TIPICUL SFÂNTULUI SAVA CEL SFINȚIT

SERIA A DOUA

TIPICUL LUNILOR

SEPTEMBRIE    OCTOMBRIE    NOIEMBRIE    DECEMBRIE    IANUARIE    FEBRUARIE    MARTIE   APRILIE   MAI    IUNIE   IULIE    AUGUST


LUNA SEPTEMBRIE
 ARE TREIZECI DE ZILE. ZIUA ARE 12 CEASURI ŞI NOAPTEA ARE 12 CEASURI

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30


   ÎN ZIUA ÎNTÂI A LUNII ÎNCEPUTUL INDICTULUI ADICĂ AL NOULUI AN BISERICESC ŞI POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU SIMEON STÂLPNICUL ŞI ARHIMANDRITUL ŞI AL MAICII SALE MARTA ŞI SOBORUL PREASFINTEI NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI AL SFÂNTULUI MUCENIC ANTALA ŞI AL CELOR DOUĂ FEMEI MUCENIŢE ŞI A DIACONULUI AMON DASCĂLUL LOR ŞI A SFINŢILOR MUCENICI FRAŢI CALIST, EVOD ŞI ERMOGHEM ŞI POMENIREA DREPTULUI IISUS FIUL LUI NAVI. ŞI DEASEMEA ADUCEREA AMINTE DE APRINDEREA CEA MARE.

   Seara la Vecernie citim Fericit bărbatul..., prima Slavă... iar dacă este sâmbătă seara citim toată Catisma. La : Doamne strigat-am... punem zece Stihiri şi cântăm Stihirile Indictului trei glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., apoi : Învăţătura cea însăşi grăită şi Dumnezeiască..., şi celelalte.

   Şi apoi trei Stihiri ale Cuviosului Teoctist glas 5, Podobia : Cuvioase Părinte... şi celelalte asemenea. Apoi punem alte Stihiri acelaşi glas, pe patru, glas 3: Din rădăcina bună... şi celelalte, Slavă... glas 6 : Dumnezeiesul dar..., Şi acum... a Anului nou, acelaşi glas : Cela ce împreună cu Sfântul Duh... Se face Vohod, apoi Lumină lină, Prochimenul zilei şi trei Citiri : una din Prorocia Isaiei : Duhul Domnului peste Mine..., a doua de la Levitic : Vorbit-a Domnul fiilor lui Israel... şi a treia a Sfântului, de la Înţelepciunea lui Solomon : Dreptul de va ajunge... Urmează Ectenia, apoi Rugăciunea : Învrednicește-ne Doamne în seara aceasta... şi Ectenia : Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... cu Ecfonisul ei. La Stihoavnă se pun Stihirile Anului nou glas 1, cele Samoglasnice : Sosit-a intrarea anului..., cu Stihul : Ţie se cuvine cântare Dumnezeule în Sion..., Stihul al doilea : Umplea-ne-vom de bunătăţile casei Tale..., Stihul al treilea : Vei binecuvânta cununa Anului bunătăţii Tale..., Slavă... a Sfântului glas 5: Cuvioase Părinte..., Şi acum... al Anului nou, acelaşi glas : Tu Împărate Cela ce eşti de-a pururi... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Anului nou glas 2: Cela ce eşti ziditorul a toată făptura..., Slavă... al Cuviosului glas 1: Al răbdării stâlp te-ai făcut..., Şi acum... al Născătoarei glas 7: Bucură-te ceea ce eşti cu dar dăruită Născătoare de Dumnezeu Fecioară... După aceasta, preotul zice : Înţelepciune..., strana răspunde : Binecuvântează, iar preotul zice : Cel ce este binecuvântat... şi cântăreţii răspund : Întăreşte Dumnezeule... și celelalte, şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Anului nou (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei de Dumnezeu : Bucură-te ceea ce eşti cu dar dăruită... Urmează obişnuitele Catisme, iar după prima Catismă punem Sedealna Anului nou, glas 4, Podobia : Spăimântatu-s-a Iosif...; Ca un Stăpân al tuturor..., Slavă... a Cuviosului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul...; Crucea Domnului ridicând-o înţelepte..., Şi acum... a Anului nou : Ca un Stăpân al tuturor... şi Citire din viaţa Sfântului Simion.

   ÎNSEMNARE : Din această zi încep să se citească Tâlcuirile Sfântului Simeon Metafrastul, Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur şi Tâlcuirile la Epistolele Sfântului Apostol Pavel. După a doua Catismă punem Sedealna Cuviosului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul...; Cu înfrânarea şi ostenelile..., Slavă... glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpină...; Cu credinţă ai intrat la lupta uceniciei..., Şi acum... a Născătoarei : Degrab primeşte stăpână rugăciunile noastre... Apoi Citirea şi Psalmul 50. Cântăm trei Canoane, al Anului nou glas 1, cu Irmosul pe şase, al Sfântului Ioan, cu Irmosul pe doi, sau dacă nu, se pun din nou Troparele pe patru, apoi Canonul Sfintelor Femei pe patru, glas 4 şi al Cuviosului Simion pe patru, glas 8. Catavasiile Crucii : Crucea însemnând..., care se cântă până la Înălţarea Cinstitei Cruci. După cântarea a treia, Condacul Anului nou glas 2: Cel ce locuieşti întru cei de sus..., apoi Sedealna Anului nou glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea...; Cela ce-n vremi roditoare..., apoi altă Sedealnă a Cuviosului glas 8, aceeaşi Podobie; Toate cele pământeşti lăsându-le..., Slavă... a Sfintelor Femei glas 1, Podobia : Mormântul tău...; Mielușelele cuvântătoare..., Şi acum... a Născătoarei : Povățuiește-ne pe noi... După Cântarea a şasea, Condacul Cuviosului glas 2 : Cele de sus căutând..., Icosul şi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, punem Catavasia : Rai de taină eşti Născătoare de Dumnezeu... şi cealaltă Catavasie : Moartea ce a venit prin mâncarea din pom.... Apoi Luminânda Anului nou, Podobia : Cu ucenicii...; Dumnezeule al Dumnezeilor şi Doamne..., Slavă... a Cuviosului, Podobia : Cu ucenicii...; Ca un luceafăr..., Şi acum... a Anului nou, Podobia : Cu ucenicii...; Cela ce eşti ziditorul şi ocârmuitorul... La Laude punem Stihirile Anului nou pe patru, cele Samoglasnicele, glas 3: Cuvântul cel mai înainte de veci..., şi celelalte, Slavă... a Cuviosului glas 2: Din rădăcina bună..., Şi acum... a Anului nou glas 8: Cela ce cu negrăită înţelepciune... Se pune Doxologia mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem Troparul Anului nou, Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Născătoarei : Bucură-te ceea ce eşti cu dar dăruită..., Ecteniile şi Otpustul. Urmează Ceasul 1 şi celelalte. La Ceasuri punem Troparul Anului nou, Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacele Anului nou şi al Sfântului schimbându-le, apoi celelalte după rânduiala şi Otpustul final.

   La Sfânta Liturghie punem Fericirile pe opt, patru din Canonul Anului nou, de la Cântarea a treia şi patru din Canonul Cuviosului, de la Cântarea a şasea. După Vohod, punem Troparul Anului nou, apoi al Născătoarei de Dumnezeu : Bucură-te ceea ce eşti cu darul dăruită..., şi al Cuviosului, Slavă... Condacul Cuviosului, Şi acum... al Anului nou (iar de este Hramul Născătoarei de Dumnezeu punem Şi acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu, iar Condacul Anului nou îl zicem la început). Prochimenul Anului nou glas 3: Mare este Domnul nostru şi mare este tăria Lui şi priceperii Lui nu este hotar..., cu Stihul : Lăudaţi-l pe Domnul că este bun...;.şi altul : Dumnezeului nostru... şi Prochimenul Cuviosullui glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui... Apostolul din Epistola cea către Timotei : Fiule Timotei te rog să faci rugăciune... şi al Cuviosului din Epistola cea către Coloseni : Fraţilor, îmbrăcaţi-vă ca aleşi ai lui Dumnezeu..., Aliluia pe glas 4, Prochimenul : Ţie Ţi se cuvine cântare Dumnezeule în Sion..., cu Stihul : Binecuvintează cununa Anului bunătăţii Tale Doamne... şi al Cuviosului : Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voii foarte... Evanghelia Anului nou de la Luca : În vremea aceea a venit Iisus în Nazaret unde crescuse..., apoi a Cuviosului, de la Matei : Toate îmi sunt date Mie... Priceasna : Vei binecuvânta cununa Anului bunătăţii Tale Doamne... şi apoi cealaltă : Întru pomenire veşnică... Iar Apostolul şi Evanghelia zilei se citesc mai înainte.

   Se cuvine să ştim : Că dacă se va întâmpla prima zi a lunii Septembrie Duminică, se lasă Slujba Sfintelor Femei şi se cântă atunci când va socoti Eclesiarhul de cuviinţă, iar Slujba Învierii se cântă împreună cu a Anului nou şi cu a Cuviosului Simion aşa :

   La Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu, din Octoih. Punem Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Iar la Vecernia cea mare cântăm : Fericit Bărbatul..., toată Catisma. La : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie, apoi trei ale Anului nou şi trei ale Sfântului, Slavă... a Anului nou, Şi acum... a Născătoarei glasului. Punem apoi două Citiri ale Indictului şi una a Sfântului. Iar la Litie punem Stihirile Hramului şi ale Anului nou, cu Stihurile cele de la Stihoavnă, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Anului nou (care este scrisă la Laude). La Stihoavnă punem Stihirile Învierii după Alfavita, cu Stihurile lor, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Anului nou. La Binecuvântarea pâinilor se cântă Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară bucură-te... (de două ori) şi al Anului nou (o dată). Apoi se citeşte din Faptele Apostolilor.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Anului nou. După aceasta, Sedelnele Învierii, cu Stihirile Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei cea de rând. După : Fericiţi cei fără de prihană... punem Troparele, apoi Ipacoi şi Citire. Urmează Antifoanele şi Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea..., Evanghelia Învierii, Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Se pune Canonul Învierii cu Irmosul pe patru, al Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul pe doi, apoi al Anului nou, pe patru şi al Sfântului tot pe patru. Catavasiile Crucii : Crucea însemnând... După Cântarea a treia punem Condacul Anului nou şi al Sfântului, apoi Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Anului nou şi Citire din Viaţa Sfântului Simion. După Cântarea a şasea, se pune Condacul şi Icosul Învierii şi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită..., apoi după Cântarea a noua punem Luminânda Învierii, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Anului nou. La Laude punem Stihirile Învierii, pe patru şi ale Anului nou, pe trei, glas 3: Cuvântul cel mai înainte de veci... cu Stihurile Anului nou, apoi Samoglasnica Sfântului glas 2, cu Stihurile : Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui...; şi : Din rădăcină bună..., apoi Slavă... Stihira Evangheliei, Şi acum... Preabinecuvântată eşti... Se pune Doxologie mare, iar După Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii, Ecteniile şi Otpustul. Se pune apoi Învăţătura Sfântului Teodor Studitul şi se face obişnuita ieşire în pridvor, unde se începe Ceasul 1 şi apoi Otpustul cel final. La Ceasuri punem Troparul Învierii, Slavă... al Anului nou, Şi acum... al Născătoarei Învierii. După Tatăl nostru... Condacul Anului nou. La Ceasul 3 punem Troparul Învierii, Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Născătoarei Învierii. După Tatăl nostru... Condacul Sfântului. La fel facem şi la celelalte Ceasuri., Condacele, al Învierii, al Anului nou şi al Sfântului le zicem schimbându-le.

   La Sfânta Liturghie punem Fericirile Învierii glas 4, apoi din Canonul Anului nou de la Cântarea a treia, glas 4 şi din Canonul Sfântului de la Cântarea a şasea, tot glas 4. După Vohod punem Troparul Învierii, apoi al Anului nou şi al Sfântului, Condacul Învierii, Slavă... al Sfântului Şi acum... al Anului nou. Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia le punem mai întâi ale Anului nou şi după aceea a Învierii şi a Sfântului. Priceasna Indictului şi după aceea a Sfântului.


   ÎN ZIUA A DOUA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC MAMANT ŞI A CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN POSTITORUL PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI


   Seara la Vecernie se citeşte Catisma obişnuită, la Doamne strigat-am... se pun trei Stihiri ale Mucenicului glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune... şi trei ale Cuviosului glas 3, aceeaşi Podobie, Slavă... a Mucenicului glas 2, punem Stihira Samoglasnica : Ca o mlădiţă tânără..., Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas. Iar dacă este Miercuri sau Vineri, se pune : Şi acum... a Născătoarei Crucii. Stihoavna se pune din Octoih, apoi Slavă... a Mucenicului glas 4, însuşi glasul; Veniţi credincioşilor cu un glas... Şi acum... a Născătoarei Învierii sau a Crucii Învierii. Urmează Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... se pune Troparul Mucenicului : Mucenicul Tău Doamne Mamant..., Slavă... al Cuviosului acelaşi glas : Îndreptător credinţei..., Şi acum... al Născătoarei Învierii sau al Crucii Învierii.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la Dumnezeu este Domnul..., se pune Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei Învierii sau al Crucii Învierii. Urmează obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Citirea. Punem un Canon al Octoihului, cu Irmosul pe şase, apoi unul al Mucenicului, cu Irmosul pe patru, glas 8 şi unul al Cuviosului tot pe patru, glas 8. După Cântarea a treia se pune Sedealna Mucenicului glas 8, Slavă... a Cuviosului glas 3, Şi acum... a Născătoarei Învierii sau a Crucii Învierii din Octoih. După Cântarea a şasea urmează Condacul Mucenicului glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Du-ţi toiagul tău Sfinte cel dat ţie de la Dumnezeu..., Icosul şi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda din Octoih, Slavă... a Mucenicului, Şi acum... a Născătoarei Învierii sau a Crucii Născătoarei. Apoi Stihoavna din Octoih, la care se pun aceste Stihuri în tot anul, Stihul întâi : Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta..., care se pune tot până la sfârşit, al doilea Stih : Să fie lumina Domnului..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi celelalte. Se pune apoi Ceasul 1 şi celelalte, şi Otpustul final. Apoi se face obişnuita ieşire în pridvor, iar după aceea se face Litie pentru cei adormiţi. La Ceasuri se pune Troparul Mucenicului, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacele Sfinţilor

   La Liturghie se pun Fericirile din Octoih. Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul şi va nădăjdui spre Dânsul..., cu Stihul : Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostolul din Cartea cea către Romani : Fraţilor ştim că celor ce-l iubesc pe Dumnezeu..., Aliluia glas 4: Dreptul ca finicul va înflori... Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : Eu sunt vița cea adevărată... şi Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor...


   ÎN ZIUA A TREIA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC ANTIM EPISCOPUL NICOMIDIEI ŞI A CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEOCTIST ÎMPREUNĂ PUSNICUL MARELUI IEFTIMIE

    Seara se citeşte obişnuita Catismă. La : Doamne strigat-am... se pun Stihirile Sfinţilor pe şase, trei ale Sfântului Antim glas 1, Podobia : Prealăudaţilor Mucenici... şi trei ale Sfântului Teoctist glas 1, aceeaşi Podobie, Slavă... a Sfântului Antim glas 6, însuşi glasul : Preot după lege ai fost..., Şi acum... a Născătoarei Învierii sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna se pune din Octoih, apoi Slavă... a Cuviosului glas 6: Cuvioase părinte în tot pământul..., Şi acum... a Născătoarei Învierii sau a Născătoarei Crucii. Apoi Acum slobozeşte... şi celelalte Rugăciuni începătoare, iar după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului Antim glas 4: Şi părtaş obiceiurilor..., Slavă... al Cuviosului glas 8: Cu curgerile lacrimilor tale..., Şi acum... al Născătoarei sau al Născătoarei Crucii.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfântului Antim (de două ori), Slavă... al Cuviosului (o dată), Şi acum... al Născătoarei. Punem obişnuitele Catisme, apoi Sedelnele din Octoih şi Citirile. Se pune Canonul Octoihului, cu Irmosul pe şase şi două Canoane ale Sfinţilor, cu Irmoasele pe opt, al Sfântului Antim glas 8 şi al Cuviosului pe acelaşi glas. După Cântarea a treia se pune Sedealna Sfântului Antim glas 1, Slavă... a Cuviosului glas 4, Şi acum... a Născătoarei Învierii, apoi Citirea. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfântului Antim glas 4, Podobia : Cela ce Te-ai înălţat...; Între preoţi cu bună credinţă vieţuind..., Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului Antim Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă se pun Stihirile din Octoih, apoi Slavă... a Sfântului Antim glas 4, însuşi glasul : Astăzi împreună cu cetatea Nicomidiei... Şi acum... a Născătoarei Învierii sau a Născătoarei Crucii. Ceasurile se fac după rânduiala obişnuită, şi celelalte.

   La Sfânta Liturghie punem Fericirile Octoihului, pe patru şi ale Sfântului Antim, de la Cântarea a treia, tot pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor aduceţi-vă aminte de învăţătorii voștrii..., Aliluia glas 2: Preoţii tăi Doamne..., cu Stihul : Fericit bărbatul... Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : Eu sunt uşa..., şi Priceasna : Întru pomenire veşnică...


   ÎN ZIUA A PATRA SFINŢITUL MUCENIC VAVILA EPISCOPUL ANTIOHIEI ŞI POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC ŞI DE DUMNEZEU VĂZĂTORUL MOISE

   Seara, la : Doamne strigat-am... punem Stihirile pe şase, trei ale Sfântului Vavila glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi... şi trei ale Proorocului, glas 4 Podobia : Cela ce eşti chemat de sus..., Slavă... a Sfântului Vavila glas 6, însuşi glasul : Treapta de suire a câştigat biserica..., Şi acum... a Născătoarei Învierii sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna se pune din Octoih, Slavă... a Sfântului Vavila glas 6, însuşi glasul : Stând înaintea divanului tiranului..., Şi acum... a Născătoarei. După : Sfinte Dumnezeule, Troparul Sfântului Vavila pe glas 4: Şi părtaş obiceiurilor, Slavă... Troparul Proorocului, glas 2 a Proorocului Moise Şi acum... a Născătoarei Învierii.

   La Utrenie : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Sfântului Vavila (de două ori) Slava... Proorocului, Şi acum... a Născătoarei Învierii şi Catismele cele obişnuite, Sedelnele Octoihului şi Citirea, apoi Canonul Octoihului unu, cât şi ale Sfinţilor două, pe opt al Sfântului Vavila glas 6 pe patru şi al Proorocului glas 4 pe patru. După Cântarea a treia Condacul Proorocului glas 2: Iată Proorocilor împreună cu Moise şi cu Aaron.... Şi Sedealna Sfântului Vavila glas 3: Slavă... a Proorocului glas 4: Şi acum... a Născătoarei Învierii. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului Vavila glas 8, Podobia : Ca nişte pârga a firii...; Şi ca pe un Propovăduitor a Bunei Credinţe... Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului : Slava... Sfântului Vavila Şi acum... a Născătoarei, Stihul Octoihului, Slavă... glas 2 al Proorocului : Bucuraţi-vă proorocilor cinstiţi..., Şi acum... a Născătoarei.

   La Liturghie, Fericirile Octoihului, Prochimenul glas 4: Sfinţilor care sunt pe pământul Lui minunat le-a făcut Domnul toate voile Sale într-înşii. Stihul : Mai-nainte vedeam pe Domnul, apoi Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, Sfinţii toţi prin credinţa... Aliluia, glas 4: Strigat-au drepţii... apoi Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul : Nu te teme turma mică... Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor...


    ÎN ZIUA A CINCEA, POMENIREA SFÂNTULUI PROROC ZAHARIA, TATĂL CINSTITULUI IOAN ÎNAINTEMERGĂTORUL

   Seara, Catisma obişnuită, la Doamne strigat-am... Stihurile pe şase glas 4, Podobia : Dat-ai semn... şi Podobia : Fiind împodobit cu îngerii; Slavă... pe glas 8, însuşi glas : Îmbrăcat fiind cu podoaba preoţiei...; Şi acum... a Născătoarei Învierii sau Născătoarei Crucii. La Stihoavnă se pune Octoihul : Slavă... a Sfântului... pe glas 2 : Ca un preot curat...; Şi acum... a Născătoarei şi celelalte. Troparul pe glas 4 : Cu haina preoţiei fiind îmbrăcat...; Slavă...; Şi acum... a Născătoarei pe acelaşi glas.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul..., Troparul Proorocului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Citirile, apoi Canoanele Octoihului amândouă, fără de Mucenicine; al Sfântului pe şase glas 8 după Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8 (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei Învierii sau a Născătoarei Crucii, după Cântarea a şasea Condacul Sfântului glas 3, Podobia : Să ceară astăzi...; Proorocul astăzi şi preotul celui Preaînalt... apoi Icosul şi Sinaxarul după Cântarea a noua Luminânda Octoihului Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei la Stihoavna se pune a Octoihului Slavă... Sfântului glas 8: Jertfa aducând...; Şi acum... a Născătoarei Învierii şi celelalte.

   La Liturghie, Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 7: Veselise-va dreptul de Domnul...; se pune Stihul : Auzi Dumnezeule glas meu..., Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor lui Avraam i-a făgăduit Dumnezeu..., apoi Aliluia glas 7: Lumina a răsărit dreptului..., apoi Evanghelia de la Matei : Vai vouă cărturarilor şi fariseilor făţarnici... şi Priceasna : Întru pomenirea veşnică
....


   ÎN ZIUA A ŞASEA, POMENIREA MINUNII CEREŞTI CE S-A FĂCUT ÎN COLOSE DE CĂTRE ARHANGHELUL MIHAIL ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC TEODOSIE ŞI A CELOR CE AU PĂTIMIT ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL ŞI A CUVIOSULUI PĂRINTELE NOSTRU ARHIP

   Seara se citeşte obişnuita Catismă; La Doamne strigat-am... Stihirile Arhanghelului pe şase glas 4 Podobia : Ca pe un viteaz...; Al Dumnezeirii în trei străluciri..., apoi Slavă... glas 6 însuşi glas : Bucuraţi-vă împreună cu noi.... Şi acum... a Născătoarei Învierii : Bucuraţi-vă împreună cu noi toate cetele Fecioarelor.... La Stihoavnă, se pune a Octoihului apoi Slavă... Şi acum... glas 8: Ca cel ce eşti începător al cetelor..., apoi Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru..., Troparul glas 4: Mai marele voivod al oştilor cereşti... Slavă... Şi acum... a Născătoarei Învierii sau a Născătoarei Crucii.

   Însemnare : Slujba Sfântului Teodosie se cântă la Pavecerniţă.

   La Utrenie : la Dumnezeu este Domnul, Troparul Arhanghelului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei Crucii şi Catismele obişnuite. Sedelnele Octoihului şi Citirile; apoi se pun amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine şi apoi al Arhanghelului pe şase glas 4 după Cântarea a treia, Sedealna glas 8: Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas. După Cântarea a şasea, Condacul glas 4: Arhanghele a lui Dumnezeu slujitorule... Icosul şi Sinaxarul după Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Arhanghelului, Şi acum... a Născătoarei. La Laude, Stihirile Arhanghelului pe patru, glas 1 Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Şi îngereşte cei din lume..., Slavă... acelaşi glas : Începătorul cetelor puterilor celor de sus... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă, se pune a Octoihului, Slavă... a Arhanghelului glas 5: Unde sălăşluieşte darul Tău... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Ceasurile şi celelalte şi Otpustul.

   La Liturghie, Fericirile din Canonul Arhanghelului, Cântarea a treia şi a şasea, Prochimenul glas 4: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc... apoi Stihul : Binecuvintează suflete-al meu pe Domnul... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor Dacă a fost cuvântul îngerilor cel grăit către noi... Aliluia glas 5: Lăudaţi pe Domnul toţi îngerii Lui lăudaţi-L pe El cu toate puterile Lui, Stihul : Ca El a zis şi s-a făcut, El a poruncit şi s-a zidit. Apoi Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul cel ce vă ascultăa pe voi... Priceasna : Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri....



   ÎN ZIUA A ŞAPTEA, ÎNAINTEPRĂZNUIREA NAŞTERII PREASFINTEI NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC SOZONT

   Seara la Doamne, strigat-am... Stihurile Înainteprăznuirii în număr de trei glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti; Şi astăzi razele cele gândite ale bucuriei cele a toată lumea au răsărit lumii... şi trei ale Mucenicului pe glas 4, Podobia : Dat-ai semn... Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii glas 4: Preacinstită naşterea Ta... iar de este vineri seara : Slavă... a Înainteprăznuirii, Şi acum... a Născătoarei, Dogmatica glasului de rând. La Stihoavnă, Stihirile glas 8, Podobia : O Preaslăvită Minune... şi : O Preaslăvită Minune ca din Maica neroditoare... cu Stihurile; Stihul întâi : Asculta fiică..., Stihul al doilea : Feței Tale se vor ruga... Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii glas 4: Bucuria a toată lumea..., apoi : Acum slobozeşte... şi celelalte, şi după Tatăl nostru......, Troparul Sfântului : Mucenicul tău Doamne, Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii : Din rădăcina lui Iesei şi din coapsele lui David...

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul..., Troparul Înainteprăznuirii (de două ori), Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Înainteprăznuirii şi Catismele obişnuite. După prima Catismă, se pune Sedealna glas 1, Podobia : Piatra fiind pecetluită... şi : Ceea ce cu Preaslăvire Te-ai născut..., Slavă... Şi acum..., acelaşi glas, după cele două catisme, Sedealna glas 5, Podobia : Cuvântul cel împreună fără de început... şi : Toate cele cereşti se bucură... Slavă... Şi acum..., tot acelaşi glas şi Citirea, Canonul Înainteprăznuirii cu Irmosul pe opt, glas 4 şi al Mucenicului pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Mucenicului, glas 2 : Pe adevăratul şi pe purtătorul de Dumnezeu mucenic..., Icosul şi Sedealna glas 4 Podobia : Degrab ne întâmpină pe noi...; Mântuindu-te prin credinţă Sozonte mult nevoitorule... apoi : Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii glas 8: Să se bucure cerul... După Cântarea a şasea, Condacul Înainteprăznuirii, glas 3 Podobia : Fecioara astăzi şi de Dumnezeu Născătoarea Maria... Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Mucenicului Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii. La Stihoavnă Stihirile glas 2, Podobia : Casa Efratului... şi : Veniţi cei din Avraam..., apoi : Slavă... Şi acum... glas 2, însuşi glas : Împărăteasa tuturor şi mai-nainte rânduită lăcaş a lui Dumnezeu.... Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi celelalte. După Tatăl nostru......, Troparul Mucenicului, Slavă... Şi acum ...a Înainteprăznuirii. Ectenia apoi Ceasul întâi şi Otpustul.

   La Liturghie Fericirile Înainteprăznuirii din Canonul Înainteprăznuirii, de la Cântarea a treia se pun pe patru şi din Canonul Sfântului de la Cântarea a şasea se pun tot pe patru. Prochimenul glas şase : Veselise-va dreptul de Domnul... apoi Stihul : Auzi Dumnezeule glas meu. Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor întăriţi-vă întru Domnul... apoi Aliluia... glas patru : Strigat-au drepţii... cu Stihul : Multe sunt supărările drepţilor... Apoi Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : Acestea Vă poruncesc vouă... şi apoi : Întru pomenire veşnică....

   Tot întru această zi pomenirea celui întru Sfinţi a Părintelui nostru Ioan Arhiepiscopul Novgorodului Făcătorul de Minuni. Se săvârşeşte Slujba acestui Sfânt acolo unde sunt Moaştele sale sau unde este Hramul lui.

   Altă însemnare : De se va întâmpla înainte Prăznuirea Naşterii Sfintei Născătoarei de Dumnezeu şi a Sfântului Mucenic Sozont duminica atunci, sâmbătă seara la Vecernia cea Mică se spun Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei. După : Acum slobozeşte... şi Tatăl nostru..., Troparul Învierii : Slavă... Şi acum... a Născătoarei Învierii. La Vecernia cea mare, după Catismă, la Doamne, strigat-am..., Stihirile Învierii în număr de trei şi două ale lui Anatolie şi trei ale Înainteprăznuirii şi trei ale Mucenicului, Slavă... a Înainteprăznuirii, Şi acum... a Născătoarei glasului de rând. La Litie, Stihira Hramului apoi Stihirile Stihoavnei Vecerniei Înainteprăznuirii. Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii care este înscrisă la Stihoavna Utreniei. La Stihoavnă, Stihirile Învierii, Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii la Binecuvântarea pâinilor, Troparul Născătoarei de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) şi al Înainteprăznuirii (o dată) şi Citirea din Faptele Apostolilor. La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Învierii (de două ori) Slavă... Mucenicului Şi acum... al Înainteprăznuirii. După Catisme, Sedelnele Învierii şi cu Stihirile Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei a duminicii celei dinaintea Înălţării Cinstitei Cruci. După acestea se pune : Fericiţi cei fără de prihană ... şi Troparul Învierii apoi Ipacoi şi Citire a duminicii celei care este de rând. Antifoanele Prochimenul glasului apoi Toată suflarea... Evanghelia Învierii, Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul cincizeci, Stihira : Înviind Iisus din mormânt.... Apoi Canonul Învierii, Irmosul pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu, Irmosul pe doi şi al Înainteprăznuirii, Irmosul pe patru şi al Mucenicului cu Irmosul tot pe patru. Catavasiile Crucii : Crucea însemnând Moisi..., după Cântarea a treia, Condacului şi Icosul Înainteprăznuirii şi al Mucenicului, Slavă... Sedealna Mucenicului, Şi acum... a Înainteprăznuirii după Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Învierii şi se citeşte Sinaxarul; după Cântarea a noua cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită..., apoi Luminânda Învierii, Slavă... a Mucenicului, Şi acum ...a Înainteprăznuirii. La Laude, Stihirile Învierii în număr de patru şi una a Sfântului Anatolie şi trei Podobnice ale Înainteprăznuirii ale Stihoavnei cu Stihurile lor apoi : Slavă... Stihira Evangheliei Şi acum... : Preabinecuvântată eşti... şi se pune Doxologie mare, Troparul Învierii se pune doar el singur. Ectenia şi Otpustul şi apoi Învăţătura Sfântului Teodor Studitul. Apoi obişnuita ieşire în pridvor şi Ceasul întâi. La Ceasul întâi, Troparul Învierii, Slavă... al Înainteprăznuirii, Şi acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru..., Condacul Înainteprăznuirii şi Otpustul final la Ceasul trei, Troparul Învierii, Slavă... al Mucenicului Şi acum... al Născătoarei Ceasului după Tatăl nostru..., Condacul Învierii. De asemenea, şi la celelalte Ceasuri zicem Troparul Învierii mai întâi, apoi al Înainteprăznuirii şi al Mucenicului schimbându-le. Iar Condacul Învierii şi al Înainteprăznuirii le zicem schimbându-le unul după altul.

   La Liturghie, Fericirile Octoihului pe şase cu Tricântarea şi ale Înainteprăznuirii de la Cântarea a treia pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Înainteprăznuirii apoi al Hramului Sfântului şi al Mucenicului apoi Condacul Învierii şi al Sfântului al cărei este Hramul, Slavă... Mucenicului, Şi acum... al Înainteprăznuirii Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia mai întâi a duminicii celei dinaintea Înălţării Cinstitei Cruci şi apoi a duminicii celei de rând iar după aceea a Sfântului Prochimenul glasului nu se mai pune, apoi Priceasna : Lăudat fie Domnul... şi a Mucenicului : Întru pomenirea veşnică..
.


    ÎN ZIUA A OPTA, NAŞTEREA PREASFINTEI NĂSCĂTOARE NOASTRE DE DUMNEZEU ŞI PURUREA FECIOAREI MARIA

   Seara la Vecernia cea mică, la Doamne, strigat-am ...Stihirile pe patru glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti... şi : Ioachim şi Ana prăznuiesc.... Slavă... Şi acum... glas 4: Preacinstită naşterea Ta... La Stihoavnă, Stihirile glas 2, Podobia : Casa Efratului... şi : Bucură-te Ioachime..., cu Stihirile lor. Stihul întâi : Ascultă fiica şi vezi..., Stihul al doilea : Feței tale se vor ruga... Slavă... Şi acum... acelaşi glas şi Podobia : Biserică eşti a lui Dumnezeu... Troparul glas 4: Naşterea Ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară...

   La Vecernia cea mare, după Psalmul cel de început, cântăm : Fericit bărbatul... Slavă... cea dintâi, iar la Doamne, strigat-am... punem Stihirile pe opt glas 6 Samoglasnicele : Astăzi Dumnezeu cela ce pe scaunele cele gândite se odihneşte... Slavă... Şi acum... şi prima Stihiră : Astăzi Dumnezeu... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei şi trei Citiri, prima de la Facere : Iesit-a Iacov; a doua de la Proorocia lui Iezechiel : Aşa zice Domnul Dumnezeu va fi în ziua a opta..., a treia de la Pilde citire : Înţelepciunea şi-a zidit pentru sine casă.... Apoi Ectenia : Să zicem toţi..., apoi : Învrednicește-ne Doamne în seara aceasta... şi iarăşi Ectenia : Să plinim Rugăciunea noastră cea de seară.... La Litie, Stihirile Samoglasnice glas 1: Începătura Mântuirii noastre... Slavă... Şi acum... glas 8: În ziua cea Binevestită a Praznicului nostru... La Stihoavnă, Stihirile Samoglasnice glas 4: Bucuria a toată lumea din cei drepţi a răsărit nouă... Cu Stihurile care s-au scris la Vecernia cea mică, Slavă... Şi acum... glas 8: Fericiţi toţi credincioşii... Apoi : Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor, Troparul glas 4: Naşterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară... (de trei ori) apoi : Fie numele Domnului Binecuvântat... (de trei ori) Cuvântarea şi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea..., până la Stihul : Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit iar cei ce îl caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Şi se împart apoi pâinile cele Binecuvântate după obicei. Apoi preotul zice : Binecuvântarea Domnului peste noi... şi se adaugă apoi Citirea Praznicului Cuvântul Sfântului Andrei Criteanul a cărui început este : Dac-ar fi pământul măsurat cu palma... (Iar acolo unde nu se face Priveghere după Acum slobozeşte..., Troparul şi Otpustul. Iar Miezonoptica o cântăm după obicei. La aceasta, în locul Cântării : Iată mirele vine...se zice Troparul Praznicului. După al doilea Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul, apoi Doamne miluieşte (de doisprezece ori) şi Otpustul. Iar Rugăciunea pentru cei adormiţi adică : Pomeneşte Doamne... nu o mai spunem).

   La Utrenie, după cei şase Psalmi la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului îl punem (de trei ori). După prima Catismă, Sedealna Praznicului, glas 4, Podobia : Spaimântatu-sa Iosif...; şi Strigă Davide..., Slavă... Şi acum... tot aceasta. Şi Citirea Praznicului. După Catisma a doua, Sedealna glasului şi Podobia aceeaşi şi citim apoi Cuvântul Sfântului Ioan Damaschin al cărui început este : Veniţi toate neamurile...iar după citire se dau lumânări fraţilor, urmează Polieleul şi, după Polieleu, Psalmii cei aleşi, apoi Sedealna Praznicului glas 8, Podobia : Porunca cea cu taină...; şi : Să se bucure cerul... Slavă... Şi acum..., acelaşi glas : Înnoieşte-te Adame. Şi citim cuvintele de laudă a Praznicului şi cuvântul lui Metafrast cel de laudă la Praznicul Născătoarei de Dumnezeu. Apoi Antifonul glas 4, Prochimenul glas 4: Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul şi neamul... cu Stihul : Răspuns-a inima mea cuvânt bun... Toată suflarea să laude pe Domnul... Stihul : Lăudaţi-l pe Dumnezeu întru sfinţii Lui, apoi Evanghelia de la Sfântul evanghelist Luca : În zilele acelea sculându-se Maria... apoi Psalmul 50: Slavă... Pentru Rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Şi acum... aceeaşi apoi Stihul : Miluieşte-mă Dumnezeule... cu Stihira Praznicului glas 6: Aceasta este ziua Domnului.... Apoi două Canoane, unul al Sfântului Ioan, glas 2, iar altul al Sfântului Andrei, glas 8. Irmoasele se pun de la amândouă Canoanele de câte două ori. Iar Troparele se pun pe doisprezece. Catavasiile Crucii : Crucea însemnând Moisi.... După Cântarea a treia, Sedealna Praznicului, glas 4, Podobia : Spaimântatu-sa Iosif... şi; Fecioara Maria... şi Născătoarea de Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... (se repetă aceasta din urmă). După Cântarea a şasea, Condacul glas 4: Ioachim şi Ana din Defăimarea Nenașterii de fii... şi Icosul şi se citeşte Sinaxarul. La Cântarea a noua, fraţii îşi aprind lumânările şi nu se mai cântă : Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii... ci se cântă Stihirile Praznicului : Măreşte suflete al meu pe Preaslăvită Naşterea Maicii lui Dumnezeu... şi pentru Canonul al doilea : Măreşte suflete al meu pe ceea ce s-a născut din cea stearpă pe Fecioara Maria... apoi Catavasia : Rai de taină eşti Născătoare de Dumnezeu... şi cealaltă Catavasie : Moartea ceea ce a venit neamului omenesc... cu Stihurile Praznicului apoi Ectenia cea mică, Luminânda Praznicului : Din Ana cea neroditoare a odrăslit floare Născătoare de Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Şi acum... : Adame înnoieşte-te... La Laude, Stihirile pe patru, glas 1, Podobia : O Preaslăvita minune... şi : O Preaslăvita Minune, Izvorul vieţii..., apoi : Slavă... Şi acum..., glas 6: Aceasta este ziua Domnului... Se pune Doxologia mare iar după : Sfinte Dumnezeule..., Troparul Praznicului (o dată), Ectenia şi Otpustul, după care fraţii sunt Binecuvântaţi cu untdelemn sfinţit, şi noi cântăm o Stihiră Samoglasnica a Praznicului care o va vrea Eclesiarhul. Şi urmează Rugăciunea care se spune de către preot după cum este rânduiala, la Litia cea de la slujba Vecerniei Învierii, adică : Stăpâne mult milostive... şi Ceasul întâi în pridvor. La care zicem : Slavă... Troparul Praznicului, Şi acum... al Născătoarei Ceasului. După : Sfinte Dumnezeule..., Condacul Praznicului şi celelalte toate până la sfârşit şi Otpustul cel final.

   La Liturghie, Fericirile din Canonul glas 2, trei Cântări se pun pe patru, iar pe glas 8, se pun şase Cântări pe patru. După Vohod, Troparul Praznicului : Slavă... Şi acum... Condacul, apoi Prochimenul glas 3, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu : Măreşte suflete-al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Spun Stihul : Că a căutat spre smerenia roabei sale..., apoi Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor aceasta să se cugete întru voi... Aliluia, glas 8: Ascultă fiica şi vezi şi pleacă urechea ta..., cu Stihul : Feței tale se vor ruga bogaţii poporului. Evanghelia lui Luca : În vremea aceea a intrat Isus într-un oarecare sat... apoi, în locul lui : Cuvine-se să te Fericim..., cântăm Irmosul : Străină este maicilor fecioria. Până la sfârşitul Praznicului nu se Cântă Stihira lui. (Aşa cântăm în toate Praznicele cele Împărăteşti şi ale Sfintei Născătoare de Dumnezeu.) Priceasna : Paharul mântuirii voi lua... şi se face mângâiere mare la masa fraţilor atât trupeşte cât şi duhovniceşte. Dacă se va întâmpla acest Praznic, sâmbăta înaintea Înălţării Cinstitei Cruci atunci Apostolul şi Evanghelia secetei se citesc în ziua a treisprezecea iar Prochimenul, Aliluia şi Priceasna se pun ale Înnoirii.

   Se cuvine să ştim : Ca în ziua Praznicului, seara la Vecernie, Catisma nu se zice pentru osteneala Privegherii. Aşa se face la toate Praznicele atunci când se face Priveghere.

   După Psalmul cel de seară, la Doamne, strigat-am..., Stihirile Praznicului, şi Stihoavna Praznicului şi prăznuim acest Praznic cinci zile pentru că este aproape Praznicul Înălţării Cinstitei şi de Viaţă Făcătoare Cruci.

   Dacă se va întâmpla Praznicul Naşterii Născătoarei de Dumnezeu duminică, sâmbătă seara la Vecernia cea mică, la Doamne, strigat-am..., Stihirile Învierii ale glasului de rând se pun pe patru, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă, Stihira Învierii, prima Stihiră a Învierii şi Stihoavna Praznicului aceea de la Vecernia cea mare, cu Stihurile Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului apoi : Acum slobozeşte... şi celelalte, iar după Sfinte Dumnezeule..., Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului apoi Ectenia cea mică şi Otpustul.

    La Vecernia cea mare, după obişnuita Catismă, la Doamne, strigat-am... se pun trei Stihiri ale Învierii şi unul a lui Anatolie, apoi şase ale Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului apoi Vohodul, Prochimenul zilei şi trei Citiri ale Praznicului. La Litie, Stihirile, Slavă... Şi acum... se pun ale Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Binecuvântarea pâinilor Troparul Praznicului (de trei ori) şi Citire din Tâlcuirile la Faptele Apostolilor sau a Praznicului.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul..., Troparul Învierii de două ori Slavă... Şi acum... a Praznicului după obişnuitele Catisme, Sedelnele Învierii cu Stihira Născătoarei lor şi Citirile din Tâlcuirea Evangheliei a duminicii celei mai înainte de Înălţarea Cinstitei Cruci. Apoi Polieleul şi Psalmii cei aleşi cu Stihirile Marimurilor lor, apoi Troparele Învierii : Soborul îngeresc s-a mirat..., şi Ipacoiul glasului. Apoi amândouă Sedelnele Praznicului, fiecare câte o dată, Slavă... Sedealna cea după Polieleu, Şi acum ...cealaltă Sedealnă. Şi Citirea Praznicului. Apoi Antifoanele glasului, Prochimenul şi Evanghelia Praznicului, apoi Învierea lui Hristos...; Psalmul 50 şi se scoate Evanghelia spre sărutare după obicei. După aceasta, Slavă... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu... Şi acum... tot aceasta, apoi Stihira Praznicului. Canonul Învierii cu Irmosul pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu, Irmosul pe doi şi al Praznicului amândouă Canoanele pe opt. Catavasiile Crucii : Crucea însemnând Moisi.... După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Învierii şi Sedealna Praznicului (de două ori). După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Praznicului şi se citeşte Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm Stihurile Mărimurilor Praznicului ci cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită.... Apoi Luminânda Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude, Stihirile Învierii în număr de patru şi ale Praznicului tot în număr de patru cu Stihurile Praznicului, Slavă... a Praznicului, Şi acum... Preabinecuvântată eşti... şi Doxologia cea mare. Apoi Troparul Învierii numai el singur. Ectenia şi Otpustul şi apoi se ung fraţii de către preot cu untdelemn din candela Praznicului. Apoi : Slavă... Şi acum... Stihira Evangheliei şi se citeşte Învăţătura Sfântului Teodor Studitul şi se iese ca de obicei pentru Ceasul întâi în pridvor la care zicem Troparul Învierii, Slavă... al Praznicului Şi acum... al Născătoarei glasului. După Tatăl nostru... Condacul Învierii şi Otpustul aşa se face şi la celelalte Ceasuri când zicem Troparul Învierii, Slavă... al Praznicului Şi acum... al Născătoarei Ceasului. Condacul Praznicului şi al Învierii le zicem schimbându-le.

   La Sfânta Liturghie, Fericirile Învierii ale glasului se pun pe şase şi ale Praznicului de la Cântarea a treia se pun pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Praznicului, Slavă..., Condacul Învierii, Şi acum... al Praznicului. Apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia care se pun mai întâi acelea ale Duminicii celei mai înainte de Înălţarea Cinstitei Cruci, apoi cele de rând. După aceasta a Născătoarei de Dumnezeu iar Prochimenul glasului nu se mai pune. Chinonicul, Priceasna : Lăudaţi pe Domnul din ceruri... şi apoi a Praznicului : Paharul mântuirii voi lua...

   Dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Naşterii PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu duminica atunci, sâmbătă seara, la Vecernia cea mică, se pun Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei.

   La Vecernia cea mare, la Doamne, strigat-am... se pun trei Stihiri ale Învierii şi una a lui Anatolie. Şi apoi ale Praznicului ale aceleaşi zile de rând în număr de trei şi tot trei din Minei ale Sfântului. Iar Dacă se cântă şase ale Sfântului din Minei sau Dacă Sfântul are şi Polieleu cântăm Stihirile Învierii în număr de trei şi ale Praznicului tot în număr de trei şi ale Sfântului în număr de patru, Slavă... a Sfântului Dacă are iar Dacă nu are, Slavă... a Praznicului Şi acum... a Născătoarei pe glas Troparului Sfântului apoi Vohodul, Prochimenul zilei şi Ectenia. La Litie, Stihirile Praznicului cele de la Stihoavna Vecerniei zilei se pun în acelaşi fel. Şi ale Sfântului Dacă are Polieleu, apoi : Slavă... Şi acum... a Praznicului iar de are Sfântul Slavă, Slavă... a Sfântului Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile Învierii Slavă... a Sfântului iar Dacă nu are Slavă... Şi acum... a Praznicului la Binecuvântarea pâinilor, Troparul : Născătoare de Dumnezeu fecioară... (de două ori), iar a Praznicului o singură dată. Apoi Citire din Tâlcuirile Faptelor Apostolilor.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul..., Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Sfântului, iar Dacă acesta nu are Slavă... Şi acum... al Praznicului. După Catismă, Sedelnele Învierii, cu Stihirile Născătoarei lor şi apoi Citire din Tâlcul Evangheliei a duminicii celei mai înainte de Înălţarea Cinstitei Cruci. Apoi : Fericiţi cei fără de prihană... şi Troparul Învierii : Soborul îngeresc... şi Ipacoiul glasului. Apoi Citire din Tâlcul Evangheliei duminicii celei de rând, apoi Antifoanele şi Prochimenul glasului şi Evanghelia Învierii după care urmează Învierea lui Hristos şi Psalmul 50 şi celelalte ale Învierii, apoi Canonul Învierii cu Irmosul pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe doi şi al Praznicului cu Irmosul pe patru şi al Sfântului tot pe patru. Iar de are Polieleu, Canonul Învierii cu Irmosul pe patru şi al Praznicului pe patru şi al Sfântului pe şase. Catavasiile Crucii : Crucea însemnând Moisi... După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului şi al Sfântului Dacă are şi Sedealna tot a Sfântului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea Condacul şi Icosul Învierii, iar la Cântarea a noua, cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... apoi : Luminânda Învierii, Slavă... a Sfântului Dacă are, iar Dacă nu are Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude, Stihirile Învierii le punem în număr de patru şi ale Praznicului tot patru. Stihoavna se pune a aceleiaşi zile ca şi cea de la Slavă... şi se pune cu Stihirile Praznicului, iar Dacă Sfântul are Stihiri la Laude, cântăm Stihirile Învierii patru şi ale Sfântului cu cele de la Slavă... patru, plus Stihurile lui Slavă... Stihira Evangheliei, Şi acum ... Preabinecuvântată eşti. După Doxologia cea mare Troparul Învierii se cântă numai el şi Ectenia şi apoi Otpustul. Se pune Învăţătura Sfântului Teodor Studitul şi se iese în pridvor pentru Ceasul întâi. La Ceasul întâi Troparul Învierii, Slavă... al Praznicului Şi acum... al Născătoarei Ceasului. Apoi după Tatăl nostru... Condacul Praznicului şi Otpustul final. La Ceasul trei, Troparul Învierii, Slavă... al Sfântului iar Dacă nu are Sfântul Slavă... al Praznicului. După Sfinte Dumnezeule..., Condacul Praznicului şi al Învierii le spunem schimbându-le. Iar de este vreun Sfânt care are Polieleu zicem şi pe-al Sfântului.

   La Liturghie, Fericirile glasului de rând ale Învierii le punem pe şase şi ale Praznicului din Cântarea Canonului cea de rând le punem pe patru iar Dacă are şi Sfântul Cântare le zicem pe ale Învierii pe patru şi al Praznicului pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a şasea tot pe patru după Vohod punem Troparul Învierii, al Praznicului şi al Hramului Sfântului sau al Sfintei şi al Sfântului Dacă are. Apoi Condacul Învierii şi al Hramului Sfântului sau al Sfintei Slavă... al Sfântului Dacă are, iar Dacă n-are Slavă... al Hramului Sfântului Şi acum... al Praznicului se pune Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia, întâi cea a duminicii celei mai dinainte de Înălţare iar apoi cea a zilei respective şi după aceasta a Sfântului apoi Priceasna se pune : Lăudaţi pe Domnul din ceruri şi apoi a Sfântului Dacă are iar Dacă nu are se pune Priceasna Praznicului. De se va întâmpla Odovania Praznicului sâmbăta înaintea Înălţării Cinstitei Cruci atunci la Liturghie punem Prochimenul glas 3: Cântaţi Dumnezeului nostru, Cântaţi, cântaţi împăratului nostru, cântaţi. Stihul : Toate neamurile bate-ţi din palme..., apoi Apostolul din Cartea către Corinteni : Fraţilor, înţelepciune zicem..., apoi Aliluia pe glas 5 : Milele Tale Doamne în veac le voi cânta în neam şi-n neam voi vesti adevărul tău, apoi Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul cela ce iubeşte pe tatăl său sau pe mama sa... iar Apostolul şi Evanghelia zilei celei de rând le zicem după aceea. Apoi ale Sfântului Dacă are şi Priceasna zilei.

   Însemnare : Se cuvine să ştim : Că de se va întâmpla Odovania Praznicului Naşterii Născătoarei de Dumnezeu sâmbătă înaintea Înălţării Cinstitei Cruci, Prochimenul, Aliluia şi Priceasna Praznicului, Apostolul şi Evanghelia se vor pune întâi cele ale sâmbetei celei mai-nainte de Înălţarea Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci, apoi ale Praznicului, iar Prochimenul sâmbetei celei dinaintea Înălţării Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci nu se mai pune. De se va întâmpla Odovania Praznicului duminică înaintea Înălţării şi Cinstitei Cruci. La Utrenie citim de la Tâlcuirea Evangheliei Sfântului Ioan şi apoi Tâlcuirea de la ziua cea de rând. La Sfânta Liturghie Prochimenul glas 6 : Mântuieşte Doamne pe poporul tău... Stihul : Către tine Doamne voi striga, apoi Apostolul din cartea cea către Gălăteni : Fraţilor veniţi, vedeţi felul în care v-am scris vouă... Aliluia glas 1: Înalțat-am pe cel ales al meu..., Evanghelia de la Sfântul Ioan : Zis-a Domnul nimenea nu s-a suit în cer..., apoi Evanghelia cea de rând şi Priceasna zilei
.


   ÎN ZIUA A NOUA, POMENIREA SFINŢILOR ŞI DREPŢILOR DUMNEZEIEŞTI PĂRINŢI IOACHIM ŞI ANA ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC SEVERIAN

   Seara, la : Doamne, strigat-am... cântăm trei Stihiri ale Praznicului pe glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; şi : Ioachim şi Ana prăznuiesc.... Şi ale Sfinţilor tot în număr de trei pe glas întâi cu Podobia : Dat-ai semn... şi : Veniţi acum să dănţuim, Slavă... Şi acum..., glas 5, însuşi glas : O, Fericită doime... Iar Dacă se va întâmpla vineri seara, atunci spunem Slavă... a Praznicului Şi acum... a Născătoarei Învierii cea dintâi a glasului de rând. La Stihoavnă, Stihirile Praznicului pe glas 2 cu Podobia : Când de pe lemn... şi : Ana preaînţeleapta... şi acestea cu Stihurile lor Slavă... Şi acum... a Praznicului, glas 8, însuşi glas : Cei ce din coapse nepoftitoare a-ţi odrăslit... După : Sfinte Dumnezeule... Troparul Sfinţilor pe glas 2 : Pomenirea drepţilor Dumnezeieşti Părinţi... Slavă... Şi acum... a Praznicului : Naşterea Ta de Dumnezeu Născătoare şi Otpustul.

   Iar slujba Sfântului Severian se cântă la Pavecerniţă după : Cuvine-se să Te Fericim... şi după : Sfinte Dumnezeule... Condacul Praznicului. Aşa se pune în toate zilele cele de după Praznic.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul, Troparul Praznicului (de două ori) Slavă... al Dumnezeieştilor Părinţi, Şi acum... al Praznicului. După Catisme, Sedelnele Praznicului, Canonul Praznicului, glas 2, cu Irmosul pe şase şi al Sfinţilor acelaşi glas tot pe şase. După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului şi Sedealna Sfinţilor, glas 5, Slavă... Şi acum...acelaşi glas, după Cântarea a şasea Condacul Dumnezeieştilor Părinţi pe glas 2, Podobia : Cele de sus căutând... şi Bucurase-vă acuma Ana.... Şi Icosul şi Sinaxarul după Cântarea a opta Luminânda, Podobia : Cercetatu-ne pe noi... şi : Ceea ce din blestemul Evei ne va izbăvi pe noi acum se naşte..., apoi : Slavă... Şi acum... a Praznicului : Ca dintr-un soare luminos şi ca dintr-o lună... La Stihoavnă, Stihirile Praznicului, glas 2, Podobia : Casa Efratului... şi : Mulţumire îţi aducem Ţie Izbăvitorule şi purtătorule de griji al tuturor... Cu Stihurile lor Slavă... Şi acum..., glas 2 : Astăzi Curata cea cu totul fără prihană... Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, Tatăl nostru..., apoi Troparul Sfinţilor Dumnezeieştilor Părinţi, Slavă... Şi acum... al Praznicului. Ectenia şi Otpustul, apoi Ceasul întâi la care zicem întâi Troparul Praznicului, Slavă... al sfinţilor Şi acum... al Născătoarei Ceasului. La fel se face şi la celelalte Ceasuri.

   La Liturghie, Fericirile Praznicului, din Cântarea întâi a Canonului glas 2 pe patru se pune şi al Sfinţilor din Cântarea a șasea se pun pe patru. După Vohod, Troparul Praznicului și al Hramului Sfântului şi al Sfinţilor, Slavă... Condacul sfinţilor Şi acum... al Praznicului iar de este Hramul Domnului Hristos zicem mai întâi Troparul Hramului Domnului Hristos şi-al Praznicului Născătoarei de Dumnezeu şi al Sfinţilor. Apoi Condacul Hramului Domnului Hristos Slavă... al Sfinţilor Şi acum... al Praznicului. (aşa zicem Troparele şi Condacele de după Vohod în toate celelalte zile). Prochimenul Praznicului, care se pune până la Odovania Praznicului după aceasta se pune Prochimenul Sfântului pe glas 4 : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., Stihul : În biserici Bine este cuvântat Dumnezeu. Apostolul din Epistola către Galateni : Fraţilor Avraam a avut doi fii..., Aliluia pe glas 1 : Mântuirea drepţilor este de la Domnul..., Evanghelia de la Luca : zis-a Domnul : Nimenea nu aprinde făclia..., Priceasna Praznicului care se va pune până la Odovania Praznicului şi a Sfinţilor : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

   Întru aceeaşi zi Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iosif Făcătorul de Minuni. Se săvârşeşte Slujba acestui Sfânt în biserica în care sunt Moaştele şi unde este Hramul lui.



