Cu gura cea de Dumnezeu grăitoare, de Dumnezeu cuvântătorule Grigorie, şi cu limba ta cea cuvântătoare de Dumnezeu, ai arătat pe Cel lăudat în Treime, pe Dumnezeu Cel de o Fiinţă, pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Duhul Sfânt, şi ai uscat nebunia elinilor şi minciuna, propovăduind adevărul, cu cuvintele tale cele grăitoare de Dumnezeu.

   Şi vederea ta a fost cinstită, şi chipul tău smerit, sfinţite Grigorie. Pentru aceasta te cinstim cu cântări de bucurie, şi zicem : Bucură-te stea înţelegătoare, care luminezi marginile, cu strălucirea înţeleptelor tale cuvinte : Bucură-te trâmbiţa care propovăduieşti lumii poruncile lui Iisus.

   Organul cel mult glăsuitor, alăuta cea bine alcătuită, fluierul şi vioara cea dulce răsunătoare, pe Ierarhul cel preaînalt, şi marele învăţător al Bisericii lui Hristos, să-l lăudăm cântând : Bucură-te adâncul Dumnezeiescului Dar ! Bucură-te înălţimea cereştilor înţelegeri, Părinte al părinţilor Grigorie.

   Cu praştia dumnezeieştilor tale cuvinte, de Dumnezeu insuflate, cu putere, Preaslăvite, ai împrăştiat ca pe un lup pe Arie, şi departe l-ai gonit de la turma lui Hristos, păstorule preabune, păzind oile tale întru păşunea Treimii, pentru aceasta pe tine te cinstim, păstorule al păstorilor, Grigorie.


   Pe mai-marele păstorilor, şi cinstea patriarhilor, pe tăinuitorul văzătorilor de Dumnezeu, şi mintea cea preaînaltă a cugetării de Hristos, adunându-ne o gânditorii de Dumnezeu, cu duhovniceşti laude să-l lăudăm zicând : Bucură-te izvorule al cuvântării de Dumnezeu, râul înţelepciunii, şi curgerea dumnezeieştii cunoştinţe. Bucură-te stea prealuminoasă, că lumea toată luminezi cu dogmele tale. Bucură-te cel ce eşti mare apărător al bunei credinţe, şi al relei credinţe gonitor preaslăvit. Ci o preaînţelepte, de Dumnezeu cuvântătorule Grigorie, nu înceta rugându-te lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce săvârşesc pururea cu credinţă şi cu dragoste, pomenirea ta cea plăcută lui Dumnezeu, şi cinstită.


   Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii, ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână, cu Ierarhul Grigorie, să se miluiască sufletele noastre.


   Veniţi iubitorilor de dumnezeiasca înţelepciune, pe dumnezeiescul cuvântător de Dumnezeu, să-l lăudăm strigând : Bucură-te înţelepte Grigorie.


   Gura cea sfinţită, limba cea de Dumnezeu grăitoare, şi dumnezeiasca minte a înţeleptului Grigorie, toţi să o lăudăm, de Dumnezeu înţelepţilor.


   Casă de taină, a dumnezeieştilor sale cuvinte, a gătit tuturor, marele Grigorie; veniţi credincioşilor să ne ospătăm.


   Întru cinstita Treime, în Tatăl, Cuvântul şi Duhul, dumnezeiescul cuvântător de Dumnezeu, a crede a învăţat, într-un Dumnezeu nedespărţit.


   În tine Maica lui Dumnezeu, şi întru Dumnezeiescul tău Fiu, marele cuvântător de Dumnezeu, a crede a învăţat, Marie, Maică Fecioară.


   Fluierul cel păstoresc al cuvântării tale de Dumnezeu, a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie celui ce ai cercat adâncurile Duhului, şi frumuseţile vorbei ţi s-au adăugat. Deci roagă pe Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.


    Părinte Grigorie, buzele tale nu le-a acoperit mormântul, solitorul uitării, că a dumnezeieştii cuvântări gură te-ai arătat, dogmele bunei credinţe şi acum lumii grăindu-le. Pentru aceasta roagă-te, ca să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă. De două ori.

   Părinte Grigorie, înţelepţeşte de trup te-ai ferit, de cel vrăjmaş şi înşelător, şi în căruţa bunătăţilor cea cu patru cai, la Cer mergătoare suindu-te, ai zburat la frumuseţea cea nespusă. De care săturându-te, acum te rogi să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.

   Părinte Grigorie, lui Dumnezeu şi oamenilor ai fost credincios mijlocitor cu Darul; și acum cu rugăciunile tale cele cu bună îndrăzneală bine Milostiv făcându-ne nouă, pe Hristos Domnul nu înceta a-L ruga, Cuvioase, să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.


   Veniţi cu sfinţite cântări să lăudăm pe grăitorul de Dumnezeu, pe ochiul cel priveghetor al Darului, şi gura cea preaînţeleaptă a Duhului, pe luminătorul lumii cel strălucit, şi marele glăsuitor al Bisericii. Lauda ortodoxiei cea prealuminată, curgerea cuvântării de Dumnezeu, râul dumnezeieştilor dogme cel pururea curgător, izvorul cel ce izvorăşte apele dumnezeieştii dulceţi. De două ori.

   Cu dragoste duhovnicească astăzi să lăudăm pe Ierarhul, pe cel întocmai la obicei cu Apostolii, apărătorul bunei credinţe, izvorârea grăirii de Dumnezeu, râul învăţăturii cel preadulce, întărirea cuvintelor celor înalte grăitoare. Buzele cele din Cer tunătoare, limba cea cu foc suflătoare, vistieria înţelepciunii, pe propovăduitorul Cuvântului, podoaba credincioşilor.

   Cu cântări după datorie toţi să lăudăm pe cuvântătorul de Dumnezeu, pe păzitorul turmei lui Hristos şi vânătorul lupilor, cel preaînţelept. Pe smulgătorul neghinelor celor înstrăinate, pe semănătorul dreptelor dogme, cel preaminunat. Pe izgonitorul ereticilor cel preatare, care a înmulţit cu adevărat, cu dumnezeiasca priveghere talanţii lui Hristos, precum s-a căzut, şi lumea a luminat cu dumnezeieştile străluciri ale învăţăturilor.


   Limba ta cea deşteptată spre învăţătură, glăsuind în urechile inimilor, sufletele leneşilor le ridică, şi prin cuvintele cele de Dumnezeu grăitoare, scară se află, care suie pe cei de pe pământ la Cer. Pentru aceasta Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorule, nu înceta rugându-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască din nevoi sufletele noastre.


   Împăratul cerurilor pentru iubirea de oameni, pe pământ S-a arătat, şi cu oamenii a petrecut. Că din Fecioară Curată trup luând, şi dintr-însa ieşind cu lucrarea, Unul este Fiul îndoit în fire, dar nu în feţe. Pentru aceasta pe Acesta desăvârşit Dumnezeu şi Om desăvârşit, cu adevărat propovăduindu-L, mărturisim pe Hristos Dumnezeul nostru; pe Care roagă-L Maică nenuntită, să se miluiască sufletele noastre.

   Pomenirea dreptului cu laude, şi binecuvântarea Domnului pe capul lui. Fericit este omul, care a aflat înţelepciunea, şi muritorul ce ştie priceperea; că mai bună este neguţătoria acesteia, decât a aurului şi a argintului visteria. Şi mai scumpă este decât pietrele cele de mult preţ, şi tot ce este scump nu este vrednic ei; pentru că lungimea zilelor şi anii vieţii sunt în dreapta ei, şi în stânga ei bogăţie şi slavă. Că din gura ei este dreptate, legea şi mila pe limbă le poartă. Deci ascultaţi-mă pe mine o fiilor, că lucruri de cinste voiesc să zic. Și fericit este omul care căile mele va păzi. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă, şi se găteşte vrere de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi, şi pun înainte glasul meu fiilor omeneşti. Că eu înţelepciunea am tocmit, sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea, şi a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine, îi iubesc; şi cei ce mă caută vor afla Dar. Înţelegeţi dar cei fără de răutate chibzuiala, şi cei neînvăţaţi lipiţi-vă inima. Ascultaţi-mă pe mine iarăşi; că lucruri de cinste voiesc să zic. Şi voi scoate din buzele mele cele drepte, că adevărului se va învăţa grumazul meu, şi urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Că dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimica nu este într-însele strâmb, nici răzvrătit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg şi netede celor ce află cunoştinţa. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră, şi să vă umpleţi de Duh.


   Gura dreptului izvorăşte înţelepciune şi buzele oamenilor înţelepţi ştiu Darul cel bun. Gura înţelepţilor se învaţă înţelepciune, şi dreptatea mântuieşte pe dânşii din moarte. Sfârşindu-se omul drept, nu-şi piere nădejdea; că fiul drept se naşte întru viaţă. Şi întru bunătăţile sale va culege roada dreptăţii. Lumina drepţilor este dea-pururea, şi de la Domnul vor afla Dar şi slavă. Limba înţelepţilor ştie cele bune, şi în inima lor odihneşte înţelepciunea. Iubeşte Domnul inimile cele cuvioase, şi primiţi sunt lui toţi cei fără prihană în cale. Înţelepciunea Domnului luminează faţa celui priceput; că soseşte la cei ce o doresc mai înainte de ce o cunosc pe dânsa. Cel ce mânecă la dânsa nu va osteni, şi cel ce priveghează pentru dânsa degrab fără de grijă va fi. Că pe cei vrednici ei, singură umblă împrejur căutându-i şi în cărări se arată lor cu bună priinţă, pe înţelepciune niciodată nu o biruieşte răutatea. Pentru aceasta am fost şi iubitor frumuseţii ei; şi o am iubit, şi o am căutat pe dânsa din tinereţile mele. Şi o am căutat să o aduc mie mireasă. Ca pe Stăpânul tuturor o am iubit, că este învăţătoare întru ascuns de ştiinţa lui Dumnezeu, şi aflătoare de lucrurile Lui. Ostenelile ei sunt bunătăţile şi învaţă aceea curăţenie şi minte, şi dreptate, şi bărbăţie, decât care mai de trebuinţă nimic nu este întru viaţa oamenilor. Şi de pofteşte cineva multă ştiinţă, ştie cele trecute şi cele ce vor să fie le semuieşte, ştie tălmăcirea cuvintelor, şi dezlegările vorbelor celor ascunse, semne şi minuni mai dinainte ştie, şi întâmplările vremilor şi ale anilor, şi tuturor este sfetnic bun. Că nemurire este într-însa, şi slavă întru împărtăşirea cuvintelor ei. Pentru aceasta am făcut vorbă către Domnul, şi m-am rugat Lui, şi am zis dintru toată inima mea; Dumnezeule al părinţilor, şi Domnul milei, Cel ce ai făcut toate cu Cuvântul Tău şi cu înţelepciunea Ta ai tocmit pe om ca să stăpânească făpturile cele făcute de Tine, şi să îndrepteze lumea întru cuviinţă şi dreptate, dă-mi înţelepciunea care şade pe scaunele Tale şi nu mă despărţi pe mine de la slugile Tale, că eu sunt robul Tău, şi fiul slujnicei Tale. Trimite-o pe dânsa din ceruri, de la lăcaşul Tău Cel Sfânt, şi de la Scaunul slavei Tale, ca fiind cu mine să mă înveţe ce place înaintea Ta; şi să mă îndrepteze spre cunoştinţă, şi să mă păzească întru slava sa. Că gândurile celor muritori toate sunt cu temere, şi cu greşeală cugetele lor.


   Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a iubit; şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea S-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi noroadele văzând, şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta. Că Dar şi milă este întru cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.


   Cu dumnezeieşti fapte trupul împreună cu sufletul după lege curăţindu-ţi, hotarele cuvântării de Dumnezeu ai străbătut, dumnezeieştile taine învăţându-te, de Dumnezeu arătătorule Grigorie. Şi în norul cel neapus intrând, aşezarea de lege cea de Dumnezeu însemnată ai luat, care înseamnă pe Treimea Cea de o Fiinţă. Căreia închinându-ne prin tine, cântând zicem : Unime, Ceea ce eşti în Treime cunoscută, miluieşte-ne pe noi.

   Cu cuvântul Lui, Dumnezeu deschizându-ţi gura ta, ai tras Duhul înţelepciunii. Şi umplându-te de Dar, dumnezeieştile învăţături ai tunat, de trei ori fericite Grigorie, şi cu puterile îngereşti împreunându-te, lumina cea întreită şi nedespărţită ai propovăduit. Pentru aceasta cu ale tale cuvinte luminându-ne Grigorie, ne închinăm Treimii celei cunoscute întru o Dumnezeire, spre mântuirea sufletelor noastre.

   Cu limba ta cea de foc de Dumnezeu grăitorule Grigorie, limbile cele vătămătoare, cele luptătoare împotriva lui Dumnezeu, ale ereticilor le-ai, ars; că dumnezeiască gură te-ai arătat, care cu Duhul a grăit măririle lui Dumnezeu. Şi cu scrisorile ai însemnat Fiinţa cea întocmai puternică a Treimii celei nevăzute, şi cu Lumina cea întreit strălucitoare luminând lumea cea pământească, te rogi neîncetat pentru sufletele noastre.


   Pentru rugăciunile tuturor sfinţilor, Doamne, şi ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dăne-o nouă, şi ne miluieşte pe noi ca un Îndurat.


   Bucură-te izvorul dumnezeieştii cuvântări, şi lăcaşul privirii la cele preaînalte. Că adâncul cel de sus, Părinte, cu binecuvântat gând cercându-l, tuturor l-ai arătat, întreit luminătoare a fi o amestecare a Luminii unită întru unirea Dumnezeirii, şi întreită întru cinstitele Ipostasuri; şi cu curăţia vieţii şi cu strălucirea cuvintelor, ai învăţat a cinsti pe Preasfânta Treime de Dumnezeu insuflate. De la Care roagă-te, ca să trimită sufletelor noastre mare milă.


   Cu raza cuvântării de Dumnezeu, noaptea cea întunecată a eresurilor o ai stricat, că la izvorul luminilor cu gând de Dumnezeu cinstitor, şi de Dumnezeu înţelepţit ajungând, de Dumnezeu cuvântătorule, razelor celor ce se trimit de acolo te-ai împărtăşit. Că strălucită mintea ta ca o oglindă făcându-ţi, lumina Dumnezeirii cea întreită şi nedespărţită, Părinte ai luat prealuminat, şi Raza cea unită din-destul, o ai încăput, pe Care acum roagă-o, să dea sufletelor noastre mare milă.


   Bucură-te râul lui Dumnezeu, cel pururea plin de apele Darului, care veseleşti toată cetatea Împăratului Hristos, cu dumnezeieşti cuvinte şi învăţături. Izvorule al desfătării, noianul cel nedeşertat. Păzitorule cel adevărat, şi după lege al dogmelor. Apărătorule al Treimii cel preacald, organul Duhului, minte deşteaptă, limbă bine glăsuitoare, care adâncul Scripturilor ai tâlcuit; pe Hristos acum roagă-L să dea sufletelor noastre mare milă.


   Inimile credincioşilor, cu limba ta arându-le Grigorie, rodurile bunei credinţe pururea înflorite ai crescut într-însele lui Dumnezeu, şi le-ai împodobit cu curăţia gândurilor, tăind din rădăcină eresurile cele spinoase. Pentru aceasta primind laudele noastre, dumnezeiască alăută, ochiul cel priveghetor, păstorule al păstorilor, vânătorule de lupii cei înţelegători. Roagă-te cu dinadinsul Cuvântului, pentru sufletele noastre.


   Fecioară ceea ce nu ştii de mire, care pe Dumnezeu negrăit L-ai zămislit cu trup. Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, rugăciunile robilor tăi primeşte-le, ceea ce eşti cu totul fără prihană; care tuturor dăruieşti curăţire de păcate; acum rugăciunile noastre primindu-le, roagă-te să ne mântuim noi toţi.


   Fluierul cel păstoresc al cuvântării tale de Dumnezeu, a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie celui ce ai cercat adâncurile Duhului, şi frumuseţile vorbei ţi s-au adăugat. Deci roagă pe Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre. De două ori.


   Dumnezeieştii străluciri făcându-te moştean, cu viaţă nematerialnică ai vieţuit, cu sfinţirea întocmai numit. Că mai presus de fire luminat descoperind învăţăturile, în ortodoxie, credinţa o ai întărit, Părinte Cuvioase. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Stâlp al Bisericii ai fost, avuţie nefurată a bunei credinţe te-ai arătat, de Dumnezeu cuvântătorule Grigorie, luminându-ţi viaţa ta cu nepătimire şi descoperind dogmele Treimii, Părinte Preacuvioase. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască nouă mare milă.


