În cartea cea dintâi am scris, o Teofile, despre toate câte a făcut şi a învăţat Iisus, de la început până în ziua când S-a înălţat la cer, după ce prin Duhul Sfânt a dat poruncile Sale Apostolilor, pe care i-a ales. După patima Sa, Iisus li S-a arătat pe Sine viu, prin multe semne doveditoare, şi li S-a făcut văzut timp de patruzeci de zile, vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. Şi când era împreună cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care, a zis El, aţi auzit-o de la Mine. Că Ioan a botezat cu apă, iar voi în curând, după aceste zile, vă veţi boteza cu Duhul Sfânt. Atunci ucenicii care erau adunaţi acolo L-au întrebat şi au zis : Doamne, oare, în vremea aceasta vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel ? Iar El le-a spus : Nu este al vostru ca să ştiţi vremurile sau soroacele pe care Tatăl le-a pus întru a Sa stăpânire. Ci voi, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, veţi lua putere şi îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.


    În zilele acelea, de la muntele ce se cheamă al Măslinilor şi care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă, Apostolii s-au întors în Ierusalim. Şi îndată ce au ajuns, s-au suit în foişor, unde locuiau : Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Vartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov. Toţi aceştia stăruiau într-un cuget, în rugăciune, dimpreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui. În aceste zile, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor, iar numărul celor strânşi acolo era ca la o sută douăzeci, a zis : Bărbaţi fraţi, se cădea să se împlinească acea Scriptură pe care Sfântul Duh, prin gura lui David, a rostit-o de mai înainte despre Iuda, care s-a făcut călăuza celor ce L-au prins pe Iisus. Acela era numărat între noi şi fusese ales la această slujbă. Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi care s-au adunat cu noi, în tot timpul petrecerii între noi a Domnului Iisus, începând de la botezul lui Ioan până la ziua când S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui. Atunci au pus înainte pe doi : Pe Iosif numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi s-au rugat şi au zis : Tu, Doamne, Cel ce cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales, ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei de la care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui. Deci au aruncat sorţi şi sorţul a căzut asupra lui Matia şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece Apostoli.


    În zilele acelea, stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis : Bărbaţi iudei, şi toţi cei ce locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscut, şi ascultaţi cuvintele mele că aceştia nu sunt beţi, după cum socotiţi voi, fiindcă este deabia ceasul al treilea din zi. Dar aceasta este ceea ce s-a spus prin proorocul Ioil : Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. Şi încă peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în cer, şi jos pe pământ semne : sânge, foc şi negură de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, mai înainte ca să vină ziua Domnului, cea mare şi strălucită. Atunci, oricine va chema numele Domnului se va mântui.


    În zilele acelea, zis-a Petru către popor: Bărbaţi israeliteni, ascultaţi cuvintele acestea : Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, răstignindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât. Dar Dumnezeu l-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de moarte. Căci David zice despre El: Pururea am văzut pe Domnul înaintea mea, că El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a desfătat limba mea; chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde. Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune. Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieţii; cu faţa Ta mă vei umple de bucurie. Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vă grăi fără sfială despre strămoşul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua de azi. Dar David, fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui, mai înainte văzând el, a vorbit despre învierea lui Hristos : că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciune. Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, pentru Care noi toţi suntem martori. Deci, înălţându-se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi acum. Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis : Zis-a Domnul Domnului meu : Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Cu neclintire să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu pe Acest Iisus, pe Care voi L-aţi răstignit. L-a făcut Domn şi Hristos. Auzind ei acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi Apostoli : Bărbaţilor şi fraţilor, ce să facem ? Petru le-a răspuns : Pocăiţi-vă ! Şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt.

    În zilele acelea, zis-a Petru către popor : Pocăiţi-vă ! Şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru. Şi prin alte multe vorbe, Petru mărturisea Evanghelia şi-i îndemna pe ei, zicând : Mântuiţi-vă de neamul acesta abătut de la Dumnezeu. Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat; şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Şi stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în cuminecare, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin Apostoli, şi frică mare îi stăpânea pe toţi.

   În zilele acelea, Petru şi Ioan s-au suit la Templu, pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Şi era un om olog din naştere, pe care-l aduceau şi-l puneau în fiecare zi, la poarta Templului, zisă Poarta frumoasă, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în Templu. Acesta, văzând pe Petru şi pe Ioan că vor să intre în Templu, le-a cerut milostenie. Şi Petru, căutând spre el împreună cu Ioan, a grăit : Uită-te la noi ! Iar ologul i-a privit cu luare aminte, aşteptând să capete ceva de la ei. Atunci Petru a zis : Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau : În numele lui Iisus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă. Şi apucându-l de mana dreaptă, l-a ridicat şi îndată picioarele şi încheieturile i s-au înzdrăvenit şi, sărind, a stat în picioare şi a început să umble. Şi a intrat cu ei în Templu şi umbla şi sărea şi lăuda pe Dumnezeu.

