LA STIHOAVNĂ Stihirile, glasul al 4-lea.

Podobie : Ca pe un viteaz...

Stih : În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor.

Stih : Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

Troparul, glasul al 3-lea.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Apostolului, de 2 ori. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei, învierii.

După întâia Catismă, Sedealna; glasul 1.

Podobie : Mormântul tău...

După a doua Catismă, SEDEALNA glasul al 3-lea.

Podobie : Pentru mărturisirea...

Psalmul 50.

CANOANELE

Amândouă din Octoih, fără mucenicine, şi al Apostolului pe 6.

CANONUL Apostolilor

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea :

Irmos : Deschide-voi gura mea...

Slavă...

Catavasie : Deschide-voi gura mea...

Cântarea a 3-a :

Irmos : Pe ai tăi cântăreţi...

Slavă...

Slavă...

Cântarea a 5-a :

Irmos : Spăimântatu-s-au toate...

Slavă...

Cântarea a 6-a :

Irmos : Venit-am întru adâncurile...

Slavă...

CONDAC, glasul al 4-lea

Podobie : Cel ce te-ai înălţat...

ICOS

Cântarea a 7-a :

Irmos : N-au slujit făpturii...

Slavă...

Cântarea a 8-a :

Irmos : Pe tinerii cei binecredincioși...

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cântarea a 9-a :

Irmos : Tot neamul pământesc...

Slavă...

LUMINÂNDA.

Podobie : Cu Duhul înainte stând...

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 4-lea :

Podobie : Dat-ai semn...

Glasul al 8-lea.

SLAVOSLOVIA cea mare. Ecteniile şi Otpustul Ceasului 1. Şi otpustul desăvârşit.

   Acest sfânt de mic copil s-a făcut monah şi a învăţat meşteşugul zugrăviei. Iar pe lângă aspra viaţă, şi înfrânarea ce întrebuinţa, se silea fericitul încă şi spre milostenie. Pentru care a şi primit Darul preoţiei. Deci după ce se făcu preot, a dat război împotriva tuturor eresurilor. Şi atât de multe necazuri a suferit, nu numai de la nestorieni şi eutihieni şi dioscoreni, ci şi de la luptătorii de icoane, întrucât este cu neputinţă prin cuvânt a se spune. Ci şi la Roma cea veche a fost trimis ca să ajute părinteştile şi Apostoleştile dogme, cărora le da război luptătorii de icoane. Şi întorcându-se de la Roma la Constantinopol cu mare încuviinţare, iarăşi a fost trimis la Roma pentru aceiaşi pricină; şi în drumul său de a doua oară la Roma, pe la mijlocul căii, s-a bolnăvit din tulburările vremii, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, fiind adus la împărăteasa cetăţilor, s-a aşezat în mănăstirea, ce se numea a lui Evandru de ceea parte de zid.

    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zaharia Ciubotarul şi Ioan.

Stih : Zaharia şi Ioan împreună.
Aveau minte heruvimicească priveghelnică.


   Un om oarecare vestit întru lucrurile lumeşti, cu numele Ioan, lepădând toate îndulcirile vieţii, ducea o viaţă smerită şi monahicească. Şi îndeletnicindu-se în fapte dumnezeieşti, se sârguia ca să placă numai lui Dumnezeu. Deci ostenindu-se pururea întru rugăciuni şi cereri întinzându-se şi sporind la cele mai înaintate şi mai mari isprăvi. Fiindcă pe lângă celelalte ale lui păşiri, aveau obicei a se duce ca să privegheze toată noaptea la bisericile Domnului, drept aceea într-o noapte, s-a dus la Biserica cea mare a sfintei Sofiei ce se află în Constantinopol şi aflând uşile încuiate, a şezut acolo pe un scaun ce era aproape, fiind ostenit el şi întru şederea sa îşi citea slujba cu glas şoptitor. Şi iată vede o strălucire de lumină, ce venea de afară, şi privind mai cu luare aminte, a văzut un bărbat cucernic, care urmă după lumina aceea. Deci bucurându-se pentru acea privire, mai bine luă aminte, voind ca să vadă ce are să facă acel om. Şi când a ajuns omul acela la porţile bisericii sfintei Sofiei ce erau închise, şi-a plecat genunchii dinaintea porţilor, şi îndestul a făcut rugăciunea, apoi a ridicat în sus mâinile sale, şi făcând semnul Crucii pe porţi, o minune ! Îndată ele s-au deschis de la sine, şi împreună cu lumina a intrat, înlăuntru şi minunatul acela. Şi după ce a intrat, iarăşi a plecat genunchii  pe pardoseală, unde deasupra era zugrăvită Icoana preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi sculându-se a deschis şi acolo porţile, şi venind la porţile cele frumoase de argint ale bisericii în pridvor, în destulă rugăciune a făcut acolo. Apoi cu semnul Crucii le-a deschis şi pe acelea, şi aşa a intrat în biserică cu totul luminat fiind. Deci mergând în mijlocul bisericii, şi-a ridicat mâinile în sus, îmblânzind pe Dumnezeu. Iar după ce şi-a isprăvit rugăciunea, s-a întors iarăşi înapoi, şi trecea prin pridvorul bisericii. Iar porţile se încuiau din dumnezeiasca lucrare, îndată ce acela ieşi afară; deci stă Sfântul om Ioan, şi căuta cu luare aminte, unde va merge dumnezeiescul acela bărbat, după ieşirea din biserică. Şi fiindcă acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit avramicescul Ioan a-i urma, ca să afle unde se ascunde acest fel de scump mărgăritar al lui Dumnezeu. Şi abătându-se acela puţin din dreptul drum, mergea spre schela cea pogorâtoare a Sfântului Mucenic Iulian, şi apropiindu-se de o preamică casă, şi bătând cu mâna în uşă, a strigat încet numele femeii ce era înlăuntru : Maria, şi aşa a intrat înlăuntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale, s-a ridicat din mijloc, şi aşa între amândoi s-a făcut noapte întunecată. Iar femeia dumnezeiescului acela bărbat, a aprins lumânarea din candelă, şi a dus-o bărbatului ei, însă el nu s-a culcat pe pat, nici şi-a odihnit trupul cu vreun alt chip, ci a început să lucreze, căci era ciobotar. Atunci şi cel ce-i urmă lui, vrednicul de pomenire Ioan, fără de sfială a intrat înlăuntrul casei, şi căzând la picioarele lui, le uda cu lacrimi şi rugându-l pe el, zicea : Nu ascunde de mine, cine eşti, şi care este înalta ta vieţuire, prin care faci străine minuni, pe care le-am văzut însumi cu ochii mei. Iar smerit cugetătorul acela zicea : Iartă-mă bătrânule pentru Domnul. Eu sunt om păcătos, şi nu am la sine-mi nici o faptă bună. Că cine sunt eu păcătosul ? Sau de unde am învăţat vreo înaltă vieţuire, precum singur zici, în vreme ce sunt sărac, şi mă aflu lucrător unui meşteşug celui mai neînsemnat; te-ai înşelat omule, te-ai înşelat, şi ai văzut nălucă, iar nu adevărul. Atunci bătrânul a adaos lacrimi peste lacrimi, şi nu înceta a-l jura pe el pe numele lui Dumnezeu, ca să-i arate lui, fapta bună a sa cea mare. Căci zicea : De nu era lucrul dumnezeieştii pronii; ca să se descopere petrecerea ta, cu adevărat nu m-aş fi învrednicit eu cel mai mic să fiu privitor acestui fel de taină. Deci strâmtorat fiind de jurăminte minunatul acela bărbat, s-a sculat de pe scaun, şi făcând mai întâi metanie bătrânului, a început a zice aşa : Bine să ştii fratele meu, că nici o ispravă pe pământ n-am câştigat decât să mă înnoroiesc, şi să mă întinez cu păcatele. Să cinstesc mai mult desfătarea trupească. Iar după aceasta, din bunătatea Dumnezeului meu, luând în minte frica muncii, după ce aceasta ce o vezi am luat-o femeie, n-am întinat curăţenia trupului. Ci şi amândoi cu unire păzim fecioria şi o tăinuim aceasta, zicând, că ea este stearpă. Şi până acum cu ajutorul lui Dumnezeu, se păzeşte de noi adevărata curăţenie a sufletului şi a trupului, pentru dorinţa şi dragostea Ziditorului nostru. Voi adăuga încă şi alta, pentru legătura jurământului. Bogăţia mea toată, nu este mai multă fără numai trei arginţi şi jumătate, şi cu aceştia cumpărând piei, lucrez meşteşugul ciobotelor; şi dobânda ce o scot de acolo, o despart în două părţi şi o parte adică cea mai dreaptă şi căpetenie, o hărăzesc lui Hristos, împărţindu-o pe ea la săraci fraţii lui Hristos; iar cealaltă parte o cheltuiesc la trebuinţele noastre; şi aşa pururea petrecând, aştept neîncetat pe înfricoşatul judecător ce va să vină. Şi-mi aduc aminte de cercetarea cea înfricoşată ce au să-mi facă cumpliţii draci. Această povestire arzând-o Ioan, şi înspăimântându-se, de curată şi fericită viaţă a pururea pomenitului Zaharia (căci aşa se numea), l-a lăudat pe el. Apoi binecuvântându-l pe minunatul bărbat, a ieşit din casa lui cu bucurie şi veselie. Şi Ioan s-a dus la casa unde găzduia, mulţumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a văzut. Iar fericitul Zaharia, cel ce întru adevăr avea nemândrie, voind ca să fugă de amăgirea deşertăciunii lumeşti, şi-a lăsat casa sa aceea şi a fugit, cu desăvârşire, necunoscut tuturor făcându-se.

    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Longhin, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : A nevoitor, Hristoase, pe marele Longhin :
Ai încă şi sihastru pe alt mare Longhin.

    Tot în această zi, Sfântul Ghenadie Patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Ghenadie a aflat raiul cunună,
Viteaz arătându-se, către gânditoarea luptă.

    Tot în această zi, Sfântul Maxim Patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Maxim a avut dureri şi fii născând.
S-a dus din viaţă, curatele fapte uneltind.

    Tot în această zi, Preacuviosul Iustin, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Sihăstrescul ochi se închide cel priveghetor.
Iustin minunea Sihaştrilor cel nevoitor.

    Tot în această zi, Cuviosul Ghenadie cel ce s-a nevoit în mănăstirea Vatopedului şi a fost dohiar şi s-a învrednicit a vedea chip deşert, că a izvorât undelemn prin minunea Născătoarei de Dumnezeu, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Ghenadie a văzut străină oarecare şi marea minune.
Chip deşert izvorând, din darul celei Preacurate.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând, au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Lauda părinţilor şi a dascălilor, cinstea cea cuvântătoare, luminătorul Bisericii, stâlp nemişcat al bunei-credinţe, tu te-ai arătat, Grigorie, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Strălucind cu minunile, ai luminat lumea. Pentru aceea, gânditorule de Dumnezeu, adunându-ne, te fericim noi cei ce ne îndulcim de cuvintele tale, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Tuturor celor bolnavi ai izvorât vindecări, Preaînţelepte, că s-a revărsat Darul din-destul în buzele tale cu minunile, dintru care strigai : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Acum s-au umplut toate de lumină dumnezeiască, prin tine, Preacurată, că tu te-ai arătat uşă prin care S-a împreunat Dumnezeu cu lumea, luminând pe cei ce strigă cu credinţă : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Cei ce ne-am îmbogăţit prin tine, de Lumina Treimii celei de o Fiinţă şi cinstită, Grigorie, săvârşind prăznuirea ta acum, cerem să ne luminăm cu Darul cel făcător de minuni, strigând Stăpânului : Preoţi bine-L cuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

   Ca o oglindă de curând arătată, primind strălucirile Dumnezeirii celei stăpânitoare, Preafericite, ai luminat lumea trimiţând razele luminii celor ce cu dreaptă credinţă strigă, cântând : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-l, întru toţi vecii.


   Fiind acoperit de Dumnezeu, Preaînţelepte, a fi pricină de bunăcredinţă, celor ce cinstesc pe Dumnezeu, fiind tăinuit în munte, ca un alt Moise dătător de lege, învăţând strigai Grigorie : Pe Făcătorul şi Mântuitorul, preoţi bine-L cuvântaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Făcutu-te-ai lăcaş Luminii celei neapuse, Preacurată, strălucind cu frumuseţile fecioriei, şi ai luminat pe toţi cei ce din suflet te mărturisesc pe tine, adevărată Născătoare de Dumnezeu, şi strigă : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudati-L, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au strigat : Tineri bine Îl cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Strălucind cu lumina vieţuirii celei alese, acum stai înaintea Luminii celei mari, fiind încununat cu faceri de minuni lucrate de Dumnezeu, ca un biruitor, Cuvioase Părinte Ierarhe Grigorie, făcătorule de minuni, gânditorule de Dumnezeu, luminătorule al Bisericii, podoaba dreptcredincioşilor.

   Roagă-te cu rugăciunile tale, să se îndrepteze acum preoţia cea împărătească, cea aleasă şi sfinţită, făcătorule de minuni, şi cei ce săvârşesc acum cu credinţă pomenirea ta roagă-te să se învrednicească a dobândi împărăţia cea de sus, şi dumnezeiasca veselie.


   Biruind năpădirile dracilor şi supunând cugetul trupului, şi făcându-te Arhiereu fără de răutate şi Cuvios, îmbrăcat fiind cu îmbrăcămintea dreptăţii, făcătorule de minuni, stai lângă Scaunul Împăratului tuturor cu îndrăzneală, întru-tot fericite.


   Arătatu-te-ai o, Fecioară, a fi Maică lui Dumnezeu, născând mai presus de fire pe Bunul Cuvânt cu trup, Care l-a izbucnit Tatăl din inima Sa mai înainte de veci ca un Bun. Pe Care acum Îl înţelegem mai presus decât trupurile, măcar şi în trup de S-a îmbrăcat.


   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.


   Pe Ierarhul Grigorie, care s-a arătat ales în lume, cu multe feluri de minuni, să-l lăudăm iubitorilor de prăznuire, cu cântări dumnezeieşti, ca şi cu rugăciunile lui să luăm dezlegare de greşeli.


   Cu minunile ai strălucit făcătorule de minuni, Grigorie, pe slujitorul cel idolesc l-ai scăpat din stricăciune şi de înşelăciunea diavolului, piatra o ai ridicat cu porunca, şi iezerul l-ai uscat, şi râul l-ai oprit. Pentru aceea toţi cu un glas te lăudăm de trei ori fericite.


   Cel ce mi-a zavistuit viaţa cea dedemult dumnezeiască şi fericită în rai, vrăjmaşul cel preaviclean, şi meşteşugăreţ, şi m-a depărtat din eden, acum se omoară prin naşterea ta, Fecioară.


   Pe lemnul Crucii văzând spânzurat pe Fiul tău şi Domnul, Maică Fecioară cu totul fără prihană, plângând ai strigat : Cum ai apus, Soarele slavei, lumina mea cea preadulce.


   Bucură-te cel ce eşti lăudat în cuvântarea de Dumnezeu, Preasfinţite, arătat. Stâlpul Bisericii, temelia dogmelor, dumnezeiescule organ al Mângâietorului. Gândul cel ceresc, vioara Duhului, păstorule cel mare, al lui Hristos mai-marelui păstorilor, oaie curată şi miel preablând. Izvor care izvorăşti apele dogmelor şi râuri de tămăduiri, sfinţite tăinuitorule Grigorie, roagă-te lui Hristos, să dăruiască sufletelor noastre mare milă. (De două ori)

   Bucură-te podoaba Ierarhilor, lăcaşul cel luminos al bunătăţilor. Cumpăna Bisericii, canonul preoţiei, râul cel de ape dumnezeieşti, din care se adapă toată lumea cea de sub soare, spre bună-rodire sufletească, şi de mântuire, și noroiul eresurilor se spală. Omule ceresc, îngere pământesc; gură care deplin a învăţat dumnezeiasca lege. Grigorie moştenitorule al lui Hristos, Cel ce dă lumii mare milă.

   Cu ploile sfintelor tale rugăciuni, ai uscat odinioară iezerul cel pricinuitor de vrajbă. Şi cu toiagul care s-a făcut copac prin dumnezeiescul Dar, ai oprit râul înţelepte, cel ce fără de orânduială se vărsa. Capiştile dracilor le-ai surpat la pământ, Grigorie. Iarna necredinţei o ai topit, cu rugăciunile tale cele fierbinţi către Dumnezeu. Cu minuni ai întărit sufletele, şi le-ai adus Făcătorului de bine al tuturor. De la care ai şi luat plata ce ţi s-a căzut. Pe Care roagă-L, să dea sufletelor noastre mare milă.


   De Ierarhul cel prealăudat întru minuni, şi cele fără de suflet ruşinându-se, preaslăvit se prefăcea; că iezerul se usca, îndreptând mintea fraţilor. Şi toiagul crescând a oprit râul. Piatra prin cuvânt s-a mutat, aducând pe cei necredincioşi către cunoştinţa lui Dumnezeu, prin care, Dumnezeule, dăruieşte sufletelor noastre mare milă.


   Acoperământul tău, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, este casă de doctorie duhovnicească, că la aceea scăpând, ne izbăvim de bolile sufleteşti.


   Pe Emanuil Mielul şi Cuvântul lui Dumnezeu, văzându-L spânzurat cu trupul pe lemn, Mieluşeaua cea Preacurată şi Fecioara, lăcrimând era cuprinsă de întristare.


   Luând soarta preoţiei de la Dumnezeu, şi cu dumnezeiesc veşmânt îmbrăcându-te de la înălţime, pe cei ce erau mai înainte fiii necredinţei, i-ai făcut fiii luminii şi moştenitori, vărsându-se în buzele tale Darul înţelepciunii lui Dumnezeu, însuţi lucrătorule al Domnului de lucruri preaslăvite Grigorie. Pentru aceea şi acum întru pomenirea ta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru sufletele noastre.


   Glasul dumnezeiescului Gavriil aducem ţie cu bucurie, şi strigăm : Bucură-te raiule care ai în mijlocul tău totdeauna, pomul vieţii, palatul cel preamărit al Cuvântului, bucură-te Fecioară cea cu totul fără prihană.


   Văzând Stăpâna cea cu totul fără prihană, pe Stăpânul făpturii răstignit, cu tânguire striga : Vai mie dumnezeiescule Fiu ! Cum suferi dureri fiind Dumnezeu fără de pătimire ? Cetele îngerilor cu frică sau spăimântat, văzând taina răstignirii Tale celei nespuse, Iisuse Atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.

   Fiind plin de înţelepciune, cu gând bărbătesc ai răbdat tăierea mădularelor şi spintecarea trupului, şi focul cel nesuferit, foamea şi moartea, aşteptând slava cea veşnică şi neîncetată, ce era gătită ţie, şi mai înainte văzând fericirea cea veşnică.

   Trecând cu vederea peste toate simţirile trupului, şi mutându-ţi cugetul către viaţa cea de sus cu gând cugetător de Dumnezeu, şi cu suflet bărbătesc, ai defăimat deşertăciunea şi slăbiciunea celor văzute. Pentru aceea strujindu-te, şi cu foc arzându-te pentru Hristos, Mucenice, prea-vitejeşte ai răbdat.

   Toată năvălirea vrăjmaşului, şi pornirile gonacilor, sfărâmându-le cu Darul, te-ai încununat, Preafericite, cu cununa biruinţei şi a veseliei celei nestricate, şi învrednicindu-te dumnezeieştii străluciri celei negrăite, unde acum fiind, cere iertare de păcate, celor ce te laudă pe tine.


   Cu sihăstria aprinzându-te, cu nevoinţa întărindu-te, cu multele munci subţiindu-te, te-ai făcut sabie cu două ascuţişuri, tăind taberele dracilor, Romane, podoaba nevoitorilor. Dumnezeiască lauda cinstitei Biserici, înfrumuseţarea celor ce prin al lor sânge s-au săvârşit, Prealăudate.

   Rupându-te şi strujindu-te, şi în temniţă fiind închis şi de limbă fiind lipsit, Mărite, şi fălcile sfărâmându-ţi-se, şi cu sugrumarea cea silnică primind fericit sfârşit, te-ai arătat neplecat şi nesupus, cu lucrarea Dumnezeiescului Duh : Romane lăudate, purtătorule de chinuri. Pentru aceasta cu credinţă te fericim.

   Pruncul grăieşte ca un ritor, şi spăimântează pe cei fără de minte, şi se înfrumuseţează, cu împotrivirile cele cinstite, şi cu săvârşirea se luminează, îmbogăţindu-se de lauda Sfinţilor Mucenici, a cărora râvnă a câştigat, vrednicule de minune Romane, cel cu gând viteaz. Cu care împreună roagă-te, să ni se trimită nouă tuturor iertare de greşeli.


   Înfricoşate şi preaslăvite sunt biruinţele Mucenicului Tău, Doamne, că râvnind îndrăznirii pescarilor şi bunei-cinstiri, împletitorule de mreje cu cuvinte şi cu fapte a surpat basmele lui Platon, şi bârfeala cea stoicească. Că jupuindu-se de piele, şi tăindu-i-se capul, cu vărsarea sângiuirilor lui a înecat pe vrăjmaşi. Ci o ! Lauda mucenicilor, cel ce ai propovăduit cu îndrăzneală numele cel mare al lui Hristos, făcătorule de minuni Platone preafericite, cere să se dea sufletelor noastre mare milă.


   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii. Ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână cu Sfinţii Mucenici, şi cu toţi Sfinţii, să miluiască sufletele noastre.


   Fecioara şi Curata Maica Ta, văzând pe norodul cel fărădelege, pironindu-Te fără dreptate pe lemn, i se rănea rărunchii, Mântuitorule, precum mai înainte a zis Simeon.


   Cu cărbune dumnezeiesc te-ai aprins de la Domnul cel a-toate-ţiitor, mare Mucenice Platone, toată înşelăciunea nebuniei idoleşti arzând-o, iar pe toţi credincioşii luminându-i cu învăpăierile minunilor. Pentru aceasta şi noi întru pomenirea ta astăzi, cu inima veselă, şi cu gând cugetător de Dumnezeu, lăudăm minunate luptele tale prin care puterea diavolului la pământ o ai surpat, cerşind ca să dobândim prin tine curăţire de greşeli şi mare milă.


   Pe Dumnezeu din tine întrupat L-am cunoscut, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Pe Acela roagă-L, să se mântuiască sufletele noastre.


   După ce Te-a văzut pe Tine spânzurat pe lemn, Hristoase, ceea ce Te-a născut, striga cu plângere : Fiul meu şi Dumnezeul meu, cum mori acum pe Cruce ? Cum şi în mormânt Te pui ?


   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.



   Pe faraon cel ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, şi despărţind marea, şi pe Israil fugătorul mergătorul cel pedestru l-a mântuit. Pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.

   Pe lăţimea cea preacurată a Împărăţiei celei veşnice umblând, Slăvite, mântuieşte de toată scârba şi de strâmtoarea supărărilor, pe cei ce te laudă, ; care călătoresc neîntors, pe calea ceea ce duce către Cer.

   Fiind întrarmat cu arma bunei-credinţe, te-ai arătat turn nemişcat, Platone, toată sălbăticirea rănilor ai răbdat, şi necazurile durerilor ai suferit, desfătându-te cu dumnezeiescul Dar.


   Arătând împotrivire bărbătească, ai lepădat, Preaînţelepte, grosimea cea muritoare şi stricăcioasă, prin pătimire, şi îmbrăcându-te în haina nestricăciunii, stai bucurându-te înaintea Stăpânului.


   Născut-ai binecuvântată Fecioară, mai presus de gând întrupat pe Cuvântul cel Unul-Născut, şi împreună veşnic cu Tatăl Cel fără de început. Pentru aceea drept înţelegând, te propovăduim, Născătoare de Dumnezeu, şi cu cinstire multă te numim.


   Ca un fără de durere ai suferit foarte cu răbdare văpaia cea preaiute a focului, cu totul fericite, arzându-te arătat de râvna bunei-credinţe, şi fiind înfierbântat cu dumnezeiescul foc al credinţei.

   Pătimind bărbăteşte pentru Hristos, Preafericite, ai luat daruri cereşti, şi cununi de la Dânsul, care petrec pururea, arătându-te purtător de cunună, Platone gânditorule de Dumnezeu, Preafericite.


   Întinzându-ţi-se trupul cel tare pe lemn, se strujea cumplit cu chinurile. Dar tăria sufletului tău răbda, întărindu-se cu dragostea Stăpânului, şi cu dorirea împărăţiei.


   Uşă luminii eşti, Născătoare de Dumnezeu, fiind luminată cu razele Duhului; că prin tine S-a pogorât către noi Cuvântul, luminând cu dumnezeiască lumină pe toţi cei ce te laudă pe tine.


   Cel ce ai întărit dintru început cerurile întru pricepere, şi pământul pe ape l-ai întemeiat pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte; că nu este Sfânt arară de Tine, unule Iubitorule de oameni.


   Ca pe o stea preamare câştigându-te pe tine Biserica, prealăudate Romane, se luminează adevărat cu pătimirile tale, mărind pomenirea ta cea purtătoare de lumină.


   Cu lăţimea pătimirilor lăţindu-te întru credinţă, Mucenice înţelepte prealăudate, ai strâmtorat meşteşugirile vrăjmaşului şi le-ai pierdut, şi bine săvârşind călătoria cea dumnezeiască, veselindu-te ai ajuns la desfătarea raiului. Drept aceea strălucind Biserica astăzi cu lăţimea bunei-credinţe, prăznuieşte pomenirea ta şi strigă către tine, Fericite : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste şi cu credinţă prăznuiesc pomenirea ta.


   Fiind tânăr frumos, Preafericite, ai biruit pe vrăjmaşul înşelătorul cel vechi, cu ostenelile trupului, şi cu puterea Darului. Pentru aceasta toată Biserica cu o unire săvârşeşte pomenirea ta, Platone mărite; lăudând pe Hristos.


   Preacurată, ceea ce eşti cu lotul fără prihană, iconomiseşte ticăloasă viaţa mea, şi te milostiveşte spre sufletul meu, cel ce se alunecă de mulţimea greşelilor întru adâncul pierzării. Şi în ceasul înfricoşatei morţi, tu pe mine mă răpeşte de la dracii cei ce mă clevetesc, şi din toată munca.


   O minune înfricoşată ! O taină nouă ! Striga Fecioara cea Curată şi cu totul fără prihană, dacă a văzut pe Domnul întins pe lemn. Cel ce ţine în mână toată lumea, se osândeşte pe Cruce ca un vinovat, de judecătorii cei fărădelege.


   Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea. Cel ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

   Fiind împreunat cu totul întru dragostea Ziditorului, nu simţeai durerile trupului, fiind dezbrăcat de trupul cel pătimitor şi muritor şi de hainele cele de piele, fiind îmbrăcat cu haina curăţiei şi cu a mântuirii, Platone.

   Arătatute-ai dumnezeiesc lucrător de cele sfinte, ca un miel fără prihană şi desăvârşit, aducându-te pe sineţi, Mucenice, ardere-de-tot Mântuitorului Hristos, Celui ce S-a junghiat pentru mântuirea tuturor. Că aprinzându-ţi-se sufletul cu dragostea Stăpânului, n-ai băgat seamă de arderea trupului.


   Urmând celor trei tineri din Babilon, nu te-ai spăimântat de focul cel ce mistuieşte toate, ci cu vitejie ai răbdat văpaia lui cea nesuferită. Pentru aceea după vrednicie te-a primit Dătătorul de rouă, dimpreună cu aceea în cămara luminii.


   Ca una ce eşti de neam împărătesc, ne-ai născut nouă pe Cuvântul lui Dumnezeu, care stăpâneşte pe toţi făcându-Se trup, şi rămânând neschimbat. Pentru aceea pe tine cu adevărat şi după vrednicie, o Preasfântă Fecioară te slăvim.


   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă ? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

   Genelor dormitare şi somn ochilor tăi, n-ai dat, Mucenice, până când ai adormit somnul cel fericit şi datornic, şi împreună cu cei ce iubesc pe Dumnezeu, Platone, tăindu-ţi-se capul cu sabia.

   Ca şi cum ai fi pătimit în trup străin, aşa te-ai nevoit, Prealăudate, ca şi cum ar fi pătimit alţii fiind tu privitor, aşa te-ai nevoit, că fiind aprins de dumnezeiasca dragoste, nu te-ai îngrijorat de chinurile, care erau înainte, Mărite.


   Aflat-ai avere şi mărire, avere adică nerăpită şi mărire neveştejită, dănţuind în lăcaşurile cele cereşti împreună cu îngerii, şi făcându-te părtaş nemuririi celei veşnice şi stătătoare, Prealăudate.


   Dezlegare păcatelor dăruieşte cu rugăciunile tale robilor tăi, mântuindu-i pe ei de supărări şi de primejdii, de nevoi şi de stăpânirea hulitorilor eretici, Născătoare de Dumnezeu Fecioară pururea lăudată.


   Făcându-te ales mai presus de patimi şi de munci, ai răbdat tăierile trupului, Mărite, că ai avut sprijinitor şi ajutor pe Hristos întru lupte, care te întărea.


   Cu gândul sufletului uitându-te pururea la bună-cuviința Ziditorului, şi ca prin oglindă văzând frumuseţea Lui cea negrăită, ai defăimat stricăciunea celor văzute.


   Ca un sicriu însufleţit, ai încăput întru tine pe Dătătorul de lege, și ca un lăcaş sfânt, ai primit pe Sfântul, făcându-Se Om, spre facerea de bine a oamenilor, pururea Fecioară.


   Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile, mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.


   Sfântă pomenirea ta lumea veseleşte, chemând pe toţi întru preacinstită Biserica ta, unde acum cu bucurie adunându-ne, cântăm cu cântări şi cu luminări. Pentru aceasta Platone strigăm : mântuieşte de vrăjmaşi pe poporul tău, Sfinte.


   Toată deşertăciunea elinească lăsând, învăţăturile Ucenicilor lui Hristos, cele folositoare de suflet, foarte le-a iubit Platon de Dumnezeu înţelepţitul. Pentru aceasta s-a arătat de toţi cinstit, ca o ancoră credinţei în patria sa, a cărei şi numirea arătat Anghira se numeşte, că bine pe acesta crescându-l, tare acoperământ asupra vrăjmaşilor şi folositor cald în războaie află totdeauna, strigând : mântuieşte de primejdii pe poporul tău, Sfinte.


Stih : Întru puţin neştiindu-se, a trecut de la noi Platon.
Acel Platon, pe care ascuţişul sabiei îl omoară.
În a optsprezecea zi a omorât sabia pe Platon.

   Acesta era din ţara Galaţilor, din cetatea Anghirei, frate Sfântului Mucenic Antioh. Şi pentru mărturisirea lui Hristos, se aduse înaintea ighemonului Agripin, tânăr fiind de vârstă. Şi se rânduiră doisprezece slujitori de-l bătură. Şi-l întinseră pe un pat de aramă ars în foc, bătându-l iar deasupra, şi-l arseră cu măciuci de fier arse la subţiori şi la coaste. Şi-i scoaseră făşii de pielea sa de pe spinare în chip de curele şi-i frecară carnea şi coastele cu seceală, până i se schimosi faţa şi atunci i-au tăiat capul.
    
   Tot în această zi, Sfântul Mucenic Romano.

Stih : De răbdarea lui Romano toţi se vor minuna.
Câci cu bucurie sugrumarea aştepta.

   Acesta era în zilele împăratului Maximian şi pentru dragostea ce avea în Hristos trase înapoi pe eparhul Asclipiad, vrând să intre în capiştea idolilor, zicându-i : Că idolii nu sunt dumnezei. Deci îl bătu peste gură şi spânzurându-l îl strujiră pe coaste şi pofti Sfântul de se aduse un copilaş întru mustrarea eparhului, şi-l întrebă eparhul, pe care Dumnezeu se cade să-l cinstim şi să ne închinăm ? Iar el zise : Pe Dumnezeul creştinilor. Deci bătând eparhul pe copilaş, fiind şi maică-sa de faţă, el pofti apă fiindu-i sete, iar maică-sa fiind binecredincioasă şi de Dumnezeu iubitoare, îi zise : Nu bea fiul meu dintru această apă, ci du-te şi bea din apa cea vie. Şi fiindcă mustră copilul pe tiranul, îl mai bătu iarăşi, şi-i tăiară capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba şi după ce i-o tăiară grăi, mulţumind lui Dumnezeu. Deci auzind împăratul Maximian de minunea aceasta a Sfântului, ordonă să fie sugrumat în temniţă şi părăsi această viaţă deşartă, luând cununa muceniciei.

    Tot în această zi, Sfântul prunc, întrebându-se de eparhul; pe care Dumnezeu se cade a-l cinsti şi zicând pe Hristos, de sabie s-a săvârşit.

Stih : Pruncul prin a sabiei tăiere moştenind sânurile lui Avraam.
S-a arătat împreună-şezător cu pruncii cei din Betleem.

    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Romano diaconul Palestinianul.

Stih : Viteaz era Romano către munci fiind statornic.
Cu puterea Cuvântului Celui Atotputernic.

   Acesta era din Palestina şi a fost diacon bisericii din Cezareea Palestinei. Şi a săvârşit mărturisirea lui, în oraşul Antiohiei, pe vremea lui Diocleţian. Deci acest pururea pomenit îndemna cu învăţătura sa la mucenicie pe creştini, care temându-se de munci nu mărturiseau pe Hristos. Drept aceea şi de sineşi chemat a stătut de faţă înaintea judecătorului, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat. Şi îndată a fost osândit a se arunca în foc. Care aflându-o Diocleţian, în foc adică n-a lăsat să-l arunce, ci a poruncit să-i taie limba, dar Mucenicul lui Hristos deşi s-a lipsit de limbă, mai tare însă şi mai curat vorbea, propovăduind în privelişte pe Hristos. După aceasta l-au pus pe el la închisoare şi i-au băgat picioarele în butuci, apoi încingându-i gâtul cu funie, prin sugrumare l-au omorât.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zaheu, diaconul Bisericii Gadiilor şi Alfeu, care de sabie s-au săvârşit.

Stih : Zaheu cel dedemult, împarte bogăţia pe jumătate,
Iar acest de acum, Mântuitorule, tot sângele şi-l varsă prin sabie.

Stih : Alfee, dacă şi se taie capul rabdă.
Şi vei avea dobândă pe Treimea cea netăiată.

   Acest fericit Zaheu, a fost dus înaintea judecătoriei închinătorilor de idoli, având pe grumazii săi un lanţ greu de fier. Şi întrebat fiind de judecător a mărturisit în privelişte pe Hristos. Deci a fost muncit, cu grele şi crude chinuri. După aceea legându-l, l-a aruncat în închisoare şi i-a băgat picioarele în butuci şi aşa fiind întins, a suferit cu bărbăţie, patru zile şi patru nopţi. Apoi după aceasta a fost dus de faţă la judecătorie şi Sfântul Alfeu, care era plin de Duhul Sfânt. Şi după ce i-a strujit tot trupul cu bătăile şi i-a ars coastele, l-a băgat în închisoare ca să pătimească acolo cele asemenea, cu împreună-nevoitorul lui, Sfântul Zaheu. Căci a fost întins şi el pe lemnul de muncă o zi şi o noapte. Iar în ziua următoare, li s-au tăiat amândurora capetele prin sabie, şi aşa au luat fericiţii cununa nevoinţei.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând, au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Pe tine care ai pătimit după lege, şi ai călcat pe vrăjmaşii tăi, te-a încununat puitorul de nevoinţe, cu cununa biruinţei, care strigai şi ziceai : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Mutatu-te-ai veselindu-te către Cel pururea dorit al tău, a Căruia patima cea curată, care s-a făcut pricina mântuirii oamenilor, râvnindu-o, cântai : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Spăimântatu-s-au toate puterile Cerurilor de răbdarea chinuirii tale, şi oamenii cei ce priveau atuncea; că tăindu-te strigai Celui mai presus de fire : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   DezIegându-ne Preacurată cu dumnezeiască naşterea fecioriei tale, de legăturile morţii, şi de blestemul lui Adam celui întâi zidit, ştiindu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, strigăm : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Cu luminate pătimiri te-ai nevoit, Prealăudate, dar mai cu multă luminată şi strălucită mărire te-a dăruit Hristos pe tine, şi stătător în veci, sălăşluindu-te în corturile cele cereşti, întru care cu osârdie cânţi : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

   Ca pe un rugător preacredincios, ca pe un ajutător preafierbinte, te punem pe tine acum, înaintea Împăratului tuturor, şi Făcătorului lumii; roagă-L pentru noi cu îndrăzneala ta cea mucenicească, solind pentru cei ce te laudă, şi cu credinţă cântă : Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Învrednicitu-te-ai a lua împărăţie nemişcată, prin credinţa ta cea lucrătoare, precum a făgăduit să-ţi dea ţie Dumnezeu cel nemincinos, pentru care ţi-ai dat trupul focului şi muncilor, cântând şi strigând : Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de început, şi dimpreună cu Tatăl numărat, pe Cel ce cu voia cea părintească, a alcătuit toată lumea din ce n-a fost; pe Acela L-ai născut cu cuviinţă dumnezeiască, făcându-Se trup pentru noi oamenii. Pentru aceea cu dreaptă credință, ştiindu-te pe tine, Născătoare de Dumnezeu, pe Hristos înălţăm întru toţi vecii.


   De şapte ori cuptorul muncitorul haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au strigat : Tineri bine Îl cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Veniţi iubitorilor de Mucenici, să lăudăm pe Mucenicul cel de Dumnezeu încununat, care şi-a întins viţele bunei-credinţei sale. Că făcându-se vie de mlădiţele vieţii, pune înaintea voastră roadă, care izvorăşte vin de umilinţă.

   Cinstită se vede înaintea lui Dumnezeu moartea Mucenicilor, că s-a făcut pricinuitoare prea cu adevărat vieţii celei veşnice şi nepiertoare, şi dă răsplătire bogată, şi mărire negrăită, şi moştenire nemuritoare.


   Toată viaţa ta, Mucenice, ai sfinţit-o Stăpânului şi Dumnezeu, şi te-ai adus bucurându-te pe sineţi ca o jertfă bineplăcută şi vie. Pentru aceasta te-ai învrednicit, Platone, desfătării celei mai presus de minte. Ci roagă-te să ne mântuim de supărări, cei ce te lăudăm pe tine.


   Mântuieşte-mă Maica lui Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Hristos Mântuitorul meu, Dumnezeu şi Om, îndoit în fire, iar nu în Ipostas. Unul-Născut din Tatăl, mai înainte de toată făptura, şi din tine întâi născut. Pentru aceea toţi pururea pe tine te slăvim.


   Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa pogorâre a lui Dumnezeu, căci Cel Preaînalt, de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o mărim.


   Înălţatu-te-ai ca un soare de la răsărit, Preafericite, cu minunile strălucind tu Romane purtătorule de nevoinţe, şi împreună ajutător de la Dumnezeu, te-ai dăruit credincioşilor, celor ce cheamă ajutorul tău cel nebiruit, ajutător şi mântuitor din primejdii de pe mare, din moarte şi din toată vătămarea.


   Văzându-te nebiruit tiranul, mare Mucenice, te ispitea la mai multe munci. Pe care defăimându-l, cu Darul lui Hristos te-ai nevoit pentru Dânsul până la moarte, Platone preaînţelepte. Pentru aceasta şi acum purtând cunună, împărăţeşti împreună cu Ziditorul.


   Marie Preacurată, cădelniţă de aur, ceea ce ai fost încăpere Treimii celei neîncăpute, întru Care, Tatăl bine a voit şi Fiul s-a sălăşluit, şi Duhul cel Preasfânt umbrindu-te pe tine, Fecioară, te-a arătat de Dumnezeu Născătoare.


   Stând lângă Cruce, Preacurată şi văzând pe Fiul tău pe lemn întins, fără suflare, tânguindu-te ca o Maică, te văitai plângând, şi zicând : Ce minune este aceasta ? Că Tu, Ziditorul lumii ai suferit, a Te întinde pe Cruce.


   Veniţi toţi iubitorii de Mucenici, adunându-ne împreună, să încununăm cu laude ca şi cu flori, pe Platon cel de Dumnezeu încununat, ca pe un Mucenic nebiruit; căci acesta întru necazurile nevoinţei, cu dumnezeiescul Dar lăţindu-se, a călcat pe balaurul cel neîmpăcat. Şi săvârşind cu bărbăţie calea muceniciei, s-a încununat cu cununa biruinţei celei neveştejite a dumnezeieştii măriri. Şi acum în ceruri împreună cu îngerii, dănţuind purtător de cunună, se roagă Domnului să se mântuiască sufletele noastre.


   Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub Acoperământul tău.


   Răstignirea Ta cea fără dreptate, Preabunule Cuvinte, Maica ceea ce Te-a născut pe Tine, văzându-o plângea şi striga cu amar : Vai mie Fiule preadulce, cum mori fără dreptate, vrând ca să mântuieşti pe oameni din stricăciune. Însă laud şi slăvesc iconomia Ta cea cu adevărat necuprinsă de minte, o Iubitorule de oameni.







   Făcându-te lăcaş luminos Duhului, Avdie, şi luminându-te de la Dânsul, te-ai îmbogăţit cu feluri de proorocii îndumnezeite, şi cu cunoştinţa de mai înainte a celor viitoare şi cu cunoştinţa adevărului. Deci, acum roagă-te, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

   Prin osebirile cele de mai înainte, prin care se închipuieşte Dumnezeu, şi prin arătarea înfiinţărilor, printr-acestea cinstiţii şi măriţii Prooroci, împărtăşindu-se Darului al doilea, după Dar se împărtăşesc, luminând Domnul pe slugile Sale cu a Sa lumină.

   Fiind plin de lumină neapusă, şi văzând slava cea mai presus de gând, şi de cuget, şi stând înaintea Stăpânului tuturor, Advie fericite, ca un Prooroc slăvit şi dumnezeiesc, vestitor de Dumnezeu; roagă-te Lui, să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.


   Mai tare decât stâlpul de piatră, şi mai puternic decât arama, şi mai vârtos decât fierul te-ai făcut. Că fiecare dintru acestea se supune focului, topindu-se şi degrab risipindu-se, fiind biruit de sila lui. Iar dreapta ta fiind neplecată, când se întindea a biruit jeratecul cel arzător, Preaînţelepte.

   Ca un preot ce ai fost, şi înaintea lui Dumnezeu stând, şi către Dânsul apropiindu-te, Fericite, nu prin sânge străin, ci mai vârtos cu sângele tău, şi cu mână de Mucenic, ai adus tămâie cu bun miros, nu la înşelăciunile dracilor, ci lui Hristos, Mântuitorului şi Stăpânului, Celui ce pururea împărăteşte.

   Preot ce aduci jertfă, şi Miel adus jertfă, pe tine însuţi , Prealăudate, cu amândouă bucurându-ne te numim, ca unul ce te-ai făcut însuţi amândouă lui Dumnezeu. Ca o junghiere fără prihană, cu totul te-ai adus jertfă cu focul muncilor. Pe Care roagă-L să se mântuiască, cei ce cinstesc pomenirea ta cea pururea lăudată.


   Ceea ce eşti palat purtător de lumină a Stăpânului, de Dumnezeu dăruită, şi nor de lumină celui ce a răsărit din pântecele tău, Preacurată, luminează-ne nouă şi sufletul şi cugetul, pierzând smintelile vicleanului, şi cu rugăciunea ta, Fecioară, întăreşte gândurile noastre.


   Dacă te-a văzut, Doamne, Fecioara şi Maica Ta pe Cruce spânzurând, s-a spăimântat, şi privind a zis : Ce ţi-au răsplătit ţie, cei ce s-au îndulcit de darurile tale cele multe, Stăpâne ? Ci mă rog, nu mă lăsa singură în lume, ci grăbeşte de înviază, împreună înviind pe strămoşi.


   Al Proorocului tău Avdie, pomenirea, Doamne, prăznuind, printr-însul te rugăm, izbăveşte sufletele noastre.


   Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Varlaame, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.



   Mântuitorului Dumnezeu, Celui ce a povăţuit pe norod prin mare, cu picioare neudate, şi pe faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia, Unuia să-i cântăm, că S-a proslăvit.

   Stând înaintea Mântuitorului Dumnezeu, ca un Prooroc, cu îndrăzneală te roagă de Dumnezeu insuflate, să se lumineze cu razele cele luminătoare, cei ce te laudă pe tine cu credinţă, Avdie.

   Cel ce cu cunoştinţă mai-nainte vede arătat toate, văzând netulburarea şi curăţia şi lumina inimii tale, Fericite, te-a preamărit pe tine, ca pe un Prooroc, de Dumnezeu primitor.

   Văzând vedeniile cele ce adevărat s-au arătat ţie de la Dumnezeu, ai propovăduit fraţilor celor cu credinţă rea, pierzarea cea cumplită, şi pierzarea lor cea după dreptate, Fericite.


   Cei ce ne-am izbăvit prin tine cu naşterea ta mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu, Curată, rugămu-ne ţie, mântuieşte-ne pe noi de primejdia cea lumească, care cu un glas strigăm cântare de biruinţă.


   Cu luminările pătimirii tale luminându-te, păzeşte-ne cu rugăciunile tale pe noi, cei ce cu credinţă cinstim pomenirea ta, Varlaame.

   Să se cinstească cu cântări Varlaam cel minunat, cel ce a stins focul necredinţei, cu focul credinţei celei adevărate, cel insuflat de Dumnezeu.

   Nevoindu-te pentru buna-credinţă, purtătorule de cunună, Varlaame, acum te-ai cinstit după vrednicie cu cununa slavei, din dreapta Atotţiitorului.


   Putere ţi-a dăruit ţie Stăpânul, asupra chinurilor celor de multe feluri, preafericite Mucenice, cu care ai biruit sălbătăcia celor fără de Dumnezeu.


   Scară cerească te-ai arătat prin care S-a pogorât la noi, Fecioară, Cuvântul, pe care dedemult, mai înainte te-a văzut strămoşul tău Iacov.


   Cu puterea Crucii Tale, Hristoase, întăreşte gândul meu, ca să laud şi să măresc răstignirea Ta cea mântuitoare.

   Râu de ape tainice ieşind din adâncul Darurilor Duhului, te-ai făcut fericite Avdie.

   Din voia şi din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, te-ai rânduit a spune mai înainte cele ce vor să fie şi a vesti mai înainte cele viitoare, vrednicule de laudă.

   Luminându-te cu lumina cea dumnezeiască şi cerească, ai spus mai înainte mântuirea ce va să fie neamurilor, Preafericite.


   Sălăşluitu-s-a Cuvântul întru tine, Maică Fecioară şi cu mijlocirea ta, mântuieşte pe cei ce te ştiu pe tine Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Toată legătura trupului şi încheieturile mădularelor tale se rupeau, iar tăria sufletului tău se păzea neruptă.

   Pornirile celor ce strujeau coastele tale, bărbăteşte le-ai suferit, arătând tare şi vitejească răbdare, Preafericite.


   Cine va lăuda precum se cade cu laude, tăria şi întărirea şi cugetul cel nespăimântat al gândului tău, Preafericite.


   Încetat-a stricăciunea morţii, arătându-se viaţa cea ipostatnică la oameni, prin trup, Preacurată, din pântecele tău Mireasă a lui Dumnezeu.


   Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.


   Marele Avdie, având gândul său luminat cu dumnezeieştile străluciri, a propovăduit cele viitoare, grăind prin Sfântul Duh. Pe acesta astăzi cinstindu-l cu gând creştinesc să săvârşim sfinţită pomenirea lui, mărind pe Hristos.


   Ca un ostaş al lui Hristos nespăimântat, biruitor adevărat nebiruit, lauda pătimitorilor, Preaslăvite, ai luat din Cer cununa cea neveştejită, bucurându-te împreună cu îngerii, dănţuieşti neîncetat. Deci cu rugăciunile tale păzeşte pe cei ce laudă cu credinţă sfântă nevoinţa ta.


   Nu vom tăcea nici odinioară noi nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu, că de nu ai fi stătut tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi mântuit pe noi dintru atâtea nevoi ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi ? Nu ne vom depărta de la tine Stăpână. Mântuieşte pe robii tăi dintru toate nevoile, ceea ce eşti una binecuvântată.


   Văzându-Te, Hristoase, pe Tine cel născut din Tatăl Cel fără de început, ceea ce Te-a născut mai pe urmă cu trup pe Cruce spânzurat, striga : Vai mie preaiubite Iisuse ! Cum Tu, Cel ce eşti slăvit de îngeri ca un Dumnezeu, Fiule, vrând Te răstigneşti acum de oamenii cei fărădelege ? Te laud îndelung-răbdătorule.


   Auzit-am auzul puterii Crucii Tale, că raiul s-a deschis printr-însa, şi am strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Ca unul ce mai înainte ţi-ai curăţit sufletul de patimi, luând Darul proorociei prin Duhul Sfânt, strigai : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Proorocul Avdie, luminându-se cu strălucirea Duhului Sfânt, ne-a luminat pe noi a striga ţie : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Arătatu-te-ai împodobitor Bisericii, Preafericite, propovăduind că din Sion va să iasă Mântuitorul, Căruia strigăm : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Născut-ai Preacurată, cu cuviinţă dumnezeiască, pe Cuvântul cel împreună fără de început şi împreună veşnic cu Tatăl, Căruia strigăm : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Lepădând bârfelile cele ritoriceşti, ai primit învăţătura cea adevărată a Apostolilor, şi te-ai făcut mărturisitor adevărului.

   Cel ce ai câştigat alegerea voirii mai tare decât focul, surpând nebunia tiranilor, strigi : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Stând împotriva focului şi a muncilor pentru Hristos până la moarte, cu suflet răbdător, cânţi cu glas mare : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Cu dragoste tare, Preafericite, fiind legat, ai surpat înşelăciunea, şi cu cuget dumnezeiesc ai cântat : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Întrupându-Se Cel fără de trup din Fecioară, a venit către oameni pe pământ, pentru aceasta strigăm : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Mânecând strigăm către Tine, Doamne : Mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

   Mânecând către Domnul, ai luat din Cer, Darul Preasfântului Duh, de Dumnezeu insuflate.

   Având viaţa cea dumnezeiască întru ajutor, te-ai învrednicit a vedea pe Cel ce nevăzut se înţelege.

   Răsăritu-ţi-a ţie lumină ca unui Prooroc, şi ţi s-a dăruit ţie însoţire veselia, Preafericite.


   Cel ce a făcut toate numai cu voia, Preacurată, din tine S-a zidit asemenea ca noi, Cel prea-îndumnezeit.


   Cel ce s-a făcut următor patimilor lui Hristos şi Mucenic, cântă : Slavă Ție, slavă Ție, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu.

   Împletitu-ţi-s-a cununa şi plata biruinţei, pentru răbdarea cea multă, care cânţi : Slavă Ție, slavă Ție, Iisuse Fiul lui Dumnezeu.


   Săgeţile cuvintelor tale le-ai înfipt în inimile vrăjmaşilor, strigând : Slavă Ție, slavă Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu.


   Ştiindu-te pe tine Fecioară Curată, munte sfânt, şi ca un cort al Celui Preaînalt, strigăm către tine : Slavă ţie Născătoare de Dumnezeu, nădejdea noastră.


   Înconjuratu-m-a adâncul, groapă s-a făcut mie chitul, iar eu am strigat către Tine, Iubitorule de oameni; şi m-a mântuit dreapta Ta, Doamne.

   Cu puterea Dumnezeiescului Duh, vedeai cele ce vor să fie, Proorocule, primind semnele dumnezeieştilor arătări ca într-o oglindă cu luminarea sufletului.

   Îmblânzeşte pe Domnul, Preafericite, cu rugăciunile tale, pentru cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta, cerând să li se dăruiască iertare greşelilor.

   Milostivește-te spre robii Tăi şi le dă iertare greşelilor, Iubitorule de oameni, având rugător pe Proorocul Tău, care te-a vestit pe Tine mai înainte lumii.


   Cel ce a înfiinţat toate cu cuvântul dumnezeieştii puteri, Se poartă în braţele tale, ceea ce eşti neispitită de nuntă. Pe Care roagă-L să se mântuiască sufletele noastre.


   Cu dreapta cea arzătoare să se bată feţele dracilor, iar inimile credincioşilor să salte şi cetele celor fără de trupuri luminat să se veselească.

   Luminează-se adunarea cea aleasă, şi purtătoare de lumină a celor întâi născuţi, văzând semnele de biruinţă ale nevoinţelor tale celor bune, şi darurile şi biruinţele pătimirilor tale.


   Sculaţi-vă acum zugravii cei buni şi înfrumuseţaţi, chipul Mucenicului cu meşteşugurile voastre cele bune, închipuind întru dânsul aievea, pe puitorul de nevoinţe.


   Veselească-se de tine Maica lui Dumnezeu cu totul fără prihană, strămoaşa, slobodă fiind cu naşterea ta de blestemul cel dedemult, şi de osânda cea amară a morţii.


   Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se : Scoate-mă din stricăciune, Iisuse, Împărate al puterilor.


   Arătatu-te-ai preaminunate, tăriei ardere-de-tot, tămâie cu bun miros, şi pe sineţi te-ai adus jertfă lui Hristos, şi cununa cinstei ai primit, Varlaame pătimitorule, roagă-te pentru noi pururea.


   Cu dumnezeiasca lumină strălucindu-ţi mintea, prin vedere arătată ai vestit cele viitoare, Avdie de Dumnezeu primite, Prooroc mare al Darului făcându-te însuţi lui Dumnezeu, şi rugându-te neîncetat pentru noi toţi.


   Spus-ai Hristoase prin înţelepţii Prooroci, negrăită slava Ta, arătându-ne nouă cuvântul Tău prin Duhul. Precum marele şi înaltul grăitor Avdie Te striga pe Tine în lume, Dumnezeul tuturor, pentru Care şi zicea : Cel ce pe toate le împlineşte, acesta vine ca să mântuiască, şi să ridice fiinţa oamenilor ca un Iubitor de oameni. Căci Cel ce ai fost, eşti Domnul, pe Care acest Prooroc Îl însemna, rugându-se neîncetat pentru noi toţi.


Stih : Ar fi spus încă iarăşi ceva viitor Avdie,
De nu ar fi avut sfârşitul oarecum spre sfială.
În a nouăsprezecea zi s-a sfârşit viaţa lui Avdie.

   Acesta se tâlcuieşte robul Domnului, ori mărturisit. Acesta era din pământul Siham, din ţarina lui Vitaharam, fiind mai înainte de naşterea lui Hristos cu opt sute de ani, el slujea mai întâi împăratului Samariei Ahaav, şi după aceasta lui Ohozia. Când a trimis Ohozia către Sfântul şi marele Prooroc Ilie pe doi căpitani cu câte cinci zeci de oameni, să-i zică să se pogoare din munte să meargă la el, care prin rugăciunea Proorocului arseră împreună cu cetele lor cu tot, fiindcă a căzut foc din Cer şi i-a mistuit. Deci atunci a trimis al treilea rând, la acest Prooroc Avdie, ca să-l cheme, şi să i-l aducă înainte, că acesta este al treilea căpitan peste cinzeci de oameni, pe care nu l-a stricat Ilie. Care mergând la Proorocul a căzut la picioarele lui, şi s-a rugat să nu-l ardă, ci să se pogoare şi să meargă la împăratul. Pe care acesta a şi făcut-o Proorocul lui Dumnezeu, precum de aceasta se pomeneşte la capul întâi al cărţii a patra a împăraţilor. Şi de atunci şi în urmă părăsind pe împăratul, a urmat Proorocului Ilie de-i slujea, şi făcându-se ucenic lui, şi proorocind multe, muri, şi se îngropă în mormântul părinţilor săi.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varlaam.

Stih : Varlaam împreună cu tămâierea focul suferind.
S-a arătat Domnului tămâie binemirositoare fiind.

   Acest sfânt Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrân fiind cu vârsta şi fiindcă mărturisea pe Hristos, a stătut înaintea stăpânitorului Antiohiei, şi neînduplecându-se a jertfi la idoli, s-a bătut cu vine de bou; după aceia i s-a dezrădăcinat unghiile. Apoi aducându-se la un jertfelnic idolesc, a poruncit ca să-i deschidă cu sila mâna cea dreaptă a lui, şi i-a pus în ea cărbuni aprinşi şi tămâie, căci socotea stăpânitorul, că nu va putea suferii, ci va arunca cărbunii împreună cu tămâia deasupra jertfelnicului idolilor, şi prin aceasta să se arate, că a adus jertfă la idoli. Iar pătimitorul lui Hristos a stătut cu mare bărbăţie neschimbat şi netulburat, fără a-şi mişca mâna cea dreaptă a sa. Care cu adevărat s-a arătat mai puternică decât arama şi fierul, până când focul i-a mâncat toată carnea mâinii celei drepte a lui, şi spărgându-i-se aceea, a căzut focul singur pe pământ; căci a ales mai întâi viteazul nevoitor al adevărului cu cuget bărbătesc şi întărit, că mai bine să-i ardă mâna lui, fără a o mişca cât de puţin, decât să se arate păgânilor cum că a adus tămâie şi jertfă dracilor. Pentru aceasta şi în munca aceasta şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, luând de la dânsul cununa mărturisirii. Deci pe viteazul acesta nevoitor, l-a cinstit cu cuvinte de laudă ritoriceşti, atât marele Vasile cât şi dumnezeiescul Hrisostom.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Azi, făcătorul de minuni.

Stih : Mucenicul Azi, către sabie cu osârdie a alergat.
Ca un cerb un oarecare de apă fiind însetat.

   Acesta era pe vremea împăratului Diocleţian, în anii două sute optzeci şi nouă, trăgându-se din satul Isaurilor, ostaş cu meşteşugul. Deci lăsând viaţa ostăşească, petrecea prin pustietăţi, întru care aflându-se, făcea multe vindecări şi minuni, iar de oarecari vânători a fost pârât. Deci aducându-se de faţă la Diocleţian şi credinţa lui Hristos mărturisind, a fost dat la eparhul Achilin împreună cu o sută cincizeci de ostaşi. Care trimişi fiind ca să piardă pe Sfântul au crezut şi ei întru Hristos. Prin minunea ce a făcut Sfântul în acea călătorie; căci în vreme ce ostaşii erau însetaţi, a scos apă şi i-a adăpat în loc fără de apă. Deci eparhul primind pe sfinţi în mâinile sale, i-a dus la un loc şi a pedepsit pe Sfântul Azi cu multe răni şi munci, ca doară văzând ceilalţi să se teamă, apoi l-au spânzurat pe el pe o roată şi sub el a aprins un foc mare. Deci fiindcă văpaia s-a stins şi Sfântul a rămas nevătămat; pentru aceasta femeia eparhului şi fiica lui au crezut în Hristos; atunci eparhul a poruncit, mai întâi să se taie capetele acelor o sută şi cincizeci de ostaşi şi a femeii şi a fiicei sale, iar mai în urmă a poruncit să bată pe Sfântul cumplit şi să-i taie şi lui capul. Şi aşa fericiţii pătimitori ai lui Hristos, au luat cu toţi cununa cea neveştejită a mărturisirii.

    Tot în această zi, Sfinţii o sută cincizeci de ostaşi care de sabie s-au săvârşit.

Stih : Întreitei cincizecimi, Hristoase, ce pentru tine a fost tăiată,
Răsplăteşte-le cu cincizecimea cununilor întreită.

    Tot în această zi, Sfintele femei, soţia şi fiica eparhului, care prin sabie s-au săvârşit.

Stih : Lăsând pe Achilin femeia cu a sa fiică,
A aflat pe Mirele Hristos prin sabie fiind tăiată.

    Tot în această zi, Sfinţii doisprezece ostaşi, care de sabie s-au săvârşit.

Stih : Douăsprezecimea oştenilor zice împăratului a toate,
Astăzi mă ostăşesc ţie prin sabie cu scumpătate.

    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Agapie care de fiare rupându-se s-a săvârşit.

Stih : Deşi m-am spintecat de fiare, eu Agapie.
Neclintit sunt întru credinţa ta, Cuvinte.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iliodor cel din Maghido a Pamfiliei.

Stih : Iliodor văzând pe Soarele Hristos,
S-a arătat de întunericul muncilor mai sus.

   Pe vremea împărăţiei lui Aurelian în Roma domnind Aetie în Maghido cetatea Pamfiliei, în anii două sute şaptezeci şi doi; fericitul acesta Iliodor aflându-se în această cetate şi pe Hristos propovăduindu-l cu îndrăzneală, a fost pârât la ighemonul. Deci stând de faţă înaintea lui, şi auzind multe măguliri, şi fiindcă nu s-a plecat a jertfi idolilor, a fost spânzurat şi strujit şi ars cu făclii aprinse; a căror iuţime de munci străbătând pe Sfântul la inimă, zicea : Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi. Şi îndată a venit glas din Cer, zicând : Nu te teme căci eu cu tine sunt. Pe acest glas auzindu-l acei ce ţineau făcliile, către acestea văzând încă şi patru îngeri, care îi opreau pe ei de a munci pe Sfântul, au crezut în Domnul, iar pe ighemonul l-an înfruntat şi l-au ruşinat. Pentru aceasta fiind aruncaţi în mare, au luat de la Domnul cununile muceniciei. Atunci poruncind ighemonul să arză un bou de aramă, şi înlăuntrul lui să bage pe Mucenicul lui Hristos. Deci după ce l-au băgat pe el într-însul şi a făcut rugăciune Sfântul, o minune . Boul ce scânteia, s-a văzut îndată rece şi Mucenicul cânta înlăuntrul lui. Deci ighemonul auzind pe Sfântul că cântă, s-a spăimântat, şi apropiindu-se acolo şi cunoscând, că boul cel cu puţin mai înainte foarte arzător, deodată s-a prefăcut în foarte rece, a zis către Sfântul : O cap necuvios, vrăjile tale şi acest foc l-au biruit. Iar Sfântul i-a răspuns. Vrăjile mele sunt Hristosul meu. Ci dă-mi vreme de trei zile, ca să socotesc ce trebuie să fac. Deci învoindu-se a intrat pe ascuns în capiştea ce se numea Panteon, fiindcă acolo erau toţi idolii dumnezeilor, şi făcând întru aceasta rugăciune Sfântul, îndată s-a făcut cutremur, şi din acel cutremur, au căzut jos toţi idolii şi s-au zdrobit. Aceasta aflând-o ighemonul, a adus pe Mucenicul de faţă la divanul său, şi umplându-se de mânie, a poruncit să spânzure pe Sfântul şi să i se bată în capul lui cuie de fier înfocate. Şi fiindcă simţea Mucenicul lui Hristos iuţeala acestei dureri, iarăşi a chemat ajutorul lui Dumnezeu, şi prin chemare a luat uşurinţă de covârşitoarea durere. Deci văzând ighemonul că nu se biruieşte Sfântul de munci, a poruncit ca legat cu lanţuri grele să-l ducă pe el la cetatea Atalenilor. Şi după ce s-au dus acolo, iarăşi l-au întors înapoi, şi iarăşi a stătut de faţă la divanul său. Deci multe vorbindu-i ca să jertfească idolilor, şi văzându-l neînduplecat, a poruncit ca să bage în cele patru deschizături ale lemnului celui de muncă mâinile şi picioarele Mucenicului. Apoi arzând în foc o tigaie, l-a băgat într-însa; iar Sfântul stând în mijlocul tigăii îşi făcea rugăciunea. Şi nu numai aceasta, ci încă şi pe cei ce erau împrejur, îi îndemna să intre în tigaie, încredinţându-i că vor rămânea nevătămaţi de foc. Pentru aceasta crezând cuvintelor lui au intrat mulţi dintr-înşii, care rămânând nevătămaţi precum zicea Sfântul, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, zicând : Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor. Acestea după ce le-a văzut ighemonul, s-a temut, ca nu cumva cei ce au crezut, să răpească pe Sfântul din mâinile lui. Drept aceea a poruncit ca să-l ducă pe el iarăşi la Maghido, care pe cale făcea rugăciune şi cânta. Şi după ce a ajuns în cetate, iarăşi a fost înfăţişat la întrebare. Şi după ce a vorbit multe, şi nu s-a înduplecat Sfântul să jertfească idolilor, a poruncit ighemonul Aetie, să i se taie limba şi spânzurându-l să fie bătut două ceasuri; după aceasta a pus pe dânsul frâu, şi-l trăgea afară din cetate ca să-l omoare. Şi făcând Sfântul semn cu mâna, către cei ce-l trăgeau, ca să-i dea lui puţină vreme de rugăciune, a stătut la rugăciune, şi plinindu-şi rugăciunea i s-a tăiat capul şi aşa a luat fericitul cununa mărturisirii.

    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antim, Talaleu, Hristofor şi Eufimia şi cu fiii lor şi Sfântul Panharie.

Stih : Primeşte Hristoase Dumnezeule cinci nevoitori,
Şi dă răsplătiri nevoitorilor cinci cununi.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cel ce în cuptorul cel cu foc, pe tinerii cei cuvântători de cântare i-ai mântuit; bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Mai presus de fire este cu adevărat mărirea Proorocilor Tăi; bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Învrednicindu-te a locui cu Dumnezeu, cânţi : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Prin Proorocii Tăi arăţi Darul cel dumnezeiesc; bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Fiind mântuiţi cu naşterea ta, Fecioară, cântăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Cu ceata Mucenicilor, ca un Mucenic nebiruit te-ai învrednicit a striga cu glas mare lui Hristos : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu făclii luminate ai intrat în dumnezeiasca cămară de mire, mare Mucenice, strigând lui Hristos : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Având dreapta mai tare decât focul, stând dea-dreapta Stăpânului tău strigi : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Fiind mântuiţi cu preacurată naşterea ta, te lăudăm credincioşii neîncetat, strigând : Bine este cuvântat, Preacurată, Rodul pântecelui tău.


   Pe Cel ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci Fiul şi Dumnezeu şi în anii cei mai de pe urmă, din Fecioară Maică s-a întrupat : Preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

   Luminându-se de la Dumnezeu, Proorocii, proorocesc cunoştinţa celor viitoare, strigând cu cuget dumnezeiesc : Preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Ca un luminător preamare, ai luminat, Preafericite, celor dintru întuneric, luminându-te Avdie cu dumnezeieştile străluciri, strigând : Noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

   După dumnezeiasca Fiinţă, Cel ce eşti de o Fiinţă cu Părintele Tău, cu noi de un neam Te-ai arătat, din trup de Maică neispitită de bărbat născându-Te. Pentru aceasta Te lăudăm, şi Te preaînălţăm Hristoase în veci.


