MINEIUL PENTRU LUNA FEBRUARIE
ARE DOUĂZECI ŞI OPT DE ZILE ; ZIUA ARE 11 CEASURI ŞI NOAPTEA ARE 13 CEASURI


După ediţia din 1929.

 
   Cinstita Biserică se găteşte să primească întru sine pe Domnul, Cel ce vine ca un Prunc, şi va să lumineze duhovniceşte cu darurile pe a Sa preacredincioasă şi de Dumnezeu iubitoare adunare, către Care şi strigă : Tu eşti slava şi lauda şi podoaba plinirii mele, Cuvinte, Cel ce Te-ai făcut Prunc cu trupul pentru mine.
 
   Cămara cea mult luminoasă, şi cortul cel preacinstit, şi Biserica cea Sfântă şi desfătată, care a băgat pe Domnul înlăuntrul cămărilor Bisericii, mai-nainte s-a adus pe sine întru cinstită Biserica Lui, şi se roagă pururea, ca să se mântuiască de stricăciune şi de nevoi, cei ce neîncetat pe dânsa o slăvesc, cu adevărat de Dumnezeu Născătoare.
 
   Simeoane preasfinţite, nădejdea care ți-ai agonisit, pe Hristos vino de-L vezi, intră în Biserică, şi primeşte în braţe, şi strigă : Acum slobozeşte, Mântuitorule, de pe pământ pe robul Tău, şi cheamă şi pe Proorocița Ana să preaslăvească împreună cu tine cu frică pe Făcătorul de bine, Cel ce S-a născut Prunc cu trupul.
 
 
   Trifone preamărite, părtaş te-ai făcut desfătării celei nepieritoare, în ceruri; luminat biruit-ai Mărite cu lupte vitejeşti, şi martor al adevărului făcându-te. Roagă-te lui Hristos, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.
 
   Trifone preamărite, cu strălucirile Luminii celei veşnice, cu totul te-ai făcut luminat la chip, stricând înşelăciunea cea întunecoasă, şi pe stăpânitorii lumii întunericului surpându-i cu Darul cel dumnezeiesc. Pentru aceasta roagă-te să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.
 
   Trifone preafericite, învrednicitu-te-ai bucuriei şi veseliei îngereşti, lepădându-te de cele veselitoare ale vieţii, şi cu întărirea sufletului toate întru nimica socotindu-le, şi săvârşind vitejeşte mucenicia, te rogi acum pentru sufletele noastre.
 
   Defăimând cele pământeşti preafericite Trifone cinstite, ai alergat vitejeşte la nevoințe şi la lupta de sânge, surpând cu meşteşugire pe cel mândru, Mucenice, tu ai luat cununa biruinţei. Deci nu înceta rugând pentru noi pe Hristos Dumnezeul nostru, purtătorule de chinuri, ca să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Astăzi Simeon primeşte în braţe pe Domnul slavei, pe Care mai-nainte sub nor l-a văzut Moise, când în muntele Sinai i-a dat lui tablele legii. Acesta este Cela ce a grăit prin prooroci şi Făcătorul legii. Acesta este pe Care, David mai-nainte L-a vestit, Cela ce este tuturor înfricoşat, Care are mare şi bogată milă.
 
 
   Primeşte, o Simeoane, pe Domnul slavei, precum ți s-a vestit ție, de la Duhul Sfânt, că iată a venit.
 
 
   Purtând Curata şi cea fără prihană Fecioară, pe Făcătorul şi Stăpânul, ca pe un Prunc în braţe, în Biserică intră.
 
 
   Mare şi înfricoşată şi străină taină : Cela ce cuprinde toate, şi pruncii zideşte, ca un Prunc în brațe Se poartă.
 
 
   Pe Cel sfinţit sfinţita Fecioară l-a adus în Biserică preotului, şi tinzându-şi mâinile Simeon L-a primit pe El bucurându-se, şi a strigat : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, Doamne.
 
 
   Mucenicul Tău, Doamne, Trifon întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

   Cereasca ceată a îngerilor cereşti privind spre pământ, vede venind ca un Prunc, pe Cel mai întâi născut decât toată făptura, ducându-Se la Biserică de Maica Sa, ceea ce nu ştie de bărbat. Deci cântare mai-nainte de praznic împreună cu noi cântă bucurându-se.
 
 
   Pe Tine, Cel întrupat din Fecioară, Hristoase, bucurându-se Simeon preasfinţitul, Te-a primit, strigând : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, şi Anna Prorocița cea fără prihană şi mărita, acum mărturisire şi cântare îţi aduce Ție; iar noi strigăm către Tine, Dătătorule de viață : Slavă Celui ce aşa bine ai voit. De două ori.
 
 
   Născutu-Te-ai pe pământ Cela ce eşti împreună fără început cu Tatăl. Adusu-Te-ai în Biserică, Cela ce eşti necuprins, şi bucurându-se bătrânul, pe mâini Te-a luat, strigând : Acum mă dezleagă pe mine, pe care m-ai cercetat, după Cuvântul Tău, Cel ce bine ai voit a mântui ca un Dumnezeu neamul omenesc.

 
   Cânta-voi Ție, Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egiptului, şi ai acoperit pe Faraon cu căruțele lui, şi puterea lui.
 
   Cânt Ție, Doamne Dumnezeul meu, Celui ce Te-ai făcut Prunc cu trupul, şi legii Te-ai supus, şi ai mântuit pe om, pentru care Te-ai făcut Om.
 
   În braţe primind bătrânul pe Dătătorul de viață şi Dumnezeu, din viață dezlegare cerând, a strigat : Acum mă slobozeşte, că Te-am văzut pe Tine astăzi.
 
   Legilor firii Te-ai plecat, şi aşezământurilor Scripturii după lege Te-ai supus, Hristoase, Cela ce mai-nainte mi-ai dat mie lege în muntele Sinai.
 
 
   Cânt Ție, Doamne Dumnezeul meu, că Te-ai născut din Maică Fecioară Curată, şi pe aceasta o ai arătat nădejde sufletelor noastre.
 
 
   Împărtăşindu-te de dumnezeiască dulceaţa cea adevărată în ceruri, ca un pătimitor nebiruit, cu rugăciunile tale mântuieşte sufletul meu de tulburarea patimilor.
 
   Ascultând cuvintele cele dumnezeieşti, le-ai săvârşit pe dânsele în faptă, pururea pomenite, iubind sfinţenia, şi îmbrăţişând curăţia.
 
 
   Fosta-i cu adevărat păstor, păstorind cugetele sufletului tău cu înţelepciune, şi întorcând sufletele cele rătăcite, le-ai adus la Dumnezeu, preamărite.
 
   Mă luminezi cu lumina cea înţelegătoare, Fecioară cu totul fără prihană, care ai născut Strălucirea slavei celei Părinteşti, şi-mi risipeşte întunericul păcatului.
 
 
   Întăritu-s-a inima mea întru Domnul Dumnezeul meu, pentru aceasta cei slabi s-au încins cu putere.
 
   Deschide-se Biserica, că Biserica lui Dumnezeu acum a venit, să ne facă pe noi biserici Sfântului Duh.
 
   Trecut-a acum umbra, şi în locul ei a venit adevărul, venind Darul, primeşte pe Hristos, Simeoane.
 
   Văduvă Anno, înţeleaptă Cuvioasă, şi cunoscută lui Dumnezeu acum te mărturiseşti Celui ce S-a făcut Prunc cu trupul pentru noi.
 
 
   Pe Maica lui Dumnezeu, Fecioara, drept preaslăvindu-o să o lăudăm, că se roagă neîncetat pentru noi către Domnul.
 
 
   Fiind îmbrăcat cu puterea Celui Preaînalt, ai stricat puterea cea trufaşă, mărite Mucenice al lui Hristos.
 
   Îmbrăcat fiind cu trup, ai stins trufia vrăjmaşului cea fără trup, şi ai propovăduit pe Dumnezeu Cuvântul întrupat.
 
 
   Numai cu arătarea ta fug duhurile cele viclene, gonindu-se de Darul Sfântului Duh. 
 
   Avându-te ajutătoare, nu mă voi ruşina, Preacurată Maica lui Dumnezeu; avându-te apărătoare vieţii mele, mă voi mântui.
 
 
   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă Duhul meu.
 
 
   Împreună cu Tatăl, Cuvântul cel nevăzut, acum văzut este cu trupul, născându-Se, negrăit din Fecioară, şi se dă în mâinile bătrânului preot. Aceluia să ne închinăm, ca Unui adevărat Dumnezeul nostru.
 
 
   Cu durerile trupeşti desfătându-te, Fericite, dumnezeiască desfătare, şi fără durere după vrednicie în Rai ai primit, cununa nemuririi luând de la Dumnezeu. Pentru aceasta şi râuri de tămăduiri izvorăşti, celor ce aleargă cu dragoste la acoperământul tău, Mucenice.
 
 
   Cela ce eşti vistieria vecilor şi viaţa tuturor, Cela ce pentru mine Te-ai făcut Prunc sub lege, Care ai însemnat în tăbliţe legea în muntele Sinai, ca pe toţi să-i mântuieşti din robia legii cea dedemult. Slavă milostivirii Tale, Mântuitorule; slavă Împărăţiei Tale; slavă rânduielii Tale, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase, şi pământul s-a umplut de slava Ta. Pentru aceasta neîncetat strigăm : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Cetele îngereşti s-au spăimântat, văzând în braţele bătrânului pe Fiul cel lăudat împreună cu Tatăl, şi cu Duhul, şi Dumnezeul nostru.
 
   Ne-săvârșirea noastră primind asupra Sa, Dumnezeu cel cu totul desăvârşit, prin aducerea cea după lege, Dar desăvârşit nouă ne-a dăruit.
 
    Ca pe un Prunc în braţe primind, şi cu Duhul Dumnezeu a fi văzându-L Simeon, Mântuitor lumii pe Hristos l-a propovăduit.
 
   Decât Moise, cel ce a luat legea în muntele Sinai, mai cinstit te-ai făcut, că pe Hristos Domnul în braţe L-ai purtat, bătrânule.
 
 
   Anna proorocind cele viitoare, pe Dumnezeu, Cel ce era să fie din pântecele tău, mai-nainte L-a vestit; pentru aceasta neîncetat roagă-te Maica lui Dumnezeu, să se mântuiască robii tăi.
 
 
   Spăimântat-ai pe cei ce te vedeau, cu întărirea răbdăriii tale, Fericite, că ai răbdat chinuri, ca și cum ai fi pătimit în trup străin.
 
   Împungându-te cu ostenelile durerilor, te îndulceai, Fericite, iar acum mai curat te îndulceşti, umplându-te de mărire veşnică.
 
 
   Zgâriindu-ți-se trupul cu ascuţiturile unghiilor celor de fier ți se întărea puterea sufletului cu dumnezeiescul Dar, Preafericite.
 
   Toată nădejdea mea la tine o pun Maică Fecioară, păzeşte sufletul meu; ceea ce ai născut pe Dumnezeu Mântuitorul meu.
 
 
   Cela ce ai răsărit lumina, şi ai luminat zorile, şi ai arătat ziua; slavă Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu.
 
   În umbra legii cu Cuvântul Darului luminat s-a îmbogăţit dreptul Simeon trupește primind pe Hristos.
 
   Acesta spre cădere a zis şi spre sculare este pus, spre căderea necredincioşilor, şi spre scularea credincioşilor, Simeon oarecând mai-nainte a proorocit.
 
 
   De Dumnezeu Născătoare, Curată, roagă pe Fiul tău, să mântuiască de nevoi, şi de toată asupreala pe cei ce te slăvesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.
 
 
   Chipurile înşelăciunii le-ai stricat, purtătorule de chinuri, că ai iubit a cinsti chipul lui Dumnezeu cel adevărat.
 
   Biruit-ai socotinţa cea fără Dumnezeu a tiranului, Preaînţelepte, întărindu-te cu credinţa lui Hristos.
 
 
   Strălucindu-te cu dumnezeiesc Dar, cu osârdie ai pătimit pentru Hristos, pătimitorule.
 
   Zămislirea ta, s-a făcut negrăită Fecioară, naşterea a rămas nespusă, Preacurată pururea Fecioară.
 
 
   Precum ai izbăvit pe Iona Proorocul din chit, Hristoase Dumnezeule, aşa şi pe mine dintru adâncul greșalelor scoate-mă, şi mă mântuieşte, unule Iubitorule de oameni.
 
   Răspuns luase bătrânul, că nu va muri mai-nainte, până ce va vedea pe Stăpânul Hristos, iar astăzi în braţe Îl poartă, şi-L arată pe El la tot poporul lui Israil.
 
   Pe Făcătorul veacurilor, bătrânul ca pe un Prunc primindu-L, Dumnezeu mai-nainte de veci pe Hristos l-a cunoscut, ca pe o slavă a neamurilor, şi a lui Israil.
 
   Acum Simeon a proorocit, acum Anna s-a mărturisit lui Dumnezeu. Acela adică Maicii şi Fecioarei, iar aceasta Celui ce S-a arătat din Fecioară cu trup.
 
 
   O, fericit pântece ! Cum o slavă ca aceasta ai odrăslit ? Dumnezeu este Cel ce S-a născut, o Fecioară ! Şi lumina neamurilor; slava şi izbăvirea.
 
 
   Stropiturile cele scârnave, şi spurcăciunile mirosului de jertfe ale nebuniilor idoleşti uscându-le, ai adăpat cu sângiuirile tale mărite Trifone, toate odraslele Bisericii cele de bun neam.
 
 
   Sângiuirile cele închegate ale mucenicilor ca mirul mirosesc, sângele pătimitorilor izvorăşte tămăduiri, ţărâna trupului sfinţeşte sufletele, celor ce-i cinstesc pe ei cu credinţă.
 
   Ca un sicriu însufleţit ai primit pe Cuvântul cel fără început. Ca un lăcaş sfinţit ai încăput pe Ziditorul. Ca un scaun în chip de foc, porţi pe Stăpânul a toată făptura, Maica lui Dumnezeu.
 
 
   Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
   Cu întărirea Treimii, mulţimea dumnezeilor o ai stricat de la margini, Preamărite, cinstit întru Hristos făcându-te, şi biruind pe tirani întru Dumnezeu Mântuitorul, cununa muceniciei tale ai luat, şi darurile dumnezeieştilor tămăduiri, ca un nebiruit.
 
 
   Sfinţit ospăț se pune înaintea adunării iubitorilor de praznic astăzi, care poartă semne de prăznuire înainte, cele patruzeci de zile de la înfricoşată Naşterea Domnului cea din Fecioară, şi luarea în brațe de cinstitul bătrân, şi pomenirea cinstitului purtătorului de chinuri; că prin însuşi Hristos s-a făcut biruitor, ca un nebiruit.

Stih : Iar tu Trifone, ce de sabie pătruns eşti murind,
Deci care este vremea sfârşitului tău ? Începutul lunii fiind.
Întru întâia zi a lui Februarie,
Trifon a murit prin sabie.
 
   Acesta era din satul ce se chemă Lampsac, din eparhia Frigiei, pe vremea împărăţiei lui Gordian, la două sute nouăzeci şi cinci de ani, de la împărăţia lui August. Şi fiind încă foarte tânăr, şi purtându-se cu meşteşug de potriva vârstei sale, precum povestesc că păştea gâşte, s-a umplut de Duhul Sfânt, şi tămăduia toată slăbiciunea, şi dracii gonea. Tămăduit-a şi pe fiica împăratului îndrăcită fiind, la care lucru zic, că a arătat şi pe drac, la cei ce se aflau de faţă, ca un câine negru, şi spunea faptele cele viclene. Deci cu această minune a tras pe mulţi la credinţa lui Hristos; iar pe vremea împăratului Deciu, care a primit pe Filip, cel ce a împărăţit după Gordian, fu pârât la Achilin Eparhul Anatolului, că nu dă slujbă şi cinste dracilor. Deci aducându-se înaintea lui la Niceea, şi mărturisind numele lui Hristos, întâi fu bătut cu spata, un fel de muncă, după aceea fu legat de cai, şi gonit în vreme de iarnă, prin locuri cu anevoie de trecut, şi prin sate cu anevoie de umblat. Apoi după acestea gol peste piroane de fier fu tras. Deci mai bătându-l încă, şi arzându-l cu făclii pe coaste, şi-a luat răspunsul, să moară de sabie, care apucând mai-nainte, şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Şi se face soborul lui la mărturisirea lui, ce este în sfânta biserică a Apostolilor, a Sfântului Ioan teologul aproape de sfânta biserică cea mare.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru celui din Galatia.
 
Stih : Petru al Galatiei până la sfârşit s-a nevoit.
De cuvintele lui Pavel cele către Galateni fiind sfătuit.
 
   Acesta fiind crescut între Galateni, ce sunt aproape de Anghira, a petrecut şapte ani cu părinţii lui. După aceea se duse la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru vederea sfintelor locuri, şi de acolo la Antiohia, şi aflând un mormânt, intră într-însul care avea cerdac înainte, în care primea, pe cei ce veneau. Şi mânca în două zile odată, puţină pâine, şi apă cu măsură, însă cu ruga sa a tămăduit întâi pe oarecare îndrăcit, ce l-a făcut împreună locuitor cu dânsul, şi a vindecat de durerea ochilor pe Maica preafericitului Teodorit episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu, şi pe un bucătar, ce se bântuia de duhuri necurate, şi pe alt ţăran l-a mântuit de aceiaşi patimă, şi pe voievodul cetăţii l-a oprit din pornirea lui, ce vrea să facă silă unei fecioare, orbindu-l; iar pe cea mai sus zisă Maica lui Teodorit o a mântuit de moarte şi de primejdia naşterii cea cu anevoie. Şi alte nenumărate minuni ca acestea făcând, şi trăind nouăzeci şi doi de ani cu plăcere dumnezeiască, şi-a dat sufletul la Dumnezeu, vrând să-şi ia darul şi plata nevoinţelor.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Vendimian.
 
Stih : Vendimian sădit fiind pe pământ copacul mare al bunătăţilor.
Prin mutare a câştigat locuinţa cerurilor.
 
   Acesta fu ucenic al Sfântului Auxentie, şi după ce a adormit Auxentie, aflând acesta o crăpătură de piatră, şi zidindu-şi înlăuntrul ei o chilioară, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, făcând mari lupte şi biruinţe împotriva dracilor. Iar când s-a apropiat să se mute către Domnul, a îngenuncheat pe pământ, şi şi-a dat Sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Vasilie, arhiepiscopul Tesalonicului, ce se trăgea din cetatea Atena.
 
Stih : Tu Vasilie poporul drept ai păstorit,
Şi cu adevărat prin fapte ai împărăţit.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Timotei, care cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Timotei s-a împărtăşit de cinstea cea de sus.
Nealegând ceva mai mult decât cinstea lui Dumnezeu jos.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Tion, cu doi prunci, care de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Tion cu toată osârdia urma,
Pruncilor care cu osârdie, de sabie a muri voiau.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Carion, care tăindu-i-se limba s-a săvârşit.
 
Stih : Carion, cu lipsirea glasului prin a limbii tăiere.
A contenit bârfelnica glăsuire a limbilor înşelătoare.
 
    Tot în această zi, Sfânta Muceniță Perpetua, şi cei împreună cu dânsa : Satir, Revcatu, Satornil, Secund şi Felicitas.
 
Stih : Cinci cei junghiaţi cu Perpetua fiind,
Împreună junghiindu-se în şesime este prefăcând.
 
   Sfânta Muceniță Perpetua, era din cetatea Vufritanilor din Africa. Deci a fost prinsă de către necredincioşi, şi adusă la voievod, împreună cu pomeniţii tineri ce se catehiseau. Deci asupra sfintei Perpetua şi Felicitas, a fost slobozită o vacă sălbatică, care năvălind asupră-le, le-au sfâşiat; iar ceilalţi patru sfinţi, de mulţimea necredincioşilor au fost omorâţi prin sabie.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Anastasie Naupliotul, care a mărturisit în Nauplia, la anul o mie şapte sute cincizeci şi cinci, în bucăţi fiind tăiat s-a săvârşit.
 
Stih : Lui Anastasie membrele trupului tăindu-i-se.
La învierea cea de apoi va fi întregindu-se.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Dumnezeul părinţilor noştri, nu ne ruşina pe noi; ci ne dăruieşte nouă cu îndrăzneală a striga Ție : Bine eşti cuvântat Dumnezeule.
 
   Dumnezeul cel ce S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, în braţele lui Simeon, ca pe scaunul cel de foc astăzi şade.
 
   Tu firea noastră cea pământească luând, Cuvinte, Prunc Te-ai făcut cu trupul, şi curăţirilor celor după lege Te-ai împărtăşit, ca un Prunc.
 
   Înţeleapta Anna ne-a proorocit nouă cele viitoare, şi mai-nainte a vestit cu taină aşteptarea neamurilor, şi mântuirea lui Israil.
 
 
   Bucură-te pământ nesemănat, care ai născut din pântecele tău mai presus de fire pe Cuvântul întrupat, ceea ce eşti acoperământul sufletelor noastre.
 
   Purtând cunună, dănţuieşti veselindu-te împreună cu cetele mucenicilor, că biruind înşelăciunea cu cuvântul adevărului, bucurându-te cânţi : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
 
 
   Stăpânul tuturor încununează pe mărturisitorul patimilor Lui, şi pe acesta îl aşază în lăcaşurile cele cereşti, strigând, şi zicând : Dumnezeul părinților noştri, bine eşti cuvântat.
 
   Preacurată, ceea ce ai purtat Prunc tânăr, pe Dumnezeul cel mai-nainte de toți vecii, Care S-a întrupat din tine; rugându-te nu înceta, să se mântuiască cei ce cântă : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
 
 
   Pe Împăratul Hristos, pe Care L-a mărturisit tinerii cei robiţi în cuptor, grăind cu mare glas, toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.
 
   Pe Cela ce pentru noi S-a făcut Prunc asemenea ca noi, Care sub lege S-a supus, ca să mântuiască pe toți de legea cea scrisă; toate făpturile lăudaţi-L ca pe Domnul.
 
   Văzându-Te pe Tine, Lumina cea înţelegătoare, Simeon bătrânul în braţe Te-a luat, strigând : Acum mă dezleagă Stăpâne din această trecătoare viață, la viața cea întru Duhul.
 
   Pe Dumnezeu cel mai-nainte de veci, Care bine a voit pentru noi a Se face Prunc, şi pe mâinile bătrânului Simeon a Se primi; toate lucrurile lăudaţi-L ca pe Domnul.
 
 
   Pe Împăratul Hristos, pe Care L-a născut nouă Fecioara Maria, şi după naştere a rămas Fecioară Curată, făpturile lăudaţi-L ca pe Domnul.
 
   Până la tăiere şi la ardere, până la vărsarea sângelui, şi până la moarte desăvârşit te-ai chinuit, stând împotriva păcatului, Mucenice al lui Hristos, iar acum câştigând viața cea ascunsă întru Hristos, strigi : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toți vecii.
 
   Nevoitu-te-ai pe pământ, luptându-te cu cei rău credincioşi, cei ce te sileau cu amar spre rătăcirea cea înşelătoare, şi împotrivitoare de Dumnezeu; iar în ceruri Trifone te desfătezi purtând cunună, şi împreună cu îngerii strigând : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
 
 
   Ruşinat-ai Preaînţelepte nedumnezeirea cea tiranică, şi ai stins vrăjmăşia cea drăcească, către Dumnezeu cu curgerile sângiurilor tale, vestind cu cuvioasă şi curată vrednicie pe un Dumnezeu în Treime, cinstindu-L şi strigând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Urmând cuvintelor tale, te fericim Preacurată, ceea ce eşti fericită, care ai născut cu trup pe Cel adevărat Fericit, pe Stăpânul, Cel ce locuieşte în lumină neapusă, şi este aducător şi Dătător de lumină; pe Care tinerii bine-L cuvintează, preoţii Îl laudă, noroadele Îl preaînalţă întru toţi vecii.
 
 
   De şapte ori tiranul haldeilor, nebuneşte a ars cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a strigat : Tineri bine Îl cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   Slăvim toţi iubirea Ta de oameni, Hristoase Mântuitorul nostru, Cela ce eşti slava robilor Tăi, şi cununa credincioşilor, Care ai mărit pomenirea celeia ce Te-a născut pe Tine.
 
   Cel ce a scris în table Legea Scripturilor, cu mâinile bătrânului s-a îmbrăţişat ca un prunc, şi ne-a aşezat nouă Scriptură Sfântă, Legea Evangheliei.
 
   Astăzi în Biserică, Simeon bătrânul, în braţe a luat pe Hristos Dumnezeul nostru, şi a strigat, zicând : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne.
 
   Cetele îngerilor văzând în trup pe Ziditorul lor făcut ca un prunc în braţele bătrânului, cu frică lăudându-L L-au slăvit.
 
   Simeoane de Dumnezeu primitorule, însuţi văzătorule al Domnului, cela ce eşti sfârşitul legii, şi începutul darurilor, fă pomenire şi de noi, cei ce cinstim cinstită mutarea ta.
 
 
   Bucură-te Preacinstită Curată, lauda fecioriei, şi bucuria lumii, Marie, Maica şi slujitoarea lui Hristos Mântuitorul. Pe Acesta roagă-L pentru sufletele noastre.
 
   Mai presus decât cele ce se văd, au fost aşteptările mucenicilor, nădejdea lor se vede plină de tămăduiri nemuritoare, plină de veselie, plină de bucurie şi de lumină nespusă. Pentru aceea sunt vrednici a se ferici.
 
   A doua lumină te-ai făcut, apropiindu-te de Lumina cea dintâi, aprinzându-te, şi închipuindu-te cu raza Lui, Trifone înțelepte, te-ai luminat cu strălucirile, ce ți s-au dat de la Dânsul; pentru aceea toți te fericim.
 
 
   Arătatu-te-ai nespăimântat la chinuri, purtătorule de chinuri, arătatu-te-ai adevărat de un nume cu dumnezeiască desfătare, de care acum îndestulându-te şi îndulcindu-te cu adevărat, cere-ne nouă mântuire, celor ce te cinstim.
 
   Omoară cugetul trupului meu, Născătoare de Dumnezeu, înviază omorârea sufletului, cu lucrarea Vieţii celei adevărate, Care S-a născut dintru tine cu trup pentru nespusa milostivire, şi dă mântuire celor ce te laudă.
 
 
   Pe tine Maica lui Dumnezeu, şi Fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine ceea ce ai născut mai presus de minte, prin cuvânt, pe Dumnezeu cel adevărat, pe cea mai înaltă decât preacuratele puteri, cu slavoslovii fără tăcere te slăvim.
 
   De mâncare preaslăvită şi dumnezeiască săturându-te, împreună locuitor cu îngerii ai fost, Fericite, gâştile păscând în lunci, de la Dumnezeu ai luat Dar de tămăduiri, Trifone, mare Mucenice, a vindeca neputinţele şi bolile omeneşti.
 
   Cela ce ține împreună toată făptura cu voia Sa, de Maică s-a ţinut ca un prunc, şi la Biserică S-a adus după lege, şi preotul L-a primit, strigând : Acum slobozeşte pe robul Tău în pace.
 
 
   Fără întinăciune, Hristos, S-a născut din Fecioară, că din Tatăl fără stricăciune este Fiu, mai-nainte de luceafăr, Care a mântuit pe Adam.
 
 
   Uşile cereşti, deschideţi-vă, că Hristos în Biserică ca un prunc, de Maica Fecioară, lui Dumnezeu Tatălui se aduce.
 
 
   Primeşte o Simeoane, pe Domnul slavei, precum ţi s-a vestit ţie de Duhul Sfânt; că iată a venit.
 
   Ziditorul Cerului şi al pământului în brațe S-a purtat astăzi de Sfântul Simeon bătrânul; că acela cu Duhul Sfânt a zis : Acum mă slobozeşte, că Te-am văzut pe Tine Mântuitorul meu.
 
    Fericirile din Canonul înainte-prăznuirii Cântarea a 3-a, pe 4. Şi din Canonul Mucenicului, Cântarea a 6-a, pe 4. Prochimen, glasul al 7-lea : Veseli-se-va dreptul de Domnul... Stih : Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostol, către Romani : Fraţilor, ştim că celor ce iubesc pe Dumnezeu... Aliluia, glasul al 4-lea : Dreptul ca finicul va înflori.... Evanghelia de la Luca : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Iată dau vouă stăpânire... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică...
 
    VEZI : Cade-se a şti, că de se va întâmpla înainte prăznuirea întâmpinării Domnului, în Duminica vameşului și a fariseului, sau a lăsatului de carne, sau a lăsatului de brânză, caută învăţătura pe larg în Triod la litera A. Iar de se va întâmpla în săptămâna brânzei, caută la literile B. şi G.







   Pe Cuvântul cel nescris, şi mai presus de fiinţă, Cel purtat cu slavă pe scaunele cereşti, L-a luat în braţe Simeon, strigând : Acum mă slobozeşte, după cuvântul Tău Mântuitorule, Cela ce eşti mântuirea credincioşilor şi mângâierea. De două ori.
 
   Prunc văzându-Te minunatul Simeon, pe Tine Cuvântul cel mai-nainte de veci din Tatăl născut, a strigat : Mă înfricoşez, şi mă tem, cu mâinile mele a Te lua în brațe Stăpâne. Ci Cela ce m-ai căutat pe mine robul Tău, acum cu pace mă slobozeşte, ca un Milostiv.
 
   Acum să se deschidă uşa cerească, că Dumnezeu Cuvântul, Cel ce S-a născut din Tatăl fără de ani, S-a născut din Fecioară, trup omenesc luând de bunăvoie, ca să înnoiască firea omenească ca un Bun, şi să o pună dea-dreapta Părintelui.
 
   Astăzi sfințita Maică şi cea mai înaltă decât Biserica, în Biserică a venit, arătând lumii pe Dătătorul de lege, şi Făcătorul lumii; pe Care şi în braţe luându-L bătrânul Simeon, bucurându-se a strigat : Acum slobozeşte pe robul Tău, că Te-am văzut pe Tine, Mântuitorul sufletelor noastre.
 
 
   Astăzi Mântuitorul, ca un prunc S-a adus, în Biserica Domnului, şi cu bătrânele mâini, L-a primit pe El bătrânul.
 
 
   Cărbunele cel ce S-a arătat mai-nainte dumnezeiescului Isaia, Hristos ca cu un cleşte, cu mâinile Născătoarei de Dumnezeu, acum se dă bătrânului.
 
 
   Cu frică şi cu bucurie, în braţe pe Stăpânul ţinându-L Simeon, a cerut slobozire din viață, lăudând pe Maica lui Dumnezeu.
 
   Primeşte o Simeoane, cea Preacurată a strigat, în braţe ca pe un prunc, pe Domnul slavei şi Mântuitorul lumii.
 
 
   Bucură-te ceea ce eşti cu Dar dăruită, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric; veseleşte-te şi tu bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Slobozitorul sufletelor noastre, Cel ce ne-a dăruit nouă şi înviere.
 
   Spune Simeoane : Pe cine purtând în braţe, în Biserică te bucuri ? Cui strigi şi grăieşti : Acum m-am slobozit, că am văzut pe Mântuitorul meu. Acesta este, Cel ce S-a născut din Fecioară; Acesta este, Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu; Care S-a întrupat pentru noi, şi a mântuit pe om; Acestuia să ne închinăm. De trei ori.
 
   Primeşte Simeoane, pe Cel ce mai-nainte sub nor L-a văzut Moise, punând legea în Sinai; Care Prunc s-a făcut, şi legii S-a supus. Acesta este, Care prin lege a grăit : Acesta este Cel vestit de prooroci; Care s-a întrupat pentru noi, şi a mântuit pe om; Acestuia să ne închinăm. De trei ori.
 
   Veniți şi noi, cu cântări dumnezeieşti să întâmpinăm pe Hristos, şi să-L primim pe Dânsul, a Căruia mântuire Simeon a văzut. Acesta este, pe Care David L-a vestit. Acesta este, Cel ce a grăit prin prooroci; Care s-a întrupat pentru noi, şi a mântuit pe om; Acestuia să ne închinăm. De două ori.
 
 
   Să se deschidă uşa Cerului astăzi, că Cuvântul Tatălui cel fără început, luând început sub ani, nedespărţindu-Se de a Sa Dumnezeire, de Fecioara Maică, ca un prunc de patruzeci de zile, de bunăvoie S-a dus în Biserica Legii. Şi pe Acesta în brațe L-a primit bătrânul, strigând : Slobozeşte-mă; că ochii mei au văzut mântuirea Ta. Cela ce ai venit în lume, să mântuieşti neamul omenesc, Doamne, slavă Ție.
 
 
   Grăit-a Domnul către Moise în ziua aceea, întru care a scos pe fiii lui Israil din pământul Egiptului, zicând : Sfinţeşte Mie pe tot născutul întâi, care deschide pântecele întru fiii lui Israil. Şi a mers Moise, şi a adunat tot poporul şi a zis : Să ţineţi minte ziua aceasta, întru care aţi ieşit din pământul Egiptului, şi din casa robiei; cu mână tare ne-a scos pe noi Domnul de acolo, şi să păziţi legea Lui. Şi va fi dacă te va aduce pe tine în pământul hananeilor, precum s-a jurat părinţilor tăi, vei osebi tot născutul întâi, care deschide pântecele, partea bărbătească, Domnului. Şi va fi dacă te va întreba pe tine după aceasta feciorul tău, zicând : Ce este aceasta ? Vei zice lui : Că cu mână tare ne-a scos pe noi din pământul Egiptului, şi din casa robiei. Deci când a învârtoşat pe Faraon şi nu vrea să ne slobozească pe noi, a ucis Domnul tot născutul întâi în pământul Egiptului, de la născuţii întâi ai oamenilor, până la născuţii întâi ai dobitoacelor. Pentru aceasta eu aduc jertfă Domnului, pe tot cel ce deschide pântecele parte bărbătească, şi pe tot născutul întâi al fiiilor mei izbăvesc. Şi va fi întru semn neclintit înaintea ochilor tăi; că aşa a zis Domnul Dumnezeu Atotţiitorul : Că pe cei întâi născuţi ai feciorilor tăi vei da Mie. Şi va fi tot cela ce naşte prunc parte bărbătească, în ziua a opta îi va tăia împrejur marginea trupului lui. Şi treizeci şi trei de zile nu va intra în Biserica lui Dumnezeu la preot, până când se vor plini zilele curăţeniei. Şi după aceea vei aduce Domnului un miel de un an fără prihană jertfă, şi pui de porumbel sau de turturea, înaintea cortului la preot; sau în locul acestora vei aduce înaintea Domnului doi pui de porumbel sau doi de turturea. Şi se va ruga preotul pentru dânsul, aceştia ce-mi aduc Mie această aducere sunt dintru toţi fiii lui Israil, şi i-am primit, şi i-am sfinţit pe dânşii Mie în locul celor născuţi dintâi ai egiptenilor, întru care zi am ucis pe tot născutul întâi în pământul Egiptului, de la om până la dobitoc. Zis-a Domnul Dumnezeu Cel Preaînalt Sfântul lui Israil.
 
 
   Fost-a în anul în care a murit Ozia împăratul, văzut-am pe Domnul şezând pe Scaun Preaînalt şi preaînălţat, şi era plină Biserica de slava Lui. Şi Serafimii stau împrejurul Lui : Şase aripi la unul, şi şase aripi la altul, şi cu două îşi acoperea feţele sale, şi cu două îşi acoperea picioarele sale, iar cu două zburau. Şi striga unul către altul, şi zicea : Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este Cerul şi pământul de slava Lui. Şi s-a mutat din loc pragul cel deasupra de glasul cu care striga; şi casa s-a umplut de fum şi am zis : O ticălosul de mine, că m-am umilit ! Că om sunt, şi buze necurate am, şi trăiesc în mijloc de norod, care are buze necurate, şi pe Împăratul, Domnul Savaot l-am văzut cu ochii mei. Şi a trimis la mine pe unul din Serafimi, şi în mâna lui avea cărbune arzător, care îl luase cu cleştele din altar. Şi l-a atins de gura mea, şi a zis : Iată s-a atins acesta de buzele tale, şi va şterge fărădelegile tale, şi păcatele tale le va curăţi. Şi am auzit glasul Domnului, zicând : Pe cine voi trimite, şi cine va merge la poporul acesta, şi am zis : Iată eu, trimite-mă. Şi a zis : Mergi şi zi norodului acestuia : Cu auzul veţi auzi, şi nu veţi înţelege, şi privind veţi privi, şi nu veţi vedea. Că s-a îngroşat inima norodului acestuia, şi cu urechile sale greu a auzit, şi ochii lor s-au împăinjenit, ca nu cumva să vadă cu ochii, şi cu urechile să audă, şi cu inima să înţeleagă, şi se vor întoarce, şi-i voi vindeca pe dânşii. Şi am zis : Până când Doamne ? Şi a zis : Până când se vor pustii cetăţile, ca să nu locuiască într-însele, şi casele, ca să fie fără de oameni, şi pământul va rămânea pustiu, şi după aceea va adăuga Dumnezeu oameni şi se vor înmulţi cei ce au rămas pe pământ.
 
 
   Iată Domnul va şedea pe nor uşor, şi va veni în Egipt, şi se vor zdruncina idolii Egiptului de la faţa Lui, şi inima lor va seca într-înşii. Şi se va tulbura sufletul lor într-înşii, şi sfatul lor va strica, şi va da Egiptul în mâini de domni cumpliţi. Pentru că acestea grăieşte Domnul, Stăpânul cel Sfânt, Savaot : Bea-vor egiptenii apă de pe lângă Mare, iar apa cea curgătoare va seca, şi se va usca. Aceasta grăieşte Domnul : Unde sunt acuma înţelepţii tăi ? Ca să-ţi vestească, şi să-ţi spună ţie, ce a sfătuit Domnul Savaot asupra Egiptului. În ziua aceea vor fi egiptenii întru frică, şi întru cutremur de la faţa mâniei Domnului Savaot, care El o va pune pe dânşii. Şi va fi altarul Domnului în ţara Egiptului, şi turnul Domnului în hotarele lui, şi va fi Domnul Savaot, semn în veci în pământul Egiptului. Că vor striga către Domnul, şi le va trimite lor Domnul pe un om, care îi va mântui pe dânşii. Şi se va cunoaşte Domnul de egipteni, şi vor cunoaşte egiptenii pe Domnul în ziua aceea; şi vor face jertfă şi dar. Şi se vor ruga, şi vor da rugăciunile sale Domnului.
 
 
   Cel vechi de zile, Care legea dedemult în Sinai a dat lui Moise, astăzi Prunc S-a văzut. Şi după lege ca un făcător al legii, legea plinind, în Biserică S-a adus, şi bătrânului S-a dat. Şi primindu-L pe El Simeon dreptul, şi plinirea făgăduinţelor văzându-o săvârşită, cu bucurie a strigat : Văzut-au ochii mei, taina cea din veac ascunsă, care în zilele acestea de apoi s-a arătat lumină risipind întunericul neamurilor celor necredincioase, slavă dând noului Israil celui ales. Pentru aceasta slobozeşte pe robul Tău, din legăturile acestui trup, la viața cea neîmbătrânitoare şi minunată şi fără de sfârşit, Cela ce dai lumii mare milă.
 
   Astăzi, Cel ce a dat dedemult lui Moise legea în Sinai, poruncilor legii Se supune, pentru noi ca un Milostiv făcându-Se ca noi. Acum Dumnezeu cel curat, ca un Prunc Sfânt, deschizând pântecele celei Curate, luişi însuşi ca un Dumnezeu se aduce, de blestemul legii slobozindu-ne, şi luminând sufletele noastre.
 
 
   Căruia slujitorii cei de sus cu cutremur se roagă, pe Acela acum jos Simeon în braţe trupeşte luându-L, a propovăduit cum că Dumnezeu cu oamenii S-a unit, şi Om pe Dumnezeu cel ceresc văzându-L, osebindu-Se de cele de pe pământ, cu bucurie a strigat : Cela ce ai descoperit celor din întuneric lumina cea neînserată, Doamne, slavă Ție.
 
 
   Astăzi Simeon primeşte în brațe pe Domnul slavei, pe Care mai-nainte sub nor Moise L-a văzut, când în muntele Sinai i-a dat lui tablele legii. Acesta este, Cela ce a grăit prin prooroci, şi Făcător legii. Acesta este, pe Care David mai-nainte L-a vestit; Cel ce este tuturor înfricoşat, Care are mare şi bogată milă.
 
 
   Pe Cel sfinţit sfinţita Fecioară L-a adus în Biserică preotului, şi tinzându-şi mâinile Simeon, L-a primit pe El bucurându-se, şi a strigat : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, Doamne.
 
   Ziditorul Cerului şi al pământului, astăzi Se ţine în braţe de Sfântul Simeon bătrânul, căci el cu Duhul Sfânt zicea : Slobozitu-m-am acum, că am văzut pe Mântuitorul meu.
 
 
   Astăzi Simeon bătrânul în Biserică intră, bucurându-se cu duhul, ca să ia în braţe pe Dătătorul legii lui Moise, şi plinitorul legii; că acela prin întuneric, şi prin glas nearătat, văzător de Dumnezeu a fi s-a învrednicit, şi cu faţa acoperită, inimile cele necredincioase ale evreilor le-a defăimat; iar acesta pe Cuvântul cel mai-nainte de veci al Tatălui întrupat L-a purtat, şi lumina neamurilor a descoperit, Crucea adică şi Învierea, şi Anna Proorociță s-a arătat, pe Mântuitorul şi Izbăvitorul lui Israil propovăduind. Acestuia să strigăm, lui Hristos Dumnezeului nostru : Pentru Născătoarea de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.
 
 
   Astăzi sfinţita Maică şi cea mai înaltă decât Biserica, la Biserică a venit, arătând lumii pe Făcătorul de lume, şi Dătătorul legii, pe Care şi în braţe primindu-L bătrânul Simeon, bucurându-se a strigat : Acum slobozeşte pe robul Tău, că Te-am văzut pe Tine mântuirea sufletelor noastre.
 
   Cercaţi Scripturile, precum a zis în Evanghelii Hristos Dumnezeul nostru. Că într-însele Îl vom afla pe Dânsul, născut şi înfăşat, în iesle pus, şi cu lapte hrănit, şi cum tăiere împrejur a primit, şi de Simeon S-a purtat, şi nu prin părere şi prin nălucire, ci prin adevăr lumii S-a arătat. Către Care să strigăm : Cela ce eşti mai-nainte de veci, Dumnezeule, slavă Ție.
 
   Cel vechi de zile, Prunc făcându-Se cu trupul, de Maica Fecioară, în Biserică S-a adus, plinind făgăduinţa legii Sale; pe Care Simeon primindu-L, a zis : Acum slobozeşte în pace, după cuvântul Tău pe robul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta, Doamne.
 
   Împodobeşte-ţi cămara ta Sioane, şi primeşte pe Împăratul Hristos; închină-te Mariei, uşii celei cereşti; că aceasta scaun de Heruvimi s-a arătat. Aceasta a purtat pe Împăratul slavei, nor al luminii este Fecioara, purtând în mâini pe Fiul cel mai-nainte decât luceafărul. Pe Care luându-L Simeon în braţele sale, L-a propovăduit popoarelor, Stăpân a fi El vieţii şi morţii, şi Mântuitor lumii.
 
 
   Pe Cel ce a strălucit mai-nainte de veci din Tatăl, iar mai pe urmă din pântece fecioresc, ducându-L în Biserică, Maica ceea ce nu ştie de nuntă, pe Cel ce a pus legea în muntele Sinai, şi S-a supus poruncii legii, L-a adus la Arhiereul cel bătrân şi drept, căruia i se vestise să vadă pe Hristos Domnul; pe Care luându-L Simeon în braţele sale, s-a bucurat, strigând : Dumnezeu este Acesta, cu Tatăl împreună veşnic, şi izbăvitorul sufletelor noastre.
 
 
   Pe Cel ce se poartă în căruţă de Heruvimi, şi Se laudă cu cântări de Serafimi, purtând în brațe Născătoarea de Dumnezeu Maria, pe Cel ce S-a întrupat dintr-însa fără ispită de nuntă, pe Dătătorul legii, Cel ce a plinit rânduiala legii, L-a dat în mâinile bătrânului preot; care Viața purtând, a cerut dezlegarea de viață, zicând : Stăpâne acum mă slobozeşte, să vestesc lui Adam : Că Te-am văzut Prunc, pe Tine, Dumnezeul cel neschimbat, şi mai-nainte de veci şi Mântuitor lumii.
 
