfatul acesta împăratului, căci mult îl iubea pe el, şi nu vrea ca să-i vadă moartea lui. Şi aducându-l pe el în privelişte, l-a bătut cumplit, apoi dându-l împăratul ostaşilor, a poruncit ca să se facă scrisoare poruncitoare către stăpânitorul Nicomidiei, prin multe chipuri închezăşuindu-i moartea Sfântului. Şi mergând Sfântul la Nicomidia şi înfățișându-se înaintea stăpânitorului, fiindcă era silnicit de acela spre răspunsuri, a zis Sfântul : Iată din împărăteasca poruncă, ai înţeles cine sunt, şi dar fă cele ce socoteşti cu osârdie şi fără de frică. Şi stăpânitorul a zis : cum îţi este numele ? şi Mucenicul i-a răspuns : Pagharie îmi este numele. Creştin am fost din strămoşi, şi amăgindu-mă de înşelăciunea împăratului, m-am făcut de un cuget cu el, rău socotindu-mă. Dar îndreptându-mă cu ajutorul lui Dumnezeu, de Maica şi de sora mea, m-am apropiat de Hristosul şi Dumnezeul meu. Şi acum grăbesc să mor pentru el, ca să şterg lepădarea de el pe care rău o am făcut. Iar stăpânitorul i-a zis : lasă acestea ce zici şi fă porunca împăratului, nu voi ca acest fel bine încuviinţat, şi frumos om fiind, să se piardă pomenirea ta de pe pământ. Şi Sfântul i-a zis : Această pierzare ce zici, este vremelnică; dar pricinuitoare de veşnica viaţă celor ce o au ales pe ea pentru Hristos. Deci văzând stăpânitorul neînduplecarea lui, a dat hotărârea şi după ce a făcut rugăciune i s-a tăiat capul Mucenicului lui Hristos, Pagharie, în nouăsprezece zile, ale lunii lui Martie, în Nicomidia, şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Diodor Preotul şi Marian Diaconul, închizându-se în peşteră s-au săvârşit.
 
Stih : Ca un jertfelnic este peştera căci are înlăuntrul,
Pe jertfitorul lui Hristos; şi împreună cu el pe Levitul.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Dimitrie Tornara, care a mărturisit la anul o mie cinci sute șaizeci şi patru, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Dimitrie dând capul, primeşte luminate,
Din mâna Domnului cununi nenumărate.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam cu pofta bunei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Floare Mucenicilor cu chip de aur tu te-ai făcut, căci mulţime de pătimitori ai adus lui Hristos, prin dumnezeieşti cuvintele şi minunile tale, de Dumnezeu cuprinsule. Cu care împreună cu credinţă te fericim acum pe tine Mucenice.
 
   În temniţă plină de putoare gol fiind tu închis preaslăvite, cu slavă luminoasă a bunei miresme celei dumnezeieşti te-a luminat pe tine Iisus, pe care prin curăţia minții, prea-înțelepțeşte L-ai iubit.
 
 
   Fiară păzitoare de feciorie, ca să oprească arătat vătămarea păgânilor, a trimis Hristos ție prealăudată, ceea ce dulce cântai : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Cel ce este necuprins după fiinţa cea dumnezeiască, cuprinzându-se cu trupul în sânurile tale Fecioară, s-a făcut ca şi noi. Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.
 
 
   Cu tăria gândului împotrivindu-te celui deșert la minte, Fericite, ai suferit şuvițările trupului, şi cu făclii arzându-te, nu te-ai ars Hrisante, împreună cu tinerii cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Împodobindu-te cu înţelepciunea lui Hristos, ai veştejit trufia celor neînțelepți, şi ai ruşinat mintea cea trufaşă, a celui ce a amăgit pe Eva, ca unul ce cu cucerire prin arma lui Hristos ai vânat pe Daria, şi o ai adus mireasă aleasă lui Dumnezeu credincioasă, înţelepte Hrisante.
 
   Cu unirea cea sufletească fugind de unirea cea trupească, pătimitorilor, v-ați arătat odoare curate ale Atotțiitorului, şi v-ați adus în Biserica cea cerească, lui Hristos strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Prin voirea lui Dumnezeu biruind patimile trupului, focul, muncilor cu roua Duhului l-au stins Hrisant şi Daria, şi au dobândit cununile vieţii, cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Ca pe un trandafir în mijlocul spinilor vieții aflându-te pe tine Dumnezeu, Preacurată, S-a sălăşluit în pântecele tău cel preacurat, şi fără prihană, şi de bună mireasma cea de taină a umplut lumea, care strigă : Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Ție, celui ce grăiai sfinţit de cele Dumnezeieşti, ți s-a adaos tabără dumnezeiască, izbăvindu-se de înşelăciunea cea spurcată, şi prin sabie făcându-se jertfe curate, s-au adus Celui ce S-a junghiat pentru noi ca o oaie Mucenice Hrisante.
 
   În mijlocul fiarelor ca nişte mieluşei, v-aţi arătat purtătorilor de chinuri, propovăduind întruparea cea dumnezeiască, a Celui ce S-a smerit până la trup, şi prin dureri aţi moştenit dumnezeieşte, odihna cea fără durere.
 
   Astăzi cetatea Romei cheamă toate cetăţile şi oraşele, luminat dumnezeieşte a prăznui chinurile şi luptele voastre, punându-le ca o desfătare nematerialnică Sfinţilor.
 
 
   Către nemărginită slavă v-ați ridicat, Hrisante şi Daria, şi stați împreună purtători de cunună, înaintea Cuvântului Celui Atotțiitor, rugându-vă pentru noi, care vă fericim pe voi totdeauna.
 
   Se spăimântează cugetul şi inima, cugetând neînțeleasă naşterea ta Doamnă; că pe Dumnezeu Cuvântul în pântece l-ai purtat, Cel ce prin tine de toată nevoia izbăveşte, pe cei ce te cinstesc pe tine.
 
 
   Hristos Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
 





   Îndeletnicindu-vă cu totul spre cea desăvârşită dorire, toate cele veselitoare ale vieții, le-ați socotit ca nişte gunoaie, Cuvioşilor, şi ați dorit numai de cele stătătoare, cu privegherea şi cu rugăciunea, cu gerul şi cu zăduful, făcându-vă împreună vieţuitori în peşteri şi prin dar arătându-vă cetățeni îngerilor împreună.
 
   Şi cu măciuci bătându-vă, şi cu pietre împroşcându-vă, şi cu pumnii lovindu-vă, nu v-ați dezlegat unirea Mucenicilor, fiind legați de dragostea şi de iubirea cea frăţească. Ci împreună omorându-vă, şi tăindu-vă bucăţele, purtătorilor de chinuri, v-ați adus la masa cea dumnezeiască ca nişte jertfe curate.
 
   Şi în cuptor închizându-vă, şi cu focul mistuindu-vă, sufletele vi le-aţi pus în mâna Împăratului tuturor, ca nişte junghieri fără prihană, slăviților Mucenici, şi v-ați împreunat cu cetele celor fără de trupuri, moştenind slava cea veșnică, căreia a se împărtăşi, cei ce vă laudă pe voi, rugaţi-vă Domnului.
 
   Tu ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Mântuitorul meu, preabunul şi Mântuitorul, leacul pocăinţei, şi curgerile lacrimilor, şi cugetarea ceasului celui groaznic şi înfricoşat şi neamăgirea Judecătorului, mie îmi dăruieşte, prin rugăciunile tale, o Fecioară, ca să scap de cutremurul chinurilor şi să dobândesc darul dumnezeiesc.
 
 
   Mieluşea ceea ce ai născut pe Mieluşelul Cel fără de răutate, care a venit să tămăduiască păcatul a toată lumea cu sângele Lui, Cel ce a fost junghiat pentru noi, şi toate le-a făcut cu viață. Tu mă îmbracă Preacurată, pe mine cel golit de dumnezeiasca nestricăciune, cu îmbrăcămintea darului celui dumnezeiesc din lâna naşterii tale.
 
   Cântare să înălţăm noroade, minunatului Dumnezeului nostru, Celui ce a izbăvit din robie pe Israil, cântare de biruință cântându-i şi strigând : Să cântăm Ție Unuia Stăpânului.
 
   Dorind Hristoase, cu cântări a lăuda mulţimea cea de Dumnezeu insuflată a Sfinţilor Tăi Mucenici, dă-mi mie lumină din cer a cunoştinţei prin rugăciunile lor. Ca să cânt cântare grăitoare de Dumnezeu.
 
   Urând întinăciunea trupului şi a duhului, ați fugit de dulcețile lumii cele purtătoare de moarte, şi ca cei ce ați petrecut viața întocmai cu îngerii, v-ați mutat la odihna cea de sus.
 
   Cu legea Duhului ocârmuind mădularele şi simţirile voastre înţelepţilor, Biserici sfinţite v-ați arătat lui Dumnezeu, Mucenici de Dumnezeu purtători, căci întru voi a locuit Hristos.
 
 
   Comoara cea stricăcioasă lăsându-o în pământ, şi pe cele frumoase ale vieții ca un vas trecându-le cu vederea, ați ales împărăţia Lui cea nemişcată, de care acum vă săturaţi Sfinţilor.
 
   Arătatu-te-ai tainică scară, pe care Iacov alesul lui Dumnezeu o a văzut, dintru care cu cuvânt negrăit a ieşit Cel fără de trup, vrând mai presus de cuvânt fără schimbare a Se întrupa din tine Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Sfinţind viața voastră cu totul neîntinată, v-ați adus pe sine-vă Mucenicilor arderi întregi dumnezeieşti, lui Dumnezeu văzătorului a toate şi ați luat cununa cea desăvârşită.
 
   Ca nişte ucenici adevăraţi ai Savvei purtătorului de Dumnezeu, dorind de depărtarea celor tulburătoare, iubind calea cea strâmtă, ați ajuns către viața cea fără sfârşit, Cuvioşilor.
 
 
   Sămânța Cuvântului, cea întru voi aruncată, arându-o Cuvioşilor, şi cu curgerile lacrimilor foarte adăpându-o, răsărind spic însutit, aţi adus lui Dumnezeu, părinţilor.
 
   Trupeşte locuind Doamne în Fecioară Te-ai arătat oamenilor, precum era cu cuviință a Te vedea Tu. Pe care o ai şi arătat ca pe o adevărată Născătoare de Dumnezeu şi ajutătoare credincioşilor, Unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Doamne Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doricilor, şi credincioşilor întărire Unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Prin înfrânare omorând chipurile, şi mişcările patimilor cele arzătoare ca focul, şi pe urma lui Hristos urmând de Dumnezeu cuprinşi. Ca o primită jertfă vie şi curată, v-ați adus junghiere unuia Dumnezeu, Celui ce toate a făcut, bătându-vă, junghiindu-vă prin mâinile barbarilor, şi silniceşte tăindu-vă.
 
   De Dumnezeu dăruită curată binecuvântată, pe Cela ce pentru milostivirea îndurărilor S-a născut din tine, neîncetat roagă-L pentru noi, împreună cu puterile cele de sus, şi cu Arhanghelii, şi cu toți îngerii, ca să ne dea nouă mai înainte de sfârşit iertare şi curăţire de păcate, şi îndreptare vieții, ca să aflăm milă.
 
 
   Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul lumii, pe Cruce văzându-L ceea ce L-a născut a zis lăcrimând : Lumea se bucură luând izbăvire, iar pântecele meu arde, văzând răstignirea Ta, care pentru toți o rabzi : Fiule şi Dumnezeul meu.
 
 
   Încălecat-ai pe cai pe Apostolii Tăi Doamne, şi ai luat cu mâinile Tale frâiele lor, şi mântuire s-a făcut călătoria Ta, celor ce-ţi cântă cu credință : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Văzând vrăjmaşul pe nebiruiţii Mucenici răbdând în pustia cea fără umezeală, şi strălucind în feluri de bunătăţi, lovindu-se de zavistie, se ardea cumplit, şi către întrarmare s-a abătut.
 
   Balaurul cel viclean înrădăcinând înşelăciunea întru ucenicii săi, a invitat seminţiile barbarilor spre chemarea unul pe altul, prin care se silea, a izgoni pe Cuvioşii din pustie.
 
   Luptătorul Sfinților, sălbăticeşte năvălind valuri după pofta lui, nu a putut a izgoni pe nebiruiţii aceştia, ci nevăzut biruindu-se, întru vederea ochilor s-a întrarmat.
 
   Începătorul răutăţii, plin fiind de venin şi de mânie, împreună a năvălit cu întrarmații săi, şi cu sălbăticie a sărit asupra fericiţilor, şi prin răni nevindecate, râuri de sânge a vărsat.
 
   Barbarii, cei ce au fost rezemați cu nădejdile la pământ, cereau aurul materiei celei curgătoare, a comorii acesteia stricăcioase, iar vitejii punându-şi nădejdile la ceruri, strigau : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
   Ca nişte fiare fără milă cu ciomege cu săbii, şi cu pietre, munceau păgânii pe Cuvioşi, poruncindu-le să arate pe maimarii lor, dar ei toți fiind întăriţi cu legea dragostei, tăgăduiau.
 
   Fecioară şi Maică, tu eşti înfrumuseţarea Apostolilor, şi întărirea Sfinților Mucenici, lauda şi mântuirea Cuvioşilor, celor ce cu credinţă strigă : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta Cela ce eşti Lumină neapusă ? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul ? Ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale, îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Legătura dragostei celei desăvârşite învățându-o Cuvioşii, şi fiind învățați de la Tine Mântuitorule, şi-au pus sufletele pentru prietenii săi, asemănându-se junghierii Tale celei de bunăvoie pentru oameni.
 
   Porunca Ta Hristoase, cea mai presus de fire, ce s-a născut din voia trupului, s-a arătat foarte mai tare decât moartea. Căci cugetătorii de Dumnezeu, urmând legii Tale, au ales a murii cu bună slăvire pentru prieteni.
 
 
   Fiind stropiţi prin Botez de înţelegătorul Isop al sufletului, iarăşi v-ați stropit cu sângiurile voastre Cuvioşilor, şi întru năpădirea focului ispitindu-vă ca aurul, v-ați adus jertfă cu bună mireasmă lui Hristos.
 
   Având îndrăzneala cea de Maică către Fiul tău Preacurată, nu trece cu vederea purtarea de grijă pentru noi cei de un neam, rugămu-ne : Că pe tine una creştinii către Stăpânul, curăţire milostivă te punem înainte.
 
 
   De înfricoşările tiranilor plăcuţii lui Hristos nu s-au spăimântat, căci şi-au făcut mai-nainte viața totdeauna cugetare de moarte.
 
   Socotind păgânii cum că sunt bogaţi cei fără de avere, munceau fără milă, pe cei ce au lepădat aceste stricăcioase, şi au câştigat pe cele nestricăcioase.
 
 
   Îmbrăcându-se cu vitejie nebiruită pătimitorii lui Hristos, au surpat semețiile vrăjmaşului celui gânditor, şi ale barbarilor.
 
   Împăratul Domnul a venit la tine, ca pe un nor uşor, ca să surpe cele făcute de mâini ale Egiptului, Preacurată Fecioară.
 
 
   Către Domnul cel ce poate a mă mântui, dintru adâncul păcatelor am strigat, şi din stricăciune a scos viaţa mea, ca un Iubitor de oameni.
 
 
   Arătat urând îndulcirea celor pământeşti şi stricăcioase, preafericiţilor, şi primind viața cea sihăstrească, ați lepădat cele preafrumoase ale lumii, şi hrana cea vremelnică, pentru care v-ați învrednicit împărăţiei celei cereşti, veselindu-vă împreună cu cetele mucenicilor şi ale pustnicilor. Drept aceasta cinstind pomenirea voastră, cu osârdie strigăm către voi, izbăviţi-ne pe noi din nevoi părinţilor.
 
Stih : Îndoite cununi din mâna Domnului voi cei slăviţi,
Pentru dureri şi pentru vărsarea sângiurilor primiţi.
Întru a două zeci, părinţii s-au mutat,
De pe pământ la Cerul cel desfătat.
 
   Aceşti Sfinţi Părinţi, fiind adunaţi de prin multe locuri, şi șezând la Mânăstirea Sfântului Sava, slujeau lui Dumnezeu cu multă nevoinţă şi îmbunătăţită petrecere. Iar pizmaşul şi urătorul de bine diavolul, a pornit asupra lor pe cei fără de Dumnezeu etiopi, părându-Ii-se că vor găsi mulţime de avere. Iar dacă au mers, şi n-au găsit nimic, i-au omorât, unora tăindu-le capetele, pe alţii făcându-i bucăţi, şi pe alţii junghiindu-i şi vărsându-le sângele, şi altora alte feluri de munci făcându-le. Iar Sfinţii mulțumind, şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu, dobândind fericita şi veşnica viaţă a împărăţiei cerurilor. Pentru care şi truda pusniciei cu osârdie au îngăduit, şi cununa Muceniei au luat.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi mărturisitorul Nichita Episcopul Apoloniadei.
 
Stih : Pentru icoana ta cumpliri Nichita suferind,
Acum faţa ta Hristoase, în ceruri se află văzând.
 
   Acest întru Sfinţi Părintele nostru Mărturisitorul Nichita în vremea luptătorilor de icoane, să afla episcop Apoloniadei, nu numai credincios şi cucernic, şi prea blagocestiv, ci şi milostiv şi îndurător, şi mult întru ştiinţa şi învăţătura Scripturilor, şi vestit întru cuvânt. Pentru care fiind silit a se lepăda de închinăciunea Sfintelor icoane a Domnului nostru, Iisus Hristos, şi a Preacuratei sale Maici, şi a Sfinţilor şi dumnezeieştilor îngeri, şi a tuturor Sfinţilor, şi neplecându-se s-a osândit în surghiunii, şi întru nesuferite ispite s-a supus. Pentru care cumplit bolnăvindu-se, şi-a dat Sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintelor şapte femei din Aminso : Alexandra, Claudia, Eufrasia Matrona, Iuliana, Eufimia şi Teodosia.
 
Stih : Numărul de şapte feciorelnicul pe fecioare;
Arată pe femeile cele ce au suferit în foc ardere.
 
   Acestea erau pe vremea împărăţiei lui maximian rău credinciosul. De care pornindu-se mare goană asupra creştinilor, toată vârsta celor ce mărturisea pe Hristos, cu feluri de munci şi cu felurite morţi era tăiată. Şi fiindcă şi în cetatea Aminsului aceeaşi se săvârşea, de către stăpânitorul cetăţii. Şi aceste şapte femei, cu îndrăzneală au stătut înaintea lui, şi creştine pe sine mărturisindu-se, şi numind pe stăpânitorul, crud şi fără de omenie, şi vrăjmaş al adevărului, mai întâi a poruncit ca dezbrăcate să se bată cu toiege, apoi li s-au tăiat sânii cu sabia, după acestea spânzurându-le au fost strujite, până ce s-au văzut şi însuşi măruntaiele lor celor dinlăuntru. Şi în sfârşit aruncate fiind în cuptor de foc, şi-au dat sufletele lor Domnului.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Rodian, prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Rodian ca un trandafir ţie roşit,
Hristoase s-a adus prin tăiere vopsit.
 
    Tot în această zi, Sfântul Achila Eparhul, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Jertfă fără de prihană Achila te-ai arătat,
Stăpânului celui fără de prihană cu sabie fiind tăiat.
 
    Tot în această zi, Sfântul Lolion, de pumni ucis s-a săvârşit.
 
Stih : Lolion a contenit pumnuirile suferind,
Suspin şi văitare nescoțând.
 
    Tot în această zi, Sfântul Manuil, prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Verse-mi-se de sabie măcar un pahar,
Manuil a zis de sânge dar.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Miron Cretanul, care a mărturisit în Creta, la anul o mie şapte sute nouă zeci şi trei, prin sugrumare s-a săvârşit.
 
Stih : Mir înțelegător te-ai arătat prin sugrumare
Mirone nevoitorule slava Cretei şi mărire.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii cei ce puterea cea atotpierzătoare a cuptorului haldeiesc o au stins, prin pogorârea cea în chipul îngerului, Ziditorului au strigat : Bine eşti cuvântat, şi lăudat, Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Amândouă războinicele cete ale potrivnicilor celor văzuţi, şi celor nevăzuţi, s-au sălbăticit, văzând pe Mucenici în chinuri slavoslovind. Bine eşti cuvântat şi lăudat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Năzuitorii tăi logodindu-se cu Tine Hristoase, şi rănindu-se de dragostea Ta unuia cu adevărat iubit, şi-au lepădat neamul şi patria şi bogăţia, strigând, o Izbăvitorule : Bine eşti cuvântat, şi lăudat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Spurcata omorâre, ce au făcut barbarii, nu a strămutat pe doritorii Tăi Hristoase, dintru dumnezeiască slujirea cea din pustie, căci nu s-au spăimântat de cei ce omoară trupul, ca cei ce ţineau poruncile Tale, ca o neclintită temelie.
 
   Slugile Tale Hristoase Doamne, cu toată dorinţa de lume spre Tine alergând, s-au întrarmat cu sufletul împotriva păcatului, şi fiind cu cuget preaînțelept bine Ți-au plăcut.
 
 
   Primind de la Dumnezeu întru lespezile inimilor voastre lege scrisă de Dumnezeu, propovăduiaţi un Dumnezeu în Treime mucenicilor, strigând : Bine eşti cuvântat şi lăudat, Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Întru lumina Domnului umblând, veniţi să lăudăm uşa cea dumnezeiască, a Împăratului împăraţilor, pe Maria Preacurata, pe adevărata Născătoarea de Dumnezeu, ca pe o nădejde a sufletelor noastre.
 
 
   Cei întocmai cu îngerii, râvnind cetelor celor cereşti, toată noaptea cu privegheri cânta : Binecuvântaţi toate lucrurile pe Hristos în veci.
 
   Ridicând mucenicii Crucea, cu tot sufletul au urmat Ție Stăpânului, cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile pe Hristos în veci.
 
   Cu toiege sfărâmându-se fericiţii şi mulţimea pietrelor suferind, se ţineau de bunătate, cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile pe Hristos în veci.
 
 
   Curăţindu-şi fericiţii sufletul şi Duhul, cu tot trupul, cântau : Binecuvântaţi toate lucrurile pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Cei ce te hulesc pe tine Cel neîmpărţit, că ai fi în două ipostasuri, să se ruşineze, ca unii ce se închină pătrimii : Căci noi ne închinăm Ție Hristoase Unuia din Treime.
 
 
   Ale păgânătăţii organe, dar ca un vers; iar ale bunei credinţe viorile cu mai mare glas răsunau : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Hristos în veci.
 
 
   Prin multe feluri de chipuri iscusindu-se pătimitorii, şi măiestriile stăpânitorului lumii biruindu-le, vitejeşte şi cu bunăcredinţă au ruşinat semeţia barbarilor, suferind năvălirile lor. Pentru aceasta au luat şi cununile îndoite de la Cel drept puitorul de nevoinţe.
 
   Petrecându-vă fericiţilor viaţa în crăpături şi în peşteri sihăstreşte, roşindu-vă cu sângiurile voastre, v-aţi încuiat întru întunecoasă prăpastie a unei peşteri strâmte şi înecându-vă de arderea focului, şi de negura fumului, ce ieşea cumplit, v-ați arătat purtători de chinuri, Cuvioşilor.
 
   Lăudăm luptele, cu care vitejeşte mai presus de fire v-ați străduit, împotrivindu-vă asupra păcatului, ca nişte ostaşi ai lui Hristos preaslăviților, că cu bună laudă ați biruit. Şi acum stând înaintea Celui Preaînalt împreună cu adunările Sfinţilor, aduceţi-vă aminte şi de noi.
 
 
   Ca nişte fii adevăraţi şi povățuitori împreună cu Sava Părintele, fiind în ceruri plin de raza cea întreit strălucitoare, fericiţilor, rugați-vă pentru noi cei împreună ucenici şi lăudători, ca să se dăruiască pace obştească Bisericii, şi sufletelor noastre mântuire.
 
   Cel ce Te-ai născut din Fecioară, surpă sprânceana şi semeția vrăjmaşilor, şi sfaturile celor rău credincioşi, Ziditorule. Iar adunarea credincioşilor întărește-o neclintită, ca un Dumnezeu, înălțându-i cornul, şi cu credința întărindu-o. Ca toți să te mărim pe Tine.
 
 
   Spăimântatu-s-a de aceasta cerul, şi marginile pământului s-au minunat. Că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.
 
 


 
   Din tulburările lumii fugind preafericite, ți-ai păzit gândul întru netulburare, nerătăcit şi nezbuciumat, întru tulburările şi întru întreitele valuri ale vieții, şi l-ai ţinut întins, şi spre înălțime cu dragoste privind, către Stăpânul cel de sus, Făcătorul de bine al tuturor, vrednicule de fericire Iacove.

   Afară din tulburarea lumii petrecându-ți viața Părinte, te-ai făcut slobod de patimi, fiind păzit cu Darul, şi cu pustnicie întinsă, şi cu fulgerele cele dumnezeieşti detunând oştile dracilor, dănțuiești lângă Împăratul tuturor şi Domnul, bucurându-te acum împreună cu îngerii, a căror viaţă ai moştenit, Fericite.
 
   Afară de lume şi de trup, ai vieţuit mai presus de toate ceste văzute, ca unul ce cugetai la slava cea nevăzută, şi te minunai întru buna cuviinţă a cortului celui ceresc, şi întru frumuseţea cea nepricepută. De care acum umplându-te, roagă-te lui Hristos, ca să mântuiască, pe cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine, Părinte Iacove.
 
   Tuturor scârbiţilor bucurie şi celor năpăstuiţi părtinitoare, şi hrană săracilor, şi mângâiere străinilor, liman celor înviforaţi, cercetare bolnavilor, acoperământ şi sprijineală celor dosădiţi, şi orbilor toiag tu eşti Preacurată, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, grăbeşte de mântuieşte pe robii tăi, rugămu-ne.
 
 
   Multe dureri suferind întru răstignirea Fiului şi Dumnezeului tău Preacurată, suspinând lăcrimai şi strigai : Vai mie dulcele meu fiu, cum pătimeşti fără dreptate ? Cum te spânzuri pe lemn Cela ce dai tuturor viaţă ? Pentru aceasta Preacurată Fecioară, cu credinţă ne rugăm ţie : Fă nouă pe Acela milostiv.
 
 
   Veniți noroadelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea, şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia egiptenilor că S-a proslăvit.
 
   Luminarea Stăpânului tău primindu-o în suflet Iacove, înşelăciunea cea întunecoasă a lumii o ai părăsit, şi slava cea mai presus de lume ai dobândit.
 
   Tu Crucea pe umeri luând, Celui răstignit ai urmat Cuvioase, şi preaînţelepţeşte postnicind, ai micşorat patimile prin înfrânare, Părinte.
 
 
   Din tinerețile tale te-ai făcut vas încăpător al darurilor Duhului, şi cetăţean moştenitor al Sionului celui de sus, fericite Iacove.
 
   Tu singură Fecioară ai născut pe Dumnezeu, care este întru toate neîncăput, făcându-se încăput întru tine pentru bunătate. Pe care roagă-L, să se mântuiască, cei ce te laudă pe tine.
 
 
   Viaţa ţi-a fost frumoasă, cuvântul tău dumnezeiesc, îndulcit cu sarea dragostei, inima prea umilită. Pentru aceasta pe tine cu credinţă te fericim.
 
   Închinându-te dumnezeiescului chip al lui Hristos, Celui ce S-a arătat în trup pentru noi, ai suferit izgoniri, primejdii şi dureri, preafericite Părinte.
 
 
   Ca o jertfă curată pe sineţi te-ai adus Domnului, prin omorârea păcatului şi jertfe fără de sânge ai adus lui, ca un Ierarh după lege.
 
   Cădelniţă de aur cu adevărat, şi năstrapă a manei celei dumnezeieşti, scaun şi palat preafrumos al lui Dumnezeu, pe tine Fecioară te numim.
 
 
   Întăreşte-ne pe noi întru Tine Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.
 
 
   De frumuseţea învăţăturilor tale, şi de strălucirea înţelegerilor, şi de lumina cuvintelor Părinte spăimântându-ne, luminat după datorie te cinstim pe tine Iacove prealăudate, Ierarhe al Ziditorului tău, pentru aceasta cu cântări de laude îţi strigăm ţie : Mântuieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale.
 
   Fiecare unde se mântuieşte, acolo după dreptate şi aleargă, în care altă scăpare este ca aceasta, precum tu Născătoare de Dumnezeu, care acoperi sufletele noastre.
 
 
   Toiag de putere dobândind Crucea Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, cu dânsa surpăm întărâtările vrăjmaşilor, noi care cu dragoste pe tine neîncetat te mărim.
 
 
   Auzit-am Doamne auzul rânduielii tale şi Te-am proslăvit pe Tine unule Iubitorule de oameni.
 
   Cu curgerile lacrimilor spălându-te pururea, te-ai arătat vas curat al Duhului, preafericite.
 
   Cu rugăciunile tale cele de toată noaptea, adormind dezmierdările trupului, te-ai arătat făclie neadormită a nepătimirii.
 
 
   Smerit şi blând şi milostiv, fără de răutate, şi întreg la minte ai fost Cuvioase Ierarhe.
 
   Neispitită de nuntă Stăpână, care negrăit ai zămislit pe Dumnezeu, izbăveşte pe toţi de scârbe, şi de ispite.
 
 
   Dătătorule de lumină, şi Făcătorul veacurilor Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.
 
   Dorind de slava cea adevărată, arătat ai urât înălţimea cea dintre oameni, şi te-ai făcut luminător strălucind cu strălucirea cugetării celei smerite, Cuvioase Părinte.
 
   Întărindu-te pe sine-ți, ai stătut la rugăciunile cele de toată noaptea, primind cu ochiul sufletului razele cele dumnezeieşti, Părinte Ierarhe de Dumnezeu cugetătorule Iacove.
 
 
   Întru multă înfrânare, întru priveghere prea întinsă, întru rugăciune şi întru pătimire rea ai căutat pe Dumnezeu, pe cel ce te-a mutat pe tine către lăcaşurile cele de sus, Cuvioase.
 
   Vindecă Preacurată ca o milostivă inima mea cea rănită de asuprelile vrăjmaşului, ceea ce negrăit ai născut pe cel rănit la trup pe Cruce.
 
 
   Izvoarele lacrimilor tale Cuvioase marea patimilor celor cumplite a uscat, şi mângâierea cea de acolo a pricinuit sufletului tău celui cinstit Cuvioase Iacove.
 
   Făcutu-te-ai nepomenitor de rele, blând, fără răutate, cuvios, dulce, smerit, înţelept, cumpătat şi plin de luminare, Părinte preaslăvite.
 
 
   Împreună cu a păstorilor celor dumnezeieşti, s-a proslăvit pomenirea ta Părinte, ca a unui păstor bun, ca unul ce cuvios a păstorit turma, înţelepte păstorule Iacove.
 
   Cela ce toate cu voirea le-a lucrat, vrând a locuit în pântecele tău, cel neispitit de nuntă, îmbogățind ca un Milostiv cu nestricăciune, pe cei căzuți la stricăciune.
 
 
   Întru adâncul greşalelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.
 
 
   Lumea lăsând, şi prin înfrânare arătat supunând trupul, ai urmat lui Hristos, preafericite Iacove, de unde ai dobândit ungerea cea sfântă a arhieriei, şi acum te-ai mutat către cetele cele nematerialnice, rugându-te pentru noi toți, cei ce te lăudăm pe tine.
 
Stih : Iacove al Domnului fiind jertfitor,
Cu călcâiul ruşinezi pe balaurul cel de călcâi mușcător.
În a două zeci şi una sub pământ,
Au ascuns pe Iacov cel preasfânt.
 
   Acesta din mică vârstă petrecând în viaţa sihăstrească, s-a curăţit pe sine cu postul, şi cu cealaltă rea petrecere. Drept aceea s-a făcut Episcop, răbdând multe goane, căci fugea şi ura pe hulitorii de icoane. De aceea răbdând într-acestea, şi, luptându-se cu foamea şi cu setea, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea celui întru Sfinţi Părintelui nostru Toma patriarhul Constantinopolului.
 