    În zilele acelea, fiindcă ologul cel vindecat se ţinea de Petru şi de Ioan, tot poporul, uimit, a alergat la ei, în pridvorul numit al lui Solomon. Iar Petru, văzând aceasta, a rostit către popor : Bărbaţi israeliteni, de ce vă minunaţi de acest lucru, sau de ce staţi cu ochii aţintiţi la noi, ca şi cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acest om să umble ? Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri a preaslăvit pe Fiul Său Iisus, pe Care voi L-aţi dat prins şi L-aţi tăgăduit în faţa lui Pilat, care găsise cu cale să-L libereze. Dar voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă dăruiască un ucigaş. Aţi omorât pe începătorul vieţii, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morţi şi noi îi suntem martori. Prin credinţa în numele Lui, pe acesta, pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi, l-a întărit numele lui Iisus şi credinţa cea întru El i-a dat lui, înaintea voastră a tuturor, această întregire a trupului.

  Prochimen, glasul al 3-lea :
 Mare este Domnul nostru şi mare este tăria Lui şi priceperea Lui nu are hotar.
Stih : Lăudaţi pe Domnul, că este bun.

Prochimen, glasul al 2-lea :
 Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre mântuire.
 Stih : Certând, m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat.

Aliluia, glasul al 2-lea :
Auză-te Domnul în ziua necazului, scutească-te numele Dumnezeului lui Iacob
Stih : Doamne, mântuieşte pe împăratul și ne auzi pe noi, în orice zi Te vom chema.

Prochimen, glasul al 3-lea :
Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi.
 Stih : Toate popoarele bateţi din palme, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.

       Aliluia, glasul al 3-lea :
Întru Tine, Doamne, am nădăjduit să nu mă ruşinezi în veac ; întru dreptatea Ta scapă-mă și mă scoate.
Stih : Fii mie Dumnezeu apărător și casă de scăpare ca să mă mântuieşti.

   În zilele acelea, Apostolii, cei ce se risipiseră din tulburarea întâmplată cu Ştefan, au pătruns până în Fenicia şi în Cipru şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, fără numai iudeilor. Dar au fost printre ei câţiva din Cipru şi din Cirene, care, venind în Antiohia, au vorbit şi elinilor şi le-au binevestit pe Domnul Iisus. Şi mâna Domnului era cu ei şi mare număr au crezut şi s-au întors la Domnul. Iar vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim şi au trimis pe Varnava până la Antiohia. Şi sosind acesta şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să stăruiască întru Domnul cu tot din adâncul inimii, căci era bărbat bun şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi s-a adăugat mulţime multă credincioşilor Domnului. Apoi Varnava a plecat la Tars, ca să caute pe Saul şi, aflându-l, l-a dus la Antiohia, şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini. În acele zile au venit, din Ierusalim în Antiohia, prooroci. Şi unul dintre ei, cu numele Agav, s-a sculat şi a arătat, prin Duhul, că peste toată lumea va să fie o foamete mare, care s-a şi întâmplat în zilele lui Claudiu. Atunci ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea; ceea ce au şi făcut, trimiţând la cei bătrâni ajutorul prin mâna lui Varnava şi a lui Saul.


   În zilele acelea, gândindu-se Petru la cele petrecute cu el, a mers acasă la Maria, mama lui Ioan, numit şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi fraţi și se rugau. Şi bătând Petru în uşa de la poartă, o slujitoare, cu numele Rodi, s-a dus să asculte şi, cunoscând vocea lui Petru, de bucurie nu a deschis uşa, ci alergând înăuntru a spus că Petru stă înaintea uşii. Ei însă i-au zis : Nu eşti în toată firea. Ci ea stăruia că este aşa. Iar ei ziceau : Este îngerul lui. Dar Petru bătea mereu în poartă. Deschizând deci l-au văzut şi au rămas uimiţi. Şi, făcându-le cu mâna semn să tacă, le-a povestit în ce chip Domnul l-a scos pe el din temniţă. Apoi a zis : Spuneţi aceasta lui Iacov şi fraţilor. Şi a ieşit şi s-a dus în alt loc.

   În zilele acelea, Varnava şi Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, s-au întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, numit şi Marcu. În Biserica din Antiohia erau prooroci şi învăţători : Varnava, Simeon, căruia îi zicea Niger, Luciu Cirineul, Manain cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul. Şi, pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a grăit: Osebiţi-Mi pe Varnava şi pe Saul pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. Deci aceştia, minaţi de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru. și ajungând în Salamina, au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagoga iudeilor. Iar pe Ioan îl aveau de ascultare. După aceea au străbătut toată insula până la Pafos şi acolo au dat de un iudeu, vrăjitor şi prooroc mincinos, al cărui nume era Varusus, şi care era în preajma dregătorului Serghie Paul, bărbat înţelept. Acesta, chemând la sine pe Varnava şi pe Saul, a căutat cu tot dinadinsul să audă cuvântul lui Dumnezeu. Dar le stătea împotrivă Elimas vrăjitorul, căci aşa se tălmăceşte numele lui, străduindu-se să întoarcă pe dregător de la credinţă. Atunci Saul, care se numeşte și Pavel plin fiind de Duh Sfânt, a privit ţintă la el, și a zis : O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte ? Şi acum, iată, mâna Domnului te-a lovit. Şi orb vei fi şi soarele nu-l vei mai vedea până la o vreme. Şi, îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi, dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână. Atunci dregătorul, văzând ce s-a făcut, a crezut, mirându-se foarte de învăţătura Domnului.

