Stihirile cinstitei Cruci, glasul al 4-lea.

Podobie : Cela ce de sus ești chemat...

 

 

 

Slavă..., Și acum..., asemenea.
 

LA UTRENIE

 
La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Crucii de 2 ori, Slavă... al sfinţilor, Şi acum... iar al Crucii.

După întâia Catismă. Sedealna, glasului al 8-lea

Podobie : Înviat-ai din morţi...

Slavă..., Şi acum..., aceeaşi

După a două Catismă, Sedealna, glasul al 8-lea,

 Podobie : Porunca cea cu taină..

 

 

A Născătoarei :

Alt CANON al mucenicilor.
 

 

Slavă...

Şi acum..., a Născătoarei :
 

Catavasie :

Cântarea a 3-a, 
 
Irmos :

A Născătoarei :

Alt Canon,
 
Irmos : Piatra care nu o au băgat...

Slavă...

Şi acum..., a Născătoarei :
 

Catavasie :

CONDACUL Sfinţilor, glasul al 2-lea.
 
Podobie : Căutând cele de sus...

ICOS.

 
Sedealna, Sfinţilor, glasul al 8-lea.
 
Podobie : Pe Înţelepciunea şi...

Slavă..., Şi acum..., Sedealna Crucii, glasul al 6-lea.
 
Podobie : Puterile îngereşti...

Cântarea a 4-a, 
 
Irmos :

A Născătoarei :

 
Alt Canon,
 
Irmos : Cu duhul văzând mai-nainte...

Slavă...

Şi acum..., a Născătoarei :
 

Catavasie :
 

Cântarea a 5-a,
 
 Irmos :

A Născătoarei :

Alt Canon,
 
Irmos : Pacea Ta dă-ne-o nouă...

Slavă..., a Treimii.
 

Şi acum..., a Născătoarei :
 

Catavasia :

A Născătoarei :

Alt Canon,
 
Irmos : Pe Proorocul Iona...

Stavă ...

Şi acum..., a Născătoarei :
 

Catavasie :

CONDACUL cinstitei Cruci, însuşi Podobia.

ICOS

Cântarea a 7-a,
 
Irmos :

A Născătoarei :

Alt Canon,
 
Irmos : Cela ce în cuptor pe...

Şi acum..., a Născătoarei :

Catavasie :

Cântarea a 8-a,
 
Irmos :

A Treimii.

A Născătoarei :

Alt Canon,
 
 Irmos : Cela ce cerurile cu înţelepciune...

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Şi acum..., a Născătoarei :
 

    Catavasie :  Să lăudăm bine să cuvântăm, şi să ne închinăm Domnului cântând, şi prea înălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a,
 
Irmos :

A Născătoarei :

Alt Canon,
 
Irmos : Pe norul cel purtător...

Slavă... a Treimii :
 

Şi acum..., a Născătoarei :
 

Catavasie :

LUMINÂNDA

Slavă..., Şi acum...

LA LAUDE
 
Stihirile pe 6, glasul al 4-lea.
 
Podobie : Ca pe un viteaz...

Alte Stihiri, ale Sfinţilor, glasul 1.
 
Însuşi glasul.

Glasul al 4-lea.

Glasul al 5-lea.

Slavă..., glasul al 4-lea.
 

Şi acum..., a Crucii, asemenea.
 

SLAVOSLOVIA cea mare.

Crucii Tale ne închinăm Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta slăvim.

Glasul al 5-lea.

Glasul al 8-lea.

Slavă..., Şi acum..., glasul al 8-lea.
 

 
LA LITURGHIE

   Cu Darul Duhului luminându-ți mintea, la chip ca un înger te-ai arătat Ştefane, strălucindu-ţi trupul cu strălucirea cea dinlăuntru, şi raza sufletului arătând celor ce priveau. Prin care ai dobândit şi privirea la lumină, cerurile ţie cu preamărire deschizându-se, începătura mucenicilor şi lauda.
 
   Ca nişte trepte şi scări la cereasca suire, zvârliturile de pietre s-au făcut ţie, prin care suindu-te ai văzut pe Domnul stând dea-dreapta Tatălui, ţie după nume numită cunună tinzându-ţi, cu dreapta cea de viață purtătoare; înaintea Căruia aproape stai, ca un biruitor şi începătură mucenicilor.
 
   Cu semne şi cu minuni şi cu învăţături strălucind, adunarea celor fărădelege ai stins, şi de dânşii fiind ucis, cu pietre împroşcat, pentru iertarea celor ce te ucideau te-ai rugat, urmând glasului Mântuitorului, întru ale Căruia mâini ţi-ai dat duhul, preasfinte Ştefane.
 
 
   Întâi între diaconi, întâi şi între Mucenici te-ai arătat, preasfinte Ştefane, că te-ai făcut cale sfinţilor, şi pe mulţi Mucenici ai adus Domnului. Pentru aceasta ţie Cerul s-a deschis şi Dumnezeu ţie S-a arătat; pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
 
   Pe întâiul Mucenic şi viteazul slujitor al lui Hristos, pe Ştefan întâiul diacon, după vrednicie să-l cinstim, că acesta stând în mijlocul celor fărădelege, dea-dreapta Tatălui pe Fiul a văzut.
 
   Întru sfinţenie te-ai îmbrăcat Ştefane fericite, întâiule Mucenice, şi întâiule diacone, cela ce eşti cu îngerii părtaş, soleşte şi te roagă pentru noi, către Domnul Mântuitorul cel fără păcat.
 
   Întâi între Mucenici te-ai arătat şi între diaconi Ştefane fericite, podoaba pătimitorilor şi lauda credincioşilor, slava drepţilor celor ce prăznuiesc cinstită pomenirea ta; ca cela ce stai înaintea Scaunului lui Hristos, Împăratului tuturor, cere-i, ca curăţirii de greşale şi Împărăţiei Cerurilor să ne învrednicească pe noi.
 
   Noianul iubirii tale de oameni şi adâncul milostivirii tale, şi adunările cele nenumărate, ale bunătăţii, arată-le Preacurată Fecioară spre mine ticălosul; opreşte păşunea păcatului, întreagă înţelepciune dăruindu-mi, şi-mi fereşte dimpreună cu sufletul şi trupul meu nespurcat, ceea ce ai născut pe Mântuitorul.
 
 
   Văzându-te pe Tine, Hristoase răstignit, ceea ce Te-a născut, a strigat : Ce taină străină este care văd Fiul meu ? Cum pe lemn vrând Te-ai pironit cu trupul, Dătătorule de viață.
 
   Ştefane, între Mucenici, temelia diaconilor, alesule al Apostolilor, pe cei ce săvârşesc luminată prăznuirea ta cea purtătoare de lumină, străluceşte-i Mucenice, cu lumina cea nematerialnică, topind pâcla păcatului, Dar şi milă dând robilor tăi, şi povățuindu-i la viața cea veşnică prin rugăciunile tale.

 
 
   Ştefane, Mucenice al lui Hristos, potrivit cu numirea, primind cununa darurilor pe creştetul tău, şi grumazul tău fiind înfăşurat cu bunătăţile, ca cu un lanţ aurit, te-ai făcut lăcaş înţelepciunii celei mai presus de înţelepciune. Pe care o ai cinstit, apropiindu-o ţie-ţi prietenă, şi prin care te-ai cinstit cu mărire şi cu Dar.

Stih : Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria.

 
   Cunună cu adevărat cinstită, cuvântătoare şi de mult preţ, mai presus de aur şi de pietre scumpe te-ai adus pe sine-ţi Împăratului şi Dumnezeu, prin rănile cele din pietre Apostole, încununat fiind cu mărire şi cu Dar, Ştefane preacinstite, întâiule nevoitor între Mucenici; tu cel dulce şi cu fapta şi cu numirea, pomeneşte-ne pe toţi pe noi.
 
   Bucură-te întru Domnul purtătorule de cunună, Ştefane, următorule al Stăpânului. Pentru că şi întâi Mucenic te-ai făcut lui Hristos, Împăratului nostru, şi înşelăciunea evreilor celor fărădelege o ai surpat; roagă-te pentru noi către Domnul.
 
   Bucură-te palatul cel însufleţit, porumbiţa cea cuvântătoare; bucură-te cetatea Ziditorului tău; bucură-te scăparea şi îngrădirea credincioşilor, folositoare; mântuirea şi izbăvirea celor ce te iubim pe tine. Bucură-te scară ceea ce duci pe toţi către Cer; bucură-te întrutot prea cuvântată Stăpână.
 
 
   Văzându-te pe tine pironit pe Cruce, Iisuse, şi patimă de voie luând, Fecioara şi Maica Ta; vai mie Stăpâne, a strigat, dulce Fiule, cum rabzi răni fără dreptate ? Doctorule, Cel ce vindeci neputinţele omeneşti, şi de stricăciune pe toţi mântuieşti cu milosârdia Ta.
 
 
   Cu împărătească coroană s-a încoronat creştetul tău, din chinurile cele ce ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, mai întâi decât mucenicii, pătimitorule. Că tu mustrând nebunia evreilor, ai văzut pe Mântuitorul tău dea-dreapta Tatălui; pe Care roagă-L pentru sufletele noastre.
    VEZI : După Otpustul Vecerniei, preotul îmbrăcându-se în felon şi diaconul în stihar, cu sfeşnicele aprinse şi cu cădelniţa, duc cinstita Cruce în Altar, cântând Troparul : Mântuieşte Doamne poporul Tău... şi Condacul : Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce... şi o pune pe Sfânta Masă.
 
 
   Pe Faraon cela ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea, şi pe Israil fugătorul, mergătorul cel pedestru l-a mântuit; pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
 
   Strălucindu-te cu fulgerele Duhului cele strălucitoare, prin pătimirile cele mai presus de fire, şi prin nevoinţa cea tare stând înaintea Stăpânului purtător de cunună, luminează pe cei ce te cântă pe tine, preafericite Ştefane, încununarea mucenicilor.
 
   Făcându-te începătură celor alergători către nevoinţe, şi pârgă a cununii celei muceniceşti, Mărite, te-ai învrednicit a vedea pe puitorul de pătimire, întinzându-ţi ţie cu dreapta cea purtătoare de viață cunună de Dumnezeu împletită, dumnezeiescule Ştefane.
 
   Singur tu fiind vistierie a bunătăţii Mântuitorule, arătatu-o-ai din sânurile pământului vistieria cea de mult preţ, bogăţia cea necheltuită, comoara cea nerăpită, avuţia cea nestricată, pe Ştefan întâiul Mucenicul Tău.
 
 
   Strălucindu-te arătat de strălucirea cea cu chip îngeresc, întâiule Mucenice Ştefane, şi prea-alesule între diaconi, fiind ascuns precum te-ai arătat, cu cântări îngereşti după vrednicie te-ai cinstit cu adevărat, Mărite, înfrumuseţarea mucenicilor.
 
 
   Născut-ai Preacurată pe Cel mai-nainte fără de trup, dumnezeiescul Cuvânt al Tatălui întrupat pentru noi; o lăcaşule al fecioriei, şi vasule al curăţiei, şi Biserică a sfinţeniei, Stăpâna lumii, Mireasă dumnezeiască.
 
 
   Împleticindu-te cu noroadele evreilor, te-ai arătat sfinţit grăitor cu sfinţenie, şi de Dumnezeu cuvântător, mustrând cu tărie nedumnezeirea acestora şi mintea cea luptătoare de Dumnezeu, Ştefane prea-alesule Mucenice.
 
   Pe întâiul Mucenic al lui Hristos, şi pe întâiul diaconilor, pe cela ce a arătat începerea alergării luminat mucenicilor, pe cel împreună-vorbitor cu îngerii, veniţi toţi cu un glas cu cântări dumnezeieşti să-l cinstim.
 
   Vistieria cea ascunsă sub pământ s-a arătat, şi a umplut lumea de mireasmă dumnezeiască şi de daruri bogate, întâiul mucenicilor şi prea-alesul diaconilor.
 
 
   Cu lucrarea vieţii celei propovăduite prin tine, înviază mintea mea cea omorâtă, ca înţelepţeşte să laud prăznuirea ta cea cinstită, şi pe urma ta a merge Ştefane preafericite, învredniceşte-mă.
 
   Arătatu-te-ai Fecioară uşă înţelegătoare a Răsăritului, Celui ce din înălţime S-a arătat pe pământ, că prin tine Preacurată a venit Cuvântul către noi, ca să mântuiască pe toţi din necuvântare.
 
 
   Cela ce ai întărit dintru început cerurile întru pricepere, şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale Hristoase mă întăreşte; că nu este sfânt afară de Tine, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Cu strălucirea Duhului strălucindu-te, şi cu înţelepciunea cea adevărată înălţându-te, ai risipit negura iudeilor, şi muceniceşte pe vrăjmaşul în privelişte surpându-l, te-ai arătat cununa mucenicilor; ci roagă-te Domnului să se miluiască sufletele noastre. De două ori.
 
   Părtinirea cea fierbinte şi nebiruită, nădejdea cea adevărată şi neruşinată, zidul şi acoperământul, şi limanul celor ce aleargă la tine pururea Fecioară Curată, pe Fiul tău şi Dumnezeu împreună cu îngerii Îl roagă, ca să dea lumii pace, mântuire şi mare milă.
 
 
   Stătut-ai înaintea divanului celui nedrept Doamne, Cel ce eşti prea-dreptul Judecător al tuturor, şi cei osândiţi Te-au osândit la răstignire, pe sineşi osândindu-se mai-nainte de judecată; iar acestea văzându-le Mieluşeaua ceea ce Te-a născut pe Tine fără de sămânţă, striga : Ce este aceasta Fiule ? Cela ce vei a judeca făptura, pătimeşti fără de dreptate ? Slavă puterii Tale.
 
 
   Tu eşti tăria mea Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cela ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti, şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avacum, strig către Tine : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Râul mirului frumoasei miresme ne-a izvorât nouă astăzi, fântâna şi gârla bunătăţilor celor dumnezeieşti au ieşit, şi pârâul desfătării s-a revărsat, pururea pomenitul măritul, întâiul mucenicilor cel plin de credinţă, şi de putere dumnezeiască şi de Dar.
 
   Cât de sfinţită şi prealuminoasă şi strălucită, şi cu adevărat plină de lumină, şi de duhovnicească veselie, ziua întâiului mucenicilor, s-a arătat împărătesei cetăţilor, păzind stăpânirea Bisericii celei cinstite, şi izgonind semeţia barbarilor.
 
   Moştenirea cea bună o ai luat după vrednicie Ştefane fericite, sălăşluindu-te unde este şi Hristos, Împăratul tuturor; căci diacon al Lui te-ai arătat, puterile semnelor şi a minunilor săvârşindu-le, şi dăruind bolnavilor vindecare.
 
 
   Stâlpul cel neplecat și neclintit şi întărit al Bisericii, s-a întins de la pământ până la Cer, luminând toate marginile cu lumina bunei credinţe, marele Ştefan propovăduitorul adevărului, şi cu adevărat zidul muceniciei.
 
   Făcutu-te-ai pentru cel întâi Adam, nou Adam din Fecioară pentru strămoaşa, Tu izbăvitorul şi Mântuitorul tuturor, viaţa cea cu adevărat fără de moarte împotriva morţii. Pentru aceasta ştiind pe Născătoarea de Dumnezeu pe ceea ce Te-a născut pe Tine, după vrednicie credincioşii pe dânsa o fericim.
 
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă ? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Mustrând cu tărie, adunarea cea cu adevărat a deşertăciunii iudeilor celor fărădelege, de dânşii cu împroşcările pietrelor astupându-te, la ceruri ca un purtător de biruinţă înălţatu-te-ai cu duhul, Ştefane grăitorule de Dumnezeu.
 
   Cât de frumos, ca o dimineaţă lumii te-ai arătat mărite Ştefane, risipind negura şi izgonind nălucirile dracilor, şi vindecând patimile bolnavilor, şi rănile neputinţelor celor sufleteşti de Dumnezeu insuflate.
 
 
   Veselindu-te Fericite, împreună cu îngerii, prin înţelegere cu venirea ta şi prin Dar înmiresmându-ne cu mirurile bunei miresme, cele duhovniceşti, sfinţeşti cu adevărat marginile lumii, izbăvindu-ne de primejdii şi de ameţeală.
 
 
   Având Preacurată către Fiul tău îndrăznirea cea de Maică, rugămu-ne, nu trece cu vederea Preacurată, purtarea de grijă a noastră cea de un neam; căci pe tine singură te avem creştinii către Stăpânul curăţire cu bună milostivire.
 
 
   Ca unul ce te-ai făcut cu voirea următor îngerilor, ai câştigat chip îngeresc, Fericite; cu care împreună bucurându-te şi petrecând, pe cei ce te laudă pe tine mântuieşte-i, Fericite.
 
   Puterea graiurilor tale celor de Dumnezeu insuflate, Fericite, primitule de Dumnezeu ca un glas al tunetului, arătat le-a detunat urechile celor prea-nelegiuiţi, şi a întunecat vederile lor.
 
 
   Învrednicitu-te-ai Ştefane a vedea Slava cea Părintească, şi Raza cea de o Fiinţă cu Dânsa, Care îţi vestea cununile cele luminoase ale pătimirilor preacinstite de Dumnezeu grăitorule.
 
   Fiul cel Unul-Născut, Cel nevăzut mai-nainte de veci, S-a făcut în cele de apoi mai pe urmă întâi născut, văzându-Se cu trup din tine Maica lui Dumnezeu, Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă; căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
   Întâi tu te-ai semănat pe pământ de cerescul Lucrător de pământ, prealăudate; întâi tu pe pământ, pentru Hristos sângele ţi-ai vărsat, Fericite. Întâi tu cu cununa de biruinţă de la Dânsul te-ai încununat în ceruri, al pătimitorilor începătorule, purtătorule de cunună, cel ce mai înainte decât mucenicii ai pătimit.
 
 
   Florile Raiului văzându-le umplând toată lumea cu bun mirosul lor, de minunată vederea lor mă minunez. Că în gheața iernii cu mult mai mult înfloresc, care lucru străin este în flori, precum şi Mucenicul lui Hristos înflorind întâi, şi uşă făcându-se celor ce pătimesc după lege, şi înfloresc în gerul muncilor, a arătat cărarea cea nerătăcită celor ce voiesc să pătimească, ca un bun al priveliştii începător, cel ce a strălucit cu durerile, purtătorul de cunună, care mai întâi decât mucenicii a pătimit.
 
Stih : Sioane, prea-multe lucruri minunate şi dumnezeieşti având.
Moaştele lui Ştefan cetăţii lui Constantin fii dăruind.
În luna aceasta în a două zi,
Mutarea moaştelor lui Ştefan se săvârşi.
 
