Doamne, Tu mai întâi ai cunoscut pe Ieremia cel mărit până a nu se zidi, şi mai-nainte până de a se naşte din pântece, l-ai sfinţit a fi Prooroc, ca unul ce ai ştiut adevărat a fi cu minte slobodă. Cu ale căruia rugăciuni, mântuiește-ne pe noi, ca un Bun şi Iubitor de oameni.

   Doamne, de s-a şi aruncat în noroi măritul Ieremia, dar de mirosul cel veselitor se împărtășea după înţelegere, ca şi cum ar fi fost petrecând în corturile raiului. Cu ale căruia rugăciuni mântuieşte-ne pe noi ca un Bun şi Iubitor de oameni.

   Doamne, deşi grăia tânguiri Ieremia robul Tău, dar veselia ce avea către Tine, ca un Prooroc, nu o a împuţinat; căci sufletul şi-a alcătuit cu dragostea Ta, Hristoase, şi pururea se umplea de veselia cea negrăită.


   A Proorocului Tău, Doamne, Ieremia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.


   Mai înainte de a te zidi, te-ai sfințit din pântecele maicii tale, după mai-nainte dumnezeiască cunoştinţă; şi te-ai uns a fi Prooroc limbilor, strigând : Să cântăm Mântuitorului şi Dumnezeului nostru.

   Cel ce are mai-nainte cunoştinţa tuturor, mai-nainte văzând mişcările cugetului tău, o Ieremio, descoperitorul de cele dumnezeieşti, te-a făcut pe tine îndreptător poporului.


   Înțelepțeşte curățindu-ți vederea cugetului de necurățiile trupului, te-ai arătat dorită mărturie adevărului, către Făcătorul tău.


   Ca ceea ce mai presus de fire ai născut cu trup pe Cuvântul Tatălui, Care S-a sălăşluit întru tine, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, te-ai arătat stăpână tuturor făpturilor.


   Tu Stăpâne, ai sfințit pe Proorocul Tău mai-nainte de naşterea lui, şi l-ai trimis îndreptător celor rătăciți.

   Locuind în buzele tale Darul Duhului, ca pe o făclie luminoasă, te-a arătat celor dintru întuneric.


   Mirul tău cel cu bună mireasmă, nesuferindu-l poporul lui Israil cel înnoroit, te-a închis pe tine în groapă.


   Prin tine Preacurată, Fiul lui Dumnezeu, Cel mai presus de fiinţă şi fără începere, bine a voit să Se împreune cu oamenii.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.


   Curățindu-ți cu duhul inima ta cea dătătoare de lumină, mărite mare Proorocule şi Mucenice Ieremio, ai primit de sus Darul proorociei, şi la margini cu mare glas ai strigat : Iată Dumnezeul nostru, şi nu este asemenea ca Dânsul; căci Acesta întrupându-Se S-a arătat pe pământ.


   Norodul cel fărădelege, nevrând să primească mirosul dumnezeieştii cunoştinţe, te-a supus în noroi, pe tine care întăreai legile mele drepte, Înţelepte. Carele ducându-se în robie silnică de barbarii cei fără de Dumnezeu, l-ai plâns Proorocule fericite.


   Prea luminată strălucirea Preasfântului şi Dumnezeiescului Duh, strălucind în inima ta, te-a făcut vrednic a lumina celor dintru întuneric.

   Arătându-te mai iertător decât toți Proorocii, preafericite de Dumnezeu cuprinsule, învredniceşte-mă iertării, pe mine care sunt întunecat de multe patimi.


   Ca unul ce te-ai făcut mijlocitor strălucirii celei arătătoare şi dumnezeieşti, prin mijlocirea ta, împacă viforul vieții mele cel cu multă tulburare.


   Dumnezeu aflând acum pe Israil cel iubit, i-a dat toată cunoştinţa ştiinţei, şi din tine Fecioară ne-a strălucit nouă.


   Ca pe un fulger ai trimis pe preasfinţitul tău Ieremia Proorocul, ca să te vestească pe Tine, Hristoase, Lumina celor dintru întuneric.

   Stăpânul tău cu mai-nainte cunoştinţa sa, la vremile cele căzute, săgeată aleasă ascunsă în tolbă te-a arătat pe tine Ieremio.


   Având urechile cugetului curate, mărite Proorocule te-ai învrednicit a auzi Duhul când grăia către tine.


   Mare şi înfricoşată este taina Fecioarei, că printr-însa a alăptat ca o Maică pe Dumnezeu, Care S-a arătat oamenilor pe pământ.


   Precum ți-ai lărgit gura sufletului, duhovniceşte din-destul ai tras luminarea şi Darul, purtătorule de Dumnezeu, şi îndestulându-te după împărtăşire, ai dat din strălucire tuturor celor ce au poftit, o Proorocule.

   Văzând marea cea lumească că se înalţă cu întreite valuri de supărări, ai poftit locuirile cele mai de jos, şi izvor curgător de lacrimi ca un râu ca să plângi cu amar pe poporul tău cel vrăjmaş.


   Moartea Mântuitorului ai însemnat prin taină, mai-nainte grăitorule de cele dumnezeieşti. Căci poporul cel fărădelege al evreilor, ca pe un miel, a spânzurat pe lemn pe Hristos începătorul vieţii şi făcătorul de bine a toată făptura.


   Cuvântul, Cel născut din Tatăl fără de trup, mai-nainte de veci, din tine Preacurată, Se naşte în vreme cu trup, şi în umbra lui toţi vom trăi, precum odinioară a proorocit Ieremia.


   Adâncul păcatelor, şi viforul greşelilor mă tulbură, şi întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă pe mine. Ci-mi tinde şi mie mâna ta cea tare ca lui Petru, o îndreptătorule, şi mă mântuiește.


Stih : Sufletele cele împietrite şi străine de dumnezeiasca frică.
Viaţa dumnezeiescului Ieremia prin pietre o ridici.
Întru întâia zi a lui Maiu, pe Ieremia cel mărit.
Îndărătnicul neam cu pietre l-a omorât.

   Acesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi Prooroc, trăgându-se din Anatot. Acesta după ce s-a robit Ierusalimului de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, s-a pogorât la Dafnele Egiptului şi acolo proorocind fu ucis cu pietre de poporul lui Israil, şi murind s-a îngropat în locul lăcaşului lui Faraon; pentru că egiptenii văzând folosul de la dânsul, l-au mărit. Fiindcă prin rugăciunea lui s-au omorât aspidele, care prăpădeau pe egipteni. Asemenea s-au omorât şi fiarele ce se aflau prin ape, căror le zic egiptenii efort, iar elinii, crocodili. Pentru aceasta creştinii ce se află la locul acela, până astăzi, rugându-se merg în locul acela unde este mormântul Proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de mușcările aspidelor. Deci zic că şi Alexandru Machedon stând deasupra mormântului Proorocului, şi aflând cele pentru dânsul, i-a mutat moaştele în Alexandria, şi împărţindu-le pretutindenea în cetate, şi punându-le împrejurul ei a gonit de acolo aspidele, şi în locul lor a adus şerpii ce se cheamă argalii, pe care i-a adus de la Argos, şi li se trage numele de acolo. Deci a zis Ieremia către popii Egiptului, cum că va să se facă un semn; adică că vor să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ, pentru Mântuitorul prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehusă, şi punând un prunc în iesle, i se închină, de care lucru întrebându-i pe dânşii şi împăratul Ptolomeu pentru această pricină, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi este dată la părinţii noștri de un cuvios Prooroc, şi aşteptăm sfârşitul tainei. Şi spun pentru Proorocul acesta, că mai-nainte de prada bisericii, a luat Chivotul legii şi cele ce erau într-însul, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis cei ce erau acolo : Dusu-s-a Domnul din Sinai la Cer, şi iarăşi va să vie în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii sale, când se vor închina toate limbile la lemn. Şi a zis, că nimenea nu va putea scoate Chivotul acesta fără decât numai Aaron preotul, şi nici nimenea va deschide tablele care sunt într-însul, nici din preoţi, nici din Prooroci, fără decât Moise alesul lui Dumnezeu. Iar la Înviere întâi se va ridica Chivotul şi va ieşi din pământ, şi se va pune în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii la dânsul, aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor, ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela. Şi nu va putea nimenea chibzui locul, nici va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi Chivotul de Veseleil între doi munţi, unde zace Moise şi Aaron. Şi se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum la israeliteni se arăta norul noaptea şi-i lumina pe ei. Deci era Proorocul Ieremia bătrân de ani, mic la statul trupului, barba având din sus lată şi jos îngustă. Şi se face soborul lui în biserica Sfântului Apostol Petru, care este aproape de Sfânta Biserică cea mare.

    Tot în această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Vata Persul,

Stih : Şi lui Vata celui ce cu sabia capul s-a tăiat.
În cereştile lăcaşuri a umbla, după cuviinţă i s-a dat.

    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Filosoful de sabie s-a săvârșit.

Stih : Filosof și cu numirea și cu lucrul te-a arătat,
Tu prietene al înţelepciunii cu adevărat.

    Tot în această zi, Cuvioasa Isidora cu pace s-a săvârşit.

Stih : Isidora de pe pământ către cereasca stupină ai zburat.
Ca ceea ce albina adunătoare de fapta bună te-ai arătat.

    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Sava spânzurat fiind în smochin s-a săvârșit.

Stih : Adus-a creanga smochinului roadă timpurie cu adevărat.
Pe Sava cel ce cu mâinile legate l-a spânzurat.

    Tot în această zi, pomenirea sfinţilor măriţilor trei noi cuvioşi Mucenici : a lui Eftimie celui ce se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului, și în Constantinopol la anul o mie opt sute patrusprezece, Martie în douăzeci şi două, în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit. Şi a lui Ignatie celui ce se trăgea din Zagora veche și în Constantinopol, în același an Octombrie în opt prin sugrumare s-a săvârșit. Şi a lui Achachie celui ce se trăgea din Tesalonic și în Constantinopol, la anul o mie opt sute cincisprezece la întâia zi Mai, prin sabie s-a săvârșit. Şi se săvârşeşte pomenirea lor în cinstitul lor mucenicesc locaş, ce se află la schitul cinstitului înainte Mergător din Aton.

    La Eftimie :

Stih : Eftimie al meu, bucură-te, bucură-te zic de multe ori.
Căci prin tăiere înțelepţeşte ai aflat bucuria în ceruri.

    La Ignatie :

Stih : Pe Ignatie îl văd ca pe o altă stea strălucită,
Prin sugrumare, de la pământ la Cer ridicată.

    La Acachie :

Stih : Ca pe un miel a junghiat, vai prin sabie,
Bărbații sângiurilor, pe măritul Acachie.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Tu Proorocule, acum nu întru nădejdi, ci în faptă văzând plinite proorociile tale strigi : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Organ dumnezeiesc te-ai arătat, ocârmuindu-te cu mâna Mângâietorului, grăind glasuri cereşti, şi cântând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   Scriind tânguiri o Proorocule, nu ți-ai împuţinat dumnezeiasca veselie, cu care împreună tu ai crescut din pruncie, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   Intrând în pântecele Fecioarei, precum bine ai voit; vrând să mântuieşti pe oameni, arătat ai învățat pe Prooroci această minune; bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   În ceruri te-ai suit cu veselie, de Dumnezeu insuflate Ieremia, şi împreună cu cei fără de trup, umbli împrejurul scaunului Împăratului tuturor strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Luminându-te cu lumina razei celei dumnezeieşti, şi primind ca o oglindă mult luminoasă strălucirile, dăruiești celor ce poftesc cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Arătându-te propovăduitor sfințit bunei credinţe, prealăudate ai înfruntat slăbiciunea nedumnezeirii Ieremio, cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toți vecii.


   Dătătorul de viață din tine a primit fiinţa mea, şi o a curăţit pe dânsa de spurcăciunile cele mai din-nainte, o Maică a lui Dumnezeu. Binecuvântați toate lucrurile Domnului, pe Domnul, şi-L preaînălțați întru toți vecii.


   Cei ce s-au făcut cu Darul tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile tale, au strigat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Prin lumina cea foarte curată te-ai amestecat cu strălucirea Dumnezeirii, Căreia arătările arătat le-ai avut pe pământ, Fericite.

   Ajungând până la izvorul cel nepieritor al strălucirilor celor de acolo, de Dumnezeu insuflate, arătat ai câştigat sfârşitul cel dorit de tine.


   Pe toți cei ce laudă pomenirea ta, preafericite Ieremia, învredniceşte-i a se lumina cu raza cea purtătoare de lumină, de care acum te îndulcești.


   Cei ce suntem încredințați de preacurată naşterea ta, Fecioară de Dumnezeu Născătoare te rugăm să ne mântuim de primejdii.


   Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiți prin tine, cu cetele cele fără de trupuri, slăvindu-te pe tine.


    Fericirile Praznicului, Prochimenul, glasul al 4-lea : Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec. Stih : Zis-a Domnul Domnului meu... Apostolul către Corinteni : Fraţilor, nu fiţi prunci cu mintea.,. Aliluia, glasul al 5-lea : Moise şi Aron întru preoţii Lui... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea, se mirau oamenii de cuvintele Darului... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică...



   Cela ce te-ai învrednicit vieţii celei fără de moarte, propovăduind pe Hristos Dătătorul de viaţă, pe Fiul şi Cuvântul cel pururea de o Fiinţă şi înfiinţat cu Tatăl cel fără început, cu limba ta cea de foc ai ars materia eresurilor, Mărite, şi pe Arie de la Biserica lui Hristos l-ai izgonit, şi prin cuvintele tale cele dumnezeieşti ai luminat inimile credincioşilor, Înţelepte, ca să se închine Treimii Celei întru o Fiinţă.

   Arătatu-te-ai ca un dumnezeiesc izvor, plin de apele Duhului, cel ce eşti întocmai cu îngerii; și adăpat cu dumnezeieşti învățături, adăpi toată plinirea Bisericii, şi îneci adunarea ereticilor prin adâncul cuvintelor tale celor dumnezeieşti Părinte. Căci tu ai mărturisit pe Stăpânul Hristos a fi de o Fiinţă cu Tatăl cel ce L-a născut, preaînţelepte dumnezeiescule Atanasie preafericite.

   Ca un grăitor de taine, şi dumnezeiesc Arhiereu, ai răbdat nevoi şi izgoniri, şi asupreli în mulți ani pentru credinţa lui Hristos; şi arătat ai propovăduit pe Hristos, Cel fără de început, a fi de o Fiinţă şi pururea înfiinţat, şi împreună lucrător cu Tatăl cel întâi începător, şi fără început. Pentru aceasta arătat împodobindu-te cu învăţăturile cele luminate, te-ai arătat la toată lumea, prealuminat.


   Preacuvioase Părinte de Dumnezeu arătătorule Atanasie, din pruncie te-ai cunoscut luminător Bisericii, strălucind cu prealuminoase vederi, şi îmbogăţindu-te cu tot felul de bunătăţi, şi cu cuvintele cele suflătoare de foc, ai ars eresurile, şi pe toţi credincioşii i-ai îndreptat către Lumina cea Dumnezeiască a Treimii, care se înţelege întru o Dumnezeire, şi are slava cea de o Fiinţă. Pe Aceasta îmblânzeşte-o, şi Acesteia pururea te roagă, ca să se dăruiască lumii, un cuget, pace şi mare milă.

   Preacuvioase Părinte de Dumnezeu grăitorule Atanasie, numindu-te cu un nume al frumuseţii celei fără de moarte, pe cărarea cea mijlocitoare a acesteia ai mers, şi arătat împodobindu-te cu lumina vieții, ai câştigat cuget curat, şi te-ai arătat apărător Cuvântului şi insuflat cu Preasfântul Duh, de care luminându-te, ai biruit pe toţi vrăjmaşii, şi îngrădindu-te nebiruit te-ai arătat, şi îndumnezeindu-te te-ai făcut părtaş Acestuia, Sfinte; cere ca să se dăruiască tuturor un cuget, pace şi mare milă.

   Preacuvioase Părinte mărturisitorule Atanasie, suferind dese nevoi şi năpaste, te-ai învrednicit hranei celei din rai, şi sălăşluindu-te în curţile cele dumnezeieşti, te-ai apropiat către pomul vieţii celei nestricăcioase, şi ca un biruitor împodobindu-te cu cununa nestricăciunii preafericite, şi împestrindu-te cu diadema împărăţiei celei de sus; cere de la Hristos, de Dumnezeu înțelepțite ca să se dăruiască Bisericii un cuget, pace şi mare milă.


   Pe Ierarhul lui Hristos Atanasie, toți să-l lăudăm; căci învăţăturile lui Arie toate le-a stricat, şi puterea Preasfintei Treimi în toată lumea luminat o a vestit, pe un Dumnezeu în trei fețe nedespărţit. Căruia se şi roagă pentru noi, cei ce săvârşim cu credinţă pomenirea lui.


   Bucură-te îndreptătorul faptelor bune, cel ce pentru credinţă prea tare te-ai nevoit, şi risipind părerea cea rea a lui Arie, cu vinele cinstitelor tale cuvinte Atanasie, luminat ai învăţat, o putere a Dumnezeirii, în trei ipostasuri cunoscută, din care toate cele gândite şi văzute, prin singură bunătatea s-au adus întru a fi, şi lămurind cele necuprinse ale dumnezeieştii lucrări, pe Hristos roagă-L, să trimită sufletelor noastre mare milă.


   Bucură-te întemeierea Patriarhilor, trâmbiţă bine glăsuitoare, minte bine pricepută, limbă prea ascuţită, ochiul cel luminos, arătarea dogmelor celor drepte, păstorule prea-adevărate, sfeşnice preastrălucite, secure care tai toată materia eresurilor, şi o arzi cu focul Duhului, stâlpul cel neclintit, turnul cel nemişcat, care ai propovăduit luminat puterea Treimii cea mai presus de fire; pe Care o roagă să dea sufletelor noastre mare milă.


   Bucură-te numirea vieții celei nesfârşite, cu adevărat strălucită; şi turturea preafrumoasă, care dimpreună cu puii cei sfințiți împreună cu însoțitorul tău ai zburat de pe pământ către cele cereşti, unde norul sfinţilor Mucenici se bucură, unde este lumina cea neînserată, unde se cunoaşte veselia cea neîncetată, şi cetele cele cereşti, şi luminile sfinţilor, unde se aude dumnezeiescul glas al celor ce prăznuiesc. Unde este Hristos cel ce dăruieşte lumii mare milă.


   Iarăşi Nilul cel curgător de aur, şi cu numele nemuririi numit, prin pomenirea cea de peste an viindu-ne nouă, cu bune adăogiri îşi varsă apele nemuririi cele cu aur curgătoare, şi roduri dând de hrana nemuririi, prin teologia sa cea preaînaltă, ne învaţă să ne închinăm Stăpânirii, Treimii celei nedespărţite, şi vărsând din sine dumnezeieştile învăţături, adapă cugetele credincioşilor, şi se roagă pentru sufletele noastre.


   Stâlp ortodoxei ai fost, prin dumnezeieşti învăţături, întărind Biserica Ierarhe Atanasie; căci pe Fiul de o Fiinţă cu Tatăl mărturisindu-L, ai ruşinat pe Arie. Părinte Cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Prin cuvinte insuflate de Dumnezeu toţi să cinstim după vrednicie pe Atanasie, ca pe unul ce a avut în Biserică laudă nemuritoare, pe care şi după moarte l-a mărit Hristos Dumnezeu, ca pe o plăcută slugă a Sa.

   Întinzându-ţi cugetele întru Duhul Sfânt, la adâncul privirii sfinţite tăinuitorule, ai urmat bogăţia cuvintelor celor dumnezeieşti, şi ai îmbogăţit lumea, Părinte.


   Ca o luminare înaltă a dumnezeieştilor învăţături, pe cei viforaţi în noianul înşelăciunii, îi îndreptezi pururea cu liniştea cuvintelor tale, Părinte, către limanul Darului.


   Lăudămu-te Fecioară Născătoare de Dumnezeu preacurată, ceea ce eşti căruţă heruvimică, din care S-a născut Dumnezeu; căci tu singură te-ai făcut izvor nestricăciunii, izvorând tuturor viață, din care scoţând luăm tămăduiri.


   Cu fulgerele cuvintelor tale Ierarhe, ai întunecat învăţătura lui Arie cea orbită, făcându-te ochi credincioşilor.

   Îmbrăcatu-te-ai Cuvioase cu veşmântul adevărului cel ţesut cu ostenelile şi sudorile tale, prin Dar slujind lui Hristos.


   Ca un Voievod adunării celei de Dumnezeu alese, întrarmându-te cu sabia Duhului, ai tăiat năvălirea luptătorilor de Dumnezeu.


   Ceea ce ai primit pe Dumnezeu în pântecele tău, şi întrupat L-ai născut pe Dânsul, Cel ce a mântuit pe oameni din stricăciune, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca să ne mântuim noi.


   Înşelăciunea eresurilor o ai vădit şi credinţa ortodoxă o ai propovăduit, ca un grăitor de Dumnezeu, cu bunăcredinţă luminat arătând în lume Ierarhe trei feţe întru Unimea Dumnezeirii, în fire de o Fiinţă, şi în feţe neamestecate. Pentru aceasta şi adunându-ne, cu credinţă săvârşim pomenirea ta Părinte Atanasie. De două ori.


   Câştigând în inima ta izvorul vieţii, ai adăpat toată lumea Părinte Cuvioase.

   Împlinit-ai în trupul tău Cuvioase Părinte patimile Domnului, pentru Biserica Lui.


   Izgonindu-te de cei fără de Dumnezeu Cuvioase Părinte, ai izgonit de la turma ta înşelăciunea cea arienească.


   Maică preacurată binecuvântată Fecioară, mântuieşte de toată nevoia pe cei ce te laudă pe tine Preacurată.


   Cei ce locuiţi pe pământ învăţaţi-vă dreptatea, povăţuindu-vă de cuvintele lui Atanasie, căci el prin credinţă s-a arătat gură Cuvântului, Celui mai-nainte de veci.

   Arătându-te, Fericite, luminător nebiruit al Bisericii lui Hristos Dumnezeului nostru, ai surpat toate măiestriile lui Arie.


   Prin rugăciunile Ierarhului Tău, Doamne, trimite-ne nouă îndurările Tale, şi ca un Milostiv fă-ne vrednici împărăției Tale.


   Să lăudăm pe ceea ce a odrăslit din David, ca pe una ce a zămislit în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, şi L-a născut cu trup, şi după naştere a rămas Fecioară curată.


   Făcut-ai, Fericite, pe Biserica lui Hristos cu adevărat rai, semănând într-însa cuvântul bunei credințe, şi ai tăiat spinii eresurilor.


   Nil înţelegător, râu al darului te-ai arătat, dând credincioşilor rodurile învăţăturilor bunei credinţe, şi hrănind marginile, de Dumnezeu purtătorule.


   Să lăudăm pe preacurata Maică, pe Fecioara după naştere, care a încăput în pântece pe Cel neîncăput întru toate, pe Cuvântul cel împreună veşnic cu Tatăl şi cu Duhul.


   Ale ortodoxiei învăţături sădind, spinii relei socotinţe ai tăiai, înmulţind sămânţa credinţei cu plouarea Duhului Cuvioase. Pentru aceasta lăudăm pomenirea ta.


   Pomenirea lui Atanasie cea întrutot prăznuită credincioşii cu cântări să o lăudăm astăzi, că acesta pe Arie cel înşelător, şi pe Eunomie împreună cu Sabelie, prin învăţăturile adevărului i-a surpat, focului celui veşnic dându-i pe dânşii ca să ardă, ca pe cei ce au hulit cu nedreptate împotriva întrupării Mântuitorului, care toţi Proorocii mai-nainte o au vestit. Pentru aceasta lăudăm pomenirea lui.


Stih : Atanasie, unde te duci nu cumva încă şi mort.
Pe cel ce porţi numele nemuririi, la izgonire te trimit.
Luna lui Mai în a doua zi.
Moaştele lui Atanasie, din mormânt ieși.

   Acest sfânt a petrecut pe pământ viaţa îngerească, iar nevoinţele, cu ce s-a nevoit pentru dreapta credinţă, şi împotrivirile ce a avut de la răii învăţători eretici, şi cele cu nedreptate, dese izgoniri şi mincinoase năpaste ce a suferit, sunt scrise pe larg şi la alte istorii, şi le aduce la mijloc şi de Dumnezeu grăitorul Grigorie. Drept aceea nu putem să povestim cele ce se spun în multe feluri de mulţi, fiind de prisos. Iar obişnuita rânduială a slujbei lui mai-nainte s-a scris în a optsprezecea zi a lui Ianuarie.

    Tot în această zi, chinuirea Sfinţilor Mucenici Esper și Zoi soţia lui, şi a fiilor lor Chiriac şi Teodul.

Stih : Pe Esper şi pe Zoi, de viaţă focul este despărțind,
Cei ce de singură neînserată viață era dorind.
Ca nişte pâini calde primeşte Mântuitorule doi fraţi,
Ce de curând din cuptorul focului au ieşit nevătămaţi.

   Aceşti sfinţi, Esper şi Zoi, erau pe vremea împăratului Adrian, care deşii erau robi cu trupul oarecăruia Catal şi Tedradiei soţiei sale, dintre care mutaţi fiind de la Roma, i-au fost cumpărat pe ei robi din Pamfilia, ci însă cu sufletele erau slobozi. Pentru care nici cu trupurile au suferit a sluji la stăpâni păgâni, care cinsteau şi se închinau idolilor, în locul făcătorului şi Ziditorului a toate. Căci Chiriac şi Teodul fiii lor, zicând către Maica lor, să nu locuiască mai mult împreună cu păgânii, ci să se despartă de ei, ca nu împreună cu ei să fie daţi pierzării; însă ea zicându-le că aceia sunt domnii lor, ei dimpotrivă strigând ca să se facă slobozi prin sângele cel pentru Hristos. Acum şi Maica lor, unindu-se cu ei, întărindu-i pe ei, şi ducându-se la Catal, i-a spus că adică Domnul nostru Iisus Hristos, este Stăpân sufletelor lor, iar că de la oarecare întâmplare, având aceia stăpânirea trupurilor lor, mult mai cinstită le este lor stăpânirea lui Hristos. Căci ziceau ei : Mai ales trebuie a ne supune lui Dumnezeu, decât oamenilor. Deci spăimântându-se despre aceasta Catal, deodată adică i-a trimis pe ei împreună cu Maica lor la Tritonie către tatăl lor Esper. Iar apoi mai în urmă, prăznuind Catal, naşterile fiului ce i se născuse, a socotit să le trimită lor din cele pregătite, vin şi carne, cercând de se vor împărtăşi ei din cele jertfite idolilor. Iar ei în loc să se împărtășească de acelea, prin sfătuirea maicii lor, le-au aruncat câinilor, de care înştiinţându-se Catal, şi aprizându-se de mânie, mai întâi a poruncit să fie spânzuraţi copiii de picioare şi să-i strujească cu unghii de fier, către care strigau părinţii lor şi le da îndrăzneală, a nu se supune, ci a suferi până în sfârşit, privind către cununa muceniciei. Apoi a poruncit să fie pogorâţi şi împreună cu Maica lor să fie cumplit bătuţi. După aceia a poruncit să fie băgaţi sfinţi în cuptor ars cu foc, întru care şi intrând şi-au dat sufletele lor la Dumnezeu. Iar de dimineaţă răsunând în cuptor glasuri, ca şi când oarecari cântând, deschizând cuptorul, pe nimenea n-au aflat, ci pe singuri sfinţii, în chipul celor ce dorm cu feţele spre răsărit. Şi se săvârşeşte soborul lor în Preasfântul mucenicescul lor locaş ce se află la Defteron.

    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Iordan făcătorul de minuni, cu pace s-a săvârşit.

Stih : Deşii în ascunsurile pământului Iordane te topeşti,
Nouă însă de acolo ca Iordanul minuni izvorăşti.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Făcându-ți inima ta plină de bunătăţi ca un fagur de albine, ne izvorăști dulceaţa ortodoxiei, pe care culegând-o strigăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   De silirile celor fără de Dumnezeu nu te-ai spăimântat, Cuvioase, şi umplându-te de îndrăzneala bunei credinţe, duhovniceşte ai strigat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Fiind tu Cuvioase nedespărţit de Duhul, ai păzit nedespărţită propovăduirea Treimii, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


    Născutu-te-ai din Fecioară precum bine ai voit, Doamne, şi ai izbăvit de stricăciune viaţa noastră, pentru aceasta strigăm Ție : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.



    Grăind lumii dogmele nemuririi, arătat te-ai arătat şi în lucruri nemuritor Atanasie; pentru aceea şi noi împreună cu îngerii lăudăm şi binecuvântăm pe Hristos, şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.


   Cu bunăcredinţă dogmatisind pe Treimea cea de o Fiinţă, ai înfruntat cugetul cel rău al lui Sabelie împreună cu al lui Arie. Pentru aceea fugind noi de împleticirea lor cea potrivnică, lăudăm, binecuvântăm, şi preaînălţăm pe Hristos în veci.


    Pe Cel ce S-a sălășluit în pântecele Maicii Fecioare, şi negrăit S-a născut dintr-însa, şi o a păzit iarăşi Fecioară după naştere, ca pe un Dumnezeu adevărat Îl lăudăm credincioşii, bine Îl cuvântăm şi-L preaînălţăm în veci.



    Arătându-ţi sufletul tău neîntinată oglindă a lui Dumnezeu prin fapte şi prin cuvinte, străluceşti lumii arătări dumnezeieşti, Preafericite.

    Arătatu-te-ai trâmbiţă bunei glăsuiri a cunoştinţei, de Dumnezeu cugetătorule, ridicând cugetele noastre cu cuvintele bărbăţiei, asupra vrăjmaşilor celor luptători de Dumnezeu.


    Pe tine cel ce cu adevărat te-ai arătat pahar înțelepciunii şi ne adăpi cu băutura trezvicioasă a bunei credinţe, cu cântări te mărim.


    Pe tine Preacurată, ceea ce ai zămislit în pântece pe Cuvântul cel neîncăput, şi negrăit L-ai născut cu trup, te slăvim credincioşii, Născătoare de Dumnezeu.



    Pe lauda arhiereilor, pe hrănitorul Egiptului, pe podoaba nemuririi, pe surpătorul lui Arie, şi pe apărătorul credincioşilor, pe marele Atanasie, întru cântări să-l lăudăm. De două ori.





    De dogmele tale cele înfocate, toată materia eresurilor cea uscăcioasă se arde, preaînţelepte, şi oastea necredincioşilor celor nesupuşi se îneacă întru adâncimile înţelegerilor tale Cuvioase Atanasie şi cu dogmele tale totdeauna se împodobeşte adunarea credincioşilor, cinstindu-te cu mare glas pe tine, Fericite.

   Cu strălucirea dumnezeieştilor tale cuvinte, Cuvioase, toată Biserica se împodobeşte, şi cu bunăcredinţă se înfrumuseţează cu podoabe frumoase, şi după datorie cinsteşte întrutot prăznuită pomenirea ta, Atanasie, cela ce eşti lauda bunei credinţe a preoţilor, luminat şi mare propovăduitor şi apărător al Treimii.

    Cu toiagul dogmelor tale preaînţelepte, ai izgonit pe lupii cei înțelegători de la Biserica lui Hristos, şi cu întăririle cuvintelor tale o ai îngrădit pe dânsa împrejur, punându-o nestricată şi nevătămată înaintea lui Hristos. Pe Care roagă-L să se mântuiască de stricăciune şi de primejdii, cei ce cu credință săvârşesc pururea cinstită pomenirea ta.


   Trâmbița cea mare a Bisericii, mult-pătimitorul Atanasie, la ospăţ astăzi cheamă lumea cu veselie. Deci toți credincioşii să întâmpinăm prăznuirea bunului păstor, cinstind cu laude ostenelile lui cele sfințite, ca prin rugăciunile lui să luăm de la Hristos mare milă.




   Pe lauda cea mare a arhiereilor, pe viteazul cel nebiruit, Atanasie, cu sfinţită cuviinţă să-l lăudăm; căci acesta risipind taberele eresurilor cu puterea Duhului, a ridicat biruinţele ortodoxiei în toată lumea, numărând cu bunăcredinţă taina Treimii pentru osebirea feţelor, şi iarăşi împreunându-o într-una fără amestecare, pentru unirea Fiinţei, şi teologhisind ca Heruvimii, se roagă pentru sufletele noastre.




     Fericirile, din Canonul praznicului, Cântarea ce va fi de rând, pe 4, şi din Canonul Ierarhului, Cântarea a 6-a, pe 4. Prochimenul, glasul al 7-lea. Scumpă este înaintea Domnului... Apostolul către Evrei : Fraţilor, Arhiereu cu acesta se cuvenea, să fie nouă... Aliluia, glasul al 2-lea : Preoţii Tăi se vor îmbrăcă întru dreptate... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Voi sunteţi lumina lumii... CHINONICUL : Întru pomenirea veşnică va fi...

     VEZI : Iar cine va voi să facă Polieleu, sau Priveghere Sfântului Atanasie, să caute slujba la luna Ianuarie în 18 zile, numai să o deosebească de a Sfântului Chiril.




   Perechea cea sfântă a lui Hristos, însoţirea cea dumnezeiască, podoaba mucenicilor, marilor Mucenici, care aţi iubit dumnezeiescul jug, întru chinuri, şi de bătăile tiranilor nu v-aţi spăimântat, acum rugați-vă, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.

   Cu chipul cel strălucit, cinstită Mavra preafericită, şi cu lumina Darului tău, ai întunecat ochii tiranului celui cumplit, şi prin smulgerile părului tău, ai vorbit de faţă cu Dumnezeu. Pentru aceea ai şi ars în undele căldărilor capul lui veliar, cel fără dreptate.

