A Crucii, a Născătoarei :

A lui Teofan.

Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi Dumnezeul lui Israil.

A lui Ghermano.

Stih : Sfinţilor celor ce sunt pe...

A Crucii, a Născătoarei :

Troparul, glasul al 8-lea :

Sau aceasta, glasul 1 :

Slavă..., Şi acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

 Amândouă din Octoih, fără mucenicine şi al sfinţilor pe 6.

Iar unde va fi hramul sfinţilor, canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul pe 6. Şi ale sfinţilor două pe 8.

CANONUL cel întâi.

Facere a lui Ioan Damaschin,

Cântarea 1-a, glasul 1:

Irmos :

A Născătoarei :

Alt CANON, al sfinţilor.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea :

Irmos : Pe voievozii cei tari...

Slavă...

Cântarea a 3-a:

Irmos :

A Născătoarei :

Alt Canon,

Irmos : Nu întru înţelepciune...

Slavă...

Irmos :

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie : Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

A Crucii, a Născătoarei :

A Născătoarei :

Alt Canon,

Irmos : Cel ce şade în mărire...

Slavă...

Cântarea a 5-a :

Irmos :

A Născătoarei :

Alt Canon,

Irmos : Spăimântatu-s-au toate...

Slavă...

Cântarea a 6-a:

Irmos :

A Născătoarei :

Alt Canon,

Irmos : Jertfi-voi Ție cu glas...

Slavă...

Irmosul :

CONDAC, glasul al 2-lea

Podobie : Căutând cele de sus...

ICOS.

Luna Noiembrie, are zile treizeci. Ziua are 10 ceasuri, şi noaptea 14 ceasuri.

Cântarea a 7-a:

Irmos :

A Născătoarei :

Alt Canon,

Irmos : În cuptor tinerii lui Avraam...

Slavă...

Cântarea a 8-a :

Irmos :

A Născătoarei :

Alt Canon,

Irmos : Mâinile întinzându-şi...

Binecuvântăm pe Tatăl...

Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm...

A Născătoarei :

Alt Canon,

Irmos : Eva adică prin boala...

Slavă...

Irmosul :

LUMINÂNDA

Podobie : Cu Duhul în Biserică...

A Născătoarei :

A Crucii, a Născătoarei :

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul 1.

Ale lui Anatolie.

Ale lui Ghermano, glasul al 2-lea :

Şi acum... a Născătoarei :

Podobie : Dat-ai semn...

A Crucii a Născătoarei, asemenea :

A Crucii, a Născătoarei :

Podobie : Mucenicii Tăi Doamne..

Şi cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială, şi Otpustul.

   Ceata cea cu numărul de cinci a mucenicilor să o lăudăm, pe înţeleptul Achindin şi pe Pigasie, Elpidifor şi Aftonie, şi pe Anempodist, pe vitejii pătimitori, şi fierbinţii ajutători, care izvorăsc Dar neoprit, şi dau îndestulare de nădejde fără de primejdie, celor ce cer cu bunăcredinţă.

   Nici foamea, nici primejdia, nici viaţa, nici moartea, nici fierberea căldărilor, nici crăpăturile pământului, nici gurile fiarelor, nu au putut să despartă de dragostea lui Hristos, pe vitejia voastră, cugetătorilor de răbdare, că uitându-vă neîncetat către Dânsul, şi numai de Dânsul dorind, aţi biruit pe vrăjmaşi.

   Cei ce vă îndestulaţi de desfătare, şi sunteţi plini de lumină, şi moşteniţi viaţa cea veşnică, mântuiţi de primejdii, pe cei ce scapă către voi, şi de legături, şi de temniţa cea din locul răutăţilor, având îndrăzneală către Dumnezeu, şi arătând milostivirea cea următoare lui Hristos, cu adevărat.


   Astăzi adunarea mucenicilor cea de cinci lumini, ca o adunare de stele luminoase, luminând pe credincioşi, i-a chemat spre veselie de taină. Că astăzi slugile Soarelui celui înţelegător, şi surpătorii dogmelor celor persieneşti, pe cei ce cinsteau pe soarele cel văzut, şi se închinau focului, pe aceia i-au îndreptat către buna-credinţă. Umplând cu sângele lor paharul cel răbdător de patimi, care s-a vărsat pentru Hristos, s-au încununat, şi ne îndeamnă pe noi, zicând : Cei ce sunteţi iubitori de buna-credinţă, veniţi de vă ospătaţi din nevoinţele noastre, şi vedeţi cununile şi cinstea; că cel ce va răbda până în sfârşit acela se va mântui, precum a zis Hristos adevărul, ca să vă faceţi părtaşi cununilor noastre şi să ne aveţi pe noi rugători către Domnul.


   Scoate-mă Stăpână din pântecele chitului, al păcatului celui rău, ceea ce ai încăput în pântece pe Cel neîncăput. Scapă-mă de viforul cel cumplit al ispitelor, răpeşte-mă Fecioară din furtuna păcatelor, uscând noianul fărădelegilor mele, şi încetând năvălirile taberei celei drăceşti, cu bunătatea ta cea dumnezeiască Preacurată, ca neîncetat să te măresc pe tine cea pururea Fericită.


   Mieluşeaua cea nespurcată şi Stăpâna cea fără de prihană, dacă şi-a văzut Mieluşelul său odinioară înălţându-Se pe Cruce, se văita ca o Maică, şi mirându-se, striga : Ce vedere nouă este aceasta şi străină Fiule preadulce ? Cum Te-au dat poporul cel nemulţumitor la judecata lui Pilat ? Şi Te-au osândit cu moarte, pe Tine care eşti Viaţa oamenilor ? Ci laud pogorârea Ta cea negrăită Cuvinte.


   Strălucit-au razele mucenicilor, celor încincit strălucitoare întocmai cu numărul fecioarelor. Căci văzând vredniciile lor, ne strălucim, împărtăşindu-ne întru pomenirea lor. Pentru aceasta cu rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, păzeşte sufletele noastre, de vrăjmaşul, fără primejdie. Şi cu mijlocirile lor, întăreşte viaţa noastră nepizmuită, ca Cel ce izvorăşti neîncetat milele Tale cele bogate, cu neoprire celor ce Te slăvesc pe Tine, avându-şi nădejdea întru Tine. Cu rugăciunile lor dăruieşte sufletelor noastre mare milă.


   Veniţi să ne veselim în Domnul astăzi, întru pomenirea răbdătorilor de patimi, o iubitorilor de prăznuire. Veniţi să lăudăm pe dânşii cu laude de taine, zicând : Bucură-te Achindine, bucură-te Pigasie, bucură-te Anempodiste, bucură-te Elpidifore, bucură-te Aftonie, care aţi cufundat în prăpastie înşelăciunea idolilor, şi pe Hristos Domnul l-aţi propovăduit luminat, în mijlocul priveliştei. Pentru aceea preafericiţilor, şi mult-pătimitorilor, nu încetaţi a vă ruga, pentru sufletele noastre.


   Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.


   Văzându-te cea neispitită de bărbat pe Tine Iisuse spânzurat pe lemnul Crucii, plângea şi zicea : Fiule preadulce, pentru ce m-ai lăsat pe mine singură ceea ce Te-am născut, Cel ce eşti Lumina cea neapropiată a Tatălui Celui fără de început ? Grăbeşte şi Te preamăreşte, ca să câştige dumnezeiasca mărire cei ce slăvesc dumnezeieştile Tale patimi.


   Purtătorilor de chinuri ai Domnului; fericit este pământul care s-a adăpat cu sângele vostru şi sfinte lăcaşurile care au primit trupurile voastre. Că în privelişte pe vrăjmaşi aţi biruit, şi pe Hristos cu îndrăzneală aţi propovăduit, pe Dânsul ca pe un bun rugaţi-L, să mântuiască sufletele noastre.



   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maicii, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

   Apărătorilor ai Prea Sfintei Treimi fericiţilor, într-o unire v-aţi arătat închinători cinstitei Treimi, şi staţi înaintea Scaunului, cei ce sunteţi sprijinitori celor ce aleargă la voi.

   Neîncetat izvorâţi Darul fără de primejdie sfinţilor, dându-l tuturor celor ce se apropie de voi cu credinţă, îmblânzind toată primejdia şi toată întristarea şi furtuna şi tulburarea.


   Fiind închişi cu puterea cea nebiruită, sfinţilor, nu aţi socotit slăbiciunea trupului, şi arătându-vă cugetul nespăimântat, aţi îndrăznit focului şi chinurilor.


   Tu singură Mireasă a lui Dumnezeu, ai purtat în braţe pe Cel ce S-a făcut trup, şi şade întru cele dintru înălţime; că tu te-ai arătat, din toate veacurile lăcaş vrednic Atotţiitorului.


   Întărindu-vă cu puterea lui Hristos prea-aleşilor, şi cu cuget întărit pătimind, aţi trecut prin foc şi prin apă către cele cereşti.

   Întărindu-vă cu nădejdea cea neschimbată a celor ce vor să fie, aţi defăimat cele de acum cu dureri; cu cuget bărbătesc prealăudaţilor Mucenici.


   Întocmai cugetând cu cei trei tineri prealăudaţilor, v-aţi arătat stingând focul trufiei celei persieneşti, fiind rouraţi cu roua Duhului.


   Pe tine câştigându-te folositoare ştiută, Maica lui Dumnezeu, la tine punându-ne nădejdile ne mântuim, şi către tine scăpând suntem păziţi.


   Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru tine înţelepciunea Tatălui cea ipostatnică, Hristoase; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.


   Pe mucenicii cei binecredincioşi şi de Dumnezeu purtători, ca pe cei ce toate cele de pe pământ le-au defăimat, i-ai primit întru desfătarea bunătăţilor tale şi odihnă : Pe Achindin, Pigasie, Anempodist, cu dânşii şi pe Aftonie şi pe Elpidifor, însuţi Cel ce eşti preabun.


   Spăimântatu-s-au odinioară popoarele celor fărădelege văzând bărbăţia sufletelor voastre mucenicilor, şi crezând în Domnul striga : Slavă Ție Hristoase Atotputernice, că Tu eşti Dumnezeu, şi afară de Tine nu ştim pe alt Dumnezeu. Cel ce lucrezi minuni preaslăvite întru Sfinţii Tăi Mucenici. Cu ale lor rugăciuni, Mântuitorul lumii, luminează pe cei ce Te laudă.


   Fără de primejdii au săvârşit călătoria cea de bunăcredinţă, pătimind în privelişte, cei cu bună laudă, fiind întăriţi cu nădejdea cununilor, că pe cei potrivnici i-au omorât de tot, săvârşindu-şi biruinţa lor neoprit. Drept aceea totdeauna izvorăsc din-destul mulţime de tămăduiri, celor ce cer cu credinţă, cărora să strigăm cu credinţă : Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare greşelilor, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.


   Pe înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L negrăit, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel ce ţine lumea şi în braţe ai avut, pe Cel ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii şi Domnul. Pentru aceasta te rog pe tine Preasfântă Fecioară, şi cu credinţă te măresc, ca să mă izbăvesc eu de greşeli, când voi vrea să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi câte le voieşti.


   Pe Mieluşelul şi Stăpânul şi Mântuitorul, văzându-L mieluşeaua pe Cruce fără dreptate spânzurând, striga tânguindu-se : Lumea se bucură mântuindu-se, iar pântecele meu arde văzând omorârea Ta, care rabzi pentru milostivirea milei, îndelung-răbdătorule Doamne. Adâncul milei. Ci înviază din morţi şi apără turma Ta de toată primejdia, ca un Dumnezeu Atotputernic.


   Cel ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor, a venit Dumnezeu Cel Preaînalt, prin palmă curată, şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase, puterii Tale.

   Luminându-vă cu frumuseţea pătimirii celei alese, v-aţi arătat luminători luminaţi, mucenicilor ai lui Hristos. Luminând cu raze prealuminate pe cei ce strigă : Slavă, Hristoase, puterii Tale.

   Jertfelnic s-a făcut sângele mucenicilor, şi adevărată jertfa cu bun miros lui Dumnezeu, care dă tuturor neîncetat izvorul tămăduirilor, cel ce izvorăşte fără de primejdie.

   Cu rugăciunile voastre cele către Hristos, goniţi năvălirea supărărilor şi a primejdiilor celor de multe feluri, de la cei ce săvârşim cu osârdie preasfinţita, şi de toţi prăznuită pomenirea voastră, vrednicilor de laudă.


   Surpând nedumnezeirea înşelăciunii idolilor, şi arătând cu fapta lucrarea Dumnezeului tuturor, cea făcătoare de viaţă, strigaţi dea-pururea cinstiţilor : Slavă Hristoase puterii Tale.


   Armă preatare te punem înainte împotriva vrăjmaşilor la toată nevoia, şi gonind vătămarea primejdiilor celor cumplite, şi de viforul eresurilor scăpăm Maica lui Dumnezeu.


   Necredincioşii nu vor vedea slava Ta, Hristoase, dar noi pe Tine Unul Născut strălucirea Slavei Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm Iubitorule de oameni.

   Pe tine te-ai adus lui Dumnezeu, Aftonie, înfruntând cu tărie cugetul cel fără de Dumnezeu, al tiranilor mărite, şi ai alergat către lumina credinţei veselindu-te.

   Învăţându-te patima lui Hristos, Aftonie, pentru Dânsul ţi s-a tăiat capul preabunule, şi te-ai sârguit către veselia cea fără de sfârşit, şi către desfătarea cea nemuritoare.

   Fiind întărit pe nădejdea cea neclintită, şi defăimând cele veselitoare de pe pământ preaînţelepte Elpidifore, te-ai întraripat cu dragostea frumuseţii celei curate.


   Învrednicitu-te-ai mărite Mucenice Achindine de sfârşit fericit şi de desfătare negrăită, în corturile cele din ceruri, că neabătut ai alergat pe calea pătimirii.


   Răsărind din tine Soarele cel înţelegător, către toţi şi-a tins razele Dumnezeirii Sale luminat, Născătoare de Dumnezeu Stăpână, pentru aceea toţi te mărim.


   Defăimând cele trecătoare şi stricăcioase, v-aţi învrednicit a vedea cele nestricăcioase; ci scăpaţi de supărări şi de nevoi, pe cei ce vă cheamă pe voi întru ajutor, nebiruiţilor.

   Milostiviţi-vă cu rugăciunile voastre preamăriţilor mărturisitori, ai Treimii celei stăpânitoare, să se dezlege cei legaţi cu cumplire, şi cuprinşi în temniţe fără de scăpare.


   Dându-se pe sine vitejii pentru tine la moarte Mântuitorul meu, au găsit nemurire; şi s-au făcut mântuitori celor înviforaţi şi celor din primejdii şi din nevoi.


   Rupe zapisul greşelilor mele, Fecioară, dăruindu-mi scăpare de întristare şi de patimile care m-au cuprins; şi păzindu-mă totdeauna fără de vătămare, Stăpână.


   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.


   Cu podoaba Treimii strălucind, dumnezeiască ceata, cea cu cinci raze a celor pătimitori, năvălirile tiranilor cele cumplite le-au stricat, fără de pizmă, fără primejdie, fără de sminteală, Darul tuturor izvorându-l cu nădejde dumnezeieşte, celor ce vin cu dragoste printr-înşii la Ziditorul tuturor, Hristos Dumnezeul nostru.


   Sufletul meu cel întinat, curățeşte-l cu izvorul milei iubirii tale de oameni, Îndurate, şi cu lumina ceea ce pururea străluceşte luminează-l, ca să laud ceata cea în cinci numărată, adunarea mucenicilor Tăi, pe Achindin, şi pe dumnezeiescul Pigasie, împreună cu Elpidifor şi cu Aftonie, pe viteazul Anempodist, pe cinstiţii purtători de chinuri. care toată asupreala muncilor bărbăteşte cu dragostea Ta arătat au suferit-o Cuvinte, jertfă cuvântătoare aducându-se pe sine Ție, Ziditorului tuturor lui Hristos Dumnezeului nostru.


Stih : Pe Achindin focul l-a omorât;
Iar ceilalţi patru, unii de foc, iar alţii de sabie s-au săvârşit.
În două zile a celor patru şi a lui Aftonie.
Nevoinţa le-au fost, prin foc şi sabie.

   Aceşti sfinţi fiind din pământul Persiei; şi fiind mai de frunte şi mai de cinste lângă Savorie împăratul Perşilor, erau întăriţi în buna-credinţă. Deci prinzându-i, au fost bătuţi, spânzuraţi şi arşi la coaste. Deci începând împăratul a huli pe Hristos, îl făcură sfinţii mut, şi iar îi dezlegară gura. Apoi îi întinseră pe paturi de fier arse în foc, şi pogorându-se ploaia stinse focul, şi surpară jos pe idolul lui Die prin rugăciune. Pentru aceea îi băgară în căldări pline de plumb topit şi rămânând neatinşi, traseră pe Aftonie către credinţa lui Hristos, şi numaidecât i se tăie capul. Băgându-i în burdufuri de boi şi aruncându-i în mare, ieşiră sănătoşi. În urmă traseră spre credinţa în Hristos, pe Elpidifor, care era cel mai întâi al sfatului, împreună şi cu alţi şapte mii, cărora li s-au tăiat capetele. Iar pe Achindin, Pigasie, şi Anepodist, îi aruncară într-o groapă plină cu fiare şi rămânând nevătămaţi, traseră şi pe Maica împăratului la credinţă. În fine băgându-i într-un cuptor ars de foc, îşi primiră sfârşitul nevoinţei lor.


Stih : Cei din adunarea sfatului răsplătire nestricăcioasă dorind;
Tăindu-se răsplătirile sfatului au tăgăduit.


Stih : Bunii nevoitori zece, focul au suferit,
Şi au venit câte zece spre cel mai bun sfârşit.

   Aceştia erau ostaşi în Sevastia pe vremea împăratului Licinie. Şi fiind cercetaţi de căpetenia oraşului Auxanie, şi de Marcel ducele şi Marcu Agricolae, şi supunându-se la munci nebiruite, au fost daţi focului, întru care şi sufletele lor şi-au dat lui Dumnezeu.


Stih : Chiriachi, Domnina, şi cinstita Doamna de un cuget fiind...
Prin sabie au aflat câte trele, preacinstit sfârşit.


Stih : Pământ fiind Marchiane, în pământ te dezlegi...
Porunca Ziditorului neputând să o treci.

   Acest cuvios Părinte al nostru Marchian, era de loc din Kir. Şi lăsându-şi patria şi strălucirea neamului său, s-a dus la mijlocul pustiei, şi acolo făcându-şi o chilioară atâta de mică, încât să-i acopere numai trupul, s-a închis într-însa purtând haine de păr de capră. Iar hrana sa era în toată seara douăzeci şi patru de dramuri de pâine. Bea încă şi apă atât de puţină, încât numai să trăiască. Şi după ce a trecut câtva timp a câştigat doi ucenici, pe Evsevie, care a şi rămas moştenitor colibei sale, şi pe Agapiton, care această îngerească petrecere a sădit-o de al doilea la Apamia. Căci şi aceşti doi, şi-au făcut mici colibe, şi se linişteau întru ele. Acest cuvios închis fiind pururea, n-a câştigat niciodată sfeşnic, ci lumină dumnezeiască îi strălucea lui pe timpul nopţii, şi-i arăta alcătuirea literelor, încât vedea şi citea. Avea cu sine şi o mică Psaltire spre citire. Dar fiindcă odată a ieşit din megieșitul pustiu un balaur prea-mare, care îl îngrozea, că are să pricinuiască moarte şi stricăciune, pentru aceasta sihaştrii cei împreună cu el s-au tulburat. Iar Sfântul cu degetul său, a însemnat cruce peste balaur, iar cu gura a suflat spre el, şi o minune ! Precum paiele ce rămân în ţarină după seceră, se topesc de foc, asemenea şi balaurul acela, degrab în mai multe bucăţi s-a sfărâmat. Odată a mers către el Flavian episcopul Antiohiei şi episcopul Kirului şi alţi oarecari episcopi şi însemnaţi bărbaţi şi cuvântăreţi, care punându-i lui înainte multe ziceri din dumnezeiasca Scriptură, îl rugă pe el ca să iasă afară din chilie, pentru folosul fraţilor. Iar Sfântul nici a le auzi acestea a suferit, ci a rămas în chilie închis. Acesta a întors pe mulţi din feluri de eresuri la adevărata credinţă. Odată sora Sfântului cea după trup, luând din cetatea Kirului oarecare bucate potrivite la acest fel de pustnic, şi luând împreună şi pe fiul ei, s-au dus la Cuviosul. Iar el pe sora sa n-a voit să o vadă, iar pe fiul ei şi nepotul său, l-a primit cu bucurie, fără să primească de la ea vreun dar ceva. Iar nepotul său, cu stăruinţă îl ruga ca să primească cele ce i-a adus. Drept aceea l-a întrebat pe el Cuviosul : Când vene-aţi către mine, câte mânăstiri şi colibe pustniceşti aţi trecut ? Şi cărora aţi dat din darurile voastre ? Iar nepotul i-a răspuns, nimănui nu am dat nimic. Atunci Cuviosul i-a zis, mergeţi înapoi având cu voi cele ce mie aţi adus. Căci pentru fireasca rudenie, şi nu pentru dragoste şi apropierea cea către Dumnezeu, aţi adus mie acestea. Minunatul acesta Marchian a stătut către toţi mare şi vestit, nu numai la cei de aproape cu locuinţa fiind dorit, ci şi la cei mai de departe. Şi fiindcă a aflat, că mulţi se luptau şi se certau ca să ia trupul său după moarte. Şi-şi gătise şi lăzi şi sicrie, ca să-l pună pe el, şi biserici întru numele său zidise. Pentru aceasta a jurat pe întâiul său ucenic Evsevie, să ascunză după moarte trupul său în loc tainic, departe de chilia sa; şi acestea aşezându-le, s-a mutat către Domnul.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


    Cel ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam, şi ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepţi, prealăudate Doamne : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Precum ai izbăvit din văpaie pe cei trei tineri cu bunăcredinţă aşa şi acum ai păzit pe pătimitori în cuptorul focului, care strigau cu un cuget către Tine : Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

   Împarţi daruri din-destul, şi izvorăşti minuni mucenicilor Tăi, Hristoase, lucrând dimpreună cu ei, şi ajutorându-i ca un Milostiv, şi arătându-te celor ce-ţi cântă Tie : Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.