   Această mutare se săvârşeşte în două zile ale lui August; iar povestirea aşa îi este : Trecând multă vreme după mucenicia ce a luat Sfântul pentru Hristos, pentru care şi alți mulți săvârşindu-se într-aceleaşi nevoinţe, după tulburare se făcu linişte, şi se deschiseră toate temnițele, şi toate muncile se conteniră, fiind atunci împărat prea-creştinul, şi întâiul între împărații creştineşti, Sfântul Constantin. Dacă se umplu toată lumea de linişte şi pace, atunci se ivi comoara cea scumpă, moaştele zic ale întâiului Mucenic. Căci locuind un om oarecare în satul acela, unde era ascuns mărgăritarul în pământ adică moaştele întâiului Mucenic, bătrân la vârstă, şi cu vrednicia preot, şi cucernic cu viaţa, anume Luchian, văzu vedenie, unde i se arătă nu odată, ci de două şi de trei ori, întâiul Mucenic, arătându-se pe sine. Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care umplându-se de bucurie, şi mergând la locul acela cu clerosul cetăţii, şi săpând aflară racla, întru care erau sfintele moaşte. Şi îndată se făcu mare cutremur, şi ieşea mireasmă frumoasă, care umplu pe cei ce erau acolo. Şi se făcu glasuri de îngeri dumnezeieşti de la Cer, ce ziceau : Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace întru oameni bunăvoire. Auzindu-se până la zece semne de loc; încă şi tămăduiri multe făcându-se celor ce se chinuiau de multe feluri de boli, mulțumind se propovăduia Darul întâiului Mucenic. De aceea îndată Patriarhul Ierusalimului cu alţi doi Episcopi, şi cu clerosul şi cu tot poporul închinându-se sfintelor moaşte cu bucurie, le puseră în Sfântul Sion, cu lumini şi cu cântări şi tămâieri, şi cu cinstea ce se cădea. După aceea se zidi Sfântului o Sfântă Biserică într-aceeaşi cetate de oarecarele Alexandru, boier de sfat, care rugându-se foarte Arhiereului a luat moaştele Sfântului de le puse acolo cu toată cinstea, şi încă nu trecuse cinci ani după mutarea aceea, și bolnăvindu-se boierul acela spre moarte, îşi făcu un sicriu de chiparos asemenea ca al Sfântului, şi punându-l lângă acela, răposă şi el, şi se puse într-însuI. După aceea peste opt ani după moartea lui Alexandru, fiind împărat creştinilor Sfântul şi marele Constantin, şi Patriarh Constantinopolului dumnezeiescul Mitrofan femeia lui Alexandru cea cu numele Iuliani fiind îndemnată de mulţi ca să se mărite iarăşi, pentru avere şi frumuseţea ei, pentru ca se nu fie supărată se facă una ca aceasta, se sfătui să ia trupul bărbatului ei, şi să se ducă la patria ei şi la tatăl său la Constantinopol, care fiind cuprinsă de oarecare pronie dumnezeiască lăsă racla bărbatului ei, şi vărsând multe lacrimi, îmbrăţişă pe cealaltă a Sfântului. Şi în sfârşit punând sicriul cu sfintele moaște pe un pat, şi patul cu totul încărcându-l pe un asin, aşa îşi făcu calea ei şi toată noaptea se auzise cântări dumnezeieşti de îngeri de la Cer, şi slavoslovii şi locul acela se umplea de bun miros, ca şi cum s-ar fi fost vărsat mult mir, şi duhurile cele viclene plângând, strigau cu glasuri : Vai nouă, că Stefan trece prin mijlocul nostru chinuindu-ne. De aceea sosind la Ascalona cetatea de lângă mare, şi aflând corabie, şi năimindu-o cu cincizeci de galbeni de aur, se porniră de se duseră, dar cu neputinţă este a scrie şi a povesti pe scurt, câte minuni şi semne s-au făcut întru acea călătorie. Iar dacă sosire la cetatea împărătească, şi merse la urechile împăratului un lucru mare ca acesta, şi-i spuseră şi cele despre femeia lui Alexandru, îndată o duseră înaintea împăratului, şi spuse cu amănuntul pricina cum a urmat din început până în sfârşit. Atuncea dar bunul biruitor, şi iubitorul de Ortodoxie împărat auzind acestea, şi umplându-se de bucurie şi de veselie, porunci Arhiereului să iasă înainte cu tot clerosul şi cu poporul, şi să aducă cu toată cinstea şi evlavia pe Sfântul la palaturile împărăteşti; atunci s-au făcut alte multe minuni, ce cu neputinţă sunt a le povesti; una vom spune : Trăgeau catârii carul în care era odorul, până ce au sosit la locul ce se cheamă Constendiane, unde s-au aşezat. Iar unul dintr-înşii, grăi cu glas omenesc : Pentru ce ne bateţi ? Că aicea trebuie să se pună Sfântul. Aceste graiuri dacă le-au auzit Arhiereul, şi toată adunarea norodului, au dat laudă Lui Dumnezeu cu mare glas. Încă și prea-credinciosul împărat auzind acestea, foarte se minuna, și îndată zidi o Sfântă Biserică întâiului Mucenic în locul acela, întru slava și lauda Domnului nostru Iisus Hristos, şi a Sfântului Său.
 
    Tot în această zi, aflarea moaştelor Sfinţilor Mucenici, Maxim, Dada şi Chindilian.
 
Stih : Trei moaşte purtătoare de viață pământul afară scoase,
Părându-se că zice Cerului, aibi-le tu ascunse.
 
   Aceştia erau pe vremea împăratului Maximian, în oraşul Rodostolul în latura cea a doua a Misiei; deci stând de față înaintea unui Terchinie ipatul şi nevrând să jertfească, au fost bătuţi; şi aducându-se la acelaşi loc ce se numește Ozovia, li s-au tăiat capetele în treisprezece ale lui Aprilie; şi întru mulți ani fiind neștiuți li, s-a descoperit prin înger cinstitele lor moaşte, în luna August în două zile, care şi acum se află în lăcaşul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui Viglentie.
 
    Tot în această zi, se săvârşeşte târnosirea dumnezeieştii Biserici a Sfântului măritului Apostol şi Evanghelist Ioan cuvântătorul de Dumnezeu aproape de Sfânta Biserică cea mare.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.
 
Stih.: Mucenicul Foca latura pământului părăseşte,
Şi acum în latura desfătării locuieşte.
 
    Tot în această zi, pomenirea binecredinciosului împărat Iustinian, în Biserica Sfinţii Apostoli.
 
Stih : Nu ţi-a făcut ţie o împărate sceptru împiedicare,
Căci tu acum ai cereasca împărăţie sălăşluire.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a rușinat în Babilon oarecând; pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca întru o grădină verde săltând au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Curgerea sângiurilor tale porţile cele cereşti le-a deschis, şi pe puitorul luptelor, care îţi sta arătat, şi-ţi întindea cununile, ţi l-a arătat ţie celui ce strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Ucigătorii de Dumnezeu ca nişte fiare răpind pe arătătorul de Dumnezeu, cu mâini spurcate l-au omorât pe el, cel ce se ruga fierbinte pentru ucigaşi, cântând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Tu cel prea legiuit următor al Mântuitorului, după lege ai mustrat pe cei fărădelege, şi i-ai arătat pe dânşii luptători de Dumnezeu, de care lovindu-te cu pietre cântai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Născut-ai Fecioară Curată fără de ispită de nuntă sub ani, pe Cel mai presus de ani cu luarea trupului, pe Cuvântul cel mai-nainte neîntrupat, Căruia cântăm cu un glas strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Tu prea-alesule Ştefane, strălucindu-te de lumina cea mai presus de fire, arătai chipul feţei tale asemenea cu al îngerilor, izbucnind din-destul Darul cel ascuns în sufletul tău; pentru aceea strigai : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Purtătorule de cunună, Ştefane, rănile sufletului meu şi rănile păcatului şterge-le cu picăturile sângiurilor tale, căci spre a ta apărare şi mintea cea milostivă şi următoare lui Hristos scăpând strig : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Cununa darurilor cea de o numire cu tine, Mărite, în preacinstit creştetul tău o a pus Judecătorul cel neamăgit, pe Care cu bunăcredinţă L-ai propovăduit, Ziditor şi Dumnezeu, şi Împărat al tuturor, neîncetat strigând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
 
   În mâinile Ziditorului ţi-ai pus duhul tău; căci oştile cerurilor bucurându-se te-au primit împreună locuitor, pe tine cel ce mai-nainte erai pe pământ de asemenea cu îngerii; şi acum împreună fiind în cetele lor neîncetat strigi : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Lăcaş al luminii celei neapuse te-ai făcut Preacurată, căci ai născut celor dintru întuneric şi din umbră, Lumina care luminează marginile cu Darul cunoştinţei de Dumnezeu, Căreia neîncetat credincioşii Îi cântăm : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
 
   De şapte ori cuptorul muncitorul haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu, iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat : Tineri bine Îl cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   Începătura pătimirii mucenicilor, cela ce luminat ai arătat mucenicilor cărarea cea nerătăcită, şi povăţuitoare la ceruri, întâiul Mucenic Ştefan, pe toţi îi cheamă duhovniceşte spre dumnezeiască veselie, spre împărtăşirea luminii şi spre unirea sfinţeniei.
 
   Împuternicindu-te cu dragostea lui Hristos, şi râvnind blândeţei Lui, şi glasului grăiai : Doamne nu socoti ucigaşilor păcatul, şi-mi primeşte duhul meu, Bunule, şi mă învredniceşte a mă desfăta întru Împărăţia Ta cea dumnezeiască şi negrăită.
 
   Fiind frumos cu chipul îngeresc, şi plin de înţelepciune şi de credinţă, şi strălucind cu razele luminii celei dumnezeieşti, şi ca o gârlă de Dumnezeu cuvântătoare cu gura ritorisind, dumnezeieşte ai dobândit moştenirea cea de sus de Dumnezeu fericite.
 
 
   Cu cununa darurilor încununându-te, şi de cetele mucenicilor înconjurându-te, şi stând înaintea lui Hristos puitorului de lupte, roagă-te pentru noi, cei ce curat săvârşim pe cel cu adevărat purtător de lumină praznicul tău, Mucenice, şi din primejdii ne mântuieşte.
 
   Ca o părtinire a tuturor creştinilor Maica lui Dumnezeu, Fecioară Preacurată; ca o milostivă, izbăveşte din primejdii şi ispite, pe robii tăi cei ce se necăjesc şi se chinuiesc de durerile cele cumplite ale greşalelor, şi pe cei ce sunt întru dureri, mântuieşte-i de durerile bătăilor.

 
   Spăimânta-tu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.
 
 
   Cela ce întâi a săvârşit cărarea mucenicilor, şi a stătut prea-ales între diaconi, Ştefan cel plin de Dar, iată se aduce către împărăteasca cetate, izvorând Darul minunilor.
 
 
   Pe Hristos, lângă Care cetele cele de sus stau cu mult cutremur, nesuferind a vedea lumina negrăitei Fiinţei Lui, L-ai încăput în pântece, trup luând din cinstitele sângiurile tale Fecioară.
 
 
   Înger pământesc întâiul Mucenic făcându-se, la ceruri suindu-se s-a ridicat preaînălţat şi pe cât este cu putinţă a văzut dumnezeiasca slavă a Treimii celei neapropiate, învăţându-te cele mai presus de minte, Tainele tăinuit deprinzându-le, pentru aceasta propovăduieşte puterea ta cea necuprinsă, Iisuse Atotputernice, Mântuitorule al sufletelor noastre. De două ori.
 
   Frumos te-ai arătat cu întoarcerea ta Ştefane, întâiule Mucenice preamărite, cu razele darurilor celor dumnezeieşti împodobindu-te, şi a vindecărilor. Pentru aceasta şi luminezi pe toţi credincioşii cu minunile tale, care întru credinţă laudă pe Iubitorul de oameni şi grăiesc : Iisuse Atotputernice, Mântuitorule al sufletelor noastre.
 
   Limba ta s-a arătat trestie preacinstită, degrab scriind buna-credinţă, prin care cu învăţăturile ai luminat pe toţi întâiule Mucenice, şi ne-ai întors pe noi dintru necunoştinţă către buna-credinţă. Pentru aceasta săvârşind pomenirea ta cea de peste an, te lăudăm cinstind luptele tale, Ştefane.
 
   Ștefan pârga cea frumoasă a Mucenicilor, cel plin de Dar şi de putere, care a făcut semne şi minuni mari întru norod, de la cei fărădelege cu pietre s-a ucis, dar a strălucit ca un înger, şi a văzut slava Ta a Celui ce Te-ai răstignit pentru noi, dea-dreapta puterii, şi cu Darul Duhului la Cer s-a ridicat. Şi pentru aceasta cu cetele îngereşti sălăşluindu-se, se roagă să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Din tot felul de primejdii pe robii tăi îi păzeşte, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te slăvim pe tine nădejdea sufletelor noastre.
 
 
   Dacă Te-a văzut Doamne, Fecioara şi Maica Ta pe Cruce spânzurând, s-a spăimântat, şi privind a zis : Ce ţi-au răsplătit Ție cei ce s-au îndulcit cu darurile Tale cele multe, Stăpâne ? Ci mă rog să nu mă laşi pe mine singură în lume, ci grăbeşte de înviază înviind împreună pe strămoşi.
 
 
   Întâiule Mucenice Apostole şi întâiule diacone, uşa mucenicilor şi slava drepţilor, lauda Apostolilor, tu ai văzut cerurile deschise, stând în privelişte, şi pe Fiul lui Dumnezeu stând dea-dreapta Tatălui celui nevăzut. Pentru aceasta ca un înger strălucind la față, cu bucurie ai strigat pentru cei ce te-au ucis cu pietre : Nu le socoti lor păcatul acesta, şi acum cere celor ce te laudă pe tine cu dragoste, curăţire păcatelor şi mare milă.
 
   Fericimu-te pe tine, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, şi te slăvim credincioşii după datorie; ceea ce eşti cetate neclintită, zid nebiruit, folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.
 
 
   Cu suliţa coasta Ta împunsă o Fiule văzându-o, mă rănesc cu cumplită sabia întristării, şi suspinul din suflet a-l lepăda nicicum nu pot Preacurata a zis, stând de față la patima Ta, şi junghierea Ta cea nedreaptă văzând, a strigat cu lacrimi : Preabunule Doamne, Cela ce eşti fără de răutate, unde sunt bunele vestiri ? Unde este acela ce mi-a zis : Bucură-te ? Unde-mi este naşterea cea negrăită ? Unde este Petru cel iubit ? Slavă îndelungii răbdării Tale celei negrăite.
 
 
    Fericirile Octoihului pe 4, şi ale Apostolului Cântarea a 3-a pe 4. Prochimen glasul al 8-lea : În tot pământul a ieşit vestirea lor... Stih : Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Apostolul din Fapte : În zilele acelea, Ştefan fiind plin de credinţă şi de putere... Aliluia, glasul 1 : Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul pilda aceasta : Un om oarecare era casnic...  CHINONICUL : În tot pământul a ieşit...



 
   Cuvioşii Tăi Doamne, celor fără de trupuri asemănându-se prin rugăciune şi prin înfrânare, patimile trupului le-au împuţinat, şi strălucind cu nepătimirea, au luminat inimile tuturor, cu ale căror rugăciuni dăruieşte norodului Tău mare milă.

   Dalmat şi Isaachie primind râvnă îmbunătăţită, arătat au surpat eresul lui Arie şi al lui Nestorie, şi ortodocşilor ajutându-le, laudă de la toţi au luat; prin rugăciunile lor Hristoase, dăruieşte norodului Tău mare milă.
 
   Arătându-vă stele întru tăria pustniciei, aţi luminat sufletele călugărilor, cuvioşi părinţi, izgonind întunericul dracilor. Pentru aceasta şi după sfârşit vă fericiţi, rugându-vă ca să se mântuiască toţi cei ce săvârşesc dumnezeiască pomenirea voastră.
 
   Cugetele îmi sunt necurate, buzele viclene, şi lucrurile mele pângărite, şi ce voi face ? Cum voi întâmpina pe Judecătorul ? Stăpână Fecioară roagă pe Fiul şi Ziditorul tău şi Domnul, ca să primească duhul meu întru pocăinţă, ca un singur Milostiv.
 
 
   Junicea cea nespurcată, văzând pe Viţelul pe lemn de voie pironit, tânguindu-se cu jale, vai mie a strigat; Iubitul meu Fiu, ce Ți-a răsplătit adunarea nemulţumitorilor evrei, vrând să mă lase pe mine fără de Fiu ? Fără de Tine întrutot iubite.
 
 
   Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.
 
 
   Cel tăiat pe cea netăiată o a tăiat, şi a văzut soarele pământul pe care nu-l văzuse. Pe pierzătorul vrăjmaş apa l-a înecat, şi cea neumblată o a trecut Israil, şi cântare s-a cântat : Domnului să-i cântăm, că cu slavă S-a proslăvit.
 
   Stând luminat înaintea Luminii celei dumnezeieşti, şi pururea umplându-vă de Raza cea în trei Sori, şi îndumnezeindu-vă cu împărtăşirea cea adevărată, dumnezeieşte luminaţi pe cei ce cu credinţă prăznuiesc preasfinţită pomenirea voastră, şi cântă Domnului, fericiţilor.
 
   Uitându-vă numai la cele stătătoare, aţi lepădat toată stricăciunea cestor trecătoare, şi cu toată mintea de Domnul lipindu-vă, dulcele trupului l-aţi părăsit părinţi preacinstiţi; pentru aceea către raza cea neînserată v-aţi mutat.
 
 
   Cu cugetări preasfinţite întraripându-te, înţelepte Părinte Dalmate, şi cu dumnezeieştile învăţături ale dumnezeiescului Isaachie înfrumuseţându-te, te-ai suit întru înălţimea bunătăţilor, şi te-ai făcut stâlp şi întărire călugărilor, pentru aceasta pe tine te fericim.
 
   Prea-proslăvită ceea ce pe Dumnezeul l-ai născut, de necinstea patimilor pe mine mă mântuieşte, şi-mi dă mie Fecioară gând de umilinţă, şi străluceşte în mintea mea luminarea pocăinţei, ca să te slăvesc pe tine Preacurată, care pe toţi i-ai mărit.
 
 
   Stea nerătăcită de la răsărit toţi te-am cunoscut pe tine Cuvioase Părinte Isaachie, care risipeşti întunericul eresului celui amar, şi prin cuvintele tale luminezi pe cei credincioşi.
 
   După înţelegere răsărind cu strălucirile cele curate ale nevoinţelor tale, Părinte Fauste, te-ai făcut lumină luminând pe toţi cei ce te vedeau pe tine, Fericite, şi cu credinţă închipuiau viaţa ta.
 
   Cu neîncetate cântări şi cu rugăciuni, toate patimile cele trupeşti adormindu-le cuvioşilor, aţi primit de la Dumnezeu Dar neadormit, şi bogăţie nerăpită, preafericiţilor.
 
 
   Prin postire îndelungată, ca Moise tuturor ai arătat răbdarea ta Cuvioase Dalmate, înfrumuseţându-te cu strălucitele tale osteneli, şi împodobindu-te cu petrecerea ta.
 
   Sfeşnic înţelegător, şi cu raze luminoase te-am cunoscut pe tine Fecioară, care ai primit înlăuntru Focul cel nesuferit, cămară dumnezeiască şi scaun preaînalt, întru care S-a odihnit Cel mai presus de fiinţă.
 
 
   Doamne, Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor, şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Cu lumina Treimii prea-arătat luminându-vă părinţilor cei în chipul luminii, aţi părăsit întunericul cel prea-adânc al dezmierdărilor, şi cu dumnezeieştile fapte, luminând inimile credincioşilor, v-aţi arătat luminători fericiţilor. Pentru aceasta cinstim astăzi purtătoarea de lumină şi cinstita pomenirea voastră, şi cu un glas strigăm : Preafericiţilor de Dumnezeu purtătorilor, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşale, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.
 
 
   Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L fără de ardere, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cela ce ţine lumea, şi în braţe ai avut pe Cela ce cuprinde toate, şi ai alăptat, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul firii. Pentru aceasta te rog pe tine Preasfântă Fecioară, şi cu credinţă te slăvesc, ca să mă mântuieşti de greşale, când voi vrea să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată; al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, pentru că poţi câte le voieşti Prealăudată.
 
 
   Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce, fără dreptate înălţat, s-a tânguit lăcrimând, şi cu amar a strigat : Lumea se bucură primind izbăvire, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru îndurările milei îndelung-Răbdătorule Doamne, adâncule al milei şi izvorule al bunătăţii, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşale celor ce laudă cu credinţă patimile Tale.
 
 
   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.
 
   Ca nişte viţe prea-mult roditoare ale Viei celei adevărate v-aţi făcut, izvorând tuturor vin de mântuire, al curatei umilinţe.
 
   Părtinitor al adunării, Cuvioase Dalmate pe tine toţi te-am cunoscut, buna-credinţă întărindu-o şi dezbinând pe cei trufaşi.
 
 
   Pe tine ca pe unul ce ai strălucit mai mult decât toţi, şi împodobit cu bunătăţile cele dumnezeieşti, te-a legiuit dumnezeiasca adunare a fi mai mare peste toate mânăstirile.
 
   Prin dormitarea lenevirii, somnul păcatului m-a cuprins pe mine Preacurată, ci cu rugăciunea ta cea neadormită spre pocăinţă mă ridică.
 
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă ? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Nemernic de la răsărit către împărăteasa cetăţilor te-ai făcut, şi cu sămânţa cea dumnezeiască ai înmulţit roadele ei, dezrădăcinând toată vătămarea cea rea a lui Arie preasfinţite Părinte Isaachie.
 
   Făcutu-te-ai sfinţite Dalmate ucenic lui Isaachie, precum şi Elissei lui Ilie, rupând cu cojocul darurilor Duhului, apa vătămării celei rele a dracilor, şi netezind trecerea credincioşilor.
 