Stih : Toma viaţa cea mărginită a lăsat,
Şi viaţa cea nemărginită precum se cade a aflat.
 
   Acest dintru Sfinţi Părintele nostru Toma, pentru cea peste seamă bunătate ce avea, şi desăvârşită înţelepciune şi smerenie, a fost ales diacon bisericii celei mari, şi sachelarie, de Preacuviosul Părintele nostru, şi marele întru minuni Ioan postnicul, pe vremea împărăţiei celui dea pururea pomenit şi fericit Mavrichie. Apoi după moartea şi acestui Ioan şi a lui Chiriac ce după dânsul a arhierit, s-a pus patriarh Constantinopolului, şi ținând scaunul patriarhiei trei ani, şi două luni, şi luptându-se foarte asupra eresurilor, şi întărind pravoslavnicele dogme şi păstorindu-şi turma bine, şi cu plăcerea lui Dumnezeu, cu pace a răposat.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Filimon şi Domnin.
 
Stih : Tăiat fiind Filimon şi pe Domnin al său prieten iubit;
A dori tăierea capului l-a sfătuit.
 
   Aceştia erau din marea slăvită cetatea Romei, iar în vremea goanei, ducându-se în Italia şi acolo propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, şi pe mulţi întorcându-i la credinţa lui Hristos, îi boteza. Pentru care fiind prinşi de închinătorii de idoli, şi înfățișându-se la stăpânitorul locului, şi nici de măguliri plecându-se, nici de făgăduielile darurilor, ci numai pe Hristos chemând şi Dumnezeu propovăduindu-l, au fost întinşi pe pământ goi de patru ticăloși, care fără milă i-au bătut, şi i-au aruncat la închisoare; din care scoşi fiind li s-au tăiat capetele.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Viril Episcopul Cataniei.
 
Stih : Viril murind a luat îndoite cununi,
Ca cel ce a biruit şi patimile şi pe demoni.
 
   Acesta a fost ucenic Sfântului Apostol Petru, din Antiohia trăgându-şi neamul. Şi ducându-se în părţile apusului și împreună cu el, s-a prohorisit Episcop Cataniei de același Apostol. Deci bine şi cu plăcere de Dumnezeu păstorindu-şi turma sa, şi feluri de minuni lucrând, pe mulţi a întors la credinţa lui Hristos. Din care una a pomeni de trebuinţă este. Era în acel loc un izvor de apă foarte amară, a cărui amărăciune, prin rugăciunile către Dumnezeu, o a prefăcut întru dulceaţă. Care aceasta văzându-o oarecare elini închinători de idoli, au crezut în Hristos, împreună cu alţii mulţi. Întru acestea dar ajungând la adânci bătrâneţe şi adormind somnul cel cuvenit Sfinţilor, s-a îngropat cu cinste întru acelaşi ostrov, dând până astăzi vindecări celor ce cu credinţă se apropie de Moaştele lui.
 
    Tot în această zi, Sfântul Serapion, din Sidon, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Serapion pe toate în mâinile săracilor le-a dat,
În sfârşit şi duhul său Domnului l-a dat.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Suferit-ai multe izgoniri, prin neslăvite ispite Părinte Iacove, biruind pe luptătorii icoanelor, ca un râvnitor prea cu dreptate, luminând pe toţi, cei ce te vedeau, şi strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cugetând înfricoşată venirea lui Hristos, toată viaţa cu umilinţă ți-ai petrecut, până ce ai aflat desăvârşit curăţire greşalelor, şi mângâiere veșnică, şi luminare adevărată şi slavă negrăită, preafericite.
 
 
   Cu blândeţea sufletului arătându-te miel al Păstorului Hristos, şi de Dânsul păstorindu-te, întru Duhul, te-ai arătat păstor oilor celor cuvântătoare Părinte, cu dânsele pururea cântând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Marie cinstită pururea Fecioară curată binecuvântată, ceea ce eşti îndreptarea celor ce cad, izbăvirea păcătoşilor, mântuieşte-mă pe mine nesăţiosul, mântuieşte-mă, pe cel ce strig Fiului tău : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Cu vărsările luminii celei curate luminându-se mintea ta cea preacurată, înțelepţeşte a izgonit întunericul dracilor şi negura patimilor Cuvioase, strigând : Lăudaţi-L pe Hristos în veci.
 
   Săgeţile cele înfocate ale vrăjmaşilor, cu ploile lacrimilor celor neîncetate le-ai stins, şi de dragostea lui Hristos aprinzându-te preafericite, ai ars mărăcinii cei stufoşi ai dezmierdărilor, înţelepte Iacove.
 
 
   Pe turma aceasta pe care o ai adunat prin învățăturile tale înţelepte şi pe cei ce cu credință săvârşesc sfinţită şi cinstită şi plină de lumină dumnezeiască pomenirea ta, prin rugăciunile tale păzeşte-i de ispite şi de primejdii.
 
   Izvor viu fiind, ca ceea ce ai născut Apa vieţii, sufletul meu cel topit de învăpăierea păcatului, înviază-l Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să te slăvesc întru toți vecii.
 
 
   Pe Dumnezeu care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudați-L lucrurile, şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   După trudele cele multe, după ostenelile cele nenumărate, şi după sudori şi scârbe adevărate, către limanul cel ceresc te-ai odihnit, adunând bogăția bunătăţilor celor dumnezeieşti, Preasfinţite Părinte, înfrumuseţarea cuvioşilor.
 
   Ca pe o stea de ziuă, ca pe o casă a Duhului, ca pe un trandafir plin de bună mireasmă tăinuită, ca pe un pom cu ramuri înalte, ca pe un părtaş al slavei celei veșnice, ca pe un înţelept Ierarh, te cinstim pe tine Părinte Iacove.
 
 
   Curgerile lacrimilor tale cu adevărat trimiţându-se din-destul în pământul inimii, au crescut Spicul cel copt, Care pururea hrăneşte sufletele, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine Părinte, de Dumnezeu cugetătorule Ierarhe Iacove.
 
   Iartă-mi Doamne, iartă-mi, când vei vrea să mă judeci pe mine, să nu mă osândeşti în foc, să nu mă mustri cu mânia Ta, Te roagă Fecioara, care Te-a purtat în pântece pe Tine Hristoase, şi mulțimile îngerilor, şi slăvitul Iacov.
 
 
   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl mărim.
 




   Cu podoabele preoţiei fiind înfrumuseţat, ca un înger ai slujit lui Dumnezeu, Celui ce s-a arătat pentru noi cu materia trupului, jertfindu-i Vasilie cel cu nume mare. Pentru aceasta ca o oaie desăvârşit te-ai jertfit, şi curată jertfă te-ai făcut, şi te-ai adus acum, întru jertfelnicul cel de sus. Drept aceea cu glasuri de bucurie te fericim pe tine, şi strigăm ție : Rugându-te nu înceta, să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Prin judecată nedreaptă luându-ţi-se pielea, ai suferit durerile, privind la repaosul cel fără durere, şi la darurile cele gătite, celor ce au pătimit, slăvite şi cu focul ca un fier ascuțindu-te, te-ai făcut sabie din cer tăietoare, tăind toate cetele vrăjmaşului preafericite. Pentru aceasta toată limba binecredincioşilor, pe tine te cinsteşte astăzi bucurându-se, şi te roagă pe tine, ca să faci pentru turma ta către Dumnezeu rugăciune.
 
   Cu rănile cele dumnezeieşti fiind înfrumuseţat, din cetate în cetate legat alergai, legând pe tiranul şi îndreptând călătoriile paşilor tăi, şi întru cetatea Cezareei ajungând, într-însa ai primit fericitul sfârşit, şi purtând cunună, te-ai suit către cetatea cea cerească. Şi stai acum înaintea Împăratului şi Dumnezeu. Pe care roagă-L, să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.
 
   Pentru că din lenevirea mea şi din trândăvire eu ticălosul, ticăloşeşte am căzut întru adâncurile greşalelor celor multe, şi sunt cuprins acum de nedumerire şi deznădăjduire. Fii mie ajutor şi curăţire şi mântuire Preacurată, dându-mi mie mângâiere preamilostivă, rogu-mă şi te cer şi cu credinţă căzând strig ţie : Să nu mă arăt până la sfârşit bucurie pierzătorului.
 
 
   Nu Mă plânge Maică, văzându-Mă spânzurat pe lemn, pe Mine Fiul şi Dumnezeul tău, Cel ce am spânzurat pământul neţinut peste ape, şi toată făptura am zidit, pentru că voi învia, şi Mă voi proslăvi, şi cu tărie voi sfărâma împărăţia iadului, şi voi pierde puterea lui, şi pe cei legaţi îi voi izbăvi de tirania lui ca un Milostiv, şi îi voi aduce la Tatăl Meu, ca un Iubitor de oameni.
 
 
   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.
 
   Împărătească slava Ta împărate al tuturor, iubindu-o slăvitul Vasilie, tare a pătimit pe pământ. Prin care învredniceşte-ne şi pe noi împărăţiei cerurilor.
 
   Viața cea vrednică de laudă, petrecerea cea curată, cărarea nevoințelor te-au arătat moștenitor al lui Dumnezeu slăvite, şi te-au făcut cetăţean cerurilor.
 
   Prin bună viețuire supunându-te Domnului preaînţelepte, ai supus pe vrăjmaşul şi cu picioarele l-ai zdrobit, arătat făcând vitejie asupra lui Mucenice Vasilie.
 
 
   Întru vărsarea sângiurilor, ai înecat pe Faraon cel înțelegător, cu toată tabăra, şi cu adevărat ai alergat către pământul, întru care se veseleşte pururea mulţimea pătimitorilor, înțelepte Vasilie.
 
   Unul Născut, care este împreună cu Tatăl, vrând a locuit întru preacurat pântecele tău Preacurată, şi S-a făcut om, vrând să mântuiască pe oameni pentru bunătate.
 
 
   Înălţatu-te-ai ca un miel pe lemn, de trei ori fericite, cu cuget curat suferind strujirile şi surpând mândriile vrăjmaşului, cu puterea Dumnezeiescului Duh.
 
   Prin frumuseţile rănilor te-ai arătat preafrumos la suflet şi la trup, Mucenice, cu cuget curat înălțând glasuri de mulțumire către puitorul luptelor tale.
 
   Căutând mărirea cea prea mare, ai răbdat luptele cele mari, prin cuget vitejesc înţelepte, şi pe trufaşul cel mare pururea l-ai smerit.
 
 
   Fiind păzitor poruncilor celor dumnezeieşti, ai fost încuiat în temniță, deschizând credincioşilor calea învăţăturii, cea mergătoare întru lăţimea cunoştinţei de Dumnezeu gânditorule.
 
   Cunoscând de departe Isaia prin Duhul, zămislirea ta fecioară, luminat o a arătat strigând : Iată Fecioara în pântece pe Dumnezeu va zămisli.
 
 
   Nu este sfânt precum Tu Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălţat cornul credincioşilor Tăi Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
 
   Mucenicul Vasilie, împărăţia lui Dumnezeu dorindu-o, a suferit înfocarea muncilor, şi moartea cea nedreaptă. Pentru aceasta s-a învrednicit nemuririi celei adevărate. Pe acesta dar adunându-ne cu credinţă să-l fericim, care se roagă Domnului, să se miluiască sufletele noastre.
 
   Înnoit-ai Preacurată prin dumnezeiască naşterea ta, fiinţa cea muritoare şi stricată prin patimile pământenilor, şi ai ridicat pe toți din moarte la viața nestricăciunii. Pentru aceasta după datorie toți te fericim Fecioară prea proslăvită, precum mai-nainte ai zis.
 
 
   Fecioară Preacurată Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a trecut prin Preasfântul tău suflet, când ai văzut răstignit de bunăvoie pe Fiul şi Dumnezeul tău. Pe Care roagă-L neîncetat binecuvântată, să ne dăruiască nouă iertare de greşale.
 
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă, cântă strigând : Din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
   Dacă a văzut cel rău credincios dumnezeiască fața ta fulgerând cu raza Duhului, se îngrozea, şi ca un slujitor al întunericului, fără simțire se nebunea, Mucenice Vasilie.
 
   Cu înţelepciunea cea mai bună împodobindu-te, pe înţelepţii elinilor i-ai veştejit, cu dumnezeiasca putere, şi cu răbdare pătimind ai luat cununa biruinţei Vasilie.
 
   Cuvântul, Cel ce S-a întins pe Cruce, şi prin patimă a dăruit credincioşilor nepătimire, te-a întărit pe tine, cel ce erai întins dinspre toate părţile, şi te deznodai Vasilie.
 
 
   Nu jertfesc dracilor, nu mă tem de moarte, nici de chipurile muncilor, dumnezeiescul Vasilie a strigat : Un Dumnezeu mărturisesc, cunoscut în Treime.
 
 
   Te laud pe tine Stăpână, cea mult-lăudată, bine te cuvântez pe tine Fecioară, prin care toți oamenii ne-am blagoslovit, şi cu adevărat ne-am izbăvit de blestemul cel dedemult.
 
 
   Cu dumnezeiască strălucirea Ta Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să te vadă Cuvinte a lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greşalelor.
 
   Împilându-te de greutatea fierului, ca unul ce ai ales a purta jugul cel prea-ușor al Domnului, Mucenice, ai împilat pe vrăjmaşul cel trufaş, care s-a împotrivit asupra Ziditorului.
 
   Cu legăturile cele de fier înconjurându-te Mucenice, cu veselie ai alergat din locuri în locuri. Înfrumusețându-te cu dânsele ca cu nişte salbe. Pentru aceasta împreună cu Hristos împărățești Vasilie.
 
   Prin curgerile sângiurilor, cu adevărat roşindu-ți ție veştmânt împărătesc, slăvite Mucenice, şi cu coroana biruinţei fiind împodobit, împreună cu Hristos, împărățeşti Vasilie, bucurându-te.
 
 
   Întărindu-te cu darul Crucii, fiind gonit cumplit, ai săvârşit calea cea îndelungată şi cu anevoie cântând : Voi merge Cuvinte în cărarea mărturiilor Tale, bucurându-mă şi veselindu-mă.
 
   Pe cea mai presus decât Heruvimii, pe cea mai înaltă decât cerurile, pe cea mai cinstită decât zidirea, pe zidul înţelepţilor Mucenici, pe singură Născătoare de Dumnezeu, cu cântări să o cinstim.
 
 
   Prin muceniciile tale te-ai înălțat şi ai surpat pe vrăjmaşul mare Mucenice slăvite, şi la sfârşitul chinurilor tale încununându-te cu coroană de biruinţă, te-ai mutat către Dumnezeu, vrednicule de minuni.
 
   Asemănându-te Celui ce şi-a întins palmele pe Cruce, pentru tine înţelepte Mucenice, înălțându-te pe lemn, cu răbdare ai suferit șuvițările, rănind înşelăciunea cu rănile tale.
 
 
   Pentru Hristos legându-te Vasilie, ai legat pe neprietenii cei fără de trup; iar, slobozindu-te din trup desăvârşit ai risipit măiestriile lor, prin darul; cel dumnezeiesc, preaslăvite.
 
   Pe tine te cântăm prealăudată, pe care te laudă oștile cetelor celor cereşti, şi pe tine te rog Preacurată, patimile sufletului meu vindecă-le şi din focul cel veșnic mă slobozeşte.
 
 
   Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viața mea Multmilostive.
 
 
   Săvârşind petrecerea după lege, ai păzit credința, Sfinţite Mucenice Vasilie. Pentru aceasta te-ai învrednicit cununilor muceniciei şi stâlp neclintit te-ai arătat Bisericii, mărturisind pe Fiul Cel fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, pe Treimea cea nedespărţită, pe Care roagă-o, să ne izbăvim de nevoi, cei ce te cinstim pe tine, ca să strigăm ție : Bucură-te Vasilie de Dumnezeu înțelepțite.
 
 
Stih : Proorocul a zis pe tot trupul a fi întru durere,
Iar Mucenicul fiind tăiat n-a zis că-l doare,
Întru a douăzeci şi doua zi, a lui Martie,
A fost pătruns cu frigări Vasilie.
 
   Acesta a fost în vremea împărăţiei lui iulian paravatul, şi a lui satornin ighemonul Anghirei. Deci fiind pârât, l-au adus înaintea ighemonului, şi făcându-i-se întrebare, l-au spânzurat de un lemn, şi l-au strujit pe coaste, şi l-au aruncat în temniţă. Apoi scoţându-l din temniţă l-au strujit la mult ceas cu multă tărie, şi legându-l cu lanţurile, l-au băgat iarăşi în temniţă. Deci după câteva zile trecând lepădatul de lege iulian prin cetatea Anghirei, a adus pe Sfântul înaintea sa, şi făcându-i întrebare, l-a dat pe seama lui Favlentie Comitul, ca să-i scoată curele de pe trup, care i-a şi făcut îndată. Şi scoţându-i multe curele, şi aruncându-i cele dinapoi peste umeri cele dinainte înapoi, de-i spânzura pe umeri. Iar Sfântul fiind întărit cu inima, a rupt una dintr-acelea, şi a azvârlit în obrazul lui iulian. De aceea a poruncit acela, ca să-l ardă cu țepușe de fier înfocate, şi i-a găurit pântecele şi spatele, şi toate încheieturile, şi într-acelea şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, Sfintele Mucenițe, Calinica şi Vasilisa, prin sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Pe Calinica împreună cu Vasilisa tăind.
Bunele biruitoare s-au arătat şi a cerului împărătese fiind.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei Drosida, fiicei împăratului Traian şi a celor împreună cu dânsa cinci Canonice.
 
Stih : Drosida s-a mutat după răcorirea ungerii Mirului,
Ca din Liban îndreptată către împărăţia cerului
 
   Când împărăţea Traian, nu numai toată ziua omora pe creştinii cei ce mărturiseau pe Hristos, ci şi cinstitele lor moaşte, le arunca în locuri necinstite şi necurate. Deci atunci erau cinci femei canonice adică călugăriţe, care se nevoiau într-o sihăstrie păzind poruncile lui Dumnezeu, care pe lângă alte bunătăţi, avea şi acest lucru neapărat. Adică a lua moaştele Sfinţilor Mucenici, şi le ungeau cu miruri şi le înfăşurau cu giulgiu, şi aşa le îngropau în sihăstria lor. Despre care înştiinţându-se Drosida fiica împăratului traian, s-a dus la pomenitele călugăriţe având cu sineşi haine scumpe. (Căci cuvicularie, sau păzitorii împărăteşti erau cuprinşi de adânc somn, şi nu o au simţit când a ieşit din palat). Şi dar se ruga ea călugăriţelor, ca să se ducă împreună, să ia moaştele vreunui Mucenic. Iar Adrian logodnicul Drosidei, şi sfetnic fiind împăratului, îi zise : Singur stăpânitorule, stăpâne, porunceşte să se pună ostaşi păzitori la trupurile creştinilor celor omorâţi cu rea moarte, ca să vadă care sunt aceia ce fură trupurile lor. Iar împăratul a poruncit să se facă aceasta. Deci priveghind ostaşii, au prins pe cele cinci călugăriţe împreună cu Drosida fiica împăratului, şi dimineaţa le-au înfățișat pe ele la împăratul. Iar împăratul văzând pe fiică-sa, s-a înspăimântat. Pentru care a poruncit să fie pusă la bună pază, poate se va pocăi. Iar pentru cele cinci călugăriţe a poruncit să se facă un vas mare de aramă, şi întru acela să se pună călugăriţele şi împreună cu ele să se pună şi aramă în destulă, ca topindu-se arama, să se amestece cu trupurile călugăriţelor şi să se facă o magmă. Şi cu acea aramă, să se facă fundurile vaselor de aramă, a băii obşteşti, făcută fiind de curând de el, şi care era să se aprindă la serbarea numită a apoloniilor, şi să se înnoiască spre plăcerea închinătorilor de idoli celor de un cuget cu împăratul. Aceasta făcându-se şi mistuindu-se călugăriţele, s-au alcătuit vasele acelea de aramă a băii. Şi dar aprinzând ostaşii baia, propovăduia pretutindeni zicând : Câţi sunteţi prieteni milostivilor dumnezei, veniţi la înnoirile obşteştii băi. Şi îndată alergau toţi, din care cei ce au venit întâi, îndată ce s-au apropiat de uşa cea întâi a băii, au căzut jos şi şi-au dat sufletul. Asemenea au pătimit şi câţi alţii în urma aceluia s-au apropiat, căci niciunul n-a putut să între înlăuntru. Despre care înştiinţându-se împăratul a chemat pe slujitorii dumnezeilor lui, şi le-a zis : spuneţi-mi nu cumva s-a făcut vreo vrajă de creştini şi pentru aceasta nu poate să între nimeni în baie ? iar ei au răspuns : Nu împărate. Ci vasele acele de aramă, ce s-au făcut din moaştele călugăriţelor, acestea au făcut minunea aceasta. Deci porunceşte să se facă alte vase, şi aşa va conteni omorul ce se face. Deci aceasta făcându-se, a zis Adrian logodnicul Drosidei către împăratul, porunceşte o împărate să se topească de a doua oară fundurile vaselor celor dinainte, şi din acestea să se facă idoli goi în chipul călugăriţelor acelora, spre defăimarea şi necinstea lor. Care idoli să se aşeze, la obştească baia împărăţiei tale. Şi îndată a poruncit împăratul de s-a făcut. Şi după ce s-au aşezat idolii, a văzut împăratul în vis cinci mieluşele curate ce păşteau într-o grădină, şi un păstor înfricoşat, păstorindu-le pe ele, şi zicând împăratului : Prea nelegiuitule şi prea păgânule împărate, pe cele ce tu ai socotit că le pui goale în baie întru necinstea Bunului şi Înduratului păstorului Hristos, răpindu-le de la tine, le-am aşezat întru acest loc frumos al raiului unde va să vină şi Drosida, neîntinata mieluşea a lui Dumnezeu, şi fiica ta. Deci deşteptându-se împăratul, s-a umplut de mânie spurcatul, că şi după moarte Sfintele femei, au ruşinat sfaturile lui. Şi a poruncit să se aprindă două cuptoare de foc despre o parte şi despre cealaltă parte a cetăţii, şi să se dea foc pe toată ziua. Au pus încă şi scrisoare deasupra lor, care ţinea loc de poruncă împărătească, şi cuprinderea era aşa : Bărbaţi galileieni, care vă închinaţi celui răstignit, izbăvindu-vă pe voi adică de mai multe, munci, iar pe noi de osteneli şi fieştecare din voi, fără de oprire, aruncă-se pe sine în oricare cuptor îi va plăcea. Deci acest fel de poruncă sunându-se, auzind roaba lui Dumnezeu Drosida, că fieştecare din creştini, pentru dragostea şi credinţa lui Hristos se aruncă pe sine în cuptorul cel de foc, ridicând ochii la cer zicea : Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase Fiule a lui Dumnezeu, de este voia ta ca să mă mântuiesc, şi să scap de nebunească credinţa tatălui meu traian, tu-mi ajută, ca să mă izbăvesc din cămara cea de nuntă a rău credinciosului Adrian şi să mă sui la cer, unde sunt cele cinci călugăriţe ce m-au povăţuit la frica ta. Şi adoarme cu somn adânc pe cei ce mă păzesc, ca să pot scăpa fără să mă simtă. Acestea zicându-le, şi lepădând hainele cele împărăteşti, a ieşit încetişor, nimenea prinzându-i vestea. Deci în vreme ce mergea să se arunce pe sine într-unul din cuptoare, cugeta întru sine zicând : Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de nuntă ? neluând Sfântul botez, şi pentru aceasta fiind necurată ? Ci împărate al împăraţilor Doamne Iisuse Hristoase, iată am lăsat împărăţia mea pentru dragostea ta, ca să mă aşez portar împărăţiei tale. Deci tu care te-ai botezat pentru noi, botează-mă pe mine cu Duhul Sfânt. Şi după ce a zis acestea, scoţând mirul ce-l avea sub haina sa, şi ungându-se pe sine, şi aruncându-se într-un lac, ce era din strânsurile de ploaie, s-a botezat zicând : Botează-se roaba lui Dumnezeu Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi păzindu-se pe sine şapte zile, s-a împărtăşit de hrană îngerească. Iar oarecare iubitori de Hristos creştini aflându-o pe ea, şi îngăduind, au aflat de la ea, povestind într-acest chip cele pentru sine. Şi în a opta zi, făcând rugăciune, ca să o lumineze Dumnezeu ce să facă, s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Eftimie, care s-a nevoit în Constantinopol, la anul o mie opt sute patrusprezece prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Stâlpări, şi Crucea preafericite fiind,
Eftimie vesel eşti către sabie mergând.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Strălucindu-te cu luminarea Darului celui dumnezeiesc, ai trecut întunericul chinurilor, făcându-te părtaş zilei celei neînserate, Înțelepte, şi strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Inima ta fiind întemeiată pe piatra dumnezeieştii cunoştinţe, nu s-a clintit de vânturile ispitelor cugetătorule de Dumnezeu, pătimitorule, Izbăvitorului tuturor strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Nebunindu-se muncitorul, a poruncit să te taie făşii slăvite, şi văzându-te că suferi, ca un fără de trup, nu a priceput nicicum a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   În cuptorul muncilor arzându-te, ai strălucit ca aurul, şi făcându-te pecetluire dumnezeieştilor patimi, înțelepte Vasilie, strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cunoscând după naştere fecioria nestricată, fecioară rămânând mai presus de minte, Celui născut din tine Mântuitorului şi Dumnezeu strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Cu totul către Dumnezeu întinzându-te, durerile trupului ca un vis le-ai socotit. Pentru aceasta cu bucurie te-ai mutat către viața fericită şi fără durere, purtătorule de chinuri Mucenice Vasilie.
 
   Cu dragostea Atotțiitorului întărindu-te, ispitele trupului prea tare le-ai suferit şi pe vrăjmaşul cel puternic întru răutate l-ai înecat, în curgerile sângiurilor tale, Vasilie de trei ori fericite.
 
   Vasilie, cel ce este împărătească podoaba Bisericii lui Hristos, şi închipuirea patimilor Mântuitorului, Mucenicul cel preaviteaz, şi întărirea credincioşilor cu cântări să se laude.
 
 
   Învrednicitu-te-ai după sfârşit a afla slava cea mai presus de lume şi lumina cea neînserată, Împărăţia Cerurilor, cunună neveştejită, viață fără întristare, şi bucurie negrăită, Mucenice Vasilie.
 
   Neamul omenesc s-a învrednicit mântuirii prin tine Născătoare de Dumnezeu ceea ce eşti cu dar dăruită. Căci singură ai născut nouă pe Mântuitorul, pe Care Îl preaînălţăm întru toți vecii.
 
 
   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă o ai ars, că toate le faci Hristoase cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.
 
 
   Slobozindu-te din trup preafericite, te-ai învrednicit a vedea strălucirile cele veselitoare ale Sfinţilor, şi te-ai împreunat cu oştile îngerilor, împreună cu dânşii pururea cântând : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Treime, făcătoarea tuturor, şi Atotputernică.
 
   Ca o lumină, ca un soare mare, arătându-te în cerul Bisericii lui Hristos, preafericite, cu luminările cele slobozitoare de raze ale chinurilor, şi cu dumnezeieşti strălucirile minunilor, luminezi sufletele celor ce te laudă pe tine.
 
   Înfrumuseța-tu-te-ai pe sineți cu frumuseţile chinurilor, cu toată slăvirea de la Dumnezeu, purtătorule de chinuri, şi acum stai înaintea lui Hristos Celui frumos, fiind împodobit cu cununa dreptăţii. Pentru aceasta credincioşii bucurându-ne, pe tine te cinstim.
 
 
   Sfințitu-s-a pământul prin dumnezeiască îngroparea dumnezeiescului şi sfinţitului trupului tău, Vasilie; duhurile drepţilor au săltat, având în mijlocul lor duhul tău, Fericite. Cu care toți împreună pomeneşte-ne pe noi, care pe tine te pomenim.
 
   Înfricoşat este chipul naşterii tale Fecioară, căci Cel ce S-a născut din tine, a fost Dumnezeu întrupat. Pe Care roagă-L Maică cinstită, şi neispitită de nuntă, ca să izbăvească de munca cea înfricoşată pe toți, cei ce cu neîndoită credinţă te cinstesc pe tine.
 
 
   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat pe Care mărindu-L cu oştile cereşti pe tine te fericim.
 
 

   Dezmierdările trupului şi trupul cel anevoie înfrânat, prin dar l-ai supus la zăbala înfrânării, Fericite, cu puterea Duhului, ca un prea-ales biruind toată arma vrăjmaşului. Pentru aceasta te-ai făcut povăţuitor călugărilor, celor ce urmează totdeauna înţeleptei şi dumnezeieştii propovăduirii tale Nicone.
 
   Strălucind ca soarele de la răsărit preafericite, toată lumea o ai luminat, cu strălucirile minunilor, adunând ceată de ucenici, luminoşi ca stelele. Cu care împreună ai pătimit prea cu răbdare, tăindu-vă prin sabie, şi duhurile voastre punându-le în mâinile Stăpânului, Împăratului tuturor.
 
   Nici foamea, nici primejdia, nici goliciunea, nici bătăile, nici moartea cea prea silnică, cu adevărat nu v-au despărţit pe voi de dragostea lui Hristos, vrednicilor de minune. Ci ca nişte mieluşei spre junghiere, urmând Păstorului, aţi ajuns de la apus întru neînserata odihnă a Împărăţiei Cerurilor, cununi purtând, purtătorilor de chinuri.
 
   Tămăduirea şi leacul cel prea-ales şi mântuitor al pocăinţei, tu mie să-mi dăruiești, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi curgerile lacrimilor, şi cugetarea ceasului celui groaznic şi înfricoşat, şi neamăgirea Judecătorului, ca prin rugăciunile tale să scap de cutremurul muncilor şi să dobândesc darul cel dumnezeiesc.
 
 
   Mieluşeaua ceea ce Te-a născut pe Tine, Mieluşelul şi Păstorul, dacă te-a văzut răstignit pe lemn, ca o Maică tânguindu-se grăia către Tine : Preaiubite Fiule, cum Te-ai spânzurat pe lemnul Crucii îndelung-răbdătorule ? Cum Ți s-au pironit Cuvinte, mâinile şi picioarele Tale, de cei fărădelege ? Şi sângele Tău Ți-ai vărsat Stăpâne ?
 
 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.
 
   Prin luptele cele pustniceşti biruind pe cel cu măiestrie rea, te-ai încoronat cu frumusețile cele muceniceşti, şi acum stai înaintea lui Dumnezeu, rugându-te pentru noi, care te cinstim pe tine Cuvioase Nicone.
 
   Împuternicindu-te cu puterea, Celui ce a întărit neputinţele noastre, mai întâi a făcut vitejii în războaie,, Fericite. Şi făcându-te biruitor ai alergat la Botezul lui Hristos.
 
 
   Ceata ucenicilor tăi înţelepte, strălucindu-se mai întâi cu sihăstriile, s-au împodobit şi cu mucenicia, şi prin îndoite lupte şi-au împletit şi îndoite cununi.
 
   Uşa pogorârii Tale celei către noi Doamne, mai presus de fire Te-a născut Dumnezeu şi om, în două firi, care Te numeşti în taină Răsărit şi Soare şi Lumină.
 
 
   Oastea cea dumnezeiască, încingându-o cu ostăşire duhovnicească, o ai întrarmat către luptele pătimirii, Mucenice al lui Hristos Nicone.
 
   Pustniceşte mai întâi răstignindu-ţi trupul, te-ai nevoit a birui cetele dracilor, prin bătăile cele muceniceşti, preaslăvite Nicone.
 
 
   De la răsărit ca o stea, pornindu-te la apusuri ai ajuns, unde murind ai apus, şi către Hristos ai răsărit Nicone.
 
   Ceata mucenicilor a închipuit junghierea Ta Stăpâne, cunoscându-Te pe Tine odrăslit, din porunca cea neispitită de nuntă.
 
 
   Veselească-se de Tine Biserica Ta Hristoase strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea şi întărirea.
 
