Stih : Juratu-s-a Domnul lui David cu adeverinţă şi nu Se va lepăda de dânsa.

 
   Când te-ai mutat către Cel născut din tine, împreună au venit Apostolii în nori, ca să îngroape trupul tău, Fecioară.
 
   Toţi pământenii, cu osârdie dimpreună să alergăm cu cei fără de trupuri, să îngropăm pe ceea ce a născut, pe Făcătorul zidirii.
 
 
    Fericirile Praznicului, Cântarea a 5-a, a Canoanelor amândouă, cu Irmosul pe 6. Prochimen, glasul al 4-lea : Sfinţilor care sunt pe pământul Lui... Stih : Mai-nainte, vedeam pe Domnul înaintea mea... Apostolul către Efeseni : Fraţilor, întăriți-vă întru Domnul..., Aliluia, glasul al 4-lea : Strigat-au drepții... Stih : Multe sunt scârbele drepţilor... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul ucenicilor Săi, păziţi-vă de oameni. CHINONICUL : Bucurați-vă drepţilor întru Domnul...
 




   Când Cela ce pentru noi, S-a făcut ca şi noi din preacurate sângiurile tale, bine a voit străin a te despărţi din lume şi a purcede către Dânsul, ca o Curată; atunci prin puterea Sa a adunat prin nori pe ucenicii Săi, ca să te îngroape pe tine, aducându-i întru cinstea ieşirii tale; care plini făcându-se de Dar, pe tine Fecioară văzându-te cu sfinţenie, ți s-au închinat, strigând cu credinţă : Bucură-te ceea ce ai născut lumii mare milă.
 
   De unde a fost ca să-mi cunoaşte-ţi voi ieşirea din trupul meu ? Zis-a Preasfânta, Sfinţilor, Ucenicilor Cuvântului. Ce este această vedere străină fiilor ? Iar ei au zis : Fără veste în nor ne-am luat, şi precum vezi la cortul tău am venit, ca să ne închinăm ţie ca unui scaun în chipul focului, şi să vedem mărită şi dumnezeiască mutarea ta, şi să îngropăm cu mâinile noastre lăcaşul tău cel primitor de Dumnezeu; cortule preasfinte, prin care a aflat lumea mare milă.
 
   Stând împrejurul patului tău ucenicii Mântuitorului, şi după legea firii petrecându-te spre îngropare, pe tine Preasfântă Curată, cântări de ieşire îţi glăsuiau ţie cinstită, zicând : Bucură-te palatul lui Dumnezeu; bucură-te pricina îndumnezeirii oamenilor. Bucură-te căruţa cea Curată a Dumnezeirii; mergi şi te mută întru munţii cei veşnici. Locaşule al slavei, sălăşluieşte-te acum întru locaşurile cele dumnezeieşti, neîncetat cerând credincioşilor pace şi mare milă.
 

   Ceea ce te-a născut Samuile pe tine rodul rugăciunii, cel prea-roditor, te-a adus lui Dumnezeu, şi dându-te Făcătorului de bine precum s-a făgăduit, din braţele cele de Maică te-a închinat dar, bineprimit Lui. Pentru aceasta Darul Duhului s-a odihnit peste tine, Mărite, ca unuia ce creşteai cu nerăutate şi străluceai cu mintea.
 
   Cu preasfinţită ungere ca un preot fiind îmbrăcat, vedeai cele mai-nainte, şi cu poruncă dumnezeiască ai uns pe împăraţi, şi le-ai arătat cele ce vor să fie, judecând cu dreptate pe israelitenescul popor, care neîncetat făcea călcare legii, şi de la Dumnezeu se depărta, Samuile vrednicule de minune, de Dumnezeu purtătorule preafericite.
 
   Acum nu întru asemănări nici întru umbre ca mai-nainte, ci faţă către faţă vezi pe Cel ce ai dorit, şi ieşind din norul şi din greutatea trupului, petreci în ceruri veselindu-te, Proorocule preacinstite, întru o stare cu proorocii stătătorule, cu drepţii împreună vorbitorule, împreună părtaşule cu îngerii.
 
   Ceea ce este mai înaltă decât cerurile, şi mai slăvită decât Heruvimii şi mai cinstită decât toată făptura, care pentru prea-multa curăţie a fost locaş Fiinţei celei pururea veşnice, astăzi în mâinile Fiului său şi-a dat Preasfântul suflet, şi cu dânsa se umple toate de bucurie, şi nouă ne dăruieşte mare milă.
 
 
   Cetaşii cei dumnezeieşti, trecând cu cântări, cinstitul şi de Dumnezeu primitorul trupul tău, au strigat : Unde te duci acum Stăpână ?

Stih : Scoală-te Doamne întru odihna Ta, Tu şi sicriul sfinţirii Tale.

Stih : Juratu-s-a Domnul lui David cu adeverinţă şi nu Se va lepăda de dânsa.

 
   Porţile cerurilor, ridicaţi-vă cu frică, văzând uşa Celui dintru înălţime, că merge către Fiul şi Domnul.
 
   Pământul cu îngroparea ta, s-a binecuvântat Fecioară, iar văzduhul s-a sfinţit, prin străină suirea ta a celeia ce ai murit după legea firii.
 

   Prăznuind pomenirea Proorocului Tău, Samuil, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 
   Mutându-se sufletul tău cel înţelegător, întru cele cereşti, şi trupul tău cel curat de stricăciune, în Rai se veseleşte Preasfântă. Pentru aceasta Domnul a dat răsplătire nelegiuitorilor, căci au făcut vicleşug cinstitelor tale moaşte. Drept aceea împreună cu Apostolii strigăm : Bucură-te cea plină de daruri.
 
 
   În mâinile Celui ce S-a făcut om din tine pentru noi punându-ţi sufletul ca întru ale Făcătorului tău şi Dumnezeu, la veselia cea nestricăcioasă te-ai mutat. Pentru aceasta cu cinste te fericim, pe tine una cea Curată şi neîntinată, şi Născătoarea de Dumnezeu după adevăr, toţi mărturisindu-te strigăm : Roagă pe Hristos la Care te-ai mutat, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Cela ce eşti odrasla celei sterpe înţelepte Samuile, învredniceşte sufletul meu cel sterp, să odrăslească bună rodirea bunătăţilor, prin rugăciunile tale, ca să laud cu sfinţite cântări, purtătoarea de lumină prăznuirea ta.
 
   Cel ce a rupt pântecele Sarrei dedemult, rugăciunea Annei arătat o a plinit, şi pe cea neroditoare, de roadă umplându-o cu Darul, bine te-a voit pe tine Samuile, ca o stea a răsări dintr-însa.
 
 
   Crescând cu sfinţenie pe sufletul tău, Preafericite, întru dumnezeiescul veșmânt, ai strălucit cu razele Duhului cele tainice, învăţându-te toată taina, de Dumnezeu cugetătorule, şi ca un înger slujind lui Dumnezeu, Atotţiitorului.
 
 
   Cel ce este ca un Fiu împreună cu Tatăl mai-nainte de veci, mai pe urmă întrupându-Se, cu adevărat S-a făcut Fiu al tău Preacurată prin credinţă, făcând fii lui Dumnezeu, pe toţi cei robiţi de cumplitul luptător.
 
 
   Prea cu înţelepciune lipindu-te de Dumnezeu, mărite, iubit ai fost de Dânsul, fiind împodobit cu dumnezeiască înţelegere, şi înfrumuseţat cu nerăutatea.
 
   Arătând pe pământ viață îngerească Samuile, arătat ai avut îngeri care împreună vorbeau cu tine, Fericite, şi te învăţau tăinuit cele mai presus de cuget.
 
 
   Cu sfinţenie agonisindu-ţi vedere strălucită, cu adevărat vedeai fericite cele de departe ca şi cum ar fi de faţă, arătându-te Prooroc, Atotstăpânitorului.
 
 
   Din tine a ieşit Iisus Hristos întrupându-Se, şi prin luarea trupului ne-a îndumnezeit pe noi. Pentru aceasta ca pe o Maică a Lui, te cinstim pe tine Preacurată.
 
 
   Nu întru înţelepciune, şi în putere, şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine înţelepciunea Tatălui cea Ipostatnică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
 
 
   Ca un mult cinstit Dar, mai-nainte de zămislire fiind dat lui Dumnezeu, din pruncie ca un înger lui ai slujit, Preafericite, şi te-ai învrednicit mai-nainte a spune cele ce erau să fie. Pentru aceasta către tine strigăm : Bucură-te Proorocule al lui Dumnezeu, Samuile mare Arhiereule.
 
 
   Întru judecăţile legii fiind crescut, şi primind ungere cinstită înlăuntru, ca Aaron ai strălucit cu preoţia, şi luminându-ţi-se inima de Duhul, ai văzut cele de departe, ca şi cum ar îi de faţă; Preasfinţite, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Întru naşterea ta, zămislirea a fost fără sămânţă; întru Adormirea ta, moartea fără stricăciune, minune îndoită întru minune s-a adunat de Dumnezeu Născătoare. Că în ce chip neştiind de bărbat, hrănitoare de prunc ai fost, Curată fiind. Şi cum Maică lui Dumnezeu fiind, ca o purtătoare de moarte, miresme răspândeşti ? Pentru aceasta cu îngerul strigăm către tine : Bucură-te ceea ce eşti plină de Dar.
 
 
   Cu sfinţenie şi cu prealuminată vieţuire sfinţit împodobindu-te, ţi s-a încredinţat legile lui Dumnezeu cele mântuitoare, ca să le vesteşti lui Israil celui ce făcea călcare legii, şi pururea mânia pe Cel Milostiv.
 
   Eli, făcând fiii lui nelegiuire, s-a osândit, şi cu judecată dreaptă s-a oprit din dumnezeiasca slujbă, iar sfinţitul Samuil, ca un ascultător Celui ce-l chemă, cu neschimbat suflet înlăuntru s-a băgat.
 
   Fiind prea-ales apărător al aşezământurilor celor legiuitoare, ca şi Aaron dedemult, ai slujit Împăratului tuturor, şi jertfele cele legiuite i-ai adus, care mai-nainte închipuiau junghierea lui Hristos cea mântuitoare.
 
 
   La poporul tău cel prea fără de minte, Samuile, care nu rămânea întru dumnezeieştile porunci ale Împăratului tuturor, prin voirea cea dumnezeieşte lucrătoare, i-ai uns împărat, precum a cerut, care batjocorea sfatul Lui cel mai presus de cuget.
 
   Cel ce nu a deşertat Sânurile Tatălui, bine a voit a se culca în sânurile tale ca un prunc tânăr, spre chemarea sufletelor noastre Fecioară, Căruia îi strigăm : Slavă Hristoase puterii Tale.
 
 
   De Duhul cel dumnezeiesc din pruncie înţelepţindu-te, te-ai făcut slujitor lui Dumnezeu, ungând prin Dar cu untuldelemn al ungerii împăraţi, prin insuflările cele dumnezeieşti, Mărite.
 
   Petrecând cu trufie Saul întru primenirile cele fără de rânduială, arătat ai proorocit voirea cea dumnezeiască, şi părăsirea Dumnezeiescului Duh, fericite Samuile.
 
 
   Vieţuind tu cu nerăutatea arătat, mustrai pe prea-reaua primenirea lui Israil, tu ca un preot dumnezeiesc şi ca un Prooroc prea-adevărat îndreptându-l.
 
   Împreună cu noi făcându-Se pentru milostivire, Mântuitorul, mai presus de minte S-a întrupat, din sfinţite sângiurile tale, Preacurată, şi Se cunoaşte Dumnezeu şi om, Iubitorul de oameni.
 
 
   Cu Darul Cuvântului îndumnezeindu-se cuvântul tău, mai-nainte a arătat cele de departe că se vor întâmpla aproape; Samuile Proorocule dumnezeiescule locaş al Duhului.
 
   Înălţându-te întru înalte priviri şi fapte, ca un Prooroc şi preot al lui Dumnezeu Atotţiitorului, prin slujirile legii ai curăţit poporul, vrednicule de minune.
 
 
   Făcându-se Saul călcător legii, s-a făcut netrebnic, şi ţi-a poruncit Dumnezeu Samuile de Dumnezeu înţelepţite ca să ungi cu ungere în locul lui, pe David cel prea blând.
 
   Mântuitu-s-a Eva de dureri, Preacurată, fără de durere născând tu pe Hristos Dumnezeul nostru, Cela ce arătat a vindecat patimile şi durerile tuturor.
 
 
   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea ta cea de trei zile Proorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al puterilor.
 
Stih : Şi Samuil cel ce vedea prin săvârşire apunând,
Lumina cea pururea vie şi după mutare este văzând.
Proorocul Samuil în a douăzecea zi,
Din viață se săvârşi.
 
   Acesta a fost din Armatem Sifa, din muntele lui Efrem din neamul lui Levi, fecior lui Elcana şi al Anei Proorociţei. Însă Elcana avea două femei, pe una o chema Ana, iar pe alta Fenana; şi Fenana avea copii, iar Ana niciunul; şi s-a suit Elcana la Silom cu Ana, ca să i se închine lui Dumnezeu, şi era atunci acolo Eli, şi cei doi feciori ai lui, Ofni şi Finees, preoţi lui Dumnezeu. Iar Domnul încuiase mitrașul Anei, şi o mâhnea Fenana cea împotrivă râvnitoare a ei, şi ea s-a rugat Domnului, şi şi-a adus Dumnezeu aminte de dânsa, şi a născut fiu pe Samuil, şi l-a dat lui Dumnezeu, şi crescând în vârstă, şi procopsind slujea Domnului, şi s-a făcut Prooroc mare. Iar Eli şi feciorii lui fiind zdrobiţi de urgia şi mânia Domnului, se stinseră pentru că mâniau pe Dumnezeu. Şi judecă Samuil toate zilele vieţii lui, şi nu luă mită. Acesta a uns pe Saul a fi împărat, asemenea şi pe Proorocul David, şi viind la adânci bătrâneți, a luat sfârşit, şi a apucat înaintea  lui Hristos cu o mie treizeci şi cinci de ani, şi a proorocit ani patruzeci.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor treizeci şi şapte de Mucenici, care au mărturisit în Vizia Traciei.
 
Stih : Trei lipsesc spre a se încheia de patru ori zece.
Cei prin foc arşi pentru Tine, Treime.
 
   Dintru aceştia au fost unii din Vizantia şi alţii din Filipopolii; deci fiind prinşi în Vizia Traciei de osânditul Apelian, care era guvernator acolo atunci, şi chinuindu-i cu multe munci căci mărturiseau pe Hristos cu îndrăzneală; în cea de apoi a făcut în pământ foc mare, şi tăindu-li-se tuturor mâinile şi picioarele, au fost aruncaţi într-însul.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Sevir şi Memnon Chendirionul.
 
Stih : De sabie pătimind Sevir a aflat după vrednicie.
Răsplătiri strălucite pătimirii prin sabie.
În puţină vreme, Memnone focul pe tine te ţine;
Te aşteaptă însă cunună ceea ce în veci rămâne.
 
   Fericitul Sevir Mucenicul lui Hristos, a fost din Sidia Pamfiliei, fecior oarecăruia Petronie tracian şi maică-sa Migdonia. Deci aflând în Filipopoli pe cei treizeci şi şapte de Mucenici nevoindu-se pentru Hristos, mărturisi de față buna-credinţă, pentru aceasta îl strujiră cumplit şi-i puseră prin degete verigi arse fiind întins pe patru lemne fu fierăstruit, încingându-l cu brâu de fier ars, după aceia i s-a tăiat capul. Şi rămânând Memnon care şi Chendirion se numeşte, îl întinseră la doi stâlpi, şi-i scoaseră trei făşii din cap până la picioare. Apoi tăindu-i picioarele şi băgându-l în foc, şi-a dat sufletul la Dumnezeu, luând cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie sfetnicul.
 
Stih : Toate sfaturile lui Ahitofel cu vederea le-a trecut.
Şi pentru un singur sfat, Luchie prin sabie s-a nevoit.
 
    Acesta a fost din Chirini cea din Libia, mai mare sfatului cetăţii, întrecând pe cei ce erau cu dânsul la mărimea şi grosimea trupului, care mai-nainte era dat la slujirea şi rătăcirea idolilor. Iar după ce se nevoi tare şi neschimbat, marele sfinţitul Mucenic Teodor episcopul aceleiaşi cetăţi, îşi luă cununa. Atuncea umplându-se şi el din Darul lui Hristos, primii dumnezeiescul Botez şi plecă şi pe guvernatorul Dignian, de crezu în Hristos, pe care luându-l se duse la Cipru. Deci văzând acolo unde se prindeau creştinii şi se omorau, pe ascuns de Dignian, s-a dat la muncitori şi dând jertfelnicului idolilor cu piciorul, şi răsturnând cele ce erau deasupra lui, porunci tiranul de-i tăiară capul.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici, Iliodor şi Soda.
 
Stih : Iliodor şi Soda cei cu cuget vitejesc,
Amândoi pentru Hristos, bărbăteşte se nevoiesc.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, mituieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
   Prea-mare dar, maica ta te-a adus pe tine, fericite, Împăratului tuturor, împlinind sfânta rugăciune, şi dulce cântând : Doamne Dumnezeule al părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
   Fiind tu înlăuntrul Bisericii, şi după rânduiala lui Aaron slujind Stăpânului celui Ceresc, te-a strălucit dumnezeiescul Dar, mărite Samuile.
 
   Cu cuvânt dumnezeiesc ai judecat Fericite pe poporul lui Israil, vestind lui pururea îndreptarea lui Dumnezeu, şi cu rugăciunea cea neîncetată întorcând toată vătămarea vrăjmaşilor.
 
 
   Deşertând toată materia din mintea ta, Mărite, te-ai arătat oglindă a Duhului neîncetat strigând : Bine eşti cuvântat în veci Doamne Dumnezeule al părinţilor.
 
   Născând Focul Dumnezeirii cu adevărat, te-ai arătat fără de ardere Preacurată, pentru aceasta arde patimile mele cele materialnice Născătoare de Dumnezeu, ca o milostivă şi de bine iubitoare.
 
 
   Împodobindu-te cu îmbrăcămintea lui Aaron, ai intrat în Sfintele Sfintelor, preafericite, prin jertfe curăţind pe Israil, cele ce vesteau mai-nainte mântuitoarea junghierea Mielului.
 
   Cu cuget curat Proorocule Samuile, razele Duhului înlăuntru primindu-le, ca un Prooroc dumnezeiesc, mai-nainte vesteai cele de departe, ca şi cum ar fi de faţă; pentru aceasta cu credinţă te lăudăm pe tine.
 
   Ales a fost David întru fiii lui Iessei, precum ai arătat, ungându-l pe dânsul Samuile cu ungerea cea sfântă, şi strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Noi cei ce săvârşim prăznuirea ta Samuile, împreună-vorbitorule cu drepţii, să dobândim prin rugăciunile tale Împărăţia cea de sus, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Învredniceşte-mă pe mine milostivirii tale milostivă şi iubitoare de bine Stăpână, şi mă mântuieşte pe mine din gheenă, şi dintru cel mai din afară întuneric, ca cu credinţă şi cu dragoste, să te cinstesc pe tine.
 