   În zilele acelea, de la Pafos, Pavel şi cei ce erau împreună cu el s-au urcat în corabie şi au venit la Perga Pamfiliei. Ioan însă despărţindu-se de ei, s-a întors la Ierusalim. Ci ei, plecând din Perga, au ajuns la Antiohia, în Pisidia, şi, intrând în sinagogă într-o zi de sâmbătă, au şezut. Iar după citirea Legii şi a proorocilor, maimarii sinagogii au trimis la ei, zicându-le : Bărbaţi fraţi, dacă aveţi vreun cuvânt de mângâiere pentru popor, vorbiţi. Atunci, sculându-se Pavel şi făcându-le cu mâna semn să tacă, a grăit : Bărbaţi israeliteni şi voi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi : Dumnezeul acestui popor al lui Israel a ales pe părinţii noştri şi pe popor l-a înălţat, când era străin în pământul Egiptului, şi cu braţ înalt i-a scos de acolo; și vreme ca de patruzeci de ani i-a hrănit în pustie, şi nimicind şapte neamuri în ţara Canaanului, pământul acelora l-a dat lor spre moştenire. Şi au trecut ca la patru sute cincizeci de ani. Şi după aceasta le-a dat lor judecători, până la Samuil proorocul. Şi după aceea au cerut împărat şi Dumnezeu le-a dat, timp de patruzeci de ani, Saul, feciorul lui Chiş, bărbat din seminţia lui Veniamin. Iar după ce l-a înlăturat, le-a ridicat ca împărat pe David, căruia i-a zis, mărturisind : Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat după inima Mea, care va face toate voile Mele. Şi din urmaşii acestuia. Dumnezeu, după făgăduinţă, i-a adus lui Israel un Mântuitor, pe Iisus, după ce Ioan a propovăduit, înaintea venirii Lui, botezul pocăinţei la tot poporul lui Israel.

   În zilele acelea, înconjurându-i ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi însă a ieşit cu Varnava către Derbe. După ce au propovăduit şi în acel oraş şi au făcut ucenici mulţi, s-au înapoiat la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruiască în credinţă şi arătându-le că prin multe suferinţe ni se cade nouă să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu. Apoi, cu rugăciuni şi cu ajunări, le-au hirotonit preoţi în fiecare biserică, şi i-au încredinţat pe ei Domnului în care crezuseră. Iar după ce au străbătut Pisidia, au venit în Pamfilia şi, propovăduind cuvântul încă o dată în Perga, au coborât la Atalia. De acolo au mers pe apă la Antiohia, de unde fuseseră daţi în seama harului lui Dumnezeu, pentru lucrul pe care-l împliniseră. Iar când au sosit şi au adunat Biserica, au vestit toate câte a făcut Dumnezeu cu ei şi că a deschis păgânilor uşa credinţei. Şi au petrecut acolo cu ucenicii multă vreme. Şi unii, pogorându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi zicând că; dacă nu vă tăiaţi împrejur, după datina lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi. Pavel şi Varnava au avut cu ei multă pricină şi împotrivire. Atunci fraţii au rânduit ca Pavel şi Varnava şi alţi câţiva dintre ei să se ducă, pentru aceste neînţelegeri, la Apostolii şi la preoţii din Ierusalim. Deci ei, trimişi fiind de Biserică, trecură prin Fenicia şi prin Samaria, istorisind despre întoarcerea păgânilor şi făcând mare bucurie tuturor fraţilor. Sosind în Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de Apostoli şi bătrâni, şi au spus câte a făcut Dumnezeu cu ei.

   În zilele acelea, unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credinţă, s-au ridicat şi au grăit : Trebuie să-i tăiaţi împrejur şi să le porunciţi să păzească Legea lui Moise. Atunci, Apostolii şi preoţii s-au adunat ca să cerceteze acest lucru. Şi după multă cercetare, s-a sculat Petru şi le-a spus : Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales dintre voi ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile, le-a dovedit aceasta, dându-le Duhul Sfânt, ca şi nouă, şi, prin credinţă curăţind inimile lor, între noi şi ei n-a făcut nici-o deosebire. Acum deci pentru ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi sa puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm ? Ci, prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia. Atunci toată mulţimea a tăcut şi a dat ascultare lui Varnava şi lui Pavel, care au istorisit câte semne şi minuni a făcut Dumnezeu prin ei, între neamuri.

   În zilele acelea, Pavel şi Varnava petreceau în Antiohia, învăţând şi binevestind, împreună cu mulţi alţii, cuvântul Domnului. Dar, după un timp, Pavel a zis către Varnava : Întorcându-ne, să cercetăm pe fraţi, în fiecare oraş în care am vestit cuvântul Domnului, şi să vedem cum se află. Şi Varnava ţinea să ia împreună cu ei şi pe Ioan, care se numeşte Marcu. Pavel însă socotea că pe Marcu, care se despărţise de ei din Pamfilia şi nu venise alături la lucrul Evangheliei, nu trebuie să-l ia cu ei. Deci s-a iscat neînţelegere între ei, aşa că s-au despărţit unul de altul. Şi Varnava a luat pe Marcu şi a plecat cu corabia la Cipru, iar Pavel, alegându-şi pe Sila, a plecat încredinţat de către fraţi harului Domnului. Şi străbătând Siria şi Cilicia, a întărit Bisericile.

