În această zi, în pământul Rusiei se prăznuieşte Acoperământul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria , cu priveghere. De unde şi noi am luat obiceiul în Mănăstirile noastre de prăznuim acest praznic cu priveghere. Pentru aceasta, i-am pus slujba, ca cei ce vor avea mai multă evlavie către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, să cânte această slujbă după cum arată Tipicul cel ce l-am pus la urma slujbei.


   Cel ce a luat rază dumnezeiască, când prin voinţa cea mai bună fiind orbit Saul, cel mai-nainte cuprins de întuneric, a venit la tine cerând dumnezeiască curăţire; atunci preafericite, ca un ierarh înţelept, fiu l-ai făcut prin botez, pe acela care avea să aducă lumea la moştenirea fiească. Pentru aceasta împreună cu dânsul, te fericim pe tine Ananie de Dumnezeu înţelepţite, Apostolul lui Hristos, care te rogi să ne mântuim noi.

   Învăţându-te cu preaslăvire cele dumnezeieşti, mai tare decât tunetul ai trâmbiţat, Fericite, mântuitorul cuvânt al lui Dumnezeu, şi pe cei ce dormeau în mormintele deşertăciunii i-ai deşteptat; care lepădând omorâciunea ceea ce locuieşte împreună cu cei morţi, pe cei ţinuţi în iad i-au întors înapoi. Pe aceştia, i-ai făcut vase cinstite, Celui ce a omorât pe omorâtorul, lui Iisus Stăpânului, şi Mântuitorului sufletelor noastre.

   Ca un purtător de lumină, ca un dumnezeiesc propovăduitor, ca un mărturisitor de Dumnezeu ales al patimilor lui Hristos şi moştenitor împreună al măririi celei negrăite ce va să se arate, şi părtaş fiind împreună cu Stăpânul; şi desfătându-te în revărsările de lumină, care izvorăsc pururea din lumina cea nespusă, de Dumnezeu grăitorule; pe cei ce săvârşesc acum luminată prăznuirea ta, izbăveşte-i Ananie cu rugăciunile tale de nevoile cele întunecate.


   Făcătorul de cântări, alăuta Dumnezeiescului Duh, privighetoarea, greierul dumnezeieştilor cântări, fluierul Bisericii, pune înaintea noastră a tuturor ospăţul Lui cel de cântări, şi dintr-însul veseleşte pe gânditorii de Dumnezeu.

   Sfeşnicul cel prealuminos şi prea-limpede, vioara cea de cântare, struna cuvintelor Duhului celor bine-grăitoare, cântă luminat, învăţând toată lumea a preamări cu glasuri neîncetate, o Lumină a Dumnezeirii.

   Tu ca unul ce stai înaintea Stăpânului tuturor, şi ai îndrăzneală către Dânsul Părinte, adu-ţi aminte de noi care săvârşim luminată prăznuirea ta; să ne izbăvim de primejdii şi de supărări, Romane de Dumnezeu fericite.


   Pe vasul cel ales, marele lăcaş al Duhului, pe Pavel Apostolul l-ai luminat Apostole, prin descoperire de la Dumnezeu înştiinţându-te, ca un însuţi văzător al Cuvântului, tăinuitor minunilor lui şi Apostol mai-nainte de ucenic şi iconom credincios al legii celei noi a lui Hristos. Pentru aceasta urmând Învăţătorului tău Hristos, sângele ţi-ai vărsat, mărturisitor făcându-te cu pătimirea mucenicească, Ananie Ierarhe înţelepte; şi alergarea săvârşindu-ţi, şi credinţa nefurată păzind, împreună cu aleşii cei de sus, în înălţime sălăşluindu-te, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.


   Ceea ce eşti adâncul milei, miluieşte-mă pe mine cel ce m-am făcut adânc al necurăţiei şi spală-mi toată întinăciunea patimilor mele, cu lacrimile pocăinţei; luminează-mă cu dumnezeiasca umilinţă şi-mi dăruieşte gândire smerită şi mântuitoare zdrobire de inimă cu adevărat.


   Pe Mieluşelul său, mieluşeaua şi Stăpâna cea cu totul fără de prihană, dacă L-a văzut pe Cruce, neavând chip nici frumuseţe, vai mie ! Plângând a zis : Unde a apus frumuseţea Ta preadulcele meu Fiu ? Unde buna podoabă ? Unde Darul cel strălucitor al chipului Tău ? Fiul meu preaiubite.


   Vas purtător de chinuri, te-ai arătat, Ananie Apostole, şi cu pietrele ca cu nişte flori acoperindu-te, pentru Cel ce a pătimit cu trupul pentru noi, de bunăvoie sângele ţi-ai vărsat. Pentru aceasta Damascul se laudă astăzi cu sfinţită prăznuirea ta; şi nu numai acela ci şi toată partea cea de sub soare, semnele minunilor tale propovăduindu-le strigă : Roagă-te lui Dumnezeu, să ne dăruiască nouă iertare de păcate.


   Început întâi a celor buni te-ai arătat şi pricină de mântuire, Romane Părintele nostru; că îngerească cântare alcătuind, cu dumnezeiasca cuviinţă ţi-ai arătat petrecerea ta. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să scape de ispite şi de nevoi pe cei ce te laudă pe tine.


   Sprijinitoare şi acoperământ îmi eşti, ceea ce eşti cu totul fără prihană de Dumnezeu Născătoare; că pe tine te am ajutătoare în nevoi, în boli şi în necazuri, şi pe tine cea fără prihană te măresc.


   Preacurata dacă Te-a văzut pe Tine, pe Cruce spânzurat, plângând a strigat ca o Maică : Fiul meu şi Dumnezeul meu ! Preadulcele meu Fiu ! Cum suferi patimă de ocară ?


   Apostole sfinte Ananie, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşale sufletelor noastre.


   Întru tine Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând Crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Părinte Roman, duhul tău.


   Strălucind cu mulţimea darurilor duhovniceşti, ai avut mare învăţătoare pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Fecioara Maria, cea prealăudată, care te-a învăţat pe tine cele dumnezeieşti, preaînţelepte; de unde luând graiurile cele înalte ale dogmelor celor lui Dumnezeu cuviincioase, ai luminat Biserica lui Hristos Romane. Către care roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.


   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea egipteanului scăpând Israeliteanul striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Să deschidem gură lăudătoare, să ne limpezim limba toţi credincioşii, în pomenirea lui Anania începătorului păstorilor, şi cu dânsul să cântăm Dumnezeului nostru.

   Mirelui Celui preacurat, lui Hristos, a adus Anania măritul, pe mireasa cea nespurcată Biserica aceasta de aici; cu care luminat Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Întâi ucenic fiind, ucenicului celui nou, gonitorului celui dedemult, i-ai dat să vadă Ananie, şi cânţi cu dulceaţă : Dumnezeului nostru să-i cântăm.


   Cetele îngereşti şi omeneşti, pe tine Maică nenuntită, neîncetat te laudă; că pe Ziditorul lor ca pe un Prunc, în braţele tale L-ai purtat.


   Trimite-ne nouă de la Cer raze dătătoare de lumină, cu rugăciunile tale înţelepte, Romane dumnezeiescule; ca cu cântări să lăudăm sfinţită pomenirea ta.

   Din tinereţe dându-te pe sineţi cu totul lui Hristos, ai urmat Lui, luminându-ţi-se gândul cu raze dătătoare de lumină, Romane.


   Fiind împodobit cu frumuseţea Sfântului Duh, care lucrează toate, ca o stea luminoasă te-ai arătat înţelepte Romane, cu lumina bunătăţilor, până la marginile lumii.


   Din tine a ieşit netâlcuit Cuvântul lui Dumnezeu cel dimpreună fără de început, în zilele cele de pe urmă, şi pe omul cel întâi Adam, care era căzut, l-a reînnoit.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la tine Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

   Urmând poruncilor învăţătorului tău, ai fost Arhiereu şi jertfă, purtătorule de chinuri Apostole.

   Cu rugăciunile tale, cele bine îmblânzitoare milostiv fă pe Mântuitorul, celor ce te laudă pe tine, Ananie Apostole.

   Toată pornirea fiarei o a legat ție Domnul, arătându-se în lumină negrăită, întunecând faţa lui.


   Pe tine toţi creştinii te-am agonisit scăpare şi zid al nostru; pe tine te mărim neîncetat, ceea ce nu ştii de mire.


   Gândul tău înţelepte Romane, s-a făcut lăcaş Sfintei Treimi, plin de ştiinţa cea adevărată, cu bunăcredinţă, care revarsă învăţături dumnezeieşti.

   Izvorât-a limba ta fântâni curgătoare, cântând cele dumnezeieşti, şi arătându-ne lămurit naşterea cea negrăită a lui Hristos din Fecioară.


   Iată că hrăneşti din-destul cu înţeleptele tale cuvinte, cugetele noastre, şi cu cântările cele dulci, le umpli de dulceaţă dumnezeiască, grăitorule de Dumnezeu Romane.


   Decât toate oştile îngereşti, eşti mai aleasă Fecioară; că pe Ziditorul acelora, pe Fiul lui Dumnezeu, L-ai zămislit în pântece, şi născându-L, ai rămas pururea Fecioară.


   Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, care ai înălţat cornul credincioşilor Tăi Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.


   Cu dumnezeieşti fapte bune ale Duhului, din tinereţe înfrumuseţându-te Romane preaînţelepte, cinstitei Biserici a lui Hristos înfrumuseţător ai fost; că cu cântări frumoase o ai înfrumuseţat, Fericite. Pentru aceea te rugăm : Dăruieşte, celor ce doresc, dumnezeieştile tale daruri; ca să strigăm ție; Bucură-te Părinte preafericite, podoaba Bisericii.


   Patimilor lui Hristos, părtaş te-ai arătat, Apostole înţelepte şi însuţi văzătorule al Cuvântului; că bând paharul, te-ai sfârşit prin sânge. Ci ca cel ce eşti împreună-şezător şi moştenitor, roagă-L pentru pacea lumii, ca pe un Iubitor de oameni.


   Pe Cuvântul cel împreună fără începui cu Tatăl şi cu Duhul, dogmatisindu-L lumii, a fi de o Fiinţă, pe credincioşi cu adevărat i-ai luminat. Şi pricirile cele cumplite ale eresurilor surpându-le, stai înaintea Domnului, rugându-te pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine Romane minunate.


   Pe Dumnezeu şi Domnul Cel ce din tine S-a întrupat, pentru noi cei stricaţi cu păcatele, roagă-L cu căldură, să se milostivească spre noi, şi să-şi întoarcă mânia şi iuţimea Sa, Curată, de către cei ce cinstim cu credinţă şi lăudăm neîncetat, stăpânirea şi puterea ta.


   Pe Cruce văzându-Te pe Tine Hristoase Maica Ta, spânzurând de bunăvoie în mijlocul tâlharilor, sfărâmându-se ca o Maică la rărunchi a zis : Fiule ! Cel ce eşti fără de păcate, cum fără dreptate pe Cruce, ca un făcător de rele eşti pironit ? Neamul omenesc, vrând a-l învia ca un preabun.


   Atuzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

   De tine fiind învăţat Hristoase cu patimile a biruit moartea, Anania cel pururea mărit, luând de la tine plată.

   Ucenic ai fost Cuvântului Celui prigonit, Apostole Ananie, şi învăţător celui ce prigonea buna-credinţă.

   Arătatu-te-a Domnul lui Saul, celui fără de ochi, pe tine cel ce te ascundeai, şi te-ai făcut mijlocitor Ananie, vindecării lui.


   Pe Dumnezeu pe Care ai născut, Preacurată Fecioară, roagă-L, să mântuiască de toată primejdia, pe toţi cei ce te laudă pe tine.


   Lăcaş te-ai făcut Dumnezeiescului Duh, şi gură mişcătoare de foc, care glăsuieşti dumnezeieştile cântări şi îndulceşti sufletele, celor ce te laudă pe tine, Romane.

   Fost-ai ca o alăută, şi ca o vioară cerească, care trage către sine tot cugetul cu povestirile tale şi cu veselitoarele tale cântări.


   Darul Duhului, care lucrează toate, a suflat şi s-a sălăşluit în Sfântul tău suflet prealăudate, şi pe tine te-a făcut lăcaş şi de Dumnezeu grăitor, înţelepte.


   Otravă a vărsat şarpele, în urechile strămoaşei; iar Preacurata o a lepădat, la glasul Arhanghelului luând în pântece şi născând pe Hristos.


   Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, cel ce eşti lumină neapusă, şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul ? Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

   Celor ce sunt în vifor, liman dumnezeiesc te-a arătat, şi celor din întuneric, rază, izvor pururea curgător, şi lumină neapropiată te-a făcut Ananie preafericite, Cel ce cu milostivire se odihneşte în tine, ca într-un ucenic vrednic de vedere.

   Cel ce vede cele ascunse, şi mai-nainte de naştere ştie toate, ţie celui ce te ascundeai, ţi-a arătat pe Soarele ce se tăinuia, pe cel ce era prigonitor oarecând, pe apărătorul, cel ce nu de multă vreme se împotrivea adevărului.

   Sfârşitul venirii Tale, este rânduiala ta cea neurmată; că printr-aceasta, Mântuitorule, moartea cea înfricoşată de nimica s-a făcut. Pentru aceasta Anania, ca un ucenic şi Ierarh, pentru Tine bucurându-se s-a junghiat.


   Ca ceea ce ai zămislit pe Făcătorul tuturor şi Domnul, toate neamurile omeneşti Curată pe tine te fericesc; şi căpeteniile cele gânditoare ale celor fără de trup, te măresc ca pe o Maică a lui Dumnezeu.


   Ca un lăcaş prea-împodobit, ca un vas preacurat al Mângâietorului, aflându-te pe tine Darul înţelepte Romane, cugetătorule de Dumnezeu, te-a făcut lăcaş strălucit de lumină, şi S-a sălăşluit în tine.

   Ceea ce a născut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, cu adevărat a luminat sufletul tău şi gândul ţi l-a umplut de dumnezeiască cunoştinţă, venind la tine noaptea, pururea Fecioara.


   Cu Scripturile sfinţitelor tale cuvinte, deapururea pomenite, arătându-te tuturor cu adevărat pâine foarte dulce, pe toţi îi veseleşti, luminând gândurile tuturor, şi pe toţi îi înveţi cunoştinţa cea mântuitoare.


   Ceea ce ai născut Lumina, pe Cuvântul Tatălui cel veşnic, Curată, cu rugăciunile tale cele luminătoare, luminează-mi gândul meu şi goneşte întunericul sufletului meu, Preacurată Stăpână.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

   A sluji lui Dumnezeu celui viu, învăţându-te, Preasfinţite, şi stricând năravul cel rău de multe feluri al celor fără minte, ai învăţat Ananie, să cinstească Dumnezeirea cea în trei Ipostasuri.

   Luând în mâinile tale Ananie cârmele Bisericii, la ocârmuitorul Hristos ai venit Apostole, şi pe aceasta o ai îndreptat cu Duhul, ca pe o corabie dumnezeiască.

   Stăpâne Cel ce ai zidit îndată, pe vasul alegerii Tale celei prea-drepte, descoperindu-l măritului tău ucenic, când se ruga, i-ai poruncit a-l trimite pe calea cea dreaptă.


   Ca un sicriu însufleţit, ai încăput pe Dătătorul de lege; şi ca o Biserică sfântă ai primit pe Sfântul, Cel ce S-a făcut om pentru facerea de bine a oamenilor Maică Fecioară.


   Umplându-te de lumină, şi către înălţimea bunătăţilor celor dumnezeieşti suindu-te, ai defăimat toate cele de pe pământ; şi te-ai făcut stâlp ceresc, şi luminător bunei-credinţe ai fost.

   Veştejit-ai poftele trupului, şi sufletul tău ţi l-ai împodobit, cu razele prealuminatei curăţii, şi ai pus împrejuru-i podoabă drăgăstoasă frumuseţea bunătăţilor.


   Urând desfătarea cea trecătoare, deşartă şi putredă, stăruind şi îngăduind neîncetat la Biserica Preacuratei, ţi-ai sfinţit gândul şi sufletul şi trupul, vrednicule de laudă.


   Toţi văzătorii de Dumnezeu, Prooroci, mai-nainte văzând luminat, naşterea Ta Hristoase cea preacurată, care era să fie mai pe urmă din Fecioară pe pământ, arătat mai-nainte o ai vestit.


   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viaţa mea Multmilostive.


   Cel ce în rugăciuni eşti prea-cald folositor, şi celor ce cer, prea-grabnic ascultător; primeşte rugăciunea noastră, Ananie, şi te roagă lui Hristos să ne miluiască pe noi, Cel ce Unul este în Sfinţi preamărit.


   Cu lumina strălucirii Tale, luminând Mântuitorul meu negura inimii mele şi împietrirea, dă-mi cuvânt să laud, cu curată înţelegere faptele cele de Dumnezeu luminate ale Apostolului, şi patimile fericitului; că Tu eşti izvorul înţelepciunii şi Dătătorul bunătăţilor, Multmilostive. Pentru aceasta limpezind limba mea, primeşte cântarea cea de laudă, Cel ce Unul eşti între Sfinţi preamărit.

SINAXAR

Şi prin aceasta locuitor Cerului l-a arătat.

   Sfântul Apostol Anania a fost din cetatea Damasc, care a botezat şi pe Pavel din descoperire dumnezeiască, făcându-se Episcop de către Apostoli într-aceiaşi cetate. Deci făcând multe vindecări în Damasc, şi în Elevteropoli şi trăgând pe mulţi la credinţa cea în Hristos, a fost bătut cu vine de bou de ighemonul Lucţian, strujit la coaste, şi pârjolit cu făclii; apoi scoţându-se afară din cetate, îl uciseră cu pietre, şi aşa plinindu-şi mucenicia s-a petrecut către cereştile locaşuri.

   Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Mihail din mănăstirea Zovei, şi a celor cu dânsul, 36 Sfinţi monahi, ce au mărturisit în poporul Sevastopolei.

Stih : Tăiat fiind Mihail împreună cu treisprezece ucenici.
S-au însoţit cu ceata cuvioşilor Mucenici.

   Aceşti sfinţi au fost pe vremea împărăţiei lui Constantin şi a Irinei, şezând la o mănăstire ce se chema Zovi, lângă Sevastopol. Deci oştindu-se Alam Amira al Agarenilor, asupra ţării aceleiea, a prins pe sfinţi; iar cuvioşii părinţii aceia au stat împotrivă, întăriţi fiind cu puterea lui Hristos, şi stând la mijloc Mihail Preacuviosul egumen, şi învăţându-i, îi povăţui pe toţi spre moartea cea pentru Hristos; şi întâi ei plecară capetele de-i tăiară, apoi şi pe Cuviosul Mihail.


Stih : Şase împreună Monahi, ale sale mantii.
Le roşesc cu chinurile cele prin săbii.


Stih : Mai înainte Roman pe Dumnezeu Cuvântul îl cântă;
Iar acum cu noi şi împreună cu îngerii, laudă.

   Acest dintru sfinţi Părintele nostru Roman a fost din Siria cetatea Emesinilor, Diacon făcându-se al sfintei Biserici cei din Birit . Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la Biserica preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, cea din Chir, petrecând cu evlavie, şi priveghind toată noaptea la slujba Vlaherne. Şi după săvârşirea slujbei de acolo, iarăşi se întorcea la Chir, unde şi Darul alcătuirii Condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi dându-i o bucată de hârtie, îi poruncea să o mănânce; deci i se păru, că deschise gura, şi înghiţi hârtia; şi fiind praznicul naşterii lui Hristos, îndată cum se deşteptă, suindu-se în Amvon, începu a cânta : Fecioara astăzi pe cel mai presus de fiinţă naşte... Acesta a făcut Condacele şi a celorlalte praznice, încă şi ale sfinţilor celor mari; aşa că, mulţimea Condacelor, care s-au făcut de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit.


Stih : Cumplită zdrobire membrelor Domnin a răbdat,
Şi vicleniile satanei cu totul le-a ruşinat.

   Acesta a fost de la Tesalonic; deci, fiind Maximian acolo, când îşi făcea curţi împărăteşti, l-a prins aflându-1 că este creştin, şi aducându-1 de faţă la judecata lui, îi zise cu mânie : Pentru ce fiind eu în scaun aici în cetate, cutezi tu de mărturiseşti pe alt Dumnezeu ? Ci de voiești să trăieşti, jertfeşte dumnezeilor. Iar Sfântul nevrând să se înduplece, porunci, de-i strujiră trupul. Deci, văzând Maximian, că se batjocorea de Sfântul, poruncit-a de-1 scoaseră afară din cetate, şi-i zdrobiră fluierele; şi tăindu-i picioarele, Sfântul Mucenic a trăi încă şapte zile, neîmpărtăşindu-se de hrană; şi aşa mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat lui fericitul său suflet.


Stih : Cânţi şi acum Maicii lui Dumnezeu, întru cele de sus.
Cu cei fără de materie, fericite Ioane fiind pus.

   Tot în această zi, Cuviosul Grigorie Domesticul care în aceeaşi mare Lavră a Atonului s-a nevoit, şi o monedă de aur de la Născătoarea de Dumnezeu a primit, cu pace s-a săvârşit.

Stih : Nu primeşti acum întru cele de sus monedă;
O Grigorie, ci mărirea lui Dumnezeu cea negrăită.

   Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Tinerii cei ce merseseră din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Să trâmbiţeze înţelepţeşte, turma cea de Dumnezeu aleasă, cu trâmbiţă bine-glăsuitoare, chinurile păstorului Ananiei, strigând lui Hristos începătorului păstorilor : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Să te mărească Ananie pe tine ucenicul lui Dumnezeu, Ierarhul cel credincios şi mărturisitorul dumnezeieştilor patimi, cinstita Biserică, strigând lui Hristos : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Nu pentru temerea de moarte, ci pentru dragostea turmei ascunzându-te, pe lup ca pe un miel, văzându-l îmblânzit Ananie, ai strigat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Din feciorescul pântece întrupându-Te,T e-ai arătat spre mântuirea noastră Hristoase; pentru aceasta pe a Ta Maică ştiindu-o de Dumnezeu Născătoare, cu mulţumire strigăm : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Pe Născătoarea de Dumnezeu Maria ai avut învăţătoare, gânditorule de Dumnezeu, întelepţindu-te, învăţându-te şi îndemnându-te a cânta : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

   Glasul cuvintelor tale a umplut lumea, şi a învăţat pe oameni a cânta lui Hristos : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.


   Strălucit-ai în lume Romane, ca un soare prealuminos şi ca o lumină, care luminezi pe cei ce strigă cu credinţă : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.


   Acum te fericesc toate neamurile omeneşti, Născătoare de Dumnezeu curată, precum ai zis mai înainte, şi cu credinţă te măresc; bine este cuvântat rodul pântecelui tău Preacurată.


   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L în toţi vecii.

   Străin lucru socotea lăudatul Anania, puterea cea răpitoare a pierzătorului turmei Tale Stăpâne, mutarea cea mai presus de cuvânt, spre păstorescul cin ! Pentru aceasta săltând a strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în toți vecii.

   Să se bucure astăzi, şi să sălteze cu Duhul, întru-tot lăudată şi fericită cetatea ta, dobândind a ta folosinţă, şi mulţumind Dătătorului, să strige : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Porunca cea de viaţă făcătoare, Ananie preacinstite, puterea cea de lumină făcătoare a celui văzut, lui Saul ai propovăduit-o, şi i-ai gonit orbirea; palmele tale cele tămăduitoare punându-ţi peste dânsul, săgeţile balaurului le-ai smuls ca nişte solzi strigând : Preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Ceea ce eşti mântuitoare în nevoi şi caldă folositoare tuturor celor ce sunt în necaz, Preasfântă Stăpână, milostiveşte-te şi mă mântuieşte, şi mă ridică pe mine cel căzut, dându-mi mână de ajutor mai înainte de sfârşit, ca să nu mă împresoare noaptea morţii dormind; şi aşa după datorie să te măresc pe tine în veci.


   Lepădând toate cele frumoase ale lumii, dezmierdarea şi mărirea, ţi-ai ridicat sufletul către cetele cele de sus, către măririle şi luminările cele de acolo, Înţelepte, către frumuseţile cele negrăite, către lăcaşurile cereşti, către lumina dumnezeieştii începătorii, strigând : Pe Tine Te preaînălţăm Hristoase în veci.

   Arzându-te de dumnezeiască dorire, ai pus suişurile în inima ta, şi ai avut vieţuire fără de trup, fiind în trup; urmând cetelor celor îngereşti, Înţelepte, ai repetat în lume cântările acelora, strigând cu credinţă Romane : Pe Tine Te preaînălţăm Hristoase în veci


   Cu graiul cel înalt al cuvintelor tale celor dumnezeiești şi prea-dulci, fericite Romane, tot cugetul oamenilor îl îndulceşti şi-l veseleşti, ca un hrănitor şi dătător de bogăţie; şi-l luminezi foarte curat, şi-l înveţi a striga : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi în toți vecii.


   Amăgindu-mă, ucigaşul de oameni, şarpele cel prea-viclean, că voi fi întocmai cu Dumnezeu, m-a ridicat ca pe un rob de la desfătarea raiului; iar Stăpânul cel din fire, Fiul lui Dumnezeu, întrupându-Se din Fecioara Maria, a venit şi m-a ridicat către înălţime îndumnezeindu-mă. Pe acesta Îl preaînălţăm în toţi vecii.


   Pentru legile părinteşti, fericiţii tineri în Babilon mai-nainte nevoie pătimind, au scuipat porunca cea nebunească a celui ce împărăţea; şi împreunându-se cu focul de care nu s-au ars, Celui ce stăpâneşte, vrednică cântare i-au cântat : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi în toţi vecii.


   Pe tine Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine ceea ce ai născut mai presus de minte, prin cuvânt pe Dumnezeu cel adevărat, pe cea mai înaltă decât preacuratele puteri, cu doxologie fără tăcere te mărim.

   Risipit-ai întru-tot lăudate, întunericul necunoştinţei, şi lumina cea în trei ipostasuri, cu adevărat ai strălucit-o Damascului. Deci, ca un Părinte iubitor de fii şi ca un mai-mare păstor de bine doritor, în dreapta credinţă păzeşte pe poporul tău.

   Această prăznuire de peste an săvârşind, veniţi cu raze de lumină strălucitoare, cu sufletească vrednicie, să lăudăm întreit strălucită fapta cea bună a Ananiei slujitorului Treimii, şi propovăduitorul.

   O vrednicia ta cea mai presus de om fericite Ananie ! Căci ca un ucenic iubit ai fost, şi ca un păstor te-ai odihnit, şi ca un purtător de chinuri, cu Hristos împreună te-ai preamărit; cu cununi ca un Mucenic fiind împodobit.


   Preacurată cu totul fără prihană, ceea ce eşti vasul bunei-miresme, cere de la Hristos pe care L-ai născut, să dăruiască celor ce domnesc, biruinţă, şi poporului iertare din jugul robiei; că pe tine neîncetat te mărim.


   Unitu-te-ai, Mărite, cu cetele de sus ale celor fără de trup, unde este veselia cea negrăită, şi desfătarea cea dea-pururea; unde este lumina aceea a dumnezeieştii Stăpâniri şi bucuria, unde este mărirea cea negrăită preafericite.

   Dimpreună cu drepţii sălăşluindu-te înlăuntrul dumnezeieştii măriri a lui Dumnezeu, vezi veselia cea negrăită de acolo, vezi desfătarea cea fără sfârşit, vezi frumuseţile cerurilor, cele cu adevărat drăgăstoase înţelepte; vezi cetele Patriarhilor preafericite.

   Mântuieşte cu rugăciunile tale de primejdii, pe cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta cea purtătoare de lumină, cugetătorule de Dumnezeu Romane, şi de toată vătămarea şi răutatea celui străin, şi-i învredniceşte să dobândească mărirea cea cerească, şi împărăţia cea de sus, preafericite.


   Fiind împodobit şi înfrumuseţat cu frumuseţea Treimii cea neasemănată, gânditorule de Dumnezeu, străluceşti cu raze şi umbli pe lângă Scaunul Ziditorului tău şi Dumnezeu cu veselie, unde este glasul celor ce prăznuiesc, Romane mărite.


   Prin căderea cea dedemult s-a făcut rob neamul celui întâi-zidit, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi supus patimilor păcatului; iar preabunul Dumnezeu, Cel ce S-a născut din tine, l-a chemat iarăşi la sine cu milostivirea Sa.


   Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită, rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoiește firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă-credinţă te mărim.


   Vechi ucenic al lui Hristos fiind Ananie, vedere i-ai dat ucenicului celui nou, dumnezeiescului Pavel. Pentru aceasta pe tine cu dânsul te lăudăm, ca pe un Ierarh îndumnezeit, ca pe un Apostol dumnezeiesc, ca pe un adevărat Mucenic şi propovăduitor de Dumnezeu grăitor, şi rugător prea-cald pentru toată lumea.


   Cu cântări de Dumnezeu insuflate, ai arătat, Fericite, dumnezeiască rânduiala întrupării lui Hristos cea negrăită, şi cu laude ai încununat Romane pe toţi sfinţii. Cu care împreună ai lăudat pe cea curată Fecioară şi adevărată Maica lui Dumnezeu, preaînţelepte Părinte. Cu care adu-ţi aminte de noi, stând înaintea Treimii.