 
   Mântuitorule al tuturor Atotputernice, pe cei ce se ţineau de buna-credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te i-ai rourat, şi i-ai învăţat să cânte : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
 
 
   Stând ca un slujitor înaintea Stăpânului şi Dumnezeului nostru, şi împodobindu-te ai slujit Lui, fericite, cu viață fără prihană, primind arătările cele dumnezeieşti şi proorocind prea-arătat.
 
   Arătatu-te-ai din pântecele maicii tale pururea slăvite vas Preasfântului Duh, şi cu sfinţitul veșmânt împreună crescând bine ai slujit lui Dumnezeu, cu blândeţea inimii şi cu frumuseţea minţii, Preafericite.
 
   Astăzi pomenirea ta de Dumnezeu purtătorule, ne-a răsărit nouă ca soarele, cu prea-îndestulată strălucire a darurilor, luminând sufletele celor ce te cinstesc pe tine, şi gonind negura răutăţilor; pentru aceasta toţi te mărim pe tine.
 
 
   Ridicatu-te-ai către locaşurile cele cu chipuri luminoase, şi ai strălucit mai luminat decât soarele; şi vezi pe cele ce le văd proorocii, apostolii şi toţi drepţii, îndumnezeindu-te cu împărtăşirea de Dumnezeu insuflate; pentru aceasta toţi te fericim pe tine.
 
   Necunoscând stricăciune de bărbat, ai primit în pântece pe Cuvântul cel nestricăcios, Care pe noi cei stricaţi din multe căderi, ne-a mântuit cu patima nestricăciosului Său trup, singură Preacurată nestricată Fecioară.
 
 
   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus. Iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.
 
 
   Samuil cel ce mai-nainte de zămislire, s-a dat de maică prealăudată dare, şi a uns pe împăraţi, ca un preot şi Prooroc să se laude.
 
   Apostoli de la margini, adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu; şi Tu Fiule şi Dumnezeul meu, primeşte duhul meu.
 
 
   Când te-ai mutat către Cel născut din tine, au venit cu nori Apostolii împreună, ca să îngroape trupul tău, Fecioară.

 
 
   O tainele tale Curată cele mai presus de fire; căci ca o Maică a lui Dumnezeu, te muţi luminat către Acesta, de Dumnezeu fericită.

Stih : Juratu-s-a Domnul lui David cu adeverinţă şi nu Se va lepăda de dânsa.

 
   Ceata dumnezeieştilor Apostoli şi ucenicilor, adunaţi-vă să îngropaţi trupul cel de Dumnezeu primitor, al singurei Maicii lui Dumnezeu.
 
   Cântaţi popoare Maicii Dumnezeului nostru cântaţi; că astăzi prealuminat sufletul său, l-a pus în preacurate palmele Celui ce S-a întrupat dintru dânsa fără sămânţă, Căruia se şi roagă neîncetat, să dăruiască lumii pace şi mare milă.
 




 
   Fericite Tadee, Apostole, apropiindu-te de lumina cea desăvârşită, a doua lumină după dumnezeiasca împărtăşire cu adevărat te-ai făcut, şi stricând noaptea mulţimii dumnezeilor, suflete ai adus la Făcătorul a toate. Pentru aceasta bucurându-ne, şi cinstind luminată şi binevestită, şi de lumină purtătoare pomenirea ta, pe Hristos slăvim.
 
   Fericite Tadee, Apostole, după dumnezeiasca şi de lumină purtătoare învierea lui Hristos, şi după preasfântă înălţarea la ceruri, cetăţii Edesei dumnezeiasca propovăduire ai încredinţat, întru care venind, prin cuvinte şi minuni ai întărit spre adevăr pe Avgar stăpânitorul locului, şi împreună cu aceştia pe toţi.
 
   Fericite Tadee, Apostole, orbilor a vedea prin dumnezeiască pipăirea ta s-a dat, şi şchiopilor umblare, şi bolnavilor sănătate, şi slăbănogilor iarăşi îndreptare, şi celor nepricepuţi cunoştinţă de mântuire; că tu plin de darurile Atotlucrătorului Duh ai fost, preafericite. Pentru aceasta te lăudăm pe tine.
 
 
   Dorind mucenicia, cu tărie ai suferit multe chinuri, prealăudată. Pentru aceasta te-ai mutat către odihna cea fără de durere, şi către lumina cea neapusă, către bucuria cea prealuminată, şi către dumnezeiască desfătarea cea veşnică. Drept aceea te fericim, şi săvârşim astăzi sfântă pomenirea ta, purtătoare de chinuri, cuprinsă de Dumnezeu.
 
   După chinurile cele cu multe dureri, şi de multe feluri în mare aruncată fiind, Dumnezeu pe tine te-a mântuit, Mântuitorul a toate cu dumnezeiasca putere călcând puterea celui străin, Vasso mult pătimitoare. Pentru aceea ai luminat înţelegerea celor binecredincioşi, săvârşind semne mai presus de minte şi de gând.
 
   Ca o pasăre dulce cântătoare, glăsuind în dumbrava chinuirii celei frumoase, ai chemat pe puii tăi cei frumoşi, scăpând împreună cu ei de cursele înşelăciunii Vasso de Dumnezeu înţelepţită, după vrednicie minunată, împreună cu ei te-ai sălăşluit, în cuiburile cereşti preafericite, rugându-te pentru toţi totdeauna.
 
   Veniţi să prăznuim Adormirea cea a toată lumea vestită, a Născătoarei de Dumnezeu, celei cu totul fără prihană; că astăzi îngerii prăznuiesc cinstită mutarea Maicii lui Dumnezeu, şi la veselie ne cheamă pe noi pământenii, ca să strigăm cu glas neîncetat : Bucură-te ceea ce te-ai mutat de pe pământ şi la cereştile lăcaşuri te-ai dus ! Bucură-te ceea ce ai adunat întru una ceata ucenicilor prin nor uşor; bucură-te nădejdea şi mântuirea noastră, că pe tine neamul creştinesc, neîncetat te fericim.
 
 
   Întru slăvită Adormirea ta, cerurile se bucură, şi oştile îngereşti se veselesc; şi tot pământul se bucură, cântare de petrecere glăsuind ţie, Maicii Stăpânului tuturor, ceea ce nu ştii de nuntă Preasfântă Fecioară, care neamul omenesc l-ai mântuit de osândirea strămoşilor.

Stih : Scoală-te Doamne întru odihna Ta, Tu şi sicriul sfinţirii Tale.

Stih : Juratu-s-a Domnul lui David, cu adeverinţă şi nu Se va lepăda de dânsa.

 
   Ceea ce ai născut Viaţa, la viaţa cea fără de moarte ai trecut, întru cinstită Adormirea ta, înconjurându-te îngerii, Domniile şi Puterile, Apostolii şi Proorocii, şi toată făptura, şi Fiul tău primind cu preacurate mâinile Sale, sufletul tău cel fără prihană, Fecioară Maică, Mireasă dumnezeiască.
 
   La Adormirea ta cea fără de moarte, Născătoare de Dumnezeu, Maica Vieţii, norii au răpit pe Apostoli prin văzduh, şi pe cei risipiţi prin lume, întru o ceată i-a pus înaintea preacuratului tău trup, care şi îngropându-l cu cinste, glasul lui Gavriil au strigat cântând : Bucură-te cea plină de Dar, Fecioară Maică care nu ştii de mire, Domnul este cu tine; cu care împreună ca pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Apostole Sfinte Tadee, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşale, sufletelor noastre.
 
 
   Adormirea ta prăznuim, Preacurată, la care a venit Cel întrupat din tine Hristos Dumnezeul nostru, cu negrăită slavă ca să primească duhul tău, şi cu slavă mutându-te, lumea nu o ai părăsit cu rugăciunile tale, acoperind pe cei ce te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Mulţimile îngerilor te preaslăvesc pe tine, şi neamul omenesc cu credinţă te lăudăm, căci te-ai mutat de pe pământ către Cel ce S-a născut din tine, Născătoare de Dumnezeu Curată, şi acum te rogi neîncetat, ca să ne mântuim de primejdii, noi care cu credinţă săvârşim Fecioară a ta mutare.
 
 
   Înaintea Scaunului Stăpânului stând preaînţelepte Tadee, dă-mi luminare, ca să laud prăznuirea ta cea de lumină purtătoare.
 
   Lumina cea fără de ani arătându-Se cu noi sub ani, Cel mai presus înfiinţat te-a învrednicit pe tine, Fericite, ca pe o rază să luminezi lumea.
 
   Cu putere încingându-te pe tine cel nebiruit întru tărie, te-a întărit ca să pierzi toată tăria celui amăgitor.
 
 
   Stăpână a toate te-ai arătat născând negrăit pe Cel ce stăpâneşte făpturile, de Dumnezeu Născătoare, Fecioară prealăudată.
 
 
   A ta pomenire lăudând cu bucurie preamărită, roagă-te Fericită ca să se dea mie de la Cer luminare, şi iertare greşalelor celor de suflet stricătoare.
 
   Nu te-ai spăimântat de porunca celor urâtori de Dumnezeu, fiind îngrădit sufletul tău cu frica Domnului. Pentru aceea ai îndrăznit bărbăteşte la răni de bice şi la nevoi.
 
 
   Luat-ai cu tărie multe feluri de chinuri, împreună cu trei feciori ai tăi, purtătoare de patimi cu răbdare, cu care ai împletit cununile nestricăciunii, slăvind pe Sfânta Treime.
 
   Zămislit-ai Cuvântul Tatălui fără durere de Maică, Preasfântă, şi pe Acesta negrăit mai presus de cuvânt spre mântuirea noastră L-ai născut.
 
 
   Cu raza dumnezeiescului Dar luminând popoare, Mărite, lumină curată te-ai arătat celor ce erau întru întunericul celor cumplite.
 
   Vindecare şi mântuire, cu vrerile cele dumnezeieşte lucrătoare, Înţelepte, ai adus împăratului Avgar, la dânsul venind.
 
   Case Duhului celui Atotlucrător ai făcut pe pământeni, Înţelepte, surpând capiştile pierzării.
 
 
   Însemnările legii cele mai dinainte, şi glasurile proorocilor, Stăpână, au arătat prealuminat înfricoşată naşterea ta, Maica lui Dumnezeu.
 
 
   Aprinzându-te cu credinţă şi cu dorirea cea fierbinte a alesei dragostei lui Hristos, prealăudată, focul l-ai stins, stându-ţi înainte îngerul, şi pe poporul cel neînţelegător, cu totul prin foc l-ai prăpădit.
 
   Acum neamul drepţilor binecuvântat s-a făcut, din pântecele tău strălucind pătimitorii cei luminoşi, Vasso preamărită, şi tulburând împotrivirea cea întunecoasă a celor fărădelege, cu întărirea gândului.
 
 
   O, maica care a covârşit legile firii cu împreunarea celor peste fire, cum a răbdat ? Nedreapta moarte văzând de la unul la altul, pe care i-a hrănit cu credinţa şi cu lapte.
 
   Pe mine cel mort cu mâncarea neascultării m-ai mântuit, ceea ce ai născut pe însuşi Viaţa cea ipostatnică Fecioară cu totul fără prihană. Pentru aceasta acum după vrednică datorie te fericim pe tine, pururea fericită.
 
 
   Doamne, Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Prăznuirea Apostolului cea de bucurie a sosit, să o săvârşim astăzi cu veselie; că dă celor ce-l cinstesc pe dânsul cu credinţă, mântuire de păcate şi dumnezeiască tărie, căci are îndrăzneală ca un dumnezeiesc tăinuitor al Darului lui Hristos.
 
 
   Pe ucenicul lui Hristos toţi să-l lăudăm, pe însuşi văzătorul Cuvântului să-l cinstim astăzi; că acesta a propovăduit lumii pe cinstita Evanghelie. Şi pe păgâni vânându-i, ia scos din adâncul înşelăciunii şi calea adevărului le-a arătat, prin care a dus pe cei credincioşi la moştenirea cerească; şi înaintea Dumnezeiescului Scaun strălucit stând, dă din-destul luminare celor ce-l cinstesc pe dânsul din dragoste; căci are îndrăzneală, ca un dumnezeiesc tăinuitor al Darului lui Hristos.
 

   Apropiindu-te de Soarele cel înţelegător, de la Care ai luat razele cele de taină, te-ai făcut ca o stea prealuminoasă, strălucind toată plinirea pământului şi împrăştiind negura înşelăciunii, Preafericite. Pentru aceasta cea de lumină purtătoare şi sfântă pomenirea ta, cu credinţă o prăznuim şi cu un glas strigăm către tine :, Tadee Apostole, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta.
 
   Zburând cu aripile dumnezeieştii credinţe, ca o turturea cu puii tăi, la cuiburile cele nematerialnice te-ai odihnit, cu sfinţenie nevoindu-te, purtătoare de chinuri Vasso, ceea ce eşti împreună vorbitoare cu îngerii, şi râuri de minuni izvorăşti celor ce le trebuiesc. Pentru aceea după datorie săvârşind sfântă pomenirea ta, te cinstim, pe Mântuitorul slăvind, şi cu un glas strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
 
   Ceata cea preacinstită a înţelepţilor Apostoli s-a adunat minunat, să îngroape cu preamărire trupul tău cel preacurat, Născătoare de Dumnezeu, prealăudată, cu care au cântat mulţimile îngerilor, cinstită Adormirea ta lăudându-o, care cu credinţă o prăznuim.
 
 
   Minte înaltă având, ai luat dumnezeieştile cunoştinţe şi darurile Duhului, ucenice Tadee al Împăratului tuturor.
 
   Întru învăţătura dumnezeieştilor taine fiind, Preafericite, pe cei neînvăţaţi ai luminat, să cinstească pe Treimea cea de o Fiinţă.
 
   Lege dumnezeiască ai scris în inimă, Fericite, ştergând mai întâi scrisorile necunoştinţei şi idolii păgânătăţii.
 
 
   Ca ceea ce ai născut pe Făcătorul, te-ai arătat Împărăteasă a toate făpturile. Pentru aceasta te slăvim de Dumnezeu Născătoare, ceea ce numai tu eşti pururea Fecioară.
 
 
   Neîndoit având gândul tău spre luptă, ai năvălit asupra războinicului celui viclean, şi în adâncul sângiurilor pe acesta l-ai potopit.
 
   Pe tine adâncul primindu-te s-a rușinat şi te-a mântuit, fiind osândită cu moarte nedreaptă, răbdătoare de patimi Vasso, prin dumnezeiasca voie.
 
 
   Împărăţia cea neclintită, împreună cu prealăudaţii fiii tăi ai moştenit, Mărită, şi cereasca cămară cu adevărat şi lumina cea neapusă.
 
   Pe tine muntele cel netăiat dedemult Avacum te-a văzut mai-nainte cu Duhul, Dumnezeu din tine S-a arătat, şi pe noi Fecioară ne-a mântuit.
 
 
   Purtând dumnezeiască asemănarea Stăpânului, fericite, la Avgar stăpânitorul, dumnezeiesc doctor ai venit.
 
   Sfinţitul Toma după dumnezeiască înălţarea Cuvântului, propovăduitor te-a trimis la cei ce le trebuiau, preaînţelepte Tadee.
 
   Bolile gonindu-se şi inimi vindecându-se, văzând Avgar s-a umplut de dumnezeiască luminare, prin mijlocirile tale.
 
 
   Pe Cuvântul întrupat Cel ce poartă îndoită lucrare, L-ai născut Fecioară ceea ce nu ştii de nuntă, rămânând Fecioară neîntinată.
 
 
   Fiind cuprins de setea dragostei lui Hristos mărite Agapie, de Dumnezeu fericite, până în sfârşit ai urât răutatea, şi cu tărie ai răbdat durerile muncilor şi despuierea pielii trupului.
 
   Strujindu-ţi-se pieptul tău cu unghii de fier Mucenice Teognie, te-ai cunoscut înmulţit curat şi desăvârşit Dumnezeului tuturor precum ai poftit, Înţelepte, către Care te-ai suit cu mărire, strălucind cu luminile patimilor.
 
 
   Cu neîndoită credinţă preaînţelepte credinciosule, petrecând muceniciile, ai spăimântat inimile cele neînţelegătoare ale necredincioşilor, Fericite, când se zdrobeau oasele tale, şi se dezlegau toate încheieturile trupului.
 
   Căderea Evei strămoaşei tuturor o ai îndreptat acum, născând pe Izbăvitorul, Mântuitorul şi Ziditorul şi Domnul, Maica lui Dumnezeu, una între femei binecuvântată; pentru aceea cu credinţă te slăvim pe tine.
 
 
   Luminarea Sfântului Duh ce S-a sălăşluit în inima ta, adevărat luminător lumii Tadee te-a făcut, pe tine cel ce ai stricat întunericul înşelăciunii.
 
   Purtând pe trup rănile lui Hristos cele mântuitoare Tadee, ca o frumuseţe ai mântuit Înţelepte pe popoare de toată grozăvia, şi la bucuria cea frumoasă te-ai înălţat.
 
   Ca o dimineaţă te-ai arătat, pe Soarele dreptăţii arătându-L nouă, Mărite, cu Care luminându-ne, fii luminii celei înţelegătoare printr-însul noi pământenii ne-am făcut, Tadee.
 
 
   Prunc nou ne-ai născut nouă pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl, Care iarăşi a adus firea omenească cea stricată la frumuseţea cea întâia, Curată.
 
 
 
   Întărind sufletul tău spre dragostea lui Dumnezeu cea nespusă, ai subţiat scaunele cele pângărite ale dumnezeilor până în sfârşit, şi te-ai făcut împreună vieţuitoare cu îngerii, Vasso purtătoare de chinuri.
 
   Mari chinuri ai petrecut pentru Hristos, Muceniță, şi ai primit de la Dânsul mari răsplătiri şi laudă fără de moarte şi cămară dumnezeiască şi dulceaţă netrecătoare.
 
 
   Ca pe Iona dedemult din adâncul mării te-a mântuit pe tine Dumnezeu, cu puterea cea atotţiitoare, întru tine minunându-Se, prealăudată, Care în sfaturile sfinţilor totdeauna Se preamăreşte.
 
 
   Mulţimile păcatelor şi valurile deznădăjduirii tulbură gândul meu, milostiveşte-te Stăpână, şi tinde mie mâna şi mă mântuieşte, care ai născut pe Mântuitorul.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
 
 
Stih : Tadee, care altă cunună ţie voi putea împleti ?
Decât însuşi văzător şi tainic Cuvântului a te numi.
Întru această lună în a douăzeci şi una zi,
Tadeu viaţa pământească părăsi.
 
   Acesta a fost din cetatea Edesei, evreu cu neamul, foarte iscusit şi procopsit în dumnezeieştile Scripturi. Deci suindu-se la Ierusalim ca să se închine, în zilele lui Ioan Botezătorul şi auzind propovăduirea lui, şi minunându-se foarte de cea îngerească viaţa lui, se boteză de dânsul. După aceasta văzând pe Hristos şi nespusele minuni ce se făcea de către Dânsul şi auzind învăţătura Lui, urmă după Dânsul până la mântuitoarea patimă. Iar după înălţarea Sa, s-a întors la patria sa Edesa, şi botezând pe Toparhul Avgar şi tămăduindu-i rămăşiţa leprei lui, şi învăţând şi luminând pe alţii mulţi, şi făcând Biserici, umblă şi înconjură cetăţile Siriei. Şi mergând la Beril cetatea cea din Fenicia şi învăţând şi acolo pe mulţi şi botezând, s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Vassa, împreună cu copii ei Teognie, Agapie şi Pistos.
 