   Mulţime a mucenicilor, adunându-vă cu adevărată credinţă, v-aţi adus lui Hristos, şi faceţi arătare de minuni preamărite, cântând : Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.


   Fiind mântuiţi prin tine de blestemul strămoşilor, şi mutaţi către desfătarea cea veşnică, strigăm ţie : Bucură-te preamărită Stăpână, ceea ce ai născut nouă pe Dumnezeu întrupat.


   Sosit-a praznicul cel cuvios al mucenicilor, lumea cu bucurie luminând, pe toţi veselind şi strălucind, luminează pe cei ce cântă cu credinţă : Pe Domnul lăudaţi lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Fiarelor celor sălbatice şi prăpăstiilor şi chinurilor, aţi îndrăznit fericiţilor, având întru ajutor pe Domnul slavei Cel nebiruit, Căruia acum strigăm : Pe Domnul lăudaţi lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Pe voi vitejilor purtătorilor de chinuri, Achindine, Pigasie, Aftonie, Anempodiste şi pururea pomenitule Elpidifore, avându-vă zid nemişcat, pe Domnul lăudăm neîncetat, şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.


   Împodobindu-vă cu cununa biruinţei şi strălucindu-vă cu diadema frumuseţii, după fericitul sfârşit, aţi luat în ceruri strălucirea cea neînserată mucenicilor, strigând : Pe Domnul Lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Cu gura şi cu mintea socotindu-te, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine cea fără de prihană. Că ai născut Preacurată pe Făcătorul şi Domnul şi Împăratul Hristos, îmbrăcat cu trup. Pentru aceea te lăudăm pe tine Fecioară şi te preaînălţăm întru toţi vecii.


   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. atunci fiind închipuită, iar acum săvârşită, pe toată lumea ridică să-ţi cânte ție : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Ostenelile voastre cele de pe pământ, le-a primit veselia cea cerească, unde cetele mucenicilor şi oştile celor fără de trup şi toată adunarea celor întâi-născuţi, se veselesc împreună întru cele cereşti.

   Din scârbele cele nesuferite şi din nevoi, izbăviţi preafericiţilor, pe toţi cei ce prăznuiesc cu credinţă sfântă pomenirea voastră, cerându-ne pace şi linişte şi mântuire preacinstiţilor.


   Fiind luminaţi cu lumină din-destul şi străluciţi cu Darul răbdătorilor de patimi, rugaţi-vă Dătătorului de bine, să se dea dezlegare păcatelor dimpreună şi grijilor, celor ce s-au îndulcit de ospăţ împreună cu noi, care aleargă către voi.


   Eva s-a izgonit de la lemnul vieţii, fiind oprită de gustarea lui, iar tu Născătoare de Dumnezeu, ai născut lumii Viaţa cea mai înainte de veci, dăruindu-ne prin credinţă lucrarea cea purtătoare de viaţă.


   Eva prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu Fecioară Născătoare de Dumnezeu, prin odrasla purtării în pântece, ai înflorit lumii binecuvântare. Pentru aceasta toţi te mărim.


   Fără de primejdie izvorâţi Darul tămăduirilor neoprit şi cu îndestulare celor ce cu nădejde săvârşesc pomenirea voastră sfinţilor. Ci şi acum izvorâţi-ne tămăduiri prealăudaţilor, celor ce cu dragoste vă cinstim pe voi purtătorilor de chinuri, cei cu numărul de cinci.


   Pe Achindin şi pe Pigasie şi pe Elpidifor, dimpreună cu Aftonie, să-i lăudăm cu cântări şi pe Anempodist. Că defăimând înşelăciunea perşilor cea deşartă şi răni şi bătăi pentru Hristos răbdând, negrăită mărire au câştigat.


   Înnoit-ai firea strămoşului ceea ce era stricată, zămislind mai presus de fire, şi născând fără ispită de bărbat, pe Ziditorul a toată firea, de Care întărindu-se cetele mucenicilor au pătimit, lăudându-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti începătura mântuirii noastre.


   Stând lângă Cruce Preacurată şi văzând pe Fiul tău pe lemn întins fără de suflet, tânguindu-te ca o Maică, te văitai plângând şi zicând : Ce minune este aceasta ? Că Tu Ziditorul lumii, ai suferit a Te sui pe Cruce.


   Cu izvorârea sângiurilor vopsindu-ţi trupul, fără de primejdii ai trecut pe calea muceniciei, răbdătorule de patimi Achindine. Pentru aceea încingându-te cu dumnezeiască putere, ai tăiat meşteşugirile vrăjmaşului. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.


   Făclia cea cu cinci lumini a pătimitorilor, ca într-o pădure de lemne, precum zice David, cu toporul a tăiat înşelăciunea vrăjmaşului, şi mărturisind pe Hristos înaintea împăraţilor, neîncetat se roagă pentru sufletele noastre.


   Fericimu-te Preacurată, care ai răpit pe om dintru adâncul răutăţii şi al deznădăjduirii, te laud pe tine mireasă a lui Dumnezeu cea pururea Fericită, şi măresc preacurată naşterea ta cea negrăită, că ai născut pe Mântuitorul lumii, şi ai mântuit omenirea din blestemul cel strămoşesc, Fecioară.


   Dacă Te-a văzut pe Cruce pironit, Doamne, mieluşeaua şi Maica Ta, se mira şi striga : Ce vedere este aceasta preaiubite Fiule ! Acestea Ți-a dat Ție răsplătire, poporul cel necredincios şi fărădelege; care s-a îndestulat de multe minuni ale tale ? Însă slavă pogorârii Tale celei negrăite Stăpâne.





   Bucură-te treime a Treimii, lăcaşurile cele curate ale bunătăţilor, paharele care revarsă vinul bunei credinţe, care veselesc inimile noastre, sânii, care izvorăsc laptele vindecărilor, stelele care luminează lumina adevărului, şi marginile lumii le strălucesc cu luminări; mucenicilor cei cu nume mare, cei ce aţi micşorat noaptea necunoştinţei, şi aţi luminat cugetele tuturor. Rugaţi-vă lui Hristos să dea sufletelor noastre mare milă.

   Bucură-te sfinţite Achepsima, Aitala, şi Iosife, vrednicilor de laudă, cei ce prin cunoştinţă dumnezeiască cu dumnezeiescul foc aţi stins rătăcirea necredincioşilor, prin care cei ce slujesc soarelui şi stelelor, afară din lege, de tot s-au înecat, şi au încetat isteţimea vrăjitorilor. Mucenici cei pururea cinstiţi, cei ce aţi fost apărători Treimii, lumina celor dintru întunericul necunoştinţei, jertfe ale Arhipăstorului cel adevărat, a lui Hristos, Care S-a jertfit, şi a dat lumii mare milă.

   Toată năvălirea relelor o aţi suferit cu gând preaviteaz, puindu-vă înţelepţilor pe cai, ca pe o povară vă ducea către multa ispită a muncilor. Pentru aceea tăindu-vă, şi cu toiege bătându-vă, şi cu chinurile topindu-vă cumplit, nu v-aţi supus, nu v-aţi lepădat de Dumnezeu. De aceea vi s-a adus cununa biruinţei, şi v-aţi numărat în cetele mucenicilor luminat. Cu care dimpreună cereţi, să dea sufletelor noastre mare milă.


   Bucurându-te ai mers la lupte, cu mişcări de sineţi pornite; şi spăimântând tot cugetul cu răbdarea ta, şi semeţiile tiranilor călcându-le, te-ai mutat către petrecerea cea luminată a îngerilor, dănţuind împrejur împreună cu ei şi veselindu-te; şi cu folosirile tale preafericite Mucenice Gheorghe, mântuind totdeauna pe cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă, şi din milostivire plecându-te spre tânguirile săracilor, te rogi lui Hristos, Celui ce dăruieşte lumii mare milă.

   Vino către noi cei ce te lăudăm, şi suntem scârbiţi, ca să ne fii ajutător, uşurând ostenelile supărărilor celor cumplite şi ridicând greutatea; cârmuindu-ne şi păzindu-ne, şi mântuindu-ne Gheorghe, şi aducându-ne către Domnul prin credinţă, şi îndreptându-ne către poruncile Celui ce ne-a zidit; ca prin bunătatea Lui vieţuind, toţi să câştigăm dumnezeieştile răsplătiri în ceruri, lăudând pe Hristos, Care dă lumii mare milă.

   Mare şi minunat cu adevărat, se propovăduiește lauda muceniciei tale celei nespuse, mărite Mucenice. Căci ca un biruitor luminat, alergi în toată lumea, vrednicule de laudă Gheorghe. Şi fiind împodobit cu dumnezeieştile faceri de minuni, şi vindecând bolile, şi pe cei ce pătimesc tămăduindu-i cu rugăciunile tale. Pentru aceea te cunoaştem ca pe un ajutor fierbinte şi făcător de bine preafericit, celor robiţi scăpare. Roagă-te lui Hristos, să dea sufletelor noastre mare milă.


   După vrednicia numelui ai vieţuit viteazule Gheorghe; că luând Crucea lui Hristos pe umeri, bine ai lucrat pământul cel înţelenit de înşelăciunea cea diavolească; și credinţa idolilor cea spinoasă dezrădăcinându-o, ai sădit viţa dreptei-credinţe. Pentru aceea izvorăşti vindecări credincioşilor celor din toată lumea, şi te-ai arătat drept-lucrător al Treimii, rugămu-ne ție : Roagă-te pentru pacea lumii şi pentru mântuirea sufletelor noastre.


   Cine nu te va ferici Preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăuda Preacurată naşterea ta ? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, Acelaşi din tine cea Curată a ieşit negrăit întrupându-Se. Din fire Dumnezeu fiind şi cu firea Om făcându-Se pentru noi. Nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi fără de amestecare fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L Curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.


   Răbdătorule de patimi ! Gheorghe, împreună-vorbitorule cu îngerii, şi împreună-locuitorule cu mucenicii, scăparea scârbiţilor totdeauna; liman de mângâiere fie-mi mie, celui ce sunt în noianul vieţii, şi îndreptează viaţa mea, rogu-mă; ca şi cu credinţă fără îndoială să fericesc nevoinţele laie cele mai presus de fire.


   Pe mine cel ce înot în mare, şi pe cale călătoresc, şi când adorm în noapte păzeşte-mă, priveghind luminează mintea mea Gheorghe, şi mă îndreptează a face voia Domnului, ca să aflu mântuire la ziua judecăţii, pentru cele ce am făcut în viaţă, alergând la acoperământul tău.


   Cu platoşa credinţei şi cu pavăza Darului, şi cu suliţa Crucii fiind îngrădit, te-ai făcut nebiruit de potrivnici Gheorghe. Şi ca un ostaş dumnezeiesc, biruind taberele dracilor, dănțuiești împreună cu îngerii; iar pe credincioşi păzindu-i îi sfinţeşti, şi mântuieşti pe cei ce te cheamă.


   Tinerii cei trei, care s-au păzit în Persia nearşi, s-au făcut închipuire unirii voastre celei cu trei lumini, şi a muceniciei pentru Hristos, şi pentru Treimea cea negrăită, mai presus de fiinţă. Că precum aceia au îndrăznit văpăii, nefăcând necinste lui Dumnezeu, asemenea şi voi nu v-aţi lepădat a muri, nedespărţindu-vă de dragostea lui Hristos. Şi precum pe aceia i-au răcorit în văpaie cel de al patrulea ce s-a arătat, întru acest chip şi pe voi Hristos, Cel ce este Unul din Treime, v-a primit în Ioc răcoros. Achepsima, dimpreună cu Iosif şi Ailala, de Dumnezeu primitorilor, rugaţi-vă pentru sufletele noastre.


   Purtătorule de chinuri Gheorghe, după Mântuitorul Cuvânt, ca un grăunte de grâu cazând pe pământ prin sfârşitul cel mucenicesc, şi după singură numirea, lucrând pământul cu Darul lui Dumnezeu Cel ce S-a sălăşluit întru tine, astăzi ca un spic frumos, rod mult roditor ne-ai dat. Daruri izvorând prin mutarea cinstitelor tale moaşte din mormânt, dând tămăduire celor ce se închină lor cu credinţă. Şi nouă celor ce te cinstim, cerându-ne pace şi mare milă.


   Rugăciunile păcătoşilor primindu-le, nu trece cu vederea suspinurile celor scârbiți, rugând pe Cel din curate sângiurile tale, ca să ne mântuiască pe noi Preasfântă Fecioară.


   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


   Ca un izbăvitor al celor robiţi, şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, împăraţilor ajutător; purtătorule de biruinţă mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întrupându-Se, întru unire neamestecată, şi Crucea, de bunăvoie, pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.



   Dumnezeiescul biruitor şi viteazul diamant, Gheorghe pe noi împreună ne cheamă, să lăudăm dumnezeiasca lui nevoinţă şi arătarea cea de a doua din mormânt, a dumnezeieştilor lui moaşte, din care izvorăşte vindecare tuturor sufletelor, împreună şi trupurilor. De două ori.


   Primeşte Curată, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, pe dumnezeiescul nevoitor şi al nostru apărător, pe măritul Gheorghe, şi amândoi rugaţi-vă Domnului, să dea nouă pace şi unire, şi sufletească mântuire, şi îndreptare vieţii.


   Iarăşi a răsărit pomenirea ta cea de peste an, Mucenice Gheorghe mult-nevoitorule, şi veseleşte inimile credincioşilor, prealăudate. Deci pe tine te rugăm, cei ce săvârşim pomenirea ta, roagă totdeauna pe Domnul Cel Îndurat, să se dea nouă curăţire de greşeli, şi mare milă.



   Pomenirea cea prăznuită pretutindenea Gheorghe, de cinstită aşezarea moaştelor tale, a ajuns la marginile lumii. Deci toţi adunându-ne împreună, cu feţe luminate, cu cântări de Dumnezeu grăitoare, lăudăm pe Mântuitorul, Cel ce te-a dăruit pe tine nouă, folositor preabun.


   Sfântă a lui Dumnezeu mireasă, Maică neispitită de bărbat, neîncetat roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, să-i fie milă de robii Săi. Căci după Dumnezeu, cu a ta folosinţă ne îmbogăţim, şi pe tine neîncetat, Maică Fecioară întru cântări lăudându-te, cu credinţă te mărim.


   Fiind luminaţi mucenicilor, cu strălucirile Celui în trei lumini, izbăviţi-ne de întunericul păcatului şi de patimi, pe noi cei ce cinstim cu bunăcredinţă, această preasfinţită pomenirea voastră.

   Fiindu-vă gândul plecat preasfinţilor, cu legile Stăpânului şi Dumnezeului, bărbăteşte v-aţi abătut de la legile care poruncesc a face fărădelege. Drept aceea pătimind, după lege, aţi câştigat mărire.

   Adusu-v-aţi jertfe preacurate lui Hristos, cu junghiere de bunăvoie, preafericiţilor Mucenici, făcându-vă slujitori sfinţiţi, şi jertfitori Celui ce cu a Sa junghiere de bunăvoie, a înviat lumea.


   Ceea ce ai născut pe Dumnezeul cel necuprins, cuprins în trup, făcându-Se trup din multa bunătate Fecioară, roagă-L pe El să mântuiască din primejdii pe robii tăi.


   Lipsa şi neputinţa gândului meu, cu cinstită rugăciunea ta cea fierbinte prefă-o Sfinte, făcându-o desfătată, ca să laud preasfântă prăznuirea ta.

   Cel ce este înălţat întru amândouă bunătăţile, a faptei şi a cuvântului, nu poate să laude minunile tale Gheorghe; că eşti viteaz prea-ales şi ostaş nebiruit.


   Pătimirea ta cea cinstită, nu se poate cuprinde cu niciun fel de laude pătimitorule. Că mă întunec şi mă tem şi nu mă pricep, şi mă sfiesc a mă atinge cât de puţin de faptele tale, purtătorule de chinuri.


   Născând pe Mântuitorul tuturor ceea ce eşti bună, ai îndreptat căderea vieţii; că ai născut pe Viaţa care ne pricinuieşte nouă tuturor iertare păcatelor, cu rugăciunile tale.


   Arzând patimile cu focul strălucirii, preasfinţite Achepsima, mai înainte de ispita pătimirii, te-ai jerfit de cei fărădelege, ca un berbece prea-ales, sfinţind mulţimile credincioşilor, cu curgerile sângiurilor.

   Fără de dreptate chinuindu-te înţelepte, şi sfărâmându-te cu toiege, şi cumplit sfâşiindu-te cu chinurile, nu te-ai lepădat de dumnezeiescul nume, n-ai jertfit focului, Iosife prea-alesule, fiind înfierbântat cu râvna credinţei.

   Bătându-te pe spinare şi pe piept fără de milă, răbdai Aitala, ca şi cum ar pătimi altul, că cu gândul desăvârşit priveai Mucenice către Dumnezeu, Cel ce poate mântui, pe cei ce cred cu tot sufletul întru El, prealăudate.


   Din tine ne-a răsărit nouă Soarele cel neapus, ceea ce eşti fără prihană, cu străluciri luminătoare luminând lumea cea biruită de întuneric, care era la pierzare de înşelăciunea vrăjmaşului, Preasfântă Fecioară mireasa lui Dumnezeu.


   Nesuferind a vedea focul înşelăciunii vâlvâind, Sfinte, ca râvnitorul Ilie înfruntând pe cel fărădelege, ziceai : Nu este alt Dumnezeu, ca Dumnezeul nostru.

   Focul Cuvântului care a venit să pună în toată lumea, Fericite, atingându-Se de sufletul tău, nu te lăsa nicicum a răbda, şi cu fierbinţeală strigai : Hristos este întărirea mea.


   Arătându-ţi feluri de munci tiranul, a socotit că doară va înfricoşa sufletul tău cel neînfricoşat, gânditorule de Dumnezeu, iar tu strigai cu tărie : Hristos este întărirea mea.


   Văzându-te proorocul munte înalt, având vârful mai înalt decât toţi munţii, decât cetele îngereşti, zicea, că va naşte Fecioară mai presus de fire.


   Cele dumnezeieşti de taină le-ai învăţat înţelepte cu cinste, jertfă primită ai fost de Dumnezeu fericite. Că paharul lui Hristos ai băut cu mărire Sfinte Achepsima, cu cei împreună-pătimitori cu tine, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.


   Inima mea cea uscată de multe greşeli, Iisuse Atotputernice, cu ploile bunătăţii Tale, arată-o de roadă aducătoare prin fapte bune; şi dă luminare cunoştinţei gândului meu, ca să laud bucurându-mă, pe Ierarhul şi de chinuri purtătorul Achepsima cel mare, împreună cu Aitala viteazul, şi cu Iosif preafericitul. Că întru Tine nădăjduindu-se, spre feluri de munci bărbăteşte au îndrăznit. Pentru aceasta dau celor bolnavi tămăduiri, ca cei ce au luat Dar, rugându-se neîncetat pentru noi toţi.


   Iosif viteazul luptător, Achepsima pierzătorul înşelăciunii, şi Aitala măritul pătimitor cel nebiruit, stelele cele luminoase ale credinţei, să se laude astăzi întru cântări, cu adevărat după vrednicie. Că aceştia au întunecat înşelăciunea perşilor, neslujind soarelui, nici închinându-se focului, către care cu credinţă să strigăm : Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dea iertare greşelilor, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.