   De dumnezeiasca fire nedespărţindu-Te, trup S-a făcut în pântecele tău, ci Dumnezeu a rămas, după ce S-a făcut Om, Cel ce după naştere, ca şi mai înainte de naştere Maică Fecioară cu totul fără prihană te-a păzit, însuşi Domnul. Pe Care cu osârdie roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Priveghind la Cuvântul adevărului lui Hristos, stăpânia Treimii, Dumnezeu o ai cuvântat, şi păgânătatea lui Arie şi cea fărădelege a lui rea credinţă surpând, ca un viteaz al bunei credinţe, şi părtinitor Ierarhe, ai luminat pe cei ce dormeau întru întunericul necunoştinţei. De două ori.


   Patimile sufletului meu cele cu multe dureri, şi bolile trupului meu degrab le vindecă, şi rătăcirile minţii mele aşază-le, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi întru liniştea gândurilor, a aduce rugăciuni curate Împăratului tuturor învredniceşte-mă de Dumnezeu Născătoare, şi a cere iertare greşelilor.


   Defăimând înşelăciunea celor rău-credincioși, şi Scripturile deschizând cu dumnezeiască cuviinţă, ai trimis învăţături, care au îndulcit cu adevărat mai mult decât mierea inimile credincioşilor, vrednicule de minune, a sluji Treimii întru Unimea Dumnezeirii. Pentru aceasta chipul Mântuitorului în Icoană L-ai pus înainte, să sărutăm cu dragoste omenirea, cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta. De două ori.


   Când va veni să judece tot pământul Stăpânul tuturor şi Făcătorul, cu cele dea-dreapta să mă împreuni pe mine osânditul, şi din întunericul cel mai dinafară şi din toată munca pe mine netrebnicul robul tău să mă scoţi, rogu-mă; ca cu mulţumire să măresc bogăţia bunătăţii tale, de Dumnezeu Născătoare cu totul fără prihană, şi să strig ţie bucurându-mă. Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască; că pe tine te am nădejde, eu netrebnicul robul tău.




   Cuvioase de trei ori fericite preasfinţite Părinte, păstorule cel bun, şi al lui Hristos mai-marelui păstorilor ucenice, cel ce ţi-ai pus sufletul tău pentru oi, tu şi acum prealăudate, de Dumnezeu cuvântătorule Grigorie, cere cu rugăciunile tale, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Să cântăm Domnului, Celui ce a povăţuit pe norodul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a proslăvit.

   Preacurată Născătoare de Dumnezeu, care pe Cuvântul cel întrupat pururea veşnic şi preadumnezeiesc, mai presus de fire L-ai născut, pe tine te lăudăm.

   Pe Tine Strugurul cel purtător de viaţă, Care izvorăşti dulceaţa mântuirii a toată lumea, Fecioara Te-a născut Hristoase.

   Neamul lui Adam la fericirea cea mai presus de minte, prin tine fiind ridicat Născătoare de Dumnezeu, după vrednicie te lăudăm pe tine.


   Pe cuvântătorul de Dumnezeu cel al doilea, pe stâlpul cel ceresc luminos, trâmbiţa înţelepciunii lui Dumnezeu, veniţi iubitorilor de cuvintele acestuia, cu dragoste adunându-ne, să-l lăudăm, ca pe un cuvântător de Dumnezeu.

   Cuvântul cel fără început al Tatălui, Care ca un Dumnezeu este purtător de grijă a toate, cu puterea cea de grijă purtătoare, Fericite, Dar de cuvânt şi de înţelepciune minţii tale dăruindu-ţi, Bisericii ca unei maici pe tine Dar te-a dăruit.

   Mintea stăpân făcându-ţi, poftele trupeşti ţi-ai înfrânat şi încăpător făcându-te dumnezeieştilor străluciri, pe un Dumnezeu în Trei Feţe a cinsti, ne-ai luminat pe noi Grigorie.


   Înţelepciunea lui Dumnezeu case eişi şi-a zidit, în pântecele tău sălăşluindu-Se, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi plină de Dar, şi mai presus de minte S-a arătat ca un om, cu acesta unindu-Se după Ipostas, Curată.


   Mântuirea începătorului neamului şi a patimilor noastre, sângele cel dumnezeiesc, ce a curs, ai stătut a-l aduce întru jertfă, şi acum Grigorie preaînţelepte, fă-ne nouă pe Dumnezeu, Milostiv.


   Table de Dumnezeu însemnate a luat Moise, intrând în nor oarecând, iară tu punându-ţi în minte masa cea de Dumnezeu primită, cu dinadinsul pe Dumnezeu ai rugat.


   Vrând pentru milostivirea Sa, să cheme din moarte şi din stricăciune firea omenească, Dumnezeu cel peste toate, Fecioară Preacurată, în curat pântecele tău S-a sălăşluit.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

   Dă-ne nouă ajutor cu rugăciunile tale Preacurată, gonind năvălirile cumplitelor înconjurări.

   Strămoaşei Eva tu te-ai făcut îndreptare, pe Începătorul vieţii lumii născându-L, Născătoare de Dumnezeu.

   Încinge-mă cu putere, Preacurată, care cu adevărat pe Dumnezeu L-ai născut cu trup; puterea Tatălui cea ipostatnică.


   Având izvorul înţelepciunii, care neîncetat izvorăşte învăţăturile cele de Dumnezeu înţelepţite, Preafericite, ai umplut Biserica lui Hristos, care strigă lui Dumnezeu, Celui ce este peste toate : Sfânt eşti Doamne.

   Propovăduitorul bunei credinţe cel cu glas mare, şi cuvântătorul de Dumnezeu cel binevestit al cuvântării de Dumnezeu, vistieria privirii la cele de sus, din-destul ne pune nouă înainte, şi ne împarte bogat bogăţia cea neîmpuţinată.

   Ritorul cel cu foc insuflat, alăuta Darului cea de Dumnezeu vestitoare, cu suflare de Dumnezeu grăitoare, şi cu glas insuflat de Dumnezeu, glăsuind prealuminat, cântarea Fiinţei Celei în Trei Staturi, nouă ne-a cântat.

   De Dumnezeu Născătoare împărăteasă a toată făptura, pe Hristos Împăratul tuturor rugându-L nu înceta, pe Care L-ai născut spre mântuirea noastră celor de pe pământ, să mântuiască, pe cei ce te laudă pe tine.


   Cela ce mai înainte de ieşirea din pântece ai fost vestit, ceea ce te-a născut Cuvioase Părinte, numirea purtându-ţi după vrednicie Ierarhe înţelepte, din tot sufletul strigăm ţie Părinte : Bucură-te.


   Cela ce mai înainte decât a voi cele rele, soţie şi ajutătoare prin dumnezeieşti arătări ţi-ai ales curăţia cea văzătoare de Dumnezeu, şi înţelepciunea, apărătorule al credincioşilor veselindu-ne, strigăm : Bucură-te Părinte.


   Alunecarea cea dedemult a strămoaşei Eva o ai îndreptat, primind întru tine pe Cuvântul Tatălui, Cel ce a îndreptat pe cei surpaţi, cu putere nebiruită, Maică Fecioară.


   Deschizându-ţi gura cu Cuvântul lui Dumnezeu, ai răspuns înţelepciune propovăduitorule al Luminii, şi cunoştinţă dumnezeiască lumii ai semănat, întărind cu adevărat dogmele părinţilor, şi ca Pavel te-ai arătat apărător credinţei. Pentru aceasta şi cetăţean împreună cu îngerii eşti, şi împreună vorbitor cu dânşii te-ai arătat fericite, de Dumnezeu grăitorule Grigorie; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta. De două ori.


   Când va veni să judece tot pământul, Stăpânul tuturor şi Făcătorul, cu oile cele dea-dreapta să mă împreuni pe mine cel osândit, şi din întunericul cel mai din afară, şi din toată munca pe mine netrebnicul robul tău să mă scoţi Preacurată, rogu-mă; ca cu mulţumire să măresc bogăţia bunătăţii tale, Născătoare de Dumnezeu cu totul lăudată, şi să strig ţie bucurându-mă : Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască; că pe tine te am nădejde eu nevrednicul robul tău.


   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

   Holdă nearată, care ai răsărit Spicul cel făcător de viaţă, Care dă lumii viaţă, Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte pe cei ce te laudă pe tine.

   Născătoare de Dumnezeu Preacurată pe tine toţi cei luminaţi te cunoaştem, că ai născut Soarele dreptăţii pururea Fecioară.

   Curăţire dăruieşte neştiinţelor noastre, ca Cel ce eşti fără de păcat, şi împacă lumea Ta, Dumnezeule, pentru rugăciunile celeia ce Te-a născut.


   Tăinuitor Treimii făcându-te, cu a acesteia cunoştinţă lumea ai luminat, Înţelepte, razele dogmelor strălucindu-le, Cuvioase, ale învăţăturii tale celei adevărate, la care gândind pururea, toţi pe tine cu bună credinţă te lăudăm.

   Luceafăr luminos bunei credinţe ai răsărit, primind întru tine lumina cea cu trei străluciri, şi noaptea cea întunecată a păgâneştilor eresuri, cu raza dogmelor tale celor înţelepte, o ai gonit, şi sufletele credincioşilor Părinte le-ai luminat.

   Pe mintea cea mai presus înfiinţată, izvorul Cuvântului şi al Duhului, Care sunt din Cel pururea veşnic, cu tunetul cel de Dumnezeu grăitor, Preafericite, Dumnezeu a fi zicându-o, cu bună credinţă o ai învăţat. Aceasta de la Dânsul fiind învăţat, de la Dumnezeirea cea dumnezeieşte stăpânitoare cu adevărat şi de lumină începătoare.

   Suitu-te-ai în muntele bunătăţilor, de cele de jos osebindu-te, şi de la lucrurile cele muritoare depărtându-te, şi table cu mâna lui Dumnezeu scrise, învăţăturile curatei teologii ai luat, învăţătorule de tainele cele mai presus de lume, Grigorie.


   Pe Adam, cel din voia sa mai înainte căzut, l-ai ridicat, ceea ce eşti cu totul fără prihană, născând Viaţa cea cu un Ipostas din pântece fecioresc, curăţit cu Duhul. Şi la desfătarea cea nepătimitoare, şi dumnezeiască şi nestricată, iarăşi l-ai adus, Stăpână.


   Cu minunatul Avvacum stând la dumnezeiască paza ta Grigorie, şi pe Cel ce este pe umerii Heruvimilor cunoscându-L, mântuirii celei a toată lumea te-ai făcut vestitor, pururea strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Mai-marilor cetelor, celor ce se arată aproape, şi înaintea lui Dumnezeu stau, asemănându-te preaînţelepte, şi cele ce sunt mai presus decât aceea, cu mintea înconjurându-le, iară nu partea cea de jos; ai ajuns la starea cea preaînaltă, de acolo aducând oamenilor bogăţie neîmpuţinată.


   Cela ce ai intrat în norul cel necuprins, şi ca dintr-o fereastră de piatră ai văzut spatele, adică firea cea trupească amestecată cu cea fără trup, şi amestecării celei neamestecate ai fost arătător, sluga lui Hristos; pe Acesta fă-L Milostiv robilor tăi.


   Munte înţelegător tu te-ai arătat, din Care S-a tăiat negrăit Piatra cea cinstită, Care a zdrumicat chipul întunecatei înşelăciuni, şi cu luminarea Darului a luminat, pe cei ce cu credinţă pururea strigă : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Mânecând, strigăm Ție Doamne; Mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

   Potoleşte viforul patimilor mele cel nestătător, ceea ce ai născut pe Dumnezeu chivernisitorul şi Domnul.

   Slujesc naşterii tale Preacurată Născătoare de Dumnezeu, cetele îngerilor şi adunările oamenilor.

   Marie, Născătoare de Dumnezeu cea nenuntită, nădejdile vrăjmaşilor deşartă-le și pe cei ce te laudă, pe tine îi veseleşte.


   Dumnezeiască vestirea cuvintelor tale, şi al învăţăturilor dumnezeiescului Dar, ca un fulger grabnic au înconjurat tot pământul. Treimii întru Unime, şi Unimii în Treime să ne închinăm, de Dumnezeu grăitorule, învăţându-ne pe noi.

   Dorit-ai cu adevărat de înţelepciunea lui Dumnezeu, şi frumuseţea cuvintelor ai iubit, şi mai mult o ai cinstit decât toate cele preafrumoase de pe pământ; pentru aceasta cu cununa darurilor, Preafericite, cu bună credinţă te-a împodobit, şi de Dumnezeu cuvântător te-a făcut.

   A vedea arătat pe Cel ce este, ca şi Moise de demult, tu ai dorit de Dumnezeu grăitorule, şi spatele Acestuia, în piatră fiind acoperit, a-L vedea te-ai învrednicit, şi te-ai învăţat adâncul Dumnezeieştii Fiinţe, Cel fără de cuprindere arătat.


   Cela ce a zidit dedemult pe Eva strămoaşa ta, din tine S-a întrupat, osândirea aceleia, şi neascultarea arătat vindecând, şi dezlegându-o ca un Îndurat, şi Stăpân al tuturor; de Dumnezeu Născătoare Maică pururea Fecioară.


   Lângă tot focul vederii de Dumnezeu, preafericite Grigorie, apropiindu-te prin curăţia minţii şi a sufletului, fără saţiu cu mâinile tale ai luat Lumina cea întreit strălucită şi întocmai văzută.


   Cu strălucirile Luminii celei întreit strălucitoare fiind înconjurat, şi din Lumină fiind aprins, şi cu dumnezeieşti raze, mintea luminându-ţi cu asemenea strălucitoare raze pe toţi i-ai luminat.


   Lumina cea din Lumină, pe Cuvântul Tatălui Unul-Născut, Cel fără început primind Maică Fecioară; uşă Luminii arătat te-ai, făcut, pe Soarele dreptăţii luminat arătându-L.


   Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, mult-Milostive Hristoase Dumnezeul nostru.

   Pe tine Biserică lui Dumnezeu şi cort, cămară însufleţită şi uşă cerească. Născătoare de Dumnezeu credincioşii te vestim.

   Chipurilor idoleşti fiind risipitor (ca un Dumnezeu) Cel născut al tău, Marie dumnezeiască Mireasă, este închinat împreună cu Tatăl şi cu Duhul.

   Cuvântul lui Dumnezeu pe tine Născătoare de Dumnezeu oamenilor te-a arătat scară cerească, că prin tine la noi S-a pogorât.


   Cu curgerile înţeleptelor tale învăţături, Preaînţelepte, mintea lui Arie cea preatulbure o ai uscat, întru linişte păzind turma ta neînecată, ca pe o corabie cuvântătoare, întru care ai pus seminţele bunei cinstiri cu podoaba cuvintelor tale.

   Ca să-ţi îmbogăţeşti mintea cu strălucirea cinstitei Treimi, Părinte, o ai luminat ca o oglindă neîntinată şi nouă, de curând curăţită, prin înfrânare deşăvârşit făcându-o; pentru aceasta şi de Dumnezeu preavăzător te-ai arătat prin dumnezeieştile arătări.

   Cu totul amestecându-te cu raza Duhului, te-ai făcut luminător cu totul luminos, Părinte, cu strălucirea cuvintelor tale luminând marginile, şi cu curăţia teologiei împodobind frumoasă adunarea credincioşilor, de Dumnezeu grăitorule Grigorie.

   Nou Samuil de Dumnezeu dat te-ai arătat, dat fiind lui Dumnezeu şi mai înainte de zămislire, Preafericite, cu înţelepţia şi cu curăţia fiind înfrumuseţat, şi cu preasfântă îmbrăcămintea preoţiei Părinte împodobit, mijlocitor fiind între Ziditorul şi între zidire.


   Hârtie curată, care vrei să primeşti întru tine pe Cuvântul scris, Cel ce a fost mai întâi nescris împrejur după Dumnezeire, mai-nainte ai fost cunoscută de prooroci de demult, Maică Fecioară. Că tu pe Cel nehotărât în pântecele tău negrăit L-ai încăput.


   Nefiind înecat cu mintea, fundurile dumnezeiescului adânc ai cercat, şi dintr-însele tu ai scos mărgăritarul Stăpânului, şi tăcerea ca cuvântul ai pus, prea-alesule Grigorie.


   Cela ce prin curată rugăciune ai alinat marea cea sălbăticită, şi sărătura cuvintelor celor străine o ai lepădat afară, tu Stăpânului ai adus pe poporul cel credincios, ca o picătură cerească, Grigorie.


   Necuprinsă de cugetele omeneşti este taina naşterii tale celei negrăite, şi înfricoşate, Maica lui Dumnezeu; că tu Fecioară pe Făcătorul tuturor născând, ai rămas Fecioară.


   Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, împletiturile ritorilor dezlegându-le, Slăvite, cu haina ortodoxiei cea ţesută de sus, Biserica ai împodobit, care şi purtându-o, împreună cu noi fii tăi strigă : Bucură-te Părinte, mintea cea preaînaltă a cuvântării de Dumnezeu.