Stih : Trei copii prea-frumoşi ai unei maici fiind,
Cu maica lor Vassa spre tăiere un suflet erau având.
Vassa în a douăzeci și una zi,
Cu fii săi de sabie se săvârşi.
 
   Această Muceniță a fost în zilele împăratului Maximian, din cetatea Edesa. Şi însoţindu-se cu un popă idolesc, anume Valerie, făcu pe aceşti trei copii cu dânsul, adică pe Teognie, Agapie şi Pistos, pe care îi creştea în dumnezeiasca credinţă, pentru că ea era credincioasă şi creştină de la moşii ei. Deci fiind pârâtă de însuşi bărbatul său, stătu de faţă cu copilaşii ei înaintea antipatului Vicarie, şi mărturisindu-se că este creştină; pe dânsa adică şi cu doi copii o închiseră în temniţă, iar pe Teognie fiul ei cel mai mare îl spânzurară şi-l strujiră. Deci aduseră pe Agapie al doilea fiu al ei, şi l-a bătut cumplit, iar maică-sa îl îmbărbăta şi-l îndemna la mucenicie, după aceasta îi despuiară pielea capului până la piept. Iar în câtă vreme îl despuia, zicea nevoitorul lui Hristos zicerea aceasta vrednică de pomenire : Nu este lucru mai dulce decât a pătimii cineva pentru Hristos. Apoi după aceasta aduseră şi pe al treilea fiu ce-l chema Pistos; şi mărturisind credinţa în Hristos şi cercându-l cu fot felul de munci, îşi luă împreună cu fraţii săi răspunsul de sabie şi îndată li se tăiară capetele. Iar Maica lor Vassa, atunci era în temniţă fără mâncare, unde primind hrană din mâna îngerului, se întărise. După aceea scoțându-o din temniţă, i s-a poruncit ca să urmeze după Vicarie, care mergea la Macedonia. Şi acolo silindu-o ca să jertfească şi nevrând a se supune, întâi a fost băgată în apă, după aceea în foc, şi apoi împroşcată cu pietre. Şi rămânând de acestea nevătămată, a fost adusă în capiştea idolilor, şi apucând idolul lui Dia îl clinti şi-l surpă jos de-l făcu praf. Deci pentru aceasta a fost dată la fiare să o mănânce, şi a fost aruncată în mare, de treizeci de stadii departe de la pământ, şi atunci se arătă de departe celora ce o vedeau, unde şedea pe un scaun cu cuviinţă şi cu dânsa trei bărbaţi, strălucind mai mult decât soarele, care se vedea unde o suiau împreună cu scaunul într-o corabie; iar peste opt zile s-a arătat în ostrovul Alonului la Elespont. Și dacă înţelese aceasta antipatul din Macedonia, spunându-i oarecarele Filip, a scris la consularul Cizicului şi stăpânitorul eparhiei Elespontului, ca să o prindă. Care aflându-o a nu se pleca a face jertfă la idoli, porunci de-i legară mâinile dindărăt, apoi îi zdrobiră mădularele, şi aşa tăindu-i-se capul şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei Teoclita, făcătoare de minuni.
 
Stih : Teoclita îşi arată numirea prin faptă,
Chemată fiind de Dumnezeu şi de trup dezbrăcată.
 
   Aceasta era pe vremea împărăţiei Lui Teofil, urătorul de Hristos, din strămoşi trăgându-se, de patrie şi de neam din latura optimatilor; părinţii ei erau Constantin şi Anastasia. Care crescută fiind din pruncie cu plăcerea de Dumnezeu, a fost însoţită cu bărbat, după toate asemănat cu obiceiurile, al căruia nume era Zaharia, fără să se smintească ea întrucât de puţin din însoţirea lui; căci de atunci multe şi nenumărate milostenii făcea, dându-se pe sine la îndeletnicirea dumnezeieştilor cuvinte, şi tot lucrul bun cu lesnire îl făcea, împlinind poruncile Scripturilor, lucra încă toată ziua, şi slujea la trebuinţele săracilor ce veneau la casa sa şi la toţi cei din casă, şi fiindcă venise vremea mutării sale, chemându-şi toate rudeniile şi cunoscuţi, le-a spus şi ziua mutării sale şi cele ce erau să se lucreze în urmă. Iar minunile ce au urmat în urmă după adormirea sa, cu neputinţă este nouă a le prescrie, prescurtare întrebuinţând. Însă una este de datorie ca să o adăogim la povestire neiertându-ne mărimea lucrului, a o trece cu vederea pe aceasta. Căci în fiecare an rudeniile fericitei ridică trupul ei cel de trei ori cuvios, şi schimbă hainele ce le avea deasupra sa, altele punându-i şi perii capului său cei albi îi întocmea, îi reteza încă şi unghiile mâinilor şi ale picioarelor, apoi zicând cântarea cea întreit sfântă îl aşeză pe el iarăşi, nestricat fiind.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
 
   Minuni săvârşind cu chemarea Domnului celui ce S-a arătat cu materia trupului, ai tras popoare şi cetăţi la credinţa cea adevărată, Preamărite, care strigă : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Oprit-ai putrejunea nedumnezeirii, cu dumnezeiască sarea cuvintelor tale celor dulci, şi ai vindecat inimile cele rănite cu săgeata şarpelui, fericite Apostole, strigând : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Ridicându-te la înălţimea privirii spre cele de sus, te-ai umplut o Tadee de Dumnezeiescul Duh, şi cu cuvântul de mântuire dumnezeieşte te-ai îmbogăţit, şi popoare ai învăţat să strige : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Cu obiceiul meu alunecându-mă, şi cu fapte netrebnice îmbrăcat fiind, la tine scap, ajută-mi Stăpână, obiceiuri de pocăinţă dând smeritului meu suflet, ca să te slăvesc.
 
 
 
   Cu putere dumnezeiască, trecând văpaia focului Muceniţă nevătămată, cu focul sângiurilor tale ai ars înşelăciunea ca pe o materie, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Cel ce ai oprit repezirile leilor în groapă, mântuind pe al Tău, Daniil, nevătămată ai arătat de fiare, pe purtătoarea de chinuri, care strigă Ție, Stăpâne : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Cu luminate razele Crucii strălucindu-se Vassa mărita întunericul înşelăciunii a trecut nevătămată, şi către lumină a ieşit strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Rupe multele împletituri ale greşalelor mele, Mireasă a lui Dumnezeu, care mai presus de cuvânt ai născut pe Dumnezeu, Cel ce a ridicat păcatul lumii; binecuvântată Curată, pururea preaslăvită.
 
 
 
   Cer te-ai arătat, spunând slava lui Dumnezeu Tadee, şi păgânilor ai fost luminare la dumnezeiasca credinţă aducând, pe cei ce strigă cu căldură : Lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.
 
   Tărie celor neputincioşi, şi orbilor vedere, slăbănogilor bună umblare, Fericite, dând cu puterea Duhului. Cetăţii Edesei luminător te-ai făcut, ceea ce te laudă pururea cu credinţă pe tine Tadee.
 
   Cela ce cu bogăţia minunilor pe neamul cel necredincios l-a întors la credinţă cu dumnezeiasca voie, şi din înşelăciunea idolească a mântuit pe cei ce alergau la dânsul, cu credinţă după datorie să se mărească Tadeu.
 
 
   Umbra legii a încetat Stăpână, născând tu pe Dătătorul legii, Cel ce luminează cu Darul lumea. Pe Care pururea roagă-L, să se milostivească degrab spre mine cel biruit de legea păcatului.
 
 
 
   Cel ce S-a îmbrăcat întru a noastră neputinţă, neputinţa ta aievea a întărit, şi pe tine te-a lucrat mai puternică Muceniţă, asupra focului, a apei, a fiarelor şi a uneltelor celor de munci, cu credinţă, strigând : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Coconii cei cinstiţi ca nişte tineri, luptându-se bărbăteşte au biruit împotrivirea celor potrivnici, dumnezeiescul Teognie şi sfinţitul Agapie, împreună cu Pistos, s-au arătat cu lucrul şi cu cuvântul, şi cununile biruinţei de la Dumnezeu primind, pe Dânsul Îl înalţă întru toţi vecii.
 
   Ca un măslin bine-roditor, şi ca o viţă mult-roditoare, cu trei mlădiţe bine îndreptându-le i-ai hrănit, cu care ai lucrat strugurii mărturisirii, care au izvorât vinul muceniciei, Vasso, veselind inimile celor ce cu bunăcredinţă strigă : Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Cu cetele celor fără de trupuri şi cu oştile Mucenicilor, stând înaintea scaunului prealăudaţilor, şi de slava şi de lumina Darului umplându-vă, dezlegaţi întunericul greşalelor noastre, celor ce cu credinţă prăznuim luminata şi dumnezeiasca şi plină de daruri a voastră cinstită pomenire.
 
 
 
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a strigat : Tineri bine Îl cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
 
   Cela ce vezi dumnezeieştile răsplătiri cele veşnice, şi lângă doririle cele mai desăvârşite, mai luminat te apropii fericite Tadee, veseleşte-te şi dănţuieşte.
 
   Ca un cedru, ca un prea-mare chiparos mărite Tadee, cu bunătăţile te-ai înălţat, umplând de bună mireasmă inimile celor ce te laudă pe tine.
 
   Împreunatu-te-ai cu apostolii, Fericite, şi cu mucenicii, şi cu cetele celor fără de trupuri bucurându-te; cu care roagă să se mântuiască cei ce te cinstesc pe tine.
 
   Pomenirea ta cu strălucirea darurilor, din-destul luminând gândurile credincioşilor, pe toţi îi îndeamnă să te laude pe tine, Tadee.
 
 
   Iubitoare de bine, Fecioară, fă bun sufletul meu cel înrăutăţit cu păcatele, ceea ce ai născut pe Cuvântul cel Preabun.
 
 
 
   Dorind a vedea acelea care ochiul pământesc adevărat nu a văzut, ai răbdat bărbăteşte prealăudată, durerile trupului, zdrobirea mădularelor, repezirea fiarelor, arsura focului, învăluirea mării, cu razele luminii celei fără materie strălucindu-te, Preafericită.
 
   De Dumnezeu purtătoare răsărit-ai adevărat ca o luminoasă lună, şi bine împodobită, aducând cu Darul ceată dumnezeiască, ca de nişte stele luminoase a celora ce au ieşit din pântecele tău; şi acum lumea cu rază fără materie, aţi strălucit, fericiţilor.
 
   Întărindu-vă mintea fericiţilor pe piatra răbdării, de ispite cu multe feluri de întâmplări, v-aţi arătat neplecaţi cu adevărat, şi biruinţă întru Hristos ridicând, împreună cu Dânsul pururea a împărăţi v-aţi învrednicit, bucurându-vă.
 
 
   Ca o adevărată întreagă porumbiţă, şi ca o turturea care ai iubit pe Dumnezeu, şi ca o rândurea cu dumnezeieştii pui zburând la ceruri, te-ai sălăşluit către dumnezeiască stăpânirea cea gânditoare, trecând iarna şi vânăturile dracilor, Vasso, pe care cu dragoste te fericim.
 
 
   Pe Iubitorul de oameni şi Mântuitorul, născând minunată şi de bine iubitoare Stăpână, dă-mi mie mântuire de păcate cu rugăciunile tale, şi sufletul meu Preacurată cel spulberat de gânduri îmbunătăţeşte-l, şi-l arată slobod de patimile cele purtătoare de moarte, cu totul fără prihană.
 
 
   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.
 
 
 
   Edesei ai fost luminător Tadee preaînţelepte, întru care ai propovăduit dumnezeiască iconomia Cuvântului, şi pe Avgar stăpânitorul locului, şi pe toţi cei ce erau cu dânsul luminându-i, slujitori i-ai arătat prealuminatei Treimi, Apostole de Dumnezeu propovăduitorule.
 
 
   Apostoli de la margini adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu; şi Tu Fiule şi Dumnezeul meu, primeşte duhul meu.
 
 
 
 
   Adu-ţi aminte, de cei ce te roagă pe tine cu dinadinsul, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, şi cu dragoste cinstesc sfântă Adormirea ta.
 
 
   Vino adunarea proorocilor la Fecioara, şi-i aduce-ţi ei fiecare, cântare de petrecere, potrivită prăznuirii.
 
 
   Ceata ucenicilor adunaţi-vă cu osârdie pe nori, să îngropaţi trupul cel de Dumnezeu primitor, al singurei Maicii lui Dumnezeu.
 
 
   Uşile cerurilor ridicaţi-vă, văzând uşa Celui Preaînalt, mergând cu slavă, la Fiul său şi Domnul.
 
 




   Căutând bunătatea cea dintâi, şi frumuseţea cea mai presus de minte, Agatonice, cu bucurie ai mers către prea-vitejeştile lupte cele de faţă, şi împleticindu-te cu vrăjmaşul, prea-vitejeşte l-ai surpat la pământ, şi ţi-ai împletit diadema cea prealuminoasă a biruinţei, rugând pe Iubitorul de oameni pentru cei ce te cântă pe tine.
 
   Împodobindu-te cu înţelepciunea, ai izvorât cuvânt curgător de viață, pe cei fără de înţelegere întorcând pe muncitorul mustrându-l, ai încetat viforul mulţimii dumnezeilor, şi întărind pe credincioşi a petrece întru Harul cel dumnezeiesc. Pentru aceasta suferind pătimirile cele prea-cumplite, către împărăţiile cele de sus purtător de cunună ai alergat.
 
   Picându-ţi sângele pătimirii tale celei tari, ai stătut înaintea Stăpânului, făcându-te junghiere cu preafrumoasă mireasmă, jertfă curată, dar bineprimit, prinos preasfinţit, şi desăvârşită ardere. Pentru aceasta prin rugăciunile tale, păzeşte în pace plinirea Bisericii, pătimitorule Agatonice.
 
 
   Lup cel fericit, cu fierbinţeala Duhului Celui dumnezeiesc, a risipit gerul cel prea-greu al nedumnezeirii, şi cu sabia tăindu-se, izvorăşte râuri de vindecări, şi sufletele cele topite cu Harul le rourează. Pe acesta cu bunăcredinţă, ca pe un prea-ales rugător al nostru, şi fierbinte sprijinitor, să-l lăudăm iubitorilor de Mucenici.
 
   Întru adâncul apelor ai aruncat închinăciunile elinilor şi ai îngrozit pe cei fără de Dumnezeu, văzându-ţi minunile care prin credinţa ta se săvârşeau, Preafericite, şi stând în mijlocul acelora, ai primit dintru înălţime baia cea dumnezeiască, Dumnezeu pe tine slăvindu-te, ca pe un Mucenic prea-adevărat, şi viteaz diamant, şi împreună părtaş cu îngerii.
 
   Ispitindu-se vrăjmaşii a te tăia pe tine, se tăiau unul pe altul, şi cu săgeţile săgetându-te se răneau unul pe altul, Lup purtătorule de chinuri, şi părându-li-se a te fierăstrui, spre copac aduceau rana, fiind întunecaţi, căci Domnul te păzea pe tine, Fericite, pentru care ai voit a pătimi, rugătorule al sufletelor noastre, împreună-vorbitorule cu îngerii.
 
   După purtarea numelui ai fost numit cu numele biruinţei celei bune Agatonice mult-pătimitorule, căci rănit fiind de dragostea cea dumnezeiască lepădându-te de înşelăciunea cea idolească, şi de rătăcirea tiranilor, te-ai mutat minunat către viaţa cea bună. Pentru aceasta având îndrăzneală către Hristos, roagă-te întru preaslăvită pomenirea ta, să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Cu cuviinţă era, singuri văzătorilor Cuvântului şi slugilor, să vadă şi Adormirea Maicii Lui celei după trup, taina cea mai de pe urmă a ei câtă este, ca nu numai să vadă înălţarea Mântuitorului cea de pe pământ, ci şi pentru mutarea celeia ce L-a născut pe El să mărturisească. Pentru aceasta de pretutindenea adunându-se cu dumnezeiască putere, la Sion au ajuns, şi au petrecut pe cea mai înaltă decât Heruvimii, care mergea la Cer. Căreia şi noi împreună; cu dânşii ne închinăm, ca celeia ce se roagă pentru sufletele noastre.
 
 
   Ceata ucenicilor s-a adunat, să îngroape pe Maica cea de Dumnezeu Născătoare, venind de la margini cu voinţa cea Atotputernică.
 
 
   Mireasa lui Dumnezeu, Împărăteasa Fecioara, slava celor aleşi, şi lauda fecioarelor, la Fiul său se mută.
 
 
   Adunatu-s-a ceata ucenicilor, cu preamărire, de la marginile lumii, să îngroape trupul tău cel dumnezeiesc şi nestricat.
 
   După purtarea numelui primind chemarea, te-ai făcut pe sineţi Biserică a vistieriilor celor bune, Împăratului tuturor, Mucenice Agatonice, şi în munci după lege nevoindu-te, ai surpat puterea cumplitului veliar, şi izbânda biruinţei ridicându-o, purtător de cunună întru cele preaînalte stai înaintea Preabunului Dumnezeu; Căruia şi rugându-te nu lipsi, pentru cei ce te cinstesc pe tine, înfrumuseţarea mucenicilor.
 
   Cetele fecioarelor astăzi în taină stau împrejurul patului Fecioarei şi Maicii, şi sufletele drepţilor, împrejur zburând cinstesc Împărăteasa, aducând fecioarele, adică fecioria ca o zestre în loc de mir, iar sufletele aduc cântarea cea nematerialnică a bunătăţii. Căci cu cuviinţă este Maicii lui Dumnezeu, a se înconjura cu cinstea ca o Împărăteasă, cu împărăteştile şi strălucitele purtări ale bunătăţilor; cu care şi noi viață curată împreună aducând, să ieşim spre îngroparea adevăratei Maicii Dumnezeului nostru, cu laude şi cu cântări duhovniceşti, cu un glas fericindu-o pe dânsa.
 
   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
 

   Ceea ce ai născut cu trup pe Făcătorul a toate, arătându-te pe pământ mai desfătată decât cerurile, acum te-ai mutat de pe pământ la cele cereşti, şi sufletele drepţilor şi cetele îngerilor privindu-te ca pe o Împărăteasă, îţi aduc ţie pururea laudă după vrednicie. Pentru aceasta nu înceta a te ruga, pentru cei ce te cântă pe tine.
 
 
   Ceata Apostolilor fiind împrăştiată pe pământ, s-a adunat în Sion, ca să petreacă de pe pământ pe Născătoarea de Dumnezeu către Cel Preaînalt, pe Care l-a născut; şi puterile cerurilor cele mai presus de lume alergau, înainte şi dănţuiau împreună duhovniceşte, strigând : Bucuraţi-vă cerurilor, primind pe Maica lui Dumnezeu, care stăpâneşte cele văzute şi pe cele nevăzute. 
 
 
   Îmbunătăţeşte Sfinte, sufletul meu cel înrăutăţit de patimi, ca unul ce te-ai făcut următor al Celui Bun, şi-mi dă cuvânt ca să măresc cinstită pomenirea ta.
 
   Făcutu-te-ai cunoscut Celui ce toate le cunoaşte, Mucenice de Dumnezeu insuflate, şi întruparea Lui, înaintea neamurilor o ai propovăduit, nespăimântându-te de moartea trupului tău.
 