   Cu strălucirile cereştilor daruri strălucindu-te, luceafăr te-ai arătat Ananie în lume, aruncând tuturor raze strălucite ale dumnezeieștii propovăduiri. Pentru aceasta te cinstim pe tine credincioşii ca pe un Apostol şi Mucenic. (De două ori)

   Tu pe cărările cele drepte umblând prealăudate, de cele strâmbe te-ai ferit, abătând de la nedumnezeire pe oamenii cei înşelaţi. Pentru aceasta şi noi credincioşii, pe tine te mărim şi conducător te numim şi mijlocitor apropierii către Dumnezeu, Apostole.

   Prea-minunat în sfinţi fiind Domnul, cu îmbelşugata dare a darurilor Sale, te-a mărit în lume şi doctor te-a dat sufletelor şi trupurilor Ananie, celor ce cu dragoste te laudă pe tine, Apostole.


   Ucenice al Mântuitorului întâiule Ierarhe mărite, lauda mucenicilor Ananie, luminătorule prealuminate, iar al nostru păzitorule al cetăţii cu dinadinsul roagă-te, să se scape turma ta din primejdii şi să se mântuiască sufletele noastre.


   Acoperământul tău de Dumnezeu Născătoare Fecioară, doctorie duhovnicească este, căci la acesta năzuind, ne vindecăm de sufleteştile boli.


   Doamne, când Te-a văzut soarele pe lemn spânzurat, pe Tine, Soarele dreptăţii, razele şi-a ascuns, şi luna lumina sa în întuneric a prefăcut-o; iar Preacurata Ta Maică, se rănea la cele dinlăuntru.


   Mulţimile călugărilor, pe tine te cinstim îndreptătorule, Romane Părintele nostru; căci prin tine pe cărarea cea dreaptă am cunoscut a umbla cu adevărat; fericit eşti că lui Hristos ai slujit şi puterea vrăjmaşului ai biruit cel ce eşti cu îngerii împreună-vorbitor, cu cuvioşii şi cu drepţii împreună-locuitor; cu care împreună roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.


   Deprinderile rele care mă depărtează de la bunul tău Fiu, Bună şi Preacurată respinge-le departe de la ticăloasa mea inimă şi pe lupul cel prea-rău, pe şarpele cel prea-viclean, pe cumplitul balaur cel amăgitor, care caută şi năvăleşte să mă înghită, zdrobeşte-l cu puterea ta, sub picioarele mele.


   O preamărită minune ! O Taină nouă ! O lucru înfricoşat ! Fecioara a grăit, dacă Te-a văzut pe Cruce spânzurat în mijlocul a doi tâlhari; a plâns strigând, ceea ce Te-a născut înfricoşat, fără durere : Vai mie Fiule preaiubite ! Cum adunarea cea cumplită şi nemulţumitoare, pe Cruce Te-a pironit !


   Domnul Dumnezeu, Cel ce se odihneşte pe scaunele cele dintru înălţime, mai presus de cele pământeşti a dat plăcutului său a te vedea pe tine Stăpână, întinzându-ţi prea-dumnezeieştile mâini cu rugă, care pentru cetate şi pentru popor aduceai. Acoperă-ne şi acum Doamnă, pe noi cu Omoforul milei tale. (De două ori)

   Pe cetatea care te cinsteşte şi după datorie te măreşte, o acoperi Preacurată cu cinstitul tău Omofor şi o aperi de năvălirile celor potrivnici, de foamete şi de cutremur, şi de războiul cel dintre sine, Fecioară; ceea ce eşti neispitită de nuntă dumnezeiască mireasă, acoperământul şi apărarea oamenilor.

   Ceea ce eşti cămară însufleţită a lui Hristos, şi zidul credincioşilor, acoperământul şi puterea, prin tine se mântuieşte cetatea ta Maica lui Dumnezeu; prin ajutorul tău dreptcredincioşii împăraţi se încununează, cu tine cei ce se laudă poartă pururea biruinţe asupra vrăjmaşilor; că-i acoperi cu Omoforul milei tale.


   Veniţi adunărilor iubitoare de praznic, să lăudăm pe preasfânta Fecioară; că astăzi îngerii împreună cu sfinţii prăznuiesc, cinstitul acoperământ al Maicii lui Dumnezeu, şi către laudă ne cheamă pe noi cei pământeşti, ca să strigăm cu neîncetate glasuri : Bucură-te înfrumuseţarea Bisericii cea minunată şi acoperământul cel preamărit a toată lumea ! Bucură-te ajutorarea în războaie a credincioşilor împăraţi şi scutul ostaşilor ! Bucură-te acoperământul şi apărătoarea noastră ! Pe tine neamul creştinesc neîncetat te fericeşte.


   Slavă la ceruri şi pe pământ veselie, că împărăteasa cu toţi sfinţii, pentru noi toţi în Biserică se roagă.


   Veniţi credincioşilor în sfânta Biserică, că acolo Născătoarea de Dumnezeu, cu Omoforul acoperă pe popor, de toate ispitele vrăjmaşului.


   Preacurată Născătoare de Dumnezeu, nu ne uita pe noi robii tăi, ci te roagă pentru noi, care cu credinţă te cântăm pe tine.


   Veniţi toţi iubitorii de praznic, să fericim cinstitul acoperământ al Maicii lui Dumnezeu; căci către Fiul mâinile cu milostivire şi-a întins, şi cu Sfântul ei acoperământ lumea se îngrădeşte. Drept aceea cu gura şi cu inima, cu laude şi cu cântări duhovniceşti, să prăznuim toţi cei ce năzuim la luminile ei.


   Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta Maica lui Dumnezeu, şi căutând către preacinstită icoana ta cu umilinţă, grăim : Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău acoperământ, şi ne scapă de tot răul, Rugând pe Fiul tău Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.



   Mare apărătoare eşti celor necăjiţi Născătoare de Dumnezeu curată; grabnică ajutătoare, mântuirea lumii şi întărirea; noianul milei, izvorule al înţelepciunii lui Dumnezeu, şi al lumii acoperământ. Să cântăm credincioşii, lăudând nespus luminatul ei Omofor : Cea plină de Dar bucură-te, cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă. (De două ori)

   Minunatul Isaia a proorocit, că va fi, zice, în zilele cele de pe urmă arătat muntele Domnului, şi casa Domnului pe vârful munţilor. În tine deci am cunoscut Stăpână, adevărată împlinirea; că munţii şi dealurile s-au înfrumuseţat, de bisericile cele cu multe nume ale praznicelor tale. Drept aceea cu veselie strigăm ţie : Cea plină de Dar bucură-te, cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă.

   O minunată înfrumuseţarea tuturor credincioşilor eşti, împlinirea proorocească cea adevărată, slava Apostolilor, şi împodobirea mucenicilor; lauda fecioriei, şi prea-minunat acoperământ a toată lumea ! Acoperă Stăpână cu Omoforul milei tale pe conducători şi pe tot poporul ce-ţi cântă : Cea plină de Dar bucură-te, cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă.


   Ca pe un rai de Dumnezeu sădit, loc al pomului vieţii, adăpat cu Duhul Sfânt, pe tine de Dumnezeu Născătoare te ştim, ceea ce ai născut pe Făcătorul tuturor, care cu pâinea vieţii hrăneşte pe cei credincioşi. Căruia pentru noi cu Mergătorul înainte roagă-te, să acopere cu cinstitul tău Omofor pe conducători şi popor, de toate ispitele. (De două ori)

   Se sfinţeşte Cerul şi pământul, şi Biserica se luminează, şi toate popoarele se veselesc; că iată Maica lui Dumnezeu, cu oştile îngereşti, cu Înaintemergătorul; şi cu de Dumnezeu cuvântătorul, cu Proorocii şi cu Apostolii, nevăzut intrând pentru creştini se roagă lui Hristos, ca să miluiască cetatea şi poporul cel ce cântă praznicul acoperământului ei.

   Pe tine frumuseţea lui Iacov, şi scară cerească, pe care Domnul S-a pogorât pe pământ; şi acele închipuiri de atunci arătau mai-nainte cinstea şi slava ta Născătoare de Dumnezeu; pe tine ceea ce ai născut pe Dumnezeu tuturor, te fericesc îngerii în Cer, şi pe pământ oamenii; că pentru toată lumea te rogi, acoperind cu mila, pe cei ce săvârşesc cinstitul tău praznic.


   Se bucură împreună cu noi toate tagmele minţilor mai înalte, şi toate cetele duhovniceşti împreună prăznuiesc; se bucură încă şi sufletele drepţilor, fiind privitoare vedeniei; şi văzând pe Împărăteasa şi Stăpâna tuturor, cea mărită cu multe numiri de credincioşi, cu rugăciune întinzându-şi în văzduh cinstitele sale mâini, şi cerând împăcare lumii, regilor stăpânire şi întărire, şi mântuire sufletelor noastre.


   Ieşit-a Iacov de la puţul jurământului, a mers în Haran, şi a aflat un loc şi a dormit acolo, căci apusese soarele : Şi a luat din pietrele locului aceluia, şi şi-a pus lui-şi căpătâi. Şi a dormit în acelaşi loc, şi a văzut vis; şi iată o scară era întărită pe pământ, al cărui cap ajungea la Cer; şi îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe dânsa, şi Domnul era întărit într-însa, şi a zis : Eu sunt Dumnezeul tătâne-tău lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac; nu te teme, pământul unde tu dormi pe dânsul, ţie îl voi da şi seminţiei tale, şi va fi sămânţa ta ca nisipul pământului, şi se va lăţi spre mare şi spre apus, şi spre miazănoapte şi spre răsărit; şi se vor binecuvânta în tine şi în sămânţa ta toate seminţiile pământului. Şi iată Eu voi fi cu tine, păzindu-te în toată calea, ori încotro vei merge, şi te voi întoarce la pământul acesta. Că nu te voi lăsa pe tine până când voi face Eu toate câte am grăit ţie. Şi s-a sculat Iacov din somnul său, şi a zis : Că este Domnul în locul acesta, şi eu n-am ştiut . Şi s-a temut, şi a zis : Că înfricoşat este locul acesta; nu este aceasta alta, ci casa lui Dumnezeu, şi aceasta este poarta Cerului.


   Aşa grăieşte Domnul, fi-va din ziua a opta şi mai înainte face-vor preoţii pe jertfelnic arderile cele de tot ale voastre, şi cele ce sunt de mântuirea voastră; şi voi primi pe voi, zice Domnul Dumnezeu. Şi m-a întors pe mine la calea uşii sfintelor cea mai dinafară care caută spre răsărituri, şi aceasta era încuiată. Şi a zis Domnul către mine : Uşa aceasta încuiată va fi, şi nu se va deschide, şi nimeni nu va trece printr-însa. Că Domnul Dumnezeul lui Israil va intra printr-însa, şi va fi încuiată. Că Povăţuitorul acesta va şedea într-însa să mănânce pâine înaintea Domnului. Pe calea uşii pridvorului va intra, şi pe calea lui va ieşi. Şi m-a dus pe mine pe calea uşii sfintelor, cea dinspre miază-noapte, în preajma casei; şi am văzut, şi iată era plină de mărire casa Domnului.


   Înţelepciunea şi-a zidit eişi casă, şi a întărit şapte stâlpi. Junghiat-a jertfele sale şi a dres în paharul său vin, şi a gătit masa sa; trimis-a slugile sale să cheme cu înaltă strigare la pahar grăind : Cel ce este neînţelept să se abată la mine; şi celor ce le trebuieşte înţelepciunea le-a zis : Veniţi de mâncaţi pâinea mea, beţi vinul care am dres vouă. Lăsaţi neînţelepţia şi veţi fi vii. Şi căutaţi înţelepciunea ca să trăiţi, şi vă îndreptaţi mintea în cunoştinţă. Cel ce învaţă pe cei răi îşi ia lui-şi ocară; şi cel ce ceartă pe cel necredincios se ocărăşte pe sine; că certările necredinciosului sunt rănile lui. Nu mustra pe cei răi ca să nu te urască; învaţă pe cel înţelept şi te va iubi pe tine. Dă pricină înţeleptului, şi mai înţelept va fi; arată dreptului, şi va să adauge a primi. Începutul înţelepciunii este frica Domnului şi sfatul sfinţilor priceperea; iar a cunoaşte legea, este a gândului bun. Că în acest chip multă vreme vei petrece, şi se vor adăuga ţie anii vieţii.


   Sosit-a astăzi Preacurată Fecioară, prealuminatul praznic al cinstitului tău acoperământ, ceea ce mai mult decât soarele luminezi pe poporul cel ce te mărturiseşte cu credinţă, din curată inimă, adevărată Maică a lui Dumnezeu, şi cântă Fiului tău : Hristoase Dumnezeule ! Pentru rugăciunile pururea Fecioarei, care curat şi fără stricăciune Te-a născut pe Tine, să nu dai moştenirea Ta vrăjmaşilor celor luptători, ci ca un Milostiv, mântuieşte în pace sufletele noastre.


   Lauda cea după vrednicie, dorind a-ţi cânta, nu pot popoarele, Fiului tău, Preacurată Stăpână; pentru că totdeauna foloseşti pe toţi credincioşii, şi-i acoperi cu cinstitul tău acoperământ, şi te rogi să se mântuiască toţi, cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine Curată şi adevărat de Dumnezeu Născătoare.


   Pe cea fără de prihană Împărăteasa tuturor, pe Preacurata Fecioară, adunându-ne astăzi credincioşii să fericim pe Maica lui Hristos Dumnezeu; că pururea îşi întinde către Fiul său mâinile pentru noi, pe aceasta a văzut-o prea-minunatul Andrei în văzduh acoperind pe popor cu preacinstitul său acoperământ. Acesteia să-i strigăm şi noi cu umilinţă : Bucură-te acoperământule şi apărătoarea, şi mântuirea sufletelor noastre.


   Cugetul şi mintea curățindu-ne cu îngerii să prăznuim şi noi luminat, începând cântarea lui David; pruncii miresei Împăratului tuturor a lui Hristos Dumnezeului nostru : Scoală-te Doamne în odihna Ta, Tu şi sicriul sfinţirii Tale ! Căci înfrumuseţându-o pe aceasta ca pe o cămară frumoasă, ai însoţit-o cetăţii Tale Stăpâne, ca să o chivernisească prin rugăciunile ei şi să o acopere de pizmaşii păgâni, cu stăpânitoare puterea Ta.


   Ca ceea ce eşti mai înaltă decât toate cele cereşti şi pământeşti, mai mărită decât heruvimii, şi mai cinstită, decât toată făptura; pe tine apărătoare şi acoperământ puternic te-a dăruit Hristos, neamului nostru, ca să acoperi şi să mântuieşti pe cei greşiţi, care aleargă către tine. Drept aceea, pe tine scăparea tuturor te lăudăm Stăpână, şi prăznuim luminat cinstitul praznic al Acoperământului tău, rugând pe Hristos să ne dăruiască nouă mare milă.


   Să cântăm popoare luminat cântarea lui David, pruncii miresei Maicii lui Dumnezeu, a lui Hristos Împăratului tuturor : Stătut-a împărăteasa dea-dreapta Ta Stăpâne, cu haine de aur îmbrăcată şi prea-înfrumuseţată, cu dumnezeieştile podoabe. Că pe aceasta, cea mai aleasă dintre femei, împodobindu-o mai mult decât pe toată lumea, bine a voit a Se naşte dintr-însa, pentru mila cea mare. Şi pe aceasta ajutătoare poporului său a dăruit-o, ca să izbăvească şi să acopere de toate primejdiile pe robii săi, una cea binecuvântată.


   Munte mare eşti şi preamărit, mai mult decât muntele Sinaiului, Născătoare de Dumnezeu; că acela nesuferind pogorârea măririi lui Dumnezeu, în chipuri şi în umbre, cu foc se aprindea, şi tunete şi fulgere acolo s-au făcut; iar tu tot Focul Dumnezeiesc, pe Cuvântul lui Dumnezeu, în pântecele tău fără de ardere L-ai purtat, pe Cel ce pe toate le poartă cu voia. De aceea îndrăznire de Maică către Dânsul având, ajută Stăpână celor ce cu credinţă prăznuiesc cinstitul tău praznic, şi nu uita cercetându-i cu milostivire; căci ai luat de la Dumnezeu Dar, ca să îndreptezi şi să acoperi pe robii tăi, turma cea numită cu numele lui Hristos.


   Ca cu o coroană prealuminoasă, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, S-a îmbrăcat Biserica lui Dumnezeu, şi se luminează astăzi bucurându-se de cinstitul tău acoperământ; şi cu taină dănţuieşte Stăpână, strigând ţie : Bucură-te îmbrăcăminte cinstită, şi cunună a măririi lui Dumnezeu; Bucură-te uşa, săvârşirea măririi şi veşnica veselie ! Bucură-te adăpostirea, izbăvirea şi mântuirea noastră, a celor ce năzuim către tine.


   Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta Maica lui Dumnezeu, şi căutând către preacinstită icoana ta cu umilinţă, grăim : Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău acoperământ, şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre. (De trei ori)


   De dumnezeieştile străluciri ale oştilor îngereşti înconjurată fiind, şi cu cetele Proorocilor şi ale Apostolilor, cu cinste slujbe primind, ca o Maică a lui Dumnezeu, cercetează-ne pe noi robii tăi, rugând pe Hristos Dumnezeul nostru, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Celor neputincioşi tărie, tu eşti cu adevărat Preacurată Maica lui Dumnezeu; de aceea noi smeriţii prin tine ne înălţăm, de tine cea înaltă ne ţinem; tuturor tu eşti acoperământ, şi către Dumnezeu mijlocitoare.


   Decât Chivotul cel dedemult cu adevărat este mai cinstit preacuratul tău Omofor, mai mult decât chihlimbarul luminându-se, nu prin materie, ci prin duhovnicie; căci întins fiind de neîntinatele şi preacuratele tale mâini, fereşte cu milostivire pe cei ce cinstesc, bine-înfrumusețatul praznic al acoperământului tău Stăpână; pe care adunându-ne, cu osârdie îl prăznuim.





   Se bucură împreună cu noi toate tagmele minţilor mai înalte, şi toate cetele duhovniceşti împreună prăznuiesc; se bucură încă şi sufletele drepţilor, fiind privitoare vedeniei; şi văzând pe Împărăteasa şi Stăpâna tuturor, cea mărită cu multe numiri de credincioşi, cu rugăciune întinzându-şi în văzduh cinstitele sale mâini, şi cerând împăcare lumii, regilor stăpânire şi întărire, şi mântuire sufletelor noastre.



   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maicii, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

   Cu cetele Sfinţilor Îngeri, cu soboarele Proorocilor, şi ale Apostolilor în mare slavă, ca o Maică a lui Dumnezeu intrând astăzi în Biserică, te rogi pentru creştini, izbăvind de ispite şi de necazuri pe toţi, şi acoperindu-i cu mila ta.

   Moisi te-a numit cort, şi toiag al lui Aaron; că tu ai înflorit pe Hristos Pomul Vieţii, Către care având îndrăznire roagă-te, pentru noi cei ce te cinstim pe tine Împărăteasă, să ne izbăvească de tot răul; ca să slăvim praznicul Acoperământului tău.

   Nu precum înaintea Chivotului dedemult adunând David danţuri săltează; ci mai ales acum, cu cetele sfinţilor înaintea ta alergând în Biserică, credincioşii închinându-ne, strigăm : Roagă-te pentru poporul cel ce te cinsteşte ! Ca slăvind, cu cinste să prăznuim acoperământul tău.

   Te laudă Născătoare de Dumnezeu cetele îngereşti, şi te măresc Patriarhii cu Arhiereii, alergând înaintea feţei tale în Biserică. Deci precum atunci Sfântul Andrei te-a văzut, rugându-te pentru noi păcătoşii către Dumnezeu, aşa şi acum roagă-te, să miluiască pe poporul cel ce slăveşte praznicul Acoperământului tău.


   Pe ai tăi cântăreţi Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i; şi în dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învredniceşte-i.

   Ceea ce ai răsărit Spicul cel Dumnezeiesc cu adevărat, ca o holdă nearată, bucură-te masa cea însufleţită, care ai încăput Pâinea vieţii, bucură-te Stăpână, care eşti izvorul apei vieţii cel nedeşertat.

   Robii tăi Stăpână, în Biserica ta cu credinţă înainte stând, aşteptăm milele tale; cercetează smerenia noastră, şi scuteşte cu Sfântul tău acoperământ, pe conducători şi popor, de toată răutatea.

   Ghedeon mai înainte lână te-a închipuit; că spre tine ca nişte rouă Hristos Dumnezeu s-a pogorât; Către care Născătoare de Dumnezeu roagă-te, ca să dea poporului nostru biruinţă asupra vrăjmaşilor, şi ca pe Madiami surpându-i, să preamărească Sfântul tău praznic.

   Ceea ce eşti mult-numită Fecioară, de Prooroci mai înainte închipuită cu cinste, de aceia care acum cu îngerii îţi slujesc; cu dânşii pentru noi către Dumnezeu te roagă, ca bucurându-ne toţi luminat, să prăznuim ziua Sfântului tău Acoperământ.

   Mai mult decât razele soarelui luminezi cu Omoforul tău cel ce străluceşte, Biserica şi poporul, şi goneşti întunericul păcatelor noastre cu cercetarea ta Născătoare de Dumnezeu, rugându-te pentru noi Fiului tău şi Dumnezeului nostru.


   Ceea ce eşti folositoare caldă şi nebiruită, nădejdea cea încredinţată şi neruşinată, zidule, acoperământul şi limanule celor ce năzuiesc la tine, pururea Fecioară curată, roagă cu îngerii pe Fiul tău şi Dumnezeu, să dea lumii împăcare, mântuire şi mare milă.


   Cel ce şade în slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor, a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată, şi a mântuit pe cei ce strigă : Mărire Hristoase puterii Tale.

   În glasuri de cântări Fecioară, strigăm ţie, ceea ce eşti cu totul lăudată : Bucură-te munte gras şi închegat cu Duhul, Bucură-te sfeşnic şi năstrapa ceea ce porți mana, care îndulceşte simţurile tuturor credincioşilor.

   Mai mult decât Chivotul lui Aaron, pe tine toată Dumnezeu te-a sfinţit, cu Duhul Sfânt Născătoare de Dumnezeu; şi îngerilor a poruncit să slujească ţie. Cu care roagă-te pentru cetate, şi pentru popoarele care măresc cinstitul tău praznic.

   Vino acum cu slavă multă, în Biserica ta Născătoare de Dumnezeu, cu soboarele tuturor sfinţilor; precum te-a văzut în văzduh, oarecând Sfântul Andrei rugându-te pentru creştini; şi ne dăruiește nouă mila ta.

   Întăreşte Stăpână pe conducătorii noştrii cei ce te cinstesc pe tine, contra vrăjmaşilor celor protivnici, ca pe David asupra lui Goliat; ca veselindu-ne să strigăm ţie : Bucură-te acoperământul cel sfânt şi apărarea ţării noastre !

   La tine Doamnă cădem cu credinţă, şi închinându-ne, cu mulţumită îţi strigăm : Bucură-te Fecioară de Dumnezeu dăruită, acoperământul şi îngrădirea noastră şi ajutătoarea celor ce sunt în primejdii; mântuieşte-ne pe noi cei ce scăpăm la tine, căci spre tine nădăjduim.


   Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta : ca tu Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi, ai născut Fiu pe Cel fără de ani dăruind pace, tuturor celor ce te laudă pe tine.

   Pat dedemult Solomon te-a închipuit, şi cămară a Cerescului Împărat, înconjurată de Serafimi; care pentru tine s-a zis aceasta Născătoare de Dumnezeu. Drept aceea, acum te rugăm, Maica lui Dumnezeu cea preasfântă : Acoperă-ne pe noi de toate primejdiile.

   Ţie mai-marii îngerilor, şi cinstiţii Prooroci cu Apostolii, ca ceea ce eşti Maică a lui Dumnezeu, cu cinste îţi slujesc, văzându-te aducând rugăciuni pentru lume, şi cererile tale ascultându-le Domnul. Mântuieşte cetatea şi poporul care se nădăjduieşte spre tine.

   Marele între Prooroci Isaia a proorocit de tine, că pe Dumnezeu vei naşte fără de ispită de nuntă; şi tu Preacurată Marie te-ai făcut, mai sfântă decât toţi, că pe Dumnezeu în pântece şi pe mâini L-ai purtat. Căruia pentru noi roagă-te, umbrind cu acoperământul tău pe cei ce cu credinţă te mărim.

   Cu duhovniceşti aripi zburând tainic soboarele sfinţilor, au venit să-ţi slujească ţie Născătoare de Dumnezeu, văzându-te pe norul cel uşor al măririi, rugându-te Mântuitorului Hristos să dea biruinţă conducătorilor contra celor ce se oştesc asupra noastră.


   Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să plesnim cu mâinile mărind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintru dânsa.

   Preoţii cei de Dumnezeu înțelepți-ți, stând înainte în Biserica ta cu poporul cel binecredincios, aşteaptă milele tale Născătoare de Dumnezeu. Schimbă spre bucurie scârba noastră; tu care ai născut bucuria ce a iertat păcatele tuturor oamenilor.

   Ţie tot pământul îţi aduce daruri, ca împărătesei Maicii lui Dumnezeu; împăraţii şi domnii ţi se închină şi toate popoarele se veselesc, apăraţi fiind de toată răutatea cu rugăciunile tale Născătoare de Dumnezeu.

   Munte mare Daniil mai-nainte te-a însemnat, că din tine fără de sămânţă S-a născut Hristos, a risipit toată înşelăciunea drăcească, şi a umplut tot pământul de credinţa Sa; către Care roagă-te Născătoare de Dumnezeu, pentru noi cei ce cinstim praznicul Acoperământului tău.

   Îngerescul glas strigăm ţie Preacurată : Bucură-te scaunul lui Dumnezeu, pe care Iezechiel a văzut pe Domnul în asemănare omenească, purtat de heruvimi. Cu care roagă-te pentru noi Născătoare de Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Fecioara astăzi, înainte stă în Biserică, şi cu cetele sfinţilor, nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu Ierarhii se închină şi Apostolii cu Proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu cel mai-nainte de veci.


   Veniţi popoarelor să ne îndulcim de aceste preamărite minuni; că prin aceasta Adam din stricăciune s-a mântuit, fiind aceasta Chivot nu de Noe, ci de Dumnezeu făcut. Dedemult n-a putut Moisi să vadă pe Dumnezeu în rugul cel înfocat; iar acum pe Cel ce dintru dânsa S-a născut, tot pământul îl ştie Fiu al lui Dumnezeu; către care Maica Sa pentru noi se roagă. Drept aceasta noi o preamărim astăzi, ca pe Maica lui Dumnezeu; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu, pe Dumnezeu cel mai înainte de veci.


   În această zi prăznuim pomenirea acoperământului prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria. Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta : În zilele împăratului Leon cel înţelept în Constantinopol, spre o Duminică, făcându-se privighere de toată noaptea în Sfânta Biserică Vlaherna a prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului înainte stând, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, şi-a ridicat ochii în sus, împreună cu ucenicul său fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa Cerului pe Acoperitoarea a toată lumea, pe prea Sfânta Fecioară Născătoarea de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină, şi acoperind pe popor cu cinstitul său Omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan Înaintemergătorul, şi evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu, şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit : Împărate ceresc ! Primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul Prea Sfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce te preamăresc pe tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile. Deci ştiind şi noi pe solitoarea şi acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând : Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi de faţă să ne stai în ajutor, şi să ne acoperi pe noi de Duhurile cele rele din văzduh, cele de sub Cer, şi în ziua înfricoşatei judecăţi, să ne acoperi pe noi în ascunsul Acoperământului tău.

   Cu ale acesteia preaputernice şi bineprimite rugăciuni, şi cu ale tuturor Sfinţilor Tăi, Dumnezeule miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului; ci îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, se bucurau cântând : Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

   Neînsemnată de mulţi Prooroci, şi neştiută ai fost Fecioară de îngerii cereşti care slujesc lui Dumnezeu; iar acum toți te ştim Născătoare de Dumnezeu şi toţi simţim nevoia de ajutorul şi sprijineala ta, ceea ce eşti binecuvântată.

   Munte eşti închegat cu Duhul, pe care l-a văzut Avacum, şi izvorăşti credincioşilor dulceață de vindecări, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; vindecă-ne şi pe noi, cei ce strigăm Fiului tău : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cel ce a plecat cerurile şi în tine Fecioară S-a sălăşluit, acum caută spre rugăciunea ta Născătoare de Dumnezeu Curată, şi împlineşte cererea ta împărăteasă; Acestuia pentru noi cu osârdie roagă-te, căci spre tine nădăjduim, ceea ce eşti binecuvântată.

   Făcătorule şi Mântuitorule al nostru, Hristoase Dumnezeule, primește rugăciunea Maicii Tale, care o aduce Ție pentru noi păcătoşii; ca bucurându-ne, să strigăm : Prealăudate Doamne al părinţilor noştri şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.


   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-ți cânte ție : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi în toţi vecii.

   Cu cetele îngerilor Stăpână, cu cinstiţii şi măriţii Prooroci, cu Apostolii şi cu Sfinţii Mucenici, şi cu arhiereii, te rogi lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii, care slăvim în pământul nostru praznicul Acoperământului tău.