    ÎN ZIUA A ZECEA, POMENIREA SFINTELOR MUCENICE MINODORA, MITRODORA ŞI NIMFODORA

   Seara la : Doamne strigat-am..., Stihirile Praznicului în număr de trei pe glas 8, Podobia : O, Preaslăvita minune... şi ale Sfintelor în număr de trei pe glas patru Podobia : Ca pe un viteaz între mucenici... Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 2 : Ce sunet se face de cei ce prăznuiesc... La Stihoavnă, Stihirile Praznicului cu Stihurile lor Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 2 : Împărăteasa cea mai-nainte hotărâtă spre sălăşluirea lui Dumnezeu..., apoi după Tatăl nostru..., Troparul Praznicului şi Otpustul. La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului (de trei ori) şi Catismele obişnuite, Sedelnele Praznicului. Canonul Praznicului, glas opt cu Irmosul pe opt şi al Sfintelor glas 4 cu Irmosul pe patru după Cântarea a treia Condacul Mucenicelor, glas 4, Podobia : Cela ce te-ai înălţat... şi Podobia : Pentru Treime cu răbdare pătimim..., apoi Sedealna Mucenițelor Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea Condacul şi Icosul Praznicului, iar după Cântarea a opta Luminânda Praznicului. La Stihoavnă Stihirile Praznicului Slavă...Şi acum... a Praznicului pe glas 4 : Bucuria a toată lumea din cei drepţi...

   La Sfânta Liturghie, Fericirile Praznicului din Cântarea a patra şi din Cântarea a cincea se pun pe opt.


   ÎN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA CUVIOASEI MAICII NOASTRE TEODORA CEA DIN ALEXANDRIA. AICI SE CÂNTĂ ŞI SLUJBA SFÂNTULUI MUCENIC AUTONOM.

   Seara la : Doamne strigat-am..., Stihirile Cuvioasei în număr de trei pe glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz şi apoi a Sfântului Autonom, trei şi aceeaşi Podobie, Slavă... Şi acum... pe glas 3, însuşi glas : Primind mai-nainte vestirea Îngerului.... La Stihoavnă Stihul Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului, glas 4 : Ana cea stearpă şi neroditoare.... După : Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei pe glas 8: Întru Tine Maica cu osârdie..., Slavă... Şi acum... al Praznicului.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului (de două ori) Slavă... al Sfintei Şi acum... al Praznicului şi obişnuitele Catisme Sedelnele Praznicului şi Canonul Praznicului glas 2 cu Irmosul pe şase şi al Cuvioasei pe glas 4 cu Irmosul pe patru şi al Sfântului Autonom glas 8 cu Irmosul pe patru. După Cântarea a treia Condacul Sfintei, glas 2, Podobia : Cele de sus căutând... şi : Trupul tău cu postire topindu-ţi..., şi apoi a Sfântului Condacul pe glas 2 şi Podobia : Cele de sus căutând... şi cealaltă : Cele Dumnezeieşti înţelepte cu cinste le-ai învăţat..., apoi Sedealna Sfintei, Slavă... a Mucenicului Şi acum... a Praznicului după Cântarea a şasea Condacul şi Icosul Praznicului după Cântarea a opta, Luminânda Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum..., glas 8 : În ziua cea binevestită a Praznicului nostru... Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, iar după Tatăl nostru..., Troparul Sfintei, Slavă... a Mucenicului, Şi acum... a Praznicului. Ecteniile şi Ceasul întâi şi Otpustul.

   La Liturghie, Fericirile Praznicului Cântarea a şaptea şi a opta pe opt, Prochimenul glas 4 : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., cu Stihul : În biserici Binecuvântat este Dumnezeu..., apoi Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor mai înainte de venirea credinţei..., Aliluia glas 1: Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi a luat aminte la mine... Apoi Evanghelia de la Ioan : În vremea aceea au adus cărturarii la Iisus o femeie prinsă în curvie...şi apoi Priceasna : Întru pomenire veşnică..
.


    ÎN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC AUTONOM

   Tot pentru această zi se odovăieşte Praznicul Naşterii Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu şi se cântă toată slujba Praznicului.

   Seara la Vecernie, Catisma obişnuită, la : Doamne, strigat-am... Stihurile Praznicului pe şase, Slavă... Şi acum... a Praznicului (iar de este vineri seara, Slavă... Praznicului, Şi acum... dogmatica glasului de rând), Prochimenul zilei în afară de Vohod şi de Paremii care nu se pun şi imediat se pune : Învrednicește-ne Doamne..., Ectenia : Să plinim rugăciunile noastre cele de seară Domnului. La Stihoavnă, Stihirile Praznicului Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Tatăl nostru...... Troparul Praznicului (o singură dată), Ectenia şi Otpustul.

   La Pavecerniţă, Condacul Praznicului. Iar Miezonoptica o cântăm după obicei cu Catisma şi cu Troparele cele obişnuite, iar nu cu ale Praznicului. Şi apoi spunem şi rugăciunea : Pomeneşte Doamne pe cei ce întru nădejdea Învierii...

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul, Troparul Praznicului (de două ori) Slavă... Şi acum... iar acelaşi. După Catismă, Sedelnele Praznicului şi Citirea şi Psalmul 50, Canonul Praznicului, primul Canon, cu Irmosul pe opt iar al doilea cu Irmosul pe şase. Iar Irmoasele la cele două Canoane le cântăm de câte două ori. Catavasiile : Crucea însemnând Moisi... După Cântarea a treia Sedealna Praznicului (de două ori), după Cântarea a şasea Condacul şi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... ci cântăm Mărimurile Praznicului la sfârşit punem Catavasia : Rai de taină eşti... şi celelalte Catavasii : Moartea care a venit cu mâncarea din lemn.... Cu Stihurile Mărimurilor Praznicului. Luminânda Praznicului (de două ori). La laude, Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... Şi acum... a Praznicului şi apoi Doxologia cea mare după : Sfinte Dumnezeule..., Troparul Praznicului (o dată) Ectenia şi Otpustul. Şi apoi se iese în pridvor la Ceasul întâi. La Ceasuri, Troparul şi Condacul Praznicului.

   La Liturghie Fericirile din Cântarea a noua din amândouă Canoanele pe opt. După Vohod, Troparul Praznicului Slavă... Şi acum..., Condacul Praznicului, Prochimenul, Aliluia şi Priceasna Praznicului, Apostolul şi Evanghelia zilei şi a Praznicului.

   Se cuvine să ştim că Dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Naşterii Născătoarei de Dumnezeu duminica atunci, sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii după obicei. La Stihoavnă, Stihira Învierii (o singură dată) şi Stihoavna Praznicului cu Stihurile sale cele de la Vecernia cea mare, Slavă... Şi acum... a Praznicului, Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului.

   La Vecernia cea mare, după Catisma obişnuită la : Doamne, strigat-am..., Stihirile Învierii în număr de trei şi una a lui Anatolie şi apoi ale Praznicului în număr de şase, care s-au cântat în chiar ziua Praznicului. Slavă... a Praznicului Şi acum... a Născătoarei, Dogmatica glasului de rând. La Litie, Stihirile şi Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La binecuvântarea pâinilor Troparul Născătoarei de Dumnezeu (de două ori) şi al Praznicului (o dată) şi Citirea din Faptele Apostolilor.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Învierii (de două ori), Slavă... Şi acum... al Praznicului. După Catisme, Sedelnele Învierii cu Stihirile Născătoarei lor şi Citire din Tâlcul Evangheliei a duminicii celei mai înainte de Înălţarea Cinstitei Cruci. După această : Fericiţi cei fără de prihană... şi Ipacoiul Praznicului şi apoi se face citire a duminicii celei de rând. Antifoanele glasului şi Prochimenul : Toată suflarea...; urmează Evanghelia Învierii, apoi Învierea lui Hristos..., Psalmul 50, Stihira Învierii şi celelalte după obicei. Canonul Învierii cu Irmosul pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe doi şi al Praznicului, amândouă Canoanele cu Irmoasele pe opt. Catavasia : Crucea însemnând Moisi... După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului şi Sedealna Praznicului (de două ori). După Cântarea a şasea Condacul şi Icosul Învierii şi Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... apoi Luminânda Învierii Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude, Stihirile Învierii pe patru şi ale Praznicului pe glasul Învierii, pe patru apoi aceste se pun cu Stihirile Praznicului, Slavă... se pune Stihira Învierii Şi acum... Prea-binecuvântată eşti. Se pune Doxologie mare şi după : Sfinte Dumnezeule Troparul Învierii numai el singur apoi Ecteniile şi Otpustul. Acum se pune şi Învăţătura Sfântului Teodor Studitul şi după aceea se iese în pridvor pentru Ceasul întâi şi Otpustul cel final. La Ceasuri, Troparul Învierii, Slavă... al Praznicului Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru..., Condacul Praznicului şi al Învierii le zicem schimbându-le.

   La Liturghie, Fericirile Învierii ale glasului pe şase şi ale Praznicului din Cântarea a opta le punem pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi-al Praznicului Slavă... Condacul Învierii Şi acum... al Praznicului, Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia a duminicii celei mai-nainte de Înălţarea Cinstitei Cruci şi apoi a duminicii celei de rând apoi a Născătoarei de Dumnezeu. Priceasna : Lăudaţi pe Domnul din ceruri, apoi cealaltă a Praznicului : Paharul mântuirii
...


   ÎN ZIUA A TREISPREZECEA, POMENIREA ÎNNOIRII SFINTEI BISERICI DIN IERUSALIM, A ÎNVIERII DOMNULUI IISUS HRISTOS DUMNEZEUL NOSTRU ŞI ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNĂLŢĂRII CINSTITEI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI CRUCI ŞI TOT ÎN ACEASTĂ ZI SFINŢITUL MUCENIC CORNELIU SUTAȘU.

   Seara, obişnuita Catismă. La Doamne, strigat-am..., Stihirile pe şase ale Înnoirii trei pe glas 6 şi ale Sfântului Trei, glas 4, Podobia : Dat-ai semn apoi, Slavă... a Înnoirii glas 6, însuşi glasul : Pomenirea Înnoirii, Şi acum... a Înainteprăznuirii acelaşi glas : Astăzi Domnul s-a arătat. (iar de este vineri seara Şi acum... a Născătoarei Dogmatica dintâi a glasului de rând) apoi Vohodul, Prochimenul zilei şi trei Citiri : una a Înnoirii din Cartea a treia a Regilor : Să zică Solomon...; a doua de la Pilde : Dumnezeu, cu înţelepciune a întemeiat pământul... şi a treia tot de la Pilde, Înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă.... Apoi Ectenia. La Stihoavnă Stihirile Crucii glas 5, Podobia : Bucură-te cruce de viaţă purtătoare... cu Stihurile lor. Stihul întâi : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru..., al doilea Stih : Iar Dumnezeu Împăratul nostru mai-nainte de veac...; Slavă... a Înnoirii, glas 2, însuşi glasul : Înnoirea săvârşind...; Şi acum..., a Înainteprăznuirii acelaşi glas : Dumnezeiasca visterie cea ascunsă în pământ... După : Sfinte Dumnezeule..., Troparul Înnoirii pe glas patru : Ca bună podoabă a tăriei celei de sus..., Slavă... al Mucenicului, acelaşi glas : Şi părtaş obiceiurilor...; Şi acum... al Înainteprăznuirii glas 2 : De Viaţă Făcătoare Cruce a bunătăţii Tale... Şi Otpustul.

   La Pavecerniţă, după : Sfinte Dumnezeule..., Condacul Înnoirii.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul..., Troparul Înnoirii (de două ori) Slavă... al Sfântului Şi acum... al Înainteprăznuirii. După obişnuitele Catisme şi după Catisma întâi Sedealna Înnoirii, glas 4, Podobia : Degrabă ne întâmpina..., şi : Pe toate le-a luminat Hristos cu venirea sa...; Slavă... Şi acum... tot această şi Citirile după Catisma a două, Sedealna glasului, Podobiile tot acelea şi cea de-a doua zi de Praznic a Înnoirilor; Slavă... Şi acum... tot această şi Citirea. Se pun trei Canoane ale Înnoirii glas 2 cu Irmosul pe şase şi al Înainteprăznuirii, acelaşi glas cu Irmosul pe patru şi al Sfântului, glas 5 cu Irmosul pe patru Catavasiile : Crucea însemnând Moisi...; după Cântarea a treia Condacul Înnoirii, glas 4. Arata-te-ai astăzi... şi : Cerul cel mult luminos..., apoi Sedealna, glas 8 Slavă... a Sfântului, glas 4 Şi acum... a Înainteprăznuirii, acelaşi glas. După Cântarea a şasea Condacul şi Icosul Înnoirii şi Sinaxarul după Cântarea a noua, Luminânda Înnoirii, Podobia : Cu Duhul în biserică... şi Pe care cu Preacinstit sângele Tău...; Slavă... Şi acum... a Înainteprăznuirii : Cu razele cele de lumină dătătoare... La Laude, Stihirile Înnoirii pe şase, glas 4, Podobia : Dat-ai semn... şi : Astăzi Dumnezeiască şi Sfinţită..., apoi alte Stihiri, glas 1, însuşi glasul : Înnoieşte-te, înnoieşte-te noule Ierusalime.... Slavă..., glas 3: Vino-ţi întru sine omule..., Şi acum... a Înainteprăznuirii acelaşi glas : Hristoase Dumnezeul nostru..., apoi Doxologie mare. După : Sfinte Dumnezeule..., Troparul Învierii, Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Crucii. Apoi Ecteniile şi Otpustul şi urmează Ceasul întâi. La Ceasul întâi, Troparul Înnoirii, Slavă... al Crucii Şi acum... al Născătoarei glasului. La Ceasuri, Condacele le spunem schimbându-le.

   La Liturghie, Fericirile din Canonul Înnoirii Cântarea a treia şi din Cântarea a şasea le punem pe opt. După Vohod, Troparul Înnoirii şi al Crucii şi al Sfântului Slavă... Şi acum... Condacul Înnoirii, Prochimenul, glas 4: Casei Tale Doamne se cuvine sfinţenie întru lungime de zile. Stihul : Domnul a împărăţit întru podoaba s-a îmbrăcat; Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor Sfinţi care sunteţi părtaşi la chemarea cea din ceruri...; Aliluia, glas 2 : Temeliile Lui în munţii cei Sfinţi... Stihul : Preaslăvite s-a gândit pentru Tine o Cetate a lui Dumnezeu; Evanghelia de la Matei : În zilele acelea a venit Iisus în părţile Cezareii lui Filip... Priceasna : Doamne, iubit-am bunacuviinţa casei tale şi locul sălăşluirii slavei Tale... şi Aliluia (de trei ori).

   De reţinut şi aceste : De se va întâmpla Înălţarea Cinstitei Cruci duminică, sâmbăta, înaintea Înălţării la Liturghie se pune Prochimenul şi Aliluia Înnoirii care este unul. Iar al sâmbetei celei mai-nainte de Înălţare, Prochimenul nu se mai pune. Apostolul şi Evanghelia, mai întâi se pun ale Înnoirii, după aceea ale sâmbetei celei mai-nainte de Înălţare. Priceasna se pune a Înnoirii iar Apostolul şi Evanghelia se pun cele de rând. De asemenea şi Apostolul şi Evanghelia duminicii celei mai-nainte de înălţarea Cinstitei Cruci se citesc în duminica cea care a trecut.

   Însemnare : Se cuvine să ştim că Dacă se va întâmpla slujba Înnoirii în ziua a treisprezecea în zi de duminică, atunci se lasă slujba Sfântului Cornelie şi se cântă când va socoti Eclersiahul de cuviinţă. Iar duminică se cântă slujba Învierii împreună cu cea a Înnoirii şi cu a Înainteprăznuirii Cinstitei Cruci.

   La Vecernia cea mică, Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei, după : Sfinte Dumnezeule..., Troparul Învierii Slavă... Şi acum... a Născătoarei.

   La Vecernia cea mare se cântă : Fericit bărbatul..., Catisma toată. La : Doamne, strigat-am..., Stihirile Învierii în număr de trei şi o Stihire a lui Anatolie şi apoi ale Înnoirii în număr de trei şi ale Crucii tot în număr de trei, glas 5. Podobia : Bucură-te cămara... care sunt scrise la Stihoavnă; Slavă... a Înnoirii, Şi acum... a Născătoarei Dogmatica glasului de rând. Vohodul şi trei citiri ale Înnoirii.

   La Litie, Stihira Hramului şi apoi a Înnoirii celei de la Laude, glas 1: Înnoieşte-te, înnoieşte-te... şi apoi ale glasului 4: Înnoieşte-te astăzi..., acelaşi glas : Înălţat fiind în mijlocul pământului..., Slavă..., glas 5 : Ceea ce din sânurile pământului...; Şi acum... glas 6 : Astăzi lemnul s-a arătat. La Stihoavnă, Stihirile Învierii ale glasului, Slavă..., glas 2 : Înnoirea săvârşindu-se; Şi acum... a Crucii acelaşi glas : Dumnezeiasca vistierie. La binecuvântarea pâinilor Troparul Născătoarei de Dumnezeu (de două ori) şi al Înnoirii (o dată) şi citirea din Faptele Apostolilor.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Învierii (de două ori) Slavă... al Înnoirii Şi acum... al Crucii. După Catismă, Sedealna Învierii Slavă... Şi acum... al Înnoirii iar Stihirile Născătoarei se lasă. Şi citire din Tâlcul Evangheliei duminicii celei mai înaintea Înălţării Cinstitei Cruci. După : Fericiţi cei fără prihană..., Ipacoiul glasului şi citire din Tâlcul Evangheliei din duminica cea de rând. Antifoanele şi Prochimenul glasului : Toată suflarea; Evanghelia Învierii. Apoi : Învierea lui Hristos... şi Psalmul 50, apoi Stihira Învierii, apoi Canonul Învierii cu Irmosul pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu pe două şi al Înnoirii pe patru şi al Crucii pe patru. Catavasia : Crucea însemnând; după Cântarea a treia Condacul şi Icosul Înnoirii şi Sedealna, Slavă... Şi acum... a Crucii şi Citirea. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Învierii şi Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită, Luminânda Învierii Slavă... a Învierii Şi acum... a Crucii. La Laude cântăm Stihirile Învierii în număr de patru şi ale Înnoirii glas 4, Podobia : Dat-ai semn..., care se pune de două ori şi apoi două Samoglasnice, glas 3: Vino-ţi întru sine omule, şi a doua : Hristos Dumnezeul nostru... şi cu Stihurile lor : Cel dintâi : Casei Tale se cuvine sfinţeniei Doamne întru lungime de zile... şi cel de-al doilea : Domnul a împărăţit, întru podoaba s-a îmbrăcat...; Slavă..., Stihira Evangheliei Şi acum... Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu fecioară.... Doxologia mare iar după Sfinte Dumnezeule... Troparul Învierii numai el singur, Ecteniile şi Otpustul şi Învăţătură din Sfântul Teodor Studitul. Apoi se face obişnuita ieşire în pridvor pentru Ceasul întâi. La Ceasuri, Troparul Învierii, Slavă... al Înnoirii Şi acum... a Născătoarei ceasurilor. După Tatăl nostru..., Condacul Învierii şi al Înnoirii şi le zicem schimbându-le.

   La liturghie, Fericirile Învierii ale glas 6 şi ale Înnoirii Cântarea a treia pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Înnoirii şi al Crucii. Apoi Condacul Învierii Slavă... Şi acum..., al Înnoirii, Prochimenul, Apostolul, Aliluia, şi Evanghelia mai întâi ale duminicii celei mai înainte de Înălţarea Cinstitei Cruci şi după aceea a zilei celei de rând, adică a duminicii, apoi a Înnoirii. Priceasna : Lăudaţi pe Domnul din ceruri... şi apoi a Înnoirii
.


   ÎN ZIUA A PAISPREZECEA, SĂRBĂTOAREA ÎNTREGII LUMI A ÎNĂLŢĂRII CINSTITEI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI CRUCI ŞI ADORMIREA ÎNTRU SFINŢI A PĂRINTELUI NOSTRU IOAN GURĂ DE AUR, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI

   Însemnare : Trebuie să se ştie că slujba Sfântului care cade în această zi nu se cântă nicăieri din cauza Praznicului Împărătesc a Înălţării Sfintei Cruci ci întreaga lui slujba s-a mutat în ziua a treisprezecea a lunii noiembrie, aceasta pentru ca să nu fie slujbele neîmplinite şi lipsite. Deci, mergând înainte prin Sinaxar, vei afla că slujba Sfântului Ioan nu se pune împreună cu Praznicului Cinstitei Cruci, nu pentru că nu ar fi posibil, ci pentru că nici la Ierusalim nu se cântă şi pentru că aşa s-a scris în toate Tipicele. Deci, de aceea, nici noi nu o punem. Că nu cumva să ne despărţim şi să ne deosebim întru ceva.

   Tot întru această zi, după Otpustul Vecerniei celei mici preotul şi Eclesiarhul împreună cu paraclisierul în locul unde se păstrează Sfintele Vase şi împreună cu fraţii aduc tămâiere şi iau Cinstitul Lemn al Crucii cântând şi Troparul : Mântuieşte Doamne poporul tău, şi îl duc în biserică şi îl pun pe Sfânta masă. Şi înaintea lui va sta o lumânare aprinsă toată noaptea, aşa după cum se arată în Tipicul cel grecesc.

   Iar în Tipicul cel slavonesc, se spune aşa : În vremea vecerniei, paraclisierul luând binecuvântare de la cel mai mare, bate clopotul, iar preotul intră la locul unde se păstrează sfintele vase şi pune cinstita cruce împodobită cu busuioc bine-mirositor pe jertfelnic (Sfântul potir şi pe Sfântul disc) ....

   Şi cântăm la Vecernia cea mică la : Doamne, strigat-am..., Stihirile Praznicului pe patru, glas întâi, Podobia : Ceea ce eşti bucuria celor cereşti... şi Cruce se înalță... Slavă... Şi acum...glas 6, însuşi glasul : Astăzi sămânţa vieţii. Apoi : Lumină lină, Prochimenul zilei; Învrednicește-ne Doamne... La Stihoavnă, Stihirile glas 2, Podobia : Casa Efratului..., cu Stihurile lor, apoi : Cu apa cea de Dumnezeu făcătoare.... Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru...; Iar Dumnezeu Împăratul nostru mai înainte de veac...; Slavă... Şi acum..., glas 6, însuşi glasul : Astăzi lemnul s-a arătat. Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru..., Troparul Praznicului, glas 1 : Mântuieşte Doamne poporul tău... Ectenia cea mică şi Otpustul.

   După Otpustul Vecerniei celei mici intră eclesiarhul împreună cu diaconul şi cu paraclisierul în Altar cu lumânări şi preotul şi diaconul se îmbracă. Şi apoi cădeşte Cinstită Cruce şi zice diaconul : Binecuvintează Stăpâne..., iar preotul spune : Bine este cuvântat Dumnezeul nostru.... Apoi : Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul Crucii : Mântuieşte Doamne poporul tău, apoi : Slavă... Şi acum..., Condacul : Cela ce Te-ai înălţat pe Cruce de bună voie, apoi preotul ridică Sfânta Cruce cu discul pe cap şi o duce pe ea în Sfântul Altar. Mergând înaintea lor două făclii aprinse şi apoi pun Cinstita Cruce pe Sfânta Masă în locul Sfintei Evanghelii, iar Evanghelia o pune la locul ei, un pic mai sus şi aprinde înaintea lor lumânările care stau aprinse toată noaptea.

   Altă însemnare : se cuvine ca Dacă se va întâmpla acest Praznic să cadă duminică, atunci nu se pun nimic din cele ale Învierii, nici Stihurile Învierii, nici : Fericiţi cei fără de prihană..., nici Antifoanele glasului, nici Evanghelia Învierii nu se citeşte, ci se zice numai : Învierea lui Hristos..., şi nici nu se pune : Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru..., ci cântăm toată slujba Praznicului.

   La Vecernia cea mare, de se va întâmpla sâmbătă seara cântăm : Fericit bărbatul..., toată Catisma, iar de este duminică seara, cântăm : Fericit bărbatul..., prima Slavă..., iar de este altă zi, Catisma nu se mai spune. Ci după Psalmul cel obişnuit, cântăm : Doamne strigat-am..., pe glas 6 şi cântăm Stihirile Praznicului pe opt, glas 6. Podobia : Toată nădejdea punându-şi...; şi : Cruce se înalță astăzi... şi apoi : Slavă... Şi acum... glas 2: Veniţi toate neamurile... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei. Iar Dacă se va întâmpla Praznicul sâmbăta, atunci vineri seara Prochimenul zilei nu se mai pune ci se cântă Prochimenul cel Mare, glas 7: Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ... Apoi se pun trei Paremii : prima de la Ieşire : Luat-a Moise pe fiii lui Israel...; a doua de la Pilde : Fiule nu defăima învăţătura Domnului...; a treia, din proorocirea lui Isaia : Aceste zice Domnul : se vor deschide porţile Ierusalimului... Iar după acestea se pune Ectenia : Să zicem toţi..., apoi : Învrednicește-ne Doamne... şi iarăşi Ectenia : Să plinim rugăciunea noastră cea de seară...

   La Litie, Stihirile Samoglasnice ale glas 1: Astăzi cu adevărat glas lui David, cel cu adevărata sfinţenie, sfârşit răsunător a aflat..., şi celelalte Slavă... Şi acum... glas 4: Lucrarea Cinstitei Cruci Hristoase mai înainte a închipuit-o Moise şi obişnuitele Rugăciuni ale Privegherii. La Stihoavnă, Stihirile Praznicului, glas 5, însuşi glasul. Podobia : Bucură-te Cruce de viaţă purtătoare..., cu Stihurile lor care sunt scrise la Vecernia cea Mică, Slavă... Şi acum..., glas 8 : Pe care dedemult o a închipuit Moise... Apoi : Acum slobozeşte... şi Sfinte Dumnezeule..., iar după Tatăl nostru..., Troparul Crucii, glas 1: Mântuieşte Doamne poporul Tău... (de trei ori), care şi acesta este scris la Vecernia cea Mică. Şi obişnuita binecuvântare a pâinilor şi împărţirea lor. Apoi : Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) care se cântă, apoi Psalmul 38 care se cântă Bine voi cuvânta pe Domnul... şi citim cuvântul pentru Cinstitul Lemn.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului (de trei ori) şi obişnuitele Catisme. După prima Catismă, Sedealna glas 1, Podobia : Piatra fiind pecetluită...; Lemnului Crucii tale ne închinăm.... Slavă... Şi acum...tot această din urmă. După Catisma a doua, Sedealna glas 6: Numai cât s-a înfipt lemnul Crucii Tale Hristoase..., Slavă... Şi acum...tot această şi apoi citirea Praznicului, iar după citire se dau fraţilor lumânări şi apoi Polieleul şi Psalmii cei aleşi cu Stihurile lor. Apoi Aliluia (de trei ori) şi Ectenia. După Ectenie, Sedealna Praznicului, glas 8. Podobia : Porunca cea cu taină...; În Urai mai înainte.... Apoi Citirea Praznicului, apoi Antifonul glas 4, Prochimenul glas 4: Vazut-a toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru. Stihul al doilea : Cântaţi Domnului Cântare nouă..., apoi : Toată suflarea să laude pe Domnul, Stihul al doilea : Lăudaţi-L pe Domnul întru Sfinţii Lui.... Evanghelia de la Ioan se pune de la jumătatea ei : Zis-a Domnul Părinte preaslăveşte numele Tău.... Apoi : Învierea lui Hristos... şi Psalmul 50: Slavă...glas 2 : Tu eşti acoperământul meu cel tare..., Cruce a lui Hristos...; Şi acum... aceeaşi Stihiră de la Stihoavnă.

   Iar Dacă este în bisericile cele nesobornicesti nu se mai face înălţarea Crucii, ci se face numai închinăciunea Crucii, precum s-a arătat în duminica a treia a Sfântului Post. După aceea preotul intră în Altar şi diaconul zice Ectenia : Miluiește-ne pe noi Dumnezeule... Iar preotul zice Ecfonisul : Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti.... Iar diaconul zice : Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineaţă..., iar preotul Ecfonisul : Că Ţie Ţi se cuvine a ne milui.... Şi după : Amin..., diaconul zice : Înţelepciune..., iar strana răspunde : Binecuvântează.... Preotul zice : Cela ce este binecuvântat..., strana răspunde : Întăreşte Dumnezeule ..., iar preotul spune : Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu..., iar fraţii răspund : Ceea ce eşti mai cinstită... şi Otpustul. Apoi se face Ceasul întâi. După Ceasul întâi, se spune Troparul Praznicului, iar după Tatăl nostru..., Condacul Praznicului şi se face Otpustul cel final.

   La Liturghie se spune : Antifonul întâi, glas 2, după Psalmul douăzeci şi unu : Dumnezeule, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit; Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu... şi strana zice al doilea Stih : Departe de mântuirea mea sunt cuvintele greşelilor mele, iar cântăreţii răspund : Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu.... Apoi se zice al treilea Stih : Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi noaptea şi nu va fi spre pricepere mie. Se răspunde : Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu.... Apoi a doua strană spune Stihul al patrulea : Iar tu întru Cel Sfânt locuieşti, lauda lui Izrael. Se răspunde : Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu... apoi : Slavă... Şi acum..., Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu...

   Antifonul al doilea, glas 2, Psalmul 73, primul Stih : Pentru ce Dumnezeule ne-ai lepădat pe noi până în sfârşit, iar strana răspunde : Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu cel ce cu trupul Te-ai răstignit, pe noi cei ce cântăm Ţie, Aliluia. A doua strană spune Stihul al doilea : Adu-ţi aminte de adunarea Ta cea pe care o ai câştigat-o întru început. Se răspunde : Mântuieşte-ne pe noi.... Apoi prima strană zice al treilea Stih : Muntele Sionului acesta întru care Te-ai sălăşluit într-însul, iar strana răspunde : Mântuieşte-ne pe noi.... Apoi, a doua strană spune al patrulea Stih : Iar Dumnezeu, Împăratul nostru mai înainte de veci a lucrat mântuire în mijlocul pământului. Strana răspunde : Mântuieşte-ne pe noi..., Slavă... Şi acum.... Urmează : Unule Născut Fiule... care se cântă de amândouă stranele.

   Antifonul al treilea, glas 1, Psalmul 98: Primul Stih : Domnul a împărăţit să se mânie popoarele. Strana răspunde : Mântuieşte Doamne poporul Tău... (din Troparul Crucii). Cealaltă strană spune acelaşi Stih : Domnul a împărăţit să se mânie popoarele, Cel ce sade pe Heruvim să se cutremure pământul. Strana răspunde : Mântuieşte Doamne poporul Tău..., apoi prima strană zice Stihul al treilea : Domnul în Sion este mare şi înalt, este peste toate popoarele. Strana răspunde : Mântuieşte Doamne poporul Tău... Apoi a doua strană zice Stihul al patrulea : Mărturisească-se numelui Tău celui Sfânt că înfricoşat şi Sfânt este. Strana răspunde Troparul : Mântuieşte Doamne poporul Tău...Apoi se face Vohodul, iar diaconul zice : Înţelepciune drepţi.... Iar strana spune Stihul Vohodului : Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui ca Sfânt este, apoi se cântă iarăşi Troparul : Mântuieşte Doamne poporul Tău..., Slavă... Şi acum..., Condacul : La ce te-ai înălţat pe Cruce, iar în locul lui : Sfinte Dumnezeule..., cântăm : Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi Sfânta Învierea Ta o slăvim...

   Urmează Prochimenul, glas 7: Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, cu Stihul : Domnul a împărăţit să se mânie popoarele. Apostolul din cartea cea către Corinteni a Sfântului Pavel : Fraţilor, cuvântul Crucii... Iar sfârşitul este : Pe Hristos puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Apoi : Aliluia... pe glas 1 : Adu-ţi aminte de adunarea Ta pe care o ai câştigat-o întru început, apoi Stihul : Iar Dumnezeu Împăratul nostru mai înainte de veci a lucrat mântuire în mijlocul pământului. Apoi urmează Evanghelia de la Ioan : În vremea ceea arhiereii au făcut sfat... Apoi Priceasna : Însemnatu-s-a peste noi Lumina Ta Doamne..., şi sfârşitul obişnuit. Iar la masă se face mângâiere fraţilor cu untdelemn şi cu vin şi cu alte mâncăruri din seminţe. Iar de brânză, ouă şi pește să nu îndrăznim nicidecum să ne atingem
.


    ÎN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC NICHITA

   Seara nu punem Catisma pentru osteneala Privegherii. La : Doamne strigat-am..., punem trei Stihiri ale Praznicului, Slavă... glas 5. Podobia : Bucură-te, cruce de viaţă făcătoare...; şi trei ale Sfântului, pe glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Slavă... a Sfântului, glas 6: Luminător al luminătorilor pe tine te-am cunoscut...; Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas : Glasurile proorocilor tăi... Vohodul, Prochimenul, glas 7: Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ, toate câte a voit a făcut..., primul Stih : Între ieşirea lui Israel din Egipt a casei lui Iacov dintre popoarele barbare, stihul al doilea : Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi..; stihul al treilea : Ce-ţi este ţie mare că ai fugit, şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi... Iar după fiecare Stih se zice : Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut. După aceasta, Ectenia : Să zicem toţi... şi Învrednicește-ne, Doamne... Şi apoi, cealaltă Ectenie : Să plinim rugăciunile noastre de seară... (Aşa se cuvine să cântăm la toate Praznicele Împărăteşti, la care este Vohod şi Prochimen mare). Apoi la Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-ţi...; Crucea înălţându-se preacurata patimă a celui ce s-a înălţat pe dânsa..., cu Stihurile lor. Apoi Slavă... a Sfântului glas 8: După numele biruinţei te-ai arătat mucenic Nichita preacinstite...; Şi acum... a Crucii. acelaşi glas : Glasul prorocului Tău Mucenic s-a împlinit Dumnezeule.... Apoi, Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului, glas 4: Mucenicul tău, Doamne..., Slavă... Şi acum... al Praznicului. Ectenia şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Sfântului, Şi acum... a Praznicului. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului, şi Citirea. Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe şase şi al Sfântului cu Irmosul, tot pe şase, glas 4. După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului, Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Praznicului. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Sfântului. Iar după Cântarea a noua, Luminânda Sfântului (de două ori); (Aşa se spune la toţi Sfinţii care se cântă pe şase şi se săvârşeşte Slujba lor după Praznice.) Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă se pun Stihirile Praznicului glas 2, Podobia : Casa Efratului..., împreună cu Stihurile cele scrise mai înainte, Slavă... a Sfântului, glas 6: Astăzi toată lumea se bucură...; Şi acum... acelaşi glas : Astăzi pomul vieţii... După : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru...... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul. Urmează Ceasul 1. La Ceasuri zicem Troparul Praznicului, Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Născătoarei Învierii, a Ceasurilor. După : Tatăl nostru......, zicem Condacul Praznicului la toate Ceasurile, şi Opustul.

   La Liturghie, Fericirile Praznicului, de la Cântarea întâi pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a şasea tot pe patru. După Vohod cântăm : Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul Te-ai răstignit, pe noi cei ce îţi cântăm Ţie Aliluia. (Aşa cântăm până la Odovania Praznicului). Apoi Troparul Praznicului şi al Hramului Născătoarei de Dumnezeu, sau al Sfântului, sau al Sfintei. Apoi Condacul Praznicului sau al Hramului; Slavă... Condacul Sfântului; Şi acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu. Acolo unde nu este Hramul Născătoarei de Dumnezeu, se pune : Şi acum... al Praznicului. Iar unde Biserica poartă Hramul Domnului Hristos în timpul Praznicelor Împărăteşti şi după acestea până la Odovania Praznicelor nu se cântă Troparul şi Condacul Hramului. Dacă Sfântul cel de rând nu are Condac atunci se pune : Slavă... al Hramului Sfântului, Şi acum... al Praznicului. (Aşa după cum am arătat aici, zicem Troparele şi Condacele în toate zilele după Praznice până la Odovania Praznicelor.) Apoi Prochimenul Praznicului şi al Sfântului, pe glas 7: Veseliţi-vă ca dreptul de Domnul şi va nădăjdui într-însul... cu Stihul : Auzi, Dumnezeule, glas meu.... Apoi Apostolul din Cartea cea către Timotei : Fiule Timotei, întăreşte-te întru darul lui Dumnezeu..., apoi Aliluia, glas 4: Dreptul ca finicul va înflori...; Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul : Iată, eu vă trimit pe voi... apoi Priceasna Praznicului care se pune până la Odovania Praznicului, şi apoi a Sfântului : Întru Pomenirea veşnică... (Aşa cântăm la toate Praznicele Împărăteşti şi după Praznice până la Odovanie).

   SÂMBĂTĂ DUPĂ ÎNĂLŢAREA CINSTITEI CRUCI, Apostolul îl spunem din Cartea către Corinteni : Fraţilor, vedeţi chemarea voastră...; Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : Eu Mă duc şi Mă veţi căuta pe Mine...

   DUMNICA DUPĂ ÎNĂLŢAREA CINSTITEI CRUCI, se pune Prochimenul Praznicului, apoi Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, ştiind că nu se îndreptează omul...; Evanghelia de la Marcu : Zis-a Domnul : Cela ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine... Priceasna zilei şi apoi a Praznicului.

   ÎNSEMNARE : aşa se cuvine, că de se va întâmpla Înălţarea Cinstitei Cruci, Sâmbăta, atunci Apostolul şi Evanghelia duminicii celei după Înălţare se citeşte a doua zi Duminica după Praznic, iar Sâmbăta viitoare la Odovania Praznicului, la Liturghie Prochimenul, Aliluia şi Priceasna se pun ale Praznicului, iar Apostolul şi Evanghelia se pun ale Sâmbetei celei de după Înălţare, apoi cele de rând.

   Se cuvine să ştim : de se va întâmpla după Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Duminică să fie un Sfânt care este de rând ce se cântă pe patru, sau pe şase, sau Dacă are şi Polieleu atunci, sâmbătă la Vecernia cea mică, se pun Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. După : Acum slobozeşte... şi Tatăl nostru... se pune Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii. Ectenia mică şi Otpustul. La Vecernia cea mare după Catisma obişnuită la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii şi una a lui Anatolie, apoi trei ale Praznicului ale aceleiaşi zile şi trei ale Sfântului din Minei. Iar Dacă Sfântul se cântă pe şase, sau Dacă are Polieleu, cântăm trei Stihiri ale Învierii, trei ale Praznicului şi patru ale Sfântului. Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei pe glasul primului tropar. La Litie punem Stihirile Praznicului, ale Stihoavnei zilei de rând; Slavă... Şi acum... a Praznicului, care este scrisă la Stihoavna Utreniei. Iar Dacă Sfântul are Slavă... atunci punem : Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă... a Sfântului, Dacă are, Şi acum... a Praznicului, iar Dacă nu are, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Binecuvântarea pâinilor, Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) şi a Praznicului (o dată).

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Învierii (de două ori); Slavă... al Sfântului Dacă are, Şi acum... a Praznicului, iar Dacă Sfântul nu are Slavă..., se pune Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Catisme, Sedelnele Învierii cu Stihirile Născătoarei lor, şi citim din Tâlcuirea Evangheliei, a Duminicii celei de după Înălţare. Şi apoi punem : Fericiţi cei fără de prihană..., cu Troparele lor, apoi Ipacoiul glasului şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei duminicii celei de rând. Iar de are Sfântul Polieleu, după cele două Catisme, cântăm Polieleul Sfântului. Şi după Polieleu punem Troparele : Soborul îngeresc..... şi Ipacoiul glasului. Apoi se pun toate Sedelnele Sfântului, Citirile, Antifoanele, Prochimenul glasului şi : Toată suflarea... Apoi Evanghelia Învierii; şi : Învierea lui Hristos văzând... şi Psalmul 50. Apoi Stihira Învierii şi celelalte ale Învierii. Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe doi, al Praznicului cu Irmosul, pe patru şi al Sfântului tot pe patru. Catavasia Praznicului, iar Dacă Sfântul are Polieleu sau Doxologie atunci cântăm Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru, al Praznicului pe patru şi al Sfântului pe şase. După Cântarea a treia Condacul şi Icosul Praznicului şi al Sfântului Dacă are, şi Sedealna Sfântului; Slavă... Şi acum... a Praznicului, şi Citirea. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Învierii şi Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită..., şi apoi urmează Luminânda Învierii, Slavă... a Sfântului, Dacă are, iar Dacă nu, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude, punem patru Stihiri ale Învierii şi trei Podobnice ale Sfântului Dacă are, apoi Samoglasnica cea de la Slavă... pe care o cântăm cu Stihurile ei. Iar Dacă Sfântul nu are Stihiri la Laude atunci cântăm patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Praznicului, ale Stihoavnei, Utreniei ale acelei zile, cu Stihurile Praznicului, apoi Slavă... Stihira Evangheliei Şi acum : Preabinecuvântată eşti... şi urmează Doxologia mare; După : Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii, apoi Ectenia şi Otpustul şi Învăţătura Sfântului Teodor Studitul. Apoi se face obişnuita ieşire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasul 1 se pune Troparul Învierii, Slavă... al Praznicului, Şi acum... al Născătoarei Ceasului; după Tatăl nostru... Condacul Praznicului. Tot la fel se zice şi la celelalte Ceasuri; Condacul Praznicului şi al Învierii le spunem schimbându-le, chiar Dacă Sfântul are Polieleu.

   La Liturghie punem Fericirile glasului pe şase şi ale Praznicului din Cântarea cea de rând pe patru. Iar Dacă are şi Sfântul Cântare, Fericirile Învierii pe patru şi ale Praznicului din Cântarea cea de rând pe patru şi ale Sfântului din Cântarea a şasea tot pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Praznicului, apoi al Hramului şi al Sfântului Dacă are, Slavă... Condacul Sfântului, Şi acum... al Praznicului. Iar Dacă nu are Sfântul Tropar şi Condac zicem Condacul Învierii, Slavă... al Hramului, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia Duminicii celei după Înălţare, apoi a Sfântului Dacă are, iar Dacă nu are a zilei celei de rând. Prochimenul glasului nu se mai pune. Urmează Priceasna : Lăudaţi pe Domnul din ceruri... şi apoi aceea a Sfântului Dacă are, iar Dacă nu are se pune Priceasna Praznicului.


    ÎN ZIUA A ŞAISPREZECEA POMENIREA SFINTEI MAREI ÎNTRU-TOT LĂUDATEI MUCENIŢE EUFIMIA

   Seara, la : Doamne strigat-am... se pun trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfintei glas 4, apoi Podobia : Ca pe un viteaz...; Slavă... a Sfintei glas 6: Ceea ce eşti înflorită cu faptele bune...; Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas : Lumea cea cu patru margini... La Stihoavnă se pune Stihira Praznicului, Slavă... a Sfintei glas 8: Toată lumea să se mişte astăzi..., Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas : Pe care de demult Moise.... Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei : Mieluşeaua Ta, Iisuse, Eufimia..., Slavă... Şi acum... al Praznicului.

    La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... a Sfintei, Şi acum... a Praznicului. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Praznicului, Citirile şi apoi Psalmul 50. Se pune Canonul Praznicului cu Irnosul pe şase şi al Sfintei cu Irnosul pe şase, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului şi Sedealna Sfintei pe glas 8, (de două ori); Slavă... Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Sfintei : Întru pătimirea ta bine te-ai nevoit... După Cântarea a noua, Luminânda Sfintei (de două ori); Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Sfintei pe patru, glas 3, apoi Samoglasnicele, Slavă..., glas 6: De-a dreapta Mântuitorului... Şi acum... al Praznicului, acelaşi glas : Astăzi mergi înainte... La Stihoavnă Stihirile Praznicului cu Stihurile lor, apoi Slavă... a Sfintei cu glas 1: Astăzi adunându-se cetele Părinţilor...; Şi acum... al Praznicului, acelaşi glas : Astăzi cu adevărat graiul cel cu sfinţenie grăit lui David, a luat sfârşit...; Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... iar după Tatăl nostru... Troparul Sfintei, Slavă... Şi acum... al Praznicului; apoi Ecteniile, Otpustul, Ceasul 1, şi Otpustul cel desăvârşit.

   La Liturghie. Fericirile Praznicului de la Cântarea a treia pe patru şi ale Sfintei de la Cântarea a şasea tot pe patru; Prochimenul glas 4: Minunat este Dumnezeu între Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel..., cu Stihul : În Biserici binecuvântaţi pe Domnul... Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraţilor, ajutorându-vă şi vă rugăm... Apoi Aliluia pe glas 6: Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi a luat aminte la mine... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea l-a rugat pe Iisus cel mai mare dintre farisei... Priceasna : Întru pomenire veşnică...


    ÎN ZIUA A ŞAPTESPREZECEA POMENIREA SFINTEI MUCENIŢE SOFIA ŞI A CELOR TREI FIICE ALE EI, PISTIS, AGAPIS ŞI ELPIDIS

   Seara la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfintelor pe glas 4, Podobia : Dat-ai semn... apoi Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 1: Lemnul vieţii cu adevărat cel sădit în locul căpăţânii... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum... glas 1: Mai înainte închipuind Crucea Ta, Hristoase Patriarhul Iacov...; Acum slobozeşte şi după Tatăl nostru... Troparul Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului (de trei ori) şi obişnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului şi Citirile. Canonul Praznicului cu Irnosul pe opt şi al Muceniţelor pe patru, glas 1. După Cântarea a treia, Condacul Muceniţelor glas 1, Podobia : Mormântul tău, Mântuitorule...; Cinstitele şi Sfintele odrasle ale Sofiei..., şi Sedealna, apoi Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Praznicului şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 2: Veniţi toate neamurile... Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... şi Sfinte Dumnezeule...; şi după Tatăl Nostru... Troparul Praznicului şi celelalte, apoi Otpustul şi Ceasul 1. După aceea Ectenia şi Otpustul cel final.

    La Liturghie, Fericirile de la Cântarea a patra pe şase iar Priceasna se spune a Praznicului.


    ÎN ZIUA A OPTSPREZECEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU EUMENIE, EPISCOPUL GORTINIEI, FĂCĂTORUL DE MINUNI

   Seara la Vecernie, se pun trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfântului pe glas 4. Podobia : Ca pe un viteaz... Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 2: Dumnezeiasca visterie... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum... glas 4: Lucrarea Cinstitei Tale Cruci, Hristoase... Apoi Acum slobozeşte... şi după Sfinte Dumnezeule..., Troparul Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie la : Dumnezeu este Domnul..., se pune Troparul Praznicului (de trei ori); După Catismă, Sedelnele Praznicului şi Psalmul 50. Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt şi al Sfântului pe patru, glas 2. După Cântarea a treia, Condacul Sfântului, glas 2, Podobia : Cele de sus căutându-le...; Cu lumina dumnezeiască strălucind, preafericite.... şi Sedealna pe glas 5; Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, se pun Condacul şi Icosul Praznicului, iar după Cântarea a noua, Luminânda Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului; Slavă... Şi acum... a Praznicului pe glas 4. Samoglasnica : Chipul stelelor cel de lumină strălucitor Te-a arătat pe Tine mai înainte...; apoi : Bine e să ne mărturisim Domnului... Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru...... Troparul Praznicului, apoi Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1, apoi Otpustul cel desăvârşit.

   La Liturghie Fericirile Praznicului din Cântarea a cincea şi de la Cântarea a şasea se pun pe şase. Priceasna Praznicului.


    ÎN ZIUA A NOUĂSPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI TROFIM, SAVATIE ŞI DORIMEDONT

   La Vecernie se pun trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfinţilor, glas 8, Podobia : Mucenicii Tăi, Doamne..., apoi Slavă... Şi acum... a Praznicului pe glas 4: Să batem din palme astăzi... La Stihoavnă, Stihirile Praznicului Slavă... Şi acum... a Praznicului pe glas 5: Glasurile prorocilor tăi... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul Sfinţilor pe glas 8: Dumnezeu cel în Treime lăudat a preamărit Treimea Mucenicilor...; apoi Slavă... Şi acum... a Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori) apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Praznicului şi Psalmul 50; Canonul Praznicului cu Irmosul, pe opt şi al Sfinţilor cu Irmosul, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Sfinţilor pe glas 1, Podobia : Ca nişte pârga a firii...; Ca o temelie a pătimitorilor şi întărire a binecuvântării...; şi Sedealna glas 1, apoi Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Praznicului, iar după Cântarea a noua, Luminânda şi Stihoavna Praznicului.

   La Liturghie, punem Fericirile Praznicului din Cântarea a şaptea le punem pe şase, iar Priceasna o punem a Praznicului.

   Tot în această zi se pomeneşte şi mutarea moaştelor binecredinciosului marelui viteaz Teodor şi a fiilor săi marilor viteji David şi Constantin ai Capadociei şi ai Ierusalimului, Făcătorii de minuni. Se săvârşeşte soborul lor acolo unde sunt moaştele lor sau la Biserica care le poartă Hramul.


ÎN ZIUA A DOUĂZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC EUSTATIE ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL

   Seara la : Doamne strigat-am..., punem trei Stihiri ale Praznicului şi trei ale Sfântului pe glas 4, Podobia : Dat-ai semn... apoi Slavă... a Sfântului pe glas 2: Al doilea Iov te-ai arătat, Eustatie...; Şi acum... a Praznicului acelaşi glas : Schimbarea mâinilor... La Stihoavnă, Stihirile Praznicului, Slavă... al Sfântului pe glas 6: Diamantule cu sufletul acum după vrednicie te vom lăuda...; Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas : Crucea lui Hristos, nădejdea creştinilor... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl Nostru... Troparul Sfinţilor glas 4: Mucenicii tăi, Doamne..., apoi Slavă... Şi acum... a Praznicului, Ectenia şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Mucenicilor, Şi acum... al Praznicului. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Praznicului şi Psalmul 50. Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe şase şi al Sfinţilor tot pe şase, glas 4. După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului şi Sedealna Sfântului, glas 8 (de două ori). Slavă... Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului pe glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Patimilor lui Hristos arătat mormânt... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude, Stihirile Sfântului pe patru, apoi Samoglasnica întâi, pe glas 4 (de două ori) şi una pe glas 6 şi alta pe glas 8, apoi Slavă... glas 8: Voievozii oștii împărăteşti celei de jos luând...; Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas : Pe care de demult mai înainte Moise... La Stihoavnă, Stihirile Praznicului, Slavă... a Sfântului, glas 8: Precum Pavel chemarea nu de la oameni luând-o, mucenice Eustatie...; Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas : Glasul proorocului tău, Moise... Apoi, Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Praznicului. Ecteniile şi Ceasul 1, apoi Otpustul cel final.

   La Liturghie, punem Fericirile Praznicului din Cântarea a opta pe patru şi ale Sfântului din Cântarea a şasea tot pe patru. Prochimenul glas 4 : Sfinţilor celor care sunt pe pământul lui... cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul, ce este înaintea mea de-a pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor, întăriţi-vă în Domnul...; Aliluia, glas 4 : Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pe dânşii...; Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : păziţi-vă de oameni... Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

   Tot într-această zi Pomenirea Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori, a marelui viteaz Mihail şi a voievodului lui Teodor al Corintului, Făcătorul de minuni. Se săvârşeşte soborul lor unde sunt moaştele lor.


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI UNA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL CODRAT CELUI DIN MAGNEZIA

   Întru această zi se odovăieşte Praznicul Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci şi se cântă toate ale Praznicului şi la Vecernie şi la Utrenie. Iar Slujba Sfântului se cântă a doua zi împreună cu a Sfântului Sfinţitului Mucenic Foca.

   Întru această zi Pomenirea celui întru Sfinţi a Părintelui nostru Dimitrie mitropolitului Rostovului. Slujba Ierarhului se pune după Mineiul de obşte.

   Seara la Vecernie se pune obişnuita Catismă; la : Doamne strigat-am..., punem Stihirile Praznicului pe şase, cele care au fost cântate chiar în ziua Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului, iar dacă este sâmbătă, Slavă... a Praznicului, Şi acum... Dogmatica glasului de rând. La Stihoavnă punem Stihirile; Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Acum slobozeşte... şi după Sfinte Dumnezeule... Troparul Praznicului. Ecteniile şi Otpustul. La Pavecerniţă, după Sfinte Dumnezeule... Condacul Praznicului. Iar Miezonoptica o cântăm după obicei cu Troparele zilei.

   La Utrenie la : Dumnezeul este Domnul... Troparul Praznicului (de trei ori). După Catismele cele obişnuite, Sedelnele Praznicului şi Psalmul 50. Canonul Praznicului pe doisprezece, Irmosul, punându-se de câte două ori. Şi pe urmă se pune acelaşi Irmos în amândouă stranele. După Cântarea a treia, Sedealna Praznicului (de două ori). După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua, nu cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită..., ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului. Primul Canon cu Irmosul, pe opt şi Canonul al doilea cu Irmosul, pe şase. Irmoasele celor două Canoane ale Cântării anuale le punem de câte două ori. Apoi după sfârşitul Canoanelor cântăm Irmosul, cu Stihirile Mărimurilor lui : Rai de taină eşti Născătoare de Dumnezeu...; Şi după aceasta şi cealaltă Stihiră, cu Irmosul, al doilea : Moartea ceea ce a venit neamului omenesc... şi ne închinăm odată. Apoi Luminânda Praznicului de două ori. La Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... Şi acum... a Praznicului şi Doxologie mare. După Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, Troparul Praznicului, apoi Ecteniile şi Otpustul. La Ceasuri Troparul şi Condacul Praznicului.

   La Liturghie, Fericirile din Canon de la Cântarea a noua se pun pe opt. După Vohod punem Troparul Praznicului. Slavă... Şi acum... Condacul Praznicului. Apoi, Sfinte Dumnezeule..., Prochimenul, Aliluia, Apostolul şi Evanghelia zilei şi apoi Priceasna Praznicului.

   După Otpustul Liturghiei preotul iese cu cădelniţa, iar diaconul iese cu făclie şi preotul cădeşte Cinstita Cruce. Şi aşa preotul ridică Cinstita Cruce, ajutat de diacon, pe capul său şi o pune pe dânsa în Sfântul altar, în care intră pe Uşile Împărăteşti, mergând înaintea lui, diaconul cu lumina aprinsă şi cădind Cinstita Cruce. Apoi preotul pune Cinstita Cruce pe Sfânta Masă şi o cădeşte în chipul Crucii. Şi aşa se odovăieşte Praznicul Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci.

   ÎNSEMNARE : se cuvine să ştim : că dacă se va întâmpla Odovania Praznicului Înălţării Cinstitei Cruci Duminică, atunci :

   Sâmbătă seara la Vecernia cea mică se pun Stihirile Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihira Învierii, apoi Stihoavna Praznicului şi Stihurile ei, cele ale Vecerniei celei mari. Slavă.. Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... al Praznicului. Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare, după obişnuita Catisma, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie şi şase ale Praznicului, cele cântate chiar în ziua Praznicului. apoi Slavă... a Praznicului, Şi acum... a Născătoarei cea dintâi a glasului de rând. La Litie Stihirile, Slavă... Şi acum... toate se pun ale Praznicului. La Stihoavnă, Stihirile Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Binecuvântarea pâinilor Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) şi a Praznicului o dată şi Citire din Faptele Apostolilor.