   Fiind întrarmat cu semnul Crucii, cu acela ai surpat toată puterea tiranilor bărbăteşte, ca un luptător pentru credinţă, şi cununile biruinţei ai luat de la Dumnezeu. iar acum prin cinstitele moaştele tale, le vindeci de trei ori fericite, toate patimile sufletelor şi ale trupurilor, tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă şi cu dragoste, pururea pomenite biruitorule Gheorghe; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


   Laudă de mulţumită după datorie aduc ţie, Stăpână, ca văduva aceea doi fileri, pentru toate darurile tale. Că tu te-ai arătat acoperământ şi ajutor, scoţându-mă totdeauna din ispite şi din scârbe. Pentru aceea ca din mijlocul cuptorului celui cu văpaie, izbăvindu-mă de cei ce mă necăjesc, strig către tine din inimă : Născătoare de Dumnezeu ajută-mi, rugându-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să mi se dea, că pe tine te am nădejde eu nevrednicul robul tău.


   Cu cuvintele dumnezeieştii cunoştinţe, tare ai biruit pe vrăjmaşii cei biruiţi de întunericul necunoştinţei, înţelepte Achepsima, nespăimântându-te de chinurile cele ce se aduceau de dânşii dumnezeiescului tău trup, Fericite.

   Prin viclenire te sileau cu foc cei ce se închinau focului, să-i aduci cinste lui; iar tu fiind cu gândul înfierbântat de dragostea lui Dumnezeu, de tot te-ai lepădat a sluji focului, luând mângâiere, care te întărea pe tine Iosife.

   Fiind plin de dumnezeieştile ape ale Duhului Aitala, ai scăpat de apele cele tulburi şi amare ale necredinţei; şi în curgerile sângiurilor tale celor vărsate, ai înecat pe vrăjmaşii cei nevăzuţi.


   Podoabă sfinţită te-ai arătat Sfinţilor Mucenici, Fecioară cu adevărat, şi scăpare credincioşilor, zid şi întărire, şi mântuire desăvârşită. Pentru aceea cu mare glas te mărim.


   Să dai tuturor lăudătorilor tăi măritul şi cinstitul tău ajutor, şi sprijineală, preafericite Gheorghe, ca unul ce ai îndrăznit către Domnul.

   Având putere nebiruită, dăruită ție de la Hristos Dumnezeu, risipeşte degrab năvălirea vrăjmaşilor, cu rugăciunile tale.


   De toate părţile mă cuprinde noaptea supărărilor, şi neîncetat mă împinge către prăpastia patimilor Gheorghe. Ci apucând înainte mântuieşte-mă.


   Numai tu ai avut în pântecele tău, pe Cel ce cuprinde toată lumea. Numai tu ai născut pe Cel ce se înţelege cu necuprindere de minte, Născătoare de Dumnezeu Preacurată.


   Fericiţi v-aţi arătat, că aţi propovăduit pe Cuvântul cel Fericit în privelişte cu bărbăţie, pururea pomeniţilor, pe Cel ce v-a împreunat cu cetele fericiţilor, căci aţi biruit prealăudat.

   Turnuri neclintite v-aţi arătat credinţei, meşteşugurile vrăjmaşului cu totul pierzându-le, Iosife dumnezeiescule, Achepsima sfinţite tăinuitorule şi Aitala preasfinţite.

   Sfărâmându-se de bătăi trupurile mucenicilor, au sfărâmat puterea cea neputincioasă a nedumnezeirii, şi a arătat foarte bine dragostea sufletului cea tare către Stăpânul şi Domnul.


   Cel ce te-a păzit Fecioară nestricată ca mai înainte de naştere, pe tine cea fără de prihană, sălăşluindu-Se în pântecele tău mai presus de fire a ieşit Dumnezeu şi Om, îndumnezeind firea, care a luat-o pentru bunătatea Sa.


   Biruit-ai tabăra cea neîmblânzită a dracilor, Mucenice, slujindu-te cu arma Crucii, ca, cu o dumnezeiască suliţă, cu care ai pătruns şi ai surpat la pământ, pe maimarii oştilor cei întunecaţi.

   Cu puterea Atotţiitorului întărindu-te Gheorghe, şi cu purtarea de grijă, ceea ce ocârmuieşte toate povăţuindu-te, ai mântuit luntrea sufletului nebiruită de valuri, către limanul vieţii.


   Ce te nădăjduieşti să mă strămuţi de către dragostea Hristosului meu cu momeli ? Ziceai făcătorului de rele, Sfinte, ca şi cum ai fierbe o piatră, şi ca şi cum ai scrie pe apa mării, şi ai săgeta Cerul.


   Surpă pe ereticii cei mândri, care fără de milă năvălesc către poporul cel dreptmăritor, ceea ce eşti fără de prihană; că ai putere întocmai cu voirea, ca o Maică a lui Dumnezeu.


   Înălţându-se tare valurile muncilor, nu au acoperit bărbăţia voastră şi buna-tărie, înţelepţilor; că cu dumnezeiască cârmuire aţi ajuns la limanul cel lin al mântuirii veselindu-vă.

   Cu picăturile sfinţitelor voastre sângiuri sfinţilor, roşindu-vă dumnezeiasca haină fericiţilor, şi cu cuviinţă îmbrăcându-vă într-însa, împărăţiţi împreună cu Împăratul cel nemuritor.

   Frumoşi v-aţi făcut cu podoabele nevoinţelor, şi împreună aţi mers înlăuntru în cămara cea de mire sfinţilor; îndumnezeindu-vă luminat, v-aţi arătat fii după Dar cu toată lauda, ai Tatălui luminilor, cei ce sunteţi vrednici de minuni.


   Omorâtu-s-a vrăjmaşul cu naşterea ta, cea purtătoare de viaţă, Fecioară curată, şi a înviat Adam, fiind omorât dedemult din neascultare, gustând din pom. Pentru aceea te laudă şi te fericeşte pe tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Trupul tău dându-l la chinuri, sufletul I-ai păzit fără de vătămare, de Dumnezeu fericite, ajutorul cel de sus avându-l pază purtătoare de grijă întru războaie Gheorghe.

   Milostiv fă pe Stăpânul totdeauna cu rugăciunile tale, celor ce săvârşesc cu dragoste pomenirea ta, şi păzeşte-i nevătămaţi de viforul vrăjmaşilor celor văzuţi şi celor nevăzuţi.


   Minţile cele de sus s-au mirat văzând bărbăţia ta, în ce chip cu arme de aproape luptându-te, ai biruit pe vrăjmaşul cel fără de trup, pe cel ce odinioară a lovit pe începătorii neamului în rai.


   Ţesut-ai haină mohorâtă Împăratului tuturor, cu ţesătura cea negrăită Preacurată, prin bunăvoirea Tatălui, şi a Dumnezeiescului Duh, îmbrăcându-L cu trupul tău neschimbat şi neamestecat.


   Către folosinţa ta cea apărătoare şi caldă, alergând noi credincioşii, ne rugăm ca să ne mântuim, nebiruite purtătorule de chinuri. Ci ca cel ce ai îndrăzneală, mântuieşte-ne pe noi acum de toate primejdiile, şi de răutăţi, ca să strigăm : Bucură-te Mucenice Gheorghe.


   Mare folositor te-ai arătat pe pământ sluga Domnului şi prietene ! Că pe poporul cel credincios cercetând, îl mântuieşti pururea mărite. Pentru aceasta cu credinţă şi cu dragoste strigăm către tine, mult-pătimitorule : Bucură-te, prin care se luminează lumea ! Bucură-te, prin care oastea se străluceşte ! Bucură-te, scăparea credincioşilor celor robiţi ! Bucură-te, grabnică folosirea celor legaţi ! Bucură-te, înălţimea celor ce din credinţă aleargă la tine cu căldură ! Bucură-te, bogăţia celor ce te iubesc pe tine şi întru necaz veselia ! Bucură-te, că eşti zid Împăratului ! Bucură-te, că dai biruinţă întru războaie ! Bucură-te steaua, care luminezi pe cei ce umblă pe ape ! Bucură-te, dezlegătorul a toată dosădirea ! Bucură-te, la care tot credinciosul aleargă ! Bucură-te, prin care Se laudă Ziditorul ! Bucură-te, Mucenice Gheorghe !


Stih : Pe Achepsima îl omoară prin bătăile toiegelor,
Iar pe prietenii lui Achepsima, cu împroşcările pietrelor.
Pe Achepsima în a treia zi cu toiege l-au bătut,
Iar pe împreună-nevoitorii lui cu pietre i-au împroşcat.

   Aceştia au fost pe vremea lui Savorie împăratul Perşilor şi al lui Constantin cel mare ce împărăţea peste Romani. Deci era Sfântul Achepsima episcop la Anita, fiind bătrân de optzeci de ani. Deci prinzându-i au stătut de faţă la întrebare, înaintea lui Andrahoshar stolnicului celui mare. Şi îndată Sfântul Achepsima, a fost bătut cu beţe de trandafir. iar pe Sfântul Iosif l-a pus de l-a bătut atât de mult, cât i s-a risipit carnea până la oase şi l-a băgat la închisoare legat. Iar pe Sfântul Aitala legându-I de mâini şi de picioare pe sub genunchi ghemuit, îl bătură până s-a deznodat de prin încheieturi, şi l-a băgat în temniţă. După acestea, aducând iarăşi pe Sfântul Achepsima, a fost bătut de treizeci de ostaşi, până şi-a dat sufletul. Iar pe Iosif spânzurându-l cu capul în jos, îl uciseră cu pietre. Pe Aitala, întinzându-l şi bătându-l patruzeci de ostaşi, l-au spânzurat şi pe el cu capul în jos, şi aşa şi-a dat sfârşitul său în mâinile lui Dumnezeu.

Stih : Făptura acum cu bucurie cinsteşte Mucenice,
Punerea moaştelor tale şi înnoirea cinstitei biserici.

   Acest mare mărturisitor al lui Hristos Gheorghe, era pe vremea lui Diocleţian, din tată capadocian, iar din Maică palestinian; şi dobândind creştere minunată şi de fire bună fiind, şi rădăcină cinstită şi sfântă, căci părinţii lui din veci din strămoşi erau împodobiţi cu bunul neam, şi cu buna-credinţă, s-a făcut prea-viteaz şi preastrălucit întru războaie. Pentru care s-a făcut şi de către Diocleţian tribun vestit Numerie, începând atunci să fie de vârstă. Şi după aceea pentru bărbăţia lui cea covârşitoare şi Comit, tăinuindu-se până atunci, şi necunoscându-se că era creştin. Şi împlinind douăzeci de ani ai vârstei sale, a rămas orfan de tatăl său, lăsându-şi acela viaţa sa întru luptele bunei cinstiri. Iar Sfântul purcezând cu maică-sa din Capadocia, au trecut în Palestina, dintru care era ea; că acolo avea multe lucruri şi multă moştenire. Deci fiindcă s-a întâmplat a muri şi maică-sa întru acea vreme, i-a rămas multă avuţie şi multă bogăţie de lucruri, dintru care luând avere cu sineşi din-destul, s-a dus la Diocleţian, poftind să ia mai mare stăpânire decât cea dintâi. Dar văzând pe păgâni având atâta pornire asupra creştinilor şi neputând a le vedea pe acestea, a hotărât întâi, să-şi împărţească la săraci averile sale, acelea care le purta cu sineşi, apoi să se vestească pe sineşi înaintea lui Diocleţian că este creştin, şi la tot statul şi divanul; care lucru l-a şi făcut degrabă. Deci împărţind averile cele cu sineşi cât mai degrab la săraci, şi dând libertate sclavilor săi, şi făcând aşezământ şi rânduială pentru averile cele rămase în Palestina, întru a treia zi a sfatului (că făcea sfat cu toţi stăpânitorii de prin toată stăpânirea Romanilor, ca să scoată din mijloc pe creştini). Atunci a venit singur de sineşi în mijlocul divanului şi al statului, fiindcă se afla atunci acolo şi Diocleţian. Deci propovăduind arătat pe Hristos Dumnezeu şi Fiu al lui Dumnezeu, şi-a arătat la iveală bună-credinţa sa. Pentru aceasta prinzându-se, s-a dat la toate felurile de nemăsurate munci. Că s-a împuns cu suliţa în pântece, s-a pus pe o roată, s-a bătut cu vine de bou de multe ori, şi într-o groapă plină de var s-a aruncat. Şi păzit fiind nevătămat de toate prin Darul lui Hristos, a tras către credinţa cea întru Hristos pe împărăteasa Alexandra femeia lui Diocleţian şi afară de dânsa şi pe oarecare Glicherie, şi pe altul cu numele Atanasie, pentru că a înviat pe unul din morţii cei dedemult, şi pe un bou a celuilalt l-a învieţuit, şi nenumărată mulţime de oameni a adus la credinţa lui Hristos Dumnezeu, făcând multe minuni numai cu chemarea lui Hristos. Deci făcând el acestea, a fost închis în temniţă prin porunca lui Diocleţian legat cu lanţuri de fier. Şi întru acea noapte i s-a arătat lui în vedenie Hristos, bine-vestindu-i bunătăţile cele ce îl aşteaptă pe dânsul. Şi deşteptându-se, a mulţumit foarte lui Dumnezeu, şi a rugat pe păzitorul temniţei, ca să libereze pe slujitorul cel obişnuit lui să vie la dânsul. Şi făcând păzitorul temniţei după voia lui, a intrat robul, căci stătea acolo afară de temniţă, care a arătat şi scrisorile cele aducătoare aminte ale Sfântului cu tot felul de sârguinţă. Deci văzând pe stăpânul său în legături, şi închinându-se lui zăcea jos plângând. Iar Sfântul ridicându-l pe el, îl îndemnă să fie cu inimă bună. După aceea i-a arătat lui şi vedenia, şi lângă acestea i-a şi poruncit cu dinadinsul, ca după moartea sa, să ia trupul lui, şi diata pe care o avea făcută mai înainte de a fi prins, şi să-l ducă la casa patriei sale care era în Palestina, şi să se teamă de Dumnezeu, şi să nu lipsească de a nu face vreuna din câte sunt scrise acolo în diată. Şi fiindcă şi el i s-a făgăduit şi s-a învoit a face cu lucrul toate acelea câte i-a poruncit, a luat binecuvântare şi iertare şi s-a dus de la Sfântul. Iar a doua zi adus fiind Sfântul iarăşi la întrebare şi neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugăciunea şi ca nişte praf zdrumicând idolii care erau în capişte, i s-a tăiat capul. Iar robul lui acela luând preacinstit trupul Sfântului împreună cu diata lui, s-a dus în Palestina; unde împreună cu alţi creştini cu multă cinste şi evlavie Sfântul acela şi mucenicescul trup l-a îngropat. Şi a săvârşit ca un rob bine-cunoscător şi mulţumitor, şi pe celelalte toate câte ii erau poruncite de Sfântul. După aceasta n-a trecut multă vreme şi a strălucit buna-credinţă şi luând împărăţia dea pururea pomenitul şi marele împărat şi întocmai cu Apostolii Constantin şi aflând vreme slobodă aceia care iubeau buna-cuviinţă şi pe Mucenicul, i-au zidit biserică Sfântului prea-veselă şi preafrumoasă în Lida şi ridicând şi mult-pătimitul şi Sfântul acela trup al Mucenicului din locul acela nevederat întru care zăcea şi aducându-l l-a pus acolo la arătare, pe cel vrednic de multă, lumină şi de mai multă arătare. Şi printr-însul a făcut înnoire bisericii aceea, care era atunci din nou zidită de dânşii, fiind atunci în trei zile ale lunii lui Noiembrie. De unde izvorăsc izvoare dea pururea curgătoare şi daruri de minuni acelora care se închină lui cu credinţă. Că Dumnezeu preamăreşte pe cei ce îl preamăresc pe dânsul. Deci de atunci a luat biserica lui Dumnezeu în flecarele an întru aceeaşi zi, a prăznui aducerea moaştelor Sfântului Mucenic, întru slava şi lauda lui Hristos adevăratului Dumnezeului nostru şi a însuşi marelui mărturisitor Gheorghe.


Stih : Cu înfrânarea şi cu ostenelile pe sine s-a topit,
Achepsima şi unde nu sunt osteneli s-a mutat

   Acesta era pe vremea lui Teodosie cel mare, la anul trei sute optzeci şi doi şi închizându-se pe sine într-un loc săpat, acolo a petrecut şaizeci de ani fără să-l vadă cineva, şi fără să vorbească cu vreun om. Ci întorcându-şi mintea sa către inima sa, privea gânditor pe Dumnezeu şi de la el primea toată mângâierea. Iar locul acela nu era săpat drept, ci era alcătuit pieziş, şi cu întorsături precum este clima viei. Mâncarea sa era linte muiată cu apă. Şi ieşea de două ori pe săptămână şi îşi lua apa ce era din-destul, din izvorul ce era acolo aproape, fără să se vadă de vreun om. Deci acesta făcând multe minuni şi vrednicia preoţiei cu sila primindu-o, în pace adâncă s-a mutat către Domnul.

    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru şi mărturisitorul Teodor, episcopul Aghirei şi Sfinţii Mucenici Sever, Androna, Teodot şi Teodota, care s-au săvârşit de sabie.

Stih : Tu te dăruieşti cetăţii Aghirei dar,
O Teodore de la Dumnezeul tuturor.
Fie şi femeie împreună Muceniță cu bărbaţi pătimind,
Cu cei patru ce s-au tăiat împreună tăiată fiind.


Stih : Ilie prin carul bunătăţilor înaintând,
S-a apropiat de Cer ca alt llie fiind.


Stih : De mâinile înşelătorilor cei neschimbaţi cu sufletele s-au tăiat,
Cei nouă bărbaţi şi înşelăciunea au răsturnat.


Stih : Se ard cu foc bărbaţii de două ori cinci şi de două ori doi fiind,
Cu care împreună se ard două cincimi şi două doimi.


Stih : Ahemenid pe Dumnezeu Cuvântul dorind,
Mărirea părintească şi muncile este necruţând.

   Ahemenid a stătut pe vremea lui Izdigherd fiul lui Gororan împăratul Perşilor şi pe vremea lui Teodosie cel mic împăratul Romanilor în anii patru sute zece, bărbat minunat, fiu domnitorului cetăţii. Acesta lăsând credinţa tătâne-său, a crezut în Hristos; de care aflând împăratul, mult s-a nevoit, ca să-l întoarcă la credinţa lui cea dintâi; şi fiindcă n-a putut, l-a golit pe el de bogăţia ce avea, de hainele ce purta şi de cinurile ce-l împodobea; şi a poruncit ca gol să-l tragă cămilele oastei sale având numai o încingere peste mijloc. Iar după ce a trecut multe zile, s-a plecat împăratul din cămară şi a văzut pe preabunul acela bărbat, că se ardea de soare şi era plin de mult praf. Deci şi-a adus aminte de strălucirea şi slava, ce avea de la tatăl său şi a poruncit să vină să îmbrace cămaşă. Apoi socotind că s-a muiat din aspra vieţuire cea dinainte şi de ruşinea ce a suferit, i-a zis lui : Acum poate te-ai mai gândit, leapădă pe fiul teslarului, adică pe Hristos. iar Sfântul umplându-se de râvnă a sfâşiat cămaşa ce-l îmbrăcase şi aruncându-o pe ea împăratului a zis : Dacă tu socoteşti pentru cămaşa aceasta, să-mi las eu evlavia mea, aibă-o pe ea împreună cu necredinţa ta. Această îndrăzneala văzându-o împăratul l-a gonit pe el gol din palat. Deci acesta cu temere de Dumnezeu şi cu evlavie petrecându-şi viaţa, în pace a adormit de trei ori fericitul şi a luat cununa mărturisirii.

   Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Strălucind din pământul persienesc, ca nişte stele luminoase, Iosif şi Aitala, cu strălucirile patimilor au luminat lumea, cu bună-credinţa strigând : Dumnezeul cel prealăudat al părinţilor şi preaslăvit.

   Cu multe osteneli aţi câştigat viaţă fără de osteneală, Mucenici ai lui Hristos. Pentru aceea cu rugăciunile voastre, uşurați toată osteneala, şi supărarea totdeauna, de la cei ce strigă prealăudaţilor : Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.

   Pe Achepsima cel preasfinţit şi pe minunatul Iosif şi pe marele Aitala, pe sfinţiţii Mucenici, cu cuvinte sfinţite acum să-i lăudăm, strigând : Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.


   Dumnezeiască podoabă a ierarhilor şi cunună pătimitorilor celor cu bună-laudă, te-ai făcut cu adevărat Preacurată şi întărire celor ce cântă totdeauna : Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.