   Surpă mândria, întărâtările, şi sfaturile celor nedrepţi; pe cei ce încep războaie pierde-i, o Maică a lui Dumnezeu, împărăteasă cu totul cinstită ! Înalţă cornul evlavioşilor noştri conducători ! Ca slăvind praznicul tău Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, să strigăm : Pe Domnul cântaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi în toţi vecii.

   Cu gura şi cu sufletul, cu inimile arzând, aducându-ţi cântare cu credință ne închinăm preacuratului tău Omofor, Maica lui Dumnezeu prea-binecuvântată; miluieşte-ne pe noi cei ce ne rugăm ţie, pe Domnul cântăm, şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

   De multe păcate fiind îngreuiat, nu mă pricep să scriu după vrednicie laude Acoperământului tău Născătoare de Dumnezeu; ci tu o Maică a lui Dumnezeu, înfrumusețează-ți praznicul tău cu minuni; ca toţi bucurându-ne să cântăm pe Domnul, şi să-L preaînălţăm întru toţi vecii.


   Tot neamul pământesc, să sălteze cu duhul fiind luminat, şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige : Bucură-te preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

   Înalte Împărate, Cel ce şezi împreună cu Tatăl şi eşti cântat de serafimi, caută spre rugăciunea cea de Maică, care ţi se aduce pentru noi, şi curăţeşte păcatele noastre. Mântuieşte ţara noastră şi pe popor îl înmulţeşte; dăruieşte conducătorilor sănătate trupului şi biruinţă asupra vrăjmaşilor, pentru rugăciunile Maicii Tale care Te-a născut.

   Îngerescul glas îţi strigăm ţie Fecioară de Dumnezeu aleasă : Bucură-te ceea ce pe Adam iarăşi l-a băgat în rai, bucură-te ceea ce goneşti dracii cu numele tău, bucură-te nădejdea creştinilor, bucură-te sfinţirea sufletelor, bucură-te păzitoarea neamului nostru.

   Pomeneşte-ne pe noi în rugăciunile tale, Doamnă Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim pentru mulţimea păcatelor noastre. Acoperă-ne pe noi de toată răutatea, şi de cumplitele ispite; căci spre tine nădăjduim, şi cinstind praznicul Acoperământului tău, pe tine te mărim.

   Dar ai luat ca o Maică a lui Dumnezeu, a vindeca neputinţele tuturor creştinilor, a-i izbăvi din primejdii, a le ierta păcatele, a-i mântui din robie şi de toate nevoile. Nu ne trece cu vederea dar nici pe noi Doamnă; că ştii cele ce ne trebuiesc, spre sănătatea trupurilor şi mântuirea sufletelor.


   O preasfântă Doamnă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne pe noi cu minunatul tău Omofor, păzind pe conducători şi popor de toată răutatea; tu pe care minunatul Andrei, te-a văzut în Biserica Vlahernei rugându-te; trimite-ne şi acum Doamnă mila ta cea mare. (De trei ori.)


   Spre tine cădem Doamnă, şi cu umilință închinându-ne ne rugăm : Bucură-te de Dumnezeu fericită Stăpână, ceea ce eşti mult numită Fecioară şi de Prooroci mai-nainte închipuită cu cinste; că în tine ca o rouă Hristos Dumnezeu pogorându-Se, ai născut neispitită de nuntă Curată, şi pe mâini ai purtat pe Făcătorul tuturor şi Domnul. Acestuia pentru noi acum roagă-te, să se miluiască sufletele noastre. (De două ori).

   Pe tine te cântă Fecioară Născătoare de Dumnezeu, cetele îngerilor, te laudă patriarhii cu arhiereii, şi sfinții Apostoli ca Maicii lui Dumnezeu cu cinste îţi slujesc, văzându-te făcând rugăciune către Mântuitorul pentru lume. Nu înceta a te ruga şi acum o Maică ! Pentru cetatea şi poporul care te măreşte cu credinţă, şi cinstesc praznicul acoperământului tău.

   Mai mult decât chivotul lui Aaron, pe tine toată Dumnezeu te-a sfinţit cu Duhul Sfânt, Născătoare de Dumnezeu; şi mai mult decât razele soarelui luminezi Biserica şi poporul cu strălucitor Omoforul tău; şi goneşti întunericul păcatelor noastre, şi izbăveşti din primejdii şi din necazuri, pe cei ce cu credinţă cinstesc praznicul Sfântului tău acoperământ.


   Precum te-a văzut atunci prea-minunatul Andrei în văzduh, cu mulţimile Arhanghelilor, cu Apostolii, cu Proorocii şi cu mulţimile Mucenicilor, rugându-te Stăpână Fiului tău şi Dumnezeului nostru, pentru cetate şi pentru popor şi acoperindu-i, cu cinstitul tău Acoperământ, nu lipsi şi acum Preacurată a mântui aleasa moştenire a Fiului tău, mijlocind iertare de păcate celor ce prăznuiesc preacinstitul tău praznic al Acoperământului tău, ceea ce eşti întru-tot lăudată.


    Că de se va întâmpla praznicul Acoperământului preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în orice zi a săptămânii, afară de Duminică, şi va voi cineva să cânte slujba Sfântului Apostol Anania, împreună cu a Acoperământului, şi a Cuviosului Roman, să o cânte aşa :

    La Vecernia mică, Stihirile Acoperământului pe 4, glasul 1, însuşi glasnice Slavă..., Şi acum..., glasul al 6-lea : Veniţi soboarele cele iubitoare... La stihoavnă, Stihirile glasul al 2-lea : Casa Eufratului...; Slavă..., Şi acum..., glasul al 3-lea : Veniţi toţi iubitorii de... Acum slobozeşte...; şi după Tatăl nostru..., Troparul acoperământul, Ectenia mică, şi otpustul.
    La Vecernia cea mare, cântăm : Fericit bărbatul..., starea întâia. La Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 10, şi cântăm 4 Stihiri ale Acoperământului, trei ale Apostolului şi trei ale lui Roman. Slavă... a Apostolului, Şi acum..., a Acoperământului. Ieşire (vohod) Prochimenul zilei, şi citirile Acoperământului. Ecteniile obişnuite.
La Litie, Stihirile Acoperământului. Glas 3, Slavă..., a Apostolului, Şi acum..., a Acoperământului. La Stihoavnă, Stihirile Acoperământului. Glas 2, samoglasnice. Slavă..., a Cuviosului, Şi acum..., a Acoperământului. La binecuvântarea pâinilor, Troparul Acoperământului de trei ori : Fie numele Domnului binecuvântat... de trei ori cu cântare, şi Bine voi cuvânta pe Domnul...
    La Utrenie, La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Acoperământului. Apoi al Apostolului, Slavă... al Cuviosului, Şi acum... al Acoperământului. Şi obişnuitele Catisme. După catisme, sedelnele Acoperământului. Şi citire. Polieleul cu Mărimurile lui, şi SEDEALNA Acoperământului. de două ori. Antifonul glasului, 4, Prochimenul glas 4: Pomeni-voi numele tău... Stih : Feţei tale se vor ruga... Toată suflarea să laude pe Domnul... Evanghelia lui Luca, În zilele acelea sculându-se Maria... Psalmul 50, Slavă...  Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu...; Şi acum... tot aceea, şi Stihira, glas 8: Astăzi se bucură împreună cu noi... Canonul Acoperământului cu Irmosul pe 6, al Apostolului pe 4, şi al Cuviosului pe 4. Catavasiile : Deschide-voi gura mea... După a treia Cântare Condacul Apostolului, şi al Cuviosului, şi SEDEALNA Apostolului : Slava, a Cuviosului Şi acum..., a Acoperământului. După a 6-a Cântare, Condacul şi Icosul Acoperământului. Şi Prologul; după a 9-a Cântare LUMINÂNDA Acoperământului. Slavă... a Apostolului, Şi acum..., a Acoperământului.
    La Laude Stihirile Acoperământului. pe 4, Slavă..., a Apostolului, Şi acum..., a Acoperământului. Doxologia cea mare. După Sfinte Dumnezeule... Troparul Apostolului, Slavă..., al Cuviosului, Şi acum..., al Acoperământului.; Ecteniile, şi otpustul. La Ceasuri, întâi zicem Troparul Acoperământului. Iar Troparele sfinţilor le schimbăm. Iar condacul zicem al acoperământului la toate Ceasurile.
    La Liturghie, Fericirile din Canonul Născătoarei, Cântarea 3, pe 4 şi ale Apostolului, din Cântarea 6, pe 4. După Ieşire, Troparul Acoperământului. al Apostolului, şi al Cuviosului. Apoi Condacul Apostolului, Slavă..., al Cuviosului, Şi acum..., al Acoperământului. Apostolul Născătoarei, şi al Apostolului : Evanghelia tot aşa. Chinonicul, Paharul mântuirii voi lua... şi În tot pământul...; iar Apostolul şi Evanghelia rândului, le cetim în altă zi mai înainte.


    Că de se va întâmpla praznicul cinstitului acoperământ, şi a Sfântului Apostol Anania, Duminică : Sâmbătă seara, la Vecernia mică, la Doamne strigat-am..., Stihirile Învierii pe 4. Slavă..., Şi acum... a Acoperământului. La Stihoavnă, o Stihiră a Învierii şi ale Acoperământului. Stihoavna Vecerniei mari, cu Stihurile ei. Slavă..., Şi acum..., a Acoperământului. Cea de la Vecernia mică. Acum slobozeşte... Şi după Sfinte Dumnezeule... Troparul Învierii, Slavă..., Şi acum .. al Acoperământului. Ectenia mică şi Otpustul.La Vecernia mare, La Doamne strigat-am.... Stihirile Învierii 4, ale Acoperământului. Trei şi trei ale Apostolului. Slavă..., a Acoperământului. Şi acum... a Născătoarei glasului. Citirile trei. La Litie, Stihirile Acoperământului. Slavă... a Apostolului, Şi acum..., a Acoperământului.     La Stihoavnă : Stihirile Învierii, Slavă... a Apostolului, Şi acum..., a Acoperământului. La binecuvântarea pâinilor, Troparul Acoperământului. de trei ori. Iar dacă nu este priveghere, zicem Troparul Învierii. Slavă... al Apostolului, Şi acum..., al Acoperământului. La Utrenie, la Dumnezeu, este Domnul..., Troparul Învierii de două ori, Slavă..., a Apostolului, Şi acum..., al Acoperământului. După Catisme, Sedelnele Învierii cu ale Născătoarei lor. Apoi Polieleul cu obişnuitele Mărimuri, şi Troparele Învierii : Soborul îngeresc..., Ipacoi al glasului, şi Sedelnele Acoperământului. Toate. Apoi Antifoanele, şi Prochimenul glasului : Evanghelia Învierii, Învierea lui Hristos..., Psalmul 50, şi celelalte după rânduială. Canonul Învierii, cu Irmosul pe 4, al Acoperământului. pe 6, şi al Apostolului pe 4. Catavasie : Deschide voi gura mea... După a treia Cântare, Condacul Acoperământului. Şi al Apostolului; Slavă..., Şi acum..., al Acoperământului. După a 6 Cântare, Condacul şi Icosul Învierii La a 9-a Cântare cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită.... LUMINÂNDA Învierii, Slavă..., a Apostolului. Şi acum..., a Acoperământului.
    La Laude, Stihirile Învierii 4, şi patru ale Acoperământului. cu cea de la Slavă..., cu Stihurile Acoperământului. Cele de seară..., Slavă... : Stihira Evangheliei, Şi acum... : Prea binecuvântată eşti.. Doxologia mare. După Sfinte Dumnezeule..., Troparul Învierii numai, apoi Ecteniile şi Otpustul. La Ceasuri Troparul Învierii, Slavă... al Acoperământului. Şi acum..., al Născătoarei Ceasului. După Tatăl nostru..., Condacul Învierii şi al Acoperământului. Schimbându-le.
    La Liturghie; Fericirile glasului pe 4, ale Acoperământului. Cântarea 3 pe 4, ale Apostolului, Cântarea 6, pe 4. După Ieşire, Troparul Învierii, al Acoperământului. Şi al Apostolului; apoi Condacul Învierii, Slavă..., al Apostolului, Şi acum..., al Acoperământului. Apostolul, Evanghelia şi Chinonicul, mai întâi ale Învierii şi apoi ale Născătoarei de Dumnezeu.     VEZI : Slujba Cuviosului Roman se lasă, şi se cântă la Pavecerniţă.

    Cu ungerea preoţiei şi cu sângele muceniciei te-ai apropiat de Dumnezeu prea-desăvârşit Cipriane pururea pomenite, floarea credinţei, frumuseţea cuvintelor, cetatea cea aleasă a înţelepciunii, cumpăna dreptăţii dogmelor, îndreptarea cea cu totul potrivită a canoanelor, şi bună podoaba Bisericii. (De două ori).

    Scriind bună-lauda nevoitorilor, şi cununa mucenicilor, ai plecat pe gânditorii de Dumnezeu, să îndrăznească vitejeşte la chinurile cele de multe feluri, şi la legături şi la închisori, şi la despuierea trupurilor, şi la zdrobiri, şi la ger foarte iute şi la bătăi, şi în cea de pe urmă la moarte, Cipriane preacinstite. (De două ori).

    La descântecele dracilor punând împotrivă cântările Duhului şi biruinţa Crucii, ţi-ai păzit fecioria şi te-ai adus lui Hristos Muceniţă nebiruită, şi junghiere preasfinţită; pentru aceea ai dobândit cununile biruinţei Iustino, fiind împodobită cu strălucirea fecioriei, şi cu a muceniciei. (De două ori).


    Cu adevărat te-ai dezbrăcat de învăţătura rătăcirii, şi de cunoştinţa idolilor, şi te-ai îmbrăcat cu Crucea, arma cea de mântuire, Cipriane preafericite. Ai lepădat cărţile cele de vrăjitorie, te-ai dezbrăcat de omul cel vechi, şi a locuit întru tine Treimea Cea de o Fiinţă prin cunoştinţa de Dumnezeu; pe Aceasta roagă-o Ierarhe, dimpreună cu îngerii să ne mântuim noi.


    Tuturor scârbiţilor bucurie, şi celor năpăstuiţi folositoare, săracilor hrănitoare, şi celor străini mângâiere; liman celor înviforaţi, bolnavilor cercetare, celor necăjiţi acoperământ şi sprijineală; toiag orbilor tu eşti Preacurată, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt; grăbeşte rugămu-ne să ne mântuieşti pe noi robii tăi.


    Văzându-te Iisuse cea neispitită de nuntă, pironit pe lemnul Crucii, plângea şi zicea; Fiule preadulce ! Pentru ce m-ai părăsit pe mine care Te-am născut, Lumina cea neapropiată a Tatălui Celui mai-nainte fără început ? Grăbeşte, şi Te preamăreşte; ca să dobândească dumnezeiasca mărire, cei ce laudă dumnezeieştile Tale patimi.


    Pe luminătorul cel luminat de Dumnezeu, pe însoţitorul lui Pavel şi părtaşul lucrurilor lui, pe Ciprian să-l lăudăm; căci cu îngerii se veseleşte, luând cununa nestricăciunii de la însuşi Dumnezeu; şi se roagă, să se mântuiască sufletele noastre.


    Altă scăpare tare, turn de tărie, şi zid nebiruit cu adevărat nu avem, fără numai pe tine Preacurată; şi către tine năzuim şi ţie strigăm : Stăpână ajută-ne să nu pierim; arată către noi Darul tău şi slava puterii, şi mărirea milostivirii tale.


    Când a văzut mieluşeaua cea neîntinată pe Mieluşelul său tras la junghiere, ca un om de bunăvoia Sa, tânguindu-se zicea : Acum Te nevoieşti să mă faci fără de Fiu Hristoase, pe mine care Te-am născut. Pentru ce ai făcut aceasta, Mântuitorule a toată lumea ? Dar laud şi măresc bunătatea Ta cea desăvârşită, mai presus de gând şi de cuvânt, Iubitorule de oameni.

    Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.



    Adâncul Mării Roşii cu urme neudate pedestru trecând Israil cel dedemult, prin mâinile lui Moisi în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

    Fiind acum de o ceată cu oştile cele mai presus de lume, o sfinţite şi dumnezeiescule cap, caută din Cer, spre cei ce cu bună credinţă te laudă, şi păzește-ne cu rugăciunile tale.

    Fiind ţinut cumplit mai înainte în întunericul necunoştinţei, şi cu patimile trupului cele pierzătoare de suflet, din neastâmpărare înfierbântat, ai aflat de năprasnă schimbare minunată, preafericite.


    Şezut-ai mai înainte Părinte pe scaunul pierzătorilor, şi iarăşi pe scaunul preoţiei ai slăvit pe Hristos, schimbându-te aievea cu dumnezeiescul Dar al Celui Preaînalt.


    Fecioară ai rămas după naştere, şi ai născut pe însuşi Făcătorul şi Dumnezeul tuturor, Care ni S-a arătat nouă neobişnuit şi străin, Născătoare de Dumnezeu Maică Fecioară.


    Ca Pavel schimbându-ţi dorirea sufletului către Hristos, Cipriane preaînţelepte, te-ai făcut ucenic al lui.

    Logodească-se cu tine Hristos, dăruindu-ţi ţie în loc de haina patimilor, podoabă de mărire, şi îmbrăcăminte de naştere de iznoavă.


    Îndemnător muceniciei fiind mai înainte, mai pe urmă te-ai făcut mărturisitor adevărului, Cipriane prealăudate.


    Chiar şi adevărat, pe tine te cinstim credincioşii Născătoare de Dumnezeu, căci tu ai născut pe Dumnezeu, pe Cel ce S-a întrupat, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


    Veselească-se de Tine Biserica Ta Hristoase strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, scăparea şi întărirea.


    De la meşteşugul vrăjitoresc întorcându-te de Dumnezeu înţelepţite, la dumnezeiasca cunoştinţă, te-ai arătat lumii doctor preaînţelept, tămăduiri dăruind celor ce te cinstesc pe tine, Cipriane cu Iustina; cu care roagă-te Iubitorului de oameni Stăpânului, să mântuiască sufletele noastre.


    Fiind cu sârguinţă învăţat întru înşelăciune, ca Pavel din Cer te-ai chemat, îndreptându-te cu Crucea către lumina cunoştinţei; că arzându-te de dragostea curatei fecioare, printr-însa te-ai alcătuit cu Ziditorul făpturii. Pentru aceea biruind neputinţa vrăjmaşului, cu dânsa dimpreună te-ai învrednicit cetei mucenicilor, Cipriane, sfinţite. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. (De două ori)


    Alunecându-mă cu cugetele cele viclene, am căzut în adâncime de păcate, şi suspinând strig ţie, din inimă, Preacurată : Minunează întru mine mila ta cea bogată, şi luciul cel nemărginit al milostivirii tale, şi bogăţia cea nemăsurată a îndurărilor tale; şi-mi dă pocăinţă şi iertare greşelilor, ca să strig ţie cu dragoste : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască. Că pe tine te am nădejde eu nevrednicul robul tău.


    Mieluşeaua văzând pe Mieluşelul şi Păstorul pe Cruce, se vaită lăcrimând, şi cu amar strigând : Lumea se veseleşte luând prin Tine mântuire; iar pântecele meu arde, văzând răstignirea Ta, care rabzi pentru milostivirea milei; îndelung-răbdătorule Doamne, adâncul milei şi izvor nedeşertat; milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare greşelilor, celor ce cu credinţă laudă dumnezeieştile Tale patimi.


    Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.

    Trezvindu-te văzătorule de Dumnezeu din nebunia de mai-nainte, ai mustrat înşelăciunea cea drăcească, şi rătăcirea cea pierzătoare de suflet, şi bucurându-te strigai : Slavă puterii Tale, Doamne.

    Întărindu-se Iustina vitejeşte, şi rugând tare pe Preacurata Fecioară cea plină de Dar, ai scăpat din lanţurile, şi de meşteşugirile vrăjmaşilor.


    Întărindu-te cu credinţa mirelui tău, şi fiind îmbrăcată cu puterea Crucii, ai rămas nerobită de draci, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.


    Cel slobod după a Sa fire, a sărăcit, luând chip de rob din bogăţia bunătăţii, Maică pururea Fecioară, luând toată omenirea din tine, după Ipostas.


    Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

    Având ajutor pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, Iustino, ţi-ai păzit cinstita feciorie neprihănită.

    Să cinstim chipul cel însufleţit al lui Hristos şi prea-vesel, pe Iustina frumuseţea cea păzită şi odorul cel nerăpit.


    Mireasa lui Hristos cea curată şi nespurcată, pe lângă sihăstrie primind şi mucenicia, după dreptate, poartă îndoită cunună.


    Nici gând îngeresc nici omenesc, nu poate să tâlcuiască minunea naşterii tale Preacurată, cea negrăită şi minunată.


    Ajuns-ai în fundul cel mai de jos al răutăţii, şi iarăşi te-ai suit la înălţimea bunătăţii celei desăvârşite Părinte, schimbându-te minunat prin dumnezeiescul Botez.

    Fosta-i mai înainte slugă dracilor, iar mai pe urmă te-ai arătat ucenic lui Hristos Dumnezeu, de bunăvoie poftind dorirea cea desăvârşită.


    Mulţi Mucenici ai adus Stăpânului, cu puţintel sânge, arătând că cumperi Împărăţia Cerurilor, care este neguţătoria cea mai mare, gânditorule de Dumnezeu.


    Rupe lanţurile greşelilor mele mireasă a lui Dumnezeu, dăruindu-mi slobozire legii păcatului cu legea vieţii, ceea ce ai născut pe Stăpânul legii.


    Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.


    Ca pe un ierarh cinstit, şi ca pe un nevoitor prea-tare, lumea după vrednicie te cinsteşte Cipriane pururea pomenite, şi cu cântări măreşte sfântă pomenirea ta; cerând totdeauna, să dăruiască prin tine iertare greşelilor, celor ce cântă : Aliluia.


    Ca pe un înţelept Ierarh să cinstim, ca pe un păstor înţelept şi învăţător, să lăudăm; că din spinii înşelăciunii a înflorit, ca un trandafir preafrumos, şi pe noi credincioşii ne-a umplut de miresmele tămăduirilor, şi de razele minunilor. Să cântăm dar şi noi cântarea lui David : Aliluia.


Stih : Durere simte satana, pe prietenul cel vechi văzând.
Prin sabie a muri împreună cu Iustina iubind.
Ciprian împreună cu Iustina a doua zi s-au tăiat voind.

    Acesta era din Antiohia Siriei în vremea împăratului Dechie, de bun neam şi bogat, filozof şi vrăjitor cumplit. Şi a fost vânat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate drăceştile lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat, aflându-se şi aceasta din Antiohia. Căci un bărbat oarecare elin numit Aglaid, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se şi neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând draci către tânără, n-a isprăvit nimic. Deci după ce a cunoscut meşteşugul său cel nelucrător, s-a botezat, şi arzând vrăjitorești-le sale cărţi, a crezut în Domnul. Deci s-a făcut în sfârşit episcop; şi pe mulţi povăţuindu-i la credinţa lui Hristos, a fost prins împreună cu Iustina de către stăpânitorul Damascului, şi strujindu-li-se coastele au fost băgaţi în tigaie de fier; şi fiind trimişi la Nicomidia li s-au tăiat capetele. Iar marele Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, nu pe altul ci pe acesta îl numiră iubit Fecioarei. Şi se săvârşeşte soborul lor la locul muceniciei, care se află de aceea parte, la lăcaşurile lui Solomon.


Stih : Înaintea mea este cinstit sfârşitul tău...
Zice Dumnezeu ţie Teofile prietenului său.

    Preacuviosul Părintele nostru şi Mărturisitorul Teofil, era monah cucernic pe vremea împărăţiei lui Leon Isauru. A cărui nedumnezeire şi rea pornire asupra sfintelor icoane văzând, a mers, de l-a mustrat de faţă, şi i-a zis că este fără de Dumnezeu, şi fărădelege, şi înainte-mergător lui antihrist. De care pornindu-se împăratul cu mânie şi cu urgie, poruncii de-l bătură cumplit, şi-l băgară în temniţă, de se chinui câtva cu foamea. Apoi scoţându-l, şi nevrând să se supună, îl trimise în exil departe, şi acolo mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat aceluia sufletul.


Stih : Pe vrăjmaşul cu sabia care ţi-a tins l-ai omorât.
Tu viteazule Gheorghe, şi cu îngerii te-ai unit.


    Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


    Cela ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam, şi ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepţi; prealăudate Doamne, binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

    Luând rânduiala Arhieriei, te-ai arătat pe sine-ţi lăudat în ierarhie, chip şi pildă ierarhilor, strigând : Preaslăvite Doamne Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

    Schimbarea ta Părinte Cipriane, a fost cu adevărat a dreptei celei făcătoare de viaţă, şi te-ai făcut grăitor de Dumnezeu înţelepte, cel ce cânţi : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.


    Tu te-ai arătat nouă armă nebiruită împotriva vrăjmaşului, Fericite; arătând în vedere înşelăciunile lui, celor ce cântă : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.


    Feţele cereşti, şi cetele cele mai presus de ceruri cu laude binecuvintează pe Cel născut din tine, Născătoare de Dumnezeu, strigând : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.


    Preaînţelepţeşte ai defăimat înţelepciunea elinilor slăvite; iar dumnezeiescul glas al Apostolilor, care se răspunde cu Duhul, şi cu limba cea de foc se glăsuieşte luminat, îl lăudai Părinte, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

    Suitu-te-ai luminat către lăcaşurile cele înalte şi mai presus de lume, aducându-te lui Hristos ca o jertfă fără prihană, prin sânge Părinte, şi jertfă vie primită şi bineplăcută, cântând : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.


    Biruindu-se taberele dracilor de Darul ce locuia întru tine, se gonesc şi se depărtează patimile celor bolnavi Cipriane; iar noi credincioşii umplându-ne de dumnezeiască lumină, strigăm : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.


    Împreună cu puterile îngereşti, se veselesc de naşterea ta Curată, cei ce cu credinţă te vestesc Maica lui Dumnezeu, şi Născătoare de Dumnezeu; că tu ai născut pe Stăpânul şi Mântuitorul nostru, căruia strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


  Veseleşte-te Ierusalime, prăznuiţi cei ce iubiţi Sionul; că a venit Domnul puterilor, Cel ce împărăţeşte vecii; să se cucernicească tot pământul de faţa Lui, şi să strige : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


    Privind de sus la noi cei ce te lăudăm cu bună credinţă prin Dumnezeiescul Dar Cipriane, cu rugăciunile tale încununează-ne pe noi cu armă de bună-voire, dându-ne pace şi mântuire, ca un Ierarh prea-îndumnezeit.

    Izvor de tămăduire din-destul dă ţărâna ta celor ce te iubesc; şi pe tine Cipriane, femeile cele purtătoare de Dumnezeu, ca pe o vistierie dumnezeiască te primesc, şi cu osârdie te arată pe tine cel tăinuit, ca toţi să te dobândim.


    Îndreptează cărarea noastră către Hristos preafericite, prin fapte şi prin vieţuire plăcută lui Dumnezeu, şi prin curăţie lămurită; cerându-ne dumnezeiască liniştea cea adevărată, ca un Ierarh preamilostiv.


    Întăreşte slăbiciunea sufletului nostru Maica lui Dumnezeu, cu puterea ta, sfărâmă tăria, celor ce asupresc pe robii tăi preasfântă, ceea ce ai răsărit lumii netâlcuit pe Soarele dreptăţii.


    Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla ce ai purtat în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te mărim.


    Pe cel ce era mai înainte învăţător răutăţii şi pe urmă s-a arătat arhiereu prin cinstita Fecioară, pe marele Ciprian cu un glas să-l fericim, şi către el să strigăm : Cu rugăciunile tale, îmblânzeşte pe Stăpânul nouă tuturor.


    Ceea ce ne-ai născut nouă bucuria cea negrăită, fă-ne pe toţi părtaşi bucuriei celei veşnice Fecioară, mireasa lui Dumnezeu cea fără prihană, acoperământul şi întărirea, celor ce cu bunăcredinţă strigăm ţie : Nu uita pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu Marie.


    Cel mai înainte cu dinadinsul slujitor răutăţii, pe urmă s-a arătat adevărat învăţător Bisericii, slujitorul înşelăciunii idolilor, s-a arătat Arhiereu credinţei, şi cel neastâmpărat s-a făcut cu minte întreagă prin cinstita fecioară. Cu rugăciunile amândurora, mântuieşte-ne pe noi Doamne.



    Cum îţi voi lăuda Darul, şi purtarea de grijă cea multă din toate zilele, care de faţă ai arătat către mine nevrednicul robul tău ? Şi în ce chip voi povesti bunătatea ta şi chiverniseala cea cu adevărat de multe feluri ? Ci tu şi acum şi totdeauna stai înaintea a toată răutatea, mântuindu-mă Curată pe mine şi în viaţă şi după moarte.


    Văzându-Te pironit pe Cruce pe Tine Iisuse, şi primind patimile de bunăvoie Stăpâne, Fecioara şi Maica Ta striga : Fiul meu preadulce cum suferi bătăi fără dreptate, Doctorul care ai vindecat neputinţa oamenilor ? Şi pe toţi ne-ai izbăvit de stricăciune cu milostivirea Ta.