   La Utrenie la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Învierii (de două ori), Slavă... Şi acum... al Praznicului. După Catisme Sedelnele Învierii cu Stihirile Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii cea după Înălţarea Cinstitei Cruci : Cei fără de prihană... Apoi Ipacoiul glasului şi Citire din Duminica de rând. Antifoanele şi Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea..., Evanghelia Învierii, apoi : Învierea lui Hristos văzând... şi Psalmul 50. După aceea Stihira Evangheliei, apoi : Înviind Iisus din mormânt..., şi celelalte după obicei. Se pune Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe doi şi al Praznicului cu Irmosul, pe opt. Catavasia Praznicului, iar după Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului Sedealna Praznicului (de două ori) şi Citirea Praznicului. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Învierii şi Sinaxarul. La Cântarea a noua, cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... apoi Luminânda Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii, şi patru ale Praznicului, împreună cu cele de la Slavă... cu Stihirile Praznicului. Apoi Slavă... Stihira Evangheliei, Şi acum... : Preabinecuvântată eşti... Doxologia mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, Troparul Învierii pe glas 1. Ectenia şi apoi Învăţătura lui Teodor Studitul. După care se face obişnuita ieşire în pridvor şi Ceasul 1 şi Otpustul cel final. La Ceasuri punem Troparul Învierii, Slavă... al Praznicului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... Condacul Praznicului şi al Învierii le zicem schimbându-le.

   La Liturghie, Fericirile glasului le punem pe şase şi ale Praznicului din Cântarea a noua pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Praznicului, apoi Slavă... Condacul Învierii; Şi acum... al Praznicului; Prochimenul zilei şi al Praznicului, Apostolul şi Evanghelia Duminicii celei de după Înălţare, şi apoi a zilei; Aliluia şi Priceasna, mai întâi a Praznicului şi apoi a zilei. Iar Slujba Sfântului Apostol se cântă, după cum spuneam, în ziua următoare împreună cu a Sfântului Sfinţitului Mucenic Foca.

   ÎNSEMNARE : aşa se cuvine : ca după Odovania Praznicului Cinstitei Cruci din ziua a douăzeci şi una a lunii septembrie să începem să citim la Utrenie câte trei Catisme. Şi facem patru Citiri în afară de Sinaxar. La Vecernie în toată săptămâna citim Catisma a optsprezecea : Către Domnul când m-am necăjit... Iar dacă va fi vreun Sfânt mare care să aibă Polieleu atunci citim la Utrenie două Catisme, iar la Vecernie citim a treia Catismă, cea de rând.

   ÎNSEMNARE : trebuie să se ştie şi aceasta : că începând de Duminică se începe şi Psaltirea, iar începând de Luni, în toate zilele până pe data de două decembrie se vor citi câte trei Catisme. Duminicile, la Utrenie citim câte două Catisme şi adăugăm şi Polieleul în toate duminicile până pe data de două decembrie. Iar de pe data de două decembrie nu se mai cântă Polieleu până pe data de paisprezece ianuarie până când se odovăieşte Praznicul Arătării Domnului, adică a Bobotezei, în afară dacă va cădea vreun Sfânt mare care are Polieleu. Iar de pe data de paisprezece ianuarie cântăm Polieleu în toate duminicile până la Duminica Lăsatului sec de brânză. Catavasiile care se cântă începând de la Odovania Praznicului Cinstitei Cruci, sunt : Deschide-voi gura mea... până pe data de douăzeci şi unu Noiembrie.


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI DOUA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC FOCA EPISCOPUL SINOPIEI ŞI A SFÂNTULUI PROOROC IONA ŞI A CUVIOSULUI IONA PREOTUL, TATĂL SFÂNTULUI TEOFAN FĂCĂTORUL DE CANOANE ŞI A LUI TEODOR, SCRIBUL LUI

   Seara la Vecernie, punem trei Stihiri ale Apostolului şi trei ale Mucenicului; Slavă... a Mucenicului pe glas 4 : Din pruncie te-am făcut iubitor al Domnului... Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavnă se pune Stihoavna Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru.... Troparul Apostolului pe glas 3 : Apostole Sfinte, Codrate...; Slavă... al Sfântului Foca, glas 4: Şi părtaş obiceiurilor... (care se găseşte în ziua a treia a acestei luni). Iar Slujba Sfântului prooroc Iona şi a Cuviosului Iona se cântă la Pavecerniţă.

   La Utrenie la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului şi Citirile. Canonul Octoihului, primul Canon cu Irmosul, pe şase şi două Canoane ale Sfântului pe opt, al Apostolului glas 2 şi al Mucenicului glas 4. După Cântarea a treia, Condacul Mucenicului glas 6, Podobia : Împlinind rânduiala cea pentru noi...; Ca un arhiereu Părinte aducând jertfa..., Icosul şi Sedealna Apostolului; Slavă... Mucenicului... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Apostolului glas 8, Podobia : Ca nişte pârga a firii...; Ca un ierarh cinstit... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului şi apoi a Apostolului; Slavă... a Mucenicului... Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă se pune Stihira Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei ei. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... şi după Sfinte Dumnezeule... Troparul Apostolului; Slavă... al Mucenicului... Şi acum... a Născătoarei, cea de la sfârşitul Utreniei.

   La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe şase. Prochimenul glas 7 : Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui... cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, având Arhiereu mare..., apoi Aliluia pe glas 2 : Preoţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate..., apoi Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul Eu sunt uşa... Priceasna : Întru pomenire veşnică...


    ÎN ZIUA DOUĂZECI ŞI TREIA ZĂMISLIREA CINSTITULUI SLĂVITULUI PROOROC, ÎNAINTEMERGĂTORULUI ŞI BOTEZĂTORULUI DOMNULUI IOAN

   Seara la Vecernie punem obişnuita Catismă. La : Doamne strigat-am... se pun Stihurile Sfântului pe şase, glas 6 : Podobia : Cela ce de sus eşti chemat...; Propovăduind dumnezeiescul Zaharia... Apoi Slavă... glas 6 : Din pântece sterp astăzi... Şi acum... a Născătoarei : Cine nu te va ferici pe tine... La Stihoavnă, Stihirile glasului 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi...; Mergând în Sfânta Sfintelor..., cu Stihurile ei; Slavă... acelaşi glas, însuşi glasul : Înger din pântece nepoftitor ai ieşit, Botezătorule...; Şi acum... a Născătoarei : Nimenea din cei ce aleargă la tine... Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 4 : Ceea ce mai înainte erai stearpă şi neroditoare, veseleşte-te...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas : Taina cea din veac ascunsă.... La Pavecerniţă după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Înaintemergătorului.

   La Utrenie la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori); Slavă... Şi acum... a Născătoarei : Taina cea din veac ascunsă... După prima Catismă, Sedealna glas 5, Podobia : Cuvântul cel dimpreună fără de început...; Elisabeta de nerodire s-a slobozit...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După a doua Catismă, Sedealna glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpină...; Turtureaua cea iubitoare de pustie Sfântul Botezătorul..., (de două ori). Slavă... Şi acum... Născătoarei; şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine pe opt şi apoi al Sfântului pe şase, glas 6. Catavasia : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Sedealna glas 4, (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 1, Podobia : Ceata îngerească...; Veselească-se luminat marele Zaharia... Apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Mergătorului înainte (de două ori), Podobia : Cu ucenicii...; Slăvita zămislire a Mergătorului înainte...; Slavă... Şi acum...... a Născătoarei. La Laude se pun Stihirile Sfântului pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Veselească-se făptura întru zămislirea a ta... Slavă... Şi acum...... pe glas 6, însuşi glasul : Elisabeta a zămislit pe Înaintemergătorul lui Hristos... apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... şi celelalte Troparul Sfântului; Slavă... Şi acum... : Taina cea din veac ascunsă... Apoi Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1. Apoi după Ceasuri, Otpustul cel final. (Nu trebuie să ne mirăm pentru Doxologia mare deoarece se poate cânta aşa după cum au zis cei ce au făcut Tipicul şi Octoihul pentru că trebuie să cântăm şi Domnului şi să facem şi Doxologie mare).

   La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia şi de la Cântarea a şasea. Prochimenul glas 7: Veseli-se-va dreptul de Domnul şi va nădăjduind în Dânsul... cu Stihul : Auzi Dumnezeule, glasul meu.... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, Avraam a avut doi fii... Aliluia glas 4: Dreptul ca finicul va înflori... cu Stihul : Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia de la Luca : În zilele acelea fost-a în zilele lui Irod împăratul Iudeii... cu sfârşitul : ca să ridice ocara mea dintre oameni... Apoi Priceasna : Întru Pomenirea veşnică...


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA POMENIREA SFINTEI ÎNTÂII MUCENICE ŞI ÎNTOCMAI CU APOSTOLII TECLA

   Seara, după Catisma cea obişnuită la : Doamne strigat-am... se pun Stihirile Sfintei pe şase, glas 8, Podobia : Doamne de ai şi stătut înaintea judecăţii lui Pilat... apoi Slavă... glas 6: Cu lupte pătimitoare de chinuri pe vrăjmaşul l-ai călcat... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă se pune Stihoavna Octoihului; Slavă... a Sfintei glas 8: Pornirea leilor o ai călcat şi pe Tamuris l-ai ruşinat...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul glasului 4 : Din cuvintele lui Pavel învăţându-te... sau Troparul : Mieluşeaua ta, Iisuse...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei; Ecteniile şi Otpusul.

   La Utrenie la : Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... Şi acum.... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului şi Citirile, apoi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine pe opt. şi Canonul Sfintei pe şase glas 8. După Cântarea a treia, Condacul glas 8, Podobia : Ca nişte pârgă a firii...; Cu frumuseţea fecioriei ai strălucit... apoi Sedealna Sfintei (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei după Cântarea a şasea, Condacul Sfintei glas 2, Podobia : Cele de sus căutând....; Cu dragostea lui Hristos hrănindu-se inima ta bună, fecioară... apoi Icosul. Iar după Cântarea a noua, Luminânda Octoihului; Slavă... a Sfintei... Şi acum... a Născătoarei. La Laude Stihirile Sfintei pe glas 4, însuşi glasul, apoi Slavă... glas 4: De pătimirea ta cea mai presus de om întâie Muceniţă a lui Hristos...; Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă se pune a Octoihului; Slavă... glas 2: Veniţi, iubitorilor de prăznuiri...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului...; Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei; Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1, apoi Otpustul cel final.

   La Liturghie, Fericirile Octoihului se pun pe patru şi ale Sfintei de la Cântarea a treia tot pe patru. Prochimenul glas 4: Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeu lui Israel... cu Stihul : În Biserici binecuvântaţi pe Dumnezeu...; Apostolul din Cartea cea către Timotei : Fiule Timotei, urmat-ai învăţăturii mele...; Aliluia glas 1 : Aşteptând am aşteptat pe Domnul... apoi Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul : Asemanatu-s-a împărăţia cerurilor cu zece fecioare...; Priceasna : Bucuraţi-vă, drepţilor, întru Domnul...


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI CINCEA POMENIREA CUVIOASEI MAICII NOASTRE EUFROSINA

   Seara la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfântului pe glas 5, Podobia : Cuvioase părinte...; Slavă... a Sfintei pe glas 2, însuşi glasul : Fecioria cea curată a curăţiei tale fără de prihană de la bărbaţi păzind-o... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă se pune Stihoavna Octoihului; Slavă... a Sfintei pe glas 6 : Veniţi toţi iubitorilor de feciorie...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei pe glas 8, Slavă... Şi acum... al Născătoarei.

   La Utrenie la : Dumnezeu este Domnul, punem Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, apoi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului se pun pe opt şi al Sfintei pe patru, glas 5. După Cântarea a treia, Sedealna Sfintei (de două ori); Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfintei pe glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Viaţa cea de sus dorind să o câştigi... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfintei; Şi acum... a Născătoarei.

   La Liturghie Fericirile Octoihului şi celelalte după rânduială.

   Tot în această zi Pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Serghie egumenul Radonejenscului, Făcătorul de minuni. Săvârşeşte soborul lui în Biserica în care-i sunt Moaştele sau în Bisericile care-i poartă Hramul. Iar în celelalte se pune numai Polieleul.


  ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞASEA MUTAREA (ADORMIREA) SFÂNTULUI SLĂVITULUI ÎNTRU-TOT LĂUDATULUI APOSTOL ŞI EVANGHELIST IOAN CUVÂNTĂTORUL DE DUMNEZEU

   Seara la Vecernia cea mică, punem Stihirile Sfântului pe patru glas 2, Podobia : Când de pe lemn..., Slavă..., acelaşi glas, însuşi glasul : Verhovnice al Apostolilor trâmbița cuvântării de Dumnezeu...; Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă Stihirile Sfântului, glas 1, Podobia : Prealăudaţilor Mucenici...; cu Stihurile lor; cel dintâi : În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor...; Stihul al doilea : Cerurile spun Slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o povesteşte tăria...; Slavă... glas 2, Bogoslove feciorelnice, ucenice iubite al Mântuitorului... Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas : Toată nădejdea mea.... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru...... Troparul Sfântului glas 2 : Apostole al lui Hristos de Dumnezeu iubite...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei : Toate tainele Tale sunt mai presus de minte... Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare după obişnuitul Psalm citim : Fericit bărbatul... prima Slavă.... La : Doamne strigat-am... se pun Stihirile Sfântului pe opt glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Văzătorul descoperirilor celor negrăite... Apoi Slavă... glas 2 : Pe fiul tunetului...; Şi acum... a Născătoarei : Trecut-a umbra legii... Vohodul, apoi Prochimenul zilei şi trei Citiri : Prima din Epistola Sobornicească a Sfântului Ioan : Iubiţilor, dacă inima noastră ne osândeşte pe noi...; a doua : Iubiţilor, dacă aşa ne-a iubit pe noi Dumnezeu...; şi a treia : Iubiţilor, dacă cineva ar zice că iubeşte pe Dumnezeu... La Litie, Stihira Hramului apoi Stihirile Apostolului pe glas 1 : Râuri de teologii..., Slavă... glas 4: Rezemându-te pe pieptul Învăţătorului Tău Hristos...; Şi acum... acelaşi glas : Fiul cel ce împreună cu Tatăl şi cu Duhul se preamăreşte de Heruvimi întru cei de sus.... Şi obişnuitele rugăciuni ale Litiei. La Stihoavnă, Stihirile Sfântului glas 4, Podobia : Cela ce eşti chemat de sus...; cu Stihurile lor; Slavă... glas 6: Apostole al lui Hristos, şi evanghelistule...; Şi acum : Făcătorul şi izbăvitorul meu... La : Binecuvântarea pâinilor, Troparul Sfântului glas 2 : Apostole al lui Hristos Dumnezeu... (de două ori) care este scris la Vecernia cea mică; şi : Născătoare de Dumnezeu Fecioară..., o dată. Apoi; Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), şi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul...., cu sfârşitul : Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit pe acei ce-l caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele..., şi Citirea.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Apostolului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei : Toate tainele Tale sunt mai presus de minte... Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Apostolului, cu Stihirile Născătoarei lor şi Citirile. Iar după Citiri se dau lumânări fraţilor şi cântăm Polieleul cu obişnuitele Stihuri. Apoi Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţeleptul şi cuvântul...; Rezemându-te pe pieptul lui Hristos..., (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei : Pe uşa cea cerească...; şi Citirea. Apoi Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4 : În tot pământul a ieşit vestirea lui..., cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apoi : Toată suflarea..., Evanghelia de la Ioan : În vremea aceea s-a arătat Iisus ucenicilor Săi după ce s-a sculat din morţi.... După Psalmul 50, Slavă... Pentru rugăciunile Apostolului Tău milostive...; Şi acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu... Apoi Stihul : Miluieşte-mă Dumnezeule... şi Stihira glas 2 : Bogoslovule feciorelnice... Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe şase şi două canoane ale Apostolului cu Irmoasele pe opt, unul pe glas 2 şi altul pe glas 6. Catavasiile : Deschide-voi gura mea.... După Cântarea a treia, Sedealna Apostolului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul tău...; Pe pieptul înţelepciunii rezemându-te... (de două ori), Slavă... Şi acum... Născătoarei : Ceea ce ai născut pe cuvântul..., şi Citirea. După Cântarea a şasea, Condacul glas 2, Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului, Slavă...; cealaltă tot a Apostolului, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile pe patru, glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune...; Fericite Ioane preaînţeleptule...; Slavă... glas 8, însuşi glasul : Evanghelistule Ioane... Şi acum... : Stăpâne, primeşte rugăciunile robilor tăi..; apoi Doxologia mare. După Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, Troparul Apostolului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei : Toate tainele tale sunt mai presus de minte.... Ectenia şi Otpustul, şi cântăm o Stihiră Samoglasnică a Sfântului, pe care o va voi Eclesiarhul. Apoi preotul iese cu cădelniţa, înaintea lui mergând purtătorul de lumină cu sfeșnicul aprins şi cădeşte preotul Icoana Sfântului Apostol cea de pe analog. Şi apoi dând cădelniţa stă de partea dreaptă a analogului şi vine egumenul la analog şi face două închinăciuni şi sărută Icoana Sfântului Apostol şi după sărutare face încă o închinăciune. Şi luând apoi beţişorul, care este gătit pentru aceasta, se însemnează pe sine cu ulei din candela Sfântului în chipul Crucii pe frunte. La fel şi fraţii sărută Icoana Sfântului iar egumenul îl miruieşte întâi pe preot cu untdelemn sfinţit, apoi pe ceilalţi fraţi. Iar după ungerea tuturor cu untdelemn sfinţit cântăm Ceasul 1. La Ceasuri zicem Troparul şi Condacul Sfântului. şi Otpustul cel final. (Aşa se face miruirea întotdeauna şi la Praznicele Împărăteşti şi la toate Praznicele Sfinţilor celor Mari când se face Priveghere).

   La Liturghie punem Fericirile din Canonul glasului 2, de la Cântarea a treia pe patru şi de la glas 6, din Cântarea a şasea tot pe patru. După Vohod, Troparul Hramului Domnului Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu şi al Apostolului iar ale Hramurilor Sfinţilor, Troparele şi Condacele, nu se zic. După aceasta, Condacul Hramului Domnului Hristos, apoi Slavă... Condacul Apostolului; Şi acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu. Iar de nu este Hramul Născătoarei de Dumnezeu, Şi acum... al Hramului Domnului Iisus Hristos. Iar dacă nu este nici Hramul Domnului Hristos nici al Născătoarei de Dumnezeu zicem Troparele aşa : Troparul Apostolului Slavă... Condacul lui; Şi acum... : Ceea ce eşti părtinitoare a creştinilor... Prochimenul glas 8 : În tot pământul..., cu Stihul : Cerurile spun slavă lui Dumnezeu...; Apostolul din Epistola Sobornicească a Sfântului Ioan : Iubiţilor pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut niciodată.... Apoi Aliluia glas 1 : Mărturisi-vor cerurile minunile tale Doamne..., cu Stihul : Dumnezeu se preaslăveşte în sfaturile Sfinţilor.... Evanghelia de la Ioan : În vremea aceea stătea lângă crucea lui Iisus... Priceasna : În tot pământul...


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC CALISTRAT ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL

   Seara, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfinţilor, glas 8, Podobia : O preaslăvita minune...; Mucenice pătimitorule Calistrate...; Slavă... glas 4: Mai înainte de Cinstită Crucea Ta, înfricoşată era oamenilor moartea...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă, Stihirile Octoihului; Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor de glas 4 : Mucenicii tăi, Doamne...; Slavă... Şi acum... Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu Domnul... Troparul Sfinţilor (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfinţilor pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul Sfinţilor glas 4, Podobia : Aratatu-te-ai astăzi...; Astăzi biserica prăznuieşte acum toată osteneala sființilor...;. apoi Sedealna glas 5. După Cântarea a şasea, Condacul glas 4, Podobia : Cela ce te-ai înălţat pe Cruce..., Răni de multe feluri răbdând... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă Stihirile Octoihului; apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... şi Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor; Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpusul.

   La Liturghie, punem Fericirile Octoihului şi celelalte după rânduială.

   Tot în această zi Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sabatie al Solovitcului, Făcătorul de minuni. Se săvârşeşte soborul în biserica în care se află Moaştele sale şi unde este Hramul lui.


     ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI OPTA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU HARITON MĂRTURISITORUL

   Seara la Vecernie, cântăm : Fericit bărbatul..., prima Slavă.... La : Doamne strigat-am... punem Stihirile pe şase glas 4, Podobia : Dat-ai semn...; apoi Slavă... acelaşi glas însuşi glasul : De Dumnezeu purtător Haritoane, tu şi după moarte în ceruri vieţuieşti întru Hristos...; Şi acum... a Născătoarei : Proorocul David carele pentru tine este al lui Dumnezeu părinte.... Vohodul, Prochimenul zilei şi apoi se pun trei Citiri, care se zic la Cuvioşi; şi Ecteniile. La Stihoavnă Stihirile Sfântului glas 1, Podobia : Prealaudatilor mucenici...; cu Stihurile lor : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui... apoi, Slavă... glas 8 : Mulţimile monahilor...; Şi acum... : Fecioară nenuntită.... După Tatăl nostru... Troparul glas 8 : Cu, curgerile lacrimilor tale...; Slavă... Şi acum... : Cela ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară..., şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedealnele Sfântului şi Polieleul cu cântările lui. Sedealna a doua, Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi citire. Apoi se pune Antifonul 1 glas 4, Prochimenul acelaşi glas : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului... Apoi : Toată suflarea..., Evanghelia de la Matei : În vremea aceea mergea după Iisus popor mult.... După, Psalmul 50, Stihira glas 6 : Cuvioase părinte, în tot pământul a ieşit vestea isprăvilor tale.... Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe şase, glas 2 : Adâncul cel netrecut şi neumblat...; şi Canonul Cuviosului pe opt, glas 4 : Adâncul mării, celei de nevoinţă deschizându-l... Catavasiile : Deschide-voi gura mea.... După Cântarea a treia, Sedealna glas 8 (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 2; Podobia : Pe Născătoare de Dumnezeu cea întru rugăciuni...; Cu închinarea îndulcindu-te de Dumnezeu înţelepţite...; şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfântului pe patru glas 4, Podobia : Dat-ai semn... apoi Slavă... glas 5 : Cuvioase Părinte, glasul Evangheliei auzind...; Şi acum... a Născătoarei, apoi Doxologia cea mare. După : Sfinte Dumnezeule... Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1. Apoi Otpustul cel final. La Ceasuri, punem Troparul şi Condacul Sfântului.

   La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia şi Cântarea a şasea. Prochimenul glas 7 : Lauda-se-vor Cuvioşii întru slavă... cu Stihul : Cântaţi Domnului cântare nouă.... Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraţilor, Dumnezeu care a zis să strălucească lumina din întuneric...; Aliluia, glas 6 : Fericit bărbatul care se teme de Domnul...; Evanghelia de la Luca : În vremea aceea stătea Iisus la loc şes...; Priceasna : Întru pomenire veşnică va fi dreptul...


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI NOUA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU CHIRIAC SIHASTRUL

   La Vecernie, Stihirile Sfântului pe şase, glas 8, Podobia : Ce vă vom numi pe voi...; Cu frâul înfrânării stăpânind patimile trupului... Apoi Slavă... glas 8, însuşi glasul : Mulţimile monahilor... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă, se pun Stihirile Octoihului; Slavă... a Sfântului glas 6 : Cuvioase părinte Chiriac, în tot pământul a ieşit...; Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru... Troparul glas 1 : Locuitor al pustiului şi înger în trup...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei, apoi Catismele cele obişnuite şi Sedelnele Octoihului. După Psalmul 50 se pun amândouă Canoanele Octoihului şi apoi al Sfântului pe şase, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul glas 8, Podobia : Apărătoare Doamne...; Ca pe un biruitor prea-tare şi apărător... Apoi Sedealna glas 5 (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Prin curăţia sufletului dumnezeieşte te-ai întrarmat...; şi Icosul. După Cântarea a noua, punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă, Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului, glas 5: Cuvioase Părinte n-ai dat somn ochilor tăi...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului...; Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum...... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Apoi Ceasul 1 şi Otpustul cel desăvârşit. Ceasurile după rânduială.

   La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Cuviosului de la Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Gălăteni : Fraţilor roada Duhului este...; apoi Aliluia glas 6 : Fericit bărbatul care se teme de Domnul...; Evanghelia de la Luca : În vremea aceea stătea Iisus la loc şes..., apoi Priceasna : Întru pomenire veşnică...


      ÎN ZIUA TREIZECEA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC GRIGORIE AL ARMENIEI CELEI MARI

   Seara, La Vecernie, se pun Stihirile pe şase, glas 6. Podobia : Toată nădejdea... Slavă... acelaşi glas, însuşi glas : Cine după vrednicie va povesti biruinţele faptelor bune ale tale...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă, se pun Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului : În norul cel neapus al luminii celei negrăite...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Acum slobozeşte... şi Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul, glas 4 : Şi părtaş obiceiurilor... Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului. Psalmul 50, şi se pun amândouă Canoanele Octoihului pe opt şi Canonul Sfântului pe şase glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 2, Podobia : Pe propovăduitorii cei tari...; Pe cel bine-slăvit şi ierarhul toţi îl cinstim... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă se pun Stihirile Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei Învierii sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1, şi Otpustul cel final. Apoi celelalte Ceasuri după rânduială.

   La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Doamnului... Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraţilor privegheați, staţi în credinţă...; Aliluia glas 2 : Preoţii tăi Doamne se vor îmbrăca întru dreptate.... Apoi Stihul : Că a ales Domnul...; Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : Eu sunt uşa, prin Mine de va intra cineva... Priceasna : Întru pomenire veşnică va fi dreptul...

  Tot întru această zi Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Grigorie cel de la râul Preajna al Volotcului, Făcătorul de minuni. Se săvârşeşte Slujba lui în Biserica lui şi în Bisericile care-i poartă Hramul.





LUNA OCTOMBRIE
ARE TREIZECI ŞI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 11 CEASURI ŞI NOAPTEA ARE 13 CEASURI

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | DSP | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31


    ZIUA ÎNTÂI POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL ANANIA UNUL DIN CEI 70 ŞI AL CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU ROMAN MELODUL

   Seara La Vecernie, Catisma obişnuită. La : Doamne strigat-am... punem Stihirile Apostolului în număr de trei, pe glas 4, Podobia : Cela ce sus eşti chemat...; şi ale Sfântului Roman tot în număr de trei, pe glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti.... Apoi Slavă... a Apostolului, acelaşi glas, însuşi glasul : Pe vasul alegerii, pe intrarea cea mare a Duhului...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă, punem Stihirile Octoihului şi ale Apostolului pe glas 4 : Încăpere de chinuri răbdătoare te-ai arătat Anania Apostole...; cu Stihul : În tot pământul a ieşit vestirea lor...; Slavă... a Cuviosului, glas 6 : Întâia începătură de bunătăţi te-ai arătat...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Apostolului glas 3 : Apostole Sfinte... : Slavă... Troparul Cuviosului pe glas 8 : Întru tine Părinte cu deamănuntul s-a păzit cel după chip...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Ectenia şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Apostolului (de două ori) Slavă... al Cuviosului Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe şase şi unul al Apostolului pe glas 8 cu Irmosul, pe patru şi unul al Cuviosului, pe glas 6 cu Irmosul, tot pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului, glas 8 : Cu Dumnezeieştile fapte bune ale duhului...; Apoi Sedealna Apostolului, Slavă... a Cuviosului glas 5, Podobia : Cuvântul cel împreună cel de început... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a şasea, Condacul Apostolului glas 2, Podobia : Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni...; Cela ce eşti întru rugăciuni preafierbinte sprijinitor...; Icosul şi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului Slavă... a Apostolului Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă Stihirile Octoihului Slavă... a Apostolului glas 8 : Ucenice al Mântuitorului...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... şi după Tatăl nostru... Troparul Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul şi urmează Ceasul 1, la care zicem Troparul Apostolului Slavă... al Cuviosului Şi acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... Condacul Apostolului şi celelalte după rânduială.

   La Liturghie punem Fericirile Octoihului le punem pe patru şi ale Apostolului de la Cântarea a treia tot pe patru. Prochimenul Apostolului, glas 8: În tot pământul a ieşit vestirea lor...; cu Stihul : Cerurile spun slava lui Dumnezeu.... Apoi Apostolul de la Fapte : În zilele acelea era un oarecare ucenic în Damasc cu numele Anania...; Aliluia pe glas 1 : Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne..., cu Stihul : Dumnezeu se preamăreşte în faptele Sfinţilor...; apoi Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul : Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine mă ascultă.... Priceasna : În tot pământul....

   TOT ÎN ACEASTĂ ZI SĂRBĂTORIM ACOPERĂMÂNTUL PREASFINTEI STĂPÂNEI NOASTRE NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI PURUREA FECIOAREI MARIA

   De este Hramul ei sau dacă va voi cel mai mare să se facă Priveghere de toată noaptea apoi cântăm slujba ei aşa :

   La Vecernia cea mică, Stihirile Samoglasnice glas 1, pe patru, Slavă... Şi acum... glas 6 : Veniţi iubitorilor de praznic...; apoi Prochimenul zilei şi Învrednicește-ne Doamne... La Stihoavnă, punem Stihirile glas 2, Podobia : Casa Efratului...; Apoi, Slavă... Şi acum... pe glas 3 : Veniţi toţi... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul glas 4 : Astăzi poporul cel binecredincios... Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare, cântăm : Fericit bărbatul..., prima Slavă.... La : Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, glas 1. Podobia : O, preaslăvită minune... Apoi alte Stihiri glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz... Slavă... Şi acum... pe glas 8: Astăzi se bucură împreună cu noi.... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei şi se pun trei Citiri de la Facere : Ieșit-a Iacov... şi celelalte. La Litie se pun Stihirile glas 3, Slavă... Şi acum...... tot pe glas 3: Curăţindu-ne gândul şi mintea... La Stihoavnă Stihirile glas 2, cu Stihurile : cel dintâi : Ascultă fiică şi vezi...; al doilea Stih : Feței tale se vor ruga..., apoi Slavă... Şi acum..., pe glas 2 : Ca o cunună prealuminată... La Binecuvântarea pâinilor, se pune Troparul (de trei ori) apoi : Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Slavă... Şi acum...; Psalmul 33 până la : Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit... care se cântă; şi Citirea.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Praznicului (de trei ori), iar după Catisme, Sedelnele Acoperământului şi Citirea. După Polieleu, Sedealna glas 4, Slavă... Şi acum... tot aceasta. Apoi se pune primul Antifon, glas 4; Prochimenul, tot pe glas 4 : Pomeni-voi numele Tău... cu Stihul : Feței Tale se vor ruga... apoi : Toată suflarea..., Evanghelia de la Luca : În vremea aceea sculându-se Maria... şi Psalmul 50; Slavă... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Şi acum... tot aceasta. Apoi : Miluieşte-mă Dumnezeule..., cu Stihira glas 8 : Astăzi se bucură împreună cu noi... Canonul se pune al Născătoarei cu Dumnezeu cu Irmosul, de două ori, iar Troparele se pun pe 12. După Cântarea a treia, Sedealna glas 5; Slavă... Şi acum... tot aceasta. După Cântarea a şasea, Condacul glas 3, Podobia : Fecioara astăzi..., Fecioara astăzi înainte stă în Biserică...; şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Acoperământului. La Laude, punem Stihirile pe patru, glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune... apoi Slavă... Şi acum... glas 6 : Dacă Te-a văzut pe Tine în văzduh minunatul Andrei... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... Troparul Acoperământului, Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1 şi celelalte după rânduială.

   La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Acoperământului, de la Cântarea a treia şi a şasea. Prochimenul şi Cântarea Născătoarei de Dumnezeu pe glas 3 : Măreşte suflete al nostru pe Domnul..., cu Stihul : Că a căutat spre smerenia roabei sale... Apoi Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor cortul cel dintâi avea îndreptări de slujbă...; Aliluia pe glas 8 : Ascultă fiică şi vezi...; Cu Stihul : Feței Tale se vor ruga.... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea intrat-a Iisus într-un sat.... Priceasna : Paharul mântuirii...

   ÎNSEMNARE : Se cuvine să ştim şi acestea : De se va întâmpla Praznicul Acoperământului Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu în orice zi a săptămânii afară de Duminică şi dacă va voi cineva să cânte slujba Sfântului Apostol Anania împreună cu a Praznicului şi cu a Cuviosului Roman să o cânte aşa :

   La Vecernia cea mică, StihirileApostolului pe 4, glas 1, cele Samoglasnice; Slavă... Şi acum... glas 6: Veniţi soboarele cele iubitoare de praznic... La Stihoavnă, Stihirile glas 2, Podobia : Casa Efratului... Slavă... Şi acum... glas 3 : Veniţi toţi iubitorii de praznic... Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru... Troparul Apostolului, Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare, cântăm : Fericit bărbatul..., prima Slavă... La : Doamne strigat-am... punem zece Stihiri şi cântăm patru ale Acoperământului, trei ale Apostolului şi trei ale lui Roman Melodul, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Acoperământului. Vohodul, Prochimenul zilei şi Citirile, adică trei ale Acoperământului. Ecteniile cele obişnuite. La Litie, Stihirile Acoperământului glas 3, Slavă... a Apostolului; Şi acum... a Acoperământului. La Stihoavnă punem Stihirile Acoperământului glas 2, cele Samoglasnice; Slavă... a Cuviosului; Şi acum... a Acoperământului. La : Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Acoperământului (de trei ori), apoi : Fie numele Domnului binecuvântat (tot de trei ori), cântându-le şi Psalmul 33 : Bine voi cuvânta pe Domnul... până la : Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit... pe care îl cântăm pe glas 8. Apoi Citirea.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Acoperământului apoi al Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Acoperământului. Apoi obişnuitele Catisme. După Catisme, Sedelnele Acoperământului şi Citirile. Urmează Polieleul cu Cântările lui. Apoi Sedealna Acoperământului (de două ori) şi după aceea Antifonul întâi, glas 4; Prochimenul glas 4 : Pomeni-voi numele Tău... cu Stihul : Feței Tale se vor ruga... Apoi : Toată suflarea să laude pe Domnul... Evanghelia de la Luca : În zilele acelea sculându-se Maria...; Psalmul 50, Slavă... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Şi acum... tot aceasta şi Stihira, pe glas 8 : Astăzi se bucură împreună cu noi... Canonul Acoperământului cu Irmosul, pe şase şi al Apostolului pe patru şi al Cuviosului tot pe patru. Catavasiile; Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Condacul Apostolului şi al Cuviosului şi Sedealna Apostolului; Slavă... a Cuviosului Şi acum... a Acoperământului, şi Citirea. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Acoperământului, şi Sinaxarul : După Cântarea a noua, Luminânda Acoperământului, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Acoperământului. La Laude punem Stihirile Acoperământului pe patru Slavă... a Apostolului Şi acum... a Acoperământului, apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule..., Troparul Apostolului, Slavă... a Cuviosului, Şi acum... iarăşi a Acoperământului. Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1, la care zicem Troparul Acoperământului, Slavă... Apostolului, Şi acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... Condacul Acoperământului şi Otpustul cel final. Deasemenea şi la celelalte Ceasuri zicem întâi Troparul Acoperământului iar Troparele Sfinţilor le zicem schimbându-le. Iar Condacul Acoperământului îl zicem la toate Ceasurile

   La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Acoperământului de la Cântarea a treia pe patru, apoi ale Apostolului din Cântarea a şasea pe patru. După Vohod Troparul Acoperământului şi apoi al Apostolului şi al Cuviosului. Apoi Condacul Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Acoperământului. Prochimenul; apoi Cântarea Născătoarei de Dumnezeu pe glas 3: Măreşte suflete al meu pe Domnul...., cu Stihul : Că a căutat spre smerenia roabei sale...; şi apoi a Apostolului : În tot pământul a ieşit... Urmează Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, cortul cel dintâi avea îndreptări de slujbe..., apoi al Apostolului, de la Fapte : În zilele acelea era în Damasc un oarecare ucenic cu numele Anania... Apoi Aliluia pe glas 8 : Ascultă fiica şi vezi..., cu Stihul : Feței Tale se vor ruga... şi apoi al Apostolului : Mărturisi-vor cerurile minunile tale Doamne... Evanghelia, prima de la Luca : În vremea aceea intrat-a Iisus într-un sat... şi apoi a Apostolului, tot de la Luca : Zis-a Domnul Ucenicilor săi : Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă... Apoi prima Priceasnă : Paharul mântuirii... şi cealaltă : În tot pământul... Iar Apostolul şi Evanghelia cele de rând le citim mai înainte.

   ÎNSEMNARE : Aşa se cuvine că de se va întâmpla Praznicul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu al Cinstitului său Acoperământ şi al Sfântului Apostol Anania Duminica, atunci :

   Sâmbătă seara la Vecernia cea mică, La : Doamne strigat-am... se pun Stihirile Învierii pe patru, Slavă... Şi acum... a Acoperământului. La Stihoavnă se pune Stihira Învierii o dată şi Stihoavna Acoperământului se pune de la Vecernia cea mare, cu Stihurile ei, Slavă... Şi acum... a Acoperământului aceea de la Vecernia cea mică. Acum slobozeşte... şi după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru..., Troparul Învierii Slavă... Şi acum... al Acoperământului. Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare La : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie, apoi trei ale Acoperământului şi trei ale Apostolului, Slavă... a Acoperământului, Şi acum... a Născătoarei glasului. Se pun trei Citiri ale Acoperământului. La Litie punem Stihirile Acoperământului, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Acoperământului. La Stihoavnă, Stihirile Învierii, Slavă... a Apostolului, Şi acum... a Acoperământului. La : Binecuvântarea pâinilor, Troparul Acoperământului (de trei ori), iar dacă nu este Priveghere spunem Troparul Învierii. Slavă... al Apostolului, Şi acum... al Acoperământului.

    La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul, se pune Troparul Învierii (de două ori) Slavă... al Apostolului, Şi acum... al Acoperământului. După Catisme, Sedelnele Învierii cu Stihirile Născătoarei lor, apoi Polieleul cu obişnuitele Mărimuri şi Troparele Învierii : Soborul îngeresc... şi celelalte. Apoi Ipacoiul glasului şi toate Sedelnele Acoperământului. Apoi Antifoanele şi Prochimenul glasului. Evanghelia Învierii şi Învierea lui Hristos... şi Psalmul 50, şi celelalte după rânduială. Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru şi al Acoperământului pe şase şi al Apostolului pe patru. Catavasiile : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Condacul Acoperământului şi al Apostolului, şi Sedealna Apostolului, Slavă... Şi acum... a Acoperământului. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Învierii. La Cântarea a noua, cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită...; apoi Luminânda Învierii, Slavă... a Apostolului Şi acum... a Acoperământului. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Acoperământului, cu aceea de la Slavă...; cu Stihurile Acoperământului cele de seară. Slavă... Stihira Evangheliei, Şi acum... Preabinecuvântată eşti..., apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, Troparul Învierii numai el singur. Apoi Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1, la care zicem Troparul Învierii, Slavă... al Acoperământului, Şi acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... Condacul Învierii. De asemenea, aşa se face şi la celelalte Ceasuri, se zice Condacul Învierii şi al Acoperământului schimbându-le.

   La Liturghie, punem Fericirile glasului pe patru şi ale Acoperământului de la Cântarea a treia pe patru şi ale Apostolului de la Cântarea a şasea tot pe patru. După Vohod, Troparul Învierii şi al Acoperământului şi al Apostolului. Apoi Condacul Învierii, Slavă... al Apostolului, Şi acum... al Acoperământului. Apoi Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna, mai întâi ale Învierii şi apoi ale Acoperământului Născătoarei de Dumnezeu. Iar slujba Cuviosului Roman se lasă şi se cântă la Pavecerniţă.

   Tot într-aceasta zi pomenim pe Prea Cuviosul Părintele nostru Sava al Biserscului Făcătorul de minuni. Se săvârşeşte Slujba lui în locaşul lui, după mărturia arhiereului care este acolo.


   ÎN ZIUA A DOUA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC CIPRIAN ŞI A SFINTEI MUCENIŢE IUSTINA ŞI A SFÂNTULUI ŞI FERICITULUI ANDREI CELUI NEBUN PENTRU HRISTOS

   Seara, la : Doamne strigat-am... se pun Stihirile pe şase, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz între Mucenici...; Slavă... glas 2: De rătăcirea învăţăturii şi de cunoştinţa idolilor...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... glas 2 : Pe luminătorul cel de Dumnezeu luminat..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 4: Şi părtaş obiceiului...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi a Născătoarei Crucii.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi obişnuitele Catisme. Apoi Sedelnele Octoihului şi Citirile şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine pe opt şi apoi Canonul Sfinţilor, glas 4, pe şase. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului pe glas 1, Podobia : Ceata îngerească...; De la meşteşugul vrăjitoresc întorcându-se.... Apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă, Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 8 : Cel ce mai-nainte cu dinadinsul a fost apărător al răutăţii..., Şi acum... a Născătoarei şi a Născătoarei Crucii. Bine este a ne mărturisi Domnului... şi Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a treia, tot pe patru. Prochimenul glas 7: Scumpă este înaintea Domnului...; cu Stihul : Ce vom răsplăti.... Apostolul din Epistola către Timotei : Fiule Timotei, mulţumesc lui Hristos, celui ce m-a întărit pe mine.... Apoi Aliluia glas 2 : Preoţii Tăi Doamne se vor îmbrăca...; Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul Eu sunt uşa..; Priceasna : Întru pomenire veşnică....

   Slujba Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos se cântă la Pavecerniţă.


    ÎN ZIUA A TREIA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC DIONISIE AREOPAGITUL

   Seara, la : Doamne strigat-am... se pun Stihirile Sfântului pe şase, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., apoi, glas 2 : Veniţi credincioşi cu un glas...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... glas 4. Adânc nevăzut al cunoştinţei celei cereşti te vom numi pe tine.... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... iar după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului pe glas 4. Bunătatea învăţându-te şi trezindu-te...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul, punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului şi Citire. Apoi Psalmul 50 şi se pun amândouă Canoanele Octoihului, fără de Mucenicine pe opt şi al Sfântului pe şase, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 8, Podobia : Apărătoare doamnă...; Poruncile cereşti întru Duhul.... Apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului Şi acum.... a Născătoarei. La Stihoavnă, punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfântului pe glas 8 : Între preoţi şi între Mucenici Cuvioase ai strălucit... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi celelalte după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a treia tot pe patru. Prochimenul glas 8 : Lăuda-se-vor Cuvioşii întru slavă...; cu Stihul : Cântaţi Domnului cântare nouă... Apostolul de la Fapte : În zilele acelea în Atena aşteptându-i pe dânşii Pavel...; Aliluia pe glas 2 : Preoţii Tăi se vor îmbrăca...; Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul : asemenea este împărăţia cerurilor negustorului... Priceasna : Întru pomenirea veşnică....


    ÎN ZIUA A PATRA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC IEROTEI EPISCOPUL ATENEI

   La Vecernie, se pun trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfântului, Slavă... glas 4, Podobia : Dat-ai semn...; apoi Slavă... Sfântului, glas 2, însuşi glasul : Statut-ai înaintea Adormirii Maicii lui Dumnezeu..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului : Bunătatea învăţându-te şi trezindu-te...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei pe glasul Troparului Sfântului. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, apoi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul Sfântului glas 8, Podobia : Apărătoare doamnă...; Pe tine Ierarhul Atenei te lăudăm.... şi Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a şasea, Condacul glas 4, Podobia : Cela ce te-ai înălţat pe cruce...; Ca un stâlp neclintit Ierotei.... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului...; Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi celelalte după rânduială.

   Tot într-aceasta zi Aflarea Cinstitelor Moaşte a celor dintre Sfinţi Părinţilor noştri Gurie întâiul Arhiepiscop al Kazanului şi al lui Varsanufie, episcopul Tkeronului, se săvârşeşte soborul lor în cetatea Kazanului şi în Bisericile care le poartă Hramul.


    ÎN ZIUA A CINCEA POMENIREA SFINTEI MUCENIŢE HARITINA

   La Vecernie, punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfintei, pe glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă, se pun Stihirile, Slavă... Şi acum... a Născătoarei Octoihului. Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei, glas 4: Mieluşeaua Ta Hristoase...;. apoi Slavă... Şi acum... a Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Sfintei (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Psalmul 50, amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfintei pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfintei, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Sfintei. După Cântarea a noua, Luminânda şi Stihoavna Octoihului şi celelalte după rânduială.

   Tot într-această zi Pomenirea Sfinţilor Trei Ierarhi Petru, Alexie şi Iona Mitropoliţii Moscovei şi a toată Rusia, Făcătorii de minuni. Se săvârşeşte Soborul lor unde sunt Moaştele lor şi unde le este Hramul.


    ÎN ZIUA A ŞASEA POMENIREA SFÂNTULUI SLĂVITULUI APOSTOL TOMA

   Seara, La : Doamne strigat-am... se pun Stihirile Sfântului pe şase, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz...; Slavă... glas 6 : Ca un slujitor al cuvântului... Şi acum... a Născătoarei La Stihoavnă punem Stihirile Apostolului pe patru, Podobia : Dat-ai semn..., Slavă... a Sfântului, glas 6: Cele dumnezeieşti ale înţelepciunii lui Hristos..., Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 3 : Apostole Sfinte Toma...; Slavă...; Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Apostolului, cu Stihirile Născătoarei lor şi Psalmul 50. Se pun Amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine şi Canonul Sfântului pe şase. Catavasia : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu...; Cu năvodul cuvintelor celor dumnezeieşti..., (de două ori); Slavă... Şi acum... a Născătoarei : Pe uşa cea cerească... După Cântarea a şasea, Condacul Apostolului pe glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi...; Cel plin de darul înţelepciunii....; Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului, Podobia : Femei, auziţi...; Slavă... cealaltă Podobie a Sfântului : Cu duhul în Biserică..., Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfântului în număr de patru, pe glas 1; însuşi glasul, apoi Slavă... glas 6 : În căruţa faptelor bune călătorind...; Şi acum... a Născătoarei. Doxologia cea mare după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Apoi Ceasul 1 şi celelalte după obicei.

   La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia şi a şasea se pun pe opt. Prochimenul glas 8 : În tot pământul a ieşit vestirea lor..., cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu....; Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraţilor, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă...; Aliluia glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne....; Evanghelia de la Ioan : Fiind seară, într-una a sâmbetelor... şi Priceasna : În tot pământul....


     ÎN ZIUA A ŞAPTEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI SERGHIE ŞI VAH

   Seara, la : Doamne strigat-am... punem Stihirile pe şase, glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi....; Slavă... glas 4: Serghie şi Vahul, luminoasă şi veselitoarea strălucire a Mucenicilor...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului Slavă... a Sfinţilor pe glas 8 : Întăriţi-vă asupra vrăjmaşilor adunarea Mucenicilor lui Hristos...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii... Acum slobozeşte... şi celelalte şi după Tatăl nostru... Troparul glas 4 : Mucenicii Tai Doamne...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţilor (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfinţilor pe şase, glas 1. După Cântarea a treia, Sedealna Sfinţilor (de două ori) pe glas 1, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... apoi Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfinţilor glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Mintea voastră împotriva vrăjmaşilor o aţi întărit... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfinţilor pe patru, cele Samoglasnice : una pe glas 1, (de două ori), şi două pe glas 4, Slavă... glas 3 : Cât de bună şi cât de veselitoare este înţelepciunea cea frăţească...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfinţilor glas 2: Văzând dedemult biserica lui Dumnezeu...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi apoi Ceasul 1 şi celelalte;

   La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfinţilor de la Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 4 : Sfinţilor celor care sunt pe pământul Lui... cu Stihul : Mai-înainte vedeam pe Domnul înaintea mea totdeauna...; Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, Sfinţii toţi prin credinţă au biruit împărăţii...; Aliluia, glas 2: Iată acum ce este bine...; Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul Ucenicilor Săi : Păziţi-vă de oameni căci vor pune peste voi mâinile lor...; Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor...


    ÎN ZIUA A OPTA POMENIREA PREACUVIOASEI MAICII NOASTRE PELAGHIA

   La Vecernie, punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfintei pe glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune..., Slavă... a Sfintei pe glas 4: Unde s-a înmulţit păcatul... La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei ei. Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei pe glas 8 : Întru tine maică...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei lui. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei lui. Obișnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului Psalmul 50 şi se pun amândouă Canoanele Octoihului şi apoi Canonul Cuvioasei pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfintei, Slavă... Şi acum... a Născătoarei ei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfintei, glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Trupul tău cu postiri topindu-ţi...; apoi Icosul. Iar după Cântarea a noua, Luminânda Octoihului şi celelalte după rânduială.


     ÎN ZIUA A NOUA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL IACOV ALFEUL ŞI A CUVIOSULUI ANDRONIC ŞI A SOŢIEI LUI, ATANASIA

   Seara, la : Doamne strigat-am... punem şase Stihiri şi cântăm trei Stihiri ale Apostolului pe glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz...... şi trei ale Cuvioşilor, glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-ţi... Apoi Slavă... a Apostolului pe glas 4: Darul Dumnezeiescului Duh arătat primindu-l...; Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Apostolului glas 4, Podobia : Dat-ai semn...; cu Stihurile ei, Slavă... Apostolului glas 5 : Cu credinţă prăznuim ziua cea cu totul cinstită a pomenirii Tale...; Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas : Biserica şi uşa eşti... Apoi : Acum slobozeşte... şi celelalte şi după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru..., Troparul Apostolului, glas 3: Apostole, Sfinte Iacove...; Slavă... al Cuviosului glas 1 : Locuitor al pustiului şi de minuni făcător...; Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei : Piatra fiind pecetluită.... După obişnuitele Catisme, Sedelnele Apostolului cu Stihirile Născătoarei lor şi Citirea. Psalmul 50 şi Canoanele Octoihului, unul cu Irmosul, pe patru şi al Apostolului pe şase, glas 6 şi al Cuviosului pe patru, glas 8. Catavasiile : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Condacul Apostolului glas 4, Podobia : Cela ce Te-ai înălţat pe cruce...; Cela ce vânător al păgânilor prealuminat te-ai arătat... Apoi Sedealna Apostolului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu...; Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Apostolului glas 2, Podobia : Pe propovăduitorii cei tari...; Ca pe un luceafăr care a luminat toată zidirea...; Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Apostolului pe patru, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz...; (Cea de La Vecernie), Slavă... glas 2 : Lăsând cele pământeşti ai urmat pe Hristos...; Şi acum... a Născătoarei : Toată nădejdea mea... Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, Troparul Apostolului, Slavă... a Cuviosului Şi acum... a Născătoarei Învierii; Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1.

   La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Apostolului de la Cântarea a treia şi a şasea, pe opt. Prochimenul glas 8 : În tot pământul...; cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu...; Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraţilor, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă...; Aliluia pe glas 2 : Mărturisi-vor cerurile, minunile Tale Doamne...; Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Cela ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă...; şi Priceasna : În tot pământul...;


    ÎN ZIUA A ZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI EVLAMPIE ŞI EVLAMPIA

   La Vecernie se pun trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfinţilor pe glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz... Slavă... a aceluiaşi glas, însuşi glasul : Cu iubirea de frate o numire amestecându-se...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, glas 4 : Cu lumina Treimii perechea cea de fraţi buni străluceşte...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, glas 4 : Mucenicii Tai Doamne...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţilor (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Catismele cele obişnuite şi Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfinţilor pe patru glas 6. După Cântarea a treia, Sedealna Sfinţilor glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a şasea, Condacul Sfinţilor glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Pe vitejii Mucenici şi fraţi după trup...; apoi Icosul. După Cântarea a noua, Sedealna Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului şi cealaltă rânduială a Utreniei şi celelalte şi Otpustul.


    ÎN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL FILIP UNUL DIN CEI ŞAPTE DIACONI ŞI A CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEOFAN MĂRTURISITORUL ŞI FĂCĂTORUL DE CANOANE EPISCOPUL NICEEI ŞI CRITULUI

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Apostolului, pe glas 4, Podobia : Cela ce de sus eşti chemat...; şi trei ale Cuviosului glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-ţi...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului. Apoi : Acum slobozeşte... şi după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru..., Troparul Apostolului glas 3 : Apostole Sfinte Filipe...; Slavă... a Cuviosului glas 8 : Al dreptei credinţe îndreptătorule..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, Citirile şi Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe şase şi două ale Sfinţilor cu Irmosul, pe opt, al Apostolului glas 6 şi al Cuviosului acelaşi glas. După Cântarea a treia, Condacul Sfântului Teofan glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Dumnezeiasca întrupare a lui Hristos..., spunând-o cu glas tare; şi Sedealna Apostolului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu...; Slavă... a Cuviosului glas 4; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a şasea, Condacul Apostolului glas 4, Podobia : Cela ce te-ai înălţat pe cruce...; Vânător al neamurilor prealuminat...; şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului şi a Apostolului, Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Liturghie, punem Fericirile Octoihului şi Prochimenul : În tot pământul..., cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu...; Apostolul de la Fapte : În zilele acelea îngerul Domnului a grăit către Filip...; Aliluia pe glas 1 : Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne...; Evanghelia de la Luca : În vremea aceea arătat-a Domnul şi alţi 70 de Apostoli... Priceasna : În tot pământul...

   ÎNSEMNARE : Se cuvine a şti că după a unsprezecea zi a lunii Octombrie, Duminica viitoare săvârşim Pomenirea Sfinţilor Părinţi celor ce s-au adunat la Niceea a doua oară, adică la Sinodul al VII-lea Ecumenic, pentru lepădarea şi răsturnarea dogmelor celor fără de Dumnezeu, ale urătorilor de Hristos şi ale prigonitorilor de creştini, ale luptătorilor celor împotriva icoanelor şi ale lui Copronim (împăratul Constantin Copronimul) şi ale ticăloşilor episcopi celor ce cugetau cele împreună cu dânsul şi ale altor arhierei şi ale nelegiuitului şi preaspurcatului lor sobor. Şi se va cânta acest tip de Praznic în ziua a unsprezecea, dacă aceasta se va întâmpla Duminica iar Slujba Sfântului celui de rând se lasă şi se cântă când va socoti cel mai mare.