   Cu puterea sufletului, şi din toată inima la Timotee, cinstind pe Dumnezeu cel mai presus de cinste, arzându-te în foc, şi cu frigări ai luat în urechile inimii veselia glasului lui Dumnezeu. Şi prin spânzurarea cea cu capul în jos alergând către călătoria cea cerească, ai primit cununa.


   Praznicul cel sfânt şi cinstit al sfinţilor pătimitori, să-l cinstim cu sfințenie noi poporul cel sfinţit, ca să ne mântuim de răutăţi prin rugăciunile lor.

   Mucenicii cei viteji sârguindu-se ca să ia de la Hristos cununi sfințite de biruinţă, au ales mai bine a muri decât a trăi. Pentru aceea arătat au şi dobândit mărire.


   Ne-spăimântându-vă de durerile trupului, nici de munci temându-vă, nici de focul celor ce vă goneau, Mucenicilor, bărbăteşte ați propovăduit pe Hristos în privelişte, purtătorilor de chinuri.


   Cuvântul Cel mai presus de fiinţă, înfiinţându-Se din curate sângiurile tale, Fecioară, ne-a îndumnezeit pe noi, şi ne-a mântuit de stricăciune. Pentru aceea cu credinţă pururea te slăvim pe tine.



   Cu sfinţenie deschizând poporului dumnezeieştile cărţi, şi luminând inimile, cu bucurie te-ai dat cinstitei mucenicii, ostaşule al lui Hristos Timotee.

   Arzându-ți-se sufletul de dragostea cea dumnezeiască, Mucenice, bărbăteşte te-ai împreunat cu focul chinurilor. Pentru aceea roua cea dumnezeiască a lui Hristos, te răcorea pe tine, Fericite.


   Luminându-ți-se cugetul cu plecarea către Hristos Mucenice, nicicum nu simțeai atingerile cele cumplite ale fiarelor celor arse prin foc, mărite Timotee.


   Fiind din fire fără de patimă Fiul tău Fecioară, Și-a luat trup din preacurate sângiuirile tale, şi prin patima Crucii, m-a mântuit pe mine de patimi, Preacurată.


   Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălțat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.



   Multe feluri de răni răbdând, şi cununi de la Dumnezeu primind pentru noi cei ce săvârşim sfinţită pomenirea voastră, Preacuvioase Timotee, şi mărită Mavro, rugați-vă către Domnul, ca să împace cetatea şi poporul, căci El este credincioşilor întărire.



   Cinstind pe Dumnezeu, arătat au întunecat înşelăciunea Timotei şi mărita Mavra şi suferind toată munca preamăriţii, au strălucit mai mult decât razele soarelui, şi s-au făcut slujitori împreună cu îngerii, pe care cu credinţă să-i mărim.




   Poftind cinste prea mare, v-ați învrednicit ei, făcându-vă fii Luminii celei dumnezeieşti, marilor Mucenici ai lui Hristos, cei ce sunteţi la stare întocmai cu îngerii.

   Numărându-te întocmai cu cetele sfinţilor, Mărite, şi având urechi cu bună auzire către legile cele dumnezeieşti, vitejeşte ai suferit sfredelirile, Timotee mărite.

   Înălțându-te pe lemn cei cu cugete deşerte, ți-au îngreuiat capul cu piatră, mărite Timotee, dar Hristos te-a întărit cinstindu-te cu dumnezeiasca patimă.


   Curgerea cea nestatornică a lucrurilor celor trecătoare cu adevărat o ați urât, fericiţilor, şi v-ați dat pe sine-vă chinurilor, moştenind pentru acelea bunătăţile cele veşnice.


   Ceea ce eşti locaş curăţiei, sălăşluirea Stăpânului tuturor, lauda tuturor Proorocilor, Biserică de Dumnezeu dăruită, milostiveşte-te spre cei ce te laudă.



   Cu bunăvoie ai ascultat cuvintele soţului tău Mavro, cea cu chipul luminos, şi lepădând întunecosul rău cuget, te-ai făcut lumină prin mucenicie, de Dumnezeu fericită.

   Cu Dumnezeiescul Duh împlătoșându-te pe sineți cinstită Mavro, cu bucurie ai ieşit spre învingerea vrăjmaşului, şi l-ai biruit pe el, şi ai primit cununi de biruinţă, Muceniță.


   Mărturisindu-te cinstita Mavra pe Tine un Domn Iisus, Care ai zidit pe om cu mâna, i s-a tăiat degetele mâinilor, bărbăteşte suferind munca cea fără dreptate.


   Viforul cugetelor, pornirile patimilor, şi furtuna supărărilor mele, încetează-Ie, Fecioară de Dumnezeu dăruită, şi mă mântuieşte pe mine care laud măririle tale.



   Sfinţii Mucenici întraripându-se duhovniceşte cu vetreala Crucii, fără stricăciune au trecut noianul supărărilor prin credinţă, şi s-au odihnit la limanurile cele dumnezeieşti.

   Cei fărădelege înfierbântând căldarea, te-au aruncat pe tine într-însa, căci mărturiseai pe Hristos, dar ai rămas nevătămată, aflând roua Duhului, care te răcorea pe tine Mavro.


   Chinuindu-vă mucenicilor toate împletirile vrăjmaşului bărbăteşte le-ați risipit, şi sufletele desăvârşit vi le-ați legat de dragostea lui Hristos, cu lepădarea trupului, pururea pomeniţilor.


   Preabună Stăpână, ceea ce cu trup ai născut pe Bunul Dumnezeu, îmbunătățește-mi acum inima mea, fiind înrăutăţită de patimi, ca să te slăvesc pe tine cu credinţă şi cu dragoste.


   Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viața mea, Multmilostive.




Stih : Întins-a Hristos mâinile pe Cruce dedemult.
Iată acum Mavra împreună cu Timotei este întinzând.
În luna lui Mai a treia zi,
Pe Timotei cu Mavra pe Cruce pironi.

   Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, adică fiind anagnost, învăţa sfintele cuvinte pe poporul din satul Penapeon. După aceea luându-şi femeie pe Mavra, şi nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, fu pârât, şi-l duseră la Arian guvernatorul Tebaidei. Care poruncindu-i să-şi aducă cărţile cele ce citea creştinilor, el n-a voit să facă aceasta, ci încă zise guvernatorului, că el îşi ţine cărţile în loc de copii, şi cu acestea se întăreşte şi de îngeri se păzeşte, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieştilor cuvinte ce erau scrise într-însele, şi nimenea nu-şi va da de bunăvoie copiii săi spre moarte. Deci pentru aceea îi băgară prin urechi piroane de fier arse, din care vătămându-i-se luminile ochilor i se scurseră. După aceea îi legară gleznele la o roată, şi-i puseră o zăbală în gură, şi-l spânzurară cu capul în jos, legându-i o piatră de grumazi, şi neslăbindu-se el cu aceste munci, gândi guvernatorul să amăgească pe femeia lui pe Mavra, şi o luă cu amăgituri, zicându-i să se împodobească şi să slujească idolilor. Iar ea nu ascultă de dânsul, şi mai vârtos ascultând ce o învăţă Sfântul Timotei soţul ei mărturisi înaintea guvernatorului că este creştină. După aceea îi smulseră părul capului şi-i tăiară degetele şi o băgară în apă clocotită, întru care nearzându-se Sfânta, gândi guvernatorul că doară nu este apa clocotită în care s-a băgat, ci este rece. Şi-i porunci să-i toarne în mână dintr-aceea, iar Sfânta luând cu mâna ei din căldare şi turnându-i în mână s-a jupuit pielea de pe mâna guvernatorului, deci pentru aceea îi răstigni pe amândoi, şi stând nouă zile răstigniţi, învăţă unul pe altul să rabde muncile, şi se sfătuiau să nu se slăbească, şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. Deci în vremea când se aflau sfinţii pe Cruce, diavolul venind la sfânta Muceniță Mavra în vedenie, îi da un pahar de miere cu lapte, şi o îndemnă ca să-l bea, iar ea cu rugăciunea sa l-a gonit; şi iarăşi văzu cum o duse la o apă curgătoare, şi cum că o îndemnă să bea, iar ea zise : Nu voi bea dintr-acestea, ci din paharul vieţii şi al nemuririi ce mi-a dres Hristos, şi aşa se duse diavolul biruit de la dânsa; şi venind îngerul lui Dumnezeu la dânsa, văzu Sfânta unde o duse la Cer, şi luându-o de mână îi arătă un scaun, şi haină luminoasă peste dânsa şi o cunună, şi-i zise : Acestea și s-au gătit ţie. După aceea o duse într-un loc mai înalt, şi iarăşi îi arătă alt scaun şi haină înfrumuseţată şi cunună, şi-i zise : Acestea s-au dat spre moştenire bărbatului tău. Iar osebirea locului însemnează, că bărbatul tău a fost pricinuitor mântuirii tale, şi se face prăznuirea lor într-a lor sfântă mucenicie, ce este de cealaltă parte în locul ce se numeşte Iustiniani.

     Tot în această zi, pătimirea Sfinţilor Mucenici Diodor și Rodopian Diaconul.

Stih : Lui Rodopian şi Diodor erau ca nişte trandafiri,
Sau mai vârtos daruri ale pietrelor loviri.

    Aceşti a au fost în zilele lui Diocleţian, iar pentru credinţa în Hristos suferind ocări multe şi chinuri şi bătăi, la Afrodisia Cariei; mai apoi ucişi cu pietre de dânşii, şi-au dat sufletele la Dumnezeu.

    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru făcătorul de minuni.

Stih : În priveliştea acestei vieţi pe vrăjmaşul surpând,
Petre, cu brâul biruinţei după moarte pe sine-ţi eşti încingând.

    Tot în această zi, Sfinţii douăzeci și şapte de Mucenici prin foc s-au săvârşit.

Stih : Pe bărbaţii cei de trei ori nouă care în foc s-au aruncat,
Prin leacul Scripturii tale Mântuitorule i-ai rourat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Arzându-te cu făcliile pe de toate părțile, nu simțeai pururea pomenită, având foc în inima ta, dragostea lui Hristos, şi strigând lui cu bună tocmire : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Lepădând somnul răutăţii de la ochii tăi Timotee, ai suferit orbirea ochilor, văzând pe Hristos cu ochii inimii, şi cântând totdeauna : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.

   Dumnezeieștii Mucenici cei ce au defăimat cele de jos, şi au câştigat locaşul celor de sus, să se cinstească cu cântări sfinţite, dimpreună cu noi, neîncetat strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.


   Prealăudată Fecioară, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel prealăudat, arată-ne părtaşi luminii pe noi cei ce te lăudăm. Şi ne mântuieşte de gheenă, şi de văpaie, şi de toată vătămarea vrăjmaşului, prin rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu preacurată.



   Păzind legile Atotțiitorului, nu v-ați plecat stăpânirii celor fărădelege, nu ați dat cinste viclenilor draci, vitejilor Mucenici, moştenitori ai Domnului.

   Fiind legaţi arătat cu înjugare prea-aleasă mucenicilor, ați ridicat jugul Domnului cel prea uşor deasupra grumazilor voştri, şi v-ați împreunat cu cetele mucenicilor.

   Întinzându-vă în multe zile pe lemnul Crucii, prealăudaţilor, ați închipuit patima cea cinstită a Celui ce a pătimit de bunăvoie; pe Care Îl preaînălţăm întru toți vecii.


   Cu prelungirea chinurilor ați răbdat cu adevărat moarte prea silnică, Sfinţilor. Pentru aceea v-ați mutat, către viața cea fără durere, lăudând pe Hristos în veci.


   Înfrumusețatu-te-ai Fecioară născând pe Cel preafrumos întru podoabă, pe Hristos Domnul, Cel ce luminează pe credincioşi cu lumini dumnezeieşti; pe Care Îl preaînălţăm întru toți vecii.


   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toți vecii.



   Învrednicitu-v-ați prealăudaţilor a vedea slava Celui ce S-a umilit pe sine pentru milostivire, căci ați păzit legile Lui, şi v-ați făcut părtaşi patimilor Lui. Pentru aceea adunându-ne toți, cu bunăcredinţă vă cinstim pe voi.

   Împlinit-ați înţelepţilor număr de nopţi şi de zile, pironiţi pe Cruce întocmai la număr cu ceasurile Celui ce pentru milostivire S-a răstignit pe Cruce; pe Care mărturisindu-L Stăpânitor tuturor, v-ați dat duhurile voastre în mâinile Lui.

   Oastea îngerilor, ceata cea fericită, a Proorocilor, a Mucenicilor, a Apostolilor şi a Cuvioşilor, a lăudat suirea voastră; iar Stăpânul tuturor ca un Preabun v-a încununat pe voi Mucenicilor, cu cunună de biruinţă.


   Cereți-ne înţelepţilor, dezlegare păcatelor, îndreptare vieţii, ferire de toate relele, nouă celor ce cu dragoste vă cinstim pe voi şi săvârşim cinstita voastră prăznuire, preavitejilor purtătorilor de chinuri ai lui Hristos.


   Luminează-mă cu lumina ta, Fecioara rogu-mă, ceea ce eşti dăruită de Dumnezeu între femei, şi mă mântuieşte de focul cel veşnic, ca să te slăvesc, şi după datorie să laud măririle tale.


   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Carele slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.







   Dorind Botezul cel preacinstit şi sfinţit, şi mântuitor Pelaghia Muceniță, cu osârdie l-ai căutat și aflând pe cel ce te-a învăţat taina, degrab cu veselie şi cu bucurie, ai alergat către Cela ce ai dorit, şi te-ai învrednicit vedeniilor celor străine, vrednică de minune, şi ca o tânără ai alergat după Mirele tău.

   Părăsind lumea cea de pe pământ, ca pe o vremelnică şi stricăcioasă şi lesne veștejitoare, cu toată osârdia te-ai vânat, după dumnezeiască buna cuviinţă, ca ceea ce este pururea stătătoare, şi ca una ce are bucurie totdeauna şi veselie şi curăție, şi ai avut şi fecioria, lauda mucenicilor, strălucind întru amândouă.

   Necuprins şi negrăit, este noianul minunilor tale Pelaghie prealăudată; căci poftind pe Hristos, cu inimă curată şi prea întreagă, ai defăimat chinurile şi arderile focului, şi muncile. Pentru aceea ca pe una ce eşti cu suflet viteaz, te-a făcut pe tine locuitoare în cămara cea cerească, mirele Mântuitorul sufletelor noastre.


   Mieluşeaua Ta, Iisuse, Pelaghia, strigă cu mare glas : Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.


   Înotând eu în noianul minunilor tale, dă-mi mie acum vânt al Duhului Muceniță a lui Hristos Pelaghia prealăudată, şi mă îndreptează către limanul cel lin al laudelor tale.

  Fiind dată din pruncie Ziditorului tău, după conştiința cea mai dinainte, te-ai lepădat de dragostea celor stricăcioase, Pelaghia preaslăvită; și bărbăteşte ai călcat patimile cu putere dumnezeiască cinstită.


   Poftind să primeşti baia cea dumnezeiască a Botezului, şi aflând pe lucrătorul de cele sfinte al lui Hristos, ai alergat către dânsul, şi împărtăşindu-te băii, te-ai făcut plină de dumnezeiască lumină, Muceniță Pelaghia.


   Mai sfântă decât cele sfinte te-ai arătat Fecioară preacurată, căci ai purtat în braţe pe Sfântul sfinţilor, pe Hristos, Care cuprinde toată zidirea, cu puterile cele dumnezeieşti.



   Ca un pământ bun ce ai primit seminţe cuvântătoare, Muceniță a lui Hristos preaînţeleaptă, acelea le-ai lucrat cu îndestulare.


   Sârguindu-te ca o aleasă, te-ai îndreptat către Stăpânul şi Dumnezeu, Muceniță a lui Hristos slăvită, întărindu-te cu dumnezeieştile învăţături.


   Ridicat-ai o cinstită, chipul meu cel căzut, născând pe Cela ce arătat este pricinuitor ridicării celei mai presus de fiinţă.


   Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea, Doamne, şi scăparea şi întărirea.



   Urând cele vremelnice, şi împărtăşindu-te bunătăţilor celor cereşti, pentru chinuire ai primit cunună, Pelaghia preacinstită, şi pâraiele sângiurilor ca un dar ai adus Stăpânului Hristos. Roagă-te să ne mântuiască pe noi din nevoi, cei ce cinstim pomenirea ta.



   Înfierbântându-ţi-se sufletul de dragostea lui Hristos, vitejeşte ai intrat în arama cea lucrată, care era arsă foarte tare, de Dumnezeu cugetătoare Pelaghia, şi te-ai făcut Stăpânului tău jertfă cu bun miros. Pentru aceasta astăzi luminat prăznuim preasfântă pomenirea ta.




   Fiind îmbrăcată cu porfira Stăpânului, prin baia naşterii celei de a doua, Preamărită, te-ai dezbrăcat de toată porfira cea veselitoare a vieţii, Muceniță Pelaghia, preacinstită.

   Pofta frumuseţilor celor cereşti, a întunecat poftele cele de pe pământ, purtătoare de chinuri. Pentru aceea te-ai întraripat, strigând către Hristos şi zicând : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Părăsind credinţa cea necurată, ai alergat către credinţa lui Hristos înţelepţeşte, Muceniță Pelaghia pururea pomenită, călcând toată înşelăciunea idolilor, ceea ce eşti cuprinsă de Dumnezeu.


   Neispitită de nuntă ai născut, o Fecioară, şi după naştere iarăşi te-ai arătat Fecioară. Pentru aceea cu glasuri neîncetate, şi cu credinţă neîndoită strigăm ție : Stăpână bucură-te.



   Ai putut să strici trufia vrăjmaşului, prealăudată Pelaghia, întărindu-te cu Crucea şi cu Darul Stăpânului.


   Acum te bucuri cu adevărat, căci te-ai împreunat cu Mirele tău, ținând făcliile muceniciei şi ale fecioriei, prealuminată.


   Domnul S-a sălăşluit întru tine Maica lui Dumnezeu, zidind din nou pe om, care a căzut la stricăciune din înşelăciunea şarpelui.



   După lege logodindu-te cu Hristos, ai alergat pe calea muceniciei, urmând după Mirele tău, şi ai năzuit la limanul cel prealin.


   Cunună preafrumoasă a dreptăţii și s-a împletit creştetului tău, cugetătoare de Dumnezeu Pelaghia Muceniță purtătoare de cunună, căci ai păzit credinţa nevătămată până la sfârşitul tău Muceniţă.


   Mai întâi a vărsat şarpele cel preaviclean otrava în urechile Evei, iar tu numai singură o ai scuturat Maica lui Dumnezeu, născând pe omorâtorul lui.


   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.



Stih : Pelaghia luciul nevoinței înotând,
Ca o corabie în liman, cu trupul în cuptor ars intrând.
În a patra zi cu adevărat,
Pe Pelaghia în bou de aramă ars o a aruncat.

   Aceasta a fost din Tars, pe vremile împăratului Dioclețian, de aceea auzind de credinţa în Hristos, şi dorind ca să afle care era, văzu în vis pe episcopul botezând. Apoi cerând voie de la Maica sa ca să meargă la o doică a ei, ea se duse la episcopul, care fiind pornit din dumnezeiasca rânduială, o primi şi o boteză. De care înţelegând fiul împăratului, care era logodit cu dânsa, şi venind la multă întristare de dragostea ce avea spre dânsa, se omorî singur. Iar Dioclețian trimiţând şi aducând pe fecioară, şi neputând să o întoarcă de la credinţa lui Hristos, a ars un bou de aramă, şi aruncă pe Sfânta într-însul, în care şi-a luat şi sfârşitul şi cununa mărturisirii.

     Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ilarion făcătorul de minuni.

Stih : Cunoscut-am pe Ilarion cu firească blândă aşezare.
Carele face minuni şi după a sa în mormânt mutare.

   Acesta din tinereţe, Crucea Domnului pe umeri ridicând a urmat Stăpânului celui răstignit, şi patimile trupeşti supunându-le duhului a primit bogat Dar de minuni de la Dumnezeu : Adică a vindeca feluri de boli şi a izgoni dracii. Căci închizându-se pe sine într-o mică căsuţă, şi aflându-se afară de toată tulburarea şi strălucit fiind cu toată nepătimirea, a primit dumnezeiescul Dar al preoţiei, întru mulţi ani răbdând aspra petrecere, şi de toţi fiind minunat pentru nenumăratele lui minuni. Căci certa vietăţile ce stricau seminţele odrăslite, şi rana grindinei o a oprit, şi pământul cel însetat l-a adăpat cu curgeri de ploaie, şi repejunea râului, ca Elisei o a despărţit şi a trecut. Şi pe mâna cea uscată a oarecăruia creştin o a vindecat, şi orbilor vedere a dăruit, şi picioarele şchiopilor şi slăbănogilor le-a îndreptat, şi altele preamulte minuni făcând spre slava adevăratului nostru Dumnezeu. Aşa şi-a dat cinstitul său suflet, făcătorului său.

     Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nichifor egumenul Mânăstirii Midichiei cu pace s-a săvârşit.

Stih : Dumnezeiască cunună de bunătate a luat,
Dumnezeiescul Nichifor, din viaţă fiind mutat.

     Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Nichifor cel ce s-a liniştit în cele mai pustii locuri ale muntelui Atonului şi a scris preaînţeleptul meşteşug, pentru rugăciunea minţii, ce se află la Filocalie pag. 889, cu pace s-a săvârşit.

Stih : Ţie o Părinte Nichifore, datorăm a mulţumi cu adevărat,
Pentru meşteşugul rugăciunii, ce în viaţă ne-ai lăsat.

     Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atanasie episcopul Corintului, care a adormit pe vremile împărăţiei lui Vasile şi a lui Constantin, la anii nouă sute cincizeci și şapte.

Stih : Cuviincios este lui Atanasie laudă aducând.
Căci bunătatea vrednică de laudă a fost alegând.

     Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţi : Afrodisie, Leontie, Antonie, Mei, Valerian şi Macrovie şi a mulţimii celor ce împreună cu ei, au mărturisit în Schitopoli. Şi se săvârşeşte soborul lor în cinstita biserică a Sfântului şi prealăudatului Apostol Iacov, fratele Domnului, care se află înlăuntrul cinstitului locaş al preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei, la Halcopratie.

     La Afrodisie :

Stih : Cine este acesta ce a întins grumazul la sabie,
Afrodisie însuşi, zice Afrodisie.

    La Leontie, Antonie şi Mei :

Stih : Leontie şi doi împreună nevoitori,
Au alergat la sabie ca leii cei alergători.

    La Valerian şi Macrovie.

Stih : Peste capetele a doi Mucenici focul s-a ridicat,
Şi acoperământ lor spre nevoinţă le-a închegat.

    Tot în această zi, pomenirea scoaterii moaştelor Sfântului Lazăr, prietenul lui Hristos, şi a purtătoarei de mir Mariei Magdalena, care această scoatere a fost pe vremea lui Leon Filosoful şi iubitorul de Hristos, la anul opt sute nouăzeci. Şi se face soborul lor în preacinstita mânăstire făcută de acest împărat pe numele Sfântului Lazăr. Şi se prăznuieşte împreună şi târnosirea Sfintei Biserici din această mânăstire.

    La Magdalena :

Stih : Tu şi moartă vieţuieşti deşi în cetate eşti tăcând,
Mario, căci ca şi mai-nainte oarecare uimire se pare a fi având.

    La aşezarea moaştelor aceleiaşi Sfinte Mariei Magdalena în Constantinopol.

Stih : Maria lui Hristos iarăşi, Rabuni, îi zice grăind,
Iar Hristos zice : Ce ? Cetatea mă acoperă în al său mormânt.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Arzându-te de dumnezeiescul sângele lui Hristos, şi răbdând organul cel ars ca un cuptor, Muceniţă strigai : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.


   Cel ce îmbracă Cerul cu nori, te-a împodobit cu dumnezeiască haină pe tine, Mărită, ceea ce ai fost dezbrăcată, Muceniță, care cântai : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.


   Ceea ce eşti locaş sfinţit dumnezeiesc al Celui Preaînalt, bucură-te, că prin tine s-a dat bucuria Născătoare de Dumnezeu celor ce strigă : Binecuvântată eşti tu între femei, ceea ce eşti Preacurată.



   Ca o Muceniță preafrumoasă şi adevărată a lui Hristos, ai teologhisit puterea Lui, învăţând cu dumnezeiesc cuget pe toţi prealăudată, şi ai tras către buna-credinţă noroade care cântau : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Logodindu-te arătat cu Hristos, ai stins toată pornirea tiranului, izvorând noian de înţelepciune Pelaghia preacinstită; și cu două diademe te-ai împodobit Muceniță, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Pe Fiul din Tatăl cel fără început, şi pe Duhul Sfânt mărturisim noi credincioşii, zicând, că S-a întrupat din tine Preacurată, Cuvântul cel singur născut, Care este împreună fără de început cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh, şi strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.



   Nu poate cuvântul să spună laudele tale Pelaghia, căci izvorăşti noian de minuni cu puterea şi cu Darul Mirelui tău. Pe Care şi acuma roagă-L, să se mântuiască toţi cei ce te laudă pe tine.

   Ai încetat de a dori, mireasă purtătoare de cunună, învrednicindu-te a sta înaintea doririi celei desăvârşite Muceniță Pelaghia; şi ai dobândit deplin desfătarea îndulcirii celei veşnice.


   Roagă pe Mirele tău să se dea lumii pace, Muceniță Pelaghia cugetătoare de Dumnezeu, păzind Biserica de supărări, şi luminând cu Darul pe cei ce te laudă.


   Arătatu-te-ai Fecioară şi Maică, mai presus de fire Născătoare de Dumnezeu, căci ai zămislit pe Cuvântul lui Dumnezeu, născându-L pe Dânsul întrupat, prin Care acum mântuindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.


   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.







   Cu porfiră luminată din sângele tău, fiind îmbrăcată preacinstită, ai alergat către Cel ce ai dorit, Împăratul, Ziditorul şi Domnul a toată lumea, şi de la Dânsul adevărat ai primit cununa biruinței, împărățind acum împreună cu Dânsul, ca o fecioară şi Muceniță mult pătimitoare.

   Pornirea focului celui arzător, şi toate sfâşieturile trupului le-ai suferit prealăudată, uitându-te la răsplătirile cele de acolo, pe care singur Iisus le-a gătit mai-nainte, celor ce l-au iubit, şi cu fierbinţeală au dorit spre Dânsul, ca spre un Mire preafrumos al sufletelor.

   Rănitu-te-ai de dragostea lui Hristos, şi ai urât pe dumnezeii, şi pe idolii cei fără suflet ai păgânilor, mărită Irino, şi te-ai ridicat pe sineţi stâlp de cunoştinţă lui Dumnezeu, prea-arătat la cei ce te vedeau, ca una ce te-ai chinuit, şi călătoria o ai săvârşit, şi credinţa fără prihană o ai păzit.


   Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu mare glas : Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.


   Cunună fiind apărătoarei de chinuri, Hristoase, dăruieşte cu rugăciunile ei pace lumii, şi slava cea neveştejită, celor ce Te laudă pe Tine.

   Strălucind cu lumina muceniciei, şi împodobindu-te cu frumuseţea fecioriei tale, Irino, ceea ce eşti cu nume mare, stai înaintea Mirelui tău.


   Roagă-te Mirelui tău Irino, cugetătoare de Dumnezeu, să fie milostiv Bisericii, şi să dea iertare de greşeli celor ce te laudă pe tine.


   Preasfântă Fecioară, născut-ai negrăit pe Dumnezeu Cuvântul, Care S-a făcut trup, şi s-a arătat asemenea cu noi, mai presus de cuvânt şi de cuget.



   Primind simțirea Mirului ce S-a deşertat, Care a umplut lumea de bun miros cu Darul, te-ai întraripat către dragostea Lui, Mărită.

   Avut-ai pe Dumnezeu ajutor şi părtinitor întru luptele tale preaînţeleaptă; pentru aceea încununându-te, ai biruit pe tirani.


   Făcutu-te-ai turn nemişcat al bunătăţilor, şi lăcaş cinstirii de Dumnezeu, şi sălăşluire bărbăţiei şi curăției, Prealăudată.


   Până la tine moartea a încetat întâmpinându-se cu Cel ce S-a născut din tine Preacurată; pentru aceea te numim pe tine pârga nemuririi.


   Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere: pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.



   Fiind împestrită cu frumuseţile fecioriei, fecioară, şi încununându-te cu stema mucenicilor Irino, şi stropită fiind cu sângele muceniciei, şi strălucită cu minunile tămăduirilor, cu bunăcredinţă Muceniță ai primit Darul de biruinţă pentru chinuirea ta.


   Din pruncie aprinzându-te de dragostea Mirelui tău Hristos, preaslăvită cinstită, ca o căprioară însetată ai alergat la izvoarele cele pururea curgătoare. Şi prin chinuri păzindu-te pe tine, ai intrat cu adevărat ca o mireasă lăudată în cămara de mire cea nestricată a Ziditorului tău, Mărită, fiind împodobită şi împestrită ca o aleasă, văzându-te purtând cununa care ai primit ca de aur, de la cămara de mire cea nestricăcioasă, Darul de biruinţă pentru chinuirea ta.



   De frumuseţea ta, Hristoase, rănindu-se fecioara, a părăsit degrab toate cele ce se văd, şi toată frumuseţea trupului o a dat muncilor şi amarelor chinuri ca să se strice. Pe care o ai adus în frumoasele cămări de mire, Stăpâne.




   Cela ce-ți da ție pacea, ceea ce eşti cu nume de pace, văzându-te că te lupţi pentru Dânsul, te-a umplut de cuget bărbătesc şi de putere, Muceniță.

   Cu osârdie neîncetată ai întrecut slăbiciunea femeiască, Preafericită, şi cu tărie ai înfruntat pe cei ce slujeau înşelăciunii, Muceniță.

   Prea-îndumnezeită răbdare ai arătat, şi semeția tiranilor o ai surpat, strigând Mirelui tău : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Arătatu-ți-a ție Domnul prin vis chinurile şi muncile şi semne de biruinţe, frumoasă fecioară, precum Apelian ți-a tâlcuit.


   Glas de bucurie veselindu-ne, Preacurată, strigăm ție, cei ce prin tine ne-am mântuit : Bucură-te Fecioară preacinstită; bucură-te Născătoare de Dumnezeu prealăudată.



   Cu cuget foarte bărbătesc arătat ai mărturisit pe Hristos Dumnezeul tuturor, şi cu cuvânt întărit ai ruşinat pe vrăjmaşi, tu purtătoare de chinuri, Mărită.

   Dorit-ai a urma patimii lui Hristos şi cu fierbinţeală urmând, cu nevoință te-ai chinuit pentru Stăpânul, Preafericită.


   Ceată de Mucenici ai adus lui Hristos, Mărită, cu înţelepciunea ta şi cu binecuvântarea, învățându-i pe ei întru adevăr, şi cu cuvântul Darului.


   Fiind învățați taina zămislirii şi naşterii tale celei negrăite şi dumnezeieşti, acum cu toată buna cinstire te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea lăudată.



   Îndreptat-ai căderea strămoaşei Eva, ceea ce eşti purtătoare de chinuri, surpând puterea vrăjmaşului, şi doborând sprânceana aceluia cu dumnezeiescul Dar.

   Având cugetul viteaz Irino, ai stătut împotriva tiranilor, cu vitejie sufletească, şi te-ai încununat de la Hristos Dumnezeu cu cununa biruinţei.


   Cu sângele chinuirii Muceniță, ai făcut mai luminoasă frumuseţea firii cea curată, cu tărie suferind nevoințe vitejeşti, frumoasă fecioară.


   Arătat-a taina naşterii tale, văzătorul de Dumnezeu, văzând că arde rugul şi nu se pârjoleşte, Născătoare de Dumnezeu curată, pururea Fecioară.


   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea ta cea de trei zile Proorocul Iona, în chit rugându-se : Din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse Împărate al puterilor.




Stih : Prin tăierea sabiei murind şi cu chip străin înviind.
Irino cu pace iarăşi eşti adormind,
Irina tăiată fiind s-a sculat,
Şi iarăşi în a cincea zi a răposat.