   În zilele acelea, când ne duceam noi, Apostolii, la locul de rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc şi care, ghicind, aducea mult câştig stăpânilor ei. Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga zicând : Aceşti oameni sunt slujitori ai Dumnezeului Celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. Şi aceasta a făcut-o mai multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se, s-a întors şi i-a zis duhului : În numele lui Iisus Hristos, îţi poruncesc să ieşi din ea. Şi în acel ceas a ieşit. Iar când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au dus în piaţă, înaintea dregătorilor. Şi, ducându-i la judecători, au zis : Aceşti oameni, care sunt iudei, tulbură cetatea noastră; ei ne învaţă obiceiuri care nouă, ca romani, nu ne este îngăduit să le primim, nici să le facem. Şi s-a ridicat şi mulţimea împotriva lor. Atunci judecătorii le-au rupt veşmintele şi au poruncit să-i bată cu vergi. Şi, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare, poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă. Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul temniţei şi le-a strâns picioarele lor în butuci. Şi, către miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântece de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi ascultau la ei. Şi deodată, s-a făcut cutremur mare de pământ, aşa că s-au zguduit temeliile temniţei şi într-o clipă s-au deschis toate uşile şi legăturile tuturor s-au dezlegat. Atunci, deşteptându-se temnicerul şi, văzând deschise uşile închisorii, a tras sabia, gata să-şi ia viaţa, căci credea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas puternic şi a zis : Să nu-ţi faci nici-un rău, că toţi suntem aici. Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila; şi, scoţându-i afară, după ce pe ceilalţi i-a zăvorit la loc, le-a zis : Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc ? Ci ei au răspuns : Crede în Domnului Iisus şi te vei mântui, tu şi casa ta. Şi i-au predicat lui cuvântul Domnului şi tuturor celor din casa lui. Atunci el, luându-i la sine, într-acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată. Apoi, ducându-i în casă, a pus masa şi s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu.


   În zilele acelea, Pavel şi Sila, după ce au trecut prin Amfipoli şi prin Apolonia, au sosit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. Şi după cum îi era obiceiul, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi, dovedindu-le că Hristos trebuia să pătimească şi să învieze din morţi, şi că Acest Iisus, pe Care vi-L vestesc eu, este Hristos. Şi unii dintre ei au crezul şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila; şi tot aşa, mare mulţime de elini, temători de Dumnezeu, şi nu puţine dintre femeile de frunte. Deci iudeii care nu crezuseră, umplându-se de pizmă, au luat cu ei pe câţiva oameni răi din pleava târgului, au adunat gloate şi au ridicat oraşul în picioare. Apoi, năvălind în casa lui Iason, căutau pe Apostoli să-i scoată afară înaintea mulţimii. Dar, negăsindu-i, au târât pe Iason şi pe câţiva fraţi, la mai-marii cetăţii, strigând că cei ce au tulburat toată lumea au venit şi aici şi Iason i-a primit. Şi toţi aceştia lucrează împotriva rânduielilor Cezarului, zicând că un altul este împărat , anume Iisus. Şi au tulburat mulţimea şi pe mai-marii oraşului, care ascultau acestea. Dar, după ce a luat chezăşie de la Iason şi de la ceilalţi, le-au dat drumul.

   În zilele acelea, atenienii au luat cu ei pe Pavel, şi ducându-l în Areopag, i-au zis : Putem să ştim şi noi, care este această învăţătură nouă, pe care o înveţi tu ? Căci tu aduci la auzul nostru ceva străin; voim deci să ştim ce poate fi aceasta. Căci toţi atenienii, ca şi străinii care stăteau în Atena, cu nimic nu-şi petreceau vremea decât să spună ori să audă ce mai este nou. Şi Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis : Bărbaţi atenieni, voi sunteţi în ochii mei, după toate câte văd, osebit de cucernici; Căci, străbătând oraşul vostru şi privind la ce vă închinaţi voi, am aflat şi un altar, pe care este scris : Necunoscutului Dumnezeu . Deci eu vă vestesc vouă pe Acela pe care voi Îl cinstiţi, fără să-L cunoaşteţi. Dumnezeu, Care a făcut lumea aceasta şi toate cele ce sunt într-însa, fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mână omenească, şi nici nu-L slujesc mâini omeneşti, căci n-are nevoie de nimic, de vreme ce El dă tuturor viaţă şi suflare şi toate. El a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, şi a aşezat de mai înainte vremurile şi hotarele aşezării lor, făcându-i să caute pe Dumnezeu, doar L-or simţi şi L-or afla pe El, măcar că nu e departe de fiecare dintre noi. Căci întru El viem şi ne mişcăm şi suntem.

