MINEIUL 16 - 30 APRILIE

16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30

A Crucii, a Născătoarei :

LA UTRENIE

CANONUL Sfintelor

Facere a lui Iosif.

Cântarea a l-a, glasul al 8-lea :

Irmos : Să cântăm Domnului.

Slavă...

Cântarea a 3-a :

Irmos : Tu eşti întărirea...

Slavă...

Irmosul :

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie : Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

A Crucii, a Născătoarei :

Cântarea a 4-a :

Irmos : Auzit-am Doamne taina...

Slavă...

Cântarea a 5-a :

Irmos : Luminează-ne pe noi Doamne..

Slavă...

Cântarea a 6-a :

Irmos : Rugăciunea mea voi vărsa...

Slavă...

Irmosul :

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie : Cela ce Te-ai înălţat...

Cântarea a 7-a :

Irmos : Tinerii evreieşti în cuptor...

Slavă...

Cântarea a 8-a :

Irmos : Tinerii cei grăitori..

Binecuvântăm pe Tatăl...

Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Cântarea a 9-a :

Irmos : Cu adevărat Născătoare...

Slavă...

Irmosul :

Şi cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială şi Otpustul.

 

   Strălucit-a astăzi ca soarele dumnezeiască pomenirea ta, luminând pe cei credincioşi, strălucind în lume cu luminări dumnezeieşti. Simeoane preafericite, gonind negura patimilor, şi întunericul dracilor. Pentru aceea te fericim, ca pe un luminător a toată lumea, şi ca pe un rugător prea-fierbinte.

   Înţelepţeşte câştigând cele cereşti în locul celor pământeşti, şi în locul celor trecătoare cele netrecătoare, bucurându-te ai primit răsplătire, în locul măririi celei stricăcioase slava cea nestricăcioasă, şi în locul norilor de munci şi de chinuri grele ai câştigat împărăţiile lui Dumnezeu cele mai presus de cuvânt; întru care veselindu-te împreună cu cei ce au pătimit cu tine, roagă-te pentru toţi, cei ce cu credinţă te laudă Simeoane Cinstite.

   Cu săgeata cuvintelor tale ai rănit adunările călcătorilor de lege, Mucenice Simeoane; pentru aceea norii cerurilor au dat glas, cetele îngerilor au lăudat răbdarea nevoinţelor tale. Drept aceea şi noi toţi veselindu-ne, cu credinţă prăznuim sfântă adormirea ta, slăvind pe Mântuitorul.


   Ca un Arhiereu plăcut lui Dumnezeu, prin cuget priveşti umbrele cele neapuse, şi te-ai învrednicit a vedea cele mai presus de lume, şi îmbrăcându-te întru cuviinţă, şi înfăşurându-te cu dreptatea, şi cu buna podoabă, faţă către faţă priveşti la frumuseţea celor înţelegători, fericite Acachie.

   Preacuvioase Părinte Acachie, întraripându-ţi prin credinţă cugetul către Dumnezeu, te-ai scârbit de amestecarea şi nestatornicia lumii, şi luând Crucea ta, ai urmat Văzătorului a toate, şi cu puterea Dumnezeiescului Duh, prin lucrările înfrânării, voile trupului cele neînfrânate le-ai supus cugetului, Preafericite.

   Arătându-te corifeu împreună cu Chiril, şi unit dumnezeiescului Sobor, Acachie, pe Nestorie cel fără de minte l-ai dat pierzării, descoperind nebunia lui, Fericite, şi prin cuvintele cele duhovniceşti ai ruşinat deşertăciunea lui. Pentru aceasta tot sufletul te fericeşte pe tine, prăznuind cu credinţă dumnezeiască pomenirea ta.


   Mântuieşte-mă Stăpână Preacurată, ceea ce nespus ai născut pe Hristos, că pe tine singură folositoare şi zid neclintit şi acoperământ, şi bucurie şi mângâiere dumnezeiască a sufletului meu te-am câştigat; tu dar mă mântuieşte de viermele cel neadormit, şi de focul cel veşnic, Maica lui Hristos Dumnezeu.


   Stăpâne Iisuse, văzându-Te pe Tine Fecioara şi Maica Ta pe Cruce pironit, şi patimi de bunăvoie primind, a strigat : Vai mie preadulce Fiule, cum rabzi bătăi fără dreptate, Doctorul cel ce ai vindecat neputinţa omenească, şi prin milosârdia Ta pe toţi i-ai mântuit din stricăciune.

LA UTRENIE

   Cela ce te-ai încununat cu cununa nepătimirii, şi stai înaintea Scaunului Domnului, prin rugăciunile tale, Preafericite, păzeşte pururea pe cei ce cu credinţă cinstesc pătimirea ta cea luminată.

   Purtătorule de Dumnezeu Simeoane arătatu-te-ai vas cinstit Dumnezeiescului Duh, din care ungându-te, ai păstorit norodul cel ales la apa cunoştinţei, prin toiagul dumnezeieştilor dogme, Mucenice.

   Strălucit-ai în lume cu fapta şi cu cuvântul întru viaţă luminată, şi ai păstorit norodul la verdeaţa cea dătătoare de viaţă Cuvioase, care cinsteşte dumnezeiască pomenirea ta înţelepte.


   Purtat-ai pe mâini pe Cela ce poartă toate, şi ai alăptat ca pe un prunc pe Dătătorul de lapte, ci roagă-L pe Dânsul, Fecioară să se milostivească către tot norodul Lui, care cu credinţă te laudă pe tine.


   O cel ce ai biruit tot vicleşugul şarpelui, şi întru nerăutatea sufletului ai vieţuit, Acachie înţelepte, scoate-mă din răutatea şi din patimile cele aducătoare de moarte, şi mă înfrumuseţează cu chipuri bune, ca să te laud pe tine, ca pe cel ce cu bărbăţie te-ai nevoit.

   Meletina cea prealuminoasă te-a răsărit pe tine marele Acachie înfrumuseţată odraslă care aduce multe roduri, şi mai mult decât mierea îndulceşte inimile credincioşilor, gonind amărăciunea cea stricătoare de suflet a patimilor, prin dumnezeiescul Dar, Preacuvioase.




   Ceea ce netâlcuit ai întrupat pe Dumnezeu, şi pe noi, cei ce eram depărtaţi, ne-ai împăcat cu Dânsul, prealăudată Curată, rogu-mă, prin patima Fiului tău, tămăduieşte patimile inimii mele, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce pururea strig : Că cu slavă S-a proslăvit.


   Făcându-ţi mişcările sufletului frumoase, şi umblând pe calea care duce sus, de la toată slăbănogirea căii celei rele te-ai abătut, şi te-ai adus către uşa vieţii, Mărite, spre odihna cea veşnică.

   Depărtându-ţi cugetul de patimile cele trupeşti, ai adus jertfă fără sânge Celui ce S-a jertfit pentru noi, şi vestind dumnezeiasca Lui întrupare cea mai presus de cuvânt, te-ai junghiat ca un miel fără de răutate, Părinte.

   Ca o jertfă curată şi fără prihană te-ai adus la masa lui Dumnezeu, Fericite, junghiindu-te, de voia ta pentru credinţă, te-ai primit ca o ardere de tot bineprimită, mărindu-te cu mărire de bună laudă, pururea pomenite.


   Izbăvitu-ne-ai pe noi de blestemul cel strămoşesc, ca ceea ce ai întrupat pe Cuvântul cel ce a încununat pe toţi cu binecuvântări, pururea binecuvântată, podoaba pătimitorilor, şi curăţitoarea păcătoşilor, Preacurată.


   Plecându-te legii celei începătoare de viaţă, Preacuvioase, din suflet ai urât toată fărădelegea cea omorâtoare.

   Ca cel ce cu totul, prin lucrările cele dumnezeieşti, te-ai făcut arătător de lumină, Duhul Sfânt te-a pus pe tine Arhiereu.


   Limba ta ca un izvor a izvorât învăţăturile, secând pârâul cel tulbure al înşelăciunii, prin dumnezeiasca putere.


   Uşa cea neumblată, deschide-mi uşa pocăinţei, şi mă îndreptează către cărările cele drepte, Preacurată.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.


   Ca soarele ne-a răsărit nouă sfântă pomenirea ta înţelepte Ierarhe Simeoane, şi a mucenicilor celor dimpreună cu tine, luminând pe cei credincioşi. Care săvârşindu-o astăzi strigăm : Rugaţi-vă pentru noi Celui singur Iubitor de oameni, purtătorilor de chinuri.


   Împodobindu-te cu mărturisirea, purtătorule de Dumnezeu, pentru înfrânare, bucurându-te, ai primit de la Dumnezeu cununa biruinţei, şi cu poruncile tale cele dumnezeieşti ai înfruntat toată deşertăciunea eresurilor; Preacuvioase Părinte Acachie, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Nu s-a despărţit de firea cea dumnezeiască, făcându-Se trup în pântecele tău, ci făcându-Se Om a rămas Dumnezeu, Cel ce după naştere te-a păzit pe tine Maică Fecioară, ca mai-naintea naşterii Preacurată, însuşi Domnul. Roagă-L pe El neîncetat să ne dăruiască nouă mare milă.


   Mieluşeaua Cuvântului cea nespurcată, Fecioara Maica cea fără de stricăciune, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel ce a răsărit dintru dânsa fără de dureri, tânguindu-se precum se cădea ca unei Maici, striga : Vai mie Fiul meu ! Cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om din necinstea patimilor ?


   Ducându-te legat sfinţite învăţătorule, ai dezlegat măiestriile celui viclean, şi vitejeşte chinuindu-te, ai primit cununile nestricăciunii, Preafericite.

   Cu săgetăturile cuvintelor tale, sfinţite Mucenice Simeoane, ai rănit adunările celor fărădelege, şi cu focul sângiurilor ai ars înşelăciunea mulţimii dumnezeilor.

   Ostenelile tale picură vindecări celor ce sunt bolnavi la suflete, căci te-ai arătat de faţă, asemenea cu Apostolii la obiceiuri şi râvnitor, dumnezeieştilor purtătorilor de chinuri.


   Mai presus de cuget răsărind din tine Soarele dreptăţii, a luminat lumea, şi a topit iarna înşelăciunii, Fecioară de Dumnezeu dăruită Preacurată.


   Asemenea dumnezeieştilor Apostoli te-ai făcut Părinte Acachie, căci cu puterea acestora te-ai îmbogăţit a lega şi a dezlega.

   Organ Duhului te-ai arătat, glăsuind învăţăturile cele mântuitoare, Părinte, pierzând înşelăciunea cea nebunească a lui Nestorie celui fără minte.

   Prin rugăciunea ta cea prealuminoasă ai dat pământului ploaie şi brazdele lui care au fost cu anul secate, le-ai adăpat, fericite Părinte.


   Înfrumuseţa-tu-s-a Preacuvioase fața ta cea binemirositoare, cu dumnezeiasca poruncă gonind de la cei credincioşi împuţiciunea înşelăciunii.


   Pe mine cel ce sunt omorât înviază-mă, şi pe cel ce sunt rătăcit degrabă mă întoarce, ca una ce eşti calea cea nerătăcită, şi îndreptătoare tuturor Stăpână.


   Ca unul ce prin pătimirea ta te-ai arătat stâlp şi întărirea Bisericii lui Hristos, păzeşte-o pe dânsa neclintită şi nemişcată în veacuri, prin rugăciunile tale, Preafericite.

   Cu cântări fericim vieţuirea ta, şi goanele şi luptele tale, prin care te-ai învrednicit sfârşitului celui fericit, Simeoane preafericite.

   O credinţă cinstind o Dumnezeire în trei Ipostasuri, ai risipit înşelăciunea mulţimii dumnezeilor, şi prin chinuri ai primit cununa, Părinte.


   Eu, cel ce cu credinţă măresc naşterea ta cea negrăită, să te aflu mântuitoare din osândă în ceasul judecăţii, Stăpână Fecioară.


   Minunată s-a arătat viaţa ta, că înconjurându-te de darurile Dumnezeiescului Duh prin rugăciune, ai încetat repezirile cele fără hotar ale apei, punând ei piatra cheie şi hotar, Sfinţite Acachie.

   Dumnezeiesc apărător ai fost poruncilor celor sfinţite, în mijlocul Soborului părinţilor, mărturisind împreună cu dumnezeiescul Chiril pe Fecioara Curată, Maica lui Dumnezeu, şi ai biruit pe Nestorie cel viclean, Fericite.


   Cuvântul tău mai mult decât mierea îndulcitor s-a arătat melitienilor, cu mărturisirile cele sfinţite îndulcind sufletele acestora, şi arătând amărăciunea păcatului, vrednicule de minuni Acachie.


   Cel prea înfiinţat nepărăsind sânurile Părintelui a fost văzut ca un prunc ţinut în braţele tale Fecioară, îmbrăcându-Se întru sărăcia mea cea preamultă pentru milostivirea Lui cea bogată, ca un Iubitor de oameni.


   Plin de dumnezeiasca veselie te-ai arătat, fericite Simeoane, primindu-ţi fericitul sfârşit prin sabie, împreună cu o sută de dumnezeieşti Mucenici.

   Tineri şi bătrâni, monahi şi preoţi, săvârşindu-vă nevoinţa cea bună pentru Hristos, v-aţi jertfit ca nişte miei.

   Vieţuind fericit, cu adevărat aţi isprăvit săvârşire fericită întru Hristos, săvârşindu-vă prin sabie cu veselie, purtătorilor de chinuri.


   Răsărit-a din tine Preasfântă, Ziditorul şi cu razele Dumnezeieştii cunoştinţe, a luminat pe cei din noaptea necunoştinţei, Fecioară Curată.


   Biserica cea cinstită a curatei Maicii lui Dumnezeu ai ridicat, făcându-te mai-nainte lăcaş Duhului, sfinţite Acachie, prin care sfinţindu-o, o ai arătat izvor al minunilor.

   Glasurile tale cele sfinte ce făceai către turmă viersuind le tăia rânduneaua Acachie, dar primind legea limbii tale, neschimbat o a păzit.


   Văzându-te pe tine Împăratul ca un rob venind, a plinit cererile tale, căci te-a cunoscut pe tine plăcut vrednic de minune al Împăratului celui Ceresc, purtătorule de Dumnezeu, Părinte.


   Biruinţele cugetului meu, şi înălţările inimii tămăduieşte-le prin milostivirea ta Curată, rogu-mă; şi de păcatul cel ce mă stăpâneşte mântuieşte-mă pe mine, cel ce cu credinţă te fericesc pe tine.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă; căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.



   Ca un soare a răsărit nouă credincioşilor sfântă pomenirea voastră, care astăzi o săvârşim preaînţelepţilor, sfinţite Simeoane şi Acachie, strigând : Rugaţi pentru noi pe unul Iubitorul de oameni.


   În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Simeon, Episcopul Persiei cu însoţitorii săi Avdela Preotul, Hotazat, Fusic şi alţii o mie o sută cincizeci.

Stih : Simeoane eu te-am cunoscut pe tine Episcop mare,
Iar prin sabie te cunosc nevoitor mai mare,
Avdela a ursului cumplită gură închizând,
De nesăţioasă spurcată gura satanei este fugind.
Fiindu-i poruncit a muri sau a jertfi,
Hotazat a ales prin tăiere de sabie a muri.
Zice Fusic, voi suferi despoiere de piele şi despărţire,
Ca de o haină ţesută, cu care împreună şi de a satanei învăluire.
Ca la o mie de bărbaţi, ce de sabie tăiaţi au murit,
Pavele văzându-i, nor de Mucenici a fi i-ai numit.
Întreită cincizecime de bărbaţi a tăiat,
Care fiinţei celei în trei feţe s-au închinat.
Întru a şaptesprezecea zi,
Simeon de sabie se săvârşi.

   Domnind Ctesifon şi Salic în cetăţile Persiei, împărăţind atunci ţara Persiei Savorie, scriseră la împăratul că Arhiereul creştinilor Simeon, și alţi mulţi nu vor să se supună împărăţiei, şi să dea dajdie ci îşi aleg mai mult a muri pentru Hristos, decât să slujească cu ponos şi cu necinste. Deci mâniindu-se pentru acestea împăratul, porunci de aduseră pe Sfântul Simeon legat cu două lanţuri, şi trimiţându-l în temniţă, întoarse spre credinţa în Hristos pe prepozitul Hotazat care fusese mai-nainte creştin, dară pentru cinstea ce avea la împăratul, şi de frică se închinase soarelui după legea perşilor, pe care prinzându-l, îi tăie capul, în loc de binele ce i-a făcut, că el crescuse pe împăratul, de când s-a înţărcat de la sân, însă aceasta numai a poftit ca să arate; că nici pentru vreo neînfrânare de limbă netocmită nici pentru vre-o altă vină, din cele ce sunt fărădelege a luat acesta, moarte, ci pentru credinţa în Hristos, din care mai înainte slăbindu-se se scăpătase şi aceasta îi făgăduise şi împăratul. Deci auzind de dânsul Sfântul Simeon în temniţă, se bucura şi se ruga lui Dumnezeu cu ceilalţi, ca şi el să se săvârşească întru acest chip. Deci scoţându-i şi pe dânşii din temniţă, şi tăindu-li-se capetele, fiind la număr o mie o sută cincizeci. Întâi pe Sfântul Simeon tăiară îndemnând spre aceasta şi pe ceilalţi, însă spun că unul dintru acei ce se tăia, s-a înfricoşat, iar curopalatul care se numea Fusic, îl îmbărbăta să nu se sperie, ci să strângă ochii să primească tăierea, că este grabnică moartea; care fiind pârât pentru aceasta, şi mărturisind cu îndrăzneală că crede în Hristos, i-a tăiat limba, şi l-a despoiat de piele; şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.


Stih : Murind Acachie îngerul cel pământesc.
Îngerii i-au gătit loc în lăcaşul ceresc.

   Acest preacuvios a fost din Meletina Armeniei, din părinţi binecredincioşi, temător de Dumnezeu, care fiind neroditori, prin rugăciune şi prin înfrânare au cerut loruşi de la Dumnezeu această roadă binecredincioasă, pe Cuviosul Acachie, pe care crescându-l întru învăţătura cărţilor, l-a dus la Episcopul cetăţii aceleia, şi l-a dat spre slujba lui Dumnezeu, căci aşa s-au fost făgăduit când a cerut de la Dumnezeu să le dea acest rod, când întru acea vreme era Episcop fericitul Otrie cel ce a fost unul din cei o sută cincizeci de sfinţi, la soborul al doilea, împotriva eresului lui Macedonie luptătorul în contra Duhului Sfânt. Deci cunoscând Darul lui Dumnezeu ce era întru Acachie încă din pruncia lui, l-a făcut cleric bisericesc şi trecând Acachie din putere în putere, întru faptele cele bune şi întru osteneli bisericeşti cu viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, de aceea se sui la treapta preoţiei, şi făcându-se vas ales Sfântului Duh, se învrednici treptei Arhieriei ca un vrednic, şi fu Episcop cetăţii Meletinei, după moartea Episcopului Otrie, fiind ales de toţi cu un glas. Acesta a fost la Soborul al treilea ce s-a făcut la Efes, dimpreună cu Sfântul Chiril Patriarhul Alexandriei, împreună şi cu ceilalţi sfinţi părinţi, asupra lui Nestorie Patriarhul Constantinopolului, care hulea pe preacurata Fecioară de Dumnezeu Născătoarea, pe care surpându-l, l-au dat anatemei, ca pe un eretic şi păgân, şi aşa Acachie fiind iubit de toţi sfinţii părinţi şi lăudat; încă şi de împăratul, cel binecredincios, Teodosie cel mic, mult a fost lăudat şi întru mulţi ani păstorind Biserica lui Hristos, şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul, punându-se sfintele moaşte, lângă mormântul Sfântului Mucenic Polieuct, cu care împreună acum stă în cetele sfinţilor, preaslăvind pe Tatăl, pe Fiul, şi pe Sfântul Duh, pe unul Dumnezeu care a zidit toate făpturile, de care se preamăreşte totdeauna.


Stih : De n-ai cunoscut cine este, cel ce în mijlocul văpăii a fost stând,
Adriane aşteaptă că îl vei cunoaşte vorbind.

   Şi acest Mucenic Adrian era unul din cei ce oarecând au fost prinşi, şi au fost puşi la feluri de închisori. Deci fiind scoşi din închisoare, în vremea când elinii se aflau în rătăcire şi jertfeau dumnezeilor lor celor mincinoşi, era silit şi acesta să se apropie de jertfelnic, şi să aducă tămâiere. Iar el nu numai că nu s-a plecat a o face aceasta; ci tare fiind cu trupul şi viteaz, alergând a răsturnat jertfelnicul, şi jertfele ce erau deasupra lui, le-a vărsat şi focul l-a împrăştiat. Deci pornind spre urgie pe ighemonul şi aprinzând mânia închinătorilor de idoli ce erau de faţă, fu prins, şi-l bătură fără cruţare; căci unul îl bătea pe el cu toiag, altul îi zdrobea gura cu pietre, iar altul îi da cu pumnii peste cap, şi în sfârşit fiind un cuptor mare ars cu foc, l-au aruncat acolo, şi aşa s-a săvârşit cu pace.


Stih : Ce strigi murind, Mântuitorule pe tine te-am iubit,
Agapite, de ai fost şi mai mult iubit.

   Acest întru sfinţi Părintele nostru Agapit era pe vremea împărăţiei lui Iustinian, crescut fiind prin sihăstrie şi bunătate, şi învrednicit de cinstea preoţiei. Deci purcezând să meargă la Constantinopol, ca să se întâlnească cu împăratul Iustinian, îndată pe cale, a dat dovadă de bunătatea sa şi de îndrăzneala către Dumnezeu, căci ajungând în Elada, văzând un om cuprins de două neputinţe, şi neputând nicicum nici a vorbi, nici a umbla, ci din însăşi naşterea sa fiind mut, şi abia târându-se, apucându-l de mână, l-a făcut cu picioare noi, şi băgându-i în gură sfântă părticea din stăpânescul Trup, l-a arătat bine grăitor. Dar şi după ce a ajuns la poarta de aur, punând mâna pe un oarecare orb ce s-a apropiat de el, i-a dăruit puterea vederii. Drept acea după vrednicia bunătăţii sale fiind primit de cei întru chinuri, şi de sinclit, şi de însuşi împăratul şi de toată cetatea, şi izgonind din scaunul Constantinopolului pe Antim Episcopul Trapezuntei, care rău trecuse la acel scaun, ca cel ce cugeta ale lui Eutihie şi ale lui Sevir, şi dându-l pe el anatemei; şi hirotonisind pe preacucernicul preot al preasfintei marei Biserici, Mina, încuviinţat cu viaţa şi cu cuvântul, şi cu care avea drepte cugetările credinţei. Pe acesta aşezându-l în scaunul patriarhicesc, după câtăva vreme s-a mutat către Domnul; şi se face soborul lui în Biserica sfinţilor Apostoli celor mari.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Sfeşnic te-ai cunoscut, arătând lumina cunoştinţei, şi prin străduire minunat ai risipit întunericul necunoştinţei de la oamenii care fără minte se închinau focului, Cuvioase.