   Acesta a fost fiică singură născută lui Licinie împăratul şi Liciniei maică-sa, din cetatea ce se cheamă Maghedon. Căreia mai-nainte îi era numele de la părinţi, Penelopi. Deci strălucind la frumuseţea trupului, cât întrecea pe vârstnicele ei, se află într-un turn înalt ce i-l zidise tatăl său, cu treisprezece fecioare frumoase, având multă avere spre slujba ei. Şi scaun, masă şi sfeşnic, toate făcute de aur, şi era când a pus-o acolo de şase ani, învăţată de oarecare bătrân anume Apelian, pe care îl rânduise Licinie să intre la dânsa. Deci ea văzu într-una din zile, că veni o porumbiţă aducând o ramură de măslin, şi o puse pe masă, şi un vultur aducând o cunună făcută de flori şi o puse şi aceea pe masă. Apoi văzu că veni pe altă fereastră un corb şi puse un şarpe pe masă. De care mirându-se ea, şi cugetând ce pot să însemneze acelea ce a văzut. Iar bătrânul Apelian i le dezleagă, zicând : Că porumbiţa este nevoinţa gândului ei; iar ramura cea de măslin este pecetea lucrurilor şi deschiderea Botezului; iar vulturul, care este împărat celorlalte pasări, prin cunună îi însemnă biruinţa spre cele alese bunătăţi; iar corbul cu şarpele, îi însemnă necazul şi reaua pătimire. Şi în scurt să zicem, i-a tâlcuit şi i-a arătat şi nevoinţa muceniciei ce era să săvârşească pentru Hristos. Şi alte preamărite pe rând toate pentru dânsa se spun. Că spun că i s-a dat numele prin chemare de înger, în loc de Penelopi, numindu-se Irina, Şi cum că de acel înger fu învăţată credinţa lui Hristos. Şi că mai-nainte i-a spus că se vor mântui întunerece de suflete printr-însa. Şi cum că va veni la dânsa Timotei ucenicul lui Pavel, de o va boteza. Deci acestea făcându-se, zdrobind idolii tatălui său, i-a lepădat jos. Şi dar mai întâi fu cercetată de tatăl său, care porunci să o dea să o calce caii. Din care unul în loc să-i facă ei vreun rău, se repezi asupra tatălui său, şi-l surpă jos de-i sfărâmă mâna dreaptă, şi-l şi omorî, şi ferici pe sfânta cu glas omenesc. Iar ea îndată se eliberă din legături, şi rugând-o poporul, făcu rugăciune, şi a înviat pe tatăl ei, care a crezut în Mântuitorul Hristos cu trei mii de oameni, şi cu femeia sa dimpreună, şi primi Botezul, şi lăsând împărăţia, îşi petrecu viaţa în turnul ce zidise pentru fiica sa. După aceea luând împărăţia sa Sedechie, iarăşi fu Sfânta silită ca să jertfească la idoli. Şi neplecându-se fu aruncată cu capul în jos într-o groapă adâncă, în care era de tot felul de târâtoare înveninate şi fu nevătămată de acelea. După aceea trecând patru zile, şi scoţându-o de acolo îi tăiară picioarele cu fierăstrăul, şi iarăşi se făcu sănătoasă de înger. După aceea fu legată la o roată, şi oprindu-se apa ce pornea roata, rămase Sfânta nevătămată şi de acolo. Pentru care minune veniră la credinţa lui Hristos opt mii de suflete omeneşti. Deci după ce căzuse Sedechie din împărăţie, se ridică Savorie, fiul său, cu oaste asupra acelui ce-l scosese pe tatăl său din împărăţie. Şi atunci întâmpinându-l pe Savorie sfânta Irina înaintea cetăţii, orbi şi pe el şi pe oastea lui cu rugăciunea, şi-i lovi cu nevederea şi iarăşi cu rugăciunile îi făcu cu vedere. Pentru aceasta nemulţumitorii îi bătură piroane prin tălpile picioarelor, şi-i puseră în spinare un sac plin de nisip, şi o luară în goană, de o purtară vreo trei mile de loc. Şi desfăcându-se pământul înghiţi pe slugile tiranului, şi pe zece mii de bărbaţi din cei necredincioşi. Iar către Hristos veniră alţi treizeci de mii. Şi rămânând tiranul încă tot în necredinţă, a venit îngerul Domnului şi lovindu-l l-a ucis. Şi fiind Sfânta slobodă, umbla prin cetate de făcea multe şi mari minuni. Şi mergând la turnul unde se afla tată-său într-însul, cu Timotei preotul, aduse către credinţa lui Hristos cinci mii de suflete, care năzuise la învăţătura ei. Şi împreună cu dânşii cei treizeci şi trei de bărbaţi ce erau puşi de pază turnului. De aceea sosind în cetatea ce se cheamă Calinicon, unde era Numerian împărat, şi stând de faţă înaintea lui, şi mărturisind pe Hristos, fu băgată în trei boi de aramă înfocaţi, mutând-o dintr-unul în altul. Şi cu minune pornindu-se al treilea bou, în care era. Sfânta, şi umblând, a crăpat, şi ieşi Sfânta sănătoasă şi nearsă, deci veniră către Hristos de crezură o sută de mii de oameni. După aceea murind împăratul, porunci eparhului să nu o lase, ci să o muncească, care băgând-o în legături de fier într-un foc, rămase Sfânta nestricată şi sănătoasă, stingându-se focul de dumnezeiescul înger, care rupse şi legăturile deasupra ei, cât mirându-se foarte eparhul, crezu şi el împreună cu însoţitorii lui, şi veniră către Hristos. Deci ducându-se vestea ei în toate părţile, iar Savorie împăratul perşilor porunci de-i tăiară capul, şi o băgară într-un mormânt, şi iarăşi de îngeri fu înviată, care fericindu-o căci s-a nevoit pentru Hristos, a fericit şi pe cei ce au crezut prin nevoinţa ei, şi pe cei ce vor face pomenirea întru anii cei viitori. Apoi şi după tăierea capului ei, şi după învierea din morţi spun că având în mâna ei o stâlpare de măslin, a mers în cetatea ce se numeşte Mesimvria de s-a arătat la împăratul, şi cum o a văzut, a crezut şi el în Hristos, şi s-a botezat de preotul Timotei, cu mulţime de popoare. De aceea a mers Sfânta la Maghedon la cetatea ei, către părinţii ei, şi a plâns pe tatăl său care era mort, şi s-a întâlnit cu maică-sa. Apoi ridicându-o un nor, o duse la Efes, şi rămase acolo făcând multe minuni. Şi se numeşte adevărat tocmai ca un Apostol. După aceea mergând la Apelian pe care i-l dăduse tată-său dascăl să o înveţe carte în turn, şi strângând pe cei din Efes, luă numai şase cu dânsa, şi pe Apelian, şi merse la un mormânt nou, în care încă nu fusese nimenea îngropat, şi adormi într-însul, învăţând să nu mişte nimenea piatra ce a pus-o dascălul ei Apelian peste dânsa până la patru zile, şi trecând două zile, mergând la mormânt Apelian, o minune ! se află piatra ridicată şi trupul Sfintei asemenea. Acestea dar după gândurile omeneşti, pot a se părea necrezute la unii, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă cele ce la oameni sunt cu neputinţă. Deci a fost adusă Sfânta la judecată, mai întâi adică de tată-său Licinie, iar a doua oară de Sedechie şi Savorie şi Numerian fiul lui Sevastian şi de eparhul Vavdon, şi Savorie împăratul perşilor, iar cetăţile în care a mărturisit sunt acestea : Maghedon patria ei, Calinicon, Constantina şi Mesimvria. Iar pomenirea muceniciei ei s-a scris de Apelian dascălul său.


Stih : Trei Mucenici prea cu bărbăţie moarte au suferit.
Pentru Sfânta Treime pe care ei o au cinstit.

     Tot în această zi, târnosirea Bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, întru ale lui Chir.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Muceniță purtătoare de cunună, care stai înaintea scaunului Stăpânului tău, păzeşte pe cei ce strigă cu credinţă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   În corturile cele cereşti, te-ai învrednicit a dănţui Muceniță vrednică de minune Irino, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Dorind să afli frumuseţea doritului tău, ai suferit durerile chinurilor Irino strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Urmând graiul buzelor tale, cu credinţă te fericim pe tine Maica lui Dumnezeu, strigând Celui ce S-a născut din tine : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.



   Chinuitu-te-ai cu bună vitejie preafericită Irino, şi ai surpat pe tirani, având împreună lucrătoare şi ajutătoare puterea cea nebiruită a Stăpânului tău, strigând : Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Tânără Irino preamărită, fiind tu rănită de dragoste, ai mers pe urma Mirelui tău, fiind rănită de dragostea Lui, purtând în trupul tău patimile Lui şi cântând : Pe Domnul lucrurile lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Răbdarea ta cea întru chinuri Irino purtătoare de cunună, şi-a râs de cei ce părtineau deşertăciunii şi nedumnezeirii, şi cu credinţă cântai, Mărită : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Înțelepciunea lui Dumnezeu meştera tuturor lucrurilor, sălăşluindu-se în pântecele tău Maica lui Dumnezeu, şi-a zidit eişi casă înţelegătoare şi însufleţită, şi a mântuit lumea care striga : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atuncea fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-ți cânte ție : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.



   Dănțuind la cele dintru înălțime, împrejur pe lângă doritul tău frumoasă fecioară, cere lumii pace şi iertare greşalelor Irino, celor ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi preasfinţită.

   Înlăuntrul cămării celei de mire te-a sălăşluit Hristos, pe tine ca pe o Muceniță şi fecioară, unde te veseleşti împreună cu cetele fecioarelor şi ale mucenicilor, Irino purtătoare de cunună. Pentru aceea toți te fericim prealăudată.


   Însuşi Împăratul tuturor şi ocârmuitorul dreptăţii, deschizând uşile cerurilor, a primit sufletul tău cel preacurat, Irino, ceea ce eşti numită cu numele dumnezeieştii păci; pentru aceea toți te fericim.


   Având îndrăzneală neruşinată către Fiul tău Preacurată, roagă-L pe Dânsul Preasfântă, să dea lumii pace, şi tuturor bisericilor unire, ca cu toţii să te slăvim.


   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toți te slăvim.



   Întărindu-te cu Crucea Domnului tău frumoasă fecioară Muceniță, şi nevoindu-te vitejeşte ai pierdut semeţia tiranilor. Şi de la Hristos ai primit daruri de biruinţă, preaînţeleaptă Irino, cea cu nume mare, rugându-te pentru noi, care te cinstim cu dragoste.







   Dat-ai pildă de răbdare, şi de bărbăţie preabunule, pe dreptul Iov cel mult pătimitor, cu bunătăţi şi cu cuvinte, şi cu lucruri dumnezeieşti, şi pe cei trufaşi cu adevărat îi înțelepțeşti cu întâmplările cele rele. Pentru aceea slăvim rânduiala ta cea fără de asemănare, Iisuse Atotputernice, Mântuitorule al sufletelor noastre.

   Drept şi fără de răutate, adevărat şi fără prihană, şi credincios, ferit de tot lucrul rău, te-ai cunoscut fericite Iove, împodobit cu adevărat cu bunătăţile, şi luminat întru bunăcredinţă. Pentru aceea te fericim, şi prăznuim astăzi sfântă şi cinstită pomenirea ta, veselindu-ne.

   Iove cel fără prihană, împodobindu-te cu buna-credinţă, ca cu o bogăție, şi ca cu o porfiră de mult preț, şi îmbrăcându-te cu milostivirea şi cu dreptatea ca cu o cunună dumnezeiască, ai împărățit peste patimile cele ce tirănesc. Pentru aceea te-ai suit la curțile împărăteşti cele înţelegătoare, şi stai înaintea Împăratului celui veşnic, pururea pomenite.


   Păzindu-ți viața întru bunătate desăvârşit, nu ai greşit întru ale legii, căci având de la Dumnezeu bună numirea cea lăudată, ca un ostaş foarte viteaz, te-ai dezbrăcat către nevoința bunătăţii, şi luptându-te cu rănile puroioase cele nesuferite, ai biruit pe cel ce fără de măsură se lăuda. Drept aceea încununându-te cu daruri de biruinţă de la Hristos, roagă-L pe Dânsul pentru sufletele noastre.




   Bogăția bunătăților lui Iov văzându-o vrăjmaşul drepţilor, s-a meşteşugit a o fura, şi rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine şi golindu-mă m-a robit. Deci mai-nainte de sfârşit întâmpinându-mă, izbăveşte-mă de cel viclean, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.


   Văzând Biserica lui Hristos cu ochii cei înțelegători pe diamantul cel suferitor, împodobit cu cununa răbdării, prăznuieşte cu veselie, cântând : Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a proslăvit.

   Nici limba înţelepţilor, nici cugetul omenesc nu va putea a ajunge laudele tale, pentru că limba cea nezidită a zis că eşti cinstitor de Dumnezeu, fără de prihană, şi adevărat. Pentru aceea împreună cu tine, dintr-un glas strigăm : Să cântăm Dumnezeului nostru că S-a proslăvit.


   Gândind vrăjmaşul pentru dreptul că este îngrădit cu bogăţie, şi lepădându-se cu dânsul îl va surpa, i-a cerut ca prin luptă să-l surpe, şi luptându-se în silă cu dânsul gol, s-a surpat. Căci prin răbdare striga : Să cântăm Dumnezeului nostru că S-a proslăvit.


   Adunarea Proorocilor te laudă, Curată, şi cetele celor fără de trup te cinstesc pe tine, căci văzând pe Ziditorul tuturor că negrăit a ieşit din pântecele tău, cu netăcere îi strigau : Să cântăm Dumnezeului nostru că S-a proslăvit.



   Lipsindu-te de iubiţii tăi fii şi de averea ta, ai rămas cu cugetul neînduplecat, cântând : Bine este cuvântat numele Domnului meu.

   Bogăţia şi sărăcia le-ai făcut materie bunătăţii, căci prin mijlocirea amândurora arzându-te ca aurul de şapte ori, te-ai arătat prea-lămurit.


   Cu graiul femeii a năvălit la tine începătorul înşelăciunii şarpele, ca la cel dintâi zidit, dar nu s-a folosit la vicleşugul lui, acela ce s-a lăudat peste măsură.


  Bucură-te Maică neispitită de nuntă, ceea ce ai încăput în pântecele tău pe Dumnezeu Cuvântul, şi L-ai născut întrupat, ca pe Dumnezeu împreună şi om.


   Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi sau încins cu putere, pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.



   Ca un adevărat şi drept, de Dumnezeu cinstitor şi fără prihană şi sfințit arătându-te, Preamărite, sluga lui Dumnezeu cea adevărată ai luminat lumea cu răbdarea ta, prea-răbdătorule şi prea-viteazule; pentru aceasta toți, de Dumnezeu înţelepţite Iove, lăudăm pomenirea ta.


   Dumnezeul şi Domnul tuturor, Cel ce împărățeşte împreună cu Fiul şi cu Duhul întru o Dumnezeire a strălucit, şi pe cei credincioşi, bine cinstitori i-a făcut. Acesta şi pe Iov l-a mărturisit, limba cea fără de răutate, cinstitor de Dumnezeu şi drept, depărtat de toate răutăţile. Pentru aceea cinstindu-te pe tine Iove, cu cântări lăudăm pomenirea ta.



   Pe Iov cel fără prihană şi curat, care s-a făcut întru Duhul stâlp întărit şi nestrămutat de măiestriile vrăjmaşului, toți să-l fericim, şi cu credinţă să-l lăudăm, ca pe cel ce a fost mare slugă a lui Hristos, şi neîncetat se roagă Lui să mântuiască de primejdii sufletele noastre.




   Prea îndestulată pildă şi stâlp însufleţit, şi icoană bunătăţilor, ni s-a arătat nouă înţeleptul şi fără prihană Iov; căruia fă-ne râvnitori pe noi care strigăm Ție : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Împlinitorul bunătăţilor, loc de nevoințe a pus ție pătimitorule, descoperind deodată la toți strălucirea bunătăţilor tale, care strigai : Neprihănite Iove preafericite.

   Puitorul de nevoinţe care este tămăduitor greşalei lui Adam, tămăduia şi răbdarea şi tăria sufletului tău celui fără de răutate, când erai în gunoi, Iove preafericite.


   Luminându-te cu adevărat cu faptele cele bune, din zavistia vrăjmaşului celui începător de rele, te-ai lipsit de toată averea, dând slavă Ziditorului tău Iove.


   Pe tine te lăudăm preaslăvită Mireasă a lui Dumnezeu cea neispitită de nuntă, care ai născut cu trup pe Mântuitorul, şi întru adevăr fără tăcere strigăm ție : Bucură-te părtinitoarea şi lauda robilor tăi.



   Mângâietorii întâmplărilor tale celor rele, adăugând odinioară rănilor şi durerilor tale, ți-au împletit ție mai multe cununi, mărite Iove.

   La întâmplările tale cele rele, vitejeşte te-ai arătat nebiruit, şi întru bunătăţile tale nu te-ai înduplecat la trufia cea fără rânduială, mărite Iove.


   Zidindu-ți cetățuia sufletului tău nerăzvrătită, vitejeşte ai suferit viforul cel cumplit al vrăjmaşului, mărite Iove.


   Glasul îngerului fără tăcere ți-l aduce ție zidirea Fecioară : Bucură-te Maică preacurată, a lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu.



   Se minunează auzirea îndulcindu-se de cuvintele tale, căci te-ai arătat gura plină de taina Celui ce te-a făcut, şi te-a învățat pe tine cu Dumnezeiescul Duh.

   Ca să vindeci durerea inimii celei întristate, vărsai din ochii tăi lacrimi de milostivire, părtinind săracilor şi văduvelor, mărite Iove.


   Viața ta a fost cu bunăcredinţă şi iubitoare de Dumnezeu, pentru aceea şi moartea ta s-a arătat ție odihnă, şi te-ai mutat către veselia cea fără de sfârşit, fericite Iove.


   Rugămu-ne Născătoare de Dumnezeu preacurată, roagă pentru slugile tale pe Cel ce S-a întrupat din tine, căci pe tine singură te ştim că eşti nouă părtinitoare.


   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune mă izbăveşte, Iisuse Împărate al puterilor.




Stih : Dacă şi murind eşti neuitată piatră a bărbăţiei.
Cum şi eu te voi ascunde Iove sub piatra uitării.
Pe Iov cel mult pătimitor în a şasea zi.
Norul morţii sub pământ îl acoperi.

   Acesta a fost din ţara Avsitidei, din hotarele Idumeei şi Arabiei, fiu din fiii lui Isav, de era el al cincilea de la Avraam. Pe tatăl său îl chema Zaret şi pe mamă-sa Vosora. Însă mai-nainte se numea Iovav, şi a proorocit patruzeci şi cinci de ani, şi a apucat înainte de venirea lui Hristos o mie nouă sute douăzeci şi cinci de ani. Pe acesta l-a ispitit diavolul, mărturisit fiind de Domnul, drept şi fără prihană, şi întrecând pe toţi cei de pe pământ şi despuindu-l de toată averea lui, şi chinuindu-l cu îngrozite şi nemângâiate răni, fugi şi se duse de la dânsul ruşinat, arătându-se dreptul neînduplecat şi neîntors la pornirile năpastelor lui. Pe acesta l-a mărturisit de sus Dumnezeu, la sfârşitul nevoinţelor sale, şi i-a întors îndoite toate câte i s-au luat, precum arată cu amănuntul istoria lui. Şi a trăit după rană o sută şaptezeci de ani, de s-a făcut toată vremea vieţii lui două sute patruzeci şi opt de ani.

     Tot în această zi, Cuvioşii Mamant, Pahomie și Ilarion, cu pace s-au săvârşit.

Stih : Ilarion şi Pahomie cu Mamant,
Împreună călătoria cea bună au alergat.

     Tot în această zi, Sfântul Mucenic Dimitrion, săgetându-se s-a săvârşit.

Stih : Săgeţile care de moarte trupul rănesc,
Dimitrion la socotea, săgeţi de joc copilăresc.

     Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Danax, Mesir şi Terinos, de sabie s-au săvârşit.

Stih : Între doi care prin tăierea capetelor s-au nevoit.
Mesir lipsit de cap în mijloc a stătut.

     Tot în această zi, Sfântul Mucenic Donat, care săgetat s-a săvârşit.

Stih : Donat altul străin oarecarele soare mi s-a ivit
De săgeţi ca de nişte raze fiind împodobit.

     Tot în această zi, Sfântul Mucenic Varvar de sabie s-a săvârşit.

Stih : Tu viteazule la noi după numire Varvar eşti chemat.
Însă este cu inima barbar, cel ce te-a tăiat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Fiind neînvățat de cuvintele legilor, dar făcând împlinirea Proorocilor şi a legii Iove, prin dragoste ai plăcut lui Dumnezeu, cântând : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Ne-strângând comoară pe pământ, ci având nădejde în ceruri, ai lepădat la pământ aurul, cu bucurie lui Dumnezeu strigând : Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Lovindu-te cu rană cumplită, şi de avere despuindu-te vrăjmaşul drepţilor, nu a plecat tăria sufletului tău a nu striga : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinților noştri, bine eşti cuvântat.


   Foarte te-ai mărit Iove, arătându-te neplecat la măiestriile şi năpădirile satanei; drept aceea ți s-a arătat Domnul vindecând rănile tale, şi dăruindu-ți avere îndoită.


   Ceea ce ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu fără sămânţă şi mai presus de fire, care a ieşit din tine şi a vorbit cu oamenii, pentru milostivire, cu bunăcredinţă te lăudăm pe tine în veci, ca pe o Maică a Celui Preaînalt.



   Toată ceata celor ce prăznuiesc cântând împreună cu dumnezeiescul Iov, prăznuieşte întru înălţime. Pentru aceea strigă : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toți vecii.

   Puitorul de nevoințe ți-a îndoit ție cununile pe pământ şi în Cer, cugetătorule de Dumnezeu Iove. Pentru aceea strigi : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

   Puroaiele trupului tău, Fericite, izvorăsc tămăduiri sufletelor şi trupurilor celor ce cântă : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Suferind vitejeşte rănile cele înfricoşate, ai primit după lovire, de la puitorul de nevoinţe darurile biruinţei, avere îndoită pe pământ, şi moştenirea Cerului, fericite Iove.


   Pe ceea ce mai presus de fire negrăit a zămislit, şi a născut bucuria lumii, pe Hristos Dumnezeu, tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toți vecii.


   Pe Cel ce S-a văzut în chip de înger în cuptorul cel cu foc la cuvântătorii de cântare, pe Hristos Dumnezeu lăudaţi-L tineri, preoţi bine-L cuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.



   Iov cu strălucirea răbdării după vrednicie s-a încununat; iar tu te jeleşti şi eşti posomorât satano, nesuferind cununa dreptului; căci în deşert nădăjduindu-te, te-ai ruşinat. Care tuturor celor drepţi singur tu eşti prea vrăjmaş.

   Văzând Iov slava Ta cea nevăzută, pe cât se poate omului a o vedea, cuprinzându-se de frică şi de buna cucernicie a strigat foarte îngrozit : Cenuşă sunt şi pământ, iar Tu Domn. Pentru aceea toţi Te slăvim.


   După vrednicie te-a primit pe tine cartea vieţii, şi jitnițele cele cereşti, ca pe nişte grâu copt adunat, şi plin de zile dintru ale Duhului, Iove sluga Domnului, Fericite. Pentru aceea toţi te fericim.


   Arătatu-te-ai mai presus de gând lăcaş şi scaun însufleţit, şi ușă înţelepciunii celei mai bune preacurată Fecioară. Pentru aceea ca pe o împărăteasă te-au iubit fecioarele pe tine Fecioară, aducându-se pe urma ta ție fiicei lui Dumnezeu.


   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.




     Prochimen, glasul al 7-lea : Scumpă este înaintea Domnului... Stih : Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul către Galateni : Fraţilor, roada Duhului... Aliluia, glasul al 6-lea. Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Stih : Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul, toate îmi sunt date mie de Tatăl meu... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi dreptul...




   Astăzi se bucură dumnezeiască mulţimea credincioşilor, căci se arată Cruce cerească pe la marginile pământului. Crucea luminează Cerul cu lumină neapropiată, văzduhul străluceşte şi fața pământului se înfrumuseţează. Biserica lui Hristos cântă cântări dumnezeieşti şi crede, cinstind Crucea cea dumnezeiască şi minunată, care o păzeşte pe ea de sus; de a căreia putere întărindu-ne, să ne apropiem către Stăpânul strigând, ca să împace lumea, şi să lumineze sufletele noastre.

   Ca o scară preacinstită s-a văzut astăzi Crucea cea preacinstită şi mărită, care mută de la pământ către cele cereşti, pe cei ce o cinstesc pe dânsa cu credinţă neîndoită. Se bucură toate limbile şi alergând cu îndrăzneală la Botez se veselesc, şi chipul Bisericii cel dumnezeiesc se împodobeşte ca o mireasă. Căci Crucea pe care se nevoiau Iudeii să o ascundă, străluceşte de la înălţime deasupra, şi mântuieşte pe cei ce cu credinţă aleargă către dânsa.

   Să se veselească zidirea şi să salte, căci astăzi a strălucit Crucea la marginile pământului, luminând din Cer pe cele de pe pământ, şi arătând împreunate cele neîmpreunate. Astăzi se bucură oamenii cu cetele îngereşti, căci zidul cel din mijloc care despărţea, ridicându-se prin Cruce, arătat a adunat toate întru una. Pentru aceea mai mult decât soarele, luminează toată zidirea cu Darul, şi înfrumuseţează şi mântuieşte pe cei ce cu credinţă o cinstesc pe dânsa.


   Vestit-au cerurile slava Ta, Doamne, şi tot pământul cu frică s-a închinat la înfricoşat semnul Crucii Tale, iar noi slavoslovind; şi lăudându-te strigăm : Fiind Dumnezeu nepătimitor, de bunăvoie ai primit a pătimi pentru noi cu trupul, pentru aceea mântuieşte poporul Tău cel ce l-ai câştigat cu scump sângele Tău.


   Chipul Crucii Tale acum mai mult decât soarele a strălucit care de la Sfântul munte până la locul Căpățânii o ai întins, şi într-însa a ta putere Mântuitorule ai luminat, printr-însa întărind şi pe binecredincioşii împăraţi, pe care îi şi mântuieşte totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Hristoase Mântuitorule, mântuieşte-ne şi pe noi.


   Împodobindu-te cu frumuseţea nerăutăţii, cu îndrăzneală ai stătut înaintea Izvorului bunătăţilor, pe care acum prin rugăciunile tale fă-L nouă binevoitor.

   Acachie rugătorul cel adevărat, cu înaltă propovăduire strigând, ne cheamă pe noi astăzi la ospăț; să alergăm dar cu osârdie şi cu veselie iubitorilor de Mucenici.

   Împărtășindu-te prin Botez apelor iertării, punerea de fii ai primit prin darul cel dumnezeiesc, şi botezului al doilea al muceniciei te-ai învrednicit prin sânge, Preafericite.


   Nesuferind a vedea fărădelegea înălțată, arătat ai propovăduit Dumnezeirea lui Hristos înaintea divanului, mărite Acachie, ca unul ce eşti numit cu numele nerăutății.


   Întru tine cea cu bucurie dăruită, Preacurată, s-au văzut căile lui Dumnezeu mai-nainte arătat, Care te-a păzit Fecioară, şi după naştere nestricată te-a ferit pe tine Care L-ai născut.



   Fiind împodobit cu dumnezeiască înțelegere şi cu înţelepciune şi cu cuvânt, împleticirile înţelepţilor cele neînţelese le-ai risipit; pentru aceasta cinstim sfântă pomenirea ta.

   Strălucind tu cu cuget bărbătesc şi întărit, răzvrătirea păgânilor şi oştirea o ai biruit, şi zidurile înşelăciunii le-ai risipit.

   Fiind întărit cu puterea lui Dumnezeu Atotțiitorului, putrejunea şi neputinţa nedumnezeirii o ai înfruntat; pentru aceasta te vestim pe tine Mucenice purtătorule de biruinţă Acachie.


   Din băutura cea noroioasă şi amăgitoare şi din tină, ai scăpat, strălucindu-ți mintea cu luminarea bunei credinţe, şi cu strălucirile cele cu raze luminoase, Mucenice Acachie.


   Stăpânirea morţii o ai încetat, şi osândirea blestemului celui dedemult, zămislind viața, Născătoare de Dumnezeu, pentru aceea cinstim naşterea ta Preacurată.



   Ca un turn neclintit ai petrecut cu credinţa, şi nici de norii chinurilor, nici de înmulţirea rănilor, nici de vânturile bătăilor, nu te-ai strămutat, ci cu mare glas strigai : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Cu vetreala şi cu suflarea Preasfântului Duh fiind ocârmuit, Preafericite, întru limanul cel lin te-ai odihnit, şi de repezirile valurilor, şi ale vânturilor, nu te-ai înfricoşat, Mucenice al lui Hristos, Preacinstite.

   Nebiruitei stăpâniri celei dumnezeieşti rugându-te, toată puterea cea potrivnică o ai biruit, şi toată arma lor o ai luat bucurându-te, ca un biruitor, vrednicule de mărire.


   Sfârşitul călătoriei fiindu-ți povățuit de arătarea cea dumnezeiască, cetatea Împăratului o ai aflat, căreia te-ai făcut cetățean, Preafericite, toată năvălirea barbarilor abătându-o.


   Pe mine care sunt omorât, şi ţinut de nescăpatele legături ale păcatului, singură Maică lui Dumnezeu Fecioară, ridică-mă ceea ce ai zămislit Viața cea veşnică, care dă mântuire tuturor credincioşilor.



   Purtând Crucea pe umeri, neabătut ai urmat lui Hristos, Cel ce întru viața cea nestricăcioasă, te-a adus pe tine, şi la lumina cea neapusă te-a băgat, prea-bogate.

   Rănile cele amare ale trupului şi tăierea membrelor ţi-a pricinuit ție hrana cea fără sfârşit, Preafericite, şi cunună mucenicească şi bucuria îngerilor.


   Tânăr fără de răutate şi întreg la minte şi blând, şi tare asupra patimilor celor trupeşti, şi asupra demonilor aspru, şi necredincioşilor neapropiat te-ai arătat, întrutot pururea pomenite.


   Pe Dumnezeul cel adevărat născându-L nouă cu trupul, pe Unul-Născut al Tatălui, Născătoare de Dumnezeu preacurată te numim pe tine, naşterii tale glasul împreună alcătuindu-L.



   Întru flămânzire te-au osândit pe tine Mucenice, cei ce flămânzeau de Darul cel dumnezeiesc, care pururea te hrăneşti cu darurile cele cereşti, şi ai hrana cea fără sfârşit.

   Întărâtarea nedumnezeirii tiranilor ruşinându-o, şi pe şarpele începătorul răutăţii înecându-l întru luciul sângiuirilor tale, ai zburat la ceruri purtătorule de biruinţă Acachie.


   Asemănându-te cu moartea morţii Stăpânului, Preafericite, împărățești în veci împreună cu Dânsul, îndestulându-te de vederea şi de bucuria Lui.


   Stricat-ai osânda morţii, şi blestemul legii, Preacurată, născând pe Hristos risipitorul morții, şi care a izvorât tuturor binecuvântare.



   În pâraiele sângiurilor tale, Mucenice Acachie, ai înecat pe vrăjmaşul ruşinând toate oştirile tiranilor; și ajungând la cetele cele fără trupuri ale îngerilor, ai primit cununa cea neveştejită a neputrejunii. Pentru aceasta prin rugăciunile tale, mântuieşte-ne pe noi din primejdii.



   Tăindu-ţi-se capul ai zburat către Capul cel înţelegător al Bisericii, fiind înfrumuseţat cu cununa biruinţei, preabogate, strigând : Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Număratu-te-ai prin răbdare împreună cu mucenicii lui Hristos, ca un prea-adevărat Mucenic, pe tiranii cei fără Dumnezeu, biruindu-i Acachie şi strigând : Prea-cântate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Întraripându-ţi cugetul către nădejdea cea fericită, care se păstrează credincioşilor, intrând la Divanul cel mucenicesc, prin duhul cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Graiurile Proorocilor şi însemnările cele dedemult, arătat mai-nainte au închipuit, cinstită naşterea ta Fecioară, Maica lui Dumnezeu, pe care cântându-te strigăm : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.



   Cu adevărat înţelepte te-ai sălăşluit în mitropolia cea de sus, care împărăţeşte, pe care o a zidit Domnul şi mai-nainte o a gătit sfinţilor celor ce nădăjduiesc într-însul şi cu credinţă strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Cu dragoste ai suferit truda chinurilor şi topindu-te de foame prea-alesule, ţi-ai adus aminte de desfătarea cea pururea fiitoare şi de hrana şi bucuria cea netrecătoare a celor ce strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Lesne şi foarte degrabă te-ai luptat asupra luptătorilor celor împotriva ta luptător nebiruit, ajutor şi apărător şi împreună pătimitor pe Hristos având, preabogate, Căruia Îi şi strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Fiind mai-nainte numit Acachie fericite, viaţă neînrăutăţită şi fără prihană ai avut, împodobită cu sângele pătimirii prealăudate şi cu muceniceştile fapte cele bune fiind înfrumusețat, strigi : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Taină străină cu adevărat singură ai arătat sub soare, căci pe Dumnezeu ai născut Preacurată, pe Cel nevăzut şi fără de început şi neîncăput de toate, şi neajuns. Căruia îi strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.



   Împotrivirea cea mucenicească avându-o strălucită din biruinţă fericită, ai stătut înaintea scaunului Stăpânului, împreună cu oştile îngereşti dănţuind şi tuturor cerşind mântuire, celor ce fericesc pomenirea ta.

   Luminoasă este biruitoare vitejia ta cea asupra vrăjmaşilor, Preafericite, şi mult mai multă cinste ți-a dat ție puitorul tău de nevoințe şi umplerea de dumnezeiască revărsarea de lumină; pentru aceasta toți te fericim pe tine.


   Aproape ai fost de Hristos prea-viteazule, căci ai suferit patimă şi scârbe, pentru aceea te-a învrednicit pe tine vederii şi vedeniei celei dumnezeieşti, a căror pricinuire ți-ai agonisit pe pământ, de departe pe acestea sărutându-le.


   Mai frumos cu podoaba s-a arătat Rodul tău, Preacurată, mai mult decât toți căci cu razele a înfrumuseţat făptura cu podoaba faptelor celor bune. pe Care cu dinadinsul roagă-L, ca să mântuiască pe cei ce neîncetat te slăvesc pe tine.


   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit; pentru aceasta toți te slăvim.



   Numai împotriva şarpelui slujindu-te cu mânie şi încingându-te cu puterea lui Hristos cea neînfrântă şi nebiruită, de Dumnezeu cugetătorule Acachie, ai surpat la pământ pe izvoditorul răutăţilor, surpându-i puternicia cea trufaşă şi pe slugile cele de ajutorul lui, foarte tare le-ai ruşinat.

   Cugetând dintru început depărtarea de cele rele şi unire cu cele bune, cu fapta te-ai făcut ceea ce te-ai numit mai-nainte, Acachie preaînţelepte şi mai ales te-ai numit mai-nainte ceea ce te-ai arătat pe urmă; pentru că pronia, pune mai-nainte de departe negrăit şi întru adânc săvârşirile lucrurilor celor mari.



   Mucenice Codrate purtătorule de chinuri, pururea pomenite, având tu suflet plin de ape pururea vii şi fiind cuprins de setea muceniciei, de sineți chemat ai venit către războiul vrăjmaşilor, cu adevărat înecând mările lor cele sărate ale necredinţei cu izvorul cuvintelor tale celor curgătoare de miere, şi cu vărsarea sângelui de Dumnezeu fericite, cu care se adapă Biserica lui Hristos. Pe Dânsul roagă-L, Lui te cucereşte Sfinte, să dăruiască lumii, unire, pace şi mare milă.