 
   Plecându-te legilor celor dumnezeieşti, desăvârşit te-ai abătut de la legile păcatului, şi te-ai arătat stâlp povăţuitor adunării celei dumnezeieşti, de Dumnezeu purtătorule Fauste şi chip şi îndreptare pustnicilor, şi a credincioşilor neclintită întărire.
 
   Toate neamurile te slăvesc pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu, care cu adevărat te-ai făcut mai Sfântă decât îngerii, Preasfântă Doamnă; pentru aceasta strig : Sfinţeşte-mi sufletul meu cel spurcat cu patimile.
 
 
   Arătatu-te-ai împreună petrecător cu îngerii, căci călătorind pe pământ, ai râvnit vieţii lor, Dalmate, subţiindu-ţi prin înfrânare trupul, îndemnător fiind al pustnicilor şi îndreptător cu adevărat prea-iscusit.
 
   Aprinzându-te ca Ilie de râvna dragostei Domnului, fericite Isaachie, pe părtinitorul minciunii ca pe Ahav cu îndrăzneală l-ai mustrat, cel ce bolea cu eresul cel viclean al lui Arie celui fără de minte.
 
 
   Arătatu-v-aţi povăţuitori celor rătăciţi şi limanuri celor ce cu credinţă se mântuiesc, făcătorilor de minuni de Dumnezeu purtătorilor părinţi, Fauste, Dalmate şi dumnezeiescule Isaachie, slugile lui Hristos şi nebiruiţi luminători ai călugărilor.
 
   Sufletul meu cel bolnav cu păcate şi cu toate felurile de ispite ale vrăjmaşului, cu cercetarea ta cea mântuitoare, cercetează-l Preasfântă Fecioară, şi-l vindecă ca o bună Născătoare de Dumnezeu, nădejdea mea prealăudată.
 
 
   Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viaţa mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog : Dumnezeule din stricăciune scoate-mă.
 
   Pe cei ce cu sihăstrie au strălucit în lume, şi eresurile au surpat prin credinţă, cu cântări pe Isaachie să-l lăudăm, şi împreună cu Dalmat pe Faust, ca pe nişte slugi ale lui Hristos; că aceştia se roagă pentru noi toţi.
 
 
   Cine din oameni este îndestulat să spună luminatele bunătăţi şi luptele cuvioşilor părinţi ? Dumnezeiasca râvnă, îndrăzneala, curăţia vieţii, dumnezeieştile fapte, care le-au făcut pe pământ, ca nişte îngeri ? Însă împreună cu aceştia să cinstim cu credinţă pe Treimea, că aceştia pururea se roagă Ei luminat, cu cetele îngereşti pentru noi toți.
 
 
Stih : Scaunul tău prea înalte, trei bărbaţi l-au înconjurat,
Faust, Isaachie şi Dalmat.
Întru această lună în a treia zi,
Pomeniţii trei cuvioşi se săvârşi.
 
   Sfântul acesta Dalmat a fost ostaş la a două ceată, în zilele împăratului Teodosie cel mare, trăind cu bunăcredinţă şi cu plăcere dumnezeiască. Apoi lăsându-şi femeia şi copii pentru Dumnezeu, îşi luă cu dânsul numai pe fiul său Faust şi se duse către Preacuviosul Isaachie de se călugări, şi se sui la înălţime mare de fapte bune; însă acest minunat Isaachie locuia în pustie şi în linişte din copilărie lucrând tot felul de fapte bune; drept aceea şi cuvântul lui era strălucit cu podoaba vieţii sale. Acesta când mergea împăratul Valent arianul asupra sciţilor la război, a mers la dânsul şi i-a zis : Deschide împărate Bisericile ortodocșilor şi vei izbândi la război, iar el nu l-a ascultat, ci pornindu-se cu mânie îi zise : Când mă voi întoarce, voi să te muncesc pentru cuvântul acesta, iar Preacuviosul îi răspunse, de te vei întoarce tu, nu a grăit Dumnezeu cu mine; căci te vei lovi la război şi vei da dosul înaintea vrăjmaşilor tăi şi de viu te vei topi în foc, care s-a şi făcut. Căci ascunzându-se într-o şură de paie, acolo i s-a dat foc de a ars. Iar Preacuviosul acesta vrând a lăsa aceste pământeşti, a făcut egumen mânăstirii pe Preacuviosul Dalmat, fiind atunci Patriarh Constantinopolului Sfântul Atic. Şi strălucind Dalmat acesta mai-nainte în pustnicie şi rămânând fără mâncare patruzeci de zile, şi fiind în uimire alte atâtea zile, şi arătându-se vrednic de cucernicie şi la împăraţi şi la sfat şi la părinţii ce s-au strâns în Efes, la al treilea a toată lumea Sinod, însă împreună îl făcu arhimandrit şi pe el şi pe cei după dânsul, la mănăstirea lor, unul după altul, a fi în vecie, şi adormind în Hristos, a fost îngropat în mănăstirea lui.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ştefan papa Romei.
 
Stih : Ştefan fiind tăiat a luat dumnezeiască încununare,
Mai-nainte papă fiind, iar acum şi Mucenic prea mare.
 
   Acesta a fost pe vremea lui Valerian şi Galiin ipaţilor, în cetatea Romei, şi fiind ascuns pentru goana ce bântuia atunci, învăţa pe cei ce mergeau la dânsul credinţa în Hristos şi-i boteza. Dintru care făcu pe mulţi preoţi şi diaconi şi citeţi, din care unii fiind prinşi şi mărturisind slobod pe Hristos, au luat cununa muceniciei. Deci pentru acestea fiind ascuns fericitul Ştefan, se vădi pe sine, şi aducându-l la capiştea lui Aris, o clinti toată cu rugăciunea sa şi orice parte dintr-însa făcu de căzu. Deci fugind ostaşii, el a mers la mormântul Muceniței Luchia, unde săvârşea jertfa cea fără de sânge, şi acolo i s-a tăiat capul de către ostaşii ce-i ce-l căutau.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi mărturisitorului Ioan, egumenul mânăstirii Patatariei.
 
Stih : O Ioane fericite ! După a ta numire,
Te-ai arătat vrednic, spre a dumnezeiescului Dar sălăşluire.
 
    Tot în această zi, Sfânta Salomia mironosiţa, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Piatra trupului tău, prăvălită fiind;
Vezi şi acum Salomi pe Hristos, iar nu al lui Hristos mormânt.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 

   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Aprinzându-vă cu dumnezeiescul Foc al Mângâietorului, v-aţi arătat cărbuni, arzând materia răutăţii, şi luminând pe credincioşi, de Dumnezeu purtătorilor în veci.
 
   Omorându-ţi trupul prin postiri, l-ai supus duhului Dalmate, şi cu vărsarea lacrimilor tale celor sufleteşti, ai înecat răutatea vrăjmaşului, de Dumnezeu purtătorule în veci.
 
 
   Aflând sfârşit fericit, întru Împărăţia Cerului locuiţi părinţilor, şi v-aţi împreunat cu cetele preacuvioşilor, cu care dimpreună strigaţi : Doamne Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
   Oprit-ai pornirea morţii Născătoare de Dumnezeu Preacurată, ca una ce singură ai născut pe Dumnezeu cel fără de moarte, Căruia cu credinţă îi cântăm : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
 
   Cu toiagul Crucii rupând marea patimilor, aţi prăpădit toată puterea faraonului celui gânditor, şi sfinţita mulţime a călugărilor, către pământul nepătimirii, aţi tras Sfinţilor Părinţi, neîncetat cântând : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Smerit-ai arătat înălţarea ereticilor, văzând mai-nainte surparea lor. Săracilor le-ai ajutat şi povăţuitor te-ai făcut al orbilor, toiag bătrâneţilor şi mângâiere văduvelor, strigând : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Tu ai postit de trei ori câte treizeci de zile, şi iarăşi atâtea ai dormit mai presus de fire, având ochiul inimii tale deştept, şi luminându-te cu lumina lui Dumnezeu, înţelepte, către care strigi Dalmate : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Domnul, Care a locuit întru neîntinatul pântecele tău, cu totul te-a arătat pe tine Curată şi luminată cu razele; pentru aceasta pe mine cel întinat cu veninatele muşcări şi cu năvălirile cele vătămătoare ale potrivnicilor, curăţeşte-mă Fecioară, şi mă învredniceşte să cânt : Noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi veci.
 
 
   Întărindu-se cu puterea lui Dumnezeu, gânditorii de cele cereşti, începătorii călugărilor, au putut birui trufia cea neputincioasă a luptătorului, şi acum înfrumuseţându-se către curţile cele înţelegătoare au trecut, bucurându-se.
 
   Arătatu-v-aţi făclie cu trei lumini, izbucnind lumina cea neînserată; flori neveştejitoare ale Raiului, bine miresmând cugetele credincioşilor v-aţi arătat părinţilor. Pentru aceasta cu credinţă prăznuim pomenirea voastră cea întrutot prăznuită.
 
   Cu nepătimirea ca cu o cunună înfrumuseţată, îmbrăcându-vă înţelepţilor, şi împodobindu-vă cu isprăvile dragostei celei dumnezeieşti, cu bucurie aţi intrat în cămara lui Hristos odihnindu-vă, şi primind răsplătirile durerilor.
 
 
   Dumnezeiască pomenirea voastră, fericite Dalmate, Fauste, Isaachie, începătorii călugărilor, a strălucit cu lumină înţelegătoare, luminând adunările credincioşilor; şi acum proslăvindu-vă v-aţi mutat întru curţile cele înţelegătoare, veselindu-vă.
 
   Uşa luminii luminează inima mea cea orbită de răutate, şi să nu mă laşi să adorm acum întru moarte, pe mine cel ce sunt pururea întunecat cu cugete necurate, ca cu mulţumire să te laud pe tine Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată.
 
 
   Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu credincioşii o slăvim.
 
 
   Părinţi cugetători de cele cereşti, şi împreună locuitori cu îngerii, Dalmate, Fauste împreună cu minunatul Isaachie, aduceţi-vă aminte de noi către Domnul, Căruia nelipsit staţi înainte, sfinţilor, pentru cei ce săvârşim strălucita şi întrutot luminoasă pomenirea voastră, sfinţilor.
 
 
   Marie cea cu numire de Doamnă, fiind stăpânit eu de multe patimi stricătoare de suflet, tu degrab mă izbăveşte, şi mă trage spre slujba ta şi a Celui născut din tine, ca să te laud pe tine Preacurată după datorie, Născătoare de Dumnezeu nădejdea creştinilor.
 
 
   Stând Preacurată lângă Cruce, şi văzând pe Fiul tău pe lemn tins fără suflare, plângând ca o Maică, strigai lăcrimând şi zicând : Ce este această preaslăvită minune ? Că Ziditorul lumii a suferit întindere pe Cruce.
 




   Fericiții tineri supunându-se lui Dumnezeu, au defăimat porunca cea fărădelege, şi legaţi fiind au dezlegat legătura rătăcirii, şi vrednicia cea lumească lepădându-o, au luat vrednicia ceea ce i-a făcut pe ei măriţi, şi le-a pricinuit desfătarea, Împărăţiei cea de sus.
 
   Spre luptele pătimirii cu tărie iscusindu-vă sfinţilor, v-aţi ascuns în peşteră, rugându-vă Domnului cu neîncetate rugăciuni, ca să vă dea tărie şi putere, şi cu judecăţile care le ştie Iubitorul de oameni, dumnezeieşte v-a poruncit vouă a adormi în pace.
 
   Taina tainelor, sfinţilor li se pune înainte; că precum adormind nu au simţit, aşa şi acum sculându-se se spăimântară, că ceea ce s-a săvârşit, s-a făcut încredinţare învierii morţilor, ca cunoscând cei ce se lepădau de dânsa, să li se astupe gurile, cu credinţă preamărind pe Mucenici.
 
   De osândire şi de greşalele cele cumplite, şi de moarte, Preasfântă dumnezeiască Mireasă, mântuieşte pe smerit sufletul meu, şi prin rugăciunile tale izbăveşte-l, şi-mi dăruieşte să dobândesc îndreptare în ziua ispitirii. Pe care o au dobândit adunările sfinţilor, prin pocăinţă mai-nainte de sfârşit curăţindu-mă, şi prin vărsările lacrimilor.
 
 
   Pe tine Mieluşelul şi Păstorul, dacă Te-a văzut pe lemn Mieluşeaua ceea ce Te-a născut, se tânguia şi ca o Maică grăia către Tine : Preaiubite Fiule îndelung-Răbdătorule, cum Te-ai spânzurat pe lemnul Crucii, Cuvinte ? Cum mâinile şi picioarele Tale s-au pironit de cei fărădelege ? Şi sângele Tău Ți-ai vărsat, Stăpâne ?
 
 
   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 
   Mari sunt isprăvile credinţei, în peşteră ca întru o cămară împărătească au petrecut cei şapte Sfinţi Tineri, şi fără stricăciune au murit; şi după multe vremi ca dintr-un somn s-au sculat, întru încredinţarea învierii tuturor oamenilor; prin rugăciunile lor Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
 
 
   Veniţi noroadelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea, şi a trecut pe poporul, pe care l-a liberat din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.
 
   Pe cinstiţii şi străluciţii tineri cei şapte cu numărul, veniţi să-i cinstim cu credinţă, căci luminează pe Biserica lui Hristos, mai bine decât sfeşnicul legii vechi, cel cu şapte lumini.
 
   Cei şapte Tineri care vieţuise lui Hristos mai-nainte întru omorârea trupului, primind minunată moarte ca un somn, iarăşi s-au sculat, întărind dogma Învierii.
 
   Ierihonul a căzut prin strigarea celor şapte trâmbiţe, iar înălţarea înşelăciunii, prin credinţa cea cu şapte glasuri, a purtătorilor de chinuri s-a pogorât până la iad şi s-a risipit.
 
 
   Cu adevărat îndoită cunună aţi primit Sfinţilor şapte Tineri, înşelăciunea şi lepădarea sculării tuturor risipindu-o mai-nainte de moarte, şi încredinţându-o prin scularea voastră.
 
   Naşterea cu cuviinţă nouă o înnoieşte, ceea ce nu ştii de mire, că Cuvântul cel împreună veşnic fără de început cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh, S-a întrupat din tine fără schimbare şi fără amestecare.
 
 
   Strălucind cu credinţă v-aţi arătat şapte stele nerătăcite, şi pe cei ce înotau în luciul înşelăciunii, i-aţi îndreptat către limanul mântuirii purtătorilor de chinuri.
 
   Cu tărie stând înaintea divanului muncitorului sfinţilor, ca şi dedemult Macabeii, prin ostăşire aţi primenit mărirea cea vremelnică, făcându-vă ostaşi ai lui Hristos.
 
 
   Arătatu-v-aţi după vrednicie jertfă rugăciunii primită lui Hristos, Sfinţilor Tineri, şi cu mireasmă bine mirositoare, cu tărie aţi mustrat stricăciunea înşelăciunii.
 
   Rugul în Sinai mai-nainte a închipuit naşterea ta, Prealăudată Fecioară, căci cu credinţă primind Focul Dumnezeirii în pântece, nu te-ai ars.
 
 
   Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cela ce prin lemn ai, omorât păcatul, şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.
 
 
   Cei ce au trecut cu vederea ceste lumeşti ca nişte stricăcioase, şi au primit darurile cele nestricăcioase, murind au rămas fără de stricăciune. Pentru aceasta după mulţi ani au înviat, îngropând toată necredinţa vrăjmaşilor, pe care cu laude astăzi credincioşii lăudându-i, pe Hristos să-L slăvim.
 
   Iubitor de păcate fiind, pe tine te rog ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel fără de păcate, care ridică păcatele lumii, cinstită; ca să miluiască sufletul meu cel mult păcătos, şi să curăţească păcatele mele cele multe, căci însuţi eşti curăţire păcătoşilor şi mântuire, şi sprijineala credincioşilor
 
 
   Pe Cel născut din Tatăl cel fără început, ceea ce mai pe urmă Te-a născut trupeşte, văzându-Te spânzurat pe Cruce, Hristoase, a strigat : Vai mie preaiubite Iisuse, cum Cela ce Te proslăveşti ca un Dumnezeu de îngeri, vrând Te răstigneşti acum de oamenii cei fărădelege; Te laud pe Tine îndelung-Răbdătorule.
 
 
   Auzit-am Doamne auzul rânduielii Tale, şi Te-am proslăvit pe Tine, unule Iubitorule de oameni.
 
   Pe ceata cea preasfinţită, cea cinstită cu numărul şeptimii, pe cei şapte cinstiţi tineri să-i lăudăm.
 
   Pe răul credincios împărat, care izvodea cele deşarte ale înşelăciunii, pruncii Efesenilor l-au arătat nebun.
 
   Ca nişte junghieri cu totul fără prihană, şi jertfe cu adevărat ale Domnului, Sfinţii Tineri prin credinţă s-au arătat.
 
 
   Murind cu trupul, şi negrăit sculându-vă mai-nainte de Învierea cea de obşte, cu slavă v-aţi încoronat pruncilor.
 
   Nu ne trece cu vederea prea binecuvântată, pururea pentru noi rugându-te, ca să ne mântuim de toată scârba, Preacurată Fecioară.
 
   Dătătorule de lumină, şi Făcătorul veacurilor Domnul, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.
 
   Voi pruncii Efesului murind odinioară pe pământ fără de simţire cu moartea cea de obşte, aţi înviat iarăşi mai presus de fire, arătat încredinţând învierea morţilor.
 
   Ca nişte pătimitori după lege ai Domnului, sfinţindu-vă lui Dumnezeu prin mărturisirea; cea adevărată a credinţei, v-aţi mântuit înţelepţilor de sarcini şi de bătăi, şi aţi primit cununa.
 
 
   Lăudaţilor Mucenici cei ce tare aţi biruit înşelăciunea idolească, şi eresurile dogmelor celor păgâneşti, păziţi pururea pe cei ce mărturisesc învierea morţilor.
 
   Arătatu-Te-ai desăvârşit om fără de amestecare, şi Dumnezeu desăvârşit, în două firi şi într-un Ipostas, din Sfântă Maică născându-Te, Cel mai presus de fiinţă.
 
 
   Stâlpii cei întocmai cu numărul înţelepciunii celei dumnezeieşti, Sfinţii şapte Tineri să se laude; care ca cu nişte pietre cu cuvintele au sfărâmat porunca cea fără de Dumnezeu a tiranilor.
 
   De legea proniei celei dumnezeieşti fiind păziţi, peştera ca o îngropare gata aţi primit, întru care peste mulţi ani, morţi şi nestricaţi v-aţi arătat, sfinţilor.
 
 
   Mărturisitori nestricăciunii v-aţi sculat, gonind credinţa cea făcătoare de stricăciune şi moartă, şi rugându-vă lui Dumnezeu pentru cei ce nădăjduiesc învierea.
 
   Acum s-a bucurat firea cea femeiască, acum a încetat întristarea, iar bucuria a înflorit, că Maria a născut bucuria pe Mântuitorul şi Domnul.
 
 
   Întru adâncul greşalelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.
 
 
   Cela ce ai minunat pe pământ pe sfinţii Tăi, mai-nainte de înfricoşata şi a două venirea Ta, prin preaslăvită scularea tinerilor, Hristoase, descoperind învierea aceea ce va să fie celor ce nu o credeau, le-ai arătat îmbrăcămințile şi trupurile lor nestricate. Şi pe împăratul l-ai înduplecat a striga : Cu adevărat este învierea morţilor.
 
 
   Ierarhul Efesenilor, văzând oarecând minunata şi înalta învierea tinerilor, s-a spăimântat cu mintea, şi a scris cu degrab prea-credinciosului împărat ca să voiască stăpânirea sa, să vină şi să vadă învierea lor, şi să cunoască puterea lui Dumnezeu cea cunoscută lui. Deci îndată sculându-se marele purtător de biruinţă, cu degrab a săvârşit calea bucurându-se, al doilea Ilie arătându-se purtat în căruţă; deci văzând şi minunându-se a strigat : Cu adevărat este învierea morţilor.
 
 
    Întru această lună, în ziua a patra, pomenirea Sfinţilor şapte Tineri celor din Efes, Maximilian, Exacustodian, Iamvlin, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin.
 