   Cel ce Se poartă pe Heruvimi, şi Se laudă de Serafimi, astăzi în dumnezeiasca Biserică, după lege fiind adus, în braţele bătrânului ca pe un scaun şade. Şi de la Iosif primeşte daruri lui Dumnezeu cuvioase, ca o pereche de turturele nespurcata Biserică, şi pe poporul cel nou cel ales din păgâni, şi doi pui de porumbel, ca un Începător legii celei vechi şi celei noi. Şi sfârşitul făgăduinţei celei către sine Simeon luând, binecuvântând pe Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, semnele, patimii Celui dintr-însa mai-nainte le-a spus, şi de la Dânsul a cerut slobozire, strigând : Acum mă slobozeşte, Stăpâne, precum mai-nainte Te-ai făgăduit mie; că Te-am văzut pe Tine, Lumina cea mai-nainte de veci, şi Domnul Mântuitorul poporului celui cu numele Tău numit.
 
   Bucură-te ceea ce eşti cu Dar dăruită, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric; veseleşte-te şi tu bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Slobozitorul sufletelor noastre, Cel ce ne-a dăruit nouă şi înviere. 

 
    Iar de nu va fi priveghere : Polonuşniţa după obicei; La Utrenie, după întâiul Sfinte Dumnezeule..., în locul lui : Iată Mirele vine... Zicem Troparul praznicului, după al doilea Sfinte Dumnezeule..., Condacul praznicului. Doamne miluieşte de 12 ori, şi Otpustul. Iar rugăciunea : Pomeneşte Doamne... nu se zice.
 
 
   Ceata îngerească să se spăimânteze de minune, iar noi oamenii cu glasuri să strigăm cântare; văzând negrăită pogorârea lui Dumnezeu, că de Care se cutremură puterile cereşti; pe Acela acum Îl cuprind mâinile bătrânului, pe unul Iubitorul de oameni.
 
 
   Cela ce este împreună cu Tatăl pe Scaunul cel Sfânt, venind pe pământ, S-a născut din Fecioară, şi Prunc s-a făcut, Cel ce este cu anii nehotărât. Pe Care luându-L Simeon în brațe, bucurându-se a zis : Acum slobozeşte îndurate, veselind pe robul Tău.
 
 
   Prunc Te-ai făcut pentru mine, Cela ce eşti vechi de zile, curăţeniilor Te împărtăşeşti, Preacurate Dumnezeule, ca să-mi încredinţezi mie trupul Cel din Fecioară. Şi acestea Simeon cu taină ştiindu-le, Te-a cunoscut pe Tine, Dumnezeul cel ce Te-ai arătat cu trupul; şi ca pe o viaţă Te-a cuprins, şi bucurându-se ca un bătrân, a strigat : Slobozeşte-mă, că Te-am văzut pe Tine, Viaţa tuturor.
 
 
 
   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.
 
   Să se deschidă uşa Cerului astăzi, că Cuvântul Tatălui cel fără început, luând început sub ani, nedespărţindu-Se de a Sa Dumnezeire, de Fecioara Maică ca un prunc de patruzeci de zile, de bunăvoie S-a dus în Biserica Legii. Şi pe Acesta în brațe L-a primit bătrânul, strigând : Slobozeşte-mă; că ochii mei au văzut mântuirea Ta. Cela ce ai venit în lume, să mântuieşti neamul omenesc, Doamne, slavă Ție.
 
 
   Pământul cel roditor de adâncime uscat l-a umblat oarecând soarele, căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, înaintea norodului celui ce a trecut marea pedestru, şi cu plăcere lui Dumnezeu a cântat : Să cântăm Domnului, că cu slavă S-a proslăvit.
 
   Să pice norii apă, că Soarele pe nor uşor fiind purtat, a venit pe mâinile cele preacurate, Hristos în Biserică ca un prunc. Pentru aceasta credincioşii să strigăm : Să cântăm Domnului, că cu slavă S-a proslăvit.
 
   Întăriţi-vă mâinile lui Simeon, cele slăbite de bătrâneţe, şi pulpele bătrânului cele prea trudite drept vă mişcaţi spre întâmpinarea lui Hristos, dănţuire cu cei fără de trupuri împreunaţi. Să cântăm Domnului, că cu slavă S-a proslăvit.
 
   Ceruri, cele ce sunteţi cu înţelepciune întinse, veseliţi-vă, şi te bucură pământule, că din prea dumnezeieştile sânuri ieşind meşterul, Hristos, de Maica Fecioară, lui Dumnezeu Tatălui se aduce Prunc, Cel mai-nainte de veci; că cu slavă S-a proslăvit.
 
 
   Întărirea celor ce cred în Tine, întăreşte Doamne Biserica Ta, care o ai câştigat cu scump sângele Tău.
 
   Cel Unul-Născut din Tatăl mai-nainte de veci, Prunc, Unul-Născut din Fecioară nestricată, lui Adam, tinzându-i mâna S-a arătat.
 
   Pe cel întâi zidit, ce s-a făcut prin amăgire cu minte pruncească, iarăşi îndreptându-l, Dumnezeu Cuvântul, Prunc făcându-Se S-a arătat.
 
   Firea cea făcută din pământ, care iarăşi s-a întors într-însul, închipuită Dumnezeirii o a arătat, Ziditorul, ca un prunc făcându-Se fără schimbare.
 
 
   În muntele Sinai dedemult a văzut Moise spatele lui Dumnezeu, şi glas dumnezeiesc subţire, s-a învrednicit în nor şi în vifor a auzi. Iar acum Simeon, pe Dumnezeu Cel ce S-a întrupat fără schimbare pentru noi, în braţe L-a luat; şi bucurându-se s-a dus din aceste de aici, la viaţa cea veşnică. Pentru aceasta a strigat : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne.
 
 
   Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase, că ieşind din Chivotul sfinţirii Tale, din nestricata Maică, în Biserica slavei Tale, Te-ai arătat, ca un Prunc în braţe purtat, şi s-au umplut toate de a Ta laudă.

   Bucurându-te Simeoane tăinuitorule al celor negrăite, Născătoarea de Dumnezeu a strigat : Pe Hristos Cuvântul, Cel ce S-a făcut Prunc, Care S-a vestit ţie dedemult de la Duhul Sfânt, primeşte-L în braţe, strigându-i Lui : Umplutu-s-au toate de lauda Ta.
 
   Spre Care ai nădăjduit Simeoane în vârstă pruncească, primeşte-L bucurându-te pe Hristos mângâierea dumnezeiescului Israil, pe Făcătorul legii şi Stăpânul, Care a plinit rânduiala legii, strigându-i Lui : Umplutu-s-au toate de lauda Ta.
 
   Văzând Simeon pe Cuvântul Cel fără de început, cu trupul ca pe scaunul cel de Heruvimi de Fecioara purtat, pe Pricinuitorul fiinţei tuturor ca pe un Prunc minunându-se a strigat Lui : Umplutus-au toate de lauda Ta.
 
   Dacă a văzut Isaia cu închipuire, pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de îngerii slavei înconjurat, a strigat : O ticălosul de mine ! Că mai-nainte am văzut pe Dumnezeu întrupat, pe Cela ce stăpâneşte pacea, şi lumina cea, neînserată.
 
   Cunoscând dumnezeiescul bătrân slava cea mai-nainte arătată dedemult proorocului, şi văzând pe Cuvântul pe mâinile Maicii ţinut, o ! Bucură-te Curată, a strigat. Că ţi ca un scaun pe Dumnezeu, lumina cea neînserată, şi Care pe pace stăpâneşte.
 
   Plecându-se bătrânul şi dumnezeieşte atingându-se de tălpile celei ce n-a ştiut de nuntă, şi Maicii lui Dumnezeu, a zis : Foc porţi Curată, înfricoşezu-mă, a lua în braţe pe Dumnezeu lumina cea neînserată, şi Care pe pace stăpâneşte.
 
   Curăţitu-s-a Isaia, luând cărbunele de la Serafim, bătrânul a strigat Maicii lui Dumnezeu : Tu ca un cleşte cu mâinile mă luminezi, dându-mi pe Acela pe Care porţi, Lumina cea neînserată, şi Care pe pace stăpâneşte.
 
 
   Strigat-a Ție bătrânul, văzând cu ochii mântuirea, care a venit oamenilor de la Dumnezeu : Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu !
 
   În Sion Tu Te-ai pus piatră de împiedicare celor neplecaţi, şi piatră de sminteală, iar credincioşilor neclintită mângâiere.
 
   Cel ce după adevăr ai purtat chipul Celui ce Te-a născut mai-nainte de veci, pentru milostivire, acum cu neputinţa omenească Te-ai îmbrăcat.
 
   Pe cel ce se închină Ție, Fiului celui de sus, Fiul Fecioarei Lui Dumnezeu, Celui ce S-a făcut Prunc, acum slobozeşte-l cu pace.
 
 
   Cela ce ai sfinţit pântecele Fecioarei cu Naşterea Ta, şi mâinile lui Simeon le-ai binecuvântat, precum se cădea, întâmpinând şi acum, ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta împacă lumea întru războaie, şi întăreşte Biserica pe Care o ai iubit, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Către Născătoarea de Dumnezeu să alergăm, cei ce voim să vedem pe Fiul ei, Cel ce S-a adus la Simeon; pe Care cei fără de trupuri din Cer văzându-L, s-au spăimântat, zicând : Minunate vedem acum şi preaslăvite, necuprinse şi negrăite. Că Cela ce a zidit pe Adam, Se poartă ca un Prunc. Cel neîncăput, încape în braţele bătrânului. Cel ce este în Sânurile cele necuprinse ale Părintelui său, de bunăvoie se cuprinde cu trupul, iar nu cu Dumnezeirea, unul Iubitorul de oameni.
 
 
    Întru această lună, în ziua a doua, întâmpinarea Domnului Dumnezeu, şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos; când l-a primit pe El dreptul Simeon în braţele sale.
 
Stih : Sânurile Părintelui tău închipuind arată.
Mâinile lui Simeon, care pe tine te poartă,
Simeon pe Hristos în a doua zi.
În biserică îl primi.
 
   Trecând patruzeci de zile după mântuitoarea întrupare, şi Naşterea Domnului nostru, cea fără împreunare bărbătească, din pururea Fecioara Maria, întru această cinstită zi, s-a dus în biserică Domnul nostru Iisus Hristos de preasfânta lui Maică, şi de dreptul Iosif, după obiceiul umbroasei Scripturi a legii vechi când şi bătrânul Simeon, căruia îi era făgăduit de la Duhul Sfânt, să nu vadă moarte, până ce nu va vedea pe Domnul Hristos, şi luându-l pe el în braţe, şi mulţumind lui Dumnezeu şi mântuindu-se, a strigat : Acum slobozeşte pe robul tău Stăpâne, după cuvântul tău; şi cu multă bucurie mutându-se de la cele pământeşti, la cele cereşti şi nesfârşite. Şi se face soborul acesta la cinstita biserică a preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria, ce este la Vlaherne.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Agatodor.
 
Stih : Dar din ale mele cuvinte lui Agatodor dau,
Carele prin sângiuiri, dar s-a dat lui Dumnezeu.
 
   Acesta fiind tânăr de vârstă, s-a adus la Domnul cetăţii Tianeilor, şi pentru mărturisirea în Hristos, fu strujit, şi pus deasupra unui grătar ars, şi i s-a tăiat limba cu cuţitul, şi i-au scos dinţii cu cleştele, şi pielea obrazului cu briciul, şi-i sfărâmă pulpele şi fluierele picioarelor, şi-i împunseră coastele cu suliţa, şi în moalele capului îi bătură ţepuşi, şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, Stântul noul Mucenic Iordan Trapezunteanul, care în Constantinopol a suferit mucenicia la anul o mie şase sute cincizeci, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Pe Iordan nu râul să-l înţelegi cu adevărat,
Ci pe nevoitorul lui Hristos cel ce în anii aceşti din urmă s-a arătat.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Gavriil, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anii o mie şase sute şaptezeci şi şase, prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Tăiat fiind Gavriil cel nou pentru dragostea Domnului,
Împreună cu Gavriil dănţuieşte în locaşurile Cerului.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Pe Tine, Cel ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit, şi în Fecioară nestricată Te-ai sălăşluit, lăudăm pe Dumnezeu Cuvântul, cântând cu bunăcredinţă : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Lui Adam celui ce locuieşte în iad, merg să-i vestesc, şi Evei să-i aduc bună vestire, Simeon a strigat, cu proorocii dănţuind : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Dumnezeu, cel ce mântuieşte neamul pământesc, până la iad va veni, şi celor robiţi iertare va da, şi vedere orbilor, cât şi muţii să strige : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Și prin inima ta, Preacurată i-a zis mai-nainte Simeon sabie va trece pe Cruce văzând pe Fiul tău, Căruia strigăm : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Cu focul cel nesuferit împreunându-se tinerii, cei ce au stătut pentru buna credință, şi de văpaie nevătămându-se, dumnezeiască cântare au cântat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Norodule al lui Israil, văzând pe Emmanuil, slava ta, Prunc din Fecioară, înaintea dumnezeiescului sicriu, acum dănțuiește : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Iată a strigat Simeon : Acesta va fi semn, Căruia se va zice împotrivă, Dumnezeu fiind şi Prunc, Acestuia cu credinţă să-i cântăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Viaţă fiind, Aceasta va fi cădere celor neplecaţi, Prunc făcându-Se Dumnezeu Cuvântul, ca o sculare a tuturor, celor ce cântă cu credinţă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   În lege, în umbră, şi în Scriptură, închipuire vedem noi credincioşii, toată partea bărbătească, ce deschide pântecele, sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul cel mai-nainte născut, Fiul Tatălui celui fără de început, Cel întâi născut din Maică, fără ispită bărbătească, Îl slăvim.
 
        Pripeală : De Dumnezeu primitorule Simeon vino, şi ridică pe Hristos, pe Care l-a născut Fecioara Preacurata Maria.
 
        Pripeală : Îmbrăţişează cu mâinile bătrânul Simeon, pe Făcătorul legii şi Stăpânul a toate.
 
        Pripeală : Nu Mă ţine pe mine bătrânul, ci Eu ţin pe dânsul, fiindcă acesta cere slobozire de la Mine.
 
        Pripeală : Cleştele cel tăinuitor cum porţi pe Cărbune; cum hrăneşti, pe Cel ce toate le hrăneşte.
 
   Celor dedemult de curând născuți, o pereche de turturele, sau doi pui de porumb, întru al căror loc dumnezeiescul bătrân, şi înțeleapta Anna Proorocița, Celui născut din Fecioară, şi Fiului Celui născut din Tatăl, ce S-a adus în Biserică, slujindu-i L-au slăvit.
 
        Pripeală : O fiica lui Fanuil, vino, şi stai împreună cu noi, şi mulţumeşte lui Hristos Mântuitorul, Fiului lui Dumnezeu.
 
        Pripeală : Anna cea înţeleaptă mai-nainte prooroceşte cele înfricoşate, mărturisind pe Ziditorul Cerului şi al pământului.
 
        Pripeală : Necuprinse sunt îngerilor şi oamenilor cele ce s-au făcut de tine, Maică Fecioară Curată.
 
        Pripeală : Porumbiţă Preacurată, Mieluşea neîntinată, aduce pe Mielul, şi Păstorul în Biserică.
 
   Datu-mi-ai mie, strigat-a Simeon, bucuria mântuirii Tale, Hristoase, primeşte pe slujitorul Tău cel trudit în umbră, pe tăinuitorul de sfinţenie, propovăduitorul Darului celui nou, care cu laudă Te slăveşte.
 
        Pripeală : O, Hristoase ! Împărate al tuturor, credincioşilor robilor Tăi, împăraţilor dreptcredincioşi, dăruieşte-le biruinţă asupra vrăjmaşilor.
 
        Pripeală : O, Hristoase ! Împăratul tuturor, fierbinţi lacrimi dă-mi mie, ca să plâng sufletul meu care rău l-am pierdut.
 
 
 
   Cu sfinţită cuviinţă proorocind Anna, înțeleapta şi Cuvioasa, şi bătrâna s-a mărturisit Stăpânului, în Biserică de față, şi pe Născătoarea de Dumnezeu propovăduindu-o tuturor, celor ce erau acolo, o a slăvit.
 
   Cu Duhul în Biserică înainte stând bătrânul, în brațe a primit pe Stăpânul legii, strigând : Acum de legătura trupului mă slobozeşte în pace, precum ai zis; că văzură ochii mei, descoperirea neamurilor şi mântuirea lui Israil. De trei ori.
 
 
   Legea cea din Scriptură plinindu-o Iubitorul de oameni, acum în Biserică S-a adus, şi l-a luat pe El în braţe bătrâneşti Simeon bătrânul, strigând : Acum mă slobozeşte la fericirea cea de acolo, că Te-am văzut astăzi cu trup muritor îmbrăcat pe Tine, Cela ce domneşti peste viaţă, şi peste moarte stăpâneşti. De două ori.
 
   Lumină spre descoperirea neamurilor Te-ai arătat Doamne, pe nor uşor şezând, Soarele dreptăţii, legea cea din umbră plinind, şi arătând începătura Darului celui nou. Pentru aceasta pe Tine văzându-Te Simeon, a strigat : Din stricăciune mă slobozeşte, că Te-am văzut astăzi.
 
   De sânurile Părintelui nedespărţindu-te cu Dumnezeirea, Te-ai întrupat precum bine ai voit, ţinut fiind în braţele pururea Fecioarei. Te-ai dat în mâinile primitorului de Dumnezeu Simeon, Cela ce ţii toate cu mâna Ta. Pentru aceasta acum slobozeşte în pace pe robul Tău, care cu bucurie a strigat : Că Te-am văzut, Stăpâne.
 
   Cel ce bine ai voit pe mâini bătrâneşti, în ziua de astăzi, ca întru o căruţă de Heruvimi a Te pune, Hristoase Dumnezeule, şi pe noi, cei ce Te lăudăm pe Tine, chemându-te, mântuieşte-ne de tirania patimilor, şi mântuieşte sufletele noastre ca un iubitor de oameni.
 
 
    Fericirile din Canonul praznicului, Cântarea a 3-a, şi a 6-a, pe 8. După Vohod zicem îndată Stihul acesta : Cunoscută a făcut Domnul mântuirea Sa, înaintea noroadelor a descoperit dreptatea Sa. Apoi Troparul praznicului, Slavă..., Şi acum... Condacul, Prochimen, glasul al 3-lea, Cântarea Născătoarei de Dumnezeu : Măreşte suflete al meu pe Domnul... Stih : Că a căutat spre smerenia roabei Sale... Apostol către Evrei, Fraţilor, fără de nici o prigonire cel mai mic de cel mai mare se binecuvintează. Aliluia, glasul al 8-lea : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne... Stih : Lumină spre descoperirea neamurilor... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea, suit-au părinţii pe Iisus Pruncul... CHINONICUL : Paharul mântuirii voi lua...
 
    VEZI : Că de se va întâmpla întâmpinarea Domnului în Duminica vameşului, sau a curvarului, sau a lăsatului de carne, sau a lăsatului de brânză, caută învăţătură pe larg în Triod, la litera D.  Iar de se va întâmpla în săptămâna brânzei, caută la litera E.
 


 
   Făcătorul tuturor, şi Mântuitorul nostru, S-a adus la Biserică de Maica Fecioara. Pentru aceea bătrânul cu bucurie luându-L pe Dânsul, striga : Acum slobozeşte pe robul Tău, Bunule, cu pace precum bine ai voit.
     
   Simeon primind în braţe din mâinile Fecioarei, pe Mântuitorul, Cel ce S-a născut mai-nainte de toți vecii, striga : Văzut-au marginile lumii, lumina slavei Tale. Acum slobozeşte pe robul Tău, Bunule, cu pace, că Te-am văzut.
 
   Pe Mântuitorul, Cel ce S-a născut în vremile cele mai de pe urmă spre mântuirea oamenilor, ținându-L Simeon în braţe, cu bucurie striga : Văzut-am lumina neamurilor şi slava lui Israil. Acum mă slobozeşte, precum ai zis ca un Dumnezeu din cele de aici, cu porunca Ta.
 
   Drept şi desăvârşit, şi peste tot slăvit fiind, de Dumnezeu insuflate, pe Dumnezeu unul Cel desăvârşit, Care a venit să îndrepteze lumea, pe mâini L-ai luat întrupat, şi ca să te slobozeşti de trup, ai strigat către Dânsul : Acum slobozeşte pe robul Tău în pace, Iubitorule de oameni, că Te-am văzut astăzi.
 
   Tânăr fiind cu Duhul şi bătrân cu trupul Simeoane, făgăduinţă ai luat, a nu vedea moartea, până ce vei vedea Prunc tânăr pe Făcătorul, Cel ce este mai-nainte de veci, Dumnezeul tuturor, Care a sărăcit cu trupul. Şi văzându-L ai săltat şi slobozire din trup ai cerut, şi la dumnezeieştile locaşuri ai trecut bucurându-te.
 
   Anna cea de Dumnezeu insuflată, şi Simeon fericitul care au strălucit cu proorocia şi în lege fără prihană s-au arătat, pe Dătătorul legii, Cel ce S-a arătat Prunc pentru noi, văzându-L s-au închinat Lui acum. A căror pomenire astăzi cu bucurie prăznuim, după datorie slăvind pe Iisus, Iubitorul de oameni.
 
   Cel vechi de zile Prunc făcându-Se cu trupul, de Maica Fecioară în Biserică S-a adus, plinind făgăduinţa legii Sale. Pe Care Simeon primindu-L, a zis : Acum slobozeşte în pace, după cuvântul Tău pe robul Tău; că văzură ochii mei mântuirea Ta, Doamne.
 
 
   Astăzi Mântuitorul, ca un Prunc S-a adus, în Biserica Domnului, şi cu mâini bătrâneşti, bătrânul pe Acesta l-a primit.
 
 
   Prunc cu trupul, Cel vechi cu anii, preaslăvit Se vede în ziua de astăzi, şi în Biserică Se aduce.
 
 
   Primeşte Simeoane, Preacurata a strigat, în braţe ca pe un Prunc pe Domnul slavei, şi Mântuitorul lumii.
 
   Cel vechi de zile, Care legea dedemult în Sinai a dat lui Moise, astăzi Prunc S-a văzut. Şi după lege ca un Făcător al legii, legea plinind, în Biserică S-a adus, şi bătrânului S-a dat. Şi primindu-L pe El Simeon dreptul, şi plinirea făgăduinţelor văzându-o săvârşită, cu bucurie a strigat : Văzut-au ochii mei, taina cea din veac ascunsă, care în zilele acestea de apoi s-a arătat lumină risipind întunericul neamurilor celor necredincioase, slavă dând noului Israil celui ales. Pentru aceasta slobozeşte pe robul Tău, din legăturile acestui trup, la viața cea neîmbătrânitoare şi minunată şi fără de sfârşit, Cela ce dai lumii mare milă.

 
   La Biserică Te-ai adus vistierule al vecilor, viaţa tuturor, pentru mine făcându-Te sub lege, Cel ce oarecând ai scris pe lespezi legea în muntele Sinai, ca să mântuieşti pe toţi din robia cea dedemult a legii. Slavă milostivirii Tale, Mântuitorule. Slavă Împărăţiei Tale; Slavă rânduielii Tale; unule Iubitorule de oameni. De două ori.
 
 
   La Biserică Te-ai adus, ca să plineşti cele obişnuite, Făcătorul şi Stăpânul şi Dătătorul legii, bine ai voit a Te ţine trupeşte în braţele lui Simeon. Cel ce eşti tuturor înfricoşat şi ţii toată zidirea, unule Îndurate, descoperind lumina Ta nouă tuturor.
 
 
   În lăcaşurile drepţilor cu bucurie sălăşluindu-te, pe Domnul Cel Drept, drepte Simeoane, roagă-L să îndrepteze pe cei ce săvârşesc dumnezeiască pomenirea ta, Preafericite.
 
   Cela ce în lege ai fost sfinţitor, Preasfinţite, pe Cel ce a propovăduit legea, Prunc L-ai văzut. Şi după legea firii, de Dumnezeu primitorule murind, la viața cea nemuritoare bucurându-te te-ai mutat.
 
 
   Pe Cela ce ține cu mâinile marginile lumii, de mâinile Fecioarei ţinut L-ai văzut, şi în cinstitele tale brațe luându-L, decât Moise mai cinstit te-ai arătat, Preafericite.
 
 
   Cel deplin S-a micşorat, Cel mai-nainte de veci S-a început, Cuvântul s-a îngroşat, Ziditorul s-a zidit, Cel neîncăput în pântecele tău întrupându-Se de Dumnezeu dăruită.
 
 
   Înălțându-te cu sfinţite fapte, de Dumnezeu grăitorule, ca un stâlp luminos preaînalt te-ai făcut arătat Sfântului Duh; pentru aceasta te lăudăm.
 
   Pe Domnul legii, Care a deschis pântecele Fecioarei, şi Prunc purtător de trup S-a făcut, Simeoane, L-ai văzut, pe Cel ce dăruieşte tuturor mântuire.
 
 
   Cel ce a zidit cu mâinile pe om întrupându-Se, cu mâinile tale S-a ţinut, sfințindu-te pe tine arătat, şi cerându-te tu la viața ce va să fie, Fericite, te-a slobozit.
 
   Cleşte înţelegător, purtând Cărbunele cel dumnezeiesc, Care din sângiurile tale, S-a întrupat mai presus de minte, Simeon dacă te-a văzut ceea ce eşti cu totul fără prihană, bucurându-se te-a fericit.
 
 
   Biserica cea stearpă a născut din păgâni, şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit; minunatului Dumnezeului nostru, să-i strigăm : Sfânt eşti Doamne.
 
 
   Pe Ziditorul tuturor şi Domnul, luându-L astăzi Simeon bătrânul pe mâinile sale, s-a rugat a se dezlega de legăturile vieţii acesteia stricăcioase, şi slobozindu-se s-a mutat la viața cea veşnică.
 
 
   Pe Tine, Cel ce Te-ai întrupat din Fecioară, Hristoase, bucurându-se Te-a luat în braţe sfinţitul Simeon, strigând : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne. Şi Anna cea fără prihană Proorociță şi slăvită, acum mărturisire şi laudă Ți-a adus Ție. Iar noi Dătătorule de viață, strigăm către Tine : Slavă Ție, Celui ce bine ai voit aşa.
 
 
   Învechitu-te-ai în bătrâneţe, iar cu credinţa te-ai înnoit, vrând să vezi Prunc tânăr pe Cel cu totul desăvârşit Simeoane. Carele a înnoit lumea cea învechită prin asupreala luptătorului celui vechi.
 
   Să fericim cu un glas pe Simeon fericitul, ca pe cel ce s-a învrednicit a vedea pe Dumnezeu Cel Fericit, Care S-a îmbrăcat în trup, ca să facă fericiţi pe cei ce erau ticăloşi mai-nainte.
 
 
   Dătător legii pe Tine Te cunosc, şi afară de firea legilor întrupat, Care lege nouă ai adus, Simeon a strigat : Unule Doamne, acum mă slobozeşte la viaţa cea nestricăcioasă.
 
   Cel ce în mână toate le poartă, în mâinile pururea Fecioarei fiind purtat, pe Aceasta mai presus decât Heruvimii şi Serafimii o a făcut ca pe ceea ce L-a născut : Pe care să o lăudăm, şi cu bunăcredinţă să o fericim.
 
 
   Cu curăţia minţii, lui Dumnezeu Atotţiitorul ca un înger slujind, Fericite, cu jertfele legii ai curăţit dedemult pe poporul lui Israil, sângele cel de mântuire mai-nainte arătându-l prealuminat.

   Pe tine însuţi te-ai făcut lui Dumnezeu Biserică preasfântă, prin dumnezeieşti fapte, de Dumnezeu grăitorule. Pentru aceasta ai văzut pe Dumnezeu cu trup ca un Prunc în Sfânta Biserică, mutându-te pe tine la dumnezeieştile locaşuri.
 
 
   Să lăudăm toţi astăzi, duhovniceşte dănţuind, pe Simeon primitorul de Dumnezeu, împreună cu dânsul şi pe Anna cea înţeleaptă, ca pe cei ce au fost prooroci lui Dumnezeu, şi L-au văzut pe Dânsul, Prunc făcut pentru noi.
 
   Nearzând pântecele tău, cela ce este neschimbat din fire ceea ce una eşti mai Sfântă decât Heruvimii, Om S-a arătat, din tine născându-Se; şi pe cei lepădaţi prin stricăciune, pe toţi i-a mântuit, Maica lui Dumnezeu, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
 
 
   Srigat-ai când ai văzut pe Domnul, Simeoane : Acum precum Te-ai făgăduit slobozeşte pe robul Tău, Mântuitorule, ca să vestesc tuturor celor din Iad a Ta dumnezeiască întrupare.
 
   Înfrumuseţatu-te-ai, şi decât Moise mai luminat te-ai făcut, în braţe primind pe Cel înfrumuseţat cu podoaba, Simeoane bătrânule, Care pentru noi, precum suntem noi, Prunc S-a făcut.
 
 
   Văzându-te pe tine Simeoane, plin de dumnezeieştile ape ridicându-te, şi mergând către cei ce zăceau întru întunericul iadului, legaţii cei de acolo de dumnezeiască răcorire s-au umplut.
 
   Să mă vâneze pe mine caută totdeauna cel cu totul viclean, ci din cursele lui mă izbăveşte, Stăpână, şi sub dumnezeiescul acoperământ al aripilor tale întreg mă păzeşte.
 
 
   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al puterilor.
 
 
    Întru această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului și dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu, şi a Annei Proorociţa.

   Acest sobor se face în cinstita Apostolie a Sfântului Iacov fratele lui Dumnezeu, ce este în cinstita Biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, lângă Sfânta Biserică cea mare.
 
Stih : Vestit-a morţilor bătrânul că Dumnezeu Cuvântul fiind,
Om arătându-se, până şi la dânşii va ajunge venind,
În a treia zi Simeon s-a dezlegat,
De legăturile trupului cu adevărat.
 
    La Anna :
 
Stih : Fiica lui Fanuil nu s-a mutat de pe pământ,
Până ce singură, pe Dumnezeu Cuvântul prunc l-a văzut.
 
   Acesta luând adaos vieţii sale întru acest veac, pentru că i s-a vestit mai-nainte de l-a Duhul Sfânt să nu vadă moarte, până nu va vedea pe Hristos, luându-l pe dânsul în braţele lui, şi adeverindu-se mai-nainte prin Duhul Sfânt cele ce erau să fie la dânsul, după menirea lui, a luat sfârşitul vieţii sale. Iar Anna proorociţa era fată a lui Fanuil, din neamul lui Asir; şi locuind cu bărbatul ei, şapte ani, şi săvârşindu-se acela prin moarte, ea se afla în biserică în toată viaţa ei, zăbovind cu rugăciunea şi cu postul, pentru care pricină şi ea ţinându-le aceste iubitoare de Dumnezeu lucruri neosebit, s-a învrednicit a vedea pe Domnul, aducându-l în biserică de patruzeci de zile după trup, de preasfânta lui Maică şi de dreptul Iosif. Şi mulţumind ea lui Dumnezeu, a proorocit de dânsul, zicând către toţi cei ce se aflau în biserică : Acest prunc este Domnul cel ce a întărit Cerul şi pământul. Acesta este Hristos, de care a proorocit toţi proorocii. Deci făcându-se acestora astăzi pomenire, însemnăm şi propovăduim înfricoşata şi nepovestita pogorâre şi iubirea de oameni, care o a făcut cu noi Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Adrian şi Evvul.
 
Stih : Pe Adrian care se bucură de sabie a fi tăiat,
Mâna gealatului cea voioasă spre ucidere îl taie arătat.
De sabie pentru Domnul Evvule murind.
Sfatul cel preabun în Domnul ai fost plinind.
 
   Aceştia erau din Oraşul Vaneea, şi fiindcă aveau dragoste către mărturisitorii şi mucenicii lui Hristos, s-au dus la Cezareea, unde mărturiseau mulţi Mucenici. Şi văzându-se acolo că sunt creştini, au fost duşi la ighemonul Firmilian, şi mărturisind în privelişte pe Hristos, îndată au fost bătuţi pe spate şi pe coaste, asemenea au luat şi alte mai mari munci; şi fiindcă stau întăriţi întru mărturisirea lui Hristos, pentru aceasta foarte s-a mâniat ighemonul, şi i-a dat spre mâncare fiarelor. Şi mai întâi fericitul Adrian, dat fiind la un leu, şi luptându-se cu el prin multă bărbăţie, şi cu Darul lui Dumnezeu rămânând nevătămat, i s-a tăiat capul. Apoi Sfântul Evvul, mai întâi fiind măgulit de ighemonul şi fiind rugat ca să se lepede de Hristos, iar el întru nimic socotind îndemnările şi rugăminţile aceluia, a fost aruncat şi el la acelaşi leu; şi fiindcă l-a biruit pe el şi a rămas nevătămat i s-a tăiat capul, şi aşa au luat amândoi cununile muceniciei cele neveştejite.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vlasie Vucol adică Boarul.
 
Stih : Staulul boilor avea pe Vlasie dedemult,
Iar acum în lăcaşurile Domnului se află el locuind.
 
   Acest sfânt Vlasie, era din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi prea bogaţi. Și pe bogăţia lor o a sporit mulţimea vitelor ce aveau, din care bogăţie dau cu îmbelşugare milostenie la săraci. Iar când se făcu goană de elini asupra creştinilor, atunci se căută şi fericitul acesta Vlasie şi nu se afla, deşi prin pustietăţi, şi prin văi era cercat de elini. Despre care înştiinţându-se viteazul Mucenic al lui Hristos singur s-a dat pe sine la gonacii săi cu atâta bucurie, ca şi când ar fi fost chemat la masa împărătească şi găzduia, şi făcea ospăţ gonacilor săi, ca unor făcători de bine şi prieteni ai săi. Deci mergând de faţă la judecată, şi întrebat fiind de ighemonul, şi-a arătat şi numele, şi credinţa, şi meşteşugul său, pentru care îndată a fost întins de câte patru părţile trupului, şi a fost bătut cu vine crude, dar Dumnezeu i-a uşurat durerile, şi i-a vindecat rănile. Această minune văzându-o ighemonul, farmece o numea pe ea. Apoi l-a pus într-un cazan cu apă fiartă, poruncind ca să stea într-însul cinci zile. Iar îngerii lui Dumnezeu pogorându-se îndemnau pe Mucenicul să nu se teamă; ci să aibă îndrăzneală, şi totodată a împrăştiat focul, şi vătămarea cea dintr-însul. Iar după cinci zile venind ostaşii ca să scoată pe Sfântul din cazan, şi văzându-l pe dânsul că este viu, şi cum că cânta împreună cu îngerii, îndată s-a propovăduit pe sine că sunt şi ei creştini. Despre care înştiinţându-se ighemonul a trimis alţi ostaşi ca să-l scoată, care şi aceia mergând, asemenea s-au numit pe sine creştini. Mai în urmă s-a dus şi însuşi ighemonul, şi văzând pe sfânt în cazan şi socotind că apa este rece, a poruncit ca să-i scoată apă de acolo să-şi spele faţa; iar aceasta făcându-se, îndată a orbit ticălosul. Şi împreună cu orbirea şi-a lepădat şi spurcatul său suflet. Iar Mucenicul lui Hristos, cu apa aceea pe toţi ostaşii ce au crezut i-a botezat în numele Sfintei Treimi. Apoi ducându-se la staulul vitelor sale, a povăţuit pe maică-sa şi pe rudeniile sale, cele ce se cuvenea spre mântuirea lor. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cei ce s-au întâmplat la fericitul său sfârşit, au văzut Sfântul lui suflet că a ieşit din trup ca o porumbiţă albă şi luminată, şi a zburat la Cer. Şi Sfântul său trup, s-a îngropat în acelaşi loc; iar toiagul său a odrăslit lângă jertfelnicul de acolo, şi făcându-se copac mare, umbrea acelaşi jertfelnic.
 
    Tot în această zi, Proorocul Azarie, feciorul lui Addo, care cu pace s-a săvârşit.
 
   Acesta era fiul lui Addo, din pământul Simvata; acesta a întors din Israil robia lui luda, şi murind fu îngropat în moşia sa.
 
    Tot în această zi, Pavel şi Simon mucenicii, de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Şi Pavel aici şi Simon trebuiesc scrişi,
Nu cumva tăindu-li-se capetele să fie ascunşi.
 
    Tot în această zi, Stântul Claudie, care cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Se bucură Claudie sfârşitul vieţii dobândind.
Precum dacă cineva psalmiceşte multe dobânzi ar fi aflând.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   După legea Domnului, Atotțiitorului, tu ai slujit, drept cu adevărat, şi în lege fără prihană fiind, Rericite. Pentru aceasta ai cântat : Domnul părinţilor şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
   Bucuria celor necăjiţi a venit, mântuirea lui Israil cu adevărat S-a arătat, ca un Prunc în Biserica Sa. Slobozeşte-mă la viața ceea ce va să fie, Simeon a strigat bucurându-se.
 
 
   Pentru milostivirea îndurărilor Tale, pe mine robul Tău cel trudit cu Scriptura legii, şi gârbovit de bătrâneţe slobozeşte-mă, Mântuitorule, Simeon a strigat, că Te-am văzut pe pământ, trup purtând.
 
   Nedeşertând preacurat Sânul Tatălui, Celui ce L-a născut, Cel prea deplin în sânurile tale Curată ca un Prunc a şezut, gătind celor ce au voit a se asemăna lor, Preacurată, sfinţită şedere cu adevărat.
 
 
   Pe Dumnezeu Cel Preaînalt, Care a venit să împodobească ca pe o mireasă lumea cea văduvită de dumnezeiasca slavă, văduvă fiind Anna cea prealăudată, şi cu Darul proorociei strălucind L-a proslăvit, şi dumnezeiasca mântuire ce era să fie, tuturor celor ce erau de față o a arătat.
 
   Jertfele legii ai adus, preasfinţit sângele Mielului cel de mântuire, ce s-a vărsat pentru milostivirea cea negrăită, vestindu-L de departe. Pe Care întrupat ținându-L Simeoane, te-ai proslăvit mai mult decât Moise, şi decât toți proorocii.
 
 
   Văzând pe Cel dorit, dezlegare din trup ai luat, de Dumnezeu insuflate, şi ca nişte grâu copt te-ai mutat la părinţi, Mărite, fiind crescut în bătrâneţe bune. Pentru aceasta a ta cu totul prăznuită pomenire cu bucurie sufletească săvârşim.
 
   Ca pe un crin, şi trandafir cu bun miros, ca pe o dumnezeiască mireasmă te-a aflat Cuvântul Dumnezeu, Cel Preaînalt, Preacurată dumnezeiască Mireasă, şi în pântecele tău S-a sălăşluit, umplând de bună mireasmă firea noastră, ceea ce se umpluse de necurăţia cea din păcat, Marie, de Dumnezeu Născătoare.
 
 
   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Cinstite sunt mâinile tale cu adevărat, de Dumnezeu primitorule, cela ce s-a atins de dumnezeieştile membre, ale Celui ce se atinge de munţi, şi fumegă, precum cântă David, fericit cu adevărat tu ai fost. Pentru aceasta după vrednicie te lăudăm.
 
   Sicriul tău izvorăşte credincioşilor tămăduiri şi pomenirea ta fericită este, strălucind mai mult decât soarele, şi sufletele tuturor luminând; la lumina cunoştinţei de Dumnezeu aducându-ne, de sfinţenie tăinuitorule preasfinţite.
 
 
   Luminează cu strălucire înţelegătoare ca soarele şi luna partea cea de sub soare, înţeleaptă Anna Proorocița, şi bătrânul Simeon preamăritul. Pentru care pe noi, Iubitorule de oameni Doamne, de întunericul păcatelor ne mântuieşte.
 
   Dacă te-a văzut pe tine adevărată Maica Lui Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, bătrânul a zis ca un Prooroc : Iată Fiul tău spre scularea şi căderea multora este pus, Stăpână, şi spre semn cu anevoie de tâlcuit.
 
 
   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit. Pentru aceasta toți te slăvim.
 
 
   Fără schimbare după Ipostas întru tine, Născătoare de Dumnezeu, cu trupul S-a împreunat mai presus de fire şi Prunc S-a făcut Cuvântul. Pe Care în braţe purtându-L ca un scaun de Heruvimi, acum lui Dumnezeu l-ai adus, şi Simeon bătrânul bucurându-se L-a primit pe Dânsul.
 
 
   Primeşte Simeoane, zis-a, cu mâinile pe Ziditorul a toate, o bătrânule, primeşte pe Hristos, pe Care tânăra Fecioară L-a născut mai presus de fire spre bucuria neamului nostru.
 
 
   Pe Făcătorul legii şi Dumnezeu, de Care se cutremură mulțimea îngerilor, adunându-ne să-L lăudăm noroade pe unul Făcătorul de bine, şi Dătătorul de lege, spre mântuirea sufletelor noastre.
 
 
 
   Acum mă slobozeşte, Stăpâne, pe mine robul Tău de legăturile trupului, precum ai zis în pace; că Te-am văzut, Hristoase pe Tine, lumina cea mai-nainte de veci, spre descoperirea neamurilor lui Israil.
 
   Pe Cel sfinţit, sfinţita Fecioară L-a adus în Biserică preotului, şi tinzându-şi mâinile Simeon, L-a primit pe El bucurându-se, şi a strigat : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, Doamne.
 
 
    Fericirile din Canonul praznicului, Cântarea 1-a, pe 4, şi din Canonul Sfântului, Cântarea a 6-a. Prochimenul praznicului şi al Sfântului, glasul al 7-lea. Veseli-se-va dreptul de Domnul. Stih : Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostol către Evrei : Fraților, Hristos venind Arhiereu bunătăţilor... Aliluia, glasul al 5-lea. Lumină a răsărit dreptului... Stih : Strigat-au drepţii, şi Domnul i-a auzit pe dânşii. Evanghelia de la Luca : În vremea aceea, era un om în Ierusalim anume Simeon... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi dreptul...



   Acum prăznuim Darul cel mântuitor al arătării de Dumnezeu celei nespuse. Că făcându-Se din Fecioară, Prunc neschimbat Hristos Dumnezeu, Se aduce de Maica Sa în Biserică lui Dumnezeu şi Tatăl, pe Care luându-L Simeon L-a îmbrăţişat.
 
   Proorocilor Te-ai arătat cât era prin putinţă Iisuse a Te vedea odinioară, iar acum Cuvinte al lui Dumnezeu, Te-ai arătat de bunăvoie în toată lumea cu trup din Fecioara Maria, Hristoase, arătând mântuirea Ta tuturor celor din Adam, ca un Iubitor de oameni.
 
   Cel ce ai aşezat dedemult Legea în muntele Sinai, plineşti acum cele ale Legii în cetatea Sionului, căci ca un Prunc, Hristoase, cu mâinile Născătoarei de Dumnezeu ai voit a Te aduce cu trupul în Biserică, pe mâinile lui Simeon, cu arderile de tot.
 
 
   Cu privire prin gând, şi cu faptele înălțându-te către Dumnezeu, în toată viața ai petrecut, Preaînţelepte, înfingându-ți faptele ca nişte suişuri, către vederea de Dumnezeu, şi iubind cu înţelepciune dragostea cea desăvârşită, unde ajungând, ai încetat a mai dori, acum învrednicindu-te sfârşitului celui fericit şi Luminii celei în trei Sori.
 
   Cu revărsarea Darului şi cu ploile cuvintelor tale, adăpi pe toți cei cugetători de Dumnezeu, că punându-ți gura la paharul înţelepciunii celei de sus, ca dintr-un izvor ai tras băutură din-destul, şi o ai împărțit, trimiţând şi învățând pretutindenea razele dogmelor tale, şi îndreptând gândurile, vrednicule de minune.
 
   Cu înfrânarea ai omorât cugetarea trupului, îmbrăcându-te cu omorâre aducătoare de viață, şi starea sufletului lățindu-o, Preacuvioase, arătat o ai făcut desăvârşit încăpătoare darurilor Duhului, şi te-ai făcut vas de învăţăturile cele de Dumnezeu insuflate, şi lăcaş Înţelepciunii celei mai presus de cuget.
 
   Lumină spre descoperirea neamurilor, ai venit pe pământ din Cer Mântuitorul nostru, şi ieşind din Fecioară, Te-ai odihnit în braţele dreptului Simeon. Că trebuia Dătătorule de viaţă al tuturor, să Te cunoşti de bătrânul, că ai venit să-L slobozeşti pe el, după cuvântul Tău, Cela ce ai mare milă.
 