   Toată întrarmarea vrăjmaşului o ai surpat Varlaame vrednicule de minune, şi ai ars toată înşelăciunea idolească, strigând : Pe Tine te preaînălţăm Hrisoase în veci.

   Fiind împodobit cu bună-cuviinţă, stai înaintea lui Hristos pătimitorule pururea pomenite, purtând porfiră vopsită cu sângele mucenicesc şi slăvind pe Stăpânul în veci.


   Fiind înfierbântat cu focul bunei-credinţe, ca pe nişte spini ai ars toate nălucirile cele drăceşti, strigând : Lăudaţi, şi preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Cei ce bine te cuvintează cu credinţă, se binecuvintează de Domnul, ceea ce eşti cu totul fără prihană. Că ai născut pe Stăpânul cel ce binecuvintează zidirea, pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.


   Pe Dumnezeu cel ce a mântuit în cuptorul cel cu foc în Babilon pe tinerii evreieşti, preoţi bine-L cuvântaţi, noroade Îl preaînălţaţi pe El în veci.


   Pe tine Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani; credincioşii cu un gând te mărim.

   Fiind împodobit cu cuvânt dumnezeiesc şi cu faptă, te-ai înălţat cu Duhul, Avdie dumnezeiescule, şi te-ai învrednicit a vedea cele viitoare.

   Sălăşluit fiind unde sunt cetele Proorocilor şi luminările Sfinţilor, roagă pe Domnul să se mântuiască cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

   Cu totul fiind dat lui Dumnezeu, curat ai vorbit dumnezeieştile arătări, de care şi acum te îndestulezi, Preafericite.


   Pe tine sfeşnicul Luminii te lăudăm, Curată, care ai primit pe Cuvântul întrupat, şi lespede Darului ştiindu-te te mărim.


   Hotarul laudelor se biruieşte de mărimea nevoinţelor tale. Numai Stăpânul Hristos ştie a te mări cu dumnezeiască luminare. Pe Care roagă-L neîncetat; pentru cei ce te laudă cu credinţă.

   Cu totul pe sineţi te-ai adus jertfă vie Domnului, cu totul te-ai arătat împreună-moştenitor Împărăţiei Lui şi părtaş, şi cu Dânsul împreună împărăţeşti acum, veselindu-te pururea pomenite.


   Pentru dragostea Ta, Mântuitorule, împotrivindu-se dumnezeiescul Mucenic până la sânge, şi până la moarte, cu sabie şi cu foc, şi cu munci a primit de la tine nemurire, îndulcindu-se, Iubitorule de oameni.


   Pe tine folositoarea lumii, şi Maică lui Dumnezeu, Fecioară, bucurându-mă te pun înainte apărătoare a toată viaţa mea, şi a sufletului meu. Că tu ceea ce ai născut pe Dumnezeu, poţi a mântui pe cei ce te laudă.


   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu te mărim.






   Făclii purtând fecioare, pe pururea Fecioara luminat petrecându-o, proorocesc adevărat cu Duhul, ceea ce va să fie. Că Născătoarea de Dumnezeu, fiind Biserica lui Dumnezeu, în Biserică cu strălucire feciorească, pruncă fiind se aduce.

   După făgăduinţa cea sfântă, Născătoarea de Dumnezeu şi rodul cel lăudat, s-a arătat lumii cu adevărat, ca cea mai înaltă decât toţi, care cu bună cinste fiind dusă în Biserica lui Dumnezeu, plinind rugăciunea celor ce au născut-o, fiind păzită cu Dumnezeiescul Duh.

   Cu cerească pâine fiind hrănită, Fecioară, cu credinţă în Biserica Domnului, ai născut lumii pe Cuvântul vieţi; Căruia ca o Biserică aleasă şi cu totul fără de prihană, mai înainte te-ai logodit prin Duhul cu taină, Mireasă făcându-te lui Dumnezeu şi Tatălui.


   În cereştile lăcașuri, cu veselie locuind şi cu îngerii, Părinte, cu îndrăzneală stând înaintea Scaunului Domnului, celor ce săvârşesc pe pământ pomenirea ta iertare de greşeli şi de patimi, ca să le dăruiască, roagă-te.

   Cu secera rugăciunilor, Părinte Grigorie, spinii patimilor tăindu-i şi arând cu plugul înfrânării pământul cel sufletesc, ai semănat într-însul seminţele bunei-credinţe. Prin care ne creşti nouă, roduri de tămăduiri.

   Vas primitor de fapte bune pe tine te numim, Cuvioase, ca pe un iubitor de linişte şi lucrător de priveghere şi stâlp înfrânării şi de rugăciune lăcaș nestricat şi vistierie de minuni; şi rugător pentru cei ce te cinstesc pe tine, Grigorie.


   Astăzi Biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu, în Biserica Domnului se aduce şi Zaharia o primeşte pe dânsa. Astăzi Sfintele Sfinţilor se bucură şi ceata îngerilor cu taină prăznuieşte. Cu care şi noi prăznuind astăzi, împreună cu Gavriil să strigăm : Bucură-te ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, Domnul este cu tine, Cel ce are mare milă.


   Cu luminarea dogmelor şi cu strălucirea vieţii, cu bunăcredinţă ai împodobit Arhieria, Procle pururea pomenite şi Bisericii stâlp te-ai arătat cu adevărat, luminând pe toţi cu cuvintele tale. Pentru aceasta pe tine te fericim şi cu psalmi şi cu cântări, prăznuim sfântă şi preacinstită pomenirea ta.


   Luminat ai învăţat şi cu dumnezeiască înţelepciune ai propovăduit pe Născătoarea de Dumnezeu, Fecioară Preacurată, care a născut pe Ziditorul, Cel mai înainte de veci şi Stăpânul, Fiul şi Cuvântul Tatălui, Care în vremurile cele mai de apoi şi Om S-a făcut pentru noi de bunăvoie şi nu S-a schimbat cu firea. Şi pe Nestorie păgânul şi prea-nebunul, l-ai ruşinat.


   Apele cele ca aurul luminoase, ale înţelepţitului de Dumnezeu propovăduitorului; le-ai luat pururea pomenite, al căruia şi moştenitor bunei-cinstiri şi scaunului te-ai arătat, întărind cu învăţăturile adevărului turma lui Hristos şi sfintele şi preacinstitele lui moaşte, ca o podoabă preafrumoasă Bisericii le-ai dat.


   Veniţi toţi credincioşii, pe ceea ce una este fără de prihană să o lăudăm pe cea mai înainte propovăduită de Prooroci şi în Biserică adusă, care mai înainte de veci a fost rânduită a fi Maică şi în anii cei mai de pe urmă s-a arătat Născătoare de Dumnezeu. Doamne, pentru rugăciunile ei pacea Ta dă-ne-o nouă şi mare milă.


   Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.


   Bucurie mai înainte ne încredinţează nouă astăzi Anna rod potrivnic întristării odrăslind, pe una pururea Fecioară. Pe care o şi aduce rugăciunile plinindu-şi astăzi bucurându-se, în Biserica Domnului, ca pe ceea ce este Biserica Cuvântului lui Dumnezeu şi Maică Curată.


   Cele dinaintea uşilor Bisericii şi Sfintele Sfinţilor, arătat astăzi Zaharia, luminat împodobindu-le, bine le găteşte. Că va să intre Fecioara înlăuntrul acestora, care s-a gătit spre sălăşluirea lui Dumnezeu, a cărei dumnezeiască intrare mai înainte o prăznuim.


   Lăcaşul lui Dumnezeu, cămara cea de mult preţ, în Biserica lui Dumnezeu, cu făclii strălucită, şi cu bucurie mai înainte vine să intre. Şi se bucură de aceasta Zaharia, văzând arătat ceata Sfinţilor Prooroci, petrecându-o pe aceasta, şi se veseleşte, şi înainte-prăznuind cântă, zicând : Bucurie mai înainte vesteşte, intrarea ta, Fecioară Maică nenuntită.


   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duhul, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maicii, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta intrarea ei, bucurându-mă.

   Întru Sfintele Sfinţilor cea Preasfântă şi fără de prihană a locui înainte merge, ca să fie Biserică sfinţită lui Dumnezeu Celui Preasfânt, şi înaintea ei merg tinerele fecioare.

   Sfatul cel mai înainte de veci, al Dumnezeului nostru Celui mai înainte de veci, s-a plinit, mai înainte mergând tu a te hrăni întru Sfânta Sfintelor, spre lăcaşul Cuvântului, Fecioară cu totul fără prihană.

   Dumnezeieştii tăi părinţi, pe tine ceea ce erai să fii Născătoare de Dumnezeu, te-au pus să te hrăneşti în Sfânta Sfintelor, rugăciunea, cu care s-au rugat, plinindu-o Preacurată.

   Dă putere, Stăpână, neputinţei inimii mele, şi o întăreşte, că se clăteşte de patimi, ca şi cu credinţă şi cu dragoste să te fericesc, pe tine cea pururea fericită, şi cu totul fără prihană.


   Smeritul meu suflet cel omorât cu dulceţile trupului, cu rugăciunile tale înviază-l, Părinte Grigorie. Că viaţă neîmbătrânitoare acum ai luat, omorându-ţi mădularele cele de pe pământ, Cuvioase, cu pustniceştile nevoinţe.

   Înfrânându-ţi dulceţile trupului cu vitejia minţii, din vârsta prunciei te-ai făcut Părinte organ Duhului. Ale Aceluia lucrări arătat înlăuntru luându-le, şi cu chip dumnezeiesc cunoscându-te.

   Cu iubirea dumnezeiască poftele trupului ai veştejit, şi ţie însuţi, Fericite, ţi-ai logodit soţie curăţia, din care s-au născut ţie fii, toate bunătăţile pururea pomenite, care te-au făcut fiu lui Dumnezeu.


   Ceea ce eşti scară cerească, care ajungi de la pământ la Cer, prin care Cuvântul lui Dumnezeu cu oamenii a vorbit, binecuvântată Preacurată, minune nespusă, vedere cu mintea necuprinsă, mântuieşte pe cei ce scapă la tine.


   Prin lucrare şi prin cuvânt adevărat, cu înţelegătorii îngeri fiind de un chip, de Dumnezeu primite, şi împreună cu dânşii înaintea Scaunului Cinstitei Treimi stând, Procle, roagă-te să ne mântuiască pe noi.

   Urmelor lui Gură de aur urmând înţelepte Părinte pururea pomenite, a aceluia cinstită şi dumnezeiască îmbrăcăminte a preoţiei, ca o moştenire părintească ai luat după vrednicie, Minunate.


   Dedemult Isaia a strigat cu Duhul, cum că Dumnezeu era să vină pe pământ; iar Nestorie cu minte vătămată a hulit întruparea, care de tine de trei ori fericite prin sinod s-a condamnat.


   Cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, înfricoşată întruparea cea din Fecioară a Cuvântului Dumnezeului nostru, o ai luminat, Procle, şi Născătoare de Dumnezeu pe aceasta ai propovăduit-o, învăţăturilor celor preaînţelepte ale Apostolilor urmând.


   Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i şi întru dumnezeiască intrarea ta, cununilor slavei învredniceşte-i.

   Începând fecioare a merge înaintea Fecioarei, cu făclii fiind luminat ceea ce era să fie a însemnat. Că dintr-însa era să Se nască Luminarea cunoştinţei, Care a dezlegat întunecarea înşelăciunii.

   Râvnind dedemult cu dumnezeiesc gând Anna, rugăciune a plinit şi te-a pus întru cea Sfântă, pe tine ceea ce eşti cu totul fără prihană, care era să aibi zămislire preasfântă şi naştere.

   Soarele şi-a tins, razele, văzând pe norul luminii tins cu voia lui Dumnezeu, înlăuntru în Sfânta Sfintelor, din care era să plouă iertare celor înţeleniţi cu greşelile.

   Mă îndumnezeieşte Dumnezeu, Cel ce S-a sălăşluit întru tine pentru îndurare; preacinstită, Curată, pe mine cel furat prin mâncare mai înainte de înşelăciunea şarpelui. Şi în locul stricăciunii, iarăşi desfătare nestricăcioasă îmi dăruieşte.


   În numele faptelor bune alergând, Cuvioase, în norul privirii la cele de sus ai intrat şi ai cunoscut pe cât ai putut cuprinde, pe Cel necuprins cu firea, plin de lumină fiind Părinte.

   Cel ce S-a născut în peşteră pentru mântuirea omenească dedemult, pe tine cel ce ai locuit în peşteră, Preafericite, cu lumină cerească te-a luminat, ca pe Pavel luminos arătându-te, Părinte Grigorie.

   Uşa cea cerească, Preacurată Maica lui Hristos, ţie celui încunjurat de asuprelile drăceşti, Părinte, ţi-a dat aripi şi puternic cu tărie te-a făcut asupra lor cu Darul său.


   Bucură-te ceea ce una ai născut pe Domnul tuturor. Bucură-te ceea ce ai solit viaţă oamenilor. Bucură-te munte umbrit şi netăiat. Întărirea credincioşilor, bucură-te ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Lumină din lumină prin dumnezeiască vedenie, Preafericite luând, Bisericii lumină ai fost; pentru aceasta ţi-a răsărit şi dumnezeiască lumină cu înţelegere, precum este scris. Cu care fiind strălucit, luminezi pe cei ce laudă pomenirea ta Procle.

   Trâmbiţând cu tunetul dogmelor, ca zidurile Ierihonului ai surpat toate îndrăznelile eresurilor şi oştirile. Şi semne de biruinţă ai ridicat, propovăduind luminat întruparea lui Dumnezeu cea din Fecioară.


   De izvorul înţelepciunii lipindu-ţi gura ta de Dumnezeu primite şi dumnezeieştile ape ale înţelepciunii celei duhovniceşti luând Procle, ai înecat râurile cele tulburi, Preafericite, adică învăţăturile lui Nestorie, cele fără de Dumnezeu.


   Cel ce Unul-Născut din Tatăl sus negrăit Se cunoaşte, Unul-Născut din tine jos Preacurată mai presus de cuvânt şi de pricepere S-a născut şi a îndumnezeit pe om prin tine cea cu totul fără de prihană, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care nu ştii de nuntă.


   Însu-ţi Cel ce ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi după milostivire Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ție : Sfântă este Biserica cea însufleţită, a slavei Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni.


   Soare luminos pe tine Biserica te cunoaşte, care cu podoabele faptelor bune şi cu razele tămăduirilor pe toţi luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim dumnezeiască pomenirea ta, şi cinstim nevoinţele tale preafericite Părinte, înţelepte Grigorie.


   După vrednicie astăzi, prăznuieşte cea mai cinstită decât toate cetăţile cu adevărat, cinstită mutarea ta Părinte al părinţilor, preafericite Procle înţelepte.


   Cu dumnezeiască strălucire fiind luminat, ai izgonit întunericul patimilor celor de suflet păgubitoare, Grigorie pururea pomenite. Înălţându-te spre înălţimea nepătimirii cea preacurată; ai revărsat cu strălucire raze de tămăduiri, sălăşluindu-te întru lumina cea neapusă, a Împărăţiei lui Hristos.


   Întru înălţimea Bisericii, Domnul te-a pus ca pe o stea luminoasă, luminând pe cei ce cântă : Procle lauda părinţilor pururea pomenite.


   Pe cinstita intrarea Fecioarei, astăzi mai înainte prăznuindu-o luminat credincioşii, cu cântări de Dumnezeu grăitoare, pe dânsa să o lăudăm neîncetat, ca pe ceea ce este cu totul fără prihană.


   Dumnezeiescul sfat cel neurmat, al Celui Preaînalt, al întrupării Tale celei din Fecioară, Proorocul Avacum înţelegându-l, a strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Sfinţite limbi mai înainte te-au vestit, Curată, că era să fii locaş firii celei neîncăpute. Pentru aceasta pe tine cetele fecioarelor te-au petrecut la cele sfinte, făclii purtând.

   Laudă a dobândit Ioachim cu Anna, mergând, şi ducându-te pe tine în Sfânta Biserică cu veselie; ceea ce eşti Biserica lui Dumnezeu, Preasfântă, Preacurată Stăpână, cu totul fără prihană.

   Dezleagă-se osândirea strămoşilor, că iată a înflorit viţa care ne-a rodit nouă Strugurul cel nestricat, Cel ce aduce vin de veselie marginilor.

   Pe tine una cea cu totul fără prihană, Cuvântul Ziditorul aflându-te, S-a sălăşluit în pântecele tău, lucrând a noastră mântuire cu Darul, Preacurată, pentru mila cea negrăită.


   Cel ce pentru noi străină pogorâre a avut, străin fiind pentru bunătate, pe tine străin pentru Dânsul, din moştenire văzându-te te-a primit Grigorie, şi dumnezeiesc moştenitor al Împărăţiei Sale, strălucit cu bunătăţi te-a făcut.

   Pentru Hristos, Cel ce a pruncit pentru noi, şi a fost prunc, Cuvioase, la şcoala pruncilor te-ai dat pe tine, însuţi prunc cu răutatea făcându-te, de Dumnezeu cugetătorule Părinte, şi cu dumnezeiasca smerenie, răutatea vrăjmaşului ai smerit-o fericite Grigorie.

   Cu ploile lacrimilor tale Părinte Grigorie, ca şi cu nişte rouă dumnezeiască adăpându-te, toată fapta bună ai crescut, toată roada bună a dreptăţii ai înflorit, ca un pom roditor lângă izvoarele apelor răsădit, ale postniciei celei desăvârşite.


   Maica lui Dumnezeu binecuvântată, cu totul fără prihană, vindecă rănile sufletului meu. Stinge desfătările trupului, inima mea cea întunecată luminează-o. Împacă-mi ştiinţa mea și mă scapă de toată vătămarea şi năvălirea vrăjmaşilor.


   Ca nişte aur în foc, Preasfinţite, cu înfrânarea înţelepte, cinstit trupul tău, curăţindu-ţi, frumos l-ai arătat Făcătorului; pentru aceasta îmbrăcămintea preoţiei ţie în vecie ţi-a dăruit.

   Vestirea cuvintelor, şi tunetul cel cu bun glas al dogmelor învăţăturilor tale, Biserica lui Dumnezeu înţelepţeşte veselindu-o, gonesc îndrăzneala ereticilor, sfinţitorule Procle preamărite.


   Întru învăţătura dumnezeieştii cunoştinţe fiind, ca un Ierarh sfinţit, cu buna-dăruire tuturor ai dat luminare, şi dumnezeiască strălucire, spre mântuirea sufletelor după vrednicie, Minunate.


   Cărbunele cel dumnezeiesc în pântece, ceea ce eşti cu totul fără prihană, primindu-L mai presus de minte, nu te-ai ars cu adevărat. Că rugul de departe cu însemnare a închipuit naşterea ta, spre mântuirea noastră şi înnoirea.


   Spăimântatu-s-au toate de cinstită intrarea ta; că tu Fecioară care nu ştii de nuntă, înlăuntru ai intrat în Biserica lui Dumnezeu, ca o Preacurată Biserică, tuturor celor ce te laudă pe tine, mântuire dăruindu-le.

   Norii să roureze dreptate astăzi; căci ca în Cer se tinde dumnezeiescul nor în Biserica lui Dumnezeu. Care pică dulceaţa, ceea ce scoate toată amărăciunea sufletelor noastre.

   Străină este zămislirea ta, străină este şi naşterea ta, străină este petrecerea ta, Fecioară şi ducerea ta înlăuntrul Bisericii. Străine şi preaslăvite sunt ale tale, care covârşesc cuvântul şi cugetul, Preacurată.

   Pe tine toată te-a sfinţit Preasfântul Duh, ceea ce ai petrecut înlăuntrul Bisericii, şi te-ai hrănit cu hrană cerească, Mireasa Tatălui cea preafrumoasă. Pentru aceasta ai fost şi Cuvântului, Născătoare.

   Spre tine toată nădejdea mea Fecioară punându-o, la îndurările tale alerg. Vătămării diavoleşti arată neîmpărtăşit sufletul meu cel căzut, şi slăbit de înecările desfătărilor.


   Cu lucrarea Cuvântului viţă aducătoare de roadă te-ai arătat, Cuvioase, care aduce struguri de fapte bune, copţi şi preamari, care izvorăsc din sine vin duhovnicesc de mântuire, Părinte, care veseleşte inimile credincioşilor.

   Roma cea strălucită, Părinte, de la răsărit primindu-te pe tine luminător neapus prin credinţă, s-a luminat cu cinstitele darurile tale. Că pe Hristos ai avut în suflet ca o lumină, luminând pe cei ce te văd pe tine, Părinte.

   Pe şarpele ce se târa şi păzea călcâiul tău, Grigorie, cu dumnezeiască priveghere în căile vieţii umblând, ca o slugă a lui Dumnezeu, ca un lucrător al poruncilor Lui, l-ai omorât cu puterea Duhului.


   Folositoarea lumii Maică pururea Fecioară, tu mă chiverniseşte, şi mă povăţuieşte la calea cea dreaptă, şi ocârmuieşte la cărările dreptăţii gândul meu, umbletele sufletului meu îndreptându-le.


   Purtător de lumină ca un sfeşnic, Preafericite, făcându-te Sfintei Biserici te-ai arătat apărător şi luminat ai arătat, cea din Sfânta Fecioară a lui Dumnezeu naştere neschimbată, slăvite Procle.

   Întruparea cea slăvită a lui Dumnezeu din Fecioară, punându-o în praştia dogmelor, ai surpat mintea cea îndrăzneaţă a lui Nestorie, ca şi dedemult dumnezeiescul David pe Goliat cel de altă seminţie.


   De învăţăturile lui Pavel fiind plin, şi a lui vedere văzând, Preamărite, Elisei al doilea te-ai arătat, cu ungere dumnezeiască a preoţiei fiind uns în taină.


   Nici tulburare, nici amestecare, în pântecele Fecioarei n-a luat Dumnezeu cu trup ieşind; ci Cel ce a fost a rămas, Dumnezeu şi Om fără schimbare, cu lucrările arătându-Se.


   Cugetătorilor de Dumnezeu săvârşind acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să plesnim cu mâinile slăvind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintru dânsa.

   Întărindu-se cu dumnezeiescul Dar dumnezeieştii părinţi ai Fecioarei, pe aceasta ca pe o porumbiţă fără prihană, întru cele Sfinte a se hrăni cu dragoste o au pus.

   Înaintea ta ceea ce erai să primeşti Lumina, ceea ce iese din Lumină, lumânări aprinzând fecioare cinstite, au mers cu chip luminat la dumnezeiasca Biserică dănţuind.

   Cămara cea plină de mărire, mare glăsuirea Proorocilor, scaunul cel sfânt, înlăuntru în cele Sfinte se pune, Împăratului tuturor gătită fiind.

   Laud Fecioară zămislirea ta, laud naşterea ta cea negrăită, laud acoperământul tău, prin care scap de toată vătămarea, la limanul tău alergând.


   Cu voinţa cea spre Dumnezeu fiind îndumnezeit, Preasfinţite, prin vedeniile cele de taină şi dumnezeieştile străluciri, ca un Prooroc îndumnezeit, ca o slugă a lui Dumnezeu, te-ai învrednicit dumnezeiescului Dar.

   Cu linişte viaţa ta săvârşindu-ţi, Grigorie, decât valurile lumeşti mai presus te-ai arătat, şi mai înalt decât patimile, şi a tot pământul străin şi nemernic.

   Ca o oglindă curată cu dumnezeiască rază te-ai îmbogăţit; iar ca un vas sfinţit Biserica cea de sus ai împodobit, Grigorie, şi adunarea celor întâi născuţi o ai luminat.


   Marie Curată, cămara Împăratului, pe mine cel ce m-am făcut necurată peşteră tâlharilor, cu rugăciunile tale curăţindu-mă, Celui ce S-a născut din tine, Biserică sfântă mă arată.


   La marele scaun suindu-te, Cuvioase, cu mai-mari isprăvi l-ai împodobit pe acesta cu dumnezeiască cuviinţă. Pentru aceasta adunându-ne, te lăudăm pe tine Arhiereule, cu mare glas, Procle pururea pomenite.

   Ca alt sicriu Bisericii lui Hristos, trupul preafericitului Gură de aur l-ai dat, Procle cu ale tale învăţături, şi ai veselit adunările dreptcredincioşilor cu venirea lui.


   Pe ajutătorii eresurilor, cei ce ca nişte fiare care înconjurau turma lui Hristos, i-ai gonit cu toiagul învăţăturilor tale, Procle fericite, şi la păşunea dreptei credinţe turma ţi-ai îndreptat.


   Văzutu-te-ai covârşind pe Heruvimi de Dumnezeu dăruită Fecioară, că pe Cel ce Se poartă pe umerele lor, Preacurată, în braţele tale L-ai purtat. Pentru aceasta pe tine, Fecioară, pururea toţi te mărim.


   Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel dedesubt, şi nu este mântuitor, socotitu-ne-am ca oile de junghiere, mântuieşte pe poporul Tău Dumnezeul nostru. Că Tu eşti tărie şi îndreptare celor neputincioşi.


   De veselie astăzi lumea toată s-a umplut, întru binevestit praznicul Născătoarei de Dumnezeu, strigând : Aceasta este cortul cel ceresc.


   Făcătorul tuturor, Ziditorul şi stăpânul, plecându-Se pentru milostivirea cea negrăită şi pentru singură iubirea Sa de oameni, pe cel ce l-a alcătuit cu mâinile Sale, văzându-l căzut S-a milostivit, şi a-l ridica pe dânsul bine-a-voit, prin zidire preaîndumnezeită, şi cu smerenia Sa ca un Bun din fire şi Milostiv. Pentru aceasta pe Maria mijlocitoare a tainei Lui a luat-o, ca pe o Fecioară şi Curată, din care firea noastră a purtat, precum bine-a-voit. Aceasta este cortul cel ceresc.


Stih : Grigorie Darul lui Dumnezeu cel viu
Îngrădire este împrejurul tău.
Grigorie în douăzeci este chemat.
La cerul cel cu lungime şi înalt.

   Acest sfânt a fost din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinupol, fecior lui Serghie şi Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători de icoane. Deci când a fost de opt ani s-a dat la carte, şi învăţând bine, se îndeletnicea pe la biserici. Iar dacă se făcu de vârstă, se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, şi mai vârtos pentru eresul ce stăpânea al luptătorilor de icoane, umbla din loc în loc sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane, şi strângând la sine de la aceia folosul sufletesc. Apoi supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite, şi mai vârtos cu cele aduse de la demoni; pentru care se şi arată mare făcător de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi Vizantia, dorind ca să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo se duse la Roma, şi înconjurând tot apusul, şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi se întoarse la Vizantia; şi de acolo se duse la muntele Olimpului. Deci suindu-se acolo, şi topindu-se foarte, s-a bolnăvit de idropică, atât încât numai după glas se cunoştea la cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte se duse la Tesalonic, şi de acolo venind iarăşi la Vizantia, află pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu, închis în temniţă pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se lui, şi rugându-l mult ca să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit. Şi sfintele moaşte, ale acestui sfânt Grigorie, se află întregi în România la sfânta mânăstire Bistriţa (jud. Vâlcea), care este făcută din temelie de răposatul Banul Barbu Craiovescul. Şi care cu multă cheltuială a adus aceste sfinte moaşte la această sfântă mânăstire, unde se află şi până astăzi făcător de minuni, precum şi sfânta mânăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are, şi cine merge la Sfântul cu smerenie, şi cu credinţă, află folosinţă şi tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte.

    Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Proclu arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost ucenic fericitului Ioan Hrisostomul, şi moştenitor scaunului lui.

Stih : Locuinţa cerească Procle pe tine este avându-te,
În care împreună cu Hrisostomul eşti bucurându-te.

   Acest dintru sfinţi Părintele nostru Proclu, a fost pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mic, în anii patru sute opt. Deci fiindcă era cucernic şi îmbunătăţit, s-a hirotonit episcop Cizicului de către Sfântul Sisinie patriarhul Constantinopolului. Şi mergând la Cizic nu s-a primit de către clericii eparhiei sale, căci avea hirotonit pe altul cu numele Dalmat. Pentru aceasta s-a întors înapoi la Constantinopol rămânând fără de eparhie. Deci după ce a murit Maximian patriarhul Constantinopolului, care se prăznuieşte la douăzeci şi una ale lui Aprilie, în vremea care încă se află moaştele lui în altarul marei biserici, s-a ales acesta patriarh Constantinopolului. Şi s-a suit în scaun, întru însăşi ziua mântuitoarelor patimi a Domnului, adică în sfânta şi marea Joi. Deci binevieţuind şi patriarhind doisprezece ani şi trei luni, cu pace s-a mutat către Domnul.

    Tot în această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Dasie celui din Durostor.

Stih : Urmă a se nevoi şi Dasie prin sabie
Şi a află prin ea cununa nevoinţei.

   Acest sfânt a fost pe vremea lui Maximian în anii două sute nouăzeci şi opt, aflându-se în cetatea Durostor, care se află aproape de râul Dunării. Deci în această cetate era obicei să săvârşească elinii în tot anul, serbarea spurcatului dumnezeului lor Cron. Iar mai înainte cu treizeci de zile de spurcata aceasta serbare, alegea un ostaş tânăr şi frumos cu faţa, şi-l gătea spre jertfă. Pe care mai întâi îl îmbrăca împărăteşte, apoi îl îndemna ca să-şi facă el mai întâi orice poftă a sa, şi apoi îl junghia peste jertfelnicul lui Cron. Deci fiindcă a venit rândul să se jertfească şi ostaşul acesta Dasie, pentru aceasta ostaşii cei împreună cu dânsul înconjurându-l, îl sileau ca să-şi împlinească orice poftă a sa. Iar Dasie şi-a pus în minte un gând foarte bun şi înţelept, şi a zis către ei : Fiindcă este să mor, mai bine îmi este să mor pentru Hristos ca un creştin. Deci înfăţişat fiind la divanul ighemonului, a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos; de aceasta înştiinţându-se Diocleţian şi Maximian, au adus înaintea lor pe Sfântul, şi fiindcă în privelişte a mărturisit buna-cinstire, multe munci a luat de la ei, şi în sfârşit i s-a tăiat capul prin sabie, şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Nirsa episcopul şi Iosif ucenicul său şi episcopul şi alţii împreună cu dânşii, ce s-au săvârşit în Persia prin sabie.

Stih : Nirsa şi Iosif, mor împreună amândoi,
Cu moarte de sabie, după zisa Apostolului.

   Din aceştia, Nirsa era episcop, bătrân cu vârsta de optzeci de ani, iar Iosif fiind cu aceeaşi vrednicie cinstit, adică episcop, era de optzeci şi nouă de ani de bătrân. Împreună cu care şi alţi oarecari episcopi şi preoţi şi din rândul celor mai proşti şi femei fecioare şi sihastre. Toţi prin feluri de chipuri fiind cercetaţi şi cu feluri de munci fiind lămuriţi şi de credinţă nelepădându-se, li s-au tăiat capetele şi aşa au luat cununa muceniciei.

    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici, Isachie, Ioan şi Savorie, care cu pietre împroşcându-se s-au săvârşit.

Stih : Cu pietre împreună pe Ioan cu Savorie.
Slujitorii pietrelor omoară şi pe Isachie.

    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Gheitazet şi alţi trei, care cu suliţele împungându-se s-au săvârşit

Stih : Pe Gheitazet şi pe trei nevoitori împreună,
Vrăjmaşii Treimii cu suliţele îi omoară.

    Tot în această zi, Sfintele fecioare, Tecla, Vautha şi Denahida, care de sabie s-au săvârşit.

Stih : Pe Tecla, Vautha, Denahida, înţeleptele fecioare,
Nevoinţa cea prin sabie le-a arătat fecioare nevoitoare.

    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Evstatie, Tespesie şi Anatolie.

Stih : Înşelătorii au tăiat capetele la trei ce acum adormiseră.
O înşelăciune ! Nearătând milostivire nici după ce murise.

   Aceştia au fost pe vremea împărăţiei lui Maximian, în anii trei sute. Patrie având Galatia, iar cetate Gangra, fiind ei fii ai lui Filoteu şi a Evseviei. Tatăl lor era din Galatia iar Maica lor din Nicomidia. Deci Evstatie se sârguia spre învăţătura cărţilor, iar Tespesie şi Anatolie, întrebuinţau meşteşugul părintesc, fiind tatăl lor vânzător de haine. Deci Filoteu tatăl lor venind odată de la Răsărit la Nicomidia împreună cu fiul său Anatolie, s-a învăţat credinţa lui Hristos de Luchian preotul şi dascălul, cel ce călătorea împreună cu ei; care supunându-se învăţăturilor aceluia, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Iar Evstatie şi Tespesie, mergând şi ei la Nicomidia, s-au întâlnit cu fericitul Antim episcopul Nicomidiei şi învăţându-se de el credinţa lui Hristos, s-au botezat şi ei : iar după aceea tatăl lor Filoteu, s-a hirotonisit preot şi Evstatie s-a hirotonisit diacon. Însă n-a trecut multă vreme în mijloc şi au murit părinţii acestor sfinţi. Deci fură pârâţi la Maximian că sunt creştini. Şi bătuţi fiind cu toiege, mai pe urmă au fost puşi la închisoare. Întru care venind dumnezeiescul înger, i-au dezlegat pe ei din legături, iar a doua zi au fost daţi la fiare şi luptându-se cu ele au rămas nevătămaţi de dânsele. Deci luând pe ei Antonie comitul şi ducându-i la Niceea i-a pedepsit cu multe munci. Căci spânzurându-i pe lemn, i-a strujit atât de mult cu unghii de fier sălbaticul, încât tot pământul de sub dânşii s-a roşit de sângele lor. După aceea i-a aruncat în temniţă. Întru care iarăşi arătându-li-se dumnezeiescul înger i-a uşurat pe ei de durerile rănilor şi trupurile lor le-a făcut sănătoase. Acestea văzându-le acel vărsător de sânge a hotărât asupra lor moarte de sabie. Şi venind la locul hotărât spre tăiere, fără de veste şi-au dat sfinţii sufletele lor lui Dumnezeu cu pace; iar gealaţii cuprinşi fiind de frica tiranului, le-au tăiat capetele, moarte fiindu-le trupurile.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teoctist mărturisitorul şi Patriciul, ce a fost famen, în zilele Teodorei Augustei împărătesei în anii 829.

Stih : Patriciul, iubind aşezămintele părinţilor.
Acum se numără împreună cu cetele lor.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, se bucurau cântând. Prealăudate Domnul părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

   Ca pe un soare purtător de lumină te-a primit înlăuntru în Biserica cea Sfântă pe tine ceea ce ai strălucit rază de mântuire marginilor, Curată Fecioară, care erai să fii Biserică Preasfântă, Fiului lui Dumnezeu.

   Cu mâinile plesniţi toţi, văzând pe ceea ce nu ştie de nuntă purtând chipurile mântuirii. Căci cu mână de înger s-a hrănit, ca ceea ce era să ne nască nouă negrăit, Pâinea cea cerească.

   Toate sufletele drepţilor cele dedesubt te-au binevestit şi mai înainte te-au arătat pe tine, porumbiţă de aur, care porţi încetarea potopului celui înţelegător şi în Sfânta Sfintelor cu bunăcredinţă ai dănţuit.

   Ca o frumoasă pe Cel frumos ai născut, Care grozăvia noastră a întors-o, la chipul cel dintâi, Fecioară cu totul fără prihană, Căruia şi cântăm. Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.


   Cu vărsările lacrimilor focul păcatului ai stins şi apa nepătimirii şi curate izvoarele tămăduirilor izvorăşti, celor ce cântă Grigorie : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu căruţă de văpaia cinstitei dragoste şi a săvârşirii, suindu-te la înălţime te-ai ridicat, întru care ţi-ai agonisit viaţa ta de Dumnezeu înţelepţite, strigând : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Alinat-ai valurile patimilor cu stările la priveghere, şi adormind cu somnul cel cuvios drepţilor, Părinte, la lumină ai trecut Grigorie, strigând : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Pe mine cel ce sunt mort prin păcat şi pierit, ceea ce ai născut Viaţa, Curată Fecioară, înviază-mă şi mă mântuieşte, şi din gheenă mă scoate pe cel ce cântă : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Trupul şi mintea, şi sufletul curăţindu-ţi cu lepădarea patimilor, Ierarhe Procle înţelepte, de acolo ai învăţat pentru Dumnezeu cel ce a luat trup şi suflet şi minte, Care S-a născut din Fecioară fără schimbare, ca să ne mântuiască pe noi.

   Foc înţelegător în gândurile tale aprinzând, eresul cel plin de uscăciune şi putred, al răului credincios Nestorie l-ai ars. Pentru aceasta ţie ne rugăm, desfătările noastre cele pline de uscăciune cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu arzându-le, curăţeşte-ne pe noi.


   Tu către Hristos dobândind îndrăzneală, Sfinte, roagă-L, ca cei ce laudă pe pământ cu cântări mărită pomenirea ta, de toată primejdia să se mântuiască, care cântă lui Dumnezeu celui lăudat, Procle dumnezeiescule.


   Porţi pe Dumnezeu cel înfăşurat cu trup, în braţele tale Curată, ca un scaun de Heruvimi, pe Cel ce poartă toate cu Cuvântul puterii. Căruia dulce cântăm şi zicem : Lăudat este Dumnezeul părinţilor noştrii şi preaslăvit.


   Ascultă pruncă Fecioară, Curată, să zică Gavriil sfatul Celui Preaînalt, cel dedemult adevărat, fii gata spre primirea lui Dumnezeu; că prin tine Cel necuprins, cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi bucurându-mă, strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Ascultă şi înţelege bătrânule înţelepte Zaharie, Anna a zis : Cu sfatul lui Dumnezeu pe aceasta ce o am pruncă curată, cu suflet voios o primeşte; că printr-acestea va să fie mântuirea, şi în Biserica cea Sfântă du-o pe ea, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Bine este cuvântat unul Domnul, strigat-a preotul ! Cel ce intrările vieţii, acum le arată aievea nouă, văzută făcând cămara ceea ce a încăput pe Dumnezeu; întru care vrea să se sălăşluiască, Hristos, Împăratul tuturor. Către care tot pământul strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Iată bătrânule preaînţelepte, Anna a zis cu bună cucernicie : Pe această preabună pruncă, care mi-a dat mie Dumnezeu, luminat o primeşte, şi prooroceşte, că singură va să aducă întru lucruri propovăduirile, cu care Proorocii strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Acum am cunoscut femeie prealuminat, înţelepţeşte a zis bătrânul : Că pom în mijloc era să răsară din tine, care va să înflorească cu adevărat dumnezeiască roadă, ceea ce va să ducă în rai pe oamenii cei goniţi în stricăciune, care vor striga cu bucurie : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Din cuvintele învăţăturilor celor negrăite, sufletul tău, Fecioară Curată, arătat va fi, bătrânul a zis luminat : Iată întru această dumnezeiască Biserică vei locui. Că de înger fiind hrănită, pe Îngerul Sfatului Celui Mare vei naşte, Căruia cânt : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Glasul lui Gavriil cântăm ţie, Fecioară Curată cu bucurie. Bucură-te ceea ce una eşti pricina bucuriei tuturor, bucură-te curăţirea sufletelor, ca ceea ce ai născut mântuirea noastră şi înnoirea, celor ce cântăm Lui : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu slujindu-te prin răbdare, ai luat, Preafericite, ceea ce ai cerut cu credinţă. Că noaptea dormind tu, arătându-se ţie îngerul, sabie de foc ţi-a dat, care ţi-a tăiat patimile inimii, şi cu foc fără materie te-a curăţit şi cu mărire te-a luminat negrăit.

   Ca un soare cu totul luminos, cu înţelegere ai strălucit arătat cu lumina faptelor bune, Grigorie, şi cu strălucirea minunilor, rază dând în tot pământul, şi luminând pe cei ce cântă cu bunăcredinţă : Prunci binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Îngerească cântare ai auzit, Grigorie, încă umblând în muritorul tău trup; din care simţirile sufletului arătat îndulcindu-ţi, Cuvios şi luminos te-ai cunoscut, strigând Stăpânului : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Ceea ce pe Judecătorul şi Domnul mai presus de cuvânt L-ai născut, pe Acela ca pe un Fiu al tău, Preasfântă roagă-L : În ceasul judecăţii, de osândă şi de foc, şi de întunericul cel neluminat, şi de scrâşnirea dinţilor, să mântuiască, pe cei ce cântă întru credinţă cu bună-cuviinţă : Noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Ca într-o topitoare luminoasă, întru-totul slăvite, cu curăţia, patimile trupului curăţindu-ţi, ca nişte aur tuturor ai strălucit, cântând : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Cu organul cinstitei tale limbi, Fericite, veselindu-se prin vestire Biserica, pogorârea cea de mântuire a lui Dumnezeu pe pământ o laudă, tuturor glăsuind luminat şi strigând : Pe Tine te preaînălţăm, Hristoase, în veci.


   Alăută dumnezeiască te-ai arătat cu adevărat, vestire glăsuind celor ce primesc cu credinţă mântuitoare, întruparea lui Dumnezeu cea pentru noi, dumnezeiescule Procle, cu credinţă strigând : Pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Păzind semnele fecioriei tale nestricate Stăpânul, Fecioară, a ieşit Hristos din tine mai presus de cuget, ca să mântuiască pe cei ce strigă : Pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   În cuptor tinerii lui Israil, ca într-o topitoare, cu podoaba bunei-credinţe, mai curat decât aurul au strălucit, grăind : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Tot neamul pământesc să sălteze cu duhul fiind luminat, şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfântă intrarea Maicii lui Dumnezeu, şi să strige : Bucură-te preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

   Iată muntele lui Dumnezeu cel sfânt, cu făclii luminoase înlăuntru întru cele Sfinte merge, dintru care Piatra s-a tăiat, şi capiştile şi chipurile cele drăceşti au zdrumicat; şi pe oameni în locul acelora îi face, şi Biserici şi lăcaşuri cinstite.

   Juratu-s-a Domnul, şi acum a plinit, din seminţia Iudei dându-ne nouă pe pururea Fecioara ! Dintru al cărei pântece a răsărit Pomul vieţii, care de mâncarea cea aducătoare de moarte mântuieşte, pe cei ce s-au supus căderii prin mâncare, şi au fost furaţi cu amăgirea şarpelui.

   Cu gură luminoasă Anna a strigat în Biserica lui Dumnezeu : Ţie închin pe această pruncă, care mi-ai dat-o, Stăpâne ! Dintru care, pentru milostivirea cea negrăită, purtător de trup arătându-Te, vei să mântuieşti lumea, care o ai zidit, mărindu-o pe dânsa ca pe o Maică a Ta.

   Iată a luminat ziua mântuirii, celor ce erau în noaptea celor cumplite; uşa cea cerească, uşile Bisericii deschizând, cu făclii merge înlăuntru întru cele Sfinte, să se hrănească de la Sfânta putere, spre lăcaş Sfânt lui Dumnezeu.

   Luminează, Curată, ochii sufletului meu, ceea ce ai născut Lumina. Ca să nu mă acopere întunericul cel adânc al păcatului, nici să mă acopere adâncul deznădăjduirii, ci singură pe mine mă mântuieşte, şi mă îndreptează la limanul voii lui Dumnezeu.


   Cu sudorile postniceşti ai stins cărbunii păcatului, şi din Cer arătat în chipul focului ai luat Dar, care nu te-a ars, Înţelepte, ci mai vârtos te-a rourat, şi cu tăria, puternic împotriva patimilor pe tine te-a arătat.

   Ca un trandafir în văile postniciei ai înflorit, Părinte Grigorie, şi ca un crin binemirositor. Pentru aceasta oasele tale izvorăsc mir cu dulce miros din-destul. Că miresme pline de viaţă sunt, şi fălcile tale, ca nişte pahare cu miruri s-au arătat.

   Astăzi împreună cu noi adunarea Îngerilor şi a Cuvioşilor se veseleşte, a Patriarhilor, şi a Proorocilor, întru pomenirea ta, Grigorie. Împreună cu noi prăznuiesc Apostolii, Mucenicii, cu care pomeneşte pe cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă, vrednicule de laudă.

   Sicriul unde zace cinstitul şi mult-pătimitorul tău trup, Dar de minuni ne izvorăşte nouă Părinte, Grigorie, sfinţind sufletele şi trupurile noastre, celor ce ne îmbogăţim cu tine folositorul, şi caldul sprijinitor.


   Glasul lui Gavriil noi credincioşii cu bucurie glăsuim către tine : Bucură-te raiule, cel ce ai răsărit Pomul vieţii. Bucură-te dezlegarea blestemului, încununarea Mucenicilor. Lauda Cuvioşilor, şi oamenilor celor binecredincioşi întărirea.


   Chipurile şi umbrele ai trecut, şi la Hristos adevărul ai alergat, născându-te de a doua oară prin baia botezului, şi Preot preasfinţit ungându-te. Pentru aceasta şi Născătoare de Dumnezeu, pe ceea ce L-a născut pe Dânsul o ai propovăduit.

   Sfinţitele obiceiuri şi dogmele lui Gură de aur, şi râvna cea sfinţită a credinţei lui, cuprinzându-le, Fericite, ai vărsat noianul învăţăturilor tale, care cu Darul usucă râurile eresurilor.


   Potoleşte cu sfinţite rugăciunile tale, viforul cel ridicat asupra noastră, şi goneşte întunecarea ispitelor, şi toată răutatea oamenilor, ca cel ce ai îndrăznire, spre Mântuitorul şi Dumnezeul nostru.


   O ! minunile tale cele mai presus de minte. Că pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce S-a făcut trup, tu una L-ai născut mai presus de fire, Maică Fecioară, pe Cel ce ţine înţelepţeşte toate cu dumnezeiască voinţă şi le chiverniseşte.


   Chipul naşterii tale celei curate, l-a arătat rugul cel ce ardea nears; şi acum te rugăm, ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu neîncetat.


   Trupul ţi-ai supus minţii tale, şi l-ai chivernisit de Dumnezeu înţelepţite cu mare înţelepciune. De unde şi înalt făcându-te, răsplătire ai luat în ceruri cu îngerii, a lăuda pe Mântuitorul tuturor.


   Ca cel ce ai fost întocmai la obicei, cu faptele cele bune ale înţeleptului Gură de aur, şi următor te-ai făcut scaunului aceluia, mărite Procle, de Dumnezeu propovăduitorule, stricând eresul lui Nestorie celui rău-credincios, pe Născătoarea de Dumnezeu, încredinţat şi adevărat Curată, şi Fecioară o ai propovăduit; cu care pentru turma ta pe Hristos roagă-L.


   Pe ceea ce este Biserică înţelepciunii lui Dumnezeu, şi scaun mai înalt decât Heruvimii, pe Curata de Dumnezeu Născătoarea, bine o împodobeşte Zaharia, ca să o primească pe dânsa intrările Bisericii în Sfânta Sfintelor, şi cu noi cântă Fecioarei cele dinaintea prăznuirii din care Hristos Domnul întrupându-Se, lumea mântuieşte.


   Veniţi credincioşii adunându-ne, cu cântări să cinstim, pe ceea ce s-a născut cu strălucire din Maică stearpă, pe Mireasa lui Dumnezeu, Maica Făcătorului, şi cu fecioare şi cu făclii, să o întâmpinăm pe ea, intrând în Biserică în cele Sfinte.


   Ca nişte flori de multe feluri adunând, din grădinile cele înţelegătoare, ale cuvintelor celor duhovniceşti, cununi de laude cu bucurie să împletim Fecioarei, şi Dar înaintea prăznuirii aceleia, ei după vrednicie să le aducem.


   Să se împodobească uşile Bisericii Domnului, şi să se deschidă, şi pe ceea ce este casă slavei, şi una mai înaltă decât cerurile, mai presus de minte, să o primească bucurându-se şi pe Hristos Mântuitorul să-L laude.


   Să se bucure astăzi cerul de sus, şi norii veselie să stropească, pentru prealăudate măririle Dumnezeului nostru. Că iată uşa ceea ce caută spre răsărituri, născându-se după făgăduinţă din cea stearpă neroditoare, şi lui Dumnezeu sfinţită fiind spre lăcaş, astăzi în Biserică ca un Dar fără prihană se aduce, să se bucure David, lovind în alăută. Că zice : Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, cele de aproape ale ei se vor aduce. Înlăuntru în cortul lui Dumnezeu, înlăuntru altarului lui, să se hrănească spre lăcaş, Celuia ce S-a născut mai înainte de veci din Tatăl fără stricăciune, spre mântuirea sufletelor noastre.


   Fericirile înainte prăznuirii, Cântarea a 3-a şi a 6-a pe 8. După Vohod, zicem Troparul hramului lui Hristos, unde este hram. Şi Troparul înainte prăznuirii şi al soţilor. Apoi Condacul hramului lui Hristos, şi al Sfântului Grigorie; Slavă..., al Sfântului Proclu, Şi acum..., al înainte prăznuirii. Prochimen, glasul 1 : Gura mea va grăi înţelepciune... Stih : Auziţi acestea toate neamurile... Apostolul zilei şi cel de mâine. Apoi al Sfântului Proclu către evrei : Fraţilor, Arhiereu ca Acesta se cădea... Aliluia..., glasul al 2-lea : Gura dreptului va deprinde înţelepciune... Asemenea şi Evanghelia zilei şi cea de mâine, şi a Sfântului, de la Ioan : Zis-a Domnul, Eu sunt Uşa... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi dreptul...

    Că de se va Întâmpla Înainte-prăznuirea intrării în biserică a preasfintei Născătoarei de Dumnezeu Duminică, Sâmbătă seara, La Vecernia cea mică, Stihirile învierii şi ale Născătoarei de Dumnezeu, după obicei.
    La Vecernia cea mare, Catisma după obicei. La Doamne strigat-am..., Stihirile învierii 3, a lui Anatolie 1, ale înainte prăznuirii 3; şi ale Cuviosului Grigorie 3. Slavă..., a înainte prăznuirii. Şi acum... a Născătoarei, a glasului. Litia, după obicei. La Stihoavnă, Stihirile învierii, Slavă..., Şi acum..., a înainte prăznuirii. La binecuvântarea pâinilor, Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... de 3 ori. Iar de nu este Priveghere, Troparul învierii, Slavă..., al Cuviosului Grigorie glasul al 3-lea : Chip te-ai făcut înfrânării..., Şi acum... al înainte prăznuirii şi Otpustul.
    La Utrenie; La Dumnezeu este Domnul..., Troparul învierii de 2 ori. Slavă..., al Sfântului, Şi acum..., al înainte prăznuirii, După obişnuitele Stihiri, Sedelnele învierii cu troparele Născătoarei, Polieleul, şi Troparele învierii : Soborul îngeresc... Ectenia, Ipacoi şi Antifoanele glasului. Prochimenul şi Evanghelia învierii : Învierea lui Hristos văzând... Psalm 50 şi Stihira învierii. Canoanele : al învierii cu Irmosul pe 4 şi al Născătoarei de Dumnezeu pe 2, al înainte prăznuirii pe 4. Şi al Sfântului Grigorie pe 4. Catavasie : Deschide-voi gura mea... După a 3-a Cântare, Condacul şi Icosul înainte prăznuirii, şi Condacul Sfântului Grigorie, Slavă..., SEDEALNA lui, Şi acum... a înainte prăznuirii. După a 6-a Cântare, Condacul şi Icosul Învierii. La a 9-a Cântare cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... LUMINÂNDA învierii, Slavă..., a Sfântului Grigorie, Şi acum... a înainte prăznuirii. La Laude Stihirile învierii 4 şi ale înainte prăznuirii Podobnice 3, cele de la Stihoavnă, cu Stihira cea de Slavă..., şi cu Stihurile lor Slavă..., Stihira Evangheliei, Şi acum... Prea binecuvântată eşti..., Slavoslovia cea mare. După Sfinte Dumnezeule..., Troparul învierii numai. Ecteniile şi Otpust. Apoi ceasul 1, La care zicem Troparul învierii, Slavă..., al înainte prăznuirii. Şi acum... a Născătoarei ceasului. După Tatăl nostru... Condacul înainte prăznuirii. Asemenea şi la celelalte ceasuri, Condacele : al învierii, şi al înainte prăznuirii, le zicem schimbându-le.
    La Liturghie, Fericirile glasului pe 6 şi din Canonul înainte prăznuirii, Cântarea a 3-a pe 4. După vohod Troparul învierii, şi al înainte prăznuirii şi al hramului Sfântului, apoi Troparul Sfântului Grigorie, Condacul învierii, şi al hramului, Slavă..., al Sfântului Grigorie, Şi acum..., al înainte prăznuirii, Prochimen, Apostol, Aliluia... Evanghelia şi Chinonicul, întâi ale învierii, apoi ale Sfântului; slujba cuvioşească.
    Iar slujba Sfântului Proclu, se cântă când va voi cel mai mare.

   În cereştile lăcașuri, cu veselie locuind şi cu îngerii, Părinte, cu îndrăzneală stând înaintea Scaunului Domnului, celor ce săvârşesc pe pământ pomenirea ta iertare de greşeli şi de patimi, ca să le dăruiască, roagă-te.

   Cu secera rugăciunilor, Părinte Grigorie, spinii patimilor tăindu-i şi arând cu plugul înfrânării pământul cel sufletesc, ai semănat într-însul seminţele bunei-credinţe. Prin care ne creşti nouă, roduri de tămăduiri.

   Vas primitor de fapte bune pe tine te numim, Cuvioase, ca pe un iubitor de linişte şi lucrător de priveghere şi stâlp înfrânării şi de rugăciune lăcaș nestricat şi vistierie de minuni; şi rugător pentru cei ce te cinstesc pe tine, Grigorie.


   Preacuvioase, lepădându-te de lume, şi de cele din lume, Evanghelia lui Hristos ai urmat, şi pe taină, vieţuind în pustie ca în rai. Prin înfrânarea trupului, desăvârşit ai omorât pe şarpele cel ucigaş de oameni. Pentru aceasta fericite Grigorie, în ceruri te sălăşluieşti, şi dimpreună stai înaintea Scaunului lui Hristos Dumnezeu; pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.


   Astăzi Biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu, în Biserica Domnului se aduce, şi Zaharia o primeşte pe dânsa. Astăzi Sfintele Sfinţilor se bucură, şi ceata îngerilor cu taină prăznuieşte. Cu care şi noi prăznuind astăzi, împreună cu Gavriil să strigăm : Bucură-te ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, Domnul este cu tine, Cel ce are mare milă.


   Amăgirile viclenilor draci biruindu-le, cu puterea Crucii, luminat ai arătat slava lui Hristos, Părinte Grigorie.


   Ridicatu-te-ai ca Ilie, în car de foc, şi ai mers Fericite, fără mijlocire la Treime, Grigorie preafericite.


   Purtând Crucea Domnului pe mâinile tale, Părinte, nălucirile dracilor, Grigorie, le-ai pierdut.


   De lumina Treimii săturându-te, Părinte, prin împărtăşirea celei dintâi, a doua lumină închipuindu-te, te-ai arătat revărsând raze.


   Lumina Treimii, a strălucit ţie, Fecioară, când a strigat Gavriil către tine : Bucură-te cea plină de Dar.


   Chip te-ai făcut înfrânării, şi prin Dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat. Alergarea dreptei credinţe ai săvârşit-o, şi cu învăţăturile lumea ai luminat, şi ai mustrat cugetele celor rău-credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.


   Bucurie mai înainte ne încredinţează nouă Anna astăzi, rod potrivnic întristării odrăslind, pe una pururea Fecioara, pe care o şi aduce, rugăciunile plinindu-şi, astăzi bucurându-se în Biserica Domnului, ca pe ceea ce este Biserica Cuvântului lui Dumnezeu şi Maică Curată.




   Făclii purtând fecioare, pe pururea Fecioara luminat petrecându-o, proorocesc adevărat cu duhul, ceea ce va să fie. Că Născătoarea de Dumnezeu fiind Biserica lui Dumnezeu, în Biserică cu strălucire feciorească, pruncă fiind se aduce.

   După făgăduinţa cea sfântă, Născătoarea de Dumnezeu şi rodul cel lăudat, s-a arătat lumii cu adevărat, ca cea mai înaltă decât toţi, care cu bună-cinste fiind dusă în Biserica lui Dumnezeu, plinind rugăciunea celor ce au născut-o, fiind păzită cu Dumnezeiescul Duh.

   Cu cerească pâine fiind hrănită, Fecioară, cu credinţă în Biserica Domnului, ai născut lumii pe Cuvântul vieţii; Căruia ca o biserică aleasă şi cu totul fără de prihană, mai înainte te-ai încredinţat prin Duhul cu taină, Mireasă făcându-te lui Dumnezeu şi Tatălui.


   Cu dumnezeiasca lumină fiind strălucit, când ai căutat cu curăţia minţii, şi asemenea socotind pentru acestea de acum, cele veşnice ce vor să fie; atunci foc ai primit în inima ta, şi aprinzându-te cu dumnezeiasca dragoste, ai uitat trupul şi sângele, şi spre nevoinţele sihăstriei te-ai gătit. Pentru aceasta patimile trupeşti, sufletului tău le-ai supus, Părinte Preacuvioase. (De două ori)

   Suindu-te la înălţimea dumnezeieştilor munţi, te-ai sălăşluit, şi topindu-ţi acest smerit trup, cu necazurile scârbelor, cu starea la priveghere, şi cu neîncetatele rugăciuni, Părinte Grigorie, Preabunului împărtăşindu-te te-ai luminat. Şi luând Dar a multe feluri de minuni, tuturor celor ce vin cu credinţă la racla sfintelor tale moaşte, vindecări le dăruieşti. Pentru aceasta ca pe un dumnezeiesc făcător de minuni şi învăţător, pe tine te slăvim. (De două ori)

   Năvălirile şi săgeţile dracilor, prin închipuirea rugăciunilor tale le-ai stricat, şi cu puterea lui Dumnezeu biruinţă luând asupra lor, Slăvite, de aicea Părinte, Preabunul ţi-a dăruit ţie Daruri de minuni, prin smerenia inimii tale odihnindu-te. Pentru aceasta şi minuni preaslăvite, cinstitele tale moaşte izvorăsc. Că bună-mireasmă te-ai arătat lui Hristos, Grigorie.


   Pe cel după chip păzindu-l nevătămat, mintea stăpân peste patimile cele păgubitoare, sihăstreşte punându-ţi spre Cel după asemănare, cât este după putinţă te-ai suit, că bărbăteşte firea silindu-ţi, te-ai nevoit pe cel mai rău al supune celui mai bun, pe trup a-l face rob duhului. Pentru aceasta călugărilor te-ai arătat mai mare cetăţean pustiei, celor ce bine-călătoresc povăţuitor, îndreptător de fapte bune prea-adevărat. Şi acum în ceruri oglinzile dezlegându-se, Fericite, curat vezi Sfânta Treime, rugându-te fără mijlocire, pentru cei ce cu credinţă, şi cu dragoste te cinstesc pe tine.


   Astăzi împreunările credincioşilor adunându-ne, duhovniceşte să prăznuim, şi pe dumnezeiasca fiică, Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea, care s-a adus în Biserica Domnului, cu bunăcredinţă să o lăudăm; pe cea mai înainte aleasă, din toate neamurile, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, lui Hristos şi Dumnezeului nostru. Fecioare făclii purtând, mergeţi înainte, cinstind preacinstită petrecerea pururea Fecioarei, Maicilor întristarea toată lepădând, cu bucurie împreună urmaţi celei ce s-a făcut Maică lui Dumnezeu, şi solitoare de bucurie lumii. Toţi împreună cu bucurie, bucură-te ! Cu Îngerul să strigăm celei pline de Dar, care pururea se roagă pentru sufletele noastre.


   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a întru ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor, şi mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui, că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii, şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării Sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni noroade, şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul; şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că Dar şi milă este întru Cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.


   Drepţii în veci vor fi vii, şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua Împărăţia podoabei, şi stema frumuseţii din mâna Domnului, că cu dreapta Sa va acoperi pe ei, şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăca-se-va în zaua dreptăţii, şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită, sfinţenia; şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie şi va da război împreună cu Dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor, şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din mânia cea azvârlitoare de pietre, pline se vor arunca grindine. Întărise-va asupra lor apa mării, şi râurile îi vor îneca de năprasnă. Stava împotriva lor Duhul puterii, şi ca un vifor va vântura pe ei. Şi va pustii tot pământul fărădelegea, şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi dar împăraţi, şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi, şi cei ce vă trufiţi întru noroadele neamurilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea, şi puterea de la Cel Preaînalt.


   Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, s-au înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceasta S-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi noroadele văzând, şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta. Că Dar şi milă este întru Cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.


   Fericite Părinte, pătimirile tale cele din sihăstrie cine le va spune ? Şi va grăi nevoinţele tale ? Luptele cu dracii, şi petrecerea cea rea, lacrimile şi zdrobirea inimii, postirea şi golătatea, de ger şi de vânturi chinuindu-te, şi de soare arzându-te, ca un fără de trup, dar în trup ai trăit, şi acum pe toţi credincioşii cu pomenirea ta îi veseleşti. Pentru care roagă-te lui Hristos, să-i izbăvească pe dânşii de ispitele celui viclean, Preacuvioase Grigorie cu rugăciunile tale.

   Cele pământeşti toate ai lăsat, de cele stricăcioase şi trecătoare n-ai băgat seamă. Cu poruncile lui Dumnezeu luminându-ţi sufletul, fericite Grigorie, împodobitu-te-ai cu strălucirea minţii, şi în pustie ai voit a te sălăşlui, pe Hristos cu totul L-ai iubit, Care şi venind împreună cu Tatăl şi cu Duhul, lăcaş a făcut întru tine, şi Dar de vindecări şi de minuni ai luat, a izgoni duhurile cele viclene. Că Hristos Dumnezeu te-a proslăvit pe tine. Pe Care roagă-L Preacuvioase, să mântuiască sufletele noastre.

   De petrecerea cea împreună cu îngerii, şi de lumina veşnicei vieţi, aducându-ţi aminte de viaţa celor din lumină, din lume ai fugit, şi Crucea ta cu bucurie luând Grigorie, ai urmat Celui ce S-a răstignit pentru tine, şi prin arătare de înger biruinţă asupra dracilor ai luat. Preamărite minuni săvârşind şi acum întru lumina Sfinţilor te veseleşti. Pentru aceasta pomenirea ta slăvim, şi ne rugăm. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

   Preacuvioase Părinte Grigorie, din pruncie cu osârdie spre fapte bune nevoindu-te, te-ai făcut organ Sfântului Duh, şi de la Dânsul luând lucrarea minunilor, ai îndemnat pe oameni să urască dulceţile. Şi acum cu dumnezeiasca lumină mai curat fiind strălucit, luminează şi gândurile noastre, celor ce cu credinţă te laudă pe tine, şi cu dragoste se închină sfintelor tale moaşte.


   Cuvioase Părinte, glasul Evangheliei Domnului auzind, lumea ai părăsit, bogăţia şi slava întru nimic le-ai socotit. Pentru aceasta tuturor ai strigat : Iubiţi pe Dumnezeu şi veţi afla Dar veşnic. Nimic să nu cinstiţi mai mult decât dragostea Lui. Că atunci când va veni întru slava Sa, să aflaţi odihnă cu toţi Sfinţii; cu ale căror rugăciuni, Hristoase, păzeşte şi mântuieşte sufletele noastre.


   Veniţi credincioşii, pe ceea ce una este fără de prihană să o lăudăm, pe cea mărturisită de Prooroci, în Biserică adusă, care mai-nainte de veci a fost rânduită a fi Maică, şi în anii cei mai de pe urmă s-a arătat Născătoare de Dumnezeu. Doamne, pentru rugăciunile ei, pacea Ta dă-ne nouă şi mare milă.


   Când te-ai rănit cu dragostea lui Hristos, frumuseţile lumii ai lăsat, şi Aceluia bucurându-te ai urmat, şi cu osârdie pustia ai ajuns, şi într-însa cu plăcere dumnezeiască bine ai vieţuit, iar acum în trup cu lucrare duhovnicească în mormânt fiind mort, ca un viu te arăţi, izvorând minuni, pe norodul tău îl sfinţeşti, Grigorie de Dumnezeu purtătorule, frumuseţea călugărilor.


   Arătatu-te-ai vistierie de fapte bune, că pe toţi cei ce au pătimit în viaţă pentru Hristos, cu dragoste aprinzându-te i-ai cercetat, şi ridicându-i pe ei, cu dumnezeieştile învăţături, ai şi dorit a te nevoi dimpreună cu dânşii, şi prin credinţă dumnezeieştilor îndreptări i-ai asemănat pe dânşii, cărora împărtăşindu-te, chip dumnezeiesc te-ai arătat, şi dimpreună părtaş desfătării.


   Trâmbiţă de taină te-ai arătat, prefăcând spre lauda cea duhovnicească pe toţi, şi surlă de Dumnezeu mişcată, lăudând dumnezeieştile tabere. Toţi Sfinţii slăvind, şi biruinţele lor propovăduind. Care pe cei ce pătimeau pentru Sfintele Icoane i-ai întărit, că tu din adâncul cuvintelor ai băut din izvoarele cele mântuitoare, ce adapă casa lui Dumnezeu.


   Şezând în carul cel alergător la Cer minunate, prin înfrânare ai ajuns viaţa cea desăvârşită a faptelor bune, din pustie socotind Ierusalimul cel de sus, şi prin nevoinţele cele cu durere cu vrednicie plată luând, dimpreună cu începătoriile cetelor cereşti te bucuri, Fericite, veşnicelor bunătăţi moştenitor, şi locuitor împărăţiei te-ai făcut. Pentru aceasta purtătorule de Dumnezeu, Grigorie, roagă-te Mântuitorului a toate, să împace lumea, şi să mântuiască sufletele noastre.