 
   Prin dumnezeieşti graiurile maicii tale, a strălucit lumină în inima ta, şi cu botezul luminându-te, te-ai numărat în cetele călugărilor, şi te-ai făcut povățuitor şi luminător celor ce urmau ție Cuvioase. Cu care împreună roagă-te lui Hristos, ca să ne dăruiască nouă mare milă.
 
   Dumnezeiesc cort te-ai făcut Cuvântului, singură Fecioară Maică Preacurată, cu curăţia covârşind pe îngeri. Şi pe mine, cel ce mai mult decât toţi m-am făcut întinat prin păcatele trupului, cu dumnezeieşti apele solirii tale curăţeşte-mă, cinstită, dându-mi mare milă.
 
 
   Mieluşeaua cea Preacurată, Fecioara Maica Cuvântului, cea nestricată, văzând pe Cruce spânzurat, pe Cel ce a răsărit dintr-însa fără durere, ca o Maică plângând a strigat : Vai mie Fiul meu, cum pătimeşti ! Vrând să izbăveşti pe om, din necinstea patimilor.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Întru dumnezeieştile vărsările luminii îndulcindu-te, râurile muncilor neîngrădit le-ai trecut, Nicone, vrednicule de minune. Şi după vrednicie ai primit cununa biruinţei, Mucenice.
 
   Cu prealuminoasă vitejie strălucind, ca un sihastru te-ai luptat, omorând mai întâi patimile trupului, biruind a doua oară şi cu mucenicia cetele dracilor.
 
 
   Cu arma bunei credinţe v-aţi oştit asupra vrăjmaşului, de Dumnezeu înţelepţiţilor, şi prin moarte bună slavă aţi câştigat şi bucurându-vă strigaţi : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Ca pe una, ce eşti mai înaltă decât toată zidirea, Ziditorul te-a iubit pe tine Fecioară Maică Preacurată, arătându-te pe tine Maică a Sa. Pe care adunările pătimitorilor te roagă cu prea bună-cuviinţă.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Bine plecându-te dumnezeieştilor sfătuiri ale maicii tale, în războaie ai avut puterea Crucii Nicone, cele mai bune în taină învăţându-te.
 
   Cu lumina bunătăţilor fiind luminată viaţa ta, de Dumnezeu cugetătorule, ai avut mucenicia ca pe o podoabă prea înfrumuseţată, preacinstite Nicone.
 
 
 
   Lumina cea fără de ani, Raza Părintelui o ai născut nouă Preacurată, făcându-Se sub ani, din bogăția bunătăţii.
 
 
   Aducând ceată de Mucenici ca nişte stele, ca un soare cu multă lumină ai alergat de la răsărit, şi cu razele voastre aţi luminat apusul, de Dumnezeu cugetătorule Nicone.
 
   Cu picăturile sângiurilor tale, Mucenice, ai înecat mările mulţimii dumnezeilor şi întru adâncul luptelor, ai sugrumat pe cumplitul şi preavicleanul aflătorul răutăţii.
 
 
   Ca nişte crini în livada bunătăţilor aţi înflorit, şi ca nişte trandafiri cu bună mireasmă, miresmând inimile noastre cu frumuseţile muceniciei, purtătorilor de chinuri, de Dumnezeu insuflaților.
 
   Biserică şi palat însufleţit al lui Dumnezeu, cunoscându-te pe tine ceata purtătorilor de chinuri, te roagă Stăpână, care singură ai ridicat necinstea femeilor.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Cu cuviință vieţuind mai întâi Nicone, ai adunat ceată de cei supuşi lui Dumnezeu, şi cu bunăcredinţă pururea următoare ţie, cu razele patimilor ca un soare purtător de lumină de la răsărit până la apus strălucind, ai împuţinat înşelăciunea cu pârâul sângiurilor tale.
 
 
Stih : Nicone cunună de biruință îți găteşte ţie
Dătătorule de cununi, pentru aceasta fii murind de sabie.
În a doua zeci şi trei Nicon şi-a dat prin sabie sfârşitul cel lăudat.
 
    La ucenicii săi.
 
Stih : Unul trebuie ca patru cinci zecimi să fie,
Tăindu-se cei împreună Mucenici prin sabie.
 
   Acest sfânt Nicon, a fost în vremile stăpânirii ighemonului Chintilian, trăgându-se cu neamul din părţile Napolitanilor, frumos la chip, şi la faţă luminat şi înfricoşat în războaie. Din tată elin, şi Maică creştină. De aceea întâmplându-se război mare, şi înconjurare de oaste tare, aducându-şi fericitul aminte de învăţăturile maicii sale, şi suspinând dintru adâncul inimii, şi zicând : Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi şi întărindu-se pe sine cu cinstitul semn al Crucii, a intrat în mijlocul vrăjmaşilor şi n-a încetat lovind pe unii cu sabia, pe alţii cu suliţa, până când, i-a biruit pe toţi şi i-a înfrânt, de care lucru toţi s-au mirat, şi de vreme ce s-a întâmplat cele ale războiului după voia lor, s-a întors şi el cu ceilalţi la casa sa. Şi spunându-și gândul către maică-sa, cum că voieşte a se boteza, au călătorit spre părţile Constantinopolului, şi sosind la ostrovul, ce se cheamă Hion, s-au apropiat de un munte, şi stând acolo şapte zile, nevoindu-se în post şi în priveghere şi în rugăciune. I-a vestit un dumnezeiesc înger, ca să se pogoare la mare cu toiagul care i-l dăduse acel ce i s-a arătat, şi sosind la mare, a aflat o corabie şi a intrat într-însa, şi în două zile a sosit la muntele Ganului. Şi după întâmplare i-a ieşit înainte un episcop în chip de monah; şi luându-l de mână l-a dus la o peşteră, unde locuia el, şi învăţându-l l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine. Şi după trei ani l-a hirotonit preot, apoi şi episcop. Şi luând asupra sa a fi îndreptător şi mai mare peste toţi monahii, câţi se adunase acolo, care era o sută nouăzeci şi nouă, s-au dus cu toţii la Mitilin, şi de acolo au trecut în Italia, şi văzând pe Maica, pe care murind o au şi grijit şi o au îngropat. Apoi de acolo s-au dus la Sicilia, şi au locuit în muntele ce se zice al Tavromeniei, împreună şi cu ceilalţi o sută nouăzeci şi nouă. Deci aflând ighemonul cele pentru Sfântul, îndată a trimis de l-a adus înaintea lui împreună şi pe toţi cei o sută nouă zeci şi nouă. Şi făcându-le întrebare, i-au pus jos la pământ şi i-au sfărâmat rău cu răni, şi în sfârşit le-au tăiat capetele. Iar pe Sfântul Nicon l-au întins de patru părţi a trupului, şi l-au ars pe dedesubt cu făclii, şi l-au legat de dobitoace sălbatice, de l-au târât pe pământ, şi l-au dat de o râpă, şi l-au bătut cu pietre peste gură, şi i-au tăiat limba. Şi pe urmă i-au tăiat capul, şi aşa i s-a plinit mucenicia.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Gheorghie cel nou ivit, şi făcătorul de minuni din Dinpiu.
 
Stih : Din vecini Gheorghie şi aici fiind :
Şi acolo, socotesc că cu tainica lui Hristos fecioară eşti petrecând.
 
   Acesta lăsându-şi femeia şi copiii, şi rudele, a ales calea cea strâmtă. Şi intrând sub jugul Domnului cel uşor, înconjura cetăţi şi sate şi însuşi pustiul, lipsit fiind, necăjit, de rău supărat. Deci descoperindu-se lui de la Dumnezeu sfârşitul, s-a dus la Constantinopol, şi mergând la preacinstita biserică, a Sfântului Ioan cuvântătorului de Dumnezeu, la locul numit Dinpiu, s-a odihnit în Domnul, după ce a zăbovit acolo multe zile. Şi după ce s-au adunat de faţă cei ce erau să-l îngroape, şi au văzut lanţul cu care era înfăşurat trupul lui, că era foarte greu, şi tot trupul lui era tipărit în el, deci strigau : Doamne miluieşte. Pentru care a fost şi îngropat în tinda pomenitei Biserici, în mormântul de marmură ce i s-a făcut, revărsând vindecări de multe minuni celor ce cu credinţă se apropie de el, din care unii din cei ce au câştigat ajutorul lui încă şi acum tuturor mărturisesc facerile de minuni ce s-au făcut la ei.
 
    Tot în această zi, Sfântul Dometie, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Acest ce se uită înlăuntru cumplit purtător de sabie :
Grăbeşte ca că pogoare prin sabie capul lui Dometie.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Cuvios Mucenic Luca, care a mărturisit în Mitelina la anul o mie opt sute doi, prin spânzurare s-a săvârşit.
 
Stih : Luca cel Cuvios prin spânzurare se află murind :
Şi cu ceata mucenicilor împreună este prăznuind.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credințe, mai vârtos decât văpaia focului fiind aprinşi au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

   Mai mult decât aurul fiind ispitit cu bătăile, de Dumnezeu cugetătorule turn al bunătăţilor te-ai arătat, gonind năpădirile dracilor, şi strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul meu şi Domnul.
 
   După sfârşit fiind aruncat trupul tău întru ascuns Mucenice, slobozind străluciri dumnezeieşti ale tămăduirilor, goneşte vătămarea demonului, care arătat le-a făcut, silindu-se de Dumnezeiescul Duh.
 
   Cu totul îndulcindu-te întru privirile cele dumnezeieşti, ţi-ai dat trupul bătăilor prin răbdare preafericite, căci ai dorit a sta în ceruri înaintea Atotţiitorului, purtătorule de cunună slăvite.
 
 
    Fiind păstor al oilor celor cuvântătoare, nevătămat ai păzit staulul Părinte înțelepte, de lupii cei înţelegători, şi împreună cu dânsele te-ai sălăşluit în lăcaşul cel ceresc, ca să staţi înaintea Stăpânului tuturor.
 
   Cuvântul Tatălui, nestricând nicicum fecioria ta, S-a sălăşluit întru tine, şi a tras ceata mucenicilor cea pururea pomenită, care te propovăduiește pe tine, Născătoare de Dumnezeu Preacurată.
 
 
   Purtând strălucirea inimii tale neadormită, şi adăpată cu pâraiele lacrimilor şi cu sângele muceniciei Cuvioase, locuieşti acum în cămara cea nefăcută de mână, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Arătatu-te-ai podoabă pustnicilor, şi pătimitorilor, căci întru amândouă te-ai arătat iscusit, ridicând biruinţe care îngrozesc mintea, asupra vrăjmaşului Nicone, strigând : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.
 
 
   Sufletele le-ai adăpat cu sângiurile tale, îndemnându-le către râvnă dumnezeiască Cuvioase, tabăra dracilor o ai rănit cu săbiile rănilor, arătând întru tine numirea cea adevărată, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Rupe sarcina cea grea a răutăţilor mele Preacurată, ceea ce prin naşterea ta ai îndreptat căderea lui Adam, şi mă luminează prealăudată, ca într-un suflet să strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Văzutu-te-a pe tine, înflorit cu frumuseţile rănilor, Dătătorul cununilor, şi îmbrăcat cu porfira dintru muceniceştile tale sângiuri, şi împreună cu Dânsul te-ai sălăşluit, dumnezeieşte veselindu-te Nicone.
 
   Cât este de preafrumoasă dragostea ta, care o ai avut către Domnul; și cât este de fierbinte dorirea cea aprinsă de focul cel dumnezeiesc și preaminunată este pătimirea, care te-a împreunat pe tine cu cele cereşti Nicone.
 
   Avându-te pe tine soborul pătimitorilor, ca pe un soare mare întru înălţimea Bisericii, ca nişte stele de lumina cea dumnezeiască revărsându-se, cu strălucirile cele slobozitoare de raze, lumea o strălucesc.
 
 
   Aducând înaintea Dătătorului de cununi ceata pătimitorilor cea de două sute, te-ai ridicat către lăcaşurile cele nestricate, cu care, împreună adu-ţi aminte Mucenice, pentru cei ce astăzi săvârşesc sfinţită pomenirea voastră.
 
   Lăcaş Luminii te-ai arătat a Ceea ce pentru noi S-a născut din tine, pe care roagă-o neîncetat Preacurată, ca să lumineze cugetele noastre celor ce cu pravoslavie te cântăm pe tine şi Născătoare de Dumnezeu te propovăduim Fecioară Maică curată.
 
 
   Hristos Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
 
 

   Taina cea ascunsă şi de îngeri neştiută, Gavriil Arhanghelul o adeverează. Şi acum vine la tine, ceea ce una eşti nestricată şi bună porumbiţă şi chemarea neamului nostru, şi strigă către tine : Preasfântă bucură-te, găteşte-te, prin Cuvântul acesta, să primeşti pe Dumnezeu Cuvântul în pântecele tău. De 3 ori.
 
   Cămară purtătoare de lumină, s-a gătit Ție Stăpâne, pântecele cel nestricat al fiicei lui Dumnezeu. Pogoară-te şi vino la dânsa, miluieşte făptura Ta, care pentru pizmă a luat război, şi a fost ţinut în robia celui viclean, şi frumusețea cea dintâi şi-a pierdut, şi aşteaptă pogorârea Ta cea mântuitoare.
 
   Gavriil Arhanghelul, arătat vine la tine şi strigă ție, ceea ce eşti cu totul fără prihană : Bucură-te dezlegarea blestemului, scularea celor căzuți. Bucură-te ceea ce una ai fost aleasă lui Dumnezeu; bucură-te norul cel însufleţit al soarelui, primeşte pe Cel fără de trup, care a voit a Se sălăşlui în pântecele tău.
 
   Binevesteşte Gavriil astăzi celei pline de dar : Bucură-te Fecioară care nu ştii de mire şi neispitită de nuntă ! Nu te mira de chipul meu cel străin, nici te spăimânta, că Arhanghel sunt. Şarpele a amăgit pe Eva oarecând; iar eu acum binevestesc ție bucurie : Rămânea-vei întreagă, şi vei naşte pe Domnul Preacurată.
 
 
    Şi cealaltă slujbă a liturghiei celei mai înainte sfinţite. Iar de nu este liturghie la Doamne strigat-am… Stihirile pe 6, ale triodului 3 şi ale praznicului 3. Slavă… Şi acum… Binevesteşte Gavriil astăzi…
 
    LA STIHOAVNĂ, cântăm samoglasnica zilei de 2 ori, şi mucenicina. Slavă… Şi acum… a înainteprăznuirii, Glas. 2, a lui Teofan.  Taina cea din veac se descopere astăzi...,  Caută în ziua de praznic, Slava, de la Laude Acum slobozeşte pe robul Tău… Sfinte Dumnezeule… Şi după : Tatăl nostru… Troparele : Născătoare de Dumnezeu Fecioară… Şi metaniile. Iar de se va întâmpla Sâmbătă, sau Duminică, se zice troparul acesta al înainteprăznuirii, glas 4 :

   Astăzi începerile bucuriei, a toată lumea îndeamnă a lăuda înainteprăznuirea, că iată Gavriil vine aducând fecioarei Bunăvestire, şi către dânsa strigă : Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine.
 
 
    Aliluia şi troicinile glasului, iar de se va întâmpla Sâmbătă sau Duminică. La Dumnezeu este Domnul… Troparul înainte-prăznuirii. După obișnuitele Catisme şi după sedelne Psalm 50.
 
 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.
 
   Lumea cu bucurie se veseleşte, ca ceea ce a simţit pogorârea Domnului întru tine. Că pentru milostivirea milei din cer se pogoară, în pântecele tău Fecioară întrupându-Se.
 
   Iată la tine împărăteasă se trimite dumnezeiescul Arhanghel, să-i vestească venirea Împăratului tuturor şi Dumnezeu, şi să strige ție : Bucură-te chemarea strămoşului.
 
   Năstrapa cea prealuminoasă şi cu totul de aur, se găteşte spre primirea manei vieţii : Că la tine va să vină prin glasul îngerului, întru tine mai presus de fire sălăşluindu-se.
 
   În pântecele tău cel curat va să se sălășluiască Domnul, cel ce locuiește pururea în cer. Că vine să facă Cer, amestecarea celor pământeşti, întru aceasta arătat îmbrăcându-Se.
 
 
   Pământule, cel ce creşteai cu întristare spinii patimilor, săltează, dănțuiește; că iată lucrătorul pământului, cel fără de moarte, vine acum, să te scoată din blestem.
 
   Dumnezeiască lână, Fecioară neîntinată găteşte-te; că întru tine va să Se pogoare Dumnezeu ca o ploaie, ca să usuce izvoarele călcării de poruncă.
 
   Dumnezeiască carte împodobeşte-te ! Căci cu degetul Tatălui va să se scrie întru tine dumnezeiescul Cuvânt întrupându-Se, dezlegând călcarea de lume a dobitociei mele.
 
   Sfeşnice de aur, primeşte Focul Dumnezeirii, Cel ce străluceşte prin tine, şi lumină lumii dăruieşte. Prin care întunericul răutăţilor mele va să se strice.
 
 
   Nu întru înţelepciune şi în putere, şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru Tine înţelepciunea Tatălui cea Ipostatnică Hristoase. Că nu este Sfânt afară de Tine Iubitorule de oameni.
 
 
   Astăzi toată făptura să bucură, căci îngerul zice ție : Bucură-te, binecuvântată Marie Preacurată Maica lui Hristos. Astăzi se întunecă dușmănia şarpelui; căci legătura blestemului strămoşului s-a dezlegat. Pentru aceasta şi noi pentru toate strigăm către tine : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar !
 
 
   Cu venirea Preasfântului Duh, pe Cel împreună cu Tatăl pe scaun şezător, şi de o Ființă, prin glasul Arhanghelului l-ai zămislit, de Dumnezeu Născătoare, chemarea lui Adam.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Taina cea dedemult, mai-nainte de veci rânduită, începe a lua arătare. Pământule şi cele cereşti, cu un glas veseliți-vă şi cu bucurie strigaţi.
 
   Cămara cea mare a Împăratului, deschideți dumnezeieştile intrări ale auzurilor, că iată vine la tine Hristos adevărul, şi va să Se sălăşluiască în mijlocul tău.
 
   Ca să îndrepteze Izbăvitorul alunecarea strămoașei, Se va arăta sălăşluindu-Se în pântece neispitit de nuntă, Căruia să-i strigăm cu bună versuire : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Avvacum munte mare, pe tine dedemult mai-nainte te-a numit, cu bunătăţile umbrit : Din care era să se arate Dumnezeul nostru, Fecioară cu totul fără prihană, ceea ce una eşti îndreptarea oamenilor.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoștinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   O nespurcată mieluşea ! Mieluşelul Dumnezeul nostru în pântecele tău vine să Se sălășluiască, ridicând păcatele noastre.
 
   Toiagul cel de taină, peste puţin va să înflorească Floarea cea dumnezeiască precum scrie, din rădăcina lui Iessei nouă arătându-Se.
 
   Prin glasul îngerului, lucrându-te ca o vie, spre odrăslirea Strugurului celui copt şi nestricat, gătește-te Fecioară.
 
   Cel ce eşti mai mare între Prooroci Isaie, veseleşte-te; căci Fecioara, pentru care ai propovăduit, în pântece zămisleşte pe Îngerul Sfatului celui mare.
 
 
   Bucură-te, ție Gavriil Arhanghelul grăieşte, că bucuria vei să o zămisleşti în pântecele tău negrăit, care Eva prin neascultare Fecioară, o a pierdut.
 
   Nu te teme, nu va arde nicicum pântecele tău Focul Dumnezeirii Fecioară; căci rugul pe tine mai-nainte te-a închipuit dedemult, aprins fiind, şi nicicum arzând Preacurată.
 
   Munte, pe care Daniil mai-nainte l-a văzut cu Duhul, bucură-te Fecioară; că din tine Piatra cea înţelegătoare va să Se taie, şi va să zdrobească idolii cei fără de suflet ai dracilor.
 
   Împăratul păcii la tine va să vină, şi prin tine Maica lui Dumnezeu, va să împace, pe cei supuşi şi biruiţi prin sfatul cel rău al şarpelui.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Tu eşti începătura mântuirii noastre, tuturor celor de pe pământ, de Dumnezeu Născătoare, că dumnezeiasca slugă marele începător cetelor Gavriil a fost trimis din Cer, să stea înaintea ta, şi ți-a adus bucurie de dar dăruită. Pentru aceasta toți strigăm ție : Bucură-te mireasă nenuntită.
 
 
Stih : Artemon trupul aruncându-l ca pe o uşurare :
Nimic pământesc având, trece către cereasca sălăşluire.
În douăzeci și patru Edenul a primit.
Pe Artemon cel preacinstit.
 
   Acest fericit era de patrie din cetatea Seleuciei, născut şi crescut într-însa. Deci sosind fericitul Apostol Pavel acolo, nu era cu putinţă a se ascunde lumina sub obroc. Ci l-a făcut păstor şi dascăl norodului. Carele povăţuind bine şi cu plăcerea lui Dumnezeu turma sa, s-a făcut tuturor, celor ce le trebuia liman de mântuire, văduvelor şi săracilor şi lipsiţilor grijitor, şi sufletelor şi trupurilor doctor. Întru acestea bine petrecând, şi-a săvârşit viaţa în adânci bătrâneţe.
 
    Tot în această zi, Sfântul Sfinţitul Mucenic Artemon, Preotul Laodiceei.
 
Stih : Mutându-te din lume, şi de Dumnezeu apropiindu-te :
Al tău sunt eu, mântuieşte-mă ai zis Artemone fericite.
 
   Când împărăţea diocleţian în Roma, trimis a fost în părţile Laodiceei, oarecarele comis Patricie cu numele, ca să facă după poruncile împărăteşti. Iar Sisinie Episcopul locului împreună cu Artemon Preotul şi cu alţi oarecari creştini, au intrat noaptea în capiştea Artemidei şi zdrobind idolii cei de acolo, prin foc i-a făcut cenuşă. Despre care înştiinţându-se mai sus numitul comis, s-a umplut de mânie, şi luând cu sine mulţime de norod, călare fiind el pe cal împărătesc ieşea afară din cetate către biserica creştinilor, ca să ardă pe toţi şi pe Sisinie şi pe Artemon, să-i taie în bucăţi. Deci apropiindu-se el de biserică, s-a cuprins de mare frică, şi venindu-i o foarte mare fierbinţeală, s-a întors acasă şi s-a pus în aşternut. Din care venind în nespusă ticăloşie, a înştiinţat pe Episcopul zicându-i : Roagă-te Dumnezeului tău, ca să mă uşurez de boală, şi-ţi voi face chipul tău de aur în mijlocul cetăţii; iar Episcopul dimpotrivă l-a înştiinţat zicând : Aurul tău fie cu tine. Iar de vei crede Hristosului şi Dumnezeului meu, te vei vindeca. Iar el i-a scris lui aşa : Cred întru Dumnezeul tău; Numai de mă voi vindeca. Şi o minune ! Îndată s-a sculat fără a mai avea vreo rămăşiţă de boală. Şi ducându-se spre cetatea Cezareei, ca la trei mile de loc departe de Laodiceea, a întâlnit pe preotul Artemon, urmându-i doi cerbi, şi şase măgari sălbatici, şi a zis lui Artemon : Cum le-ai vânat acestea; Iar el i-au răspuns : Cu Cuvântul Hristosului meu le-am vânat. Şi comisul i-a zis : Au doară creştin eşti tu ? Răspuns-a Sfântul : Aşa din tânăra mea vârstă sunt creştin. Atuncea legându-l pe el cu două lanţuri, şi dându-l pe seama ostaşilor, a poruncit ca să-i urmeze până la Cezareea. Iar Sfântul întorcându-se către dobitoacele cele ce-i urmau, le-a zis : Duceţi-vă la Episcopul Sisinie. Şi ele ducându-se, i s-a vestit lui prin portari. Şi a zis Sisinie portarului : De unde au venit dobitoacele acestea ? Atuncea din porunca lui Dumnezeu, un cerb luând glas omenesc, a zis : Robul lui Dumnezeu Artemon, prins fiind de rău credinciosul comit, se duce legat la cetatea Cezareei, şi nouă ne-a poruncit ca să venim aici. Care auzindu-le Episcopul, s-a înspăimântat. Şi chemând pe Diaconul său Filea, l-a trimis la Cezareea zicându-i : Du-te şi află, de sunt adevărate cele ce am auzit de la cerb. Şi ducându-se, a aflat pe Artemon în închisoare. Şi sărutându-se amândoi, din porunca slujitorilor, s-au depărtat unul de altul. Iar a doua zi, şezând comisul pe scaun, a adus  de faţă pe fericitul Artemon, şi i-a zis : Cinsteşte-ţi omule bătrânețile tale, şi jertfeşte dumnezeilor. Iar Sfântul i-a zis : Şaisprezece ani am petrecut citind în biserică norodului dumnezeieştile Scripturi, şi douăzeci şi opt de ani, am săvârşit slujba Diaconiei lui Hristos citind Dumnezeieştile Evanghelii; Şi treizeci şi trei împlinesc Preot, învăţând poporul, cu ajutorul Dumnezeului meu, şi tu acum, îmi zici, ca să jertfesc demonului celui nesimţit asemenea ţie ? Acestea auzindu-le comisul, s-a tulburat şi arzând în foc un grătar de fier, a întins pe Mucenicul pe acela. Iar Sfântul ridicându-și ochii spre cer a zis : Doamne Iisuse Hristoase nu ierta spurcatului acestui comis ca să-şi râdă de mine robul tău : Ci ştiind că pentru tine le pătimesc acestea, dă-mi răbdare, ca desăvârşit să rămână el ruşinat. Acestea zicându-le Sfântul, iată venind de la Episcopul Sisinie şi cerbul, şi ştergând cu limba sa rănile Sfântului din porunca lui Dumnezeu, spre înfruntarea necredincioşilor, a zis cerbul către comis (căci ce este cu neputinţă la Dumnezeu ?) Să ştii că robul lui Dumnezeu Artemon, degrab îşi va izbândi; Căci două păsări te vor răpi pe tine, şi te vor băga în cazanul cel clocotit, şi cărnurile tale se vor topi, căci te-ai lepădat de Dumnezeul căruia ai mărturisit că vei crede. Iar după ce s-a mustrat de dobitocul cel sălbatic, a poruncit ostaşilor să săgeteze cerbul. Iar cerbul sărind aproape de cel ce şedea împreună cu comisul, şi săgeata cea aruncată asupra lui, trecând alăturea a scăpat; Iar cel ce şedea aproape, primind săgeata şi foarte rănindu-se, şi-a lepădat sufletul. Deci întristându-se comisul, s-a dus de acolo, punând pe Sfântul la închisoare. Iar a doua zi, a poruncit ca să se pună întru un cazan smoală, şi să i se dea foc mult, ca întru acela cu capul în jos să bage pe Sfântul. Deci făcându-se aceasta, rânduiţii slujitori au venit la comisul, vestindu-i învăpăierea cazanului. Iar el încălecând pe cal s-a dus drept la cazan. Şi când era aproape de cazan, atunci, o minune ! Fără de veste pogorându-se din cer doi îngeri, ca în chip de vulturi şi răpindu-l pe el de pe cal l-au băgat în cazan, şi aşa de tare s-a mistuit, încât nici os nu i-a rămas. Care văzându-o ostaşii şi toată mulţimea, s-au spăimântat şi au fugit. Iar Sfântul rămânând singur, a slăvit pe Dumnezeu. Şi prin rugăciune în locul acela, a scos izvor de multă apă, aceasta văzându-o Vitalie, jertfitorul idolilor, şi alţii mulţi, s-au botezat şi în noaptea aceea a venit glas către Sfântul zicându-i : Du-te pe ţărmurile mării despre Asia şi acolo vei curăţi pe mulţi de feluri de patimi, şi draci vei izgoni. Şi mulţi luminându-se de tine, vor slăvi pe Dumnezeu. Iar Sfântul încălecând pe un măgar sălbatic, călătorea. Şi răpit fiind de dumnezeiescul înger s-a aflat în locul ce i se descoperise. Deci multe semne făcând acolo şi pe mulţi luminându-i şi povăţuindu-i către Dumnezeu, mai în urmă fiind prins i s-a tăiat capul de către închinătorii de idoli.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Zaharia, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Lui Dumnezeu asemănându-te prin putere Părinte.
Te faci împreună moştean Fiului lui Dumnezeu, de pe pământ mutându-te.
 
    Tot în această zi, Sfinţii opt Mucenici cei din Cezareea Palestinei, prin sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Ceată de opt la număr petru Mântuitorul s-a tăiat
Cel ce mai înainte a opta zi tăiere împrejur a luat.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Martin Tebeul, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Bunule Martine în bătrâneţe bune crescând.
Către părinţii cei morţi te adaugi murind.
 
    Tot în această zi, Sfântul Sfinţit Mucenic Partenie Patriarhul Constantinopolului care a mărturisit în Constantinopol la anul o mie şase sute cinci zeci şi şapte, prin sugrumare s-a săvârşit.
 
Stih : Lui Partenie îndoită cunună s-a împletit.
Ca nevoitorului Domnului celui sfinţit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Cel ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepți, prealăudate Doamne : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Sicriule cuvântător, pe care puitorul de lege cel adevărat iubindu-te, întru tine va să-Și facă sălăşluire, de veselie umple-te, că prin tine pe cei stricați va să-i înnoiască.
 
   Dumnezeiască ceata Proorocilor, dacă a simţit venirea spre tine cea pașnică a Izbăvitorului, Fecioară a strigat ție : Bucură-te izbăvirea tuturor, bucură-te ceea ce una eşti mântuirea oamenilor.
 
   Nu te teme de glas, nu te spăimânta de cela ce-ţi grăieşte, că sluga lui Dumnezeu este, şi a venit să-ți arate ție taina cea de îngeri nespusă, ceea ce nu ştii de nuntă blagoslovită Marie.
 
   Văzut-a toată făptura robită de vrăjmaşul Fecioară, şi a voit să o miluiască pe ea prin tine, pentru milostivirea milei Iubitorul de bine : Deci să nu fii necrezând cuvintelor îngerului.
 
 
   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Norule cel uşor al Luminii, ceea ce nu ştii de nuntă găteşte-te. Iată Soarele cel neapus va să strălucească de sus ție care puțină vreme va să Se ascundă întru tine, şi lumii va să Se arate, dezlegând întunericul răutăţii.
 
   Slujitorul cel mai întâi dintru îngeri a strigat ție glas de bucurie, vestind ție pe Îngerul Sfatului Celui mare, Preacurată, care S-a întrupat dintru tine pentru bunătatea, Căruia strigăm : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.
 
   Ca un trandafir din văi Curată, ca un crin cu bun miros cunoscându-te pe tine, Făcătorul nostru Domnul, acum a iubit frumuseţea ta Curată, şi va să se întrupeze din sângele tău, ca pentru bunătate să gonească putoarea cea rea a înşelăciunii.
 
   Dea-dreapta Tatălui neosebindu-se, întru tine va să facă sălăşluire, cel mai presus înfiinţat Preacurată, ca să te pună dea-dreapta Sa pe tine, cea prea de aproape şi bună, ca pe o împărăteasă. Şi dreapta să-şi tindă tuturor celor căzuţi, şi să ne mântuiască pe noi.
 
 
   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii blagoslovenie ai înflorit. Pentru aceasta toți te mărim.
 
   Eva cu adevărat a cules rod lucrător de moarte, atotpierzător; iar dintru tine va să răsară rod de nemurire solitor, Hristos dulceaţa noastră, Stăpână. Pe care acum lăudându-L, pe tine te slăvim.
 
   Plecând cerurile, acum la noi Te pogoară, iată scaun s-a gătit Ție Cuvinte în pântecele Fecioarei. Întru care ca un Împărat prea tare şezând, vei să ridici din cădere zidirea dreptei Tale.
 
   Hristos a iubit frumuseţea ta Preacurată, şi în pântecele tău S-a sălăşluit, ca din grozăvia patimilor neamul omenesc să-l izbăvească, şi frumuseţea cea dedemult să-i dăruiască. Căruia închinându-ne, pe tine te slăvim.
 
   Ca o ţarină nesemănată Curată primeşte prin cuvânt pe Cuvântul cel Ceresc, care ca nişte grâu roditor va să răsară din tine, şi marginile va să hrănească cu pâinea cunoştinţei, Căruia închinându-ne, pe tine te mărim.
 