   Arătatu-te-ai povăţuitor adunării pătimitorilor, cu care împreună săvârşindu-te prin sabie, de Dumnezeu cugetătorule Simeoane, strigai : Dumnezeule bine eşti cuvântat.

   Norodul cel de mult număr al mucenicilor, şi al dumnezeieştilor preoţi, şi al celor împreună nevoitori ce s-au adunat din multe cetăţi, cu cuviinţă să-l cinstim.


   Vindecă patimile inimii mele, ceea ce eşti cu totul fără prihană, linişteşte tulburarea care îmi înviforează mintea, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce strig : Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   Împodobindu-te cu milostivirea cea desăvârşită, ai fost îndestulare săracilor, şi te-ai arătat sănătate tuturor celor neputincioşi, şi mijlocitor celor ce strigă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Văzând pe muşte supărând pe cei bolnavi, le-ai gonit, şi ai poruncit ca să nu se apropie nicicum către dânşii, cântând Acachie : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Ca un strugure stors ne-ai dres nouă vinul înţelegerii, veselind inimile cu înţelepciunile cele mari, şi poruncind a cânta : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Ca pe o pricinuitoare mântuirii noastre, pururea toţi robii tăi te cântăm pe tine, de Dumnezeu dăruită, şi cu credinţă te fericim, zicând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Arătându-te Simeoane jăratec înţelegător, nu te-ai închinat focului, ci arzând materia cea amară a mulţimii dumnezeilor, după vrednicie te-ai mutat către lumina cea neapusă, Preafericite.

   Vindecă neputinţele noastre Mucenice, goneşte întunericul inimilor noastre, şi ne arată părtaşi vieţii celei veşnice, prin mijlocirile tale cele către Domnul, cugetătorule de Dumnezeu.

   Chinurile tale Părinte ne picură nouă veselie sufletească, şi gonesc multe feluri de patimi, şi bolile trupurilor ale celor ce cu credinţă năzuiesc la sicriul tău.


   Arătatu-s-a rugul nears, ca să însemneze mai-nainte cinstită naşterea ta Preacurată, că primind în pântecele tău focul cel dumnezeiesc, nicicum nu te-ai ars. Drept aceea te lăudăm Fecioară.


   Împreună cu cetele cele de sus şi cu toţi sfinţii roagă pe Preasfântul Domnul, ca să ne sfinţească şi să ne izbăvească pe noi, Părinte.

   Strigarea broaştelor celor ce făceau gâlceavă, prin cuvântul tău cel blând o ai oprit să nu strige, şi le-ai arătat pe ele a fi mute, Acachie.

   Scriind cuvinte asupra lui Arie celui rătăcit, ca o piatră cinstită ai întărit Biserica pe piatra credinţei celei curate, fericite Acachie.


   Împreună cu cetele cele de sus, cu credinţă să strigăm Treimii : Sfânt, Sfânt, Sfânt Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte.


   Ceea ce eşti izvorul nestricăciunii, pe mine cel ce sunt stricat cu înecările cele multe ale păcatului, învredniceşte-mă tămăduirii tale, Fecioară.


   Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcându-o au săltat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Adusu-te-ai Împăratului tuturor ca o tămâie bineprimită, ca o junghiere sfinţită, ca un mir, ca un prinos, ca un trandafir cu bun miros, ca o veselie a mucenicilor, înţelepte Simeoane.

   Făcându-te întărire tuturor credincioşilor Ierarhe, te-ai jertfit ca un berbec, şi te-ai mutat la curţile împărăteşti cele înţelegătoare, şi strălucindu-te de dumnezeiasca slavă stai înaintea Dumnezeului, şi Împăratului tuturor, bucurându-te.

   Tabăra cea cinstită a mucenicilor, propovăduind pe Hristos în mijlocul păgânilor, a prăpădit mulţimea dracilor celor vrăjmaşi, şi s-a împreunat cu oştile cele îngereşti, mărindu-te cu dumnezeiasca mărire.


   Preasfântă Maica lui Hristos Dumnezeu, cu străluciri prealuminate luminează cugetul meu cel cuprins de întunericul cel rău al necunoştinţei, ca dobândind lumină dumnezeiască, să povestesc slăvirile tale pururea Fecioară.


   Prin rugăciunea ta cea tare ai deschis cerurile cele închise Părinte, şi preamărit ai nevoit ca să izvorască piatra, întru slava Mântuitorului Celui ce te-a preamărit pe tine Acachie.

   Ca un soare mare de la Meletina ai strălucit, revărsând razele cuvintelor tale, şi strălucirea minunilor, şi pe toţi cei ce te fericesc pe tine cu bună credinţă i-ai luminat, Acachie.

   Împodobindu-te cu înţelepciunea cuvintelor, şi strălucindu-te cu frumseţile preoţiei, şi cu multe străluciri ale tămăduirilor Acachie, de către cele pământeşti către cel mai presus de lume te-ai mutat.


   Dumnezeiască pomenirea ta cheamă astăzi pe cei de sub Cer, ca să laude durerile şi nevoinţele şi îndreptările tale, preafericite Acachie luminătorule al inimilor noastre.


   Cu adevărat te-ai arătat lăcaş luminii celei înfrumuseţate, care toate a luminat prealăudată Fecioară. Pentru aceasta luminează-mă pe mine cel întunecat cu răutatea ca cu credinţă să te slăvesc pe tine.


   Pe tine Maica lui Dumnezeu, şi Fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine ceea ce ai născut mai presus de minte prin cuvânt pe Dumnezeu cel adevărat; pe cea mai înaltă decât preacuratele puteri, cu doxologii fără de tăcere te slăvim.




   Ocârmuindu-te cu frica lui Dumnezeu, Cuvioase, te-ai abătut de către pornirile trupului, şi de tirania cea amară a patimilor, şi pe Dumnezeu L-ai veselit, înfrumuseţându-ţi inima cu podoabele bunătăţilor, şi acum te-ai sălăşluit, unde sunt cetele cuvioşilor, aflându-ţi odihnă întocmai poftei tale Părinte unde fiind, nu lipsi a-ţi aduce aminte de noi, care cu credinţă săvârşim pomenirea ta, Ioane Cuvioase.

   Căutat-ai pe Dumnezeu cu inimă neîndoită, întraripându-te cu cântări sfinţite, şi pururea dându-te cu totul plecărilor către Dânsul, de Dumnezeu insuflate. Iar către aceasta ai avut îndemnător şi pornitor, pe cel şi cu numirea Grigorie, care a strălucit întru minuni, cu ale căruia luminări luminându-te, fără vătămare ai trecut viforul trupului acestuia smerit, Fericite.

   Cu cuvioşie ai vieţuit nefiind cuprins de grijile vieţii, împodobindu-te cu lucrările cele mai bune Cuvioase. Că foc purtând în inima ta, ai răbdat în linişte fiind dat la priveghere şi la stări de toată noaptea, curăţindu-te cu dinadinsul şi arătându-te cu chip dumnezeiesc. Pentru aceea după osteneală ai câştigat îndulcirea cea fără osteneală, cerând dumnezeiasca veselie, celor ce te cinstesc pe tine.


   Neîntinată, nespurcată, Maica lui Dumnezeu, Preasfântă pruncă pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu Stăpână, cum te voi lăuda pe tine lăcaşul lui Dumnezeu, eu cela ce sunt spurcat la suflet şi la cuget, şi cum voi povesti mărirea minunilor tale ? Darul şi mila care le verşi pentru mine totdeauna ? Ci cu frică cad înaintea ta, şi cu smerenie strig ţie : Bucură-te ! Bucură-te mângâierea credincioşilor celor ce se roagă ţie.


   Cea Preacurată şi fără prihană, văzând patima cea de bunăvoie a nepătimitorului, ca o Maică se tânguia, şi striga : O ce vedere înfricoşată ! Cum Cel ce a zidit toate cele văzute şi nevăzute, Domnul slavei, Împăratul cel mai-nainte de veci, fără dreptate S-a osândit acum, şi împreună cu tâlharii se socoteşte; munţi şi văi, picaţi acum pentru mine lacrimi amare, şi mă plângeţi pe mine, ceea ce am născut pe Ziditorul, şi am rămas singură.


   Învăluindu-mă totdeauna cu întreitele valuri ale patimilor, şi acum fiind înconjurat de valurile gândurilor, prin rugăciunile tale fericite Ioane, îndreptează-mă către limanul nepătimirii, şi către liniştea mântuirii, Cuvioase.

   Cu alegerea voirii mutându-te către Cer, cu adevărat ca un înger ai vieţuit pe pământ, Părinte Cuvioase, omorându-ţi cugetul cu înfrânarea trupului prin care te-ai arătat lăcaş lui Dumnezeu, dumnezeiescule Ioane.


   Având ascultare bine plecată şi smerenie, le-ai avut acestea ca nişte aripi de aur, prin care ai zburat de la smintelile cele lumeşti către Dumnezeu, pe care L-ai căutat, Cel ce te-a mântuit prin furtuna vieţii, Părinte.


   Cuvântul Cel Unul-Născut care este împreună cu Tatăl şi cu Duhul împreună veşnic ca un om S-a arătat pe pământ, Născătoare de Dumnezeu Marie, şi pe toată lumea o a mântuit, care Îi înalță Lui laudă.


   Prin trezvirea cugetului, nălucindu-ţi-se frumuseţile cerurilor, nicicum nu te-ai înfipt întru grijile cele lumeşti, şi uşurându-te cu aripile neaverii, Părinte, cu totul te-ai făcut înălţat.

   Dorind de liniştea păstorului Grigorie celui iubitor de linişte, Ioane de trei ori fericite, cu osârdie, ai părăsit tulburările lui şi prin rugăciuni neîncetat ai împodobit dumnezeiasca linişte.


   Cu liniştea cugetelor încetând tulburarea, fără tulburare ţi-ai trecut viaţa, ocârmuindu-te de Darul Duhului, vieţuind cu cuviinţă, înţelepte Ioane de Dumnezeu insuflare.


   Uşa cea neumblată a Împăratului tuturor veacurilor, cea către noi luminătoare, tu te-ai arătat cu adevărat, prin care însuşi a trecut lăsându-te iarăşi pecetluită, ceea ce eşti Preacurată.


   Cela ce ai întărit dintru început cerurile întru pricepere, şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale Hristoase mă întăreşte, că nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni.


   Ca cel ce ai îngropat pândirile cele viclene ale dracilor, cu multă nevoinţă şi cu rugăciuni, zăcând mort în mormânt ai rămas netopit, Părinte. Pentru aceea bucurându-ne întru veselia inimii, prăznuim sfântă pomenirea ta, slăvind pe Hristos.


   Mulţimea credincioşilor se veseleşte, Născătoare de Dumnezeu, chemând totdeauna numele tău, şi cu dragoste mărindu-ţi înălţările, că tu eşti laudă şi ajutătoare, şi apărătoare neruşinată, tuturor celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine Fecioară.


   Mieluşeaua cea Preacurată văzând pe Mieluşelul său mort, întins pe Cruce, striga : Fiul meu cel împreună fără început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această negrăită a Ta rânduială ? Prin care ai mântuit Înţelepte zidirea preacuratelor Tale mâini.


   Piatră răbdării te-ai arătat Fericite, lovindu-te totdeauna de valurile cele potrivnice, şi nemişcându-te nicicum din socoteala bunei credinţe. Pentru aceasta Stăpânul ca pe o piatră de mult preţ te-a pus în comorile cele veşnice.

   Pe tine te-a primit Părintele îndurărilor, ca pe cel ce L-ai iubit pe El curat, şi ai privegheat întru poruncile Lui, şi făcându-te întocmai numărat cu fiii Darului, te-ai învrednicit slavei celei veşnice, Ioane de Dumnezeu cugetătorule.


   Suindu-te pe scara bunătăţilor, cu adevărat ai văzut slava lui Dumnezeu cea necuprinsă cu mintea, şi luminându-ţi-se cugetul şi inima cu dumnezeiasca strălucire a Duhului, te-ai arătat cu totul luminat ca soarele, luminând pe mulţi în viaţa ta, Părinte.


   Singură tu Maica lui Dumnezeu ai fost pricină adevărată mântuirii noastre, ca ceea ce ai împrumutat trup Făcătorului şi Ziditorului din preacuratele tale sângiuri, prin care s-au sfărâmat porţile morţii, şi s-a dăruit oamenilor viaţa.


   Ca pe un miel fără de răutate hrănit la verdeaţa sihăstriei, te-a primit pe tine Păstorul cel mare, în curţile cele veşnice, Ioane fericite, şi te-ai arătat în numărul oilor celor dea-dreapta, Cuvioase Părinte.

   Tare ai răbdat Părinte greutatea şi zăduful zilei, bine lucrând via faptelor celor dumnezeieşti; pentru aceea ţi-ai luat plata cea cuvioasă la apusul adormirii tale din viaţă.


   Pe temeiul poruncilor ai zidit Părinte turn înalt, prin care ai şi zburat către însăşi bunătatea cea desăvârşită, şi pe cât se poate văzând pe Cel ce este cu adevărat Iubitor de suflete, din tot sufletul ai mers după Dânsul.


   Fiind omorât de boldul călcării de poruncă, şi zăcând jos, ridică-mă Fecioară, ceea ce ai născut Viaţa cea nemuritoare, pe Mântuitorul lumii şi Izbăvitorul şi Împăratul, şi mă îndreptează Preacurată către lumină.


   Cu picăturile lacrimilor tale ai uscat noianul patimilor, şi toată puterea cea fără tărie a vrăjmaşului celui înţelegător o ai înecat Fericite, întărindu-te pe tine Hristos.

   Hristos, Împăratul cel nemuritor, ca pe nişte aur lămurit ispitit cu focul sihăstriei te-a pus pe tine în vistieriile vieţii veşnice cele nemuritoare, pururea pomenite, Părinte.


   Ca o grădină peste tot bine înflorită şi roditoare te-ai arătat cu adevărat, adăpându-te bine cu curgerile lacrimilor, şi ai adus Ziditorului roadă cu miros de mir, Cuvioase Ioane.


   Cu bună credinţă să lăudăm pe Maria cea Preacurată, pe lăcaşul lui Dumnezeu cel cu adevărat cinstit şi dumnezeiesc, primind pe Cel neîncăput şi necuprins.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor rogu-mă; căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.


   Împodobindu-ţi viaţa cu înfrânarea şi omorându-ţi trupul, ai biruit asuprelile vrăjmaşilor, preafericite Părinte, şi ca un vrednic ai ajuns către viaţa cea fără întristare şi veşnică, Căruia roagă-te Ioane, să ne mântuim noi.


Stih : Ioane ca un alt Ioan fiind săltând.
Nu în pântecele maicii, ci în Eden fiind.
În a optsprezecea zi s-a mutat,
Din viaţă Ioan cel lăudat.

   Acest dintru sfinţi Părintele nostru Ioan, din crudă vârstă urând lumea şi iubind pe Hristos, s-a dus către marele Grigorie Decapolitul, şi făcându-se de către acela monah, era de aceea împreună cu el nevoindu-se întru toate şi slujind lui Dumnezeu. Şi aşa de vestit s-a făcut întru ascultare, şi plecat întru supunere, şi prea gata spre slujbă încât şi Marele Grigorie se bucură de el, şi slăvea pe Dumnezeu. După săvârşirea Sfântului Grigorie apoi s-a mutat la loc străin şi necunoscut pentru Domnul cel ce s-a înstrăinat, şi pe pământ străin s-a născut și acolo se nevoia. De aici mergând la sfintele locuri, s-a mutat la Lavra Sfântului Hariton, şi s-a dat pe sine spre mai multe nevoinţe de fapte bune şi aşa cu pace s-a odihnit.


Stih : Sava apa dulceții cea stricăcioasă a fost trecând,
Ca să bea apa dulceții cea nestricăcioasă dorind.

   Acesta era pe vremile lui Valentinian cel mare şi Valent împăraţii avându-şi petrecerea în Gotia, întru care s-a născut. Deci prunc fiind încă a ales credinţa în Hristos şi din cele jertfite idolilor nu numai el nu se atingea, ci şi pe cei ce voiau să guste îi oprea, credinţa lui Hristos punându-le înainte; şi multora s-a făcut pricină de mântuire. Pentru care ridicându-se asupra lui slujitorii idolilor, l-au izgonit din cetate, iar după câtăva vreme, făcând cercetare printre creştini, mergând Sfântul Sava şi vestindu-se pe sine, iarăşi clevetindu-l l-au izgonit. Apoi mai în urmă mergând acolo Atanarih, fu prins, şi legându-l şi bătându-l şi pe roată întinzându-l, l-a spânzurat de grinda casei. Şi neplecându-se a gusta din cele jertfite idolilor, l-a adus la râul Museu, şi legând peste grumazii lui un lemn, l-a înecat, având vârsta de treizeci şi opt de ani, şi aşa a luat cununa muceniciei.


Stih : Zdrobindu-ţi săgeţile şi mutându-te din viaţa de aici,
Afară de săgeţi s-a aflat Cosma după cum se zice.

   Sfântul Cosma Arhiereul şi mărturisitorul lui Hristos, a fost din cetatea lui Constantin. Şi din copilărie pe Hristos iubindu-l, a lăsat lumea aceasta deşartă, şi în cinul monahicesc s-a tuns. Şi cu postirea şi cu celelalte fapte bune pe sine-și curăţindu-se s-a făcut lăcaş al Sfântului Duh, şi a fost pus Episcop în Calcedon, în vremea răucredincioşilor luptători de icoane; şi multe nevoinţe a arătat, ajutând dreptei credinţe. Şi silit fiind de împăraţii eretici, ca să se lepede de închinarea sfintelor icoane, nu i-a ascultat pe dânşii. Pentru aceea izgonire a suferit şi multe ispite a răbdat. Şi iarăşi chemat fiind, şi silindu-l ca să se împreuneze cu eresul acelora, n-a vrut să-i asculte. Deci întru scârbe fără de număr a fost aruncat şi împreună cu Cuviosul Auxentie se nevoia. Şi ispitindu-se şi chinuindu-se de cei rău-credincioși şi ticăloşi luptători de icoane, s-a săvârşit şi către Domnul s-a dus.


Stih : Creştetului Atanasiei sunt aducând,
Nepieritoare cunună prin cuvânt.

   Această fericită, cu numirea nemuririi, s-a născut de părinţi drept credincioşi în oarecare ostrov Egena. Învăţând apoi Psaltirea, şi toată slujba bisericească, s-a dat pe sine lui Dumnezeu; iar părinţii ei nevrând ea o au însoţit cu bărbat; însă după șaisprezece zile de însoţire, năvălind barbarii, au tăiat şi pe bărbatul său cu sabia. Deci Sfânta iarăşi înnoindu-şi cugetul său cel dintâi se nevoia cum ar putea scăpa de părinţi, ca să nu vină la a doua însoţire; şi în acestea zăbovindu-şi ea cugetul, a sosit poruncă împărătească, ca toate femeile de acolo cele întru văduvie să se însoţească cu păgânii, pentru care iarăşi fără voia ei, a venit la a doua însoţire. Însă şi de mântuirea sa pururea îngrijindu-se, se zăbovea întru rugăciuni, împrăştiindu-şi bogăţia sa la săraci; iar după câtăva vreme a plecat pe bărbatul său să se facă monah, deşi era barbar. Care şi în câtăva vreme cu cuvioşie fiind împodobit s-a mutat către Domnul; şi de atunci câştigând ea slobozenie, şi-a împărţit toată averea, şi luând cu sine şi alte femei, s-a dus la o sihăstrie unde făcându-se călugăriţă, foarte se nevoia împreună cu acelea; căci brânză şi peşte niciodată nu mânca decât la Sfintele Paşti, şi în cele douăsprezece zile, şi întru acelea numai gustând. Hrana ei era numai puţină pâine şi apă după al nouălea ceas, dar şi acestea cu înfrânare. În cele trei posturi de peste an, numai cu singure verdeţurile se hrănea şi acestea după două zile. Apoi după patru ani s-a rânduit să fie stareţă Schitului şi de atunci a ales să fie ea cea mai mică decât toate călugăriţele; încât nici se recunoştea că este stareţă. Când dormea nu pe aşternut, ci pe o piatră, înadins spre aceasta gătită culcându-se, se împărtăşea de puţin somn. Iar după trecerea a patru ani îmboldită fiind de dorul liniștii, ieşind de acolo împreună cu cele ce merseseră la sihăstrie, având spre aceasta împreună lucrător, pe un oarecare Matei, bărbat îmbunătăţit, s-a dus la loc liniştit; unde din-destul secerând rodurile liniștii, arătatul Matei dându-le lor cele spre trebuinţa trupească din lucrul mâinilor lor, s-a dus la Vizantia pentru oarecare trebuinţe şi neapărată nevoie, iarăşi împreună lucrător având, pe un oarecare preot Ignatie Famenul împodobit cu tot felul de bunătăţi; pentru că pomenitul mai sus monah Matei strălucit fiind cu minunile şi cu semnele în locul cel de linişte, se mutase către Domnul. Deci acolo în Vizantia închizându-se într-o sihăstrie, a rămas acolo ca la şapte ani, necăjindu-se pururea şi îngrijindu-se pentru sihăstria sa, pentru care şi vedenie arătându-se ei, îndată s-a sculat de acolo şi s-a dus la sihăstria sa; şi sărutând surorile, se bucură împreună cu ele şi cu Presbiterul, în puţine câteva zile sfătuindu-le şi învăţându-le, cele spre câştigarea dumnezeieştilor bunătăţi, şi spre plinirea poruncilor lui Dumnezeu. Iar mai înainte cu douăsprezece zile cunoscând mutarea sa către Dumnezeu, şi vestindu-o surorilor călugăriţe, mulţumea adică Domnului, iar pe ele adunându-le a rânduit pe ceea ce era să fie în locul ei stareţă celorlalte; şi în ziua de pe urmă când era să fie mutarea ei către Domnul, stăruind ea la cântarea Psaltirii împreună cu surorile, şi ajungând la sfârşitul ei, partea ce a rămas o a lăsat surorilor, şi făcând pentru ele rugăciune şi-a dat duhul la Dumnezeu. Iar îndrăciţi şi bolnavi nu puţini s-au vindecat în vremea îngropării sale şi după îngroparea sa, şi orbi au câştigat vedere. A spus încă mai înainte surorilor, că ceea ce era să câştige va câştiga în ziua a patruzecea; drept aceea au şi văzut două din surorile călugăriţe, un lucru înfricoşat şi străin : Doi bărbaţi străluciţi ca fulgerul stând în preajma Sfintei afară de sfintele uşi ale Altarului, ţineau în mâini porfiră împărătească de aur, şi pietre scumpe, şi de mărgăritar şi o îmbrăcau pe ea. Deci aducându-şi aminte de cuvântul Sfintei cel mai înainte văzător, şi văzând săvârşirea prin acea vedenie, a mulţumit lui Dumnezeu, care cu aşa chip preamăreşte pe cei ce-l iubesc pe el.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel din Ianina, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul o mie cinci sute douăzeci şi şapte, de foc şi de sabie s-a săvârşit.

Stih : Ioan în mijlocul cuptorului fiind aruncat,
Cântări de mulţumire lui Hristos a cântat.