   David mai înainte a glăsuit de tine, Curată, mai înainte văzând sfinţirea intrării tale în Biserică, întru care marginile astăzi prăznuiesc, mărindu-te pe tine, Prealăudată. Că prin tine ceea ce mai înainte de naştere, Fecioară, şi după naştere ai rămas nestricată, Maică a Cuvântului vieţii, astăzi în Biserică, Zaharia se veseleşte, primindu-te, Stăpână. Şi Sfânta Sfintelor se bucură, luându-te pe tine hrănitoarea vieţii noastre. Pentru aceasta şi noi cu Psalmistul strigăm ţie : Roagă pentru noi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Chip te-ai făcut înfrânării, şi prin Dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat. Alergarea dreptei credinţe ai săvârşit-o, şi cu învăţăturile lumea ai luminat, şi ai mustrat cugetele celor rău-credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă. (De două ori)


   Răsărind ca un soare, Preacuvioase, de-departe străluceşti raze a toată lumea, făcătorule de minuni mare Grigorie, lauda Preacuvioşilor. Pentru aceasta roagă pe Stăpânul tău să lumineze sufletele noastre, celor ce te lăudăm pe tine, de Dumnezeu înţelepţite Părintele nostru. (De două ori)


   Roada drepţilor, a lui Ioachim şi a Annei, se aduce lui Dumnezeu în Biserica cea Sfântă, cu trupul pruncă fiind hrănitoarea vieţii noastre, pe care a binecuvântat-o sfinţitul Zaharia, pe aceasta toţi ca pe Maica Domnului, cu credinţă să o fericim.


   Prin strălucirea credinţei celei lucrătoare de lumină cu adevărat, Cuvioase Grigorie, întocmai îngerilor te-ai arătat, arătând bărbăţie tare a minţii tale; cu postul biruind patimile cele oştitoare. Pentru aceasta şi după sfârşit ca un viu stând înaintea Sfintei Treimi, roagă-te să ne mântuim noi. (De două ori)


   Mai înainte de zămislire, Curată, te-ai sfinţit lui Dumnezeu, şi născându-te pe pământ, Dar te-ai adus acum Lui, plinind făgăduinţa părintească, şi în dumnezeiasca Biserică, ca ceea ce eşti dumnezeiască Biserică cu adevărat, din pruncie curată cu făclii luminoase dată fiind, te-ai arătat lăcaş Luminii celei neapropiate, şi dumnezeieşti. Mare este cu adevărat mai înainte mergerea ta, ceea ce una eşti dumnezeiască Mireasă şi pururea Fecioară.


   Curăţindu-ţi întunericul patimilor şi poruncile lui Hristos cu adevărat ca o lumină luând, în post ai strălucit. Şi trupul ţi-ai omorât, iar cu duhul ai trăit, cursele vrăjmaşului, Fericite, ai călcat. Pentru aceasta şi puterilor celor de sus îngereşti, cu Darul Duhului, Părinte Grigorie dimpreună părtaşi te-ai făcut; roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de păcate să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. (De două ori)


   Să se bucure David scriitorul de cântări şi să dănţuiască Ioachim împreună cu Anna, că rod Sfânt dintr-înşii a ieşit, Maria cea purtătoare de lumină, dumnezeiască făclie. Şi se bucură intrând în Biserică pe care şi văzându-o fiul lui Varahie o a binecuvântat, şi bucurându-se a strigat : Bucură-te minune a toată lumea.




   Pentru rugăciunile Cuviosului tău Grigorie, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.


   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.



   Preacuvioase Părinte Grigorie, în tot pământul a ieşit vestea isprăvilor tale, pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele drăceşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat; îndrăzneală având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.


   Purtătorule de Dumnezeu, roagă pe unul Dătătorul de bine, ca să ne fie Milostiv, celor ce prăznuim întru-tot sfântă pomenirea ta, şi cere iertare de păcate, ca întru laude Domnului să cântăm, căci cu slavă S-a proslăvit.

   Cel ce toate le vede, văzând viaţa ta cea îngerească, a ascultat rugăciunile tale şi înger trimiţând ţie sabie de foc ţi-a dat, tăindu-ţi patimile inimii. Pentru aceasta cu negrăită slavă cânţi, întru veselie : Domnului să-i cântăm, căci cu slavă S-a proslăvit.


   Cu căldură ai alergat la Dumnezeu, dorind de mărirea cea fără de moarte, Părinte Grigorie de tot pe tine te-ai sfinţit, cu viaţă fără prihană şi cu înfrânarea şi cu luminată inimă, neîncetat întru veselie lauzi : Să cântăm Dumnezeului nostru că S-a proslăvit.


   Toiagul lui Aaron cel înfrunzit, rădăcina ceea ce a crescut din Iessei, mai înainte a închipuit, Preacurată floarea lumii, care a răsărit pe Dumnezeu întrupat. Pe Care roagă-L pururea Fecioară neîncetat, pentru noi cei ce alergăm la tine.


   Întocmai viaţă îngerească vieţuind pe pământ, întocmai ca şi îngerii, ai aflat lumina ca dânşii, cu strălucirea vederii lui Dumnezeu, părtaş lor te-ai făcut; cu care dimpreună pururea te bucuri, şi ca un dumnezeiesc Prooroc, şi ca un vârf călugărilor, strigi : Sfânt eşti Doamne.

   Balaurul cel viclean, cumpIit se sălbăticise asupra ta, Părinte, ci prin rugăciunile tale a pierit ca Aviron, pentru că dumnezeiescul Dar, nevăzut duhovniceşte te umbreşte pe tine, întru-tot fericite, multora dând vindecare, Grigorie de Dumnezeu înţelepţite.


   Pe Hristos ca pe Făcătorul şi Domnul, de Care toate se înfricoşează şi se cutremură, întru tine L-ai câştigat, pe Hristos întru inima ta L-ai purtat. Pe Hristos întru tine L-ai avut grăitor, cu puterea, Lui duhurile cele necurate le-ai certat, Părinte, şi toate s-au supus ţie, ca unui ucenic vestit al Lui.


   Cămară preacurată mai presus de cuvânt, a întrupării Cuvântului şi casă împărătească de taină şi scaun drept te numim şi te mărturisim pe tine, şi bucurându-ne de naşterea ta, te slăvim; Marie, Mireasă a lui Dumnezeu.


   De veselie astăzi lumea toată s-a umplut, întru binevestit praznicul Născătoarei de Dumnezeu, strigând : Aceasta este cortul cel ceresc.


   Făcătorul tuturor, Ziditorul şi Stăpânul, plecându-se pentru milostivirea cea negrăită şi pentru singură iubirea sa de oameni, pe cel ce l-a alcătuit cu mâinile Sale, văzându-l căzut S-a milostivit, şi a-l ridica pe dânsul bine-a-voit, prin zidire preaîndumnezeită, şi cu smerenia Sa ca un Bun din fire şi Milostiv. Pentru aceasta pe Maria mijlocitoare a tainei Lui a luat-o, ca pe o Fecioară şi Curată, din care firea noastră a purtat, precum bine-a-voit. Aceasta este cortul cel ceresc.


   Cu dumnezeiască strălucire fiind luminat, ai depărtat întunericul patimilor celor de suflet păgubitoare, Grigorie pururea mărite, înălţându-te spre înălţimea nepătimirii cea preacurată, ai revărsat cu strălucire raze de tămăduiri, sălăşluindu-te întru lumina cea neapusă a Împărăţiei lui Hristos. (De două ori)


   Lăudaţi fecioarelor, maicilor mai înainte prăznuiţi, noroadelor cu cântări slăviţi, preoţi binecuvântaţi, pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, căci cu trupul mai înainte fiind tânără în Biserică s-a adus, ca o Biserică a lui Dumnezeu, Preasfântă. Pentru aceea, praznic duhovnicesc săvârşind, să o lăudăm pe dânsa, ca pe folositoarea neamului omenesc.


   Poruncile Aceluia ai păzit, pentru Care gunoaie toate le-ai socotit, luminându-te cu dragostea lui Hristos, frumuseţile lumii le-ai lăsat, de gâlcevile lumii ai fugit şi la pustie ajungând, de la Domnul Părinte te-ai învăţat. Limanul cel mai presus de lume ai câştigat, fericite Grigorie.

   Pom te-ai sădit în valea înfrânării, adăpat cu Darul Duhului, acum roduri de fapte bune şi de tămăduiri, înainte pui pomenirea ta, Preacuvioase.


   Din vârsta tinereţilor cu nerăutatea, cu blândeţile şi cu smerenia împodobindu-te, iubitor de poruncile lui Dumnezeu te-ai arătat, şi mai înainte ai iubit frica Lui, care este începerea înţelepciunii.


   Cu sfinţite glasuri pe tine frumuseţea lui Iacov te lăudăm, ceea ce ai născut lumii Lumina cea întrupată, care este din lumina ce luminează sufletele, celor ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea Sfinţilor Lui.


   Cu lumina Treimii strălucind, Preaînţelepte, gândul tău ți l-ai luminat şi ai întunecat relele întărâtări ale dracilor, şi căscarea gurilor fiarelor, şi durerile bătăilor, ca pe un păiajen le-ai socotit, aprinzându-te cu dumnezeiescul foc, Părinte Preacuvioase, preaminunate Grigorie.

   Preacuvioase Părinte, înstrăinându-ţi gândul de cele pământeşti, de cereştile bunătăţi te-ai lipit Grigorie, şi de acolo ai câştigat prealuminată strălucire, cu curăţia făcându-te preot luminat.


   Dar de vindecări dându-se ţie a multor feluri de neputinţe, Părinte Grigorie, pe toţi vindeci degrabă, şi asupra gândurilor celor necurate, Înţelepte, Hristos ţi-a dăruit putere. Că biruind firea, Părinte, te-ai învrednicit darurilor Duhului, celor mai presus de fire.


   Pe Adam cel ce prin putredul nărav a căzut, l-ai ridicat prea-nevinovată, născând Viaţa cea ipostatnică din pântecele cel fecioresc cu Duhul Sfânt, şi la dumnezeiasca cea fără de patimă şi nestricăcioasa hrană, l-ai chemat pe el, Stăpână.


   Preabunului Domn ce S-a făcut sărac pentru noi, Părinte Grigorie, dumnezeieşte te-ai asemănat, umblând întru cuviinţă, de neagoniseală te-ai ţinut, bogăţia bunătăţilor celor veşnice ţi-ai învistierit, dintru care răsărit-a ţie prin Dumnezeiescul Duh, înţelegătoare veselie.

   Odraslă de înţelepciune, din început iubind frica lui Dumnezeu, ai înflorit în valea înfrânării, Preacuvioase, ca un crin binemirositor, bine-înmiresmând în inima noastră, Preamărite, cu dumnezeiasca ta viaţă.


   Înstrăinatu-te-ai de moştenire, şi de rudenii de bunăvoie, şi de Hristos te-ai apropiat de Dumnezeu înţelepţite, Crucea pe umeri luând, Fericite, prin înfrânare ai vieţuit Grigorie înţelepte, la Care te-ai şi mutat.


   Zburdările patimilor tinereților mele alină-le, Fecioară, şi milostiv şi păciuitor cere să fie nouă, Fiul tău şi Dumnezeu acum Curată robilor tăi, şi ne păzeşte pe noi întregi de toate meşteşugurile celui potrivnic.


   Soare luminos pe tine Biserica te cunoaşte, care cu podoabele faptelor bune, şi cu razele tămăduirilor pe toţi luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim prealăudată pomenirea ta, şi cinstim nevoinţele tale, preafericite Părinte, înţelepte Grigorie.


   Povăţuitorului bisericesc şi dascălului, şi lucrătorului de sfinţenie, ca unui tainic celor negrăite, dimpreună cu un glas strigăm, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, deschide-ne nouă buzele, şi ne învredniceşte să grăim cuvintele învăţăturilor tale, şi a lăuda nevoinţele tale. Că tu dimpreună părtaş arătându-te Treimii, ca alt soare luminezi în lume, strălucind cu minunile, şi cu învăţăturile ca Moise pururea învăţându-te în legea Domnului, cu cuvintele şi cu fapta te-ai făcut lumină lumii, rugându-te neîncetat pentru toţi, cei ce te fericesc pe tine, întru-tot fericite Părinte înţelepte Grigorie.


   Alergarea postului săvârşind, şi credinţa Fericite păzind, ca un plin cu adevărat de înţelegere duhovnicească, de Dumnezeu înţelepţite, cununa dreptăţii ai luat de la Hristos; şi acum te odihneşti în lăcaşurile cele luminate, dimpreună cu drepţii strălucind, Preaslăvite. Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Una gândind, aceea ce te-a povăţuit pe tine la viaţă, frumuseţile lumii le-ai trecut, pentru aceasta moştenirea cea mai presus de lume ai câştigat, pentru care luminează sufletele celor ce te laudă pe tine, Grigorie, învrednicindu-i nespusei luminări şi săltări, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Împovăraţi fiind de păcate, şi gârbovi de patimi, la tine Părinte alergăm, pentru amândouă căutând mântuire. Ci ca un Părinte ales, Stăpânului Hristos roagă-te, ca să ne ridice din prăpăstiile cele păgubitoare de suflet, ca şi cu mulţumire să cântăm : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Curată de Dumnezeu Născătoare, rănile sufletului meu, smintelile şi căderile în păcate curăţeşte-le, prefăcându-le spre izvoarele cele din coapsele naşterii tale, şi spre repejunile cele ce curg dintr-însele, căci către tine strig, şi la tine alerg, şi pe tine te chemăm cea plină de Dar.


   Întru mutarea către Hristos, Părinte, cea multă iubire s-a supus ţie, ca şi dedemult lui Moise, văzătorului de Dumnezeu. Căruia prin bunătăţi asemenea făcându-te; ai despărţit marea patimilor şi neoprit ai trecut la pământul făgăduinţei, biruind pe cei potrivnici şi cântând : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Vestea graiurilor tale celor izvorâtoare de miere, Preafericite, în tot pământul a ieşit, şi razele învăţăturilor şi lumina minunilor, şi dumnezeieştile arătări ale lucrurilor, la marginile lumii au strălucit.


   Sicriul moaştelor tale, izvor de vindecări s-a arătat, izvorând mir bine-mirositor, cu care inima mea spală-o, mă rog, bună-mireasmă lui Hristos, arătându-mă pe mine, mintea mea o veseleşte, ca să laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi să cânt : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Cel ce peste toate este desăvârşit, şi cu firea şi cu fiinţa nepipăit, mie pipăit s-a arătat, dintru tine cea neispitită de nuntă, cu trup înfăşurat. Pe Care cu dinadinsul roagă-L, să uşureze mie sarcina fărădelegilor mele, şi să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine. Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Graiurile dumnezeieştilor tale vestiri şi învăţăturile dumnezeiescului Dar, ca un fulger grabnic au înconjurat tot pământul, Treimii întru o Unime, şi Unime în Treime a ne închina Grigorie, propovăduind şi învăţându-ne pe noi.

   Sfinţitu-te-a Domnul din pântece, Fericite, şi către Dânsul ai îndreptat călătoriile tale. Drept aceea te-ai numărat cu Preacuvioşii, cei ce dumnezeieşte au vieţuit, cu care dimpreună te îndulceşti de dumnezeiasca slavă, Prealăudate.


   Asemenea îngerilor vieţuind pe pământ, având întru pomenire pe Hristos, Cel ce S-a răstignit pentru noi pe Cruce, viaţă răstignită ai avut şi sfârşit fericit ai luat, şi împreună părtaş dumnezeieştii Lui slave te-ai făcut. Ci ca cel ce dimpreună cu îngerii stai înainte-i, roagă-te Lui pentru cei ce cu dragoste laudă pomenirea ta.


   Pe Emmanuil Stăpânul a toată făptura, L-ai născut fără stricăciune rămânând Fecioară; şi după naştere Maică Fecioară, pe Care neîncetat roagă-L, de ispitele vrăjmaşului să mântuiască pe cei ce scapă sub Acoperământul tău.


   Trupul ţi-ai supus minţii tale şi l-ai chivernisit de Dumnezeu înţelepţite cu mare înţelepciune. De unde şi înalt făcându-te, răsplătire ai luat în ceruri cu îngerii, a lăuda pe Mântuitorul tuturor. (De două ori)


   Pe ceea ce este Biserică înţelepciunii lui Dumnezeu, şi scaun mai înalt decât Heruvimii, Preacurata, de Dumnezeu Născătoarea, bine o împodobeşte Zaharia, ca să o primească pe dânsa intrările Bisericii, în Sfânta Sfintelor, şi cu noi cântă Fecioarei, cele dinaintea prăznuirii, din care Hristos Domnul întrupându-Se, lumea mântuieşte.


   Veniţi credincioşii adunându-ne, cu cântări să cinstim, pe ceea ce s-a născut cu strălucire din Maică stearpă, pe Mireasa lui Dumnezeu, Maica Făcătorului, şi cu fecioare şi cu făclii, să o întâmpinăm pe ea, intrând în Biserică în cele Sfinte.

   Ca nişte flori de multe feluri adunând, din grădinile cele înţelegătoare ale cuvintelor celor duhovniceşti, cununi de laude cu bucurie să împletim Fecioarei, şi Dar înaintea prăznuirii aceleia, după vrednicie să le aducem.

   Să se împodobească uşile Bisericii Domnului, şi să se deschidă, şi pe ceea ce este casă măririi, şi una mai înaltă decât cerurile, mai presus de minte, să o primească bucurându-se, şi pe Hristos Mântuitorul să-L laude.


   Ca un soare prealuminat, răsărind Preacuvioase întru-tot sfântă pomenirea ta, raze străluceşte lucrurile faptelor tale celor bune preafericite Grigorie, luminând simţirile credincioşilor, cu lumina minunilor tale. Pentru aceasta dar, prăznuind cu bucurie lăudăm, şi cu credinţă fericim, întru-tot cinstită pomenirea ta.

   Ca un înger vieţuind pe pământ, Mărite, prin înfrânare topindu-ţi trupul tău cu privegherea şi aducerea aminte de moarte, cu osârdie învăţându-te; dumnezeieşti fapte ai crescut, Părinte, şi cu mari suişuri la vârful cel dorit, la însuşi Hristos, cu adevărat printr-acestea te-ai apropiat.

   Patimile trupeşti prin înfrânare şi prin neîncetata rugăciune le-ai omorât, şi pe şarpele cel amăgitor, cu curgerile lacrimilor tale l-ai înecat, Părinte. Şi lui Dumnezeu i-ai făcut spre plăcere mai mult decât cei mulţi, preaminunate Grigorie. Pentru aceasta cu dumnezeieşti daruri te-a împodobit pe tine, Iisus, Iubitorul de oameni, şi Mântuitorul sufletelor noastre.


   Mulţimile călugărilor pe tine îndreptătorul te cinstim, Grigorie, Părintele nostru. Că prin tine pe cărarea cea dreaptă, cu adevărat, a umbla am cunoscut. Fericit eşti că lui Hristos ai slujit, şi ai biruit puterea vrăjmaşului. Cel ce eşti cu îngerii împreună-vorbitor, cu drepţii şi cu Cuvioşii împreună-locuitor. Cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.


   După ce te-ai născut tu dumnezeiască Mireasă, Stăpână, ai venit în Biserica Domnului, ca să te hrăneşti în Sfânta Sfintelor, ca o sfinţită. Atunci şi Gavriil s-a trimis la tine cea cu totul fără prihană, hrană ţie aducându-ţi. Cele cereşti toate s-au minunat, văzând pe Duhul Sfânt întru tine sălăşluindu-Se. Pentru aceasta nespurcată, neîntinată, ceea ce eşti în Cer şi pe pământ slăvită, Maica lui Dumnezeu, mântuieşte neamul nostru.






   De la Domnul luând roada făgăduinţei, Ioachim şi Anna, pe Maica lui Dumnezeu, jertfă bineprimită, în Biserică au adus-o astăzi, şi Zaharia marele arhiereu, binecuvântându-o, a primit-o. (De două ori)

   Sfânta Sfintelor s-a adus întru cele sfinte a locui, după vrednicie ca o jertfă de Dumnezeu primită, şi pe aceasta fecioare cu fapte bune împodobite, înainte făclii purtând, au adus-o lui Dumnezeu, ca pe un vas preasfinţit.

   Să se deschidă uşa Bisericii celei de Dumnezeu primitoare, că pe ceea ce este Biserica Împăratului tuturor şi scaun astăzi cu slavă înlăuntru primindu-o, Ioachim a pus-o dându-o Domnului, pe cea aleasă de Dânsul spre Maică luişi.


   David mai înainte a glăsuit de tine Curată, mai înainte văzând sfinţirea intrării tale în Biserică, întru care marginile astăzi prăznuind, te binecuvintează pe tine, Prealăudată. Că prin tine ceea ce mai înainte de naştere Fecioară, şi după naştere ai rămas nestricată, Maica Cuvântului vieţii, astăzi în Biserică Zaharia se veseleşte, primindu-te Stăpână. Şi Sfintele Sfintelor se bucură, luându-te pe tine hrănitoarea vieţii noastre. Pentru aceasta şi noi cu cântări strigăm ţie : Roagă pentru noi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Uşile Bisericii, primiţi înlăuntru pe Fecioara, uşa cea încuiată, care este păzită Cuvântului lui Dumnezeu, celui Atotputernic.


   Fecioare petreceţi pe Preacurata Fecioară, luminat făclii purtând întru Sfânta Sfintelor, ca pe o Mireasă, a Împăratului a toate.


   Pâine Cuvântătoare, cămara Cuvântului lui Dumnezeu, fiind primită de mâna îngerului ce o aduce, lui Dumnezeu mai înainte era logodită.


   Lumina cea întreit strălucitoare, aprinzându-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, în Biserica slavei, hrană cerească ţi-a trimis ţie mărindu-te.


   Astăzi înainte-însemnarea bunei-voinţei a lui Dumnezeu, şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată, şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm : Bucură-te plinirea rânduielii Ziditorului.


   Astăzi credincioşii să dănţuim în psalmi şi în cântări, Domnului cântând şi cinstind sfinţit cortul Lui, sicriul cel însufleţit, care pe Cuvântul cel neîncăput L-a încăput. Că se aduce lui Dumnezeu mai presus de fire, cu trupul pruncă fiind, şi dumnezeiescul preot Zaharia o primeşte pe aceasta veselindu-se, ca pe un lăcaş al lui Dumnezeu. (De două ori)

   Astăzi Biserica cea însufleţită, a sfintei slave a lui Hristos Dumnezeului nostru, singură cea binecuvântată între femei, Curată, se aduce în Biserica legii, să vieţuiască în cele Sfinte. Şi se bucură împreună cu ea, Ioachim şi Anna, cu duhul; și cetele fecioreşti Domnului cântă, cu psalmi lăudând şi cinstind pe Maica Lui.

   Tu eşti propovăduirea Proorocilor, slava Apostolilor şi lauda Mucenicilor şi a tuturor pământenilor înnoire, Fecioară, Maica lui Dumnezeu. Că prin tine cu Dumnezeu ne-am împăcat. Pentru aceasta cinstim a ta intrare în Biserica Domnului şi împreună cu Îngerii toţi cu cântări, bucură-te ţie celei Preacurate strigăm, cu rugăciunea ta mântuindu-ne.


   Întru Sfânta Sfintelor, Sfânta şi cea fără prihană, cu Duhul Sfânt se aduce şi prin înger se hrăneşte, cu adevărat ceea ce este Preasfântă Biserică a Sfântului Dumnezeului nostru, Celui ce a sfinţit toate cu intrarea ei, şi a îndumnezeit firea oamenilor cea alunecată. (De două ori)

   Fecioare bucurându-se şi făclii purtând, merg astăzi înaintea făcliei celei înţelegătoare, şi o aduc pe ea în Sfânta Sfintelor cu sfinţenie, mai înainte arătând pe raza cea negrăită, ce era să răsară dintr-însa şi să lumineze cu Duhul, pe cei ce şedeau întru întunericul necunoştinţei.

   Veselindu-te primeşte Zaharie, pe ceea ce au propovăduit-o Proorocii lui Dumnezeu cu Duhul, a strigat Anna cea prealăudată, şi o du pe ea în Sfânta Biserică, cu sfinţenie să se hrănească, ca să fie Stăpânului tuturor dumnezeiesc scaun, şi cămară şi pat, şi luminată sălăşluire.


   După ce te-ai născut tu dumnezeiască Mireasă Stăpână, ai venit în Biserica Domnului, ca să te hrăneşti în Sfintele Sfintelor ca o Sfinţită. Atunci şi Gavriil s-a trimis la tine cea cu totul fără prihană, hrană ţie aducându-ţi, cele cereşti toate s-au minunat văzând pe Duhul Sfânt întru tine sălăşluindu-Se. Pentru aceasta, nespurcată, neîntinată, ceea ce eşti în Cer şi pe pământ slăvită, Maica lui Dumnezeu, mântuieşte neamul nostru.


   Grăit-a Domnul către Moise, zicând : În ziua dintâi a lunii celei dintâi, vei întinde cortul mărturiei, şi vei pune într-însul sicriul, şi-l vei acoperi cu perdea, şi vei pune înlăuntru masa şi sfeşnicul, şi vei pune cădelniţa cea de aur, ca să cădească înaintea sicriului mărturiei, şi vei pune acolo Acoperământul perdelei deasupra cortului mărturiei, şi vei lua untdelemn de ungere, şi vei unge cortul, şi toate cele dintr-însul, şi-l vei sfinţi pe dânsul şi toate vasele lui, şi vor fi sfinte, şi vei sfinţi altarul şi va fi altarul Sfântul Sfintelor. Şi a făcut Moise toate câte au poruncit lui Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israil. Şi a acoperit nor cortul mărturiei, şi s-a umplut cortul de Slava Domnului. Şi nu putea Moise să intre în cortul mărturiei. Că umbrea deasupra lui norul, şi s-a umplut cortul de Slava Domnului.


   Fost-a dacă a săvârşit Solomon a zidi casa Domnului, adunat-a pe toţi bătrânii lui Israil în Sion, ca să ridice sicriul Legii Domnului din cetatea lui David, şi aceasta este Sionul; şi au ridicat preoţii sicriul Legii Domnului, şi cortul mărturiei, şi toate vasele cele sfinte, care erau în cortul mărturiei, şi împăratul şi tot Israelul mergeau înaintea sicriului. Şi au dus înlăuntru preoţii sicriul Legii Domnului în Sfânta Sfintelor, sub aripile Heruvimilor. Pentru că Heruvimii erau cu aripile întinse peste locul sicriului, şi acopereau Heruvimii sicriul şi sfintele lui cele deasupra, şi nu era altceva în sicriu fără numai două lespezi ale Legii, ce le pusese Moise acolo în Horeb, care i-au poruncit Domnul; şi a fost dacă au ieşit preoţii din altar, a umplut un nor casa, şi nu puteau preoţii să stea să slujească de faţa norului, că se umpluse casa de Slava Domnului Dumnezeu, Atotţiitorului.


   Aşa grăieşte Domnul, fi-va din ziua a opta şi mai înainte face-vor preoţii pe altar arderile cele întregi ale voastre, şi cele ce sunt de mântuirea voastră. Şi voi primi pe voi, zice Domnul, Domnul. Şi m-a întors pe mine la calea uşii sfintelor cea mai din afară, care caută spre răsărituri, şi aceasta era încuiată. Şi a zis Domnul către mine : Uşa aceasta încuiată va fi şi nu se va deschide, şi nimenea nu va trece printr-însa, că Domnul Dumnezeul lui Israil va intra printr-însa, şi va fi încuiată. Că Povăţuitorul acesta va şedea într-însa, să mănânce pâine înaintea Domnului. Pe calea uşii pridvorului va intra, şi pe calea lui va ieşi şi m-a dus pe mine pe calea uşii sfintelor, cea despre miazănoapte, în preajma casei, şi am văzut, şi iată, era plină de slavă casa Domnului.


   Să se bucure astăzi Cerul de sus, şi norii veselie să stropească, pentru mult-lăudate măririle Dumnezeului nostru. Că iată uşa ceea ce caută spre răsărituri, născându-se după făgăduinţă din cea stearpă neroditoare, şi lui Dumnezeu sfinţită fiind spre lăcaş, astăzi în Biserică ca o jertfă fără prihană se aduce. Să se bucure David, lovind în alăută, că zice : Aducese-vor împăratului fecioare în urma ei, cele de aproape ale ei se vor aduce. Înlăuntru în cortul lui Dumnezeu, înlăuntru altarului lui, să se hrănească spre lăcaş, Celuia ce S-a născut mai înainte de veci din Tatăl fără stricăciune, spre mântuirea sufletelor noastre.


   Astăzi Biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu în Biserica Domnului se aduce, şi Zaharia pe ea o primeşte. Astăzi cele preasfinte se bucură, şi ceata Îngerilor, cu taină prăznuieşte. Cu care şi noi prăznuind astăzi, cu Gavriil să strigăm : Bucură-te ceea ce eşti cu Har dăruită, Domnul este cu tine, Cel ce are mare milă.


   Veniţi toţi credincioşii, să lăudăm, pe ceea ce una este fără de prihană. Pe cea mărturisită de Prooroci, şi în Biserică adusă. Care mai înainte de veci a fost rânduită a fi Maică, şi în anii cei mai de pe urmă s-a arătat Născătoare de Dumnezeu. Doamne pentru rugăciunile ei, pacea Ta dă-ne-o nouă, şi mare milă.


   Strălucit-a zi de bucurie, şi praznic preacinstit, că astăzi ceea ce este mai înainte de naştere Fecioară, şi după naştere a rămas fecioară, în Biserica cea Sfântă se aduce. Şi Zaharia bătrânul, tatăl Mergătorului înainte se bucură, şi strigă cu veselie : Apropiatu-s-a nădejdea celor necăjiţi, în Biserica cea Sfântă, ca o Sfântă, să se sfinţească spre sălăşluirea sa, Împăratului tuturor. Să se veselească Ioachim Părintele, şi Anna să se bucure, că au adus lui Dumnezeu, ca pe o junice de trei ani, pe stăpâna cea fără prihană. Maicilor împreună bucuraţi-vă, fecioare săltaţi, şi cele sterpe împreună dănţuiţi. Că ne-a deschis nouă Împărăţia Cerurilor, cea mai înainte rânduită împărăteasă a toate. Bucuraţi-vă noroade şi vă veseliţi.    


   Bucură-se Cerul şi pământul, văzând pe Cerul cel înţelegător mergând în dumnezeiasca casă, a se hrăni cu cinste, pe una Fecioară şi cea fără prihană. Către care mirându-se Zaharia, a strigat : Uşa Domnului, uşile Bisericii deschid ţie, bucurându-te dănţuieşte într-însa. Că am cunoscut şi am crezut, că iată mântuirea lui Israil va veni arătat, şi se va naşte din tine Dumnezeu Cuvântul, dăruind lumii mare milă.


   Anna aduce cu veselie în Biserica lui Dumnezeu, Harul cel dumnezeiesc cu adevărat, pe Curata, pururea Fecioara, care i s-a dăruit. Chemând ca să meargă înaintea ei, fecioare purtând făclii, şi zicând : Mergi fiică, ca să fii Celui ce te-a dat, şi Dar şi tămâie cu bun miros. Intră în cele neintrate şi cunoaşte Tainele, şi te găteşte să fii lui Iisus Hristos sălăşluire veselă, şi frumoasă, Celui ce dăruieşte lumii mare milă.


   Înlăuntru în Biserica lui Dumnezeu, Biserica în care Dumnezeu a încăput, s-a pus Fecioara cea Preasfântă. Şi fecioare acum făclii purtând, i-au mers înainte. Saltă însoţirea părinţilor ei cea aleasă, Ioachim şi Anna dănţuind, că au născut pe ceea ce a născut pe Făcătorul. Care dănţuind întru dumnezeieştile lăcaşuri, şi hrănindu-se cu mâna îngerului, cea cu totul fără prihană, s-a arătat Maica lui Hristos, Celui ce dă lumii mare milă.


   Astăzi împreunările credincioşilor adunându-ne, duhovniceşte să prăznuim, şi pe dumnezeiasca fiică, Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea, care s-a adus în Biserica Domnului, cu bunăcredinţă să o lăudăm ! Pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, lui Hristos şi Dumnezeului nostru. Fecioare făclii purtând, mergeţi înainte cinstind pe cinstită petrecerea pururea Fecioarei. Maicilor întristarea toată lepădând, cu bucurie împreună urmaţi, lăudând pe ceea ce s-a făcut Maică lui Dumnezeu, şi solitoare de bucurie lumii. Toţi împreună cu bucurie bucură-te, cu îngerul să strigăm celei pline de Dar, care pururea se roagă pentru sufletele noastre.


   Astăzi înainte-însemnarea bunei-voinţe a lui Dumnezeu, şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată, şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm : Bucură-te plinirea rânduielii Ziditorului.


   Roada drepţilor, a lui Ioachim şi a Annei, se aduce lui Dumnezeu în Biserica cea Sfântă cu trupul, pruncă fiind hrănitoarea vieţii noastre. Pe care a binecuvântat-o sfinţitul Zaharia; pe aceasta toţi ca pe Maica Domnului, cu credinţă să o fericim.


   Davide mergi înainte în Biserica lui Dumnezeu, şi bucurându-te primeşte pe Împărăteasa noastră, şi către dânsa strigă : Intră Doamnă, în Biserica Împăratului, intră. A cărei slavă acoperit se cunoaşte. Din care va să izvorască nouă tuturor lumina Hristos.


   Mai înainte de zămislire, Curată, te-ai sfinţit lui Dumnezeu, şi născându-te pe pământ, Dar te-ai adus acum Lui, plinind făgăduinţa părintească şi în dumnezeiasca Biserică, ca ceea ce eşti dumnezeiască Biserică cu adevărat, din pruncie Curată, cu făclii luminoase, dată fiind, te-ai arătat lăcaş Luminii celei neapropiate, şi dumnezeieşti. Mare este cu adevărat, mai înainte mergerea ta, ceea ce una eşti dumnezeiască Mireasă şi pururea Fecioară.


   Să se bucure David scriitorul de cântări, şi să dănţuiască Ioachim împreună cu Anna, că rod sfânt dintr-înşii a ieşit, Maria dumnezeiasca făclie cea purtătoare de lumină, şi se bucură intrând în Biserică. Pe care şi văzându-o fiul lui Varahie a binecuvântat-o, şi bucurându-se a strigat : Bucură-te minune a toată lumea.


   Astăzi Biserica cea însufleţită, a marelui Împărat, în Biserică intră, să se gătească Lui spre dumnezeiască sălăşluire; noroade veseliţi-vă.



   Astăzi Biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu, în Biserica Domnului se aduce, şi Zaharia pe dânsa o primeşte. Astăzi cele preasfinte se bucură, şi ceata îngerilor cu taină prăznuieşte. Cu care şi noi prăznuind astăzi, împreună cu Gavriil să strigăm : Bucură-te ceea ce eşti cu dar dăruită, Domnul este cu tine, Cel ce are mare milă.


   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maicii, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi lăuda intrarea ei bucurându-mă.

   A înţelepciunii vistierie Preacurată, pe tine te ştim şi al Darului izvor, care izvorăşti neîncetat, picăturile tale cele de cunoştinţă, pe care rugămu-ne rourează-le, Stăpână, ca să te laud pe tine pururea.

   Biserică mai înaltă decât cerurile, Preacurată, fiind şi cămară, în Biserica lui Dumnezeu te-a pus, ca să te găteşti Lui, spre dumnezeiască sălăşluire a venirii Sale.

   Lumina Darului Născătoare de Dumnezeu răsărind, pe toţi i-a luminat şi i-a împreunat, ca să împodobească prealuminat prăznuirea ei cu cântări : Veniţi să ne adunăm.

   Uşa cea mărită de gânduri necuprinsă, deschizând uşile Bisericii lui Dumnezeu, acum porunceşte, adunându-ne noi, să ne îndulcim cu minunile ei dumnezeieşti.


   Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minuni minunate, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israil, că S-a proslăvit.

   Să ne adunăm astăzi la Născătoarea de Dumnezeu cinstindu-o cu cântări, şi să prăznuim praznic duhovnicesc. Că în Biserica lui Dumnezeu, Dar se aduce.

   Cu cântări să lăudăm petrecerea Născătoarei de Dumnezeu cea preaslăvită, că în Biserică astăzi, ca o Biserică a lui Dumnezeu, se aduce Dar de mult preţ după proorocie.

   Anna cea fără prihană s-a bucurat, ca ceea ce a adus lui Dumnezeu Dar de mult preţ, în Biserică ca o maică. Şi Ioachim împreună cu dânsa prăznuieşte luminat.

   David strămoşul tău te-a lăudat dedemult, Fecioară dumnezeiască Mireasă, numindu-te fiică Împăratului Hristos. Pe Care şi născându-L Prunc ca o Maică L-ai hrănit.

   Cu trupul de trei ani fiind, Născătoarea de Dumnezeu, Domnului s-a adus, şi Zaharia preotul lui Dumnezeu primindu-o pe ea, în Biserică bucurându-se o a pus.

   Fecioare dănţuiţi, făclii purtând, începeţi astăzi, şi Maicilor cântaţi, Împărătesei Maicii celei ce merge în Biserica Împăratului Hristos.


   Treime ceea ce eşti de o Fiinţă, Părinte şi Cuvinte, şi Duhule Sfinte, pe Tine cu credinţă Te slăvim, ca pe Făcătorul tuturor, şi Ție strigăm cu bunăcredinţă, mântuieşte-ne pe noi Dumnezeule.


   Din vopseaua sângelui tău, Preacurată, în porfiră îmbrăcându-Se, ieşind Împăratul şi Dumnezeu, a înnoit tot neamul omenesc cu milostivirea Sa.


   Hristos se naşte slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie lăudaţi-L noroade, că S-a proslăvit.


   Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i, şi întru dumnezeiască intrarea ta, cununilor slavei învredniceşte-i.

   Împodobită de nuntă astăzi s-a arătat frumoasă Biserica Fecioarei şi cămara, primind pe cea însufleţită cămara lui Dumnezeu, pe cea Curată şi fără prihană, şi mai luminată decât toată făptura.

   David înainte începând dănţuirea, săltează şi dănţuieşte cu noi, şi împărăteasă împodobită te cheamă preacinstită, pe tine Preacurată, ceea ce stai în Biserică, înaintea Împăratului şi Dumnezeu.

   Din care a ieşit neamului omenesc călcarea poruncii, dintru aceea au înflorit îndreptarea şi nestricăciunea, Născătoarea de Dumnezeu astăzi, aducându-se în casa lui Dumnezeu.

   Săltează oştile îngereşti, şi mulţimea tuturor oamenilor, şi înaintea feţei tale Preacurată aleargă astăzi purtătoare de făclii, strigând măririle tale, în casa lui Dumnezeu.


   Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care peste ape ai întărit Cerul al doilea, şi ai întemeiat pământul peste ape, Atotputernice.

   Să prăznuim iubitorilor de praznic, şi împreună să ne veselim cu duhul, mângâindu-ne astăzi întru acest sfânt praznic al fiicei Împăratului şi Maicii Dumnezeului nostru.

   Ioachime, veseleşte-te astăzi şi te bucură Anno cu Duhul, pe ceea ce s-a născut din voi aducându-o Domnului, de trei ani fiind, ca pe o junice Preacurată, şi cu totul fără prihană.

   Locaşul lui Dumnezeu în Sfânta Biserică se aduce, Născătoarea de Dumnezeu Maria, cu trupul de trei ani fiind; şi făclii ţinând, fecioare merg înaintea ei.

   Mieluşeaua lui Dumnezeu cea nespurcată, şi porumbiţa cea neîntinată, cortul cel de Dumnezeu încăpător, sfinţenia slavei, în cortul cel sfânt a locui a ales.

   Cea de trei ani cu trupul, şi de mulţi ani cu Duhul, cea mai desfătată decât cerurile, şi mai înaltă decât puterile cele de sus, să se laude cu cântări, dumnezeiasca Mireasă.

   Prăznuind petrecerea Născătoarei de Dumnezeu, întru cele ce nimenea nu intra, făclii înţelegătoare purtând cu veselie astăzi, şi noi cu fecioarele la Biserică să ne apropiem.

   Preoţii lui Dumnezeu învăţaţi-vă întru dreptate cu Darul, şi întâmpinaţi, luminat dând intrările fiicei Împăratului şi Dumnezeu, întru cele sfinte.


   Lumină este Tatăl, Lumină, Fiul Aceluia, Lumină este şi Duhul Mângâietorul. Pentru că şi ca dintr-un soare, Treimea strălucind, dumnezeieşte luminează şi păzeşte sufletele noastre.


   Pe tine Proorocii te-au propovăduit mai înainte, sicriu sfinţeniei, Curată, şi cădelniţă de aur, şi sfeşnic şi masă, şi noi ca pe un cort de Dumnezeu încăput te lăudăm pe tine.


   Fiului Celui născut fără stricare din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-i strigăm : Cela ce ai înălţat cornul nostru, Sfânt eşti Doamne.


   Strigă Davide, ce praznic este acesta de acum ? Care l-ai lăudat oarecând în cartea psalmilor, pe fiica, Prunca lui Dumnezeu şi Fecioara. Că ai zis : Aducese-vor Împăratului fecioare în urma ei şi cele de aproape ale ei. Minunat şi a toată lumea praznic fă celor ce strigă : Născătoarea de Dumnezeu este de faţă nouă, solitoarea mântuirii.


   Mieluşeaua cea nespurcată, şi cămara cea neîntinată, în casa lui Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu, Maria, cu veselie se aduce prealuminat. Pe care îngerii lui Dumnezeu, o înconjură cu credinţă, şi toţi credincioşii o fericesc pururea, şi cu mulţumire cântă ei neîncetat cu glas mare : Slava noastră şi mântuirea tu eşti cea cu totul fără prihană.


   Dumnezeiescul sfat cel neurmat, al Celui Preaînalt, al întrupării tale celei din Fecioară, Proorocul Avacum înţelegându-l a strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Pe uşa cea neumblată, casa lui Dumnezeu primindu-o astăzi, a încetat toată umbra legii; căci cu adevărat s-a arătat adevărul, strigând celor de pe pământ.

   Muntele cel umbrit, care mai înainte l-a văzut dedemult Avacum, mai înainte a vestit pe ceea ce a încăput înlăuntru întru cele neumblate ale Bisericii; căci cu adevărat a odrăslit bunătăţile şi acoperă marginile.

   Vedem tot pământul lucruri preamari străine şi minunate; cum Fecioara de la înger hrană primind, chipurile rânduielii poartă.

   Biserică şi palat, şi Cer însufleţit arătându-te dumnezeiască Mireasă, Împăratului, în Biserica legii te-ai adus astăzi, Aceluia, păzită fiind Preacurată.


   Cu Duhul văzând mai înainte Proorocule Avacume, întruparea Cuvântului, ai propovăduit, strigând : Când se vor apropia anii, Te vei cunoaşte, când va veni vremea, Te vei arăta. Slavă puterii Tale, Doamne.

   Proorocule Isaia, prooroceşte nouă, care este Fecioara ce are în pântece ? Ceea ce din rădăcina Iudei a odrăslit, şi s-a născut din David împăratul, din sămânţa sfântă, rod binecuvântat.

   Începeţi fecioare şi cântaţi cântări, în mâini fiind făclii şi prăznuiţi cu noi, lăudând petrecerea celei Curate şi de Dumnezeu Născătoare, care acum merge în Casa Domnului cu strălucire.

   Ioachime şi Anno veseliţi-vă acum, în Biserica Domnului ducând pe cea Curată, care va să fie Maică lui Hristos Dumnezeu, Împăratului a toate, ceea ce s-a născut din voi ca o junice de trei ani.

   În Sfânta Biserică ai iubit a te sălăşlui, şi cu îngerii Fecioară vorbind petreci, cu minune din Cer pâine luând hrănitoarea vieţii.

   Născând mai presus de nădejde pe cea Preasfântă Curată, cu bunăcredinţă o a făgăduit a o aduce lui Dumnezeu; şi a plinit dând ca o jertfă pe ceea ce s-a născut dintr-înşii, Ioachim astăzi şi Anna în casa lui Dumnezeu.

   Odrăslit-a toiagul lui Aaron oarecând, mai înainte închipuind Preacurată, naşterea cea dumnezeiască. Că mai presus de fire erai să zămisleşti şi nestricată să rămâi, şi după naştere Fecioară să te arăţi, Prunc alăptând pe Dumnezeul tuturor.

   Fecioare pe Fecioara, maicilor pe Maica, cu bunăcredinţă adunaţi-vă să o cinstiţi împreună cu noi, pe ceea ce s-a născut, şi a născut, care ca o jertfă fără prihană s-a adus lui Dumnezeu, toţi împreună luminat să prăznuim.


   Treime în fețe, Unimea de un chip cu bunăcredinţă să o slăvim, pe Dumnezeu cel adevărat, pe Care Îl laudă începătoriile cetelor îngereşti şi ale arhanghelilor, ca pe un Stăpân al făpturii, toţi cu credinţă închinându-ne pururea.


   Roagă neîncetat Preasfântă Fecioară, Curată, pe Fiul tău şi Dumnezeu, Carele L-ai născut cu trup, din multe feluri de curse diavoleşti, şi de toate ispitele ce vin asupra, să mântuiască pe toţi robii tăi.


   Toiag din rădăcina lui Iesei şi floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit Cel lăudat, din muntele cel cu umbra deasă, venit-ai întrupându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu, slavă puterii Tale, Doamne.


   Spăimântatu-s-au toate de cinstită intrarea ta. Că tu Fecioară care nu ştii de nuntă, înlăuntru ai intrat în Biserica lui Dumnezeu, ca o Preacurată Biserică, tuturor celor ce te laudă pe tine, mântuire dăruindu-le.

   Sfinţenia cea preaslăvită şi sfinţita dăruire, astăzi Preacurata Fecioară  cunoaşte  în Biserica lui Dumnezeu, Împăratului a toate, Dumnezeului nostru, Unuia spre lăcaş se păzeşte, precum ştie însuşi.

   Frumuseţea sufletului tău Preacurată, văzându-o oarecând Zaharia cu credinţă a strigat : Tu eşti mântuirea. Tu eşti bucuria tuturor. Tu eşti chemarea noastră prin care Cel neîncăput, încăput mie se va arăta.

   O minunile tale cele mai presus de minte Preacurată ! Străină este naşterea ta ! Străin este chipul creşterii tale ! Străine şi preaslăvite sunt ale tale toate şi de oameni nespuse, dumnezeiască mireasă.

   Sfeşnic mult-luminos fiind dumnezeiască Mireasă, astăzi ai strălucit în casa Domnului, şi ne luminezi pe noi cu cinstite darurile minunilor tale, Curată, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată.


   Răsari nouă, luminată lumina cea pururea fiitoare, celor ce mânecăm către judecăţile poruncilor Tale, Stăpâne Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeul nostru.

   Lumini să purtăm dreptmăritorilor, toţi împreună alergând, şi lăudând pe Maica lui Dumnezeu. Că rodul lor astăzi Domnului se aduce, ca o jertfă bineprimită.

   Să se veselească strămoşii astăzi, Stăpână, şi să se bucure ceea ce te-a născut pe tine, împreună cu Părintele tău. Că rodul lor Domnului se aduce.

   Pe Mieluşeaua cea mult-numită şi preaslăvită şi fără-prihană, ca pe ceea ce cu trup a născut pe dumnezeiescul Mieluşel, toţi să o lăudăm, prăznuind cu credinţă.

   Dumnezeieştile semne ale încredinţării naşterii tale, celei mai presus de minte se scriu, Curată Fecioară, astăzi întru Duhul Sfânt în Biserica lui Dumnezeu.

   Să se deschidă cele dinaintea uşilor slavei Dumnezeului nostru, şi să primească pe Maica lui Dumnezeu, ceea ce nu ştie de nuntă, ca pe o junice de trei ani nespurcată.

   Muntele cel de mult preţ şi umbrit să-l lăudăm, pe pururea Fecioara ceea se s-a făcut Maica lui Dumnezeu. Că aceasta a strălucit la margini lumină.


   Pe o Dumnezeire peste toate stăpânitoare, şi pururea veşnică slăvind, să ne închinăm Ei, Celei cinstite în trei Feţe, nedespărţite în fire, şi cu slava aceeaşi.


   Liman cu bună-linişte şi zid nesurpat, am agonisit rugăciunea ta întru primejdii de Dumnezeu Născătoare, pururea mântuindu-ne din nevoi şi de necazuri.


   Dumnezeu fiind păcii, Tată îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace L-ai trimis nouă. Deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim Iubitorule de oameni.


   Cugetătorilor de Dumnezeu săvârşind acest praznic dumnezeiesc, şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să plesnim cu mâinile slăvind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintru dânsa.

   Cel ce toate le poartă cu cuvântul, rugăciunea drepţilor a auzit-o; pentru aceasta boala sterpiciunii dezlegând ca un Îndurat, le-a dăruit lor pricina bucuriei.

   Vrând să arate Domnul neamurilor mântuirea Sa, pe ceea ce n-a ştiut de nuntă, acum din oameni a luat-o, pe ceea ce este semnul împăcării şi al înnoirii.

   Ca ceea ce eşti casa Darului, întru care sunt puse vistieriile rânduielii lui Dumnezeu cele negrăite, Preacurată, în Biserică te-ai împărtăşit dulceţii celei nestricate.

   Pe tine stema cea împărătească, primindu-te Biserica, dumnezeiască Mireasă s-a luminat, şi la cele mai bune a trecut, văzând întru tine împlinirea celor mai înainte zise.


   Pe Proorocul Iona urmând strig : Scoate viaţa mea, Bunule, din stricăciune, şi mă mântuieşte Mântuitorul lumii, pe mine cel ce strig, slavă Ție.

   Să prăznuim credincioşii praznic duhovnicesc, pe Maica lui Dumnezeu lăudându-o cu bunăcredinţă, că este mai Sfântă decât minţile cele cereşti.

   Cu cântări duhovniceşti să lăudăm credincioşii, pe Maica Luminii, că astăzi s-a arătat nouă mai înainte mergând în casa lui Dumnezeu.

   Nespurcata mieluşea, şi Curata porumbiţă s-a dus să locuiască în casa lui Dumnezeu, ca o fără prihană, mai înainte rânduită, a fi Maică lui Hristos Dumnezeu.

   În Biserica Legii intrării, săvârşeşte Biserica lui Dumnezeu, cortul cel ceresc; dintru care nouă celor din întuneric, lumina ne-a strălucit.

   Pruncă fiind cu trupul şi desăvârşită cu sufletul, Sfântul sicriu în Biserica lui Dumnezeu intră, ca să se hrănească cu dumnezeiescul Dar.

   Din toate ispitele şi primejdiile sufleteşti, mântuieşte-ne pe noi, cei ce alergăm la tine, Prealăudată, cu rugăciunile tale, Maica lui Hristos Dumnezeu.


   Părinte şi Fiule şi Duhule cel drept, Unime în trei Staturi şi nedespărţită Treime, miluieşte pe cei ce se închină dumnezeieştii Tale Stăpânii.


   În pântecele tău încăput fiind, Cel neîncăput de toţi, Maica lui Dumnezeu, a ieşit din tine Preacurată îndoit în fire, Dumnezeu şi Om.


   Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit, şi în Fecioară sălăşluindu-Se Cuvântul şi trup luând, a ieşit, păzindu-o nestricată. Că Cel ce nu a pătimit stricăciune, pe ceea ce L-a născut, a păzit-o nevătămată.


   Preacurată Biserica Mântuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioara, sfinţită vistieria slavei lui Dumnezeu, astăzi se aduce în casa Domnului, împreună aducând Harul Duhului lui Dumnezeu. Pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu, aceasta este cortul cel ceresc.


   Al Tainelor lui Dumnezeu celor negrăite şi dumnezeieşti, văzând în Fecioară, Harul arătat şi plinit cu adevărat, mă bucur și chipul cel străin şi nespus a-l înţelege nu mă pricep; cum aleasă Curată singură s-a arătat mai presus de toată făptura, cea văzută şi cea gândită. Pentru aceasta, vrând a o lăuda pe ea mă spăimântez foarte cu gândul şi cu cuvântul, însă îndrăznind, propovăduiesc şi slăvesc : Aceasta este cortul cel ceresc.

Care va veni însă după puţin zicându-ţi : Bucură-te.
În douăzeci şi una, Maria intrând, în sfânta Biserică, a rămas petrecând.

   Intrarea în Biserica legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoare, a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea. Fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înainte-mergătoare a marei şi înfricoşatei taine a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, care avea a se face în lume prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Deci, praznicul Intrării s-a început din pricina aceasta : Anna cea pururea pomenită, fiindcă mai toată viaţa a petrecut-o stearpă fără să nască prunc, ruga pe Stăpânul firii împreună cu bărbatul său Ioachim, ca să le dăruiască lor prunc; şi făgăduindu-se, dacă vor câştiga dorirea, îndată îl vor afierosi lui Dumnezeu pe pruncul cel născut. Şi aşa a născut preaslăvit pe ceea ce s-a făcut pricina mântuirii neamului omenesc, pe împăciuitoarea şi împrietenirea lui Dumnezeu cu oamenii, pe pricina înnoirii de a doua oară a lui Adam celui căzut şi a sculării şi a îndumnezeirii lui, pe preasfânta Stăpână de Dumnezeu Născătoarea Maria. Deci, când a fost de trei ani, au luat-o părinţii ei şi au adus-o ca în ziua de astăzi în Biserică. Şi plinindu-şi făgăduinţa au afierosit-o pe fiica lor lui Dumnezeu celui ce le-a dăruit-o; şi a dat-o pe ea preoţilor, şi mai ales lui Zaharia arhiereului celui de atunci. Care luându-o pe ea, a băgat-o în cele mai dinlăuntru ale Bisericii unde numai singur Arhiereul odată în an intra. Şi aceasta a făcut-o după voinţa lui Dumnezeu celui ce după puţin avea a se naşte dintr-însa, spre îndreptarea şi mântuirea lumii. Deci acolo a rămas Fecioara doisprezece ani, cu străină cuviinţă, hrănindu-se cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil. Învrednicindu-se şi dumnezeieştii arătări, până ce s-a apropiat vremea dumnezeieştii Bunei Vestiri şi a descoperirilor celor cereşti şi mai presus de fire care i s-a descoperit ei. Că bine-a-voit Dumnezeu a se întrupa dintr-însa pentru iubirea de oameni, ca să înnoiască de a doua oară lumea cea stricată prin păcat. Deci, atunci Născătoarea de Dumnezeu, ieşind din sfintele sfintelor, s-a dat lui Iosif Logodnicului, ca acela să-i fie păzitor şi martor al fecioriei ei. Şi ea să slujească, atât la naşterea ei cea mai presus de fire, cât şi la fuga ei cea în Egipt şi la întoarcerea cea de acolo în pământul lui Israil.

   Cu ale ei sfinte rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi Amin.


   N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului, ci îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, se bucurau cântând : Prealăudate Domnul părinţilor, şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.

   Iată astăzi a strălucit marginilor, primăvara cea veselă luminând sufletele noastre, şi gândul şi mintea cu Darul prăznuirea Născătoarei de Dumnezeu. Astăzi cu taină să ne veselim.

   Daruri să aducă astăzi toate, Împărătesei Maicii, Cerul şi pământul, şi cetele îngerilor, şi mulţimea oamenilor, şi să strige : În Biserică se aduce bucuria şi veselia.

   Scriptura a trecut, legea a lipsit ca umbra, şi razele Darului au strălucit, în Biserica lui Dumnezeu intrând tu, Fecioară, Maică Curată, întru care bine eşti cuvântată.

   Supusu-s-au Celui născut al tău, Preacurată, ca unui Făcător şi Dumnezeu, Cerul şi pământul, şi cele dedesupt, şi toată limba oamenilor mărturiseşte, că Domnul S-a arătat, Mântuitorul sufletelor noastre.


   Cuptorul, Mântuitorule, se răcorea, iar tinerii dănţuind cântau : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Să dănţuim iubitorilor de praznic astăzi, să lăudăm pe curata Stăpână, pe Ioachim şi pe Anna după vrednicie cinstindu-i.

   Prooroceşte cel ce grăieşti cu Duhul, aduce-se-vor fecioare în urma ta, aduce-se-vor în Biserică ţie Împărătesei Maicii.

   Bucuratu-s-au cetele îngerilor, veselitu-s-au duhurile drepţilor, când Maica lui Dumnezeu în cele sfinte s-a adus.

   Şi cu trupul şi cu duhul s-a bucurat, rămânând Maria cea fără prihană în casa Domnului, ca un vas preasfinţit.

   Primind hrană cerească, sporit-a cu înţelepciunea şi cu Darul, făcându-se Maică după trup Mântuitorului Hristos.

   Dusu-te-au pe tine în cele mai din-lăuntru ale Bisericii, înţelepţii părinţii tăi, Preacurată, ca să te hrăneşti străin spre sălăşluirea lui Hristos Dumnezeu.


   Să slăvim Treimea cea nedespărţită, să lăudăm o Dumnezeire, împreună cu Tatăl pe Cuvântul şi pe Duhul Cel cu totul Sfânt.


   Roagă pe Domnul care L-ai născut, ca pe Cel ce este Milostiv din fire, Născătoare de Dumnezeu, să mântuiască sufletele celor ce te laudă pe tine.


   Tinerii în buna-credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgându-o în seamă, de groaza focului nu s-au spăimântat, ci în mijlocul văpăii stând au cântat : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.


   Ascultă pruncă Fecioară Curată, să zică Gavriil sfatul Celui Preaînalt, cel dedemult adevărat, fii gata spre primirea lui Dumnezeu; că prin tine Cel necuprins, cu oamenii va să petreacă. Pentru aceasta şi bucurându-mă, strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Pe Biserica cea Curată în Casa Domnului, aducându-o Anna oarecând, strigând a zis, cu credinţă preotului : Prunca cea dată mie de la Dumnezeu, luându-o acum, o du în Biserica Ziditorului tău şi bucurându-te, cântă lui : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Zis-a Annei oarecând văzând cu Duhul Zaharia : Pe Maica Vieţii cea adevărată aduci, pe care luminat Proorocii lui Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu au propovăduit-o şi cum Biserica o va încăpea pe ea ? Pentru aceasta mirându-mă, strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Roaba lui Dumnezeu am fost eu, răspuns-a Anna lui, chemându-l pe dânsul cu credinţă şi cu rugăciune, ca să iau rodul durerii mele, şi după naştere pe cea născută să o aduc Celui ce mi-a dat-o pe ea. Pentru aceasta săltând strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Al legii lucru este cu adevărat, zis-a ei preotul; şi străin lucru cu totul a fi cunosc, văzând pe ceea ce se aduce în casa lui Dumnezeu, preaslăvit covârşind cu Darul cele sfinte. Pentru aceasta bucurându-mă, strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Întărescu-mă, zis-a Anna lui, înţelegând cele ce grăieşti : Că le cunoşti acestea cu Duhul lui Dumnezeu, luminat cele ce sunt ale Fecioarei ai propovăduit. Primeşte dar pe cea Curată în Biserica Ziditorului tău, şi bucurându-te, cântă Lui : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Făclie purtătoare de lumină s-a aprins nouă, strigat-a preotul, bucurie preamare strălucind în Biserică : Sufletele Proorocilor să se veselească împreună cu mine, ca cele ce văd lucruri străine, săvârşindu-se în casa lui Dumnezeu, şi să strige pururea : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   De care se înfricoşează îngerii, şi toate oştile ca de Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L preoţi preamăriţi-L tineri, bine Îl cuvântaţi popoare, şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Veselească-se astăzi luminat Ioachim şi Anna cea fără prihană, Domnului Dumnezeu aducând jertfă pe Sfânta fiică, cea dată ei din făgăduinţă.

   Laudă-se Sfinţii, David şi Iesei şi Iuda se cinsteşte, că din rădăcina lor a odrăslit rod Curata Fecioară. Din care s-a născut Dumnezeu, Cel mai înainte de veci.

   Maria cea Preacurată, şi cortul cel însufleţit, s-a adus astăzi în casa lui Dumnezeu, şi a primit-o pe ea Zaharia cu mâinile ca pe o vistierie sfântă a Domnului.

   Ca pe o uşă de mântuire şi munte înţelegător, ca o scară însufleţită, să cinstim credincioşii după adevăr pe Fecioara şi Maica lui Dumnezeu, cea binecuvântată de mâinile preoţilor.

   Proorocii, Apostolii şi Mucenicii lui Hristos, cetele îngerilor şi toţi pământenii, să cinstim cu cântări pe Fecioara cea Curată, ca pe o binecuvântată Maică a Celui Preaînalt.

   În Biserica te-au adus pe tine, preacinstită Curată, cei ce dumnezeieşte te-au născut, ca pe o jertfă curată, şi străin te sălăşluieşti întru cele neumblate, ca mai înainte să te găteşti lui Dumnezeu spre lăcaş Cuvântului.


   Să se laude Cel întreit Sfânt, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, Unimea cea nedespărţită, o Dumnezeire, Care ţine în mână toată făptura întru toţi vecii.


   Cuvântul cel fără început S-a început, cu trup născându-Se precum bine a voit, Dumnezeu şi Om din prunca Fecioară, iarăşi zidindu-ne pe noi cei căzuţi mai înainte, pentru multa milostivire.


   Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire, că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta cântând să strigăm : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe pe Dânsul întru toţi vecii.



   Ca de un sicriu însufleţit al lui Dumnezeu, nicicum să nu se atingă mâna necredincioşilor, iar buzele credincioşilor, fără tăcere glasul îngerului cântând, cu bucurie să strige Născătoarei de Dumnezeu : Cu adevărat mai presus decât toţi eşti Fecioară Curată.

   Ca ceea ce ai prealuminată frumuseţea curăţiei sufletului, Născătoare de Dumnezeu Curată, şi de darul lui Dumnezeu din cer eşti plină cu lumina cea pururea fiitoare, luminezi pururea, pe cei ce cu veselie strigă : Cu adevărat mai presus decât toţi eşti Fecioară Curată.


   Mai presus zboară decât puterea cuvintelor, minunea ta Născătoare de Dumnezeu Curată, că trupul întru tine îl socotesc mai presus de cuvânt, de curgerea păcatului neprimit. Pentru aceasta cu mulţumită strig către tine : Cu adevărat mai presus decât toţi eşti Fecioară Curată.


   Cu preaslăvire mai înainte te-a închipuit, Curată, legea pe tine cort şi dumnezeiască năstrapă, sicriu şi catapeteasmă, şi toiag, Biserică nestricată, şi uşă a lui Dumnezeu. Pentru aceasta învaţă a striga către tine : Cu adevărat mai presus decât toţi eşti Fecioară Curată.


   Dulce cântând ţie mai înainte a glăsuit David, numindu-te pe tine fiică Împăratului, cu podoaba faptelor bune stând deadreapta înaintea lui Dumnezeu, văzându-te împodobită. Pentru aceasta proorocind a strigat : Cu adevărat mai presus decât toţi eşti Fecioară Curată.


   De Dumnezeu primitoare mai înainte văzându-te Solomon, Născătoare de Dumnezeu, te-a vestit pe tine uşă deschisă a Împăratului, şi izvor viu pecetluit, din care apa cea netulbure a izvorât nouă, celor ce strigăm cu credinţă : Cu adevărat mai presus decât toţi eşti Fecioară Curată.


   Dai darurile tale cele liniştite Născătoare de Dumnezeu sufletului meu, izvorând viaţă celor ce te cinstesc după datorie. Singură apărându-i şi acoperindu-i şi păzindu-i, ca să strige către tine : Cu adevărat mai presus decât toţi eşti Fecioară Curată.


   Pe norul cel purtător de lumină, întru care Stăpânul tuturor, din Cer ca ploaia pe lână S-a pogorât, şi S-a întrupat pentru noi, făcându-Se Om, Cel fără de început; să o mărim toţi, ca pe o Maică Curată a Dumnezeului nostru.


   Din cei drepţi a ieşit, din Ioachim şi din Anna, rodul făgăduinţei, dumnezeiasca pruncă Maria; şi ca nişte tămâie primită, cu trupul pruncă fiind, se aduce în Sfânta Biserică, ca o Sfântă, întru cele sfinte să locuiască.


   Pe ceea ce a fost pruncă cu firea, si mai presus de fire s-a arătat Maică lui Dumnezeu, să o lăudăm cu cântări. Că în Biserica legii Domnului astăzi s-a adus, spre mireasmă cu bun miros, ca un rod al drepţilor, duhovnicesc.


   Cu îngerul bucură-te, Născătoarei de Dumnezeu cu cuviinţă să strigăm credincioşii : Bucură-te preabună Mireasă. Bucură-te nor luminos, din care ne-a strălucit nouă Domnul, celor ce şedeam întru întunericul necunoștinței. Bucură-te nădejdea tuturor.

 
   Sfânta Sfintelor şi a lui Dumnezeu Maică Marie, cu rugăciunile tale Curată, scapă-ne din cursele vrăjmaşului, şi din tot eresul şi necazul, pe noi cei ce ne închinăm cu credinţă Icoanei sfântului tău chip.

   Cântare după vrednicie Născătoarei de Dumnezeu, toată zidirea cu îngerul Gavriil, să-i strige glăsuind : Bucură-te Maica lui Dumnezeu, cu totul fără prihană, prin care ne-am mântuit din blestemul cel dintâi, făcându-ne părtaşi nestricăciunii.

   Mai presus decât Heruvimii, şi decât Serafimii mai înaltă, şi mai desfătată decât cerurile te-ai arătat, Fecioară, ca ceea ce pe Cel neîncăput de toate Dumnezeul nostru, în pântecele tău L-ai încăput şi L-ai născut negrăit; pe Care roagă-L cu dinadinsul pentru noi.


   Firea Cea în trei Ipostasuri, şi Slava cea nedespărţită şi întru o Dumnezeire lăudată neîncetat, în Cer şi pe pământ, Treimea cea nedespărţită să o slăvim, Tatălui şi Fiului, împreună şi Duhului închinându-ne, cu bunăcredinţă.

   Pe cei ce aleargă cu credinţă sub milostivirea ta, şi se închină cu bună-cinstire Fiului tău, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ca unui Dumnezeu şi Domn al lumii, roagă-te să-i mântuiască de stricăciune, şi de primejdii şi de toate ispitele.


   Taină străină văd şi preaslăvită, Cer fiind peştera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluirea, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim.


   Pe care dedemult mai înainte o a vestit adunarea Proorocilor, năstrapă şi toiag şi tăbliţă, şi munte netăiat, pe Maria, a lui Dumnezeu fiică, cu credinţă să o lăudăm. Că astăzi se aduce, în Sfintele Sfintelor, să se hrănească Domnului. (De două ori)


   Cetele fecioarelor, purtând făclii astăzi, petrec împreună cu îngerii, pe singură pururea Fecioara şi Curata Născătoarea de Dumnezeu, în casa Domnului, ca pe o sfinţită dăruire şi lăcaş preasfinţit, întru care Dumnezeu negrăit a locuit, înnoind toată firea oamenilor pentru milostivirea milei.