   Cu undiţa Duhului, înţelepţeşte vorbind dumnezeiescul Pavel te-a vânat şi văzându-te că eşti vas ales, te-a făcut descoperitor de cele dumnezeieşti, şi văzător celor negrăite. Cu care dimpreună roagă-te, grăitorule de Dumnezeu Dionisie, să se mântuiască, cei ce te cinstesc cu dragoste.

   Făcându-ţi gândul de o cinste cu îngerii, prin lucrarea bunătăţii, Părinte Dionisie, ai scris în cărţi bună-rânduiala ierarhiei lor, cea mai presus de lume, preaînţelepte; după care ai pus la rânduială adunările Bisericii, urmând după rânduielile cele cereşti.

   Cu foarte multă înţelepciune asemănându-te lui Dumnezeu, pe cât este prin putinţă, fericite Dionisie, cu bunăcredinţă ai întins, dumnezeiască descoperire a dumnezeieştilor tainice numiri, gânditorule de Dumnezeu; învăţându-te cele mai presus de gând, cu unirea cea mai înaltă, şi învăţând marginile lumii.


   Pe ritorul cel ceresc care prea-arătat a ritorisit dumnezeieştile vedenii, pe tainic scriitorul Darului organul înţelepciunii, pe râul cel mult curgător al dogmelor credinţei, care cu ale sale curgeri adapă toată Biserica; pe Dionisie, cu laude întru cântări să-l mărim.

   Cu strălucirile cele mai presus de lumini, ale razelor Duhului, cele asemenea lui Dumnezeu şi de el scrise, ai vopsit buzele tale Părinte, şi te-ai împodobit cu frumuseţe, cu luminate priviri, cu preastrălucite bune rostiri; şi ai cântat Treimii, cântări de Dumnezeu arătate, şi te-ai făcut de Dumnezeu cuvântător al dumnezeieştii începătorii cu minte înaltă.

   Ierarhul cel îndumnezeit, nevoitorul cel nebiruit, cel unul Apostol după cei doisprezece, dumnezeiasca vistierie a tainicelor tradiţii; cel ce a descris lămurit cetele îngerilor, şi s-a aflat întocmai cu îngerii; după vrednicie să se laude, Dionisie cel mare, lauda cuvântătorilor de Dumnezeu.


   Veniţi credincioşii cu un glas, să lăudăm pomenirea cea de peste an a ierarhilor Dionisie şi Ciprian; că Dionisie defăimând pe filosofii cei stoici şi făcându-se ucenic vasului celui ales, s-a făcut cunoscător tainelor celor negrăite; iar Ciprian prin mijlocirea preafrumoasei Fecioare Iustina luminându-i-se gândul, a fugit de înşelăciunea dracilor, şi arzând în foc cârjele cele vrăjitoreşti, s-a făcut propovăduitor al Evangheliei. Pentru aceea şi noi păcătoşii slavoslovind pe Mântuitorul, care i-a preamărit, să strigăm : Cela ce ai încununat cu mărire pe nevoitorii Tăi, Hristoase Dumnezeule, prin rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre.


   Toată zidirea striga ţie, bucură-te ! Bucură-te Preasfântă Fecioară ! Bucură-te Sceptrul lui David ! Bucură-te ceea ce ai odrăslit Strugurele cel de taină ! Bucură-te uşă cerească şi rugul cel nears ! Bucură-te lumina a toată lumea ! Bucură-te bucuria tuturor ! Bucură-te lauda Apostolilor ! Bucură-te ceea ce eşti sprijineală şi părtinitoarea tuturor celor ce te cinstesc pe tine !


   Când vedea mieluşeaua cea fără prihană, pe Mieluşelul său trăgându-Se ca un om de voia Sa la junghiere, cu tânguiri se jelea, strigând cu amar : Ce răsplătire Ți-a dat Ţie poporul cel nemulţumitor, preadulcele meu Fiu, cel ce a luat de la Tine daruri preamulte ? Vai mie nu pot suferi durerea, pentru că vrând le pătimeşti acestea.


   Bucură-te sfinţite scriitor al înaltei dumnezeieşti înţelepciuni a Duhului, tainicul împărtăşirilor celor negrăite de la Dumnezeu; prin care toată făptura se îmbunătăţeşte. Mintea cea cerească, care a ajuns nemărginita adâncime a înţelesurilor, şi înălţimea cea nepipăită a Dumnezeirii, o ai pipăit cu cuvintele tale. Limba cea de Dumnezeu glăsuitoare, care arătat se laudă cu slăvitele rostiri cu rânduiala şi potrivirea. Pe Hristos îmblânzeşte-L, ca să dea sufletelor noastre mare milă.


   Cu totul curăţit la minte, cu totul afară de lume, afară şi de sineţi stând, şi pe toate cele simţite şi pândite covârşindu-le, nevăzut ai privit, Fericite, pe Dumnezeu cel nevăzut, şi cu necunoştinţa ai cunoscut pe Cel necunoscut prin nori umbroşi, şezând mai presus de lumini, mai presus de înţelesul tuturor. pe Acesta ce este nenumit, adâncime nestrăbătută, Care nu se poate spune nici pricepe, prin lipsa tuturor celor ce sunt şi celor ce nu sunt preafericite, după vrednicie L-ai lăudat.


   Bucură-te tâlcuitorul celor mai presus de minte, vulturul cel ceresc, Dionisie care ai înţeles pe toată ierarhia, şi pe cetele celor cereşti şi fără de trupuri; pe frumuseţea şi dragostea negrăitelor străluciri; care ai zugrăvit preaînalt şi prea-bine, întinderea către Dumnezeirea cea de sus. Cerescule omule, pământescule înger, vârful ierarhilor cel de o cinste cu Apostolii; nu lipsi de a ruga pe Hristos pentru toţi cei ce te laudă pe tine.


   Adâncime nevăzută a cereştii cunoştinţe, te vom numi pe tine, prealuminate Mucenice al lui Hristos; căci ca pe un ostaş şi puternic ajutător Bisericii te lăudăm pe tine înţelepte, pentru că luminându-te cu focul cel preacurat, te-ai învrednicit a te îmbrăca cu haina luminată de la Hristos, dimpreună cu oştile cele de sus, şi ţi s-a luminat gândul cu raza Duhului Dionisie. Pentru aceea prăznuim cea a toată lumea pomenirea ta, cu credinţă mărim pe Domnul, Cel ce te-a încununat pe tine.


   Izbăveşte-mă de toată nevoia, de toată răutatea şi de primejdii cumplite, şi de multe feluri de supărări, cu dumnezeieştile tale rugăciuni; apără-mă de smintelile viclene, de oamenii care mă urăsc, şi de dracii care în toate zilele caută să mă piardă, Născătoare de Dumnezeu, pe mine care te am părtinitoare.


   Dacă Te-a văzut Doamne, Fecioara şi Maica Ta spânzurat pe Cruce, se tânguia, şi plângând zicea : Ce răsplătire Ți-a dat Ție, cei ce s-au îndestulat cu multe daruri de la Tine Stăpâne ? Dar mă rog, să nu mă laşi singură în lume, ci grăbeşte de Te scoală, înviind cu Tine şi pe strămoşi.


   Bunătate învăţându-te, şi trezvindu-te întru toate, îmbrăcându-te cuviincios cu bună cunoştinţă, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, calea întocmai ai săvârşit, sfinţite Mucenice Dionisie : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Fiind învăţat de dumnezeiescul Pavel văzătorul de cele cereşti, ai ajuns îndată Dionisie, a fi tăinuitor ceresc, şi grăitor de cele dumnezeieşti

   Cel ce te-ai luminat cu Dumnezeiescul Dar, luminează, Fericite, sufletele celor ce te laudă; ca să înţeleagă învăţăturile tale cele de Dumnezeu insuflate, Dionisie.


   Învrednicitu-te-ai Dionisie cu gând prealuminos şi cu sufletul, a vedea strălucirile rânduielilor cereşti, şi starea cetelor lor.


   Cămara de mire luminată, te-ai arătat întrupării celei mai presus de gând, a Făcătorului tuturor; că din tine, Maica lui Dumnezeu, S-a îmbrăcat în trupul nostru.


   M-ai presus de înălţimile cereşti ridicându-te Cuvioase, pe rânduielile şi oştirile şi strălucirile cele mai presus de lume, le-ai tâlcuit tuturor, cu înălţimea graiurilor, şi cu preaînţelepte cuvinte.

   Umplându-te de multă ştiinţă a dumnezeieştilor nume Preacuvioase, ai teologhisit cunoştinţa Dumnezeirii făcându-te prin Dar dumnezeiesc cuvântător al Treimii, preafericite Dionisie.


   Omorându-te cu dorirea cea spre Dumnezeu, şi foarte învăţându-te cu înţelepciunea cea prin Darul cel făcător de viaţă, te-ai făcut organ de Dumnezeu purtător Părinte.


   Cu lucrarea Duhului Celui ce toate le săvârşeşte, ai rodit Fecioară trup Stăpânului tuturor; cu care ai osândit păcatul lumii, şi ai izvorât viaţa cea veşnică.


   Doamne Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor, şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.


   Privitorule al Cerului şi adâncul înţelepciunii, dumnezeiescule pânditor al sfatului celui tainic; minte care străbate văzduhul, comoara tainelor, cunoscându-te, o Dionisie preafericite, te rugăm : Roagă pentru noi, pe Cel singur Iubitor de oameni.


   Făcându-ţi mintea ca o oglindă preavăzătoare ai primit înlăuntru fulgerele Duhului cele de raze aruncătoare, şi luminările cereştilor străluciri. Pentru aceasta te-ai şi învrednicit vederat a oglindi îngereştile începătorii, cu preacurată agerimea ta.


   Ca unul ce eşti închipuire dumnezeiască vasului celui ales cu adevărat, înveţi tainele cele dumnezeieşti cu Duhul, şi luminându-te cu darurile dumnezeieştii străluciri, arătat ai descoperit cetele îngerilor. Pentru aceea lăsând lumii înţelegerea dumnezeieştilor tale dogme, ai luminat pe toţi, sfinţite tăinuitorule Dionisie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu iubire sfântă pomenirea ta.


   Norul Soarelui Celui înţelegător, sfeşnice de aur al dumnezeieştii lumini, nespurcată, neîntinată, Stăpână fără prihană, luminează-mi rogu-mă, sufletul cel orbit de patimi, cu lumina nepătimirii, şi inima fiindu-mi întinată, spală-o cu curgerile lacrimilor şi cu umilinţa pocăinţei, şi mă curăţeşte de spurcăciunea lucrurilor mele; ca să strig cu putere către tine : Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască, că numai pe tine te am nădejde, eu nevrednicul robul tău.


   Fecioara şi Maica lui Hristos, văzând pe Făcătorul lumii pe lemn, suspina lăcrimând, şi cu amar i se topea sufletul, şi trupul îşi bătea sfărâmându-se, şi cu amar striga către Acesta : Vai mie o Fiul meu ! Cum îţi voi suferi pătimirea, piroanele şi suliţa, eu ceea ce Te-am născut fără dureri ? Ci grăbeşte de Te scoală, ca să Te văd Fiule şi Dumnezeule, şi să încetez de tânguiri şi durere; şi celor ce-ţi laudă pătimirile, le dăruieşti dezlegare greşelilor.


   Tu eşti tăria mea Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cela ce nu ai lăsat sânurile părinteşti, şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine : Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.

   Bună podoaba bisericilor o ai pus la rânduială, că întru dânsele ai zugrăvit Părinte închipuirea sfinţitelor chipuri, celor asemenea puterilor neînchipuite; prin care se învaţă taina, şi se luminează toată adunarea credincioşilor, cea cugetătoare de Dumnezeu.

   Pâraiele cuvântării tale de Dumnezeu, Dumnezeiescule, foarte adapă grădinile cele cuvântătoare şi dea pururea înflorite, sădite, pe dreptatea dogmelor; că ai propovăduit Unimea Fiinţei şi însăşi Cinstita Stăpânire Cea în trei fețe.


   Neîncetarea ierarhiei tale celei îngereşti, şi dragostea şi dorirea către Dumnezeu, şi plecarea către înălţimea Dumnezeirii cea neabătută şi nepricepută, cu înţelepciunea, o ai învăţat Ierarhe, celor ce cu credinţă strigă : Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.


   Lucrător sfinţit S-a făcut Fiul tău mântuirii tuturor, celor ce te laudă pe tine Născătoare de Dumnezeu; începător şi luminător, dreptate şi scutire Fecioară. Pentru aceea credincioşii după adevăr şi chiar cu o înţelepciune, te mărim.


   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă ? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

   Glasul graiurilor tale purtându-se ca un sunet ceresc, a tunat cu cuvântul Darului în cugetele celor fără de Dumnezeu; şi a luminat inimile credincioşilor, cu razele cele prealuminate ale dumnezeieştilor dogme.

   Asemănatu-te-ai neguţătorului care caută mărgăritare bune preafericite, şi aflând Mărgăritarul cel cu adevărat de mult preţ, şi mirându-te de strălucirea Lui cea cu lucrare dumnezeiască, L-ai mărturisit a fi Dumnezeu, Ierarhe.


   Foarte cu înţelepciune ai iubit Părinte izvorul înţelepciunii, şi din dragostea ei te-ai făcut desăvârşit, şi izvorăşti totdeauna râurile dumnezeieştilor dogme, grăitorule de Dumnezeu.


   Ca una ce eşti plină de Dar, ai primit întru tine pe Cel prea-încuviinţat, Care numai cu voirea toate le-a făcut; şi care le-a înfrumuseţat pe noi cu luminarea bunei credinţe, Maica lui Dumnezeu.


   Având cu dragoste silinţă de lege, ai dobândit Darul înţelepciunii, dumnezeieşte grăind tu de Dumnezeu, ai lăsat în urmă-ţi dogme binecredincioase, preafericite; dintru care îndulcindu-ne credincioşii, pe tine te fericim.

   Fiind împodobit cu priceperea lui Dumnezeu, Cuvioase, cugetătorule de Dumnezeu, ţi-ai plecat urechea dumnezeiescului învăţător, şi de la dânsul te-ai învăţat înţelepciunea cea mai presus de lume, Dionisie.


   Viaţa ta a fost minunată, cuvântul tău şi mai minunat, limba ta strălucitoare de lumină, şi gura insuflată cu foc, fericite Dionisie; iar gândul tău Părinte, a fost desăvârşit în chip dumnezeiesc.


   Noi credincioşii Fecioară, cu bucurie strigăm ție glasul lui Gavriil; că din tine nouă S-a născut Cel negrăit, Făcătorul şi începătorul vieţii, om făcându-Se, şi S-a amestecat cu oamenii Iubitorul de oameni.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă; căci către Tine am strigat; şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.


   Prin uşile cerurilor trecând cu Duhul, ca un ucenic al Apostolului celui ce a ajuns până la al treilea Cer, Dionisie, te-ai îmbogăţit cu toată cunoştinţa celor negrăite, şi ai luminat pe cei ce şedeau mai înainte în întunericul necunoştinţei. Pentru aceasta strigăm : Bucură-te Părinte a toată lumea.


   Înger din oameni, prin faptele bune făcându-se marele Dionisie, toată cunoştinţa celor cereşti i s-a învăţat gândul ca şi cum ar fi fost cu aripi. Pentru aceasta cu laude ca pe un înger să-l cinstim, strigând către dânsul unele ca acestea : Bucură-te cela ce ai cunoscut pe Hristos prin Pavel; bucură-te cela ce pe mulţi la Hristos i-ai întors; bucură-te pierderea capiştilor mulţimii dumnezeilor; bucură-te gândirea sfatului celui de Dumnezeu cunoscător. Bucură-te cartea cea de Dumnezeu scrisă a tainicelor vistierii; bucură-te tăbliţă de Dumnezeu închipuită şi oglindă cerească; bucură-te că patima Domnului a-i văzut; bucură-te că de bunăvoie pentru Dânsul te-ai junghiat. Bucură-te izvorule cel ce izvorăşti înţelepciunea; bucură-te picătură care stingi nebunia; bucură-te stăvilarul trecerii celor necredincioşi; bucură-te calea cea neamăgită a mântuirii. Bucură-te luminătorule care luminezi pe credincioşi; bucură-te Părinte a toată lumea !


Stih : Ţi se tăie capul şi mare minune :
Căci ridicându-I pe el alergi Dionisie :
Capul Dionisie a treia zi ţi s-a tăiat.
Şi ridicându-l ai alergat.

   Acesta întrecând pe toţi cu bogăţia şi cu slava şi cu mintea şi cu înţelepciunea şi era unul din sfetnicii Ariopagului, care fiind vânat de marele Pavel, s-a botezat şi s-a hirotonit episcop, învăţându-se tainele cele negrăite şi dumnezeieşti de înţeleptul Ierotei, lăsat-au şi cărţi minunate şi foarte înalte; din care cu cale este la vreme să pomenim de una : Ducându-mă, zice la Crit, m-a primit Sfântul Carp care de era atunci şi altul asemenea, era însă şi acesta om iscusit, la vederea lucrurilor celor dumnezeieşti, pentru multa curăţenie a gândului său atât cât nici se atingea de dumnezeiasca lucrare a sfintelor Taine, de nu i se arăta mai înainte vreo dumnezeiască şi sfinţită vedenie, după rugăciunile sale cele mai de înainte. Deci zicea că-l mâhnise un oarecare necredincios, iar mâhnirea lui era aceasta, că acel necredincios osebise pe oarecine de la Biserică, cu înşelăciune trăgându-l spre nedumnezeire; fiind încă zilele cele de curăţenie, trebuia cu bună cuviinţă a se ruga şi pentru dânşii amândoi şi luând întru ajutor pe Dumnezeu, pe unul să întoarcă şi pe altul să biruiască cu bunătatea să şi să nu lipsească învăţându-i pururea şi aşa să-i suie la aceiaşi dumnezeiască cunoştinţă, ci el lucrul, care nu-l pătimise mai înainte nu ştiu cum atuncea, picând în sufletul lui multă pizmă şi amărăciune s-a pornit. Însă aşa mânios fiind, căci seara era şi către miazănoapte, la care vreme obişnuit era a se scula şi priveghea singur spre dumnezeieştile laude. Deci stând la rugăciune spre cea către Dumnezeu voroavă îşi făcea voia rea şi se mâhnea, cum nu se cădea, zicând : Că nu este drept, să trăiască oamenii cei fără de Dumnezeu, care strâmbă căile cele drepte ale Domnului. Şi acestea zicând se rugă lui Dumnezeu ca să-i lipsească de viaţă deodată pe amândoi fără milă cu un trăsnet. Şi aşa el rugându-se, i s-a arătat unde văzu fără veste, că i se cutremură casa unde stă, desfăcându-se în două, din vârful acoperământului până la mijloc, şi oarecare pară de foc cu multe străluciri înaintea lui, unde se pogorî de la Cer până la dânsul. Că se vedea locul descoperit, încă şi Cerul deschis şi deasupra lui era Iisus, căruia îi stă înainte nespusă mulţime de îngeri în chip omenesc, însă acestea vedea în sus şi se miră; iară Dacă se pleca în jos Carp, zicea că vede faţa pământului crăpată în chip de prăpastie adâncă şi întunecoasă, şi pe oamenii aceia ce-i blestemase înaintea lui îi vedea stând pe gura prăpastiei, cutremurându-se şi îngrozindu-se şi câte puţin se scăpară din picioare de mai cădea, iară din fundul prăpastiei ieşeau şerpi şi se învăluiau pe sub picioarele lor, când şuierau şi-i spăimântau şi-i îngrozeau şi-i trăgeau jos, când îi rodeau cu dinţii lor şi cu cozile lor şi-i urneau silindu-se în tot chipul să-i arunce într-acea prăpastie, lovindu-i şi împingându-i şi bătându-i şi se vedea aceea unde vrea să cadă de voie de nevoie, siliţi fiind de rău şi pe încet supunându-se. Şi zicea Carp că vedea şi privea la cele de jos şi nu grijea de cele de sus, şi cum îi părea şi se mâhnea, căci nu erau căzuţi şi căci se nevoiau de multe ori spre aceasta şi neputând îşi făceau inimă rea şi blestemau şi abia iarăşi ridicându-se şi căutând spre cele de sus, vedeau iarăşi Cerul ca şi mai înainte şi pe Iisus, unde i se făcea milă de lucrul ce se făcuse, căci s-a sculat din Scaunul Său cel deasupra cerurilor şi pogorându-se până la dânşii le tindea mână bună ajutându-le şi îngerii împreună apucau pe oamenii aceia. Şi zise Iisus lui Carp, când îşi tinse mâna sa : Bate-mă dar, că gata sunt a pătimi de multe ori pentru oamenii care se apropie către mântuire şi mă bucur de aceasta, numai să nu greşească alţii. Deci socoteşte de-ţi va fi ţie bine, să schimbi petrecerea cea cu Dumnezeu şi bunii şi iubitorii de oameni îngeri cu lăcaşul prăpastiei şi al şerpilor. Însă acest sfânt Dionisie tâlcuind şi Tipicul bisericeştii rânduieli, după aceea s-a dus spre părţile apusului, pe vremea împărăţiei lui Domiţian şi arătând multe minuni, i s-a tăiat capul în cetatea Parisului. Şi primindu-şi capul în mâinile sale, a umblat două mile de loc pe picioarele sale, făcând ca să se minuneze cei ce îl vedeau şi nu l-au lăsat până nu s-a întâlnit cu o femeie anume Catula, Şi oprindu-se din Dumnezeiasca pronie, l-a pus în palmele ei ca un odor. Aşijderea şi ucenicii săi, Rustic şi Elefterie, tăindu-li-se capetele şi aruncându-li-se trupurile împreună cu mucenicescul trup al Sfântului propovăduitor ca să-l mănânce fiarele cele sălbatice şi păsările. Oarecare credincioşi le-au luat şi le-au ascuns pentru frica ce era atunci de ucigători; şi după ce s-au dus aceia, le-a aşezat fericita Catula într-o casă, în trei zile ale lui Octombrie. Era însă la statul trupului om de mijloc, uscăţiv, albineţ, cam galben, puţinel cam scobit la nări, cu sprâncenele dese, cu ochii adâncaţi şi cu urechile mari, cărunt, păros, cu barba cam lungă şi rară puţinel cam pântecos, fiindu-i degetele mâinilor lungi. Şi se săvârşeşte soborul lui în preasfânta marea Biserică.


Stih : Prin sabie Elefterie şi cu Rustic,
Slobozi de pământ şi de cele pământeşti se fac.


Stih : Teoctist pe Ziditorul cinstind nu pe zidire,
Cu bucurie sufere a capului lipsire.


Stih : Dionisie cu optimea celor împreună nevoitori,
Mutându-se de la întuneric, în lăcaşul luminii este petrecător.

   Acesta a fost pe vremea împăraţilor Valerian şi Galini; şi aducându-se către ighemonul Emilian şi nesupunându-se legii lor, l-au trimis oare unde la urgie. După aceea l-au tras la norod şi l-au împroşcat cu pietre, pătimind mai mult decât cele ce a pătimit mai înainte de către Deciu în Libia. Deci întizându-l într-un loc sec, cu Faust şi cu Gaie şi cu Petru şi cu Pavel, şi cu ceilalţi patru care suferind cu dânsul doisprezece ani s-au săvârşit în bună mărturisire.


Stih : Cum a venit Teaghen încercarea cuptorului celui înfocat,
Neînfricoşându-se de vedere în el a intrat.


Stih : Odată a venit şi Teotechi zicând;
Precum Pavel către Corinteni scriind :


Stih : Izbăvindu-se de cursele vieţii cele multe,
Ioan va lua răsplătiri nenumărate.

   Acest sfânt Părintele nostru Ioan, a fost Tiben din ţara Egiptului. Deci primind de la moşul său îngerescul chip al monahilor şi luând iertăciune de la bătrânul, s-a dus la sfintele locuri la Ierusalim. A lepădat încă pe soborul cel din Calcedon şi de soborniceasca Biserică se depărta pe sine-şi, şi dar voind a se închina cinstitei Cruci, şi oprindu-se a se apropia, i s-a părut că aude glas, că cei ce nu se împărtăşesc de soborniceasca Biserică, sunt nevrednici de închinăciunea Crucii; iar aceasta era în vedenie. Trezindu-se dar, s-a apropiat la Biserică, apoi iarăşi s-a întors la moşul său, şi iertându-se iarăşi de către bătrânul ieşi din mănăstire. Şi aflând într-un loc râpos şi cu nevoie o mică peşteră, locui într-însa, hrănindu-se cu mugurul copacilor de acolo. Pe acesta vrând Dumnezeu să-l proslăvească l-a vădit aşa : Oarecare Anania sihastru mare şi vestit locuia în acele locuri; deci se aduse un copil îndrăcit al unui om bogat la acest om mare, care copil se bântuia de duh necurat şi nu-l primii, ci de smerenie mare Sfântul acesta îi înşelă ca să meargă mai înlăuntru pustiei să caute pe Ioan Egipteanul. Deci aicea fiind trimişi, aflară pe cel ce căutau şi spunându-i cu ce treabă au mers, întâi s-a apărat a face rugăciune, apoi supărându-l a făcut şi a zis către drac : În numele lui Iisus Hristos, duh necurat, nu eu, ci Anania robul lui Dumnezeu, îţi porunceşte să ieşi din copil. Acestea auzind duhul cel necurat de la Sfântul, îndată ieşi şi fu copilul sănătos. Şi făcându-se prin minunea aceasta vestit, se supuse şi fără de voie a primit hirotonia episcopiei din Chesaria. Şi neputând a petrece acolo viaţa cea pustnică şi fără gâlceavă, lăsă Chesaria şi iarăşi merse la pustie. Dar nu s-a putut ascunde comoara de un plugar, care având şi el un copil ce se bântuia de duhul necurat l-a pus într-o coşniţă şi acoperindu-l cu buruieni l-a pus lângă uşa Sfântului şi s-a dus în lături; deci plângând copilul şi sculându-se Sfântul şi văzându-l, a cunoscut pe duhul cel necurat ce locuia într-însul şi gonindu-l, tămădui pe copil. Iar însăşi vicleanul nu se părăsi a face rău, ci prefăcându-se în chip de om, şi întâlnind pe Sfântul într-un loc râpos şi cu anevoie de umblat, îi căzu la picioare prefăcându-se a cere blagoslovenie de la dânsul, şi Sfântul îngrozindu-se de acel fără de veste şarpe, se împiedică, de căzu cu capul în jos tocmai în fundul râpii, dar nu-şi folosi nimica dintru aceasta ucigaşul de oameni acela, rămânând Sfântul cu Darul lui Dumnezeu nevătămat. După aceea l-a dat pe Sfântul în mâna unui tâlhar ucigaş de oameni, care uneori îl bătea, alteori îl jefuia de haina ce purta, alteori îi aprindea coliba tiranul. Deci pătimind acestea Sfântul, acesta numai zicea întru sineşi către Dumnezeu : De-ţi sunt bine-plăcute acestea Doamne, mulţumescu-ţi. Şi-l auzi Domnul din Cer, că prinzându-se tâlharul de către Stăpânitorul, şi pierzându-se cu moarte cumplită, a aflat şi Sfântul mare răsuflare. Iar nici cu această tot nu l-a părăsit vicleanul supărându-l, de vreme ce mergând Sfântul într-o zi spre cercetarea fraţilor, l-a întâlnit pe cale o muiere, şi ţinându-i calea îl rugă să se abată la casa ei, să-i blagoslovească casa. Deci Sfântul de multa ei rugăciune, se abătu, şi merse în casa ei. Iar pângărita şi spurcata aceea, încuind uşile îşi dezgoli tot trupul înaintea Sfântului, şi făcea lucruri, care nu se cade a le povesti cineva, ispitindu-se a pângări pe cel nepângărit, iar întăritul şi neamăgitul acesta, lepădând şi gonind uneltirea dracului, ieşi nevătămat. Acest fericit Ioan auzind pentru un oarecare sihastru, vestit anume Marchian, poftea ca să-l vadă, dar de vreme ce el făcuse jurământ ca să nu mai iasă din peşteră, măcar de vrea a-i urma nevoie mare şi neapărată, care să nu se poată mântui, legându-se el însuşi cu cuvântul, nu putea să dezlege acea legătură, deci socotiţi ce lucru minunat a făcut şi aici pronia lui Dumnezeu, ceea ce toate le vede, înger luând pe sus pe Marchian din chilia lui, fără clinteală l-a pus în peştera fericitului Ioan; deci împreunându-se amândoi, şi sărutându-se unul cu altul, şi săturându-se unul de altul de duhovniceasca voroavă şi alcătuind fericitul Ioan, cu cuvântul cel de apoi de mulţumită şi zicând aşa : Slavă, Sfântului Dumnezeu, care m-a învrednicit a vedea pe doritul meu Marchian, fără veste răpindu-se Marchian de înger, s-a făcut nevăzut dinaintea ochilor fericitului Ioan. Însă aceasta a băgat pe Sfântul Ia multe gânduri şi se îndoia luptându-se cu gândurile şi călcându-Şi legătura, a ieşit din peşteră şi porni pe cărarea care mergea la chilia lui Marchian pentru că se spăimântase de mărimea minunii, socotind să nu fi fost vreo nălucire ceea ce s-a făcut. Deci dacă se duse şi auzi pe Cuviosul Marchian chemându-l pe nume şi înţelegând fericitul Ioan cum a fost pricina venirii sale, se bucură cu inima şi se veselii. Drept aceea iarăşi sărutându-se unul cu altul, şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors la lăcaşul său şi ce trebuie multe a grăi ? Acesta a gonit mulţi draci din oameni şi a tămăduit şi boli fără de leac, şi a făcut de a izvorât şi ape prin multe locuri şi de multe ori ploi din Cer a pogorât prin rugăciunea sa şi alte multe semne printr-însul a făcut Dumnezeu. Şi după acestea cinstitul său suflet întru bătrâneţe bune cu pace lui Dumnezeu l-a dat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi Amin.