 
   Primeşte o Simeoane, pe Domnul slavei, precum ţi s-a vestit ţie, de la Duhul Sfânt; că iată a venit.
 
 
   Purtând Curata şi prea-neîntinata Fecioară, pe Făcătorul şi Stăpânul ca pe un Prunc în braţe, în Biserică intră.
 
 
   Mare şi înfricoşată şi străină taină, Cela ce cuprinde toate, şi pruncii zideşte ca un Prunc în braţe Se poartă.
 
   Astăzi Simeon, primeşte în braţe pe Domnul slavei pe Care mai-nainte sub nor L-a văzut Moise, când în muntele Sinai i-a dat lui tablele. Acesta este Cela ce a grăit prin prooroci, şi Făcătorul legii; Acesta este pe Care David mai-nainte L-a vestit. Cela ce este tuturor înfricoşat, Care are mare milă.
 
 
   Întru tine Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Isidore, duhul tău.


   Cela ce este împreună cu Tatăl pe Scaunul cel Sfânt, venind pe pământ, S-a născut din Fecioară, şi Prunc S-a făcut Cel ce este cu anii nehotărât, pe Care luându-L Simeon în braţe, bucurându-se a zis : Acum slobozeşte Milostive veselind pe robul Tău.
 
 
   Luând Simeoane în braţe cu mâinile tale cele bătrâne pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce S-a făcut Prunc cu trup din Maică neispitită de bărbat, ai luat hotărârea săvârşirii cu slavă, şi ai primit Darul minunilor, cel pururea curgător. Pentru aceea după datorie toţi te slăvim.
 
 
   Suspinul inimii mele celei zdrobite ascultându-l, Stăpâne, vindecă zdrobirea sufletului meu cea cumplită, Hristoase, cu rugăciunile Cuviosului Tău, ca un Atotputernic.
 
   Prin lucrarea bunătăţilor, ca un înțelepțit de Dumnezeu, Isidore, suindu-te la vedere de Dumnezeu curată, arătat te-ai îmbogăţit de arătarea cea veselitoare, fiind împreună cu Dumnezeu totdeauna.
 
 
   Apropiindu-ți gura de paharul înţelepciunii, prea înțelepţeşte ai scos de acolo curgerea darurilor, cântând lui Dumnezeu cântare de biruinţă.
 
   Ca la un nor uşor a venit la tine Ziditorul, Stăpână Curată, ca să surpe ca un Puternic cele făcute de mână ale Egiptului, Hristos, Cel ce este Atotputernic.
 
 
   Cu istețimea cugetului, văzând pururea pomenite arătat firea lucrurilor, printr-însa ai ajuns nerătăcit la pricina cea începătoare, ca un curat de Dumnezeu cuvântător.
 
   Punându-ți viața arătat ca o gândire de moarte, purtătorule de Dumnezeu de trei ori fericite, ai omorât pricinile patimilor celor trupeşti, fiind cuprins de dragostea nepătimirii.
 
 
   Bucurându-te ai urmat după Hristos, purtând Crucea Părinte cu nevoință tare, şi cu Dânsul te-ai asemănat, cât a fost cu putinţă prin curăţia vieţii.
 
   Peste legile fireşti născând pe Stăpânul, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ai stricat blestemul neascultării celei dedemult, izvorând izvorul binecuvântării.
 
 
   Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
 
   Alt luceafăr pe tine Biserica aflându-te întru sine, cu fulgerele cuvintelor tale luminându-se strigă către tine : Bucură-te preafericite de Dumnezeu înțelepțite Isidore.
 
 
   Carte a înţelegerii învăţăturii alcătuită cu bogăţia credinţei, te-ai arătat prin Duhul Cel Preacurat, descoperind cele dumnezeieşti, celora ce le trebuieşte, şi învistierind viață, celor ce poftesc. Părinte Cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Născutu-Te-ai din Maică, Cuvinte cel fără început, adusu-Te-ai în Biserică, Împăratul slavei, şi bătrânul bucurându-se Te-a primit în braţe, strigând : Acum mă slobozeşte, pe cela ce l-ai păzit după cuvântul Tău, Cel ce bine ai voit să mântuieşti ca un Dumnezeu neamul omenesc.
 
 
   Supunându-te lui Hristos, Cuvioase, averea care ți s-a dat, ca un rob bine-plecat din-destul o a împărţit, şi Stăpânul tău te-a învrednicit pe tine bucuriei celei negrăite.
 
   Trecând deplin noianul înţelepciunii, ai câştigat mărgăritarul cel frumos, ca un bun neguţător, şi te-ai îmbogăţit numai cu această comoară nesfârşită.
 
 
   Luminându-te de Dumnezeiescul Duh, tuturor ai trimis ca un soare razele cuvintelor tale, poftind mântuirea credincioşilor, descoperitorule de cele dumnezeieşti.
 
   Cu adevărat sunt negrăite şi nepricepute la cei de pe pământ, şi la cei din Cer tainele naşterii tale celei cuvioase lui Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară.
 
 
   Cu omorârea patimilor, Preaînțelepte făcându-te afară din trup, prin dragoste ai vorbit cu Dumnezeu, Cel ce este Lumina cea preacurată şi prealuminată, Care numai curăţire cere de la om.
 
   Cu dumnezeiască lumina Ta, Bunule, luminându-se acum purtătorul de Dumnezeu, s-a făcut stâlp cu totul luminos, trimițând tuturor dumnezeieştile raze ale dumnezeieştii lumini, şi gonind întunericul necunoştinței.
 
 
   Cela ce voieşte ca un Bun să se mântuiască toţi, te-a arătat pe tine, Preaînţelepte, povățuitor celor rătăciţi, ca să întorci pe mulţi spre calea mântuirii, Isidore de trei ori fericite, Părinte.
 
 
   Întru adevăr cu gura şi cu sufletul te mărturisim pe tine, cu totul fără prihană, preabună Stăpână a lumii, că ai născut pe Dumnezeu întrupat, şi pe tine Curată te pun înainte cu credinţă apărătoare vieții.
 
 
   Cu engolpionul cercărilor împodobindu-te ca un preot, purtătorule de Dumnezeu, cu trupul, şi cu sufletul, cu aceiaşi socotinţă înțelepțește ai hotărât a supune pe cel rău, celui mai bun, vrednicule de laudă.
 
 
   Egiptul patimilor, şi al desfătării cercându-l, tare l-ai bătut Mărite, cu lovirile înfrânării Părinte, lauda sihaștrilor, netezind petrecerea credincioşilor.
 
   Cel ce poartă toate cu putere dumnezeiască, şi le ține împreună ca un Milostiv, întrupându-Se Preacurată, Se ține ca un Prunc în brațele tale, Cel împreună veşnic, şi de o Ființă cu Tatăl.
 
 
   Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viața mea mult-Milostive.
 
 
Stih : Pelusiotule bucură-te, de multe ori mie (este a zice), bucură-te,
Străină bucurie dobândind, și de ţărână dezbrăcându-te.
În a patra zi pe Isidor l-au pus,
În mormânt întunecos.
 
   Acest sfânt fiind egiptean de neam, se răspândea fecior de binecredincioşi părinţi şi iubitori de Dumnezeu, şi era rudenie cu Teofil, şi cu Chiril Arhiepiscopii alexăndrenilor. Acesta făcând multă procopseală la învăţătura cărţii şi dumnezeieştii înţelepciuni, şi celei de afară a lăsat multe scrisori minunate, şi vrednice de pomenire iubitorilor de învăţătură. Că lăsând tot telul de avuţie şi strălucirea neamului, şi bună-norocirea vieţii, ajunse la muntele Pelusiotului, şi se făcu monah, şi acolo îndeletnicindu-se, şi vorbind cu Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte toată lumea, întorcând pe păcătoşi, şi întărind pe cei ce îndreptau faptele cele bune, şi pe cei neascultători cu tăietura dumnezeieştilor dojeniri spre bunătăţi îi întorcea. Încă şi împăraţi către folosul lumii dojenea, şi le aducea aminte, şi în scurt să zicem, tâlcuia şi dezlega foarte cu înţelepciune tuturor celor ce-l întrebau, cuvintele şi mărturiile dumnezeieştii Scripturi, şi epistolele lui se zice a fi ca zece mii. Aşadar preabine trăind, şi dumnezeieşte purtându-se, îşi săvârşi în adânci bătrâneţi viaţa sa.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicolae mărturisitorul Studitul.
 
Stih : Cel ce a pus măsuri vieţii, a socotit aceasta,
Ca şi Nicolae din viaţă a se muta.
 
   Acest cuvios s-a născut în ostrovul Critului, şi vrând ca să vadă pe rudenia sa Teofan, s-a dus la Constantinopol, şi aflându-l pe el în mânăstirea Studiţilor numărat cu ceilalţi fraţi, s-a îmbrăcat şi acesta cu schima monahicească. Şi după ce a trecut toată duhovniceasca învăţătură, şi s-a învăţat prea cu amăruntul, care sunt semnele monahiceştei petreceri, şi după ce a ajuns la vârful bunătăţilor, atunci fu hirotonisit preot. Şi ce a urmat după aceasta, a fost izgonit fericitul acesta Nicolae, împreună cu Sfântul Teodor, egumenul mânăstirii Studiţilor. În urmă au fost chemaţi amândoi din izgonire, apoi au fost bătuţi cu vine de bou, din porunca împăratului Leon Armeanul, luptătorul de icoane, căci se închinau sfintelor icoane, şi aşa au fost puşi în temniţă. Şi iarăşi fiind întrebaţi, şi adeverind închinăciunea sfintelor icoane, iarăşi au fost bătuţi, şi legându-i i-au aruncat iarăşi în temniţă, întru care rămânând trei ani, şi luptându-se cu foamea şi cu setea, şi cu goliciunea, de acolo au fost trimişi la Smirna; unde iarăşi fiind bătuţi, şi aruncaţi în temniţă, li s-au pus şi picioarele în butuc. Iar după trecerea de douăzeci de luni, a murit Leon Armeanul, şi atunci fericiţii slobozindu-se din temniţă, s-au dus la Calcedon, şi acolo întâlnindu-se cu de trei ori fericitul Nichifor Patriarhul Constantinopolului, petreceau împreună cu el. Iar după puţină vreme, când după Armeanul a împărăţit Mihail Travlul şi luptătorul de icoane, atunci au fost izgoniţi la Prusa din porunca zisului Mihail, şi de acolo la Acrita ce se află lângă Calcedon, unde petrecând Sfântul Teodor, s-a mutat către domnul. Iar după ce a murit Mihail Travlul, şi a primit împărăţia Teofil fiul său iarăşi s-a pornit goană asupra drept-credincioşilor închinători ai sfintelor icoane. Şi după ce s-a dus din viaţă şi Teofil, s-au făcut următori pe tronul împărăţiei drept-credincioasa împărăteasă Teodora împreună cu fiul său Mihail, atunci s-a făcut pace statornică între dreptcredincioşi. Iar după ce s-a făcut împărat Vasile Machidon, atunci cu multe îndemnări, a înduplecat pe Cuviosul acesta şi mult-pătimitorul Nicolae, şi l-a aşezat igumen mânăstirii Studiţilor. Deci cu acest fel, şi cu atâtea lupte petrecându-şi viaţa sfinţitul acesta Părinte, şi de multe rele pătimiri fiind chinuit, s-a odihnit cu pace, vieţuind ani şaptezeci şi cinci.
 
    Tot în această zi, Sfântul sfiinţitul Mucenic Avramie, episcopul Arvilului din Persia.
 
Stih : Unde este această îngrozitoare nevoitorilor Domnilor,
Zicea Avramie arătând la sabia călăului.
 
   Pe la al cincilea an al goanei ce s-a făcut în Persia împotriva creştinilor, a fost prins Sfântul acesta Avramie, Episcop fiind uneia din cetăţile Persiei, numită Arvil, de mai-marele vrăjitor al împăratului, şi a fost silit de el să se lepede de Hristos, şi să se închine soarelui; iar fericitul Avramie, îi zicea lui : Nenorocite şi ticălosule, cum nu te temi a mă îndemna, să fac cele ce nu se cuvin ? Şi este cu putinţă să las pe Făcătorul soarelui, şi al tuturor făpturilor, şi să mă închin soarelui, care este făcut de Dumnezeu ? Aceste cuvinte foarte au tulburat pe tiranul împotriva Sfântului. Şi îndată a poruncit să fie scos afară, pe pământ aruncat, şi cu toiege vârtoase să se bată. Şi aceasta făcându-se, după ce maimarele vrăjitorilor a văzut pe Sfântul că suferea vitejeşte; iar mai vârtos că se şi ruga pentru cei ce-l băteau, zicând : Doamne nu le pune lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac, a poruncit să i se taie capul cu sabia. Şi s-a săvârşit Sfântul Avramie, în satul ce se zice Telman, prin tăierea cea de sabie.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan cel din Irinopoli, unul din Sfinţii Părinţi cei de la Niceea.
 
Stih : Şi Ioan pentru ortodoxie râvnind.
Cu îndrăzneală pe rău credincioşi era mustrând.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântul Mucenic Teoctist.
 
Stih : Cu dumnezeieşti armele dumnezeieştii credinţe fiind acoperit,
Teoctist, la sabie grumazul şi-a descoperit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului şi făcătorului de minuni Iasim, care cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Însă a lui Iasim şi singură proastă ţărână fiind,
Bolnavilor vindecătorul Dar este dând.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Iosif de la Halep, care a mărturisit la anul o mie şase sute optzeci şi şase; prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Sufere Iosife tăierea prin sabie bărbăteşte,
Şi de la Dumnezeu cunună nestricăcioasă primeşte.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   La întărirea credinţei te-a pus Stăpânul pe tine Părinte ca pe un soare, ca să luminezi cu lumină înţelegătoare sufletele, celor ce neîncetat strigă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Spălat-ai spurcăciunile trupului şi ale sufletului, Fericite, cu curgerile lacrimilor, şi făcându-te lumină celor de pe pământ, purtătorule de Dumnezeu, pe toți ai învăţat să strige : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Stând pe temeiul cel neclintit al credinței, pe tine Maica lui Dumnezeu cea fără prihană te mărturisim Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de fire. Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, Preacurată.
 
 
   Ca o jertfă cuvântătoare ai adus toată viața ta, Părinte, spre miros de bună-mireasmă lui Hristos Dumnezeu, Care S-a spânzurat pe Cruce; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Având ca o moştenire de mult preț cuvintele tale cele însufleţite, înmulţeşti avuţia şi după moarte la toţi credincioşii, care înalță pe Hristos întru toţi vecii.
 
 
   Înfrumusețatu-te-ai Preafericite cu frumuseţea cuvintelor tale, că te-ai arătat condei Duhului Sfânt, scriind cu bunăcredință cunoştinţa Lui cea dumnezeiască, celor ce preaînalță pe Hristos întru toți vecii.
 
   Către acoperământul tău năzuiesc, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi sprijinitoare vieții mele te pun acum înainte pe tine, care mai presus de minte ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, pe Care Îl preaînălţăm întru toți vecii.
 
 
   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toți vecii.
 
   Ca o rază a luminii a strălucit cuvântul Darului în sufletul tău, Preafericite, şi prin tine tot pământul s-a umplut de lumina lui; de care cei ce ne împărtăşim lăudăm comoara înţelepciunii tale, Părinte.
 
   Urmând învăţăturilor celor părinteşti, cugetătorule de Dumnezeu, cu gând dumnezeiesc ne-ai învăţat a ne închina unei Firi în trei Fețe, şi a o cinsti teologhisind, nezidită, fără începere, Care izvorăşte lumină tuturor credincioşilor.
 
   Aflând răsplătirile ostenelilor tale, şi apucând în ceruri viață nesfârşită, cere mântuire, celor ce laudă pomenirea ta preaînţelepte fericite Isidore, stând înaintea scaunului Mântuitorului, împreună cu îngerii.
 
   Dumnezeu Cuvântul luând fără stricăciune chip stricăcios, pe oameni i-a îmbrăcat cu nestricăciune, sălăşluindu-Se cu bunăvoirea Tatălui, întru tine cea plină de Dar. Pentru aceea cu totul fără prihană, împreună cu oştile cele cereşti pe tine te slăvim.
 
 
   Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Care slăvindu-L cu oștile cereşti, pe tine te fericim.
 
 
   Cu sudorile sihăstriei ai stins văpaia patimilor, şi către înălţimea nepătimirii suindu-te de Dumnezeu purtătorule, acum cu bucurie stai înaintea Scaunului lui Hristos, rugându-te pentru noi, care săvârşim preasfântă pomenirea ta, Isidore.
 
   Născându-Se din tine, Născătoare de Dumnezeu, Ziditorul Cerului şi al pământului negrăit, precum ştie, acum S-a adus la Biserică ca un Prunc pe brațe, pe Care primindu-L Simeon, striga : Dumnezeu eşti Stăpâne, mântuitor şi izbăvitor neamului omenesc, Hristoase al meu.
 
 
   Născutu-S-a Hristos din Fecioară fără întinăciune, precum din Tatăl fără stricăciune, născut Fiu mai-nainte de luceafăr, Cel ce a mântuit pe Adam.
 
 
   Porţile cerurilor, deschideţi-vă, că Hristos în Biserică ca un Prunc, Se aduce lui Dumnezeu, Tatălui, de Maica Fecioară.
 
 
   Mare şi înfricoşată şi străină taină : Cel ce păzeşte toate, şi pruncii zideşte, ca un Prunc Se ține în braţe.
 
 
   Pe Cel sfinţit, sfinţita Fecioară L-a adus în Biserică preotului, şi tinzându-şi mâinile Simeon, L-a primit pe El bucurându-se, şi a strigat : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, Doamne.
 




 
   Legea cea din Scriptură plinind-o Iubitorul de oameni, acum în Biserică S-a adus, şi L-a luat în braţe bătrâneşti Simeon bătrânul, strigând : Acum mă slobozeşte la fericirea de acolo, că Te-am văzut astăzi cu trup muritor îmbrăcat, pe Tine, Cel ce domneşti peste viaţă, şi peste moarte stăpâneşti.
 
   Lumină spre descoperire neamurilor Te-ai arătat, Doamne, pe nor uşor şezând, Soarele dreptăţii, legea cea din umbră plinind, şi arătând începătura Harului celui nou. Pentru aceasta, văzându-Te Simeon a strigat : Din stricăciune mă slobozeşte, că Te-am văzut astăzi, Stăpâne.
 
   De Sânurile Părintelui nedespărţindu-te cu Dumnezeirea, Te-ai întrupat precum bine ai voit, ţinut fiind în braţele pururea Fecioarei, Te-ai dat în mâinile primitorului de Dumnezeu, Simeon, Cela ce ţii toate cu mâna Ta. Pentru aceasta acum mă slobozeşte în pace, pe mine robul Tău, care cu bucurie strig : Că Te-am văzut astăzi Iubitorule de oameni.
 
 
   Nestricat ţi-ai păzit trupul pentru Hristos, Mirele tău, întru frumusețile fecioriei, Agato, mireasă a lui Dumnezeu, fiind înfrumuseţată şi luminată cu străluciri muceniceşti, şi ai mers către dumnezeiască cămară de Mire. Pentru aceasta săvârşim prăznuirea ta în toată lumea, slăvind pe Mântuitorul, Care pururea te-a mărit.
 
   Tăierea pieptului şi arderea focului, şi zgârieturile trupului, ai răbdat, preaslăvită, căutând cu ochii inimii la răsplătirile veşnice şi la fericirea de acolo, şi la cununa neveştejită, care acum a dăruit-o ție Hristos, preaslăvită; ca ceea ce ai pătimit pentru El preafrumos.
 
   Năvălirea neoprită a focului, dumnezeieşte o ai oprit prin rugăciunile tale, ceea ce eşti cu numele bunătăţii, şi ai mântuit cetatea, care cinstea cinstitele tale moaşte, Muceniță, din care curg râurile tămăduirilor, întru Dumnezeiescul Duh. Că întru această cetate chinuindu-te, ai smerit pe vrăjmaşul, şi ai luat cununa biruinţei, ceea ce eşti prealăudată.
 
 
   Străină minune s-a făcut la adormirea preaslăvitei Agata, şi Muceniței lui Hristos Dumnezeu, asemenea ca a lui Moise. Că acela punând legi poporului, a primit în munte cele scrise pe lespezi de Dumnezeu însemnate Scripturi, iar aici îngerul a adus din Cer la mormânt lespede scrisă întru acest chip : Cuget cuvios, de sine volnic, la alegere, cinste de la Dumnezeu, şi mântuire patriei.
 
   Cel ce Se poartă pe Heruvimi, şi Se laudă de Serafimi, astăzi în dumnezeiasca Biserică, după lege fiind adus, în braţele bătrânului ca pe un scaun şade. Şi de la Iosif primeşte daruri lui Dumnezeu cuvioase, ca o pereche de turturele nespurcata Biserică, şi pe poporul cel nou cel ales din păgâni, şi doi pui de porumb, ca un începător legii celei vechi şi celei noi. Şi sfârşitul făgăduinţei celei către sine Simeon luând, binecuvântând pe Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, semnele patimii Celui dintr-însa mai-nainte le-a spus, şi de la Dânsul a cerut slobozire, strigând : Acum mă slobozeşte, Stăpâne, precum mai-nainte Te-ai făgăgăduit mie; că Te-am văzut pe Tine, Lumina cea mai-nainte de veci, şi Domnul Mântuitorul poporului celui cu numele Tău numit.
 
 
   Ca un chivot prealuminat al lui Dumnezeu, cu adevărat Preacurata, aducând astăzi jertfelnicul, pe Hristos îl duce în Biserică, şi cu cinste Îl pune în braţele lui Simeon celui cugetător de Dumnezeu. Pentru aceea s-au sfinţit acum Sfintele Sfintelor, şi dimpreună cu însuşi sfântul se bucură.
 
 
   Proslăvitu-s-a astăzi Simeon, primind cu cuviinţă dumnezeiască pe Hristos, ca un Cărbune aprins, şi curățindu-şi buzele, Îl îmbrăţişează, şi cu mulţumire bucurându-se, cere slobozire. Pe acesta dar acum cu bunăcredinţă toți fericindu-L, cu netăcute laude să-L cinstim.
 
 
   Uşa cea însufleţită, Curata Fecioară, astăzi duce la Biserică pe Împăratul şi Domnul, pe Care L-a avut în sine, trecând prin uşa, care o avea închisă, precum s-a scris dedemult. Pentru aceasta toți dănţuind înaintea feței ei, cu cântări dumnezeieşti să o lăudăm pe ea.
 
   Astăzi sfinţita Maică, şi cea mai înaltă decât sfintele, la Biserica cea Sfântă a venit, arătând lumii pe Făcătorul de lume, şi Dătătorul legii, pe Care şi în brațe primindu-L bătrânul Simeon, cinstindu-L striga : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, că Te-am văzut pe Tine mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Mieluşeaua Ta, Iisuse, Agata, strigă cu mare glas : Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

 
   Ceata îngerească să se spăimânteze de minune, iar noi oamenii cu glasuri să strigăm cântare, văzând negrăită pogorârea lui Dumnezeu. Că de Care se cutremură puterile cereşti, pe Acela acum Îl cuprind mâinile bătrânului, pe unul Iubitorul de oameni.
 
 
   Născutu-Te-ai din Maică, pe pământ, Cuvinte, Cel fără de început, adusu-Te-ai la Biserică, Cel necuprins, şi bătrânul bucurându-se Te-a primit în braţe, strigând : Acum mă slobozeşte, pe cel ce m-ai păzit, după cuvântul Tău, Care bine ai voit ca un Dumnezeu să mântuieşti neamul omenesc.
 
 
   Pe cea dintâi pricină a bunătăţilor poftindu-o Muceniţă, te-ai învrednicit a avea numirea bunătăţii, cunoscând mai înainte pronia cea negrăită, bunătatea obiceiurilor tale.
 
   Ridicatu-te-ai curată către vieţuire prealuminată, defăimând cugetarea trupului, şi uitându-te neîncetat către Mirele tău Cel preaiubit.
 
 
   Mireasă a lui Hristos, dumnezeiască Agata, te-ai împodobit cu frumuseţile fecioriei, şi cu dumnezeieşti sângiurile cinstitei mucenicii încununându-te, cu cununi îndoite, Preamărită.
 
   Lăcaş lui Dumnezeu cuviincios te-ai făcut tu, Curată, mai desfătat decât cerurile, şi mai curat, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, şi acum se bucură de tine ceata fecioarelor.
 
   Agată floarea şi lauda cea luminată, şi prea veselitoare a dumnezeieştilor mucenici, înrăutăţirea sufletului meu tămăduind, împodobeşte-l Muceniță.
 
   Cu bunătăţi roditoare te-ai luminat pe tine Agato, şi te-ai numit Muceniță, nebăgând seamă de cele vremelnice, şi iubind Împărăţia lui Dumnezeu.
 
 
   Pe Hristos ai ales mai bine decât toate cele veselitoare Agato, biruindu-te de dragostea cea dumnezeiască, şi îngrozirile tiranilor cu bună îndrăzneală şi cu bărbăţie le-ai călcat.
 
   Mireasă a lui Dumnezeu, Curată, roagă pe Dumnezeu, pe Care L-ai născut, să se mântuiască, cei ce te laudă pe tine, de supărări şi de primejdii, de patimi şi de nevoi, Preafericită.
 
 
   Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul, şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.
 
 
   Lauda credinţei şi a ortodoxiei, a cuviinţei şi a fecioriei, cu osârdia muceniciei fiind împodobită, te-ai cinstit cu numire Agata, gând cuvios din sine volnic la alegere, cu adevărat cinste către Dumnezeu, mântuire patriei, care te rogi Lui Hristos ca o mireasă, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Întrupându-Te, Hristoase din Fecioară, acum Te-a primit sfințitul Simeon, zicând : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne. Iar Anna cea nevinovată şi Proorocița cea preamărită, ţi-a adus mulțumire şi laudă, iar noi Dătătorule de viaţă strigăm Ție : Slavă Celui ce aşa bine ai voit.
 
 
   Ruşinatu-s-a semeţia vicleanului balaur, şi s-a înfruntat, căci acum fecioarele îi calcă trufia lui, că a răsărit pe pământ Hristos din Fecioară, şi a luminat pe toţi.
 
   După lege nevoindu-te cu curăţenie nespurcată, Muceniţă, bucurându-te ai biruit duhurile viclenirii, într-armându-te cu Darul lui Hristos, şi Crucea Lui luându-o pe umere.
 
   Înfrumuseţa-tu-te-ai Agato cu înfrumuseţări bune, ale trupului şi ale sufletului, Preamărită, că amândouă părţile a face bine s-au adunat întru tine luminat, adunându-se cu purtarea de grijă a lui Hristos.
 
 
   Fii-mi părtinitoare, Preaînţeleaptă, scăpându-mă de cele rele, şi de supărări, şi de vifor, de scârbe, şi de sila vrăjmaşului, ca mântuindu-mă să te laud, ca pe o apărătoare bună, ceea ce eşti cu numele bunătăţii.
 
   Fără măsură ai întrecut luminile îngerilor, Preacurată, că ai născut negrăit pe Soarele cel înţelegător pe Hristos, Care a luminat cugetele credincioşilor cu razele Dumnezeirii.
 
 
   Cu dumnezeieştile porunci ale Stăpânului Hristos, îndreptându-te preaslăvită, prin închipuire te-ai dezlegat de legăturile poftelor trupeşti, Agato, arătându-te măslin prea-roditor.
 
   Cu toată dragostea vărsând fulgerele cele prealuminoase ale lui Hristos, ai defăimat dulceţile cele ce se târăsc jos pe pământ, dorind numai de dulceaţa singur Aceluia.
 
 
   Ca să te învredniceşti a vedea petrecerea cea nespusă a celor aleşi, Preamărită, vitejeşte ai răbdat chinurile, bucurându-te Agato prealăudată.
 
   Ţie, care ai născut pe Hristos Ziditorul tuturor, strigăm : Bucură-te Curată; bucură-te ceea ce ne-ai răsărit nouă Lumina; bucură-te, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput.
 
 
   În deşert cugetător fiind tiranul, a nădăjduit să te amăgească pe tine fecioară frumoasă, dar s-a înfruntat cu mare ruşine, întâmpinând cugetul tău cel întărit.
 
   Revărsatu-s-a Darul pe buzele tale Muceniţă, ceea ce eşti cu numele bunătăţii, căci tare ai înfruntat pe cel arătat fără de ruşine, îmbogăţindu-te de cuvântul cel de Dumnezeu învăţat.
 
 
   Piatră de mult preţ te-ai arătat, Preamărită, având gând de sineşi volnic cu alegere şi cuvios, şi patriei mântuire adevărată, veselindu-te Agato curată.
 
   Ca în psalmi, lăudându-te strigăm ție : Bucură-te muntele cel prea-gras al lui Hristos Dumnezeu, întru care bine-a-voit să locuiască pentru mântuirea noastră, Mireasă dumnezeiască.
 
 
   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune, Dumnezeule scoate-mă.
 
 
   Să se împodobească astăzi Biserica, cu porfiră slăvită, vopsită din curate sângiurile Muceniței Agata; bucură-te strigând, lauda Cataniei.
 
 
   Feciorească prăznuire, şi cămară nestricăcioasă, și mulţime de fecioare strălucite, cinstite şi înfrumuseţate, aici văd astăzi. Nuntă cinstită, cămară întru cele de sus ca un Cer s-a împodobit, şi patul lor cel neîntinat, şi frumuseţea vrând cu laude să o scriu nu sunt îndestulat; că vierme sunt, şi pe jos mă târăsc; şi cum voi ajunge cele înalte; şi cine îmi va da aripi ca de porumb, şi zburând să ajung a cuvânta, şi a striga : Bucură-te Agato lauda Cataniei.
 
Stih : Mă bucur că Agata se dă la întunericul temniţei.
Căci urî şi lumina despre vederea cea înşelătoare a feţei.
Preafrumoasa Agata în a cincea zi,
În temniţă (fiind închisă) muri.
 
   Această sfântă era dintr-o cetate a ostrovului Siciliei ce se cheamă Panormu, care era înfrumuseţată, şi strălucită cu frumuseţea trupului şi a fecioriei, şi cu podoaba sufletului, plină fiind de avere şi de bunătăţi trupeşti. Iar pe vremea împăratului Deciu se aduse înaintea ighemonului Chintian această fecioară, şi mai întâi o a dat oarecăreia femei necredincioase, ce se chema Afrodisia, ca să o întoarcă şi să o osebească de credinţa lui Hristos. Iar ea ţinându-se tare de credinţă, poftea mai bine să moară cu moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos. Pentru aceasta o chinuiră rău, şi-i tăiară sânii, pe care o a vindecat slăvitul Apostol Petru, prin arătarea sa în temniţă. De aceea o traseră pe hârburi şi o arseră, şi băgând-o în temniţă şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Însă zic, că îngerul a adus o lespede la mormântul ei, pe care erau scrise aceste cuvinte : Minte Cuvioasă, de sine-şi voitoare cinste de la Dumnezeu, şi patriei mântuire. Şi i se face soborul ei în muceniceasca sa biserică, la Trichoiho.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Teodula.
 
Stih : Teodula de focul cel împreună slugă nu se îngrozea.
Căci nădejdile întru Dumnezeu ca o slugă îşi punea.
 
   Pe vremile împăraţilor Diocleţian, şi Maximian, a fost trimis, în cetatea Anazarvei, oarecarele cu numele Pelaghie, pentru ca să facă cercetare asupra creştinilor. Atuncea fiind prinsă Sfânta a stătut de faţă la judecata lui Pelaghie, şi înaintea tuturor mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost spânzurată de perii capului de un chiparos, şi cu frigări de fier înfocate i s-au străpuns sânii. Şi zicând către ighemonul acela, unde sunt dumnezeii tăi ? Arată-mi pe aceştia, ca să-i cinstesc pe ei după putinţă, îndată a fost pogorâtă şi trimisă la capiştea lui Adrian, pe care avea mai însemnat, şi mai vestit. Deci intrând sfânta în capişte, a făcut rugăciune către Dumnezeu, şi suflând asupra idolului lui Adrian, a căzut jos, şi s-a zdrobit în trei bucăţi. Apoi ieşind din capişte, a zis către ighemonul : Intră, şi dă mână de ajutor dumnezeului tău lui Adrian, căci căzând jos s-a zdrobit. Iar el cu grăbire intrând, şi văzând idolul zdrobit în trei bucăţi zăcând, s-a văitat cu scârşnirea dinţilor. Deci după ce şi la urechile împăratului a ajuns ceea ce s-a făcut, a fost trimis îndată cel mai întâi din oamenii împărăteşti, în cetatea Anarzarv, poruncindu-i-se ca să vadă, şi de este adevărat ceea ce s-a făcut idolului, să se dea ighemonul spre mâncarea fiarelor. De aceasta înştiinţându-se ighemonul, a îngenuncheat la fericita Teodula, rugând-o pe ea cu lacrimi, să se roage Dumnezeului ei, să facă sănătos pe zdrobitul idol, şi să se aşeze în locul în care sta, şi dacă se va tace aceasta, el va veni la credinţa lui Hristos, şi se va face creştin. Atunci Sfânta rugându-se lui Dumnezeu, îndată zdrobitul idol, din dumnezeiască poruncă, întreg s-a aşezat în locul său; şi aflându-l pe ei trimisul împărătesc întreg, întorcându-se a dus veste împăratului. Iar împăratul prin scrisori a poruncit ighemonului prin multe chipuri, şi cu multe feluri de munci să muncească pe Sfânta, şi la amară moarte să o dea. Deci iarăşi a poruncit ca cu frigări de fier înfocate să-i pătrundă trupul ei, şi aceasta făcându-se, se mânia blestematul, şi de trei ori ticălosul acela, văzând-o pe ea că nimic îi pasă de munci. Deci atunci Eladie Komentarisie zice ighemonului : Dă-mi mie puterea asupra ei, şi de nu o voi pleca să jertfească dumnezeului Adrian, să-mi tăi capul, şi i s-a îngăduit lui să facă împotriva Sfintei cele ce i se va părea. Iar el făcând cinci piroane de fier le-au bătut pe ele două prin urechile ei, şi unul în frunte, şi două prin sâni, şi toate piroanele fiind aşezate, sfânta ridicându-şi ochii minţii la Cer, se ruga lui Dumnezeu, ca să-i dea ei tărie şi răbdare, pentru nesuferirea muncii. Deci nu târziu se făcu aceasta, căci Komentarisie, văzând vitejeasca ei înfăţişare, că întru nimic socoteşte amărăciunea muncii, şi socotind că de va cădea din făgăduinţă, va suferi primejdia vieţii, precum se făgăduise; poftind-o pe ea la casa sa, o ruga ca să jertfească împreună cu el idolilor. Atuncea Sfânta făcând pentru el rugăciune, şi întărindu-l pe el cu cuvinte dumnezeieşti, l-a înduplecat să se facă creştin. Şi făcându-se dimineaţă Komentarisie împreună cu dânsa, înfăţişându-se la ighemonul, îi zise : Nu am putut a îndupleca pe cea cu adevărat slugă adevăratului Dumnezeu, şi a o mişca din dreapta şi buna cale, ci mai vârtos ea m-a mântuit din întunericul necunoştinţei, apropiindu-mă de Dumnezeu, şi luminându-mi pânditori ochii inimii mele, m-a adus Domnului meu Iisus Hristos, adevăratului Dumnezeu. Acestea după ce le-a auzit ighemonul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să i se taie capul de sabie şi trupul să i se arunce în mare. Şi aceasta făcându-se, şi-a săvârşit mucenicia sa Elladie Komentarisie, în douăzeci şi patru ale lunii lui Ianuarie. Iar pe Sfânta în cuptor cumplit ars cu foc, a poruncit să fie aruncată. Fericita însă, nevătămată a rămas în cuptor, rugându-se şi proslăvind pe Dumnezeu. Pentru aceasta de nedumerire cuprinzându-se ighemonul cu mare glas a strigat : Ce voi face, cu silnica muritoarea aceasta ? Nu ştiu. Şi unul din cei ce stau faţă, Voitos numindu-se, zise : Dămi-o mie, că nu sunt aşa nebun ca Komentarisie, ca să mă înduplec amăgindu-mă de ea; şi ighemonul slobozind-o, a luat-o pe ea şi a dus-o la casa sa. Apoi şi acesta primind întru inima sa cuvintele fericitei, a luat dumnezeiască prefacere ca şi Komentarisie. Şi a doua zi, mergând de faţă la ighemonul împreună cu Sfânta, îi zise : Starea noastră amândurora o ighemonule cum se află, mă înfăţişez ţie ca să-ţi fac cunoscut. Şi eu pe Hristos mărturisesc că este Dumnezeu adevărat, deşii aceasta a zădărnicit la tine nădejdile făgăduinţelor mele, căci mai bine este să rămân de minciună, să mă fac împreună moştenitor cu Hristos, decât adeverindu-mă, să câştig gheena focului. Iar ţie ţi se cade să dai mulțumită adevăratului Dumnezeu, celui ce te-a mântuit pe tine şi să te apropii de el, precum te-ai făgăduit. Nu numai nimic de acestea n-ai făcut; ci şi nerecunoscător arătându-te, pe făcătoarea ta de bine, la munci nesuferite o ai dat. Aşa a vorbit, iar ighemonul a poruncit să i se taie capul de sabie. Iar pe fericita a poruncit să o întindă pe scară de fier cumplit înfocată, şi păcură, untdelemn şi ceară, să se arunce deasupra scării, spre mai multă a ei învăpăiere. Şi Voitos adică săvârşindu-şi mucenicia prin sabie, s-a mutat către Domul. Iar fericita rugându-se lui Dumnezeu, s-a suit pe scară, care sfărâmându-se, şi multe scântei aruncând la cei ce erau faţă, pe cei mai mulţi i-a ars. Deci fiind aruncată în temniţă, a doua zi un cuptor mare aprinzându-se, şi fiind aruncată într-însul Sfânta, împreună cu Evagrie şi cu Macarie, şi cu alţii nu puţini, au primit fericitul sfârşit.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Teodosie, cel din Scopelo.
 
Stih : Teodosie pe calea cea strâmtă aici călătorind,
Acum pe calea cea largă a Edenului este umblând.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Polieuct, patriarhul Constantinopolului.
 
Stih : Dorit sfârşit ai aflat al Domnului păstorule,
Purtând numirea din lucruri de Dumnezeu grăitorule.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Antonie Atineanul, care în Constantinopol a suferit mucenicia la anul o mie şase sute şaptezeci şi patru, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Junghiindu-se Antonie ca o oaie.
Se înfăţişează lui Hristos, urmând ca o oaie.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
   Foarte mult luminat, şi de față grăind, ai spăimântat pe tirani cu cuvântul înţelepciunii şi al Darului, şi cu răbdarea chinurilor, că fără durere răbdând jăratecul focului, strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   De marea nebunie fiind cuprins vrăjmaşul, se mira tare, văzând întinerirea ta, şi răsărirea sânilor tăi, căci bucurându-te Muceniță, glăsuiai, strigând către Mirele tău : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Sosit-a luminat la tine ucenicul lui Hristos, fiind tu la închisoare, vindecând rănile tale cele cumplite, care ai răbdat, nebiruită Muceniţă a Mântuitorului, fecioară, veselindu-te, şi zicând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Adam s-a omorât călcând porunca Atotțiitorului, iar tu născând Viața cea veşnică, Preacurată Fecioară, pe dânsul l-ai mântuit de moarte, cu mulțumire strigându-ți : Bine eşti cuvântată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.
 
 
   Învrednicindu-te întru veselie şi întru bucurie a locui în veci, roagă-te Agato să se lumineze cu mărirea ta cea nespusă, cei ce te cinstesc, şi să se îndestuleze de viața cea nepieritoare.
 
   Cu cugetul, cu inima, şi cu sufletul iubind preadorit chipul lui Hristos cel mai presus de cuvânt, ai zburat către Dânsul, strigând : Voi alerga după Tine, şi voi locui împreună cu Tine în veci.
 
 
   Cu podoabe mai presus de fire, şi cu haină frumoasă fiind împodobită, ai stătut Agato, ca o fiică a Împăratului întru cinstea lui Hristos, strigând, şi preaînălțându-L pe El în veci.
 
   Născătoare de Dumnezeu născând pe Hristos, Cel ce S-a făcut pentru noi Mir, ai umplut lumea de bună mireasmă, cu miresme de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta ție Fecioară strigăm : Bucură-te vasule al Mirului celui cu mii de miresme.
 
 
   Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Fiind împodobită cu cununi de biruinţă, cu dreapta cea începătoare de viață, de Dumnezeu cugetătoare Agato, acum roagă-te, să se mântuiască patria ta de furtună; precum mai-nainte ai oprit năvălirea focului, ca toți să te mărim neîncetat pe tine cu laude.
 
   Hristos, Cela ce păzeşte toate cu dumnezeiască purtare de grijă, acum răsplătind bărbăţia ta, Muceniţă, te-a sălăşluit în corturile cele cereşti ca pe o mireasă a Lui, preanevinovată, şi te-ai învrednicit să te bucuri împreună cu îngerii, şi cu mucenicii.
 
 
   Dă-mi o Muceniţă curată pe Hristos judecătorul tuturor, să-mi fie Milostiv cu rugăciunile tale, Preacinstită, şi nu înceta rugând pururea pe Cel Milostiv, să-mi curăţească mulţimea greşelilor, ceea ce eşti podoaba mucenicilor.
 
   Fiul cel mai-nainte fără început cu Tatăl, întrupându-Se negrăit din curatele tale sângiuri, Preacurată Maică nenuntită, S-a arătat nouă ca un Soare, şi gonind întunericul, a luminat toate.
 
 
   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.
 
 
   Agato cea cu nume mare, mireasă a lui Hristos nestricată, frumuseţe de comoară dumnezeiască, şi Muceniță împodobită, fă pomenire pentru cei ce te cinstesc cu credinţă, fecioară înfrumuseţată, ca să afle dezlegarea greşelilor, cei ce săvârşesc cu bucurie sfântă pomenirea ta.
 
   Ca să plineşti rânduiala Ta cea nespusă, Doamne, la Biserică te-ai adus de Maica cea neispitită de bărbat. Şi văzându-Te bătrânul, striga : Acum slobozeşte pe robul Tău, o Stăpâne, că ai venit Mântuitor lumii, lumina Tatălui, Hristosul meu.
 
 
   Cu frică şi cu bucurie, în braţe pe Stăpânul, ţinându-L Simeon a cerut slobozire din viaţă, lăudând pe Maica lui Dumnezeu.
 
 
   Acum slobozeşte-mă, către viaţa cea adevărată, striga Simeon, că Te-am văzut pe Tine Mântuitorul meu, Cela ce eşti Lumina lumii, Stăpâne.
 
 
   Anna cea înţeleaptă, şi Cuvioasă, ca o Proorociţă făcea mulțumire, Celui ce S-a născut din Fecioară, spre mântuirea oamenilor.
 
   Căruia slujitorii cei de sus cu cutremur se roagă, pe Acela acum jos Simeon în brațe trupeşte luându-L, a propovăduit cum că Dumnezeu cu oamenii S-a unit, şi Om pe Dumnezeu cel Ceresc văzându-L, osebindu-Se de cele de pe pământ, cu bucurie a strigat : Cela ce ai descoperit celor din întuneric lumina cea neînserată, Doamne, slavă Ție.
 




 
   Făcătorul tuturor, şi Mântuitorul nostru, S-a adus la Biserică, de Maica Fecioara. Pentru aceea bătrânul cu bucurie luându-L pe El striga : Acum slobozeşte pe robul Tău, Bunule, cu pace, precum bine ai voit.
 
   Simeon primind în braţe din mâinile Fecioarei, pe Mântuitorul cel ce S-a născut mai-nainte de toți vecii, striga : Văzut-au marginile lumii lumina slavei Tale. Acum slobozeşte pe robul Tău, Bunule, cu pace, că Te-am văzut.
 
   Pe Mântuitorul, Cel ce S-a născut în vremile cele mai de pe urmă spre mântuirea oamenilor, ținându-L Simeon în brațe, cu bucurie striga : Văzut-am lumina neamurilor, şi slava lui Israil. Acum mă slobozeşte precum ai zis ca un Dumnezeu, din cele de aici, cu porunca Ta.
 
 
   Strălucindu-te cu lumina dumnezeieştilor bunătăți, Preasfinţite, lumină te-ai pus în sfeşnicul cel de taină al dumnezeieștii Biserici, luminându-o pe dânsa, Părinte, cu sfinţite învăţăturile tale.
 