Stih : Cinstesc ceata cea cu numărul de şapte a mucenicilor,
Care a arătat în lume învierea morţilor.
În această lună în a patra zi
Înviaţii din morţi şapte tineri împreună se preamări.
 
   Aceşti sfinți au fost în vremea lui Deciu împăratul, fii ai maimarilor cetăţii, toți erau de credinţa lui Hristos. Şi auzind Deciu pentru dânşii, a poruncit să-i aducă înaintea lui, şi mult silindu-i pe dânşii ca să jertfească deşerților dumnezei. Deci văzându-i pe dânşii nesupuşi, s-a dus în altă cetate ca să-şi facă obiceiurile sale, şi după ce se va întoarce să dea asupra lor hotărâre. Iar aceşti sfinți tineri luând aur şi argint pentru hrana lor, au ieşit din cetate şi au intrat în peştera ce se află în muntele Ohlon, unde au petrecut zile multe rugându-se lui Dumnezeu; iar Iamvlin cel mai tânăr intra în cetate şi le cumpăra lor hrană. Odinioară mergând el, a văzut pe Deciu intrând în cetate, şi întorcându-se în peşteră a spus fraților săi. Şi aşa rugându-se lui Dumnezeu, au adormit cu oarecare străină şi minunată adormire. Deci Deciu împăratul făcând cercare pentru dânşii, şi chemând pe părinţii lor, îi întrebă despre dânşii, şi spunându-i că se află în muntele acela Ohlon. Deciu socotind că sunt ei vii, a trimis de au pus pietre în gura peşterei aceleia; aceasta a fost prin pronia Iubitorului de oameni Dumnezeu. Apoi împăratul Deciu murind, şi mulţi alți împăraţi după dânsul schimbându-se până la împăratul Teodosie cel mic. Atuncea scornindu-se un eres cum că nu este înviere, iar împăratul îngrijindu-se despre aceasta şi Dumnezeu binevoind a descoperi tuturor că este învierea morților, a deschis peştera, şi a înviat pe aceşti şapte tineri din morţi, de la a căror adormire şi până la înviere au fost trecut trei sute şaptezeci şi doi de ani. Şi şezând toți împreună, părându-li-se a fi aseară s-au culcat. Apoi au trimis pe Iamvlin în cetate pentru trebuinţă, cu aur şi cu argint; iar el mergând spre cetate a văzut chipul cinstitei Cruci pe zid pus, şi se miră întru sine, şi intrând în cetate auzea pe mulţi cu numele lui Hristos jurându-se şi gândea întru sine, zicând : Au nu este acesta Efesul ? Şi scoţând banul cel de argint a început a cumpăra pâine, iar cei ce vindeau au vestit antipatului, căci era banul a celor mai vechi împăraţi, şi semnul lui Deciu pe banul acela. Deci mult fiind cercetat, a spus de fraţii săi cei din peşteră. Şi s-a dus episcopul cu antipatul la peşteră, şi au aflat mai întâi în gura peşterei un sicriaş de aramă cu două tăbliţe de plumb, pe care era scrisă muncirea sfinţilor. Apoi intrând în peşteră au aflat pe sfinţi şezând, şi aşa au slăvit pe Dumnezeu. Arătarea acestora a fost în patru zile ale lui August. Şi trimiţând înştiinţare la Constantinopol, către împăratul Teodosie, cu bucurie a venit împăratul la Efes şi intrând în peşteră, unde erau sfinţii, s-a închinat lor până la pământ, şi sărutând grumazii lor, slăvea pe Iubitorul de oameni Dumnezeu. Şi mult învăţând pe împăratul credinţa lui Dumnezeu, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu, în Octombrie în douăzeci şi două de zile. Iar cine va voi să ştie istoria despre aceşti şapte tineri mai pe larg, să citească viaţa lor în Mineiul cel mare, adică în vieţile sfinţilor din luna aceasta August, în patru zile.
 
    Tot în această zi, aducerea moaştelor Preacuvioasei Maicii noastre şi Mucenițe Evdochia.
 
Stih : Ce miros este acesta ? Trupul Evdochiei,
Bine mirosind cu darurile nevoinţei.
 
   Această Sfântă Muceniță Evdochia era romană creştină despre partea răsăritului, şi fiind robită de perşi, o duseră la ţara lor. Care fiind înţeleaptă, şi ştiută şi învăţată din dumnezeiasca Scriptură, învăţă pe toţi robii, şi cunoscându-se de dânşii o iubeau şi femeile perşilor, şi a întors pe multe la cunoştinţa dumnezeiască. Pentru aceea fiind pârâtă, a fost bătută cu vine de bou, şi băgându-o în temniţă zăcu două luni închisă, după aceea iarăşi cercându-o, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, fu bătută cumplit cu toiege de rodiu, până i-au topit carnea de pica jos, şi cei ce o băteau se roşise de sângele ei, şi iarăşi aruncându-o în temniţă îi puseră străjeri. De aceea peste şase luni scoţându-o şi întrebându-o, şi despicând trestii lungi cât dânsa, şi dezbrăcându-o o înfăşurară goală cu trestiile şi strângându-o vârtos cu sfori, i se înfigeau trestiile în toate mădularele, şi trăgându-le în silă acei cruzi şi fără de milă, tot câte una, şi rupându-i carnea, îi da dureri iuţi şi grele. După aceea spânzurându-o, şi înfăşurându-i tot trupul cu ştreanguri, şi tescuindu-o cu lemne îi zdrobiră oasele, şi dacă o văzură mai moartă şi fără grai, îi tăiară capul.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Tatuil, în măr spânzurat s-a săvârşit.
 
Stih : Mori Tatuile, prin cea în măr spânzurare,
Ca să culegi în Eden străine mere.
 
    Tot în această zi, Sfântul sfinţitul noul Mucenic şi întocmai cu Apostolii Cosma, care a mărturisit în Albania la anul o mie şapte sute şaptezeci şi nouă, prin sugrumare s-a săvârşit
 
Stih : Bine împodobită podoabă te-ai arătat o Cosma fericite.
Strălucind lumea în urmă cu sângiurile, iar mai-nainte prin ale tale cuvinte.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Vase curate şi alese ale lui Hristos s-au arătat tinerii, prin care dogma eresului din Biserică se izgoneşte, şi dreapta credinţă străluceşte, că va îi înviere a tot sufletul şi trupul, după cum s-a făcut.
 
   Ca unii ce cu adevărat mai-nainte de moarte aţi fost tari întru pătimirea voastră, Sfinţilor Tineri, şi după murire v-aţi arătat vieţuind iarăşi, împuternicindu-vă cu dumnezeiască mărire cu bunăcredinţă, întru sine-vă încredinţând adeverinţa învierii.
 
 
   Sufletelor împreună şi trupurilor cestor simţitoare va fi înviere; căci precum nu are fire sufletul a ieşi în lume fără de trup, aşa nici trupurile fără suflet, ziceaţi prealăudaţilor : Sufletul sau se va proslăvi sau se va ruşina.
 
   Născând pe Dumnezeu Mântuitorul tuturor, Marie, te-ai făcut îndreptare celor necredincioşi, sprijinire celor rătăciţi, nădejde celor deznădăjduiţi, şi ajutorul celor ce cântă : Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău.
 
 
   Rădăcina amărăciunii a înşelăciunii şi a eresului necredincioşilor, ceea ce a răsărit cumplit tăind acum dumnezeieştii tineri, plini sunt de roadele credinţei, care fiind în viață s-au îngropat cu credinţă şi au înviat.
 
   Sfinţii şapte Tineri şi purtătorii de chinuri, începătorii efesenilor, dumnezeieşte s-au arătat întărire Bisericii lui Hristos şi a Împărăţiei, pe care cu credinţă îi preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Tari pătimitori ivindu-se tinerii pe pământ, şi arătându-se întocmai cu numărul stelelor, făcând călătoria cea nerătăcită a bunei credinţe, strigau : Pe Tine te preaînălţăm Hristoase în veci.
 
 
   Lumina şi învierea vieţii tinerilor în peşteră cu preamărire, de la Dumnezeu s-au dăruit, şi înviind cei mai-nainte morţi, ca nişte vii au strigat : Mântuieşte Dumnezeule pe cei ce cu credinţă Te laudă.
 
   N-a pierit nimenea Curată Fecioară, Maica lui Dumnezeu, din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe, fără numai cei ce din zavistie s-au lepădat, ca să nu se închine vederii chipului tău.
 
 
   Pe Dumnezeu, Care s-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii
 
 
   Comoara tainelor, şi descoperirea minunilor celor dumnezeieşti s-a arătat acum învierea sfinţilor; pentru că cei ce dedemult cu moartea cea firească trupeşte au murit, fără stricăciune acum au înviat îmbrăcaţi, ca şi cum nu ar fi murit.
 
   Cămară cunoştinţei şi tare îngrădire credinţei, s-a arătat peştera Sfinţilor Prunci, vestind mai-nainte învierea tuturor ce va să fie, înviind nu pe Lazăr cel de patru zile, ci pe cei morţi din veci.
 
   Ca şi un număr cinstit cu adevărat s-au arătat tinerii ochii Bisericii, şi cu credinţă lui Hristos mai cu înălţime strălucind decât piatra lui Zorobabel, duhovniceşte să lăudăm duhurile lor cele dumnezeieşti.
 
 
   După lege pătimind v-aţi încununat cu cununa muceniciei, şapte tineri, şi stâlpii înţelepciunii celei dumnezeieşti, şi ridicare dogmelor ortodoxiei v-aţi arătat, ca nişte apărători ai Bisericii, şi rugători ai celor ce vă laudă.
 
   Ca ceea ce ţi-ai păzit trupul şi sufletul neîntinat lui Dumnezeu, a iubit Împăratul Hristos frumuseţea ta Marie prealăudată, şi te-a arătat Maică  întrupării Sale, dându-mi pururea mântuire.
 
 
   Pe tine ceea ce pe luminătorul Dumnezeu, Cel ce a răsărit mai-nainte de soare, Care trupeşte la noi a venit, din coapsele cele fecioreşti negrăit L-ai întrupat, binecuvântată Preacurată de Dumnezeu Născătoare te slăvim.
 
 
   Voi şapte tineri şi Mucenici, înaintea divanului muncitorului, pe Hristos cu îndrăzneală L-aţi propovăduit Dumnezeu Mântuitor şi Ziditor al tuturor; pentru că voi cu pronie dumnezeiască, întru ani mulţi după fire murind în peşteră, mai presus de fire iarăşi ca din somn aţi înviat, astupând gurile tuturor ereticilor.
 
 
   Cu Iamvlin să lăudăm pe Ioan, pe Martin şi pe Antonin, pe Maximilian şi pe Dionisie, împreună cu măritul Exacustodian, cu cântări să-i lăudăm luminat, prăznuind luminată pomenirea lor, ca prin rugăciunile acestora, şi cu solirile Născătoarei de Dumnezeu, să aflăm de la Hristos Mântuitorul, dezlegare greşalelor.
 
 
 
   Veniţi să ne suim împreună cu Iisus cel ce se suie în muntele cel sfânt, şi acolo să auzim glasul Dumnezeului celui viu, al Tatălui celui prea fără de început, Care prin nor luminos a mărturisit întru Dumnezeiescul Duh, adeverinţa fiinţei Fiului cea pururea veşnică, şi la minte luminându-ne, întru lumină să vedem lumină.
 
   Veniţi mai-nainte să dănţuim, şi să ne curăţim pe noi înşine, şi cu credinţă să ne gătim spre dumnezeiască suirea, a dumnezeieştii petreceri celei preaînalte, ca să ne arătăm singuri văzători slavei Lui, şi să dobândim slavă, care s-au învrednicit a o vedea cu taină cei mai aleşi dintre Apostoli în muntele Taborului.
 
   Veniţi acum să ne schimbăm cu mai bună schimbare, şi pe noi bine să ne gătim spre ziua de mâine. Să ne suim în muntele lui Dumnezeu cel sfânt, să vedem slava lui Hristos cea neschimbată strălucind luminos mai mult decât soarele; şi cu lumina cea întreită luminându-ne, să slăvim întru dânsa plecăciunea Lui.
 
 
   Roşindu-te cu sângele trupului tău, te-ai îmbrăcat în porfira dumnezeiescului Dar, mărite, şi coroană împărtăşită nestricăciunii pe capul tău ţi-ai pus, biruinţa Crucii în dreapta purtând, ca un sceptru Mucenice preaînţelepte, împreună cu Hristos împărăţeşti, totdeauna veselindu-te.
 
   Ostaş nebiruit te-ai cunoscut Evsignie, că cu arma Crucii întrarmându-te, ai ieşit la lupta vrăjmaşului luptător, şi l-ai surpat pe el, oştindu-te prealuminat, şi cununa biruinţei ai luat de la singur îndreptătorul şi Stăpânul spre nevoinţe, şi Cel ce împărăteşte pururea.
 
   Cu cinstite patimile tale, patima cea cinstită ai închipuit, mărite pătimitorule Evsignie, şi purtător de biruinţă făcându-te, locuieşti în Mitropolia cea de sus, cu toţi purtătorii de chinuri bucurându-te, şi îndumnezeindu-te cu dumnezeiasca împărtăşire; pentru aceasta săvârşim cinstită şi sfântă prăznuirea ta.
 
   Veniţi să ne suim în muntele Domnului şi în casa Dumnezeului nostru; şi să vedem slava Schimbării Lui la faţă, slavă ca a Unuia născut din Tatăl. Întru lumină să luăm lumină; şi înălţaţi făcându-ne cu Duhul, să lăudăm Treimea cea întocmai în Fiinţă în veci.
 
 
   Cu strălucirea bunătăţilor, luminându-ne să ne suim în Sfântul munte, să vedem dumnezeiasca Schimbare la faţă a Domnului.
 

Stih : Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul

Stih : Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura.

 
   Firea cea din Adam, vrând Hristos să o schimbe, se suie acum în muntele Taborului, ca să descopere ucenicilor Dumnezeirea Sa.
 
   Cela ce în muntele Taborului, Te-ai schimbat la faţă întru slavă Hristoase Dumnezeule, şi ai arătat ucenicilor Tăi slava Dumnezeirii Tale, luminează-ne şi pe noi cu lumina cunoştinţei Tale, şi ne îndreptează în cărarea poruncilor Tale, ca un Bun şi de oameni Iubitor.
 
 
   Schimbarea la faţă a lui Hristos mai-nainte să o întâmpinăm, luminat prăznuind cele mai-nainte de prăznuire credincioşii, şi să strigăm : Sosit-a ziua dumnezeieştii veselii; Se suie în muntele Taborului Stăpânul, frumuseţea Dumnezeirii Sale să o strălucească.
 
 
   Praznic prea-luminos al Stăpânului a venit, veniţi toţi mai-nainte curăţindu-ne, să ne suim cu mintea în muntele Taborului; să vedem pe Hristos.
 
 
   Ziua înainte-prăznuirii slăvitei şi înfricoşatei Schimbării la față a lui Hristos, astăzi credincioşii luminat săvârşindu-o, cu un glas să strigăm : Schimbă Mântuitorule amestecarea firii noastre, cu dumnezeiesc trupul Tău luminându-o pe ea, şi-i dă moştenirea cea dintâi a nestricăciunii ca un Milosârd; ca toţi să Te slăvim pe Tine unul Dumnezeul nostru.
 
 
    Al înainte-prăznuirii, cu Irmosul pi 6, şi Tripezneţul pe 4, şi al Mucenicului pe 4. Aşa căutăm Cântarea 1-a, a 8-a şi a 9-a. Iar a 3-a, şi celelalte până la a 8-a, al înainte-prăznuirii, cu Irmosul pe 8, şi al Mucenicului pe 4.     De se va întâmpla înainte-prăznuirea Duminică, Tripezneţul îl cântăm la Pavecerniţă.
 
 
   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maicii, şi mă voi arăta luminat prăznuind; şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.
 
   Străluceşte de jos lumina Cerule mai mult decât soarele, şi tu o pământule ascultă graiurile lui Dumnezeu celui viu, căci Tatăl va mărturisi Fiu pe Cel ce se schimbă la faţă în muntele Taborului.
 
   Om văzut, dar Dumnezeu ascuns, Hristos în Tabor Se suie, raza Dumnezeirii cea mai presus decât soarele descoperind prin strălucirile slavei.
 
   Cu bună socoteală acum înainte merge Hristos să Se arate lui Moise, şi slava Sa cea negrăită să-şi ivească în muntele Tabor, față către față, cu vorbă fără mijlocire, bucurându-ne astăzi să prăznuim.
 
 
   Această zi mai-nainte de prăznuirea Schimbării la față a lui Hristos Mântuitorul nostru, săvârşindu-o credincioşii să strigăm cu cântări.
 
   Ajungând la intrarea sfintei Schimbării la față a lui Hristos, şi noi să ne strălucim cu dumnezeieşti schimbări aceasta cuprinzându-o.
 
   Munte preaînalt având noi inima curăţită de patimi, să vedem Schimbarea la față a lui Hristos, care luminează mintea noastră.
 
 
   Treimii întru despărţirea Fețelor, Unimei firii Celei dumnezeieşti, toţi să ne închinăm, Tatălui celui fără început, Fiului şi Duhului Sfânt.
 
 
   Pe Fecioara cea fără prihană, din care a ieşit cu trup fără schimbare Hristos Dumnezeul nostru, să o lăudăm toţi credincioşii ca pe o Maică a lui Dumnezeu.
 
 
   Cu preaslăvite cetele îngereşti împreună fiind preamărite, pe cei ce măresc neîncetat pomenirea ta, mântuieşte-i.
 
   Casă Mântuitorului sfinţită mintea ta purtătorule de chinuri s-a arătat; pentru aceasta cu credinţă te cinstim.
 
   Omorârea cea purtătoare de viață, a Celui ce a pătimit cu trupul, ai închipuit în trupul tău, Preafericite, şi vieţii celei adevărate te-ai învrednicit.
 
 
   Puterea celor prea fărădelege, întărindu-te cu Duhul o ai surpat, şi legile Domnului preamărite Mucenice le-ai ţinut.
 
   Dezlegatu-s-a blestemul şi a încetat întristarea prin naşterea ta, prea binecuvântată Fecioară, veselia credincioşilor, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
 
   Pe ai tăi cântăreţi Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i; şi întru dumnezeiască slava ta, cununilor măririi învredniceşte-i.
 
   Cel ce stăpâneşti toată făptura, Te-ai văzut luând chip de rob, întru Care strălucirea Dumnezeirii cea neapropiată ucenicilor o ai arătat, precum a putut încăpea să vadă.
 
   În munte merge să lumineze şi să întunece cu lumina Sa pe luceafărul cel ce străluceşte de sus, Soarele slavei Hristos; cu ale Căruia raze luminaţi fiind, mai-nainte să prăznuim astăzi.
 
   Ca să plinească graiurile vieţii veşnice înainte a stătut Hristos, arătând prietenilor lucrurile, care bine a voit a le cunoaşte întru Sine însuşi, adică slava Părintească cea strălucitoare.
 
 
   Stătut-ai înaintea divanului Mucenice înţelepte, mărturisind pe Dumnezeu împăratul Cel ce a luat trup, şi a zidit din nou pe oameni.
 
   Jertfă fără prihană, de tot arzându-te cu cărbuni muceniceşti, te-ai adus Cărbunelui celui din Fecioară.
 
 
   Cu apele Duhului fiind umplut, Mărite, ai uscat curgerile cele tulburi ale mulţimii dumnezeilor.
 
   Tot dorul meu îl mişc spre tine Curată Stăpână, de poftele trupeşti degrab mă mântuieşte.
 
 
   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine te laudă duhul meu.
 
 
   Ca pe un mărturisitor al bunei credinţe, şi adevărat de Dumnezeu gânditor, Biserica cinsteşte, mărind dumnezeieştile chinuri astăzi, ale înţeleptului Evsignie, neîncetat strigând : Pentru rugăciunile lui, păzeşte pe robii Tăi mult-Milostive.
 

   Ceata credincioşilor împreună se bucură, cinstind pomenirea lui Evsignie. Împăraţi, patriarhi şi domni, străini, slugi, săraci şi cei într-o ţară locuitori, la minunile Mucenicului alergaţi; că sicriul lui izvorăşte Dar de minuni, şi noroadele iau cu credinţă, şi laudă pe Dumnezeu luminat, strigând : Păzeşte pe robii Tăi mult-Milostive.
 
