MINEIUL 15 - 29 FEBRUARIE

   Repejunile râului, cuvintele cele negrăite ale propovăduitorului, care s-au îmbogăţit pe pământ din raiul desfătării, te-au veselit pe tine foarte mult, cel ce te-ai arătat cetate însufleţită lui Dumnezeu. Căruia te-ai şi făcut slugă vrednică, învăţând cele cereşti, Preafericite, care nu este cu putinţă la oameni a le grăi.
 
   Cugetul cel slobod şi volnicia sufletului le-ai luminat cu bun-neamul credinţei, şi din robia cea pământească te-ai mântuit, Preaînţelepte, plecând grumazii la jugul lui Hristos. Pentru aceasta ai alergat, să mântuieşti pe oameni din robia cea înţelegătoare, şi să-i aduci la primirea Darului.
 
   Ca o rază dătătoare de lumină te-a luminat pe tine Soarele şi învăţătorul lumii, ca să luminezi lumea cu lumina propovăduirii, şi cu fulgerele cele dumnezeieşti să pierzi întunericul înşelăciunii; şi să luminezi cugetele credincioşilor, Mărite, prin lucrări de minuni în multe feluri.
 
   Mântuieşte de osândire, Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu, şi de greşeli cumplite sufletul meu cel smerit. Şi-l mântuieşte de moarte prin rugăciunile tale, şi dăruieşte să aflu la ziua cercetării îndreptarea, pe care o au aflat cetele sfinţilor, curăţindu-mă prin pocăinţă, şi cu vărsare de lacrimi mai-nainte de sfârşit.
 
 
   Dacă Te-a văzut Doamne, Fecioara şi Maica Ta pe Cruce spânzurat, s-a spăimântat, şi privind a zis : Ce Ți-au răsplătit Ție, cei ce s-au îndulcit cu darurile tale cele multe Stăpâne ? Ci mă rog, să nu mă laşi pe mine singură în lume, ci grăbeşte de înviază, împreună înviind pe strămoşi.
 

   Apostole sfinte Onisime, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşale, sufletelor noastre.

 
   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.
 
   Fiind luminat cu dumnezeiescul şi strălucitul Dar al Mântuitorului, mântuieşte sufletul meu cel întunecat Onisime, rugând pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, fericite.
 
   Luminându-te cu strălucirile cele dătătoare de raze ale lui Pavel, prea-lesne ai scăpat din negura necunoştinţei, Mărite, lui Hristos strigând cântare de mulțumire, Preafericite.
 
 
   Dumnezeiesc lucrător de cele sfinte te-ai arătat, Preafericite, şi cu Dumnezeiescul Duh arătat strălucind, pretutindenea ai alergat, vestind pe Hristos cu bunăcredinţă, de Dumnezeu fericite.
 
   Fiind împodobită cu frumuseţea bunătăţilor, împărăteasă cinstită, mai presus de minte ai primit în pântece pe Dumnezeu cel adevărat, Care ne luminează pe noi cu dumnezeieştile bunătăţi.
 
 
   Apropiindu-ţi gura la izvorul dumnezeieştilor ape, şi primind pârâul desfătării, dintr-însul ai adăpat fața cinstitei Biserici, mărite Onisime.
 
   Cu împărtăşirea luminii celei înţelegătoare, prealuminat luminând inimile credincioşilor, cu luminile dreptei slăviri, şi cu strălucirea cea purtătoare de lumină a propovăduirii.
 
 
   Cu legăturile lui Pavel te-ai dezlegat de robia înşelăciunii, şi cu primirea Darului fiind cinstit, te-ai făcut fiu lui Dumnezeu, arătându-te dumnezeiesc moştenitor.
 
   Cu înşelăciune târându-se şarpele odinioară, cu vicleşug m-a luat rob; iar prin tine scăpându-mă din robia lui, Maică a lui Dumnezeu, cu laude te fericesc.
 
 
   Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
 
   Scăpându-te din robia rătăcirii, slobod te-ai arătat întru Dumnezeu cu Darul, făcându-te lui rob curat, şi fiind părtaş legăturilor lui Pavel, pentru Hristos te-ai omorât fără dreptate Apostole. Pentru aceasta mărturisind după lege, te-ai învrednicit luminii celei de sus Ierarhe Onisime. Pentru aceea strigăm ție : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
   Pe ceea ce este uşă cerească şi sicriu, munte cu totul sfânt, nor strălucit, să o lăudăm, scară cerească, rai cuvântător, izbăvirea Evei, şi vistieria cea mare a toată lumea. Că într-însa s-a lucrat mântuirea lumii, şi iertarea greşelilor celor dedemult. Pentru aceasta strigăm către dânsa : Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce se închină cu credinţă preasfintei naşterii tale.
 
 
   Fecioară dacă ai văzut ridicat pe Cruce pe Cel întrupat din tine în mijlocul a doi tâlhari, plângând ai strigat : Vai mie preadulce Fiule, cum Te-ai răstignit de bunăvoie; Cela ce ridici păcatele lumii, ca un Milostiv, vrând ca un Dumnezeu, cântări omeneşti de laudă să-Ți aducem Ție.
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul; cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cântă, strigând : Din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
   Dumnezeu, Cel ce voieşte să se mântuiască toţi din jugul robiei, te-a făcut lucrător de cele sfinte, Fericite, a sluji cinstitei Evanghelii, arătătorule de cele dumnezeieşti.
 
   Făcutu-te-ai prin Dar fiu lui Dumnezeu, propovăduind pe Cuvântul cel veşnic, şi Unul-Născut, Care fiind cu trup, S-a amestecat minunat cu cei de pe pământ.
 
 
   Cu engolpionul cercărilor împodobindu-te, şi cu dumnezeiasca ungere a preoţiei, ca un preot te-ai arătat luminos, Preaînţelepte, şi cu răbdarea cumplitelor pătimiri te-ai făcut Mucenic dumnezeiesc.
 
   Fiul Cel fără de început, şi fără vreme după fire, a primit de voia Lui începere de vreme, din Fecioară Curată, vrând să înnoiască din stricăciune pe cei de sub vreme.
 
 
   Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greşelilor.
 
   Cu isteţimea gândului şi a sufletului, şi cu curăţia trupului, Fericite, zburând mai presus de cursele vrăjmaşului, te-ai înălțat către locaşurile cele cereşti, suindu-te cu aripile cunoştinţei de Dumnezeu.
 
   Apostolul Tău, Bunule a propovăduit oamenilor venirea Ta cea prin trup, povăţuind pe cei rătăciţi către cunoştinţa Ta, şi luminându-i cu lumina cunoştinţei.
 
 
   Arătatu-te-ai Biserică preacuvioasă, având întru tine ca un sfeşnic, lumina Darului întemeiată cu zidirea Dumnezeiescului Duh, fericite Onisime.
 
   Lanțurile păcatelor mele, rupe-le Fecioară cu mijlocirea şi cu ajutorul tău. Că tu eşti nădejdea celor deznădăjduiţi, care aleargă cu credinţă la dumnezeiesc acoperământul tău.
 
 
   Strălucind ca soarele, Cel ce S-a chemat din Cer cu luminarea Darului, te-a pogorât pe tine rază strălucitoare, ca să goneşti cu bună tărie întunericul nedumnezeirii, Preafericite.
 
 
   De față ai înfruntat în privelişte trufiile cele putrede şi cu credinţă rea, a celor fărădelege, grăind cu bunăcredinţă dumnezeieştile învăţături ale bunei credinţe, Ierarhe al Domnului, preacinstite.
 
   Fiind vinovat cu păcate, şi rănindu-mă cumplit eu ticălosul, la tine alerg Maica lui Dumnezeu cea milostivă, rugându-mă : Şterge semnele rănilor greşelilor mele.
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viața mea, mult-Milostive.
 
 
   Ca o rază te-ai arătat lumii, Fericite, luminându-te cu razele lui Pavel, soarelui celui prealuminat, care a luminat lumea. Pentru aceasta toți te cinstim Onisime.
 
 
   Pe tine cel tras la credinţă de înţeleptul şi dumnezeiasca trâmbiţă Pavel, şi luminat cu taină prin cuvântul adevărului, şi mărturisit pentru lucrarea faptei bune, şi întărirea credinţei, cine ar putea să te mărească cu adevărat după vrednicie, sau ostenelile tale să le laude, prin care tare ai oprit înşelăciunea. Că din robia lumească, ungându-te preot întru Dumnezeiescul Duh, şi luând propovăduirea Apostolilor, te-ai împărtăşit şi cununilor. Pentru aceasta toţi te cinstim Onisime.
 
 
Stih : Onisim coapsele tale spre zdrobire întinzând.
Vitejeşte căile coapselor lui Pavel alergând.
În a cincisprezecea zi.
Coapsele lui Onisim le zdrobi.
 
   Acesta era slugă lui Filimon Romanul, către care scrie fericitul Pavel Apostolul, căruia făcându-se ucenic şi slugă Onisim, apoi după sfârşitul lui, prinzându-se, s-a adus înaintea lui Tertil, Eparhul Romei, şi de dânsul fu trimis la Potiol. Şi venind acolo Tertil, şi aflând pe Onisim stând tare în credinţa lui Hristos, întâi l-a bătut cumplit cu toiege. După aceea i-a sfărâmat fluierele picioarelor, de l-a scos din viaţa aceasta deşartă.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Maior în bătăi s-a săvârşit.
 
Stih : Şalele tale de ocări prin bătăi pline fiind.
Mucenice Maior, zicerea lui David fii zicând.
 
   Acesta era pe vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian, ostaş în ceata numită a Mavrilor; şi când se afla în cetatea Gazei, a fost pârât la ighemonul de acolo că este creştin. Deci înfăţişându-se la judecătorie, şi mărturisind pe Hristosul său, l-a bătut fără de milă şapte zile, şi atât a fost bătut de cumplit, încât treizeci şi şase de ostaşi se schimbau bătându-l pe el; iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a roşit tot pământul de acolo. Deci vitejeşte suferind Mucenicul lui Hristos atâta de mare muncă, din ostăşească rânduială, a mers davidiceşte, la rânduiala cereştii ostăşiri, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea Părintelui nostru Evsevie.
 
Stih : Trecut-a cu bucurie viaţa oamenilor.
Şi Evsevie minunea îngerilor.
 
   Acest cuvios, de unde a fost, şi din care părinţi s-a născut, istoria sa nu ne-a arătat; ci aceea ce ştim pentru el, aceea şi zicem : Căci Cerul plin sihăstreştile sale osteneli l-a câştigat patrie; şi mai întâi s-a dus la o mânăstire de s-a făcut monah. Apoi s-a suit în vârful unui munte, şi acolo şi-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înlăuntrul căreia se necăjea fericitul fără acoperământ sau umbrire. Şi haină avea de piele, hrana sa era nohot şi bob muiat, câte odată mânca şi smochine uscate, spre întărirea trupeştii slăbiciuni. Dar atâta de tare se nevoia din început până în sfârşit, încât şi după ce a ajuns la adânci bătrâneţi, şi i-au căzut cei mai mulţi dinţi, nu şi-a schimbat nici atunci hrana nici locuinţa; ci vitejeşte suferea potrivnice suflările vânturilor, avându-şi faţa zbârcită, şi carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul său, ci cădea jos, fiindcă carnea de sub mijlocul său era topită; asemenea şi oasele, despre amândouă părţile mijlocului. Şi fiindcă veneau mulţi la el, şi-i tulburau liniştea, s-a dus la o sihăstrie, ce era aproape şi făcându-şi o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo obişnuita sa nevoinţă. Spun încă că toate şapte săptămâni ale marelui post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deşi era obosit, de o nespusă boală. Deci cu asemenea osteneli, necăjindu-se viteazul nevoitor, a vieţuit peste nouăzeci de ani, şi aşa s-a mutat către Domnul.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri. Iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Luat-ai Onisime fericitul sfârşit, şi prin nădejde priveşti nemurirea cea nepieritoare, Fericite, şi veselindu-te, cânţi lui Hristos : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Cu cugetul tău cel vitejesc Onisime, ai călcat măiestriile înşelăciunii, surpându-le pe ele cu organele bunei credinţe, de Dumnezeu înţelepţite, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Ca ceea ce ai fost cu totul fără prihană, Mireasă a lui Dumnezeu, ai zămislit în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, Cel ce este în Sânurile Tatălui nedespărţit, şi ţinut în mâinile tale, binecuvântată, Preasfântă Maica lui Dumnezeu, Preacurată.
 
 
   Dănţuind împreună cu îngerii fericite Onisime, şi fiind împodobit cu cununa muceniciei, stai luminat înaintea Scaunului Stăpânului. Pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Slujind dumnezeiescului Apostol ai luat lucrarea dumnezeieştilor minuni celor negrăite, Fericite, făcându-te propovăduitor adevărat lui Hristos. Pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   Cu Darul tămăduirilor îmbogăţindu-te, din izvorul cel îndestulat al Mântuitorului, tuturor le-ai dat ca să se plece dumnezeieştilor porunci, Fericite. Pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Învăţându-ne minunea naşterii tale, lăudăm taina cea mare, şi mai presus de cuget, Preacurată, cinstită Maica lui Dumnezeu, și o preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   Din văpaia cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars. Că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   Stea pe luminoasă te-ai arătat, strălucind cu raze luminătoare ale Duhului, luminând marginile lumii, cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu fericite Onisime. Pentru aceasta împreună cu cetele Apostolilor te mărim.
 
   Fiind foarte împodobit cu roadele Duhului, te-ai ridicat la ceruri, făcându-te purtător de Dumnezeu, Apostol cinstit al lui Hristos, te-ai arătat Ierarh preaînţelept, Mucenic nebiruit, propovăduitor adevărat, celor mai presus de gând, de Dumnezeu fericite.
 
 
   Totdeauna părtineşte, pentru cei ce te laudă şi cinstesc prăznuirea ta pururea, stând înaintea Stăpânului, Onisime, cu totul luminat, cu totul strălucit, cu totul luminându-te de fulgerele cele de acolo.
 
   Prin naşterea ta Preacurată Maica lui Dumnezeu izbăvindu-mă de omorârea trupească cea dedemult, şi lepădând blestemul şi stricăciunea şi moartea, care s-au pricinuit din păcat, acum împreună cu oştile cele cereşti te slăvesc.
 
 
   Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe Care slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
 
 
   Fiind învăţat Preafericite de Pavel corifeul Apostolilor, împreună cu dânsul ai înconjurat pământul, Preaînţelepte, întărind cu cuvântul, inimile cele slăbănogite de rătăcirea înşelătorului, şi săvârşind călătoria, stai înaintea lui Hristos în ceruri, împreună cu îngerii rugându-te pentru lume, Apostole Onisime.
 
   Minunea cea preaminunată a Naşterii tale celei mai presus de cuget, nu poate nici gândul îngerilor, nici al oamenilor, a o tâlcui, sau a o înţelege Fecioară; că ai născut negrăit, pe Dumnezeu cel mai presus de fiinţă. Pe Care Îl laudă toată zidirea ca pe un Făcător, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh; a Căruia bucurie învredniceşte-ne şi pe noi Născătoare de Dumnezeu.
 
 


 
   Întocmai la număr cu Apostolii făcându-vă purtătorilor de chinuri, ați luat cugetare asemenea la râvnă cu dânşii, nespăimântându-vă de cruzimea cea fără de Dumnezeu a tiranilor; ci propovăduind pe Mântuitorul bărbăteşte şi cu tărie, aţi răbdat zdruncinarea membrelor cu nădejdea, culegând acum desfătările cele viitoare, preaînţelepţilor.
 
   Biruind cu răbdarea împotrivirea celor fără de Dumnezeu, şi cu multe feluri de munci luptându-vă, după vrednicie, aţi luat cununa din mâna cea stăpânitoare de viață, îmbogăţindu-vă acum cu moştenire netrecătoare, şi împărăţind împreună cu Mântuitorul şi Stăpânul tuturor, în corturile cele veşnice, străluciţilor.
 
   Împreună cu Pamfil de Dumnezeu cugetătorul, şi Valent, Seleuchie, Daniil, Teodul, Isaia, Ieremia, Ilie şi dumnezeiescul Porfirie, Pavel, Iulian, Samuil cel minunat, acum să se cinstească cu cântări de versuri, şi cu multe feluri de laude, vitejii şi pururea cinstiţii mucenici.
 
   Cu ploile Darului Duhului, străluceşte-mi cugetul meu, Preacurată, ceea ce ai născut picătura, pe Hristos Dumnezeul nostru, Care şterge nelegiuirile oamenilor cu milostivirile, şi îneacă izvorul patimilor mele prin rugăciunile tale, şi mă învredniceşte pârâului desfătării celei pururea vii.
 
 
   Mieluşeaua ceea ce Te-a născut pe Tine, Mielule şi Păstorule, dacă Te-a văzut pe lemn se tânguia, şi ca o Maică către Tine striga : Fiule preaiubite ! Cum Te-ai ridicat pe lemnul Crucii îndelung-Răbdătorule; cum Ți s-au pironit mâinile şi picioarele, Cuvinte, de cei fărădelege; şi sângele Ți-ai vărsat, Stăpâne ?
 
 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.
 
   Cu puterea Preasfântului Duh, ceata cea cu numărul de doisprezece adunându-se, ca o purtătoare de biruinţă, vitejeşte a biruit tabăra cea vicleană şi fără de Dumnezeu a celor rău credincioşi.
 
   Ruşinatu-s-a vrăjmaşul lovindu-se cu purtătorii de chinuri Mucenici, că deşertându-şi cu amărăciune cumplită tolba, nu a putut să biruiască tăria vitejilor.
 
   Îngrozirea nebuniei elineşti o ați călcat Mucenici ai lui Hristos, fiind împodobiţi cu dumnezeiască minte şi înţelepciune, căreia n-au putut grăi potrivnicii, celor binecredincioşi.
 
 
   Dumnezeiescul şi grăitorul de Dumnezeu Pamfil, având numire adevărată, a păzit legătura dragostei către Hristos neruptă până la moarte.
 
   Socotindu-te cu toată credinţa, că eşti norul, care ne-ai strălucit nouă Soarele dreptăţii, pe Fiul Tatălui cel Unul-Născut, totdeauna te fericim Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată.
 
 
   Împodobit ai fost întru buna-credinţă, cu fapta şi cu cuvântul, şi cu cinstita ungere a preoţiei, Mucenice al lui Hristos, Pamfile, de Dumnezeu înţelepţite.
 
   Adunându-vă la o unire Mucenici ai lui Hristos, v-ați făcut ca o alăută peste tot bine tocmită, ce cântă cu bună versuire graiuri de mărturisire.
 
 
   Alergând către semnul cinstitei chemări cereşti, ca nişte biruitori, aţi luat cunună de la Stăpânul.
 
   Sălăşluitu-S-a întru noi, Preacurată, Cel ce locuieşte întru înălţime, că mai presus de fire luând din tine trup, S-a îmbrăcat.
 
 
   Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea şi întărirea.
 
 
   Ceata celor doisprezece dumnezeieşti Mucenici, cu adevărat, întrarmându-se cu tărie împotriva muncitorilor vrăjmaşi, cu armele credinţei a biruit pe aceştia, şi încununându-se cu cunună de la Dumnezeu, s-au numărat în ceata îngerilor, cu care împreună neîncetat se roagă, ca să mântuiască de năpaste şi de scârbe, şi de muncile cele veşnice, pe cei ce-i fericesc pe dânşii.
 
 
   Fiind puşi înaintea groaznicelor munci, pătimitorii Domnului cei viteji bucurându-se, cu cuget nespăimântat le-au suferit pe ele, nebăgând seamă de trup. Pentru aceasta au moştenit veşnica slavă rugându-se pururea pentru noi, care lăudăm luptele lor.
 
   Nu vom tăcea niciodată Născătoare de Dumnezeu, a lăuda cu mulțumire din inimă, milele tale Stăpână, noi robii tăi, strigând şi zicând : Preasfântă Fecioară, grăbeşte de ne mântuieşte, de vrăjmaşii cei nevăzuţi şi văzuți, şi de toată îngrozirea, că tu eşti sprijineala noastră.
 
 
   Pe Tine, Cel născut din Tatăl Cel fără de început, ceea ce mai pe urmă Te-a născut cu trup, văzându-Te pe Cruce spânzurat Hristoase, striga : Vai mie preaiubite Iisuse, cum Cel ce Te slăveşti ca un Dumnezeu de îngeri, de bunăvoie te răstigneşti acum de oamenii cei fărădelege ? Te laud Fiule îndelung-Răbdătorule.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Lanțul mucenicilor Tăi, Stăpâne s-a arătat împodobit cu dumnezeieştile daruri ale proorocilor, şi ale apostolilor, arătându-se prin purtarea de grijă, întocmai la număr cu dânşii.
 
   De multe feluri de vieţuiri adunându-vă, în scurtă vreme v-aţi învrednicit a păzi deplin turnul Bisericii, cu un glas strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Viclenirile şi meşteşugurile tiranilor, n-au plecat pe mucenici, nici durerile muncilor nu i-au slăbit, pe cei ce cu osârdie strigau : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
   Ceata cea prealăudată a mucenicilor ocârmuindu-se cu mâna Stăpânului, pentru Dânsul a răbdat moartea cea de voie, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Auzind dumnezeieştile graiuri, cele pentru tine Născătoare de Dumnezeu, şi văzând săvârşirea lor, noi cei ce ne-am mântuit prin naşterea ta, strigăm ţie : Bucură-te Fecioară cu totul fără prihană.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Nesuferind a băga seamă de cele de pe pământ o Pamfile, ai luminat cu pătimirea dumnezeiasca vieţuire, care din pruncie ai petrecut.
 
   Valent cel împodobit cu dumnezeieşti căruntețe, şi cu înţelepciune, trăgându-se de neam din cetatea cea sfântă, ca un Mucenic s-a încununat.
 
 
   Având gândul lui Hristos, ca unul ce ai avut numirea lui Pavel, prealăudate, nevoindu-te după lege, te-ai împodobit cu cununa mucenicilor.
 
   Îndreptat-ai Preacurată alunecarea Evei, născând pe Dumnezeu Cuvântul, Care a îndreptat căderea celor surpaţi la pământ.
 
 
   Cu moartea a cumpărat viaţa cea mai bună Samuil şi Ilie, Daniil, şi dumnezeiescul Ieremia, şi pe lângă aceştia Isaia cel cu nume mare.
 
   Întărindu-se vitejii cu nădejdile vieţii celei veşnice, cu bucurie au răbdat zdruncinările trupurilor, cei ce au fost într-un număr cu dumnezeieștii Apostolii Tăi, Mântuitorule.
 
 
   Luminător luminat acum a răsărit lui Dumnezeu Egiptul, care mai dedemult fiind acoperit cu întunericul cel adânc al necunoştinţei, şi s-a îmbogăţit cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu.
 
 
   Munte te-a văzut pe tine Daniil, Preacurată, din care S-a tăiat Piatra ceea ce a sfărâmat chipul înşelăciunii, şi a umplut toate marginile pământului de cunoştinţa lui Dumnezeu.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Iubind dumnezeieştile voiri ale lui Hristos, te-ai arătat tămăduitor credincioşilor, de Hristos iubitorule mărite înţelepte Pamfile, pentru aceasta şi fericim a ta cinstită prăznuire, rugându-te nu înceta a te ruga pentru noi toţi.
 
 
   Iată a răsărit luceafăr luminos, dumnezeiască pomenirea tarelui viteaz Pamfilie de Dumnezeu propovăduitorul, luminând vederile şi inimile tuturor cu lumină neînserată, bucurându-ne, o iubitorilor de praznic, veniţi să ne adunăm, şi dumnezeiască ziua lui, ca o bună prăznuire de peste ani cu cântări să o încununăm, binecuvântând şi lăudând pe Domnul, Cel ce l-a încununat pe dânsul după vrednicie. Că rugându-se nu încetează pentru noi toți.
 
 
    Întru această lună în ziua a șaisprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici; Pamfil, Valent, Pavel, Seleuchie, Porfirie, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.
 
Stih : Pamfil decât toate, Cuvinte iubindu-te,
Şi tăierea capului iubită o socoate.
Pavel, Seleuchie, şi Valent, (de paharul tău dorind).
Văzând junghierea, bucurându-se tăierea sunt suferind.
Doi dumnezeieşti mucenici către foc au fost sărind.
Amândoi un foc al dumnezeieştii dragoste hrănind.
Slugile înşelăciunii pe lemn au pironit,
Şi pe Teodul, robul celui răstignit.
Prin numirile proorocilor şi sfâșieturile mucenicilor.
Se laudă cincimea mărturisitorilor prin tăierea săbiilor.
În a şaisprezecea zi a lui Februarie.
Pe Pamfil îl taie ascuţişul sabiei.
 
   Aceşti măriţi mucenici, întru al şaselea an al goanei ce a făcut Diocleţian asupra creştinilor, au fost aduşi la mucenicie, din multe cetăţi şi deprinderi şi meşteşuguri și dregătorii, întru o credinţă a lui Hristos adunaţi fiind. Iar întru acest chip au fost prinşi; că vrând ei să treacă prin porţile Chesariei, întrebându-i păzitorii ce erau la porţi, cine sunt şi din ce loc ? Ei răspunseră că sunt creştini, şi patria le este Ierusalimul cel de sus. Drept aceea îi prinseră, şi-i duseră înaintea ighemonului Firmilian. Deci cei cinci mucenici egipteni, adică : Ilie, Ieremia, Isaia, SamuiI, şi Daniil, după multe, munci primiră judecată de moarte de sabie, adică să-i taie. Tăindu-se împreună cu dânşii şi Pamfil, şi Seleuchie şi Valent, şi Pavel. Însă Porfirie cerşind trupul lui Pamfil stăpânului său, fu prins, şi băgat în foc. Asemenea şi Iulian îmbrăţişând trupurile sfinţilor şi sărutându-le, fu băgat şi el în foc. Iar Teodul fiind răstignit pe un lemn, şi-a săvârşit mucenicia sa. Şi se face pomenirea lor în sfântă biserica cea mare.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici cei din Martiropoli, şi Preacuviosul Maruta cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.
 
Stih : Numirea cu singur lucrul în oraşul mucenicesc numit.
Prin mulţimea celor ce întru el prin sabie au mărturisit.
Maruta pe Dumnezeu foarte iubind.
Se bucură foarte, înaintea lui stând.
 
   Acest cuvios Maruta, fu Episcop. Şi a fost trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perşilor. Deci pentru prisosul bunătăţii sale, de mare cinste învrednicindu-se la perşi, mai vârtos, că şi pe fiica împăratului, ce era ţinută dr duh viclean, o a mântuit, a cerut moaştele sfinţilor ceia ce au suferit mucenicia în Persia, şi zidind cetate pe numele lor, le-a pus pe ele într-însa, şi cu câţiva ani în urmă, a adormit şi el în ziua întru care a zidit cetatea. Deci şi pomenirea sa se prăznuieşte împreună cu mucenicii.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Flavian.
 
Stih : Vremea vieţii celei deşarte săvârşind.
Flavian anii cei veşnici este vieţuind.
 
   Acest cuvios, Părintele nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte, şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa. Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva şi fără să se vadă de cineva; ci plecându-şi cugetul la inima sa, gândea la Dumnezeu, şi de la el lua toată mângâierea, după proorocia ce zice : Desfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile inimii tale. Acesta avea un loc săpat, şi pe acolo scoţând mâna, primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu se vadă de cei de afară, avea săpat locul strâmb, ca în chip de cerc. Iar hrana sa era legume muiate, pe care le mânca odată în săptămână. Cu asemenea chip vieţuind fericitul întregi şaizeci de ani, nu şi-a schimbat nicicum hrana, nici această înaltă a sa petrecere. Deci prin acestea s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu Darul minunilor, căci un preamare balaur a omorât prin rugăciunea sa, asemenea şi o aspidă. Şi a gonit dintr-o ţarină mulţime de lăcuste ce erau să o prăpădească. Acesta şi pe un tânăr îndrăcit l-a mântuit de dracul, şi sânul unei femei vătămată de patima carchinului, o a vindecat, şi pe unul lovit de un taur, şi omorât, l-a înviat. Deci aşa petrecând viaţa sa fericitul, a schimbat această vremelnică şi ostenicioasă viaţă, cu acea veşnică şi fericită, întru care acum se veseleşte.
 
    Tot în această zi, pomenirea celui dintru sfinţi, Părintelui nostru Flavian Patriarhul Constantinopolului.
 
Stih : De gânditoarele stânci picioarele sale neîmpiedicând.
Flavian la tine Dumnezeule este alergând.
 
   Acesta a fost preot sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Constantinopol; şi pentru multa sa înfrânare, şi îmbunătăţită petrecere, cu voinţa lui Dumnezeu, şi cu alegerea împăratului, şi a Singlitului, şi a Sfântului sinod s-a hirotonisit Patriarh al acestei biserici. Iar prin voirea lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul Dioscor, şi de cei de un cuget cu el, după ce a ţinut patriarhia un an şi zece luni, şi a fost trimis în surghiun. Întru care multe scârbe suferind pentru credinţa ortodoxă şi căzând în boală, s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul cuvios şi Mucenic Romano cel din Carpenisia mărturisind în Constantinopol la anul o mie şase sute nouăzeci şi patru, prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Ca la nuntă alergai la munci cu veselie.
Romane Mucenice, bine fie ţie pentru a ta bărbăţie.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Cu faţă luminată, şi cu curăţia cugetului, Mucenice, văzând mai-nainte bucuria ce te aştepta, ai defăimat muncile, zgâriindu-te fără de milă preafericite Porfirie.
 
   Dumnezeu, Cel ce a mântuit pe cei trei tineri în cuptor, însuşi Acela te-a primit adevărat ca pe o jertfă binemirositoare, pe tine cel ce te-ai ars de tot în foc pentru Dânsul, purtătorule de chinuri, fericite Porfirie.
 
 
   Fiind împodobit cu tăria trupului şi a sufletului, prealăudate Seleuchie, ai surpat toată puterea tiranului, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul meu şi Domnul.
 
   Ca o Născătoare de Dumnezeu eşti mai frumoasă decât toată zidirea. Că te-ai făcut adevărat lăcaş preasfânt lui Dumnezeu. Bine eşti cuvântată între femei, Preacurată Stăpână.
 
 
   Plecându-te tu legii lui Hristos, toate ai lepădat preaînţelepte Seleuchie, şi te-ai făcut ca un ostaş pentru ortodoxie, şi, purtând grijă de văduve, şi de săraci, şi strigând : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.
 
   Luminându-te cu rază înţelegătoare bătrânule, mărite Mucenice Teodule, te-ai făcut şi slugă adevărată urmând Stăpânului, a Căruia Cruce poftindu-o, cu bucurie o ai răbdat, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul.
 
 
   Arătându-te Iuliane lăcaş Dumnezeiescului Duh, te-ai împodobit cu bunătatea obiceiurilor, arătându-te plin de bunăcredinţă şi de blândeţe, şi arzându-te de tot, cu credinţă strigai : Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul.
 
   Fiind Cuvântul mai-nainte din Tatăl, fără de mamă S-a făcut al doilea din tine Preacurată fără tată, întrupându-Se Cel mai-nainte fără de trup, vrând pentru milostivire să mântuiască pe cei ce cântă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Numai viaţa cea cerească poftind să aveţi pătimitorilor, cu mare îndrăzneală aţi defăimat pe cea vremelnică şi trecătoare, şi acum vă îndestulaţi de desfătarea cea mai bună şi fericită.
 
   Înlăuntrul livezii celei dumnezeieşti dănţuiţi acum cu osârdie, stând înaintea Izvorului strălucirilor, măriţilor mucenici; din care scoţând luminile, cu totul vă luminați.
 
   Cu cuvântul cel dumnezeiesc curăţind întinăciunile sufletelor voastre, şi dezbrăcându-vă de hainele cele de piele, prin munci v-aţi îmbrăcat cu haina mântuirii cea cu bună podoabă.
 
 
   O, ceată de douăsprezece nume aducându-ţi acum aminte către stăpânul Hristos, pentru toți cei ce săvârşesc cu credință pomenirea ta cea preafericită, roagă-te, să se învrednicească sălăşluirea împreună cu tine.
 
   Ca o Maică a Unuia Stăpânului, decât toate zidirile te-ai arătat mai presus Fecioară Marie. Pentru aceasta Preacurată toți credincioşii bucurându-ne, pururea cu cântările te slăvim.
 
 
   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea de marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.
 
 




   Dar făcător de bogăţie te-a dat pe tine Hristos lumii, ca un făcător de bine, Dumnezeu, care a primit cinstitul tău sânge Teodore, ce s-a vărsat pentru Dânsul, şi pentru râvna credinţei lui Dumnezeu, aducându-se Lui ca un Dar. Căruia stând acum înainte cu îndrăzneala bunei credinţe, Mucenice, mântuieşte pe toți cei ce aleargă la tine.
 
   Turn eşti întărit, care goneşti năpădirile potrivnicilor, apărător nebiruit celor ce te laudă pe tine, sprijinitor grabnic, părtinitor fierbinte, şi mântuire grabnică, ajutor de obşte, solitor foarte tare, Fericite, mântuitor gata tuturor, celor ce te caută cu credinţă Teodore.
 
   Având pârâul desfătării, şi apa iertării, pe Hristos cel blând, şi făcându-te Mucenic al Lui prea-adevărat, mântuieşte-mă de pâraiele nelegiuirii. Linişteşte-mi apa cea nesuferită, potoleşte viforul supărărilor. Mântuieşte-mă către liniştea cea de sus, vrednicule de fericire, Teodore.
 
 
   Mişcându-te de râvnă dumnezeiască, şi arzându-te la suflet de dragostea Mântuitorului Hristos, mărite, împreună cu capiştea ai ars pe zeiţa cea cu nume mincinos, care lua asupra ei numele Stăpânului, şi Dumnezeu; şi ai ruşinat meşteşugurile muncitorilor, răbdătorule de chinuri Teodore, şi te-ai învrednicit bucuriei celei veşnice.
 
   Suindu-te către înălţimea cunoştinţei lui Hristos, Teodore, ai trecut cele văzătoare, şi numai pe Acesta L-ai găsit, şi aflându-L L-ai iubit, şi cu suflet viteaz pentru Acesta ai pătimit. Pe Care roagă-L ca să se mântuiască de stricăciune şi de nevoi, cei ce cu credinţă săvârşesc preamărită pomenirea ta.
 
   Cu putere ce ți s-a dat de la Dumnezeu, şi cu cumplite răni înfăşurându-te, răbdătorule de chinuri, ai stătut înaintea lui Hristos Dumnezeu, Împăratului a toată făptura, primind cununi de la Dânsul; pe Care roagă-L să se mântuiască de stricăciune şi de nevoi, cei ce cu credinţă săvârşesc preamărită pomenirea ta.
 
   Pe tine cel numit cu numele dumnezeieştilor Daruri te cinstesc, de trei ori fericite Teodore, că arătându-te luminător neapus al Luminii celei dumnezeieşti, ai strălucit cu chinurile tale în toată lumea, şi decât focul mai puternic arătându-te, văpaia ai stins, şi capul vicleanului balaur l-ai sfărâmat. Pentru aceasta spre chinurile tale Hristos uitându-Se, a încununat dumnezeiescul tău cap, mare Mucenice nevoitorule, ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu; cu dinadinsul roagă-te pentru sufletele noastre.
 
 
   Primeşte cântarea cea de robi a robilor tăi, Născătoare de Dumnezeu, pe care o aducem ţie Stăpână. Mântuieşte-ne pe noi cei lipsiţi, şi scoate din primejdii această turmă a ta, care cade la tine cu credinţă, întru cinstită Biserica ta. Că tu născând pe Mântuitorul, ai îndrăzneală ca o Maică, a te ruga neîncetat, să ne mântuim noi.
 
 
   Când a văzut Mieluşeaua cea nespurcată, pe Mielul său trăgându-Se de voie la junghiere ca un osândit, tânguindu-se zicea : Acum Te sârguieşti Hristoase ca să mă faci fără de Fiu, pe ceea ce Te-am născut. Pentru ce ai făcut aceasta Mântuitorule al lumii ? Însă laud, şi slăvesc pogorârea Ta cea desăvârşită, şi mai presus de cuget şi de cuvânt, Iubitotorule de oameni.
 
 
   Darul cel de Dumnezeu dăruit, al minunilor tale Mucenice Teodore, tuturor îl tinzi, celor ce aleargă către tine cu credinţă. Pentru care te lăudăm pe tine, zicând : Pe cei robiţi îi slobozeşti, pe bolnavi tămăduieşti, pe cei săraci îmbogăţeşti, şi mântuieşti pe cei ce înoată cu corăbiile. Alergarea spre cele zadarnice a robilor o opreşti, şi arăţi pagubele celor ce li s-au făcut pătimitorule, şi pe ostaşi îi înveţi să se ferească de răpire, pruncilor dăruiești cu milostivire cererile, fierbinte ajutor te afli celor ce săvârşesc sfinţită pomenirea ta. Cu care preasfinte pătimitorule, şi nouă ce lor ce lăudăm mucenicia ta, cere de la Hristos mare milă.
 