Stih : Dară pe Culică cum îl voi da tăcerii,
Care a murit în cătușe pentru Domnul slavei.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Având în cuget venirea cea de a doua a lui Hristos, ai lepădat somnul lenevirii de la ochii sufletului, înţelepte, şi prin priveghere strigai : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Din pruncie ai ales partea cea bună Părinte înţelepte, a sluji Domnului, şi a săvârşi întru frică dreptăţile Lui, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Depărtându-te de legăturile trupului, ai purtat grijă de suflet, slujind Domnului cu cuget curat Ioane, şi pururea strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Doamnă a lumii ceea ce ne-ai născut nouă pe Domnul întrupat, mântuieşte sufletul meu cel stăpânit de multe păcate fără de cale, ca să te fericesc, binecuvântată Preacurată.


   Cu bună cuviinţă moştenind, ca pe un cojoc, darul păstorului tău celui mărit, Părinte Ioane, cu acela ai rupt noianul desfătărilor, şi scăpând neînecat, te-ai arătat împreună cetăţean cu îngerii, cu care strigi : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

   Cu bună credinţă asemănându-te Domnului Celui Preabun, care a sărăcit pentru noi, Părinte Ioane, căci ai avut neavere întocmai cu păsările şi ai câştigat avuţia bunătăţilor celor veşnice, cântând : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Darul Duhului cel curat sălăşluind în sufletul tău, ţi-a zidit inima ta curată, şi Duh drept a înnoit în cele din lăuntrul tău. Pentru aceea şi vieţuind cu vieţuire curată Ioane, strigai : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Fiind sfinţită cu Duhul, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, cu adevărat ai primit în pântece pe Fiul cel fără început şi veşnic, Care S-a întrupat dintru tine, spre facerea de bine a celor ce cu credinţă strigă : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   De şapte ori cuptorul muncitorul haldeilor l-a ars nebuneşte pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Cu plugul rugăciunilor ogorând brazdele sufletului tău Ioane, ai aruncat într-însul seminţele bunătăţilor cele de bună credinţă şi purtătoare de viață. Pentru aceea ai secerat spic înmulţit al tămăduirilor celor cuvioase lui Dumnezeu, prin care hrăneşti pe cei ce te laudă, purtătorule de Dumnezeu.

   Sihăstreşte săvârşind călătoria, şi credinţa păzindu-o, Fericite, fiind plin de vârstă duhovnicească, cu adevărat ai primit de la Hristos cununa dreptăţii, cugetătorule de Dumnezeu, și acum te odihneşti în corturi prealuminate împreună cu drepţii, pururea pomenite.


   Ca întru o căruţă de bunătăţi cu patru cai te-ai pus, Preafericite, și ca alt Ilie te-ai înălţat către Cer, Părinte înţelepte, şi locuieşti cu cuvioşii, lăsându-ţi pe pământ trupul cel mult-pătimitor vistierie de tămăduiri, celor ce te cinstesc şi dracilor gonitor.


   Fiind lepădaţi din petrecerea cea cerească, şi căzuţi cu ticăloşie la moarte, iarăşi ne-ai chemat Preacurată, făcându-te Maică Mântuitorului, şi ne-ai învrednicit a ne întoarce înapoi la moştenirea cea dintâi. Pentru aceasta Maică a lui Dumnezeu, neîncetat te slăvim.


   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.



 

   Preacuvioase Părinte Ioane vrednicule de minune, rănindu-te cu dorirea cea dumnezeiască a lui Hristos Dumnezeu, Celui ce de voie s-a înstrăinat pe pământ pentru tine, şi din Fecioară S-a îmbrăcat cu trup desăvârşit, înstrăinându-te de toate dulceţile lumii, ai alergat către partea cea străină, Preafericite, şi vieţuind înstrăinat, ai câştigat bunătăţile, şi cu starea cea de toată noaptea, şi cu grija morţii, şi cu înfrânarea ta înfrânându-ţi patimile te-ai arătat râvnitor celor ce mai-nainte de tine s-au nevoit şi te-ai preamărit împreună cu dânşii.

   Preacuvioase Părinte Ioane preamărite, învăţându-te turma dumnezeiescului Hariton, căreia lui celei dumnezeieşti ai râvnit, şi petrecându-ţi viaţa întru singurătate te-ai învrednicit cinstitei preoţii, şi ca un vrednic jertfitor ca un miel fără prihană totdeauna te-ai junghiat, şi curăţindu-te cu razele cele dumnezeieşti, şi prin cuget luminându-te, te-ai înălţat cu gândul către privirile cele de taină, şi către fericirea cea aleasă.

   Preacuvioase Părinte Ioane, Preafericite, întărindu-te de puterea Treimii, ai scăpat de toată stricăciunea ereticilor, şi prin vederea şi dumnezeiasca lucrare te-ai lipit de cel înfiinţat înţelepte şi ai ajuns la toate cele dorite, către cea desăvârşit dumnezeiască slavă, şi după sfârşitul tău cu adevărat ai dobândit cele vrednice şi te bucuri împreună cu cetele îngereşti, strălucind împreună cu dânşii, şi stând înaintea lui Dumnezeu. Pentru aceasta adu-ţi aminte de cei ce fac după vrednicie pomenirea ta, vrednicule de minune.


   Înfricoşată şi preamărită este şi mare taină, căci Cel neîncăput în pântece S-a încăput, şi Maica după naştere, dacă a născut dintr-însa pe Dumnezeu întrupat iarăşi a rămas Fecioară. Aceluia să-i grăim laude, cu cuvioşii să cântăm : Slavă ţie Hristoase Dumnezeule, Cel ce Te-ai făcut Om pentru noi, slavă Ție.


   Văzând dedemult Fecioara Maica şi preafericita Mireasă, pe Mieluşelul şi Fiul său ridicat pe Cruce, plângând striga : Vai mie Fiul meu ! Cum mori cu firea, Cel ce eşti Dumnezeu fără de moarte.


   Veniţi să săvârşim prăznuirea cea de peste an a pătimitorului Pafnutie, lăudându-l cu cântări luminate, şi să slăvim pe Cel ce l-a încununat pe el.

   Ca un luminător ai strălucit în lume slujitorule a lui Iisus, fericite Pafnutie; pentru aceasta prăznuim astăzi sfinţită pomenirea ta.


   Cu dogme ai luminat pe poporul cel prea-ales Ierarhe, şi ai băut paharul Domnului prin sabie chinuindu-te foarte tare.


   Întru cântări te cinstim pe tine Fecioară ca pe un munte netăiat, din care s-a arătat Hristos Piatra cea netăiată de mână, după vrednicie te fericim.


   Cu sfinţite cântări cinstind astăzi cea prealăudată sfinţită pomenirea lui Pafnutie purtătorului de chinuri, veselindu-ne duhovniceşte să ne bucurăm.

   Ungându-ne cu dumnezeiescul untdelemn, care izvorăşte din moaştele tale Pafnutie, îl punem credincioşii ca pe un zid nesfărâmat şi neclintit împotriva dracilor.


   Întărindu-te cu puterea lui Hristos, ai propovăduit dumnezeiasca lege, în mijlocul celor fărădelege şi chinuindu-te după lege, ai primit cununa biruinţei, Mucenice.


   Bucură-te Maică neispitită de nuntă, ceea ce ai încăput în pântecele tău pe Dumnezeu Cuvântul, şi L-ai născut întrupat ca pe un Dumnezeu împreună şi Om.


   Roşindu-ţi în sânge cinstită podoaba ta, te-ai adus pe tine jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, Pafnutie mărite. Zdrobit-ai semeţia cea fără putere a dracilor, veselit-ai pe îngeri cu lupta ta cea tare. Pentru aceasta nu înceta rugându-te să ne mântuim noi.


   Acum veselindu-ne toţi prăznuim, dănţuind împreună cu Arhanghelii şi cu îngerii, săvârşind pomenirea ta, Mărite, purtătorule de chinuri Pafnutie.

   Slăvitu-te-ai cu adevărat de Darul cel dumnezeiesc, şi împreună cu îngerii stând acum înaintea Stăpânului, adu-ţi aminte de noi Mucenice Pafnutie.


   Cu cuget nespăimântat şi viteaz, ai răbdat muncile şi durerile, Fericite, şi cu adevărat ai primit cununile din mâna Împăratului tuturor.


   Pruncă ceea ce eşti mai aleasă decât cetele Heruvimilor, şi ceea ce pe Dumnezeu cu trup ai ţinut în braţe, bucură-te Născătoare de Dumnezeu nenuntită.


   Cela ce ne-ai arătat nouă pomenirea viteazului mai luminată decât soarele; slavă Ție, slavă Ție Iisuse Fiul lui Dumnezeu.

   Cu preasfinţite cugete şi cu minţi credincioase lăudăm pomenirea ta, slăvind pe Hristos, Mucenice mărite.


   Nici de sabie, nici de fiare, nici de foc, nici de moarte nu te-ai spăimântat Mucenice, strigând : Slavă ţie Iisuse Fiul lui Dumnezeu.


   Glasul îngerului aduce ţie Fecioară zidirea neîncetat : Bucură-te ceea ce ai născut pe Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu.


   La toate marginile pământului s-a vărsat Darul ce ţi s-a dat, pătimitorule preamărite; pentru aceasta toţi cu credinţă slăvim pe dătătorul Hristos.

   Sluga cea foarte mare a Treimii, Pafnutie, s-a arătat groaznic puterilor celor potrivnice, gonindu-le pe ele, şi luminând adunările credincioşilor.


   Cu minuni şi cu semne te-a mărit pe tine Hristos, pătimitorule, şi tuturor te-a dat doctor, preafericite Pafnutie. Pentru aceea cinstim sfântă pomenirea ta.


   Roagă-te pentru slugile tale Dumnezeului nostru Celui ce S-a întrupat din tine Născătoare de Dumnezeu, ca să ne mântuiască pe toţi de supărările şarpelui cele de multe feluri, Mireasă a lui Dumnezeu.


   Preoţind mai întâi cu suflet curat, şi pe urmă pătimind cu minte preatare, ai plăcut lui Dumnezeu. Drept aceea petrecând întru cele cereşti Părinte, dănţuieşti cu Mucenicii, şi te bucuri împreună cu Ierarhii, sfinţite Mucenice, preafericite Pafnutie.


   Sicriul moaştelor tale Pafnutie, s-a dat toiag de putere credincioşilor împotriva dracilor, dând vindecare îndestulată, celor ce strigă : Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

   Cu bună credinţă noi pământenii săvârşind pe pământ ziua ta cea prealăudată, purtătorule de chinuri, strigăm : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Biserica lui Hristos dobândind acum ca o comoară sicriul moaştelor tale Pafnutie, cu veselie strigă : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Ceea ce a primit în pântece negrăit şi mai presus de fiinţă pe Dumnezeu cel neschimbat, Care a vorbit cu oamenii, pentru milostivire, aceleia cu credinţă să ne închinăm, ca ceea ce una este Maică a Domnului binecuvântată.


   Luminata prăznuire a purtătorului de chinuri străluceşte acum ca o zi arătătoare de lumină şi prealuminoasă, pe care toţi săvârşindu-o cu dragoste, strigăm : Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Bărbăteşte te-ai nevoit, Preafericite, stând în privelişte, şi ai primit răsplătire semne de biruinţă, cântând neîncetat Stăpânului Hristos şi slăvindu-L pe El întru toţi vecii.


   Cu adevărat frumos te-ai arătat întru multe lupte, Sfinţite Mucenice, ca cel ce te-ai împodobit cu haină sfinţită, roşită cu sângele tău, şi ai primit de la Dumnezeu cunună în veci.


   Pe ceea ce fără sămânţă a zămislit în pântece, şi a născut pe Hristos cel singur Milostiv şi Mântuitor nouă celor pizmuiţi de vrăjmaşul cel viclean, să o lăudăm ca pe o singură Născătoare de Dumnezeu întru toţi vecii.


   Pe Cela ce S-a văzut în chip de înger în cuptorul cel cu foc la cuvântătorii de cântare, pe Hristos Dumnezeu lăudaţi-L tineri, preoţi bine-L cuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Eva adică prin boala neascultării, blestem în lăuntru a adus; iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit. Pentru aceasta toţi te slăvim.

   Dai din-destul dar, purtătorule de chinuri, tuturor celor ce cu credinţă merg la dumnezeiască Biserica ta, şi laudă în cântări pe Mântuitorul şi Domnul, şi prăznuiesc pomenirea ta, pururea pomenite.

   Roagă-te întru pomenirea ta Domnului, ca prin mijlocirile cele preasfinţite să fie Milostiv tuturor credincioşilor ortodocşi, care de pretutindenea aleargă cu credinţă a săvârşi dumnezeiasca ta prăznuire, nebiruite purtătorule de chinuri, Mucenice.


   Prin rugăciunile tale Părinte alină tulburarea, care învăluieşte Biserica, şi se ispiteşte să răzvrătească prin suflările eresurilor, căile cele drepte ale Dumnezeului nostru, şi să ridice pacea, întru-tot, mărite Mucenice.


   Propovăduit-au Proorocii semnele naşterii tale Preacurată, alcătuindu-ţi numiri minunate, unii într-un chip, alţii într-alt chip; pentru că ai născut celor din iad Viaţa care a stricat puterea morţii.


   Zidurile cele cu tărie ale necredinţei le-ai surpat cu răbdarea ta, purtătorule de chinuri al Domnului, şi ai primit biruinţă din cer înţelepte Pafnutie; deci nu înceta rugându-te, pentru cei ce cu credinţă săvârşesc sfântă şi cinstită pomenirea ta.

   Cu credinţă cinstim sfintele tale patimi, care prin ostenelile muceniceşti le-ai săvârşit cu bucurie pentru Hristos, Cel ce a suferit răstignire, şi cu bucurie prăznuim întru cântări sfântă pomenirea ta, de trei ori fericite Pafnutie.

   Sicriul moaştelor tale sfinţite Mucenice al lui Hristos, ca un râu izvorăşte râurile tămăduirilor, şi adapă inimile tuturor credincioşilor, celor ce vin totdeauna către dânsul, şi laudă patimile tale Pafnutie.


   Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti, şi pe pământ oamenilor tare folositoare, Preacurată Fecioară, mântuieşte-ne pe noi cei ce scăpăm la tine. Că întru tine nădejdile, după Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu ne-am pus.


   Fecioara cea Preacurată şi neispitită de nuntă, văzând pe Cruce pe Stăpânul şi Ziditorul oamenilor, cu amar tânguindu-se şi suspinând striga : Ce este aceasta, ce văd, preadulcele meu Fiu ? Laud îndelungă răbdarea Ta.


   Din tinerețe întărindu-te cu nădejdea cea către Dumnezeu, ai alergat către Dumnezeul Cel Bun, fericite Ioane, nevoindu-te cu înfrânările cele mai alese ale călugăriei.

   Fiind plin de Dar bogat, şi purtător de lumină, sălăşluindu-te în locuri cinstite, cinstit ai petrecut, ducând suirile către faptele cele bune, Fericite.

   Fiind îndreptat cu tăria Duhului, ai alergat la grădina purtătorului de Dumnezeu Hariton, întru care petrecând, ai fost lucrător de cele sfinte.


   Înstrăinându-ţi cugetul tău de cele pământeşti, Preacuvioase, pe acesta l-ai pironit întru bunătăţile cele cereşti, Ioane, şi ai dobândit de acolo lumina cea prealuminoasă.


   Din tine Preacurată de Dumnezeu dăruită S-a arătat nouă Soarele dreptăţii Hristos, şi cu lumina a luminat pe cei ce şedeau din început întru tăria întunericului.


   Prin înfrânare omorându-ţi cugetul cel trupesc, te-ai apropiat de Duhul cel Făcător de viaţă, Părinte Ioane.


   Lumina cea dumnezeiască şi izvorâtoare de lumină, arătat s-a sălăşluit în inima ta, Părinte Ioane fericite.


   Tu singură celor de pe pământ mai presus de fire, te-ai făcut mijlocitoare de cele bune, Maica lui Dumnezeu. Pentru aceasta bucură-ne strigăm ţie.


   Se veseleşte de Tine Biserica Ta Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea, Doamne, şi scăparea şi întărirea.


   Rănindu-ţi sufletul de dumnezeiasca dorire, Fericite, te-ai înstrăinat, şi lăsând îndestularea mâncării, şi desfătarea vieţii, cinstit ai locuit în părţile cele străine, şi prin durerile înfrânării veştejindu-ţi trupul tău, şi petrecând în sihăstrie bărbăteşte, ai ajuns către săvârşirea faptelor celor bune, Preacuvioase Ioane. Pentru aceasta strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.


   Sufletul meu cel smerit Fecioară, care acum se cufundă ca un fără de ocârmuire, în viforul ispitelor vieţii, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi se arată plin peste măsură de povara păcatelor, şi se primejduieşte să cadă în fundul iadului, apucă înainte, Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunea ta cea fierbinte, şi îl mântuieşte dându-i liman bine liniştit, ca să strig ţie cu credinţă : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să-mi dea mie iertare de greşeli, că pe tine te am nădejde eu robul tău.


   Din sângiurile mele Om Te-ai făcut, iar din sângiurile Tale pe oameni i-ai îndumnezeit, şi Te-ai pogorât ca un Preabun căutând pe cei ce s-au stricat prin mâncare, strigat-a dedemult cu plângere cea fără prihană, plângând pe Hristos, când era spânzurat pe Cruce. Pe Care văzându-L omorât vărsa izvoare de lacrimi, zgâriindu-şi obrazul şi slăvindu-L pe Dânsul.


   Hrănindu-te în părţile cele de Dumnezeu luminate, şi luminându-te cu vărsarea luminii Părinte, ai vieţuit întru înfrânări şi în faptele cele bune, de Dumnezeu înţelepţite.

   Înstrăinându-te de patrie şi de ai tăi, şi prin nevoinţa cea de bunăvoie, luând Crucea, te-ai apropiat către Hristos, de Dumnezeu înţelepţite Fericite.


   Arătându-te tuturor mort, prin purtarea cea de viaţă purtătoare, cu înfrânare ai petrecut, către care te-ai şi mutat Ioane preaînţelepte.


   Cel mai presus de fire S-a sălăşluit în pântecele tău cel primitor de Dumnezeu Fecioară, Acesta şi după naştere cu puterea cea dumnezeiască te-a păzit pe tine Fecioară.


   Prin singurătate câştigându-ţi cuget curat Părinte, prin puterea Sfântului Duh ai scăpat de cursele vrăjmaşului.


   Întru Darul cel dumnezeiesc, întru înţelepciune şi întru învăţătură arătată de Dumnezeu petrecând, ai fost preot sfinţit, Preafericite.


   Toate neamurile cu bună credinţă te fericesc pe tine Preacurată, ca pe ceea ce ai născut mai presus de fire pe Cuvântul cel cu adevărat Fericit.


   Făcându-te râvnitor Dumnezeieştii înţelepciuni, te-ai încununat de la dânsa cu cununa darurilor, şi cu toate chinurile ai fost ucenic al lui Hariton cel purtător de lumină.


   Prin lucrarea faptelor celor bune, punându-ţi picioarele tale pe piatra lui Hristos, te-ai suit către Dumnezeu înţelepte, punând suirile în inima ta cu cuget dumnezeiesc, Părinte.


   Prin naşterea ta, de blestemul maicii noastre Evei celei dintâi ne-am mântuit, căci tu Maică Fecioară născând pe Hristos, în locul acestuia, ai izvorât tuturor binecuvântare.


   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.


Stih : Câştig nou pe Ioan Paleolavritul l-au aflat îngerii.
Şi de aflarea lui sau bucurat.

   Acesta de mic pornindu-se de pofta dumnezeiască s-a lipit de Dumnezeu, şi părăsind desfătarea şi mândria lumii, şi înstrăinându-se de la patria sa şi de la rudeniile sale, şi ridicând Crucea, a mers în ţară străină şi necunoscută, pentru Domnul, care s-a înstrăinat şi s-a născut în pământ străin, şi sosind la cinstitele locuri, a mers la mănăstirea fericitului Hariton. Şi săvârşind tot felul de faptă bună, s-a mutat din cele deşarte către veşnicele şi fericitele lăcaşuri. Iar de vreme că acest preacuvios Ioan a vieţuit întru acea peşteră veche, slujind în biserica peşterii, pentru aceea şi al vechii peşteri a fost numit.


Stih : Pe Pafnutie cel ascuns în mormântul pământului,
Nu se cade a-l ascunde în mormântul tăcerii cuvântului.
Întru a nouăsprezecea zi,
Pafnutie în Domnul adormi.


Stih : Cu suliţa trupul Celui Preaînalt dedemult împungând,
Împunge şi acum pe doi Mucenici încă vieţuind.


Stih : Gheorghe ca o mare arătură de pământ,
S-a mutat, tot felul de bunătăţi în sine având.

   Acest sfânt era pe vremea luptătorilor de icoane, din pruncie fiind dat lui Dumnezeu. Şi pentru covârşitoarea lui bunătate s-a hirotonisit episcop Antiohiei din Pisidia. Deci fiindcă cu viclean sfatul diavolului s-a pornit eresul luptătorilor de icoane, şi se trimite-au scrisori pretutindenea, ca cu grăbire toţi episcopii să meargă la Constantinopol, s-a dus şi acesta care neplecându-se a se face de un cuget cu ereticii şi a se lepăda de închinăciunea sfintelor icoane, fu osândit la surghiune şi la rea pătimire, întru care şi murind s-a mutat către Domnul.

   Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Trifon arhiepiscopul Constantinopolului, căruia i se face soborul lui în Sfânta Biserică cea mare.

Stih : Trifon cel ce ura hrana, de Dumnezeu dorind.
În lăcaşul lui Dumnezeu de faţă acum se află stând.

   Tot în această zi, Cuviosul Simeon egumenul sfintei mănăstiri Filoteu din muntele Atonului, cel ce avea o singură haină, şi umbla desculţ care a fost şi ctitor, în acelaşi munte al Flamuriei Sfintei Treimi, cu pace s-a săvârşit.

Stih : Desculţ Simeoane fericite umblând.
Peste şarpele ce a înşelat pe oameni te afli călcând.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


   Cu puterea cea dumnezeiască ca cu o haină îmbrăcându-te, ai putut scăpa de toată năpasta ereticilor, Preafericite, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.


   Domnul cel ce S-a înstrăinat pe pământ pentru noi, Acesta întru înstrăinare arătat te-a păzit pe tine, ca pe cel ce strigai : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.


   Ceea ce eşti lăcaş sfinţit dumnezeiesc al Celui Preaînalt, bucură-te; căci prin tine s-a dat bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă : Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.


   Şi cu trupul şi cu sufletul, şi cu bună credinţă înfrumuseţându-te Cuvioase, te-ai făcut organ dumnezeiescului cuget, şi cel mai de aproape al poruncilor, şi trâmbiţa cântării celei curate, cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Mutându-te către viaţa cea nemuritoare şi către fericirea cea fără sfârşit, te-ai învrednicit a dobândi bucuria cea nestricăcioasă, Fericite, cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Scuturând praful morţii prin naşterea ta cea dumnezeiască, ne-am făcut nestricăcioşi Preacurată, căci ai născut curată Stăpână, Viaţa cea firească şi adevărată, şi pururea fiitoare. Pentru aceasta toţi te fericim pe tine Marie Mireasă a lui Dumnezeu.