   În zilele acelea, Pavel, coborându-se din corabie, la Cezareea, s-a suit la Ierusalim şi, după ce s-a întâlnit frăţeşte cu cei din Biserică, a coborât la Antiohia. Şi după ce a stat câtăva vreme, a plecat, străbătând de-a rândul ţinutul Galatiei şi Frigia şi a întărit pe toţi ucenicii. Iar un iudeu cu numele Apolo, născut în Alexandria, bărbat învăţat, care era tare în Scripturi, a sosit la Efes. Acesta primise învăţătură despre calea Domnului şi cu inimă fierbinte vorbea şi învăţa fără greş cele despre Iisus, dar cunoştea numai botezul lui Ioan. Şi el a început să vorbească fără sfială, în sinagogă. Auzindu-i, Priscila şi Acvila l-au luat cu ei şi i-au lămurit şi mai cu de-amănuntul calea lui Dumnezeu. Şi i-a fost vrerea ca să treacă în Ahaia, iar fraţii au scris ucenicilor şi i-au îndemnat stăruitor ca să-l primească bine. Şi, sosind în Corint, a fost de mare ajutor, prin harul Domnului, celor ce crezuseră, căci, cu tărie şi de faţă cu toată lumea, el înfrunta pe iudei, dovedind din Scripturi că Iisus este Hristos.

   În cartea cea dintâi am scris, o Teofile, despre toate câte a făcut şi a învăţat Iisus de la început, până în ziua când S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, a dat poruncile Sale Apostolilor pe care i-a ales. După patima Sa, Iisus li S-a arătat pe Sine viu, prin multe semne doveditoare, şi li S-a făcut văzut timp de patruzeci de zile, vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia Lui Dumnezeu. Şi, când era împreună cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care, a zis El, aţi auzit-o de la Mine. Că Ioan a botezat cu apă, iar voi, în curând după aceste zile, vă veţi boteza cu Duhul Sfânt. Atunci ucenicii care erau adunaţi acolo L-au întrebat şi au zis : Doamne, oare, în vremea aceasta vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel ? Iar El le-a spus : Nu este al vostru ca să ştiţi vremurile sau soroacele pe care Tatăl le-a pus întru a Sa stăpânire. Ci voi, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, veţi lua putere şi îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la  marginea pământului. Iar după ce a grăit acestea, S-a înălţat, cu ei de faţă, şi un nor L-a luat din ochii lor. Şi, pe când se ducea EI, iar el priveau la cer cu ochii aţintiţi, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe; şi aceştia au zis : Bărbaţi galileieni, de ce staţi, uitându-vă la cer ? Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut ducându-Se la cer. Atunci ei, de la muntele ce se cheamă al Măslinilor şi care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă, s-au întors la Ierusalim.


   În zilele acelea, când Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părţile de sus ale Asiei, a coborât la Efes. Şi, găsind câţiva ucenici, i-a întrebat : Primit-aţi voi Duhul Sfânt, când aţi crezut ? Ei însă i-au răspuns : Nici n-am auzit măcar că este Duh Sfânt. Zis-a Pavel : Dar cu ce botez v-aţi botezat ? Ei au spus: Cu botezul lui Ioan. Atunci Pavel a grăit : Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus. Auzind ei aşa, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Iar când Pavel şi-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau. Şi erau cu toţi ca la doisprezece bărbaţi. Apoi a intrat în sinagogă şi a propovăduit cu îndrăzneală timp de trei luni, vorbind cu ei şi căutând să-i convingă despre împărăţia lui Dumnezeu.

   În zilele acelea, în ziua întâi a săptămânii (adică Duminică), adunându-se ucenicii ca să frângă pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii. Iar în foişor, unde erau adunaţi, erau multe făclii aprinse. Ci un băiat, cu numele Eutihie, şezând pe fereastră, pe când Pavel ţinea lungul său cuvânt, a adormit adânc şi astfel, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea şi l-au ridicat mort. Atunci Pavel, dându-se jos, s-a plecat peste el, l-a luat în braţe şi a zis : Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este într-însul. Apoi s-a suit, a frânt pâinea, a mâncat şi a mai vorbit încă mult, până la ziuă. După aceea a ieşit. Iar pe băiat l-au adus viu şi peste măsură s-au mângâiat.

   În zilele acelea, Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii. Însă din Milet a trimis la Efes şi a chemat la sine pe preoţii Bisericii. Şi, când au venit la el, le-a grăit : Drept aceea, luaţi aminte de voi şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi Episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta că, după plecarea mea, vor intra, între voi, lupi crânceni, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor scula bărbaţi, grăind învăţături greşite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheați, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat, noaptea şi ziua, să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Şi acum, fraţilor, vă încredinţez pe voi lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească desăvârşit şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi. Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni. Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru nevoile mele şi ale celor ce erau cu mine. Întru toate v-am dat vouă pildă că, ostenindu-vă astfel, cade-se să ajutaţi pe cei slabi şi să ţineţi minte cuvintele Domnului Iisus, căci EI a zis : Mai fericit este a da decât a lua. Şi, zicând acestea, a îngenunchiat şi s-a rugat cu ei toţi.