 
   Nou Cer de curând arătat, văzându-te pe tine, însuşi văzătorii Dumnezeului celui Ceresc, îţi propovăduiesc slava cea lăţită de la Cer până la pământ, şi făptura mâinilor Lui o vestesc în lume, având întărirea Celui ce S-a întrupat din tine. Căci graiul lor a ieşit până la marginile pământului Fecioară, propovăduind limbilor naşterea ta.
 
 
   Când Te vedea pe Cruce, Mieluşeaua, pe Tine Mielul său, pironit cu piroane, se văita spăimântându-se tare şi lăcrimând, zicea : Cum mori Fiul meu, vrând să spargi zapisul lui Adam cel întâi zidit, şi să mântuieşti din moarte toată omenirea ? Slavă rânduielii Tale, îndelung-Răbdătorule.
 
 
   Mari sunt isprăvile credinţei, în izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă, Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că cu foc tot arzându-se, ca nişte pâine dulce, Treimii s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.
 
 
   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.
 
   Nevoindu-te Mucenice al lui Hristos nevoinţa cea dumnezeiască, ai săvârşit călătoria, şi păzind credinţa dumnezeieştii dreptăţi, ai aflat cunună.
 
   Făcându-te dănţuitor ceresc împreună cu cei fără de trupuri, Mărite, mântuieşti de primejdii şi de întâmplări, pe cei ce te cheamă pe pământ întru ajutor.
 
 
   Luând de la Hristos slava cea mai presus de fire, purtătorule de chinuri înconjuri tot pământul, mântuind pe toţi cei ce te laudă cu credinţă după cuviinţă.
 
   Ceea ce negrăit ai născut pe Înţelepciunea şi Cuvântul Tatălui, tămăduieşte rana cea cumplită a sufletului meu, şi îmblânzeşte durerea inimii mele.
 
 
   Nu te-a spăimântat focul chinurilor; pentru aceea încetezi focul ispitelor, celor ce aleargă la tine, Teodore.
 
   Cu rugăciunile tale mântuieşte-mă de necazul care mă cuprinde, Mucenice al lui Hristos, netezindu-mi toată calea cea aspră a vieţii.
 
 
   Toată inima mea şi cugetul şi sufletul îmi tind la tine, având trebuinţă de ajutorul tău, purtătorule de chinuri.
 
   Încetează-mi tulburarea cugetelor cea neîncetată, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, întreptându-mi mişcarea către Fiul tău.
 
 
   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.
 
 
   Primind asupra ta toată întrarmarea cea dumnezeiască, şi surpând înşelăciunea cea idolească, pe îngeri i-ai îndemnat, să laude nevoinţele tale, ca aprinzându-te cu gândul de dumnezeiasca dragoste, cu vitejie ai îndrăznit la moartea cea prin foc; pentru aceasta ca un purtător de numele Darului, împarți darurile cele dumnezeieşti, celor ce cer de la tine, purtătorule de chinuri, Teodore. Pentru aceasta strigăm către tine : Roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta.
 
   Preasfântă Fecioară Maica lui Dumnezeu, patimile sufletului meu cele grele, vindecă-le rogu-mă, şi-mi dăruieşte iertare greşelilor mele, care nebuneşte le-am făcut, întinându-mi sufletul şi trupul eu ticălosul. Vai mie ce voi face, în ceasul acela, când îngerii vor despărţi sufletul meu, de ticălosul meu trup ? Atuncea Stăpână ajutătoare să-mi fii, şi folositoare fierbinte. Că pe tine te am nădejde eu nevrednicul robul tău.
 
   Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce înălţat, plângând striga cu amar : Lumea se bucură, prin Tine luând mântuire, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care o rabzi pentru milostivirea milei, Preabunule Dumnezeule, Doamne cel fără de păcat, căreia cu credinţă să-i strigăm : Milostivire arată Fecioară spre noi, şi iertare de păcate dăruieşte, celor ce ne închinăm patimilor Aceluia.
 
 
   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
 
   Ocârmuitor te pun pe tine, robul lui Dumnezeu, tu să mă ocârmuieşti cu vetreala Duhului şi cu dumnezeieştile vânturi, Prealăudate.
 
   Rugămu-ne preafericite Teodore, mântuieşte de toată îngrozirea, pe cei ce cu credință te fericesc, şi cinstesc dumnezeiască pomenirea ta.
 
   Rugând Teodore pe Dătătorul de bine, şi Dăruitorul de cele mari, ai îndreptat pe cei împilaţi în locul răutăţii.
 
 
   Nici viaţa, nici moartea, nici aceste de faţă, nici cele viitoare, nici focul, nici bătăile de dragostea lui Hristos nu te-au despărţit de Dumnezeu, cugetătorule.
 
   Făcându-Se sub vreme, Cel ce a strălucit din Tatăl fără vreme, L-ai născut nouă Maica lui Dumnezeu. Pe Care roagă-L, să mântuiască pe cei ce te laudă.
 
 
   Mânecând strigăm Ție, Doamne : Mântuieşte-ne pe noi, că tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
 
   Fiind podoabă mucenicilor, Mucenice al lui Hristos, fii ajutor credincioşilor şi zid neclintit.
 
   Îndulcindu-te prin unirea cea mai bună, a bunătăţilor celor mai presus de gând, mântuieşte pe cei ce te cinstesc pe tine, Teodore.
 
 
   Rănindu-te de dragostea Ziditorului, te-ai lepădat de bună pătimirea celor lumeşti, şi bine ai plăcut lui Dumnezeu.
 
   Pe Dumnezeu Cuvântul, Care L-ai născut Fecioară Preacurată, roagă-L neîncetat, pentru cei ce te laudă cu credință.
 
 
   Fiind ajutor fierbinte Ortodoxiei, şi făcându-te ocărâtor înşelăciunii idolilor, pierde din sufletul meu nălucirea dracilor şi chipurile patimilor.
 
   Fii mie întărire şi zid nemişcat, Mucenice, întărind neputinţa şi putrejunea cugetului meu, cu folosirile tale Teodore, păzindu-mă nealunecat.
 
 
   De oştirea cea făcătoare de stricăciune şi trecătoare, n-ai băgat seamă. Iar oştirea vieţii desăvârşit o ai iubit, preafericite Teodore, întru care te-ai arătat purtător de biruinţă, vrednicule de laudă.
 
   Strălucit-a din Sion bună-cuviința Celui Preaînalt, îmbrăcându-Se prin unire negrăită, cu luarea trupului din tine pururea Fecioară, şi lumea a luminat.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor rogu-mă. Căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
   Credinţa lui Hristos ca o pavăză înlăuntru în inima ta primind, puterile cele potrivnice ai călcat mult-pătimitorule, şi cu cunună cerească te-ai încununat, în vecie Teodore, ca un nebiruit.
 
 
   Pe Tine, Cela ce Te porţi pe Scaunul Luminii, cu mulțumire prin credinţă Te lăudăm, că dumnezeiesc Dar ne-ai dăruit, pe viteazul întru chinuri Teodor, cel de trei ori fericit în viață, ca pe un apărător al adevărului, şi luminat al Tău purtător de cunună, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta până în sfârşit a răbdat pătimind, ca un nebiruit.
 
Stih : Tiron de curând ales ostaş arătându-se.
La Dumnezeu de curând ars ostaş este apropiindu-se.
În a şaptesprezecea zi a lui Februarie.
A ars pe Tiron focul văpaie.
 
   Acest sfânt, Mucenic, era în anii lui Maximian şi Maximin împăraţii, din mitropolia Amasiei, din oraşul ce se cheamă Humialon. Deci numărându-se de curând în oastea Tironilor, şi în ceata lui Vringa prepozitului aflându-se, fu scos, la întrebare de dânsul; şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu, şi batjocorind închinăciunile elinilor ca nişte idoli fără de suflet ciopliţi, și lucru de mâini omeneşti, şi dându-i vreme să-şi ia seama mai bine, nu a cheltuit acea vreme spre nelucrare şi zăbavă, ci spre foarte mare apucătură. Că a ars idolul mumei dumnezeilor, după cum bârfesc elinii. Drept aceea fu prins, şi mărturisind că singur el a fost pricina arderii, întâi spânzurându-l îl strujiră; după aceea îl băgară într-un cuptor aprins şi-şi luă sfârşitul în acela. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Forachia, în Sâmbăta săptămânii dintâi a postului, când s-a făcut de dânsul minunea colivelor, izbăvind pe poporul ortodox de bucatele cele spurcate junghiate idolilor.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mariamni, sora Sfântului Filip, Apostolul.
 
Stih : Fecioara Mariamni pământul lăsând,
Pe Hristos cel din Fecioara Maria, acum este văzând.
 
   După înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mergând Sfântul Filip cu Vartolomeu şi Mariamna soru-sa la Iearopoli și pentru că a propovăduit cuvântul lui Hristos, îl spânzurară. Şi când era a se săvârşi, rugă pe Dumnezeu, şi se cufundară în pământ antipatul şi poporul ce era sub ascultarea lui. Iar ceilalţi, temându-se, se rugară Sfântului Vartolomeu şi sfintei Mariamnei care şi ei stau spânzuraţi, ca să nu se cufunde şi ei. Iar Sfântul Vartolomeu şi Mariamni se rugară Sfântului Filip, şi nu i-au prăpădit, ci încă şi pe cei ce erau cufundaţi i-a scos afară. Iar pe antipatul şi pe Ehidna femeia lui i-a lăsat dedesubt. Atuncea fură slobozi Vartolomeu şi Mariamni. Deci Vartolomeu mergând la India cea bogată, şi răstignindu-l, şi-a dat sfârşitul. Iar Mariamni mergând la Licaonia şi propovăduind cuvântul lui Hristos, şi botezând ea pe mulţi, s-a săvârşit cu pace.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Auxivie, Episcopul Solonului Ciprului.
 
Stih : Pe Auxivie nu-l trece cuvântul tăcând,
Deşi dimpotrivă s-a arătat din viaţă trecând.
 
   Acesta era din Roma cea veche, elin cu credinţa. Deci urmând Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, şi învăţându-se de el cuvântul adevărului, s-a botezat, şi a fost hirotonit episcop Solonului celui din Cipru; şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i ia Hristos, şi a feluri de minuni însuşi lucrător făcându-se, s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teostirict.
 
Stih : Teostirict întărind temelia pe Dumnezeu cu adevărat.
Prin fapte întărit de Dumnezeu se vede arătat.
 
 
    Tot în această zi, aflarea sfintelor moaşte ale Sfântului Mina Calicheladul (adică cel cu bun glas)
 
Stih : Cu cuvântul pământul săpându-l ca cu un dichel,
De acolo scot pe Mina cel ascuns în el.
 
   Pe vremea iubitorului de Dumnezeu împărat Marchian, acest fericit Mina s-a arătat într-o noapte la un om, Filomat numit, care era împreună numărat la şcoala ce se numea a icanaţilor, şi i-a zis lui că el este Mina Calicheladul, şi că este ascuns sub pământ despre partea mării, unde se află marginea cetăţii; şi i-a arătat lui cu însuşi degetul său şi locul. Deci iubitorul de Dumnezeu Filomat sculându-se mai de dimineaţă, a arătat cu deamănuntul visul la prietenul său Marchian Numerie, şi acesta iarăşi l-a arătat împăratului, şi îndată au fost trimişi ostaşi la locul arătat; care săpând cu grăbire, au aflat un sicriu de fier, înlăuntru căruia erau moaştele Sfântului, pe care erau şi litere scrise, arătând anii de când s-au pus acolo sfintele moaşte; şi socotind anii, au aflat că erau trecuţi patru sute de ani. Deci mulţumind tot poporul, au slăvit pe Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, pomenirea celor cu bunăcredinţă, pururea pomeniţii împăraţi Marchian şi Pulheria. Şi se face soborul lor în Biserica cea mare.
 
Stih : Pe Marchian împreună cu Pulheria ca cei prea îmbunătăţiţi,
Nu am cum a-i numi neînsoţiţi, sau însoţiţi.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Teodor Vizantiul, cel ce a mărturisit în Metilina, la anul o mie şapte sute nouăzeci şi cinci; prin sugrumare s-a săvârşit.
 
Stih : Lui Teodor celui nou laudă nouă înnoind,
Pătimitorului lui Hristos cu dreptul este alcătuind.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii cei ce merseseră din ludeia în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului o au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Pe tine te aduc apărător vieţii mele şi ajutor mântuirii mele şi păzitor, de Dumnezeu, cugetătorule; că dai întărire celor ce cu credinţă strigă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
   Ca pe o jertfă prea-veselitoare, şi preasfinţită, pe sineţi te-ai adus Domnului, preafericite, şi cu focul muncilor de tot te-ai ars, Mărite, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Umplându-te Fericite de suflarea vieţuitoare a Dumnezeiescului Duh, izgoneşti duhurile, bolile vindeci, şi veselindu-te strigi : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
    Din pântecele tău a ieşit cu trup Domnul tuturor, Fecioară. Pentru aceea cu dreaptă credinţă socotindu-te Născătoare de Dumnezeu, strigăm Fiului tău : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
 
 
   Cu tot felul de întreite valuri, fiind înconjuraţi, Prealăudate, şi cu primejdiile vieții fiind cuprinşi, folositor degrab, şi împreună-lucrător şi ajutor, toți credincioşii te aducem rugător către Stăpânul, strigând : Nu înceta a te ruga pentru cei ce lăudăm preacinstită pomenirea ta.
 
   Cu lanţurile păcatelor fiind legat, şi împiedicat cu piedicile greşelilor mele, Preafericite, alerg la acoperământul tău, cerşind dezlegare, purtătorule de cunună; ci ca cel ce ai mare îndrăzneală către Stăpânul tuturor, de Dumnezeu cugetătorule, roagă-te să ne mântuim, cei ce lăudăm pe Hristos în veci.
 
 
   Luminându-te cu razele cele muceniceşti, Prealăudate, te-ai numărat în cetele îngereşti. Cu care împreună veselindu-te, şi dănţuind pururea Mucenice, cu faceri de minuni tămăduitoare luminezi, pe cei ce cinstesc, şi cu credinţă cântă : Noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Ziditorul şi Mântuitorul zidirii, ca un Milostiv prin întrupare S-a amestecat cu oamenii, luând trup din tine cea neispitită de bărbat. Pentru aceasta credincioşii te slăvim cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, strigând, şi cu credinţă cântând : Noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul Haldeilor, l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au strigat : Tineri bine Îl cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.
 
 
   Avându-te pe tine păzitor neadormit, mare Mucenice, care lesne goneşti cugetul cel rău al vrăjmaşilor, şi Bisericii îi dai pace, purtătorule de chinuri, neîncetat te fericim.
 
   Putere ți-a dăruit ție, Stăpânul, asupra dracilor, cu îndrăzneală cu totul dreptcredincioasă, rugându-te Mântuitorului, tămăduieşti patimile sufleteşti şi trupeşti, Fericite; pentru aceasta toți te fericim.
 
 
   Arătat priveşti purtătorule de chinuri, o unită Lumină în trei Sori, şi o Dumnezeire în trei Fețe, şi o începere mai presus de începere, izvorul bunătăţii, păzeşte pe cei ce te laudă.
 
   Mântuieşte-mă de robia cea înţelegătoare, Preacurată Stăpână, care ai dat răscumpărare prin răstignirea Fiului tău, care s-a făcut pentru mântuirea tuturor, şi pentru pacea şi mântuirea celor ce te laudă.
 
 
   Pe tine Maica lui Dumnezeu, şi Fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine ceea ce ai născut mai presus de minte prin cuvânt pe Dumnezeu cel adevărat, pe cea mai înaltă decât preacuratele puteri, cu doxologii fără de tăcere te slăvim.
 
 
   Tuturor dai darurile tămăduirilor sfinte din-destul, purtătorule de chinuri Teodore. Ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul totdeauna, apucă înainte de mântuieşte, pe cei ce cu credință fierbinte te cheamă, Preafericite.
 
 
   Ţinând în braţele tale Preacurată pe Domnul, Cela ce cu preacurata lui mână ține toate. Pe Acela roagă-L de Dumnezeu fericită, să mă mântuiască din mâna balaurului celui viclean, care fără ruşine spintecă inima mea cea smerită, spre desfătări stricătoare de suflet.
 
 
   Cu prealuminată prăznuirea dumnezeiescului Mucenic să ne ospătăm toţi, şi cu credinţă să ne veselim iubitorilor de praznic, cinstind luminată prăznuirea săvârşirii lui, cu cântări lăudând pe Iisus, Cel ce a slăvit pomenirea lui. De două ori.
 
   Pe viteazul oştirii celei de sus, ca pe un bărbat întrarmat al bine cinstitei credinței noastre adunându-ne credincioşii, cu cântări de taină împreună să-l lăudăm, zicând : Vrednicule de minune, Mucenice al lui Hristos, roagă-te pentru cei ce te cinstesc pe tine.
 
   Bogăţia creştinătăţii şi luminarea, cu ostenelile cele muceniceşti adunându-o întru tine, toată tăria ta, dar primit, lui Hristos o ai adus plinind cu osârdie prin chinuri chemarea ta cea de Dumnezeu dăruită.
 
   Dar de sfințenie şi bogăţie de dumnezeiască viață te-ai arătat lumii Teodore. Că Hristos a preamărit pomenirea ta, Înţelepte, întru care credincioşii bucurându-ne, cu un glas lăudăm luptele chinurilor tale.
 
 
   Fiind rănit de năpădirile cele tâlhăreşti ale dracilor, şi zăcând pururea cu totul nelucrător, în calea vieţii celei nestatornice, trebuindu-mi mila ta Preacurată, degrab mă cercetează, ceea ce eşti îndreptarea celor căzuţi. Şi-mi dăruieşte tămăduire şi mântuire Stăpână, ca să te slăvesc, şi cu dragoste după datorie să laud slăvirile tale Preacurată, singură Maică Fecioară.
 
 
   Mieluşeaua cea curată, şi Stăpâna cea fără prihană, dacă a văzut pe Mielul său înălţându-Se pe Cruce, ca o Maică se văita, şi spăimântându-se striga : Ce este această vedere nouă şi străină, dulcele meu Fiu ? Cum Te-a dat la divanul lui Pilat poporul cel nemulţumitor, şi Te-a osândit spre moarte pe Tine, Viaţa tuturor ? Dar eu îţi laud Cuvinte pogorârea Ta cea negrăită.
 
 
   Cu bărbăţie mucenicească, creştineşte întrarmându-te, purtătorule de chinuri al lui Hristos, şi slujba cea cuvântătoare prin taină apărându-o, cu puterea Lui, ai arătat păgânătatea idolilor, şi cumplirea tiranilor a fi neputincioasă, nebăgând seamă de munci, şi de focul cel vremelnic. Ci o ! Cela ce eşti al dumnezeieştilor daruri şi cu fapta şi cu numele, de toată primejdia mântuieşte cu rugăciunile tale, pe cei ce săvârşesc pomenirea ta.
 
 
   Toată viaţa mea este nesăţioasă, şi sufletul şi trupul prea-spurcat, şi cugetul necurat, şi faptele de tot ocărâte, şi cu totul adevărat sunt vinovat de osândire şi de defăimare. Unde mă voi duce acum, şi către cine voi fugi ! Fără numai către tine, Stăpână; milostiveşte-te, şi vino de mă mântuieşte.
 
 
   O preaslăvită minune ! O taină înfricoşată ! O lucru cutremurat ! Zicea Fecioara dacă a văzut pe Cruce spânzurat în mijlocul a doi tâlhari, pe Cel ce înfricoşat L-a născut fără durere. Plângând zicea : Vai mie Fiul meu preaiubite ! Cum Te-a pironit pe Cruce poporul cel rău şi nemulţumitor.
 
    Fericirile Octoihului şi ale Sfântului, Cântarea a 3-a pe 4. Prochimen, glasul al 7-lea : Veseli-se-va dreptul de Domnul... Stih : Auzi Dumnezeule glasul meu... Apostol către Timotei : Fiule Timotei, întăreşte-te în Darul... Aliluia, glasul al 4-lea : Dreptul ca finicul va înflori... Stih : Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia de la Ioan : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Acestea poruncesc vouă... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi...
 





   Prea filozofeşte, ai făcut desăvârşit cugetul tău singur stăpânitor patimilor, Leone preafericite, şi ţi-ai zugrăvit icoana sufletului cu feluri de bunătăţi, şi cu smerite obiceiuri. Pentru aceasta cerem de la tine, ca de la un păstor şi, să ceri de la Dumnezeu pace lumii.

   Nu te-ai temut de semeţia lui Leon, întărindu-te cu puterea lui Hristos, preafericite, şi i-ai ruşinat nestatornicia sufletului, şi mintea cea cu adevărat nemulţumitoare, şi nedumnezeirea cea de tot eresul, şi cugetul năravurilor lui cel viclean, Ierarhe.
 
   Adaos te-ai făcut mucenicilor şi Ierarhilor, celor credincioşi preot, Preafericite. Că întru chinuri te-ai arătat nebiruit, ca un turn al bunei credinţe nesurpat, şi nemişcat, şi apărător prea ortodox, propovăduind arătat cea negrăită Naşterea Domnului.
 
   Izvor vieții veşnice, te cunoaştem Stăpână, ci cu darul tău înviază-mi sufletul, cel ce s-a uscat de patimi, şi-l găteşte a izvorî totdeauna ape de mântuire. Şi acum pică-mi mie prin rugăciunea ta iertare greşelilor, şi mă curățeşte, rogu-mă.
 
 
   Sabie a trecut prin inima mea o Fiule, zicea Fecioara, văzând pe Cruce pe Hristos spânzurat, şi mă sfărâm Stăpâne, precum odinioară mi-a zis Simeon. Ci scoală-Te Nemuritorule, şi mă preaslăveşte cu Tine şi pe mine Maica şi roaba Ta, rogu-mă.
 
 
   Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Leone, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

   Să cântăm Domnului, Celui ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
 
   Sfinţindu-te cu ungerea preoţiei, Preafericite, o ai împodobit pe dânsa cu feluri de bunătăţi, Prealăudate.
 
   Ca pe un strugur copt storcându-ţi cugetul, ai pus înaintea tuturor pahar de veselie al înţelepciunii tale, Părinte.
 
   Făcutu-te-ai moştenitor scaunului Apostolului Petru, purtându-te cu gândul lui, şi cu râvna credinţei, purtătorule de Dumnezeu.
 
 
   Cu strălucirea dogmelor tale, ai risipit norul cel prea întunecos al eresurilor, Ierarhe al Domnului, de Dumnezeu cuprinsule.
 
   Fiind osândit cel întâi zidit pentru călcarea poruncii, l-ai mântuit Maica lui Dumnezeu, Preacurată, născând pe Mântuitorul.
 
 
   Stâlp al Ortodoxiei, cu osârdie aducând ai ridicat la Biserica lui Hristos, preaînţelepte Leone, care ținându-l, risipeşte cetele şi adunările cele fără de Dumnezeu ale ereticilor.
 
   Umplându-te de ceresc şi dumnezeiesc Dar, stai întru ajutor Părinte pentru dogmele Bisericii, luptându-te cu toate hulitoarele limbi ale ereticilor celor fără de Dumnezeu, mărite Leone preafericite.
 
 
   Luminându-te Cuvioase cu lumina cea prealuminată, ai arătat Cuvântul omenirii celei negrăite şi dumnezeieşti, zicând : Că îndoită este firea lui şi lucrarea lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat.
 
   Înfrumuseţatu-te-ai ca o mireasă cu frumuseţile fecioriei, plină de daruri Fecioară, Maică nenuntită, că decât toată zidirea tu te-ai umplut de daruri, ca una ce ai născut pe Cuvântul cel pricinuitor tuturor.
 
 
   Doamne, Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor, şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Strălucind cu dumnezeieştile dogme, ai răsărit lumii lumina ortodoxiei, întunericul eresurilor l-ai micşorat, Fericite, şi mutându-te din viaţă, ai locuit în lumina cea neînserată, Leone Cuvioase. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
   Dumnezeiesc cort te-ai făcut Cuvântului, singură Preacurată Fecioară Maică, cu curăția fiind mai presus de îngeri. Pe mine care decât toţi m-am făcut țărână spurcată, de păcatele trupului curăţeşte-mă cu rugăciunile tale, Preacurată, prin apele cele dumnezeieşti, dându-mi mare milă.
 
 
   Mieluşeaua Cuvântului cea nespurcată, Maica lui Dumnezeu cea nestricată, văzând pe Cruce spânzurat, pe cel ce a răsărit dintr-însa fără durere, tânguindu-se, precum se cuvine unei Maici, striga : Vai mie Fiul meu, cum pătimeşti; vrând să mântuieşti pe om de patimile necinstei.
 
 
   Cuvinte, din munte umbros, din una Născătoarea de Dumnezeu, cu dumnezeiască vedere, Proorocul mai-nainte a cunoscut că vrei să Te întrupezi. Şi cutremurându-se mărea puterea Ta.
 
   Leu cu adevărat te-ai arătat, Preafericite, gonind vulpile cele tulburătoare, şi cu răcnetul cel împărătesc spăimântezi gândurile celor fărădelege.
 
   Cu năvălirile dogmelor tale ai ascuns urmele eresurilor celor de Dumnezeu urâte, urmând adevărul cel ascuns, învăţătorule de cele sfinte, Preacinstite.
 
 
   Zori despre apus ai răsărit, de trei ori fericite, trimiţând ca nişte raze către Biserică cartea dogmelor bunei credințe, de Dumnezeu cugetătorule, şi luminând sufletele noastre.
 
   Omoară pornirile patimilor mele Fecioară. Încetează preabună, tulburarea greşelilor, pierzând viforul păcatului, cu liniştea ta Născătoare de Dumnezeu.
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce eşti lumină neapusă; şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul ? Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Propovăduitor te-ai făcut lucrărilor celor îndoite ale Mântuitorului Hristos, Fericite, căci ai zis, că lucrează întru amândouă firile aceea, ce are fieştecare cu împărtăşirea celeilalte ce era împreună, cugetătorule de Dumnezeu, Ierarhe.
 
 
   Cunoscut-ai pe Cuvântul, că este întocmai la o putere cu Tatăl. Şi că S-a făcut trup, ai crezut de trei ori fericite, şi ai propovăduit, că lucrează amândouă osebirile după potriva trupului, şi a Dumnezeirii fără amestecare şi fără schimbare.
 
   Taina cea mai-nainte de toți vecii, ce era cunoscută numai lui Dumnezeu a Se face Om, Cel ce stăpâneşte toate zidirile, şi a Se întrupa fără schimbare, s-a văzut acum, că şi a luat săvârşirea din tine Fecioară.
 
 
   Cel de acum următorul cinstitului Petru, şi îmbogăţit cu scaunul cel mai de sus al aceluia, care având râvnă fierbinte, cu îndemnarea dumnezeiască alcătuieşte carte, care risipeşte frământătura şi amestecarea eresurilor celor tulburătoare.
 
 
   Un Fiu şi Domn pe Hristos, Care mai-nainte de veci S-a născut din Tatăl, şi pentru noi S-a născut din Fecioară, şi S-a arătat de o fire cu noi, pe Acela L-ai propovăduit mai presus de fire; slujitorule al celor negrăite, de Dumnezeu cuprinsule.
 
   Pe tine Preacurată, noi credincioşii mărturisindu-te a fi pricinuitoare mântuirii noastre, strigăm : Bucură-te Fecioară Mireasă. Bucură-te muntele lui Dumnezeu cel umbros, că tu ai izvorât lumii bucuria cea cu adevărat nesfârşită.
 
 
   Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Lui voi spune suferinţele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viața mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog : Dumnezeule din stricăciune scoate-mă.
 
 
   Pe scaunul Arhieriei şezând, Mărite, şi gurile leilor celor cuvântători astupându-le cu dogme insuflate, lumina cunoştinţei de Dumnezeu a cinstitei Treimi o ai luminat turmei tale. Pentru aceasta te-ai preamărit ca un dumnezeiesc tăinuitor al Darului lui Dumnezeu.
 
 
   Pe Tatăl şi pe Fiul, şi pe Sfântul Duh, o Lumină în trei strălucitoare, o Putere întreit Sfântă, o Dumnezeire, o Fiinţă, pe Aceasta propovăduindu-o, buzele cele viclene ale ereticilor până în sfârşit le-ai astupat, Leone de Dumnezeu înţelepţite. Şi încă pe Preacurata Maica lui Hristos, de Dumnezeu Născătoare mărturisindu-o, mândria lui Nestorie şi bârfirea o ai surpat. Pentru aceasta te-ai cunoscut în lume şi în Roma, ca un dumnezeiesc tăinuitor al Darului lui Dumnezeu
 
Stih : Dumnezeiescul Leon sufletul său răsuflând,
Şi în taberele drăceşti frică este băgând.
În a optsprezecea zi Leon cel minunat,
Sufletul său Domnului şi-a dat.
 
   Acest minunat Părinte al nostru Leon, pentru nespusa sa curăţie şi înţelepciune, şi bunătatea vieţii sale, a fost hirotonit prin Darul Duhului Sfânt episcop şi păstor în scaunul Romei celei vechi. Care după aceea arătând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu, şi păstorind turma lui cu cuviinţă a stins încă desăvârşit şi hulele ereticilor, pe vremea aceea a Sfântului Sinod ecumenic al patrulea din Calcedon, acelor şase sute şi treizeci de părinţi. Şi aşezând multe (lucruri) spre ajutorul credinţei ortodoxe, şi stricând dogmele ereticilor, care bârfeau de ziceau o lucrare şi o voie întru Hristos Dumnezeul nostru. Iar fiindcă urâtorii aceia de Dumnezeu luptându-se încă asupra adevărului, se nevoiau ca să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu ale dumnezeieştilor părinţi; fericitul acesta plecându-se la rugăciunea Sinodului, şi făcând multe zile post şi priveghere, şi rugăciune întinsă către Dumnezeu, şi insuflându-se de făcătorul de viaţă Duh, a dat afară cu scrisoare pentru cei ce cercau atunci, propovăduind aievea îndoită lucrare, şi două voiri întru Hristos Dumnezeul nostru, şi trimiţându-le acestea la Sinod cu epistola sa, pe care primindu-o, mulţumeau preacuvioşii părinţi şi socotindu-o ca un stâlp al ortodoxiei, şi crezându-o ca şi cum ar fi ieşit din gura lui Dumnezeu, şi odihnindu-se într-aceasta Sfântul Sinod, se ridică şi stătu împotrivă mai cu îndrăzneală, atât asupra cetei monofiziţilor, cât şi asupra monoteliţilor, şi birui cele cu multe chipuri meşteşuguri ale lor, şi după acestea s-a împrăştiat sfânta adunare aceea a părinţilor. Iar minunatul Leon mai trăind încă, şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, întru adânci bătrâneţe către Domnul s-a dus. Şi se face soborul lui în sfânta Biserică cea mare.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici; Leon şi Parigorie, care au pătimit în Patria Lichiei.
 
Stih : Parigorie dându-şi trupul la chinuire,
Are ca cununi preamare mângâiere.
Leon de sus de la Dumnezeu putere trăgând,
Silnicele întinderi ca un leu era suferind.
 
   Dintru aceşti doi mucenici, fericitul Parigorie, prin multe feluri de munci fiind muncit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon rămânând singur, nu suferea despărţirea Mucenicului Parigorie, şi fiindcă n-a câştigat şi el aceiaşi cunună a muceniciei, pentru aceasta cu amar suspina şi se tânguia. Deci ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele Sfântului Parigorie lăcrima, şi i se aprindea inima sa de dorul muceniciei. Apoi mutându-se de acolo, s-a dus la locul, unde se făcea soborul închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dau multă lumină, le-a luat cu mâinile sale şi le-a zdrobit, şi aruncându-le pe pământ, le călca cu picioarele. Deci fiind prins, s-a înfăţişat la stăpânitorul cetăţii, şi fiind întrebat, a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat; pentru care a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit altul, şi nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie peste un pârâu uscat prăpăstios şi greu de umblat; şi luând voie a făcut rugăciune, şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar muncitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, de sus le-au aruncat în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit Mucenicul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Agapit, Episcopul cetăţii Sinau mărturisitorul şi făcătorul de minuni.
 
Stih : Agapite stăpânul pe care ai iubit.
Te cheamă pe tine în locul ce l-ai dorit.
 
   Acest sfânt era pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, de loc din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Şi tânăr aflându-se cu vârsta, s-a dus la o mânăstire de acolo, întru care se afla ca la o mie de monahi, de la care culegând feluri de bunătăţi, precum strânge albina din feluri de flori, a stătut ispitit lucrător poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea despre celelalte. Căci în vremea de întregi optzeci de zile, mânca numai marule şi cenușă în loc de pâine; dar şi somnul l-a biruit, pe cât este cu putinţă omului. Acest cuvios era îndemânatic şi lesnicios la ascultările fraţilor mânăstirii, şi pe toţi monahii îi avea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru care s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu Darul minunilor. Căci prin singură rugăciunea sa a omorât un balaur, şi a vindecat o femeie ce era topită de boală. Pentru care era iubit, şi lăudat de toţi; despre care înştiinţându-se împăratul Licinie că este tare cu trupul, l-a luat şi nevrând, şi l-a numărat între ostaşii săi. Iar Sfântul şi acolo aflându-se, nu părăsea sihăstreştile sale nevoinţe, ci şi ostăşeştile slujbe fără de sminteală le săvârşea, şi obişnuitele sihăstreşti osteneli urma. Şi nu numai nevindecatele şi purtătoarele de moarte boli ale oamenilor vindeca; ci şi ale cailor şi ale boilor şi a tot felul de dobitoace, cu singură pipăire şi arătarea sa. Iar pe acea vreme muncindu-se cumplit pentru credinţa lui Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici, şi alţii mai mulţi, a ales şi fericitul acesta Agapit, a se face părtaş cu aceia, care s-au săvârşit întru Hristos prin sabie. Acesta s-a mântuit rănit fiind de o suliţă, poate spre mântuirea a mai multora fiind păzit. Iar după ce a murit Licinie, şi marele Constantin a luat cârmele ocârmuirii împărăţiei Romanilor, s-a întâmplat un lucru ca acesta : O slugă a împăratului vrednică, s-a cuprins de duh necurat, care striga şi chema numele Sfântului acestuia Agapit. Deci împăratul aducându-l pe el în palat, îndată ce a făcut rugăciune s-a izgonit duhul necurat, şi şi-a câştigat sluga vindecare. Iar Sfântul n-a cerut alt dar de la împăratul, decât să fie slobod din oştire şi să se ducă la dorita sa linişte, la care cerere s-a şi plecat împăratul. Şi întorcându-se Sfântul la liniştea sa, a trimis de l-a chemat pe el episcopul cetăţii Sinau şi nevrând l-a hirotonisit preot; şi nu după multă vreme mutându-se episcopul din viaţă, marele acesta din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a tot poporul, s-a făcut episcop cetăţii Sinau. Şi îndată ce s-a făcut Arhiereu, lucrător de mai mari minuni s-a făcut, şi de proorocesc Dar s-a învrednicit; de care spre vederata arătare de proorociile, împreună şi de mari facerile de minuni ale Sfântului, se cuvine să pomenim aici. Căci o femeie auzind de Sfântul, şi dorind a-i câştiga binecuvântarea, a venit la el, şi văzându-o Sfântul, i-a spus toate cele ce a făcut din copilărie, şi sfătuindu-o, şi întărindu-o, o a mântuit. Şi pe un diacon oarecare al Iracliei din Tracia, care a venit spre binecuvântare, l-a dojenit că a stricat o fecioară. Şi ţarina lui Damian episcopul Silandiei, râul ce curgea pe acolo iarna, o îneca; iar Sfântul Agapit prin rugăciunea sa, a întors râul pe alt loc, şi aşa a rămas ţarinile episcopului nevătămate. Și alte multe minuni a făcut Sfântul, pe care le cuprinde istoria sa; peste o sută. Acesta şi cu singura pipăirea mâinii, şi cu singura umbra trupului, şi cu singur cuvântul său, a vindecat boli nevindecate. Deci bine şi cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Piulie, prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Piulie a zis : Spre toate eram nădăjduind.
Însă nici o pagubă n-am pătimit tăiat fiind.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Genelor nu ţi-ai dat somn, până ce ai smuls din rădăcină rătăcirea lui Eutihie celui fără de minte, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
 
   Un Ipostas în două firi, teologhisind pe Hristos, cu două lucrări şi cu două voiri, acum cânţi : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Acum scap la tine Maica lui Dumnezeu, fiind legat strâns cu lanţurile greşelilor mele. Pentru milostivirea milei mântuieşte-mă, pe cel ce-ţi strig : Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Preacurată.
 