   Duhul, Care te-a sfințit pe tine Vucole preasfinţite, prin tine dăruieşte purtătorule de Dumnezeu, sfinţenie şi luminare, şi mântuire, celor ce aleargă cu credință.
 
   Propovăduind, Înțelepte, bunătatea Dumnezeului nostru cea nemărginită, îmbunezi popoarele cele căzute în rele, aducându-le Mântuitorului bună dăruire, ca un lucrător de sfințenie preasfinţit.
 
   Cercaţi Scripturile, precum a zis în Evanghelii, Hristos Dumnezeul nostru. Că într-însele Îl vom afla pe Dânsul născut şi înfăşat, în iesle pus, şi cu lapte hrănit, şi cum tăierea împrejur a primit, şi de Simeon S-a purtat. Şi nu prin părere, şi prin nălucire, ci prin adevăr lumii S-a arătat. Către Care să strigăm : Cela ce eşti mai-nainte de veci, Dumnezeule, slavă Ție.
 
 
   Purtând Curata, şi cea fără prihană Fecioară, pe Făcătorul şi Stăpânul, ca pe un Prunc în braţe, în Biserică intră.
 
 
   Primeşte o Simeone, pe Domnul slavei, precum ţi s-a vestit ţie, de la Duhul Sfânt, că iată a venit.
 
 
   Acum au văzut ochii mei, Bunule Dumnezeule, făgăduinţa Ta, slobozeşte degrab pe robul Tău, Iubitorule de oameni.
 
   Astăzi, Cel ce a dat dedemult lui Moise legea în Sinai, poruncilor legii Se supune, pentru noi ca un Milostiv făcându-Se ca noi. Acum Dumnezeu cel Curat, ca un Prunc Sfânt, deschizând pântecele celei curate, luişi însuşi ca un Dumnezeu se aduce, de blestemul legii slobozindu-ne, şi luminând sufletele noastre.
 
 
   Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Vucol, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   La Biserică Te-ai adus Viața tuturor; pentru mine făcându-Te Prunc sub lege, Cel ce oarecând ai scris pe lespezi legea în muntele Sinai, ca să mântuieşti pe toți din robia cea dedemult a legii. Slavă milostivirii Tale, Mântuitorule, slavă Împărăției Tale, slavă rânduielii Tale, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   La Biserică Te-ai adus ca să plineşti cele obişnuite Făcătorul şi Stăpânul şi Dătătorul legii, şi ai suferit a Te ține trupeşte în brațele lui Simeon cu bunăvoirea Ta. Cela ce eşti tuturor înfricoşat, şi ții toată zidirea unule Îndurate, descoperind lumina Ta nouă tuturor.
 
 
   Cu frumuseţile cele dumnezeieşti şi sfinţite, şi cu străluciri luminoase luminându-te totdeauna, luminează sufletul meu, care cinsteşte luminată prăznuirea ta, Părinte.
 
   Stea cu totul luminoasă arătându-te pe tine, Soarele cel înțelegător, cu strălucirile bunătăţilor tale a luminat tot pământul, Ierarhe al lui Hristos, Vucole preaînţelepte.
 
 
   Viaţă pururea curată şi limpede, şi neamestecată cu întinăciune, arătând Mărite, te-ai cunoscut pe pământ odor sfinţit al lui Hristos, Vucole preaînţelepte.
 
 
   Cel ce este împreună cu Tatăl, Unul-Născut, întrupându-Se cu cuviinţă dumnezeiască, în pântecele tău mai presus de cuget, a îndumnezeit pe oameni, Preacurată, pentru mulţimea îndurărilor, Preabunul Dumnezeu.
 
 
   Fiu zilei şi al luminii prin osteneli dumnezeieşti făcându-te Ierarhe, te-ai sălăşluit cu adevărat acum întru luminile sfinţilor, luminându-te cu Darul.
 
   Propovăduind cu bunăcredinţă o Fiinţă a Treimii, ai dezrădăcinat de pe pământ înşelăciunea mulţimii dumnezeilor, ca un Ierarh cinstit, şi ca un slujitor adevărat al Cuvântului.
 
 
   Calea vieţii ai arătat tuturor, celor ce au fost rătăciţi din ispita vrăjmaşului, şi i-ai adus pe ei mântuiţi ca un păstor cuvântător, la Cuvântul începătorul păstorilor.
 
   Fii mie liman şi păzitoare, celui ce pururea sunt bătut, neslăbit de întreitele valuri cele cumplite ale patimilor, în marea vieții, singură Preacurată pururea Fecioară.
 
 
   Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
 
   Strălucind cu lumina preoției, ai povăţuit la lumină popoarele Ierarhe, şi ai pierdut întunericul idolilor, iar cu lumina tămăduirilor, risipind negura patimilor, te-ai mutat către lumina cea neapusă, rugându-te neîncetat pentru noi, care te cinstim, Vucole fericite.
 
 
   Prunc Te-ai făcut pentru mine Cela ce eşti vechi de zile, curăţeniilor te împărtăşeşti Preacurate Dumnezeule, ca să-mi încredinţezi mie trupul cel din Fecioară. Şi acestea Simeon cu taină ştiindu-le, Te-a cunoscut pe Tine, Dumnezeu şi Om, Cel ce Te-ai arătat cu trupul, şi ca pe o viață Te-a cuprins, şi bucurându-se ca un bătrân, a strigat : Slobozeşte-mă, căci Tu eşti Dumnezeul meu.
 
 
   Cel ce a ştiut mai-nainte frumuseţea sufletului, şi curăția gândului tău, de Dumnezeu fericite, te-a făcut după cuviință propovăduitor celor sfinte, Înțelepte.
 
   Fiind luminat de Duhul, luminezi pe cei ce sunt întru întunericul rătăcirii şi prin Botez îi săvârşeşti fii zilei, Ierarhe pururea pomenite.
 
   De multe fiare ţi-ai mântuit turma, care căuta să o tulbure, şi să o depărteze de credinţa cea fără prihană, podoaba Arhiereilor şi pârga păstorilor, Vucole.
 
 
   Aflându-te strălucit cu Darul, slăvitul cuvântătorul de Dumnezeu, te-a hirotonit cu învăţături dumnezeieşti, şi te-a săvârşit preot sfinţit, Vucole preaînţelepte.
 
 
   Arătat te-a văzut pe tine Moise în rug, care închipuia cu sfinţenie prin taină că vei să te arăţi Născătoare Focului, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Îmbrăcându-te cu sfinţenie cu îmbrăcămintea cea sfinţită a preoţiei, ai luminat pe cei nesfinţiţi Ierarhe, a cinsti o Unime nezidită în trei Feţe, Vucole preaînţelepte.
 
   Din gura lupului celui înţelegător, ai răpit pe noroade, cu învăţăturile grăitoarei de Dumnezeu gurii tale, şi gurile cele fără uşi ale ereticilor le-ai îngrădit cu teologiile tale, Părinte Vucole.
 
   Luminându-te cu razele cele dătătoare de lumină ale Duhului, Cuvioase, te-ai făcut cu totul luminos, luminând sufletele celor întunecați, Vucole Ierarhe de Dumnezeu fericite.
 
 
   Biruitu-s-a necuratul Marchian de ale tale sfinţite cuvântări, şi s-a izgonit turbatul, vărsându-şi noroiul a toată necuviinţa, Vucole preamărite.
 
   Legile firii le înnoieşte Iisus cel ce este Dumnezeu mai presus de toată fiinţa, Preacurată, născându-Se din pântecele tău, Cel ce singur a înfiinţat toată lumea cu voirea Lui.
 
   Preamăritul Vucol având smerenie înălţătoare, curăţia gândului, dragoste nefăţarnică, credinţă şi nădejde curată, s-a arătat locaş Treimii.
 
   Duhul Sfânt în urma ta, celui ce ai împodobit din-destul scaunul Smirnelor, Prealăudate, a hirotonit păstor pe Policarp, săvârşindu-se prin mâna ta, Vucole.
 
 
   Cunoscând prin Duhul chemarea ta, Înţelepte, aduci la Altar pe cel din urma ta cu darul oilor celor cuvântătoare, fiind luminat cu strălucirile bunătăţilor.
 
   Stăpână, uşa Darului, care ai deschis oamenilor uşa cea cerească, deschide-mi mie uşile pocăinţei luminat, şi mă mântuieşte de uşile morţii.
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viaţa mea, mult-Milostive.
 
Stih : Vucol păstorul Smirnei cerescul jertfitor.
Neadormit este şi după moarte al turmei păzitor.
În a şasea zi Vucol a părăsit,
Strălucirea lumii soarelui acestuia văzut.
 
   Acesta din tânăra sa vârstă păzindu-se pe sine curat, se făcu vas Sfântului Duh. Pe care aflându-l iscusit şi vrednic, prealăudatul şi iubitul lui Hristos, dumnezeiescul Ioan de Dumnezeu cuvântătorul, l-a hirotonisit Episcop şi păstor ales bisericii, marii cetăţi a Smirnelor. Care luminându-se de Duhul Sfânt, lumină pe cei ce se aflau întru întunericul rătăcirii, de i-a făcut fii zilei prin Sfântul Botez, mântuindu-i de neîmblânzitele fiare, adică de sălbaticii şi întunecaţii draci. Deci acesta mai-nainte de a se săvârşi, a hirotonisit diadoh în locul său într-această cetate păstor şi dascăl oilor celor cuvântătoare pe fericitul Policarp; şi aşa către Domnul s-a mutat. Al căruia cinstit trup îngropându-se în pământ, făcu Dumnezeu de crescu un copac, care face tămăduiri până astăzi.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian, cel din Emesa.
 
Stih : Hristos a fost pironit la mâini şi la picioare.
Iar Iulian şi la cap cu adăugire.
 
   Aceasta era din cetatea Emesei, în floarea vârstei sale, binecinstitor de Dumnezeu, cu părere adică că se osârduieşte prin doctorii pentru trupurile oamenilor; iar mai multă îngrijire făcând pentru sufletele lor, căci era doctor numai puţin acestora decât acelora. Deci fiind prinşi Siluan Episcopul, şi Luca Diaconul, şi Mochie Anagnostul, pe vremile împăratului Numerian, şi fiind osândiţi de închinătorii de idoli a se face mâncare fiarelor, Sfântul Iulian, când îi duceau pe ei, întâmpinându-i, li s-a închinat. Pentru care fiind prins şi el după moartea acelora, i s-a bătut cuie de fier în cap, şi la mâini şi la picioare, şi în oarecare peşteră, precum se afla cu cuiele fiind închis, şi-a dat duhul la Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici, Fausta, Evilasie şi Maxim.
 
Stih : Trei Mucenici pătimesc a peştilor patimă,
Întâmplându-li-se obştesc organ tigaia.
 
   Această sfântă Fausta, era pe vremea împăratului Maximian, din cetatea Cizicului. Şi întâmplându-se a avea părinţi bogaţi şi pioşi, multă bogăţie după moartea lor a rămas. Ci nici vârsta tinereţii, nici înşelăciunea bogăţiilor, nu o a despărţit pe dânsa de la faptele bune. Ţinându-se pe sine întru feciorie în post, şi în rugăciune, şi întru îndeletnicirea dumnezeieştilor Scripturi. Deci vestea ei ajungând până la împăratul, a fost trimis către ea oarecarele Evilasie din cei aleşi ai siclitului ca să o plece pe ea să jertfească dumnezeilor, şi neînduplecându-se, să fie aruncată întru adâncurile mării. Iar acela întrebuinţând la ea toată cercarea muncilor, după ce a văzut că cu preamărire s-a izbăvit din ele, şi că făcea minuni, a crezut în Hristos. Şi iarăşi a fost trimis la Evilasie şi la, Maxim eparhul. Care pe amândoi, la cumplite munci supunându-i, prin facerile de minuni şi prin rugăciunile Muceniţei, a crezut şi acesta în Hristos. Şi în tigaia ce o gătise asupra sfinţilor, de voie intrând împreună şi-au săvârşit nevoinţa, prin foc luând sfârşitul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Varsanufie.
 
Stih : Din pământ trupul lui Varsanufie este alcătuit,
Şi în pământ în a sa Maică a intrat.
 
    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan, cel numit proorocul, învăţăcelul Sfântului Varsanufie.
 
Stih : Drept este Ioane a te împreuna,
Şi a te pune cu prietenul dascăl aici.
 
    Tot în această zi, Cuviosul Ioan cel din cetatea Lico, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Pe Ioan cel din Lico unde este cu dreptul a-l pune ?
Decât numai aici, împreună cu Ioan cel de un nume.
 
    Tot în această zi, pomenirea Părintelui nostru Fotie Patriarhul Constantinopolului. 
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Înţelepţind pe cei neînţelepti, şi îndreptând pe cei căzuţi întru rătăcire, i-ai mântuit Părinte, şi i-ai adus la Dumnezeu curaţi, cu bunăcredinţă cântând Lui : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Înfrumuseţatu-ţi-s-a fălcile tale, Preafericite, propovăduind întruparea Celui ce a strălucit nouă pentru nespusa milostivire, către Care cu bună glăsuire strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Patimile trupului prin nevoințe stăpânindu-ţi, Preamărite, nestăpânit te-ai arătat de năpădirile înşelătorului, şi acum fără rătăcire cânţi : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Mântuindu-ne de osândirea cea dintâi, prin naşterea ta cu totul fără prihană, te lăudăm pe tine, cei ce ne-am mântuit prin tine, Fecioară, strigând, şi cu credinţă, zicând : Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Preacurată.
 
   Răsărind ca finicul în curţile lui Dumnezeu, ai adormit somnul cel cu cuviinţă drepţilor, şi ai răsărit pom înaintea dumnezeiescului tău mormânt, minune la cei ce-l văd, Vucole, propovăduitorule de Dumnezeu.
 
   Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu cel înfiinţat, sfinţit Arhiereu te-a ales, ca să ungi poporul cu sfinţenie, Preasfinţite, mai-mare al scaunului Smirnelor luminătorule al lumii.
 
 
   Pe Cuvântul cel întrupat Dumnezeu l-ai cuvântat, şi multe noroade ai mântuit din necuvântare făcându-te dumnezeiesc ucenic, celui ce a strălucit întru cuvântarea de Dumnezeu, Vucole propovăduitorule de Dumnezeu.
 
   Cu sfinţenie se învăţa adunarea cea dumnezeiască a proorocilor, tainele tale Născătoare de Dumnezeu, învăţându-se de departe, şi punând la arătare semnele cele dumnezeieşti ale naşterii tale, Preacurată Fecioară.
 
 
   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars. Că toate le faci Hristoase cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   Ca o lumină, ca o strălucire, ca un soare mare, ca un fulger ai strălucit în Biserica lui Hristos, şi cugetele credincioşilor le-ai luminat, şi către locurile cele neînserate te-ai sălăşluit, cântând în glasuri întreit sfinte pe Treimea cea nezidită.
 
   Făcându-te afară de trup, şi de lume lucrătorule de cele sfinte, te-ai mutat către cetele cele mai presus de lume bucurându-te, şi îndumnezeindu-le cu prealuminat Dar. Pentru acea săvârşim pe pământ pomenirea ta cu credinţă, Vucole preaînţelepte.
 
 
   Pământul a ascuns preafericit trupul tău, care de faţă izvorăşte tămăduiri şi daruri. Iar Cerul ţine Duhul tău, împreună cu cei aleşi din veac, luminat cu dumnezeieştile lumini adevărat, Vucole preamărite.
 
   Cu glasul îngerului ai născut Curată pe Îngerul sfatului celui mare, pe Hristos Emmanuil, Care a împreunat pe cei de jos cu îngerii. Una binecuvântată, Prealăudată, singură pricina îndumnezeirii noastre, Fecioară.
 
 
   Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Care slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
 
 
   Păstoreşte ai povăţuit turma Domnului, către păşunile bunei credinţe, preaînţelepte Ierarhe, izgonind tot eresul, ca pe nişte fiare. Drept aceea acum să căutaţi şi spre noi din Cer cu milostivire, ca unul ce stai împreună cu Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, înaintea Scaunului Dumnezeirii, preafericite Părinte Vucole.
 
   Nedespărţindu-Se negrăit de Sânurile Părinteşti, pentru bunătatea cea desăvârşită, din Fecioară Se naşte, şi Prunc Se face Cuvântul. Şi pe Acesta Îl primeşte în braţe Simeon bătrânul, şi împreună cu dânsul bătrâna, a mărturisit mulţumirea ca la un Stăpân, întru care şi vestea mai-nainte mântuirea oamenilor.
 
 
   Astăzi Mântuitorul, ca un Prunc S-a adus în Biserica Domnului, şi cu bătrânele mâini, L-a primit pe El bătrânul.
 
 
   Astăzi, Cel vechi de ani, minunat Se vede Prunc după trup, şi Se aduce în Biserică.
 
 
   Primeşte o Simeoane, cea Preacurată a strigat, în braţe ca pe un Prunc, pe Domnul slavei şi Mântuitorul lumii.
 
   Ziditorul Cerului şi al pământului, astăzi Se ţine în braţe de Sfântul Simeon bătrânul, căci el cu Duhul Sfânt zicea : Slobozitu-m-am acum că am văzut pe Mântuitorul meu.
 




 
   Partenie cel mare, lauda Elespontului, luminătorul Lampsacului, luceafărul cel luminos al lucrărilor de minuni, pe noi pe toţi împreună acum ne cheamă la pomenirea lui, ca să facem praznic duhovnicesc, lăudând pe Mântuitorul Hristos.
 
   Din vârsta tinereților purtându-te de Dumnezeu, ai ars Preafericite cetele dracilor, cu focul rugăciunilor tale, îndreptând cu înţelepciune turma Lampsacului; că surpând capiştile idolilor, Biserică te-ai înnoit pe sineți lui Dumnezeu.
 
   Propovăduieşte minunea ta peştele, care de iznoavă s-a trezvit, şi mortul cel ce a înviat, rodirea cea neroditoare a arăturii, ploaia cea de ajuns a viei şi nimerirea vopselelor. Preaminunate îţi sunt lucrurile Sfinţite; ci roagă-te dar să ne mântuim noi.
 
 
   Cu totul urmând Domnului din tinereţe, pătimirea cea bună de la părinţi, şi dragostea cea lumească ai părăsit, Preamărite, şi în pustietăţi ai locuit, cu viaţă sihăstrească te-ai nevoit întru smerenie. Care o ai săvârşit cu duh călduros, Cuvioase, bine neguţătorindu-te, împărţindu-ţi averea la săraci, şi cumpărând pe mărgăritarul cel de mult preţ, pe Hristos; pe Care aflându-L, ai încetat a mai pofti, vrednicule de minune.
 
   Bătându-te, înfruntându-te, certându-te cel ce te-a născut, răbdai pentru Domnul, pe Care Îl pofteai, preamărite Părinte. De a Căruia dragoste rănindu-te, întru nimic n-ai socotit cele veselitoare, şi lipsirea de la maica ta, şi străinătatea o ai iubit, şi cu chipul călugăresc te-ai îmbrăcat, Preasfinţite; dar Dumnezeu cel Iubitor de oameni te-a vădit şi fără voia ta, plecându-se rugăciunilor maicii tale, Luca Cuvioase.
 
   Cu sfințenie săvârşindu-ţi viaţa cea cinstită, ai făcut minuni alese şi străine, dându-ţi Dumnezeu pentru ostenelile tale, şi mai-naintea răsplătirii arvună dumnezeiască, şi-ţi va da şi cunună nestricată şi mărire veşnică când va veni ca un Judecător. Pe Care roagă-L, Sfinţite, să se mântuiască de tot felul de răutate, cei ce te laudă pururea, Luca Preacuvioase.
 
 
   Uşile cereşti, deschideţi-vă, că Hristos în Biserică, ca un Prunc de Maica Fecioară, lui Dumnezeu Tatălui se aduce.
 
 
   Jăratecul cel mai-nainte arătat, dumnezeiescului Isaia, Hristos ca într-o linguriţă, prin mâinile Născătoarei de Dumnezeu, se dă acum bătrânului.
 
 
   Cu frică şi cu bucurie, ţinând Simeon în braţe pe Stăpânul, cerea slobozire vieţii, lăudând pe Maica lui Dumnezeu.
 
   Să se deschidă uşa Cerului astăzi, că Cuvântul Tatălui cel fără început, luând început sub ani, nedespărţindu-Se de a Sa Dumnezeire, de Fecioara Maică ca un Prunc de patruzeci de zile, de bunăvoie S-a dus în Biserica legii. Şi pe Acesta în brațe L-a primit bătrânul, strigând : Slobozeşte-mă; că ochii mei au văzut mântuirea Ta. Cela ce ai venit în lume, să mântuieşti neamul omenesc, Doamne, slavă Ție.
 

   Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

 
   Prunc Te-ai făcut pentru mine, Cel ce eşti vechi de zile, curăţeniilor Te împărtăşeşti, Preacurate Dumnezeule, ca să-mi încredinţezi mie trupul cel din Fecioară. Şi acestea Simeon cu taină ştiindu-le, Te-a cunoscut pe Tine acelaşi Dumnezeu şi Om, Cel ce Te-ai arătat cu trupul, şi ca pe o viaţă Te-a cuprins, şi bucurându-se ca un bătrân, a strigat : Slobozeşte-mă, că Tu eşti Dumnezeul meu.
 
 
   Cela ce este împreună cu Tatăl pe Scaunul cel Sfânt, venind pe pământ, S-a născut din Fecioară, şi Prunc S-a făcut, Cel ce este cu anii nehotărât. Pe Care luându-L Simeon în brațe, bucurându-se, a zis : Acum slobozeşte Îndurate, veselind pe robul Tău.
 
 
   Alcătuindu-te cu lumina cea dumnezeiască prin bunătăţi, Părinte preasfinţite, te-ai arătat a doua lumină. Pentru aceea săvârşindu-ți noi praznicul cel purtător de lumină, şi pururea prăznuit, cu rugăciunile tale mântuieşte-ne de întunericul păcatelor.
 
   Ca o stea luminoasă ai răsărit la întărirea Bisericii Lui Dumnezeu, Partenie, cu strălucirile tămăduirilor, gonind cu Darul întunericul patimilor, şi povățuind la lumină, pe cei ce se apropie de tine, Preasfințite.
 
   Întunericul cel rău al bolilor ai risipit, Partenie, cu lumina cinstitelor tale rugăciuni. Pentru aceea te rugăm, tămăduieşte durerile sufletelor noastre, şi toate neputințele trupurilor goneşte.
 
 
   Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel Preabun, Preacurată, îmbunează smerita mea inimă, care este rănită rău de multe patimi, şi o întăreşte să săvârşească voia Mântuitorului nostru, Care voieşte să se mântuiască toți oamenii.
 
 
   Dă-mi cuvânt văzătorule de Dumnezeu, care stai înaintea Scaunului Stăpânului tău, ca să laud Luca pomenirea ta cea luminată şi strălucită, risipind negura cugetului meu.
 
   Iubindu-te Mântuitorule, Sfinţitul, cu totul s-a dezbrăcat către pătimire, cu tărie răbdând scârbe, trude şi osteneli. Pentru care a aflat desfătarea cea fără sfârşit.
 
 
   Umilindu-ți trupul Părinte Luca, cu înfrânare totdeauna, şi cu priveghere neîncetată, şi cu tot felul de nevoinţe; cu înţelepciune ai oprit pornirile dulceţilor de patimi.
 
   Născătoare a Domnului, Fecioară, care ai născut trup pe Dumnezeu cel neîncăput în toată lumea, şi întrupat pentru milostivirea oamenilor; arată-mă mai presus de tirania patimilor.
 
 
   Surpător ai fost tiraniei dracilor celei pierzătoare, Preafericite, şi capiştile idolilor le-ai sfărâmat, şi ai ridicat locaşuri dumnezeieşti spre lauda lui Hristos, preasfinţite Partenie.
 
   Fiind împodobit cu faceri de minuni mari, boala charchinului cea cumplită ai încetat, şi ochii orbiţi ai deschis, şi duhurile vicleniei ai gonit cu Darul cel dumnezeiesc, Părinte Partenie.
 
   Înviat-ai pe cel ce s-a omorât rău, care mai-nainte slujea la lucru dumnezeiesc, că Dumnezeu, Care a oprit moartea, ţi-a dat Har fericite Partenie, să înviezi morţii prin rugăciunea ta.
 
 
   Petrecut-a cu oamenii Domnul, îmbrăcându-Se cu trup din tine negrăit, ci roagă-L pe Dânsul, Preasfântă, să Se milostivească spre mine cel trudit, şi clintit de loviturile şarpelui.
 
 
   Întrarmându-te cu dragostea cea fierbinte a Mântuitorului, dragostea părinţilor nu o ai băgat în seamă pentru Dânsul, şi te-ai făcut străin de toate cele veselitoare, Luca fericite.
 
   Vrând ca să te faci pe sineţi locaş Domnului, locuiai în pustie, ca odinioară Ilie, făcând război către draci. Pentru aceea ai aflat sfârşitul cel fericit.
 
 
   La toate dumnezeieştile porunci te-ai arătat bine-plecat ca o slugă, săvârşindu-le bine, şi smerindu-te pe sineţi, Fericite; pentru aceea ai luat înălţime cerească.
 
   Fecioară Maica lui Dumnezeu, care ai născut pe Cuvântul mai presus de cuvânt, Cel ce S-a arătat pentru noi, ceea ce suntem noi. Roagă-te neîncetat, să mă mântuiască de toată necuvântarea.
 
 
   Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
   Dumnezeiescul Dar de minuni ai luat de Dumnezeu înţelepţite sfinţite Partenie făcătorule de minuni, de Dumnezeu purtătorule, toate patimile credincioşilor curăţind, duhurile vicleşugului Părinte gonindu-le. Pentru aceasta pe tine te lăudăm, ca pe un mare tăinuitor al Darului lui Dumnezeu.
 
 
   Lumină de minte neajunsă, cea din lumina Tatălui cel mai-nainte de început, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, care luminezi toată lumea dumnezeieşte, luminează-mi gândurile, mintea şi cugetul, ca să laud astăzi această luminată prăznuire, şi preacinstită a Cuviosului Partenie; că acesta cu adevărat pe pământ viaţă minunată a săvârşit şi petrecere. Pentru aceasta adunându-ne, îl lăudăm pe el, ca pe un mare tăinuitor al Darului lui Dumnezeu.
 
 
   Mare făcător de minuni al Lampsacului, suindu-te la înălţimea bunătăţilor, străluceşti marginile lumii cu lumina tămăduirilor, risipind prea cu tărie pe dracii cei întunecoşi, şi gonind boli cu chemarea lui Hristos. Pentru aceasta curăţind de rătăcirea idolilor tot Elespontul, îl luminezi cu minunile, purtătorule de Dumnezeu, Partenie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
 
   Din tinereţe iubind bunătatea, Înţelepte, te-ai lepădat de toate dulceţile, arătând înfrânare şi sihăstrie desăvârşit, şi dragostea maicii întru nimic socotind-o, aducându-te pe sineţi întru ascuns te-ai dat la mănăstire. Şi iarăşi te-a vestit pe tine Dumnezeu maicii tale, care plângea cu dreptate lipsirea ta prea-alesule, cu care şi acum împreună veselindu-te, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
 
   Născutu-Te-ai din Maică, Cuvinte cel fără început. Adusu-Te-ai la Biserică, Împărate al slavei, şi bătrânul bucurându-se Te-a primit în brațe pe Tine, strigând : Acum slobozeşte, pe Cel ce L-ai păzit după cuvântul Tău, Cel ce bine ai venit să mântuieşti ca un Dumnezeu neamul omenesc.
 
 
   Cu rugăciunile ai tămăduit boli nenumărate, întărind cu Darul, Partenie, pe cei slăbănogi, precum şi Stăpânul tău, urmând bunătăţii Lui celei multe.
 
   Tu ai dat vopsitorilor a lucra cele de trebuinţă, pe dracul cel zăticnitor izgonindu-l Partenie cu rugăciunile tale cele către Iubitorul de oameni, preasfinţite Părinte.
 
   Domnul primind rugăciunile tale, Părinte, a dat vânătoarea de peşte din-destul celor ce aveau trebuinţă, mărindu-te pe tine prin lucrarea de minune cu peştele, ce s-a aruncat din mreje la picioarele tale, Preasfinţite.
 
 
   Rănile sufletului meu tămăduieşte-le, Fecioară, cugetul meu linişteşte-l, fiind rănit de patimi, şi întunecat de călcarea poruncilor Mântuitorului.
 
 
   Fără răutate, cuvios, drept şi blând, şi întreg te-ai arătat Părinte Luca. Pentru aceea te-ai fericit de Făcătorul şi Stăpânul tuturor, Preafericite.
 
   Văzându-te zavistnicul că petreci viața bine, s-a aprins şi a ridicat asupra ta mulţime de supărări, dar s-a înfruntat ca un deşert lup, căscând în zadar, precum zice povestirea.
 
 
   Cu îndreptarea gândului ți-ai îndreptat viața, Preafericite, către cele mai bune, poftind ca să vezi cea mai desăvârşit decât toate cele dorite, care o ai şi dobândit cu bună nimerire, Părinte.
 
   Aflându-te mai frumoasă cu podoaba decât toate femeile pe tine Fecioară Curată, Cel înfrumuseţat S-a sălăşluit în pântecele tău, şi m-a mântuit de grozăvia patimilor şi de întuneric.
 
 
   Locuind în inima ta Darul nepătimirii cel luminos, de Dumnezeu cugetătorule Părinte, a gonit întunericul cel adânc al iubirii de argint de la Arhiereul, păzindu-l pe el nebolit prin învăţăturile tale.
 
   Pe cel ce era ținut de multă boală, Părinte, şi fiind pe jumătate uscat, l-ai făcut cu totul sănătos, prin rugăciunile tale, Cuvioase, slăvind cu mulțumire pe Dumnezeu şi Stăpânul, Care te-a mărit pe tine cu multe faceri de minuni.
 
   Fiind împodobit cu ungerea de cinste a preoţiei, o ai luminat pe dânsa cu arătarea multor minuni, care ai săvârşit fiind viu, şi după moarte purtătorule de Dumnezeu Partenie, vieţuind ca un înger.
 
 
   Rogu-mă Fecioară, mântuieşte-mă de întunecarea patimilor, de smintelile, care mi se pricinuiesc din supărările celui străin, de muncile cele veşnice, care mă aşteaptă, cu rugăciunile tale cele către Iubitorul de oameni.
 
 
   Răsplătirea ostenelilor tale luând de la Dătătorul cel bogat, Părinte Cuvioase, te-ai arătat tuturor noian de minuni, gonind bolile celor ce veneau către tine.
 
   Nu te-ai slăbit Părinte de mulţimea năpădirilor vrăjmaşului, nu te-ai spăimântat de trufia lui, ci ai stătut ca un turn întărit şi nemişcat, fiind îmbrăcat cu smerenia ca cu o platoşă.
 
 
   Bine săvârşindu-ţi sfinţită viaţa ta, Fericite, şi luând de la Dumnezeu răsplătire Darul tămăduirilor, orbi ai luminat, pe ologi şi pe slăbănogi i-ai făcut sănătoşi.
 
   Noroadelor lăudaţi, pe ceea ce cu adevărat negrăit a născut pe Cuvântul, şi după naştere a rămas iarăşi Fecioară nestricată, pe apărătoarea tuturor, şi mântuitoarea oamenilor.
 
 
   Cu puterea cuvintelor tale, şi cu a rugăciunilor, s-au surpat capiştile idolilor, prin Darul lui Dumnezeu, Părinte Partenie, şi poporul cel necredincios a primit credinţa, cu un glas împreună slăvind pe Domnul.
 
   Cu lacrimi ai rugat pe Iubitorul de oameni, Cuvântul, şi celor ce au cerut ploi, le-ai pogorât de sus, milostivindu-te cu îndurare către poporul ce se primejduia, Ierarhe al Domnului, Partenie.
 
   Cu ploile apelor tale celor de taină, ai adăpat toată inima, care venea către tine, Partenie, şi pământul care era uscat de secetă, a primit ploi, cu minune bine rodind.
 
 
   Să nu mă arăţi osândit la ziua judecății, să nu mă vădeşti vinovat pe mine cel nesimţitor înaintea tuturor, Dumnezeul meu, Făcătorul meu, având rugătoare pe Stăpâna, care mai presus de fire Te-a născut pe Tine.
 
 
   Risipitu-s-a cea dedemult puterea ta împotriva noastră, cugetătorule de vicleşug, şi întru nimic s-a făcut măiestriile tale cele multe, vicleanule. Că iată un tânăr prost şi fără vicleşug, te-a biruit pe tine.
 
   Nu ai dat Cuvioase genelor tale somn, nici tâmplelor tale odihnă, până ce ai surpat toată măiestria înşelătorului, care îţi ridica ție în toate zilele supărări de multe feluri.
 
 
   Cu curăție ai petrecut viața ta şi cu bine, totdeauna cu dragoste primind străini, miluindu-i bogat şi din-destul. Pentru aceea ai şi dobândit nestricăciune, şi mărire netrecătoare, Luca.
 
   Pe Unul din Treime tu L-ai născut trupeşte, mai presus de gând şi de cuvânt, Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Drept aceea strig : Arată-mă pe mine locaş Dumnezeieştii Treimi cu rugăciunile tale.
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viaţa mea mult-Milostive.

 
   Dumnezeu, Cel ce te-a ales pe tine, mai-nainte de ce te-a zidit, spre a Sa plăcere cu judecăţile Care ştia, primindu-te, din pântece te-a sfinţit, şi a Sa slugă pe tine te-a arătat, îndreptând paşii tăi Luca, ca un Iubitor de oameni, Căruia acum bucurându-te, îi stai înainte.
 
 
   O frumuseţea cea prea aleasă a părinţilor, şi cinstea ! O podoaba tuturor pustnicilor ! Plinitorule al poruncilor lui Hristos, cum voi lăuda viața ta, Preamărite, neavând putere de cuvinte ? Însă îndrăznind, voi striga către tine : Bucură-te lauda cea strălucită a călugărilor; bucură-te povăţuitorul credincioşilor şi făclia. Bucură-te odrasla pustiului cea preafrumoasă; bucură-te sfeşnicul lumii cel prealuminos. Bucură-te că ai defăimat cele trecătoare şi stricăcioase; bucură-te că în cele cereşti împreună cu îngerii locuieşti. Bucură-te mângâietorule cel grabnic al celor întristaţi; bucură-te folositorul cel dorit al celor din primejdii. Bucură-te vasul cel cinstit al Duhului; bucură-te lăcaşul lui Hristos cel preaslăvit. Bucură-te prin care toată darea a strălucit; bucură-te, prin care Dumnezeu se preaslăveşte. Căruia acum bucurându-te îi stai înainte.
 
 
Stih : Partenie ţărâna Lampsacului a lăsat.
Lumină mare strălucindu-i înfocat.
Partenie în a şaptea zi,
Îndelungat somn adormi.
 
   Acesta era pe vremea împărăţiei marelui Constantin, fiu lui Hristofor diaconul bisericii Militopolei, însă în carte nu era învăţat, ci cu toată lucrarea faptei bune se nevoia a petrece. Deci a faptei celei bune, ca oarecare acoperământ, avea meşteşugul pescăriei, şi da în dar la cei ce cereau, peşte. Iar buna cinstire şi bunătatea lui cea ascunsă, atâta era cât şi Dar de la Dumnezeu luase, de gonea dracii şi tot felul de boli tămăduia. Punând şi nevoinţă să înveţe carte, s-a hirotonit preot de Filip episcopul Militopolei, după aceea episcop al Lampsacului, de Ahilie Mitropolitul Cizicului, făcând şi minuni multe; că şi ochiul unui om, ce i l-a scos un taur l-a vindecat, şi numai cu însemnarea Crucii a risipit, şi a stins carchinul de la o femeie, o boală ce se cheamă aşa; şi a omorât încă cu suflarea lui şi un câine turbat, ce-i sărise în spate, şi pe acel mort ce-l călcase carul de-i spărsese pântecele, iarăşi l-a adus la viaţă. Şi a gonit şi duhul cel necurat din femeia dregătorului; şi vopsitorilor ce nu le umbla vopselile le-a făcut bune, gonind pe un drac, ce se încuibase acolo. Şi făcând încă şi alte fapte minunate, şi proorocind şi de cele viitoare, s-a dus către Domnul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Luca, care a locuit în muntele Stiru, cel din Elada.
 
Stih : Umplut-a Luca Elada de minuni,
Carele nici mort conteneşte a face minuni.
 
   Acest preacuvios era născut şi crescut în Elada, iar părinţii lui au fost din ostrovul Eghinei care neputând trăi de prăzile agarenilor, s-au sculat de acolo, şi au mers în Elada, întru care s-a născut fericitul Luca; care de copil mic s-a lăsat nu numai de carne, ci şi de ouă şi de brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, şi legume şi apă; şi topindu-şi trupul cu tot felul de patimă rea, şi grea petrecere, socotea desfătarea şi săturarea a hrăni pe cei flămânzi, şi a dărui haină goilor. Pentru aceea de multe ori dând şi haina lui, se întorcea gol. Iar dacă s-a făcut călugăr, nu este cu putinţă a spune cineva, câtă răbdare şi chinuri a arătat, umblând toate lăcaşurile cele de pe lângă mare, şi făcându-se pricină de mântuire multora cu minunile ce făcea. După aceea lăsând mutările locurilor, sosit la muntele ce se numeşte Stiru, şi locuind acolo şapte ani, a proorocit tuturor de moartea lui, şi aşa s-a săvârşit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o mie şi trei Mucenici, care au suferit mucenicia în Nicomidia.
 
Stih : Mulţime de oameni fiind o mie şi trei,
Pentru Hristos au ales a muri de sabie.
 
   Aceştia erau slugi a celor patru protectori, dintre care prin poruncă împărătească fu prins Preasfântul Petru episcopul Alexandrenilor, şi i se tăie capul; iar după săvârşirea acestuia, protectorii cu toată casa lor crezând în Hristos, şi mărturisind slugile acestora înfocaţi de dragostea Lui Hristos, de sine s-au dus către împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile şi cu copiii lor, şi mărturisindu-se că sunt creştini; şi neplecându-se a se lepăda de Hristos, de ostaşi cu sabie au fost tăiaţi.
 
    Tot în această zi, Sfinţii şase Mucenici cei din Frigia, de foc s-au săvârşit.
 
Stih : Cei şase Frigii de tăria focului nu s-au îngrozit.
Cei ce turn de tărie pământului Frigiei sunt.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Aprion, episcopul Ciprului.
 
Stih : Aprioane grăbeşte, du-te că te cheamă Hristos,
La răsplătirile moştenirii celei de sus.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru, care s-a nevoit în Monovate.
 
Stih : Nevoinţa cea preamare Petru săvârşind.
Preacinstită cunună în ceruri a primit.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teopemt, şi cu urmaşii lui.
 
Stih : Viteazul Teopemt bine s-a nevoit,
Şi împreună cu sinodia sa şi răsplătirile primeşte însutit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
 
   Dumnezeiescul Dar care a locuit întru tine, te-a arătat Prooroc, spunând cele viitoare. Drept aceea, Înţelepte, mai-nainte ai vestit celui ce era să primească scaunul, pe cel mai întâi-şezător împodobit cu lumini dumnezeieşti.
 
   Pe Partenie Arhiereul Lampsacului, pe luminătorul cel neapus al Elespontului, pe cel ce a luminat tot pământul cu lumini, şi a risipit noaptea patimilor, celor cu multe dureri, să-l lăudăm cu toţii.
 
   Cu mult spor şi-a dat pământul roada sa, prin rugăciunea ta preaminunate Partenie, şi via cea secetoasă a făcut struguri, aşa preamărindu-te Dumnezeu, Cel ce S-a preaslăvit prin vieţuirea ta.
 
 
   Arătatu-te-ai Preacurată mai Sfântă decât puterile cele de sus, că ai întrupat pe Dumnezeu, pe Care cetele celor fără de trup, cu frică Îl preaslăvesc; ci roagă-L pe Dânsul pururea, să miluiască, pe cei ce te preaslăvesc pe tine.
 
 
   Sicriul moaştelor tale Luca, s-a arătat izvor de tămăduiri, la care tot cel ce aleargă, se mântuieşte de toate patimile, fericindu-te pe tine, Cuvioase, şi lăudând pe Hristos Domnul.
 
   Cu semne prea mari te-a mărit pe tine Domnul, Părinte, pe Care L-ai preaslăvit tu prin ostenelile sihăstriei mai-nainte, că strigai : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   În viață vestit, întru minuni prea-mare; şi întru toate alte bunătăţi neasemănat te-ai arătat, Cuvioase. Pentru aceea ai aflat răsplătire ostenelilor tale, Împărăţia lui Dumnezeu.
 
   Mântuieşte poporul, şi cetatea ta, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, folositoarea noastră, celor ce cu credinţă neîndoită, strigăm ție : Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
 
 
   Foarte mari răsplătiri ai primit în ceruri pentru ostenelile tale, mărite Partenie, că locuieşti în lumină neînserată, şi ai luat mărire neprimenită, învrednicindu-te de bucurie neîncetată, Părinte.
 
   Stea neapusă făcându-te în viață; cu răsăriturile dumnezeieştilor tale fapte, ai apus după legea firii, şi ai mers către lumina cea neînserată, lăsându-ne nouă Cuvioase razele minunilor tale cele negrăite.
 
   Fără de începere Tatăl, Fiul şi Dumnezeiescul Duh, strălucire de o Împărăţie, de un Scaun Se cunoaşte, la cei ce cinstesc cu dreaptă credinţă, şi cântă totdeauna împreună cu cetele îngerilor : Sfânt, Sfânt, Sfânt.
 
 
   Curăteşte-mă prin mijlocirea ta, Preacurată, de patimile spurcăciunii, care sunt asupra mea, şi luminează rogu-mă, inima mea cea împâclită de negurile dracilor, ca să te fericesc, de Dumnezeu fericită.
 
 
   Stricăciunea a toată boala goneşti, preamărite Părinte Luca fericite, pe leproşi vindecând, pe cei slabi întărind, şi pe slăbănogi dezlegându-i din legătura care îi ţinea, tămăduind pe ciungi, pe ologi şi pe orbi, care strigă : Pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Aflat-ai Cuvioase mărirea cea fără osteneală, căci ai suferit multe osteneli şi nevoințe, privigherea, topirea trupului, înfrânarea, pătimirea, zăcerea la pământ, şi toată altă chinuire a trupului, pentru dragostea Celui ce te-a zidit; cu Care dimpreună fiind, te veseleşti cu Dânsul. Roagă-te Lui, să ne mântuim toți, cei ce cu credinţă şi cu dragoste te lăudăm pe tine.
 
 
   Prin multe feluri de osteneli ale bunătăţilor ai intrat la Împărăţia Cerurilor, veselindu-te acum Cuvioase în veci, şi îndulcindu-te totdeauna cu podoabele Stăpânului, împreună cu îngerii cânţi cântări întreit sfinte. Pe Domnul lăudaţi-L făpturile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Pe Cel nedespărţit din Sânurile Părinteşti, nedespărțindu-Se de acolo, negrăit L-ai născut Preacurată, fără ispită de bărbat, fiind Om desăvârşit; pe Care roagă-L să-mi dea putere, să biruiesc până în sfârşit toată năpădirea cugetelor celor rele, şi să fac voia Lui cea dumnezeiască în toate zilele, ca să te măresc întru toți vecii.
 
 
   Pentru legile părinteşti, fericiții tineri în Babilon mai-nainte nevoie pătimind, au scuipat porunca cea nebunească a celui ce împărăţea. Şi împreunându-se cu focul cu care nu s-au ars, Celui ce stăpâneşte, vrednică cântare i-au cântat : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Slobozindu-te de trup Părinte Partenie, te-ai învrednicit a vedea frumuseţile cele nevăzute, fiind împodobit în totul adevărat cu frumuseţea bunătăţilor. Pentru aceasta te cinstim, şi curat te fericim.
 
   Ca un crin, ca un trandafir, ca un miros cu bună mireasmă, fiind împodobit cu tot felul de bunătăţi Părinte, te-a sălăşluit Hristos arătat la cele de sus, căci ai păstorit cu cuviinţă poporul Lui, Ierarhe Partenie.
 
   Să săltăm oamenii, să dănțuim veselindu-ne, să adunăm acum praznic sfânt, cântând lui Dumnezeu cu laudă, şi fericind astăzi după vrednicie pe minunatul şi marele păstor Partenie.
 