 
   Înaintea celor fărădelege ai mărturisit pe Stăpânul tuturor Dumnezeu şi Domnul, nepărtinindu-ţi trupului, bătându-te foarte ostaşule al lui Hristos, şi împreună vorbitorule cu oştile cereşti, şi slavei celei adevărate moştenitorule; pentru aceasta roagă-te să ne mântuiască pe noi.
 
 
   Soarele slavei S-a arătat şi S-a apropiat celor dintru întuneric, arătând în muntele Taborului razele Dumnezeirii; a Căruia venirea cea purtătoare de lumină să o cinstim.
 
 
   Cela ce şade în slavă, pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor, a venit Iisus cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată, şi-a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.
 
   Ceata cerească împreună cu cei pământeşti se bucură, şi înainte prăznuieşte strălucirea Dătătorului de viaţă, care fără tulburare o a arătat, schimbându-şi chipul omenirii în Tabor, precum bine a voit.
 
   Prin venirea cea dumnezeiască şi omenească cu oamenii ai petrecut, şi cu mulţimea minunilor, lumea în taină o ai luminat, şi cu slava cea strălucitoare a Dumnezeirii ai strălucit în Tabor cu lumină neapropiată.
 
   Isus fiul lui Navi a oprit soarele oarecând, mai-nainte închipuind ziua dumnezeieştii patimi; iar Tu însuţi Mântuitorule, mai-nainte de cinstită Crucea Ta, ai întunecat razele soarelui cu raza dumnezeieştii feţei Tale.
 
 
   Dormitarea lenei lepădând Mucenice Evsignie, cu priveghere spre chinuire prin credinţă neîndoită ai îndrăznit.
 
   Întru Domnul Mântuitorul tău bucurându-te, Mucenice vrednicule de minune, muncile trupeşti ca o hrană dulce tu le-ai socotit.
 
   Înţelepciunea cea înaltă a celui ce se târa pentru răutate, o ai surpat purtătorule de chinuri, cu dumnezeieşti obişnuinţe smerindu-te.
 
 
   Ostaş nebiruit te-ai arătat în războaie luptându-te; şi venind la mucenicie, pe vrăjmaşii cei fără de trupuri i-ai pierdut.
 
   Pe Cuvântul ai născut Cel întocmai puternic, şi pe un Scaun şezător împreună cu Tatăl şi cu Duhul; pe Care roagă-L să mă mântuiască Preasfântă Curată pururea Fecioară.
 
 
   Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta; că tu Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate; şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani; tuturor celor ce te laudă pe tine pace dăruindu-le.
 
   Domnului cu credinţă să-i urmăm bucurându-ne; că iată se suie la munte, pe ucenicii cei mai aleşi împreună cu Sine ducându-i; înaintea cărora cu frumuseţe neapropiată strălucind mai mult decât soarele, s-a arătat slava Sa.
 
   Să se lumineze astăzi Cerul mai luminos, că iată se suie în munte Hristos, de unde va să strălucească cu lumină nemăsurată, razele soarelui întunecându-le cu slava Dumnezeirii, ca un Dătător de lumină.
 
   Arătat-a Hristos ucenicilor taină în Tabor, strălucind cu fața mai mult decât raza, şi la îmbrăcămintea hainelor Sale alb fiind luminat ca zăpada, Cel ce se îmbracă precum zice Psalmistul, cu lumina ca cu o haină.
 
 
   Aproape lipindu-te lângă Stăpânul, preaînţelepte, te-ai depărtat pe tine însuți de vicleşug Evsignie.
 
   Idolilor celor morţi cinste n-ai adus de Dumnezeu fericite, pe Domnul Dumnezeul cel viu în ceruri ştiindu-L.
 
 
   Pe lemn fiind înălţat Mucenice viteazule înţelepte, ai închipuit prin credinţă patima Celui fără patimă.
 
   Cuvântul în pântecele tău S-a întrupat Curată, de patimile cele necuvântătoare ale trupului lumea mântuind.
 
   Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic dumnezeiesc, şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să plesnim cu mâinile, slăvind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintru dânsa.
 
   Cămara slavei bucurie ce va să fie, gătind Hristos ucenicilor, Se suie în munte, de la viaţa cea râvnitoare de cele de jos, la viaţa cea mai înaltă ridicându-i pe dânşii.
 
   Spăimântând Hristos minţile ucenicilor, cerească rază pe pământ a strălucit, punând înainte ca pe nişte slugi pe cei mai mari ai legii şi ai proorocilor; prin care Se mărturiseşte a fi Dumnezeu morţilor şi viilor.
 
   Merge Hristos acum să Se arate făclie în loc întunecat, cu razele dumnezeieştii străluciri; către a Căruia strălucire să mergem, întru raza feţei Lui bucurându-ne.
 
    Cunoştinţă adevărată în inimă punând cu chipuri preacinstite, nu necunoscând gândurile vrăjmaşului Mucenice, în privelişte ai alergat, şi ai pierdut cu ajutorul Crucii oastea lui.
 
   Slujitorii dracilor cunoscându-te pe tine că eşti slujitor Treimii, la munci şi la temniţe, şi la moarte nedreaptă te-au dat Mucenice Evsignie; dar s-au biruit de a ta nebiruită împotrivire, Preafericite.
 
 
   Izvoarele sângiurilor tale, Mucenice, au uscat izvoarele fărădelegii cele tulburi, şi râurile nedumnezeirii cele înşelătoare, şi curgerile cele viclene, şi noian de tămăduiri neîmpuținat credincioşilor s-au arătat.
 
   Ceea ce ai uscat sadurile răutăţii cu răsărirea Cuvântului cea dintru tine, Maică Curată, taie din rădăcină gândurile sufletului meu cele viclene, şi sădeşte odraslele bunătăţilor cele frumoase Fecioară.
 
 
   Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viața mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog : Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
 
Întru dumnezeiască Schimbarea la față, astăzi toată firea omenească străluceşte dumnezeieşte, întru veselie strigând : Schimbă-se la faţă Hristos, mântuind pe toţi.
 
   Întru dumnezeiască Schimbarea la faţă, chipul nostru cel dedemult prin ticăloşie stricat, astăzi Ziditorul a scos din stricăciune pe Adam strămoşul din ascunzătorile iadului, şi a îndumnezeit mintea noastră; şi petrece Dumnezeu împreună şi om. Pe fiecare fire împreunate purtându-le, neschimbate şi nedespărţite. Drept aceea acum la Tabor negrăit a strălucit, şi din tot trupul a dăruit razele Dumnezeirii Sale, luminând pe cei ce strigă : Schimbă-Se la faţă Hristos, mântuind pe toţi.
 
Stih : Pe Evsignie pe prietenul lui Hristos l-a tăiat,
Carele până la tăiere, Hristos îmi este prieten a strigat.
Întru a cincea zi cu adevărat,
Capul lui Evsignie cu pulbere s-a amestecat.
 
   Acesta a fost cu neamul antiohian, ostaş pe vremea lui Constantin ce-i zic Chloru, tatăl Sfântului şi marelui Constantin, şi îşi purtă slujba până în zilele paravatului Iulian, fiind de o sută zece ani. Şi purtându-şi slujba cu vitejie şaizeci de ani, a stătut de faţă înaintea lui Iulian la cercetare, şi mustrându-l pentru că şi-a călcat credința cea părintească, şi a adus cinstea lui Dumnezeu la idoli; şi aducându-i aminte de bunătăţile marelui Constantin, şi cum că prin dumnezeiască arătare s-a adus spre credinţa în Hristos, şi el la ceilalți se păru înțelept, şi prin îndelungate vremi şi lucruri şi istorii ştiut şi slujit. Însă Iulian bătându-şi joc de dânsul, porunci de i s-a tăiat capul, şi aşa plini mucenicia în Hristos.
 
    Tot în această zi, Sfinţii doi Mucenici Catidie şi Catidian, ucişi cu pietre s-au săvârşit.
 
Stih : Munţi înalţi de pietre, doi fraţi au aşezat.
Prin care munţi, la tine Cuvinte s-au înălţat.
 
     Tot în această zi, Sfânta Nona, Maica Sfântului Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Bunul fiu al Nonei celei bune, după ce ea a murit,
Bune cuvinte spre îngropare i-a hărăzit.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Solev egipteanul împroşcat de săgeţi s-a săvârşit.
 
Stih : De vei silabisi îndărăt o Solev, cu adevărat,
Vei înţelege săgeata organul prin care săvârşire ai luat.
 
    Tot în această zi, Sfântul Favie episcopul Romei care de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Al lui Hristos jertfitor, mort zace Favie,
Fiind adus jertfă nouă lui Hristos prin sabie.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului, ci îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, se bucurau cântând : Prealăudate Domnul părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
   Lui Hristos, Celui ce a suit la înălţimea cea preaînaltă sufleteasca alegere a ucenicilor Săi, urmând să vedem vedere minunată, şi minunându-ne, cu dânşii să strigăm : Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
   Firea omenească cea întinată curăţindu-o cu apă şi cu foc, în trupul Tău strălucirea acesteia o ai arătat Mântuitorule, cu fața Ta strălucind mai mult decât soarele, spre chipul slavei ce va să fie.
 
   Să ne suim în Sfântul munte împreună cu Hristos, Cel ce a suit pe fiii lui Zevedei, şi pe Petru cel mai ales, pe care i-a ales mărturii slavei Sale, cei ce strigă : Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
 
   Cu sângele tău cel vărsat pentru dragostea lui Hristos, Celui ce S-a întrupat, Mucenice luminându-ţi sufletul, la Dânsul te-ai mutat, strigând bucurându-te : Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
   Arzând cu dorul Mântuitorului, ai scăpat de prăpastia nedumnezeirii, şi iarna cea cumplită a muncilor ai răbdat, strigând Evsignie : Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
   Încă picând picăturile dumnezeiescului tău sânge, Preamărite, ai stătut înaintea Stăpânului Hristos, cântând : Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
 
   Ca să moşteneşti viața cea veşnică a dumnezeieştii Împărăţii, slava vieţii celei trecătoare o ai urât, strigând Evsignie : Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
   Prunc nou ai născut, pe care Tatăl l-a născut mai-nainte de veci, de Dumnezeu Născătoare Curată, Căruia cântăm : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
 
   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Cine nu se va mira Cuvinte a tot Împărate, de mare podoaba slavei Tale, Care schimbându-Te la faţă o ai arătat prietenilor Tăi, cu dumnezeieşti străluciri luminându-i pe dânşii; cu care împreună luminează-ne cu lumina Ta şi pe noi, cei ce mai-nainte prăznuim cu credinţă, şi pe Tine Te lăudăm.
 
   Înălțimea cereștii petreceri, și dumnezeiasca strălucirea slavei Tale celei veșnice, dăruiește robilor Tăi, celor ce înainte prăznuiesc acum luminată prăznuirea Schimbării feței Tale, întru care lumină strălucind, luminezi pe cei ce Te laudă pe Tine, Hristoase, Dătătorule de viață.
 
   Dătător de lumină, şi lumină fiind neapropiată şi pururea veşnică, Cela ce eşti fără început, Care Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, lumină în lume ai strălucit cu trupul umblând, şi lumină în munte ai luminat, arătând Chipul slavei Părinteşti.
 
 
   Ziua aceasta de acum a luminatei Schimbări la faţă a Domnului, lumii strălucind, porunceşte să strige : Toate lucrurile lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Veniţi credincioşilor să mergem cu gândul la Sfântul munte, să vedem Schimbarea la faţă a lui Hristos cea prealuminată, că luminează pe toţi cei ce-L slăvesc pe El în veci.
 
   Astăzi să facem întâmpinare Schimbării la faţă a lui Hristos cu inimă curată, şi să-i strigăm Lui : Toate lucrurile lăudaţi, şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
 
 
   În trei Feţe o Dumnezeire să o slăvim : Pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Duhul Cel Preasfânt împreună, toate lucrurile lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   O minune înfricoşată ! Cum eşti Maică rămânând Fecioară, dumnezeiască Fiică, pe Dumnezeu Stăpânul Cerului şi al pământului născând; pe Care toate lucrurile Îl laudă, şi-L preaînalţă întru toţi vecii.
 
   Cu pavăza bunei credinţe, Preafericite, de toate părţile fiind ocolit, pe cei fărădelege i-ai biruit cu Darul, cântând neîncetat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Când te-ai necăjit tu, către Dumnezeu, Făcătorul de bine ai strigat, şi te-a auzit şi din cele rele te-a mântuit, pe tine cel ce ai strigat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Neaducând cinste prea necuvântătoare dumnezeilor celor fără de suflet, Mucenice, jertfă curată lui Dumnezeu te-ai adus, cântând neîncetat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Ca să dobândeşti viaţa şi slava ce va să fie, Preaînţelepte, te-ai omorât lumii, şi ai murit Evsignie strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Milostivă Fecioară ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel prea-Milostiv, dumnezeieştii milostiviri învredniceşte pe toţi cei ce cântă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Cei ce s-au făcut cu Darul Tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale, au strigat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Tot neamul pământesc să sălteze cu Duhul fiind luminat, şi să prăznuiască, firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige : Bucură-te preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată pururea Fecioară.
 
   Bucură-se Cerul, mai-nainte simţind pe Soarele cel neapus, răsărind acum din pământ în muntele Taborului, vrând să acopere cu dumnezeiasca slavă razele soarelui. Şi pământul dănţuieşte luminat, cu cerească rază şi cu lumină strălucind, şi lumină făcându-se.
 
   Lăudând David a Ta Schimbare la faţă mai-nainte o a răspuns, zicând : Cine se va asemănă Ție, Domnului întru fiii lui Dumnezeu ? Că Tu proslăvit fiind întru sfaturile sfinţilor, mare Te-ai arătat celor dimprejurul Tău, înfricoşat întru slava Dumnezeiescului Chip.
 
   O Cuvinte al lui Dumnezeu, înţelepciunea şi puterea şi Chipul Tatălui ! O Dumnezeule cel cunoscut de cei credincioşi, şi Omule cel înştiinţat tuturor ! Învredniceşte-ne să săvârşim luminată prăznuirea Schimbării la faţă, şi întru lumina faptelor bune să strălucim.
 
 
   Săvârşind cu laude această zi înainte mergătoare, a preaslăvitei şi preastrălucitei Schimbării Tale la faţă, Doamne pe Tine te slăvim.
 
   Cu bună schimbare schimbându-ne prin Schimbarea la faţă a lui Hristos, să ne aflăm noi luminaţi la fapte bune aceasta slăvindu-o.
 
   Uşile cele dinainte ale slăvitei Schimbării la faţă a Domnului văzându-le, să ne luminăm gândurile noastre, duhovniceşte pe aceasta slăvindu-o.
 
 
   Pe Tine, Fiinţa cea Atotputernică, în Treime şi în Unime, pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Duhul Sfânt, cu cântări Te slăvim.
 
 
   Pe tine pururea Fecioară, cea mai înaltă decât taberele cele de sus şi decât toată făptura, ceea ce singură eşti Curată, cu cântări te slăvim.
 
   Cu tăria lui Hristos Mucenice ai omorât acum pe vrăjmaşul cel slab, ce se înălţa şi se întărâta în zadar cu adevărat, şi la tăiere de sabie capul ţi-ai plecat, şi ai sfinţit tot pământul cu curgerea sângelui tău.
 
   Ca o podoabă a tuturor pătimitorilor, ca o frumuseţe a mucenicilor, Evsignie, ca un stâlp neclintit al Bisericii, ca o îngrădire prea-arătată a celor binecredincioşi, ca o dumnezeiască strălucire a celor ce aleargă la tine, ca o stea prealuminoasă te-ai fericit.
 
   Izvorăsc aburii sudorilor tale mir cu bun miros Evsignie, şi inimile noastre celor ce te cinstim pe tine, le umple de mireasmă, şi necurăţia patimilor şi a primejdiilor şi a necazurilor o goneşte; preaviteazule purtătorule de chinuri al lui Hristos.
 
 
   Iisuse, Soarele slavei, Cel ce ai arătat astăzi pomenirea purtătorului Tău de chinuri, pentru rugăciunile lui, luminează rogu-mă sufletul meu cel întunecat cu înşelăciunea şarpelui, ca să Te slăvesc ca pe Dumnezeul cel adevărat şi de oameni Iubitor.
 
   Luminează rogu-mă ceea ce eşti uşa luminii, ochii inimii mele cei întunecaţi cu întunecările păcatului, şi-i arată primitori de dumnezeieştile raze; ca să te cinstesc cu glasuri îngereşti, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
 
 
   Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o slăvim.
 
 
   Ca cu o pavăză îmbrăcându-te în toată arma lui Hristos, Evsignie, ai biruit taberele nedumnezeieştilor tirani şi ai luat răsplătirile biruinţei, vitejește luptându-te mare Mucenice mărite. Pentru aceasta acum stând înaintea Treimii cu îngerii, Preaînţelepte, nu înceta rugându-te pentru noi, cei ce te cinstim pe tine cu dragoste.
 
   Cei ce dorim cu totul de dumnezeiasca slavă, să tăiem norul trupului celui pământesc, preaînalt suindu-ne la muntele Taborului; şi cu Moise şi cu Ilie şi cu cei mai mari din ucenici să ne silim ca să ne facem părtaşi, să ne învrednicim dumnezeieştii străluciri celei neapropiate, lumină prin lumină luând.
 
 
   Preasfintei slăvitei Schimbări la faţă, făcând întîmpinare în ziua de acum, pe Hristos să slăvim, Cel ce a schimbat firea noastră prin Focul Dumnezeirii, şi ca şi mai-nainte cu nestricăciunea o a luminat.
 

 

Stih : Doamne întru lumina feţei Tale vom merge şi întru numele Tău ne vom bucura.

   Aceasta este ziua cea de prăznuire înainte, întru care S-a schimbat la față Hristos, fiind împreună cu Dânsul ucenicii Lui, şi Moise şi Ilie în muntele Taborului, glas ca acesta grăindu-se : Acesta este cu adevărat Fiul Meu cel ales.
 
 
 
    După Catismă, la Doamne strigat-am... Stihirile Învierii 3 şi a lui Anatolie 1, ale înainte-prăznuirii 3 şi ale Mucenicului 3. Slavă..., a înainte-prăznuirii, Şi acum..., A Născătoarei glasului.     La Litie, Stihira Hramului, şi a înainte-prăznuirii, Stihoavna aceleiaşi zile, Slavă..., Şi acum... a înainte-prăznuirii. La Stihoavnă, Stihirile învierii. Slavă..., Şi acum..., a înainte-prăznuirii. La binecuvântarea pâinilor, Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... de 3 ori, şi citire.
    VEZI : Dacă nu este Priveghere, după : Acum slobozeşte... Troparul Învierii, Slavă..., Şi acum..., al înainte-prăznuirii. La Pavecerniţă, cântăm Tripezneţul, al înainte-prăznuirii, după Cade-se cu adevărat... Condacul înainte-prăznuirii.
 
 
    Troparul Învierii de 2 ori, Slavă..., Şi acum..., al înainte-prăznuirii, şi celelalte toate al învierii până Ia Canoane. Iar Canoanele Învierii cu Irmosul pe 4, al Născătoarei de Dumnezeu pe 2, al înainte-prăznuirii pe 4 şi al Sfântului pe 4. Catavasia : Crucea însemnând Moise... După Cântarea a 3-a, Condacul înainte-prăznuirii, Icosul şi Sedealna Sfântului, Slavă..., Şi acum..., a înainte-prăznuirii. După Cântarea a 6-a. Condacul Învierii şi Icosul. La Cântarea a 9-a, cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... Luminânda Învierii, de 2 ori, Slavă..., Şi acum..., a înainte-prăznuirii.     La Laude Stihirile Învierii 4 şi ale înainte-prăznuirii cu cea de Slavă 4. Slavă..., Stihira Evangheliei, Şi acum... : Preabinecuvântată eşti... Doxologia cea mare, Troparul Învierii, Ectenia şi Otpustul.     La Ceasuri, Troparul Învierii, Slavă..., al înainte-prăznuirii, Şi acum..., a Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... Condacul înainte-prăznuirii şi al Învierii le zicem schimbându-le. Fericirile glasului pe 6, şi ale înainte-prăznuirii Cântarea a 3-a pe 4. După Vohod, Troparul Învierii, al înainte-prăznuirii, al Hramului Născătoarei de Dumnezeu, de este, şi al Hramului Sfântului, sau al Sfintei. După aceea Condacul Învierii. Slavă..., al Hramului Sfântului, sau al Sfintei; Şi acum..., al înainte-prăznuirii. Prochimen, Apostol, Aliluia, Evanghelia şi Chinonicul. Apostolul şi Evanghelia zilei cele de mâine ale rândului.     VEZI : Că de se va întâmplă Praznicul Schimbării la față a lui Hristos Duminică, nimic ale Învierii nu zicem, nici Evanghelia Utreniei nu se citeşte, ci toată slujba Praznicului seara şi la Utrenie şi la Liturghie, neschimbată.