   De înţelepciunea ta cea de Dumnezeu grăitoare, şi preaînaltă, umple-mi mintea mea cea săracă şi ticăloasă, ca să laud viaţa ta, Părinte. Că nu pot să-ţi aduc ţie cuvânt, de nu-mi vei da tu mie cuvânt şi cunoştinţă, putere şi înţelepciune. Ca dintru ale tale, să-ţi aduc ţie, şi din bogăţia bunătăţilor tale, de acolo să am pricinile, şi să încununez cinstitul şi Sfântul tău creştet, cu credincioşii strigând : Bucură-te Părinte, mintea cea preaînaltă a cuvântării de Dumnezeu.


   În această lună, în ziua a douăzeci și cincea, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul, arhiepiscopul Constantinopolului.

Stih : A cunoaşte cu ortodoxie fiinţa lui Dumnezeu (Celui adevărat),
De la Grigorie este Darul acesta creştinilor dat.
Cuvântătorul de Dumnezeu Grigorie,
A murit în douăzeci şi cinci de zile ale lui Ianuarie.

   Marele acesta Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu, a fost pe vremea împărăţiei lui Valent şi Teodosie cel mare, a căruia patria cea pământească a fost cea a doua a Capadocilor, iar cea cerească, Ierusalimul cel de sus. Însă părinţii lui erau de bun neam şi drepţi : Grigorie şi Nona, care mai înainte neştiind, se închinau idolilor, iar după ce au născut pe marele Grigorie, au fost renăscuţi de Duhul Sfânt prin apă şi prin Duh, şi atunci tatăl Sfântului s-a făcut ales învăţător şi Arhiereu Nazianzului; iar după ce a ajuns la măsura vârstei şi a răzbătut ca nimeni altul, tot meşteşugul şi ştiinţa învăţăturii, s-a făcut tâlcuitor şi dascăl vieţii sale, şi a cinstit cu cuvinte de laudă de îngropare pe marele Vasilie şi pe Grigorie tatăl său, şi pe fratele său Chesarie, şi pe sora sa Gorgonia. Deci şi cine a scris ceva pentru dânsul, n-a luat din altă parte pricinile, fără cât din cele ce erau scrise de dânsul. Atâta numai este de nevoie a zice, că de ar fi trebuit să se facă la oameni vreo icoană şi stâlp, să aibă parte din toate bunătăţile, acesta era marele Grigorie că covârşind şi biruind cu strălucirea vieţii sale pe cei ce după practică erau procopsiţi, la atâta cunoştinţă s-a suit, cât toţi erau biruiţi de înţelepciunea lui ce avea, şi de cuvintele cele dăscăleşti şi dogme. Pentru aceasta a dobândit şi numele a se chema şi a se zice cuvântător de Dumnezeu. Cârmuind biserica Constantinopolului, doisprezece ani, până la sinodul al doilea. Era la statul trupului mijlociu, puţin cam galben şi vesel la faţă. Cu nările late cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă, la un ochi era mai mâhnit, care era cam tras de un semn de lovitură ce avea la pleoapa din sus. Barba nu era prea lungă, însă deasă destul. Pleşuv şi alb la păr, barba pe margine cam afumată. Şi se face prăznuirea lui în sfânta biserică cea mare, şi la mărturisirea sfintei Anastasia, la intrările lui Domnin şi în biserica marilor Apostoli, unde i-a pus cinstitele moaşte, Constantin Porfirogenitul iubitorul de Hristos, şi cu prea-evlaviosul împărat, ce le-a adus din Nazianzul Capadocilor.


   Acesta era din ceata sfetnicilor, din cetatea Zevgma, ce se află lângă râul Eufratului. Deci suindu-se într-un munte înalt, care era nu mai mult de treizeci de stadii departe de zisa cetate, şi-a făcut o mică peşteră. Şi toate câte a primit de la părinţi, le-a împărţit săracilor, întru toată bunătatea şi sihăstria petrecând. Deci vestea lui pretutindenea mergând, mulţi mergeau către el ca să se împărtăşească din sihăstreştile lui nevoinţe. Cărora şi poruncindu-le a-şi face mici chilii, adeseori îi cerceta ca nu cumva să se afle în chiliile lor afară de trebuinţe ceva. Căci şi însăşi pâinea o cumpănea cu cumpăna, şi de găsea la vreunul mai multă, rob pântecelui pe acela îl numea, şi spre saţiu iubitor de trup. Iar de vedea pe vreunul că osebeşte făina de tărâţe, zicea că acela se împărtăşeşte de desfătarea satiricească pe care îi defaimă istoricii. Şi noaptea fără de veste mergând la uşa fiecăruia, dacă-l afla făcând rugăciune, cu tăcere iarăşi se ducea. Iar de simţea pe vreunul dormind, lovind cu mâna în uşa aceluia, mult îl mustra pe el cu cuvântul, încât din deasa cercetare a acestuia, multe oarecare icoane s-au făcut tipărite cu toată bunătatea aceluia. Din care sunt Teotechi, şi Atonie, care şi apărarea, şi îngrijirea pentru fraţi, după sfârşitul său a primit-o asupră-şi. Aşa bine nevoindu-se, cu pace şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.


Stih : Şi Maris acum se află fericit,
Ca cel ce poruncile lui Hristos a plinit.

   Acest sfânt Părintele nostru Maris încă în lume aflându-se, era tânăr, frumos, şi cu bun glas. Pentru aceasta împodobea praznicele lui Hristos şi ale sfinţilor, cu dulcile lui cântări. Iubea pururea pe Dumnezeu, şi poruncile lui cu osârdie le săvârşea. Ci şi trupul, şi-l păzea fericitul curat, şi sufletul neîntinat, deşii se afla între cursele dulceţilor, şi se aduna cu oameni lumeşti. Iar când a vrut să se lepede de lume, s-a dus la un sat numit Omir şi acolo făcându-şi o chilioară şi închizându-se într-însa, a petrecut treizeci şi şapte de ani. Care deşii primea multă umezeală din muntele megieşit, care umezeală mult îl vătăma, n-a voit să o schimbe ci a rămas într-însa până la sfârşitul vieţii sale. Acesta iubea prostia, şi de obiceiurile cele felurite şi înşelătoare, cu totul se îngreţoşa; iubind sărăcia mai mult decât multa bogăţie. Şi vieţuind ani nouăzeci, întrebuinţa haine făcute din peri de capre. Pâine şi puţină sare, îi plinea trebuinţa hranei. Deci de multă vreme dorind, să vadă aducându-se duhovniceasca jertfă, preotul întrebuinţând mâinile diaconilor în loc de jertfelnic înaintea sa, a adus tainica şi mântuitoarea jertfă. Iar el de toată dulceaţa umplându-se, i se părea că vede însuşi Cerul. Aşa bine vieţuind, şi la ceruri zburând, dănţuieşte împreună cu toţi sfinţii, în lăcaşurile celor întâi născuţi.


Stih : Cinstita Medula roaba lui Dumnezeu Cuvântului fiind,
Cu robii lui Dumnezeu împreună nevoitoare s-a arătat, prin foc murind.


Stih : Până la sfârşitul vieţii bine vieţuind,
Apollos toată obrăznicia diavolului este zdrobind.


Stih : Pe Castin cel după toate bun şi drept,
Hristos l-a arătat din necredincios şi preot.


Stih : Lui Dimitrie nimic era din ceste pământeşti plăcând,
Îndată la cele nematerialnice privind.

    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Auxentie, care a mărturisit în Constantinopol la anii o mie şapte sute douăzeci, prin sabie s-a săvârşit.

Stih : Mare cunună a crescut lui Auxentie,
La cele cereşti mutându-se, prin sabie.


   Tinerii cei ce mersese din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Din pântece fecioresc întrupându-te, te-ai arătat spre mântuirea noastră, pentru aceasta ştiind pe Maica Ta, Născătoare de Dumnezeu, cu bună credinţă strigăm : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

   Toiag ai răsărit Fecioară din rădăcina lui Iessei, Preafericită, care aduce din floare roadă de mântuire, celor ce cu credinţă, Fiului tău strigă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   De înţelepciune ai umplut pe toţi, şi de putere dumnezeiască, înţelepciunea cea ipostatnică a Celui Preaînalt, prin Născătoarea de Dumnezeu pe cei ce-ţi cântă ţie cu credinţă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Cu totul este dor şi dulceaţă, cu adevărat cuvântul tău Grigorie, cu totul este plin de veselie şi de lumină, umplând de sufletească mângâiere, pe cei ce cântă cu credinţă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Cu minte luminată la izvorul luminilor ai ajuns, şi cu strălucirile cele de acolo fiind aprins, ai ars bârfelile lui Eunomie, Treimii strigând : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

   Deschizând jgheaburile adâncului înţeleptelor tale dogme, şi desfăcând izvoarele înţelepciunii, ai acoperit pe căpeteniile înşelăciunii, strălucit fiind cu lumina cea veşnică, şi întreit luminătoare.


   Ca ploaia pe lână pogorându-Se în pântecele tău, S-a întrupat râul păcii, şi Izvorul bunătăţilor, Cel ce picăturile ploii le numără; Dumnezeul părinţilor Cel binecuvântat.


   Înaintea judecătorilor nedrepţilor voievozi stând Grigorie, pornirile ereticilor celor ce suflau mai iute decât focul, cu buna credinţă le-ai ars, Treimii strigând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Pe Preasfânta Treime, izvorul cel netulbure al bine-cinstitelor dogme Grigorie, din buze vărsându-l pe pământ, pe cel înţelenit adăpându-l, purtător de flori l-ai arătat; Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Omorâtu-s-a strămoşul, ca cel ce a gustat fără cale din pom, iar tu o Fecioară ! Viaţa cea fără sfârşit odrăslind, l-ai ridicat pe dânsul să locuiască în rai, Născătoare de Dumnezeu, Curată binecuvântată.


   Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Săgeţile potrivnicilor cele aprinse, şi în chipul văpăii făcute asupra noastră, stinge-le, ca să te lăudăm Curată în veci.

   Mai presus de fire L-ai născut Fecioară, pe Ziditorul şi Mântuitorul Dumnezeu Cuvântul, pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

   Pe tine făclie luminătoare, cu raze de aur, Lumina cea neapropiată, ce S-a sălăşluit întru tine Fecioară, te-a arătat întru toţi vecii.


   Întocmai cu Tatăl a fi Cuvântul şi Duhul, cu bunătatea şi cu împărăţia, cu bună credinţă ai învăţat întocmirea fiinţei şi a firii, şi unirea cunoscând; pentru aceasta bucurându-te ai strigat : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

   Măririi îngereşti te-ai învrednicit, că ai strălucit lumii ca un înger, Treimii, Preaînţelepte, curăţindu-ţi cu osârdie sufletul, trupul şi gândul, Căruia acum cânţi veselindu-te : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

   Milostiv cu rugăciunile tale pe Stăpânul făcându-L, cere Părinte iertare de greşeli nouă, celor ce prăznuim cu credinţă, sfinţită şi întru-tot cinstită pomenirea ta, întru care veselindu-ne, cântăm : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

   Tăinuitor al unei Stăpânii în Trei Feţe, şi al Dumnezeirii în Treime, prin obişnuinţa faptelor bune făcându-te, teolog al Treimii te-ai arătat, Preafericite, și acum cânţi bucurându-te : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.


   Cel slăvit cu îngereşti cântări, Cuvântul cel îndestulat, pentru noi a sărăcit, pe tine frumuseţea lui Iacov cea binecuvântată Maică alegându-te, pentru aceasta lăudându-te, cântăm : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.


   Mai presus decât văpaia Babilonului, Părinte înălţându-te, şi mai mult decât aceea cu bunăcredinţă aprinzându-te, ceresc tăinuitor şi propovăduitor al Treimii arătându-te, strigi : Bine să cuvinteze toate făpturile Domnului pe Domnul.


   Focul cuptorului ispitelor celui de fier în multe chipuri Părinte stingându-l, şi lesne din ispite ieşind, la Cer ai zburat, strigând : Bine să cuvinteze făpturile Domnului pe Domnul.


   Sfeşnicul cel poleit cu aur cu închipuire a arătat dumnezeiască naşterea ta Preacurată cinstită, că tu Lumina cea neapropiată lumii o ai răsărit, Căruia strigăm : Să laude lucrurile Domnului pe Domnul.


   Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată, cei mântuiţi prin tine; cu cetele cele fără de trupuri, mărindu-te pe tine.

   De veselie şi de bucurie plină este pomenirea ta, izvorând tămăduiri, celor ce se apropie, şi celora ce te vestesc cu bună credinţă Născătoare de Dumnezeu.

   Cu psalmi te lăudăm, ceea ce eşti plină de daruri, şi neîncetat strigăm ţie : Bucură-te, că tu ai izvorât tuturor bucuria.

   Frumos a crescut rodul tău Născătoare de Dumnezeu, solitor, nu celor ce se împărtăşesc stricăciunii, ci vieţii, celor ce te măresc pe tine cu credinţă.


   Îţi dă ţie viaţă nestricăcioasă Treimea cea stăpânitoare, pe Care Dumnezeu a fi o ai zis, primindu-ţi nevoinţele tale cele pentru Dânsa, şi învăţăturile şi luptele. Căreia acum Părinte îi stai înainte, pentru lume rugător prea-ales.

   Cela ce cu raza Luminii celei întreit strălucitoare, care iese dintru o Dumnezeire, eşti strălucit, de sfinţenie tăinuitorule Grigorie, pe cei ce te laudă pe tine cu credinţă mântuieşte-i, şi cu teologia învăţăturilor tale la lumină povăţuieşte-i.

   Alergarea cea bună ai săvârşit, pentru stăpânitoarea Treime nevoindu-te, şi îndumnezeire ca un grăitor de Dumnezeu ai dobândit, şi plinirea dumnezeiescului tău dor ai luat după vrednicie, cela ce eşti cinstită podoaba bisericilor.


   O înfricoşată minunea ta ! Că tu Fecioară Născătoare de Dumnezeu, taina cea mai înainte de neamuri, şi mai înainte de veci ascunsă, întru Dumnezeu cel ce a zidit toate, născând pe Dumnezeu Cuvântul nespus, o ai arătat.


   Cela ce adâncul cel de sus al dumnezeieştii necuprinderi cu bună credinţă l-ai deschis, mintea ta ca dintr-o piatră necuprinsă, la Treimea cea dumnezeiască stăpânitoare ţi-ai ridicat; preafericite Părinte, pe tine te slăvim.

   Cela ce ai rupt haina cea proastă a scripturii legii, şi cea dintr-însa dumnezeiasca şi de taină frumuseţe a dumnezeieştilor scripturi ale Duhului ne-ai tălmăcit nouă; preafericite Părinte, pe tine te slăvim.

   Cela ce eşti împreună numărat cu cetele cele de sus Cuvioase Părinte, pentru că cu dânsele în veci te sălăşluieşti, pentru turma ta fă rugăciune, către Dumnezeu; preafericite Părinte, pe tine te slăvim.

   Cela ce te-ai învăţat cele dumnezeieşti din dumnezeiasca şi mai presus de minte insuflare, Cuvioase Părinte, şi spre împreunarea cea cu ştiinţă neajunsă, a acelora cu taină te-ai săvârşit, după datoria ta cea nemăsurată; preafericite Părinte, pe tine te fericim.


   Cu încăperea dumnezeieştii necuprinderi, Curată, mai presus de fire te-ai făcut, ca ceea ce ai împrumutat trup lui Dumnezeu, Care când S-a născut fără sămânţă, nu ţi-a stricat feciorescul pântece pe tine te slăvim.


   Unimii celei în Trei Ipostasuri, şi Treimii celei desăvârşit întru o Dumnezeire, preaînţelepte de Dumnezeu Cuvântătorule, ne-ai învăţat să ne închinăm, Lumină zicând pe Tatăl, şi pe Fiul, Lumină, şi iarăşi Lumină pe Duhul Sfânt. Însă o Lumină nedespărţită, neamestecată. Că Unul este Dumnezeu, luminat arătând întocmirea Fiinţei, o Grigorie fericite.


   Preaînţelepţeşte slujindu-te cu înaltă grăire a dogmelor tale, arătat ai învăţat cea negrăită adâncime a tainelor lui Hristos, şi ai lăudat nevoinţele şi vieţile sfinţilor, o Grigorie fericite. Şi făcându-te acum Dumnezeu, prin împărtăşire dumnezeiască, mântuieşte-mă şi pe mine, şi mă primeşte, de Dumnezeu Cuvântătorule, în lăcaşurile tale.


   Cu Maica lui Dumnezeu, şi Fecioara Maria, şi cu marele Vasilie, Preaînţelepte, stând înaintea Treimii celei neapropiate, pace lumii, şi binecredincioşilor împăraţi biruinţe, şi nouă mântuire cere-ne acum, celor ce te lăudăm pe tine de Dumnezeu Cuvântătorule, Arhiereule Grigorie, ritorule al Bisericii.