   În zilele acelea, pornind a doua zi, noi şi cei ce eram cu Pavel, am venit în Cezareea. Şi intrând în casa lui Filip binevestitorul, unul dintre cei şapte diaconi, am rămas la el. Ci el avea patru fiice, fecioare, care erau proorocițe. Şi rămânând acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav şi, venind la noi, a luat brâul lui Pavel, şi-a legat cu el picioarele şi mâinile şi a zis : Acestea zice Duhul Sfânt : Pe bărbatul al cui este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii în Ierusalim şi-l vor da în mâinile păgânilor. Când am auzit acestea, l-am rugat şi noi şi cei din Cezareea, ca să nu se ducă la Ierusalim. Atunci Pavel, răspunzându-ne, a zis : Ce faceţi, de plângeţi şi-mi sfâşiaţi inima ! Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor, în Ierusalim, pentru numele Domnului Iisus. Deci, nevoind să asculte, ne-am potolit şi am zis : Facă-se voia Domnului.

   În zilele acelea, Pavel, luând cu el patru bărbaţi, s-a curăţit împreună cu ei şi a doua zi a intrat în Templu, să vestească în ce zi se împlinesc zilele de curăţire şi deci când trebuie să fie adusă jertfa pentru fiecare dintre ei. Şi, când era să se împlinească cele şapte zile, iudeii din Asia l-au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat toată mulţimea şi au pus mâna pe el, strigând : Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor ! Acesta este omul care propovăduieşte la toţi şi pretutindeni împotriva poporului şi a Legii şi a locului acestuia, ba încă şi elini a băgat în Templu şi a spurcat locul acesta sfânt. Căci ei văzuseră mai înainte pe Trofim din Efes, cu Pavel, în oraş, şi pe acesta gândeau ei că Pavel i-a băgat în Templu. Şi s-a mişcat toată cetatea şi poporul a dat năvală şi, prinzându-l pe Pavel, l-au scos afară din Templu şi îndată au închis porţile. Dar, când căutau ei ca să-l omoare, i-a venit veste căpitanului cohortei, că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luând îndată ostaşi şi şutaşi, a alergat la ei; iar ei, când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, s-au oprit şi n-au mai bătut pe Pavel.

   În zilele acelea, Pavel, privind sinedriul în faţă, a grăit : Bărbaţi fraţi, eu mi-am dus viaţa mea, înaintea Domnului, până în această zi, cu deplin cuget curat. Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce şedeau lângă el să-l bată peste gură. Dar Pavel a zis către el : Te va bate Dumnezeu, perete văruit ! Că tu şezi şi mă judeci după Lege şi porunceşti să mă bată împotriva Legii ! Iar cei ce stăteau lângă el au zis : Pe arhiereul lui Dumnezeu îl faci tu de ocară ? Pavel răspunse : Fraţilor, nu ştiam că este arhiereu; căci este scris : Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău. Dar Pavel, ştiind că o parte erau saduchei şi, cealaltă, farisei, a strigat în sinedriu : Bărbaţi fraţi ! Eu sunt fariseu, fecior de farisei. Pentru nădejdea şi învierea morţilor sunt eu în judecată. Când a grăit aceasta, între farisei şi saduchei s-a iscat neînţelegere şi mulţimea s-a dezbinat. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturisesc şi una şi alta. Atunci s-a făcut mare strigăt şi, sculându-se unii cărturari din partea fariseilor, se certau şi ziceau : Niciun rău nu-l aflăm în acest om. Iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim lui Dumnezeu. Deci făcându-se mare dezbinare şi temându-se căpitanul ca Pavel să nu fie sfâşiat de ei, a poruncit ostaşilor să se pogoare, să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în tabără. Iar în noaptea următoare, a stat Domnul lângă el şi i-a zis : Îndrăzneşte, Pavele ! Căci, precum ai mărturisit despre Mine la Ierusalim, astfel trebuie să mărturiseşti şi la Roma.

   În zilele acelea, regele Agripa şi Berenice au sosit în Cezareea, ca să ureze lui Festus bun-venit. Şi pentru că au rămas acolo mai multe zile, Festus, în faţa regelui, a deschis vorba despre Pavel şi a zis : Este aici un bărbat, lăsat de Felix în închisoare, în privinţa căruia, când am fost în Ierusalim , mi s-au jeluit arhiereii şi bătrânii iudeilor şi au cerut osândirea lui. Eu însă le-am răspuns că romanii n-au obiceiul să osândească un om, până când învinuitul n-are în faţă pe pârâşii lui şi nu i se dă putinţa să se apere de învinuire. Atunci ei au venit aici. Iar eu, fără nici o amânare, a doua zi, am stat la judecată şi am poruncit să-l aducă pe bărbat. Dar pârâşii, care s-au ridicat împotriva lui, nu i-au adus nicio învinuire dintre cele rele, precum socoteam eu, ci aveau cu el nişte neînţelegeri pentru credinţa lor şi pentru un Iisus mort, de Care însă Pavel zicea că este viu.