   Pomenirea ta astăzi luminând inimile noastre, a strălucit ca un soare mare; care pe cei ce o săvârşesc cu credinţă, mântuieşte-i de întunericul patimilor Ierarhe şi de boli şi de scârbe, şi de tot felul de primejdii.
 
 
   Luminează-mă cu lumină, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, ca pe unul ce zac întru întunericul lenevirii celei rele, şi nu voi nicicum să păzesc legile lui Dumnezeu, pentru ca să te fericesc după datorie, ca pe o folositoare a mea.
 
 
   Ostenelile tale Părinte, şi nevoințele, ce om va putea să le spună ? Pentru care vrednică plată ai luat de la Dumnezeu, că te-ai făcut vas Dumnezeiescului Duh, cuvios, drept, adevărat şi fără prihană.
 
   Prost la fire, fără viclenie şi smerit, plin de milostivire către săraci, iubitor de străini, şi iubitor de pustie, blând, lin, cu adevărat te-ai arătat Părinte. Pentru aceea te-ai rânduit împreună cu Avraam, cu Iacov, şi cu David.
 
   Ca unul ce petreceai întru lăcaşurile cele dorite, şi fiind plin de frumuseţe dumnezeiască, şi îndulcindu-te acum de florile raiului celui dumnezeiesc din-destul, şi veselindu-te, fă pomenire pentru noi către Dumnezeu, preafericite.
 
 
   Ceea ce eşti o Fire în trei Ipostasuri, o Fiinţă cu trei Lumini, şi o Putere nedespărţită, Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, o Dumnezeire, mântuieşte pe cei ce cu credinţă Te slăvim, pe unul Dumnezeu în trei Fețe.
 
   Nu poate înţelege cuget omenesc taina ta, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pururea lăudată, că mai-nainte de naştere fără bărbat ai luat în pântece, şi după naştere ai rămas Fecioară, şi ai născut pe Cuvântul cel împreună veşnic cu Tatăl.
 
 
   Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti, iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
 
 
   Păstorul cel preamare lăudat al Lampsacului, făcătorul de minuni Ierarhul Bisericii lui Hristos, lauda Elespontului, şi întărirea credincioşilor, să se cinstească acum, Partenie; că acesta îmblânzeşte pe Dumnezeu cu rugăciuni pentru lume.
 
   Din tinereţe sihăstrind, şi Crucea ridicând, te-ai depărtat în pustie, Luca luminătorule al sihaștrilor. Şi cu toată înfrânarea supunând pe cel rău la cel mai bun, cuprinsule de Dumnezeu, cât este prin putinţă, te-ai apropiat de Treimea cea neapropiată.
 
   Ca să plineşti rânduiala Ta cea nespusă, Doamne, la Biserică Te-ai adus de Maica cea neispitită de bărbat, şi văzându-Te bătrânul, striga : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne; că ai venit Mântuitor lumii, lumina Tatălui, Hristosul meu.
 
 
   Preacurata şi nevinovata Fecioară fiind, pe Ziditorul şi Stăpânul, ca pe un Prunc în brațe, în Biserică intră.
 
 
   Primeşte o Simeoane, pe Domnul slavei, precum ți s-a vestit ție de Duhul Sfânt; că iată a venit.
 
 
   Acum văzură ochii mei făgăduinţa Ta, unule Bunule Dumnezeule; slobozeşte-mă degrab, pe mine robul Tău, Iubitorule de oameni.
 
   Astăzi sfinţita Maică şi cea mai înaltă decât Biserica, la Biserică a venit, arătând lumii pe Făcătorul de lume, şi Dătătorul legii, pe Care şi în brațe primindu-L bătrânul Simeon, bucurându-se a strigat : Acum slobozeşte pe robul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta.
 
 



 
   Bucură-te ostaşul lui Hristos, cel ce ai biruit tabăra vrăjmaşului, cu arma bunei credinţe, întărirea credincioşilor, care prin multe munci ai câştigat cereasca Împărăţie a lui Dumnezeu, Teodore. În care dănțuind, şi cu împărtăşirea îndumnezeindu-te şi luminându-te cu curate împărtăşiri, pomeneşte pe cei ce cinstesc mărită pomenirea ta, şi se închină cu credinţă sicriului moaştelor tale. Din care celor ce cer, le izvorăşti bună întărire şi mare milă.
 
   Bucură-te sfinţite cap, cinstită înălţarea purtătorilor de chinuri, podoaba Bisericii, surpătorule al vrăjmaşului, cela ce eşti numit cu numele dumnezeieştilor daruri, luminătorule care luminezi cu minunile, partea cea de sub soare. Turnule cel mare, care ai rămas neclintit, de loviturile nemăsuratelor munci. Cela ce cu suliţa răbdării tale ai omorât pe balaurul, care te-ai arătat foarte vitejeşte, ca un ostaş nebiruit; pe Hristos roagă-L, să dea sufletelor noastre mare milă.
 
   Cu arma Crucii celei de viaţă purtătoare, sfărâmare făcând idolilor, ispită de bătăi ai suferit, şi pe lemn fiind întins, sfâşieri ai răbdat, Preafericite. De care fiind zdruncinat, şi cu făclii ars, pe Cruce te-ai ridicat de dânşii, cu suliţe împungându-te, şi ochii orbindu-ţi. Pentru aceasta te fericim pe tine, cel ce bine ai pătimit, şi cereşti cununi ai dobândit, Teodore. Pe Hristos roagă-L să dea sufletelor noastre mare milă.
 
 
   Având vieţuire întocmai cu îngerii, împreună cu îngerii arătat vorbeai, descoperitorule de cele dumnezeieşti, printr-înşii luminându-ţi cugetul cel mai presus de minte, cu lămurirea semnelor celor minunate, descoperirea tainelor celor mari, mai-nainte spunerea proorocească, cu înnoire duhovnicească; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Înger te-ai arătat pământesc, că ai avut pe pământ îngeri cereşti vorbind cu tine; făcându-te văzător vederilor celor mai presus de lume; şi sfeşnic care străluceşte lumină înţelegătoare; măslin, precum zice psalmistul prearoditor, care pică credincioşilor grăsime dumnezeieşte lucrătoare; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Îndestulat fiind de îndumnezeirea cea nădăjduită, ca un Prooroc prea-adevărat al lui Dumnezeu, şi arătat umplându-te de desfătarea cea veşnică, şi văzând slava cea negrăită, de Dumnezeu cuprinsule, roagă-te neîncetat pentru noi cei ce te lăudăm pe tine, ca să se mântuiască sufletele noastre.
   Astăzi mai presus decât luceafărul, a răsării cinstită pomenirea purtătorului de chinuri a Lui Hristos, inimile credincioşilor nevăzut luminându-le, şi norii sufletului gonindu-i, cu lucrarea şi cu Darul Duhului. Către care iubitorii de Mucenici să strigăm : Bucură-te cela ce te-ai arătat credincioşilor Dar de Dumnezeu dăruit, şi care tinzi mulţimile minunilor, la cei ce aleargă către tine Teodore fericite. Pe Acela nu înceta rugându-L neîncetat, ca să dobândească veşnicele bunătăți, cei ce săvârşesc cu credinţă preacinstită pomenirea ta.
 
   Cel vechi de zile Prunc făcându-Se cu trupul de Maica Fecioară în Biserică S-a adus, plinind făgăduinţa legii Sale. Pe Care Simeon primindu-L a zis : Acum slobozeşte în pace, după cuvântul Tău pe robul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta, Doamne.
 
 
   Primeşte Simeoane, zis-a, cu mâinile pe Ziditorul a toate. O bătrânule, îmbrăţişează pe Hristos, pe Care tânăra Fecioară, L-a născut mai presus de fire spre bucuria neamului nostru.
 
 
   Pe Făcătorul legii şi Dumnezeu, de Care Se cutremură mulţimea îngerilor, adunându-ne să-L lăudăm popoare, pe unul Făcătorul de bine, şi singur Dătătorul de lege, spre mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Acum mă slobozeşte, Stăpâne pe mine robul Tău cu pace, de legăturile trupului, precum ai zis; că Te-am văzut Hristoase pe Tine, Lumina cea mai-nainte de veci spre descoperirea neamurilor, şi a lui Israil.
 
   Ca pe cel numit cu numele darurilor lui Dumnezeu, şi moştenitor fericirii Lui, toţi credincioşii să lăudăm, şi să fericim după vrednicie, pe Teodor viteazul marele Mucenic apărătorul lumii; că se roagă lui Hristos Dumnezeu, pentru sufletele noastre.
 

   Cel ce Se poartă pe Heruvimi, şi Se laudă de Serafimi, astăzi în dumnezeiasca Biserică, după lege fiind adus, în braţele bătrânului ca pe un scaun şade. Şi de la Iosif primeşte daruri lui Dumnezeu cuvioase, ca o pereche de turturele nespurcata Biserică, şi pe poporul cel nou cel ales din păgâni, şi doi pui de porumbel, ca un începător legii celei vechi şi celei noi. Şi sfârşitul făgăduinţei celei către sine Simeon luând, binecuvântând pe Fecioara Maria Născătoarea de Dumnezeu, semnele, patimii Celui dintr-însa mai-nainte le-a spus, şi de la Dânsul a cerut slobozire, strigând : Acum mă slobozeşte, Stăpâne, precum mai-nainte Te-ai făgăduit mie; că Te-am văzut pe Tine, Lumina cea mai-nainte de veci, şi Domnul Mântuitorul poporului celui cu numele Tău numit. 


   Cu numirea oştirii celei adevărate, purtătorule de chinuri, al cerescului Împărat, voievod preabun te-ai făcut, Teodore. Că cu armele credinței te-ai oştit înțelepțește, şi ai biruit cetele dracilor, şi purtător de biruinţă viteaz te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credinţă pururea te fericim.
 

   Prăznuind pomenirea Proorocului Tău, Zaharia, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 
   Cel cu nume mare numit Mucenicul lui Hristos, cel iubit de Dumnezeu şi de îngeri, minunatul şi măritul Teodor, toate Sfintele Biserici cele de sub soare, astăzi întru Duhul Sfânt le veseleşte, şi a prăznui întru bucurie pomenirea lui, pe toţi îi îndeamnă.
 
 
   În muntele Sinai dedemult a văzut Moise spatele lui Dumnezeu, şi glas dumnezeiesc subţire s-a învrednicit în nor şi în vifor a auzi; iar acum Simeon pe Dumnezeu Cel ce S-a întrupat fără schimbare pentru noi, în braţe L-a luat, şi bucurându-se s-a dus din aceste de aici, la viaţa cea veşnică. Pentru aceasta a strigat : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne.
 
 
    Cela ce eşti visteria cea veşnică, şi viaţa tuturor, pentru mine Prunc făcându-Te, sub lege Te-ai făcut, Cel ce ai însemnat dedemult în tăbliţe legea în muntele Sinai, ca pe toţi să-i mântuieşti din robia cea dedemult a legii. Slavă milostivirii Tale, Mântuitorule, slavă Împărăţiei Tale, slavă rânduielii Tale, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Pe Faraon cela ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, şi despărțind marea, şi pe Israil fugătorul mergătorul cel pedestru l-a mântuit. Pe cel ce cânta cântare Lui Dumnezeu.

   Cela ce cu dumnezeieşti străluciri arătat eşti împodobit, şi cu cunună mucenicească de sfințenie înfrumuseţat, şi cu slava Sfintei Treimi strălucit, pomeneşte pe cei ce te laudă pe tine, mare între Mucenici Teodore.
 
   Plină de lumină, plină de dumnezeiescul Dar, ne-a strălucit nouă sfinţită pomenirea cinstitelor tale nevoinţe, cu preasfinţite străluciri luminând pe toți, cei ce te cinstesc pe tine cu bunăcredinţă, Mucenice pătimitorule Teodore.
 
   Viforul idolesc cuprinzând firea omenească, sfinţitul Mucenic fiind ocârmuit cu dumnezeiescul Dar al Crucii, neviforât a înotat, şi la limanurile cereşti, a ajuns, bucurându-se.
 
 
   Ceea ce eşti uşă dumnezeiască, deschide-mi uşile pocăinţei, Fecioară, şi cu dumnezeieşti gânduri sufletul meu luminează-l, şi goneşte norii cei grei ai patimilor, ca să te cinstesc bucurându-mă, şi după datorie să te fericesc.
 
 
   Având pe Dătătorul de lumină, ascultător rugăciunilor tale, dă-mi mie lumină, Zaharie, dumnezeiescule Prooroc.
 
   Fiind împodobit cu podoabele dumnezeieştii frumuseți, frumusețea îngerilor o vedeai cu frumuseţea sufletului.
 
 
   Fiind plin de sfinţenie, şi de lumină următoare îngerilor, ai avut îngeri vorbind cu tine, care te şi luminau, cuprinsule de Dumnezeu.
 
   Dezlegatu-s-a blestemul strămoaşei, Preacurată, căci născând pe Hristos ai îmbogăţit lumea cu binecuvântare.
 
 
   Ca un leu îndrăznind ai stătut în mijlocul divanului, vestind cuvântul cel de mântuire, şi defăimând, şi adevărul propovăduind, celor rău credincioşi, şi vădind minciuna nedumnezeirii, Teodore.
 
   Mirându-se muncitorul de bărbăţia ta, Înţelepte, cu dobitocească mânie pornindu-se, fără milă te-a rănit cu vine de bou Teodore, pe tine, cela ce ai sfărâmat idolii cei urâţi.
 
   Cu vitejesc gând picăturile cele din răni ca nişte valuri de mare le-ai suferit, gânditorule de Dumnezeu, cu Darul Crucii fiind întărit, şi purtător de cunună cu puterea Dumnezeiescului Duh arătându-te.
 
 
   Făcutu-ți-a ție cu adevărat mărire Domnul, Cel ce S-a născut din tine; şi toate neamurile pe tine Maica lui Dumnezeu te slăvesc.
 
   Darul cel de sus te-a umbrit, Fericite, învățându-te pronia cea nespusă, şi dumnezeiască îndreptare, luminându-te prin sfinții îngeri, Înţelepte.
 
   Învățându-te bunătatea cea dumnezeiască, Preafericite, ai priceput prin taină, ca un preacurat roditor, sălăşluirea ta întru dumnezeiasca sfinţenie, cetatea cea preasfântă.
 
 
   Zid nesfărâmat, întărirea norodului celui cugetător de Dumnezeu, Tu Te-ai făcut Doamne, şi mântuire sufletelor, precum oarecând a vestit mai-nainte Proorocul cel dumnezeiesc.
 
   Zămislirea ta cea fără de prihană, şi naşterea cea nestricată, Născătoare de Dumnezeu, au mântuit lumea din stricăciune şi din moarte; că ai născut Mântuirea, pe Cuvântul cel veşnic.
 
 
   Nu este sfânt ca Domnul, şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe Care Îl laudă toată făptura, şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.
 
 
   Toată dumnezeiasca armă luând, şi înşelăciunea idolească surpând, pe îngeri i-ai îndemnat, să laude nevoințele tale. Că cu dumnezeiasca dragoste gândul aprinzându-ţi, spre moartea cea prin foc bărbăteşte ai îndrăznit. Pentru care după numirea ta dai dumnezeieşti daruri, celor ce cer de la tine, pătimitorule Teodore. Pentru aceasta strigăm către tine; roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta.
 
 
   Căruțe înhămate ai văzut, care se îndreptau cu mâna Dumnezeului tuturor, adică pe slugile cele fără de trupuri, Zaharie fericite; cu care împreună bucurându-te ca un Prooroc pururea mărit, roagă-te, ca să se îndrepteze la căile dumnezeieştii cunoştinţe, cei ce săvârşesc cu credinţă neîndoită, preasfinţită pomenirea ta.
 
 
   Pe Tine, Cel ce Te-ai întrupat din Fecioară, Hristoase, bucurându-se, Te-a luat în braţe Sfântul Simeon, strigând : Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne. Şi Anna cea fără prihană, Proorocița şi mărita, acum mărturisire şi laudă Ți-a adus Ție; iar noi, Dătătorule de viață strigăm către Tine : Slavă Ție Celui ce bine ai voit aşa.
 
   Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea. Cela ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti, şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Având pe Hristos vorbind întru tine, Fericite, mândria lui Licinie ai surpat cu cuvinte înțelepte, că cu adevărat ai defăimat Mucenice prea mult nebunia lui, şi cu fapte preamărite ai minunat, pe cei ce priveau, pătimitorule înţelepte, viteazule Teodore.
 
   Spânzurat fiind din porunca cea fărădelege a muncitorului, şi cu unghii zgâriat, şi vopsit cu picăturile sângelui tău, ce s-a vărsat cu nedreptate Mucenice, de grosimea omorârii, şi de haina stricăciunii te-ai dezbrăcat, preafericite Teodore.
 
 
   Zapisul cel viclean al păcatelor mele rupe-l Preacurată, cu dumnezeiască suliţa, care a împuns dumnezeiască coastă, a Celui ce a voit a Se întrupa din tine Fecioară; şi te roagă, să mă scrie în cartea celor mântuiţi, pe mine cela ce m-am depărtat fără de minte de la Dumnezeu.
 
 
   De față înveţi, Preafericite, a ne închina unei Fiinţe luminătoare, împreunate în trei Sori, Care Se înmulţeşte cu ieşirile, spre cele ce sunt în lume.
 
   Căruţă lui Dumnezeu făcându-te Proorocule, şi văzând multe feluri de căruţe ale îngerilor, te-ai învrednicit a le înconjura, toate acelea ce umblau cu bună orânduială.
 
 
   Sfeşnic cu multe lumini, şi cuvios sfinţeniei, ai văzut, Preafericite, semn al dumnezeieştii străluciri de lumină, şi al străjuirii, Care vede toate, prin Care şi toate se păzesc.
 
   Semnele zămislirii tale, Preacurată, în multe feluri le-a însemnat mai-nainte dumnezeieștii prooroci, închipuindu-le prin multe pilde, cugetătorii de Dumnezeu.
 
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce eşti lumină neapusă; şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Fiind luminat Mucenice cu raza Dumnezeiescului Duh, şi aprins cu dragostea Lui Hristos, nu ai băgat seamă de arderea trupului, nici ai simţit dureri, nici te-ai ferit de munci, cu cereştile nădejdi desfătându-te.
 
   Jugul Stăpânului cel uşor purtându-l pe grumazi, cu greutate de plumb find îngreuiat purtătorule de chinuri, Preafericite, nicicum nu te-ai plecat, nici te-ai clintit, nici ai fost biruit, viteazule Teodore.
 
   Din Cer dându-ți ție glas Cuvântul cel Preabun, îndrăzneţ te-ai făcut; cu a Căruia putere, dureri iuți ai răbdat de la cei fărădelege, Mucenice al lui Hristos, şi munci, şi moarte silnică, Mărite.
 
 
   Ca să rămân întreg, şi neschimbat din starea cea mai bună, şi drept să călătoresc, şi să fac cele plăcute lui Dumnezeu, roagă-te ceea ce eşti bună, care ai născut pe Cuvântul cel Bun, Care ne-a mântuit pe noi de dobitocie.
 
 
   Cel ce a văzut mai-nainte curat cu inima, şi cu istețimea gândului patima Mântuitorului, după vrednicie se cuvine să se fericească.
 
   Mai presus de fire îndeamnă Proorocul, zicând : Bucură-te Sioane Sfinte, că va veni Împăratul tău Drept, şi mântuind cu blândețe.
 
 
   Mărirea proorocilor, bună cuviința bărbaţilor celor grăitori de Dumnezeu, luminează lumea cu strălucirea proorociei.
 
   Naşterea Fecioarei, născându-ne pe noi de iznoavă, ne-a mântuit de păcatele cele mai dinainte, făcându-se pentru noi păcat.
 
 
   Pătimirea celui fără patimă închipuind, te-ai răstignit mărite Mucenice, pironindu-te pe lemn, Preafericite, şi asemenea Stăpânului te-ai făcut, Celui ce a dezlegat de bunăvoie cu Crucea patimile omeneşti.
 
   Spânzurat fiind pe lemn ca un miel, şi cu săgeţi săgetat, Fericite, şi în vederile ochilor împuns, şi rănit peste tot trupul, ai rănit inimile vrăjmaşilor cu sulița durerilor tale.
 
   Râurile muncilor tale celor fără număr lovind în casa sufletului tău, Mucenice, nu o a clintit pe dânsa, că a fost întărită pe piatra cea neclintită a Celui ce a răsărit din Fecioară, şi neamul omenesc a luminat.
 
 
   Marie, Stăpână a toată lumea, ca ceea ce ai născut pe Domnul tuturor, mântuieşte-mă din robia vrăjmaşului, şi mă scoate din tirania lui, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce nădăjduiesc spre tine fără de îndoială.
 
 
   Fiind plin de Dar proorocesc, şi învăţându-te mai presus de fire cunoştinţa ceea ce va să fie, trimis ai fost să propovăduieşti Darul cel viitor, şi ziua Crucii cea cunoscută Domnului, cuprinsule de Dumnezeu.
 
   Fiind împodobit cu înţelegere duhovnicească, te-ai învrednicit darurilor celor mai presus de cuget, văzând arătări îngereşti, şi cete, şi vorbiri, şi măriri, Preafericite, care te învăţau tainele cele minunate şi dumnezeieşti.
 
 
   Având făclie de bunătăţi, luminezi lumina cunoştinţei de Dumnezeu, vestind mai-nainte făclia cea tainică a întrupării Cuvântului, cea mai presus de cuvânt, că va să Se arate cu cuviinţă dumnezeiască din Sion, Zaharie de Dumnezeu cuprinsule.
 
   Cel ce a întărit Cerul, te-a arătat Cer cuvântător, Născătoare de Dumnezeu, iubind frumuseţea lui Iacov, şi din pântecele tău a răsărit Soarele dumnezeirii trupeşte, şi a luminat lumea cu Darul.
 
 
   Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viața mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog : Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
 
 
   Cu bărbăţia sufletului, întru credinţă ca întru o platoşă îmbrăcându-te; şi cuvântul lui Dumnezeu ca o suliţă în mâini luând, pe vrăjmaşul ai rănit, între Mucenici mare Teodore. Cu care împreună lui Hristos Dumnezeu, rugându-te nu înceta pentru noi toţi.
 
 
   Veniţi toţi credincioşii cu cântările cununilor să încununăm pe Teodor, frumuseţea cea strălucită a pătimitorilor. Că Dar mare al lui Dumnezeu s-a arătat lumii, cu strălucirile minunilor. Că pe vrăjmaşul veliar biruind cu cinstitele chinuri, plouă în loc de sângiuiri, repejunile cele de tămăduiri, ca de nişte izvoare. Deci împreună cu aceştia toţi se bucură întru Hristos, şi dă pace nelipsită. Pentru aceea strigăm lui : Nu înceta rugându-te pentru noi toţi.
 
Stih : Teodor Stratilat fiind cu cinul său,
Prin tăiere s-a făcut Stratilat lui Dumnezeu.
Puternic grumazul lui Teodor cel minunat.
În a opta zi l-au tăiat.
 
   Acesta a fost pe vremea împăratului Licinie, trăgându-se de neam din Evhaita, locuind în Iraclia ceea ce se află lângă marea Neagră, şi întrecea pe mulţi la podoaba sufletului şi la frumuseţea trupului şi la puterea cuvintelor; şi cercau toţi, ca să-i aibă prietenia. Drept aceea şi Licinie avea multă sârguinţă ca să aibă adunare cu dânsul, măcar că auzise că este creştin, şi se îngrețoșează de idoli. Drept aceea trimiţând de la Nicomidia pe unii din ceata lui, le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe Mucenicul. Iar ei dacă s-au întors, au zis, că fericitul Teodor a răspuns, că mai vârtos se cade împăratului a merge către dânsul cu dumnezeii lui cei mai mari; şi îndată merse împăratul în Iraclia. Iar Sfântul Teodor se îmbărbătă cu vedeniile cele din vis ce i se trimise de la Dumnezeu. Şi când auzi că Licinie este aproape, încălecă de-i ieşi înainte, şi-l cinsti precum se cuvine, iar el dându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un palat înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să facă jertfă dumnezeilor săi. Iar Sfântul cerşindu-i pe dumnezeii cei mai lăudaţi, adică ca şi cum să-i cinstească întâi acasă, de aceea să le facă şi la obşte jertfe, dându-i voie împăratul, luă pe dumnezeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i tot bucăţi mici, i-a dat săracilor şi lipsiţilor. Şi dacă se făcu ziuă, a spus Maxentie Comentarisie împăratului, că a văzut capul dumnezeoaicei celei mari Artemidei la un sărac purtându-l, şi îndată se trimiseră oştaşi de aduseră pe Sfântul cu poruncă la Licinie, şi întâi dezbrăcându-l fu întins de patru slujitori, şi bătut cu şapte sute de bice de vine de bou pe spinare, şi cincizeci pe pântece, şi-l mai bătură cu măciuci de plumb peste grumaz; după aceea îl strujiră, şi-l arseră cu făclii, şi cu hârburi de scoici l-au frecat peste rănile cele bătute şi arse, şi-l aruncară în temniţă, băgându-l cu picioarele în gros, şi petrecu acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi îl scoase; şi-i pironiră pe cruce mâinile şi picioarele. Apoi o cruzime de fiare şi neomenie i-au bătut prin părţile cele ascunse ale Mucenicului, un piron, care a ajuns până la cele dinlăuntru ale lui. Şi sta şi prunci prin prejur de săgeta pe Sfântul în obraz şi în ochi, alţii iarăşi cu cosoare croindu-l dea curmeziş peste părţile cele ascunse, i-au tăiat şi testiculele cu totul, şi rămânând noaptea pe Cruce, i se părea lui Licinie că a murit; ci s-a înşelat ticălosul, pentru că de dumnezeiescul înger fu dezlegat din legături, şi slobod, şi se făcu sănătos, şi cânta, şi mulţumea lui Dumnezeu. Deci dacă s-a făcut ziuă, trimise Licinie să ia trupul Mucenicului să-l arunce în mare. Şi sosind trimişii, dacă văzură pe Sfântul că era cu suflet, şi cu totul sănătos, crezură în Hristos optzeci şi cinci de oameni, şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, cărora le era căpetenie antipatul Chestis, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă văzu Licinie, că se face gâlceavă în cetate, a poruncit să taie capul Sfântului. Atuncea stătură multă mulţime de creştini de-i oprea, şi abia potolindu-i Sfântul, şi făcând rugă către Hristos, îi tăiară capul, săvârşindu-i alergarea mărturisirii. Iar sfintele lui moaşte se mută din Iraclia la Evhaita, şi-l puse în lăcaşul părinţilor săi, precum a poruncit Mucenicul lui Avgar tahigratului său să facă. Care i-a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările şi răspunsurile, câte una, şi vremile şi chipurile cele de multe feluri ale muncilor ce a văzut, şi de la Dumnezeu ajutorări, ce s-au făcut, fiind de faţă la mucenicia lui.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Zaharia.
 
Stih : În chip de cai Zaharia pe îngeri ai văzut.
Prin care la înălţimea Cerului ai călătorit.
 
  Acesta se tâlcuieşte, pomenirea lui Dumnezeu, care era din neamul lui Israil, din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad. Şi a venit în Ierusalim din ţara haldeilor, bătrân foarte, şi aflându-se acolo, mult a proorocit poporului, şi a dat multe semne întru arătare. Acesta a spus lui Iosedec, că va naşte fecior, şi se va face preot Domnului în Ierusalim. Acesta a binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i : Că vei naşte fiu, şi vei pune numele lui Zorobabel. Şi în vremea lui Kir, împăratul Perşilor, a dat semn, pentru Cresus împăratul Lidiei, dat-a în arătare şi de prada Ierusalimului, şi de sfârşitul lui Israil, şi de începătura şi sfârşitul limbilor, şi pentru sfărâmarea bisericii până în sfârşit, şi pentru oprirea proorocilor, şi a preoţilor, şi a Sâmbetelor, şi pentru a doua judecată. Şi proorocind şi de altele multe, a răposat în bătrâneţe bune; şi s-a îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Nichifor şi Ştefan, prin zgârâieturi s-au săvârşit.
 
Stih : Nichifor şi Ştefan, care au fost zgâriaţi.
Cu cununii împletite de biruinţă au fost încununaţi.
 
    Tot în această zi, Sfintele Marta şi Maria, surorile. Şi Preacuviosul Licarion Mucenicul de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Pe cele ce un pântece la lumină le-au iubit.
Pe Marta şi Maria o sabie de lumina le-au lipsit.
Fără de glas către sabie Licarion este mergând.
Împotriva călăului, ca un miel tăcând.
 
   Aceste sfinte fiind surori, vieţuiau în singurătate păzindu-şi fecioria. Deci trecând pe acolo unde petreceau ele, ighemonul locului, ele scoţând capul pe fereastră, se numea pe sine creştine; şi ighemonul jelind moartea lor cea în tinereţe, ele au grăit împotrivă, că nu este moarte cea pentru Hristos, ci viaţă care nu are sfârşit. Asemenea încă şi Licarion singurul copil tovarăşul lor, spunând cele pentru dânsul, din porunca ighemonului au fost răstigniţi; şi de călăi împungându-se cu sabia, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici, Filadelf şi Policarp.
 
Stih : Fost-a cu adevărat al vieţii sfârşit,
Şi lui Filadelf şi lui Policarp iubit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Macarie episcopul Pafei.
 
Stih : Proedrul Pafului s-a ascuns în mormânt,
Şi întru celelalte nu numai cu numirea fiind fericit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Perghet.
 
Stih : Cum voi trece fără de răsplătire pe Perghet,
Împreună cu sfinţii fiind şi el numărat.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
   De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând, au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Grăit-a Mucenicul bucurându-se, măririle atot Stăpânitorului. Pentru aceasta mirându-se cei ce priveau, au lăsat tirania înşelăciunii, şi cu credinţă au strigat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cu undiţa preaînţeleptelor tale cuvinte, Preafericite, bucurându-te, ai vânat dintru adâncul necunoştinţei, pe cei ce veneau la tine, şi i-ai făcut, Teodore, dumnezeieşti Mucenici, care cântă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   În temniţă fiind tu legat de lemn, Sfântul Înger venind te-a dezlegat, îndrăzneală dându-ţi, şi întărindu-te ca să strigi cu mare glas, Teodore : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Spre mine, cel ce am vieţuit în lene, şi am trecut cu vederea sfintele Tale legi, şi cinstitele Tale porunci, Hristoase, milostiveşte-Te şi mă mântuieşte pentru ceea ce Te-a născut, ca Cela ce eşti Dumnezeu de bine Făcător şi mult-Milostiv.
 
   Peste tot pământul a trecut vestirea ta, cea de Dumnezeu insuflată Proorocule şi puterea cuvintelor tale, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
 
   Cu totul luminându-te cu luminile cele de sus, vedeai cele viitoare, ca şi cum ar fi fost de faţă; pentru aceea, Preafericite, strigai : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
 
   Cu cântări te cinstesc pe tine, Fecioară, pe ceea ce ai cinstit neamul omenesc, cel ce a fost osândit dedemult cu cumplită necinste. Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Preacurată.
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Luminat purtându-te ai biruit pe vrăjmaşul, şi ai pierdut oastea lui cu armele credinţei. Pentru aceasta cu cunună de biruinţă te-ai încununat, cântând Stăpânului : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   După răstignire, Mărite, şi după fericita patimă, şi după rănile cele fără de număr, ţi-ai plecat lui Dumnezeu grumazul tău, Fericite şi înţelepte Mucenice, şi cu sabia cinstit capul tău s-a tăiat, strigând Stăpânului : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Sfinţitul şi mult pătimitorul trupul tău Teodore, izvor de tămăduiri s-a făcut credincioşilor din care, cei ce aleargă cu bunăcredinţă, scot dezlegare de patimi, şi mântuire sufletelor, strigând Stăpânului : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Sufletul meu cel omorât şi căzut şi rănit, înviază-l şi-l ridică şi-l vindecă, mintea mea o smereşte, şi valurile patimilor le potoleşte, Fecioară, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce strig : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Sioane munte, cetate sfântă, bucură-te foarte, că dumnezeiescul Zaharia te îndeamnă, ce-l vorbitor cu îngerii dimpreună şi tu dar Ierusalime veseleşte-te întru toţi vecii.
 
   Zaharie Proorocule bucură-te foarte, văzând că ţi s-au împlinit cuvintele, care ai grăit mai-nainte, luminându-te de Duhul; pe Domnul cântaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   În mijlocul munţilor umbroşi vedeai pe îngeri stând, care te învăţau prin taină purtarea de grijă de Dumnezeu, pentru toate, mărite Proorocule, slăvind pe Hristos în veci.
 
   Bucură-te scaunule cel cu chip de foc al Domnului, bucură-te uşă încăpătoare a luminii celei fără materie. Bucură-te nor uşor, care ai strălucit Soarele dreptăţii în lume, Preacurată Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Pe Domnul, Cel ce S-a preaslăvit în muntele cel sfânt, şi în rug de foc a arătat lui Moise taina naşterii pururea Fecioarei, lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cecurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.
 
   Sfinţitu-te-ai însuţi pe tine Mielului şi Dumnezeului nostru, Celui ce S-a junghiat de Dumnezeu cugetătorule Mucenice, înălţându-te la Dânsul ca o ardere cu bun miros şi sfinţită punere înainte; şi jertfă desăvârşit curată, bine-primită. Pentru aceasta te lăudăm, şi după datorie te fericim.
 
   Ca un luceafăr de dimineaţă, ca o zi luminoasă te-ai arătat, Teodore, ca un soare cu luminoase razele pătimirii tale, şi cu minunile, Preafericite, creştineşte luminând partea cea de sub soare, şi gonind întunericul înşelăciunii şi al patimilor noastre, Teodore.
 
   Împreunatu-te-ai cu îngerii trupeşte, biruind pe vrăjmaşii cei fără de trupuri, şi împreună cu cetele cele muceniceşti te veseleşti totdeauna, şi dumnezeiască cântare cânţi Treimii, Teodore de trei ori fericite, luminătorule al Bisericii, şi podoaba pătimitorilor.
 
   Pământul se bucură întru punerea cinstitului tău trup, Teodore şi Cerul dobândind sfinţit duhul tău. Pentru aceasta noi oamenii totdeauna făcând cinstită pomenirea ta, cu cerere te rugăm pe tine, rugătorul cel pentru noi, Preafericite.
 
 
   Iubitoare de Dumnezeu, Fecioară, roagă pe Cel Bun, ca să mă mântuiască pe mine din toate spurcăciunile, rănile inimii mele spălându-le cu curată pocăinţă, şi cu plângere cu lacrimi, ca să te fericesc şi să te slăvesc pe tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
 
 
   Toată simţirea lăsându-o, Înţelepte, ca un purtător de lumină stai înaintea Minţii celei dumnezeieşti şi preacurate, făcând rugăciune pentru lume; drept aceea toţi pe tine Zaharie te mărim.
 
   Urmând graiurilor buzelor tale, arătătorule de cele dumnezeiești, chemăm pe Domnul, şi printr-însul mântuindu-ne, te fericim pe tine, ca pe un Prooroc al adevărului, şi propovăduitor al bunei credinţe, Zaharie.
 
 
   Fă pe Stăpânul cu rugăciunile tale desăvârşit Milostiv, către cei ce săvârşesc cu credinţă sfântul şi bine însemnat praznicul tău, de Dumnezeu insuflate, şi te cinstesc pe tine cu dragoste, ca pe un Prooroc, şi grăitor de cele dumnezeieşti prea-adevărat.
 
   Adâncimea minunilor, şi noian darurilor cunoscându-te, şi adevărat ştiindu-te pe tine Preacurată Născătoare de Dumnezeu, şi nădăjduindu-ne părtinirii tale, neîncetat năzuim către a ta adăpostire.
 
 
   Pe tine, Maica lui Dumnezeu, şi Fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine ceea ce ai născut mai presus de minte prin cuvânt pe Dumnezeu cel adevărat, pe cea mai înaltă decât preacuratele puteri, cu slavoslovii fără de tăcere te slăvim.
 
   Mare Mucenice al lui Hristos, mărite Stratilate, şi a purtătorilor de chinuri celor cinstiţi dumnezeiască frumuseţe, Teodore viteazule, nu înceta a te ruga pentru biruinţele binecredincioşilor împăraţi, şi pentru pacea lumii, iertare de greşeli, şi mântuire să se dăruiască, celor ce săvârşesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Preaînţelepte.
 
 
   Taberele vrăjmaşilor, şi îndrăznirile dracilor până în sfârşit le-ai surpat, şi cunună ai luat Teodore fericite din mâna Ziditorului tău, ca un mărturisitor al adevărului, şi mântuieşti pe toți din toate necazurile şi cursele celui străin.
 
 
 
   Pătimitorul viteaz, ostaş nebiruit, întru Duhul Sfânt te-ai arătat, surpând pe luptătorul cu înţelepciunea cuvintelor tale, şi cu arătările cele răbdătoare, ale faptelor tale, Înţelepte. Pentru aceasta ai luat cununi de biruinţă, şi cu cetele cele de sus te-ai împreunat, mărite Mucenice Teodore. De două ori.
 
   Și pe Cruce ridicat fiind, şi coastele strujindu-ţi, şi cu săgeţi ascuţite fiind rănit şi pe lemn întins, şi cu sabie tăiat, şi cu toate măiestriile de muncă înconjurat, nevătămat şi nebiruit te-ai arătat, cu puterea Celui ce S-a răstignit pe Cruce, lauda mucenicilor, Teodore.
 
   Dumnezeiesc stâlp bunei credinţe te-ai făcut, Preafericite, de capiştile celor rău credincioşi scârbindu-te, şi jertfă cu totul desăvârşită, şi junghiere bineprimită aducându-te curat, Celui ce S-a junghiat pentru tine, şi a slăvit sfântă pomenirea ta, şi te-a dăruit pe tine vistierie de minuni, celor din lume, Teodore.
 
   Cu bărbăţie mucenicească creştineşte întrarmându-te, Mucenice al lui Hristos, şi slujba cea cuvântătoare prin taină apărându-o cu puterea Lui, ai arătat păgânătatea idolilor, şi cumplirea tiranilor a fi neputincioasă, nebăgând seamă de munci, şi de focul cel vremelnic. Ci o cela ce eşti al dumnezeieştilor daruri şi cu fapta şi cu numele ! De toată primejdia mântuieşte cu rugăciunile tale, pe cei ce săvârşesc pomenirea ta.
 

   Cel vechi de zile, Care legea dedemult în Sinai a dat lui Moise, astăzi Prunc S-a văzut. Şi după lege ca un Făcător al legii, legea plinind, în Biserică S-a adus, şi bătrânului S-a dat. Şi primindu-L pe El Simeon dreptul, şi plinirea făgăduinţelor văzându-o săvârşită, cu bucurie a strigat : Văzut-au ochii mei, taina cea din veac ascunsă, care în zilele acestea de apoi s-a arătat lumină risipind întunericul neamurilor celor necredincioase, slavă dând noului Israil celui ales. Pentru aceasta slobozeşte pe robul Tău, din legăturile acestui trup, la viața cea neîmbătrânitoare şi minunată şi fără de sfârşit, Cela ce dai lumii mare milă. 

 
   Cela ce toate cu mâna cuprinde ca un Ziditor şi Stăpân al tuturor, de mâinile bătrânului, în Biserică Se aduce.
 
 
   Bucură-te Simeoane, şi Anno veseleşte-te, că iată S-a arătat Mântuitorul lumii, ca un Prunc aducându-Se.
 
 
   Te-ai dezlegat de stricăciune, Simeoane purtătorule de Dumnezeu, că ai văzut Mântuirea, purtând în mâini, pe Cel ce poartă toate.
 
   Vitejească adunare strângând împotriva înşelăciunii, bărbăteşte ai suferit Teodore; cu limba ta cea cu foc grăitoare ruşinând neomenia lui Licinie. Pentru aceasta şi cu îngerii dănţuind, Fericite, roagă pe Hristos Dumnezeu, ca să fie nouă Milostiv, în ziua judecăţii.
 
   Lumină spre descoperirea limbilor, ai venit din Cer Mântuitorul nostru; şi ieşind din Fecioară, Te-ai odihnit în braţele dreptului Simeon. Că trebuia, Dătătorule de viață al tuturor, să Te cunoşti de bătrânul, că ai venit să-L slobozeşti pe el după cuvântul Tău; Cela ce ai mare milă.
 
    Fericirile din Canonul Praznicului, Cântarea a 8-a, pe 4, şi din Canonul Sfântului Cântarea a 6-a, pe 4. Prochimen, glasul al 7-lea : Veseli-se-va dreptul de Domnul... Stih : Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostolul către Timotei : Fiule Timotei, întăreşte-te în Darul cel întru Hristos Iisus... Aliluia. Dreptul ca finicul va înflori. Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul ucenicilor Săi, iată eu trimit pe voi ca oile prin mijlocul... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi...
 




   Plecându-te legilor, Celui ce pentru noi a luat trup pe pământ, şi patimă cinstită a pătimit, de Dumnezeu fericite, Mucenice, dragostea cea către vecinul tău o ai păzit, care poruncă este cap legii şi proorocilor. Pentru aceasta ai luat sfârşit fericit, stând acum, înaintea izvorului dragostei, o Nichifore.
 
   Plecatu-ți-ai grumazii la Dumnezeu, Căruia toate îşi pleacă genunchii minunate Mucenice, tăindu-ţi-se capul, şi osebindu-te de trupul tău cel viteaz, şi unindu-te prin cuget curat, cu Hristos, Capul tuturor. De a Căruia lumină apropiindu-te acum, cere-ne lumină, Nichifore, nouă tuturor, celor ce te lăudăm.
 
   Cu râurile sângiurilor tale, Înţelepte, care s-au vărsat pentru Hristos, pământul ai sfinţit; şi cu Duhul ai veselit duhurile puterilor celor fără de trup; şi adunările mucenicilor toate le-ai luminat, împreunându-te cu dânsele, Fericite ca un întrarmat viteaz, ca un Mucenic nebiruit, şi rugător pentru noi către Dumnezeu.
 
   Arătat-ai tuturor de față, pătimitorule Nichifore; că cel ce nu iubeşte pe aproapele său, nu poate să iubească nici pe Stăpânul. Pentru aceasta iubind curat pe însuşi Saprichie, cel ce a fost împreună cu tine slugă, dintru aceasta te-ai întraripat şi către dragostea lui Dumnezeu, şi sufletul ţi-ai pus pentru mărturisirea şi credinţa lui Hristos. Iar Saprichie cel cu nume rău, având către tine pizmă fără de împăcare, s-a arătat tăgăduitor şi Stăpânului Hristos; Căruia stându-i acum înainte, roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Fiind eu rănit de năpădirile cele cumplite ale dracilor, şi şezând cu totul nemişcat totdeauna în calea vieţii celei nestatornice, Preacurată, şi fiind lipsit de milă, cercetează-mă degrab, punând peste rănile cele nevindecate vin şi untdelemn, şi mă du către tămăduire; ca să te slăvesc, şi cu dragoste după datorie să laud slăvirile tale Curată, Maică pururea Fecioară.
 
 
   Sabie a trecut prin inima ta, precum a zis Simeon, Preasfântă Stăpână, când ai văzut pe Cel strălucit din tine negrăit, înălţându-Se pe Cruce de cei fărădelege ca un osândit, şi gustând oţet şi fiere, şi coastele împungându-i-se, şi mâinile şi picioarele pironindu-i-se; şi tânguindu-te, te văitai ca o Maică, strigând : Ce este această taină nouă, Fiul meu preadulce ?
 
 
   Mucenicul Tău, Doamne, Nichifor întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

   Pe Faraon cel ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, şi despărţind marea, şi pe Israil fugătorul mergătorul cel pedestru l-a mântuit. Pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
 
   Marea vieţii înălţându-se, şi învăluind cumplit luntrea sufletului meu cu supărări şi cu patimi, Hristoase, Cela ce eşti pricina păcii, ca un Făcător de bine, spre linişte adâncă o prefă cu rugăciunile Mucenicului.
 
   Cu cuget socotit, Preaînţelepte, ai supus cu bunăcredinţă la partea sufletului cea de gând, patima mâniei, şi ai alergat către vecinul tău Saprichie, nevoindu-te a te împăca cu el dumnezeiescule, fiind plecat legilor Mântuitorului.
 
   Fiind îmbrăcat cu puterea Crucii, şi luptându-te cu vrăjmaşul mai cu tărie, Mucenice, l-ai surpat, şi te-ai făcut purtător de biruinţă, numindu-te mai-nainte cu purtarea numelui, o Nichifore prealăudate Mucenice al lui Hristos, pururea pomenite.
 