   Tăind tu norul Scripturii, ai intrat cu Duhul la lumina cea preaînaltă, şi de acolo luând vărsarea de lumină, pe toţi i-ai îmbogăţit, cu teologia Grigorie preaînţelepte, luminătorule al Bisericii. Şi cu fulgerele cuvintelor tale, norii cei întunecaţi ai eresurilor ai gonit. Pentru aceasta te sălăşluieşti, unde este glasul celor ce prăznuiesc, cu îngerii împreună vorbitor fiind, rugându-te neîncetat, să se mântuiască sufletele noastre.

   Cela ce de Dumnezeu cuvântător al doilea, şi tăinuitor ai fost dumnezeieştii străluciri, şi al Treimii luminat scriitor, care de firea cea negrăită şi dumnezeiască mai presus de fire ai învăţat Grigorie, și acum prealuminat te îndulceşti de Dumnezeu; pe cei ce te cinstesc pe tine pomeneşte-i, şi apărător fii Bisericii, pe care o ai adunat. Că vestirea ta în toate marginile lumii a ieşit, învăţând a mări Treimea Cea de o Fiinţă.

   Arând cu limba de Dumnezeu Cuvântătorule în brazdele inimii, dumnezeiască sămânţă ai pus, cu cuvântarea de Dumnezeu cea preaînaltă îmbogăţind toată plinirea Bisericii. Drept aceea neghinele eresurilor cu Focul Duhului le-ai ars, cu dragostea dumnezeieştii filozofii fiind hrănit. Părinte al părinţilor, şi păstorule al păstorilor, şi slava credincioşilor, al preoţilor luminătorule, lauda lumii, preafericite Grigorie.

   De paharul înţelepciunii apropiindu-ţi cinstită gura ta, Părinte Grigorie, ai băut dumnezeiasca apă a teologiei, şi credincioşilor din-destul o ai împărţit, şi ai astupat curgerea eresurilor cea pierzătoare de suflete, şi pline de hulă; că pe tine ca pe un cârmaci, te-a aflat Duhul Sfânt, împingând şi gonind ca pe nişte suflări de vânturi, pornirile necredincioşilor, întru Unimea Fiinţei, Treimea vestindu-o.


   Alăutei Duhului, biruitorului eresurilor, şi îndulcirii ortodocşilor, celui socotit al doilea cu cel ce s-a rezemat pe piept, singur văzătorul învăţăturilor Cuvântului, înţeleptului Arhipăstor, noi fiii Bisericii cu cântări de laudă să-i zicem : Tu eşti păstor bun, care te-ai dat pe tine însuţi Grigorie, ca şi învăţătorul Hristos pentru noi, şi împreună cu Pavel dănţuieşti, şi te rogi pentru sufletele noastre.


   Rugăciunile păcătoşilor primindu-le, şi suspinul celor necăjiţi netrecându-l cu vederea, roagă-te Celui ce S-a născut din preacurat pântecele tău, să ne mântuiască pe noi, Preacurată Fecioară.



    Fericirile din Canonul Ierarhului cel dintâi Cântarea a 3-a, pe 4, şi din Canonul cel al doilea Cântarea a 6-a, pe 4. Prochimen, glasul întâi : Gura mea va grăi înţelepciune. Stih : Auziţi acestea toate neamurile... Apostolul către Corinteni : Fraţilor, fiecăruia se dă arătarea Duhului... Aliluia, glasul al 6-lea : Luaţi aminte poporul meu. Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : Eu sunt uşa... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi...



 

   Strălucind cu vrednicii sufleteşti, cu milostenii, şi cu credinţă, te-ai luminat pe tine însuţi. Că cu bucurie ai împărţit bogăţia ta săracilor, şi dreptatea ta rămâne în veci, răsărindu-ţi ţie Părinte lumină neînserată, unde vezi pe cuvioşii tăi fii, şi pe ceea ce i-a născut, locuind în cetatea cea cerească.

   Nebăgând seamă mărirea cea stricăcioasă, v-aţi învrednicit slavei celei nestricăcioase şi dumnezeiești. Căci călcând toată veselia vieţii, foarte aţi dorit de Hristos cel cu adevărat veselitor, purtătorilor de Dumnezeu, Care v-a mântuit pe voi de întreitele valuri, şi de furtuna lumii, şi v-a aşezat la viaţa cea lină şi purtătoare de lumină, preafericiţilor.

   Omorând patimile trupului, v-aţi îmbrăcat cu hainele nepătimirii, ţesându-le pe dânsele cu curăţia vieţii. Şi încă în trup fiind, aţi arătat vieţuire întocmai cu îngerii, ca nişte răbdători, şi toţi v-aţi învrednicit de slava cea îngerească întru înălţime, îndulcindu-vă de lumina cea dumnezeiască.


   Numai tu ai purtat în pântece fără strâmtoare pe Cel neîncăput, făcându-Se Om pentru bunătatea Sa, Preasfântă Mireasă dumnezeiască. Drept aceea te rog, scapă-mă de patimile care mă necăjesc, ca şi călătorind pe cărarea cea strâmtă şi dreaptă, să apuc pe calea care duce la viaţă, Fecioară.


   Când ai văzut Fecioară spânzurat pe Cruce pe Strugurul cel prea copt, pe Care L-ai purtat nelucrat în pântece, tânguindu-te te văitai, şi strigai : Fiul meu, picură întru noi vin, prin care să se ridice toată beţia patimilor, Făcătorule de bine; cu rugăciunile celeia ce Te-a născut pe Tine, Cuvinte, ca un Milostiv.


   Veniţi noroadelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea şi a trecut pe norodul, pe care la slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.

   Îndulcindu-vă acum de lemnul vieţii şi de rai, de adevărata desfătare cu toată casa voastră preaînţelepţilor, rugaţi-vă către Iubitorul de oameni, să ne mântuim noi, cei ce vă lăudăm pe voi.

   Pe calea poruncilor Tale umblând cu fierbinţeală sluga Ta, Stăpâne, a ajuns la lăcaşurile cele de potriva doririi lui, apucând viaţa cea veşnică.


   Cort nou ca al lui Avraam, ai arătat tu casa tuturor, drept aceea dumnezeiescule te-ai odihnit în sânurile lui Avraam, după vrednicie şi dreptate.


   Cuvântul cel fără început Care a strălucit din Tatăl mai înainte de toţi vecii, sălăşluindu-Se cu totul întru tine Preacurată, m-a închipuit din nou, pe mine tot omul.


   Fiind cinstiţi cu vrednicii prealuminate, aţi strălucit cu vieţuiri prealuminoase, că fapta o aţi arătat suire privirii, strigând : Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

   Ca unul ce erai pus ispravnic peste toate, ai primit purtarea de grijă a tuturor, împărţindu-ţi avuţia la cei lipsiţi, primind şi ospătând cetele sihaştrilor, Cuvioase Părinte.


   Hrănindu-te în legea Stăpânului, ţi-ai învăţat fiii tăi cu legea, şi cu îndreptarea, şi cu învăţătura Domnului, strigând : Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.


   Veniţi să lăudăm credincioşii pe ceea ce după naştere a rămas Fecioară, pe Maria cea mai sfântă decât îngerii, pe cea adevărată Născătoare de Dumnezeu fără ispită de nuntă, strigând : Bucură-te Maică Preacurată, bucură-te Stăpână.


   Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de Tine, Doamne.


   În curţile Stăpânului ai privegheat, săracilor împărţindu-ţi averea ta cu linişte, Fericite, împreună cu soţia ta şi cu fiii tăi. Pentru aceasta moşteniţi dumnezeiasca desfătare.


   Priveghind întru poruncile Stăpânului, şi îndreptând asemenea într-un chip pe fiii tăi şi pe soţie, fericite Xenofonte, cu dânşii dimpreună moşteneşti împărăţiile cele de sus, părăsind furtuna tuturor supărărilor. Drept aceea cu bună credinţă vă lăudăm pe voi, şi cu dragoste vă cinstim, şi cu credinţă strigăm : Purtătorilor de Dumnezeu preafericiţilor, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.


   Ca pe o Fecioară şi singură între femei, pe tine care ai născut fără sămânţă pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile oamenilor te fericim, că întru tine S-a sălăşluit Focul Dumnezeirii, şi ca pe un Prunc cu lapte ai hrănit, pe Ziditorul şi Domnul. Drept aceea neamul îngerilor şi al oamenilor după vrednicie slăvim Preasfântă naşterea ta, şi cu un glas strigăm ţie : Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce se închină cu credinţă preasfintei naşterii tale.


   Mieluşeaua văzând pe Cruce pe Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul, se văita lăcrimând, şi cu amar strigând : Lumea se veseleşte luând mântuire, iar la cele dinlăuntru ale mele mă aprind, văzând răstignirea Ta, care o rabzi pentru milostivirea milei. Îndelung răbdătorule Doamne, adâncul milei, şi izvor nedeşertat, milostivește-Te, şi dăruieşte iertare greşelilor, celor ce cu credinţă laudă dumnezeieştile Tale patimi.


   Auzit-am Doamne auzul rânduielii Tale, şi Te-am proslăvit pe Tine, unule Iubitorule de oameni.

   Scăpând de furtuna vieţii, v-aţi aşezat la limanul bunei credinţe, tineri preafericiţi.

   Fiind învăţaţi cunoştinţa celor dumnezeieşti, şi celor omeneşti, aţi ales mai de cinste a sluji lui Dumnezeu.


   Scăpând minunat din adâncimea cea lumească, Cuvioşilor, v-aţi apropiat de adâncimea bunătăţilor.


   Fiind izbăviţi cu sângele care s-a vărsat din coasta Fiului tău. Maică a lui Dumnezeu, toţi te fericim.


   Dătătorule de lumină, şi Făcătorul veacurilor Domnul, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

   Sârguindu-te către viaţa cea nestricăcioasă, te-ai nevoit Arcadie să ajungi la cetatea cea sfinţită, şi te-ai apropiat de mormântul vieţii celei adevărate.

   Foarte de bună cuviinţă şi sfinţită cu adevărat este pronia către tine, şi minunată şi proslăvită dumnezeiasca ocârmuire a Stăpânului tuturor, preafericite Arcadie.


   Hristos, Cel ce S-a culcat mai înainte în braţele dumnezeiescului bătrân Simeon, purtând grijă pentru tine Arcadie, te-a povăţuit aducându-te la un bătrân dumnezeiesc.


   Pe Fiul cel fără început, şi împreună veşnic cu Tatăl, L-ai născut întrupat din tine mai presus de fire Preacurată; drept aceea te propovăduim Născătoare de Dumnezeu, Curată.


   Dorind de viaţă fericită, ai năzuit la adunarea sihaştrilor, având ajutor Ioane suflarea cea vieţuitoare.

   Lepădându-te de omorârea răutăţii cea ucigătoare de oameni, şi de otrava cea purtătoare de moarte, ai alergat Ioane la mormântul lui Hristos cel purtător de viaţă.


   Viaţa lui Ioan ai râvnit, căci asemenea ca acela ai locuit în pustii, şi ai vieţuit curat Ioane, curăţindu-te Hristos.


   Cel ce însuşi a întins Cerul, alt Cer însufleţit te-a făcut pe tine Născătoare de Dumnezeu, Curată, şi din tine a răsărit celor dintru întuneric.


   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.


   Din marea vieţii scăpând, dreptul Xenofont, cu cinstită soţia sa, în ceruri împreună se veselesc cu fiii lor, pe Hristos mărind.


   Străină cale cu dumnezeiască cuviinţă Xenofonte călătorind, împreună şi cu soţia ta v-aţi uitat de fire, ca şi cum aţi fi fost fără trupuri cu adevărat pe pământ arătându-vă; pentru aceasta şi uşile cereşti vouă s-au deschis, şi împreună cu îngerii dănţuiţi, ca cei ce aţi fost ai viei Domnului dumnezeieşti lucrători, împreună şi cu fiii voştri. Deci rugaţi pe Hristos, să dăruiască rază de luminare întunecatelor noastre inimi, celor ce săvârşim pomenirea voastră cea purtătoare de lumină; pe Hristos, Dătătorul de cununi slăvind.


   În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Xenofont, a soţiei lui Maria, şi a fiilor lor : Arcadie, şi Ioan.

Stih : Cei de pe lângă Xenofont, pământul au părăsit.
Şi la bogată masa Cuvântului ca nişte slugi s-au primit.
Împreună cu fiii şi cu soţia Xenofont,
În a douăzeci şi şase zi a răposat.

   Acest preacuvios Xenofont era din Constantinopol, care şi pe dinafară era bogat, şi pe dinlăuntru mai mult spre credinţă ce avea către Dumnezeu. Deci trimiţându-şi pe amândoi fiii la cetatea Beritului din Fenicia, pentru deprinderea şi învăţătură, şi spărgându-se corabia cu dânşii, a purces de s-a dus cu soţia sa, ca să-şi caute feciorii. Pe care aflându-i la Ierusalim îmbrăcaţi în chipul monahicesc, se făcură monahi şi el cu soţia sa, şi atâta au sporit în bunătăţile sufletului, şi ei şi fiii lor, cât s-au învrednicit a face şi minuni. Şi fiind plăcuţi lui Dumnezeu până în sfârşit, s-au mutat către Domnul.


Stih : Cuvinte clătit-ai pământul, dar iarăşi ai încetat,
Că decât mânia, îndurarea îţi este mai multă cu adevărat.

   Acesta s-a făcut la sfârşitul împărăţiei lui Teodosie celui mic, Fiul lui Arcadie şi al Eudoxiei, în ziua Duminicii, la două ceasuri din zi, şi a căzut zidurile cetăţii de cutremur, şi multă parte de case s-au surpat, mai ales de la intrările Troadisiilor, până la poarta lui Tetrapil cea de aramă, şi a ţinut cutremurul trei luni în care împăratul făcând litanii cu tot soborul, cu lacrimi zicea : Scapă-mă Doamne de dreapta ta urgie, şi şterge păcatele noastre prin pocăinţă căci ai clătit pământul, şi l-ai cutremurat pentru păcatele noastre. Pentru ca să te preaslăvim pe singur bunul, şi de oameni iubitorul Dumnezeul nostru.


Stih : Simeoane vechiule ţărâna lepădând.
Prin ţărână capul vechiului vrăjmaş eşti sfărâmând.

   Acesta din copilărie, iubind paşnica viaţă, şi întru o crăpătură mică sălăşluindu-se, nici-o hrană omenească primea; căci numai buruienile ce se mănâncă le uneltea spre hrană. Deci având dumnezeiască dorinţă, s-a dus la muntele Sinaiului, şi intrând înlăuntru peșterii, întru care oarecând s-a ascuns Moise, căzând cu faţa în jos, şapte zile fără de hrană întru rugăciune şi în lacrimi zăbovindu-se, nu s-a sculat mai înainte, până ce a auzit dumnezeiesc glas poruncindu-i să se scoale, şi să mănânce trei mere ce-i erau lui puse înainte. Deci sculându-se (căci era pe faţă zăcând) şi aflând cele trei mere, cu osârdie le-a mâncat. Apoi pogorându-se din munte, şi zidind două mănăstiri, a luat sfârşitul ostenicioasei vieţi, preaslăvite minuni mai înainte săvârşind, spre lauda lui Dumnezeu.


Stih : Petru împreună cu cei şapte în mare au intrat,
Cu care şi Anania cu dulceaţă s-a împreunat.

   Aceştia erau pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Maxim ighemonul în Fenicia. Către care fiind adus Sfântul Anania, şi pe Hristos mărturisind, şi pe idoli batjocorind, a fost bătut cu toiege şi ars pe spate cu frigări înfocate, şi uns pe părţile cele arse cu oţet şi cu saramură. Care prin rugăciune a cutremurat capiştea, şi pe idoli i-a surpat la pământ, apoi fiind pus la închisoare, s-a împărtăşit de hrană dumnezeiască, unde a adus la credinţa lui Hristos, pe păzitorul închisorii; cu care împreună, din porunca guvernatorului Maxim, a suferit sfârşitul prin înecare în mare, împreună cu alţi şapte ostaşi, ce i-a tras la credinţa lui Hristos, scăpând minunat din preacumplitele munci.


Stih : Amona tot firul vieţii plinind,
Viaţa care niciodată nu se plineşte, este moştenind.


Stih : împreuna cu Gavriil cel al îngerilor mai întâi stătător,
Hristos pune şi pe noul Gavriil împreună şezător.


Stih : Doi nevoitori, de toiege rănindu-se,
Grabnică împreună vindecare au aflat încununându-se.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri, roua Duhului; Cel ce bine este cuvântat şi preaslăvit.

   Purtătorul de Dumnezeu văzând prin curăţia gândului, a vestit adunarea voastră mai înainte; că Dumnezeu Cel Drept răsplătindu-vă vouă dumnezeieşte pentru buna credinţă, v-a adunat la un loc, ca un Milostiv.