   Sâmbătă seara, la Vecernia cea mică se pun Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. La Vecernia cea mare la : Doamne strigat-am... cântăm trei Stihiri ale Învierii şi una a lui Anatolie şi şase ale Sfinţilor Părinţi, glas 6, Podobia : Cea deznădăjduită...; Cinstitele soboare...; Slavă... acelaşi glas, însuşi glasul : Pe trâmbițele cele de taină ale Duhului...; Şi acum... a Născătoarei glasului. Vohodul şi Prochimenul zilei şi trei Citiri ale Părinţilor. Prima de la Facere : Auzind Avraam...; a doua de la II Regi : În zilele acelea zis-a Moise către fii lui Israel : Vedeţi iată am dat înaintea voastră...; şi a treia tot de la II Regi : În zilele acelea zis-a Moise către fii lui Israel : Iată al Domnului Dumnezeul Tău este cerul. La Litie, punem Stihira Hramului Slavă... a Praznicului glas 3 : Apostoleştilor predanii..., Şi acum... a Născătoarei : Fără de sămânţă de la Dumnezeiescul Duh.... La Stihoavnă punem Stihirile Învierii ale glasului; Slavă... a Părinţilor, glas 4 : Pomenirea cea de peste an a purtătorilor de Dumnezeu Părinţi...; Şi acum... a Născătoarei : Caută spre rugăciunea robilor Tăi... La : Binecuvântarea pâinilor punem Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori); şi al Părinţilor glas 8 : Preabinecuvântat eşti Hristoase Dumnezeul nostru... (o dată). şi Citire din Faptele Apostolilor.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Învierii de două ori, Slavă... al Părinţilor, Şi acum... al Născătoarei, acelaşi glas. După amândouă Catismele punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor şi apoi Citire din Tâlcuirea Evangheliei, a Duminicii celei de rând. Polieleul şi Troparele Învierii : Soborul Îngeresc... apoi Ipacoiul glasului şi iarăşi Citirea. Antifoanele şi Prochimenul glasului, şi apoi : Toată suflarea să laude pe Domnul...; şi Evanghelia Învierii. Apoi : Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru şi al Crucii Învierii, pe doi şi al Născătoarei de Dumnezeu, pe doi şi al Părinţilor, pe şase. Catavasiile : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Învierii şi Sedealna Părinţilor glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpina pe noi...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi Citirea. După Cântarea a şasea, Condacul Părinţilor, glas 6, Podobia : Chipul cel scris de mâna...; Fiul cel ce din Tatăl negrăit a strălucit...; Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Învierii, Slavă... a Părinților, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Învierii pe patru şi trei ale Părinţilor, tot pe patru, repetând-o pe prima, glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi...; Toată ştiinţa sufletească adunând...; zicând aceste Stihuri; Stihul întâi : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri...; al doilea : Adunaţi-i Domnului pe Preacuvioşii lui...; apoi Slavă... a Părinţilor glas 8 : Ceata Sfinţilor Părinţi...; Şi acum... Preabinecuvântata eşti... Doxologia cea mare. După : Sfinte Dumnezeule... şi celelalte urmează Troparul Învierii, apoi Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1, făcându-se obişnuita ieşire în pridvor, la care se cântă : Slavă... Şi acum... Stihira Evangheliei şi se citeşte învăţătura Sfântului Teodor Studitul şi Otpustul final. La Ceasuri, punem Troparul Învierii, Slavă... al Părinţilor, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După : Tatăl nostru... punem Condacul Învierii şi al Părinţilor, pe care le zicem schimbându-le.

   La Liturghie, punem Fericirile glasului, pe şase şi ale Părinţilor de la Cântarea a treia pe patru, după Vohod, Troparul Învierii şi al Părinţilor, apoi Condacul Învierii, Slavă... al Părinţilor. Iar de este Hramul Născătoarei de Dumnezeu, punem : Şi acum... Condacul Hramului. Iar dacă este Hramul vreunui Sfânt sau a vreunei Sfinte atunci punem : Şi acum... a Născătoarei : Ceea ce eşti părtinitoare creştinilor... Prochimenul glasului şi apoi al Părinţilor, de la Cântarea a şaptea a Părinţilor, glas 4 : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul Părinţilor noştrii şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin...; cu Stihul : Că drept eşti întru toate... Apostolul zilei şi apoi al Părinţilor din Cartea cea către Evrei : Fraţilor aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri...; Aliluia al glasului şi apoi al Părinţilor, cu Stihul întâi : Dumnezeul Dumnezeilor, Domnul a grăit...; al doilea Stih : Adunaţi Lui pe Preacuvioşii Lui...; apoi Evanghelia zilei şi cea a Părinţilor, de la Ioan : În zilele acelea şi-a ridicat Iisus ochii Săi la ceruri...; Priceasna : Lăudaţi-l pe Domnul din ceruri...; şi cealaltă : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul....


    ÎN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI PROV, TARAH ŞI ANDRONIC ŞI A PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU COSMA AGHIONOLITULUI EPISCOPUL, MAIUMEI ŞI FĂCĂTORUL DE CANOANE

   Seara La Vecernie, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Mucenicilor, glas 4, Podobia : Dat-ai semn...; şi trei ale Cuviosului, acelaşi glas Podobia : Ca pe un viteaz...; Slavă... a Mucenicilor, acelaşi glas : Făcându-vă astăzi lui Hristos..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... a Mucenicilor glas 1: Adunarea cea de trei odrasle...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... şi după : Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor glas 5 : De minunile Sfinţilor Mucenici puterile cereşti s-au minunat...; Slavă... glas 8 : Al dreptei credinţe îndreptătorule...; Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicilor (de două ori) Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului, unul al Sfinţilor Mucenici pe patru, glas 8 şi unul al Cuviosului, tot pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului glas 8, Podobia : Apărătoare Doamnă...; Împodobit fiind cu faptele bune Cosma de Dumnezeu insuflate...; şi Sedealna Mucenicilor glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu...; Slavă... a Cuviosului acelaşi glas; Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicilor glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Pe slava Treimii, nouă vitejii Mucenici aratânu-ne-o..., şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Mucenicilor, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor, Slavă... al Cuviosului; Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile merg după rânduiala obişnuită, la ele zicem mai întâi Troparul Mucenicilor, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. Iar Condacele le zicem schimbându-le.

   La Liturghie, punem Fericirile Octoihului, apoi Prochimenul glas 4 : Sfinţilor celor care sunt pe pământul lui...; cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea...; Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor întăriţi-vă întru Domnul...; Aliluia glas 4 : Strigat-au drepţii...; Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Păziţi-vă de oameni că îşi vor pune peste voi mâinile lor... Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...


    ÎN ZIUA A TREISPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICIL CARP ŞI PAPIL

   La Vecernie, la : Doamne strigat-am..., punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfinţilor glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz...; Slavă... a Sfinţilor, glas 6 : Ca un vrednic între văzătorii de Dumnezeu...; Şi acum... a Născătoarei sau Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi : Acum slobozeşte..., iar după : Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, glas 4 : Mucenicii tăi Doamne... Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie după cei şase Psalmi la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, apoi Citirile şi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului şi un Canon al Mucenicilor pe patru, glas 1. După Cântarea a treia, Sedealna Mucenicilor, glas 1, Podobia : Piatra finnd pecetluită...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfinţilor glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...; Ca pe o vistierie de mult preţ stăpânul..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după : Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi celelalte după rânduială.


   ÎN ZIUA A PAISPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI NAZARIE, GHERVASIE, PROTASIE ŞI CHELSIE. TOT ÎNTRU ACEASTĂ ZI PRĂZNUIM AICI ÎN ŢĂRILE ACESTEA ŞI POMENIREA MAICII NOASTRE PARASCHEVA CEA NOUĂ, ŞI CÂNTĂM SLUJBA EI ÎMPREUNĂ CU A SFINŢILOR MUCENICI

   Seara, la Vecernia cea mică, la : Doamne strigat-am... punem patru Stihiri ale Cuvioasei glas 2 : Calea cea dreaptă a Raiului...; Slavă... glas 4 : Veniţi o adumarea credincioşilor..., Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Cuvioasei glas 2, Podobia : Casa Efratului..., Slavă... glas 2 : Întru ispite aflându-ne..., Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după : Tatăl nostru... punem Troparul Cuvioasei glas 8 : Întru tine maică...; Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii. Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare, după obişnuitul Psalm de seară, cântăm : Fericit bărbatul..., prima Slavă..., iar la : Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt şi cântăm cinci ale Cuvioasei şi trei ale Sfinţilor. Stihirile Cuvioasei, glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi...; Strălucit-ai Paraschevo... Apoi Stihirile Sfinţilor, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz...; Apărătorii credinţei lupta săvârşind..., Slavă... a Cuvioasei, glas 1 : Tu cu vărsările lacrimilor Tale...; Şi acum... : Ceea ce este slavă a toată lumea....; Apoi Vohodul şi Prochimenul zilei şi trei Citiri ale Cuvioasei, prima de la Întelepiunea lui Solomon : Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu... a doua la fel : Drepţii în veci vor fi vii... şi a treia tot la fel : Dreptul de va ajunge...; Ecteniile după rânduială. La Litie punem Stihirile Cuvioasei, glas 1 : Dar Dumnezeiesc de la Dumnezeu luând...; Slavă... glas 2 : Patria şi rudeniile ai părăsit...; Şi acum... a Născătoarei : Toată nădejdea mea spre Tine o pun... La Stihoavnă punem Stihirile Cuvioasei glas 4, Podobia : Cela ce eşti chemat de sus...; Hrănindu-te cu dragoste Dumnezeiască..., Stihul întâi : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui... Stihul al doilea : Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie..., apoi Slavă... glas 2 : Din rădăcina bună ai odrăslit trandafir bine mirositor..., Şi acum... a Născătoarei Învierii : O, minune mai nouă... La Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Sfintei (de două ori) şi : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată). Apoi : Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) şi Psalmul 33. până la : Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit dar cei ce-L căuta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele... pe care le cântăm pe glas 8 şi apoi Citirile din viaţa, Sfintei.

   La Utrenie după cei şase Psalmi la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Născătoarei Învierii. Obişnuitele Catisme, după care zicem Sedelnele Cuvioasei de câte două ori, Slavă... Şi acum... a Născătoarei lor. Apoi Citirea şi Polieleul şi Sedealna Sfintei (de două ori) glas 8 : Ceea ce ai fost mai înainte aleasă de la Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei ei. Antifonul întâi glas 4 şi Prochimenul glas 4 : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui... cu Stihul : Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat El mie...; Evanghelia de la Matei : Zis-a Domul : Toate îmi sunt date Mie de la Tatăl Meu...; apoi Psalmul 50, Slavă... Pentru rugăciunile Cuvioasei Parascheva Milostive..., Şi acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., cu Stihira glas 6 : Pomenirea Ta rămâne în veci... Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe şase, glas 8 şi al Cuvioasei pe patru, glas 8 şi al Sfinţilor Mucenici pe patru, glas 4. Catavasiile : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, punem Condacul şi Icosul Mucenicilor, apoi Sedealna Cuvioasei glas 4, Podobia : Aratatu-te-ai astăzi..., Slavă... a Sfinţilor Mucenici glas 1, Podobia : Mormântul tău Mântuitorule..., Şi acum... a Născătoarei Învierii. După Cântarea a şasea, Condacul Cuvioasei glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Pe sfânta folositoarea...; apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Cuvioasei, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Cuvioasei pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Paraschevo, de Dumnezeu înţelepţită..., apoi Slavă... glas 6; Şi acum... a Născătoarei. Doxologia cea mare. Iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, Troparul Cuvioasei, Slavă... a Sfinţilor Mucenici, Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Apoi Ceasul 1 şi obişnuitul Otpustul final.

   La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Sfintei de la Cântarea a treia pe, patru, şi din Canonul Mucenicilor, de la Cântarea a şasea tot pe patru. Prochimenul Cuvioasei glas 4 : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui... cu Stihul : Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor mai înainte de plinirea vremii... apoi Aliluia glas 1. Evanghelia de la Matei : În vremea aceea rugat-a pe Iisus un oarecare din farisei...; apoi Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor...


    ÎN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI PREACUVIOSULUI MUCENIC LUCHIAN PREOTUL BISERICII CELEI MARI A ANTIOHIEI ŞI A PRECUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU EFTIMIE CEL NOU

   La Vecernie, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Mucenicilor, pe glas 4, Podobia : Dat-ai semn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi Stihoavna Octoihului şi : Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicului glas 4 : Mucenicul Tău Doamne...; Slavă... Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul..

   La Utrenie după cei şase Psalmi la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, Psalmul 50 şi Citirea. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi apoi Canonul Mucenicului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Mucenicului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicului glas 2, Podobia : Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni...; Pe cela ce întru pustnicie mai înainte a strălucit...; apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului; Slavă... a Mucenicului, Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte după obicei.


    ÎN ZIUA A ŞAISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC LOGHIN SUTAŞUL CEL DE LA CRUCEA DOMNULUI

   La Vecernie, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfântului glas 8, Podobia : O, preaslăvita minune..., Slavă... glas 6 : În vremea patimilor Tale Hristoase..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 6 : Lângă cruce stând..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 4 : Mucenicul tău Doamne...; Slavă... Şi acum... al Născătoarei; Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie după cei şase Psalmi la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, apoi Sedelnele Octoihului, Psalmul 50 şi punem amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi...; Cu veselie se bucură biserica..., şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului şi după aceea : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1 şi celelalte.

   La Liturghie punem Prochimenul glas 7 : Veselise-va dreptul de Domnul... cu Stihul : Auzi Dumnezeule glasul meu... apoi Apostolul din Cartea cea către Timotei : Fiule Timotei întăreşte-te în darul lui Hristos Iisus...; Aliluia glas 4 : Dreptul ca finicul va înflori..., apoi Evanghelia de la Matei : În vremea aceea venind ostaşii la locul căpăţânii...; şi Priceasna : Întru pomenirea veşnică....


    ÎN ZIUA A ŞAPTESPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC OSEA ŞI A CUVIOSULUI MUCENIC ANDREI CRITEANUL

   Seara La Vecernie, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Proorocului glas 1, Podobia : Prealăudaţilor Mucenici... şi apoi trei ale Cuviosului Podobia : Ca pe un viteaz... Apoi, Stihoavna Octoihului, Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Proorocului glas 2 : Apostolul Tău Doamne...; Slavă... al Cuviosului glas 4 : Pustnicește mai înainte nevoindu-te în munte...; Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Proorocului (de două ori), Slavă... al Cuviosului; Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, Psalmul 50. Se pune numai un Canon al Octoihului şi se pun două Canoane ale Sfinţilor, unul al Proorocului glas 1 şi altul al Cuviosului glas 2. După Cântarea a treia, punem Sedealna Proorocului glas 8, Slavă... a Cuviosului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Cuviosului : Prăznuieşte astăzi împărăteasca cetate... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi Stihoavna Octoihului şi după aceea : Bine este a ne mărturisi Domnului...; Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... Troparul Proorocului, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul şi celelalte după obicei.


     ÎN ZIUA A OPTSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL ŞI EVANGHELIST LUCA

   Seara La Vecernie, la : Doamne strigat-am... punem şase Stihiri, pe glas 8, Podobia : Ce vă vom numi pe voi..., Slavă... glas 6: Apostolule al lui Hristos şi scriitorule..., Şi acum... a Născătoarei : Cine nu te va ferici pe tine.... La Stihoavnă punem Stihirile Apostolului glas 5, Podobia : Bucură-te cămara pustnicilor... cu Stihurile ei, Slavă... glas 6 : Preaînţelepte vânătorule Sfinte ucenice..., Şi acum... a Născătoarei : Făcătorul şi izbăvitorul meu.... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Apostolului : Apostole Sfinte şi Evangheliste... Slavă... Şi acum... al Născătoarei : Pe tine ce ai zămislit mântuire neamului nostru...; Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Apostolului (de două ori)..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Apostolului (de două ori), cu Stihira Născătoarei lor, şi Psalmul 50. Canoanele amândouă ale Octoihului, fără de Mucenicine şi Canonul Apostolului pe şase, glas 4. Catavasiile : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Sedealna Apostolului glas 3, Podobia : De frumuseţea fecioriei tale...; Slavă... a Apostolului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu...; Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi...; Mucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu..;. apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. La Laude Stihirile pe patru, glas 1, apoi Podobia : Nor al luminii pe tine...; Pe ucenicul lui Hristos şi scriitorul Evangheliei..., Slavă... glas 8 : Adunându-ne credincioşii ca David cu cântări..., Şi acum... a Născătoarei. Şi Doxologia cea mare. Iar după Sfinte Dumnezeule... Troparul Apostolului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii; Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1 şi celelalte.

   La Liturghie punem Fericirile Apostolului, de la Cântarea a treia şi a şasea, pe opt. După Vohod, Prochimenul : În tot pământul..., cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Coloseni : Fraţilor, cu înţelepciune umblaţi faţă de cei de afară...; Aliluia glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne..., cu Stihul : Dumnezeu cel ce se proslăveşte în sfaturile Sfinţilor Lui... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul cel ce va ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă... Priceasna : În tot pământul a ieşit vestirea lor...


    ÎN ZIUA A NOUĂSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC IOIL ŞI A CUVIOSULUI MUCENIC UAR

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Proorocului glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune..., şi trei ale Mucenicului glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi...; La Stihoavnă punem Stihirile Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei ei. Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicului glas 4 : Mucenicul Tău, Doamne, Uar... Slavă... Şi acum... a Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului, şi Psalmul 50. Un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe şase, apoi două Canoane ale Sfinţilor cu Irmoasele pe opt. Al Proorocului pe glas 2 şi al Mucenicului pe glas 6. După Cântarea a treia, Sedealna Proorocului glas 4, Podobia : Cela ce Te-ai înălţat...; Slavă... a Mucenicului glas 1, Podobia : Mormântul Tău...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicului glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi...; Lui Hristos ai urmat Mucenice Uare... După Cântarea a noua, Luminânda şi Stihoavna Octoihului şi celelalte după rânduiala Utreniei.

   Tot într-această zi Pomenirea prea Cuviosului Părintelui nostru Ioan al Râscului. Prăznuirea lui se face acolo unde se află moaştele.


      ÎN ZIUA A DOUĂZECEA POMENIREA SFANŢILOR MARI MUCENICI ARTEMIE ŞI DUXUL

   Seara la : Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului pe şase, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 2 : Pe luminătorul credinţei cel gândit..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Stihoavnă punem Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 6 : Pentru legea lui Hristos pătimind..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule...; şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicului glas 4 : Mucenicul tău, Doamne...; Slavă... Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul..., Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Şi acum... al Născătoarei apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului, Citirile şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului, fără de Mucenicine şi Canonul Sfântului pe şase, glas 2. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 2, Podobia : Pe propovăduitorii cei tari...; Pe Mucenicul cel binecredincios şi purtătorul de cunună..., şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Mucenicului, Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Mucenicului glas 6 : Astăzi toată lumea se luminează cu razele pătimitorului..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... Tatăl nostru... apoi Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei; Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1 şi celelalte după obicei.

   La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Mucenicului, de la Cântarea a treia, tot pe patru. Prochimenul Sfântului glas 7: Veselise-va dreptul de Domnul..., cu Stihul : Auzi, Dumnezeule glasul meu..,. Apoi Apostolul din Cartea cea către Timotei : Fiule Timotei, întăreşte-te întru darul...; Aliluia glas 4 : Dreptul ca finicul va înflori... Apoi Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul Mucenicilor Săi : Această poruncă vă dau vouă... Apoi Priceasna : Întru pomenire veşnică...


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI UNA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU ILARION CEL MARE

   Seara la : Doamne strigat-am... punem Stihirile Cuviosului pe şase, glas 4, Podobia : Cela ce de sus eşti chemat..., Slavă... glas 2 : Din tinereţile tale..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 8 : De Duhul Sfântului fiind..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după : Tatăl nostru... Troparul Cuviosului glas 8 : Cu curgerile lacrimilor tale...; Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Citirile. Apoi Psalmul 50 şi amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine şi Canonul Sfântului Ilarion care se pune pe şase, glas 2. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., apoi Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Ca pe un luminător neapus..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei (din Tipicul Grecesc). La Laude punem Stihirile Cuviosului pe patru, glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi..., Slavă... glas 2 : Blândetile tale părinte..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 8 : Mulţimile monahilor pe Tine îndreptătorul..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după : Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Apoi Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1 şi pe celelalte după obicei.

   La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a treia, tot pe patru. Prochimenul glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui... cu Stihul : Ce voi răsplăti Domnului... Apoi Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraţilor ca fiii luminii să umblaţi...; Aliluia glas 6 : Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea statut-a Iisus la loc şes... Apoi Priceasna : Întru Pomenire veşnică...

   Tot într-aceasta zi aducerea Moaştelor Prea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion, episcopul Meglinscului. Se săvârşeşte Soborul lui acolo unde sunt Moaştele sale sau la Bisericile care-i poartă Hramul.


   ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI DOUA POMENIREA SFÂNTULUI ŞI
CUVIOSULUI ȘI ÎNTOCMAI CU APOSTOLII AVERCHIE EPISCOPUL IERAPOLEI FĂCĂTORUL DE MINUNI ŞI A SFINŢILOR ŞAPTE TINERI DIN EFES

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Sfântului, glas 2, Podobia : Când de pe lemn... şi trei ale Sfinţilor Tineri, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz... Apoi Slavă... a Sfântului glas 3 : Arhiereule Cuvioase preafericite părinte..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfinţilor Tineri glas 8 : Veniţi toată zidirea în chimvale de cântări..., Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după : Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4 : Îndreptătorule al credinţei..., Slavă... al Tinerilor, acelaşi glas : Mucenicii Tăi Doamne... Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... al Tinerilor, Şi acum...... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, apoi Psalmul 50. Canonul Octoihului se pune doar unul cu Irmosul, pe şase, şi Canonul Arhiereului glas 2, pe patru şi al Tinerilor glas 8, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Tinerilor glas 4, Podobia : Cel ce te-ai înălţat...; Cel ce preamăreşti pe pământ pe Sfinţii Săi..., apoi Icosul şi Sedealna Sfântului Averchie glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... Slavă... a Tinerilor, glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpină..., Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului Averchie glas 8, Podobia : Ca nişte pârgă a firii...; Ca pe un arhiereu preamare..., şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului şi a Sfântului Averchie, Slavă... a Tinerilor, Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului şi după aceea : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului Averchie, Slavă... a Tinerilor, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi Ceasurile după rânduială.

   La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului Averchie de la Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 1: Gura mea va grăi înţelepciune... cu Stihul : Auziţi acestea toate neamurile... Apoi Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, Arhiereu ca acesta se cuvenea să avem...; Aliluia glas 2 : Gura dreptului va grăi înţelepciune... cu Stihul : Legea Dumnezeului lui întru inima lui... Apoi Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : Eu sunt uşa... Priceasna : Întru pomenire veşnică...

   Tot întru această zi prăznuim pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu a Cazancului


    ÎN ZIUA DOUĂZECI ŞI TREIA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL IACOV FRATELE DOMNULUI

   Seara, punem Obişnuita Catismă. La : Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului pe şase, glas 4, Podobia : Dat-ai semn..., Slavă... glas 6 : Cu sângele mărturisirii, preoţia o ai întărit..., Şi acum... Cine nu te va ferici pe tine... La Stihoavnă, punem Stihirile Apostolului glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... glas 8 : Al lui Hristos începătorul păstorilor frate fiind...; Şi acum... a Născătoarei : Stăpână primeşte rugăciunile... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 2 : Ca un ucenic al Domnului...; Slavă... Şi acum... : Toate tainele... Apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme, Sedealna Apostolului, cu Stihira Născătoarei lor, Citirile şi Psalmul 50. Cântându-se amândouă Canoanele Octoihului, fără de Mucenicine şi apoi se pune Canonul Apostolului pe şase, glas 4. Catavasiile : Deschide-voi gura mea..., iar după Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Apostolului glas 4, Podobia : Cela ce Te-ai înălţat...; Dumnezeu Cuvântul cel Unul Născut al Tatălui...; Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfântului pe patru, glas 8, Podobia : Doamne de ai şi stătut înaintea divanului..., Slavă... glas 1 : Cu strălucirea cea de foc a Dumnezeiescului Duh luminându-te..., Şi acum... a Născătoarei. Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Apostolului de la Cântarea a treia şi a şasea. Prochimenul glas 8 : În tot pământul...; cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul, din Cartea cea către Galateni : Fraţilor vă fac vouă cunoscută Evanghelia... Aliluia, glas 1 : Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne... Evanghelia de la Matei : În vremea aceea venit-a Iisus în patria Sa... Priceasna : În tot pământul...

   Tot întru această zi pomenim aducerea Cinstitelor Moaşte ale Sfântului Iacob cel Nou al Voroviscului, făcătorul de minuni. Se săvârşeşte Soborul şi Slujba lui acolo unde se află Moaştele lui şi unde se afla Hramul lui după înţelepciunea şi binecuvântarea arhiereului.


    ÎN ZIUA DOUĂZECI ŞI PATRA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC ARETA ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Mucenicilor glas 1, Podobia : Prealaudaților Mucenici..., Slavă... glas 4 : Cu cântare pe începătorul de turmă..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, glas 8 : Reaua sfătuire cea vicleană şi necreduncioasa a Evreilor mai înainte cunoscând-o..., Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor glas 1 : Pentru durerile Sfinţilor..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Catismele cele obişnuite, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se spun apoi amândouă Canoanele Octoihului şi apoi Canonul Mucenicilor pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a şasea, Condacul glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi...; Praznic de veselie vestitor ne-a sosit nouă..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei apoi Stihoavna Octoihului. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Apoi Ecteniile şi Otpustul şi Ceasurile după obicei.

   La Liturghie, Prochimenul glas 4 : Sfinţilor celor care sunt pe pământul lui...; cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor Sfinţii toţi prin credinţă au biruit pe împăraţi... Aliluia glas 4 : Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pe dânşii.... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor... Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...


    ÎN ZIUA DOUĂZECI ŞI CINCEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI ŞI NOTARI MARCHIAN ŞI MARTIRIE

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfinţilor, glas 4. Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... a Sfinţilor, glas 1: Ucenici şi urmăritori v-aţi făcut...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, Slavă... glas 3 : Luminatori gândiţi ai Bisericii..., Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, glas 4 : Mucenicii Tăi Doamne...; Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Sfinţilor (de două ori) Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfinţilor pe patru glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfinţilor glas 3, Podobia : De frumuseţea fecioriei tale..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 4, Podobia : Nevoindu-se bine din pruncie..., şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi celelalte după rânduială.

   La Liturghie punem Prochimenul glas 4 : Minunat este Dumnezeu între Sfinţii Săi..., cu Stihul : Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor, unul oarecare dintre noi... Aliluia glas 4 : Strigat-au drepţii... Apoi Evanghelia de la Matei : În vremea aceea chemând Iisus pe cei doisprezece..., şi Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul....


     ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞASEA POMENIREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC DIMITRIE IZVORÂTORUL DE MIR ŞI POMENIREA MARELUI ŞI ÎNFRICOŞATULUI CUTREMUR

   De va voi cel mai mare facem Priveghere.

   La Vecernia cea mică punem Stihurile pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... glas 6 : Astăzi toată lumea se luminează..., Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas : Născătoare de Dumnezeu tu eşti viaţa cea adevărată... La Stihoavnă punem Stihirile glas 2, Podobia : Casa Efratului... cu Stihurile ei. Primul Stih : Dreptul ca finicul va înflori...; Al doilea stih : Răsădit fiind în casa Domnului..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas : Lucrul lui Dumnezeu bine se cuvine... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după : Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 3 : Mare apărător Te-a aflat întru primejdii lumea...; Slavă... Şi acum... al Cutremurului : Cel ce cauţi spre pământ şi-l faci pe el de se cutremură... Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare cântăm : Fericit bărbatul... prima Slavă... La : Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, glas 2, Podobia : Când de pe lemn... repetând o Stihiră, apoi alte Stihiri glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune..., Slavă... glas 6 : Astăzi împreună ne cheamă pe noi..., Şi acum... a Născătoarei : Cine nu te va ferici pe tine... Vohodul, apoi Prochimenul zilei şi trei Citiri, prima din Proorocia lui Isaia : Caută din cer Doamne..., a doua din Proorocia lui Ieremia : Acestea zice Domnul... Adusu-mi-am aminte de mila tinereţilor tale... şi una a Sfântului, de la Înţelepciunea lui Solomon : Dreptul de va ajunge... La Litie punem Stihira Hramului, iar Samoglasnicele Sfântului, se pun pe glas 1 : Veseleşte-te întru Domnul..., Slavă... glas 5 : Să alergăm cu credinţă şi cu dragoste..., Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas : Să trâmbiţăm cu trâmbite de cântări... La Stihoavnă se pun Stihirile Cutremurului, glas 2 însuşi glasul, cu Stihurile lor : Pământul cutremurându-se..., Stihul întâi : Clatinat-ai pământul şi l-ai tulburat pe dânsul..., al doilea stih : Cel ce cauţi pe pământ şi-l faci pe el de se cutremură..., Slavă... acelaşi glas : Are adică Dumnezeiescul şi fără de prihană sufletul tău...; Şi acum... Fecioară nenuntită... La Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Mucenicului (de două ori) şi : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată), apoi : Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) şi Citirile.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Cutremurului (de două ori) Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Cutremurului. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Mucenicului, cu Stihira Născătoarei lor şi Citirile din Evanghelie. După Polieleu punem Sedealna glas 8, (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi citim din Cartea cea de Praznice. Apoi Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4 : Minunat este Dumnezeu între Sfinţii Săi..., cu Stihul : Sfinţilor care sunt pe pământul lui... Apoi : Toată suflarea să laude pe Domnul..., şi Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Iată eu vă trimit pe voi...; Psalmul 50 şi Stihira glas 6 : Astăzi împreuăa ne cheamă pe noi... Canonul Cutremurului glas 6, cu Irmosul, pe şase şi două Canoane ale Mucenicului pe opt, amândouă pe glas 4. Catavasiile : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Condacul Cutremurului glas 6, Podobia : Plinind rânduiala cea pentru noi...; Izbăveşte-ne pe noi pe toţi Doamne de cutremurul cel greu... Apoi Sedealna Sfântului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... altă Sedealnă acelaşi glas şi aceeaşi Podobie; Şi acum... a Cutremurului glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat... După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicului glas 2 : Cu, curgerile sângiuirilor tale Dimitrie..., apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Mucenicului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Cutremurului. La Laude punem Stihirile Mucenicului pe şase, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz... şi alte Stihiri glas 5, Podobia : Bucură-te cămara pustnicilor..., Slavă... glas 4 : Cela ce a moştenit prin suliţe darul coastei celei mântuitoare..., Şi acum... a Născătoarei : Izbăveşte-ne pe noi din nevoile noastre... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... Troparul Mucenicului, Slavă... Şi acum... al Cutremurului. Ectenia şi apoi Otpustul şi se miruiesc apoi Fraţii cu untdelemn sfânt din candela Sfântului după cum s-a arătat mai înainte. Urmează Ceasul 1 şi Otpustul cel final.

   La Liturghie, punem Fericirile din Canonul Cutremurului, de la Cântarea a treia pe patru şi din Canonul Sfântului de la Cântarea a şasea pe patru. Prochimenul Cutremurului glas 6 : Mântuieşte Doamne poporul tău şi binecuvântează moştenirea Ta... cu Stihul : Către Tine Doamne voi striga Dumnezeul meu... şi al Sfântului : Veseli-se-va dreptul de Domnul şi va nădăjdui spre dânsul..., cu Stihul : Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostolul Cutremurului din Cartea cea către Evrei : Fraţilor pe care îl iubeşte Domnul îl şi ceartă..., şi al Sfântului din Cartea cea către Timotei : Fiule Timotei întăreşte-te în darul..., Aliluia glas 4 : Dumnezeule lepadatu-ne-ai pe noi... cu Stihul : Clatinat-ai pământul şi l-ai tulburat pe el... şi apoi al Sfântului... : Dreptul ca finicul va înflori... Evanghelia Cutremurului de la Matei : În vremea aceea intrând Iisus în corabie..., şi a Sfântului de la Ioan : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Acestea vă poruncesc vouă... Apoi Priceasna : Lăudaţi pe Domnul... şi cealaltă : Întru pomenire veşnică...

   Se cuvine să ştim : De se va întâmpla Pomenirea marelui Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi a Cutremurului Duminică, atunci, sâmbăta :

   La Vecernia cea mică se pun Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei.

   La Vecernia cea mare după obişnuita Catismă la : Doamne strigat-am... se pun trei Stihiri ale Învierii; trei ale Cutremurului care sunt scrise la Stihoavna Vecerniei celei mari şi patru ale Sfântului Dimitrie, apoi Slavă... a Sfântului Dimitrie, Şi acum... a Născătoarei, Dogmatica glasului de rând. Prochimenul se pune al zilei şi se pun trei Citiri. La Litie punem Stihira Hramului şi Stihirile Sfântului cele Samoglasnice, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă se pun Stihirile Învierii, Slavă... a Sfântului Dimitrie, Şi acum... a Născătoarei Învierii pe glasul Slavei... Sfântului. La Binecuvânterea pâinilor se pune Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) şi al Sfântului Dimitrie (o dată), iar dacă nu este Priveghere, după Tatăl nostru... se pune Troparul Învierii, Slavă... a Sfântului Dimitrie Şi acum... a Cutremurului. Ecteniile şi Otpustul.

   La Pavecerniţă după Cântarea : Cuvine-se să te fericim... şi după Sfinte Dumnezeule... se pune Condacul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Cutremurului.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Sfântului... Şi acum... al Cutremurului... După obişnuitele Catisme se pun Sedelnele Învierii cu Stihira Născătoarei lor, apoi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor lui. Troparul Învierii : Soborul îngeresc... şi celelalte. Apoi Ipacoiul glasului şi Sedelnele Sfântului amândouă câte o dată, fără de cele ale Născătoarei, Slavă... Sedealna cea după Polieleu; Şi acum... a Născătoarei ei. Antifoanele şi Prochimenul glasului. Evanghelia Învierii : Învierea lui Hristos văzând... Apoi Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Se pune Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru şi apoi al Cutremurului pe patru şi al Sfântului tot pe patru. Catavasiile : Deschide-voi Gura mea... După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Sfântului şi Sedealna (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Învierii. Iar după Cântarea a noua, Luminânda Învierii, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Cutremurului. La Laude, punem Stihirile Învierii în număr de patru, apoi cele ale Sfântului de la Slavă..., tot patru, cu Stihurile lui, Slavă... Stihira Evangheliei, Şi acum... Prea binecuvântată eşti... Urmează Doxologia mare, iar după : Sfinte Dumnezeule... şi celelalte se pune numai Troparul Învierii. Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1. La Ceasuri zicem Troparul Învierii, Slavă... al Cutremurului, Şi acum... al Născătoarei Ceasului... După Tatăl nostru... punem Condacul Cutremurului. La Ceasul 3 punem Troparul Învierii, Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Născătoarei Ceasului, iar după Tatăl nostru... Condacul Sfântului Dimitrie. Aşa facem şi la celelalte Ceasuri, Troparele şi Condacele le zicem schimbându-le. Numai Troparul Învierii nu se schimbă.

   La Liturghie, punem Fericirile glasului, pe patru şi ale Cutremurului de la Cântarea a treia tot pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a şasea, tot pe patru. După Vohod, punem Troparul Învierii şi apoi al Cutremurului şi al Hramului, dacă este al Născătoarei de Dumnezeu şi al Sfântului Dimitrie. Condacul Învierii şi al Cutremurului, Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Născătoarei de Dumnezeu. Iar dacă nu este Hramul Născătoarei de Dumnezeu, Şi acum... al Cutremurului. Prochimenul Cutremurului şi apoi al Sfântului. Apostolul se pune unul al Cutremurului şi apoi al Sfântului, apoi Aliluia glas 4 : Dumnezeule lepădatu-ne-ai pe noi..., cu Stihul : Clatinat-ai pământul...; apoi al Sfântului : Dreptul ca finicul va înflori... Evanghelia Cutremurului şi apoi a Sfântului. Priceasna : Lăudaţi-l pe Domnul din ceruri...; şi apoi a Sfântului : Întru pomenire veşnică... Iar Apostolul şi Evanghelia cea de rând le citim la început.


    ÎN ZIUA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC NESTOR

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfântului, glas 8 Podobia : O, preaslăvita minune... Stihoavna Octoihului, apoi : Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după; Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, glas 4 : Ucenicul tău Doamne..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului şi apoi Canonul Sfântului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna glas 4, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului, glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Nevoindu-te bine... apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului şi Ceasurile după rânduială.

   La Liturghie, se pune slujba Ucenicilor.

   TOT ÎNTRU ACEASTĂ ZI SE SĂVÂRŞEŞTE ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DIMITRIE CEL NOU DE LA BASARABI. Se săvârşeşte Soborul lui în Sfânta Mitropolie a Munteniei acolo unde sunt Moaştele lui.


   ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI OPTA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI TERENTIE ŞI NEONILA ŞI A CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU ŞTEFAN SAVAITUL ŞI FĂCĂTORUL DE CANOANE

   La Vecernie, punem trei Stihiri ale Mucenicilor, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., şi trei ale Cuviosului, glas 8 : Podobia : O, preaslăvită minune... Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor glas 4 : Mucenicii Tăi Doamne..., Slavă... al Cuviosului, glas 8 : Al dreptei credinţe îndreptătorule..., Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicului (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Apoi punem un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe şase şi două ale Sfinţilor : al Mucenicului glas 4, pe patru şi al Cuviosului glas 8 pe patru. După Cântarea a treia, Condacul glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat...; Servit-ai rai de fapte bune... Apoi Sedealna Mucenicilor, Slavă... a Cuvioşilor glas 5, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicilor, glas 4, Podobia : Cel ce te-ai înălţat..., Cinstită pomenire a Mucenicilor a sosit astăzi... După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului şi apoi a Mucenicilor, Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului...; Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei apoi Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia se fac după rânduiala lor.

   Tot în această zi Pomenirea Sfintei Muceniţe Parascheva, unde-i este Hramul se cântă Slujba ei.

   Şi tot în această zi Pomenirea celui întru sfinţi Părintelui nostru Arsenie Arhiepiscopul Serbiei. Se săvârşeşte soborul lui unde sunt Moaştele lui şi unde ar fi Hramul lui.


   ÎN ZIUA DOUĂZECI ŞI NOUA POMENIREA CUVIOASEI MUCENIŢEI ANASTASIA ROMANA ŞI A PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU AVRAMIE ÎNCHISUL

   La Vecernie, se pun trei Stihiri ale Muceniţei, glas 8, Podobia : Ce vă vom numi pe voi Sfinţilor..., şi trei ale Cuviosului acelaşi glas, Podobia : O, preaslăvită minune..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi : Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după : Tatăl nostru... Troparul Sfintei : Mieluşeaua Ta Iisuse..., Slavă... al Cuviosului, glas 8 : Întru tine părinte...; Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe şase şi două ale Sfinţilor, pe opt : al Muceniţei, glas 8 şi al Cuviosului, acelaşi glas. După Cântarea a treia, Condacul Sfintei, glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Pe feciorie cuvioase cu apa curăţitoare... şi Sedealna, glas 8, Slavă... a Cuviosului, glas 1, Podobia : Mormântul Tău Mântuitorule..., Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Cuviosului Avramie, glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Arătatu-te-ai pe pământ ca un înger în trup..., şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului şi a Sfintei, apoi Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi Ceasurile după rânduiala lor.

   La Liturghie, punem Prochimenul glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului pentru toate...; Apoi Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor cu roada Duhului... Aliluia glas 6 : Fericit bărbatul..., cu Stihul : Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul toate-mi sunt date Mie... Apoi Priceasna : Întru pomenire veşnică...

   Tot întru această zi pomenim adormirea Preacuviosului Părintelui nostru Avramie Arhimandritul Dumnezeieştii Arătări de la Rostov, Făcătorul de minuni. Se săvârşeşte Soborul lui în biserica lui, acolo unde zac Moaştele lui sau unde îi este Hramul.


    ÎN ZIUA A TREIZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI ZENOVIE ŞI ZENOVIA SORA LUI

   La Vecernie, punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfinţilor, glas 4 Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 6 : Ceată de cântări să adunăm astăzi..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi Stihoavna Octoihului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, glas 4 : Mucenicii Tăi Doamne...; Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicilor (de două ori) Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Punem apoi amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfinţilor pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna Mucenicilor glas 1, Podobia : Mormântul Tău Mântuitorule..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 8, Podobia : Ca nişte pârgă a firii...; Pe mărturisitorii adevărului şi propovăduitori ai binecuvântării...; şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Mucenicilor, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... iar după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.


   ÎN ZIUA TREIZECI ŞI UNA POMENIREA SFINŢILOR APOSTOLI STAHIE, AMPELIE ŞI A CELOR DIMPREUNĂ CU DÂNŞII ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC EPIMAX

   La Vecernie, punem trei Stihiri ale Apostolilor, glas 4, Podobia : Prealăudaţilor Mucenici..., şi trei ale Mucenicilor, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz... Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte... şi după Tatăl nostru... Troparul Apostolilor glas 3 : Sfinţilor Apostoli rugaţi pe milostivul Dumnezeu... Slavă... al Mucenicului : Mucenicul Tău Doamne... Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe şase şi două Canoane ale Sfinţilor cu Irmoasele pe opt. Canonul Apostolilor glas 1, pe patru şi al Mucenicului glas 4, tot pe patru. După Cântarea a treia, Sedealna Apostolului, glas 1, Podobia : Mormântul tău Mântuitorule..., Slavă... a Mucenicului, glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpină pe noi...; Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Apostolilor glas 8, Podobia : Ca nişte pârga a firii...; Ca nişte vistierii ale întru-tot lăudatului Sfântului Duh... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Apostolilor, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după : Tatăl nostru... Troparul Apostolilor, Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.





LUNA NOIEMBRIE
ARE TREIZECI DE ZILE. ZIUA ARE 10 CEASURI IAR NOAPTEA 14 CEASURI

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30




    ÎN ZIUA ÎNTÂI POMENIREA SFINŢILOR ŞI DE MINUNI FĂCĂTORII FĂRĂ DE ARGINŢI COSMA ŞI DAMIAN CEI DIN ASIA

   Seara se pune obişnuita Catismă. La : Doamne strigat-am... se pun Stihirile pe şase, glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi..., Slavă... Samoglasnica glas 6 : Fără de sfârşit este darul Sfinților...; Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului, iar dacă voieşte cel mai mare se pun şi Stihurile acestea, pe glas 2 : Izvorul tămăduirilor..., Stihul întâi : Minunat este Dumnezeu între Sfinţii Săi...; Cu dragoste dumnezeiască şi cu dorul celor ce vor să vină..., cu Stihul al doilea : Sfinţilor celor ce sunt pe pământul lui...; De mari daruri învrednicindu-vă prealăudatilor..., apoi Slavă... glas 6 : Totdeauna având pe Hristos..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, glas 8 : Sfinţilor fără de arginţi şi de minuni făcători...; Slavă... Şi acum... al Născătoarei sau al Născătoarei Crucii. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei sau al Născătoarei Crucii. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului, Citirile şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului fără de Mucenicine, pe opt şi al Sfântului, pe şase. După Cântarea a treia, Sedealna Sfinţilor, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori); Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. După Cântarea a şasea, Condacul, glas 2, Podobia : Pe propovăduitorii cei tari...; Dar de tămăduiri pe voi am dobândit..., Icosul şi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. La Laude punem Stihirile Sfinţilor, cele Samoglasnice pe patru, glas 1, Slavă... glas 4 : Izvorul tămăduirilor..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Stihoavna Octoihului şi Stihira Sfinţilor cu Stihurile ei, glas 6 : Iată acum ce este bine sau ce este frumos..., Luminat şi prealuminat... apoi Slavă... glas 8 : Cine nu se va minuna..., Şi acum... a Născătoarei sau a Născătoarei Crucii. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi Ceasurile după rânduială, la care zicem Troparul şi Condacul Sfinţilor.

   La Liturghie se pun Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfinţilor din Canonul Cantării a treia, pe patru. Prochimenul, glas 4 : Sfinţilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea..., apoi Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraţilor voi sunteţi trupul lui Hristos... Aliluia glas 2 : Iată acum ce este bun sau ce este frumos... Evanghelia de la Matei : În vremea aceea chemând Iisus pe cei doisprezece... şi Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...


    ÎN ZIUA A DOUA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI ACHINDIN, PIGASIE, AFTONIE, ELPIDIFORE ŞI ANEMPIDIST

   La Vecernie, se pun trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfinţilor, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... a Sfinţilor glas 6 : Astăzi adunarea Mucenicilor cea de cinci strălucitoare..., Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului şi Stihira Sfinţilor cu Stihurile ei, glas 1 : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi...; Raze în cinci strălucitoare de Mucenici care au strălucit..., Slavă... glas 2 : Veniţi să ne bucurăm Domnului..., Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, glas 2 : Răbdătorilor de chinuri ai Domnului fericit este pământul..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţilor (de două ori)..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfinţilor, pe patru. După Cântarea a treia, Sedealna Sfinţilor, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul, glas 2, Podobia : Pe propovăduitorii cei tari...; Pe Mucenicii cei binecredincioşi şi de Dumnezeu purtători..., şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului şi Stihira Sfinţilor, glas 2, cu Stihul : Minunat este Dumnezeu între Sfinţii Săi...; Cu curgerile sângiuirilor Tale, trupul vopsindu-ţi..., Slavă... glas 4 : Pe făclia pătimitorilor cea în cinci strălucitoare..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru...; Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile cele după rânduială.

   La Liturghie, punem Prochimenul, glas 4 : Sfinţilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor întăriţi-vă întru Domnul... Aliluia glas 4 : Strigat-au drepţii..., cu Stihul : Multe sunt pătimirile drepţilor... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul Ucenicilor Săi : Iată Eu vă trimit pe voi... Priceasna : Bucuraţi-vă Drepţilor întru Domnul...


   ÎN ZIUA A TREIA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI ACHEPSIMA EPISCOPUL ŞI A LUI IOSIF PREZBITERUL ŞI AITALA DIACONUL ŞI ÎNNOIREA BISERICII SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC GHEORGHE CELEI DIN LIDA UNDE ESTE PUS CINSTITUL SĂU TRUP

   La Vecernie, se pun trei Stihiri ale Mucenicilor, glas 8, Podobia : O preaslăvita minune..., şi trei ale Sfântului Gheorghe, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... a Sfântului Gheorghe, glas  6: După vrednicia numelui ai vieţuit ostaşule Gheorghe..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului, Slavă... a Mucenicilor, glas 6 : Mai înainte însemnând cu închipuire a unirii voastre într-un gând celei întreit strălucitoare...; Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul Sfinţilor : Mucenicii tai Doamne..., Slavă... al Sfântului Gheorghe : Ca un izbăvitor al celor robiţi..., Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Sfinţilor Mucenici (de două ori), Slavă... al Sfântului Gheorghe, Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Apoi Canonul Octoihului, cu Irmosul, pe şase, apoi Canonul Mucenicilor cu Irmosul, pe patru, glas 4 şi al Sfântului Gheorghe pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Condacul Mucenicilor glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Înţelepte întru cele dumnezeieşti..., Icosul şi Sedealna Mucenicilor, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., apoi Slavă... a Sfântului Gheorghe, glas 8; Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului Gheorghe, glas 8, Podobia : Apărătoare Doamnă...; Către apărarea şi fierbinte a ta sprijinire..., şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, apoi a Mucenicilor, Slavă... a Sfântului Gheorghe, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului şi Stihira Mucenicilor, cu Stihurile ei, glas 2 : O sfinţi binecredincioşi..., Slavă... a Sfântului Gheorghe, glas 4, însuşi glasul : Pe Diamantul cel gândit al răbdării, duhovniceşte să-l lăudăm fraţilor..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., Troparele Sfinţilor Mucenici; Slavă... al Sfântului Gheorghe, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi Ceasurile după rânduială.

   La Liturghie, Prochimenul, glas 4 : Sfinţilor care sunt pe pământul lui...; cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor întăriţi-vă întru Domnul... Aliluia, glas 4 : Strigat-au drepţii..., cu Stihul : Multe sunt supărările drepţilor... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Păziţi-vă de oameni că îşi vor pune mâinile peste voi..., şi Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor...


   ÎN ZIUA A PATRA POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOANICHIE CEL MARE ŞI AL SFÂNTULUI MUCENIC NICANDRU EPISCOPUL MIRELOR LICHIEI ŞI A PREOTULUI ERMEU

   La Vecernie se pun trei Stihiri ale Cuviosului, glas 4, Podobia : Cel ce de sus eşti chemat..., şi trei ale Mucenicului, glas 2, Podobia : Când de pe lemn..., Slavă... glas 2 : Cu cuget viteaz săvârşind nevoinţa pustnnicească..., Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... glas 8: Mulţimile monahilor... Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul glas 8: Cu, curgerile lacrimilor tale...; Slavă... al Mucenicului glas 4 : Mucenicul Tău, Doamne..., Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

      La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Cuviosului (de două ori), Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe şase, apoi unul al Cuviosului, pe patru, glas 4 şi unul al Mucenicului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Cuviosului, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... a Mucenicului, glas 8, Şi acum... a Născătoarei, sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Cuviosului, glas 8, Podobia : Apărătoare Doamnă...; Stea prealuminoasă, te-ai arătat pe pământ... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Cuviosului glas 6, însuşi glasul : Pe cel după chip păzindu-l..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., Troparul Cuviosului, Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile se fac după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie, Prochimenul glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul : Ce voi rasplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, roada duhului... Aliluia glas 6 : Fericit bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul : Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Matei : În vremea aceea mergea după Iisus popor mult..., Priceasna : Întru pomenire veşnică...


    ÎN ZIUA A CINCEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI GALITION ŞI EPISTIMIA

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Mucenicilor, glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune..., Stihoavna Octoihului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., Troparul Mucenicilor, glas 4 : Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei; apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Sfinţilor Mucenici (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Apoi Catismele şi Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului, şi Canonul Mucenicilor pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna Octoihului, glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpină pe noi..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Mucenici ai lui Hristos, între popoare v-aţi numărat..., şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule...; şi după Tatăl nostru...; Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul.

   Ceasurile şi Liturghia se fac după rânduiala obişnuită.

    Într-aceasta zi pomenim şi Adormirea celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ioan, arhiepiscopul Novogorodului, Făcătorul de minuni. Se săvârşeşte Soborul lui, acolo unde sunt Moaştele lui sau la Bisericile care-i poartă Hramul.


   ÎN ZIUA A ŞASEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU PAVEL MĂRTURISITORUL, EPISCOPUL CETĂŢII CONSTANTINOPOL

   La Vecernie, la : Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului pe şase, glas 4, Podobia : Dat-ai semn...; Slavă... glas 1 : Cu arhiereasca podoabă te-ai îmbrăcat..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului şi Stihira Sfântului, glas 1, cu Stihurile ei : Preoţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate...; Preacuvioase părinte Pavel, cu fapte bune te-ai îmbrăcat de la Hristos Dumnezeu..., Slavă... glas 2 : Noianul pustniciei înotându-l...; Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului glas 3 : Prin mărturisirea dumnezeieştii credinţe alt Pavel..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului, fără de Mucenicine, pe opt şi Canonul Sfântului, pe şase, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului, glas 3, Slavă... alta Sedealna, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Strălucind pe pământ ca o stea lumina cerească... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Sfântului glas 7 : Plecatu-te-ai întru adâncurile duhului..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoare. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   Ceasurile se fac după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie, punem Fericirile Octoihului pe patru şi din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia pe patru. Prochimenul glas 7 : Lăuda-se-vor Cuvioşii întru slavă...; cu Stihul : Cântaţi Domnului cântare nouă... Apoi, Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, Arhiereu ca acesta se cuvenea să avem... Aliluia glas 2 : Preoţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate...; Evanghelia de la Luca : Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine... Priceasna : Întru pomenire veşnică...

   Tot întru această zi pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Varlaam al Hotinului de la Novogorod, Făcătorul de minuni. Se săvârşeşte Soborul lui unde sunt Moaştele lui şi la Bisericile care-i poartă Hramul.


   ÎN ZIUA A ŞAPTEA POMENIREA SFINŢILOR TREIZECI ŞI TREI DE MUCENICI, CEI DIN MELITINA ŞI A PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU ŞI FĂCĂTORUL DE MINUNI LAZĂR, CEL CE ÎN MUNTELE GALISIULUI A PUSNICIT

   La Vecernie se pun trei Stihiri ale Mucenicilor, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., şi trei ale Cuviosului, glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi..., Slavă... a Cuviosului glas 6 : Cuvioase părinte, în tot pământul..., Şi acum... a Născătoarei. Se pune Stihoavna Octoihului, Slavă... a Cuviosului, glas 6 : Cuvioase părinte, în tot pământul a ieşit..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoare. Acum slobozeşte.. Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., Troparul Mucenicilor, glas 4 : Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă... al Cuviosului glas 8 : Cu rugăciunile cele cu privegheri şi cu râurile lacrimilor stâlpul ţi-ai udat... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă... a Cuvioşilor, Şi acum... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe şase şi unul al Mucenicilor, glas 8, cu Irmosul, pe patru şi unul al Cuviosului glas 2, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi...; Ca pe un luminator prea mare..., Sedealna Mucenicilor glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul..., Slavă... a Cuviosului, glas 3, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicilor glas 8, Podobia : Ca nişte pârgă a firii...; Ceata de mucenici strălucită şi de lumină purtătoare..., şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, apoi a Mucenicilor, Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Cuviosului glas 5 : Cuvioase Părinte, n-ai dat somn ochilor tăi..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., Troparul Mucenicilor, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   Ceasurile se fac după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Prochimenul glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, roada duhului... Aliluia glas 6 : Fericit bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul : Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Matei : În vremea aceea mergea după Iisus popor mult... Priceasna : Întru pomenire veşnică...


    ÎN ZIUA A OPTA SOBORUL SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL ŞI AL CELORLALTE FĂRĂ DE TRUPURI PUTERI

   Dacă este Hramul Arhanghelului Mihail sau dacă va voi cel mai mare facem Priveghere.

   Seara la Vecernia cea mică, la : Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe patru, glas 1, Podobia : Prealăudaţilor mucenici...; Slavă... glas 4 : Începătorule al rânduielilor şi al cetelor îngereşti..., Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile glas 6, Podobia : A treia zi ai înviat..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru... Troparul glas 4 : Maimarilor voievozi..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei Învierii. Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare cântăm : Fericit bărbatul..., prima Slavă.... La : Doamne strigat-am... se pun Stihirile pe opt, Podobia : Ca pe un viteaz..., apoi alte Stihuri, acelaşi glas, Podobia : Dat-ai semn..., Slavă..., glas 6 : Bucuraţi-vă împreună cu noi..., Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas : Bucuraţi-vă împreună cu noi toate cetele fecioarelor... Vohodul, Prochimenul zilei şi trei Citiri, prima : de la Isus Navi : Fost-a când era Isus în Ierihon...; a doua de la Judecători : Fost-a în zilele acelea, când s-a întărit Madian...; şi a treia din Proorocia Isaiei : Aşa grăieşte Domnul tot pământul să strige... La Litie punem Stihirile glas 1, Slavă... glas 4 : Cu guri de foc te laudă pe tine..., Şi acum... glas 4 : Astăzi biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu.... La Stihoavnă punem Stihirile glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Îngereşte cei din lume prăznuind..., Slavă... Şi acum... glas 8 : Pe cela ce eşti mai mare al cetelor şi apărător... Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., iar dacă se face Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Sfinţilor (de două ori) şi : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată); dacă nu, atunci punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei Învierii. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Sfinţilor Îngeri, cu Stihira Născătoarei lor. Apoi citim Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru Serafimi. Polieleul, cu Stihirile Mărimurilor lui şi Sedealna (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei ei şi Citirile. Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4 : Cel ce faci pe îngerii tăi duhuri..., Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul : Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul dintre cei mai mici ai Mei... Psalmul 50 şi Stihira glas 6, apoi : Învierea lui Hristos văzând... Canonul Născătoarei de Dumnezeu, glas 8, cu Irmosul, pe şase, şi două canoane ale Îngerilor celor fără de trupuri, primul cu Irmosul, pe opt şi al doilea tot pe opt. Catavasiile : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Sedealna glas 8, Podobia : Porunca cea cu taină... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul, glas 2 : Maimarilor voievozi ai lui Dumnezeu, slujitorii Dumnezeieştii slave..., Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda : Cu dumnezeieştile străluciri ale prealuminatei Treimi, negrăit fiind luminat..., Slavă... : Peste stăpâniri şi peste puteri..., Şi acum... a Născătoarei. La, Laude punem Stihirile pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... glas 5 : Unde umbreşte darul Arhanghelului..., Şi acum... a Născătoarei : Fericimu-te pe Tine... Doxologia mare, iar după Sfinte Dumnezeule..., Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Născătoarei : Taina cea din veac ascunsă... Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile merg după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile din Canonul cel dintâi, de la Cântarea a treia pe patru şi din Canonul al doilea, de la Cântarea a şasea pe patru. Prochimenul glas 4 : Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri..., cu Stihul : Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, dacă, cuvântul cel prin îngeri grăit a fost adevărat..., Aliluia, glas 2 : Lăudaţi-l pe Domnul toţi îngerii lui..., cu Stihul : El a zis şi s-a făcut... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul Uceniclor Săi : Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine mă ascultă... Priceasna : Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri...