   Pe cei căzuţi i-ai sculat prin cuvântul tău, şi cu bunăcredinţă i-ai arătat părtaşi învierii şi strălucirii celei veşnice, Mucenice mult-pătimitorule.
 
 
   Minunea cea mare a naşterii tale cinstită, se vede mai presus decât toate minunile, pentru că ai născut pe Hristos, Care s-a arătat întru asemănarea trupului, fără schimbare şi fără amestecare.
 
 
   Luminându-te pururea de strălucirile cele neînserate şi stând înaintea Luminii celei dumnezeieşti, luminează sufletul meu celui ce laud pomenirea ta cea strălucită şi purtătoare de lumină, ostaşule al lui Hristos, viteazule pătimitorule.
 
   Intrând întru prea-vitezele lupte ale mucenicilor, ai mărturisit pe Dumnezeu, cum că S-a arătat pe pământ, şi firea omenească o a îndumnezeit, preaînţelepte; şi pe dumnezeii elinilor i-ai pierdut prin puterea Duhului.
 
 
   Umplându-ți-se inima de apele vieţii, ca un râu dumnezeiesc, ai uscat curgerile înşelăciunii; şi cu credinţa ai adăpat cugetele oamenilor, care odrăslesc roadă cerească.
 
   Ca o dimineaţă bine înfrumuseţată, din coapsele tale ai răsărit pe Iisus, luminarea tuturor şi Dumnezeu, care pierde noaptea mulţimii dumnezeilor cu strălucirile cele neînserate, neispitită de nuntă Stăpână, şi luminează lumea.
 
 
   Cel deşert la minte, nădăjduia a te amăgi cu vicleşuguri şi cu momeli; dar cugetul lui cel străin s-a arătat deşert, fiind tu Mucenice întărit pe piatra credinţei celei adevărate.
 
   Înotând peste luciul chinurilor şi al durerilor trupului, prin ocârmuirea lui Hristos, te-ai adăpostit întru limanurile cele înţelegătoare, veselindu-te pătimitorule Agatonice.
 
   Tăierile şi zdrobirile trupului peste mine să vină astăzi; săbiile şi tigăile şi focul şi fiarele şi moartea, nu le am întru temere, strigai pătimitorule Agatonice.
 
 
   Cel după fire necuprins, închipuindu-Se din tine cu chipul, a primit cuprindere după trup, întru îndoite fiinţe şi voiri, cunoscându-Se Stăpână Fecioară.
 
 
   Întărindu-te de nebiruită puterea Duhului, cu bărbăţie te-ai dezbrăcat către lupte Mucenice, şi întărâtarea înşelăciunii ai stricat, Lupe preafericite.
 
   Gonitorul cel prea-cumplit cunoscându-te pe tine mărturisitor patimilor lui Hristos, nădăjduia cu momeli ca să amăgească sufletul tău, dar s-a înşelat prea-vicleanul.
 
 
   Lovindu-te ca o vioară de Duhul cel atoate lucrător, cu bucurie ai glăsuit înaintea tiranilor, dulce viers al cunoştinţei celei dumnezeieşti, îndulcindu-i pe cei ce alergau către credinţă.
 
   Dumnezeu precum ştie, în pântecele tău sălăşluindu-Se, nu a clintit cheile fecioriei tale, Curată, şi pe piatra cea neclintită a credinţei pe toţi i-a întărit.
 
 
   Biserica cea stearpă a născut din păgâni, şi adunarea cea cu mulţi fi a slăbit; minunatului Dumnezeului nostru să-i strigăm : Sfânt eşti Doamne.
 
 
   Chemare bună câştigându-ţi cugetătorule de Dumnezeu, de către credinţa oamenilor celor vicleni te-ai întors, netemându-te de munci Agatonice mărite. Pentru aceasta te-ai făcut bunătăţilor moştenitor, şi ai luat cu cei împreună pătimitori cu tine, după vrednicie cunună nestricăcioasă.
 
 
   Pe Cel Bun şi de oameni Iubitor, roagă-L Agatonice preaînţelepte, ca să facă bună răutatea inimii mele, şi să-mi dăruiască cuvânt, ca că laud după vrednicie nevoinţele tale, care ai răbdat pentru credinţa lui Hristos, Dumnezeul nostru; precum pretutindenea ai cercetat ca un Mucenic şi păstor şi lupii gonind, ai povăţuit turma ta la pământul adevărului, strigând cu îndrăzneală : Ca nişte oi de junghiere ne-am asemănat; pentru aceasta să murim, ca să luăm cunună nestricăcioasă.
 
 
   Strălucindu-te de pătimire ca aurul în cuptor, raze de tămăduiri ai fulgerat, Înţelepte, şi prin Dar ai risipit întunericul dracilor. Pentru aceasta toţi prăznuim preasfântă pomenirea ta, de Dumnezeu fericite Mucenice Agatonice pătimitorule.
 
 
   Curăţindu-ţi vederea sufletului tău, ai primit Raza Treimii, şi sufletele cele dintru întuneric, le-ai luminat, Preaînţelepte, cu lumina dumnezeieştilor tale cuvinte Lupe, Mucenice al Domnului; pentru aceasta te-ai mutat întru lumina cea neînserată, neîncetat rugându-te pentru noi, cei ce te cinstim şi cu credinţă te lăudăm pe tine.
 
 
   Strigă Davide, ce praznic este acesta ? Care l-ai lăudat oarecând în cartea psalmilor; că pe fiica Maica lui Dumnezeu şi Fecioara, o a mutat la locaşurile cele de acolo, Hristos, Cel ce S-a născut dintr-însa fără sămânţă. Şi pentru aceasta se bucură maicile şi fecioarele, şi miresele lui Hristos strigând : Bucură-te ceea ce te-ai mutat la împărăţiile cele de sus.
 
 
   Îngrădindu-te luminat cu arma dumnezeieştii credinţe, Înţelepte, ai intrat la priveliştea mucenicilor, şi împleticindu-te cu vrăjmaşul, desăvârşit l-ai biruit pe dânsul, supunându-l sub picioarele tale, Mucenice pătimitorule Agatonice.
 
   Cu înţelepciunea cuvintelor tale, şi cu dumnezeieşti arătările faptelor celor sfinţite, ai îngrozit pe vrăjmaşi, care socoteau să biruiască tăria minţii tale şi către înşelăciune să o tragă, Mucenice al lui Hristos, Agatonice.
 
   Cu totul arzând mintea ta de focul dragostei celei dumnezeieşti, pururea pomenite, de focul păgânilor nu te-ai înfricoşat; ci ca un cărbune arzându-te, materia nedumnezeirii o ai ars Mucenice sfinţite Agatonice.
 
 
   Cela ce şade pe umerii Heruvimilor, cu cuviinţă dumnezeiască, dintru tine ca un om întrupându-Se, şade ca un prunc în braţele tale Preacurată, şi Se face prunc, ca să mântuiască pe întâi ziditul, care dedemult se făcuse prunc cu mintea.
 
 
   Trecând hotarele ceste pământeşti ale neputinţei omeneşti, Fericite, bătut fiind cu toiege, rănile le-ai suferit, purtând toiagul puterii cel mântuitor, Crucea Dumnezeului nostru; pururea preamărite Lupe.
 
   Nădăjduind către Domnul Lupe, purtătorule de chinuri, prin dumnezeiască ajutorinţă, ai rămas neclintit ca un munte, pentru aceasta zdruncinăturile mădularelor tale le-ai răbdat, înălţându-te către Cer cu dragostea cea dumnezeiască.
 
 
   Fiind plin de credinţă şi de înţelepciune şi de Dar, în mijlocul legiuitorilor ai mărturisit pe cuvântul lui Dumnezeu; şi de săgeţile cele ce ţi se trimiteau nu te-ai îngrijorat; fiind oprite de puterea lui Hristos, a se apropia de tine.
 
   Adâncul înţelepciunii Iisus aflându-te pe tine, singură Curată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, S-a pogorât peste tine ca o ploaie, şi pâraiele cele cumplite ale păgânătăţii, cu dumnezeiescul Dar le-a înecat.
 
 
   Ca un Mucenic prea-legiuitor, Mărite, ai pus împotriva legilor vrăjmaşului legea cea mântuitoare, a Dătătorului de lege, şi a Stăpânului tuturor, a lui Hristos Dumnezeului nostru.
 
   Agatonic care s-a făcut prea-vestit şi preamărit Mucenic, acum se fericeşte cu puterile cele de sus, totdeauna luminat veselindu-se.
 
   Mai mult decât viaţa ai ales a muri, Mărite, pentru ca să dobândeşti viaţa ceea ce va să fie, ca pe o pururea fiitoare şi veşnică; drept aceea ţi-ai plecat grumazul tău sabiei celei tăietoare.
 
 
   Prin Duhul cel dumnezeiesc, mai dinainte Isaia văzând minunile tale a strigat : Iată vei avea în pântece pe Cel neîncăput, întrupat, Preacurată.
 
 
 
   Înfricoşatu-te-au vrăjmaşii a te tăia pe tine bucăţi, iar mai mult pe sineşi tăindu-se, prin orânduielile cele dumnezeieşti, te vedeau păzindu-te nevătămat şi nerănit.
 
   Înălţatu-ţi-ai Mărite ochiul sufletului, spre Piatra cea neruptă, întărindu-te de dumnezeiasca putere, şi nicicum clătinându-te de valurile muncilor celor amare, Mucenice.
 
 
   Cu stropirile sângiurilor tale, jeratecul cel idolesc l-ai stins pătimitorule, şi cu focul chinurilor tale, toată înşelăciunea o ai ars, cu Duhul Cel Sfânt aprinzându-te.
 
 
   Pe Preacurata, cu minte curată să o cinstim, pe frumuseţea lui Iacov, şi cu faptele cele dumnezeieşti înfrumuseţându-ne, cu preamărire să o cântăm, ca pe Maica Dumnezeului nostru.
 
 

   Mulţimea cea nenumărată a etiopienilor celor înţelegători, prin neputinţa trupului, o ai biruit, Înţelepte, şi cu milioanele slujitorilor celor nematerialnici te-ai împreunat.
 
   Vitejeşte ai umblat pe calea muceniciei, şi căile răutăţii le-ai strâmtorat pătimitorule; şi ai ajuns către locaşurile cele largi ale minţilor celor cereşti.
 
   Strălucindu-te ca aurul în ulceaua celor cumplite, te-ai arătat pecete a patimilor lui Hristos, înţelepte Agatonice, punându-te în vistieriile cele dumnezeieşti.
 
 
   Fecioreşti ca şi mai întâi, şi născând pe Hristos l-ai hrănit cu lapte, pe Cel ce dă hrană tuturor; preaslăvită este minunea şi negrăită, cinstită Fecioară.
 
 
 
   Suferit-ai chinurile trupului prea cu tărie, chinuind cugetările cele nedumnezeieşti ale nelegiuitorilor, şi cu amarele bătăi mulţimea dracilor, vrednicule de minune.
 
   Scuturat-ai şi ca praful ai zdrumicat, pe dumnezeii celor fără de Dumnezeu, şi pe sineţi te-ai ridicat stâlp însufleţit al bunei credinţe, şi chip al bărbăţiei de Dumnezeu insuflate.
 
 
   Desfătându-se în munci, se veselea măritul purtătorul de chinuri, văzând cu Duhul mai-nainte cununile şi bună mărirea cea veşnică, care va să fie mucenicilor.
 
 
   Născut-ai Preacurată, pe Care mai-nainte de veci fără de începere L-a născut Tatăl, şi cu sân ai aplecat pe Hrănitorul. Mai presus de minte este minunea, şi mai presus de cuvânt este taina.
 
 
   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse Împărate al puterilor.
 
 
    Întru această lună, în ziua a douăzeci și doua, pomenirea Sfântului Mucenic Agatonic, şi a celor dimpreună cu dânsul; Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin şi Severian.
 
Stih : Numirea lui Agatonic prea nemincinoasă este cu adevărat,
Căci bună biruinţa acestuia cea prin sabie o a strigat
Întru această lună în a douăzeci şi doua zi,
Agatonic prin sabie din viață se săvârşi
Meşteşugirile atot-meşteşugăreţului le-au surpat
Trei bărbaţi care silnicia meşteşugirii au răbdat.
Între mucenicii cei de sabie tăiaţi cu adevărat, 
Şi Severian se numără, ca cel de sabie tăiat. 
Iată la noi şi Cirineu nou s-a aflat,
Carele nu prin silnicie, cea de voie Cruce a răbdat.
 
   Mucenicul lui Hristos Agatonic a fost în zilele împăratului Maximian, şi fu prins de oarecarele comit anume Evtolmie, care fiind trimis din Nicomidia de împăratul, la părţile Pontului, adică a Mării Negre, ca să omoare pe creştini. Şi mergând cu o corabie, sosi la limanul ce-i zic Carpin, şi acolo aflând pe Sfântul Zotic cu ucenicii lui, care mărturiseau pe Hristos, îi osândi cu moartea Crucii. După aceea întorcându-se la Nicomidia, şi aflând că cel ce se zicea principe a crezut prin oarecarele Agatonic, care întorcea pe elini de către idoli, şi-i aducea către Hristos, trimise de-i prinse pe amândoi, şi pe Sfântul Agatonic îl bătu rău, iar pe principe îl aduse în Tracia, şi cu alţi creştini împreună legaţi, şi cu Agatonic, unde se află împăratul, ca să-şi dea seama la dânsul; şi venind la satul ce-i zic Patamo, omorî pe Sfântul Zinon, şi pe Teoprepie şi pe Achindin, cu cumplite munci, căci nu putea să umble atunci de rănile muncilor. După aceea apropiindu-se la Halchedon, omorî cu sabia şi pe Sfântul Severian care propovăduia cu îndrăzneală pe Hristos; iar la Vizantia, stând înaintea lui Agatonic cu cei ce erau împreună cu dânsul legaţi şi cu prinţul, şi scoţându-l afară din cetate, fu bătut rău. Deci sosind la Silivria la locul ce-i zic Amus, unde era Maximian, li s-au tăiat capetele lui Agatonic împreună şi prinţului şi a altor creştini, câţi adusese comitul din Nicomidia, şi aşa au luat cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Antusa, şi a Sfinţitului Mucenic Atanasie episcopul, care o a botezat pe dânsa, şi pe mucenicii Harisim şi Neofit slugile ei.
 
Stih : Ca pe un trandafir înflorit, din pământul Seleuciei
Pe Antusa cu mâinile o au secerat îngerii.
Atanasie zicea : Şi moarte de sabie voi răbda,
Şi viu, între prietenii cei vii ai lui Hristos mă voi număra.
Doi robi fiind tăiaţi amândoi au nimerit.
Bunul lor neam, pe care dedemult l-au fost pierdut

   Aceasta a fost în zilele împăratului Valerian din cetatea Seleucia, fiică lui Antonie şi Mariei, care erau foarte bogaţi şi daţi la slujirea idolilor, deci crezând în taină şi poftind să ia Botezul lui Hristos, şi să vadă pe episcopul Atanasie care propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în Tarsul Ciliciei, plecă pe maică-sa de i-a dat o pereche de catâri, pe care încălecând zise că se duce la doica ei, şi luând cu sine doi fameni robi pe Harisim şi pe Neofit, îşi ţinură calea. Deci în vremea când mergea ea pe cale s-a făcut o minune înfricoşată, căci atunci episcopul Atanasie fiind ridicat de îngeri, stătu de față înaintea ei, pe care dacă-l văzu şi află cine este, îl rugă căzându-i la picioare, ca să o săvârşească cu dumnezeiescul Botez, şi nefiind apă, a făcut episcopul rugăciune, şi îndată a ieşit de jos o fântână, şi se arătă doi îngeri în chip de slujitori, dând două veșminte albe Sfintei; deci se boteză ea şi cele două slugi ce erau cu dânsa, şi dându-şi haina ei cea scumpă şi grea cu aur ţesută episcopului, îl rugă să o dea la săraci, şi ea îmbrăcându-se cu haină mai smerită şi mai proastă, se duse la doica ei, iar ea nu o primi, înfruntându-o pentru hainele cele proaste cu care era îmbrăcată şi pentru credinţa lui Hristos. Deci întorcându-se la mumă-sa şi aflându-o mâhnită şi pe dânsa căci ea, adică fiica ei se botezase în Hristos; pentru aceea ieşind pe ascuns, se duse la episcopul Atanasie, şi luă cinul călugăresc şi se îmbrăcă în haine de păr, şi aşa ridicând Crucea Domnului, ieşind se duse la pustie, şi locuind douăzeci şi trei de ani cu fiarele, şi luând hrană de la ele prin dumnezeiasca pronie, şi suferind multe bântuieli de la draci, şi-a dat sufletul cu pace la Dumnezeu; închipuindu-se pe sine pe piatra unde era obişnuită a dormi. Iar pe episcopul Atanasie prinzându-l elinii, l-au dus Ia Valerian împăratul şi dându-i strânsoare cu multe munci de bice şi de toiege rănit, i s-a tăiat capul. Asemenea şi ceilalţi doi sfinţi fameni mai sus zişi, Harisim şi Neofit, fiind oameni mai de cinste ai fericitei Antusei, şi botezându-se împreună cu dânsa de episcopul Atanasie, despărţindu-se stăpână-sa de ei şi săvârşindu-se şi Episcopul cu mucenicie, se duseră la Valerian, şi numindu-se că sunt creştini, îi trimise băgaţi în fiare la ducele Apelian. Şi mărturisind înaintea lui pe Hristos Dumnezeu adevărat, au fost spânzuraţi şi strujiti peste tot trupul vreo trei ceasuri, după aceea au fost bătuţi tare cu toiege şi apoi li se tăiară capetele.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici, Irineu, Or şi Oropsis.
 
Stih : Trei de sabie fiind tăiaţi de trei voievozi ai înşelăciunii cu adevărat.
În adâncul sângiurilor lor celor vărsate i-au cufundat.
 
   Fericitul Irineu era diacon Bisericii şi propovăduia în privelişte pe Hristos Dumnezeu că este adevărat; pentru care prinzându-se de elini şi dându-se Domnitorului, îndată cu Or împreună şi cu Oropsie, au fost aruncaţi în foc; şi ploaie îndată pogorându-se au ieşit din foc nevătămaţi, apoi a fost daţi la fiare şi spânzurându-i de un lemn, i-au strujit cumplit; şi din toate acestea rămânând nevătămaţi li s-au tăiat capetele de sabie.
 
    Tot în această zi, pomenirea şi prăznuirea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu la Pirsa din Elada.
 
Stih : De la Pirsa Ia Elada Icoana celei Preacurate,
Fiind râu de minuni pururea curgătoare izvorăşte.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Trecând toate cele pământeşti te-ai făcut părtaş cereştii slave, şi din suflet ai iubit pe Stăpânul Cerului şi al pământului. Pentru aceasta cu credință cinstim sfântă pomenirea ta, Mărite.
 
   Alergând pe urma patimii lui Hristos, Celui ce a izvorât tuturor credincioşilor nepătimire, ai suferit huliri şi scârbe şi moarte nedreaptă, Mucenice, capul tău cu sabia tăindu-ţi-se întru bucurie.
 
   Nicicum nu ai dat închinăciune idolilor celor morţi, închinându-te lui Dumnezeu celui fără de moarte, Cel ce S-a arătat mort pentru noi, şi a omorât puterea înşelătorului. Pentru aceasta ai dobândit viaţa cea adevărată Mucenice înţelepte.
 