   Mâinile întinzându-şi Daniil gurile leilor, cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna credinţă strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Prin înfrânare, mutându-te către Hristos, ai câştigat preafericit sfârşit, Părinte Ioane, şi după moarte te-ai sălăşluit întru viaţa cea fără pătimire şi fără durere.


   Învrednicindu-te a te sălăşlui în pământul celor blânzi, Părinte, te-ai făcut asemenea sihaştrilor şi bărbaţilor celor purtători de Dumnezeu, cu care împreună arătat ai şi dobândit fericită îndulcire, Preacuvioase.


   Izvorul nemuririi ne-ai izvorât nouă Fecioară născând pe Hristos apa curăţiei, cu care ne curăţim de toată spurcăciunea păcatului, Mireasă a lui Dumnezeu.


   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.






   Cuvioase Părinte Teodore, dar ales te-ai adus pe tine lui Dumnezeu, având priveghere de toată noaptea şi dragoste, cugetare de Dumnezeu, smerire desăvârşită, nădejde, credinţă şi curăţie, milosârdie desăvârşită, înfrânare adevărată şi rugăciune, care te arăta ca un stâlp foarte luminos.

   Cugetătorule de Dumnezeu Părinte Teodore, căutând a te îmbrăca cu podoabă adevărată, şi cu îmbrăcăminte de mântuire, prin cuget binecredincios, nu ai părăsit a nu-ţi acoperi trupul tău totdeauna cu haină de păr, şi întărindu-te cu puterea Dumnezeiescului Duh, ai despuiat măiestriile celui ce ne-a despuiat pe noi.

   Ca un sărac cu duhul te-ai adus pe tine jertfă vie şi prinos deplin, şi dar cinstit Dumnezeului nostru, Celui ce S-a întrupat din Maică Preacurată, şi pentru noi a sărăcit. Pentru aceea ai primit îndulcirea cerurilor, Preafericite, către care pururea mijloceşte, rugămu-ne să ne miluiască pe noi.


   Cu ce ochi voi vedea sfinţită fața ta, eu cel ce mi-am spurcat ochii cu patimile trupului, sau cum voi săruta chipul tău cel de Dumnezeu închipuit, fiindu-mi buzele spurcate, ticălosul de mine ? Şi cum îmi voi întinde eu ticălosul către Darul tău cel dumnezeiesc mâinile, care le-am făcut netrebnice ? Stăpână mântuieşte-mă.


   Soarele văzându-Te Iisuse întins pe Cruce de voia Ta, s-a întunecat, şi pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, şi mormintele de frică s-au deschis, şi toate puterile s-au spăimântat. Iar ceea ce Te-a născut fără de bărbat, văzându-Te, cu suspin striga : Vai mie ! Ce este aceasta, ce văd ?


   Pomenirea purtătorului de Dumnezeu astăzi pune înainte tuturor credincioşilor florile bunătăţilor, care trimit mirosul cel bun de taină al Duhului, şi minuni prea-alese.

   Cu sabia cea înţelegătoare tăind tu Teodore năvălirile patimilor, ai ridicat împotriva lor semne de biruinţă; drept aceea te-ai încununat cu darurile minunilor, şi cu ale tămăduirilor, Cuvioase.


   Dorind la sărăcia Domnului Cuvioase, arătat ai urât toată mărirea cea de pe pământ şi vremelnică, Teodore. Pentru aceea ai câştigat mărire nepieritoare şi luminată.


   Fără sămânţă ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, cu voia Tatălui, de la Dumnezeiescul Duh, şi ai născut cu trup pe Cel din Tatăl fără de Maică, şi pentru noi din tine fără de tată, Preacurată Fecioară.


   Zburdările trupului le-ai omorât prin înfrânarea cea adevărată, şi ai luminat toate puterile sufletului, Cuvioase.

   Ostenelile tale înţelepte, cu lacrimi semănându-le cu adevărat au dat roadă de bune spice, care s-a adus Împăratului tuturor.


   Cu adevărat nu ai dat dormitare genelor tale, Cuvioase, până ce te-ai făcut lăcaş desăvârşit lui Dumnezeu, fericite Părinte.


   Numai tu Maica lui Dumnezeu te-ai făcut celor de pe pământ pricinuitoare bunătăţilor celor mai presus de fire; pentru aceea aducem ţie cuvântul cel de bucurie.


   Se veseleşte de Tine Biserica Ta Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea şi întărirea.


   Prin rugăciune neîncetată, şi prin curăţie ca un curat apropiindu-te de cel Curat, te-ai sfinţit prin Duhul, Teodore. Pentru aceea acum sălăşluindu-te împreună cu îngerii, cânţi lauda cea întreit sfântă Stăpânului tuturor, pe care roagă-L pururea, să miluiască pe cei ce cu dragoste te laudă Cuvioase.


   Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu nevoinţă să alergăm noi păcătoşii şi smeriţii şi să cădem cu pocăinţă strigând, dintru adâncul sufletului : Stăpână ajută-ne milostivindu-te spre noi, sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine una nădejde te-am câştigat.


   Văzându-Te pe Cruce ceea ce în vremile cele de pe urmă Te-a născut cu trup pe Tine Hristoase, Cel născut din Tatăl cel fără început, plângea lăcrimând. Cu ale căreia rugăciuni pentru milostivirea milelor, Unule preabunule Multmilostive Doamne, îndură-te şi mântuieşte lumea, Cel ce ridici păcatele ei.


   Crescut-au împreună cu trupul tău frumuseţile bunătăţilor, cugetătorule de Dumnezeu; pentru aceea ai înflorit ca un finic, punând înaintea turmei tale roduri, care izvorăsc dulceaţă, Teodore.

   Prin înfrânare ţi-ai omorât patimile, şi te-ai arătat lăcaş dumnezeiesc al Sfântului Duh, prin care tuturor ai izvorât daruri de tămăduiri, cugetătorule de Dumnezeu Teodore.


   Cu sărăcia duhului, şi cu strâmtoare petrecând pururea Părinte, acopereai trupul cu petece de păr, privind numai la avuţia cea nepieritoare şi veşnică.


   Neispitită de nuntă ai născut o Fecioară, şi după naştere te-ai arătat iarăşi Fecioară; pentru aceea cu glasuri neîncetate cu credinţă neîndoită strigăm ţie : Bucură-te Stăpână.


   Tu Doamne ai întărit pe sihastrul Tău, Tu l-ai încins pe el cu putere şi cu bărbăţie împotriva luptătorului.

   De Tine Doamne dorind Cuviosul întru sihăstria lui, Ție s-a adus arătat pe sineşi, ca o jertfă fără prihană, prin focul înfrânării.


   În sete şi în foame căutând pe Domnul, Teodore te îndulceşti acum de izvorul desfătării împreună cu cetele cuvioşilor.


   Pe tine armă neînfrânată asupra vrăjmaşilor te punem înainte, pe tine întărire şi nădejde mântuirii noastre te-am câştigat, dumnezeiască Mireasă.


   Săgeţile vrăjmaşului le-ai sfărâmat Cuvioase, oştindu-te împotriva lui cu armele smereniei, şi cu ajutorul lui Hristos, ai primit biruinţă Teodore.

   Patimile ispitelor le-ai lepădat departe Cuvioase ca pe nişte valuri prin lucrarea înfrânării întru răbdare, bine ocârmuindu-te cu liniştea lui Hristos, Părinte.


   Neîncetat socotind la ceasul morţii, îţi spălai patul cu lacrimi şi cu suspinuri, şi cu frică slujind Domnului totdeauna Părinte Teodore.


   O minune mai nouă decât toate minunile, că fără ispită bărbătească Fecioara primind în pântece pe Cela ce toate le păzeşte, le-a cuprins nu ca în strâmtoare.


   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.


   Arătatu-te-ai prealuminat cu viaţa înţelepte Teodore, socotind petecele cele de păr mai mult decât visteriile cele împărăteşti de pe pământ. Pentru aceasta ai şi dobândit haina cea cerească, roagă-te pururea pentru noi, Preacuvioase.


Stih : Mori tu Părinte care prin haină de păr ai surpat
Pe cel ce cu haină de frunze pe strămoşi i-a îmbrăcat.
Teodore întru a douăzecea zi
Sufletul tău cel mare de trup se osebi.

   Acest fericit dându-se spre toată răbdarea şi petrecerea grea, îngheţat de frig şi de ger, îşi acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, dintru care, s-a numit şi Trihina. Drept aceea a descoperit şi înşelăciunea dracilor. Şi mormântul său este izvorâtor de mir, spre toţi câţi năzuiesc la dânsul cu dragoste, își iau sufleteasca şi trupeasca tămăduire.


Stih : Împreună cu Achindin pe patru sabia omoară,
Care din primejdia rătăcirii scăpară.
Plini de praful cu sânge cel din cuptor,
S-au apropiat de Hristos cei de pe lângă Hristofor

   Aceştia toţi, au săvârşit lupta muceniciei pe vremile lui Diocleţian rău credinciosul, când şi multpătimitorul Mucenic al lui Hristos Gheorghe fiind prins se muncea, şi în vremea muncilor săvârşea preamărite minuni. Şi Victor, Achindin, Zotic, împreună cu Zinon, şi Severian, văzând pe Sfântul Gheorghe, întins pe roată, şi întru nimic vătămându-se cu un glas s-au mărturisit pe sine creştini, cărora li s-au tăiat capetele de sabie. Iar Hristofor, Teona şi Antonin, fiind cei mai de aproape păzitori ai împăratului, şi care stau înaintea lui, într-una din zile, în vremea ce se certa marele Mucenic cu cruzime, văzând învierea elinului celui mort, ce îndată s-a făcut prin rugăciune şi prin chemarea lui Hristos Dumnezeu, degrabă aceştia aruncând brâiele şi armele lor înaintea împăratului şi a toată priveliştea, au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Pentru care fiind prinşi i-au pus la închisoare. Iar după câteva zile stând înaintea tiranului fură spânzuraţi şi strujiţi, şi coastele li s-au ars cu făclii aprinse. Şi în sfârşit fiind aruncaţi în foc, au primit cununa muceniciei.


Stih : Anastasie, dar pentru tine ce voi scrie ?
Care pentru Hristos ai grăbit a muri de sabie.


Stih : Nu îţi zice pogoară-te, ci suie-te, Zahee,
Hristos la Cer chemându-te,


Stih : Atanasie piatra Meteorul ai zidit,
Cel ce către piatra cea din capul unghiului ai călătorit.


Stih : Iosafe în ceruri împreună cu Atanasie fiind.
Acum dănţuiţi ca cei ce împreună de osteneli v-aţi fost împărtăşit.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Darul lui Dumnezeu cel ce odinioară a dat rouă tinerilor în cuptor, acela a veştejit cuptorul patimilor tale Părinte, vărsând ploaie de răcoreală peste tine, ca dintr-un nor.

   Cu sudori amestecând pâraiele lacrimilor, prin Darul lui Hristos le-ai făcut scăldătoare Cuvioase, întru care spălându-te, ai şters întinăciunile patimilor, înţelepte Părinte.


   În cuptorul lacrimilor arzând patimile trupului, cu totul te-ai arătat curat prealuminat ca aurul, strălucind cu daruri dumnezeieşti întru slava Dumnezeului nostru, Părinte Teodore.


   Bucură-te dumnezeiesc lăcaş cel preasfinţit al Celui Preaînalt, că prin tine s-a dat bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă : Binecuvântată eşti tu între femei preacurată Stăpână.


   Fiind împodobit prin înţelegere cu obiceiurile bunătăţilor, ai suflat în lume bună mirosirea lor, Cuvioase, şi mirurile minunilor tale le trimiţi tuturor credincioşilor, care strigă lui Hristos : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Către Dumnezeu întinzându-ţi mâinile Cuvioase, prin rugăciunile tale ai legat gurile fiarelor celor înţelegătoare, care s-au ridicat asupra ta Părinte, şi veselindu-te cu cuget curat ai cântat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Ridicatu-te-ai Cuvioase de pe pământ la Cer, din strâmtoare la lărgime necuprinsă în lăcaşurile sfinţilor, în loc de haină proastă împodobindu-te cu vison, Părinte Teodore, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Numai tu Fecioară curată în toate neamurile te-ai arătat Maica lui Dumnezeu, tu te-ai făcut lăcaş Dumnezeirii, Preacurată, nearzându-te de Focul Luminii celei neapropiate. Pentru aceea toţi bine te cuvântăm, Marie Mireasă a lui Dumnezeu.


   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se tinerii cei iubitori de buna credinţă, stricând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Dorind să aibi vieţuire în ceruri, te-ai slujit cu bunătăţile ca cu o scară, prin care ai ajuns acolo, şi ai câştigat ceea ce ai dorit Părinte Teodore.

   Casă bunătăţilor te-ai făcut Părinte, întru care s-a ţinut credinţa, nădejdea, dragostea şi curăţia; pentru aceasta te-ai mutat prea-ales plin de bucurie, Cuvioase.




   Tu eşti podoaba tuturor ce lor ce se laudă cu tine, tu eşti veselia lumii, şi dulceaţa inimii noastre a robilor tăi, tu eşti îndulcirea şi dorirea celor ce te laudă, Maică Fecioară Preacurată.


   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.





   Preot după lege te-ai făcut, pătimitor preasfinţit, o Ianuarie, nu cu sângele altuia, ci mai ales cu al tău, intrând la ceruri unde este mergătorul înaintea tuturor Iisus, neîncetat uitându-te la Dânsul, Părinte, şi văzând cele ce văd îngerii.

   Şi pielea luându-ţi-se, şi în foc aruncându-te, şi la fiare dându-te, şi în temniţă închizându-le în multe zile, prin dumnezeiasca putere ai rămas cu gând nesupus, vrednicule de laudă, şi ai săvârşit nevoinţa, pătimind după lege, sfinţite purtătorule de minuni, cela ce eşti întocmai cu îngerii.

   Pe Disiderie, pe Procul, pe Sosson, pe Faust, cu Eutihie, şi pe Ianuarie cel pururea pomenit, şi pe înţeleptul Acution, cu un glas să-i cinstim, ca pe nişte înţelepţi lucrători de cele sfinte, ca pe nişte Mucenici purtători de chinuri, ca pe nişte cetăţeni ai sfintei cetăţi şi ca pe unii ce sunt rugători adevăraţi pentru cei ce-i fericesc pe dânşii.


   Stând înaintea divanului celui fără dreptate, nedumnezeirea idolilor ai înfruntat, mare Mucenice Teodore, şi fără dreptate ai fost bătut, şi întinzându-te pe grătar ars, şi cumplit arzându-te, te-ai stropit cu roua Duhului, Celui ce cu tărie te-a întărit pe tine, ca să risipeşti iuţimea potrivnicului.

   Căruţă a Dumnezeului nostru descoperit te-ai arătat, purtând pe acesta în inima ta cea curată, Fericite, şi legat fiind de căruţă, pe cei ce te-au legat pe tine, i-ai dezlegat din legături, şi-i legi de dragostea lui Hristos, cu care împreună fiind aruncat în cuptor, nu te-ai ars Teodore, slăvind cu dânşii pe Domnul, vrednicule de minune.

   Asemănându-te Celui ce Și-a întins mâinile pe Cruce, te-ai răstignit fericite Teodore, şi ai fost spânzurat trei zile, până când ţi-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, şi ai săvârşit curgerea pătimirii, Verhovnice al mucenicilor, stâlpul cel dintâi al Bisericii, înfrumuseţarea credincioşilor, şi împreună-locuitorule cu îngerii.


   Rourează Stăpână cu adâncul milostivirii tale şi inima mea cea arsă de zăduful patimilor, ca o milostivă, adapă-o Fecioară, şi o fă rogu-mă, ca neîncetat să izvorască pâraiele umilinţei, prin care să mă învrednicesc mângâierii, care vor dobândi cei ce plâng cu adevărată inimă, Preacurată.


   Cea Preacurată văzând răstignit pe Hristos Iubitorul de oameni, şi coasta pătrunsă cu suliţa, plângând striga : Ce este aceasta fiul meu ? Ce Ți-au răsplătit Ție nemulţumitoarele noroade, pentru bunătăţile cele ce ai făcut lor ? Şi Te sârguieşti să mă faci pe mine lipsită de Fiu, preaiubite ! Mă minunez bunule îndurate de răstignirea Ta cea de bunăvoie.


   Dumnezeul părinţilor noştri, care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.


   Fiind împreună cu oştile îngerilor celor fără materie, şi de împărtăşirea luminii celei neapuse luminându-te Sfinţite, la suflet, luminează-mi inima mea celui ce-ţi laudă astăzi praznicul cel purtător de lumină, fericite Ianuarie.

   Din pruncie ai fost cu totul preasfinţit, crescând împreună cu bunătăţile şi primind ungere sfinţită, te-ai preoţit, păstorind norodul, şi cu sângele muceniciei luminându-te ai strălucit mai mult decât soarele, Preacuvioase.

   Luminându-ţi-se inima cu lumina cea dumnezeiască, bărbăteşte ai intrat la luptă, având râvnă dumnezeiască, şi surpând toată înşelăciunea idolească, ai primit cununa biruinţei, pururea pomenite.


   Fericit este norodul cel ce te slăveşte pe tine cu adevărat Maica lui Dumnezeu, şi te fericeşte pururea Născătoare de Dumnezeu, precum ai zis mai-nainte, proorocind cu sfinţire, când purtai pe Hristos în pântecele tău Preacurată.


   Dar bineplăcut şi iubit Stăpânului, şi podoabă mucenicilor te-ai arătat Teodore; pentru aceasta ca un dar cântare aduc ţie, dă-mi ajutorul tău.

   Fiind împodobit cu duhul, şi înfrumuseţat cu trupul, ai depărtat pe cel viclean, şi pe acesta vătămându-l, ai primit cununa biruinţei.


   Biruind graiurile celui rău credincios, Teodore, descoperit te-ai arătat pe tine plăcut Domnului, şi ostaş Împăratului Hristos, şi Mucenic desăvârşit.


   Cel neapropiat cu firea sălăşluindu-Se în pântecele tău, ne-a arătat pe noi locuitori raiului prin negrăită milostivire, din care am fost izgoniţi prin înşelăciunea şarpelui, Preacurată Fecioară.


   Fiind înflorit cu lumina Sfântului Duh, dănţuiai în mijlocul cuptorului, asemănându-te cu cuvioşii tineri cei mai dinainte, Preafericite.

   Cete de puteri sfinţite dănţuiau împreună cu tine în mijlocul cuptorului, cu care împreună lăudai pe Făcătorul de bine, rămânând nears de foc, cugetătorule de Dumnezeu.

   Având pe Hristos întru ajutor, stând în mijlocul tiranilor, erai fără frică; şi răbdând munci, te-ai arătat Mucenic preaslăvit.


   Rupe lanţurile păcatelor mele, Mireasă a lui Dumnezeu, ceea ce ai rupt legăturile iadului cu naşterea ta, şi toate le-ai umplut de bucurie.


   Făcându-te lăcaş Dumnezeiescului Duh, înţelepte, ai surpat capiştile idolilor cele pierzătoare, şi cu cuvinte ai înfruntat aducerile cele spurcate ale celor fărădelege, Teodore.

   Cu mânie bătându-te judecătorul cel fărădelege, ca pe unul ce întăreai legile Dumnezeului nostru, Teodore; pe care văzându-L înaintea ta, ai rămas neclintit.


   Cu osârdie te-ai pus în tigaie arsă, şi te-ai aprins de dumnezeiască dragoste Teodore, aprinzându-te cu râvna lui Dumnezeu celui Atotţiitor.


   Cel fără de ani cu firea S-a văzut din tine sub ani, născându-Se cu adevărată asemănarea trupului, văzând mai-nainte, prin milostivirea cea negrăită păcatele mele în ani.


   Pe ai tăi cântăreţi Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i, şi întru dumnezeiască slava ta, cununilor slavei învredniceşte-i.


   Cu vopselile sângiurilor tale vopsind haina Preoţiei, o ai arătat mai luminoasă, slugă a lui Hristos. Drept aceea te-ai suit la veşnicele lăcaşuri, izvorând noianuri de tămăduiri celor ce te cinstesc, şi rugându-te totdeauna lui Dumnezeu, să dea tuturor iertare păcatelor.


   Pe cel cu un nume numit al darului Mântuitorului, pe moştenitorul fericirii acestuia, ca pe cel întocmai Mucenic al lui Hristos Dumnezeu, veniţi să-l lăudăm prăznuind acum cinstită pomenirea lui, şi să strigăm către dânsul : Mare Mucenice Teodore, roagă-te ca să se dăruiască nouă iertare de greşeli.


   Nu vom tăcea niciodată noi nevrednicii, a vesti puterile tale Născătoare de Dumnezeu; că de nu ne-ai fi părtinit tu, cine ne-ar fi mântuit pe noi dintru atâtea primejdii ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi ? Nu ne vom depărta de la tine Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea de tot felul de răutăţi.


   Ceea ce în vremile cele de pe urmă Te-a născut cu trup, Hristoase, văzându-tTe spânzurat pe Cruce pe Tine Cel născut din Tatăl fără început, striga : Vai mie preaiubitul meu Fiu ! Ce răsplătire ți-a dat norodul iudeilor ? Ci, scoală-te şi mântuieşte pe cei ce au crezut întru Tine, ca un Iubitor de oameni.


   Pe Sosson levitul şi purtătorul de chinuri, şi pe cinstitul Faust, şi pe marele Procul, şi pe Desiderie, toţi cu un glas să-i cinstim.

   Nedormitând nicicum cu dormitarea necredinţei, prin dumnezeieşti privegheri, ai adormit gândul cel rău al celor fără de Dumnezeu, Mucenice Procule.

   Pe ostaşii cei viteji ai adevărului, pe Procul, Faust, Sosson, pe Eutichie şi pe Ianuarie, toţi să-i cinstim cu laude.


   Să slăvim pe ceea ce una este binecuvântată, prin care Cel Preabun, care S-a născut dintr-însa, cu adevărat, din-destul a binecuvântat pe toţi.


   Suindu-te pe tigaie, îngerul din Cer stând înainte, te-a rourat, păzindu-te pe tine nears, Teodore; prin curgerile apelor, cu cutremur şi cu sunet şi cu înfricoşate arătări.

   Lucrând tu minuni, Dioscor cel învăţat cu înşelăciunea, îndată ca o piatră tăvălindu-se către credinţă, s-a numărat în ceata mucenicilor, ca cel ce s-a sfârşit prin foc.

   Ca un păzitor poruncilor Ziditorului te-ai pus în temniţă, şi ai păzit lui Dumnezeu credinţa, care din pruncie ai avut, şi cu înţelepciunea cea desăvârşită ai lepădat pe cei fără de minte, care nu păzeau credinţa cea dreaptă.


   Suferind ispitele muncilor celor cu multe dureri, te-ai învrednicit a tămădui multe boli, Mucenice, şi te-ai făcut moştenitor lăcaşurilor celor fără durere şi vieţii, şi îndulcirii celei cu adevărat fără întristare.