   Făclii purtând fecioare, pe pururea Fecioara, luminat petrecându-o, vestesc adevărat cu Duhul, ceea ce va să fie. Că Biserica lui Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu fiind, în Biserică cu slavă feciorească, pruncă fiind, se aduce.

   După făgăduinţa cea sfântă, Născătoarea de Dumnezeu, şi rodul cel slăvit, cu adevărat s-a arătat lumii, ca cea mai înaltă decât toţi, care cu bună-cinste fiind dusă în Biserica lui Dumnezeu, rugăciunea celor ce o au născut a plinit, fiind păzită cu Dumnezeiescul Duh.

   Cu cerească pâine fiind hrănită, Fecioară, cu credinţă în Biserica Domnului, ai născut lumii pe Cuvântul, pâinea vieţii, Căruia ca o Biserică aleasă, şi cu totul fără de prihană, mai înainte te-ai logodit prin Duhul cu taină, Mireasă făcându-te lui Dumnezeu şi Tatălui.

   Să se deschidă uşa Bisericii celei de Dumnezeu primitoare, că pe ceea ce este Biserica Împăratului tuturor, şi scaun, astăzi cu slavă primindu-o Ioachim înăuntru a pus-o, sfinţind Domnului pe cea aleasă de El, spre Maică luişi.


   Astăzi în Biserică se aduce Fecioara cea cu totul fără prihană, spre sălăşluirea Împăratului a toate, Dumnezeu, şi Hrănitorului a toată viaţa noastră. Astăzi sfinţenia cea preacurată, ca o junice de trei ani, în Sfintele Sfintelor se aduce. Acesteia să-i strigăm ca îngerul : Bucură-te ceea ce numai tu eşti între femei binecuvântată.




     La Vecernia cea mică, la Doamne strigat-am..., Stihirile învierii ale glasului, pe 4, Slavă..., Şi acum..., a praznicului, care este la Doamne strigat-am..., a Vecerniei celei mici. La Stihoavnă o stihiră a învierii, după aceea stihoavna praznicului, a vecerniei celei mari, cu Stihurile cele de prăznuire, Slavă..., Şi acum..., a praznicului. Troparul învierii. Slavă..., Şi acum..., al praznicului. După aceasta ectenia cea mică şi Otpustul.


    La Doamne strigat-am..., Stihirile învierii 3 ale lui Anatolie 1 şi ale praznicului 6. Slavă..., Şi acum..., a praznicului; după aceasta Vohod, Prochimenul zilei, şi citirile praznicului 3. La Litie, Stihirile, Slavă..., Şi acum..., a praznicului; Strălucit-a zi de bucurie..., La Stihoavnă, Stihirile învierii. Slavă..., Şi acum..., a praznicului. La binecuvântarea pâinilor, Troparul praznicului de 3 ori. Şi citire a Cuvântului.


    La Dumnezeu este Domnul..., Troparul învierii de 2 ori, Slavă..., Şi acum..., al praznicului. După obişnuitele Stihiri, Sedelnele învierii cu ale Născătoarei, şi citire din tâlcuirea Evangheliei. După aceea Polieleul, cu Mărimurile praznicului, Si Troparele învierii : Soborul îngeresc..., Ipacoi al glasului şi Sedelnele toate ale praznicului, câte odată. Slavă..., Şi acum..., a praznicului. Antifoanele glasului. Prochimen şi Evanghelia praznicului. Deci Învierea lui Hristos văzând..., Psalm 50, şi sărutarea Evangheliei după obicei, apoi Slavă..., Stihira praznicului. Şi acum..., tot aceeaşi, şi Stihira praznicului, Canonul învierii, cu Irmosul pe 4, şi al Născătoarei de Dumnezeu pe 2, şi ale praznicului 2 pe 8. Catavasie : Hristos se naşte măriţi-L..., întru amândouă stranele împreună. După a 3-a Cântare, Condacul şi Icosul învierii şi Sedelnele Praznicului de 2 ori, şi citirea praznicului după a 6-a Cântare, Condacul şi Icosul praznicului şi citim Prologul. La a 9-a Cântare, Stihiri nu zicem, ci Ceea ce eşti mai cinstită..., LUMINÂNDA învierii, Slavă..., Şi acum..., a praznicului. La Laude, Stihirile învierii 4 şi ale praznicului 4, cu Stihurile praznicului. Slavă..., a praznicului. Şi acum..., Prea binecuvântată eşti..., apoi Slavoslovia cea mare. După Sfinte Dumnezeule..., Troparul învierii numai. Ecteniile şi Otpustul. Deci Stihira Evangheliei. La ceasuri, Troparul învierii, Slavă..., Troparul praznicului, Şi acum..., a Născătoarei ceasurilor. După Tatăl nostru..., Condacul învierii. Asemenea şi la toate ceasurile, Condacele le zicem schimbându-le.


    Fericirile învierii, ale glasului pe 6 şi ale praznicului, Cântarea a 3-a pe 4. După Ieşire, Troparul învierii şi al praznicului, Slavă..., Condacul învierii, Şi acum..., al praznicului. Prochimen, Apostol, Aliluia şi Evanghelia. Chinonicul, mai înainte al zilei apoi al prăznuirii.


    După obişnuita Catismă, la Doamne strigat-am... Stihirile învierii 3 şi a lui Anatolie 1, şi ale praznicului 3. Ale aceleiaşi zile a rândului, şi ale Sfântului din Minei 3. Iar de se cântă Sfântul pe 6, sau are şi Polieleu, atunci cântăm ale învierii 3 şi ale praznicului 3 şi ale Sfântului 4. Slavă..., a Sfântului de are. Iar de nu, Slavă..., a praznicului, Şi acum... . Dogmatica glasului, Ieşire, Prochimenul zilei. La Litie, Stihirile praznicului, ale Stihoavnei zilei aceiaşi a rândului, şi ale Sfântului, dacă are Polieleu. Slavă..., Şi acum..., a praznicului. Iar de are Sfântul Slavă..., Slava a Sfântului, Şi acum..., a praznicului. La Stihoavnă, Stihirile învierii, Slava Sfântului dacă are, iar de nu, Slavă..., Şi acum..., a praznicului : Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., şi după Tatăl nostru..., La binecuvântarea pâinilor, Tropar : Născătoare de Dumnezeu Fecioară..., de 2 ori, şi al praznicului odată, şi citire.


    La Dumnezeu este Domnul..., Troparul învierii de 2 ori. Slavă..., al Sfântului de este, iar de nu, Slavă..., Şi acum..., al praznicului. După obişnuitele Catisme, Sedelnele învierii, cu ale Născătoarei, şi citire din tâlcuirea Evangheliei. Apoi Polieleul, şi Troparele învierii : Soborul îngeresc..., Ipacoi, Antifoanele şi Prochimenul glasului. Evanghelia învierii : Învierea lui Hristos văzând..., Psalm 50, şi Stihira învierii, şi celelalte, Canonul învierii, cu Irmosul pe 4, şi al Născătoarei de Dumnezeu pe 2, şi al praznicului pe 4, şi al Sfântului pe 4. Iar dacă are Sfântul Polieleu, Canonul învierii cu Irmosul pe 4, şi al praznicului pe 4, şi al Sfântului pe 6. Catavasie : Hristos se naşte slăviţi-L.... După a 3-a Cântare, Condacul şi Icosul praznicului, şi al Sfântului de are, şi SEDEALNA Sfântului, Slavă..., Şi acum..., a praznicului, şi citire. După a 6-a Cântare, Condacul şi Icosul învierii, şi citim Prologul. După a 9-a Cântare cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită..., LUMINÂNDA învierii, Slavă..., a Sfântului de are, iar de nu, Slavă..., Şi acum..., a praznicului. La Laude, Stihirile învierii 4, şi ale praznicului cu cea de la Slavă..., pe 4 ale Stihoavnei Utreniei zilei celei de rând, cu Stihurile praznicului. Iar de are Sfântul Stihiri, La Laude, cântăm Stihirile învierii, pe 4, şi ale Sfântului cu cea de Slavă..., pe 4, cu Stihurile lui. Slavă..., Stihira Evangheliei. Şi acum..., Prea binecuvântată eşti..., Slavoslovia cea mare. După Sfinte Dumnezeule..., Troparul învierii numai. Ecteniile şi Otpustul şi învăţătură a lui Studit, şi obişnuita ieşire în Pridvor. Apoi ceasul 1. La ceasul 1 Troparul învierii, Slavă..., Troparul praznicului, Şi acum..., al Născătoarei ceasului. După Tatăl nostru..., Condacul praznicului. La ceasul al 3-lea, Troparul învierii, Slavă..., al Sfântului, Şi acum..., a Născătoarei ceasului. După Tatăl nostru..., Condacul învierii. Asemenea şi la celelalte ceasuri zicem Troparele învierii totdeauna, cu al praznicului şi cu al Sfântului, schimbând Troparele, dacă este şi al Sfântului. Iar Condacul învierii şi al praznicului le zicem schimbându-le, şi de este Polieleu, şi al Sfântului.


    Fericirile glasului pe 6 şi ale praznicului, Cântarea a cea de rând pe 4. Iar de are şi Sfântul Cântare în Tipic, ale învierii pe 4 şi ale praznicului, Cântarea a cea de rând pe 4, şi ale Sfântului Cântarea a 6-a pe 4. După Ieşire, Troparul învierii şi al praznicului şi al hramului Sfântului, şi al Sfântului de are. Apoi Condacul învierii, Slavă..., al Sfântului, Şi acum..., al praznicului; iar de nu are Sfântul Tropar şi Condac, Slavă..., Condacul învierii, Şi acum..., Condacul praznicului. Prochimen, Apostol, Aliluia, Evanghelia, şi Chinonicul zilei, şi al Sfântului de are; iar de nu, una a Duminicii celei de rând.






   O preaslăvită minune ! Acum se însemnează mai înainte cele negrăite ce vor să fie, cele închipuite, astăzi văzute se înţeleg; că ceea ce a strălucit Lumina cea dumnezeiască în lume, ca o mireasă se aduce în Biserica lui Dumnezeu, pe care să o lăudăm ca pe o Biserică dumnezeiască prealuminoasă, Sfântă şi strălucită, a Dătătorului de lumină, Hristos.

   Cu adevărat pârgă bineprimită, au adus Ioachim înţeleptul, împreună cu Anna, Celui ce i-au învrednicit a le da lor rod dumnezeiesc, pe fiica lui Dumnezeu Fecioara Maria cu adevărat, prin care s-a izgonit pricina întristării. Pe care să o lăudăm cu bunăcredinţă veselindu-ne. Că aceasta s-a făcut pricină de bucurie a toată lumea.

   Veniţi să alergăm, cu toţii tăinuit, şi luminându-ne cu luminările credinţei, să începem înainte acum întâmpinarea Fecioarei. Că lumina intră în Biserica lui Dumnezeu, mai înainte logodindu-se arătat prin Duhul. Căreia să-i prăznuim prăznuirea cea veselă, ospătându-ne toţi cu cuviinţă dumnezeiască la intrarea ei.


   Fiind viţă a viei celei de viaţă, slăvite Filimoane, ai picurat vin de dumnezeiască cunoştinţă, în sufletele cele cu durere şi ai veselit inimile cele întunecate cu întunericul înşelăciunii şi ţinute de negura nebuniei idoleşti. Pentru aceasta cu veselie prăznuim pomenirea ta cea luminată de Dumnezeu.

   Cetatea Gazenilor te cinsteşte, că prin tine a văzut lumina cunoştinţei, Fericite. Iar a Colosenilor, având ca o bogăţie dumnezeiescul tău trup, culege tămăduirile şi darul cel ce izvorăşte totdeauna. Pentru aceea săvârşind noi pomenirea ta, ne apărăm de primejdii, slăvite Filimoane, cu rugăciunile tale.

   Cu credinţă să lăudăm împreună cu cinstita Apfia şi pe înţeleptul Ierarh Arhip, cântând pe Filimon şi pe Onisim, sfinţiţii de Dumnezeu propovăduitori, preacinstiţi dascăli, care au dezrădăcinat toată înşelăciunea mulţimii dumnezeilor cu cuvântul şi au sădit tuturor cunoştinţa adevărului, celor ce cinstesc totdeauna pomenirea lor cu bunăcredinţă.


   Veniţi să lăudăm cu un glas, pe văzătorii Cuvântului şi tăinuitorii minunilor Lui. Pe Filimon şi Onisim, pe Apfia şi pe Arhip, pe Apostolii lui Hristos, strigând către dânşii : Bucuraţi-vă luminătorii lumii, părtinitorii Colosenilor. Bucuraţi-vă cei ce sunteţi locuitori împreună cu îngerii, care aţi răsturnat bărbăteşte rătăcirea idolilor şi a-ţi propovăduit pe Mântuitorul Hristos, izbăvind pe oameni din rătăcire. Pentru aceasta, ca cei ce staţi lângă Scaunul Sfintei Treimi, rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre.


   Să se bucure astăzi Cerul de sus şi norii veselie să stropească, pentru foarte prealăudate măririle Dumnezeului nostru. Că iată uşa ceea ce caută spre răsărituri, născându-se după făgăduinţă din cea stearpă neroditoare şi lui Dumnezeu sfinţită fiind spre locaş, astăzi în Biserică ca o jertfa fără prihană se aduce. Să se bucure David, lovind în alăută; că zice : Aducese-vor Împăratului fecioare în urma ei, cele de aproape ale ei se vor aduce. Înlăuntru în cortul lui Dumnezeu înlăuntrul altarului, să se hrănească spre locaş, Celuia ce S-a născut mai înainte de veci din Tatăl fără stricăciune, spre mântuirea sufletelor noastre.


   Astăzi psalmiceşte, cetele fecioarelor, făclii aprinzând, luminat merg înaintea celei singure prea fără prihană.


   Pe muntele cel gânditor, prea-dumnezeiască masă, pe podul şi năstrapa, primeşte-o Proorocule, pe cea singură fără prihană.


   Uşile altarului, deschizându-le, Zaharie, primeşte, Proorocule, pe dumnezeiască uşa lui Dumnezeu, pe cea pururea Fecioară.


   Veniţi adunarea credincioşilor, cu cântări de laude să lăudăm pe dumnezeiasca odraslă a Colosenilor, pe păstorul Gazenilor. Bucură-te, strigându-i lui, Apostole mărite, care cu cuvintele tale cele de Dumnezeu înţelepţite ai întors pe oameni către dumnezeiasca cunoştinţă, vânând sufletele lor către calea pocăinţei. Bucură-te că ai preaiubit pe Sfinţi, pentru Hristos Dumnezeu, Filimoane prealăudate. Pentru care şi Pavel scriind ţie, te cinsteşte cu laude, mărturisindu-te pe tine, odihna celor dinlăuntru ale lor. Şi acum în ceruri stând de faţă înaintea Scaunului Împăratului a toate, Dumnezeu, cere nouă curăţire de păcate şi mare milă.


   Astăzi în Biserică se aduce Fecioara cea cu totul fără prihană, spre sălăşluirea Împăratului a toate, Dumnezeu, şi Hrănitorului a toată viaţa noastră. Astăzi sfinţenia cea preacurată, ca o junice de trei ani, în Sfânta Sfintelor se aduce. Acesteia să-i strigăm ca îngerul : Bucură-te ceea ce numai tu eşti între femei binecuvântată.


   Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşale sufletelor noastre.


   Pe tine, o înţelepte, când te-a trimis, Mărite, Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, către toate marginile pământului, ca o stea prealuminată, Fericite, ai luminat sufletele cele ce zăceau întru întuneric şi le-ai povăţuit pe ele la dumnezeiasca cunoştinţă. Filimoane Apostole.


   Fecioare lăudaţi, maicilor prăznuiţi, popoare preamăriţi, preoţi binecuvântaţi pe preacurată Maica lui Dumnezeu, căci cu trupul pruncă fiind mai înainte, s-a adus în Biserică ca un locaş preasfinţit al lui Dumnezeu. Pentru aceasta praznic duhovnicesc prăznuind, strigăm ei; ca ceea ce este folositoarea neamului omenesc.


   Să cinstim credincioşilor cu un glas, slăvită pomenirea cinstitului Filimon, Onisim, Arhip şi Apfia, strigând către dânşii : Dumnezeieştilor propovăduitori şi slujitori ai Cuvântului, mântuiţi sufletele noastre de veşnica muncă, cu rugăciunile voastre.


   Dumnezeiască făclie luminoasă, te-ai pus cetăţii Colosenilor, Mărite, sfinţite Apostole Filimoane fericite, luminătorule al marginilor lumii.


   Davide mergi înainte în Biserica lui Dumnezeu, şi bucurându-te, primeşte pe Împărăteasa noastră, şi către dânsa strigă : Intră Doamnă, în Biserica Împăratului intră, a cărei slavă acoperită se cunoaşte; din care miere şi lapte va să curgă nouă tuturor, lumina Hristos.


   Umblând prin locaşurile cele cereşti cu bucurie, lucrătorule de cele sfinte, dă-mi mie Dar, celuia ce laud dumnezeieşte sfântă pomenirea ta, că tu te-ai preamărit.

   Cu râurile cuvintelor tale, ai adăpat inimile, şi le-ai gătit a lucra înţelegeri cereşti cu credinţă, fericite Apostole Filimoane, vrednicule de laudă.

   Lucrând cu sfinţenie Sfinţita Evanghelie, cu strălucirile Duhului, ai luminat sufletele, izbăvindu-le de întunericul nebuniei idoleşti, înţelepte Apostole.


   Pe tine ceea ce eşti nespurcată, cu adevărat te-a însemnat dedemult dumnezeiască ceata Proorocilor cu multe feluri de însemnări, pe ceea ce singură ai născut pe Stăpânul.


   Locaş preasfânt al lui Hristos, sălăşluire cu chip de lumină a lui Hristos, Biserică preacurată a lui Hristos; slăvită Cecilia, Muceniță cinstită, cu rugăciunile tale luminează-ne pe noi cei ce te lăudăm.

   Dorind de frumuseţea lui Hristos, întărindu-te de dragostea lui Hristos, supunându-te poruncilor lui Hristos, te-ai omorât lumii, şi tuturor celor din lume, Muceniță cinstită, şi te-ai învrednicit vieţii celei veşnice.


   Purtând suflet nespurcat şi trup curat şi prealămurit, te-ai făcut Mireasă lui Hristos Dumnezeu, Care te păzeşte, Curată, şi fără prihană Muceniță în veci, în cămara Mirelui cea înţelegătoare, de Dumnezeu fericită.


   Roagă-te Fecioară fără prihană Domnului şi Stăpânului tău neîncetat, să ne mântuim noi robii tăi de stăpânirea patimilor, pe care L-ai întrupat Preacurată din sângiurile tale, şi S-a împărtăşit cu noi.


   Propovăduind patimile lui Hristos şi învierea, ai ridicat ca din mormântul necredinţei şi al omorârii pe oameni, Filimoane vrednicule de laudă.

   Pe Onisim cel dumnezeiesc, şi pe Filimon, pe Apfia şi pe Arhip, pe stelele care luminează marginile pământului, să-i lăudăm cu cântări sfinţite.

   Curăţind puterea cea de vedere a gândului, aţi dobândit dumnezeieştile vederi, şi inimile cele rătăcite le-aţi întors spre cunoştinţă, Preasfinţiţilor.


   Arătându-te Curată şi cu totul nestricată, ai primit în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel ce a curăţit firea noastră, care era întinată cu căderile în păcate, Fecioară.


   Căutând pe Hristos Dumnezeu, Care S-a întrupat din Fecioară negrăit, cu cuget curat, strigai către Dânsul : După Tine am alergat, Stăpâne, şi de dragostea Ta mi-am legat sufletul meu.

   Având cămară cerească şi zestre stătătoare, ai defăimat cea de pe pământ şi pieritoare, ca pe o vremelnică, curată Muceniță Cecilia, pentru Hristos păzindu-ţi fecioria nespurcată şi neîntinată.


   Cu dragostea cea nematerialnică, ai veştejit dragostele cele materialnice, şi pe logodnicul tău cu cuvinte de viaţă, şi preaînţelepte, l-ai plecat să păzească fecioria împreună cu tine, cu care dimpreună te-ai adunat cu cetele îngerilor, Muceniță vrednică de laudă.


   Ceea ce ca un pământ nelucrat, şi ca o vie foarte roditoare, Preacurată, luând în pântece, şi născând Strugurul cel fără de stricăciune pe Hristos, din care curge vinul cunoştinţei de Dumnezeu, roagă-L pe Dânsul ca pe un Dumnezeu, să ne mântuim noi.


   Fiului celui născut fără stricare din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-i strigăm : Cela ce ai înălţat cornul nostru, Sfânt eşti Doamne.


   Sfinţite Apostole al lui Hristos Filimoane, pe cei ce cu credinţă săvârşesc astăzi preasfântă pomenirea ta , mântuieşte-i pe toţi de tot felul de ispite şi de necazuri.


   Cine va putea lăuda după vrednicie, pe cel ce Pavel căpetenia Apostolilor preaînălţându-l prin epistolă, îl mărturiseşte mare întru credinţa către Domnul, şi întru dragostea către Sfinţi, şi odihnă măruntaielor acelora, pentru covârşirea milosteniei ? Sau cine va binecuvânta durerile, care pentru propovăduirea Evangheliei ai suferit Filimoane Apostole, răsturnând înşelăciunea idolească, cea cu rea-credinţă, şi întorcând neamurile către dreapta-credinţă, şi vitejeşte nevoindu-te până la sânge. Ci cu credinţă prăznuind adormirea ta, strigăm ţie : Mântuieşte-ne pe noi pe toţi de feluri de ispite şi de necazuri.


   Cu plugul cuvântului, bine-lucrând inimile cele înţelenite, lucrătorule de cele sfinte, le-ai gătit a lucra cunoştinţa cea dumnezeiască şi surpând capiştile idolilor ai ridicat Biserică întru slava Ziditorului tău, Fericite. Pentru aceasta adunându-ne, slăvim sfântă pomenirea ta Filimoane, luminat sfinţindu-ne şi cu un glas strigăm ţie : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc sfântă pomenirea ta.


   Având pe Hristos Mire adevărat, ai urât dragostea mirelui celui pământesc şi l-ai adus şi pe el la Dumnezeu, prin credinţă pătimind tare împreună cu tine Cecilia şi luând cununa biruinţei, adu-ţi aminte de noi, împreună cu el.


   Roada drepţilor, a lui Ioachim şi a Annei, se aduce lui Dumnezeu în Biserica cea Sfântă, cu trupul pruncă fiind hrănitoarea vieţii noastre, pe care o a binecuvântat sfinţitul Zaharia. Pe aceasta toţi pământenii cu frică, întru credinţă să o fericim.


   Cu vetreala Crucii zburând, ai trecut neviforat noianul cel cumplit al supărărilor vieţii, Fericite, ocârmuind pe mulţi din primejdia mării, către limanul mântuirii, cu Darul cel dumnezeiesc.

   Luminători luminaţi pune înainte dumnezeiasca cetate a Colosenilor, pe sfinţitul Arhip şi pe Filimon şi pe Apfia şi pe Onisim cel mărit care luminează marginile lumii.

   Izvorât-a râul cel dumnezeiesc al inimii tale, grăitorule de cele dumnezeieşti, şi au încetat apele şi râurile nedumnezeirii; iar sufletele cele topite de arsura necunoştinţei, le-a adăpat cu Darul.


   Te laud cu adevărat, Prealăudată, că ai născut mai presus de fire, pe Dumnezeu Cuvântul. Ci mă rog să tămăduieşti bolile smeritului meu suflet, ca una ce eşti bună, mireasă a lui Dumnezeu.


   Înger luminos stând lângă tine şi dându-ţi-se ţie păzitor, te-a luminat cu lumină dumnezeiască, izbăvindu-te mărită de tot potrivnicul şi păzindu-te nestricată Curată, plăcută lui Hristos cu credinţa şi cu Darul, Cecilia.

   Plecându-se dumnezeieştilor tale învăţături, o Cecilia ! Valerian cel cu cuget viteaz, a părăsit întunericul cel prea-adânc, venind cu bucurie către Botezul cel făcător de Dumnezeu şi luminându-i-se sufletul a strălucit cu lumina muceniciei.


   Cămara cea de mire o ai schimbat cu cămara de mire curată, cea pământească cu cea cerească, ceea ce eşti vrednică de minune, întru care locuieşti cu bucurie, luminată cu frumuseţile fecioriei şi cu razele muceniciei, strălucită Muceniță Cecilia, mireasă a lui Dumnezeu.


   Toiag odrăslit fără de umezeală, te-a închipuit Aaron pe tine Fecioară, că ai înflorit pe Săditorul a toată lumea. Pe Care roagă-L totdeauna, să sădească frica Sa în inimile tuturor binecredincioşilor, Stăpână cu totul fără de prihană.


   Văzând pe cei bolnăviţi de putrejunea relelor nebuniei idoleşti odinioară, i-ai vindecat cu cuvântul tău cel lucrător, mărite Filimoane, fiind tare primejduiţi.

   Ca un îndreptător nerătăcit Filimoane, ai arătat căile cele cereşti celor rătăciţi cumplit şi i-ai povăţuit a iubi cu cuviinţă numai calea lui Hristos.

   Praznic luminat face Biserica Colosenilor, cea cinstită a lui Hristos, cu bucurie cinstind pe dumnezeiescul Arhip şi pe grăitorul de Dumnezeu Filimon.


   Stăpână mântuieşte-ne pe noi, care suntem înviforaţi de furtuna cea cumplită a supărărilor şi de năvălirile barbarilor cele sălbatice şi de împresurările cele rele ale dracilor.


   Căutând tu Valeriane baia cea dumnezeiască, şi s-a arătat înger luminându-ţi cugetul şi inima, cu descoperire de cuvinte sfinţite. Şi învăţându-te să te împreuni cu cetele cele cereşti, nevoindu-te pe pământ.

   Trimisu-v-a vouă Hristos cununi văzute de trandafir dulce mirositor, căci v-aţi păzit cu fecioria şi trupul şi gândul şi a-ţi fost legaţi împreună întru Dumnezeiescul Duh. Că a lui Hristos bună-mireasmă sunteţi, prin credinţă cu adevărat, prealăudaţilor.


   Părăsind rătăcirea cea urâtă Tiburtie, ai primit miros de dumnezeiască cunoştinţă şi cu osârdie ai mers pe calea, care duce către viaţa cea adevărată, crezând cu tot sufletul în Treime şi pătimind pentru Dânsa foarte cu dragoste.


   Arătatu-te-ai Fecioară Curată mai aleasă decât Sfinţii Îngeri, că ai născut pe Îngerul Sfatului Celui Mare, pe Dumnezeu Emmanuil, Care a făcut pe oameni cereşti, cu pogorârea Sa, Fecioară, pentru milostivirea Sa cea nespusă.


   Arătatu-te-ai Cer, povestind tuturor slava cea mântuitoare, a Celui ce te-a slăvit pe tine şi te-a pus în rânduiala celor şaptezeci de Ucenici, Preafericite.

   Înstrăinându-te de patrie, cu cuvântul tău cel străin ai vânat pe cei înstrăinaţi de Dumnezeu şi i-ai arătat locuitori Sionului, Ierarhe Filimoane.

   Strălucind cu sfinţite bunătăţi şi lui Dumnezeu slujind prea-ales, te-ai suit spre Cer, dănţuind împreună cu îngerii Apfie.


   Întrupează-se Cuvântul în pântecele tău şi pentru milostivirea se cunoaşte Om, ca pe om să-l facă Dumnezeu, Fecioară cu totul fără prihană.


   Ridicând mâinile către Dumnezeu cu osârdie, au surpat capiştile cele idoleşti şi le-au sfărâmat şi înălţările dracilor le-au dat pierzării, Mucenicii cei foarte tari. Pentru aceea au luat cunună de biruinţă frumoasă şi luminată.

   Miei cuvântători fiind Sfinţilor, nu v-aţi îngrozit de pornirile fiarelor, nu aţi dat cinste fără socoteală dracilor, nu aţi adus jertfă de pierzare. Ci mai vârtos pe voi înşivă v-aţi adus jertfe curate lui Dumnezeu.


   Dragostea lui Dumnezeu şi dorirea de la inimă şi dumnezeiasca iubire te-a aprins pe tine cu totul şi te-a făcut înger cu trup, Slăvită, că ai plecat grumazii la sabie prea cu osârdie şi pământul l-ai sfinţit cu sângiurile şi văzduhul cu sufletul.


   Până la tine a stătut moartea, Fecioară, că ai purtat în pântece pe Hristos, Viaţa; pe Cel ce dăruieşte celor ce cred întru El curat, veselia cea nemuritoare şi dumnezeiască. Pe Acela roagă-L, Preasfântă Fecioară, să izbăvească pe robii tăi de primejdii.


   Din pântece pe Iona, ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării, precum la primit; şi în Fecioară sălăşluindu-Se Cuvântul şi trup luând, a ieşit păzindu-o nestricată. Că Cel, ce nu a pătimit stricăciune, pe ceea ce L-a născut, a păzit-o nevătămată.


   Pe Cecilia, care s-a făcut mireasă lui Hristos de bunăvoie şi s-a împodobit cu bunătăţile inimii, cu cuviinţă dumnezeiască să o lăudăm mulţimea credincioşilor. Că aceasta a ruşinat semeţia lui Almachie, strălucind ca soarele în mijlocul celor ce o căutau şi după aceea s-a arătat celor de pe pământ, dumnezeiască întărire, întărind credinţa.


   Începere de bună-nădejde s-a dat Sfinţilor, a face lucruri minunate, înfricoşate şi mari, care minuni sunt vrednice a fi de mirare, dimpreună cu care şi bunătatea fecioarei Cecilia şi luminarea cea neîntinată a ei este de mirare. Cum dezbrăcându-se, a scăpat de boierul întunericului, şi alergând către lupta vrăjmaşului, a stătut întărită fără de frică. Ci şi noi pentru minunea aceasta a lucrurilor ce s-au făcut, adevărat să zicem : Cum pentru Hristos cu călcâiul a dat în veliar, întărind credinţa.


Stih : Hristos chemându-vă v-aţi arătat cu străină alergare,
Ai lui Hristos ucenici, mergând către a lui chemare.
În douăzeci şi două de zile, aici a ridicat,
Pe Filimon cel prealăudat.

   Aceştia au fost pe vremea împărăţiei lui Nero, ucenici fiind Sfântului Pavel şi au mărturisit la Colose oraşul Frigiei, aproape de Laodicia. Făcând elinii praznic Artemidei, în capiştea lor din Colose, sfinţii cu alţii creştini dimpreună, lăudau pe Dumnezeu în sfânta Biserică. Înduplecându-se aceştia la năvala idololatrilor, au rămas numai ei singuri cu Apfia, credincioasă fiind şi ea, dorind de mărturisirea lui Hristos. Deci prinzându-i, îi aduseră la Androcleu ighemonul Efesului şi au fost bătuţi de dânsul şi nesupunându-se a face jertfă la idolul ce se chema de dânşii Mina, îi îngropară până la brâu şi aşa îi uciseră cu pietre, săgetându-se întâi de copiii mici cu săgeţile.

    Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Cecilia, Valerian şi Tiburtie.

Stih : O Cecilia ! Fierberea cea prin baie suferind,
Te speli însă cu baia sângelui prin sabie voind.
Pe Valerian şi pe cel împreună nevoitor al său,
Sabia îl omoară; căci cu ocară au surpat înşelăciunea celui rău.

   Aceştia au suferit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, însă Cecilia era din Roma, din părinţi luminaţi. Deci măritându-o după Valerian, îl întoarse spre credinţa lui Hristos, şi-l plecă a petrece cu curăţenie. Iar Valerian, întoarse pe Tiburtie care îi era frate bun, şi la atâta faptă bună se sui Tiburtie, cât şi cu îngerii vorbea în toate zilele. Aceştia dar fiind îngropători de moaştele mucenicilor lui Hristos, au fost pârâţi la Tuschie Almatie eparhul cetăţii, şi aducându-se înaintea lui şi pe Hristos mărturisind, s-au dat pe seama lui Capeclarie Maxim, să li se taie capetele. Care după ce tăiară pe sfinţi, văzând îngeri petrecând şi purtând ca nişte odoare sufletele mucenicilor, crezu şi el. Iar sfânta Cecilia, băgându-se într-o baie foarte tare înfierbântată, şi nelăsându-o să iasă, trei zile a stătut într-însa. Apoi din porunca eparhului, i-au tăiat capul acolo în aceea baie.

    Tot în această zi, Sfântul Maxim Capiclarie, care bătut fiind s-a săvârşit.

Stih : Maxim al temniţei păzitor, este bătut,
Îndată ce poruncilor lui Dumnezeu, păzitor s-a făcut.

    Tot în această zi, nevoinţa Sfinţilor Mucenici, Marco, Ştefan şi a altui Marco.

Stih : Ştefane împreună cu doi Marco de sabie tăiat fiind,
Împreună cu ei eşti, multe cununi de biruinţă primind.

   Aceştia erau pe vremea împăratului Diocleţian, şi a ighemonului Magnus, din cetatea Antiohiei Pisidiei. Deci fiind prinşi, şi pe Hristos în privelişte mărturisind, şi multe chinuri suferind, şi nevrând a se lepăda de Hristos, li s-a tăiat capetele.

    Tot în această zi, chinuirea Sfântului Mucenic Procopie, cel din Palestina.

Stih : Către tăiere ca spre Cer năvălind,
Şi Procopie odrasla Palestinei fiind.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Menign Nălbitorul.

Stih : Menigne Nălbitorule, capul de sabie ţi s-a tăiat.
Şi înălbindu-te pe sineţi, de înşelăciunea ce aveai te-ai spălat.

   Acesta era din Colonia Elespontului din cetatea Parie. Şi auzind pe oarecari ostaşi strigând pe uliţă, că Nazarineanul Iisus venind noaptea, a furat pe legaţii noştrii, acesta foarte aprinzându-se cu duhul, multă grijă punea ca să câştige mucenicia. Căci în aceeaşi cetate a Sfântului, mulţi Mucenici fiind închişi prin închisori de păzitori, uşile fiind încuiate, sfinţii de dumnezeiesc înger au fost dezlegaţi din legături; care negăsindu-se, foarte s-au tulburat gonacii. Deci fiindcă Mening a auzit şi dumnezeiesc glas chemându-l pe el şi îndemnându-l către lupte, n-a prelungit. Ci dând înapoi stăpânilor, hainele ce le luase spre nălbire, şi poruncile date de tirani rupându-le, a fost bătut cumplit de muncitori, şi cu brânci aruncat pe pământ, şi fiind spânzurat pe lemn a fost strujit, şi degetele picioarelor i s-au tăiat. Deci aducându-se înaintea tiranilor, şi nevrând ca să jertfească, s-a osândit spre moarte, şi fiind lovit de gealat cu sabia, şi-a dat Domnului duhul.

    Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Avva.

Stih : Pe cel ce este al Avvalilor închipuire preaarătat,
Îl cinstesc cuviincios după purtarea numelui ca un fiu adevărat.

   Acesta era din neamul ismailetenesc. Deci lăsându-şi părinţii, şi patria şi bogăţia, a urmat unui monah, şi luând chipul monahicesc, petrecea împreună cu monahul câţiva ani. Mai în urmă s-au dus amândoi la marele Evsevie nevoitorul, care adormind întru Domnul, a rămas acesta la locul lui. Deci petrecând acolo treizeci şi opt de ani, pururea sporea întru fapte bune, ca şi cum atunci ar fi început. Căci încălţăminte pe picioarele lui nu a pus niciodată. Mâncarea lui era atât de puţină, încât să dea numai puţină putere trupului, de prisos socotea încă şi băutura de apă, fiind încins cu grele lanţuri de fier, prea puţin şedea; iar partea cea mai multă de zi şi noapte o cheltuia stând drept şi făcând rugăciune. Sta şi pe genunchi, aducând rugăciuni Domnului; iar de a se culca pe pat, pururea se lepăda, căci nimenea nu l-a văzut pe el culcat, ci şi după ce s-a făcut egumen, şi proestos monahilor de acolo se punea pe sine înaintea ascultătorilor fraţi, chip şi pildă de înţelepciune şi de faptă bună. Deci prin aşa petrecere plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.

    Tot în această zi, Sfinţii Hristofor, şi Eufimia, care de sabie s-au săvârşit.

Stih : Pe Eufimia împreună a o lăuda am cunoscut arătat,
Care cu tine Hristofore cugetătorule de Hristos s-a junghiat.

    Tot în această zi, Sfinţii Talaleu şi Antim, care de sabie s-au săvârşit.

Stih : Talaleu şi Antim tăiaţi fiind,
Ca nişte odrasle dumnezeieşti sunt pururea înflorind.

    Tot în această zi, Preacuviosul Calist, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Calist azvârlind cu călcâiul pe vrăjmaşul cel prearău,
Se apropie ales prieten fiind al lui Dumnezeu.

    Tot în această zi, Sfântul Tadeu, care de roată legat şi din deal slobozindu-se, s-a săvârşit.

Stih : Spre vale pe Tadeu, roata îl întoarce,
Căci pe glasul tunetului în roată, Psalmul zice.

    Tot în această zi, chinuirea Sfinţilor Mucenici Agapion, sfinţitul Mucenic Sisinie şi Agapie.

Stih : Agapion nevătămându-se de fiară s-a mutat,
Căci pe acesta şi firea fiarelor l-a iubit arătat.
Mă aveai jertfitor, iar acum şi jertfă străină fiind,
Mă ai pe mine Sisinie, prin sabie cuvinte murind,
Pentru Dumnezeu Cel ce S-a întins în locul Căpăţânii,
Capul tău Agapie îl întinzi sabiei.

    Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Ierarhului şi făcătorului de minuni Clement, episcopul Bulgariei cel din Ahrida, care s-a numit şi Bulgaro Chiricos

Stih : Pe Clement propovăduitorul bulgarilor cel mare.
Care iubitor de faptă bună l-ar ascunde cu tăcere.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Fiind frumoase picioarele tale cele cinstite, Filimoane, ai umblat cu dinadinsul pe cărările Evangheliei, şi ai vestit tuturor celor biruiţi pacea cea sfântă, şi ai împiedicat pornirile dracilor.

   Cu lumina cuvintelor tale s-a izgonit întunericul cel adânc al gazenilor; că te-ai făcut între ei lucrător de cele sfinte, ca un preasfinţit, păstorind pe toţi prea-ales Apostole şi învăţându-i a cânta : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Pentru întâia oară s-a împărtăşit de binele tău cetatea gazenilor, că te-ai arătat şi mai-mare scaunului ei, și Ierarh mântuitor, ca un arătător de cele sfinte Filimoane, îndemnând să strige : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Iubind pe Hristos, Care a iubit pe oameni pentru milostivire, pe cei ce erau urâţi pentru prieteşugul vrăjmaşului, i-ai făcut prieteni lui Dumnezeu Filimoane, ca să cânte : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Puterea celor smeriţi şi sfeşnic luminos, şi dumnezeiască masă, munte şi uşă neumblată, scaun lui Dumnezeu şi palat, şi toiag al lui Aaron şi năstrapă de aur eşti Fecioară, care porţi pe Hristos, Cel ce este mana vieţii.


   Cuptorul l-au prefăcut tinerii în rouă cu bunăcredinţă, iar tu Cecilia, răcorindu-te cu baia Botezului, nu te-ai ars în baia cea arzătoare, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Tiburtie părăsind rătăcirea, cu învăţăturile tale cele nerătăcite, Preaînţeleaptă, se îmbracă cu podoaba nestricăciunii cea dumnezeiască. Şi se numără împreună cu pătimitorii lui Hristos, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Mărturisind cu bunăcredinţă, pătimitorilor, Raza cea în trei Sori a Dumnezeirii, aţi risipit negura cea cu mulţi dumnezei, făcându-vă luminători, şi luminând cugetele credincioşilor.


   Bucură-te strigăm ţie, ceea ce ai născut bucuria, Preacurată, şi ne-ai izbăvit pe noi pe toţi de blestem, cu mijlocirea ta, Curată, cea neispitită de nuntă, care cântăm : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Purtând în inima ta Cuvântul ca un sfeşnic luminos, care aprinde pe cei mai de înainte stinşi, pe cei ce zăceau întru multul întuneric al necunoştinţei, i-ai sculat către ziua cunoştinţei de Dumnezeu, Mărite.

   Sfinţita ta mutare către Dumnezeu, s-a mărit cu sfinţite petreceri ale Apostolilor, şi de gândurile celor fără de trup. A cărora vieţuire ai avut pe pământ, ca un tăinuitor sfinţit, Filimoane, grăitorule de cele dumnezeieşti.

   Picând mir cu miros dulce de sfinţite minuni arătat, Fericite, ai umplut de miros bun minţile şi cugetele cele cu bunăcredinţă, şi patimile cele împuţite le-ai gonit, de la cei ce preaînalţă pe Hristos, înţelepte Filimoane.

   Ca nişte stele luminoase, împodobesc pururea cu cuviinţă întărirea Bisericii, minunatul Arhip, împreună cu Apfia, Filimon şi Onisim, luminând sufletele noastre.


   Rai nou ni s-a arătat nouă cu adevărat, pântecele tău Curată, odrăslind lemnul vieţii; și pe cei morţi înviindu-i cu Roada lemnului, îi bagă iar în rai, Născătoare de Dumnezeu.


   Cu dumnezeieştile ploi ale minunilor tale, speli spurcăciunea patimilor noastre, pe cei topiţi de arsura durerilor îi răcoreşti, cinstită Muceniță Cecilia, pururea pomenită, care strigă cu credinţă cântând : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

   Cu osârdie călduroasă, ai intrat în văpaia cea vâlvâietoare, cugetătoare de vitejie, şi nu te-a ars nicidecum, ci ai ieşit ca dintr-o baie de nestricăciune Cecilia, cântând lui Hristos, Împăratului tuturor : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.


   De răbdarea dumnezeiescului Valerian s-au spăimântat mulţimile îngerilor, că îndesându-se cu toiege de pretutindenea, şi cu mulţime de chinuri, foarte cu tărie răbdau, sfărâmând pe vrăjmaşi, şi cântând prea-ales : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.


   Năstrapă care porţi mana Dumnezeirii, te cunoaştem pe tine Fecioară. Sicriu şi masă şi sfeşnic, scaun al lui Dumnezeu, şi palat şi pod, care treci către viaţa cea dumnezeiască, pe cei ce cântă : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.


   Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire, că nu a ars pe tinerii pe care ia primit, precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta cântând să strigăm : Bine să cuvinteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe pe Dânsul întru toţi vecii.


   Fiind încuviinţat întru preasfinţita ceată a Sfinţilor Apostoli, locuieşti în ceruri, îndumnezeindu-te cu împărtăşirea cea dumnezeiască, şi strălucind cu lumină nespusă. Şi fiind totdeauna plin de bucurie duhovnicească, Ierarhe Filimoane.

   Cât este de minunat obiceiul tău, cât este de bun, cât este de frumoasă vieţuirea ta, cât este de slăvită adormirea ta, fericite Apostole, cât a fost de luminată ziua întru care ai lăsat cele de pe pământ, şi te-ai suit pe sferele cerurilor, veselindu-te.

   Astăzi se veseleşte toată Biserica lui Hristos; săvârşind bucurie de praznic duhovnicesc, întru pomenirea ta. Care, păzeşte-o nemişcată cu rugăciunile tale cele bineprimite către Mântuitorul şi Dumnezeu, Filimoane preasfinţite.

   Sicriul moaştelor tale, izvorăşte picături de vindecări celor ce merg către el, fericite Filimoane Apostole, bolile încetează, şi sfinţeşte sufletele tuturor, celor ce pururea prăznuiesc dumnezeiască pomenirea ta.


   Porţi pe Cel ce toate le poartă, şi hrăneşti pe Cel ce hrăneşte toate, neştiind nicicum mijlocirea zămislirii, ceea ce eşti cu totul fără prihană. Minunea ta este mai presus de gând, că înfricoşează pe îngeri, şi pe oameni, care te ştiu pe tine singură Fecioară Maica lui Dumnezeu.


   Grădină închisă eşti, izvor pecetluit, frumuseţe păstrată, mireasă aleasă, locaş cu chip luminos, rai bine înflorit şi dumnezeiesc, al Împăratului tuturor, cugetătoare de Dumnezeu, Cecilia.

   Ajunsa-ţi la limanul cel lin, povara bunei-credinţe o aţi liniştit, şi cu razele Dumnezeirii celei în trei Luminători vă luminaţi, îndumnezeindu-vă după Dar, vitejilor pătimitori, pururea lăudaţi, de Dumnezeu fericiţi.


   Părinte, Fiule şi Duhule, Treime nedespărţită, dă dumnezeiască luminare, celor ce cu credinţă cer de la Tine, iertare de păcate, prin rugăciunile înţelepţilor Tăi Mucenici, ca după datorie neîncetat să Te slăvim.


   Firea noastră cea lepădată prin strălucirea naşterii tale, a văzut lumină, cea cu totul fără prihană, şi a scăpat din noaptea necunoştinţei, şi din tulburarea cea întunecoasă a patimilor. Pentru aceea ca pe o pricină a mântuirii noastre, pe tine te cinstim.


   Chipul naşterii tale celei curate, l-a arătat rugul cel ce ardea nears. Şi acum te rugăm, ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbătăcit asupra noastră, ca să te mărim pe tine Născătoare de Dumnezeu neîncetat.


   Arătându-vă Apostoli, şi înşivă văzători Cuvântului, Arhipe preasfinţite, Filimoane împreună cu Apfia, şi cu Mucenița Cecilia, aduceţi rugăciune către Ziditorul, pentru noi care cu credinţă săvârşim sfinţită pomenirea voastră, ca să luăm iertare greşelilor şi să dobândim milă, că îndrăznind vă punem rugători către Stăpânul.


   Mieluşeaua cea fără prihană, Fecioara cea preabună, astăzi intră în Biserică minunat, şi înaintea ei merg cetele celor fără de trup, şi mulţimile îngerilor, cu mulţime de fecioare, pe care a primit-o în braţe, dumnezeiescul preot, bucurându-se.


   Soarele cel slăvit, Iisus, Dumnezeul nostru, te-a trimis ca pe o rază cu multă lumină, la toate marginile lumii, pe tine Filimoane Apostole, ca să goneşti întunericul răutăţii, şi să luminezi inimile cele întunecate de necunoştinţă, şi de biruirea patimilor, sfinţite propovăduitorule, Preafericite.

   Făcutu-te-ai sălăşluire Treimii, Curată, înfrumuseţându-ţi inima cu luminările bunătăţilor, pururea pomenită Apfio, şi strălucind cu lumina bunei-credinţe mai luminat decât soarele, învăţându-te toată taina cea dumnezeiască. Pentru aceea te veseleşti împreună cu ceata celor fără de trupuri, ceea ce eşti aleasă de Dumnezeu.

   Împreună cu dumnezeiescul Filimon, să lăudăm pe Arhip, pe propovăduitorul de cele sfinte, şi pe Onisim, ca pe nişte ierarhi cugetători de Dumnezeu, ca pe nişte Mucenici preamari, pe cei înţelepţi din Apostoli, şi părtaşi luminării celei de sus, care stau lângă Scaunul Slavei, şi ne cer nouă iertare păcatelor.


   Trupul ţi l-ai păzit neîntinat, şi cugetul neprimitor de desfătări, şi te-ai adus pe sine-ţi mireasă nestricată, Celui ce te-a împodobit şi te-a sfinţit cu mucenicia, pururea fericită. Pentru aceasta te-a şi primit în cămara de mire prealuminată şi nestricată, Cecilia prealăudată.

   Bine-mirosindu-te Domnul pe tine ca pe trandafiri de mirosuri dulci, arătat vânează prin mijlocirea ta fecioară cinstită, pe doimea fraţilor, cuprinzându-i pe ei cu rugăciunea ta cea neîncetată. Pentru aceea părăsind credinţa cea învechită a rătăcirii, s-a învrednicit Mirelui celui Dumnezeiesc, care pentru nespusa bunătate S-a născut din Fecioară pruncă.

   Averea ai defăimat-o, poftind cea cerească, şi pe logodnicul tău nu l-ai băgat în seamă, numărându-te pe sineţi în cetele fecioarelor, preaînţelepţeşte. Şi te-ai adus pe sineţi, Mirelui Celui Ceresc, Preacinstită. Pătimind preatare, şi călcând la pământ bărbăteşte trufia vrăjmaşului, podoaba pătimitorilor.


   Pe trâmbiţa cea bine-glăsuitoare a Preasfântului Duh, pe Filimon Apostolul să-l lăudăm. Căci acesta arătat propovăduind întruparea Cuvântului lui Dumnezeu a scăpat, de nebunia idolească noroadele cele rătăcite, fii lui Dumnezeu, făcându-i. Pe care cu dragoste lăudându-l, să-l rugăm, zicând : Roagă-te pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pururea cinstită pomenirea ta.


   După ce te-ai născut tu dumnezeiască Mireasă Stăpână, ai venit în Biserica Domnului, ca să te hrăneşti în Sfintele Sfinţilor, ca o sfinţită. Atunci şi Gavriil s-a trimis la tine cea cu totul fără prihană, hrană ţie aducându-ţi, cele cereşti toate s-au minunat, văzând pe Duhul Sfânt întru tine sălăşluindu-Se. Pentru aceasta nespurcată, neîntinată, ceea ce eşti în Cer şi pe pământ slăvită, Maica lui Dumnezeu, mântuieşte neamul nostru.


   Primeşte, o Zaharie, înlăuntrul Bisericii, pe Sfânta Sfinţilor, în Sfintele Sfintelor, pe ceea ce este Născătoare de Dumnezeu.


   Din rădăcina lui David, ai odrăslit Fecioară aducându-ţi Gavriil bucurie striga : Că vei naşte pe Dumnezeu, Preacurată.


   Ferice de sfinţita şi dumnezeiasca însoţire a lui Ioachim şi Annei, din care născându-te Curată, te-ai adus acum Ziditorului tău.


   Astăzi Biserica ceea ce a încăput pe Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu în Biserica Domnului se aduce, şi Zaharia pe dânsa o primeşte; astăzi Sfintele Sfinţilor se bucură, şi ceata îngerilor cu taină prăznuieşte. Cu care împreună şi noi prăznuind astăzi, cu Gavriil să strigăm : Bucură-te ceea ce eşti plină de Dar, Domnul este cu tine, Cel ce are mare milă.






   Mintea însă-şi de sine stăpânită, şi gând însuşi stăpânitor ai câştigat asupra patimilor, Preafericite; cu bună-înţelepciune ai dat stăpânirea la partea cea mai bună, împotriva celei mai rele, cumpănind, Părinte, cu cumpăna cea dreaptă. Pentru aceea te-ai făcut cunoscător cunoştinţei de Dumnezeu, şi de înţelegere dumnezeiască, Ierarhe de Dumnezeu insuflate.

   Cursele eresurilor le-ai risipit, şi mrejele le-ai stricat, Cuvioase, cu îndreptarea dogmelor, şi cu teologia cea prea-aleasă fugind şi de despărţire şi de cea prea-rea strâmtoare; ai ajuns pe scurt la hotarele bunei noastre credinţe, propovăduind pe Treime întru o Dumnezeire.

   Cu înţelepciune meşteşugind pe împăratul cel de pe pământ, ai trecut pe fiul său nebăgând seamă de dânsul, înţelepţeşte învăţându-l. Că trecând cu vederea pe Fiul lui Dumnezeu fără de închinăciune, se va mânia Tatăl foarte, pe Care mai înainte de veac L-a născut, fără de patimă, mai presus de gând neîntrupat precum însuşi ştie, Cuvioase.


   Părinte sfinţite Grigorie, din scutece te-ai dat lui Dumnezeu, lipindu-te cu voirile neîndoite a toate Făcătorului, şi de la Dânsul luminându-te ai trecut noaptea patimilor, şi ai luminat lumină de vindecări şi daruri de minuni, gonind neputinţele cele de mulţi ani şi duhurile înşelăciunii.

   Părinte minunate Grigorie, luminându-ţi-se gândul curat, cu arătări de lumină, degrab ai trecut marea patimilor cea cu multe valuri, şi cu aripi preacurate de nepătimire zburând, ai ajuns unde este nespusa frumuseţe cea desăvârşită. Rugându-te totdeauna, pentru noi cei ce te lăudăm.

   Părinte al părinţilor Grigorie, canonul preoţiei, icoana curăţiei, întărirea călugărilor, sprijineala Bisericii, sfeşnic al dragostei, scaun sfinţirii, izvor minunilor, şi limbă de foc, gură dulce grăitoare, vas Dumnezeiescului Duh, şi rai înţelegător te-ai făcut, de Dumnezeu fericite.


   Veniţi toţi credincioşii, pe cea singură fără prihană să o lăudăm, pe cea mai înainte propovăduită de Prooroci, şi în Biserică adusă; care mai înainte de veci a fost rânduită a fi Maică, şi în anii cei mai de pe urmă s-a arătat Născătoare de Dumnezeu. Doamne pentru rugăciunile ei, pacea Ta dă-ne nouă, şi mare milă.


   Aducese-vor zice dumnezeiescul Părinte David, Împăratului fecioare, în Biserica Domnului, pe urma ta Fecioară, dănţuind cu făclii luminoase, şi în cele sfinte te vor aduce, Curată, ca pe un sicriu sfânt al lui Dumnezeu.


   Ca nişte flori de multe feluri culegând, din grădinile cele înţelegătoare, din cuvintele Duhului, să împletim cu bucurie cununile cele de laudă Fecioarei; şi în urma praznicului să le aducem la dânsa, Dar după vrednicie.


   Să se deschidă uşa Bisericii celei de Dumnezeu primitoare, şi să ia înlăuntru pe uşa cea cerească, şi firea oamenilor să prăznuiască, şi îngerii să salte, prăznuind împreună cu noi luminat, intrarea Maicii lui Dumnezeu.


   Strălucit-a zi de bucurie şi praznic preacinstit. Că astăzi ceea ce este mai înainte de naştere Fecioară, şi după naştere a rămas Fecioară, în Biserica cea Sfântă se aduce; şi se bucură bătrânul Zaharia, tatăl Mergătorului înainte, şi strigă cu veselie : Apropiatu-s-a nădejdea celor necăjiţi. În Biserica cea Sfântă ca o Sfântă, să se sfinţească spre sălăşluirea Împăratului tuturor. Să se veselească Ioachim strămoşul, şi Anna să se bucure, că au adus lui Dumnezeu, ca pe o junice de trei ani, pe Stăpâna cea fără prihană. Maicilor împreună bucuraţi-vă, fecioare săltaţi, şi cele sterpe împreună dănţuiţi. Că ne-a deschis nouă Împărăţia Cerurilor, cea mai înainte rânduită Împărăteasă a toate. Bucuraţi-vă noroade şi vă veseliţi.


    Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.


   Având cerească minte, de trei ori fericite, ai surpat cu totul cursele rău-credincioșilor, înfruntând cugetarea cea bârfitoare a eresurilor. Pentru aceasta pe tine Părinte, Biserica după vrednicie, te-a făcut începător al păstorilor în chipul lui Dumnezeu, şi rugător preacald.


   Împreună cu Ioachim şi pe Anna, Moşii lui Dumnezeu, să-i fericim toţi credincioşii dumnezeieşte; căci în casa lui Dumnezeu au dat pe rodul lor, pe Preacurata şi Preasfânta Fecioară, într-însa cu cinste a se hrăni, spre lăcaş Cuvântului Celui negrăit.


   Cu strălucirile cele dătătoare de lumină, ale Sfântului Duh, Biserica luminează pe cei ce săvârşesc strălucită adormirea ta, Cuvioase Părinte, preafericite Grigorie.


   De veselie astăzi, lumea toată s-a umplut, întru binevestită prăznuirea Născătoarei de Dumnezeu, strigând : Aceasta este cortul cel ceresc.



   Cursele eresurilor celor cu credinţă rea şi trufiile lor, fiind luminat cu raza dreptei credinţe, prealesne le-ai risipit, întru care păzeşte pe cei ce te laudă pe tine, descoperitorule de cele sfinte.

   Domnul care pururea voieşte mântuirea tuturor, te pune pe tine Ierarhe, înainte povăţuitor turmei celei sfinte, văzându-te de tot strălucit şi cu cuvântul şi cu viaţa.

   Alegând a pătimii după lege pentru Biserica lui Hristos, te-ai îngrădit pe sineţi, Părinte, cu toată întrarmarea Crucii, şi te-ai arătat prin Dar biruitor şi purtător de cunună.


   Pe Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl şi pururea înfiinţat, Care este de aceeaşi Fiinţă cu Cel ce L-a născut, L-ai născut întrupat şi nespus, ceea ce eşti neispitită de nuntă.


   Cu razele Duhului pururea fiind luminat, sfinţite Grigorie, te-ai făcut stea vărsătoare de lumină, luminează-mă pe mine cu totul prin rugăciunile tale, ca să te laud pe tine.

   Cel ce cunoaşte toate mai înainte, umplându-ţi gândul de Dar, cu lumini date de Dumnezeu, din scutece te-a sfinţit pe tine, fiind casă strălucită cu bunătăţi dumnezeieşti şi cu minuni, Părinte.


   Dormitarea lenevirii lepădând de la genele tale, te-ai arătat sfeşnic de privighere, purtătorule de Dumnezeu; arătând cu lucrurile, că este adevărată numirea ta Grigorie.


   Cu adevărat te mărturisim pe tine, Doamnă Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Domnul negrăit în două firi, şi în două voiri cunoscut, Preacurată Fecioară.


   Dumnezeiasca şi luminoasa strălucire a dogmelor tale, a stins ceata cea cu credinţă rea a ereticilor, Amfilohie mărite.

   Arhiereu făcându-te, fost-ai ca un râu îndestulat de Dumnezeu, cu ape făcătoare de viaţă, cu care noi credincioşii ne adăpăm.

   Fiind luminat cu raze bogate, ţi-ai luminat gândul cu bună-podoaba învăţăturilor tale, Cuvioase.


   Sfeşnic strălucitor de lumină şi masă a bunei-credinţe, cea hrănitoare de suflete, şi sicriu te propovăduim pe tine, Preacurată, toţi credincioşii.


   Primind Ziditorul osteneala ta cea pentru Dânsul, Părinte, te-a adus în pustie la un bătrân, care te-a învăţat descoperirea a toată Scriptura, Grigorie. Petrecând toată săptămâna nemâncat Părinte, te hrăneai cu mâncare cerească, adăpându-te cu ploile lacrimilor tale, şi dumnezeieşte îndulcindu-te.


   De la Dumnezeu ţi s-a dat lărgime inimii, Ierarhe, că ai izvorât din-destul ape preacurate ale învăţăturilor, cu care ai adăpat inimile credincioşilor.


   Graiul propovăduitorilor celor grăitori de Dumnezeu s-a plinit; că iată Fecioara a născut Prunc tânăr, mai vechi decât Adam, şi împreună-şezător pe Scaun cu Tatăl.


   Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a cornul meu întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei, veselitu-m-am de mântuirea Ta.


   Ca un soare mare cu răsăriturile minunilor, luminând Biserica lui Dumnezeu, mântuit-ai cu rugăciunile tale pe mulţi oameni. Gonit-ai din turma ta pe cei cu rea credinţă. Pentru aceasta te cinstim pe tine Părinte, cugetătorule de Dumnezeu, înţelepte Grigorie.


   Luminatu-s-au marginile întru pomenirea ta, Înţelepte, că trupul tău izvorăşte izvoare de tămăduiri, Amfilohie mărite. Pentru aceasta şi de toată neputinţa mântuieşti, pe cei ce cu credinţă aleargă către cinstită Biserica ta; pentru care şi acum te rogi să ne mântuim noi.


   Din scutece fiind dat Domnului, ca odinioară preamăritul Samuil, asemenea ai urmat Mântuitorului, Celui ce te-a chemat pe tine; şi curăţindu-ţi sufletul cu adaosul bunătăţilor, cu vrednicie ai luat Darul preoţiei. Pentru aceasta păstorindu-ţi turma la păşunea cunoştinţei de Dumnezeu, ai strălucit lucrările tămăduirilor, Grigorie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu credinţă prăznuiesc sfântă pomenirea ta.


   Să se bucure David scriitorul de cântări, şi să dănţuiască Ioachim împreună cu Anna, că rod sfânt dintr-înşii a ieşit, Maria cea purtătoare de lumină, dumnezeiască făclie. Şi se bucură intrând în Biserică, pe care şi văzându-o fiul lui Varahie, a binecuvântat-o, şi bucurându-se a strigat : Bucură-te minune a toată lumea.


   Veniţi cugetătorilor de Dumnezeu, să săvârşim cu credinţă sfinţită prăznuire a dumnezeiescului şi grăitorului de Dumnezeu Amfilohie, întărindu-ne cu dogmele, şi cu cuvântările lui de Dumnezeu.

   Făcându-te aducător de mireasă Bisericii celei întru Hristos, cu frumuseţea cuvintelor o ai înfrumuseţat pe ea, şi cu podoaba dreptei credinţe o ai luminat, purtătorule de Dumnezeu.

   Limba ta cea cuvântătoare de Dumnezeu, la toţi a vestit luminat puterea cea de sineşi cinstită a Treimii celei stăpânitoare, şi a cinsti o Dumnezeire în trei Ipostasuri.


   Cort nou te cunoaştem pe tine Fecioară, şi sfinţenie curată, a Stăpânului tuturor, că ai născut pe Cel ce S-a amestecat cu trup după ipostas, Preacurată.


   Ca un pământ bun ai odrăslit spic, Părinte, cu rod însutit, şi cu secera învăţăturilor tale ai tăiat părerile ereticilor, celor rău-credincioşi, arătându-te apărător sinodului, Cuvioase Grigorie.

   Alegerea cea cerească te-a arătat pe tine Arhiereule, slugă lui Dumnezeu, ca să îndreptezi bine turma, care a câştigat-o Hristos cu sângele Său. Cel ce a ştiut mai înainte strălucirea sufletului tău, Părinte.


   Lăcaş lui Dumnezeu te-ai făcut curăţit de întinăciunea patimilor, şi stând în Biserică, Sfinţite, arătat ai primit venirea Duhului, sub chip de porumbiţă curată, mărindu-te pe tine Hristos.


   Neamul omenesc s-a mântuit cu naşterea ta cea mai presus de gând, Preasfântă Stăpână, şi cei din întunericul stricăciunii au văzut Lumina, Care a strălucit din pântecele tău Fecioară, care eşti pricina zidirii noastre.


   Luminându-te cu lumina Dumnezeirii celei în trei Sori, ai şezut pe scaunul Arhieriei cugetătorule de Dumnezeu, Amfilohie.

   Cu totul te-ai sfinţit pe tine lui Dumnezeu, şi te-ai făcut cuvântător de Dumnezeu cu glas mare, Părinte preafericite Amfilohie.

   Praznic de bucurie şi preasfinţit ne-a sosit nouă, al învăţătorului şi dumnezeiescului înţelept, care sfinţeşte lumea.


   Înfrumuseţarea cea cu bună-cuviință a tuturor credincioşilor, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, spală spurcăciunea sufletului meu, cu rugăciunile tale.


   Cu cuvântul tău ai curăţit de boala cea urâtă odinioară, pe leprosul cel ce s-a apropiat de tine cu credinţă; că de la Dumnezeu ai primit Dar de minuni, Înţelepte, ca dumnezeiescul Elisei, gânditorule de Dumnezeu, Grigorie.

   Deschis-ai cu rugăciunea ta, gura şi urechile gângavului, Fericite, fiind îmbogăţit de lucrarea tămăduirilor, Grigorie și ai grăit cele tainice ale teologiei, care usucă mările celor fără de Dumnezeu.


   Curăţindu-te, Părinte, de patimile cele pământeşti, ca Petru căpetenia Apostolilor, cu umbra ta săvârşeai tămăduiri, vindecând pe cei cuprinşi de viforul bolilor celor cumplite.


   Cel ce n-a părăsit Sânurile Tatălui, când S-a întrupat, se vede în braţele tale, Curată, ţinându-L ca pe un Prunc. Pe Acesta îmblânzeşte-L, celor ce cu credinţă te cinstesc Fecioară, Mireasă a lui Dumnezeu.


   Omorând cugetul trupului cel râvnitor de cele pământeşti, te-ai împodobit cu Darul nepătimirii, Părinte, învăţătorule de cele sfinte, şi cu învăţături preacurate ai propovăduit Treimea.

   Cu frica cea dumnezeiască întărindu-te, plăcutule al lui Dumnezeu, şi curăţindu-ţi sufletul de spurcăciuni, te-ai arătat preasfinţit organ al teologiei, Cuvioase.


   Ştiindu-te pe tine curat şi sfinţit lăcaş, al Împăratului slavei, şi Biserică şi scaun al Celui Preaînalt, ne rugăm ţie Prealăudată să mântuieşti sufletele noastre.


   Întărească-se cu rugăciunile tale, Cuvioase, fecioara care era cu trupul slăbănoagă în mulţi ani, venind către tine cu credinţă şi măreşte pe pricinuitorul tuturor, Hristos.

   Urmând urmelor Stăpânului cu viaţă nespurcată, Mărite, fără dreptate fiind necăjit şi năpăstuit, ai rămas nebiruit Grigorie.


   Cei ce vieţuiau cu răutate, răpindu-te pe tine mielul cel fără de răutate, ca nişte fiare sălbatice, te-au osândit în temniţă, pe tine care te-a păzit Darul cel dumnezeiesc, Părinte.


   Nu poate gândul să înţeleagă taina cea mare a naşterii tale, că ai născut pe Dumnezeu, Care S-a făcut Om mai presus de gând, pururea Fecioară.


   Precum ai mântuit pe Proorocul dintru adâncul cel mai dedesubt, Hristoase Dumnezeule, şi pe mine mă izbăveşte de păcatele mele. Ca un Iubitor de oameni, şi îndreptează viaţa mea, rogu-mă.


   Dumnezeiescul tunet, trâmbiţa Duhului, săditorule al credincioşilor, şi tăietorule al eresurilor, Ierarhe Amfilohie, slujitorule cel mare al Treimii, împreună cu îngerii fiind pururea, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.