 
   Gavriil dintru înălțime pogorându-se, Născătoarei de Dumnezeu, a strigat : Bucură-te, căci tot blestemul strămoaşei pierzându-l, pe cei din Adam îi va blagoslovi, Cel ce a odrăslit dintr-însa.
 
    La Stihoavnă, stihira Triodului. Samoglasnica zilei de 2 ori, şi mucenicina. Slavă… Şi acum… a înainte prăznuirii, glas 4.
 
   Limba care nu o ştia, o a auzit Născătoarea de Dumnezeu, căci a grăit către dânsa Arhanghelul, graiurile Buneivestiri. De unde cu credinţă primind vestirea, Te-a zămislit pe Tine Dumnezeul cel mai-nainte de veci. Pentru aceasta şi noi bucurându-ne, strigăm ție : Cela ce Te-ai întrupat dintr-însa fără schimbare Dumnezeule, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.
 
 




   Făcătorul neîndurându-Se de făptură, şi de milostivirea Sa fiind plecat, în pântecele Fecioarei, fiicei lui Dumnezeu a Se sălăşlui Se apropie. La care marele Arhanghel a venit, zicându-i : Bucură-te ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, acum este cu tine Dumnezeul nostru. Nu te spăimânta de mine, maimarele voievod al Împăratului. Că ai aflat darul, care l-a pierdut, dedemult Eva strămoaşa ta, şi vei zămisli şi vei naşte pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl. De 2 ori.

   Străin este cuvântul tău şi vederea, străine sunt graiurile şi vestirile, Maria a zis către înger, să nu mă amăgeşti, căci sunt fecioară neîmpărtășită de nuntă ? Îmi grăieşti, că voi zămisli pe Cel necuprins ? Şi cum va încăpea pântecele meu pe Acela, pe care măririle cereşti nu pot să-L încapă ? Cortul lui Avraam să te înveţe pe tine acum care pe Dumnezeu a încăput, mai-nainte închipuind dedemult Fecioară pântecele tău cel de Dumnezeu primitor.
 
   În cetatea Nazaret venind Gavriil, ţie cetăţii Împăratului Hristos, celei însufleţite s-a închinat, strigând către tine : Bucură-te binecuvântată de Dumnezeu dăruită ! Vei să primeşti în pântecele tău pe Dumnezeu întrupat, care pe tine pentru milostivire, va să cheme omenirea la fericirea cea dintâi. Binecuvântat este dumnezeiesc Rodul pântecelui tău, Cel fără de moarte, care dă lumii prin tine, mare milă.
 

   În luna a şasea, maimarele Voievod a fost trimis la tine, Fecioara cea curată, să-ți vestească ție cuvântul mântuirii, şi împreună să strige către tine : Bucură-te cea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Vei să naşti pe Fiul Cel mai-nainte de veci din Tatăl, care va să mântuiască pe poporul său de greşalele lor.

 
   Maimarele puterilor celor de sus, în Nazaret pogorându-se, Fecioarei s-a închinat zicând : Bucură-te căruţă curată a Dumnezeirii. Pe tine din veac Dumnezeu te-a iubit, spre lăcaş te-a ales. Sluga Stăpânului tău vin la tine strigând : Vei naşte pe Domnul, nestricată rămânând.
 
 
   Ce este chipul tău cel de foc ? Lui Gavriil cea curată cu mirare a zis. Care este a ta dregătorie şi puterea cuvintelor ? A zămisli Fiu îmi vestești, dar eu de ispită de bărbat nu ştiu. Du-te de la mine departe, nu mă amăgi omule, ca şi mai-nainte şarpele cel viclean pe Eva strămoaşa.
 
 
   Duhul lui Dumnezeu Cel Preasfânt, va veni peste tine Preacurată, Gavriil iarăşi a zis, şi te va umbri puterea Celui Preaînalt, şi vei naşte Fiu, care va păzi fecioria ta nevătămată. Acesta este Fiul cel nespus după neam; Acesta arătându-se va mântui pe poporul său, precum bine a voit.
 
   În luna a şasea trimis a fost Arhanghelul, la Fecioara cea curată şi zicându-i ei să se bucure, bine i-a vestit că Izbăvitorul dintr-însa va să iasă. Deci primind închinăciunea, te-a zămislit pe tine Dumnezeul cel mai înainte de veci, care bine ai voit a te întrupa negrăit, spre mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Astăzi este începătura mântuirii noastre, şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, fiu fecioarei Se face, şi Gavriil darul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi împreună cu dânsul Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm : Bucură-te cea plină de dar Domnul este cu tine.
 
 
 
    De este post începem Vecernia fără Catismă, şi fără metanii. La Doamne strigat-am… Punem stihirile pe 10, şi cântăm Samoglasnica zilei de 2 ori (iar mucenicina nu o zicem) şi 3 podobnice din triod şi ale praznicului 3, pe 5, îndoind două. VEZI : Pentru toată slujba praznicului pe larg să cauţi învăţătură la Triod la slova aceasta : (T)
 
   Sfatul cel mai înainte de veci, descoperindu-l ție Fecioară Gavriil, a stătut înaintea ta, închinându-se ție şi zicând : Bucură-te pământul cel nesemănat; Bucură-te rugul cel nears; Bucură-te adâncul cel ce este cu anevoie a se vedea; Bucură-te podul, care ne treci pe noi la cer şi scara cea înaltă care o a văzut Iacov; Bucură-te năstrapa cea dumnezeiască a manei; Bucură-te dezlegarea blestemului; Bucură-te chemarea lui Adam, Domnul este cu tine. De 2 ori.
 
   Te arăţi mie ca un om, zis-a Curata fecioară, către Arhistrateg, şi cum vesteşti graiuri mai presus de om ? Ai zis că va fi Dumnezeu cu mine, şi că se va sălăşlui în pântecele meu ? Şi cum voi fi sălaş desfătat spune-mi şi loc sfinţirii Celui ce este mai presus de Heruvimi ? Nu mă înșela pe mine cu înşelăciune. Că n-am cunoscut dulceaţă; Nunții sunt neîmpreunată, dar prunc cum voi naşte ? De 2 ori.
 
   Dumnezeu unde voieşte, se biruieşte rânduiala firii, zis-a cel fără de trup, şi se lucrează cele ce sunt mai presus de om. Crede cuvintelor mele celor adevărate, ceea ce eşti cu totul sfântă şi fără de prihană. Iar ea a strigat : Fie mie acum după cuvântul tău, şi voi naşte pe Cel fără de trup, care va lua din mine trup. Pentru ca să ridice ca un Puternic pe om, la cinstea cea dintâi, prin împreunare.
 
 
   Trimis au fost din cer Gavriil Arhanghelul, bine să vestească Fecioarei zămislirea. Şi venind în Nazaret, cugeta întru sine, de minune spăimântându-se. Cum Cel ce este necuprins întru cei de sus, din Fecioară va să se nască ? Cela ce are scaun Cerul, şi aşternut picioarelor pământul, în pântece de fecioară încape, spre care cei câte cu şase aripi, şi cei cu ochi mulți a privi nu pot. Acela cu un cuvânt a Se întrupa dintr-însa bine a voit. Al lui Dumnezeu este cuvântul acesta. Deci ce stau, şi nu grăiesc Fecioarei ? Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine; Bucură-te Curată Fecioară; Bucură-te Mireasă, care nu ştii de mire; Bucură-te Maica vieții. Binecuvântat este Rodul pântecelui tău.
 
   Ieşit-a Iacov de la puţul jurământului şi a mers în Haran, şi a aflat un loc, şi a adormit acolo, că apusese soarele, şi a luat din pietrele locului aceluia, şi şi-a pus luişi căpătâi şi a adormit întru acelaşi loc. Şi a văzut vis, şi iată o scară era pusă pe pământ, al căreia capul ajungea la Cer. Şi îngerii lui Dumnezeu se suiau, şi se pogorau pe dânsa, şi Domnul era întărit într-însa, şi a zis : Eu sunt Dumnezeul tătâne-tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac, nu te teme : Pământul unde tu dormi pe dânsul, ţie îl voi da, şi seminţiei tale. Şi va fi sămânţa ta ca nisipul pământului, şi se va lăţi spre amiazăzi, şi spre apus, şi spre miazănoapte, şi spre răsărit. Şi se vor blagoslovi întru tine, şi întru sămânţa ta toate seminţiile pământului. Şi iată Eu voi fi cu tine păzindu-te în toată calea, ori-încotro vei merge. Şi te voi întoarce la pământul acesta; că nu te voi lăsa pe tine, până când voi face Eu toate, câte am grăit ţie. Şi s-a sculat Iacov din somnul său, şi a zis : Că este Domnul în locul acesta, şi eu nu am ştiut. Şi s-a temut, şi a zis : Cât este de înfricoşat locul acesta ? Nu este acesta altul, ci casa lui Dumnezeu, şi aceasta este poarta cerului.
 
 
   Aşa grăieşte Domnul, fi-va din ziua a opta, şi mai-nainte, face-vor preoţii pe altar jertfele voastre, şi cele ce sunt de mântuirea voastră. Şi voi primi pe voi, zice Domnul Dumnezeu. Şi m-a întors pe mine la calea uşii sfintelor cea mai dinafară, care caută spre răsărit. Şi aceasta era încuiată. Şi a zis Domnul către mine : Uşa aceasta încuiată va fi, şi nu se va deschide şi nimenea nu va trece printr-însa. Că Domnul Dumnezeul lui Israil va trece printr-însa, şi va fi încuiată. Că povăţuitorul Acesta va şedea într-însa să mănânce pâine înaintea Domnului. Pe calea uşii pridvorului va intra şi pe calea lui va ieşi. Şi m-a dus pe mine pe calea uşii sfintelor cea despre miază-noapte, în preajma casei. Şi am văzut şi iată era plină de slavă Casa Domnului.
 
 
   Înţelepciunea şi-a zidit eişi casă şi a întărit şapte stâlpi. Junghiat-a jertfele sale şi a dres în paharul său vin şi a gătit masa sa. Trimis-a slugile sale, să cheme cu înaltă strigare la pahar, zicând : Cela ce este prost, să vină la mine. Şi celor lipsiţi de înţelepciune le-a zis : Veniţi de mâncaţi pâinea mea, şi beţi vinul, care am dres vouă. Lăsaţi prostimea, şi veţi fi vii, şi căutaţi înţelepciunea, ca să trăiţi şi vă îndreptaţi mintea întru cunoştinţă. Cela ce învaţă pe cei răi, îşi ia luişi ocară, şi cela ce ceartă pe cel necurat, se ocărăşte pe sine, că certările la cel necurat, îi sunt răni lui. Nu mustra pe cei răi, ca să nu te urască. Învaţă pe cel înţelept şi te va iubi pe tine. Dă pricină înţeleptului, şi mai înţelept va fi. Spune dreptului, şi va adăuga a primi. Începerea înţelepciunii este frica Domnului, şi sfatul Sfinţilor cunoştinţa. Iar a cunoaşte legea este a gândului bun. Că întru acest chip multă vreme vei trăi şi se vor adăuga ţie anii vieţii.
 
 
    Iar de nu va fi liturghie : La Doamne strigat-am… Stihirile pe 8. Trei podobnice din Triod şi ale praznicului pe 5. Slavă..., Şi acum...  Trimis a fost din cer Gavriil.... Vohod : Lumină lină..., Prochimen şi paremiile zilei şi ale praznicului 3. Deci, Învrednicește-ne Doamne...  La stihoavnă, samoglasnica zilei, de două ori, şi mucenicina. Slavă...  Şi acum..., a praznicului : Astăzi sunt Bunele Vestiri… După, Acum slobozeşte... troparul praznicului. Ecteniile şi trei metanii mari, şi Otpustul. La masă dezlegăm la vin şi la untdelemn, ori în ce zi se va întâmpla, întru slava Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei.
 
 
    Că de se vor întâmpla Bunele-Vestiri într-o Sâmbătă a postului : Se citesc paremiile mai-nainte a zilei, și după acestea ale praznicului 5. Cea dintâi : Suitu-s-a Moise în muntele lui Dumnezeu Horeb… Cea de a doua : Domnul m-a zidit început căilor sale… Cea de a treia : Ieșita Iacov de la puţul jurământului… Şi celelalte două. Iar de este în vreo Duminică se citesc numai ale praznicului câte-şi 5. Iar de este post, să se zică seara trei, cele mai dinainte scrise şi la liturghie acestea două.
 
 
   Suitu-s-a Moise în muntele lui Dumnezeu Horeb şi i s-a arătat lui îngerul Domnului în pară de foc din rug. Şi a văzut că rugul ardea cu foc, şi nu se mistuia. Şi a zis Moise, merge-voi şi voi vedea, această arătare mare, ce este, că nu arde rugul. Iar dacă l-a văzut Domnul, că se apropia să vadă, l-a strigat pe dânsul Domnul din rug, zicând : Moise ! Moise ! Iar el a zis : Ce este Doamne; Şi i-a zis, nu te apropia aici; descalţă încălţămintele picioarelor tale. Că locul pe care stai tu, pământ sfânt este. Şi a zis lui : Eu sunt Dumnezeul tătâne-tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. Şi şi-a întors Moise faţa sa, că se ruşina să caute înaintea lui Dumnezeu. Şi a zis Domnul către Moise : Văzând am văzut necazul norodului Meu în Egipt, şi strigarea lui o am auzit, pentru cei ce-l silesc la lucruri. Că ştiu durerea lui, şi M-am pogorât, să-l izbăvesc din mâinile egiptenilor, şi să-l scot pe dânsul din pământul acela şi să-l duc la pământ bun şi desfătat, la pământul din care izvorăşte miere şi lapte.
 
 
   Domnul m-a zidit început căilor sale, spre lucrurile lui. Mai înainte de veci m-a întemeiat întru început mai-nainte de facerea pământului. Şi mai-nainte de facerea adâncurilor, mai-nainte de curgerea izvoarelor apelor, mai-nainte până ce nu se înfipsese munţii, mai-nainte de toate măgurile m-a născut. Domnul a făcut laturile şi pustiile şi marginile lumii sub cer. Când gătea cerul, cu Dânsul eram. Şi când şi-a osebit luişi scaun pe vânturi; şi când întărea norii cei de sus, şi ca nişte tării punea izvoarele cele de sub cer. Când punea mării hotar, şi apelor ca să nu treacă ţărmurile sale. Şi tari făcea temeliile pământului, eram la Dânsul asemenea. Eu eram de care se bucura în toate zilele, mă veseleam înaintea feţei Lui în toată vremea.
 
    Iar la un ceas din noapte toacă şi trag toate clopotele, şi ne adunăm în biserică, deci blagoslovind preotul, şi cădind cu cădelniţa, citim pavecerniţa cea mare şi cântăm, Cu noi este Dumnezeu..., Cu cântare pe Glas 8. Întru amândouă stranele, şi obișnuitele Tropare, Ziua trecând..., după întâiul Sfinte Dumnezeule..., troparul praznicului : Astăzi este începătura mântuirii..., după al doilea Sfinte Dumnezeule.... Condacul praznicului : Apărătoarei Doamnei..., Şi după Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu..., Ieşim în pridvor şi se face Litie după rânduială. Şi cântăm Stihirile acestea ale praznicului.
 
 
   În luna a şasea, maimarele Voievod a fost trimis la tine, Fecioara cea curată, să-ți vestească ție cuvântul mântuirii, şi împreună să strige către tine : Bucură-te cea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Vei să naşti pe Fiul cel mai-nainte de veci din Tatăl, care va să mântuiască pe poporul său de greşalele lor.
 
 
   În luna a şasea, trimis a fost din cer Gavriil Arhanghelul, în cetatea Galileii Nazaret, să aducă Fecioarei bunevestiri de bucurie. Şi venind la dânsa, a strigat, strigând : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar Domnul este cu tine; Bucură-te încăperea firii celei neîncăpute, că pe care cerurile nu L-a încăput, pântecele tău L-a încăput Blagoslovită; Bucură-te Cinstită chemarea lui Adam, şi Izbăvirea Evei, şi bucuria lumii, veselia neamului nostru.
 
   Trimis a fost Arhanghelul Gavriil din cer de la Dumnezeu, la Fecioara cea neîntinată, în Nazaret cetatea Galileii, să-i vestească ei zămislire cu chip străin. Trimisă a fost sluga cea fără de trup, la cetatea cea însuflețită şi uşa cea înţelegătoare, să vestească pogorârea venirii Stăpânului. Trimis a fost ostaşul cel ceresc, la cămara slavei cea însufleţită, să gătească Ziditorului lăcaş nesfârşit. Şi venind la dânsa, a strigat : Bucură-te scaun în faţa focului, cel mai slăvit decât cele cu patru fețe; Bucură-te jilțul Împăratului Ceresc; Bucură-te munte netăiat şi încăpere preacinstită. Că întru tine toată plinirea Dumnezeirii s-a sălăşluit trupeşte, cu bunăvoinţa Tatălui Celui pururea veșnic, şi cu împreună lucrarea Preasfântului Duh; Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine.
 
 
   Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul. Pentru că Cel împreună veșnic cu Tatăl, şi împreună fără de început, şi împreună pe scaun șezător, îndurare luând, şi mila cea de oameni iubitoare, S-a pus pe sine însuşi spre deşertare, cu bunăvoinţa şi sfatul părintesc, şi S-a sălăşluit în pântece fecioresc, mai-nainte curăţit cu Duhul. O minune ! Dumnezeu între oameni; Cel neîncăput, în pântece, Cel fără de ani, sub ani. Şi ce este mai preaslăvit, că şi zămislirea fără sămânță, şi deşertarea negrăită şi Taina cât este de mare ? Că Dumnezeu S-a deşertat, şi S-a întrupat şi S-a zidit. Îngerul spunând zămislirea către cea Curată : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine, Cel ce are mare milă.
 
   Binevesteşte Gavriil astăzi celei pline de dar : Bucură-te Fecioară, care nu ştii de Mire, şi neispitită de nuntă. Nu te mira de chipul meu cel străin, nici te spăimânta, că Arhanghel sunt. Şarpele a amăgit pe Eva oarecând, iar eu acum vestesc ție bucurie. Rămânea-vei întreagă, şi vei naşte pe Domnul, Preacurată.
 
    Iar de este zi de post, Slavă... Şi acum... Binevesteşte Gavriil... Deci Preotul zice rugăciunea cea obișnuită a privegherii şi intrând în Biserică, cântăm, Stihoavna, glas 4, singur glasul.
 
   În luna a şasea, trimis au fost Arhanghelul la Fecioara cea Curată, şi zicându-i ei să se bucure, bine i-a vestit, că Izbăvitorul dintr-însa va să iasă. Deci cu credință primind închinăciunea, te-a zămislit pe tine Dumnezeul cel mai-nainte de veci, care bine ai voit a te întrupa negrăit, spre mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Limba care nu o ştia, o a auzit Născătoarea de Dumnezeu, că a grăit către dânsa Arhanghelul, graiurile bunei vestiri. De unde cu credinţă primind închinăciunea, te-a zămislit pe Tine Dumnezeul cel mai-nainte de veci. Pentru aceasta şi noi bucurându-ne, strigăm Ție : Cela ce Te-ai întrupat dintr-însa fără schimbare Dumnezeule, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.
 
 
   Iată chemarea acum s-a arătat nouă, mai presus de cuvânt, Dumnezeu cu oamenii Se uneşte prin glasul Arhanghelului, înşelăciunea se goneşte. Că Fecioara primeşte bucurie; Cele pământeşti s-au făcut cer; Lumea s-a dezlegat de blestemul cel dintâi. Să se bucure făptura, şi cu glasuri să cânte : Făcătorule şi Izbăvitorul nostru, Doamne slavă Ție.
 
   Astăzi sunt Bunele-Vestiri de bucurie, prăznuirea Fecioarei. Cele de jos cu cele de sus se împreună. Adam se înnoiește, Eva din întristarea cea dintâi se slobozeşte, şi cortul fiinţei noastre, prin îndumnezeirea celui ce a lucrat amestecarea, Biserică lui Dumnezeu s-a făcut. O taină ! Chipul deșertării este neştiut; Felul zămislirii negrăit. Îngerul slujeşte minunii. Feciorescul pântece pe Fiul primeşte. Duhul Sfânt se trimite. Tatăl de sus binevoiește şi schimbare se face, după sfatul cel de obşte. Întru care şi prin care mântuindu-ne, împreună cu Gavriil către Fecioara să strigăm : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Din care mântuirea Hristos Dumnezeul nostru, luând firea noastră, la sine o a ridicat. Pe acela roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.
 
    Deci, Acum slobozește..., După Tatăl nostru..., La Blagoslovenia pâinilor. Troparul glas 4. Astăzi este începătura mântuirii..., de 3 ori. Caută-l la Vecernia cea mică. Şi Fie numele Domnului..., de 3 ori.
 
    La Dumnezeu este Domnul… Troparul praznicului de trei ori. După întâia Catismă, amândouă sedelnele triodului, fără Ectenie şi citirea zilei. După a doua Catismă, Ectenia şi Sedealna praznicului, glas 1.
 
 
   Marele voievod, al îngerilor celor fără de materie, în cetatea Nazaret stând de față, ți-a vestit ție Curată, pe Împăratul veacurilor şi Domnul; Bucură-te grăind ție, binecuvântată Marie. Minune necuprinsă şi netâlcuită ! Chemarea oamenilor.
 
 
   Astăzi toată făptura să bucură, căci Arhanghelul zice ție : Bucură-te binecuvântată, cinstită, şi Preacurată ceea ce eşti fără prihană. Astăzi se întunecă clevetirea şarpelui. Căci legătura blestemului strămoşului s-a dezlegat. Pentru aceasta şi totdeauna strigăm ție : Bucură-te ceea ce eşti, plină de dar.
 
 
   Gavriil din cer, bucură-te a strigat către cea cinstită, că va să zămislească în pântece pe Dumnezeu cel mai înainte de veci, care prin cuvânt a alcătuit marginile. Deci Maria a răspuns : Fără bărbat sunt, şi cum voi naşte fiu ? Naştere fără sămânţă cine a văzut ? Şi spunându-i, a zis îngerul către Născătoarea de Dumnezeu şi Fecioara : Veni-va peste tine Duhul Sfânt, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri.
 
   Trimis a fost Gavriil la Fecioara cea Curată, şi i-a vestit ei bucurie negrăită, că fără de sămânţă va să zămislească, şi nu se va strica. Că va să nască Fiu pe Dumnezeu cel mai înainte de veci, care va să mântuiască pe poporul său de greşalele lui. Şi mărturiseşte Cel ce m-a trimis pe mine, să zic ție. Binecuvântată bucură-te Fecioară vei să naşti, şi după naştere, iarăşi vei rămâne Fecioară.
 
 
 

 
   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.
 
 

   Binevesteşte Gavriil astăzi celei pline de dar : Bucură-te Fecioară, care nu ştii de Mire, şi neispitită de nuntă. Nu te mira de chipul meu cel străin, nici te spăimânta, că Arhanghel sunt. Şarpele a amăgit pe Eva oarecând, iar eu acum vestesc ție bucurie. Rămânea-vei întreagă, şi vei naşte pe Domnul, Preacurată.

    De se va întâmpla acest praznic Duminică se zice Evanghelia praznicului. Apoi : Învierea lui Hristos văzând..., Și Stihira praznicului. Iar la cealaltă slujbă, se pune întâi ale învierii, apoi ale praznicului.
 

    Ale Praznicului, zicând Irmosul de câte 2 ori, şi troparele pe 12. Catavasiile paznicului. Iar unde se va întâmpla tripeznețul la Triod, acolo cântăm canonul praznicului cu Irmosul pe 6 şi tripeznețul pe 8. Catavasiile, Irmosul din Triod, la aceeaşi Cântare.
 
 
   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duhul, şi cuvânt, bun voi răspunde împărătesei Maicii, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.
 
   Să-ți cânte ție Stăpână, mişcând alăuta Duhului, David strămoşul tău : Ascultă fiică glas de bucurie de la înger, că-ți vesteşte ţie, bucurie negrăită.
 
 
   Strig către tine bucurându-mă, pleacă-ţi urechea ta, şi ia aminte mie, celui ce-ți vestesc dumnezeiască zămislire fără sămânţă. Că ai aflat dar înaintea Domnului, care niciodată n-a aflat alta; Preacurată.
 
 
   Ca să înțeleg îngere, puterea cuvintelor tale, cum va fi ceea ce ai zis, spune-mi mai luminat ? Cum voi zămisli, Fecioară fiind Curată, şi cum voi fi Maică Făcătorului meu.
 
 
   Cu amăgire gândeşti că-ți vorbesc, precum mi se pare, şi mă bucur, văzând întărirea ta, îndrăznește Stăpână, căci Dumnezeu vrând, lesne se săvârşesc şi cele preaslăvite.
 
 
   Pe ai tăi cântăreţi Născătoare de Dumnezeu ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-a împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i şi întru dumnezeiască slava ta, cununilor slavei învredniceştei.
 
 
   Lipsit-a Domn din Iuda, vremea iată a sosit, întru care se va arăta Hristos nădejdea neamurilor; iar tu spune-mi, cum Îl voi naşte pe Acesta Fecioară fiind.
 
 
   Cauţi să ştii de la mine Fecioară chipul zămislirii tale, ci acesta este nespus. Iar Duhul Sfânt cu putere lucrătoare, umbrindu-te pe tine, îl va săvârşi.
 
 
   Strămoaşa mea primind sfatul şarpelui, din dumnezeiasca desfătare s-a gonit. Pentru aceasta şi eu mă tem, de străină închinăciunea ta, sfiindu-mă de alunecare.
 
 
   Al lui Dumnezeu mai marele slujitor sunt trimis, să-ți vestesc ție dumnezeiescul sfat. Ce te temi ceea ce eşti cu totul fără prihană, de mine cela ce mai mult mă tem de tine ? Ce te sfieşti Stăpână de mine, cela ce cu cinste mă sfiesc de tine ?
 
 
   Cuvântul lui Dumnezeu acum pe pământ S-a pogorât, îngerul a stătut înaintea Fecioarei, strigând : Bucură-te blagoslovită, ceea ce numai tu Una ți-ai păzit pecetea, în pântece luând pe Cuvântul cel mai-nainte de veci şi Domnul, ca să mântuiască de înşelăciune ca un Dumnezeu, neamul omenesc.
 

   Trimis a fost Gavriil la Fecioara cea Curată, şi i-a vestit ei bucurie negrăită, că fără de sămânţă va să zămislească, şi nu se va strica. Că va să nască Fiu pe Dumnezeu cel mai înainte de veci, care va să mântuiască pe poporul Său de greşalele lui. Şi mărturiseşte Cel ce m-a trimis pe mine, să zic ție. Binecuvântată bucură-te fecioară vei să naşti, şi după naştere, iarăşi vei rămâne fecioară.

 
   Cela ce şade în slavă, pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor, a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.
 
 
   Cum că o Fecioară oarecare sfinţită era să nască pe Emmanuil am auzit pe Proorocul dedemult mai-nainte prorocind. Şi poftesc să înțeleg, cum va suferi firea omenească amestecarea Dumnezeirii.
 
 
   Arătat-a rugul preaslăvirea tainei tale celei negrăite, rămânând nears, primind văpaia, ceea ce eşti plină de dar cu totul lăudată, că după naştere vei rămâne curată pururea Fecioară.
 
 
   Cela ce eşti luminat cu strălucirea lui Dumnezeu, Atotțiitorului, propovăduitorule al adevărului, Gavriile grăieşte cele mai adevărate : Cum nestricată rămânând curăţia mea, pe Cuvântul voi să nasc, cu trup pe Cel fără de trup.
 
 
   Cu frică ca o slugă stau înaintea ta Doamnă, şi cu temere Fecioară, acum a privi la tine mă sfiesc. Căci ca ploaia pe lână să va pogorî, la tine Cuvântul Tatălui, precum bine a voit.
 
 
   Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta, că tu Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani. Tuturor celor ce te laudă pe tine, pace dăruindu-le.
 
 
   Nu pot înțelege adeverinţa cuvintelor tale; că minuni au fost de multe ori, cu dumnezeiasca putere făcându-se, semne şi chipuri de ale legii, iar fecioară n-a născut niciodată, neştiind de bărbat.
 
 
   Străin lucru se vede, Preacurată, căci şi minunea ta este străină. Că tu una vei să primeşti pe Împăratul tuturor, în pântece întrupându-Se. Şi pe tine mai înainte te-a închipuit zicerile Proorocilor, şi vorbele cele ascunse, şi chipurile legii.
 
 
   Cel de nimenea necuprins, şi de nimenea nevăzut, Acesta cum poate să Se sălăşluiască în pântece de fecioară, care însuşi l-a zidit ? Și cum voi şi zămisli pe Dumnezeu Cuvântul, cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul ?
 
 
   Cel ce s-a făgăduit către strămoşul tău David, să pună din pântecele tău pe scaunul împărăţiei Lui, Acela pe tine una frumusețea lui Iacov, te-a ales spre cuvântătoare sălăşluire.
 
 
   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, prorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune mă izbăveşte, Iisuse Împărate al puterilor.
 
 
   Glasul cel de bucurie al cuvintelor tale primindu-l Gavriile, de dumnezeiască veselie m-am umplut. Că bucurie îmi spui şi veselie nesfârşită îmi vesteşti.
 
 
   Ţie s-a dat bucurie dumnezeiască Maica lui Dumnezeu, ție toată făptura strigă : Bucură-te dumnezeiască Mireasă, că tu numai a fi Maică Fiului lui Dumnezeu mai-nainte te-ai rânduit Curată.
 
 
   Prin mine să se strice osândirea Evei; prin mine să se răsplătească datoria astăzi; prin mine să se dea înapoi prea deplin vinovăția cea dedemult.
 
 
   Făgăduitu-s-a Dumnezeu lui Avraam strămoşului, să se blagoslovească întru sămânța lui toate neamurile, Curată iar prin tine sfârşit a luat făgăduinţa astăzi.
 
 
   Pe Cel de o ființă cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, L-ai zămislit Curată, cu venirea Preasfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc cea fără prihană, strigând ție Arhanghelul, glasul cel de veselie lumii, bucură-te mireasă nenuntită.
 
 
   Apărătoarei Doamnei, pentru biruinţe mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție Născătoare de Dumnezeu noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție : Bucură-te mireasă nenuntită.
 
 
   Îngerul cel mai întâi stătătorul, din cer au fost trimis, să zică Născătoarei de Dumnezeu bucură-te. Şi împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine Doamne întrupat, s-a spăimântat, şi a stătut strigând către dânsa unele ca acestea. Bucură-te, prin care răsare Bucuria; bucură-te prin care piere blestemul. Bucură-te chemarea lui Adam celui căzut; Bucură-te izbăvirea lacrimilor Evei. Bucură-te înălţimea întru care cu anevoie se suie gândurile omeneşti; Bucură-te adâncimea, care nu te poţi lesne vedea nici cu ochii îngereşti; Bucură-te că eşti scaun Împăratului; Bucură-te că porți pe Cela ce poartă toate. Bucură-te steaua care arăți Soarele; Bucură-te pântecele dumnezeieștii întrupări. Bucură-te pentru care se înnoieşte făptura; Bucură-te prin care ne închinăm Făcătorului. Bucură-te mireasă nenuntită.
 
Stih : Îngerul fecioarei pe Fiul Tatălui l-a vestit cu adevărat;
Pe îngerul cel mare al marelui sfat.
În a douăzeci şi cinci zis-a acestea :
Îngerul, Mariei (adică) bucură-te.
 
   Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, care pururea poartă grijă de neamul omenesc, ca un Părinte iubitor de fii, văzând făptura mâinilor sale, robindu-o, şi tiranizându-o diavolul şi trăgându-o spre patimi de ocară, şi supusă slujbei idoleşti. Voit-a şi s-a milostivit, de a trimis pe Unul născut Fiul său, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să o izbăvească din mâinile diavolului. Iar pentru că a voit, să o ascundă nu numai de satana, ci tocmai şi de puterile cereşti, a încredinţat acea taină numai unuia din Arhangheli, slăvitului Gavriil. Şi l-a rânduit mai-nainte de naştere, şi sfânta Fecioară curată fiind, ca o vrednică de un bine ca acesta. Şi venind îngerul în cetatea Nazaret, i-a zis : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Iar ea a zis. Dar cum îmi va fi mie aceasta ? Şi el au zis : Duhul Sfânt va veni peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. Şi ea iar a zis; Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul tău. Şi îndată cu cuvântul îngerului, şi cu umbrirea, şi cu venirea Duhului Sfânt a zămislit în curatul său pântece mai presus de fire, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, pe înţelepciunea Tatălui, cea de o fiinţă cu dânsul, şi puterea lui cea dea pururea. Şi de atunci s-au săvârşit tainele Cuvântului lui Dumnezeu, cu vrerea şi cu rânduiala lui, pentru a noastră mântuire.
 
    Tot în această zi, Sfântul Părintele nostru Senufie, purtătorul de semne, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Mormântul trupul lui Senufie este ascunzând,
Carele a arătat semne străine vieţuind.
 
    Tot în această zi, Sfintele Muceniţe Pelaghia şi Teodosia, prin sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Teodosia şi Pelaghia, prin sabie, cu adevărat,
Noianul darurilor lui Dumnezeu cuvântului au aflat.
 
    Tot în această zi, oarecare gealat cunoscând pe Hristos, şi fiind închis în temniţă întunecoasă s-a săvârşit.
 
Stih : Gelatul la închisoare întunecoasă osândit fiind,
Au cunoscut pe Hristos, din întuneric la lumină scoţând.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin
 
 
   Nu au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, se bucurau cântând : Prealăudate Domnul părinţilor, şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat
 
 
   Cum că lumina cea fără materie va să se împreune cu trupul, pentru multa milostivire, cela ce eşti fără materie, spunându-mi mie luminata buna vestire şi dumnezeieştile propovăduiri, acum strigi către mine. Blagoslovit este preacurată Rodul pântecelui tău.
 
 
   Bucură-te Stăpână Fecioară, bucură-te Preacurată, bucură-te lăcaşul lui Dumnezeu, bucură-te sfeşnicul Luminii. Chemarea lui Adam, izbăvirea Evei, Munte sfânt, sfințenie preastrălucită, şi cămară de mire a nemuririi.
 
 
   Sufletul mi-a curăţit, trupul mi-a sfinţit, Biserică încăpătoare de Dumnezeu, pe mine m-a făcut, cort de Dumnezeu împodobit, lăcaş însufleţit, venirea Preasfântului Duh, şi curată Maică vieţii.
 
 
   Ca o făclie mult luminoasă, şi cămară de Dumnezeu lucrată, te văd pe tine acum. Ca un sicriu de aur, pe Dătătorul legii primește-L dumnezeiască Preacurată, pe Cela ce bine a voit a izbăvi prin tine firea omenească cea stricată.
 
 
    Să se ştie, că aceste două Cântări cuprind la Greci acrostihul după Alfa Vita, a opta drept. Iar a noua înapoi întoarce, începând de la Omega.
 
 
   Ascultă pruncă Fecioară Curată, să zică Gavriil, sfatul Celui Preaînalt, cel dedemult adevărat, fii gata spre primirea lui Dumnezeu. Că prin tine Cel necuprins, cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi bucurându-mă strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Toată mintea omenească se biruieşte, răspuns-a Fecioara, cercând cele preaslăvite, care grăieşti mie. Îndulcitu-m-am de cuvintele tale, dar mă tem spăimântându-mă, ca prin amăgire ca pe Eva să nu mă trimiţi departe de la Dumnezeu. Dar însă iată strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Iată s-a dezlegat ție îndoirea, zis-a spre aceasta Gavriil : Că bine ai zis, lucru cu anevoie de înțeles, care se pleacă cuvintelor buzelor tale, însă nu te îndoi ca de o amăgire, ci ca unui lucru crede. Că eu bucurându-mă strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Această lege este de la Dumnezeu oamenilor, cea Preacurată iarăşi a zis : Prin dragostea de obşte naşterea să se facă. Nu ştiu dulceaţă de soție nicidecum. Deci cum zici că voi naşte ? Mă tem ca nu cumva să-mi grăieşti cu amăgire. Dar însă iată strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Cuvintele care îmi grăieşti Curată, îngerul iar a strigat, obişnuite sunt naşterii oamenilor celor muritori, iar eu cu adevărat pe Dumnezeu ție vestesc, care va să se întrupeze mai presus de cuvânt şi de gând, precum ştie. Pentru aceasta şi bucurându-mă strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Te arăţi mie grăitor de adevăr, zis-a Fecioara. Căci vestitor de bucurie de obşte ai venit. Încă sufletul mi-am curăţit cu Duhul, după cuvântul tău să-mi fie mie, să se sălăşluiască întru mine Dumnezeu, către care strig împreună cu tine : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
    La care, Ceea ce eşti mai cinstită…Nu cântăm, ci zicem pripelile praznicului. Binevesteşte pământule bucurie mare, lăudaţi ceruri mărirea lui Dumnezeu.
 
 
   Ca de un sicriu însufleţit al lui Dumnezeu, nicidecum să nu se atingă mâna necredincioşilor, iar buzele credincioşilor fără tăcere glasul îngerului cântând, cu bucurie să strige Născătoarei de Dumnezeu; Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine.
 
 
   Mai presus de gând zămislind pe Dumnezeu, de obiceiurile firii te-ai tăinuit Fecioară : Căci tu întru naştere de cele ce sunt ale maicilor ai scăpat, decât firea cea stricăcioasă mai presus fiind. Pentru aceasta după vrednicie auzi : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine.
 
   Cum izvorăşti lapte Fecioară Preacurată, nu poate să spună limba pământească. Că arăţi lucru înstrăinat de fire, hotarele naşterii celei după lege, covârşindu-le. Pentru aceasta după vrednicie auzi : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine.
 
   Cu taină întru sfinţitele Scripturi, s-au grăit de tine Maică Celui Preaînalt. Căci scară dedemult mai-nainte pe tine închipuindu-te Iacov, văzând a zis : Suirea lui Dumnezeu este aceasta. Pentru aceasta după vrednicie auzi : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine.
 
   Minunat semn lui Moise, arătătorului de cele sfinte, rugul şi focul au arătat, şi căutând sfârşitul întru curgerea vremii, a zis : La o Fecioară curată voi privi, căreia ca unei Născătoare de Dumnezeu se va zice : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine.
 
   Daniil munte înţelegător pe tine te-a numit, Isaia Născătoare de Dumnezeu, şi Ghedeon te-a văzut ca o lână. Iar David sfinţenie te zice, şi altul uşă. Iar Gavriil ţie strigă : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine.
 
 
   Mai-marele Voievod al puterilor îngereşti de la Dumnezeu Atotţiitorul a fost trimis la cea Curată şi fecioară, să-i vestească ei, minune străină, şi negrăită. Pentru că Dumnezeu ca un om, dintr-însa va să Se facă prunc, fără sămânţă, iarăşi zidind tot neamul omenesc. Noroade binevestiţi înnoirea lumii.
 
   Bucură-te Născătoare de Dumnezeu, izbăvirea blestemului lui Adam; bucură-te cinstită Maica lui Dumnezeu, bucură-te rug însufleţit, bucură-te făclie, bucură-te scaun, bucură-te scară şi uşă, bucură-te dumnezeiască căruţă, bucură-te nor uşor, bucură-te Biserică, bucură-te năstrapă cu totul de aur, bucură-te munte, bucură-te cort şi masă, bucură-te dezlegarea Evei.
 
 
   Din crugurile cereşti zburând Gavriil în Nazaret, a venit la Fecioara Maria strigând către dânsa : Bucură-te ! Că vei să zămisleşti Fiu pe Cel mai dedemult decât Adam, pe Făcătorul veacurilor şi izbăvitorul, celor ce strigă ţie : Bucură-te Curată !
 
   Gavriil fecioarei bunăvestire din cer aducându-i, a strigat : Bucură-te ! Vei să zămisleşti în pântecele tău, pe Cel ce va să încapă întru tine, şi întru toate este neîncăput. Şi Născătoare vei să te arăţi, Celui ce a răsărit din Tată mai-nainte de luceafăr.
 
   Cuvântul Cel împreună veșnic cu Tatăl, Cel fără început, nedespărţindu-se de cei de sus, acum a venit la cei de jos, pentru îndurarea cea multă, milostivire luând spre alunecarea noastră, şi sărăcia lui Adam primind, S-a închipuit întru cel străin.
 
   Cel ce este din Tatăl din veci, şi din Maică sub vremi, arătându-se lumii Cuvântul cel mai presus înfiinţat, chipul robului primeşte, şi Se face trup, nedepărtându-Se de Dumnezeire, şi pe Adam iar l-a zidit în pântece ceea ce L-a zămislit pe El fără sămânţă.
 
   Taina cea din veac se descoperă astăzi, şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu omului se face. Ca luând ce este mai prost, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a dedemult Adam, poftind să fie Dumnezeu, şi n-a fost. Iar Dumnezeu, om se face, ca să facă pe Adam Dumnezeu. Să se veselească făptura, şi să salte firea. Că Arhanghelul stă cu frică înaintea Fecioarei, şi-i aduce ei bucurie împotriva întristării : Cela ce Te-ai făcut om pentru milostivirea milei, Dumnezeul nostru slavă Ție.
 
 
    Iar de este într-altă zi de post, cântăm : Stihoavna din Triod, Samoglasnica zilei, de 2 ori şi Mucenicina. Slavă..., Şi acum..., a praznicului, glas 8, a lui Ioan Monahul. Să se veselească cerurile, şi să se bucure pământul… Caută înapoi Slava de la Litie. Deci, Bine este a ne mărturisi..., o dată. După Sfinte Dumnezeule… şi după Tatăl nostru.. Troparul praznicului, şi ectenia; la sfârşit 3 metanii mari, fără otpustul Utreniei, şi se miruiesc fraţii, şi se cântă stihira samoglasnică, şi întâiul Ceas, cu catisma. Troparul şi Condacul praznicului, şi la sfârşit, 3 metanii mari şi rugăciunea : Hristoase lumina cea adevărată...  şi Otpustul. Al treilea ceas, şi al şaselea, cu catismele fără metanii. Troparul şi Condacul praznicului; la al 6-lea ceas, cântăm troparul paremiei din Triod şi paremia. Şi citim Cuvântul căruia îi este începutul, iarăşi Bunele Vestiri...,  şi împreunăm şi ceasul al nouălea, cu catismă şi citire. După aceasta, fericirile degrabă, fără cântare, şi fără metanii și : Pomeneşte-ne pe noi Doamne… Ceata cerească… Slavă.... Ceata Sfinţilor..., Slăbeşte, lasă…, După Tatăl nostru… Condacul praznicului, Doamne miluiește ! de 40 de ori. Slavă... Şi acum... Ceea ce eşti mai cinstită… şi 3 metanii mari. Apoi rugăciunea : Prea Sfântă Treime… Şi Otpustul..
 
 




    La Doamne strigat-am... cântăm Samoglasnica zilei din Triod de 2 ori, fără Mucenicină şi 3 podobnice din Triod, apoi ale praznicului 3 şi ale Arhanghelului 3. Stihirile praznicului, glas 4, însuşi glasul :
 
   În luna a şasea, trimis au fost Arhanghelul la Fecioara cea Curată, şi zicându-i ei să se bucure, bine i-a vestit, că Izbăvitorul dintr-însa va să iasă. Deci cu credință primind închinăciunea, Te-a zămislit pe Tine Dumnezeul cel mai-nainte de veci, care bine ai voit a te întrupa negrăit, spre mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Limba care nu o ştia, o a auzit Născătoarea de Dumnezeu, că a grăit către dânsa Arhanghelul, graiurile bunei vestiri. De unde cu credinţă primind închinăciunea, Te-a zămislit pe Tine Dumnezeul cel mai-nainte de veci. Pentru aceasta şi noi bucurându-ne, strigăm Ție : Cela ce Te-ai întrupat dintr-însa fără schimbare Dumnezeule, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.
 
 
   Iată chemarea acum s-a arătat nouă, mai presus de cuvânt, Dumnezeu cu oamenii se uneşte prin glasul Arhanghelului, înşelăciunea se goneşte. Că Fecioara primeşte bucurie; cele pământeşti s-au făcut cer; lumea s-a dezlegat de blestemul cel dintâi. Să se bucure făptura, şi cu glasuri să cânte : Făcătorule şi Izbăvitorul nostru, Doamne slavă Ție.
 
 
   Gavriile cel maimare, mintea cea prea văzătoare de Dumnezeu, cea luminoasă cerească, care la Lumina cea întreit strălucitoare priveşte, şi cântă cântarea cea dumnezeiască şi înfricoşată împreună cu cetele cele de sus, şi se roagă să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
   Taina cea mare, cea neştiută mai înainte de îngeri şi mai-nainte de veci ascunsă, ţie unuia s-a încredinţat Gavriile, şi aceasta uneia celei Curate o ai spus, în Nazaret venind, cu care roagă-te să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
 
   Cel ce eşti pururea plin de lumină şi faci voia şi plineşti poruncile Atotţiitorului, maimarele îngerilor Gavriile prea-alesule, mântuieşte pe cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste, pururea cerând să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 

   Trimis au fost din cer Gavriil Arhanghelul, bine să vestească Fecioarei zămislirea. Şi venind în Nazaret, cugetă întru sine, de minune spăimântându-se. Cum Cel ce este necuprins întru cei de sus, din Fecioară va să Se nască ? Cela ce are scaun Cerul, şi aşternut picioarelor pământul, în pântece de fecioară încape, spre care cei câte cu şase aripi, şi cei cu ochi mulți a privi nu pot. Acela cu un cuvânt a Se întrupa dintr-însa bine a voit. Al lui Dumnezeu este cuvântul acesta. Deci ce stau, şi nu grăiesc Fecioarei ? Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine; Bucură-te Curată Fecioară; Bucură-te Mireasă, care nu ştii de mire; Bucură-te Maica Vieții. Binecuvântat este Rodul pântecelui tău.

    Iar preotul face proscomidia, când să cântă Stihirile Vecerniei. Vohod cu Evanghelia, Lumină lină..., Prochimen şi paremiile triodului, apoi ale praznicului două :

   Suitu-s-a Moise în muntele lui Dumnezeu Horeb şi i s-a arătat lui îngerul Domnului în pară de foc din rug. Şi a văzut că rugul ardea cu foc, şi nu se mistuia. Şi a zis Moise, merge-voi şi voi vedea, această arătare mare, ce este, că nu arde rugul. Iar dacă l-a văzut Domnul, că se apropia să vadă, l-a strigat pe dânsul Domnul din rug, zicând : Moise ! Moise ! Iar el a zis : Ce este Doamne; Şi i-a zis, nu te apropia aici; descalţă încălţămintele picioarelor tale. Că locul pe care stai tu, pământ sfânt este. Şi a zis lui : Eu sunt Dumnezeul tătâne-tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. Şi şi-a întors Moise faţa sa, că se ruşina să caute înaintea lui Dumnezeu. Şi a zis Domnul către Moise : Văzând am văzut necazul norodului Meu în Egipt, şi strigarea lui o am auzit, pentru cei ce-l silesc la lucruri. Că ştiu durerea lui, şi M-am pogorât, să-l izbăvesc din mâinile egiptenilor, şi să-l scot pe dânsul din pământul acela şi să-l duc la pământ bun şi desfătat, la pământul din care izvorăşte miere şi lapte.
 
 
   Domnul m-a zidit început căilor Sale, spre lucrurile Lui. Mai înainte de veci m-a întemeiat întru început mai-nainte de facerea pământului. Şi mai-nainte de facerea adâncurilor, mai-nainte de curgerea izvoarelor apelor, mai-nainte până ce nu se înfipsese munţii, mai-nainte de toate măgurile m-a născut. Domnul a făcut laturile şi pustiile şi marginile lumii sub cer. Când gătea cerul, cu Dânsul eram. Şi când şi-a osebit luişi scaun pe vânturi; şi când întărea norii cei de sus, şi ca nişte tării punea izvoarele cele de sub cer. Când punea mării hotar, şi apelor ca să nu treacă ţărmurile sale. Şi tari făcea temeliile pământului, eram la Dânsul asemenea. Eu eram de care Se bucura în toate zilele, mă veseleam înaintea feţei Lui în toată vremea.

    Apoi ectenia cea mică, şi vosglasul lui Sfinte Dumnezeule..., Că sfânt eşti Dumnezeul nostru... Şi Sfinte Dumnezeule... Prochimenul Glas 4 : Bine vestiţi din zi în zi mântuirea Dumnezeului nostru. Stih : Cântaţi Domnului cântare nouă...  Apostolul din cea către Evrei, începerea : Fraţilor, cela ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc... Aliluia, glas 1. Pogorâ-se-va ca ploaia pe lână... Stih : Fie numele Lui binecuvântat în veci. Evanghelia de la Luca : În zilele acelea, îngreunata Elisabeta... Şi celelalte ale dumnezeieștii liturghii a lui Gură de Aur. Şi în locul lui, Cade-se să te fericim... Cântăm pripeala : Binevesteşte pământule bucurie mare, lăudaţi ceruri mărirea lui Dumnezeu, şi Irmosul : Ca de sicriu însufleţit... PRICEASNA : Ales-a Domnul Sionul, şi l-a osebit pe el, spre lăcaş luişi...  

 
    CADE-SE a şti, că de se va întâmpla Soborul Arhanghelului Gavriil în vreo Sâmbătă, atunci se cântă numai slujba praznicului şi a Arhanghelului. Şi se pune întâi slujba praznicului. Iar tripeznețul Sâmbetei se cântă Vineri la Pavecerniţă. Iar de se va întâmpla Soborul în vreo Duminică, atunci se cântă întâi slujba Duminicii, apoi a praznicului şi apoi a Arhanghelului. Iar să ştii : de se va întâmpla praznicul Bunei-Vestiri, Joi a cincea săptămână, atunci Canonul cel mare se cântă Marţi întru acea săptămână, cu tripeznețul de Marţi. Iar tripeznețul canonului celui mare, îl cântăm împreună cu al praznicului Buneivestiri.
 
    VEZI : De se va întâmpla praznicul Buneivestiri în vreo Duminică, Sâmbătă seara, la Vecernia cea mică : Stihirile praznicului pe 4. Iar în ziua Crucii, la Doamne strigat-am... : Stihirile Crucii pe 4. Slavă..., Şi acum..., a Praznicului. La stihoavnă : Stihira învierii una : Şi stihoavna praznicului. Cea de la Vecernia cea Mare, cu stihirile ei. Slavă..., Şi acum..., a praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., troparul învierii, Slavă..., Şi acum..., a praznicului : Ectenia şi Otpustul.
    La Vecernia cea Mare, după obişnuitul psalm, de seară. Cântăm, Fericit bărbatul..., Şi Catisma toată : La Doamne strigat-am..., punem stihirile învierii pe 4. Şi ale praznicului pe 6. Slavă..., Şi acum..., a praznicului. Iar în ziua Crucii, punem ale învierii 3, ale Crucii 3. Şi ale praznicului pe 4. Slavă... a învierii, Şi acum... a Praznicului şi citirile praznicului 5.
    La litie, stihirile praznicului şi slava. Iar în ziua Crucii, la litie Stihirile praznicului 3 şi ale Crucii 3, care sunt scrise la Laude. Slavă... a praznicului, Şi acum..., a Crucii. La Stihoavnă, Stihirile învierii, Slavă..., Şi acum... a praznicului. Iar în ziua Crucii, Slavă... a Crucii. Şi acum..., a praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., Şi după Tatăl nostru..., troparul praznicului de 3 ori. Iar în ziua Crucii : Troparul praznicului de 2 ori, şi a Crucii odată. Şi blagoslovenia pâinilor şi, Fie numele Domnului..., de 3 ori. Slavă..., Şi acum... Psalm 33 şi citire a praznicului La Utrenie, după cei şase psalmi. La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Învierii de 2 ori. Şi al praznicului odată, iar în ziua Crucii, troparul învierii de 2 ori. Slavă..., al Crucii, Şi acum..., al praznicului. După Catisme, Sedelnele învierii toate. Iar după polieleu, sedelnele praznicului toate. Antifoanele Octoihului; Prochimenul şi Evanghelia praznicului. Învierea lui Hristos văzând..., şi psalm 50, stihira praznicului. Canonul învierii pe 4 şi al triodului pe 4 şi al praznicului pe 6. Catavasia praznicului. După a 3-a Cântare, sedealna praznicului, în ziua Crucii, Condacul şi Icosul Crucii, şi sedelnele Crucii. Apoi ale praznicului. După Cântarea a 6-a, Condacul şi Icosul praznicului. Luminânda învierii şi a praznicului. Iar în ziua Crucii, a învierii şi a Crucii şi a praznicului. La Laude, Stihirile învierii pe 4 şi ale praznicului pe 4 cu stihirile lor şi cu cea de Slavă... Apoi Stih : Scoală-te Doamne Dumnezeul meu..., și celelalte. Şi cântăm Samoglasnica triodului : Slavă..., iar aceea. Şi acum..., Prea blagoslovită eşti..., Slavoslovia cea mare, şi Otpustul. Vezi : Pentru slujbele praznicului Buneivestiri, caută tot tipicul pe larg la triod, fiindcă acolo s-a pus toată învăţătura cât se cade la orice vreme s-ar întâmpla acest praznic, până în sfânta şi marea zi Sâmbătă, în fiecare an :
 
    A ŞTI NI SE CUVINE : Că de se va întâmpla întru însăşi Sfânta şi marea Duminică a Paştilor, care este Pasha Domnului, praznicul Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.
 
    Întru sfânta şi marea zi Sâmbătă seara, la Doamne strigat-am..., punem stihirile 10. Şi cântăm stihirile învierii 3, şi ale Sâmbetei celei mari Samoglasnice 3, şi ale praznicului 4. Slavă..., glasul al 6-lea, Ziua de astăzi cu taină.... Şi acum..., glas acelaşi a praznicului. Trimis a fost din cer..., Vohod cu Evanghelia, Lumină lină..., prochimenul nu zicem. Ci îndată diaconul sau preotul : Cu înţelepciune..., şi citirile, şi se citeşte întâia citire de la Facere : Întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul... Apoi ale praznicului Buneivestiri, citirile 5, şi pe urmă celelalte citiri ale zilei după rânduiala lor, şi pe rând dumnezeiasca liturghie a marelui Vasilie. Iar după slobozirea liturghiei, se face obișnuita mâncare şi citirea faptelor, şi după sfârşitul citirii, blagoslovind preotul, zicem Sfinte Dumnezeule..., Prea Sfântă Treime..., şi după Tatăl nostru..., Doamne miluieşte ! de 12 ori. Slavă..., Şi acum... Veniţi să ne închinăm... Şi după psalmul 50, cântăm canonul praznicului cu Irmosul pe 6 şi al Sâmbetei celei mari cu Irmosul pe 8. Catavasie, Irmosul sâmbetei celei mari, întru amândouă stranele împreună, după a treia Cântare Condacul şi Icosul praznicului şi Sedealna zilei. Slavă..., Şi acum..., a praznicului; după a 6-a Cântare, Condacul şi Icosul zilei. După a 9-a Cântare, Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., troparul zilei : Când te-ai pogorât la moarte..., Slavă..., Și acum..., a praznicului, Ectenia şi Otpustul şi citire şi celelalte. Şi se face învierea după cum arată la Penticostar. Iar la cel de pe urmă, Hristos a înviat..., după deschiderea uşilor, intrând iarăşi în Biserică şi cetele sfârşind de cântat : Și celor din mormânturi... Cântă îndată, pe când intră preotul în altar. Slavă..., troparul praznicului, Şi acum..., tot acelaşi. Apoi Ectenia cea mare. Şi după vosglas, începe cel mai mare Irmosul : Ziua învierii..., Şi cântăm Canonul paştelui, cu Irmosul pe 8, Irmoasele de câte 2 ori, şi al Buneivestiri iarăşi pe 8, Irmoasele de 2 ori. Catavasia : Ziua învierii..., amândouă stranele împreună şi troparul, Hristos au înviat..., de 3 ori. Şi după fiecare Cântare, Ectenia cea mică şi vosglasurile după rânduiala lor. După a treia Cântare : Condacul şi Icosul paştelui şi Ipacoi. După a 6-a Cântare : Condacul şi Icosul Buneivestiri. Apoi prochimenul praznicului, glas 4. Binevestiţi din zi în zi... Stih : Cântaţi Domnului cântare nouă.... Toată suflarea..., Evanghelia praznicului, de la Luca. Începerea : În zilele acelea sculându-se Maria... Apoi Învierea lui Hristos văzând..., de 3 ori. Şi stihira, Înviind Iisus din mormânt..., de 3 ori pe glas 6. După acestea, Cântarea a 7-a, şi a 8-a, după rânduiala lor, la a 9-a Cântare, cântăm pripelile paştelui, şi ale praznicului, după rânduiala lor. Luminânda paştelui odată şi a praznicului de 2 ori. La Laude, stihirile învierii pe 4, Şi ale Buneivestiri pe 4. Cu stihurile lor. Apoi amândouă stranele împreună zicând pripeala : Să învie Dumnezeu..., cântă stihirile paştelui, glas 5, cu celelalte stihuri ale lor. Slavă..., a praznicului : Să se veselească cerurile..., Şi acum..., a paştelui, glas 5, Ziua învierii şi să... Apoi troparul paştelui de 3 ori. Slavă..., Şi acum..., al praznicului Şi sărutare după obicei. Şi învăţătură a lui Ioan Gură de Aur. Ectenia şi Otpust. Iar ieșire cu litie afară de mânăstire nu se face. Iar ceasurile se cântă după tipicul paştelui.
    La liturghie, Antifoanele paştelui. Iar după Vohod zicem : În biserici binecuvântaţi pe Dumnezeu..., Hristos a înviat..., de trei ori. Slavă..., troparul praznicului Şi acum... Condacul paştelui : De te-ai şi pogorât în mormânt... Câţi în Hristos v-aţi botezat..., Prochimenul, Apostol şi Evanghelia mai întâi ale paştelui. Apoi ale praznicului. Iar când se apropie vremea la liturghie a se citi sfânta Evanghelie, citeşte preotul cu diaconul Evanghelia paştelui, după cum s-a arătat la liturghie în sfânta şi marea Duminică a paştelui în tipicul Penticostarului. Apoi un diacon singur citeşte Evanghelia Buneivestiri, după obicei, precum totdeauna şi la soroacele Evangheliei acesteia nu loveşte în clopot. Şi pe rând dumnezeiasca liturghie a Hrisostomului. În loc de Axion, Irmosul paştelui. Priceasna paştelui şi a praznicului.
 
    VEZI : Fiindcă tipicul pentru praznicul Buneivestiri când se întâmplă în sfânta și marea Duminică a paştilor, ce este la Penticostar, nu este întreg, nici unit cu tipicul cel mare, pentru aceea s-a pus de faţă. Iar când se va întâmpla praznicul Buneivestiri în lunea luminată, sau Marţi sau Miercuri, caută învăţătură în Penticostar, fiindcă acesta este în deplin.
 
 
   Maimarele Voievod al Oştilor cereşti, rugămu-te pe tine noi nevrednicii, ca prin rugăciunile tale să ne acoperi pe noi, cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu dinadinsul şi strigăm : Izbăveşte-ne din nevoi ca un maimare peste cetele puterilor celor de sus.
 
    Şi acum..., iar al praznicului. Iar de este Duminică se cântă întâi troparul învierii de 2 ori, Slavă..., al Arhanghelului, Şi acum..., al praznicului. După obișnuitele Catisme, Sedelnele octoihului şi ale triodului.
 
 
   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruință să-i cântăm.
 
   Începătorul cel arătător de lumină al cetelor celor de sus, astăzi a fost trimis către Fecioara, strigând : Bucură-te mireasă Preacurată, cu tine este Ziditorul tuturor şi Domnul.
 
 
   Voi a înțelege salutarea ta cea străină, a zis Fecioara, că cuvintele nu sunt potrivite omenirii. Ce fel de bucurie mi-ai spus ? Spune-mi descoperit, învățându-mă.
 
 
   Prea arătat îţi grăiesc ție, stând înaintea ta cu bună-cuviinţă Preacurată, ci tu pleacă urechea ta. Puterea Celui de sus se va pogorî peste tine, şi prin Duhul Cel atoate-lucrător se va sălăşlui.
 
 
   Ca pe cel ce eşti lumină dumnezeiască şi fără materie cu împărtăşirile cele fără materie, spre Lumina cea preaînaltă, te rog Arhanghele al Domnului, luminează prin rugăciunile tale, ca să te laud.
 
   Astăzi să strângem dumnezeieşti, veselindu-ne, stând pe cel dintâi al minţilor celor fără de trupuri, care a vestit bucuria cea negrăită, ce a venit în lume pentru bunătate.
 
   Pe tine avându-te folositor maimare, apărător şi perete, şi întărire către Dumnezeu Gavriile, noi cei ce te iubim, ne izbăvim de primejdii, şi de vătămarea şarpelui, lăudându-te pe tine.
 
 
   Curată pe tine cu totul fără prihană, Gavriil dacă te-a văzut, bucură-te Stăpână, către tine luminat a strigat, ceea ce nu ştii de nuntă, mântuirea oamenilor, lauda îngerilor, cinstita cuvântare.
 
 
   Nu este sfânt precum Tu Doamne, Dumnezeul meu, care ai înălţat cornul necredincioşilor Tăi Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
 
   Te văd acum îngere, căci cu înşelăciune îmi grăieşti; căci cum poate fiinţa cea materialnică şi stricăcioasă şi de pământ, să încapă pe Cel nematerialnic ? Cel ce se îmbracă cu lumina nestricăciunii.
 
 
   Înţelepţeşte mai înfruntat Curată, dar aşa să binevoieşti şi să te încredinţeze rugul, care aprinzându-se, nicicum n-a ars de foc, şi a închipuit mai-nainte naşterea ta cea negrăită.
 
 
   Graiurile vieţii îmi povesteşti tu mie, dar muntele cel ce fumega odinioară, care a primit pe Dumnezeu, mă încredinţează pe mine, că nu va putea firea cea materialnică a primi pe Cel cu totul fără materie.
 
 
   Cu împărtăşirea Luminii celei prea fără materie, ca cela ce eşti cu adevărat fără materie Gavriile, mai presus de materie fiind luminat, lumină a doua te-ai văzut, pe oamenii cei materialnici, care te laudă pe tine totdeauna, luminându-i.
 
   De mai mare bună slavă te-ai învrednicit, mare taină nouă descoperindu-ne, cela ce eşti maimare între îngeri, prin care ne-am ridicat de pe pământ la înălţimea cea mai mare, cei ce mult te cinstim pe tine.
 
   Arată-te din cer tuturor, celor ce cu dragoste te căutăm pe tine pururea, şi alină viforul cel pornit asupra noastră al ispitelor şi al necazurilor, o Gavriile, maimarele Voievod.
 
 
   Arătându-ţi ţie oarecând taina cea dedemult ascunsă Fecioară, Gavriil a strigat : Bucură-te Cămara lui Dumnezeu, întru care sălăşluindu-Se pe toţi oamenii i-a îndumnezeit ca un Îndurat.
 
 
   Marele Gavriil, voievodul îngerilor, arătându-se pururea, împreună cu ei strigă dumnezeiască cântare Treimii bucurându-se. Pe acesta toți cu mare glas întru credință să-l lăudăm, şi cu gând curat după cuviinţă să-l slăvim.
 
 
   Slujitorilor celor fără de trupuri tu maimare fiind, taina cea înfricoşată mai-nainte de veci rânduită, ție unuia Gavriile slăvite s-a încredinţat, naşterea cea negrăită a Preasfintei Fecioare, bucură-te strigându-i ei, ceea ce eşti plină de dar. Pentru aceasta după datorie, credincioşii cu veselie pururea te fericim.
 
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu, şi Domnul; Cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă, cântă strigând : Din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
 
   Purtător Soarelui s-a făcut pântecele tău Preacurată, şi vei naşte oamenilor Lumina cea neînserată, zicea cu mare bucurie Gavriil, Fecioarei.
 