   Fără durere ai născut pe Dumnezeu cel fără de trup, pe Cel ce a dezlegat durerile strămoaşei Eva, şi a mântuit din durerile iadului, pe păcătoşii cei ce aveau viaţă cu durere.


   Cu sânge sfinţit ai făcut haina ta mai luminoasă, şi la Biserica cea de sus te-ai suit ca un preot, Preafericite.

   Curgând la pământ sângele tău cel de mult preţ, s-a făcut râu de tămăduiri, care usucă pâraiele patimilor, Părinte.

   Făclia cea cu şase lumini a mucenicilor luminând a ars zecile de mii ale dracilor, iar pe credincioşi îi luminează cu Dumnezeiescul Dar.


   Lăudămu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, prin care a răsărit celor dintru întuneric Lumina neapusă, Stăpânul tuturor, şi cu dragoste te fericim.


   Înşelăciunile nedumnezeirii ai înfruntat, pentru aceasta fiind legat de o căruţă, ai rămas întreg, ridicându-te cai de foc ca pe slăvitul Ilie, Teodore.

   Mâniindu-se cel fărădelege, te-a aruncat pe tine dimpreună cu Socrat şi cu dumnezeiescul Dionisie, într-un cuptor ars cu care împreună ai cântat cântarea Proorocilor cea sfinţită, ca un viteaz Teodore.


   Dumnezeiescul Dionisie împreună cu viteazul Socrat, cei ce în mijlocul cuptorului s-au rănit cu suliţa, întru cântări să se laude, ca nişte tari Mucenici, cei ce s-au plecat dumnezeieştilor învăţături ale lui Teodor.


   Ceea ce cu adevărat eşti Preacurată, una de Dumnezeu Născătoare, întăreşte-mă ca să stăpânesc patimile cele ce m-au robit pe mine, ca bucurându-mă, cu cuget curat să te fericesc pe tine mântuirea credincioşilor.


   Mulţimea călcătorilor de lege, văzându-te că faci minuni cu cuvinte, învăţătorule de cele sfinte, alerga către Făcătorul cu tot sufletul, luminându-se minunat.

   Arătatu-te-ai Ierarhe, şi mai înaintea sfârşitului, şi după dumnezeiescul tău sfârşit făcător de mulţime de minuni, căci din pruncie ai luat Darul Sfântului Duh.

   O Fiinţă în trei feţe cinstind Părinte, ai stricat înşelăciunea dumnezeilor celor mulţi, şi chinuindu-te, te-ai numărat cu adunările cetelor celor nenumărate.

   Spre facerea de bine a oamenilor S-a întrupat Dumnezeu Cuvântul din curate sângiurile tale, pe care roagă-L neîncetat Maica lui Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.


   Cu dumnezeiască pogorârea îngerului s-a stins văpaia cuptorului, iar inima ta Preafericite umplându-se de îndrăzneală, se răcorea, cu chemarea cea către Ziditorul.

   Auzind muncitorul graiurile cele sfinte ale celeia ce te-a născut pe tine, sabiei o a dat pe dânsa, săvârşindu-şi curgerea cu dumnezeiască mucenicie.


   Dorind Filipia ca să moară dimpreună cu fiul, cu grăbire a venit nechemată înaintea divanului, şi a primit mărirea mucenicilor.


   Iată muntele cel sfânt, iată puitoarea de mir a Duhului, şi podul care trece pe toţi către Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu Fecioara, pe care o slăvim.


   Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic dumnezeiesc, şi cu totul cinstit al maicii lui Dumnezeu, veniţi să plesnim cu mâinile slăvind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintru dânsa.


   Cu ungerea preoţiei şi cu sângele muceniciei v-aţi împodobit mărite Ianuarie şi Teodore, şi întru cele de sus locuind, pretutindenea străluciţi. Căutaţi spre noi, cei ce am venit în Biserica voastră, și într-însa neîncetat strigăm : Păziţi-ne pe noi pe toţi, rugând pe Dumnezeu cel Iubitor de oameni.


    În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ianuarie episcopul, şi cei împreună cu dânsul : Procul, Sosson, şi Faust Diaconii, Disiderie Citeţul, Eutihie, şi Acution.

Stih : Pe Ianuarie viteazul bărbat,
Luna lui Ianuarie l-a văzut tăiat,
Împreună cu Procul pe Sosson, încă şi pe Faust,
Procule plecându-se sabia i-a tăiat.
Disiderie dând grumazul sabiei,
A suferit tăierea şi s-a înfăţişat Domnului.
Ascultă glasul lui Acutie.
Ce zice, suferă împreună cu mine tăierea Eutihie,
În a douăzeci şi una zi,
Ianuarie tăierea capului suferi.

   Aceştia, au fost în zilele împăratului Diocleţian şi a lui Timotei stăpânitorul Campaniei, care s-au dat la multe munci, şi mai pe urmă neînfricoşându-se, nici plecându-se poruncilor păgâneşti, li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul Ianuarie fu băgat în cuptor, şi mântuindu-se dintr-însul, i s-a tăiat vinele, de aceea tăindui-se şi lui capul cu sabia, îşi primi sfârşitul. Iar o oarecare femeie văduvă, anume Maximina, având numai un fiu unul născut, care se întâmplă de muri, şi plângând ea fără mângâiere, pentru lipsirea lui. Mai pe urmă îşi veni în fire oarecum, şi căutând deasupra la uşa Bisericii, văzu o pânză în care era zugrăvit chipul Sfântului Ianuarie. Şi aducându-şi ea aminte de ceea ce făcuse oarecând Proorocul Elisei, de a înviat pe feciorul Samaritencei, pornindu-se de la Dumnezeu, făcu şi el asemenea; că tocmindu-şi binişor trupul copilului, închipui şi asemănarea Sfântului Ianuarie, şi puse la ochii copilului ochii icoanei Sfântului, şi la urechi şi la gură, şi alcătuind asemenea şi alte mădulări, zicea cu plâns şi cu fierbinţi lacrimi : Robul lui Dumnezeu fie-ţi milă de mine, şi înviază pe fiul meu, că-mi este singur născut iar Sfântului făcându-i-se milă de dânsa l-a dat pe copil viu femeii nevăzut. Această minune văzându-o toţi, câţi se strânseră la îngroparea copilului, s-au cutremurat slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu.


Stih : Teodore, părtaş patimii te-ai arătat,
A celui ce a pătimit şi decât patimile este mai înalt.

   Întru împărăţia lui Antonin, stăpânind Teodot ighemonul în Perghia Pamfiliei, alegea la rânduiala ostăşească pe tinerii cei frumoşi şi tari cu trupul spre slujba împărătească. Deci cu acei de bun neam tineri au luat împreună şi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere şi la ighemonul Teodot l-a dus; iar ighemonul a pus pe dânsul ca şi pe ceilalţi tineri semnul cel ostăşesc. Iar Sfântul Teodor pe semnul acela îndată l-a aruncat de la sine-și, zicând : Eu însemnat sunt din pântecele maicii mele, cu împăratul meu cel ceresc, cu Domnul Iisus Hristos, şi nu voiesc ca să fiu ostaş la alt împărat. Şi l-a întrebat pe el ighemonul : căruia împărat te-ai făcut ostaş ? Răspuns-a Sfântul : M-am făcut ostaş aceluia ce a făcut Cerul şi pământul. Şi îndată ighemonul cunoscându-l pe el că e creştin, i-a zis : Au nu vei aduce dumnezeilor noştri jertfe ? Răspuns-a Sfântul : Eu dracilor celor necuraţi jertfă niciodată n-am adus, nici voi aduce. Deci a poruncit ighemonul ca să-l bată pe el, şi foarte bătându-l, iarăşi l-a întrebare l-a pus înainte, şi i-a zis : Acum oare plecatu-te-ai, şi mai cu blândeţe ne vei răspunde nouă, şi te vei închina dumnezeilor. Răspuns-a Sfântul : De ai fi cunoscut tu pe Dumnezeul cel ce te-a făcut pe tine, singur ai fi voit ca să te închini aceluia. Şi a poruncit ighemonul ca să aprindă un foc, şi să aducă o tigaie mare de fier, şi să topească multă smoală, pucioasă şi ceară, şi să pună în tigaie pe Mucenicul gol, şi să toarne peste dânsul cele topite. Şi făcându-se aceasta, de năpraznă a făcut Dumnezeu o minune preaslăvită; pentru că un vuiet mare ridicându-se, şi făcându-se cutremur, a crăpat pământul în două în acel loc, unde se afla focul şi tigaia, şi apă multă din crăpătura pământului a izvorât, şi a stins focul şi tigaia, iar Sfântul Mucenic cu totul a rămas sănătos, şi către ighemonul a zis : Iată vezi că nu al puterii mele este lucrul acesta, ci al lui Hristos Dumnezeului meu, Căruia eu slujesc; iar tu de voieşti ca să cunoşti puterea dumnezeilor tăi, clădeşte alt foc şi tigaia iarăşi o arde, şi porunceşte ca pe unul din ostaşii tăi să-l întinză pe dânsul întru numele dumnezeilor tăi, şi atunci vei vedea puterea lor, şi pe tăria cea întru toate a Dumnezeului meu o vei cunoaşte. Iar ostaşii cei ce-i stau înainte auzind acestea, au zis către ighemonul : Nu Domnule, să nu ne faci nouă aceasta, ci mai ales popii dumnezeilor să-i faci aşa; pentru că de-asemenea va asculta tigaia pe popa, ca şi pe Teodor, şi nu-l va arde pe acela precum şi pe dânsul. Iar ighemonul îndată poruncind să cheme pe un popă, l-a întrebat pe el : Cum îţi este numele ? Răspuns-a popa Dioscor îmi este mie numele. Zis-a către dânsul ighemonul : Cu ce fel de vrajă şi buruiană se ung creştinii, şi intră cu îndrăzneală în foc, şi nearşi rămân, precum şi Teodor acum de foc nevătămat este ? Răspuns-a Dioscor : Creştinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este aşa de puternic încât unde se cheamă acela, acolo toată buruiana şi basnele cele vrăjitoreşti se strică, şi dracii se cutremură. Zis-a ighemonul : Au doară mai tare este Hristos decât Dia al nostru ? Răspuns-a Dioscor : Dia şi ceilalţi dumnezei cu dânsul, idoli sunt surzi, şi nesimţitori, şi te rog pe tine, nu mă sili pe mine ca să mă sui pe tigaie, ci de voieşti ca să ştii puterea lui Dia, pe acela singur mai ales să-l pui pe foc. Zis-a ighemonul : Şi cine poate să o facă aceasta ? Pentru că cine va îndrăzni ca să pună pe dumnezeu în foc ? Zis-a Dioscor : Porunceşte-mi mie, şi eu voi face aceasta. Şi de se va împotrivi mie Dia, atunci îl voi crede pe el, că este Dumnezeu, şi poate să se apere pe sineşi de foc. Zis-a ighemonul : Cu adevărat de acum nu mai eşti tu popă de vreme ce unele ca acestea asupra dumnezeilor le grăieşti. Răspuns-a Dioscor : Am fost popă, asemenea ţie întru credinţa păgânească, însă văzând acum pe fericitul Teodor de muncile ce i se dau lui de la tine nebiruit, şi de foc nears am cunoscut puterea lui Hristos, şi neputinţa mincinoşilor dumnezei o am înţeles, şi m-am întărit întru credinţa lui Hristos, şi voiesc astăzi să mă fac împreună ostaş cu Teodor. Zis-a către dânsul ighemonul : Dacă aşa grăieşti Dioscore, apoi suie-te pe tigaie, ca şi Teodor. Atunci Dioscor căzând către Mucenicul lui Hristos, a zis : Robule a lui Hristos, adevăratului Dumnezeu Teodore, roagă-te pentru mine; şi s-a rugat Sfântul pentru Dioscor. Deci a dezbrăcat pe Dioscor, şi pe tigaia cea înfocată întinzându-l, tare a strigat : mulţumesc ţie Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul lui Teodor, că cu robii tăi mă rânduieşti pe mine, deci primeşte cu pace sufletul meu, şi aceasta zicându-o, şi-a dat duhul, şi a luat într-un ceas cununa muceniciei, ca şi tâlharul pe Cruce raiul. După săvârşirea fericitului Dioscor, pe Sfântul Teodor l-a aruncat în temniţă. După aceea întru altă zi, de picioare împiedicându-l, şi de un cal sălbatic legându-l, îl târî pe uliţele cetăţii, gonind foarte tare pe calul acela; deci calul fără de rânduială purtându-se, peste prăpăstii căzând s-a sfărâmat, şi a pierit, iar Mucenicul cu nevăzută puterea lui Dumnezeu păzindu-se, şi din legare dezlegându-se, a rămas întreg şi fără de vătămare, toţi mirându-se de o minune ca aceea. Iar doi din ostaşi : Socrat şi Dionisie, cei ce legase pe Sfântul de cal povesteau o vedenie oarecare minunată. Că gonindu-se calul, a văzut o căruţă de foc din Cer pogorându-se la Mucenic, care pe Mucenicul cel târât l-a luat în sineşi şi-l trăgea, şi l-a pus pe acela în divan întreg. Aceşti doi ostaşi spunând aceasta la toţi, au strigat : Mare este Dumnezeul creştinilor. Aceasta auzindu-o ighemonul, a poruncit ca şi pe aceia împreună cu Sfântul Teodor în temniţă să-i închidă, şi gătea un cuptor trei zile cu foc mare arzându-l pe el. După aceea în cuptorul acela a aruncat pe Mucenicul, şi pe amândoi ostaşii cei ce crezuse întru Hristos, pe Socrat şi pe Dionisie, şi îndată nişte rouă dumnezeiască s-a pogorât de sus, şi i-a rourat pe dânşii, şi văpaia o a răcorit, şi şedeau Sfinţii în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vânt răcoros şi vorbeau unul cu altul. Deci şi-a adus aminte Sfântul Teodor de fericita Maica sa, care mai înainte de trei ani se robise de cei de alt neam, şi în ţară străină cu alţii mulţi o dusese, şi s-a rugat pentru dânsa lui Dumnezeu, zicând : Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi mie pe Maica mea, precum tu ştii, cu dumnezeiască puterea ta. Pentru că doresc ca să o văd pe ea, iar ţie toate îţi sunt cu putinţă, arată-mi mie pe aceea, ca şi ceilalţi să cunoască măririle tale. Aşa Sfântul rugându-se, se stingea văpaia prea încet fiindcă încă şi ploaie cu rugăciunile Mucenicului se pogorâse, şi foarte a stins cuptorul, şi se plecau Sfinţii spre somn întru dânsul, şi acum era noapte. Şi în vis îngerul stând înaintea Sfântului Teodor, i-a zis : Nu te mâhni Teodore pentru Maica ta, că iată o vei vedea pe ea, şi deşteptându-se Sfântul din somn, a spus prietenilor săi vedenia cea din vis. Şi încă el aceea spunându-o a stătut în mijlocul cuptorului Maica Sfântului, care se numea Filipia, şi văzându-şi pe fiul său cel iubit, s-a bucurat, şi l-a sărutat pe acela cu dragoste, şi pe ostaşii cei ce erau împreună cu dânsul, şi le-a spus de unde şi cum a venit, cu nevăzută mână purtându-se. Iar Sfântul Mucenic Teodor la Cer mâinile ridicându-şi, mulţumirea cea cuviincioasă a dat lui Dumnezeu. Iar a doua zi ighemonul din somn sculându-se, a zis către ai săi : Mi se pare mie că nici un os n-a rămas în cuptor de ale lui Teodor şi ale ostaşilor celor aruncaţi împreună cu dânsul. Acestea acela grăindu-le, unul din străjerii cei ce păzeau cuptorul, a mers la ighemonul, spunându-i, că vii sunt mucenicii în cuptor, şi focul încă de aseară tot s-a stins, de o ploaie care peste cuptor de sus s-a vărsat stingându-se, şi Maica lui Teodor de la robie fără de veste venind, şade în cuptor ca într-o cămară cu fiul şi cu ostaşii vorbind pentru Dumnezeul lor. Aceasta auzindu-o ighemonul s-a spăimântat, şi singur sculându-se a mers la cuptor, şi chemând pe fericita Filipia, a zis către dânsa : Oare tu eşti Maica lui Teodor ? Răspuns-a fericita : Eu sunt. Zis-a către dânsa ighemonul : Învaţă pe fiul tău ca să se închine dumnezeilor, ca nu şi singur rău să piară, şi pe tine fără de fiu să te facă. Iar ea a răspuns : Fiul meu, precum de dânsul mai înainte de zămislirea lui de la Domnul meu înştiinţare am luat, răstignit va fi de tine, şi va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă. Zis-a ighemonul : De vreme ce tu singură ai hotărât fiului tău moarte de Cruce, aşadar să şi fie. Şi îndată a poruncit ca pe Sfântul Teodor să-l răstignească, iar sfintei Filipiei cu sabia să-i taie capul, iar pe cei doi ostaşi, pe Socrat şi pe Dionisie să-i împungă cu suliţele. Şi aşa sfinţii Mucenici cununile sale şi-au luat. Iar Sfântul Teodor trei zile pe Cruce spânzurând viu, după aceea către Domnul s-a dus. Atunci oarecari din dreptcredincioşi luând trupurile Sfinţilor, le-au învelit pe acelea cu cinstite giulgiuri cu aromate, şi la loc însemnat le-a pus cu cinste, slăvind pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.


Stih : Iubesc pe Filipia ca pe Maica nevoitorului celui lăudat,
Şi ca pe purtătoarea de chinuri cu adevărat.


Stih : Alexandra se bucura de întunecoasa închisoare.
Aşteptând ca să-i pricinuiască cunună strălucitoare.
Doi nevoitori suferă moartea cea prin nemâncare,
Şi scapă de sugrumarea drăcească, cea de suflete pierzătoare.
Codrate zemurile oalei sudorile tale,
Tăiat fiind tu prin sângiuri îndulceşte-Ie ca cu sare.

   Alexandra Mucenița lui Hristos Dumnezeu era soţie împăratului Diocleţian; deci văzând pe Sfântul Gheorghe că se muncea, şi se rănea în pântece cu suliţa, fără să se vatăme; după aceea întins pe o roată ce avea cuie de fier ascuţite şi că s-a aruncat peste o râpă, şi trupul în multe bucăţi i s-a tăiat; şi iarăşi a rămas sănătos, şi s-a înfăţişat împăratului, în vremea ce făcea jertfă idolilor, şi că cu preamărită aceasta privelişte, pe mulţi a făcut să creadă în Hristos; din care unora li s-au tăiat capetele afară de cetate, iar alţii au fost puşi la închisori, acestea zic văzându-le, a lăsat mărirea împărăţiei, şi crezând în Hristos s-a mărturisit pe sine creştină înaintea împăratului. Deci fu pusă la închisoare; după acestea dându-se hotărâre ca să fie tăiaţi Gheorghe şi Alexandra, aflându-o ea aceasta în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu, şi şi-a dat sufletul. Iar Apolos, şi Isachie, şi Codrat, fiind slugi împărătesei Alexandrei, şi văzându-o pe ea că a defăimat vremelniceasca şi stricăcioasa împărăţie, şi pe muritorul împărat, şi că crezând în Hristos a şi murit pentru el, au crezut şi ei în Hristos. Şi înfăţişându-se cu îndrăzneală au mustrat pe împăratul numindu-l călcător de lege şi sălbatic, şi că nu i-a fost milă de însăşi femeia sa, cu care a făcut copii. Deci mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, şi aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea cu ce moarte îi va pierde, iar dimineaţa scoţându-i din temniţă, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iar Apolos şi Isachie, iarăşi să fie puşi la închisoare, şi să se omoare cu foamea; care după câteva zile fiind istoviţi de foame, şi-au dat sufletele lor Domnului.


Stih : Fiind uns cu untul-de-lemn al Duhului mai înainte de sfârşit,
De duhurile înşelăciunii Părinte te-ai arătat nebiruit.

   Acesta era din Roma veche, fiu de părinţi bogaţi şi de bun neam; deci din oarecare trebuinţe lăsând Roma s-a dus la Constantinopol, unde strălucind cu bunătatea vieţii, şi cu cealaltă deplinătate, şi cunoscut fiind de isteţ cu mintea şi foarte învăţat, fu hirotonisit Preot de fericitul întru pomenire Patriarhul Sisinie. Deci ajungând el până în vremea ereticului Nestorie, care a fost în urma Preasfântului Sisinie, a fost prohorisit Patriarh în Constantinopol, prin alegerea împăratului şi a tot norodul. Deci bine păstorindu-şi turma sa doi ani şi cinci luni, şi Biserica nevătămată de sminteli păzindu-o, s-a odihnit în Domnul.


Stih : Nou Moise fiind în Sinai Anastasie cel mare,
Poate vedea pe Dumnezeu şi mai înainte de mutare.

   Acest dintru sfinţi Părintele nostru lăsând lumea şi cele din lume, şi luându-şi Crucea sa pe umeri, după cuvântul Domnului, tunzându-se, urma lui Hristos cu osârdie; deci dorind de mai mari nevoinţe de fapte bune, s-a dus la Ierusalim, şi închinându-se cinstitelor locuri şi cu credinţă sărutându-le s-a suit la muntele Sinaiului; şi acolo aflând monahi foarte desăvârşiţi în sihăstrească petrecere, a rămas împreună cu ei supunându-li-se şi slujindu-le. Deci făcându-se foarte smerit cugetător, a luat de la Dumnezeu darurile cunoştinţei şi multei înţelepciuni. Prin care scriind vieţi ale sfinţilor Părinţi, şi cuvinte de suflet folositoare alcătuind, ajungând la adânci bătrâneţe s-a mutat către Domnul.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cu cei trei tineri te-ai asemănat în mijlocul văpăii, o Ianuarie, dănţuind împrejur cu pogorârea îngerilor, şi lăudând cu cântări de taină pe Mântuitorul.

   Stătut-ai înaintea divanurilor celor tirăneşti Mucenice, pătimind foarte tare, şi ruşinând pe cei cu credinţă rea, şi arătând adevărul tuturor celor rătăciţi.

   Purtând tu în trupul tău omorâciunea cea purtătoare de viaţă, şi după moartea ta ai înviat mortul ca şi cum ar fi fost viu Părinte; mărindu-te pe tine Dumnezeu, pătimitorule Ianuarie.


   Omoară-mi mişcările trupului Preacurată, ceea ce ai născut Viaţa, înviază-mi sufletul meu Fecioară, care este omorât de patimi, şi de multe păcate.


   Păzindu-te cu roua Duhului ca cei trei tineri, ai rămas nears în mijlocul focului, de Dumnezeu înţelepţite Teodore, împreună cu dânşii cântând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Înşelăciunea elinilor, cu cuvântul Darului care îndestulat izvora din buzele tale, o ai înfruntat, Mucenice Teodore, şi ai strigat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Mai-nainte de zămislire cunoscând chemarea şi pătimirea ta, ceea ce te-a născut pe tine, mare Mucenice şi mult pătimitorule Teodore, a strigat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Fii mie curăţire către Cel ce S-a născut din tine Preacurată, mijlocindu-mi dumnezeiască intrare întru Împărăţia lui Dumnezeu şi îndulcirea hranei şi împărtăşirea luminii, tămăduindu-mi datoriile cele cumplite.