 
   Făcutu-s-a Dumnezeu, om din tine Preacurată, îndumnezeind frământătura oamenilor, şi părtaşi firii celei dumnezeieşti săvârşind, pe cei ce te fericesc cu adevărat pe tine, ceea ce eşti între femei binecuvântată Preacurată.
 
 
   Fiind strălucit cu frumusețile patimilor, celor făcătoare de frumuseţe, cu bucurie stai acum, înaintea Celui ce pentru noi a suferit patimă pe Cruce, strălucindu-te cu dumnezeieşti revărsările luminii, Mărite.
 
   Vărsându-se arătat apă din Cer cu preamărire, te-a luminat şi te-a împuternicit, îndemnând sufletul tău a striga : Prealăudate Doamne, Dumnezeule al părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
 
   În mijlocul vrăjmaşilor ai stătut ca un turn nesurpat, neclintindu-ţi-se mintea de măiestriile muncilor celor de multe feluri, şi cu mare vitejie ai surpat înşelăciunea, pururea pomenite pătimitorule.
 
   Cel ce locuieşte în ceruri te-a ales pe tine singură frumuseţea lui Iacov, şi locuind în pântecele tău Preacurată, nicicum n-a clintit cheile fecioriei tale, binecuvântată.
 
 
   Din loc în loc târându-te pătimitorule, cu urmele tale pământul l-ai sfinţit, şi plecându-ţi grumazul sabiei celei tăietoare, te-ai despărţit de trup şi cu Dumnezeu te-ai împreunat.
 
   Aprinzându-te de dragostea lui Dumnezeu, nu ai avut grijă de bătăi şi de multe feluri de chinuri ale trupului. Şi lupta ta bine săvârşindu-o, te-ai împreunat cu mulţimile cele de sus, bucurându-te.
 
   Tăria vrăjmaşului celui fără de trup s-a surpat, căci mucenicii lui Hristos, prin neputinţa trupului împuternicindu-se, cu preaputernică tăria Stăpânului, l-a biruit pe el.
 
 
   Cort şi masă şi chivot dumnezeiesc şi năstrapă care ai încăput mana vieţii, şi munte sfânt, te numim pe tine, Fecioară Marie pururea binecuvântată.
 
 
 
   După preamulte chinuri, lui Dumnezeu ţi-ai plecat grumazul, Fericite, tăindu-ţi-se capul de sabie, şi întru uimire prin credinţă ai tăiat capetele bărbaţilor celor prea fărădelege.
 
   Datu-te-ai pe sineţi spre junghiere de bunăvoie, ca un mieluşel fără de răutate, închipuind pe Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii, Care nu Se împotriveşte nici strigă.
 
 
   Sicriul tău s-a făcut doctorie izgonitoare de tot felul de boli, şi casă de tămăduire necheltuită a sufletelor; căci de la Dumnezeu, te-ai îmbogăţit cu Darul tămăduirilor, Lupe prealăudate.
 
 
   Toată făptura binecuvintează pe Cel născut al tău Fecioară, Care cu binecuvântări ne-a încununat pe noi, şi blestemul l-a ridicat întru-tot binecuvântată, singură preaslăvită, care ai umplut de daruri neamul nostru.
 
 
   Mântuitorule al tuturor Atotputernice, pe cei ce se ţineau de buna-credinţă în mijlocul văpăii pogorându-Te i-ai rourat, şi i-ai învăţat sâ cânte : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
 
 
 
   Fiind împreună numărat întru preasfinţite horele Sfinţilor Apostoli, întru petrecerile pătimitorilor, întru cetele cuvioşilor şi ale proorocilor înţelepte Agatonice, împreună cu dânşii bucurându-te, luminat stai acum purtând cunună înaintea Treimii.
 
   Cât este de minunată râvna ta, cât este de întemeiată credinţa ta, cât este de bună nădăjduirea ta cea către Dumnezeu, Mucenice, cât este de luminată viaţa ta, cât este de plină de Dar moartea ta, care te-a făcut părtaş slavei celei nemuritoare, pe tine de chinuri purtătorule.
 
   Pe tine Mieluşelul lui Hristos, junghierea cea preasfinţită, frumuseţea pătimitorilor, izvorul minunilor, preafrumoasă podoaba Bisericii, de Dumnezeu înţelepţite, întărirea credincioşilor, după datorie te lăudăm, înţelepte Agatonice.
 
   Preasfântă pomenirea ta sfinţind lumea, acum ne-a sosit nouă, întru care ne rugăm ca să dobândim sprijineala ta, cinstindu-te pe tine Mucenice cu dragoste, ca pe un slujitor al Cuvântului, Agatonice pururea preamărite.
 
 
   Cu cel nesăţios, având mintea iubitoare de păcate, şi viață neîndreptată, şi suflet greşit şi inimă pângărită, cad la tine Stăpână, ajută-mi, şi-mi dă îndreptare, mai-nainte până ce nu mă ajunge tăierea morţii.
 
 
 
   Propovăduind pe Soarele, Hristos, te-ai arătat ca o stea mult-luminoasă, celor ce dormeau întru întunericul pierzării, de la care strălucindu-te prin credinţă, te-ai arătat părtaş zilei celei neînserate Mucenice vrednicule de minune.
 
   Astăzi pomenirea ta ne-a strălucit nouă mai luminat decât soarele, luminând tot pământul, şi gonind norii sufletelor, şi ridicând întunericul patimilor, pe care peste an o prăznuim.
 
 
   Sionul cel de sus, Mitropolia celor aleşi, cu bucurie poartă duhul tău, şi Biserica celor întâi născuţi se luminează; iar noi credincioşii, te cinstim pe tine, Preafericite, cerând ca să ne mântuim prin rugăciunile tale Lupe, cugetătorule de Dumnezeu.
 
 
   Cu razele luminii celei dintru tine, luminează sufletul meu, dumnezeiască Mireasă, ridică-mă pe mine cela ce zac în groapa pierzării, surpând pe vrăjmaşii cei ce pururea scârbesc inima mea, şi mă împing către patimi, Preacurată Fecioară.
 
 
   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus. Iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.
 
 
 
   Prealuminată pomenirea Mucenicului Agatonic, cu luminoasă prăznuire să o săvârşim, pe care o a împreunat Darul, cu Adormirea Preacuratei. Căci viteazul acesta pătimind cu suflet tare, a ruşinat pe tirani, şi bucurându-se stă acum înaintea lui Hristos purtător de cunună, rugându-se pentru noi cei ce-l lăudăm pe dânsul.
 
 
   Apostoli de la margini, adunându-vă aicea în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu; şi tu Fiule şi Dumnezeul meu, primeşte duhul meu.
 
 
 
 
   Pământul cu îngroparea ta s-a binecuvântat Fecioară, iar văzduhul s-a sfinţit prin străină suirea ta, ceea ce ai murit după legea firii.
 
 
   Cu cântări petrecând cinstitul şi de Dumnezeu primitorul trupul tău, dumnezeieştii Apostoli au strigat : Unde te duci acum Stăpână ?
 
 
   Trupul tău neapropiat a fost de stricăciune, și după legea firii a fost dat spre îngropare, dar rămâne fără stricăciune.
 
 
   Toţi pământenii împreună cu osârdie să alergăm, cu cei fără de trupuri, să îngropăm pe ceea ce a născut pe Făcătorul zidirii.
 
 



 
   Seara Catisma rândului. La Doamne strigat-am..., Stihirile Praznicului 6. Cele cântate la însuşi Praznicul, Slavă..., Şi acum..., a Praznicului. De este Sâmbătă, Slavă..., a Praznicului, Şi acum..., Dogmatica glasului de rând.     La Stihoavnă Stihirile Praznicului, Slavă..., Şi acum..., a Praznicului. Troparul Praznicului. Ectenia şi Otpustul.     La Pavecerniţă, după Sfinte Dumnezeule..., Condacul Praznicului. Iar Miezonoptica o punem după obicei.     La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul.... Troparul Praznicului, de 3 ori. După Catisme, Sedelnele Praznicului, Canonul Praznicului, cu Irmosul pe 8, şi altul cu Irmosul pe 6, Irmoasele amânduror Canoanelor de câte 2 ori. Catavasie : Cea împodobită cu dumnezeiasca slavă... după a 3-a Cântare, Ipacoi al Praznicului. După a 6-a Cântare, Condacul şi Icosul Praznicului. La a 9-a Cântare; Ceea ce eşti mai cinstită... nu cântăm, ci cântăm Pripelile Praznicului. După a 9-a Cântare, Luminânda Praznicului de 2 ori.     La Laude Stihirile Praznicului pe 4, Slavă..., Şi acum..., a Praznicului. Doxologie mare. După Sfinte Dumnezeule... Troparul Praznicului. Ecteniile şi Otpustul, şi Ceasul 1.     La Liturghie fericirile de la amândouă Canoanele, din Cântarea a 9-a, cu Irmosul pe 8. După Ieşire, Troparul Praznicului, Slavă..., Şi acum..., Condacul, Prochimen, Aliluia, și Chinonicul Praznicului, Apostolul şi Evanghelia zilei, apoi ale Praznicului.      CADE-SE A ŞTI : Că de se va întâmpla sfârşitul Praznicului Adormirii Născătoarei de Dumnezeu Duminică.      SÂMBĂTĂ SEARA     La Vecernia cea mică, Stihirile Învierii, Slavă..., Şi acum..., a Praznicului.     La Stihoavnă, o Stihiră a Învierii, şi a Praznicului, Stihoavnă cu Stihirile lor de la Vecernia cea mare. Slavă..., Şi acum..., a Praznicului. Troparul învierii, Slavă..., Şi acum..., al Praznicului.     La Vecernia cea mare, cântăm : Fericit bărbatul... Catisma toată. La Doamne Strigat-am..., Stihirile Învierii 4, şi ale Praznicului 6. Cele ce se cântă la însuşi Praznicul, Slavă..., a Praznicului, Şi acum..., Dogmatica glasului de rând. La Litie Stihirile şi Slavă..., Şi acum..., a Praznicului.     La Stihoavnă Stihirile învierii, Slavă..., Şi acum..., a Praznicului. După Sfinte Dumnezeule..., Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... de 2 ori, şi al Praznicului o dată. Şi binecuvântarea pâinilor, şi citirea.     La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... Troparul învierii de 2 ori, Slavă..., Şi acum..., al Praznicului. După Catisme, Sedelnele învierii, cu a Născătoarei lor, şi citire din tâlcuirea Evangheliei Duminicii rândului, şi celelalte după orânduială. Canonul învierii cu Irmosul pe 4, şi al Născătoarei de Dumnezeu pe 2, şi ale Praznicului amândouă Canoanele pe 8, Catavasie : Cea împodobită cu dumnezeiasca slavă... După a 3-a Cântare, Condacul şi Icosul şi Ipacoi al Praznicului, după a 6-a Cântare, Condacul şi Icosul învierii, la a 9-a Cântare, cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... Luminânda învierii, Slavă..., Şi acum..., a Praznicului.     La Laude Stihirile învierii 4, şi ale Praznicului 4, cu cea de Slavă..., cu Stihirile Praznicului. Slavă..., Stihira Evangheliei, Şi acum... : Prea binecuvântată eşti... Doxologie mare. După Sfinte Dumnezeule... Troparul învierii numai, Ectenia, Şi Otpustul, şi ceasul 1.     La Ceasuri, Troparul învierii, Slavă..., al Praznicului, Şi acum..., al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... Condacul Praznicului. Asemenea şi la celelalte Ceasuri, Condacul învierii, şi al Praznicului, zicem schimbându-le.     La Liturghie fericirile glasului pe 6, şi ale Praznicului, Cântarea a 9-a, pe 4. După Ieşire. Troparul învierii, şi al Praznicului, Slavă..., Condacul învierii, Şi acum..., al Praznicului. Prochimen, Apostol, Aliluia, Evanghelia şi Chinonicul Duminicii, şi ale Praznicului :    VEZI : Din ziua aceasta se cântă Catavasia : Crucea însemnând Moise... până la 21 de zile ale lunii Septembrie.
 
 
Stih : Lup se află rob, iar prin sabie,
Liberându-se, prieten lui Hristos se apropie.
Lup întru această lună, în a douăzeci şi treia zi,
De ascuţitul sabiei din viață se săvârși.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Irineu episcopul Sirmiului.
 
Stih : Al Sirmiului fiind tăiat s-a împărtăşit spre îngropare,
De proaste băile râurilor, prin sângiurile sale.
 
   Acest sfânt a fost pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, episcop Sirmiului, şi fiind prins din Sirmiu, a fost adus la Peonia, şi stătu înaintea guvernatorului Prov, mărturisind şi propovăduind credinţa în Hristos adevăratul Dumnezeul nostru. Deci a fost închis în temniţă, apoi scoţându-l a fost bătut, după aceea luându-şi răspunsul cel de pierzare, tăindu-i-se capul a fost aruncat în râul ce-i zic Saon, şi aşa i se săvârşi mucenicia.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Irineu episcopul Lugdunilor.
 
Stih : Irineu grăbeşte, să lase pământul prin sabie,
Căci este aprins, de cereasca dragoste.
 
   Acesta a fost pe vremea lui Marcu Antonin împăratul, om vechi, diadoh al fericiţilor Apostoli, fiind episcop LugduniIor celor din Galia, care a lăsat multe cărți la Biserică, adeverind credinţa noastră; dintru care au luat cei mai de pe urmă pricinile tâlcuirii dumnezeieştilor Scripturi. Acesta primind cârmuirea Bisericii cetăţii ce s-a zis mai sus după episcopul Potino care a mărturisit pentru Hristos, şi răpind cu multe cuvinte şi învăţături din rătăcirea idolilor, şi aducând către Hristos pe mulţi Mucenici, în cea de apoi şi el săvârşindu-se de sabie de cei cel goneau, a luat cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Calinic patriarhul Constantinopolului.
 
Stih : Calinic aşteptând îndulcirea cea stătătoare,
Către sfârşit, nu se află cu dezgustare.
 
   Acesta întâi era preot şi schevofilax Bisericii Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, celei din Vlaherne. Iar pentru bunătăţile cele dumnezeieşti ce avea, a fost hirotonit arhiepiscop Constantinopolului, în zilele lui Iustinian cel tânăr, ce se zice şi rignomitis adică nas tăiat, nepotul lui Iraclie, care prepunând şi cugetând multe scârbe împotriva lui, îi porunci odată să dea binecuvântare ca să se surpe Biserica Născătoarei de Dumnezeu ceea ce se numea a Mitropoliilor. Iar Sfântul răspunse : Că nu este rugăciune de stricăciune, ci mai vârtos de zidire, că Dumnezeu, zice, a făcut lumea spre întărire, iar nu spre stricăciune. Deci grăbindu-l cei ce erau trimişi, şi supărându-l şi siIindu-l, zise fericitul : Slavă ție Hristoase, Celuia ce pururea îngăduieşti, şi îndată Biserica, se surpă. Deci scoţându-se, împăratul din împărăţie, pentru cele multe ale lui fapte fără de cale, şi tăindu-i-se nasul a fost izgonit la Hersona, şi de acolo scăpând, a luat ajutor de oşti de la bulgari, şi mergând la zidurile Constantinopolului, plecă cu vicleşug pe patriarhul şi pe tot sfatul de ieşiră şi-l primiră. Apoi îşi călcă jurământul ce-l făcuse pe cinstita Cruce şi pe sfânta Evanghelie, şi pe cinstitul trup şi sânge. Şi cum intră înlăuntru în cetate, îndată umplu cetatea de omor. Şi a fost răpit fericitul Calinic de ostaşii lui, şi izgonit la Roma, arătându-i Iustinian nasul cel tăiat, şi chinuindu-l că a fost jurat cu dânsul, de care n-avea ştire nici de unele dumnezeiescul acela om, şi marele Arhiereu. După aceea ducându-l la Roma, a fost pus la o temelie de zid, şi-l zidiră pe dinafară, că aşa poruncise tiranul. Şi peste patruzeci de zile spărgând zidul, s-a aflat încă viu cu suflet, şi mai trăind patru zile după aceea, către Domnul s-a mutat, şi a fost îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, precum poruncise trimişii, Papei celui ce era atunci la Roma.
 
    Tot în această zi, Sfinţii treizeci şi opt de Mucenici cei din Tracia, de sabie sau săvârşit.
 
Stih : Întreită zecimea de Mucenici, sabia suferea.
Şi număr de alţi opt încă împreună nevoitori avea.
 





   Mucenice Eutihie fericite, cu sfinţenie făcându-te ucenic al cinstitului ucenic al Cuvântului, propovăduitorului celui cuvântător de Dumnezeu, de la dânsul te-ai învăţat învăţătura cea preasfinţită şi te-ai arătat lumină, luminând cu Darul tot cugetul, cu cele de Dumnezeu sfinţite cuvântările tale. Pentru aceasta cinstim sfântă pomenirea ta.
 
   Cu împuternicirea răbdării tale celei tari, ai surpat zidul înşelăciunii, Preafericite, şi ai suferit legături şi moarte pururea pomenite. Pentru aceasta ai dobândit nemurirea, petrecând împreună cu cetele mucenicilor, şi cu ale îngerilor, şi prin împărtăşirea cea mai bună cu cuviinţă dumnezeiască, desăvârşit te-ai îndumnezeit.
 
   În temniţă fiind închis, din Cer ai primit pâinea vieţii, pururea pomenite, şi fiind aruncat în văpaie, ai rămas nears, şi zgâriindu-te cumplit, ai suferit răni, năvălirile fiarelor prin rugăciune le-ai îmblânzit, şi tăindu-ţi-se capul tău cu sabia, te-ai înălţat către Cer prin sânge, ca pe o dumnezeiască căruţă.
 
   Vino suflete al meu suspinând şi pâraie de lacrimi din inimă izvorând, strigă Fecioarei şi Maicii Dumnezeului nostru : Pentru mulţimea îndurărilor tale Preacurată mântuieşte-mă pe mine de munca cea înfricoşată şi mă sălăşluieşte, unde este odihna şi desfătarea şi bucuria cea veşnică.
 
 
   Soarele s-a întunecat şi luna întru întunecoasă haină cu întuneric şi-a schimbat lumina; pământul s-a cutremurat, catapeteasma Bisericii s-a despicat; şi eu cum nu mă voi rupe la cele dinlăuntru, o Fiule ! Ochii şi măruntaiele îmi voi rupe, văzându-Te pe Tine că mori fără dreptate, preadulce Mântuitorul meu.
 
   Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
 
 
 
   Pe Faraon cel ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea, şi pe Israil fugătorul mergătorul cel pedestru l-a mântuit, pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.
 
   Arătându-te împreună-locuitor cu Apostolii şi cu mucenicii, şi totdeauna umplându-te de dumnezeiască lumină, arată părtaşi luminii, pe cei ce săvârşesc astăzi cinstită pomenirea ta, Mucenice Eutihie vrednicule de minune.
 
   Făcându-te ucenic cu bunăcredinţă ucenicului celui iubit, şi foarte urmând obiceiurilor lui, Fericite, ai iubit pe Domnul, împlinind legile Lui cele dumnezeieşti, şi urmând patimilor Lui, Eutihie.
 
 
   Cu bunăcredinţă plecându-te legii celei dumnezeieşti, celor prin ostenelile cele sihăstreşti ai omorât trupul, depărtându-te de lume, şi în munţi petrecând pururea pomenite Mucenice, şi curăţindu-ţi sufletul, văzător de Dumnezeu te-ai cunoscut.
 