 
   Ca un soare cu totul luminos, de la apus ai răsărit, care lucru grăitorule de Dumnezeu arătat este străin, că de față ai uscat amestecarea şi tulburarea lui Eutihie, şi ai tăiat osebirea lui Nestorie, învăţând să creadă într-un Hristos în două firi, neosebit, neschimbat şi neamestecat.
 
   Îndemnându-te de Dumnezeu, ai însemnat învăţăturile bunei credinţe ca pe nişte lespezi scrise de Dumnezeu, arătându-Ie la dumnezeiescul popor, şi la Sinodul cinstiţilor învăţători ca un al doilea Moise, strigând : Preoţi lăudaţi, tineri binecuvântaţi, noroade preaînălțați pe Hristos în veci.
 
 
   Întrupat ai cunoscut, Cuvioase, pe Cuvântul Tatălui, Cel mai-nainte neîntrupat, Unul-Născut fără de începere, sub vreme pe Cel mai presus de vreme, însă cuprins după trup iar ca un Ziditor necuprins, înveţi strigând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Cu îmbrăcămintea trupului S-a întrupat Dumnezeu din sângiurile tale Preacurată, Cel ce a luminat Cerul cu frumuseţile luminătorilor, cu soarele şi cu luna, arătându-te pe tine alt Cer însufleţit. Pe Care tinerii bine-L cuvintează, preoţii Îl laudă, noroadele Îl preaînalţă întru toţi vecii.
 
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul Haldeilor, l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   Străluceşti acum învăţătorule de tainele lui Hristos, fiind împodobit cu cununa bunei credinţe, şi ca un preot credincios eşti adevărat îmbrăcat cu dreptate, dănţuind în raiul desfătării, dumnezeiescule; neîncetat roagă pe Stăpânul pentru turma ta.
 
   Unde sunt acum şederile cele mai de sus şi scaunele, şi cetele Patriarhilor, acolo tu după vrednicie, te-ai sălăşluit Părinte Leone, preafericite, ca un adevărat Patriarh, fiind luminat cu credinţa şi cu Darul. Pentru aceasta toţi pururea te fericim.
 
 
   Depărtându-te de viforul vieții te-ai apropiat de Hristos, Leone prea-alesule, odihnindu-te în locul verdeţii, unde este râul desfătării, şi lumina cea neînserată, şi veselia cea nespusă şi bucuria cea veşnică.
 
   Viaţă ajunsă la vreme îmi culeg nefăcându-mi-se stricăciune de pomul cunoştinţei. Că tu Preacurată ai odrăslit pe Hristos, Pomul vieţii, Care a dat a cunoaşte toţi intrările vieţii. Pentru aceasta Preacurată, pe tine Născătoare de Dumnezeu credincioşii te slăvim.
 
 
   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.
 
 
   Ca un leu te-ai arătat, şi în cuvinte, şi în fapte, cu împărătescul răcnet al dogmelor, spăimântând sfaturile necredincioşilor, ca pe nişte măiestrii ale vulpii, şi veselind sinodul părinţilor celor de Dumnezeu aleşi, preaînţelepte Leone.
 
 
   Şarpele cel viclean ce mi-a zavistuit odinioară locuirea vieţuirii din Eden, şi m-a scos dintr-însul; prin dumnezeiască naşterea ta, Preasfântă Maică Fecioară, căzând s-a omorât. Iar eu iarăşi m-am suit către mărirea ce o pierdusem.
 
 



 
   Cu lumina cuvintelor a luminat Arhip popoarele, şi le-a mântuit dintru întunericul necunoştinţei, şi prin chinuire călcând pe vrăjmaşul, a alergat către Lumina cea neapusă, şi acum se veseleşte împreună cu îngerii. Cu ale Căruia rugăciuni, Stăpâne, dă tuturor mare milă.
 
   Târându-te Fericite, şi îmboldindu-te, şi cu tot felul de chinuri fiind înconjurat, nu te-ai lepădat de Hristos, nici idolilor nu le-ai dat cinste. Pentru aceasta ai ajuns încununat, rugându-te totdeauna să ni se dea tuturor mare milă.
 
   Cu dumnezeieştile vărsări ale sângiurilor, Mucenice, ai sfinţit pământul, şi cu rănile tale ai rănit vicleana mulţime a dracilor, şi izvorând neîncetat vindecări, tămăduieşti patimile cele cumplite, de Dumnezeu cugetătorule. Pentru aceasta cu rugăciunile tale, Fericite, cere tuturor mare milă.
 
   Cugetele îmi sunt necurate, buzele viclene, şi faptele îmi sunt de tot spurcate. Şi ce voi face ? Cum voi întâmpina pe Judecătorul ? Stăpână Fecioară, roagă-te Fiului şi Ziditorului tău şi Domnul, ca întru pocăinţă să-mi primească sufletul, ca un Milostiv.
 
 
   Junicea cea Preacurată, văzându-şi Viţelul spânzurat pe lemn de bunăvoie, tânguindu-se, cu jale striga : Vai mie preaiubitul meu Fiu ! Ce răsplătire Ți-a dat Ție poporul cel nemulţumitor al evreilor, vrând să mă lase fără de Tine, Fiul meu preadorite ?
 
 
   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit
 
   Fulgerând cu lumina darului Pavel cel preaînţelept, ca pe o rază luminoasă te-a lăsat fericite Arhipe, ca să goneşti prin Duhul, întunericul cel prea-adânc al mulţimii dumnezeilor.
 
   Cu dumnezeieştile împletiri ale cuvintelor propovăduitorului Pavel te-ai vânat, şi din adâncul răutăţii pe noroade le-ai scos vii, de Dumnezeu grăitorule, şi le-ai adus la masa cea dumnezeiască vânare cuvântătoare.
 
 
   Fiind îmbrăcat cu haina dumnezeiescului Dar, Arhipe, pe cei ce au fost dezbrăcaţi de slavă dumnezeiască, i-ai îmbrăcat cu haina nestricăciunii şi a mântuirii, Mărite, ca cu o podoabă dumnezeiască.
 
   Grăitorii de Dumnezeu, Preacurată, văzând cu ochii cei prooroceşti mai-nainte taina cea înfricoşată a Naşterii tale celei mai presus de gând, în multe chipuri o au propovăduit.
 
   Fiind aprins prin cuget cu focul Mângâietorului, ai ars materia cea amară a nebuniei idoleşti, Arhipe prealăudate.
 
   Credincios rob al lui Hristos te-a mărturisit dumnezeiescul Pavel, Arhipe, şi propovăduitor sfinţit, şi ostaş biruitor.
 
 
   Viața ta cea luminată, a strălucit cu luminile faptelor celor bune, aducând la lumină pe cei ce curat pe tine te cinstesc Arhipe.
 
   Locaş prealuminat te-ai arătat Preacurată de încăperea lui Dumnezeu, şi sălăşluire curată, şi loc de petrecere lui Dumnezeu, după cuviinţă.
 
 
   Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea, şi întărirea.
 
 
   Făcându-te ucenic lui Pavel, de Dumnezeu purtătorule, ai luminat noroadele a lăuda Treimea; iar capiştile cele pierzătoare le-ai surpat cu Darul. Şi nevoindu-te cu tărie, bucurându-te ai luat cununile rugându-te lui Hristos pentru noi, Mucenice Arhipe.
 
   Povățuieşte-ne pe noi la calea pocăinţei, cei ce ne abatem pururea la reaua cale a răutăţilor, şi mâniem pe Preabunul Domn, neispitită de nuntă binecuvântată Marie, scăparea oamenilor celor fără de nădejde; locaşul lui Dumnezeu.
 
 
   Mieluşeaua cea Preacurată, văzând pe Mielul şi Păstorul mort spânzurat pe Cruce tânguindu-se ca o Maică, şi văitându-se, zicea : Cum îţi voi suferi Fiul meu pogorârea cea mai presus de cuvânt, şi patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială; precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Gonaciul cel fărădelege pe tine cela ce învățai cele dumnezeieşti, şi înfruntai de faţă pe cei fără de Dumnezeu, te-a supus la chinuri, şi la bătăi, şi la multe feluri de munci, Arhipe mărite.
 
   Petrecându-ţi viaţa cu fericire, Fericite, cu adevărat te-ai învrednicit a afla sfârşit fericit, că te-ai făcut mărturisitor lui Hristos prea-viteaz, răbdând durerile trupului.
 
 
   Putrejunea nedumnezeirii, care se întindea la plinirea credincioşilor o ai încetat, cu sarea cea îndulcitoare a cuvintelor tale, şi bucurându-te strigai : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Ca un munte umbros te-a văzut pe tine odinioară Avvacum, cea cu totul fără prihană, purtând pe Cuvântul, Care umbreşte pe toți de văpaia greşelilor şi de arsura păcatelor, Fecioară.
 
 
   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
 
   Cu dumnezeieşti fulgerele preaînţeleptei propovăduiri ai luminat pe cei cuprinşi de noaptea necunoştinţei, de Dumnezeu cugetătorule, preafericite.
 
   Dumnezeiescul râu ieşind din inima ta, a înecat râurile înşelăciunii, şi a adăpat cugetele şi inimile credincioşilor.
 
 
   Întărindu-te cu bune nădejdi, ai răbdat, fiind târât de patru ori, şi ai sfinţit pământul cu sângiurile tale, cuprinsule de Dumnezeu, Arhipe.
 
   Numai pe tine te-a ales Domnul din toate neamurile, Născătoare de Dumnezeu, şi din tine S-a întrupat, îndumnezeind firea omenească.
 
 
   Vicleanul tiran neslăbindu-te nicidecum de îngroziri fără de milă, te-a rănit cu bătăi, cugetătorule de Dumnezeu, care te uitai către mărirea ce ţi-a dat ţie Hristos, slăvindu-te pe tine.
 
   Cetele vrăjmaşilor celor nevăzuţi, cu rănile trupului tău le-ai rănit fericite Arhipe, şi înfruntând pe tirani, le-ai sfâşiat inima ca cu nişte zgârieturi.
 
 
   Cei ce credeau în pietre cu inimă nesimţitoare, te-au lovit cu pietre pe tine, fericite Arhipe, care ai mărturisit pe Piatra vieţii, şi ai sfărâmat întărirea înşelăciunii, Mucenice preamărite.
 
   Dezbrăcându-se de viaţă, s-a îmbrăcat cu moartea Adam în rai, Fecioară, iar prin naşterea ta cea purtătoare de viaţă, s-a făcut nemuritor, Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu.
 
 
   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
 
 
   Ca pe o stea mare avându-te pe tine Biserica Arhipe, luminându-se cu razele minunilor tale, strigă către tine : Izbăveşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta.
 
 
   Lăudându-te verhovnicul Pavel pe tine Arhipe, a fi rob credincios lui Hristos, arătat scrie laudele, şi te mărturiseşte ca pe un împlinitor al Cuvântului, şi sfinţit, şi propovăduitor preaînţelept. Iar noi toţi te vedem astăzi sfeşnic nestins, luminând lumii, Apostole. Pe care şi Apfia te-a cunoscut bine, că eşti luminător prealuminat de la lumina cea dintâi, purtătorule de lumină, ce luminezi ca cu făclii, pe cei ce strigă : Mântuieşte, pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta.
 
Stih : Arhip de Piatra cea din marginea unghiului a dorit,
Pentru a căreia dragoste cu pietre a se împroşca a primit.
Pe Filimon cel ce a iubit locul verdeţii celei frumoase.
ÎI bat cu toiege verzi spinoase.
Pe Apfia o bat întinsă pe pământ.
Care la Cer avea ochii inimii privind.
În a nouăsprezecea zi a murit.
Arhip, cu pietre fiind lovit.
 
   Aceştia au fost pe vremea împărăţiei lui Neron, ucenici fiind lui Pavel Apostolului. Şi întâmplându-se serbarea Artemidei în Colose, care este cetatea Frigiei, şi făcând Apostolii doxologia în biserică, veniră asupra lor slujitorii idolilor, şi fugind alţii, ei singuri rămaseră de-i prinseră, şi-i aduseră la ighemonul Androcli. Deci numaidecât puse la bătaie pe Arhip, şi nevrând să jertfească la idolul, ce se numea Min, îl îngropară până la brâu, şi aşa îl uciseră cu pietre, împuns fiind întâi de copii cu ace. Iar Sfântul Filimon şi Apfia munciţi fiind cu multe feluri de munci, s-au săvârşit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici; Maxim, Teodot, Isihie şi Asclipiodota.
 
Stih : Împreună nevoitorilor treime bine întărită.
Se îmbărbătează ţie şi până la tăiere treime mărită.
Hristos pe Asclipiodota o a încununat.
Căreia capul prin sabie i s-a tăiat.
 
   Aceştia stând înaintea ighemonului, şi neplecându-se a se lepăda de Hristos, la multe chinuri de munci au fost supuşi. Mai întâi pe lemn au fost spânzuraţi, şi cu unghi de fier zgâriaţi; apoi din cetate în cetate mutându-se şi târându-se, au fost daţi la fiare prea crude. Iar sfintei Asclipiodotei bătându-i-se piroane prin urechi şi pe lemn fiind întinsă, a biruit muncile. Pentru care amândoi au fost loviţi cu pietre, şi fiind târâţi pe locuri zgrunţuroase, de sabie s-au săvârşit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ravula.
 
Stih : Ravula sfaturile dracilor nelucrătoare făcându-le cu adevărat.
Din aceste de aici s-a mutat prin dumnezeiescul sfat.
 
   Sfântul Părintele nostru Ravula, s-a născut în cetatea Samosata, învăţându-se de oarecare Varipsava, bărbat preamărit; care vorbind limba siriană, şi din tânăra vârstă toată bunătatea întrebuinţând, s-a îmbrăcat cu viaţa monahicească; şi osebindu-se, prin munţi şi peşteri petrecea ca marele Ilie şi ca marele Ioan Botezătorul. Iar după câţiva ani, ducându-se la Fenicia cu altul oarecare, şi strălucind mai luminat cu bunătăţile, şi fără să voiască s-a făcut arătat tuturor. Pentru aceasta şi cu ajutorul împăratului Zinon, şi cu al lui Ioan episcopul Beritului, mare mânăstire în mijlocul muntelui a făcut. Atuncea dar ca Pavel şi Varnava, sau zicând ca Petru şi Ioan, Ravula şi cei împreună cu el, se aflau în mijlocul nebunilor închinători de idoli şi pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toţi locuitorii de acolo i-au adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. Deci aceasta mai întâi a stătut faptă vestită a Fericitului. Iar după moartea lui Zinon, a luat sceptrul împărăţiei Anastasie. Deci iarăşi cu ajutorul acestuia, a făcut altă mânăstire numită Ravula, şi aceasta în Vizantia; şi împreună cu acestea, şi alte multe mânăstiri a aşezat în multe feluri de locuri. Acest fericit era cu trezvie întru toate, cucernic, blând, primitor, fără de mânie, milostiv, iubitor de fraţi, şi către toţi îndurat. Şi cu orice fel de patimă de ar fi intrat vicleanul diavol pe ascuns cu vreo patimă ca să-l supere, el fiind foarte bine ştiutor al Scripturii celei vechi şi al celei noi, alegând zicerile cele potrivite patimii şi făcându-le, izgonea supărarea lui; căci astfel era Fericitul. Şi a trăit până la vremea lui Iustinian cel mare, cel după Iustin, care a zidit sfânta Sofie. Şi ajungând la optzeci de ani, şi puţin ceva mai trăind, a auzit glas de sus zicându-i lui : Veniţi către mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi, şi eu vă voi odihni pe voi. Acest glas auzindu-l, şi bolnăvindu-se puţin, s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuvioşilor părinţilor noştri şi mărturisitori; Evghenie, şi Macarie.
 
Stih : Ca nişte odrasle de bun neam în pământul celor fericiţi.
Locuiesc împreună Evghenie şi Macarie cei preamăriţi.
 
   Când din pronie dumnezeiască a împărăţit în Vizantia Iulian Paravatul, toţi creştinii fugeau şi se ascundeau ca să nu vadă spurcatele jertfe ce aducea necuratul la idoli. Iar elinii cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, şi cu acestea se făcea pe sine şi materie şi aţâţare veşnicului foc al muncilor, ci încă şi pe creştini nevrând îi silea ca să facă aceleaşi desfrânări. Atuncea Macarie şi Evghenie, slugile lui Hristos fiind prinşi, au mărturisit pe Hristos înaintea lui, că este Dumnezeu adevărat. Iar pe el, rău credinciosul şi păgânul l-a mustrat ca pe un călcător de credinţa lui Hristos, şi că s-a făcut elin şi închinător de idoli. Pentru care pornindu-se spre mânie şi poruncind ca să-i lege cu curele subţiri, i-au spânzurat cu capetele în jos. Şi multe ceasuri îi afuma pe ei cu fum iute de balegă, ticălosul. Apoi roşind în foc foarte, un grătar de fier, a poruncit ca pe acela sfinţii goi să se întindă; iar fericiţii la Cer ochii ridicându-şi, şi de dumnezeiască putere fiind păziţi, mustrau nebunia lui, nevătămaţi rămânând. Atuncea legându-i pe ei cu lanţuri de fier, i-au trimis pe ei în surghiunie la Mauritania. Iar mucenicii în surghiunie călătorind, se bucurau izgonindu-se pentru Hristos; şi cântând împreună : Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului, şi se veseleau cu duhul. Deci după ce au ajuns acolo, s-au suit la un loc înalt singuri petrecând. Iar cei de loc le zicea lor : Fugiţi fraţilor departe de locul acesta, că un balaur rău locuieşte întru el, pierzător celor ce se apropie. Iar sfinţii le-au zis : Arătaţi-ne nouă peştera întru care locuieşte fiara. Deci i-au dus pe ei şi le-au arătat de departe peştera. Şi plecând genunchii la pământ, au făcut rugăciune fericiţii; şi îndată pogorându-se fulger din Cer, l-a ars pe el, de îndată ce a ieşit afară; încât şi ţărâna pământului, împreună cu el s-a topit, şi văzduhul de silnică vătămătoarea necurăţenie s-a umplut. Această minune văzându-o cei de loc, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi intrând sfinţii în peştera balaurului, făceau rugăciuni întregi treizeci de zile, neavând ceva spre mâncare şi băutură. Ci mai pe urmă a venit glas, zicând : Robi ai adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos; apropiaţi-vă de piatra aceasta de lângă voi; iar ei apropiindu-se au văzut într-însa lumină, şi despicându-se piatra în două, a ieşit multă apă, din care scoţând sfinţii, şi spre saţiu îndestulându-se, s-au uşurat îndată şi de foame şi de sete. Şi în ziua a treizecea, au cerut prin rugăciune sfinţii ca să fie dezlegaţi şi să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzindu-o Domnul, i-a mutat pe amândoi, slăvind şi binecuvântându-l pe el.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Conon.
 
Stih : Conone Cuvioase deşi a suferi lupta ai ştiut.
Dar încă şi plată mare de la Domnul ai avut.
 
   Acesta era cilician cu neamul, şi tânăr cu vârsta fiind, s-a dus la o mânăstire numită Pentuela, ce este aproape de Iordan, preot făcându-se, şi la cea mai desăvârşită sihăstrie ajungând. Deci fiindcă minunată bunătatea lui s-a făcut cunoscută lui Petru Arhiepiscopul Ierusalimului ce era atunci. A fost rânduit de el ca să boteze pe toţi cei ce mergeau la Iordan. Deci îi ungea pe ei cu Sfântul mir şi-i boteza. Dar pentru că ungea cu Sfântul mir şi femei, se smintea ca un om, şi pentru aceasta voia ca să se ducă din chinovie. Deci de câte ori punea cuget ca să se ducă, i se arătă fericitul Ioan Botezătorul şi Mergătorul înainte al Domnului, zicându-i : Rabdă bătrânule, şi te voi uşura de război. Deci într-una din zile, a venit ca să se boteze o tânără persană, care era atâta de frumoasă şi împodobită, încât nu putea Sfântul goală să o ungă cu Sfântul mir. Deci zăbovindu-se două zile fecioara nemiruită şi nebotezată, a auzit Arhiepiscopul de aceasta, şi s-a spăimântat de bătrân, şi pentru aceasta voia ca să rânduiască femeie spre aceasta; ci nu era cu putinţă, căci nu primea locul. Iar bătrânul luându-şi cojocelul, s-a dus zicând : Nu voi mai sta în locul acesta. Deci l-a întâmpinat pe el cinstitul mergător înainte afară de Chinovie, şi i-a zis lui cu glas lin : întoarce-te la mânăstirea ta, şi te voi uşura de război. Atuncea Avva Conon îi zice lui cu mânie : Crede, nu mă întorc; căci de multe ori te-ai făgăduit că mă vei uşura şi nimic ai făcut. Deci ţinându-l pe el dumnezeiescul Mergător înainte, şi dându-i în laturi hainele, l-a pecetluit cu semnul Crucii pe sub buricul său, şi i-a zis : Crede mie Avva Conon, voiam ca să aibi plată pentru acest război; iar acum întoarce-te, nimic îndoindu-te pentru aceasta. Deci întorcându-se bătrânul la Chinovie, a doua zi, ungând cu untdelemn a botezat pe persană, neprivind că era femeie. Deci mai vieţuind Cuviosul alţi douăzeci de ani, şi la vârful nepătimirii ajungând, încât să fie socotit mai presus de om a adormit cu pace.
 
    Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei maicii noastre Filotiei celei din Atena. Vezi viaţa ei la noul Limonar.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
   În cuptorul persienesc, tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
   Purtând graiurile cele dumnezeieşti şi de Dumnezeu înţelepţite, cu cunoştinţa adevărului ai izgonit din suflet întunericul necunoştinței, luminând pe cei ce s-au supus la cuvântul tău cel cinstit, prin darul înţelepciunii, Preafericite.
 
   În groapă adâncă te-a băgat Mucenice, mulţimea necredincioşilor, şi te-a omorât cu pietre fără de milă, pe tine care cântai : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.
 
 
   Pământul a primit sângele tău, care s-a vărsat Mucenice, izvorând ape de tămăduiri credincioşilor; iar Cerul a primit duhul tău cel fericit Arhipe, punându-l în numărul sufletelor, purtătorule de chinuri.
 
   Domnul, Care înconjură pământul cu negură şi Cerul cu nori, din sângiurile tale Fecioară S-a îmbrăcat cu trup muritor, vrând să îmbrace pe om cu podoaba slavei celei nemuritoare.
 
 
   Pavel cu laude cinstite lăudându-te pe tine, mărite Arhipe, întocmai cu dânsul ostaş te-a scris, şi împlinitor lucrurilor dumnezeieşti, slujindu-i lui, şi cu credinţă cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Cu cuvinte de cinste te-a îndemnat către mucenicie, Apfia, cea vrednică de laudă, iubindu-te pe tine Mărite ca pe un fiu curat. Cu care dimpreună cu adevărat locuieşti la împărăţiile cele de sus, cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Cei ce erau prunci la minte, pe tine care aveai minte, te-a dat de batjocură pruncilor, Arhipe, care te nevoiai foarte tare, şi de dânşii te îmboldeai fără de milă, şi strigai : Toate lucrurile Domnului lăudaţi pe Domnul.
 
   Adam pentru o mâncare s-a făcut mort, culegând moarte, din pomul cunoştinţei, dar prin tine Preacurată s-a înviat, şi desfătarea raiului iarăşi a luat, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna-credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Ca să moşteneşti veşnica slavă, purtătorule de chinuri, ai defăimat mărirea cea pământească şi nestatornică şi trecătoare, şi ai mers către Hristos, mărindu-te cu slava Lui.
 
   Ca cel ce ai fost ucenic verhovnicului Apostolilor, lui Pavel înţelepţitului, grăitorului de Dumnezeu, împreună cu dânsul bucurându-te, Preafericite, moşteneşti desfătarea cea veşnică, podoaba Colosenilor.
 
   Cunună de biruinţă ai pus pe creştetul tău, de Dumnezeu cugetătorule, şi te-ai îmbrăcat cu porfiră vopsită din sângiurile tale, Arhipe, şi cu Hristos veselindu-te, împreună împărăteşti cu Dânsul, preafericite.
 
 
   Adunatu-s-a norod la pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ca să laude pe Dătătorul de bine şi Mântuitorul, şi ostenelile tale cele vitejeşti Arhipe, care bărbăteşte le-ai răbdat, biruind pe cel cu multe măiestrii.
 
   Ceea ce ai purtat în braţe pe Hristos, Care toate le poartă cu semnul voirii, pe Acesta roagă-L Preacurată ca pe un Fiu al tău, să mă mântuiască din mâna vrăjmaşului, şi pentru adâncimea milei, să mă îmbrăţişeze şi să mă mântuiască.
 
 
   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului; din tine muntele cel netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.
 
 




   Leone de Dumnezeu cugetătorule, preafericite, cu vieţuiri sihăstreşti, şi cu curăţiri desăvârşit, curat lipindu-te de Dumnezeu şi Ziditorul tău, te-ai făcut plin de dumnezeiască lumină, şi ai primit daruri dumnezeieşti, a tămădui totdeauna patimi nevindecate, şi cu biciul rugăciunilor tale a izgoni duhurile cele necurate.
 
   Leone cu adevărat fericite, Arhiereu făcându-te, ca un păstor prea-adevărat al ortodoxiei şi al săvârşirii; pe la verdeaţă ţi-ai păscut turma ta cu toiagul dumnezeieştii credințe, înaintea cărei turme făcând minuni cu puterea Duhului, moşteneşti laudă nestricată, după dumnezeiasca cuviinţă.
 
   Scoateţi dumnezeiesc untdelemn, care iese ca dintr-o fântână, ce izvorăşte pururea, din cinstitul sicriu al înţeleptului arhipăstor, şi strigaţi către Dumnezeul tuturor : Cel ce te minunezi întru sfinţii Tăi, prin rugăciunile acestuia mântuieşte-ne pe noi Îndurate, ca un Bun, pe cei ce prăznuim cu credinţă dumnezeiască pomenirea lui.
 
   Vino suflete al meu suspinând, şi izvorând din inimă curgeri de lacrimi, strigă Fecioarei şi Maicii Dumnezeului nostru : Pentru mulţimea îndurărilor tale, Preacurată, mântuieşte-mă de iadul cel groaznic, şi mă sălăşluieşte unde este odihna şi bucuria şi desfătarea cea veşnică.
 
 
   Soarele s-a întunecat Fiul meu, şi luna şi-a schimbat lumina în haină întunecoasă, şi pământul s-a cutremurat, şi catapeteasma Bisericii Tale s-a despicat. Dar mie Fiul meu cum nu mi se vor spinteca cele dinlăuntru ale mele şi ochii; şi cum nu-mi voi rupe obrazul meu, văzându-Te că mori fără dreptate, preadulce Mântuitorul meu ?
 
 
   Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Leone, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 
   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Luminător dumnezeiesc avându-te pe tine luminată Biserica Lui Hristos, cu luminile bunătăţilor şi ale minunilor tale, din-destul se luminează, Leone înţelepte.
 
   Din tinereţe te-ai dat pe sineţi Stăpânului tuturor, şi cu omorârea dulceţilor trupeşti, Lui te-ai făcut jertfă vie, jertfindu-te pe sineţi fără sânge, Fericite.
 
 
   Fiind viața ta luminată cu lumina bunătăţilor, şi cu strălucirile minunilor fiind împodobită, către toţi te-ai făcut prea vestit, de Dumnezeu purtătorule.
 
   Lăcaş te-ai făcut lui Dumnezeu, Fecioară Preacurată, Celui ce a locuit întru tine mai presus de cuget, Născătoare de Dumnezeu, şi înşelăciunea o a izgonit de la sufletele oamenilor.
 
 
   Păzind nevătămate dogmele cele mântuitoare, şi cu bunăcredinţă ale ortodoxiei, ai păscut turma ta, Părinte, la păşuni purtătoare de viață şi o ai pornit către staulul cel ceresc.
 
   Suindu-te la înălţimea bunătăţilor, Cuvioase, ai primit ungere sfinţită, şi pe Cel Preaînalt înţelepţeşte L-ai lăudat, slujindu-i Lui cu Darul, în scaunul cel preaînalt, ca un înger.
 
 
   Suferind supărări pentru Hristos, Cuvioase, te-ai împărtăşit nemuririi, şi îndumnezeirii, şi neîncetat izvorând mir de bună mireasmă, sfinţeşti pe cei ce se apropie de tine cu credință.
 
   Linguriţa dumnezeiescului şi dătătorului de lumină Jăratec, rugul cel nears de Focul Dumnezeirii fiind tu Fecioară, arde toate patimile mele cele de uscăciune, şi mă răpeşte din focul cel veşnic.
 
 
   Doamne, Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Mare soare ai răsărit lumii cu strălucirea bunătăţilor tale, şi cu lumina minunilor, povățuind la lumină adunările credincioşilor, şi pierzând întunericul patimilor, Leone Cuvioase; roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
 
   Nu s-a despărţit de dumnezeiasca fire, făcându-Se trup în pântecele tău, ci şi după omenire a rămas Dumnezeu, Cel ce după naştere te-a păzit Maică Fecioară, ca şi mai-nainte de naştere, Preacurată, însuşi Domnul. Pe Care neîncetat roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Toată făptura văzându-Te înălţat pe Cruce, îndelung-Răbdătorule, cu bucurie se veseleşte, striga Mieluşeaua cea fără stricăciune şi Preacurată, căci a aflat mântuire prin Tine, Iubitorule de oameni. Că cu lemnul ai tămăduit osândirea lemnului; dar mie mi se cutremură cele dinlăuntru ale mele, nesuferind a Te vedea omorât.
 
   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, şi am preamărit Dumnezeirea Ta.
 
   Arând cu osteneală holda cugetului tău, ai răsărit spic însutit de bunătăţi, şi de tămăduiri dumnezeieşti, Preafericite.
 
   Sfântul tău sicriu, Sfinte, neîncetat izvorăşte undelemn sfânt, care sfinţeşte sufletele, celor ce cu credinţă năzuiesc la tine.
 
 
   Curăţitor bolilor, izgonitor dracilor celor vicleni ai fost Ierarhe, şi scăpare oamenilor celor credincioşi.
 
   Cel neîncăput întru toate, încape în pântecele tău, Preacurată, izbăvindu-mă cu bunătatea Sa, pe mine cel înecat întru păcate.
 
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă; şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Cu gândul cel preacurat văzând pe gândul cel pricinuitor tuturor, de la acela ai luat lumina darurilor de Dumnezeu insuflate, şi sfinţitele vărsări de lumină, ale tămăduirilor, care risipeşti întunericul patimilor.
 
   Pe cel ce nebunea cu înşelăciunea dracilor pe toţi cei ce credeau în Hristos, l-ai dat focului, Fericite, cu dreaptă hotărâre, şi ai izbăvit sufletele de stricăciunea lui cea pierzătoare, ca un păstor adevărat şi mântuitor.
 
 
   Aprinzându-se foc, ai stătut în mijlocul lui nears, pururea fericite. Căci te înconjura dumnezeiasca rouă a Sfântului Duh, ca pe un tăinuitor de cele sfinte, ca pe un slujitor al dumnezeieştii slave, ca pe un părtaş al Luminii celei de sus.
 
   Văzând prin cuget prea dumnezeieşte odinioară cinstiţii prooroci, adâncimea tainei celei nespuse, a naşterii tale celei preacurate, de Dumnezeu dăruită, în multe feluri, prin cât le-au fost prin putinţă, o au vestit.
 
 
   Cei fără de ochi prin rugăciunile tale Părinte, şi-au luat vedere, cugetătorule de Dumnezeu; căci pe Hristos avându-L întru ajutor, şi către Dânsul întinzându-ţi pururea ochii sufletului tău, luai dindestul cererile tale.
 
   Înfricoşat ai fost împăratului, minunate, când intrai în curţile lui, şi aduceai pe haina ta jăratec aprins. Căci te-a mărit pe tine Hristos, pe Care Îl preaslăveai prin vieţuirea ta, Leone.
 
 
   Sicriul moaştelor tale, izvorăşte şi revarsă neîncetat, ca un izvor curat, şi de bun miros, undelemn dumnezeiesc, prin care se izgonesc bolile de la credincioşi, şi se dă sănătate, celor ce le trebuieşte, Preafericite.
 
   Sufletul meu sfințeşte-l Fecioară, ceea ce ai născut pe Cuvântul cel Sfânt, Care precum se cade, cu adevărat Se odihneşte pe sfinţi, însuşi Dumnezeul nostru. Şi dă-mi mie întru adevăr ploi de umilinţă, Preacurată.
 
 
   Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viața mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog : Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
 
 
   Pe Leon, care din tinereţe a fost dat Domnului, şi a luat Darul încă fiind din scutece, cu cântări toți să-l încununăm, pe luminătorul, şi păstorul Bisericii, căci el este ei întărire.
 
 
   Întăreşte-mi limba Hristoase al meu, şi dă-mi cuvânt, Cela ce eşti Dătător de cuvinte, şi dăruitor vieţii noastre, ca să pot lăuda toată viața înţeleptului Ierarh, care a săvârşit pe pământ cu preafierbinte dragoste, şi a luat din cer noianul minunilor celor nenumărate, şi puterea dogmelor, cu care a luminat Biserica, căci el este ei întărire.
 
 
Stih : Iar de vei întreba Moaştele ale căruia Leon sunt ?
Cu adevărat ale proedrului Cataniei, vom răspunde prin cuvânt.
Întru a douăzecea zi pe Leon cel lăudat,
În pământul cel putrezitor l-au îngropat.
 
   Acest sfânt, se trăgea din Ravena, fiind fiu de părinţi de bun neam şi binecredincioşi; iar pentru curăţia vieţii sale şi nevoinţa şi grija de cugete ce avea, trecând după lege prin toate sfinţitele trepte, cu dumnezeiască alegere, se făcu episcop mitropoliei Cataniei, care se afla în ostrovul Siciliei cel vestit, unde se află şi muntele Etnei, din care până astăzi se pogoară şi curge foc. Deci acesta după numele lui ca un leu ce are îndrăznire, luminând ca un luminător, a luminat pe toţi având grija sufletelor, ajutorând văduvele, şi grijind pentru toţi. El numai cu singură rugăciunea, a surpat la pământ un chip idolesc, şi a ridicat o biserică mare întru cinstea bunei biruitoarei Mucenițe Lucia. A ars de tot apoi şi pe Iliodor cel ce făcea cu farmece semne şi minuni căci spurcatul acesta făcându-se prin norod făcător de minuni şi de năluciri, cuteza a se apuca şi asupra Bisericii lui Dumnezeu, cu meşteşugurile lui cele rele, iar fericitul prinzându-l cu nevoinţă în mâinile lui, şi legându-l cu Sfântul lui epitrahil, porunci să aprindă în mijlocul cetăţii foc mare, şi mărturisind toate farmecele lui, intră cu dânsul, ţinându-l legat de grumaz în mijlocul focului, şi n-a ieşit Sfântul din foc până l-a făcut de tot cenuşă şi spuză pe acel ticălos. Aceasta a făcut de s-au mirat toţi, nu numai fiindcă a rămas nears Sfântul ci pentru că nici de veşmintele sale nu s-a atins focul nicidecum. Deci mergând vestea pretutindenea în lume de această minune, auzindu-o şi împăraţii Leon şi Constantin, au trimis de a adus pe Sfântul la dânşii, şi cuprinzându-i sfintele lui picioare, îl rugau să se roage pentru dânşii. Acesta nu numai când trăia a fost mare întru minuni, ci încă şi murind face mai multe minuni.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Sadoc episcopul, şi a Sfinţilor cei ce s-au săvârşit cu dânsul, la număr o sută douăzeci şi opt.
 
Stih : Sadoc episcopul cu opt împreună fiind.
Şi zecimea mucenicilor cea îndouăsprezecită este sabie suferind.
 
   Aceşti Sfinţi au suferit mucenicia în Persia, pe vremea împărăţiei lui Savorie, şi tuturor li s-au tăiat capetele pentru credinţa Lui Hristos. Se zice însă, că Sfântul Sadoc mai-nainte de a fi prins, a văzut în vis pe cel ce a fost episcop înaintea sa, pe sfinţitul Mucenic Simeon, stând pe scară înaltă, şi chemându-l către înălţime, arătând precum se pare suirea mărturisirii.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Visarion.
 
Stih : Visarion murind, multe răsplătiri a aflat.
A multor sudori şi osteneli ce a lucrat.
 