   De la Duhul Sfânt fiind insuflat preaînţeleptul Ierarh al lui Hristos, Biserica o a pecetluit, având puterea lucrării, mărit tăinuitor şi învăţător credinţei primit, auzind buna-citire a dumnezeieştilor Scripturi, cu facerea închipuirii purtătoarei de viaţă şi cinsitei Cruci, pe Eunomie l-a depărtat, şi credinţa a luminat-o, propovăduind pe Hristos; se roagă neîncetat pentru noi toţi.


   Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească, şi a strălucit cu nevoinţa şi dumnezeiasca cunoştinţă, s-a prohorisit episcop Iconiei, cu voinţa lui Dumnezeu şi alegerea a tot poporul, în vremea împăraţilor Valentinian şi Valent; ajungând încă şi până în vremea marelui Teodosie şi a fiilor lui în anii trei sute şaptezeci şi patru, învăţător făcându-se al dreptei credinţe şi cu vitejie stând pururea pomenitul împotriva eresurilor lui Arie şi ale lui Macedonie şi ale lui Eunomie. Care din pricina aceasta, multe goniri şi necazuri a răbdat de la cei necredincioşi. Acesta s-a arătat împreună-nevoitor al părinţilor celor o sută şi cincizeci, ce s-au adunat la Sfântul şi a toată lumea al doilea sinod asupra lui Macedonie Pneumatomahul (adică luptătorul de Duh), fiind unul dintre ei, în anii trei sute optzeci şi unul. Iar după ce marele Teodosie a dat stăpânirea părţilor apusului Europei lui Valentinian celui tânăr, şi a biruit pe tiranul Maxim, s-a întors la Constantinopol. Atunci marele acesta Amfilohie, intrând la împăratul, l-a rugat ca să gonească pe arieni. Şi fiindcă el se lepădă de aceasta, aşadar a aflat o măiestrie minunatul acesta Părinte, prin a cărei mijlocire a putut să înduplece pe împăratul. Căci mergând la împăratul, pe Teodosie ca pe un împărat, l-a heretisit. Iar pe Arcadie fiul lui, pe care atunci nou împărat îl hirotonise, cu chip prea-înjosit l-a heretisit. Deci mâniindu-se pentru aceasta Teodosie, pe necinstea fiului său a numit-o a sa necinste. Atunci Sfântul preaînţelepţeşte a arătat lucrul, zicând : Vezi o împărate, cum nu suferi necinstea fiului tău, ci te mânii ? Aşadar să crezi că şi Dumnezeu şi Tatăl, asemenea se întoarce şi-i urăşte pe aceia, care hulesc pe Fiul lui, şi zic că acesta este mai de jos decât Tatăl. Atunci socotind lucrul împăratul, îndată a scris lege ca să se izgonească ereticii departe de la cei drept-credincioşi. Aşadar pururea pomenitul acesta Amfilohie, mulţi ani păstorind turma lui Hristos, şi alcătuind învăţături drept-credincioase, şi ajungând la adânci bătrâneţe, s-a odihnit cu pace.

    Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Grigorie episcopul Bisericii Acragantenilor.

Stih : De la Acraganta mergi către Dumnezeu Cuvântul Părinte.
Care judecă marginile pământului, Preafericite.

   Acesta a fost pe vremea împăratului Iustinian al doilea, care şi Rinotmit se chema, în anii şase sute optzeci şi cinci. Trăgându-se din cetatea Acraganta care se află în ostrovul Siciliei, fiind fiu din părinţi care se numeau Hariton şi Teodota, oameni evlavioşi şi împodobiţi cu toate faptele bune şi care trăiau cu îndestulă avere. Deci când era Sfântul de opt ani, s-a dat de părinţii săi să înveţe Sfintele Scripturi. Şi atâta de silitor şi nelenevos s-a arătat la acestea, încât pe toţi i-a făcut a se minuna. Deci ajungând la optsprezece ani, s-a pecetluit cleric, adică s-a făcut Anagnost de către Sfântul Potamion, căci era îndemânatic la citire pentru buna glăsuire ce avea. Iar într-o noapte în vremea când dormea Sfântul acesta înaintea patului arhidiaconului Damian, aude glasul dumnezeiescului înger, de trei ori chemându-l pe el, ca şi pe Proorocul Samuil şi zicându-i : Grigorie s-a auzit rugăciunea ta. Deci grăbeşte şi mergi. Iar Sfântul fără a întârzia, a ieşit şi a mers la Cartagena, care acum se numeşte Tunis. Şi aflând acolo pe Marco monahul purtătorul de Duh, care s-a trimis de Dumnezeu către el, a rămas lângă dânsul patru ani. Şi de acolo mergând împreună cu acelaşi Marco la Antiohia şi făcându-se acolo foarte minunat. Apoi îndemnându-se din oarecare dumnezeiască descoperire ce a văzut, a mers la Ierusalim şi acolo s-a făcut diacon de către Macarie, episcopul Ierusalimului. După aceea de acolo s-a dus la Constantinopol şi s-a arătat lui Gheorghe celui ce era atunci patriarh. Deci fiindcă atunci se adunase acolo sinod asupra lui Serghie, Pir şi Pavel monoteliţi, s-a luptat cu dânşii dumnezeiescul Grigorie şi de ajuns a mustrat nebunia lor. Şi atâta de mult s-a vestit Sfântul, încât vestea lui a ajuns până şi la urechile împăratului. Deci de la Constantinopol s-a întors la Roma şi acolo s-a hirotonit episcop patriei sale, cetăţii Acragantiei, strălucind foarte în biserica aceea, săvârşind minuni şi împodobindu-o cu vrednicia arhieriei. Pentru aceasta Savin şi Crischentie şi cu prietenii lor, pizmuind pe Sfântul, nenumărate ispite au ridicat asupra lui şi vinovăţii plăsmuind asupra lui, l-au prihănit pe el la Papa Romei, care înşelându-se de cuvintele lor cele mincinoase, a închis pe Sfântul în temniţă doi ani şi jumătate. Apoi după porunca împăratului, a scos pe Sfântul din temniţă pentru ca să se judece cu prihănitorii săi. Atunci a făcut acele minunate semne a lemnelor şi cărbunilor. Dumnezeu mărind pe sluga sa. Pentru că feţele necuraţilor şi necuvioşilor acelora prihănitori ai Sfântului, s-au acoperit cu oarecare negreală întunecată, şi sau negrit. Încât şi până astăzi se văd după neam feţele acelora însemnate şi înnegrite. Ci şi tânăra aceea, care s-a amăgit de dânşii şi a năpăstuit pe Sfântul, după ce de ajuns s-a pedepsit de un duh necurat, la urmă cu totul s-a vindecat de către Sfântul înaintea poporului. Iar Sfântul s-a întors iarăşi la patria şi eparhia sa cu mare cuviinţă, făcând semne şi minuni mai mari decât cele dintâi. Deci aşa vieţuind dumnezeiescul Părinte, şi ajungând la adânci bătrâneţe, s-a mutat către Domnul.

    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sisinie Mărturisitorul.

Stih : Multe silnicii mai întâi suferind în viaţă.
S-a mutat Sisinie prin silă din viaţă.

   Acesta era pe vremea împăratului Diocleţian şi a ighemonului Alexandru, având patrie cetatea Cizicului, deci fiind pârât la Alexandru că este creştin, a fost legat de cai sirepi care erau siliţi să alerge; apoi a fost bătut cu cruzime şi a primit oţet iute pe nas şi alte munci suferind şi minuni săvârşind, a fost aruncat la închisoare. Iar la soborul întâii cel a toată lumea adunat împotriva lui Arie fiind de faţă, a sugrumat pe Arie, cu vinele dreptelor sale dogme, propovăduind pe Fiul de o fiinţă cu Tatăl şi aşa bine şi cu plăcere de Dumnezeu vieţuind s-a mutat către Domnul.

    Tot în această zi, Sfântul Ishirion episcopul, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Ishirion era tărie Bisericii vieţuind,
Pe care gânditor şi după moarte se vede întărind.

    Tot în această zi, Sfântul Elen episcopul Tarsului, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Elen proestosul Tarsului cerescul jertfitor.
Se suie cu sufletele Tarsenilor până la Cer.

    Povestire de vedenia oarecăruia Ioan, foarte de folos :

Stih : Suflete, de judecătorul când se arată în vis teme-te,
Însă mai tare când va veni aievea fii temându-te.

   Fost-a un om pe vremea împăratului Constantin cel mare, cu numele Ioan, care era cunoscut împăratului prin meşteşugul său. Acesta având viaţa înrăutăţită, nu şi-a pus în minte niciodată gheena. Iar Domnul cel ce pe toate le iconomiseşte spre folos, a neguţătorit îndreptarea lui prin vedenie. Căci acesta a văzut odată în vis, că a adus împăratului Constantin un lucru de meşteşugul său, şi că pentru aceasta, vorbea împăratului cu îndrăzneală şi se bucură împreună. După aceasta vede pe împăratul, că scoate o sabie goală şi strângându-i părul la un loc, se grăbea ca să-i taie capul fără milă; iar Ioan plecă adesea gâtul său, socotind adică că glumeşte cu împăratul. Însă în vremea ce făcea aceasta, aude pe împăratul că cu groază îi zice : Când sabia va mânca părul tău, atunci gâtul tău se va umplea de sângele tău. Deci i s-a părut lui, că i s-a tăiat gâtul, şi când sabia a venit spre piept, nedumerindu-se Ioan şi temându-se căută ajutor de la cineva şi de frica şi groaza acelei lupte s-a deşteptat, şi venindu-şi în sine sta cu totul spăimântat, deci făcându-şi semnul crucii peste trupul lui zicea, mulţumescu-ţi ţie visule, că grozava această luptă mi-ai arătat-o numai cu nălucirea, iar nu şi cu fapta. Şi aşa a rămas iarăşi nepocăit şi neîndreptat. Iar după câtă-va trecere de vreme, a căzut la grea boală şi chema ajutorul lui Dumnezeu. Deci atunci a văzut iarăşi, nu în vis, ci întru uimire fiind, că stă faţă la un divan judecătoresc. Vedea încă şi un înfricoşat împărat şezând pe scaun şi îmbrăcat totodată cu podoabă împărătească şi arhierească, şi dea-dreapta şi dea stânga lui, şedeau oarecari bărbaţi, cu sfinţită cuviinţă şi cucernicie, iar el stă dedesubtul acelora, şi dea-dreapta împăratului, vedea că stă oarecari fameni tineri şi frumoşi, iar dea stânga sa, vedea că stă unul mai smerit, şi mai primitor. Iar pe partea din dosul împăratului, vedea că era o prăpastie foarte întunecată şi prea-adâncă. Care din vedere numai, pricinuia frică nespusă şi durere mare. Deci în vremea ce el sta cu frică şi cu cutremur, i-a zis lui împăratul cel ce şedea, o tânărule, oare ştii cine sunt eu iar Ioan i-a răspuns, ştiu Stăpâne, că tu eşti cel ce te-ai întrupat Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, precum dumnezeieştile noastre scripturi glăsuiesc. Iar împăratul zice către dânsul, şi dacă tu din scripturi mă cunoşti, cunoşti încă şi pe cei împreună cu mine şezători, deci cum ai uitat îngrozirea aceea, care cu câţiva ani înainte ţi-a făcut ţie împăratul Constantin ? Sau nu înţelegi ceia ce-ţi zic ? Iar Ioan i-a răspuns, înţeleg Stăpâne, şi încă frica groazei aceleia, o am în inima mea. Şi dacă a zis împăratul, rămăşiţele groazei aceleia le ai încă în inimă, cum stârneşti întru răutăţi ? Deci învaţă-te prin cercare, că eu eram cel ce şi mai înainte ţi-am dat ţie groaza aceea, şi nu Constantin. Şi acestea zicându-le s-a arătat că cu semnul numai a poruncit împăratul celor ce-l înconjurau, ca să arunce pe Ioan în prăpastia ce se vedea din dos. Deci îndată ce a început famenii, să împingă fără milă pe Ioan în prăpastie, îndată el chemă ajutorul Născătoarei de Dumnezeu; că i s-a părut, că a văzut pe Născătoarea de Dumnezeu acolo în mijloc. Şi după acestea, a auzit pe împăratul zicând : Lăsaţi-l pe el să meargă, pentru rugăciunile Maicii mele. Până aicea este vedenia ce a văzut Ioan; iar el spăimântându-se şi venindu-şi întru sine, s-a dus la un monah cucernic, şi i-a povestit-o lui; iar monahul i-a zis : Dă slavă lui Dumnezeu, frate, că te-ai învrednicit să iei asemenea învăţătură, şi de aceea deşteaptă-te iubitule, nu cumva şi tu să pătimeşti, cele asemenea cu acela, pentru care îţi voi povesti. O asemenea vedenie ca a ta, a văzut-o un om. Adică că se afla la împărăteştile judecătorii, un Gheorghe cu numele, care cu silnicie ducându-se legat, ca să se arunce într-o grozavă, prăpastie, cu totul s-a înspăimântat. Iar unul din cei ce stă acolo faţă, având îndrăzneală către împăratul, a oprit pe cei ce-l duceau pe el în prăpastie, şi-i rugă ca să-l lase, dându-le lor chezăşie că în douăzeci de zile se va îndrepta. Deci după ce i s-a dat drumul lui Gheorghe, prin acest fel de chezăşie şi ajutor, s-a dus cel ce a văzut vedenia, şi a înţeles ce însemnează şi a arătat-o pe ea lui Gheorghe, care era tras în prăpastie, căci îi era prieten şi cunoscut. Iar Gheorghe auzindu-le acestea, întru nimic le-a socotit. Aşadar a rămas ticălosul neîndreptat. Iar după ce a trecut acele douăzeci de zile, a fost răpit vai ! Din viaţa aceasta, şi s-a dus ca să plătească făgăduita datorie. Acestea, cu chip de adăogire le-a povestit monahul acela către Ioan. Iar Ioan auzindu-le acestea, şi având în mintea sa încă vieţuind îngrozirile ce-a văzut, şi-a mărturisit fără de ruşine toate păcatele sale, şi schimbându-şi viaţa spre mai bună, a petrecut mulţi ani cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, şi aşa murind, s-a dus la veşnicele locaşuri.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Luând aminte cu osârdie la graiurile tale cele dumnezeieşti, şi de taină, Părinte, fugim de osebirea care făcea Arie, Dumnezeirii, slăvind cu credinţă pe Treimea cea nezidită şi de o Fiinţă.

   Văzând pe Macedonie înfruntat de învăţăturile tale, Părinte, cu credinţă slăvim pe Duhul cel Bun, Care este cu Tatăl şi cu Fiul împreună închinat, şi împreună fără de început.

   Descoperind cu cuvântul întruparea Cuvântului, cea mai presus de cuvânt, ne-ai învăţat cu cuget dumnezeiesc a cinsti un Dumnezeu în două firii şi a ne feri de despărţire şi amestecare, de Dumnezeu primite.


   Veniţi să lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu cu osârdie, toţi cei ce ne-am mântuit prin credinţa Celui ce S-a născut dintr-însa, strigând : Binecuvântată eşti tu între femei, cu totul fără prihană.


   Ziditorul a arătat minunea când te-ai judecat, Fericite, că femeia cea păcătoasă, care a fost cuprinsă de întărâtările dracilor, tuturor te-a arătat pe tine curat, Grigorie.

   Dumnezeieştii Ucenici ai Mântuitorului, cei dătători de lumină, venind la tine, Cuvioase, te dezleagă pe tine care erai legat pe lemn, sărutându-te cu bucurie.


   Luând aminte Stăpânul la răbdarea ta, Părinte, te-a luminat pe tine sfinţit, cu lucrări de minuni mai mari, ca să goneşti negura bolilor.


   Ca o Maică ai născut pe Ziditorul tuturor, şi ca un scaun heruvimic, ai purtat în mâini pe Cel ce ţine toată lumea, ceea ce eşti neispitită de nuntă.


   Înfrumuseţatu-s-a gura ta care cu cântări a mărturisit arătat pe Treimea cea fără de început, nezidită, de o Fiinţă, neamestecată, în trei Ipostasuri, Părinte de Dumnezeu înţelepţite, Căreia strigăm : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.

   Bogăţie şi slavă adevărată ţi-a dat ţie înţelepciunea cea ipostatnică, că ai mărturisit, Preaînţelepte, cu bunăcredinţă, şi ai surpat sprânceana eresurilor, şi ai cântat cu osârdie : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Cel ce dă viaţă tuturor, pe tine ca pe un Ierarh credincios, şi grăitor de Dumnezeu, te-a adus în Biserica celor întâi-născuţi, Cuvioase, lucrând cele sfinte tăinuit, şi cu credinţă cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Iată acum a lipsit arătat, boierii şi povăţuitorul din neamul Iudei, căci tu cea cu totul fără prihană, ai născut pe Acela ce dedemult era gătit aşteptarea limbilor, pe Hristos, Căruia cântăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Cu rugăciunea ta, Fericite, se izbăveşte de groaznică chinuirea drăcească, tânăra care prin înşelăciunea bărbaţilor celor fărădelege, te-a năpăstuit pe tine cel ce erai drept, şi în mijlocul soborului, te-a mărit puitorul de nevoinţă Hristos în veci.

   Cei ce au îndrăznit asupra ta cu înşelăciune, Părinte, s-au umplut de negură întunecoasă, iar viaţa ta cea luminată, Grigorie, a strălucit înaintea părinţilor; înaintea cărora ai făcut minune, purtând jeratec în mână.


   Ca o stea prealuminoasă cu adevărat arătându-te, întru înălţimea Bisericii, Părinte, ne luminezi pe noi totdeauna cu bunătăţile şi cu razele minunilor, pe cei ce lăudăm pomenirea ta, cea purtătoare de lumină, Ierarhe Grigore, gânditorule de cele dumnezeieşti.


   Naşterea ta cea preaslăvită, spăimântează cugetele noastre, însăţi binecuvântată; că Dumnezeu a luat din tine trup, rămânând Cel ce a fost neschimbat din fire, Născătoare de Dumnezeu, pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.


   Cel ce acoperi cu ape cele mai pe deasupra ale Tale, Cel ce pui mării hotar nisipul şi toate le ţii. Pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te măreşte luna, Ție îţi aduce toată făptura laudă, ca Făcătorului tuturor în veci.


   Cu toată buna-credinţă, mărturisind o Fire în trei Ipostasuri, pe Sfânta Treime, pe începătoarea Dumnezeirii cea necuprinsă, acum te-ai cinstit, descoperitorule de cele sfinte, Amfilohie.

   Având îndrăzneală către Dumnezeu, ca un Ierarh purtătorule de Dumnezeu, stând înaintea Stăpânului tău; adu-ţi aminte totdeauna de cei ce săvârşesc, sfânta şi purtătoarea de lumină pomenirea ta, Preafericite.

   Dă-mi mie Dar îndestulat, celui ce cu inimă sârguitoare, am împletit ţie laudele, gânditorule de Dumnezeu, cerându-mi dezlegare greşelilor ca un preot preacredincios, Cuvioase Părinte Amfilohie.


   Strănepoată lui Adam te-ai arătat şi Maică lui Dumnezeu eşti cunoscută, că tu din veac te-ai arătat, decât toată zidirea mai Sfântă. Binecuvântată eşti Preacurată, pentru aceea toţi te slăvim.


   Iată praznic luminat. Iată pomenire sfinţită. Iată Darul care izvorăşte vindecări din-destul tuturor credincioşilor care s-au adunat, ci să ne apropiem către el, că ne izvorăşte nouă, sicriul lui Grigorie, lumină pururea curgătoare şi nemurire.

   Ca un râu te-ai umplut de apele lui Hristos. Ca un măslin izvorăşti untdelemn de viaţă. Ca un finic te-ai înălţat Grigorie. Ca o viţă ne aduci nouă strugurii bunătăţilor tale, din care ne adăpăm cu vinul nestricăciunii.

   Să se veselească astăzi întru pomenirea ta, dimpreună cu noi soborul preoţilor şi mulţimea Cuvioşilor şi cetele tuturor îngerilor; cu care împreună stând înaintea Făcătorului luminat, adu-ţi aminte Părinte, de cei ce cu dragoste te laudă cu cântări.


   Vas sfinţit al lui Hristos te-ai făcut Părinte, stâlp Bisericii şi liman credincioşilor şi sabie care taie înşelăciunile. Izvor de tămăduiri şi adâncime înţelesurilor celor dumnezeieşti şi lumină nestinsă şi păstor păstorilor.


   Ceea ce ai născut Lumina cea fără de ani, Care a strălucit din Tatăl, luminează gândul şi sufletul meu, Stăpână, gonind departe de la mine întunericul patimilor, Fecioară, ca să te fericesc pe tine, care pururea eşti fericită, nădejdea credincioşilor.


   Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil, Cel ce a ridicat nouă corn de mântuire, în casa lui David slugii Sale, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălţime şi ne-a îndreptat pe calea păcii.


   Ca nişte Ierarhi Cuvioşi, purtătorilor de Dumnezeu, arătându-vă păstori prea-adevăraţi, ai Mielului şi Păstorului, Amfilohie Cuvioase şi, Grigorie fericite, rugaţi-vă pentru noi toţi, cei ce săvârşim sfântă pomenirea voastră, să ne izbăvim de primejdiile sufleteşti, împreună şi de cele trupeşti.


   Cele mai dinlăuntrul Bisericii, astăzi Născătoare de Dumnezeu Fecioară pe tine te-au primit, prin mâinile Arhiereului, întru care de la trei ani până la cincisprezece ai petrecut, fiind hrănită cu mâna dumnezeiescului înger, ca un sicriu sfânt, al Celui ce toate le-a zidit.


   Ridicatu-s-a peretele cel din mijloc al îngrădirii, cu dumnezeiasca intrare, a celei cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi cei de jos, ne-am împreunat acum cu cei de sus.


   Cetele cele fecioreşti, cântau dumnezeiască cântare, petrecând în casa lui Dumnezeu, cu purtare de făclii, pe însăşi cea cu totul fără prihană.


   Primeşte o Zaharie, înlăuntrul Bisericii, pe Sfânta Sfinţilor, pe ceea ce este Născătoare de Dumnezeu, în Sfintele Sfinţilor.


   Astăzi împreunările credincioşilor adunându-ne, duhovniceşte să prăznuim şi pe dumnezeiasca fiică, Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea, care s-a adus în Biserica Domnului, cu bunăcredinţă să o lăudăm. Pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, lui Hristos şi Dumnezeului nostru. Fecioare făclii purtând, mergeţi înainte, cinstind pe cinstită petrecerea pururea Fecioarei. Maicilor întristarea toată lepădând, cu bucurie împreună urmaţi, lăudând pe ceea ce s-a făcut Maică lui Dumnezeu şi solitoare de bucurie lumii. Toţi împreună cu bucurie, bucură-te, cu îngerul să strigăm celei pline de Dar, care pururea se roagă pentru sufletele noastre.







   Astăzi credincioşii să dănţuim în psalmi şi în cântări, Domnului cântând şi cinstind sfinţit cortul Lui, sicriul cel însufleţit, care pe Cuvântul cel neîncăput L-a încăput. Că se aduce lui Dumnezeu mai presus de fire, cu trupul pruncă fiind, şi dumnezeiescul preot Zaharia o primeşte pe aceasta veselindu-se, ca pe un lăcaş al lui Dumnezeu. (De două ori)

   Astăzi Biserica cea însufleţită, a Sfintei Slave a lui Hristos Dumnezeului nostru, singură cea binecuvântată între femei, Curată, se aduce în Biserica legii, să vieţuiască în cele sfinte. Şi se bucură împreună cu ea, Ioachim şi Anna, cu duhul. Şi cetele fecioreşti Domnului cântă, cu psalmi lăudând şi cinstind pe Maica Lui.

   Tu eşti propovăduirea Proorocilor, slava Apostolilor şi lauda Mucenicilor şi a tuturor pământenilor înnoire, Fecioară, Maica lui Dumnezeu. Că prin tine cu Dumnezeu ne-am împăcat. Pentru aceasta cinstim a ta intrare în Biserica Domnului şi împreună cu îngerii toţi cu cântări, bucură-te, ţie celei Preacurate strigăm, cu rugăciunea ta mântuindu-ne.


   Fiind viţă a viei vieţii, Părinte Ierarhe, ai rodit prin Duhul struguri frumoşi ai dogmelor, Preaînţelepte, din care picură totdeauna vinul cel de mântuire al dumnezeieştii cunoştinţe şi veseleşte inimile tuturor binecredincioşilor celor ce te cinstesc curat, Clemente purtătorule de Dumnezeu, întru-tot fericite.

   Făcându-te ucenic corifeului Petru, Părinte, pe piatra lui te-ai, zidit, pe sine-ţi ca o piatră de mult preţ, Prealăudate, şi cu întărirea cuvintelor tale, ai surpat toată zidirea cea de mulţi dumnezei, şi ai ridicat Biserici dumnezeieşti, întru cinstea Treimii, Fericite; pentru care te-ai nevoit şi ai luat cununa muceniciei.

   Ca un soare luminos ai răsărit de la apus, Părinte, luminând pământul, cu razele dogmelor tale, şi cu minunile tale, ai ajuns în părţile răsăritului de trei ori fericite, şi te-ai apus omorându-te, şi ai strălucit către Hristos, Clemente. Luminându-te bogat cu străluciri neîncetate, după dumnezeiasca împărtăşire.


   De supărările patimilor odihnindu-ţi gândul, l-ai făcut a se zăbovi la cunoştinţa celor ce sunt cu adevărat, preasfinţite Clemente. Pentru aceea, Cel ce chiar şi mai înainte de toate este, te-a tras la aceasta, prin căpetenia Apostolilor Petru, care te-a învăţat pe tine cele dumnezeieşti, şi te-a lăsat vrednic următor lui, şi în urma căruia bine cârmuind Biserica, Preaînţelepte, cu sfârşit mucenicesc te-ai mutat către Dânsul, ca un Dumnezeu împărtăşindu-te curat, cu Dumnezeu cel adevărat, a Căruia îndumnezeire, roagă-te neîncetat, să dobândim şi noi sfinţite Mucenice Apostole.


   După ce te-ai născut tu dumnezeiască Mireasă, Stăpână, ai venit în Biserica Domnului, ca să te hrăneşti în Sfintele Sfinţilor, ca o sfinţită. Atunci şi Gavriil s-a trimis la tine cea cu totul fără prihană, hrană ţie aducându-ţi. Cele cereşti toate s-au minunat, văzând pe Duhul Sfânt întru tine sălăşluindu-Se. Pentru aceasta nespurcată, neîntinată, ceea ce eşti în Cer şi pe pământ slăvită, Maica lui Dumnezeu, mântuieşte neamul nostru.


   Bucură-se Cerul şi pământul, văzând pe Cerul cel înţelegător mergând în dumnezeiasca casă, a se hrăni cu cinste, pe una Fecioară şi cea fără prihană. Către care mirându-se Zaharia, a strigat : Uşa Domnului, uşile Bisericii deschid ţie, bucurându-te dănţuieşte într-însa. Că am cunoscut şi am crezut, că iată mântuirea lui Israil va veni arătat, şi se va naşte din tine, Dumnezeu Cuvântul, dăruind lumii mare milă.


   Anna aduce cu veselie în Biserica lui Dumnezeu, Harul cel dumnezeiesc cu adevărat, pe Curata, pururea Fecioara, care i s-a dăruit. Chemând ca să meargă înaintea ei, fecioare purtând făclii, şi zicând : Mergi fiică, ca să fii Celui ce te-a dat, şi Dar şi tămâie cu bun miros. Intră în cele neintrate şi cunoaşte Tainele, şi te găteşte să fii lui Iisus Hristos sălăşluire veselă, şi frumoasă, Celui ce dăruieşte lumii mare milă.


   Înlăuntru în Biserica lui Dumnezeu, Biserica în care Dumnezeu a încăput, s-a pus Fecioara cea Preasfântă. Şi fecioare acum făclii purtând, i-au mers înainte. Saltă însoţirea părinţilor ei cea aleasă, Ioachim şi Anna dănţuind, că au născut pe ceea ce a născut pe Făcătorul. Care dănţuind întru dumnezeieştile lăcaşuri, şi hrănindu-se cu mâna îngerului, cea cu totul fără prihană, s-a arătat Maica lui Hristos, Celui ce dă lumii mare milă.


   Astăzi împreunările credincioşilor adunându-ne, duhovniceşte să prăznuim, şi pe dumnezeiasca fiică, Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea, care s-a adus în Biserica Domnului, cu bunăcredinţă să o lăudăm ! Pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, lui Hristos şi Dumnezeului nostru. Fecioare făclii purtând, mergeţi înainte cinstind pe cinstită petrecerea pururea Fecioarei. Maicilor întristarea toată lepădând, cu bucurie împreună urmaţi, lăudând pe ceea ce s-a făcut Maică lui Dumnezeu, şi solitoare de bucurie lumii. Toţi împreună cu bucurie bucură-te, cu îngerul să strigăm celei pline de Dar, care pururea se roagă pentru sufletele noastre.


    Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.



   Stând lângă Scaunul Dumnezeirii, Celei în trei străluciri şi luminându-te cu dumnezeiasca Lumină, Părinte, luminează inima mea cea întunecată, ca să laud adormirea ta cea purtătoare de lumină.

   Cu duhul te-ai plecat, Cuvioase, cu cuviinţă întru adâncurile Duhului, şi cât ţi-a fost prin putinţă ai cunoscut pe Domnul, care prin nepricepere se pricepe, Preafericite.

   Întrarmându-te cu vetreala Crucii, ai trecut luciul vieţii Mucenice prea-alesule, şi ai ajuns la limanul cel cu bună linişte, al luminării celei de sus, Clemente prealăudate.


   Sfinţeşte Stăpână cugetul meu cel smerit, ceea ce ai născut pe Cuvântul, Cel mai presus de fiinţă, şi eşti mai sfântă decât puterile cele de sus, cea de Dumnezeu dăruită.


   Având vieţuirea în lăcaşurile cele prealuminate, dă-mi mie luminare, cu rugăciunile tale, Petre preafericite.

   Cu cunoştinţa fiind învăţat, şi cu preoţia împodobindu-te preafericite Petre, te-ai adus lui Hristos prin sânge.


   Podoabă înfrumuseţată, şi ca o danie de mult preţ te-ai dăruit de Dumnezeu cinstitei Biserici, Preafericite.


   Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pe tine te lăudăm, ca pe ceea ce ai născut mai presus de fire întrupat, pe Cuvântul cel veşnic mai presus de dumnezei.

   Pe tine te-a îndreptat către lumina cunoştinţei de Dumnezeu, soarele lumii cel curat şi limpede, Petru minunatul, fericite de Dumnezeu.

   Cu picăturile dumnezeieştilor învăţături ale lui Petru, adăpându-se inima ta, te-ai făcut râu plin de apele duhului, Mucenice de Dumnezeu fericite.

   În buzele tale s-a vărsat Darul Duhului; pentru aceea ai izvorât râurile cu cunoştinţa lui Dumnezeu, pururea fericite, şi ai adăpat toată Biserica lui Hristos.


   Ceea ce eşti Născătoare Domnului, care negrăit ai născut pe Dumnezeu Mântuitorul a toată lumea, roagă-L pe El să mă mântuiesc de patimile, de care sunt cuprins totdeauna.


   Suitu-te-ai către cele cereşti cu sângele tău, ca o căruţă, Cuvioase, unde a intrat mergător înaintea noastră Hristos, Cel ce singur este fără de păcat.

   Părăsit-ai viaţa cea stricăcioasă, şi ai aflat viaţa cea nemuritoare, Fericite, unde dănţuieşti purtând cunună; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.


   Ca un finic foarte cu bună-roadă ai răsărit, ca un măslin roditor te-ai arătat în curţile Domnului, de Dumnezeu insuflate. Ca smirna şi ca tămâia, ca mirul cel cu miros foarte bun.


   Fecioară ai născut cea neispitită de nuntă, şi Fecioară ai rămas Maică neispitită de bărbat, Născătoare de Dumnezeu, Marie, roagă pe Hristos Dumnezeul nostru, să ne mântuim noi.


   Ca cei ce sunteţi ai Bisericii, neclintite şi dumnezeieşti turnuri, şi ai creştinătăţii îndumnezeiţi stâlpi tari, Clemente împreună cu Petru, prealăudaţilor, cu rugăciunile voastre, păziţi pe toţi.


   Cel ce a strălucit în lume cu mărturisire neclintită şi întărită şi cinstită, şi luminează negrăit, astăzi bine se bucură Clement, viţa cea cu adevărat frumoasă a lui Hristos, care hrăneşte lumea cu strugurii cunoştinţei de Dumnezeu și Petru piatra cea întărită şi nesfărâmată a dogmelor Mântuitorului. Amândoi slujitorii Darului dumnezeiesc şi tăinuitorii înţelepciunii celei negrăite, şi apărătorii cei calzi ai cinstitei Biserici, care ajută celor obosiţi în feluri de primejdii şi mântuiesc pe cei ce strigă : Cu rugăciunile voastre păziţi pe toţi.


   Cu dogmele ortodoxiei luminând Biserica, pentru dânsa te-ai luptat, de Dumnezeu fericite Petre, gonind pe tulburătorul Arie. Pentru aceasta săvârşind preasfântă pomenirea ta, cu dreaptă credinţă strigăm : Bucură-te o Petre, piatra credinţei.

   La minunata Alexandrie, să grăbim a ne duce cu mintea, şi să vedem acolo săvârşite lucruri mari şi străine. Cum pe sine-şi se pune spre jertfă, ca o oaie fără de răutate, Ierarhul şi marele apărător Petru, care împreună ne-a chemat pe noi aceia, şi ne-a pus înainte sfântul său cap, ca pe o mâncare cinstită. Întru care desfătându-ne toţi strigăm lui cu bunăcredinţă : Bucură-te o Petre, piatra credinţei


   Întinzându-te pe pământ ca o viţă mult-roditoare, din tăierea muncilor, ai înflorit struguri frumoşi, din care pururea curge must de mântuire, şi veseleşte inimile tuturor credincioşilor, vrednicule de minune. Pentru aceasta adunându-ne, săvârşim cu veselie sfântă pomenirea ta, slăvim pe Hristos, mult-pătimitorule Ierarhe; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.


   Din alegerea lui Hristos cea de sus, povăţuind turma, ai păstorit-o la păşunile cele bine-vieţuitoare, cu dogmele tale cele preaînţelepte, gonind pe Arie ca pe un lup sălbatic, care năvălea asupra ei, cu relele învăţături. Drept aceea dându-ţi sufletul pentru dânsa, te-ai propovăduit păstor, precum a zis Domnul. Arhiereule fericite, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.


   Strigă Davide, ce praznic este acesta, care l-ai lăudat oarecând în cartea Psalmilor, pe fiica prunca lui Dumnezeu şi Fecioara. Că ai zis, aducese-vor Împăratului fecioare în urma ei, şi cele de aproape ale ei. Şi minunat şi a toată lumea praznic, al celor ce strigă : Născătoarea de Dumnezeu este de faţă nouă, solitoarea mântuirii.


   Luminându-ţi-se inima cu razele Duhului, ai luminat sufletele tuturor, cu cuvinte de bunăcredinţă, iar întunericul necunoştinţei cel preaadânc, al celor nebuni închinători idolilor, l-ai gonit, Preasfinţite.

   Via cea prea-roditoare, Iisus, te odrăsleşte pe tine, Preafericite, ca pe o viţă, care rodeşti strugurii cunoştinţei, ce izvorăsc vin în linurile muceniciei, care veseleşte inimile tuturor credincioşilor.

   Fericitu-te-ai, Preaînţelepte, fiind ucenic propovăduitorului, care a fost Ucenic Cuvântului, Celui ce l-a fericit pe el ca pe un fierbinte, după vrednicie, luând descoperirea de la Tatăl Ceresc cu adevărat.


   De iznoavă zideşti firea omenească, care era sfărâmată şi supusă stricăciunii, Preacurată, întrupând pe Dumnezeu, şi mai presus de fire născându-L ceea ce eşti neispitită de nuntă, Căruia strigăm : Slavă puterii Tale, Hristoase.


   Umblând Părinte pe calea bunătăţilor, ai ajuns la locaşurile cele de sus, purtătorule de Dumnezeu, fiind înfrumuseţat cu ungerea preoţiei, şi strălucind cu sângele muceniciei.

   Cu ploile şi cu izvoarele sângiurilor tale, Fericite, ai stins văpaia înşelăciunii, şi ai risipit negura gonacilor, sfinţite Mucenice, vrednicule de laudă.


   Asemenea ca alt Petru te-ai arătat nouă, cu adevărat strălucind cu Daruri Apostoleşti, şi te-ai făcut lucrător de cele sfinte, şi mărturisitor patimilor Stăpânului tău, Preafericite.


   Bucură-te aducem ţie de la noi, Sfântă Născătoare de Dumnezeu. Bucură-te ceea ce ai născut lumii bucuria. Bucură-te ceea ce singură eşti sprijinitoare oamenilor, bucură-te îngrădirea tuturor.


   Cu sângele muceniciei roşindu-ţi sfinţită haina ta, cea sfinţită, Slăvite, ai făcut-o mai luminoasă, cu care ai intrat în Sfintele Sfintelor.

   Jertfă fără de sânge ai jertfit lui Hristos, Celui ce S-a jertfit pentru noi, şi jertfindu-te, te-ai adus Lui ca o junghiere curată şi fără prihană, pătimitorule, de Dumnezeu fericite.

   Ca pe unul ce ai fost mai mare scaunului Romei, ca un ucenic al lui Petru, şi ca pe unul ce ai păstorit cu sfinţenie turma cea sfinţită, o Preasfinţite ! Te-a primit pe tine cetăţean Sionul cel de sus.


   Pe cea Curată să o cinstim cu gând curat, pe frumuseţea lui Iacov, împodobindu-ne cu faptele cele dumnezeieşti, să o lăudăm cu bună credinţă, ca pe o Maică a Dumnezeului nostru.


   Întărindu-te pe piatra credinţei răbdătorule de patimi, ai rămas neclintit de ispitele cele împotrivitoare.

   Cu sabia cea de văpaie a Duhului, ai junghiat Ierarhe pe hulitorul Arie, din dumnezeiasca judecată.


   Fiind întărit cu puterea Mântuitorului, Slăvite, ai călcat puterea şi tăria vrăjmaşului.


   Linişteşte viforul cel nestatornic al patimilor mele, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, pe ocârmuitorul şi Domnul.


   Având temelie şi întărire cuvintele lui Petru, le-ai întemeiat pe ele ca o casă a Treimii, şi locaşurile idolilor, le-ai sfărâmat.

   Târându-te pe pământ, te-ai tăvălit ca o piatră, şi toată întărirea rătăcirii ai sfărâmat-o, Ierarhe Clemente, purtătorule de chinuri al lui Hristos preaviteazule.

   Luat-ai cununile biruinţei veselindu-te, ca unul ce ai biruit arătat luptele vrăjmaşului, cel ce eşti pârgă sfinţită şi cinstită a Sfinţiţilor Mucenici.


   Învăţatu-s-a tăinuit Isaia adâncimea naşterii tale şi te-a propovăduit Fecioară având în pântece, pe Cel ce pentru milostivire, S-a întrupat din tine, neispitită de nuntă.


   Vieţuind tu lui Dumnezeu cu curăţie şi cu dreptate, Preafericite, ai luat de la El sfârşit fericit.

   Jertfă desăvârşită şi primită te-ai adus pe sine-ţi lui Dumnezeu, Celui ce pentru tine S-a făcut jertfă, Petre dumnezeiescule.


   Fiind plin de cuvintele Duhului, te-ai făcut organ mişcat de Duhul, cântând cele de taină, arătătorule de cele dumnezeieşti.


   Locaş lui Dumnezeu şi sicriu, şi cămară însufleţită, şi uşă cerească, te vestim pe tine credincioşii, Născătoare de Dumnezeu.


   Fericitul şi preaînţeleptul Clement era roman de neam, şi se trăgea din neam împărătesc, fecior lui Faust şi al Mathidiei. Deci silindu-se la toată învăţătura înţelepciunii elineşti, şi aflând pe Apostolul Petru, s-a învăţat de la dânsul credinţa în Hristos cea adevărată, şi făcându-se propovăduitor Evangheliei, şi scriind aşezămintele sfinţilor Apostoli, se făcu şi episcop Romei. Iară prinzându-se de împăratul Dometian, la muncit, şi nesupunându-se poruncii lui, a fost izgonit la o cetate pustie de lângă Herson, şi acolo legându-i de grumazi o ancoră de fier, de cele de corabie, îl aruncară întru adâncul mării; şi aşa s-a săvârşit de trei ori fericitul. Iar Dumnezeul minunilor, şi după moarte mărind pe sluga sa, făcu o mare şi peste fire minune. Că de atunci şi în urmă în fiecare an depărtându-se apa de trei mile, la pomenirea Sfântului acestuia Clement. Şi primind pe uscat pe cei ce ce mergeau acolo şapte zile, se făcea mare bucurie celor ce nădăjduiau în Domnul. Deci odată depărtându-se marea, şi intrând poporul, şi săvârşind praznicul Sfântului, şi ieşind s-a întâmplat de a rămas acolo un copil mic, uitat de părinţii lui. Deci marea întorcându-se şi locul iarăşi acoperindu-l, părinţii copilului plângând şi tânguindu-se pentru lipsirea lui prin tot oraşul, după cum aveau şi dreptate, au pricinuit şi celorlalţi cetăţeni plângere şi jale. Iar când a fost la anul, iarăşi trăgându-se marea în lături, merseră şi aflară copilul sănătos, o minune şezând lângă mormântul Sfântului. Pe care întrebându-l cum s-a hrănit, şi cum s-a păzit nevătămat, aflară că l-a hrănit Sfântul cel ce zăcea acolo, şi l-a păzit cu darul rugăciunilor sale nevătămat de fiarele mării. Deci luându-l şi mulţumind Sfântului precum s-a căzut, se duseră la casa lor slăvind pe Dumnezeu.

Care a văzut veşmântul lui Hristos sfâşiat.

   Acesta a fost în zilele împăratului Maximian, învăţător bunei-credinţe, şi dogmelor celor drepte propovăduitor, căruia vrând să i se taie capul din porunca împăratului, căci aflase de cele ce făcea el. Atunci îl supără Arie cerând iertăciune, rugându-se şi tot poporul pentru aceasta. Iar Sfântul neînduplecându-se, nu i-a dat iertăciune. Ci l-a gonit blestemându-l, şi zicându-l pe el a fi despărţit de mărirea lui Hristos, şi în veacul acesta şi în cel viitor. Că zicea către ei, că a văzut pe Domnul în chip de cocon mic strălucind mai mult decât soarele, care purta o haină ruptă din cap până în picioare, deci întrebându-l pe el pentru ce-i este ruptă haina ? A aflat de la el că Arie a fost cel ce a rupt-o. Arătând cu semnul acesta Domnul despărţirea şi osebirea ce a făcut Arie Fiului de către Tatăl. Nemărturisindu-l pe el de o fiinţă cu Tatăl. Asemenea a arătat şi celelalte dogme şi cuvinte de hulă ale păgânului. Deci acest sfânt s-a săvârşit după porunca împăratului tăindui-se capul câştigând cununa chinuirii cea neveştejită.

    Tot în această zi, Cuviosul Malh, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Îngerii petrecătorii sufletelor împreună zburând,
Sufletul tău Malhe Domnului sfânt aducând.

    Tot în această zi, Cuviosul Carion, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Lepădându-le pe toate Carion, capul sufletului întreg ţi-a păzit.
Şi s-a nevoit cu trezvie până la sfârşit.

    Tot în această zi, Sfântul Ermoghen episcopul Acragandinilor, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Mutându-te Ermoghene de la neamul omenesc.
Ai ruşinat trufia neamului drăcesc.

    Tot în această zi, Sfinţii Filumen şi Hristofor, care de sabie s-au săvârşit.

Stih : Taie pe Filumen şi pe Hristofor voind.
Arătându-se prieteni ai lui Hristos cu însuşi lucrurile fiind.

    Tot în această zi, Sfântul Evghenie care într-o gaură de zid băgându-se, şi astupând uşa, s-a săvârşit.

Stih : În zadar tu gaură porţi, astupare ca o încuiere,
Căci te faci lui Evghenie către Dumnezeu cărare.

    Tot în această zi, Sfântul Procopie şi Hristofor, care de sabie s-au săvârşit.

Stih : Procopie zice, precum eu Hristofore,
Pune şi tu lui Dumnezeu gâtul spre tăiere.

    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Alexandru cel din Corint, şi Preacuviosul Părintele nostru Grigorie cel ce s-a pustnicit la piatra de aur, care se trăgea despre părţile răsăritului, şi venind a locuit la acea piatră.

Stih : Alexandru cu bună-cugetare se nevoi,
Vădind arătat, cum trebuie pe Hristos a-l iubi.
Grigorie din patria Asiei răsărind,
Ca soarele cu bunătăţile ai fost strălucind.

    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teodor cel din Antiohia.

Stih : Pe tine Fericite sabia te taie ca un dar al lui Dumnezeu,
Care aduci dar lui Dumnezeu sângele grumazului tău.

   Acest sfânt era pe vremea apostatului Iulian. Şi a fost prins de pe uliţe de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta. Când rău-credinciosul Iulian, a poruncit ca să se ridice de la Dafne, adică dinaintea cetăţii Antiohiei, moaştele sfinţilor Mucenici Vavila şi cei împreună cu dânsul, atunci creştinii, cei ce duceau sfintele moaşte, cântau un Psalm al lui David, şi la fiecare stare ziceau Stihul acesta : Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor ciopliţi. Pentru că elinii socoteau biruinţă, şi neputinţă a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaşte. Acest stih auzindu-l Iulian, s-a tulburat. Deci după porunca lui, la prins pe Sfântul Teodor acesta, fiindcă era şi el râvnitor bunei cinstiri, şi era unul din cei ce cânta pomenitul stih. Deci fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit pe spate de bătăile vinelor de bou, şi i s-a jupuit coastele cu unghiile; şi aşa era muncit Sfântul de dimineaţă până în seară, apoi legat fiind cu lanţuri a fost aruncat la închisoare. Iar a doua zi aflând Iulian de bărbăţia ce a arătat tânărul, şi ştiind că câţi creştini rabdă până în sfârşit mucenicia şi se omoară, această moarte, tiranilor celor ce-i muncesc, adică, se socoteşte sfărâmare şi ruşine; iar mucenicilor celor ce se muncesc, se socoteşte biruinţă şi slavă şi bucurie. Aceasta zic, ştiind-o Paravatul, a poruncit să sloboade pe Sfântul din închisoare. După acestea au întrebat unii pe Sfântul acesta, de simţea dureri, când cerca amarele acele munci. Către care a răspuns, că la început, simţea puţină oarecare durere; apoi s-a arătat la el unul ţinând în mâini o basma moale şi răcoritoare; cu care-i ştergea de pe obraz sudoarea, şi-l îndemna spre îndrăzneală şi bărbăţie. Pentru aceasta şi când muncitorii au contenit de a-l munci, zicea Sfântul, că nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Căci prin contenirea muncilor, a contenit şi cel ce se arătă (care era înger ceresc) şi nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrăzneala aceea şi mângâierea cerească. Cele de acest fel făcând nelegiuitul Iulian, el adică cu amară moarte şi-a lepădat spurcatul său suflet în ţara Perşilor. Iar Sfântul Teodor acestea pătimind de la el, în veci se veseleşte cu Domnul, odihnindu-se cu pace.

    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Mucenic Hrisogon şi a Cuviosului Marco Trigleanul.

Stih : Hrisogon vederat s-a arătat fiu aurit,
Al lui Dumnezeu Tatăl prin sabie fiind tăiat.

Stih : Marco neabătut la Dumnezeu Cuvântul aminte luând,
Mutându-se aievea îl vede împreună cu el petrecând.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Înfierbântându-te de râvna credinţei, ai stins până la cenușă focul necredinţei, Înţelepte, şi ai luminat pe credincioşii care strigă cu frică : Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.

   De la Roma fiind înfăşurat cu lanţurile, ca şi cu nişte lănţicuri de aur, chinuindu-te prin mare ai ajuns la Herson, unde ţi-ai săvârşit mucenicia, şi nevoinţele cele tari sfinţite tăinuitorule al lui Hristos.

   Arătatu-te-ai alăută, răsunându-ne nouă viersul cel mântuitor, preafericite Mucenice şi către dragostea cea dumnezeiască îndulcind inimile celor ce cântă cu credinţă : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.


   Cel ce cu voire dă tuturor fiinţa, Preacurată, din tine ia începere de vreme, şi se naşte pierzând păcatele cele vechi, ale fiinţei omeneşti celei curgătoare, care a fost căzută, Preacurată.


   Înfrumuseţându-te cu viaţă plăcută lui Dumnezeu, şi fiind luminat cu dumnezeiască lumină, ai intrat la cele netrecătoare ale cerurilor, veselindu-te, Înţelepte, şi strigând Făcătorului : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Ca să fii bineplăcut lui Hristos Dumnezeu, Fericite, de bunăvoie te-ai dat pe sineţi în mâinile celor fărădelege, întru-tot fericite, cântând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Fiind cu totul luminat, te-ai învrednicit a vedea pe Hristos, arătându-ţi ţie mai înainte haina Lui, cea ţesută de sus, ruptă rău, Cuvioase, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Intrat-a în pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, Cel ce locuieşte în ceruri şi toate le cuprinde, şi se hrăneşte cu laptele sânilor tăi, Cel ce hrăneşte acum toată suflarea cu voinţa, bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Îmbrăcatu-te-ai, Mărite, cu haina nestricăciunii, cea ţesută din Darul cel de sus, lepădând haina dezmierdării trupeşti Ierarhe, şi locuieşti la împărăţiile cele de sus.

   Îngropatu-s-a dimpreună cu tine Mucenice mult-pătimitorule, lanţurile, cu care fiind legat, ai risipit înşelăciunea vrăjmaşului Ierarhe, strigând : Toate lucrurile binecuvântaţi, lăudaţi pe Domnul.

   Despărţitu-s-a apa cea nedespărţită, şi cu facerea de minuni dumnezeiască, s-a văzut cea neumblată, că dăruieşte cale celor ce trec unde zace dumnezeiescul tău trup Ierarhe.

   Cel ce ai voit să locuieşti întru adâncul apei, după moarte, şi după îngropare, Mucenice, cu dumnezeieştile tale rugăciuni cele dătătoare de viaţă şi cinstite, scoate sufletul meu cel înecat întru patimi.


   O ! Ce vedere înfricoşată şi negrăită ! În pântece locuieşte Cel neîncăput, şi fără de schimbare Se face trup, şi mă îndumnezeieşte pentru milostivire, şi pe ceea ce L-a născut o păzeşte Curată şi după naştere.


   Stricăciunea hulei celei rele a lui Arie, care vătăma, ai oprit-o, tăindu-o din adunarea credincioşilor, şi izgonindu-o din ocolul Bisericii, gânditorule de Dumnezeu.

   Înainte-stătător cetei Apostolilor s-a arătat Petru, iar Mucenicilor tu te-ai făcut stâlp Petre, purtătorule de Dumnezeu preaînţelepte, şi sfinţit slujitor dumnezeieştilor taine.


   Fiind învăţat de dumnezeiasca insuflare a cunoştinţei celor ce vor să fie, grăitorule de Dumnezeu, ai cunoscut mai înainte mutarea ta de la pământ prin mucenicie, către Dumnezeu cel dintru înălţime, Petre gânditorule de Dumnezeu.


   După naştere ai rămas Fecioară ca şi mai înainte de naştere, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, născând pe Ziditorul lumii; pentru aceea te lăudăm şi te slăvim întru toţi vecii.


   Iată că cetele patriarhilor, te-au primit pe tine Clemente mărite, tovarăş şi cu dragoste se veselesc neîncetat. Cu care împreună se bucură şi Mucenicii, Apostolii, Proorocii şi Drepţii cei din veac, vrednicule de laudă.

   Strugure de viaţă copt, te-a adus pe tine Petru, cu lucrarea Duhului, ca pe unul ce eşti vită a viei lui, Iisus, Dumnezeului nostru, că ai picurat vinul bunei-credinţe, care încetează beţia nedumnezeirii.

   Fiind plin de înţelepciune şi de Dar, Părinte, ai izvorât adâncime de învăţături şi râuri de tămăduiri dumnezeieşti, prin care usuci gârlele patimilor noastre, cu ploile Duhului, Clemente podoaba Mucenicilor.

   Sositu-ne-a nouă pomenirea ta slăvite cea de Dumnezeu luminată şi sfinţită şi de bună-însemnare, vestită şi lăudată şi sfântă şi de lumină purtătoare, veselind inimile şi sufletele, celor ce după datorie te laudă pe tine.


   Porţi în braţe pe Dumnezeu, Preasfântă, ca un scaun de foc, Preacurată, Care a luat fire omenească şi S-a amestecat cu ea după unire tainică, pentru milostivirea cea fără de măsură. Pentru aceea toţi te mărim pe tine.


   Să lăudăm pe minunatul Petru, care s-a orânduit mai înainte a preoţi cu sfinţenie şi care a luat sfârşitul preoţiei cu bună-laudă şi a urmat patimii lui Hristos.

   Pe Petru cel purtător de Dumnezeu să-l lăudăm, care s-a întărit cu toiagul dumnezeieştilor puteri şi cu sfinţenie a slujit şi s-a jertfit şi s-a adus lui Hristos jertfă.

   Să lăudăm pe Petru cel de Dumnezeu primit, care cu totul s-a luminat cu lumina Treimii şi cu strălucirea ei cea prealuminoasă se îndulceşte şi nouă ne cere mântuire.


   Dăruieşte-mi mie cu îndestulare mântuirea sufletului meu, căci ca un Ierarh ai stăpânire a dezlega şi a lega, îndreptându-mi greşelile cu rugăciunile tale preasfinţite.


   Tu eşti arma noastră şi zidul, Născătoare de Dumnezeu. Tu eşti sprijineala celor ce aleargă la tine; pe tine te îndemnăm şi acum spre rugăciune, ca să ne scăpăm de vrăjmaşii noştri.


   Pe care demult mai înainte a vestit-o adunarea Proorocilor, năstrapă şi toiag, şi tăbliţă şi munte netăiat, pe Maria a lui Dumnezeu fiică cu credinţă să o lăudăm, că astăzi se aduce în Sfânta Sfintelor să se hrănească Domnului.


   Luminată zi s-a arătat nouă astăzi, având pe Sfinţii următori ai Sfinţilor Apostoli, pe Clement dimpreună şi pe Petru, pe propovăduitorii credinţei şi nebiruiţii Mucenici. A cărora pomenire de peste an, toţi cu credinţă o săvârşim.


   Făclii purtând fecioare pe pururea Fecioara luminat petrecându-o, adevărat cu Duhul proorocesc ceea ce va să fie. Că Biserica lui Dumnezeu Născătoarea de Dumnezeu fiind, în Biserică cu mărire feciorească, pruncă fiind se aduce.

   După făgăduinţa cea sfântă, Născătoarea de Dumnezeu şi rodul cel slăvit, cu adevărat s-a arătat lumii ca cea mai înaltă decât toţi; care cu bună-cinste fiind adusă în Biserica lui Dumnezeu, rugăciunea celor ce au născut-o a plinit, fiind păzită cu Dumnezeiescul Duh.

   Cu cereasca pâine fiind hrănită, Fecioară, cu credinţă în Biserica Domnului, ai născut lumii pe Cuvântul pâinea vieţii. Căruia ca o Biserică aleasă şi cu totul fără prihană mai înainte te-ai încredinţat prin Duhul cu taină, Mireasă făcându-te lui Dumnezeu şi Tatălui.


   Nedeosebind unimea Fiinţei Treimii, Celei mai presus de fiinţă, Preafericite, ca pe o Unime nezidită, ai surpat pe Arie, arătându-ne nouă nedespărţirea Fiului, ca Unuia ce este aceeaşi Dumnezeire cu Tatăl şi cu Duhul.

   Încetat-a pornirea cea ucigătoare, a celor ce gonesc pe credincioşi. Vărsarea sângiurilor de tot s-a sfârşit, amândouă pecetluindu-se, înţelepte Petre, cu sfinţită mărturisirea ta, precum odinioară a stătut curgerea sângelui fiului lui Moise, prin pietricica Sepforei.

   Încuviinţându-te păstoreşte sfinţite Mucenice al lui Hristos, ai arătat nevoinţe muceniceşti, vitejeşte, şi luând cunună prin amândouă, prin preoţie, şi prin durerile patimilor celor muceniceşti, drept aceea roagă-te să ne mântuim noi.


   De mâna lui Dumnezeu ungându-te a fi preot, cel ce eşti de un nume cu Petru, şi părtaş faptelor lui. Oile cele cuvântătoare le-ai hrănit în livezile cele evangheliceşti, ca un păstor înţelept şi adevărat, şi moştenitor lui Marcu, după vrednicie te-ai arătat, cu sângele cel mucenicesc ţi-ai săvârşit călătoria credinţei, jertfindu-te pentru norod, şi cu Hristos închipuindu-te, roagă-te pentru sufletele noastre.


   Astăzi în Biserică se aduce Fecioara cea cu totul fără prihană, spre sălăşluirea Împăratului a toate, Dumnezeu, şi hrănitorului a toată viaţa noastră. Astăzi sfinţenia cea Preacurată, ca o junice de trei ani, în Sfintele Sfintelor se aduce. Acesteia să-i strigăm ca îngerul : Bucură-te ceea ce numai tu eşti între femei binecuvântată.


    Că de se va întâmpla odovania praznicului intrării în Biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu Duminică, se lasă slujba Sfântului Petru, şi se cântă când va vrea cel mai mare.
    Sâmbătă seara : La Vecernia cea mică Stihirile învierii, şi ale Născătoarei de Dumnezeu după obicei.
    La Vecernia cea mare, după obişnuita Catismă, La Doamne strigat-am... : Stihirile învierii 3, şi a lui Anatolie I, şi ale praznicului 3, glasul 1. Astăzi credincioşii...; şi ale Sfântului Clement. Podobnice 3, Slavă..., a praznicului, glasul al 8-lea. După ce te-ai născut tu..., Şi acum..., Dogmatica glasului ce se întâmplă. Vohod : Prochimenul zilei. La Litie, Stihirile praznicului. Slavă..., Şi acum..., a praznicului. La Stihoavnă, Stihirile învierii. Slavă..., Şi acum..., a praznicului. La binecuvântarea pâinilor : Născătoare de Dumnezeu Fecioară..., de 3 ori. Iar de nu este privighere, zicem Troparul învierii, Slavă..., al Sfântului Clement.


   Cel ce preamărit ai minunat marginile lumii, cu lucrările minunilor celor date ţie de la Dumnezeu, sfinţite pătimitorule. Că mai presus de fire, faci firea apei mării, a se despărţi întru cinstită pomenirea ta totdeauna, celor ce cu credinţă aleargă în Biserica ta cea zidită de Dumnezeu, prin moaştele tale cele făcătoare de minuni, şi după ieşirea a tot norodul, pe mare o împreunezi şi o faci a curge cu facere de minuni, Clemente preaminunate; roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


    La Utrenie, La Dumnezeu este Domnul... : Troparul învierii, de 2 ori. Slavă..., al Sfântului Clement, Şi acum..., al praznicului. După Catisme, Sedelnele învierii cu ale Născătoarei lor. Polieleul, şi Troparele : Soborul îngeresc..., Ipacoi şi Antifoanele glasului, Prochimenul şi Evanghelia învierii. Învierea lui Hristos văzând..., şi Psalm 50. Stihira învierii, Canonul învierii, şi cu al Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul pe 6, şi al praznicului al glasului 1, pe 4, şi al Sfântului Clement pe 4. Catavasie : Hristos se naşte..., După a 3-a Cântare, Condacul şi Icosul praznicului.


   Viţă a dumnezeieştii vii îmbrăcată cu sfinţire, tuturor arătându-se, picând dulceaţa înţelepciunii, cu rugăciunile tale, Preacinstite. Ca ţie, ca unei porfire ţesute, cântare gânditoare să-ţi aducem, Clemente Sfinte : Mântuieşte pe robii tăi.

    Şi SEDEALNA Sfântului, Slavă..., Şi acum..., a praznicului. După a 6-a Cântare, Condacul şi Icosul Învierii; şi citim Prologul. La a 9-a Cântare, cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită...; LUMINÂNDA învierii. Slavă..., a Sfântului Clement, Şi acum..., a praznicului. La Laude Stihirile Învierii 4, şi ale praznicului cu cea de Slavă..., pe 4, cu pripelile praznicului. Slavă..., Stihira învierii, Şi acum..., Preabinecuvântată eşti..., Slavoslovia cea mare. După Sfinte Dumnezeule..., Troparul învierii numai. Ecteniile şi otpustul. La ceasul 1, Troparul învierii, Slavă..., al praznicului, Şi acum..., a Născătoarei ceasurilor. După Tatăl nostru..., Condacul Învierii şi al praznicului asemenea şi la celelalte ceasuri le zicem schimbându-le.
    La Liturghie, Fericirile glasului pe 6, şi din Canonul praznicului Cântarea a a 9-a, pe 4. După Vohod, Troparul învierii, şi al praznicului şi al Sfântului. Deci Condacul învierii, Slavă..., al Sfântului Clement, Şi acum..., al praznicului. Prochimenul, Apostolul, Aliluia..., Evanghelia rândului şi a praznicului, Chinonicul : Lăudaţi pe Domnul din ceruri..., şi al praznicului.





   Astăzi se veseleşte cetatea Alexandria, fiind îmbrăcăminte ţie Muceniță, întru Dumnezeiască Biserica ta, avându-te preaînţelepţeşte. Pentru aceasta şi noi cu credinţă prăznuim Ecaterino, cinstită pomenirea ta, roagă-te pentru cei ce te cinstesc pe tine.

   Pomenirea Ecaterinei acum să o prăznuim; că aceasta cu adevărat toate puterile vrăjmaşului şi cu cuvântul şi cu fapta le-a surpat tare şi împotrivirea ritorilor. Deci pentru rugăciunile ei, izbăveşte-ne pe noi Dumnezeule de eresuri.

   Bucură-te preamărită Muceniță, cinstită Ecaterina; că în muntele Sinai, întru carele a văzut Moise rugul nears, întru acela Hristos, trupul tău cel plăcut lui Dumnezeu, acum mutându-l îl păzeşte, până la vremea venirii sale celei de-a doua.


   Cu apărarea Duhului, biruind pe potrivnicul, purtătorule de chinuri, Mercurie, ca un ostaş nebiruit, cu arma credinţei, ai tăiat multe mii de etiopi înţelegători, şi săvârşindu-ţi nevoinţa, după lege te-ai încununat cu toţi pătimitorii, mare Mucenice preafericite.

   Din Cer ţi s-a trimis înger cu voia Dumnezeiescului Duh, ca să-ţi vindece rănile, de care fiind tămăduit, ai suferit împungere cu frigări arse, fiind spânzurat, întins şi legat cu piatră prea-grea. Şi cu sângiurile tale, fiind stropit peste tot, Mucenice vrednicule de laudă.

   Fiind ostaş împăratului celui pământesc, Mercurie şi fiind silit de el să jertfeşti dracilor, cugetătorule de Dumnezeu, Fericite, ai răbdat munci şi arsura focului şi moartea cea silnică şi te-ai suit către Hristos, purtând cunună şi te-ai împreunat cu cetele Mucenicilor, rugându-te pentru lume.


   La prăznuirea de Dumnezeu înţelepţitei Mucenițe Ecaterina, cu bucurie să ne adunăm, o iubitorilor de Mucenici ! Şi pe aceasta cu laude ca şi cu nişte flori să o încununăm. Bucură-te strigând către dânsa, ceea ce ai mustrat gura cea îndrăzneaţă, a ritorilor celor bârfitori, ca unor plini de neînvăţătură, şi i-ai povăţuit pe ei la dumnezeiasca credinţă. Bucură-te ceea ce trupul la multe feluri de munci ţi-ai dat, pentru dragostea Făcătorului tău şi nu te-ai surpat ca o pruncă nebiruită. Bucură-te ceea ce în locaşurile cele de sus răsplătirea durerilor ai moştenit, şi întru slava cea veşnică te desfătezi, de care dorind cântăreţii tăi, să nu cădem din nădejde.


   După ce te-ai născut tu dumnezeiască mireasă, Stăpână, ai venit în Biserica Domnului, ca să te hrăneşti în Sfintele Sfinţilor, ca o sfinţită. Atuncea şi Gavriil s-a trimis la tine cea cu totul fără prihană, hrană ţie aducându-ţi, cele cereşti toate s-au minunat, văzând pe Duhul Sfânt, întru tine sălăşluindu-Se. Pentru aceasta nespurcată, neîntinată, ceea ce eşti în Cer şi pe pământ slăvită, Maica lui Dumnezeu, mântuieşte neamul nostru.


   Veniţi toţi iubitorilor de praznic să cinstim cu laude pe însăşi Născătoarea de Dumnezeu, cea Curată şi Fecioară. Fecioarelor veselindu-vă, întâmpinaţi cu făclii luminoase, pe Fecioara cea Curată, care s-a adus cu bucurie, la Biserica Făcătorului.


   Să se deschidă uşile cu credinţă şi să primească fecioarele purtând făclii, pe Maica Dumnezeului nostru cea Curată şi pe bucuria tuturor, care s-a adus la Biserică strigând : Bine eşti cuvântată între femei, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.


   După făgăduinţa cea sfântă, Născătoarea de Dumnezeu şi rodul cel slăvit, cu adevărat s-a arătat lumii, ca cea mai înaltă decât toţi. Care cu bună-cinste fiind dusă în Biserica lui Dumnezeu, rugăciunea celor ce au născut-o a plinit, fiind păzită de Dumnezeiescul Duh.


   Cu viaţa cea fără materie deprinzându-te şi la divanul cel fără de Dumnezeu ajungând, ai stătut purtătoare de biruinţă cinstită Ecaterino, înflorit purtând dumnezeiasca strălucire şi cu dumnezeiască putere îmbrăcată fiind, porunca tiranului ai batjocorit şi cuvintele ritorilor cele bârfitoare le-ai domolit, ceea ce ai fost mult-pătimitoare.