   Văzând Iubitorul de oameni râvna voastră cea ortodoxă, şi primindu-vă credinţa, şi plecându-se la dorirea voastră, pe voi pe toţi v-a adunat la o cunoştinţă, ca un Făcător de bine, şi pururea preaslăvit.


   Nădejde neruşinată, şi nădejde întărită, zid nemişcat, acoperământ şi ajutor fii-mi mie celui ce nădăjduiesc la tine, Preacurată; că la tine îmi este toată nădejdea mântuirii mele.


   Cuptorul focului ce vă ardea tare, bărbăteşte l-aţi răbdat, pentru despărţirea unuia de altul, că rupându-vă cele dinlăuntru de boldul unirii, aţi răbdat chinuri muceniceşti.

   De sus v-a umbrit pe voi nor de rouă a iubirii de oameni, în munţii Sionului, unde a înfierbântat roua Duhului pe ucenicii, care strigau : Binecuvântaţi toate făpturile pe Domnul.


   Rugaţi-vă părinţi preafericiţi, să ni se facă Făcătorul de bine Milostiv şi Blând nouă, celor ce acum fericim sfinţită pomenirea voastră, care sunteţi uniţi din fire, şi adunaţi cu Darul.


   Pe Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul cel ce a strălucit negrăit mai înainte de veci din Tatăl cel fără început, pe Cel ce S-a făcut întâi născut decât toată zidirea, L-ai născut Maica lui Dumnezeu; pentru aceea toate neamurile te mărim.


   Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu dumnezeiasca poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind; pe cei ce cântau : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Ridicând pe umeri Crucea lui Hristos, aţi săvârşit calea sihăstriei, cu adevărat toată bunătatea săvârşind, până ce aţi luat însăşi viaţa cea cu adevărat nemuritoare, încununându-vă cu toată casa voastră.

   Stăpânind cugetul trupului, aţi adunat bogăţia Duhului, luând Dar de tămăduiri din izvorul darurilor, de care acum apropiindu-vă, în veci vă odihniţi.


   Biruind Cuvioşilor meşteşugirile balaurului, la sfârşitul nevoinţelor v-aţi cinstit, luând (după vrednicie) cununile dreptăţii de la Hristos. Pe Care acum rugaţi-L, să se mântuiască sufletele noastre.


   Mireasă dumnezeiască, pe Cel mai înainte fără de Maică după întâia naştere, L-ai născut fără de tată întrupat pentru noi, cunoscându-Se în două firi, dumnezeiască şi omenească, Care se încredinţează prin lucrări.


   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl mărim.


   Împărţitu-ţi-ai bogăţia săracilor, după plăcerea lui Dumnezeu, şi înstrăinându-te te-ai unit cu Domnul, o, Xenofonte ! Pe Care roagă-L Preafericite, ca să ne scape pe noi din patimi.


   Oştile îngerilor şi cetele sfinţilor, cu adevărat le-au întrecut măririle tale, Preacurată. Pentru aceea roagă pe Hristos pentru poporul cel greşit.




 

   Trâmbiţa cea cu aur ferecată, organul cel de Dumnezeu insuflat, noianul dogmelor cel nedeşertat, întărirea Bisericii, mintea cea cerească, adâncul înţelepciunii, paharul cel cu totul de aur, care varsă din sine râuri de învăţături curgătoare de miere, şi adapă făptura; cu dulce cântare să-l lăudăm. De două ori.

   Steaua cea neapusă, care cu razele învăţăturilor luminează toată partea cea de sub soare, pe învăţătorul pocăinţei, buretele cel cu totul de aur, care şterge umezeala relei deznădăjduiri, şi rourează inimile cele topite de păcate. Pe Ioan cel cu cuvinte de aur, după vrednicie să-l cinstim.

   Îngerul cel pământesc, şi omul cel ceresc, rânduneaua cea bine grăitoare şi mult glăsuitoare, vistieria bunătăţilor, piatra cea nezdrobită, pilda credincioşilor, cel cu mucenicii asemenea, întocmai stătător cu Sfinţii Îngeri, cel asemenea la obicei cu Apostolii; întru cântări să se mărească Gură de aur.


   Sfinţită dănţuire să facem, că cununa Bisericii lui Hristos cea în chipul aurului spre mărire împărătească astăzi din Comane cetatea împărătească vine, luminează strălucind de sus întru întoarcerea sa, la împărăţia cea fără materie pe credincioşi aduce, şi la Împăratul tuturor îi apropie. Pentru aceasta strigăm, cu numele de aur numite Părinte : Dumnezeiescule Hrisostoame, cel cu totul de aur, roagă-te, să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre. De două ori.

   Ca un Cer luminos al Bisericii, la apus, o Hrisostoame ! Izgonire ai luat preacumplit, şi luminezi astăzi făpturii fără apunere bucurându-te, încălzeşti împodobit fiind cu stelele minunilor, Înţelepte. Porţi pe Hristos, Cel mai strălucit decât soarele, Care luminează acum întoarcerea ta; pentru aceasta strigăm : Prealuminate de lumină purtătorule, Hrisostoame preaînţelepte, roagă-te să mântuiască, şi să lumineze sufletele noastre.

   Acum Cerul cu îngerii dănţuieşte, împreună cu făptura se veselesc adunările omeneşti, că cel ce a arătat pe pământ pe toţi gânditorii de cele cereşti, prin dumnezeiască scara cinstitelor sale cuvinte, acesta prin suirea dumnezeieştilor trepte, ca un nou Iacov arată pe dumnezeieştii îngeri, care se bucură de întoarcerea lui. Pentru aceasta strigăm, Preafericite vorbitorule împreună cu îngerii cei fără materie; Hrisostoame, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.


   Nu era cu cuviinţă ţie Hrisostoame, lăsând Constantinopolul, să locuieşti în Comane. Pentru aceasta de Dumnezeu îndemnată fiind toată adunarea împărătească, iarăşi te-a întors în Constantinopol, şi s-a veselit Biserica văzându-te pe tine, mărturisindu-te, şi zicând : Măreşte mărirea mea pe Domnul, care mi-a întors mie pe mirele meu, şi întărirea credinţei, primirea vredniciilor mele şi odihna tâmplelor mele, şi înălţarea înţeleptei smerenii, şi adâncul milosteniei şi bogăţia sărăciei mele, şi îndelungarea pocăinţei. Pentru aceasta te rugăm pe tine Cuvioase Părinte, cere pace, şi sufletelor noastre mare milă.


   Proorocul David, care pentru tine este a lui Dumnezeu Părinte, cu cântare mai înainte pentru tine a glăsuit, către Cel ce a făcut ţie măriri. Stătuta Împărăteasa dea-dreapta Ta. Că pe tine Maică solitoare vieţii te-a arătat Dumnezeu, Care fără de tată din tine a Se face om bine a voit, ca iarăşi să zidească chipul Său cel stricat de patimi, şi oaia cea rătăcită, din munte răpită, aflându-o, pe umeri ridicându-o, la Tatăl să o aducă, şi după voia Sa cu puterile cereşti să o împreuneze, şi să mântuiască Născătoare de Dumnezeu lumea, Hristos, Cel ce are mare şi bogată milă.


   Pomenirea dreptului cu laude, şi binecuvântarea Domnului pe capul lui. Fericit este omul, care a aflat înţelepciunea, şi muritorul ce ştie priceperea; că mai bună este neguţătoria acesteia, decât a aurului şi a argintului vistieria. Şi mai scumpă este decât pietrele cele de mult preţ; şi tot ce este scump nu este vrednic ei. Pentru că lungimea zilelor şi anii vieţii sunt în dreapta ei şi în stânga ei bogăţie şi mărire. Că din gura ei iese dreptatea. Legea şi mila pe limbă le poartă. Deci ascultaţi-mă pe mine o fiilor, că lucruri de cinste voi să zic. Şi fericit este omul, care căile mele va păzi. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă şi se găteşte vrere de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi, şi pun înainte glasul meu fiilor omeneşti. Că eu înţelepciunea am tocmit, sfatul, ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea, şi a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine îi iubesc; şi cei ce mă caută vor afla Dar. Înţelegeţi dar cei fără de răutate chibzuială, şi cei neînvăţaţi lipiţi-vă inima. Ascultaţi-mă pe mine iarăşi că lucruri de cinste voi să zic. Şi voi scoate din buzele mele cele drepte, că adevărului se va învăţa grumazul meu, şi urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Cu dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimica nu este într-însele strâmb, nici răzvrătit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg, şi netede celor ce află cunoştinţa. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră, şi să vă umpleţi de Duh.


   Lăudându-se dreptul, se vor veseli noroadele; că pomenirea lui este fără de moarte. Pentru că de la Dumnezeu se cunoaşte şi de la oameni, şi place Domnului sufletul lui. Iubiţi dar o oamenilor înţelepciunea, poftiţi-o pe dânsa, şi vă veţi învăţa, că începerea ei este dragostea, şi paza legilor. Cinstiţi înţelepciunea, ca să împărăţiţi în veci. Spune-voi vouă, şi nu voi ascunde de voi tainele lui Dumnezeu. Că Acela este povaţă înţelepciunii, şi îndreptător înţelepţilor, şi ştiutor a tot cugetul şi lucrul, şi toate gândurile le învaţă înţelepciunea, că este într-însa Duh înţelegător şi sfânt, şi strălucirea luminii celei ce este dea-pururea, şi chipul bunătăţii lui Dumnezeu. Aceea aşază soţi lui Dumnezeu şi prooroci, şi mai frumoasă este decât soarele, şi decât toată facerea stelelor. Luminii asemănându-se se află mai întâi. Aceea pe cei ce slujesc ei, i-a scăpat de dureri, şi i-a îndreptat pe cărări drepte. Datu-le-a lor cunoştinţă sfântă, şi i-a păzit pe ei de vânători. Datu-le-a şi luptă tare ca să înţeleagă toţi că mai puternică este decât toată credinţa, şi nu va birui răutatea niciodată pe înţelepciune; nici va trece judecata pe cei răi certându-i. Că au zis întru sine gândind cu nedreptate : Să facem silă dreptului, să nu ne fie milă de sfinţenia lui, nici să ne ruşinăm de cărunteţile bătrâneţilor celor de mulţi ani. Că ne va fi tăria noastră lege, şi să vânăm pe dreptul, că nu ne este nouă de nici o treabă, şi stă împotriva lucrurilor noastre, şi ne impută nouă greşelile legii, şi ne defăimează nouă păcatele învăţăturii noastre. Şi ne spune nouă, că are cunoştinţa lui Dumnezeu, şi Fiul lui Dumnezeu pe sine se numeşte. Şi ne-a fost nouă spre vădirea cugetelor noastre, şi greu ne este nouă, şi vedem, că nu este asemenea altora viaţa lui, şi s-au schimbat cărările lui. Tot în batjocură ne-am socotit înaintea lui, şi se depărtează de căile noastre, ca de nişte necurăţii, şi fericeşte cele mai de pe urmă ale drepţilor. Să vedem dar de sunt cuvintele lui adevărate, şi să ispitim cele ce vor să i se întâmple lui. Cu ocară şi cu muncă să-l întrebăm pe dânsul, ca să cunoaştem blândeţile lui, şi să ispitim nerăutatea lui, spre moarte de ocară să-l judecăm pe dânsul. Că va fi luare de seamă din cuvintele lui. Acestea au gândit, şi au rătăcit; că i-a orbit pe dânşii răutatea lor. Şi nu au cunoscut tainele lui Dumnezeu, şi n-au socotit, că Tu eşti Dumnezeu însuţi, Care ai stăpânire peste viaţă şi peste moarte; şi mântuieşti în vreme de scârbă, şi curăţeşti de toată răutatea, Îndurat şi Milostiv, şi dai sfinţilor Tăi, Dar, şi cu braţul Tău mândrilor stai împotrivă.

   Gura dreptului izvorăşte înţelepciune; şi buzele oamenilor înţelepţi, ştiu Darul cel bun. Gura înţelepţilor se învaţă înţelepciune, şi dreptatea îi scapă pe dânşii din moarte. Sfârşindu-se omul drept, nu-i piere nădejdea. Că fiul drept se naşte în viaţă, şi întru bunătăţile sale va culege roada dreptăţii. Lumina drepţilor este dea pururea, şi de la Domnul vor afla Dar şi mărire. Limba înţelepţilor ştie cele bune, şi în inima lor odihneşte înţelepciunea. Iubeşte Domnul inimile cele cuvioase, şi primiţi sunt lui toţi cei fără prihană în cale. Înţelepciunea Domnului luminează faţa celui priceput. Că soseşte la cei ce o doresc mai înainte de ce o cunosc pe dânsa, şi lesne se vede de cei ce o iubesc pe dânsa. Cel ce mânecă la dânsa nu va osteni, şi cel ce priveghează pentru dânsa degrab fără de grijă va fi. Că pe cei vrednici ei, singură umblă împrejur căutându-i, şi în cărări se arată lor cu bună priinţă, pe înţelepciune niciodată nu o biruieşte răutatea. Pentru aceasta am fost şi iubitor frumuseţii ei, şi o am iubit, şi o am căutat pe dânsa din tinereţele mele; şi o am căutat să o aduc mie mireasă. Ca pe Stăpânul tuturor o am iubit, că este învăţătoare întru ascuns de ştiinţa lui Dumnezeu, şi aflătoare de lucrurile Lui. Ostenelile ei sunt bunătăţile, şi învaţă aceea curăţenie şi minte, dreptate şi bărbăţie, decât care mai de trebuinţă nimica nu este întru viaţa oamenilor. Şi de pofteşte cineva multă ştiinţă, ştie cele trecute, şi cele ce vor să fie le semuieşte, ştie tălmăcirea cuvintelor, şi dezlegările vorbelor celor ascunse, semne şi minuni mai înainte ştie, şi întâmplările vremilor şi ale anilor, şi tuturor este sfetnic bun. Că nemurire este într-însa şi slavă întru împărtăşirea cuvintelor ei. Pentru aceasta am făcut vorbă către Domnul, şi m-am rugat Lui, şi am zis dintru toată inima mea : Dumnezeule al părinţilor şi Domnul milei, Cel ce ai făcut toate cu cuvântul Tău, şi cu înţelepciunea Ta ai tocmit pe om, ca să stăpânească făpturile cele făcute de Tine, şi să îndrepteze lumea întru cuviinţă şi dreptate. Dă-mi înţelepciunea care şade pe scaunele Tale, şi nu mă despărţi pe mine de la slugile Tale, că eu sunt robul Tău, şi fiul slujnicei Tale. Trimite-o pe dânsa din ceruri, de la lăcaşul Tău cel sfânt, şi de la Scaunul măririi Tale, ca fiind cu mine să mă înveţe ce place înaintea Ta, şi să mă îndrepteze spre cunoştinţă, şi să mă păzească întru slava sa. Că gândurile celor muritori toate sunt cu temere, şi cu greşeală cugetele lor.


   Bucură-se Biserica lui Hristos, la tine făclia cea sfinţită privind, la sfeşnicul cel purtător de lumină, pe care surpându-te vrăjmaşii, sub acoperământul tăcerii te-a ascuns, şi te cinsteşte Cuvioase Părinte pe tine, cel ce în muntele bunătăţilor ca o dumnezeiască strălucire, luminezi cu minunile marginile lumii mai mult decât soarele. Astăzi judecata lui Dumnezeu ceea ce nu ia mită, arată din înălţime dreptatea ta ca o amiază prealuminată, şi dă celor din lume pace şi mare milă.


   Izvorăşte ca un vas cu mir frumos, dumnezeieşti izvoare de minuni, Gură de aur, sicriul tău în lume, şi cu curgerea tămăduirilor umpli de mireasmă sufletele celor ce te cinstesc pe tine. Că cu miresmele darurilor lui Hristos cele fără materie îmbogăţindu-se, bună mireasmă pururea vie dăruieşte, celor ce aleargă cu credinţă. Pentru aceasta îndulcindu-ne credincioşii cu Duhul, din miresmele cinstitelor tale moaşte, ne desfătăm cu desfătare de sus, şi cerem sufletelor noastre să se dea mare milă.


   Măsurătorul de grâu al lumii, care cu cerească desfătare a Duhului, hrăneşte inimile tuturor credincioşilor, nu din Egipt vine, ci nou Iosif arătându-se prin cinstitele moaşte, din Comane se mută, viforul răutăţilor şi noianul necazurilor astăzi tăindu-l cu rugăciunile. Deci pe acesta fericindu-l, luminat să-l lăudăm, ca de greşeli şi de boli şi de primejdii să ne mântuim, pe Hristos rugând, să dea sufletelor noastre mare milă.