 
   Depărtează-te de la uşile mele, nu-mi vorbi graiuri, a căror împlinire nu poţi să-mi arăţi Arhistrategule. Pentru ce tulburi cugetul şi sufletul meu grăindu-mi acestea ?
 
 
   Trâmbiţele Proorocilor s-au învrednicit a vedea de departe adâncimea tainei Preacurată, a căruia slugă sunt eu, şi stau înaintea uşilor tale.
 
 
   Stătut-ai dedemult Gavriile, după vrednicie minunate, prin împărtăşirile dumnezeieștii Stăpânii, luminând pe prorocul Daniil, făcându-i lui prin Duhul arătarea celor neștiute.
 
   Cu guri de tină, cu bucurie pe tine cel ce eşti cu firea de foc, te lăudăm. Scoate-ne pe noi totdeauna din focul cel ce arde Gavriile cu dumnezeieştile tale mijlociri.
 
   În haina dumnezeiască mai mult decât Soarele strălucită, cu slavă negrăită fiind îmbrăcat, maimare Voievodul slujitorilor, stai înaintea Împăratului Ceresc veselindu-te.
 
 
   Pe tine toată curăţită cu Duhul, Gavriil cunoscându-te Preacurată, luminat a strigat către tine : Bucură-te dezlegarea blestemului, şi chemarea strămoşilor.
 
 
   Cu dumnezeiască strălucirea Ta Bunule sufletele celor ce mânecă la tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greşalelor.
 
 
   Te văd îngere strălucit cu luminile îngereşti, zicea Preacurata, dar mă ruşinez a-ţi crede degrabă, neînştiinţându-mă întâi de toată descoperirea.
 
 
   Văzând Ziditorul firea omenească stricată, bine a voit a se sălăşlui întru tine. Înfricoşat descoperind acum taina cea din veac ascunsă, Curată.
 
 
   Eu m-am logodit cu Iosif dar până acum nu sunt împreunată, Arhanghele. și necunoscând ispită de bărbat cum voi naşte ? Graiuri împotriva firii îmi grăieşti.
 
 
   Cu împărtăşirea Minţii celei dintâi fiind luminat, a doua lumină te-ai văzut, strigând împreună cu cetele îngereşti cele nenumărate : Sfânt este Dumnezeu, Tatăl Atotfăcătorul, Fiul cel împreună fără început şi Duhul cel de pe un scaun.
 
   Chipul tău este de foc, frumuseţea prealuminată, de care se minunează tot cugetul, slava îți este mare Gavriile preamărite, maimarele dumnezeieştilor îngeri, podoaba tuturor celor ce cu bunăcredinţă te laudă pe tine.
 
   Dumnezeiescul Zaharia, dacă te-a văzut pe tine dedemult, stând împreună în vremea tămâierii, a rămas mut, căci nu a crezut vestirii tale celei înfricoşate, care i-ai spus Gavriile maimarele Voievod.
 
 
   Biserică de sfinţenie fiind Preacurată, prin glasul lui Gavriil Arhanghelul, ai zămislit, pe Cela ce se odihneşte întru Sfinţi; pe Dumnezeul Cel Preasfânt, care pe toţi sfinţeşte, şi din nevoi îi scoate.
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viaţa mea mult Milostive.
 
 
   Ziditorul firii Iisus nu este rob legilor firii, Pruncă; și să te încredinţeze pe tine toiagul lui Aaron, care fără de umezeală a odrăslit, şi a închipuit, că vei naşte, neispitind bărbat.
 
 
   Mă minunez, socotind aceste înfricoşate şi cinstite ale tale graiuri şi vrând a crede, îmi aduc aminte mărimea înălţimii, şi cu totul mă ruşinez Arhistrategule.
 
 
   Nu te pleci cuvintelor mele; te-a văzut Daniil mai-nainte Munte, din care fără mână omenească S-a tăiat piatra, cu tărie surpând capiştile cele idolești, Preacurată.
 
 
   Limbile pământeşti nu pot să te cinstească pe tine mintea cea luminoasă şi cerească, care eşti strălucit prealuminos, cu dumnezeieşti străluciri mai presus de minte şi de cuvânt.
 
   Cela ce eşti rază de soare mult luminoasă maimarele Voievod al slugilor celor de foc, cu rugăciunile tale către Stăpânul cele de lumină purtătoare, pe cântăreţii tăi din întunericul patimilor scoate-i.
 
   Sfaturile păgânilor risipeşte-le; credinţa pravoslavnică întăreşte-o; potoleşte dezbinările Bisericii, Arhanghele, prin rugăciunile tale cele către Făcătorul a toate.
 
 
   Cuvintelor lui Gavriil celor dumnezeieşti, ascultătoare ai fost curată, şi pe cuvântul Cel prea fără de început L-ai născut cu trup, Care a izbăvit lumea de necuvântare.
 
 
   Tu eşti, Arhistrateg preaslăvit slujitor prealuminoasei şi cinstitei şi Atotfăcătoarei, nenumăratei şi înfricoşatei Treimi. Deci roagă-te acum neîncetat rugătorule, ca să ne izbăvim noi de toate nevoile şi muncile, ca să strigăm ţie : Bucură-te acoperământul robilor tăi.
 
 
    Întru această lună în 26 de zile, prăznuim soborul Arhanghelului Gavriil, ca unul ce a slujit tainei celei dumnezeieşti şi negrăite şi mai presus de fire.
 
Stih : Pe îngerul cel ce a vestit întruparea ta cuvinte,
Tot trupul îl cinsteşte cu căzuta cinste.
Întru a douăzeci şi şase Gavriil cel luminat,
Ridică făptura spre laudă cu adevărat.
 
    Tot în această zi, Sfinţii douăzeci şi şase de Mucenici, care au mărturisit în Gottia. Dintre care sunt preoţi doi, Vathus şi Uirca, cu doi fii şi fiice ai săi, şi Arpila monahii. Iar mirenii : Avip, Agna, Ria, Agathrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suirie, Seimole, Therme, Filga, și din femei : Anna, Alias, Varis, Moico, Mamica, Ulrea și Animais.
 
Stih : Mucenicii cei ce se ard atâţia sunt cu mulţime,
Câte zile cuprinde astăzi luna în sine.
 
   Aceştia au fost în zilele lui Iungurih, împăratul Gottilor şi a lui Valentinian şi Grațian, împăraţii Romanilor. De aceea pentru mărturisirea în Hristos, au luat cununa muceniciei prin foc de la Iungurih, care a ars Biserica creştinilor. Întru care au ars şi aceşti Sfinţi Mucenici. Când s-a întâmplat de a ars şi un om, ce aducea prinos la Biserică care prinzându-se de elini, şi pe Hristos mărturisindu-l în loc de prinos neînsufleţit, singur pe sine s-a făcut prinos lui Dumnezeu, arzându-se de tot prin foc, şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Codrat, Teodosie, Manuil și alţi patru zeci cei de la răsărit.
 
Stih : Codrate, de a ta bună bărbăţie mă minunez,
Cum bărbătește plecându-te fericite te junghiezi.
Teodosie însuţi lui Dumnezeu vieţuind,
Viaţa sa pentru el prin sabie se află dând.
Verse-mi-se măcar un pahar de sânge prin a sabiei tăiere,
Manuil grăiește cu îndrăzneală prea mare.
 
   Aceştia au fost din părţile răsăritului, şi văzând că omora pe creştini în fiecare zi închinătorii idolilor, s-au vorbit întru sine, să mărturisească buna-credinţă de faţă, ca să fie moşteni împărăției cerurilor. De aceea mergând, şi dându-se pe sine de bunăvoie în mâna stăpânitorului ţării, li s-au făcut întrebare. Atuncea aducând pe mulţi creştini înaintea lui, care mărturisindu-se, că sunt creştini, i-au băgat în temniţă, apoi peste câteva zile scoţându-i, i-au strujit pe coaste, despoiaţi şi legaţi pe lemne. De aceea pogorându-i de pe lemne, i-au tras peste spini şi pe urmă le-au tăiat capetele.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ştefan, mărturisitorul, ce a fost Egumen la Triglia.
 
Stih : Ştefan lucrător al dumnezeieştii vii fiind, 
Lui Dumnezeu stă, plata ostenelilor.
 
   Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul, care din mică vârstă şi-a ales viaţa sihăstrească, şi pentru îmbunătăţită petrecerea sa fiind rugat de monahi, s-a făcut egumen Mânăstirii, ce se cheamă Triglia şi îndreptând pe mulţi spre viaţa pustnicească, apoi fiind chemat de cel ce s-a zis mai sus, păgânul Leon, care pornise goană asupra celor ce se închinau cinstitelor şi Sfintelor icoane şi silindu-l ca să se lepede de închinăciunea lor, şi să se iscălească împotriva pravoslavnicei credinţe şi nevrând a se supune, ci încă şi păgâni făcea pe cei ce-l sileau spre aceasta, pentru aceea fiind muncit mult, zăcând şi la închisori, şi chinuit fiind prin izgoniri, s-a pristăvit întru Domnul, pentru care a răbdat multe patimi.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
 
   Mi-ai spus Gavriile, cum că preaslăvit va veni în lume cu trup, Cel fără de trup, spune-mi dar descoperit, cum pântecele meu va încăpea pe acesta, ale Căruia măriri nu le pot încăpea cerurile.
 
 
   Povestesc ție, şi înțelege, O Preacurată ! Cum odinioară cortul lui Avraam a primit, şi a încăput pe Dumnezeu, curată ? Pentru aceasta nu te îndoi acum, ci cu dragoste primeşte bucuria oamenilor.
 
 
   Mă tulbură pe mine mărirea lucrurilor, dar fiindcă bine a voit Cel Preabun a se sălăşlui întru mine mai presus de cuget, iată că cu sufletul şi cu trupul sunt lăcaş curat păzit Lui.
 
 
   Naşterea lui Ioan slăvite, o ai vestit oarecând Zahariei înlăuntrul dumnezeieștii Biserici, stând el, şi cântând Izbăvitorului şi Dumnezeu : Prealăudate Doamne, al părinţilor, şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
   Preaslăvită bunăcuviinţa casei tale Gavriile, prealuminat sfinţeşte sufletele credincioşilor, şi le porunceşte să strige cu mare glas : Prealăudate Doamne al părinţilor, şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
   Luminat fiind cu taină maimare Voievodule cu împărtăşirea Luminii celei dintâi, a doua lumină cu adevărat te-ai văzut, luminând totdeauna, pe cei ce cântă : Prealăudate Doamne al părinţilor, şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
 
   Trimis a fost Gavriil maimarele Voievod, să-ţi vestească ţie bucurie Fecioară Maică curată, prin care întristarea a încetat şi blestemul cu adevărat s-a făcut neroditor, şi blagoslovenia a înflorit credincioşilor în veci.
 
 
   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars. Că toate le faci Hristoase cu singură voirea. Pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Prin glasul îngerului ai zămislit Lumina, pentru aceasta toţi strigăm ţie : Bucură-te uşa Luminii, vederea cea cu anevoie văzută, şi scaunul Celui Înalt, Născătoare de Dumnezeu Fecioară.
 
   Bucură-te săvârşirea tainei celei înalte, bucură-te descoperirea lucrurilor celor necuprinse, bucură-te împreunarea oamenilor cu Dumnezeu. Bucură-te Fecioară chemarea celor căzuţi.
 
   Bucură-te Născătoarea Stăpânului Celui dătător de lumină, bucură-te limanul celor înviforaţi Preacurată, bucură-te odrasla cea adevărată şi aducătoare de roduri, care ai crescut Strugurul nemuririi.
 
 
   Cu sfinţite cuvinte de sfinţenie poporul cel sfinţit, pe tine te laudă veselindu-se. Că tu Arhanghele pe Cuvântul cel atot pricinuitor, care a luat trup ca şi al nostru, l-ai vestit fecioarei, ceea ce este dintre noi, mai presus de gând şi de cuvânt. Pentru aceasta pe tine te cinstim întru toți vecii.
 
   De mintea cea mare şi dintâi, fără materie lipindu-te Arhanghele, cu gura ta cea de foc cânți dulce cântare înfricoşată, care cântă cetele tuturor îngerilor : Pe Domnul lăudaţi lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Cu bune laude dumnezeieşti arătat fiind împodobit, străbaţi cele cereşti, apoi şi cele pământeşti, plinind sfintele voile lui Hristos Dumnezeului tuturor, povăţuitorule al îngerilor Gavriile, lauda celor ce te laudă pe tine pururea cu credinţă.
 
   Cu trupul după Ipostas Cuvântul a se amesteca cu oamenii vrând, te-a avut pe tine mai-nainte mergând, şi mai-nainte gătindu-o lui sfinţită cămară, o sfinţite Gavriile ! Strigând : Pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Ca pe un scaun împărătesc înfrumuseţat, ca pe ceea ce este mai presus decât toate făpturile, ca pe ceea ce una a înfiinţat pe Cel mai presus înfiinţat, care a îndumnezeit pe oameni cu mai bună unirea naşterii celei negrăite şi străine, pe Fecioara cea binecuvântată să o lăudăm.
 
 
   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care mărindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
 
   Bucură-te pricinuitoarea bucuriei, de Dumnezeu binecuvântată, bucură-te brazdă cinstită cu bun rod şi bine odrăslitoare, care porţi pe hrănitorul tuturor, bucură-te izvorule al Apei Vieţii Preacurată, bucură-te năstrapă şi rai dumnezeiesc, cu totul fără prihană.
 
   Bucură-te curăţirea sufletelor şi a trupurilor, bucură-te prin care izvorăsc oamenilor cele bune, bucură-te pricinuitoarea înDumnezeirii tuturor, bucură-te nor uşor, care poartă pe Soarele, şi luminează lumea, cu luminoasă strălucire.
 
   Cântare de bucurie cântăm ţie : Bucură-te curată lauda mucenicilor, şi a Apostolilor şi preaslăvit graiul prorocilor. Bucură-te înfrumuseţarea Arhiereilor şi a preacuvioşilor, pentru care se bucură cele cereşti, împreună cu cele pământeşti.
 
 
   Stai cu frică înaintea scaunului Darului slujind, şi strălucit fiind cu vărsările de lumină cele mai presus de gând, şi cu sfințenie îndumnezeit, şi lumină fiind văzut, şi luminând cu mijlocirile tale, pe cei ce te cinstesc cu credinţă, sfinţite Gavriile Arhistrategule.
 
   Ca un cer cu stele împodobit te vezi cu dumnezeieşti străluciri. Şi ca un voievod în mâini ții sceptrul prealuminat. Şi străbați tot pământul, voia Stăpânului totdeauna făcând, şi din nevoi pe toți credincioşii scoţând.
 
   Potoleşte viforul barbarilor cel cumplit, care se ridică totdeauna asupra robilor tăi. Aşează dezbinările Bisericii. Celor ce te laudă pe tine, dă-le izbăvire de greşale, şi poporului binecredincios dăruieşte-i biruință, Gavriile, cu caldă folosinţa ta.
 
   Preabună însoţire şi preaslăvită, Mihaile şi Gavriile, stând înaintea Scaunului dumnezeieștii slave, cereți tuturor iertare de păcate şi izbăvire de nevoi, ca nişte folositori, şi ca cei ce urmaţi bunătății Stăpânului întru toate.
 
 
   Lumina fulgerului, adică a Celui născut al tău, a strălucit, şi a luminat toată partea cea de sub soare şi pe maimarele întunericului l-a pierdut, de Dumnezeu Născătoare Preacurată, lauda îngerilor şi mântuirea tuturor oamenilor, celor ce te laudă pe tine cu neîncetate glasuri.
 
 
   Maimarele Voievod al puterilor îngereşti trimis a fost de la Dumnezeu Atotțiitorul, la cea curată şi Fecioară, să-i vestească ei minune străină şi negrăită. Pentru că Dumnezeu ca un om dintr-însa va să Se facă Prunc fără sămânţa, zidind iarăşi neamul omenesc, noroade binevestiţi înnoirea lumii.
 
   Bucură-te izbăvirea lui Adam din blestem, Născătoare de Dumnezeu, bucură-te Curată, Maica lui Dumnezeu. Bucură-te rug însufleţit, bucură-te făclie, bucură-te scaun, bucură-te scară şi uşă. Bucură-te dumnezeiască căruţă, bucură-te nor uşor, bucură-te Biserică, bucură-te năstrapă cu totul de aur, bucură-te munte, bucură-te cort şi masă, bucură-te izbăvirea Evei.
 
 
   Mintea cea mai înainte de veci, a doua lumină te-a aşezat pe tine Gavriile, care cu împărtăşiri dumnezeieşti luminezi toată lumea, şi ne descoperi nouă cea din veac dumnezeiască şi mare cu adevărat taină, pe Cel ce S-a întrupat în pântecele fecioresc, care a fost fără de trup, şi s-a făcut Om, ca să mântuiască pe om. De 2 ori.
 
   Înaintea scaunului Dumnezeirii Celei întreit luminătoare stând, şi din-destul fiind strălucit cu dumnezeieştile străluciri, cele ce ies neîncetat de acolo, pe cei ce dănțuiesc pe pământ cu bucurie şi te laudă pe tine, de negura patimilor izbăvește-i, şi cu luminare străluceşte-i, Gavriile maimarele Voievod, rugătorule pentru sufletele noastre.
 
   Sfărâmă întărâtările celor din Agar, care asupra turmei tale adesea năvălesc, potoleşte despărțirile Bisericii, alină viforul ispitelor celor fără de măsură; izbăvește de nevoi şi de primejdii, pe cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine, şi sub acoperământul tău aleargă, Gavriile maimarele Voievod, rugătorule pentru sufletele noastre.
 
 
   Binevesteşte Gavriile astăzi celei pline de dar, bucură-te fecioară, care nu ştii de mire, şi neispitită de nuntă. Nu te mira de chipul meu cel străin, nici te spăimânta, că arhanghel sunt. Şarpele a amăgit pe Eva oarecând, iar eu acum vestesc ţie bucurie : Rămânea-vei întreagă, şi vei naşte pe Domnul Preacurată.
 
    De se va întâmpla Sâmbătă, sau Duminică cântăm slavoslovia cea mare. Iar de va fi într-altă zi, cântăm : stihoavna, Samoglasnica triodului de 2 ori, și mucenicina, Slavă... Şi acum..., a praznicului glas 1, a lui Anatolie.
 
   În luna a şasea, trimis a fost din cer Gavriil Arhanghelul, în cetatea Galileii Nazaret, să aducă fecioarei bunevestiri de bucurie. Şi venind la dânsa, a strigat zicând : Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Bucură-te încăperea firii celei neîncăpute, că pe care cerurile nu L-a încăput pântecele tău L-a încăput blagoslovită. Bucură-te cinstită, chemarea lui Adam, şi izbăvirea Evei, şi bucuria lumii, şi veselia neamului nostru.
 
 
    De se va întâmpla Sâmbătă sau Duminică : La ceasul dintâi, şi la celelalte ceasuri, se zice troparul praznicului, şi al Arhanghelului. Asemenea şi Condacele pe rând. Iar de va fi zi de post : Le cântăm toate după rânduiala postului cu metanii şi Otpustul. VEZI : Pentru odovania praznicului Buneivestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu : Caută învățătura pe larg la Triod.





   Împotriva semeției, şi cruzimii celei obraznice a evreilor, ți-ai pus cugetul cel bărbătesc, de Dumnezeu gânditoare, ca una ce vedeai mai-nainte desfătarea celor viitoare, ceea ce petrece pururea în veac neclintită. Pe care o ai dobândit, mutându-te de pe pământ către cămările cele cereşti, şi către dănțuirea cea nestricată, preaslăvită Matroano.
 
   Învrednicitu-te-ai a vedea bunăcuviința împărăției, şi frumuseţea cea veselitoare a Mirelui tău, fiind împodobită cu rănile pătimirii tale celei tari, şi după vrednicie te-ai apropiat la izvorul bunătăţilor, câştigând împărtăşirea dumnezeieștii veselii celei veşnice, rodurile fericirii şi lauda cea fără de moarte.
 
   Nici jugul robiei, nici slăbiciunea femeiască, nici foamea, nici bătăile, nu te-au oprit pe tine a nu te asemăna tăriei mucenicilor preaslăvită; căci cu osârdia sufletului, ai suferit muncile. Pentru aceasta ai dobândit cămările cereşti, şi te-ai înfrumuseţat cu cununa darurilor, stând înaintea Ziditorului tău.
 
 
   Leacul cel preabun şi mântuitor al pocăinţei şi curgere de lacrimi, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Mântuitorul meu, tu îmi dăruieşte prin rugăciunile tale, o Fecioară ! Ca să cuget de ceasul cel groaznic și înfricoșat şi neamăgirea Judecătorului, ca să scap de cutremurul muncilor, şi să dobândesc darul cel dumnezeiesc.
 
 
   Dacă Te-a văzut Doamne Fecioara şi Maica Ta, pe Cruce spânzurând, s-a spăimântat, şi strigând a zis : Ce Ți-au răsplătit Ție, cei ce s-au îndulcit cu darurile Tale cele multe Stăpâne ? Ci mă rog, să nu mă laşi pe mine singură în lume. Ci grăbeşte de înviază împreună înviind pe strămoşi.
 
 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.
 
   Cu dumnezeieştile cete ale celor fără de trupuri, dănţuind acum împrejurul lui Dumnezeu, pricinuitorului a toate şi arătat desfătându-te întru strălucirea cea cu dumnezeiască începătorie, luminează pe cei ce te laudă pe tine.
 
   Hristos Dumnezeu, care cu vrednicie a socotit a primii chipul robului, vrând să-l slobozească pe dânsul din stricăciune, şi din legăturile morții, şi din jugul robiei, pe tine Muceniță, mireasă te-a logodit.
 
 
   Firea femeiască îmbărbătându-se cu darul, sprânceana cea înaltă, care se lăuda mai întâi fără măsură, să piardă marea, o a surpat cu neputinţa trupului, şi cu dumnezeiasca putere.
 
 
   Uşa pogorârii Tale celei către noi Doamne Te-a răsărit pe Tine Iubitorule de oameni, îndoit în fire, mai presus de fire, care Te şi numeşti în taină Răsărit, şi Soare şi Lumină.
 
 
 
   Cu tăria gândului, muncirea cea cumplită a femeii celei prea fărădelege şi cumplite o ai suferit, răbdând Matroano preafericită.
 
   Bătăi cu durere simțind, curat sufereai, şi dintru întunericul cel pipăit, dumnezeiască strălucire ai primit.
 
 
   Izvoarele sângelui tău au stins focul nedumnezeirii, iar pe credincioşi i-a rourat cu apele bunei credinţe.
 
   Cu dumnezeiască cuvântare te lăudăm pe tine, lespede şi sicriu, care ai primit în pântece pe Cuvântul lui Dumnezeu cel fără început, Preacurată Fecioară.
 
 
   Veselească-se de Tine Biserica Ta Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea şi întărirea.
 
 
   Sosit-a luminată prăznuire iubitorilor de praznic, pomenirea cea preaslăvită a purtătoarei de chinuri a lui Hristos, veselind toate, şi strălucind cu razele minunilor în lume, aducând oamenilor darul cel pururea curgător : Prin rugăciunile ei Mântuitorule, mântuieşte lumea Ta.
 
   Firea pământenilor cea muritoare şi stricată cu patimile, prin dumnezeiască naşterea ta o ai înnoit Preacurată, şi ai ridicat pe toţi din moarte către viața cea nestricăcioasă. Pentru aceasta toți pe tine te fericim după datorie, Fecioară prea proslăvită, precum mai-nainte ai proorocit.
 
 
   Degrab ne întâmpină pe noi, mai-nainte până ce nu ne robim, când vrăjmaşii Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru, pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască cum poate credinţa pravoslavnicilor. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Cu vitejia cea dumnezeiască împuternicindu-te Matroano, de robia stăpânei cea amară ai scăpat, căci ai avut socotinţă neînduplecată şi suflet care numai Stăpânului slujea.
 
   Răcnind şi cu beția nebunindu-se, şi cu mânia tulburându-se prea-păgâna, cruzimea iudeilor, cu bătăi tăia trupul tău, Muceniță purtătoare de chinuri.
 
 
   Ca un tânăr ai arătat răbdare, fiind închisă în locuri fără lumină, şi cu foame chinuită. Pentru care ai dobândit răsplătire ospățul nemuririi.
 
   Sfeşnicul cel ferecat cu aur mai înainte te închipuia pe tine, adevărata Maică lui Dumnezeu, care ai purtat pe Dumnezeu întrupat, Cel ce toate luminează cu raza Dumnezeirii.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinței pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Pe Tine Dătătorule de viață, cunună strălucită a laudei Te-a câştigat cugetătoarea de Dumnezeu, şi dintru întuneric către lumină dumnezeiască s-a mutat.
 
   Întărit-a Hristos pe piatra credinţei picioarele tale preafericită, îndreptând acum paşii tăi către Dânsul.
 
 
   Având tu minte dumnezeiască cu adevărat şi înțeleaptă şi cugetătoare de Dumnezeu, străluceşti în ceata mucenicilor, preafericită Matroano.
 
   Chipul Dumnezeirii şi chipul omenirii, împreunat neamestecat L-ai născut, Născătoare de Dumnezeu, după unire neamestecată.
 
 
   Dorirea Evei acum cu isteţime o ai cules, purtătoare de chinuri Matroano, îndumnezeindu-te cu privirea cea neîncetată, şi cu dreptate te-ai învrednicit slavei celei veșnice.

   Nu se socoteşte întru Hristos, robul şi cel slobod, ci frumuseţea bunătăţii cea împodobită cu chipurile bunei credinţe, căreia te-ai arătat făcătoare, purtătoare de chinuri nebiruită.
 
 
   Cuget bărbătesc în trup femeiesc primind Muceniță, cumplitele chinuri ale păgânei celei rele ai suferit, şi prin sabia răbdării pe dânsa o ai omorât, după înţelegere.
 
   Pe tine te cunoaştem Biserică a lui Dumnezeu, şi cămară, năstrapă, sfeşnic şi lespede, care a ai avut înlăuntru scris pe Cuvântul, care pentru milostivire S-a întrupat, Preacurată.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Biserica ta cea preacinstită, ca o tămăduire sufletească aflând credincioşii, cu mare glas strigăm ție : Fecioară Muceniță Matroano, cea cu nume mare; Roagă neîncetat pe Hristos Dumnezeu pentru noi toți.
 
 
Stih : Nu se cuvine a fi neştiută tu Matroano Muceniță,
Deşi ţi-ai dat sufletul înlăuntru în temniţă.
În a douăzeci şi şapte Matroana a murit,
Înlăuntru temniţei cu sfârşitul cel fericit.
 
   Aceasta era slujnică unei femei evreice anume Pautila, ce era soţie oarecărui voievod din cetatea Tessalonicului. Care mergând după stăpână-sa până la sinagogul jidovesc, nu intra înlăuntru, ci se întorcea la biserica creştinilor. De aceea prinzându-i de veste a bătut-o fără de milă şi a ținut-o patru zile la închisoare, nescoţându-o nicicum afară, de aceea au scos-o şi i-au făcut trupul tot răni cu bătăile. Şi iarăşi băgând-o la închisoare, şi zăcând multe zile şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în închisoare. Şi spun că aruncând Pautila Sfântul ei trup de pe zid jos, şi-a luat şi ea plata asemenea, că a căzut în jgheabul cel ce calcă vinul, şi acolo a murit. Iar cinstitele moaşte ale Sfintei s-au îngropat cu cinste de credincioşi.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Chiric cel din Apro, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Eu Părinte Chirice pe tine şi mort,
În inimă şi în limbă prin voinţă te port.
 
    Tot în această zi, Prorocul Anania, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : AI Treimii era tripodul tău Proorocule e lui Dumnezeu Ananie,
Prin care mai-nainte de săvârşire spuneai cele ce erau să fie.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Pavel Episcopul Corintului, fratele Preasfântului Petru Episcopul de la Argus purtătorul de semne.
 
Stih : Pavel lui Petru firesc frate fiind,
Împreună cu el este cetatea cea de sus locuind.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Eutihie.
 
Stih : Eutihie la bine norocit sfârşit a venit,
Căci mutându-se de pe pământ cerul a locuit.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Ioan şi Vruhie, de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Îndrăzneala lui Ioan nu era mai puţină către sabie,
De nu încă şi mai multă decât a lui Vruhie.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Cu adevărată dragoste, şi cu îndrăzneală ai alergat către Cel dorit al tău, prealăudată, cu bună mulțumire strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Fiind plină de tot felul de bunătăţi, de pe pământ te-ai mutat către cereasca dănțuire, întru veselie şi bucurie, câştigând moştenire nemuritoare slăvită Matroano.
 
 
   Cu fecioarele purtând făclii, în ceruri eşti, după ce ai suferit prin răbdare bătăi şi chinuri de la prea-păgâna cea fărădelege şi acum cânţi Ziditorului tău : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Cu bunătăţile fiind preastrălucită, preaînfrumusețată, ai născut întrupat pe Cuvântul Tatălui, mai presus de cuvânt Maică Fecioară, binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată stăpână.
 
 
   Slobozindu-te din trup, te-ai învrednicit a vedea strălucirile luminii celei bogate, şi a locui sălăşluirea cea cerească, în locul lăcaşului cel neluminat şi întunecat, întru care ai tost încuiată, cinstită Matroano, strigând : binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Frumoasă este cununa cu care te-ai încununat acum, prin dreapta cea încăpătoare de viață a Atotstăpânitorului, preaslăvită, că văzându-te pe tine mireasă roşită cu curgerile sângiurilor tale, bucurându-Se te-a strălucit, Căruia strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Numai de Hristos singur viața tuturor ai dorit Matroano, pentru aceasta cumplitele bătăi cu tărie le-ai suferit de la cea fărădelege evreică, iar acum veselindu-te, cânţi : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Cu adevărat născând pe Dumnezeu, te-ai arătat cu adevărat Maică a lui Dumnezeu Preacurată purtând adevărată numirea cea dumnezeiască, după asemănarea naşterii. Pentru aceasta credincioşii Născătoare de Dumnezeu, prin înţelegere dumnezeiască te slăvim pe tine, Preacurată stăpână.
 
 
   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Ziua ta cea purtătoare de lumină străluceşte cu înţelegătoare raze luminătoare, prin fulgerele cele prealuminoase, ale strălucirii celei în trei sori, Muceniță Matroano, întru care acum roagă-te să se lumineze, cei ce te laudă pe tine.
 
   Aflat-ai răsplătiri pentru durerea rănilor moştenirea cerurilor, în Biserica celor întâi născuţi, întru care prăznuind acum, prin rugăciunile tale păzeşte-ne pe noi, purtătoare de chinuri.
 
 
   Cu adevărat te-ai logodit acum cu Hristos Mirele tău Cel fără de moarte, înflorită fiind luminos cu dumnezeieşti dogmele lui preacinstită, şi strălucind cu cinstit sângele muceniciei.
 
   Lanţurile păcatelor mele dezleagă-le acum Născătoare de Dumnezeu, ceea ce singură ai născut Izvorul milostivirii, şi mă umple de bucurie, ca după vrednicie să te măresc pe tine, de Dumnezeu fericită.
 
 
   Hristos Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
 
    Luminânda glasului de 3 ori. Şi celelalte după rânduială. Ceasul dintâi, cu catisma lui, şi cu obişnuitele metanii şi Otpustul.
 



   Având Părinte viață neîntinată, răbdare şi blândețe şi dragoste adevărată, înfrânare nemăsurată, stare de toată noaptea, umilință dumnezeiască, credinţă şi nădejde temeinică, întru milostivire, ca un înger ai viețuit pe pământ cu trupul, Ilarioane fericite, rugătorule pentru sufletele noastre.
 
   Înger pământesc şi om ceresc, izvor de umilinţă, râu al milostivirii, noian al minunilor, chezăşuitor al păcătoşilor, măslin cu adevărat al lui Dumnezeu plin de roadă ai fost Cuvioase, veselind cu untul-de-lemn al trudelor tale, fețele celor ce cu credinţă te laudă pe tine, Ilarioane fericite.
 