   ÎN ZIUA A NOUA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI ONISIFOR ŞI PORFIRIE ŞI A CUVIOASELOR MAICILOR NOASTRE MATRONIA ŞI TEOCTISTA

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Mucenicilor glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune... şi trei ale Cuvioasei glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., Troparul Mucenicilor glas 4 : Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă... al Cuvioasei glas 8 : Întru tine, maică..., Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   Slujba Cuvioasei Teoctista se va cântă la Pavecerniţă.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă... a Cuvioasei, Şi acum... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Punem apoi un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe şase, apoi unul al Mucenicilor glas 4, cu Irmosul, pe patru, şi unul al Cuvioasei glas 8 cu Irmosul, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Cuvioasei glas 2, Podobia : Cel ce ai primit darul..., Pentru dragostea Domnului Cuvioasa Matrona... Icosul şi Sedealna Mucenicilor glas 1, Podobia : Mormântul Tău...; Slavă... a Cuvioasei glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicilor, glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Doimea Mucenicilor tare pătimind... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului şi apoi a Mucenicilor, Slavă... Cuvioasei, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor, Slavă... al Cuvioasei, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia se fac după rânduiala obişnuită.


    ÎN ZIUA A ZECEA POMENIREA SFINŢILOR APOSTOLI ERAST, OLIMP, RODION, SOSIPATRU, HELTIE ŞI CUARŢ

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Apostolilor glas 1, Podobia : Prealăudatilor Mucenici..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Apostolilor glas 3 : Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe milostivul Dumnezeu... Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., punem Troparul Apostolilor (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului şi un Canon al Sfinţilor Apostoli, pe patru, glas 1. După Cântarea a treia, Condacul glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi..., Arătatu-s-a astăzi cinstită prăznuire a Apostolilor..., Sedealna glas 1, Podobia : Mormântul tău..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Cu dumnezeiasca lumină mintea luminându-se... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia se fac după rânduiala obişnuită.


   ÎN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI MINA, VICTOR ŞI VICHENTIE ŞI A SFINTEI MUCENIŢE STEFANIDA ŞI A CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEODOR STUDITUL ŞI MĂRTURISITORUL

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Mucenicilor glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz... şi trei ale Cuviosului glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune..., Slavă... a Mucenicilor glas 6 : Iarăşi ne-ai răsărit nouă pomenirea cea de peste an a luminătorului lumii..., Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Stihira Mucenicilor cu Stihurile ei : Multe sunt supărările drepţilor..., Veniţi, iubitorilor de pătimiri..., Slavă... a Cuviosului glas 6 : Cuvioase părinte, în tot pământul...; Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor glas 4 : Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă... al Cuviosului glas 8 : Al dreptei credinţe, îndreptătorule..., Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă... a Cuviosului Şi acum... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Apoi un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe şase şi unul al Mucenicilor glas 4, pe patru, şi al Cuviosului glas 8, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Pustnicească şi întocmai cu a îngerilor viaţa ta... şi Icosul. Sedealna Mucenicilor glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... a Cuviosului glas 3, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicilor glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi..., De la oastea cea vremelnică te-a răpit pe tine... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului şi a Mucenicilor, Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Stihira Mucenicilor glas 2, cu Stihurile ei : Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pe dânşii..., Veniţi, credincioşilor, să cinstim pe răbdătorul de chinuri Mina..., Slavă... a Cuviosului, glas 8 : Mulţimile monahilor..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor, Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile merg după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Prochimenul glas 4 : Sfinţilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor, întăriţi-vă întru Domnul..., şi apoi al Cuviosului din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, supuneţi-vă mai marilor voştri.... Aliluia, glas 4 : Strigat-au drepţii.., cu Stihul : Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul : Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine..., apoi a Cuviosului tot de la Matei : În vremea aceea mergea după Iisus popor mult... Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor, întru Domnul...

   Tot într-aceasta zi pomenim Adormirea Sfântului şi Fericitului Maxim al Moscovei, cel nebun pentru Hristos, Făcătorul de minuni. Soborul lui se săvârşeşte unde sunt Moaştele sale şi la Bisericile care-i poartă Hramul.


   ÎN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI, PĂRINTELUI NOSTRU IOAN CEL MILOSTIV PATRIARHUL ALEXANDRIEI ŞI A PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU NIL SINAITUL

   Seara la : Doamne strigat-am... se pun trei Stihiri ale Sfântului Ioan glas 4, Podobia : Dat-ai semn... şi trei ale Cuviosului glas 8, Podobia : Ce vă vom numi pe voi..., Slavă... a Sfântului Ioan glas 2 : Izvorul milosteniei îl dăruieşte celor lipsiţi..., Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului Nil Sinaitul glas 8 : Mulţimile monahilor..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi, Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului Ioan, glas 8 : Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata Cuvioase Părinte..., Slavă... al Cuviosului, acelaşi glas : Cu curgerile lacrimilor tale..., Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Ierarhului (de două ori), Slavă... al Cuviosului Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe 6 şi două ale Sfinţilor, unul al Sfântului Ioan, glas 8, pe patru şi unul al Cuviosului, glas 8, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Sfântului Nil Sinaitul glas 8, Podobia : Apărătoare Doamnă..., Zburdările patimilor celor răzvrătitoare de la trup le-ai tăiat Nile fericite..., apoi Icosul şi Sedealna Sfântului Ioan glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului Ioan glas 2, Podobia : Cele de sus căutând..., Bogăţia ta ai împărţit săracilor..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului şi a Sfântului Ioan. Apoi Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Cuviosului glas 6 : Cuvioase părinte în tot pământul a ieşit..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului Ioan, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Liturghie se pun Fericirile Octoihului pe patru şi ale Arhiereului de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului... Apoi Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, având un Arhiereu mare că acesta..., Aliluia glas 2 : Gura dreptului se va învăţa înţelepciune..., cu Stihul : Legea Dumnezeului lui în inina lui... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea stătea Iisus la loc şes.... Apoi Priceasna : Întru pomenire veşnică....


   ÎN ZIUA A TREISPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN HRISOSTOMUL ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI

   În această zi se face Priveghere.

   La Vecernia cea mică punem Stihirile glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Cu Botezătorul asemenea numindu-te l-ai urmat cu înfrânarea părinte..., Slavă... glas 4 : Organ ai fost insuflat de Dumnezeu Hrisostoame... Şi acum... a Născătoarei : Izbăveşte-ne pe noi de nevoile noastre... La Stihoavnă punem Stihirile glas 2, Podobia : Casa Efratului..., Trâmbița cea cu chip de aur..., cu Stihurile lor, Stihul 1: Gura mea va grăi înţelepciune..., Stihul al doilea : Preoţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate..., Slavă... aceeaşi Podobie; apoi : Întru o stăpânie a cinstitei Treimi ne-ai învăţat drepte..., Şi acum... a Născătoarei : Fecioară roagă pe Dumnezeu Cuvântul Cel ce S-a născut din Tine... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul glas 8 : Darul gurii ca nişte lumină de foc strălucind lumea a luminat, visteriile neiubirii de arginţi în lume le-au aşezat. Înălţimea smeritei cugetări nouă ne-ai arătat, cea din cuvintele tale învăţându-ne părinte Ioane Hrisostoame, roagă pe cuvântul Hristos Dumnezeu să ne mântuiască sufletele noastre..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei apoi Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare cântăm : Fericit bărbatul..., prima Slavă... La : Doamne strigat-am... se pun Stihirile pe opt, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz...; Trâmbița cea cu aur ferecată organul cel de Dumnezeu insuflat..., Slavă... glas 6 : Cuvioase de trei ori fericite Prea Sfinte Părinte.., Şi acum... a Născătoarei : Cine nu te va ferici pe tine..., Vohodul şi Prochimenul zilei şi trei Citiri cele Arhiereşti. La Litie punem Stihira Hramului şi Samoglasnicele Sfântului, glas 1 : Luminătorule Ioane... şi celelalte, Slavă... glas 4, însuşi glasul : Cu cuviință era împărateasa înţelepţită, pe Ioan a-l avea arhiereu..., Şi acum... a Născătoarei : Pe Tine zid te avem Născătoare de Dumnezeu.... La Stihoavnă se pun Stihirile glas 5, Podobia : Bucură-te cămara pustnicilor...; Bucură-te organul cel cu aur strălucit şi veselitor şi de Dumnezeu insuflat al Bisericii...; cu Stihurile lor, Slavă... glas 6 : Trâmbiță cu glas de aur te-ai arătat Grăitorule de Aur Hrisostoame..., Şi acum... a Născătoarei : Făcătorul şi izbăvitorul meu... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Sfântului, glas 8 : Darul gurii tale ca nişte lumină de foc..., (de două ori) şi al Născătoarei (o dată): Născătoare de Dumnezeu Fecioară... şi Citirea. Iar unde nu se face Priveghere de toată noaptea, după Tropar se pune : Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei : Cela ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară... Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Sfântului, cu Stihira Născătoarei lor. Apoi facem Citire din viaţa Sfântului, după care se pune Polieleul cu Stihirile Mărimurilor lui şi Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Citire şi după aceea Antifonul întâi, glas 4 şi Prochimenul glas 4 : Gura mea va grăi înţelepciune..., cu Stihul : Auziţi acestea toate neamurile.... Apoi : Toată suflarea să laude pe Domnul... şi Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul, cel ce nu intră pe uşă..., Psalmul 50 şi Stihira glas 6 : Vărsa-tu-ți-s-a darul pe buzele tale Cuvioase Părinte... Canonul Născătoarei de Dumnezeu cu Irnosul pe şase, glas 6 şi Canonul Sfântului pe patru, acelaşi glas. Catavasile : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului, glas 8 : Pe înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă..., același glas, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 6, Podobia : Împlinind rânduiala cea pentru noi..., Din cer ai luat darul cel Dumnezeiesc..., apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda, apoi Slavă..., cealaltă Stihiră, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile glas 4, Podobia : Dat-ai semn...., Vas preacinstit al Sfântului Duh...; Slavă... glas 8 : Cu cuvinte de aur şi învăţături de Dumnezeu grăitoare..., Şi acum... a Născătoarei : Stăpână primeşte... Apoi Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei : Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară... Ecteniile şi Otpustul, şi se miruiesc fraţii cu undelemn din candela Sfântului. Apoi Ceasul 1 şi Otpustul cel final. Celelalte Ceasuri se fac după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile din Canonul Sfântului, de la Cântarea a treia şi a şasea. După Vohod, se pune Troparul Hramului Domnului Hristos sau al Născătoarei de Dumnezeu şi apoi al Sfântului, Slavă... Condacul Sfântului, Şi acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu, sau : Ceea ce eşti părtinitoare a creştinilor... Prochimenul glas 1: Gura mea va grăi înţelepciune..., cu Stihul : Auziţi acestea toate neamurile... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, Arhiereu ca acesta se cuvenea să avem..., Aliluia glas 2 : Gura dreptului va grăi înţelepciune... Evanghelia din Cartea cea către Ioan : Zis-a Doamnul : Eu sunt uşa... Priceasna : Întru pomenire veşnică...

   Se cuvine să ştim : La masă se face fraţilor mare mîngâiere.

   În ziua a paisprezecea se lasă sec de carne în afară de două zile şi anume dacă s-ar întâmpla miercurea sau vinerea Pomenirea Sfântului Apostol Filip, atunci facem lăsat de sec de carne în ziua 13, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru că în zilele de miercuri şi vineri nu îndrăznim nicidecum să lăsăm sec de carne, pentru că acest lucru este oprit de Sfintele cărţi. (Ziua când se lasă sec este ultima zi când se mănâncă de dulce sau de frupt)


    ÎN ZIUA A PAISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI ÎNTRU-TOT LĂUDATULUI APOSTOL FILIP

   La Vecernie la : Doamne strigat-am... punem StihirileApostolului pe şase, glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi..., Slavă... glas 6 : Cu fulgerele luminii celei mari Filipe înfocându-te..., Şi acum... Cine nu te va ferici pe tine... La Stihoavnă se pun Stihirile glas 8, Podobia : O preaslăvită minune... Slavă... glas 2 : Lăsând cele de pe pământ... Şi acum... a Născătoarei Învierii. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul glas 3 : Apostole Sfinte Filipe..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Doamnul... se pune Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii. Obişnuitele Catisme, apoi Sedelnele Apostolului, cu Stihira Născătoarei lor şi citim Viaţa Apostolului. Iar partea cea rămasă din Citirea Sfântului Ioan Gură de Aur se cuvine să se citescă la Masă. Apoi Psalmul 50. La Canoane punem Canonul Născătoarei de Dumnezeu, glas 5, cu Irmosul, pe şase şi apoi al Apostolului glas 6, cu Irmosul, tot pe şase. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 8 : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... altă Sedealnă, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Condacul glas 8 : Ucenicul şi prietenul Tău..., apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, punem Luminânda Apostolului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Apostolului pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... glas 3 : Pescuirea peştilor întru vânarea oamenilor schimbând-o..., Şi acum... a Născătoarei : Născătoare de Dumnezeu folositoarea tuturor... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte, Troparul Apostolului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei : Pe Tine ceea ce ai grăbit mântuirea..., apoi Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1.

   La Liturghie punem Fericirile Apostolului, din Canonul Apostolului, de la Cântarea a treia şi a şasea pe opt. Prochimenul glas 8 : În tot pământul... cu Stihul : Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Apoi Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraților, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă... Aliluia glas 8 : Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne... apoi Evanghelia de la Ioan : În vremea aceea a voit Iisus să meargă în Galileea... Apoi priceasna : În tot pământul....

   La masă se face iarăşi mângâiere fraţilor.

   Se cuvine să ştim : Că mâine dimineaţă adică în ziua a 15-a a lunii Noiembrie se începe Postul Naşterii Domnului Hristos, deci Sfânta Patruzecime. Deci suntem datori în aceste 40 de zile să păzim în fiecare săptămână, trei zile postându-le fără untdelemn şi vin : Luni, Miercuri şi Vineri. Iar dacă se va întâmpla vreun Sfânt mare în aceste zile întru Pomenirea lui dezlegăm şi facem Praznic pentru dragostea Sfântului. Adică în ziua a 16-a, a 23-a şi a 30-a ale lunii Noiembrie. Şi în zilele 4,5,6, 9, 17 şi 20 ale lunii Decembrie. Dacă aceste zile se vor întâmpla Marţi sau Joi atunci mâncăm pește iar dacă va fi Luni, Miercuri sau Vineri dezlegăm numai la untdelemn şi vin, iar pește nu mâncam în afară de faptul dacă se va întâmpla să fie Hramul Bisericii. Deci dacă se va întâmpla Hramul vreunui Sfânt dintre aceştia în mănăstire atunci dezlegăm la pește şi la vin în orice zi ar cădea. Iar la Sărbătoarea Intrării Născătoarei de Dumnezeu în Biserică, în orice zi se va îtâmpla, chiar dacă va fi Miercuri sau Vineri dezlegăm şi la pește. Iar unele Tipice de la ziua a 9-a a lunii Decembrie poruncesc să postim şi la pește, să nu mai facem nici un fel de dezlegări, în afară de Sâmbătă şi Duminică şi de va fi Hramul vreunui Sfânt (când se dezleagă) Iar din ziua a 20-a până în ziua a 25-a lunii Decembrie chiar de va fi vreun Sfânt, în ziua de Sâmbătă şi Duminică nu mâncăm pește.

   Se cuvine să ştim şi acestea : De se va întâmpla începutul Postului acestuia Sâmbăta sau Duminică, în aceste două zile cântăm la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Sfinţilor Mărturisitori, iar după Cântarea a şasea se pune Condacul lor şi Stihirile lor cele Samoglasnice, la rândul lor. Iar de se va întâmpla în vreuna din zilele săptămânii care este de Luni până Vineri, nu ni se cuvine nouă să le cântăm Troparul, ci doar Aliluia, pentru cinstea celor 40 de zile şi pentru începutul lor. Iar Condacul Sfinţilor Mărturisitori, îl zicem după Cântarea a şasea, în locul Mucenicinei. În zilele acestea în care se cântă Aliluia..., mâncăm o singură dată în zi şi cântăm toată Slujba cu Metanii precum o cântăm în Postul cel Mare (al Sfintelor Paşti). Iar Ceasurile le cântăm cu Jumătăţile de Ceasuri, fără de Psaltire şi fără Citiri, şi toată Slujba o cântăm cu Metanii ca şi în Postul cel Mare şi atunci mâncăm o singură dată în zi mâncare uscată.

   Se cuvine să ştim şi acestea : Că în prima zi a acestui Post la începutul Vecerniei nu spunem nici Sfinte Dumnezeule... şi nici Metanii nu facem. Nu cântăm nici Aliluia..., ci cântăm Prochimenul zilei. Şi de la : Învredniceste-ne Doamne... începem Metăniile şi facem trei Metanii. După : Acum slobozeşte... la Sfinte Dumnezeule... facem trei Metanii şi după Tatăl nostru... zicem Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te... şi facem o Metanie, şi celelalte Tropare, le zicem după rânduiala Sfintei Patruzecimi. Apoi : Doamne miluieşte... (de 40 de ori), spunem cu glas lin şi toţi odată, apoi : Ceea ce eşti mai cinstită... iar preotul spune : Cel ce este binecuvântat..., iar strana zice Rugăciunea : Împărate ceresc... şi facem trei Metanii mari cu Rugăciunea Sfântului Efrem : Doamne şi Stăpânul vieţii mele... Apoi preotul zice : Slavă Ţie Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră slavă Ţie... şi Otpustul. La Pavecerniţă, cântăm Pavecerniţa cea mică cu începutul fără de Metanii. Numai la : Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... facem trei Metanii. La : Sfinte Dumnezeule... facem trei Închinăciuni. După Rugăciunea : Cela ce-n toată vremea şi-n tot ceasul..., şi după : Ceea ce eşti mai cinstită..., facem trei Metanii mari, cu Rugăciunea Sfântului Efrem şi celelalte 12 Închinăciuni. Şi pe urmă spunem toată Rugăciunea : Doamne şi Stăpânul vieţii mele... (o singură dată) cu o Metanie mare. Iar la sfârşit, după Sfinte Dumnezeule..., facem trei Închinăciuni şi Otpustul.

   La Miezonoptică, după obişnuitul început, citeţul zice : Slavă Ţie Dumnezeul nostru slavă Ţie... şi Împărate ceresc... şi cântăm Miezonoptica toată, dintru început cu Metanii precum s-a scris mai înainte pentru Slujba cea din toate zilele. (..... pag. 18,.... unde este rânduiala Slujbelor din cursul săptămânii în toate zilele) şi după sfârşitul Miezonopticii intrând în Biserică, preotul face începutul după obicei. Iar citeţul începe cu : Sfinte Dumnezeule... fără să facă Metanii şi celelalte, precum s-a scris mai înainte, pentru Slujba cea de toate zilele, în Capitolul 11.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, în locul lui : Dumnezeu este Domnul..., cântăm Aliluia..., pe glasul Octoihului şi Troparele glasului. Apoi obişnuitele Catisme şi după fiecare Slavă... facem trei Închinăciuni. Se pun Sedelnele Octoihului, cu Stihira Născătoarei lor, Citirea şi Psalmul 50. Primul Canon al Octoihului cu Irmosul, pe şase şi al doilea cu Irmosul, pe patru şi Canonul Sfântului din Minei, cu Irmosul, pe patru. După Cântarea a treia, Sedealna Octoihului şi a Născătoarei ei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului, dacă are, iar dacă nu are zicem Mucenicina din Octoih. După Cântarea a noua, Luminânda glasului. Treimica (de trei ori). La : Slavă întru cei de sus..., facem trei Închinăciuni, apoi Stihoavna Octoihului, apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... (o dată) şi Sfinte Dumnezeule..., cu trei Închinăciuni. După Tatăl nostru... punem Troparul : În Biserica slavei Tale stând..., Doamne miluieşte..., (de 40 de ori) Slavă... Şi acum..., Ceea ce eşti mai cinstită.... Preotul spune : Cel ce este bineuvântat..., apoi : Împărate ceresc... şi se fac trei Metanii mari şi celelalte doisprezece Închinăciuni şi pe urmă o Metanie mare, cu Rugăciunea Sfântului Efrem. La fel şi Ceasul 1, îl zicem cu Metanii, cum se săvârşeşte el în Sfânta Patruzecimea cea Mare (adică în Postul cel Mare.), numai fără de Catisme. Iar : Dimineaţa auzi glas meu Împăratul meu şi Dumnezeul meu..., o zicem repede şi fără de cântare. Asemeni le citim şi pe celelalte la Ceasuri.

   În această perioadă a Postului Naşterii Domnului, la Ceasuri şi la Pavecerniță nu cântăm Stihirile, nici nu cântăm Troparele, cu cântare, ci toate Troparele, şi ale Născătoarei, şi Cu noi este Dumnezeu..., le spunem repede şi fără de cântare. Şi punem acum şi Jumătăţile de Ceasuri, la Ceasul 1, la Ceasul 3, la Ceasul 6 şi la Ceasul 9. Iar după Otpust cei ce voiesc să se mântuiască, să nu iasă din chiliile lor până la toaca Bisericii pentru Ceasuri. Ci unii adică să se îndeletnicească cu Cântarea de Psalmi, alţii cu Citirile să se îndeletnicească iar alţii cu lucrul mâinilor. Şi toate acestea să le facă după cum socoteşte că este mai bine Cel mai mare. Iar Slujitorii să fie cu luare aminte la slujbele lor iar la al treilea ceas să toace în toaca cea mică şi adunându-se în Biserica preotul să binecuvânteze. Iar Întâi Stătătorul sau Citeţul zice : Slavă Ţie Dumnezeul nostru slavă Ţie..., şi Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule... (de trei ori) făcând Metanii şi celelalte. După Tatăl nostru..., Doamne miluieşte (de doisprezece ori), Slavă... Şi acum..., Veniţi să ne închinăm..., cu trei Metanii şi apoi Psalmii cei obişnuiţi ai Ceasului 3. Apoi Slavă... Şi acum... Aliluia (de trei ori) şi se fac trei Închinăciuni. Apoi Troparul glas 6, care se zice din mijlocul Bisericii, de către preot sau de către Canonarh şi care este : Doamne cel ce pe Prea Sfântul Tău Duh..., se spune tot până la sfârşit. Apoi strana cea dintâi, zice (de două ori), şi a doua strană (o dată). Iar preotul spune Stihurile : Stihul întâi : Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule..., Stihul al doilea : Nu mă lepăda pe mine de la fața Ta..., apoi Slavă... şi după aceasrta Citeţul cel rânduit zice : Şi acum... Născătoare de Dumnezeu tu eşti vita cea adevărată..., apoi se spune : Domnul Dumnezeu bine este binecuvântat..., Sfinte Dumnezeule... şi se fac trei Închinăciuni. După Tatăl nostru... Troparele glas 8 : Bine este binecuvântat Hristos Dumnezeul nostru..., Slavă... Grabnică şi statornică mâncare dă robilor Tăi Iisuse..., Şi acum... Nădejdea şi părtinirea şi scăparea creştinilor..., apoi Doamne miluieşte... (de 40 de ori) şi Rugăciunea : Cel ce în toată vremea..., apoi Doamne miluieşte... (de trei ori), Slavă... Şi acum... Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii... Preotul zice : Dumnezeule milostiveste-Te spre noi şi ne binecuvântează... şi se fac trei Metanii cu Rugăciunea : Doamne şi Stăpânul vieţii mele... Apoi celelalte doisprezece Închinăciuni şi pe urmă o Metanie mare cu Rugăciunea spunându-se întreagă. Apoi se spune Rugăciunea : Stăpâne Dumnezeule Părinte Atotţiitorule, şi după aceasta se începe : Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi se fac trei Metanii şi citim Mijloceasul Ceasului 3. Psalmul 29: Înălța-te-voi Doamne că mai ridicat pe mine..., Psalmul 31: Fericiţi cei cărora li s-au iertat fărădelegile..., Psalmul 60 : Auzi Dumnezeule rugăciunea mea... După acesta urmează Slavă... Şi acum... Sfinte Dumnezeule..., la care se fac trei Metanii. După Tatăl nostru... punem Troparele glas 4 : Dumnezeul Părinţilor noştri..., Slavă... : Mucenicii tai Doamne..., Şi acum... : Zid nebiurit eşti al nostru al credincioşilor..., Doamne miluieşte... (de 40 de ori), Slavă... Ceea ce eşti mai cinstită..., iar preotul spune : Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştrii..., şi face trei Metanii mari. După aceasta Rugăciunea marelui Vasile : Doamne Dumnezeul nostru cel ce ai dat pacea Ta ucenicilor Tăi..., şi punem în continuare şi Ceasul 6 cu Metaniile, după cum s-a arătat mai înainte. După cele 16 metanii şi după Rugăciunea : Stăpâne Dumnezeule Părinte Atotţiitorule..., spunem : Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi se fac trei Metanii, şi citim Mijloceasul Ceasului 6, Psalmul 55 : Miluieşte-mă Dumnezeule că m-a necăjit omul..., Psalmul 56 : Miluieşte-mă Dumnezeule miluieşte-mă..., şi Psalmul 64 : Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte..., Slavă..., Şi acum... iar după aceea Sfinte Dumnezeule..., cu trei Metanii. După : Tatăl nostru... punem Troparele glas 1 : Mântuiește Doamne poporul Tău..., Slavă... Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi..., Şi acum... Pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor... Apoi : Doamne miluieşte... (de 40 de ori), Slavă... Şi acum... Ceea ce eşti mai cinstită..., Preotul spune : Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri... şi se fac trei Metanii mari cu Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. După aceasta se spune : Rugăciunea marelui Vasile : Dumnezeule şi Doamne al puterilor..., şi punem apoi şi Ceasul 9 cu Metanii, după cum s-a arătat mai înainte. Şi după cele cincisprezece (şaisprezece) Metanii şi după Rugăciunea cea obişnuită, zicem : Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi facem trei Metanii. Apoi citim Mijloceasul Ceasului 9 şi Psalmii : Psalmul 121: Lăudaţi tineri pe Domnul...; Psalmul 137 : Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea..., şi Psalmul 139 : Scoate-mă Doamne, de la omul viclean..., Slavă..., Şi acum..., Sfinte Dumnezeule... (de trei ori), cu trei Metanii. După : Tatăl nostru... punem Troparul glas 8 : Cel ce ai luminat cele pământeşti prin crucea Ta..., Slavă... : Ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ţie bunule..., Şi acum... : Pe cel ce S-a răstignit pentru noi... Doamne miluieşte... (de 40 de ori), Slavă... Şi acum... Ceea ce eşti mai cinstită..., iar preotul spune : Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri..., şi se fac trei Metanii mari. După aceasta Rugăciunea marelui Vasile : Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru..., apoi : Binecuvântează suflete al meu pe Domnul..., Slavă... : Laudă suflete al meu pe Domnul..., Şi acum... : Unule Născut, Fiule... Apoi : Întru împărăţia Ta, pomeneşte-ne pe noi, Doamne... şi Fericirile glasului. Apostolul şi Evanghelia cea de rând şi apoi : Pomeneşte-ne pe noi, Doamne..., se spune simplu, fără de cântare şi se fac trei Metanii. Apoi : Ceata cerească..., Crezul : Cred Într-Unul Dumnezeu..., apoi : Slăbeşte, lasă, iartă Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru... punem Condacul Hramului şi al zilei şi apoi al Sfântului care este de rând. Apoi Slavă..., Cu Sfinţii odihneşte..., Şi acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu sau : Ceea ce eşti părtinitoare a creştinilor..., Doamne miluieşte... (de 40 de ori), Slavă... Şi acum... : Ceea ce eşti mai cinstită..., iar Preotul spune : Dumnezeule milostivește-te spre noi şi ne binecuvântează..., şi se fac trei Metanii mari, şi apoi celelalte doisprezece Metanii şi pe urmă se face o Metanie mare. Apoi Sfinte Dumnezeule... cu trei Metanii mari şi după : Tatăl nostru..., Doamne Miluieşte..., (de doisprezece ori) şi Rugăciunea : Preasfântă Treime... La : Fie numele Domnului binecuvântat... se fac trei Închinăciuni, apoi se pune Psalmul 33 : Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea... şi Otpustul. După aceea se intră la masă şi se mănâncă mâncare uscată şi mergem fiecare la chilia sa.

   Trebuie să se ştie şi acestea : că în zillele când se cântă Aliluia şi când citim Mijloceasurile şi facem Metanii şi este Post, atunci nu se face Liturghie în Bisericile cele dreptmăritoare după cum spun Tipicurile.

   În celelalte zile după Liturghie, odihnindu-ne puţin, atunci când auzim toaca cea mică tocându-se ne adunăm în Biserica cea drept-măritoare şi citim Ceasurile cu Mijloceasurile lor după cum s-a arătat mai sus. Şi dacă va fi : Dumnezeu este Domnul..., atunci se face Slujba Sfântului după cum s-a arătat în zilele cele de rând. Iar dacă este Aliluia... toată Vecernia se face cu Metanii de la început, de asemenea şi Pavecerniţa cea mare, de la cuvintele : Când am strigat eu către Domnul..., atunci se începe să se facă Metanii şi fără de schimbare toate se fac cu Metanii. Această rânduială se face şi Sâmbăta, atât în Postul Naşterii Domnului Hristos, cât şi în Postul Sfinţilor Apostoli, şi se va urma întocmai atunci când se va întâmpla să se cânte Aliluia....


    ÎN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI ŞI MĂRTURISITORI GURIE, SAMONA ŞI AVIV

   La Vecernie se pune Aliluia... La : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu, glas 4, Podobia : Dat-ai semn... şi trei Stihiri ale Mucenicilor acelaşi glas şi aceeaşi Podobie. (La fel se face în toate zilele în care cântăm Aliluia..., adică întâi obişnuim a cânta Stihirile Născătoarei de Dumnezeu, apoi ale Sfântului. Aceasta pentru că aşa găsim însemnările în toate Mineiele cele greceşti). Slavă... glas 2 : Edesa se veseleşte..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... glas 2 : Veniţi toţi iubitorii de Mucenici..., Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... după Tatăl nostru..., dacă este : Dumnezeu este Domnul..., se pune Troparul Sfinţilor, glas 5 : Minunile Sfinţilor Mucenici..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoare. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. După obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Apoi punem amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Mucenicilor, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfinţilor (de două ori) glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfinţilor glas 2, Podobia : Cele de sus căutând... şi Podobia : De sus înţelepţilor primind darul... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda cea a Treimii, iar de este : Dumnezeu este Domnul..., punem Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu s-a cântat : Aliluia..., punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi Ceasurile după obicei.

   La Liturghie punem Prochimenul glas 4 : Sfinţilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul... Apoi Apostolul din Cartea către Efeseni : Fraţilor, întăriţi-vă întru Domnul..., apoi Aliluia... glas 4 : Strigat-au drepţii..., cu Stihul : Multe sunt supărările drepţilor... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul : Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine... Urmează Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...


    ÎN ZIUA A ŞAISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL ŞI EVANGHELIST MATEI

   Seara, după obişnuita Catismă, la : Doamne strigat-am... punem Stihirile Octoihului pe şase, glas 4, Podobia : Cel ce eşti chemat de sus..., Slavă... acelaşi glas, însuşi, glasul : Lui Hristos Celui ce te-a chemat la ucenicia cea cerească..., Şi acum... : Proorocul David care pentru tine... La Stihoavnă punem Stihirile Apostolului glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 6 : Dintr-adâncul răutății celei mai de jos..., Şi acum... : Făcătorul şi Izbăvitorul meu... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul glas 3 : Apostole Sfinte şi Evangheliste..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei : Pe Tine ceea ce ai mijlocit mântuirea neamului omenesc... Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. După obişnuitele Catisme, Sedelnele Apostolului, cu Stihirile Născătoarei lor, Citirea şi Psalmul 50. Apoi amândouă Canoanele Octoihului pe opt şi al Apostolului pe şase, glas 4. Catavasiile : Deschide-voi gura mea... După Cântarea a treia, Sedealna Apostolului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea..., Slavă..., altă Sedealnă, acelaşi glas şi aceeaşi Podobie, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat pe cruce...; Jugul vămii lepădându-l în jugul dreptăţii te-ai înjugat..., Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului, Slavă... alta Luminândă, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Apostolului, pe patru, glas 4, Podobia : Dat-ai semn..., Slavă... glas 2 : Jugul nedreptăţii lăsându-l..., Şi acum... : Mântuieşte din nevoi pe robii Tăi.... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Apostolului, Slavă... Şi acum... Troparul Învierii. Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte Ceasuri după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile Apostolului din Canonul lui, de la Cântarea a treia şi a şasea, pe opt. Prochimenul glas 8 : În tot pământul..., cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraţilor, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă..., Aliluia... glas 1 : Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne..., Evanghelia de la Matei : În vremea aceea, trecând Iisus a văzut un om stând la vamă... Priceasna : În tot pământul...


   ÎN ZIUA A ŞAPTESPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU GRIGORIE, EPISCOPUL NEOCEZAREI FĂCĂTORUL DE MINUNI

    Seara la : Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfântului pe şase, glas 8, Podobia : Ce vă vom numi pe voi..., Slavă... glas 6 : Întru adâncul vederii pogorându-te..., Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului glas 6 : Privegherea lui Dumnezeu s-a dat ţie...; Şi acum... a Născătoarei. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul Sfântului glas 8 : Întru rugăciuni priveghind la lucrările minunilor răbdând..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori) Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului pe şase, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna Octoihului glas 3, Podobia : Dumnezeieştii credinţe..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Lucrare de multe minuni primind... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Stihira Sfântului glas 4, cu Stihul : Preoţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate...; Alegerea arhieriei de la Dumnezeu primind..., Slavă... glas 8 : De ierarhul cel prea-vestit întru minuni..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... se pune o dată, Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Şi Ceasurile după obicei.

   La Liturghie punem Fericirile Octoihului pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraţilor, fiecăruia se dă arătarea Duhului..., Aliluia... glas 2 : Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate... Apoi Evanghelia de la Matei : În vremea aceea chemându-i Iisus pe cei doisprezece..., Priceasna : Întru pomenire veşnică...

   Tot într-aceasta zi pomenirea Prea Cuviosului Părintele nostru Nicon, Făcătorul de minuni, Ucenicul Sfântului Serghie. Se sărbătoreşte Soborul lui în Biserica lui şi la Bisericile care-i poartă Hramul.


    ÎN ZIUA A OPTSPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI PLATON ŞI ROMAN

   La Vecernie, punem trei Stihiri ale Sfântului Platon, glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune... apoi trei ale Sfântului Roman, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 6 : Înfricoşate şi preaslăvite sunt biruinţele Mucenicilor..., Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, glas 4 : Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Apoi un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe şase şi două ale Sfinţilor cu Irmoasele pe opt, al Sfântului Platon glas 8 şi al Sfântului Roman glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului Platon glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă..... Sedealna Sfântului Roman, glas 1, Podobia : Mormântul Tău..., Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului Platon glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Sfânta Pomenirea Ta toată lumea o veseleşte..., apoi Icosul. După Cântarea a nouă, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului Platon, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, dacă nu este Aliluia..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei. apoi Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.


    ÎN ZIUA A NOUĂSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC AVDIE ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC VARLAAM

   Aliluia... sau Troparul.

   La Vecernie punem Stihirile Proorocului glas 1, Podobia : Prealăudaţilor Mucenici... Apoi Stihirile Mucenicilor glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz... Stihoavna Octoihului, Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... dacă nu este Aliluia..., punem Troparul Proorocului, glas 2 : A Proorocului tău Avdie..., Slavă... al Mucenicului, glas 4 : Mucenicul tău, Doamne..., Şi acum... al Născătoarei. Apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Proorocului (de două ori) Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Punem un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe şase şi două ale Sfinţilor, pe opt : al Proorocului glas 5 şi al Mucenicului glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Proorocului glas 1, Podobia : Mormântul Tău..., Slavă... a Mucenicului glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat pe cruce..., Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicului glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi...; Arătatu-te-ai preaminunat cu tăria... După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului; Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia..., se pune Troparul Proorocului, Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Iar Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.

   Tot în această zi pomenirea Preacuvioşilor Părinţilor noştri Varlaam şi Ioasaf împăratul Indiei celei mari. Se face Praznic acolo unde este Hramul lor.


   ÎN ZIUA A DOUĂZECEA ÎNAINTE PRĂZNUIREA INTRĂRII ÎN BISERICĂ A PREASFINTEI NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU GRIGORIE DECAPOLITUL ŞI A CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU PROCLU ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Înaintepraznuirii glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Fecioare purtătoare de făclii, pe cea de-a pururea Fecioara luminat petreceţi-o..., şi ale Sfântului Grigorie acelaşi glas şi aceeaşi Podobie, Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii, glas 4 : Astăzi biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu... Iar dacă este Vineri seara, Slavă... a
Înainte-prăznuirii, Şi acum... Dogmatica glasului. La Stihoavnă punem Stihirile Sfântului Proclu glas 4, Podobia : Dat-ai semn... cu Stihurile ei, primul Stih : Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., Stihul al doilea : Preoţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate..., apoi Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii glas 4 : Veniţi toţi credincioşii... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor glas 4 : Dumnezeul Părinţilor noştri care faci pururea cu noi..., Slavă... Şi acum... Troparul Înainte-prăznuirii acelaşi glas : Bucurie mai înainte ne vesteşte nouă, Ana, astăzi...., Ecteniile şi Otpustul. La Pavecerniţă după Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Condacul Înainte-prăznuirii, unul singur.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul
Înainte-prăznuirii (de două ori), Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Înainte-prăznuirii. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Înainte-prăznuirii şi Psalmul 50. Apoi Canonul Înainte-prăznuirii, cu Irmosul, pe şase, glas 4 şi apoi două Canoane ale Sfinţilor, pe opt : al Sfântului Grigorie, glas 8 şi al Sfântului Proclu, glas 1. După Cântarea a treia, Condacul Sfântului Grigorie glas 3 : Soare luminos, biserica te-a cunoscut pe tine..., şi Condacul Sfântului Proclu glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi...; După vrednicie prăznuieşte astăzi cea mai cinstită cu adevărat decât toate cetăţile... Apoi Sedealna Sfântului Grigorie glas 4, Podobia : Degrab ne-ntâmpină..., Slavă... a Sfântului Proclu, glas 3, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii, glas 1. După Cântarea a şasea, Condacul Înainte-prăznuirii glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi...; De veselie astăzi toată lumea s-a umplut..., apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului Grigorie, Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii. La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., cu Stihurile ei : primul Stih : Aduce-se-vor fecioare împăratului..., Stihul al doilea : Aduce-se-vor întru veselie şi bucurie..., Slavă... Şi acum... acelaşi glas, însuşi glasul : Să se bucure astăzi cerul de sus.... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Înainte-prăznuirii. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile se pun după rânduiala obişnuită, la care zicem mai întâi Troparul Înainte-prăznuirii, Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... zicem la toate Ceasurile Condacul Înainte-prăznuirii.

   La Liturghie punem Fericirile
Înainte-prăznuirii pe opt, de la Cântarea a treia şi a şasea. După Vohod zicem Troparul Hramului Domnului Hristos, unde îi este Hramul şi Troparul Înainte-prăznuirii, apoi Troparul Sfinţilor, Condacul Hramului Domnului Hristos, acolo unde-i este Hramul şi al Sfântului Grigorie, Slavă... al Sfântului Proclu, Şi acum... al Înainte-prăznuirii. Prochimenul glas 1: Gura mea va grăi înţelepciune..., cu Stihul : Auziţi acestea toate neamurile.... Apostolul zilei şi cel de mâine, sunt începute, apoi al Sfântului Proclu din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, un Arhiereu ca acesta se cuvenea nouă..., Aliluia..., glas 2 : Gura dreptului va grăi înţelepciune..., cu Stihul : Legea Dumnezeului lui întru inima lui... De asemenea şi Evanghelia se pune a zilei, şi a zilei de mâine şi apoi a Sfântului, de la Ioan : Zis-a Domnul : Eu sunt uşa..., Priceasna : Întru pomenire veşnică...

   ÎNSEMNARE : se cuvine să ştim : că dacă se va întâmplă
Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu Duminică, atunci Sâmbăta seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih, iar la Vecernia cea mare punem Catisma din Octoih. Şi la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii şi una a lui Anatolie şi apoi trei Stihiri ale Înainte-prăznuirii şi trei ale Cuviosului Grigorie, Slavă... a Înainte-prăznuirii, Şi acum... a Născătoarei glasului. Litia se face după obicei. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii. Apoi Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te... (de trei ori). Iar dacă nu este Priveghere, după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă..., Troparul Cuviosului Grigorie : Chip al înfrânării te-ai făcut..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Sfântului Grigorie, Şi acum... al
Înainte-prăznuirii. După obişnuitele Catisme punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor, Polieleul şi Troparele Învierii : Soborul îngeresc.... Apoi Ectenia şi Ipacoiul glasului, Antifoanele glasului, Prochimenul şi Evanghelia Învierii. Urmează Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Canonul Învierii, cu Irmosul, pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe doi, al Înainte-prăznuirii cu Irmosul, pe patru şi al Sfântului Grigorie, cu Irmosul, tot pe patru. Catavasia : Deschide-voi gura mea. După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Înainte-prăznuirii şi apoi Condacul Sfântului Grigorie, Slavă... Sedealna Sfântului Grigorie, Şi acum... a Înainte-prăznuirii. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Înainte-prăznuirii, iar după Cântarea a noua, cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... şi apoi Luminânda Învierii, Slavă... a Sfântului Grigorie, Şi acum... a Înainte-prăznuirii. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi trei Podobnice ale Înainte-prăznuirii, cele de la Stihoavnă, cu Samoglasnica şi cu Stihurile lor, Slavă... Stihira Evangheliei, Şi acum... : Prea-binecuvântată eşti... Apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... punem doar Troparul Învierii. Ecteniile şi Otpustul, şi Ceasul 1, la care zicem Troparul Învierii, Slavă... al Înainte-prăznuirii, Şi acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... punem Condacul Înainte-prăznuirii. La Ceasul 3 punem Troparul Învierii, Slavă... al Sfântului Grigorie, Şi acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... punem Condacul Învierii. Deasemenea şi la celelalte Ceasuri, Condacul Învierii şi Înainte-prăznuirii le zicem schimbându-le.

   La Liturghie, punem Fericirile glasului pe şase şi ale
Înainte-prăznuirii de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Înainte-prăznuirii şi al Hramului Sfântului, apoi Troparul Sfântului Grigorie, Condacul Învierii şi al Hramului, Slavă... al Sfântului Grigorie, Şi acum... al Înainte-prăznuirii. Prochimenul : Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna : mai întâi ale Învierii, apoi ale Sfântului. Slujba Cuvioşilor şi Slujba Sfântului Proclu se va cânta când va socoti cel mai mare.


   ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI UNA INTRAREA ÎN BISERICĂ A PREASFINTEI STĂPÂNEI NOASTRE NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI PURUREA FECIOARA MARIA

   Se face Priveghere ca şi la celelalte Praznice Împărăteşti.

   La Vecernia cea mică punem Stihirile Praznicului, pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; De la Domnul primind rodul făgăduinţei..., Slavă... Şi acum... glas 8 : David mai înainte a vorbit despre tine Curată... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia : Casa Efratului...; Uşile cerurilor..., cu Stihurile lor, primul Stih : Aduce-se-vor fecioare împăratului..., Stihul al doilea : Aduce-se-vor întru veselie şi bucurie..., Slavă... Şi acum... aceeaşi glas şi Podobie; Lumina cea întreit strălucitoare... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul glas 4 : Astăzi începătura bunei-voinţe a lui Dumnezeu... Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare după obişnuitul Psalm, cântăm Fericit bărbatul..., prima Slavă... La : Doamne strigat-am..., punem Stihirile Praznicului, pe opt, glas 1, Podobia : O, preaslăvită minune...; Astăzi credincioşii să dănţuim... şi alte Stihuri glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz...; Întru Sfânta Sfintelor, Sfânta şi cea fără prihană..., Slavă... Şi acum... : După ce te-ai născut tu, Dumnezeiască Mireasă Stăpână..., apoi Vohodul şi Prochimenul zilei, şi punem trei citiri, prima de la Ieşire : Grăit-a Domnul către Moise...; a doua din Cartea a treia a Regilor : Fost-a dacă a săvârşit Solomon...; a treia din Proorocia lui Iezechiel : Aşa zice Domnul : Fi-va din ziua a opta.... La Litie punem Stihirile glas 1, cele Samoglasnice : Să se bucure astăzi cerul de sus..., Slavă... Şi acum... glas 5 : Strălucita astăzi zi de bucurie... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, glas 5, Podobia : Bucură-te cămara pustnicilor...; Să se bucure cerul şi pământul..., cu Stihurile lor, Slavă... Şi acum... glas 6 : Astăzi adunările credincioşilor... Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Praznicului (de trei ori) şi Citirile. Iar de nu este Priveghere atunci Slujba se pune aşa după cum s-a pus în ziua a opta a lunii Septembrie. (De văzut Miezonoptica din ziua a opta a lunii Septembrie)

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori) şi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Praznicului, apoi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei, Polieleul şi Stihirile Mărimurilor Praznicului. Iar după aceea se dau lumini fraţilor şi apoi punem Sedealna glas 8, Podobia : Porunca cea cu taină..., Slavă... Şi acum... tot aceasta, şi Citire. Apoi primul Antifon, glas 4, Prochimenul Praznicului glas 4 : Ascultă, fiica, şi vezi şi pleacă urechea ta..., cu Stihul : Răspuns-a inima mea cuvânt bun.... Urmează : Toată suflarea să laude pe Domnul..., Evanghelia de la Luca : În zilele acelea sculându-se Maria a mers la munte cu grăbire... După Psalmul 50 se zice : Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Slavă... glas 2 : Astăzi biserica cea însufleţită..., Şi acum... tot această. Apoi punem Miluieşte-mă Dumnezeule... şi Stihira glas 4 : Astăzi biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu... şi celelalte. Punem două Canoane, unul glas 4 şi altul glas 1, Irmoasele celor două Canoane se pun de câte două ori şi Troparele le punem pe doisprezece încât să fie în număr de şaisprezece împreună cu Irmoasele. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L..., pe care le cântă împreună ambele strane. (ÎNSEMNARE : începând din această zi se vor cânta Catavasiile Naşterii până în ziua întâi a lunii Ianuarie).

   După Cântarea a treia, Sedealna Praznicului glas 4, Podobia : Spăimânta-tu-s-au toate..., Strigă Davide ce praznic este acesta..., Slavă... Şi acum... : Mieluşeaua cea nespurcată şi cămara cea neîntinată... şi Citirea. După Cântarea a şasea, Condacul Praznicului glas 4, Podobia : Cela ce eşti înălţat pe cruce...; Preacurata biserica Mântuitorului, cămara cea de mult preţ..., apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, fraţii aprind lumânările şi nu se cântă : Ceea ce eşti mai cinstită... ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului : Îngerii intrarea celei preacurate văzând-o s-au spăimântat.. şi Irmosul : Ca de un sicriu însufleţit al lui Dumnezeu..., la fel şi cealaltă strană spune tot aceste Stihiri ale Mărimurilor şi Irmosul, şi Troparele tot cu aceleaşi Stihuri. După aceea se spune Pripeala, celuilat Canon : Măreşte, suflete al meu, pe Domnul pe ceea ce s-a adus în biserica Domnului... şi Irmosul : Pe norul cel purtător de lumină... (de două ori). La fel se face şi la celelalte Tropare, la care se pune acelaşi Stih (Pripeală). Apoi la sfârşitul cântării amândouă stranele cântă în mijlocul Bisericii Pripeala, adică Stihul Canonului, (de două ori) şi după aceea se pune prima Pripeală şi Catavasia : Taină străină... şi se fac metanii. După care se pune Luminânda Praznicului (de trei ori). La Laude punem Stihirile Praznicului, pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Fecioare purtătoare de făclii pe Pururea Fecioara luminat petrecând-o..., Slavă... Şi acum... glas 2 : Astăzi se aduce în Biserică Fecioara cea cu totul fără de prihană... şi se pune Doxologie mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, Ecteniile şi Otpustul, şi apoi cântăm o Stihire Samoglasnică a Praznicului, în timp ce fraţii sunt miruiţi cu untdelemn sfânt din candela Praznicului, după cum s-a arătat în ziua a douăzeci şi şasea a lunii Septembrie (de văzut această zi). Apoi Ceasul 1 la care zicem Troparul Praznicului, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului şi celelalte de asemenea. Şi Otpustul cel final.

   La Liturghie punem Fericirile din Canonul întâi, glas 4, de la Cântarea a treia şi din Canonul glasului 1, de la Cântarea a şasea, pe opt. După Vohod punem Troparul Praznicului, Slavă... Şi acum... Condacul Praznicului. Apoi Prochimenul glas 3, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu : Măreşte suflete al meu pe Domnul..., cu Stihul : Că a căutat spre smerenia roabei sale... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, cortul cel dintâi avea..., apoi Aliluia... glas 8 : Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta..., cu Stihul : Feței Tale se vor ruga bogaţii poporului... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea intrat-a Iisus într-un sat... Priceasna : Paharul mântuirii voi lua...

   ÎNSEMNARE : se cuvine să se ştie că Praznicul acesta se prăznuieşte cinci zile. Trebuie să se ştie : ca de se va întâmpla Praznicul Intrării în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu Duminică, Sâmbătă seara la Vecernia cea mică, la : Doamne strigat-am... punem Stihirile Învierii ale glasului de rând, Slavă... Şi acum... a Praznicului, cea de la : Doamne strigat-am... a Vecerniei celei mici. La Stihoavnă punem Stihira Învierii, una singură, apoi Stihoavna Praznicului de La Vecernia cea mare, cu Stihurile Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... al Praznicului. După aceea se pune Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, o Stihiră a lui Anatolie şi şase Stihiri ale Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Vohodul, Prochimenul zilei şi trei Citiri ale Praznicului. La Litie punem Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului... : Strălucit-a nouă zi de veselie şi praznic preacinstit... La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Praznicului (de trei ori) şi apoi Citirea din Faptele Apostolilor.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... Şi acum... al Praznicului. După obişnuitele Catisme punem Sedelnele Învierii cu Stihira Născătoarei lor şi Citire de la Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor Praznicului, Troparele Învierii : Soborul îngeresc..., apoi Ipacoiul glasului şi toate Sedelnele Praznicului puse câte o singură dată, Slavă... Şi acum... Sedealna Praznicului cea după Polieleu. Apoi Citirea Praznicului, Antifoanele Praznicului, Prochimenul şi Evanghelia Praznicului. Urmează Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 şi se face sărutarea Evangheliei după obicei, Slavă... la care se zice Stihul (Pripeala Praznicului), Şi acum... tot aceasta, şi Stihira Praznicului. Se pune Canonul Învierii, cu Irmosul, pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu tot pe patru şi ale Praznicului se pun amândouă Canoanele cu Irmoasele pe opt. Catavasiile : Hristos se naște, slăviţi-L..., pe care le cântă stranile împreună. După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Învierii şi Sedealna Praznicului (de două ori) şi Citirea Praznicului. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Praznicului şi Citirea Sinaxarului. După Cântarea a noua, Pripelele Praznicului nu le cântăm ci cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită.... Apoi se pune Luminânda Învierii, Slavă... Şi acum... a Praznicului... La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Praznicului, cu Stihirile Praznicului, Slavă... Şi acum... Prea-binecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu Fecioară... Apoi Doxologia mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii. Urmează Ecteniile şi Otpustul. Şi se pune Stihira Evangheliei şi Învăţătura Sfântului Teodor Studitul şi se face obişnuita ieşire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Învierii, Slavă... Troparul Praznicului, Şi acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului, şi la toate Ceasurile zicem Condacele schimbându-le.

   La Liturghie punem Fericirile Învierii pe şase şi ale Praznicului de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod punem Troparele Învierii şi Troparul Praznicului, Slavă... Condacul Învierii, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna mai întâi ale zilei, apoi ale Praznicului.

   Se cuvine să ştim : ca de se va întâmpla după Praznicul Intrării în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu Duminică, să fie vreun Sfânt ce se prăznuieşte pe patru sau pe şase, atunci Sâmbătă seara, la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei. La Vecernia cea mare după obişnuita Catismă la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii şi una a lui Anatolie şi trei ale Praznicului, ale aceleiaşi zile de rând, şi trei ale Sfântului din Minei. Iar de se cântă ale Sfântului pe şase sau Sfântul are şi Polieleu atunci cântăm trei ale Învierii, trei ale Praznicului şi punem patru ale Sfântului, Slavă... a Sfântului, dacă are, iar dacă nu are, Slavă... a Praznicului, Şi acum... a Născătoarei, Dogmatica glasului. Vohodul şi Prochimenul zilei. La Litie punem Stihirile Praznicului, ale Stihoavnei zilei de rând şi ale Sfântului dacă are Polieleu. Apoi Slavă... Şi acum... a Praznicului. Iar dacă Sfântul are Slavă..., se pune Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă... a Sfântului, dacă are, iar dacă nu are, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul : Născătoarei de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te... (de două ori) şi Troparul Praznicului o dată şi Citirea.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori). Apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Învierii cu Stihira Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul şi Troparele Învierii : Soborul îngeresc..., apoi Ipacoiul, Antifoanele şi Prochimenul glasului, Evanghelia Învierii şi Învierea lui Hristos văzând... Psalmul 50 şi Stihira Învierii şi celelalte. Punem Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe doi şi al Praznicului pe patru şi al Sfântului pe patru. Iar dacă Sfântul are Polieleu atunci punem Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru şi al Praznicului pe patru şi al Sfântului pe şase. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia, punem Condacul şi Icosul Praznicului şi al Sfântului, dacă are, şi Sedealna Sfântului, Slavă... Şi acum... a Praznicului şi Citirea. După Cântarea a şasea, punem Condacul şi Icosul Învierii şi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua, cântăm Ceea ce eşti mai cinstită... şi punem Luminânda Învierii, Slavă... a Sfântului, dacă are, iar dacă nu are Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Praznicului, cu cea de la Slavă..., de la Stihoavna Utreniei zilei de rând, cu Stihurile Praznicului. Iar dacă Sfântul are Stihiri la Laude, atunci cântăm Stihirile Învierii pe patru şi ale Sfântului cu cea de la Slavă... tot pe patru, cu Stihurile lui, Slavă... Stihira Evangheliei Şi acum... Preabinecuvântată de eşti Născătoare de Dumnezeu Fecioară... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii. Ecteniile şi Otpustul. Şi se citeşte Învăţătura Sfântului Teodor Studitul, făcându-se obişnuita ieşire în pridvor pentru Ceasul 1. La Ceasul 1 punem Troparul Învierii, Slavă... Troparul Praznicului, Şi acum... a Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... se pune Condacul Praznicului. La Ceasul 3 punem Troparul Învierii, Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Născătoarei Ceasului iar după Tatăl nostru... punem Condacul Învierii. La fel facem şi la celelalte Ceasuri zicând Troparele Învierii întotdeauna cu cele ale Praznicului şi cu al Sfântului, schimbând Troparele, dacă avem şi Troparul Sfântului. Iar Troparul Învierii şi al Praznicului le zicem schimbându-le. Şi de este Polieleu punem şi Condacul Sfântului. La Liturghie punem Fericirile glasului, pe şase şi ale Praznicului, de la Cântarea de rând, pe patru. Iar dacă Sfântul are Cântare în Tipic atunci punem Fericirile Învierii pe patru şi ale Praznicului, de la Cântarea cea de rând, pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Praznicului şi al Hramului Sfântului şi al Sfântului, dacă are. Apoi Condacul Învierii, Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Praznicului. Iar dacă Sfântul nu are Tropar şi Condac, Slavă... Condacul Învierii, Şi acum... Condacul Praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna zilei şi a Sfântului dacă are, iar dacă nu are, una se pune a Duminicii celei de rând.