   Nădejdea mântuirii mele îmi pun la tine Fecioară, spală-mă cu totul de întinăciunea păcatelor, şi mă fă curat, ca bine şi prea-ales să plac Fiului tău şi să fac voia Lui cea preasfântă.
 
 
   Aflând pe Pavel ca pe un soare strălucit, cu lumina propovăduirii celei preaînţelepte; cu dânsul împreună ai umblat ca o stea prea-mare, luminând inimile cu Duhul, de Dumnezeu înţelepţite fericite.
 
   Temeiul cuvântătorilor de Dumnezeu, verhovnicul Apostolilor, Ioan prietenul cel adevărat al Mântuitorului, dumnezeieşte mutându-se de pe pământ, pe tine te-a pus a paşte turma lui Dumnezeu, fericite.
 
 
   Prea-înfrumuseţat şi cu raze luminoase şi plin de Dumnezeiescul Duh, ai stătut înaintea celui ce judecă fărădelege, mustrând păgânătatea lui, Preafericite, şi mărturisind dumnezeiască întruparea lui Hristos.
 
   Bucură-te ceea ce singură netâlcuit ai născut bucuria; bucură-te nor şi căruţa Cuvântului; bucură-te scaunul lui Dumnezeu, Fecioară neispitită de nuntă; bucură-te slava cuvioşilor, bucură-te încununarea mucenicilor.
 
 
   Cela ce ai întărit dintru început cerurile întru pricepere, şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale Hristoase mă întăreşte, că nu este sfânt afară de Tine, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Strălucit-ai lumina cunoştinţei de Dumnezeu, risipit-ai întunericul mulţimii dumnezeilor, muceniceşte săvârşind călătoria ta şi izvorând darurile tămăduirilor, curăţeşti bolile celor ce se apropie la tine Mucenice mărite. Roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
 
   Dumnezeiesc cort al Cuvântului te-ai făcut, ceea ce eşti singură Preacurată Fecioară Maică, care covârşeşti pe îngeri cu curăţia. Pe mine cel ce sunt întinat mai presus decât toţi cu greşale trupeşti, curăţeşte-mă cu dumnezeieşti apele rugăciunilor tale, dându-mi Curată mare milă.
 
 
   Mieluşeaua Cuvântului cea nespurcată Fecioara şi Maica cea nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel ce a răsărit dintru dânsa fără de durere, ca o Maică plângând a strigat : Vai mie Fiul meu, pătimeşti vrând să mântuieşti pe om de ocara patimilor.
 
 
   Tu eşti tăria mea Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cela ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti, şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Cu tot cugetul purcezând către Domnul, bătându-te de pretutindenea şi cumplit rupându-te nu ai simţit, şi ca o tămâie cu bună mireasmă, prin lucrarea Duhului ai umplut de bună mireasmă dumnezeiască, pe cei ce stau lângă tine, vrednicule de minune, cugetătorule de Dumnezeu.
 
   Păzindu-te de Dumnezeu, Mucenice înţelepţite de Dumnezeu, şi legat şezând în temniţă, văzut ai primit cu bucurie pâine cerească, învitejindu-te Cel singur puitor de nevoinţă, ale Căruia patimi dumnezeieşti ai râvnit, purtătorule de chinuri Eutihie.
 
   Deschizând întru Duhul cinstită gura ta, când stai înaintea divanurilor judecătorilor, Preaînţelepte, prea-arătat ai propovăduit credinţa cea adevărată a Treimii. Iar înşelăciunea idolilor şi cugetele tiranilor celor fără de Dumnezeu, le-ai înfruntat, Fericite.
 
 
   De dragostea cea dumnezeiască aprinzându-te, Fericite, după multe alte chinuri ale trupului, cu bucurie ai intrat în văpaia focului cea aprinsă, prin cruzimea judecătorului, dar nu te-ai ars nicicum, căci roua cea dumnezeiască te răcorea din Cer pe tine Eutihie.
 
   Între femei singură ai rămas Fecioară, şi mai-nainte de naştere şi după naştere, căci Dumnezeu cel ce înnoia firile, mai presus de cuvânt negrăit întrupându-Se din tine, Cel născut sus mai-nainte de veci, şi pe pământ în vremile cele de pe urmă, Preacurată Fecioară.
 
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumina neapusă ? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Îmbogăţindu-te cu dumnezeiescul cuvânt, l-ai împărţit tuturor celor ce aveau trebuinţă, Fericite, şi turma lui Hristos, ca un preot o ai păscut, sfătuind, învăţând şi povăţuind către mântuire, Eutihie purtătorule de chinuri, mult-pătimitorule.
 
   Prin puterea Dumnezeiescului Duh, lepădând înşelăciunea cea pierzătoare de suflete, ai venit la Hristos şi i-ai adus Lui mulţimea celor mântuiţi prin credinţă, cu cinstitele tale graiuri, de Dumnezeu insuflate Eutihie, Mucenice, înfrumuseţarea pătimitorilor.
 
 
   Cât sunt de frumoase picioarele tale, care au călătorit pe calea muceniciei celei dumnezeieşti, Preafericite, şi bine au păşit întru dânsa, şi au ajuns întru cea mare lăţime a Împărăţiei Cerurilor, pururea pomenite Mucenice.
 
   Maică Fecioară Doamnă, care ai născut pe Cuvântul cel necuprins, şi eşti slava îngerilor, şi rana dracilor, învredniceşte tămăduirii inima mea cea rănită de păcate, Mireasă a lui Dumnezeu.
 
 
   Cuprinzându-te de dorirea săvârşirii celei întru Hristos, cu sila ai venit legat de la efeseni, şi împodobindu-te cu chinurile, te-ai odihnit în Sevastia patria ta înţelepte Eutihie.
 
   Fiind frumoasă şi preacurată Biserică lui Dumnezeu, ai surpat prin Dar capiştile idolilor cele urâte, şi întru Biserica cea cerească te-ai înălţat Eutihie, ca să stai înaintea lui Dumnezeu.
 
 
   Împuternicitu-te-a dumnezeiescul înger pe tine când umblai pe cale, proorocindu-ţi ţie arătat şi prealuminat cele viitoare, Eutihie preafericite, ca unuia ce erai întocmai cu îngerii, şi afară de trup cu duhul.
 
 
   Abaterile minţii mele celei pătimaşe şi cumplite mişcările sufletului meu, îndreptează-le Fecioară, şi mă mântuieşte, şi mă păzeşte de cei ce în toate zilele, fără de cruţare năpădesc asupra mea.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor rogu-mă. Căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
 
   Întocmai de un scaun cu Apostolii făcându-te frumuseţea Ierarhilor, muceniceşte te-ai preamărit Eutihie, strălucit-ai ca soarele luminând pe toţi, şi ai risipit noaptea cea prea-adâncă a nedumnezeirii. Pentru aceasta te cinstim pe tine, ca pe un dumnezeiesc adevărat sfinţit tăinuitor al lui Hristos.
 
 
   Ca un preot dumnezeiesc, ca un slujitor ceresc, ca un păstor bun, ca un pătimitor nebiruit, împreună cu cetele cele de sus acum sălăşluindu-te, sfinţite tăinuitorule, trimite-mi jos lumină mie, şi suflă întru mine cuvânt, pentru ca să laud dumnezeieştile tale patimi, goanele şi luptele cele alese şi vitejeşti, sfărâmările oaselor, tăierile mădularelor, pentru care te-ai numărat cu adevărat, împreună cu îngerii, Fericite, ca un dumnezeiesc sfinţit tăinuitor al lui Hristos,
 
 
    Întru această lună, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Eutihie, ucenicul Sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi al Sfântului Apostol Pavel.
 
Stih : Prea cu bună norocire te-ai norocit tu de trei ori fericite,
Câştigând dumnezeiasca moştenire, o Eutihie, Sfinte.
Întru această lună în a douăzeci şi patra zi,
Eutihie din viață se săvârşi.
 
   Acesta umplându-se de Darul lui Dumnezeu, şi urmând Sfântului Apostol Pavel, şi mergând cu mare îndrăzneală la propovăduire, şi surpând capiştile idoleşti, răbdă legături şi bătăi, şi pătimi rău multă vreme în temniță, unde primea pâine din Cer. Şi a fost băgat în foc şi dat fiarelor sălbatice, dintre care fiare grăind una cu grai omenesc, făcu de se îngroziră toţi. Şi toate acestea biruindu-le, se duse la patria sa, la Sevasti, mergându-i înainte înger dumnezeiesc de-l întărea, unde ajungându-l vreme de bătrânețe, răposă în Domnul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tation.
 
Stih : Prin târâre foarte multe mile de pământ numărând,
În Eden, Tatioane, nenumărate mile eşti primind.
 
   Acesta a fost de la locul ce se numea Manlineu ce este din-jos de Mitropolia cetăţii lui Claudie, din eparhia Onoriadei. Deci fiind prins de elini pentru că credea în Hristos, stătu de față în Claudiopoli înaintea guvernatorului Urban, şi întrebându-se, şi mărturisind că este creştin a fost băgat în temniţă, şi iar a fost scos la întrebare şi stând cu puterea lui Hristos în credinţă, l-a bătut cu toiege şi zgâriindu-l cu unghii de fier. Deci sosind la poarta cetăţii, şi făcându-şi semnul Crucii, şi auzind glas de sus care bine-i vestea bunătăţile cele ce-l aşteptau, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi Mărturisitorul Gheorghie Limniotul.
 
Stih : Gheorghie săvârşindu-se, cu obştescul sfârşit,
Semn de nevoinţă, nasul tăiat, l-a avut.
 
   Acest fericit din tânără vârstă, petrecându-şi viaţa pustniceşte în muntele Olimpului, şi nevoindu-se cu multă nevoinţă. În zilele lui Leon Isaurul care sfărâma Icoanele şi ardea moaştele sfinţilor, propovăduind cu îndrăzneală ortodoxia, şi mustrând păgânătatea şi nedumnezeirea tiranului. Şi de iznoavă propovăduind adevărata credinţă, la adânci bătrâneţe ajungând, că precum spun a fost de nouăzeci şi cinci de ani, răbdând mult şi multe feluri de munci. Şi în cea de apoi tăindu-i-se nasul şi arzându-i capul, mulţumind şi rugându-se, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   De pogorârea lui Dumnezeu, focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca întru o grădină verde săltând au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Focul cel ce se aprinsese spre pierzarea ta, cugetătorule de Dumnezeu, s-a stins prin insuflările lui Dumnezeu, căci din Cer se auzea tunet, şi se trimitea picături cu zăpadă, acoperind pe cei ce nu cunoşteau pe Dumnezeu.
 
   Cu tare întindere zgâriindu-te Mucenice, izbucneai miruri cu bune miresme, căci ai alergat întru mirosul patimilor Cuvântului şi Ziditorului, Celui ce S-a smerit, către Care ai strigat : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Viaţa ta fără prihană, mucenicia preaminunată şi mântuitoare este, tuturor celor ce se apropie de sfânt sicriul moaştelor tale, care izvorăşte tămăduiri, şi scoate pe mulţi dintru întinăciunea patimilor, înţelepte Eutihie.
 
   Cinstiţii prooroci cunoscând de departe adâncimea Tainei tale cea negrăită, prin feluri de chipuri au arătat tuturor naşterea ta Fecioară, strigând : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Întinzându-ţi mâinile tale către Hristos Dumnezeul nostru, Mărite, şi luptându-te cu leii în mijlocul câmpului, ai rămas nevătămat ca şi Proorocul Daniil, mai-nainte având pururea pe îngerul cel ce te păzea pe tine, şi neîncetat cântând : Preoţilor binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Fiara cea necuvântătoare ceea ce se gătise spre pierzarea ta, văzându-te judecat fără dreptate de cei fărădelege, prin insuflarea cea atotputernică luminat grăieşte, şi a propovăduit măririle Mântuitorului, minunând pe cei ce strigă : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
   Cu puterea şi cu Darul lui Dumnezeu, săvârşind lupta cea prea-mare Mucenice, ai primit cununile biruinţei bucurându-te, şi te-ai numărat în cetele Apostolilor, şi ale mucenicilor, şi ale tuturor sfinţilor, cu care neîncetat strigi : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
 
   Urmând pe urma patimilor lui Hristos, prealăudate, după lege ai pătimit, ca un slujitor al lui Hristos, şi ţi-ai roşit porfira din sângele cel mucenicesc, cu care împodobindu-te ca un împărat, te-ai mutat la împărăţiile cele de sus, strigând Stăpânului : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Ceea ce singură ai născut Viaţa, înviază sufletul meu cel omorât de muşcarea şarpelui, şi-l povăţuieşte ca să lucreze voile Celui ce pentru noi S-a născut din tine, Preacurată Fecioară, ca să strige : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   Izvorând tămăduiri de toate felurile, alini boli prea-grele, ca unul ce ai primit de la Hristos Dar adevărat, şi bine te-ai luptat, şi pe vrăjmaşi ai biruit, de Dumnezeu înţelepţite, purtătorule de chinuri, împreună cetăţeanule cu îngerii, şi pârgă mucenicilor.
 
   Arătându-te frumos cu luptele, te-ai sălăşluit întru cămările cele frumoase ale Mirelui, tăindu-ţi-se de sabie sfânt capul tău, pe care Iisus l-a încoronat cu prea-încuviinţată diadema biruinţei, luminătorule al Bisericii, întărirea şi lauda celor ce cu bunăcredinţă, te fericesc pe tine.
 
   Zdrobit-ai puterea vicleanului, Eutihie purtătorule de chinuri, Prealăudate. Şi vitejeşte ai ridicat semn de biruinţă asupra lui, şi biruitor prea-ales eşti acum, în ceruri stând strălucit, cu multă îndrăzneală înaintea Scaunului Treimii.
 
 
   Pomenirea ta cea dumnezeiască şi luminoasă, cu razele mai mult decât soarele a strălucit tuturor, luminând cu strălucirile cele luminătoare, pe cei ce cu credinţă şi cu bună cinstire, pururea o prăznuiesc pe dânsa, întru care te rugăm pe tine Eutihie, ca unul ce ai îndrăzneală, cere mântuirea noastră.
 
 
   Glasul lui Gavriil îţi aducem ţie : Bucură-te pământul cel ales, bucură-te masa cea cu vederea de aur, bucură-te scăparea oamenilor, bucură-te lauda mucenicilor, bucură-te bucuria îngerilor, Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă, întărirea celor ce cu credinţă curată, te fericesc pe tine.
 
 
   Spăimânta-tu-s-a de aceasta Cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu, S-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.
 
 
   Ca unul ce te-ai făcut moştean scaunelor şi părtaş obiceiurilor împreună cu sfinţiţii Apostoli, de Dumnezeu cugetătorule, spre cei ce cu credinţă prăznuiesc sfântă pătimirea ta, caută din Cer ca un ucenic al Cuvântului, Ierarhe Eutihie.
 
   Caută spre moştenirea ta Preacurată şi cu nebiruită ocrotirea ta păzeşte-o pe dânsa; sceptrurile împărăţiei îndreptează-le şi le întăreşte, îmblânzeşte limbile cele barbare, şi dă pace în toată lumea.
 



 
 
 
   Pe soarele cel mult-luminos, pe steaua cea neapusă, pe Cerul cel însufleţit care povesteşte slava lui Dumnezeu cea mântuitoare, pe propovăduitorul cel dumnezeiesc, pe luminătorul neamurilor, pe râul care revarsă curgerile cunoştinţei, şi adapă inimile tuturor, pe măritul Vartolomeu curat să-l fericim.
 
   Văzutu-s-au cărările tale în mare, Apostole, arătându-se mai presus de mintea omenească; căci cu sicriul împreună fiind aruncat, de la răsărit către apus ai alergat, urmându-ţi de amândouă părţile bine-măriţii Mucenici, şi făcându-ţi cinste prin insuflarea Stăpânului tuturor, Vartolomee Apostole.
 
   Cu umblările tale cele minunate, ai sfinţit apa mării, şi ai ajuns către ostrovul Lipariei, izvorând miruri şi patimile cele nevindecate tămăduindu-le, şi mântuitor celor de acolo şi scăpare şi scutitor făcându-te pururea pomenite, către Împăratul şi Mântuitorul tuturor, Vartolomee Apostole.

 
   Propovăduind o Dumnezeire în trei Ipostasuri, ai tulburat marea păgânilor cea cu mulţi dumnezei, şi către limanurile cele prea liniştite, pe cei ce înotau în luciul nedumnezeirii, tu i-ai adăpostit. Pentru aceasta ai primit cerească răsplătire, rugând pe Iubitorul de oameni, pentru cei ce te laudă pe tine, Fericite.
 
   Cu strălucirile cele dumnezeieşti fiind strălucit la minte, ca o rază împreună ai călătorit Tite, cu soarele cel ce luminează cele întunecate cu Pavel cel dumnezeiesc, şi împreună cu dânsul tot pământul ai mântuit din noaptea cea adâncă. Pentru aceasta te fericim ca pe un Ierarh de Dumnezeu cuprins, ca pe un dumnezeiesc Apostol, ca pe un prea-fierbinte rugător.
 
   Pornindu-se de la Crit şi întorcându-se iar întrânsul, ca o neruptă temelie, prin credinţa cea dreaptă întru care s-a fost întărit şi cu zidirea dumnezeieștii puteri celei cereşti, a zidit pe credincioşi, Tit cel fericit, întâiul şezător pe scaunul patriei lui, împreună călătorul cu Pavel, mângâierea credincioşilor.
 
 
   Prealăudate Vartolomee, pornindu-te de la răsărit, fiind mort de mulţi ani ţi-ai pus pornirea în mare şi cărarea ta în ape multe. Căci drepţii vii sunt în veac, prin orânduiala Învăţătorului tău Hristos Dumnezeul nostru, pe Care roagă-L Apostole, să ni se dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii, ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână cu Sfinţii Apostoli, să miluiască sufletele noastre.
 
 
 
   Preacurata după ce Te-a văzut pe Tine pe Cruce spânzurat, ca o Maică plângând strigă : Fiul meu şi Dumnezeul meu, prea-dulcele meu Fiu, cum suferi patimă de ocară.
 
 
 
   Făcându-te ucenic vasului alegerii, lui Pavel propovăduitorului celui dumnezeiesc, şi învăţându-te de la dânsul, învăţăturile cele dumnezeieşti, la neamuri te-ai trimis a le întoarce spre credinţă şi a le lumina cu raza cuvintelor tale. Pentru aceasta, la margini ai alergat Tite Apostole, binevestind tuturor, pe Dumnezeu cel întrupat, pe Care roagă-L, să se mântuiască cei ce cu credinţă săvârşesc, pururea cinstită pomenirea ta.
 
 
 
   Fecioară Preacurată, roagă pe Cel ce L-ai născut, ca să miluiască ticălos sufletul meu; şi să mă pună în partea celor aleşi, în ceasul judecăţii, prin bunătatea cea desăvârşită.
 
 
   Ceea ce Te-a născut pe Tine, Hristoase, văzându-Te răstignit, a strigat : Ce taină străină este aceasta care văd Fiul meu ? Cum mori pe lemn spânzurând cu trupul, Dătătorule de viață ?
 
 
   Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşale, sufletelor noastre.

 
 
 
 
 
 
 
   Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maicii; şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.
 