   Cela ce cu Moise dedemult a grăit prin închipuiri, în muntele Sinai zicând : Eu sunt Dumnezeu, Acesta iarăşi astăzi în muntele Taborului, Se schimbă la faţă, arătând Chipul cel întâi cu razele luminii; pentru aceasta Hristoase slăvim puterea Ta. De două ori.

   Luând cu voia Hristoase pe ucenicii Tăi deosebi, pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, în muntele acesta i-ai adus, şi de departe nerăbdând dumnezeiască venirea Ta, fiinţa cea cu bună-cuviinţă.
 
   De venirea Ta Hristoase cea neajunsă, Apostolii jos la pământ căzând, tremurând au fost, minunându-se de puterea Dumnezeirii Tale, ca cu strălucirile soarelui, luminându-se fericiţii de negrăită puterea Ta.
 
   Nor luminos Te-a luat, schimbându-Te la față întru întunericul legii, întru care Moise şi Ilie fiind, şi de prealuminata slavă învrednicindu-se, către Dumnezeu a grăit : Tu eşti Dumnezeul nostru şi Împărat veacurilor.
 
 
   Astăzi Hristos în muntele Taborului, a schimbat firea lui Adam cea negrăită, luminându-o cu dumnezeiasca lucrare.
 

Stih : Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul...

Stih : Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura.

 
   Strălucirea soarelui adică de pe pământ iarăşi a apus; iar Hristos întru slavă, strălucind în munte, a luminat lumea.
 
   Văzutu-Te-au în Tabor Moise şi Ilie, din Fecioară pruncă, Dumnezeu întrupat, spre a oamenilor mântuire.
 
 
   Schimbatu-Te-ai la față în munte Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină slavă Ție.
 
 
   Mai-nainte de Crucea Ta, Doamne, muntele Cerului s-a asemănat, şi norul ca un cort s-a întins, schimbându-Te Tu la faţă, şi de Tatăl mărturisit fiind, de faţă era Petru cu Iacov şi cu Ioan, ca cei ce voiau să fie împreună cu Tine şi în vremea vânzării Tale; ca văzând minunile Tale, să nu se înfricoşeze de patimile Tale, cărora ca să ne închinăm, în pace învredniceşte-ne pe noi, pentru mare mila Ta. De două ori.
 
   Mai-nainte de Crucea Ta, Doamne, suind pe ucenici în munte înalt, Te-ai schimbat la faţă înaintea lor, cu razele puterii luminându-i pe dânşii. Despre o parte cu iubirea de oameni, iar despre alta cu puterea, vrând să le arăţi strălucirea învierii; căreia învredniceşte-ne şi pe noi, în pace Dumnezeule, ca un Milostiv şi de oameni Iubitor. De două ori.
 
   În munte înalt schimbându-Se la faţă Mântuitorul, având pe ucenicii cei mai aleşi, cu preaslăvire a strălucit; arătând că de vor străluci cu înălţarea bunătăţilor, se vor învrednici şi dumnezeieştii slave; şi vorbind împreună cu Hristos, Moise şi Ilie a arătat că peste cei vii şi peste cei morţi stăpâneşte. Şi cum că Cel ce a grăit dedemult prin Lege şi prin Prooroci, este Dumnezeu, Căruia şi glasul Tatălui din nor luminos i-a mărturisit, zicând : Pe Acesta să ascultaţi, Care prin Cruce va prăda iadul, şi va dărui morţilor viață veşnică. De două ori.
 
   Muntele care a fost oarecând întunecat şi afumat, acum este cinstit şi sfânt, pe care au stătut picioarele Tale, Doamne; că taina cea mai-nainte de veci acoperită, înfricoşată Schimbarea Ta la faţă în ceste mai de pe urmă s-a arătat, lui Petru şi lui Ioan şi lui Iacov, care neputând suferi raza fetei Tale, şi strălucirea hainelor Tale, cu faţa la pământ au căzut; care şi de spaimă fiind cuprinşi s-au mirat, văzând pe Moise şi pe Ilie vorbind împreună cu Tine, de cele ce erau să se întâmple Ție; şi glas de la Tatăl a mărturisit, zicând : Acesta este Fiul meu Cel iubit, întru care bine am voit, pe Acesta să ascultaţi; Care şi dăruieşte lumii mare milă. De două ori.
 
   Mai-nainte închipuind învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, atunci luând pe trei ucenici ai Tăi, pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, în Tabor Te-ai suit. Şi tu Mântuitorule la faţă schimbându-Te, muntele Taborului cu lumină s-a acoperit, ucenicii Tăi Cuvinte s-au aruncat pe sine jos pe pământ, neputând suferi să vadă Chipul cel nevăzut; îngerii slujeau cu frică şi cu cutremur; cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând pe pământ pe Domnul slavei.
 
 
   Zis-a Domnul către Moise : Suie-te la Mine în munte, şi să stai acolo, şi-ţi voi da ţie lespezi de piatră şi lege şi porunci, care le-am scris ca să le pui lege lor. Şi sculându-se Moise, şi Iisus cel ce stă înaintea lui, s-au suit în muntele lui Dumnezeu, şi bătrânilor au zis : Aşteptaţi întru linişte aicea până când ne vom întoarce la voi; şi iată Aaron şi Or cu voi, de se va întâmpla cuiva judecată, să meargă la dânşii. Şi s-a suit Moise în munte, şi a acoperit norul muntele, şi s-a pogorât slava lui Dumnezeu pe muntele Sinai, şi l-a acoperit pe dânsul norul şase zile, şi a chemat Domnul pe Moise din mijlocul norului în ziua a şaptea; şi era chipul slavei Domnului ca focul ce arde pe vârful muntelui, înaintea feciorilor lui Israil. Şi a intrat Moise în mijlocul norului şi s-a suit în munte; şi a fost acolo în munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopți.
 
 
   În zilele acelea, grăit-a Domnul către Moise față la faţă, ca şi cum ar grăi cineva către prietenul său, şi-l trimitea la tabără; iar Isus feciorul lui Navi, tânărul sluga lui nu ieşea din cort, şi a zis Moise către Domnul : Iată Tu zici mie, scoate pe poporul acesta şi Tu nu mi-ai arătat mie, pe cine vei să trimiţi cu mine, şi Tu mi-ai zis : Te ştiu pe tine mai bine decât pe toți, şi milă ai la Mine. Deci de am aflat milă înaintea Ta, arată-Te mie însuți de față să Te văd, de este ca să aflu milă înaintea Ta; şi ca să cunosc că neamul acesta este poporul Tău. Şi i-a zis lui Domnul : Eu însumi voi merge înaintea Ta, şi te voi odihni pe tine, şi a zis Moise către Dânsul : De nu vei merge Tu însuţi cu noi, să nu mă scoţi pe mine de aicea. Şi cum se va şti adevărat că am aflat milă înaintea Ta, eu şi poporul Tău ? Ci mergând Tu cu noi mă voi slăvi eu, şi poporul Tău, mai mult decât toate neamurile câte sunt pe pământ. Şi a zis Domnul către Moise : Şi acest cuvânt, care ai grăit voi face; că ai aflat milă înaintea Mea, şi te ştiu pe tine mai mult decât pe toţi. Şi a zis Moise : Arată-mi slava Ta : Şi a zis Domnul lui Moise : Eu voi merge înaintea Ta cu slava Mea, şi vei chema întru numele Meu pe Domnul înaintea Ta, şi voi milui pe care voi milui, şi nu Mă voia îndura de care îmi va fi milă. Şi a zis : Nu vei putea vedea faţa Mea; că nu va vedea omul fața Mea, şi să fie viu. Şi a zis Domnul : Iată loc la Mine, şi vei sta pe piatră, şi când va trece slava Mea, te voi pune în fereastra pietrei, şi voi acoperi cu mâna Mea peste tine până când voi trece. Şi voi lua în laturi mâna Mea, şi atunci vei vedea dosul Meu, iar fața Mea nu se va arăta ţie. Şi mânecând Moise de dimineaţă, s-a suit în muntele Sinai, precum i-a poruncit lui Domnul, şi S-a pogorât Domnul în nor, şi a stătut înaintea lui acolo Moise, şi a chemat numele Domnului. Şi a trecut Domnul înaintea feței lui şi a chemat : Domnul Dumnezeu, Îndurat şi Milostiv, îndelung-Răbdător şi mult-Milostiv, şi adevărat. Şi grăbindu-se Moise a căzut pe pământ şi s-a închinat Domnului.
 
 
   În zilele acelea, venit-a Ilie în Versavia în pământul Iudei, şi şi-a lăsat sluga sa acolo; şi a mers în pustie cale de o zi, şi a venit şi a şezut sub un Archevi. Şi a adormit, şi vis a văzut acolo sub copac, şi iată oarecine s-a atins de dânsul, şi a zis lui : Scoală de mănâncă şi bea. Şi a căutat Ilie, şi iată lângă căpătâiul lui o azimă de orz, şi un ulcior cu apă. Şi s-a sculat şi a mâncat şi a băut, şi întorcându-se a adormit. Şi s-a întors îngerul Domnului a două oară, şi s-a atins de dânsul, şi i-a zis lui : Scoală de mănâncă şi bea, că multă este calea ta. Şi s-a sculat şi a mâncat şi a băut; şi a mers întru tăria mâncării aceleia patruzeci de zile, şi patruzeci de nopţi, până la muntele Horeb. Şi a intrat acolo într-o peşteră, şi a locuit întru, dânsa. Și iată cuvântul Domnului către dânsul, şi i-a zis : Să ieşi şi să stai în munte înaintea Domnului, şi iată va trece Domnul, şi vânt mare şi tare, care va risipi munţii, şi va sfărâma pietrele înaintea Domnului; și nu în vânt va fi Domnul, şi după vânt cutremur şi nu va fi în cutremur Domnul. Şi după cutremur foc, şi nu va fi în foc Domnul, şi după foc glas de vânt subţire, şi acolo va fi Domnul. Şi a fost dacă a auzit Ilie şi-a acoperit fața sa cu cojocul său; şi a ieşit şi a stătut lângă peşteră. Şi a zis Domnul către dânsul : Mergi, şi te întoarce la calea ta, şi vei merge pe calea pustiei Damascului, şi vei unge pe Elissei feciorul lui Safat, Prooroc în locul tău.
 
   Cela ce cu lumina Ta ai sfinţit toată lumea, în munte înalt Te-ai schimbat la faţă, Bunule, arătând ucenicilor Tăi puterea Ta; că mântuieşti lumea din călcarea poruncii. Pentru aceasta strigăm către Tine : Îndurate Doamne, mântuieşte sufletele noastre.
 
   Cela ce în muntele Taborului, Te-ai schimbat la faţă întru slavă, Hristoase Dumnezeule, şi ai arătat ucenicilor Tăi slava Dumnezeirii Tale, luminează-ne şi pe noi cu lumina cunoştinţei Tale, şi ne îndreptează la cărarea poruncilor Tale, ca un Bun şi de oameni Iubitor.
 
   Cela ce este lumină mai-nainte de soare Hristos, trupeşte pe pământ vieţuind, şi mai-nainte de Cruce toate cele ce erau ale înfricoşătoarei rânduieli săvârşindu-le cu dumnezeiască cuviinţă, astăzi în muntele Taborului, cu taină chipul Treimii l-a arătat. Că pe trei ucenici mai aleşi, pe Petru, pe Iacov, şi pe Ioan, împreună cu Sine suindu-i deosebi, şi puțini ascunzându-şi luarea trupului, S-a schimbat la față înaintea lor, arătându-şi bună podoaba frumuseţei Chipului celui dintâi, şi aceasta nu desăvârşit. Şi încă întărindu-i pe ei, împreună şi ferindu-i, ca nu cumva prin vederea aceea să-şi piardă şi viaţa; ci precum puteau cu ochii trupeşti suferind. Şi pe cei mai-mari din prooroci pe Moise şi pe Ilie, i-a adus să mărturisească fără împotrivire Dumnezeirea Lui. Şi cum că El este Raza cea adevărată a Fiinţei Părinteşti, Cel ce stăpâneşte peste cei vii şi peste cei morţi. Pentru aceasta şi nor ca un cort i-a acoperit pe ei. Şi glasul Tatălui de sus din nor a fost glăsuind, mărturisind şi zicând : Acesta este pe Care L-am născut fără stricăciune din pântece mai-nainte de luceafăr, Fiul Meu cel Iubit, pe Care L-am trimis să mântuiască pe pe cei ce se botează în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul Sfânt, şi mărturisesc cu credinţă, că nedespărţită este o Stăpânie a Dumnezeirii, pe Acesta să-L ascultaţi. Deci Tu însuţi Iubitorule de oameni Hristoase Dumnezeule, luminează-ne şi pe noi cu lumina slavei Tale celei neapropiate, şi ne arată vrednici moşteni Împărăţiei Tale celei fără de sfârşit, ca un Preabun.
 
   Veniţi să ne suim în muntele Domnului, şi în casa Dumnezeului nostru, şi să vedem slava Schimbării Lui la faţă, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, întru lumină să luăm lumină. Şi înălţaţi făcându-ne cu Duhul, să lăudăm Treimea cea întocmai în Fiinţă în veci.
 
   Făcătorul şi plinitorul legii şi proorocilor, pe Tine Hristoase te-au mărturisit, văzându-Te în nor Moise văzătorul de Dumnezeu, şi Ilie cel ce s-a purtat în căruţă de foc, şi cel nears pe Cer mergător, întru Schimbarea Ta la faţă. Cu care împreună învredniceşte-ne şi pe noi luminării Tale, Stăpâne, ca să Te lăudăm în veci.
 
 
   Cela ce a grăit dedemult cu Moise prin închipuiri muntele Sinai, zicând : Eu sunt Cel ce sunt deapururea, astăzi schimbându-Se la faţă în muntele Taborului, înaintea ucenicilor, şi-a arătat frumuseţea Chipului cea dintâi, care a ridicat întru Sine fiinţa omenească. Şi unui Dar ca acesta mărturii punând pe Moise şi pe Ilie, i-a făcut părtaşi veseliei, pe cei ce mai-nainte au vestit învierea cea slăvită pe Cruce şi mântuitoare.
 

Stih : Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul.

 
   Mai-nainte văzând cu Duhul venirea cea trupească la oameni, a Unuia-Născut Fiului Tău, al lui Dumnezeu Părinte David, de departe a chemat spre veselie făptura, şi proorocind a strigat : Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura. Că întru acest munte suindu-Te Mântuitorule cu ucenicii Tăi, şi la față schimbându-Te, ai făcut firea lui Adam cea negrită iarăşi a străluci, mutându-o pe dânsa în slava Dumnezeirii Tale şi strălucirea. Pentru aceasta strigăm către Tine : Făcătorule a toate, Doamne slavă Ție.
 
 
   Necuprinderea vărsării Tale de lumină, prin Schimbarea la faţă şi neapropierea Dumnezeirii, văzându-o în munte Apostolii cei mai aleşi, Hristoase, Cela ce eşti fără început, întru dumnezeiasca răpirea minții s-au schimbat, şi cu nor luminos împrejur strălucindu-se, glasul Părintesc au auzit, care întărea taina întrupării Tale. Că Tu însuți eşti şi după întrupare, Fiul Unul-Născut şi Mântuitorul lumii.
 
   Lui Petru şi lui Ioan şi lui Iacov, ucenicilor Tăi celor mai aleşi Doamne, astăzi în muntele Taborului Ți-ai arătat slava Chipului Tău celui dumnezeiesc. Că au văzut hainele Tale strălucind ca lumina, şi faţa Ta mai mult decât soarele. Şi nerăbdând a vedea strălucirea Ta cea nesuferită, au căzut la pământ, nicicum neputând să o vadă, că au auzit glas mărturisind de sus : Acesta este Fiul Meu cel Iubit, Care a venit în lume, să mântuiască pe om.
 
 
   Schimbatu-Te-ai la față în munte Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină slavă Ție. De trei ori.

 
   Schimbarea omenească, ceea ce va să fie întru a doua şi înfricoşată venirea Ta, cu slavă arătându-o Mântuitorule, în muntele Taborului Te-ai schimbat la faţă, Ilie şi Moise grăind către Tine. Şi trei ucenici pe care împreună i-ai chemat care văzând Stăpâne slava Ta, de strălucirea Ta s-au spăimântat; Cela ce ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează sufletele noastre.
 
 
   În muntele Taborului Te-ai schimbat la faţă Iisuse şi nor luminos întins ca un cort, pe Apostoli cu slava Ta i-a acoperit. Pentru aceasta şi în jos la pământ se uitau, neputând răbda să vadă strălucirea slavei celei neapropiate a feţei Tale, Mântuitorule, Hristoase Dumnezeule, Cela ce eşti fără de început; Care ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează sufletele noastre,
 
 
   Suindu-te cu ucenicii în munte, şi întru slava Tatălui strălucind, împreună cu Moise Ilie au stătut înaintea Ta. Că legea şi proorocii ca lui Dumnezeu slujesc, a Căruia şi firească Fiinţa cea fiască Părintele mărturisindu-o, Te-a chemat Fiu; pe Care Îl lăudăm împreună cu Tine şi cu Duhul.
 
   Astăzi toate s-au umplut de bucurie, Hristos s-a schimbat la față înaintea ucenicilor.
 
 
   Mai-nainte închipuind Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, atunci luând pe trei ucenici ai Tăi, pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, în Tabor Te-ai suit. Şi tu Mântuitorule la faţă schimbându-Te, muntele Taborului cu lumină s-a acoperit, ucenicii Tăi Cuvinte s-au aruncat pe sine jos pe pământ, neputând suferi să vadă Chipul cel nevăzut; îngerii slujeau cu frică şi cu cutremur; cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând pe pământ pe Domnul slavei.
 
 
   Cetele Israilteneşti, cu picioare neudate trecând Marea Roşie, şi adâncul cel umed, pe călăraşii vrăjmaşii voievozi văzându-i într-însa cufundaţi, cu bucurie au cântat : Să cântăm Dumnezeului nostru că S-a proslăvit.
 
   Cuvintele vieţii, şi pentru dumnezeiasca împărăţie grăind Hristos către ucenici, a zis : Pe Tatăl să cunoaşteţi întru Mine, ca Cel ce străluceşte cu lumină neapropiată, cu bucurie cântând : Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
 
   Cu puterea neamurilor vă veţi îmbrăca prieteni ucenici, şi minunaţi vă veţi face întru bogăţia lor, că vă veţi umple de slavă. Că Mă voi arăta mai luminat decât soarele strălucind, întru bucurie cântând voi : Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
 
   Astăzi Hristos în muntele Taborului, strălucind luminos cu dumnezeiasca rază, precum S-a făgăduit ucenicilor şi-a golit Chipul; şi umplându-Se ei de raza dumnezeiască, de lumină purtătoare, cu bucurie au strigat : Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
 
 
   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.
 
   Moise ca un Prooroc văzând în mare şi în nor şi în stâlp de foc dedemult slava Domnului a strigat : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.
 
   Ca cu o piatră cu trup îndumnezeit acoperindu-se, văzând pe Cel nevăzut Moise văzătorul de Dumnezeu, a strigat : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.
 
   Tu în muntele legii, şi în Tabor ai fost văzut de Moise, în nor dedemult iar acum întru Lumina Dumnezeirii cea neapropiată.
 
 
   Arcul celor puternici a slăbit, şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.
 
   În Adam tot îmbrăcându-Te Hristoase, firea cea negrită dedemult schimbându-o o ai luminat, şi cu schimbarea chipului Tău, Dumnezeu o ai făcut.
 
   Cela ce a povăţuit pe Israil dedemult în pustie, prin stâlp în chipul focului şi prin nor, astăzi în muntele Taborului negrăit a strălucit Hristos întru lumină.
 
 
   Doamne, Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oamenii.
 