   Fericimu-te pe tine de Dumnezeu Născătoare Fecioară şi te slăvim credincioşii după datorie, ceea ce eşti cetate neclintită, zid nebiruit, folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.


   Potoleşte durerea sufletului meu celui mult necăjit, a strigat către Hristos cea fără de prihană tânguindu-se. Că deşii mântuieşti pe oameni cu patima ta, dar răneşti sufletul meu, Cuvinte, Tu eşti lumina mea cea prea-dulce, Tu Fiul şi Făcătorul meu, laud îndelungă răbdarea Ta.


   Arătat-ai pe pământ razele Crucii, cu care surpând pe diavolul, ai mântuit neamul omenesc, Doamne; pentru aceea lăudăm slava Ta.

   Viclenia cugetului celui neplecat o a risipit cu Crucea Mântuitorul, prin bunăvoirea Tatălui; să-i cântăm Lui cântare nouă, că cu slavă S-a proslăvit.


   Sceptru făcător de biruinţă ai sădit, Hristoase, ca şi în Eden lemn de viață, preacurată Crucea Ta, care a strălucit în chip de lumină pe muntele cel sfânt.


   Născătoare de Dumnezeu preacurată Maică Fecioară, pe tine care mai-nainte te-a văzut ceata Proorocilor, ca pe o ușă cerească şi rug nears, te cunoaştem.



   Ca cu o pavăză ne îngrădim cu semnul nebiruitei Crucii Tale, Stăpâne, care nesuferindu-o mulţimea cea uricioasă a dracilor fuge.

   Crucea Ta a veselit pe toți cei ce Te propovăduiesc pe Tine Dumnezeu răstignit, care luminând a strălucit cu frumuseţe neapropiată.


   Bucură-te, o Cruce Preasfântă, că chipul tău mai presus decât soarele a strălucit şi gonind toată înşelăciunea ne-a luminat pe noi credincioşii.


   Bucură-te Maică neispitită de nuntă, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu Cuvântul în pântecele tău şi L-ai născut întrupat, ca pe un Dumnezeu şi om.


   Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.




   Crucea cea preacurată care a deschis cerurile fiind închise, arătându-se acum în ceruri şi-a răsărit razele pe pământ; pentru aceea cei ce am primit strălucirea lucrării ei, ne povăţuim către lumină neapusă şi în războaie o avem pe dânsa armă de pace, semn de biruinţă nebiruit. De două ori.




   În taină mai-nainte, iar astăzi de față, ai luminat, Hristoase, semnul Crucii Tale.

   Îndrăzneala cea fărădelege a ucigaşilor de Dumnezeu, o ai înfruntat, Îndurate, cu lumină, în chip de Crucea Ta Mântuitorule


   Întărit-ai credinţa creştinilor, cu lumina Ta cea fără materie, însemnându-ne nouă Crucea, Hristoase.


   Maică preacurată, binecuvântată Stăpână, prin rugăciunile tale îmblânzește-ne nouă pe Dumnezeu pe Care L-ai născut.



   Lemnul cel din rai s-a arătat prin făcătorul de rele, aducător de moarte celor izgoniţi din Eden; iar Crucea Ta, Hristoase, s-a arătat aducătoare de viață, făcând pe Adam iar locuitor într-însul.

   Tatăl cel ce a zidit cu cuvântul Lui lumina cea întâi zidită, însemnează acum Crucea cea luminoasă, Celui răstignit ca unui Fiu mărturisindu-i Dumnezeirea.


   În lumina cea neapusă, pe Lumina cea mai presus, întru Tatăl o vom vedea prin credinţă, Hristoase, pe tine Fiul şi pe Duhul tău strălucind sufletelor noastre.


   Când ai născut Fecioară, nu ai ştiut de durerile maicilor, căci mai presus de fire ai născut pe Dumnezeu cu trup. Pentru aceea toți cu bunăcredinţă te slăvim.



   Crucea Ta o străluceşti la toate marginile, Hristoase Dumnezeule, şi printr-însa ai luminat pe cei ce Te laudă.

   Cei fărădelege să-şi acopere acum ochii, căci nu vor suferi frumuseţea ce străluceşte de la Cruce.


   Cei ce cunosc pe Dumnezeu pe Cel ce S-a pironit cu trupul pe lemn, să se îndestuleze acum de strălucirea preacuratei Cruci.


   Fecioară neispitită de nuntă, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, să nu încetezi a te ruga Fiului tău pentru noi.


   Când m-am necăjit, am strigat către Domnul şi m-a auzit Dumnezeul mântuirii mele.



   O de trei ori fericită şi preacinstită Cruce, pe tine lăudându-te şi închinându-mă ție, acum mă sfinţesc; pe care Hristos înălțându-Se, a mântuit lumea. Deci întâmpină şi mă mântuieşte cu puterea ta şi din toate nevoile mă slobozeşte, ca să strig ţie : Bucură-te lemn fericit.


   Deschide-mi gura, Împărate al veacurilor, luminează-mi mintea şi cugetul, şi-mi sfinţeşte sufletul, ca să laud Cuvinte cinstitul Tău lemn. Trimite-mi Duhul Tău şi mă învaţă, ca cu dragoste să strig : Bucură-te Cruce slava lumii; bucură-te Cruce puterea Bisericii; bucură-te turnul preoţilor cel neclintit; bucură-te coroana cea scumpă a împăraţilor; bucură-te sceptrul Împăratului tuturor şi Ziditorului a toate, bucură-te, că ai primit a se pironi pe Tine Hristos; bucură-te mângâierea cea mare a celor necăjiţi; bucură-te arma cea nebiruită în războaie; bucură-te Cruce buna podoaba îngerilor; bucură-te Cruce ajutătoarea credincioşilor; bucură-te prin care s-a sorbit iadul; bucură-te prin care am înviat toţi; bucură-te lemn fericit.


     Întru această lună, în 7 zile, prăznuim pomenirea semnului cinstitei Cruci, ce s-a arătat pe Cer în zilele împăratului Constantie fiul marelui Constantin şi Chiril arhiepiscopul Ierusalimului.

Stih : Crucea înfingându-se dedemult, pământul s-a sfinţit,
Şi acum arătându-se, și Cerul l-a sfinţit.
În luna lui Mai în a şaptea zi,
Chipul Crucii pe Cer se prea lăţii.

   În zilele sfintei Cincizecimi, adică. Rusalii, în şapte zile ale lunii lui Mai, la ora trei din zi s-a arătat cinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce, luminoasă, văzându-o tot poporul, deasupra Sfântului loc Golgota, întinsă până la Sfântul munte al Eleonului, care cu strălucirea ei a acoperit razele soarelui. Pentru care a alergat la Biserică toată vârsta de bătrâni şi de tineri, cu copiii şi cu sugătorii prunci, şi au dat slavă şi mulțumire lui Dumnezeu, cu nespusă bucurie şi cu fierbinte umilinţă pentru acea preamărită vedere.

     Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Acachie.

Stih : Mai mult decât oricare altul în ceata mucenicilor s-a numărat,
Preabunul Acachie capul fiindu-i tăiat.

   Acesta a fost în zilele lui Maximian împăratul, capadocian de neam, din numărul Martisionilor. Deci aducându-l înaintea stăpânitorului Firmu, mărturisind numele lui Hristos, şi muncindu-l foarte, îl trimise la alt judecător Vilian, care îl duse şi cu alţi legaţi la Vizantia. Şi chinuindu-l cu cumplite bătăi şi munci l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-se îngerii îl făcură sănătos. După aceea fiind trimis la alt judecător Falchian, porunci de-i tăiară capul. Şi se face soborul lui într-a sa sfântă mucenicie ce este în Eptascalon.

     Tot în această zi, Sfântul Mucenic Codrat, și a celor împreună cu dânsul.

Stih : Pentru dragostea lui Dumnezeu Codrat către sabie alerga,
Şi pe Codratul cel mai de pe urmă voind a-l da.

   Acesta a fost în cetatea Nicomidiei în zilele lui Deciu şi Valerian. Şi pentru credinţa în Hristos fiind prins cu alţi mulţi elini, i-au dat pe seama antipatului cetăţii, şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos, îl puseră jos de-l bătură cu vine de bou uscate. Şi umplând pământul de sânge, l-a dat la legătură în temniţă. Deci aducându-l Antipatul la Niceea, fu muncit iarăşi, şi văzând pe oarecari ce erau cu dânsul, că vrea să jertfească de frica muncilor, le-a adus aminte de frica lui Dumnezeu şi i-a întărit, pe care i-a ars antipatul. Iar Sfântul Codrat intrând în capiştea idolilor, a sfărâmat pe toţi idolii ce erau într-însa. Drept aceea îl spânzurară şi-l strujiră, şi băgându-l într-un sac fu bătut cu vine de bou. Atuncea Satornin şi Rufin, crezând în Hristos, au fost spânzuraţi, strujiţi, şi cu capetele tăiate. Deci mergând antipatul la Apolonida, traseră şi pe Sfântul, şi amestecând sare cu oţet, îi turnau peste răni, şi-l frecau cu târsâni de păr, arzându-l pe coaste şi cu fiare arse. Deci trecând locul ce se numeşte Rundacul, şi sosind la Ermupoli, purtă şi pe Sfântul într-un car, neputând să umble. Unde întinzându-l peste un grătar ars, îi turnă deasupra untdelemn şi smoală, de aceea i-au tăiat capul, şi aşa i s-a săvârşit mucenicia.

     Tot în această zi, Sfinţii Mucenici cei mai sus zişi : Rufin și Satornin de sabie s-au săvârşit.

Stih : Doi împreună pătimitori, tăiere de sabie au îndrăznit,
Căci credința Domnului întărindu-se o au mărturisit.

     Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi mărturisitorul Ioan Psihaitul.

Stih : Având tu numai îngrijirea sufletului Părinte,
Psihait te-ai numit, cu drept cuvânt Fericite.

   Acest fericit din tinereţe urmând obiceiurilor lui Ioan şi Ilie, şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, a biruit războaiele dracilor prea bărbătește, curăţindu-şi mai-nainte sufletul, cu curgerile lacrimilor, şi îmblânzind pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, a uscat râurile eresurilor, închinându-se asemănării lui Hristos ca celei cinstite. Iar sfaturile păgânilor surpându-le a ridicat biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, şi apărând legile şi predaniile părinteşti, a scuipat legile împărăteşti. Pentru care şi nevoindu-se cu tărie, aceeaşi luptă cu sfinţii, asemenea şi cunună a luat, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, ca cel ce a luat de la Dumnezeu Darul minunilor.

     Tot în această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Maxim.

Stih : Călcând pe pietre Maxim cel cu mintea mare.
Spre lăţimea Cerului bucurându-se a făcut alergare.

   Acest fericit propovăduind pe Hristos în privelişte, şi pe mulţi povățuind spre dreapta credinţă şi feluri de chinuri suferind, în sfârşit fiind împroşcat cu pietre, şi ca încununându-se de acelea, s-a mutat către Domnul.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Soare Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce; pe care văzându-Te soarele cel simţitor pe amiazăzi, şi-a ascuns razele. Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Cela ce ai vorbit odinioară cu văzătorul de Dumnezeu prin foc şi prin nor, şi astăzi te slăveşti ca un Dumnezeu prin strălucire în chip de Cruce, prealăudate Doamne, Dumnezeul părinților noştri bine eşti cuvântat.


   Tu Lumina, ceea ce străluceşti din lumină, şi din veac eşti împreună întru lumină, şi ai slăvit cu lumina Ta cea curată semnul Crucii Tale, prealăudate Doamne, Dumnezeul părinților noştri, bine eşti cuvântat.


   Pe ceea ce fără sămânţă a primit în pântece şi mai presus de fire pe Dumnezeu cel neschimbat, Care din milostivire S-a numărat cu oamenii, cu bunăcredință să o lăudăm în veci, ca pe o Maică a Celui Preaînalt.



   Pe Cel ce S-a văzut pe scaunul slavei şi S-a pironit pe lemnul Crucii după ființa trupului, tineri lăudaţi-L, preoţi bine-L cuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toți vecii.

   Pe Crucea ceea ce s-a închipuit întru lumină preacurată în locul Căpățânii până la muntele cel sfânt, şi străluceşte lumină împreună în veac, tineri binecuvântați-o, preoţi lăudați-o, noroade preaînălțați-o întru toți vecii.


   Slavoslovind pe Unul din Treime, Care a luminat lumea cu strălucirea Crucii, tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.


   Pe ceea ce negrăit şi fără sămânţă a zămislit, şi a născut lumii pe Hristos Dumnezeu, tineri binecuvântați-o, preoţi lăudați-o, popoare preaînălțați-o întru toți vecii.


   Pe Cela ce S-a văzut în chip de înger în cuptorul cel cu foc la cuvântătorii de cântare; pe Hristos Dumnezeu lăudaţi-L tineri, preoți bine-L cuvântaţi, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.



   Cela ce odinioară ai pus lege prin foc şi prin nori poporului celui neplecat, acum ai însemnat poporului celui prea credincios chipul Crucii Tale, care străluceşte mai mult decât luminătorii, pe care după vrednicie o mărim.

   Jelit-a zidirea cu întunecare îndrăzneala celor ce Te-au răstignit, iar acum strălucind cu lumină preafrumoasă Crucea Ta, Hristoase, cea purtătoare de lumină, a arătat frumuseţea Bisericii cea ascunsă.


   La Tine punându-şi nădejdile poporul Tău cel ales, către Tine spre rugăciune pune înainte Crucea, şi înfricoşatul Tău sânge; ci cu blândeţe Te uită spre noi Împărate al tuturor.


   Luminează-ne pe noi Fecioară, ceea ce ai născut Lumina cea neapropiată; umple-ne de veselie şi de bucurie şi de dumnezeiască cunoştinţă, pe noi care cu inimă curată întru bunăcredinţă te fericim.


   Hristos Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu te slăvim.





    Prochimen glasul al 7-lea : Domnul a împărățit... Apostolul către Corinteni : Fraţilor cuvântul Crucii.,. Aliluia, glasul 1. Adu-ţi aminte de adunarea ta... Stih : Iar Dumnezeu împăratul nostru... Evanghelia de la Ioan : În vremea aceea, sfat au făcut Arhiereii şi bătrânii asupra lui Iisus... CHINONICUL : Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale...





     Vezi : De se va întâmpla în Miercurea înjumătăţirii, punem Stihirile pe 8, şi cântăm Stihirile Praznicului pe 4, şi ale Sfântului pe 4. Slavă..., a Sfântului, Şi acum..., a Praznicului. Iar de se va întâmplă Miercuri înaintea înălţării punem Stihirile pe 10, şi cântăm 6 ale Orbului, glasul al 2-lea, singur glasul, şi 4 ale Sfântului. Slavă..., a Sfântului, Şi acum..., a Orbului : Cine va spune puterile tale... Asemenea de se va întâmpla şi la Praznicul înălţării, punem pe 6 ale Praznicului şi 4 ale Sfântului. Slavă... a Sfântului, Şi acum..., a Praznicului. Iar de se va întâmpla într-una din Duminici, adică a Mironosiţelor sau a Slăbănogului sau a Orbului; caută învăţătură pe larg la Penticostar.



   Văzătorul descoperirilor celor negrăite, şi tâlcuitorul tainelor lui Dumnezeu celor de sus, fiul lui Zevedei, cel ce ne-a scris nouă Evanghelia lui Hristos, Dumnezeu a numi pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, ne-a învăţat. De două ori.

   Limba cea de Dumnezeu mişcată a cereştilor cântări, scriitorul de taină acesta, gura cea de Dumnezeu scriitoare, cântarea cântărilor, cântă cu dulceață, mişcându-şi buzele ca nişte strune, şi limba ca pe un arc, se roagă să ne mântuim noi.

   Cu limba ta cea cu glas de tunet, vestind Cuvântul cel ascuns al înţelepciunii lui Dumnezeu, iubite de Dumnezeu, deschizându-ți buzele adesea, strigi pururea : Întru început era Cuvântul, şi înveţi pe tot omul spre cunoştinţa de Dumnezeu.



   Părinte de Dumnezeu cugetătorule Arsenie, cu izvoarele lacrimilor, luminându-ți gândul, cu Dumnezeu ai vorbit, prin curăţeniile cele neîncetate şi strălucirea, stâlp cu totul luminos şi ca focul strălucit al dumnezeieştii credinţe te-ai arătat, Fericite, lauda călugărilor. Şi acum pe noi pe toți păzeşte-ne cu rugăciunile tale.

   Cuvioase Părinte Arsenie, tu căutând pe Dumnezeu, şi cu bunăcredinţă dorind a te lumina, cu strălucirile cele cu raze luminoase, toată strălucirea măririi şi curţile împărăteşti ai lăsat, şi moştenirea cea nemuritoare ai luat, împreună cu Hristos acum sălăşluindu-te, de Dumnezeu fericite.

   Arătându-te plin de cuvânt şi de înţelepciune, mai mult decât toți, şi cu faptele bune împodobit fiind, plin te-ai făcut de toată mărirea cea de acolo, încă şi cu dumnezeiască râvnă aprins fiind, şi de cele negrăite dorind, ai fugit în Egipt, unde viață călugărească ai viețuit, schimbând mărirea pe greutate negrăită.


   Pe fiul tunetului, pe temeiul cuvintelor celor dumnezeieşti, pe începătorul cuvântării de Dumnezeu, şi întâiul propovăduitor al dogmelor adevăratei înţelepciunii lui Dumnezeu, pe iubitul Ioan, şi păzitorul de feciorie, neamul omenesc după datorie să-l lăudăm; că acesta având întru sine neîncetat lucru dumnezeiesc, întru început, a zis, era Cuvântul; şi îndată şi nedespărțirea cea de Tatăl, şi după acestea întocmirea Fiinţei cu Tatăl, arătându-ne nouă prin sine dreapta slăvire a Sfintei Treimi, şi Făcător a fi împreună cu Tatăl şi purtător de viață şi Lumină adevărată, pe Acesta L-a arătat nouă. O minune înfricoşată, şi lucru înţelept ! Că plin fiind de dragoste, plin s-a făcut şi de învățătură, cu mărirea şi cu cinstea şi cu credinţa, întemeietor fiind curatei noastre credinţe, prin care vom dobândi veşnicele bunătăţi în ziua judecăţii.





   Iubiţilor, de nu ne va arăta nouă vina inima noastră, îndrăznire avem către Dumnezeu, şi orice vom cere vom lua de la Dânsul, căci poruncile Lui păzim, şi cele plăcute înaintea Lui facem, şi aceasta este porunca Lui : Ca să credem în numele Fiului Său, Iisus Hristos, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat nouă poruncă, şi cela ce păzeşte poruncile Lui, într-însul locuieşte, şi Acesta întru el. Şi întru aceasta cunoaştem că locuieşte întru noi, din Duhul care ne-a dat nouă. Iubiţilor, nu pe tot duhul credeţi, ci ispitiţi duhurile de sunt de la Dumnezeu, că mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. Întru aceasta să cunoaşteţi Duhul Dumnezeu. Tot duhul care mărturiseşte pe Iisus Hristos că a venit în trup, de la Dumnezeu este. Şi tot duhul care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos că a venit în trup, de la Dumnezeu nu este, şi acesta este al lui antihrist, care aţi auzit că vine, şi acuma în lume este. Voi de la Dumnezeu sunteţi fiilor, şi aţi biruit pe acela, că mai mare este Cela ce este întru voi, decât cela ce este în lume. Aceştia din lume sunt, pentru aceasta din lume grăiesc, şi lumea de dânşii ascultă. Noi de la Dumnezeu suntem. Cela ce ştie pe Dumnezeu ascultă de noi, iar care nu este de la Dumnezeu, nu ascultă de noi.


   Iubiţilor, dacă ne-a iubit aşa Dumnezeu pe noi, şi noi datori suntem unul pe altul să iubim. Pe Dumnezeu nimenea nici odinioară nu L-a văzut. De vom iubi unul pe altul, Dumnezeu întru noi petrece, şi dragostea Lui desăvârşită este întru noi. Întru aceasta cunoaştem, că locuim într-însul, şi El întru noi, că din Duhul său ne-a dat nouă. Şi noi am văzut, şi mărturisim, că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor lumii. Oricare va mărturisi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întru dânsul petrece, şi acela întru Dumnezeu. Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea care are Dumnezeu întru noi. Dumnezeu dragoste este, şi cela ce petrece în dragoste, întru Dumnezeu petrece, şi Dumnezeu întru dânsul.


   Iubiţilor, de ar zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, şi pe fratele său urăşte, mincinos este; căci cel ce nu iubeşte pe fratele său pe care vede, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească ? Şi această poruncă avem de la el, ca cela ce iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele său. Tot cel ce crede că Iisus este Hristos, de la Dumnezeu este născut. Şi tot cela ce iubeşte pe cel ce a născut, iubeşte şi pe cel născut dintr-însul. Întru aceasta cunoaştem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, când iubim pe Dumnezeu, şi poruncile Lui păzim. Că aceasta este dragostea lui Dumnezeu ca poruncile Lui să păzim, şi poruncile Lui grele nu sunt. Că tot cel născut de la Dumnezeu biruieşte lumea; şi aceasta este biruinţa ceea ce biruieşte lumea, credinţa noastră. Cine este cela ce biruieşte lumea ? Numai cela ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.



   Râuri de Dumnezeu cuvântătoare, au izvorât din cinstită gura ta Apostole; din care adăpându-se Biserica lui Dumnezeu, cu dreaptă mărire se închină Treimii Celei de o Fiinţă. Căreia şi acum roagă-te Ioane de Dumnezeu cuvântătorule, să se întărească şi să se mântuiască sufletele noastre.


   Sadul curăției, mirul bunei miresme iarăşi ne-a răsărit nouă, întru acest praznic de acum. Să strigăm către dânsul : Cel ce te-ai rezemat pe pieptul Stăpânului, şi ai rourat lumii pe Cuvântul, Ioane Apostole, cela ce pe Fecioara o ai păzit ca lumina ochiului, cere nouă de la Hristos mare milă.

   Ca un însuți văzător tainelor celor negrăite, ai strigat glăsuind, că Cuvântul cel preaveşnic, întru început era la Dumnezeu, şi El era Dumnezeu, Ioane Apostole, cel ce te-ai rezemat pe pieptul lui Hristos, şi prietene de aproape, şi dulceaţa Treimii, întărirea Efesului şi a Patmosului cea neclintită, şi ajutorul nostru, roagă-te de Dumnezeu cuvântătorule, Preafericite, de vrăjmaşii cei păgâni, de cei trupeşti şi de cei netrupeşti, să se mântuiască poporul cel ce săvârşeşte pomenirea ta pururea cu credinţă.


   Pe cel ales din Apostoli trâmbiţa cuvântării de Dumnezeu, pe duhovnicescul mai marele ostaş, pe cel ce a supus lui Dumnezeu lumea, veniţi credincioşii să fericim, pe Ioan pururea măritul, pe cel ce de pe pământ s-a mutat şi de pământ nu s-a depărtat, ci viază şi aşteaptă a doua venire a Stăpânului cea înfricoşată. Care fără de osândă ca să o întâmpinăm roagă-te, prietene cel de taină, cela ce te-ai rezemat pe pieptul lui Hristos, pentru noi cei ce săvârşim cu dragoste pomenirea ta.


   Cuvioase Părinte Arsenie, în tot pământul a ieşit vestirea isprăvilor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele drăceşti ai pierdut; cetele îngereşti ai ajuns. A căror viață fără prihană ai urmat, îndrăznire având către Domnul, cere pace sufletelor noastre.


   Rezemându-te pe pieptul învăţătorului tău Hristos la cina Domnului, iubite Ucenice, de acolo ai cunoscut cele negrăite, şi cerescul glas tuturor ai tunat : Întru început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul, Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume, Hristos Dumnezeu, şi Mântuitorul sufletelor noastre.





   Veniți credincioşilor astăzi să încununăm cu cântări dumnezeieşti adâncimea înțelepciunii, pe scriitorul dogmelor celor ortodoxe, pe măritul şi iubitul Ioan. Căci acesta a tunat : La început era Cuvântul. Pentru aceea s-a arătat cu glas de tunet, ca unul ce a strălucit în lume, Evanghelia, cu multă înţelepciune pururea pomenitul.


   Cu adevărat tu te-ai arătat prieten adevărat mare de pe pieptul lui Hristos învăţătorului, căci ai căzut pe pieptul Lui. Pentru aceea ai scos de la Dânsul dogmele înțelepciunii, cu care îmbogăţeşti toate marginile pământului, ca un propovăduitor al lui Dumnezeu. Drept aceea ținându-le pe dânsele Biserica lui Hristos cea de veselie, acum bucurându-se, se veseleşte de dânsa.


   Bucură-te de Dumnezeu cuvântătorule adevărate, bucură-te fiule al Maicii Domnului preaiubite, căci tu stând aproape de Crucea lui Hristos, ai auzit dumnezeiescul glas al Stăpânului, care a strigat către tine : Iată acum Maica ta. Pentru aceea ca pe un dumnezeiesc Apostol al lui Hristos, şi iubit, toți după vrednicie te fericim.


   Apostole al lui Hristos, Evangheliste Ioane de Dumnezeu cuvântătorule, făcându-te învăţător celor tainice, ne-ai tunat nouă dogmele înțelepciunii celei negrăite, arătat descoperind credincioşilor cuvântul care zice, dintru început era Cuvântul şi lepădând cuvântul care zice, că nu a fost, ai izgonit cuvintele ereticilor, arătându-te rezemător pe piept şi prieten iubit, ca Isaia prea mare glăsuitorul, şi ca Moise de Dumnezeu văzătorul, îndrăzneală având către Dumnezeu, cu dinadinsul roagă-te pentru sufletele noastre.



   Apostole a lui Hristos Dumnezeu iubite, grăbeşte de mântuieşte pe poporul cel fără de răspuns. Că te primeşte când cazi către Dânsul, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-i; pe Care roagă-L de Dumnezeu cuvântătorule, şi norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă. De două ori.


   Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-au făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Arsenie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
 

   Rezemându-te pe pieptul lui Iisus, îndrăzneală ai dobândit ca un ucenic întrebând : Cine este cela ce va să Te vândă Doamne ? Iubit foarte fiind prealăudate. Prin pâine ți s-a arătat ție acela de față, pentru aceasta şi ca unul ce ai fost ucenic celor negrăite, înveţi marginile întrupării Cuvântului, de Dumnezeu cuvântătorule Apostole, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta. De două ori.




   Toţi să lăudăm cu cântări şi cu laude sfințite pe Apostolul şi ucenicul lui Hristos, pe preacinstitul Ioan, care a propovăduit tuturor naşterea cea dumnezeiască cea din Tatăl a Mântuitorului şi Împăratului Hristos, căci neîncetat se roagă să se mântuiască sufletele noastre. De două ori.




   Pomenirea Apostolului să cinstim credincioşilor, căci astăzi a sosit la toate marginile lumii luminând pe toți, acesta adevăratul cuvântător de Dumnezeu, întru Evanghelie s-a arătat prieten Domnului; pentru aceasta celor ce-l cinstesc pe dânsul, le izvorăşte tămăduiri. De două ori.












   De Dumnezeu cuvântătorule iubitorule de feciorie, ucenice al Mântuitorului, prin rugăciunile tale, rugămu-ne, mântuieşte-ne pe noi de toată vătămarea, căci a ta turmă suntem.


   Ca un curat iubit ai fost luminii celei preacurate, şi pe pieptul Lui odihnindu-te, cu suflet îndrăzneţ din adâncul înţelepciunii ai scos lumina cunoștinței, fericite Ioane Apostole.

   Mai presus de fire, de Dumnezeu grăind ai tunat, iubitule al lui Dumnezeu : Cuvântul era întru început, şi întru început era Cuvântul viu şi ipostatnic la Părintele Său, şi Dumnezeu era Cuvântul, şi trup Cuvântul S-a făcut, şi Dumnezeu a rămas neschimbat.


   Sub acoperământul tău Preacurată scăpând, ne păzim de toată năvala ispitelor Preacurată, pentru aceasta şi acum ne rugăm, scoate pe cei căzuţi din adâncul greşelilor, Curată, cu dumnezeieştile tale rugăciuni.


   Poruncii Stăpânului celei dumnezeieşti plecându-te Arsenie, mărirea bogăţiei împărăteşti ai lăsat, ca şi dătătorul de lege Moise, şi fugind de la oameni, locuitor cu îngerii te-ai făcut, împreună cu dânşii veselindu-te.


   Tu din valuri fugind Arsenie, ca din izvoarele păcatului, limba cu tăcere ţi-ai înfrânat; pentru aceasta întru linişte fără tulburare mintea ți-ai păzit, făcându-te după vrednicie cuvios locaş Dumnezeiescului Duh.


   Lucruri preaslăvite s-au grăit pentru tine în neamurile neamurilor, pe Dumnezeu Cuvântul în pântece încăpându-L, şi curată rămânând de Dumnezeu Născătoare Marie. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine, cea după Dumnezeu folositoarea noastră.




   Din pescar, vânător de oameni şi cuvântător de Dumnezeu te-ai făcut înţelepte Ioane, neuitându-te la dragostea părintească şi lumească şi Stăpânului Cuvântului cu dumnezeiasca dragoste urmând.

   Curăţit fiind la ochiul sufletului, o de Dumnezeu Cuvântătorule, ai văzut slava cea negrăită a Unuia-Născut din Tatăl, a Cuvântului şi Fiul lui Dumnezeu; prin care înţelepţeşte toate s-au făcut cu Dumnezeiescul Duh.


   Sub mântuitoare scăparea ta alergând, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, mă izbăvesc de toată năvălirea vrăjmaşului, şi mă mântuiesc cu rugăciunile tale; încă şi de munca ce va să fie mă izbăvesc, Curată.


   Părinte Arsenie, cu îmbrăcămintea aspră şi proastă a sărăciei tale celei de Hristos următoare, ai acoperit haina dintâi cea mărită, care ți-a câştigat ție îmbrăcămintea slavei celei negrăite.


   Năvălirile vrăjmaşilor şi ale duhurilor celor falnice, de la Dumnezeu luând ajutor, le-ai surpat cu inimă umilită Arsenie, purtător de biruinţă Părinte, cu smerenia făcându-te.


   Decât Heruvimii şi Serafimii te-ai arătat mai înaltă, Născătoare de Dumnezeu; că tu una ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu cel neîncăput, nespurcată. Pentru aceasta toţi credincioşii cu cântări pe tine te fericim, Curată.



   De la Roma ca un soare mare ai strălucit, şi ai ajuns către cetatea împărătească, Preafericite, luminându-o pe aceasta cu cuvintele şi cu faptele tale, şi izgonind întunericul neînţelepciunii. Pentru aceasta te cinstim pe tine Preacuvioase Arsenie, lauda părinţilor.


   Auzind glasul Domnului, Preacuvioase, şi lepădându-te de frumuseţile lumii, te-ai sihăstrit râvnind vieţii celei îngereşti, de Dumnezeu, înţelepţite. Drept aceasta te-ai şi arătat cu totul schimbat ca un înger în trup, aducând lui Hristos postire şi lacrimi şi rugăciune curată, şi stare de peste toată noaptea, pentru care te-ai şi făcut locaş Treimii, chip călugărilor, şi îndreptător bunătăţilor, şi pururea călduros rugător pentru cei ce te cinstesc pe tine. Pentru aceasta te cinstim pe tine Arsenie, lauda părinţilor.



   Pe pieptul înţelepciunii rezemându-te, şi cunoştinţei celor ce sunt învăţându-te, dumnezeieşte ai tunat : Întru început era Cuvântul; bine scriind tu întâi naşterea cea fără început, şi ai propovăduit tuturor întruparea Cuvântului. Pentru aceasta şi cu limba ca cu o mreajă vânând neamurile, cu Darul Duhului înveţi marginile. De Dumnezeu cuvântătorule Apostole, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


   Din valurile lumeşti fugind, şi viață fără gâlceavă săvârşind, ai omorât patimile, şi mintea ţi-ai ridicat către Dumnezeu, şi stâlp de foc te-ai făcut, şi luminător tuturor credincioşilor celor ce te cinstesc pe tine. Şi cu ploile lacrimilor adăpându-te, te-ai arătat ca un pom roditor, de Dumnezeu purtătorule Arsenie. Pentru aceasta strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.




   Pe tine fiu al tunetului Domnul te-a numit şi te-a învrednicit, a tuna cu Duhul dumnezeiască şi necuprinsă naşterea Lui din Tatăl cea negrăită. Pentru aceasta de Dumnezeu cuvântătorule, pomenirea ta cea cu totul prăznuită, cu cântări după vrednicie o slăvim.

   Tu la înălţimea faptelor bune te-ai suit Apostole, tu ai văzut pe Cuvântul Unul-Născut, Cel fără de început strălucind cu slavă în trup, pe Cela ce şade în sânurile Părinteşti, şi te-ai învrednicit a auzi glasul părintesc, mărturisind a Lui fiască Fiinţă.


   Sub a ta sprijineală acum scap eu netrebnicul robul tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană, să nu mă ruşinez, că pe tine te am către Dumnezeu folositoare şi zid nebiruit. Rogu-mă ca să dobândesc pentru tine şi liniştea ce va să fie, şi dumnezeiască viață.


   Tu silitor firii te-ai arătat Arsenie, tu patimile, Părinte, le-ai supus minții celei stăpânitoare, ca unei slugi poruncind somnului. Pentru aceasta şi întru privegherile de noapte ai strigat : Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.


   Tu pe Dumnezeu Cuvioase cu dragoste L-ai căutat, tu de Cel ce S-a arătat mai mult ai dorit, şi pentru curăţenie dumnezeiesc tot făcându-te, cu Cel dorit ai vorbit, şi prin unire ai cunoscut pe Cel ce este mai presus decât toată cuprinderea, Părinte Arsenie.