   Piatră scumpă te-a arătat pe tine Piatra vieţii, pe care a zidit Biserica Sa, Vartolomee Apostole, văzătorule de Dumnezeu. Pentru aceasta te cinstim şi te fericim pe tine.
 
   Înţelepciunea cea ipostatnică aflându-o, care foarte te-a învăţat pe tine, cele mai presus de minte şi de cuget, înţelepciunea elinilor o ai nebunit, înţelepţind marginile cu dumnezeieştile învăţături.
 
   Supus fiind poruncilor celor dumnezeieşti, te-ai făcut călător pe mare, mort în sicriu, şi ca un soare de la răsărit, ai ajuns la apus, Apostole, luminându-l pe dânsul.
 
 
   Cel plin S-a deşertat, Cel mai-nainte de veacuri primeşte începere, născându-Se din prunca Fiica lui Dumnezeu. Pe care l-ai propovăduit în două fiinţe, şi într-un ipostas, de Dumnezeu fericite Vartolomee.
 
 
 
 
   Darul Duhului, care cu toate felurile de daruri te-a îmbogăţit pe tine, te-a trimis dumnezeiesc propovăduitor şi Apostol, ca să propovăduieşti la margini, întruparea Cuvântului, Tite pururea pomenite.
 
   Raza Darului celui dumnezeiesc primind înlăuntru, ca soarele ai strălucit, Preaînţelepte, luminând sufletele celor dintru întuneric scoţându-le din păcat, şi din robia înşelăciunii mântuindu-le.
 
 
   Pavel preaînţeleptul, plin fiind de darurile Duhului, te-a ales pe tine şi slujitor şi dumnezeiesc învăţător şi propovăduitor al credinţei dumnezeiescule Tite.
 
 
   Ca să izbăvească marginile lumii de înşelăciune, a strălucit Domnul din pântecele tău, Mireasă a lui Dumnezeu; pe Care roagă-L şi totdeauna îmblânzeşte-L Doamnă, să se mântuiască cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine.
 
 
 
   Pe ai tăi cântăreţi Născătoare de Dumnezeu; ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i, şi întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor slavei învredniceşte-i.
 
   Cei ţinuţi de înşelăciune şi cu vătămare de minte, îmbrăcaţi cu întunericul nedumnezeirii, te-au aflat pe tine tare mângâiere şi lumină şi izbăvire din cele cumplite, Vartolomee preaînţelepte.
 
   Făcându-te gură Cuvântului lui Dumnezeu, mărite, ai mântuit noroade din gura lupului celui înţelegător, aducându-le Ziditorului prin baia Botezului, Vartolomee pururea pomenite.
 
   Cu limba ta cea de foc, arzând stuful cel amar al înşelăciunii, ai ogorât Preaînţelepte inimile cele înţelenite, şi le-ai făcut a rodi cugetările cele cereşti.
 
 
   Dumnezeu Cuvântul, bine a voit a Se naşte cu trup mai presus de cuvânt, din tine Fecioară Maică Preacurată, ucenic alegând şi slujitor adevărat, pe Vartolomeu măritul.
 
 
 
   Nu prin înţelepciunea care face nebuni pe cei ce iau aminte de ea, ci prin cunoştinţa cea adevărată, ai gonit necunoştinţa din sufletele celor ce alergau la tine, Fericite.
 
   Holda a toată moştenirea neamurilor, fiind năpădită de spinii nedumnezeirii, cu secera cea dumnezeiască o ai curăţit, semănând seminţele cunoştinţei.
 
 
   O Dumnezeire în trei Feţe propovăduind, ai gonit negura mulţimii dumnezeilor, Fericite, aducând marginile spre cunoştinţă dumnezeiască.
 
 
   Mai Sfântă decât îngerii şi mai înaltă decât toată făptura, te-a făcut pe tine Cel ce cu trup S-a născut din tine; pentru aceasta pe tine ca pe Stăpâna tuturor te cinstim.
 
 
   Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine înţelepciunea Tatălui cea Ipostatnică, Hristoase; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
 
 
 
   Arătatu-te-ai ca un soare mare Bisericii, cu strălucirile învăţăturilor, şi cu înfricoşate minuni, luminând pe cei ce te cântă pe tine, Vartolomee al Domnului Apostole.
 
 
 
   Întoarcerea preasfintelor tale moaşte prealăudate Apostole al Domnului, s-a făcut nouă pricină de prăznuire prealuminată; pe care cu minte drept cugetătoare cinstindu-o, pe tine luminătorul cel neapus te cinstim, slăvind pe Hristos.
 
 
 
   Cu soarele Pavel, ca o stea împreună călătorindu-te pururea pomenite Tite, arătat aţi luminat pământul, şi aţi risipit întunericul. Iar intrând în ostrovul Critenilor, fericite de Dumnezeu cugetătorule, prin moarte ai lăsat tuturor, ca nişte raze neapuse, ostenelile şi cuvintele tale. Prin care strălucindu-ne, cu preamărire te cinstim pe tine, şi cu un glas strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
 
 
   Bucură-te scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului; bucură-te pruncă jeţul cel împărătesc, patul cel aşternut cu porfiră, cămara cea cu porfiră de aur, hlamida cea cu roşu vopsită, preacinstită Biserică. Căruţa cea purtătoare de fulger, sfeşnicul cel mult luminos; bucură-te Născătoare de Dumnezeu, cetatea cea cu douăsprezece ziduri, şi uşa cea cu aur poleită, şi cămara cea strălucită cu chipul, masa cea luminoasă cu aur, lăcaşul cel cu podoabă dumnezeiască. Bucură-te preaslăvită Mireasă, picată din soare; bucură-te singură mântuirea sufletului meu.
 
 
   Pe Mieluşelul, şi Păstorul şi Mântuitorul, dacă L-a văzut Mieluşeaua pe Cruce, s-a tânguit lăcrimând şi cu amar strigă : Lumea se bucură luând izbăvire, iar pântecele meu se aprinde văzând răstignirea Ta, care o rabzi pentru milostivirea milei, îndelung-Răbdătorule Doamne, adâncule al milei; milostiveşte-Te, şi dăruieşte iertare de greşale celor ce laudă cu credinţă, dumnezeieştile Tale patimi.
 
 
 
   Dumnezeiescul sfat cel neurmat al Celui Preaînalt, al întrupării Tale celei din Fecioară, Proorocul Avacum înţelegându-l a strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Zicerea proorocească a luat sfârşit, căci spre câştigarea neamurilor, a mers lumină cuvântătorul de Dumnezeu ucenic, luminând toate plinirile lumii.
 
   Luminându-te prin raza cea dumnezeiască, te-ai arătat a doua lumină, după împărtăşire dumnezeiască prea-arătat slujind Celui ce pentru noi S-a arătat cu grosime trupească, Apostole.
 
   Ca să se sfinţească marea cu trecerile tale, o ai trecut pe ea în raclă de piatră, de la răsărit către apusuri, făcându-ţi minunate pornirile tale, o Vartolomee.
 
   Păzeşte turma ta de furtuna păcatelor, şi a primejdiilor şi a necazurilor celor potrivnice, povăţuindu-ne pe noi, Slăvite, prin Darul tău pururea, către limanurile cele mântuitoare.
 
 
   Ca una ce netâlcuit ai născut pe Cel netâlcuit, întru prisosirea bogăţiei milostivirii, cu darurile cele dumnezeieşti, îmbogăţeşte-ne Preacurată, pe noi cei săvârşiţi cu păcatul.
 
 
 
   Scoţând bogăţie din vistieriile cele nedeşertate, Preaînţelepte, de bogăţia adevărului ai umplut minţile cele sărăcite, şi ai înviat inimile cele omorâte, gonind negura necunoştinţei, pururea pomenite Tite.
 
   Mreaja lui Pavel, prin orânduiala Darului, te-a vânat pe tine, Tite, cela ce vreai mai pe urmă cu undiţa cuvântului tău, cu osârdie să tragi din adâncul înşelăciunii neamuri preamulte, către buna-credinţă.
 
 
   Urmând ca un miel măritului Pavel celui dumnezeiesc, ai izgonit din mijloc pe lupii cei grei, cuvântătorule de Dumnezeu; şi ai zdrumicat capiştile idolilor, ridicând pe pământeni biserici dumnezeieşti.
 
 
   Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cortul cel neîntinat, uşa luminii, masa şi năstrapa cea cu totul de aur, muntele cel netăiat şi umbrit, ca ceea ce a născut pe Ziditorul, se fericeşte.
 
 
 
   Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta; că tu Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, tuturor celor ce te laudă pe tine pace dăruindu-le.
 
   Picioare frumoase agonisindu-ţi spre propovăduire, bine ai vestit tuturor bunătăţi, şi tuturor ai propovăduit pace, înstrăinându-i de vrajba cea veche, prin învăţăturile cele dumnezeieşti ale Mântuitorului, fericite Apostole.
 
   Cuvântul tău s-a făcut vindecare, celor ce au fost primind veninul cel purtător de moarte al şarpelui, şi pământul păgânilor după proorocie s-a răsturnat prin dezrădăcinările preaînţeleptelor tale dogme, Vartolomee.
 
   Fiind mort de multe zile, izvorând viață prea-îndestulată, şi şezând pe spatele mării Vartolomee, împreună cu dumnezeieștii Mucenici, trecând luciuri nemărginite, în ostrovul Lipariei te-ai adăpostit, de Dumnezeu insuflate.
 
 
   Cu adevărat te slăvesc pe tine Maica lui Dumnezeu Preacurată : Bucură-te, ca îngerul îţi strigăm ţie, binecuvântată de Dumnezeu dăruită, auzire şi grai înfricoşat, petrecere străină a Stăpânului zidirii.
 
 
 
   Ca un doctor prea-ales, ca un slujitor al Darului, cu sarea cea dulce a dumnezeieştilor tale cuvinte, Fericite, ai oprit rana răutăţii, care păştea sufletele păgânilor.
 
   Supunându-te cu dragoste insuflărilor lui Pavel, împreună cu dânsul ai străbătut cele de sub Cer, Preaînţelepte, binevestind cuvântul cunoştinţei, preacinstite propovăduitorule de Dumnezeu.
 
 
   Ca un înţelept propovăduind pe Cuvântul că este deopotrivă lucrător, şi împreună şezător cu Părintele, ai plecat pe cei deşerţi cu mintea, ca să lepede toată înşelăciunea idolilor; grăitorule de Dumnezeu, Apostole.
 
 
    Cu minte curată să cinstim pe cea Preacurată, frumuseţea lui Iacov, şi înfrumuseţându-ne cu faptele cele dumnezeieşti, cu bunăcredinţă să o lăudăm, ca pe o Maică a Dumnezeului nostru.
 
 
 
   Cugetătorilor de Dumnezeu săvârşind acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să plesnim cu mâinile, slăvind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintr-însa.
 
   Făcutu-te-ai rază a Soarelui, Celui ce prin întrupare a strălucit lumii, gonind noaptea înşelăciunii cea cu mulţi dumnezei, prin învăţăturile tale cele purtătoare de lumină, Apostole.
 
   Mântuirea lui Dumnezeu cea ivită prin asemănarea trupului, pentru multa bunătate luminat o ai propovăduit noroadelor, Vartolomee propovăduitorule al neamurilor, Apostole.
 
   Avut-ai călătorie pe apa mării, şi peste ape ţi-ai făcut cărările, şi nu s-a cunoscut într-însa urmele tale, fericite Apostole, precum David mai-nainte întru Duhul a proorocit.
 
 
   Biserică slavei te-ai făcut şi uşă luminii ai fost, munte cu umbră deasă, minune de prooroci cântată, Fecioară Maică Doamnă, de Dumnezeu dăruită.
 
 
 
   Pavel soarele lumii cel neapus, pe tine Fericite te-a trimis ca pe o rază dătătoare de lumină, ca să luminezi inimile celor ce dormeau întru întunericul necunoştinţei.
 
 
   Făcutu-te-ai plin de apele cele curgătoare de viață, şi cu râurile dogmelor celor dumnezeieşti, ai înecat pâraiele necunoştinţei, adăpând adunările neamurilor, Fericite.
 
 
   Neamurile neamurilor te cântă pe tine Prealăudată, căci mai presus de cuvânt ai născut pe prealăudatul Cuvântul lui Dumnezeu; pe Care Îl slăvesc cetele îngerilor şi ale oamenilor.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
 
   Arătându-te împreună-vorbitor cu Pavel, împreună cu dânsul nouă mai-nainte ai vestit Cuvântul, Apostole grăitorule de tainele dumnezeiescului Dar, Tite fericite. Pentru aceasta strigăm către tine : Nu înceta rugându-te pentru noi toţi.
 
 
   Pe Mântuitorul, Cel ce S-a arătat pe pământ, L-ai vestit în lume, şi prieten de aproape al Dumnezeirii Lui celei nemincinoase te-ai făcut şi moştenitor. Pentru aceasta cu credinţă căzând, pe tine te rog, ca să-mi dai cu rugăciunile tale iertare, gonind Mărite negura sufletului meu cea întunecoasă, ca să te laud după vrednicie şi să strig către tine neîncetat Apostole : Nu înceta rugându-te pentru noi toţi.
 
 
 
Stih : Vartolomeu în noian s-a aflat ascuns,
Ca să-i culegem credincioşii Darul de ajuns.
Întru această lună în a douăzeci şi cincea zi,
Moaştele lui Vartolomeu se găsi.

   Sfântul Apostol Vartolomeu s-a făcut ales prin zelul său pentru răspândirea creştinismului printre neamuri, căror propovăduindu-le numele Domnului, a fost răstignit în Armenia cea mare a răsăritului; iar sfintele lui moaşte creştinii cei ce se aflau acolo punându-le într-o raclă de piatră, le-au mutat în Urbanopoli, unde izvorau tămăduiri şi mântuiau neamurile de bolile ce le bântuiau. Slugile diavolului văzând acestea, au luat racla aceea cu Sfântul trup al Apostolului şi o aruncară în mare, împreună cu alte patru racle care aveau în sine moaştele a patru Sfinţi Mucenici : A lui Papia, Luchian, Grigorie şi Acachie. Plutind însă Apostolul pe deasupra mării şi trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului. Sosi în Marea Egee, de acolo la noianul Adriatic, şi lăsând în stânga ostrovul Siciliei având împreună-următor şi pe bunii biruitori Mucenici ce erau prin celelalte racle, precum am zis mai sus, sosi la ostrovul Lipariei. De aici bunii biruitori Mucenici lăsând pe marele Apostol, ca pe un alt împărat, să odihnească în locul care şi-a ales, ei se întoarseră iarăşi unde dumnezeiasca pronie a vrut, să odihnească pe fiecare dintr-înşii. Şi anume : Pe Papia în Amila cetatea Siciliei, pe Luchian în Mesina, pe Grigorie în Colimna din Calabria şi pe Acachie în cetatea Ascalus. După aceea se arătă pe sine dumnezeiescul Apostol, lui Agaton episcopul Lipariei, care pogorându-se la malul mării şi văzând acel mare şi înfricoşat şi minunat lucru, zise : De unde ți-a venit Lipario această multă bogăţie ? Iar tu Apostolul Domnului, bine ai venit. În urmă fericitul Agaton voind a aşeza racla la loc cinstit, şi văzând că nu se poate mişca la nevoinţele mulţimii, din dumnezeiască descoperire aducând o pereche de junice, şi legându-le cu o funie, traseră acea mare raclă prea lesne, cu puterea celui ce locuia într-însa, unde era voia Apostolului. Aci făcu episcopul şi Biserică înfrumuseţată Apostolului, şi a pus într-însa fericitele şi cinstitele lui moaşte cu racla, ca un odor scump, şi acolo în toate zilele făceau minuni. Deci trecând mulţi ani, în vremile cele de pe urmă, în zilele împăratului Teofil, pentru mulțimea păcatelor noastre, luând agarenii cetățuia aceea în care se afla Sfântul Apostol, şi rămânând tot ostrovul Lipariei nelocuit de oameni; domnul cetăţii Venendului, înţelegând din apostoleştile minuni, se porni cu înfierbântată şi călduroasă credinţă către Sfântul, şi chemă din cetatea amalfinilor nişte oameni corăbieri şi făgăduind să le dea o sumă de bani, îi rugă să meargă să aducă acel odor scump, care s-a şi făcut. Deci domnul cel ce s-a zis mai sus aflându-se departe de mare, porni pe episcopul locului şi pe mulți alți clerici şi din celălalt norod, de se duse întru întâmpinarea Apostolului. Ale căruia sfinte moaşte aducându-le în cetatea Venendei, le-a pus în loc cinstit unde i s-a părut, unde făcea marele Apostol tămăduiri la toți câţi se aflau acolo, întru slava Preabunului Dumnezeului nostru.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Tit episcopul Gortinei celei din Crit, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
 
Stih : Fie de la noi şi lui Tit un titlu mic scriind
Fiindcă sfârşitul său, cu pace a fost încheind,
 
   Fericitul acesta Tit, se trăgea din neamul lui Min stăpânitorul Critului, precum grăieşte legiuitorul Zinas care a scris viața lui, de care pomeneşte fericitul Apostol Pavel. Acest fericit Tit, încă din copilărie a arătat multă nevoință spre învăţătura cea lăudată a elinilor, şi fiind de douăzeci de ani, auzi un glas ce-i veni de sus care îi zicea : Tite, trebuie să ieşi din cele de aicea să-ţi mântuieşti sufletul, că nu-ţi va folosi învăţătura aceasta. După un an de la această arătare i s-a poruncit prin vedenie, ca să citească cărţile evreilor, şi luând cartea Proorocului Isaia, citi acestea : Înnoiţi-vă către mine ostroave multe, Israil se mântuieşte de la Domnul cu mântuire veşnică. Între acestea antipatul Critului, care era unchiul Sfântului Tit, auzind de mântuitoarea Naştere a Domnului Hristos şi de minunile ce a făcut în Ierusalim şi într-alte locuri, trimise pe Tit Ia Ierusalim, căci era iscusit a auzi şi a spune şi a povesti cele ce ar auzi. Deci mergând el acolo, şi văzând şi închinându-se Stăpânului Hristos, a rămas în Ierusalim de văzu minunile lui Hristos, văzu însă şi mântuitoarele patimile Lui, şi îngroparea şi învierea şi dumnezeiasca înălţare; şi Pogorârea şi darea Preasfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli şi crezând, se numără cu cei o sută douăzeci şi cu cei trei mii ce au crezut în Domnul prin învăţătura Apostolului Petru. După aceea a fost hirotonit şi trimis cu Pavel să înveţe şi să hirotonească pe cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiţi. Şi s-a dus cu dânsul Ia Antiohia şi la Seleucia şi la Cipru şi la Salamina şi la Pafos şi de acolo la Perga Pamfiliei şi la Antiohia Pisidiei şi la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Lisira şi la Derbe, propovăduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci întâmplându-se a stăpâni domnia Critului doi ani Rustil cumnatul lui Tit după soră, merseră acolo Pavel şi Tit, unde şi Biserică au zidit. După aceea ieşind din Crit, se duseră în Asia şi de acolo s-a dus cu Pavel la Roma, unde a rămas Tit până ce Pavel a fost omorât de Nero, şi de unde se întoarse în Crit. Aci hirotonind episcopi şi preoţi şi strălucind apostoleşte, a răposat în Domnul. Iar toată vremea vieţii lui s-a făcut ani nouăzeci şi patru.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţilor noştri, Mina, Epifanie, Ghenadie şi Ioan arhiepiscopul Constantinopolului,
 
Stih : Podoaba Bisericii s-a întristat,
Căci Mina, pe ceste de aicea le-a lăsat.
Grăbind Epifanie spre sfârşit, ca spre oarecare îmbătare,
Zace dat spre somn îndată de a capului îngreunate.
Lui Epifanie, Ghenadie şi Ioan împreună.
Păstorilor lui Hristos, aduc de laudă cunună.
 