   Cuvioase de trei ori fericite preasfinţite Părinte, păstorule cel bun, şi al lui Hristos mai marelui păstorilor ucenice, cel ce ţi-ai pus sufletul tău pentru oi, tu şi acum prealăudate Ioane gură de aur, cere cu rugăciunile tale să se dăruiască nouă mare milă.


   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii, ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână cu Ierarhul Ioan, şi cu toţi sfinţii, să se miluiască sufletele noastre.


   Din gura ta ca nişte lumină de foc strălucind Darul, lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat, înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci cu cuvintele tale învăţându-ne, Părinte Ioane gură de aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat şi învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi, şi mântuieşte, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.


   Ca un organ dumnezeiesc strălucit ca aurul şi frumos, de Dumnezeu grăitorule, a cânta Bisericii, de Hristos Gură de aur te-ai dăruit, rândunea bine glăsuitoare, care ca aurul străluceşti, Fericite, minte cu aur împodobită, alăuta pocăinţei; pe cei ce te cinstesc pe tine, scapă-i de ispite cu rugăciunile tale, Păstorule vrednicule de minune.


   Cu strălucirile învăţăturilor ca un soare mare pământul ai luminat, şi întunericul necunoştinţei departe l-ai gonit Ioane gură de aur. Pentru aceasta te rog, de întunericul cel veşnic să mă mântuieşti, şi luminii mântuirii cu rugăciunile tale să mă învredniceşti.


   Fără sămânţă tu una ai născut pe Hristos, minune mai presus de minte ! Cum Fecioară Maică eşti ? Pentru aceasta Născătoare de Dumnezeu, ţie închinându-ne, pe tine te slăvim. Că tu ai născut pe Împăratul slavei, pe Care roagă-L, să împace lumea, şi să mântuiască sufletele noastre.


   Cu dumnezeiasca judecată după vrednicie făcându-te păstor turmei lui Hristos, vrednicule de minune, ca pe nişte lupi cu praştia cuvintelor tale de la dânsa i-ai gonit, pe cei ce făceau fărădelege, fără milă mustrându-i, Preaînţelepte, de care şi izgonit fiind din pizmă Hrisostoame, cale depărtată ai călătorit pentru dânsa cu minte tare, întru care ai şi murit. Dar te-ai întors la cetatea împărătească, cu mare strălucire, dând dumnezeiești daruri. De două ori.


   Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând, şi a socotit cu mintea de ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta cea fără sămânţă Născătoare de Dumnezeu. De rugul cel nears în foc, de toiagul lui Aaron ce a odrăslit, şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat : Fecioara a născut, şi după naştere iarăşi a rămas Fecioară.


   Cu îndreptarea Arhieriei celei adevărate ţi-ai luminat viaţa, semănând cu bună credinţă cuvântul Domnului la oameni, Gură de aur. Vărsând prin raza Duhului, înţelepţeşte adăpările învăţăturii tale celor de pe pământ, şi sădind obiceiurile cele bune. Pentru aceasta primind cu credinţă rodurile cugetului, şi gustând am cunoscut îndulcirea slavei celei dumnezeiești. De două ori.


   Mulţumim ţie pururea Născătoare de Dumnezeu, lăudând naşterea ta, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, neîncetat strigând : Mântuieşte-ne Fecioară preamilostivă, ca o bună, şi ne scoate de la draci, şi de la răspunsul cel înfricoşat în ceasul întrebării, ca să nu ne ruşinăm noi robii tăi.


   Astăzi săltează întru Duhul adunările Arhiereilor împreună cu noi, cinstind pomenirea ta Ierarhe gură de aur, Cuvioase, luminătorule al Bisericii.


   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.


   Trâmbiţă cu glas de aur te-ai arătat, cel cu cuvinte de aur, Hrisostoame, aur făcând inimile credincioşilor, cu învăţăturile tale cele cu osteneli ca aurul, că după proorocie a ieşit vestirea dogmelor tale, Cuvioase Părinte, şi marginile a toată lumea au luminat.


   Pe Faraon cel ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, şi despărţind marea, şi pe Israil fugătorul, mergătorul cel pedestru l-a mântuit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

   Bucură-te scăparea blestemului celui dedemult, şi izvorul binecuvântării ! Bucură-te Maica vieţii, stricarea iadului, omorârea morţii ! Bucură-te dezlegarea întristării, încăperea bucuriei cea desfătată ! Bucură-te Născătoare de Dumnezeu prealăudată !

   Căruţa Cuvântului cea cuvântătoare şi însufleţită, bucură-te cea cu totul fără prihană ! Bucură-te căruţa lui David cea mult numită, căruţa cea cu miile înmulţită ! Bucură-te ceea ce fără asemănare decât Heruvimii eşti mai înaltă, şi pe Serafimi covârşeşti !

   Ceea ce eşti mai Sfântă decât puterile cele netrupeşti, bucură-te dumnezeiască Mireasă ! Bucură-te ceea ce eşti mai înaltă decât toată firea cea zidită ! Bucură-te cămara lui Dumnezeu ! Bucură-te scaun de foc ! Bucură-te făclie mult luminoasă ! Bucură-te cu mii de nume numită, Stăpână !

   Ceea ce toiag din rădăcina lui Iessei ai crescut, bucură-te neîntinată ! Bucură-te odrăslirea toiagului lui Aaron, cel ce mai înainte te-a închipuit pe tine cu taină şi adânc, că precum acela a înverzit, aşa tu pe Hristos ai înflorit !


   Bogăţie sufletului ai deschis vistieria Duhului Părinte gură de aur, din care îmbogăţeşti Biserica cu cuvintele tale; care după vrednicie prăznuieşte dumnezeiască întoarcerea ta.

   Cu cuvinte de aur ai împodobit Gură de aur sfinţită haina Bisericii, care mai înainte Hristos cu sângiuri o a ţesut. Pentru aceasta după vrednicie prăznuim dumnezeiască întoarcerea ta.

   Piatră nemişcată te-ai arătat şi stâlp, şi temeiul Bisericii lui Hristos, Celui ce este Piatra cea din capul unghiului, pe care ai zidit cuvintele cele de Dumnezeu cinstitoare, ca nişte pietre, înţelepte Ierarhe.


   Ceea ce numai tu eşti, care nu şti de nuntă, cinstită Marie pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, Doamnă Preacurată Stăpână, şi mai înaltă, şi mai aleasă decât toate făpturile, pe tine nădejde toţi te-am agonisit.


   Gură de Dumnezeu grăitoare, organe cel cu glas de aur, cu strălucirea cuvintelor prin rugăciunile tale luminează-mi mintea mea, ca să laud pomenirea întoarcerii tale Ioane, cel ce eşti numit cu numele dumnezeiescului Dar.

   Ca o stea luminoasă, ca un soare ce luminează pe oameni, ca un luminător bunei credinţe, sub pământ Cuvioase apunând după legile fireşti, iarăşi ne-ai răsărit nouă fiilor tăi, revărsându-ne din-destul razele minunilor.


   Cu limba ta cea cu aur grăitoare de învăţături, ai umplut toată partea cea de sub soare, şi cu cântări de aur razele tămăduirilor tuturor ai strălucit, pierzând întunericul patimilor cu întoarcerea ta, Cuvioase.


   Ritorisind cele dumnezeieşti, pe Cuvântul cu un Ipostas L-ai arătat, că îndoit este după ce a ieşit din cea Curată, trup luând, pe care bine o cuvântăm, şi cu credinţă neîncetat o slăvim, dumnezeiescule Gură de aur.


   Doamne, Cel ce ai făcut cele deasupra sferei cereşti, şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor, şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.

   Bucură-te arma cea preatare a credincioşilor, Stăpână ! Bucură-te folositoarea cea puternică ! Bucură-te sprijineală ! Bucură-te ajutătoarea păcătoşilor ! Bucură-te zidul celor ce te cheamă pe tine ! Bucură-te bucuria lumii !

   Bucură-te sprijineala cea preatare a mântuirii omeneşti ! Bucură-te chemarea lui Adam şi a Evei prin care au luat bună moştenirea cea dedemult ! Bucură-te ceea ce iarăşi ai deschis raiul !

   Bucură-te rugul cel nears ! Bucură-te căruţa luminii ! Bucură-te norul soarelui ! Bucură-te scaunul Împăratului cel preaslăvit, şi pretutindenea vestit ! Bucură-te cetate însufleţită a lui Hristos Dumnezeului celui viu !

   Ceea ce nu ştii de nuntă Maică, bucură-te Curată Stăpână ! Bucură-te holdă nearată şi nelucrată, ceea ce ai lucrat pe Lucrătorul tuturor ! Bucură-te pământule, care ai răsărit adevărul !



   Cu învăţăturile tale cele de aur ai poleit Înţelepte cununa Bisericii, şi bună credinţa ei o ai împodobit Părinte cu dumnezeieştile tale dogme. Pentru aceasta după vrednicie te cinsteşte.

   Miros ca şi crinii ţarinei, Cuvioase, miresmele ostenelilor tale, prin care bine ai plăcut lui Dumnezeu, Ierarhe, primejdiilor şi necazurilor celor multe, şi pământului împărtăşindu-te.

   Ca nişte flori miros rodurile cuvintelor tale, duhovniceşte izvorând dumnezeiască dulceaţa înţelepciunii Hrisostoame, și acum de mireasmă umplându-ne pe noi prin bunătăţile cele lucrătoare.


   Nemăsurat ai rămas, măcar deşii cu trup te-ai îmbrăcat din Fecioară pentru mine. Pentru aceasta şi în două firi Ție mă închin, şi în două voi, şi în două lucrări Hristoase.


   Întru închisorile izgonirii te-a ascuns împărăteasa cea orbită, pe tine făclia cea prealuminată, iar Hristos în sfeşnic preaînalt iarăşi te-a pus.

   Izvorând ape de minuni, şi vărsând râuri de tămăduiri, te-ai întors Hrisostoame la cei ce cinstesc cu credinţă, pomenirea întoarcerii tale, Ioane.

   Nilul ce cu aur curgător vărsându-se prin cuvinte şi prin minuni, s-a întors, să alergăm împreună, şi cu credinţă toţi să luăm din-destul, şi de toate să ne săturăm.


   Firea pământească nu poate să te lande pe tine, care îngerii te laudă, pe ceea ce ai născut cu trup pe Dumnezeu. Însă cu credinţă robii tăi îndrăznim a te lăuda pe tine, şi a te slăvi.


   Înţelepciunea cea de sus cunoscând, şi Darul cuvintelor celor de la Dumnezeu, tuturor ai strălucit ca aurul în topitoare, şi pe Sfânta Treime, Unime, o ai propovăduit, înşelăciunea iubirii de argint săgetându-o cu cuvintele tale. Pentru aceasta şi cu râvnă pe împărăteasa mustrând, cu nedreptate de la turma ta te-ai izgonit fericite Ioane gură de aur. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.


   Pe Unul din Treime mai presus de fire L-ai zămislit Fecioară, şi minunat L-ai născut mai presus de cuvânt şi de cuget, şi părtaşă dumnezeieştii firi, ai făcut firea omenească cea izgonită dedemult. Pentru aceasta adunându-ne toţi, cei ce ne-am mântuit cu naşterea ta, ceea ce eşti cu totul fără prihană, cuvintelor tale urmând, după datorie pe tine te fericim; rugând pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce te slăvesc cu credinţă, pe tine Maica Lui.


   Tu eşti tăria mea Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea. Cel ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti, şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

   Răsăritule al razei părinteşti, şi al Soarelui celui ce a răsărit mai înainte de luceafăr din Tatăl, bucură-te de Dumnezeu Născătoare ! Bucură-te nor uşor şi însufleţit Fecioară Maică ! Bucură-te binecuvântată ! Bucură-te preaslăvită, cu totul fără prihană !

   Tu eşti cădelniţă de aur, Stăpână, a Cărbunelui celui nesuferit şi fără materie, cu Care s-a ars înscrisul cel rupt al neascultării lui Adam; pentru care, bucură-te strig ţie, prin care tuturor s-a dat bucuria şi desfătarea şi mângâierea.

   Tu eşti slava oamenilor şi cinstea şi lauda şi cununa îngerilor şi stema; pentru aceasta pământul şi Cerul o Biserică bine întocmită alcătuind, bucură-te ţie strigă. Bucură-te Stăpâna lumii ! Bucură-te ajutătoarea tuturor oamenilor !

   Patul cel cinstit, pe care Solomon mai înainte l-a însemnat, cel înconjurat de şaizeci de puternici. Bucură-te Fecioară, sicriul cel cu aur poleit al sfinţeniei celei înţelegătoare ! Bucură-te cleşte dumnezeiesc ! Bucură-te rug purtător de foc ! Bucură-te uşă, şi scară, şi pod !


   Nou Avraam te-ai arătat Ierarhe, ca pe alt Isaac viaţa ta jertfindu-ţi, şi duhovnicească jertfă ai adus în focul sufleteştii știinţe.

   Tu lui Iacov râvnind, de Dumnezeu purtătorule, scară vieţii celei lucrătoare te-ai arătat, înălţările dumnezeieştilor gândiri în inima ta punând.

   Cu toiagul cel de taină, adică cu limba ai despărţit tot adâncul Scripturii, de trei ori fericite, ca şi Moise trecând pe oameni la cunoştinţa credinţei.


   Bucură-te vistieria mântuirii tuturor, bucură-te izvor de tămăduiri înţelegător. Bucură-te munte sfânt, pe care Proorocul mai înainte te-a văzut, Născătoare de Dumnezeu.


   Iubitorilor de cuvinte, pe împodobitorul cel mare al cuvintelor, care iarăşi s-a întors, veniţi bucurându-ne cu sfinţite cuvinte să-l cinstim, pe cel ce cu înţelepciunea cuvintelor a defăimat cuvintele cele iubitoare de deşertăciune, şi bârfelile.

   Îmbogăţitu-ne-ai pe noi cu bogăţia învăţăturilor, Hrisostoame, şi ai înfrânat mâna cea greu îngreuiată cu bogăţia lăcomiei, vădindu-o prea-arătat, şi după moarte cu bogăţia dumnezeiescului Dar, Sfinte.


   Arcul celor puternici, iuţimea tirănească s-a sfărâmat, iar tu întru neputinţa trupului îngereşte vieţuind, ai biruit, rugători având pe cei ce mai înainte erau gonitori, Hrisostoame preasfinţite.


   Cetele îngereşti cu dulci cântări pe tine te laudă Fecioară, că pe Acela, la Care nu pot să privească, din pântecele tău cel curat L-ai născut; Care trup a luat fără de schimbare, Preacurată, dumnezeiască Mireasă.


   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă ? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

   Prin stăpânia drăcească şi oastea cea tirănească din văzduh, dă-mi ca să trec fără de grijă în vremea ieşirii mele, ca cu bucurie să strig Ție : Bucură-te Stăpână, bucură-te nădejdea tuturor cea neruşinată !

   Ca ceea ce ai zămislit bucuria, bucură-te cea cu totul fără prihană ! Bucură-te Preacurată ! Bucură-te dulce mirositoare, floarea curăţiei cea în chipul porfirei ! Bucură-te trandafirul fecioriei cel roşu, şi mireasma lui Dumnezeu cea binemirositoare !

   Bucură-te năstrapă de taină, din care mirul cel cu bun miros a curs ! Bucură-te dumnezeiască fântână, care ai izvorât apa cea vie ! Bucură-te viţă nelucrată, care ai rodit Strugurul vieţii, Stăpână !

   Bucură-te uşă neumblată prin care a trecut Hristos Domnul, ceea ce ai deschis cu naşterea ta uşile raiului, bucură-te ! Bucură-te, prin care se bucură Cerul, şi pământul dănţuieşte; care cele de sus cu cele de jos le-ai împreunat !


   Sfinţită haina ta împodobindu-ţi cu ostenelile nevoinţelor tale, ţi-ai arătat ierarhia mai luminată Hrisostoame.

   Vitejească nevoinţă de taine sfinţitorule, bărbăteşte ai arătat, prin cetăţi nelocuite, şi prin izgoniri umblând.

   Cu fulgerul cuvintelor, cunoştinţa cea mai presus de lume ca un tunet vestindu-o, tăinuitorule de cele negrăite, ploile învăţăturilor nouă ne-ai plouat.


   Fără stricăciune născând, de Dumnezeu Născătoare, Rod nesemănat numai tu una te-ai arătat Fecioară, Prunc sugător purtând.


   Ca o primăvară te-ai arătat, umplând de mireasmă în taină din florile darurilor mulţimile credincioşilor, şi stricând iarna răutăţilor Părinte cu întoarcerea ta.

   Dumnezeiescul râu, izvorul darurilor s-a întors, cei însetaţi veniţi de luaţi cu credinţă apa vieţii, dumnezeieşte veselindu-vă.


   Apunând te-ai ascuns, vai mie podoaba mea ! Ci te-ai întors doritul meu în vremea ta, Biserica lui Hristos Părinte strigă către tine, cel ce te-ai întors.