   De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând; pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând au cântat : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

   Învăţăturile tale, ca ploaia cea cerească în pământ secetos, îngraşă inimile celor credincioşi cele ce dea pururea doresc şi fără saţiu le învaţă a striga : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu pricepere cugetătoare de Dumnezeu, ai scris minţile cele fără de trup, şi cuvântările lor cele de laudă, Fericite şi îndumnezeindu-te, ai învăţat Biserica a cânta : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.


   Locaş bine întocmit al Preasfântului Duh te-ai arătat, şi insuflările Lui şi arătările le-ai propovăduit ca un Prooroc, înţelepte Dionisie, strigând : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.


   Iată acum s-a plinit proorocia Isaiei, celui grăitor de Dumnezeu, că Fecioara a avut în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, şi a născut pe Dătătorul de viaţă; căruia toţi strigăm : Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.


   Fiind ca o oglindă luminată prin fapte bune, ţi-ai făcut gândul încăpător arătărilor celor curate, Dionisie preafericite, şi primind razele Luminii celei mai presus de gând, ai strigat : Preoţilor binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

   Dar mai îndestulat s-a vărsat prin buzele tale, pentru aceea ai arătat dumnezeieştile învăţături, lăţindu-le şi descoperindu-ne mai luminat înţelegerea lor cea mai presus de gând, nouă celor ce cântăm cu credinţă : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Mai cunoscută s-a făcut prin tine Dionisie, Mitropolia cea lăudată a Atenienilor, aducându-te pe tine lui Hristos şi Împăratului tuturor, ca o pârgă preasfinţită, şi totdeauna cântând : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Maică a Iui Dumnezeu cu totul fără prihană, curăţeşte rănile sufletului meu, şi semnele păcatului; că ai născut Fiu pe Cel ce are puterea să izbăvească lesne pe cei legaţi cu lanţurile greşelilor, din legăturile cele nedezlegate; pe însuşi Făcătorul de bine Dumnezeu, Dătătorul de viaţă.


   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi-L, popoare preaînăltaţi-L întru toţi vecii.


   Învrednicindu-te a te face văzător şi dimpreună ostenitor cu sfinţii Apostoli, te-ai făcut părtaş măririi, şi dimpreună cu ei, ai mers la vederea trupului celui cu adevărat începător de viaţă, al însăşi Născătoarei de Dumnezeu, celei preacinstite; pe care după vrednicie o mărim.

   Făcutu-te-ai moştean dumnezeieştii împărăţii în ceruri Părinte, ca un Arhiereu după lege şi ca un pătimitor nebiruit, amestecând sângele cel mucenicesc cu ungerea preoţiei; pentru aceea ai luat cununi îndoite, precum se cade de sfinţenie, tăinuitorule Dionisie.


   Ca unul ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, Ierarhe înţelepte Dionisie, pentru toţi te roagă pururea, ca să ne izbăvim de supărări, cei ce te lăudăm cu bună-credinţă, pe tine învăţătorul ştiinţelor celor negrăite, ca un sfinţit descoperitor al bunătăţii celei tainic ascunse, şi cu dumnezeiască stăpânire.


   Pe Biserica cea cinstită, pe care Hristos Fiul tău o a câştigat cu scump sângele Său ca un Bun, arătând-o cu vitejie biruitoare eresurilor; ceea ce eşti plină de Dar; şi mântuieşte-ne din primejdii, şi ne izbăveşte de stăpânirea barbarilor.


   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat. Că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte; şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.


   Fiind ucenic lăudatului Apostol Pavel, Dionisie preafericite, de la el te-ai învăţat cunoştinţa celor ascunse. Pentru aceea te-a şi pus luminător Bisericii, alegându-te Ierarh cetăţii Atenei, celei cu bună-credinţă, pe care păzeşte-o totdeauna întru dreapta credinţă preaînţelepte, prin rugăciunile tale, propovăduitorule de Dumnezeu.


   La cinstită Adormirea ta, preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară, se aflau de faţă Dionisie, cu Ierotei şi cu dumnezeiescul Timotei, împreună cu Apostolii, cântând fiecare laude Cuvioase pomenirii tale; cu care dimpreună și acum toată limba omenească, te laudă pe tine Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti lumii părtinitoare.


   Cutreierând frumuseţile cele cereşti şi împreună dănţuind duhovniceşte cu acele cete nemateriale, ne-ai scris cereştile cuvinte, ale preafrumoaselor acelora priviri; şi luminezi pe cei ce te cinstesc pe tine.

   Noi îndrăznim a zice o Dionisie, că nu în pântecele femeii te-ai zămislit, Fericite, ci înger fiind în ceruri, pe pământ te-ai pogorât, ca să ne înveţi cu de-amănuntul cetele îngereşti, pururea pomenite.

   Grădinile cele nestricăcioase, ale dumnezeieştilor cuvinte, şi ale dumnezeieştilor predanisiri împrejur zburându-le, ai adunat prea-înţelepţeşte flori veselitoare, cuvântătoare şi îndulcitoare, a preadulcilor acelora cântări, şi a îndumnezeitelor tale scrieri.

   Pe podoaba ierarhiei celei de jos o ai împodobit, înfrumuseţat scriind-o Părinte, şi semnele ei prea-înţelepţeşte dezvelindu-le, o ai arătat tip şi icoană a îngereştilor Ierarhii de sus, şi a înfricoşatelor înfrumuseţări.


   Între preoţi şi între Mucenici, încuviinţat fiind Cuvioase, te-ai arătat păstor credincios bând paharul lui Hristos; pentru aceea întru amândouă bine-plăcând însuşi lui Hristos, roagă-te pentru noi toţi, împreună cu slujitorii cei de sus, să ne facă şi pe noi părtaşi luminii în care petreci acum.


   Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.


   Între preoţi şi între Mucenici, încuviinţat fiind Cuvioase, te-ai arătat păstor credincios bând paharul lui Hristos; pentru aceea întru amândouă bine-plăcând însuşi lui Hristos, roagă-te pentru noi toţi, împreună cu slujitorii cei de sus, să ne facă şi pe noi părtaşi luminii în care petreci acum.


   Izgoneşte Stăpână din smeritul meu suflet, trândăvirea, lenea, negrijirea, nebunia, neastâmpărarea, necurăţia, grăirea împotrivă, neascultarea de poruncile Dumnezeiescului Duh. Şi către acestea tot nesaţiul, necunoştinţa, năravul cel fără milă, mintea cea fără mustrare; şi mă mântuieşte.


   Cuvinte al Tatălui Celui fără de început, Fiul meu, şi Cel de un scaun cu Duhul; cum ţi-ai întins pe lemn preacuratele Tale palme ? Ce este acum această sărăcie a Ta preabunule ? Stând înaintea răstignirii Tale, striga Maica cea cu totul fără de prihană.



   Dragostea lui Hristos, cea prea în chip de lumină şi prea-dumnezeiască, ţi-a luminat sufletul, şi prin strălucire prea-dulce, ţi-a strălucit gândirea cu bună credinţă, şi toată patima dulceţii celei simţitoare, o a ars ca focul, făcându-te lăcaş preacinstit cereştilor străluciri.

   Mare cuviinţa cuvintelor tale Ieroteie şi învăţătura şi meşteşugul cel bine alcătuit, al dovedirilor tale celor înţelepte, se cunoaşte a fi roadă gândului Celui cu ştiinţa desăvârşit, şi luminează pe cei ce aleargă către Dânsul, şi înţelepţeşte pe cei ce citesc.

   Cartea ta cea prea-vestită pentru dumnezeieştile vedenii Cuvioase, şi dogmele tale cele mai presus de fire, Dionisie cel mare le-a arătat credincioşilor. Cu care roagă-te, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.


   Stătut-ai înaintea adormirii Maicii lui Dumnezeu, propovăduitorule de cele dumnezeieşti, şi cu graiurile cele dumnezeieşti ai veselit inimile credincioşilor, Fericite; şi îndulcind cuvântul cel sfinţit al bine-vestitorilor Apostoli, ai cântat tainele lui Dumnezeu; şi pentru aceea luând îndrăzneală către Hristos, Ierarhe Ieroteie, roagă-te pentru sufletele noastre.


   Preacurată ceea ce stăpâneşti peste toate făpturile, mintea mea cea rău stăpânită de patimi, dezleagă-o cu folosinţa ta cea călduroasă şi cu rugăciunea cea de Maică, şi mă fă slujitor Fiului şi Dumnezeului tău.


   Când a văzut mieluşeaua cea nespurcată, pe Mieluşelul său trăgându-se la junghiere, ca un om de voia Sa, tânguindu-se zicea : Acum Te nevoieşti să mă faci fără de Fiu Hristoase, pe mine care Te-am născut ! Pentru ce ai făcut aceasta Mântuitorule a toată lumea ? Laud însă, şi măresc bunătatea Ta cea desăvârşită, mai presus de gând şi de cuvânt, Iubitorule de oameni.


   Puterea cuvintelor lui Pavel, de la înălţimea sfatului, te-a pogorât pe tine Ieroteie, şi ca pe cel ce eşti vrednic, te-a înălţat dându-ţi cârmele către păstorirea Bisericii; pe care ca un prea-bun cârmaci cu adevărat, o ai îndreptat la limanurile cele neînvăluite, şi ai mântuit-o.


   De un chip aflându-te cu Apostolii Ieroteie, Domnul împreună cu aceştia te-a adus la îngroparea preacuratei Sale Maici; pe care ai încununat-o cu laude întru adevăr potrivite, şi ai trimis-o Fiului ei, Dumnezeului şi Mântuitorului tuturor; cu care împreună neîncetat roagă-te, pentru noi cei ce te lăudăm pe tine.


   Aflându-te pe pământ Ieroteie, ai câştigat descoperirile, privind pururea sus ca un privitor de Dumnezeu, arătătorule de cele sfinte, preabunule. Deci, ca cel ce câştigi acum neapărat răsplătirile acelora, întru adevăr preamărite, roagă-te să se dăruiască curăţire, celor ce întru credinţă săvârşesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, şi preacinstită.


   Sfinţita lui Dumnezeu dăruire şi de Dumnezeu primitul arătător de cele sfinte, care s-a luminat cu dumnezeiasca lumină, şi s-a făcut luminător Bisericii, şi cu Darul cel revărsat peste buzele sale de la Duhul Sfânt, a defăimat nebunia meşteşugitelor împleticiri ale sofiştilor, cu cântări de laudă să-l lăudăm : Bucură-te cel întocmai cu Apostolii, cu cuvântul şi cu chipul ! Bucură-te ucenicul şi ajutătorul lui Pavel ! Bucură-te cel ce cu ameninţarea dumnezeieştii începătorii, ai fost ridicat pe nori împreună cu Apostolii, şi împreună cu aceia te-ai făcut privitor celor mai de pe urmă dumnezeieşti taine ale Maicii lui Dumnezeu, şi pe aceasta cu cântări de ieşire ai slăvit-o; cu care împreună te rogi pentru sufletele noastre.


   Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub Acoperământul tău.


   Văzându-te pe Tine Iisuse, cea neispitită de nuntă, spânzurat pe lemnul Crucii, plângea şi zicea : Fiule preadulce ! Pentru ce m-ai lăsat singură pe mine ceea ce Te-am născut, Lumină neapropiată a Părintelui Celui mai înainte de veci ? Grăbeşte şi Te preamăreşte, ca să câştige dumnezeiasca mărire, cei ce slăvesc dumnezeieştile Tale patimi.


   Bunătate învăţându-te şi trezvindu-te întru toate, cu bună cunoştinţă ca un sfinţitor cuvios îmbrăcându-te, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, drumul întocmai ai săvârşit, sfinţite Mucenice Ieroteie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând Israeliteanul, striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Pe învăţătorul tainelor, care s-a răpit până la Cer, pe dumnezeiescul Pavel, pe vânătorul lumii având dascăl, te-ai făcut ucenic privirii celei de sus.

   Limba lui Pavel cea mişcată de Duhul, grăind arătat tainele lui Dumnezeu, aceea te-a cuprins pe tine, Fericite, şi te-a făcut grăitor de Dumnezeu.


   Rănindu-te cu dragostea cea duhovnicească şi cu cuvinte dumnezeieşti, vorbind cu Stăpânul tuturor, ai pus spre tine cuvintele cele sfinţite.


   Fiind lăcaş de Dumnezeu împodobit al Luminii celei veşnice, Fecioară curată, spală-mă Stăpână şi pe mine cel spurcat şi întinat de toate păcatele.


   Ca pe un sfinţit vorbitor care grăieşti Sfintele Scripturi, şi ca pe unul ce propovăduieşti cuvântul bunei-credințe, adunându-ne toţi te cinstim cu bucurie, şi te lăudăm fericite Ieroteie.

   Cu putere şi cu plecăciune şi cu dragoste dumnezeiască, întinzându-te către Făcătorul de bine al tuturor, ţi-ai luminat gândul cu razele cele de acolo, şi sufletul ţi l-ai strălucit preafericite.


   Purtător de numele sfinţirii te-ai numit, şi te-ai arătat prinos cinstit dumnezeiesc, sfinţit Atotţiitorului şi Făcătorului veacurilor, şi ai împodobit Biserica cea cerească, de Dumnezeu gânditorule.


   Cel ce a întins Cerul, şi care ţine ocolul pământului, cuprinzându-Se trupeşte în braţele tale, cu toată firea Dumnezeirii, te-a arătat Preacurată întărire tuturor credincioşilor.


   Doamne cel ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, întăreşte-mă întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor, şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.


   Pe tine Ierarhul Atenelor te lăudăm, ca cei ce ne-am învăţat prin tine cele minunate şi negrăite; că te-ai arătat cuvântător de cântare de Dumnezeu primit. Roagă-te dar preafericite Ieroteie, să ne curăţim de toate greşelile, ca să strigăm : Bucură-te Părinte de Dumnezeu înţelepţite.


   Legea lui Hristos învăţând de la Pavel Ieroteie, ai luminat pe marele Dionisie cu buna-credință. Pentru această strigăm către tine : Bucură-te luminătorul Atenelor ! Bucură-te podoaba ierarhilor ! Bucură-te că tu ai fost întâi Episcop în scaunul Atenelor ! Bucură-te că ai fost văzător adormirii Preacuratei Fecioare şi Maicii lui Dumnezeu ! Bucură-te că ai fost curat de toate cele pământeşti ! Bucură-te luminătorule preastrălucite ! Bucură-te că te veseleşti întru cele cereşti ! Bucură-te Părinte de Dumnezeu înţelepţite.


   Strălucind cu bunătăţile cele duhovniceşti, te-ai făcut de un cuget cu învăţăturile Apostolilor, preafericite Ierarhe Ieroteie Părintele nostru. Căci din dumnezeiască hotărâre, ai împodobit scaunul, hrănindu-ţi trupul cu desăvârşită înfrânare. Pentru aceasta şi credinţa cu scumpătate propovăduindu-o ai păzit-o neclintită până la sfârşit, împreună-vorbitorule cu îngerii; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.


   Toată lumea ai adăpat-o Ieroteie ca şi cu nişte ape, cu învăţăturile dogmelor bunei-credinţe; că Hristos izvorul vieţii întru tine S-a odihnit, Părinte Cuvioase; roagă-L dar ca cel ce ai îndrăzneală de sus, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Nu s-a despărţit de Dumnezeiasca fire, trup făcându-Se în pântecele tău; ci întrupându-Se a rămas Dumnezeu, însuşi Domnul, Cel ce după naştere, ca şi mai înainte de naştere, te-a păzit Maică Fecioară fără prihană. Pe Acela neîncetat roagă-L, să dăruiască nouă mare milă.


   Mieluşeaua Cuvântului cea neîntinată, Fecioara Maica cea nestricată, văzând spânzurat pe Cruce, pe Cel ce a odrăslit dintr-însa fără dureri, tânguindu-se ca o Maică striga : Vai mie Fiul meu ! Cum pătimeşti, vrând să izbăveşti pe om de patimile cele de ocară !


   Tu eşti tăria mea Doamne Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cel ce n-ai lăsat sânurile părinteşti, şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru această cu Proorocul Avacum, strig către Tine : Mărire puterii Tale Iubitorule de oameni.

   Cu graiuri de ritori dumnezeieşti, ai luminat cetele credincioşilor, fericite Ieroteie, şi ai veselit sfinţită adunarea Apostolilor; şi fiind întru uimire dumnezeiască, ai cântat : Mărire puterii Tale Iubitorule de oameni.

   Cu totul te-ai făcut sfinţit lui Dumnezeu, în tot chipul, Fericite, fiind cuprins cu sfinţitele cuvinte cele grăitoare de Dumnezeu către Dânsul, de Dumnezeu primite, arătătorule de cele sfinte; de aceea, cei de faţă înțelepțește te socotesc, şi de înţelept vorbitor de Dumnezeu, şi de scriitor de laude dumnezeieşti.


   Acum văzând Părinte cele dumnezeieşti, mai arătat decât toate semnele şi umbrele cele trecute preasfinţite, cu socotinţele cele prea-adevărate ale vederii de Dumnezeu, roagă-te, să se mântuiască, cei ce cântă cu credinţă : Mărire puterii Tale Iubitorule de oameni.


   Tu ai născut pe Dumnezeu, Cel neîncăput, încăpându-L în pântecele tău Preacurată; ca una ce eşti curată şi împodobită cu strălucirile nevinovăţiei pururea Fecioară. Pentru aceea te bine-vestim cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi cinstim cu credinţă naşterea ta.


   Pentru ce m-ai lepădat dela faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă ? Şi m-a acoperit întunericul cel străin, pe mine ticălosul; ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

   Fiind dimpreună cu adunarea Apostolilor, cu ei ai sosit dumnezeiescule la dumnezeiasca adormire a preasfintei curatei Maicii lui Dumnezeu, care ne-a născut nouă trupeşte pe Dătătorul de viaţă.

   Înţelegând, Fericite, minunile cele mai presus de fire ca un bătrân mai presus de fire, le-ai arătat tuturor celor ce primesc cu credinţă luminare; celor ce poftesc, să priceapă cuvântările tale de Dumnezeu cele adunate la un loc, fericite prea-alesule.


   Cu razele cele preafericite ale luminii celei mai presus de fire luminându-te pe mulţi ai biruit cu adeverinţa dumnezeieştilor dovediri şi cu curăţia învăţându-te cele dumnezeieşti, cu învăţătură prea-îndelungată şi cu privire prea-înţelepţeşte ai arătat cele dumnezeieşti.


   Fără ispită de bărbat, Fecioară, ai zămislit pe Cuvântul Cel necuprins cu firea dumnezeiască şi Care S-a întrupat pentru noi oamenii, şi S-a închipuit din sângiurile tale cele fecioreşti, mai presus de cuvânt şi de legea firii.


   Cu învăţătură cuvioasă lui Dumnezeu învăţându-te dumnezeiasca cunoştinţă, ne-ai lăsat nouă Părinte cuvintele tale ca o a doua Scriptură, pentru cunoştinţa celor sfinte; luminând cu adevărat sufletele noastre.

   Fericit te-ai făcut cu adevărat iubitorule de Dumnezeu, cu suflet curat iubind frumuseţea cea cu adevărat fericită, şi singură dorită a Mântuitorului, Ieroteie.


   Cu socotinţe curate, uitându-te către fulgerele cele de înţeles ale dumnezeieştilor străluciri, te-ai arătat părtaş luminii acelora şi strălucirii, Fericite.


   Chiar şi cu adevărat Născătoare de Dumnezeu pe tine te slăvim; că ai născut negrăit cu adevărat, pe adevăratul Dumnezeu, care S-a unit cu trup, după Ipostas, preasfântă Maică Fecioară.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.


   Ca un stâlp neclintit Ieroteie nu te-ai temut de îngrozirile vrăjmaşilor, ci ai surpat temeiul înşelăciunii, întărindu-te ca pe o piatră cinstită Părinte. Pentru aceasta, ca pe un biruitor, Stăpânul te încununează cu dreapta cea dumnezeiască şi începătoare de viaţă; pe care roagă-L pentru noi toţi.


   Plecându-se poruncilor Tale Apostolii Tăi, Hristoase, şi propovăduind tuturor celor din limbi Cuvântul dumnezeieştii Tale veniri, au hirotonit pe la toate bisericile păstori şi învăţători credincioşi; atunci şi pe acesta pe care l-ai ales din tinereţe l-ai pus păstor : şi luminându-l ca pe un fără prihană, cu voinţa Ta l-ai înălţat la treapta aceasta, şi i-ai dat pe mână turma Ta, şi l-ai făcut mărturisitor Împărăţiei Tale; pe acesta care se roagă pentru noi toţi.


Stih : Ierotei dedemult ţie s-a sfinţit.
Iar acum mutându-se, cu tine Cuvinte s-a împreunat.
Mormântul în ziua a patra pe Ierotei a acoperit.

   Acesta a fost unul din cei nonă sfetnici ce erau la Areopag. Deci, învăţându-se ale credinţei de Apostolul Pavel, s-a hirotonit Episcop Atenei; acesta a învăţat pe marele Dionisie credinţa în Hristos. Acesta a fost şi începător cântărilor la Adormirea şi la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea sfinţilor Apostoli. El era cu totul înstrăinat şi depărtat cu sufletul de cele pământeşti, şi arătat către toţi la care se vedea şi se auzea, că este cuprins de Dumnezeire, şi de Dumnezeu lăudător. Deci, bine şi precum iubeşte Domnul vieţuind, şi veselind pe Dumnezeu cu bunele sale fapte, către Domnul s-a dus.


Stih : Petru fiind cuţit al Duhului bine ascuţit,
De sabia cea bine ascuţită nu s-a temut.

   Acesta era foarte înţelept, întrecând pe mulţi cu înţelepciunea. Deci luându-şi femeie, şi născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, şi s-a preoţit, luând acest Dar, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma Artileriei Vostrelor; şi ca un dascăl fiind creştinilor, a fost pârât la Domnul agarenilor al acelei ţări, şi ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se întâi limba, a grăit şi mai curat şi mai desluşit. Apoi i-a tăiat mâna dreaptă şi picioarele. După aceia l-a lipsit de ochi, l-a răstignit, şi i-a tăiat capul, şi arzându-i oasele le-a aruncat în râu.


Stih : Curgerea râului au trei fecioare :
De lumeştile neştiinţe curăţire.

   Aceste femei pornindu-se din râvnă dumnezeiască, părăsindu-şi casele şi rudele, au fugit şi s-au înstrăinat din loc în loc până la Edessa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei şi tatăl femeilor, având şi slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapoli, şi acolo fiind un râu ce înconjură locul, şi persecutorii punându-se să păzească s-au dat după băuturi; ele atunci se furişară, şi făcându-şi ruga din pripă, s-au aruncat în apă şi le lua repejunea, şi se săvârşiră înecate de apă.


Stih : De sabie Avdacte Mucenice al Domnului, murind.
Viezi împreună cu mucenicii, pe Dumnezeu cel viu văzând.

Stih : Callistena acum frumuseţea lui Hristos este privind :
A cărei dumnezeiască putere o avea Acoperământ.

   Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, şi Epark al lui Maximin, întrecea pe ceilalţi cu bogăţia, şi cu înţelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-şi dea pe fiică-sa împăratului, fiind străin de credinţă, l-a dat în jaf de-i prădară tot, şi izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iară Callistena fiica sa, îşi tunse părul capului, şi îmbrăcându-se bărbăteşte se ascunse la Nicomidia. După opt ani, se duse la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi şi a tămăduit-o; şi pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinţii ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silindu-o spre aceasta, îşi spuse cele pentru sine; şi minunându-se, lăudară pe Dumnezeu cu cuviinţă. Deci murind Maximin luă împărăţia Licinie; atunci Callistena se ivi la împărăteasa acestuia, creştină fiind, şi soră marelui Constantin. Şi povestindu-i toate câte i s-a întâmplat, a luat-o lângă sine şi a făcut-o ca pe o Maică fiului său : şi aşa fericita Callistena, îşi întoarse înapoi toată averea tătâne-său, care o luase Maximin. Şi aduse sfintele moaşte ale tatălui său, de la Mesopotamia la Asia, şi făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfinţit-o şi apoi petrecându-şi viaţa Apostolească, s-a mutat către Domnul.


Stih : Strâmtă cale a nevoinţei Ammun dumnezeiescul a petrecut,
Şi răsfăţată desfătare a aflat.

   Acesta a fost Egiptean de neam, şi sărac de părinţi, şi silindu-se de unchiul său, se însură de îşi luă femeie, şi locuind cu dânsa optsprezece ani, el avea grijă de făcea balsam, care-i da multă trudă şi osteneală, nesocotindu-şi soţia, ca nu cum i-ar fi femeie, ci ca pe o soră o ţinea. Apoi ieşind de acolo, merse la marele Antonie, şi minunat făcându-se de dânsul, a fost spre folosul multora, şi mai vârtos pentru cele nepovestite minuni, ce se făceau de dânsul.


Stih : Cu Hristos s-a împreunat pătrimea Diaconilor : Faust, Gaie, Evsevie şi Herimon.

   Aceştia erau ucenici Sfântului Dionisie, şi Diaconi Domnului nostru Iisus Hristos. Deci Gaie şi Faust, izgoniţi fiind cu dânsul, şi multe pătimind şi-au primit mucenicescul sfârşit. Iar Evsevie şi Herimon, după izgonirea dascălului lor umblând şi cercetând pe sfinţii care erau închişi prin temniţe, şi îngropând moaştele mucenicilor, şi ajungând ei până în zilele lui Deciu, şi suferind multe ispite pentru mărturisirea în Hristos, au fost prinşi şi li s-au tăiat capetele.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând; pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca întru o grădină verde, săltând au cântat : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

   Sârguindu-te cu viaţă curată a vedea Sfintele Sfinţilor, Fericite, îndeplinirea dumnezeiescului gând înţelepţeşte o ai câştigat, şi cântând strigai : Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

   Sunetul cuvintelor tale şi frumuseţea vorbei scrierilor tale, veseleşte pe cei ce cu dragoste le cinstesc; şi îndeamnă către laudă, învăţându-i a striga : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.


   Teologhisit-ai o Dumnezeire în trei feţe, şi lăudată în trei Ipostasuri, gânditorule de Dumnezeu, şi cântând strigai : Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.


   Afară de legile firii ai născut Fecioară Maică pe Stăpânul tuturor celor văzute şi celor de gând, Curată; pe care lăudându-L cu un glas strigăm : Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.


   Lucrarea Sfântului Duh cea atotputernică, sălăşluindu-se în preacuratul tău suflet, te-a arătat propovăduitor de Dumnezeu primit; cel ce măreşti pe Răscumpărătorul, lăudând cu sfinţită cuviinţă, şi cu credinţă strigând : Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

   Cu cercare de bunăcredinţă, cercetând tainele cele negrăite ale rânduielii lui Hristos, de faţă le-ai arătat; slujindu-te cu grai înalt, şi cu alcătuirea cea dulce a cuvintelor tale, strigai neîncetat : Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Darul cel prea-îndestulat te-a umplut pe tine cu insuflarea dumnezeiască şi de teologie; pentru aceea ca un râu ai izvorât dogmele, veselind inimile Apostolilor cu care împreună acum cânţi : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Fiindu-mi omorât sufletul de greşeli, şi chinuit cu muşcătura cea înveninată, ceea ce ai născut mai presus de fire, neispitită de nuntă, pe Dumnezeu cel ce poate să învieze toate, înviază-mă şi pe mine, care strig : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   De şapte ori cuptorul muncitorii haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iară văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Ca unul, care te-ai făcut iubitor înţelepciunii celei mai presus de înţelepciune acum ai luat de la dânsa cu bucurie cununa darurilor cea frumoasă, şi fiind dănţuitor în ceruri împrejurul Ziditorului tuturor, roagă-te să ne mântuim de primejdii, cei ce te lăudăm pe tine Ieroteie.

   Sălăşluitu-te-ai în dumnezeieştile curţi cele de sus, şi locuind în lăcaşurile cele veşnice, acum prăznuieşte împreună cu oştile îngereşti şi cu cetele Apostolilor; cu aceştia petreci cu bucurie şi te veseleşti, cerând împreună cu ei dumnezeiască pace, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine.


   Luând adevărate răsplătiri pentru socotinţele ce ai avut pe pământ, înălţându-te către Dumnezeu cu dorinţa cea dea-pururea, acum roagă-te neîncetat Părinte Ierotei, să se dăruiască iertare, nouă celor ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi preasfinţită.


   Ca o Maică a Ziditorului tuturor, roagă cu îndrăzneala ta de Maică pe Fiul tău, să mântuiască de apăsarea tirănească pe cei robiţi în orice chip, să înceteze asupririle celor răi, şi să dea linişte şi mântuire celor ce te laudă pe tine.


   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat. Că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile ! Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.