   Mintea ta fiind strălucită cu cunoştinţele cele dumnezeieşti s-a făcut mai presus decât patimile trupului, purtând chipurile neamestecate de cele de jos, şi închipuind întru sineşi frumusețea cea dumnezeiască, şi cunoscându-se cu totul de Dumnezeu văzătoare prin ajutorul Duhului, Ilarioane Părintele nostru, înfrumuseţarea călugărilor.
 
 
   Monah prea-adevărat, steaua cea prealuminoasă şi izvor umilinței, plin de dragoste blând şi liniştit, împreună pătimitor şi smerit, fără de răutate, şi fără prihană te-ai arătat Părinte Ştefane. Pentru aceasta Hristos te-a pus pe tine păstor turmelor cuvioşilor, ca pe un cinstit cu faceri de minuni.
 
   Privegherea cea de toată noaptea, negrăita înfrânare, netulburata rugăciune, dumnezeiasca vieţuire, credinţa şi nădejdea cea adevărată, cugetarea pravoslavnică, petrecerea cea minunată şi pătimirea cea prea mare ai avut Părinte şi murind şi înaintea sfârşitului ai strălucit cu semnele cele preaslăvite. Pentru aceasta te cinstim Preacuvioase Ştefane.
 
   Ca pe o stea cu multă lumină, şi ca pe un soare neapus, şi ca pe un cer însufleţit şi împodobit cu minunile cele dumnezeieşti ca cu nişte stele, ca pe o floare cu bun miros şi ca pe un rai al dulceței, ca pe un izvor al sfinţeniei, şi ca pe un mare tămăduitor neputincioşilor, ca pe un păstor şi ca pe un apărător al nostru te lăudăm pe tine Ştefane.
 
   Slăbănogirea şi trândăvirea sufletului meu, Fecioară Maică Preacurată, prefă-o întru tăria şi puterea temerii şi a doririi, a face şi a lucra îndreptările lui Hristos, ca să scap de focul cel nesuferit şi să câştig prin tine moştenirea cea cerească şi viața cea veşnică, totdeauna veselindu-mă.
 
 
   Văzând Preacurata răstignit pe Hristos Iubitorul de oameni, şi cu suliţa împungându-i-se coasta plângea strigând : Ce este aceasta Fiul meu ? Ce Ți-a răsplătit Ție poporul cel nemulţumitor, pentru bunătăţile cele ce ai făcut lor, şi Te grăbeşti, să mă faci pe mine fără de Fiu preaiubite ? Mă îngrozesc preaîndurate, de răstignirea Ta cea de bunăvoie.
 
 
   Întru adânc a aşternut dedemult toată oastea lui Faraon puterea cea preaîntrarmată, iar întrupându-Se cuvântul, a pierdut păcatul cel prea rău, Domnul cel preaslăvit, că cu slavă S-a proslăvit.
 
   Făcându-te prin pustnicie milostiv şi blând Părinte, şi vesel cu adevărat prin Duhul, învredniceşte-mă pe mine milostivirii, prin mijlocirile tale Ilarioane, ca să te laud pe tine acum întru veselia inimii mele.
 
   Încuviințatu-te-ai Părinte din pruncie şi ridicându-ți Crucea ai urmat lui Hristos, veştejind patimile trupului, prin înfrânare şi prin rugăciunile cele întinse şi cu nepătimirea înfrumusețându-te.
 
   Intrând sub jugul cel prea-uşor al Domnului tău, şi îndreptărilor Lui supunându-te, Ilarioane Cuvioase, sarcina cea grea a păcatului o ai lepădat, câştigând sfințenia, preaînţelepte.
 
 
   Lanţurile greşalelor mele rupele Preacurată, rugând pe Fiul tău şi Dumnezeu, şi pe păcatul, care mă munceşte, surpă-l. Ca mântuindu-mă, totdeauna să te cinstesc pe tine pururea fecioară Preacurată.
 
 
   Prăznuind cu credinţă dumnezeiască pomenirea ta, de Dumnezeu înțelepțite Părinte, pe Domnul tuturor pururea slăvim, Cel ce te-a proslăvit pe tine cu multe minuni Ştefane.
 
   Prea-înțelepțește îndumnezeindu-ți-se cugetul cu dumnezeieştile chemări, desăvârşit s-a întors de la patimile trupului, şi te-a arătat înger pe pământ pe tine Ştefane.
 
   Ostenelile înfrânării ai ridicat şi patimile cele cu anevoie înfrânate ale trupului ai omorât Părinte. Şi întru nepătimire ca întru o haină luminoasă arătat te-ai îmbrăcat Ştefane.
 
 
   Prin înfrânare răstignindu-ți mădularele tale, ai viețuit lui Hristos, Celui ce prin Cruce a pierdut moartea, şi te-a îmbogățit pe tine, cu îndestulat darul tămăduirilor.
 
   Pe Cuvântul cel negrăit ai zămislit Preacurată, pe Cel ce ține toate marginile pământului, şi pe Acesta L-ai născut. Pe care cu osârdie roagă-L, să ne mântuiască pe noi.
 
 
   Înflorit-a pustia ca crinul, Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.
 
   Viața ta ca soarele strălucind Cuvioase, cu strălucirile cele preastrălucite, a luminat cetele călugărilor şi întunericul dracilor l-a gonit.
 
   Fost-ai prea lin la inimă Cuvioase, şi smerit cu Duhul şi plin de dragoste dumnezeiască, având pururea fire bine vorbitoare.
 
   Cu picăturile lacrimilor ai stins cărbunii păcatului şi izvorăşti noianuri de tămăduiri, precum mai-nainte de sfârşit, aşa şi după moarte, celor ce se apropie la tine.
 
 
   Tămăduieşte rănile sufletului meu, rogu-mă şi mişcările minții ocârmuieşte-le către voile Celui ce S-a întrupat din tine, Fecioară Preacurată.
 
 
   Cu fapte cinstite şi cu îndreptările bunătăţilor, ca o stea prealuminoasă ai strălucit adunării călugărilor, Părinte, şi cu strălucirile minunilor ai luminat cele de sub soare.
 
   Cu puterea darului Duhului ai surpat pe vrăşmaşii cei fără de trupuri, şi prin cugetarea cea smerită cu bună-cuviinţă te-ai înălţat, şi te-ai arătat însuți lucrător înţelepte Părinte.
 
 
   Cu cuvântul adevărului ai îngrădit gurile ereticilor Părinte, şi suferind izgonirile, ai dobândit dumnezeiască cunună, făcându-te afară din răni, prea-ales Mucenic.
 
   Ca să fie Dumnezeu oamenilor, S-a făcut Dumnezeu om, primind începere Cel fără început din tine singură curată, pentru aceasta credincioşii te fericim pe tine Fecioară.
 
 
   Să se întărească inima mea întru voia Ta Hristoase Dumnezeule, care peste ape ai întărit cerul al doilea, şi ai întemeiat pământul peste ape Atotputernice.
 
 
   Lui Dumnezeu ai sfințit viața ta preafericite, făcându-te cu adevărat prea-ales lucrător de cele Sfinte, al lui Hristos Preasfinţite. Pentru aceasta după nenumărate sudori şi osteneli, te-ai mutat întru lăcaşurile cele nematerialnice, bucurându-te şi acum ne izvorăşti nouă râuri de tămăduiri.
 
 
   Pomenirea ta Părinte, ca un soare luminos, luminează inimile credincioşilor, gonind patimile şi scoţând dintru întuneric, acoperă şi ne păzeşte de ispitele vieţii pe noi, cei ce cu curată credință săvârşim pomenirea ta Părinte Ştefane.
 
   Chiverniseşte Curată ticălosul meu suflet, şi te milostiveşte spre dânsul, cel ce se alunecă de mulţimea greşalelor întru adâncul pierzării, ceea ce eşti cu totul fără prihană. Şi în ceasul înfricoşatei morţi, tu pe mine mă răpeşte de la dracii, cei ce mă clevetesc şi de toată munca.
 
 
   Maica cea Preacurată văzându-Te pe Tine Hristoase mort pe Cruce întins, striga : Fiul meu Cel fără început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această nespusă a Ta rânduială Îndurate, prin care ai mântuit zidirea, cu preacinstită mâna Ta.
 
 
   Venit-ai din fecioară nu sol nici înger, ci Tu însuți Domnul Te-ai întrupat şi m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta strig Ție : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Strălucindu-ți inima ta cu suiri cinstite, ți-ai întraripat cugetul, a privi spre singur Dumnezeu, frumusețea cea negrăită, şi a se lumina cu razele cele de acolo.
 
   Făcând descoperire cuvintelor celor dumnezeieşti, ai scos de acolo cunoştinţa cea dumnezeiască, şi o ai împărțit tuturor, celor ce cu pravoslavie aleargă la tine Părinte Ilarioane.
 
   Cu dulceaţa graiurilor tale veseleşti inimile, celor ce aleargă la tine; căci făcând, pe cele ce le învățai, ai avut cuvânt bineprimit, întru milostivă stare, Ilarioane Cuvioase.
 
 
   Domnul tuturor te-a făcut pe tine Doamnă şi Stăpână tuturor Preacurată, că din pântecele tău S-a întrupat, ca să izbăvească făptura Sa, de cel ce o domnea împotrivă.
 
 
   Adăpându-te cu picăturile sfinţitelor tale lacrimi, te-ai arătat pom aducător de roadă, înţelepte Ştefane, aducând rodurile cele cu bun miros ale bunătăţilor, şi izvorăşti nenumărate minuni. Pentru aceasta cu bună-cuviinţă te cinstim pe tine.
 
   Biserica, care are sicriul moaştelor tale, ca un dumnezeiesc rai se vede, Înțelepte, aducând multe feluri de flori ale minunilor, cu care se îndulcesc inimile celor ce pururea cu credință te laudă pe tine Ştefane.
 
 
   Pe cei orbi dezlegi şi potoleşti neputinţele cele iuţi ale oamenilor întru slava lui Hristos, de la care îmbogățindu-te prin darul ostenelilor, te-ai înălţat, te-ai luminat şi te-ai proslăvit, slava călugărilor Părintele nostru.
 
   Sfințeşte-ne pe noi preasfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai născut cu trup pe Cel Sfânt, voind a Se asemăna oamenilor, şi prin rugăciunile tale arată-ne pe noi părtaşi lăcaşului celui ceresc Preacurată.
 
 
   Mijlocitor te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin tine Stăpâne, către Părintele Tău începătorul luminii, din noaptea necunoştinței, aducere am aflat.
 
   Din ostenelile tale țesându-ți ție haina mântuirii, te-ai îmbrăcat cu dânsa Cuvioase, şi pe domnul întunericului cu veşnică ruşine l-ai îmbrăcat.
 
   Prin înfrânare ai veştejit poftele trupului, şi dar ceresc ai primit, prea cu veselie tămăduind tot felul de boli de la oameni, Cuvioase Părinte Ilarioane.
 
   Mâinile tale cele dumnezeieşti Părinte cu neslăbire fiind ridicate către Dumnezeu au surpat păgânătățile înşelătorului şi tuturor bolnavilor au dăruit sănătate.
 
 
   Putere credincioşilor şi întărire Cuvioşilor te-ai făcut Preacurată; că prin tine tuturor ai izvorât cele mai bune, şi cei ce locuiesc pe pământ, merg către Cer.
 
 
   Prin bunătățile cele dumnezeieşti făcându-te insuflat cu Mir după adormire ai izvorât Mirul cel cu bună mireasmă, înţelepte. Minunându-se oamenii cei credincioşi, şi cu dragoste cinstindu-te pe tine.
 
   Cu arătările cele mari ale minunilor celor înfricoşate şi după moarte şi după mutare şi după sfinţită îngroparea ta, înțelepțeşte ai strălucit, vrednicule de minune Ştefane.
 
 
   Sfinţit săvârşind întru Hristos vieţuirea ta, te-ai sălăşluit cu Sfinţii, Ştefane, de Dumnezeu înțelepțite Părintele nostru şi acum sfinţeşti, pe cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine.
 
   Născând Preacurată pe Dumnezeu Emmanuil, care arătat S-a făcut pentru milostivire, pe Acesta, ca pe un Iubitor de oameni, roagă-L Preacurată să Se milostivească spre oamenii cei păcătoşi.
 
 
   Întru adâncul greșalelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.
 
   Despre toată lumea omorându-te Ilarioane, mutându-te, acum viețuiești întru cele cereşti şi pururea izvorăşti lucrarea tămăduirilor cea purtătoare de viață.
 
   Bun vorbitor, blând fără de răutate, fără prihană, Cuvios, şi bine umilit şi lin cu duhul ai fost Părinte preafericite.
 
    Împodobindu-te cu nemăsurată milostivire, şi cu frumusețea iubirii de săraci te-ai arătat adevărată slugă a lui Dumnezeu Ilarioane minunate.
 
   Cât este de cinstită viața ta şi curată ! Cât este de împodobit şi frumos obiceiul tău ! Cât sunt de înfricoşate minunile, care le săvârşeşti în toate zilele minunate !
 
 
   Pe cămara lui Dumnezeu cea Preacurată, pe scaunul cel în chip de foc al Stăpânitorului tuturor, pe Născătoarea de Dumnezeu, toate neamurile neamurilor să o fericim.
 
 
   Pe cei şchiopi îndreptezi, pe cei orbi îi faci cu vedere, pe cei slăbănogi îi faci a umbla, şi izgoneşti duhurile cele viclene, întru Hristos, Preacuvioase Părinte Ştefane.
 
   Din cinstit sicriul tău, ca dintr-un izvor curat, pururea curg cu îndestulare pârâurile tămăduirilor, Fericite, secând tot pârâul patimilor.
 
 
   Lucrător minunilor minunat, şi păstor adevărat te-ai arătat Părinte Ştefane, păzind pururea turma ta, pe care o ai adunat cu multe sudorile tale.
 
   Spre tine ca ploaia pe lână pogorându-Se Mântuitorul, Născătoare de Dumnezeu, arătat a secat curgerile nedumnezeirii, iar sufletele celor ce pururea te cinstesc pe tine, a adăpat.
 
 
   Proorocului Iona, urmând strig : Slobozeşte viața mea din stricăciune Bunule, şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe cela ce strig : Slavă Ție.
 
 
   Pe cei ce cu credință săvârşesc pomenirea ta fericite Ştefane, păzeşte-i de toată răutatea şi ispita şarpelui, ca cel ce ai îndrăznire către Stăpânul tuturor, pe care roagă-L, să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
Stih : Dând Ilarion pământului trupul cel din pământ,
A locuit pământul fericiţilor cel fericit.
În a doua zeci şi opta moartea a mutat,
Pe Ilarion cel minunat.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ştefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Filit Singliticul şi Lidia soţia lui, şi doi fii ai săi Teoprepie şi Macedon, Amfilohie Duxul şi Cronid Comentarisie.
 
Stih : Precum lui Filit şi Lidiei, trupul este unul,
Unul asemenea este lor şi cu pace sfârşitul.
Moare Teoprepie împreună cu Macedonie,
Cântând cu cuviinţă dumnezeiasca laudă Domnului.
Duxul împreună cu Comentarisie se săvârşeşte,
Stăpânitorul cu cel ce lui îi slujeşte.
 
   Sfântul Filit şi cei împreună cu el creştini era pe vremea împăratului Adrian, pururea slujind lui Dumnezeu. Deci fiind prins fericitul Filit, s-a înfăţişat la împăratul. Iar împăratul neputând sta împotriva înţelepciunii Mucenicului, l-a dat pe el împreună cu cei de pe lângă el, Duxului Amfilohie. Care îndată a poruncit să fie spânzuraţi pe lemn, şi trupurile lor cumplit să fie bătute, şi să fie puşi la închisoare, împreună cu Cronid Comentarisie care crezuse. Iar în noaptea aceea în vreme ce cântau ei şi făceau rugăciune, li s-au arătat lor îngeri, îndemându-i spre nevoinţe. Iar a doua zi dimineaţa înfățișându-se Sfinţii înaintea lui Amfilohie, le-a zis tiranul : Multe munci şi pedepse sunt gătite pentru voi; Şi îndată au fost aruncaţi într-un cazan plin de unt-de-lemn şi de răşină, care fiind pe foc cumplit clocotea; şi îndată s-a răcit cazanul. Atuncea minunându-se de ceea ce se făcură şi crezând Duxul, a intrat şi el zicând : Doamne Dumnezeul Creştinilor ajută-mi. Şi glas s-a făcut către el : Auzitu-s-a rugăciunea ta, intră aici. Acestea auzindu-le împăratul, a purces de la Roma, şi s-a dus la Iliric, plin de groază şi de mânie, şi a poruncit ca şapte zile să dea foc unui cazan plin de unt-de-lemn, şi toţi să se arunce într-însul. Care făcându-se s-au păzit Sfinţii nevătămaţi, iar împăratul ruşinându-se s-a întors pe calea sa. Ci însă Sfinţii Mucenici făcând rugăciune s-au săvârşit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos, a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri, roua Duhului, Cela ce bine este cuvântat şi prea-proslăvit.
 
   Cu sabia luptelor tale ai rănit pe balaurul cel fără de trup, şi desăvârşit l-ai pierdut. Pentru aceasta ai luat răsplătire minunile, a tămădui patimile cele prea cumplite, ale sufletelor şi ale trupurilor Cuvioase.
 
   Cuvântul tău iese ca o rouă gonind zăduful mâhnirii, celor ce vin cu credinţă la tine, şi se luminează pururea cu obiceiurile tale cele îmbunătățite, fericite Părinte.
 
   Făcându-ți cugetul singur stăpân peste patimi, arătat ai împărățit ca un biruitor prea-ales şi neamurile cele de altă seminție le-ai pierdut, biruind patimile cele pierzătoare ale dracilor, înţelepte Părinte.
 
   Vânturile ispitelor nu au clintit turnul cel nemişcat al inimii tale Cuvioase, că a fost întărit pe piatra dragostei Domnului, de care rezemându-te, dumnezeiască întărire te-ai făcut multora, Părinte Cuvioase.
 
 
   Pe Tine Te cânt Treime cea mai presus de fiinţă în trei fețe, neamestecată, neîmpărțită iar o Unime, neînţeleasă în fire, un Dumnezeu Atotțiitor, Tatăl, Cuvântul, şi Duhul Sfânt.
 
 
   Prin închipuiri te închipuia pe tine mai-nainte Darul Duhului, prin daruri prooroceşti, numindu-te munte gras. Sfânta Uşă mântuitoare şi carte prea nouă şi Chivot, Preacurată.
 
 
   Cu cărbunii petrecerii celei pustniceşti, jertfindu-te pe tine, însuți cu totul te-ai arătat bună mireasmă a lui Hristos, Părinte şi bine înmiresmezi fețele credincioşilor, lucrând minuni mai presus de cuget.
 
   Cu razele pravoslaviei strălucind, ai gonit întunericul eresurilor înţelepte, şi întru mulţi ani suferind izgonirile, Mucenic fără de sânge te-ai făcut. Pentru aceasta cu credință te lăudăm pe tine.
 
   Câştigând multă răbdare, şi înfrânare credinţă şi dragoste adevărată, te-ai arătat Părinte săracilor şi folositor văduvelor, împreună pătimitor şi smerit slava şi lauda călugărilor Ştefane.
 
 
   De starea ta cea de peste toată noaptea şi de îngăduiala rugăciunilor, de lacrimi, şi de suspinuri şi de dragostea cea adevărată către Ziditorul s-a minunat ceata celor cu cuget rău prin care ai surpat înşelăciunile lor, Ştefane.
 
   Cum hrăneşti cu lapte pe Fiul cel fără Tată, care hrăneşte toată suflarea, Maică Preacurată ? Cum porți pe mâini, pe Cel ce toate le ține ? O mai presus de gând minunea ta ! Pentru aceasta pururea cântăm minunile tale.
 
 
   Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărțit cu dumnezeiască poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Slava cea vremelnică a lumii, şi desfătarea cea stricăcioasă părăsindu-o Părinte, ai luat acum în ceruri slava cea nerăpită, şi desfătarea cea nestricăcioasă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Toată viața o ai petrecut cu jale, drept aceea te-ai învrednicit fericirii şi mângâierii, căreia se împărtăşesc cuvioşii, cu bucurie acum sălăşluindu-te în pământul celor blânzi, ca un înţelept şi cuminte, Cuvioase Ilarioane.
 
   Moartea ta cinstită s-a arătat înaintea lui Dumnezeu, Părinte preasfinţite; căci ai cinstit Icoana Lui, şi ai suferit izgonirile muncitorilor trudindu-te, întru care te-ai arătat Mucenic Cuvioase.
 
   Arătat ai dezlegat tânjirea pescarilor şi ascultând Dumnezeu rugăciunile tale Cuvioase, i-ai umplut pe dânşii de vânatul pe care mai-nainte nu-l dobândea, lucrătorule de cele sfinte, Preasfințite.
 
 
   De întinăciunea patimilor şi de spurcăciunea păcatului spală-mă de Dumnezeu dăruită, şi-mi deschide uşile pocăinței mie, celui ce mă alunec şi adeseori mă împreun cu greşalele, şi mânii pe Dumnezeu, Preacurată.
 
 
   Preacuvios săvârşind cele Preacuvioase preafericite, te-ai împreunat cu cei preacuvioşi şi cu toți aleşii, cu care împreună te cinstim pe tine, şi ne închinăm sicriului moaştelor tale, de Dumnezeu purtătorule Ştefane.
 
   Câştigând curățirea cugetului, te-ai făcut oglindă frumoasă a Duhului, înţelepte, primind descoperirile acestuia, şi cu dogmele învățăturilor tale luminând pe oameni.
 
   Preaslăvită minune se vede, cea înţelepţeşte săvârşită de tine preafericite; că numai dintr-o privire a ta, femeia care a avut neputinţă, s-a dezlegat a umbla drept.
 
 
   Pe Tatăl Cel fără de început, pe Fiul, şi pe Sfântul Duh, pe nedespărţita începere, pe ţiitoarea cea pururea înfiinţată, pe firea cea în trei feţe, pe o mărire, şi pe o împărăţie să o lăudăm.
 
   Pe Cel fără de trup, care S-a întrupat cu bună-cuviinţă din tine Preacurată, roagă-L ca să omoare patimile trupului şi sufletul meu, cel omorât cu păcatele, să-l învieze.
 
 
   De care să înfricoşează îngerii, şi toate oștile, ca de Făcător şi Domnul, lăudaţi-L preoţi proslăviţi-L tineri, bine Îl cuvântaţi noroade, şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Fiul Părintelui Celui fără de început Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioară S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o mărim.
 
   Tămăduiri izvorăşte mormântul tău prin darul Duhului, uscând ploile patimilor, şi gonind duhurile înşelăciunii, luminează inimile tuturor celor ce cu credinţă te fericesc pe tine Ilarioane Cuvioase.
 
   Ca un trandafir ai înflorit în livada sihăstriei, ca un crin cu dulce mireasmă, ca un măr cu bun miros, umplând de mireasmă sufletele şi inimile tuturor binecredincioşilor, Rugătorule, pentru cei ce te laudă pe tine Ilarioane slăvite.
 
   Avut-ai milostivire, dragoste şi smerenie, milostenie şi obicei curat, credinţă adevărată şi nădejde, viaţă cinstită şi cuget drept, Ilarioane slăvite, podoaba călugărilor.
 
   Pomenirea ta astăzi a răsărit ca soarele, luminând cu adevărat inimile pravoslavnicilor, cu lumina trudelor şi cu razele minunilor tale. Întru care pomeneşte pe toți, cei ce cu credință te fericesc pe tine Părinte.
 
 
   Glasul lui Gavriil veselindu-ne aducem ție, zicând : Bucură-te casa Atoțiitorului; Bucură-te slava cuvioşilor şi mântuirea tuturor credincioşilor, prin care ne-am îndumnezeit, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară.
 
 
   Urmând cărărilor, celor ce au viețuit cu bună-cuviinţă şi preacuvios pe pământ; blând şi fără de răutate, liniştit, smerit, şi împreună-pătimitor, şi plin de dragoste dumnezeiască te-ai arătat Ştefane. Pentru acesta cu credință te lăudăm pe tine.
 
   Ca un mir cu dulce mireasmă, ca un crin preacinstit, ca un trandafir bine înflorit, din cinstit sicriul tău izvorăşti buna mireasmă a tămăduirilor celor nenumărate, gonind neputințele, cele rău împuțite ale celor ce cu călduroasă credinţă se apropie către tine.
 
   Ca pe un dumnezeiesc păstor, ca pe un mare următor al începătorului păstorilor lui Hristos, te rugăm pe tine înţelepte, cu cele pururea sfințite mijlocirile tale, mântuieşte-ne pe noi, ca pe cei ce suntem acum oile turmei tale.
 
 
   Ca un soare mare strălucind sfântă pomenirea ta, luminat luminează făptura, care cu bunăcredinţă săvârşindu-o, strigăm ție Ştefane : Acoperă, păzeşte-ne pe noi, luminând cugetele tuturor prin rugăciunile tale.
 
   Fiind iubitor de păcate, întru nepurtarea de grijă a viețui, şi mă cutremur de judecata cea nefățarnică, înaintea căreia, prin sfintele tale rugăciuni, păzeşte-mă pe mine neosândit, mireasă a lui Dumnezeu, ca pururea să te fericesc pe tine, ca pe o folositoare Preacurată.
 
 
   Pe norul cel purtător de lumină, întru care Stăpânul tuturor, din cer ca ploaia pe lână S-a pogorât şi S-a întrupat pentru noi, făcându-Se om Cel fără de început, să o mărim toți, ca pe o Maică Curată a Dumnezeului nostru.





   Cu împotrivire vitejească, ai surpat taberele vrăjmaşului Ierarhe, şi ai izbăvit noroadele din înşelăciunea idolească.
 
   Cu întinderea mâinilor tale Ierarhe, împuternicind pe cel împreună pătimitor întru osteneli, stăpânia vrăjmaşului o ai arătat neputincioasă.
 
   Ca un tăinuitor şi Mucenic al Stăpânului şi înţelept învăţător al Bisericii, roagă-te neîncetat pentru noi Ierarhe.
 
 
   Făcutu-te-ai Mucenice Varahisie luminos la chip, cu sporirea ostenelilor celor multe; căci cu dragostea cea fierbinte către Dumnezeu, biruind firea cea arzătoare a focului, te-ai spânzurat în văzduh, şi tescuindu-te, ți s-au zdrobit toate oasele. Pentru aceasta cu credinţă pe tine te cinstim.
 
   Legându-te, Iona dumnezeiescule, ai suferit bătăi de toiege, şi scoaterea degetelor, tăinuindu-ţi-se şi limba şi fierbându-te în smoala cea fierbinte, şi cu fierăstrău cumplit împărțindu-te. Pentru aceasta roagă-te, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.
 
   Cu cântări să lăudăm credincioşii pe Varahisie, pe Lazăr şi pe Aviv, şi pe Iona, pe Narsin şi pe Euclia, pe Marin împreună cu Veith, pe Marotan slăvitul, şi pe Sava, şi pe Zanita, cerşind ca să luăm prin rugăciunile lor, iertare de cele rele şi pace şi mare milă.
 
 
   Rugăciunile păcătoşilor primindu-le, şi suspinarea celor scârbiţi netrecându-o cu vederea, soleşte către Cel din preacuratele coapsele tale, ca să ne mântuim noi, prea Sfântă Fecioară.
 
 
   Răstignirea cea fără dreptate Hristoase, văzându-o Fecioara, tânguindu-se striga Ție : Fiule preadulce, cum Te vezi mort ? Cum spânzuri pe lemn, Cel ce ai întărit tot pământul pe ape ? Nu mă lăsa dar singură Făcătorule de bine Milostive, pe mine Maica şi slujnica Ta, rogu-mă.
 
 
   Lui Dumnezeu, Celui ce a ajutat în Egipt lui Moise şi printr-însul pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, cântare de biruinţă să-i cântăm, că S-a proslăvit.
 
   Pe luminătorul cel luminat al Bisericii lui Hristos, credincioşii să-l lăudăm, ca pe cel ce cu lumina credinţei a luminat noroadele, cele ce proslăvesc pe Făcătorul a toate.
 
   În grădina credinței lui Hristos sufleteşte mântuindu-te şi crescând prin înălţimea pătimirii, către Dânsul ai alergat prealuminat fericite Ierarhe.
 
   Fiind propovăduitor şi tăinuitor, şi curat slujitor al lui Hristos, sufletul ți-ai pus pentru Dânsul, şi i-ai adus Lui, ca nişte jertfe pe cei dimpreună pătimitori cu tine Marco.
 
 
   Neamul omenesc s-a slobozit prin tine din stricăciune şi cinstea nestricăciunii şi a vieții celei nemuritoare întru Hristos moştenind, te slăveşte pe tine cea de Dumnezeu dăruită.
 
 
 
 
 
   Cu raza Luminii celei în trei sori luminându-vă pururea fericiților, luminaţi-mă pe mine cu totul şi risipiţi negura necunoştinței, că să laud praznicul vostru cel purtător de lumină.
 
   Cu sfinţenie cuvântând graiurile lui Dumnezeu cele preasfinţite, toată răutatea gonacilor cea fără sfinţenie ați gonit, şi prea cu sfinţenie pătimind, v-ați proslăvit mucenicilor.
 
 
   Împotriva legilor celor păgâneşti vitejeşte ați pus legile bunei credinţe, pătimitorilor şi suferind muncile cele cumplite ale nelegiuiţilor, după lege de la Domnul v-ați încununat mucenicilor.
 
 
   Luminându-se Avvacum, te-a văzut odinioară pe tine Maică neispitită de nuntă, munte umbrit, din care S-a arătat Dumnezeu întrupat, Cel ce a acoperit cu adevărat cele cereşti cu bunătatea.
 
 
 
   Întărire fii mie, cela ce ai întemeiat pământul peste ape, că nu este sfânt afară de Tine Doamne.
 
   Cu focul cuvintelor tale ai uscat păraiele cele tulburătoare ale înșelăciunii, şi ai izvorât apele cunoştinţei lui Hristos, Marco.
 
   Tabăra vrăjmaşilor o ai risipit Marco, prin chemarea lui Hristos, şi prin cuvintele tale ai adunat noroade către dragostea Lui.
 
   Împreunată întrarmarea mucenicilor, având Voievod pe Hristos Mântuitorul, au biruit războiul cel neîmpăcat al înşelăciunii.
 
 
   Cei ce cu dragoste te cinstim pe tine, având mijlocirea ta lărgime întru scârbe, ne izbăvim de primejdii, Fecioară.
 
 
 
   Cu dragostea cea dumnezeiască împuternicindu-vă, ați supus sihăstriei cugetul cel trupesc, fericiţilor şi pătimind ați biruit pe vrăjmaşul cel netrupesc, prin sporirea durerilor, şi după lege v-ați încununat Sfinţilor.
 
   Dorind a pătimi pentru Hristos, prea tare ai suferit chinurile trupului preafericite, bătându-te şi sfărâmându-te şi întinzându-te Iona întru-tot fericite, împreună-vorbitorule cu Sfinţii Îngerii.
 
 
   Fiind întărit cu tăria cea dumnezeiască, aprinzându-te de darul Duhului Celui atoate-făcător preafericite, cu bucurie ai suferit spânzurările, focul şi bătăile, Mucenice Varahisie, minunându-te de toți credincioşii.
 
 
   Cel ce singur locuiește în ceruri, S-a sălăşluit în pântecele tău, pentru mulţimea bunătăţii Sale, Fecioară, şi cu trup S-a văzut din tine născându-Se. Pe Care roagă-L prea Sfântă Fecioară, ca să se izbăvească robii tăi de toate supărările.
 
 
   Însuți Cela ce ştii neputinţa ființei omeneşti, şi după milostivire Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ție : Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni.
 
 
   Cu lauda pătimirii şi cu vrednicia cununilor, slăviții purtătorii de chinuri, s-au îmbrăcat întru tine Doamne, căci cu suferirea bătăilor, pe cei fărădelege au biruit, şi prin putere dumnezeiască din Cer, biruinţă au luat. Cu rugăciunile lor dăruieşte-ne nouă Dumnezeule mare mila Ta.
 