   Cuviosul acesta Părintele nostru Visarion s-a născut trupeşte în Egipt. Deci înţărcându-l maică-sa, şi întru Sfintele Scripturi învăţându-se, a strălucit întru inima sa lumina cea sfântă. Pentru aceasta din tânără vârstă, a iubit pe Dumnezeu foarte, nicicum întinând cu vreun fel de lucru Sfântul Botez ce i s-a dat lui în pruncie. Căci suindu-se la loc pustiu, ca un fără de trup se nevoia, şi defăimând trupul ca cel stricăcios, pe cel mai rău la cel mai bun l-a supus, şi pe Dumnezeu care îl iubea, l-a avut ajutor. Căci patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi sta neclintit ca un stâlp, avându-şi mâinile şi ochii în sus, şi pe sufletul său nedespărţit de la Dumnezeu. Pentru care şi de Dar învrednicindu-se, nu întâmplătoarele semne lucra, ci şi foarte preamărite; căci păzindu-şi cea după chip, cu toată puterea, lucra acelea ce şi proorocii cei mari au lucrat, cei ce cu Dumnezeu aievea au vorbit. Pentru că Moise temelia tuturor proorocilor prin lemn, a prefăcut apele cele amare în dulci, închipuind Crucea Domnului, ca să liniştească pe Iudeii cei ce cârteau. Iar acest fericit, mergând oarecând cu ucenicul său pe cale fără de apă, şi arzându-se de sete, prin însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut în dulce apa mării cea sărată şi neputincioasă a se bea, şi rece şi bună de băut o a făcut; din care şi îndestulându-se împreună cu alţii mulţi, au mulţumit lui Dumnezeu. Isus al lui Navi oarecând, biruind pe Amalic a oprit soarele din drumul său până ce i-a înfrânt pe toţi; şi acest fericit, oarecând aflându-se la oarecare loc, şi spre folosul multora vorbind, şi fiind vremea spre seară, cerând de la Dumnezeu, a oprit soarele până ce a săvârşit învăţătura. Şi acesta ca Ilie, a pogorât apă din Cer, nu odată sau de două ori, ci mai de multe ori, alţii cerând de la el aceasta. Proorocul Elissei, oarecând cu cojocul lui Ilie, a trecut Iordanul fără să se ude; iar acesta în loc de Iordan, râul Nilului, şi în loc de cojoc, semnul Crucii armă tare întrebuinţând, pe toată apa o a prefăcut în câmp drept, şi pe deasupra atâtor ape mergând pe jos, o minune ! Până la glezne numai i s-au udat picioarele. Ce este mai minunat decât minunile acestea ? Asemenea şi alte feluri de semne făcând cu puterea Crucii, şi în adânci bătrâneţe slujind lui Dumnezeu, s-a mutat la veşnicele lăcaşuri.
 
    Tot în această zi, pomenirea celui dintru sfinţi, Părintelui nostru Agaton, Papă al Romei.
 
Stih : Agatone cârmele Romei îndreptând.
La limanurile cele înţelegătoare corabia erai întorcând.
 
   Acest cuvios Părinte al nostru şi făcător de minuni Agaton, era din Italia, fiu de părinţi creştini, cucernici şi bine cinstitori, care ostenindu-se, l-au învăţat pe el toată Scriptura cea insuflată de Dumnezeu şi folositoare. Căci atâta de mult s-a folosit şi s-a umilit fericitul din dumnezeiasca Scriptură, încât după ce au murit părinţii săi, a adunat toată bogăţia lor, şi chemând săracii, într-o zi o a împrăştiat pe ea. şi s-a dus la o mânăstire, unde s-a făcut monah, îmbrăcându-se în chipul îngeresc, şi slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, făcând rugăciune pentru lume. Iar spre fapta bună atâta se nevoia, încât a luat şi darurile facerilor de minuni. Şi fiindcă fapta bună nu se ascunde, s-a făcut papă Romei; şi bine împodobind episcopeasca vrednicie, în pace s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Chindiu episcopul Pisidiei.
 
Stih : Din pământ te-ai luat şi în el te-ai înturnat.
Chindie cu porunca celui ce pământul l-a lucrat.
 
    Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Plotin.
 
Stih : Să se aducă Plotin Domnul zicând.
Au venit îngerii pe Plotin aducând.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Cu trup fiind, te-ai asemănat dumnezeieştilor cete celor fără de trup, cugetătorule de Dumnezeu, şi ai slujit lui Dumnezeu, neîncetat cântând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Urechi asurzite ai deschis prin dumnezeiască rugăciunea ta, Preafericite, şi şchiopilor arătat ai dat bună alergare, care strigau lui Hristos : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
 
   Intrând în mijlocul focului cu dumnezeiasca voie a Stăpânului, ai rămas nears, iar Iliodor cel părtaş focului la vremea judecăţii celei drepte, prin rugăciunea ta s-a ars.
 
   Nearzând pântecele tău Focul Dumnezeirii, Fecioară Maică, S-a întrupat din tine, luminând marginile lumii cu dumnezeieşti străluciri. Pentru aceasta te lăudăm Preacurată.
 
 
   Vărsatu-s-a Darul în buzele tale, Părinte sfinţite, învăţătorule de taine. Pentru aceasta Dumnezeu te-a uns pe tine Leone, Arhiereu norodului, care striga : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Bine-plăcând Împăratului celui veşnic, preafericite Leone, ai stătut înaintea împăratului celui pământesc, purtând jăratec Părinte, şi spăimântând mintea lui cu preamărite faceri de minuni.
 
 
   Sădindu-te Părinte în casa Domnului, ca un măslin prearoditor aduci după sfârşit din dumnezeiescul tău trup, untdelemn dumnezeiesc, care pururea goneşte toată boala credincioşilor, celor ce scapă la tine cu dragoste, Înțelepțite.
 
   Cel ce săvârşeşte toate numai cu voirea, Preacurată binecuvântată, vrând S-a sălăşluit în pântecele tău, şi S-a arătat trup, şi m-a îndumnezeit, fiind stricat mai-nainte prin sfatul cel prea-rău al înşelătorului.
 
 
   Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcându-o au săltat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Ca să te fericim cu glasuri dumnezeieşti, căci ai vieţuit cu cuviinţă, şi umbli întru cele cereşti veselindu-te, mântuieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale de patimi, de necazuri şi de primejdii, Ierarhe şi păstorule, vrednicule de laudă.
 
   Făcându-te Părinte ca o viţă a Viei celei adevărate, ai odrăslit prin bunătăţi struguri ce varsă mustul minunilor, din care cei ce beau cu credinţă, câştigă sănătate şi veselie, lăudându-te pururea, Cuvioase Leone.
 
   Trupul tău Părinte s-a făcut Biserică Sfântului şi Cinstitului Duh, şi acum zace înlăuntrul dumnezeieştii Biserici, ce o ai ridicat Leone, întru mărirea şi cinstea Luciei Muceniței, izvorându-ne nouă râuri de minuni, cei ce te cinstim cu bunăcredinţă.
 
 
   Soare luminos te-ai arătat, luminând marginile pământului cu luminile bunătăţilor totdeauna, şi acum te-ai mutat către lumina cea neapusă. Pentru aceasta, cei ce prăznuim pomenirea ta cea purtătoare de lumină Leone preafericite, mântuieşte-ne pe toţi de întunericul cel cumplit.
 
   Frică-mi este Unule Împărate de a doua venire a Ta, şi mă tem, că fără măsură Ți-am greşit, şi nu mă fac mai bun prin pocăinţă, ci ca Unul ce eşti Bun, întoarce-mă şi mă mântuieşte Iisuse, prin rugăciunile cele bineprimite ale celeia ce Te-a născut pe Tine.
 
 
   Înfricoşa-tu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioşii o slăvim.
 
   Luminător şi, Ierarh preamare, te cunoaşte Biserica lui Hristos, lerarhe. Că bine ai păstorit pe fiii ei, la păşunile cele mântuitoare Cuvioase, izgonind pe eretici ca pe nişte fiare sălbatice, Leone de Dumnezeu cugetătorule.
 
 
   Steaua cea multluminoasă şi strălucitoare a Cataniei, Ierarhul cel făcător de minuni, Leon învăţătorul cel tainic al Treimii, cu cugetul şi cu sufletul şi cu trupul te-a propovăduit de față pe tine Preacurată, că eşti adevărată Născătoare de Dumnezeu. Drept aceea şi noi, arătat te lăudăm pe tine, ca pe o Maică a lui Dumnezeu.
 
 



 
   Părinte de Dumnezeu cugetătorule, Timoteie, prin înfrânare multă, şi prin rugăciune neîncetată, de tot ai pierdui săltările patimilor, şi luând darul nepătimirii, te-ai arătat vas Dumnezeiescului Duh. Pentru aceea goneşti totdeauna duhurile cele viclene şi în viață şi după moarte, de Dumnezeu fericite.
 
   Părinte cugetătorule de Dumnezeu Timoteie, lui Avraam te-ai făcut următor cu adevărat, odihnind totdeauna pe cei ce năzuiau la tine. Răbdarea lui Iov ai avut întru osteneli, arătând blândeţile lui David, viață asemenea cu îngerii ai petrecut pe pământ, şi ai ajuns dorirea cea desăvârşită, rugându-te pentru noi.
 
   Părinte sfinţite Timoteie, arătatu-te-ai chip curăţiei, pildă înfrânării, asemănare bunei credinţe, şi izvor umilinţei, reazem nemişcat al dreptei credinţe, râu de tămăduiri pururea curgător, soare neapus, fiu dumnezeiescului Dar, şi postnicilor podoabă preacinstită.
 
 
   Având vieţuire cerească, de la Dumnezeu cu adevărat ai fost pus Arhiereu, şi Acestuia aduceai slujbele cu cuget curat, sărăcie şi dureri ai răbdat, Preafericite, pentru propovăduirea cea dumnezeiască, şi pentru întărirea adevărului, pe care l-ai întărit cu cuvintele tale, arătat ruşinând pe cei fără de minte.
 
   Cu cuvântul curgerilor tale celor sfinţite, arătat ai aprins plevele hulei lui Arie celui rău-credincios, care nu primea a Se numi Fiul la o cinste cu firea împreună cu Tatăl, preasfinţite Eustatie, şi inimile ai luminat, şi cu adevărul ai ţinut, pe cei cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta.
 
   Ameninţând cu toiagul cuvintelor tale, păstorule cel preasfinţit, turma lui Dumnezeu cea cuvântătoare, cu aceasta o ai păzit nevătămată, de tot felul de lupi. Pentru aceasta Bunul Păstor ca pe o oaie te-a adus înlăuntrul în staulul cel ceresc, unde sunt duhurile cele alese ale părinţilor şi ale drepţilor, purtătorule de Dumnezeu, Eustatie preafericite.
 
   Toată viața mea este nesăţioasă, şi sufletul şi trupul prea întinat, şi cugetul necurat, şi faptele de tot ocărâte, şi cu totul adevărat sunt vinovat de osândire şi de defăimare. Unde mă voi duce acum ? Şi către cine voi fugi ? Fără numai către tine, Stăpână ? Milostiveşte-te, şi vino de mă mântuieşte.
 
 
   O preaslăvită minune ! O taină înfricoşată ! O lucru cutremurat ! Zicea Fecioara, dacă a văzut pe Cruce spânzurat în mijlocul a doi tâlhari, pe Cel ce înfricoşat L-a născut fără durere, plângând zicea : Vai mie Fiul meu preaiubite, cum Te-a pironit pe Cruce poporul cel rău şi nemulţumitor ?
 

   Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.
 

   Să cântăm Domnului, Celui ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
 
   Pe tine steaua cea înţelegătoare care ai strălucit luminos Părinte întru înălţimea înfrânării, şi ai luminat inimile credincioşilor, pururea te lăudăm fericite Timoteie.
 
   Având către Dumnezeu întins ochiul cugetului, Părinte, ai scuturat din sufletul tău somnul lenevirii, şi te-ai făcut locaş Sfântului Duh, şi loc sfinţeniei, Timoteie.
 
   Întărit fiind Părinte cu smerenia, ai trecut fără stricăciune meşteşugurile vicleanului, şi te-ai înălţat către Dumnezeu, şi te îndulceşti de slava Lui totdeauna, fericite Timoteie.
 
 
   Să cinstim cu laude pe Preacurata Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu, care mai presus de fire negrăit a zămislit în pântece, pe Dumnezeul şi Făcătorul tuturor, şi cu adevărat L-a născut.
 
 
   Pe cel ce este vârful părinţilor, ca pe unul ce s-a îmbrăcat prin Dar cu Cuvântul, pe marele Eustatie cu cântări să-l lăudăm.
 
   Arătându-te apărător credinţei, ai păzit Biserica lui Hristos nerobită de biruinţa eresurilor, Preacuvioase.
 
 
   Făcându-te gură Cuvântului, ai descoperit adâncimea dogmelor, Preacuvioase, întru care ai înecat credinţa cea rea a lui Arie.
 
   Ceea ce ai născut pe Cuvântul cu trup mai presus de cuvânt, pe Începătorul vieţii neîncetat roagă-L să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Întărirea mea Mântuitorule eşti, şi scăparea mea, şi puterea. Inima mea ceea ce s-a clintit întăreşte-o întru frica Ta; că nu este sfânt ca Dumnezeul nostru.
 
   Milostivindu-te pentru toţi, cu milosârdia ta te-ai făcut alt Avraam, primind pe cei ce veneau de pretutindenea, o Timoteie ! Şi prin însăşi ostenelile tale slujind lui Dumnezeu.
 
   Omorând mădularele tale cele de pe pământ, Părinte, precum zice Apostolul, te-ai arătat părtaş vieţii celei veşnice. Întru care adu-ţi aminte de cei ce te cinstesc totdeauna.
 
   Cu răsăritul faptelor tale, Părinte, te-ai făcut soare neapus, pururea luminând cu razele nevoinţelor tale până la marginile pământului, şi risipind întunericul dracilor.
 
 
   Fecioară Curată, Născătoarea Împăratului împăraţilor, rupe lanţurile greşelilor mele, şi mă îndreptează către cărările pocăinţei, prin rugăciunile tale.
 
 
   Scoţând tu arma cea adevărată, te-ai arătat voievod al bunei credinţe, păzind pe cei ce se împotriveau credinţei, Eustatie.
 
   Tu cu dragostea cea dorită, lucrând Biserica, cu secerele învăţăturilor tale, Fericite, tăind cu aceasta din rădăcină toate neghinele.
 
 
   Făcându-te cel dintâi al soborului celui adevărat, pe Arie, cel ce a fost începător cu adevărat înşelăciunii, cu piatra cuvintelor tale l-ai biruit de Dumnezeu fericite.
 
   Negrăit Te-ai născut din Fecioară, arătatu-Te-ai precum bine ai voit Mântuitorule al nostru, şi lumea ai înnoit, Doamne.
 
 
   Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălțatu-s-a cornul meu întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei, veselitu-m-am de mântuirea Ta.
 
 
   Cu feciorie te-ai arătat adevărat, către Cel ce ţi-a zidit trupul tău Cuvioase Părintele nostru Timoteie. Pentru aceasta te şi veseleşti împreună cu fecioarele cele înţelepte, şi cu credinţă dănţuieşti împreună cu cuvioşii părinţi. Iar nouă te-ai arătat izvorâtor de minuni.
 
 
   Pe Cuvântul de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul, ai propovăduit, Părintele Eustatie, şi pe Arie cel fără minte, care hulea învăţătura cea dreaptă, cu vinele învăţăturilor tale, tare l-ai sugrumat. Pentru aceasta bucurându-te, te-ai numărat în cetele propovăduitorilor dumnezeieştilor Părinţi; cu care dimpreună adu-ți aminte pentru noi.
 
   Ca o viță nelucrată Fecioară, Strugur frumos ai odrăslit, izvorând nouă vinul mântuirii, Cel ce veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceea ca pe o pricinuitoare a tuturor bunătăţilor, pururea te fericim, cu îngerul strigând ție : Bucură-te cea plină de Dar.
 
 
   Cea neispitită de nuntă Curata şi Maica Ta, Hristoase, văzându-Te mort spânzurat pe lemn, ca o Maică plângând a grăit : Ce Ți-a răsplătit Ție poporul evreilor cel fărădelege şi nemulţumitor; care cu multe şi mari darurile Tale, Fiul meu, s-a îndulcit ? Laud plecăciunea Ta cea dumnezeiască.
 
 
   Cuvinte, din munte umbros, din una Născătoarea de Dumnezeu, cu dumnezeiască vedere, Proorocul mai-nainte a cunoscut că vei să Te întrupezi. Şi cutremurându-se, slăvea puterea Ta.
 
   Totdeauna fiind întărit cu rugăciunile tale, arcele şi săgeţile vrăjmaşilor celor înţelegători, le-ai socotit ca nişte săgetături prunceşti, pururea pomenite Părinte Timoteie.
 
   După închipuire închinându-te chipului rânduielii lui Hristos celei pentru noi ai suferit ispită de bătăi, de la cei ce se lepădau de Dânsul, o Timoteie, de Dumnezeu cugetătorule.
 
   Nemişcat ai fost, şi bărbăteşte ai stătut pururea în doxologia cea către Dumnezeu, neavând nicicum odihnă la timpul ei.
 
 
   Prunc tânăr ai născut pe pământ pe Cel născut din Tatăl fără stricăciune, mai-nainte de toți vecii, Maică Preasfântă, îndreptarea credincioşilor.
 
 
   Adunând cele de trebuinţă ale credinţei, cu săgeţile Cuvântului prin dumnezeiesc cuget ai surpat pe Arie cel rău credincios, Părinte.
 
   Ca un fulger ieşind lumina cuvintelor tale, arde hula lui Arie, înţelepte Eustatie.
 
 
   Pus-ai îngrădire Bisericii, ca viei Domnului, cu cuvintele tale Cuvioase.
 
   Născut-ai cu trup Fecioară Curată, pe Cuvântul cel fără început mai-nainte decât tine, pe Cel ce S-a întrupat din tine, mai presus de cuvânt, în urmă.
 
 
   Întunericul sufletului meu risipeşte-l, Dătătorule de lumină, Hristoase Dumnezeule, Cela ce ai gonit întunericul cel mai-nainte al adâncului, şi-mi dăruieşte lumina poruncilor tale Cuvinte, ca mânecând să Te slăvesc pe Tine.
 
   Stând înaintea Treimii, Fericite cu gând curat, şi luminându-te de razele cele de acolo, Părinte, ne luminezi pe noi totdeauna, care ne primejduim întru întunericul patimilor celor sufleteşti.
 
   Împodobindu-ţi trupul cu înfrânare şi sufletul cu nepătimire, te-ai cunoscut slugă Împăratului tuturor, şi arătat ai primit de la Dânsul darurile minunilor Timoteie.
 
   Nu cu gând iscoditor, ci cu inimă curată cerând stearpa, care a venit către tine, prin slugă credincioasă din nefacerea de copii, s-a făcut roditoare de copii, lăudând pe Hristos Dumnezeul nostru.
 
 
   Locuind în pântecele tău, Cel ce locuieşte întru înălțime, te-a făcut pe tine mai desfătată decât cerurile, Marie, Născătoare de Dumnezeu. Pe Care nu lipsi a-L ruga, pentru noi toți, Mireasă a lui Dumnezeu.
 
 
   Întunericul eresurilor ai risipit, şi cu razele învăţăturilor tale, ai strălucit tuturor marginilor, fericite Eustatie.
 
 
   Îngrădindu-ne cu armele învăţăturilor tale Eustatie, eresurile cele acum ridicate împotriva dumnezeieştii credinţe, le biruim.
 
   Nu înceta Fecioară rugând pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut cu trup din tine, ca să se mântuiască robii tăi de toată înconjurarea.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor rogu-mă. Căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
 
   Bine păzindu-ţi vrednicia fecioriei în toată viaţa ta, în faţă de femeie niciodată n-ai căutat, lepădându-te cu totul de stricăciunea acestui lucru.
 
   Aşezatu-te-ai la limanul cel înţelegător, neudându-te de valurile dulceţilor trupeşti, fericite Timoteie, ci cu vânturile cele purtătoare de viaţă ale Duhului, bine ai înotat, Prealăudate.
 
   Depărtatu-te-ai, precum zice la psalm, petrecând prin munţi şi prin pustiu totdeauna, sălăşluindu-te pururea înțelepte, până ce ai intrat în cetatea lui Dumnezeu cea cerească, Timoteie.
 
 
   Cel ce şade pe umerii Heruvimilor necuprins, a locuit în pântecele tău cuprins cu trupul, iar nu cu Dumnezeirea, şi din tine a ieşit mântuindu-mă pe mine, Preacurată.
 
 
   Cu graiul cuvintelor tale cele de Dumnezeu insuflate, ai potolit viforul ereticilor, îndreptând Biserica către limanul bunei credinţe, Preafericite.
 
   Aruncat-ai cu adâncul dogmelor tale, lupta lui Arie cea de faraon cugetătoare, pe călăreţii cei trei care îl apărau pe el, înecându-i, Preacuvioase.
 
 
   Curat fiind întru bunătăţi, Preacuvioase, strălucit te-ai arătat, şi cu cuvântul şi cu viaţa înfrumuseţare Bisericii lui Hristos.
 
   Pe Cel ce negrăit L-ai născut, pe Dumnezeul nostru, Născătoare de Dumnezeu, nu înceta rugându-te, ca să se mântuiască din nevoi, cei ce te laudă pe tine Curată, pururea Fecioară.
 
 
   Iona din pântecele iadului a strigat : Scoate din stricăciune viaţa mea; iar noi strigăm Ție : Întrutot puternice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
 
 
   Ca o stea mult luminoasă de la răsărit strălucind, ai luminat în inimile credincioşilor faptele minunilor tale, purtătorule de minuni, de Dumnezeu cugetătorule Timoteie.
 
Stih : Părinte Timoteie şi viu fiind şi după moarte.
Dumnezeul viilor şi al morţilor te cinsteşte foarte.
În a douăzeci şi una zi.
Pe Timotei ţărâna îl acoperi.
 
   Acest fericit intrând de mic la viaţă călugărească, şi stingând de tot săltările patimilor, cu multă înfrânare, şi cu neîncetate rugăciuni, şi făcându-se fără de patimi, se arătă vas vrednic Sfântului Duh, rămânând până la sfârşitul vieţii sale întru feciorie, şi sufleteşte şi trupeşte. Acesta n-a primit niciodată să vină înaintea lui femeie; ci aflându-se în munţi, şi locuind în pustietăţi, îşi uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat şi daruri de tămăduiri; căci şi draci din oameni a gonit, şi toate alte boli tămăduia. Aşa vieţuind, cu bătrâneţe bune, îşi săvârşi viaţa, mutându-se către Domnul.
 
    Tot în această zi, pomenirea celui dintru sfinţi Părintelui nostru, Eustatie Patriarhul Antiohiei celei mari.
 
Stih : Eustatie până ce era viu şi încă răsuflând.
Împotriva vrăjmaşilor lui Dumnezeu prea statornică răsuflare era având.
 
   Dumnezeiescul acesta mărturisitor Eustatie, a fost pe vremea lui Constantin cel mare întâiul creştin între împăraţi. Deci fiind prin cuvântul înţelepciunii sale, a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. Acesta era de faţă la Sinodul dintâi, ce s-a făcut la Niceea, unul fiind din cei trei sute optsprezece purtători de Dumnezeu părinţi. Deci ştiind dogma dreptei credinţe, înfrunta şi întorcea pe arienii cei ce făceau tăiere dumnezeieştii firi, şi ziceau pe Fiul a fi făptură şi-l înstrăinau de părinteasca cinste. Deci pentru a lui dumnezeiască îndrăznire şi râvnă ce avea pentru ajutorul ortodoxei credinţe, l-a zavistuit Evsevie al Nicomidiei şi Teognie al Niceei şi Evsevie al Chesariei, şi ceilalţi câţi erau părtaşi arieneştii hule, sau mai vârtos a zice nedumnezeirii. Pentru aceasta făcându-se a merge ca să-l vadă, de vreme ce se făcea că merg la Ierusalim, ei mergând la Antiohia, unde făcând sfat îl caterisiră. Iar pentru ca să se arate că cu pricină binecuvântată, l-au caterisit, ce au alcătuit mult meşteşugareţii ? O femeie desfrânată fiind învitată de dânşii cu daruri mari să facă năpaste Sfântului, venind cu un copil născut de curând, merse înaintea adunării lor, zicând, că s-a îngreuiat din împreunarea lui Eustatie, şi a născut acel copil. Iar ei (ca cei ce erau meşteşugitorii unui lucru ca acela), cercând pe femeie să adevereze vina numai cu jurământ, îndată îl judecară, şi scoaseră pe Sfântul din scaun, şi înduplecară şi pe împăratul să-l izgonească. Şi-l trimiseră prin Tracia la cetatea lui Filip de la Macedonia, unde şi viaţa şi-a săvârşit. Deci trecând o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zinon, s-au ridicat Sfintele lui moaşte şi s-au trimis la Antiohia. Atuncea ieşi înainte toată mulţimea cetăţii, ca la optsprezece mile de departe, şi-l primiră cu cântări şi lumini, şi tămâieri. Pe acesta l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de aur. Zic însă că femeia aceea ce l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul cel ce s-a făcut asupra Sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare din cei ce o au pus asupra lui, şi cum că amăgindu-se şi îndemnându-se cu cuvintele de către dânşii şi cu bani, a făcut pâra aceea. Şi pentru că a jurat cu vicleşug, n-a zis nimic minciuni; căci a zis că pruncul i-a fost făcut cu oarecare Eustatie faurul, ce fusese cu dânsa.
 
    Tot în această zi, pomenirea celui dintru sfinţi, Părintelui nostru Gheorghie Episcopul Amastridei.
 
Stih : Gheorghie trupul său lăsând.
Multora sufletească mântuire este lucrând.
 
   Acest cuvios era fiu de părinţi binecredincioşi, care Teodor şi Megeta erau numindu-se, având patrie numită Cromin. Petrecându-şi viaţa fără de prunci se rugau lui Dumnezeu prin post şi rugăciuni, ca să le dea lor prunc, lucru ce s-a şi făcut. Căci ajungând ei la adânci bătrâneţe, li s-au vestit prin dumnezeiescul glas, şi zămislirea celui ce era să se nască dintru ei, şi numirea, şi Darul preoţiei. Deci născându-se el, şi lepădând îndulcirile tinereţelor, şi îmbrăţişând pe cele stătătoare, şi nicicum lenevindu-se despre a învăţa învăţăturile, atât cele dumnezeieşti, cât şi cele omeneşti, pentru aceasta văzând părinţii săi bună călătoria lui, slăveau pe Dumnezeu. Şi deci de ajuns învăţându-se, ridicându-se din patrie s-a dus la muntele Siriei, şi aflând acolo un cinstit bătrân, a luat de la el schima monahicească; şi mutându-se acela către Domnul, s-a dus la Voniţa, supunându-se pe sine la toată aspra vieţuire şi sihăstrie; şi fiindcă Episcopul bisericii Amastridei s-a mutat către Domnul, acest Sfânt din dumnezeiasca voinţă, şi cu unirea preoţilor, şi fără să voiască, a fost suit la scaunul Arhieriei, ca lumina pe sfeşnic. Deci hirotonindu-se el în Constantinopol, şi ducându-se la scaunul său, toate împreună prin osârdia sa se săvârşeau, adică : aşezâmânturile cele sfinte, bună podoaba bisericii, orânduiala sfinţitei tagme, ajutorul orfanilor şi văduvelor, şi zidind casă hrănitoare de săraci, plăţi de datorii, şi mai întâi de toate bunăcredinţă către Dumnezeu. Pe lângă acestea încă şi semne dumnezeieşti, şi minuni de tot felul se săvârşeau printr-însul. Aşa bine petrecându-şi viaţa, s-a mutat din ceste de aici cu pace dându-şi duhul la Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, cel dintru sfinţi, Părintele nostru Ioan Patriarhul Constantinopolului ce a fost din Scolastici, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Murit-ai Scolasticule jertfitor al lui Hristos fiind.
Şi de îndelungatele tale osteneli acum eşti încetând.
 
    Tot în această zi, Sfântul Zaharia Patriarhul Ierusalimului, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Zaharie, fericit eşti şi murind.
Fericitului pământ Zaharie proestoşind.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie, şi cei împreună cu dânsul, şaptezeci de mucenici.
 
Stih : Mavrichie, gol cu miere uns fiind,
Cele albinelor miere a fi este socotind.
Având bărbaţi de şapte ori zeci nevoitori.
Mavrichie îi ia şi împreună dănţuitori.
 
   Aceştia au stătut pe vremea împăratului Maximian; care trecând prin cetatea Apamiei, fură pârâţi aceştia că sunt creştini. Şi înfăţişându-se, şi creştini pe sine mărturisindu-se, îndată li s-au luat brâiele, şi au fost puşi la închisoare. Şi după trei zile fiind chemaţi, iarăşi au fost întrebaţi; iar ei rămânând neclintiţi întru credinţă, fură bătuţi cumplit. După aceea întinşi pe grătar de fier înfocat; apoi fiind spânzuraţi pe lemne, li s-au strujit coastele. Şi socotind împăratul Maximian ca mai mult să mâhnească pe Sfântul Mavrichie, a poruncit să taie pe fiul său Fotino. Iar după ce i-a văzut pe ei că păzesc credinţa neclintită, şi nu se pleacă i-a trimis pe ei într-un loc de luncă, ce se afla în mijlocul a două pâraie şi un iaz, fiind plin acel loc de viespi şi de muşte, de ţânţari şi de bondari. Şi dar ajungând muncitorii acolo, şi dezbrăcându-i pe ei, şi legându-i de stâlpi, şi cu miere ungându-i, şi mai vârtos în aşa vreme, ce era îndemânatică către asemenea aflare, şi trupul lui Fotino înaintea feţei tatălui său Mavrichie aruncându-l, s-au dus. Iar fericiţii şi vitejii aceştia, zece zile şi zece nopţi răbdând întru această nesuferită muncă şi ticăloşie, şi făcând rugăciune către Dumnezeu, s-au săvârşit cu pace.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Cela ce ai mântuit prin înger pe tineri din foc, şi cuptorul cel ce suna ca tunetul, l-ai prefăcut în rouă, bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Stingând văpaia patimilor cu roua lacrimilor, ai izvorât Darul minunilor, prin care curăţeşti spurcăciunile patimilor, Timoteie.
 
   Cu adevărat ai aflat fericirea cea dumnezeiască, Cuvioase, moştenind pământul celor blânzi, şi umplându-te de bucuria celor aleşi.
 
   Ca unul ce ai aflat îndrăzneală, Fericite, cere iertare păcatelor, nouă celor ce cu dragoste săvârşim sfinţită pomenirea mutării tale, Cuvioase.
 
 
   Fiind izbăviţi cu totul de blestemul cel dedemult, cu preasfântă naşterea ta binecuvântată, pe tine bine te cuvântăm Născătoare de Dumnezeu Preacurată.
 
 
   Războiul ereticilor cu arma Duhului biruindu-l, Înţelepte, ai câştigat cinstea cea nestricăcioasă, încununându-te de Hristos.
 
   Gura ta Părinte, s-a arătat ca o sabie de amândouă părţile ascuţită, împotriva necredincioşilor, că acoperindu-se sub mâna Cuvântului, războiul acestora s-a biruit.
 
 
   Cu lopata învăţăturii, ca pe nişte pleve ai vânturat înşelăciunea lui Arie, adunând grâul credinţei în jitniţa cea însufleţită, Părinte.
 
   Pe Născătoarea de Dumnezeu toţi să o lăudăm, că a născut pe Mântuitorul, cu credinţă strigând : Bucură-te roaba şi Maica lui Hristos Dumnezeului nostru.
 
 
   Cela ce acoperi cu ape cele mai pe deasupra ale Tale, Cela ce pui mării hotar nisipul, şi toate le ţii, pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te slăveşte luna, Ție îţi aduce toată făptura laudă, ca Făcătorului tuturor în veci.
 
   Omorâtor patimilor te-ai arătat prin multa înfrânare, şi prin neîncetată priveghere, Părinte, şi cugetând pururea în inimă înălţări de bunătăţi, Cuvioase, ai trecut din slavă în slava vieţii celei fără de sfârşit, şi a nestricăciunii.
 
   Ca nişte tămâie ai adus Cuvioase, rugăciunile tale către Dumnezeu cel Preacurat, din suflet curat, şi ai luat de la Dânsul dumnezeiasca lucrare a minunilor, a goni dracii, şi a tămădui bolile oamenilor.
 
   Urâtor de viclenie, fără de răutate, şi iertător, blând, şi cu dreptate împodobit, te-ai făcut Părinte, cuvios, fără prihană, păzit de toată nedreptatea, stâlp postnicilor. Pentru aceasta te cinstim credincioşii întru toţi vecii.
 
 
   Numai pe tine te-a ales podoaba lui Iacov, Cuvântul lui Dumnezeu, şi S-a sălăşluit în pântecele tău, precum bine a voit, a ieşit mai frumos decât toţi oamenii, Preacurată, curăţind firea noastră cea întunecată.
 
 
   Cu toiagul înţelepciunii tale ai descoperit adâncimea cea dumnezeiască a Scripturilor, şi pe Israil cel nou l-ai mutat către pământul dreptei credinţe, Arhiereule ai lui Hristos, iar pe arieni ca pe egipteni i-ai înecat.
 
   Suindu-te pe stâlpul Halaniei, prin dumnezeiască arătare, ai amestecat limbile cele ereticeşti ale arienilor înţelepte Eustatie, şi cu un glas ai propovăduit credinţa în veci.
 
 
   Cu mărturisirea ta cea pentru adevăr, Părinte, la apus ţi-ai săvârşit viața, şi iarăşi la răsărit ai strălucit turmei tale, Înţelepte, razele bunei credințe slobozind în veci.
 
   Pe Cel ce a zidit pe Adam după chip, şi S-a împreunat amestecării acestuia, şi a mântuit neamul omenesc, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălțați-L pe Dânsul în veci.
 
 
   Pe Împăratul slavei Cel unul fără de început, pe Care bine-L cuvintează puterile cerurilor, şi se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, noroade preaînălţaţi-L în veci.
 
 
   Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil, Cel ce a ridicat nouă corn de mântuire, în casa lui David slugii Sale, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălţime, şi ne-a îndreptat pe calea păcii.
 
   Biserică de sfinţenie, izvor de umilinţă, pârâu de iertăciune te-ai arătat, Înţelepte, şi noian nemărginit al dragostei, slugă Domnului nemincinoasă, şi cetăţean Cerului şi împreună cu îngerii locuitor, şi izvor de minuni.
 
   Ştiind Părinte, că mila este mai lăudată decât judecata, nu ai trecut cu vederea pe străini, ci tuturor cu bine ţi-ai deschis milostivirea, Cuvioase, făcându-te tată săracilor, şi ajutor văduvelor, şi îmbrăcăminte celor goi, şi hrană flămânzilor.
 
   De pe pământ ai ajuns către Cer, unde ai avut buna vieţuire, Cuvioase, încă fiind în trup. Rugându-te să ni se dăruiască nouă iertare de păcate, celor ce cinstim cu credinţă, sfântă pomenirea ta.
 
   Totdeauna izvorăşte nouă râuri de tămăduiri cinstitul tău sicriu, Părinte, care usucă tot felul de vărsări ale bolilor, şi adapă tot sufletul spre dumnezeiască bună rodire, sfințite Timoteie sluga lui Dumnezeu.
 
 
   Urmând cuvintelor tale neamurile neamurilor, pe tine te vom ferici pururea Marie. Că tu ai născut pe Dumnezeu cel cu adevărat fericit, ca cea fără prihană, Preacurată, pe Cela ce cu adevărat face fericiţi pe toţi, cei ce slujesc Lui.
 
 
   Înțelepțeşte storcând strugurul Scripturilor, ai adăpat pe cei credincioşi, cu vinul adevărului lui Hristos, Cel ce veseleşte inimile.
 
   Limba ta cea cuvântătoare de Dumnezeu, ca o sabie de amândouă părțile ascuţită purtând, ai tăiat Fericite, mânia cea vicleană a lui Arie, care vărsa sângele cel nevinovat şi sufletesc.
 
 
   Duhovniceşte săvârşind orânduită sfânta zi cea cu totul sfințită a pomenirii tale, te rugăm : Roagă-te cu dinadinsul, să ne mântuim noi Ierarhe.
 
   Pe ceea ce ai zămislit în pântece pe Cuvântul cel nescris, şi a arătat nouă uşa dumnezeieştii vieţi, pe Preacurata, Născătoare de Dumnezeu după adevăr să o slăvim.
 
 
   Pe ceea ce este mai presus de fire Maică, şi după fire Fecioară, pe cea una între femei binecuvântată, Născătoare de Dumnezeu, cu laude să o slăvim.
 