   Când s-a arătat Maica Cuvântului că va să se mute către odihnele cele de acolo, tu Ieroteie ai venit cu ceilalţi Apostoli, ca să o petreci pe ea cu cântări.


   Cu adevărat vas cinstit, şi primitor de cuvintele Duhului, aflându-te pe tine Pavel Apostolul, te-a învăţat negrăită dragostea lui Dumnezeu către noi, şi nespusa pogorâre a lui Hristos pe pământ, şi preaînţeleaptă iconomie; iar tu pe acestea însuşi le-ai propovăduit la toate marginile, cu mare încuviinţare, cu preadulce potrivirea numirilor, şi cu amănunţit meşteşug, Părinte Ierotei.

   Cu totul suindu-ţi mintea ta, la privire cugetătorule de Dumnezeu, cu totul te-ai făcut prea-asemănat lui Dumnezeu şi de Dumnezeu primit; pe Fiul drept aceea pe acelaşi şi Cuvântul şi pe Duhul încă şi purcederea pe aceeaşi ai arătat, cu cerc în şase colţuri prea-bine. Iar pe Părintele prea cu dreptate ca pricinuitor acestora scriindu-L. Unuia ca Părinte, iară celuilalt ca purcederea vederat, cu care tuturor ai arătat a ta stăruinţă înţelepte.

   Pe toată inima dându-o în Cer Iui Dumnezeu pururea pomenite, prea-înțelepțește te-ai sfinţit pe sine; căci de toate poftele pământeşti cu stăruinţă te-ai iscusit Părinte, cu înţelepţească înfrânare, evangheliceşte aruncând dogma cea dobitocească şi deşartă a lui Epicur celui fără de minte; socotind unica bucurie neamăgită şi potrivită omului, a se afla împreună cu Dumnezeu Ziditorul.


   Fericit eşti tu cu adevărat Ierotei, Ierarhe al Atenei, şi învăţătorule al tuturor bisericilor; căci pe singur Dumnezeu cel adevărat, Fericite, L-ai iubit, şi Acestuia propovăduitor te-ai făcut; lăsând toate şi socotindu-le lepădături pentru dragostea lui Hristos. Pentru aceasta şi locuinţă a făcut întru tine Fericita Treime, cu al Cărei Dar, strălucindu-te precum se cădea şi mai înainte de a te desăvârşi, ai cunoscut mai înainte pe Hristos care de voie a pătimit pentru noi pe Cruce, şi mai înainte L-ai propovăduit că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, căci pătimea şi zidirea împreună cu El. Pentru aceasta, izbăveşte-ne şi pe noi de patimile cele de multe feluri cu rugăciunile tale.


   Fericimu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi te lăudăm credincioşii după datorie; pe tine cetatea cea nebiruită, zidul cel nesurpat; pe ajutătoarea cea tare, şi scăparea sufletelor noastre.


   Cu înţelepciunea veacului acestuia, de sine-ţi fiind hrănit, înţelepciunii lui Dumnezeu, celei grăite de Pavel, iubitor fierbinte te-ai arătat. Pentru aceasta pe aceea cu toate ale ei, le-ai defăimat cu necruţare ca pline de basme şi bârfeli iară pe aceasta îmbrăţişându-o lămureşti tainicele ei ascunsuri întrebuinţând toată buna rostire, aleasa tâlcuire şi preafrumoasa limbuţie. Pentru aceasta lăudându-te noi credincioşii ca pe un propovăduitor văzător de Dumnezeu, şi de Dumnezeu grăitor, săvârşim cu bucurie preacinstită pomenirea ta, şi o punem către Mântuitorul mijlocitoare neruşinată.


   Stăpână Fecioară Preacurată, care ai născut după trup pe Fiul lui Dumnezeu, pe Acesta roagă-L să ne ferească de supărări şi de necazuri, pe noi cei ce cu credinţă te fericim, şi cerem al tău ajutor; ca o milostivă apărându-ne Preacurată şi cerând să ne dea iertare de faptele ce am greşit.


   Văzând Fecioara răstignirea Ta o Stăpâne, care pentru noi păcătoşii cu îndelungă-răbdare o ai primit, tânguindu-se striga Ţie : Fiul meu cum Te-au pironit pe Cruce şi Te-au omorât fiii evreieşti ? Ci scoală-Te Cuvinte, ca să se învrednicească slavei, cei ce cu credinţă laudă cinstitele Tale patimi.

   Ca una ce eşti cu numele bucuriei, ai mers cinstită cu bucurie în cămara de mire cea cerească, unde ai dorit să-ţi câştigi vieţuirea, răbdând cu tărie focul, dezrădăcinările dureroase ale dinţilor şi ale unghiilor, biruitoare Haritino ! Fecioară Muceniță mult-pătimitoare.

   Suferind sfărâmările fălcilor ai sfărâmat fălcile leilor, ceea ce eşti mult-pătimitoare; şi dezrădăcinarea unghiilor cu vitejie ai suferit, dezrădăcinând trufiile cele cumplite ale înşelăciunii; şi fiind aruncată în adâncurile mării, ai înecat răutatea vrăjmaşului celui viclean.

   După fericitul tău sfârşit, fiind aruncată în mare, te-ai adus mărit-o Părintelui tău, care a strigat cu spaimă : Cum te-ai umplut acum de Dar, fiica mea cea preasfinţită şi preadorită ! Cu chinurile cinstitei tale mucenicii, ţi-ai dobândit numire adevărată, care mai înainte s-a însemnat cu Darul.


   Pe tine te avem liman de mântuire, cu totul neînviforat, Preacurată şi blândă linişte cu adevărat dumnezeiască mireasă, cei ce ne înviforăm foarte în noianul primejdiilor celor cumplite şi grele ale vieţii. Pentru aceasta şi alergăm către tine toţi strigând : Nu lipsi în veci, a părtini celor ce se roagă ţie.

   Pe tine Mieluşeaua care ai născut pe Mieluşelul Cel fără de prihană, Cel ce a venit să şteargă păcatul a toată lumea, cu sângele Său, care s-a vărsat pentru noi, şi a înviat toată lumea; te rog, tu îmbracă-mă pe mine care sunt golit de dumnezeiasca nestricăciune, cu îmbrăcămintea Dumnezeiescului Dar, din lâna dumnezeieştii naşterii tale.

   Mieluşeaua Ta, Iisuse, Haritina, strigă cu mare glas : Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.




   Cu darurile tale Haritino, umple de Dar gândul meu, ceea ce eşti dăruită cu sfinţitele nevoinţe; ca şi cu sfinţenie să te măresc pe tine, ca pe o Muceniță biruitoare şi strălucită cu fecioria.

   Darul Preasfântului Duh te-a umplut de har; şi te-a înfrumuseţat cu împletituri săltătoare de bucurie şi te-a întărit să moşteneşti bucuria cea veşnică, ca pe ceea ce ai pătimit bărbăteşte.


   Înţelegând lăudata Muceniță că Te-ai spânzurat pe Cruce, Stăpâne, a răbdat chinurile cele cu durere, întărindu-se cu puterea Ta, a Celui ce ai întărit firea noastră.


   Loc de încăpere te-ai făcut firii celei dumnezeieşti, Născătoare de Dumnezeu Curată; pentru aceea dorindu-te pe tine Haritina, după tine ca o fecioară s-a adus Fiului tău.


   Aprinzându-ţi sufletul dumnezeiasca dorire, ai stins poftele trupului, şi înfierbântările cele cumplite ale chinurilor.

   Văzând că vrăjmaşul se surpă înaintea picioarelor celor muceniceşti, cu Darul lui Hristos, să-i aducem laudă.


   Cu puterea cea lucrătoare a toate, ai sfărâmat capul vrăjmaşului, suferind cu tărie arderea capului tău Muceniță.


   Pe tine Curată, cea singură binecuvântată între femei, iubindu-te Mucenița Haritina, s-a mărit cu darurile tale cele bune.


   Veselească-se de Tine Biserica Ta Hristoase strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea şi întărirea.


   Pentru dragostea Domnului, mărită Haritino, suferind toate cele îngrozitoare ale muncilor, ai câştigat cununa muceniciei cea nestricăcioasă.


   De veselia celor înţelegătoare dorind, şi curgerea celor văzute părăsindu-o, ţi-ai întărit gândul cu dumnezeieştile nădejdi; pentru aceea bucurându-te ai alergat către calea nevoinţei Muceniță, şi ai surpat pe şarpele, şi ţi-ai împletit fecioară, frumoasă cunună de biruinţă, podoaba muceniţelor.


   Mulţimile gândurilor mele celor necurate, şi picăturile cugetelor celor necuvioase, cine va putea să le spună ceea ce eşti cu totul fără prihană ? Încă şi pornirile şi răutatea vrăjmaşilor mei celor fără de trupuri, cine le va povesti ? Ci cu rugăciunea ta, ceea ce eşti bună, dăruieşte-mi scăpare de toate acestea.


   Pe Tine Hristoase, Cel ce te-ai născut din Părintele Cel fără de început, văzându-Te spânzurat pe Cruce, ceea ce Te-a născut trupeşte în vremurile ! Cele de pe urmă, striga : Vai mie preadorite Iisuse, cum voind Te răstigneşti acum de oamenii cei fărădelege, Fiule ? Cel ce eşti slăvit de îngeri ca un Dumnezeu ! Te laud îndelung-răbdătorule.


   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând : Mărire puterii Tale, Doamne !

   Ca pe o jertfă fără prihană, te-au răpit tiranii din braţele cele părinteşti, şi către junghiere te duceau pe tine Muceniță pătimitoare; că foarte tare ai iubit pe Părintele Cel Ceresc.

   Urmând fecioarelor celor înţelepte, din-destul ţi-ai umplut cu sânge candela ta cea sufletească prealăudată, şi te-ai sălăşluit în dumnezeiasca cămară, Muceniță cea cu numele Darului.


   Inima ta arzându-se de dragostea Mirelui tău, a stins jăratecul rătăcirii cu vărsarea de sânge, şi a uscat marea mulţimii dumnezeilor.


   Născut-ai pe Cel ce S-a întrupat, pe Dumnezeu Cuvântul, Născătoare de Dumnezeu Preacurată; pe Care iubindu-L Haritina cu înfocare, s-a pus împotriva focului şi a chinurilor celor de multe feluri.


   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă cu credinţă.

   Sfărâmându-ţi capul cu raderea, şi cu fierbinţeala jăratecului, gânditoare de Dumnezeu, nicidecum n-au mişcat tăria cugetului tău.

   Închipuind piroanele şi junghierea Ta, Doamne, rabd durerea frigărilor celor iuţi şi fierbinţi, striga Mucenița.


   Cu biruinţă ţi s-a încununat capul Haritino, biruind cu chinurile tale, frumoasă fecioară, pe şarpele care a biruit pe Eva.


   Mintea omenească nu poate să priceapă zămislirea ta cea mai presus de gând, Maică Fecioară; că pe Dumnezeu ai născut.


   Cu daruri şi cu semne a încununat cinstitul tău creştet, Hristos, pentru care ai şi poftit să pătimeşti, purtătoare de chinuri; ceea ce eşti cu numele bucuriei dumnezeieşti.

   Cel ce a izbăvit pe Iona din adâncime, Acela te-a mântuit şi pe tine de Dumnezeu gânditoare, fiind aruncată în luciul mării; şi în adâncimea sângiurilor tale a înecat pe vrăjmaşul.


   Cu sabia răbdării ai omorât pe vrăjmaşul, şi suferind dezrădăcinarea tuturor dinţilor, purtătoare de chinuri, ai sfărâmat fălcile leilor celor fără de trupuri.


   Aflându-te pe tine Fecioară putere şi întărire, răbdătoarea de patimi Haritina, munci tari suferă, şi bucurându-se se aduce Stăpânului tuturor în urma ta.


   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.


   Întărindu-te la minte Haritino, ţi-ai întărit sufletul cu credinţa; biruind pe vrăjmaşi aievea i-ai ruşinat, stând înaintea lui Hristos întru-tot fericită; și acum, purtând haină din sângele tău, şi cu îngerii bucurându-te, roagă-te pentru noi purtătoare de chinuri.


   Adunându-ne credincioşii cu cântări duhovniceşti să lăudăm, pe mărita fecioară, Mucenița lui Hristos Haritina; căci aceasta cu sârguinţă alergând la locul nevoinţei, a surpat îngâmfările vrăjmaşului, şi a călcat înşelăciunea idolească; iar credinţa lui Hristos arătat a propovăduit-o. Pentru aceasta şi după vrednicie a primit de la El cununa muceniciei cea nestricăcioasă.


Stih : Dezlegarea trupului, lucrul cel prea-dorit,
Haritina iată că prin rugăciune l-a primit.
În a cincea zi Haritina a alergat,
Şi înlăuntru cetăţii lui Dumnezeu a intrat

   Acesta a fost pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Domede Comitul, slujnică fiind oarecăruia Claudie, de care aflând Comitul că este creştină, scrise la stăpânul ei să o trimită la dansat să-i facă cercare, căci este creştină şi întoarce pe mulţi la credinţa creştinească. Iar stăpânul său întristându-se s-a îmbrăcat cu sac şi o plângea, iar ea mângâindu-l îi zicea : Nu te mâhni domnul meu ci te bucură, că şi pentru păcatele mele şi pentru ale tale mă voi socoti jertfă bine primită lui Dumnezeu. Deci zicând şi el : pomeneşte-mă şi pe mine la cerescul Împărat, o trimise la Comitul care sosind şi pe Hristos mărturisind, îi raseră capul şi-i turnară pe cap jeratic de cărbuni vii, şi cu frigări de fier înfocate i-au împuns sânii şi coastele, apoi îi legară o piatră grea şi o aruncară în mare şi ieşind vie se arătă iarăşi Comitului şi mult muncindu-o şi scoţându-i unghiile de la mâini şi de la picioare din rădăcină şi dinţii, şi-a dat duhul la Dumnezeu.


Sih : Împreună cu tine Hristoase mă primeşte fiind spălată,
Mamelhta zicea şi cu pietre fiind lovită.

   Aceasta a fost de la Persia, preoteasă capiştei Artemidei, având şi sora creştină şi a văzut în vis îngerul lui Dumnezeu unde-i arăta tainele creştinilor şi sculându-se cu frică, povesti, surorii sale. Şi ea o duse la Episcopul şi botezându-se i se făcu singură sora sa naşă de o primi din botez. Pentru care pornindu-se elinii asupră-i cu mânie, o uciseră cu pietre, fiind încă îmbrăcată cu hainele Sfântului Botez şi o aruncară într-o groapă adâncă din care abia o putură creştinii să o scoată. Iar Episcopul mergând la împăratul Perşilor, a luat stăpânire să strice capiştea Artemidei şi să zidească o biserică sfintei Mucenițe, care şi făcând-o, a pus într-însa cinstitele ei moaşte.


Stih : Mă tânguiesc, străinele munci aicea văzând,
Mă bucur însă iarăşi odihnele privind.

   În al treisprezecelea an al împărăţiei lui Romano, care ocârmuia cu binecuvântare împărăţia Romanilor, se afla un oarecare om la Ţarigrad, unul fiind din cei ce slujeau la aşternutul lui Alexandru (ce fusese cu puţin mai-nainte împărat, care era fiu lui Vasile Machedon şi frate lui Leon înţeleptul), şi din cele mai de casă slugi. Acesta alergând la viaţa călugărească, se făcu egumen călugărilor, ce se aflau la mănăstirea, ce este la apa Sangarului. Deci trecând câţiva ani i se întâmplă de căzu într-o boală foarte grea şi a zăcut multă vreme şi plinind cinci luni când a fost într-o zi la 3 ceasuri s-a trezit puţintel şi venindu-şi în fire se sculă încetişor din pat, de şezu sprijinit şi de o parte şi de alta de cei de acasă. Şi aşa şezând îşi ieşi din fire şi era mintea lui dusă cu ochii aţintiţi în sus la podul casei de la trei ceasuri până la al nouălea şi şoptea cu gura cuvinte neîncheiate şi neînţelese, şi întru aceste ceasuri, ce s-au zis mai sus, mai venindu-şi în fire ceru, de la cei ce erau cu dânsul, două bucăţi de pâine uscată, zicând : Daţi-mi cele două bucăţi de pâine ce am luat de la bătrânul, şi zicând această îşi băgă mâinile în sân pipăind şi cercând cele ce căuta. Iar un oarecare din cei ce sta acolo socotind, că va fi vreo nălucire şi nu vedenie, i se ruga să le spună această mare taină, zicându-i : Spune-ne Părinte şi nu te îndura a nu ne folosi, unde erai atâtea ceasuri ? Şi la ce vedenie îţi suise-şi gândul ? Şi cu cine vorbeai mişcând cu buzele ? Iar el văzându-i pe ei foarte întristaţi şi plânşi încetaţi a zis, fiilor, că de va da Domnul să îmi vin în fire, voi plini cererea voastră. Deci când a fost dimineaţă, se strânse la dânsul toată obştea frăţească şi începu el povestea aşa : De voi vrea să le tipăresc de iznoavă toate câte una cu gândul meu, părinţilor şi fraţilor şi să le povestesc cu amănuntul, trece peste mintea şi limba omenească, ci câte voi ţine minte şi voi putea să povestesc, acestea vă voi povesti. Acolo unde şedeam pe patul meu sprijinit de doi fraţi, mi se păru unde vedeam în partea dea stânga mulţime de nişte măscăriciuni de oameni neasemănaţi, cu obrazele negre şi negreaţă nu era la toţi într-un fel, ci la unii mai multă şi la alţii mai puţină, şi unii erau cu obrazele schimonosite, alţii cu vânătăi la ochi, alţii cruntaţi de sânge, având căutătură groaznică şi sălbatică şi unii cu buzele umflate, alţii cu buzele vinete, la unii cele din sus, la alţii cele de jos, aceştia dar veneau de se apropiau de patul meu şi se nevoiau să mă ia de la voi şi întâi văzându-vă, că staţi împrejurul meu, mi se părea, că nu foarte îmi era frică, nici mă temeam de pornirea lor. Apoi nu ştiu cum rămăsei singur de voi şi am fost cuprins de dânşii, şi cutezară de mă luară; deci unii mă trăgeau înainte legat, alţii mă împingeau dinapoi, şi unul de o parte, altul de altă parte mă strângea tare şi aşa mă duseră la o râpă foarte mare, lăţimea ei nu era mai mult decât o aruncătură de piatră, iar adâncimea până la tartar şi mă trăgeau cu sila la acea râpă. Şi era despre acea râpă o cărăruie foarte strâmtă, atât cât nici o urmă de picior nu încăpea, deci pe acea cărăruie strâmtă mă trăgeau şi eu mă lăsam tot spre partea dreaptă, de mă cumpăneam, ca nu cumva să scapăt, ca să cad întru acea prăpastie adâncă peste seamă; şi întru acea prăpastie se vedea un râu, unde curgea cu mari curgeri sunând. Deci trecând cu multă groază acea cărăruie strâmtă, se făcea unde mergeam spre partea răsăritului şi aflarăm o poartă mare deschisă la capul acei prăpăstii, acolo şedea un om mare ca un uriaş, negru şi groaznic la chip, ai cărui ochi erau strâmbaţi şi foarte mari şi sângeraţi şi lăsa dintr-înşii pară de foc multă şi fum din nări, iar limba lui spânzura afară din gură de un cot şi mâna lui cea dreaptă era de tot seacă, iar cealaltă era umflată, ca un stâlp gol şi foarte întinsă, care apuca pe cei osândiţi de-i arunca într-aceea prăpastie şi toţi câţi se osândeau întru acea prăpastie, strigau : Vai, vai ! Deci apropiindu-mă eu de acel om înfricoşat şi groaznic, el strigă tare către cei ce mă duceau, zicând : Acesta este prietenul meu, tinzând şi mâna cu poftă să mă apuce. Iar eu spăimântându-mă de frică mă cutremurai şi mă trăsei spre sine-mi şi îndată se arătară doi bărbaţi, ca şi cum iar fi trimis cineva şi, oameni bătrâni şi cuvioşi, care socoteam să fie Andrei şi Ioan, sfinţii Apostoli, semuindu-i după chipurile sfintelor Icoane. Pe aceştia văzându-i acel scârnav şi groaznic, îndată se trase de se ascunse. Deci luându-mă aceşti doi bătrâni şi trecând prin porţile ce s-au zis mai sus, şi prin oraşul, care era între porţi, am ieşit la un loc şes, unde erau nişte sate foarte frumoase şi trecând până unde se sfârşea acea câmpie, am ieşit la o vale ierboasă cu pajişte foarte frumoasă, care frumuseţe şi darul ce-l avea, este peste putinţă a o povesti şi a o arăta cu cuvintele. Iar în mijlocul ei şedea un bătrân om, foarte vesel şi de cinste, având împrejurul lui mulţime de tineri ca nisipul mării. Atunci ieşindu-mi frica, întrebam cu smerenie, pe cei ce mă purtau, cine era bătrânul acela ? Şi ce era acea mulţime nenumărată dimprejurul lui ? Şi ei ziseră : Acesta este Avraam şi sânul lui Avraam, care ai auzit, şi îndată ducându-mă ei mă închinai cu plecăciune şi sărutai pe acel ce ziceau ei, că este Avraam şi iarăşi mergând mai înainte noi pe cale şi sfârşind valea am aflat un pomet foarte mare de măslini, care precum mi se pare, erau mai mulţi pomi decât stelele Cerului, şi la fiecare pom era ca un cort şi cu pat sub cort şi pe fiecare pat era un om, întru care am cunoscut pe mulţi din cei ce se aflau la curtea împărătească şi pe mulţi din oraş şi pe unii din ţărani, încă şi pe unii dintre ai mânăstirii noastre, şi aceştia câţi am cunoscut sunt toţi morţi mai dinainte vreme. Deci cugetând eu ca să întreb, ce era pometul acela al măslinilor aşa de mare şi minunat, bătrânii apucară înainte de întrebarea mea, zicând : Ce cugeţi, care este acest mare şi prea înfrumuseţat pomet de măslin ? Şi care sunt acestea toate câte sunt într-însul ? Acestea sunt care le auzi : Multe lăcaşuri la tine Doamne sunt, după vrednicia tuturor împărţite după măsura bunătăţilor; şi după măslinişul acela era o cetate, a cărei frumuseţe şi împestritură şi încheietură şi tocmirea zidurilor cu neputinţă este a povesti cineva. Însă erau douăsprezece rânduri împrejurul a tot zidul, ca douăsprezece brâie din cele douăsprezece pietre scumpe, şi fiecare brâu dintru acestea era întreg făcut dintr-o piatră şi fiecare îşi făcea înconjurarea lui şi ce trebuie să zic netezitura zidului şi cea bună alcătuire şi tocmirea, ce era la toate, şi în zidul acela erau porţi pestriţe, cu aur şi cu argint amestecătură, şi din porţi înlăuntru era pardoseală de aur, şi case de aur cu scaune de aur, şi cu mese de aur, şi toată cetatea era plină de lumină nepovestită, plină de miros, plină de bucurie, prin care trecând n-am văzut nici om, nici vită, nici pasăre zburătoare, nici altceva din câte se mişcă pe pământ şi în văzduh; iar despre marginea cetăţii aceleia erau zidite curţi minunate împărăteşti, şi la intrarea curţilor era o boltă de lungă cât ai azvârli cu o piatră, şi din marginea bolţii până în cealaltă margine era întinsă o masă de marmură ce se numeşte Romancon, de înaltă cât se rezema omul şi era plină de oaspeţi, ce şedeau, şi toată casa era plină de lumină foarte luminoasă, şi de bun miros şi de daruri, iar în fundul bolţii era o scărişoară învârtită de ieşea într-un foişor foarte desfătat care se vedea de la masă, din care plecându-se şi ivindu-se dinafară doi tineri luminaţi la faţă ca fulgerul şi plini de toată strălucirea, ziseră bătrânilor celor ce mă ţineau : Şadă şi acesta la masă, şi îndată cum ziseră arătară şi locul, la care aducându-mă bătrânii mă puseră, iar ei şezură de o parte. Iară tinerii, intrară până în casa cea dinlăuntru de la fereastra soarelui, şi zăbovindu-se ei, eu mă uitam şi foarte luam aminte la masa aceea şi cunoşteam mulţi prieteni din cei ce şedeau şi din mireni şi din monahii cei din mănăstirea noastră, iar unii erau şi din cei ce se aflau la împărăţie. Deci după aceea târziu iarăşi venind acei tineri strigară pe cei doi bătrâni, zicându-le : Ridicaţi-l pe acesta, că mult îl plâng fiii cei duhovniceşti ai lui şi împăratului i se făcu milă şi va să-l lase să petreacă cu monahii în viaţă şi ducându-l pe altă cale, luaţi în locul lui pe monahul Atanasie de la Traian. Şi îndată luându-mă bătrânii, cu degrab ieşirăm din boltă şi din cetate şi am mers pe altă cale, aflând şapte iezere pline de munci şi de chinuri, unul era plin de întuneric, altul plin de foc, altul cu negură împuţită, altul cu viermi, altele cu alte feluri de munci şi toate erau pline de nenumărată mulţime, care plângea şi se tânguia cu jale. Deci trecând aceste iezere şi puţinel loc mai înainte, iarăşi am aflat pe bătrânul acela ce zicea că este Avraam, şi închinându-mă la dânsul iarăşi l-am sărutat, iară el mi-a dat un pahar de aur, plin de vin mai dulce decât mierea, şi trei bucăţi de pâine uscată, din care una o am muiat-o în vin precum mi se pare că o am mâncat şi am băut şi vinul tot, iar celelalte două ce le ceream eu, le-am băgat în sân; după aceea peste puţin iarăşi am mers la locul acela unde şedea uriaşul acela, ce era peste seamă de grozav, şi obrazul lui asemenea cu noaptea, care văzându-mă scrâşnea cu dinţii greu asupra mea, şi-mi zicea cu mânie şi cu amar : De aicea mi-ai scăpat, ci de acum înainte nu voi înceta a face tot felul de vicleşug asupra ta şi asupra mânăstirii tale. Până aicea fraţilor fură câte am cunoscut şi am ţinut minte de v-am spus, iar cum mi-am venit în fire nimic nu ştiu. Deci trecând vedenia aceasta în acest chip, îndată am trimis la mănăstirea lui Traian şi aflară pe monahul Atanasie mort şi-l scoteau din chilie pe patul cel ce poartă morţii. Şi întrebând când a murit ? Auziră că a murit ieri pe la al noulea ceas, în ziua în care a văzut Părintele acesta vedenia şi şi-a venit în fire. Şi peste scurtă vreme se făcură aceste două mănăstiri tot una, fiind aproape una de alta, şi până în ziua de astăzi se chivernisesc de un egumen. Şi ocârmuindu-se amândouă mănăstirile cu viaţă plăcută lui Dumnezeu, treizeci de ani, de acest Părinte ce a văzut această vedenie, trăind el atâta vreme, mult s-au sporit aceste mănăstiri, atât cu petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu a monahilor, cât şi cu veniturile din toate părţile spre chivernisirea şi hrana lor, întru slava Iubitorului de oameni, Dumnezeului nostru, Amin.


   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, de pofta bunei-credințe, mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat : Binecuvântat eşti în Biserica măririi Tale, Doamne.

   Cel ce a izbăvit pe tineri din cuptor, te-a mântuit Muceniță Haritino, din roata cea de multe feluri, şi pe tine care cântai : Binecuvântat eşti în Biserica măririi Tale, Doamne.

   Dimpreună cu fecioarele purtând făclie, mergi în cămara cea cerească, şi răbdând vitejeşte focul făcliilor, cânţi : Binecuvântat eşti în Biserica măririi Tale, Doamne.

   Fiind înfruntat cel fărădelege de răbdarea ta, ţi-a legat mâinile şi picioarele şi te-a aruncat în adâncimea apei, pe tine care strigai : Binecuvântat eşti în Biserica măririi Tale, Doamne.


   Prin cuvântul tău cel dumnezeiesc ai batjocorit nebunia, şi prin patima patimilor celor făcătoare de viaţă, Muceniță, ai plinit lipsa; binecuvântat eşti, strigând, în Biserica măririi Tale, Doamne.


   Numai pe tine Fecioară curată şi nestricată, te-a iubit Cuvântul cel curat, şi din tine S-a zămislit întrupându-Se om deplin; Cel ce a mărit pe Haritina cu minuni.


   Frumoasă te-ai făcut prin frumuseţea rănilor tale, şi rămânând fecioară nestricată, te-ai logodit preacinstită cu Cuvântul cel frumos, cu Hristos care S-a întrupat din Fecioară pentru noi; Căruia strigăm : Toate lucrurile Domnului binecuvântaţi pe Domnul.

   Luptându-te cu toate năpădirile celor ce te munceau pe tine, cu vitejie ai suferit iuţimea roţii celei arzătoare, înfierbântarea frigărilor, aruncarea în adâncime, şi dezrădăcinarea dinţilor şi a unghiilor, cinstită, mărind pe Hristos în veci.

   Picioarele tale s-au înfrumuseţat cu podoabele ostenelilor tale mărito; pentru aceea intrând în ape nu s-au udat fecioară Muceniță, fiind cu tine îngerii lui Dumnezeu; cu care dimpreună strigai : Toate lucrurile Domnului binecuvântaţi pe Domnul.