   În zilele acelea, după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi unui ostaş cu numele Iuliu, din cohorta Augusta. Şi intrând într-o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; iar cu noi era Aristarh, macedonean din Tesalonic. Şi a doua zi, am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se faţă de Pavel cu omenie, i-a dat voie să se ducă la prieteni şi să primească purtarea lor de grijă. Pornind de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă. Apoi am străbătut marea Ciliciei şi a Pamfiliei şi am sosit la Mira Liciei. Acolo, sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, în drum spre Italia, şi ne-a suit în ea. Multe zile am plutit cu încetineală şi am ajuns de-abia în dreptul Cnidului şi, fiindcă vântul nu se slăbea, am trecut pe sub Creta, pe lângă Salmona. Şi, cu multă greutate, mergând noi pe lângă ea, am sosit într-un loc numit Bune-Limanuri, de care este aproape oraşul Lasea. Şi trecând multă vreme şi călătoria fiind acum primejdioasă, fiindcă trecuse şi postul (sărbătorii ispăşirii, care se ţinea la evrei, toamna), Pavel îi îndemna şi le zicea : Bărbaţilor, văd că mergerea pe apă va să fie cu necaz şi cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, ci şi pentru vieţile noastre. Dar sutaşul se încredea mai mult în cârmaci şi în stăpânul corăbiei decât în cele spuse de Pavel. Iar limanul nefiind bun de iernat, cei mai mulţi dintre ei au dat sfatul să plecăm de acolo şi, dacă s-ar putea, să ajungem şi să iernăm la Fenix, un liman din Creta, deschis spre vântul de miazăzi-apus şi spre vântul de miazănoapte-apus. Şi când a început să sufle un vânt de miazăzi, au crezut că sunt stăpâni pe punerea lor la cale, au ridicat ancora şi au vâslit cât mai aproape de ţărmul Cretei. Însă, nu după multe vreme, s-a năpustit asupra insulei un vânt viforos, care se numeşte Euroclidon, şi, smulgând corabia, iar ea neputând să meargă împotriva vântului, ne-am lăsat duşi în voia lui. Iar când treceam pe lângă o insulă mică, numită Clauda, am izbutit cu greutate să prindem luntrea. Apoi, după ce au ridicat-o, au pus mâna pe odgoane şi au încins corabia pe dedesubt. Iar de frică să nu cadă în Siria, au lăsat pânzele în jos şi vântul îi ducea aşa. Şi, pentru că furtuna ne împresura cu străşnicie, în ziua următoare au lepădat povara din corabie; iar a treia zi, cu mâinile lor, aruncară uneltele corăbiei. Mai multe zile, nici soarele, nici stelele nu se arătară, iar furtuna bântuia fără scădere; drept aceea, orice nădejde de scăpare ni se luase; apoi, fiindcă multă vreme nu mâncaseră nimic, Pavel, stând în mijlocul lor, le-a grăit : Trebuia, o bărbaţilor, să ascultaţi de vorba mea şi să nu plecaţi din Creta şi n-aţi fi îndurat nici primejdia aceasta, nici această pagubă. Dar acum, vă îndemn să fiţi cu inimă bună, căci nici un suflet din voi nu va pieri, fără numai corabia; căci, astă noapte, un înger al Dumnezeului al Căruia sunt eu şi Căruia ii slujesc, a stat înaintea mea, şi mi-a zis : Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce sunt în corabie cu tine. De aceea, bărbaţilor, fiţi cu inimă bună, căci am încredere în Dumnezeu, că aşa va fi, după cum mi s-a spus, şi trebuie să dăm de vreo insulă. Iar în a paisprezecea noapte, de când vântul ne purta încoace şi încolo pe Adriatica, pe la miezul nopţii, corăbierii îşi dădură cu bănuiala că un pământ oarecare este în apropiere. Atunci, lăsând măsura în jos, găsiră douăzeci de stânjeni şi, trecând puţin mai departe, măsurară din nou şi găsiră cincisprezece stânjeni. Deci, temându-se ca nu cumva să cădem în loc stâncos, au aruncat patru ancore, de la partea din urmă a corăbiei şi au aşteptat cu nerăbdare să se facă ziuă. Dar corăbierii căutau să fugă din corabie şi au coborât luntrea în mare, sub cuvânt că vor să întindă ancorele de la partea dinainte, Pavel a spus sutaşului şi ostaşilor : Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi să scăpaţi. Atunci ostaşii tăiară funiile luntrei și o lăsară să cadă. Până să se facă ziuă, Pavel i-a rugat pe toţi să ia şi să mănânce, zicându-le : Paisprezece zile sunt astăzi de când n-aţi mâncat, aşteptând şi nimic gustând. De aceea, vă rog să mâncaţi, căci aceasta este spre scăparea voastră. Căci nici unuia din voi un fir de păr din cap nu-i va pieri. Şi, grăind acestea şi luând pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt şi a început să mănânce. Atunci toţi, prinzând inimă, au luat şi ei de mâncare. Şi erau în corabie, de toţi, două sute şaptezeci şi şase de suflete. După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând griul în mare. Când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, ci vedeau un sân de mare, având ţărm de nisip. Şi au hotărât să scoată corabia într-acolo, de le va fi cu putinţă. Atunci au deznodat ancorele şi le-au lăsat în mare; în acelaşi timp au slăbit legăturile cârmelor. Apoi au ridicat vetrila din frunte în bătaia vântului şi au ţinut către ţărm. Dar au nimerit într-un dâmb de nisip şi au înţepenit corabia, aşa încât partea dinainte, înfingându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de urgia valurilor, iar ostaşii sfătuiră să omoare pe cei legaţi, ca să nu scape vreunul înotând. Sutaşul însă, voind să ferească pe Pavel, i-a oprit de la gândul lor şi a poruncit ca aceia, care ştiu să înoate, să se arunce în mare şi să iasă la ţărm, cei dintâi; iar ceilalţi, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Şi astfel au ajuns cu toţii să scape, la uscat. După ce am scăpat, am aflat că insula se numeşte Malta.