   Tu eşti lauda credincioşilor ceea ce nu ştii de mire, tu folositoarea, tu şi scăparea creştinilor, zid şi liman. Căci către Fiul tău duci rugăciunile, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi mântuieşti din primejdii pe cei ce cu credință şi cu dragoste te cunosc pe tine de Dumnezeu Născătoare Curată.



   Văzând lumina cea fără de ani care a strălucit întru întunericul lumii, şi amestecând cu dânsa prin dragoste, şi luminător creștinătății făcându-te, neamurile păgânilor cele de multe seminţii, cu lumina învățăturii Ioane le-ai luminat.

   Cunoscând că legea cea umbroasă prin Moise s-a dat, iar dumnezeiescul Dar prin Hristos Dumnezeul nostru s-a făcut, cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare fiule al tunetului iubite, bine ai vestit Dumnezeirea Lui.


   Tu eşti acoperământul meu şi putere, Preacurată, şi tărie şi zid nemişcat, şi pe tine te chem noaptea şi ziua, păzește-mă de toată vătămarea lui veliar ce-mi vine asupra, ca cu credinţă şi cu dragoste să te slăvesc.


   Pe silitorul călcării de poruncă celei dintâi a lui Adam celui întâi zidit, Părinte ca un binecredincios l-ai gonit, bine văzând măiestriile vrăjmaşului. Pentru aceasta în livada desfătării cea preacurată dănţuind, pe Stăpânul Hristos roagă-L.


   De tine însuţi te-ai lepădat, toată patima dulceţii lepădând, şi pe umeri Crucea purtându-ţi Arsenie, şi pe Hristos dorind, în ceruri împreună moştenitor cu Dânsul după vrednicie te-ai făcut.


   Ca o Maică îndrăzneală către Fiul tău câştigând Preacurată, purtarea ta de grijă pentru noi cei de un neam nu o trece cu vederea, rugămu-ne; că pe tine una către Stăpânul, creştinii rugătoare milostivă te punem.



   Cărbunele dumnezeiescului foc mai-nainte l-a văzut Isaia cu închipuire, şi curăţindu-şi buzele s-a învrednicit proorociei, iar tu te-ai arătat rezemător pe pieptul Cuvântului lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat, fericite Ioane.

   Cuvântul Unul-Născut, Cel ce şade în sânurile Tatălui, întrupat S-a văzut, Ioane fericite, şi ca unui tăinuitor iubit ţie ţi-a arătat; că pe Dumnezeu cel fără de trup, nimenea nu poate să-L vadă nici odinioară.


   Luminează sufletul meu ceea ce ai născut Raza slavei Tatălui Fecioară, de Dumnezeu Născătoare prealăudată; că al tău Dar având adunările cele adevărate, hulele au biruit.


   Înţelepciunea trupească prin nepătimire omorându-o ca un binecredincios, nu ai iubit moştenirea pământească, Cuvioase, dorind de desfătarea moştenirii celei cu Hristos întru înălţime, Părinte Arsenie.


   Soarele răsărind a mântuit starea ta cea de toată noaptea Arsenie, mai-nainte vestind strălucirea cea neasemănată a Soarelui celui înţelegător, care era să-ți lumineze ţie după ostenelile tale cele din noaptea vieţii.


   Ceea ce ai milostivire, ca ceea ce ai născut pe Cuvântul cel iubitor de bine, mântuieşte-ne pe noi de primejdia cea iute şi cumplită; că pe tine una preacurată Stăpână, folositoare nebiruită credincioşii te-am agonisit.


   Măririle tale iubitorule de feciorie, cine le va spune ? Că verşi minuni şi izvorăşti tămăduiri, şi te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu, şi prieten al lui Hristos.


   Înălţimile cereşti a le şti, şi adâncurile mării a le ispiti, îndrăzneţ lucru este şi necuprins, că precum stelele a le număra şi nisipul mării, nu este cu putinţă nicicum, aşa nici ale cuvântătorului de Dumnezeu a le spune nu este lucru îndestulat; cu atâtea cununi Hristos a încununat pe acesta pe care a iubit, Căruia şi pe piept S-a rezemat şi la cina cea de taină cu Dânsul a mâncat, ca un cuvântător de Dumnezeu şi prieten al lui Hristos.


     Întru această lună în 8 zile, pomenirea Sfântului măritului Apostol şi Evanghelistului cel de pe piept iubit şi iubitorul de feciorie; Ioan de Dumnezeu cuvântătorul, adică adunarea sfintei pulberi ce iese din mormântul său, ce-i zic mană.

Stih : Nu hrană ci întărire oamenilor împărţeşte.
Ucenice al Domnului, mana ceea ce din mormântul tău izvorăşte.
În a opta zi săvârşim cu adevărat.
Înflorirea fiului tunetului celui lăudat.

   Preabunul Dumnezeu şi Iubitorul de oameni Domnul nostru, pe cei ce s-au nevoit cu osârdie pentru dânsul, pe sfinţii săi ucenici şi Apostoli, Prooroci şi Mucenici, şi pe toţi cei ce bine au plăcut Sfinţiei sale, nu i-a învrednicit numai împărăţiei cerurilor şi veşnicelor bunătăţi, ci şi locurile întru care au strălucit şi s-au îngropat, le-a luminat cu multe minuni, arătându-le pline de daruri. Că şi mormântul întru care se îngropase marele Apostol şi Evanghelistul Ioan de Dumnezeu cuvântătorul, când vru să se mute către Domnul, în toţi anii izvorăşte şi izbucneşte afară fără de veste întru a opta zi a lunii lui Mai, din suflarea Sfântului Duh, praf şi pulbere sfântă, pe care locuitorii de acolo o numesc mană. Şi aceasta luând-o cei ce vin acolo, o au de mântuirea tuturor bolilor, spre tămăduirea sufletelor şi sănătatea trupului, slăvind pe Dumnezeu şi pe sluga sa Ioan cinstindu-l.

     Din cuvântul de laudă a lui Sofronie patriarhul Ierusalimului.

   Se cuvine a şti, că tatăl cuvântătorului de Dumnezeu era Zevedei, iar Maica sa Salomi, fiica lui Iosif logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că Iosif a avut patru feciori : Pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda şi pe Iosif, şi trei fiice : Pe Estir, pe Marta şi pe Salomi care era femeie lui Zevedei şi Maică lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Deci Mântuitorul era unchiul lui Ioan, ca un frate ce era Salomiei fiicei lui Iosif. Deci se cuvine să ştim, că în vremea când s-a vândut Domnul nostru Iudeilor şi s-a răstignit, fugind toţi, Ioan ca un iubit s-a aflat de faţă la vânzarea sa, şi la răstignire, şi a venit şi la mormânt cu Petru. Luat-a şi pe Născătoarea de Dumnezeu întru ale sale. Şi a avut trei maici pe pământ, întâi pe Salomi, dintru care s-a născut; a doua că s-a numit fiul tunetului, şi a treia pe preasfânta de Dumnezeu Născătoarea, precum s-a zis de Domnul : Iată Maica Ta. Şi a îngrijit-o Ioan pe dânsa până la adormirea sa, apoi a venit la Efes, şi a surpat jos prin rugăciunea sa capiştea Artemidei, şi a mântuit din rătăcire patru sute de mii de bărbaţi şi femei ce slujeau Artemidei, şi i-a adus la lumină. Şi se numeşte Livaton muntele în care stă biserica cuvântătorului de Dumnezeu, şi despre apus zace Sfântul Timotei. Iar Maria Magdalena, şi cei şapte coconi sunt în muntele ce se apropie de se cheamă Eleon. Iar sfânta Ermion fiica lui Filip unuia din cei şapte diaconi, din cele patru Proorociţe fiice ale lui, zace la acel munte aproape. Şi Adeuct Mucenicul şi fiica sa Calistena, şi alţi Mucenici ce au fost episcopi : Ariston, Tiranos, Aristobul şi Pavel cetăţeanul pustiului. Şi se face prăznuirea lui în cinstita sa Apostolească biserică, ce este la locul ce se numeşte Evdomon.

     Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Arsenic cel mare.

Stih : Arsenie dorea a se tăinui în viață fiind.
Carele nu este cu totul neştiut și din viață ieşind.

   Acesta a fost din marea cetate a Romei născut şi crescut, păzit fiind din pruncie vas curat lui Dumnezeu, şi plin de toată bunătatea şi înţelepciunea dumnezeiască şi omenească, pentru aceasta s-a hirotonit şi diacon. Şi ocârmuind atunci împărăția Romanilor Marele Teodosie, şi punând multă nevoinţă, şi căutând om duhovnicesc şi cuvântăreţ, ca să dea procopseală, şi să-i înveţe pe fiii săi la învăţături, şi mai vârtos la aceea cu care se cinsteşte Dumnezeu, află de acesta, şi scrise la împăratul Gratian, şi la Papa Inochentie, şi abia a putut dobândi ceea ce pofti. Deci purcezând Arsenie de la Roma şi sosind la Constantinopol stătu înaintea lui Teodosie, şi-l văzu la faţă şi la fire om cinstit şi căutătura cu bună rânduială, gândul smerit, şi împodobit cu toată bunătatea. Şi umplându-se de multă bucurie şi dulceaţă, de atunci îl cinstea ca pe Părintele său, şi i se smerea ca unui dascăl. Şi boierii sfatului văzându-l ca pe un odor mare, se mirau. Iar el urând mărirea şi iubind pe Dumnezeu, socotea mărirea ca o pleavă, şi dorind de viaţa monahicească, în toate zilele se ruga lui Dumnezeu să-i plinească dorinţa. Şi îndată auzi un glas dumnezeiesc de sus, care zicea : Arsenie, fugi de la oameni şi te mântuieşte. Deci el nezăbovind, ci schimbându-şi portul, se duse şi sosi la Alexandria. Şi călugărindu-se merse la Schit, dându-se spre toată petrecerea cea rea şi cu nevoie, şi rugându-se lui Dumnezeu, iarăşi se făcu glas dumnezeiesc către dânsul : Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te şi te mântuieşte. Pe marele acesta îl întrebă oarecând Teofil Papa Alexandriei, suindu-se şi cu alţii către dânsul : Spune-ne o Părinte cuvânt de folos; şi el zise : Dacă îl voi spune, ţinea-l-veţi ? Iar ei ziseră : Aşa adevărat. Şi zise : Ori unde veţi auzi de Arsenie, nu vă apropiaţi acolo. Şi iarăşi spun de acesta, că lucrând în toată vremea vieţii sale, avea un petec de rasă în sân de-şi sprijinea lacrimile. Şi era la trup minunat şi cuvios, peste tot cărunt, uscat şi lung, măcar că era puţin gârbov de bătrâneţe, îi era barba până la pântece, chipul îngeresc ca al lui Iacov. Drept aceea nici vrea să se arate cuiva de faţă. Priveghea mult, stând în picioare şi rugându-se şi neplecându-şi genunchii nicidecum de cu seară până la răsăritul soarelui. Drept aceea cu vărsarea lacrimilor a stins focul cel stricător de suflet. Şi vrând el ca să se despartă de la trup, ajungând la adânci bătrâneţe, că era aproape de o sută de ani, îl întrebară ucenicii lui, unde şi cum se cade să-l îngroape. Iar el zise : Dar nu ştiţi, să puneţi o funie în picioarele mele, şi să mă ridicaţi în munte ? Şi iar le zise : Vedeţi fiii mei, în câtă frică mă aflu vrând a ieşi din trup ? Şi ei ziseră : Vedem. Iar el zise : De când m-am făcut monah n-a lipsit nicidecum de la mine frica aceasta. Şi îndată şi-a dat cu pace sufletul la Dumnezeu.

     Tot în această zi, Cuviosul Mil făcătorul de cântări, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Pe Mil făcătorul de cântări cel ce din viaţă s-a mutat,
Prin cuvântul a-l lăuda cu cuvinte, cuviincios lucru este cu adevărat.

     Tot în această zi, întreaga mulţime (adică ceata) ostaşilor, care de sabie s-a săvârşit.

Stih : Taie-se capetele cetei celei de Hristos cugetătoare
Ceia ce n-au urmat cetei celei de Hristos ucigătoare.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Cu toată voinţa ai ieşit din legătura trupului, o, preafericite, ca un stătător de faţă înaintea lui Dumnezeu, şi fiind vestitor învățăturii celei de Dumnezeu insuflate, ai învăţat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Ca nişte iarbă ai socotit aurul şi bogăţia, o, preafericite, şi iarba în aur s-a prefăcut ţie, prin lucrare dumnezeiască, celui ce Dumnezeu cuvântai pe ziditorul şi cântai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Pe Duhul Sfânt cel ce purcede din Tatăl Cel fără de început, şi se socoteşte a fi de tine nedespărţit, Cuvinte al lui Dumnezeu, Unule-Născut, Apostolilor l-ai vestit, ca să strige : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


  Biserică şi cămară Împăratului Hristos te-ai făcut, tu una, şi pat al lui Solomon, pe care precum zice Scriptura, îl înconjură şaizeci de puternici, care acum strigă ţie Fecioară şi cântă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Tămăduind stricăciunea miresmelor celor dedemult, Părinte Arsenie, ai suferit răul miros, şi bună mireasmă lui Hristos făcându-te prin mijlocirea Darului, ai zis : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Întru dumnezeiescul nor cu trupul intrând, Părinte Arsenie, şi întru Hristos învăţându-te cunoştinţa Tatălui Celui fără de început şi a Duhului, Unimea în Treime ai lăudat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Pe Tine Domnul tuturor, Tatăl Unul al Unuia-Născut Fiului, Te vestim cu dreaptă mărturisire, Dumnezeu numindu-Te şi pe Unul, Duhul cel drept de o Fiinţă şi împreună veşnic, Care din Tine iese ştiind.



   Preaslăvită pomenirea ta, Evanghelistule al Dumnezeirii lui Iisus, ca o Cuvioasă şi binevestită, dumnezeieşte a strălucit, de mireasmă umplând Biserica; pentru aceasta bucurându-ne credincioşii, cântăm : Tinerii binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi-L pe El întru toţi vecii.

   Pe cuvântătorul de Dumnezeu avându-l începător de cete, pe tine Hristoase, Cel binecuvântat de dânsul, Dumnezeu te vestim, împreună cu Tatăl şi cu Duhul şi psalmiceşte cântând, strigăm : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi-L pe El întru toţi vecii.


   Pe Dumnezeu Cuvântul întrupat L-ai născut Preacurată, pe Acesta roagă-L să mă izbăvească de foc, că iată viața mea toată s-a cheltuit, toată s-a robit de păcate cumplite; pentru aceasta la tine Fecioară alerg eu ticălosul, şi pe tine te chem cea cu Dar dăruită.


   Aprinderea dulceților cea stricătoare de suflet Arsenie, şi arderea gheenei cea muncitoare, înțelepțește o ai stins cu curgerile lacrimilor. Deci ca şi pe noi de amândouă să ne mântuiască, nu înceta rugând pe Mântuitorul lumii Hristos, pe Care bine-L cuvântăm întru toți vecii.

   De şapte ori Cuvioase cuptorul Babilonului umilinţei ție însuți l-ai ars, întru care fiind rourat cu luminarea Darului, Făcătorului şi Mântuitorului ai strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălțați-L pe El întru toți vecii.


   O Dumnezeire întreit luminătoare, Care arată o rază dintr-o fire cu trei ipostasuri, pe Tatăl Cel fără de început, şi pe Cuvântul cel de o fire cu Tatăl, şi pe Duhul cel de o Fiinţă, şi împreună împărățitor : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălțați-L pe El întru toți vecii.


   Fecioară ceea ce eşti vița care ai născut Strugurul cel copt, cu băutura umilinţei adapă-mă pe mine acum, ridicându-mi beţia patimilor mele.



   Înaintea Crucii Stăpânului stând ucenicul cel iubit, şi organul cel curat al învățăturii, Fecioara şi Curata de Dumnezeu Născătoarea ca unui feciorelnic i s-a încredinţat, şi păzitor Născătoarei de Dumnezeu celei fără prihană fiind, acum după vrednicie se fericeşte.

   După vrednicie iubind Cel Curat, cinstită şi curată viața ta, pe tine cel ce ai viețuit îngereşte pe pământ, frate te-a primit fericite Ioane, Maicii Sale de Dumnezeu Născătoarei fiu a fi vestindu-te, cu care pe tine toți te fericim.


   Turn de mântuire fii mie Preacurată, taberele dracilor oprind, şi mulţimea ispitelor şi a primejdiilor gonind, şi năvălirea patimilor departe împrăştiind, Curată, mântuire dându-mi, şi bogăţia dumnezeieştilor daruri dăruindu-mi.


   Minunat s-a făcut Moise învrednicindu-se a vedea naşterea Fecioarei cu închipuire, rugul cel închipuit cu vedere de foc; iar tu cu Dumnezeiescul Duh prin adâncă gândire tot unindu-te, în chipul focului te-ai văzut. Pentru aceasta după vrednicie te fericim pe tine Arsenie.


   Răsăritu-ţi-a ţie Hristos lumina cea neapusă, şi veselia te-a primit în ceruri; că cu pomenirea morții cea deapururea ți-ai agonisit ţie cu osârdie viață nespurcată; pentru aceasta şi după vrednicie ai luat rodurile ostenelilor, Preafericite.


   Arătatu-te-ai, o Fecioară Maică lui Dumnezeu, mai presus de fire născând cu trup pe Cuvântul cel Bun, pe Care din inima Sa, Tatăl L-a răspuns mai-nainte de toţi vecii ca un Bun; pe Care acum şi mai presus de trupuri Îl cunoaştem, măcar că şi în trup S-a îmbrăcat.



   De Dumnezeu grăind, ai tunat aceasta : Întru început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul, Apostole Ioane; că rezemându-te pe pieptul lui Hristos, şi de acolo umplându-te de bogoslovie, şi izvor de viață scoţând, învățătorule, făptura toată adăpi, care te şi cinsteşte pe tine.



   De patimile lumii, ca de spurcăciune depărtându-te, şi veştejindu-ți trupul cu nemâncarea, ai înnoit tăria sufletului şi te-ai îmbogăţit cu mărirea cea cerească, Preacuvioase Arsenie; pentru aceasta nu înceta a te ruga Domnului pentru noi.





   Fericite Ioane preaînţelepte, cu îndestulată căldura dragostei lui Hristos, mai mult decât toţi ucenicii iubit ai fost Cuvântului Celui atotvăzător, Celui ce şi judecă cu drepte cumpene toată lumea; cu frumuseţile curăţiei şi ale fecioriei strălucind fiind la trup şi la gând, de Dumnezeu fericite.

   Înflorirea fecioriei, locaşul cel primitor de cinstite fapte, organul înţelepciunii, Biserica Duhului, gura darului cea purtătoare de lumină, ochiul Bisericii cel prealuminat, pe preacinstitul Ioan cu cântări duhovniceşti acum să-l lăudăm, ca pe un slujitor al lui Hristos.

   Pe pieptul Înțelepciunii rezemându-te, apele cuvântării de Dumnezeu ai scos, şi ai adăpat lumea, Ioane Preacuvioase; cu cunoştința Treimii marea nedumnezeirii o ai uscat, stâlp fiind şi nor însufleţit, povățuindu-ne pe noi la cereasca moştenire.



   Părinte de Dumnezeu înțelepțite Arsenie, din valul lumesc osebindu-te, la înălţimea cea mai presus de lume te-ai suit, de singur izvorul bunătăţilor dorind, la singură dorirea cea adevărată ai ajuns. Cu ale căreia străluciri, Fericite, luminat fiind, din negura păcatelor cu rugăciunile tale, scoate-ne pe noi.


   Evanghelistule Ioane, cela ce eşti întocmai cu îngerii, iubitorule de feciorie, de Dumnezeu cuvântătorule cel de Dumnezeu învăţat, cu dreapta credință lumii preacurata coastă, şi sângele şi apa ce au curs le-ai propovăduit, întru care viața veşnică dobândim sufletelor noastre.




     Fericirile Praznicului din Cântarea cea de rând pe 4, şi ale Apostolului Cântarea a 6-a pe 4. Prochimen, glasul al 8-lea : În tot pământul a ieşit vestirea lor... Stih : Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Apostolul din Soborniceasca Carte a lui Ioan : Care am auzit din început, care am văzut cu ochii noştri... Aliluia glasul 1 : Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne... Evanghelia de la Ioan : În vremea aceea sta lângă Crucea lui Iisus... CHINONICUL : În tot pământul a ieşit...




   Isaia cel mare şi slăvit, curățindu-se prin jăratecul Dumnezeirii cel întrupat, i s-a încredinţat proorocia, şi vedea slava cea dumnezeiască, pentru multa prisosire a bunătății, şi pentru curăţie; şi s-a ales a fi propovăduitor, şi vesteşte mai-nainte mântuirea ce va să fie limbilor, şi arătarea cea dumnezeiască.

   Curățindu-ţi-se cugetul şi mintea minunate Isaie, te-ai făcut organ bine tocmit al Duhului, lovindu-te pururea de lucrările Lui, şi potrivindu-te de insuflările Lui prin cuget dumnezeiesc, pururea pomenite, ai văzut pe Cel ce şedea pe Scaun Înalt, şi te-ai învățat cele dumnezeieşti.

   Văzând, Fericite, pe dumnezeieștii Serafimi, că slăvesc cu gând neîncetat, o domnie a Dumnezeirii în trei Ipostasuri întreit Sfinte, şi învățându-te prin taină, ți s-a încredinţat Darul cel proorocesc minunate; pentru aceasta săvârşind pomenirea ta cea preasfântă, te aducem pe tine rugător prea-tare către Hristos.



   Veniți să cinstim chinuirile lui Hristos, prin care ne izvorăşte nouă Darul cel pururea curgător al lui Hristos dătătorului de viață, că biruind pe vrăjmaşi foarte tare, a primit putere asupra patimilor şi a dracilor şi a durerilor.

   Țărâna moaştelor tale, izvorăşte izvoare de minuni, izbăvire de trăsnet, şi dăruieşte mântuire de boli grele de moarte; pentru aceeaşi acum Hristofore mult pătimitorule, se roagă poporul tău ca să se mântuiască pururea prin rugăciunile tale de stricăciunea acelora.

   Pomenirea ta Mucenice şi patimile cele mult pătimitoare ale luptelor tale pătimitorule, arătat mirosesc ca nişte trandafiri de primăvară, prin care cei neputincioşi, şi cei cu patimi, şi cei bolnavi, luându-şi sănătate prin rugăciunile tale, laudă pe Hristos dătătorul.


   Cu roşala sângelui muceniciei tale, împodobindu-se Biserica lui Dumnezeu, trimite raze de soare, Hristofore mult pătimitorule. Căci întrarmându-te pe sineți cu Crucea, şi alegând mai cu voie a muri pentru Hristos, vitejeşte ai stătut împotriva celui străin întru război, şi ruşinând toate cugetele celor fărădelege, te-ai arătat ostaş biruitor al lui Hristos. Pentru aceea te rugăm ca pe unul ce ai îndrăzneală : Podoaba mucenicilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.



   Veniţi adunarea credincioşilor, să adunăm ceată duhovnicească, şi pe pătimitorul lui Hristos Dumnezeu, să-l cinstim cu cântări, pe măritul Hristofor. Căci astăzi a răsărit ca un luceafăr, şi luminează minţile credincioşilor celor ce cu credinţă şi cu dragoste, săvârşesc pomenirea lui cea cinstită.



   Proorocului Tău Isaia, pomenirea Doamne prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.


   Cu haine din sângiuri împodobindu-te stai înaintea Domnului, Împăratul puterilor, Hristofore pururea mărite, unde cu cetele celor fără de trupuri şi ale mucenicilor cânţi dulce cântare întreit sfântă şi înfricoşată; pentru aceasta prin rugăciunile tale mântuieşte turma ta.


   Nepărăsind cu duhul patria ta, cetatea Mira Lichiei, în cetatea Bari cea prea liniştită, preamărit te-ai adus cu trupul arhiereule Nicolae, şi prin venirea ta ai veselit mulţimea oamenilor celor de acolo, şi pe cei neputincioşi ai tămăduit. Pentru aceasta te rugăm Sfinte Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.



   Ca o stea de la răsărit până la apus a răsărit moaştele tale sfinţite Nicolae, şi marea s-a sfinţit prin trecerea ta, iar cetatea Bari te primeşte pe tine dar, căci pentru noi te-ai arătat făcător de minuni ales, preaminunat şi preamilostiv, mare Ierarhe Nicolae.


   Luminează-mă, Doamne Dumnezeul meu, şi mă îndreptează luminat a lăuda mărită şi cinstită prăznuirea dumnezeiescului Prooroc.

   Răsărind pe pământ trâmbița cu glas dumnezeiesc a Isaiei Proorocului, a chemat pe cei hrăniţi de Biserică să prăznuiască pomenirea lui.

   Supunând patimile trupului cu tăria sufletului, te-ai învrednicit a vedea slava Atotţiitorului, purtătorule de Dumnezeu.


  Veniţi toţi purtătorii de Hristos, cu cuget dumnezeiesc şi cu bunăcredinţă să lăudăm astăzi pomenirea lui Hristofor mărturisitorul adevărului.


   Cu bărbăţie te-ai luptat împotriva înșelăciunii, şi a îngrozirii tiranilor, şi întărindu-te cu putere, ai călcat pe vrăjmaşul, Mucenice purtătorule de chinuri.


   Isaia cel mărit văzându-te pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te-a vestit toiag, iar floare pe Cuvântul cel ce S-a întrupat din tine Preacurată.



   Primind toată lumina Duhului, Mărite, ai proorocit taina cea negrăită a rânduielii Cuvântului.

   Ridicatu-te-ai către înălţimea cerească şi ai arătat lumina bunei credinţe, şi deşertăciunea idolilor şi slăbiciunea lor o ai ruşinat.

   Isaia proorocea de Stăpânul, piatră din Sion preacinstită, care va să se pună la marginea unghiului, ca să împreune lumea întru una.


   Întărindu-te cu arma Crucii, Mucenice purtătorule de chinuri, ai răbdat durerile, desfătându-te şi veselindu-te cu Cel dorit totdeauna.


   Trupul ți se tăia cu chinurile, iar sufletul tău cel iubitor de Dumnezeu se hrănea cu dragoste, cugetând la desfătarea împărăţiei Hristofore.


   Adevărat s-a plinit glasul Isaiei, căci Fecioara a născut întrupat pe Dătătorul de viaţă, şi Mântuitorul sufletelor noastre.


   Arcul celor puternici a slăbit, şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru a ceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.




   Săvârşind nevoinţa muceniciei, ai primit de la Dumnezeu cununa biruinţei fericite Hristofore; pe Care roagă-L, din nevoi să ne mântuim noi.



   Învrednicitu-te-ai dumnezeiescului Dar, căci ai auzit glasul Domnului, Isaie Proorocule preamărite; propovăduit-ai mai-nainte graiurile adevărului, şi pe tiranii cei nelegiuiţi i-ai înfruntat. Pentru aceea s-au pus pe tine de te-au făcut în două cu fierăstrăul de lemn; ci roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.



   Apucând în cuget cunoştinţa bunei credințe şi lepădând întunericul necunoştinței Mucenice, ai călcat pe şarpele cel începător de rele. Căci aprinzându-ți-se cugetul de dragostea cea dumnezeiască ai stins trufia cea neîndumnezeită a idolilor. Pentru aceasta după vrednicie ai primit cununa, răsplătirea chinuirilor tale, şi dăruiești tămăduiri, Hristofore mult pătimitorule; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu credinţă prăznuiesc pomenirea ta.




   Înălțându-te către bunătatea cea desăvârşită, şi învrednicindu-te a vorbi curat cu Cel dorit, cu veselie ai cântat : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Darul proorociei ți s-a încredinţat Isaie, şi te-ai arătat dumnezeiesc lăcaş al lui Dumnezeu, şi te-ai învrednicit slavei celei nepieritoare în lăcaşurile cele cereşti.

   Făcându-te învăţător tainelor, zis-ai să se înnoiască ostroavele, însemnând prin aceea bisericile limbilor cele ce vreau să se umple de Dumnezeiescul Duh, Preamărite.


   Moştenirea cerurilor ai primit Mucenice, căci pe pământ te-ai chinuit pentru Hristos, şi rătăcirea idolilor cea cu credinţă drăcească, bărbăteşte o ai stins.


   Ispită cu femei ți-a adus ţie Mucenice, ca şarpele odinioară strămoşului Adam; dar biruindu-se, s-a ruşinat tiranul, meşteşugindu-şi împotriva sa lațuri.


   Prunc ni s-a dat nouă din proorocită, Maica lui Dumnezeu, Cel ce S-a născut fără durere. A Căruia stăpânire este pe umărul Său, precum dumnezeiescul Isaia a propovăduit.



   Văzând taina cea ascunsă de la început şi sfatul cel dedemult al Celui Preaînalt, pentru rânduiala Sa către noi, L-ai vestit, grăitorule de cele dumnezeieşti.

   Izvorul patimilor Tale, Doamne, cel pururea curgător ne spală pe noi de patimi; căci ai venit Mântuitor precum ne-a învăţat Proorocul Isaia.

   Isaie cel binecredincios fiind trimis de la Dumnezeu celor ce nu ştiau, ai propovăduit pe Tatăl, şi Cuvântul şi pe Preasfântul Duh, o Treime întru o fire.


   Cu lumina Darului ai vânat noroade, şi nebunia tiranilor celor fără de Dumnezeu o ai pierdut, împotriva înţelepciunii celei de pe pământ îmbrăcându-te cu putere de sus.


   Dacă ai ales arătat desfătarea cerurilor mai bună decât cea de pe pământ, înţelepte Hristofore, cu tărie ai suferit durerile muncilor, întărindu-te cu Crucea.


   Isaia arătat Te-a văzut pe Tine Doamne, şezând pe nor, pe preacurată şi prealăudată Maica Ta cea pururea Fecioara, surpând idolii egiptenilor.



   Însemnând Isaia cu duhul a văzut strălucind domnia pe scaunul slavei, binecuvântându-Se Cel întreit numărat, cu glas întreit Sfinte.

   Apucând Serafimul cu cleştele cărbunele aprins, cu frică l-a adus la gura ta Isaie, şi prin taină te-a săvârşit Prooroc al lui Dumnezeu, Preasfinţite.

   Isaia văzând luminat împlinirea Proorocilor, cu gândul se veseleşte împreună cu îngerii, şi săltând slăveşte pe Cel ce a împlinit propovăduirile lui.


   Ridicând război, nu către sânge, nici către trup, Hristofor biruia începătoriile potrivnicilor şi pe draci, întărindu-se cu puterea cea nevăzută a Fiului lui Dumnezeu.


   Iubind purtătorule de chinuri cu bună-cuviinţă dorirea cea desăvârşită, nu simţeai durerile şuvițându-te, pururea întărindu-ți cugetul de Stăpânul tău.


   Măritul Isaia văzând pe Fecioara că a luat în pântece, şi a născut întrupat pe Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu, precum a zis, acum se veseleşte.


   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al puterilor.



   Primind Darul proorociei, Proorocule şi Mucenice Isaie, de Dumnezeu propovăduitorule, tuturor de faţă ai arătat omenirea Domnului, la toate marginile pământului cu glas mare strigând : Iată Fecioara în pântece va lua.


   Fiind eu cu totul omorât şi având buze necurate, cum îți voi aduce Hristoase laudă după vrednicie ? Însă cunoscând a ta milostivire, că mântuieşti pe cei ce vin la Tine cu credinţă; ca şi văduva oarecând acei doi fileri, aduc şi eu cuvinte din buze întinate, şi căzând strig către Tine : Luminează-mi mintea mea Stăpâne, ca să zic cu Proorocul Tău : Iată Fecioara în pântece va lua.



Stih : Precum fără sămânţă mai-nainte a văzut pe Maica fiu născând,
Fierăstruindu-se acum vede pe Fiul Cel fără de început cu Tatăl şezând.
Pe Isaia cel ce pe cele viitoare vedea,
Întru a noua zi cu fierăstrăul îl tăia.

   Sfântul acesta Prooroc Isaia marele glăsuitor, era din Ierusalim, pe vremile împăratului Manase fiul lui Ezechie, de către care s-a şi fierăstruit, şi cu sfârşit mucenicesc şi-a săvârşit viaţa sa, îngropându-se dedesubt la locul ce se zice Aroil sau Roghil, aproape de trecătoarea apelor pe care le-a stricat împăratul Ezechie, de le-a afundat. Şi Dumnezeu a făcut spre semn de a izvorât iarăşi acest izvor al Siloamului pentru acest Prooroc. Pentru că mai-nainte până a nu muri, leşinând de sete, se rugă lui Dumnezeu, şi-l ascultă, şi îndată îi trimise Dumnezeu apă vie din izvorul Siloamului. Drept aceea se numi izvorul acesta Siloam, care se tâlcuieşte trimis. Şi în vremea Ezechiei până a nu face puţurile şi fântânile, pentru rugăciunea Isaiei a ieşit puţină apă, când era cetatea închisă de vrăjmaşi, ca să nu piară cetatea neavând apă, fiindcă era Ierusalimul înconjurat de cei de alt neam. Că întrebau vrăjmaşii de unde aveau iudeii apă să bea, şi înştiinţându-se că din izvorul Siloamului, îngrădi cetatea de o închiseră şi străjuia Siloamul. Deci când veneau iudeii cu Isaia, fără de veste izbucnea apa. Drept aceea şi până astăzi fără de veste izvorăşte. Şi tot într-acea oră mergea Proorocul cu iudeii, ca să se arate aceasta spre pomenirea acestei vechi minuni. Şi de vreme ce s-a făcut aceasta prin rugăciunea Proorocului Isaia, pentru aceasta spre pomenirea lui, şi poporul l-a îngropat cu osârdie şi cu cinste aproape de Siloam, ca să aibă şi după moartea lui prin mijlocul rugăciunilor sale îndulcirea apei. Se află însă mormântul acestui Prooroc aproape de mormintele împăraţilor, din dosul mormintelor preoţilor, spre partea cea despre amiazăzi a Ierusalimului. Căci împăratul Solomon a făcut mormântul lui David tatăl său însemnând spre răsăritul Sionului, care are intrare de la Gavaon, departe de cetate douăzeci de stadii. Şi a făcut cale şovăită într-o parte şi într-alta, care are intrare neştiută de mulţi. Şi până astăzi este neştiută atât de cei mai mulţi din preoţi, cum şi de tot poporul, căci acolo îşi ţinea împăratul aurul ce-i venea de la Etiopia, şi aromatele adică miresmele cele scumpe. Şi de vreme ce împăratul Ezechie a arătat taina lui David şi a lui Solomon, babilonienilor, care văzând minunea ce s-a făcut la boala lui, adică că s-a întors soarele înapoi zece ceasuri, şi minunându-se pentru aceasta a mers ca să vadă. De vreme ce, zic, a făcut aceasta Ezechie, de a spurcat oasele părinţilor săi, drept aceia a blestemat Dumnezeu să fie sămânţa sa spre robie vrăjmaşilor săi. Şi îl făcu fără de rod din ziua aceea. Deci era Proorocul Isaia la statul trupului într-acest chip, adică : Avea barba lungă şi ascuţită, şi se apropia a ajunge cu vârsta la bătrâneţe. Şi se face pomenirea lui în Biserica Sfântului Mucenic Lavrentie, unde s-au aşezat mai pe urmă şi moaştele lui, după ce mai întâi s-au adus în Constantinopol.

     Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor.

Stih : Pe tine Hristofore te ştiu eu Hristofor cel ce de un nume cu tine sunt,
Că tu pentru dragostea lui Hristos Dumnezeu prin sabie te-ai jertfit.

   Sfântul acesta Hristofor era pe vremea împăratului Deciu, la anii două sute cincizeci. Se spune de dânsul nişte lucruri minunate, şi preamărite, adică, cum că a fost căpcăun, trăgându-se cu neamul din ţara oamenilor celor ce mănâncă pe oameni. Şi cum că a fost prins în război de oarecarele Comit, şi neputând să grăiască omeneşte, se rugă lui Dumnezeu, şi se trimise la dânsul îngerul Domnului, zicându-i : Repreve, îmbărbătează-te (căci aşa i-a fost numele mai-nainte) şi cum a atins îngerul buzele lui, îl făcu de grăi slobod, şi intrând în cetate înfruntă pe cei ce goneau pe creştini, care erau rătăciţi pentru cele deşarte, de socoteau că cele fără de suflet sunt dumnezei. Drept aceea fu bătut pentru aceasta de oarecarele Vachie, către care răspunzând zise, că de porunca lui Hristos smerindu-se este ţinut; iar de şi-ar da pornirea mâniei, nu i-ar sta înainte nici Vachie, nici puterea împăratului lui, ca o nimica şi putredă fiind. Deci a trimis împăratul la dânsul două sute de slujitori, pentru groaznicul şi înfricoşat chipul lui, şi cea nesupusă şi nebiruita lui putere. Care îl găsiră având în mână un toiag, care toiag cu minune dumnezeiască a odrăslit, şi mergând la împăratul, pe cale împuţinându-se pâinile slujitorilor, rugându-se lui Dumnezeu le-a adaos şi altele, de care minune mare, slujitorii spăimântându-se crezură în Hristos, şi mergând la Antiohia se botezară împreună cu Sfântul Hristofor, de către Sfântul sfinţitul Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, unde în loc de Reprev, s-a numit Hristofor. Deci stând înaintea judecăţii împăratului, şi văzându-l împăratul, şi îngrozindu-se, căzu înapoi cu faţa în sus. Şi iarăşi venindu-şi în fire, socoti să-l amăgească cu vicleşug, şi să-l îmblânzească cu momeli, şi pe încet să-l facă să se despartă de Hristos, însă nu de faţă. Pentru aceea îi aduse înaintea lui două femei frumoase la faţă, însă curve şi gata spre corupţie şi foarte ştiute a înfierbânta şi a invita şi a întărâta porniri şi pofte neoprite şi turbate de bărbaţi tineri; dintru care una se chemă Calinica şi cealaltă Achilina, şi le porunci să intre la dânsul, şi să se meșteșugească în tot chipul, ca să se împrietenească cu dânsul, şi să le îndrăgească cât să-l despartă de credinţa lui Hristos, şi să aducă jertfă la idoli. Pe care Sfântul învățându-le, le scoase din slujirea idolească. Şi stând ele de faţă înaintea împăratului şi zicând că sunt creştine, fură date la cumplite munci, care răbdându-le luară cununa muceniciei. După aceea aprinzându-se împăratul cu mânie mare, şi ocărând pe Sfântul pentru chipul feţei lui cel ciudat, iar el răspunzând i-a zis, vas primitor de lucrările diavolului, pentru că aceasta înseamnă numele lui Deciu. Deci împăratul a dat răspunsul cel desăvârşit asupra celor două sute de slujitori ce au fost trimişi să prindă pe Sfântul şi s-au botezat împreună cu dânsul, care venind înainte şi închinându-se Sfântului, tuturor li s-au tăiat capetele. Iar pe Sfântul Hristofor porunci de-l ţintuiră cu piroane, pe o măiestrie de muncă făcută de aramă, şi dedesubtul ei aprinseră foc mare din care fu nevătămat, nu numai nimic pătimind de foc, ci încă şi cu piroanele ce-i bătuse ca şi cum s-ar fi aflat în repaus. Era povestind nişte lucruri minunate, la mulţi necrezute, iar la cei credincioşi crezute şi bine primite, zicând că vedea pe oarecarele om, foarte mare şi prea înfrumuseţat, îmbrăcat în veșminte albe, încât acoperea şi soarele cu strălucirile sale, într-al căruia cap era o cunună foarte strălucită, şi că erau împrejurul lui ostaşi purtători de foc, cu care nişte negri şi grozavi bătându-se se vedea că-i biruia şi-i înfrângea. Pe urmă însă boierul acela înfricoşat cu mânie întorcându-se, a biruit şi a călcat toată puterea vrăjmaşului şi luă izbândă. Iar noroadele auzind acestea şi văzând şi pe Sfântul, că fu păzit nevătămat de focul acela ce ardea sub dânsul, crezură şi veniră către Hristos, şi scoaseră pe Sfântul din foc. Ci însă şi aceştia au fost tăiaţi de slugile împăratului, iar Sfântului Hristofor îi legară o piatră de grumaz şi-l aruncară într-un puţ. Apoi fiind scos şi de acolo de Îngeri, fu băgat într-o îmbrăcăminte de aramă arsă, şi mai pe urmă de toate îi tăiară capul. Şi se face soborul lui la biserica sa ce este aproape de Sfântul Mucenic Polieuct, şi la Sfântul marele Mucenic Gheorghie ce se află la locul numit Chiparisio.

     Tot în această zi, pomenirea Sfintelor două femei Mucenițe, ce au crezut prin Sfântul Mucenic Hristofor, străpunse fiind cu frigări de la picioare până în umeri, s-au săvârşit.

Stih : Satana masă nouă iarăşi este având,
Căci înşelătorii pe două femei cu frigări pătrund.

    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Epimah Gordian.

Stih : Pe pătimitorul Epimah sabia l-a omorât.
Pe dumnezeiescul luptător cel ce împotriva înşelăciunii a stătut.

Stih : Nicicum Gordian de sabie se temea,
Căci sufletul îndrăzneţ spre a se încununa avea.

   Sfinţii aceştia mai sus arătaţi, Epimah şi Gordian erau cu neamul din Roma. Fiindcă au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, pentru aceasta prinzându-se şi silindu-se de către stăpânitorul ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor, nu s-au înduplecat; și muncindu-se cu feluri de munci, la sfârşit li s-au tăiat capetele, şi aşa au luat cununile nevoinţei; și se săvârşeşte soborul lor în biserica Sfântului Mucenic Stratonic.

     Tot în această zi, Sfântul Cuviosul Mucenic Nicolae cel nou din Vunena, prin sabie s-a săvârşit.

Stih : O Nicolae îndoită cunună cerească ai luat,
Ca un cuvios şi Mucenic al Domnului, cu adevărat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Văzând Isaia izbăvirea Mântuitorului care vrea să vină la noi, a strigat : Va veni ! Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

   Și Dar de proorocie şi cunună de mucenicie a primit pe sineşi Isaia, strigând : Puterea mea şi lauda, Dumnezeul părinților bine eşti cuvântat.

   Cu limba ta cea purtătoare de Dumnezeu, Proorocule dumnezeiescule, ai pus hotare credinţei celei bune, şi legi petrecerii, strigând : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.


   Alergând Hristofor pe calea muceniciei cu răbdarea, locuieşte în lăcaşurile cele cereşti, strigând : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.


   Văpaia necredinței cu roua bunei credinţe o a stins Hristofor, şi cu cântări striga : Dumnezeul părinților bine eşti cuvântat.


   Isaia văzând naşterea Fecioarei cea mai presus de fire, şi strălucirea curăției, striga : Dumnezeul părinților bine eşti cuvântat.



   Fiind îmbrăcat măritul Isaia cu haină de veselie, în chip de mire se veseleşte acum cu bucurie, şi îndestulându-se de dumnezeiască desfătare, cu îngerii împreună strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Cei ce s-au despărţit acum de Dumnezeu, amăgindu-se de cuvintele dracilor, cu dreptate se ridică din pământul cel sfânt ticăloşii, după urmarea cuvintelor Proorocului, şi pot să cânte : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Mulțimea limbilor părăsind înşelăciunea, a alergat către lumina cea dumnezeiască, şi s-a alcătuit cu Biserica lui Hristos, precum odinioară a zis Isaia, şi acum cu laudă cântă : Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Valul nebuniei idoleşti care lovea cu semeţie, s-a sfărâmat de împotrivirile cele vârtoase, cu tărie ale mucenicilor, celor ce au primit primejdii pentru Hristos, şi cântă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Îmbrăcându-te frumos cu haină mohorâtă împărătească, vopsită din sângiurile tale Mucenice Hristofore nebiruite, dănțuiești împreună cu cetele îngerilor, şi Ziditorului tău îi cânți : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Fecioara Maica prunca, ţine în brațe ca pe un prunc pe Cuvântul cel ce dă viață tuturor, şi toate le-a făcut, precum mai-nainte a zis Isaia, care cu bucurie strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Tinerii în Babilon, cu dumnezeiască râvnă fiind aprinşi, îngrozirea tiranului şi a văpăii bărbăteşte o au călcat, şi în mijlocul focului fiind aruncați, rourându-se au cântat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.



   Stând luminat înaintea scaunului Stăpânului puterilor, cuprinsule de Dumnezeu, şi de slava Lui te veseleşti, culegând rodurile credinţei tale celei bune, Preafericite. Pentru aceea toți te fericim pururea pomenite.

   Veniți acum cei ce poftiţi, de luaţi din Darul luminii celei prooroceşti, să ne apropiem cu osârdie şi cu poftă necurmată, la cartea Isaiei cea plină de dumnezeiască cunoștință, şi să ne umplem de dumnezeiască lumină.

   Cu insuflare înțelepțitoare arătat luminându-te Isaie, de Dumnezeu purtătorule, luminezi pe toți cei ce săvârşesc pomenirea ta, rugându-te să afle ei mântuire şi bucuria cea veselitoare.


   Primind luminată cunună, ca un biruitor Hristofore pururea pomenite, împărăţeşti împreună cu Stăpânul, Cel ce te-a întărit pe tine în munci, şi ți-a tins ţie mână purtătoare de viaţă, ca să biruiești pe începătorul răutăţii.


   Spălându-te frumos cu sângele muceniciei te-ai luminat, Preamărite, şi acum cu bucurie ai intrat în cămara fecioarelor împreună cu Mirele; deci nu înceta a cere lumii pace, Mucenice slăvite.


   Pe Jăratecul cel înţelegător pe Care L-a văzut Isaia, porţi în braţele tale preacurată mireasă a lui Hristos Dumnezeu, unindu-Se cu chipul nostru, şi dăruind lumii mântuire; pentru acea toţi te fericim.

   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.






   Simon cel minunat, lauda Apostolilor, ca o rază strălucită a străbătut marginile, izgonind negura mulţimii dumnezeilor, cu dumnezeieştile sale învăţături cele de mântuire şi de lumină purtătoare, şi pe toți i-a luminat, să slăvească în Trei Fețe o Dumnezeire, nedespărţită şi nedeosebită.

   Simon cel de Dumnezeu insuflat, învăţătorul păgânilor cel prealuminat şi preacinstit; mreaja cea dumnezeiască, care a vânat dintru adâncul pierzării, propovăduitorul cel prea-adevărat al teologiei celei înalte, pe toţi i-a ospătat acum cu iscusinţă la cunoştinţa lui Hristos, punându-le înainte ospăț vesel isprăvile sale.

   Simon Apostolul, înconjurând marginile, ca o roată învârtindu-se, tot pământul nebuniei idoleşti a ars, şi cu buna-credinţă luminându-l, făclii luminoase, a aprins credincioşilor, măritul. Şi pe toți i-a luminat, ca să slăvească în trei Ipostasuri o Dumnezeire nedespărţită şi nedeosebită.


   Cu nume de râvnă numit chemându-te, Simone vrednicute de minune, râvnind ai râvnit lui Dumnezeu Atotţiitorului, şi de dumnezeieşti minuni plin te-a arătat; că fierbinte râvnă având, numit cu nume, de râvnă te-ai chemat, Fericite, şi cu împărtăşirea asemenea chemare ai câştigat. Pentru aceasta înalt fiind, şi cu cetele cele înalte locuind, roagă-te de Dumnezeu văzătorule, lui Hristos Cuvântului Dumnezeului nostru, să ne dăruiască nouă mare milă.





   Simone pururea pomenite, din izvorul desfătării ai băut, şi de la Dumnezeu înțelepțindu-te ai adăpat pe cei ce doreau cu căldură de cunoştinţa lui Dumnezeu, pe Hristos urmând; la Care acum cu bucurie ai mers, îndumnezeit fiind cu slava Treimii cea prealuminată, şi pacea cea fără măsură puternică.


   Simone prea-minunate, la frumuseţea cea dumnezeiască privind cât este prin putinţă, şi văzându-o prin mai bună împreunare, şi îndulcindu-te de dânsa, şi îndumnezeindu-te cu primirea fiiască, la Unul Cel dorit şi fericit, bucurându-te ai ajuns, de Hristos propovăduitorule pururea pomenite, împreună cu îngerii acum sălăşluindu-te.


   Simone preafericite, lui Dumnezeu şi oamenilor te-ai arătat credincios mijlocitor cu Darul. Şi acum cu rugăciunile tale cele cu bună îndrăzneală milostiv făcându-ne nouă pe Hristos, nu înceta rugând pe Domnul totdeauna, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.


   Făptura ca un vultur ce zboară presus o ai străbătut Simone preasfinţite, Ucenice al Mântuitorului şi Apostole, şi înşelăciunea idolilor toată cu învățăturile tale cele ca focul răsunătoare, ca o uscăciune arzându-o, pe păgâni din adâncul necunoştinţei la dumnezeiasca cunoştinţă i-ai adus. Şi acum lui Hristos te roagă, ca să fie nouă Milostiv în ziua judecăţii.



   Apostole Sfinte, Simone, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşale sufletelor noastre.






   Vânând cu mreaja limba Apostolilor cea lăudată, a învăţat marginile pământului ca să se închine ție împreună cu Tatăl şi cu Duhul, Hristoase Dumnezeule, Pentru aceasta întăreşte Biserica Ta, şi trimite credincioşilor binecuvântarea Ta, unule Milostive şi Iubitorule de oameni. De două ori.




   Soarele dreptății Hristos ca un luceafăr te-a trimis pe tine ca să luminezi tot pământul, mărite Apostole Simone, cu dumnezeieştile tale rugăciuni străluceşti, şi cu dumnezeiască lumina cea neapusă luminezi pe toți cei ce cu credinţă săvârşesc sfântă pomenirea ta. De două ori.






   Între cei de sus stând înaintea Stăpânului, Celui ce te-a preamărit pe tine, şi Ucenic al Său luminat te-a arătat, Apostole minunate luminează sufletul meu, ca să laud dumnezeiască pomenirea ta.

   Toată îndestularea bunătăţilor ție Hristos ţi-a dăruit, şi înălţările dumnezeieştilor daruri, Apostol pe tine arătându-te cu judecată prea dreaptă, Unul Cel drept, de Dumnezeu grăitorule.


   Raza Duhului care s-a pogorât peste tine, din Cer luând Apostole, cu foc insuflat de sus te-ai făcut, arzând toată înşelăciunea mulțimii dumnezeilor.


   Tu firea cea muritoare şi stricăcioasă, nemuritoare şi nestricăcioasă Mântuitorule o ai arătat, în pântecele cel preacurat al Preasfintei Fecioarei celei ce n-a ştiut de nuntă sălășluindu-Te, înnoind chipul firii omeneşti.




   Dumnezeiască taina întrupării, te-ai învăţat Apostole Simone de Dumnezeu primite, de la însuşi Mântuitorul, rază mai presus de lume luând.


   Cuvântul cel fără început şi pururea veşnic, pe tine slujitorul Său Simone minunate, cu strălucirile Dumnezeiescului Dar cele prealuminate din-destul te-a luminat.





   Cu raza cea luminoasă a Dumnezeiescului Duh, întunericul mulțimii dumnezeilor ai risipit, şi inimile credincioşilor le-ai luminat, cu glas vestind mântuitoarele dogme, şi ai stricat basmele elineşti, Simone mărite. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă. De două ori.




   Tot fiind vistierie a darurilor evangheliceşti, plin de daruri fiind, lumină lumii şi sare în tot pământul, Simone preafericite te-ai făcut.

   Despre vederile cele urâte ale trupului te-ai întors, şi lumina cea fără materie a Dumnezeirii a vedea te-ai învrednicit, a Celui ce a luat chipul materiei omeneşti, vrednicule de minune.


   Simone ucenice al vieţii celei nestricăcioase, omoară păcatul nostru cel viu, cu puterea cea de viață purtătoare a Dătătorului de viață, a Căruia lucrare ai luat.


   Întocmai fiind cu Părintele tău după ființă, întocmai cu oamenii Te-ai făcut după fire, din Preacurata Fecioară trupul nostru Stăpâne luând.



   Cu foc văzut Darul Duhului, tu preafericite ai luat cu osârdie, în foişor şezând.


   Ca cel ce înalt ai fost în lăcaşurile cele preaînalte locuind, înalte şi mari învăţături nouă ne-ai adus.


   Legea trecând Fecioară, întru naşterea ta a încetat, şi ne-a înflorit nouă Darul, şi dreptatea a răsărit.



   Cu nume de râvnă fiind numit, Simone vrednicule de minune, cu râvnă ai râvnit pentru Domnul şi Dumnezeul cel Atotputernic.


   Pe tine însuți lucrător de dumnezeieşti minuni Mântuitorul te-a arătat, dându-ţi ție putere, cu lucrarea bunătăţii Sale.


   Să se astupe gura cea necredincioasă, a celor ce nu te cunosc pe tine, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi faţa lor întru ruşine să se îmbrace.



   Pe cel ce cu tărie a pus învăţăturile înțelepciunii în sufletele binecredincioşilor, cu laudă să fericim toți pe Simon de Dumnezeu grăitorul, că înaintea scaunului Slavei acum stă, şi cu cei fără de trupuri se veseleşte, rugându-se neîncetat pentru noi toți.


   Pomenirea Apostolului ca o zi de mântuire toți să o lăudăm acum, şi cu bunăcredinţă să o fericim, căci aceasta în toată lumea ca un soare străluceşte, gonind cu razele luminii pe toată negura, şi luminând pe cei ce cu dragoste săvârşesc pomenirea lui, şi cu iubire o cinstesc. Pentru aceasta cu osârdie să ne adunăm lăudându-l pe dânsul, căci acesta stă înaintea lui Hristos, rugându-se neîncetat pentru noi toţi.



Stih : Se vede Hristoase că Simon acestea ţie zice :
Râvnind patima ta, sufăr moarte pe Cruce.
În a zecea zi Simon cel cu suflet mare.
Pe lemn a suferit răstignire.

   Acesta este Simon care şi Natanail se numeşte, cel ce a fost mire la nunta cea din Cana, la care nuntă fu chemat Hristos cu ucenicii săi, şi a prefăcut apa în vin. Deci văzând Simon minunea aceasta a lăsat mireasa, nunta şi casa, şi a urmat după Hristos prietenul, şi făcătorul de minuni şi aducătorul de mireasă, şi Mirele sufletelor celor curate. Şi a fost cu Apostolii în foişor, când s-a pogorât Duhul în chip de limbi de foc, şi umplându-se de aceasta şi înconjurând mai tot pământul, a ars toată înşelăciunea mulţimii dumnezeilor, şi trecând prin toată Mauritania şi prin Africa a propovăduit pe Hristos, şi după aceea mergând în Britania, şi luminând pe mulţi cu cuvântul Evangheliei, fu răstignit de cei necredincioşi, şi îngropat acolo; şi precum a avut râvnă fierbinte spre atotţiitorul Dumnezeu, a dobândit şi numele după chipurile şi obiceiurile sale.

     Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici și fraţi : Alfio, Filadelf și Ciprian.

Stih : Filadelf cu iubire de fraţi spre sabie s-a aflat,
Căci împreună cu fraţii dumnezeiască cunună a luat,

   Aceştia erau din locul Vascanonilor din cetatea Prefecton de bun neam şi străluciţi cu averea, fii fiind ai oarecăruia Vitalie domnitor aceleiaşi cetăţi Prefecton, crescuţi fiind întru religiozitate şi întru citirea dumnezeieştilor Scripturi de oarecarele sfânt bărbat Onisim, care propovăduia pe Hristos. Deci mai întâi au fost cercetaţi de un oarecare Anghelion, ce era trimis de la Roma cu cărţi împărăteşti, şi de acesta au fost trimişi la Roma către Licinie, iar acesta i-a dat spre cercetarea lui Valerian, de care au fost trimişi la Potiola, către guvernatorul Diomid, şi acesta i-a trimis pe ei către Terţii ce cârmuia stăpânirea Siciliei. Deci de la fiecare guvernator din cei zişi au suferit sfinţii feluri de munci, de care una numai de ar fi suferit altul, cu adevărat ar fi obosit, s-au ar fi murit, atâta erau de grele şi nesuferite acele munci. În sfârşit de la Terţii şi-au primit fericitul sfârşit, căci lui Alfios tăindu-i-se limba, iar Filadelf fiind întins pe grătar de fier înfocat, şi Ciprian fiind băgat într-o tigaie înfierbântată; şi aceşti trei purtători de biruinţă s-au mutat la cele cereşti.

     Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isihie mărturisitorul.

Stih : Isihie având viaţă liniştită,
Cu paşnic chip la Dumnezeu se mută.

  Acest cuvios Isihie era din cetatea Adrapinonilor, dar era bărbat bun şi blând şi după purtarea numirii, potrivit avându-şi obiceiul cu numele. Deci rugându-se lui Dumnezeu ca să-i arate lui un loc întru care fiind osebit, va sluji şi va bineplăcea lui, i s-a descoperit să se ducă spre părţile mării, la muntele ce se zice Meon, unde ducându-se şi multă vreme petrecând, apoi de acolo pogorându-se spre mare, şi făcând aproape casă de rugăciune Sfântului Andrei şi rămăşiţa vieţii petrecându-şi întru sihăstrie şi răbdare, şi multe lucrări de minuni săvârşind, s-a mutat către Domnul.

     Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Lavrentie cu pace s-a săvârşit

Stih : Oarecarele schimb Lavrentie cu Dumnezeu a prelucrat,
Prin osteneli luând Edenul, cel de osteneli depărtat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Minunată râvnă având Simone, înţelepţeşte Zilotis te-ai chemat, şi obicei asemenea chemării ai arătat, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Împreună cu Cuvântul dănţuind, şi împreună cu Dânsul fiind, împărăţiei celei de acolo te-ai împărtăşit, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeule în veci.


   Cu înşelăciune din buna moştenire pe strămoşi dedemult i-a gonit şarpele; iar tu Maica lui Dumnezeu pe aceia i-ai chemat, binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.



   Cât sunt de frumoase picioarele tale Simone, bine cuvioasă este şi limba ta, care a grăit slava lui Hristos, şi a îndemnat să strige : Pe Domnul lăudaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Cu podoabe strălucite fiind împodobit, şi raze de minuni din tine trimiţând, te-ai cunoscut Simone, sămânţă binecuvântată la noroadele care strigă : Pe Domnul lăudați şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Mintea nu poate să spună naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, şi cuvântul a grăi slăbeşte, că pe Dumnezeu zămislind L-ai născut Fecioară; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.



   Arătat te-ai făcut marginilor, cu lumină strălucind, şi focul Duhului luând, la chip luminos te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine te fericim.


   Cu totul lui Dumnezeu aducându-te, cu Dânsul te-ai împreunat, pe Care acum roagă-L de Dumnezeu arătătorule, pentru noi care cu credinţă şi cu dragoste te lăudăm pe tine.


   Pe ceea ce s-a arătat solitoare de mântuire tuturor oamenilor, şi lumea a luminat cu strălucirile dumnezeieştii curăţii cu cântări să o slăvim.



   Însuți văzătorule şi Apostole a lui Hristos cel Preamilostiv, cere pace la toată lumea, şi biruinţă iubitorilor de Hristos conducători, şi nouă iertare de greşeli şi mântuire, tuturor celor ce te lăudăm pe tine, Simone, ca pe un Ucenic de Dumnezeu grăitor.


   Întorcându-ți mergerea picioarelor tale celor înfrumuseţate, te-ai întărit către cărarea cea cerească, bucurându-te Simone Apostole, şi stând înaintea Treimii, vezi pe Fiul în Tatăl, şi pe Dumnezeiescul Duh. Pentru aceasta cu credinţă prăznuim preasfinţită şi dumnezeiască pomenirea ta.





   Cu trestia Darului, ai tras pe oameni din adâncul deșertăciunii, Simone mărite, plecându-te Fericite voilor Învăţătorului, Celui ce ți-a luminat mintea ta peste tot, şi Apostol şi de lumină purtător şi cinstit de Dumnezeu grăitor te-a arătat, al Dumnezeirii Lui celei necuprinse.

   Strălucirea Duhului peste tine s-a pogorât în chip de foc, şi dumnezeiesc vas te-a făcut pe tine, Fericite, cel ce cu osârdie ai gonit negura nedumnezeirii, şi lumea ai luminat, cu strălucirea preaînţeleptelor tale cuvinte, de taine grăitorule, vârful Apostolilor, Simone de Dumnezeu înțelepțite, Preafericite.

   Cu strălucirile propovăduirii, pe cei ce dormeau întru întunericul necunoştinței, Mărite, i-ai luminat şi i-ai arătat dumnezeiescule, prin credinţă fii Stăpânului şi Dumnezeu, a Căruia patimă şi moarte ai râvnit, şi slavei moştenitor te-ai făcut, ca un înțelept şi de Dumnezeu grăitor, şi Ucenic prea-adevărat.


   Ucenice al Mântuitorului şi Apostole, Simone Zilote preamărite, şi al nostru păzitorule de cetate, şi al lumii propovăduitorule cel glasnic, roagă-te neîncetat să ne scape pe noi din nevoi, şi să izbăvească sufletele noastre.






     Fericirile pe 8, din Canonul Praznicului, Cântarea cea de rând pe 4. Şi din al Apostolului Cântarea a 6-a pe 4. Prochimenul, glasul al 8-lea : În tot pământul a ieşit vestirea lor... Stih : Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Apostolul către Corinteni : Fraţilor, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă... Aliluia, glasul 1 : Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne... Evanghelia de la Matei : În vremea aceea venit-a Iisus în patria Sa... CHINONICUL : În tot pământul a ieşit vestirea lor...





   Împărăteasa cetăţilor, îşi închină acum întărirea ei la Doamna făpturii, căci printr-însa se şi întăreşte, şi pe neamurile cele potrivnice, şi pe vrăjmaşii cei cu grumazii înalţi, îi supune sub picioarele credincioşilor ei împăraţi, strigând : Tu Fecioară, eşti întărirea şi coroanei şi sceptrurilor şi împăraţilor.


   Ca soarele cel luminos ai răsărit de către apus, luminând toată lumea cea de sub soare, cu fulgerele chinuirii, cugetătorule de Dumnezeu, Fericite, frumuseţea pătimitorilor, podoaba preoţilor, întru o stare cu sfinţii îngeri, cel ce ai pierdut puterea înşelăciunii, de Dumnezeu fericite Mochie.

   Înfierbântându-te de buna-credinţă, şi ascuţindu-te cu chinuirea, şi cu bărbăţia îngrășându-te Mochie, te-ai făcut ca o sabie ferecată din Cer, care pierzi de tot taberele vrăjmaşilor, pururea pomenite. Pentru aceea astăzi prăznuim cu dragoste sfântă şi purtătoare de lumină pomenirea ta, lauda şi slava Mucenicilor.

   Și cu roate zdrobindu-te, şi de foc topindu-te, şi cu fiarele luptându-te, Fericite, şi cu mutarea chinuindu-te şi de sabie tăindu-te, nu te-ai lepădat de Hristos, nu ai jertfit idolilor. Pentru aceea ai primit cununile biruinţei, şi te-ai unit cu cetele celor fără de trup, rugându-te pentru lume.




   Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Mochie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.


   Cetatea Născătoarei de Dumnezeu cu cuviinţă îşi închină întărirea ei, la Născătoarea de Dumnezeu; căci întru dânsa s-a întărit să vecuiască, şi printr-însa se păzeşte şi se întăreşte, strigând către dânsa : Bucură-te nădejdea tuturor marginilor pământului.





   Păzeşte Stăpâne cetatea Ta, care o ai întărit cu turnuri, şi o ocroteşte pe dânsa de vrăjmaşii de alt neam, şi de războaie dintre neamul ce este întru dânsa, de sabie, şi nemişcată de cutremur; şi o fereşte de moarte şi de foc, şi de foamete.

   Îndreptează-mi Fericite, slăbiciunea cugetului meu, către lăţimea laudelor tale, şi trimite lumină inimii mele, ca să laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi mărită, Mucenice prealăudate.

   Cu fierul şuviţându-te şi de foc topindu-ţi-se grăsimea, te-ai făcut mai lămurit decât aurul, şi pecete patimilor lui Hristos, şi credinței ajutor, de Dumnezeu fericite Mochie.

   Ca pe o stea mult-luminoasă te cunoaşte pe tine Biserica, ca pe unul ce cu lumina patimilor tale luminezi temeiul ei fericite Mochie preaînţelepte, podoaba mucenicilor.


   Cu sângiurile tale ai înecat nedumnezeirea, şi cu nevoințele tale cele de luptă ai rănit pe vrăjmaşul, şi arzându-te de foc, ai ars toată deşertăciunea necredincioşilor.


   Pricină de bucurie te-ai arătat nouă Preacurată, ca una ce ai primit toată plinirea Dumnezeirii; pentru aceea toţi dintr-un glas strigăm ţie împreună cu îngerul : Bucură-te ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită.



   Cetatea ta Stăpâne, împărăteasa cetăţilor lăudându-se întru Tine, Ție Împăratului şi Dumnezeului Ți-a închinat ziua ei cea mântuitoare.

   Cu puterea Crucii întărindu-ți slăbiciunea ta Mochie, fără îndoială ai mers către chinuri şi către lupte. Pentru aceea ai surpat pe şarpele cel cu laudă mare.

   Prin moartea cea vremelnică ai câştigat laudă nemuritoare, prin durerile trupului ai aflat desfătarea cea veşnică precum ai poftit, Mucenice nebiruite.


   Prin dragostea cea desăvârşită de la stricăciune către nestricăciune te-ai mutat, şi ai încăput bucurându-te, făcându-te părtaş îngerilor Mochie.


   Înţelepciunea lui Dumnezeu aflându-te pe tine lăcaş preacurat, S-a întrupat din preacurate sângiuirile tale, şi după naştere te-a arătat nestricată.


   Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine înţelepciunea Tatălui cea ipostatnică Hristoase; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.




   Stea ai răsărit de la apusuri pătimitorule şi ai luminat toată lumea cu lucirea dumnezeieştilor tale chinuri, şi ajungând legat la împărăteasa cetăţilor, te-ai dezlegat prin sabie, Fericite, şi te-ai suit către cetatea cea de sus, ca să fii cu Hristos, mărite Mochie.




   Întărindu-se cu sceptrul împărăţiei cetatea ta, la tine şi-a pus acum toată nădejdea Mântuitorule. Pe care păzeşte-o Împărate a toate, şi o mântuieşte din nevoi; şi de la vrăjmaşii cei răi.

   Strujindu-ți-se trupul peste tot, te-ai dezbrăcat de hainele cele de piele ale omorârii celei dedemult, şi te-ai îmbrăcat cu podoaba nestricăciunii, şi te desfătezi de lemnul vieţii veselindu-te.

   Adâncimea nedumnezeirii nicicum nu te-a înecat, căci Ziditorul cu mâna Lui cea tare te-a mântuit pe tine. Râurile chinurilor nu au mişcat turnul sufletului tău cel nestrămutat înţelepte Mochie.


   Împodobindu-te cu vederea cea bună a bunătăţilor, Preamărite, te-ai luminat cu durerile pătimirii celei făcătoare de bunătăţi, şi răbdând sfărâmări şi răni te-ai asemănat îngerilor, ca un fără de trup.


   Cela ce a zidit toate cu voirea Lui, Și-a zidit luişi trup din sângiuirile tale, şi Unul în două firi se naşte, Maică Fecioară, mântuindu-ne pe noi cu bunătatea Sa.