   Dorind numai de cele înţelegătoare, Fericite şi veselindu-te numai de bunătăţile cele nădăjduite, cele de acum le-ai socotit ca un vis, strigând : Prealăudate Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

   Făcându-ţi gândul stăpân patimilor, Mărite, precum este legea lui Dumnezeu cea preabună la toată zidirea, a birui cele mai bune, pe mişcările celor mai rele, cu Darul cel Dumnezeiesc.


   O cât este de fierbinte către Dumnezeu dragostea ta Preafericite, cum ai socotit avuţia ca o ţărână, strigând : Nu am socotit a fi toată lumea vrednică de potriva dragostei Stăpânului tuturor, măcar de ar fi aur.


   Fecioară Maica lui Dumnezeu, sfărâmă semeţiile vrăjmaşilor, şi sfaturile celor fără de credinţă, supune-le celor binecredincioşi, şi cornul dreptcredincioşilor, înălţându-l cu laudele vitejiei.


   Fiind socotiţi înaintea vrăjmaşilor, ca nişte urâţi preaînţelepţilor, vă mutaţi din loc în loc, pentru ispita a multor bătăi, strigând : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Pe trupul gol luând voi răni, aţi rănit pe vrăjmaşul cel fără de trup prealăudaţilor cu suliţa răbdării, cântând : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Fiind ucişi cu pietre, ca odinioară cel întâi între Mucenici, nu v-aţi lepădat de Piatra cea cu adevărat nesfărâmată Hristos, cei ce sunteţi cu nume mare, cântând : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Ca pe o Unime după fire neamestecată, iar după feţe Treime, să slăvim pe Tatăl cel mai înainte de veci fără de început, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, cântând : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Iacov te-a văzut odinioară scară Fecioară, prin care Cel mai presus de fiinţă S-a pogorât pe pământ, iar pe noi ne-a suit către înălţime. Pe Acesta neîncetat îl lăudăm Născătoare de Dumnezeu şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.


   Cu toiagul cuvintelor tale celor sfinţite ai înfrânt mulţimea dracilor, şi ai izbăvit turma credincioşilor de stricăciunea lor, care cântau lui Hristos : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Întinzându-ţi ochiul la Cer, ţi-a răsărit ţie lumina de dimineaţă, cum a făgăduit Dumnezeu; că încă rugându-te tu, a venit strigându-ţi : Venitu-ţi-am ţie întru ajutor nu te teme, leapădă toată frica, îmbărbătează-te în veci.


   Năvălirea ta a arătat-o Hristos înfricoşată viclenilor, şi trufaşilor ostaşi, că măiestriile acestora le-ai sfărâmat ca o ţesătură de păianjeni Gheorghe, strigând : Pe Tine bine Te cuvântez Hristoase în veci.


   Pornirea cea fără de stare, şi stricăciunea morţii le-au stricat naşterea ta, Curată, şi a dat tuturor oamenilor viaţă, celor ce-L laudă pe El ca pe un Dumnezeu al tuturor şi Domn, şi-L preaînalţă întru toţi vecii.


   Ca nişte suişuri şi scări, suindu-vă pe voi către Cer, s-au arătat mulţimile pietrelor, fericite Iosife şi Aitala preamăriţilor, prin care omorându-vă, v-aţi învrednicit nemuririi prealăudaţilor.

   Să stăm cinstind cu bunăcredinţă, pe dumnezeiescul sfinţitul Mucenic Achepsima, pe prea-alesul de cele sfinte lucrător Iosif şi pe slujitorul tainelor lui Hristos, pe marele Aitala, pe slugile lui Dumnezeu cele cu bună-laudă.

   Acum fiind sălăşluiţi aproape de Dumnezeu, şi învrednicindu-vă de lumină negrăită, şi unindu-vă cu cetele îngereşti, şi fiind împreună cu oştile mucenicilor, cu aceştia purtătorilor de chinuri împreună rugaţi-vă totdeauna pentru noi.


   Taina cea înfricoşată a naşterii tale, nu poate nicicum limba să o spună, că ai întrupat pe Domnul Cerului şi a toată zidirea, sărăcindu-Se cu trup, Maică Fecioară Curată, pentru aceea cu un glas împreună te slăvim.


   În muntele muceniciei te-ai suit, şi cunună ai luat din mâna Domnului purtătorule de chinuri; că acesta este Darul mucenicilor, pentru aceea toţi după vrednicie te mărim.

   Pierzare de păcate dăruieşti, şi bolile trupului le goneşti departe purtătorule de chinuri, şi cu totul mă faci deplin, pentru aceea cu dragoste îmbrăţişez chipul tău.


   Ca unul ce te porţi în ceruri pătimitorule, şi stai înaintea Scaunului Împăratului tuturor, trimite către mine raza cea de lumină, care risipeşte norul păcatelor, cel ce cu dragoste am alcătuit ţie cântare.


   Fiul cel întocmai la chip, Care S-a născut mai-nainte de veci din Tatăl cel nenăscut, şi iarăşi în vremurile cele mai de pe urmă prin Duhul Sfânt venind din Fecioară, sărăcindu-Se cu trupul, a îndumnezeit omenirea.


   Iată iarăşi trage către sine, prăznuirea ta cea mărită purtătorule de nevoinţă, mulţimile iubitorilor de Hristos, vrând a face bine după obicei, vrednicule de laudă Gheorghe de Dumnezeu cinstite, viteazule Mucenice al Domnului, pierzătorule al dracilor.


   Ca un soare a strălucit în toate marginile pământului, preacinstită punerea măritelor tale moaşte, Gheorghe purtătorule de nevoinţă; pentru aceasta dezlegare de greşeli dă-ne nouă robilor tăi, ostaşule al Domnului, celor ce săvârşim strălucită şi purtătoare de lumină pomenirea ta, cu cântări de Dumnezeu primite, preafericite Mucenice.


   Măritul Achepsima, Iosif viteazul şi Aitala înţeleptul, cu puterea lui Hristos au pătimit, şi surpând rătăcirea perşilor, se roagă pentru noi Sfintei Treimi. Pe care lăudându-i cu bunăcredinţă, ca pe nişte Sfinţiţi Mucenici, prăznuim luminat strălucita lor pomenire.


   Ca pe o Maică a Cuvântului lui Dumnezeu, te lăudăm pe tine cu dragoste, întru cântări de Dumnezeu insuflate, Preasfântă Fecioară, cei ce ne-am mântuit prin tine, ci, Dar să ne dai nouă robilor tăi celor nevrednici, Născătoare de Dumnezeu, curăţie, pace şi luminare. Că poţi câte voieşti Fecioară, ca una ce eşti Stăpână tuturor, lauda dreptcredincioşilor.


   Pe pământul cel lucrat a lui Hristos, pe viteazul între Mucenici, pe înţeleptul Gheorghe să-l lăudăm, pe propovăduitorul adevărului, viţa cea pururea vie a viei, care a odrăslit roada vieţii şi a izvorât vinul bunei-credinţe, şi veseleşte pe cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea lui cea de peste an. De două ori.

   Ca pe o stea mult-luminoasă, ca pe un soare ce luminează întru întuneric te ştim pe tine, ca pe un mărgăritar de mult preţ, ca pe o piatră luminoasă, ca pe un fiu al zilei, ca pe un ajutor credincioşilor întru primejdii te lăudăm, săvârşindu-ţi pomenirea, purtătorule de biruinţă Gheorghe.

   Pe mare înotând, pe cale umblând, noaptea dormind păzeşte-mă, priveghind fereşte-mă, Preafericite Gheorghe, şi mă învredniceşte a face voia Domnului, ca să aflu la ziua judecăţii dezlegare celor ce am făcut în viaţă, eu care alerg la acoperământul tău.


   Diamantul răbdării cel înţelegător, duhovniceşte să-l lăudăm fraţilor, pe măritul Mucenic Gheorghe, pe care ca pe cel aprins cu dragostea pentru Hristos, primejdiile l-au bătut, şi muncile l-au strujit, şi feluri de chinuri i-au topit trupul cel din fire stricăcios. Că a biruit dorul pe fire, prin moarte îndemnând pe doritorul, să meargă la doritul Hristos Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre.


   De toate primejdiile păzeşte pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te slăvim pe tine nădejdea sufletelor noastre.





   Cu săgeţile postirii ai rănit pe vrăjmaşul şi taberele lui le-ai pierdut. Pentru aceea ai luat darurile biruinţei de la însuşi Hristos, care te-a întărit pe tine cu tărie, Fericite. Pe Care roagă-L, să mântuiască din stricăciune şi de primejdii, pe cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta cea pururea cinstită.

   Suindu-te la vederea cea mai înaltă Preafericite, toate cele pământeşti şi trecătoare, în trup fiind le-ai trecut cu vederea; şi ai ales vieţuirea fără de materie pe pământ, pururea fericite; povăţuindu-te cu DumnezeiescuI Duh, Părinte, te-ai făcut povăţuitor şi îndreptător şi pildă sihaştrilor lăudat întru credinţă.

   Luminându-te cu strălucirile cele dumnezeieşti ale darurilor Duhului, gânditorule de Dumnezeu Ioanichie, te-ai arătat luminător marginilor lumii; gonind durerile răutăţilor şi întunericul patimilor cu rugăciunile tale; şi tămăduind tot felul de boli, şi scăpând de primejdii, pe cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta cea pururea fericită.


   Din chemarea cea întocmai cu numele îmbogăţindu-te, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ai întărit-o pe aceasta cu fapte, Fericite, şi ai adeverit-o. Că, cu răbdarea ta ai biruit adunarea vrăjmaşilor, şi ceata barbarilor. Pentru aceasta luând cununa biruinţei, cu credinţă ai strigat : Slavă puterii Tale celei nebiruite, Iubitorule de oameni.

   Ale tămăduirilor miruri cu bune miresme, ne izvorăşti nouă astăzi Nicandre, întru dumnezeiască pomenirea ta, şi goneşti înţelepte ceata scârbelor şi patimile cele trupeşti, şi umpli cu bogate daruri adunarea tuturor celor ce strigă lui Hristos : Tu eşti Mirul cel nedeşertat, care prea-miroase, celor ce te laudă pe tine.

   Având îndrăzneală către Hristos, Cel ce singur este slăvit întru Sfinţii Săi, pe Acela roagă-L Cuvioase Nicandre, pentru cei ce săvârşesc cu dragoste pomenirea ta, şi laudă isprăvile tale, ca să ne facem părtaşi bunătăţilor celor negrăite, şi slavei celei nestricăcioase cu rugăciunile tale.


   Săvârşind calea cea sihăstrească cu cuget bărbătesc, ai trecut nevoiţa bunătăţilor cu osârdie, omorând sălbătăcirea patimilor, şi ai păzit pe cel după chip nevătămat, şi făcându-te păzitor cămării Duhului, ai văzut mai înainte cele dedeparte, ca şi când ar fi de faţă, şi te-ai arătat făcător de minuni, purtătorule de Dumnezeu Părintele nostru Ioanichie; şi stai înaintea Scaunului Celui Dumnezeiesc, şi te rogi neîncetat, să se mântuiască sufletele noastre.


   Altă scăpare cu tărie, şi turn de putere, şi zid nebiruit cu adevărat nu avem, fără numai pe tine, Preacurată; şi către tine scăpăm şi ţie strigăm : Stăpână, ajută-ne, să nu pierim. Arată către noi Darul tău, şi avuţia puterii tale, şi slava milostivirii tale.


   Multe dureri suferind întru răstignirea Fiului şi Dumnezeului tău Preacurată, suspinând lăcrimai şi strigai : Vai mie dulcele meu Fiu, cum mori fără dreptate, vrând să mântuieşti pe pământenii cei din Adam. Pentru aceea Preacurată Fecioară ţie ne rugăm cu credinţă : Fă nouă pe Acela Milostiv.


   Cu frumuseţea înfrânării împodobindu-ţi sufletul, te-ai logodit cu Darul curăţiei înţelepţeşte, şi născând fiu bunătăţile, Ioanichie Cuvioase, ai intrat în cămara lui Hristos, ca un mire preafrumos.


   Ridicat fiind în muntele pustniciei cel gânditor, ca Moise acela, ai intrat în norul dumnezeieştii nepătimiri; şi învăţându-te duhovniceşte cele mai dumnezeieşti, legiuieşti, şi înveţi şi povăţuieşti, către pământul vieţii cel îmbunătăţit.


   Stea de Dumnezeu luminată, pe tine te cunoaştem, Părinte care străluceşti lumea, cu gânditoarele raze şi pierzi întunericul relelor tulburării celei drăceşti; pentru aceasta cu credinţă prăznuim Fericite, pomenirea ta cea purtătoare de lumină.


   Rănindu-ţi-se cugetul de dragostea lui Hristos, te-ai suit în munte înalt, Ioanichie, şi ai luat multe feluri de daruri, a tămădui bolile celor ce laudă cu dragoste dumnezeiască adormirea ta.


   Cu curăţia gândului de departe a spus Isaia, că vei să naşti Fecioară pe Făcătorul lumii. O cinstită şi Preacurată ! Că numai tu te-ai arătat din veac cu totul fără prihană. Pentru aceea mă rog ţie, curăţă inima mea cea spurcată, şi mă fă pe mine părtaş dumnezeieştii străluciri a Fiului tău Fecioară, şi stării dea-dreapta Lui, când va şedea să judece toată lumea, precum este scris.


   Judecătorii lui Israil Fiule, cu judecată de moarte aducătoare a Te judeca Te-au osândit, ca pe un vinovat punându-Te înaintea divanului, pe Tine Cel ce judeci viii şi morţii, Mântuitorule, şi înaintea lui Pilat Te-au pus, şi spre pierzare Te-au judecat călcătorii de lege, vai ! Mai înainte de alegerea judecăţii, şi văzându-Te mă rănesc, şi împreună mă pedepsesc, Doamne. Pentru aceasta mai bine voiesc a muri decât a fi vie întru suspinuri, Născătoarea de Dumnezeu a strigat, Unule Multmilostive.


   Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-au făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioanichie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.


   Mucenicul Tău, Doamne, Nicandru întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maicii, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

   Fiind luminat cu lumina Darului, Cuvioase, luminează pe cei ce prăznuiesc cu credinţă pomenirea ta, şi cu rugăciunile tale scoate-i din întunericul păcatelor, Ioanichie.

   Călătorit-ai neabătut, pe calea care duce către cetatea cerească Ioanichie, că te-a povăţuit Duhul Sfânt, care S-a odihnit întru inima ta.

   Avut-ai smerenie, care înalţă Ioanichie, pentru aceea ne rugăm ţie : Milostiveşte-te spre smerenia noastră Cuvioase, şi uşurează toate durerile inimilor noastre.


   Chemarea celor căzuţi, şi întărirea celor ce stau, eşti cea cu totul fără prihană. Pentru aceea mă rog ţie, îndreptează gândul meu cel căzut prin păcat, ca să te slăvesc Stăpână.


   Praznic cinstit al cinstiţilor pătimitori, pomenire sfinţită a sfinţilor Mucenici săvârşind astăzi, preasfinţită Biserica lui Hristos, cu cântări sfinţite se înfrumuseţează, lăudându-i pe dânşii.

   Fiind uns cu ungere cinstită a preoţiei Ierarhe Nicandre, prin credinţă ai făcut-o mai cinstită cu vopselele cele din sângiurile tale, strigând cu veselie : Să cântăm Dumnezeului nostru că S-a preaslăvit.


   Trecând calea muceniciei, şi întru aceasta aievea arătând veselia cea adevărată, v-aţi îmbogăţit cu Darul minunilor, şi cu dăruiri cereşti, Mucenicilor, cu un glas strigând : Să cântăm Dumnezeului nostru că S-a preaslăvit.


   Cel necuprins cu scrisul în Sânurile Tatălui, se cuprinde cu trupul în sânurile Maicii Sale, Hristos, păzindu-o pe dânsa după naştere adevărată Fecioară, mai presus de gând. Căruia cu un glas strigăm : Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.


   Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care sau împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i, şi întru dumnezeiască slava ta, cununilor măririi învredniceşte-i.

   Cu înţelepciune ai schimbat cele trecătoare cu cele stătătoare, luându-ţi Crucea ta Ioanichie, şi te-ai osebit depărtându-te în munţi neumblaţi, ca marele Ilie.

   Însoţirea a doi părinţi, ţi-a arătat ţie calea cea foarte dorită, care ai aflat-o fiind ascuns întru mulţi ani în munţi, luminându-te cu Dar proorocesc, Fericite.

   Fiind clătiţi de multe feluri de patimi, cu credinţă alergăm la acoperământul tău Ioanichie, ca să ne cercetezi pe noi pe toţi, cu mijlocirile tale cele sfinte, rugând pe Iubitorul de oameni.


   Cu picăturile milei tale, Fecioară, stinge cărbunii păcatelor mele de Dumnezeu dăruită, şi aprinde sfeşnicul inimii mele cel stins, ceea ce eşti sfeşnic de aur cu totul fără prihană.


   Întinzând mrejele cuvintelor, ai vânat pe cei din rătăcire făcând minuni, şi aducându-i pe ei Dar de mult preţ, Celui ce a strălucit din Fecioară, Nicandre.

   Viţă foarte bine-roditoare te-ai făcut, din grădina lui Tit luminătorului Critenilor, care ne aduce struguri cuvântători, din care ne izvorăşte nouă dulceaţă de mântuire, Nicandre fericite.


   Împreună cu dumnezeiescul Ermeu, aţi ogorât cu plugul Crucii inimi înţelenite, Înţelepţilor, şi le-aţi făcut roditoare, Nicandre, pentru aceea vă fericiţi.


   Nici gând îngeresc, nu poate tâlcui naşterea ta cea mai presus de gând, că ai zămislit în pântece pe Cuvântul gândului celui dintâi, Preacurată, Care a întărit toate cu cuvântul.


   Biserica cea stearpă a născut din păgâni, şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit; minunatului Dumnezeului nostru să-i strigăm : Sfânt eşti Doamne.


   Prin dumnezeiască ungere a preoţiei cu adevărat, şi prin sângele cel cu adevărat sfinţit al muceniciei, fiind străluciţi măriţilor, v-aţi împreunat cu cetele îngerilor celor netrupeşti bucurându-vă. Pentru aceasta prăznuim cinstită pomenirea voastră, rugându-vă ca să se dea curăţire tuturor, cu rugăciunile voastre Sfinţilor.


   Curăţind întunericul patimilor, şi luând lumina poruncilor lui Hristos cu adevărat te-ai strălucit cu post, şi omorându-ţi trupul, te-ai înviat prin Duh, călcând cursele vrăjmaşului, Fericite. Pentru aceea te-ai făcut părtaş cu îngerii cei de sus fără de trupuri, prin Darul Duhului, fericite Ioanichie : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare greşelilor să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.


   Lumea cu osârdie ai părăsit-o, şi ai urmat Stăpânului tău, rănindu-ţi-se sufletul de dumnezeiască dragoste, Ioanichie. Pentru aceasta şi cuptorul patimilor l-ai stins, cu roua Duhului Sfânt, Preafericite. Drept aceea dănţuieşti acum împreună cu îngerii, următor făcându-te vieţii acelora.


   Fiind cu numirea biruinţei Mucenice, ai biruit împotrivirea bărbaţilor celor fără de Dumnezeu, şi închinăciunile lor le-ai stins Nicandre, având nevoitor împreună cu tine pe măritul Ermeu, şi dimpreună cu el, ai răbdat toată munca, Fericite; şi acum moşteniţi odihnele cele nemuritoare, rugându-vă să ne mântuim noi.


   Toată viaţa mea a trecut întru multă lenevire, Preacurată, şi acum m-am apropiat, de vremea ieşirii mele, şi mă tem de vrăjmaşii mei. Să nu-mi răpească sufletul meu, şi să mă trimită la adâncimea pierzării. Ci milostiveşte-te spre robul tău Fecioară, şi mă izbăveşte de osânda lor, mireasă a lui Dumnezeu.


   Moarte de ocară Îndurate ai răbdat de bunăvoie prin răstignire; pe Care văzându-Te ceea ce Te-a născut, Hristoase, se rănea. Şi rupându-şi inima se tânguia ca o Maică. Cu ale cărei rugăciuni pentru milostivirea milei Tale, îndură-Te şi mântuieşte lumea, Cel ce ai ridicat păcatul lumii.


   Dumnezeiescul sfat cel neurmat, al Celui Preaînalt, al întrupării Tale celei din Fecioară, Proorocul Avacum înţelegându-l a strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Ajungând la munţii preaînalţi cu smerenia ta, ai smerit vârfurile dracilor cele înalte, Înţelepte şi ai făcut vitejie împotriva lor, lauda şi întărirea sihaştrilor.