   Slava ceea ce a umbrit mai dinainte în cort, şi cu Moise sluga Ta a vorbit, a fost chipul Schimbării Tale la faţă, Stăpâne, celei ce a strălucit negrăit în Tabor.
 
   Suitu-s-a împreună cu Tine, Cuvinte, Unule-Născut preaînălţate, căpetenia Apostolilor în muntele Taborului, şi a stătut împreună şi Moise şi Ilie ca nişte slugi ale lui Dumnezeu, unule Iubitorule de oameni.
 
   Dumnezeu desăvârşit fiind, om desăvârşit S-a făcut cu toată Dumnezeirea amestecând omenirea în fața Sa; pe Care în două fiinţe Moise şi Ilie L-au văzut în muntele Taborului.
 
 
   În muntele Taborului Te-ai schimbat la față Dumnezeule, în mijlocul lui Ilie şi al lui Moise înţelepţilor, împreună fiind Iacov, Petru şi Ioan; iar Petru fiind împreună, acestea a zis Ție : Bine este să facem aicea trei colibe, una lui Moise şi una lui Ilie şi una Ție, Stăpânului Hristos. Cela ce ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează sufletele noastre.
 
 
   Auzit-am slăvită rânduiala Ta, Hristoase Dumnezeule, că Te-ai născut din Fecioară, ca să mântuieşti din rătăcire pe cei ce strigă Ție : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Legea însemnând cu scrisoare în Sinai, Hristoase Dumnezeule, în nor şi în foc şi în ceață şi în vifor Te-ai arătat purtându-Te; slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Ca să adeverezi slăvită rânduiala Ta, Hristoase Dumnezeule; ca Cel ce eşti mai-nainte de veci, Tu acelaşi şi în nor suire punându-ţi, în Tabor negrăit ai strălucit.
 
   Împreună grăind a stătut înaintea Ta, Stăpâne Hristoase, ca nişte slugi, către care în pară de foc şi în nor şi în vânt prea subţire ai vorbit; slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Vestit-a slava Crucii Tale, venind în Tabor Moise cel ce Te-a văzut pe Tine dedemult în foc şi în rug, şi Ilie cel ce s-a înălţat în car de foc Hristoase.
 
 
   Din trupul Tău razele dumnezeirii au ieşit, Proorocilor şi Apostolilor; pentru aceasta cei mai aleşi cântând, au strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Cel ce ai păzit nevătămat rugul cel ce se împărtăşise cu focul, trupul cel dumnezeieşte strălucitor, Stăpâne, ţi-ai arătat lui Moise celui ce cânta : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Ascunsu-s-a de razele Dumnezeirii soarele cel simţitor, dacă Te-a văzut pe Tine schimbat la față, în muntele Taborului Iisuse al meu; slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Foc s-a văzut fără materie nearzând materia trupului, precum lui Moise şi Apostolilor şi lui Ilie Te-ai arătat, Stăpâne, unul din două, în două firi desăvârşit.
 
 
   Cela ce ai despărţit de lumină întunericul cel întâi izvodit, întru lumină Te laudă pe Tine lucrurile, ca pe Ziditorul, Hristoase; întru lumina Ta, îndreptează căile noastre.
 
   Înaintea feței Tale munţii s-au plecat, că şi lumina strălucirea cea presus umblătoare soarele a venit sub picioarele Tale, Hristoase, dacă bine ai voit a-Ți schimba Chipul cel omenesc.
 
   Iată Mântuitorul Hristos, strigat-au Moise şi Ilie, către ucenicii cei chemaţi în Sfântul munte al Taborului; pe Care L-am vestit dedemult că este Dumnezeu.
 
   Firea cea neschimbătoare a Dumnezeirii, Celei ce Se poartă întru Sine fără materie, Care s-a amestecat cu omenirea, lumina arătându-şi Apostolilor, negrăit a strălucit.
 
   Pe Tine raza cea pururea fiitoare, dacă Te-a văzut strălucind întru slava Părintească ucenicii, Hristoase, au strigat către Tine : Întru lumina Ta căile noastre le îndreptează.
 
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă ? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele rogu-mă.
 
   Limba cea ritoricească nu poate să spună măririle Tale, că Cel ce ţii viața şi stăpâneşti moartea, ai pus de față în muntele Taborului pe Moise şi pe Ilie, care au mărturisit a Ta Dumnezeire.
 
   Cela ce ai zidit cu mâini nevăzute pe om, după chipul Tău, Hristoase, frumuseţea cea întâia a Chipului Tău întru făptură o ai arătat, nu ca întru închipuire ci întrucât îţi eşti după Fiinţă, Dumnezeu fiind şi om.
 
   Amestecându-Te fără amestecare, cărbunele Dumnezeirii ne-ai arătat nouă, Cel ce arde păcatele, şi sufletele luminează, în muntele Taborului, întru care pe Moise şi pe Ilie, şi pe cei mai mari din ucenici a se minuna i-ai făcut.
 
 
   Când m-am necăjit, am strigat către Domnul, şi m-a auzit Dumnezeul mântuirii mele.

   Lumină mai luminoasă mai mult decât razele soarelui în Tabor strălucind Hristos, ne-a luminat pe noi.
 
   Suindu-te în muntele Taborului Te-ai schimbat la faţă Hristoase, şi toată înşelăciunea ai întunecat, lumină strălucind.
 
   Pe Tine, Dumnezeu cunoscându-te măriţii Apostoli, în Tabor Hristoase, minunându-se, genunchii şi-au plecat.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fără-de-legile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă; căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

   Cât de mare şi de înfricoşată vedenie s-a văzut astăzi din Cer înţeleasă, şi de pe pământ neasemănată ! Strălucit-a Soarele dreptăţii cel înţelegător în muntele Taborului.
 
   Trecut-a umbra legii cea neputincioasă, şi a venit arătat Hristos adevărul, Moise a strigat în Tabor văzând Dumnezeirea Ta.
 
   Stâlpul lui Moise, pe Hristos schimbat la faţă, iar norul arătat Darul Duhului cel ce a umbrit în Tabor, mai-nainte l-a însemnat prealuminat.
 
 
   În munte Te-ai schimbat la față, şi pe cât au cuprins ucenicii Tăi, slava Ta Hristoase Dumnezeule au văzut; că dacă Te vor vedea răstignit, să cucunoască pătimirea cea de bunăvoie, şi lumii să propovăduiască, că Tu eşti cu adevărat Raza Tatălui.
 
 
   Sculaţi-vă cei leneşi, nu fiţi totdeauna pe jos tăvălindu-vă, uitându-vă la pământ, gândurile sufletului vostru înălţaţi-le, şi vă ridicaţi la înălţimea dumnezeieştii suiri; să alergăm la Petru şi la fiii lui Zevedei, şi împreună cu dânşii să mergem în muntele Taborului, ca să vedem acolo slava Dumnezeului nostru, şi să auzim glasul care ei l-au auzit de sus, şi a propovăduit Raza Tatălui.
Stih : Taborul mai presus decât toată partea pământului s-a slăvit,
Pentru că firea lui Dumnezeu cea strălucită întru slavă o a văzut.
În această lună într-a şasea zi cu adevărat,
Schimbarea la faţă Hristos şi-a arătat.
 
   Sfânta lui Dumnezeu Biserică, prăznuieşte cu bucurie în şase zile ale lui August, pomenirea dumnezeieştii Schimbări la față a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Însă istoria este aşa : De vreme ce Hristos multă vorbă cu ucenicii a avut de moarte şi de patima Sa, şi de junghierea ucenicilor Săi, şi însă răutăţile erau în viaţa aceasta gata, iar bunătăţile întru nădejdi; vrând drept aceea să le adevereze şi Chipul, şi să le arate care este slava aceea cu care va să vină, i-a suit într-un munte înalt deosebi, şi S-a schimbat înaintea lor, şi a strălucit fața Lui ca soarele, şi hainele Lui au fost albe ca lumina. Şi s-au arătat lor Moise şi Ilie unde vorbeau cu Dânsul. Şi a luat din ceilalţi numai pe aceşti trei, căci întreceau pe ceilalţi; însă pe Petru, care foarte iubea pe Domnul, iar pe Ioan căci foarte se iubea de Dânsul, şi pe Iacov căci putea să bea paharul pe care l-a băut şi singur Domnul. Şi a adus la mijloc pe Moise şi pe Ilie, îndreptând relele bănuieli ce se făceau la mulți pentru Dânsul, de vreme ce unii îi ziceau că este Ilie, iar alţii Ieremia. Pentru aceasta a adus la mijloc pe cei mai de frunte, ca să cunoască dintru aceasta osebirea slugii şi a Stăpânului, şi ca să ştie, că El este Cela ce are toată stăpânirea şi a vieţii şi a morţii. A Căruia este slava şi puterea în veci, Amin.
 
 
   Tinerii lui Avraam oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat, cu laude strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Luminaţi fiind cu lumina slavei celei neapropiate, în muntele Taborului Apostolii Hristoase au strigat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   De suflarea dumnezeiescului glas, şi de norul cel răcoritor, Hristoase, şi de raza Ta îndulcindu-se Apostolii au cântat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Dacă Te-a văzut Petru pe Tine, Hristoase, întru lumină neapropiată strălucind în muntele Taborului, a strigat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
    Cu Hristos, Începătorul vieţii fiind fiii lui Zevedei, dacă a arătat El lumina Chipului, ei au strigat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Acum s-au văzut de Apostoli cele nevăzute, Dumnezeirea în trup în muntele Taborului strălucind celor ce strigau : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Spăimântatu-s-a cu frică, mirându-se de bună frumuseţea dumnezeieştii Împărăţii, în muntele Taborului Apostolii strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Acum cele neauzite s-au auzit : Că fără de tată Fiul din Fecioară, prin Părintescul glas cu preaslăvire S-a mărturisit ca un Dumnezeu şi om, Acelaşi şi în veci.
 
   Cu luarea de Fiu de aiurea n-ai fost, ci din Fiinţă Fiu iubit al Celui Preaînalt, Cel ce mai dinainte eşti, cu noi ai petrecut fără schimbare; bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Tinerii în Babilon, cu dumnezeiască râvnă fiind aprinşi, îngrozirea tiranului şi a văpăii bărbăteşte o au călcat, şi în mijlocul focului fiind aruncaţi, rourându-se au cântat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Cela ce toate le poartă cu bunăvoinţă Hristos, cu preacuratele Sale picioare S-a suit în muntele Taborului; întru care mai mult decât raza soarelui strălucind cu faţa, pe cei mai aleşi din legea veche şi din legea Darului i-a arătat cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Întru slavă neapropiată arătându-Se negrăit peste muntele Taborului, Lumina cea necuprinsă şi neapusă, Raza Tatălui, făptura o a luminat, şi a îndumnezeit pe oamenii cei ce cântă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Cu sfinţită cuviinţă stând Moise şi Ilie în muntele Taborului, şi Chipul dumnezeieştii feţe luminat văzând, pe Hristos întru Părinteasca slavă strălucind au cântat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Pentru dumnezeiasca vedere cea din nor s-a preamărit oarecând faţa lui Moise; iar Hristos cu lumina şi cu slava ca cu o haină Se îmbracă, că însuşi Făcător luminii fiind, luminează pe cei ce cântă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Văzând ucenicii pe Hristos înconjurat de nor luminos în Tabor, şi jos spre pământ uitându-se, mintea luminându-şi, L-au lăudat pe El împreună cu Tatăl şi cu Duhul : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Auzindu-te Stăpâne pe Tine mărturisit de Tatăl, şi fulgerul feţei Tale cel mai tare decât vederea omenească, neputând răbda să-l vadă ucenicii Tăi, au căzut pe pământ cu frică cântând : Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Al celor ce împărăţesc eşti Împărat preafrumos, şi celor ce domnesc pretutindenea eşti Domn, puternic fericit, şi locuind întru lumina cea neapropiată; Căruia ucenicii mirându-se au strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Ca înaintea Celui ce stăpâneşti Cerul, şi peste pământ împărăteşti, şi peste cele dedesubt ai domnie, Hristoase înaintea Ta au stătut de pe pământ adică Apostolii, şi ca din Cer, Tezviteanul Ilie, şi Moise din morţi, cântând cu un glas : Popoare preaînălţaţi-L pe El întru toţi vecii.
 
   Grijile cele izvoditoare de lene, s-au lăsat pe pământ, de alegerea Apostolilor, Iubitorule de oameni, când Ți-au urmat Ție, spre dumnezeiască petrecere cea mai presus de pământ. Pentru aceasta şi după vrednicie dobândind dumnezeiască, arătarea Ta au cântat : Popoare preaînălţaţi-L pe Hristos întru toți vecii.
 
 
 
   Naşterea ta nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieşit; că S-a arătat purtător de trup pe pământ, şi cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine de Dumnezeu Născătoare, toţi te slăvim.
 
   Spăimântaţi fiind cu acea nouă vărsare de lumină îndată-şi, luminându-se ucenicii, unul către altul au privit, şi jos la pământ căzând, Ție Stăpânului tuturor s-au închinat.
 
   Glas de Dumnezeu suflat din nor s-a trimis, întărind minunea, că Tatăl luminilor a strigat către Apostoli : Acesta este Fiul Meu cel Iubit, pe acesta să-L ascultaţi.
 
   Lucruri noi şi preaslăvite văzând, glasul Părintesc auzind Tabor slugile Cuvântului, închipuirea Chipului celui dintâi, au strigat : Acesta este Mântuitorul nostru.
 
   Cela ce eşti Chipul cel nemutat al Celui ce este deapururea nemişcat, pecetea cea neschimbată, Fiule Cuvinte, înţelepciune şi braţule, dreapta şi puterea Celui Preaînalt, pe Tine te lăudăm cu Tatăl şi cu Duhul.
 
 
   Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om; pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o slăvim.
 
   Ca să arăţi luminat cea negrăită a Ta a doua pogorâre, ca să Te faci văzut Dumnezeu Cel Preaînalt, stând în mijlocul dumnezeilor în Tabor, Apostolilor şi lui Moise şi lui Ilie, negrăit ai strălucit; pentru aceasta toţi pe Tine, Hristoase te slăvim.
 
   Veniţi ascultaţi-mă pe mine popoare, să ne suim în muntele cel sfânt, în cel mai presus decât cerurile, să stăm fără materie în cetatea Dumnezeului celui viu, şi să vedem cu mintea Dumnezeirea cea fără materie, a Tatălui şi a Duhului, în Fiul, Unul-Născut strălucind.
 
   Trasu-m-ai pe mine cu dragostea Hristoase, şi mai schimbat cu dumnezeiesc dorul Tău; deci arde cu focul cel fără materie păcatele mele, şi mă învredniceşte ca să mă satur de dulceaţa Ta, ca săltând să slăvesc Bunule amândouă venirile Tale.
 
 
   Cuvinte, Cela ce eşti lumină neschimbată, a Tatălui luminii Celui nenăscut, întru arătată lumina Ta, astăzi în Tabor am văzut lumină pe Tatăl, lumină şi pe Duhul, Care aduce la lumină toată făptura. De trei ori.
 
   Mai-nainte de cinstită Crucea Ta şi de patimă, luând pe cei ce mai-nainte i-ai ales din sfinţiţii ucenici, în muntele Taborului Te-ai suit, Stăpâne, vrând să le arăţi lor slava Ta; care şi văzându-Te pe Tine schimbându-Te la faţă, şi mai mult decât soarele strălucind, cu faţa în jos căzând, de puterea Ta, s-au mirat strigând : Tu eşti Hristoase lumina fără de ani, şi Raza Tatălui, măcar de Te-ai şi arătat cu trup de bunăvoie, Cela ce eşti neschimbat.  De două ori.
 
   Cela ce mai-nainte de veci eşti Dumnezeu Cuvântul, Care cu lumina ca cu o haină Te îmbraci, schimbându-Te la faţă înaintea ucenicilor Tăi, mai mult decât soarele Cuvinte ai strălucit; şi Moise şi Ilie au stătut înaintea Ta, vestindu-Te pe Tine Domn morţilor şi viilor, şi slăvind rânduiala Ta cea negrăită, şi mila şi multa plecăciune; prin care ai mântuit lumea cea pierdută prin păcat.
 
   Pe Tine, Cel ce Te-ai născut din norul fecioresc, şi trup Te-ai făcut şi în muntele Taborului la faţă Te-ai schimbat Doamne, şi de nor luminos Te-ai înconjurat, ucenicii stând înaintea Ta, glasul Părintelui pe Tine Fiu iubit de faţă Te-a arătat, ca pe Cel de o Fiinţă şi de pe un Scaun. Pentru aceasta Petru mirându-se a zis : Bine este a fi aicea, neştiind ce grăieşte ? Făcătorule de bine, mult-Milostive.
 
   Suit-a Hristos pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan în munte înalt deosebi, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor, şi a strălucit fața Lui ca soarele şi hainele Lui s-au făcut albe ca lumina, şi s-au arătat Moise şi Ilie grăind cu Dânsul şi nor luminos i-a umbrit pe ei; şi iată glas din nor zicând : Acesta este Fiul Meu cel Iubit, întru Care bine am voit, pe Acesta să ascultaţi.
 
 
 
   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule mântuieşte-ne pe noi.
 

Stih : Şi m-a adus pe mine la muntele cel sfânt al Tău şi la locaşurile Tale.

 

Stih : Înalţă-Te peste ceruri Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta.

Stih : Că s-a mărit până la ceruri mila Ta şi până la nori adevărul Tău.

 

Stih : Văzutu-s-au cărările Tale, Dumnezeule, umbletele Dumnezeului meu, ale Împăratului celui din Cel Sfânt.

Stih : Iar eu întru dreptate mă voi arătă feţei Tale.

 

Stih : Sătura-mă-voi când mi se va arătă slava Ta.

 

 

 
 

Stih : Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul.

Stih : Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura.

 
 

Stih : Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne...

 

Troparul : Schimbatu-Te-ai Ia faţă... 

Stih : Căci adevărul Tău în adunarea sfinţilor...

Troparul : Schimbatu-Te-ai Ia faţă... 

 
 

Stih : Că la Tine este izvorul vieţii întru lumina Ta vom vedea lumină.

 

 Troparul : Schimbatu-Te-ai Ia faţă...

 
 
 
   În munte Te-ai schimbat la față, şi pe cât au cuprins ucenicii Tăi, slava Ta Hristoase Dumnezeule au văzut, că dacă Te vor vedea răstignit să cunoască patima cea de bunăvoie, şi lumii să propovăduiască, că Tu eşti cu adevărat Raza Tatălui.
 
    Sfinte Dumnezeule... Prochimen, glasul al 4-lea : Cât s-au mărit lucrurile Tale Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut... Stih : Binecuvintează suflete al meu pe Domnul... Apostolul din Epistola Lui Petru : Fraţilor, sârguiţi-vă ca chemarea şi alegerea voastră adevărată să o faceţi... Aliluia, glasul al 8-lea : Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul... Stih : Fericit este poporul care ştie strigarea... Evanghelia de Ia Matei : În vremea aceea, luat-a Iisus pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan... În loc de : Cade-se să te fericim... cântăm Irmosul Cântarea a 9-a : Naşterea ta nestricată s-a arătat... până la sfârşitul prăznuirii.   CHINONICUL : Întru lumina slavei feței Tale Doamne vom umbla, şi întru numele Tău ne vom bucura în veci.      La masă dezlegăm la peşte şi la untdelemn şi la vin, chiar Miercuri sau Vineri de s-ar întâmpla.
 
    VEZI : A şti ni se cuvine, cum că predanie avem de la Sfinţii Părinţi : De la mântuitoarea această prăznuire a Schimbării la faţă, a mânca struguri unde se află, care aducându-se în Biserică şi înainte punându-se, după rugăciunea amvonului, ieşind preotul cu cădelniţa şi cădindu-i, citeşte asupra lor rugăciunea cea pentru binecuvântarea strugurilor, şi se împart la masă fraţilor; iar unde nu se află struguri, în locul acestora faguri de miere, mere şi pere se pun înainte, care asemenea binecuvântându-se, se împart ta masă.
    Ia aminte : Dacă cineva din fraţi va mânca struguri mai-nainte de prăznuirea aceasta, acesta certarea neascultării să o primească, şi să nu guste struguri toată luna lui August, ca unul ce porunca Tipicului o a trecut cu vederea, ca de la acesta să se înveţe şi ceilalți a se supune Tipicului Sfinţilor Părinţi. Această certare se face şi fraţilor care păzesc viile. Iar de la prăznuirea aceasta, de 3 ori în săptămână se cuvine a se pune struguri la masă înaintea fraţilor ca să guste, adică Luni, Miercuri şi Vineri.
 