   Astăzi mulţimile credincioşilor adunându-ne, duhovniceşte să prăznuim şi pe dumnezeiasca fiică, Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea, care s-a adus în Biserica Domnului, cu bunăcredinţă să o lăudăm. Pe cea mai-nainte aleasă din toate neamurile, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, lui Hristos şi Dumnezeului nostru. Fecioare făclii purtând, mergeţi înainte, cinstind pe cinstită petrecerea pururea Fecioarei. Maicilor întristarea toate lepădând, cu bucurie împreună urmaţi, lăudând pe ceea ce s-a făcut Maică lui Dumnezeu şi solitoare de bucurie lumii. Toţi împreună cu bucurie, bucură-te, cu îngerul să strigăm celei pline de Dar, care pururea se roagă pentru sufletele noastre.


    Mieluşeaua Ta, Iisuse, Ecaterina, strigă cu mare glas : Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.


   Cu bunătăţile ca şi cu razele soarelui ai luminat pe necredincioşii filosofi şi ca o prealuminoasă lună, ce umbla în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit şi pe împărăteasa o ai încredinţat, dimpreună şi pe muncitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată fericită Ecaterino, cu poftă ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos Mirele cel preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească; Căruia împreună cu îngerii înainte stând, pentru noi te roagă, cei ce săvârşim cinstită pomenirea ta.


    Mucenicul Tău, Doamne, Mercurie întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


   Nevoinţele muceniciei trecând ca un ostaş nebiruit, Împăratului celui nemuritor ai stătut înainte, Mucenice Mercurie, unde împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală grăbeşte cu rugăciunile tale, spre ajutorul celora ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta.


   Fecioare lăudaţi, maicilor prăznuiţi, popoare preamăriţi, preoţi binecuvântaţi, pe preacurata Maica lui Dumnezeu, că cu trupul pruncă fiind mai înainte s-a adus în Biserică, ca un locaş preasfânt al Domnului. Pentru aceasta, prăznuire duhovnicească prăznuind, o lăudăm pe ea, ca ceea ce este folositoarea neamului omenesc.


   Sfânta Sfintelor fiind Născătoarea de Dumnezeu, după vrednicie s-a adus a locui întru cele sfinte, ca un chivot însufleţit al lui Dumnezeu şi cu adevărat locaş dumnezeiesc al Sfântului Duh, Fecioară Maică. Pentru aceasta s-a sălăşluit întru tine Unul-Născut din Tatăl şi Cel de o Fiinţă cu Duhul Sfânt, Fiul tău neispitită de nuntă îndumnezeind toată omenirea.


   Pentru rugăciunile Ecaterinei, preaînţeleptei Mucenițe, Hristoase, ochiul sufletului meu cel întunecat luminează-l, dându-mi mie, Stăpâne, razele vărsării tale de lumină, care pierde toată negura greşelilor mele celor stricătoare de suflet.

   Îndreptată fiind cu dumnezeieştile porunci ale Stăpânului, ceea ce eşti cu totul înţeleaptă şi cu dragostea Lui aprinzându-te, ai alergat la lupte sârguindu-te, şi minţile tiranilor Ecaterino le-ai îngrozit, cu cuvântul şi cu înţelepciunea şi cu Darul.

   Ocârmuită fiind cu mâna cea tare a lui Hristos, Mărită, de viforul idolesc Muceniță ai scăpat neudată, înotând cu vetreala Crucii şi cu dumnezeieştile vânturi ale Duhului, cântând cântare lui Dumnezeu.

   Bucurându-te cu podoabele fecioriei înţeleaptă Ecaterino şi dumnezeiască cunoştinţă din Cer având, pe ajutătorii cunoştinţei celei cu nume mincinos, cu bună îndrăzneală şi bărbăteşte i-ai ruşinat, pe aceia cu putere biruindu-i.


   Cela ce te cunoaşte, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, întoarcere de la tot eresul poartă. Că ai născut pe Cel ce S-a făcut trup fără schimbare, pe Cel mai înalt, Născătoare de Dumnezeu, decât toată făptura, pe Cuvântul lui Dumnezeu cel pururea veşnic.


   Împreună cu cetele cele de sus, stând înaintea izvorului bunătăţilor, bucurându-te Mercurie şi umplându-te de dumnezeiasca îndulcire, pururea pomenite. Păzeşte pe cei ce cu dragoste săvârşesc pomenirea ta şi cântă Domnului : Că cu slavă S-a proslăvit.

   Cu voia ta ai intrat la nevoinţa muceniciei, Înţelepte, fiind întărit cu puterea lui Hristos, Celui ce de voie pentru noi a răbdat cu trupul patimile cele de mântuire şi bucurându-te strigai : Să cântăm Domnului, că cu slavă S-a proslăvit.


   Cuvântul tiranului de faţă l-ai defăimat fiind înfrumuseţat cu mărturisirea lui Hristos, Fericite, şi ai suferit toate felurile durerilor veselindu-te Mercurie şi strigând Celui ce te-a întărit pe tine : Să cântăm Domnului, că cu slavă S-a proslăvit.


   Din Fecioară pruncă Te-ai arătat întrupat, pentru noi făcându-Te Om ca şi noi şi ai arătat pe pătimitorul tău Mercurie, că s-a făcut mărturisitor credincios patimilor Tale, carele cânta Ție neîncetat : Să cântăm Domnului, că cu slavă S-a proslăvit.


   Cu pornirile tale cele din voie ai venit la patimă de bună voie, pe Hristos urmând. Şi biruind luminat pe stăpânitorul întunericului lumii, de cunună purtătoare te-ai arătat, Ecaterino de Dumnezeu primită.

   Cu tăria minţii ai mustrat pe muncitorii cei ce se tăvăleau întru adâncul nedumnezeirii, ritorisind arătat învăţăturile cunoştinţei de Dumnezeu, cu dumnezeiasca înţelepciune, Muceniță cu totul lăudată, luminată fiind.

   Cela ce a şoptit întocmai Dumnezeire în urechile Evei, de fecioară tânără acum se calcă. Că cu arma Crucii îngrădindu-se, a ruşinat Ecaterina Mucenița, pe cela ce fără măsură se lăuda.


   Mintea mea cea omorâtă cu lucrarea vieţii celei ce s-a arătat din tine lumii, ridică-o, bubele şi rănile păcatului ungându-le de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti singură cu totul fără prihană.


   Cu totul fiind înfierbântat de dragostea cea dumnezeiască, Slăvite, focul şi legăturile şi săbiile şi muncile, ca un vis le-ai socotit.

   Lăudat-ai pe Ziditorul, împreunându-te cu bătăi cumplite, Mucenice înţelepte şi primind vindecarea rănilor.


   Întărindu-te cu toiagul cel dumnezeiesc, Mucenice, ca un pătimitor cu bună-putere, ai smerit trufia vrăjmaşului.


   Ca să însemneze mai înainte naşterea ta cea mai presus de gând, Curată, s-a arătat rug arzându-se cu foc şi nicicum mistuindu-se.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.


   Astăzi săvârşim credincioşii, cu cântări dintr-un glas, toată întrarmarea cea sfinţită a lui Mercurie. Îngerii cu veselie împreună binevoiesc, Mucenicii acum se bucură cu veselie. Pentru aceea s-a arătat slavă Mucenicilor, împreună şi laudă.


   Marele, pătimitorul şi Mucenicul Mercurie, fiind mai înainte ostaş, a ieşit la război, scoţând la iveală credinţa cea cu nume mincinos a rătăcirii şi a nedumnezeirii elinilor şi mărind credinţa cea nemişcată şi adevărată a lui Hristos împăratului, fiind îmbrăcat cu cinstita Cruce, ca un ostaş întrarmat al Lui şi lăudându-se luminat cu dumnezeieştile patimi. Pentru aceea toţi cu un glas să-l binecuvântăm, ca pe o slavă a mucenicilor, împreună şi laudă.


   Înţelepciune cu adevărat din Cer, prin gura lui Mihail luând, Muceniță prealăudată şi întru lupte nebiruită, cu înţelepciunea cea din afară pe ritori ai ruşinat; iară cu înţelepciunea cea dumnezeiască, înşelăciunea ai micşorat. Pentru aceasta văzând nevoinţa ta Ziditorul, a stătut de faţă întărindu-te, zicând : Vino, suie-te, că vistieriile te aşteaptă. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


   Mucenicul Mercurie nevoindu-se, a ruşinat pe vicleanul şi s-a arătat tare purtător de cunună al lui Hristos. Pentru aceasta acum s-a împreunat cu cetele cele cereşti, după vrednicie, împărtăşindu-se de slavă neschimbată. Pentru aceea cu credinţa săvârşim sfântă pomenirea lui.


   Davide mergi înainte în Biserica lui Dumnezeu şi bucurându-te primeşte pe Împărăteasa noastră şi către dânsa strigă : Intră Doamnă, în Biserica Împăratului intră, a cărei slavă acoperit se cunoaşte, din care miere şi lapte va să curgă tuturor lumina Hristos.


   Vitejească împotrivire Ecaterino ai arătat, Muceniță pururea lăudată, vrăjmaşului foarte cu răbdare împotrivindu-te şi călcându-l pe el cu picioarele tale cele înfrumuseţate, prin puterea Crucii, purtătoare de biruinţă, lauda Mucenicilor.

   Mireasa lui Hristos, Ecaterino preafericită, te-ai arătat, cu razele cele luminoase, ale dumnezeieştii frumuseţi luminându-te şi cu podoaba strălucită fiind. Pentru aceasta şi veselindu-te, cânţi Stăpânului : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

   Tirăneasca trufie ai surpat-o şi cu dumnezeiescul cuvânt al înţelepciunii tale, ca dintr-o prăpastie, din slujirea drăcească cea înşelătoare pe cei amăgiţi i-ai răpit, învăţând pe cei cei cântă, să strige lui Hristos : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

   Binevestita şi de lumină purtătoarea prăznuire a strălucitei tale pomeniri, prealăudată, călcând tare îndrăzneala vrăjmaşului, ca soarele a răsărit, întru care cu mare glas Stăpânului strigăm : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.


   Acum tăria s-a surpat Fecioară, a celor ce se leapădă de închinăciunea cinstitei Icoanei tale şi a Celui ce mai presus de minte S-a întrupat din tine şi lumea toată a luminat şi a tuturor Sfinţilor; iară pe cei ce te cinstesc cu credinţă i-ai luminat, ceea ce una eşti prealăudată.


   Apropiatu-te-ai de Stăpânul tău, cu patimile mărturisirii celei dumnezeieşti, gânditorule de Dumnezeu şi de la Dânsul ai luat cununi luminate, Mărite, ca un nebiruit.

   Îmbrăcatu-te-ai acum cu haină ţesută din Darul cel de sus, dezbrăcându-te Mucenice de hainele stricăciunii şi ale omorârii.


   Nevoindu-te, Mărite, împotriva păcatului până la sânge, te-ai arătat purtător de biruinţă şi te-ai învrednicit slavei celei de sus.


   Peste tine S-a pogorât Cuvântul cel mântuitor, pururea Fecioară, ca o ploaie şi a uscat ploile mulţimii dumnezeilor.


   Cu dragostea Stăpânului tău fiind aprinsă Muceniță prealăudată şi căutând să vezi frumuseţea lui cea neasemănată, cu gând de bunăvoie, rănilor pe tine te-ai dat, strălucind cu darurile fecioriei.

   Cu chinuri preasfinţite, bună-fecioară, înfrumuseţându-te pe tine însăţi înţelepţeşte, ai intrat în cămara cerească a lui Hristos şi acum luminat veselindu-te, cu Mirele tău te-ai împreunat, Preafericită.

   Fecioară prealuminată te-ai arătat, iubind pe unul Cel dorit şi în urma Lui preagrabnică alergare săvârşind; la mireasma înţelegătorului Tău mir, Celui deşertat, ai strigat : Alerg, Mirele meu.


   Adevărată de Dumnezeu Născătoare, pe tine toţi cunoscându-te, preacurată Stăpână, pe Cel ce S-a născut din tine Dumnezeu Cuvântul ştiindu-L, Îl vestim în două fiinţe şi două voi, osebit volnice cunoscut, Fecioară dumnezeiască Mireasă.


   Întinzându-te Mercurie şi fără de milă tăindu-te cu ascuţituri, ai răbdat, fiind întărit cu dumnezeieştile nădejdi.

   Întărindu-ţi inima cu piatra cugetului, fiind îngreuiat cu piatră, nu te-ai smintit Mercurie.


   Făcându-te părtaş patimilor Stăpânului tău, te-ai împărtăşit slavei Lui şi dumnezeieştii străluciri.


   Fecioară ceea ce ai născut Viaţa, care a omorât pe moarte, omoară păcatul meu cel viu.


   Pe tine toată strălucită, cu preafrumoasă raza fecioriei şi cu muceniceştile sângiuri vopsită, fecioară, văzându-te Cuvântul cel Bun şi Preacurat, în cămările cereşti te-a sălăşluit.

   Putut-ai prin Cruce a strica stăpânia tiranilor şi a înţelepciunii lumeşti deşertăciunea ai vădit, izvorând dogmele învăţăturii cele de Dumnezeu insuflate, ceea ce eşti cu mare înţelepciune, Ecaterino pururea pomenită.

   Pe Cela ce cu înşelăciune mai întâi a izgonit pe Adam din desfătarea raiului, dureri de răni, tare răbdând, l-ai surpat pe pământ, Muceniță prealăudată şi cu cununile împărăţiei te-ai încununat.


   Milostiv pe Judecătorul şi Fiul tău, de Dumnezeu Născătoare Fecioară şi Mântuitorul din nevoi, cu rugăciunile tale Maică, fă-L ca să-mi fie mie în ziua judecăţii; căci către tine una, nădejdea îmi pun.


   Cuvântul cel mântuitor te-a întărit pe tine înţelepte Mucenice, văzându-te că rabzi pentru Dânsul tot felul de munci şi prin înger îţi poruncea să fii îndrăzneţ Mercurie. Şi nicicum să nu te spăimântezi de îngrozirea tiranilor.

   Omorâtu-s-a şarpele cel cu multe închipuiri şi se calcă de picioarele cele frumoase, ale pătimitorului şi viteazului ostaş. Că cu porniri de bunăvoie a mers spre munci şi spre chinuri şi către moarte plin de strălucire.


   Toată voirea inimii deplin ai adus-o Stăpânului, Fericite, şi răbdând pentru El chinuri, te-ai încununat de Dânsul ca un biruitor. Şi acum împreună cu toţi Mucenicii stai înaintea Lui în ceruri.


   Cu glasul îngerului, ai zămislit întru tine pe Îngerul Sfatului Celui Mare, Fecioară şi întrupându-Se din preasfinte sângiurile tale, Preacurată, ai născut pe Cela ce a arătat tuturor intrările în viaţă, pentru nespusa Lui milostivire.


   Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viaţa mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog : Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.


   Ritoriceşte grăind astăzi Ecaterina, Mucenița, a oprit necredinţa ritorilor, cele de minte vătămătoare, că înger din Cer a stătut înaintea ei, putere dintru cele de sus dându-i; care şi luându-o cu credinţa, a strigat : Hristos este lauda Mucenicilor.


   Viaţă cinstită dumnezeieşte iubitorilor de Mucenici ridicaţi acum, cinstind pe preaînţeleapta Ecaterina. Că aceasta în privelişte pe Hristos a propovăduit, şi pe şarpe l-a călcat, mintea ritorilor defăimând.


   De la Dumnezeu înţelepciune a luat din pruncie Mucenița, şi înţelepciunea cea dinafară toată, bine a învăţat. Cunoscând dintru aceasta mişcarea şi facerea stihiilor cu amănuntul, şi pe Cela ce a făcut acestea din început cu cuvântul, mulţumire Lui noaptea şi ziua a adus, idolii surpând, şi pe cei ce slujeau lor fără pricepere, mintea ritorilor defăimând.


Stih : Ecaterina înţeleaptă şi fecioară preafrumoasă...
Iar prin sabie şi Muceniță, o trei bunătăţi nespuse...
În a douăzeci şi patra zi sabia a luat..
Pe tânăra ritoră, la Cer o a mutat.

   Aceasta era pe vremea lui Maximian, în anii trei sute patru, trăgându-se din cetatea Alexandriei, fiica oarecăruia principe ce se numea Consta. Foarte frumoasă şi mare la trup, cu vârsta de optsprezece ani fiind. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa elină, şi romană sau latinească adică a elinului Omer şi a lui Virgilie preamăritul poet al latinilor, a lui Asclipie, a lui Hippocrat şi a lui Gallin doctorii a lui Aristotel şi a lui Platon, a lui Filistion şi a lui Evsevie filozofii. Şi învăţătura lui Ianni şi a lui Iamvri mari Magi. A lui Dionisie şi a Sibilei. Aceasta a învăţat încă şi tot meşteşugul retoricesc cât s-a aflat de către oameni. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte a multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei cari nu mai auzise de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a lui Maxentie fiului său, s-a prins pentru mărturisirea cea în Hristos, şi s-a cercetat cu multe feluri de munci. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna-grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi elini. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei, şi a luat cununa mărturisirii.

    Tot în aceasta zi, Sfinţii o sută cincizeci de ritori, care prin sfânta Ecaterina crezând în Hristos, şi băgându-se în foc, s-au săvârşit.

Stih : Bărbaţi ritori mai întâi împotriva înşelăciunii stând...
Aflători de cununi s-au făcut prin foc murind.

    Tot în aceasta zi, Sfânta împărăteasă, femeia lui Maxentie, care de sabie s-a săvârşit.

Stih : Tăindu-se soţia muritorului împărat..
Cămara împăratului cea nestricăcioasă a aflat.

    Tot în aceasta zi, Sfântul Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostaşi ai săi, care de sabie s-au săvârşit.

Stih : Împreună cu oastea ta Porfirie spre sabie.
Ca un stratilat veneai cu osârdie.

    Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului marelui Mucenic Mercurie.

Stih : Mercurie deişi eşti de sabie lovit...
Însă tu şi mort, pe vrăjmaşul Domnului l-ai rănit.

   Acesta a fost pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian, la anii două sute cincizeci şi cinci, trăgându-se cu neamul de la răsărit. Şi numărat fiind în pâlcul ce se numea al martisiilor. Fiind fiu oarecăruia scit ce se numea Gordian. Deci fiindcă odată a biruit pe barbari, căci i s-a arătat înaintea lui îngerul Domnului, şi i-a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta s-a suit la vrednicia arhistrategului; adică s-a făcut general voievod. Deci acesta pentru mărturisirea lui Hristos a stătut înaintea lui Deciu, şi legându-l la patru pari, i-a tăiat trupul cu cuţitele. După aceea l-a întins deasupra pe foc, pe carele l-a stins cu pâraiele sângiurilor sale, apoi l-a bătut, şi l-a spânzurat, cu capul în jos, legându-i o piatră prea-grea de grumazi. După aceea l-a bătut cu bice de ştreang ce erau arămite. Iar la cea de apoi, aducându-l la Cezareea Capadociei, i-a tăiat capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era Sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani. Mare la trup, frumos la faţă, galben la păr pe care îl împodobea şi fireasca rumeneală, ce strălucea în obrazul lui.

    Tot în aceasta zi, Preacuviosul Părintele nostru Petru Sihastrul.

Stih : Cu linişte priveliştea vieţii ţi-ai săvârşit...
Petre ajungând către limanul cel liniştit.

   Acest sfânt Părintele nostru Petru, a fost născut din părinţi evlavioşi, de la Marea Neagră, şi după ce a petrecut cu părinţii săi numai şapte ani, toată cealaltă rămăşiţă a vieţii sale a petrecut-o la filozofie, şi la sihăstrie. Căci mai întâi s-a nevoit la Galatia, apoi pentru ştiinţa sa, s-a dus la Palestina, şi după ce s-a închinat acolo la toate sfinţitele şi sfintele locuri, s-a pogorât la Antiohia, şi închizându-se într-o chilie, luă aminte de sine, vorbind cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni, fără să mănânce alte bucate decât puţină pâine cântărită, bând şi prea-puţină apă. Şi acestea însă le întrebuinţa la fiecare două zile. Drept aceea pentru ale sale bunătăţi, a luat de la Dumnezeu stăpânire asupra dracilor, vindecând pe oarecare Daniil. Pe acesta apoi catehisindu-l, l-a făcut de o râvnă cu el împreună sihastru. Şi a multora orbi, ochii le-a vindecat, şi alte feluri de boli a tămăduit; şi alte încă multe isprăvi se vestesc ale acestui cuvios, altele prin scris, iar altele prin singură predanie. Acesta dar, mare şi vestit făcându-se în toată Antiohia, şi în toate laturile ei, şi vieţuind ani nouăzeci şi nouă, s-a mutat către veşnicele locaşuri.

    Tot în aceasta zi, Sfinţii şase sute şaptezeci de Mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Stih : Taie bărbaţi două zecimi întreit zece...
Cu care împreună şi alţi bărbaţi, de şapte ori zece.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Lauda Mucenicilor, şi învăţătoare bunei-credinţe ai fost, luminatului tău Mire Hristos, mulţime de Mucenici aducând, cu care împreună strigi prealăudată cântând : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cuvântul tău preaînţeleaptă spre mântuire a răpit pe mulţi din nebunia idolească şi Mucenici de lumină purtători i-a arătat, pe cei ce cu mare glas împreună cu tine strigă : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Fecioara după Tine urmând, Ție s-a adus, de sabie fiind tăiată, a Ta preacurată patimă urmând şi Ție, Ziditorului, strigând şi grăind : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Sfântul Sfinţilor, întru tine cu sfinţenie sălăşluindu-Se, Curată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, întrupat din tine S-a născut, ca să mântuiască pe cei ce strigă cu credinţă : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Fiind strălucit, cu lumina strălucirii celei de sus, viteazule ostaş, luminezi pe cei ce te laudă acum pe tine şi cântă : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Lăudat-ai pe Făcătorul de bine al tuturor, înfierbântându-te de râvna Lui, Fericite, şi arzându-te cu focul cel simţitor şi cântând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Cei ce aduceau cinste pietrelor, având împietrită simţire, au îngreuiat grumazii tăi cu piatră, Mucenice Mercurie, care strigai : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   Amestecând sângele tău cel cinstit, cu sângiurile Stăpânului celui Iubitor de oameni, te-ai arătat părtaş patimilor Lui, Mercurie, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   Cetele îngerilor, se spăimântează de adâncimea tainei tale, Născătoare de Dumnezeu. Că Dumnezeu s-a arătat din tine întrupat, Căruia cântăm Preacurată : Doamne Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   Cu învăţăturile Tale, împărăteasa crezând, a alergat la creştinătate şi tare a răbdat simţirea durerilor şi Împărăţiei Cerurilor celei neschimbate arătat s-a învrednicit, strigând Stăpânului : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L pe Dânsul întru toţi vecii.

   Cu Mucenicii să fie cererile credincioşilor; că purtătoarea de chinuri stă înaintea lui Hristos, cerând cele mai bune şi cele solitoare de mântuire, celor ce săvârşesc cu osârdie preasfântă şi cinstită pomenirea ei şi cu credinţă cântă : Noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Deschizând uşile raiului, te-a primit Mirele pe tine, preaînţeleaptă, şi în cămară preacinstită a locui te-a făcut, şi împărăţiei părtaşă ca pe cea împărtăşită patimilor Lui te-a arătat, Căruia acum stând înainte fiica Împăratului luminată, împodobită, pe noi să nu ne uiţi.

   Cu cuvinte amăgitoare te-a ispitit tiranul, vorbe momelnice punându-ţi înainte cumplitul, nădăjduindu-se că va slăbi tăria ta, Mărită. Dar, vrând a te face Mireasă lui Hristos, ai strigat Stăpânului : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Mai sfinţită eşti Născătoare de Dumnezeu, cu totul fără prihană, decât ceata îngerilor cea mai presus de lume. Că pe Ziditorul şi Domnul lor ai născut din pântece fecioresc şi neispitită de nuntă, pe Dumnezeu cel în două fiinţe şi într-un Ipostas, Cel ce S-a întrupat neamestecat şi neschimbat.


   Ceata pătimitorilor te-a primit pe tine adaos, fiind împodobit şi luminat cu cinstite frumuseţi, ale preacinstitelor tale patimi şi a mărturisirii tale celei de bună credinţă şi cinstite, şi acum strigi neîncetat : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Cu cuget de bunăcredinţă ţi-ai săvârşit nevoinţa, Mărite, şi cu cuget de vitejie ai ruşinat pe vrăjmaşul, ca un biruitor, ridicând biruinţă cerească, te veseleşti acum cu cetele îngereşti, cu care strigi neîncetat. Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Sfârşindu-te prin sabie, fericite Mercurie şi dobândind sfârşitul cel ce-ţi era dorit, că pământul l-ai adăpat cu vărsarea sângiurilor, iar purtătorul de biruinţă şi fericitul trup, l-ai arătat mai alb decât zăpada, cântând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Ca pe o pricină a reînnoirii noastre, Preacurată, toţi credincioşii te lăudăm pe tine, că mai presus de pricină ai născut pe Dumnezeu, Carele este pricina tuturor, Carele dintru a Sa milostivire, a înnoit chipul cel sfărâmat din răutate, însă-ţi binecuvântată şi plină de Dar.


   De şapte ori cuptorul, muncitorul Haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Mutatu-te-ai la cămările cele luminoase, cu îmbrăcăminte de mireasă împodobită fiind, făclie feciorească având în dreapta, iar în cealaltă purtând capul tău cel tăiat. Şi acum stând înaintea lui Hristos Mirelui tău, pe cei ce te laudă pe tine, păzeşte-i.

   Primită a fost rugăciunea ta, de Dumnezeu înţelepţită, că pe cei ce numesc cu credinţă numele tău cel cinstit, îi mântuieşte Stăpânul de ispite, şi bună-sănătate le dăruieşte, izbăvindu-i de toate felurile de neputinţe sufleteşti şi trupeşti. Pentru aceasta bucurându-ne, pe tine Ecaterino te fericim.

   Ajuns-ai acum la limanul cel lin cu cuviinţă, şi uşor trecând marea lumească, Muceniță, de valuri neispitindu-te, preaînţeleaptă. Şi bogăţie de multe feluri lui Hristos aducând fecioară, mulţime de Mucenici, Ecaterino preafericită.

   Înlăuntru în cămările cereşti acum, cu ceata fecioarelor dănţuind, cu muceniceşti raze strălucită fiind, Ecaterino preaînţeleaptă, dezleagă legăturile greşelilor mele, cu osârdie rugând pe Făcătorul de bine al tuturor, pentru Carele sângele ţi-ai vărsat.


   Arătatu-te-ai, o Fecioară, Maică a lui Dumnezeu, mai presus de fire născând cu trup pe Cuvântul cel Bun, pe Carele din inima Sa, Tatăl l-a izbucnit mai înainte de toţi vecii, ca un Bun. Pe Care acum şi mai presus de trupuri Îl cunoaştem, măcar că şi în trup S-a îmbrăcat.


   Puroaiele mucenicilor, acum prin Dar, dau bun miros, cu Darul şi cu cuvânt negrăit, gonesc patimile noastre cele împuţite. Şi oasele izvorăsc ape de tămăduiri, şi adapă sufletele celor ce laudă lucrarea minunilor lor.

   Ca pe un turn mare al Bisericii lui Hristos, şi ca pe un stâlp neclintit, ca pe o cetate nebiruită cu adevărat, ca pe un ostaş tare al lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, ca pe un gonitor vrăjmaşilor, şi ca pe un luminător gândit şi a toată lumea, te lăudăm pe tine, Sfinte.

   Înger luminos ai avut întru ajutor la pătimirea ta, cugetătorule de Dumnezeu; pentru aceea muncindu-te, şi cu făclii arzându-te, şi chinuindu-te cumplit, şi cu sabie tăindu-te, nu te-ai spăimântat Mucenice al lui Hristos, preaviteazule.


   Ziuă plină de lumină, de veselie şi de bucurie ne-a strălucit nouă, dumnezeiasca ta pomenire, celor ce te cinstim pe tine, Mucenice Mercurie; întru care adu-ţi aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine, şi ne scapă pe noi de supărări cumplite, de primejdii şi de patimi.


   Ceea ce eşti uşa luminii, luminează sufletul meu cel orbit de patimi, şi întunecat de cugete viclene, şi care este în primejdie, şi mă scoate din supărări şi din nevoi, şi din scârbe : Ca să te slăvesc pe tine nădejdea şi întărirea credincioşilor.


   Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt, de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o slăvim.


   Întăritu-ţi-ai mintea femeiască, o fecioară Ecaterino preacinstită, lauda purtătorilor de chinuri, şi nebunia filozofilor întru Dumnezeu, o ai înfruntat, ca o bârfire şi băsmuire; pe Maica lui Dumnezeu cea cu totul fără prihană, cu adevărat ajutătoare agonisindu-ţi.


   Taberele vrăjmaşilor, şi semeţiile dracilor, de tot le-ai surpat la pământ, Mercurie fericite, şi ai luat cununa din mâna Ziditorului tău, ca un mărturisitor al adevărului, şi mântuieşti pe toţi de tot felul de scârbe, şi de smintelile celui străin.


   Cele mai dinlăuntru ale Bisericii, astăzi Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pe tine te-au primit, prin mâinile Arhiereului întru care de la trei ani până la cincisprezece ai petrecut fiind hrănită cu mâna dumnezeiescului înger, ca un sicriu sfânt al Celui ce toate le-a zidit.


   Pomenirea cea preasfinţită a cinstitei pătimirii tale, Ecaterino prealăudată săvârşind, slăvim cu glasuri neîncetate, pe Cela ce ţi-a dăruit ţie răbdare tare şi de biruinţă purtătoare pe tine te-a arătat şi cuvânt ţi-a dat, Carele a îngrozit pe ritori, Iisus, Iubitorul de oameni şi Mântuitorul şi Domnul. (De două ori)

   Muceniţă de bunăvoie te-ai arătat, Ecaterino prealăudată pe muncitori foarte tare, mustrând şi cumplită nebunia mulţimii dumnezeilor cu luminarea cunoştinţei de Dumnezeu surpând, şi cu dumnezeiescul Dar. Pentru aceasta ca pe o Muceniță şi ca o fecioară fără prihană, Hristos te-a încununat, Mântuitorul sufletelor noastre.

   Darul Duhului, Ecaterino prealăudată ai luat, întru deschiderea gurii, curăţindu-te pe tine însăţi cu osârdie prin viaţă şi cu gând răbdător, sprânceana tiranilor ai surpat, şi decât frumuseţea trupului, sufleteasca podoabă cu dumnezeiască înţelepciune mai mult ai cinstit, ceea ce eşti frumuseţea pătimitorilor.


   Cu viaţa cea fără materie deprinzându-te şi jertfelnicul cel fără de Dumnezeu surpând ai stătut purtătoare de biruinţă cinstită Ecaterino, înflorit purtând dumnezeiasca strălucire şi cu dumnezeiască putere îmbrăcată fiind, porunca tiranului ai batjocorit şi cuvintele ritorilor cele bârfitoare le-ai domolit ceea ce ai fost mult-pătimitoare.


   Astăzi în Biserică se aduce Fecioara cea cu totul fără prihană, spre sălăşluirea Împăratului a toate, Dumnezeu şi hrănitorului a toată viaţa noastră. Astăzi sfinţenia cea preacurată, ca o junice de trei ani, în Sfintele Sfintelor se aduce : Acesteia să-i strigăm ca îngerul : Bucură-te ceea ce numai tu eşti între femei binecuvântată.


   Lumina cea cu trei străluciri, luminându-te pe tine, Născătoare de Dumnezeu, în Biserica slavei cereasca hrană îţi trimite, mărindu-te pe tine.


   Din rădăcina lui David, ai odrăslit, Fecioară, Gavriil aducându-ţi ţie bucură-te, striga : Că pe Dumnezeu vei naşte Preacurată.


   Ferice de sfinţita şi dumnezeiasca însoţire a lui Ioachim şi a Annei, din care Curată născându-te, te-ai adus acum Ziditorului tău.


   Veniţi toţi credincioşii, pe cea singură fără prihană să o lăudăm, pe cea mai înainte propovăduită de Prooroci şi în Biserică adusă, care mai înainte de veci a fost rânduită a fi Maică şi în anii cei mai de pe urmă s-a arătat Născătoare de Dumnezeu. Doamne, pentru rugăciunile ei, pacea Ta dă-ne-o nouă, şi mare milă.





   Preafericite Alipie, din tinereţe ţi-ai dat viaţa ta lui Hristos Dumnezeului nostru. Acesta întărindu-te, ai supus cugetului patimile trupului, partea cea mai rea plecându-o celei mai bune. Pentru aceasta roagă-te, sa dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.

   Gânditorule de Dumnezeu Alipie, mare luminător te-ai arătat, carele cu strălucirea minunilor, şi cu dumnezeieşti lucrări, luminezi toată lumea cea de sub soare. Pentru aceasta după adormire, te-a primit lumina cea neapusă. Deci roagă-te, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.

   Stâlp neclintit te-ai făcut sihaştrilor, înţelepte Alipie, stând deasupra stâlpului îngreunându-te de arsură, şi de ger, şi de multă postire. Pentru aceea ai dobândit dumnezeieştile daruri ale Duhului, a vindeca bolile, şi a goni patimile cele cumplite. Şi acum te roagă, să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.


   Înălţat-a trupul tău ostenelile şi chinurile durerilor, şi pe năravuri le-a înălţat lumina, care strălucind cu Dumnezeiescul Duh, a luminat toate cu putere mai presus de gând. Că minunat s-a mărit sicriul tău, izvorând vindecări credincioşilor. Străină vedere, cum mormântul n-a legat, nici piatra n-a oprit puterea. Ci precum mai înainte de sfârşit, strigai nouă pocăiţi-vă, asemenea şi acum după moarte ne tragi către cunoştinţă.

   Veniţi să ne închinăm tot poporul în casa Domnului, unde este trupul cel preasfinţit al preafericitului, care cinstindu-l cu cântări veselitoare, şi cu făclii luminate, să strigăm către dânsul : Sfinte, apucă mai înainte, şi miluieşte pe cei din nevoi, şi ne răpeşte din valul, şi din viforul scârbelor, ca să mărim mormântul tău cel veselitor şi preacinstit, şi să cinstim chipul tău, carele izvorăşte mir.

   Avuţie nefurată, te are pe tine cetatea Laconelor, Fericite, vrednicule de minune Nicone, carele străluceşti cu luminări strălucitoare, căreia şi acum dăruieşte-i pace, şi o umple pe ea cu semne de biruinţă, smerind trufia vrăjmaşilor şi taberele lor, cu săgeţile rugăciunilor tale, Părintele nostru şi umple inimile noastre de împărtăşirea ta cea milostivă, care te lăudăm pe tine cu credinţă, rugându-te cu îndrăzneală pentru sufletele noastre.


   Mulţimile călugărilor pe tine îndreptătorule te cinstim, Alipie Părintele nostru. Că prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericit eşti că lui Hristos ai slujit şi ai biruit puterea vrăjmaşului. Cela ce eşti cu îngerii împreună-vorbitor, cu drepţii şi cu Cuvioşii împreună-locuitor. Cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.


   Stăpână Fecioară Preacurată, care pe Fiul lui Dumnezeu l-ai născut cu trup, pe Acela ca pe un Bun roagă-L, să ne scoată din ispite şi din necazuri, pe noi cei ce cu credinţă te fericim, şi cerem al tău ajutor, o Preacurată ! Şi ne dăruieşte lăsare greşelilor celor ce am păcătuit.


   Răstignirea Ta, Stăpâne, care pentru noi oamenii îndelung-răbdând o ai suferit, Fecioara văzându-o cu plângere a strigat Ție : Fiul meu, cum Te-au pironit pe Cruce fii evreilor, şi Te-au omorât ? Ci scoală, ca să dobândească mărire, cei ce cu credinţă laudă Cuvinte, cinstitele Tale patimi.


   Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinţilor celor mai dinainte. Cuvioase, lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite, şi vieţii celor fără de trup, fiind în trup Alipie Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Bucură-se Lacedemonia având dumnezeiască racla moaştelor tale, care izvorăşte izvoare de tămăduiri, şi mântuieşte din nevoi pe toţi, cei ce aleargă la tine cu credinţă, Părinte Nicone Cuvioase. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.



   Calul şi pe călăraşul în Marea Roşie, Cela ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, Hristos i-a scuturat, şi pe Israil l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.

   Fiind plin de Dar, umple sufletul meu de bucurie ca să laud viaţa ta şi petrecerea ta Alipie, prin care ai veselit pe toţi deopotrivă cu îngerii, nevoindu-te.

   Ca pe alt Samuil te-a sfinţit Dumnezeu din pântecele maicii tale, Alipie fericite, şi te-a făcut a vedea cele ce vor să fie, ca pe un Prooroc dumnezeiesc, vrednicule de laudă.

   Ca să arate Dumnezeu strălucirea ta care ai avut pe urmă, bine nevoindu-te, când te-ai născut Cuvioase, a umplut locaşul de lumină dumnezeiască, mai presus de gând.


   Graiul cinstitului Prooroc a luat sfârşit, că iată Fecioara a născut pe Dumnezeu cu trup, Carele a ridicat pe oamenii cei ce erau mai înainte sfărâmaţi de păcatele greşelilor.


   Fiindu-ţi cuprins sufletul de dragostea patriei cereşti, şi poftind frumuseţile cele de acolo şi mărirea cea stătătoare, te-ai depărtat pe sineţi de patria cea de pe pământ şi de părinţi, Nicone pururea pomenite.


   Mutându-te din loc în loc, ai fugit de lucrurile cele trecătoare, lepădând avuţia cea lumească, cu mutările de loc, nesuferind Fericite, pe niciunul din cei nemernici să-ţi ocărască bunul-neam al sufletului.


   Preamărite s-au grăit în neamurile neamurilor pentru tine, ceea ce ai încăput în pântece pe Dumnezeu-Cuvântul şi rămânând Curată, Născătoare de Dumnezeu Marie; pentru aceea toţi te cinstim pe tine, care după Dumnezeu ne eşti nouă folositoare.


   Cela ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta, şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, unule Bunule şi Iubitorule de oameni.

   Ca un luminător pus pe sfeşnicul faptei celei mai bune, cu bunătăţile cele luminoase, Părinte, tot sufletul, care cu credinţă s-a apropiat de tine, l-ai luminat cu cugete de bunăcredinţă, izbăvindu-l de întunericul păcatului.

   Făcându-ţi mişcările sfinţitului tău gând către paza dumnezeieştilor legi ale Duhului, te-ai arătat înger pe pământ, luând vieţuirea îngerilor fiind cu trup, Părinte purtătorule de Dumnezeu, Alipie.

   Cu mintea te-ai arătat înstrăinat de cele supărătoare ale vieţii, pururea pomenite, şi cu osârdie ai mers către greutăţile petrecerii sihăstriei, arătându-ţi inima ta a fi locaş Duhului, Cuvioase.


   Fecioară Preacurată, palatul Cuvântului, arată pe sufletul meu casă Duhului și mă adapă cu apa izvorului celui începător de viaţă, pe mine care mă aprind de arsura păcatului, ca după datorie să te măresc pe tine.


   Alergând de la răsărit la apus, pe toţi i-ai aprins cu propovăduirea pocăinţei. Pentru aceasta ai aflat numire pe potriva ta, arătându-te purtător de numele pocăinţei, Cuvioase.


   Punând în sufletul tău Părinte, râvna Mergătorului înainte, propovăduiai mai înainte, arătarea lui Hristos cea de a doua în lume, şi ziceai : Faceţi din inimă roduri vrednice de pocăinţă.


   Bucură-te ceea ce singură ai născut pe Domnul a toată lumea. Bucură-te ceea ce ai pricinuit viaţa oamenilor. Bucură-te munte umbros şi netăiat. Bucură-te cea fără prihană, întărirea credincioşilor.


   Doamne, Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.


   Vieţii îngereşti urmând, cele frumoase ale lumii ca nişte gunoaie le-ai socotit, cărarea pocăinţei arătându-ne nouă, de Dumnezeu purtătorule Nicone Cuvioase. Pentru aceasta pe tine te cinstim, săvârşind acum pomenirea ta. Că eşti cu adevărat izvorul tămăduirilor.


   Lui Dumnezeu te-ai făgăduit Părinte din pruncie, fugind de mărirea deşartă a vieţii şi toată fapta bună din tinereţe alegând, ai pustnicit prealuminat. Crucea Domnului pe umeri luând, pe cărările Lui, Nicone ai umblat luminat. Şi urmând toată îndrăzneala Botezătorului Ioan şi râvna pocăinţei, propovăduitor te-ai arătat, strigând prin cetăţi pocăiţi-vă. Apropiatu-s-a împărăţia cerească a lui Hristos cea fără sfârşit, celor ce cu credinţă dreaptă şi cu gând curat o primesc pe dânsa acum. Pentru aceasta şi sicriului moaştelor tale ne închinăm cu bunăcredinţă, că este cu adevărat izvorul tămăduirilor.


   Alt Simeon te-ai arătat nouă, Înţelepte, că înălţându-ţi trupul de la pământ pe stâlp, Părinte Alipie, ai biruit cetele dracilor, cugetătorule de Dumnezeu, tânguindu-se amar şi i-ai gonit pe ei în locuri neumblate. Pentru aceea te-ai arătat podoabă dumnezeiască, laudă părinţilor, întărire sihaştrilor. Pentru aceasta strigăm ţie cu credinţă : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.


   Râvnei celei cinstite a Botezătorului ai urmat şi în lume ai propovăduit arătarea Ziditorului cea înfricoşată şi de a doua şi tuturor ai strigat : Acum faceţi roduri vrednice Domnului şi pocăinţă desăvârşită din inimă, Cuvioase Părintele nostru.


   Chiverniseşte Curată ticălosul meu suflet şi te milostiveşte spre dânsul, cel ce se alunecă de mulţimea greşelilor întru adâncul pierzării, ceea ce eşti cu totul fără prihană şi în ceasul înfricoşatei morţi, tu pe mine mă răpeşte, de la dracii cei ce mă clevetesc şi de hotărârea cea înfricoşată.


   O minune înfricoşată ! O taină nouă ! Striga Curata şi cea fără prihană Fecioara, când a văzut pe Domnul întins pe lemn. Cel ce poartă toate în palmă, ca un osândit Se osândeşte pe Cruce de judecătorii cei fărădelege.


   Dumnezeiască pogorârea Ta cunoscându-o Avacum cu mai înainte vederea, Hristoase, cu frică a strigat către Tine : Spre mântuirea poporului Tău ai venit, ca să mântuieşti pe unşii Tăi.

   Dragoste adevărată, milostivire şi credinţă, nădejde întărită şi vieţuire neînşelată, luând asupra ta Părinte, te-ai făcut slugă lui Hristos.

   Stând în stâlp nemişcat de pornirile cele potrivnice, ai biruit tabăra dracilor şi celor ce se clătinau te-ai făcut întărire nemişcată, Preafericite.

   Făcutu-te-ai plin de ape dumnezeieşti şi ai răcorit sufletele cele topite de arsura cumplitului păcat, gânditorule de Dumnezeu, întru-tot fericite Alipie.

   Arătatu-te-ai dracilor cu adevărat, cu totul înfricoşat şi neapropiat, muncindu-i pe ei cu biciul sfinţitelor tale rugăciuni şi departe gonindu-i, Alipie.


   Vindecă patimile sufletului meu, şi-mi luminează gândul şi inima mea, Stăpână, ceea ce ai născut pe Hristos, Dătătorul de lumină; pe Domnul cel Preabun.


   Dorind de cunoştinţă adevărată, Fericite, fapta ţi-ai făcut treaptă de suiş către socotinţă, lepădându-te de bârfelile elinilor.


   Curăţindu-ţi-se mai înainte ochii inimii cu fapte dumnezeieşti, vesteai mai înainte cele viitoare, având cuget văzător.


   Dăruieşte-ne nouă iertare greşelilor ca Cel ce eşti fără de păcat şi împacă lumea Ta, Dumnezeule, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine.


   Cela ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine mânec şi către tine strig : Luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Milostiv.

   Fiind dat cu totul la Atotţiitorul, Părinte, ai suferit cu osârdie stare îndelungată fără de acoperământ, pătimind tare de ploi şi de zăduf.

   Stând totdeauna Cuvioase întru laude şi întru rugăciuni, ai luat Darul strălucirii celei în trei Lumini, prin curăţia minţii şi ai strălucit lumină de vindecări.

   Îngrădindu-ţi trupul tău stâlp, nu te-ai oprit să alergi cu gândul către Cel dorit al tău, plin fiind de lumină.


   Născut-ai pe Sfântul Dumnezeu, Sfântă Fecioară, Carele s-a făcut Om pentru milostivire şi sfinţeşte pe cei ce-L sfinţesc pe Dânsul, cu credinţă şi cu frică.


   Pe cel ce era la tine nemernic, care era lovit cu rană de Dumnezeu trimisă, l-ai însănătoşit cu rugăciunile tale l-ai făcut a te cinsti pe tine.


   Casă prealăudată ai ridicat Mântuitorului făcându-te tu mai înainte casă vie şi însufleţită, dumnezeiescule.


   Viaţă ne-ai odrăslit nouă, Preacurată Născătoare de dumnezeu, pe Ziditorul şi Domnul, Carele înviază toate.


   Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate ca un Milostiv.

   Duhurile răutăţii de faţă împroşcând cu pietre, nicidecum nu te-au clătinat pe tine stând în stâlp şi pe piatra cea întărită.

   Mult ai răbdat, Cuvioase dându-ţi ţie Domnul răbdarea cea adevărată şi de toate nevoile te-a mântuit.

   Preastrălucită lumină se vedea deasupra stâlpului tău, Cuvioase, în toate zilele, luminându-ţi simţirile sufletului, făcătorule de minuni.


   Tare mângâiere întru scârbe, scăpare şi folositoare ştiută, toţi te avem pe tine, Născătoare de Dumnezeu; mântuieşte de primejdii pe robii tăi.


   Dumnezeul cel ce S-a proslăvit întru mădularele tale te-a slăvit pe tine, cu minunate minuni. Pentru aceea ţi-ai şi împlinit lipsa vieţii pe stâlp, ca să vorbească cu tine în casa cea dumnezeiască.


   Ca pe alt Moise te-a cunoscut pe tine Lachedemonia, îngreunând Egiptul patimilor cu bătăile dumnezeieştilor tale învăţături ale pocăinţei, scoţându-o din răutate.


   Mântuitu-ne-am de cumplite greşeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu şi luăm dumnezeiasca strălucire a Fiului şi Dumnezeului tău, Celui ce S-a întrupat negrăit din tine cea fără-prihană.


   Curăţeşte-mă. Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.


   Ca pe o pricină a faptelor bune şi frumuseţe a sihaştrilor, Biserica te slăveşte pe tine astăzi şi te laudă Alipie. Cu rugăciunile tale, dă celor ce cinstesc din dragoste vitejiile şi luptele tale, scăpare de cumplite greşeli, ca cela ce eşti cu numele neîntristării numit.


   De viaţa lui Alipie cea dumnezeiască şi întocmai cu a îngerilor, veniţi de vă miraţi, preoţi, împăraţi, călugări şi mireni şi noroadele cele de Dumnezeu înţelepţite. Şi să urmăm faptelor lui, ca şi părţii lui să ne învrednicim, cu rugăciunile lui, o iubitorule de praznic. Pentru că acesta laudă cerească cântă neîncetat lui Dumnezeu, ca cela ce este cu numele neîntristării numit.


Stih : Stâlpul cel drept carele pe Alipie îl ţinea...
Cel ce căuta a se sui la Cer şi acolo a rămânea.
În a douăzeci şi şasea zi Alipie trece...
Şi către casa cea fără de scârbe merge...

   Acesta a fost în zilele împăratului Iraclie, în anii şase sute opt, trăgându-se din cetatea Andrianopoliei Paflagonilor, care şi mai înainte de a se naşte, s-a arătat prin nişte semne dumnezeieşti maicii sale în ce chip vrea să fie. Şi după naştere a spăimântat, atât pe oamenii cei de atunci, cât şi pe cei de acum, cu vederea şi cu auzirea lui. Că se arătă maică-sa când era grea cu dânsul, că ţinea în braţe un mieluşel frumos, şi avea în corniţele lui făclii aprinse. Care era semn faptelor celor bune, şi strălucirii ce vrea să aibă mai pe urmă. Acesta dar s-a nevoit cu toată nevoinţa, şi a întrecut pe mulţi cu răbdarea, că a stătut pe stâlp cincizeci şi trei de ani. De aceea rănindu-l şi pe el vicleanul diavol, ca şi pe Iov cu rană, pentru aceasta Sfântul în pizma vrăjmaşului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a răbdat treisprezece ani, de nu s-a mai întors pe cealaltă parte, până când şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.

    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, ce-i zic pocăiţi-vă.

Stih : La Lachedemoni nicidecum demonul strică.
Căci îl alungă Nicon cu minuni şi cu frică.

   Acesta se trăgea din ţara Armeniei, fiind fiu oarecăruia boier mare. Deci auzind dumnezeiescul glas ce zice; «Tot cela ce va lăsa pe tată, sau pe mumă» şi celelalte; aceasta zic auzindu-o, îşi lăsă tot şi s-a dus la o mănăstire. La care a arătat tot felul de nevoinţă, şi a întrecut pe toţi monahii cei mai de înainte de dânsul, cu cea desăvârşită aspră petrecere. Iar după ce s-a înştiinţat tatăl său cum că se află la mănăstire, cerca pe la toate locaşurile călugărilor. Iar Sfântul ieşind din acea mănăstire, înconjură tot răsăritul, propovăduind tuturor şi zicând; Pocăiţi-vă. Deci s-a dus şi la ostrovul Critului şi de acolo la toate cetăţile şi oraşele lui, apoi s-a dus la cetatea Lachedemoniei, întru care făcând multe minuni, a făcut o biserică în numele lui Hristos Mântuitorul nostru. Unde aflându-se până în sfârşit, s-a mutat către Hristos cel dorit, luând de la dânsul cununa nevoinţei.

    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul.

Stih : Stâlpul cel tare al sihăstriei a căzut...
Stelian din viaţă s-a mutat.

   Acesta a fost sfinţit din pântecele maicii sale, şi s-a făcut locaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta împrăştiindu-şi bogăţia ce avea la săraci, şi făcându-se monah, a covârşit pe toţi monahii cei de atunci, prin aspra vieţuire, şi ostenicioasa sihăstrie. Apoi s-a dus la pustie, şi a intrat într-o peşteră, întru care aflându-se, primea hrană de la dumnezeiescul înger. Şi s-a făcut doctor de feluri de nevindecate patimi. Căci când urmă boală aducătoare de moarte şi mureau pruncii, şi părinţii rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credinţă numele acestui sfânt Stelian, şi zugrăveau sfânta lui icoană, iarăşi năşteau alţi prunci. Însă şi pruncii bolnavi, îi izbăvea de boală. Deci aşa vieţuind pururea pomenitul, şi vindecări şi minuni multe săvârşind, s-a mutat către Domnul.

    Tot în această zi, Sfântul Părintele nostru Acachie, cel de la scară.

Stih : De tot răul Acachie în viaţă fugind...
Se desfătează întru nesfârşite bunătăţi, viaţa lăsând.

   Acest Cuvios era într-o mănăstire ce se afla în Asia : Şi când era tânăr cu vârsta, vieţuia sihăstrească viaţă. Avea încă şi conducător şi bătrân, pe un monah foarte leneş şi neînfrânat. Deci atâtea necazuri şi supărări răbda de la el fericitul, încât la mulţi poate se par necrezute. Căci uneori avea ochiul negru de lovituri, alteori gâtul, şi alteori îşi avea rănit chipul. Iar după ce a trecut nouă ani, sub ascultarea nemilostivului aceluia bătrân, s-a mutat către Domnul, şi s-a îngropat în cimitirul părinţilor. Atunci bătrânul său, s-a dus la un mare şi înţelegător Părinte, şi ia zis lui : Fratele Acachie a murit iar înţelegătorul acela Părinte n-a crezut cuvintelor lui, iar bătrânul iarăşi i-a zis : Vino de vezi. Deci s-au dus amândoi la cimitir. Atunci marele acela Părinte, a întrebat pe Cuviosul Acachie, ca pe un viu aşa : «Frate Acachie ai murit ? Iar mulţumitorul şi adevăratul ascultător, a arătat încă şi după moarte supunerea sa. Deci răspunzând a zis : Şi cum este cu putinţă Părinte Cuvioase, să moară omul lucrător de ascultare ? Atunci ucenicul său cel mai de înainte şi bătrânul, îngrozindu-se de preamărita această minune, a căzut pe faţa sa cu lacrimi. Deci făcându-şi chilie lângă mormântul Cuviosului, acolo şi-a petrecut viaţa, cu înfrânare mărturisindu-se părinţilor pentru bătăile ce da Sfântului, şi zicând cuvântul acesta «Ucidere am făcut». Deci dumnezeiescul Acachie, cu acest fel de luptă, şi mucenicia ascultării săvârşindu-şi fericita viaţă, s-a învrednicit şi de sfârşit fericit. Iar cinstitele sale moaşte, au fost păzite din dumnezeiască putere mai presus de toată stricăciunea şi fireasca dezlegare. Şi au rămas întregi la multe treceri de ani. Deci s-a întâmplat odată ca să iasă monahii mănăstirii aceleia, să secere, vremea la aceasta chemându-i; şi numai doi fraţi au rămas în mănăstire. Unul adică, ca să păzească, iar celălalt pentru că era bolnav. Deci s-a întâmplat, şi a murit cel bolnav, iar celălalt frate singur fiind, nu putea ca să sape mormântul, şi să facă şi celelalte trebuincioase spre îngropare. Aşadar deschizând mormântul cel gata al Sfântului Acachie, a pus acolo pe fratele cel mort împreună cu Sfântul. Deci a doua zi mergând la mormânt, a aflat pe fratele cel mort aruncat afară din mormânt; şi iarăşi l-a băgat pe el în mormânt. Şi fiindcă iarăşi l-a aflat pe el aruncat afară, se tânguia către Sfântul îndreptându-se şi zicând : Auzit-am sfinte Acachie, că nimenea altul n-a sporit întru ascultare precum tu : Acum precum văd, te-ai făcut atât de neascultător şi mândru, încât nu primeşti pe fratele în mormântul tău, ci îl arunci afară. Deci, sau lasă-l pe el să se afle cu tine într-un mormânt, sau de-l vei arunca pe el iarăşi afară, mai mult nu te voi suferi, ci te voi scoate afară din mormânt. Aşadar a pus pe fratele iarăşi în mormântul Sfântului şi s-a dus. Iar a doua zi ducându-se iarăşi, pe fratele cel mort adică l-a aflat zăcând în mormânt, iar pe Sfântul Acachie nu l-a aflat. Şi aşa până astăzi se vede mormântul deşert, având numirea Sfântului Acachie.

    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov pustnicul.

Stih : Iacov osebindu-se de lume,
Acum locuieşte patria cea mai presus de lume.

   Acest fericit Iacov ducându-se la muntele ce este treizeci de stadii de oraşul Cirului, se zăbovea neavând peşteră, nici cort, nici colibă; ca prin acestea, să scape de fireştile nevoi. Şi acestea le zic, nu de la altul aflându-le, ci însumi cu ochii l-am văzut. Iar venindu-i lui odată boala de pântece, abia a înduplecat, ca să-l lase pe el, cei ce stau de faţă, şi să se ducă la casele lor, căci era învăţându-i pe ei cuvântul cel pentru ortodoxie. Ci şi ducându-se ei până ce s-a făcut seară, se muncea pe sine deşii firea îl silea pe el spre uşurare. Acesta precum am zis, avea acoperământ cerul, către toate nevoindu-se, ca în trup străin. Iar trupul lui era legat cu lanţuri foarte grele, pe sub cămaşa sa cea de păr, cu care erau legate, şi gâtul şi mijlocul său. Asemenea avea lanţuri spânzurate, împrejurul gâtului său, două pe partea dinainte, şi două pe partea dinapoi, care petrecându-se prin cercul cel de jos de alăturea, închipuia litera H, ci şi pe la coatele mâinilor avea câte un lanţ de fier. Hrana lui era seara linte muiată. Iar din aceste osteneli, a secerat darurile Duhului Sfânt. Căci şi un prunc fiind mort, pe care îl plângea tatăl său, şi zicea către Sfântul : Ştiu robule al lui Dumnezeu că poţi, numai nu te îngreuia a face rugăciune; pe acesta văzându-l Sfântul, şi înduplecându-se de lacrimile tatălui său, a înmânat pe copil, şi l-a dat pe el sănătos în mâinile tatălui său. Deci multe sunt faptele Sfântului acestuia, ci pentru mulţime lăsând pe cele multe, de una numai să pomenim. Acesta mult ispitindu-se de către draci, cu singură rugăciunea îi izgonea pe ei. Căci oarecine îi aducea lui apă de departe, de două ori pe săptămână, şi închipuindu-se diavolul pe sine întru asemănarea Sfântului, întâmpina pe la mijlocul căii pe cel ce ducea apa, şi luându-i apa îl trimitea pe el acasă. Aceasta făcând-o, se silea ca prin lipsa de apă să aducă pe Sfântul întru nedumerire. Iar oarecând peste vreme venind aducătorul de apă, nesimţindu-l spurcatul diavol, văzându-l bătrânul i-a zis : Ce este aceasta fiule ? Multă vreme a trecut, de când n-ai adus apă, şi am venit nu în mică supărare pentru lipsa de apă. Iar acela i-a răspuns; Pururea Părinte, la ceasul şi ziua rânduită, eu aduc apă, ci tu întâmpinându-mă, când într-un loc, când într-altul, nu mă iertai ca să vin aicea. Iar Sfântul a zis către dânsul : De acum înainte, măcar de mii de ori de mă vei vedea că te întâmpin şi te opresc, sau te cert pe tine fiule, să nu-mi dai vasul până ce va ajunge la locul acesta. Aşa bine s-a nevoit, şi mare făcător de minuni făcându-se, întru bucurie s-a mutat către Domnul.

    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil episcopul Corintului din Persia.

Stih : Depărtându-te de pământ, şi de cele pământeşti împreună Părinte.
Acum locuieşti în ceruri Sile fericite.

    Tot în această zi, târnosirea Bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis, şi pomenirea Sfântului noului Mucenic Gheorghe Hiotului, care a pătimit la anul una mie opt sute şapte.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni. Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Domnul părinţilor Cel Preaînălţat, văpaia a stins-o, pe tineri i-a rourat, pe cei ce cântau cu un glas : Dumnezeule bine eşti cuvântat.

   Prea-răbdătorul şi tarele Alipie, întru mulţi ani îngreunându-se de îngheţuri, se încălzea cu căldura Duhului preaslăvit.

   Având vieţuire către cereasca înălţime, n-ai băgat în seamă trupul, ca pe cel ce era să se strice, şi când acest trup putrezea, n-ai băgat seamă de dureri.

   Nu te-ai îngrijorat de osteneli, de toată patima dulce te-ai lepădat Părinte, şi luptându-te cu frigul şi cu zăduhul, te-ai nevoit în văzduh, cântând : Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   Cel necuprins a luat trup cu minte şi cu suflet, din tine pururea Fecioară, ca să mântuiască pe cei ce strigă : Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   Suindu-te Părinte pe cele patru bunătăţi ca pe o căruţă, ai alergat la înălţime ca alt Ilie, cântând Mântuitorului tău : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Ca un râvnitor ţi-ai lăsat Părinte haina celor ce te iubesc pe tine; întru care necăjindu-ţi, şi îngreunându-ţi trupul, îţi odihneai sufletul, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Cela ce eşti înţelepciunea cea Ipostatnică a Celui Preaînalt, umple de înţelepciune şi de putere dumnezeiască, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu, pe toţi cei ce cu credinţă cântă ţie : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Ţie Făcătorului a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreunând cântau : Toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Nou Samuil te-ai arătat Alipie, văzând mai înainte cu curăţia minţii, ceea ce va să fie, şi spunând tuturor mai înainte, ca un Prooroc dumnezeiesc, cele ce ţi s-au arătat ţie de la Domnul, Părinte.

   Stâlpul Bisericii cel cu chip de lumină, turnul cel neclintit, zidul cel nemişcat al tuturor oamenilor care cred întru Dumnezeu, sluga lui Hristos, Alipie să se cinstească.

   Bine ai adormit Părinte cu somnul, care este rânduit tuturor drepţilor, adormind mai înainte multe feluri de patimi, cu rugăciunile şi cu privigherea. Pentru aceasta avându-te acum pe tine folositor neadormit, ne-am îmbogăţit.


   Naşterea ta a pierdut acum rodul păcatului, care s-a născut prin înşelăciunea şarpelui, Fecioară, ceea ce singură eşti pierderea blestemului. Pentru aceasta te cinstim întru toţi vecii.


   Îmbrăcămintea sufletului cea curată şi nespurcată, trupul tău cel răbdător, şi fără patimă, avându-l Lacedemoniceea ca o comoară dumnezeiască, cere sănătate durerilor celor trupeşti şi sufleteşti, cântând cu un glas : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Mormântul izvorând daruri de tămăduiri, vindecă toată durerea bolilor şi a patimilor, şi tot felul de răutate, şi toată slăbiciunea; tuturor celor ce cu credinţă cântă : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Îmblânzeşte pe Mântuitorul şi Domnul, pentru noi cei ce scăpăm la acoperământul tău, Cuvioase, ca unul ce eşti cu numele biruinţei, şi stai înaintea lui Dumnezeu, să ne scape de toată răutatea şi supărarea vrăjmaşilor draci, şi de boli pe cei ce cu credinţă te lăudăm întru toţi vecii.


   Mintea nu poate să spună lucrul cel înfricoşat al naşterii tale, cum naşti, şi fecioreşti după naştere, Preacurată, precum însuşi Domnul tuturor ştie pe Carele nu înceta rugându-L, Fecioară, să se mântuiască cei ce cu credinţă strigă Fiului tău : Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Isaia dănţuieşte. Fecioara a avut în pântece, şi a născut fiu pe Emmanuil, pe Dumnezeu şi Omul, Răsărit este numele Lui, pe Carele mărindu-L, pe Fecioara o fericim.

   Viaţa ta cea sfinţită, din scutece s-a arătat lui Dumnezeu, strălucind cu lumina bunătăţilor, Fericite. Iar moartea ta s-a făcut scumpă înaintea lui Hristos, Părinte, Alipie, vârful sihaştrilor.

   Ca un luminător prealuminat, luminezi tot pământul, gonind înşelăciunea patimilor, risipind întunericul păcatului, şi cu dumnezeieştile străluciri de tămăduiri, luminezi pe cei ce te laudă pe tine.

   Şedere pe stâlp ai făcut, Înţelepte, în cincizeci şi trei de ani nevoindu-te cu osârdie ca un pătimitor, cu căldura şi cu iarna necontenit fiind îngreuiat.

   Sfântă pomenirea ta, ne sfinţeşte pe noi, Înţelepte, cu Sfântul Duh, săvârşindu-o pe ea sfinţit, şi pe tine lăudându-te Părinte cu credinţă întru dânsa, ca pe un sprijinitor şi folositor sufletelor noastre.


   Dăruieşte-mi mie lumină, ticălosului şi păcătosului, şi celui ce sunt întru întunericul patimilor, şi mă izbăveşte pe mine de lucruri rele, şi de văpaia care mă aşteaptă pe mine, Stăpână Preacurată, folositoarea celor ce te laudă.


   De faţă îndulcindu-te Părinte de viaţă, pentru care te-ai nevoit pe pământ, după putinţă încuviinţându-te cu viaţă îngerească, şi mutându-te fericite Nicone, către petrecerile cele fără de materie, roagă-te purtătorule de Dumnezeu, să se mântuiască cei ce cu credinţă aleargă la Biserica ta.


   Te bucuri în Cer cu îngerii, stând înaintea Dumnezeului tuturor. Şi pe pământ izvorăşte daruri sicriul, întru care cu cinste zace Sfântul şi cinstitul tău trup, celor ce cu credinţă se apropie, şi cu frică se ating de moaştele tale, preafericite Nicone.


   Întru tine s-a cinstit curăţia fecioriei Prealăudată Marie, că numai tu zămislind pe Dumnezeu în pântecele tău mai presus de fire, L-ai născut întrupat, rămânând Fecioară prea-adevărată. Pentru aceea mai ales Născătoare de Dumnezeu te lăudăm pe tine, şi ne închinăm ţie şi te slăvim.


   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat. Că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.


   Mai presus de om te-ai luptat Părinte Cuvioase cu puterea lui Hristos, că ai stătut pe stâlp ani cincizeci şi trei, înţelepte Alipie, strâmtorându-te de pretutindenea, şi acum ai aflat săvârşirea tuturor bunătăţilor, Fericite.


   Sicriul unde zace trupul tău cel cu bună-laudă, izvorăşte daruri de tămăduiri din-destul, tuturor celor ce vin cu credinţă către tine pururea, purtătorule de Dumnezeu, Nicone,


   Toate cetele îngerilor şi ale Arhanghelilor te laudă pe tine Fecioară, Maica lui Dumnezeu, Celui Preaînalt, şi tot neamul omenesc te preamăreşte pe tine cu dragoste.


   Pe cei ce se închină cu toată inima şi cu toată cucernicia Crucii şi patimilor Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, părtaşi slavei şi locuitori raiului îi arată.


   Îndestulându-te de cele dorite, Cuvioase, luminezi cugetele tuturor celor de pe pământ, care cu credinţă săvârşesc pomenirea ta, purtătorule de Dumnezeu Părintele nostru, şi s-au adunat la dumnezeiasca ta Biserică, cu toată buna-credinţă, Preafericite. (De două ori)

   Urmând tu râvnei Mergătorului înainte, strigai tuturor, Preafericite : Pocăiţi-vă din toată inima, că a sosit Împărăţia lui Hristos; pe Carele roagă-L neîncetat pentru noi, care cu credinţă te mărim pe tine.

   De la răsărit ai alergat Părinte la apus şi pe toţi i-ai luminat cu cuvintele pocăinţei, cunoscându-te cetatea ta Lachedemonia, ca pe alt Moise tăind acum Egiptul patimilor, cu învăţăturile pocăinţei.


   Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestea isprăvilor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele drăceşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns. A căror viaţă fără prihană ai urmat, îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.


   Prefacerea celor scârbiţi, izbăvirea celor neputincioşi fiind Născătoare de Dumnezeu Fecioară, păzeşte cetatea şi poporul, pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi, una folositoare credincioşilor.


   Dacă Te-a văzut Preacurata pe Cruce spânzurat, tânguindu-se striga ca o Maică : Fiul meu cel preadulce şi Dumnezeul meu, cum suferi patimă de ocară.