   Întrarmându-te cu frica lui Hristos ca şi cu o sabie cu două ascuţişuri, ai biruit cu înţelegere şi cu simţire pe balaurul cel împotrivitor, Fericite, lăudându-te cu sfinţită biruinţă.

   Înfierbântându-te cu totul de Dumnezeiescul Duh, Părinte, ai suferit gerul întru mulţi ani, vieţuind în pustietăţi şi căutând pe Domnul, care te încălzea pe tine, cu dumnezeiescul Dar.

   De neputinţele noastre cele sufleteşti fiind clătiţi Părinte, şi cu credinţă chemându-te, acoperă-ne cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, ca şi cu bunăcredinţă să te cinstim.


   Pe tine curăţitoarea oamenilor cu credinţă te rog, şi mă cuceresc binecuvântată, fă-mi Milostiv pe Judecătorul Fiul tău, ca după datorie să te măresc.


   Căruţă v-aţi arătat Cuvântului purtându-l pe Dânsul cu cugetul. Pentru aceea fiind legaţi de cai şi târâţi cu cumplire, nu v-aţi lepădat de El, nu v-aţi biruit, grăbindu-vă arătat către cărarea cea cerească.

   Fiind închişi în temniţe şi legaţi cu lanţuri, aţi mântuit cetatea şi poporul din legăturile rătăcirii, şi i-aţi legat cu legătura dragostei, Celui ce S-a legat trupeşte pentru noi din bunătatea Sa.


   Fiind închişi Mucenicii, slăveau pe Stăpânul împreună cu îngerii, cei pururea lăudaţi, hrănindu-se cu pâine cerească. Pentru aceea nu se îngrijeau de durerile trupului, fiind mai tari decât chinurile.


   Cel ce şade pe Scaun Înalt cu înfricoşare, făcându-Se Prunc şade în braţele Maicii, îndreptând chipul cel căzut, şi dăruind îndumnezeire celor din Adam.


   Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta : că tu Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, tuturor celor ce te laudă pe tine pace dăruindu-le.

   Umblat-ai Cuvioase pe calea cea strâmtă şi de întristare, făcându-ţi lăţime cu dumnezeieşti suişuri ale inimii, şi cu privirile minţii; şi după Dar îndumnezeindu-te arătat, locuieşti acum în cetatea cea cerească bucurându-te.

   Curăţind ochiul sufletului, Cuvioase, ţi s-a dat ţie Dar de proorocie, ca să spui cele ce vor să fie, ca şi cum ar fi de faţă, şi a vedea cele de departe, ca şi cum ar fi aproape, o Ioanichie cu Darul Duhului.

   Izbăveşte-mă din patimile păcatelor şi ale scârbelor, potoleşte patima inimii mele, şi dă-mi dezlegare greşelilor, având pe Dătătorul de bine Dumnezeu, Care ascultă cinstitele tale rugăciuni, o Ioanichie.


   Curăţeşte uimirea gândului meu, ceea ce eşti cu totul fără prihană, tămăduieşte patima sufletului meu, goneşte întunericul lenevirii, ca să te laud pe tine cu cântări pururea fericită, Născătoare de Dumnezeu prealăudată.


   Către lumina credinţei, ai povăţuit noroadele, care au părăsit întunericul nebunii idoleşti, şi s-au făcut fii Luminii, prin mijlocirea ta Nicandre.

   Strălucind cu luminile cele luminătoare ale Duhului, au trecut întunericul chinurilor fără stricăciune, risipind negura nedumnezeirii, luminătorii cei slăviţi.


   Făcându-se Tit plin de apele lui Pavel, te adapă pe tine arătându-te râu, care îneci pâraiele cele tulburi ale nedumnezeirii, Nicandre.


   Ceea ce ai născut pe Mielul şi Domnul cu trup, Fecioară singură, cort nespurcat, dumnezeiescule sicriu, sfeşnic cinstit, luminează sufletul meu.


   Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic dumnezeiesc, şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să plesnim cu mâinile slăvind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintru dânsa.

   Veştejind patimile trupului, te-ai arătat ca un pom înalt, care face rodurile minunilor, şi isprăvile cele de cinste, preasfinţite Ioanichie.

   Vindecatu-te-a pe tine Domnul cu arătarea Mucenicului, Eustatie, când ai pătimit, bând otrava cea de pierzare, Preafericite, din mâna celui nedrept.

   Pătimit-ai mii de dureri aflându-ţi-se trupul întru slăbiciune Ioanichie. Pentru aceea cu credinţă strig ţie : potoleşte durerile bolilor mele.


   Ceea ce singură eşti ajutătoare tuturor, ajută-ne nouă, care suntem în primejdii, şi ne dă mâna de ne scoală : Şi ne îndreptează către limanurile mântuirii, Fecioară de Dumnezeu dăruită.


   Pironindu-se cu piroane trupurile Mucenicilor, s-au arătat râvnitori patimilor Mântuitorului, Celui ce S-a pironit pe Cruce şi a mântuit lumea din stricăciune.

   Lucrul chinurilor l-aţi trecut Mucenicilor, cu cârmuirea Sfântului Duh Celui Atotputernic prealăudaţilor, şi aţi ajuns către limanul cel dumnezeiesc, umplându-vă de slavă.


   Ca unul ce porţi numele biruinţei, ai biruit toată împotrivirea bărbaţilor celor ucigaşi Ierarhe Nicandre, pururea pomenite şi ai luat cununile slavei, stând înaintea lui Dumnezeu.


   Pierdut-ai Fecioară ocara strămoaşei, născând pe Cel ce ne încununează pe noi cu binecuvântări, şi ai prefăcut ceea ce eşti bună, întristarea ei întru bucurie.


   Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit, rugându-se : Din stricăciune mă scapă, Iisuse, Împărate al puterilor.


   Stea prealuminoasă te-ai arătat pe pământ luminând în lume, şi pe cei ce sunt în negura patimilor strălucindu-i, şi doctor preatare celor bolnavi; ci ca cel ce ai luat Dar de tămăduiri, celor ce te rugăm pe tine, dă-ne toată vindecarea, ca să strigăm : Bucură-te Părinte Ioanichie.


   Strălucit-a în lume de Dumnezeu primită viaţa isprăvilor tale, Preafericite, şi a gonit toată negura patimilor sufleteşti, şi lumină fără materie a strălucit celor ce-ţi strigă ţie cu credinţă şi cu dragoste unele ca acestea : Bucură-te lauda cea frumoasă a călugărilor. Bucură-te luminătorule, cel strălucit al lumii. Bucură-te mângâierea cea grabnică a celor bolnavi. Bucură-te reazemul cel neclintit al celor sănătoşi. Bucură-te că goneşti oastea cea de pe pământ. Bucură-te că cu cele cereşti ai schimbat cele stricăcioase. Bucură-te păzitorul dumnezeieştilor fapte cu adevărat. Bucură-te însuţi lucrătorule de minuni negrăite. Bucură-te stricarea tuturor patimilor. Bucură-te folositorul nostru cel preacald. Bucură-te izbăvitorul patimilor cel prea-gata. Bucură-te scăparea a toată lumea. Bucură-te Părinte Ioanichie.


Stih : Pe Ioanichie îl ia de pe pământ...
Cuvântul lui Dumnezeu, cel ce a întemeiat pământul prin Cuvânt.
Ioanichie trupul tău cel lăudat.
În a patra zi l-a îngropat.

   Acest fericit s-a născut la douăzeci şi patru de ani ai tiraniei lui Leon Isaurul luptătorul împotriva icoanelor, născându-se în ţara Bitiniilor din tată care se numea Miritrichie, şi din Maică ce se chema Anastasia. Ajungând la măsura vârstei, adică la patruzeci şi trei de ani ai vârstei sale, şi mergând cu împăratul la oaste asupra Bulgarilor, a făcut vitejie mare, şi a tăiat pe mulţi din bulgari, păzind pe cei de un neam cu dânsul, ce stau înaintea împăratului. Deci lăsând cinstea şi mărirea, care socotea împăratul să-i dea, se duse la muntele Olimpului. Auzind un glas dumnezeiesc, merse şi mai la înălţimea muntelui, şi acolo găsi doi monahi ce se pustnicise patruzeci de ani, pe care nu-i văzuse nimenea niciodată, îmbrăcaţi cu rase de păr şi hrăniţi cu buruieni sălbatice; şi auzi de la dânşii de toate cele ce avea el în cuget. Luând de la dânşii o haină de binecuvântare, şi ducându-se de acolo, ajunse la muntele Trihalicului, după aceea la Mânăstirea Avgarilor, apoi la munţii Conduriei. Şi învăţând treizeci de Psalmi, îi cânta cu oarece tropar întru acest chip alcătuit : Nădejdea mea este Dumnezeu, scăparea mea este Hristos, Acoperământul meu Duhul cel Sfânt. Acest fericit umblând multe locuri, şi făcând multe minuni, şi cele viitoare, şi spunând înainte mergând la Mânăstirea lui Antidie, a răposat întru Domnul întru adânci bătrâneţe, căci era de nouăzeci şi patru de ani.

    Tot întru această zi, pomenirea Sfinţilor sfinţiţilor Mucenici, Nicandru Episcopul Mirelor, şi Ermeu Preotul, ce au fost hirotonisiţi de Sfântul Apostol Tit.

Stih : Pe amândoi mucenicii care doreau de Hristos vieţuind,
Cu amar îi îngroapă în mormânt încă trăind.

   Aceşti sfinţi, dezlipind pe mulţi de la idoli, şi apropiindu-i de Hristos, au fost pârâţi la Libanie Comitul cetăţii, şi acesta legându-i de caii lui cei de război, şi pornindu-i îi muncea. Şi trăgându-se sfinţii mult, li se rumpea carnea de pe trup, cât se roşise pământul de sângele lor. Deci, iarăşi porunci de-i spânzurară şi-i săbiară, şi-i băgară în cuptor ars de foc, şi rămânând nevătămaţi din voia lui Dumnezeu, porunci rătăcitul acela să le bată piroane prin inimi şi prin capete, şi pântecele sfinţilor. Şi încă fiind cu suflete, îi băgară într-o groapă şi-i acoperiră cu pământ. Şi aşa cu acea cumplită şi nesuferita silă, şi-au dat sfintele lor suflete la Dumnezeu.


Stih : Porfirie, bine se împodobeşte prin tăierea sabiei,
Fiind împodobit prin strălucită porfira sângelui.

   Acesta era pe vremea împărăţiei lui Aurelian, din cetatea Efesului, era crescut în teatru împreună cu actorii. Acesta mergea pe urma comitului Alexandriei, cu care împreună a şi mers la Chesaria. Şi odată închipuind Sfântul Botez creştinesc, s-a botezat de un alt actor mincinos făţărnicindu-se acela că este Episcop. Căci amândoi luau în râs, şi-şi băteau joc de Tainele noastre. Iar după ce s-a botezat acesta, s-a îmbrăcat şi cu haină albă, după obiceiul celor ce se botează. Şi o minune ! A primit desăvârşit legea creştinească cu Darul lui Hristos. Căci după ce s-a botezat, s-au arătat înaintea lui îngerii, care l-a învăţat să se închine spre răsărit, şi să însemneze pe frunte şi peste tot trupul lui cinstita Cruce. Pentru aceasta din asemenea minune, mulţi au crezut în Hristos. Şi prin nor fiind botezaţi, s-au apropiat la Biserică. Şi dar fiindcă acel comit a poruncit Sfântului Porfirie, să lepede credinţa creştinească, şi el n-a voit, pentru aceasta i-a tăiat capul. Şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.


Stih : Ce plângi în zadar cetatea cea desfătătoare,
O tu care eşti decât proorocii tânguitor prea-mare.

   Acest prooroc mare, Ieremia, era din satul Anatot. A proorocit multe pentru Ierusalim şi Babilon. Asemenea şi pentru iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu. Întru care se vede toată puterea şi stăpânirea proorociei. Pe acest prooroc tare l-a bătut odată Pashor fiul lui Emir, purtătorul de grijă al casei Domnului. Şi în groapă l-a băgat, pentru că se tânguia şi se scârbea pentru robia, ce era să pătimească Ierusalimul. Dar fiindcă pronia lui Dumnezeu a scăpat pe proorocul din groapă, pentru aceasta izbăvindu-se, a proorocit şi a spus lui Pashor : Numele tău se va face nemernic şi străin din pământul acesta al Ierusalimului. Şi totodată te va mustra nemernicia ta. Căci blestemat este omul acela, care face lucrul Domnului cu lenevire. (Ieremia, 48, 10). Iar în zilele împăratului Ioachim, Ieremia plângea Ierusalimul. Iar proorocii cei mincinoşi, îndemnau pe preoţi să-l ucigă pe el. Însă fiul lui Saian Hirachicam, fiind împreună cu Ieremia, oprea să nu-l omoare. Atunci a zis Domnul către Ieremia : Fă ţie legături de lemne, şi punele în gâtul tău. Şi te voi trimite pe tine la împăratul Moavului şi al Idumeii şi al Tirului şi al Sidonului. Şi făcându-le acestea proorocul, le-au pus pe ele în gâtul său. Atunci Anania fiul lui Azor mincinosul prooroc, s-a sculat, şi luând legăturile de la gâtul Ieremiei, le-a zdrobit pe ele înaintea ochilor norodului, zicând : Aşa a zis Domnul către mine, voi zdrobi jugul împăratului Babilonului, de la gâtul tuturor neamurilor. Atunci a zis Ieremia către mincinosul prooroc : Viclene sunt buzele tale, şi inima ta izbucneşte otravă, căci acestea zice adevărul şi Dumnezeu. Ai zdrobit legăturile cele de lemn ? În locul acestora voi face legături de fier, zice Domnul Atotţiitorul, şi le voi pune pe ele în gâtul neamurilor. Iar tu Ananie, degrab îţi vei lepăda sufletul tău. Şi o minune ! Lucrul a urmat cuvântului proorocesc. Câci după multe luni a murit acela. Iar în anul al optsprezecelea al împărăţiei lui Sedechie împăratul Iudei, Ieremia se tânguia pentru Ierusalim. Deci pentru pricina aceasta a fost pus în temniţă, când haldeii şi babilonenii erau aproape de Ierusalim. Nu ştiu însă cu ce chip proorocul a ieşit afară din temniţă, şi s-a dus în pământul lui Veniamin pentru neapărată trebuinţă ce avea. Şi acolo prinzându-l norodul haldeilor şi bătându-l, l-a aruncat în temniţă. Şi după ce a petrecut acolo în destulă vreme Ieremia, a trimis împăratul Sedechie, şi pe taină l-a scos pe el din temniţă. Şi apoi i-a zis lui : Fiindcă ai văzut bine de la mine, spune-mi ceea ce va să se întâmple în vremea împărăţiei mele. Atunci răspunzând proorocul, i-a zis : Nu sunt eu care îţi vorbesc ţie, împărate; ci este Duhul lui Dumnezeu, care vorbeşte prin mine, şi cele ce am scris, am scris : Adică, cele ce am scris sunt adevărate şi neschimbate. Drept aceea, iarăşi se pune proorocul în temniţă şi iarăşi pârâşii lui, supăra pe împăratul zicând : Că Ieremia şi în temniţă aflându-se, răceşte inimile ostaşilor, pentru că nu propovăduieşte pace, ci război şi tulburare. Pentru aceasta mai bine este să se omoare unul pentru scăparea a mai multora. Iar împăratul a zis către dânşii : Iată el în mâinile voastre se află. Deci atunci a aruncat pe Ieremia în lacul lui Melhie şi în împuţiciunea morţilor. Deci înştiinţându-se de aceasta Abimeleh, a zis către împăratul : Pentru ce ai făcut rău o împărate lui Ieremia ? Răspuns-a împăratul : n-am făcut aceasta cu voia mea, ci pentru frica poporului. Deci, ia împreună cu tine treizeci de oameni puternici, şi du-te de-l scoate pe el din lac. Şi ducându-se Abimeleh, degrab l-a scos pe Ieremia nevătămat cu puterea lui Dumnezeu. Atunci împăratul luându-l lângă el, i-a zis : Nu ascunde de mine ceea ce voi să te întreb; iar Ieremia i-a răspuns : Pentru ce urăşti adevărul o împărate ? Eu nu sunt propovăduitor minciunii, de şi mă vei omorâ de multe ori. Iar Împăratul s-a jurat, zicând : Viu Dumnezeul părinţilor mei ! Nu te voi omorî, pentru tot cuvântul ce-mi vei spune, nici te voi da pe tine în mâinile bărbaţilor vărsători de sânge. Aşadar Ieremia a zis împăratului : De vei păzi sfatul meu o împărate, şi ieşind vei primi pe babiloneni, să ştii că vei scăpa viaţa ta, şi cetatea aceasta a Ierusalimului nu se va pierde. Iar de le vei sta împotrivă, să ştii că nu vei scăpa din mâinile lor, ci şi cetatea aceasta se va pierde de foc. Deci fiindcă împăratul a socotit bârfe cuvintele proorocului, pentru aceasta n-a scăpat de război şi de năvălirea babilonenilor. Căci venind ei, au înconjurat cetatea Ierusalimului, şi oprind cele spre hrană ce veneau de afară înlăuntru, au pricinuit în cetate mare foamete. Atunci împăratul temându-se ca să nu se omoare înlăuntrul cetăţii, a fugit noaptea împreună cu oamenii săi, iar haldeii gonindu-l din urmă, l-au prins, şi au omorât pe fii lui înaintea ochilor lui. Iar împăratului Sedechie i-a scos ochii, şi legat l-a pogorât la Babilon, şi l-a băgat într-o moară, avându-l pe el ca o jucărie. Şi în pedeapsa aceasta s-a aflat până la cele mai de pe urmă zile ale vieţii sale. Iar Nabuzardan, întâiul bucătar al lui Nabucodonosor împăratul, intrând în Ierusalim, l-a ars pe el, şi Biserica lui Dumnezeu o a făcut cenuşă, după cuvântul lui Ieremia. iar după şaptezeci de ani, iarăşi s-a dezlegat robia Ierusalimului, precum înainte se va arăta. Iar cum a stătut luarea şi robia Ierusalimului şi care sunt cele vorbite de Domnul către Ieremia, le spunem acum aicea : În zilele acelea, a grăit Domnul către Ieremia zicând : Ieremie, ieşi afară din cetate Împreună cu Varuh; căci voi să o pierd pe ea, pentru mulţimea păcatelor oamenilor ce locuiesc într-însa. Căci rugăciunile voastre sunt ca nişte stâlpi neclintiţi în mijlocul cetăţii acesteia, şi o înconjură pe ea ca un zid de diamant. Pentru aceasta ieşi afară dintr-însa, mai înainte de o a înconjura puterea şi oastea haldeilor. Atunci a grăit Ieremia către Dumnezeu, zicând. Rogu-te Doamne, iartă-mi mie robului tău ca să grăiesc înaintea ta; şi a zis Domnul grăieşte. Atunci a zis Ieremia : Doamne, cetatea aceasta o dai în mâinile haldeilor, ca să se laude ei şi să zică, că a biruit-o pe ea; Domnul meu, de este voinţa ta să se piarză cetatea aceasta, piarză-se de mâinile tale, iar nu de haldei. Şi a zis Dumnezeu, tu scoală-te şi ieşi afară dintr-însa, iar haldeii nu se vor lăuda. Căci de nu le voi deschide eu lor porţile Ierusalimului, ei singuri nu pot intra într-însul. Du-te şi spune lui Varuh, acestea ce-ţi zic. Şi la al şaselea ceas din noapte, veniţi la zidurile cetăţii şi vedeţi. Că de nu voi deschide eu haldeilor, singuri ei nu pot intra în Ierusalim. Şi după ce a zis acestea Domnul, s-a despărţit de Ieremia. Iar Ieremia s-a dus la Varuh, şi i-a arătat lui aceasta. Şi mergând amândoi în Biserică, şi-au rupt hainele lor, şi şi-au pus cenuşă peste capetele lor şi plângeau pentru cetatea Ierusalimului. Iar la al şaselea ceas din noaptea venind ei la zidurile cetăţii, au auzit glasuri de trâmbiţe. Căci Îngerii din Cer au venit ţiind făclii în mâinile lor, şi au stătut peste zidurile cetăţii. Şi văzându-i pe ei Ieremia şi Varuh, au plâns şi au zis : Acum este adevărat cuvântul care l-a grăit Dumnezeu. Şi au zis îngerilor, rugându-vă pe voi, să nu se strice cetatea, până vom grăi lui Dumnezeu. Atunci Ieremia a grăit, zicând : Rogu-mă ţie Doamne, porunceşte să grăiesc înaintea ta. Şi a zis Domnul, grăieşte; şi a zis Ieremia, iată ne-am încredinţat, că vrei să dai Ierusalimul în mâinile vrăjmaşilor lui, şi poporul tău Israil, va merge rob în Babilon. Deci ce să facem cu sfintele vase ale Bisericii tale ? Şi a zis Domnul : Daţi-le pe ele în pământ, zicând : Ascultă pământule glasul lui Dumnezeu, cel ce te-a zidit pe tine peste ape, şi te-a pecetluit cu şapte peceţi şi cu şapte vremi. Şi după acestea vei lua frumseţea ta. Păzeşte sfintele vase ale slujirii, până ce se va aduna poporul cel iubit. Apoi a grăit iarăşi Ieremia, zicând : Rogu-te Doamne, ce voi face lui Abimeleh Etiopului, că multe faceri de bine a făcut mie robului tău ? Căci acesta m-a scos din lacul împuţiciunii, întru care mă băgase; şi nu voi să vadă pierzarea cetăţii, ca să nu se sperie şi să moară de frică, fiind fricos şi mic la suflet. Şi a zis Domnul către Ieremia : Trimite-l pe el la via lui Agrippa; şi-l voi acoperi pe el sub umbra muntelui, până se va întoarce poporul din robie. Atunci dar Ieremia a luat sfintele vase ale slujirii, după porunca lui Dumnezeu, şi le-au băgat pe ele într-o piatră pecetluindu-o pe ea cu inelul său, în numele lui Dumnezeu : Adică Iehova, care după tâlcuitorii cei şaptezeci se înţelege, Domnul. Şi o minune ! Tiparul peceţii s-a făcut atât de adânc, ca şi când ar fi fost săpat cu o unealtă de fier. Iar piatra a acoperit-o un nor, pentru ca să fie anevoie cunoscută oamenilor. Se află însă piatra aceasta în pustia, în care mai întâi Moise a alcătuit Chivotul lui Dumnezeu. Iar dimineaţa zice Ieremia lui Abimeleh : ia coşniţa aceasta fiule, şi du-te la via lui Agrippa, pe drumul muntelui, şi adu smochine, ca să mănânce bolnavii poporului, că spre tine este veselia lor, şi peste capul tău stă slava lor. Şi îndată s-a dus la vie. Şi acesta ducându-se acolo şi soarele apunând ziua, iată puterea haldeilor venind, a înconjurat cetatea Ierusalimului, şi a trâmbiţat marele înger, zicând : Să intre în cetate toată puterea haldeilor, căci s-au deschis vouă porţile. Atunci Ieremia luând cheile Bisericii, a ieşit afară din cetate, şi arucându-le pe ele înaintea soarelui, a zis : Ia-le pe acestea şi le păzeşte până la ziua întru care te va cerceta Domnul pentru ele; căci noi n-am fost vrednici să le păzim. Iar Varuh ieşind afară din cetate, a rămas şezând într-un mormânt. Şi Abimeleh luând smochinele pe arsura soarelui, şi apropiindu-se de un copac, a şezut sub umbra lui să se odihnească puţin, şi plecându-şi capul lângă coşniţă, a dormit şaptezeci de ani. Şi aceasta s-a făcut, după porunca lui Dumnezeu, pentru cuvântul ce a zis Ieremiei, că eu îl voi acoperi pe el. Şi după ce s-a sculat, dulce am dormit, a zis, însă puţin, şi pentru aceasta este îngreuiat capul meu că nu s-a îndestulat de somn. Şi descoperind smochinele, a aflat că pică lapte din ele, ca şi când cu puţin mai înainte le-ar fi cules, şi a zis : Aş vrea să dorm încă. Dar fiindcă cu grăbire m-a trimis Ieremia, de voi dormi mă voi zăbovi; şi pentru aceasta el se v-a mâhni; că doară nu este osteneală şi arsură toată ziua, să mă duc mai curând, şi acolo voi dormi. Şi luând smochinele a venit la Ierusalim, şi nu cunoştea nici Ierusalimul, nici casa sa, nici pe o rudenie, sau prieten. Şi a zis, bine este cuvântat Domnul, uimire mi s-a făcut mie astăzi. Nu este cetatea aceasta Ierusalimul ? S-a înşelat mintea mea, pentru că nu m-am săturat de somn. Şi a ieşit afară din cetate; şi luând seama după semne, zicea : Aceasta este cetatea, nu m-am înşelat. Şi intrând iarăşi în cetate, şi cercetând, n-a aflat pe cineva dintre rudenii sau din prietenii săi. Şi a zis : Bine este cuvântat Domnul, mare uimire mi s-a făcut mie, şi ieşind afară, a rămas scârbit, neştiind ce să facă. Şi punând jos coşniţa a zis : Aicea am să şez, până când Domnul îmi va ridica uimirea. Şi şezând el, iată un bătrân venea din ţarina sa, către care a zis : Ţie zic bătrânule, care cetate este aceasta ? Iar bătrânul, i-a răspuns : Ierusalimul fiule, şi a zis Abimeleh : Unde este Ieremia proorocul şi preotul lui Dumnezeu, şi Varuh citeţul, şi tot poporul cetăţii ? Căci nu i-am aflat pe ei. Şi a răspuns bătrânul. Nu eşti din cetatea aceasta ? Că astăzi şi ai adus aminte de Ieremia şi de popor, şi întrebi pentru el după atâţia ani ? Poporul este în Babilon fiule acum de şaptezeci de ani, fiindcă s-a robit de împăratul Nabucodonosor, şi cum tu tânăr fiind, şi nenăscut încă atuncea, întrebi acum de cele ce niciodată le-ai văzut ? Şi auzindu-le acestea Abimeleh, zicea bătrânului : De nu ai fi fost bătrân, și pentru că nu este iertat omului lui Dumnezeu a ocărî pe mai marele său, aşi fi râs de tine şi ţi-aş fi zis că eşti nebun, zicându-mi că poporul s-a dus rob în Babilon. Dacă şi jgheaburile Cerului s-ar fi deschis şi îngerii lui Dumnezeu ar fi venit să ia pe ei cu putere şi stăpânire, încă nu ar fi putut ajunge aşa degrab la Babilon. Căci puţin ceas este, de când m-a trimis Părintele meu Ieremia la via lui Agrippa pentru puţine smochine, ca să dăm celor bolnavi din popor; şi ducându-mă sub un copac, pentru arsura soarelui am dormit puţin; şi socotind că m-am zăbovit şi descoperind smochinele, am aflat că pică lapte din ele precum s-a cules, şi tu îmi spui că s-a robit poporul la Babilon ? Şi ca să cunoşti şi însuţi, că eu nu mint, ia smochinele şi vezi. Şi văzând bătrânul smochinele, a zis : O fiule, tu eşti fiu al dreptului om şi n-a voit Dumnezeu să-ţi arate ţie pustiirea cetăţii acesteia, ci a adus spre tine uimirea aceasta. Iată şaptezeci de ani, are poporul de când s-a robit în Babilon, şi ca să afli că acestea ce-ţi grăiesc sunt adevărate, caută la ţarini şi vezi, că nu s-a ivit încă creşterea semănăturilor, vezi şi smochinele că nu le este încă vremea, şi cunoaşte şi însuţi şi te înduplecă mie celui ce-ţi vorbesc adevărul. Atunci Abimeleh, ca din beţie deşteptându-se şi desluşind cu de-amănuntul pământul şi copacii din el, a zis : Bine eşti cuvântat Dumnezeul Cerului şi al pământului, odihna sufletelor drepţilor. După aceea zise bătrânului, care lună este aceasta ? Şi i-a spus lui, a douăsprezecea fiule şi luând de la el bătrânul smochine, s-a dus, binecuvântându-l pe el.