   Cetatea Ta avându-te pe Tine, Hristoase, scăpare tare, la Tine se pleacă, şi întărindu-se cu credinţa Ta, se împuterniceşte pururea.

   Cu sângiurile tale s-a sfinţit pământul, Fericite, cu rănile tale s-a rănit mulţimea dracilor, cugetătorule de Dumnezeu, vrednicule de laudă.

   Cinstita Biserică avându-te pe tine mărgăritar luminos şi cinstit, în stema sa se înfrumuseţează, Preafericite.


   Mucenicul tău câştigându-te pe tine puterea cea ţiitoare asupra vrăjmaşului celui nevăzut, a acestuia puterea cea fără tărie o a surpat Hristos.


   Pe Lumina cea mai presus de ani, pe strălucirea Tatălui ne-ai născut nouă mai presus de cuvânt, făcându-Se om, din bogăţia bunătăţii, preacurată Fecioară.



   Cetatea împărăteasa cetăţilor, astăzi, şi-a închinat Ție, Mântuitorule, toată întărirea ei, pe care să o păzeşti nevătămată de tot felul de răutate.

   Cu dragoste şi cu nădejde şi cu credinţă, puitorul Cel mare de nevoinţe a întrarmat pe ostaşul cel tare al bunei credinţe; pentru aceasta a surpat tăria înșelăciunii.

   Despărţitu-ţi-ai cugetul de dragostea cea către trup, şi cu voire necurmată uitându-te la frumuseţea Mirelui, întru nimica ai socotit muncile, Prealăudate.


   Adâncul muceniciei neudat ai trecut, şi către limanurile cele bune şi cele de sus cu toată avuţia ai ajuns, primind cununa biruinţei.


   Ceea ce ai născut pe Hristos cel ce este adâncimea milostivirii, scoate-mă din adâncimea păcatelor, ca una ce singură eşti milostivă; și mă mântuieşte de vătămarea cugetelor celor potrivnice.


   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.



   Întrarmându-te cu pavăza bunei credinţe, taberele necredincioşilor le-ai sfărâmat sfinţite Mucenice, şi cunună de la Domnul ai primit Mochie; pentru aceasta şi cu îngerii bucurându-te, mântuieşte de primejdii pe cei ce te laudă pe tine, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.


   Având suflet spurcat şi trup învăluit de nenumărate ispite şi de tulburarea cea cumplită, nu îndrăznesc, nici pot a grăi laudele tale preafericite sfinţite Mucenice; ci ca unul ce eşti izvor, spală greşelile mele cele multe, şi te roagă ca să mi se dea cuvânt spre a deschide gura, ca unul ce te rogi neîncetat pentru noi toţi.



Stih : Pe tine cel ce de nebuneasca înşelăciune joc ţi-ai bătut,
Mochie necredincioşii cu sabia te-au omorât,
Bine cugetătorul Mochie în a unsprezecea zi, tăierea capului primi.

  Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie antipatul Europei. Şi era preot al sfintei bisericii lui Dumnezeu celei din Amfipol. Părinţii lui se numeau Eufratie şi Eustatia, trăgându-se din Roma cea veche, de bun neam şi bogaţi. Iar Sfântul Mochie se nevoia pururea la învăţătură şi propovăduia pe Hristos, şi poruncea tuturor, şi-i sfătuia, să se apere de rătăcirea idolilor. Deci făcând antipatul jertfă la mincinosul dumnezeu dionis, şi adunându-se închinătorii de idoli, iar Sfântul apropiindu-se, a răsturnat jertfelnicul, şi prinzându-l mărturisi pe Hristos, Dumnezeu adevărat; şi mai întâi spânzurându-l, apoi l-a strujit pe tâmple şi peste fălci şi pe coaste. După acestea aprinzând un cuptor cu smoală şi cu câlţi şi cu viţe atâta cât se înălţă, văpaia ca la şapte coţi, îl băgară în mijlocul focului. Şi cuprinzându-l focul, l-a păzit sănătos, şi se vedea cum că umblă Sfântul în cuptor şi cu alţi trei bărbaţi slăviţi, dintru care faţa unuia strălucea mai mult decât razele soarelui. Şi a ieşit Sfântul nears şi sănătos, neatingându-se focul nici măcar de părul lui, care foc vărsându-se afară, a ars de tot pe antipatul şi pe nouă bărbaţi dintr-acei ce erau cu dânsul, atâta cât nu s-a aflat nici măcar o mică parte din trupurile lor după ce s-a potolit focul. Deci, după ce a ieşit Sfântul nevătămat din cuptor, atunci a fost băgat în temniţă de Talasie prinţul; după aceea sosind antipatul Maxim, fu scos la întrebare, şi nesupunându-se ca să se lepede de Hristos, ci mai vârtos aievea mărturisindu-l, a fost legat de două roți, de care fu călcat şi zdrobit, şi izbăvindu-se dintr-acele roți prea minunat, fu dat la fiare dar nici acelea nu-i stricară nimic. Pentru aceasta tot poporul a strigat ca să-l slobozească şi fu trimis către stăpânitorul Filipisie la Pesintupol cetatea Traciei, care acum se cheamă Iraclia. Şi de acolo se trimise la Vizantia unde şi capul i s-a tăiat. Şi atunci fu îngropat cu o milă de loc de la cetate în laturi. Iar după aceea zidindu-i marele Constantin o biserică înfrumuseţată şi de mult preţ, fu mutat Sfântul într-însa. Şi se face soborul lui în cinstita şi preasfânta sa mucenicie.

     Tot în această zi, săvârşim pomenirea facerii adică a înnoirii de Dumnezeu păzitei şi de Dumnezeu măritei cetăţi a Constantinopolului, mai ales a dăruirii sau a închinării ei la păzirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria, și ocrotirii celei de către dânsa.

Stih : Ziua înnoirilor tale mi se cuvine a o cinsti,
O cetate ! căci întru tine naşterea mea mi se întâmplă a fi.

     Tot în această zi, Sfântul Mucenic Dioscor cel nou.

Stih : Basnă era cum că Dioscorii într-o zi erau vieţuind şi în alta murind,
Iar Mucenicul Dioscor pururea vieţuieşte tăiat fiind.

  Acesta era de neam din Mitropolia Smirnelor, şi pentru credinţa lui Hristos aducându-se înaintea mai-marelui cetăţii, şi mărturisind aievea că este creştin, a fost legat şi băgat în temniţă. Apoi iarăşi aducându-se la întrebare şi stând tare în credinţă, a fost omorât din porunca aceluiaşi judecător.

     Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Arghiros Tesnionichennul, care s-a nevoit la anul o mie opt sute şase.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Această cetate a Ta, Hristoase, care o ai întărit cu turnuri, păzeşte-o de foamete şi de moarte şi de toate războaiele şi de necazuri, ca cu mulțumire să strige Ție : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Aruncându-te în cuptor, ai aflat răcoritor pe Cuvântul cel ce a mântuit pe cei trei tineri în chip îngeresc, strigând, Preafericite : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Împotriva săbiilor şi a focului şi a uneltelor celor fierăstruitoare, ai stătut bărbăteşte, Mucenice, întărindu-te cu putere dumnezeiască, şi cu veselie strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Cu râurile sângiurilor tale ai stins văpaia înşelăciunii, iar cu focul răbdării ai ars uscăciunile cele aprinse ale idolilor, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Pe tine pururea Fecioară izvorul cel nemuritor, ca pe una ce ai născut nouă apa cea de iertare, pe Iisus Hristos, te lăudăm strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.



   Cetatea cea ce stăpâneşte acum toate cetăţile, şi-a închinat întărirea ei puterii Tale, Stăpâne, pe care o şi păzeşte nevătămată pururea de nădejdile tuturor limbilor, căci strigă Ție cu credinţă Îndurătorule, şi bine te cuvintează pe Tine Hristoase în veci.

   Roşind porfira din sângiurile tale, şi îmbrăcându-te cu dânsa, în loc de sceptru purtând arma cea nebiruită, Mochie, împărățeşti împreună cu Împăratul a toată lumea, strigând : Pe Domnul Iăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Ca soarele astăzi a răsărit în lume pomenirea chinuirii tale, luminând pe toţi, bolile izgonind, şi ferindu-ne de răutatea dracilor, întru care cu bucurie te lăudăm, Mochie mărite, lăudând pe Hristos în veci.


   Cu sângele pătimirii tale alcătuindu-ţi căruţa, de Dumnezeu înţelepţite, te-ai ridicat către cele cereşti, şi ai ajuns către cetele puterilor celor înţelegătoare, şi către cetele răbdătorilor; cu care împreună stând înaintea Treimii, roagă-te pururea pentru cei ce te laudă pe tine.


   Întru tine s-au văzut cărările Împăratului puterilor Celui mare, uşă cerească, Fecioară neispitită de nuntă, ceea ce ai ridicat de pe pământ frământătura oamenilor. Pentru aceea pe tine Fecioară te lăudăm, şi te preaînălţăm în veci.


   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu ia mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ție : Pe Domnul lucrurile lăudați-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.



   Păzeşte cetatea ta, Mântuitorule, izbăvindu-o de toate întâmplările, dând conducătorilor biruinţe, supunând trufia vrăjmaşilor, prin rugăciunile celeia ce Te-a născut pe Tine mai presus de fire şi ale sfinţilor Tăi, Multmilostive.

   Făcându-te fericit şi plin de lumină, şi cinstindu-te cu patima, ai încăput înlăuntrul cămării celei de Mire, veselindu-te împreună cu fecioarele cele înţelepte, şi priveşti frumuseţea cea neasemănată, ale Căruia arătări le-ai avut mai dinainte.

   Pătimind mai-nainte într-alte cetăţi, ai ajuns la cetatea Vizantia, Mucenice pururea pomenite, întru care ai primit sfârşitul nevoinţelor tale şi cununa biruinţei, ca un pătimitor nebiruit; pe care păzeşte-o prin rugăciunile tale.


   Aflat-ai împărăţia cea nemişcată ca o răsplătire după adevăr a durerilor tale, şi întărindu-te cu dorirea te-ai apropiat către pomul vieţii, Preafericite, făcându-te părtaş lui Dumnezeu Mucenice, vrednicule de minuni Mochie.


   Urmând cuvintelor tale totdeauna te slăvim pe tine, o Fecioară, căci pe Cuvântul care a strălucit din Tatăl mai-nainte de veci, L-ai născut nouă negrăit, precum bine a voit; pe care după vrednicie Îl slăvim.


   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit. Pentru aceasta toți te slăvim.



     Fericirile Praznicului, Prochimenul Sfântului, glasul al 7-lea : Veseli-se-va dreptul de Domnul... Stih : Auzi Dumnezeule rugăciunea mea.., Apostolul către Timotei : Fiule Timotei, întăreşte-te... Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : Precum m-a iubit pe mine Tatăl... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi...





   Legea cea din Scriptură, ți s-a făcut ție îndreptătoare către Hristos, Epifanie, arătându-ți strălucitul Dar al Mântuitorului, de cunoştinţa de Dumnezeu, scriindu-se mai-nainte tăinuit, şi însemnându-se foarte arătat. Care o ai şi vădit prin învăţăturile tale, Prealăudate, scriind luminat dogmele cele de Dumnezeu insuflate.

   Făcutu-te-ai vestitor legii Darului, descoperitorule de cele dumnezeieşti, Fericite, luminând marginile pământului cu dumnezeieştile lumini ale dogmelor tale, şi bârfelile eresurilor cu fierbinţeală răzvrătindu-te, prea înțelepțește le-ai scos la iveală cu învăţăturile tale, Preacuvioase, şi ai arătat frumuseţea cea fără prihană a credinţei.

   Viaţa cea dumnezeiască, potrivindu-se cu cugetul cel dreptslăvitor, te-a făcut pe tine a săvârşi minuni, şi a izgoni semeția dracilor, şi a vindeca dureri de boli cumplite prin rugăciunile tale, Părinte; drept aceea te-a arătat împodobit cu Darul arhieriei Iisus Iubitorul de oameni, şi Mântuitorul sufletelor noastre.



   Cugetul lui Leon cel plin de rea credinţă, cu tărie l-ai surpat Ghermano, căci s-a lepădat ticălosul de închinăciunea cinstitelor icoane a lui Hristos, şi a tuturor sfinților. Dar prin cuvintele tale s-a înfruntat şi a rămas ca unul fără de minte şi fără înțelegere, arătătorule de cele dumnezeieşti.

   Leon fiara cea fără de Dumnezeu, cel urât de Dumnezeu, mergătorul înaintea lui antihrist, lepădându-se de închinăciunea icoanei lui Hristos, s-a izgonit din ceata credincioşilor, Cuvioase. Pentru aceea, prin rugăciunile tale cele dumnezeieşti, rugămu-ne ție Ghermano, linişteşte această tulburare.

   Dobândit-ai arătat dorirea cea poftită dedemult, descoperitorule de cele dumnezeieşti, căci cu îndrăzneală, după cuviinţa sfinţeniei ai mers acum la Stăpânul tău, fericite Ghermano; Căruia stând înainte, şi îndulcindu-te de Dumnezeire, roagă-L pe Dânsul pentru pacea lumii.


   Măcar că şi erai plecat legilor lui Moise, fiind odraslă credinţei iudaiceşti, însă Darul lui Hristos strălucind întru tine, Părinte Epifanie, te-a făcut arătat ucenic Evangheliei păcii. Drept aceea ca un isteţ la minte luând în cuget sfârşitul amânduror testamentelor, te-ai mutat din robie la viața cea slobodă; pentru aceea roagă-te pentru noi să ne izbăvim din tirania vrăjmaşului, şi să se mântuiască sufletele noastre.




   Ghermano preafericite, vitejeşte ai stătut împotriva poruncii celei fărădelege, a împăratului celui cu nume de fiară, care se turbase asupra cinstitelor icoane a Mântuitorului Hristos şi a sfinţilor Lui, tunând asupra lui fulgerele cuvintelor tale. Pentru aceasta păgânul nerăbdând îngrozirile tale, la închisori şi izgoniri amare te-a osândit. Ci Dumnezeu, ca pe cela ce multe ai pătimit şi te-ai nevoit pe pământ, te-a învrednicit în ceruri a afla bogată plată a ostenelilor tale, Căruia nu lipsi a te ruga pentru sufletele noastre.


   Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.









   Viețuind cu credinţa în legea lui Moise cea din Scriptură, şi plecându-te jugului Stăpânului Hristos, te-ai strălucit, Preafericite, şi te-ai arătat luminător, luminând marginile pământului.

   Fiind cuprins de dragostea legii celei dumnezeieşti, şi alegând dreptatea cea din lege din nedreptate, după închipuire, Părinte Epifanie, ai primit credinţa Treimii cea mântuitoare, ca dintr-o cunoştinţă dumnezeiască.

   Doctor trupului şi sufletului, ți s-a făcut ție omul cel cu chip dumnezeiesc, ucigând pornirea patimilor, împreună cu asinul tău, şi tămăduind cugetul cel necredincios al sufletului tău.


   Cel văzut mai înainte în chipul lui Dumnezeu, luând tot chipul meu, cu totul l-a înnoit, sălăşluindu-Se cu dumnezeiască cuviinţă în pântecele tău Preacurată. Pentru aceea toţi credincioşii te slăvim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.




   Cu haina preoţiei şi cu cuvântul Darului fiind înfrumusețat, ai viețuit, Fericite, şi te-ai arătat doveditor de cele dumnezeieşti, prin învăţăturile tale luminând adunările cele cinstite ale credincioşilor.

   Căruță ai fost faptelor celor bune, întru care şezând ai mers către Dumnezeu, părăsind frumuseţea lumii, şi mărirea cea stricăcioasă, făcându-te cu înţelepciunea ta tăinuitor ceresc.


   De către pronia cea dumnezeiască cunoscându-te mai înainte, ca un preot glăsuitor de Dumnezeu fiind, Părinte, ai scăpat de uciderea spurcatului muncitor, Preacuvioase, păzindu-te pe tine Dumnezeu, cu dreapta cea atotțiitoare.


   Ce cântare vrednică îți va aduce ție neputinţa noastră ? Numai pe cea de bucurie, care ne-a învățat pe noi Gavriil : Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Maică nenuntită.



   Văzând cu ochii trupului pe Cel ce a dat haina luminoasă celui ce a cerşit milă, l-ai văzut cu cuget pe acela îmbrăcându-se de sus cu haină strălucitoare, şi cu Darul cel dumnezeiesc, te-ai luminat către credinţa cea curată.

   Auzind cuvinte de bunăcredinţă, ai urât traiul cel materialnic, şi ai poftit viaţa fără materie, iar luând şi pe sora ta, ca una ce-ţi era părtaşă şi cugetului tău, v-aţi arătat pereche fericită.

   Urând cugetele cele omorâtoare, preafericite Epifanie, şi poftind a sluji lui Dumnezeu celui viu, ai alergat cu credință către călătoria cea dumnezeiască şi ai luat semn luminat, căderea încălțămintelor tale celor moarte, Preafericite.


   Ceea ce eşti sfinţit lăcaş al sfinţeniei, cu sfinţenie ai născut pe Sfântul sfinţilor Hristos, Cel ce se odihneşte întru sfinţi, Căruia strigăm : Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni.


   Dumnezeu prin dumnezeiască cunoştinţă mai-nainte văzând cunoştinţa ta cea întinsă şi bun neamul sufletului tău, de mâinile celor fărădelege a te omorî tu, i-a oprit, şi prin înfrânare prea înţelepţeşte te-ai numărat în ceata feciorelnicilor.

   Strălucirea cea înţelegătoare a dumnezeieştii îndumnezeiri, arătat dorind ca să o vezi, Fericite, arhieria ta o ai împodobit cu viață curată, şi cu învăţături înţelepte, îndreptând turma cu ortodoxia.


   Suindu-te în scaunul cel mare, Părinte, plinirea Bisericii prea o ai luminat cu cântări de învăţături, prealăudate Ghermano, Preacuvioase, sfinţitorule şi preacinstite luminătorule al lumii.


   Din tine Preacurată, a înflorit Floarea cea neveştejită, toată omenirea bine miresmându-o, cu dumnezeiesc mirul firii Sale, Cel împreună fără început cu Tatăl şi cu Duhul, sub ani făcându-se din tine Fecioară preanevinovată.


   Însuți Cela ce ştii neputinţa fiinţei omeneşti, şi după milostivire Te-ai închipuit într-însa încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ție : Sfântă este Biserica cea însufleţită, a slavei Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni.



   Ca Moise lepădând încălţămintea picioarelor tale, în locul cel sfânt, tainele cele dumnezeieşti ale Duhului te-ai învăţat, şi cu ostenelile pustniciei, omorându-ţi trupul, făptura o ai umplut de preaslăvite minuni. Pentru aceasta şi toate noimele cele neînţelese, ale Scripturii celei de Dumnezeu insuflate, le-ai descoperit de Dumnezeu purtătorule Părintele nostru Ierarhe Epifanie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


   Cu sfinţită podoabă îmbrăcându-te, Fericite, te-ai arătat apărător Bisericii lui Hristos, şi netemându-te de împăratul cel fărădelege, nu te-ai plecat poruncii lui celei fără de Dumnezeu, ci ai suferit pălmuiri, ocări şi defăimări; pentru care vrăjmaşul, înfierbântându-se de mânie, în pază te-a pus până la sfârşitul tău. Pentru aceasta strigăm către tine, Ghermano, Părintele nostru : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc, cu dragoste sfântă pomenirea ta.




   Rugător ca un rob venind către Botez te-ai făcut printr-însul fiu, şi făcându-te moştenitor adevăratului Dumnezeu, te-ai făcut şi împreună moştenitor cu Hristos, petrecând întru el cu cuviinţă dumnezeiască, Epifanie.

   Păstorul a văzut faţa ta negrăit mult luminată, şi măritul tău cap mai presus de fire, încununat cu mărire şi cu cunună cuvioasă, care erau semnele inimii tale celei curate, pururea pomenite.

   Făcutu-te-ai lăcaş dumnezeiescului Dar, Cuvioase, şi arătat ai risipit averea cea vremelnică pentru Hristos, şi ca un judecător isteţ la minte Părinte Epifanie, ai strâns bogăţie veşnică în ceruri nefurată.

   Cu ostenelile sihăstriei omorând toate patimile trupului, arătat ai primit strălucirea Dumnezeiescului Duh, făcând minuni, şi tămăduind bolile celor bolnavi, care cu credinţă aleargă la tine, Preafericite.


   Sfânta Sfintelor, Născătoare de Dumnezeu pururea lăudată, nădejdea limbilor, şi mântuirea credincioşilor, din tine a odrăslit, izbăvitorul şi Dătătorul de viaţă şi Domnul, spre mântuirea noastră celor ce te lăudăm pe tine.


   Zburdările trupului prea cu înţelepciune omorându-le sfinţite tăinuitorule Ghermano, filosofia o ai limpezit cu luminarea minţii, prin povăţuirea cea duhovnicească tăinuit împodobindu-te, lui Hristos strigi : Slavă puterii Tale, Doamne.

   De preacinstitele închipuirile lui Hristos, cumplitul păgân vrăjmaş, te silea pe tine să te lepezi căci întru nebunie aruncându-se, de învăţăturile tale, Mărite, arătat a fost mustrat, dar bolind fără tămăduire, nesimţitor a rămas.


   Mustrarea graiurilor tale văzând cel numit cu nume de fiară, cu minte închipuită de fiară, te-a surpat, Înţelepte, din scaunul cel sfinţit, ci în locul acestuia te-ai îmbogăţit cu sfinţită lucrare cerească, Preafericite.


   Bucurie arătat din Cer aducând ţie Arhanghelul Gavriil, Preacurată, ţi-a vestit zicând : Dumnezeu va ieşi cu trup din tine, Fecioară preacurată, spre mântuirea celor ce cu dragoste te cântă pe tine.



   Cu cuviinţă ţi-ai strâmtat pântecele cu pâine şi cu apă, slujindu-te cu sare în loc de bucate, şi ai biruit patimile trupului, râvnind în trup vieţii celor fără de trup, Părinte Epifanie.

   Milostivitu-te-ai spre cei topiţi de sete în arşiţa soarelui, şi cu bună-cuviinţă începând a face minuni, ai prefăcut vinul în apă ca o slugă prea-aleasă, asemănându-te Stăpânului tău, Fericite.

   Fugit-ai de mărirea oamenilor cea deşartă, şi ai locuit în pustiu ca Stăpânul tău, şi în ispite ai încăput spre luptă stăpânească, nevăzut întărindu-ţi-se slăbiciunea.


   Se bucură puterile cerurilor văzându-te, se veselește împreună cu dânsele mulţimea oamenilor, căci s-a unit prin Cel ce S-a născut din tine; pe Care după vrednicie Îl lăudăm, Fecioară Născătoare de Dumnezeu.


   Până în sfârşit iubind pe Hristos, primitorule de Dumnezeu, iubit ai fost de Dânsul după vrednicie, şi ai primit adâncul darurilor; căci prin învăţăturile tale, înţelepţeşte ai luminat Biserica.

   Cu cântările cele de Dumnezeu insuflate, cetele credincioşilor şi plinirile cele dumnezeieşti le-ai luminat Ghermano, căci toată întărirea cea cuvioasă a inimii tale Părinte a luminat pe cei ortodocși.


   Bucurându-te ai arătat pătimirile şi biruinţele mucenicilor, cu laudele şi cu cuvintele cele alcătuite; şi deîndată cu închipuirile cele lucrate din vopseli întru una, le-ai împreunat întru amândouă.


   Veselescu-se puterile cele cereşti văzându-te pe tine, se bucură cu acelea şi adunările oamenilor; căci prin naşterea ta s-au împreunat, Fecioară Născătoare de Dumnezeu. Drept aceea după vrednicie te slăvim, Preacurată.



   Următorii dracilor, strănepoţii Agarei te-au înconjurat pe tine, iar tu asemănându-te Stăpânului tău, ai făcut bine celui ce-ţi făcea strâmbătate, şi pe cel cu un ochi l-ai făcut cu două lumini, Părinte Epifanie.

   Ziditorul tău odihnindu-Se întru tine, te-a arătat organ Duhului, şi la locaşurile arabilor, te-a făcut Dumnezeu ca pe Moise la Faraon, căci tu prea cu adevărat ţi-ai arătat vieţuirea râvnitoare lui Dumnezeu.

   Cutremurat-a pe împăratul asirienilor, duhul izgonindu-se prin tine; dar s-a făcut vestitor bunătății tale şi dumnezeiescului Dar, Părinte. Căci Dumnezeu ştie a mări pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul.


   Se veselesc de tine Fecioară preacurată, strămoşii neamului, luând din nou Edenul, prin mijlocirea ta, care l-a pierdut din călcarea poruncii; căci tu ai fost curată şi înaintea naşterii, şi după naştere.


   Prin învățăturile şi cuvintele tale preaînţelepte, se adapă Preoția cea împărătească şi poporul cel sfințit al lui Hristos, cel chemat de Dumnezeu, şi prin dojenirile tale se povățuiesc către Dumnezeu.

   Pe cei ce te cântă pe tine, Preacuvioase, pomeneşte-i înaintea lui Dumnezeu stând acum, şi plin de frumuseţea cea dumnezeiască, şi de podoaba cea nestricăcioasă; şi prin rugăciunile tale povăţuieşte-i către viaţă.


   Pus-ai suire traiului tău, Înţelepte, din slavă şi din putere, către cerească slavă şi tărie, trecând prin înfrânare, Mărite, până ce ai vorbit cu Hristos cel dorit, bucurându-te.


   Acum Preacurată, de toată înconjurarea şi de întreitul val, şi de viforul patimilor mântuieşte pe robul tău, şi-l povățuiește către limanul tău; căci tu îmi eşti mie înainte stătătoare şi îndreptare.


   Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel dedesubt şi nu este mântuitor, socotitu-ne-am ca oile de junghiere, mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru; că Tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare.



   Minunata însoţire a Ierarhilor, să o lăudăm credincioşilor, după datorie, împreună cu Ghermano, pe dumnezeiescul Epifanie. Că aceştia au ars limbile celor fără de Dumnezeu, şi dogme preaînţelepte au vestit tuturor, celor ce cu dreaptă credinţă întru cântări laudă pururea, mare taina bunei credinţe.


   Ca pe o podoabă a Proorocilor, şi slavă a dreptcredincioşilor, pe această sfântă doime o cinstim după vrednicie, că aceştia s-au arătat nouă turnuri de întărire totdeauna asupra vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, şi credinţei stâlpi neclintiţi, şi Bisericii dumnezeiască podoabă. Care purtându-o, drept îndreptează cu veselie strigând : Veselitu-s-a întru mine duhul meu cu adevărat, haina mea ca şi întâi luând, pe care ereticii o au rupt, cei ce nu laudă mare taina bunei credinţe.



Stih : Epifanie în Cipru, mare arătându-se,
Laudă mare de acolo are și mutându-se.
Moartea în a douăsprezecea zi,
Pe Epifanie îl răpi.

   Marele acesta şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei din ţinutul Eleterupoleos, din părinţi meşteri. Şi bine crescându-se în casă, micşoară, după cum este obiceiul la oamenii săraci şi plugari, el străluci cu fapta bună cea către Dumnezeu şi se sui la înălţimea cea desăvârşită a petrecerii celei binecredincioase. Căci părinţii săi fiind evrei, au rămas în slujba şi în umbra legii, şi n-au putut să vadă lumina Darului. Iar el a alergat la credinţa cea adevărată a lui Hristos, aflând o mică pricină. Căci tămăduindu-i oarecarele creştin Cleovie rana ce pătimise la stinghie, căzând de pe un catâr ce încălecase, sărind catârul şi murind, atunci Sfântul a luat îndoială în cugetul lui şi nu foarte grijea de slujba legii. Şi după aceea aflând pe oarecarele monah anume Luchian, îl văzu vorbind cu un sărac, care cerea milostenie, căruia i-a dat şi acoperământul adică rasa, şi îndată acel Luchian fu îmbrăcat de sus cu veştmânt alb. Care lucru văzând-ul Epifanie, s-a dat la credinţa creştinească. Şi primi Sfântul Botez de la episcop. Iar minunile ce a făcut de atunci încoace, este cu anevoie a le povesti cineva pe amănuntul. Atâta numai trebuie să zicem : Că fiind foarte tânăr de vârstă, primind credinţa în Hristos, şi îndată făcându-se cu cuviinţă monah, a întrecut pe toţi cei de vârsta sa, cu răbdarea şi cu trudele cele pustniceşti. Şi ajungând la plinirea Arhieriei, avea alcătuită şi asemenea fapta, cu cea trecută a sa viaţă. Că în cele trecute făcea petrecere postnicească, şi mulţime de minuni, şi tămăduiri la mulţi bolnavi. Iar în vremea cea de pe urmă după Preoţie, asemenea acestora şi mulţime de scripturi a făcut, şi a învăţat pe toţi învăţătură drept-măritoare, pentru care a avut multe bântuieli despre eretici. Deci trăind ani o sută cincisprezece şi trei luni, precum însuşi el a răspuns către Arcadie împăratul ce-l întrebase, şi-a dat sufletul către Domnul. Însă nu în scaunul său, ci întorcându-se de la Constantinopol la Cipru, eparhia sa, după cum marele Ioan Hrisostom a scris către dânsul, adică că nu va ajunge la scaunul său, fiindcă din prostimea inimii, şi Sfântul acesta se unise cu aceia ce au izgonit pe dumnezeiescul Hrisostom; deci a răspuns şi dumnezeiescul Epifanie marelui Hrisostom cum că nici el va ajunge să meargă la locul unde îl vor izgoni. Pentru aceasta s-a şi plinit proorociile amândurora. Şi se face pomenirea lui în sfânta casă ce este înlăuntrul Sfântului Filimon.

     Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Ghermano patriarhul Constantinopolului.

Stih : Ghermano cu bucurie scaunul şi pământul a părăsit,
Şi se bucură acum scaunul Ziditorului pământului văzându-I mijlocit.

   Acest dintru sfinţi Părintele nostru Ghermano a fost fiu lui Iustinian Patriciul, care era bărbat luminat şi vestit în zilele împăratului Iraclie, ocârmuind multe domnii sub stăpânirea lui; şi lăudându-l sfatul împărătesc pentru fapta bună cea desăvârşită a lui şi buna-credinţă, fu zavistuit de nepotul lui Iraclie, adică de Constantin Pogonatul şi omorât. Care nepot al lui Iraclie a scopit şi pe feciorul lui pe Sfântul acesta Ghermano, fiind foarte mic, şi l-a numărat în clerosul bisericii celei mari. Deci, acesta ţinându-se cu aceea ce i s-a întâmplat ca o aflare folositoare, s-a dat la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi suindu-se şi sporind spre multă cunoştinţă cu ascuţirea firii sale, şi cu cele deapururea osteneli, şi îndreptându-şi bine viaţa sa, întâi adică fu hirotonit episcop bisericii Cizicului, neluând însă fieştecum treptele, ci suindu-se la cea desăvârşită cu tocmeală şi cu orânduială. După aceea trebuind bisericilor ocârmuire înţeleaptă a vreunui om înţelept şi procopsit în faptă şi în cuvânt, fu suit din Cizic la scaunul cel mare al Constantinopolului, unde bine purtând cârma şi îndreptând pe poporul lui Dumnezeu cu multe învăţături, şi tâlcuind cele mai adânci şi cu nevoie pricepute părţi ale Scripturii, şi strălucind bisericile credincioşilor, cu prăznuitoare cuvinte şi laude, şi îmblânzind şi îndulcind greutatea şi asprimea privegherilor cu versuri şi cu cântări. Iar Leon Isaurul, căci a ajuns precum zic, Sfântul până la împărăţia lui, ţinând împărăţia creştinilor tirăneşte, începu întâi a huli asupra lui Dumnezeu, şi se apucă a ocărî sfintele icoane, şi nici a asculta cele mai bune dovediri ce i se făceau din Sfintele Scripturi, cum că trebuie a se da cinste şi închinăciune sfintelor icoane, ci încă a ars şi cărţile care erau scrise spre ajutorul sfintelor icoane. De care lucru cunoscând Sfântul că învăţa pe un surd şi fără de ruşine, şi nepriceput, punându-şi omoforul pe sfânta masă, a ieşit din Patriarhie, şi mergând la părinteasca sa casă ce se zicea a lui Platanie, acolo se liniştea. Şi în bune bătrâneţe viaţa şi-a sfârşit, trecând peste nouăzeci de ani, iar sfintele lui moaşte nu numai când le ducea la îngropare, a vindecat pe mulţi de feluri de boli, ci şi după îngropare izvorăsc totdeauna vindecări celor ce cu credinţă se apropie de dânsele. Deci le-a îngropat în sfânta mânăstire a oraşului. Şi se face praznicul lui în sfânta biserică cea mare.

   Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Ioan Vlahul (românul) care a mărturisit în Constantinopol la anul o mie şase sute șaizeci şi doi, prin sugrumare s-a săvârşit.

Stih : Întreg înţelept o Ioan Vlahule fiind,
Ales nevoitor al Domnului eşti pentru dragostea lui murind.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Primind Darul minunilor de la dreapta cea dumnezeiască, Părinte, tuturor celor ce cer la tine, dăruiești din-destul tămăduiri precum ți-a făgăduit Stăpânul, Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi proslăvit.

   Cade tăvălindu-se înaintea picioarelor tale împăratul asirienilor; că şi tot vrăjmaşul ştie a cinsti bunătatea şi a se supune acelora întru care locuind se odihneşte Hristos, Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi proslăvit.

   Tace tot cuvântul neputând a spune, Preafericite, mulțimea isprăvilor tale şi a minunilor, căci a covârşit nisipul mării. Pe care Hristos Dumnezeu cel lăudat al părinţilor ţie ți-a dăruit.