   Mai-nainte de cinstită Crucea Ta şi de patimă, luând pe cei ce mai-nainte i-ai ales din sfinţiţii ucenici, în muntele Taborului Te-ai suit, Stăpâne, vrând să le arăţi lor slava Ta; care şi văzându-Te pe Tine schimbându-Te la faţă, şi mai mult decât soarele strălucind, cu faţa în jos căzând, de puterea Ta, s-au mirat strigând : Tu eşti Hristoase lumină fără de ani, şi Raza Tatălui, măcar de Te-ai şi arătat cu trup de bunăvoie, Cela ce eşti neschimbat.
 
   Cela ce mai-nainte de veci eşti Dumnezeu Cuvântul, Care cu lumina ca cu o haină Te îmbraci, schimbându-Te la faţă înaintea ucenicilor Tăi, mai mult decât soarele Cuvinte ai strălucit; şi Moise şi Ilie au stătut înaintea Ta, vestindu-Te pe Tine Domn morţilor şi viilor, şi slăvind rânduiala Ta cea negrăită, şi mila şi multa plecăciune; prin care ai mântuit lumea cea pierdută prin păcat.
 
   Pe Tine, Cel ce Te-ai născut din norul fecioresc, şi trup Te-ai făcut şi în muntele Taborului la faţă Te-ai schimbat Doamne, şi de nor luminos Te-ai înconjurat, ucenicii stând înaintea Ta, glasul Părintelui pe Tine Fiu iubit de faţă Te-a arătat, ca pe Cel de o Fiinţă şi de pe un Scaun. Pentru aceasta Petru mirându-se a zis : Bine este a fi aicea, neştiind ce grăieşte ? Făcătorule de bine, mult-Milostive.
 

   Lepădând toată vrăjirea farmecelor, şi necurăţiile Perşilor, şi izvodirile cele prea meşteşugite, ai alergat la Dumnezeu, Care cu înţeleaptă purtarea de grijă ocârmuieşte cele omeneşti, întru al Cărui nume apostoleşte ai tămăduit neputinţele animalelor, şi bolile oamenilor, celor ce cu osârdie se apropie la tine plăcutule al lui Hristos; pe Care cu îndrăzneală roagă-L, pentru sufletele noastre.
 
   Toată viața ta o ai dat Domnului, şi cu fierbinţeală ai mers la călătoria pustniciei, Cuvioase, arătând rugăciune netulburată, priveghere de toată noaptea, neîncetată cântare, şi viață fără prihană şi îngerească. Drept aceea te-ai îmbogăţit cu lucrarea minunilor, că ştie Domnul a preamării pe robii Săi; pe Care cu îndrăzneală roagă-L pentru sufletele noastre.
 
   Cu toată întrarmarea Crucii îmbrăcându-te, şi cu neruptă pavăza credinţei înprejurându-te, înfricoşător te-ai făcut taberelor celor potrivnice ale dracilor, pe care i-ai şi izgonit, purtând credinţa ca un bici cu chemările cele dumnezeieşti, şi pe călători i-ai mântuit, din vătămarea acelora, Dometie plăcutule al lui Hristos; pe Care cu îndrăzneală roagă-L pentru sufletele noastre.
 
   Mai-nainte închipuind Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, atunci luând pe trei ucenici ai Tăi, pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, în Tabor Te-ai suit. Şi Tu Mântuitorule la faţă schimbându-Te, muntele Taborului cu lumină s-a acoperit. Ucenicii Tăi Cuvinte s-au aruncat pe sine jos pe pământ, neputând suferi să vadă Chipul cel nevăzut. Îngerii slujeau cu frică şi cu cutremur, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând pe pământ pe Domnul slavei.

 
    VEZI : De se va întâmpla acest Praznic Sâmbătă, Vineri seara cântăm Prochimenul cel mare : Dumnezeul nostru în Cer şi pe pământ... Cu stihurile lui. Iar Sâmbătă seara, la Praznic cântăm Prochimenul : Domnul s-a împărăţit... Cu stihurile lui. Iar de se va întâmpla Praznicul acesta Duminică, Sâmbătă seara cântăm : Domnul s-a împărățit..., Iar Duminică seara cântăm Prochimenul cel mare : Dumnezeul nostru în Cer şi pe pământ... Cu Stihurile lui.
 
 
   Astăzi Hristos în muntele Taborului, schimbând firea lui Adam cea întunecată, o a îndumnezeit strălucind.
 

Stih : Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul.

 Stih : Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura.

 
   Semn al Dumnezeirii, cu cuviință dumnezeiască, astăzi în munte a arătat Hristos tăinuitorilor, mai-nainte de răstignire, strălucind ca soarele.
 
   Rază subţire a Dumnezeirii Tale descoperind Hristoase, celor ce împreună se suise cu Tine în munte, slavei Tale celei mai presus de lume părtaşi i-ai făcut; pentru aceasta cu uimire au strigat : Bine este nouă a fi aicea ! Cu care şi noi în veci Te lăudăm pe Tine Hristoase Mântuitorule, Cel ce Te-ai schimbat la faţă.
 
 
   Postniceşte mai-nainte pedepsindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor cele netrupeşti cu toată arma Crucii le-ai pierdut întrutot fericite, şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai întrarmat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei, şi pentru amândouă te-ai încununat de la Dumnezeu, Cuvioase Mucenice Dometie pururea mărite.
 
 
   Prăznuirea cea preastrălucită a Stăpânului a sosit, veniţi toţi, ca curâţindu-ne mai-nainte, să ne suim cu cugetul la muntele Taborului, ca să vedem pe Hristos.
 
   Ziua cea după prăznuire a preaslăvitei şi înfricoşatei Schimbării la faţă a lui Hristos, astăzi arătat credincioşii săvârşindu-o cu un glas să strigăm : Din nou ai închipuit frământătura noastră, o Mântuitorule, strălucind împreună cu dânsa prin dumnezeiesc trupul Tău, dându-i ca un Milostiv vrednicia cea dintâi a nestricăciunii. Pentru aceasta pe Tine toţi Te slavoslovim, pe unul Dumnezeul nostru.
 
 
   Purcezând către Dumnezeu, strălucit cu Darul cel mucenicesc, rugând pe Hristos, suflă rază purtătoare de lumină, pentru cei ce te cântă pe tine cu credinţă de Dumnezeu fericite.
 
   Rupând lanţurile înşelăciunii, cu adevărat ai alergat la Hristos, părăsind cu cuget curat, jertfele perşilor şi scăpând de nedumnezeirea vrăjitorilor.
 
 
   Cu înţelepciune socotind cum că soarele ca unul ce este zidit, nu este Dumnezeu, nici una din cele văzute, te-ai povăţuit către nevăzutul Dumnezeu purtând înţelept gând.
 
   Pe tine întrutot Sfântă Fecioară, care ai născut pe Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se ca şi noi pentru noi, credincioşii te propovăduim Curată Maică lui Dumnezeu şi te fericim.
 
 
   Întărindu-te cu credinţa cea adevărată, te-ai arătat ca un stâlp neclintit şi nemutat, neînşelându-te nici de cuvintele fermecătorilor, nici de ştiinţa vrăjitorilor persieneşti.
 
   Fugind de veninul cel pierzător de suflet, a sluji făpturii şi a cinsti soarele, cu dragostea bunei-credințe ai căutat pe Dumnezeu cel adevărat şi Ziditorul tuturor.
 
 
   Împărtăşindu-te apelor celor dumnezeieşti a naşterii de-a doua, te-ai luminat la suflet şi cu adevărat te-ai făcut fiu al lui Dumnezeu cu Darul, şi moştenitor desfătărilor celor dumnezeieşti.
 
   Înţelepciunea casă dumnezeiască şi-a zidit eişi, sălăşluindu-se mai presus de minte şi de cuvânt, întru curatul şi cinstit pântecele tău, fiind curăţit cu duhul Preacurată.


   Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
 
   Biruind cugetările cele stricăcioase şi aducătoare către cele pământeşti, te-ai arătat mare îndreptător călugărilor, Preacuvioase Mucenice Dometie, neînfricoşându-te de mânia împăratului celui ce nu vrea să cinstească Chipul lui Hristos, pentru aceasta te-ai şi săvârşit cântând cântare : Dumnezeu este cu mine şi nimenea împotriva mea.
 
 
   Dorit-ai de frumusețea lui Hristos, şi prin pustnicie patimile le-ai omorât, şi cu tărie pătimind ai încetat înşelăciunea mărite Dometie, împreună-vorbitorule cu îngerii. Pentru aceasta izvorăşti şi râuri de vindecări, celor ce cu credinţă săvârşesc dumnezeiasca pomenirea ta, Mucenice vrednicule de minune.
 
   În muntele Taborului schimbându-Te la față, raza slavei Tale celei dumnezeieşti Cuvinte al lui Dumnezeu, ai arătat pe cât s-a putut ucenicilor Tăi cu care dimpreună să ne luminăm şi noi, cei ce Te cântăm pe Tine, Unule neschimbate, Iisuse Atotputernice. Pentru aceasta cu credinţă strigăm Ție : Slavă Împărăţiei Tale, Hristoase.
 
 
   Cuvântător căutând pe Cel din fire necunoscut L-ai cunoscut, Mărite, şi aflându-L pe Dânsul L-ai iubit, şi cu bucurie te-ai închinat slavei Lui.
 
   Cu fierbinţeală ai alergat la ceata cea întreagă înţeleaptă a călugărilor celor sfinţi, şi de râvna faptei celei bune aprinzându-te, curat ai vieţuit în postiri şi în rugăciuni.
 
 
   Dorul tău cel cugetător de Dumnezeu, cu înlesnire a dezlegat legăturile firii, şi cu luminarea cea dătătoare de rouă a Duhului Sfânt, a stins cuptorul patimilor, Părinte.
 
   Puterea mea este Dumnezeul şi Domnul, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Cuvântul cel preadumnezeiesc, Care s-a întrupat din nestricatul pântecele tău, şi ne-a dăruit nouă viață.
 
 
   Fiind încuviinţat întru înţelegere îngerească, mai mult ai ales veșnicia celor nevăzute, decât toate cele văzute, strălucindu-te cu lumina curăţiei, Fericite.
 
   Îndulcindu-te de dumnezeiasca bunătate, liniştea şi depărtarea o ai iubit, păzind aşezarea minții netulburată Părinte Dometie.
 
 
   Cât este de mare cu adevărat şi de minunată, întrutot înţeleaptă cugetarea primenirii tale spre bine, că s-a lucrat de schimbarea mâinii Celui Preaînalt, şi a Darului celui dumnezeiesc.
 
   Rămas-ai Fecioară nestricată, şi pe cele ale maicilor le arăţi Preacurată Stăpână; căci ai împreunat naşterea cu fecioria, şi porţi ale amândurora osebirile.
 
 
   Suferit-ai ispita şi vrăjmaşului, neprietenului care se aducea ca ploaia, şi prin feluri de chipuri Preafericite fiind ispitit, luptându-te cu zavistia te-ai arătat biruitor, vrednicule de minune.
 
   Petrecerea ta a fost dumnezeiască, viaţa de Dumnezeu văzătoare şi purtătoare de lumină; că părăsind cele frumoase ale lumii, podoaba cea dumnezeiască şi frumuseţea ai câştigat de Dumnezeu cugetătorule.
 
 
   Fiind întrarmat cu puterea cea dumnezeiască, şi având Darul cel de sus împreună lucrând cu tine, te-ai învrednicit pururea pomenite, a săvârşi mai presus de fire semne şi minuni, vrednicule de mirare.
 
   Făcutu-te-ai lăcaş luminii şi cămară a Mirelui cu cuviinţă dumnezeiască, celei mai presus de minte întrupării Făcătorului tuturor, că tu singură Fecioară ai fost lăcaş vrednic lui Dumnezeu.
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viaţa mea mult-Milostive.
 
Stih : Mai presus de toate a se nevoi cu tine prin pietre cu adevărat,
Pe ucenicii tăi Părinte şi a muri i-ai învăţat. 
Dometie în a şaptea zi,
Împreună cu ai săi doi ucenici se săvârşi.

   Acesta a fost pe vremea marelui Constantin, pers de neam, deci catehisindu-se de oarecare creştin Agar, şi învăţându-se credinţa lui Hristos, îşi lăsă părinteasca păgânătate şi tot dorul rudeniilor; şi se duse la cetatea ce-i zic Nisibe, ce se află între hotarele romanilor şi ale perşilor. Şi intrând în Mânăstire, şi luând Sfântul Botez, s-a îmbrăcat în cinul călugăresc, arătând tot felul de sârguință şi nevoinţă. Deci fiindcă din bântuirea vicleanului diavol a fost zavistuit de către călugării din Mânăstire, pentru aceasta fugi de acolo şi se duse la Mânăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vach în cetatea numită a lui Teodosie, şi urmă vieții şi petrecerii Arhimandritului Urvil; de care spun că şaizeci de ani nu a mâncat fiertură. Deci alegându-se de dânsul Cuviosul, a fost hirotonit Diacon, şi vrând Arhimandritul ca să-l suie şi la cinstea preoţiei. Dacă pricepu Sfântul Dometie se duse de acolo, şi suindu-se într-un munte, suferea zăduful şi frigul şi patimile, şi chinurile vremilor ce-i venea. Apoi intrând într-o peşteră ce era făcută cu meşteşug, şi rămânând acolo puțină vreme, primea pe cei ce mergeau acolo la el, şi prin multele minuni ce făcea în numele lui Hristos, întorcea pe necredincioşii elini din rătăcirea idolilor la credinţa lui Hristos. Şi venind atunci paravatul Iulian, cum află porunci să-l ucidă cu pietre; iar cei ce mersese cu porunca, aflându-l cu doi ucenici ai lui, unde cântă lauda de la al treilea ceas, îngropând şi pe fericitul acesta şi pe cei doi ce erau cu dânsul, cu desişul zvârliturilor de pietre.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Or, care cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Mutându-se de pe pământ Or al meu, Darul zice,
Este mai presus decât Or al tău, o lege.
 
    Tot în această zi, preacuvioşii zece mii de pustnici Tebei, care cu pace s-au săvârşit.
 
Stih : Mii de pe pământ, de trebuie a zice zicerea lui David,
Cuvinte carul tău, cel cu miile înmulţit.
 
    Tot în această zi, Preacuvioasa Potamia făcătoarea de minuni, care de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Pentru Hristos fiind omorâtă cu sabia,
Varsă râuri de minuni, minunata Potamia.
 
    Tot în această zi, Sfântul sfinţitul Mucenic Narcis Patriarhul Ierusalimului, care de sabie s-a săvârşit
 
Stih : Dulce suflând Narcise, mai presus de mirosul Narcisului,
Umple de bun miros, locul Edenului.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Asterie Singliticul, care de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Asterie având grumazul său de sabie tăiat,
Cetelor nevoitorilor ca o stea podoabă s-a arătat.
 
    Tot în această zi, Sfântul Sozont cel din Nicomidia, care în foc băgându-se, şi sănătos ieşind cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Ca altă salamandră se află în foc aruncat,
Mucenicul Sozont, care s-a săvârşit de foc nevătămat.
 
    Tot în această zi, Sfântul Iperchie, care cu pace s-a săvârşit
 
Stih : Iperchie deşi în mormânt s-a ascuns, 
Însă, a zburat, decât îngerii mai presus.
 
    Tot în această zi, Cuviosul Teodosie noul doctor, care a vieţuit la anul opt sute şaizeci şi doi, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Noul Teodosie, osebit numai de ani cu adevărat,
După toate celelalte cu cel vechi s-a arătat.
 
    Tot în această zi, Cuviosul Dometie făcătorul de minuni, care a sihăstrit în hotarele mânăstirii Filoteiului, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Învrednicitu-te-ai a face semne preafericite,
Ca lăcaş al Darului, tu Dometie Părinte.
 
    Tot în această zi, Cuviosul Părintele nostru Nicanor făcătorul de minuni, care a strălucit în muntele lui Calistrat, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Peste lume şi peste ale ei îndulciri ai călcat,
Şi în adevăr, Nicanore biruinţa cea preabună ai ridicat.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Odihnitu-s-a peste tine Părinte prealuminat Darul Duhului, şi lucrări preamărite a arătat ţie; care strigai şi cu credinţă cântai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cu minte vitează alergarea pustniciei o ai săvârşit, şi la sfârşitul nevoințelor Mucenic te-ai făcut cu adevărat, strigând lui Hristos : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Fiii tăi ca cei născuţi prin Dumnezeiescul Dar, s-au nevoit împreună cu tine ca şi cu un Părinte, şi răbdând în peşteră au pătimit împreună cu tine, cu un glas strigând lui Hristos : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Câştigându-te pe tine liman mântuirii, ne mântuim de tulburări, şi având nădejdea cea întru tine, ca o anghiră sufletelor, strigăm lui Hristos : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   De dragostea Făcătorului rănit fiind Părinte, ai lepădat toată dragostea făpturilor, îndreptându-te arătat de Duhul lui Dumnezeu, pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Scuturând grijile cele pământeşti cu nădejdi cereşti şi cu fericirea cea întru Hristos te-ai îmbogăţit Părinte Cuvioase, căreia acum te împărtăşeşti întru toţi vecii.
 
 
   Primind razele cele dătătoare de lumină, ale Sfântului şi Dumnezeiescului Duh, preaînţelepte Părinte, L-ai văzut întru vederea ochilor pe Acesta, înfricoşat învăţându-te Tainele cele dumnezeieşti, Fericite.
 
   Vioara cea de Dumnezeu glăsuitoare a strămoşului tău, mai-nainte te-a închipuit pe tine Curată chivot sfânt, purtând pe Dumnezeu Cel ce S-a îmbrăcat în trup, pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci Hristoase cu singură voirea, pe Tine te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   Strălucindu-te cu lumina cea nematerialnică, te-ai făcut după vrednicie luminos cu chipul, purtătorule de lumină, agonisindu-ţi viață fără prihană şi sfântă, Părinte, şi acum stai înaintea Stăpânului şi Dumnezeu, rugător pentru turma ta.
 
   Luptele tale cele pustniceşti, împreună cu luptele cele muceniceşti, după vrednicie s-au încoronat, şi îndoit ai luat Darul vitejiilor ce ai arătat, şi ai aflat desfătarea bunătăţilor celor veşnice.
 
 
   Întărindu-te cu putere şi cu Dar dumnezeiesc, te-ai arătat tuturor prealuminat învăţător bunei credinţe, fiind înfrumuseţat cu minunile, şi întărind şi vindecând pe toţi, cei ce cu credinţă se apropie la tine, de Dumnezeu fericite.
 
   Întru tine s-au lucrat tainele cele mai presus de om şi mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că te-ai făcut Născătoare de Dumnezeu, purtând în braţe şi hrănind pe Cela ce Se cuvântează cu cântări, de oştile cele cereşti.
 
 
   Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine Preacurată S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te, fericim.
 
 
   Trăgându-te din latura cea persienească, cea închinătoare focului, din pruncie ai alergat la dumnezeiasca credinţă a lui Hristos, Dometie de Dumnezeu propovăduitorule. Pentru aceasta ca pe un sihastru cu cântări te cinstim pe tine Părinte, şi ca pe un Mucenic dumnezeiesc, şi ca pe un slujitor dumnezeiesc al tainelor celor înfricoşate, şi rugător pentru cei ce săvârşesc cinstită pomenirea ta.
 
   Mai-nainte de răstignirea Ta, Doamne luând pe cei prea-aleşi din ucenici, te-ai schimbat la faţă acum în Sfântul munte al Taborului, întru care cu cutremur, Moise şi Ilie cu cuviinţă de robi au stătut de faţă vorbind cu Tine, Stăpâne, cu care dimpreună ne închinăm Ție, Tatălui şi Duhului, şi ție Hristoase Mântuitorule, Celui ce ai strălucit din Fecioară spre mântuirea oamenilor.
 
 
   Vrând Hristoase, a schimba firea lui Adam, în muntele Taborului acum Te sui, ca să descoperi tăinuitorilor Dumnezeirea.