   Minune de care se spăimântează tot gândul, cum după sfârşitul tău adâncimea care primise moaştele tale, le-a dat Părintelui tău; pe care acesta le-a îngropat părinteşte, câştigând Darul de la tine Haritino; luând împărăţia cea cerească.


   Arătatu-te-ai mai înaltă decât cerurile, că ai născut pe Dumnezeul cel ceresc Preacurată, Care a făcut Cer toată frământătura pământenilor, şi care a luminat cinstita pomenire a Haritinei; Căruia strigăm : Toate lucrurile binecuvântaţi pe Domnul.


   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Ca să nimereşti mărirea cununilor, ca o fecioară nestricată Muceniță, ai suferit tot felul de chinuri veselindu-te cu Duhul, şi cu înălţarea cugetului.

   Ca o frumoasă, ca o aleasă şi Cuvioasă fecioară, ca o Muceniță nebiruită, ca o mireasă a Stăpânului cu totul fără prihană, cu aripi în chipul aurului ai zburat către cele cereşti.

   Tu străluceşti raze cu chip de lumină Haritino, gonind totdeauna negura vicleniei dracilor şi a patimilor, cu facerile de minuni cele date ţie de Dumnezeu, ceea ce eşti vrednică de laudă.


   Ziua ta cea de bucurie, cu veselie adună poporul, să laude vitejiile tale, luptele şi nevoinţele cele bărbăteşti, mare Muceniță cea cu numele de Dar.


   Lumină ne-a răsărit nouă din pântecele tău, neispitită de bărbat Fecioară, cu ale cărei străluciri luminându-se dumnezeieşte cea cu numele de bucurie, s-a făcut lumină, Născătoare de Dumnezeu neispitită de nuntă.


   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, aducând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.


   În Ceruri o Haritino, ca o Muceniță stând înaintea lui Dumnezeu cu preamărire, pe noi toţi cei ce cu evlavie săvârşim pomenirea ta, mântuieşte-ne cu stăruitoarele tale rugăciuni.


   Pe Fiul tău Fecioară, nu lipsi a-L îmblânzi pentru noi robii tăi, ca toţi să scăpăm de înfricoşata muncă de acolo, şi de gheena aceea.


   Văzând nedreaptă junghierea Fiului tău Fecioară, strigai către El cu plângere : Vai mie preadulcele meu Fiu ! Cum Te-ai pironit pe Cruce ? Cum şi mort Te priveşti ?

   De coasta Stăpânului atingându-te preafericite, ai ajuns cea mai înaltă din bunătăţi; că precum buretele apa, aşa de acolo ai luat izvor de bunăţăţi şi viaţă veşnică, şi ai adăpat inimile cele uscate de neştiinţă, izvorând neîncetat măririle Darului tău.

   Cu credincioasă necredinţa ta, pe cei credincioşi i-ai întărit, ca să înceapă a teologhisi pe un Dumnezeu şi Domn a toată făptura; pe Cel ce a purtat trup pentru noi pământenii, şi Crucea şi moartea a răbdat, pătrunderi de cuie, şi împungere cu suliţa în coastă, din care viaţă luăm. (De două ori.)

   Toma cel minunat, a deschis izvorul dogmelor Stăpâne, celor de Dumnezeu înţelepţiţi; că de coasta Ta atingându-se, îndoite lucrări, şi îndoite firi împreună a cunoscut, şi a strigat : Tu eşti Dumnezeul meu şi Stăpânul, Tu şi Domnul măririi, Cel ce pentru mine trup Te-ai făcut. (De două ori.)


   Ca o slugă a Cuvântului şi a negrăitei întrupării Lui, ai luat adâncul înţelepciunii, Toma Apostole. Că cu trestia Crucii, scoţând dintru adânc sufletele le-ai vânat. De unde cu năvodul dogmelor tale, toată lumea ai luminat şi cu lumina cunoştinţei sufletele indienilor cele întunecate le-ai strălucit. Pentru aceasta cu mărirea lui Hristos luminat desfătându-te, roagă pe Acesta să miluiască sufletele noastre.


   Cine nu te va ferici pe tine, preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta ? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, Acelaşi din tine cea Curată a ieşit, negrăit întrupându-Se; din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-Se pentru noi. Nu în două feţe fiind despărţit; ci în două firi fără de amestecare fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L Curată, cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.


   Ca pe un mărgăritar luându-te Hristos Iubitorul de oameni din marea tulburării lumeşti, prin tine a îmbogăţit pe cei lipsiţi şi cuprinşi de sărăcia nevoilor, Toma Apostole. Pentru aceasta pe tine te fericim, şi mărim cu laude pomenirea ta cea întru-tot prăznuită, cinstindu-te cu bună credinţă.


   Tot pământul cel întunecat al indienilor l-ai luminat preasfinţite şi de Dumnezeu văzătorule Apostole; că învăţând pe toţi, i-ai făcut fii luminii şi zilei; şi acestora capiştile idoleşti surpând, înţelepte, le-ai ridicat cu Darul, Biserici întru mărirea lui Dumnezeu, fericite rugătorule pentru sufletele noastre.


   Cu mâna cea sârguitoare cercând dumnezeiasca coastă şi rănile cuielor, care Cel fără de moarte pentru noi a luat şi necredinţa mutându-o cu bucurie întru bunăcredinţă, Toma ai strigat : Tu eşti Dumnezeu şi Domnul, şi Te măresc Iubitorule de oameni, pe Tine Cel ce ai izvorât credincioşilor prin patimi nepătimirea.


   Cele dumnezeieşti ale înţelepciunii lui Hristos văzând, pahar înţelegător de taină te-ai arătat Toma Apostole, prin care se veselesc sufletele credincioşilor. Că cu dumnezeiescul năvod al Duhului, ai scos pe popoare dintru adâncul deznădăjduirii. Pentru că din Sion au ieşit ca un râu al Darului, dogmele tale dumnezeieşti izvorând în toată lumea. Pentru aceasta patimilor lui Hristos urmând, în coastă ai fost împuns, intrând în norul nestricăciunii. pe Acela roagă-L, să miluiască sufletele noastre.


   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit nouă Rodul Vieţii; ţie ne rugăm, roagă-te Stăpână cu Apostolul Toma, să miluiască sufletele noastre.


   Apostole sfinte Toma, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşale sufletelor noastre.


   Pe tine, ceea ce ai mijlocit mântuirea neamului nostru, te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; căci, cu trupul cel luat din tine, Fiul tău şi Dumnezeul nostru, prin Cruce răbdând patimă, ne-a izbăvit pe noi din stricăciune, ca un Iubitor de oameni.


   Pe Apostolul şi ucenicul lui Hristos, toţi să-l lăudăm cu cântări întru pomenirea lui; căci cu dumnezeiasca cuviinţă a întărit întru Domnul gândurile noastre, pipăind rănile cuielor şi căutând credinţa cea adevărată. Acesta neîncetat se roagă, să se mântuiască sufletele noastre. (De două ori.)


   Pe Dumnezeu şi Domnul Cel ce S-a întrupat din tine pentru noi cei stricaţi cu păcatele roagă-L pururea să se milostivească spre noi, şi să-şi întoarcă mânia şi iuţimea Sa, Curată, de către cei ce strigăm cu credinţă, şi lăudăm neîncetat măririle Darului tău.


   Atingându-te de coasta Mântuitorului, şi dobândind prin aceasta cunoştinţa lui Dumnezeu, mărite Apostole, pe pământenii cei credincioşi cu necredinţa ta i-ai adus la credinţă, şi cu suliţele împungându-te peste tot trupul, luminezi sufletele tuturor celor ce laudă sfântă adormirea ta. (De două ori.)


   Nădejde neruşinată eşti celor ce nădăjduiesc spre tine, una cea ce ai născut mai presus de fire cu trup pe Hristos Dumnezeul nostru; pe Acela roagă-L cu sfinţii Apostoli, să dea lumii curăţire greşelilor, şi nouă tuturor mai înainte de sfârşit îndreptare vieţii.


   Pe Fiul lui Dumnezeu cel fără început, Dumnezeu Cuvântul, Cel ce S-a arătat pe pământ cu chipul precum suntem noi, pe care L-ai văzut, Mărite, ale cărui mâini şi coasta cu palma le-ai pipăit, roagă-L să mântuiască pe robii tăi.

   Ştiutorul celor ascunse, şi Cel ce cearcă rărunchii şi ispiteşte inimile, Dumnezeul meu Iisus, pe tine Toma preafericite, te-a primit slujitor dumnezeieştii Sale arătări, şi mărturisitor şi dumnezeiesc Apostol.


   Râu de ape tainice te-ai arătat Toma, care adăpi faţa pământului şi adunarea Bisericii, cu curgerile cunoştinţei de Dumnezeu; şi cu repejunea Duhului ai gonit înşelăciunea mulţimii dumnezeilor.


   Pierzătoare fiind a morţii şi a stricăciunii, pe Hristos izvorul nestricăciunii ai născut, de Dumnezeu Născătoare prealăudată, pe Cel ce a împodobit cu Darul nemuririi firea omenească, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Cu podoaba faptei bune fiind împodobit însuţi văzătorule, şi cu minunile, grozăvia indienilor cu dumnezeiasca lumină o ai strălucit prin credinţă, şi ai luminat întunecarea lor.

   Din rază fiind aprins prin singură lucrarea Duhului, ca o săgeată de Dumnezeu luminată te-ai trimis, de Dumnezeu primite, şi lumea ai luminat Toma cu minunile.


   În taină învăţându-te dogmele dumnezeieştii înţelepciuni, ca o grabnică scăpărare de fulger, ce iute străbate, Toma Apostole ai luminat marginile lumii.


   Ceea ce nu ştii de nuntă, care ai născut pe Dumnezeu întrupat, pe mine cel clătinat de asuprelile patimilor, mă întăreşte; că nu este Preacurată afară de tine altă ajutătoare.


   Cu năvodul dumnezeieştilor cuvinte, vânând peştii cuvântători, i-ai adus pârgă Dumnezeului nostru; şi întru rănile lui Hristos dorind să te îmbraci, următor patimii Lui te-ai arătat. Pentru aceasta adunându-ne, după datorie cinstim, mărite Apostole, întru-tot prăznuită pomenirea ta; şi cu un glas strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. (De două ori.)


   Pe ceea ce este uşă cerească şi sicriu, munte cu totul sfânt, nor luminos, să o lăudăm, scara cea cerească, rai cuvântător, şi chemarea Evei; vistierie mare a toată lumea; că într-însa s-a lucrat mântuirea lumii şi iertarea greşelilor celor dedemult. Pentru aceasta strigăm către dânsa : Roagă-te Lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu credinţă se închină preasfintei naşterii tale.


   Cel ce şade în mărire, pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată, şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.

   Cu mai-mare arătare de minuni lucrând, şi slava dumnezeieştilor dogme luminat alcătuind Apostolul, a cuprins cu propovăduirea lumea, care strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.

   Ca pe cel ce însuţi ai fost văzător Cuvântului, şi cald slujitor, şi slavei Lui mărturisitor, şi ca pe un credincios iconom şi Apostol, te lăudăm pe tine fericite Toma preacinstite.


   Ca o cămară de mire, şi cort ceresc, punând temelie piatra cea din marginea unghiului, ai zidit celor credincioşi, Fericite, pururea pomenite, mare Apostole.


   Pământ nearat, care a crescut Spicul vieţii; nor uşor şi ploaie, care a picat pe Dătătorul de viaţă, numim pe Preasfânta Fecioară, strigând : Slavă Hristoase puterii Tale.


   Strălucit fiind Apostole cu mărirea lui Hristos, şi coasta cea de viaţă făcătoare pipăind, ai scos adâncul cuvântării de Dumnezeu cel neurmat, şi lumea ai îmbogăţit.

   Nefiind Toma de faţă la cea întâia intrare şi ne-crezând pe ucenici, iar mai pe urmă a crezut şi bucurându-se a strigat : Pe Tine Dumnezeu şi Domn Te vestesc Multmilostive.


   Ca un Cer însufleţit al măririi Tale Hristoase, cu tunet duhovnicesc Toma a strigat, Dumnezeu şi Domn pe Tine credincioşilor binevestindu-Te.


   Biruitoare patimilor şi gândurilor arată-mi mintea, ceea ce eşti cu totul fără prihană, potolind pornirile lor, dumnezeiască mireasă; ceea ce ai născut pe Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre.


   Necredinţa cea de suflet pierzătoare a tuturor o vindecă necredinţa ta, Fericite; că tu ai cercat adevărat semnele cuielor şi ale suliţei.

   Slobozit-ai ca un puternic Hristoase pe Apostolul tău, ca pe o săgeată ascuţită în inimile vrăjmaşilor tăi, Dătătorule de viaţă, şi pe aceştia, ca pe nişte luare de dobânzi le-a adus Ţie.


   Jertfele idoleşti le-ai stricat Îndurate, junghiat fiind pe lemn, şi cu sfintele junghieri ale grăitorilor de Dumnezeu Apostoli, care au urmat patimilor Tale.


   O, minune mai nouă decât toate minunile ! Că Fecioara în pântece zămislind, fără ispită bărbătească pe Cel ce ţine împreună toate, L-a încăput fără strâmtorare.


   De Darul înţelepciunii plin fiind, Apostolul lui Hristos, şi adevărata slugă întru pocăinţă a strigat : Tu eşti Dumnezeul meu şi Domnul.


   Către ucenicul lui Hristos, marele puitor de taine, şi de Dumnezeu grăitorul Toma, Petru, strigând : Am văzut pe Domnul ! Zis-a acela : De nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor, şi de nu-i voi pipăii şi coasta, nu voi crede. Atunci Făcătorul tuturor şi Stăpânul a venit ca o slugă, vrând să mântuiască pe toţi şi a zis Tomei : Pipăie mâinile mele şi coasta, şi nu fii necredincios; că Eu sunt Domnul şi Dumnezeul tău. Iară el cu pocăinţă a strigat : Tu eşti Dumnezeul meu şi Domnul !

Toma, în coastă se împunge Cuvinte pentru tine.
Cu lungi suliţe se împunge Toma,
În ziua a şasea, pentru dragostea ta.

   Acesta propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, la Mideni, la Parţi, la Perşi, şi la Indieni, se închise de Smideu împăratul, căci crezu printr-însul Uazan Fiul său şi Tertia femeia lui, Migdonia şi Narea. Drept aceea l-a şi dat pe mâinile a cinci ostaşi, care suindu-l într-un munte, l-au junghiat cu suliţele, şi aşa s-a petrecut în Domnul. Din ale sale înconjurări, călătorii şi minuni ce a făcut. Încă trăind Apostolul, a trecut la India, cu un neguţător anume Avan, şi găzduiră la o casă în Andrapole. Tocmai atunci avea nuntă Domnul cetăţii aceleia, care îşi mărita o fiică, şi era a se veseli şi câţi se întâmplase acolo. Apostolul şezuse la masă mai jos decât alţii, şi ospătându-se toţi ceilalţi, numai el nu mânca, ci fiind în grijă şi pe gânduri, se păzea pe sine şi şedea liniştit. Iară unul din slugi, îngânfându-se, a dat Sfântului o palmă peste obraz, zicându-i : Dacă ai venit la nuntă, nu şedea posomorât, ci te bucură şi te veseleşte împreună cu ceilalţi oaspeţi. Iară Apostolul a zis aceluia ce i-a dat palma : Să-ţi ierte Domnul greşeala în veacul viitor, iară în acest de acum, mâna care se întinse fără de cale asupra mea, să o împartă fiarele sălbatice, pentru a multora învăţătură şi certare. Şi îndată după cuvânt, alergând acela ca să aducă apă, să dreagă vinul cu apă, paharnic fiind, ieşi o fiară ce pândea acolo la fântână, de-l sparse până la maţe şi muri. Atunci întâmplându-se un câine, de găsi în drum mâna ce lovise pe Sfântul, luându-o în gură, intră cu dânsa unde era masa, ca şi cum ar fi arătat tuturor pedeapsa ce a luat acela pentru lovirea ce a dat Apostolului. Şi mirându-se toţi câţi erau acolo a cui să fie mâna aceea, oarecare femeie evreică ce cânta cu fluierul la nuntă, a strigat cu glas mare şi a zis : Mare taină ni s-a arătat astăzi nuntaşilor. Sau Dumnezeu, sau Apostolul lui Dumnezeu, a vrut să stea împreună cu noi la masă; pentru că eu cântând cu fluierul şi veselindu-vă, am auzit pe un om de o limbă cu mine care a zis evreieşte către paharnicul ce l-a lovit : Mâna ta cea dreaptă ce m-a lovit, să se rupă de câini în viaţa aceasta, pentru ca să vadă toţi şi să se înţelepţească. Şi iată că s-a făcut cuvântul lui lucru. Şi aflară toţi minunea aceasta, şi ajunse şi la urechile stăpânitorului. Acesta după ce se trecu nunta, chemând pe Apostol îi zise : De vreme ce ştii prin blestemul tău a pricinui moarte, arată şi puterea rugăciunii tale, la fiica mea, care o am dat astăzi. Deci primind Apostolul aceasta bucuros, intră în cămara cea de nuntă, şi întărind pe tineri spre curăţenie, şi plecându-i ca să urască dulceaţa poftei trupeşti, dându-i în seama lui Dumnezeu, se duse de acolo. Deci peste puţin ceas a văzut mirele pe oarecine, ce semăna cu Apostolul, şi vorbea cu mireasa, şi părându-i-se că este Toma, îi zise : N-ai ieşit tu mai înainte decât toţi ? Dar cum iarăşi ai venit ? Iar cel ce se arătase zise : Eu nu sunt Toma, ci după Dar frate îi sunt lui, şi cine va urma după mine ca dânsul, lepădându-se de lume, va fi la a doua naştere nu numai frate, ci şi dimpreună moştenitor Împărăţiei mele. Şi zicând aceasta se făcu nevăzut Deci, aceia păzind la sine cuvântul ca un mărgăritar, au făcut rugăciune toată noaptea, către cel ce li se arătase, iar când a fost dimineaţă se duse tatăl şi socrul la casa în care se culcau tinerii, şi aflându-i şezând osebiţi, se mâhni, şi întrebând pricina, pentru ce şed osebiţi, ei ziseră : Ne rugăm, ca să se ţină această osebire între noi până la sfârşit, ca să rămânem nedespărţiţi la vremea cununiilor în cămara de nuntă cea veşnică, după făgăduinţa celui ce ni s-a arătat în asemănarea străinului. Deci de aceasta tulburându-se tatăl şi socrul, făgădui daruri ca să găsească pe înşelătorul acela, să i-l aducă înainte, şi trimiţând căuta pe cel ce se arătase. Iar cercătorii după cuvântul Psalmistului, s-au stins iscodind iscodiri; căci cel ce se arătase tinerilor, nu se afla văzut, iar nevăzut arătându-se noilor săi ucenici, îi întărea. Deci fiindcă tinerii rugau pe Domnul, ca să îmblânzească mânia tatălui şi socrului lor, şi să-l învrednicească a cunoaşte credinţa cea adevărată, auzindu-i Dumnezeu, a iconomisit a se face şi acela creştin. S-a învăţat de către însuşi tinerii cinstirea de Dumnezeu, şi a crezut în Hristos cu tot sufletul. Iar după ce s-a făcut aceasta, auzind aceşti ispitiţi ucenici ai lui Hristos, cum că Toma mai zăboveşte în India, au mers la el cu sârguinţă şi s-au desăvârşit cu Sfântul Botez; aceştia apoi altora s-au făcut propovăduitori ai sfintei Evanghelii. Iar când a mers Apostolul Domnului la Gundafor împăratul Indiei, l-a întrebat acesta ce meşteşug ştie, la lemn sau la pietre a lucra ? Apostolul răspunse că la lemn ştie a face raliţe, juguri, cârme şi vâsle; iar la pietre coloane, biserici şi case împărăteşti. Atunci împăratul zise : Oare putea-vei să-mi faci nişte palaturi după voia mea la locul care îmi va plăcea ? Apostolul zise că poate; şi se tocmiră, şi neispitind nimic, porunci de s-a dat Apostolului aur, ca să ia cele ce-i trebuiesc, şi să pună temeliile arătându-i şi locul; însă Apostolul zise : Acum împărate nu este vreme a zidi cineva lucruri iscusite, ci în luna lui Octombrie. Aceasta mi se pare să o fi zis Apostolul, pentru răsplătirea ce este să se dea în veacul cel viitor, pentru cele ce am făcut în viaţă; şi aşa prea-lesne înduplecă firea împăratului, mai ales că luă în mâinile lui şi dreptarul, şi desemnă cu meşteşug urzeala, şi-l odihni ca să nu aibă nici o grijă. Deci mirându-se împăratul de isteţimea Apostolului, dându-i şi de cheltuială de ajuns, se întoarse la casa sa. Iar Apostolul împărţi tot aurul săracilor, şi ca un Apostol făcu împăratului case nefăcute de mână de om, în curtea celor întâi născuţi. Deci trecând câtva timp, împăratului îi era aminte să ştie pentru lucru, şi auzind că lipsea numai acoperământul, de bucurie socotind că este adevărată vestea, trimise şi altă măsură de aur la Apostol, zicând, să-i facă acoperământul foarte frumos şi mai curând. El iarăşi luând aurul, îşi ridică mâinile şi ochii către cer, şi zise : Mulţumescu-ţi Iubitorule de oameni, că în multe feluri de chipuri ştii şi rânduieşti mântuirea fiecăruia; şi aflându-se tot în acel gând, îl împărţi tot la cei lipsiţi. Deci în cele din urmă, unii din cei ce se aflau cu Apostolul, au spus împăratului că n-a rămas nicidecum vreo zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a împărţit la săraci, şi încă propovăduieşte pe un Dumnezeu neştiut, face nişte lucruri minunate către cei ce merg la dânsul, şi nu mănâncă nimic. Deci împăratul umplându-se de nespusă mânie, trimise şi aduse pe Apostolul şi-l întrebă de s-a zidit palatul ? Iară el răspunzând îi zise : Ţi-am zidit împărate palat foarte frumos, precum am învăţat eu să lucrez, de la marele meşter Hristos. Şi împăratul zise : Ia să mergem să-l vedem. Iară Apostolul zise : Nu-ţi va trebui acum, ci când te vei muta de aici, atunci cu bucurie vei avea sălăşluirea palatului ce s-a zidit. Iar împăratului părându-i că-l ia în râs, strigă sălbăticit : Luaţi pe acest înşelător şi-l băgaţi într-o groapă, care va fi mai întunecoasă, împreună cu neguţătorul, care mi l-a adus. Deci aflându-se la închisoare, în legături Apostolul, fratele împăratului căzând în multă inimă rea, chemând pe împăratul îi zise : Pentru mâhnirea ce ţi s-a întâmplat de acest înşelător, îngreunându-mă la suflet, acum voi să mor; şi vorbind amândoi aşa, îi pieri firea şi muri. Atunci luându-i sufletul îngerul, şi purtându-l pe la sălaşele Domnului îi arătă frumuseţea lor şi-l întreba unde-i place să locuiască ? Iar sufletul văzând unul mai ales şi osebit pe urma tuturor, îl arătă pe acela îngerului, şi se ruga a se sălăşlui în o parte a acelui palat; îngerul însă îi zise : Nu vei putea să te sălăşluieşti întru acesta că este al fratelui tău, care i l-a făcut Toma străinul. El îi zise : Rogu-te lasă-mă să mă duc la dânsul, că-l voi cumpăra de la el cu puţin preţ, şi mă voi întoarce; că el nu-i ştie frumuseţea. Atunci îngerul întorcând sufletul în trupul cel mort, şi trezindu-se mortul ca dintr-un somn greu, zise să cheme pe frate său, care venind îi zise : Ştiu fără îndoială, că ai fost tu bucuros să dai jumătate de împărăţia ta pentru mine, ca să înviez. Cer dar de la tine un dar mic, şi te rog a mi-l da. Împăratul zise : Ceea ce este în puterea mea, voi da bucuros iubitului meu frate, adeverindu-i cu jurământ. Atunci fără nici o sfială spuse fratelui său cererea, zicând : dăruieşte-mi palatul care ai la ceruri; câţi bani vei vrea să-ţi dau să mi-l dai ? Împăratul la aceasta rămase ca un mut; apoi întrebă : Eu palaturi să am la Cer ? De unde ? Cu adevărat prea ai, măcar că tu nu şti; cele ce ţi le-a zidit străinul care este închis în temniţă. Atunci punând împăratul în mintea sa cuvintele acestea, urni pe frate-său în acest chip, zicându-i : De ar fi ceea ce pofteşti din cele ce sunt sub împărăţia mea, ar fi păcat a se călca jurământul; dar fiindcă este din cele ce sunt osebit la ceruri, judecă tu singur fiind însă meşterul de faţă, ţi-o ia şi-ţi va face mai frumoase, decât cele ce ai văzut. Acestea zicând, scoase pe Apostolul şi pe Avan din temniţă; şi căzând împăratul la picioarele lui, cerea iertăciune pentru greşeala ce a făcut din răpirea mâniei. Iar Apostolul mulţumind lui Dumnezeu de aceasta, şi luminându-i pe amândoi cu cuvântul Darului, dându-le şi arvuna Împărăţiei celei veşnice, adică Dumnezeiescul Botez se duse în alte cetăţi propovăduind şi binecuvântând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt


Stih : Pe Erotiida fecioara cu foc o a ars,
Fiind aprinsă de dragostea lui Hristos.

    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Macarie cel de la Chiul Vitiniei, care în Brusa a mărturisit, împroşcat fiind mai întâi cu pietre; în urmă de sabie s-a săvârşit.

Stih : Macarie mai înainte fiind după numire fericit..
Acum şi din cercarea sabiei s-a adeverit

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cu cetele cele de sus ca un Apostol bucurându-te, dănţuieşti în ceruri, Fericite, şi cânţi veselindu-te : Binecuvântat eşti în Biserica măririi Tale, Doamne.

   De la margini până la margini a străbătut vestirea ta, şi glasul dumnezeieştilor tale cuvinte, care învaţă pe cei ce strigă : Binecuvântat eşti în Biserica măririi Tale, Doamne.


   Biserică te-ai făcut Treimii, prealăudate, pentru aceasta şi capiştile idolilor şi jertfelnicele le-ai zdrobit Apostole, şi Biserici ai ridicat spre mărirea şi lauda lui Hristos Dumnezeu.


   De robia legii ne-am izbăvit prin naşterea ta; că tu Născătoare de Dumnezeu fără sămânţă bărbătească ai născut nouă pe MântuitoruL Binecuvântată eşti între femei, cea fără prihană Stăpână.


   Cu Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat vorbind, te-ai arătat uitându-ţi de trup, Fericite; şi cu Dumnezeirea cea mai presus de lume te-ai îmbogăţit şi prin cea către Dumnezeu apropiere ai strigat : Pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Cu dragostea lui Hristos unindu-te, moarte împreună cu Dânsul ai dorit, Fericite, zicând Apostolilor celor împreună cu tine : Să mergem, să murim şi noi cu Dânsul; şi strigând : Pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe voi Apostolii, Hristos va arătat nori ai cereştii ploi cu care umpleţi bisericile de apa dumnezeieştii cunoştinţe, preaînţelepţilor; şi adăpaţi pe cei ce strigă : Pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   De prihane şi de întinăciune curată fiind, şi lăcaş a toată sfinţenia, ai născut pe Cuvântul Cel Preasfânt, care sfinţeşte pe toţi, pe Cel împreună fără de început cu Tatăl. Pentru aceasta pe tine Fecioară te lăudăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.


   Car de lumină purtător te-ai arătat, purtând pe Cuvântul în sufletul tău cel bine-ascultător şi de Dumnezeu purtător, care a îndreptat spre mântuire pe cei ce te laudă pe tine mărite Apostole.

   A ta preafericită pomenire săvârşind, te rugăm să ne mântuim cu mijlocirea îndrăznirii tale, care ai ca un Apostol al lui Hristos, de tot întreitul val al păcatului, de Dumnezeu văzătorule preacinstite.


   Astăzi săvârşind pomenirea ta Toma Apostole; luminează-ne şi ne sfinţeşte prin credinţă, mântuindu-ne de ispite, de primejdii şi de toate patimile, cu rugăciunile tale.


   Arătatu-te-ai dumnezeiască mireasă Maică şi Preacurată Fecioară; că tu ai unit fecioria şi naşterea, născând Preacurată Stăpână, pe Făcătorul şi Domnul a toată făptura.


   Însuşi văzătorule şi Apostole al lui Hristos Celui cu totul îndurat, roagă-te să dăruiască pace la toată lumea, biruinţă iubitorilor de Hristos conducătorilor noștrii, şi iertare de greşeli şi mântuire, celor ce te laudă pe tine, ca pe un ucenic de Dumnezeu grăitor.


   Ca un soare te-a trimis de la răsărit la India, pe tine tăinuitorule, cel ce ai gonit înşelăciunea cea întunecată, Toma înţelepte Apostole, şi popoarele ai luminat, să cinstească Dumnezeirea în Treime; prin care ne păzim toţi.


   Maica lui Hristos Dumnezeu cea cu totul fără prihană, lauda cea mare a Apostolilor, a Mucenicilor, a Proorocilor şi a Cuvioşilor; fă milostiv pe Fiul tău şi Domnul, nouă robilor tăi, Născătoare de Dumnezeu, când va şedea să judece după vrednicie pe fiecare.