   Să se laude acum marele Procul şi dimpreună cu Eutihie, Acutie şi dumnezeiescul Disiderie, Faust şi Sosson cel cu cuget viteaz, mucenicii cei măriţi ai Mântuitorului.

   Ceata pătimitorilor cea mărită, avându-te pe tine începător, sfinţite învăţătorule, a călcat capetele dracilor, şi semeţia nedumnezeirii cea înaltă o a surpat, Mărite.

   Bine săvârşindu-ţi nevoinţa, şi păzindu-ţi credinţa, prin chinuri şi prin tăiere ai ajuns la cetele celor de sus, Preamărite, şi ai dobândit slava Domnului.


   Cel ce S-a sălăşluit negrăit în pântecele tău Preacurată, şi-a făcut lui şi lăcaş pe cei cu bună credinţă, Căruia îi strigăm neîncetat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Suindu-te pe Cruce, trei zile ai fost spânzurat pe dânsa, arătat închipuind patima Stăpânului tău cea pururea pomenită, care a fost peste trei ceasuri; pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Fiind pus pe lemn, şi primind durerile rănilor, ai vătămat pe şarpele cel luptător, care prin gustarea lemnului a pricinuit lui Adam, şi strănepoţilor lui moartea cea cu durere. Pentru aceasta te cinstim întru toţi vecii.


   Perghia laudă nevoinţele tale, durerile, răbdarea, rănile şi pătimirea cea fericită, prin care prin moartea cea cinstită, către viaţa cea fără de moarte te-ai mutat Teodore, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   O adâncimea tainei celei negrăite ! Cel ce odinioară a zidit pe om cu mâna, Se zideşte întrupat, sălăşluindu-Se în pântecele pururea Fecioarei, şi mă mântuieşte pe mine cel ce cu frică strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ție : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii,.


   Luptele cele de cinste ale lui Ianuarie, chinurile şi rănile, lupta cea până la sânge, durerile şi moartea cea silnică, şi noianul cel necuprins al minunilor, cu veselie le mărim.

   Arătatu-te-ai la înălţimea cinstitei mucenicii ca un soare neapus, pururea fericite, aducând mulţimea mucenicilor ca pe nişte stele dumnezeieşti, şi acum luminaţi marginile pământului cu luminile patimilor celor mari.

   Cu cântări să săvârşim credincioşilor ziua de praznic, lăudând pe Acution, pe Procul cu Sosson, şi cu Faust, pe Eutihie înţeleptul cu Disiderie şi pe Ianuarie, ca pe cei ce se roagă acum pentru toţi.


   Cu strălucirile luminii, care este întru tine, luminează sufletul meu cel orb Fecioară, şi mă povăţuieşte, ca să umblu pe căile cele mântuitoare, şi să scap de poticnelile rătăcirii, ca cu credinţă să te fericesc.


   Urmând urmelor lui Hristos, preaînţelepte, ca Mucenicul cel dintâi, ai suferit răstignirea, primind legături şi rănile piroanelor, şi te-ai înălţat de pe pământ către cele cereşti, şi ai primit soarta purtătorilor de cununi, şi Împărăţia lui Dumnezeu cea nefurată.

   Stând în mijlocul focului, ca aurul cel strălucitor, lumină te-ai arătat Teodore, că aprinzându-te de dorirea Stăpânului, prin pogorârea îngerului celui cinstit, ai rămas nears; cu care împreună ai cântat cântare de mântuire, luminat bucurându-te.

   Să stăm în casa Dumnezeului nostru cu bună cuviinţă, mărind cu credinţă pe pătimitorul cel ce prin cuget bărbătesc s-a nevoit, şi a primit de sus cununa biruinţei.


   Cu bucurie suindu-te către lăcaşurile cele de sus, ai ajuns la cetele celor fără de trup, Mucenice Teodore, şi în trup biruind cu tărie pe dracii cei fără trup, te rogi pentru cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine, ca să ia iertare datoriilor.


   Luminează ochii sufletului meu Preacurată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu mă cuprindă întunericul cel greu al păcatului, nici să mă acopere pe mine adâncul deznădăjduirii, ci ca ceea ce eşti mijlocitoarea cea neruşinată a credincioşilor, izbăveşte-mă şi mă îndreptează pe mine.


   Tot neamul pământesc, să sălteze cu Duhul fiind luminat, şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maici lui Dumnezeu şi să strige : Bucură-te Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată pururea Fecioară.






   Învăţător preasfinţit al Cuvântului făcându-te Părinte, şi cu lumina Duhului strălucind întru buna credinţă, de trei ori fericite Teodore, ne dai daruri de tămăduiri nouă, celor ce venim la această sfântă pomenire a ta, şi pe tine te cinstim.

   Cu puterea lui Hristos luminându-te de razele cele cereşti, dai tămăduiri celor ce cer de la tine cu credinţă, şi săvârşesc pomenirea ta, cu bună cuviinţă, de Dumnezeu fericite făcătorule de minuni, vrednicule de laudă, Părinte Teodore.

   Prin lucrarea poruncilor lui Hristos te-ai arătat lucrător viei, purtătorule de Dumnezeu; pentru aceasta primind dinarul cel de taină al împărăţiei celei de sus, te rogi neîncetat pentru noi, care te cinstim pe tine Teodore.


   De Dumnezeu fericită Fecioară, dăruită de Dumnezeu, părtinitoarea cea tare a păcătoşilor, sprijineala cea puternică şi tare a celor din nevoi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară scăparea tuturor credincioşilor cea lăudată.


   Văzându-Te pe Cruce spânzurat pe Tine Hristoase, Fecioara cea Preacurată, care fără sămânţă Te-a născut, tânguindu-se striga : Fiule şi Dumnezeule ! Ce este această nespusă a Ta rânduială Cuvinte ? Prin care ai mântuit pe oameni din blestem.


   Cunoscut fiind din scutece sfinţit, şi arătându-te plin de daruri, ai luminat lumea cu minunile, şi mulţimile dracilor ai gonit, lucrătorule de sfinţenie Teodore. Pentru aceasta roagă-te Domnului pentru noi.


   Soarele cel înţelegător pe tine înţelepte te-a arătat stea de Dumnezeu luminată spre întărirea Bisericii, care trimiţi totdeauna razele minunilor, şi risipeşti negura patimilor.

   Din pântecele maicii tale Cuvioase, sfinţindu-te făcătorul, ca şi pe Ieremia odinioară, te-a făcut vas de bună trebuinţa Duhului, care goneşti duhurile cele viclene, Părinte Teodore.


   Cunoscând Hristos mai-nainte inima ta Teodore, ungându-te cu ungere proorocească, ca pe Samuil odinioară, te-a arătat Prooroc, de vedeai prin Dumnezeiescul Duh cele de departe, ca şi cum ar fi de față.


   Strugurul cel nelucrat a înflorit din pântecele tău Maică Fecioară, izvorând dulceaţă de iertăciune şi de veselie tuturor, celor ce şi-au ieşit din minţi de beţia răutăţilor, Preacurată.


   Cât este de minunată viaţa ta cugetătorule de Dumnezeu, cât îţi sunt de înfricoşate minunile, cât îţi este de înaltă unirea către Dumnezeu, şi plecarea şi suirea cea neabătută, Cuvioase Teodore.

   Pornirea patimilor o ai oprit cu adaosul ostenelilor, şi pândirile cele viclene ale dracilor le-ai surpat cu puterea Preasfântului Duh, preafericite Teodore.


   Din pântece fiind dat Domnului, te-ai făcut vas de cinste şi preacurat, înţelepte, înălţând mireasmă de miros dumnezeiesc al Duhului, Celui ce S-a sălăşluit întru tine.


   Legile firii se înnoiesc întru tine Fecioară, că mai presus de cuvânt ai născut pe Stăpânul, pe care roagă-L neîncetat să mântuiască sufletele noastre.


   Cela ce întăreşti tunetul, şi zideşti Duhul, întăreşte-mă Doamne, ca să Te laud pe Tine adevărat, şi să fac voia Ta; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.


   Nevoindu-te bine Ierarhe, ai primit puterea de la Domnul împotriva duhurilor celor viclene, a tămădui neputinţele, şi a vindeca tot felul de boli ale tuturor celor ce aleargă totdeauna cu credinţă la cinstitul tău sicriu, căruia închinându-ne pururea, te lăudăm Teodore.


   Mulţimea cugetelor mele celor necurate, şi patimile gândurilor celor necuvioase, şi viclenirile şi pândirile lor, cine va putea să le spună deplin ? Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu Marie, mântuieşte-mă de toate acestea, ca după cuviinţă, cu credinţă să te slăvesc pe tine Curată.


   Maica Ta ceea ce nu ştie de mire, Hristoase, dacă Te-a văzut pe tine ridicat pe Cruce, ca o Maică tânguindu-se striga : Ce minune nouă străină şi preamărită este aceasta ? Cum Te-a răstignit pe Cruce adunarea cea fărădelege pe Tine viaţa tuturor, Lumina mea cea preadulce.


   Râu arătat eşti plin de ape dumnezeieşti, şi de darurile Duhului, care adăpi toată Biserica, Părinte Teodore.

   Cu coardele ostenelilor tale Preafericite, ai sugrumat pe vrăjmaşul, şi prin sabia rugăciunilor tale ai pierdut oştile cele viclene, Teodore.


   Tu te-ai arătat cu adevărat păstor turmei tale, iar nu năimit, că urmând lui Hristos, ţi-ai jertfit sufletul; bine apărându-o, Înţelepte.


   Din toate neamurile tu te-ai arătat fericită, căci ai născut pe Hristos, Care face fericiţi pe cei ce slujesc Lui, Maică Fecioară Stăpână Preacurată.


   Lumina cea mai presus de vreme te-a arătat pe tine făclie neadormită, şi sfeşnic nestins, celor ce erau cuprinşi de întunericul patimilor şi de negura păcatelor celor multe, Teodore.

   Bine ai avut pe Mucenicul Gheorghe, învăţându-te de copil mic, şi întru toate asemănându-te sârguinţei lui, şi dragostei către Domnul, Cuvioase Părinte.


   Toate puterile îngereşti se spăimântează de Darul minunilor tale, Părinte Teodore, şi oamenii cu credinţă luând din darul tău, cu adevărat se sfinţesc la trupuri şi la suflete.


   Cu picăturile milei tale adapă-mi cugetul meu, cel ce se topeşte de văpaia păcatului, şi aprinde-mi sfeşnicul inimii mele cel stins, ceea ce eşti uşa Luminii, Preacurată.


   De grija celor de pe pământ te-ai lepădat, şi toată dragostea ţi-ai pornit către Stăpânul, îndulcindu-te de frumuseţile Lui, şi de strălucirile care izvorăsc de acolo, Părinte.

   Trudindu-te de frig, ai topit gerul păcatului, când stai în mijlocul închisorii şi primind lovirile vântului, sufereai, încălzindu-te cu darul cel dumnezeiesc Părinte.


   Ca finicul ai înflorit în livada curţilor Ziditorului tău, adăpându-te cu picăturile lacrimilor tale, Părinte, şi ai adus roduri dumnezeieşti cu multă roadă, a bunătăţilor tale Teodore.


   Întreitele valuri ale patimilor mă tulbură, adâncimea deznădăjduirii îmi înfiorează inima. Fecioară ceea ce ai născut pe ocârmuitorul şi Mântuitorul Hristos, izbăveşte-mă rogu-mă, şi mă mântuieşte.


   Viforul gândurilor apucându-mă, întru adâncul greşelilor celor nemăsurate mă trage. Ci Tu, Ocârmuitorule bune, mai-nainte apucând cârmuieşte-mă ca pe Proorocul, şi mă mântuieşte.


   Ca pe unul ce prin faptele cele bune te-ai suit ca pe o căruţă de foc, purtătorule de Dumnezeu, ai alergat către lăcaşurile cele cereşti, şi ca un înger vieţuind, împreună cu oamenii ca un om, dănţuieşti împreună cu îngerii. Pentru aceasta te-ai şi arătat lăcaş dumnezeiesc al minunilor, Preacuvioase Teodore.


Stih : Şi lui Teodor şi trupului lui Teodor celui adormit,
Darul facerii de minuni de la Dumnezeu s-a dăruit.
În a douăzeci şi doua zi pe Sicheotul,
L-a ascuns mormântul.

   Acesta a fost din ţara Galaţilor, din satul ce se cheamă Sicheot, născut fiind în vremile lui Iustinian cel bătrân, care se vedea a nu fi de naştere lăudat, fiindu-i naşterea pe ascuns. De vreme ce spun că maică-sa Maria, strălucind în frumuseţe şi bunătăţi, trase la dânsa pe oarecare din curierii împărăteşti, anume Cosma, din care fu născut Preacuviosul, ci dară fără cuviinţă ar fi fost a ascunde cele ce se întâmplase după naşterea lui sau cele mai-nainte de naştere; că îndată într-acea noapte ce s-a necinstit maică-sa cu acel bărbat, i s-a arătat în vis, că s-a pogorât un luceafăr, şi a intrat în pântecele ei, care arăta strălucirea ce era să aibă mai pe urmă pruncul. Deci a făcut Sfântul ca această strălucire nu numai să o socotească cei mulţi cu gânduri nedumirite, ci să o creadă cu adevărat şi fără îndoială. Dându-se pe sine dintru întâia vârstă spre dragostea lui Dumnezeu şi a Sfântului Mucenic Gheorghe, atâta cât i se părea că este tot cu dânsul de-l învaţă şi-l face a se spori spre cele mai bune pofte şi cu totul a-l iubi cu o dumnezeiască şi minunată dragoste. Deci făcând aceasta aşa, Sfântul Teodor, şi sporind înainte, despre partea suişurilor i se arăta pururea Sfântul, şi fu numărat Sfântul acesta întâi în ceata călugărilor. De aceea întrecând pe cei ce umblau în săvârşită buna faptă, şi îmbogăţindu-se cu lucrarea minunilor, întru arătarea celei deplin bunătăţii sale, şi către Dumnezeu apropiere, se sui la cea mare a arhieriei înălţime, şi luă grija Bisericii Anastasiupolei; unde învăţând pe mulţi cunoştinţa lui Dumnezeu, şi dojenindu-i şi arătându-le cele ce trebuiesc a face, şi tămăduind pretutindenea creştinătatea cu cele mari preamărite faceri de minuni, înfricoşând pe toţi, şi arătându-se minunat, şi la împăraţi şi la arhierei. Şi proorocind multora cele ce erau să fie, îşi primi sfârşitul vieţii, primind cu o zâmbire de râs cuvios, şi cu cinste pe îngerii ce-i stau înainte, şi spun că cu puţin mai-naintea morţii, i s-a arătat măritul marele Mucenic Gheorghe în vis şi i-a dat un toiag ca să-i urmeze. Apoi i s-a arătat a doua oară călare pe un cal trăgând împreună cu sine şi alt cal, pe care zicea să încalece Preacuviosul, arătându-i cu aceste vedenii calea ce avea să facă acolo. Şi se face soborul lui în casa mucenicească a Sfântului marelui Mucenic Gheorghe, care este la locul ce se numeşte Deuteron,


Stih : Mântuitorule, de dumnezeiasca dragoste cea fierbinte spre tine,
Nearh a zis : Nici focul nu mă va despărţi pe mine.


Stih : Pe marele Nazarinean, Natanaile cunoscând,
De a zice că Nazaretul este netrebnic eşti tăcând.

   Acesta a fost din Cana, cetatea Galileei, unde Hristos Dumnezeul nostru fiind chemat la nuntă cu preacurata sa Maică, făcu întâia minune, prefăcând apa în vin; aştepta şi acesta venirea lui Hristos ca un legiuitor ce era. Pe care aflându-l Filip cel din Betsaida, şi cunoscând că aştepta venirea lui Hristos, îi zise cu multă bucurie : Aflat-am pe Iisus fiul lui Iosif cel din Nazaret, de care a scris Moise în lege şi Prooroci. De aceea mergând Natanail şi văzând pe Hristos, crezu într-însul, şi urmă după dânsul. Deci după patimă şi după înviere propovăduindu-l Dumnezeu adevărat, a luat sfârşitul.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Ca un nemincinos Ierarh, ai adus jertfă fără de sânge întru Duhul, şi prin omorârea patimilor, jertfă binemirositoare te-ai adus pe sine-ţi Stăpânului întru credinţă, Preafericite.

   Focul poftelor l-ai stins cu sudorile înfrânării, şi pământul cel uscat cu mulţimile ploilor l-ai odrăslit; ca şi Ilie deschizând cerurile cele încuiate, prin rugăciunile tale făcătorule de minuni Teodore.


   Lucrând minuni alese, ai gonit boli de la oameni, dăruind lumină orbilor, şi ologilor întregime, căci ştie Dumnezeu a slăvi, după vrednicie, pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, Teodore.


   Pe tine frumuseţea lui Iacov te-a ales Domnul, şi întru tine S-a sălăşluit, şi pe tine te-a păzit şi după naştere Fecioară, precum ai fost şi mai-naintea naşterii, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.


   Pe piatra răbdării întărindu-ţi temeiurile sufletului, nu te-ai clătinat de năpădirile cele potrivnice, nu te-ai mişcat de supărări, o Părinte ! Ci te-ai suit către înălţimea cea dumnezeiască, rugându-te pentru cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine.

   Râu de vindecări iese din sicriul tău, făcătorule de minuni, şi spală spurcăciunile patimilor şi curăță putrejunile răutăţilor, şi adapă inimile tuturor credincioşilor, celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă, Teodore.


   Locuind pe pământ ca un pământean, te-ai arătat mai presus decât cei de pe pământ, căci vieţuirea ta şi în viaţă trăind o aveai în Cer, către care te-ai şi mutat, ca să vezi curat pe Domnul, cu Care împreună te şi bucuri, cugetătorule de Dumnezeu, Teodore.


   Sfinţitele glasuri ale cinstiţilor Prooroci te propovăduiau pe tine, prin semne, uşă şi munte şi cort, şi nor sfânt al luminii din care a răsărit soarele Hristos, Dătătorul de lumină celor ce şed întru întuneric şi în umbră, Fecioară.


   Pământul, şi toate cele ce sunt pe dânsul, mările şi toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina şi întunericul, gerul şi zăduful, fiii oamenilor, şi preoţi binecuvântaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi pe el în veci.


   Sosit-a praznicul tău ca zorile şi ca o zi luminoasă luminând inimile noastre, celor ce cu credinţă lăudăm cinstitele tale osteneli, preaînţelepte Teodore.

   Făcându-te împreună cetăţean cu îngerii, cu Apostolii, cu mucenicii, şi cu cuvioşii, cu drepţii, şi cu Ierarhii, pururea te rogi în Cer lui Hristos pentru noi, Părinte.


   Sicriul sfintelor tale moaşte Părinte înţelepte, ca altă scăldătoare de Siloam s-a cunoscut credincioşilor, la care cei ce ne apropiem, ne sfinţim sufletele.


   Înfricoşată îţi este naşterea, Maica lui Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu; pentru aceea te fericim pururea, şi te slăvim cu credinţă neamurile neamurilor în veci, Amin.


   Pentru că mi-a făcut mie măriri Cel puternic, şi sfânt numele Lui; și mila Lui este din neam în neam spre cei ce se tem de Dânsul.





   Primăvara adevărului, luminat a sosit, şi înnoieşte făptura, cu creştinească cunoştinţa lui Hristos, Dătătorul de viaţă; pentru că arătat fiind luminat la minte, viteazul Domnului, a călcat semeţia vrăjmaşilor. (De două ori)

   Împăratului veacurilor tu fiind ostaş, înţelepte, toate taberele celor fărădelege ai surpat, Gheorghe de trei ori fericite, tare viteaz te-ai arătat, cu Darul cel dat ție de la Dumnezeu, de minuni făcătorule. Pentru aceasta roagă-te să ne mântuim noi.

   Curgeri de tămăduiri dai, celor ce aleargă la tine, Gheorghe de trei ori fericite; și ajutător sufletelor şi trupurilor tu eşti, celor ce vin cu caldă credinţă la acoperământul tău, vrednicule de minune Mucenice al lui Iisus, podoaba purtătorilor de chinuri.


   Al marelui Împărat, ostaşule Gheorghe, bucură-te şi te veseleşte; că lui Dumnezeu bine ai plăcut. De toate negrijindu-te, viaţă veşnică ai aflat în ceruri, şi trupul tău toată boala de la oameni goneşte; că Hristos pe cate L-ai iubit, Acela te măreşte pe tine, Fericite.


   Bucură-te de bucuria cea mai presus de minte, căreia te-ai învrednicit Gheorghe de trei ori fericite, de la Hristos Ziditorul, ca un Mucenic neosebit.


   Bucură-te cela ce eşti mare începător al cetelor pătimitorilor, şi tuturor credincioşilor scăpare şi zid, bine biruitorule Gheorghe.


   Mântuieşte-mă de nevoile, cele ce tulbură acum smerit sufletul meu, ca un mărit mai întâi stătător, Mucenic al lui Hristos, Gheorghe.


   Toate neamurile plesniţi cu mâinile, strigaţi lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, că pe lemn S-a înălţat, şi în mormânt pogorându-Se, iadul a prădat şi a sculat pe morţii, cei ce au strigat Lui : Slavă Mântuitorule înfricoşatei Învierii Tale, prin care ai mântuit lumea.


   Cu nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos, şi păgânătatea muncitorilor ai mustrat, şi jertfă bineprimită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat, şi cu rugăciunile tale Sfinte, tuturor le dat iertare de greşeli.



   Ca pe un viteaz între Mucenici, purtătorule de chinuri Gheorghe, adunându-ne astăzi te lăudăm pe tine; că alergarea ai săvârşit, credinţa ai păzit, şi ai luat de la Dumnezeu cununa biruinţei tale. Pe Care roagă-L, ca să mântuiască de stricăciune şi din nevoi, pe cei ce săvârşesc cu credinţă pururea cinstită pomenirea ta.

   Întru înţelepţia ta cea tare nădăjduindu-te, de bunăvoie ai alergat la chinuri ca un leu, Mărite. Că neuitându-te la trup, ca la cel ce era să se strice, de nestricăciosul suflet înţelepţeşte te-ai grijit. Şi cu multe feluri de chinuri de munci te-ai aprins, ca nişte aur lămurit de şapte ori, Gheorghe.

   Împreună cu Mântuitorul ai pătimit, şi cu moartea morţii lui de bunăvoie, Mărite, urmând, împreună cu Dânsul împărățeşti prealuminat, cu porfiră de sânge luminat fiind îmbrăcat, şi cu sceptrul chinurilor tale înfrumuseţat; şi cu stemă de biruinţă împodobit, în veacurile cele nesfârşite, mare Mucenice Gheorghe.

   Cu zaua credinţei şi cu pavăza Darului, şi cu suliţa Crucii fiind întrarmat, de cele potrivnice nebiruit ai fost Gheorghe. Şi ca un dumnezeiesc viteaz, taberele dracilor biruind, cu îngerii dănţuieşti, şi pe cei binecredincioşi aperi, sfinţindu-i, şi-i mântuieşti când te cheamă.