   Milostiv fă-mi mie, pe Cel ce a ieşit din pântecele tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană, pe Cuvântul cel purtător de trup. Pe care în Biserică Simeon ţinându-L, ca pe un Făcător l-a slăvit.


   Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viaţa mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog : Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă !

   Bucură-te vas însufleţit Stăpână, roşala cu care din preacurate sângiurile tale ai roşit haina Împăratului tuturor, cea roşie în chipul porfirei, şi goliciunea lui Adam o ai acoperit ! Bucură-te Prealăudată !

   Întăreşte inimile oamenilor fireşte, pâinea cea simţitoare Fecioară, şi sufletelor creştineşti le dă putere sfânt numele tău cel lăudat. Pentru aceasta şi toată limba cu bucurie strigă către tine : Bucură-te !

   Sfeşnice în chipul aurului, bucură-te, bucură-te sicriul cel de Dumnezeu încăpător ! Bucură-te cort ! Bucură-te munte sfânt ! Bucură-te cetate însufleţită a Dumnezeului celui viu ! Bucură-te leagănul lui Hristos ! Bucură-te dumnezeiască Biserică mult-luminoasă !

   Preacurată cu totul fără prihană, bucură-te floarea cea aleasă a firii ! Bucură-te ceea ce eşti de obşte iubitoare de cinste neamului omenesc, şi Dar de Dumnezeu dat ! Bucură-te ceea ce ai cinstit cu naşterea ta firea omenească cea necinstită !


   Ca nişte aur din metale, dintru adâncul inimii tale, Înţelepte, învăţăturile cele cu totul de aur, vistierie le-ai strâns nouă, şi cuvintele tale bogăţie ne-ai lăsat.

   Preasfântă pomenirea ta, prăznuindu-o poporul Hrisostoame, slăveşte pe Domnul, Cel ce te-a ales pe tine, şi te-a chemat la veşnicele lăcaşuri.

   Măcar că eşti şi mort în mormânt, dar viezi în lume Hrisostoame, propovăduieşti pocăinţa, şi scrii iertarea, încredinţându-o celor ce se pocăiesc cu căldură.


   Celui ce a şezut în braţele Fecioarei, şi în Sânurile Tatălui, Celui ce S-a îmbrăcat în trup, şi a rămas neschimbat, ca unui Dumnezeu şi Domn să ne închinăm.


   Despărţitu-te-a de Biserica lui Hristos, nebuna împărăteasă, care cumplit te defăima, dar deîndată ea singură s-a despărţit, şi tu o ai defăimat pe ea şi după moarte, minunată despărţire făcându-i.

   Organ te-ai arătat al Duhului, Făcătorului a toate, Gură de aur, glăsuind cu bună întocmire, iar muncitoarea a asurzit ca o aspidă de către sunet, şi cu moarte foarte ticăloasă i s-a răsplătit ei.


   Cu moarte de a şi murit Gură de aur, dar cum că n-a pătimit el, arătat a învăţat pe împăraţi, că poruncilor lor mai întâi neplecându-se, iar apoi a doua oară pentru rugăciunile lor s-a întors.


   Pe Tine Unul din Fecioară cunoscându-Te, măcar de ai şi luat trup, şi îndoit ai fost, departe a gonit tăierea şi amestecarea Ioan Gură de aur, Iisuse Dumnezeule şi Omule.


   Veselitu-sa în taină, cinstita Biserică, întru întoarcerea cinstitelor tale moaşte. Şi acestea ascunzându-le, ca nişte aur de mult preţ, celor ce te laudă pe tine neîncetat, le dăruieşte prin rugăciunile tale Darul tămăduirilor, Ioane Gură de aur.


   Făclia faptelor mele stinsă este, Ioane, Gură de aur, şi spaimă mă cuprinde spre întâmpinarea sfintelor tale moaşte, ci tu însuţi mă povăţuieşte, şi îndreptează cărările mele, dându-mi mie vreme de pocăinţă, Preasfinte, că propovăduitor dumnezeiesc eşti al acesteia, şi alină viforul patimilor mele celor de multe feluri, şi din cursele lui Veliar scoţându-mă pe mine, la sfârşit să mă mântuieşti, ca fiind mântuit să laud după vrednicie, a ta dumnezeiască întoarcere, precum mai înainte îndrăznind am mărit adormirea ta, Ioane Gură de aur.


   În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, aducerea moaştelor celui dintru Sfinţii Părinţi, Părintelui nostru Ioan Gură de aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.

Stih : Ioane mort pe scaun aşezat fiind.
Pace tuturor ai zis, întru Dumnezeu vieţuind.
În a douăzeci şi şaptea zi a lui Ianuarie,
Au adus auritul trup fără sfială.

   Fericitul acesta şi dumnezeiescul Ioan Gură de aur, căci nu defăima dreptatea şi să caute după faţa oamenilor, ci şi pe Eudoxia împărăteasa o a înfruntat, pentru fărădelegile şi nedreptăţile ce se făceau de dânsa, (şi mai ales pentru tirănescul chip cu care a luat via unei văduve, ce se numea Calitropia), fu izgonit de două ori, şi iarăşi chemat la scaun. Iar a treia oară şi cea mai de pe urmă, l-a trimis la Cucuso şi de acolo fu întors la Aravison, de acolo la Pitius, oraşe nu numai pustii şi lipsite, de cele de trebuinţă, ci şi totdeauna prădate de isaurii, ce se învecinau cu dânsele. Deci aflându-se acolo la Pitius acest mare Părinte şi trupesc înger, fu chemat de Domnul şi Stăpânul tuturor, prin mijlocirea sfinţilor Apostoli Petru şi Ioan, şi se mută la veşnicele lăcaşuri. Iar sfintele lui moaşte, s-au îngropat în Comane, împreună cu moaştele sfinţilor Mucenici Vasilisc şi Luchian, precum noaptea prin vis de la dânşii i s-a descoperit. Şi de vreme ce atunci de curând încetase din viaţă împăratul Arcadie şi femeia sa Eudoxia, şi se făcuse moştenitor împărăţiei fiul său Teodosie cel mic; iar Proclu ucenicul şi slujitorul Sfântului, cu alegerea tuturor se făcu patriarh Constantinopolului; deci în al patrulea an al Patriarhiei sale şi după treizeci şi trei de ani ai adormirii Hrisostomului, plecă pe împăratul Teodosie, de trimise să aducă moaştele Sfântului. Iar Sfântul nevrând să se dea pe sine, ci stând nemişcat, a trimis împăratul epistolă cu rugăminte, care cuprindea aceste cuvinte. Epistola împăratului Teodosie : Celui a toată lumea Patriarh şi dascăl şi duhovnicesc Părinte, lui Ioan Gură de aur închinăciune aduc eu Teodosie împăratul. Noi cinstite Părinte socotind a fi şi trupul tău mort ca ale altora, am vrut fie cum să-l ridicăm, şi să-l aducem iarăşi către noi. Drept aceea şi de dorinţa noastră pe dreptate ne-am scăpat. Iar tu cinstite Părinte, ca cel ce ai învăţat tuturor pocăinţa, iartă-ne greşeala şi te dăruieşte pe tine nouă, ca unor fii iubiţi Părintelui lor, şi veseleşte cu venirea ta pe cei ce te doresc.
Deci dacă duseră epistola aceasta la Sfântul şi punând-o pe racla lui, îndată s-a dat pe sine şi cei ce au ridicat racla, fără osteneală o purtau şi dacă sosiră de ceea parte de Constantinopol, a trecut împăratul cu toată suita şi patriarhul asemenea cu tot clerul, şi puse racla ce era cu trupul Sfântului într-o corabie împărătească. Şi făcându-se furtună pe mare, celelalte caiace s-au împrăştiat în toate părţile, iar ceea ce purta trupul Sfântului s-a abătut la via văduvei, a văduvei aceea zic, ce o năpăstuise Eudoxia, precum s-a zis mai înainte. Iar dacă s-a dat via văduvei, atuncea încetă marea de valuri. Deci întâi îl duse la biserica Apostolului Toma, ce se numea a lui Amantie. După aceea la biserica sfintei Irina, şi acolo îl puseră în Sintronul său, şi strigară toţi : Primeşte-ţi scaunul tău Sfinte. După acestea punându-i-se racla într-o caretă împărătească, îl duseră la biserica cea mare a sfinţilor Apostoli, unde punându-se în sfinţita catedră, o minune! Strigă turmei sale : Pace tuturor. Şi după aceasta îl îngropară în pământ în altar, unde se află şi acum. Iar când se săvârşea sfânta Liturghie, se făcură mari minuni, din care este şi aceasta una : Oarecare om fiind bolnav de neputinţa încheieturilor şi cu totul nemişcat, numai cât s-a atins de racla moaştelor Sfântului, îndată a scăpat cu totul de boală. Aşa ştie Dumnezeu a mări pe cei ce-l slăvesc pe el prin vieţuirea lor. Şi se face praznicul lui în cinstita biserică a sfinţilor Apostoli, unde se află şi Sfântul lui trup, dedesubtul Sfântului altar. Iar pentru izgonirea sa întrebuinţăm însăşi cuvintele sale, ce a zis către episcopul Chiriac, care şi el era izgonit, fiind aşa; vino dar să-ţi scot rana mâhnirii şi să-ţi risipesc negura cugetului. Ce lucru este acela ce-l faci frate de te mâhneşti, şi te întristezi, căci iarna este mare ? Și furtuna aceasta ce a sosit, Bisericii amară şi grea ? O ştiu şi eu aceasta, şi nimenea nu o va tăgădui. Dar de vei vrea îţi voi zugrăvi o icoană a lucrurilor acestora ce se fac. De multe ori vedem marea aceasta simţită, că se cutremură şi se umflă tocmai din fundul adâncimii. Vedem şi pe corăbierii ei care neavând ce face pentru covârşirea furtunii, stau cu mâinile împleticite peste genunchi şi sunt încremeniţi. Nici Cerul văzând, nici pământul, ci zăcând jos în aşternuturile corăbiei, plâng şi se tânguiesc, însă precum acestea se întâmplă la marea care o vedem, aşa şi acum este asupra Bisericii lui Dumnezeu mai mare furtună şi mai multe valuri. Ci roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, care nu cu meşteşug biruieşte furtuna, ci numai cu ameninţarea potoleşte viforul. Iar de te-ai şi rugat de multe ori, şi nu ţi s-a ascultat, nu te lenevi, de vreme ce acest fel de obicei are Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, grijind mai înainte mântuirea noastră. Că au doară nu putea să mântuiască pe cei trei tineri, ca să nu se arunce în cuptor ? Aşa a putut, însă mai întâi nu i-a mântuit, ci când s-a robit, şi s-a dus in ţara barbarilor, şi s-a scăpat de părinteasca moştenire, şi după ce s-a aruncat în cuptor şi erau deznădăjduiţi de către toţi, şi nu le mai rămăsese nimica alt. Atuncea, adică atuncea adevăratul Dumnezeu fără veste făcu minunea, şi risipi focul împrejurul cuptorului Haldeilor şi aşa cuptorul s-a făcut biserică. Şi chemă pe toată zidirea şi pe îngeri şi puterile şi adunându-se toate împreună ziceau : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul. Vezi frate, cum răbdarea drepţilor a primenit focul acela în rouă ? Şi plecă pe tiranul Nabucodonosor, a trimite cărţi în toată lumea, şi să zică : Mare este Dumnezeul lui Sidrah, Misah şi Avdenago. Şi vezi câtă groază au pus, de va grăi (zice) cineva cuvânt rău asupra lor, să-i fie casa de jaf, şi averile să i se ia. Nu te mâhni dară frate Chiriace, că eu când mă izgoneam din Constantinopol, nu grijeam de nici una de acestea, ci ziceam întru sine-mi : De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă. Al Domnului este pământul şi plinirea lui, de va vrea să mă ferăstruiască, fierăstruiască-mă, am pildă pe proorocul Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pe Daniil băgat în groapa leilor. De va vrea să mă ucigă cu pietre, am pe Ştefan întâiul Mucenic, ce a pătimit aceasta. De va vrea să-mi ia capul, am pe Botezătorul Ioan. De va vrea să-mi ia averea, de o am, să o ia : Căci gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi şi duce. Pe mine mă învaţă şi Apostolul zicând : Dumnezeu nu caută în faţa omului. Şi încă de aş fi plăcut oamenilor, n-aşi fi slugă lui Hristos, Mă întrarmează încă şi David, zicând; Grăit-am întru mărturiile tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat. Multe meşteşugiri asupra mea cei ce mă urau, ci toate din pizmă le-a făcut. Ştiu cu adevărat că te întristezi frate Chiriace căci cei ce ne-au izgonit pe noi, merg cu cinste prin târg, şi cu mulţime de înarmaţi petrecându-i, dar nu-ţi aduci aminte de bogatul şi de Lazăr, cine întru această viaţă petrecea cu scârbă, şi cine ce a dobândit ? Ce a vătămat pe Lazăr sărăcia ? Au nu-l duse în sânul lui Avraam ca pe un viteaz şi biruitor ? Şi ce a folosit bogatului bogăţia, celui ce era îmbrăcat în porfiră şi în vison ? Cu adevărat nimic; pentru că unde-i sunt postelnicii ? Unde-i sunt fustaşii ? Unde-i sunt ciocoii cei ce se hrăneau de la masa lui, şi masa cea împărătească ? Au nu-l ducea legat ca pe un tâlhar la mormânt ? Ducându-şi sufletul gol din lumea aceasta şi strigând cu glas sec : Părinte Avraame miluieşte-mă, şi trimite pe Lazăr, să-şi ude vârful degetului cu apă, să-mi răcorească limba, că amar mă prăjesc în văpaia aceasta. Ticăloase bogatule; Ce chemi tată pe Avraam ? Căruia nu i-ai urmat viaţa. Acela pe tot omul a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grija unui sărac. Nu se cade ori şi care a plânge, şi a se tângui ? Căci cel ce a avut atâta bogăţie, nu poate a dobândi o picătură de apă. Şi pentru ce aceasta ? Pentru că în iarna vieţii acesteia n-a semănat milostenie. A venit secerişul altei vieţi şi n-a secerat. Şi aceasta este a Stăpânului orânduială, de a făcut a fi din preajmă munca necuraţilor şi odihna drepţilor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască. De vreme ce atuncea fiecare din Mucenici îşi va cunoaşte pe tiranul său, ce l-a muncit, şi dimpotrivă fiecare tiran pe Mucenicul său care l-a chinuit. Şi că acestea ce le zic nu sunt cuvinte ale mele, ascultă ce grăieşte înţelepciunea : Atuncea cu multă îndrăzneală va sta dreptul în preajma celor ce l-au necăjit. Căci ca un călător ce umblă pe zăduf arzându-se de sete şi nemereşte o fântână bună, sau ca un flămând ce va şedea la o masă plină de toate mâncările şi se opreşte de vreun puternic, să nu se atingă de bucatele ce stau pe masă şi îi este cu mâhnire şi cu chin mare celui însetoşat, căci nu-şi poate stinge setea, şi cel flămând căci este oprit, să nu se îndulcească de bucate, într-acest chip şi la ziua judecății vor vedea păcătoşii pe sfinţi bucurându-se, şi nu vor putea să se îndulcească de masa cea împărătească. Că şi pe Adam vrând Dumnezeu să-l muncească, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde ieşise, să aibă pururea durere în suflet. Şi dacă frate Chiriace nu ne întâlnim aicea în viaţa aceasta să vorbim unul cu altul, însă acolo în cealaltă nu va fi nimenea să ne oprească a fi unii cu alţii. Atuncea vom şi vedea pe cei ce ne-au izgonit, ca şi Lazăr pe bogatul şi mucenicii pe muncitori. Deci dar nu te mâhni iubitorule frate, ci îţi adu aminte de proorocul Isaia ce zice : «De batjocorirea oamenilor nu te teme, şi de ocara lor să nu te biruieşti, căci cum se mănâncă lâna de molii, aşa se vor mânca. Cugetă şi de Domnul Hristos, cum din scutece era izgonit şi în pământul Egiptenilor era lepădat, cel ce ţine lumea în mâna sa. Şi pentru ce ? Pentru ca să se facă chip şi pildă nouă, ca să nu ne mâhnim întru năpaste. Şi-ţi mai adu aminte de patima Mântuitorului, şi câte ocări a suferit pentru noi Stăpânul a toate. Căci unii din Iudei îl numeau Samarinean şi băutor de vin. Alţii, îndrăcit şi prooroc mincinos, zicând : Iată om mâncător şi băutor de vin. Şi că cu domnul dracilor scoate pe draci. Şi ce zic altele, cum îl duseră atuncea să-l dea de râpă, o minune mare ! Şi-l scuipau în obraz şi-i dau palme ? Dar că-l adăpau cu fiere, şi-i băteau capul cu trestie, şi cu hlamidă împărătească îmbrăcându-l, şi cu cunună de spini încununându-l, şi-i cădeau înainte batjocorindu-l şi tot felul de batjocură făcându-i, şi când îl duceau câinii aceia, mâncătorii de sânge, şi îl trăgeau gol la patimă. Şi cum îl lăsară toţi ucenicii lui. Căci unul s-a lepădat de dânsul, iar altul l-a vândut, şi ceilalţi au fugit, şi sta singur gol în mijlocul mulţimii aceleia, de vreme ce era sărbătoarea Pascăi atunci, în care îi adunase pe toţi. Şi-I răstigniră ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele şi zăcea neîngropat, nici l-a pogorât de pe Cruce până când l-a cerut oarecine, ca să-l îngroape. Şi cum au scornit hulă rea asupra lui, cum că ucenicii săi l-au furat, iar n-a înviat ? Deci iarăşi adu-ţi aminte şi de Apostoli, că de pretutindenea erau goniţi şi prin cetăţi se ascundeau, căci şi Pavel se ascundea la o femeie ce vindea mătăsuri, şi Petru la Simon curelarul. Şi că nu avea îndrăznire la cei bogaţi. Iar apoi le-au fost toate prea lesne. Într-acest chip şi tu frate nu-ţi face voie rea, deşii acum urmezi cele de întristare. Căci pe urmă au a urma cele veselitoare. Auzit-am şi de bârfitorul acela Arsachie, pe care l-a pus împărăteasa Patriarh în scaunul meu, că a necăjit pe fraţii şi fecioarele, căci n-au vrut să se împărtăşească cu dânsul. Şi mulţi dintr-înşii pentru dragostea mea prin temniţă au murit. Lupul acela zic în chip de oaie, ce are numai schimă de episcop, iar după adevăr este desfrânat. Că precum, femeia ce-i trăieşte bărbatul şi merge după altul, se numeşte desfrânată, aşa şi acesta desfrânat este, nu trupeşte, ci sufleteşte. Că fiind eu viu, mi-a răpit scaunul. Acestea frate Chiriace scriem din Cucuso, unde a poruncit împărăteasa, de ne-a izgonit. Şi multe scârbe pe cale m-au întâmpinat, ci n-am băgat seamă. Iar când am venit la ţara Capadocilor şi la Tavrocilicia, cete cete de sfinţi părinţi ne întâmpinau. Încă şi mulţime de monahii fecioare, care izvoare de lacrimi vărsând, şi plângând cu jale mare, căci ne vedeau ducându-ne la izgonire, ziceau între sine : Mai de folos ar fi fost să se ascunză soarele, decât să tacă gura lui Ioan. Aceste cuvinte m-au turburat foarte, şi m-au scârbit mai mult, unde vedeam că plângeau toţi pentru mine. Iar de celelalte de toate câte mi s-au întâmplat n-am băgat seamă. Însă foarte ne-au primit cu bine episcopul cetăţii acesteia, şi multă dragoste către noi a arătat, că de ar fi fost cu putinţă, şi n-am fi păzit hotarul şi Canoanele, ne-ar fi dat şi scaunul său. Rogu-te dar, şi te poftesc, goneşte de asupră-ţi plânsul scârbei tale, şi aibi pomenire pentru noi, către Dumnezeu.