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI DOUA POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL FILIMON ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU EL

   Seara, la : Doamne strigat-am... se pun trei Stihiri ale Praznicului glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune... şi trei ale Sfinţilor, Podobia : Când de pe lemn..., Slavă... Şi acum... a Praznicului... glas 1 : Să se bucure astăzi cerul de sus.... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia : Casa Efratului..., cu Stihurile ei, apoi Slavă... Şi acum... acelaşi glas, însuşi glasul : Astăzi se aduce în Biserică... Apoi Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Apostolilor, glas 3 : Sfinţilor Apostoli rugaţi..., Slavă... Şi acum... al Praznicului. Apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Apostolilor, Şi acum... al Praznicului. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului şi Psalmul 50. Canonul Praznicului glas 4, cu Irmosul, pe opt şi al Sfinţilor glas 2, pe patru. După Cântarea a treia, Condacul Apostolilor glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Ca nişte stele prealuminoase care luminează marginile..., apoi Sedealna Sfinţilor, glas 8 : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Praznicului. După Cântarea a noua, Luminânda Praznicului Slavă... Şi acum...... tot aceasta. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia : A treia zi ai înviat..., cu Stihurile Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului, glas 4 : Astăzi Biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu... Şi apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor Slavă... Şi acum... al Praznicului. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile se pun după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea întâi, pe şase. După Vohod punem Troparul Hramului Domnului Hristos şi al Praznicului, apoi al Sfinţilor. După aceea Condacul Hramului Domnului Hristos, Slavă... Condacul Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. (Aşa se spun Troparele şi Condacele până la Odovania Praznicului în afară de Duminică). Apoi Prochimenul, glas 8 : În tot pământul a ieşit vestirea lor..., cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul din Epistola cea către Filimon : Pavel, trimisul Domnului Iisus Hristos şi Timotei fratele lui Filimon, iubitului.... Aliluia, glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea aratat-a Domnul şi alţi şaptezeci de Apostoli... Priceasna : În tot pământul...

   Tot într-această zi se face Pomenirea uciderii Sfântului binecredinciosului şi marelui viteaz Mihail al Tferului. se săvârşeşte Soborul lui în Tfer şi la Bisericile care-i poartă Hramul.


   ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI TREIA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU AMFILOHIE EPISCOPUL ICONIEI ŞI A LUI GRIGORIE EPISCOPUL ECRAGANDIEI

   La Vecernie, punem trei Stihiri ale Sfântului Amfilohie, glas 4, Podobia : Dat-ai semn... şi trei ale lui Grigorie glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune..., Slavă... Şi acum... a Praznicului, glas 4 : Veniţi toţi credincioşii... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti... cu Stihurile ei, Slavă... Şi acum... glas 5 : Strălucit-a nouă zi de bucurie... Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor glas 4 : Dumnezeul părinţilor noştri..., Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Praznicului, Citirea şi Psalmul 50. Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe şase şi două Canoane ale Sfinţilor, pe opt, al Sfântului Amfilohie, glas 4 şi al Sfântului Grigorie, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului şi Condacul Sfântului Grigorie, glas 4, Podobia : Aratatu-Te-ai astăzi...; Cu luminătoarele străluciri ale Sfântului Duh... Apoi Sedealna Sfântului Amfilohie, glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpină..., Slavă... a Sfântului Grigorie, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Şi acum... a Praznicului acelaşi glas, Podobia : Porunca cea cu taină... După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului Amfilohie glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Dumnezeiescul tunet, trâmbița Duhului... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului Amfilohie, Slavă... a Sfântului Grigorie, Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia : Casa Efratului..., Slavă... Şi acum... glas 6 : Astăzi adunările credincioşilor... Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a patra şi a cincea, pe şase. Prochimenul glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului lui..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă.... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, aduceţi-vă aminte de povăţuitorii voştri..., Aliluia, glas 2 : Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate..., cu Stihul : Legea Dumnezeului lui întru inima lui... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul privegheaţi şi vă rugaţi... Şi Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

    Tot într-această zi pomenim şi Adormirea Sfântului binecredinciosului marelui viteaz Alexandru al Neviei şi a toată Rusia Făcătorul de minuni. Se prăznuieşte Soborul lui acolo unde îi este Hramul.


   ÎN ZIUA A DOUĂZECI şI PATRA POMENIREA SFINTEI MARE MUCENIŢE ECATERINA ŞI A SFÂNTULUI MARE MUCENIC MERCURIE

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Sfintei Ecaterina, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., şi trei ale Sfântului Mercurie, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz...; Slavă... a Sfintei Ecaterina, glas 2 : Cu bucurie să alergăm împreună, o iubitorilor de Mucenici la Praznic..., Şi acum... a Praznicului, glas 8 : După ce te-ai născut tu, dumnezeiască mireasă... La Stihoavnp punem Stihirile Praznicului glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... a Sfintei Ecaterina, glas 2 : Viaţa nematerialnică deprinzându-te..., Şi acum... a Praznicului glas 8 : David mai-înainte a glăsuit despre Tine Preacurată... Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei, glas 4 : Mieluşeaua Ta Hristoase..., sau Troparul acesta : Cu faptele bune ca şi cu nişte raze de soare ai luminat pe înţelepţii cei necredincioşi..., Slavă... a Sfântului Mercurie, acelaşi glas : Mucenicul Tău Doamne..., Şi acum... al Praznicului. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului o dată şi al Sfintei Ecaterina o dată, Slavă... al Sfântului Mercurie, Şi acum... al Praznicului. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului şi Psalmul 50. Canonul Praznicului, cu Irmosul, pe şase şi două Canoane ale Sfinţilor, pe opt, al Sfintei Ecaterina glas 8 şi al Sfântului Mercurie, acelaşi glas. După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului, apoi Condacul Sfântului Mercurie, glas 4, Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi...; Pe ostaşul cel nebiruit întru războaie..., apoi Sedealna Sfintei Ecaterina glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul..., Slavă... a Sfântului Mercurie glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpină..., Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas şi aceeaşi Podobie. După Cântarea a şasea, Condacul Sfintei Ecaterina glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Ceată cinstită iubitorilor de Mucenici dumnezeieşte ridicaţi acum... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfintei Ecaterina, Slavă... a Sfântului Mercurie, Şi acum... a Praznicului. La Laude Stihirile Sfintei Ecaterina glas 4, Podobia : Dat-ai semn..., Slavă... glas 2 : Cu viaţa nematerialnică deprinzându-te..., Şi acum... acelaşi glas : Astăzi Fecioara cea cu totul fără de prihană se aduce la Biserică... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 2, Podobia : Casa Efratului..., Slavă... Şi acum... acelaşi glas şi aceeaşi Podobie : Uşile cele cereşti... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei Ecaterina, Slavă... al Sfântului Mercurie, Şi acum... al Praznicului. Ecteniile şi Otpustul. şi Ceasurile după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a şaptea şi a opta, pe patru şi a Sfintei de la Cântarea a şasea, pe patru. Prochimenul glas 4 : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., cu Stihul : În Biserici binecuvântaţi pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor, întăriţi-vă întru Domnul..., Aliluia, glas 1 : Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pre dânşii... Apoi Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul Ucenicilor săi : Păziţi-vă de oameni căci vor pune mâinile peste voi... Apoi Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor...

    Tot într-aceasta zi pomenirea Sfântului Mucenic Mercurie al Smolenskului. Se săvârşeşte Slujba lui în Biserica care-i poartă Hramul.


   ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI CINCEA POMENIREA CELOR ÎNTRU SFINŢI PĂRINŢILOR NOŞTRI ŞI SFINŢILOR MUCENICI CLEMENT PAPĂ AL ROMEI ŞI A LUI PETRU AL ALEXANDRIEI

   În această zi se Odovăieşte Praznicul Intrării în Biserică a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu.

   Seara, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului, glas 1, Podobia : O, preaslăvită minune... (Cele care s-au cântat în chiar ziua Praznicului) şi apoi trei ale Sfântului Clement, glas 2, Podobia : Când de pe lemn..., Slavă... Şi acum... a Praznicului, glas 8 : După ce te-ai născut tu, Dumnezeiască Mireasă... Apoi Stihoavna, cu Stihirile Praznicului glas 5, Podobia : Bucură-te cămara pustnicilor...; Bucura-se-va cerul şi pământul..., cu Stihurile lor; Slavă... Şi acum... a Praznicului, glas 6 : Astăzi adunările credincioşilor.... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfinţilor, glas 4 : Dumnezeul Părinţilor noştri..., Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... Troparul Praznicului (de două ori) Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Praznicului, Citirea şi Psalmul 50. Canonul Praznicului se pune unul singur, cu Irmosul, pe şase şi două Canoane ale Sfinţilor, cu Irmoasele pe opt, al Sfântului Clement, glas 8 şi al Sfântului Petru, acelaşi glas. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia, se pune Condacul Sfântului Clement şi al lui Petru glas 4, Podobia : Arătatu-te-ai astăzi...; Ca cei ce stând pe stâlpii neclintiţi ai Bisericii... şi Icosul. Apoi Sedealna Sfântului Clement, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu... apoi Slavă... a Sfântului Petru, acelaşi glas, Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua, nu se pune : Ceea ce eşti mai cinstită..., ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului după cum s-a arătat în ziua Praznicului. Iar la Troparele Canoanelor Sfinţilor zicem Stihurile Cantării a noua. Iar la sfârşitul Cantării a noua cântă prima strană, Stihira Mărimurilor Praznicului, apoi Catavasia Praznicului : Taină străină văd... şi se face o închinăciune. Apoi Luminânda Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile pe şase, trei ale Praznicului, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Fecioarelor făclii purtând... Apoi punem trei Stihiri ale Sfântului Petru, acelaşi glas şi aceeaşi Podobie; Pe Treimea cea mai presus de fiinţă de o fiinţă o ai apărat, preafericite..., Slavă... glas 4 : Cu mâna lui Dumnezeu..., Şi acum... glas 2 : Astăzi biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu..., apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Praznicului, Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1 la care zicem Troparul Praznicului, Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... se pune Condacul Praznicului neschimbat.

   La Liturghie punem Fericirile Praznicului din amândouă Canoanele, de la Cântarea a noua, pe opt. După Vohod punem Troparul Praznicului şi al Sfinţilor Slavă... Condacul Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu, glas 3 : Măreşte suflete al meu pe Domnul..., cu Stihul : Că a căutat spre smerenia roabei sale... Prochimenul Sfinţilor glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului.... Apostolul Praznicului din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, cortul cel dintâi avea îndreptări...; şi al Sfinţilor din Cartea cea către Filipeni : Fraţilor, petrecerea noastră este în ceruri..., Aliluia, glas 8 : Ascultă fiică şi vezi... Evanghelia Praznicului de la Luca : În vremea aceea intrat-a Iisus într-un sat... şi a Sfinţilor de la Matei : Zis-a Domnul voi sunteţi lumina lumii... Priceasna Praznicului : Paharul mântuirii... şi apoi a Sfinţilor : Întru pomenire veşnică...

   Acum se Odovăieşte Praznicul Intrării în Biserică a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu.

   ÎNSEMNARE :
se cuvine să ştim : că de se va întâmpla Odovania Praznicului Intrării în Biserică a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu Duminica, se lasă Slujba Sfântului Petru şi se cântă când va voi cel mai mare. Sâmbătă la Vecernia cea mică se pun Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih.

   La Vecernia cea mare se pune obişnuita Catisma. La : Doamne strigat-am... se pun trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie, apoi trei ale Praznicului, glas 1, Podobia : O, preaslăvită minune...; Astăzi credincioşii..., şi trei ale Sfântului Clement, Slavă... a Praznicului glas 8 : După ce te-ai născut tu, Dumnezeiască Mireasă... Şi acum... a Născătoarei, pe glasul cel de rând. Vohodul şi Prochimenul zilei. La Litie se pun Stihirile Praznicului Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, ale glasului de rând, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te... (de trei ori) şi Citire din Faptele Apostolilor. Iar unde nu se face Priveghere spunem Troparul Învierii, Slavă... al Sfântului Clement, Şi acum... al Praznicului.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Sfântului Clement, Şi acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor, apoi Citirea şi Polieleul. Troparele Învierii : Soborul îngeresc..., Ipacoiul glasului, Antifoanele, Prochimenul glasului şi Evanghelia Învierii. Apoi Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 şi celelalte ale Învierii. Canonul Învierii, cu Irmosul, pe patru şi al Născătoarei de Dumnezeu, pe doi şi al Praznicului, care este al glasului al patrulea, pe patru şi al Sfântului Clement, tot pe patru. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia, Condacul şi Icosul Praznicului, apoi Condacul Sfântului Clement şi Sedealna lui, Slavă... Şi acum... a Praznicului. După Cântarea a şasea, Condacul şi Icosul Învierii. Iar la Cântarea a noua, cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... Apoi Luminânda Învierii, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Praznicului, cu cea de la Slavă..., cu Stihurile Praznicului, Slavă... Stihira Evangheliei, Şi acum... Preabinecuvântată eşti.... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii, apoi Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul, întâi al Învierii, apoi Slavă... al Praznicului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului şi al Învierii schimbându-le.

   La Liturghie punem Fericirile glasului, pe şase şi ale Praznicului de la Cântarea a noua, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii apoi al Praznicului şi al Sfântului, apoi Condacul Învierii, Slavă... al Sfântului Clement, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul glasului şi apoi al Praznicului. Apostolul, Aliluia, Evanghelia Duminicii celei de rând şi apoi a Praznicului şi Priceasna : Lăudaţi pe Domnul din ceruri... şi apoi a Praznicului : Paharul mântuirii...


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞASEA POMENIREA PREA CUVIOSULUI PĂRINTELE NOSTRU ALIPIE STÂLPNICUL

   Aliluia sau Troparul.

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului sau ale Născătoarei de Dumnezeu şi trei ale Sfântului, glas 1, Podobia : Prealăudaţilor Mucenici..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia, punem Troparul Sfântului : Al răbdării stâlp ai fost..., Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, dacă nu este Aliluia, la : Dumnezeu este Domnul..., Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului, pe patru, glas 5. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 8, Podobia : Ca nişte pârga a firii...; Ca pe o pricină de fapte bune şi podoabă a pustnicilor... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda şi Stihoavna Octoihului Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia, punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia se pun după rânduiala obişnuită.

   Tot într-această zi prăznuim Sfinţirea Bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe care este în Kiev la porţile cele de aur. Slujba lui se cântă la Bisericile care-i poartă Hramul.


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA POMENIREA SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC IACOV PERSUL

   La Vecernie punem Stihirile Mucenicilor pe şase, glas 2, Podobia : Când de pe lemn..., Slavă... glas 5 : Minunat te-ai făcut, o Iacove, întru toate muncile îndelung răbdând...., Şi acum... a Născătoarei. Apoi Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului, glas 8 : Cu credinţă adunându-ne astăzi iubitorii de privelişte..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicului glas 4 : Mucenicul Tău, Doamne..., sau acest Tropar acelaşi glas : Cu mucenicia cea neobişnuită înfricoşată şi cu răbdarea cea vitejeasca pe toţi i-ai minunat mult pătimitorule..., apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum al Născătoarei, apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului, pe şase, glas 2. După Cântarea a treia, punem Sedealna Sfântului, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Şi acum a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Plecându-te soţiei tale celei bune... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Mucencului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Mucenicului, glas 2 : Răbdând întru pătimire Mucenice Iacove..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei, apoi Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile se pun după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile Octoihului şi ale Sfântului, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul Sfântului glas 4 : Sfinţilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul... Apostolul din Cartea cea către Timotei : Fiule Timotei, întăreşte-te în darul lui Iisus Hristos..., apoi Aliluia : Multe-s supărările drepţilor... Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul Ucenicilor Săi : Acestea vă poruncesc vouă... Apoi Priceasna : Întru pomenire veşnică...

    Tot într-această zi pomenim şi semnul Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu ce a fost în marele Novogorod.

   Tot într-această zi şi Pomenirea celui întru sfinţi a Părintelui nostru Iacob episcopul Rostovului Făcătorul de minuni. Se săvârşeşte Soborul lui acolo unde se află Moaştele sale.


   ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI OPTA POMENIREA SFÂNTULUI ŞI PREACUVIOSULUI MUCENIC ŞTEFAN CEL NOU ŞI A SFÂNTULUI MUCENIC IRINARH

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Cuviosului, glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi... şi trei ale Mucenicului, Slavă... acelaşi glas, însuşi glasul : Din pruncie te-ai dăruit lui Dumnezeu prea Sfinte Stefane..., Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Cuviosului glas 8 : Pe cel după chip păzindu-l nevătămat..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoare. Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Cuviosului, glas 4 : Pustniceşte mai-înainte în munte nevoindu-te..., Slavă... al Mucenicului, acelaşi glas : Mucenicul Tău, Doamne..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei lui. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Cuviosului (de două ori), Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pune un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe şase şi două ale Sfinţilor cu Irmoasele pe opt, amândouă pe glas 6. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului glas 8, Podobia : Apărătoare Doamnă...; Pe iubitorul Treimii şi dumnezeiescul Ştefan să-l lăudăm... Apoi Sedealna Cuviosului glas 1, Podobia : Mormântul Tău..., Slavă... a Mucenicului Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicului, glas 7, Podobia : Cele de sus căutând...; Stea luminoasă şi negrăită te-ai arătat... şi apoi al Cuviosului, glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Din rădăcina neroditoare odrasla ai crescut, Cuvioase... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., Troparul Cuviosului, Slavă... al Mucenicului, Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile Octoihului, pe patru şi ale Sfântului de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 8 : Lauda-se-vor Cuvioşii întru Slavă..., cu Stihul : Cântaţi Domnului cântare nouă... Apostolul din Cartea cea către Timotei : Fiule Timotei, să nu te ruşinezi de mărturisirea Domnului nostru Iisus Hristos..., Aliluia, glas 8 : Fericit bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul : Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul Ucenicilor Săi : Când vă vor alunga pe voi din cetatea aceasta..., apoi Priceasna : Întru pomenire veşnică.


   ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI NOUA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC PARAMON, A SFÂNTULUI MUCENIC FILUMEN ŞI A CUVIOSULUI ACACHIE CEL MĂRTURISIT DE SFÂNTUL IOAN SCARARU

   Aliluia sau Troparul.

   La Vecernie, punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Mucenicului, glas 4, Podobia : Cel ce eşti chemat de sus..., Slavă... Şi acum a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, dacă nu este Aliluia, Slavă... Şi acum al Născătoarei Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... se pune Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului şi un Canon al Sfântului, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului, glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpină..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Mucenicina Octoihului, iar după Cântarea a noua, punem Luminânda şi Stihoavna Octoihului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia se pun după rânduiala obişnuită.


    ÎN ZIUA A TREIZECEA POMENIREA SFÂNTULUI ŞI ÎNTRU-TOT LĂUDATULUI APOSTOL ANDREI, CEL ÎNTÂI CHEMAT

   Seara La Vecernia cea mare cântăm Fericit bărbatul..., prima Slavă... La Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, glas 4, Podobia : Cel ce de sus eşti chemat..., Slavă... acelaşi glas, însuşi glasul : Vânarea peştilor lăsând..., Şi acum... acelaşi glas, al Înaintepraznuirii : Isaie dănţuieşte... Vohodul şi Prochimenul zilei, şi se fac trei Citiri. Prima din Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Petru : Petru Apostolul Domnului Iisus Hristos...; a doua din Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Petru : Iubiţilor, Hristos a pătimit pentru noi... şi a treia tot din aceeaşi Epistolă : Iubiţilor, Hristos pătimind cu trupul pentru noi... La Litie punem Stihira Hramului şi Stihirile Apostolului, glas 1, Slavă... glas 8 : Pe propovăduitorul credinţei..., Şi acum... : Stăpână primeşte rugăciunile... La Stihoavnă punem Stihirile Apostolului glas 5, Podobia : Bucură-te, cămara pustnicilor..., cu Stihurile Apostoleşti, apoi Slavă... glas 3: Pe cel de un sânge cu Petru şi ucenic al lui Hristos..., Şi acum... acelaşi glas al
Înainte-prăznuirii : Iosife, spune-ne nouă... Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul glas 4 : Ca cel ce eşti decât Apostolii primul chemat şi al Verhovnicului frate adevărat..., Slavă... Şi acum... : Taina cea din veac ascunsă... şi Otpustul.

   La Utrenie, la Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Apostolului (de două ori) Slavă... Şi acum... al Născătoarei. După obişnuitele Catisme punem Sedelnele Apostolului, cu Stihira Născătoarei lor şi Citirea. Apoi Polieleul, cu Stihurile lui şi Sedealna glas 5 (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După aceea primul Antifon glas 4, Prochimenul glas 4 : În tot pământul a ieşit vestirea lor..., cu Stihul : Cerurile spun slava lui Dumnezeu... Apoi : Toată suflarea să laude pe Domnul... Evanghelia de la Matei : În vremea aceea umblând Iisus pe lângă Marea Galileii... Psalmul 50 şi Stihira glas 8 : Pe propovăduitorul credinţei... (este scrisă la Slavă... de la Litie). Apoi Rugăciunea : Mântuieşte Dumnezeule poporul tău... Urmează Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe şase, glas 1 şi două Canoane ale Apostolului, pe opt, glas 1. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia, Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul..., Slavă... cealaltă Sedealnă, acelaşi glas şi aceeaşi Podobie, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 2, Podobia : Pe Născătoare de Dumnezeu cea întru rugăciuni neadormită...; Pe grăitorul de Dumnezeu cel numit cu numele de bărbăţie... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Apostolului, Slavă... altă Luminândă, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Apostolului pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... glas 8, însuşi glasul : Pe propovăduitorul credinţei..., Şi acum... acelaşi glas a
Înainte-prăznuirii : Primeşte Vitleeme pe mitropolia lui Dumnezeu... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Troparul Apostolului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii. Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile din Canoanele Apostolilor de la Cântarea a treia şi a şasea, pe opt. După Vohod, punem Prochimenul, glas 8 : În tot pământul a ieşit vestirea lor...; cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul din Cartea către Corinteni : Fraţilor, Dumnezeu pe noi Apostolii cei mai de pe urmă..., Aliluia glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne..., Evanghelia de la Ioan : În vremea aceea stătea Ioan şi alţi doi dintre ucenicii Lui... Priceasna : În tot pământul...





LUNA DECEMBRIE
ARE TREIZECI ŞI UNA DE ZILE. ZIUA ARE 9 ORE IAR NOAPTEA 15 ORE


1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | DSS | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | DIND | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | DDND | 27 | 28 | 29 | 30 | 31


    ÎN ZIUA ÎNTÂI POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC NAUM

   Aliluia sau Troparul.

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu, glas 3 şi trei ale Sfântului, acelaşi glas, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia, punem Troparul Sfântului glas 2 : Apostolului tău Naum pomenire Doamne prăznuind..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, Aliluia pe glasul Octoihului şi Treimicile glasului din Octoih sau Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. După Catisme punem Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Proorocului pe patru, glas 5. După Cântarea a treia, Sedealna glas 5, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, punem Mucenicina Octoihului sau Condacul glas 4, Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi...; Luminându-se cu duhul curată inima ta... şi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda cea Treimică apoi Stihoavna Octoihului şi celelalte după rânduiala obişnuită.


    ÎN ZIUA A DOUA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC AVACUM

   Aliluia sau Troparul cel din ziua precedentă, adică de ieri.

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., şi trei ale Apostolului acelaşi glas şi Podobie, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului, Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul, dacă este Aliluia : Născătoarei de Dumnezeu Fecioară... sau Troparul Proorocului, glas 2 : Apostolului tău Avacum..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, Aliluia şi Troparele glasului său Troparul Proorocului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Proorocului, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Proorocului glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat pe cruce..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Proorocului glas 8, Podobia : Apărătoare Doamnă...; Strigat-am la toată lumea veniţi ai lui Dumnezeu de la miazăzi adică din Fecioară... şi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Treimică, apoi Stihoavna Octoihului, Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia punem Troparul Proorocului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul şi celelalte după rânduiala obişnuită.


    ÎN ZIUA A TREIA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC SOFONIE

   Seara cântăm de asemenea trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu şi trei ale Proorocului, glas 4, Podobia : Cel ce de sus eşti chemat..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia, punem Troparul Proorocului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie se pune Aliluia... şi Troparele glasului său Dumnezeu este Domnul... şi Troparul Proorocului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului pe patru, glas 6. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 6, Podobia : Uşa milostivirii..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Proorocului glas 4, Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi...; Rază luminoasă prin Dumnezeiescul Duh te-ai arătat... După Cântarea a noua, Luminânda Treimică şi Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia, punem Troparul Proorocului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia se fac după rânduiala obişnuită.

   Tot într-aceasta zi şi Pomenirea Prea Cuviosului Părintelui Sava al Svenigorodului. Se săvârşeşte Soborul lui în Biserica lui şi la Bisericile care-i poartă Hramul.


   ÎN ZIUA A PATRA POMENIREA SFINTEI MAREI MUCENIŢE VARVARA ŞI A PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN DAMASCHIN

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Sfintei glas 2, Podobia : Când de pe lemn..., ; şi trei ale Cuviosului glas 8, Podobia : O, preaslăvita minune...; Slavă... a Sfintei, glas 6 : Patria neamul şi averea părăsind..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. La Stihoavnă se pun Stihirile Octoihului, iar de voieşte cel mai mare se pun şi Stihirile Cuviosului glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune...; Părinte Ioane, preaînţelepte..., şi celelalte, cu Stihurile Cuviosului, Slavă... a Cuviosului, glas 6 : Cuvioase părinte, în tot pământul a ieşit vestirea...; Şi acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Sfintei glas 4 : Mieluşeaua Ta Hristoase..., sau alt Tropar, acelaşi glas : Pe Sfânta Varvara să o cinstim..., Slavă... al Cuviosului glas 8 : Al dreptei credinţe îndreptătorule..., Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfintei (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Punem un Canon al Octoihului, apoi un Canon al Sfintei, pe patru, glas 2 şi un Canon al Cuviosului, pe patru, glas 2. După Cântarea a treia, Condacul Cuviosului glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat pe cruce...; Pe scriitorul de cântări şi cinstitul de Dumnezeu grăitor... apoi Icosul şi Sedealna Sfintei glas 3, Podobia : De frumuseţea fecioriei tale..., Slavă... a Cuviosului, glas 1, Podobia : Mormântul Tău..., Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfintei glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat pe cruce...; Lui Dumnezeu celui în Treime cu bună credinţă lăudat urmându-i, răbdătoare de chinuri... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului şi a Sfintei, Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfintei pe patru, glas 1, cele Samoglasnice, Slavă... glas 6 : Pe calea chinuirii călătorind..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. Urmează Stihoavna Octoihului, Slavă... a Cuviosului glas 8 : Mulţimile monahilor..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... se pune Troparul Sfintei, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul, Ceasul 1 şi celelalte după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile Mucenicilor, de la Cântarea a treia şi ale Cuviosului, de la Cântarea a şasea. Prochimenul glas 4 : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., cu Stihul : Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, mai înainte de venirea vremii..., Aliluia glas 1: Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi a luat aminte la mine... Apoi Evanghelia de la Marcu : În vremea aceea mergând după Iisus popor mult, îl înconjura pe dânsul..., Priceasna : Bucuraţi-vă drepţii întru Domnul...


   ÎN ZIUA A CINCEA POMENIREA PREACUVIOSULUI ŞI DE DUMNEZEU PURTĂTORULUI PĂRINTELUI NOSTRU, SAVA CEL SFINŢIT

   Dacă va voi cel mai mare atunci se face Priveghere.

   La Vecernia cea mică punem Stihirile pe patru, glas 1, Podobia : Prealăudaţilor Mucenici..., Slavă... glas 2 : Cuvioase Părinte, din pruncie la fapta bună cu sârguinţă deprinzându-te..., Şi acum... a Născătoarei. La născut din Fecioară..., Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare, după Psalmul cel obişnuit cântăm : Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... Iar la : Doamne strigat-am... punem Stihirile pe opt, glas 5, Podobia : Cuvioase părinte..., Slavă... glas 6, Pe cel după chip păzindu-l nevătămat..., Şi acum... : Cine nu te va ferici pe tine... Apoi Vohodul şi Prochimenul zilei şi se pun trei Citiri, cele ale Cuvioşilor. La Litie punem Stihira Hramului şi apoi se pun Stihirile Samoglasnice ale Cuviosului glas 2, Slavă... acelaşi glas : Pe dorul bunătăţilor celor mai presus de minte primindu-l..., Şi acum... a Născătoarei. La Stihoavnă punem Stihirile Cuviosului glas 5, Podobia : Bucură-te cămara pustnicilor..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 8 : Mulţimile monahilor..., Şi acum... a Născătoarei : Fecioară nenuntită... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Cuviosului glas 8, (de două ori) şi : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată). Apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) şi Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul. Urmează Citire din viaţa Sfântului Sava.

   La Utrenie, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii : Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară... După obişnuitele Catisme punem Sedelnele Sfântului, cu Stihira Născătoarei lor şi Citirea. Apoi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor lui şi Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei şi Citire din viaţa Sfântului. Urmeză primul Antifon glas 4, Prochimenul aceluiaşi glas : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea stătea Iisus la loc şes..., Psalmul 50 şi Stihira glas 6 : Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestea minunilor tale... Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe şase şi al Sfântului pe opt, glas 8. Catavasiiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia punem Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... cealaltă Sedealnă acelaşi glas şi Podobie, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea punem Condacul glas 8, Podobia : Apărătoare Doamne...; Ca cel ce din pruncie lui Dumnezeu jertfă fără de prihană te-ai adus..., apoi Icosul şi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Cuviosului (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Cuviosului pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... glas 6 : Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestea minunilor tale..., Şi acum... : Născătoare de Dumnezeu tu eşti vița cea adevărată..., Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei : Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară..., Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1, la care zicem Troparul Sfântului, iar după Sfinte Dumnezeule... Condacul Sfântului şi Otpustul cel final. La fel se fac şi celelalte Ceasuri.

   La Liturghie punem Fericirile din Canonul Sfântului de la Cântarea a treia şi din Cântarea a şasea, pe opt. După Vohod punem Troparul Hramului şi al Sfântului, Condacul Hramului, Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Născătoarei : Ceea ce eşti folositoare credincioşilor... Prochimenul glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, roada Duhului..., apoi Aliluia glas 8 : Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., cu Stihul : Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul toate-Mi sunt date Mie..., Priceasna : Întru pomenire veşnică....


   ÎN ZIUA A ŞASEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU NICOLAE ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI FĂCĂTORUL DE MINUNI

   Dacă va voii cel mai mare atunci facem Priveghere.

   La Vecernie, după Psalmul cel de seară, la : Doamne strigat-am... punem Stihirile pe patru, glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 6 : Stralucit-a ca un soare Pomenirea Ta Sfinte..., Şi acum... a Născătoarei : Nimeni din cei ce alergă la tine... La Stihoavnă punem Stihirile glas 6, Podobia : A treia zi ai înviat Hristoase..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei : Răcnind în potrivnicul turmei tale, preacurată... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4 : Îndreptător credinţei şi chip blândețelor..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei : Taina cea din veac ascunsă..., Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare, după Psalmul obişnuit cântăm : Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă..., La : Doamne strigat-am... cântam Stihirile Sfântului pe opt, glas 2, Podobia : Când de pe lemn..., apoi alte Stihuri, acelaşi glas, Podobia : Cu ce cununi de laudă..., Slavă... glas 6, Pe cel ce este podoaba arhiereilor şi lauda părinţilor..., Şi acum... a
Înainte-prăznuirii : Peşteră bine te împodobeşte... Urmează Vohodul şi Prochimenul zilei şi se pun trei Citiri, una de la Pilde : Pomenirea dreptului cu laude..., a doua tot de la Pilde : Gura dreptului izvorăşte înţelepciune..., şi a treia tot de la Pilde : Dreptul de va ajunge să se săvârşească... La Litie punem Stihira Hramului, apoi Stihirile Sfântului Nicolae glas 2, cele Samoglasnice, Slavă... glas 6 : Bine slugă bună şi credincioasă..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii, acelaşi glas : Sioane prăznuieşte... La Stihoavnă punem Stihirile glas 5, Podobia : Bucură-te cămara pustnicilor..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 6 : Omule al lui Dumnezeu şi credincioasă slugă..., Şi acum... : Fecioară nenuntită, de unde ai venit... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului (de două ori) şi : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată). Urmează Binecuvântarea pâinilor, apoi : Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori), Psalmul 33: Bine voi cuvânta pe Domnul... şi Citire din viaţa Sfântului. Iar unde nu se face Priveghere, după, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului (o dată), Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... : Taina cea din veac ascunsă... Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Sfântului, cu Stihirile Născătoarei lor şi Citirea. Apoi Polieleul cu Stihirile Mărimurilor Sfântului şi Sedealna glas 5, Slavă... altă Sedealnă, Şi acum... a Născătoarei. Apoi obişnuita Citire a Sfântului, după care urmeză primul Antifon glas 4 şi Prochimenul glas 4 : Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui..., cu Stihul : Ce vom răsplăti Domnului... Apoi : Toată suflarea să laude pe Domnul... Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : eu sunt uşa.... Apoi Psalmul 50 şi Stihira glas 6 : Moştenitorule al lui Dumnezeu... Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu glas 1, cu Irmosul, pe şase şi două Canoane ale Sfântului cu Irmoasle pe opt, unul pe glas 4 şi celălalt pe glas 1. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia, Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... altă Sedealnă, Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 3, Podobia : Fecioara astăzi; În mira Sfinte lucrător de cele Sfinte te-ai arătat..., Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Sfântului, Podobia : Femei, ascultaţi..., Slavă... alta Podobie, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile (după Tipicul cel grecesc, pe şase, glas 1 cele Samoglasnice, Slavă... glas 5 : Să trâmbiţăm cu trâmbită de cântări..., Şi acum... a Născătoarei acelaşi glas : Să trâmbiţăm cu trâmbiță de cântări, căci privind... Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei : Taina cea din veac ascunsă..., Ecteniile şi Otpustul şi se miruiesc fraţii cu untdelemn sfânt de la Candela Sfântului. Urmează Ceasul 1, la care zicem Troparul Sfântului, iar după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Condacul Sfântului şi Otpustul cel final. La fel facem şi la celelalte Ceasuri.

   La Liturghie punem Fericirile din primul Canon al Sfintei, de la Cântarea a treia şi din al doilea Canon, de la Cântarea a şasea. Prochimenul glas 7 : Veseli-se-va dreptul de Domnul..., cu Stihul : Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, supuneţi-vă maimarilor voştri..., Aliluia, glas 4 : Preoţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea stătea Iisus la loc şes..., Priceasna : Întru pomenire veşnică...


    ÎN ZIUA A ŞAPTEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU AMBROZIE EPISCOPUL MEDIOLANULUI

   Aliluia sau Troparul glas 4: Îndreptătorul credinţei...

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti... şi trei ale Sfântului, acelaşi glas şi aceeaşi Podobie, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 3 : Al dumnezeieștii credinţe, cu dumnezeieștile dogme împrejur fulgerând... După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică sau a Sfântului, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.

   Întru această zi pomenim şi adormirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Antonie al Sinskului, noul Făcător de minuni. Se săvârşeşte Soborul lui în Biserica lui şi la Bisericile care-i poartă Hramul.

   Tot într-această zi pomenim şi Adormirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Nil cel de la Iezerul Seligerului, de la Ostrovul ce se cheamă Stolognoie, noul Făcător de minuni.


    ÎN ZIUA A OPTA POMENIREA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU PATAPIE

   Aliluia sau Troparul.

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfântului, glas 1, Podobia : Prealăudaţilor Mucenici..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia, punem Troparul Sfântului, glas 8 : Întru tine Părinte..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, dacă nu este Aliluia, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme ale zilei, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Apoi punem amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Cuviosului, pe patru, glas 2. După Cântarea a treia, Sedealna Cuviosului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Cuviosului glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Biserica Ta sfântă doctorie duhovnicească aflând-o popoarele..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului sau Treimica. Urmează Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia se pun după rânduiala obişnuită.


   ÎN ZIUA A NOUA ZĂMISLIREA SFINTEI FECIOARE MARIA DE CĂTRE SFÂNTA ANA CÂND A ZĂMISLIT PE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

   Seara punem obişnuita Catismă. La : Doamne strigat-am... se pun Stihirile pe şase, glas 4, Podobia : Cela ce de sus eşti chemat..., Slavă... Şi acum... glas 2 : Taina cea negrăită de îngeri şi de oameni... La Stihoavnă punem Stihirile glas 5, Podobia : Bucură-te cămara pustnicilor..., primul Stih : Juratu-S-a Domnul lui David..., şi Stihul al doilea : Din rodul pântecelui tău..., Slavă... Şi acum... glas 2 : Astăzi din rădăcina lui David... Apoi : Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul glas 4 : Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă..., fără să se mai pună Stihira Născătoarei. Apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfintei (de trei ori). Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Sfintei Ana, Citirea şi Psalmul 50. Apoi două Canoane ale Sfintei Ana, cel dintâi, cu Irmosul, pe opt şi al doilea, pe şase, glas 1. Catavasiile Praznicului : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia, Sedealna Sfintei glas 1, Podobia : Ceata îngerească... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei cu altă Podobie. După Cântarea a şasea, Condacul Sfintei glas 4, Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi...; Prăznuieşte astăzi lumea zămislirea Anei..., apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda, Slavă... Şi acum... tot aceasta. La Laude punem Stihirile pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., Slavă... Şi acum... glas 8 : Veniţi cu bucurie astăzi toată orânduiala şi toată vârsta omenească... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem Troparul (o dată), apoi Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile din Canonul cel dintâi, de la Cântarea a treia şi din Canonul al doilea, de la Cântarea a şasea, pe opt. Prochimenul glas 4 : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., cu Stihul : Întru adunări bine voi cuvânta pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, Avraam a avut doi fii..., Aliluia glas 1: Mântuirea drepţilor de la Domnul... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul : Nimeni aprinzând făclia..., apoi Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...


    ÎN ZIUA A ZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI MINA, ERMOGHEN ŞI EUGRAF

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Octoihului şi trei ale Sfinţilor glas 1, Podobia : Prealăudaţilor mucenici..., Slavă... glas 6 : Cu adevărat limba ta s-a arătat mai silitoare..., Şi acum... a Născătoarei. La Stihhoavnă punem Slavă... glas 6 : Ceata mucenicească, binecredincioşi apărători..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor glas 8 : Cu înfrânarea patimilor chipurile cele ca focul arzătoare..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. După obişnuitele Catisme se pun Sedelnele Octoihului, Citirea şi Psalmul 50. Apoi amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfinţilor, pe patru, glas 1. După Cântarea a treia, Condacul Sfinţilor glas 1, Podobia : Ceata îngerească...; Pe minunatul Mina, pe dumnezeiescul Iermoghen şi pe Eugraf împreună... şi Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...; Cu cuvintele tale cele bine grăitoare pe Ermoghen dintru adâncurile pierzării l-ai scos... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... a Sfântului, glas 6 : Iarăşi ne-a strălucit nouă Pomenirea cea de peste an a luminătorului lumii..., Şi acum... a Născătoarei. Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul, Ceasul 1 şi celelalte Ceasuri după rânduială.

   La Liturghie (după cum spune Tipicul cel grecesc) punem Fericirile Octoihului, pe patru şi din Canonul Sfinţilor Mucenici, de la Cântarea a treia, pe patru. Prochimenul glas 4 : Sfinţilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor, întăriţi-vă întru Domnul... Aliluia, glas 4 : Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pe dânşii..., cu Stihul : Multe sunt supărările drepţilor... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul, păziţi-vă de oameni care îşi vor pune mâinile peste voi... Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...


    ÎN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA PREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DANIEL STÂLPNICUL

   Aliluia sau Troparul, glas 1: Al răbdării stâlp ai fost...

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu glas 8, Podobia : Ce vă vom numi pe voi, Sfinţilor... şi trei ale Sfântului acelaşi glas şi Podobie, Slavă... glas 5 : Talantul cel încredinţat ţie de la Hristos..., Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Amândouă Canoanele Octoihului şi Canonului Sfântului pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Sedealna Sfântului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfântului glas 8, Podobia : Ca nişte pârga a firii...; Ca o stea prealuminoasă tu suindu-te pe stâlp fericite... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Sfântului Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.

   Se cuvine să ştim : că dintru această zi a unsprezecea se începe Duminica Strămoşilor şi poate ajunge până în ziua a şaptesprezecea a lunii Decembrie. Se va face în felul următor : de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Duminică, atunci Duminica Strămoşilor se pune în ziua a unsprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica Sfinţilor Părinţi care este înaintea Naşterii Domnului Hristos va fi în ziua a optsprezecea a lunii Decembrie. Iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Luni, atunci Duminica Strămoşilor se pune în ziua a şaptesprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica Sfinţilor Părinţi, care este înainte de Naşterea Domnului Hristos se va face în Duminica a douăzeci şi patra a lunii Decembrie. Iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Marţi, atunci Duminica Strămoşilor se face în ziua a şaisprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica Sfinţilor Părinţi, care este înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos se va pune în ziua a douăzeci şi treia a lunii Decembrie. Iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Miercuri, atunci Duminica Strămoşilor se va pune în ziua a cincisprezecea a lunii Decembrie, iar duminica Sfinţilor Părinţi în ziua a douăzeci şi doua a lunii Decembrie. Iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Joi, atunci Duminica Strămoşilor se face în ziua a paisprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica Sfinţilor Părinţi în ziua a douăzeci şi una a lunii Decembire. Iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Vineri, atunci se va pune Duminica Strămoşilor în ziua a treisprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica Sfinţilor Părinţi în ziua a douăzecea a lunii Decembrie. Iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Iisus Hristos Sâmbăta, atunci se va pune Duminica Strămoşilor în ziua a doisprezecea a lunii Decembrie, iar Duminica Sfinţilor Părinţi, cea dinainte de Naşterea Domnului Hristos în ziua a nouăsprezecea a lunii Decembrie. De aceea trebuie să luăm aminte în a câta zi se va întâmpla să fie Duminica Sfinţilor Strămoşi, dacă va fi mai înainte de Duminica a douăzeci şi opta sau după aceea. Iar La Liturghie se va citi Evanghelia Duminicii a douăzeci şi opta care este de la Luca : Zis-a Domnul pilda aceasta : Un om oarecare a făcut cină mare..., punându-se numai aceasta. Iar în Duminica a douăzeci şi opta se citeşte Evanghelia cea de rând, care se va întâmpla să fie chiar şi a altei Duminici.

   Se cuvine să ştim : ca atunci când se întâmplă Duminica Sfinţilor Strămoşi, se lasă Slujba Sfântului celui ce se va întâmpla în acea Duminică, iar Slujba acelui Sfânt o cântăm mai înainte, Vineri la Pavecerniţă. Iar Slujba Sfinţilor Strămoşi se cântă aşa : Sâmbătă seara, la Vecernia cea mică cântăm Stihirile Învierii din Octoih şi ale Născătoarei de Dumnezeu. La Vecernia cea mare, după Psalmul cel obişnuit şi după Catisma de rând, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, trei ale lui Anatolie şi patru ale Sfinţilor Strămoşi, glas 8, Podobia : Raiul cel din Eden..., Slavă... a Strămoşilor glas 6 : Pe toţi Părinţii cei mai înainte de lege să lăudăm astăzi credincioşii..., Şi acum... a Născătoarei glasului de rând. La Litie punem Stihirile Hramului, Slavă... a Sfinţilor Strămoşi glas 1 : Cu razele grăirii de Dumnezeu strălucind Proorocii..., Şi acum... a Născătoarei : Iată s-a plinit proorocirea Isaiei... La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă... a Strămoşilor glas 3 : Veniţi iubitorilor de praznic să lăudăm cu psalmi adunarea strămoşilor..., Şi acum... a Născătoarei : Fără de sămânţă de la Dumnezeiescul Duh... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (de două ori) şi Troparul Strămoşilor (o dată) : Întru credinţă pe strămoşi i-ai îndreptat... şi Citirea.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... Şi acum... al Strămoşilor. După prima şi a doua Catismă punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei, de la Duminica cea de rând. După aceea Polieleul şi Troparele Învierii : Soborul îngeresc..., apoi Ipacoiul glasului şi Sedelnele Strămoşilor glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... aceeaşi Podobie, Şi acum... a Născătoarei, apoi Citirea, Antifoanele şi Prochimenul glasului, Toată suflarea... Evanghelia Învierii şi Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Se pune Canonul Învierii, cu Irmosul, pe şase, al Tinerilor, pe patru glas 8, şi apoi Canonul Strămoşilor, pe şase glas 1. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia punem Ipacoiul Strămoşilor (o dată), glas 2 : În rouă Tinerii au schimbat focul... După Cântarea a şasea, Condacul Strămoşilor glas 6 : Chipul cel scris de mână necinstindu-l... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Învierii, Slavă... a Strămoşilor, Şi acum... a Născătoarei : Soarele cel mare. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Sfinţilor Strămoşi glas 2, Podobia : Casa Efratului...; Slavă... a Strămoşilor glas 7 : Veniţi toţi cu credinţă să prăznuim pomenirea..., Şi acum... : Prea binecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu Fecioară..., Doxologia cea mare, Ecteniile şi Otpustul. Şi cântăm Stihira Evangheliei în pridvor, Ceasul 1 şi Otpustul cel final. Apoi Ceasurile după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile glasului, pe şase şi ale Strămoşilor, de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Strămoşilor, Slavă... Şi acum... Condacul Strămoşilor. Prochimenul îl punem de la Cântarea Strămoşilor glas 4 : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule Părinţilor noştri..., cu Stihul : Că drept eşti întru toate... Apostolul Strămoşilor din Cartea cea către Coloseni : Fraţilor, când se va arăta Hristos viaţa noastră..., Aliluia glas 4 : Moise şi Aaron întru preoţii lui... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul pilda aceasta : un om oarecare a făcut cină mare... Iar Evanghelia şi Apostolul Duminicii celei de rând se lasă. Priceasna : Lăudaţi pe Domnul... şi apoi altă Priceasnă : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...


    ÎN ZIUA A DOISPREZECEA POMENIREA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU SPIRIDON EPISCOPUL TRIMITUNDINEI FĂCĂTORUL DE MINUNI

   În unele locuri se face Priveghere şi se pune Doxologie mare, deci facem şi noi Slujba Sfântului, pe opt şi Priveghere dacă vrea cel mai mare să facă Priveghere pentru evlavia cea către Sfânt.

   La Vecernia cea mică punem Stihirile pe patru, glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune...; Părinte Spiridoane fericite..., Slavă... glas 1 : Preacuvioase părinte Spiridoane, preaînţelepte..., Şi acum... acelaşi glas a Înainte-prăznuirii : Să prăznuim mai înainte popoare Naşterea Domnului Hristos... La Stihoavnă punem Stihirile Sfântului glas 2, Podobia : Casa Efratului..., Slavă... : Cunoscut-am prin vieţuirea ta pe Dumnezeu cel ce vede pe cele ascunse..., Şi acum... acelaşi glas a
Înainte-prăznuirii : Vitleeme găteşte-te..., apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul glas 1 : Al Soborului celui întâi te-ai arătat apărător..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei : Gavriil zicând Ţie Fecioară bucură-te..., Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare, după Psalmul cel de început cântăm : Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... La : Doamne strigat-am... cântam opt Stihiri, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., apoi alte Stihuri ale Sfântului glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune..., Slavă... Şi acum... glas 1 : Cu ameninţarea dumnezeieștii începătorii... Urmează Vohodul, Lumină lină... şi Citirile cele Arhiereşti : una de la Pilde : Pomenirea dreptului cu laude..., a doua de-asemenea, de la Pilde : Gura dreptului izvorăște înţelepciune... şi a treia tot de la Pilde : Dreptul de va ajunge să se săvârşească... La Litie punem Stihirile glas 1 : Dumnezeiesc Praznic ne-a sosit astăzi fraţilor... şi celelalte, Slavă... glas 6: Cuvioase Părinte, tu cu fapte bune strălucind..., Şi acum... acelaşi glas : Peşteră bine te împodobeşti ca mieluşeaua bine a voit... La Stihoavnă punem Stihirile glas 5, Podobia : Bucură-te comoara pustnicilor..., cu Stihurile ei, Slavă... glas 2 : Dumnezeiescul odor al arhiereilor..., Şi acum... acelaşi glas a
Înainte-prăznuirii : Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre... Apoi, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei : Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te... Apoi Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) şi Psalmul 33; Iar după aceea Citire din viaţa Sfântului şi dacă nu se face Priveghere, după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului (o dată), Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii : Gavriil zicând ţie Fecioară, bucură-te... şi Otpustul.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii. După obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului care se pun de câte două ori, punem Slavă... Şi acum... a Născătoarei lor. Apoi Polieleul cu Stihurile Sfântului şi Sedealna glas 3, Podobia : De frumuseţea fecioriei tale..., Slavă... altă Sedealnă glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Şi acum... a Născătoarei. Punem apoi Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4 : Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepe..., cu Stihul : Auziţi aceste toate neamurile... Urmează Toată suflarea şi Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul către iudeii cei ce veneau la dânsul : Amin, amin vă zic vouă : cel ce nu intră pe uşă..., Psalmul 50, Slavă... Pentru rugăciunile Ierarhului Tău..., Şi acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu... Apoi Miluieşte-mă Dumnezeule... şi Stihira glas 2 : Preaînţelepte Spiridoane strălucirea şi vârfule al Părinţilor... Apoi Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe şase şi două Canoane ale Sfântului, cu Irmoasele pe opt, cel dintâi pe glas 2, al doilea pe glas 1. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia, Sedealna glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpină..., Slavă... altă Sedealnă glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Cu dragostea lui Hristos fiind hrănit Prea Sfinte... apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Podobia : Cela ce cerul ai împodobit..., Slavă... altă Podobie : Cu duhul în Biserică..., Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile pe patru, glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Cu raza Duhului strălucit fiind întunericul l-ai surpat înţeleptule Ierarh... şi celelalte, apoi Slavă... glas 4 : Cuvioase Părinte Ierarhe, de-a pururea pomenite de învăţătura apostolească plin fiind..., Şi acum... a Născătoarei : Din toate primejdiile pe robii tăi... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii, Ecteniile şi Otpustul, Ceasul 1 şi celelalte Ceasuri după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile din Canonul întâi, de la Cântarea a treia şi din Canonul al doilea, de la Cântarea a şasea. Prochimenul glas 7 : Lăuda-se-vor Cuvioşii întru slavă şi se vor bucura întru aşternuturile lor..., cu Stihul : Cântaţi Domnului cântare nouă... Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor, ca fiii luminii să umblaţi..., Aliluia glas 2 : Preoţii tăi Doamne se vor îmbrăca întru dreptate..., cu Stihul : Lumină a strălucit dreptului... Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : Eu sunt uşa..., apoi Priceasna : Întru pomenire veşnică...


    ÎN ZIUA A TREISPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI EUSTRATIE AUXENTIE, EVGHENIE, MARDARIE ŞI OREST ŞI A SFINTEI MUCENICE LUCIA FECIOARA

   La Vecernie, după Psalmul cel de început cântăm : Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., Slavă... cea dintâi. La : Doamne strigat-am... punem Stihirile Mucenicilor pe şase, glas 4, Podobia : Dat-ai semn..., apoi alte Stihiri acelaşi glas, Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... glas 6 : Veniţi iubitorilor de mucenici pe purtătorii de chinuri ai lui Hristos, cu laude să-i cinstim..., Şi acum... a Născătoarei : Cine nu te va ferici pe tine... Urmează Vohodul, Prochimenul zilei şi se pun trei Citiri, cele Muceniceşti. La Stihoavnă punem Stihirile Muceniceşti, glas 5, Podobia : Bucură-te, cămara pustnicilor..., cu Stihurile lor, primul Stih : Strigat-au Drepţii şi Domnul i-a auzit pe dânşii..., Stihul al doilea : Multe sunt supărările drepţilor..., Slavă... glas 5, însuşi glasul : De sălbăticia tiranilor netemându-se..., Şi acum... a Născătoarei : Fericimu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4 : Mucenicii Tăi Doamne...; Slavă... Şi acum... Troparul Născătoarei Învierii şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei : Taina cea din veac ascunsă... Obişnuitele Catisme, Sedelnele Sfinţilor, de câte două ori, împreună cu Stihira Născătoarei lor. Apoi Citire, Polieleul cu Stihirile Mărimurilor Sfinţilor şi Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Antifonul întâi glas 4, Prochimenul glas 4 : Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pe dânşii... cu Stihul : Multe sunt supărările drepţilor... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul Ucenicilor Săi : Iată Eu vă trimit pe voi..., apoi Psalmul 50 şi Stihira glas 1: Ceata Sfinţilor cea cu numărul de cinci să o lăudăm popoarelor... Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul, pe şase şi două Canoanele ale Sfinţilor, cu Irmosul, pe opt, Cel dintâi pe glas 4 şi cel de-al doilea pe glas 6. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia, Condacul Sfinţilor glas 2, Podobia : Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni...; Arătatu-te-ai luminător prealuminat celor ce şedeau întru întunericul necunoştinţei... Apoi Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Istorisind cele dumnezeieşti înaintea celor fără de lege... şi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem Stihirile Sfinţilor pe patru, glas 3, Slavă... glas 4 : Pe alăuta cea cu cinci strune şi sfeşnicul cel cu cinci făclii..., Şi acum... a Născătoarei. Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei Învierii. Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte Ceasuri de asemenea şi Otpustul final.

   La Liturghie punem Fericirile Sfântului, pe opt din Canonul întâi, de la Cântarea a treia, pe patru şi din Canonul al doilea, de la Cântarea a şasea, pe patru. Prochimenul glas 4 : Sfinţilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul : Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea... Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor, întăriţi-vă întru Domnul..., Aliluia glas 1 : Strigat-au drepţii..., cu Stihul : Multe sunt supărările drepţilor... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Păziţi-vă de oameni că-şi vor pune mâinile peste voi..., apoi Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

   Iar slujba Sfintei Muceniţe Lucia se cântă la Pavecerniță.


    ÎN ZIUA A PAISPREZECEA POMENIREA SFINŢILOR MUCENICI TÂRSLEVCHIE, FILIMON, APOLONIE, ARIAN ŞI CALINIC

   Aliluia sau Troparul.