Stih : Purtătorule de cunună jos mai înainte fiind împărat,
O Slavă ! Sus iarăşi împărat acum te-ai arătat.

   Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci îngrozirea focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând : Prealăudate Domnul părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

   Făcându-ţi inima ta locaş Treimii, ai zidit trei Biserici întru care prin Dumnezeiescul Dar, izvorăşti mirul spre luminare şi curăţirea celor ce cu credinţă se apropie către tine Ioanichie.

   Sufletul tău fiind luminat pururea cu strălucirile Dumnezeiescului Duh, cunoştea sfaturile sufletelor celor ce veneau cu credinţă către tine, Fericite, luminându-le cu mai înainte cunoştinţa cea proorocească.

   Înviforându-mă pe mine bolii sufleteşti şi trupeşti izbăveşte-mă, mă rog, cu rugăciunile tale, Fericite şi mă fă a cânta : Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.


   Ceea ce singură ai născut pe Domnul neschimbat, care eşti dăruită de Dumnezeu, roagă-te Curată ca, cu dreapta Lui, să-mi schimbe gândul către cele mai bune, că sunt răzvrătit de grijile vieţii.


   Haina ta cea sfinţită vopsindu-o, Fericite, întru vopsele de sângiuri, ai făcut-o mai luminoasă Nicandre, strigând pururea : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Împreunându-vă cu foc din dragostea cea fără îndoială către Ziditorul, nu v-aţi ars, Fericiţilor, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Văpaia cuptorului care era gătită vouă spre muncă, aţi întors-o spre rouă, cu Duhul cel ce lucrează toate, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Pe Cuvântul, Cel ce S-a întrupat negrăit, ai născut Preacurată Fecioară, Care izbăveşte din moarte pe cei ce strigă : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. atunci fiind închipuită, iar acum săvârşită; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Stând deasupra muntelui, ca făclia pe sfeşnic Cuvioase, ai luminat cu credinţă cugetele tuturor, arătând foarte bine cărarea vieţii cu cuvintele şi cu faptele Ioanichie. Şi suindu-i pe ei cu dumnezeiescul cuvânt către înălţimea nepătimirii.

   Cu Domnul Atotţiitorul ai vorbit, care a curăţit gândul tău cu nepătimirea. Şi fiind învăţat de la Dânsul cele negrăite Cuvioase, ai spus mai înainte prooroceşte, luminând sufletele ca un mare Prooroc, Preafericite. Pentru aceasta cu un glas te lăudăm pe tine credincioşii.

   Împresuratu-m-au pe mine rănile cele nesuferite, şi boli de multe feluri mă învăluiesc; scapă-mă de acestea rogu-mă Părinte, ca unul ce ai luat de la Dumnezeu Dar a vindeca patimile, şi a uşura durerile credincioşilor Ioanichie.


   Dimpreună cu toate oştile cele de sus, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul, şi pe Duhul Sfânt, Treime nedespărţită, Dumnezeire nezidită, să strigăm cu bucurie : Sfânt, Sfânt, Sfânt, o Putere, o Stăpânire, şi o Împărăţie.


   Arătatu-te-ai mai presus decât îngerii, întrupând pe Dumnezeu negrăit. Deci pe Acesta roagă-L, Stăpână, cea cu totul fără prihană, ca să mă fac eu mai presus de patimile cele trupeşti, întru înaltă smerenie a minţii, cântând Darul tău cel preamare.


   Ajuns-ai a fi cinstit Ierarh, nu cu sânge străin, ci cu al tău, intrând în Biserica cea de sus Nicandre, şi cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   În scaunul preoţilor lăudând pe Domnul, măritul Ermeu, şi împodobindu-se cu sângele muceniciei, strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Cu sfinţenie săvârşind mai înainte cele sfinte, v-aţi arătat jertfe cinstite, şi v-aţi adus spre miros de bună-mireasmă Domnului, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Usucă noianul răutăţilor mele, ceea ce ai născut noianul milostivirii, pe Mântuitorul şi Domnul, Fecioară, Căruia strigăm : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.


   Mântuitorul tuturor Atotputernice, pe cei ce se ţineau de buna-credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai învăţat, să cânte : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.


   Tot neamul pământesc, să sălteze cu Duhul fiind luminat, şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige : Bucură-te preafericită, Născătoare de Dumnezeu, curată pururea Fecioară.

   Putut-ai birui patimile întărindu-ţi Dumnezeu gândul. Pentru aceea ai ajuns tu, Părinte, a fi înger în trup, şi dimpreună cu îngerii locuieşti în ceruri, stând înaintea Scaunului Slavei totdeauna, şi umplându-te de lumină neînserată.

   Ca în ceruri ai locuit în munţi şi în peşteri, Cuvioase, pentru aceea s-au împăcat cu tine fiarele cele sălbatice, că ai supus patimile sufletului, cele ce cu anevoie se opresc, şi te-ai făcut drept. Pentru aceea credincioşii te lăudăm pe tine, Ioanichie.

   Cinstitele şi sfinţitele tale moaşte zăcând în mormânt; vindecă bolile, şi ard taberele dracilor totdeauna, prin Dumnezeiescul Dar, înţelepte Ioanichie, şi izvorăsc vindecări, tuturor celor ce cu credinţă, pururea te fericesc pe tine.

   Apropiindu-te acum de Hristos, mai luminat şi mai curat Ioanichie, adu-ţi aminte de cei ce te pomenesc pe tine cu credinţă. Cerându-ne nouă iertare de greşeli, şi vindecare de toate bolile, şi unire cu împărăţia cea cerească.


   Luminează ochii sufletului meu Curată, ceea ce ai născut Lumina, să nu mă ajungă întunericul cel mai adânc al păcatului, nici să mă acopere adâncimea deznădăjduirii. Ci tu mă mântuieşte şi mă îndeamnă către limanul dumnezeieştii voiri.


   Întinzându-te pe lemn cu tărie, Înţelepte, şi cu făclii arzându-te, ai primit roua cerească, prin mână îngerească Mucenice Nicandre; iar pe cei ce ardeau i-ai dat morţii, cu rugăciunile tale cele purtătoare de viaţă.

   Arătatu-v-aţi priveală înfricoşată, fiind dezbrăcaţi, şi de cai legându-vă, şi preamult târându-vă, şi arătându-vă sănătoşi, şi dându-vă focului v-aţi arătat nearşi, fiind păziţi cu Dumnezeiescul Duh purtătorilor de chinuri.

   Astăzi sfinţita Mitropolie a Mirelor prăznuieşte chemând toată cetatea la ospăţ, întru această pomenire a voastră prealăudaţilor, întru care aţi săvârşit sfinţită nevoinţa voastră, cu cuget viteaz.


   Deschisu-s-au vouă Cerul, şi îngerii la intrarea voastră au dat glas de bucurie. Cetele Cuvioşilor şi ale drepţilor s-au bucurat. Cu care împreună sălăşluindu-vă, aduceţi-vă aminte de cei ce vă pomenesc pe voi, Sfinţilor.


   Luminează-mă cu lumina ta, ceea ce eşti cu totul fără prihană, care ai născut Lumina cea neapropiată. Risipeşte norii sufletului meu, şi mă scoate din întuneric, rogu-mă; şi mă învredniceşte dumnezeieştii mântuiri, ca să te laud pe tine, ceea ce eşti pururea lăudată.


   Eva prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit. Pentru aceasta toţi te slăvim.


   Cu bună minte ai supus gândului celui singur stăpânitor, patimile trupului Părinte înţelepte Ioanichie. Pentru aceea ai ajuns la dorirea cea desăvârşită. Şi ai câştigat dumnezeiasca mărire, rugându-te pentru noi neîncetat, Preafericite.


   Sad al preafericitului Tit, te-ai arătat Nicandre, de care te-ai uns Arhiereu dumnezeiesc al cetăţii Mirelor, Cuvioase Părinte. Întru care săvârşindu-ţi şi mucenicia pentru Hristos, Preaînţelepte, dimpreună cu Ermeu împărățeşti în ceruri.


   După închipuire sărut, şi cu dragoste dau închinăciune cu credinţă şi cu frică Preacuratei şi dumnezeieştii tale Icoane, ceea ce eşti fără prihană, din care izvorăsc vindecări sufletelor şi trupurilor, celor ce te laudă pe tine, Stăpână, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.


   Înălţat pe Cruce văzând pe Hristos, ceea ce eşti neispitită de nuntă, tânguindu-te ai zis : Apus-ai Soarele măririi de la ochii mei, luminând pe cei dintru întuneric.


   Strălucindu-te cu dumnezeiască lumină, când cu curăţia minţii ai privit, şi potrivit ai desluşit, din cele trecătoare pe cele veşnic stătătoare; atunci Părinte primind foc întru inima ta, ca un cerb te-ai aprins de dumnezeiasca dragoste; şi uitându-ţi trupul şi sângele te-ai întrarmat cu bucurie, către ostenelile pustniciei, prin care patimile trupeşti, le-ai supus sufletului tău.

   Întru dumnezeieştile suişuri, ai locuit vârfurile munţilor, nesmerindu-te Părinte Ioanichie, de silnicele nevoi ale acestui trup smerit; şi cu stăruinţele privegherii, şi cu rugăciuni de toată ziua, împreunându-te cu Dumnezeu, te-ai strălucit şi ai luat Darul proorociei, văzând pe cele de departe, ca pe cele de aproape, şi mai înainte spunând credincioşilor cele ce vor să fie. Pentru aceasta te mărim pe tine ca pe un Prooroc dumnezeiesc.

   Arcele dracilor şi săgeţile, cu tărie le-ai zădărnicit, prin rugăciunile cele dimpotrivă. Şi împotriva lor ai câştigat, cu puterea lui Dumnezeu biruinţe, vrednicule de laudă. De aceea ţi-a dăruit ţie Părinte, Preabunul, răsplătire minunile, odihnindu-Se întru smerenia inimii tale. Pentru aceasta şi cinstitele tale moaşte izvorăsc mir preamirositor, căci te-ai arătat bună mireasmă lui Hristos Ioanichie.


   Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestea isprăvilor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele dracilor ai pierdut, cetele îngerilor ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat, îndrăzneală având către Hristos Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.


   Pe mine cel neîndreptat, îndreptează-mă cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea creştinilor, şi mă izbăveşte de chinuri, şi de toată munca, şi de focul cel veşnic.


   După ce Te-a văzut pe Tine, Hristoase, spânzurat pe lemn, ceea ce Te-a născut, striga cu plângere : Fiul meu şi Dumnezeul meu, cum mori acum pe Cruce ? Cum şi în mormânt Te pui ?


   Pe cel după chip păzindu-l nevătămat, mintea stăpân peste patimile cele păgubitoare pustniceşti punându-ţi, spre Cel după asemănare cât este după putinţă te-ai suit. Că bărbăteşte firea silindu-ţi, te-ai nevoit pe cel mai rău a-l supune celui mai bun, şi pe trup a-l face rob duhului. Pentru aceasta călugărilor te-ai arătat mai mare, cetăţean pustiei, celor ce bine călătoresc povăţuitor, îndreptător de fapte bune prea-adevărat. Şi acum în ceruri, oglinzile dezlegându-se, fericite Părintele nostru Ioanichie, curat vezi Sfânta Treime, şi te rogi fără mijlocire, pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste, te cinstesc pe tine.


   Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii. Ţie ne rugăm, roagă-te Stăpână cu Cuviosul Ioanichie, şi cu toţi Sfinţii, să miluiască sufletele noastre.


   Poporul cel prea-fărădelege, cu nedreptate pironindu-Te pe lemn, Iisuse, văzându-Te Fecioara şi Maica Ta precum mai înainte Simeon a zis : la cele dinlăuntru, Mântuitorule, S-a rănit.





   Fiind hrănit cu laptele credinţei, prin multe chinuri şi nevoi, te-ai făcut următor lui Hristos, Galactioane; făcându-te jertfă plăcută şi junghiere deplin cu îndrăznire de bunăvoie, Fericite. O ! cât este de adeverită şi întărită credinţa ! Prin care îndumnezeindu-te, acum ai aflat pe Dumnezeu mai desăvârşit.

   Cu ştiinţă deplină, ai căutat izvorul bunătăţilor, dorirea cea desăvârşită; luminându-ţi-se şi sufletul şi cugetul cu luminările lui, fericită de Dumnezeu, şi ai surpat pe balaurul cel învechit cu multe măiestrii, cu împotrivirile tale cele tari, ceea ce eşti dumnezeiască podoaba sihaştrilor, Muceniţă mult-pătimitoare.

   Doi luminători prea-aleşi ai Răsăritului celui înţelegător strălucesc prin Dar, şi toată făptura o luminează prin buna-credinţă, cu lumina prea-aleasă a patimilor, şi cu străluciri dumnezeieşti de vindecări. Al cărora praznicul cel prealuminat cinstindu-l, slăvim pe Hristos, Care sfinţeşte pe toţi prin mijlocirea lor.


   Vino suflete al meu suspinând, izvorând din inimă pâraie de lacrimi, strigă către Fecioara şi Maica Dumnezeului nostru : Pentru mulţimea îndurărilor tale, Preacurată, izbăveşte-mă de iadul cel groaznic, şi mă sălăşluieşte unde este odihna şi bucuria cea veşnică şi desfătarea.


   O preaslăvită minune ! O taină înfricoşată ! O lucru de spăimântare ! Zicea Fecioara, dacă Te-a văzut spânzurat pe Cruce în mijlocul a doi tâlhari, pe Tine, Care Te-a născut fără de durere minunat. Plângea, zicând : Vai mie Fiule preaiubite ! Cum Te-a pironit pe Cruce poporul cel cumplit şi nemulţumitor.