   Ca pe o stea mult-luminoasă, ca pe un soare strălucitor te ştim pe tine, ca pe un mărgăritar de mult preţ, ca pe o piatră strălucitoare, ca pe un fiu al zilei, ca pe un viteaz între Mucenici, şi ca pe un apărător credincioşilor în primejdii te lăudăm, săvârşind pomenirea ta, purtătorule de biruinţă Gheorghe.


   După vrednicia numelui ai vieţuit ostaşule Gheorghe, că luând Crucea lui Hristos pe umeri, bine ai lucrat pământul cel înţelenit de înşelăciunea cea diavolească; şi credinţa idolilor cea spinoasă dezrădăcinându-o, ai sădit viţa dreptei credinţe. Drept aceea izvorăşti vindecări credincioşilor din toată lumea, şi te-ai arătat drept lucrător al Treimii. Rugămu-ne ţie, roagă-te pentru pacea lumii, şi pentru mântuirea sufletelor noastre.


   Acestea zice Domnul : toate neamurile s-au adunat împreună, şi se vor aduna boierii dintru ei. Cine va vesti acestea întru dânşii, sau cele din început cine auzite le va face vouă ? Aducă-şi mărturiile sale, şi să se îndrepteze şi să asculte şi să zică adevărul. Fiţi mie mărturii, şi eu sunt martor, grăieşte Domnul Dumnezeu. Şi pruncul pe care am ales, ca să ştiţi, şi să credeţi, şi să cunoaşteţi că Eu sunt; mai-nainte de Mine n-a fost alt Dumnezeu, şi după Mine nu va fi. Eu sunt Dumnezeu, şi nu este afară de Mine mântuitor. Eu am vestit şi am mântuit, şi am defăimat, şi n-am fost întru voi străin. Voi Mie mărturii, şi eu martor Domnul Dumnezeu. Încă din început Eu sunt, şi nu este cine să scoată din mâinile Mele, face-voi şi cine va întoarce aceasta. Aşa zice Domnul Dumnezeu, Cel ce ne mântuieşte pe noi, Sfântul lui Israil.


   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a întru ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor. Şi mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire, şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii, şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în ulcea i-a lămurit pe ei, şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit și în vremea cercetării sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi, şi vor stăpâni noroade, şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul; şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că Dar şi milă este întru cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.


   Drepţii în veci vor fi vii, şi de la Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Drept aceea vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseții din mâna Domnului; că cu dreapta Sa, va acoperi pe ei, şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui, şi va întări făptura cu arme spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăca-va în loc de platoşă dreptatea, şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită bunătate; şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie, şi va ridica război împreună cu Dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor, şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din praştia mâniei cea zvârlitoare de pietre, pline vor cădea grindine. Înfierbânta-se-va asupra lor apa mării, şi apele cele mari repede vor curge. Stava împotriva lor Duhul puterii, şi ca un vifor va vântura pe ei; şi va pustii tot pământul fărădelegea, şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Ascultaţi dar împăraţi, şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Ascultaţi cei ce stăpâniţi mulţimi, şi cei ce vă trufiţi întru noroadele limbilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi puterea de la Cel Preaînalt.


   Luminatul viteaz Gheorghe, întru mărită chinuirea sa, puterile cele de sus veseleşte. Şi împreună cu dânsele şi pe credincioşi i-a ridicat, să prăznuiască pe pământ, bucurându-se acum şi împreună cu noi, cei ce ne-am adunat pentru dânsul, să prăznuiască, că a venit ca o slugă al lui Hristos. Pentru aceasta după vrednicie să-l cinstim pe dânsul, ca pe cel ce se roagă neîncetat Dumnezeului tuturor, să ne dăruiască nouă mare milă.

   Cu vitejeştile chinuri lucrând cele mai bune, ostenelile rodurilor tale, lui Hristos le-ai adus, preafericite Mucenice Gheorghe; cu credinţa dorul întărindu-ţi, cu nădejdea frica lepădând, cu dragostea cele cereşti ai dobândit, prealăudate. Deci îndrăzneală având, cu rugăciunile cele bineprimite, cere sufletelor noastre pace, şi curăţire de păcate, şi mare milă.

   Al marelui Împărat, ostaşule Gheorghe, bucură-te şi te veseleşte, că lui Dumnezeu bine ai plăcut, de toate negrijindu-te, viaţa veşnică ai aflat în ceruri, căci trupul tău toată boala de la oameni goneşte; că Hristos pe Care ai iubit, Acela te preamăreşte pe tine, Fericite.


   Veniţi iubitorilor de Mucenici, cântare de laudă să aducem lui Hristos, Celui ce a înviat din mormânt; că astăzi primăvara cea înţelegătoare a răsărit nouă dând flori cuvântătoare, pomenirea cea a toată lumea a înţeleptului marelui Mucenic Gheorghe; ale cărui răni pomenind, luăm izvoare de tămăduiri. Pentru care şi acum pe dânsul rugăm, să se roage neîncetat Mântuitorului Hristos, ca să dăruiască pace lumii, şi sufletelor noastre mare milă.


   Toate neamurile bateţi cu mâinile, strigaţi lui Dumnezeu Mântuitorului nostru, că pe lemn S-a înălţat, şi în mormânt pogorându-Se, iadul a prădat; şi a sculat pe morţii, cei ce au strigat Lui : Slavă Mântuitorule înfricoşatei Învierii Tale, prin care ai mântuit lumea.

   Cununa slavei pe capul tău ţi-a pus, de cunună purtătorule Gheorghe; că pe vrăjmaşul cel nevăzut, precum Pavel striga, nevăzându-l l-ai surpat, biruitor făcându-te amăgirii lui. Slavă Mântuitorule înfricoşatei Învierii Tale, prin care ai mântuit lumea.

   Laudă de cântări împreună dănţuind să aducem lui Hristos iubitorului de Mucenici; Că pe tiranul vrăjmaş, măritul viteaz biruindu-l l-a surpat. Pentru aceasta toţi să cântăm cu glasuri neîncetate : Slavă Mântuitorule înfricoşatei Învierii Tale, prin care ai mântuit lumea.


   Să arate cu clipeala cele drepte, zis-a Solomon, genele oamenilor, că se va milui, cel ce vede cele drepte, de la Hristos Dumnezeu, mai-nainte a grăit, şi acestea luându-le în urechi, o mult-pătimitorule Gheorghe ! Învăţăturilor Stăpânului ai urmat. Şi celor fărădelege dându-te pe tine ai răbdat, jertfele înşelăciunii le-ai scuipat ca pe nişte spurcate, că trupul ţi-ai dat pentru dragostea Ziditorului, să se taie tot din mădulare, şi Veliar mai vârtos tot ruşinându-se s-a rănit, văzându-te pe tine purtătorule de cunună prea înflorit. Pentru aceasta locuind în curţile Domnului tău cu puterile cele de sus, roagă-te lui Hristos purtătorule de chinuri, să mântuiască sufletele noastre.


   Laudă noroadele cu psalmi şi cu cântări, a ta preamărită pomenire Gheorghe; că cu bună cuviinţă a strălucit, şi de lumină purtătoare este, şi împodobită cu mărire şi cu Dar. Pentru aceasta şi dănţuiesc acum cetele îngereşti, şi măresc mucenicii cu Apostolii, nevoinţele vitejiilor tale Mucenice, şi laudă şi slăvesc pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce te-a preamărit pe tine. Pe Care roagă-L să mântuiască, şi să lumineze sufletele noastre.


   Îmbrăcat fiind întru toată arma lui Hristos te-ai aflat Gheorghe, celor ce nu te căutau pe tine, că cu dragostea cea pentru Hristos fiind aprins, şi batjocorind amăgirea cea stricătoare de suflete, a dumnezeilor celor deşerţi; ai strigat celor fărădelege : Atunci, voi fi ostaş Împăratului meu Hristos; că nici fiarele, nici roatele, nici focul, nici cuţitele nu pot să mă despartă pe mine, de dragostea lui Hristos Dumnezeului nostru. Pe Care Îl laud şi Îl slăvesc, împreună cu Tatăl şi cu Duhul.


   Nebăgând seamă de uneltele de munci cele de multe chipuri, şi de feluri de chinuri, şi de arma cea înfricoşată, purtătorule de cunună Gheorghe, alergarea bunei credinţe muceniceşte o ai sfârşit. Pentru aceasta prealuminată pomenirea ta, cu flori de cântări o încununăm, şi cinstitele tale moaşte cu credinţă le sărutăm. Ci ca un purtător de strălucire, stând înaintea Scaunului lui Hristos Dumnezeului nostru, roagă-te să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.


   Pe diamantul răbdării cel înţelegător, duhovniceşte să-l lăudăm fraţilor, pe măritul Mucenic Gheorghe; pe care ca pe cel aprins cu dragostea pentru Hristos, primejdiile l-au bătut, şi muncile l-au strujit; şi feluri de chinuri i-au topit trupul cel din fire stricăcios. Că a biruit dorul pe fire, prin moarte îndemnând pe doritorul, să meargă la doritul Hristos Dumnezeu, şi Mântuitorul sufletelor noastre.


   Ca un izbăvitor al celor robiţi, şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre. De două ori.


   Iată a răsărit primăvara Darului, strălucit-a Învierea lui Hristos tuturor, şi împreună cu dânsa s-a ivit acum, ziua cea cu totul prăznuită, şi de lumină purtătoare, a Mucenicului Gheorghe. Veniţi toţi purtând făclii, dumnezeieşte luminat să prăznuim.


   Urând oştirea cea de pe pământ Mucenice, ai dorit de slava cea din ceruri, şi ai răbdat dureri şi moarte cumplită. Pentru aceasta aducând laudă lui Hristos, prăznuim preasfântă prăznuirea ta, preafericite Gheorghe.


   De dragostea Stăpânului cea fierbinte, fiind aprins, prin bărbătească înţelepţie cămările înşelăciunii le-ai surpat, şi în privelişte pe Hristos ai mărturisit, de biruinţă purtătorule fericite Gheorghe, Mucenice mărite, pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Semănând cu osârdie sămânţa dumnezeieştilor porunci ai împărţit săracilor toată bogăţia ta cu bună credinţă, în locul acesteia agonisindu-ţi, Mărite, slava lui Hristos. Pentru aceasta nădăjduindu-te, spre lupte mergi şi spre dureri lungi, Mucenice Gheorghe. Şi părtaş făcându-te patimii, Celui fără patimă, şi sculării şi Împărăţiei Lui împărtăşindu-te, pentru noi acum te rogi.




   Pentru rugăciunile purtătorului de chinuri Gheorghe Milostive curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.


   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.



   Astăzi toată lumea se luminează cu razele purtătorului de chinuri, şi Biserica lui Hristos cu flori împodobindu-se Gheorghe, strigă către tine : Sluga lui Hristos, folositorule prea-calde, nu înceta a te ruga pentru noi către Domnul.


   Mai presus decât soarele a strălucit pomenirea ta acum, Mucenice viteazule al lui Hristos; căci ca nişte raze prealuminoase, strălucirile minunilor în tot pământul luminat le-ai vărsat, de lumină purtătorule Gheorghe.

   Însuţi oştitorule, mult-biruitorule, viteazule al lui Hristos, dă-mi mie ca să laud chinurile şi vitejiile tale, care le-ai suferit bărbăteşte pentru dragostea lui Hristos înţelepte sfărâmându-te, Căruia şi viezi bucurându-te.

   Alt David nou te-ai arătat în războaie vitejeşte vrednic de mână; că precum acela pe Goliat, şi tu pe împotrivă-luptătorul l-ai biruit, surpându-l cu săgeţile cuvintelor tale, încununate Gheorghe.


   Cât este de înfricoşată, negrăită şi minunată naşterea ta cea frumoasă, Fecioară; căci ca pe un prunc pe Dumnezeu cel cu totul desăvârşit L-ai hrănit cu sânii trupeşte; preamărită auzire ! Hrănitoarea de Prunc, Maică fără bărbat.


   Pe cei ce cu prea-călduroasă credinţă, şi cu dragoste te cheamă pe tine Mucenice al lui Hristos, purtătorule de cunună Gheorghe, stând cu totul luminos înaintea cinstitului Scaun, al Celui ce stăpâneşte toate, cu rugăciunile şi cu folosirile tale, păzeşte-i.

   Semănătură de bună rodirea lui Dumnezeu te-ai făcut Gheorghe, prin muceniceştile fapte fiind arat, şi ca o bogăţie însufleţită în visteriile cereşti te-a pus Marele ostaşilor pe tine, ca pe cel ce vitejeşte te-ai oştit.

   Tare şi cu răbdare te-ai pornit spre lupte, de tine însuţi fiind chemat, preafericite Gheorghe; și întorcând înapoi tabăra cea cumplită a tiranilor, rugători pentru toţi cei ce te cheamă pe tine, te-ai făcut.


   Fericita viaţă cea ascunsă întru Hristos acum primind mărite Gheorghe, pentru care te-ai nevoit până la sânge, roagă-te să se mântuiască, cei ce te laudă pe tine cu credinţă, de toată primejdia, purtătorule de chinuri.


   Cer cuvântător te-ai arătat Maica lui Dumnezeu, ceea ce ai încăput în pântece pe Cuvântul cel Ceresc, prin Care toate s-au făcut, Cerul şi pământul şi cele mai presus de acestea. Pentru aceasta cu îndrăzneală te roagă, să se mântuiască, cei ce te laudă pe tine.


   Strălucitu-ne-a nouă preamărită pomenirea slugii lui Hristos, cea împreună mergătoare cu Învierea Lui; întru care adunându-ne credincioşii, luminat să prăznuim.

   Veseleşte-te pământule şi Cerule, munţii şi toate dealurile săltaţi, pentru că râuri de minuni varsă nouă de sus Mucenicul Gheorghe.

   Tot pământul şi seminţia omenească, şi Cerul împreună se bucură şi oastea îngerească, că mai întâiul ostaş al lui Hristos Gheorghe acum de pe pământ merge la Cer.


   Veseleşte-te şi te bucură Marie, că de a şi trecut ieri ca o sabie prin inima ta Crucea Fiului tău, dar ca dintru o cămară din mormânt a răsărit.


   Cu cununa pătimirii strălucind, Mărite, roagă-te Mântuitorului şi Dumnezeu, să mântuiască pe cei ce te cheamă pe tine cu bunăcredinţă, de toată nevoia, Fericite.

   Cu bogate străluciri fiind luminat preaînţelepte, goneşti întunecoasa mâhnire şi negura patimilor de la noi, cei ce cu credinţă te lăudăm pe tine.


   Cu nădejdea fiind întărit, şi cu dragostea şi cu credinţă îngrădindu-te Gheorghe, şi cu puterea lui Hristos puternic făcându-te, înşelăciunea idolilor ai surpat.


   Pe Cel ce a luminat marginile, Preasfântă, L-ai născut cu trup pe Cel fără de trup; şi care mai-nainte de toate este împreună fără de început cu Tatăl. Pentru aceasta pe tine Născătoare de Dumnezeu, cu credinţă te cinstim.


   Cu chipurile bunei credinţe bărbăteşte purtându-te şi înşelăciunea păgânătăţii surpând Mucenice, ai călcat întărâtările vrăjmaşului, că cu dumnezeiască râvnă mintea aprinzându-ţi, ai stins semeţia tiranilor cea fără de Dumnezeu. Pentru aceasta după vrednicie ai luat cunună, răsplătire pentru munci şi dai tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă, purtătorule de chinuri Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


   Pământeasca bogăţie cea de pe pământ, împărţindu-o tuturor, Mucenice înţelepte, bogăţia cerească ai moştenit cu ostenelile tale; căci cu preacurata Cruce, ca cu o platoșă te-ai îmbrăcat, şi cu dânsa ai ruşinat întărâtarea tiranilor. Pentru aceasta cu rugăciunea dai celor ce te roagă pe tine dumnezeieştile daruri, şi hărăzirile de tămăduiri, purtătorule de chinuri Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


   Întrecut-a pe împărăteasa despre amiază-zi, cea mai dinainte, înţelepte, acum împărăteasa Alexandra, că mirându-se a alergat la înţelepciunea ta. Pentru aceasta stă împreună cu tine Mucenice, dea-dreapta lui Dumnezeu, ca o împărăteasă.

   Dovedirile limbii tale nesuferindu-le păgânul, a poruncit să te bată peste gură, defăimându-o, Gheorghe; măcar că aceasta lovindu-se, ca un chimval împotrivă a răsunat, strigând : Unul Hristos este Dumnezeu nemincinos.

   Adevărate prietene al lui Hristos, mai-marele pătimitorilor lui; prealuminate luminătorule al lumii; stea prealuminoasă; sfeşnice preastrălucit; păzitorule neadormit al celor ce te cinstesc pe tine, păzeşte-ne pe noi, Mucenice Gheorghe.


   Iată ai şi născut Curată, şi Fecioară ai rămas întru aceasta. Minune mult-minunată cu adevărat ! Înfricoşată, străină auzire ! Că pe Dumnezeu Împăratul tuturor purtându-L în braţele tale, cu sânii L-ai hrănit ca pe un prunc, pe Hristos dătătorul de hrană, Fecioară.


   Lăudăm vitejiile tale, preafericite Gheorghe, prin care ai surpat capiştile idoleşti, şi ai stricat toată înşelăciunea drăcească, Preafericite.

   Afânează tulburarea ispitelor şi a primejdiilor, şi toată bântuiala dracilor o goneşte de la cei ce te laudă pe tine ca pe un ostaş al lui Hristos, vrednicule de minune.


   Răsărit-ai ca o stea purtătoare de lumină Gheorghe cu vitejia sufletului, şi cu tăria credinţei, întunecarea înşelăciunii gonind, şi mântuind pe cei ce te laudă pe tine.


   Mântuirea cea înfiinţată Fecioară ai născut, care cu bogata milostivire şi cu firească bunătate mântuieşte pe om, şi chipul cel stricat iarăşi îl zideşte.


   Cinstită Învierea Mântuitorului, cea de praznic, o laudă Biserica săltând, şi mutarea purtătorului de chinuri acum cântând; căci aceste două bunătăţi împreună merg.

   Măreşte străină minunea ta izvorâtorule de minuni, bunul Glicherie, al cărui bou cu minune l-ai înviat, şi pe el Domnului tău jertfă vie l-ai adus.

   Ca să laud mărirea ta umple-mi gura mea de laudă, dând har şi minţii mele Gheorghe; că se bucură duhul meu când cântă ţie.


   Preacurată cum ai fost hrănitoare de prunc, şi Fecioară mai presus de cuvânt, nu mă pricep de această a ta înfricoşată taină ! Deci, cinstind naşterea ta, mă închin ţie preasfântă a mea Stăpână.


   Ca cel ce ai mucenicească îndrăzneală către Stăpânul, cere cu osârdie mântuire celor ce te laudă pe tine, de neputinţele sufleteşti mântuindu-i cu rugăciunile tale, Mucenice purtătorule de chinuri, preafericite Gheorghe.

    Cu îngereştile cete împreună dănţuind ca un Mucenic, şi de mărirea cea nemuritoare şi fericită purtătorule de cunună fiind plin, pe cei ce aleargă la acoperământul tău, din întreitul val şi din vifor, scoate-i.


   Mântuieşte-ne pe noi de toată nevoia ca un Milostiv, gonind tulburarea păcatului şi a primejdiilor cea de multe feluri; rugăciunile lui Gheorghe slugii Tale primindu-le Hristoase.


   Datoria strămoaşei Eva, Maica lui Dumnezeu, tu ai plătit născând pe Mântuitorul lumii cu trup îmbrăcat din tine. Pentru aceasta toţi te fericim pe tine Fecioară ceea ce eşti cu Dar dăruită, cu totul fără prihană.


   Iată rânduneaua una cea veselă Gheorghe, de Dumnezeu adunate noroade; te umple pe tine de harul primăverii minunat. Deci împreună cu veselia lui vă veseliţi toţi.

   Chinurile muncilor celor iuţi suferindu-le, acelea le-ai socotit ca nişte desfătări, răbdând ai răbdat, cântând Mărite; şi glasul rugăciunilor tale, ca întru o învârtire de tunet a răsunat.

   Veseleşte-te şi saltă ceata pătimitorilor, aflând acestei prăznuiri de acum începător pe Gheorghe, şi vă bucuraţi împreună cu dânsul ca David, că a Domnului este ziua aceasta.


   Şi ai născut, şi iarăşi curată eşti ca şi întâi, înfricoşată şi negrăită naştere, Maică Fecioară care nu ştii de mire, pe Cel mai presus de ani, Care S-a făcut Prunc cum suntem noi, născându-L mai presus de minte.


   Mai presus de fire şi de cuvânt şi de cuget, sunt lăudate neîncetat bărbăţiile vitejiei tale, preafericite Mucenice Gheorghe.

   Împreună-vorbitor cu oastea cerească, Fericite fiind, şi dumnezeiască arătare cât este cu putinţă văzând pe cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă, mântuieşte-i.


   În tot chipul fiind adus lui Dumnezeu, şi strălucirile minunilor luând, daruri împarţi, celor ce le trebuiesc preafericite Gheorghe.


   Acum la tine scap Preacurată, mântuieşte-mă prin rugăciunile tale şi mă păzeşte, că poţi câte voieşti ca o Maică a Celui ce toate le poate.


   Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit bunei credinţe, spicele faptelor bune adunându-ţi ţie. Că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, şi chinuindu-te prin sânge, pe Hristos ai luat. Şi cu rugăciunile tale Sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.


   Pe Împăratul Hristos, Cel ce şi-a pus sufletul Său pentru viaţa lumii, dorind ostaşul, s-a grăbit să moară pentru Dânsul, şi râvnă dumnezeiască mare în inimă având, însuşi pe sine s-a adus. Deci şi noi toţi pe dumnezeiescul Gheorghe acesta, ca pe un cald folositor să-l lăudăm cu credinţă, ca pe cel ce este mărită slugă lui Hristos, şi a urmat cu adevărat Stăpânului său, şi roagă pe Mântuitorul ca să dea tuturor iertare de greşeli.


Stih : Gheorghe cel ce în războaie pe vrăjmaşi era tăind,
De vrăjmaşi prin sabie acum se taie voind.
În a douăzeci şi treia zi sabia a tăiat.
Grumazul lui Gheorghe cel lăudat.