   Seara, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu glas 4, Podobia : Dat-ai semn... şi trei ale Sfinţilor glas 4, aceeaşi Podobie, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia punem Troparul Sfinţilor glas 4 : Mucenicii Tai Doamne...; Slavă... Şi acum... a Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul..., dacă nu este Aliluia punem Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Mucenicilor, pe patru, glas 6. După Cântarea a treia punem Sedealna glas 4, Podobia : Spăimântatu-s-a Iosif..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfinţilor glas 2, Podobia : Pe propovăduitorii cei tari...; Râvnitori ai bunei credinţe fiind aţi batjocorit pe tiranul cel rău credincios... După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică, apoi Stihoavna Octoihului şi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.


    ÎN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC ELEFTERIE ŞI A CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU PAVEL CEL DIN LATRO

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Sfinţitului Mucenic glas 4, Podobia : Dat-ai semn... şi trei ale Cuviosului glas 2, Podobia : Când de pe lemn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului Mucenic glas 4 : Şi părtaş obiceiurilor..., Slavă... al Cuviosului glas 4 : Ca pe un împreună lucrător cu cei fără de trup şi al tuturor cuvioşilor părtaşi..., Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţitului Mucenic (de două ori), Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Punem un Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe şase şi două Canoanele ale Sfinţilor cu Irmoasele pe opt, amândouă pe glas 1. După Cântarea a treia punem Condacul Cuviosului glas 8, Podobia : Apărătoare Doamnă...; Din tinereţe iubind înţelepte, cele mai presus de minte bărbăteşte..., apoi Sedealna Sfinţitului Mucenic glas 1, Podobia : Mormântul Tău..., Slavă... a Cuviosului glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Şi acum... a Născătoarei sau a Crucii Născătoarei. După Cântarea a şasea, Condacul Sfinţitului Mucenic glas 2, Podobia : Pe propovăduitorii cei tari...; Ca pe o podoabă a preoţilor Cuvioase şi îndemnarea purtătorilor de chinuri... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţitului Mucenic, Slavă... al Cuviosului Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.

   Tot într-această zi pomenirea celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul Arhiepiscopul Furojiei. Se săvârşeşte Soborul lui acolo unde îi este Hramul.


    ÎN ZIUA A ŞAISPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC AGHEU

   Aliluia sau Troparul.

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu şi trei ale Sfântului glas 8, Podobia : Mucenicii Tăi Doamne..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., dacă nu este Aliluia punem Troparul Proorocului, glas 2 : A Proorocului Tău pomenire..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfântului (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului, pe patru, glas 7. După Cântarea a treia, punem Sedealna glas 3, Podobia : De frumuseţea fecioriei tale..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfântului, Podobia : Piatra fiind pecetluită...; Cel ce ca un Dumnezeu toate le vede şi le cunoaşte... După Cântarea a noua punem Luminânda Treimică, apoi Stihoavna Octoihului şi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.


    ÎN ZIUA A ŞAPTESPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI PROOROC DANIIL ŞI A SFINŢILOR TREI TINERI : ANANIA, AZARIA ŞI MISAIL

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Proorocului Daniel glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz... şi trei ale celor trei Tineri, glas 4, Podobia : Dat-ai semn..., Slavă... a Proorocului, glas 2 : Duhovniceşte pe noi credincioşii ne-ai adunat..., Şi acum... a Născătoarei
Înainte-prăznuirii : Veniţi toţi să prăznuim Naşterea Domnului Hristos... Stihoavna Octoihului, iar de voieşte cel mai mare se pun şi Stihirile Proorocului glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... a celor trei Tineri glas 6 : Cu suflet luminat şi cu duh de smerenie..., Şi acum... glas 6 : Daniil bărbatul doririlor... Urmează : Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor glas 2 : Mari sunt minunile credinţei..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Urmează obişnuitele Catisme şi Sedelnele Octoihului, apoi Citirea şi Psalmul 50. Punem un Canon al Octoihului cu Irmosul, pe şase, apoi Canonul Proorocului cu Irmosul, pe patru, glas 8 şi al celor trei Tineri cu Irmosul, pe patru, glas 8. După Cântarea a treia, Condacul Proorocului glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Luminându-se cu duhul curată inima Ta... şi Icosul. După aceea Sedealna Proorocului, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Slavă... a Tinerilor, acelaşi glas şi Podobie, Şi acum... a Născătoarei : Bucură-te scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului... După Cântarea a şasea, Condacul celor trei Tineri, glas 6 : Chipul cel scris de mână necisntindu-l..., Icosul şi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Octoihului, Slavă... a Proorocului, Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, Slavă... Şi acum... glas 6 : Taina cea străină a soarelui celui gândit... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile merg după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile din Canonul Proorocului, de la Cântarea a treia şi din Canonul Tinerilor, de la Cântarea a şasea. Prochimenul glas 4 : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., cu Stihul : Întru adunări bine voi cuvânta pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, Sfinţii toţi prin credinţă au biruit împărăţii..., Aliluia glas 4 : Strigat-au drepţii... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul către iudeii cei ce veneau la dânsul : Vai vouă cărturarilor şi fariseilor făţarnici..., Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

   ÎNSEMNARE : se cuvine să ştim : că de se va întâmpla Pomenirea Sfântului Prooroc Daniel şi a Sfinţilor trei Tineri în Duminica Strămoşilor, atunci Slujba lor se cântă împreună cu Slujba Învierii aşa :

   Seara la Vecernia cea mică după Psalmul cel de început, la : Doamne strigat-am... punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih.

   La Vecernia cea mare după Psalmul de seară şi după obişnuita Catismă, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, trei ale Strămoşilor, două ale Proorocului glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz... şi două ale Tinerilor, acelaşi glas, Podobia : Dat-ai semn..., Slavă... a Strămoşilor, glas 6 : Pe Strămoşii cei mai înainte de lege..., Şi acum... a Născătoarei, acelaşi glas. Vohodul, Prochimenul zilei şi Ecteniile. La Litie punem Stihira Hramului, apoi a Proorocului Daniel, glas 4 : Pe Judecătorul cel ce stă pe scaun de îngeri înconjurat L-ai văzut... (Aceasta este scrisă la Stihoavna Vecerniei) şi Stihira Tinerilor, acelaşi glas : De înţelepciunea cuvintelor tale s-au mirat tiranii, Daniile... (Este scris la : Doamne strigat-am..., Stihira cea de la sfârşit) şi altă Stihiră, glas 2 : Duhovniceşte pe noi credincioşii, ne-a adunat astăzi proorocul Daniil..., Slavă... a Strămoşilor, glas 1 : Cu razele grăirii de Dumnezeu strălucindu-se Proorocii.., Şi acum... a Născătoarei : Iată s-a plinit proorocia Isaiei... La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă... a Strămoşilor glas 3 : Veniţi iubitorilor de Praznic să lăudăm cu Psalmi adunarea Strămoşilor..., Şi acum... a Proorocului glas 6 : Daniil bărbatul doririlor... Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul : Născătoare de Dumnezeu fecioară..., (de două ori) şi a Strămoşilor (o dată). Apoi punem : Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac..., (de trei ori) şi Psalmul 33 : Bine voi cuvânta pe Domnul..., apoi Citirea din Faptele Apostolilor. Iar unde nu este Priveghere, la Pavecerniţă, după Rugăciunea : Cuvine-se să te fericim... şi după : Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul Strămoşilor.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Sfinţilor trei Tineri, Şi acum... al Strămoşilor. După Catisme punem Sedelnele Învierii, (de două ori), cu Stihira Născătoarei lor şi Citirile din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei de rând. Apoi Polieleul şi Troparele Învierii : Soborul îngeresc..., Ipacoiul glasului şi Sedealna Strămoşilor, Slavă... Şi acum... a Născătoarei lor. Apoi Citire din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii Sfinţilor Strămoşi, Antifoanele şi Prochimenul glasului. Evanghelia Învierii, apoi, Învierea lui Hristos văzând... şi Psalmul 50, Stihira Învierii şi celelalte. Punem Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru, apoi al Proorocului şi două Canoane ale Tinerilor pe şase, cântându-se la fiecare Cântare trei Tropare ale Proorocului şi se lasă Stihira Născătoarei, apoi se pun se pun două Tropare ale Tinerilor, în loc de unul, cu Stihul cel dintâi şi un Tropar al Proorocului şi Troparul Născătoarei. Apoi punem Canonul Strămoșilor pe patru şi facem astfel 12 Tropare, în afară de Slavă... Şi acum..., de toate fiind 14 Tropare. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L...; după Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Proorocului, apoi Sedealna lui, Slavă... a Tinerilor, Şi acum... Ipacoiul Strămoşilor, apoi Citirea. După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Strămoşilor, apoi citim Sinaxarul. După Cântarea a noua, Luminânda Învierii şi a Strămoşilor, Slavă... a Proorocului, Şi acum... : Soarele cel mare... La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Sfinţilor Strămoşi cu Stihurile lor, primul Stih : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri... şi Stihul al doilea : Ca drept eşti întru toate..., Slavă... a Strămoşilor glas 7 : Veniţi toţi cu credinţă să prăznuim pomenirea Părinţilor..., Şi acum... Prea binecuvântată eşti... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii, Ecteniile şi Otpustul şi obişnuita ieşire în Pridvor, Slavă... Şi acum... Stihira Evangheliei şi Ceasul 1, la care punem Troparul Învierii, Slavă... al Strămoşilor, Şi acum... al Născătoarei Ceasului. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Strămoşilor şi celelalte şi Otpustul cel final. La Ceasul 3 punem Troparul Învierii, Slavă... al Proorocului, Şi acum... al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru... punem Condacul Strămoşilor şi celelalte după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile glas 4 şi ale Strămoşilor, de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Proorocului, de la Cântarea a şasea, tot pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Strămoşilor, apoi Troparul Proorocului, Slavă... Condacul Proorocului, Şi acum... al Strămoşilor. Punem Prochimenul de la Cântarea Părinţilor, şi Prochimenul Sfinţilor : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., cu Stihul : Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu..., apoi Otpustul şi Evanghelia Duminicii Strămoşilor şi după aceea ale Sfinţilor. Iar cele ale Duminicii de rând se lasă. Priceasna : Lăudaţi pe Domnul..., şi alta Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

   ÎNSEMNARE : aşa cântăm şi Slujba oricărui Sfânt care se prăznuieşte, dacă se va întâmpla în această Duminică. Numai după Polieleu, după Sedelnele Sfântului şi după, Şi acum... zicem Sedealna Strămoşilor.

   La Liturghie punem Prochimenul Strămoşilor şi al Sfântului şi toată Slujba se pune după cum s-a arătat mai sus.


    ÎN ZIUA A OPTSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC SEBASTIAN ŞI A CELOR ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL

   Aliluia sau Troparul.

   La Vecernie punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu şi trei ale Sfinţilor glas 1, Podobia : Prealăudaţilor mucenici..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... dacă nu este Aliluia, punem Troparul Sfinţilor glas 4 : Întru Mucenicii Tăi Doamne..., Şi acum... a Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, dacă nu este Aliluia, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Octoihului şi al Sfinţilor, pe patru, glas 1. După Cântarea a treia punem Sedealna Mucenicilor glas 1, Podobia : Mormântul Tău..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea punem Condacul glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat pe cruce...; Cu roşeala sângiuirilor tale vopsindu-ţi haina pătimirii... După Cântarea a noua, punem Luminânda cea Treimică. Urmează Stihoavna Octoihului, apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor; Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.

    SÂMBĂTA ÎNAINTE DE NAŞTEREA DOMNULUI HRISTOS

   La Liturghie se pune Prochimenul, Aliluia şi Priceasna zilei. Iar dacă se va întâmpla vreun Sfânt care se prăznuieşte cântăm şi celălalt Prochimen al Sfântului. Deasemenea citim şi două Apostole, mai întâi al Sâmbetei celei dinaintea Naşterii Domnului Hristos şi apoi cel de rând, punându-se chiar şi al treilea Apostol al Sfântului, dacă are. De asemenea se pun şi două Evanghelii. Apostolul se pune din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, mai înainte văzând Scriptura că din credinţă îndreptează Dumnezeu pe neamuri..., iar Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul pilda aceasta : Asemănase-va împărăţia cerurilor grăuntelui de muştar... Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul.., apoi Priceasna Sfântului.

    DUMINICA CEA MAI ÎNAINTE DE NAŞTEREA DOMNULUI HRISTOS

   Se cuvine să ştim : De se va întâmpla Duminica aceasta, înainte de douăzeci Decembrie, adică în ziua a nouăsprezecea sau a optsprezecea a acestei luni, atunci Sâmbătă se pune Slujba Învierii şi a Sfinţilor Părinţi aşa :

   Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. La Vecernia cea mare după obişnuitul Psalm de seară punem Catisma. La : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, trei ale lui Anatolie şi patru ale Sfinţilor Părinţi glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi..., Slavă... a Părinţilor, glas 6 : Daniil, bărbatul doririlor..., Şi acum... a Născătoarei, a glasului celui de rând. Se face Vohodul şi se pun trei Citiri, prima de la Facere : Auzind Avraam..., a doua, din II Regi : Zis-a Moise către fiii lui Israel : vedeţi am dat..., a treia, tot din II Regi : Zis-a Moise către fiii lui Israel : Iată al Domnului Dumnezeului tău... La Litie punem Stihira Hramului şi Stihira Părinţilor glas 1: Cu razele grăirii de Dumnezeu strălucind..., Slavă... glas 3 : Veniţi iubitorilor de praznic, adunarea Strămoşilor cu Psalmi s-o lăudăm..., Şi acum... a Născătoarei Învierii : Fără de sămânţă de la Dumnezeuiescul Duh... La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă... a Sfinţilor glas 2 : Bucuraţi-vă prooroci cinstiţi.., Şi acum... O minune mai nouă... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul : Născătoare de Dumnezeu fecioară... (de două ori) şi o dată Troparul Părinţilor : Mari sunt minunile credinţei... Apoi Fie numele Domnului binecuvântat..., (de trei ori), Psalmul 33 şi Citirea din Tâlcuirea Faptelor Apostolilor.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Părinţilor, glas 2 : Mari sunt minunile credinţei..., Şi acum... al Născătoarei : Toate tainele tale sunt mai presus de minte... După Obişnuitele Catisme punem Sedelnele Învierii cu Stihira Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei mai înainte de Naşterea Domnului Hristos, care este de la Matei : Cartea Naşterii lui Iisus Hristos..., Polieleul şi apoi Troparele Învierii : Soborul îngeresc..., Ectenia, Ipacoiul glasului şi Sedealna Părinţilor glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu...; Pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Născătoarei : După datorie laudă de mulţumire... Antifoanele şi Prochimenul glasului, apoi Toată suflarea... şi Evanghelia Învierii. Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Se pune Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru, Canonul Crucii Învierii, pe doi şi al Născătoarei de Dumnezeu tot pe doi şi Canonul Părinţilor pe şase, glas 6. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia punem Ipacoiul glas 8 şi Citirea. După Cântarea a şasea, Condacul glas 6 : Chipul cel scris de mână necinstindu-l..., apoi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Învierii, Slavă... a Părinţilor, Şi acum... a Născătoarei. La Laude punem trei Stihiri ale Învierii, una a lui Anatolie şi patru ale Părinţilor glas 5, Podobia : Bucură-te, cămara pustnicilor..., cu Stihurile ei, primul Stih : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri..., (de două ori) şi Stihul al doilea : Că drept eşti întru toate..., apoi Slavă... a Părinţilor, glas 8 : Adunarea învăţăturilor legii arată pe dumnezeiasca Naştere a Domnului Hristos, cel după trup..., Şi acum... Preabinecuvântată eşti... Urmează Doxologia Cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem numai Troparul Învierii, Ecteniile şi Otpustul. Iar Stihira Învierii o cântăm în Pridvor şi apoi Ceasul 1 şi Otpustul cel final.

   La Liturghie punem Fericirile glasului, pe şase şi ale Părinţilor, de la Cântarea a treia, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii şi al Părinţilor, Slavă... Şi acum... Condacul Părinţilor. Prochimenul glas 4, apoi Cântarea Părinţilor : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri..., cu Stihul : Ca drept eşti întru toate... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor cu credinţă au păcătuit..., Aliluia glas 4 : Dumnezeule cu urechile noastre am auzit..., cu Stihul : Strigat-au drepţii..., Evanghelia de la Matei : Cartea Naşterii lui Iisus Hristos..., iar Evanghelia Duminicii celei de rând nu se mai pune. Priceasna : Lăudaţi pe Domnul..., alta Priceasnă : Bucuraţi-vă drepţilor...


    ÎN ZIUA A NOUĂSPREZECEA POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC BONIFATIE

   La Vecernie cântăm toate aşa cum s-au arătat în ziua a Optsprezecea. Aliluia sau Troparul.

   Dacă este Aliluia punem trei Stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu şi trei ale Sfântului glas 4, Podobia : Dat-ai semn..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Stihoavna Octoihului, apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4 : Mucenicul Tău, Doamne..., Slavă... Şi acum... al Născătoarei, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Mucenicilor, (de două ori), Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului şi Psalmul 50. Se pun amândouă Canoanele Octoihului şi Canonul Sfântului pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfântului glas 1, Podobia : Mormântul Tău..., Slavă... altă Sedealnă, Podobia : Degrab ne întâmpină..., Şi acum... a Născătoarei. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfântului glas 4, Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi...; Jertfă fără prihană din voia ta, pe tine te-ai adus..., apoi Icosul. Iar după Cântarea a noua punem Luminânda şi Stihoavna Octoihului. Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Născătoarei. Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile şi Liturghia merg după rânduiala obişnuită.


    ÎN ZIUA A DOUĂZECEA ÎNAINTEPRĂZNUIREA NAŞTERII CELEI DUPĂ TRUP, A DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ŞI POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC IGNATIE DE DUMNEZEU PURTĂTORUL

   La Vecernie, după Psalmul cel de început şi după Catisma cea de rând, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale
Înainte-prăznuirii glas 1, însuşi glasul şi trei ale Sfântului glas 4, Podobia : Cel ce eşti chemat de sus..., Slavă... glas 8 : De Dumnezeu purtătorule Ignatie..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii, acelaşi glas : Primeşte Vitleeme... (De se va întâmpla Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului Iisus Hristos Sâmbăta, atunci Vineri seara nu se pune Stihira Născătoarei glasului care a trecut. La fel se va face şi la Înainte-prăznuirea Sfintei şi Dumnezeieștii Arătări, adică a Botezului Domnului). La Stihoavnă se pun Stihirile Înainte-prăznuirii glas 2, cele Samoglasnice şi spunem Stihurile : primul Stih : Dumnezeu de la miază-zi va veni..., Stihul al doilea : Doamne auzit-am auzul Tău..., Slavă... a Sfântului glas 1, Podobia : O sufletul tău cel tare şi de diamant..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii, acelaşi glas : Mai înainte să prăznuim, popoare, Naşterea lui Hristos... Apoi : Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului glas 4 : Şi părtaş obiceiurilor..., Slavă... Şi acum... al Înainte-prăznuirii acelaşi glas : Veseleşte-te Vitleeme deschisu-s-a tuturor Edenul..., Ecteniile şi Otpustul.

   La Pavecerniţă cântăm Tricântarea glas 2, Irmosul : Celui ce marea cea neumblată şi cu valuri..., de câte două ori şi Troparele pe şase. Irmosul, se cântă în amândouă stranele. Iar unde sunt două Tricântări cu Irmoasele lor, atunci cântăm Irmosul, primei Tricântări (de două ori) şi Troparele amândurora Tricântărilor, pe şase. Iar pe urmă Irmosul, celei de a doua Tricântări se cântă în amândouă stranele împreună. Aşa cântăm şi Irmoasele Tricântărilor şi la celelalte Pavecerniţe, cele dinaintea Prăznuirii Naşterii Domnului Hristos, zicând la fiecare Tricântare Stihul : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie...

   ÎNSEMNARE : trebuie să se ştie şi aceasta : Cum că la Pavecerniţele cele dinaintea Prăznuirii Naşterii Domnului Hristos, la Tricântari şi la Canoane, la Cântarea a opta cântăm : Să lăudăm bine să cuvântăm... şi Irmosul, cântării a opta, în amândouă stranele şi facem o închinăciune. După : Cuvine-se să te fericim... şi după Tatăl nostru... zicem Condacul Înainteprăznuirii : Fecioara astăzi...

   Altă însemnare : trebuie să se ştie şi aceasta : ca din ziua a Douăzecea a lunii Decembrie, până în ziua a Paisprezecea a lunii Ianuarie, când se Odovăieşte Praznicul Sfintei Dumnezeieștii Arătări a Botezului Domnului, Octoihul nu se cântă, în afară de Duminicile, când se cântă Slujba Învierii. Duminica nu mai cântăm Polieleu, decât dacă este vreo zi în care se cântă vreun Sfânt mare. La Utrenie după cei şase psalmi citim câte două Catisme, iar La Vecernie citim Catisma cea de rând. Sedelnele se zic ale
Înainte-prăznuirii şi apoi ale după Prăznuirii. Mijloceasurile nu se mai cântă şi Canonul Născătoarei de Dumnezeu de la Pavecerniţă, nu se mai citeşte. La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Înainte-prăznuirii (de două ori), Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Înainte-prăznuirii. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Înainte-prăznuirii şi Citirea. Se pun două Canoane ale Înainte-prăznuirii, cu Irmoasele pe opt, glas 1 şi un Canon al Sfântului, pe şase, glas 1. Iar din această zi : Să-i cântăm Domnului..., în Cântările Canoanelor nu mai citim, până când se Odovăieşte Praznicul Sfintei Dumnezeiestei Arătări. După Cântarea a treia punem Condacul Înainte-prăznuirii glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai-înainte de veci merge să-L nască în peşteră negrăit... şi Icosul. Apoi Sedealna Sfântului glas 3, Podobia : De frumuseţea fecioriei tale..., Slavă... altă Sedealnă, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfântului glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Ziua cea purtătoare de lumină a nevoinţelor tale... şi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii. La Laude punem Stihirile Înainte-prăznuirii pe patru, glas 6, însuşi Stihirile Podobnice : Puterile îngereşti mergeţi înainte... (după Alfavita), Slavă... acelaşi glas şi Podobie : Se apropie Hristos, Vitleeme, găteşte-te..., Şi acum... Râvna şi focul te va mânca pe tine cel fără de minte... La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 4, cele Samoglasnice, cu Stihurile cele scrise mai-înainte, Slavă... a Sfântului glas 1 : Stâlpul cel însufleţit şi chipul cel de Duhul insuflat..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii : Peşteră bine te împodobeşte... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului, Slavă... Şi acum... al Înainte-prăznuirii, Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte se pun după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile din Canonul
Înainte-prăznuirii, de la Cântarea a treia, pe patru şi din Canonul Sfântului de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Înainte-prăznuirii şi al Hramului şi apoi al Sfântului lui Ignatie. Apoi Condacul Hramului, Slavă... Condacul Sfântului Ignatie, Şi acum... Condacul Înainte-prăznuirii : Fecioara astăzi... Prochimenul glas 7 : Veseli-se-va Dreptul de Domnul..., cu Stihul : Auzi Dumnezeule, glasul meu... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, aduceţi-vă aminte de zilele cele mai dinainte..., Aliluia glas 4 : Dreptul ca finicul va înflori..., cu Stihul : Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia de la Marcu : În vremea aceea a venit Iisus şi ucenicii Lui în Capernaum..., Priceasna : Întru pomenire veşnică...

   ÎNSEMNARE : De se va întâmpla Duminica Sfinţilor Părinţi în interiorul
Înainte-prăznuirii adică în zilele a Douăzecea, a Douăzeci şi una, a Douăzeci şi doua, a Douăzeci şi treia, se va face Slujba în felul următor :

   Sâmbătă seara, la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. La Vecernia cea mare după Psalmul cel de început şi după obişnuita Catismă, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, o Stihiră a lui Anatolie şi trei ale
Înainte-prăznuirii glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi... şi apoi trei ale Părinţilor, acelaşi glas şi Podobie, Slavă... a Părinţilor, glas 6 : Daniil, bărbatul doririlor..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii, acelaşi glas : Peşteră bine te împodobeşte că Mieluşeaua vine..., Vohodul şi Prochimenul zilei şi trei Citiri ale părinţilor. La Litie punem Stihirile Înainte-prăznuirii ale zilei de rând, care în Duminica aceasta se cântă cele de la Stihoavnă şi ale Părinţilor, glas 1: Cu razele grăirii de Dumnezeu strălucind..., Slavă... glas 3 : Veniţi iubitorilor de Praznic să lăudăm cu cântări adunarea Strămoşilor..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii acelaşi glas : Betleeme, bine te împodobeşte... La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă... glas 2 : Bucuraţi-vă Prooroci preacinstiţi..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii acelaşi glas : Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre... Apoi : Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul : Născătoarei de Dumnezeu fecioară... (de două ori) şi Troparul Părinţilor (o dată): Mari sunt minunile credinţei.... Apoi : Fie numele Domnului binecuvântat... (de trei ori) şi Citire din Faptele Apostolilor.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Părinţilor, glas 1 : Mari sunt minunile credinţei..., Şi acum... al
Înainte-prăznuirii glas 7 : Pătimeşte Vitleeme... Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor, apoi Citire din Tâlcuirea Evangheliei cea de la Matei, de la începutul ei : Cartea Naşterii Domnului Iisus Hristos... Apoi Fericiţi cei fără de prihană... şi Troparele Învierii : Soborul îngeresc..., Ipacoiul şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei celei de rând. Antifoanele glasului şi Prochimenul. Apoi Toată suflarea să laude pe Domnul..., Evanghelia Învierii şi Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru, apoi al Înainte-prăznuirii, pe patru şi al Părinţilor pe şase. Catavasiile : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia punem Ipacoiul Părinţilor glas 8 : Îngerul a răcorit cuptorul Tinerilor... şi Citire. După Cântarea a şasea, Condacul glas 1, Podobia : Ceata îngerească...; Vitleeme veseleşte-te, Eufratule bucură-te..., apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru... (de trei ori), Luminânda Învierii, Slavă... a Părinţilor, Şi acum... a Înainte-prăznuirii. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Părinţilor glas 5, Podobia : Bucură-te, cămara pustnicilor..., Slavă... a Părinţilor, glas 8 : Adunarea învăţătorilor legii..., Şi acum... Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară... Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Învierii, Ecteniile şi Otpustul. Stihira Evangheliei se spune în Pridvor, apoi Ceasul 1 şi apoi Otpustul cel final. La Ceasuri zicem întâi Troparul Învierii, Slavă... al Înainte-prăznuirii, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule..., Condacul Înainte-prăznuirii. La Ceasul 3 punem Troparul Învierii, Slavă... al Părinţilor şi celelalte asemenea.

   La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale
Înainte-prăznuirii, de la Cântarea a treia, pe patru şi ale Părinţilor de la Cântarea a şasea, tot pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii, apoi al Înainte-prăznuirii şi al Părinţilor, Slavă... Condacul Părinţilor, Şi acum... al Înainte-prăznuirii. Prochimenul glas 4, Cântarea Părinţilor : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri..., cu Stihul : Că drept eşti întru toate... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, cu credinţă a păcătuit Avram..., Aliluia glas 4 : Dumnezeule cu urechile noastre am auzit... Apoi Evanghelia de la Matei : Cartea Naşterii lui Iisus Hristos...., iar Evanghelia Duminicii celei de rând nu se mai pune. Priceasna : Lăudaţi pe Domnul... şi altă Priceasnă : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

   ÎNSEMNARE : Pentru
Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului Iisus Hristos se cuvine să ştim : că din ziua a Douăzecea a lunii Decembrie se începe Înainte-prăznuirea, deci este Post, dar metanii în Biserică nu se fac.


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI UNA ÎNAINTE-PRĂZNUIREA NAŞTERII DOMNULUI IISUS HRISTOS ŞI POMENIREA SFINTEI MUCENIŢE IULIANA CEA DIN NICOMIDIA

   Seara, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale
Înainte-prăznuirii glas 4, Podobia : Dat-ai semn... şi trei ale Sfintei acelaşi glas, Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii glas 6 : Sioane, prăznuieşte... La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 2, Podobia : Casa Efratului..., Slavă... Şi acum... glas 6 : Fecioară nenuntită de unde ai venit... Apoi, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei glas 4 : Mieluşeaua Ta Iisuse, Iuliana..., Slavă... Şi acum... al Înainte-prăznuirii : Pregăteşte-te, Betleeme..., Ecteniile şi Otpustul.

   La Pavecerniţă cântăm Tricântarea, Irmoasele punându-se de câte două ori, iar Troparele le punem pe şase, şi la sfârşit se cântă Irmosul, în amândouă stranele împreună, după cum s-a arătat mai înainte.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul
Înainte-prăznuirii (de două ori), Slavă... al Sfintei, Şi acum... al Înainte-prăznuirii. După obişnuitele Catisme punem Sedelnele Înainte-prăznuirii, Citirea şi Psalmul 50. Canonul Înainte-prăznuirii cu Irmosul, pe opt, glas 4 şi Canonul Sfintei, pe patru, acelaşi glas. După Cântarea a treia punem Condacul Sfintei glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Cu frumuseţea fecioriei împodobindu-te Fecioară..., apoi Sedealna glas 4, Podobia : Degrab ne întâmpină...; Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii, glas 3, Podobia : De frumuseţea fecioriei... După Cântarea a şasea, Condacul Înainte-prăznuirii glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; În Betleem văzând înfăşat în scutece pe Cel ce ţine tot pământul în mâna Sa..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Înainte-prăznuirii, Slavă... a Sfintei, Şi acum... a Înainte-prăznuirii : Vitleeme, pământule al Iudeii, împodobeşte-ţi intrările... La Laude punem Stihirile, pe patru, glas 6, Podobia : Îngereştile puteri...; Înţelepciunea ziditoare acum vine..., Slavă... acelaşi glas şi aceeaşi Podobie; Cuvântul cel ce este de-o-ființă cu Tatăl..., Şi acum... acelaşi glas şi Podobie; Proorociile vrăjitorului Valaam acum se împlinesc... La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 2, Podobia : Casa Efratului..., Slavă... Şi acum... tot aceeaşi Podobie; Veniţi pământenii... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei, Slavă... Şi acum... al Înainte-prăznuirii, Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte de asemenea şi Liturghia după rânduiala obişnuită.

   Tot într-această zi pomenim Adormirea celui întru Sfinţi a Părintelui nostru Petru Mitropolitul întregii Rusii


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI DOUA ÎNAINTE-PRĂZNUIREA NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS ŞI POMENIREA SFINTEI MARE MUCENIŢE ANASTASIA VINDECĂTOAREA DE RĂNI

   La Vecernie, după Psalmul cel începător şi după Catisma cea de rând, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale
Înainte-prăznuirii glas 1, Podobia : Prealăudaţilor mucenici..., şi trei ale Sfintei glas 8, Podobia : Ce vă vom numi..., Slavă... a Sfintei glas 2 : Darul Învierii ai luat Anastasie prealaudată..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii, glas 4 : Betleeme împodobeşte-te... La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 2, Podobia : Casa Efratuilui..., cu Stihurile ei, Slavă... a Sfintei glas 4, Numită fiind cu numele Învierii Domnului Hristos cea purtătoare de viaţă, tu cinstită..., Şi acum... acelaşi glas : Isaiie dănţuieşte... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei glas 4 : Mieluşeaua Ta, Hristoase..., Slavă... Şi acum... al Înainte-prăznuirii acelaşi glas : Pregăteşte-te Betleeme..., Ecteniile şi Otpustul.

   La Pavecerniţă cântăm Canonul
Înainte-prăznuirii, glas 6 : Cu tăiere s-a tăiat Marea Rosie..., punând Irmoasele de câte două ori şi Troparele pe şase, apoi Irmosul, se cântă în amândouă stranele împreună, după cum s-a zis mai înainte.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul
Înainte-prăznuirii (de două ori), Slavă... al Sfintei, Şi acum... al Înainte-prăznuirii. Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Înainte-prăznuirii, Citirea şi Psalmul 50. Canonul Înainte-prăznuirii, cu Irmosul, pe opt, glas 6, şi al Sfintei pe şase, glas 8. După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Înainte-prăznuirii şi Sedealna Sfintei glas 1, Podobia : Mormântul Tău...., Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii glas 8, Podobia : Porunca cea cu taina... După Cântarea a şasea, Condacul Sfintei glas 2, Podobia : Cele de sus căutând...; Cei ce sunt întru ispită şi în necazuri la Biserica Ta alergând..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfintei, Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii. La Laude punem Stihirile Înainte-prăznuirii, pe patru, glas 6, Podobia : Puterile îngereşti...; Acum arătările cele dedemult se dezleagă..., Slavă... acelaşi glas şi Podobie; Cu toiag de fier vei fi păscută O, Iudee..., Şi acum... aceeaşi Podobie; Saltă, Davide, că din coapsele tale vine Hristos... La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 2, Podobia : Casa Efratului..., cu obişnuitele Stihuri ale Înainte-prăznuirii, Slavă... a Sfintei glas 5 : Zi de Praznic este astăzi al omenirii lui Hristos Dumnezeu..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii acelaşi glas : Nu te mâhni Iosife, văzând pântecele meu... Apoi, Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei, Slavă... Şi acum... al Înainte-prăznuirii, Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile
Înainte-prăznuirii de la Cântarea a treia şi ale Sfintei de la Cântarea a şasea. După Vohod punem Troparele, aşa cum s-a scris mai înainte în ziua a Douăzecea ale lunii acesteia. Prochimenul glas 4 : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., cu Stihul : Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, mai înainte de plinirea vremii..., Aliluia glas 1 : Aşteptând am aşteptat pe Domnul... Apoi Evanghelia de la Luca : În vremea aceea l-a rugat pe Iisus un oarecare dintre farisei..., apoi Priceasna : Întru pomenire veşnică...


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI TREIA ÎNAINTE-PRĂZNUIREA NAŞTERII LUI HRISTOS ŞI POMENIREA SFINŢILOR CELOR ZECE MUCENICI DIN CRIT

   La Vecernie după Psalmul cel de seară şi după Catisma cea de rând, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale
Înainte-prăznuirii glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz... şi trei ale Mucenicilor acelaşi glas şi Podobie, Slavă... a Mucenicilor glas 2 : Critul mai înainte prăznuieşte astăzi Naşterea lui Hristos..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii : Vitleeme, pământul Iudeii, petrecerea cea după trup... La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 6, Podobia : A treia zi ai înviat..., Slavă... a Mucenicilor glas 3 : Praznicul Mucenicilor mai înainte de Praznic ne-a sosit nouă astăzi..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii acelaşi glas : Vitleeme, găteşte-te bine, că s-a deschis raiul... Apoi, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Troparul Mucenicilor glas 4 : Mucenicii Tăi, Doamne..., Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii. Ecteniile şi Otpustul.

   La Pavecerniţă cântam Tricântarea glas 6, după cum s-a arătat mai înainte.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul
Înainte-prăznuirii, (de două ori), Slavă... al Mucenicilor, Şi acum... al Înainte-prăznuirii. Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Înainte-prăznuirii, Citirea şi Psalmul 50. Canonul Înainte-prăznuirii cu Irmosul, pe opt, glas 6, Irmoasele punându-se de câte două ori şi apoi Canonul Sfinţilor pe şase, glas 2. După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Înainte-prăznuirii şi Sedealna Mucenicilor glas 1, Podobia : Mormântul Tău... (de două ori), Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii acelaşi glas şi Podobie. După Cântarea a şasea, Condacul Mucenicilor glas 4, Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi...; Stralucit-a Luceafărul adică cinstita pătimire a Mucenicilor..., apoi Icosul şi Sinaxarul. După Cântarea a noua, punem Luminânda Mucenicilor, Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii. La Laude punem Stihirile Înainte-prăznuirii, glas 6, Podobia : Îngereştile puteri...; Taina cea mai înainte hotărâtă de Tatăl mai înainte de veci..., Slavă... acelaşi glas şi Podobie; Cântă nouă Israile cântarea cea nouă..., Şi acum... : Arătatu-te-ai pe pământ şi pe oameni i-ai petrecut... La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 2, Podobia : Casa Efratului..., cu Stihurile ei; Slavă... a Mucenicilor glas 3 : Vitejilor mărturisitori ai adevărului..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii glas 8 : În Vitleem se naşte Făcătorul tuturor... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Înainte-prăznuirii, Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi celelalte asemenea după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile
Înainte-prăznuirii, de la Cântarea a treia şi ale Mucenicilor, de la Cântarea a şasea. Prochimenul glas 4 : Sfinţilor care sunt pe pământul lui..., cu Stihul; Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea... Apoi Apostolul din Cartea cea către Efeseni : Fraţilor, întăriţi-vă întru Domnul şi întru tăria puterii Lui..., Aliluia glas 4 : Strigat-au drepţii..., cu Stihul : Multe sunt necazurile drepţilor... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : păziţi-vă de oameni căci vor pune mâinile peste voi..., Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI PATRA ÎNAINTE-PRĂZNUIREA NAŞTERII DOMNULUI IISUS HRISTOS ŞI POMENIREA SFINTEI CUVIOASE MUCENIŢE EUGENIA

   La Vecernie după Psalmul cel de început şi după Catisma de rând, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale
Înainte-prăznuirii glas 5, Podobia : Bucură-te, cămara pustnicilor..., apoi trei ale Sfintei glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune..., Slavă... Şi acum... a Înainte-prăznuirii glas 2, Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre... La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 1, Podobia : Prealăudaţilor mucenici..., Slavă... Şi acum... glas 6 : Sioane, prăznuieşte... Apoi, Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Înainte-prăznuirii glas 4 : Scris-a oarecând Maria şi bătrânul Iosif..., Ecteniile şi Otpustul.

   La Pavecerniţa punem Canonul întreg, glas 6, Irmoasele punându-le de câte două ori, iar Troparele pe şase şi pe urmă cântând Irmosul, în amândouă stranele împreună.

   La Utrenie după cei şase psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul
Înainte-prăznuirii (de trei ori) Apoi obişnuitele Catisme şi Sedelnele Înainte-prăznuirii, şi citim Cuvântul Sfântului Chiril Arhiepiscopul Ierusalimului la Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apoi Psalmul 50. Se pune Canonul Înainte-prăznuirii, cu Irmosul, pe opt glas 2, Irmoasele punându-le de câte două ori şi Canonul Sfintei pe patru, glas 2. După Cântarea a treia punem Sedealna Înainte-prăznuirii glas 1, Podobia : Mormântul Tău..., Slavă... a Sfintei glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu..., Şi acum... acelaşi glas, Podobia : Porunca cea cu taină... După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Înainte-prăznuirii : Fecioara astăzi pe cuvântul cel mai înainte de veci... După Cântarea a noua punem Luminânda Înainte-prăznuirii, Slavă... a Sfintei, Şi acum... a Înainte-prăznuirii. La Laude punem Stihirile Înainte-prăznuirii pe patru, glas 6, Podobia : Puterile îngereşti....; O, mai presus de minte şi negrăită taină..., Slavă... acelaşi glas şi aceeaşi Podobie; Vino Vitleeme şi pregăteşte cele de naştere..., Şi acum... tot aceasta, şi : O fericit pântecele tău, fiică a lui Dumnezeu... La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 2, Podobia : Casa Efratului..., Slavă... Şi acum... tot aceasta. Apoi zicem : Slavă ţie Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte..., Şi acum... aceeaşi Podobie; şi : Bucură-te Ceea ce ai născut Viaţa... Apoi, Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Înainte-prăznuirii, Ecteniile şi Otpustul.

   ÎNSEMNARE : se cuvine să ştim : Că de se va întâmpla Duminica Sfinţilor Părinţi înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos în ziua a Douăzeci şi patra a lunii Decembrie, atunci Sâmbăta seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii pe patru, Slavă... Şi acum... a
Înainte-prăznuirii glas 6 : Peşteră, bine te împodobeşte... La Stihoavnă punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih, Slavă... Şi acum... a Născătoarei. Apoi, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă... Şi acum... al Înainte-prăznuirii, Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare după Obişnuitul Psalm începător cântăm : Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La : Doamne strigat-am... punem zece Stihiri ale Părinţilor pe şase, glas 6, Podobia : Toată nădejdea punându-şi... şi ale
Înainte-prăznuirii pe patru, acelaşi glas şi aceeaşi Podobie, apoi Slavă... a Părinţilor, acelaşi glas : Daniil bărbatul doririlor..., Şi acum... acelaşi glas : Peşteră bine te împodobeşte, că mieluşeaua vine... Apoi Vohodul, Lumină lină..., Prochimenul zilei, şi trei Citiri ale Părinţilor. La Litie punem Stihirile Înainte-prăznuirii (acestea sunt scrise una după alta la : Doamne strigat-am... în ziua a Douăzeci şi patra, pe glas 5, Podobia : Bucură-te, cămara pustnicilor...); apoi Slavă... a Părinţilor, glas 3 : Veniţi iubitorilor de Praznic cu Psalmi să lăudăm adunarea Strămoşilor..., Şi acum... acelaşi glas : Vitleeme, bine te împodobeşte... La Stihoavnă punem Stihirile Înainte-prăznuirii glas 2, însuşi Podobia : Casa Efratului..., cu Stihul : Dumnezeu de la miază-zi va veni... Apoi punem două Samoglasnice : Vitleeme, pământul Iudeii..., cu Stihul : Doamne, auzit-am auzul Tău şi m-am temut..., apoi : Veniţi toţi să cinstim Naşterea lui Hristos..., Slavă... acelaşi glas : Bucuraţi-vă Proorocii cinstiţi..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii acelaşi glas : Iată s-a apropiat vremea mântuirii noastre... Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Părinţilor glas 2 : Mari sunt minunile credinţei... (de două ori) şi apoi al Înainte-prăznuirii (o dată) după care se citeşte din Faptele Apostolilor.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii (de două ori), Slavă... al Părinţilor : Mari sunt minunile credinţei..., Şi acum... al
Înainte-prăznuirii : Scrisu-s-au oarecând... După prima Catismă se pune Sedealna Părinţilor, glas 4, Podobia : Spaimântatu-s-a Iosif...; Întru părinţi Dumnezeule cu taină mai înainte ai spus arătarea cea dumnezeiască..., Slavă... Şi acum... tot aceasta. Şi apoi se face Citirea din Tâlcuirea Evangheliei de la Matei : Cartea Naşterii lui Iisus Hristos... După a doua Catismă punem Sedealna glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu...; Praznic de bucurie să prăznuim credincioşii..., Slavă... Şi acum... tot aceasta şi apoi Citirea. Se spune apoi : Fericiţi cei fără prihană... şi Troparele Învierii : Soborul îngeresc..., Ectenia şi Sedealna Părinţilor, glas 8, Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu...; Pe Avraam şi pe Isac şi pe Iacov..., apoi Slavă... Şi acum... acelaşi glas şi aceeaşi Podobie; Din sânurile părinteşti coborându-te..., apoi Citirea, Antifoanele şi Prochimenul glasului. Urmează Evanghelia Învierii, apoi Învierea lui Hristos văzând..., Psalmul 50 şi Stihira Învierii. Se pune Canonul Părinţilor glas 6, cu Irmosul, pe opt, Irmosul : Pe Cel ce a acoperit cu valul marea... se pune (de două ori), iar Troparele se pun pe şase (Deoarece în acest Canon încap câte două Tropare ale Învierii, pentru aceasta Canonul Învierii nu se cântă). Şi apoi punem celălalt Canon al Înainte-prăznuirii pe şase, glas 1, Catavasia : Hristos se naşte, slăviţi-L.., se cântă în amândouă stranele împreună. După Cântarea a treia punem Ipacoiul Părinţilor glas 8 : Îngerul a răcorit cuptorul Tinerilor..., apoi Citire de la Cuvântătorul de Dumnezeu Ioan. După Cântarea a şasea punem Condacul Părinţilor glas 1, Podobia : Ceata îngerească..; Betleeme veseleşte-te, Efrato bucură-te..., apoi Icosul şi Sinaxarul. La Cântarea a noua cântam : Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii..., şi Luminânda Părinţilor : Din seminţia lui Avraam şi din dumnezeiescul David Dumnezeul Părinților..., Slavă... a Părinţilor, Podobia : Cu ucenicii cei mai aleşi dintre patriarhi..., Şi acum... a Înainte-prăznuirii : Betleeme, veseleşte-te şi tu Efrato bucură-te... La Laude punem trei Stihiri ale Părinţilor glas 5, Podobia : Bucură-te, cămara pustnicilor... şi trei ale Înainte-prăznuirii glas 4, Podobia : Cel ce de sus eşti chemat..., Slavă... Şi acum... a Părinţilor glas 8 : Adunarea învăţăturilor legii..., Şi acum... Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem numai Troparul Învierii, Ecteniile şi Otpustul şi obişnuita ieşire în Pridvor, la care se cântă Slavă... Şi acum... Stihira Evangheliei. Apoi Ceasul 1, care se face în Pridvor. La Ceasuri punem Troparul Învierii, Slavă... al Părinţilor, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Părinţilor şi apoi al Înainte-prăznuirii, schimbându-le.

   La Liturghie punem Fericirile din Canonul Părinţilor, de la Cântarea a treia, pe patru şi din Canonul
Înainte-prăznuirii, de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii, apoi al Părinţilor şi al Înainte-prăznuirii, Slavă... Condacul Părinților, Şi acum... al Înainte-prăznuirii. Prochimenul glas 4, Cântarea Părinţilor : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri..., cu Stihul : Ca drept eşti întru toate... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, cu credinţă a păcătuit Avram..., apoi Aliluia glas 4 : Dumnezeule cu urechile noastre am auzit... Evanghelia de la Matei : Cartea Naşterii lui Iisus Hristos..., iar a Duminicii celei de rând nu se mai pune. Priceasna : Lăudaţi-l pe Domnul..., şi cealaltă Priceasnă : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

   ÎNSEMNARE : se cuvine să ştim cum se cântă Ceasurile în Ajunul Naşterii Domnului Hristos.

   De se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Duminică sau Luni, Ceasurile le cântăm mai înainte, Vineri. Iar dacă se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Marţi, Miercuri, Joi, Vineri sau Sâmbătă, atunci Ceasurile le cântam în Ajunul Sărbătorii.

    SLUJBA CEASURILOR CARE SE CÂNTĂ ÎN AJUNUL NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS

   La începutul ceasului al doilea se toacă în toaca cea mică şi adunându-ne în Biserică se îmbracă Preotul în felon, iar Diaconul în stihar şi paracliserul pune analogul împodobit în mijlocul Bisericii în dreptul Uşilor Împărăteşti şi preotul Binecuvintează, iar citeţul începe să zică : Slavă Ţie Dumnezeul nostru slavă Ţie... Împărate ceresc... şi celelalte şi după Ecfonis, preotul cădeşte Sfântul Altar şi Sfintele Icoane şi Analogul şi toată biserica, pe cel mai mare şi pe fraţi, iar citeţul citeşte Psalmul 5 : Graiurile mele auzi-le Doamne..., apoi Psalmul 44 : Răspuns-a inima mea cuvânt bun... şi Psalmul 45 : Dumnezeu este scăparea noastră... Apoi Slavă... Şi acum... Aliluia... (de trei ori), Doamne mântuieşte... (de trei ori), Slavă... Troparul
Înainte-prăznuirii : Scrisu-s-au oarecând..., Şi acum... : Ce te vom numi pe tine... Apoi cântăm Troparele, de câte două ori, alcătuite de Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, glas 8 : Betleeme găteşte-te..., în a doua strană cântându-se tot acelaşi Tropar, fără Stih. Apoi strana cea dintâi zice Stihul : Dumnezeu de la miază-zi va veni... şi Troparul glas 3 : Acum proorocirea Proorocilor vine să se împlinească... Apoi a doua strană zice şi ea Stihul : Doamne auzit-am glas Tău... şi cântă tot acelaşi Tropar. Şi iarăşi prima strană spune Slavă... şi Troparul glas 8 : Acestea zice Iosif către Fecioară..., Şi acum... spune cealaltă strană şi acelaşi Tropar. Apoi Prochimenul, glas 4 : Domnul a zis către mine : Fiul meu eşti Tu Eu astăzi Te-am născut..., cu Stihul : Cere de la Mine... şi Citirea din Proorocirea lui Miheia : Acestea grăieşte Domnul... Apostolul din Cartea cea către Evrei : În multe feluri şi în multe chipuri dedemult..., Evanghelia de la Matei : Naşterea Domnului Iisus Hristos aşa a fost... Urmează : Paşii mei îndreptează-i..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Condacul : Fecioara astăzi..., apoi Doamne miluieşte... (de patruzeci de ori) şi Rugăciunea : Cel ce în toată vremea..., apoi : Ceea ce eşti mai cinstită..., după care Preotul zice : Dumnezeule milostiveste-te spre noi... şi Rugăciunea : Hristoase, lumina cea adevărată... Cântăm apoi Ceasul 3, zicând : Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi citim Psalmul 66 : Dumnezeule milostiveste-te spre noi şi ne binecuvântează..., apoi Psalmul 86 : Temeliile lui în munţii cei sfinţi... şi Psalmul 50 : Miluieşte-mă Dumnezeule..., Slavă... Şi acum... a Născătoarei, cu Aliluia (de trei ori), Doamne ne miluieşte... (de trei ori); Slavă... Troparul Înainte-prăznuirii : Scrisu-s-au oarecând..., Şi acum... Născătoare de Dumnezeu tu eşti vița cea adevărată..., apoi Troparul glas 6, fără Stih : Acesta este Dumnezeul nostru... şi a doua strană spune acelaşi Tropar, tot fără Stih. După aceea prima strană spune Stihul : Dumnezeu de la miază-zi... şi Troparul glas 8 : Mai înainte de naşterea Ta..., şi a doua strană spune şi ea Stihul : Doamne, auzit-am... şi apoi acelaşi Tropar. Apoi prima strană spune Slavă... Troparul glas 3 : Iosife, spune-ne nouă..., Şi acum... cealaltă strană tot acelaşi Tropar. După aceasta Prochimenul glas 4 : Prunc S-a născut nouă Fiul şi S-a dat nouă..., cu Stihul : A căruia stăpânire s-a făcut peste umărul Lui... Apoi Citirea din Proorocia Ieremiei : Acesta este Dumnezeul nostru... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, mai înainte de venirea vremii..., Evanghelia de la Luca : În zilele acelea iesit-a poruncă de la Cezarul... După aceasta : Domnul Dumnezeu bine este cuvântat..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Condacul : Fecioara astăzi..., Doamne miluieşte..., (de patruzeci de ori) şi Rugăciunea : Cel ce-n toată vremea..., şi celelalte, iar după Ceea ce eşti mai cinstită... preotul spune : Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri..., apoi Rugăciunea : Stăpâne Dumnezeule... La Evanghelia Ceasului 3 şi a Ceasului 6 diaconul cădeşte Sfântul Altar, Icoanele şi pe cel mai mare şi stranmile amândouă. Iar după Ceasul 3 punem împreuna şi Ceasul 6 spunând : Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi citim Psalmul 71 : Dumnezeule judecata ta dă-o împăratului..., Psalmul 131 : Adu-ţi aminte Doamne de David..., şi Psalmul 90 : Cela ce locuieşti întru ajutorul..., Slavă... Şi acum... Aliluia, (de trei ori), apoi Doamne miluieşte..., (de trei oriI, Slavă... Troparul : Scrisu-s-au oarecând..., Şi acum al Născătoarei : Că nu avem îndrăzneală... Apoi Troparul glas 1, fără de Stih : Veniţi credincioşii... şi a doua strană zice tot acelaşi Tropar, tot fără stih. Apoi prima strană spune Stihul : Dumnezeu de la miază-zi va veni..., şi apoi Troparul glas 4 : Auzi cerule..., a doua strană zice Stihul : Doamne auzit-am auzul Tău..., şi cântă iarăşi acelaşi Tropar, apoi prima strană spune : Slavă... Troparul glas 5 : Veniţi purtătoare de Hristos popoare..., Şi acum... cealaltă strană, tot acelaşi Tropar. După aceasta Prochimenul glas 4 : Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut..., cu Stihul : Zis-a Domnul Domnului Meu... şi Citirea din Proorocirea Isaiei : A adăugat Domnul grăind către Ahaz... Apoi Apostolul din Cartea cea către Evrei : Dintru început Tu Doamne pământul L-ai întemeiat..., Evanghelia de la Matei : Iar după ce s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii... Apoi : Degrab ne întâmpină pe noi..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Condacul : Fecioara astăzi... Doamne miluieşte... (de patruzeci de ori) şi Rugăciunea : Cel ce în toată vremea şi în tot ceasul..., Doamne miluieşte..., (de trei ori), Slavă... Şi acum... Ceea ce eşti mai cinstită..., după care Preotul spune : Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor... şi urmează Rugăciunea marelui Vasile : Dumnezeule şi Doamne al puterilor... Apoi citim şi Ceasul 9 : Veniţi să ne-nchinăm... (de trei ori) şi Psalmul 109 : Zis-a Domnul Domnului meu...; apoi Psalmul 110 : Mărturisi-mă-voi ţie Doamne cu toată inima mea... şi Psalmul 85 : Pleacă Doamne urechea Ta..., Slavă... Şi acum... Aliluia (de trei ori) şi Doamne miluieşte... (de trei ori), Slavă... Troparul Înainte-prăznuirii : Strigat-au oarecând..., Şi acum... : Cel ce pentru noi..., apoi Troparul glas 7, fără Stih : Spaimântatu-s-a Irod..., iar a doua strană spune acelaşi Tropar, tot fără Stih. Şi iarăşi prima strană zice Stihul : Dumnezeu de la miazăzi va veni... şi cântă Troparul glas 2 : Când Iosif cu întristarea s-a rănit... şi a doua strană zice Stihul : Doamne auzit-am auzul tău... şi iarăşi spune acelaşi Tropar. Apoi cel mai mare stând în mijlocul Bisericii, citeşte cu glas mare Stihira aceasta : Astăzi se naşte din Fecioară... şi după aceea se adună împreună amândouă stranele şi o cântă, apoi Slavă... Şi acum... aceeaşi Stihiră. Urmează Prochimenul glas 4 : Maică Sioane va zice omul..., cu Stihul : Temeliile lui... Apoi Citirea din Prorocia Isaiei : Prunc S-a născut nouă... După aceasta Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor Cel ce se sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc... Evanghelia de la Matei : Iară după ce s-au dus magii... După aceasta punem Rugăciunea : Nu ne lepăda pe noi..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Condacul : Fecioara astăzi..., apoi Doamne miluieşte (de 40 de ori) şi Rugăciunea : Cel ce-n toată vremea şi-n tot ceasul... Apoi Doamne miluieşte (de trei ori), Slavă... Şi acum... Ceea ce eşti mai cinstită..., după care Preotul spune : Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştrii... Apoi Rugăciunea Marelui Vasile : Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase... La Ceasul 9 se cădeşte toată biserica cum s-a cădit şi la Ceasul 1, apoi se pune Rugăciunea : Binecuvântează suflete al meu pe Domnul...; Slavă... Laudă suflete al meu pe Domnul..., Şi acum... Unule născut.... Iar după aceea Fericirile : Întru Împărăţia Ta pomeneşte-ne pe noi Doamne..., Fericiţi cei săraci cu duhul... şi pe rând celelalte Fericiri, Slavă... Şi acum... Pomeneşte-ne pe noi Doamne, Pomeneşte-ne pe noi Stăpâne, Pomeneşte-ne pe noi Sfinte...; Ceata cerească... şi celelalte. Apoi Rugăciunea : Slăbeşte, lasă iartă..., iar după Tatăl nostru..., punem Condacul : Fecioara astăzi..., apoi Doamne miluieşte... (de 40 de ori) şi Rugăciunea : Prea Sfântă Treime..., apoi Cuvine-se să te fericim... şi Otpustul. Se face ieşire până la ceasul Vecerniei. Vecernia se face unită cu Liturghia Marelui Vasile la vremea sa.