   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.

   Pe cuvântătorii luminătorii cei neînseraţi, pe cerurile cele cuvântătoare, care au strălucit mai mult decât soarele pe pământ; pe Mucenicii cei dumnezeieşti ai lui Hristos, cu cântări duhovniceşti, şi cu credinţă să-i cinstim.

   Din rădăcina elinească cea stearpă, ai răsărit odraslă bine-înflorită de Dumnezeu dăruită, Galactioane, punând înaintea lumii rodurile credinţei celei neschimbate.


   Cu ştiinţă desăvârşit căutând credinţa cea către Hristos, ai alergat spre cunoştinţa Lui. Şi aflând Dar dumnezeiesc, ca o mireasă te-ai logodit cu El, Epistimi.


   Înecatu-m-am ticălosul întru adâncimea multelor mele fapte, ci către tine scap Maica lui Dumnezeu cea bună : Dă-mi mână de ajutor şi mă mântuieşte.


   Cu dorirea de viaţa cea mai bună, şi de îndulcire negrăită, ai defăimat cele pieritoare, şi toate cele veselitoare ale celor curgătoare, urmând lui Hristos cu bună plecăciune, Galactioane, dimpreună cu Epistimi.

   Izbăvindu-vă de laţurile cele trupeşti, şi de multe feluri de patimi prin sihăstrie, v-aţi legat de dragostea lui Hristos, şi v-aţi adus jertfă curată prin mucenicie.


   Lepădându-vă de lume, v-aţi legat mai vârtos de dumnezeiasca dragoste a lui Hristos cu duhul pătimitorilor, şi prin multe chinuri v-aţi învrednicit dumnezeieştii Împărăţii.


   Nu este nimenea care ar fi năzuit către Acoperământul tău, şi să nu fi luat îndurările tale cele multe, Fecioară. Pentru aceea mă rog, să aflu şi eu ajutorul tău.


   Nu este Sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, carele ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.


   Înfrumuseţându-ţi cugetul sufletului tău cu postul, luminezi pe credincioşi cu razele pătimirii, Galactioane fericite. Pentru aceasta săvârşind cu credinţă, sfântă şi de lumină purtătoare ziua ta, strigăm către tine cu credinţă : Ca unul ce ai îndrăzneală către Hristos, roagă-te să ne mântuim noi.


   Fecioară cu totul fără prihană, care ai născut pe Dumnezeu, Cel mai presus de fiinţă, roagă-te Lui neîncetat împreună cu cei fără de trup, să ne dea iertare de greşeli, şi îndreptare vieţii mai înainte de sfârşit, nouă celor ce cu credinţă şi cu dragoste te lăudăm pe tine după datorie, însă-ţi prealăudată.


   Dacă Te-a văzut pe Tine înălţat pe Cruce, Preacurata Maica Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu, tânguindu-se ca o Maică zicea : Ce minune nouă şi străină este aceasta Fiul meu ? Cum Te împreuni cu moartea, Viaţa tuturor ? Vrând să înviezi pe cei morţi ca un Milostiv.


   Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cântă, strigând : Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

   Purtarea de grijă a lui Dumnezeu, te-a arătat pe tine odraslă de bunătăţi din pântece sterp, înmulţind rodurile, şi arătând roditoare învăţăturile pe soţia ta.

   Pe Hristos l-ai iubit, lumea ai urât, avuţia ai defăimat-o, slava, dezmierdarea şi cinstea nu le-ai socotit; schimbând cu adevărat în locul celor pieritoare, cele nepieritoare, Preafericite.


   Pe urmele lui Hristos ai urmat neabătut Galactioane, dimpreună cu cinstita Epistimi, Slăvite. Pentru aceea te-ai învrednicit de la Dânsul slavei şi cununilor.


   Locaşul trupului meu rău l-am spurcat, Preasfântă Fecioară. Ceea ce eşti locaşul cel curat al lui Dumnezeu, curăteşte-mă de toată spurcăciunea patimilor mele, cu rugăciunile tale.


   Cu dumnezeiască strălucirea ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cel ce chemi din negura greşelilor.

   Luminându-te cu dumnezeiască lumină şi strălucindu-te cu podoabele nestricăciunii, Galactioane înţelepte, ai plecat pe soţia ta, să fie curată împreună cu tine, luând jugul cel uşor al lui Hristos.

   Înfierbântându-vă cu focul ispitelor, aţi stins focul poftelor, şi focul a multor dumnezei, amândoi unindu-vă cugetele spre cele de folos, întru dureri de multe feluri ale sufletului şi ale trupului.


   Plecându-vă legii lui Dumnezeu, şi ridicând Crucea pe umeri, aţi ales viaţa cea fără de prihană, şi v-aţi împodobit cu cununi îndoite, strălucind după lege, cu nevoinţele sihăstriei.


   Căruţă luminoasă a Soarelui, curăţeşte spurcăciunea sufletului meu, a robului tău, rogu-mă. Grăbeşte Darul milostivirii tale, şi mă vindecă pe mine fiind bolnav, Fecioară mireasă a lui Dumnezeu.


   De silnicia vieţii scârbindu-vă arătat, aţi ales viaţa cea fără de prihană, ca nişte silitori firii, şi strălucind întru nevoinţe îndoite, v-aţi împodobit cu cununi îndoite.

   Răbdând despărţirile trupurilor cu unirea sufletelor prin credinţă, aţi surpat mai înainte pe vrăjmaşii cei fără de trup. Şi iarăşi arătându-se i-aţi biruit, cu puterea Dumnezeiescului Duh.


   După lege au făcut vitejie, Galaction cel lăudat, şi soţia lui cea cugetătoare de Dumnezeu, Epistimi, bărbăteşte şi cu tărie. Pentru rugăciunile lor dăruieşte, Cuvinte, tuturor milele Tale.


   Prefă întru bunătăţi, Stăpână, sufletul meu care este înrăutăţit în multe greşeli, şi te roagă lui Dumnezeu, Dătătorului tuturor bunătăţilor, să mă învrednicească Împărăţiei celei de sus.


   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către tine : Scoate din stricăciune viaţa mea Multmilostive.


   Cu adunările Mucenicilor lui Hristos împreună v-aţi numărat. Cu tari nevoinţe luminat nevoindu-vă, Galactioane slăvite, cu cinstită soţia ta, şi împreună pătimitoarea Epistimi; nu înceta rugându-te unuia Dumnezeu pentru noi toţi.


   Pe viteazul între Mucenici Galaction, cu cântări de laudă să-l lăudăm, împreună cu prealăudata soţia lui, numita Epistimi. Că aceştia au surpat întărâtarea vrăjmaşului, şi nedumnezeirea idolilor au vădit; iar credinţa lui Hristos au propovăduit. Pentru aceasta luminat luând de la Dânsul cununile nestricăciunii, neîncetat se roagă pentru noi toţi.


Stih : Pe însoţirea cea neîmpreunată sabia i-au omorât :
Pe cei ce însoţirea sufletească au iubit.
Fură tăiaţi în a cincea zi.
Galaction şi Epistimi.

   Galaction şi Epistimi, au fost pe vremea împărăţiei lui Deciu, şi a lui Secund ighemonul. Însă Galaction era fecior lui Clitofont şi Levchipei, amândoi fiind elini. Se învăţară buna-credinţă de la un oarecare monah Onufrie cu numele, şi se botezară. Asemenea şi Epistimi, fiind şi ea din părinţi elini, şi măritată după Galaction, se boteză de dânsul. Deci păzindu-şi amândoi fecioria nevătămată, se călugăriră. Şi suferind tot felul de aspră petrecere, şi patimă rea, au fost prinşi de stăpânitorul Ursul. Şi, aducându-se la întrebare, fură bătuţi rău, şi cu trestii ascuţite pe sub unghii înţepaţi, li s-au tăiat mâinile şi picioarele, iar după aceea şi capetele. Şi era Sfântul Galaction de treizeci de ani, iar sfânta Epistimi de şaisprezece ani.


Stih : Ermeu, Patrova şi Gae trei împreună fiind.
Apostolii cei ce iubesc Treimea se văd murind.
Aşezând Iisus mreaja dumnezeieştii cunoştinţe
Line te prinde viu, şi te mută din viaţă.
Filolog iubindu-te pe tine Cuvinte al lui Dumnezeu.
Plineşte cuvintele tale, şi murind petrece cu tine, făcătorul său.

   Aceştia toţi erau din cei şaptezeci de ucenici ai lui Hristos. Şi Patrova, de care aminteşte şi dumnezeiescul Apostol Pavel, în Epistola sa către Romani, s-a făcut Episcop la Potiola, pe mulţi botezându-i, şi lui Hristos aducându-i. Iar Ermeu, de care aminteşte şi pentru acesta Sfântul Pavel în epistola către Romani, s-a făcut Episcop Filipenilor. Iar Lin, după Petru Verhovnicul, a stătut Episcop al Romei celei mari. Iar Gae de care iarăşi aminteşte Apostolul după Preasfântul Timotei, a fost Episcop Efesului. Iar Filolog şi de acesta aminteşte Apostolul s-a aşezat Episcop la Sinopi de Andrei cel întâi chemat. Aceştia episcopind întru arătatele cetăţi şi multe ispite şi necazuri suferind pentru cuvântul bunei-credinţe şi pe mulţi învăţând, şi lui Hristos aducându-i, s-au săvârşit în Domnul.


Stih : Domnin locul gheenei socotind.
Nicicum de focul de aicea nu s-a îngrozit.


Stih : Pe Timotei, şi doi împreună nevoitori preabuni,
Cu pumnii îi omoară, şi cuvântul lui Dumnezeu îi cinsteşte cu cununi.


Stih : Doroteu fiarelor fiind dat,
S-a adus lui Dumnezeu dar primit.


Stih : Lui Carterie testiculele i s-au tăiat.
Şi împreună cu Evpsihie, cu suflet răbdător au suferit.


Stih : În băile de metal Silvan, băgat fiind,
Lasă băile viaţa schimbând.


Stih : Obosit de temniţă, şi mai înainte de temniţă, de strujire
Pamfil după cuviinţă la îndoită cunună prin chinuire.

   Aceştia erau pe vremea lui Maximian tiranul şi al lui Urban domnul Palestinei. Deci mult nevoindu-se fericitul Domnin, şi mai înainte de săvârşirea muceniciei, iar multe şi multe şi aproape de sfârşitul său, a fost osândit încă, şi la munca cea prin foc. Iar pe Timotei, şi pe Teotim, şi pe Teofil, cei ce erau în floarea tinereţelor, frumoşi şi plăcuţi la feţe, i-au osândit tiranul, la lupta cea de pumni. Iar pe Doroteu, cucernicul şi Sfântul bătrân, spre mâncarea fiarelor l-au dat. Iar pe Carterie, şi Evpsihie, care aveau vârsta întregilor bărbaţi, i-au prefăcut în ceata scopiţilor, tăindu-li-se testiculele. Iar pe Silvan, l-a osândit la baie în locul ce se zice Fanon. Iar pe trei fecioare le-au dat la desfrânate curvăsării, şi pe altele le-au pus la închisoare. Şi toate acestea într-un singur ceas le-a lucrat tiranul. Iar Pamfil cel împodobit cu toată înţelepciunea şi cu fapta bună, prea-cumplit fiind bătut odată şi de două ori şi împreună cu alţi mărturisitori fiind aruncat în temniţă, sfârşitul muceniciei a luat, săvârşindu-se în Hristos.


Stih : Pe ochiul ortodoxiei cel deşteptat,
Cuvinte, cum să-l trec neîncununat.

   Acest întru sfinţi Părintele nostru Grigorie, din tânără vârstă a iubit pe Hristos, şi s-a împodobit pe sine cu toate faptele bune cele după Dumnezeu. Drept aceea după săvârşirea Preasfântului Papă al Alexandriei, din dumnezeiască pronie s-a hirotonit Arhiepiscop Alexandriei, de către Episcopii ce se adunase împreună, şi de către iubitorul de Hristos popor. Şi s-a făcut dascăl ortodoxiei prea-ales, fiind blând, smerit, milostiv, Părinte sărmanilor, sprijinitor văduvelor, povăţuitor rătăciţilor, doctor bolnavilor, mângâiere celor scârbiţi. Şi se putea vedea că toţi se bucurau şi se veseleau pentru dânsul. Dar lucrătorul de sminteală diavol, intrând în împăratul acelei vremi Leon luptătorul de Icoane, şi insuflându-i socotinţe preaspurcate, l-a înduplecat să trimită să aducă pe Sfântul legat de la Alexandria la Constantinopol. Şi aceasta făcându-se, şi înfăţişându-se Sfântul înaintea lui, l-a mustrat înaintea a tot singlitul, numindu-l eretic, şi fără de Dumnezeu, şi rău-credincios. Iar tiranul, nesuferind ocările acestea, i-a sfâşiat trupul cu rănile, bătându-l cu vine de bou. Iar Sfântul cu mulţumire suferind bătaia, zicea către cei de faţă : Pentru sfânta Icoana Hristosului meu, gata sunt a suferi tăiere peste toate părţile trupului meu. Acestea auzindu-le spurcatul acela împărat, a poruncit să se surghiunească Sfântul. Şi mergând fericitul în surghiunie, şi ani câţi-va acolo petrecând, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.


Stih : Castor dezlegarea ta prin foc nu este departe,
Ci arătând cuvântul, cununa este aproape.

Stih : Înger bine-vestitor lui Agatanghel fiind.
Hotărârea sfârşitului cea prin sabie luând.

    Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul la plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Darul Duhului cel dătător de rouă, preaînţelepţeşte vă răcorea pe voi, cei ce vă ardeaţi cu focul ispitelor, şi al ostenelilor de sihăstrie. Şi iarăşi întru răbdarea chinurilor, care cu tărie aţi suferit întru mucenicie.

   Pentru dragostea curăţiei şi a sihăstriei, aţi poftit osebire întru unirea sufletului, şi prin credinţă tare fiind legaţi, iarăşi v-aţi unit la luptele cele de pătimire, Cuvioşilor Mucenici.


   Prealăudatul Galaction plecându-se la poruncile Împăratului tuturor, poruncile păgânilor le-a socotit ca nişte bârfeli. Pentru aceea a luat moştenire Împărăţia Cerurilor întru Hristos.


   Mai aleasă ai fost cea cu totul fără de prihană, decât, puterile cele de gând. Că pe Acela pe Care acelea nicidecum nu îndrăznesc a-L vedea, L-ai ţinut în braţele tale. Pentru aceea cu glas de mulţumire te slăvim.


   Având dragoste mai fierbinte către Hristos decât către pofta firii, cu tot gândul v-aţi lepădat, a nu vă; fi aminte de trup şi de sânge; şi înţelepţeşte depărtându-vă de averea cea materială.

   Minunat v-aţi depărtat de dragostea trupului, şi dumnezeieşte v-aţi unit cu dragostea curăţiei, şi v-aţi alcătuit cu dragostea lui Hristos; cei ce sunteţi lauda celor ce vieţuiesc întru însoţire, şi mare minune celor fără soţie.


   Vrând să câştigi împărăţia cea de sus, dumnezeiescule Mucenice, ai cuprins-o pe ea, cumpărându-o cu sângiurile voastre, Galactioane, dimpreună cu Epistimi, ceea ce bine s-a nevoit cu tine.


   Porţi ca un scaun de foc, ceea ce eşti cu totul fără prihană, pe Cel ce se odihneşte în sânurile părinteşti; pe Care roagă-L pentru noi, Născătoare de Dumnezeu, ca să scăpăm de osânda cea veşnică.


   Din văpaie Cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine te preaînălţăm întru toţi vecii.


   Fiind înfierbântaţi cu dragostea lui Hristos, răceala vieţii şi a dragostei firii, şi legăturile trupului le-aţi rupt, pentru Treimea cea întru o Dumnezeire, Mucenicilor, biruind amândoi materia trupului.

   Dănţuind în ceruri cu cetele Mucenicilor, şi cu cetele fecioarelor, şi veselindu-te întru lumină dimpreună cu soţia ta Epistimi, dă-ne nouă Galactioane dezlegare de rele, biruinţă binecredincioşilor creştini, pace lumii şi mare milă


   Unindu-se întru una prin credinţă foarte cu tărie, prealăudatul dumnezeiescul Galaction, preaînţeleptul, fiind legat dimpreună cu cinstita Epistimi, s-au nevoit întru-o unire de cuget vitejeşte. Cu rugăciunile lor milostiveşte-Te spre noi, ca Unul ce eşti Preabun, Cuvinte al lui Dumnezeu.


   Cu glasuri de mulţumire te lăudăm pe tine, cei ce prin mijlocirea ta am dobândit îndumnezeirea cu adevărat, şi strigăm ţie : Bucură-te cea fără de prihană; bucură-te cea binecuvântată; bucură-te palatul Împăratului tuturor şi Dumnezeu; bucură-te Maică Fecioară.


   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Care mărindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.


   Hrănindu-te cu laptele credinţei Mucenice Galactioane, dimpreună cu cinstita Epistimi, te-ai nevoit până la sfârşit. Cu rugăciunile voastre cele sfinte, să ne izbăvim de gheenă, rugaţi-vă.


   Cu laude de mulţumire mărindu-te pe tine, Fecioară, împreună cu îngerul strigăm ţie : Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu; bucură-te cea fără de mire Maica Împăratului slavei.


   Dintru tine, Fecioară, Se naşte Dumnezeu, ca să îndumnezeiască pe om, şi Se răstigneşte şi gustă moarte; prin Cruce omorând pe cel ce m-a omorât pe mine mai dinainte.





   Pavel grăitorul de Dumnezeu, te-a ales pe tine următor lui, cel numit într-un nume cu acesta  şi împodobit cu obiceiurile lui, Preafericite, şi cu cinstire de Dumnezeu, şi cu bărbăţia sufletului şi cu răbdarea primejdiilor, şi aprins cu râvnă, apărătorule al ortodoxiei. Cu care dimpreună şi acum eşti slăvit în locaşurile cele cereşti.

   Pe Arie cel fără de Dumnezeu şi pe Macedonie cel cu rea-credinţă, l-ai sugrumat cu vinele cele tari ale dogmelor tale. Iar cu cuvântul cel drept al învăţăturii, ai întărit mulţimea dreptmăritorilor, Sfinţite tăinuitorule fericite. Pentru aceasta primind mărturisirea ta cea prealuminoasă Iubitorul de oameni, te-a făcut părtaş Împărăţiei Sale. (De două ori)

   Pe tine cel ce ai săvârşit călătoria şi credinţa ai păzit, fericite Ierarhe, Hristos te-a încununat cu cununa cea luminoasă a dreptăţii, şi a împodobit mărturisirea ta, vrednicule de minune. Pentru aceea luând moştenirea cerească, roagă pe Mântuitorul, pentru cei ce te laudă.

   Pavele preafericite, cel cu numele de mărturisire, făcându-te folositor celor ce cu fierbinţeală te laudă , izbăveşte de toată primejdia, şi de tot păcatul şi de viforul patimilor şi de tiranie, Părinte; ca un Mucenic nebiruit, şi ca un Ierarh bine primit, ca cel ce ai câştigat îndrăzneală către Hristos Dumnezeul nostru.


   Cu podoaba arhieriei fiind îmbrăcat, Cuvioase Părinte, ai râvnit lui Pavel celui cu numele tău numit, răbdând goniri şi primejdii; şi cu ostenelile tale ai ruşinat dogmele cele hulitoare ale lui Arie. Că pătimind pentru Treimea cea fără de început şi de o Fiinţă, ai surpat pe Macedonie cel cu credinţă rea, ce se lupta împotriva Duhului; iar credinţa drept-credincioasă luminându-o tuturor, eşti locuitor împreună cu îngerii cei fără de trup, cu care împreună şi acum roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.


   Veselia cetelor celor cereşti, ajutătoarea cea tare a oamenilor celor de pe pământ, Preacurată Fecioară ! Mântuieşte-ne pe toţi care alergăm la tine; că spre tine ne-am pus nădejdile după Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu.


   Pentru noi a suferit Fiul tău a pătimi, ca şi cu patima să se dea tuturor nepătimire, Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceea roagă-L pe El totdeauna, să ne scape de toate patimile trupului şi ale sufletului, ceea ce eşti prealăudată.


   Înotând noianul adânc al pustniciei, cu vetreala înfrânării, ai scăpat de viforul patimilor, Cuvioase. Pentru aceea fiind numit cu numirea dumnezeiescului Pavel, ai răbdat goniri şi primejdii, pătimind rău de limbile hulitoare ale ereticilor. Pentru aceea ai surpat părerile lui Arie, şi biruind eresurile lui Nestorie, te-ai arătat râvnitor Bisericii lui Hristos. Pe Acela roagă-L, Ierarhe fericite, să se mântuiască sufletele noastre.