   Cu chinurile cele de multe feluri, dezbrăcându-vă de haina omorârii, măriţilor mucenici, v-aţi îmbrăcat cu haina cea dumnezeiască a nestricăciunii, şi acum umblaţi întru cele cereşti, stând totdeauna înaintea Dumnezeiescului Scaun, luminaţi de Dumnezeu, fericiţilor. Pentru aceasta prăznuim cu credinţă pomenirea voastră cea prealuminată, şi cu cinste îmbrăţişăm sicriul moaştelor voastre.
 
   Din slăbiciunea omenească cu putere dumnezeiască iese tămăduire celor ce se apropie, şi puțina ţărână a trupurilor mucenicilor izvorăşte râuri de minuni cu Darul. Să mergem dar oamenilor, să ne luăm sănătate sufletului şi trupului, strigând cu glasuri de mulțumire, şi zicând : Mântuitorule al lumii, pentru care s-au chinuit cinstiţii pătimitori foarte tare, cu ale lor rugăciuni mântuieşte-ne de toată stricăciunea.
 
   Mucenicii cei bine biruitori fiind ascunşi în multă vreme, acum s-au arătat ca o avuţie de mult preţ, îmbogăţind cetatea ce împărtăşeşte peste toate cetăţile; purtându-le cu mâinile înţeleptului Arhiereu, în Biserică dumnezeiască aducându-se cu cinste, şi se împarte tuturor, celor ce le trebuieşte, spre toată sănătatea, spre folosire, spre luminare, şi spre ajutor, care îi primesc pe ei, ca pe nişte slugi credincioase ale lui Dumnezeu.
 
   Ție îmi voi mărturisi greşelile mele cele cumplite, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată. Că de le voi şi ascunde pe dânsele acum, iar la ziua judecăţii, deschizându-se cărţile, toate se vor vădi. Ochii mi-am spurcat, uitându-mă la cele necuvioase; mâinile le-am întinat întru fărădelegi cu lucruri de ruşine, trupul mi l-am făcut netrebnic, eu netrebnicul; şi sufletul mi-am rănit cu păcatele. Îndură-te de mă miluieşte, şi cu rugăciunile tale arată-mă vrednic în partea celor mântuiţi.
 
 
   Nu te tângui Maica Mea, văzându-Mă pe lemn spânzurat pe Mine Fiul tău şi Dumnezeu, Care pe ape am spânzurat pământul, fără ţinere, şi am făcut toată zidirea. Că Mă voi scula, şi Mă voi preaslăvi şi voi sfărâma cu putere împărăţiile iadului, şi voi pierde puterea lui şi voi scoate pe cei legaţi din răutatea lui, ca un Milostiv, şi-i voi aduce la Tatăl Meu, ca un Iubitor de oameni.
 

   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
 

   Pe Faraon cela ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, şi despărţind marea, şi pe Israil fugătorul mergătorul cel pedestru l-a mântuit. Pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.

   Fiind luminaţi cu daruri muceniceşti, şi stând cu dragoste înaintea Luminii celei mari, cu totul luminaţilor Mucenici, risipiţi norii sufletelor noastre, şi furtuna patimilor, cu Darul Atotputernicului nostru Dumnezeu.
 
   Dându-se cu totul ceata mucenicilor, lui Dumnezeu celui ce vede toate, şi legându-şi sufletele de dragostea Lui, au dezlegat legăturile răutăţii : Şi dăruiesc dezlegarea păcatelor, celor ce-i fericesc pe ei cu credinţă.
 
 
   Cei ce prin ostenelile chinurilor arătat au sfărâmat pe vicleanul, din zavistie fiind ascunşi în mulţi ani, astăzi s-au arătat, şi cu mâini de preot cugetător de Dumnezeu se aduc în Biserică, dând mântuire lumii.
 
   Izbăveşte-mă Maica lui Dumnezeu Fecioară, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, văzut, care era nevăzut, şi cu liniştea ta potoleşte valul patimilor mele, căci singură eşti îndreptarea oamenilor.
 
 
   Înfierbântându-vă de dragostea cea dumnezeiască, Mucenicilor, focul nedumnezeirii cu râurile sângiurilor l-aţi stins, şi strălucind ca nişte stele luminoase, toată lumea cea de sub soare o aţi luminat.
 
   Moaştele cele luminoase ale mucenicilor strălucesc lumină de tămăduiri, celor ce cu credinţă aleargă către dânşii; că au scos daruri din izvoarele Mântuitorului, râvnind patimii Lui celei de bunăvoie.
 
 
   Turnurile credinţei, jertfele lui Hristos, fiind ascunse mai-nainte mulţi ani, acum s-au arătat, şi s-au adus prin mâini de Arhiereu, cu bunăcredinţă şi cu cuviinţă.
 
   Bucură-te ceea ce ai născut pe Domnul a toată lumea. Bucură-te ceea ce ai pricinuit oamenilor bucuria; bucură-te munte umbros şi netăiat; bucură-te Preacurată, întărirea credincioşilor.
 
 
   Doamne, Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor, şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Surpând arătat înşelăciunea vrăjmaşului, şi de zavistie fiind ascunşi întru mulți ani, v-aţi arătat nouă, prealăudaţilor Mucenici, tămăduind patimile sufletelor noastre. Şi vindecând durerile trupurilor, întru slava Dumnezeului nostru.
 
   Chiverniseşte Curată, viaţa mea cea ticăloasă, şi te milostiveşte spre sufletul meu, cel ce se alunecă de mulțimea greşelilor întru adâncul pierzării Preacurată; şi în ceasul înfricoşatei morţi, tu pe mine mă răpeşte de la dracii cei ce mă clevetesc şi din toată munca.
 
 
   Şi prin inima ta Fecioară Preacurată fără prihană, a trecut cu adevărat sabie, când ai văzut pe Fiul tău înălţându-Se pe Cruce, binecuvântată Marie, Preacurată, scăparea celor păcătoşi, Născătoare de Dumnezeu, întărirea credincioşilor.
 
 
   Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cela ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti, şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Junghierea şi moartea Ta cea de bunăvoie, Dătătorule de viaţă, o a poftit ceata pătimitorilor, şi răbdând multe feluri de osteneli, s-a mutat la dumnezeiasca veselie cea fără de durere, cu mulţumire cântând : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Îngrădindu-se cu platoşa Crucii, şi întărindu-se cu dragostea cea dumnezeiască, au risipit unirea vrăjmaşului, şi taberele lui le-au pierdut prin credinţă mucenicii cei dumnezeieşti, cu osârdie cântând : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
 
 
   Luminându-vă cu podoabele bunătăţilor, v-aţi împodobit cu haină roşită din sângiuri muceniceşti, şi purtând semnul Crucii cel de biruinţă ca un sceptru, v-aţi învrednicit cu adevărat a împărăţi împreună cu Hristos, câştigând nădejdile celor fericiţi.
 
   Maica lui Dumnezeu binecuvântată Preacurată, dumnezeiască podoaba purtătorilor de chinuri, ceea ce ai făcut cerească firea noastră cea căzută prin sfatul şarpelui; mântuieşte-mă de toate smintelile vieţii, şi mă învredniceşte să aflu mântuire.
 
 
   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti Lumină neapusă; şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
 
   Păzind oasele sfinţilor Tăi, Mântuitorule, care erau ascunse în multă vreme, le-ai arătat acum precum bine ai voit, spre sfinţirea şi mântuirea poporului Tău, Cuvinte, şi spre ruşinarea vrăjmaşilor celor ce Te hulesc.
 
   Gheața înşelăciunii o aţi topit cu fierbinţeala credinţei, măriţilor, şi trecând peste multe chinuri de multe feluri de munci, v-aţi odihnit către cetatea cea de sus, fiind întrarmaţi cu dragostea, şi plini de mărire.
 
 
   Cu răbdarea bătăilor, toată mânia vrăjmaşului au gonit ostaşii cei tari, chinuindu-se şi spânzurându-se, şi băgându-se în foc materialnic, toată materia nedumnezeirii o au ars cu Darul.
 
   Mai cinstită eşti decât puterile cele de sus, de Dumnezeu dăruită, că ai zămislit pe Cuvântul, Cel ce toate le-a făcut cu cuvântul, şi ai născut pe Cel ce S-a născut din Tatăl fără de stricăciune mai-nainte de veci, Preacurată.
 
 
    Ca nişte crini răsăriţi în văile cele înţelegătoare, pe toţi îi umpleţi de miros dumnezeiesc, prealăudaţilor, şi toată răutatea sufletelor o goniţi, purtătorilor de chinuri, vrednicilor de minuni.
 
   Sângiurile cele închegate ale mucenicilor, tămăduiesc rănile sufletelor. Căci cu acelea rănind tare pe vrăjmaşul, prin Dumnezeiescul Duh s-au făcut casă de doctorie fără de plată, celor ce cu fierbinţeală cer tămăduiri.
 
 
   Cereţi mucenicilor, de la Mântuitorul, biruinţe împăraţilor celor binecredincioşi; şi Arhiereului ce v-a adus pe voi cu dragoste fierbinte, bună primirea cea de sus.
 
   Din tine S-a arătat Dumnezeu oamenilor cu luarea trupului, Preacurată, şi a luat din tine a mea sărăcie, Cel bogat, dăruindu-mi intrările nemuririi.
 
 
   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat; şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.
 
 
   Din pământ strălucind, ca nişte luminători, toată negura păgânătății aţi gonit, şi pe credincioşi aţi luminat, dumnezeieşti mucenici, ai Treimii apărători.
 
 
   Ca nişte trandafiri în mijlocul spinilor, moaştelor voastre înflorind, mireasma ortodoxiei dau din sine lumii, cinstiţii şi preamăriţii mucenici. Cele frumoase ale lumii lepădându-le, bine durerile aţi suferit, pe împăraţii cei păgâni aţi mustrat, şi pe Împăratul şi Stăpânul tuturor l-ați propovăduit cu îndrăzneală. Pentru aceasta frumuseţile cereşti văzându-le, Împăratului veacurilor cu osârdie aduceţi rugăciune pentru noi, cei ce săvârşim pomenirile voastre, dumnezeieşti mucenici, ai Treimii apărători.
 
 
Stih : Mucenicii cei ascunşi arătându-se din pământ,
Toată stricăciunea de pe faţa pământului sunt curăţind,
În a douăzeci şi doua zi, din pământ s-a ivit,
Cinstitele oase ale celor ce au pătimit.
 
   Ocârmuind scaunul Constantinopolului Preasfântul Toma, s-au aflat sfintele moaşte zăcând în pământ, şi îndată au fost ridicate cu cinste de Arhiereu, făcându-se acolo adunare de popor, când s-au tămăduit şi boli fără leac. Iar după câţiva ani din dumnezeiasca arătare, se descoperi oarecăruia Nicolae cleric şi scriitor bun, ca adică să fie unde dintr-acele moaşte, ale lui Andronic şi ale Iuniei, de care pomeneşte dumnezeiescul Apostol Pavel la Epistola cea către Romani.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi mărturisitorul Atanasie, cel din Pavlopetria.
 
Stih : Atanasie creşterea lui Pavlopetru cel lăudat,
Împreună cu Apostolii Petru şi Pavel s-au aşezat.
 
   Acest Cuvios s-a născut în Constantinopol, având părinţi cucernici, cinstitori de Dumnezeu şi foarte bogaţi. Deci fiind evlavios din tânăra vârstă, dorea să se îmbrace în schima monahicească. Pentru aceasta ducându-se în părţile sânului mării Nicomidiei, şi-a tuns părul; şi atâta s-a înălţat cu faptele bune, încât şi împăraţilor s-a făcut cunoscut. Iar pe vremea Lui Leon luptătorul de icoane, fiind pârât că cinsteşte preacuratele icoane, la multe munci a fost dat, și la amară izgonire şi necazuri. Deci rămânând neplecat şi credinţa ortodoxă până în sfârşit păzindu-o, s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, Sfânta Antusa, şi douăsprezece slujnice ale ei, care de sabie s-au săvârşit.
 
Stih : Antuso pe slujnicele tale prietene aflând
Care împreună cu tine de sabie sunt murind.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Sinetos.
 
Stih : Sinetos deşi moare de sabie, însă cântă ca la psalm :
Văzând pe cei neînţelegători mă topeam.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Talasie şi Limneu.
 
Stih : Limanul cel lin pe Limneu şi Talasie i-au primit,
Pe cei ce din viaţă ca din mare au fugit.
 
   Din aceşti sfinţi, Talasie într-un oarecare munte şi-a făcut sihăstrească locuinţă, pe toţi covârşind cu curăţia obiceiului şi smerenia gândului. Iar Limneu, prea mult lăudând viaţa sihăstrească, s-a dus la pomenitul marele Talasie foarte tânăr fiind. Şi învăţându-se de acela sihăstrească petrecere, de acolo s-a dus la pururea fericitul Maron. A căruia viaţă râvnindu-o, a ales să vieţuiască fără de acoperământ. Şi ducându-se spre vârful unui munte ce avea deasupra lui un sat cu numele Targala; întru aceasta a petrecut, sihăstreşte vieţuind; fără a-şi face colibă, cort sau căsuţă, ci numai cu un ţarc de pietre pe sine ocolindu-se, Cerul avea acoperământ. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu şi Darul minunilor; încât şi dracii izgonea, şi boli vindeca Apostoleşte urmând. Umblând oarecând Sfântul, a fost muşcat de un şarpe; ci cu singură rugăciunea s-a mântuit de moarte, Şi oarecând căzând în patimă de pântece (care aceasta este cumplită şi foarte rea), cu chemarea lui Dumnezeu, a primit mântuire. Şi pe cei lipsiţi de vedere, ce erau siliţi a fi cerşetori, adunându-i şi făcându-le chilii după numărul lor, le-a poruncit să petreacă într-însele, aducându-le lor hrana cea de nevoie de la cei ce veneau către dânsul. Şi întregi treizeci şi opt de ani, petrecând fără de acoperământ, şi-a dat duhul la Dumnezeu cu pace.
 
    Tot în această zi, Sfântul Telesfor, episcopul Romei.
 
Stih : Telesfor adus-a roadă fiind tăiat,
Ca o sămânţă aleasă, prin bun sfârşit.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Varadat.
 
Stih : Precum zice Pavel, omorându-şi mădularele pe pământ.
Varadat de cereasca viaţă s-a împărtăşit.
 
   Acesta era din cetatea Antiohiei şi iubind viaţa sihăstrească şi filozofească, s-a închis pe sine într-o chilioară de acolo apoi s-a dus pe o culme de deal mai înaltă, şi-şi făcu o ladă de lemn, atâta de mică, încât nu-i încăpea trupul. Pentru aceasta era silit pururea să se plece, neavând înălţimea potrivită cu trupul său, nici fiind scândurile lipite; ci fiind şi scurtă în pereţi, şi asemenea cu nişte laţuri deschise, întrucât nici de vătămarea ploii, nici de arsura soarelui se putea apăra. Deci multă vreme vieţuind în acest loc, mai în urmă a ieşit, supunându-se îndemnărilor lui Teodot episcopul Antiohiei. Deci sta dea-pururea avându-şi mâinile întinse spre Cer, şi lăudând pe Dumnezeul a toate, şi trupul avându-şi acoperit cu o haină de piele, numai o deschizătură lăsată spre răsuflarea nasului şi a gurii, şi tot acest necaz îl suferea neavându-şi nici trupul sănătos; ci foarte de multe patimi fiind cuprins. Dar fiind învăpăiat de înfocată osârdie, şi de dragoste dumnezeiască, se silea a pătimi pentru răsplătirea cununilor, pe care aştepta să le primească mutându-se către Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, cel dintru sfinţi, Părintele nostru Vlasie, Papa Romei, care cu pace s-a săvârşit
 
Stih : Vlasie Arhiereu mare arătându-se.
Mai vârtos a fi podoabă scaunului său văzându-se.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde, săltând au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinților noştri.
 
   Cu mucenicia făcându-vă odinioară cunoscuţi, Celui ce v-a zidit, şi fiind ascunşi nevăzuţi, acum v-aţi arătat nouă prealăudaţilor Mucenici, care cântăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Scoate-ţi oamenilor astăzi apa mântuirii din fântâna, care izvorăşte prin moaştele mucenicilor, ca din nişte pâraie fără materie, şi Celui ce i-a mărit pe dânşii, cântaţi : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Cei ce s-au arătat locaşuri luminii prin multe chinuri, fiind ascunşi întru ani mulţi, întru ascunzătoare întunecoasă acum ca din nişte locuri ascunse au strălucit luminători, pătimitorii Tăi, Hristoase, povăţuindu-ne pe noi la lumină.
 
   Proorocii au vestit mai-nainte adâncul tainei tale Fecioară. Că ai purtat în pântece pe Dumnezeu zămislit din preacurate sângiurile tale, Fecioară, şi L-ai născut în două firi, spre mântuirea şi slobozirea noastră.
 
 
   Fiind mucenicii ca nişte viţe ale viei celei fără materie, ne-a înflorit nouă struguri de cunoştinţa lui Dumnezeu, şi ne-a dres nouă tuturor vin de nemurire, care goneşte arătat beţia cea stricătoare de suflet, cântând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Cu curgerile sângelui au secat râurile nebuniei idoleşti, şi focul poruncii tiranului celui fără de Dumnezeu l-au făcut cenuşă, pătimitorii slavei lui Hristos. Şi din-destul a adăpat toată inima, care cu credinţă strigă : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Cel mai ales din arhierei, cu sfinţire pornindu-se, a făcut adunare de aducerea voastră cea sfinţită, preafericiţilor, şi peste an o cinsteşte pe dânsa, împreună cu toată adunarea cea sfinţită, cântând : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Sfințindu-te cu Duhul, Născătoare de Dumnezeu, prea fără prihană, ai născut pe Sfântul, Cel ce Se odihneşte pe sfinţi, şi pe singur Făcătorul de bine Dumnezeu, Care sfinţeşte pe toţi cei ce cu credinţă strigă : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   De şapte ori cuptorul, muncitorul Haldeilor, l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   Unul pe altul invitându-se către viaţă, îndemnându-se dintre dânşii să fie îndrăzneţi, au suferit chinurile pătimitorii, strigând : Iată vreme bine-primită; să stăm, şi să biruim pe vrăjmaşul. Că Hristos puitorul de nevoinţă întinde cununile, Cel ce pentru noi a voit să pătimească.
 
   Înălţatu-Te-ai pe lemn Cuvântule al lui Dumnezeu, şi ai tras către Tine cetele mucenicilor, care au închipuit patima, şi junghierea Ta, care de bunăvoie ai luat Stăpâne pentru milostivire, de care dorind de Tine vitejii ostaşi, ca nişte jertfe s-au junghiat.
 
 
   Învrednicindu-vă prealăudaţi Mucenici, purtătorilor de chinuri, a împărății pururea cu Hristos în ceruri cu bucurie, cereţi biruinţă mai-marelui nostru şi arhipăstorului, sufletească mântuire, şi tuturor celor ce cu credinţă va laudă pe voi astăzi.
 
   Norule al Soarelui celui înţelegător, goneşte norii sufletului meu. Uşă a lui Dumnezeu, deschide-mi rogu-mă, uşile dreptăţii, Stăpână, şi mă îndreptează către intrările cele bune Fecioară, mântuindu-mă de smintelile cele de multe feluri ale vicleanului.
 
 
   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti le slăvim.
 
 




   Când a căzut la pământ roada Fecioarei, şi sămânţa cea începătoare de viață, atunci te-a odrăslit pe tine spic cu multă roadă, ca să hrăneşti pe credincioşi cu cuvintele, şi cu dogmele dreptei credinţe şi ale pătimirii, sfinţindu-i pe dânşii cu sângele cel dumnezeiesc, şi curăţindu-i cu mirul preoţiei, Policarpe.
 
   Apus-ai din lume către Dumnezeu, strălucind razele muceniciei tale, încetat-ai a dori ajungând la dorirea cea desăvârşită, Cuvioase, şi le-ai umplut de fericita strălucire. Căreia acum roagă-te, să se împărtăşească toți, cei ce prăznuiesc cu credinţă preasfântă pomenirea ta, fericite Policarpe.
 
   Când s-a înălţat pe lemnul Crucii, spânzurându-se Via cea adevărată, atunci te-a întins pe tine viță cu multă roadă, tăiată cu cosorul cinstitei mucenicii, şi călcată în linurile chinurilor; al cărui pahar de veselie amestecându-l cu credinţă Părinte, mărim cinstitele tale lupte.
 
   Bucuria tuturor scârbiţilor, şi apărătoare celor năpăstuiţi, şi hrană săracilor, străinilor mângâiere, celor înviforaţi liman, bolnavilor cercetare, celor îngreuiaţi acoperământ şi sprijineală, şi toiag orbilor, tu eşti Preacurată, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt; grăbeşte rugămu-ne, şi mântuieşte pe robii tăi.
 
 
   Văzând Preacurata pe Făcătorul a toată lumea, că rabdă multe ocări şi pe Cruce înălţat, suspina, zicând : Prealăudate Doamne, Fiule şi Dumnezeul meu, cum suferi necinste în trup, vrând să cinsteşti zidirea Ta, Stăpâne ? Slavă milostivirii Tale celei multe, şi pogorârii Tale, Iubitorule de oameni.
 

   Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Policarpe, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Veniți noroadelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea, şi a trecut pe poporul, pe care l-a scăpat din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.
 
   Cu vărsarea luminii lui Hristos luminându-te, şi de lumina Lui umplându-te, de Dumnezeu cugetătorule, luminează sufletul meu cel întunecos, prin rugăciunile tale.
 
   Luminarea propovăduirii celei mântuitoare, fulgerând în inima ta cea curată, ca printr-o oglindă neîntinată, a strălucit razele la toţi, Părinte.
 
 
   Făcutu-te-ai stâlp scris al legii celei noi, având în scris Părinte, Evanghelia Darului celui dumnezeiesc, nu cu cerneală, ci cu Dumnezeiescul Duh.
 
   Pe Dumnezeu îl ştim, că S-a întrupat din tine fără de voie trupească. Cel mai-nainte de toată zidirea şi de toţi vecii; mărturisindu-te pe tine cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Ca şi cum am zice din psalmi, măslin roditor te-ai făcut în casa Domnului tău Policarpe, descoperitorule de cele dumnezeieşti, purtând blândeţea propovăduirii.
 
   Îndreptându-ți cugetul cu bună tocmire către poruncile Mântuitorului, de Dumnezeu fericite, după vrednicie te-ai făcut păstor prea-ales Bisericii Lui.
 
 
   Cu totul te-ai adus pe sineţi lui Hristos, ca o jertfă vie prin mucenicie, ca unul ce te-ai nevoit mai-nainte prin sihăstrie, Preafericite, cu mărturisirea cunoştinţei.
 
   Scuturat-ai ţărâna omorârii noastre, născând pe nemurirea cea adevărată, şi ne-ai ţesut nouă podoabele nestricăciunii, prin naşterea ta, Fecioară.
 
 
   Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul, şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.
 
   Lucrând cu adevărat în inima la, Părinte înţelepte, strugurul Darului, ca nişte vin ai stors cuvântul credinţei, care veseleşte cugetele tuturor credincioşilor, şi te-ai arătat nemărginit liman al minunilor. Pentru aceasta te-ai şi arătat podoabă mucenicilor, săvârşindu-te prin foc, şi învrednicindu-te luminii celei veşnice, Policarpe. Roagă-le lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta.
 
   Norule al Soarelui celui înțelegător, sfeşnice luminător de aur al dumnezeieştii lumini, neîntinată, nespurcată Preacurată Stăpână, luminează-mi rogu-mă, cu lumina nepătimirii întunecatul meu suflet cel orbit de patimi; şi inima mea cea întinată spală-o cu curgerile lacrimilor, şi cu pocăinţa umilinţei, şi mă curăţeşte de răutatea faptelor mele, ca să-ţi strig ție cu dragoste : Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să mi se dea iertare de greşeli; că pe tine te am nădejde, eu nevrednicul robul tău.
 
 
   Mieluşeaua văzând pe Cruce pe Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul, se văita lăcrimând, şi cu amar strigând : Lumea se veseleşte luând prin Tine mântuire, iar cele dinlăuntru ale mele se ard, văzând răstignirea Ta, pe care o suferi pentru milostivirea milei; îndelung-Răbdătorule, Doamne, Cela ce eşti noianul milei și izvor nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare greşelilor, celor ce cu credinţă laudă dumnezeieştile Tale patimi.
 
 
   Auzit-am Doamne auzul rânduielii Tale, şi Te-am preaslăvit pe Tine, unule Iubitorule de oameni.
 
   Pom roditor te-ai arătat Stăpânului, aducând multă roadă de bunătăţi, Părinte Policarpe.
 
   Ardere de tot, şi jertfă curată te-ai adus Mântuitorului tuturor, Părinte Policarpe.
 
   Cu bunăcredinţă povățuind Cuvioase poporul, către lumina cunoştinţei de Dumnezeu, ai gonit întunericul nedumnezeirii.
 
 
   Lăudăm, Mărite, răbdarea cea întărită a sufletului tău, şi nebiruirea luptelor tale.
 
   Luminează-mi Curată cu lumina ta sufletul meu cel întunecat, ca una ce ai născut Lumina cea ipostatnică.
 
 
   Dătătorule de lumină, şi Făcătorul veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.
 
   Cu lumina Duhului luminându-te la cuget, Cuvioase, te-ai învățat tăinuit prin gândul tău după asemănarea focului ce ți se aprindea, că prin foc vrei să te săvârşeşti, cugetătorule de Dumnezeu, Policarpe.
 
   Râu de viață ai primit ca din pârâul desfătării, făcându-te ucenic ucenicului celui iubit, care a tras adâncimea înțelepciunii, Cuvioase.
 
 
   Avuţie şi slavă luminată, şi prelungire vieţii, şi viață nestricată, ți-a dăruit ție Părinte, Hristos înţelepciunea cea adevărată, pentru că L-ai iubit pe El preamult.
 
   Cel vechi de zile S-a pogorât în pântecele tău cel sfinţit, Preacurată, ca ploaia pe lână, şi S-a arătat nou Adam, Iubitorul de oameni.
 
 
   Omorându-te de către toată lumea, grăitorule de cele dumnezeieşti, şi numai singur lui Hristos trăind şi vieţuind, acum către Dânsul te-ai mutat, câştigând nestricăciunea cea de viață.
 
   Cu bună închipuire umblând, Fericite, şi arătându-te fiu luminii şi păcii, ai cunoscut pe Marchion ca pe un născut întâi al întunericului şi vrăjmaş.
 
 
   Învăţându-ne Părinte cuvintele tale, ne lepădăm de tot eresul spurcat, şi de adunările viclene ale necredincioşilor, care cred două stăpâniri.
 
   Preacurată, ceea ce ai zămislit pe Mielul cel Curat, Care ridică păcatul lumii, roagă-te să se dea iertare păcatelor robilor tăi.
 
 
   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
 
 
   Roduri cuvântătoare aducând Domnului, Policarpe înţelepte, prin fapte dumnezeieşti, te-ai arătat după vrednicie dumnezeiesc Ierarh, Fericite. Pentru aceasta astăzi luminându-ne cu cuvintele tale, lăudăm a ta vrednică de laudă pomenire, preaslăvind pe Domnul.
 
 
   Primind bunătatea înţelepciunii, dintru aceea Părinte ai umplut turma ta de cunoştinţa lui Dumnezeu; şi întreita strălucire a Preasfintei şi negrăitei Dumnezeiri arătând, pentru nenaşterea Tatălui şi naşterea Fiului şi ieşirea Duhului. Pentru o Dumnezeire, şi o slavă luminată ai învăţat, şi nedumnezeirea idolilor din mijloc o ai scos, şi roduri coapte, sufletele credincioşilor ai adus, Mărite, la Aceasta; întru Care ne-am botezat, întru Care şi credem, preaslăvind pe Domnul.
 
 
Stih : Policarp ardere de tot Cuvinte ţie făcându-se.
Multă roadă dă cu străin chip în foc arzându-se.
În a douăzeci şi trei văpaia cu adevărat.
A ars pe Policarp cel lăudat.
 
   Acesta a fost ucenic Sfântului Ioan de Dumnezeu cuvântătorului, şi Evanghelistului, împreună cu Ignatie purtătorul de Dumnezeu. Şi după Sfântul Vucol Episcopul Smirnei, fu hirotonit de Episcop, cu mai-nainte zis-a Sfântului şi fericitului Vucol. Iar când fu la goana ce se făcu pe vremile lui Deciu, atunci a fost dus înaintea antipatului, şi mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală, şi-a săvârşit nevoinţa prin foc. Şi a luat Darul facerii de minuni de la Dumnezeu; că mai-nainte de Arhierie prin rugăciunea sa a umplut jitniţele de grâu femeii aceleia ce l-a crescut, pe care le deşertase mai-nainte la trebuinţa fraţilor celor lipsiţi. Şi după ce s-a făcut Arhiereu, a oprit pornirea focului ce ardea. Şi prin rugăciune a pogorât ploi pe pământul cel secetos. Şi iar a oprit supărarea ploilor. Şi se face soborul lui în Biserica cea mare.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuvioşilor Părinţilor noştri : Ioan, Moise Antioh, şi Antonin.
 
Stih : Ceată de cinstiţi bărbaţi cu numărul împătrită.
Se alcătuieşte ţie Cuvinte, şi din viaţă se mută.
 
   Din aceşti patru cuvioşi, Ioan s-a făcut cunoscut, şi ucenic Cuviosului Limneu, care sihăstrea la muntele ce este aproape de satul Targala. Deci ducându-se acesta la o culme de deal foarte rece, (căci se afla spre partea crivăţului) acolo a petrecut douăzeci şi cinci de ani, fără de acoperământ. Iar hrana sa era pâine şi sare, haina de păr de capră. Trupul său era înfăşurat cu grele lanţuri, de care fiind îngreuiat, şi arzându-se de razele soarelui, n-a voit niciodată să ia mângâiere despre vreo umbrire la pătimirea sa. Pentru care şi copacul, migdalul, care-l sădise un prieten al său, lângă patul său, şi cu vremea se făcuse copac şi da umbră, şi acela, zic a poruncit de l-a tăiat, ca să nu aibă nici o mângâiere de la umbră. Deci cu asemenea chip Cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat către Domnul. Iar fericitul Moise urmând vieţii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus la un vârf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, şi acolo se nevoia cu sihăstreşti lupte. Iar fericitul Antioh, deşi era bătrân cu vârsta, mari nevoinţe, însă întrebuinţa. Deci de trei ori fericitul Antonie, bătrân fiind, totuşi şi-a făcut un ocol la un loc prea pustiu, şi acolo se nevoia asemenea cu cei tineri; căci asemenea hrană cu a celor tineri, adică pâine şi sare, amândoi aceştia aveau, aceiaşi băutură beau, adică apă, aceiaşi haină de păr, şi aceleaşi privegheri şi rugăciuni, ca şi tinerii făceau amândoi aceştia. Şi ca să zic cuprinzător, pururea aceşti patru cuvioşi se aflau întru osteneli toată ziua şi toată noaptea, şi n-au împuţinat răbdarea şi bărbăţia lor, nici îndelungata vreme a sihăstriei, nici bătrâneţile, nici neputinţa firii; căci aveau întru inima lor, dumnezeiască dragoste şi osârdie, ca să se ostenească şi să se nevoiască pentru Dumnezeu. Şi dar cu asemenea nevoinţe petrecându-şi viaţa, cu pace şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, Sfânta Gorgonia sora Sfântului Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, care cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Cu tăcerea cinstesc sfârşitul Gorgoniei.
Lăudându-o pe ea cu cuvintele Grigorie.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Clement, care de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Clement viţa viei cea gânditoare.
Ca nişte must nou sângele îşi varsă prin tăiere.
 
    Tot în această zi, Sfânta Muceniță Tei, care de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Pe Tei ceea ce-şi bătea joc de idolii înşelăciunii.
O a ucis cu sabia apărătorii minciunii.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuvioşilor Părinţilor noştri Zevina, Polihronie, Moise, şi Damian.
 
Stih : Dumnezeiescul Zevina ajunge la dumnezeiasca moştenire.
Părăsind dintru oameni a sa vieţuire.
Polihronie şi doi împreună nevoitori fiind.
Câte-şi trei împreună anii vieţii lor sunt săvârşind.
 
   Dintru aceştia dumnezeiescul Zevina şi-a făcut o chilie peste un munte, în care a întrebuinţat sihăstreştile nevoinţe până la bătrâneţe. Dar a covârşit pe toţi cuvioşii acelei vremi, întru răbdarea ce avea la sfânta rugăciune. Căci, fiindcă de bătrâneţe nu putea sta drept la rugăciune, rezemându-se pe toiagul său, stăruia la rugăciune, şi aşa minunat şi cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, s-a mutat din aceste de aici. Iar dumnezeiescul Polihronie, ucenic acestuia fiind, atâta de mult a urmat bunătăţilor învăţătorului său, şi a tipărit întru sine caracterul aceluia, încât nici pecetea inelului pe ceară nu se tipăreşte aşa de curat, căci asemenea necontenită stăruinţă la rugăciune şi acesta avea. Lanţuri însă de fier n-a suferit să poarte, ca nu cumva oarecare neîntăriţi să se vatăme de aceasta. Iar o rădăcină de stejar prea grea purtându-o pe umeri, care nu se putea mişca cu amândouă mâinile, îşi îngreuia trupul şi când venea cineva de bătea în uşă, ascundea rădăcina. Din acest fel de nevoinţă îi înflorea lui şi dumnezeiescul Dar. Căci prin rugăciunea sa, a contenit seceta, prin plouare, şi chiupul ce era deşert, cu rugăciune plin de untdelemn l-a făcut. Multe şi alte minuni făcând s-a mutat către Domnul. Iar ucenicii săi, Moise adică, a rămas în chilia dumnezeiescului Polihronie până la sfârşitul vieţii sale, toată bunătatea aceluia avându-o culeasă. Iar Damian s-a dus la un sat ce era acolo aproape, numit Niera, şi aflând aproape de sat o chilioară, şi locuind într-însa, întrebuinţa aceeaşi petrecere ca a dascălului său Polihronie; încât cei ce ştiau bine pe amândoi, văzându-l pe acesta, să socotească că vede sufletul marelui Polihronie întru alt trup; căci întru amândoi strălucea asemenea nerăutatea, asemenea blândeţe şi smerenie, îndulcire de cuvânt, trezvie sufletească, cugetare de Dumnezeu, osteneală şi priveghere şi hrană şi neiubirea de agoniseală. Căci nimic alt avea în chilia sa, decât o coşniţă cu linte muiată, ce-i slujea spre hrană. Atâta folos au cules ucenicii aceştia din împreună vieţuirea cu Polihronie.
 
    Tot în această zi, Cuviosul noul Mucenic Damian, care mai-nainte s-a nevoit în sfânta mânăstire Filoteiu din muntele Atonului, apoi a mărturisit în Larisa la anul o mie cinci sute şaizeci şi opt, şi prin sugrumare s-a săvârşit.
 
Stih : Rodul Evangheliei Fericite ai fost dobândind.
Damian sfârşitul prin sugrumare primind.
 
    Tot în această zi, Cuviosul Damian, care a sihăstrit în sfânta mânăstire a Esfigmenului din muntele Atonului, cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Mormântul lui Damian era a darurilor desfătare.
Livadă dulce suflătoare, o străină bună mirosire.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cu cuget întărit ai intrat în văpaia ce ardea, Mărite, ca cei trei tineri, care au răcorit cuptorul prin foc fără materie, şi în mijlocul focului ai rămas nears, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Fericit eşti, şi bine îţi va fi, că locuieşti acum, unde sunt locaşurile drepţilor, unde sunt oștile mucenicilor, unde sunt cetele înţelepţilor Apostoli, care strigă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Sufletele cele ce mai-nainte au fost neroditoare, le-ai adus lui Hristos cu multă roadă, îndreptându-le cu lucrarea Duhului, şi punându-le lor sămânţă de spic bun, şi le-ai învăţat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Numai tu te-ai arătat neispitită de bărbat, Maică a lui Dumnezeu, Celui ce a zidit lumea cu înţelepciunea, Preacurată Fecioară, pentru aceasta cu bunăcredinţă strigăm ţie, zicând : Binecuvântată eşti Fecioară, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.
 
   Slujind cu sfinţenie întru buna-credinţă lucrarea cea sfântă de taină a lui Hristos, tu te-ai adus lui Dumnezeu jertfă cuvântătoare, jertfă primită, şi bineplăcută, prinos deplin, Policarpe de trei ori fericite.
 
   Întru cărunteţe, şi întru adâncime de bătrâneţe, ai arătat bărbăţie de tinereţe, cu puterea Crucii ridicându-ţi cugetul tău către lupte dumnezeieşti, lauda Sfinţiţilor Mucenici ai lui Hristos, de Dumnezeu cugetătorule Policarpe.
 