 
   Întocmai la putere, întru o Fire, şi întocmai de un Scaun, şi de o Fiinţă cinstim strălucirea cea cu Trei Lumini a unei Dumnezeiri, mărturisindu-o în Trei Feţe, propovăduind nedespărţit Cuvântul de Tatăl şi de Duhul.
 
   Nici gândul cel ceresc, nu poate să înţeleagă taina ta cea nepricepută cu adevărat, Prealăudată, că sălăşluindu-Se în pântecele tău, Cel de un Scaun cu Tatăl, bine a voit a Se naşte din tine cunoscându-Se în două firi.
 
 
   Cel ce s-a numit mai-nainte Nichifor, la săvârşirea lucrurilor s-a arătat purtător de biruinţă, că cu lumina Darului risipind negura înşelăciunii o a stricat, strigând : Nu este sfânt afară de Tine unule Iubitorule de oameni.
 
   Încredinţându-te, că s-a omorât pentru tine Stăpânul, de bunăvoia ta ai alergat la moarte, poftind omorârea lui cea de bunăvoie, ca un Mucenic purtător de biruinţă, fiind întărit cu putere dumnezeiască.
 
   Pe pământ nevoitor, în Cer încununat adevărat, s-a arătat slujitorul lui Hristos, Nichifor, împreună cu cetele celor fără de trup, strigând : Nu este sfânt afară de Tine unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Luminându-te cu credinţa, din insuflatele de Dumnezeu dogme, toţi mărturisim o Dumnezeire nezidită, Cuvântul născut din Tatăl, Mintea cea mare, şi Sfântul Duh purcezător.
 
   Luând în pântece Fecioară, mai presus de fire, ne-ai născut nouă pe Cel născut din Tatăl, mai-nainte de veci, Dumnezeu împreună şi Om, întru amândouă firile desăvârşit, iar nu împărţit.
 
 
   Cela ce ai întărit dintru început cerurile întru pricepere, şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase mă întăreşte, că nu este sfânt afară de Tine, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Arătându-te împlinitor poruncilor Domnului, te-ai împăcat cu vrăjmaşul, cel ce avea gândul tot acelei vrajbe către tine, Mucenice; şi ai luat sfârşitul prin sabie, în locul aceluia, Fericite, chemându-te pe tine Dumnezeu. Pentru aceasta arătându-te purtător de biruinţă, asemenea cu numele, te-a încununat ca un Stăpân, precum ţi s-a căzut, purtătorule de chinuri nebiruite. Roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Laudă de mulţumire după datorie, ca văduva aceea doi bani aduc ţie, Stăpână, pentru toate darurile tale. Că tu te-ai arătat acoperământ, tot deodată şi ajutor, scoţându-mă pururea din ispite şi din necazuri. Drept aceea ca din mijlocul cuptorului celui învăpăiat, mântuindu-mă de cei ce mă necăjesc, din inimă strig ţie, Născătoare de Dumnezeu : Ajută-mi mie, rugând pe Fiul tău şi Dumnezeu, ca să-mi dea iertare greşelilor, că pe tine te am nădejde eu nevrednicul robul tău.
 
 
   Pe Mielul şi Păstorul, şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce, lăcrimând se văita, şi cu amar striga : Lumea adică se bucură primind mântuire, iar cele dinlăuntru ale mele se ard văzând răstignirea Ta, pe care o rabzi, pentru milostivirea milei, preabunule Dumnezeule, Doamne cel fără de răutate. Căreia cu credinţă să-i strigăm : Milostiveşte-te Fecioară spre noi, şi iertare de păcate dăruieşte, celor ce ne închinăm patimilor Lui.
 
 
   Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea. Cela ce nu ai lăsat Sânurile Pământeşti, şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine : Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.
 
   Viaţă dumnezeiască ai aflat Nichifore, de dumnezeiască lumină te-ai învrednicit acum, Fericite, cugetătorule de Dumnezeu, din dumnezeiască lumină ca nişte raze trimiţi străluciri celor ce săvârşesc pomenirea ta, şi cu credinţă strigă : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Punându-te în număr cu mucenicii Lui Hristos, străluceşti risipind rătăcita credinţă în mulţi dumnezei; tăindu-ţi-se capul cu sabia, şi cu curgerile sângiuirilor tale toată înşelăciunea idolilor o ai stricat, strigând către Stăpânul : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Saprichie nepăzind legile tale, Mântuitorule, s-a dezbrăcat de Dumnezeiescul Tău Duh, şi fugind de la faţa vrăjmaşilor, s-a lipsit de mărirea mucenicilor Tăi, ticălosul. Pentru aceea mirându-ne de purtarea Ta de grijă cea dreaptă, strigăm : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
   Lumină fără începere este Tatăl şi tuturor pricinuitor, Lumină este Cuvântul, Lumină şi Duhul Sfânt, strălucind negrăit de la Tatăl, ca dintr-un izvor mai-nainte de toţi vecii, o Dumnezeire în trei Sori întru o Fiinţă, întru o Putere şi întru o Slavă, Se cunoaşte.
 
 
   Deplin întru tine înnoieşte pe om, unindu-Se cu totul în toată omenirea, Preacurată, Cel ce n-a părăsit Sânurile cele Părinteşti, şi a primit să locuiască în pântecele tău, Cela ce pentru bogăţia milostivirii S-a sărăcit de bunăvoie, şi a îmbogăţit lumea cu Dumnezeirea.
 
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumina neapusă; şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul ? Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Cu curgerea sângiuirilor tale ai adăpat grădina Bisericii, care se împarte la patru începeri de bunătăţi dumnezeieşti, Fericite, din care scoatem daruri dumnezeieşti sufletelor noastre, Nichifore.
 
   Sămănătorul răutăţii a răpit pe ticălosul, pentru ținerea în minte a răutăţii, iar pricinuitorul bunătăţii şi al păcii, a tras în locul aceluia pe cel dumnezeiesc şi cu chip luminat, pe Nichifor Mucenicul, cugetătorul de Dumnezeu.
 
   Se jertfeşte de Dumnezeu cugetătorul, urmând patimii Tale celei de voie Mântuitorule, că stropindu-se cu picăturile cele din coasta Ta, aduce Ție vărsările sângiurilor lui, în locul acelora, trecând către Tine prin sabie.
 
 
   Știind că ortodoxia este temeiul mântuirii, propovăduim împreună cu Tatăl cel fără început, pe Cuvântul şi pe Duhul Sfânt în trei Fețe, o începere, o Fiinţă, o voinţă, o lucrare.
 
   Cu gândul s-a învăţat tainele tale ceata proorocilor, că Stăpânul te-a arătat pe tine uşă Cerului pe pământ, şi din tine Fecioară întrupându-Se ca un Soare al dreptăţii, a strălucit celor dintru întuneric.
 
 
   Tămăduieşte zdruncinarea sufletului meu, Nichifore, de Dumnezeu gânditorule, şi goneşte negura patimilor, risipind cu luminările ce sunt întru tine, ale dumnezeieştii străluciri, rugând pe Mântuitorul Hristos, Fericite.
 
   Trecând cu linişte întreitele valuri ale viforului idolesc, cu vetreala Crucii şi cu vânturile Duhului, Mucenice nebiruite Nichifore, te-ai aşezat la limanul cel lin al lui Hristos.
 
 
   Pătimit-ai muceniceşte, şi te-ai făcut cu adevărat purtător de biruinţă, stricând cu bărbăţie măiestriile balaurului, şi făcându-te ca un părtaş patimilor Stăpânului, Fericite. Acum după vrednicie te-ai mărit împreună cu Dânsul.
 
   Se cutremură spăimântându-se cetele îngerilor, văzând Prunc născut cu trup din pântecele tău, pe Cel ce este împreună cu Tatăl şi cu Duhul mai-nainte de veci, Născătoare de Dumnezeu, Preacinstită.
 
 
   Adâncul păcatelor şi viforul greşalelor mă tulbură, şi întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă pe mine. Ci îmi întinde şi mie mâna Ta cea tare ca lui Petru, o Îndreptătorule, şi mă mântuieşte.
 
 
   Într-aripându-te Fericite cu dragostea Domnului, şi Crucea Lui pe umeri purtând, Mărite, ai ruşinat meşteşugirile diavolului, pătimit-ai până la moarte pentru adevăr. Pentru aceasta te-ai arătat purtător de biruinţă, şi tăinuitor al Darului lui Dumnezeu.
 
 
   Învăţătura lui Pavel arătat ai iubit, şi în cugetele tale, Mărite, o ai sădit, strigând : Dragostea nu ruşinează. Aceasta pe Ziditorul ni l-a dăruit nouă Om desăvârşit; că pentru dragoste toate le-a răbdat, piroanele şi Crucea, oţetul, scuipările, cu suliţa S-a împuns sfânta coastă, din care ne-a izvorât nouă sânge şi apă dumnezeieşte lucrătoare, pe Care iubindu-L, te-ai arătat şi cu credinţa purtător de biruinţă, şi tăinuitor al Darului lui Dumnezeu.
 
Stih : Pe cel din vechime numit purtător de biruinţă,
Cunoaşte-l prin tăiere cu lucrul purtător de biruinţă.
Întru a noua zi de sabie,
Nichifore grumazul ţi se taie.
 
   Aceasta a fost în vremile împăraţilor Valerian şi Galin, om prostatic, şi avea prieten pe preotul bisericii creştineşti, cel cu numele Saprichie; care din îndemnarea diavolească, se plecă cu urâciune asupra Sfântului Nichifor, şi-i purtă pizmă. Deci prinzându-se Saprichie de slujitorii de idoli, şi fiind dat la multe munci, Sfântul Nichifor trimise către dânsul mijlocitori cerând iertăciune, iar el nu vru să audă rugăciunile lui. Iar Sfântul Nichifor văzând că duc pe Saprichie să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerând iertăciune. Şi aducându-i aminte legile lui Hristos pentru dragoste, el nu ascultă. Şi petrecând Saprichie prin multe munci, şi venind aproape de cunună, şi de răsplătire, ca cel ce era să se taie, n-a primit să-i dea iertăciune, şi depărtându-se ajutorul lui Dumnezeu de la dânsul, zise călăilor : Lăsaţi-mă, că voi tămâia dumnezeilor. Care văzând Sfântul Nichifor, s-a dat pe sine gealaţilor, şi mărturisind de faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul prin porunca tiranului, luând mai curând darurile dragostei, care se nevoia să plinească pentru dătătorul dragostei Hristos.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Romano Cilicianul.
 
Stih : Linişte adâncă avea şi aflându-se în viaţă.
Acest Romano care s-a mutat din viaţă.
 
   Acest cuvios Romano, fiind Cilician şi trăgându-şi neamul din cetatea Roşu; în Antiohia şi-a arătat nevoinţele pentru fapta bună. Căci făcându-şi o căscioară afară de zidurile cetăţii la o margine, întru aceasta sihăstreşte se nevoia fără de a întrebuinţa foc, şi fără de a avea lumină de luminare. Hrana sa era pâine şi sare, băutură apă din izvor, haina de peri de capră, părul său era lung până la picioare. Iar pe grumazul său, şi pe mâini şi pe mijloc, era înfăşurat cu grele lanţuri de fier. Şi mult Dar i s-a dat lui de la Dumnezeu; căci a multora multe grele boli a vindecat, şi la multe femei sterpe prin rugăciune le-a dăruit prunci. Aşa bine nevoindu-se, cu pace a adormit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Marcel Episcopul Siciliei, Filagrie Episcopul Ciprului şi Pangratie Episcopul Tavromeniei.
 
Stih : Trei bărbaţi dezlegându-se de trupeştile legături.
S-au împărtăşit de ale Edenului desfătări.
 
   Aceştia au fost ucenici ai Sfântului Apostol Petru; căci Marcel tatăl Sfântului Pangratie încă umblând Hristos cu trupul pe pământ, şi făcând minuni, auzind el s-a dus de la Antiohia la Ierusalim, împreună cu Pangratie ca să-l vadă. Deci Pangratie de atunci făcându-se cunoscut Sfântului Petru, după înălţarea lui Hristos îi urmă lui, şi prohirisindu-se de el episcop Tavromeniei, şi slujitor întru numele lui Hristos, a fost omorât pe ascuns de elini. Iar Marcel, asemenea fiind hirotonisit episcop Siciliei, şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i către Domnul, s-a săvârşit. Asemenea şi Filagrie arhierind la Cipru, şi învăţând şi acesta întru numele lui Hristos, şi multe ispite suferind pentru adevărata credinţă, s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, Sfântul sfinţitul Mucenic Petru Damaschin, care de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Petru care a înfruntat nebuniile înşelăciunii.
Moare şi se sfârşeşte cu o lovitură de sabie.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   De pogorârea lui Dumnezeu, focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca întru o grădină verde săltând au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Moartea ta s-a făcut ţie Nichifore ca o trecătoare, trecându-te Fericite, din cele de aici către Cer, şi spre cele cereşti, ca împreună cu îngerii să cânţi : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Întărindu-te cu pătimirile neputinţei, ai surpat la pământ ochiul cel înalt, şi sprânceana cea ridicată a stăpânitorului lumii, purtătorule de Dumnezeu, strigând Ziditorului tău : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Alergând Nichifor pe calea mărturisirii Tale, Doamne, o a săvârşit, lăţindu-i-se inima cu lucrarea Dumnezeiescului Duh, şi acum cu osârdie strigă Ție, Stăpânului : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Știindu-Te pe Tine, Tatăl, Mintea cea mai întâi fără început, Care ai născut fără patimă, şi fără vreme pe Cuvântul cel împreună fără de început, şi ai purces pe Preasfântul Duh, strigăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Amândouă eşti, şi Fecioară şi Maică, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, că negrăit ai zămislit în pântece pe Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat din tine, cunoscându-se în două firi, petrecând pe pământ ca un Dumnezeu şi Om.
 
 
   Fiind însemnat cu Darul Mântuitorului, însuți tu de sineţi chemat ai mers vitejeşte către pătimire, şi ridicând biruinţă împotriva vrăjmaşilor, Mucenice al lui Hristos te-ai împodobit cu cununi de biruinţă, dumnezeieşte cântând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Având sângele tău ca o scară de taină, după junghiere te-ai suit luminat către Cel ce şi-a vărsat pentru tine prin Cruce sângele Său, dezrădăcinând meşteşugurile vrăjmaşilor, şi bucurându-te strigi : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Sfinţindu-te prin apă, şi prin Duh, Nichifore, şi vopsindu-te cu sângiuri muceniceşti, ai câştigat cununa credinţei Mucenice al lui Hristos, de strălucirea cea în chip de lumină a mucenicilor, întru care acum strigi : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Un izvor al bunătăţii pururea curgător nefăcut, fără început prea desăvârşit, o Dumnezeire în trei Fețe, Ziditoarea, şi Stăpânitoarea tuturor, împreună cu cetele cele fără de trup; pruncilor bine o cuvântaţi, preoţi lăudaţi-o, noroade preaînălţaţi-o întru toţi vecii.
 
   Mai sfântă eşti Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată, decât ceata îngerilor, cea mai presus de lume, că ai născut pe Ziditorul lor, şi Domnul, din pântece fecioresc neispitită de nuntă, în două firi neamestecate şi neschimbate, şi într-un Ipostas Dumnezeu întrupat.
 
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.
 
 
   Înfrumuseţându-te ca un mire, în podoabe ţesute din sângele mucenicesc, te-ai mutat spre împărtăşirea dumnezeieştii Lumini, a Celui ce S-a împodobit, şi S-a înfrumuseţat pe Cruce, cu patima cea cinstită; Făcătorul de bine al tuturor, mărite Nichifore preafericite.
 
   Îndulcitu-te-ai de podoabele Stăpânului, de care alt nimic nu este mai frumos, Mărite, şi nevoindu-te a câştiga lumina Lui cea deapururea, şi încuviinţată, ai învitat pe tirani, să-ţi taie capul cu sabia, înfierbântat fiind de dragostea Domnului, o Nichifore.
 
   Făcând vitejie luminat împotriva înşelăciunii, Mucenice al lui Hristos, şi biruindu-o pe ea, ca un biruitor ai luat pe creştetul tău cununa darurilor, Mărite, şi acum dănţuieşti muceniceşte, cu cetele mucenicilor împrejurul Scaunului Împăratului tuturor, preafericite Nichifore.
 
 
   Slăvind pe Fiul cel născut din Tatăl cel nenăscut, cu dumnezeiască cuviință, şi pe Duhul Cel Drept mai-nainte de veacuri purces, trei Ipostasuri cinstim ale Treimii celei mai presus de fiinţă şi începătoare, unite cu Unime neamestecată, şi Dumnezeu cântându-o slăvim.
 
   Arătatu-te-ai Fecioară Maică a lui Dumnezeu, că ai născut mai presus de fire cu trup pe Cuvântul cel Bun din inima ta, pe Care, Tatăl ca un Bun l-a născut mai-nainte de toţi vecii, pe Care şi acum mai presus de trupuri Îl înţelegem, deşi S-a îmbrăcat în trup.
 
 
   Spăimântatu-s-a de aceasta Darul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceasta pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvesc.
 
 
   Purtător de numele biruinţei te-ai arătat, Nichifore, cu dragoste şi cu mucenicie, biruind pe tirani. Pentru aceasta ai primit şi cununa biruinţei de la Domnul.
 
 
   Cu acoperământul tău cel tare, păzeşte-ne pe noi toţi robii, Preacurată, fără stricăciune de viclenia vrăjmaşilor, că numai pe tine te avem scăpare la nevoile noastre.
 
 
   O preafericită întreită cinstită Cruce a lui Hristos; biruinţa cea însemnată pe Cer, care din pământ ai răsărit nouă, pe binecredincioşii împăraţi, care, cu biruinţa ta se întrarmează, bine povățuieşte-i, pentru rugăciunile Maicii, Celui ce S-a răstignit cu trupul pe tine, Cel ce este Hristos Dumnezeul nostru.
 
 


 
   Cu totul din tinereţe dându-te stăpânului, pe Dânsul l-ai iubit, şi ai urmat urmelor Lui, şi curățindu-te de toată înşelăciunea patimilor, te-ai îmbogăţit cu dumnezeiescul Dar, a săvârşi vindecări, şi a lucra minuni, Preamărite. Şi te-ai făcut Mucenic, rămânând nemişcat de toate năvălirile muncilor, cu puterea Celui ce S-a jertfit pe Cruce. Pe Care neîncetat roagă-L pentru sufletele noastre.
 
   Cu piroane pironindu-ți-se fericitul tău trup cel prea tare şi nebiruit, pătimitorule Haralambie, şi sufletul ți l-ai păzit nestrămutat, şi cugetul nefurat, că dinlăuntru destul te aprindea dumnezeiasca dragoste, şi te îndemna să suferi tot felul de munci, Mucenice, purtătorule de chinuri, părtaşule al patimilor lui Hristos. Pe Care cu îndrăzneală roagă-L pentru sufletele noastre.
 
   Nevoindu-te sfinţitorule Cuvioase, ai moştenit bucuria cea prealuminoasă şi mărirea cea mai presus de cinste, şi veselia cea veşnică, cinstite pătimitorule, prea-viteazule ostaş, cel ce ai înecat de tot oştile şi taberele balaurului, cu curgerile sângiurilor tale, şi cu Darul, prin rugăciune dumnezeiască, morți ai înviat, şi cu îndrăzneală te rogi pentru sufletele noastre.
 
 
   Datu-ți-ai trupul tău, la munci pururea fericite; iar sufletul ți l-ai păzit fără de prihană, neîntinat de tot păcatul, şi de păgânătatea călcătorilor de lege muncitori; şi înălţându-ţi gândul mai presus, preafericite Haralambie, către Stăpânul şi Făcătorul tău, te-ai învrednicit a locui în cămara cerească.
 
   Dat-ai robilor tăi pe sluga Ta, Doamne, pe măritul Haralambie, vindecare fără de sminteală, a multe feluri de boli, şi mângâiere în primejdii şi în scârbe, şi preamare surpător al înşelăciunii. Pentru aceasta slăvim rânduiala Ta cea iubitoare de oameni, mult-Îndurate Doamne, şi Mântuitorule al sufletelor noastre.
 
   Darul care l-ai luat de la Dumnezeu, mai presus de cuget, purtătorule de nevoinţe Haralambie, Darul vindecărilor, tuturor îl arăţi, şi nenumărată mulţimea minunilor, dăruirile tale propovăduiesc, Sfinte. Care cu adevărat mai presus de cuvânt şi de cuget ai câştigat, Mărite, de la Hristos Dumnezeul nostru, podoaba mucenicilor.
 
   Ca un preot prea legiuitor, ai jertfit lui Dumnezeu jertfă de laudă, lucrând cu sfinţenie Stăpânului şi Ziditorului tău, a Căruia patimi te-ai făcut râvnitor, de Dumnezeu cugetătorule Haralambie. Căci te-ai adus pe sineţi jertfă bineprimită, Celui ce pentru tine s-a adus pe sineşi jertfă lui Dumnezeu şi Tatălui. Drept aceea în lăcaşurile cele cereşti, în Biserica celor întâi născuţi te veseleşti împreună cu Dânsul. Căruia te şi rogi neîncetat, ca să ne izbăvim de mânie şi de scârbă, noi cei ce cinstim pomenirea ta cea întrutot prăznuită, şi cu dragoste fierbinte ne închinăm cinstitului tău cap, care izvorăşte minuni nenumărate, şi goneşte departe boala ciumei şi a lingoarei, dăruindu-ne nouă izbăvire şi vindecare.
 
   Proorocul David, care pentru tine este al lui Dumnezeu Părinte, cu cântare mai-nainte pentru tine a glăsuit, către Cel ce a făcut ție mărire : Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta. Că pe tine Maică solitoare vieţii te-a arătat, Dumnezeu, Care fără tată din tine a Se face Om bine a voit, ca iarăşi să zidească chipul său cel stricat de patimi, şi oaia cea rătăcită, din munte răpită, aflându-o, pe umeri ridicându-o la Tatăl să o aducă, şi după voia Sa cu puterile cereşti să o împreuneze, şi să mântuiască Născătoare de Dumnezeu lumea, Hristos, Cel ce are mare şi bogată milă.
 
 
   Acestea zice Domnul : Toate neamurile s-au adunat împreună, şi se vor aduna boierii dintru ei. Cine le va vesti acestea întru dânşii ? Sau cele din început cine auzite le va face vouă ? Aducă-şi mărturiile sale şi să se îndrepteze şi să asculte şi să zică adevărul, fiţi mie mărturii şi Eu sunt martor, grăieşte Domnul Dumnezeu, şi Pruncul care am ales. Ca să ştiţi şi să credeţi şi să cunoaşteţi că Eu sunt, mai-nainte de Mine n-a fost alt Dumnezeu şi după Mine nu va fi. Eu sunt Dumnezeu, şi nu este afară de Mine, mântuitor, Eu am vestit, şi am mântuit şi am defăimat, şi nu am fost întru voi străin. Voi Mie mărturii şi Eu martor Domnului Dumnezeu. Încă din început Eu sunt şi nu este cine să scoată din mâinile Mele. Face-voi, şi cine va întoarce aceasta. Aşa zice Domnul Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe noi, Sfântul lui Israil.
 
 
   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca, părutu-s-a întru ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor, şi mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi întru puţine fiind pedepsiţi, cu mari bunătăţi se vor dărui, căci Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în ulcea i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit, şi în vremea cercetării Sale vor străluci şi vor fugi ca scânteile pe paie. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni noroade şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul. Şi credincioşi în dragoste vor petrece cu Dânsul, că dar şi milă este întru sfinţii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.
 
   Drepţii în veci vor fi vii, şi de la Domnul plata lor şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Drept aceea vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului. Că cu dreapta Sa va acoperi pe ei şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui, şi va întări făptura cu arme spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăca-va în loc de platoşă, dreptatea, şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită bunătatea, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie, şi va ridica război împreună cu Dânsul lumea, asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din praştia mâniei cea zvârlitoare de pietre pline vor cădea grindine. Înfierbântase-va asupra lor apa mării şi apele cele mari repede vor curge. Stava împotriva lor Duhul puterii şi ca un vifor va vântura pe ei. Şi va pustii tot pământul fărădelegea şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Ascultaţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi întru noroadele limbilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi puterea de la Cel Preaînalt. 

 
   Veseliţi-vă în Domnul cetăţile Eladei, şi săltaţi bucurându-vă, ținând în sânuri capul Mucenicului Haralambie, ca pe o comoară de mult preț şi nedeşertată. Cu care împreună şi noi, în toate zilele scoţând din el râuri de vindecări, ne mântuim de boala ciumei cea atotpierzătoare, mulţumind lui Dumnezeu, purtătorului de grijă, şi Mântuitorului sufletelor noastre.
 
   Veniţi toţi iubitorii de Mucenici, să ne ospătăm întru preacinstită pomenirea purtătorului de chinuri, şi duhovniceşte să prăznuim; că astăzi preacinstit praznicul lui Haralambie sfinţitul Mucenic, ne cheamă pe noi, punându-ne masă vitejiile luptelor lui, şi prealăudat capul lui, care izvorăşte vindecări ca nişte râuri tuturor, celor ce cu credinţă se apropie de dânsul, şi scot dintr-însul tămăduiri, sufletelor şi trupurilor şi mântuire de cele rele, şi mare milă.
 
   Pe tine te lăudăm binecuvântată ca pe o Maică a lui Dumnezeu; roagă-te să ne mântuim noi.
 
 
   Prealăudate Mucenice al lui Hristos, pătimitorule Hararalambie, tu în mijlocul priveliştii ai propovăduit pe Hristos Dumnezeu şi Om; pentru aceea întărindu-te cu puterea Duhului, te-ai şi luptat împotriva luptătorilor vrăjmaşi, şi ai luat cunună; drept aceea toți cinstim capul tău.
 
 
   Toată Elada cea cu numele lui Hristos numită, se făleşte astăzi, pentru că a câştigat capul tău, izvorând ca un izvor râurile tămăduirilor, şi bogăţie nesfârşită, şi Dar nici odinioară deşertat, care goneşte boala ciumei cea mult stricăcioasă, de la oamenii cei ce te fericesc pe tine.
 
 
   Înviind mort pin rugăciune, ai spăimântat pe necredincioşi, din care cei mai mulți i-ai adus la Hristos, Preafericite, şi în grabă tămăduind pe cel îndrăcit, ai scos pe Galina împărăteasa din înşelăciunea diavolului, şi o ai adus pe dânsa Lui Hristos încununată, ca pe o fecioară Muceniță.
 
   Pe diamantul răbdării cel gânditor, pe preaviteazul nevoitor, care s-a încununat de dreapta atoate Împăratului Dumnezeu, cu două cununi, cu a preoţiei şi cu a muceniciei, pe Haralambie cel pe mare între Mucenici, să-l lăudăm fraţilor. Căci acesta surpând pe vrăjmaşul, mare semn de biruinţă a ridicat împotriva înşelăciunii; şi acum cere în ceruri de la Dumnezeu, ca să dea iertare de păcate şi mântuire de tot felul de boli, celor ce cu căldură năzuiesc la dânsul, şi sărută cu evlavie Sfântul său cap, şi pomenirea sa cea de peste an cu dragoste o săvârşesc, şi prin el cer de la Dumnezeu curăţire şi mare milă.
 
   De toate primejdiile păzeşte pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te slăvim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.
 
 
   Arătatu-te-ai fericite Haralambie, ca un stâlp nemişcat Bisericii lui Hristos, şi sfeşnic lumii pururea luminos, strălucit-ai în lume prin mucenicie, Înţelepte, şi ai risipit întunecarea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuim noi.
 

   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întrupându-Se, întru unire neamestecată, şi Crucea, de bunăvoie, pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

 
 
   Strălucit-ai cu faptele bunei credinţe, stins-ai înşelăciunea relei credinţe Haralambie, ca un ostaş al lui Hristos, şi ai ruşinat taberele celor fărădelege, făcându-te purtător de biruinţă, preafericite Mucenice mărite, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă. De două ori.
 
   Minune prea-mare, Maică Fecioară cum ai ţinut în braţe, pe Cel ce ține toate în palma Lui ? Şi cum ai hrănit cu lapte din sânii tăi pe Dătătorul de hrană, şi Ziditorul firii ? Fecioară Preacurată, roagă-L pe Dânsul neîncetat, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Moise pe tine rug purtător de foc te-a văzut, care ai ţinut Focul cel ce luminează sufletele, şi nu te-ai ars, Preacurată, ci mai ales te-ai umplut de roua Darului.
 
 
   De curăţia vieţii tale, Mucenice, şi de preastrălucită mucenicia ta, spăimântându-se Elada, strigă ție veselindu-se : Astăzi cinstim capul tău cel cinstit. Zdrobeşte îngâmfările vrăjmaşilor noştri Sfinte şi ne mântuieşte pe noi din primejdii şi din boli; cei ce te lăudăm pe tine. De două ori.
 
   Pe Născătoarea de Dumnezeu cea neispitită de nuntă, pe ceea ce a încăput în pântece pe Cel neîncăput, şi a hrănit cu lapte pe Hrănitorul a toate, ceea ce singură a putut a mântui din blestem neamul omenesc, pe Preacurata Stăpână, cu un glas să o lăudăm, strigând : Bucură-te cea cu Dar dăruită.
 
 
 
 
   Pentru rugăciunile purtătorului de nevoinţe Haralambie, Milostive...
 
 
   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive...
 
 
 
   Pe ostăşia cea de Dumnezeu încununată, a Mucenicului celui arătător de lumină, care s-a jertfit cu osârdie pentru Hristos, pe întrarmarea cea sfinţit aleasă, a sfinţitului Mucenic Haralambie, veniţi iubitorilor de Mucenici să o cinstim, şi preasfântă pomenirea sa, duhovniceşte săvârşindu-o, să strigăm către dânsul : Slobozeşte drept-cinstitorul tău norod de groaza ciumei, şi ne mântuieşte pe noi de toată primejdia.
 
 
   Umblând cu bucurie prin locaşurile cereşti cele înţelegătoare, şi luminându-te cu lumină neînserată, izbăveşte-mă de patimi cu rugăciunile tale, Înțelepte, ca să te laud.
 
   Pomenirea ta cea purtătoare de lumină străluceşte daruri ca de soare, şi luminează pe cei ce cu credinţă te cinstesc întru dânsa pe tine, cela ce eşti asemenea cu numele bucuriei celei prealuminate cu adevărat.
 
   Cu picăturile sângiurilor înecând marea cea sărată a necredinţei, te-ai făcut râu bunei credinţe a lui Hristos, adăpând cu adevărat Biserica totdeauna.
 
 
   Viforul păcatelor, şi potrivnicele valuri ale cugetelor, şi împresurările patimilor, au venit asupra mea; mântuieşte-mă cu rugăciunea ta cea tare, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Dorind a lăuda pe cinstitul cap, şi luptele slugii Tale, Doamne, cerem din înălţime dumnezeiască strălucire, prin care vom putea pe acesta cu cântări să-l laud.
 
   Pe Sevir cel fără de Dumnezeu, pe leul cel ce răcnea, l-ai surpat Haralambie, împreună şi pe nebunul Crisp, înfruntând păgânătatea acestora. Pentru care te-ai încununat cu mâna Ziditorului tău.
 
 
   Împărătească podoabă Biserica te-a câştigat, dumnezeiescule Haralambie, izgonitor dracilor, şi de tot felul de boli izbăvitor. Pentru aceasta prăznuieşte pomenirea ta, Sfinte.
 
   Pe Maria cea Preacurată şi de Dumnezeu Născătoare să o lăudăm, muntele cel sfânt, năstrapa cea cu totul aurită, care a ţinut fireasca dumnezeiască mană, ceea ce hrăneşte pururea pe credincioşi cu Darul.
 
   Nicicum nu este cu putinţă a povesti mulţimea minunilor, care ai făcut încă fiind în viaţă, şi după ce te-ai mutat către Dumnezeu purtătorule de chinuri, vrednicule de laudă.
 
   Întărindu-te cu putere dumnezeiască, ai surpat semeţia cea neputincioasă a celor fărădelege ca un ostaş tare Haralambie pătimitorule, ca un întrarmat al dumnezeieştii tabere.
 
   Curgând izvoare de sângiuri din trupul tău, toată văpaia necredinţei şi arderea de foc cea cumplită o au stins, şi ţie ţi-au pricinuit pârâul desfătării.
 
 
   Pe Dumnezeu, Sfântul sfinţilor ai născut Preasfântă, arătându-te Preacurată, casă a sfinţeniei, şi singură uşă, prin care a trecut Hristos ca să mântuiască pe om.
 
 
   Pe ai tăi cântăreţi purtătorule de Dumnezeu, care cu credinţă s-au adunat în Biserică, să se închine capului tău celui dumnezeiesc şi cinstit, apără-i şi-i păzeşte de smintelile potrivnicului.
 
   Înviind pe tânărul cel mort şi dracilor izgonitor arătându-te, mulţimile oamenilor ai înspăimântat, şi lui Hristos le-ai adus prin sângele tău Mucenice, răpindu-le din mâinile balaurului.
 
 
   Veniţi mulţimea celor cu numele lui Hristos numiţi, să lăudăm cu credinţă pe Mucenicul Domnului, şi cu cântări duhovniceşti, să încununăm preacinstit capul Lui, ca să aflăm dezlegare de greşeli.
 
   Încăpând în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, Cel neîncăput în toată lumea, în braţele tale L-ai purtat Fecioară Maică Curată, scăparea creştinilor.
 
 
   Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină, şi părinţilor laudă, şi cinste veselitoare sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu păzeşti de vătămare pe robii tăi.
 
 
   Stâlp nemişcat al Bisericii, sfeşnic nestins al lumii, te-ai arătat purtătorule de chinuri Haralambie, şi strălucind mai luminat decât soarele, izgoneşti întunericul idolilor, Mucenice slăvite. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască mare milă.
 
 
   Cetele credincioşilor adunându-se, cu bunăcredinţă să lăudăm după vrednicie pe Mucenicul lui Hristos, pe Haralambie cel mare, pe apărătorul bunei credinţe cel de diamant, şi pe surpătorul necredincioşilor, pe cel ce a propovăduit, Dumnezeu a toată lumea, pe Hristos Dumnezeu şi Om.
 
   Marie, ceea ce eşti locaş cinstit al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri, şi a greşelilor, şi a necazurilor. Că tu eşti mântuirea păcătoşilor, şi ajutătoare, şi folositoare tare şi mântuieşti pe robii tăi.
 
 
   Frumos te-ai făcut, ungându-te cu sângele cinstitei mucenicii şi cu podoabe o ai luminat pe ea Haralambie, podoaba şi întărirea pătimitorilor.
 
   Idolii dracilor i-ai zdrobit, purtătorule de Dumnezeu, cu bărbăţia ta, arătându-te pe sineţi locaş Sfântului Duh, stâlp şi pildă a răbdării celei adevărate.
 
   Ridicând mâinile în sus, Mărite, părtinitorii întunericului coastele tale zgârâiau cu unghiile, pricinuindu-ţi ție desfătarea cea veşnică şi adevărată.
 
 
   Tăria mea şi lauda Hristos Domnul, Cel ce a răsărit din tine, pentru mulţimea bunătăţii, Preacurată, şi ne-a izbăvit pe noi din călcarea poruncii celei dedemult.
 
 
   Cela ce şade în slavă, pe Scaunul Dumnezeirii, te-a primit pe tine ca pe un porumb cu aripi aurite, zburând la cereştile locaşuri, ca un nebiruit şi preamărit nevoitor.
 
   Strălucindu-te cu dumnezeiască lumină, Mucenice mărite, fără de temere ai stătut înaintea scaunelor celor fărădelege, şi pe Hristos cu slobozenie L-ai mărturisit Dumnezeu desăvârşit cu firea omenească îmbrăcat.
 
 
   Mare cu adevărat, şi prea-mult cinstită comoară s-a arătat cinstitului tău cap Haralambie nebiruitule, multe feluri de boli, şi ciuma izgonind, cu dumnezeiască puterea Duhului.
 
   Pe Preacurata Maria, Născătoarea de Dumnezeu să o lăudăm, care întru curăţie a născut pe Soarele dreptăţii, Uşa cea cerească, care bagă înlăuntru împărăteştilor dumnezeieşti locaşuri, pe cei ce o preaslăvesc pe ea.
 
 
   Râvnind dumnezeieştii patimi Mucenice al lui Hristos, Celui ce pentru noi a suferit patimi, cu vitejie răbdai pironirile cuielor celor de peste tot trupul, Preamărite.
 
   Necuvântarea celor ce goneau credinţa îndreptându-o Cuvântul cel dimpreună fără de început cu Tatăl, a pus cuvântare în dobitoacele cele fără cuvânt, care învăţau să te dezlege din legături, Preaînţelepte.
 
   Pătrunzându-te cu frigări, ai rănit inima celui rău vrăjmaş al pământenilor, cu suliţa bărbăţiei şi a răbdării tale, cugetătorule de Dumnezeu Haralambie, vrednicule de laude.
 
 
   Cu dumnezeiască lumina ta, Preabună, îndreptează la lumină sufletul meu, cel întunecat de dulceţi, şi mă povăţuieşte spre calea mântuirii ceea ce una ai născut pe Mântuitorul Hristos.
 
 
   Spăimântatu-s-au toţi de dumnezeiască slava ta; căci preacinstit capul tău, bolile vindecă, dracii izgoneşte; şi tuturor credincioşilor ce năzuiesc, le dăruiești vindecare, şi mântuire de cele rele.
 
   Bolile trupeşti, şi sufleteşti, contenesc, Haralambie, prin închinăciunea dumnezeiescului tău cap, şi prin cinstirea cea cu cucernicie. Căci Hristos ni l-a dăruit nouă pe acesta vindecător, şi izbânditor împotriva relelor.
 
 
   Spăimântatu-s-au dracii, şi elinii cei fără de Dumnezeu, văzând cumplit tăiate şi spânzurate de trupul tău mâinile ducelui celui prea-semeţ şi ocărâtor. Iar tu ca un următor lui Hristos, iarăşi l-ai făcut sănătos pe acesta.
 
   Cuvântul cel Ipostatnic al lui Dumnezeu, ca ploaia pe lână, în pântecele tău S-a pogorât Curată, cu totul fără prihană, şi toată firea omenească o a izbăvit, ceea ce era uscată de arsura căderii.
 
 
   Luminător te-ai făcut, cu lumina pătimirilor tale, îndreptând la lumină marginile pământului, mărturisind numele lui Hristos înaintea tiranilor, purtătorule de chinuri al Domnului, Haralambie, vrednicule de laudă.
 
   Înfierbântându-te de focul dumnezeieştii dragoste, cu rourarea credinţei, ai stins focul celor rău credincioşi, arătând necredincioşilor minunile lui Hristos, vrednicule de minune.
 
   Dorind viața cea nemuritoare, ai omorât săltările trupului cele spre păcat, Haralambie, şi cu rugăciunea ai înviat morţi, slăvind pe Cel ce în toate te-a preamărit.
 
 
   Clătinându-mă de potrivnicele năvăliri ale patimilor, Maică a lui Dumnezeu întăreşte-mă, ca una ce ai născut Izvorul nepătimirii, căci către tine am năzuit, care eşti scăparea cea mare a oamenilor.
 
 
   Săvârşind acest dumnezeiesc şi preacinstit praznic, al preafericitului, veniţi să sărutăm preacinstit capul lui, şi să luăm izbăvire de cele rele.
 
   Având izvor de tămăduiri cinstit capul tău, Haralambie, cu căldură alergăm, închinăciune dându-i, şi lăudând pe Dumnezeu cel ce te-a mărit pe tine.
 
 
   Prea-mare Dar ai luat de la Dumnezeu, nevoitorule preaviteazule, Mucenice Haralambie; căci a făcut Domnul capul tău arătat izvor de tămăduiri.
 
   Focul Dumnezeirii S-a sălăşluit întru tine, Curată dumnezeiască Mireasă, şi n-a ars pântecele tău, Preafericită, ci mai vârtos l-a rourat şi l-a luminat.
 
 
   Ca o comoară de mult preţ, a câştigat Biserica capul tău, sfinţite Mucenice pătimitorule, purtătorule de biruinţă Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.
 
 
   Pe întrarmatul cel tare, pe ostaşul lui Hristos, şi pe marele între mucenici, pe Haralambie cel slăvit, adunându-ne să-l lăudăm. Căci pentru Hristos, şi pentru adevăr luminos s-a luptat şi a propovăduit arătat credinţa cea ortodoxă, înşelăciunea idolilor a surpat, pe împăratul cel prea fărădelege l-a înfruntat, şi i s-a tăiat capul bucurându-se, şi veselindu-se. Drept aceea a luat cunună din dreapta Celui Preaînalt şi s-a făcut împreună cetăţean cu îngerii. Pentru aceea adunarea ortodocșilor sărutând preacinstitul lui cap, şi încununându-l cu laude, şi mântuindu-se de multe rele şi boli, se bucură, preaslăvind pe Ziditorul.
 
Stih : Haralambie prin sabie te-ai învrednicit.
De negrăite străluciri şi bucurii muceniceşti negrăit.
Întru a zecea zi a lui Februarie.
I s-a tăiat grumazul lui Haralambie.
 
   Sfântul sfinţitul Mucenic Haralambie a fost în vremile împărăţiei lui Sevir, ighemonul Lucian în cetatea Magnesiei, şi era preot creştinilor, învăţând calea dreptăţii, şi propovăduind credinţa lui Hristos, se osândi de către tiranii cei mai sus zişi, şi îl dezbrăcară de veşmintele cele preoţeşti. De aceea îi despuiară toată pielea trupului de viu, şi văzându-l ighemonul că răbda muncile, pornindu-se cu mânie se apucă să-l strujească cu mâinile lui, şi îndată i se tăiară mâinile ighemonului, şi spânzurau de trupul Mucenicului. Iar Sfântul făcând rugăciune îl vindecă. Aceasta văzând muncitorii cărora le era numele Porfirie şi Vaptos, se lepădară de idoli şi crezură în Hristos. Asemenea şi trei femei de acelea ce priveau acolo, pe care pe toţi învăţând ighemonul să-i prindă, şi muncindu-i fără de omenie şi fără de milă, le-au tăiat capetele. Că măcar că s-a şi tămăduit, de către Sfântul, însă tot a rămas păgân fără de credinţă.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Porfirie, şi Vaptos, care au muncit pe Sfântul Haralambie, de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Porfirie şi Vaptos împreună de sabie se săvârşesc.
Şi prin nevoinţă obştească porfiră îşi vopsesc.
 
    Tot în această zi, Sfintele trei femei ce au crezut prin Sfântul Haralambie, care de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Femeile câte trele către sabie fiind îmbărbătate.
Bărbătesc numărul de trei le face arătate.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Mucenițe şi fecioare : Enata, Valentina, şi Pavel.
 
Stih : Ca o arvună tinerilor două fecioarei,
Mirele către văpaie le dă îndrăzneală mare.
Acest Pavel cu adevărat este prieten lui Hristos,
Carele pentru dragostea lui Hristos grumazul la sabie şi-a supus..
 
   Din aceste două fecioare, Enata era din pământul Gaza; iar Valentina din Cezareea. Deci stând la judecata ighemonului Firmilian, fost-a adusă înaintea sa, viteaza fecioară Enata, şi fiind întrebată de se leapădă de Hristos, şi neplecându-se; a fost spânzurată pe un lemn, şi zgâriată pe coaste cu căngi, nu odată ci de multe ori. Iar cinstita Valentina, şi ea fecioară fiind, şi nesuferind să vadă neomenia şi cruzimea ighemonului, s-a înfăţişat şi ea la dânsul, şi îndată i s-a poruncit ca să jertfească; căci era acolo lângă judecătorie un jertfelnic. Şi fiind adusă Sfânta lângă dânsul, l-a izbit cu picioarele, şi l-a surpat împreună cu focul ce era pe el. Iar tiranul mâniindu-se, atâta de cumplit a bătut pe Sfânta pe coaste, încât nu se poate spune; apoi deznădăjduindu-se despre amândouă fecioarele, a hotărât să le ardă cu foc, şi aşa şi-au luat cununile muceniciei. După acestea a intrat la luptă Sfântul Pavel, şi după ce mai întâi a suferit feluri de munci, şi din toate a fost păzit nevătămat cu Darul lui Hristos, apoi a fost osândit la moarte de sabie; pentru care mulţumind lui Dumnezeu, şi făcând rugăciune pentru cei de o credinţă, a primit tăierea cinstitului său cap, şi aşa şi-a duhul în mâinile lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Anastasie Arhiepiscopul Constantinopolului.
 