   Lui Hristos ai urmat Toma Apostole şi de lume nu te-ai grijit şi învăţăturile lui în vistieria ta ascunzându-le te-ai arătat adevărat Apostol. Pentru aceasta fiind între păgâni, ai luminat sufletele lor cele întunecate de înşelăciune şi de patimi, cu poruncile Mântuitorului; ca să creadă în Treimea Cea de o Fiinţă.


   Cu dumnezeiescul foc al cunoştinţei, sufletul luminându-ţi, în toate ai fost următor Stăpânului, ca un legiuit ucenic Toma Apostole; că cu trestia Crucii ai tras din adâncul necunoştinţei sufletele celor necredincioşi, şi mintea cea întunecată a indienilor cu undiţa Dumnezeiescului Duh o ai vânat. Roagă pururea pe Hristos Dumnezeu, să ne scape şi pe noi de chipul vrăjmaşului cel întunecat, şi să mântuiască sufletele noastre.

   Adâncul vânării de peşti lăsând, la trestia Crucii prin credinţă ai alergat, şi cu aceea pe toţi ai vânat Toma Apostole; pentru aceasta şi de preacurată coasta Cuvântului, cu mâna atingându-te, te-ai învrednicit a cerca cu degetul rănile cuielor. Pe Hristos Dumnezeu cu osârdie roagă-L pururea, să mântuiască sufletele noastre.


   Cele dumnezeieşti ale înţelepciunii lui Hristos privindu-le, te-ai arătat pahar gânditor de taină, Toma Apostole cu care sufletele credincioşilor se veselesc; căci cu dumnezeiască mreajă a Duhului, ai tras popoarele din adâncul deznădăjduirii. Ai ieşit din Sion ca un râu al Darului, izvorând la toată făptura dumnezeieştile dogme; şi urmând patimilor lui Hristos, te-ai împuns în coastă, intrând în norul nestricăciunii. Pe Acela roagă-L, să se mântuiască sufletele noastre.


   În căruţa faptelor bune călătorind, te-ai arătat asemenea lui Ilie arzându-te cu dumnezeiesc focul Duhului Toma Apostole; că cercând adâncul mării cel înţelegător, ai prins peşti, aducându-i pe aceştia din moarte la viaţă; şi sufletele credincioşilor luminându-le cu trestia Crucii, din înşelăciunea cea purtătoare de moarte către viaţă le-ai scos. Pentru aceasta cu cei fără de trupuri stând înaintea lui Hristos, cu dinadinsul pe Acela roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.


   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii; ţie ne rugăm, roagă-te Stăpână cu sfinţii Apostoli, să miluiască sufletele noastre.

   Vache şi Serghie, pe voi împodobindu-vă Domnul măririi cu darurile tămăduirilor, v-a arătat minunaţi în lume, cu bună laudă tămăduind prin voi pururea pe bolnavi; pentru aceasta rugaţi-vă, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

   Vache şi Serghie, nevoindu-vă voi. pe pământ, dănţuiţi în ceruri, dimpreună cu cei fără de trupuri, stând dea-pururea înaintea Treimii sfinţilor, şi desfătându-vă cu mărire vă veseliţi. Pentru aceea rugaţi-vă, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

   Vache şi Serghie, voi amândoi aţi surpat cu vitejie împotrivirea vrăjmaşului, şi cu bună credinţă aţi lepădat rătăcirea cea pierzătoare a idolilor, propovăduind pe Împăratul Hristos; pe care rugaţi-L să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.


   Serghie şi Vach, luminarea cea limpede şi veselitoare a mucenicilor, semeţia tiranului au surpat-o, rătăcirea idolilor au contenit-o, şi taina cea desăvârşită a cunoştinţei de Dumnezeu au propovăduit cu glas luminat grăind cele înalte. Cu ale căror rugăciuni, Hristoase, Dătătorule de lege al acestora, puitorule de nevoinţă, şi de cununi Dătătorule, învredniceşte-ne şi pe noi să ne îmbrăcăm cu tărie împotriva puterilor răutăţilor celor nevăzute.


   Ceea ce ai născut pe Soarele dreptăţii cu totul fără prihană, risipeşte negura patimilor celor ce mă necăjesc, şi goneşte departe de la ticăloasa mea inimă pe şarpele care amăgeşte sufletul meu şi mă îndulceşte acum cu dezmierdările şi cu deşertăciunile lumii; păzind pe robul tău întru liniştea nepătimirii.


   Pe Hristos Iubitorul de oameni, cea preacurată văzându-L răstignit, şi în coastă pătruns cu suliţa, plângând striga : Ce este aceasta Fiul meu ? Ce Ți-a răsplătit Ție nemulţumitorul popor pentru bunătăţile, care Le-ai făcut ? Te grăbeşti să mă faci lipsită de Fiu, întru-tot preaiubite ! Mă spăimântez Bunule şi Îndurate de răstignirea Ta cea de bunăvoie !


   Întăritu-s-a adunarea mucenicilor lui Hristos, împotriva vrăjmaşilor; între ei strălucesc, ca nişte luminători ai lumii, aceşti tari şi aleşi purtători de chinuri, Serghie şi Vach. De aceştia a dat dosul tabăra cea vicleană a dracilor; de aceştia s-au spăimântat tiranii şi s-au minunat îngerii, văzând pe cel fără de trup zdrobit de cei cu trupuri. Iar Biserica credincioşilor săvârşind pomenire pururea veselă, şi de bucurie lumii, strigă : Cel ce prin neputinţa trupească ai legat pe cel tare, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi, mântuieşte sufletele noastre.


   Cum îţi voi lăuda Darul, şi multa purtare de grijă din toate zilele, care aievea arăţi spre mine nevrednicul robul tău ? Şi în ce chip voi spune bunătatea ta, şi îngrijirea cea de multe feluri cu adevărat ? Ajută-mi încă și acum, fiind vie şi după moarte; şi mă scapă, preacinstită, de toată răutatea.


   O preamărită minune ! O Taină nouă ! O lucru înfricoşat ! Fecioara grăia, văzându-Te pe Cruce spânzurând între doi tâlhari; pe Tine care fără de durere înfricoşat Te-a născut, şi plângând, striga : Vai mie Fiul meu preaiubite ! Cum Te-a pironit pe Cruce poporul cel cumplit şi nemulţumitor !


   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


   Pe cei ce firea nu i-a cunoscut fraţi după trup, pe aceştia Darul frăţeşte a cugeta până la sânge i-a silit, Serghie şi Vach, cinstita şi cucernica adunare; fără de arme şi goi în locul nevoinţei pe vrăjmaşul au călcat, rugându-se neîncetat pentru sufletele noastre.


   Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă întru tărie s-a preamărit; că aceasta nemuritorule, ca o puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, făcând israelitenilor cale nouă prin adânc.

   Serghie sluga lui Hristos, luând împreună-rugător şi ajutor pe Vach pururea pomenitul, cu care dimpreună ai săvârşit patimile cu cuget dumnezeiesc, daţi-mi cuvânt de înţelepciune mie, ca să vă laud pe voi.

   Pe piatra cea nemişcată a credinţei lui Hristos punându-vă temelia, sfinţilor Mucenici, fiind întăriţi la lupta cea bună, v-aţi arătat sprijinitori şi stâlpi ai bunei-credinţe.

   Crezând cuvintelor lui Hristos şi uitându-vă către El neabătut, aţi defăimat toată dulceaţa cea trecătoare sfinţilor, fiind cuprinşi de dragostea cea veşnică.


   Lepădându-vă de neam, de patrie şi de cinste, pentru Hristos, acum vă veseliţi; şi îmbrăcându-vă cu îmbrăcăminte femeiască, cu înţelepciune bărbătească, v-aţi înfrumuseţat cu hainele nestricăciunii.


   Roagă-te Maica lui Dumnezeu, să fie blând şi milostiv credincioşilor Cuvântul pe Care L-ai născut, Cel ce a venit la noi trupeşte; că pe tine te avem părtinitoare şi mântuire.


   Cel ce însuşi ştie toate ca un Dumnezeu mai înainte de a se face, văzând plecarea voastră cea către Dânsul, va umplut fericiţilor de cuvântul înţelepciunii şi de cunoştinţă dumnezeiască, ca pe nişte ostaşi ai Lui.

   Alegând a vă chinui pentru legea lui Hristos, ca nişte slugi ale Lui, v-aţi lepădat de mărirea ceea ce se strică şi se trece, şi de toată lumea, şi de ţiitorul lumii, cu gândul cel înţelegător de Dumnezeu, purtătorilor de chinuri Mucenici, pentru dragostea Celui ce v-a zidit.


   Cu pornirile gândului cele curate, stând acum înaintea lui Dumnezeu, şi umplându-vă de razele cele de acolo, şi îndulcindu-vă de fericirea cea negrăită cu adevărat, apăraţi-ne pe noi de supărări, răbdătorilor de patimi.


   Fiind ţinut de moarte mai înainte Adam, acum s-a izbăvit prin naşterea ta, singură mireasă a lui Dumnezeu; că mai presus de fire şi de cuvânt ai născut Curată, viaţa cea ipostatnică, unindu-Se cu trup după Ipostas.


   Însuţi Cel ce ştii neputinţa fiinţei omeneşti, şi după milostivire Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ție : Sfântă este Biserica cea însufleţită, a măririi Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni.


   Veniţi iubitorilor de Mucenici, să cinstim florile cele înţelegătoare ale credinţei, mărgăritarii Domnului, pe sfinţii pătimitori Serghie şi Vach; pe cei ce înşelăciunea vrăjmaşului cu vitejie au călcat, şi toată puterea idolilor la pământ au surpat-o. Pentru aceea ca nişte vrednici, luând cununile biruinţei de la Cer, dănţuiesc dimpreună cu îngerii; şi noi cu credinţă strigăm : Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră. (De două ori.)


   Îmi aduc aminte de judecată, şi mă tem, că am făcut lucruri vrednice de ruşine eu smeritul, ci mă rog Născătoare de Dumnezeu prealăudată : Mai înainte până a nu ajunge la porţile morţii, întoarce-mă şi mă îndreptează către calea pocăinţei; şi cu mulţumire închinându-mă, să laud puterea ta cea nemăsurată şi dumnezeiasca sprijinire, preasfântă mireasă a lui Dumnezeu. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să-mi dăruiască curăţire de păcate şi mare milă.


   Stând tu Fecioară lângă Cruce, şi văzând pe Fiul tău şi Dumnezeu răstignit, Preacurată strigai zgâriindu-ţi faţa şi udându-o cu lacrimi, ziceai : O ! Cum voi suferi acestea, şi celelalte ocări, oţetul şi fierea, lovirile trestiei, loviturile cu palma şi cu pumnii, şi împungerea coastei, eu ceea ce Te-am născut fără durere ? Acum durerile Tale amărăsc sufletul meu, văzându-Ți patimile, îndelung-răbdătorule, cele ce voind le-ai suferit.


   Munte umbrit cu Darul cel dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei de de departe văzători, mai înainte a vestit pe Sfântul lui Israil ce era să iasă dintru tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră.

   Doi luminători de la apus au răsărit, făcându-şi alergarea împotriva rău-credinciosului care stăpânea atunci pământul. Şi au ajuns Hristoase către răsăritul Tău cel luminos şi de mântuire.

   Nici sabia, nici focul, nici goana, nici bătăile, nu v-au despărţit pe voi de cunoştinţa cea dreptcredincioasă către Dumnezeu; că viaţă aţi socotit a fi sfârşitul cel pentru Dânsul, şi desfătare fericită şi nepieritoare, o vrednicilor de laudă.

   Luminătorii cei cu adevărat nerătăciţi, luminează întărirea Bisericii lui Hristos, cu lumina dumnezeieştii străluciri, şi veselesc sufletele credincioşilor trimiţându-le razele minunilor.


   Dumnezeiescul Vach şi prea-alesul Serghie, luminează la întoarcerile anilor şi îndeamnă duhovniceşte către ospăţ pe iubitorii de Mucenici, cei ce cu bunăcredinţă, îşi pun înainte bunătăţile lor.


   Sabia care a păzit uşa Edenului, acum dă voie credincioşilor, şi-i primeşte luminat, văzându-i însemnaţi cu sângele cel cinstit, şi cu Darul Celui ce S-a născut din pântecele tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Cel ce ai luminat cu luminarea venirii Tale Hristoase, şi ai strălucit cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale şi inimile celor ce te laudă cu dreaptă credinţă.

   Cei ce aţi gonit înşelăciunea cu arma adevărului, şi răbdând cu tărie muncile tiranilor, v-aţi făcut biruitori încununându-vă de la Hristos; acum după vrednicie vă veseliţi.

   Fiind întăriţi cu putere nebiruită, şi cu Darul Treimii, numărul de doi Mucenici, a surpat pe stăpânul întunericului, şi pe cei robiţi de el; pentru aceasta cu cinste se fericesc.


   Cu răbdarea şi cu bărbăţia sufletească şi cu întărirea gândului, doi măriţi Mucenici, au biruit toată iuţimea mâniei muncitorilor, şi cu îngerii se sălăşluiesc.


   Răsărit-ai Maică a lui Dumnezeu ca o dimineaţă pe Soarele cel neînserat, purtând în braţe pe Cel ce S-a unit cu trup după Ipostas; pe dreptul Adevăr; pentru aceasta pe tine toţi te mărim.


   Moaştele mucenicilor din-destul izvorăsc izvoare de tămăduiri, ca să luăm cu osârdie noi credincioşii, şi să fericim pe răbdătorii de chinuri, pe lăudatul Serghie, şi pe Vach pururea pomenitul.

   Urând adunarea celor fărădelege, şi surpând înşelăciunea lor, au mers cu statornicie pe calea cerească, Serghie şi Vach, şi au ajuns la limanul lui Hristos cel lin.


   Se deschid purtătorilor de chinuri Mucenici, uşile cele cereşti, prin cinstita urmare a patimii lui Hristos Dumnezeului nostru, care li s-a dăruit, şi care goneşte taberele dracilor.


   Cu adevărat Maică a lui Dumnezeu Preacurată socotindu-te pe tine te propovăduim; că netâlcuit ai născut Fecioară pe însuşi Fiul cel fără de început, Care a strălucit din Tatăl mai înainte de veci.


   Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel dedesubt, şi nu este mântuitor; socotitu-ne-am ca oile de junghiere, mântuieşte pe poporul tău Dumnezeul nostru; că tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare.


   Mintea asupra vrăjmaşilor bărbăteşte v-aţi întrarmat, surpând toată înşelăciunea lor; şi biruinţă de sus luând Mucenici prealăudaţi, cu un cuget strigaţi : Bine şi frumos este a fi împreună cu Hristos.


   În ceruri Hristoase vieţuiesc Serghie şi Vach, şi de dumnezeiasca lumină de la Tine se umplu, şi pe mine cel ce umblu întru întunericul necunoştinţei, întâmpină-mă degrab, şi din patimi mă scoate, Unule fără de moarte, trimiţându-mi haina pocăinţei; ca şi cu minte luminată, să laud praznicul acestora cel de lumină purtător, şi cu bucurie să strig : Bine şi frumos este a fi împreună cu Hristos.

Şi către sabie, foc este inima ta Serghie.
Pe Serghie în a şaptea zi l-au omorât prin sabie.
Iar pe Vach, prin bătăile cu vine.

   Aceştia au fost pe vremea Împărăţiei lui Maximian. Serghie era primichir, din şcoala Chentiliilor, iar Vach era secundichir, din aceiaşi şcoală. Deci, învăţându-se, şi urmând din început credinţei creştinilor, şi dumnezeieştilor Scripturi, şi fiind pârâţi la împăratul, îi siliră să facă împreună cu dânsul jertfă la idoli; şi ei nicidecum primind aceasta, îi descinseră de brâie, şi le luară portul cel de podoabă, ce purtau împrejurul grumazilor, şi-i îmbrăcară cu port femeiesc, şi-i duseră în mijlocul târgului, ca să-i ocărască, încărcaţi de lanţuri. Apoi se trimiseră la ighemonul Antioh în cetatea Eufratiștilor. Aci apropiindu-se, din arătare îngerească se umplură de îndrăzneală şi de putere dumnezeiască, şi întâi Vach fiind bătut cu vine de bou crude multă vreme, şi-a dat Duhul întru aceste munci. Iar lui Serghie făcându-i-se strânsuri în multe chipuri, şi băgându-i în picioare încălţăminte de fier, şi silindu-l să alerge departe, după aceea băgându-l în temniţă, şi iarăşi pironindu-se cu aceleaşi răni de încălţăminte, i s-a tăiat capul.


Stih : Amânduror nevoitorilor ce în sac şi în adânc s-au aruncat,
Dumnezeu Cuvântul sacul spre bucurie l-a schimbat.

   Împărăţind Claudie la Roma, şi omorând pe mumă-sa pentru credinţa în Hristos, nu i se mai făcea milă de creştini; atunci fericitul Chesarie venind de la Africa la un sat ce se cheamă Tarachini, dacă a văzut spurcatele jertfe, le scuipă şi le călcă cu picioarele. Atunci l-au prins şi l-au băgat în temniţă, zăcând trei zile nemâncat, apoi l-au dat la Antipatul. Şi legându-i mâinile la spate, îl trăgeau slujitorii înaintea carului dregătorului, până la capiştea lui Apolon. Şi dacă veniră acolo, făcând Sfântul rugă, îndată căzu capiştea din temelie, fiind înlăuntru popa cel mare al idolilor şi alţi mulţi; care lucru văzându-l Leontie Ipatul căzu la Sfântul, şi crezând în Hristos, se boteză înaintea tuturor. Atunci venind preotul Iulian, îl cuminecă cu sfintele taine; şi Ipatul îndată şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu, precum poftise prin rugăciunea Sfântului. Deci văzând Loxorie boierul ceea ce se făcu prinse pe preotul Iulian şi pe Chesarie diaconul, şi porunci să-i bage în saci, şi să-i arunce în mare; iar sfinţii le ziseră : Noi Loxorie, ne aruncăm în mare, iar tu muşcat fiind de un şarpe rău, îţi vei lepăda sufletul cu rea moarte; care se şi făcu, că peste două zile, umblând el pe lângă mare, se încolăci peste dânsul un şarpe foarte mare şi bătându-i toate mădularele atât îl făcu de nu putea să răsufle, şi era mai mort, fiind o priveală mare de jale celor ce-l vedeau zăcând umflat, iar trupurile sfinţilor ieşind din mare de Domnul ocârmuiţi, trimişi fiind din vedenie un oarecare Evsevie preotul, şi Felix de le-au primit, şi trecând pe unde zăcea acel nenorocit, pe care şi văzându-i striga şi se văita ticăloşindu-se pe sine, şi după puţin şi-a lepădat sufletul său; iar feciorul botezatului Leontie Ipatului, celui mai sus zis, după ce s-au îngropat moaştele sfinţilor lângă cetate, tăie şi capetele lor, şi le-au dat pe râu. Atunci Cuart preotul din cetatea Capua, de dumnezeiesc înger fiind povăţuit, merse de luă moaştele acestora, adică ale lui Evsevie, şi ale lui Felix, şi le puse în loc cucernic, întru mărirea Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh.


Stih : Lăsând Leontie stăpânirea cea de jos;
Cu pace a aflat cinstea cea de sus.


Stih : Evsevie şi Felix, pentru mucenicescul Har.
Prin sabie a aflat mucenicescul Dar.


Stih : Multe săbii omoară pe Polifronie.
După a căror număr va lua şi răsplătire.

   Acesta a fost născut din Eparhia ce se cheamă Gamfanita, iar tatăl acestuia Vardanie era plugar. Şi-şi pedepsi copilul la carte, şi-i poruncea să urmeze după ceilalţi copii. Şi fiindu-le apa departe, prin ruga copilului a izvorât fântână în curtea tatălui său cu apă foarte bună; pentru că avea copilul multă înţelepciune şi înfrânare. Deci ajungând în vârstă, se luă cu cei ce lucrau la vii, şi merse la Constantinopol. Şi lucrând şi el cu ceilalţi lucrători la vie, gustă hrană şi bău apă a doua zi, sau a treia zi. Iar stăpânul viei mirându-se de lucrătorul lui Dumnezeu, îl însoţi cu o sumă de aur, şi-l trimise zicându-i : Du-te la casa ta, şi te roagă lui Dumnezeu pentru mine, oprindu-i şi dichelul pentru credinţa, care făcu multe minuni; iar el cu aurul ce avea la mâna lui, făcu o biserică; şi aflându-se la Sinodul ce s-a ţinut la Niceea, fiind citeţ se învrednici şi Diacon, şi Preot. După aceea murind marele Constantin, îndată eresul lui Arie începu a mesteca pe mulţi; atunci Sfântul acesta ţinând tare credinţa cea dreaptă, se silea totdeauna a o creşte şi a o întări. Pentru aceea ereticii se topeau de zavistie, şi aflând pe Sfântul stând la jertfelnic, au sărit fără veste de-l junghiară, şi-l bucăţiră cu săbiile, amestecându-l cu tainicul şi dumnezeiescul sânge, şi astfel îl trimiseră fără voia lor jertfă sfântă lui Dumnezeu.


   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Pe tine Născătoare de Dumnezeu, cuptor înţelegător te cunoaştem credincioşii; că precum Cel Preaînalt a mântuit pe cei trei tineri, şi pe mine tot omul în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul părinţilor Cel lăudat, şi preamărit.

   Bucură-te însoţire mărită a răbdătorilor de patimi ! Bucură-te că aţi biruit luminat îngrozirile tiranilor ! Bucură-te că aţi săvârşit călătoria cea fericită ! Bucură-te că staţi înaintea lui Dumnezeu, doime de Dumnezeu fericită !

   Cu totul luminaţi umblând pe pământ, aţi întunecat ochii dracilor, şi feţele tiranilor cu lumina Darului şi cu strălucirile patimilor, lăudând pe Dumnezeu cel lăudat şi preamărit.


   Ale lui Dumnezeu celui viu fiind lăcaşuri însufleţite şi fiind vii pătimitorilor cu puterea lui Dumnezeu întărindu-vă, aţi biruit tabăra vrăjmaşilor, preafericiţilor, lăudând cu cântări pe Dumnezeu, Cel tare în războaie.


   Preacurată ! Tu te-ai făcut Biserică şi preasfinţit Chivot, primind pe Făcătorul, Cel neajuns cu mintea şi necuprins cu înţelegerea, şi L-ai încăput în pântecele tău; pe Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preamărit.


   Cel ce a răcorit odinioară cu rouă văpaia tinerilor, a mărit pe mucenicii care stau în nevoinţe, şi cântau : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Înţelepţeşte s-au lepădat purtătorii de chinuri de amăgirile cele pierzătoare de suflet ale muncitorilor, strigând şi cântând lui Hristos : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul; lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Mari păzitori ne-ai pus nouă Hristoase pe Serghie şi pe Vach, pe cei cu adevărat purtători de cununi, care ne păzesc, şi cântă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul; lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Îndreptează-mi Stăpâne Hristoase calea faptelor bune cu rugăciunile mucenicilor, şi cu înlesnire mă învredniceşte să strig Ție : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul; lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Fericimu-te pe tine adevărată Maica Dumnezeului nostru, aducându-ţi ţie dimpreună cu îngerul, bucură-te Preacurată şi fără prihană Stăpână ! Că prin tine neîncetat toate lucrurile pe Domnul laudă, şi-L preaînalţă întru toţi vecii.


   În cuptor tinerii lui Israil, ca într-o topitoare, cu podoaba bunei credinţe, mai curat decât aurul au strălucit, grăind : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul; lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Cu totul aţi câştigat pe Hristos că toată lumea aţi părăsit-o pentru Dânsul; și acum. mucenicilor v-aţi sălăşluit în ceruri, văzând şi cetele puterilor celor de sus, şi lumina bărbaţilor celor fericiţi.

   Însoţire prea-aleasă ! Dă Darul cel de sus şi iertare greşelilor celui ce-ţi aduce laudă cu dragoste, rugând pe Cel însuşi milostiv; către care năzuind, aţi defăimat râvna celor pământeşti.

   Cu raza Dumnezeirii Celei în trei Lumini, fiind luminaţi mucenicii cei nebiruiţi, s-au lepădat de nedumnezeirea multor dumnezei şi n-au ţinut seamă de frica muncitorilor; și acum, se îndestulează de dulceaţa raiului, cea fără de stricăciune.


   Săvârşind călătoria cea bună şi nevoindu-vă a păzi buna credinţă v-aţi învrednicit a câştiga Împărăţia cea neclintită, prealăudaţilor Mucenici, şi a fi împodobiţi cu coroana frumuseţii, şi cu buna-cuviință.


   O cât sunt de minunate minunile tale cele mai presus de minte ! Că numai tu ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, făcându-se om cu trup mai presus de fire, Maică Fecioară; pe Cel ce cu înţelepciune ţine toată lumea cu dumnezeiasca voie şi o chiverniseşte şi o cuprinde.


   Chipul naşterii tale celei curate, l-a arătat rugul cel ce ardea nears; și acum, te rugăm, ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră; ca neîncetat să te mărim pe tine Născătoare de Dumnezeu.


   Fiind legaţi cu dragoste frăţească şi cu bunăcredinţă, răbdătorii de chinuri Mucenici, Serghie gânditorul de Dumnezeu, şi Vach pururea pomenitul, se roagă Ție Hristoase, să dai pace lumii şi celor din lume, conducătorilor tărie şi biruinţă împotriva vrăjmaşilor, şi nouă iertare păcatelor şi mântuire sufletelor noastre.


   Preacurată Fecioară Maică, nu înceta a te ruga Domnului, Celui întrupat din curate sângiurile tale, pentru noi netrebnicii robii tăi, ca să aflăm Dar şi ajutor în vreme bună; şi mai ales în ziua în care va judeca neamul omenesc, dând ca un Dumnezeu fiecăruia după faptele sale; că pe tine te avem părtinitoare în nevoi.


   Davidiceşte strigau Serghie şi Vach mucenicii : Iată acum ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui fraţii împreună ! Nu fiind legaţi după rânduiala firii, ci prin mijlocirea credinţei. Pentru aceea sfinţii au călcat pe vrăjmaşi, şi ridicându-şi Crucea au mers după Hristos; şi se roagă Împăratului şi Dumnezeu, să se dăruiască sufletelor noastre mare milă.


   Ce este bun sau ce este frumos, ca socotinţa cea frăţească a mucenicilor Tăi Doamne ? Că pe care firea nu i-a cunoscut fraţi trupeşti, pe aceştia credinţa i-a împins a gândi întocmai până la sânge. Dumnezeule, pentru rugăciunile lor, miluieşte-ne pe noi.


   Prooroceşte adunându-ne cu sfinţii, să strigăm cântare : Iată acum ce este bun, sau ce este frumos, fără numai a locui fraţii împreună ? Nu după urmarea firii, ci după unirea credinţei şi a Duhului Sfânt. Că ferindu-se de toate cele trecătoare, şi-au ridicat Crucea pe umeri şi au mers după Hristos, Serghie şi Vach vitejii Mucenici; aceştia având îndrăzneală în ceruri, se roagă pentru noi totdeauna, să se dăruiască nouă mare milă.


   Încălţându-se Serghie întru gătirea Evangheliei păcii cu încălţăminte de piroane; prin sângele care i-a curs din picioare, a orbit pe şarpele cel ce ne pândeşte călcâiele, şi a luat cununa muceniciei. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, pironeşte cu frica Ta trupurile noastre şi ne miluieşte.


   Izbăveşte-ne pe noi în nevoile noastre, Maica lui Hristos Dumnezeu, care ai născut pe Făcătorul tuturor; ca toţi să strigăm ţie; Bucură-te singura folositoarea sufletelor noastre.


   Mieluşeaua care Te-a născut pe Tine Mielul şi Păstorul, dacă Te-a văzut pe lemn, se tânguia, şi ca o Maică îţi grăia : Fiule preadorite, cum Te-ai spânzurat pe lemnul Crucii Iubitorule de oameni ? Cum Ți s-au pironit Cuvinte, mâinile şi picioarele de cei fărădelege ? Şi sângele Tău Ți-ai vărsat Stăpâne.


   Văzând odinioară Biserica lui Dumnezeu chinurile voastre mucenicilor a toată lumea, se împodobeşte luminat şi cu credinţă prăznuieşte pomenirea voastră, purtând ca o podoabă împărătească ruşinea care a fost pusă ca batjocură pe dumnezeieştii voştri grumaji; prin care v-aţi învrednicit măririi cereşti şi fericirii celei fără sfârşit.


   Toată viaţa mea cheltuindu-o în răutăţi eu ticălosul, acum am rămas pustiu de toată fapta bună, Preacurată, şi văzând că se apropie moartea, vai mie mă cutremur de judecata Fiului tău şi Dumnezeu. Miluieşte-mă Fecioară mai înainte de nevoia aceea şi întorcându-mă Stăpână mă mântuieşte.


   Multe dureri răbdând Preacurată la răstignirea Fiului şi Dumnezeului tău, suspinat-ai lăcrămând şi văitându-te grăiai : Vai mie dulcele meu Fiu ! Cum pătimeşti fără dreptate ? Cum te spânzuri pe lemn Cel ce ai umplut toată lumea de bucurie ? Pentru aceea preasfântă Fecioară, ne rugăm ţie cu credinţă, fă-L nouă Milostiv.