   Întărindu-te cu Crucea, şi după vrednicie fiind îmbrăcat cu podoaba Ierarhiei, Părinte, ai intrat în Biserica lui Dumnezeu, să te arăţi cu sângele tău lui Hristos, Cel ce este mai-marele păstorilor.
 
 
   Junghiindu-te pentru Hristos, ca un berbece ales, arătătorule de cele sfinte, te-ai arătat următor patimilor Lui, şi te-ai făcut părtaş slavei împreună cu Dânsul şi moştenitor, Împărăţiei Lui.
 
   Fii mie stâlp de foc în chip de lumină, şi nor luminos povăţuindu-mă către moştenirea cea cerească, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară fără prihană, ca pe unul ce sunt rătăcit în pustia vieţii.
 
 
   Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o au prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Pomenirea ta Părinte cea purtătoare de lumină răsărind, luminează sufletele celor ce o săvârşesc pe dânsa cu bunăcredinţă, dumnezeiescule, şi pe toţi îi faci părtaşi dumnezeieştii arătări de lumină pe care cu laude, o fericim după vrednicie, cugetătorule de Dumnezeu.
 
   Stând înaintea Scaunului Stăpânului împreună cu ceata cea de sus a sfinţilor îngeri, roagă-L pe Dânsul ca să ajungem noi la patima cea mântuitoare, şi învierea Lui săvârşindu-o luminat cu multe feluri de bunătăţi.
 
   Priceperea Sfintei Treimi, Părinte nu ţi se vede ca mai-nainte prin însemnări, ci de faţă, ca unul ce eşti cu inimă curată, şi scuturat de materie, şi dezlegat de legăturile stricăciunii, fericite Policarpe preamărite.
 
 
   Pe tine Părinte ca pe unul ce porţi cunună, şi ai primit daruri de biruinţă din dreapta cea dumnezeiască, şi ai săvârşit luptele, şi te-ai umplut de lumină, Policarpe înţelepte, crezând noi, cu osârdie te punem pe tine înainte-rugător către Hristos.
 
   Ca pe o Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, şi Maica Cuvântului, şi ca pe una ce eşti nouă pricinuitoare de viaţă veşnică, şi dumnezeiască, ca pe ceea ce ne-ai răsărit nouă pe Soarele dreptăţii, noi credincioşii cu un cuget întru cântări toţi te slăvim.
 
 
   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.
 
 
   Multe roduri ai adus lui Hristos, înţelepte Policarpe; pe oamenii care prin tine s-au izbăvit din înşelăciunea dracilor, sfinţite mărite Mucenice, care eşti întocmai cu îngerii, şi împreună-locuitor cu Apostolii, cu care pomeneşte-ne Părinte, pe cei ce te cinstim cu dragoste.
 
 
   S-a surpat Maică Fecioară, peretele îngrădirii cel din mijloc, şi noi oamenii cei muritori ne-am împreunat cu îngerii, prin naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu; şi acum întăreşte-ne pe noi să postim, şi să ajungem a ne închina curat Învierii celei de a treia zi a Fiului tău.
 
 



 
   Bucură-te sfinţite Cap, şi de lumină purtător, şi de îngeri cinstit, care cu sabia ai fost tăiat dedemult, şi cu ascuţite mustrări ai tăiat ruşinea necurăţiei. Izvorule care cu minunile adăpi pe credincioşi, cela ce ai vestit venirea Mântuitorului cea de mântuire, şi pogorârea Duhului dedemult ai văzut peste Dânsul rămânând, care legii celei vechi şi celei noi cu Darul ai mijlocit; pe Hristos roagă-L, să dăruiască sufletelor noastre mare milă.
 
   Capul înainte Mergătorului, cel ascuns oarecând în vas de lut s-a arătat din sânurile pământului, ieşind la arătare, care şi râuri de tămăduiri izvorăşte. Pentru că în ape a spălat capul celui ce acoperă acum cu ape cele mai pe deasupra, şi izvorăşte oamenilor dumnezeiască iertare. Deci pe acesta ce este după adevăr mărit, să-l fericim, şi întru aflarea lui cu bucurie să prăznuim, care pe Hristos roagă, să dăruiască lumii mare milă.
 
   Capul care a propovăduit pe Mielul lui Dumnezeu, Cel ce S-a arătat cu trup şi tuturor căile pocăinţei cele de mântuire cu dumnezeieşti porunci le-a adeverit cel ce mai-nainte, călcarea de lege a lui Irod o a mustrat, şi pentru aceasta s-a tăiat de la trup, şi până la o vreme luând ascundere, ca un soare luminos ne-a răsărit nouă, care a strigat : Pocăiţi-vă, şi la Hristos acum vă apropiaţi, întru umilinţa sufletului, la Cel ce dă lumii mare milă.
 
   Comoara dumnezeieştilor daruri, capul tău cel de Dumnezeu păzit, înainte Mergătorule, din sânurile pământului a răsărit, pe care noi cu credinţă primindu-l, şi închinându-ne, strălucite, ne îmbogăţim prin tine Botezătorul lui Hristos, cu preamărite minuni, şi cu iertare de greşeli.
 
   Cine nu te va ferici pe tine, Preasfântă Fecioară, sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta, că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, Acelaşi din tine cea Curată a ieşit negrăit întrupându-Se, din fire Dumnezeu, fiind, şi cu firea Om făcându-Se pentru noi, nu în două fețe fiind despărţit, ci în două firi neamestecat fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L Curată cu totul fericită, să se mântuiască sufletele noastre.
 
   Aşa grăieşte Domnul : Mângâiaţi mângâiaţi pe poporul meu, grăieşte Dumnezeu. Preoţilor, grăiţi Ierusalimului în inimă, mângâiaţi-l pe dânsul. Că s-a plinit dosădirea lui, că s-a iertat păcatul lui, că a luat din mâna Domnului îndoite pentru păcatele sale. Glasul celui ce strigă în pustie. Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Dumnezeului nostru. Toată valea se va umple, şi tot muntele şi dealul se va pleca şi vor fi cele strâmbe drepte, şi cele colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului şi va vedea trupul mântuirea lui Dumnezeu. În munte înalt te suie, cela ce binevesteşti Sionului, înalţă întru tărie glasul tău, cela ce propovăduieşti Ierusalimului, înalţă nu te teme. Eu sunt Domnul Dumnezeu, Eu voi auzi Dumnezeul lui Israil, şi nu voi lăsa pe ei. Ci voi deschide din munţi ape, şi prin mijlocul câmpiilor, fântâni, şi voi face pustia întru bălţi, şi pământul cel însetoşat întru izvoare de ape. Veselească-se Cerul deasupra şi norii să roureze dreptate, să răsară pământul şi să încolţească, milă şi dreptate să arate împreună. Glas de veselie spuneţi, şi faceţi să se audă aceasta până la marginile pământului. Ziceţi : Izbăvit-a Domnul pe robul Său Iacov, şi de vor însetoşa în pustie, scoate-va lor apă din piatră. Veseleşte-te cea stearpă, care nu naşti; glăsuieşte şi strigă, care nu aveai durere, că mai mulţi sunt fiii celei lăsate, decât ai celeia ce are bărbat.
 
   Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul : Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta. Şi va veni la Biserica Sa Domnul, pe Care voi căutaţi. Şi cine va putea suferi ziua venirii Lui ? Sau cine va putea sta întru vederea Lui ? Pentru că Acela va veni ca focul ce topeşte şi ca iarba nâlbitorilor. Şi va şedea tocind, şi curăţind ca argintul şi aurul. Şi va veni la voi cu judecată, şi va fi mărturie grabnică asupra făcătorilor de rău, şi asupra curvarilor, şi asupra celor ce jură strâmb cu numele Lui, şi asupra celor ce nu se tem de Dânsul, zice Domnul Atotţiitorul. Pentru că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, şi nu Mă schimb, şi voi feciorii lui Iacov. Depărtatu-v-aţi de lege şi nu o aţi păzit. Pentru aceasta întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce la voi, zice Domnul Atotţiitorul. Şi vor ferici pe voi toate limbile, şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, Cela ce voi judeca între cel drept, şi între cel fărădelege, în ziua aceea. Deci cunoaşte-ţi şi vă aduceţi aminte de legea lui Moise robul Meu; precum v-am aşezat vouă în Horeb porunci şi dreptăţi, către tot poporul lui Israil. Şi iată Eu voi trimite vouă pe Ilie Tesviteanuî, mai-nainte până ce va veni ziua Domnului cea mare şi luminată. Carele va întoarce inima tatălui spre fiu, şi inima omului spre vecinul lui. Ca venind să nu bat pământul fără veste, zice Domnul Atotţiitorul, Dumnezeul cel sfânt al lui Israil.
 
 
   Dreptul de va ajunge să se săvârşească, întru odihnă va fi. Dreptul murind va osândi pe necuraţii cei vii. Că vor vedea sfârşitul dreptului, şi nu vor cunoaşte ce a sfătuit pentru dânsul Dumnezeu. Că va arunca Domnul pe cei necuraţi jos fără de glas şi-i va clinti pe dânşii din temelii, şi până la cel de pe urmă se vor pustii întru durere şi pomenirea lor va pieri. Că vor veni întru cugetul greşelilor sale spăimântaţi, şi-i vor mustra pe dânşii împotrivă fărădelegile lor. Atuncea va sta cu multă îndrăzneală dreptul înaintea feţei celor ce l-au necăjit pe dânsul, şi a celor ce au lepădat ostenelile lui. Şi văzându-l pe el, se vor tulbura cu multă frică, şi se vor îngrozi de minunată mântuirea lui. Că vor zice întru sine căindu-se, şi întru nevoinţa duhului vor suspina şi vor zice : Acesta este pe care l-am avut oarecând de râs, şi întru pildă de ocară, noi ceşti fără de minte. Viaţa lui o am socotit nebunie, şi sfârşitul lui fără de cinste. Şi cum s-a socotit între fiii lui Dumnezeu, şi între sfinţi soarta lui este; rătăcit-am dar din calea adevărului, şi lumina dreptăţii nu ne-a strălucit nouă, şi soarele nu ne-a răsărit nouă. Umplutu-ne-am de cărările fărădelegii şi ale pierzării, şi am umblat pe căi neumblate iar calea Domnului nu o am cunoscut.

 
   Veniţi credincioşii să cinstim cinstitul cap al Botezătorului cel tăiat cu sabia, întru aflarea lui astăzi întâmpinându-l, şi toți cu cântări cinstindu-l din dragoste, daruri nouă de tămăduiri să luăm; pe care nebunul Irod dedemult l-a tăiat, cu înfierbântarea Irodiadei împreunându-se.
 
 
   Precum aurul din pământ, aşa din pământ s-a ivit capul Mergătorului înainte, în năstrapă strălucind şi grăind luminos, şi mustrând preacurvirea lui Irod şi uciderea, şi cu raze luminând gândurile noastre; pe care sărutându-l cu credinţă, astăzi îl cinstim cu cântări, ca pe cel ce se roagă lui Dumnezeu pentru noi.
 
 
   Ca o dumnezeiască comoară ascunsă fiind dedemult în vas de lut capul Botezătorului, astăzi s-a descoperit marginilor, ca o bogăţie vărsând din sine izvoare de tămăduiri, bolile vindecând şi sufletele luminând. Pentru aceasta, darul de toată veselia luând toți, pe Mergătorul înainte al lui Hristos să-l lăudăm.
 
   Preacinstitul vas al dumnezeieştilor gânduri, capul tău care mai-nainte luminat a văzut taina Fiinţei celei negrăite ca dintr-un pântece de Maică din vistieriile pământului astăzi a răsărit, Ioane preaslăvite, şi a umplut de mireasmă toată partea cea de sub soare, dând din sine mir de sfinţenie, care duhovniceşte şi acum propovăduieşte calea mântuirii, şi Mântuitorului tuturor se roagă, pentru sufletele noastre.
 
   O minune mai nouă decât toate minunile cele dedemult, că cine a cunoscut să fi născut Maică fără bărbat, şi să poarte în braţe pe Cel ce cuprinde toată făptura; a lui Dumnezeu este voia, Cel ce S-a născut, pe Care ca pe un Prunc, Preacurată, în braţele tale purtându-L, şi îndrăzneală ca o Maică către Dânsul câştigând, nu înceta a-L ruga pentru cei ce te cinstesc, ca să miluiască sufletele noastre.
 
 
   Din pământ răsărind capul Mergătorului înainte, razele nestricăciunii de tămăduiri, străluceşte credincioşilor. De sus adună mulţimea îngerilor, jos cheamă împreună neamul omenesc, cu un glas să înalţe slavă lui Hristos Dumnezeu.
 
   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată şi Crucea de bunăvoie pentru noi primind; prin care, înviind pe cel dintâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

 
   Ca o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Proorocule şi înainte Mergătorule. Deci toţi împreună adunându-ne la această aflare, cu cântări de Dumnezeu glăsuitoare, lăudăm pe Mântuitorul, Cel ce mântuieşte viaţa noastră cu rugăciunile tale. De două ori.
 
   Lăudă-mu-te pe tine Mireasă a lui Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, slăvim naşterea ta cea necuprinsă, prin care ne-am izbăvit de înşelăciunea dracilor şi de toată scârba, Născătoare de Dumnezeu Stăpână şi cu credinţă strigăm : Mântuieşte turma ta, una Prealăudată.
 
 
   Ieşind ca aurul din metaluri sfinţit capul tău cu preaslăvire, din sânurile pământului cele neapuse, a îmbogăţit tot gândul credincioşilor cu dumnezeiasca cunoştinţă; acum strigând după obicei : Pocăiţi-vă ! Căruia închinându-ne, Mergătorule înainte, pe Hristos cu glas mare prin credinţă Îl slăvim. De două ori.
 
 
   Nu vom tăcea niciodată Născătoare de Dumnezeu cu mulțumire a lăuda din suflet milele tale, Stăpână, noi robii tăi, strigând şi zicând : Preasfântă Fecioară, grăbeşte, şi ne mântuieşte pe noi, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, şi de toată îngrozirea; că tu eşti folosirea noastră.
 
 
   Capul Botezătorului era ascuns, ca un mărgăritar în vas de apă, şi iar acum ca un sfeşnic luminat de Dumnezeu, fiind înfrumuseţat străluceşte, făcând minuni în toată lumea ca un luceafăr răsărind cu bună-cuviinţă, Mergătorul înainte al Soarelui, iarăşi vestind nouă lumina cea neînserată, strigând : lată Mielul lui Dumnezeu. De două ori.
 
   Mulţumim ţie pururea Născătoare de Dumnezeu, şi te slăvim Curată, şi ne închinăm lăudând naşterea ta, ceea ce eşti plină de daruri, strigând neîncetat : Miluieşte-ne pe noi Fecioară preamilostivă, ca o bună, şi ne scoate de la draci, şi de la răspunsul cel înfricoşat în ceasul întrebării; ca să nu ne ruşinăm robii tăi.
 
 
 
 
   Cinstitul cap al Botezătorului Tău, Doamne, care oarecând în tipsie a vădit necurăţia lui Irod cea fărădelege, şi a propovăduit pocăinţa tuturor credincioşilor, din vistieriile pământului arătându-se, se pune înaintea celor ce vin la dânsul cu credinţă, şi cu frică se ating, şi se închină cu dragostea sufletului, dăruindu-le dezlegare de greşeli şi dându-Ie trebuinţele cererilor şi mare milă.
 
 
    Iar de va fi în post, se Iasă Canonul Născătoarei de Dumnezeu şi se cântă numai Canonul Înainte-mergătorului, cu Irmosul pe 8. Catavasie : Deschide-voi gura mea...; iar unde vine Tripezneţul cântăm Canonul Mergătorului înainte; cu Irmosul pe 6, şi Tripezneţul pe 8, şi Catavasia Triodului.
 
 
   Cu voia Ta, Doamne, întru învârtoşare pământească s-a schimbat firea apelor, cea mai-nainte lesne vărsătoare. Pentru aceasta neudat pedestru trecând Israil, cântă Ție cântare de biruinţă.
 
   Apa nemuririi născând Fecioară, apă de vindecare dă-mi mie, ca să spele toate patimile cele purtătoare de moarte, ale sufletului şi ale trupului meu.
 
   Născătoare de Dumnezeu pe poporul tău, cel ce cu dragoste cântă măririle tale, păzeşte-l, şi-l izbăveşte de stricăciune. Că tu Curată eşti tuturor folositoare, şi povăţuitoare şi întărire.
 
   Fecioară, care ai născut adâncimea milostivirii, luminează sufletul meu cu strălucirea, ta cea purtătoare de lumină, ca după vrednicie să laud adâncul minunilor tale.
 
   Preacurată Fecioară, ceea ce ai născut lumii Soarele dreptăţii, goneşte întunericul de la cei ce cu credinţă te laudă pe tine.
 
 
   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.
 
   Veniţi cu limbă bine lăudătoare şi cu duh preaputernic, lăudând din buze curate, pe Mergătorul înainte, glasul Cuvântului, cu cântări duhovniceşti credincioşii să-l proslăvim.
 
   Cu aşezământ de pace se alină, şi cu mulţimi nenumărate, de cei ce strigă ţie cântare de peste an, Biserica lui Hristos întru bună stare se adaugă, înainte Mergătorule.
 
 
   Cel de la Dumnezeu dăruit nouă ca o comoară nefurată, capul Mergătorului înainte cel de Dumnezeu purtător, toţi credincioşii adunându-ne, cu cântări după vrednicie să-l cinstim.
 
   Pe al tău Făcător primindu-L, pe Cel ce S-a întrupat mai presus de minte, precum însuşi a voit, din pântecele tău mai presus de fire, Curată, a toată făptura Stăpână te-ai arătat.
 
   Cela ce ai întărit cerurile cu cuvântul şi temelia pământului o ai întemeiat peste ape multe, întăreşte mintea mea întru voia Ta, Iubitorule de oameni.
 
   Dăruieşte nouă dezlegare păcatelor noastre Preacurată Fecioară, prin rugăciunile tale cele de Maică, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cuvântul întrupat.
 
   Înviază-mi mintea mea cea moartă Preacurată Fecioară, cu lucrarea Celui ce cu adevărat S-a născut din tine, pururea Fecioară.
 
   Cu veselie glasul lui Gavriil strigăm ţie Preacurată : Bucură-te Fecioară nădejdea tuturor; bucură-te a lui Dumnezeu Mireasă.
 
   Cei ce am cunoscut dumnezeiască naşterea ta, ne-am întărit, şi ne-am îmbogăţit cu folosinţa ta Fecioară, strigând : Sfânt eşti Doamne, Cel ce izbăveşti sufletele noastre.
 
   Nu este sfânt, precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule; şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
   Pântecele cel neroditor, dumnezeiască odraslă te-a născut pe tine, slăvitul logoditor al Bisericii celei din păgâni, care o ai logodit pe dânsa lui Hristos Dumnezeu, Mirelui celui adevărat.
 
   Glasul tău cel de Dumnezeu grăitor, înainte Mergătorule Ioane, nici prin sabie nu l-a putut opri ticăloasa prea-curvă; că dumnezeiescul tău cap l-ai arătat nouă din pământ.
 
 
   Prăznuind luminat cetatea care te iubeşte, se veseleşte, ca ceea ce a aflat bogăţie de taină, şi izvor de tămăduiri neîmpuţinat, capul tău, înainte Mergătorule.
 
   Minunea dumnezeieştii naşterii tale, Preacurată, covârşeşte toată rânduiala firii, că pe Dumnezeu mai presus de fire L-ai zămislit în pântece, şi născându-L ai rămas pururea Fecioară.
 
 
   Ca o comoară în vistierie fiind pus capul Mergătorului înainte, se păzea în vas de apă ascunzându-se glasul Cuvântului, ca nişte grâu acoperit în adâncul pământului, a înflorit rodind dumnezeiască viaţă. A acestuia aflare toţi să o cinstim, slăvind pe Hristos, Cel ce i-a dat lui Dar, ca să izvorască tămăduiri. De două ori.
 
   Porunca cea cu taină luându-o întru cunoştinţă, cel fără de trup în casa lui Iosif degrab a stătut înainte, zicând celeia ce nu ştie de nuntă : Cel ce a plecat cerurile cu pogorârea, încape fără de schimbare tot întru tine. Pe Care şi văzându-L în pântecele tău luând chip de rob, mă spăimântez a striga ţie : Bucură-te Mireasă care nu ştii de mire.
 
   Acoperit-au cerurile Hristoase Dumnezeule întru iconomia Ta, bunătatea nespusei înţelepciunii Tale, Iubitorule de oameni.
 
   Mântuieşte-mă Fecioară pe mine, cel ce cu credinţă năzuiesc la acoperământul tău, şi prin cercetarea ta cea fierbinte, dăruieşte-mi intrările vieţii.
 
   Stăpână Preacurată du rugăciunile, Domnului, Celui ce S-a întrupat din preacuratele tale sângiuri, ca să mântuiască de toată primejdia pe poporul tău, pururea Fecioară.
 
   Preacurată Stăpână folositoarea lumii cea bună, nu mă lepăda pe mine ticălosul, care alerg acum sub acoperământul tău, ci mă primeşte rogu-mă.
 
   Preasfântă Marie, ceea ce eşti adevărat cort al sfinţeniei, sfinţeşte-mi sufletul meu cel spurcat, şi-l fă părtaş dumnezeieştii slave.
 
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul; cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cântă, strigând : Din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
   Fost-ai pecete legii vechi cu adevărat, Preafericite, şi sfârşitul proorocilor te-ai numit, şi cinstit credincer celei noi te-ai arătat, Mergătorule înainte.
 
   Cu haine de păr, Mergătorule înainte, după obişnuinţă ai suferit, a-ţi acoperi cinstitul şi slăvitul tău cap, ca cu o îmbrăcăminte de haină împărătească, bucurându-te.
 
 
   Cu raza Dumnezeiescului Duh, înainte Mergătorule, roagă-te, să se lumineze cetatea, care te cinsteşte pe tine totdeauna; şi întru pomenirea ta Înţelepte, împreună cu îngerii să se bucure.
 
   Mort m-a arătat pe mine mâncarea cea din pom, iar Pomul vieţii din tine Preacurată arătându-Se, m-a înviat, şi desfătării raiului moştenitor m-a aşezat.
 
 
   Noapte neluminoasă necredincioşilor eşti Hristoase, iar credincioşilor luminare, întru desfătarea dumnezeieştilor Tale cuvinte. Pentru aceasta la Tine mânec, şi laud Dumnezeirea Ta.
 
   Pe mine cel cuprins şi îngreuiat cu somnul păcatelor, deşteaptă-mă Preacurată, prin dumnezeiască deşteptată rugăciunea ta, Mireasă a lui Dumnezeu.
 
   Dă-mi mână de ajutor mie, celui ce alerg către tine, Preacurată, şi mă spală de toată spurcăciunea răutăţii, şi de dureri mă mântuieşte prin rugăciunile tale, Maica lui Dumnezeu.
 
   Frumuseţea ta Doamnă cea cu dumnezeiască cuviinţă, preabună şi preadulce, iubindu-o Stăpânul, întru tine, Fecioară, S-a sălăşluit.
 
   Pe cei ce te mărturisesc pe tine Împărăteasa Cerului şi pământului, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, învredniceşte-i, să dobândească împărăţia cea netrecătoare a raiului.
 
 
   Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-Ie, ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greşelilor.
 
   Nu ai fost Botezătorule trestie pururea clătinată de vânturile ispitelor vrăjmaşului, ci stâlp nemişcat dumnezeiescului norod. Că cu puterea lui Ilie şi a Duhului te-ai arătat.
 
   Cel ce se leapădă de Dumnezeire, şi micşorează slava lui Hristos, Celui ce S-a botezat de tine, şi dumnezeiescul tău Dar tăinuieşte, după dreptate din dumnezeieştile curți se izgoneşte.
 
 
   Deschis-ai, celor ce te laudă pe tine cu dragoste, mărite Mergătorule înainte, uşa izvorului celui îndestulat şi dumnezeiesc, Care izvorăşte apele dumnezeiescului Dar, şi râuri de tămăduiri, care pe toți veselesc.
 
   Purtând înţelegătoare podoaba preafrumosului tău suflet, Mireasă lui Dumnezeu te-ai făcut, pecetluită fiind cu fecioria, Curată, şi cu raza curăției lumea luminând.
 
 
   Iona din pântecele iadului a strigat : Scoate din stricăciune viaţa mea. Iar noi strigăm Ție : Întrutot puternice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
 
   Singură eşti, care ne-ai izvorât nouă apa mântuirii, singură eşti Preacurată, care ai stins aprinderea înşelăciunii, rourând cunoştinţa cea adevărată robilor tăi.
 
   Ceea ce eşti cetate însufleţită a Dumnezeului nostru, scapă turma ta din jugul barbarilor, celor fără de Dumnezeu, de cutremur şi de nevoi, şi din toată ispita.
 
   Preasfântă şi purtătoare de lumină uşa Darului, luminând toată lumea cu strălucitoare lumina ta, Fecioară, luminează pe cei ce te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
 
   Tămăduieşte Preacurată neputinciosul meu suflet, care pătimeşte fără de vindecare, prin amăgirile vieţii şi cu înconjurările multor păcate.
 
 
   Marea vieții văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viața mea, mult-Milostive.
 
   Prooroc te-a chemat pe tine adevărul Hristos şi mai presus decât proorocii, Botezătorule şi Mergătorule înaintea vieții, că pe Acela ai văzut, pe care proorocii şi legea mai înainte L-au vestit.
 
   N-a suferit a se ascunde izvorul minunilor, vistieria Darului, măritul tău cap, Botezătorule, Proorocule şi înainte Mergătorule, ci arătându-se, izvorăşte izvoare de tămăduiri.
 
 
   Preafericită lauda şi podoabă luminată, şi pavăză de mântuire, această iubitoare de Hristos şi slăvită cetatea ta, pune înainte cinstitul şi dumnezeiescul tău cap, înainte Mergătorule.
 
   Marele între prooroci Moise, mai înainte te-a însemnat pe tine sicriu, şi masă şi sfeşnic, şi năstrapă cu închipuire, însemnând întruparea Celui de sus, cea din tine Maică Fecioară.
 
 
   Proorocule al lui Dumnezeu şi Mergătorule înainte al Darului, capul tău ca un trandafir preasfinţit din pământ aflându-l, tămăduiri totdeauna luăm, pentru că iarăşi ca şi mai înainte, în lume propovăduieşti pocăinţa.
 
 
   De la Domnul mărturie luând Ioane, mai presus decât toţi oamenii ai fost. Pentru aceasta a-ţi aduce ţie cântări de laudă mă spăimântez, însă din dragoste nevoindu-mă, a începe cântare îndrăznesc. Pentru aceasta să nu mă socoteşti nevrednic, a-mi fi mie ajutător, Prealăudate, ca să pot încununa creştetul tău cel sfânt, de trei ori fericite, că tu în lume propovăduieşti pocăinţa.
 
 
Stih : Din pământ cinstitul său cap Mergătorul înainte scoţându-ne.
Ca să facem roduri vrednice iarăşi este sfătuindu-ne.
Cel ce a botezat mai înainte mulţimile în izvoarele apelor.
Arătându-se acum botează cu izvoarele minunilor.
În a douăzeci şi patra zi s-a arătat preamărit.
Capul Mergătorului înainte cel cinstit.
 
   Cinstitul acesta, şi de îngeri socotitul cap întâiaşi dată s-a aflat, după bunăvoirea şi arătarea Sfântului Ioan Mergătorului înainte, de doi oarecari monahi, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre închinăciunea purtătorului de viaţă mormânt al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la aceşti monahi luându-l oarecarele olar, l-a adus în cetatea Emesenilor, şi cunoscând olarul cum că prin mijlocirea Sfântului cap avea bună norocire, îl cinstea negrăit. Deci când era să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iarăşi după moartea acelei femei, Sfântul acela cap a căzut de la unii la alţii. Iar mai pe urmă a ajuns la oarecarele Eustatie monah şi preot, care era la un gând cu eresul arienilor. Carele gonindu-se de dreptcredincioşi de la acea peşteră ce locuia, căci precupea tămăduirile, care se făceau de Sfântul cap, şi le scria la eresul lui, şi din voia lui Dumnezeu a rămas în peşteră cinstitul cap, şi a fost ascuns acolo într-acea peşteră mică, până în vremea lui Marcel ce era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentian cel tânăr şi a lui Uranie episcopul Emesiei. Deci atunci descoperindu-se multora pentru cinstitul cap, s-a aflat a doua oară, şi era într-o cameră de lut, care s-a adus şi s-a pus în biserică de episcopul Uranie, făcând prea multe tămăduiri şi preaslăvite minuni. Şi se face prăznuirea acestuia în sfânta sa proorocească biserică ce este în Forachia.
 
   Cu ale înainte Mergătorului Tău rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte, Amin.
 
 
   Cuptorul cel ce ardea cu foc dedemult, tinerii izvorâtor de rouă l-au arătat, pe unul Dumnezeu lăudându-L şi zicând : Preaînălţat eşti Dumnezeul părinţilor, şi preaslăvit.

   Fecioară, ceea ce ai născut Focul Dumnezeirii, arde uscăciunea patimilor mele, şi cu lumina pocăinţei străluceşte-mă pe mine, Preacurată, rogu-mă.
 
   Nestricată Fecioară mântuieşte-ne pe noi din stricăciune. Însufleţite palat al lui Dumnezeu, arată-ne pe noi case sfinte Dumnezeiescului Duh, care în Bisericile tale neîncetat te lăudăm pe tine cu credinţă.
 
   Izvoare de tămăduiri tuturor izvorăşti, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut Izvorul vieţii, ci cu rugăciunea ta cea caldă curăţeşte-mă de spurcăciuni, dumnezeiască Mireasă.
 
   Toate semnele dumnezeieștii tale nașteri văzându-le dumnezeieștii prooroci, cu bucurie laudă strigând : Prealăudate Dumnezeul părinților, bine ești cuvântat.
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Cel ce a odrăslit din Fecioară, pe tine te-a numit a fi mai presus decât toţi cei născuţi din femei, căci ca un fără de trup, şi întocmai cu îngerii pe pământ ai vieţuit, strigând Lui : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Pe Cel ce S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, L-ai cunoscut din pântecele cel sterp, şi răspunzând prin glasul Maicii Tale, înainte Mergătorule, săltând ai strigat Lui : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Fericitu-s-a cu adevărat între cetăţi această cetate preaslăvită, câştigându-te pe tine păzitor de cetate, Mergătorule înaintea lui Hristos. Pentru aceasta prăznuind strigă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Din tine Maică Fecioară, Lumina cea curată a răsărit la toată lumea, că tu pe Dumnezeu Ziditorul tuturor L-ai născut, pe Care roagă-L Preacurată, să ne trimită nouă credincioşilor mare milă.
 
   Pe Împăratul slavei Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvintează puterile cerurilor, şi se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, noroade preaînălțați-L în veci.
 
   Cel neajuns, Stăpânul tuturor, pe care nu-L încap cerurile, Născătoare de Dumnezeu, încape în pântecele tău Fecioară, drept aceea credincioşii cu dragoste pe tine te înălţăm în veci.
 
   Preasfântă Fecioară, văzându-te pe tine Biserica înfrumuseţată, şi prealuminată cu tot felul de bunătăţi ale Celui Preaînalt, cu credinţă te lăudăm, şi te slăvim întru toţi vecii.
 
   Pe Dumnezeu, Cel ce L-ai născut, roagă-L Fecioară, ca să trimită mântuire şi stricare scârbelor şi grabnică schimbare de neputinţele cele cumplite şi Dar veşnic celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine întru toţi vecii.
 
   Din tine a răsărit Soarele dreptăţii, celor ce şed întru întunericul dezmierdărilor, şi pe tine lumină te-a făcut Prealăudată Curată. Drept aceea Născătoare de Dumnezeu după datorie te lăudăm pe tine întru toţi vecii.
 
 
   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă o ai ars, că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Trimis a fost Mergătorul înainte, glasul cel ce strigă în inimile cele pustiite, întemeind credinţa cea dreaptă a Fiului lui Dumnezeu, Celui ce este adevărat Dumnezeu, pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Gătiţi calea Domnului, grăieşte şi acum Mergătorul înainte, pentru sfinţenie; că Acesta venind, cu Tatăl şi cu Duhul, Se va sălăşlui în inimile voastre în veci.
 
 
   Prin auzul glasului Părintelui, şi prin vederea Dumnezeiescului Duh cu ochii, şi cu totul prin pipăire pe tine mâna punându-şi Mergătorul înainte, Hristoase, purtător de Dumnezeu s-a făcut.
 
   Sfeşnic cu raze de aur mai-nainte te-a închipuit pe tine, ceea ce ai primit negrăit Lumina cea neapropiată, care cu cunoştinţa Aceluia luminezi toate; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Ceea ce nu prin ispitirea stricăciunii ai purtat în pântece, şi Cuvântului Celui întrutot meşter trup i-ai împrumutat, Maică neispitită de bărbat, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, locaşul Celui nesuferit, încăperea Celui nemărginit, a Făcătorului tău, pe tine te slăvim.
 
   Arătatu-te-ai mai sfinţită decât puterile cele de sus; că ai născut pe Ziditorul tuturor, Maică neispitită de nuntă, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare; pentru aceasta împreună cu îngerii te slăvim pe tine, lăudând neîncetat măririle tale.
 
   Toți cei ce aleargă cu credinţă întru Sfântă Biserica ta Fecioară, se înnoiesc de păcatele cele vechi, şi după datorie toți te slăvim pe tine Preacurată.
 
   Fecioară ceea ce ai dezlegat din dureri pe Eva prin preacurată naşterea ta, Doamnă, dezleagă-mi şi mie durerile patimilor sufletului şi ale trupului.
 
   Cu adevărat mai presus decât toată făptura eşti Fecioară, că pe Ziditorul tuturor trupeşte nouă L-ai născut; pentru aceasta ca o Maică a însuşi Stăpânului, porţi stăpâneşte asupra tuturor biruinţă.
 
 
   Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Care slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
 
   Cu adevărat plinirii celor zece porunci Mergătorule înainte, tu păzitor tare fiind, după asemănare de la Hristos te-ai cinstit, cu zecime de daruri. Pentru aceasta pe tine tăinuitor Cuvântului, şi prieten ştiindu-te, te fericim.
 
   Prooroc al lui Hristos, şi Apostol, şi înger, şi Mergător înaintea dumnezeieştii întrupării, Botezător şi preot, şi Mucenic credincios, şi propovăduitor celor din iad tu ai fost şi îndreptător celor ce iubesc fecioria, şi a pustiei odraslă.
 
 
   Necredinţa sufletului preotului, se vădeşte prin mintea mâinii celei amorţite. Iar odrăslind iarăşi credinţa, şi capul tău arătându-se, Fericite, mâna cea uscată se înnoieşte.
 
 
   Tămăduiri de boli să luăm, la strălucita Biserică a Mergătorului înainte alergând. Că într-însa vin cetele îngereşti, şi duhurile tuturor drepţilor, Stăpâna cu Botezătorul Ioan, tămăduiri dăruind.
 
 
   N-a suferit pământul, spre mai mult a ascunde capul tău. Căci cu glasul celui ce strigă, tu aflarea lui, cu oarecare chip o ai vădit, Ioane Mergătorule înainte, întru care te lăudăm pe tine.
 
 
   Răsărit-a luminatul şi cinstitul tău cap din sânurile pământului cele ascunse, înainte Mergătorule Ioane, sfeşnice al Luminii celei fără materie. A căruia aflare cu dragoste săvârşind, te rugăm ca să aflăm dezlegare de cele rele, şi să săvârşim lesne vremea postului, prin rugăciunile tale, Prealăudate, Botezătorule al Mântuitorului.
 
   Se mângâie Preacurată, de Dumnezeu întelepţită adunarea credincioşilor slujind, şi cu credinţă lăudându-te pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta prin rugăciunile tale, dă-ne nouă, să săvârşim curgerea postului cu dumnezeiască cuviinţă. Şi cinstitei Cruci să ne închinăm, şi patimilor celor mântuitoare ale Fiului şi Dumnezeului tău.
 
 
   Deschis-a uşile postului preacinstit capul tău, Prealăudate, şi preadulce hrana dumnezeieştilor daruri a pus înaintea tuturor. Cărora împărtăşindu-ne cu credinţă iuţimea postului o îndulcim, şi cu credinţă te lăudăm pe tine şi strigăm lui Hristos Dumnezeu : Iisuse Atotputernice Mântuitorul sufletelor noastre. De două ori.
 
   Miruri ca nişte ape pururea curgătoare, izvorând capul Mergătorului înainte, şi pe masa cea de taină dumnezeiască astăzi punându-se, dă mireasmă duhovnicească şi goneşte scârba, necazurile, şi umple de veselie pe toți, cei ce strigă cu credință : Iisuse Atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.
 