Stih : Pe împărăteasa Marciani din viaţa cea trecătoare,
Hristos împăratul împăraţilor, o scoate la cea pururea fiitoare.
Văzând frumseţea sufletului tău mai deosebit,
Iubitorul de suflete pe tine Claudine te-a primit


Stih : Ca nişte grâu copt de bătrâneţe Petre fiind.
Te strânge ca în jitniţă în mormânt.


Stih : Lumină cerească peste moaştele tale a stătut,
Cel ce pentru dumnezeiască dragostea lui Hristos te-ai tăiat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca întru-o grădină verde săltând, au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Ceea ce numai tu una eşti, ceea ce nu ştii de bărbat, şi una eşti nestricată, bucură-te Stăpână Fecioară, şi Maică şi Născătoare de Fiu, şi care nu ştii de nuntă ! Bucură-te taină străină şi înfricoşată ! Bucură-te desfătarea îngerilor ! Bucură-te bucuria oamenilor !

   Sioane cetate însufleţită a Împăratului împăraţilor, Hristos, de care s-au grăit lucruri preamărite, bucură-te dumnezeiască Mireasă ! Bucură-te scară, prin care ne suim la Cer de pe pământ, şi din stricăciune la viaţă !

   Rai de Dumnezeu sădit, şi grădină bine mirositoare, de Dumnezeu lucrată, te-ai arătat Fecioară, floarea nemuririi înflorind. Pentru aceasta cu un glas, bucură-te, strigăm ţie : Bucură-te dătătoare de bucurie ! Bucură-te izvorul vieţii !

   Preacinstită Stăpână, izbăveşte-mă de necinstea patimilor, ca cu bucurie să-ţi strig ţie : Bucură-te ! Bucură-te izvorul sfinţeniei ! Bucură-te vistieria a toată curăţia ! Bucură-te lăcaşul lui Dumnezeu ! Bucură-te încăperea lui Hristos !


   Nevoitor de Dumnezeu grăitor, mai înainte te-a cunoscut, şi de obşte folositor celor ce greşesc în lume, Cuvioase, vestindu-le pocăinţa.

   Ca nişte aur în topitoarea nevoilor arzându-te, Ierarhe, nu te-ai topit, nici te-ai ars. Că lămurindu-te, ţi-ai arătat ostenelile tale preabine înrădăcinate.

   Nu ai slăbit Părinte spre nevoinţe, nu te-ai ruşinat de cei puternici, nu ai ales mai mult nedreptatea decât dreptatea, Cuvioase, şi mărturiseşte ţarina văduvei.


   Bucură-te nor uşor ! Bucură-te uşă, prin care a trecut unul Dumnezeul nostru de Dumnezeu Născătoare, cu naştere fără stricăciune şi fără sămânţă, din tine Fiul născându-Se, nu S-a schimbat.


   Pe tine Înţelepte, cel ce ai zis a fi neiertat a face pe văduvă străină de ale sale, străin te-a făcut de la cetatea împărătească prea-îndrăzneața femeie, străină s-a făcut şi ea de dumnezeiescul Dar, înstrăinându-se de preaînţeleptele tale învăţături.

   Întorsu-te-ai cu dulceaţă, cel ce ca un soare acoperit cu nor ai fost, preamare luminătorule, cu strălucirea cea de taină, a purtătoarelor de lumină învăţăturilor tale, celor de aur luminându-se toţi, Ioane Gură de aur.


   Ridic către tine mâinile mele, Hrisostoame, ca să te primesc înlăuntrul curţilor mele pe tine mirele, ca pe o dorire dedemult, care te întorci luminat. Biserica strigă către tine, prăznuind astăzi.


   Ca un cleşte de taină, vii la Biserică purtând pe Cărbunele cel înţelegător, pe Care Simeon luându-L pe mâini, s-a luminat Preacurată, şi chinurile patimii Lui, le-a proorocit luminat.


   Binecuvântaţi tinerii cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul Dumnezeu, Părintele, lăudaţi pe Cuvântul, Cel ce S-a pogorât, şi focul în rouă l-a prefăcut, şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor întru toţi vecii.

   Bucură-te ceea ce din rădăcina lui Iessei toiag ai odrăslit ! Bucură-te ceea ce neudat ai odrăslit Floarea cea frumoasă pe Hristos ! Bucură-te munte gras ! Bucură-te muntele lui Dumnezeu cel umbrit ! Bucură-te, întru care a locui bine a voit Cuvântul cel mai înainte de toţi vecii !

   Cu toiagul cel de fier al sprijinirii tale celei tari, ca pe nişte câini ce latră, şi ca pe nişte fiare ce răcnesc, care înconjură smeritul meu suflet goneşte patimile, care cumplit mă înconjură, ca să strig ţie : Fecioară bucură-te !

   Înfrumuseţatu-te-ai toată, pe Hristos cel mai împodobit cu frumseţile decât fiii omeneşti născând, ceea ce eşti între femei mai frumoasă. Pentru aceasta, bucură-te strigăm ţie bucurându-ne. Bucură-te de Dumnezeu Născătoare Curată, ceea ce eşti plină de Dar ! Bucură-te, ceea ce eşti mai mărită decât toată făptura !

   Bucură-te de Dumnezeu Născătoare Preacurată, pe care Daniil mai înainte te-a văzut munte netăiat, din care S-a tăiat Piatra cea din capul unghiului ! Bucură-te cleşte de cărbune purtător, şi de Dumnezeu primitor ! Bucură-te, ceea ce eşti mai sfinţită decât îngerii cei netrupeşti ! Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decât făptura !


   Limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, ca o trâmbiţă cu aur ferecată, din Cer în lume glăsuind Ierarhe al Domnului, înşelăciunea ai gonit.

   Sfinţitorule al tainelor celor negrăite şi tăinuitorule al celor de sus, şi apărătorule al Treimii, rugându-te nu înceta să se mântuiască turma ta.

   Ca cel ce eşti slujitor Treimii, Ierarhe, şi împreună locuieşti cu ceata îngerească, Cuvioase. Rugându-te nu înceta, să mântuiască pe robii tăi.


   Mai presus de fire în pântecele tău zămislind, pe strugurul cel nelucrat, Fecioară Maică, ai odrăslit. Deci după vrednicie toţi, bucură-te strigăm ţie.


   Cu sânii bunei credinţe Părinte Cuvioase, hrăneşti Biserica, ceea ce te-a hrănit pe tine, răsplătindu-i de şapte ori, cu pâinea dumnezeiescului Dar, acesteia hrănitorule dulceaţă vărsându-i, ca nişte băuturi de tămăduiri, preafericite Gură de aur.

   În tot pământul a ieşit Părinte vestirea învăţăturilor tale, iar nebuna împărăteasă a te izgoni din loc a poruncit, dar s-a amăgit. Că tu ca un uriaş tare, mergător pretutindenea străluceşti cu razele cuvintelor tale.


   Să se lumineze astăzi adunarea credincioşilor, cu veselie întâmpinând pe cel mai ales dintre învăţători. Că a venit şi de faţă este, împărţind tuturor Dar îndestulat, cu care ne săturăm, bucurându-ne, din-destul.


   Te văd pe Tine în braţe de Maică, şi Te ştiu neapropiat cu firea Dumnezeirii. Dar cum eşti ţinut Cuvinte pe mâini, Cel ce ai în mâini toată zidirea? Zis-a Simeon, Dumnezeule Omule, slăvind puterea Ta cea negrăită.


   Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o mărim.

   Iată toate neamurile te fericesc pe tine cea pururea fericită, precum mai înainte ai zis de la Dumnezeiescul Duh Născătoare de Dumnezeu. Şi ţie, ca celeia ce ai născut bucuria, strigăm, bucură-te ! Bucură-te vistieria vieţii ! Bucură-te izvorule, care izvorăşti nouă miere sufletească !

   Îndreptat-ai Stăpână Curată, alunecarea strămoşului Adam, şi întristarea strămoaşei Eva întru bucurie o ai întors. Pentru aceasta ţie, ca celeia ce eşti pricina bucuriei, strigăm : Bucură-te, bucură-te bucuria credincioşilor; bucură-te veselia creştinilor !

   Vrednic lucru este, ca să strigăm ţie, bucură-te ! Căci întru tine fireşte bucuria cea pururea veşnică s-a sălăşluit, Fecioară Curată de Dumnezeu Născătoare. Bucură-te raiul desfătării; bucură-te izvorul nemuririi cel cu curgeri de aur; bucură-te ceea ce izvorăşti băutură adevărată !

   Străbate inima mea cu dulce săgeata dorului tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi mă îndeamnă să strig ţie totdeauna, şi să cânt bucurându-mă : Bucură-te liman lin; bucură-te mare preadulce şi neumblată, care ai înecat pe Faraon cel netrupesc.


   Altă apă de aur curgătoare te-ai arătat Părinte cu totul de aur, că gura ta cea de aur, şi limba cea dulce s-a umplut de noianul dogmelor, şi adapă sufletele cele însetate.

   Mare neumblată, fiind Scriptura, Părinte, umblată şi trecută o ai făcut lumii, vetreala cuvântului întinzându-ţi, şi la cunoştinţa cea lină ridicându-ţi mintea.

   Tu Gură de aur, ape din izvorul cel nedeşertat scoţând, izvoarele dogmelor Bisericii ai vărsat, din care toţi cei însetaţi luăm apele cele cu aur curgătoare.


   Rug arzând cu foc, şi nears mai înainte a văzut dedemult Moise, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, care mai înainte a închipuit pântecele tău cel de Dumnezeu primitor, care a primit în sine Focul cel nestricăcios.


   Oastea îngerilor, adunarea proorocilor şi dumnezeiască ceata Apostolilor şi a mucenicilor, împreună cu noi se veselesc luminat, împărtăşindu-se praznicului, Preafericite, şi Darul cântărilor tale al lor a fi socotindu-l; căci viaţa tuturor o ai avut, întru tine închipuindu-o.

   Iată a strălucit lumina lumii, dumnezeiasca făclie cea preaînaltă, s-a arătat noianul cel făcător de dulceaţă al dumnezeieştilor daruri. Veniţi fraţilor să ne săturăm de lumină, să ne încălzim, să ne adăpăm inimile cu cântări toţi, mărind pe cel cu gura de aur grăitor.


   Cântarea aceasta, care ca cei doi bani de la lipsitul şi ticălosul meu suflet, cel văduvit cu ticăloşie de toate bunătăţile, iar cu osârdia dumnezeieştii bogăţii se aduce, Preafericite, după urmarea dumnezeieştii bunătăţi, primeşte-o, răsplătindu-mi mie cu Darul cel de bogăţie dătător.


   Umblând mă cutremur, zis-a Simeon, de cel ce face cu căutătura a se clăti tot pământul, iar ţinându-L în mâini pe Cel născut al tău Fecioară, mă întăresc. Şi din trupul cel ce se cutremură izbăvindu-mă, dumnezeieştile cuvinte plinindu-se, bucurându-mă, duc şi celor din iad bunele vestiri de bucurie.


   Bucură-te cetatea, care împărăţeşte peste toate cetăţile, ca ceea ce ai primit astăzi trupul bunului Păstor, şi mai-marelui păstorilor. Care pe tine şi toată lumea a îndreptat şi a mântuit, şi cu cântările gurii lui celei cu miere curgătoare te veseleşte. De două ori.


   Bucură-te palatul lui Dumnezeu ! Bucură-te munte netăiat ! Bucură-te rug nears ! Bucură-te scaun mărit ! Bucură-te masă dumnezeiască ! Bucură-te năstrapă de aur ! Bucură-te sfeşnic prealuminos ! Bucură-te nor strălucit Fecioară Maică Marie !
 

   Sfinte învăţăturile tale cele mai strălucite decât aurul vărsându-le, Preaînţelepte, îmbogăţeşti Hrisostoame minţile cele flămânde, şi goneşti negura patimilor şi cumplită iarna iubirii de argint. Pentru aceasta după datorie pe tine te fericim, şi rămăşiţa moaştelor tale o cinstim, ca pe un izvor de sfinţenie.

   Fără dreptate gonit fiind de la turma ta Părinte Cuvioase, te-ai împărtăşit necazurilor, şi amarelor izgoniri, întru care te-ai învrednicit fericitului sfârşit, ca un viteaz nevoitor, biruind pe cel mult viclean. Pentru aceasta de întoarcerea ta, Biserica se bucură, care cu aurul preaînţeleptelor tale învăţături o ai împodobit.

   Stâlpul cel de foc, râul cel plin de apele învăţăturilor, mintea cea cerească, gura cuvântării de Dumnezeu, cea cu totul de aur, credincerul păcătoşilor; dumnezeiescul propovăduitor al pocăinţei; luminătorul cel prealuminat; cerescul om, fericitul Gură de aur, astăzi să se laude.

   Ca o podoabă împărătească primind cetatea cea împărătească moaştele tale Hrisostoame, cu acestea se cinsteşte, şi lăudându-se întru cuvintele tale, lumea o cheamă la veselie, şi la dumnezeiască împărtăşirea îndestulatelor tale daruri, cu mare glas strigând : Iisuse Preabunule, Tu eşti lauda robilor Tăi.


   Părinte Gură de aur, ca un râu de Dumnezeu pornit din Edem, cu taină ieşind, spre patru începături, înconjurând prin cuvintele tale marginile pământului, pe tot credinciosul l-ai adăpat, cu învăţătura ta cea cu totul de aur. Pentru aceasta cu întoarcerea dumnezeieştilor tale moaşte, pe noi arătat cetăţeni ne-ai scris. Roagă-te Ioane, să mântuiască sufletele noastre, a celor ce te lăudăm pe tine.


   De toate primejdiile păzeşte pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te mărim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.