   În zilele acelea, după ce am scăpat de pe corabie, cei ce eram cu Pavel am aflat că insula se numeşte Malta. Iar locuitorii din insulă ne arătau osebită dragoste, căci, aprinzând foc, ne-au luat pe toţi la ei, din pricina ploii care era şi din pricina frigului. Ci Pavel, strângând grămadă de găteje şi punându-le pe foc, o viperă a ieşit de căldură şi s-a agăţat de mâna lui. Când locuitorii au văzut vipera spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii. Negreşit că acest om este un ucigaş, pe care dreptatea lui Dumnezeu nu i-a îngăduit să mai trăiască, măcar că din valuri a scăpat. Însă Pavel, scuturând vipera în foc, n-a pătimit niciun rău; dar ei se aşteptau că el va să se umfle, ori să cadă deodată mort. Ci, după ce au aşteptat multă vreme şi au văzut că nu i se întâmplă nimic rău, şi-au schimbat cugetele şi ziceau că el este un zeu. Împrejurul acelui loc, avea ţarine un anume Publius, maimarele insulei. Acesta ne-a primit la el şi ne-a găzduit, prieteneşte, trei zile. Şi s-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea în pat, bântuit de friguri şi de urdinare cu sânge. Ci Pavel, intrând la el şi rugându-se, şi-a pus mâinile peste el şi l-a făcut sănătos. După această vindecare, şi ceilalţi din insulă, care aveau slăbiciuni, veneau şi se tămăduiau. Şi aceştia ne-au cinstit cu multe daruri şi, când a fost să plecăm cu corabia, ne-au pus la îndemână cele ce ne trebuiau. După trei luni, am purces cu o corabie din Alexandria, care iernase în insulă, şi care avea semnul fraţilor dioscuri, Castor şi Pollux. Şi ajungând în Siracuza, am rămas acolo trei zile, de unde, înconjurând, am sosit la Regiuni. Şi după o zi, suflând un vânt de miazăzi, a doua zi am ajuns la Puteoli. Acolo am găsit fraţi care ne-au rugat să rămânem la ei o săptămână. Şi aşa am venit la Roma. Auzind despre noi, fraţii de acolo au venit întru întâmpinarea noastră până la Forul lui Apiu şi la Trei Taverne. Iar Pavel, văzându-i, a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat. Când am intrat în Roma, sutaşul a dat pe cei legaţi în primire voievodului oastei, iar lui Pavel i-a îngăduit să locuiască singur, cu ostaşul care îl păzea. Şi, după trei zile, Pavel a chemat la el pe cei care erau fruntaşii iudeilor. Iar când s-au adunat laolaltă, a rostit către ei : Bărbaţi fraţi, deşi eu n-am făcut nimic împotriva poporului nostru, sau a datinilor părinteşti, am fost dat din Ierusalim, fiind legat, în mâinile romanilor. Aceştia, după ce m-au cercetat, voiau să-mi dea drumul, fiindcă nu se dovedea la mine nici o pricină vrednică de moarte; dar iudeii s-au rostit împotrivă. Atunci, am fost silit să cer să fiu judecat de Cezarul, dar nu că aş avea vreo pâră de adus neamului meu. Pentru această pricină v-am chemat la mine, să vă văd şi să vorbesc cu voi. Căci pentru nădejdea lui Israel stau eu ferecat cu lanţul acesta. Ei au răspuns lui Pavel : Noi n-am primit din Iudeea nici scrisori în privinţa ta, nici vreunul dintre fraţi nu a venit care să ne dea de ştire sau să spună ceva rău despre tine. Găsim însă cu cale să auzim de la tine ceea ce gândeşti; căci despre eresul acesta ne este cunoscut, că pretutindeni se vorbeşte împotrivă-i. Deci, rânduindu-i o zi, au venit la el, la gazdă, mai mulţi, şi, de dimineaţa până seara, Pavel le-a lămurit şi le-a mărturisit împărăţia lui Dumnezeu, căutând să-i încredinţeze despre Iisus din Legea lui Moise şi din prooroci. Şi unii dădeau crezare celor spuse, iar alţii nu credeau. Deci, fără să se înţeleagă unii cu alţii, au plecat. Ci Pavel a mai spus un cuvânt : Bine a grăit Duhul Sfânt, prin Isaia proorocul, către părinţii voştri, când a zis : Mergi la poporul acesta şi zi : Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege, şi, uitându-vă, veţi privi, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile au auzit greu şi ochii lor şi i-au închis. Ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi Eu să-i însănătoșesc. Drept aceea, cunoscut să vă fie, vouă, că această mântuire a Lui Dumnezeu trimisă a fost neamurilor; şi ele vor asculta. Şi, după ce a zis el acestea, iudeii au plecat, având între ei mare neînţelegere. Iar Pavel a rămas doi ani întregi, în casa luată de el cu chirie, şi primea pe toţi care veneau la el, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi învăţând despre Domnul Iisus Hristos, cu toată îndrăzneala şi fără nici o opreală.