   Se cuvine să ştim : că dacă este Ajunul Sâmbăta sau Duminica atunci se face Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Liturghia Marelui Vasile se cântă în chiar ziua Praznicului. La fel facem şi la Praznicul Sfintei şi Dumnezeieștii Arătări adică a Botezului Domnului. Să fii cu luare aminte, căci atunci când nu este Ajunul Sâmbătă sau Duminică, se face Liturghia Marelui Vasile, iar în ziua Praznicului se cântă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Aşa şi la Praznicul Arătării Domnului, adică a Botezului.

   ÎNSEMNARE : în ştiinţa să fie şi acestea, că dacă se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos sau Arătarea Domnului, adică Botezul Domnului Duminică, atunci nu se cântă nimic din Cântările Învierii, ci se pun toate ale Praznicului.


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI CINCEA NAŞTEREA CEA DUPĂ TRUP A DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

   În ceasul al şaptelea din zi paracliserul toacă în toaca cea mare şi trage toate clopotele şi adunându-ne în Biserică se începe Vecernia după Octoih. Diaconul zice : Binecuvântează Stăpâne... iar preotul spune : Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh... şi după ce zicem Amin, cel mai mare zice : Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi Psalmul cel de început : Binecuvintează suflete al meu pe Domnul... (Psalmul 103). După aceasta diaconul zice Ectenia mare şi de este Sâmbătă seara cântăm : Fericit bărbatul... toată Catisma, iar de este Duminică seara atunci cântăm numai Slavă... cea dintâi. Iar dacă este într-o altă zi de rând a săptămânii, nu se mai citeşte Catisma şi după Ectenie îndată cântăm Doamne strigat-am... glas 2, timp în care preotul face Proscomidia, iar diaconul cădeşte biserica după obicei. Stranele cântă Stihirile Praznicului pe opt, glas 2, cele Samoglasnicele : Veniţi să ne bucurăm Domnului..., Slavă... Şi acum... acelaşi glas : Împăratul August singur stăpânind pe pământ... şi se face Vohod cu Evanghelia. Apoi Lumină lină..., Prochimenul zilei, iar dacă este Vineri seara cântăm Prochimenul mare : Cine este Dumnezeu mare..., cu Stihurile lui şi Citirile Praznicului după rânduiala lor. În mijlocul Citirilor punem Troparele cu Stihurile lor, pe care le cântăm în amândouă stranele, iar după sfârşitul Citirilor se pune Ectenia cea mică şi Ecfonisul : Că sfânt eşti Dumnezeul nostru.. şi după Ecfonis urmează Sfinte Dumnezeule..., apoi Prochimenul glas 1: Domnul a zis către Mine : Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut..., cu Stihul : Cere de la Mine şi-ţi voi da Ţie neamurile moştenirea Ta... Apostolul din Cartea cea către Evrei : În multe feluri şi în multe chipuri..., Aliluia glas 5 : Zis-a Domnul Domnului Meu..., cu Stihul : Toiagul puterii îţi va trimite Ţie Domnul din Sion...; şi celălalt Stih : Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut... Evanghelia de la Luca : În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August..., şi pe rând se pune Dumnezeiasca Liturghie a Marelui Vasile. În loc de Axionul : Cuvine-se să te fericim... cântăm : De tine se bucură... Priceasna : Lăudaţi-l pe Domnul din ceruri..., Aliluia (de trei ori), iar după Otpust paracliserul aprinde sfeşnicul şi-l pune în mijlocul bisericii, iar cântăreţii, unind cele două strane cântă împreună cu glas mare Troparul Praznicului, glas 4 : Naşterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru... în întregime, Slavă... Şi acum... Condacul glas 3 : Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă Îl naşte... şi ieşim la masă. La masă se mănâncă fiertura cu untdelemn şi se bea vin mulţumind lui Dumnezeu. Iar pește nu mâncăm.

   ÎNSEMNARE : Se cuvine ca să ştim că de se va întâmpla Ajunul Naşterii Domnului Hristos Sâmbăta sau Duminica nu este post şi Troparele Ceasurilor celor Împărăteşti cu Citirile lor, Sâmbăta sau Duminica nu se cântă, ci, le cântăm Vineri mai înainte, după obicei, aşa după cum s-a arătat la rânduiala Ceasurilor. Şi zicem şi Simbolul de credinţă : Cred într-unul Dumnezeu..., Psalmul 33 : Bine voi cuvânta pe Domnul... şi Otpustul. Iar Liturghie într-această zi nu se face, ci cântăm Vecernia la vremea sa, iar Sâmbăta şi Duminica Liturghia se face la vremea ei, făcându-se Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur..., Şi după ce se termină Slujba Vecerniei mâncăm câte o bucată de pâine şi din vin gustăm numai puţin. Şi apoi merge fiecare la chilia sa. Iar la ceasul al şaptelea din zi toacă paracliserul în toaca cea mare şi trage toate clopotele şi adunându-se fraţii în Biserică se începe Vecernia. Dacă este Sâmbătă seara cântăm : Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma, iar dacă este Duminică seara cântăm prima Slavă.... La : Doamne strigat-am... cântăm opt Stihiri, glas 2, însuşi glasul : Veniţi să ne bucurăm Domnului... şi celelalte, Slavă... Şi acum... acelaşi glas : Împăratul August singur stăpânind pe pământ... Vohodul se face cu Evanghelia, apoi Lumină lină..., Prochimenul zilei, iar dacă este Sâmbătă seara cântăm Prochimenul : Domnul a împărăţit... şi Citirile după rânduiala lor. După ce se termină Citirile nu cântăm : Sfinte Dumnezeule..., ci după ele preotul zice Ectenia cea mică, cu Ecfonisul. Urmează apoi Prochimenul glas 1: Domnul a zis către Mine : Fiul Meu eşti Tu..., cu Stihul : Cere de la Mine... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, ca de la oameni vorbesc..., Aliluia glas 5 : Zis-a Domnul Domnului Meu..., cu Stihul : Toiagul puterii îţi va trimite Ţie Domnul... şi apoi Stihul : Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut... Evanghelia o punem de la Matei : Zis-a Domnul pilda aceasta : Asemenea este împărăţia cerurilor grăuntelui de muştar..., apoi Ectenia : Să zicem toţi..., apoi Rugăciunea : Învredniceste-ne Doamne şi punem Rugăciunea cea de seară şi Ecfonisul, iar diaconul zice : Înţelepciune, la care strana răspunde : Binecuvântează..., şi celelalte după obiceiul lor şi Otpustul. Iar după Otpust se aprind două sfeşnice în mijlocul Bisericii şi stând amândouă stranele unite în mijlocul Bisericii cântă Troparul Praznicului, Slavă... Şi acum... Condacul lui şi ieşim la masă pentru masa cea de seară. Iar pește nu mâncăm ci numai untdelemn şi mazăre fiartă sau grâu cu miere şi bem puţin vin întru slava lui Dumnezeu. Iar în părţile cele care nu au vin se bea bere şi se face şi Citire din Învăţătura Sfântului Chiril Arhiepiscopul Ierusalimului, al cărui început este acesta : După cum întru Iisus Hristos nădăjduim...

   Se cuvine să ştim : ca în oricare zi ar cădea Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Pavecerniţa cea mare se cântă aşa : la un ceas din noapte se face vestire apoi se toacă după obicei şi se trag toate clopotele. Noi ne adunăm în Biserică iar preotul şi diaconul îmbrăcându-se face începutul, aşa cum face la toate Praznicele cele Împărăteşti. Diaconul zice : Binecuvântează, Stăpâne... şi preotul zice : Bine este cuvântat Dumnezeul nostru... şi cădind preotul noi citim Pavecerniţa cea mare de la început : Slavă Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie, Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... Doamne miluieşte... (de 12 ori), Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de trei ori) şi Psalmii : Când am strigat... şi ceilalţi Psalmi. Cu noi este Dumnezeu... îl cântăm cu cântare. Apoi în locul Troparelor celor obişnuite adică : Luminează ochii mei..., zicem Troparul Praznicului şi în locul Condacului : Miluiește-ne pe noi Doamne, miluiește-ne pe noi... zicem Condacul Praznicului. După : Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... facem Litie după obicei şi la Litie cântăm Stihirile cele Samoglasnice glas 1 : Cerul şi pământul astăzi după vrednicie să se veselească... şi celelalte, apoi Slavă... glas 5 : Marii împăraţi ai perşilor..., Şi acum... glas 6 : Dănţuiesc toţi îngerii în ceruri... Apoi preotul zice Rugăciunile Privegherii celei obişnuite şi iarăşi intrând în Biserică cântăm la Stihoavnă Stihirile glas 2 : Mare şi preaslăvită minune..., cu Stihul : Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut... (de două ori); apoi Stihul : Zis-a Domnul Domnului meu... (şi cântăm, aceste Stihuri până la Odovania Praznicului), Slavă... glas 4, însuşi glasul : Veseleşte-te Ierusalime..., Şi acum... acelaşi glas : În peşteră Te-ai sălăşluit Hristoase Dumnezeule... Apoi, Acum slobozeşte... Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Praznicului : Naşterea ta Hristoase Dumnezeul nostru... (de trei ori), apoi : Fie Domnului binecuvântat.... (de trei ori), Psalmul 33 : Bine voi cuvânta pe Domnul... şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei de la Matei, Cuvântul al patrulea.

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori) şi obişnuitele Catisme. După prima Catismă punem Sedealna Praznicului glas 4, Podobia : Spăimântatu-s-a Iosif...; Veniţi să vedem credincioşii... Apoi Citire din Tâlcuirea Evangheliei, făcută de Sfântul Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Matei, pentru Praznic. După a doua Catismă punem Sedealna glas 4, Podobia : (ca şi la cealaltă Catismă); Ce te minunezi, Maria ?... După Citire se dau lumini fraţilor. Apoi după Polieleu şi Stihirile Mărimurilor lui se pune Sedealna glas 4, aceeaşi Podobia; Cel nicăieri încăput, cum în pântece a încăput..., Slavă... Şi acum... tot aceasta şi citim Cuvântul Sfântului Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul, al cărui început este : Hristos se naşte, slăviţi-L... Apoi se pune primul Antifon glas 4, Prochimenul glas 4 : Din pântece mai înainte de luceafăr..., cu Stihul : Zis-a Domnul Domnului meu... Apoi Toată suflarea să laude pe Domnul..., şi Evanghelia de la Matei : Naşterea lui Hristos Iisus aşa a fost..., Psalmul 50 şi, în loc de : Pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli..., se pune Slavă... glas 2 : Astăzi toate de bucurie s-au umplut, Hristos născându-Se din Fecioară..., Şi acum... tot aceasta, cu sfârşitul : Hristos S-a născut în Betleem..., apoi Miluiește-ne Dumnezeule... cu Stihira glas 6 : Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... Miluieşte Dumnezeule poporul tău... Punem două Canoane glas 1, cel dintâi făcut de către Sfântul Cozma, cu Irmosul, pe opt, al doilea al Sfântului Ioan Damaschin, cu Irmosul, tot pe opt, iar după aceea se pun Irmoasele la amândouă Canoanele, fiecare strană cântând Irmosul, sau. După Cântarea a treia se pune Ipacoiul glas 8 : Pârgă a neamurilor cerul ţi-a adus Ţie.... şi Citirea. După Cântarea a şasea, Condacul glas 3 : Fecioara astăzi, pe cel mai presus de fiinţă naşte.., Icosul şi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua, fraţii aprind lumânările, iar : Ceea ce eşti mai cinstită... nu se cântă, chiar dacă ar fi să se întâmple Slujba Duminică, ci se cântă Stihirile Mărimurilor Praznicului, prima strană cântând : Măreşte suflete al meu pe cea mai cinstită... şi Irmosul : Taină străină văd..., apoi a doua strană cântă aceeaşi Pripeală şi Irmos. La fel cântăm cu aceeaşi Pripeală Troparele primului Canon. Apoi prima strană cântă Pripeala Canonului al doilea, cu Irmosul : Iubind noi..., cealaltă strană cântând aceeaşi Pripeală şi Irmos, după care cântăm şi Troparele Canonului al doilea, cu Pripeala lui. Iar la sfârşit, prima strană cântă Pripeala, cu Irmosul primului Canon, apoi strana a doua cântă Pripeala, cu Irmosul celui de-al doilea Canon. Urmează Luminânda Praznicului (de trei ori), apoi Laudele, la care punem Stihirile Praznicului, pe patru, glas 4, însuşi glasul : Veseliţi-vă drepţilor..., Slavă..., glas 6 : Când în vremea venirii Tale pe pământ..., Şi acum... glas 2 : Astăzi Hristos în Betleem Se naşte din Fecioară..., apoi Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... şi celelalte se pune Troparul Praznicului, apoi Ecteniile şi Otpustul. Şi cel mai mare face miruirea fraţilor cu untdelemn de la candela Praznicului, care este înaintea Icoanei Praznicului, iar noi cântăm Stihira Samoglasnica a Praznicului, după care urmează Ceasul 1. La Ceasul 1 după Psalmii cei obişnuiţi se pune Troparul Praznicului, iar după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului şi celelalte asemenea şi se face Otpustul cel final.

   Întru această zi se face Liturghia mai de dimineaţă pentru osteneala Privegherii.

   La Liturghie punem Antifonul 1: (Psalmul 110), glas 2, primul Stih : Mărturisi-mă-voi Ţie Doamne cu toată inima mea, povesti-voi toate minunile Tale, cu Stihira : Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi, Stihul al doilea : În sfatul drepţilor şi în adunare mari sunt lucrurile Domnului. Apoi : Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Stihul al treilea : Căutat-am în toate voile Lui....; Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., Stihul al patrulea : Întru mărturie şi întru mare cuviinţă este lucrul Lui şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului; Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., apoi amândouă stranele împreună zic Slavă... Şi acum... şi iarăşi : Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi. Antifonul al doilea : Psalmul 111, glas 2, primul Stih : Fericit este bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte. cu Stihira : Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, pe noi cei ce îţi cântam Ţie aliluia. Stihul al doilea : Puternică pe pământ va fi sămânţa Lui; neamul drepţilor se va binecuvânta, apoi : Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu... Stihul al treilea : Slavă şi bogăție în casa Lui, dreptatea Lui rămâne în veacul veacului; Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu... Stihul al patrulea : Răsărit-a întru întuneric numele drepţilor şi milostiv şi îndurat şi drept; Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu..., apoi Slavă... Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu..., Şi acum... : Unule născut Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu... Antifonul al treilea : Psalmul 109, glas 4 : Zis-a Domnul Domnului meu : Şezi de-a dreapta mea..., Troparul : Naşterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru..., cu Stihul : Toiagul puterii va trimite Ţie Domnul din Sion... Troparul Naşterii. Stihul al doilea : Cu tine este începătura în ziua puterii Tale..., Troparul Naşterii. Stihul al treilea, după Vohod : Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut, juratu-s-a Domnul şi nu-i va părea rău; Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Merchisedec, apoi Troparul Naşterii, pe care îl cântă preoţii cu glas mare, în mijlocul Bisericii, apoi Slavă... Şi acum... Condacul : Fecioara astăzi... şi diaconul spune : Domnului să ne rugăm... şi preotul răspunde : Ca Sfânt eşti, Dumnezeul nostru... Iar noi în loc de Sfinte Dumnezeule... cântăm : Câţi întru Hristos ne-am botezat în Hristos ne-am şi îmbrăcat Aliluia. Prochimenul glas 8 : Tot pământul să se-nchine Ţie şi să cânte Ţie..., cu Stihul : Strigaţi Domnului tot pământul... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, când a venit plinirea vremii..., Aliluia glas 1: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria..., cu Stihul : Ziua zilei îi spune cuvânt şi noaptea nopţii vesteşte tăria... Evanghelia de la Matei : După ce S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii... Apoi în loc de Axionul : Cuvine-se să te fericim..., se pune Irmosul : Taină străină văd... sau : A iubi noi..., până la Odovania Praznicului. Priceasna : Izbăvire a trimis Domnul poporului Său... Aliluia (de trei ori).

   La masă se face mare mângâiere fraţilor şi citim Cuvântul Sfântului Ioan Hrisostomul, al cărui început este : Cel ce patriarhii dedemult..

   ÎNSEMNARE : De se va întâmpla Praznicul Naşterii Domnului Hristos să fie Miercuri sau Vineri dezlegăm mirenii să mănânce carne, iar monahii se dezleagă la brânză, ouă şi peşte. Şi mâncăm începând din ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos în toate zilele până la Ajunul Arătării lui Dumnezeu (Botezul Domnului) mâncare de dulce.

   Se cuvine să ştim şi aceasta : că de la Naşterea Domnului Hristos până la Botezul Domnului nu este Post, nici nu se fac plecări de genunchi, nici în Biserici şi nici în chilii.


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞASEA SOBORUL PREASFINTEI NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ŞI POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC EFTIMIE EPISCOPUL SARDICEI

   Seara după Psalmul cel de început, nu punem Catisme. La : Doamne strigat-am... se pun Stihirile Praznicului, pe şase, glas 2 : Veniţi să ne bucurăm Domnului... şi celelalte, Slavă... Şi acum... glas 6 : Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... Se face Vohodul şi se cântă Prochimenul mare, glas 7 : Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru ? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni. Apoi Stihul întâi : Cunoscut ai făcut întru popoare puterea Ta, iarăşi Prochimenul mare. Al doilea Stih : Şi am zis acum am priceput, aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt...; iarăşi Prochimenul mare. Stihul al treilea : Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului..., iarăşi Prochimenul mare. Iar dacă este Sâmbătă seara cântăm Prochimenul glas 6 : Domnul a împărăţit, întru podoaba s-a îmbrăcat, cu Stihurile lui, apoi Ectenia. După aceasta, la Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 8, cele Samoglasnicele : Preaslăvită taina..., cu Stihul întâi : Zis-a Domnul Domnului meu..., Stihul al doilea : Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut... (Stihurile acestea le zicem până la Odovania Praznicului), Slavă... Şi acum... acelaşi glas : La Betleem au alergat împreună păstorii... Apoi, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului : Naşterea Ta Hristoase Dumnezeu nostru... şi Otpustul.

   Slujba Sfântului Eftimie se cântă în altă zi sau la Pavecerniţă. La Pavecerniţă după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... zicem Condacul Soborului Născătoarei de Dumnezeu : Cela ce mai înainte de luceafăr.... La Miezonoptică citim Catisma cea obişnuită. După primul Sfinte Dumnezeule..., în locul Troparului : Iată mirele vine... zicem Troparul Praznicului : Naşterea Ta Hristoase... După al doilea Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Soborului Născătoarei de Dumnezeu, glas 6 : Cel ce mai înainte de luceafăr..., apoi Doamne miluieşte.. (de 12 ori) şi Otpustul. Iar Rugăciunea : Pomeneşte Doamne pe cei ce întru nădejdea Învierii..., nu o mai spunem.

    La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori). Obişnuitele Catisme şi Sedelnele Praznicului, şi citim Cuvântul Sfântului Epifanie Episcopul Ciprului, Cuvântul de laudă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în trei părţi, apoi Psalmul 50. Punem amândouă Canoanele Praznicului după cum s-au pus şi în ziua Praznicului, Irmoasele amândurora Canoanelor punându-se de câte două ori, şi Troparele, pe doisprezece. Catavasiile : se pun Irmoasele la cele două Canoane. După Cântarea a treia punem Condacul, Icosul şi Ipacoiul Praznicului. După Cântarea a şasea punem Condacul glas 6 : Cel ce mai înainte de luceafăr din Tată fără de maică S-a născut..., Icosul şi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... ci cântăm Stihirile Praznicului aşa cum s-au cântat în ziua Praznicului. Apoi Luminânda Praznicului (de trei ori). La Laude punem : Toată suflarea... şi Stihirile Praznicului, pe patru, glas 4, însuşi glasul : Veseliţi-vă drepţilor... şi celelalte. Apoi Slavă... glas 6 : Astăzi Cel nevăzut după fire..., Şi acum... glas 2 : Astăzi Hristos în Betleem Se naşte din Fecioară... Urmează Doxologia cea mare iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Praznicului, Ecteniile şi Otpustul, şi Ceasul 1. La Ceasuri punem Troparul Praznicului iar Condacul îl zicem al Născătoarei de Dumnezeu : Cel ce mai înainte de luceafăr...

   La Liturghie punem Fericirile din Canoanele Praznicului, de la Cântarea a treia şi a şasea. După Vohod spunem : Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu Cel ce Te-ai născut din Fecioară, pe noi care-Ţi cântăm Ţie Aliluia (aşa cântăm până la Odovania Praznicului), apoi Troparul Praznicului, Slavă... Şi acum... Condacul : Cel ce mai înainte de luceafăr... Apoi Sfinte Dumnezeule... După aceea punem Prochimenul glas 3, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu : Măreşte suflete al meu pe Domnul..., cu Stihul : Că a căutat spre smerenia roabei Sale... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, cel ce se sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc..., Aliluia glas 8 : Scoală-te Doamne întru odihna Ta... Evanghelia de la Matei : Iar după ce s-au dus magii..., apoi Priceasna : Izbăvire a trimis Domnul poporului Său... Aliluia (de trei ori).

   Trebuie să se ştie : că după Praznicul Naşterii Domnului Iisus Hristos şi al Dumnezeieștii Arătări (Botezul Domnului) se cântă Pavecerniţa cea mică fără să se mai pună Canonul Născătoarei de Dumnezeu.

    ÎNSEMNARE : se cuvine să ştim că de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Duminică, nu săvârşim Pomenirea Sfinţilor Strămoşi în Duminica care vine, pentru că intrăm în luna Ianuarie şi Praznicul Naşterii Domnului Hristos este Odovăit, ci săvârşim pomenirea lor după Duminica aceasta, în a douăzeci şi şasea zi a lunii Decembrie, luni, a doua zi după Praznic. Duminică seara cântăm Slujba aşa : La : Doamne strigat-am... punem Stihirile pe şase, trei ale Praznicului glas 2 : Veniţi să ne bucurăm Domnului... şi trei ale Sfinţilor glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Pe părintele Domnului toţi să-l lăudăm..., Slavă... a Sfântului glas 6 : Pomenirea lui David binecredinciosul împărat şi prooroc o săvârşim..., Şi acum... a Praznicului acelaşi glas : Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... Vohodul şi Prochimenul mare, glas 7 : Cine este Dumnezeu mare..., cu Stihurile lui, apoi Ecteniile. La Stihoavnă punem trei Stihiri Samoglasnice ale Praznicului glas 8, cu Stihurile lor, Slavă... glas 6 : Pomenirea arhiereilor şi stăpânirea împăraţilor..., Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor glas 2 : Binevesteşte Iosife lui David..., Slavă... Şi acum... al Praznicului şi Otpustul.

   La Pavecerniţă, după Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul Părinţilor, Slavă... Şi acum... al Născătoarei de Dumnezeu : Cel ce mai înainte de luceafăr...

   La Utrenie după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. După Obişnuitele Catisme punem Sedelnele Praznicului, apoi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei după Naşterea Domnului Iisus Hristos şi Psalmul 50. Punem primul Canon al Praznicului, cu Irmosul, pe şase, Irmoasele se pun de câte două ori, iar Troparele se pun pe patru, apoi al doilea Canon al Praznicului, pe patru şi apoi Canonul Sfinţilor pe patru. Catavasii punem Irmoasele la primele două Canoane. După Cântarea a treia punem Condacul Născătoarei de Dumnezeu glas 6 : Cel ce mai înainte de luceafăr... şi Icosul lui, apoi Sedealna Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Praznicului şi Citire. După Cântarea a şasea, Condacul Sfinţilor : De veselie astăzi dumnezeiescul David se umple..., Icosul şi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua nu cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită..., ci cântăm Stihurile Mărimurilor Praznicului. Apoi Luminânda Sfinţilor (de două ori), Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, glas 4, însuşi glasul, Slavă... a Sfinţilor glas 8 : Sângele şi focul şi fumegarea de fum..., Şi acum... a Praznicului, glas 2 : Astăzi Hristos în Betleem Se naşte din Fecioară... Se pune Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul. Ceasul 1 şi Otpustul cel final. La Ceasuri punem Troparul Praznicului, Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. După Tatăl nostru... punem Condacul Născătoarei de Dumnezeu : Cel ce mai înainte de luceafăr... şi Condacul Sfinţilor, pe care le zicem schimbându-le.

   La Liturghie punem Fericirile din Canoanele Praznicului, de la Cântarea a treia şi a patra, şi din Canonul Sfinţilor, de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Praznicului şi al Sfinţilor, Slavă... Condacul Sfinţilor, Şi acum... al Născătoarei de Dumnezeu : Cel ce mai înainte de luceafăr... Prochimenul glas 3, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu : Măreşte suflete al meu pe Domnul..., cu Stihul : Că a căutat spre smerenia roabei Sale..., apoi alt Prochimen, glas 4 : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., cu Stihul : Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Evrei : Fraţilor, cel ce se sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc..., apoi alt Apostol al Sfinţilor, din Cartea către Galateni : Fraţilor, vă spun vouă Evanghelia cea binevestită de mine..., Aliluia a Născătoarei de Dumnezeu glas 8 : Scoală-te Doamne întru odihna Ta..., cu Stihul : Adu-ţi aminte, Doamne, de David... Se pune o Evanghelie a Născătoarei de Dumnezeu şi alta a Sfinţilor, de la Matei : Iar după ce s-au dus magii..., apoi Priceasna : Izbăvire a trimis Domnul poporului său..., alta Priceasnă : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...

    SÂMBĂTĂ DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI HRISTOS.

   La Liturghie punem Prochimenul glas 4 : Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul şi neamul..., cu Stihul : Ascultă fiică şi vezi... Apostolul din Cartea cea către Timotei : Fiule Timotei, urmează dreptatea.., apoi Apostolul cel de rând. Aliluia glas 8 : Scoală-te Doamne întru odihna Ta... Evanghelia cea de la Matei : În vremea aceea mergea după Iisus popor mult..., apoi Evanghelia cea de rând. Priceasna : Paharul mântuirii voi lua...

    DUMINICĂ DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI HRISTOS SĂVÂRŞIM POMENIREA SFINŢILOR ŞI DREPŢILOR IOSIF LOGODNICUL MARIEI ŞI DAVID ÎMPĂRATUL ŞI A LUI IACOB RUDA DOMNULUI

   Se cuvine să ştim : că de se va întâmpla Duminica după Naşterea Domnului Hristos în zilele a douăzeci şi şasea, a douăzeci şi şaptea, a douăzeci şi opta, a douăzeci şi noua şi a treizecea, cântăm Slujba în felul următor :

   Sâmbătă seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. La Vecernia cea mare după obişnuita Catismă, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, patru ale Praznicului şi trei ale Sfinţilor glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Pe părintele lui Dumnezeu toţi să-l lăudăm..., apoi Slavă... glas 6 : Pomenirea lui David binecredinciosului împărat şi prooroc o săvârşim..., Şi acum... a Născătoarei glasului. Vohodul şi Prochimenul zilei. La Litie punem Stihirile Praznicului, cele cântate în ziua Praznicului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Învierii (după Alfavita), Slavă... glas 6 : Pomenirea arhiereilor şi stăpânirea împăraţilor..., Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul Praznicului : Naşterea Ta Hristoase Dumnezeu nostru..., (de două ori) şi al Sfinţilor glas 2 : Binevesteşte Iosife lui David dumnezeiescului Părinte minunile... Apoi Citirea, iar unde nu se face Priveghere de toată noaptea, după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor Slavă... Şi acum... al Praznicului şi Otpustul.

   La Pavecerniţă, după : Cuvine-se să te fericim... şi : Sfinte Dumnezeule... zicem Condacul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Praznicului.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii, (de două ori), Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. După obişnuitele Catisme punem Sedelnele Învierii, cu Stihira Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei lui Matei, a Duminicii celei după Naşterea Domnului Hristos. După : Fericiţi cei fără prihană... punem Troparele Învierii : Soborul îngeresc..., Ipacoiul glasului şi apoi Citirea din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei de rând. Antifoanele şi Prochimenul glasului, apoi, Toată suflarea..., Evanghelia Învierii şi apoi Învierea lui Hristos văzând... După Psalmul 50 punem Stihira Învierii. Canonul Învierii îl punem cu Irmosul, pe patru şi apoi Canonul Născătoarei de Dumnezeu, pe doi, al Praznicului, pe patru şi al Părinţilor lui Dumnezeu, pe patru. Iar de este în ziua a douăzeci şi şasea, cântăm Canonul Învierii cu Irmosul, pe patru, apoi amândouă Canoanele Praznicului le punem pe şase şi al Părinţilor lui Dumnezeu, pe patru. Catavasiile Praznicului : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Praznicului şi Citire. După Cântarea a şasea punem Condacul Sfinţilor glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; De veselie astăzi Dumnezeiescul David se umple..., apoi Icosul şi citim Sinaxarul. La Cântarea a noua cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită..., apoi Luminânda Învierii, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Praznicului. La Laude punem patru Stihiri ale Învierii şi patru ale Praznicului, însuşi glasul : Veseliţi-vă drepţilor..., cu Stihurile lor, Slavă... a Sfinţilor glas 8 : Sângele şi focul şi fumegarea de fum..., Şi acum... : Preabinecuvântată eşti... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem numai Troparul Învierii. Apoi Ecteniile şi Otpustul. Se face ieşirea în pridvor, cântându-se Slavă... Şi acum... Stihira Evangheliei, apoi Ceasul 1 şi Otpustul cel final. La Ceasuri punem Troparul Învierii, Slavă... al Praznicului, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. Aşa zicem Troparele, al Sfinţilor şi al Praznicului, schimbându-le. După Tatăl nostru... punem Condacul Praznicului şi al Sfinţilor, pe care le zicem schimbându-le.

   La Liturghie punem Fericirile glasului, pe patru, apoi ale Praznicului, de la Cântarea cea de rând, tot pe patru şi ale Sfinţilor, de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii, apoi al Praznicului şi al Sfinţilor, Slavă... Condacul Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul glasului şi apoi al Sfinţilor glas 4 : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi... cu Stihul : Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, vă spun vouă Evanghelia cea binevestita de mine..., Aliluia glas 4 : Adu-ţi aminte Doamne de David... Evanghelia de la Matei : Iar după ce s-au dus magii..., apoi Evanghelia Duminicii celei de rând. Priceasna : Lăudaţi pe Domnul... şi cealaltă Priceasnă : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...


    ARĂTARE DESPRE CUM SE PUNE APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ÎN SÂMBĂTA ŞI DUMINICA CEA DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI HRISTOS CA ŞI ÎN DUMINICA CEA DINAINTEA ARĂTĂRII DOMNULUI, ADICĂ A BOTEZULUI DOMNULUI

   Se cuvine să ştim : că de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Duminica atunci între Naşterea Domnului Hristos şi Arătarea lui Dumnezeu este numai o Sâmbătă şi o Duminică, şi cântăm Duminica cea după Naşterea Domnului Hristos, a doua zi de Praznic, al Praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos adică Luni, în ziua a douăzeci şi şasea a lunii Decembrie, după cum s-a arătat în ziua de Luni, adică a doua zi de Praznic.

   La Liturghie citim Apostolul şi Evanghelia Duminicii celei după Naşterea Domnului Hristos, iar Apostolul Sâmbetei celei după Naşterea Domnului Hristos şi Evanghelia le citim Sâmbăta, după Naşterea Domnului Hristos, adică la Odovania Praznicului. Apoi punem Apostolul Sâmbetei celei dinaintea Arătării Domnului, Prochimenul, Aliluia şi Priceasna Praznicului. Iar în prima zi a lunii Ianuarie punem Prochimenul, Apostolul şi Evanghelia ale Duminicii celei dinaintea Arătării Domnului, după cum se arată în capitolul acesta, care este de rând.

   Iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Luni atunci între Naşterea Domnului Hristos şi Arătarea lui Dumnezeu este o Sâmbătă şi o Duminică. Şi Sâmbăta după Naşterea Domnului Hristos este în ziua a treizecea a lunii Decembrie.

   La Liturghie punem Prochimenul, Aliluia şi Priceasna ale Sâmbetei celei după Naşterea Domnului Hristos. Apoi Apostolul şi Evanghelia Sâmbetei celei dinaintea Arătării lui Dumnezeu şi a Duminicii celei după Naşterea Domnului Hristos le citim la Liturghie, la Odovania Praznicului Naşterii Domnului Hristos, la care punem Apostolul şi Evanghelia după cum s-a arătat la rând. Iar Duminică care este mai înainte de Arătarea lui Dumnezeu punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia, ale zilei celei dintâi a lunii Ianuarie, după cum se arată la rând, când se întâmplă Sărbătoarea Tăierii Împrejur şi Pomenirea Marelui Vasile Duminica.

   Iar dacă se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Marţi, atunci între Naşterea Domnului Hristos şi Botezul Domnului avem două Sâmbete şi o Duminică. Atunci Sâmbăta cea după Naşterea Domnului Hristos este în ziua a douăzeci şi noua a lunii Decembrie.

   La Liturghie punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia, Evanghelia şi Priceasna mai întâi ale Sâmbetei celei după Naşterea Domnului Hristos şi apoi ale Pruncilor, iar Slujba Duminicii celei după Naşterea Domnului Hristos o cântăm în ziua a treizecea a lunii Decembrie, după cum s-a arătat mai sus. Iar Duminică, care este mai înainte de Arătarea lui Dumnezeu punem Evanghelia Utreniei, şi la Liturghie punem Prochimenul, Apostolul, Aliluia şi Evanghelia mai întâi ale Duminicii celei mai înainte de Arătarea lui Dumnezeu, din ziua întâi a lunii Ianuarie, apoi punem Evanghelia Tăierii Împrejur şi a Marelui Vasile. Priceasna : Lăudaţi pe Domnul... şi altă Priceasnă : Întru pomenire veşnică...

   Iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Miercuri sau Joi sau Vineri atunci între Naşterea Domnului Hristos şi Arătarea lui Dumnezeu sunt două Sâmbete şi două Duminici. Şi în Sâmbăta şi Duminica cea dintâi se citesc Apostolul şi Evanghelia Sâmbetei şi ale Duminicii celei după Naşterea Domnului Hristos, iar în cea de-a doua Sâmbătă şi în cea de-a doua Duminică se citesc Apostolul şi Evanghelia Sâmbetei şi Duminicii celor mai înainte de Arătarea lui Dumnezeu.

   Iar dacă se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos Sâmbăta atunci între Naşterea Domnului Hristos şi Arătarea lui Dumnezeu sunt două Duminici şi o Sâmbătă. În Duminica care este a doua zi după Naşterea Domnului Hristos cântăm Slujba Duminicii celei după Naşterea Domnului Hristos, după cum s-a arătat mai sus, iar Odovania Praznicului Naşterii Domnului Hristos se face Vineri şi cântăm Slujba Odovaniei Praznicului Naşterii Domnului Hristos, după cum s-a arătat mai sus.

   La Liturghie punem Prochimenul, Aliluia şi Priceasna Praznicului, iar Apostolul şi Evanghelia le punem ale Sâmbetei celei după Naşterea Domnului Hristos. Din carte.


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA POMENIREA SFÂNTULUI ARHIDIACON ŞTEFAN ŞI A CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEODOR MĂRTURISITORUL, ÎNSEMNATUL ŞI FRATELE LUI TEOFAN, FĂCĂTORUL DE MINUNI

    Seara după Psalmul cel de început cântăm : Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., prima Slavă... Apoi, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Sfântului Ştefan glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., apoi trei ale Cuviosului acelaşi glas şi aceeaşi Podobie, Slavă... a Sfântului Ştefan glas 2 : Împăratului şi stăpânului.., Şi acum... a Praznicului acelaşi glas : Mare şi preaslăvită minune... Apoi Vohodul, Prochimenul zilei şi trei Citiri, prima din Cartea Sobornicească a Sfântului Apostol Petru : Petru Apostolul Domnului Iisus Hristos..., a doua tot din prima Carte Sobornicească a Sfântului Petru : Iubiţilor, Hristos a pătimit pentru noi... şi a treia de la Înţelepciunea lui Solomon : Dreptul de va ajunge să se săvârşească... La Litie punem Stihirile Sfântului glas 2 : Pe întâiul Mucenic..., altă Stihiră, glas 4 : Stefane, slăvite..., apoi altă Stihiră, acelaşi glas : Ştefan bună începătura a Mucenicilor..., Slavă... glas 1 : Cunună Mucenicească..., Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti..., cu Stihurile ei, apoi Slavă... a Sfântului glas 6 : Întâi între Mucenici te-ai arătat..., Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas : Dănţuiesc toţi îngerii în ceruri... Apoi, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfântului Ştefan glas 4 : Cu nevoinţa bună te-ai nevoit..., Slavă... al Cuviosului glas 8 : Al dreptei credinţe îndreptătoruule..., Şi acum... al Născătoarei Praznicului : Naşterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru... şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (o dată), apoi Troparul Sfântului (o dată), Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Praznicului. Obişnuitele Catisme, apoi Sedelnele Praznicului, Citirea şi Polieleul, cu Stihirile Mărimurilor Sfântului. După Polieleu punem Sedealna Sfântului glas 1, Podobia : Mormântul Tău...; Apostole al lui Hristos cel întâi între diaconi..., (de două ori), (această Podobie este scrisă după Cântarea a treia), apoi Slavă... Şi acum... a Praznicului. După aceea se pune primul Antifon glas 4, Prochimenul glas 4 : În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginea lumii cuvintele lor..., cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul Ucenicilor săi : Păziţi-vă de oameni..., Psalmul 50 şi Slavă... glas 2 : Pentru rugăciunile Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan Milostive, curăţeşte mulţimile greşelilor noastre, Şi acum... Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu... Apoi Miluieşte-mă Dumnezeule... şi Stihira glas 6 : Întâi între Mucenici şi între Diaconi te-ai arătat... Apoi : Mântuieşte Dumnezeule poporul Tău... Punem Canonul Praznicului cel dintâi, cu Irmosul, pe şase şi apoi al Sfântului Ştefan, pe patru glas 5 şi al Cuviosului, pe patru, glas 4. După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Praznicului, apoi Sedealna Apostolului glas 4, Podobia : Spaimântatu-s-a Iosif..., Slavă... a Cuviosului glas 3, Şi acum... a Praznicului acelaşi glas, Podobia : De frumuseţea fecioriei tale... După Cântarea a şasea punem Condacul Sfântului Ştefan glas 3, Podobia : Fecioara astăzi...; Ieri Stăpânul cu trupul la noi a venit..., apoi Icosul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfântului, Slavă... Şi acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile pe şase, trei Stihiri ale Praznicului, glas 1, Podobia : Prealăudaţilor Mucenici..., cele de la Stihoavnă, şi trei ale Sfântului cele Samoglasnice, glas 1, apoi Slavă... a Sfântului glas 5 : Întâiule Mucenic şi Apostole şi întâiule Diacone..., Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas : Necuprinsă este taina care se săvârşeşte astăzi... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Praznicului, apoi Ecteniile şi Otpustul.

   La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea întâi, pe patru şi apoi ale Sfântului, de la Cântarea a doua, tot pe patru. Prochimenul Praznicului care se pune până la Odovania Praznicului, apoi Prochimenul Apostolului glas 8 : În tot pământul a ieşit vestirea lor..., cu Stihul : Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu... Apostolul de la Fapte : Ştefan fiind plin de credinţa şi de putere..., Aliluia glas 1: Mărturisi-vor cerurile minunile Tale Doamne... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul pildă aceasta : Un om oarecare era stăpânitor de case... Apoi Priceasna Praznicului, care se pune până la Odovanie şi Priceasna Apostolului : În tot pământul...


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI OPTA POMENIREA SFINŢILOR CELOR DOUĂZECI DE MII DE MUCENICI CE AU FOST ARŞI ÎN NICOMIDIA

   Seara, La Vecernie după obişnuita Catismă, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Praznicului glas 5, Podobia : Bucură-te, cămara pustnicilor... şi trei ale Mucenicilor glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 4 : Veseleşte-te Ierusalime... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, glas 2, Podobia : Casa Efratului... cu Stihurile ei, Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 1 : Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu în Betleem auzi astăzi... După, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor glas 2 : Purtătorii de chinuri ai Domnului, fericit este pământul..., Slavă... Şi acum... a Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de două ori), Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. După obişnuitele Catisme punem Sedelnele Praznicului, Psalmul 50 şi cele două Canoane ale Praznicului, cu Irmosul, pe opt şi un Canon al Mucenicilor, cu Canonul pe patru, glas 1. După Cântarea a treia punem Condacul Sfinţilor glas 2, Podobia : Pe propovăduitorii cei tari...; Cu suflet tare pentru Sfânta credinţă... Apoi Sedealna glas 1, Podobia : Mormântul Tău..., Slavă... Şi acum... a Praznicului acelaşi glas şi aceeaşi Podobie. După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Praznicului. Iar după Cântarea a noua punem Luminânda Praznicului (de două ori). La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia : Îngereştile puteri..., Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 1 : Cerul şi pământul astăzi după proorocie să se veselească..., apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfinţilor, Slavă... Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile Praznicului de la Cântarea a patra şi a cincea pe şase, Prochimenul glas 5 : Tu Doamne ne vei păzi şi ne vei apăra de neamul acesta în veac..., cu Stihul : Mântuieşte-mă Doamne că a lipsit cel Cuvios... Apostolul din Cartea cea către Romani : Fraţilor, neputinţa legii vechi..., Aliluia glas 4 : Strigaţi Domnului tot pământul... Apoi Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul Ucenicilor Săi : iată dau vouă stăpânire... Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor...


    ÎN ZIUA A DOUĂZECI ŞI NOUA POMENIREA SFINŢILOR CELOR PAISPREZECE MII DE PRUNCI CARE PENTRU HRISTOS AU FOST UCIŞI DE IROD ÎN BETLEEMUL IUDEII ŞI A CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU MARCEL EGUMENUL MĂNĂSTIRII CELOR NEADORMIŢI

   Seara, după Psalmul cel de început şi după obişnuita Catismă, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Pruncilor glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., şi trei ale Cuviosului, glas 4, aceeaşi Podobie, Slavă... a Pruncilor glas 8 : Irod cel prea fără de lege văzând steaua..., Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas : Preaslăvită taină se săvârşeşte astăzi... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia : A treia zi ai înviat..., Slavă... a Pruncilor glas 8 : Iisus născându-Se în Betleemul Iudeii..., Şi acum... a Praznicului acelaşi glas : Doamne, venit-ai în Betleem..., Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Pruncilor, glas 1 : Pentru durerile Sfinţilor Tăi Doamne..., Slavă... al Cuviosului glas 8 : Întru tine Părinte s-a mântuit Cel după chip..., Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (o dată) şi apoi Troparul Pruncilor (o dată), Slavă... al Cuviosului şi apoi al Praznicului. Apoi obişnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului şi Psalmul 50. Punem cel dintâi Canon al Praznicului, cu Irmosul, pe şase, apoi Canonul Pruncilor, pe patru, glas 4 şi Canonul Cuviosului, pe patru, glas 6. După Cântarea a treia punem Condacul şi Icosul Praznicului şi Sedealna Pruncilor glas 4, Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi..., Slavă... a Cuviosului acelaşi glas, Podobia : Degrab ne întâmpină pe noi.., Şi acum... a Praznicului, Podobia : Spăimântatu-s-a Iosif... După Cântarea a şasea punem Condacul Pruncilor glas 4, Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi... Steaua pe magi a trimis către Cel ce S-a născut... şi Icosul. După Cântarea a noua, Luminânda Pruncilor, Slavă... a Cuviosului, Şi acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Pruncilor pe patru, glas 8, Podobia : O, preaslăvită minune..., Slavă... glas 8 : Irod cel prea fără de lege văzând steaua..., Şi acum... a Praznicului acelaşi glas : La Betleem a alergat... La Stihoavnă punem Stihirile Sfinţilor Prunci glas 1, cele Samoglasnice : La naşterea ta cea preacurată..., cu Stihul : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., Stihul al doilea : Sfinţilor care sunt pe pământul Lui..., Slavă... a Cuviosului glas 5 : Cuvioase Părinte nu ai dat somn ochilor tăi..., Şi acum... a Praznicului acelaşi glas : Marii împăraţi ai perşilor... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., iar după Sfinte Dumnezeule... şi Tatăl nostru... punem Troparul Pruncilor, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Praznicului, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a şaptea, pe patru şi ale Pruncilor, de la Cântarea a şasea, pe patru. Prochimenul glas 6 : Lăudaţi prunci pe Domnul..., cu Stihul : Cela ce face a locui cea stearpă în casă..., Apostolul din Cartea cea către Corinteni : Fraţilor, Hristos pentru toţi a murit..., Aliluia glas 5 : Vărsat-au sângele ca apa împrejurul Ierusalimului... Evanghelia de la Matei : Iar după ce s-au dus magii..., apoi Priceasna : Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul...


    ÎN ZIUA A TREIZECEA POMENIREA SFINTEI MUCENIŢE ANISIA ŞI A CUVIOSULUI ZOTIC PREOTUL ŞI HRĂNITORUL DE SĂRACI

   În această zi se cânta şi Slujba Sfintei Melania.

   ÎNSEMNARE : până în ziua a treizeci şi una a lunii Decembrie se Odovăieşte Praznicul Naşterii Domnului Hristos.

   Seara, la : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Sfintei Anisia glas 4, Podobia : Ca pe un viteaz..., şi trei ale Sfintei Melania, acelaşi glas, Podobia : Cel ce eşti chemat de sus.., Slavă... Şi acum... a Praznicului glas 4 : Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 5, Podobia : Bucură-te, cămara pustnicilor..., Slavă... Şi acum... a Praznicului acelaşi glas şi aceeaşi Podobie; Văzând cea cu totul fără de prihană... Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei glas 4 : Mieluşeaua Ta Hristoase..., Slavă... Troparul Sfintei Melania, glas 8 : Întru tine maică cu osârdie s-a păzit Cel după chip..., Şi acum... al Praznicului : Naşterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru..., Ecteniile şi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (o dată) şi Troparul Muceniţei (o dată), Slavă... a Cuvioasei, Şi acum... a Praznicului. Obişnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului şi Psalmul 50. Punem al doilea Canon al Praznicului, cu Irmosul, pe şase, apoi al Sfintei Anisia, pe patru, glas 4 şi al Sfintei Melania, pe patru, acelaşi glas. După Cântarea a treia punem Sedealna Sfintei Anisia glas 4, Podobia : Cel ce Te-ai înălţat..., Slavă... a Cuvioasei acelaşi glas, Podobia : Degrab ne-ntâmpină..., Şi acum... a Praznicului acelaşi glas, Podobia : Spăimântatu-s-a Iosif... După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Praznicului, apoi Sinaxarul. După Cântarea a noua punem Luminânda Sfintei Anisia, Slavă... a Cuvioasei Melania, Şi acum... a Praznicului. La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului glas 6, Podobia : Îngereştile puteri..., Slavă... Şi acum... acelaşi glas : Soare Fiule, cum Te voi acoperi cu scutece... Apoi Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Sfintei Anisia, Slavă... a Cuvioasei, Şi acum... a Praznicului, Ecteniile şi Otpustul. Ceasurile se fac după rânduiala obişnuită.

   La Liturghie punem Fericirile Praznicului, de la Cântarea a opta, pe şase şi celelalte ale Liturghiei după rânduiala obişnuită.

   Iar Slujba Cuviosului Zotic se cântă la Pavecerniţă.


    ZIUA A TREIZECI ŞI UNA POMENIREA PREACUVIOASEI MAICII NOASTRE MELANIA ROMANĂ

   Slujba ei s-a scris mai înainte în ziua a treizecea, pentru că în ziua a treizeci şi una se Odovăieşte Praznicul Naşterii Domnului Hristos şi se cântă toată Slujba Praznicului.

   Seara, după obişnuitul Psalm de seară şi după obişnuita Catismă, la : Doamne strigat-am... cântăm Stihirile pe şase, cele cântate în chiar ziua Praznicului, Slavă... Şi acum... glas 2, însuşi glasul : Împăratul August singur stăpânind... Nu punem Prochimenul zilei şi nu citim nici Paremii, ci punem Rugăciunea : Învrednicește-ne Doamne... şi Ectenia : Să plinim rugăciunea noastră cea de seară... La Stihoavnă punem Stihirile Praznicului, cu Stihurile lor, Slavă... Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Praznicului (o dată), apoi Ectenia : Miluiește-ne pe noi Dumnezeule... şi Otpustul. La Otpust preotul va pomeni şi numele Sfintei.

   Iar a doua zi cântăm Miezonoptica din Octoih, cu Catisma şi cu Troparele cele obişnuite, spunând şi Rugăciunea pentru cei adormiţi : Pomeneşte pe cei ce întru nădejdea Învierii... apoi Otpustul.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Praznicului (de trei ori) şi obişnuitele Catisme, Sedelnele Praznicului, Citirea şi Psalmul 50. Punem primul Canon cu Irmosul, pe opt şi al doilea cu Irmosul, pe şase, Irmoasele amândurora Canoanelor cântându-se de câte două ori. Catavasii cântăm Irmoasele celor două Canoane cântând împreună amândouă stranele. După Cântarea a treia punem Ipacoiul Praznicului. După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua nu cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... ci cântăm Stihirile Mărimurilor Praznicului, după cum s-a arătat în ziua Praznicului. Apoi Luminânda Praznicului, (de trei ori). La Laude punem Stihirile Praznicului pe patru, Slavă... glas 6 : Când în vremea venirii Tale pe pământ..., Şi acum... glas 2 : Astăzi Hristos în Betleem Se naşte din Fecioară... Urmează Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... şi celelalte punem Troparul Praznicului (o dată), Ecteniile şi Otpustul şi Ceasul 1. La Ceasuri zicem Troparul şi Condacul Praznicului.

   La Liturghie punem Fericirile Praznicului din amândouă Canoanele, de la Cântarea a noua, pe opt, iar Antifoanele Praznicului nu le zicem. După Vohod punem Troparul Praznicului, Slavă... Şi acum... Condacul Praznicului. Apoi Sfinte Dumnezeule... Prochimenul, Aliluia, Apostolul şi Evanghelia zilei. Priceasna Praznicului.

    DACĂ SE VA ÎNTÂMPLA ODOVANIA NAŞTERII DOMNULUI HRISTOS DUMINICA :

   Seara la Vecernia cea mică punem Stihirile Învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu din Octoih. După, Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru... punem Troparul Învierii, Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului, Ectenia cea mică şi Otpustul.

   La Vecernia cea mare după Psalmul cel de seară : Binecuvântează suflete al meu pe Domnul..., cântăm : Fericit este bărbatul care se teme de Domnul..., toată Catisma. La : Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Învierii, patru ale Praznicului glas 2 : Veniţi să ne bucurăm Domnului... şi trei ale Sfinţilor glas 1, Podobia : Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...; Pe părintele Domnului toţi să-l lăudăm..., Slavă... a Sfinţilor glas 6 : Pomenirea săvârşim..., Şi acum... a Praznicului glas 2 : Împăratul August singur stăpânind... Apoi Vohodul şi Prochimenul zilei. La Litie punem Stihirile Praznicului, Slavă... glas 5 : Marii împăraţi ai Persiei..., Şi acum... glas 6 : Dănţuiesc îngerii în ceruri... La Stihoavnă punem Stihirile Învierii, Slavă... a Sfinţilor glas 6 : Pomenirea Arhiereilor şi stăpânirea împăraţilor..., Şi acum... a Praznicului. Apoi Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule... şi după Tatăl nostru..., la Binecuvântarea pâinilor punem Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară..., (de două ori) şi Troparul Sfinţilor, (o dată): Binevesteşte, Iosife... Apoi, Fie numele Domnului binecuvântat.... (de trei ori) şi Psalmul 33 şi Citire din Faptele Apostolilor.

   La Utrenie, după cei şase Psalmi, la : Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Învierii, (de două ori), Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. După Catisme punem Sedelnele Învierii cu Stihira Născătoarei lor şi Citire din Tâlcuirea Evangheliei Duminicii celei după Naşterea Domnului Hristos, iar după aceea zicem : Fericiţi cei fără prihană..., şi Troparele : Soborul îngeresc... Apoi Ipacoiul glasului şi Citirea Praznicului. Antifoanele şi Prochimenul glasului de rând, apoi Toată suflarea... şi Evanghelia Învierii, Învierea lui Hristos văzând... şi Psalmul 50, cu Stihira Învierii. Punem Canonul Învierii, cu Irmosul, pe patru, al Sfinţilor, pe patru şi punem amândouă Canoanele Praznicului, pe şase. Punem Catavasiile Praznicului, cântând Irmosul, primului Canon : Hristos se naşte, slăviţi-L... După Cântarea a treia punem Condacul, Icosul şi Sedealna Sfinţilor, Slavă... Şi acum... a Praznicului şi Citirea. După Cântarea a şasea punem Condacul şi Icosul Praznicului. La Cântarea a noua cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită..., apoi Luminânda Învierii, Slavă... a Sfinţilor, Şi acum... a Praznicului. La Laude punem Stihirile Învierii pe patru şi Stihirile Samoglasnice ale Praznicului, pe patru, glas 4, cu Stihurile lor, Slavă... a Sfinţilor glas 8 : Sângele şi focul şi fumegarea de fum..., Şi acum... : Preabinecuvântată eşti... Punem Doxologia cea mare, iar după Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Învierii (o dată), apoi Ecteniile şi Otpustul. Se face obişnuita ieşire în pridvor şi cântăm Slavă... Şi acum... Stihira Învierii şi citim Învăţătura Sfântului Teodor Studitul, după care urmează Ceasul 1, la care punem Troparul Învierii, Slavă... al Praznicului Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. La Ceasul 3 punem Troparul Învierii, Slavă... al Sfinţilor, Şi acum... al Născătoarei Ceasurilor. Condacele Praznicului şi ale Sfinţilor le zicem schimbându-le.

   La Liturghie punem Fericirile glasului pe patru, apoi ale Praznicului, de la Cântarea a noua, din amândouă Canoanele, pe patru şi ale Sfinţilor de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Învierii, apoi al Praznicului şi Troparul Sfinţilor, Slavă... Condacul Sfinţilor, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul Praznicului şi al Sfinţilor : Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi..., cu Stihul : Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu... Apostolul din Cartea cea către Galateni : Fraţilor, vă spun vouă Evanghelia cea binevestită de mine..., Aliluia al Praznicului, glas 1. Evanghelia de la Matei : Iar după ce s-au dus magii..., Priceasna : Lăudaţi pe Domnul... apoi altă Priceasnă a Praznicului.

   Iar dacă se va întâmpla după Praznic sau Odovania Praznicului Naşterii Domnului Hristos Sâmbăta, atunci :

   Vineri seara, la : Doamne strigat-am... punem Slavă... Şi acum... a Praznicului, iar Stihira Născătoarei glasului de rând, adică Dogmatica Octoihului nu o cântăm.