 
 
   Durerile cele tari ale muncilor suferindu-le, v-ați mutat cu adevărat către viaţa cea fără durere. Şi acum cu rugăciunile voastre uşuraţi toată durerea, de la cei ce se apropie cu credinţă la sicriul vostru, pe care sărutându-l cu dragoste, vă fericim pe voi, marilor cu numele.
 
 
   Ceea ce fără ardere ai zămislit Focul Dumnezeirii, şi fără sămânţă ai născut pe Domnul, Izvorul vieţii, ceea ce eşti plină de daruri, Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte pe cei ce te măresc pe tine.
 
 
    Cei ce avem folosirea ta Preacurată, prin rugăciunile tale ne izbăvim din nevoi, şi cu Crucea Fiului tău pururea fiind păziţi, după datorie pe tine toţi cu bunăcredinţă te mărim.
 
 
 
   Cunoscut-am Atotputernice iconomia Ta, şi cu frică Te-am proslăvit pe Tine Mântuitorule.
 
   Uscat-ai pâraiele cele tulburi ale înşelăciunii şi ai prea războit minciuna preafericite.
 
   În noianul înţelepciunii tale ai cufundat nebunia elinilor, Sfinte Mucenice Marco.
 
   Tabăra celor împreună pătimitori cu tine, cu învăţăturile tale, tare o ai întrarmat vitejeşte, Ierarhe al Domnului.
 
 
   Fiind tu ca o apărătoare a noastră, celor ce te cântăm pe tine, surpă semeţiile vrăjmaşilor, Preacurată Fecioară.
 
 
 
   Cu dumnezeiască cuviinţă într-un glas să lăudăm pe Ilie, împreună cu Veith şi Aviv, pe Lazăr, pe Marin, pe Marotan, pe Narsin, pe Sava şi Zanita, pe Varahisie şi Iona, care pentru Hristos Dumnezeu au pătimit.
 
   Cu cuviinţă te cinstim pe tine preafericite Iona, căci după multe bătăi, întru îngheţare fiind aruncat cu vitejie ai suferit, încălzindu-te cu darul lui Dumnezeu şi biruind iarna înşelăciunii.
 
   Cu dumnezeiască tărie suferind arsurile cele de plumb, preafericite Varahisie, bărbăteşte ți-ai întins ochiul către Hristos primind repaosul cel mântuitor. Pentru aceasta pe tine te cinstim.
 
   De înţelepciunea Duhului umplându-se Mucenicii, arătat au biruit pe toţi înţelepţii şi puternicii vrăjmaşilor celor închinători de foc, propovăduind numele lui Dumnezeu, pe care credincioşii cu laude să-i fericim.
 
 
   Arătatu-v-aţi frumoşi cu rănile cele dumnezeieşti, slăviţi Mucenici ai lui Hristos. Pentru aceea tămăduiţi neîncetat şi patimile cele netămăduite ale oamenilor, şi vindecaţi neputinţele şi bolile cu darul.
 
 
   Tu eşti Fecioară muntele, cel ce l-a văzut Daniil Proorocul, din care S-a tăiat Piatra Hristos, Care a zdrobit pe idoli şi a surpat întărâtările dracilor, pentru aceasta pe tine te slăvim Preacurată.
 
 

   De noapte mânecând, te lăudăm pe Tine Hristoase Dumnezeule, care pentru noi ai sărăcit şi Crucea şi moartea ai răbdat cu trupul Tău.
 
   Ca un următor al lui Hristos, ai pus împotriva mâniei vrăjmaşilor îndelungă răbdare, prin care ai smerit semeţiile lor şi le-ai biruit Cuvioase.
 
   Cu dese lovirile săgeţilor rănindu-te Cuvioase, ai rănit pe cei ce te săgetau, iar tu prin Darul cel dumnezeiesc te-ai păzit nerănit.
 
   Ca nişte tari şi nebiruiţi apărători ai credinţei înţelepţilor, vitejeşte v-aţi împotrivit celor ce nu se plecau şi băteau război împotriva adevărului Sfinţilor.
 
 
   Luând din tine firea omenească cea întinată cu patimile o a spălat şi o a înnoit şi cu Darul cel dumnezeiesc o a îndumnezeit, Preacurată.
 
 
 
   Împreunându-te cu Lumina cea mare, a doua lumină te-ai cunoscut, întunecând poruncile celor răi credincioşi, dumnezeiescule Iona. Şi fiind legat cu funia, ai dezlegat toată înşelăciunea cu darul.
 
   Greşalele noastre vindecându-le Hristos, S-a spânzurat pe lemnul Crucii pentru bunătate. Căruia asemănându-se Varahisie, s-a spânzurat, înfrumuseţându-se cu patima cea cinstită.
 

   Frângându-te şi degetele tăindu-ţi-se Iona, cu bucurie versu-i-ai cântare către Dumnezeu, Cel ce te întărea prin credinţă a călca cu trupul pe vrăjmaşii cei fără de trup.
 
 
   Minunându-se Preacurata de Cel ce negrăit S-a născut dintr-însa, se spăimânta şi-L mărea, şi strigând, grăia : Cum Te ţin în braţe pe Tine Fiule, Cel ce toate le ţii ?
 
 
 
   Pe Proorocul l-ai mântuit din chit, Iubitorule de oameni, şi pe mine mă scoate dintre adâncul păcatelor, rogu-mă.
 
   Înşelăciunea nedumnezeirii o ai mustrat, pururea fericite şi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, ai luminat pe oameni.
 
   Capiştile idolilor le-ai surpat, Fericite, și pe oamenii cei ce se clătinau, i-ai întărit întru Hristos.
 
   Pe cei împreună pătimitori i-ai întrarmat şi ai bătut război asupra vrăjmaşilor, Marco împreună cu Chiril şi aţi luat daruri de biruinţă.
 
 
   Prin negrăită şi dumnezeiască naşterea ta, Fecioară, pământenii ne-am înălţat, iar vrăjmaşul s-a smerit, Preacurată.
 
 
 
   Te întărea pe tine Hristos când pătimeai, căci pielea de pe cap luându-ţi-se preafericite Iona, vitejeşte ai răbdat călcând capul cel viclean şi mintea cea înşelătoare a şarpelui.
 
   Tăindu-ţi-se limba Cuvioase, ţi-a rămas mintea neplecată. și pământul s-a sfinţit cu sângiurile tale ce s-au vărsat, pentru dragostea Celui ce Și-a vărsat dumnezeiescul sânge pe Cruce.
 
 
   Să lăudăm credincioşii, pe Ilie, pe Aviv, pe Narsin şi Marin, pe Lazăr împreună cu Veith, pe Marotan şi Zanita, pe Sava şi pe marele Varahisie şi pe Iona, pe bunii biruitori Mucenici.
 
 
   Arătatu-te-ai Stăpână palat al lui Dumnezeu, Celui ce împărățeşte peste toate. Pe care roagă-L ca să mă curăţească acum, pe mine cel făcut peşteră tâlharilor celor răi, şi să mă mântuiască Preacurată.
 
 
   Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel dedesubt, şi nu este izbăvitor, socotitune-am ca oile de junghiere, mântuieşte pe poporul tău Dumnezeul nostru, că tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare.
 
 
 
   Luminându-vă cu darul cel adevărat, cu bunăcredinţă luminat îndrepta marginile pământului, sfinţiţi, slăviţi Mucenici. Pentru aceasta cu credinţă vă fericim pe voi.
 
 
 
    Întru această zi pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Marco Episcopul Aretusiilor și a lui Chiril Diaconul, şi a celor împreună cu dânșii. Şi Sfinţii Mucenici Iona și Varahisie. 

Stih : Mai întâi întru multe munci priveghind,
Somnul cel cu pace Marco ai fost adormind.
Pântecele Diaconului Chiril prin sabie,
A zis David că se rupe ca grăsimea pământului.
Zac femeile în troacele mâncării porcilor,
Pătimind spintecarea pântecelor de mâinile ucigaşilor.
Întru a două zeci şi noua Nevoitorii s-au suit,
La cerul cel strălucit.
 
   Sfântul Marco a fost pe vremea împărăţiei marelui Constantin, care pornindu-se din dumnezeiască râvnă, multe capişti idoleşti a stricat şi biserici a zidit. Iar după aceea luând împărăţia Iulian Paravatul, şi dând multă cinste idolilor şi îndrăzneală închinătorilor de idoli. Atuncea Paravatul n-a arătat numai la acest sfânt multe rele, ci şi la alţii mulţi, pentru stricăciunea capiştilor idoleşti. Iar Sfântul dându-se puţintel în laturi şi simţind că se trag alţii pentru dânsul şi se pedepseau, s-a întors şi s-a dat la spurcaţii aceea ucigaşi, care prinzându-l şi dezbrăcându-l şi bătându-l şi rănindu-i tot trupul, şi băgându-l prin ieşitori împuţite şi dându-l în suliţe, îl împungeau cu ace; apoi udându-l cu saramură şi ungându-l cu miere pe vremea de amiază-zi, îl spânzurară sus cu ştreanguri, ca să-l ardă soarele fiind cu capul gol şi cu tot trupul, îl lovea razele soarelui, într-amiază zi vara pe căldura cea mare, de-l mânca şi viespele şi albinele, pentru că era uns şi aceasta se făcea şi minunatul acela bătrân pătimind le răbda, nu numai pentru blagocestie, ci şi ca să nu dea muncitorilor, vreun ban ca să înnoiască capiştile cele stricate. Căci cereau elinii de la el puţin ceva ajutor la înnoirea capiştilor. Iar Sfântul nimic nu le-a dat, fiindcă de le-ar fi dat, s-ar fi arătat că a vândut credinţa şi blagocestia. Pentru aceasta cu stare împotrivă a biruit pe elini şi nu numai cu împotrivirea i-a biruit ci şi cu fapta, că dacă au văzut că a răbdat vitejeşte munca, au cunoscut credinţa cea adevărată şi şi-au schimbat gândul şi întrebuinţându-l pe el învăţător, şi învăţându-se de la el dreapta credinţă Evanghelia, au crezut în Hristos. Bine este ca să povestim aici a ceea ce au îndrăznit elinii a face şi la cetatea Feniciei împotriva lui Chiril Diaconului pe vremea împărăţiei Paravatului. Fiindcă şi acesta mulţi idoli drăceşti stricase, pentru aceasta prinzându-se de către elini, au luat de la ei grea şi silnică moarte. Căci spintecându-i pântecele şi scoţându-i ficaţii i-au pus în vederea celor ce priveau, de care spun că vărsându-li-se şi lor ficaţii au pătimit munca ce li s-a căzut, căzându-le şi dinţii şi topindu-li-se şi limbile, le pierise şi puterea vederii. Dar cine ar putea jalnic a povesti, după cum se cade, patimile femeilor fecioare, şi a Sfinţilor bărbaţi, ce au pătimit la Ascalon, spintecările pântecelor lor, care le umplea cu orz şi le da mâncare porcilor. Acestea erau faptele păgâneştii împărăţii a lui Iulian, şi ale slugilor lui. Ci însă aceştia pentru muncile cele de aici, au dobândit fericirea cea nesfârşită. Iar făcătorul de rele chinuirea focului şi munca de veci.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici : Iona şi Varahisie şi cei împreună cu dânşii.
 
Stih : Ai şi tu cu adevărat pământule pe lona cel mare,
Întru nimic mai jos de cel din mare.
Însetat fiind Varahisie de al nevoitorilor sfârşit,
Pahar de smoală fiartă căscând gura a băut.
Nouă bărbaţi fiind tăiaţi pentru Hristos,
Acum împreună petrece cu cele nouă cete de sus.
Sorbit-au întru a douzeci şi noua a lui Martie,
Din smoala cea clocotită Varahisie.
 
   Aceşti Sfinţi Iona şi Varahisie, erau din Persia, în zilele lui Savorie împăratul perşilor, şi a lui Constantin marelui împărat al Romanilor. Deci monahi fiind ei, şi lăsându-şi mânăstirea, au mers în cetatea ce se cheamă Varavoh şi aflând într-însa închişi în temniţă pe Sfinţii Mucenici Zaneta, Lazăr, Maruta, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Veith şi Sava, i-au înbărbătat şi-i îndemna spre pătimiri. Deci prinzându-i pe amândoi, i-au dus înaintea a trei boieri, anume Masdrat, Siro şi Marmisi, care sfătuindu-i şi înfricoşându-i ca să se lepede de Hristos, şi ei neplecându-se după cuvintele lor, mai întâi i-au legat după obiceiul persienesc, însă pe Iona l-au bătut şi cu toiege clenciuroase şi legându-l cu ştreanguri l-au lepădat afară, ca să se chinuiască gol la ger şi la frig. Iar Varahisie a primit sub subţiori gloanţe de aramă arse în foc, şi le-au turnat fără veste plumb topit prin ochi şi prin urechi şi prin gâtlejurile Sfinţilor. Apoi pe Varahisie legându-l de picioare l-au spânzurat în temniţă, iar Sfântului Iona i-au tăiat degetele mâinilor şi ale picioarelor şi i-au despuiat capul şi i-au tăiat limba şi l-au băgat într-o căldare plină de smoală înfierbântată, dintru care a ieşit sănătos. De aceea l-au strâns într-un vârtej teslăresc, de i-au zdrobit oasele. După aceasta l-au tăiat cu fierăstrăul peste mijloc şi l-au băgat într-o apă adâncă, întru care şi-a primit sfârşitul. Iar pe Sfântul Varahisie mai ducându-l la întrebare, l-au tras despuiat peste spini, şi i-au înfipt trestii ascuţite şi băgându-l într-un vârtej, şi zdrobindu-i tot trupul, şi turnându-i pe gât smoală clocotită şi-a dat sufletul şi s-au îngropat moaştele lor împreună cu cei nouă Mucenici, săvârşindu-se aceia în două zeci şi şapte ale lui Martie, iar Sfântul Iona şi Varahisie în două zeci şi nouă.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi mărturisitorul Eustatie, Episcopul Chiului Bitiniei.
 
Stih : Dezbrăcându-te preafericite Eustatie de tină,
Lui Hristos te-ai înfăţişat, celui pentru noi de ţărână.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci, Sosten, Apolo, Chila şi Epafrodit.
 
Stih : Din rădăcina Ucenicilor cea cu şaptezeci de odrasle :
Carte de cinci odrasle s-au tăiat cu săbiile.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Cela ce te-ai arătat în rug prin foc, puitorului de lege şi naşterea Fecioarei într-însul mai-nainte o ai închipuit, bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Pâraiele sângiurilor muceniciei tale Marco, au înecat pe părtinitorii înşelăciunii, şi au izvorât dumnezeiască vindecare tuturor celor ce laudă pe Hristos Dumnezeu.
 
   Asuprelile vrăjmaşului cele meşteşugite asupra ta, până în sfârşit au slăbit; iar tu ai luat de la Dumnezeu nebiruită putere, nebiruite Marco.
 
   Jertfă cuvântătoare cu sfinţenie te-ai adus pe sine-ți Domnului, care te-ai junghiat cu sabia muceniciei şi te-a primit cu întreagă ardere-de-tot a dumnezeieștii săvârşiri Chirile.
 
 
   Îmbracă-ne Stăpână cu putere şi cu tărie asupra patimilor şi a năvălirilor prin rugăciunile tale pe noi, care neîncetat te lăudăm pe tine, ca pe o Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Căutând înţelepte la singur Domnul, care poate a mântui împreunându-te cu arsurile răşinii nu te-ai ars, primind roua darului celui dumnezeiesc ca şi cei trei tineri oarecând : Pentru aceasta te lăudăm pe tine, o Iona.
 
   Întărindu-te cu puterea lui Dumnezeu, ai suferit Iona munci amare şi fierăstruindu-te te bucurai, ca şi mai înainte Isaia, primind sfârşit fericit şi strigând : Lăudat este şi preaslăvit Dumnezeul părinţilor.
 
   Cântă Biserica lui Dumnezeu vredniciile tale Mucenice, mărind pătimirile cele îndelungate, şi moartea cea cinstită, pe care o ai suferit şi se închină sicriului moaştelor tale, din care ne izvorăsc nouă acum vindecări sufleteşti.
 
 
   Cu bărbăție călcând vrăjmăşiile cele spinoase ale vicleanului, Mucenice Varahisie târându-te şi împungându-te de săgeţile cele ghimpoase, răbdai cântând pe Dumnezeu, cel lăudat şi preaslăvit.
 
   Goneşte Preacurată Stăpână trândăvia, ceea ce este întru mine, şi adormitoarea cea cumplită prin neadormite şi cinstite rugăciunile tale cele către Dumnezeu, şi mă miluieşte pe mine care cânt : Prealăudat este şi preaslăvit Dumnezeul Părinţilor.
 
 
   Cântarea celor fără de trupuri aducem Ție precum şi tinerii în cuptor şi cântând grăim : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Cu cuvinte ai împodobit şi cu curgerile sângiurilor luminat ai înfrumusețat Biserica, care laudă pe Hristos, Cel ce te-a întărit pe tine Ierarhe.
 
   Având ochii sufletului tău priveghetori, ai păzit turma lui Hristos nevătămată, care neîncetat cu cântări pe tine te slăveşte Ierarhe.
 
   Miruri cu preafrumoase miresme purtătorii de chinuri au adus Stăpânului, pe curgerile sângiurilor sale, zicând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Avându-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, cu totul bună părtinitoare bunătăţii, prin tine dobândim ajutor de la Dătătorul de bine Dumnezeu.
 
 
   Vrăjmaşul cel cu cuget viclean, meşteşugindu-se prin năvăliri neoprite, pătrunde cu trestii coastele tale preafericite, legându-te şi trudindu-te, zgâriind şi tăindu-ți cărnurile, te-a arătat Mucenic a lui Hristos Împăratului a toate în veci.
 
   Cu legăturile tale dezlegi legăturile cele viclene ale nedumnezeirii; iar întinzându-te şi zdrobindu-ți-se oasele trupului, Mucenice Varahisie, zdrobeşti toată înşelăciunea, şi o sfărâmi ca praful, cântând : Pe Tine Te proslăvesc Hristoase în veci.
 
   Nedumerindu-se prea nebunul, te-a ars cu băutură arzătoare, Mucenice Varahisie, pe tine care fiebinte cântai : Toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălțați întru toți vecii.
 
 
   Jertfe desăvârşite şi junghieri cu frumoasă mireasmă şi prinoase întregi împreună v-ați adus lui Dumnezeu, mucenicilor cântând : Toate lucrurile pe Domnul lăudați-L şi-L preaînălţaţi întru toți vecii.
 
   Firea omenească, cea zdrobită prin călcarea poruncii celei dedemult iarăşi o ai zidit mai presus de fire şi o ai îndumnezeit Preacurată, care cântă Fiului tău : Toate lucrurile pe Domnul lăudați-L, şi-L preaînălţaţi întru toți vecii.
 
 
   În cuptor tinerii lui Israil ca într-o topitoare, cu podoaba bunei credinţe mai curat decât aurul au strălucit grăind : Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudați-L şi Îl preaînălțați întru toți vecii.
 
 
   Pe uşa cea văzută de Proorocul Iezechiel, prin care nimenea nu a trecut fără numai Unul Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, cu cântări te cinstim.
 
   Aducând Domnului slujbe cuvântătoare şi jertfe fără sânge cu inimă Preacurată, te-ai adus junghierea curată, prin mucenicie, Părinte.
 
   Cu sabia cea înţelegătoare a cuvintelor tale, tăind capetele cele cu multe chipuri ale minciunii, ai mărit adevărul propovăduindu-l tuturor oamenilor, Mucenice Marco.
 
   Cu mijlocirile pătimitorilor tăi, şi prin rugăciunile slujitorilor tăi de taină, a lui Marco, şi a lui Chiril, şi ale purtătorilor de chinuri celor împreună, învredniceşte-ne şi pe noi Darurilor celor dumnezeieşti Făcătorule de bine.
 
 
   Din milostivirile sale, şi de negrăită iubire de oameni plecându-Se Ziditorul tuturor, S-a născut din tine Preacurată, pe oamenii cei stricați, iarăşi i-a zidit, şi i-a înnoit.
 
 
   Iată a strălucit astăzi prăznuirea cea luminoasă a mucenicilor, celor cu chipurile de lumină, risipind norii cei răi ai păcatului, şi prin Dumnezeiescul Duh, luminând cugetele credincioşilor. Pe aceasta dar cu osârdie să o prăznuim credincioşii.
 
   Ca două stele cu chipuri luminoase răsărind, cu nevoinţele luminaţi toată făptura cea de sub cer, Iona şi înţelepte Varahisie. Pentru aceasta pe mine, care sunt întru întunericul păcatului luminaţi-mă.
 
   Arătatu-v-aţi stâlpi ai Bisericii ţinându-o neclintită, Aviv împreună cu Narsin, Marin şi Ilie, Iona împreună cu Veith şi Lazăr şi Zanita şi Sava şi Marota şi Varahisie.
 
 
   Acum împreună cu îngerii, stând înaintea scaunului slavei totdeauna Sfinţilor, şi cu fulgerele strălucirii Celei în trei Sori, strălucindu-vă, luminaţi pe toţi care cu credinţă cinstesc purtătoare de lumină prăznuirea voastră.
 
   Milostiveşte-te spre poporul tău şi spre moştenirea ta aceasta, care o ai câştigat Doamne, plecându-te prin rugăciunile cele pentru noi a fiicei lui Dumnezeu, care Te-a născut pe Tine, ca să Te slăvim pe Tine, ca pe un Stăpân preaîndurat.
 
 
   Chipul naşterii tale celei curate, l-a arătat rugul cel ce ardea nears. Şi acum te rugăm ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim pe tine Născătoare de Dumnezeu neîncetat.
 





   Părinte Ioane Cuvioase înălţările lui Dumnezeu, totdeauna, cu adevărat le purtai în gura ta, cugetând prea cu lucrare cuvintele cele de Dumnezeu insuflate, şi cu darul cel izvorâtor de acolo te-ai îmbogăţit, fericit făcându-te, şi surpând sfaturile tuturor necredincioşilor, preaînţelepte.

   Părinte Ioane slăvite, prin izvoarele lacrimilor, curățindu-ţi sufletul, şi cu stările cele de toată noaptea îmblânzind pe Dumnezeu, te-ai întraripat spre dragostea şi spre frumuseţea Lui, Fericite, căreia acum după vrednicie neîncetat cu bucurie te împărtăşeşti cu nevoitorii cei dimpreună cu tine, de Dumnezeu cugetătorule Cuvioase.

   Părinte Ioane slăvite, prin credinţă, întraripându-ţi mintea către Dumnezeu, ai urât nestatornicia tulburării celei lumeşti, şi Crucea ta ridicându-o, ai urmat văzătorului tuturor, supunând cugetului trupul cel anevoie înfrânt, cu petrecerile postniceşti prin puterea Dumnezeiescului Duh.
 
   Bucură-te dumnezeiască căruţă a lumii; Bucură-le Biserica Domnului, şi cort al sfinţeniei, lumină ne-ai răsărit nouă, din pântecele tău cel preacurat, luminând marginile lumii, şi sfințindu-ne pe noi cu bunătatea. Bucură-te capul mântuirii Preacurată; Bucură-te auzire şi grai înfricoşat a celor ce nădăjduiesc spre tine.
 
 
   Soarele s-a întunecat Fiule, şi luna în haină neagră şi-a schimbat lumina. Pământul să clatină şi catapeteasma Bisericii Tale se rupe. Şi eu cum nu mă voi rupe la cele dinlăuntru, Fiule ! Zgâria-mă-voi la față, preadulce Mântuitorule al meu, văzându-te pe Tine mort fără dreptate.
 
 
   Cântare de biruinţă să cântăm toți lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minunate minuni cu braț înalt, şi a mântuit pe Israil, că S-a proslăvit.
 
   Bine urând lumea cea de jos, pe cea de sus ai dobândit, Ioane preaînţelepte, pentru aceasta ne înveţi pe noi, cum că fugirea din lume este apropiere de Dumnezeu.
 
   Boala foametei cu milostivirea ta dezlegându-o, pe stăpânul patimilor cu lanţurile nevoințelor tale l-ai legat, Fericite, şi cu darurile nepătimirii te-ai încununat de la Hristos Dumnezeu.
 
   Cugetare întocmai cu a îngerilor primind de Dumnezeu cugetătorule, depărtându-te pe sineți din lumea cea pământească şi stricăcioasă, preafericite. Pentru aceasta petreci arătat întru lăcaşurile cele nematerialnice.
 
 
   Cuvânt prea lung scriind ascultătorilor, fericite Ioane, prin învățăturile tale înalţi pe ei de pe pământ către viața cea fericită.
 
   Cu gură pravoslavnică şi cu dumnezeieşti fapte, Biserica propovăduieşte naşterea ta Fecioară mireasă dumnezeiască, şi semnelor trupului Fiului tău se închină.
 
 
   Izgonind toată împuţiciunea mâniei dintru adâncul sufletului tău, ai dobândit nemânierea ca o preafrumoasă tămâie. Pentru aceasta cere acum de la Izbăvitorul dezlegarea păcatelor pentru noi, dumnezeiescule.
 
   Cu focul dragostei lui Hristos arzând cugetul pomenirii de rău, Fericite, cu adevărat ai strălucit cu razele iubirii de frați şi tuturor ai arătat cale uşoară către mântuire, luminat arătând nepomenirea de rău,, Fericite.
 
 
   Darul pustniciei celei lucrătoare ai luat din cer, Fericite, de unde astupi buzele celor clevetitori cu înţelepte învăţăturile tale, prin care ne povăţuim întru cărarea faptelor celor bune, pe care a o dobândi să ne învrednicim.
 
   Pe tine te-a glăsuit Proorocul dedemult prin feciorie a naşte pe Cel fără de ani sub ani, mai presus de minte şi de cuvânt, pe Unul din Treime pe Hristos Dumnezeul nostru. Pe Care fă-L Milostiv, pentru noi care te lăudăm pe tine Preacurată.
 
 
   Piatra pe care nu o au socotit ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului. Aceasta este piatra pe care Hristos a întărit Biserica Sa, pe care o a răscumpărat din păgâni.
 
 
   Înfigând pe bunătăți suişuri către cer, arătat te-ai înălţat către neînotată adâncimea privirii, cu bunăcredinţă înfruntând toate pândirile patimilor şi acoperind pe oameni nevătămaţi de dânsele. Ci roagă-te să se mântuiască toți, o Ioane Cuvioase, scara bunătăţilor.
 
   Nu vom tăcea nici odinioară noi nevrednicii a vesti puterile tale de Dumnezeu Născătoare. Că de nu ai fi stătut tu rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi dintru atâtea primejdii ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi ? Nu ne vom depărta de la tine Stăpână, că mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.
 
 
   Pe Cel născut din Tatăl Cel fără de început ceea ce mai pe urmă trupeşte Te-a născut pe Tine Hristoase, văzându-Te spânzurat pe Cruce, striga : Vai mie preaiubite Iisuse, cum Cela ce ca un Dumnezeu Te proslăveşti de îngeri, acum de oamenii cei fărădelege Fiule pe lemn mori ? Te laud pe Tine îndelung-răbdătorule.
 
 
   Cu Duhul văzând mai-nainte Proorocule Avvacume, întruparea Cuvântului, ai propovăduit strigând : Când se vor apropia anii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta. Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Năvălirile limbii înfrânându-le cu postirea, ți-ai îndreptat viața ta întru linişte înţelepte, şi ca o mireasmă a focului gustând darul Celui Preaînalt, ai fugit de multa grăire ca de o negură a păcatului, slujind lui Dumnezeu fără prihană.
 
   Din-destul îndulcindu-ţi sufletul cu adevărul, ai fugit de împărtăşirea cea amară a minciunii. Pentru aceasta, prin dumnezeiască postnicie, robind vicleşugurile dracilor, povăţuitor nerătăcit te-ai arătat călugărilor, Ioane de Dumnezeu grăitorule.
 
 
   Cu întinderea pustniciei tale strâmtorându-te, ai dezlegat slăbănogirea trândăvirii, Înțelepte, şi cu suliţa osârdiei omorând puterea mâhnirii, te rogi lui Dumnezeu, ca să ni se dăruiască nouă tuturor curăţire.
 
   Fericit este neamul prealăudată Curată, care prin credinţă s-a învrednicit a cinsti naşterea ta, cu pravoslavie, cu dogme şi cu lucruri, arătând închipuirile adevărului, toată întruparea Fiului tău.
 
 
   Noaptea şi negura păcatului m-au cuprins pe mine Mântuitorule. Pentru aceasta să-mi răsari mie Doamne ca un milostiv dimineaţa pocăinţei, mai-nainte până nu mă ajunge pe mine sfârşitul cel nearătat al vieţii mele, Hristoase Dumnezeule.
 
   Prin desfătarea înfrânării îngrăşându-ți mintea, nu ai dat buzelor bucatele neînfrânării. Pentru aceasta ai sugrumat patimile prin flămânzire, şi pe draci i-ai ruşinat. Că cela ce-şi trudeşte grumazii, omoară poftele dezmierdărilor.
 
   Arătatu-te-ai iubitor de curăţie şi urâtor spurcăciunii şi cu lumina mărturisirii celei credincioase ai scăpat de întunericul patimilor. Pentru că cel ce voieşte ca să-şi curăţească trupul şi mintea, arată cu fierbinţeală pe cele ascunse ale întunericului.
 
   Cu mintea, cu sufletul şi cu trupul, slujind Treimii, arătat ai izgonit închinăciunea idolilor şi cu milostivire spre lipsa celor trebuincioase te-ai făcut cu adevărat iubitor de Dumnezeu, decât iubitor de argint, iubitorule de săraci.
 
 
   Cu bunăcredinţă lepădând sarcina materiei celei de pământ cu aripile neaverii tale, ai zburat către cele nematerialnice. Pentru aceasta cu adevărat fără de materie stând înaintea lui Hristos, împreună cu cei fără de materie, cere curăţire sufletelor noastre Părinte.
 
   Cei ce nu voiau să se închine închipuirii feţei Fiului tău, şi feţei tale, pururea Fecioară, s-au arătat nouă prea-vrăjmaşi, şi blestemaţi. Pentru că nu se plecau dumnezeieştilor dogme ale părinţilor celor mai dinainte.
 
 
   Cu puterea trezviei celei curate, şi prin luptele rugăciunii, tare ai izgonit din sufletul tău nesimţirea patimilor, şi te-ai arătat cu totul treaz, Cuvioase Părinte.
 
   Prin rugăciune fără de somn, vitejeşte supunând pe vrăjmaşul cel iubitor de somn, de Dumnezeu cuprinsule, te-ai arătat păstor deşteptat al turmei lui Hristos, şi luminător al învăţătorilor.
 
 
   Cu bunăcredinţă curăţind ochiul minţii, şi fără dormitare totdeauna slujind lui Hristos, ai văzut mai-nainte dumnezeieştile frumuseţi ale desfătării celei fericite.
 
   Văzând nelegiuiţii pe cetele pravoslavnicilor, sărutând acum chipul tău cu evlavie, se ameţesc de valul necredinţei celei amare, Preacurată.
 
 
   Pe Proorocul l-ai mântuit, din chit, Iubitorule de oameni, și pe mine mă scoate dintru adâncul patimilor, rogu-mă.
 
 
   Ca pe o stea fără înşelăciune şi îndreptătoare către lumina marginilor, te-a pus pe tine Domnul spre înălţimea înfrânării, îndreptătorule Ioane Părintele nostru.
 
 
   Cu bunătățile tale cele dumnezeieşti, ca un adevărat lăcaş lui Dumnezeu te-ai făcut pe tine, arătat înfrumuseţând credinţa, nădejdea şi dragostea cea adevărată. Ca un lucru de aur strălucitor, ca un fără de trup prin înfrânare învățându-le, ai descoperit legile cele dumnezeieşti; înţelegerea, bărbăţia, înţelepciunea şi smerenie ai câştigat, prin care te-ai şi înălţat. Pentru aceasta şi luminându-te, prin rugăciunile cele neîncetate şi întraripându-te prin vederile cele de taină, ai dobândit lăcaşurile cele cereşti, îndreptătorule Ioane Părintele nostru.