   Părăsind cele veselitoare ale lumii, neamul, strălucirea, bogăţia şi frumuseţea şi lepădându-te de toată simţirea şi tăindu-ţi-se trupul ai urmat patimilor lui Hristos, Iacove bucurându-te. Şi ca un părtaş al patimilor Lui, ai ajuns acum a fi părtaş cu adevărat, măririi şi Împărăţiei Lui. (De două ori)

   Secerându-ţi-se mădularele trupului şi răbdând dureri şi rănile cele nesuferite, Mucenice al lui Hristos, vrednicule de laudă Iacove. Şi călcând cu bărbăţie cruzimea tiranilor, ai luat cununa biruinţei cea de mult preţ cu care acum împodobindu-te, Fericite, stai înaintea Dumnezeiescului Scaun, al Stăpânului tău, împreună cu cei ce au pătimit cu tine. (De două ori)

   Având către Hristos îndrăznire Mucenice, pururea pomenite, stai întru ajutor cu fierbinţeală, pentru toţi cei ce săvârşesc cinstită prăznuirea ta, scăpându-i de nevoi, păzindu-i de patimi, izbăvindu-i de toată întâmplarea celor rele, dându-le şi mântuire sufletească, cu dumnezeieştile tale rugăciuni, ca să mărim nevoinţele tale cele luminate. (De două ori)


   Răbdând întru pătimiri Mucenice Iacove, ai dat trupul tău pentru Hristos Dumnezeu. Şi tăindu-ţi-se mâinile şi picioarele şi coapsele şi braţele şi pulpele şi degetele şi mai pe urmă capul tău, ai zburat în ceruri, împărăţind cu Împăratul a toată lumea. Pentru aceasta mai viteazule decât toţi Mucenicii, nu lipsi a te ruga, să se mântuiască sufletele noastre, de toată vătămarea celui străin.


   Singură Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu ai zămislit în pântece fără strâmtorare pe Dumnezeu cel neîncăput, făcându-Se Om pentru bunătate. Pentru aceasta te rog, scapă-mă de patimile care mă necăjesc, ca umblând pe calea cea strâmtă şi dreaptă să ajung la calea care duce la viaţă, Fecioară.


   Când a văzut Mieluşeaua cea Preacurată pe Mielul său, de voie trăgându-Se spre junghiere ca un om, tânguindu-se zicea : Te sârguieşti Hristoase să mă faci fără de Fiu pe mine, care Te-am născut ? Pentru ce ai făcut aceasta Mântuitorule a toată lumea ? Dar încă laud şi măresc bunătatea Ta cea desăvârşită mai presus de gând şi de cuvânt, Iubitorule de oameni.


   Pe toţi ai minunat Iacove, făcându-te îndelung-răbdător muncilor, că tăindu-ţi-se degetele şi mâinile, braţele, picioarele, şi pulpele până la coapse, ai răbdat. Mai pe urmă rugându-te ţi-a tăiat şi cinstitul cap, Mucenice mult-pătimitorule; nu înceta pentru noi rugându-te lui Hristos, să se mântuiască sufletele noastre.


   Bucură-te frumuseţea lui Iacov, pe care a ales-o Dumnezeu, pe care a iubit-o. Uşa celor ce se mântuiesc, linguriţa cea purtătoare de văpaie, pierderea blestemului, cu totul binecuvântată. Pântece încăpător de Dumnezeu, îndreptarea celor căzuţi, mai Sfântă decât Heruvimii, mai aleasă decât zidirea. Vedere cu anevoie a se vedea, auzire prea-nouă, grai nespus, căruţă a Cuvântului, nor dintru care a răsărit Soarele Hristos, luminând pe cei dintru întuneric şi dând mare milă.


   Mieluşeaua văzând pe Mielul său odinioară mergând spre junghiere, cu osârdie urma, strigând către El acestea : Unde mergi Fiul meu preadulce Hristoase ? Pentru ce ai făcut această călătorie ? Au doară că te aşteaptă altă nuntă în Cana, unde mai înainte ai făcut din apă vinul ? Dă-mi cuvânt mie roabei Tale. Fiul meu preaiubite, nu mă trece cu vederea Îndurate cu tăcerea pe mine care Te-am născut, mai presus de cuvânt, Dumnezeule, Cel ce dăruieşti lumii mare milă.


   Cu mucenicia cea neobişnuită şi înfricoşată, şi cu vitejiile răbdării, pe toţi i-ai minunat, multpătimitorule, cu tăierea a fiecăreia parte de membru, rugăciuni de mulţumire preaminunat ai dat către Dumnezeu. Pentru aceasta întru pătimirea ta cunună ai luat, şi te-ai suit către Scaunul Împăratului Ceresc al lui Hristos Dumnezeu, Iacove. Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.



   Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea, şi a trecut pe poporul, pe carele l-a mântuit din robia egiptenilor, că S-a preamărit.

   Stând acum înaintea Scaunului lui Hristos, purtând cunună, mărite Mucenice Iacove; cu rugăciunile tale, dă-mi lumină strălucitoare, şi dar din ceruri.

   Răsăritu-ne-ai ca nişte zori mult-luminoase, ieşind de la răsărit, şi ai luminat Biserica lui Hristos, cu lumina patimilor, fericite Iacove.


   Arătând împotrivire de tânăr ca un biruitor, te-ai învrednicit cununii şi darurilor celor desăvârşite, şi slavei celei veşnice Mucenice Iacove.


   Trâmbiţe prooroceşti te-au propovăduit pe tine mai înainte, învăţând taina care s-a făcut la tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, văzând de departe minunile tale.


   Făcutu-te-ai ca o viţă aleasă a lui Hristos, curăţit cu secera patimilor, şi aducând multă roadă, ducându-te la linurile Mântuitorului.

   Înţelepţeşte ai trecut cu vederea cele ce se strică, şi lesne se risipesc, ale celor curgătoare, purtătorule de cunună și ca un isteţ ai ales mai de cinste nemişcarea celor ce pururea sunt stătătoare.


   Tăindu-ţi-se trupul din cruzimea tiranilor, ţi s-a pricinuit ţie cununi luminate Iacove, şi îndulcirea desfătării raiului.


   Miluitu-s-a cu adevărat omenirea, prin dumnezeiască naşterea ta, Fecioară, unindu-se după ipostas cu Stăpânul tuturor, Mireasă a lui Dumnezeu.


   Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, cela ce prin lemn ai omorât păcatul, şi frica Ta o sădeşti în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.


   Răsărind Hristos celor de pe pământ, stea arătată de curând de la Persia, pe dumnezeiescul Iacov, şi pururea pomenitul Mucenic, printr-însul a gonit negura înşelăciunii, şi credincioşilor le-a luminat Harul Duhului. Pentru aceasta, noi cei ce săvârşim pomenirea lui, să prăznuim cu credinţă şi să strigăm, zicând : Purtătorule de chinuri mult-pătimitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu iubire prăznuiesc sfântă pomenirea ta.


   Sufletul meu, Fecioară, cel smerit, din pruncie întinându-l eu cel spurcat şi cu cuvintele şi cu faptele, pe mine însu-mi l-am spurcat, şi nu am ce face, sau unde să scap, nici altă nădejde afară de tine Fecioară nu ştiu. Vai mie, netrebnicul ! Pentru aceasta sunt rugător către tine, Preacurată, şi acum alergând, mă rog mărturisindu-mă ţie : greşit-am. Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască că întru tine Fecioară nădejdea mi-am pus, eu robul tău.


   Pe tine Dumnezeul şi Stăpânul şi Mântuitorul, Curata văzându-Te spânzurat pe Cruce fără dreptate, tânguindu-se, striga Ție : Că lumea se veseleşte luând mântuire, iară pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care rabzi pentru milostivirea milei, preabunule Dumnezeule, Cela ce eşti fără răutate Doamne. Ci grăbeşte de Te scoală a treia zi din morţi, o Iubitorule de oameni, şi mântuieşte turma Ta, de toată primejdia şi de toată răutatea.


   Auzit-am Doamne auzul rânduielii Tale şi Te-am preamărit pe Tine, unule Iubitorule de oameni.

   Fiind întărit cu toată întrarmarea ce s-a dat de la Dumnezeu, Slăvite, toată rătăcirea celor ce se închină focului ai ars-o.

   Cere-ne nouă curăţire, celor ce săvârşim cinstită pomenirea ta, ca cel ce ai îndrăzneală Mucenice Iacove.


   Pâraiele sângelui care au curs din mădularele tale, de trei ori fericite, au stins toată văpaia înşelăciunii.


   Îndreptează gândurile mele, Preacurată, către limanul cel bine-liniştit al nepătimirii şi al curăţiei.


   Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Domnul, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

   Ca un pământ bun şi roditor, te-ai făcut cu adevărat, Înţelepte, tăindu-te cu plugul muncilor celor amare, aducând Ziditorului lucrare de pământ cu multă roadă.

   Stins-ai prea-alesule săgeţile cele înfierbântate ale vrăjmaşului, cu sângele mădularelor trupului tău celor tăiate, de trei ori fericite, că te-ai arătat îngrădit cu nădejdea şi cu credinţa.

   Cu totul fiind rodit, ca o jertfă a lui Hristos, Preaînţelepte, când ţi se tăiau cumplit mădularele tale, aduceai pururea potrivită cântare şi lesnicioasă laudă.


   Dă curăţie întinăciunilor sufletului meu, slăvite Mucenice al lui Hristos, dând răscumpărare durerilor tale şi pâraiele sângiurilor tale, Prealăudate.


   Glasul cel adevărat aducând cu inima şi cu limba, naşterii tale celei cinstite şi înfricoşate, te numim pe tine acum, Născătoare de Dumnezeu Curată.


   Primind cu înţelepciune învăţătura rudeniilor tale celor de aproape, cu bucurie ai mers către nevoinţe, Slăvite şi ai luat cununile biruinţei.

   Pătimind ca în trup străin, ai răbdat Mucenice Iacove şi tăindu-ţi-se mădularele, trimiteai laudă Stăpânului.

   De faţă te-ai îmbrăcat cu haină de mântuire şi cu veşmânt de veselie, vopsit cu sângele tău, Preaînţelepte, ca un Mucenic purtător de biruinţă.


   Săvârşind călătoria muceniciei, ai luat sfinţită cunună de biruinţă, şi acum după vrednicie dănţuieşti împreună cu cetele Mucenicilor, Iacove mărite.


   Neispitită de bărbat, ai născut Fecioară, în veac eşti Fecioară, arătând semnele Dumnezeirii celei adevărate, a Fiului şi Dumnezeului tău.


   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.


   Îndemnat fiind de bună soţia ta, ca cel cu suflet răbdător şi de înfricoşatul judeţ temându-te, porunca perşilor şi îngrozirea ai surpat Iacove şi te-ai arătat Mucenic minunat, la trup ca o viţă fiind tăiat.


   Din suflet să suspinăm toţi, lacrimi vărsând, văzând pe Mucenicul amar zdrumicat. Pentru că precum nişte câini lătrând, adunându-se gealaţii, au rupt membrele minunatului, şi viteazului între mărturisitori Mucenic; Ce este dar, voi spune : De socotiţi puţin aşteptaţi, şi voi zice toate cu osârdie, cum ca o jertfă Domnului s-a dus; la trup ca o viţă fiind tăiat.


Stih : Persul suferind junghiere şi în bucăţi tăindu-se...
Zicea în zadar îmi sunt mădularele sufletul mântuiască-se...
În a douăzeci şi şaptea zi s-a junghiat.
Persul şi în bucăţi s-a tăiat.

   Acesta a fost pe vremea lui Onorie şi Arcadie creştineştilor împăraţi, la anii trei sute nouăzeci şi cinci. Creştin de la strămoşii săi, locuind în cetatea Perşilor ce se numea Bitlava, în ţara Eluzisiilor, de neam cinstit şi luminat, şi foarte iubit de Izdegherd împăratul Perşilor. Şi căci se iubea de dânsul foarte, s-a lepădat vai de credinţa lui Hristos, şi se trase împreună cu împăratul la pierzare. Deci obosindu-se mama sa şi femeia lui de dânsul, căci a ales mai mult dragostea împăratului decât a lui Hristos, şi pentru mărirea trecătoare, a dobândit ruşine veşnică şi osândă, care acestea i-a arătat cu scrisorile lor. Din aceste cuvinte zic, umilindu-se cu sufletul, se depărtă de legea cea deşartă a împăratului, şi-şi plângea păcatul, căci s-a despărţit de Hristos. Drept aceea stând înaintea împăratului, a mărturisit credinţa cea în Hristos. Deci împăratul mâniindu-se foarte asupra lui, a poruncit ca să-i taie fiecare încheietură a mădularelor trupului lui. Deci tăindu-l tot bucăţi, de prin toate încheieturile trupului, ale mâinilor, ale picioarelor şi ale braţelor, cât îi rămase numai capul şi pântecele. După aceia i-au tăiat şi capul. Şi aşa a luat de trei ori fericitul cununa nevoinţei cea nestricăcioasă.

    Tot în această zi, Preacuviosul Pinufrie, care cu pace s-a săvârşit

Stih : Pinufrie cu multe vopsele de bunătăţi împodobit...
Ca un nou Curcubeu în ceruri a strălucit

    Tot în această zi, Cuviosul Părintele nostru Natanail care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Suflete către Dumnezeu aleargă lumea lăsând...
Natanail strigă a se muta voind.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu întărirea gândului, şi cu răbdarea sufletului, tăindu-ţi-se trupul Mucenice, ai fost neschimbat şi neplecat, fiind întărit cu dumnezeiasca credinţă Iacove, şi strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Îndreptându-ţi cugetele tale către ţintirea chemării celei de sus, şi fiind înconjurat cu muncile, nu te-ai înecat, ci cu lesnire ai răbdat rănile celor fărădelege, şi tăindu-te, cântai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Fericit eşti, şi bine îţi va fi ţie acum, Preafericite, că ai biruit sălbătăcirea vicleanului cea neîmblânzită, şi nebunia tiranului, şi ai strigai cu osârdie : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.


   Arătatu-te-ai sfeşnic ca aurul strălucit, Luminii celei neapuse, şi făcliei, şi strălucirii celei dumnezeieşti, luminând toată lumea cu raza cinstitei feciorii, care mântuieşti pe cei ce cântă. Bine eşti cuvântată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.


   Întărindu-te cu puterea lui Dumnezeu, ai risipit adunările, şi rânduielile celor vicleni, Fericite, şi primind tărie ai luat cununa biruinţei, strigând : Binecuvântaţi pe Hristos întru toţi vecii.

   Tăierile mădularelor, le vedeai ca nişte adaose de bunătăţi Mucenice, neuitându-te la durerile de acum, ci socotind cele ce vor să fie, înfrumuseţată încununare a Mucenicilor, care s-a gătit de Judecătorul cel drept.

   Câştigând întărită răbdare, mai presus de fire, ai fost ca un turn, Fericite, primind pornirile şi săgeţile vrăjmaşilor fără de frică, şi strigând : Binecuvântaţi pe Hristos în veci.


   Cu multă iuţime pornindu-se asupra ta vrăjmaşul, începătorul de răutate şi pierzătorul de suflet, şi îndemnând pe tirani să-ţi surpe tăria sufletului tău, n-au putut, Slăvite; că erai îmbrăcat cu toată întrarmarea lui Hristos.


   Fântână limpede a nemuririi te ştim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ca pe una ce ai născut pe Cuvântul Tatălui cel nemuritor, Carele a mântuit de moarte, pe toţi cei ce-L preaînalţă pe El în veci.


   Pe Dumnezeu, Carele s-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o au prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţii vecii.


   Dănţuind împreună cu Mucenicii ca un Mucenic, de trei ori fericite, şi stând înaintea Scaunului lui Hristos; cu rugăciunile tale mântuieşte de primejdii cumplite, pe cei ce săvârşesc pomenirea ta, şi praznicul tău cel purtător de lumină cu veselie.

   În ceruri te-ai sălăşluit cu adevărat ca un Mucenic, o Iacove unde sunt adunările Mucenicilor, unde se odihneşte sfinţita mulţime a tuturor Sfinţilor, unde sunt duhurile drepţilor, unde este Biserica celor născuţi acum.

   Purtând făclie, stai acum înaintea Mântuitorului tuturor pentru Carele ai răbdat tăierea mădularelor trupului tău, şi cu tărie ai defăimat ispita focului şi a bătăilor. Pentru aceasta toţi cu credinţă şi cu dragoste te fericim.


   Fiind împodobit cu porfiră împestrită, vopsită cu sângiurile tale, acum împărăţeşti împreună cu Hristos, Iacove. Că prin patimi ai aflat izvorul nepătimirii, cu care te-ai învrednicit a te îndulci în veci, Preafericite.


   Ca pe una ce ai zămislit pe Dumnezeu, şi ai fost adevărată Maică lui Dumnezeu, pe tine te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu, asemănând chemarea cu firea lucrurilor, şi cu cuviinţă aducându-ţi ţie dumnezeiescul glas.


   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Carele cu negrăită înţelepciune, a venit să înnoiască pe Adam, cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.


   Aprinzându-te de râvna lui Hristos Mucenice Iacove, ai ars rătăcirea perşilor, şi ca o viţă a viei, tăinduţi-se trupul din porunca tiranului, Preaînţelepte, cântai cântare Cuvioasă, şi laudă Treimii celei neapropiate.


   Marie Preacurată, cădelniţă de aur, ceea ce ai fost încăpere a neîncăputei Treimi, întru care Tatăl bine a voit, şi Fiul s-a sălăşluit, şi Duhul cel Preasfânt umbrindu-te pe tine Fecioară, te-ai arătat Născătoare de Dumnezeu.


   Stând lângă crucea Fiului tău, Preacurată, şi văzând pe Cel mai presus de fire ieşit din pântecele tău pironit cu cuie, strigai; Fiul meu, cum pătimeşti, Cela ce cu ameninţarea clatini tot pământul; cu adevărat milostivindu-Te spre neamul omenesc, suferi cu milostivire.


   Trecând cu vederea legătura trupului, ţi-ai dat mădularele trupului fără cruţare, purtătorule de nevoinţe. Pentru aceasta însuşi Hristos, puitorul de nevoinţe, cu mărirea biruinţei din Cer te-a împodobit pe tine.

   Soarele slavei, Hristos, cu razele cunoştinţei, gânditor luminându-te pe tine purtătorule de nevoinţe, te-a mântuit cu Dumnezeiescul Dar, de întunericul necunoştinţei, şi de înşelăciunea nedumnezeirii.

   Trecând norul muncilor, purtătorule de nevoinţă, te-ai sălăşluit întru lumina veseliei lui Hristos. Întru care adu-ţi aminte, de cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta, şi te laudă pe tine Iacove.


   Cu credinţă adunându-vă astăzi, iubitorilor de priveală, uitaţi-vă de vedeţi luptă străină şi schimbată a lui Iacov, care ne-a strălucit nouă de la Persia, ca steaua ce s-a arătat magilor, şi i-a povăţuit către cunoştinţa cea adevărată. Că acest viteaz, când cădea, biruia pe vrăjmaşi, şi când i se tăiau mădularele, slăbeau vinele tiranilor, întărindu-se el cu purtarea de grijă cea de sus, strigând : Deşii îmi tăiaţi mădularele care sunt simţitoare, dar am pe Hristos, Carele toate îmi face mie după gândire. Pentru aceasta văzând mai înainte viaţa cea viitoare, prin moartea care era înaintea tuturor, spre aceea se sârguia să treacă. Întru care şi petrecând, ne cere de la Dătătorul de cunună, Dumnezeu, iertare, luminare şi mare milă, nouă celor ce săvârşim pomenirea lui.


   Fiind cuprins de întunericul necunoştinţei, şi îngreuiat de somnul cumplitei mâhniri, şi acoperit de negura necazului, şi oprit de nevoi, nu mă lăsa să pier până în sfârşit, Stăpână milostivă, păzeşte-mă de toate supărările acestea. Că numai pe tine te am nădejde după Dumnezeu.


   Cum voi suferi văzând junghierea Ta cea fără dreptate. Cuvinte ? Cum voi vedea dumnezeieştii Tăi ochi închişi, care au luminat pe orbi ? Cum voi vedea buzele Tale tăcând, care au deschis buzele celor muţi ? Pântece sfărâmă-te, inima mea rupe-te, nu sufăr a trăi, striga Preacurata cu amar lăcrimând.






   Fiind dat din tinereţe cu totul Domnului te-ai făcut afară de trup şi de dragostea lumească, Preasfinţite, făcându-te sihastru ales, şi locaş Dumnezeiescului Duh, Ştefane. Că închizându-te în casă foarte strâmtă, Fericite, ţi-ai întrarmat gândul către Cer, ca să vezi frumuseţea cea negrăită a Împăratului Hristos şi Dumnezeu, la a Cărui asemănare închinându-te, ai pătimit preatare.

   Postind patruzeci de zile ca Stăpânul, fiind păzit în temniţă te-ai gătit pe sine-ţi către mucenicie, sfinţite Ştefane, întărirea sihaştrilor şi podoaba Mucenicilor. Pentru aceasta ca nişte fiare năvălind spre tine cei fără de milă, ca pe un miel fără de răutate te-au târât, şi te-au sfărâmat fără dreptate, şi cu cei fărădelege te-au pus, nevoindu-te tare şi rugându-te cu îndrăzneală pentru sufletele noastre.

   Norodul cel fărădelege plecându-se nelegiuirilor împăratului celui fărădelege, te-a împroşcat cu pietre pe tine Cuvioase, fără de milă, ca pe cel întâi pătimitor şi cinstit Ştefan, capul tău cel sfânt l-au sfărâmat, şi cu cruzime târându-te pe drumurile cele mari, au vărsat măruntaiele tale, Preafericite, nemilostivindu-se de tine, nici după moarte. O minunată bărbăţia ta ! O ce gând ! O cât este de multă răbdarea ta Ştefane ! Prin care ai luat cunună neveştejită.


   Nevoinţele cinstitului pătimitor, şi ostenelile ostaşului lui Hristos, lăudându-le după vrednicie credincioşii, să strigăm Domnului : Pentru rugăciunile lui, scoate-ne pe noi din toată nevoia.

   Datu-ţi-s-a de la Dumnezeu pace multă, ţie celui ce ai trecut valul celor cumplite, Irinarhe preafericite, viteazule ostaş, şi rugătorule pentru cei ce te laudă pe tine.

   Împreună cu tine au pătimit ceată de femei, şi dumnezeiască adunare de copii, cu Sfântul Acachie tare săvârşindu-şi nevoinţele, și înşelăciunea împuţinând, Irinarhe fericite.


   Din pruncie te-ai dat lui Dumnezeu, preasfinţite Ştefane, ca marele Prooroc Samuil. Şi suindu-te în munte ca un sihastru, bine i-ai plăcut Lui, şi iarăşi te-ai dezbrăcat bărbăteşte spre pătimire, şi pentru icoana Lui foarte tare ai răbdat izgoniri şi scârbe, şi ai suferit a fi în legături şi în temniţe, fiind târât şi bătut şi cu pietre împroşcat, şi zdrobindu-ţi-se capul, te-ai învrednicit cununilor de la Hristos Dumnezeu. Căruia roagă-te pentru cei ce din dragoste săvârşesc pururea cinstită pomenirea ta, să se izbăvească de patimi şi de supărări, şi de judecata cea ce va să fie, şi să izbăvească sufletele noastre.


   Cunoscut-am că Dumnezeu este întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, însă-ţi Curată, şi singură binecuvântată. Pentru aceasta lăudându-te, neîncetat pe tine te mărim.


   Dacă a văzut odinioară mieluşeaua cea nespurcată, şi Stăpâna cea fără prihană pe Mielul său înălţându-Se pe Cruce, se văita ca o Maică, şi spăimântându-se, striga : Ce este această vedere nouă şi minunată, preadulcele meu Fiu ? Cum norodul cel nemulţumitor Te-a dat judecăţii lui Pilat ? Şi Te osândesc la moarte, pe Tine viaţa tuturor ? Însă laud Cuvinte pogorârea Ta cea negrăită.


   Păzind cea după chip fără de vătămare, Cuvioase Părinte, ai stătut împotrivă bărbăteşte pentru icoana lui Hristos; nespăimântându-te de îngrozirea lui Copronim, ci cu sabia Duhului l-ai ucis pe el. Pentru aceasta având îndrăzneală către Dumnezeu, păzeşte turma ta de toate eresurile, Ştefane mult-pătimitorule.


   Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne izbăveşte pe noi, de toată nevoia şi necazul.


   Ce vedere este aceasta ce se vede, care se arată ochilor mei, o Stăpâne ? Cela ce toată zidirea o cuprinzi, spânzuri pe lemn, şi mori Cela ce dai tuturor viaţă ! Zicea Născătoarea de Dumnezeu plângând, când a văzut pe Cruce înălţat, pe Cel ce a strălucit dintr-însa negrăit, Dumnezeu şi Om.


   Pustniceşte mai înainte nevoindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor celor netrupeşti cu toată arma Crucii le-ai pierdut, întru-tot fericite. Şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Şi pentru amândouă te-ai încununat de la Dumnezeu, Cuvioase Mucenice Ştefane, pururea pomenite.


    Mucenicul Tău, Doamne, Irinarh întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.



   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.

   Cu bucurie trecând tu pe calea cea strâmtă a pustniciei, cu lăţimea muceniciei tale ai ars până în cenușă pornirea vrăjmaşilor, şi ai moştenit viaţă desfătată, Fericite.

   Rădăcină neroditoare, te-a rodit pe tine mai înainte, cea cu numele Annei, ca odinioară pe Samuil, şi te-a dat pe tine dar lui Dumnezeu, însemnând darul vieţii tale, Înţelepte.

   Foarte cu sfinţenie mergând la dumnezeiasca ceată a sihaştrilor, ai strălucit cu bunătăţile ca o stea prealuminoasă, luminând pe credincioşi tăinuit, Cuvioase Ştefane.

   Chinuindu-ţi trupul cu închisoarea locuinţei celei strâmte, ţi-ai ridicat gândul către cele cereşti, Înţelepte, lăţindu-te cu bune suişuri.


   Pe uşa cea neumblată, pe locaşul cel curat al curăţiei, pe cea frumoasă între femei, pe Preasfânta Stăpână, cu glasuri sfinţite să o slăvim poporul cel sfinţit.


   De smintelile vieţii şi de patimile ce mă supără pe mine, alină-mi mintea mea, Mucenice Irinarhe, şi mă învredniceşte să laud cu linişte pomenirea ta.

   Vitejeşti cununi ca un viteaz pătimitor, luând Mucenice Irinarhe, te-ai mutat de pe pământ, la pacea cea neoştitoare, şi la lumina vieţii cea adevărată, de Dumnezeu fericite.


   Cu izvoarele sângelui stingând văpaia gonacilor, ai udat gândurile credincioşilor, ca să înflorească cu bunăcredinţă dragostea vieţii veşnice, Mucenice Irinarhe.


   Ceea ce ai încăput în pântecele tău, pe Cuvântul cel neîncăput, şi L-ai născut, Cortule în care Dumnezeu a încăput, mântuieşte-mă de întreit-valul răutăţilor celor cumplite, care mă îmbulzeşte pe mine, Curată.


   Mintea ta cu plecarea către Dumnezeu înfrumuseţându-te Părinte, s-a arătat foarte frumoasă, şi plină de tot darul cu adevărat, şi părtaşă dumnezeieştii lumini.

   Închinându-te cinstitei Icoanei lui Hristos, şi aceleia ce L-a născut pe El, Fericite, n-ai băgat seamă de porunca cea rea a împăratului celui rău credincios, cu puterea Dumnezeiescului Duh.

   Legându-te cel fără de pricepere cu fier, pe tine cel ce ai avut inimă de fier, te trimite în temniţă, ca pe un păzitor al dogmelor lui Hristos, Ştefane preafericite.

   Picioarele tale cele frumoase, Cuvioase, le-ai avut de faţă umblând luminat pe cărările muceniciei şi zdrobind capetele vrăjmaşilor, Ştefane fericite.


   Din tine cea singură Curată, S-a întrupat Cuvântul Dumnezeu, Cel Preaînalt, precum ştie și ne-a mântuit pe noi din stricăciune, cei ce ne închinăm dumnezeieştii pogorârii Lui, celei pentru milostivire.


   Întăritu-te-ai cu dumnezeiască putere şi te-ai osebit spre nevoinţe, cu îndrăzneală, Preafericite, suferind răni şi munci de la gonaci, purtătorule de chinuri, Mucenice preaviteazule.

   Putere ţi-a dat ţie Hristos, puitorul de nevoinţă cel mare, să strici înşelăciunea şi să ruşinezi pe vrăjmaşul cel ce se laudă fără de ruşine şi fără de vreme în zadar se făleşte, Mucenice Irinarhe.


   Surpat-a pe şarpele cel începător de răutate, ceata Sfinţilor cu osteneli bărbăteşti nevoindu-se tare şi cu puterea Dumnezeiescului Duh, răbdând bătăi şi legături.


   Dumnezeiasca scară, care a văzut-o luminat dedemult Iacov, tinsă de pe pământ la cereasca înălţime pe Preacurata Maria, cămara Stăpânului, să o lăudăm.


   Nu este Sfânt precum tu Doamne Dumnezeul meu, Carele ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.


   Stea luminoasă şi nerătăcită te-ai arătat lumii, care vesteşti pe Soarele Hristos cu razele tale, purtătorule de chinuri Irinarhe, şi înşelăciunea toată ai stins-o, iar nouă lumină ne-ai dat, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.


   Lămurindu-te cu sihăstria ca aurul în topitoare, ai strălucit, Înţelepte, cu pătimirea cea după lege şi ai luat cunună asemenea numirii tale. Pentru aceasta bucurându-ne prăznuim preasfântă pomenirea ta, cinstindu-ţi nevoinţele tale, pururea pomenite Ştefane.


   Pildă te-ai făcut monahilor şi pătimitorilor te-ai cunoscut înfrumuseţare, împodobindu-te cu amândouă, vrednicule de minune Ştefane. Pentru aceasta ai şi luat cununi îndoite, ale sihăstriei şi ale pătimirii. Ci roagă neîncetat pe Hristos, pentru noi cei ce te lăudăm pe tine, Părinte Ştefane.


   Pământul şi apa au împărţit nevoinţele tale cele tari pătimitorule, cel cu cuget viteaz, prin care ai risipit trufia rătăcirii şi ai moştenit strălucirea cea mai presus de lumea cea veşnică, dimpreună cu toţi Sfinţii Mucenici, Preafericite. Deci roagă-te lui Hristos, pentru toţi cei ce te cinstesc pe tine, de trei ori fericite Irinarhe.


   Ceea ce eşti scăpare celor ce se află întru răutăţi, şi împăciuitoare către Dumnezeu celor greşiţi, preasfântă Stăpână, păzeşte-ne de toată primejdia şi de răutatea oamenilor şi de iadul cel îngrozitor şi de patimile necinstei, pe noi cei ce cu credinţă neîndoită te chemăm pe tine pururea, Fecioară prealăudată.


   Stând lângă Crucea Fiului şi Dumnezeului tău, Fecioară, strigai cu durere suspinând şi lăcrimând fierbinte : Vai mie o preadulce, cum suferi pălmuiri de la bărbaţii cei fărădelege şi pătrunderile cuielor şi moartea făcătorilor de rele, cu adevărat voind să mântuieşti neamul omenesc.


   Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cântă strigând : Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

   Luminându-te cu lumina Duhului, prin dumnezeiasca rugăciune, ai dat Părinte lumină orbilor, urmând Stăpânului şi Dumnezeului tău, de Dumnezeu insuflate.

   Cei ce înotau în mare te-au văzut pe tine de departe cârmuindu-i pe dânşii către limanul cel lin, Fericite, cu dumnezeiescul Dar, care au chemat cu credinţă numele tău, Părinte Ştefane.

   Jertfindu-te ca o junghiere sfinţită, te-ai adus Celui ce S-a jertfit pentru tine Ştefane, şi te-ai odihnit în corturile celor întâi-născuţi, veselindu-te.

   Cu cinstitul tău cuvânt, cel ce mai-nainte pe jumătate era uscat, cu totul s-a arătat sănătos, minunându-se Mucenice de Darul ce s-a dat ţie de la înălţime din-destul, spre îndreptarea oamenilor.


   Întru tine cea fără prihană mi-am pus nădejdea mântuirii mele, către acoperământul tău am alergat, fie-mi mie ajutor Fecioară scoţându-mă din nevoi.


   După lege ai alergat, după lege te-ai chinuit, după lege te-ai şi încununat, cu legea lui Dumnezeu fiind întărit, şi nevătămat pe tine însuţi păzindu-te, Preafericite.

   Nesuferind, Fericite, a urma înşelăciunii, la dumnezeiasca cunoştinţă ca un înţelept bucurându-te te-ai apropiat, lumina cea înţelegătoare luând, şi luminător arătându-te.

   Nicicum nu te-a ascuns pe tine adâncimea iezerului primindu-te, întru-tot fericite Mucenice, cunoscându-te că eşti dumnezeiesc mărturisitor prea-adevărat, ale dumnezeieştilor patimi ale lui Hristos, Irinarhe.


   Făcându-vă jertfă sfântă, şi junghiindu-vă şi zgâriindu-vă dimpreună, şi cu foc pe de toate părţile arzându-vă, nu v-aţi lepădat de Hristos, purtătorilor de chinuri, vrednicilor de laudă.


   Fecioară ai rămas după naştere, precum ai fost şi mai înainte de naştere. Că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cel ce ne-a izbăvit pe noi cu mijlocirea ta, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greşelilor.

   Cu cununile Mucenicilor a încununat ostenelile tale cele postniceşti cu adevărat Cuvioase, însuşi puitorul de nevoinţă Dumnezeul nostru, Carele te-a întărit pe tine asupra ucigaşilor.

   Nevoindu-te cu bună-laudă, Mucenice, ai fost împreună cu mulţimea Mucenicilor în temniţă împreunându-te cu ei. Care ca nişte stele înconjurându-te pe tine, ca pe soarele cel neapus, cu mult se lumina.

   Cu cuvinte dumnezeieşti fericim pe Sfinţii mărturisitori şi râvnitorii dumnezeieştilor patimi, pe cei trei sute şi patruzeci şi doi, care au biruit pe cei fără de Dumnezeu.

   Smulgerea părului în batjocură, tăierea urechilor şi a mâinilor, şi arderea dumnezeieştilor mădulare, a răbdat pentru Icoana lui Hristos, poporul cel bine-lăudat al Cuvioşilor.


   Preasfântă ceea ce singură ai născut pe pământ cu adevărat pe Dumnezeu cel mai presus de Sfinţi, sfinţeşte pe cei ce te propovăduiesc pe tine pururea Născătoare de Dumnezeu, şi-i mântuieşte cu mijlocirea ta.


   Cu sabia răbdării celei tari a Mucenicului celui cu minte vitejească, s-a rănit vrăjmaşul, şi sub picioarele lui l-a supus, şi de râs s-a arătat, fiind ruşinat.

   Piciorul tău a stătut întru dreptate, precum zice Proorocul, înţelepte Mucenice, cu cuget nestrămutat, punând piedică celui cu multă măiestrie, şi înfrumuseţându-te cu cărările muceniciei.


   Tu răutatea gonacilor ai întors-o înapoi, Mucenic fără de răutate şi fără de vicleşug arătându-te, preafericite Acachie și pentru sfârşitul tău cel prin sânge cu cununile nestricăciunii te-ai încununat.


   Cunoscând de departe cu taină ceata Proorocilor cea de Dumnezeu luminată, adâncul cel negrăit al naşterii tale, Fecioară dumnezeiască Mireasă, cu sfinţite închipuiri pe tine mai înainte te-a însemnat.


   Aflătorii răutăţii n-au putut să rabde puterea cuvintelor tale Ştefane, pentru aceea te-a dat pe tine la legături şi la pedepse, şi la moarte silnică înşelătorul foarte cu cruzime.

   Ca o pâine ce se coace în foc, fără de milă fiind spânzurat de picioare, te-ai făcut ardere de tot, Pavele, şi te-ai adus jertfă lui Dumnezeu, învrednicindu-te a fi împreună locuitor cu Mucenicii.

   După lege s-au nevoit în Efes cei treizeci şi opt de Cuvioşi sihaştri închizându-se, şi cu sugrumare pierzându-şi viaţa, pe care cu credinţă şi cu dragoste să-i fericim.

   Tare te-ai pus împotriva judecătorului, şi rănindu-ţi-se trupul cu răni, ai voit să mori pentru Hristos cel singur nemuritor, vrednicule de laudă, Petre cel cu nume mare.


   Pe singură cea Prealăudată, pe cea frumoasă între femei, pe Născătoarea de Dumnezeu, pe peretele cel nesfărâmat al creştinilor, pe Stăpâna cea Preacurată, cu inimă neîndoită să o fericim.


   Suitu-te-ai pe ape, fiind cârmuit cu mâna cea de viaţă începătoare, Irinarhe, şi fiind mântuit, ai cufundat într-însele închinăciunea gonacilor, cu rugăciunea cea răbdătoare, Preasfinţite.

   Cu cele mici cumpărând cele mari, s-au dat pe sine-şi chinurilor sfinţitele femei, omorând cu duhul pe şarpele amăgitorul Evei, începătorul de răutate.


   Sfinţii tineri s-au adus pe sine-şi jertfe curate, şi prinoase deplin Mielului, Celui ce S-a jertfit pentru noi, ca o jertfă adevărată, spre miros de bună-mireasmă, veselindu-se.


   Iată S-a întrupat Domnul din curat sângele tău, Fecioară Maică, şi cu oamenii S-a unit, fără de schimbare pentru mila cea negrăită, mântuirea noastră lucrând.


   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viaţa mea, Multmilostive.


   Prăznuieşte astăzi Biserica prăznuire de veselie, întru pomenirea ta, şi cu credinţa lăudând-o, strigă către tine Ştefane dumnezeiescule lauda Cuvioşilor.


   În tot pământul cu adevărat s-a răspândit vestea faptelor tale, înţelepte Cuvioase Mucenice, care le-ai lucrat minunat. Pentru aceasta te rog, ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, Cuvioase, roagă-te să-mi dea mie cuvânt vrednic, ca să laud luptele care ai luat de la vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi. Pe care mai întâi pustniceşte i-ai surpat, toate zburdările trupului omorându-le, şi cu pătimirea acum pe tiran l-ai biruit Ştefane cela ce eşti lauda Cuvioşilor.


Stih : Noule Ştefane capul cu lemn ţi s-a sfărâmat...
Şi după cuviinţă cununa cea neîmbătrânită ai aflat.
În a douăzeci şi opt a zdrobit.
Capul noului Ştefan, şi a murit.

   Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Anastasie, căruia îi zic şi Artemie, fiind Patriarh Sfântul Ghermano. Era născut şi crescut întru împărăteasca cetate, fiu din părinţi creştini, anume Ioan şi Anna. Din tânără vârstă se îndeletnicea la carte, şi se afla în toate zilele cu maică-sa la biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine la post şi la viaţă aspră. Pentru aceasta luă şi cinul îngeresc, când a fost în vârstă de şaisprezece ani, şi de atuncea mai mult sporea la duhovniceştile nevoinţe, biruind toate pornirile trupului. Deci n-a trecut multă vreme, şi minunatul Ioan egumenul său, s-a odihnit cu pace. Şi s-a pus fericitul Ştefan egumen la vestitul muntele acela al lui Avxentie, săvârşind calea nevoinţei. Însă de vreme ce semănătorul de zizanie, diavolul, a voit a porni război mare şi neîncetat asupra Bisericii, adică a nu se închina sfintelor şi cinstitelor icoane, şi organul cel dintâi al acestui lucru a fost Leon Isaurul, care şi conon s-a numit. Ci el lipsi din viaţa aceasta, înfruntându-se de fericitul Ghermano, şi dojenindu-se din-destul. Iar cel dintr-însul născut vrăjmaşul Constantin Copronim, a făcut mai mari răutăţi decât tatăl său, prădând şi pustiind Biserica, şi arzând sfintele icoane, şi izgonind, şi muncind în tot felul pe monahi. Acesta aflând şi de Sfântul Ştefan că se închină icoanelor, şi-l numeşte eretic, neascultând de porunca lui, nici vrând să se iscălească la eres, trimise de-l prinse, şi după multe munci îl închise în temniţa ce se zice Pretorion, unde erau închişi şi alţi aleşi părinţi, care erau din multe locuri pentru pricina aceasta adunaţi, fiind toţi la număr patruzeci şi doi. Încă erau şi alţii cu Preacuviosul Petru şi Andrei, de prin multe ţări, trei sute la număr. Din care unora nasurile erau tăiate, altora urechile, altora ochii scoşi, şi mâinile tăiate, şi bărbile rase. Pe care aflându-i fericitul Ştefan îi sărută şi-i îndemnă către nevoinţă. Făcând la închisoarea Pretoriului toată rânduiala şi slujba călugărească, aşa precum s-ar fi aflat în mânăstire. Deci aflând împăratul de aceasta, şi cum că Pretoriul s-a făcut mânăstire prin Ştefan, trecând unsprezece luni de când l-a închis într-acel Pretorion, îl scoaseră de la închisoare, şi stând înaintea lui, poruncii şi-l aruncă jos bătându-l cu pietre şi cu lemne. Iar unul din ucigaşii aceia, luă un lemn şi-l lovi în moalele capului, de-i despică Sfântul cap. Şi aşa şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, şi a luat cununa mărturisirii. Iar ceilalţi ucigaşi îi trăgeau trupul mort şi gol, pe uliţă, de i se zdrobeau mâinile şi picioarele, bătându-se de pietre, şi i se dezrădăcinau degetele cu unghii cu tot, până când şi altul oarecare din slujitorii diavolului vrând să facă mai multă mulţumire împăratului, aruncă o piatră mare de sparse pântecele Sfântului, şi îndată i se vărsară maţele şi toate măruntaiele. Ci şi un cârmaci ieşi cu un tăciune şi lovindu-l în cap, şi crăpându-i capul în două i s-au vărsat creierii jos pe pământ. Iar cinstitul său trup s-a aruncat de pângăriţii aceia la locul ce se cheamă a lui Pelaghie. Apoi s-a îngropat de nişte creştini la locul unde zace şi astăzi.

    Tot în această zi, Sfântul Andrei, care târându-se pe pământ, pentru închinăciunea Sfintelor Icoane, s-a săvârşit.

Stih : Din pământ m-am alcătuit, pământul să mă omoare Andrei zicând :
Căci închipuirile Ziditorului acestuia sunt cinstind.

    Tot în această zi, Sfântul Petru, care bătându-se pentru Icoane s-a săvârşit.

Stih : Pe Petru deşii pentru icoane îl bat.
Însă cu trupul tare ca piatra l-au aflat.

    Tot în această zi, Sfânta Anna, care fiind bătută, căci a jelit pe Sfântul Ştefan s-a săvârşit.

Stih : Pe Anna cea cumplit cu toiege bătută,
Hristos a arătat-o după cuviinţă încununată.

    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici ce au mărturisit împreună cu Sfântul Ştefan, pentru Sfintele Icoane.

Stih : Cinstind icoana trupului tău Cuvinte
Primesc sfinţii silnică moarte...

   Mulţi din ostaşii mai sus zisului împărat Copronim, dreptmăritori fiind, s-au lepădat de lume şi s-au făcut monahi. Pe aceştia muncindu-i nelegiuitul împărat, i-a scos din viaţa aceasta. Căci pe unul dintre ei, Vasilie cu numele, mai întâi l-a orbit, apoi în urmă neplecându-se a se lepăda de închinăciunea sfintelor icoane, l-a lovit cu călcâiul în pântece şi i-a vărsat măruntaiele, şi aşa s-a săvârşit. Altul fiind închis la Sostim tăindu-i-se nasul, a fost surghiunit la Hersona. Şi vrând a-l omorî, a fugit la Hazaria, întru care şi episcop făcându-se, mai pe urmă s-a săvârşit. Altul iară Ştefan cu numele, fiind surghiunit la Sugdaia, şi pe mulţi folosindu-i, a aflat sfârşitul vieţii. Asemenea şi doi Grigorii împreună cu mulţi alţii fiind surghiuniţi, au adormit în Domnul, ci şi Ioan cel din Legataria fiind surghiunit la Dafnusia şi de multe ori din porunca împăratului fiind bătut şi-a dat duhul.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh. Şi cele dimpreună cu dânsul şapte Sfinte femei.

Stih : Pe Irinarh ucigaşa sabie foarte.
Mântuitorule îl uneşte cu a ta parte.

    La Sfintele femei.

Stih : Sabia în cetatea Sevastei a arătat moarte,
Şapte femei preacinstite.

   Mucenicul Irinarh se trăgea cu neamul din cetatea Sevastia, deci tânăr fiind, era la slujba ucigaşilor, şi când se munceau sfinţii Mucenici, slujea şi el la treaba muncilor. Şi întâmplându-se în zilele împăratului Diocleţian, nişte femei creştine a fi date la muncă de Maxim domnul Sevastei, se lumină sufletul lui Irinarh din dumnezeiesc Darul lui Hristos, şi văzând pe femeile acelea îmbărbătându-se pentru Hristos, şi ruşinând pe tiranul cu minunile ce făcea, pentru aceasta mărturisind şi el de faţă cu îndrăzneală pe Hristos, şi vădindu-se că este creştin, fu aruncat întâi în iezer din porunca tiranului. Deci ieşind de acolo viu, îl băgară într-un cuptor de foc, şi fiind păzit minunat şi de foc, i-a tăiat capul, împreună şi preotului Acachie ce-l botezase pe el.

    Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Timotei şi Teodor episcopi. Petru, Ioan, Serghit, Teodor şi Nichifor, preoţi. Vasilie şi Toma diaconi, Ierotei, Daniil, Hariton, Socrat, Comasie şi Eusevie monahi. Şi Etimasie, care toţi de sabie s-au săvârşit.

    La cei doi episcopi.

Stih : Timotei totodată împreună cu Teodor.
S-a arătat lui Dumnezeu mai ales cinste şi dar

    La cei cinci preoţi.

Cei ce jertfiţi mai înainte preacurată jertfă.
Mai pe urmă pe sine-vă v-aţi adus jertfă.

    La cei doi diaconi.

Unde este Hristos precum însu-mi zice, grăind,
Acolo staţi de faţă purtătorilor de nevoinţa slujind.

    La cei şase monahi.

Şase monahi de sabie tăiaţi fiind,
Cu serafimii cei câte cu şase aripi sunt înainte stând.

    La Etimasie.

Fericite pe Sillava cea dintâi ridicând,
Numirea pe cinste ce o ai, sus este arătând.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, Cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Vestitu-ţi-s-a ţie sfârşitul, Fericite, din voia cea lucrătoare de toate. Pentru aceea dându-te pe sine-ţi la mai multă postire, din ce în ce mai mult te-ai preamărit, fiind ucis pentru Hristos, Cel ce este Dumnezeu peste toţi.

   Ca un purtător de numele celui întâi-pătimitor, te-ai mărit dimpreună cu el, că împroşcându-te cu pietre, şi fiind târât, şi bătut fără milă, ai umplut pământul de sângiuri, şi sufletul tău l-ai dat lui Dumnezeu bucurându-te.

   Pe uliţele cetăţii fiind târât fără de milă, Mucenice Ştefane, ai netezit cărarea muceniciei credincioşilor. Pe care umblând cu tărie, arătat ai ajuns către cetatea cea cerească.


   Preasfinţiţii Prooroci, foarte lămurit au arătat mai înainte taina cinstitei naşterii tale Curată, şi acum noi pricepând săvârşirile luminat, te fericim pe tine cu bunăcredinţă.


   De milostivirea cea spre trup te-ai despreunat, mintea ta, Preafericite, aprinzându-ţi şi cu focul dumnezeieştii dragoste arzându-te, Înţelepte, cântarea tinerilor ai cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Fericitu-s-a poporul dumnezeieştilor tineri, şi ceata sfântă de şapte femei, răbdând sfâşieturile, focul, chinurile, dimpreună cu tărie, şi învrednicindu-se de bunătăţile cele cereşti.


   Gonescu-se duhurile vicleniei din singură chemarea ta, cunoscându-te pe tine nevoitor şi Mucenic al lui Hristos nebiruit Irinarhe, cântând cu căldură : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Pe mine cel cuprins de lene, ridică-mă spre lucrarea dumnezeieştilor fapte, Preacurată, întărindu-mă asupra vrăjmaşilor, celor ce se oştesc asupra mea cumplit, şi cu gânduri potrivnice mă amăgesc.


   Ca nişte fiare foarte fără de minţi, toţi au cuprins pe mielul lui Hristos bătându-l, ucigându-l, şi împreună cu oamenii cei fărădelege îngropându-l, cei ce vieţuiesc cu nelegiuirea în veci.


   Punându-se tare împotriva gonaciului gânditorul de Dumnezeu, Andrei, se chinuie cu bătăi, şi fără de milă se omoară dreptul, cântând Stăpânului Hristos în veci.

   Făcându-te acum casă preasfântă, ai avut locuind întru inima ta pe Cel ce se odihneşte întru toţi Sfinţii, mult-pătimitorule Ştefane, întru toţi vecii.


   Cu stropirea dumnezeiescului sânge care s-a deşertat din coasta Fiului şi Dumnezeului tău, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, rogu-mă Fecioară, spală întinăciunea care este asupra mea de la păcatul cel rău.


   Curgerile sângiurilor încă picând, şi cu frumuseţea rănilor fiind împodobit, Făcătorului de biruinţă te-ai arătat vrednic, Irinarhe, daruri de biruinţă de la Dânsul luând.

   Înălţându-te cu dragostea Atotţiitorului, ai smerit sprânceana cea înălţată a gonacilor, şi mândria idolească o ai ruşinat, Mucenice purtătorule de chinuri, preafericite Irinarhe.


   Milostivirii celei dumnezeieşti învredniceşte-mă Mucenice, scăpându-mă de ispite şi de primejdii, pe mine cel ce cu credinţă caldă, te cinstesc pe tine Irinarhe, şi carele alerg sub acoperământul tău.


   Bucură-te munte sfânt şi de Dumnezeu umblat. Bucură-te arătarea lucrurilor celor negrăite, şi aşezarea cea înfricoşată şi vederea cea cu anevoie de văzut. Bucură-te chemarea celor căzuţi, Fecioară.


   Din văpaie, Cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci Hristoase cu singură voirea. Pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.


   Te veseleşti văzând cetele Îngerilor, ale Patriarhilor, ale Cuvioşilor, ale Proorocilor, ale Apostolilor, şi ale tuturor drepţilor, de Dumnezeu insuflate. Cu care împreunându-te, adu-ţi aminte, fii apărător celor ce pe pământ te fericesc curat.

   Ca lumina, ca zorile, ca soarele cel mare, ca cerul înfrumuseţat cu stele, cu luminările minunilor, şi ale sfintelor răni te-ai făcut, luminând cu adevărat cugetul tuturor celor ce te laudă pe tine Ştefane Mucenice, mult-pătimitorule.

   Nevoinţele cele tari ale sihăstriei, surpând începătoriile întunericului mai înainte Părinte, mai pe urmă pătimind foarte tare, le-ai dat de tot pierzării, Ştefane lauda Mucenicilor, şi podoaba Cuvioşilor.

   Pomenirea ta cea prealăudată, astăzi luminează marginile pământului, cu razele darurilor Duhului cele prealuminoase. Şi pe noi cei ce o prăznuim pe dânsa acum cu bucurie, luminează-ne şi ne sfinţeşte, de Dumnezeu fericite Ştefane.


   Locaşule al luminii, cea de Dumnezeu dăruită, cu adevărat întărirea Sfinţilor Mucenici, şi lauda tuturor Cuvioşilor, mântuieşte-ne pe noi de nevoi şi de primejdii, şi de năvălirea vrăjmaşilor, pe cei ce te lăudăm.


   Pe însăşi cea mai de pe urmă şi desăvârşită dorire ai ajuns, cugetătorule de Dumnezeu Irinarhe, şi părtaş lui Hristos te-ai făcut, cântând cu cei fără de trupuri : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Treime Atotputernică.

   Scăpând de cursele celor ce te vânau pe tine, în ceata cerească te-ai odihnit, Mărite, şi cu oştile Mucenicilor te-ai împreunat, şi cu ale celor împreună cu tine pătimitori. Şi acum te roagă pentru noi toţi, ca să te fericim pe tine.


   Tărie şi putere pe Hristos punând, ai trecut noianul cel cumplit al dracilor, şi la limanurile cele de sus ai ajuns, cu totul fiind împodobit, cu totul fiind încurajat din-destul, cu vărsările de lumină ale Duhului.


   Neputând cunoaşte minunea cea necuprinsă a naşterii tale Fecioară Maică, cu tăcere mai mult aceasta o mărim, şi te preamărim pe tine, una cea preafericită şi bună între femei şi prea fără prihană.


   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre carele nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Carele mărindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.


   Luat-ai de la Hristos, cunună îndoită Ştefane, nevoindu-te întru sihăstrie preamult, şi mărturisind că cinsteşti Icoana Lui şi a tuturor Sfinţilor, cu care dimpreună, adu-ţi aminte de noi.


   Pe cei ce nu se închină Icoanei lui Hristos, ca pe unii fără de Dumnezeu i-ai ruşinat Ştefane, şi te-ai împodobit cu podoabele şi cu rănile muceniciei; pentru aceasta pururea cu credinţă te fericim.


   Nespurcată Stăpână, Curată şi singură neispitită de nuntă, Împărăteasă şi Doamnă ! Roagă-te tu Mântuitorului nostru, Celui născut din tine, să mântuiască lumea de toate relele şi de nevoi.


   Stând lângă Crucea Ta, Hristoase, ceea ce Te-a născut, şi rupându-se la cele dinlăuntru, ca o Maică striga Ție : O Fiul meu preadulce, cum ai apus de la ochii mei, Cela ce eşti lumina cea neapropiată.


   Dându-te lui Dumnezeu din pântecele maicii tale, ca alt Samuil, Cuvioase Ştefane, după purtarea numelui cunună te-ai arătat credincioşilor, toiag şi întărire bunei-cinstiri, şi Sfântului Duh curat lăcaş. Cere-ne nouă, celor ce te cinstim pe tine, mare milă.


   Născătoare de Dumnezeu, folositoarea tuturor celor din nevoi, întru tine îndrăznim, întru tine ne lăudăm, întru tine este toată nădejdea noastră. Roagă-te Celui născut din tine, pentru netrebnicii robii tăi.


   Văzând pe Cel născut din tine Preacurată, spânzurat pe lemn fără de suflare, cu amar strigai : Preaiubitul meu Fiu, unde a apus frumuseţea feţei Tale, de voie ascunzându-se sub umbra morţii.






   Fiind strălucit cu arătarea luminii Dumnezeiescului Duh arătat, preafericite Paramoane, de tot te-ai scârbit de întunericul cel preaadânc al multor dumnezei, şi aflând vreme bună, Fericite, din voia ta ai mers către nevoinţele cele ce erau de faţă cu cuget viteaz, şi arătându-te purtător de biruinţă, ai surpat pe trufaşul şi vrăjmaşul tuturor oamenilor, slăvind pe Hristos; pe carele roagă-L să mântuiască, şi să lumineze sufletele noastre.

   Văzând mulţimea cea cu mult număr, care se junghia Paramoane pentru Dumnezeu, şi Împăratul tuturor, te-ai aprins cu râvnă dumnezeiască, şi ai strigat : Slugă dreaptă sunt lui Hristos totdeauna, cunoaşteţi tiranilor fărădelege, şi iată că am venit acum de nimenea chemat, să mă jertfesc ca un miel fără de răutate. Ci dar nu zăboviţi; că mă nevoiesc a mă face jertfă primită Celui ce S-a jertfit cu trupul pentru mine de a Sa bunăvoie.

   Cinstită ceata purtătorilor de chinuri, fiind cinstită cu înşeptită zecime, şi cu întreită sutime, a surpat prin credinţă rătăcirea cea cu mulţi dumnezei a celor fărădelege, cu care dimpreună nevoindu-te cu cuget viteaz, Paramoane, te-ai încununat şi te-ai numărat cu cetele celor fără de trupuri bucurându-te; cu care împreună roagă-te să ne mântuim de toată scârba şi de supărări, noi cei ce te lăudăm pe tine, şi cu curăţie te fericim.


   Nu ascund eu ticălosul răutăţile mele, că toate cele ce urăşte Dumnezeu le am eu, spurcându-mi trupul şi duhul şi gândul meu, cu cugete şi cu fapte şi cu cuvinte de ocară şi fărădelege, şi hulind cu limba pe cei ce păcătuiesc, eu sunt carele fac cele mai rele, Născătoare de Dumnezeu, dă-mi îndreptare de acestea de toate; ca trezvindu-mă de obişnuirea mea cea rea, să cad şi să plâng în rămăşiţa vieţii mele pentru relele ce am făcut.


   Nu te tângui Maica Mea pentru Mine Fiul tău şi Dumnezeu, văzându-Mă spânzurat pe lemn, carele am spânzurat tot pământul pe ape fără ţinere, şi am zidit toată lumea. Că Mă voi scula şi Mă voi preamări şi voi sfărâma cu putere împărăţia iadului, şi voi pierde puterea lui şi voi scoate pe cei legaţi de răutatea lui, ca un Milostiv, şi le voi dărui lor Împărăţia cea veşnică.


    Mucenicul Tău, Doamne, Paramon întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.



   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

   Cu luminile Duhului cele luminătoare, luminează Mucenice Paramoane inima mea, celui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină, şi mă întăreşte să stau întru dumnezeieştile legi.

   Îmbogăţitu-te-ai luminat, Fericite, cu bună-lauda Mucenicilor, încuviinţându-te cu podoabe muceniceşti, şi te-ai înfrumuseţat cu răni frumoase, Paramoane. Pentru aceasta cu credinţă te fericim.


   Fiind plin de apele cele făcătoare de viaţă ale Duhului, ai răcorit pe cei topiţi de fierbinţeala cea rea a nedumnezeirii, şi i-ai îndreptat către apa odihnirii, Slăvite.


   În vreme ai născut pe Cel fără de vreme Curată, făcându-Se Om. Pe Carele roagă-L neîncetat, ca pe Fiul tău şi Domnul, să vindece patimile sufletului meu cele învechite, ceea ce eşti fără prihană.


   Smerindu-te pentru Hristos, ai surpat înălţarea vrăjmaşului, şi taberele lui le-ai tăiat, cu sabia răbdării.

   Risipit-ai sfatul cel rău asupra credinţei noastre, şi ai pătimit tare, răbdătorule de patimi Mucenice Paramoane.


   Întăritu-te-ai cu dumnezeiescul Dar ca un ostaş tare, şi muncile cele cumplite ca un vis le-ai socotit, Mucenice Paramoane.


   Întăreşte-mi gândul carele se răzvrăteşte de multe patimi, Maică a lui Dumnezeu, Preacurată, ca după datorie să te măresc.


   Veselească-se de Tine, Biserica Ta Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne şi scăparea şi întărirea.


   Mucenicul Paramon, nevoindu-se cu tărie, dumnezeieşte a stins focul multor dumnezei, cu râurile sângelui. Pentru aceasta luând Darul dumnezeiesc al tămăduirilor goneşte draci şi opreşte boli. Cu rugăciunile lui, Hristoase mântuieşte sufletele noastre.


   Cu toţii să lăudăm astăzi Darul Maicii Dumnezeului nostru, că printr-însa a strălucit Darul în lume, şi aflând toată firea oamenilor dezlegarea blestemului, bucurându-se strigă : Cu rugăciunile ei Doamne, izbăveşte-ne pe noi de nevoi.


   Dacă ai văzut pe Fiul tău şi Dumnezeu pe Cruce, Fecioară prealăudată, şi neispitită de nuntă, lăudai lăcrimând şi strigând : Slavă voirii Tale celei înfricoşate Cuvinte, că vrând Te-ai omorât Viaţa tuturor, ca să mântuieşti lumea din stricăciune, ca un Preabun.


   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Fiindu-ţi inima întărită cu bărbăţie, şi înfierbântată cu îndrăzneală, Slăvite, muncile cele de multe feluri le-ai socotit ca nişte săgetături de prunci, Mucenice al lui Hristos.

   Văzând pe pătimitori omorându-se din poruncile tiranilor, Mucenicul Paramon, a luat râvnă dumnezeiască asemenea ca aceia, şi singur din sineşi a mers spre patimi.

   Întinzându-te, şi cu suliţe fără de milă împungându-te pe tine, şi biruind tu meşteşugurile vrăjmaşului, te-a încununat, Hristos, Dătătorul de nevoinţe, fericite Paramoane.


   Mirându-te de răbdarea Mucenicilor, şi lăudând sfârşitul lor, Slăvite, te-ai împărtăşit râvnei credinţei lor, şi preacinstitei patimi.


   Cu naşterea ta cea purtătoare de viaţă, Fecioară Marie, ai înviat pe toţi oamenii cei omorâţi pentru călcarea poruncii, pentru aceasta te slăvim, şi cu cuviinţă dumnezeiască te fericim.


   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

   Dar de mult preţ te-ai adus pe sine-ţi Ziditorului tău, pătimind şi biruind rătăcirea, cela ce eşti podoaba Mucenicilor.

   Chipurile şi idolii dracilor le-ai sfărâmat, Înţelepte, fiindu-ţi cugetul întărit pe piatra dumnezeieştii credinţe, Paramoane.


   Mulţimea dracilor, cu bărbăţie ai rănit-o, cu rana trupului tău, pătimitorule cel cu gând viteaz. Pentru aceasta te fericim.


   Fiind Domnul întocmai la cinste cu Tatăl, şi cu Duhul, S-a întrupat din curatele tale sânguiri, făcându-Se Om.


   Nu te-ai supus în vremea patimilor, ci mai mult ai stătut de faţă, şi tare către dumnezeiasca pătimire. Pentru aceasta ai luat şi cununile măririi.

   Pusu-te-ai pe sine-ţi în rânduiala adunării Mucenicilor, care s-au săvârşit cu osârdie, înaintea pătimirii tale, pururea pomenite, şi împreună cu dânşii te-ai învrednicit cămării celei cereşti.


   Suliţele te-au făcut pe tine următorul lui Hristos, cu care rănindu-te Mucenice, ai zburat către El, purtând cunună, omorând pe cei fără de minte, cu săbiile răbdării.


   Păzeşte-mă de smintelile vieţii, Preacurată, pe mine cel cuprins în noaptea nevederii, a cugetelor celor necuvioase, fiind întunecat pururea de răutatea vrăjmaşului.


   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.


   Cu răbdarea dumnezeieştilor porunci, ţi-ai curăţit sufletul de spurcăciuni, şi către săvârşirea pătimirii ai ajuns. Că te-ai lepădat a jertfi idolilor celor înşelători, şi urmând lui Hristos, cu suliţa ai fost împuns. Ci cu osârdie te roagă pentru lume, preafericite Paramoane.


    În această lună în ziua a douăzeci şi noua, chinuirea Sfântului Mucenic Paramon şi a Sfinţilor trei sute şaptezeci de Mucenici, ce au mărturisit împreună cu dânsul.

Stih : Paramon se împunge cu suliţa pentru tine Hristosul meu,
Căci pentru tine moare cunoscându-te singur Dumnezeu.
Bărbaţi de şapte ori zice dau capetele prin sabie la moarte.
Împreună cu cincizecimea de şase ori număra-ta părăsind toate.
Pe Paramon lungi suliţe l-au împuns.
În a douăzeci şi noua şi l-au ucis.

   Aceştia au fost pe vremea împăratului Deciu, şi a lui Achilin ighemonul răsăritului. Iar pricina credinţei în Hristos, şi a sfârşitului lor, aceasta a fost. La locul Balsatiei ce se cheamă Ieron, se află multe şi bogate izvoare de ape fierbinţi, tămăduind bolile minunat. Deci mergând la acel loc pentru tămăduirea trupului său, Achilin care cârmuia domnia răsăritului, porunci să-i ducă după dânsul de la Nicomidia pe câţi creştini erau acolo, legaţi pentru credinţa cea în Hristos. Şi mergând Achilin în capiştea Isidei, şi făcând spurcatele jertfe, a poruncit sfinţilor Mucenici să se închine şi să facă jertfă la idoli. Deci ei lepădându-se a face una ca aceea, porunci să le dea moarte tuturor, şi aşa vitejii Mucenici luară cununa nevoinţei de la împăratul a toate Hristos Dumnezeu, întărindu-se cu puterea lui, fiind la număr trei sute şapte zeci. Pe aceştia văzându-i Sfântul Paramon aşa fără milă omorâţi, strigă cu glas mare, zicând : Mare păgânătate văd, că spurcatul acesta stăpânitor junghie ca pe nişte dobitoace atâţia drepţi, şi încă străin. Iar Achilin auzind aceasta şi aprinzându-se de mânie, îndată porunci să-l omoare. De care neştiind fericitul, întru acel loc ce mergea, îl prinseră trimişii, şi nu îngăduiră să dea voie unuia să-l omoare, ci cu toţii înaintea judecătorului, se sileau şi se nevoiau să verse sânge nevinovat cu mâinile şi cu armele lor, unii lovindu-l cu suliţele, alţii îi băgau trestii ascuţite prin limbă, şi în celelalte mădulare ale Sfântului, şi i-a dat sfârşitul în locul acela privind tiranul, şi-l trimise la cereştile locaşuri. Ca să se bucure veşnic împreună cu cei trei sute şaptezeci de Mucenici. Deci sfintele lui moaşte s-au îngropat împreună cu moaştele sfinţilor celor zişi mai sus.

    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Filumen.

Stih : Picioarele lui Filumen cu cuiele pătrundea.
Acelui ce iubea pe Hristos şi de Dumnezeu se iubea.

   Sfântul Mucenic Filumen era pe vremea împăratului Aurelian, trăgându-se din Licaonia, (care este o parte a Capadociei). Lucrul său era, să aducă grâu de vândut la Galatia. Acesta dar fiind pârât la ighemonul Anghirei Felix şi aducându-se înaintea lui, s-a mărturisit că este creştin. Deci mai întâi i-a pătruns picioarele cu cuie de fier, şi l-a bătut. Apoi spânzurându-l, şi iarăşi bătându-l cu toiege, l-a băgat într-un cuptor învăpăiat. Deci fiind păzit nevătămat cu puterea lui Hristos, pentru aceasta i-au bătut cuie în cap, în mâini şi în picioare. Şi fiind silit a alergă treizeci de stadii, în acea alergare leşinând şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu de la care a primit cununa muceniciei cea neveştejită.