   Tăiat-a capul tău ca o sabie prea ascuţită, capetele vrăjmaşilor celor fărădelege, şi a izvorât dumnezeieşti daruri de tămăduiri tuturor, celor ce sunt în lege bună. Şi pentru aceasta cu credinţă te lăudăm pe tine Ioane, prietenul şi înainte Mergătorul Ziditorului, şi strigăm către Dânsul cu dinadinsul : Iisuse Atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.
 
   Preacinstit capul Botezătorului Tău, Doamne, care s-a arătat astăzi din pământ cu glas de laudă primindu-l cu credinţă, spre rugăciune Iubitorule de oameni aducându-l noi păcătoşii robii Tăi ne rugăm Ție : Ca să dobândim printr-însul în ziua judecăţii de la Tine curăţire şi mare milă.
 
 
   Iubitorule de bine Dumnezeule şi Mântuitorule, pe robii Tăi mântuieşte-i de toată asupreala cea cumplită; pentru rugăciunile înainte Mergătorului, şi ale tuturor sfinţilor, şi pentru rugăciunile Maicii Tale.
 
   Cinstitul cap al Botezătorului Tău, Doamne, care oarecând în tipsie fiind a vădit necurăţia cea fărădelege a lui Irod, şi a propovăduit pocăinţa tuturor credincioşilor, din vistieriile pământului arătându-se, se pune înaintea celor ce vin la dânsul cu credinţă şi se ating cu frică şi se închină cu dragostea sufletului, dăruindu-le dezlegare de greşeli, şi dându-le trebuinţele cererilor, şi mare milă.
 
   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii, ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână cu Mergătorul înainte, să se miluiască sufletele noastre.
 
    Fericirile din Canonul Înainte-Mergătorului Cântarea a 3-a şi a 6-a pe 8, Prochimen, glasul al 7-lea : Veseli-se-va dreptul de Domnul... Stih : Auzi Dumnezeule glasul meu.., Apostolul către Corinteni : Fraţilor, Dumnezeu care a zis să lumineze dintru întuneric lumină... Aliluia, glasul al 4-lea : Dreptul ca finicul va înflori... Stih : Răsădit fiind în casa Domnului... Evanghelia de la Matei : În vremea aceea, auzind Ioan din închisoare de lucrurile lui Iisus... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică...
 
    CADE-SE A ŞTI : De se va întâmpla Aflarea cinstitului cap al Sfântului Ioan Mergătorului înainte, în Duminica lăsatului de carne sau a lăsatului de brânză, (că se începe din Miercurea săptămânii lăsatului de carne, şi se suie până Marţi a patra săptămâna a postului celui mare) pentru toată slujba Sfântului, caută învăţătură mai pe larg la Triod, de toate pricinile, ori în ce zi se va întâmpla, din Duminica lăsatului de carne până Marţi, a patra săptămână din post, începându-se de la litera J.
 



 
   Alegând mai bine a murii, decât a trăii, Părinte, ai poruncit să se închine iarăşi icoanei Lui Hristos, şi ale tuturor sfinţilor. Pentru aceasta dar ai astupat gurile ereticilor celor ce grăiesc împotriva lui Dumnezeu multă nedreptate, precum zice David.
 
   Lepădându-te de boala iubirii de argint, ai câştigat comoara Împărăţiei celei de sus, Cuvioase de Dumnezeu cugetătorule. Pentru aceasta sicriul moaştelor tale după cuviinţă dumnezeiască, dă tuturor tămăduiri, celor ce se apropie cu credinţă, pururea pomenite.
 
   Viețuind după poruncile Domnului, pildă te-ai arătat turmei tale, Părinte Tarasie, de trei ori fericite; pentru aceasta şi acum ne păzim prin învăţăturile tale. Ci nu înceta rugându-te pentru noi, cei ce săvârşim luminată pomenirea ta.
 
   Pe Ierarhul cel adevărat şi slujitorul lui Hristos, acum după vrednicie să-l cinstim, ca pe cel ce de la Dânsul a luat Darul Duhului. Pe Tarasie arhipăstorul cel înţelept, care având îndrăzneală către Dumnezeu, se roagă să ne mântuim noi.
 
   Către milostivirea ta alerg totdeauna, către îndurările tale năzuiesc în toate zilele, lăudând şi binecuvântându-te, şi mirându-mă de multă suferirea Fiului tău, care arată pentru toate răutăţile mele, Mireasă a lui Dumnezeu.
 
 
   Fecioara cea Preacurată, dacă a văzut spânzurat pe Cruce pe Mielul, tânguindu-se, striga : Preadulcele meu Fiu, ce este această vedere nouă şi străină ? Cum, Cel ce toate le Ții în mână, Te-ai pironit cu trupul pe lemn ?
 

   Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Tarasie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 
 
   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde împărătesei Maicii; şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.
 
   Revărsându-se râurile darurilor Duhului astăzi, la pomenirea Ierarhului lui Hristos, adapă cugetele credincioşilor, şi spală patimile şi spurcăciunile sufletelor.
 
   Primind de sus îmbrăcămintea preoţiei, o ai luminat cu bunătăţile, Tarasie, şi te-ai arătat între preoţi luminător prealuminat cu Duhul, slujind lui Hristos cu sfinţenie.
 
 
   Ca pe o piatră neclintită a Ortodoxiei, ai întărit Tarasie cugetele oamenilor, ce se clătinau, şi ai cutremurat temeliile înşelăciunii, şi întăririle eresurilor le-ai surpat.
 
   Umplut-a zidirea de linişte înţelegătoare, Cel ce negrăit S-a născut din tine cu trup, Mireasă a Lui Dumnezeu, şi a încetat viforul înşelăciunii, şi ne-a îndreptat pe noi la limanul cel ceresc.
 
 
   Intrând la adâncul Scripturii celei insuflate de Dumnezeu, înțelepte Tarasie, de acolo ai scos mărgăritarul cel de mult preţ, care împărtăşindu-l turmei tale, o ai îmbogăţit pe dânsa dumnezeieşte.
 
   Cu ploile lacrimilor ai stins focul dulceţilor celor trupeşti, Cuvioase, şi ai aprins candela ta cea sufletească, ce era împodobită luminat cu untuldelemn al curăției şi al facerii de bine.
 
 
   Cu toiagul dogmelor tale cele dumnezeieşti, Înțelepte, ai gonit fiarele de la turma lui Hristos, păzindu-o pe dânsa fără stricăciune fericite Tarasie, ca să slăvească pe maimarele păstorilor.
 
   Punându-te Ziditorul pe tine Fecioară, ca pe o scară de la pământ oamenilor, prin rugăciunile tale ridică din scârbele cele mai de jos, şi din stricăciune, către viața cea fără stricăciune, pe cei ce te laudă pe tine.
 
 
   Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i; şi întru dumnezeiască slava ta, cununilor slavei învredniceşte-i.
 
 
   Împărățind împotriva patimilor trupului, după cuviinţă te-ai uns Ierarh. Şi pe cetatea ce împărățeşte toate cetăţile, cu dreaptăcredinţă o ai păstorit, fiarele eresurilor le-ai gonit, de Dumnezeu insuflate, închinăciunea cinstitelor Icoane arătând. Pentru aceasta după sfârşit ai luat Dar nesfârşit după cuviință, Ierarhe Tarasie. Drept aceea strigăm ție : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta.
 
   Ca pe o Fecioară şi care singură între femei, mai presus de fire ai născut pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omeneşti te fericim. Căci întru tine S-a sălăşluit Focul Dumnezeirii, şi ca pe un Prunc cu lapte L-ai hrănit, pe Ziditorul tuturor şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc, după vrednicie slăvesc preasfântă naşterea ta, şi cu un glas strigăm ție : Stăpână, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu cuviință laudă slava ta.
 
 
   Mieluşeaua văzând pe Cruce pe Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul se văita lăcrimând, şi cu amar strigând : Lumea se veseleşte, luând prin Tine mântuire, iar cele dinlăuntru ale mele se ard, văzând răstignirea Ta, care suferi pentru milostivirea milei, îndelung-Răbdătorule, Doamne ! Cela ce eşti noianul milei, şi izvor nedeşertat, milostiveşte-Te, şi dăruieşte iertare greşelilor, celor ce cu credinţă laudă dumnezeieştile Tale patimi.
 
 
   Dumnezeiescul sfat cel neurmat, al Celui Preaînalt, al întrupării Tale celei din Fecioară, Proorocul Avvacum înţelegându-l a strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Punând înainte pâinea cea sufletească, ai hrănit pe cei flămânzi, Tarasie cu cuvinte dumnezeieşti, şi te-ai pus pe sineți masă înaintea celor lipsiţi, aducându-le hrană îndestulată.
 
   Lepădând noroiul cel ce era înaintea ochilor cugetului tău, Părinte înţelepte, prin rugăciunile cele cu priveghere, ai dobândit cea înţelegătoare vedere a lui Dumnezeu, Tarasie.
 
 
   Cu tăria dogmelor tale Părinte înţelepte, s-au clintit munţii eresurilor, şi s-au surpat dealurile necredinţei, şi fără mişcare s-au întărit temeliile Bisericii.
 
   Prin naşterea ta, Preacurată, cu tărie s-a îmbrăcat firea omenească, care a fost mărită mai-nainte, pentru călcarea poruncii, iar puterea cea tirănească a vrăjmaşilor s-a slăbit de tot.
 
 
   Spăimânta-tu-s-au toate de dumnezeiască slava ta, că tu Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani; tuturor celor ce te laudă pe tine pace dăruindu-le.
 
   Cu fluierul cuvântului ai îndreptat turma ta la păşunile bunei credinţe, şi la apa dumnezeieştii cunoştinţe, şi la staulul lui Hristos, nevătămată păzindu-o pe dânsa prin rugăciunile tale, Tarasie.
 
   Apucându-te de căruţa bunătăţilor Tarasie, printr-însele te-ai suit către înălţimea privirii, şi frumuseţile Stăpânului cele nevăzute le-ai văzut cu ochii cugetului, întru care te-ai desfătat prin gând.
 
 
   Având alegerea voirii ca un râu de untdelemn nedeşertat, ai izvorât curgerile cele fără sfârşit ale facerii de bine, către cei ce aveau trebuinţă, Ierarhe; pentru aceea te-a sălăşluit Hristos lângă apa cea pururea vie şi la desfătare.
 
   Neamul omenesc, cel ce a fost dezbrăcat de frumuseţea cea mai dinainte, şi de podoaba cea după chipul lui Dumnezeu pentru păcat, cu aceleaşi iarăşi se îmbracă Fecioară prin naşterea ta, cu mai frumos chip dumnezeiesc.
 
 
   Ridicând acoperământul necunoştinței, care zăcea pe inimile ereticilor, cugetătorule de Dumnezeu, ai arătat tuturor oamenilor cunoştinţa cea adevărată, Cuvioase.
 
   Tu Ierarhe cu cuvintele tale cele purtătoare de foc, arzând hulele ereticilor cele spinoase, ai întins lumina dogmelor tale celor drepte, la toate marginile lumii.
 
 
   Fiind încins cu putere de la Dumnezeu, cu sabia cea înţelegătoare a dogmelor tale ai tăiat capetele minciunii, vestind adevărul, învăţătorule de cele sfinte.
 
   Pe cei ce se închină cinstitelor semne ale naşterii tale celei fără stricăciune, învredniceşte-i, Născătoare de Dumnezeu, a vedea prin ochii cugetului slava ta cea înţelegătoare.
 
 
   Venit-am întru adâncurile mării, şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe; ci ca un Dumnezeu scoate dintru adânc viaţa mea, mult-Milostive.
 
 
   Ca un soare mare, cu strălucirile dogmelor şi ale minunilor, luminezi totdeauna plinirea lumii, de cele cereşti tăinuitorule preafericite Tarasie.
 
 
   Sufletul meu cel întunecat cu întunericul greşelilor, luminează-l cu lumina milei Tale, Mântuitorul meu, şi gând spre cele bune dăruieşte-mi, Hristoase al meu, curăţindu-mi negura cugetelor celor rele; ca să pot după vrednicie a lăuda pe Ierarhul Tău, şi a spune viaţa şi facerile de bine cele luminate, şi dumnezeiasca credinţă şi râvnă, care a câştigat pentru Biserica Ta; care după datorie lăudându-l pe dânsul, strigă : De cele cereşti tăinuitorule preafericit ești Tarasie.
 
 
Stih : Limanul cel fără de vifor pe Tarasie îl primeşte.
Mântuit de vifor şi de tulburările lumeşti.
În a douăzeci şi cincea zi a zburat.
Din tulburare Tarasie cel lăudat.
 
   Acesta a întărit închinăciunea sfintelor şi cinstitelor icoane, şi prin mijlocirea sa puterea împărătească şi cârmuirea Romei s-a întors din nou la cinstitele învăţături ale sfinţilor Apostoli şi ale celor a toată lumea Sinoade, şi sfânta Biserică se uni cu patriarhiile. Deci trăind cu evlavie şi cu cinste de la împăraţi, şi zidind mânăstire de cea parte de strâmtoarea Constantinopolului, şi strângând mulţime de monahi, şi pe săraci miluind, şi biserica bine chivernisind douăzeci şi doi de ani şi două luni, cu pace s-a săvârşit, şi fu îngropat în mânăstirea ce şi-a făcut-o. Însă era la toate asemenea la caracterul trupului cu Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, afară din cărunteţe, şi din ochiul cel beteag, de vreme ce acesta nu era nicidecum cărunt. Iar soborul lui se face în sfânta biserică cea mare.
 
    Tot în această zi, Sfântul Alexandru, care de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Pe Alexandru razele soarelui l-au văzut.
Pentru Hristos slava soarelui tăiat fiind.
 
   Acesta era pe vremea împăratului Maximian şi a ighemonului Tiberian, din cetatea Cartagena. Deci fiind silit ca să jertfească idolilor, cu multe ocări a batjocorit pe ighemonul. Pentru care fiind spânzurat de mâini, i s-a spânzurat pe dedesubt de picioare o piatră grea; apoi a fost strujit şi bătut cumplit. După aceea ducându-se la Marchianopol, acolo a fost ars pe faţă cu făclii aprinse; şi de acolo ducându-se la Tracia, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Righin episcopul Scopelor.
 
Stih : Righine după sârguinţă eşti neclintit.
Deşi desele săbii te vor îmbulzi cumplit.
 
   Acesta s-a născut în Elada, fiu de părinţi creştini. Iar pentru bunătatea lui, şi pentru multa pietate, a fost hirotonisit episcop Ostrovului Scopelor. Şi fiind chemat la Sinodul din Sardica, toate eresurile cu cuvântul şi cu îndrăzneala sa le-a stins; apoi întorcându-se la episcopia sa, goană pornindu-se, a fost prins de ighemonul Eladiei, şi după multe munci i s-a tăiat capul.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ipatie episcopul din Rufinian.
 
Stih : Zace Ipatie aproape de mare fiind.
Cel ce între prietenii cei de sus cu Dumnezeu este împărăţind.
 
   Acesta născându-se în Frigia pe vremea împăraţilor Arcadie şi Onorie, şi învăţând carte, fu bătut de tatăl său pentru oarecare greşeli, de optsprezece ani fiind cu vârsta; şi fugind de la el, a trecut în Tracia, unde intrând în chinovie, şi făcându-se monah, a stătut cucernic prin bunătăţi; căci niciodată n-a gustat vin. Şi având el război de desfrânare, opt zile a petrecut, nicicum gustând hrană sau băutură. Despre care înştiinţându-se proestosul, i-a dat lui cu mâna sa, un pahar de vin şi o pâine, după Pavecerniţă; de faţă fiind toţi fraţii. Şi îndată mântuindu-se de război, a mulţumit Domnului şi învăţătorului său. Iar după câţiva ani cu sfătuirea duhovnicescului său Părinte, ducându-se în oraş ca să ajute oarecăruia ce căzuse în ispite, a ajutat şi pe trupescul său Părinte, şi înlesnindu-l l-a trimis la ale sale. Iar el unindu-se cu alţi doi fraţi şi trecând în Calcedon, a stătut la mânăstirea lui Rufin, nelocuită fiind atunci şi stricată, iar mai bine zicând sălbatică şi înfricoşată. Căci acest Rufin venind de la Roma şi zidind mânăstire strălucită, şi monahi egipteni într-însa locuind, măreau pe Dumnezeu. Dar mutându-se el din viaţă, şi în această mânăstire fiind îngropat, şi monahii împrăştiindu-se pe la locurile lor, a rămas chinovia nelocuită; unde răsărind spini şi ciulini, ajunsese mânăstirea a fi risipită şi neîmpodobită, ci şi duhuri necurate intrând acolo şi locuind, la toţi se afla mânăstirea grozavă şi neumblată. Pe aceasta aflându-o Sfântul, şi pe draci prin rugăciune izgonindu-i, şi curăţindu-o de urâciune împreună cu cei ce se aflau cu el, o a adus la frumuseţea cea dintâi; şi aşezându-se împreună cu aceia, unul adică lucra ţesături de păr, iar altul zimbiluri, iar altul grădina. Şi după câtăva vreme trecând la Tracia, s-a dus la mânăstirea sa; iar venind fraţii de la Rufin, şi cerând pe egumenul Ipatie l-a luat pe el; şi de atunci mari nevoinţe arătând Sfântul râvnind mulţi, se supuneau acolo, şi în puţină vreme s-a făcut treizeci de monahi, sporind întru Dumnezeu. Iar Dumnezeiescul Ipatie luând Dar de la Dumnezeu, multe vindecări făcea, pe îndrăciţi îi mântuia, pe orbi şi şchiopi, uscaţi, idropicoşi, îi vindeca; şi femei nu puţine având curgerea sângelui, şi nenăscând prunci, născătoare de prunci le făcea. Şi multe femei, uscate având izvoarele laptelui, a alăpta le făcea. Iar apă, şi grâu, şi altele oarecare spre hrană, de multe ori vremea cerând erau înmulţite. Şi tot felul de boală, între oameni sau în animale, prin rugăciunea sa se izgonea. Deci hrana sa era legume şi verdeţuri, şi puţină pâine târziu la al nouălea ceas. Iar la bătrâneţe şi puţin vin. Şi ajungând la optzeci de ani, i s-a înălbit capul şi barba ca zăpada, şi era cucernic şi cu lucrarea şi cu privirea; şi păstorind patruzeci de ani, acest fel de turmă a lui Hristos, şi cinstind preoţia, optzeci de ucenici mai-nainte trimiţându-i la Domnul, s-a dus şi el slăvind pe Dumnezeu.
 
    Tot în această zi, Sfântul Antonie, care prin foc s-a săvârşit.
 
Stih : Pe Antonie înşelătorii băgându-l în foc.
Mâncare cu bun gust Domnului îl aduc.
 
     Tot în această zi, Sfântul Teodor, care se făcea nebun pentru Hristos, care cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : De voie precum David mintea ţi-a prefăcut.
Şi nu pe Aghus (ca acela) ce viaţa preafericite ţi-ai petrecut.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Marcel episcopul Apamiei Ciprului, care de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Jertfeşti lui Dumnezeu Marcele cu dragoste fierbinte.
Prin tăierea grumazului picături de sânge calde.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
   N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, se bucurau, cântând : Prealăudate Domnul părinților, şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
   Paharele dogmelor tale umplându-se de vinul Darului, tuturor ne-au dres nouă băutură înţelegătoare a cunoştinţei, Părinte, celor ce strigă : Dumnezeul părinților bine eşti cuvântat.
 
   Norii eresurilor cu ameninţarea dogmelor tale l-ai gonit de la Biserica lui Hristos, şi o ai luminat pe dânsa cu lumina ortodoxiei, Tarasie, strigând Dătătorului de lumină : Dumnezeule bine eşti cuvântat.
 
 
   Primind de la Dumnezeu Darul cel nedeşertat, Tarasie, celor lipsiţi ai izvorât din-destul hrana sufletelor şi a trupurilor. Pentru aceasta ca pe un bogat dătător de hrană credincioşii te lăudăm, înţelepte Ierarhe.
 
   Cuvântul lui Dumnezeu cel neîncăput după firea Dumnezeirii, şi necuprins în loc, născându-Se cu trup din tine Preacurată şi fără prihană, Se şi pipăie, şi Se şi scrie în Icoană, ca Unul ce arătat S-a făcut Om.
 
 
   Tot ce a fost de pământ al trupului tău, l-ai lepădat prin ostenelile înfrânării, Tarasie, şi viață întocmai cu îngerii ai petrecut pe pământ. Pentru aceasta te-au primit cetele celor fără de trupuri, care neîncetat strigai Ziditorului : Pe Tine Te preaînălţăm întru toți vecii.
 
   Cu apele dogmelor ai adăpat toată Biserica lui Hristos, Ierarhe, şi într-însa ai arătat dumnezeieştile seminţe ale Sfântului Duh, şi le-ai înmulţit. Pentru aceasta aducând mult rod, strigă : Pe Tine Te preaînălţăm, Hristoase, în veci.
 
 
   Ungându-te ca un preot cu mirul cel înţelegător al Mângâietorului, Părinte Tarasie, ți-ai împodobit veșmântul preoţiei cu felurile bunătăţilor şi cu luminile. Pentru aceea şi slujind cele sfinte, strigai : Pe Tine Te preaînălţăm Hristoase în veci.
 
   Cuvântul, Cel de pe un Scaun cu Tatăl, plecându-Se numai dintru a Sa iubire de oameni, din milostivire şi din bunătate, S-a născut din tine cu trup, de Dumnezeu dăruită, ca să facă cerească firea omenească, ce se făcuse pământ; ca Unul ce este singur Făcător de bine.
 
 
   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ți cânte ție : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Ca un chip însufleţit, şi ca un stâlp viu al bunătăţilor şi al credinţei, stând de față, neîncetat strigi cu fapte şi cu cuvinte, şi pe toți credincioşii îi îndemni către râvnă, Înţelepte. Pentru aceea şi ei uitându-se la tine, cu pomenire nemuritoare te cinstesc, Tarasie.
 
   Cu adevărată cunoştinţă îmbogăţindu-ţi turma ta Părinte Tarasie, pe cei nesupuşi i-ai despuiat de cunoştinţa cea mincinoasă, şi i-ai arătat pe ei lipsiţi şi săraci de minte. Pentru aceea ca un propovăduitor adevărului, după vrednicie credincioşii te mărim.
 
 
   Ridicând către Dumnezeu mâinile şi ochii Părinte Tarasie, ai surpat pe vrăjmaşii şi pe războinicii cei înţelegători şi nevăzuţi, şi ai biruit cetele eresurilor, şi nevătămată turma lui Hristos o ai trecut la pământul ortodoxiei.
 
   Risipind norii patimilor şi ai scârbelor, Preacurată, luminează-ne pe noi cu razele veseliei bucuriei tale, şi cere de la Dătătorul luminii, Hristos, să ne lumineze cu pace pe toţi, cei ce te lăudăm pe tine, şi ne păzeşte cu acoperământul cel dumnezeiesc.
 
 
   Tot neamul pământesc, să sălteze cu Duhul fiind luminat, şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige : Bucură-te Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată pururea Fecioară.
 
 
   Cu dumnezeieşti lumini ale Darului care ai, luminezi Biserica lui Hristos, preaînţelepte Tarasie, propovăduitorule de Dumnezeu, că supunând pe cel rău la cel mai bun, te-ai arătat dumnezeiască oglindă a preaslăvitei Dumnezeiri, Celei în Trei Lumini; de Care luminându-te, luminezi toată lumea, Părinte Ierarhe.
 
 
   Socotinţa, sfatul şi priceperea, cugetul, inima şi trupul, sufletul şi toată mişcarea lucrării dumnezeieşti, la tine mi-am pus Fecioară. Tu mă păzeşte şi mă acoperă, Stăpână, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, dezlegând datoria cea rea a păcatelor mele, ca o Maică a lui Dumnezeu căci câte le vrei toate le isprăvești.
 
 



 
   Curățindu-ți întinăciunea sufletului fericite Porfirie, cu râurile lacrimilor tale, ai stins văpaia patimilor păcatului, şi schimbând haina întru porfiră, umbli întru cele cereşti totdeauna, veselindu-te în veci.
 
   Cu dumnezeieştile înălţării ale ortodoxiei fiind împodobit, lauda arhiereilor, te-ai pus în sfeşnic vrednic lucrător, culegând cu adevărat plata ostenelilor tale. Pentru aceea ai luat şi daruri de la Dumnezeu, preafericite.
 
   Porfirie tăinuitorul mesei celei înfricoşătoare de aici de jos acolo în ceruri aduce Domnului jertfa cea fără materie şi dumnezeiască, pururea privind fără materie către noi, cu rugăciunile lui cele mijlocitoare către Preasfânta Treime.
 
   Fiind viscolit de noianul păcatelor, alergând la limanul cel lin al curatei rugăciunii tale, Născătoare de Dumnezeu, strig către tine : Mântuieşte-mă, întinzând dreapta ta cea puternică mie robului tău, Preacurată.
 
 
   Iată că am văzut sabia care mi-a trecut acuma prin inimă, Fiule, precum mai-nainte mi-a zis odinioară, când te vedeam că eşti mai frumos decât toți fiii pământenilor. Că de voia Ta, Te-ai spânzurat pe Cruce împreună cu tâlharii, ca şi cum ai fi fost făcător de rele.
 
   Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării, te-a arătat pe tine, turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Porfirie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
 

 
   Să cântăm Domnului, Celui ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
 
   Această pomenire a ta purtătoare de lumină, vrând să o laud Porfirie, roagă-te să mi se dea din Cer strălucirea cea purtătoare de lumină.
 
   Din scutece cu totul te-ai dat pe sineţi Domnului, şi de Dânsul te-ai lipit cu sufletul şi cu inima, Porfirie.
 
 
   Omorându-ţi mai-nainte toate patimile prin sihăstrie, Porfirie, te-ai făcut preot, Celui ce stăpâneşte viaţa şi moartea.
 
   Primind ploaia cea cerească în pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ai uscat ploile păcatului.
 
 
   Cu toiagul dogmelor tale, păstorind sfinţită turma ta la păşune de viaţă, bine ai plăcut lui Dumnezeu, Cuvioase.
 
   Cu lumina dumnezeieştii cunoştinţe luminând pe cei din noaptea celor rele, i-ai arătat părtaşi zilei prin credinţă, Cuvioase Porfirie.
 
 
   Fiind împodobit cu înălţimea bunătăţilor, preaînţelepte, Dumnezeu te-a pus în sfeşnic înalt, ca să luminezi, pe cei credincioşi.
 
   Mântuieşte-mă cu rugăciunile tale, de săgeţile vrăjmaşului, şi de cugetele ce năpădesc fără de milă inima mea, Preacurată.
 
 
   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
 
 
   Fiind întărit pe piatra credinţei, Înţelepte, ai poftit Piatra care o a văzut odinioară Daniil, pe Hristos Dumnezeul nostru, înălțatu-ți-ai glasul şi gândul către Ziditorul, lovit-ai cu praştia ta pe vrăjmaşii, care îţi supărau trupul, Părinte Porfirie cinstite, maimarele Gazei.
 
   Înnoit-ai Preacurată, prin dumnezeiască naşterea ta, firea pământenilor cea stricată de patimi, şi ai întors pe toţi din moarte la viața cea nestricăcioasă. Pentru aceasta după datorie cu credinţă te fericim, Fecioară Preaslăvită, precum însăţi mai-nainte ai zis.
 
 
   Fecioară cu totul fără prihană, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a trecut prin sfânt sufletul tău, când ai văzut de voie răstignit, pe Fiul şi Dumnezeul tău, pe Care binecuvântată, rugându-L nu înceta, iertare de greşeli nouă să ne dăruiască.
 
 
   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
 
   Celor cu cugetele deşarte, vestind pe Cuvântul a fi întocmai lucrător cu Tatăl, i-ai tras către buna-credinţă, şi i-ai dăruit Dumnezeului tuturor.
 
   Cu suflările de viață ai înviat, pe ceea ce era aproape de ceasul cel de pe urmă, spre a doua naştere a ei, şi a multora, preasfinţite Porfirie.
 
 
   Cu rugăciunile de toate nopţile, şi cu stările în picioare de toate zilele, ţi-ai făcut inima sălaş Dumnezeului tuturor, Cuvioase.
 
   Fiind omorât, iar de iznoavă m-ai înviat, Preacurată, ca una ce ai născut Viața cea Ipostatnică, pe Fiul şi Cuvântul Tatălui.
 
 
   Luminează-ne pe noi Doamne cu poruncile Tale, şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.
 
   Tăind din rădăcină mărăcinele cel iubitor de îndulcire, ai rodit spicul bunei credinţe, Ierarhe preacinstite.
 
   Cu ploile rugăciunilor tale ai deschis cerurile, şi ai împărţit ploaie pe pământ, înecând neghinele ereticilor, Preaînţelepte.
 
 
   Cu ajutorul Dumnezeiescului Duh, ai îndreptat tot poporul şi cetatea, de a scăpat din viforul nedumnezeirii la limanul vieții.
 
   Numai pe tine din toate neamurile te-a ales Ziditorul şi ne-a zidit pe noi din nou, locuind întru tine Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.
 
 
   Dorirea cea adevărată ai dobândit, înfrânându-ţi patimile prin postire, şi bucurându-te ai mers către Dumnezeu, şi stai înaintea doririi celei desăvârşite, Porfirie prea-alesule, îndreptător ierarhilor şi păstorilor.
 
   Pricepându-ţi frumuseţea sufletului, ţi S-a arătat pe Cruce întins, Cel ce S-a înălţat pe dânsa de a Sa bunăvoie, şi paza ei o a dat în mâna ta arătându-ți ţie dragostea, şi unirea cea desăvârşită către dânsa.
 
 
   Ca unul ce te-ai îmbogăţit cu credinţa verhovnicului Petru, grăitorule de cele dumnezeieşti, cu cuvântul tău cel tăietor al dreptei credinţe, ai omorât pe femeia cea făcătoare de rău, care semăna cu viclenie învăţăturile lui Manent, cele făcătoare de stricăciune.
 
 
   Fiind omorât, şi supus stricăciunii cel întâi zidit, născând tu Fecioară Marie, pe omorâtorul morţii, l-ai adus la nestricăciune, şi întrupând pe Dumnezeu, ai arătat cereşti pe pământeni, Preacurată.
 
 
   Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog : Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
 
 
   Cu preasfinţitele tale obiceiuri fiind înfrumuseţat, cu haina arhieriei te-ai luminat, preafericite de Dumnezeu înțelepţite Porfirie, şi cu înălţările tămăduirilor eşti împodobit, rugându-te neîncetat pentru noi toți.
 
 
   Străluceşte mai mult decât soarele, pomenirea înţeleptului Porfirie, cu strălucirile minunilor, toată făptura luminând, şi gonind înşelăciunea idolilor, şi pe credincioşi înmulţindu-i, pe toţi veseleşte, că lui Dumnezeu spre plăcere făcând pe pământ, a luat Darul minunilor, pe toţi tamăduind, stând înaintea Treimii cu totul luminat, şi acum se roagă neîncetat pentru noi toţi.
 
 
Stih : O ! Cine va trece, sau cine va înconjura.
Pe Porfirie, deşii îi mutat cu viaţa.
În a douăzeci şi şasea zi, pământul a acoperit.
Trupul lui Porfirie cel cinstit.
 
   Acesta era din Tesalonic, fiu de părinţi de bun neam şi bogaţi. Deci purcezând de la patria sa, se duse la Egipt, şi intrând acolo într-un schit, se îmbrăcă în cinul monahicesc, şi după cinci ani, merse la Ierusalim, luminând pe mulţi necredincioşi cu cuvântul său. Pentru aceea fu hirotonit preot de Pravile Patriarhul Ierusalimului. Apoi de Ioan episcopul Chesariei Palestinei, împreună şi cu alţi episcopi, s-a hirotonit episcop Gazei. Şi făcând multe minuni acolo, întări pe credincioşi, şi întoarse pe mulţi necredincioşi la dumnezeiasca cunoştinţă. După aceasta văzând pe creştinii eparhioţii săi, cum că se nedreptăţeau de către stăpânitorii Gazei, care erau închinători de idoli şi eretici, s-a dus la Constantinopol, şi aflând pe Sfântul Ioan Gură de aur ce era atunci patriarh, şi spunându-i cum îi era pricina, şi pentru ce a mers acolo; fu dat de dânsul pe seama lui Amantie Cuvicularie. Carele spunând cele pentru el împărătesei, îl primi cu bucurie, şi spuse împărăteasa şi împăratului, de venirea Preacuviosului şi de proorocia ce a făcut Sfântul pentru pruncul ce era a se naşte. Iar împăratul mirându-se de aceasta, mulţumi după cum se cuvine lui Dumnezeu. După aceea născu împărăteasa pe Teodosie cel tânăr. Şi chemând pe Preacuviosul, fu binecuvântat de dânsul, şi i se făgădui să facă tot lucrul ce ar pofti după voia Preacuviosului. Pentru care a rugat şi pe împăratul, iar împăratul încă se făgădui, şi dacă citi câte ceru Preacuviosul, se mâhni, zicând : Nu este cu putinţă să se izgonească slujitorii idoleşti şi ereticii, pentru multul folos şi ajutor ce dau. Iar împărăteasa zise către împăratul : Adevărat grea este cererea împărate, iar mai grea este apărarea şi lepădarea ei. Drept aceea fu plecat şi împăratul a împlini cele cerute. Şi trimiseră cărţi, poruncind să fie goniţi din Gaza ereticii şi slujitorii de idoli. Iar fericitul Porfirie luă de la împărăteasa două chentinare de aur ca să zidească biserică, şi două sute monede de cheltuială, şi sosind la eparhia sa, a sfărâmat pe toate celelalte capişti idoleşti, şi a gonit pe toţi ereticii. Iar capiştea lui Marnis arzându-o, a făcut acolo biserică, după forma ce i-a dat împărăteasa Eudoxia. Luminând după aceea înainte, şi vieţuind în cunoştinţă într-aceeaşi eparhie, şi făcând multe minuni, în douăzeci şi patru de ani, unsprezece luni şi opt zile, către Domnul s-a pristăvit.
 
    Tot în această zi, Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca, cu care a vorbit Hristos la puţ şi cei dimpreună cu dânsa.
 
Stih : Tu femeie ca să iei apa cea stricăcioasă la puţ venind.
Apa cea vie care spală sufleteştile întinăciuni eşti scoţând.
Alte stihuri la aceeaşi : Aruncă pe Samarineanca ta în puţ.
Care împreună cu tine, Cuvinte, a vorbit la puţ.
 