Stih : Anastasie întinzând drumul mai depărtat,
Ridicându-se de pe pământ, către Cel Preaînalt a alergat.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zinon.
 
Stih : Zinon căutând cele veselitoare ale Edenului.
Spre veselie avea dezlegarea trupului.
 
   Acest cuvios Părintele nostru Zinon era din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi bogaţi şi măriţi, numărat între purtătorii de cărţile împărăteşti. Şi după ce a murit Valent împăratul, îndată lepădând brâul cel ostăşesc, şi aflând, un mormânt mare (căci multe de acestea are muntele Antiohiei) a intrat într-însul, şi curăţea sufletul prin sihăstreştile osteneli, neavând sfeşnic, nici ladă, nici masă, nici aşternut; căci aşternutul său era o grămăjoară de fân pusă peste pietre. Haina sa era o rasă veche, hrana o pâine pentru două zile; şi apa de departe singur şi-o aducea. Acesta prin asemenea osteneli, mult Dar a luat de la Dumnezeu. Căci, făcându-se asupra părţilor acelora năvălirea isaurilor, multe junghieri se făceau sihaștrilor de către aceia. Iar el cu singură rugăciunea, a întunecat vederile acelora; şi nu multă vreme după aceasta vieţuind prin osteneli s-a mutat către cerescul sfârşit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Icoanei Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, Stăpânei noastre celei din Areovind.
 
Stih : Pe singură Fecioara pururea se cuvine a cinsti nespus,
Pe pricinuitoarea cinstei tuturor celor de sus.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Chinuindu-te cu muncile, şi cu focul topindu-te Mucenice al lui Hristos, decât aurul te-ai arătat mai lămurit, şi prinos sfinţit cu adevărat te-ai făcut.
 
   Cu roua rugăciunilor tale, s-a stins cuptorul celor fărădelege, Înțelepte, şi te-ai mântuit, cântând Celui ce te-a zidit : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noştri.
 
   Cu lungirea chinurilor, te-ai arătat copac cu ramuri înalte, umbrind pe cei credincioşi, ce sunt aprinşi de văpaia păcatului, care strigau : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noştri.
 
 
   Ceea ce ai primit bucuria întru preacuratul tău pântece, Preacurată, umple inima mea de bucurie, gonind întunecarea patimilor, pururea Fecioară.
 
 
   Lăudămu-te pe tine strigând, bucură-te mărite Mucenice Haralambie; căci dumnezeiesc capul tău, tu ni l-ai dăruit nouă, ca o fântână ce izvorăşte bogăţie nefurată, veselind sufletele celor ce cu credinţă te slăvesc pe tine.
 
   Mărim nevoințele şi luptele tale, dumnezeiescule mare Mucenice al Lui Hristos; căci capiştile idoleşti ai surpat, şi ai făcut nelucrătoare îngâmfarea drăcească, Preafericite, vitejeşte.
 
 
   Ca un luceafăr pururea preastrălucitor, a strălucit nouă capul tău, care apărându-ne de întunericul înşelăciunii, de primejdii şi de scârbe, ne mântuieşte de pierzătoarele boli, şi ne dăruieşte sănătate.
 
   Răsărit-a din pântecele tău tuturor oamenilor, marele şi neînseratul Soare, şi pe toți i-a luminat cu lumina cunoştinţei, pe cei ce strigă : Binecuvântat este Preacurată, Rodul pântecelui tău.
 
 
   Cu curgerile sângiurilor stropindu-te, cu podoaba rănilor înfrumuseţându-te fiind împodobit frumos cu diadema cea de biruinţă, stai înaintea lui Dumnezeu, Mucenice.
 
   Mulţimile muncilor nu au acoperit bărbăţia şi vitejia ta, Mucenice, nici împotrivirea gonacilor credinţei nu a întunecat răbdarea ta cea prea-minunată, cugetătorule de Dumnezeu.
 
   Preot, şi Mucenic nebiruit, ostaş viteaz, şi stâlp nemişcat, reazem credincioşilor, apărător credinţei cu adevărat te-ai arătat, de Dumnezeu cugetătorule purtătorule de chinuri.
 
 
   Cela ce a făcut toate cu voie dumnezeiască, voind S-a sălăşluit în pântecele tău, Preacurată, vrând să ne înnoiască pe noi, cei ce am fost stricaţi; pe Care bine-L cuvântăm întru toți vecii.
 
 
   Mare ajutor dreptslăvitorilor şi izbăvitor din primejdii te-ai arătat preaînţelepte Haralambie; căci mântuieşti pururea pe toți cei ce aleargă la cinstit capul tău, şi cer dezlegare de cele rele, şi preaînalță pe Hristos în veci.
 
   Biruit-ai în privelişte pe Sevir, fiind întărit ca un diamant oarecare, şi ca un stâlp neclintit mărite Haralambie, şi pe Hristos l-ai propovăduit Dumnezeu şi Om, şi cu totul nu te-ai plecat, Fericite, la măgulirile cele pierzătoare de suflet ale ucigaşilor.
 
 
   Dezleagă lanţurile greşelilor mele, a celui ce laud Haralambie capul tău, care pururea izvorăşte râuri de vindecări, dăruindu-mi mie iertare de păcate, şi mântuire de cumplita boală; celui ce te laud pe tine întru toți vecii.
 
   Aflându-te pe tine Mirele tău, Stăpână dumnezeiască Mireasă, trandafir în spini, şi floare prea mirositoare în văi, şi crin preacurat, de sus întru tine S-a sălăşluit, şi a umplut de miros toată lumea, care te preaînalță întru toți vecii.
 
 
   Nici focul, nici sabia, nici moartea, nici goana, nici scârba, nici foamea, nici primejdia, nici scornirea de tot felul de munci n-au putut cu adevărat să te despartă de dragostea Celui ce te-a zidit, pătimitorule, vrednicule de minune.
 
   Cu zgârieturile unghiilor, lepădând hainele omorârii, te-ai împodobit pe sineţi cu podoabele cele de sânge, purtătorule de chinuri. Pentru aceasta bucurându-te, stai înaintea Stăpânului şi Dumnezeului tuturor cu îndrăzneală, Mucenice nebiruite.
 
   Pomenirea ta a răsărit în lume plină de bucurie, şi dătătoare de strălucire dumnezeiască, gonind iarna patimilor, şi pe toți luminându-i, care prăznuindu-o să aflăm iertare de greşeli, cu rugăciunile tale.
 
 
   Viforul patimilor mă tulbură, şi întreitele valuri ale celor rele mă îneacă, Preacurată, ca una ce ai născut pe Mântuitorul Hristos, tinde-mi mână de ajutor şi mă mântuieşte, ceea ce singură eşti părtinitoare celor ce cu credinţă te fericesc.
 
 
   Toți credincioşii să năzuim la capul cinstitului Mucenic; căci Stăpânul tuturor, preamare Dar a dat acestuia. Pentru care izgoneşte draci, conteneşte boli, şi dăruieşte tuturor celor ce-l ating, sănătate, întărire şi milă.
 
   Pământul şi Cerul se înspăimântează astăzi de minunile marelui Mucenic. Căci taberele drăceşti se izgonesc, şi bolnavilor se dă întărire trupului, şi boala ciumei conteneşte cu atingerea capului tău, Preamărite.
 
 
   Să stăm cu evlavie în casa Dumnezeului nostru, şi să ne închinăm cinstitului cap, cel cu adevărat dumnezeiesc şi vrednic de laudă, care s-a roşit prin sângele dumnezeiescului Mucenic, săvârşind minuni preaslăvite, ca cel ce s-a încununat de mâna Țiitorului a toate.
 
   Cântări de laudă de la noi primeşte dumnezeiască Mireasă, de Dumnezeu dăruită, Maica Dumnezeului nostru, şi Darul tău dă-ni-l nouă robilor tăi, celor ce cu evlavie te cinstim. Iar pe Hristos cel ce negrăit L-ai născut, Milostiv fă-L nouă Fecioară.
 
 
   Dumnezeieşte aprinzându-te de dragostea Împăratului a toate, vitejeşte ai surpat pe şarpele cel mândru, şi pe tiranul cel neomenit, pe Sevir cel fără minte l-ai înfruntat, o Haralambie fericite, şi ai luat plată de la Stăpânul tuturor. De două ori.
 
 
   Marie, ceea ce eşti scăparea şi lauda creştinilor, păzeşte, acoperă pe robii tăi, nevătămaţi de toată stricăciunea, şi ne scoate din primejdii şi din toate întâmplările pe noi, cei ce cu dragoste te lăudăm pe tine, aducând rugăciunile tale către Fiul şi Dumnezeul tău.
 
 
   Fii cei din Elada veniţi acum adunându-vă, şi sărutaţi toţi preacinstit capul dumnezeiescului Haralambie, care în privelişte a propovăduit pe Hristos, şi a înfruntat înşelăciunea necredincioşilor şi a slăvit pe Ziditorul. De două ori.
 
   Număratu-te-ai acum cu îngerii cei cereşti, de trei ori fericite Haralambie, şi stând înaintea Preasfintei Treimi, te rogi neîncetat pentru noi, cei ce cu credinţă cinstim preacinstit capul tău, şi cerem mântuire de cele rele.
 
   Pomenirea cea întrutot prăznuită a dumnezeiescului Haralambie prealuminoasă, şi preaslăvită a răsărit în toată Biserica. Pentru aceea prăznuieşte luminos fiind preacinstit capul tău care a propovăduit pe Hristos, ca pe un Dumnezeu şi Om.
 
   Cinstitul tău cap, dumnezeiescule Haralambie, ca un alabastru plin revarsă tămăduiri, ca un mir de mult preţ, şi cu bune miresme, minunat umple pe credincioşi, şi mântuieşte de cele rele, pe cei ce cu credinţă se apropie de el şi încetând înşelăciunea şi bolile cele de multe feluri, şi boala ciumei, dăruieşte tuturor sănătate şi întărire, pace şi mare milă.
 
   Fericimu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi te slăvim credincioşii după datorie, ceea ce eşti cetate neclintită, zid nesurpat, folositoarea cea tare, şi scăparea sufletelor noastre.
 

    Fericirile din Canonul Sfântului, Cântarea a 3-a, şi a 6-a pe 8. Prochimen, glasul al 7-lea. Veseli-se-va dreptul de Domnul... Stih : Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostol către Timotei : Fiule Timotei, întăreşte-te în Darul... Aliluia, glasul al 4-lea : Dreptul ca finicul va înflori... Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul : Acestea poruncesc vouă... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi...





   Odrăslind în sihăstrie Cuvioase Vlasie, ai înflorit după dreptate în slava preoţiei ca un finic, Preafericite, aducând lui Dumnezeu rodurile dumnezeieşti ale muceniciei; arătat sfărâmarea idolilor, şi apropierea oamenilor, Preafericite.
 
   Ca un păstor fiind împodobit sfinţite Mucenice al lui Hristos, patimi muceniceşti ai răbdat vitejeşte, luând o cunună prin amândouă, împodobindu-te întru amândouă, întru dreptate şi în osteneli muceniceşti. Pentru aceasta roagă-te, să ne izbăvim noi.
 
   Întărindu-se femeile de dumnezeiasca râvnă a credinţei, prin preacinstitele patimi ale bunei mărturisiri, s-au încununat împreună cu fiii, minune înfricoşată. Că iubind pe Hristos cel ce este cap, şi făcându-se Lui mirese, pentru Dânsul li s-au tăiat capetele.
 
   Lăudămu-te Vlasie ca pe un purtător de grijă al tuturor bolnavilor, şi al fiinţelor celor cuvântătoare şi celor necuvântătoare. Căci ca un rob al lui Hristos, tuturor poţi a le face bine, şi a-i tămădui după credinţă, că îmbogăţindu-te cu Darul Duhului, dai din-destul minunile.
 
   Hristos s-a arătat ţie câştig, Preafericite, cu adevărat după credinţă, şi a trăi, şi a muri, precum zice marele Pavel, de Dumnezeu cugetătorule Vlasie. De vreme ce pentru Dânsul ai murit prea cu osârdie, şi cu Dânsul împreună împărăţeşti totdeauna, întru viaţa cea fără de sfârşit.
 
   Cu picăturile sângiurilor tale, Mucenice Vlasie, înfrumuseţat s-a ţesut haina Bisericii, împodobindu-se cu împestririle bunei ungeri prin vopselile durerilor celor îndoite, cu care ca cu o podoabă de mireasă se îmbracă Biserica, lăudând pe Mirele Hristos.
 
   Odrăslind întru ostenelile dumnezeieştilor bunătăţi, după purtarea numelui Vlasie, ai înflorit ca un finic precum zice David, în curţile Domnului, şi ca un cedru te-ai înmulţit cu isprăvile bunătăţilor. Şi ca o vie cu bună rodire în casa lui Dumnezeu, pe vremea muceniciei, tăindu-te cu pedepsele muncilor, şi cu roada patimilor tale, ne-ai izvorât nouă vin înţelegător. Din care bând, toți ne umplem inimile de bucurie dumnezeiască, şi cu o întocmire de glas, adunându-ne la cinstită pomenirea săvârşirii tale, fericindu-te te lăudăm, cerând ca să luăm prin tine, pace şi mare milă.
 
   Cunoscut-am Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine S-a întrupat Dumnezeu; Căruia roagă-te, să se izbăvească sufletele noastre.
 
 
   Dacă Te-a văzut Preacurata spânzurat pe Cruce, tânguindu-se striga ca o Maică : Fiul meu şi Dumnezeul meu ! Preadulcele meu Fiu, cum suferi patimă de ocară.
 
 
   Ca un îndreptător bun, şi învățător bunei credinţe, cu lucrarea şi cu puterea dumnezeieştilor tale cuvinte, femei iubitoare de Dumnezeu ai îndemnat către lupte muceniceşti, slăbiciunea firii lor întărindu-o întru Hristos; dimpreună cu care bine săvârşind călătoria nevoinței, luminat te veseleşti împreună cu dânsele în cămara cea cerească a Mirelui, fiind împodobit cu îndoită cunună a dumnezeieştii slave, şi cerând împreună cu dânsele, să ne dea nouă pace şi mare milă.
 
 
   Cu ploile Darului Duhului îndulceşte cugetul meu, Preacurată, ceea ce ai născut picătura, pe Hristos Dumnezeul nostru, care şterge nelegiuirile oamenilor cu milostivirile; şi îneacă izvorul patimilor mele prin rugăciunile tale, şi mă învredniceşte pârâului desfătării celei pururea vii.
 
 
   Dacă Te-a văzut Doamne Fecioara şi Maica Ta pe Cruce spânzurat, s-a spăimântat, şi privind a zis : Ce Ți-au răsplătit Ție, cei ce s-au îndulcit cu darurile Tale cele multe, Stăpâne ? Ci mă rog să nu mă laşi pe mine singură în lume. Ci grăbeşte de înviază, împreună înviind pe strămoşi.
 
 
   Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Vlasie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 
   Să cântăm lui Hristos, Celui ce a scuturat în mare, tirania lui Faraon, şi pe Israil prin uscat l-a povăţuit, că S-a preaslăvit în veci.
 
   Sfințite Mucenice al lui Hristos, vrând să laud cu credinţă întru cântări pătimirea ta cea purtătoare de lumină cinstită şi sfinţită, luminează gândul meu cu lumină prea strălucitoare, ca cel ce ai îndrăzneală către Ziditorul.
 
   Mărturisind o Dumnezeire în trei Fețe, ai gonit negura mulțimii dumnezeilor, şi te-ai arătat, sfinţite Mucenice, ca o dimineaţă luminătoare a bunei credinţe, către cei ce erau prinşi întru întunericul înşelăciunii.
 
 
   Arătatu-te-ai luminător, micşorând noaptea nedumnezeirii, cu fulgerele sfintei propovăduiri, şi fiind împodobit cu strălucirile minunilor, prin razele muceniciei, toată zidirea ai luminat.
 
   Aflându-te cu cel curat pe tine Curată, întru-tot S-a sălăşluit în pântecele tău, Preacurată Maică Fecioară, şi S-a făcut trup afară de păcat, ca să ne mântuiască pe noi din rătăcire.
 
 
   Cei ce sunt înecați de mărăcinii vieţii, chemându-te neîncetat pe tine părtinitor Vlasie, se curățesc de toate întâmplările, cu secerea rugăciunii tale.
 
   Cu plecarea cea desăvârşită către Dumnezeu, ai suferit întreite valuri de munci, că zgâriindu-ți-se trupul, te aflai ca şi cum ar pătimi altul.
 
 
   Ca un Ierarh, ca un purtător de chinuri nebiruit, ca unul ce eşti luminat cu dumnezeiasca slavă, stai acum înaintea doririi celei desăvârşite, rugându-te pentru turma ta.
 
   Pe tine, ceea ce te-ai arătat mai presus decât zidirile, ca una ce eşti mai Sfântă decât toate, cu laude te fericesc neamurile oamenilor, de Dumnezeu fericită.
 
 
   Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a cornul meu întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei, veselitu-m-am de mântuirea Ta.
 
 
   Cu ungerea preoției, şi cu sângele muceniciei te-ai înfrumuseţat mărite Vlasie. Şi locuind întru cele de sus, pretutindenea străluceşti, privind şi spre noi, spre cei ce am venit în locaşul tău, şi neîncetat într-însul strigăm către tine : Păzeşte-ne pe noi toţi.
 
   Odrăslind tu ca un pom preabine înflorit în casa Domnului lucrătorule de cele sfinte, pe mulţi ai sădit pe pământul mântuirii, şi ca un berbece bine mergător înaintea turmei, legându-te te-ai junghiat, şi te-ai jertfit, Celui ce pentru milostivire S-a junghiat ca un miel, şi bucurându-te, ai alergat către Dânsul, Părinte Vlasie. Pentru aceasta strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Pentru podoaba lumii, Fecioară, şi pentru înfrumuseţarea cetelor celor de sus, ai născut în lume pe împodobitorul lumii; că mai-nainte de aceasta erau neîmpodobite, neputând oamenii să vadă pe Domnul. Pentru aceasta te-ai arătat amânduror podoabă cinstită, cu podoaba naşterii tale, Maică a lui Dumnezeu, că printr-însul împodobeşti lumea cu podoaba cea dintâi, şi toată rânduiala îngerilor întru tine o împodobeşti, mântuirea lumii.
 
 
   Pe Mieluşelul şi Păstorul, şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce ridicat fără dreptate, plângând cu amar, striga : Lumea se bucură luând prin Tine mântuire, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care o rabzi pentru milostivirea milei, Preabunule Dumnezeule, nepomenitorule de rău, Doamne; căreia cu credinţă să-i strigăm : Milostivire arată Fecioară spre noi, şi iertare de păcate dăruieşte, celor ce ne închinăm patimilor Aceluia.
 
   Cuvinte din munte umbros, din una Născătoarea de Dumnezeu, cu dumnezeiască vedere, Proorocul mai-nainte a cunoscut că vei să Te întrupezi, şi cutremurându-se, slăvea puterea Ta.
 
   Avându-ţi sufletul păstorule şi Mucenice, foarte luminat cu strălucirea cea fără materie, vitejeşte ai stătut înaintea scaunelor celor de judecată, mărturisind întruparea lui Dumnezeu.
 
   Tăinuitor, preot, şi Mucenic purtător de cunună, stâlp nemişcat şi temelie neclintită a bunei credinţe, şi întărire adevărului te-ai cunoscut Bisericii, Mucenice Vlasie.
 
   Miei cuvântători ai păstorit cu cuvioşie, şi jertfă primită te-ai adus Stăpânului, arzându-te de tot cu jăratecul muceniciei, învăţătorule de cele sfinte, Preacinstite.
 
 
   Cu graiul buzelor tale celor înţelepte, s-au îngrădit buzele cele viclene, ale celor ce grăiesc hulă asupra Stăpânului şi Împăratului tuturor, propovăduitorule de cele sfinte, vrednicule de minune.
 
   Carte nouă te-a văzut Proorocul mai-nainte, pe tine care aveai scris pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe Cel ce a rupt zapisul păcatului strămoşilor.
 
 
   Întunericul sufletului meu risipeşte-l, Dătătorule de lumină, Hristoase Dumnezeule, Cela ce ai gonit întunericul cel mai dinainte al adâncului, şi-mi dăruieşte lumina poruncilor Tale, Cuvinte, ca mânecând să Te slăvesc pe Tine.
 
   Răbdat-ai cu bărbăţie chinurile trupului, pururea fericite, că rănindu-te cumplit, ai rănit rătăcirea, şi ai surpat pe vrăjmaşi cu înălţarea către Dumnezeu, păstorule vrednicule de minune.
 
   Cu patima ta, Fericite, închipuind pe Cel ce S-a pironit pe Cruce, ai suferit vitejeşte durerile trupului, şi făcându-te biruitor, după vrednicie te-ai numărat împreună cu oştile mucenicilor.
 
 
   Întru nădejde dumnezeiască cu bicele rugăciunilor tale, Vlasie, fiara ai silit Părinte, ca să lepede vânatul, care fără dreptate a fost prins, plinind cu inimă preamilostivă cererea femeii celei credincioase.
 
   Lăudămu-te Marie pe tine, ceea ce ai îndumnezeit frământătura oamenilor cu naşterea ta cea mai presus de gând, şi ne-ai zidit pe noi de iznoavă, fiind stricaţi şi zdrobiţi, Preacurată, de înşelăciunea şarpelui.
 
 
   Nevoitu-s-a împreună cu tine ceata cinstitelor femei, pururea pomenite, că întărindu-se cu puterea Crucii, a sfărâmat capul cel mult meşteşugăreț al vrăjmaşului, şi a împletit diademă de biruinţă.
 
   Cu Darul, şi cu puterea lui Dumnezeu s-a întărit slăbiciunea, căci iată femeile au făcut vitejii bărbăteşti, călcând pe şarpele, care odinioară a izgonit din rai pe Eva.
 
 
   Înecând chipurile cele cioplite şi fără suflet ale viclenilor draci, v-aţi adus pe voi odoare însufleţite, ale Bisericii celei cereşti, şi aţi luminat Biserica celor întâi născuţi.
 

   Scaunul lui Dumnezeu cel mai presus de Heruvimi, norul luminii, Preacurată, luminează ochii sufletului meu, şi curăţeşte inima mea de negura patimilor.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor rogu-mă, căci către Tine am strigat; şi mă auzi Dumnezeul mântuirii, mele.
 
 
   Odrasla cea dumnezeiască, floarea cea neveştejită cea cu multă roadă a viei lui Hristos, purtătorule de Dumnezeu, Vlasie, umple de veselia ta, pe cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.
 
 
   Cu, mir dumnezeiesc fiind uns o cugetătorule de Dumnezeu, te-ai arătat în fapte dumnezeieşti ca un Ierarh sfinţit şi slujitor al Lui, în cetele purtătorilor de chinuri, şi te-ai arătat purtător de chinuri şi încununat. Decât jertfele lui Aaron te-ai înălţat mai presus, ca un tăinuitor al lui Hristos. Împreună cu Abel sângele tău cel cinstit, strigă către Dumnezeu junghierea ta, şi stând aproape de Scaunul cel Dumnezeiesc al Ziditorului, împreună cu cetele îngerilor te rogi neîncetat pentru noi toţi.
 
 
Stih : Vlasie la grumazi prin sabie tăiat fiind,
Curgerile vătămării pătimaşilor de grumazi este oprind.
În a unsprezecea zi puternica sabie,
A tăiat grumazul lui Vlasie.
 
   Acesta era pe vremea împăratului Licinie, episcop Sevastiei, locuind într-una din peşterile muntelui, care îmblânzind fiarele cele sălbatice, cu binecuvântarea sa, le prindea cu mâinile. Deci fiind şi isteţ la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, luând de la Dumnezeu, Dar de a face minuni. Acesta fu prins, şi se aduse la ighemonul Agricolae, şi mărturisind numele lui Hristos, fu bătut cu toiege, şi spânzurat se struji. După muncile acestea închizându-l în temniţă, îi urmară şapte femei, căror le tăiară capetele, căci mărturisiră pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Pe Sfântul Vlasie apoi îl aruncară întru adâncul iezerului ce se afla acolo, de unde prin dumnezeieşti îngeri a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i-au tăiat capul împreună cu doi prunci ce erau în temniţă. Şi zic că acesta a fost cel ce fusese epitrop la rânduirea vieţii marelui Mucenic Eustratie, pe vremea ce a mărturisit, precum se află într-o veche închipuire Sfântul Vlasie, stând în mijlocul a cinci Mucenici lângă Sfântul Eustratie, şi primind din mâinile lui cartea rânduielii adică diata, şi se face soborul lui în sfânta sa mucenicie, ce se află aproape de Sfântul Filip în Miltiada.
 
    Tot în această zi, Sfinţii doi prunci care împreună cu Sfântul Vlasie s-au nevoit, împreună şi cu şapte femei de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : O minune atâta bună îndrăzneală copilărească.
Aleargă amândoi care pe care să întreacă.
Pe şapte femei cinstite sabia este omorând,
De frica femeiască neţinute fiind.
 
    Tot în această zi, aflarea moaştelor Sfântului Ioan Botezătorul.
 
Stih : Trupul cel mort al lui Zaharia fiind arătat,
Credincioşilor celor ce viază izvorăşte Dar îmbelşugat.
 
    Tot în această zi, pomenirea Teodorei împărătesei, celei ce a făcut ortodoxia.
 
Stih : Pe Teodora Augusta cinstesc bucurându-mă negrăit,
Ca pe ceea ce a cinstit icoana Hristosului meu celui iubit.
 
   Aceasta a fost femeia împăratului Teofil luptătorul de icoane, dar ea nu a fost eretică ca bărbatul ei, ci ortodoxă, că el a izgonit şi pe Sfântul Metodie Patriarhul Constantinopolului, şi în locul lui a pus pe un Ioan magul şi Lecanomandul, şi a ars sfintele icoane. Iar ea măcar că în vedere nu cuteza a se închina sfintelor icoane, dar le avea ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile sta de făcea rugăciune către Dumnezeu, şi se ruga ca să facă milă şi să se îndure de ortodocși. Şi născu fiu şi-i puse numele Mihail, şi l-a învăţat ortodoxia. Şi după moartea bărbatului ei, a adus iar şi pe Sfântul Metodie, şi a adunat Sfântul Sinod, şi a anatematisit pe luptătorii de icoane, şi pe Ioan l-a scos din scaun, şi a adus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat, lăsând împărăţia Fiului ei Mihail.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Gheorghie robul, care a suferit mucenicia în cetatea Sofia la anii o mie cinci sute cinsprezece, prin foc s-a săvârşit.
 
Stih : Gheorghie de foc netemându-se,
Nears a rămas în foc bucurându-se.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte-ne pe noi, Amin.
 
   Cel ce ai mântuit prin înger pe tineri din foc, și cuptorul cel ce suna ca tunetul l-ai prefăcut în rouă, bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Având inimă plină de lumină dumnezeiască, neoprit ai alergat, împiedicând smintelile rătăcirii, şi umbletele vrăjmaşilor cu arătarea ta, Înţelepte.
 
   Cu stropirea sângiurilor tale s-a stins văpaia înşelăciunii, cu strălucirea cuvintelor tale s-a luminat făptura Vlasie, strigând : Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
 
   Nu în umbre, nici în pilde, ai văzut pe Cel ce ai dorit, ci față către față, dezlegându-se oglinzile vezi, şi veselindu-te cânţi : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Fiind eu biruit de dormitarea lenevirii, Fecioară, m-a cuprins somnul păcatului, cel purtător de moarte. Pentru aceasta deşteaptă-mă, Preacurată, spre purtătoare de viață lumina pocăinței, şi mă mântuieşte.
 
 
   Ca un berbece de bunăvoie jertfit, ca o jertfă primită, ca un miel fără de răutate, cu bucurie te-ai adus către Mielul, Cel ce S-a jertfit pentru mântuirea noastră, şi te-ai împreunat cu adunarea mucenilor, Fericite, împreună cu îngerii cântând, Preasfinţite, cântare de laudă.
 
   Cu picăturile sângiurilor tale uscând adâncimea nedumnezeirii Mucenice, ai izvorât lumii vărsări de tămăduiri, care încetează arsura a tot felul de patimi, ale celor ce scapă la tine cu credinţă, şi preaînalță pe Hristos în veci.
 
 
   Ceata cea fericită a sfinţitelor femei striga : Nu ne vom lepăda de Domnul, care este Dumnezeu peste toate. Pentru aceea zgâriindu-se, şi cu focul împreunându-se, şi cu sabie capetele tăindu-li-se, se bucurau, lăudând pe Hristos în veci.
 
   Sfințitele glasuri te-au vestit mai-nainte pe tine, Fecioară Maică, că vrei să fii mai presus de fire, hrănitoare Făcătorului tău, având naşterea negrăită, precum şi zămislirea străină. Pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.
 
 
   Cela ce acoperi cu ape cele mai pe deasupra ale Tale, Cela ce pui mării hotar nisipul, şi toate le ții pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te măreşte luna, Ție îți aduce toată făptura laudă, ca Făcătorului tuturor în veci.
 
 
   Ca cu o scară mai presus de fire suindu-te Mucenice, prin sângele tău, ai ajuns la locaşurile cele de sus, arătându-te frumos, cu luminile chinurilor tale, şi stai înaintea Celui ce ți-a dat ție cunună.
 
   Pe Tine, Hristoase, Soarele cel luminos, iubindu-te femeile, şi mirosind mirurile Tale cele dulci mirositoare, prin pătimire au închipuit patima Ta, şi s-au învrednicit nestricăciunii.
 
 
   Ca o stea luminătoare de zi sălăşluindu-te cu cetele cele de sus, Vlasie, rugămu-ne să mântuieşti cu rugăciunile tale de greşelile cele întunecate, pe cei ce cinstesc pomenirea ta, cea purtătoare de lumină.
 
   În braţe ai purtat pe Hristos, Care ţine toată lumea în mână, Maică Preacurată, pe Care roagă-L, ca pe un Fiu al tău şi Ziditor, să mântuiască sufletele, celor ce te laudă pe tine, pururea Fecioară.
 
 
   Naşterea pururea Fecioarei, ceea ce s-a arătat mai-nainte puitorului de lege în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.
 
 
   Podoaba mucenicilor şi lauda preoţilor te ştim preafericite Vlasie, Ierarhe. Căci ca o jertfă te-ai adus pe sineţi, şi te-ai jertfit, Celui ce pentru tine de bunăvoie a venit la jertfire, pentru bunătatea cea nespusă, şi voinţa cea negrăită.
 
 
   Căutându-mă pe mine oaia cea rătăcită, pentru călcarea poruncii, Dumnezeu cel ce m-a zidit, a intrat în pântecele tău cel nestricat, Fecioară Preacurată, şi luându-mă pe umeri, m-a înălţat la ceruri, cinstindu-mă cu şederea cea dimpreună cu Tatăl. La a Căruia milostivire de prisosit, şi la tine Maica lui Dumnezeu mă închin, şi te proslăvesc.
 




 
   Cugetând, Fericite, legea cea mântuitoare precum este scris, te-ai arătat pom sădit lângă apa nevoinţei, şi ai dat roadă de bunătăţi, cu Harul Celui ce a luminat sfântul tău suflet, şi l-a făcut primitor de tot felul de lumini duhovniceşti, Ierarhe Meletie.
 
   Înfrumusețatu-s-a, Preaînţelepte, după cum zice Scriptura fălcile tale, iubind înfrânarea ca turturelele, şi defăimând desfătarea, pentru iubirea, desfătării celei înţelegătoare, Meletie, care Hristos o a dăruit ție, primindu-ţi luptele cele multe, şi râvna fierbinte pe care ai avut, primejduindu-te pentru credinţă.
 
   Cu înfrânarea ai veştejit săltările trupului, Meletie, şi ai biruit patimile, şi te-ai luminat pe tine cu luminarea nepătimirii, şi curat şi lămurit ai slujit cele sfinte ale lui Hristos. Pe Care roagă-L să se izbăvească de stricăciune şi de primejdii, cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta pururea cinstită.
 
   Înțelepțeşte ai dogmatisit, Preaînțelepte, că Cuvântul cel fără de trup, şi împreună cu Tatăl cel fără început S-a unit cu trupul după Ipostas, fără schimbare şi fără amestecare, şi cu două lucrări asemenea firilor dintru care este alcătuit, şi întru care se socoteşte, Unul fiind cu adevărat nedespărţit, înţelegându-se întru amândouă.
 
   Pe mine când plutesc pe mare şi umblu pe cale, şi noaptea dormind, păzeşte-mă Preacurată, şi priveghind gândul meu umple-l de Dar, şi mă îndreptează a face voia Domnului, ca să aflu în ziua judecăţii dezlegare de cele ce am făcut în viață, eu cel ce năzuiesc la adăpostirea ta.
 
 
   Pe Tine, Mielule şi Păstorule dacă Te-a văzut pe lemn Mieluşeaua cea fără prihană, se tânguia, şi ca o Maică zicea : Fiule preaiubite, cum Te-au înălțat pe lemnul Crucii, îndelung-Răbdătorule ? Cum Ți s-au pironit mâinile şi picioarele, Cuvinte, de cei fărădelege ? Şi cum Ți-ai vărsat sângele Tău, Stăpâne ?
 
 
   Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Meletie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.


 
   Pe Faraon cel ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, şi despărţind marea, şi pe Israil fugătorul, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit. Pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
 
   Stând înaintea Dătătorului de lumină cu totul luminat, luminează ochiul cel întunecat al sufletului meu, cu lumina cunoştinţei, şi goneşte negura patimilor cu rugăciunile tale, că tu ai îndrăzneală ca un Ierarh, Cuvioase Meletie.
 
   Cela ce şade în Sânurile Tatălui, Cuvântul cel împreună veşnic şi de o Fiinţă, cu Cel ce L-a născut, însuşi El te-a făcut pe tine propovăduitor naşterii Sale, ca pe unul ce eşti asemenea la fapte cu Apostolii, purtătorule de Dumnezeu, Meletie.
 
 
   Fiind luminat de dumnezeiasca strălucire, ai teologhisit Cuvioase, pe Cuvântul cel Unul-Născut din Tatăl cel fără început nezidit, şi veşnic, şi ai tulburat pe cei ajutători şi de un gând cu Arie, îngrădindu-te cu dumnezeiasca întrarmare.
 
   Născut-ai Preasfântă întrupat, pe Cel mai-nainte neîntrupat pe Cuvântul cel cu dumnezeiasca stăpânire. Că numai tu din veac, cu razele curăţiei, şi cu podoaba fecioriei şi cu daruri preacurate, te-ai arătat vrednică întrutot Curată.
 
 
   Avându-ți sufletul mai tare decât diamantul, ai încetat, Preafericite, dogma cea putredă a eresului, fiind aprins de buna-credinţă. Pentru aceea toți cu credinţă te mărim întru cântări, cugetătorule de Dumnezeu, Meletie Ierarhe.
 
   Asemănându-te prin bunătăţi cu Apostolii lui Hristos, arătat ai moştenit stăpânirea, şi scaunul acelora, Meletie preaslăvite, făcându-te stâlp Ortodoxiei, şi al bunei credinţe.
 
 
   Făcându-te după Dar fiu Lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu nu L-ai pogorât la treapta zidirii neînțelepteşte, ci L-ai preaslăvit ca pe un fără de început, şi de un Scaun cu Tatăl, Făcător şi Ziditor celor făcute, de Dumnezeu cuprinsule.
 
   În sfânt pântecele tău locuind Dumnezeu, S-a întrupat precum însuşi ştie, Maică a lui Dumnezeu, şi ne-a mântuit pe noi cu patimile cele purtătoare de viaţă. Pentru aceea te cunoaştem pe tine Fecioară, uşă de mântuire.
 
 
   Cela ce ai întărit dintru început cerurile întru pricepere, şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte, că nu este sfânt, afară de Tine, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Cugetând ziua şi noaptea în legea Domnului, Părinte înţelepte, te-ai arătat ca un pom roditor sădit lângă apele Duhului. Pentru aceea ai preoţit lui Dumnezeu fără prihană, scârbindu-te arătat de nedumnezeirea lui Arie, şi de năravul cel cu socotinţă rea al lui Sabelie, cu cuget ortodox, Ierarhe Meletie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Înţelepciunea Cuvântului învăţându-o, şi umbra legii lepădându-o, tuturor ai propovăduit cuvântul harului, şi lespezile sufletului netezindu-le cu limba ta, într-însele ai însemnat dumnezeieştile învăţături. Pentru aceasta şi trecând norul negurei, acoperindu-ţi-se trupul, străluceşti cu duhul Ierarhe Meletie; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Stăpânul tuturor şi Făcătorul, din curat pântecele tău luând trup te-a arătat ocrotitoare oamenilor, Preacurată. Pentru aceasta toţi alergăm către tine Stăpână, cerând iertare păcatelor, şi ne rugăm, ca să ne izbăvim de munca veşnică, şi de toată pedeapsa de acolo, ca cu credinţă să strigăm : Roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău, ca să se dea Fecioară, iertare tuturor, celor ce se apropie cu credinţă la dumnezeiescul tău acoperământ.
 
 
   Cela ce ai răbdat Crucea ca un Bun, luând asupra Ta sărăcia lui Adam, unule fără de păcat, Preabunule Doamne; stăpânia morţii o ai stricat Milostive, şi cu pătimirea Ta, Stăpâne, ai izbăvit lumea. Pentru aceasta Dătătorule de viaţă, mă rog Ție, milostiveşte-Te spre sufletul meu cel căzut, când vei judeca faptele mele, Drepte Judecătorule, Iubitorule de oameni, şi-mi dă prea-Îndurate Dumnezeule, iertare păcatelor, ca un Milostiv, că singur eşti fără de păcate.
 
 
   Tu eşti tăria mea Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cela ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti, şi a noastră sărăcie, o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Luminat te-ai împodobit învăţătorule de cele sfinte, moştenind scaunul lui Petru, care s-a hirotonit de Hristos, Arhiereu, obiceiului căruia ai şi urmat, crezând că Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu celui viu, şi urmând învăţăturilor aceluia.
 
   Fiind împodobit cu tot felul de daruri, te-ai făcut Preaînţelepte propovăduitor unei stăpâniri, care se înţelege în Tatăl, şi în Unul-Născut Cuvântul, şi în Dumnezeiescul Duh, şi ai învăţat Cuvioase, o Unime după Fiinţă, şi Treimea în Feţe cu adevărat.
 
 
   Amestecându-te cu frumuseţea cea dintâi dumnezeiescule, şi făcându-te în chipul luminii Aceleia, şi aprinzându-te de dumnezeieştile fulgere, după împărtăşirea fiinţei, ai luminat Biserica, şi făcându-te lumină, de trei ori fericite, ai arătat lumina bunei credinţe, celor ce aleargă cu credinţă.
 
   Ca să cauţi chipul cel îngropat în patimi, pentru bogăţia bunătăţii, Te-ai sălăşluit în pântece fecioresc, din care Tu, Înţelepciunea lui Dumnezeu Ți-ai zidit lăcaş, prin care te-ai amestecat cu oamenii, Îndurate, şi ai mântuit marginile lumii.
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă, şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul ? Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Pe toţi cei stăpâniţi fără de cale, de eresul cel ticălos, i-ai ridicat Părinte, la bun neamul sufletului, şi la strălucirea, şi la gândul cel preacurat, şi la credinţa cea întărită spre Dumnezeu, arătătorule de cele dumnezeieşti, preafericite Meletie.
 
   Cu toată osârdia stricând pe cei ce credeau cugetătorilor lui Arie, ai întărit dogma cu credinţă ortodoxă, purtătorule de Dumnezeu, propovăduindu-ne nouă un Dumnezeu în Treime, preafericite Părinte Meletie.
 
 
   Făcutu-te-ai învățător prea-adevărat, al Treimii celei prea îndumnezeite, zicând că este Cuvântul de o Fiinţă cu Tatăl, şi de pe un Scaun, şi Dumnezeiescul Duh de o Fire cu Tatăl şi cu Cuvântul, preacinstite Părinte Meletie.
 
   Mai-marii cetelor puterilor celor de sus, pe tine te fericesc, şi toate neamurile omeneşti după vrednicie te măresc că numai prin tine unindu-se cei de pe pământ cu cei din Cer, lăudăm naşterea ta Preacurată Fecioară.
 
 
   Secat-ai râurile eresurilor, cugetătorule de Dumnezeu, şi ai deschis izvoarele dogmelor celor ortodoxe, făcându-te apărător nebiruit pentru dreapta credinţă, o preafericite Meletie.
 
   Secând râul cel tulbure şi fără de Dumnezeu al lui Arie, ai adăpat din-destul cu apele Darului adunările credincioşilor, şi ai împodobit buna-cuviinţă a Bisericii.
 
 
   Fiind împodobit cu dumnezeieşti isprăvi, te-ai făcut făcător de bunătăţi prea vestit Părinte, şi ajutor neclintit al credinţei lui Dumnezeu, şi păstorilor înainte-mergător.
 
   Graiurile proorocilor luminează sufletele celor ce te laudă cu dreaptă credinţă vestind mai-nainte preacurata zămislire, şi cea mai presus de cuvânt Naşterea ta, Mireasă a lui Dumnezeu.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat; şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
   Cu obiceiurile Ortodoxiei împodobindu-te, Bisericii folositor şi apărător te-ai arătat, fericite Meletie, luminând marginile cu învăţăturile, luminătorule al Bisericii, prealuminate.
 
 
   Întocmai la obicei cu Apostolii şi întocmai mărit, şi de un scaun, toţi credincioşii pe tine cunoscându-te Părinte Cuvioase, şi tăinuitor şi slujitor Treimii, şi mare învățător Bisericii, punându-ți sufletul tău pentru dânsa, de trei ori fericite, şi cu râvna bunei credinţe, aprinzându-te de Dumnezeu înţelepţite Meletie, toţi cu un glas te lăudăm pe tine, cinstită şi dumnezeiască adormirea ta cinstind, luminătorule al Bisericii, prealuminate.
 
Stih : Meletie mâinile către Domnul întinzând,
În mâinile tale îmi pun sufletul, este zicând.
În a douăsprezecea zi Meletie a apus,
Din pământul cel hrănitor la cele de sus.
 
   Acesta pentru cea desăvârşită bunătate şi dragoste curată ce avea către Hristos, era iubit de mulţi atât încât şi la început când intra în cetate, în ziua hirotoniei sale, pornindu-se fiecare de pofta ce avea către dânsul, îl chema la casa sa socotind că se va sfinţi de intrarea lui. Deci neîmplinind treizeci de zile încă în cetate, fu gonit de către vrăjmaşii adevărului. Înşelându-se atunci împăratul de aceia ce l-au plecat spre arienism, lăsând şi Dumnezeu aceasta; apoi dintru acea fărădelege gonire întorcându-se, şezu mai mult de doi ani în Constantinopol, şi iarăşi îl chemară cu scrisori împărăteşti ca să meargă nu aproape undeva, ci în Tracia. Acolo se adunară şi alţi episcopi din multe părţi ale lumii, chemaţi fiind şi ei cu scrisori împărăteşti, că începeau bisericile lui Dumnezeu a dobândi pace şi linişte, mântuindu-se de iarna cea lungă. Atuncea dar arătându-se marele acesta minunat între toţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, adormind cu pace în pământ străin. Pe acest fericit şi dumnezeiescul Gură-de-aur, şi Grigorie Nisis, l-au cinstit cu cuvinte de laudă.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maria, ce-şi schimbase numele, numindu-se Marin.
 
Stih : Îmbrăcămintea pe Maria, Marin îl mărturiseşte,
Iar mormântul pe Marin, Maria îl vădeşte.
 
   Această Cuvioasă schimbând hainele femeieşti, s-a îmbrăcat bărbăteşte, şi în loc de Maria s-a numit pe sine Marin. Şi intrând în mânăstire împreună cu tatăl ei cel după trup, s-a tuns monah, şi slujea împreună cu monahii cei mai tineri, fără să se cunoască nicidecum că este femeie. Deci odată găzduind la o casa de străini, împreună cu alţi fraţi, a fost pârâtă că a stricat fecioria fiicei găzduitorului, şi a primit cu mulţumire clevetirea aceia şi ocara, şi a mărturisit că a făcut păcatul ce nu-l făcuse. Pentru aceea a fost izgonită din mânăstire, şi întregi trei ani se ticăloşea fericita, hrănind pruncul acela ce nu-l născuse ea; şi după ce odată a fost primită în mânăstire, avea cu sine şi pruncul acel din desfrânare, parte bărbătească fiind; s-a arătat însă adevărul, după ce s-a săvârşit; căci când o îngropară s-a cunoscut că era femeie. Iar fiica găzduitorului care clevetise pe Cuvioasa, a fost muncită de un drac rău, pentru care a mărturisit că a fost stricată de un ostaş, şi de aceea egumenul şi monahii care mai-nainte numeau pe Cuvioasa ticăloasă, atunci o numeau pe ea fericită, şi de multă cinstire o au învrednicit pe ea.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Antonie, Arhiepiscopul Constantinopolului.
 