   Alergând ca la un liman, sub Sfântul tău acoperământ, Fecioară Maică Curată, mă rog milostiveşte-te, nu mă lepăda, ci mă mântuieşte pe mine robul tău, de nevoia care acum a venit asupra mea, ca una ce din fire ai milostivire, Maica lui Dumnezeu Celui Preaînalt, rugându-te totdeauna, mântuieşte pe robii tăi de toată primejdia.


   Ceea ce ai născut Strugurul vieţii, Care nelucrat a răsărit din pântecele tău, dacă L-ai văzut pe El spânzurat pe lemn, tânguindu-te te văitai, şi strigai : Fiul meu izvorăşte vin, prin care se va ridica toată beţia patimilor, Făcătorule de bine, pentru mine, ceea ce Te-am născut pe Tine, ca un Milostiv.


   Pentru mărturisirea dumnezeieştii credinţe, alt Pavel pe tine Biserica te-a arătat râvnitor între preoţi. Strigă împreună cu tine şi Abel către Domnul, şi sângele cel drept al Zahariei, Părinte Cuvioase. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maicii şi mă voi arătă luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

   Întărire credinţei, învăţător Bisericii şi stâlp nemişcat al mărturisirii şi luminător cu multe lumini ale Darului, şi gură de foc suflătoare, te propovăduim pe tine, Pavele.

   Pavel, soarele cel prea-mare al lumii, te arată pe tine de trei ori fericite, al doilea Pavel, ca pe un foc ce arde toate; eresurile, şi ca o secure ce taie nedumnezeirea.


   După lege te-ai nevoit grăitorule de Dumnezeu, nevoi răbdând pentru dumnezeiasca cuvântare, ca un Ierarh credincios. Şi cu vinele dogmelor tale, ai sugrumat pe Arie cel cu mintea deşartă, ca pe o fiară.


   Veniţi să lăudăm toţi pe Preacurata Maria, care singură a împodobit omenirea, pe ceea ce a născut pe Dumnezeu întrupat şi a rămas Fecioară Curată.


   Făcându-te fiu prin dumnezeiescul Dar, pe Fiul cel din fire singur, pe Cel dimpreună fără de început cu Tatăl, nu L-ai pogorât întru zidire, Pavele, urmând dogmelor lui Pavel, purtătorului de Dumnezeu.

   Cu gura şi cu limba, şi cu inima ai propovăduit tu pe Hristos : Înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, şi Cuvânt Ipostatnic, Pavele, gânditorule de Dumnezeu Cuvioase, defăimând pe Arie cel cu credinţă rea.


   Pe Duhul lui Dumnezeu cel Sfânt, al puterii celei mai presus de fiinţă, prin care noi ne îndumnezeim, cu dreaptă cugetare preaînţelepte, L-ai mărturisit Dumnezeu din fire, atoate-lucrător şi Atotputernic.


   Cuvântul Tatălui Celui fără de început, şi mai presus decât toată începătoria, acum a luat început întrupându-Se din tine, Curată, şi S-a făcut sub vreme, Cel mai presus de toţi anii.


   Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care sau împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i, şi întru dumnezeiasca slava ta, cununilor slavei învredniceşte-i.


   Ca unul ce eşti la nume şi următor vasului celui ales Părinte, ai răbdat primejdii şi goniri pentru credinţă, şi ai ajuns la Roma precum şi el Cuvioase, propovăduind pretutindenea cinstea cea întocmai a Treimii. Drept aceea săvârşind călătoria, în Armenia după vrednicie ai luat cununa de la Domnul, ruşinând pe Macedonie, şi pe Arie cel fără de Dumnezeu. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


   Întărind dogma cea dumnezeiască, ai zdrobit graiul cel fără de Dumnezeu, Pavele de Dumnezeu înţelepţite, ruşinând pe Arie. Că ai propovăduit pe Fiul de o Fiinţă cu Tatăl, întărind pe credincioşi. Părinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L, sa ne dăruiască nouă mare milă.


   Nu S-a despărţit de firea cea dumnezeiască întrupându-Se în pântecele tău, ci făcându-Se Om a rămas Dumnezeu, Cel ce după naştere te-a păzit pe tine Maică Fecioară, ca mai înaintea naşterii Preacurată, însuşi Domnul. Roagă-L pe El neîncetat, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Mieluşeaua cuvântului cea nespurcată, Fecioara Maica cea fără de stricăciune, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel ce a răsărit dintru dânsa fără de dureri, tânguindu-se precum se cădea ca unei Maici, strigă : Vai mie, Fiul meu ! Cum pătimeşti ? Vrând să scapi pe om din necinstea patimilor.


   Dumnezeiescul sfat cel neurmat, al Celui Preaînalt al întrupării Tale celei din Fecioară, Proorocul Avacum înţelegându-l, a strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Cinstea cea nepreţuită, a pus Ziditorul, cu dreapta Sa cea purtătoare de viaţă, pe creştetul tău cununa mărturisirii, ca unui purtător de biruinţă; Pavele arătătorule de Dumnezeu fericite.

   Precum te-ai nevoit pentru dogmele cele de bunăcredinţă, Preaînţelepte, ai luat răsplătirile acum, dobândind lemnul vieţii fericite Pavele, arătătorule de Dumnezeu, Minunate.


   Învrednicitu-te-ai a dănţui în pământul cel ceresc, unde dănţuiesc picioarele celor blânzi, fiind nevoitor luminat şi apărător adevărului preacinstite Pavele.


   De o Fiinţă cu Tatăl ca un Fiu văzându-Te, Mântuitorule, întrupându-Te Te-ai născut din Fecioară, de o fiinţă cu noi, vrând să mântuieşti neamul omenesc.


   Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta. Că tu Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani; tuturor celor ce Te laudă pe Tine, pace dăruindu-le.

   Semănătura şi putrejunea eresului ai încetat, punând doctorie prealucrătoare de Dumnezeu înţelepţite Părinte, mărturisirea ta, lumina dogmelor tale, curăţirea gândului şi râvna cea dumnezeiască.

   Cu îndestulare s-a vărsat Darul Sfântului Duh, în buzele tale, Preafericite, aflându-te cu adevărat apărător tare ortodoxiei; de aceea ai luminat adunările cele dumnezeieşti ale dreptmăritorilor.


   Nedumnezeirea lui Arie, şi hula lui Macedonie, azvârlindu-le, Pavele, cu împleticirile dogmelor, şi învăţăturilor tale cele de Dumnezeu insuflate, precum David dedemult pe cel de alt neam, i-ai sugrumat pe aceştia, şi cu tărie i-ai osândit.


   Cuvântul Cel fără de început, şi împreună veşnic, acum S-a făcut sub vreme, luând trup însufleţit şi înţelegător, din tine Fecioară Curată, neispitită de nuntă; dăruind pace tuturor celor ce te laudă pe tine.


   Arie cel ce a grăit către Cel Preaînalt cuvinte de hulă, şi pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu l-a micşorat întru făptură, s-a osândit ticălosul, de tine purtătorule de Dumnezeu.

   Macedonie cel fără de minte şi fără de Dumnezeu, şi fără de pricepere, care a micşorat pe Dumnezeiescul Duh, s-a surpat prin împotrivirea ta cea tare, descoperitorule de cele dumnezeieşti, Părinte.


   Şarpele cel amăgitor, înmulţitorul cetei eresurilor s-a omorât cu cuvintele tale cele învietoare, Arhiereule al lui Dumnezeu, Preafericite, grăitorule de cele dumnezeieşti, Preasfinţite.


   Lăudăm Fecioară Maica lui Dumnezeu, naşterea ta cea mai presus de fire, şi curăţia ta cea nespurcată. Că întru tine cu minune s-a adunat fecioria şi naşterea nestricată.


   Venit-am întru adâncurile mării, şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe. Ci ca un Dumnezeu, scoate dintru adânc viaţa mea, Multmilostive.


   Luminând pe pământ ca o stea din Cer luminătoare, luminezi acum Biserica cea a toată lumea, pentru care şi pătimind, sufletul tău Pavele ţi-ai pus, şi ca al Zahariei şi al lui Abel, arătat striga sângele tău către Domnul.


   Stâlp mărturisirii eşti, şi întocmai la nume cu Pavel luminătorul pământului, întocmai cu obiceiul, şi întocmai pătimitor, rănile lui Iisus purtându-le pe trupul tău, Pavele, de sfinţenie tăinuitorule, şi într-însele îndulcindu-te şi bucurându-te totdeauna, înaintea împăraţilor celor rău-măritori ai stătut, şi îngrozit fiind mai vârtos te-ai întărit. Pentru aceasta mai arătat strigă sângele tău către Domnul.


Stih : Pavel pentru sugrumarea în închisoare lăudându-se;
Dezleagă sugrumarea prin adâncimea cuvintelor, bucurându-se.
Pavel pentru mărturisirea lui Dumnezeu celui adevărat;
În a şasea zi de cei rău credincioşi s-a sugrumat.

   Marele mărturisitor Pavel, a fost din Tesalonic, fiind notar şi scriitor Sfântului Alexandru Patriarhul Constantinopolului, şi Diacon aceleiaşi biserici pe care ortodocşii creştini, după moartea lui Alexandru, îl puseră Patriarh Constantinopolului. Împăratul Constantie fiind arian, întorcându-se de la Antiohia, îl scoase din scaun şi puse în locul lui pe Evsevie al Nicomidiei. Deci Sfântul mergând la Roma, află pe marele Atanasie fiind şi el scos din scaunul său de acelaşi Constantie. Deci cu cărţile împăratului Consta şi a lui Iulie Papa, îşi luară amândoi scaunele sale. Şi iarăşi cu sfaturile arienilor se scoaseră de Constatie. Atunci scrise Consta la fratele său Constantie, că de nu-şi vor lua scaunele, voi veni cu putere asupra ta. Deci şi-a luat dumnezeiescul Pavel scaunul puţin timp, şi după moartea lui Consta se izgoni la Cucuson în Armenia. Şi fiind închis unde era lăcaşul de făceau slujbă, îl sugrumară arienii cu omoforul său, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

    Tot întru această zi, pomenirea pulberii ce a căzut cu dumnezeiască iubire de oameni, pe timpul lui Leon cel mare.

Stih : Îngrozeşti cu arderea, dar iarăşi nearzând.
Pe urgia, cu îndelungă răbdare cuvinte amestecând.

   În anul al optsprezecelea al împărăţiei lui Leon cel mare, care se numea şi Marcel, în şase zile a lunii lui Noiembrie, în ceasul de amiază, tot Cerul s-a acoperit de nori. Iar obişnuită întunecarea norilor, prefăcându-se în roşeaţă, se părea că are să ardă toată lumea. Atâta a înspăimântat pe toţi oamenii, încât din singură privirea Cerului, socoteau toţi, că de va cădea ploaie, din acest fel de nori roşiţi, negreşit ploaia aceea va fi foc şi pară, care are să ardă, precum ploaia aceea de foc ce a căzut şi a ars Sodoma. Aşadar pentru aşteptarea aceasta cu îndoială, toţi creştinii năzuiau la sfintele biserici, şi se rugau lui Dumnezeu, cu rugăciune şi cu plângere. Deci iubitorul de oameni Dumnezeu, amestecând pedeapsa cu bunătatea sa, a poruncit norilor, şi a plouat o ploaie neobişnuită şi străină, care pricinuia frică între cei păcătoşi. Căci începând ploaie de cu seară, a ţinut până la miezul nopţii. Iar ploaia ce cădea era o pulbere neagră, şi ardea foarte, asemenea cu cenuşa din cuptorul cel cu foc. Şi atâta de multă a căzut, încât s-a aflat pe deasupra pământului, şi peste cărămizile caselor, mai multă decât o mână bărbătească. Şi a ars, şi a pârjolit toate ierburile pământului şi sadurile şi copacii. Era încă şi foarte greu de spălat, însemnând cu aceasta atât mânia lui Dumnezeu, cât şi păcatul cel greu de spălat. Căci după aceasta au căzut multe şi cumplite ploi în multe zile, şi abia însă au putut spăla pulberea aceea. Aceasta era pildă. Căci fiindcă păcatul se află întru noi, ca o pulbere înfocată şi neagră, şi mănâncă ca focul sadurile bunătăţilor. Pentru aceasta avem trebuinţă ca de ploaie, de multe lacrimi izbucnite de jos, din adâncul inimii, cu suspin, şi amărăciunea sufletului. Ca şi cu acestea cenuşa cea arzătoare, a răutăţii adică să o spălăm, şi să adăpăm pământul cel bun al minţii noastre, şi să-l facem pe el roditor de fapte bune. Şi aşa prin acestea, să scăpăm de munca gheenei, care arde sufletele şi trupurile noastre, şi să dobândim Împărăţia Cerurilor.

    Tot întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Luca.

Stih : Luca cele plăcute lui Dumnezeu cuvântul făcând.
După moarte, partea, celor bineplăcuţi eşti câştigând.

   Acest fericit Luca, era din cetatea Tavromeniei, ce se află în ostrovul Siciliei. Şi când era de optsprezece ani, cu sârguinţă mergea des pe la sfintele biserici. Şi nu numai asculta dumnezeieştile cuvinte cu trezvie, ci şi le făcea pe ele. Dar fiindcă părinţii lui au voit să-l căsătorească, pentru aceasta el a fugit noaptea, şi s-a dus la un loc neumblat, unde petrecea împreună cu fiarele. Şi stăruind acolo patruzeci de zile întru postire, s-a învrednicit, de dumnezeiască cercetare prin înger. Deci mergând la o mânăstire, s-a îmbrăcat cu îngereasca schimă a monahilor; şi de atunci şi în urmă, întrebuinţa viaţă mai aspră. Căci optsprezece luni au trecut, în care vreme a treia zi, şi a patra zi, mânca numai pâine, şi bea numai apă, fără să primească vreo odihnă trupească. Şi de acolo, ieşind, s-a dus împreună cu un monah, la muntele Etnii, şi acolo îşi avea hrana, buruienile muntelui. Dormea puţin, avea numai o haină şi fără de încălţăminte, avea hotar, şi canon, să nu iasă din chilia sa, dacă mai întâi n-ar fi citit toată psaltirea. Apoi citea ceasul al treilea, şi după acestea, îşi lua lucrul său, şi lucra până la al şaselea ceas, şi după ceasul al şaselea se îngrijea pentru hrana aceea puţină ce mânca. Asemenea şi pentru cealaltă slujbă. Drept aceea întru acestea nevoindu-se, s-a învrednicit fericitul, să ia preamare Dar de la Dumnezeu, şi să dezlege cuvintele cele neînţelese ale dumnezeieştilor scripturi; întrucât oarecare nedumerindu-se, ziceau pentru el : De unde ştie acesta carte neînvăţând ? După acestea s-a dus la un alt loc, povăţuit de dumnezeiască descoperire. Şi acolo aducând doisprezece ucenici, le purta lor de grijă. După aceea mergând la Vizantia, şi după ce a înconjurat pe la chiliile monahilor, şi a descoperit părinţilor de acolo cugetările sale, s-a întors şi s-a dus la Corintul Peloponesului. Deci acolo locuind într-un sat ca la şapte luni, a adormit în pace.

    Tot întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru.

Stih : Nicandru vrăjmaşul înşelăciunii junghiere a răbdat.
Şi biruinţă împotriva bărbaţilor înşelători a ridicat.

    Tot întru această zi, Sfântul Pavel ce se făcea nebun pentru Hristos, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Făţărnicindu-se Pavel pe pământ nebunie îşi preface.
Şi după moarte, împreună cu ceata cugetătorilor de Dumnezeu petrece.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului, ci îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, se bucurau cântând : Prealăudate Domnul părinţilor, şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.

   Mutatu-te-ai gânditorule de Dumnezeu Pavele, către lăcaşurile cele cereşti, şi apropiindu-te către Dumnezeu, fiind îndumnezeit prin împărtăşire te-ai făcut dumnezeiesc, cântând, Cuvioase : Doamne al părinţilor şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.

   Luând învăţătură de la cuvintele tale, Pavele prealăudate, ne-am învăţat a cinsti netăiat Dumnezeirea cea în trei Sori nedespărţită, Căreia şi cântăm : Doamne al părinţilor şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   Cât este de sfinţită, dumnezeiască şi plăcută lui Dumnezeu mărturisirea ta; că lămurindu-te ca aurul, te-ai adus lui Dumnezeu jertfă bineprimită, Cuvioase, veselindu-te cu urmarea patimilor Mântuitorului nostru.


   Tuturor oamenilor una te-ai arătat mijlocitoare a dumnezeieştii mântuiri, născând pe Mântuitorul tuturor, ceea ce eşti cu totul fără prihană, Căruia toţi strigăm : Prealăudate, Doamne al părinţilor, şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   Izvoarele dogmelor tale curg, şi adapă toată Biserica, iar cu cinstitul tău sânge, Părinte, ai sfinţit pe cei ce ţi-au urmat ţie cu credinţă dreptmăritoare, şi strigă : Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   La limanul cel lin ai ajuns acum, lepădându-te de întreitele valuri ale vieţii, că ai avut cârmuitor pe Domnul, care îndreptă toată călătoria ta, Pavele preafericite, pe Cel ce cu ameninţarea toate le face; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.


   Sălăşluindu-se întru tine Lumina cea cu trei străluciri, a Dumnezeieştii Treimi, te-a făcut pe tine lumină a doua, care; luminezi adunarea ortodocşilor, iar ceata ereticilor o întuneci; Părinte şi strigi : Pe Domnul : lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Urmând graiurilor Proorocilor, Fecioară, te vestim pe tine Născătoare de Dumnezeu, că ai născut Prunc mai vechi decât toţi, Care S-a chemat Emanuel, Căruia şi strigăm : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. atunci fiind închipuită, iar acum săvârşită, pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie. Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Cu totul mă aduc pe mine dumnezeiescule, la dumnezeiescul tău acoperământ. Că tu ca un sfinţit Mucenic, luând de la Hristos putere a dezlega greşelile, rupând lanţul greşelilor mele, mântuieşte-mă cu rugăciunile tale, şi mă luminează cu lumina cea dumnezeiască.    

   Aprinzându-te cu râvnă Pavele prea-alesule, te-ai arătat cuminte, făcându-te acum ascultător cuvintelor celor negrăite, şi ca un părtaş obiceiurilor, în rai te-ai făcut părtaş şi numirii, luând cununa Împărăţiei lui Hristos cea preafrumoasă.


   Ca un viteaz ostaş, te-ai arătat defăimător a tot eresul, dumnezeiesc apărător al ortodoxiei sfinţite Mucenice, fiind; luminat arătat cu razele Darului, pururea lăudate, Pavele, şi strălucit cu Lumina Treimii Celei nezidite.


   Îmbrăcându-Se Cuvântul cu trup din tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi întrupându-Se a vieţuit în lume ca un Milostiv, rămânând nu mai puţin decât întâi fără de trup. Şi pe cel ce odinioară a muncit pe toţi, l-a surpat cu dumnezeiască putere.


   Tot neamul pământesc, să sălteze cu Duhul fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige : Bucură-te preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.


   Urmând lui Pavel propovăduitorul credinţei, şi semănând dogmele înţelepciunii celei de, sus, toate eresurile le-ai stricat; cel ce eşti podoaba Ierarhilor, Pavele preafericite ! Pentru aceea te-ai şi arătat stâlp mărturisirii, gânditorule de Dumnezeu.


   Pe Dumnezeu, Care L-ai născut cu trup roagă-L Marie, mireasă a lui Dumnezeu, pentru noi cei ce te cinstim cu dragoste pe tine şi lăudăm Icoana ta şi a Fiului tău Preacurată, să ne mântuiască de iad şi de nevoile cele veşnice, pe cei ce ne rugăm ţie cu ferbinţeală.


   Văzându-Te Maica Ta, ceea ce nu ştie de nuntă, Cuvinte, înălţat pe Cruce, şi împungându-Te cu suliţa, striga : Vai mie Fiul meu Cel mai înainte fără de început, cum rabzi acum fără dreptate, Preadrepte, de la poporul cel nemulţumitor, necunoscător, şi făcător de rele ?


   Uitându-te la adâncurile Duhului, şi vieţuind pe pământ ca un fără de trup, de acolo ai scos avuţia dumnezeieştii cunoştinţe, şi ai îmbogăţit pe oameni cu ortodoxia, prin învăţăturile tale, Cuvioase Părinte.


   Stăpână ceea ce ai născut după trup pe Stăpânul meu, scapă-mă de stăpânirea şi de robia celui străin.


   Dacă Te-a văzut cea fără prihană, pironit pe Cruce de bunăvoie, tânguindu-se ca o Maică, lăuda puterea Ta.