    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicolae Arhiepiscopul Tesalonicului.

Stih : Îngrijirea lui Nicolae era poporul său...
A-l supune Domnului şi a-l povăţui spre bine, ferindu-l de la rău.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ioan din Persia.

Stih : Încă şi lui Ioan jertfitorul lui Hristos cel adevărat.
I se numără de la el răsplătirile preaîndestulat.

    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şase Mucenici, care gonindu-se, crăpând o piatră, şi primindu-i s-au săvârşit.

Stih : S-a deschis piatra spre îngroparea a şase bărbaţi arătat.
Care îngropându-se, au aflat pe piatra Hristos cu adevărat.

    Tot în această zi, Sfântul Urban Episcopul Macedoniei, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Acesta ce-şi dă duhul în mâinile îngerilor.
Este Urban cel cu viaţa asemenea lor.

    Tot în această zi, Sfântul Dionisie Episcopul Corintului, care de sabie s-a săvârşit.

Stih : Dionisie unul din locuitorii cereşti fiind.
Unul şi din Mucenici este prin sabie murind.

    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Pagcosmie, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Toată lumea nimic era la Pagcosmie cel lăudat.
Căci de singur Edenul dorea pe care l-a şi câştigat

    Tot în această zi, Preacuviosul Pitirun, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : La a ta voinţă către tine Hristoase al meu alergând.
Pitirun lucrătorul voinţelor tale cel preablând.

    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Valerin, care de sabie s-a săvârşit.

Stih : Voi suferi şi sabie pentru preacinstita cunună.
Striga Mucenicul Valerin cel cu minte bună.

    Tot în această zi, Sfântul Fedros, care răşină înfierbântată turnând-o pe dânsul s-a săvârşit.

Stih : Mulţi către altele, cu tărie s-au nevoit.
Iar către fierberea răşinii pe singur Fedros l-am cunoscut.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei-credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica măririi Tale, Doamne.

   Îmbogăţindu-te luminat de la Dumnezeu, cu Darul tămăduirilor şi al minunilor, înţelepte Mucenice Paramoane, vindeci pe cei ce strigă : Bine eşti cuvântat în Biserica măririi Tale, Doamne.

   Întinzându-se înaintea ta, măiestriile cele de munci, nu te-ai îngrijorat, fiindu-ţi tot cugetul către ceruri, vrednicule de laudă, şi strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica măririi Tale, Doamne.


   Cu focul sângiurilor ai ars toată materia cea rea a nedumnezeirii, Mărite, iar cu roua minunilor tale, răcoreşti pe cei din arsura nevoilor, Paramoane.


   Bucură-te ceea ce ai născut oamenilor bucurie, bucură-te Cerule, şi scaun de Heruvimi şi palat preaslăvit al Împăratului veacurilor, Stăpână cu totul fără prihană.


   Câştigându-te pe tine păzitor privighetor al sufletelor, ne-am îmbogăţit, care adormi totdeauna nălucirile dracilor şi valurile trupului cele rele, şi viforul cugetelor, Mucenice mult-pătimitorule, celor ce strigă : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.

   Cu pâraiele sfinţitelor tale sângiuri, ţi-ai vopsit ţie porfiră, care nicicum nu se învecheşte, şi fiind înfrumuseţat luminat, locuieşti întru cele cereşti, strigând Fericite : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Ca un miel curat şi ca o junghiere fără prihană, şi ca o ardere-de-tot sfinţită, cu jăratecele nevoinţei, Mucenice te-ai adus lui Hristos, puitorului de nevoinţe, cântând Înţelepte : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Umbrele legii şi cinstitele propovăduiri ale Proorocilor, te-au însemnat mai înainte că vei fii Născătoare Dumnezeului nostru, Curată, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, Căruia toţi cântăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna-faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Iată că a strălucit pomenire vărsătoare de lumină a luminatului purtător de chinuri, luminând inimile tuturor credincioşilor, prin Dumnezeiescul Duh, celor ce dănţuiesc cu bucurie, şi-l fericesc cu credinţă.

   Ca unul ce eşti în ceată cu zecimea cea înşeptită, şi cu suta cea întreită, a Mucenicilor celor nebiruiţi, cu care dimpreună zace trupul tău, Mucenice al lui Hristos, roagă-te cu aceştia să ne mântuim noi.

   Trecând călătoria cea cu durere şi plină cu multe feluri de munci, şi biruind pe acestea, luminat împreună cu Hristos, Cel ce a biruit lumea v-aţi încununat, şi v-aţi sălăşluit în ceruri, purtând cununile Mucenicilor.


   Ridicatu-te-ai de pe pământ şi ai luat darurile pătimirilor tale; şi acum ne izvorăşti nouă râuri de minuni, celor ce te cinstim, şi cu bunăcredinţă prăznuim pomenirea ta Paramoane.


   Luminează ochii sufletului meu, cei întunecaţi cu nevederea păcatului celui făcător de stricăciune, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână Preacurată, că tu eşti ajutătoare şi luminare credincioşilor, Curată.


   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din capul unchiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară s-a tăiat, aducând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.


   Mulţimea ostaşilor cea nebiruită, cu dumnezeiască cântare, pe nebiruiţii Mucenici, cu bunăcredinţă înţelepţeşte să-i lăudăm. Având începător cetei pe Paramon cel minunat, carele a călcat pe muncitorul, şi împreună cu toţi Mucenicii au primit cununa măririi.


   Bucură-te palatul lui Dumnezeu. Bucură-te munte netăiat. Bucură-te rugul cel nears. Bucură-te scaunul slavei. Bucură-te masă dumnezeiască. Bucură-te cădelniţă cu totul de aur. Bucură-te sfeşnic preaminunat. Bucură-te norul luminii, Fecioară Maică Marie.






   Cela ce cu lumina Mergătorului înainte te-ai împodobit, când Raza cea ipostatnică a slavei Tatălui s-a arătat, neamul omenesc pentru milostivire vrând să-l mântuiască. Atunci întâi tu, Slăvite, la El ai alergat, fiind strălucit la minte, cu strălucirea cea desăvârşită a Dumnezeirii Lui. Pentru aceasta şi propovăduitor şi Apostol ai fost, al lui Hristos Dumnezeului nostru. Pe Carele roagă-L, să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre. (De trei ori)

   Cela ce cu glasul Mergătorului înainte ai fost chemat, când Cuvântul cel Preasfânt s-a întrupat, viaţă nouă dăruindu-ne, şi mântuire celor de pe pământ bine-vestindu-le. Atunci, Preaînţelepte, Acestuia ai urmat, şi pe tine ca pe o pârgă desăvârşită şi preasfântă Lui te-ai sfinţit. Pe Care L-ai şi cunoscut, şi ai vestit fratelui tău pe Dumnezeul nostru. Pe Carele roagă-L, să mântuiască, şi să lumineze sufletele noastre. (De trei ori)

   Cela ce ai fost ucenic celui ce a odrăslit din cea stearpă, când Cel născut din Fecioară a răsărit, învăţătorul bunei-credinţe, cel ce a arătat şi curăţia înfrânării, atunci tu prea-fierbinte iubitor faptei bune, Andreie fericite te-ai făcut, înălţări în inima ta punând, şi din slavă la strălucirea cea negrăită te-ai înălţat, a lui Hristos Dumnezeul nostru. Pe Carele roagă-L să mântuiască sufletele noastre. (De două ori)


   Vânarea peştilor lăsând Apostole, pe oameni ai vânat cu trestia învăţăturii, aruncând ca o undiță îndemnarea la buna-credinţă, şi scoţând dintru adâncul înşelăciunii toate neamurile, Andreie Apostole, cu Petru fiind de un sânge, şi lumii învăţător cu mare glas, rugându-te nu înceta pentru noi, cei ce cu credinţă şi cu dragoste, Preamărite, bine-lăudăm pururea cinstită pomenirea ta.


   Isaie dănţuieşte, pe Cuvântul lui Dumnezeu primeşte-L, spune Fecioarei Maria. Rugul va să se aprindă cu foc, şi nu va arde de raza Dumnezeirii. Betleeme bine te împodobeşte, deschide-ţi uşa Edene ! Şi Magi mergeţi, de vedeţi mântuirea în iesle înfăşată. Pe Carele steaua L-a arătat deasupra peşterii, pe Dătătorul de viaţă Domnul, Cel ce mântuieşte neamul nostru.


   Petru Apostol al lui Iisus Hristos, nemernicilor celor aleşi ai risipirii Pontului, Galatiei, Capadociei, Asiei şi Bitiniei. După cea mai-nainte cunoştinţă a lui Dumnezeu Tatălui, întru sfinţirea Duhului, spre ascultarea şi stropirea sângelui lui Iisus Hristos, Har vouă şi pace să se înmulţească. Bine este cuvântat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Carele după mare mila Sa a doua oară ne-a născut pe noi spre nădejde vie, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi. Spre moştenire nestricăcioasă şi nespurcată şi neveştejită. Păzită în ceruri pentru voi. Care sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu prin credinţă spre mântuire, gata a se arăta în vremea de apoi. Întru care vă bucuraţi acum puţin, de se cuvine, necăjiţi fiind întru multe feluri de ispite. Ca lămurirea credinţei voastre, cea cu mult mai scumpă decât aurul cel pieritor şi prin foc lămurit, să se afle spre laudă şi cinste şi slavă, întru arătarea lui Iisus Hristos. Pe Carele nevăzându-L iubiţi; întru Carele acum nu privind, ci crezând, vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preaslăvită. Luând sfârşitul credinţei voastre mântuirea sufletelor. Pentru care mântuire au căutat şi au cercetat Proorocii, care au proorocit pentru darul ce era să fie spre voi. Cercetând în care, şi în ce fel de vreme le arăta Duhul lui Hristos, Carele era întru dânşii, mai înainte mărturisind de patimile lui Hristos şi de slavele cele după aceea. Cărora s-au descoperit, că nu lor însuşi ci nouă slujeau acestea, care acum s-au vestit vouă prin cei ce bine au vestit vouă întru Duhul Sfânt cel trimis din Cer, spre Care doresc îngerii să privească. Pentru aceea încingând mijloacele cugetului vostru, trezvindu-vă, desăvârşit nădăjduiţi spre Darul carele se aduce vouă prin arătarea lui Iisus Hristos. Ca fiii ascultării, neprefăcându-vă cu poftele cele mai dinainte ale necunoştinţei voastre. Ci după Sfântul carele v-a chemat pe voi, şi voi fiţi sfinţi întru toată petrecerea. Căci scris este : Fiţi Sfinţi, că eu Sfânt Sunt. Şi dacă chemaţi tată pe cel ce judecă fără de alegerea feţelor după lucrul fiecăruia, întru frică vremea vieţii voastre să o petreceţi. Ştiind că nu cu argint sau cu aur, care se strică, v-aţi mântuit de petrecerea voastră cea deşartă, care era de la părinţi dată. Ci cu scump sângele; ca al unui miel nevinovat şi nespurcat al lui Hristos. Carele era cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar S-a arătat în anii cei mai de apoi pentru voi. Cei ce printr-însul aţi crezut întru Dumnezeu carele L-a înviat pe El din morţi, şi i-a dat lui slavă, ca credinţa voastră şi nădejdea să fie întru Dumnezeu. Curăţind sufletele voastre cu ascultarea adevărului prin Duhul, spre nefăţarnică iubire de fraţi, din inimă curată, iubiţi-vă unul pe altul cu dinadinsul. Fiind născuţi a doua oară, nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin Cuvântul lui Dumnezeu celui viu, şi Carele petrece în veac. Pentru că tot trupul este ca iarba, şi toată slava omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba, şi floarea ei a căzut, iar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este cuvântul cel ce bine s-a vestit întru voi. Deci lepădând toată răutatea şi tot vicleşugul, şi făţărniciile şi pizmele, şi toate clevetirile, ca nişte prunci de curând născuţi, să iubiţi laptele cel cuvântător şi fără de vicleşug ca printr-însul să creşteţi spre mântuire. De vreme ce aţi gustat că este bun Domnul. Către care apropiindu-vă Cela ce este Piatra cea vie, de oameni cu adevărat nebăgată în seamă, iar la Dumnezeu aleasă şi scumpă. Şi voi înşi-vă ca nişte pietre vii, vă zidiţi casă duhovnicească, preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Pentru că scris este în Scriptură. Iată pun în Sion, Piatră în capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cela ce va crede întru Dânsul nu se va ruşina.


   Iubiţilor, Hristos a pătimit pentru noi, nouă lăsându-ne pilda ca să urmăm urmele Lui. Carele, păcat nu a făcut, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui. Carele ocărându-Se, împotrivă nu a ocărât, pătimind nu a îngrozit; ci da celui ce judecă cu dreptul. Carele, păcatele noastre însuşi le-a ridicat în trupul Său pe lemn. Ca păcatelor murind, să vieţuim dreptăţii, cu a Cărui rană v-aţi vindecat. Că eraţi ca nişte oi rătăcite, ci v-aţi întors acum la Păstorul şi păzitorul sufletelor voastre. Asemenea şi femeile plecându-vă bărbaţilor voştri, că deşii nu se pleacă oarecare cuvântului, prin viaţa femeilor fără de cuvânt să se dobândească; văzând viaţa voastră cea dimpreună curată întru frică. A căror podoabă să fie nu cea din afară a împletirii părului, şi a înfăşurăturii aurului, sau a îmbrăcămintei hainelor. Ci omul cel ascuns al inimii, întru nestricăciunea Duhului celui blând şi lin, carele este înaintea lui Dumnezeu de mult preţ. Că aşa odinioară şi Sfintele femei, care nădăjduiau întru Dumnezeu, se împodobeau pe sine, plecându-se bărbaţilor săi. Precum Sarra asculta pe Avraam, domn pe acela chemându-l, căruia v-aţi făcut fii făcând bine şi netemându-vă de nici o frică. Bărbaţii asemenea împreună locuind cu femeile sale cu cunoştinţă, ca unui vas mai slab celui femeiesc dându-le cinste, ca şi celor împreună-moştenitoare darului vieţii, ca să nu se curmeze rugăciunile voastre. Iar la sfârşit, toţi să fiţi cu un gând, milostivi, iubitori de fraţi, îndurători, blânzi, smeriţi. Nerăsplătind rău pentru rău, sau ocară pentru ocară, ci dimprotivă, binecuvântând; ştiind că spre aceasta sunteţi chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea.


   Iubiţilor, Hristos pătimind pentru voi cu trupul şi voi după acelaşi gând vă înarmaţi. Pentru că cela ce a pătimit cu trupul, a încetat despre păcat. Ca să nu mai vieţuiască cealaltă vreme în trup poftelor omeneşti, ci voii lui Dumnezeu. Că destul ne este nouă vremea cea trecută a vieţii, voia păgânească a o săvârşi, umblând întru necurăţii, întru pofte, întru beţii, întru ospeţe, întru băuturi, şi întru cele de Dumnezeu urâte slujiri idoleşti. Întru care se minunează, căci nu vă adunaţi voi la aceeaşi tulburare a curviei hulind. Care vor da seama la Cel ce este gata să judece pe cei vii şi pe cei morţi. Că spre aceasta şi morţilor s-au binevestit, ca să se judece cu trupul după om, şi să vieze după Dumnezeu cu duhul. Şi sfârşitul tuturor s-a apropiat. Deci fiţi cu întreagă înţelepciune, şi privegheaţi întru rugăciuni. Iară mai înainte de toate unul spre altul dragoste cu osârdie, având, căci dragostea acoperă mulţime de păcate. Iubitori de străini fiţi între voi fără de cârtire. Fiecare precum a luat Darul, întru voi cu acela slujind, ca nişte buni iconomi ai Darului lui Dumnezeu celui de multe feluri. De grăieşte cineva ca cuvintele lui Dumnezeu. De slujeşte cineva, ca din puterea care o dă Dumnezeu, ca întru toate să se mărească Dumnezeu prin Iisus Hristos. Căruia este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.


   UcenicuI cel întâi chemat, şi următorul pătimirii Tale închipuindu-se Ție, Doamne, Andrei Apostolul, pe cei rătăciţi oarecând întru adâncul necunoştinţei, cu undiţa Crucii scoţându-i, i-a adus la Tine. Pentru aceasta şi mântuindu-ne noi credincioşii, strigăm către Tine : Pentru rugăciunile lui Preabunule, împacă viaţa noastră, şi mântuieşte sufletele noastre.

   Să lăudăm credincioşii, pe fratele lui Petru, pe Andrei, Ucenicul lui Hristos. Că acesta marea cu mrejele cercând oarecând, peşti a pescuit. Iar acum lumea a pescuit cu trestia Crucii, şi pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Şi înaintea lui Hristos stând, cere lumii pace, şi sufletelor noastre mare milă.

   Focul cel înţelegător carele luminează gândurile şi arde păcatele, înlăuntru în inimă luându-l, Apostolul lui Hristos şi Ucenicul, străluceşte cu razele cele de taină ale învăţăturilor, în inimile păgânilor cele neluminate, şi iarăşi arde basmele cele pline de vreascuri ale păgânilor. Că focul Duhului o lucrare ca aceasta are. O minune străină şi înfricoşătoare ! Limbă de lut, şi fire de ţărână, trup de pământ, au luat cunoştinţă înţelegătoare şi fără materie. Ci o tăinuitorule al celor negrăite, şi văzătorule al celor cereşti, roagă-te să se lumineze sufletele noastre.


   Pe Dumnezeu cel dorit, văzându-L în trup pe pământ umblând, de Dumnezeu văzătorule întâiule chemat, către cel de un sânge ai strigat bucurându-te : Aflat-am o Simone pe Cel dorit. Iar către Mântuitorul ca David ai strigat : În ce chip doreşte cerbul de izvoarele apelor, aşa doreşte sufletul meu către Tine, Hristoase Dumnezeule. De unde şi spre dorire dor adăugând, prin Cruce ai trecut la Acela de Carele ai dorit, ca un adevărat Ucenic, şi ca cel ce ai fost înţelept următor pătimirii Lui prin Cruce. Pentru aceasta şi părtaş slavei Lui făcându-te, cu dinadinsul roagă-te pentru sufletele noastre.


   Pe propovăduitorul credinţei şi sluga Cuvântului, pe Andrei să-l lăudăm, că acesta dintru adânc pe oameni a vânat, în loc de trestie, Crucea în mâini ţinând, şi ca o strună aruncând puterea a scos suflete din înşelăciunea vrăjmaşului, şi le-a adus lui Dumnezeu dar bineprimit pururea. Pe acesta credincioşii împreună cu ceata Ucenicilor lui Hristos să-l lăudăm, ca să se roage Lui să ne fie nouă Milostiv în ziua judecăţii.


   Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.


   Bucură-te Cer cuvântător, carele vesteşti totdeauna slava lui Dumnezeu. Cela ce întâi pe Hristos cel ce te-a chemat L-ai ascultat cu căldură, şi nedespărţit cu Acesta ai petrecut. De la Care fiind luminat, te-ai văzut a doua lumină; şi pe cei din întuneric cu fulgerele tale i-ai luminat, bunătăţii Lui urmând. Pentru aceasta preasfântă prăznuirea ta săvârşim, şi sicriul moaştelor tale cu bucurie îl sărutăm, din carele izvorăşti mântuire celor ce cer, şi mare milă.

   Pe Întâiul bunătăţilor aflându-L, Carele pentru milostivire, S-a îmbrăcat cu firea noastră, Andreie de Dumnezeu înţelepţite, te-ai lipii de El cu fierbinte iubire, către cel de un sânge strigând : Pe Cela ce L-au propovăduit Proorocii cu duhul, L-am aflat. Vino la frumuseţile Lui, să ne mângâiem, şi cu sufletul şi cu gândul, ca fiind luminaţi cu strălucirile Lui, noaptea înşelăciunii şi întunericul necunoştinţei să-l gonim, binecuvântând pe Hristos, Cel ce dă lumii mare milă.


   Pe păgânii cei ce nu ştiau pe Dumnezeu, ca dintr-un adânc din necunoştinţă i-ai pogorât cu mreaja cuvintelor tale şi ai tulburat arătat mările cele sărate. Cal prea-ales arătându-te al Celui ce stăpâneşte marea pururea slăvite, şi putrejunea nedumnezeirii ai uscat. Sare cinstită punând înţelepciunea ta, de care s-au şi mirat Apostole slăvite, cei ce se lipeau fără de ruşine de înţelepciunea sa cea nebună, pe Hristos neştiind, Cel ce dă lumii mare milă.


   Pe cel de un sânge cu Petru, şi Ucenicul lui Hristos, vânătorul de peşti, şi vânătorul de oameni cu cântări să-l cinstim, pe Andrei Apostolul. Că învăţăturile lui Iisus pe toţi i-a învăţat cu dogme; şi ca o mâncare peştilor, trupul şi-a dat celor fărădelege, şi pe aceia i-a vânat. Cu rugăciunile lui, Hristoase, dă norodului Tău pace şi mare milă.


   Iosife spune nouă, cum pe Fecioara care o ai luat din cele sfinte, având în pântece o aduci în Betleem ? Eu, zice, Proorocii cercând, şi răspuns luând de la înger, m-am încredinţat că pe Dumnezeu va naşte Maria negrăit. La a Căruia închinăciune Magii de la răsărituri vor veni, cu daruri scumpe slujind Lui. Cela ce Te-ai întrupat pentru noi, Doamne, slavă Ție.


   Ca cel decât Apostolii mai întâi chemat, şi verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andreie roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.


   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat; Dumnezeu întrupându-Se, întru unire neamestecată, şi Crucea, de bunăvoie, pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.


   Ca pe un dumnezeiesc Ucenic şi întâi-chemat decât toţi Ucenicii lui Hristos, cu dragoste te lăudăm pe tine Andreie Apostole, şi cu credinţă strigăm către tine : Izbăveşte turma ta care de la Dumnezeu ţi s-a încredinţat, de tot necazul, şi de nevoi şi de sminteli, şi de toată răutatea. (De două ori)


   Mâinile tale cele cinstite Curată, acum tinzându-le cu umilinţă, dăruieşte-ne nouă ajutor din cel sfânt, şi ne dă să săvârşim viaţă fără primejdii, cei ce mărim preasfântă naşterea ta, şi pe tine Stăpână Fecioară te mărturisim nădejde şi laudă.


   Pe tine cel întâi-chemat, Hristos te-a aflat tăinuitor prea-ales, Andreie fericite, carele şi poruncile Lui cu osârdie vestindu-le lumii, ca şi cum ai fi fost cu aripi, ai luminat adunările păgânilor. Pe Acela, Preafericite, ca pe un Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă. (De două ori)


   Dumnezeiesc cort ai fost Cuvântului, una Preacurată Născătoare de Dumnezeu, care cu curăţia pe îngeri i-ai covârşit. Pe mine cela ce sunt spurcat mai mult decât toţi cu greşeli trupeşti, curăţeşte-mă, Preasfântă cinstită cu apele rugăciunilor tale, dăruindu-ne mare milă.


   Pe Apostolul toţi să-l lăudăm, ca pe un însuşi-văzător Cuvântului, şi dumnezeiesc-propovăduitor şi al păgânilor duhovnicesc vânător cu adevărat. Că ne-a adus pe noi la cunoştinţa lui Hristos, Andrei de Dumnezeu grăitorul, marele al nostru folositor cu adevărat. Şi acum se roagă neîncetat, ca să se mântuiască sufletele noastre.(De două ori)


   Ceea ce eşti acoperământ, celor ce şi-au pus nădejdile spre tine fără îndoială, Fecioară Preacurată, din feluri de ispite şi din înconjurări, şi din primejdii cumplite scapă-ne pe noi, rugându-te Fiului tău, împreună cu Apostolii Lui şi mântuieşte pe toţi cei ce te laudă pe tine.



   Pentru rugăciunile Apostolului tău Andrei, Milostive curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.


   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.



   Pe învăţătorul credinţei şi sluga Cuvântului, pe Andrei să-l lăudăm, că acesta dintru adânc pe oameni a vânat, în loc de trestie Crucea în mâini ţinând, şi ca o strună aruncând puterea, a scos suflete din înşelăciunea vrăjmaşului, şi le-a adus lui Dumnezeu, Dar bineprimit pururea. Pe acesta credincioşii împreună cu ceata Ucenicilor lui Hristos să-l lăudăm, ca să se roage Lui, să ne fie nouă Milostiv în ziua judecăţii.


   Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minuni minunate, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israil, că S-a preamărit.

   Ceea ce singură ai născut întrupat sub ani pe Dumnezeu cel fără de ani, Preasfântă Curată, vindecă toate patimile prea-ticălosului meu suflet, cele de mulţi ani.

   Rănile sufletului meu Preacurată, înfocarea inimii, şi schimbările minţii, pierde-le ca o bună cu rugăciunile tale.

   Ceea ce ai născut, Lumina, pe Mântuitorul meu, izbăveşte-mă de întuneric şi de muncile veşnice de acolo, Preacurată, ca mântuindu-mă să laud milostivirea ta.

   Cântare de umilinţă Născătoarei de Dumnezeu, cu fierbinţeală să-i aducem, o suflete al meu ticăloase, care te-ai spurcat rău, ca să ne izbăvim din focul cel veşnic.


   Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte, curăţeşte-l cu dumnezeiescul Dar, Carele S-a sălăşluit întru tine propovăduitorul lui Hristos, Andreie, ca curat să izvorăsc ţie cântare vrednică.

   Preacinstita căpetenia Ucenicilor Săi, Mergătorul înainte al lui Hristos, cel ce a odrăslit din cea stearpă, lui Hristos celui preaslăvit Carele S-a născut din Fecioară, pe Andrei bucurându-se l-a adus.

   Cu dragoste, cu poftă neîndoită, treptele faptei-bune începând, şi la suişuri pururea gândind, din putere slabă, la preaînaltă putere Andreie ai ajuns.

   Bucură-te izvorul Darului, bucură-te scară şi uşă cerească, bucură-te sfeşnice şi năstrapă de aur şi munte netăiat, ceea ce pe Dătătorul de viaţă Hristos lumii L-ai născut.


   Cu trestia Evangheliei dintru adâncul înşelăciunii scoţând, Andreie prealăudate, tu ai vânat noroade precum ţi-a făgăduit Hristos, Cela ce te-a învăţat a vâna pe oameni ca pe nişte peşti.

   Cela ce este stâlp credinţei, scaun învăţăturilor celor adevărate ale lui Hristos, Andrei, cel de Dumnezeu insuflat, toate marginile pământului astăzi le cheamă, să facă prăznuire de peste ani. Deci să ne adunăm toţi credincioşii.

   Pe chitul mării cu mrejele cercându-l, cela ce ai fost cu meşteşugul vânător, în năvodul Duhului, păgânii, neamurile şi noroadele le-ai vânat cu Duhul luminat, şi Adâncul cel de sus, mult-minunate, arătat L-ai descoperit nouă.

   Cela ce eşti cetăţean de taină, însuşi văzătorule şi ritore al cunoştinţei lui Hristos celei negrăite, carele ai luat de sus Duhul Sfânt, Cel ce grăieşte în limbi şi şade prin foc împărţind darurile, roagă-L să ne mântuiască pe noi.


   Unimii celei mai presus de fire, Treimii celei prea fără-de-început, cu credinţă mă închin neîmpărţind Dumnezeirea. Că este într-un chip singură prin sine, nedespărţită; şi o împreunez pe Dânsa în Fiinţă, şi în Feţe cu credinţă o despart.


   Prunc S-a făcut din Fecioară, Dumnezeu, şi a înnoit pe cei stricaţi din Adam, şi a stricat zidul cel din mijloc şi peretele vrăjmăşiei, cu trupul Său, blestemul strămoaşei l-a binecuvântat, din Preacurata Maică ieşind.



   Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Carele peste ape ai întărit Cerul al doilea, şi ai întemeiat pământul peste ape Atotputernice.

   Toată nerodirea minţii mele celei sterpe o pierde, şi roditor de fapte bune pe sufletul meu arată-l, întru-tot Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti ajutorul credincioşilor.

   Mântuieşte-mă de toată primejdia şi de multe sminteli ale şarpelui, de flacăra cea veşnică şi de întuneric, ceea ce eşti cu totul fără prihană, care ne-ai născut nouă lumina cea neînserată.

   De judecata cea înfricoşată, Fecioară, şi de focul cel nestins, şi de hotărârea cea cumplită cu totul mă tem, Curată. Sârguieşte-te, mântuieşte mai înainte de sfârşit ceea ce eşti bună pe robul tău.

   Născătoare de Dumnezeu neispitită de nuntă, rugăciunile noastre, du-le Făcătorului tău şi Dumnezeu, Celui ce S-a născut din pântecele tău, ca să aflăm desăvârşit mântuire de cele cumplite.


   Alergat-ai cu sete nu chemat fiind Andreie, ci de bunăvoie la izvorul vieţii ca un cerb şi pe Acesta aflându-L, tuturor L-ai propovăduit. Şi bând ai adăpat cu apele nestricăciunii, marginile cele topite de sete.

   Cunoscut-ai aşezământurile firii Andreie, vrednicule de minuni şi părtaş pe fratele tău l-ai primit, strigând : Aflat-am pe Cel dorit şi celui ce a făcut cale naşterii celei trupeşti, i-ai arătat cunoştinţa Duhului.

   Cu mreaja cuvântului, dintru adâncul înşelăciunii, ai vânat peşti cuvântători Apostole şi la masa lui Hristos mâncare curată i-ai adus luminaţi, cu Darul Celui ce S-a arătat întru asemănarea trupului.


   Pe Dumnezeu zămislindu-L în pântece, Fecioară, prin Duhul cel Preasfânt, ai rămas nearsă, pentru că rugul cel aprins carele n-a ars, mai înainte arătat te-a însemnat lui Moise dătătorului de lege, pe tine ceea ce ai primit Focul cel nesuferit.


   Celui ce a chemat cu Cuvântul, vino după mine, lui Hristos îndată şi a urmat cu Andrei şi Chifa, pe tată-său lăsând şi luntrea şi mrejele, ca nişte apărători ai credinţei.

   Capiştile prefăcându-le întru Biserici lui Dumnezeu preacinstite, ai sfinţit într-însele pe fiii botezului, pe care Darul i-a înnoit prin apă cu Duhul.

   Mărgăritarul cel de mult preţ, cel ascuns în ţarina inimii tale, în taină lumii l-ai pus înainte Apostole, pe carele cu credinţă păgânii aflându-l, comoară l-au făcut.

   Ca o visterie Evanghelia în mâini luând mult-lăudate, tot pământul ai îmbogăţit de dumnezeiasca învăţătură. Pentru aceasta şi pomenirea ta cinsteşte, împreună cu chinurile tale.


   O Treime, o Putere cu dreaptă-credinţă toţi să lăudăm, pe Dumnezeu cel fără de început, Cel nezidit, Cel de o Fiinţă, Cel de un Scaun, Cel în trei Ipostasuri, întreit-luminător, Acestuia cântând.


   Fiecare Maică după ce naşte prunc, nu poate să mai fie fecioară, iară tu după ce ai născut pe Hristos, Maică Fecioară ai rămas, cu lapte hrănind pe Viaţa noastră şi curată rămânând.


   Ca pe cel chemat mai întâi decât toţi Ucenicii şi însuţi văzătorul Cuvântului şi slujitorul, Andreie Apostole, după datorie te cinstim, că Mieluşelului, Celui ce a ridicat păcatele lumii, cu neîndoită credinţă, fierbinte ai urmat. Încă şi pătimirilor părtaş te-ai arătat, ale Celui ce a răbdat moarte cu trupul de bunăvoie. Pentru aceasta strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu iubire sfântă pomenirea ta.


   Semeţiile idolilor surpându-le şi de patimile Mântuitorului dorind, Andreie fericite, te-ai arătat Apostol, din Cer tuturor izvorând minuni şi păgânilor te-ai făcut, Preafericite, învăţător. Pentru aceasta a ta pomenire după vrednicie cinstind, întru cântări o mărim şi cu credinţă o lăudăm Apostole al Domnului : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu iubire, sfântă pomenirea ta.


   Bucură-te scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului. Bucură-te Fecioară jilţul Împăratului, patul cel cu porfiră aşternut, cămara cea cu aur împestrită, hlamida cea cu roşu vopsită, Biserică preacinstită, căruţă purtătoare de fulger sfeşnice mult-luminos. Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, cetatea cea cu douăsprezece ziduri şi uşa cea cu aur ferecată şi cerdacul cel luminos, masa cea strălucită cu aurul, cortul cel împodobit lui Dumnezeu. Bucură-te strălucită Mireasă, din care Soarele a izvorât. Bucură-te ceea ce una eşti frumuseţea sufletului meu.


   Cu duhul văzând mai înainte Proorocule Avacume întruparea Cuvântului, ai propovăduit, strigând : Când se vor apropia anii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta, slavă puterii Tale, Doamne.

   Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti cort neîntinat, pe mine cel întinat cu greşeli curăţeşte-mă acum cu preacuratele picături ale îndurărilor tale. Şi-mi dă mie mână de ajutor ca să strig : Slavă ţie Curată, de Dumnezeu preaslăvită.

   Biserică sfinţită te-ai arătat, a lui Dumnezeu, Celui ce S-a sălăşluit întru tine mai presus de minte, Fecioară. Pe Dânsul roagă-L, să ne curăţească pe noi de întinăciunea păcatelor, ca să ne cunoaştem case şi locaşuri ale Duhului.

   Miluieşte-mă ceea ce una ai născut, Născătoare de Dumnezeu pe Izvorul milei. Şi-mi dezleagă cumplita boală a sufletului meu şi orbirea inimii, curgeri de lacrimi şi umilinţă mai înainte de sfârşit dându-mi şi scăpare de cele cumplite.

   Spăimântatu-s-a oştile îngerilor văzând, cum Cel nevăzut, în chipul nostru dintru tine S-a văzut, Fecioară de Dumnezeu Născătoare. Pe Carele roagă-L să învrednicească mântuirii, pe toţi cei ce cu credinţă te măresc pe tine.


   Dumnezeiasca putere a Atotfăcătorului şi de lumină strălucitorului Duh, pierzătoarea celui mai rău, întru tine Andreie sălăşluindu-se cu dumnezeiască cuviinţă, în chipul limbii de foc, te-a arătat propovăduitor celor negrăite.

   Nu arme trupeşti spre mântuire a luat, spre surparea celor tari ale vrăjmaşului, Andrei preacinstitul. Ci cu Hristos ocolindu-se robind pe păgâni, i-a adus spre ascultare.

   Pe cei ce săvârşesc cu dragoste pomenirea ta întru cântări, din Darul cel de prisosit al Învăţătorului tău Hristos, Andreie preafericite, cu apele duhovniceştii veselii ai umple nu înceta, cu rugăciunile tale.


   Lăudăm mare şi înfricoşată taina ta, că de căpeteniile cetelor celor mai presus de lume tăinuindu-Se, Acela ce este de-a pururea, la tine S-a pogorât ca ploaia pe lână, Prealăudată, spre mântuirea noastră şi înnoirea.


   Mrejele tale lepădând, şi luând Crucea, pe cale ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat şi mreaja Duhului tinzând, în loc de peşti pe oameni ai vânat. Slavă Duhului, Celui ce ţi s-a dat ţie.

   Văpaia Duhului pe limbă luând, te-ai făcut Apostole bărbat de Dumnezeu primitor, frumuseţile celor cereşti înconjurând şi podoabele cele înţelegătoare dintr-însele cunoscând şi nouă descoperindu-le acelea.

   Pustia cea însetată, ai adăpat-o, Înţelepte, cu dumnezeieştile tale cuvinte şi ai arătat-o preamult-roditoare, fiii Bisericii rodind sămânţa propovăduirii. Slavă Duhului, Celui ce ţi s-a dat ţie.

   Frumuseţea ta cea negrăită, Andrei mai înainte văzându-o, Iisuse, pe fratele său luminat l-a chemat. Petre cela ce eşti de un sânge cu mine, aflat-am pe Mesia, Cel propovăduit în lege şi în Prooroci. Vino să ne lipim cu adevărat de viaţă.


   Treimea întru Unime să o lăudăm credincioşii, întru o Dumnezeire, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul cel Dumnezeiesc, o Fiinţă şi o Fire, nedespărţit, neosebit, neîmpărţit. Că Unul este Dumnezeu în Treimea Feţelor.


   Pe Unul din Treime negrăit în pântece zămislindu-L, L-ai născut fără stricăciune ca pe un Fiu. Şi Treimea adăogire nicicum n-a avut, şi curăţia precum a fost şi mai înainte de naştere, întreagă a rămas, Maica lui Dumnezeu.


   Pacea Ta o dă nouă Fiule al lui Dumnezeu, că fără de Tine alt Dumnezeu nu cunoaştem, numele Tău numim. Că Dumnezeu al viilor şi al morţilor Tu eşti.

   Mort m-a făcut pe mine gustarea cea rea oarecând în Eden. Iar tu Curată ceea ce ai născut Viaţa, pe Cela ce a murit pe lemn dedemult, înviază-mă şi pace dăruieşte-mi.

   Mântuieşte-mă, Preacurată, de primejdii cumplite. Ridică din gunoiul patimilor şi scapă de robire şi de răutatea răilor draci, pe netrebnicul robul tău.

   Pe ochii sufletului meu deschide-i Curată, ca să văd eu luminat dumnezeiasca strălucire şi slava ta ceea ce eşti cu totul fără prihană, ca să dobândesc milă şi mărirea cea veşnică.

   Împărăteasă şi Fecioară te vesteşte David pe tine, cea Curată, ceea ce eşti neîntinată, pentru aceea te rog : Fă-mă pe mine moştenitor al Împărăţiei celei cereşti, ca să te fericesc pe tine.


   Luat-ai pe Acela de Carele ai dorit Andrei, Apostole, întru lăcaşurile cele nestricăcioase cu Dânsul locuind, şi snopii ostenelilor tale secerând după vrednicie. Pentru aceasta cu cântări te slăvim.

   Iubit-ai pe Stăpânul şi după Dânsul ai mers, pe urmele Lui la viaţă fiind povăţuit, şi patimilor Lui fără minciună preacinstite Andreie, până la moarte urmând.

   Încordându-te pe tine ca pe o săgeată puternică, Fericite, te-a trimis în toată lumea Domnul, rănind pe draci şi pe oamenii cei răniţi de păgânătate vindecând.


   Veselească-se puterile cereşti văzându-te, bucură-se împreună cu dânsele şi adunările oamenilor, că prin Cel născut al tău s-au împreunat, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, pe tine după vrednicie slăvindu-te.


   Dorind Crucea, Ucenice al lui Hristos, ai dobândit cu Crucea ta nestricata Împărăţie. La care pe toţi tăinuitorii lui Dumnezeu trăgându-i cu Crucea, moştenire ne-ai dat nouă celor cuvântători de Dumnezeirea Lui.

   Căutat-ai pe Hristos, Viaţa cea adevărată, şi căutându-L, tu întâi L-ai aflat. Şi aflându-L, cu taină L-ai primit, şi ai luat pe aceea, întru Acela ce ţi-a dat-o, şi te-ai făcut visterie de viaţă nestricată.

   Cuvintele dumnezeieştilor tale tunete s-au vărsat în lume, şi de la margini până la marginile pământului au trecut. Că au înconjurat ca o roată, şi au luminat fulgerele tale lumii, precum zice David.

   Pomeneşte-ne Ucenice al lui Hristos, pe noi cei ce săvârşim pomenirea ta, şi cinstim moaştele tale. Roagă-te pururea cu osârdie pentru turma, căreia ai fost din început păzitor şi mântuitor.


   Pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul, Dumnezeu, pe Treimea cea nedespărţită, Împărăţia cea în trei Feţe să slăvim cu un glas credincioşii, cu neîncetate cuvântări de Dumnezeu, pe Dânsa întru credinţă, cu cântări lăudând-o.


   Născut-ai Lumina, neştiind în ce chip, prealuminate sfeşnice, care ai purtat pe Soarele şi te-ai făcut locaş nou Luminii celei fără materie, Care izvoreşte în tot pământul razele cunoştinţei de Dumnezeu.


   Proorocului Iona, urmând strig : Scapă din stricăciune viaţa mea Bunule şi mă mântuieşte Mântuitorul lumii, pe mine cela ce strig : Slavă Ție.

   Pe mine cel întinat la suflet cu multe păcate, te rog cu dinadinsul, pe tine cortul cel neîntinat. Spală-mă de tot felul de întinăciune cu milostivirea ta.

   Ocârmuitoare te fă mie Curată, celui ce înot în noianul cel cumplit al ispitelor vieţii. Şi îndreptează-mă către calea mântuirii şi mă mântuieşte.

   Marie ceea ce te-ai arătat cort al sfinţeniei, pe ticălosul meu suflet cel întinat cu dulceţile, sfinteşte-l şi fă-l părtaş al dumnezeieştii măriri.

   Pe tine Maica lui Dumnezeu, şi cea bună între femei cu dinadinsul te rog, să nu mă treci cu vederea, Curată, ci milostiveşte-te şi întreg păzeşte-mă de toată vătămarea.


   Marea vieţii trecând în luntrea trupului, pe Hristos cel ce toate le îndreptează, ai aflat cârmaci, Preafericite, şi de Dânsul fericite Andreie bucurându-te te-ai lipit.

   Duhurile se gonesc cu cuvântul, bolile fug, mulţimea patimilor sufleteşti departe de la cei bolnavi se depărtează, cu Darul cel dat ţie de la Dumnezeu Andreie.

   Ca un val plin de Duh blând fiind mişcat, Fericite, ai uscat mările cele viclene ale mulţimii dumnezeilor cu dumnezeieştile curgeri; şi râurile cunoştinţei de Dumnezeu tuturor le-ai izvorât.


   Veselească-se de tine Fecioară Curată strămoşii neamului nostru, Edenul luându-l prin tine, carele pentru neascultare l-au pierdut. Că tu Curată şi mai înainte de naştere ai fost, şi după naştere.


   Cela ce din Betsaida a ieşit, ne cheamă pe noi a prăznui prăznuirea sa, punându-ne nouă înainte şi vitejiile luptelor sale.

   Cel cu meşteşugul pescar, şi cu credinţa Ucenic, ca un adânc cercând inimile credincioşilor, aruncă undiţa Cuvântului, şi ne vânează pe noi.

   Focul dragostei lui Hristos în inima ta purtând Ucenice, ai strigat împotriva păgânilor : Văpaia voastră s-a stins cu adevărat, arătându-Se Hristos.

   Cu sarea lui Hristos mintea sărându-vă, mâncărurile voastre dulci s-au făcut nouă, adică învăţăturile cereştii şi nestricatei desfătări.


   Tatălui şi Fiului şi Duhului Celui drept să ne închinăm credincioşii, Firii celei în trei Ipostasuri, Celei nedespărţite, strigând : Slavă lui Dumnezeu în Treime.


   Cu bunăvoinţa Tatălui, S-a întrupat Fiul în pântecele tău Curată, prin Duhul lui Dumnezeu, şi a mântuit chipul cel dintâi cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.


   Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu nume de bărbăţie numit, şi cel mai întâi chemat decât Ucenicii Mântuitorului, pe fratele lui Petru să-l lăudăm. Că precum dedemult acestuia, şi nouă acum a strigat : Veniţi, aflat-am pe Cel dorit.


   Dedemult David a oprit pe un păcătos ca mine, ca să spună dreptăţile lui Dumnezeu după cuviinţă. Însă spre credinţă învaţă iarăşi, şi cu lacrimi mai multe grăieşte. Că astăzi de aţi asculta glasul Lui, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre, precum oarecând Israil L-a amărât. Şi aduce încă în psalmi : Cântaţi Domnului tot pământul, veniţi, aflat-am pe Cel dorit.


Stih : Răstignire cu capul în jos Andrei Apostolul suferă,
Cu adevărat iară nu prin umbră arătându-se de asemenea pătimire.
Andrei a suferit răstignire pentru Hristos.
În a treizecea zi Noiembrie, cu capul în jos.

   Acesta a fost din oraşul Betsaida, fecior oarecăruia Iona evreul, frate lui Petru cel dintâi din ucenicii lui Hristos. Acesta întâi a fost ucenic lui Ioan Mergătorul înainte şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând : Iată mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii, lăsându-l pe dânsul a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru : Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret, l-a tras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură pentru dânsul. Acesta după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea lui de au luat sorţi Apostolii, şi au mers care într-o ţară care într-alta. Atuncea acestui întâi chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi marea Neagră si părţile Propontului şi Calcedonul, Bizantia, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la râul Dunării, Tesalia, Elada şi părţile Ahaiei. Asemenea Aminsonul, Trapezunta, Iradia şi Amastrul. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrab precum le trecem cu cuvântul, nu ! Ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă, şi multe lucruri cu nevoi, însă le-a biruit pe toate cu Darul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinopi şi propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe scârbe, şi munci de la cei ce locuiau acolo, pentru că sălbaticii aceia oameni, l-au trântit jos, şi apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de la cetate, când şi cu dinţii i-au rupt degetul, ci el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu Darul învăţătorului şi Mântuitorului său. Deci sculându-se de acolo, a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum : Neocezareii, Samosatele, Alanii, Avazghii, Zichii, Bosforiţii şi Hersoniţii, apoi s-a întors la Bizantia şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi înconjurând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra primindu-se la gazdă de un om anume Sosie, carele bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Când şi Maximilia femeia Antipatului, vindecându-se de cumplita boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună şi cu preaînţeleptul Stratoclis fratele Antipatului Egheat şi alţi mulţi ce aveau multe feluri de boli, s-au tămăduit cu punerea mânilor Apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe Apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu. Căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit iar moaştele Apostolului după aceea peste multă vreme s-au mutat la Constantinopol, în zilele împăratului Constantie fiul marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi s-a aşezat cu ale lui Luca evanghelistul, şi cu ale lui Timotei, în luminata biserică a sfinţilor Apostoli.

    Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Frumentie, episcopul Indiei.

Stih : Frumentie, cu darul cinstitei Treimi fiind păzit,
Înşelăciunea cea deşartă o a vădit.

   În zilele împăratului Constantin cel mare, în anii trei sute treizeci, un filosof ce era din Tir, s-a dus să se preumble la India cea mai dinlăuntru, având împreună cu el şi doi fraţi după trup, tineri, ale căror nume era Edesie şi Frumentie. Iar întorcându-se de la India, a stătut la un liman ca să ia apă, şi acolo a căzut în mâinile tâlharilor şi ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare, iar pe alţii i-au tăiat. Din cei omorâţi, unul era şi pomenitul filozof. Câţi au rămas vii, cu care împreună erau şi cei doi fraţi după trop, Edesie şi Frumentie, pe aceştia zic i-au dat împăratului Indiei. Deci văzând împăratul pe aceşti doi tineri că erau potriviţi cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei, luători aminte şi iconomi împărătescului său palat. Ci şi fiul împăratului care a moştenit împărăţia după tatăl său, a învrednicit pe tineri de mai mare cinste şi îndrăzneală. Deci fiindcă ei aveau mare putere la împăratul Indiei, pentru aceasta poruncea cu îndrăzneală neguţătorilor ce veneau de la părţile Romanilor, ca să se adune la o biserică, după obiceiul lor, şi să săvârşească dumnezeiasca liturghie. Iar trecând câţiva ani s-au dus tinerii la împăratul şi i-au cerut ca să le dea lor plată pentru dragostea cea către ei. Iar plata era aceasta, să-i lase să se întoarcă la patria lor. Care această dorire dobândindu-o, s-au dus mai întâi la pământul Romanilor. Şi Edesie s-a dus la Tir, ca să-şi afle părinţii şi rudeniile sale, iar Frumentie a cinstit mai mult osârdia către cele dumnezeieşti, decât vederea părinţilor săi. Deci ajungând la Alexandria, a arătat arhiepiscopului de acolo, că indienii foarte doresc să primească lumina slăvirii de Dumnezeu şi a credinţei. Către care a răspuns arhiepiscopul Atanasie, (căci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul Alexandriei), şi care iubitul meu, este mai bun şi mai potrivit decât tine, ca să gonească din sufletele acelora, întunericul înşelăciunii, şi să le pricinuiască lor lumina dumnezeieştii propovăduiri. Acestea zicându-i l-a hirotonisit pe el arhiereu, şi l-a trimis în India, ca cu plugul învăţăturii sale, să lucreze acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentie, nimic socotind atuncea ca să meargă spre a-şi vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credinţei celei drepte şi pentru binele aproapelui, lăsându-şi patria şi rudeniile a îndrăznit să călătorească pe mare, noian atât de înfricoşat şi mare, până ce a ajuns la India. Iar după ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat, înţelenitele inimi ale indienilor, semănând întru ele sămânţa credinţei. Drept aceea le-au şi făcut pe ele vrednice spre rodirea cunoştinţei de Dumnezeu şi a faptei bune, având împreună-lucrător Darul cel dat de la Dumnezeu. Căci el urmând pe toată ziua Apostoleştile învăţături, şi făcând minuni multe nu numai pe cei îndrăciţi mântuia, şi tot felul de boală vindeca, ci şi din cei ce se împotriveau şi nu primeau în grabă cele de dânsul zise, pe alţii îi da satanei. După cum a făcut Apostolul carele zice : Daţi-l pe el satanei spre pierzarea trupului, ca să se mântuiască duhul lui. Iar pe alţii îi făcea să se usuce, şi altora le orbea ochii. Drept aceea pentru această pricină, toţi au primit şi au rodit în sufletele lor sămânţa credinţei lui Hristos. Pentru care şi în puţină vreme singur sfinţitul Frumentie, cu ajutorul şi Darul lui Dumnezeu, a botezat toată latura indienilor. Şi a zidit biserici, şi a hirotonisit preoţi, şi capiştile idoleşti le-a surpat, şi pe idoli a zdrobit. Aşadar pentru toate acestea, se minunau toţi, şi însuşi împăratul, şi zicea Sfântului : Pentru care pricină o iubitule, în curgerea de vreme a atâtor mulţi ani, ce ai vieţuit mai înainte împreună cu noi, nu ai făcut niciodată vreun semn şi minune. Şi acum de unde ţi s-a dat ţie acest fel de Dar şi de putere, iubitule. Iar fericitul Frumentie, a răspuns : Nu este al meu Darul, o preacinstiţilor şi adevăraţilor ai lui Hristos prieteni ci al preoţiei, care mi s-a dat mie de la însuşi Hristos. Căci văzând bun cugetul vostru, lăsând pentru aceasta, patria şi rudenia, după cuvântul Domnului, m-am dus la Alexandria, şi arătând cele pentru voi, marelui Atanasie, păstorul Bisericii aceleia, şi cu taine, cu ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, şi cu Darul Apostolesc fiind luminat, prin rugăciunea lui către Dumnezeu, am fost trimis către voi. Iar voi cu credinţă şi cu dragoste primindu-mă, Darul preoţiei, iar mai ales al lui Dumnezeu, lucrează prin mine precum vedeţi, şi face asemenea minuni. Aşadar Frumentie acesta întocmai cu Apostolii, întru mulţi ani vieţuind cu plăcere de Dumnezeu între indieni, şi învăţându-i poruncile lui Dumnezeu, şi spre lucrarea lor prefăcându-i, s-a mutat către Domnul. A cărui cinstitele moaşte dau tot felul de vindecări, celor ce se apropie de ele, întru slava adevăratului Dumnezeu, Amin.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   De tinerii Tăi, cei din cuptor Mântuitorule nu s-a atins, nici i-a supărat pe dânşii focul. Atuncea acei trei ca cu o gură cântau şi binecuvântau, grăind : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Sufletul meu cel pângărit cu patimile, sfinţeşte-l Curată Stăpână ceea ce eşti cu totul neîntinată şi cumplitele robiri ale minţii şi orbirea inimii şi pornirile dracilor degrab pierde-le.

   Mintea mea cea omorâtă de patimile trupului, ceea ce eşti cu totul fără prihană, înviază-o şi cele plăcute lui Dumnezeu a le săvârşi întăreşte-mă, ca să te măresc pe tine şi să laud dea-pururea milostivirea ta.

   Mântuieşte de gheena, Stăpână Curată pe robul tău, scapă-mă de osânda cea înfricoşată a Fiului tău, izbăveşte-mă de toată munca pe mine cel osândit, rugând pe Dumnezeu cel Preabun.

   Omoară-mi degrab Stăpână Curată, patimile trupului şi ale smeritului meu suflet, spală-mi întinăciunea cea cumplită, Fecioară şi de pâra dracilor celor răi izbăveşte-mă şi mă mântuieşte.


   Făgăduinţa ta cea nemincinoasă arătat s-a plinit Hristoase, că dumnezeiescul Tău Ucenic, viforul cu cuvântul oprind, întru linişte cuvioasă l-a mutat, cântând : Dumnezeule al părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.

   La muntele Sionului cel înţelegător a te sui Apostole, poruncindu-ţi-se, şi paharul mântuirii luând, bucurându-te l-ai băut, trecând prin moarte la dumnezeiasca viaţă, unde este Hristos Dumnezeul părinţilor Cel preaslăvit.

   Tu pământean fiind Apostole, mai presus de fire faci minuni, că prin dragoste unindu-te, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a iubit, cântând : Lăudat este Dumnezeu şi preaslăvit.


   Bucură-te Curată, din care a ieşit, Păstorul, Cel ce S-a îmbrăcat în pielea lui Adam, cu adevărat Cel Preaînalt, şi pe mine tot omul în pântecele tău iarăşi m-a zidit. Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.


   Focul Preasfântului Duh cel ce S-a pogorât de sus Apostole al lui Hristos, cu limbi nouă, cu care niciodată n-ai grăit, ţi-a poruncit ţie să grăieşti marginilor lumii măririle Lui.

   Prea spăimântează tot cugetul învăţătura, care au răspândit-o în tot pământul, tăinuitorii lui Hristos şi văzătorii celor de sus ! Că singuri voi doisprezece fiind, mulţimile pământului aţi luminat.

   Minunat s-a făcut Darul tău Stăpâne Hristoase întru Ucenicii cei de Dumnezeu înţelepţiţi; că mici şi proşti fiind, tot pământul au înconjurat, de la marginile lui până la toate marginile.

   Cine te-a învăţat a grăi Apostole ? Cine ţi-a luminat mintea ta ? Ca să vezi limpede Raza slavei celei neapropiate, Care a strălucit lumina adevărului în inimile noastre.


   În Treime să lăudăm credincioşii slăvind pe Tatăl Cel fără de început şi pe Fiul şi pe Duhul cel drept, o Fiinţă singură, Care întreit s-o lăudăm : Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti în veci.


   Ca pe Cel ce Unul eşti din Treime, pe Tine Hristoase te slăvim, că din Fecioară întrupându-Te fără schimbare, cele omeneşti toate le-ai purtat, nedespărţindu-Te de firea părintească, Iisuse, măcar de Te-ai şi unit cu noi.


   De Carele se înfricoşează îngerii şi toate oştile, ca de Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L preoţi, preamăriţi-L tineri, bine-L cuvântaţi noroade şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Cel fără de trup se întrupează dintru tine cu dumnezeiască cuviinţă, pe Carele roagă-L întru-tot Curată, să omoare patimile trupului meu şi să învieze sufletul meu, cel omorât cu păcatele.

   Vindecata-i zdrobirea lui Adam celui de ţărână, născând pe Dumnezeu Mântuitorul nostru, ceea ce eşti cu totul neîntinată. Pe Dânsul roagă-L să tămăduiască rănile sufletului meu celui ce nevindecat boleşte.

   Scoală-mă pe mine cela ce zac întru adâncul răutăţilor, bate război cu vrăjmaşii cei ce mă luptă pe mine, pe sufletul meu cel rănit cu dulceţi necuvioase, Curată, să nu-l treci cu vederea, ci îndură-te şi-l mântuieşte.

   Vindecă Preacurată patimile inimii mele, ceea ce ai născut pe Doctorul tuturor şi părţii celor drepţi părtaş arată-mă Fecioară, pe Hristos rugându-L.


   Dumnezeiască pomenirea ta cea de lumină purtătoare şi de veselie făcătoare, Andreie Apostole al lui Hristos, raze de tămăduiri ne străluceşte nouă, celor ce strigăm : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Firii omeneşti împărtăşindu-te, ai covârşit legile ei şi la locuinţa îngerilor ai trecut Andreie Apostole şi strigi : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Suflarea cea de sus a Duhului lui Dumnezeu mai înainte aprinzându-te, ritor de Dumnezeu grăitor te-a arătat pe tine Apostole, cel ce strigi Hristosului tău : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi veci.

   Strălucit ca fulgerul spre lumină păgânilor ai ieşit, întunericul necunoştinţei gonind şi luminând pe credincioşii cei ce strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe ceea ce fără sămânţă şi mai presus de fire, din dumnezeiescul fulger a născut pe, Hristos, Mărgăritarul cel de mult preţ, să o lăudăm toţi strigând : Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Cu meşteşugul pescăriei din mare, ai vânat peşti, Preaînţelepte; iar acum cu credinţa pe oameni vânezi lui Hristos, din înşelăciunea vrăjmaşului. Că adânc era oarecând înşelăciunea, care cufunda pe păgâni în viforul necunoştinţei.

   Adâncul vieţii cel înţelegător, fără învăluire l-ai trecut Apostole, zburându-l cu vetreala Duhului prin credinţa lui Hristos. Pentru aceasta şi la limanul vieţii ai ajuns, bucurându-te întru toţi vecii.

   Împreună cu soarele cel înţelegător, Carele s-a pus pe lemn de a Sa bunăvoie, luminătorul soarelui, căutând a se dezlega şi a apune întru Hristos pe lemnul Crucii s-a spânzurat marele Andrei, luminătorul Bisericii.

   O, Ucenice şi prietene al lui Hristos, cel împreună numărat cu Apostolii Lui. Când va şedea pe Scaun, Judecătorul, împreună cu voi cei doisprezece să judece, precum făgăduinţa grăieşte : Fiţi atuncea nouă zid iubirii de oameni.


   Pe Unimea cea întreit luminată, şi Treimea cea împreună-şezătoare să o slăvim, nedespărţindu-o, ci împreunându-o pe ea după fire, ca pe o Fiinţă cu adevărat unită, în trei Feţe neamestecată.


   Pe Unul din Treime zămislindu-L, L-ai născut întrupat din tine, pe Cel ce a înnoit legile firii cu naşterea ta Curată. Pe Acesta ca pe un Dumnezeu, pururea pentru noi rugându-L nu înceta de Dumnezeu Născătoare.


   Pe norul cel purtător de lumină, întru carele Stăpânul tuturor, din Cer ca ploaia pe lână S-a pogorât, şi S-a întrupat pentru noi, făcându-Se Om Cel fără de început. Să o mărim toţi, ca pe o Maică Curată a Dumnezeului nostru.

   Iubitor de păcate fiind, întru lenevire petrec, şi de judecata cea nemitarnică mă cutremur. Întru care păzeşte-mă cu sfinte rugăciunile tale nevinovat şi neosândit, ca să te fericesc pe tine dea pururea, ca pe o apărătoare.

   Mă înfricoşez de judecată Fecioară, şi de ochiul cel neamăgit al Fiului tău, căci am săvârşit fapte urâte pe pământ, şi pentru aceasta strig ţie : Preamilostivă Stăpână, ajută-mi, şi din nevoia cea de atuncea scoate-mă şi mă mântuieşte, Curată.

   Cât de înfricoşată este ziua cercării, Fecioară ! Cât de înfricoşată este hotărârea ! Cât de cumplită ruşinea ! Cine va suferi de aceea Stăpână cu totul neîntinată ? Miluieşte ticălosul meu suflet, şi mai-nainte de sfârşit dă-mi iertare greşelilor, Curată.

   Ceea ce ai născut Lumina cea dumnezeiască, pe mine cel întunecat cu toate meşteşugirile vrăjmaşului, şi carele cu trândăvire vieţuiesc, şi întărât pe Dumnezeu, ceea ce eşti cu totul fără prihană luminează-mă, povăţuieşte-mă către lucrările cele bune, ca ceea ce eşti pricina tuturor bunătăţilor.


   Ca un Ucenic prea-ales al Celui ce S-a pironit de bunăvoie pe Cruce, Stăpânului tău până la moarte urmând, te-ai suit bucurându-te la înălţimea Crucii, mergere făcând la ceruri, fericite Apostole. Uşa Edenului ţie s-a deschis, şi ţi s-a pus înainte scară cerească, şi te-a primit cereştile lăcaşuri, şi ai stătut bucurându-te Apostole, înaintea lui Hristos, Dătătorul de viaţă, pentru lume rugător prea-ales.

   Cu patimi deopotrivă cu ale Învăţătorului tău, te-ai preamărit fericite Andreie preaînţelepte. Că prin Cruce dumnezeiesc sfârşit ai luat, şi după împărtăşire Dumnezeu te-ai făcut. Pentru aceasta te rugăm, pentru noi roagă-te pururea.

   Bucură-te însoţire prea-aleasă, ceea ce ai moştenit în ceruri acum împreună-petrecere, şi vezi zelul cântăreţilor, biruind puterea acelora, şi luminezi cu strălucirile dumnezeieştilor daruri.


   Din rădăcina proorocească a lui David, dumnezeiescul Părinte, ai odrăslit Fecioară, dar şi pe David cu adevărat tu l-ai preaslăvit, ca ceea ce ai născut pe Domnul măririi Cel proorocit. Pe Carele după vrednicie Îl mărim.


   Cela ce mreaja vederii celei de taină ai întins, şi ca nişte peşti într-însa ai prins frumuseţile cereştilor înţelegeri. Roagă-te Sfinte Apostole, Sfintei Treimi, să ne izvorască şi nouă curăţire.

   Mulţumim noi neamurile, cele prin tine luminate, şi de pe pământ la ceruri de tine ridicate. Că de la slujirea vrăjmaşului depărtându-ne, ne-am făcut împreună-locuitori cu Sfinţii Îngeri, şi părtaşi slavei Domnului.

   Singuri văzătorilor de cele negrăite, şi slujitori ai Cuvântului şi tăinuitorilor, şi privitorilor la cele neurmate, ca şi noi următori să fim Împărăţiei lui Hristos, rugaţi-vă Apostoli, şi părtaşi Dumnezeirii Lui.

   Cei ce aţi luat putere de la Hristos a lega şi a dezlega, să dezlegaţi pe toţi de legăturile a multe greşeli, când va veni Hristos, şi voi toţi cei doisprezece veţi şedea pe scaune iarăşi atâtea, să judecaţi toate seminţiile lui Israil


   Firea cea în trei Ipostasuri, Slava cea nedespărţită, Care se laudă întru o Dumnezeire neîncetat în Cer şi pe pământ, Treimea cea nedespărţită să o slăvim. Fiului împreună şi Tatălui şi Duhului închinându-ne cu bunăcredinţă.


   Pe cei ce scapă sub milostivirea ta cu credinţă şi se închină cu bunăcuviinţă Fiului tău, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, pe Acela ca pe Dumnezeu şi Domnul lumii, roagă-L să ne izbăvească de stricăciune şi de primejdii şi de toate ispitele.


   Cuvântul cel mai înainte fără început, aflându-te pe tine, Preafericite, mai întâi chemat decât toţi Apostolii te-a arătat, Andreie pururea pomenite. Şi urmelor Acestuia urmând, te-ai arătat povăţuitor celor rătăciţi, suindu-i pe ei la calea cerească şi dumnezeiască.


   Pe cel de un sânge cu Petru, mai întâiul Ucenicilor, cel ce s-a făcut însuşi-văzător şi rob Cuvântului, pe Andrei Apostolul preaslăvit să-l lăudăm. Că pe neamuri a luminat şi răstignit fiind s-a sfârşit, ca Ucenic al Stăpânului.


   Pe Dumnezeu pe Carele ai născut Fecioară cu totul fără prihană, roagă-L pentru toţi cei ce te cinstesc, Curată, cu bunăcredinţă, împreună cu Andrei cel întâi chemat, ca să dobândim dumnezeiască strălucirea Fiului tău şi starea împreună cu cei aleşi şi Sfinţi. Pentru că poţi precum voieşti.


   Betsaida veseleşte-te acum că întru tine au înflorit din grădină de taină, crini binemirositori, Petru şi Andrei; care toată lumea au umplut de mireasma propovăduirii credinţei, prin Harul lui Hristos, a Căruia şi pătimirilor părtaşi s-au făcut.

   Andreie bucură-te şi saltă, că ai luat arătat, întru strălucirea Cuvântului, pe Soarele slavei Hristos Dătătorul de viaţă. Pe Carele şi ţinându-L cu credinţă L-ai propovăduit. Pe Acela roagă-L neîncetat pentru noi, care cu credinţă te lăudăm.

   Grăitorul de taina dumnezeieştii rânduielii lui Hristos, cel ce s-a ales întâi a fi Ucenic Cuvântului, Andrei, văzătorul de Dumnezeu, strigând grăieşte, pe Petru cel de un sânge văzându-l : Am aflat pe Mesia, pe carele Scriptura şi prorocii mai-nainte L-au propovăduit.

   Cetatea Patrelor pe tine păstor te-a câştigat şi dumnezeiesc folositor cetăţii şi izbăvitor din toate nevoile şi păzitor Andreie înţelepte, care cu mulţumire te cinsteşte pe tine. Ci te roagă neîncetat pentru aceasta, să se mântuiască nestricată.


   Pe propovăduitorul credinţei şi sluga Cuvântului, pe Andrei să-l lăudăm. Că acesta dintru adânc pe oameni a vânat; în loc de trestie, Crucea în mâini ținând şi ca o strună aruncând puterea, a scos suflete din înşelăciunea vrăjmaşului şi le-a adus lui Dumnezeu Dar, bineprimit. Pe acesta pururea credincioşii împreună cu ceata Ucenicilor lui Hristos să-l lăudăm ca să se roage Lui, să ne fie nouă Milostiv în ziua judecăţii.


   Primeşte Betleeme pe mitropolia lui Dumnezeu, că Lumina cea neapusă vine să o nască întru tine. Îngeri minunaţi-vă în Cer oameni preaslăviţi pe pământ ! Magi de la Persia întreit-mărit dar aduceţi ! Păstori fluierând cântare întreit-sfântă cântaţi ! Toată suflarea să laude pe Făcătorul a toate.