   Pe vremea lui Nero împăratul Romei, se porni goană mare asupra creştinilor; căci după ce au mărturisit sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, căutau cu dinadinsul şi pe ucenicii lor; atunci sfânta Fotini aflându-se cu Iosi fiul ei în cetatea Cartagenei de la Atrica, propovăduiau Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor fiul ei, cel mai mare cu vârsta, făcând vitejii mari în războiul avarilor, care se ridicaseră cu oaste asupra Romanilor, se făcu de către împăratul stratilat, şi fu trimis după aceea voievod de împăratul la Italia, ca să muncească pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Deci ducele Sevastian auzind aceasta, îi zise : Ştiu-te bine stratilatule, că eşti creştin, şi pe Maica ta cu Iosi fratele tău, că urmau lui Petru. Ci să cauţi să faci cu toată nevoinţa ceea ce ţi-a poruncit împăratul, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa. Iar Victor zise, eu voi să fac voia cerescului şi nemuritorului împărat; iar porunca împăratului Nero, pentru ca să muncesc eu creştinii nici sufăr să o aud. Iar ducele îi răspunse : Eu frate te sfătuiesc ca pe un bun prieten al meu, că de vei şedea la judecată şi vei cerceta pe cei ce se cunosc, că sunt creştini, şi-i vei munci, vei plini şi voia împăratului, şi vei dobândi şi averile creştinilor, încă porunceşte şi maicii tale și fratelui tău, să nu-şi arate făţiş învăţăturile lor învăţând pe elini, ca să se lepede de părinteasca credinţă, şi vei cădea în nevoie pentru dânşii, iar în taină, vă ţineţi credinţa în Hristos, precum voiţi. Iar Victor zise : Să nu dea Dumnezeu, să fac eu una ca aceasta, să muncesc creştin, sau să iau ceva de la dânşii, sau să sfătuiesc cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu, ca să nu propovăduiască că Hristos este Dumnezeu; ci încă şi eu mai vârtos sunt propovăduitor al Lui Hristos, şi voi fi ca şi dânşii. Iar ducele zise : Eu frate te sfătuiesc aceea ce este de folos iar tu vei vedea ce vei să faci. Acestea zicând ducele, îndată orbi, şi căzând jos de multă durere grea şi iute a ochilor, râmase fără de glas. Deci ridicându-l de la pământ, cei ce s-au aflat acolo l-au pus în aşternut, şi a zăcut trei zile nevorbind nimic. Apoi după trei zile a strigat cu glas mare, zicând : Unul este Dumnezeul creştinilor. Şi intrând la dânsul Victor, îi zise : Cum te schimbaşi aşa îndată ? Iar el îi zise : Mă cheamă Hristos, o dulcele meu Victore ! Şi îndată catehisindu-se şi învăţându-se de dânsul, se boteză şi după ce ieşi din apă, îndată văzu și slăvi pe Dumnezeu. Deci văzând mulţimea această preaslăvită minune, se cutremură ca nu cumva să pătimească şi ei asemenea, de nu vor crede, şi veniră către Victor de se botezară. După acestea ajunse lucrul la urechile împăratului Nero, cum că Victor voievodul Italiei şi Sebastian ducele cetăţii propovăduiesc învăţătura lui Petru şi a lui Pavel, şi ale celorlalţi Apostoli şi aduc pe toţi la Hristos. Încă şi mama stratilatului, Fotini, cu Iosi fiul ei, trimişi fiind la Cartagena, fac asemenea. Deci auzind acestea împăratul şi fierbând de mânie, trimiţând slujitori la Italia, să aducă pe creştinii cei de acolo, bărbaţi şi femei, la Roma, li se arătă Domnul la toţi zicându-le : Veniţi către mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi, şi eu voi odihni pe voi. Nimic să nu vă temeţi, că eu sunt cu voi, şi va fi biruit Nero cu ai lui. Şi către Victor zise : De acum Fotinos îţi va fi numele tău, căci mulţi luminându-se prin tine vor veni către mine; iar cuvântul tău să întărească pe Sebastian spre mărturisire şi fericit va fi cel ce se va nevoi până în sfârşit. Acestea zicând Hristos Domnul s-a suit la cer. Şi s-a descoperit şi sfintei Fotini, cele ce erau să i se întâmple. Şi purcezând de la Cartagena, cu mulţime de creştini, ajunse la Roma cea mare. Şi se tulbură, toată cetatea, zicând : Cine este aceasta care a venit cu atâta mulţime; iar ea cu îndrăzneală mărturisea pe Hristos. Atuncea fu adus şi Fotinos fiul ei cu Sebastian ducele, de slujitori. Iar sfânta Fotini sosind mai înainte de dânşii, merse înaintea lui Nero cu Iosi şi cu cei ce erau cu dânsa, şi zise către dânsa Nero : Ce aţi venit către noi ? Iar sfânta îi zise : Pentru ca să te învăţăm, să te închini lui Hristos. Iar cei ce stau înainte, ziseră : Sebastian ducele şi Victor voievodul, care nu cred în Dumnezeu, veniră de la Italia. Şi împăratul zise să-i aducă, şi venind ei înlăuntru la împăratul, le zise : Ce aud de voi ? Sfinţii ziseră : Câte ai auzit de noi împărate, toate sunt adevărate. Iar el căutând cu căutătură sălbatică asupra sfinţilor, le zise : Vă lepădaţi de Hristos, au voia vă este să pieriţi mai curând cum va fi mai rău ? Iar sfinţii ridicând ochii spre cer, ziseră : O Hristoase împărate al Cerului, să nu se facă una ca acesta niciodată, ca să ne despărţim de credinţa şi dragostea pe care o avem către tine ! Apoi iarăşi a întrebat împăratul pe sfinţi : Cum vă numiţi voi ? Iar sfânta zise : Eu m-am numit Fotini de Iisus Hristos Dumnezeul meu; iar surorile mele, cea de-a doua, ce s-a născut după mine, se numeşte Anatoli, iar a treia Foto, a patra Fotis, a cincea Paraschevi, şi a şasea Chiriacha. iar pe fii mei aceştia, cel dintâi, Victor, care s-a numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos Fotinos, iar al doilea ce este cu mine, Iosi. Atuncea Nero zise : Dar toţi v-aţi vorbit să vă daţi la muncă, şi să muriţi pentru Nazarineanul ? Sfânta zise : Aşa toţi pentru dânsul, veselindu-ne şi bucurându-ne, vom muri. Atuncea porunci împăratul, să le zdrobească încheieturile mâinilor cu ciocane de fier, şi aducându-i la nicovală, îşi puseră sfinţii mâinile peste nicovală, şi începură slujitorii a-i bate cu ciocanele de la al treilea ceas până la al şaselea. Şi se schimbară de trei ori, cei ce-i băteau, iar sfinţii nu simţeau nicidecum munca, nici s-au sfărâmat mâinile lor. Şi auzind Nero se spăimântă şi porunci să le taie mâinile, şi îndată apucând pe sfânta, şi legându-i mâinile, şi punându-le peste nicovală, apucară săbiile, şi aducându-le de multe ori peste dânsele muncitorii, n-au făcut nimic, şi slăbind au căzut ca nişte morţi. Iar sfânta fiind păzită fără vătămare, mulţumea lui Dumnezeu, şi se ruga, zicând : Domnul îmi este ajutor, şi nu mă voi teme ce-mi va face mie omul. Deci începu împăratul a se mira, şi a gândi de dânşii, cum va putea să biruiască, şi să dobândească pe sfinţi. Şi porunci să bage pe sfinţi în cea mai adâncă temniţă, iar pe sfânta Fotini, cu cinci surori ale ei să o ducă în camera lui cea de aur, şi să aştearnă şapte paturi de aur şi să se pună şapte scaune de aur, şi masă, şi porunci ca şi fiica sa Domnina, să intre înăuntru, să fie cu dânsele, dimpreună cu roabele ei, şi să pună avuţie multă, şi podoabe de aur, şi veşminte de aur, şi brâie; iar sfânta Fotini dacă văzu pe Domnina, îi zise : Bucură-te şi tu Doamna mea, făclia lui Hristos. Deci auzind Fotini numele lui Hristos mulţumi Domnului, şi îmbrăţişându-o o sărută. După aceasta fiica împăratului cu o sută de roabe ale ei catehisindu-se de Sfânta, se botezară toate de dânsa, şi puse numele fiicei împăratului în loc de Domnina, Antusa, iar pe roaba ei cea mai mare, o a numit Stefanida. Şi îndată porunci fericita Antusa, să se dea la săraci averea ce se afla în cămara cea de aur, prin mâna Ştefanidei, ce era mai mare peste acea sută de roabe ale ei. Deci aflând acestea împăratul şi mâniindu-se foarte, şi jelind foarte, porunci îndată să aprindă un cuptor să ardă şapte zile, şi într-însul să se arunce sfânta Fotini cu toate însoţitoarele ei. Bărbaţi şi femei, care lucru făcându-se, petrecură sfinţii înlăuntru în cuptor trei zile, întregi, nevătămaţi de foc. Şi după a treia zi, socotind împăratul că se vor fi topit de foc sfinţii, porunci să destupe cuptorul, şi de vor află oase de ale sfinţilor, să le arunce în râu. Şi deschizând muncitorii, o minune ! Îi aflară pe toți slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu. Şi se spăimântară de preaslăvită minune, căci nu s-a atins focul de dânşii întru nimic. Deci dacă văzură şi auziră toţi cei ce se aflau în Roma, această preaslăvită minune, se minunară şi ei, slăvind pe Dumnezeu. Iar dacă auzi împăratul de o minune ca aceasta, porunci să le dea otrăvi aducătoare de moarte. Şi chemând pe Lampadie vrăjitorul, şi făcând otrava, o a dat întâi sfintei Fotini, şi ea luând paharul zise : Nu s-ar fi căzut să luăm din mâinile tale otrava şi să o bem, fiind tu spurcat. Însă ca să cunoşti şi tu împărate puterea Hristosului meu, iată eu voi bea mai înainte de ceilalţi în numele Domnului meu Iisus Hristos şi Dumnezeului nostru, apoi vor bea şi toţi aceştia ce sunt cu mine. Şi bând toţi, şi nefăcându-le nici un rău otrava, văzând vrăjitorul, rămase încremenit, şi căutând la sfânta Fotini zise : Am o otravă foarte tare, şi de veţi gusta de aceasta, şi dacă nu veţi muri îndată, voi crede şi eu în Dumnezeul vostru, care aducând-o şi gustând toţi, şi nepăţind nici un rău, se spăimântă vrăjitorul; şi numaidecât strângându-şi toate cărţile, le-a ars, şi crezând în Hristos s-a botezat punându-i-se numele Teoclit. De aceasta iarăşi dacă află împăratul, porunci să ia pe acela din mijlocul sfinţilor, şi să-i taie capul afară de zidurile cetăţii şi aşa mai înainte de ceilalţi suferi Teoclit mucenicia, tăindu-i-se capul pentru Hristos. Iar celorlalţi sfinţi tuturor, împreună cu marea Muceniță Fotini, porunci împăratul, să le taie vinele, care lucru după ce se făcu, ocărând sfinţii şi batjocorind pe împăratul şi pe dumnezeii lui; atunci el porunci să adape pe sfânta Fotini cu plumb topit cu smoală, iar celorlalţi sfinţi să le toarne pe urechi, şi făcându-se şi aceasta, ca dintr-un rost strigară sfinţii : Mulţumim ţie Hristoase Dumnezeul nostru, că prin plumbul cel topit şi clocotit, ai răcorit inimile noastre, ca şi când ar fi fost însetate şi arse de zăduf. Atuncea Nero îngrozindu-se şi mirându-se, porunci să se spânzure sfinţii, şi să se strujească fără de milă peste tot trupul, şi să se ardă cu făclii. Deci făcându-se şi aceasta degrab, şi rugându-se sfinţii, s-au întărit de dumnezeiescul Dar. Iar ticălosul Nero pornindu-se spre turbarea mâniei, porunci să amestece spuză cu oţet iute, şi să le toarne pe nări. Deci aducându-le sfinţilor şi această amestecătură, oţetul tău, au zis, decât mierea şi fagurul mai dulce ni se pare că este, o împărate. Şi întărâtându-se mai cu multă mânie, porunci să le scoată ochii, şi orbindu-i, i-au închis într-o temniţă întunecoasă, plină de jigănii veninate şi spurcate; iar sfinţii cântau şi slăveau pe Dumnezeu, şi o minune ! Fiarele cele veninate, ce erau în temniţă muriră, şi se prefăcu mirosul greu al temniţei spre foarte mare şi bun miros, şi întunericul se făcu lumină prealuminoasă. Şi stătu Hristos în mijlocul sfinţilor, şi le zise : Pace vouă. Şi apucând de mână pe sfânta Fotini, o sculă, zicându-i : Cu voi sunt în toate zilele vieţii voastre, pentru aceasta nu vă temeţi, ci bucuraţi-vă pururea. Deci împreună cu cuvântul dobândiră şi ochi îndată, şi văzând pe Domnul, i se închinară. Iar Domnul binecuvântându-i le zise : Îmbărbătaţi-vă, şi vă întăriţi, şi el se sui la Cer. Iar de pe trupurile sfinţilor căzură ca nişte solzi, şi se făcură sănătoşi ca şi mai-nainte. Iar ticălosul şi urâtul de Dumnezeu Nero, porunci să şadă sfinţii la închisoare trei ani, ca să se chinuiască într-însa, şi să moară cu moarte rea. Şi după trei ani având împăratul o slugă a sa închisă în temniţă, porunci să iasă. Deci mergând trimişii să scoată pe slugă, şi dacă văzură pe sfinţi sănătoşi, spuseră împăratului, că Galileenii, cei ce s-au orbit, văd, şi sunt sănătoşi. Încă şi temniţa-plină de lumină, şi de mirosuri scumpe este, şi s-a prefăcut întru slava lui Dumnezeu, şi casă sfântă este, şi mulţime de ape izvorăsc din mijlocul ei, la care năvălesc noroade de se botează la dânşii, crezând în Dumnezeul lor. Acestea auzind împăratul, se minună, şi trimise de-i aduse înaintea lui, şi le zise : Nu v-am zis să înţelegeţi cu poruncă împărătească, să nu propovăduiţi pe Hristos întru această cetate a Romei; dar aceasta cum o faceţi, aflându-vă voi în temniţă ? Pentru aceasta să ştiţi că voiesc să vă dau încă multe şi mari munci. Iar sfinţii ziseră : Fă ce-ţi este voia, că noi nu vom înceta a învăţa că Hristos este Dumnezeu adevărat şi făcătorul tuturor. Dintr-aceste cuvinte Nero înfierbântându-se foarte cu mânie, porunci să răstignească pe sfinţi cu capetele în jos, şi să le strujească trupurile lor trei zile, până li se vor deznoda încheieturile. Şi făcându-se şi aceasta, puseră păzitori, lăsându-i spânzuraţi încă patru zile. Deci mergând muncitorii să-i vadă de trăiesc, cum i-au văzut spânzuraţi, îndată muncitorii orbiră. Iar îngerul Domnului pogorându-se din Cer, şi dezlegând pe sfinţi, şi sărutându-i, i-a făcut sănătoşi. Atuncea sfintei Fotini făcându-i-se milă de orbirea muncitorilor, făcu rugăciune şi îndată le veni vederea, şi crezând în Hristos se botezară. Deci auzind şi acestea Nero, mâniindu-se, porunci să despoaie pe sfânta Fotini, de piele, şi după ce făcură aşa, Sfânta cântă, zicând : Doamne, ispititu-m-ai, şi m-ai cunoscut. Şi scoţându-i pielea, o aruncară în râu, iar pe Sfânta o aruncară într-un puţ sec; iar pe Sevastian şi pe Fotino şi Iosi, apucându-i, le tăiară mădularele cele ascunse, şi le aruncară câinilor. După aceea despoindu-i de piele şi pieile lor le lepădară în râu, iar pe dânşii i-au închis într-o baie veche. Iar pe cele cinci surori ale sfintei Fotini, poruncind să i le aducă înainte, le-au tăiat sânii, şi le-au despoiat şi pe dânsele de piele. Deci venind muncitorii şi la sfânta Fotida, n-a primit să o ţină nimenea, precum au ţinut pe celelalte, ci singură sta vitejeşte de-i despoia pielea trupului ei, atât cât se miră şi împăratul de bărbăţia şi răbdarea ei. Pentru aceea pornindu-se spre nebunie, după ce i-a tăiat sânii, şi o a despoiat de piele, află întunecatul şi altă muncă, mai cumplită şi pierzătoare asupra ei; căci porunci să plece cu sila vârfurile la doi copaci în jos, în mijlocul grădinii lui, şi să lege pe fericita de aceştia, şi făcând aşa, şi dându-le drumul îndată, spintecară pe Sfânta, şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Atuncea a poruncit să taie capetele tuturor sfinţilor, şi scoţând pe fericita Fotini din puţ, o băgă în temniţă. Pentru aceasta mâhnindu-se ea ca aceea ce rămăsese singură, şi neîncununându-se cu ceilalţi; se rugă lui Dumnezeu, care îndată arătându-i-se, şi însemnându-o cu semnul cinstitei Cruci de trei ori, şi umplându-o de Dar, o făcu sănătoasă. Şi apoi multe zile cântând, şi binecuvântând pe Dumnezeu, îşi lăsă în mâinile lui cinstitul său suflet.
 
    Tot în această zi, Sfânta Anatoli, a doua soră a Sfintei Fotini, care prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Răsăritul cel gânditor a aflat,
Anatoli, după ce vitejeşte a răbdat.
 
    Tot în această zi, Sfânta Foto a treia soră a Sfintei Fotini, care prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Zestre de mii de talanţi vrednică fiind,
Ţie Părinte al luminilor Foto capul său aducând.
 
    Tot în această zi, Sfânta Fotis a patra soră a ei, fiind legată de doi copaci, şi despicându-se s-a săvârşit.
 
Stih : Pădure de copaci veselă în Eden Dumnezeule Cuvinte,
Vei da răsplătire Fotidei, care prin copaci a primit moarte.
 
    Tot în această zi, Sfânta Paraschevi, a cincea soră a ei, care prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Paraschevi către sabie grumazul cel cinstit,
Osârdnic îl avea şi prea gătit.
 
    Tot în această zi, Sfânta Chiriachi a şasea soră a ei, care prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Din Chiriarchi, nici frica sabiei,
A scos dumnezeiască frica Domnului.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Iosi fiul Sfintei Fotini, care prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Tăietorul grumazilor îşi golea sabia,
Iar grumazul lui Iosi nu-l înspăimânta sabia.
 
    Tot în această zi, Sfântul Fotinos celalt fiu al ei, de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Ce aburi este acesta de sângiuri calde fiind,
A lui Fotinos Mucenicului căruia i s-a tăiat capul de curând.
 
    Tot în această zi, Sfântul Sebastian ducele, care prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Lui Sebastian voi zice acest cuvânt,
Pe tine, tăindu-ţi-se capul, te cinstesc ca pe un sfânt.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Victor, care prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Victor capul pe umeri neavând,
Zace marele, fiind foarte lăţit pe pământ.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Hristodul, care prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Numirea arată cine eşti tu, şi a cui slugă cu adevărat,
Iar sabia Hristodule care-ţi este sfârşitul cel lăudat.
 
    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Ioan Calfa, care în Constantinopol a mărturisit la anul o mie, cinci sute şaptezeci şi cinci, prin sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Rănile o Ioane nu voi a le număra,
 Ci mai vârtos locaşurile, ce are înlăuntru cerească locuinţa.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Păstorind mieii la verdeaţa adevărului, ca un miel te-ai adus Păstorului Hristos, Porfirie, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Iisus Hristos îți dă ție daruri pentru ostenelile tale, aşezându-te în locaşurile cele nestricate Porfirie, cel ce strigai : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
 
   Cu minuni multe şi cu semne a împodobit Hristos viața ta, de trei ori fericite, Porfirie, de Care dorind strigai : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.
 
   Milostiveşte-te de mă mântuieşte, Fecioară, care ai născut pe Milostivul, Dumnezeu Cuvântul şi cu lumina cea de la tine luminează-rnă, ca să strig : Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Preacurată.
 
 
   Cu cuvântul tău cel înţelepţit s-a surpat meşteşugitorul răutăţii, iar inimile credincioşilor dumnezeieşte s-au veselit, sfinţite propovăduitorule, Preafericite.
 
   Împreună cu adunarea părinților eşti aşezat şi împreună cu duhurile cuvioşilor te veseleşti Părinte fericite, strigând : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Surpând la pământ capiştile dracilor, ai zidit Biserici lui Dumnezeu, întru care mulţime de cuvioşi cântă : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Din bunătăţile tale, Cuvioase, mohorând haina cea împărătească, şi cu dânsa ca un preot împodobindu-te, dănţuieşti la împărăţiile cele de sus, Fericite.
 
   Ca pe una, ce eşti mai presus de toate făpturile, şi mai desfătată decât cerurile, Maică a lui Dumnezeu, te-a iubit Fiul tău, şi a luat din tine trup.
 
 
   Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcându-o au săltat, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Cu vetrela Crucii cârmuindu-te, de dumnezeiasca mână a Atotţiitorului, ai trecut valurile vieţii, Cuvioase Părinte, şi te-ai odihnit la limanurile vieții, ajungând la bucuria cea veşnică, şi la desfătarea cea veselitoare.
 
   Făcându-te Cuvioase ajuns de vreme şi plin de zile ale Duhului, şi cu nepătimirea ca cu o haină îmbrăcându-te, strălucind cu podoaba preoţiei, te-ai mutat la lumina neapusă, ca să vezi veselia Domnului.
 
   Scoţând cu gura îndulcirea cea dumnezeiască, ai răspuns cuvânt de mântuire, care goneşte amărăciunea patimilor, şi cu dulceaţă duhovnicească îndulceşte pe toţi, cei ce săvârşesc prăznuirea ta cea de peste an, cugetătorule de cele dumnezeieşti, Preafericite.
 
 
   Soare ai cunoscut pe Hristos, Care a vorbit cu noi prin trup, Părinte, şi luminându-ţi-se ochii sufletului cu luminile Lui, te-ai făcut stea cu totul luminoasă, îndumnezeindu-te după Dar, sfinţite făcătorule de minuni, Părinte Cuvioase.
 
   Iartă-mi mie Mântuitorule, Cel ce Te-ai născut, şi ai păzit pe ceea ce Te-a născut nestricată după naştere, când vei şedea să-mi judeci faptele mele, să treci cu vederea nelegiuirile şi păcatele mele, ca un Dumnezeu fără păcat, Milostiv şi Iubitor de oameni.
 
 
   Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o slăvim.
 
 
   Strămutându-te din loc, ai risipit averea cea multă, iar pe cei risipiţi cu rătăcirea, i-ai adunat cu minuni apostoliceşti Porfirie; ci dar roagă-te Părinte, să se mântuiască robii tăi.
 
 
   La tine după Dumnezeu nădăjduim, Preacurată, răstignindu-ne întru Hristos, Cel ce a ieşit din tine; şi cu rugăciunile tale cele către Dânsul, păzeşte-ne pe noi nepoticniţi până la sfârşit.
 
 



 
   Vrednicia chipului cel de la începutul zidirii, făcut după chipul lui Dumnezeu, şi după asemănare, te-ai nevoit Preafericite, a o păzi prin cugetul bunei credinţe, şi prin curăţia gândului, şi cu limpezirea şi înfrânarea patimilor, şi cu paza poruncilor lui Hristos, şi a bunei credinţe, Prealăudate.
 
   Mai-nainte cu sihăstria, primind în urmă şi chinuirea adaos, cu cuget dumnezeiesc, prin amândouă bine ai plăcut Celui ce te-a zidit, Care numai curăţia cere de la noi şi bun neam al sufletului, a Căruia venire cu trupul mărindu-o, te închinai Sfintei Icoane a omenirii Lui.
 
   Pe cei ce cu rea credinţă se lepădau de întruparea Cuvântului, tu i-ai înfrânat, Cuvioase, întărind adevărul prin cercarea bătăilor, şi prin toată patima rea, prin legături şi prin temniţe. Pentru aceasta te-ai făcut moştenitor Împărăţiei lui Hristos, şi bucuriei celei negrăite, şi strălucirii celei veşnice.
 
   Ceea ce ai încăput în pântece pe Dumnezeu cel neîncăput, Care S-a făcut Om pentru iubirea de oameni, luând aluatul nostru, l-a îndumnezeit cu adevărat. Nu mă trece acum Preacurată, fiind scârbit, ci te milostiveşte degrab şi mă mântuieşte de toată vrăjmăşia şi stricăciunea celui viclean.
 
 
   Dacă Te-a văzut Doamne pironit pe Cruce Mieluşeaua şi Maica Ta, se spăimânta şi striga : Ce vedere este aceasta Fiule preaiubite, acestea Ți-a răsplătit poporul cel neplecat şi fărădelege, care a luat multe minuni de la Tine ? Ci slavă pogorârii Tale celei negrăite, Stăpâne.
 
 
   Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Procopie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.


 
   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.
 
   Fiind cuprins de dragostea bunei credinţe, şi de dumnezeiască dorire, Cuvioase, ai gonit de la tine întreitele valuri cele lumeşti, cântând lui Dumnezeu cântare de biruinţă.
 
   Viața ta cea purtătoare de lumină, curăţia şi tăria sufletului, amestecându-se cu buna-credinţă, a făcut deplin arătat o închipuire a bunătăţii luminată întru tine, Cuvioase Procopie.
 
 
   Luminându-te cu lumina lui Hristos, şi cu strălucirea cea peste fire, ai uscat năvălirile patimilor prin înfrânare, strigând cântare de biruinţă Atotțiitorului.
 
   Primind în pântece, Preacurată, pe Cuvântul întrupat, după cuviință dumnezeiască pe Cel neîntrupat mai-nainte, L-ai născut nouă Fecioară, mai presus de fire, rămânând Fecioară după naştere.
 
 
   Sufletul tău cel cuprins de Dumnezeu, fericite, arzându-se de râvna credinţei, a risipit de tot nebunia cea amară, şi mânia celor fărădelege, de Dumnezeu purtătorule.
 
   Cu sângiurile tale vopsindu-te, ai urmat chinurilor mucenicilor, de trei ori fericite Procopie, răbdând cu tărie, şi cu suflet viteaz chinurile celor fărădelege.
 
 
   Cu înţelepciune ai suferit îndoite chinuri, Cuvioase, înfruntând eresurile şi năvălirile leilor bărbăteşte, cu cuget dumnezeiesc, preaînţelepte Procopie.
 
   Înțelepciunea, Cuvântul Tatălui, cel mai-nainte de veci în vremile cele mai de pe urmă, întrupându-Se negrăit, din Maică neispitită de bărbat, o ai făcut pe dânsa Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălțat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
 
   Fără trup te-ai arătat în viaţă, Părintele nostru, şi în trup împreună cu îngerii petrecând te-ai cunoscut, răstignindu-te lumii precum zice Pavel şi lumea ţi s-a răstignit adevărat, şi cu cugetul locuitor la locul cel ceresc, tu cel pământean. Slavă Celui ce bine a voit cu tine; slavă Celui ce ţi s-a cunoscut ţie; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
 
   Dumnezeieştile tale mâini, cu care ai ţinut pe Făcătorul, Cel ce S-a întrupat ca un Preabun, Fecioară Preacurată, întinzându-le, nu înceta a-L ruga pe El, să ne mântuiască de ispite şi de patimi şi de primejdii, pe cei ce te lăudăm cu dragoste, şi strigăm ţie : Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a mântuit pe noi prin naşterea ta.
 
 
   Răstignindu-Te pe Cruce de cei fărădelege, şi cu suliţa coasta Ta împungându-se Mântuitorule al nostru, cea Preacurată se tânguia cu amar, la cele dinlăuntru rupându-se ca o Maică. Şi de multă şi înfricoşată îndelungă răbdarea Ta, spăimântându-se a strigat : Slavă părinteștii iubirii Tale de oameni; slavă morţii Tale, prin care pe oameni nemuritori i-ai făcut.
 
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, Cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cântă, strigând : Din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
   Cu vărsările lacrimilor adăpându-ţi inima ta, Fericite, ai semănat sămânţa bunătăţilor, prin cuget curat, Preacuvioase Procopie.
 
   Cugetarea cea pământească, o ai supus Părinte, Dumnezeiescului Duh, alegând viaţă sihăstrească, şi unindu-te cu cetele mucenicilor, Preafericite.
 
 
   Ca un Mucenic dumnezeiesc şi prea-adevărat, pentru buna-credinţă ai înfruntat nebunia cea ereticească, căci cu adevărat ai defăimat nebunia celor fără de Dumnezeu.
 
   Peste rânduielile legilor fireşti, Preacurată, fără stricăciune zămislind în pântece pe Ziditorul, L-ai născut pe El, şi arătat cu adevărat te-ai făcut Născătoare de Dumnezeu.
 
 
   Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu; pe Cela ce chemi din negura greşelilor.
 
   Pe tine cel ce te-ai sfinţit prin sihăstrie, şi te-ai săvârşit prin sânge, te lăudăm Cuvioase, căci pomenirea drepților pururea se săvârşeşte, şi se pomeneşte cu laude şi cu credinţă.
 
   Domnul, Cel ce preface cu înţelepciune, şi schimbă toate spre mai bine, precum îi este voia, ţi-a adăugat lângă sihăstrie cinstea muceniciei, prin uciderea ta de cei necredincioşi.
 
 
   Pe umeri luându-ţi toată arma, cea prin Cruce, ai urmat după Hristos, făcând uitare celor trecute, şi prelungindu-te la cele dinainte, Părinte.
 
   Lăudăm Preasfântă pe Domnul, Cel ce S-a îmbrăcat din tine cu trup pătimitor şi muritor, şi l-a îndumnezeit cu împreunare neamestecată după un Ipostas.
 
 
   Înălţându-te pururea pomenite, cu adevărat de la mărirea sihăstriei, te-ai suit către bărbăţia şi către cinstea mucenicilor, îmbrăcându-te cu porfiră roşită din sângele tău.
 
   Socotind nestatornicia celor trecătoare, cu suflet şi cu cuget dumnezeiesc, întru bunăcredinţă te-ai întrarmat către bunătăţile cele pururea statornice şi nesfârşite, preafericite Procopie.
 
 
   Văzându-te Hristos că eşti îndestulat de înfrânare neslăbită şi de blândeţe, S-a uitat la tine cu iubire de oameni, şi te-a făcut părtaş slavei, purtătorule de Dumnezeu pururea fericite.
 
   Preacurată Stăpână, zdruncinăturile sufletului meu cele cumplite, vindecă-le cu tainice lucrări de mână, punându-le doctorii lucrătoare, patimile Fiului tău.
 
 
   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viața mea, mult-Milostive.
 
 
   Luceafăr astăzi avându-te Biserica, toată negura relei credinţe risipeşte, cinstindu-te pe tine, de cele cereşti tăinuitorule, Procopie mărite.
 
 
Stih : Nimic sunt Decapolitule toate cetăţile pământeşti.
Către gânditoarea cetate întru care acum te sălăşluieşti.
Întru a douăzeci şi şaptea zi s-a arătat.
Sfârşitul lui Procopie cel lăudat.
 
   Acesta mai întâi intră în viaţa monahicească, şi deprinzându-se la tot felul de nevoinţe, s-a curăţit pe sine desăvârşit. Iar mai pe urmă mustrând vitejeşte, şi scuipând pe cei re defăimau păgâneşte rânduiala întrupării Mântuitorului nostru, şi nu se închinau icoanei întrupării lui Hristos, a încredinţat adevărul dreptei credinţe, nu numai prin cuvinte, ci nevoindu-se şi prin bătăi. Pentru aceasta se arătă mare mărturisitor; şi făcând multe minuni, aşa către Domnul s-a mutat.
 
    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, cel dintre mimi, căruia îi fu poruncit de ighemon să batjocorească Botezul, el s-a botezat cu adevărat, şi de sabie s-a săvârşit.
 
Stih : Vrând să iei în râs Botezul, înşelăciunea eşti râzând,
Căci botezându-te Ghelasie a capului tăiere eşti suferind.
 
    Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Talaleu Mărturisitorul.
 
Stih : Talaleu vesel către Cer a alergat,
Ca cu ramuri de măslin cu bunătăţile fiind încununat.
 
   Acesta era din Cilicia cu neamul, şi iubind viaţa sihăstrească, s-a dus la cetatea Gavalon. Unde departe de cetate ca douăzeci de stadii, a aflat Cuviosul un loc înalt, întru care era o capişte afierosită la draci, la acel loc şi-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstreşti, şi strâmtorându-se pe sine cu posturi şi cu privegheri, şi cu rele pătimiri. Pentru care dracii cei din capişte cu mulţime de grozăvii îl înspăimântau, şi pe care ruşinaţi i-au izgonit, bătându-şi joc de neputinţa lor. Apoi dorind de mai mari osteneli, şi-a lăsat coliba, şi făcându-şi o chilie prea mică, nemăsurată cu trupul său, intră într-însa, avându-şi faţa lipită de genunchi. Către acesta mergând fericitul Teodorit episcopul Cirului, l-a întrebat pe el dorind ca să ştie pricina acestei noi petreceri. Iar el răspunse : Eu fiind supus la multe păcate, şi crezând muncilor ce ne îngrozesc, am aflat acest chip de vieţuire, meşteşugind măsuratice munci trupului, ca să uşurez greutatea celor aşteptate; iar acelea sunt mai cumplite, nu numai cu câtimea, ci cu însăşi lucrarea, căci sunt fără de voie; iar ceea ce se face fară de voie este lucru foarte scârbelnic, căci lucrul cel de voie, deşii ostenicios, mai puţină durere aduce, căci osteneala este din voie, şi nu silnică. Deci dacă cu aceste mici scârbe voi ușura pe cele aşteptate, mare câştig voi culege de aici. Acestea auzindu-le episcopul foarte îl lăudă pe el, pentru isteţimea minţii, că nu numai se luptă la luptele de faţă, şi altele de la sine adăuga, ci şi pricinile acestora le cunoștea şi pe alţii învăţa. Ziceau locuitorii de primprejur că şi multe minuni prin rugăciunea acestuia se făceau; nu numai oamenii, ci şi dobitoacele vindecări câştigând. Deci locuitorii acelui loc, dedemult aflându-se în păgânătate, s-au lepădat de înşelăciunea lor cea părintească, şi au primit strălucirea dumnezeieştii lumini, pe care Sfântul întrebuinţându-i slugi, şi capiştea dracilor au surpat, şi sfântă biserică prea mare au ridicat bunilor biruitori mucenici. Aşa sihăstreşte nevoindu-se Fericitul, s-a mutat către Domnul.
 
    Tot în această zi, Preacuviosul Ştefan, cel ce a făcut Ghirocomia Armatiului, adică bolniţă de bătrâni, care cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Pe Ştefan, care a dat bătrânilor chip de viaţă,
După moarte, Dătătorul cununilor îl încununează.
 
    Tot în această zi, Sfântul Mucenic Nisie, care cu vine de bou fiind bătut s-a săvârşit.
 
Stih : Nisie prin vinele de bou bătaie suferă pătimind.
Căci uitare despre dureri are întărit fiind.
 
    Tot în această zi, Cuvioşii Părinţii noştri Asclipie şi Iacov, care cu pace s-au săvârşit.
 
Stih : Stăpânului celui ce va să judece tot pământul cu dreptate.
Doi bărbaţi drepţi împreună îi stau înainte.
 
    Tot în această zi, Cuviosul Timotei cel din Cezareea, care cu pace s-a săvârşit.
 
Stih : Cinstesc pe Timotei ca pe prietenul lui Dumnezeu cel iubit.
Al căruia şi sfârşitul este foarte cinstit.
 
   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Precum a fost viaţa ta prealuminată prin sihăstrie, de Dumnezeu înţelepţite, aşa s-a arătat aievea, şi pătimirea ta întărită, căci ai slăvit pe Hristos, cântând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Fiind încins cu curăţie de minte întreagă, dumnezeiescule Părinte, cu bărbăţia ai luat şi luminată cununa muceniciei prin Dar, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Neînchinându-se cei necredincioşi chipului Tău celui curat Mântuitorule, pe robul Tău bătându-l îl chinuiau cumplit, care cânta şi striga către Tine : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Veselindu-ne de Cel ce L-ai născut Preacurată, toţi te fericim, că prin naşterea Lui cea trupească mântuindu-ne acum, strigăm Lui : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
   Arătându-te şi mai-nainte de moarte, că eşti slobod de materie, te-ai mutat de aici la viaţa cea nepieritoare, Cuvioase, având prin moartea ta ca o scară dinadins, cugetătorule de Dumnezeu Procopie.
 
   Plin te-ai arătat de lumina Darului, şi către Lumina cea neapusă ai mers Părinte, lepădând toată pofta cea trupească. Pentru aceasta te cinstim Procopie, cugetătorule de Dumnezeu.
 
 
   Fiind înarmat cu puterea Dumnezeiescului Duh, ai stricat cetele duhurilor vicleniei. Drept aceea uşile cele cereşti ţi s-au deschis, Fericite, căci lăudai pe Hristos în veci.
 
   Toate neamurile te fericesc Stăpână, precum ai proorocit însăţi, fericită de Dumnezeu, pe tine cea adevărată Născătoare de Dumnezeu şi Preacurată; pe care te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars. Că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
 
   Alegând Înţelepte a te nevoi după lege, prin înfrânare ţi-ai omorât pornirile patimilor, şi săltările trupului, slugă a lui Hristos. Pentru aceasta acum ai aflat desfătarea cea netrecătoare a nepătimirii, împreună cu oştile cele fără de trup.
 
   Înaintea Judecătorului celui Drept stai luminat ca un biruitor, ce ai luat cununi neveştejite, rugându-te neîncetat, pentru cei ce săvârşesc pomenirea ta cea preacinstită, şi dumnezeiasca prăznuire a mutării tale, Procopie.
 
 
   Luminându-te acum cu trei raze care ies negrăit dintru o Dumnezeire, te-ai învrednicit sfârşitului celui preafericit, şi bucuriei celei veselitoare, veselindu-te împreună cu oştile cele mai presus de lume, Părinte Procopie.
 
   Cuvântul lui Dumnezeu cel nestricat, luând chip stricăcios, a îmbrăcat pe oameni cu nestricăciune, sălăşluindu-Se prin bunăvoirea Tatălui, întru tine cea plină de Dar. Pentru aceasta, Preacurată, împreună cu oştile cele cereşti te slăvim.
 
 
   Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Care slăvindu-L, cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
 
 
   Dezlegându-te de cinstitul tău trup, Procopie, stai acum înaintea Treimii celei neapropiate dimpreună cu îngerii. Către Care adu-ţi aminte de noi, care săvârşim pomenirea ta, Mărite, şi te cinstim cu dragoste Părintele nostru de Dumnezeu purtătorule.
 
 
   Scăparea cea mare şi acoperământul sufletelor noastre, ceea ce eşti mai desfătată decât cerurile şi mai aleasă decât Heruvimii, roagă pe Fiul tău pentru robii tăi, Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, ca să ne mântuim toți de păcate şi de primejdii.