Stih : La nimic râvnind Antonie din cele de jos.
Cu dreptate s-a învrednicit bunătăţilor celor de sus.
 
   Acest sfânt, după tată era din Asia, iar după Maică din Europa; însă a treia patrie avea Constantinopol care l-a îmbrăţişat, şi l-a hrănit pe el, şi dezbrăcându-l de scutecele maicii sale, l-a adus pe el la măsură de vârstă, învăţându-l şi Sfintele Scripturi, în urmă l-a câştigat şi păstor sieşi. Deci fiindcă de multe ori cele ce au a se întâmpla în urmă, Darul Duhului la unii din oameni le însemnează mai-nainte pentru aceasta şi Sfântul acesta prunc foarte mic fiind, prin minunată iconomie, săvârşea dumnezeiasca Liturghie, precum vedea pe preoţi că o săvârşesc în biserică, şi aducea pâine, şi ţinea cădelniţa şi tămâia; şi prin acestea Darul arăta cu mulţi ani mai-nainte, sfinţenia ce era să ia în urmă fericitul acesta. Deci ajungând în vârstă, se făcu monah, şi întrebuinţă prea cu bărbăţie lucrătoare bunătatea şi filosofia cea dinlăuntru. Apoi a fost hirotonisit preot fără să voiască, şi s-a făcut egumen mânăstirii sale adică a Studiţilor. Deci de atunci, a iubit el privegherea, postul, şi neobosirea întru rugăciuni; atunci încă şi tatăl său s-a îmbrăcat în schima monahicească. Pentru aceasta luând vreme şi pricină, Sfântul Antonie, făcea milostenie cu amândouă mâinile, după obşteasca Parimie. Odinioară trecea Sfântul pe la un loc strâmt, şi împărţea milostenie, şi acolo i s-a arătat unul, care ţinea în mâini o mare legătură plină de galbeni, şi zise către Antonie : Primeşte-o pe aceasta ca să o cheltuieşti la săraci, şi mâna adică aceluia arătat ţinea galbeni, iar la ochi nu s-a arătat cine era cu acest fel de bunătăţi era îmbogăţit minunatul acesta Părinte. Drept aceea pentru acestea venind vremea de se cerea Patriarh vrednic, atunci cu hotărârea Sfântului Sinod şi a împăratului, s-a hirotonit Patriarh Constantinopolului. Şi deci alerga fericitul întărit de puterea Duhului Sfânt pe la toate bisericile oraşului cu atâta grăbire, ca şi când ar fi avut aripi (deşi era bătrân), şi cu rugăciuni îmblânzea pe preabunul Dumnezeu. Acesta ajuta bisericile acelea ce erau putrede din vechime; da cu îmbelşugare cele de nevoie, la clericii şi anagnoştii cei lipsiţi, şi mângâia multe mii de săraci, cu dare de grâu şi cu milostenii şi aşa multora de mult bine făcându-se pricinuitor, şi minuni prea mari săvârşind, întru adânci bătrâneţe s-a mutat către Domnul, şi se face prăznuirea în mânăstirea sa.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Satornin şi Plutin, care de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Aceste trupuri moarte a celor ce sunt tăiaţi.
A lui Satornin şi a lui Plutin, că sunt aflaţi.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Hristea grădinarul, care a mărturisit în Constantinopol la anul o mie şapte sute patruzeci şi opt, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Fiind tăiat Hristea pentru dragostea Domnului.
Grădinar s-a arătat laturii Edenului.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   De pogorârea lui Dumnezeu, focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca întru o grădină verde săltând, au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Sfântul Sinod te-a avut pe tine întâistătător, de Dumnezeu cuprinsule, care sinod l-a adunat Sfântul Duh într-un loc, de la marginile pământului, ca să-i cuvinteze Dumnezeirea lui : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Întocmai la cinste cu Apostolii lui Hristos, ai avut cinstea şederii mai întâi şi dumnezeiasca învăţătură a lor ai moştenit, şi urmând vieții lor, cântai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Având gând foarte isteţ, întins spre vederea lui Dumnezeu, ai ruşinat vederea cea tâmpă a ereticilor; iar pe cei bine credincioşi învăţându-i, strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Strălucind tu cea fără prihană ca o oglindă a Sfântului Dar, te-ai arătat Fecioară născătoare Luminii, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată. Pentru aceasta cu un glas cântăm naşterii tale : Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
 
   Prea arătat ai învăţat a cinsti o Dumnezeire, ce este în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, şi o Putere nemărginită, şi o Împărăţie adevărată, păzindu-se negrăit osebirile fiecărui Ipostas, Căreia şi cântând, strigai : Noroade preaînălţaţi-o întru toţi vecii.
 
   Făcându-te Ierarhe casă de sfinţenie, pe toţi îi sfinţeşti, cei ce se sârguiesc a chema numele tău, şi zugrăvesc cu dragoste chipul tău, Părinte, spre aducerea aminte de tine, şi cu credinţă cântă : Preoți binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Cu învăţături de taină prea bine ai luminat turma ta, şi acum ai crescut Biserica celor întâi născuţi, făcându-te adaos celor ce au strălucit din veac prin slujbe arhiereşti şi de taină; cu care neîncetat strigi : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Învăţându-te taina ce s-a făcut cu tine, Preacurată, şi culegând izbăvirea şi mântuirea sufletelor, ce ni s-au pricinuit prin tine împreună cu Arhanghelul Gavriil strigăm : Bucură-te Născătoare de Dumnezeu glăsuind, şi cu credinţă strigând : Noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul Haldeilor l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   Fără de materie stând înaintea Celui fără de materie, Care fiind Ziditor tuturor şi Domn, şi Cuvânt şi Înţelepciunea Tatălui, cu Fiinţa şi cu firea, tu curat Dumnezeu l-ai cuvântat. Nu înceta a cere să se mântuiască, cei ce cu credinţă te fericesc pe tine, grăitorule de cele dumnezeieşti.
 
   Văzându-te pe tine Duhul Cel Curat şi Sfânt, asudat întru ostenelile cele duhovniceşti, şi cu osârdie luptându-te pentru Dânsul cu vrăjmaşii Duhului, încununându-te ca pe un biruitor, te-a luat după vrednicie, şi te-a aşezat în numărul cetelor celor de sus, Preafericite.
 
 
   Isprăvind nevoinţele cele de cinste, şi săvârşind călătoria cea prea bună, şi învăţând cu toată cinstea credinţa cea dreaptă, de Dumnezeu grăitorule, ai luat cununa dreptăţii de la Ziditorul tuturor, fiind petrecut cu cinste de sinodul învăţătorilor, cu cântări de laudă.
 
   Dă-mi mie Născătoare de Dumnezeu, să trec prea-lesne viforul vieţii, îmblânzind pornirile supărărilor şi ale patimilor, ca una ce eşti bună, şi mă povăţuieşte către bunătate, pe calea cea cerească, ca să te slăvesc pe tine neîncetat, ca pe o făcătoare de bine.
 
 
   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.
 
 
   Sosit-a prealuminat praznicul Ierarhului, veniţi cu osârdie să lăudăm întru dânsul pe Hristos, Cel ce este minunat întru sfinţi, şi singur Domn.
 
 
   Nădejdea celor deznădăjduiţi, scăparea creştinilor, dimpreună cu Apostolii, cu proorocii şi cu mucenicii, roagă-te Fiului tău pentru toţi, cei ce cu credinţă se închină ţie.
 





   Alegând sihăstria şi pătimirea cea rea, fericite Părinte, fugind te-ai depărtat pe tine în peşteri şi în munţi, curăţindu-ţi şi înfrumuseţându-ţi cugetul cu vedenii dumnezeieşti, şi cu înălţări. Pentru aceea te-ai făcut vas dumnezeiesc al Duhului, purtătorule de Dumnezeu, preafericite, lauda postnicilor.
 
   Mucenic de bunăvoie, şi judecător şi pârâş, te-ai făcut însuţi ție. Că aprinzându-te de focul dulceții celei fără de cale ai aprins foc mare, şi te-ai băgat pe tine într-însul ca să te arzi; iar roua Duhului te-a răcorit din Cer, şi furtuna cea nemărginită, o a mutat întru linişte.
 
   În mijlocul mării ai locuit Părinte, fugind de valurile şarpelui, ci şi acolo ți-a adus vrăjmaşul curse, pe cea mântuită de cumplitele şi întreitele valuri ale mării. Şi de acolo iarăşi încălecând pe fiare, ai sosit la uscat, şi ţi-ai săvârşit nevoinţa, umblând în străinătate, necăjindu-te, purtătorule de Dumnezeu, preafericite.
 
   Bucură-te cinstită laudă şi multă mirare a Palestinienilor, că ne-ai răsărit nouă ca un soare prealuminos, care arzând toată puterea vrăjmaşului, te-ai atins cu foc de mădularele tale, Preafericite. Că în munţi şi în pustii, şi în ostroave, ţi-au adus ţie toată supărarea, însă în pustii au adus înaintea ta o femeie. Iar în micul ostrov al mării, bântuitorul se ispitea să te supere, Înţelepte; ci o Martiniane de trei ori fericite, nu înceta a te ruga lui Hristos neîncetat pentru noi, cei ce săvârşim cu credinţă pomenirea ta.
 
 
   Tu eşti bucuria îngerilor, tu eşti slava oamenilor, nădejdea credincioşilor, Stăpână Preacurată, şi apărătoare nouă. Şi către tine scăpând cu credinţă strigăm, să ne mântuim cu rugăciunile tale, de săgeţile vrăjmaşului, de întristarea cea stricătoare de suflet, şi de toată scârba, toţi cei ce te lăudăm pe tine Mireasă a lui Dumnezeu.
 
 
   Când a văzut Mieluşeaua pe Mieluşelul său, pironindu-Se pe Cruce cu piroane, spăimântându-se, tare se văita, şi lăcrimând zicea. Cum mori Fiul meu, vrând să spargi zapisul lui Adam celui dintâi zidit, şi să mântuieşti din moarte pe tot omul ? Slavă rânduielii tale îndelung-Răbdătorule.
 
 
   Fiind împodobit cu podoaba curăţiei şi înfierbântat cu rugăciune dumnezeiască, şi având locuitor întru tine pe Hristos cel născut din Fecioară, nu te-ai amăgit de podoaba femeiască, nici ai primit îndulcirea trupească; ci cu osârdie te-ai pus pe focul care este rob ca şi tine, având în inima ta foc dumnezeiesc, şi prin focul cel simţitor şi vremelnic, ai stins văpaia gheenei. Pentru aceasta roagă-te Martiniane de trei ori fericite, să ne mântuim şi noi de focul cel pierzător şi veşnic.
 
 
   Pleacă-te spre rugăciunile robilor tăi, Curată, şi ne dă nouă izvoare de lacrimi, ca să ne spălăm întinăciunile greşelilor noastre, Preacurată, şi să stingem văpaia focului celui veşnic şi prea amar. Că tu plineşti rugăciunile celor ce din toată inima te cheamă spre ajutor, pe tine Maica Stăpânului.
 
 
   O cât este de mare bunătatea Ta, o cât este mai presus de gând milostivirea Ta ! O cât este de multă suferirea şi îndelungă răbdarea Ta, Cuvinte Cel fără de început ! Fecioara striga tânguindu-se; cum Cel ce eşti nemuritor, ai iubit să mori ? Mare taină văd, însă mă închin patimilor Tale, care de bunăvoie ai răbdat.
 
 
   Văpaia ispitelor, curgerile lacrimilor o ai stins, Fericite, şi valurile mării şi pornirile fiarelor înfrânându-le ai strigat : Preaslăvit eşti Atotputernice, Cel ce m-ai mântuit de foc şi de vifor.
 
 
 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.
 
   Sihăstrind şi luându-ţi Crucea ta Martiniane Cuvioase, ai poftit să urmezi Celui ce pentru tine a răbdat de bunăvoie Crucea şi îngroparea, omorându-ţi patimile trupului.
 
   Alegând a petrece în muntele nepătimirii, Cuvioase, te-ai dat spre plecările cele către Dumnezeu, ziua şi noaptea, prin postire şi prin înfrânare şi prin rugăciune, Preaînţelepte.
 
 
   Luminător Bisericii te-a arătat pe tine Hristos, Mărite, ca să luminezi cu bunătăţile, Părinte adunările credincioşilor, şi să goneşti negura sufletelor cea de multe feluri.
 
   Numai pe tine te-am cunoscut că eşti Fecioară şi după naştere, că ai născut pe Ziditorul, Dumnezeu, şi ai înfăşat trupul Celuia ce înfaşă pământul cu negură, cu puteri dumnezeieşti.
 
   Neadormit păzind cu Duhul lumina sufletului Cuvioase, te-ai sălăşluit înlăuntrul cămării celei înţelegătoare.
 
   Nebăgând seamă de lucrurile cele veselitoare şi trecătoare, cu cuget binecredincios ai sârguit să cuprinzi în sân cele statornice, Martiniane.
 
 
   Strâmtându-te cu lăţimea petrecerii celei sihăstreşti Cuvioase Martiniane, ai ajuns la lăţimea cea veselitoare a raiului, veselindu-te.
 
   Locuind în pântecele tău, Cel ce locuieşte în ceruri, alt Cer însufleţit te-a făcut pe tine cu adevărat Maică a lui Dumnezeu.
 
 
   Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea, Doamne, şi scăparea şi întărirea.

 
   Întărindu-ţi piciorul tău pe piatra bunei credinţe, ai rămas nestrămutat de măiestria vrăjmaşului. Şi înfierbântându-te de focul dulceţilor, te-ai aruncat pe tine însuți în foc, arătându-te de bunăvoie Mucenic, răcorindu-te de dumnezeiasca cercetare. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere. Slavă Celui ce te-a încununat pe tine. Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
 
 
   Întinzându-ți mâinile tale cele dumnezeieşti, cu care ai ţinut pe Ziditorul, Cel ce S-a întrupat pentru bunătate, Preasfântă Fecioară, roagă pe Hristos să ne mântuiască pe noi de supărări, şi de patimi, şi de primejdii, cei ce te lăudăm cu iubire, şi strigăm ție : Slavă Celui ce a locuit întru tine. Slavă Celui ce S-a născut din tine. Slavă Celui ce ne-a izbăvit pe noi prin naşterea ta.
 
   Pironindu-te pe Cruce, cei fărădelege, şi de ostaşi împungându-ți-se coasta cu suliţa Mântuitorule, Preacurata se tânguia cu amar, şi se spăimânta de suferinţa Ta cea multă şi înfricoşătoare, strigând : Slavă bunătăţii Tale. Slavă că prin moartea Ta, ai făcut pe oameni nemuritori.
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Strujindu-ţi trupul, cu petreceri rele, ai primit în inima ta cea curată, lumina Duhului, Părinte, şi bucurându-te strigai : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Luminându-te cu strălucirile Duhului, ai trecut norul cel întunecos al dracilor, cu bună viersuire cântând Celui ce te-a întărit pe tine : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
   Turnul inimii tale, nu l-a mişcat vrăjmaşul, care ţi-a năpădit valurile răutăţii, căci era întărit pe piatra dragostei lui Dumnezeu, Martiniane vrednicule de laudă.
 
   Numai tu te-ai arătat Fecioară mai presus decât îngerii, că ai născut pe Cuvântul, Îngerul sfatului celui mare, Cel ce luminează pe toţi cei ce strigă : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Cine poate să spună isprăvile tale, că nevoindu-te pe pământ cu viaţă, întocmai ca îngerii te-ai arătat Cuvios.
 
   Făcându-te tiranul organ de stricăciune, te-a năpădit ca să te înşele cu dulceaţă, dar s-a biruit cu împotrivirile tale, Părinte.
 
 
   Făcutu-te-ai judecător ţie însuţi de bunăvoie, că intrând în văpaie, ai stins de tot cuptoarele patimilor, Fericite.
 
   Pe tine te punem înainte armă nesfărâmată împotriva vrăjmaşilor. Pe tine te avem anghiră şi nădejde mântuirii noastre, Mireasă a lui Dumnezeu.
 
 
   Ispititu-te-a vrăjmaşul şarpe cu graiurile cele viclene ale femeii, ca pe strămoşul odinioară, dar cu isteţimea ta, cea înţeleaptă, s-a surpat măiestriile lui.
 
   Prea-lesne trecând cărarea care duce la odihnele cele de acolo, nu ai încetat Părinte a umbla prin pustiuri, şi prin cetăţi cu multă nevoinţă.
 
   În munţi şi în mări te-ai depărtat pe tine, ca să culegi prin sfintele cugetări binele tău cel de curăţenie, şi să te învredniceşti cununilor celor prealuminoase, Înţelepte.
 
 
   Mădularele tale le-ai dat focului să se ardă, ca să stingi aţâţările dulceţilor cu roua Duhului, purtătorule de Dumnezeu, întărirea postnicilor cea nemişcată.
 
   Cu totul te-a sfinţit Cuvântul cel Sfânt, sălăşluindu-Se negrăit în pântecele tău cel sfinţit. Pe Care roagă-L neîncetat Născătoare de Dumnezeu, să se mântuiască robii tăi.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Ca pe un învățător al bunei credinţe iscusit, şi de bunăvoie nevoitor cinstit, şi vieţuitor în pustie şi locuitor, întru cântări după vrednicie să-l lăudăm, pe Martinian pururea cinstitul; că el pe şarpe la pământ l-a călcat.
 
 
   De la margini până la margini, a străbătut vestirea bunătăţilor celor frumoase, şi ale nevoinţelor tale celor dumnezeieşti. Că tânăr fiind de vârstă ai poftit să petreci în pustietăţi, cântări şi psalmi şi rugăciuni înălţând lui Hristos pururea. Şi ziua şi noaptea sporind întru osteneli şi în lacrimi, curat viaţa ta ţi-ai săvârşit, şi înţelepţeşte pe începătorul răutăţii l-ai ruşinat; că tu pe şarpe la pământ l-ai călcat.
 
 
Stih : Martinian trupească aprindere stingând,
În sfârşit de nesfârşita văpaie este fugând.
În a treisprezecea zi, cu adevărat,
Martinian de trup s-a dezbrăcat.
 
   Acesta a fost din Cezareea Palestinei, şi a început sihăstreasca petrecere, de când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustiu şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie, douăzeci şi cinci de ani, după alte multe ispite, căzu şi întru bântuire ca aceasta diavolească. Că o femeie oarecare desfrânată îmbrăcându-se cu haine sărăceşti, se duse la acel munte unde era Sfântul, și dacă înseră, începu a plânge, ca şi cum adică ar fi rătăcit, şi că ar mânca-o fiarele, de ar rămâne afară. Deci se rugă Sfântului să o primească înlăuntru în chilie, ca să nu o lase a fi mâncare fiarelor. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, o primi înlăuntru, şi el se duse în cea mai dinlăuntru chilie. Iar când fu dimineaţă văzându-o Preacuviosul schimbată din haine, şi împodobită, (că avusese haine luminoase lângă dânsa cu care s-a împodobit peste noapte), o întrebă : Cine eşti, şi la cine ai venit ? Iar ea fără de ruşine, zise : Pentru tine. Şi ocărând viaţa sihăstrească, şi adăugând cum că toţi drepţii cei mai-nainte de lege şi în lege au avut împreunări cu femei, şi cu aceste cuvinte neruşinata îl îndemna spre spurcata amestecare. Iar Cuviosul câte puţin îndemnându-se, şi cuprins fiind mai să cadă întru acel păcat. Însă socotind în ce chip ar fi ascuns făcând lucrul acesta până a nu cădea încă în păcat, se trase înapoi, prin dumnezeiescul Dar. Deci aprinzând multe găteje, sări în mijlocul lor, dojenindu-se pe sine şi zicându-şi : De vei putea Martiniane să rabzi focul gheenei, poftind necurata dulceaţă, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine, şi smerind sălbăticirea trupului, şi pe femeie înţelepţindu-o prin chipul acesta, o trimise la o mânăstire, şi se făcu acolo monahie. Iar el vindecându-se de rănile focului, şi povăţuindu-l un corăbier, sosi la o piatră din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, asupra căreia a locuit fericitul zece ani, hrănindu-se de corăbierul. Şi iarăşi s-a ridicat şi de acolo, pentru că vrăjmaşul urâtorul binelui nici acolo nu l-a lăsat neispitit; căci a nimerit o fată pe o scândură dintr-o corabie înecată şi sfărâmată; şi o scoase pe ea Cuviosul din mare deasupra pietrei, iar el purcese de acolo zicând că nu se uneşte fânul cu focul, şi sărind în mare, îl sprijiniră nişte delfini, de-l scoaseră la uscat. Deci acolo era trecând cetăţi şi zicând : Fugi Martiniane, ca nu iarăşi să te afle ispita, căci aşa hotărâse a-şi săvârşi şi cealaltă rămăşiţă a vieţii lui. Şi sosind la Atena, acolo a adormit în Domnul, învrednicindu-se a se îngropa cu cinste mare de episcopul şi de tot poporul. Şi zic că şi femeile cele două, adică cea de la munte mergând la mânăstire, şi trăind cu curăţenie s-a învrednicit de a făcut şi minuni; iar cealaltă a răbdat pe acea piatră din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu haine bărbăteşti, pe care haine i le dăduse corăbierul. Şi se face soborul lui în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru Verhovnicul, ce se apropie de sfânta biserică cea mare.
 
    Tot în această zi, Sfinţii Apostoli şi Mucenici Achila şi Priscila.
 
Stih : Văzând Achila că se taie femeia, era zicând :
Eu nu mă voi îmbărbăta spre tăierea capului, bărbat fiind.
 
   Sfântul acesta Achila era cizmar de meserie, şi auzind de Sfântul Apostol Pavel, s-a dus către el împreună cu soţia sa Priscila. Şi botezându-se amândoi de către dânsul, erau slujindu-i lui, şi urmându-i prin toate oraşele şi satele, şi împreună primejduindu-se, întru toate ispitele. Dar atâta i-a iubit pe ei marele Apostol Pavel, pentru bunătatea lor, şi pentru credinţa întru Hristos, încât şi pomeneşte de ei în epistolele sale. Deci aşa lui Hristos şi Apostolului bine plăcând, şi multe minuni săvârşind, mai în urmă fiind prinşi de necredincioşi, li s-au tăiat capetele. Şi aşa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Evloghie Arhiepiscopul Alexandriei.
 
Stih : Evloghie sufletul său Domnului dând, 
Binecuvinteazâ pe Domnul său către care este strigând.
 
   Acesta era pe vremea împărăţiei lui Iraclie Arhiepiscop Alexandriei, înainte de Sfântul Ioan cel milostiv. Şi a făcut multe minuni, între care este şi aceasta : Preacuviosul Papa Leon, scriind pentru sinodul cel din Calcedon, epistola ortodoxiei, citindu-o pe aceasta Cuviosul Evloghie, nu numai o a lăudat şi o a primit, ci şi tuturor o a propovăduit. Deci Dumnezeu vrând să-i mângâie pe amândoi, a trimis înger în schima arhidiaconului lui Leon, mulţumind Sfântului Evloghie pentru că a lăudat arătata epistolă. Iar Evloghie vorbea cu îngerul lui Dumnezeu, ca cu un om, şi ca cu arhidiaconul Papei. Şi după ce s-a făcut nevăzut de la el, acesta mai mult mulţumind lui Dumnezeu pentru minune, în mâinile sale şi-a pus sufletul.
 
    Tot în această zi, Sfântul tată, şi fiu; răstigniţi pe Cruce s-au săvârşit.
 
Stih : Tată cu fiu, de Cruce pătimesc patimă.
Pentru Părintele ce şi-a dat fiul spre patimă.
 
    Tot în această zi, Cuviosul Simeon ctitorul mânăstirii Hilandarului din Atos, care a fost la anul o mie o sută nouăzeci, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Cine nu te va lăuda Simeoane Părinte ?
Pe cel ce ai izvorât mir din al tău mormânt sfinte.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe, mai mult decât cu văpaia focului fiind aprinşi au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Ocârmuindu-te Părinte dumnezeiasca mână, asemenea ca Iona te-ai aruncat pe tine în adâncimea mării, Cuvioase, încălecând pe fiare, şi luminat ai ieşit la uscat.
 
   Cu preamilostivă voinţă ai mântuit Părinte arătat pe fecioară de furtună amară, şi o ai întărit pe neclintită piatră a dumnezeieştii cunoştinţe, ca să cânte şi să slujească lui Dumnezeu spre bună plăcere.
 
 
   Cu porunca lui Dumnezeu mântuindu-te de furtuna mării, această fericită răsplătire ai dat, omorârea trupului tău, şi plecarea dragostei desăvârşit către Stăpânul tuturor.
 
   Soarele slavei care a strălucit din tine Născătoare de Dumnezeu, a luminat sufletele tuturor credincioşilor, care cântă cu Dumnezeiescul Duh : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
 
   Tu Doamne eşti puterea şi lauda mea, partea şi soarele meu. Eu purtând omorârea Ta cea de bunăvoie, înconjurai cetăţi şi locuri Părinte, şi strigai cu cântare : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Neslăbindu-te la minte, nici de frig, nici de zăduf, fiind aprins la suflet, nu te-ai ferit a nu ți se struji trupul. Ci le sufereai toate, socotind fericirea drepţilor şi strigând : Toate lucrurile Domnului lăudaţi pe Domnul.
 
   Întraripându-te cu vetreala Dumnezeiescului Duh, Înţelepte, prea uşor ai plutit marea vieții, Cuvioase şi ai sosit la limanul Împărăției lui Dumnezeu, cântând cu veselie : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   În locaşuri luminoase te sălăşluieşti, dezbrăcându-te de norul trupului. Şi te împodobeşti Cuvioase cu podoabe ţesute din sudorile tale cele sihăstreşti, şi cu preacurat suflet cânţi : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Ca să mântuiască lumea de stricăciune, S-a întrupat din tine Cel mai presus de fiinţă, de Dumnezeu dăruită Stăpână văzându-Se îndoit cu două lucrări, şi cu două voiri, dar într-un Ipostas, Căruia strigăm : Toate lucrurile Domnului lăudaţi pe Domnul.
 
 
   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Toată strălucirea Duhului o ai primit cu cuget preacurat Martiniane şi te-ai arătat lumină şi stâlp înălţat de pe pământ Cuvioase, şi povăţuitor postnicilor.
 
   Puitorul de nevoinţe, ţi-a dat ţie, Fericite, daruri pentru ostenelile tale, ale Căruia legi păzindu-le, ai săvârşit curata mucenicie fără mustrare a conștiinţei Părinte pururea fericite.
 
   În lumină locuieşti împreună cu îngerii, ca unul ce ai vieţuit viaţă întocmai cu a îngerilor, îndestulându-te de dumnezeiasca dulceaţă, şi de vederea lui Dumnezeu şi de curăţie, ca cel ce ai fost curat cu duhul, vrednicule de minune.
 
 
   Jertfitu-ţi-ai Domnului trupul tău şi cugetul şi inima de Dumnezeu grăitorule Martiniane, şi te-ai arătat jertfă cu focul chinuirii arzându-te arătat, şi păzit cu bună mireasmă.
 
   Pe tine norul cel uşor al Soarelui slavei, Născătoare de Dumnezeu, din care mai presus de gând răsărind, a luminat toată zidirea, cu cuget binecredincios, în cântări te slăvim, Fecioară Maică.
 
 
   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat, Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.
 
 
   Tu te-ai arătat Martiniane silitor firii, şi Mucenic de bunăvoie, şi îndreptător femeilor, cu care dimpreună biruind pe vrăjmaşul, acum te rogi pentru noi.
 
 
   Cu laude de mulţumită te lăudăm Fecioară, cu dragoste strigându-ți împreună cu îngerul : Bucură-te Născătoare de Dumnezeu, bucură-te Maică nenuntită a Împăratului slavei.
 
 



 
   Creştere de nevoinţă, arătând Auxentie, ai luat de la Dumnezeu înmulţirea darurilor, a tămădui boli şi a izgoni draci; încredinţându-te l-a chemarea lui Hristos, şi umplându-te de dumnezeiescul Dar al Duhului şi de putere, şi ocârmuindu-te cu adevărat, la linişte te-ai aşezat, Preafericite.

   Fiind curăţit la cuget, te-ai îmbogăţit cu Darul tămăduirilor şi al minunilor, că ai scuturat bolile patimilor, şi negura, şi întreitele valuri ale trupului şi ai luminat starea sufletului. Pentru aceasta ai şi strălucit întru adunările postnicilor, rugând pe Iubitorul de oameni pentru cei ce te laudă.
 
   Înmulţind talantul, care ți s-a încredinţat, Fericite, lucrându-l cu dinadinsul, şi semănând cu lacrimi Părinte, acum seceri cu bucurie, culegând mai cu multă bucurie şi veselie adevărată. Ci ca unul ce ai îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru cei ce te laudă, purtătorule de Dumnezeu, Auxentie.
 
   Înţelepciunea Duhului Sfânt cea preacurată, sălăşluindu-se în inima ta cea curată, preafericite Auxentie, Cuvioase Părinte, te-a arătat pe tine izgonitor înfricoşat împotriva duhurilor viclenirii; şi nu numai înfricoşat, ci şi doctor bolilor celor ascunse. Pentru aceasta având îndrăzneală către Iubitorul de oameni Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi de patimile sufleteşti şi trupeşti, cu neîncetată mijlocirea ta.
 
 
   Bucură-te lauda îngerilor, bucură-te podoaba oamenilor ! Bucură-te slava neamului nostru, bucură-te dumnezeiasca intrare la Împărăţia lui Dumnezeu. Bucură-te mijlocirea către Cel ce ne-a zidit, bucură-te dezlegarea blestemului celui dedemult ! Ţie îţi cântăm laudă de mulţumire după datorie, cei ce ne îndestulăm totdeauna de bunătăţile tale.
 
 
   Soarele văzându-Te întins pe Cruce, de bunăvoia Ta, Iisuse, s-a spăimântat, şi pământul s-a cutremurat, şi pietrele s-au despicat, şi mormânturile de frică s-au deschis, şi toate puterile s-au spăimântat. Iar Preacurată Maica Ta dacă Te-a văzut pe Tine, Stăpâne, a strigat cu jale : Vai mie, ce este acest lucru, care se vede ?
 
   Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Auxentie; şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii puterea lui Amalic în pustie a biruit.
 
   Crescând dragostea cea către Dumnezeu, Părinte Auxentie şi dragostea lumească părăsindu-o, purtătorule de Dumnezeu, te-ai arătat comoară încăpătoare darurilor Duhului.
 
   Plecatu-te-ai sub jugul Domnului cel bun, cu plecare de bunăvoie, Părinte Auxentie, şi pământul bunătăţilor l-ai înnoit, îngrăşându-l pe el cu lacrimile, Fericite.
 
 
   Înstrăinându-ți sufletul tău, şi gândul de tulburările vieţii, şi împreunându-te cu Dumnezeu, precum se cade, cu neîncetate nevoinţe ai vieţuit pe pământ, ca un fără de trup, Preafericite.
 
   Întru tine s-a văzut acum Stăpână călătoria cea nepricepută a lui Hristos, omenească şi dumnezeiască, că S-a născut din tine Fecioară Curată Dumnezeu şi Om, ca să înnoiască fiinţa mea.
 
 
   Fiind întărit cu puterea Crucii, ai stricat pornirile dracilor, şi măiestriile lor le-ai risipit cu nevoinţă, risipind năvălirea lor.
 
   Urmând pe pământ petrecerii îngerilor, cu osârdie te-ai nevoit a avea curăţirea, întru rugăciune şi întru priveghere răbdarea, Părinte Auxentie.
 
 
   Cunoscând că desfătarea pricinuieşte sufletelor otrava morţii, prin înfrânare ai omorât mişcările ei, de Dumnezeu cugetătorule, Cuvioase Auxentie.
 
   Cela ce m-a zidit din început din ţărână pe mine omul, Se zideşte pentru mine în pântecele tău, Preacurată, îndreptând căderea cea dedemult.
 
 
   Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru Tine înţelepciunea Tatălui cea ipostatnică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
 
 
   Suindu-te cu adevărat în muntele vedeniei, şi al lucrării, Preafericite, cu fulgerele minunilor ai strălucit ca soarele, luminând marginile lumii. Pentru aceasta prăznuim astăzi preasfântă pomenirea ta, şi cu dragoste lăudându-te, cu credinţă te cinstim.
 
 
   În muntele bunătăţilor suindu-te, te-ai închis pe sineţi în chilie mică, Preafericite, fiind strâmtorat pe pământ prin sihăstrie, şi întraripându-te, Preaînţelepte, te-ai suit către lărgimea cea dumnezeiască, cu socoteală desăvârşită, Fericite. Pentru aceasta ai tras la înălţime, pe cei ce au fost căzuţi întru adâncurile supărărilor, lucrând minunile, Cuvioase purtătorule de Dumnezeu Auxentie; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
 
   Ca pe o singură Fecioară între femei, pe tine care mai presus de fire ai născut pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omeneşti te fericesc. Că întru tine S-a sălăşluit Focul Dumnezeirii, şi ca pe un Prunc alăptezi pe Ziditorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc, cu cuviinţă lăudăm preasfântă naşterea ta, şi dintr-un glas împreună strigăm ție : Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să ne dăruiască iertare de greşeli nouă, celor ce lăudăm precum se cuvine slava ta, Preacurată.
 
 
   Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce înălţat, plângând, striga cu amar : Lumea se bucură, prin Tine luând mântuire, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care o rabzi pentru milostivirea milei, îndelung-Răbdătorule Doamne, Cela ce eşti adâncul milei şi izvorul cel nedeşertat; milostiveşte-te şi dăruieşte iertare greşelilor, celor ce cu credinţă laudă precum se cuvine dumnezeieştile Tale patimi.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Biruitor împotriva duhurilor vicleniei cu ajutorul şi cu Darul Sfântului Duh te-ai arătat Părinte Auxentie, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Fugit-ai de tulburarea râurilor nelegiuirii, cu luare aminte, purtătorule de Dumnezeu preafericite. Iar pârâul desfătării l-ai bătut după vrednicie, Preacuvioase.
 
   Credinţa şi dragostea cea către Dumnezeu crescând tu purtătorule de Dumnezeu, te-ai suit către înălţimea cea preaînaltă a dumnezeieştii apropieri, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
   Cu minte întreagă Părinte, alegând mai de cinste dumnezeiasca frumuseţe cea nemişcată, decât pofta cea pământească a celor vremelnice, cu osârdie strigai : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Ştiindu-te pe tine cu adevărat că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul trupeşte, toți credincioşii te numim Născătoare de Dumnezeu, aducându-ţi numire asemenea cu firea lucrurilor.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Smintelile care împiedicau calea ta Părinte, cu isteţimea cugetului şi cu curăţia sufletului, le-ai trecut fără vătămare.
 
   Cu întocmirea cugetelor Părinte, cele vremelnice nebăgându-le în seamă, şi în cele veşnice totdeauna adăugându-le, ți-ai petrecut viaţa.
 
 
   Viaţa ta luminată, şi credinţa ortodoxă, nevoinţa minunată, cuvântul îndulcit cu Darul, Auxentie.
 
   Având gând drept, plin de învăţături, pe tine Preacurată toţi te numim Născătoare de Dumnezeu, şi cu dragoste te fericim.
 
 
   Fiu luminii şi zilei te-a arătat pe tine vieţuirea ta, Fericite şi luminător, în lume în loc de viaţă, ca cel ce ai umblat cu bună-cuviinţă, Părinte.
 
 
   Aducerea aminte de moarte socotindu-ţi viaţa ta, foarte ales ai pricinuit hotărârea înţelepciunii, Părinte, şi te-ai mutat către înţelepciunea cea înfiinţată.
 
   Lăcaş lui Dumnezeu, şi cămară de Mire te cunoaştem, năstrapă, sfeşnic şi lespede, care ai avut scris întru tine pe Cuvântul, Care pentru milostivire S-a întrupat, Preacurată.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Îndulcindu-te cu înfrânarea de Dumnezeu cugetătorule, şi pofta trupului tău înfrânându-ţi, te-ai arătat sporind prin credinţă. Şi ca un pom în mijlocul raiului ai înflorit, Auxentie, Părinte preasfinţite.
 
 
   Cine va putea spune acum nevoinţele sau ostenelile tale Părinte; că din pruncie te-ai arătat următor legilor Domnului, şi slujitor poruncilor Lui, pentru dumnezeiasca desfătare. Iov nou te-ai arătat nouă cu luptele; din lume nemernic te-ai văzut, şi străin de tot pământul. Înflorit-ai cu postirea şi cu credinţa, iubit-ai privigherea şi curăţia, Auxentie, Părinte preasfinţite.
 
Stih : Muntele era precum Carmelul lui Auxentie,
Cel ce afară de sfârşit întru celelalte s-a arătat Ilie.
În a patrusprezecea zi a lui Februarie,
A lăsat viaţa Auxentie.
 
   Acesta era pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mic, cu neamul de la răsărit, școlit fiind se făcu şi călugăr, şi suindu-se în muntele cel ce stă în preajma Oxiei, era răbdător foarte la nevoinţă, şi la credinţă foarte ortodox, combătând foarte, şi defăimând păgânătatea lui Eutihie şi a lui Nestorie ereticii. Şi întâmplându-se la al patrulea Sinod ce s-a făcut la Calcedon, era vrednic de cinste şi de cucernicie lângă împăraţi, şi luminat la faţă cu Darul cel dumnezeiesc, către cei ce vorbeau cu dânsul, şi vărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri la cei ce veneau către dânsul. Şi cu pace adormind s-a pus în sfânta sa biserică, ce s-a zidit de dânsul. Şi se face pomenirea lui la Mănăstirea lui Calistrat.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Maron.
 
Stih : Fireşte trupul lui Maron veştejindu-se.
Înverzeşte de a doua oară, în latura Edenului sădindu-se.
 
   Cuviosul acesta iubea să vieţuiască fără de acoperământ. Pentru aceasta s-a dus pe vârful unui munte, ce se cinstea de elini, şi aflând acolo capiştea dracilor zidită de aceia, sfinţindu-o pe ea lui Dumnezeu, a locuit într-însa, făcându-şi un mic cort sub care de puţine ori intra; deci deşi vieţuia fericitul prin mari osteneli, el însă nemulţumindu-se cu acestea, ci altele mai mari a aflat. Iar dătătorul de plată Dumnezeu după măsura ostenelilor, i-a dat lui şi măsura Darului său; căci putea să vadă cineva, şi lungori stingându-se cu rugăciunea sa, şi tremurul contenind, şi dracii izgonindu-se, şi tot felul de boli cu singură rugăciune vindecându-se. Încă şi multe mânăstiri făcând, pe mulţi prin nevoinţă i-a adus lui Dumnezeu. Deci aşa silindu-se spre dumnezeiasca lucrare, şi vindecând sufletele împreună şi trupurile, după ce a suferit puţină boală, s-a mutat din viaţă cu pace.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Avramie.
 
Stih : Prin mai multă lucrare pe aceeaşi numire a aflat.
Avraam către cel împreună petrecător Avraam cu adevărat.
 
   Acesta era din cetatea Careia pe vremea lui Teodosie cel mare, întru care s-a născut şi s-a crescut, şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere, şi stare de toată noaptea, şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât nemişcat mulţi ani a rămas, neputând umbla. Deci aflând că lângă muntele Libanului, era un loc plin de idoli, s-a dus acolo, şi luând o casă cu chirie, şedea liniştindu-se trei zile, şi a patra zi a ieşit liniştit; şi mai întâi fiind prins de închinătorii de idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit de ei cu sila să fugă departe de acolo. Deci întâmplându-se de au venit atunci cei ce strângeau dajdia, băteau fără de milostivire pe locuitori, cerându-le împărăteştile dări. Iar Sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi aşa a scăpat de bătăi pe muncitorii săi. Iar văzându-o aceasta, se minunau de iubirea de oameni a Cuviosului; deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică, şi l-au silit pe el să le fie preot; iar Cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani, şi bine povăţuindu-i pe ei la bună cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său pe alt preot. Cu acest fel de bine, şi lui Dumnezeu plăcute fapte, strălucind Cuviosul, s-a făcut episcop Careilor, care era cetate a Palestinienilor, plină de idoli. Deci ducându-se acolo cu mii de osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire, în scurtă vreme, şi i-a adus Domnului prin fapte mai întâi învăţându-i. Căci în toată vremea Arhieriei sale, nici pâine mânca, nici buruieni fierte la foc; ci numai mârâie crude şi alte buruieni de asemenea, bea şi puţină apă. Pentru care înştiinţându-se împăratul Teodosie cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Acolo dar ducându-se, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, pomenitul prea binecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis la cetatea Careilor.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Filimon episcopul Gazei.
 
Stih : Eu Filimon stând în mijlocul cuptorului.
Şi mărturisind mi-am scris numirea în lăcaşul Cerului.
 
    Tot în această zi, Cuviosul noul Mucenic Gheorghe croitorul Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul o mie şase sute nouăzeci şi trei.
 
Stih : Oarecarele este iarăşi acest Gheorghe,
Noul Mucenic arătat, o de a lui bărbăţie !
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam cu pofta bunei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Ca unul ce erai rănit de dumnezeiasca dragoste a Stăpânului, Părinte, către Dânsul ai avut plecarea inimii tale cu totul nestrămutată, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
 
   Fiind luminat Preaînţelepte cu strălucirea Mântuitorului, ai înfruntat tare pe părtinitorul întunericului, şi ai surpat pe stăpânitorii lumii, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul meu şi Domnul.
 
   Firea oamenilor, care oarecând s-a stricat pentru depărtarea de către Dumnezeu, vrând Ziditorul Dumnezeu să o înnoiască de iznoavă, S-a sălăşluit în pântecele tău Preacurată una Prealăudată.
 
 
   Cu totul mutându-te către Dumnezeu, ai scuturat bună-pătimirea trupului, şi ai luat lucrarea minunilor, cântând : Toate lucrurile binecuvântaţi, lăudaţi pe Domnul.
 
 
   Înfricoşat te-ai arătat dracilor, având pe Hristos sprijinitor, a Căruia Cruce ridicându-o, ai urmat după Dânsul, cântând : Toate lucrurile binecuvântaţi, lăudaţi pe Domnul.
 
   Arătându-se Arhanghelul, grăieşte, vesteşte zămislirea Naşterii tale cea mai presus de cuvânt şi mântuitoare lumii, Preacurată. Toate lucrurile strigând : Binecuvântaţi, lăudaţi pe Domnul.
 
 
   Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce se ţineau de buna-credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te i-ai rourat, şi i-ai învăţat să cânte : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
 
   Cu Botezul tău Părinte te-ai împreunat cu toată Dumnezeirea, şi păzind curată vrednicia chipului, Fericite, ai ajuns cu veselie la strălucirea cea cu trei Lumini.
 
   Acum nu prin închipuire nici prin oglindă priveşti Părinte lumina dumnezeieştii stăpâniri, ci faţă către faţă te învredniceşti Luminii celei mai presus de gând, şi vederii lui Dumnezeu, preaînţelepte.
 
 
   Ca unul ce ai multă îndrăzneală către Împăratul tuturor, Părinte, roagă-te să se mântuiască de toate întâmplările, cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta, ca toţi să te fericim.
 
   Rupe acum lanţurile greşelilor mele, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut Izvorul milostivirii, una de Dumnezeu fericită, şi mă umple de veselie, ca după vrednicie să te slăvesc.
 
 
   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firele cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim
 
 
   Cu creşterea pătimirilor tale ai crescut talanţii, care ţi s-au încredinţat; şi i-ai adus pe dânşii Stăpânului tău, şi ai auzit : Bună slugă, şi celelalte următoare. Către care pomeneşte totdeauna, pentru cei ce te cinstesc cu dragoste, Auxentie, de Dumnezeu purtătorule.
 
 
   Şi după închipuire şi cu dragoste sărut, şi cu credinţă dau închinăciune preacuratei şi dumnezeieştii Icoanei tale, Preacurată, din care izvorăsc tămăduiri sufletelor şi trupurilor, celor ce te laudă pe tine Stăpână, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.