   Fericitul Mina pe vremile împăratului Iustinian, se afla preot Sfintei Biserici din Constantinopol şi s-a înaintat episcop de Agapei, Papa Romei, ce se dusese la Constantinopol; care, caterisind pe ereticul Antim, ce se mutase de către eretici de la Trapezunda la Constantinopol, a hirotonit pe fericitul Mina în locul aceluia. Deci acesta bine ocârmuind Biserica şi sporindu-şi turma sa, s-a mutat către Domnul, şi se prăznuiesc împreună şi arătaţii mai sus Sfinţii Părinţi în preasfânta Biserică cea mare.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
 
   Cu sarea cea dulce a cuvintelor tale, pururea pomenite, ai vindecat omenirea cea stricată de răutate şi o ai plecat a cânta : Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
   Făcându-te ca un preaînalt Cer după înţeles, Fericite, ca un dumnezeiesc Apostol, cu glas preaînalt ai propovăduit slava lui Dumnezeu, Căruia îi strigăm : Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
   Cu veșmântul cel ţesut din dumnezeiescul Dar, fericite, ai îmbrăcat pe cei despuiaţi mai-nainte, prin răutatea şarpelui, şi i-ai plecat să cânte : Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
 
   Noi robii tăi Născătoare de Dumnezeu, avându-te pe tine Preacurată, apărare şi zid şi sprijineală, cu credinţă strigăm către tine : Bucură-te podul care duce pe cei de pe pământ către Dumnezeu, binecuvântată Fecioară.
 
 
   Învăţând Tit a cânta o Dumnezeire, a cinsti o Domnie, de nebunia mulţimii dumnezeilor, a mântuit pe oamenii care cu bunăcredinţă strigă : Dumnezeule al părinţilor bine eşti cuvântat.
 
   Cei ce cu suflet mort, cinsteau materia cea neînsufleţită, învăţându-se de tine ucenice şi tăinuitorule al celor negrăite, au cunoscut pe Dătătorul de viaţă, Dumnezeu, Cel ce S-a omorât pentru noi.
 
 
   Arătatu-te-ai Mărite ca un slujitor al adevărului, şi surpător al minciunii, şi ca un ucenic al lui Pavel, ai suferit goniri şi primejdii împreună cu dânsul cântând : Dumnezeule al părinţilor bine eşti cuvântat.
 
 
   Prea înfrumuseţându-te cu bunătăţile, stai dea-dreapta Împăratului tuturor, a Celui ce S-a întrupat din sângiurile tale nenuntită, rugându-te neîncetat, să ne izbăvim noi de toată nevoia.
 
 
 
   Revărsându-te cu râurile cele dumnezeieşti, ca un râu din Eden ai ieşit, cu învăţăturile tale adăpând partea cea de sub soare, şi prin Dar uscând apele înşelăciunii, şi strigând : Lăudaţi pe Mântuitorul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Învăţându-te Cuvântul cele mai presus decât cuvântul pe tine, ca pe un cuvântător dumnezeiesc te-a trimis în lume, ca pe o săgeată mântuitoare, rănind adunarea vrăjmaşilor, Mărite, şi mântuind pe cei ce cu credinţă cântă, şi preaînalţă pe Hristos în veci.
 
   Arătatu-te-ai ca un munte picând dulceaţa cea dumnezeiască, vrednicule de minune, şi cu puterile cele dumnezeieşti făcând călătorie după moarte pe noianurile mării fără de cufundare o ai rupt, înconjurându-te pe tine cu cinste purtătorii de chinuri cei viteji.
 
 
   După legile firii tăinuindu-te, şi ai născut, şi ai rămas pururea Fecioară, căci ai născut pe Cuvântul cel ce pentru prisosul bunătăţii S-a făcut om, Căruia toţi îi strigăm : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
 
   Cu picăturile sângiurilor tale s-a stins focul cel străin al înşelăciunii, bolile s-au gonit, dracii s-au izgonit prin rugăciunea ta cea către Dumnezeu, Tite Apostole. Pentru aceasta te lăudăm pe tine, ca pe o dumnezeiască slugă a lui Hristos, Împăratului tuturor.
 
   Cu totul lui Dumnezeu sfinţindu-te, şi cu darurile cele dumnezeieşti fiind strălucit, Tite preaînţelepte, luminat ai arătat tuturor pe Cuvântul cel mântuitor, Care ne-a izbăvit pe noi, cei ce cu credinţă adevărată, binecuvântăm şi preaînălţăm pe Hristos în veci.
 
 
   Făcutu-te-ai preacurat vas al luminii, luminând tot pământul cu razele cele dumnezeieşti, Tite vrednicule de minune, şi întunecând împotrivirea vrăjmaşilor celor prea fărădelege strigai : Pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Sabia care se învârtea dedemult, fuge acum de mine, Fecioară, căci ai născut pe Cuvântul îmbrăcat cu trup, şi în două firi fiind cunoscut; de Care se cutremură cetele îngerilor, şi-L slăvesc oamenii în veci.
 
 
   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atuncea fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte, ţie : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
 
   Ceata Apostolilor aduce prăznuire astăzi pomenirii tale se veselesc mucenicii şi duhurile tuturor drepţilor; iar noi credincioşii cu cântări te cinstim pe tine, şi strigăm : Mântuieşte-ne pe noi de toată scârba, ucenice al lui Hristos.
 
   Primind prin răstignire sfârşitul cel fericit, te-ai făcut împreună închipuit cu patimile Învăţătorului tău, Mărite, şi părtaşi strălucirii şi slavei celei dumnezeieşti, stând pururea împreună cu îngerii înaintea Lui, şi învrednicindu-te luminii celei negrăite.
 
   Cea plină de lumină şi vestită pomenirea ta, însuţi văzătorule de Hristos Vartolomee înţelepte, ne-a strălucit nouă luminând pe toţi; întru care te rugăm pe tine, adu-ţi aminte pentru noi toţi mântuindu-ne de toată înconjurarea cea potrivnică, prin rugăciunile tale.
 
 
   Omoară cugetările trupului nostru Născătoare de Dumnezeu, Preacurată. Opreşte viforul patimilor noastre, alină valul, şi cu gânduri dumnezeieşti întăreşte inimile noastre, celor ce cu credinţă te cinstim pe tine, folositoarea noastră cea neruşinată.
 
 
 
   Mirându-se Pavel de toată dragostea şi nădejdea ta cea către Mântuitorul, te-a tras împreună-călător propovăduind neamurilor, împreună cu tine Sfinţita Evanghelie. Pentru aceasta împreună cu dânsul te cinstim pe tine Apostole.
 
   Cetăţeanule cel mare al Critului şi dumnezeiescule întâi şezător pe scaunul lui, şi luminător preastrălucit şi ceresc, prin dumnezeiescul Dar goneşti bolile credincioşilor, şi izgoneşti dracii, Tite cugetătorule de Dumnezeu, vrednicule de minune.
 
 
   Ca soarele ne-a strălucit nouă pomenirea ta, fiind luminat înfrumuseţată toată, cu strălucirile Duhului, izgonind norii patimilor; pe care săvârşindu-o cu credinţă, păzeşte-ne Tite preafericite, vrednicule de minune.
 
 
   Cu mijlocirile tale Preacurată Fecioară, dezleagă lanţurile greşalelor mele, risipeşte-mi întunericul sufletului meu, alină valul patimilor mele, zdrobeşte pe cei ce mă războiesc în deşert, mântuieşte-mă pururea Fecioară.
 
 
   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.
 
 
 
   Sfinţită punerea cinstitelor tale moaşte, Vartolomee preaînţelepte, prăznuindu-o cu dragoste, cu credinţă te lăudăm pe tine, Fericite, căci de la răsărit, minunat înotând către ostrovul Lipariei, ai luminat tot apusul prin călătoriile tale cele minunate, Apostole al lui Hristos, propovăduitorule de Dumnezeu.
 
 
   Tăinuitorule al Darului celui dumnezeiesc, şi Apostole Tite, împreună cu Pavel cugetătorul de Dumnezeu roagă-te Treimii pentru pacea lumii, şi nouă celora ce săvârşim preasfântă pomenirea ta, şi o cinstim cu dragoste, dă-ne dezlegare de greutăţi şi de greşale şi mântuire, şi slava şi strălucirea Împărăţiei Cerurilor.
 
 
   Cu cetele cele fără de trupuri, cu danţurile mucenicilor, cu cetele Apostolilor, împreună cu proorocii şi toţi drepţii, o Doamnă Maica lui Dumnezeu, te cântăm pe tine, că ai născut pe Dumnezeu pe Cel ce cu negrăită înţelepciune prin Cruce a surpat tirania iadului, şi pe tot neamul omenesc, l-a izbăvit, Prealăudată.
 
 
 
 
   Izvorul vieţii noastre, te-a izbăvit pe tine preafericite Vartolomee, ca pe un dumnezeiesc râu, ca să usuci apele mulţimii dumnezeilor, adăpând lumea cu curgerile învăţăturilor celor dumnezeieşti, şi neghinele înşelăciunii înecându-le, şi scoţând din cele cumplite pe cei ce se pleacă ţie cu credinţă, Vartolomee Apostole al Domnului.
 
   Noi credincioşii cunoscându-te pe tine pururea pomenite, ca pe un soare de la răsărit ieşind, şi apunând către apus, prin călătoriile tale cele ce arătat s-au făcut peste ape, săvârşim cea de peste an pomenirea măritei venirii tale, cinstind preaminunate faptele tale cele multe, Apostole al Domnului.
 
   Fiind mort în sicriu, te-ai făcut călător pe mare, pornindu-te de la răsărit, Preaînţelepte, şi împreună cu mucenicii ai ajuns la apus, neapusule luceafăr al Bisericii lui Hristos, Vartolomee de Dumnezeu fericite. Întru care odihnindu-te, minunat tuturor te-ai făcut odihnă de osteneli, şi mântuire din cele cumplite.
 
 
   Bucură-te raclă de mir a lui Hristos, şi tămâia cea prea-aleasă şi cu bună mireasmă, trandafirule al Raiului, luminarea credincioşilor, propovăduitorule al Cuvântului cel cu mare glas, mintea cea cerească, alesule de Dumnezeu ucenice, temelia cea dumnezeiască a dogmelor, cerule cel însufleţit şi plin de stele, soarele cel cu multă lumină care neîncetat luminează marginile, cu strălucirile cele dumnezeieşti luminându-le, Vartolomee Apostole, pe Hristos roagă-L, ca să dea celora ce te cinstesc pe tine mare milă.
 
 
 
   Bucură-te Darul cel dat de la Dumnezeu, binecuvântată de Dumnezeu slăvită Stăpână, grabnică folosirea şi mântuirea oamenilor celor luptaţi de la pizmuitorii vrăjmaşi, nădejdea cea nebiruită, şi sprijineala cea adevărată; bucură-te Stăpână izbândirea asupra barbarilor, bucură-te puterea oastei pururea Fecioară. Bucură-te zidirea cea neluptată şi neprădată, bucură-te căderea dracilor şi întărirea sufletelor noastre. Pentru aceasta nu lipsi a te ruga pentru robii tăi, Preasfântă.
 
 
   Pe Mieluşelul său Mieluşeaua văzându-L oarecând sârguindu-Se spre junghiere, cu osârdie urma, strigând Lui acestea : Unde mergi Fiule preadulce Hristoase ? Pentru ce alergi cu acest fel de alergare fără lene, îndelung-Răbdătorule Iisuse preadorite, Cel fără de păcat, şi mult-Milostive Doamne, dă-mi mie cuvânt roabei Tale, Fiul meu întru-tot iubite. Nu mă trece cu vederea tăcând Îndurate, pe mine ceea ce Te-am născut pe Tine înfricoşat, Dumnezeule dătătorule de viață, Cel ce dăruieşti lumii mare milă.
 
 
 
   Cu luptele cele apostoleşti, împodobindu-te pe sine-ţi, te-ai făcut împreună cetaş cu Apostolii, Tite Apostole. Căci propovăduind pretutindenea cuvântul credinţei, ai primit Darul chemării celei de sus. Pentru aceasta Critul se laudă cu minunile, împreună cu învăţăturile tale, şi sicriul tău izvorăşte tămăduiri, celor ce cu credinţă se apropie de dânsul, cu care şi nouă, varsă-ne tămăduiri bolilor celor sufleteşti, şi răpeşte din primejdii şi din toată înconjurarea pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşesc sfinţită pomenirea ta.
 
 
 
   Bucură-te nădejdea oamenilor, pământule cel ales şi curat şi neîntinat, şi izvorul cel pecetluit al Mântuitorului, tu eşti singură pururea Fecioară cetate din care cei ce te cinstim, aflăm mântuire Preacurată, chemarea neamului omenesc, pământule cel plin de roadă care ai odrăslit spicul; podule care ne duci întru liniştea cea cu bună adăpostire, ocârmuitoarea cea dumnezeiască, anghira celor ce se înviforăsc, limanule prea-liniştite al celor ce sunt în furtună, care din dorire te caută pe tine.
 
 
   Izbăvire pentru noi pe preavestitul şi preacuratul sângele Tău, Care voieşti să dobândească toţi oamenii mântuirea, ca să-l dai, ai primit Cel fără de păcate. Pentru aceasta Maica Ta pironit văzându-Te, tânguindu-se îşi rupea obrazul; Fiule grăind : Mielule, Cel cu totul fără de prihană, Care voieşti să mântuieşti lumea cu preascump sângele Tău; cum apuseşi de la ochii mei, Soare cel neapus Mântuitorule; Cela ce dai tuturor luminare şi pace şi mila cea mare.
 
 
    Fericirile Octoihului, şi ale Apostolilor. Prochimen glasul al 8-lea : În tot pământul... Stih : Cerurile spun... Apostolul către Tit : Pavel robul lui Dumnezeu... Aliluia, glasul 1: Mărturisi-vor cerurile... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Voi sunteţi lumina lumii... CHINONICUL : În tot pământul a ieşit...





   Văzând Mărite pătimirea cea preacinstită şi luptele cele vitejeşti ale mucenicilor, cu cuget bărbătesc ai năvălit însuți către locul cel de lupte, necruţându-ţi trupul pentru dragostea cea dumnezeiască. Pentru aceasta ai săvârşit luptele cele vitejeşti, smerind sprânceana potrivnicului, Adriane prea-răbdătorule.
 
   În temniţă încuindu-te, cu vine de bou bătându-te, cu obezi îngreunându-te şi cu cătuşe zdruncinându-te pururea pomenite, împreună cu mulţi Mucenici, cu care împreună ai câştigat bunătăţile cele cereşti, având îndemnătoare pe soţia ta Natalia, cea preaiubită lui Dumnezeu, Adriane preaviteazule.
 
   Prin sfătuirea şarpelui a izgonit din Rai pe Adam soţia lui, iar Natalia a băgat în Rai pe Adrian, prea cu înţelepte sfătuindu-l, şi învăţându-l cu sfinţitele grăiri cele mai dinainte, ca să sufere durerile pătimirii, cele ce pricinuiesc răsplătirile cele cereşti şi slava cea veşnică.
 
 
   Râvna bărbatului celui binecredincios, a tras pe femeia cea iubitoare de Dumnezeu către sfătuire luminoasă. Căci Adrian prea-alesul supunându-se graiurilor Nataliei a săvârşit călătoria pătimirii. O femeie iubitoare de Dumnezeu ! Că nu, ca Eva a adus stricăciune lui Adam; ci viață neîncetată a pricinuit soţului ei. Pe aceasta împreună cu bărbatul său lăudându-i, lui Hristos să strigăm : Dă-ne nouă ajutor, prin solirile sfinţilor Tăi.
 
 
   Marie cea fără prihană şi care covârşeşti toată mintea, Preacurată căruţă, pe mine cel cuprins de multe păcate şi îmbulzit, la desfătarea pocăinţei mă îndreptează cu folosirea ta cea întrutot puternică, pentru că poţi ca Maica Celui Atotputernic.
 
 
   Gustarea cea amară dedemult a lui Adam o ai îndulcit, Cela ce ai gustat fiere şi oţet, preadulcele meu Fiu, înălţându-Te pe Cruce. Pentru aceea pe mine ca un Judecător drept, cu vindecătoare patima Ta îndulceşte-mă Stăpâne, înviind ca un Atotputernic, Fecioara grăia, lăcrimând.
 
 
 
   Haină mohorâtă din sângele tău Mucenice ţi-ai roşit, cu care acum împărățeşti cu Stăpânul tău împreună, precum este făgăduinţa, cu strălucirile chinuirilor şi frumusețile cele dumnezeieşti înfrumuseţându-te; roagă pe Hristos ca să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
 
   Adriane Mucenice abătutu-te-ai din căile patimilor, purtându-te pe calea cea mântuitoare Prealăudate şi te-ai sălăşluit întru lăcaşurile cele nestricăcioase, împreună cu toţi cei ce s-au plecat lui Hristos; cu care împreună roagă-te, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
 
   O minune nouă şi cu adevărat mare şi preaslăvită ! Cum preaînţeleapta Natalia, a plecat pe soţul său a suferi săbiile cele tăietoare; cine a văzut una ca aceasta, sau cine a auzit ? Pe ochiul ce-l avea vieţii ei, a dorit a-l da spre moarte mântuitoare.
 
 
   O pereche fără prihană şi aleasă Domnului ! O preadorită domnie şi lui Hristos preaiubită ! O însoţire preabună şi lui Dumnezeu fericită ! Cine nu se va spăimânta întru aceasta, auzind faptele cele mai presus de om ? Cum femeia s-a îmbărbătat asupra tiranului celui amar ? Şi pe bărbatul ei l-a întărit a nu slăbi întru cele cumplite, ci a alege a muri pentru credinţă mai mult decât a trăi. O graiuri împletite de Dumnezeu ale înţeleptei Natalia ! O sfătuiri dumnezeieşti, care au străbătut cerurile şi au făcut pe măritul Adrian cunoscut către singur Scaunul Împăratului celui mare ! Ci o însoţire sfântă ! Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu pentru noi, care din dragoste săvârşim pomenirea voastră, ca să ne mântuim din ispite şi de tot necazul.
 
 
   Pe Cuvântul cel fără început cu Tatăl şi cu Duhul, prin glasul Arhanghelului de Dumnezeu Născătoare, în pântece zămislindu-L, decât Heruvimii şi Serafimii şi Scaunele, mai înaltă te-ai arătat.
 
 
   Fecioara şi Maica Ta cea Curată, văzând pe poporul cel fărădelege, fără dreptate pironindu-Te pe Tine pe lemn, precum Simeon mai-nainte a zis, Mântuitorule, la rărunchi se rănea.
 
   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
 
 
   Credinţa cea mântuitoare comoară nerăpită o ai socotit de trei ori fericite, păgânătatea cea părintească părăsindu-o, şi urmând pe urma Stăpânului, te-ai îmbogăţit cu darurile cele dumnezeieşti; Adriane mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.