   Unime ceea ce eşti Trei Lumini necuprinse, noianul Luminii cel nemărginit, uită-Te la cei ce Te laudă, Părinte Cel fără de început, Fiule şi Duhule împreună vecuitor, Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi proslăvit.


   Pe tine Născătoare de Dumnezeu, Iacov prooroceşte, te-a văzut, scară, căci prin tine S-a arătat om pe pământ Cel preaînălţat, şi S-a amestecat cu oamenii precum bine a voit, Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi proslăvit.


   Tot izvorul Duhului Sfânt s-a vărsat întru tine, Părinte, pentru că izvorăşti ca un râu dogmele cele mântuitoare, şi învățăturile cele de Dumnezeu înfrumuseţate, vrednicule de minuni; pe prealăudatul Dumnezeu slăvindu-L întru toţi vecii.

   Cuvântând cântări cu bună credinţă, ai luminat praznicele cele stăpânești, cântând cu versuri, făcându-te îndumnezeit, şi pe toţi sfinţii cu muzichiile tale îi îndemni către faptele cele bune cu înţelepciune, pe cei ce cântă cu credinţă : Dumnezeul cel lăudat al părinţilor şi proslăvit.


   Un început întru o Unime netăiat, în trei ipostasuri, cu de Dumnezeu cuvântată limbă strigând, tuturor ai propovăduit : Pe Tatăl cel fără început, şi pe Unul-Născut Fiul, Cel împreună fără început, şi pe Dumnezeiescul Duh, Cel de o Fiinţă arătat şi de o fire.


   Întru tine Născătoare de Dumnezeu preacurată, îmi pun toată nădejdea, şi către tine scap totdeauna. Mântuieşte-mă prea nevinovată, şi prin rugăciunile tale mă scapă din gâlceava şi tulburarea cumplitelor patimi, şi de căderile care mă cuprind pe mine.



   Tu prin cuvânt înţelepţeşte ai înfruntat înşelăciunea eresurilor, şi cu lumina bunei credinţe o ai izgonit pe dânsa Epifanie, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Înălţatu-te-ai pe scaun înalt, căci împărăţind peste patimi şi biruindu-ţi trupul, tu ai păstorit turma lui Hristos, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Să salte toată ființa cea înţelegătoare şi cea cuvântătoare la praznicul Ierarhului şi slugii lui Hristos, strigând cu credinţă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Binecuvântând tu Părinte după plăcerea lui Dumnezeu, ai lăsat teologia ta tuturor ca o întărire dogmelor, prin care cântăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Bucură-te scaun slăvit al lui Dumnezeu, bucură-te zidul credincioşilor, prin care a răsărit Hristos, Lumina celor dintru întuneric, care te fericesc pe tine, şi strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Cu strălucirea razelor, cu făclia Luminii celei în trei strălucitoare, bucurându-te arătătorule de sfinţenie, desfătându-te acum strigi : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Fiind învrednicit de multă lumină şi strălucire, Părinte, întru lăcaşurile cele cereşti, pomeneşte-ne pe noi care strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Ca unul ce cu vedere dumnezeiască ai păzit pe cea după chipul lui Dumnezeu, ai ridicat chipurile sfinţilor, Prealăudate, ştiind cum către Chipul Cel dintâi trece toată cinstea şi slava, strigând : Pe Domnul lăudaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Prin chip nou mai presus de fire Fecioară, zămislind pe Cuvântul Fiul cel împreună de o Ființă cu Tatăl, ai rămas Fecioară. Pentru aceasta toate lucrurile te cântăm pe tine, şi te preaînălţăm întru toți vecii.


   În cuptor tinerii lui Israil, ca într-o topitoare cu podoaba bunei credinţe, mai curat decât aurul au strălucit, grăind : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.



   Viața ta şi cuvintele tale, fericite Epifanie, au rămas norodului celui de Dumnezeu cugetător, cu adevărat hotar bunătăţilor şi vedeniei. Pentru aceea după vrednicie lăudându-te, te fericim pururea pomenite.

   Fii întru ajutor Miresei lui Hristos, Bisericii, mărite Epifanie, şi prin rugăciunile tale linişteşte viforul cel sălbatic, care se ridică împotriva ei, ca unul ce ai îndrăzneală către Stăpânul şi Iubitorul de oameni.

   Împărate al împăraţilor Preasfinte, Treime singură stăpânitoare, Ceea ce stăpâneşti toate, dă iertare greşelilor celor ce Te laudă pe Tine, şi stare nesurpată a toată viața lor. Pentru rugăciunile Cuviosului Tău Epifanie.


   Toată legea laudelor se biruieşte de mărimea laudei tale, ci tu Stăpână Născătoare de Dumnezeu, primeşte cu bunăvoie de la nevrednicele tale slugi, lauda care din dragoste ți se aduce, Preacurată.


   A lega şi a dezlega păcatele primind stăpânire din ceruri, după lege ca un preot, Preafericite, prin rugăciunile tale dă iertare celor ce te cântă pe tine, Părinte, ca toţi să te fericim.

   Aflat-ai răsplătirea ostenelilor tale Ghermano preafericite, fericitul sfârşit cu sfinţita arătare primind, şi viața cea veşnică câştigând, neîncetat te desfătezi întru privirea cea dumnezeiască.


   Cu totul pe sineţi te-ai dat către Cuvântul, Văzătorul a toate, şi frumoasă slujbă preoţească te-ai arătat Atotţiitorului, jertfă primită şi bineplăcută Domnului aducând lauda ostenelilor tale.


   Încetează cugetarea cea trupească, şi-mi alină tulburarea patimilor, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, celui ce alerg către acoperământul tău, şi temei al mântuirii te am pe tine, şi sunt îmbogăţit cu dumnezeiască ocrotirea şi apărarea ta.


   Chipul naşterii tale celei curate, l-a arătat rugul cel ce ardea nears, şi acum te rugăm, ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca să te slăvim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, neîncetat.



   Veniţi credincioşii, cu cântări de laude să cinstim dumnezeiască şi preasfinţită împreunarea Ierarhilor, pe Ghermano, şi pe dumnezeiescul Epifanie, care au risipit întunericul eresurilor, şi cu raza bunei credinţe au luminat toată făptura.




   Dându-te pe sineţi întru cugetarea dumnezeieştilor Scripturi, şi cu razele cele de acolo strălucindu-ți mintea, vas curat şi plin de lumină, al sfinţitei ierarhii te-ai arătat, Ghermano Părintele nostru. Pentru aceasta şi cu înţeleptele tale învăţături ai povăţuit turma lui Hristos la păşunea cea de viaţă purtătoare, şi prin scrisori eresul luptătorilor de icoane arătat l-ai defăimat, apărător făcându-te ortodoxei credinţe, şi cu închisori şi necazuri luptându-te. Şi acum stând înaintea lui Hristos, roagă-te pentru sufletele noastre.







   Prin ostenelile chinurilor tale te-ai logodit cu Stăpânul strălucind cu frumuseţile fecioriei; și ca o zestre ai adus lui tăierea mădularelor şi moartea cea silnică, pururea pomenită. Pentru aceea ai câştigat cămările de Mire cele cereşti Glicheria, rugându-te să se mântuiască cei ce cu credinţă te fericesc pe tine.

   Cugetarea şi împotrivirea sufletului tău mărită, s-a arătat foarte bărbătească şi vitează; căci întru slăbiciunea trupului, cu duh osârduitor ai călcat pe vrăjmaşul începătorul de rele, strigând : Tu Doamne ești puterea şi lauda robilor Tăi, Cela ce cu puterea nebiruită ai biruit pe cel puternic.

   Nici foamea, nici nevoia, nici lungimea durerilor, nici închisoarea cea silnică, nici cuptorul focului, nici aşternutul pietrelor, nu au putut să te despartă de dragostea lui Hristos, pururea pomenită. Pentru aceasta ai primit de la Dumnezeu dumnezeiasca rouă, şi te-ai mutat de pe pământ şi din cele pământeşti, către viață, lăudată Glicheria.




   Mieluşeaua Ta, Iisuse, Glicheria, strigă cu mare glas : Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.







   Mucenița Glicheria, umplând astăzi paharul cel de taină de bunătăţi şi de minunile ei, cheamă pe toți credincioşii la băutură de veselie.

   Fiind luminată cu strălucirile muceniciei, stai înaintea Mirelui tău, Celui curat Muceniță, cerând să se izbăvească de greşelile pierzătoare de suflet, cei ce te laudă pe tine.


   Către chinuri, către dureri, către bătăi de multe feluri, fără frică ai mers Muceniță; căci ai avut ajutor şi împreună lucrător Darul Duhului.


   Toți ne-am îmbogăţit de cunoştinţa lui Dumnezeu, cei ce te cunoaştem şi te cinstim, Stăpână, pe tine Maica lui Dumnezeu şi Doamnă, întărind cu cuvintele, şi cu faptele pecetluind.



   Aducându-ți sângiurile ca nişte aromate şi mir lui Hristos, purtătoare de chinuri, te-ai adus Lui bună mireasmă, revărsând tuturor tămăduiri, Muceniţă.

   Veselitu-s-a prin gând Stăpânul întru chinurile tale, ceea ce eşti podoaba mucenicilor. Pentru aceea te-a dat pe tine dumnezeiască veselie în inimile credincioşilor.


   Prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu mântuiește-mă de amărăciunea patimilor, Glicheria, ca să cânt şi să laud nevoințele tale cele vitejeşti.


   S-a rupt zidul cel din mijloc al blestemului celui dedemult, şi vrajba s-a pierdut prin naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu dăruită, şi noi oamenii ne-am unit cu îngerii.


   Întărește-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul, şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.



   Pe Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea Maria iubind, ți-ai păzit fecioria ta nestricată, şi din dragostea cea către Domnul îndemnându-te, cu bărbătesc cuget ai pătimit până la moarte. Pentru aceasta, Glicherio, cu îndoită cunună, te-a încununat, pe tine Hristos Dumnezeu.



   Văzând mai-nainte veselia celor înţelegătoare, şi defăimând nestatornicia celor văzute, ți-ai întărit gândul întru nădejdile cele dumnezeieşti. Drept aceea cu bucurie ai alergat către priveliştea pătimirii, şi ai surpat pe şarpele, şi ți-ai împletit cunună de biruinţă frumoasă şi neveştejită, o Glicherio.



   Ucigând fiarele cele nevăzute ale patimilor, Glicheria, de fiarele cele văzute nu te-ai spăimântat.

   Văzând înaintea ochilor pe Domnul pe Care Îl propovăduiai, purtătoare de nevoințe, ai trecut cu vederea toate cele simţitoare.


   Cu picăturile sângiurilor, tale s-a stins focul deşertăciunii, şi pâraiele mulțimii dumnezeilor s-au înecat, Preafericită.


   Cei ce cu bunăcredinţă te au pe tine părtinitoare şi nădejde sufletului, nu se vor ruşina Fecioară Stăpână.



  Primind înlăuntrul cugetului frica lui Dumnezeu, ai născut duhul mântuirii de mărturisire şi de mucenicie, ceea ce eşti cu cuget viteaz, chinuindu-te minunat cu tărie, şi biruind începătoriile cele potrivnice.

   Ceea ce s-a unit cu tine prin curăție, râvnind patimii tale celei cinstite şi fericite, cu osârdie a pătimit aruncându-se în foc, Dătătorule de viață, Hristoase, strigând : Afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştiu.


   Scoțând din izvorul mântuirii tămăduire pururea vie, te-ai aprins de setea muceniciei, şi cu grăbire ai alergat, şi bând te-ai odihnit prin dorirea dragostei celei desăvârşite, Mireasă a lui Dumnezeu.


   Ceea ce eşti nor luminos al Soarelui, străluceşte-mi lumină, ca să-mi risipească întunericul păcatului. Dă-mi mână şi mă ridică pe mine care zac în noroiul patimilor, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce singură eşti chemarea cea de iznoavă a lui Adam celui căzut.



   Luminându-te cu strălucirile Duhului, şi cu frumuseţile curăţei fiind împodobită, stai acum înaintea Stăpânului Hristos, Preamărită.

   Săvârşind chinuirea cea cu adevărat bună, şi isprăvind călătoria bunei credinţe, ai primit de la Dumnezeu cununa dreptății cea după vrednicie.


   Strălucind Muceniță ca un soare de la apus, prin Dar luminează inimile credincioşilor, şi cu razele pătimirii arde taberele dracilor celor întunecați.


   Știindu-te pe tine veselie de cunoştinţă, Fecioară, lepăd acoperământul necunoştinței patimilor, prin rugăciunile tale, Stăpână. Slavă puterniciei tale, Preacurată.


   Întru adâncul greşalelor, fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.




Stih : Glicheriei amara încolţire a fiarei ce o a muşcat,
Îi era mai dulce decât mierea cu adevărat.
Glicheria în a treisprezecea zi,
Prin muşcarea fiarei se săvârși.

   Aceasta a fost în zilele împăratului Antonin şi a Guvernatorului Sabin, în cetatea Traianopolei. Şi făcând jertfă guvernatorul idolilor în cetate, iar Sfânta scrise cinstita cruce în fruntea ei, şi merse la guvernatorul, numindu-se pe ea creştină şi roaba lui Hristos. Şi îndemnându-o guvernatorul ca să jertfească, a intrat în capişte şi făcând rugăciune către Dumnezeu, surpă jos idolul lui dia şi-l zdrobi. Iar elinii ce erau acolo aruncând cu pietre asupra ei, nu o ajungeau. Deci o spânzurară de cosiţe şi o strujiră şi punându-o în temniţă, a dat poruncă să nu-i dea mâncare multe zile. Dar ea primind hrană prin înger, nici un rău n-a pătimit; şi se îngrozi guvernatorul şi cei ce erau cu dânsul, căci intrând la dânsa în temniţă şi găsind o strachină şi pâine şi lapte şi apă, măcar că era bine încuiată temniţa. După acestea o aruncă într-un cuptor de foc şi pogorându-se de sus rouă, se stinse focul şi ieşi nevătămată. Apoi îi despuiară capul până la frunte, şi-i legară mâinile şi picioarele, şi aşternându-i pietre o aruncară în temniţă. Şi fu dezlegată de înger din legături, însănătoşindu-o şi la cap. Pentru aceasta se cutremură Laodichie temnicerul şi îndată mărturisind pe Hristos i s-a tăiat capul. Iar Muceniţa aducându-se la guvernatorul, fu dată la fiare. Dintre care atingându-se una de dânsa atât de puţin cât nici rană nu s-a văzut, nici încolţitură, fără cât muşcătură numai, şi-a dat sufletul la Dumnezeu, şi se îngropară sfintele ei moaşte în Iraclia Traciei.

     Tot în această zi, Sfântul Mucenic Laodichie, păzitorul temniţei de sabie s-a săvârșit.

Stih : Cuvinte în mijlocul popoarelor Laodichie cel cinstit,
Dumnezeu numindu-te, la moarte de sabie s-a osândit.

     Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Serghie mărturisitorul.

Stih : Serghie cinstind icoana lui Dumnezeu ocări a suferit,
Şi întreagă pe cea după chip o a păzit.

   Acesta fiind de neam slăvit şi mare, şi după suflet s-a cunoscut mare. Deci stând înaintea împăratului Teofil cel prigonitor şi fără de Dumnezeu, pentru că se închina sfintelor icoane, şi legându-i-se grumazii cu o funie, a fost purtat şi înconjurat prin mijlocul uliţei celei pline de popor, scuipări şi ocări suferind şi luându-i-se toată averea, şi în temniţă ticăloşindu-se şi cu toată casa sa tot odată cu femeia şi cu copiii fiind izgonit. Şi de necazurile străinătăţii îndestulându-se, şi luptându-se cu feluri de scârbe, a fost chemat de Dumnezeu, şi s-a dus ca să câştige vrednice răsplătiri de la puitorul de nevoinţă Hristos.

     Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Pavsicacos, Episcopul Sinadei.

Stih : Pavsicacos, odihnă vieţii a aflat
Pe contenirea răutăţilor vieţii cu adevărat,

   Acest fericit avea patrie cetatea Apamiei, şi părinţi din cei aleşi şi de bun neam, şi hrăniţi cu adevărata credinţă creştinească. Iar el tânăr încă fiind, se înfrâna pe sine cu postul, cu întinsa rugăciune şi cealaltă aspră petrecere. Pentru care s-a şi supus vieţii sihăstrești şi se hrănea cu puţină pâine şi apă; şi întrebuinţând meşteşugul doctoricesc, vindecând împreună trupurile şi sufletele, se ostășea şi asupra dracilor, şi-i izgonea, slăbănogirile le vindeca, gheboșările îndrepta, şi alte preaslăvite minuni săvârşea. Iar prin vădirea celui ce pe toate le face arătate făcându-se cunoscut Patriarhului Constantinopolului, care era fericitul Chiriac, şi de el hirotonisit fiind, s-a trimis la biserica Sinadelor. Aici îndată cu praştia cuvântului a izgonit pe lupii cei gânditori, şi cu cuvântul cel ascuţit tăindu-i ca pe nişte mădulare putrede, i-a scos afară, ca să nu pricinuiască vreo vătămare părții celei sănătoase. Aşa turmelor sale dând netemere împreună şi vindecare, s-a dus la Constantinopol, şi întâlnind pe împăratul Mavrichie, şi vindecându-l de patima de care era stăpânit, l-a plecat ca prin hrisov să dăruiască cetăţii sale dajdia cea de peste an, care era o litră de aur. Aşa întorcându-se spre Sinada, şi ajungând la locul ce se numeşte Solun, prin singură rugăciunea a făcut să izvorască apă ca să mângâie setea celor ce călătoreau. Deci, aşa bine şi plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi la mulţi făcându-se pricină de mântuire, şi-a schimbat viaţa şi s-a mutat către cele dorite.

     Tot în această zi, Sfântul sfinţitul Mucenic Alexandru, episcopul Tiberianilor de sabie s-a săvârşit.

Stih : Capul sfinţitului bărbat sabia l-a tăiat,
Şi nevoinţa cu preoţia a împreunat.

    Tot în această zi, Cuviosul Nichifor presbiterul mânăstirii Efesului cu pace s-a săvârşit.

Stih : Nichifor taberele dracilor a surpat,
Şi prin faptă purtător de biruinţă la Dumnezeu s-a mutat.

     Tot în această zi, se săvârşesc înnoirile cinstitei şi dumnezeieştii Biserici a Preasfintei Stăpânei noastre Împărătesei a toate, care se află în ostrovul Sfintei Glicheria.

      Tot în această zi. Cuviosul Eftimie cel nou ctitorul mânăstirii Ivirilor din Aton, cu pace s-a săvârşit.

Stih : Curată jertfă Eftimie a jertfit,
Şi ca soarele în Aton a strălucit.

      Tot în această zi, Cuviosul Ioan Iviritul tatăl pomenitului Eftimie cu pace s-a săvârşit.

Stih : De cele veselitoare ale vieţii, o Ioane te depărtezi,
Şi acum întru bunătăţile Domnului te desfătezi.

     Tot în această zi, Cuviosul Gheorghie Iviritul, rudenie pomenitului Eftimie, cu pace s a săvârşit.

Stih : Acolo locuieşte unde este neamul rudenie,
Lauda cuvioşilor drept cugetătorule Gheorghie.

     Tot în această zi, Cuviosul Gavriil Iviritul care a auzit dumnezeiesc glas, şi a scos din mare, icoana cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce se zice Portăriţa, cu pace s-a săvârşit.

Stih : Icoana Preacuratei, tu Gavriile cu străin chip o ai primit,
O de trei ori fericite ! de cât Dar te-ai împărtăşit.

    Tot în această zi, monahii cuvioşi Mucenici Iviriţi, care au înfruntat pe latino-cugetătorii; pe împăratul zis Mihail şi pe patriarhul Ioan Becul, în mare fiind aruncaţi s-au săvârşit.

Stih : La înecare pentru dogmele părinteşti v-aţi dat.
Şi la limanurile cele cinstite v-aţi aşezat.

  Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Văzând frumuseţea lui Hristos ca într-o oglindă înţelegătoare a curăției, dumnezeieşte ai dorit de dânsa, pururea pomenită; și prin chinuire alergând după Dânsul, cântai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Fiind îmbrăcată cu podoabă frumoasă, împestrită cu vopselile sângiurilor, ai arătat podoaba bunei credinţe purtătoare de chinuri, tuturor celor ce laudă cu credinţă şi cântă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Aruncându-te în cuptor, nu ai ars, căci Cel ce a mântuit în Babilon pe cei trei tineri, a schimbat focul în rouă, Preamărită.


   Iată Preacurată, că te slavosloveşte toată firea pământenilor, foarte minunându-se de taina naşterii tale, Preacurată, şi cu bucurie strigând Celui ce a răsărit din tine : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.



   Având iubit pe Hristos Mirele cel înţelegător al curăţiei te-ai împodobit pe sineți cu curăţia cugetului şi cu osteneli dumnezeieşti, şi cu Dânsul te-ai logodit prin mucenicie, purtătoare de chinuri, Glicheria.

   Zdrobirea membrelor tale înțeleaptă, a subţiat măiestriile vrăjmaşilor, şi curgerea sângiurilor a uscat pâraiele cele rele ale nedumnezeirii, arătând nouă noian de minuni.


   Tu te-ai arătat cu adevărat via cea cu mult rod a Săditorului făpturii, Glicheria, purtând strugurii ce s-au stors în linurile muceniciei, şi varsă vinul umilinţei, celor ce cu credinţă lui Hristos strigă : Tineri binecuvântați-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălțaţi-L întru toţi vecii.


   Mântuieşte-ne şi te milostiveşte spre noi, ceea ce mai presus de cuvânt ai născut pe Milostivul Dumnezeu, ridicând din mijloc văpăile gândurilor, şi arşiţa patimilor, prin rugăciunile tale preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară.


   Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii.



   Ridicându-te mai presus de toată dorirea trupească, pentru dragostea Mirelui tău, Cinstită, ai poftit viaţă fără de trup. Pentru aceea dimpreună cu îngerii văzând după înțeles pe Hristos iubitul tău Îl slăveşti, ca pe unul mai iubit decât toate.

   După muncile cele multe, curatul tău duh ţi-ai dat Domnului, la a căruia suire s-au veselit cetele cereşti şi Hristos te-a încununat cu dreapta Lui cea preaputernică, căci după lege te-ai nevoit, Muceniță Glicheria.


   Dănţuieşti acum bucurându-te, împreună cu îngerii înaintea feţei Ziditorului tău, luminându-te cu razele ce pururea curg de acolo; adu-ți aminte dar şi de noi cei ce cu credinţă săvârşim mărită pomenirea ta, Glicheria, purtătoare de chinuri, prealăudată.


   Ceea ce te pleci glasurilor celor ce cu fierbințeală ți se roagă, care eşti scăparea credincioşilor, izbăveşte, milostiveşte-te, Stăpână, păzeşte de vătămare şi de toată viclenia vrăjmaşilor pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te slăvesc pururea.


   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se, pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.






   Aprinzându-te de râvna bunei credinţe, Isidore, cu fierbințeală ai intrat în priveliştea chinuirii, şi ai primit darul biruinţei, împotriva înşelăciunii, Mucenice, înfrumuseţându-te cu învăţăturile cele iubitoare de Dumnezeu. Şi îngrădindu-te cu toată întrarmarea Crucii, ai surpat pe vrăjmaşul tiran, arătându-te purtător de biruinţă.

   Șuviţându-te cu bicele, te-ai dezbrăcat de hainele cele de piele ale omorârii, şi îmbrăcându-te cu podoaba nestricăciunii, şi cu haină luminoasă, degrab ai ajuns la lemnul vieții, culegând viața cea cu adevărat nestricăcioasă şi fără de sfârşit. De care acum îndestulându-te, veseleşte pe cei ce te laudă pe tine, Mărite.

   Luptele mucenicilor cu adevărat, au întrecut alcătuirea laudelor şi înţelegerea cuvintelor, căci ca nişte turnuri tari ale dumnezeieştii credinţe, fiind aceştia îmbrăcaţi cu trup muritor şi pătimitor, întocmai ca noi, au îndrăznit, şi focul şi rănile nu le-au băgat în seamă, ca şi cum ar pătimi cu trup străin, măriţii.




   Mucenicul Tău, Doamne, Isidor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.








   Cu rugăciunile tale Mucenice al lui Hristos, Isidore, dă-mi mie lumină din Cer şi dar ca să laud pomenirea ta cea cinstită, Fericite.

   Cu totul ți-a fost către Dumnezeu inima şi sufletul, Mucenice Isidore, căci ai avut şi viață preacurată nevoindu-te ca un Mucenic.


   Îndreptându-ți sufletul după lege, fericite Isidore, ca o avuție nerăpită ai ţinut credinţa cea mântuitoare nestrămutată, Preafericite.


   Cu adevărat născând pe Dumnezeu cel din fire, chiar te numeşti Născătoare de Dumnezeu, purtând cu adevărat şi numire de potriva dumnezeieştii naşteri, Preacurată.



   Ocârmuindu-te cu socoteală mărite Mucenice al lui Hristos, ai întunecat pornirile patimilor cu nevoința bunătăţilor, purtătorule de chinuri.

   Având pornirea sufletului neînfricoşată, Mărite, foarte cu bunăcredinţă ai păzit mărturisirea nevătămată.


   Pe Judecătorul a toată lumea, fă-L prin rugăciunile tale Milostiv către cei ce laudă cu cucerire prăznuirea ta, purtătorule de chinuri.


   Omoară cugetul trupului nostru, Stăpână, şi înviază sufletul celor ce te laudă cu credinţă pe tine, Fecioară.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.



   Îndreptător prea mare lumii, tu te-ai arătat, Sfinte, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu. Pentru aceasta te lăudăm pe tine astăzi Mucenice de Dumnezeu înțelepțite, Isidore mărite.



   Luptându-te împotriva şarpelui, ai ridicat semn de biruinţă, Mucenice Isidore, căci din Egipt ai răsărit luminător, strălucind tuturor buna-credinţă, făcându-ți mişcările către Cel ce a răsărit din Fecioară Fiica lui Dumnezeu. Pentru care junghiindu-te, purtătorule de chinuri, te-ai făcut jertfă bine-mirositoare.



   Făcând pe Cuvântul locuitor întru tine, Fericite, ca un ostaş nebiruit ai ruşinat trufia cea tirănească, şi dintru aceasta făcându-te purtător de biruinţă, pururea pomenite, ai primit cununi neveştejite de la Dumnezeu, Mucenice Isidore.

   Ca un viteaz gonind pe vrăjmaşii tăi, Isidore, i-ai sfărâmat pe dânşii, fiind îngrădit cu arma cea înfricoşată a Crucii, şi încins cu putere, şi pe cei ce te-au urât, i-ai pierdut, strigând : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.


   Urmând patimilor Stăpânului, cu bunăvoie i-ai urmat Lui, suferind moarte de bunăvoie pentru El. Pentru aceea te-a învrednicit vieţii celei nemuritoare Domnul slavei, întru ale Cărui mâini ai pus sufletul tău, preafericite Mucenice Isidore.


   Cela ce nu a părăsit sânurile cele Părinteşti, şi a primit a Se sălăşlui în pântecele tău, Preacurată, întrupându-Se înnoieşte pe om, Cel ce pentru bogăţia milostivirii de bunăvoie S-a sărăcit, şi a îmbogăţit lumea cu Dumnezeirea.



   Jertfă curată şi desăvârşită te-ai adus Stăpânului tău Hristos, şi jertfindu-te cu osârdie, şi vărsându-ți sângele Isidore după vrednicie, te-ai făcut acum părtaş patimii, şi împreună moştenitor Împărăţiei Lui.

   Bunul biruitor Mucenic Isidor, întărindu-se cu puterea Ta cea atotputernică, Mântuitorule, a stins negura înşelăciunii, şi tăindu-i-se capul, Ție, Dătătorului de viață şi-a închinat sufletul cu bună laudă, Stăpâne.


   Se înfrumuseţează Biserica lui Hristos, Fericite, prin faptele tale cele alese, şi se luminează cu împotrivirile luptelor tale, Mărite. Căci tu te-ai arătat stând împotriva păcatului tare până la sânge, Isidore.


   Fiind plină de spurcăciune firea omenească din călcarea poruncii mai-nainte, şi cumplit stricată, şi făcându-se muritoare o ai ridicat, ceea ce ai născut izvorul nemuririi celei mai presus de cuget, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână preacurată.



   Având dragoste deplină către Dumnezeu, Cela ce este cu adevărat bunătate nemuritoare, ți-ai întunecat dragostea de către cele pământeşti, purtătorule de chinuri, Preafericite, şi ai alergat, strigând : Lipitu-m-am pe urma Ta, Stăpâne.

   Cu frumuseţile cele muceniceşti fiind împodobit ca un mire frumos, Isidore, te-ai suit către Cer bucurându-te, ca să stai înaintea Luminii celei făcătoare de frumusețe, rugându-te totdeauna pentru cei ce săvârşesc pomenirea ta.


   Răbdat-ai a te junghia, pătimitorule, văzând mai-nainte slava cea veşnică, şi ca un Mucenic nebiruit ai dobândit desfătarea cea cu adevărat veșnică împreună cu mucenicii, purtătorule de cunună preafericite Isidore.


   Marie ceea ce eşti lăcaş Stăpânului, care ai strălucit cu razele cele luminoase ale fecioriei, ca un crin cu chip luminos în mijlocul tulburării celei spinoase. Ţie mă rog celei bune, dă-mi mie iertare greşelilor.


   Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viața mea s-a apropiat de iad; şi ca Iona mă rog : Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.



Stih : Pe Isidor nădejdea cununii era mișcându-l,
Şi la tăiere ca la pricinuitoarea cununii grăbindu-l,
Întru a patrusprezecea zi,
Sabia viaţa lui Isidor o răpi.

   Acesta a fost în zilele împăratului Deciu, trăgându-se de neam din cetatea Alexandriei. Şi mergând cu oastea, avea rânduiala ce se numea Option, şi pogorându-se la ostrovul Hiului cu flota de oaste, peste care era începător Numerie, fu pârât de sutaşul Iulie, zicând că crede în Hristos, şi nu dă cinste dumnezeilor noştri. Iar Sfântul Isidor mărturisind de față pe Hristos, văzând Numerie neîntoarcerea gândului său, porunci de i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei.

     Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Terapont.

Stih : Arătatu-te-ai Teraponte adică un jertfitor al Cuvântului.
Arătatu-te-ai slugă Părinte și prin vărsarea sângelui.

   Acest sfânt de unde a fost şi de unde se trăgea, şi din care părinţi s-a născut, sau în ce vreme a stătut, sau împotriva căror ostăşindu-se a biruit, şi a luat cununa muceniciei, nu putem spune, pomenirile cele pentru el pierzându-se cu vremea. Iar că a ales viaţa monahicească, îl arată icoanele lui prescriindu-le întru acest fel de chip şi schimă, şi că a stătut episcop ostrovului Ciprului, şi că a fost adus lui Hristos prin sânge, şi a săvârşit lupta nevoinţei, aceasta am luat-o din povestire veche după predanisire, şi fără scrisoare învățându-ne de la cei mai înainte, o credem. Iar cinstitele moaştele sale au fost aduse la Constantinopol, căci agarenii sfătuindu-se ca să năvălească asupra ostrovului Ciprului, însuşi Sfântul prin descoperire porunci a fi mutat. Şi acum acolo unde se află, izvorăşte pururea râuri de minuni celor ce aleargă la el cu credinţă.

     Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Conducheli.

Stih : Alexandru tăierea capului ca pe o corabie o a aflat,
Şi cu grabnică înotare din viaţă s-a mutat.

     Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici; Alexandru, Varvar și Acelut.

Stih : Capetele a trei nevoitori ce împreună s-au tăiat,
Treimea cu vrednice cununi le-a încununat.

     Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Leontie Patriarhul Ierusalimului care la anul o mie o sută şaptezeci şi cinci, cu pace s-a săvârşit.

Stih : Ca un leu oarecarele, o Leontie ai răsuflat.
Şi pe satana ca pe un mic ţânţar l-ai surpat.

     Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Marcu Criteanul, care a mărturisit în Smirna, în anul o mie şase sute patruzeci şi trei, de sabie s-a săvârşit.

Stih : Marcu Criteanul sabia întru nimic era socotind.
Căci fără abatere la cununa cea din sabie era privind.

     Tot în această zi, Sfântul Mucenic Ioan Bulgarul, care s-a nevoit în anul o mie opt sute doi, de sabie s-a săvârşit.

Stih : O Ioane ! tu cela ce prin sabie te-ai săvârşit.
Roagă-te pentru noi ca să ne mântuim la sfârşit.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Luminându-te acum, de trei ori fericite, cu lumina Duhului, binevoieşte să ne luminăm dimpreună cu tine, şi noi cei ce te lăudăm, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   O, cât sunt de bune nevoințele tale, prin care ai stricat înşelăciunea idolilor şi pe tiranii cei cumpliți ai ruşinat, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   Preacurată Stăpână Fecioară, tămăduieşte rănile greşelilor mele, cu untul-de-lemn al milostivirii tale, ca să strig : Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Stăpână.



   Cu vicleşuguri socotea tiranul, ca să răpească către cugetul lui cel rău, tăria şi bună întrarmarea vitejiei tale preafericite Isidore, iar tu cugetătorule de Dumnezeu strigai către Dumnezeu : Tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

   Întru bucuria muceniciei se arăta fața ta lină ca un soare cu chip luminos, căci junghiindu-te ca un miel fără prihană, te-ai adus lui Dumnezeu, Căruia ca unui Ziditor cu cântare strigai : Tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, noroade preaînălțaţi-L întru toți vecii.


   Trupul tău înconjurându-se de ceata îngerească, cu chip luminos se arăta celor ce-l pofteau, strălucind cu razele Darului, fiind şi împodobit cu multe feluri de faceri de minuni, care dăruieşte fiecăruia vindecări din-destul, şi arătat răpeşte din valuri şi din primejdii Isidore.