   Măritul acesta minunatul vestitul marele Mucenic Gheorghe, a fost în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadocia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când vru să mărturisească, era la cinstea dregătoriei de comis, adică eparh, sau ighemon, sau stratilat. Deci, având împăratul gând să pornească războaie a supra creştinilor, dete poruncă să se cinstească cu cinstiri împărăteşti şi cu daruri, cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei ce nu se vor supune poruncii, să aibă a lua moarte silnică. Atunci Sfântul acesta fiind de faţă, se propovădui la arătare că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor şi râzând de cei ce credeau într-înşii. Deci, neplecându-se nici cu amăgiri, nici după făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi îl loviră în pântece cu o suliţă. Şi când îi înfipse suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas Sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ce era ţintuită cu fiare ascuţite, fu pornită dintr-un câmp spre o vale, şi rupându-se trupul tot bucăţi, iarăşi cu ajutorul dumnezeiescului înger fu sănătos. Şi stând Sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnentie, care şedea alături cu el pe scaun unde făcea jertfă la idoli, şi văzându-se sănătos şi fără nici o rană, trase pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind către Hristos şi Alexandra împărăteasa, mărturisi pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Deci crezură şi alţii mulţi în Hristos, văzând că Sfântul ieşi sănătos dintr-o varniţă cu var în care era băgat. După aceasta îi pătrunseră picioarele cu încălţăminte de fier ce era cu piroane, şi fu silit să alerge. Şi iarăşi puseră de-l bătură, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnetie cerând semn ca să învieze pe un mort, din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând Sfântul rugăciune deasupra mormântului, o minune ! Învie mortul şi se închină Sfântului, şi slăvi Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit ? Zise că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult, şi cum că ardea în foc atâţia ani pentru rătăcirea idolilor. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat Sfântul. Dintru care minune adeverindu-se şi el că crede în Hristos, luă cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci, venind mulţi către Hristos pentru aceasta ce vedeau, şi încă pentru că Sfântul Mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, porunci unui chip idolesc cioplit, ca să spună de este el Dumnezeu, şi de i se cade să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând răspunse, că unul este Dumnezeu adevărat : Hristos. Şi dintr-aceasta se tulburară idolii toţi şi căzură şi se sfărâmară. Care neputând-o răbda cei ce credeau într-înşii, prinseră pe Sfântul şi-l duseră la împăratul, şi cerură degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe Sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia, deci Sfântului i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa biserică mucenicească ce este la locul ce se zice Deuteron. Însă trebuie să povestim oarecare parte din cele multe minuni ale Sfântului. În părţile Siriei se află o cetate numită Ramei, întru care era o biserică zidită pe numele marelui Mucenic Gheorghe. Deci neaflându-se acolo baie de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă la aflatul lor, şi cu adusul. Deci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la Sfântul marele Mucenic Gheorghe, cumpără şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia, să ducă şi pe acela, pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese de se duse. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga Sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Deci aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă Sfântul în chip de Voievod, şi-i zise : De ce eşti tristă femeie ? Spune-mi; iar ea îi spuse pricina întristăciunii, şi Sfântul descălecând de pe cal zise către femeie : Unde-ţi este voia să se pună stâlpul ? Şi ea răspunse : De-a dreapta parte a Bisericii. Şi Sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta : Să se pună în dreapta, al doilea stâlpul văduvei, (după cel întâi). Şi ridicând Sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii : ajută şi tu, şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea Sfântului sosi stâlpul mai înainte de celelalte, şi dimineaţa se află la liman. Care văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă văzu şi scrisoarea, care rânduia şi locul, unde trebuia să se pună. Deci mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la Sfântul iertăciune pentru greşeala neascultării, şi luând şi el prin vedenie iertăciune de la Sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisoarea cea însemnată de Sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea Sfântului pentru preamărita minune. Iar minunea ce s-a făcut la Mitilin înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci întru acest ostrov este o biserică a marelui Mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de se strânge la ziua Sfântului mulţime multă de norod în toţi anii, de fac la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Crit, loviră fără veste la vremea Privegherii pe câţi aflară în biserică, şi îi luară legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpase. Deci pe cei ce i-au prins, i-au dus la Crit, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit lui Amira, celui ce era maimare peste agareni, saracinul acela ce-l prinsese. Şi trecând câtăva vreme, până se plini anul, de ajunse iar la prăznuirea preamăritului Mucenic, aşa tânărul acela slujea lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nemulţumitori pentru pierderea copilului fiind, ci punându-şi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind Sfântului, şi făcând praznic după obicei ieşiră ca să cheme la masă pe cei ce aveau chemaţi; iar Maica copilului întorcându-se la biserică, căzu jos la pământ, plângând, şi rugând pe Sfântul, ca să-i izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul Dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic spre ajutor, netrecând cu vederea lacrimile femeii, foarte degrab sosi fără aripi la Crit. Deci după ce-şi sfârşi femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, pomeni bărbatul femeii la masă întâi ajutorul Sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu se făcu minune mare şi preamărită şi mai am putea zice necrezută, la cei ce nu ştiu lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dară însă când va cugeta cineva şi va socoti pe Avacum, că din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme se afla din Ierusalim la Babilon, nu se va arăta necredincios nici de aceasta. Că în ceasul acela ce pusese tânărul vin în pahar, şi gătea ca să dea lui Amira în Crit, o preamărită minune ! Se află în Mitilin, dând maicii sale vinul; pe care văzându-l toţi cei ce erau la masă, se minunară. Deci întrebându-l de unde şi cum se află în mijlocul lor ? El zise : Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Crit, m-am răpit de un bărbat preamărit, şi punându-mă pe calul lui, ţinând cu mâna cea dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru. Acestea auzindu-le şi văzându-le, se miră de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, slăvind pe atotmăritul său Mucenic. La locul Paflagoniei, este o biserică vestită a Sfântului marelui Mucenic Gheorghe, căruia îi zic cei de loc Fatrinon. Deci, această biserică fusese dintru început mică, şi era să cadă şi neîntâmplându-se prilej, ca să se poată drege sau a se zidi de iznoavă, se făcu o minune ca aceasta. Oarecând strângându-se acolo copii de se jucau, pe unul dintr-înşii îl biruiau toţi ceilalţi şi-l ocărau; iar el întorcându-se către biserica Sfântului zise : Sfinte Gheorghe, învredniceşte-mă să biruiesc, şi voi aduce în biserica ta o plăcintă bună. Şi îndată apucându-se copilul cu ceilalţi, îi birui, nu numai odată şi de două ori, ci de multe ori. Atunci mergând copilul la muma sa, se rugă, ca să se dea Sfântului darul ce s-a făgăduit. Iar femeia iubindu-şi copilul, şi mai vârtos pe Mucenicul, făcu îndată ceea ce-i zise, şi o a dat copilului. Deci el luându-o se duse de o puse în lăuntrul Bisericii înaintea Altarului, şi ieşi afară. Şi îndată sosind patru neguţători călători, merseră în biserică, ca să se roage, şi dacă găsiră plăcinta mirosind şi mergându-i aburii, ziseră între dânşii : Aceasta nu-i trebuie Sfântului, ci să o mâncăm noi, şi să dăm pentru dânsa tămâie, care dacă o mâncară, nu puteau să iasă afară din biserică. Deci punând acolo fiecare câte câţiva bani, tot se opriră; atunci au dat un galben, şi se rugau Sfântului, să-i lase să iasă. Şi nici aşa nu putură să iasă din biserică, oprindu-se din putere nevăzută; iar dacă puseră toţi acei patru câte un galben de aur, se rugară cu mare căldură, şi ieşiră neopriţi. Iar dacă ieşiră ziseră : Sfinte Gheorghe, scumpe îţi vinzi plăcintele,  nu vom mai cumpăra altă dată de la tine, ci şi tu pentru aceasta ne iartă. Însă într-această biserică s-a făcut nespuse minuni, şi se fac până în ziua de astăzi, şi nu numai la aceasta, ci şi la Ipochefalon, şi la alte case de rugăciune ale Sfântului.


Stih : Dumnezeiescul cap al lui Valerie l-a răpit
Prin sabie, călăul cel cu cap înrăutăţit.


Stih : Anatolie prin tăierea capului apunând,
Răsăritul luminii celei înţelegătoare a Domnului este văzând.
Protoleon Mucenicul lui Hristos tăiat fiind,
Spre Hristos, ca leul întru puterea sa este nădăjduind.


Stih : Atanasie pe a capului tăiere,
Sufletului celui bolnav o a aflat străină vindecare.


Stih : Grumazul tău ca un pământ, iar sabia ca un plug închipuind.
Prea potrivit le judec Glicherie lucrătorule de pământ.


Stih : Terine împreună cu Donat de sabie secerându-vă,
Amândoi vă faceţi lui Dumnezeu mănunchiuri străine bucurându-vă.

   Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul o mie şapte sute nouăzeci şi doi, care de sabie bucăţi tăiat s-a săvârşit

Stih : Gheorghe acum împreună cu Gheorghe cu adevărat,
Noul împreună cu cel vechi aici s-a alăturat.


Stih : Lazăre tu nenumărate chinuri ai suferit,
Pentru doritul Hristos, pe care l-ai iubit.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


   Doresc a lăuda minunile tale, şi foarte mă spăimântez; căci când voi să le număr acestea, mai mult decât nisipul se află în mulţime. Deci primeşte pătimitorule această a mea scurtă laudă.

   Nu este nici pământ, nici mare, nici cetate, nici pustietate, unde să nu se verse cu adevărat izvoarele cele pline ale minunilor tale Mucenice; că numele tău cel minunat în tot pământul se cântă.

   Spăimântatu-s-a oastea îngerească de patima ta Voievodule, de tine mirându-se, şi Împăratul îngerilor a iubit frumuseţea ta Mucenice. Pentru aceasta împreună cu Dânsul pururea a împărăţii te-a învrednicit.


   Prealuminate cortule cel de Dumnezeu lucrat, sfeşnice cu totul de aur, năstrapă, sicriule, Biserică întru care Dumnezeu locuieşte, toiag, care minunat ai crescut, Maică fără de bărbat, pe noi rugătorii tăi păzeşte-ne, cea cu multe numiri, Fecioară.


   Urmând Stăpânului tău, Mucenice, de bunăvoie ai alergat la lupte, Mărite, şi biruinţă luând, Bisericii lui Hristos păzitor ai fost, pe aceea pururea păzindu-o cu folosinţele tale.

   Ca un Mucenic nebiruit, ca un purtător de chinuri, ca un apărător al credinţei neînfruntat, fă-te acum turn neclintit celor ce te laudă pe tine preaînţelepte Gheorghe, îngrădindu-i cu rugăciunile tale.


   Înţelepţeşte ai semănat dumnezeiasca sămânţă, şi o ai înmulţit, udându-o cu curgerile sângelui tău, Fericite, şi cu sârguirea ostenelilor, şi cu fecioară Maică l-ai născut. Pentru aceasta pe tine Născătoare de Dumnezeu toate neamurile te slăvim.


   Rouă preadulce munţilor picuraţi; şi tu, muntele cel mai ales sfânt săltează. dănţuieşte acum şi te bucură luminat, că ai aflat, preaputernic păzitor de multe, pe marele Gheorghe.

   Laudă acum împreună toate moştenirile neamurilor, binecuvântând cântă, şi cu un glas strigă : Bucură-te Mântuitorul credincioşilor şi bucuria. Bucură-te şi tu, lauda purtătorilor de chinuri, Gheorghe preaminunate.

   Loviturile cu toiege, strujirile şi bătăile cu vine de bou, încălțăminte-le cele de fier, groapa cu varul le cinstesc, şi altele câte ai răbdat, pătimind Mucenice al lui Hristos, toate le fericesc, şi roata o sărut.

   Dimitrie Mucenice, împreună cu lăudatul Gheorghe, că amândoi sunteţi buni, nici acum nu părăsiţi, păzind locul acesta pururea. Şi toate mulţimile ispitelor împrăştiindu-le amândoi.


   Slava, frumuseţea şi podoaba credincioşilor, veselia îngerilor şi mântuirea lumii, Preacurată Maica lui Hristos Dumnezeu, pe cei ce aleargă la acoperământul tău, păzeşte-i Stăpâna mea.


   Neîncetat roagă pe Domnul, pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Fericite, ca pe un Mucenic al lui Hristos, ca pe cel ce ai biruit pe tiran, ca pe un gonitor al viclenelor duhuri, ca pe un neadormit păzitor, ca pe un folositor neruşinat.

   Răsplătiri pentru chinuri din-destul ţi-a dăruit ţie Stăpânul tuturor; Căruia stându-i înainte cu îndrăzneală mucenicească, de trei ori fericite, şi cu veselie, pe cei ce te cheamă pe tine cuprinzând păzeşte-i.


   Pământul te-a acoperit, şi Cerul te-a primit, şi s-a deschis ţie uşa raiului adevărat; întru care cu bucurie purtătorule de chinuri dănţuind şi locuind, pe cei ce te laudă cu credinţă, cu rugăciunile tale păzeşte-i.


   Pe tine cortul mărturiei mai-nainte te-a închipuit Preacurată, întru care tăbliţele şi năstrapa şi sicriul cel de aur era. Că precum acela pe acelea, aşa şi tu pe Cuvântul Cel fără de început, în pântece L-ai încăput întrupat, Născătoare de Dumnezeu.


   Primăvara ne-a strălucit nouă, luminată şi dumnezeiască învierea Stăpânului, care ne trece pe noi de pe pământ la Paştile cele cereşti, cu care împreună străluceşte şi pomenirea cea cu raze luminoase a preaslăvitului Mucenic Gheorghe, pe care luminat să o săvârşim, ca să ne învrednicim Dumnezeiescului Dar de la Hristos Mântuitorul. De două ori.


   Veniţi toţi, cei ce prăznuim învierea cea luminată şi slăvită, iarăşi să prăznuim şi luminată pomenirea Mucenicului Gheorghe, şi să-l încununăm pe el cu flori de primăvară, ca pe cel ce este nebiruit, ca să luăm cu rugăciunile lui mântuire de necazuri, împreună şi de greşeli.

   Pe tine însuţi te-ai adus Celui ce ţi-a dat ţie viaţă cu totul desăvârşit, Preafericite, ca un prinos viu şi însufleţit, şi jertfă bineprimită, şi preacurată. Pentru aceasta te-ai făcut rugător prea-călduros, din tulburare scoţând pe toţi, cei ce te laudă cu credinţă Mucenice, şi te cheamă pe tine Gheorghe.

   Sămânţa Cuvântului cea semănată în curat sufletul tău, lucrând-o cu dinadinsul, o ai înmulţit cu durerile chinuirii, şi înţelepţeşte fiind pus în cereştile jitniţe, ai aflat nestricată desfătare, de care acum săturându-te Fericite cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, pe cei ce te laudă pe tine, mântuieşte-i.

   Mucenice al lui Hristos, purtătorule de chinuri, pe cei ce sunt în feluri de nevoi mântuieşte-i cu rugăciunile tale, de toată primejdia scăpându-i; şi gonind cumplită mâhnirea cea stricătoare de suflet, şi dar şi milă nouă cerându-ne; ca cu rugăciunile tale mântuindu-ne, bucurându-ne să cinstim toţi cinstite vitejiile tale Gheorghe.


   Răsărit-a primăvara, veniţi să ne desfătăm ! Strălucit-a Învierea lui Hristos, veniţi să ne veselim ! Arătatu-s-a pomenirea purtătorului de chinuri, care luminează pe cei credincioşi. Pentru aceasta, iubitorilor de prăznuire, veniţi cu taină să o prăznuim; că acesta ca un bun ostaş s-a luptat împotriva tiranilor, şi pe aceia i-a ruşinat, următor făcându-se patimii Mântuitorului Hristos. Nu şi-a miluit vasul cel de lut al său, ci gol l-a strujit cu muncile zdruncinându-l. Aceluia să strigăm : Purtătorule de chinuri roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.


    După Sfinte Dumnezeule..., Troparul Sfântului, Slavă..., Şi acum..., al Praznicului, Ectenia şi Otpustul. Şi dăm untdelemn sfinţit fraţilor din sfânta candelă. Apoi ceasul întâi, la care se zice Troparul Praznicului, Slavă..., Troparul Sfântului, Şi acum..., al Născătoarei-Ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule... Condacul Praznicului şi al Sfântului le zicem schimbându-le.

    VEZI : Pentru Sfântul marele Mucenic Gheorghe, ori în ce zi se va întâmpla din sfânta şi marea zi Vinerea Patimilor, până în Joia a cincea săptămână după Paşti, că până acolo se suie pe larg la Penticostar să cauţi învăţătură.





   Voievod nebiruit, viteaz pătimitor, şi luminător a toată lumea te-ai arătat, cu răsăriturile nevoinţelor tale luminând marginile, şi gonind întunericul dracilor, mare Savo, înfrumuseţarea mucenicilor, împreună moştenitorule cu sfinţii cei fără de trupuri, şi rugătorule pentru sufletele noastre.

   În temniţă închizându-te şi cu foc arzându-te, şi cu multe munci chinuindu-te, şi fiind întins pe lemn şi de ger chinuindu-te, şi cu multe bătăi rănindu-te, şi primind cu osârdie sfârşitul cel fericit în ape, ai rămas neclintit.

   Tânăr frumos ai fost preabogate, de care pururea toţi se mirau, şi fără frică te-ai apropiat către ostenelile chinuirii, cu nevoinţele tale cele mari şi sfinţite, ridicând biruinţă asupra tuturor vrăjmaşilor. Pentru aceasta întru laude cu bucurie te cinstim pe tine, vrednicule de minune.


   Petrecând cu răbdare ostenelile sihăstriei, ai primit Darul, Maică cinstită; a goni bolile sufleteşti şi trupeşti, a depărta duhuri prin Dumnezeiescul Duh; a părtini tuturor, celor ce sunt în scârbe. Pentru aceasta prin rugăciunile tale, cere-ne tuturor sănătate şi mare milă.

   Ţărâna moaştelor tale izvorăşte vedere orbilor, şi vindecare tuturor bolilor, celor ce cu credinţă se apropie şi cer ajutor de la tine Maică Elisabeta, vrednică de minuni. Pentru aceea prin rugăciunile tale cere tuturor sănătate şi mare milă.

   Nevoitu-te-ai pentru blândeţe, pentru credinţa cea ortodoxă, pentru dragostea cea către Domnul, şi pentru cea către aproapele fericită de Dumnezeu cinstită. Pentru aceea s-a odihnit peste tine Darul cel dumnezeiesc al Duhului, Maică Elisabeta. Drept aceea, prin rugăciunile tale dă-ne nouă pace, sănătate şi mare milă.


   Lepădând dregătoria şi cinstea cea pământească, înaintea muncitorului împăratului celui viclean, ai mărturisit pe Hristos Dumnezeu, şi pentru Dânsul multe patimi ai suferit, Mărite. Pentru aceasta te-ai încununat cu cununa preafrumoasă a biruinţei, de la Împăratul cel ce peste toţi împărăteşte, luminat împodobindu-te. Şi cu oştile cele cereşti stând înaintea lui Hristos, Sava Mucenice; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.


   Tu firea noastră mântuind Doamne din porţile Iadului, l-ai închis pe acesta întru întunericu-rile cele veşnice, şi omorând pe moarte, ai izvorât viaţă.

   Lăsând ostăşia cea de pe pământ, prin nevoinţele cele dumnezeieşti, Mărite, te-ai numărat cu cetele şi cu oastea cerească, murind preamărite Sava.

   Cu putere de sus îmbrăcându-te înţelepte, neclintit şi nebiruit te-ai arătat împotriva vrăjmaşilor, cu vitejie biruind lupta lor, Preamărite.

   Luminându-te pururea, ai strălucit ca un luminător în noaptea înşelăciunii, drept propovăduind tuturor pe Soarele Hristos, şi gonind întunericul nedumnezeirii.


   Din pământul cel mai dedesubt ne-a scos pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a născut din tine; și prin învierea Sa ca un milosârd, a adus către viaţa cea veşnică, pe cei ce pururea te laudă pe tine.


   Fiind înconjurat de toate părţile cu întreite valuri ale patimilor, şi cu valurile cugetelor tulburându-mi-se sufletul, îndreptează-mă către limanul cel lin al voirilor lui Hristos, prin rugăciunile tale Elisabeta, ca să te laud pe tine.

   Fiind împodobită cu darurile fecioriei de Dumnezeu fericită, din pruncie te-ai logodit prin sihăstrie cu Cuvântul cel curat și al mers după urmele Lui cele purtătoare de viaţă, purtând cu sine-ţi omorârea patimilor, Mărită.


   Depărtându-te de dorirea cea lumească, şi lipindu-te de dragostea lui Hristos, Curată, cugetul trupului l-ai topit cu înfrânarea și petrecând cu răbdare, nevoindu-te întru bunătăţi şi în osteneli şi în rugăciuni, te-ai învrednicit a face minuni.


   Cu dragoste înfierbântată, pururea pomenită Elisabeta, dorind spre tine, ceea ce mai presus de cuget ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl cel nedespărţit, Preacurată, s-a făcut vas al Sfântului Duh, strălucind cu bunătăţi dumnezeieşti, Preasfântă Fecioară.


   Puterea luptătorului, şi stăpânirea morţii surpând Hristos a înviat cu Învierea Sa firea noastră şi a întărit-o.

   Dragostea lui Hristos cea călduroasă, dumnezeieşte aprinzându-te preaînţelepte, şi depărtându-te de toate cele pământeşti şi stricăcioase, ţi-a arătat înşelăciunile vrăjmaşului.

   Cunoscând pe unul Ziditorul Domnul, Cel ce S-a dat pe Sine spre mântuirea oamenilor, pentru Dânsul ai dat sângele tău Sava, pentru răsplătirea ceea ce va să fie.


   Tirania morţii a încetat, şi s-au stricat vistieriile iadului prin învierea Celui ce S-a născut din tine Preacurată, şi s-au umplut vistieriile de viaţă.


   În cămările cerurilor cele luminoase te-ai sălăşluit, făcându-te mireasă aleasă Atotţiitorului, şi izvorăşti paraiele tămăduirilor, care usucă curgerile patimilor.

   Râvnind lui Ilie şi lui Moise preacinstită, întru lungime de zile ai postit ca acela, hrănindu-te cu pâinea cea cerească a vedeniilor celor preaînţelepte, prin Darul Dumnezeiescului Duh.


   Descoperirea dumnezeiască s-a dat maicii tale mai-nainte de zămislirea ta fecioară, pentru strălucirea vieţii tale, ce era să ai prin bunătate întru Dumnezeiescul Duh, mărită Elisabeta.


   Cu credinţă dorindu-te lăudata Elisabeta pe tine, ceea ce singură eşti lăcaşul cel curat al fecioriei, se bucură aducându-se Fiului tău cu bună cucernicie venind după tine, Preacurată.


   Doamne Cela ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc, şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor, şi credincioşilor întărire Unule Iubitorule de oameni.


   Arătându-te nebiruit Voievod ai biruit înşelăciunile barbarilor, şi cu tărie pătimind ai biruit taberele vrăjmaşilor celor nevăzuţi, roagă-te pentru noi cu dinadinsul, preafericite Sava, cei ce cu credinţă te lăudăm pe tine.


   Ostenelile înfrânării le-ai suferit şi ai primit darul nepătimirii şi al tămăduirilor, Elisabeta de Dumnezeu insuflată; a tămădui tot felul de boală, şi a goni duhuri necurate, ceea ce eşti vrednică de laudă. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Cu sabia cuvintelor fale celor adevărate, cu vitejie ai tăiat alcătuirile înşelăciunii, preamărite Sava.

   Frumuseţea cea înflorită a trupului adevărat a arătat întru tine buna podoabă cea dumnezeiască a sufletului tău, răbdătorule de chinuri.

   Cu bărbăţia sufletului ce a crescut întru tine, Mărite, ai biruit prin patimă pe luptătorul cel vechi.


   Fiul tău Fecioară scoţând pe om de la fiara cea omorâtoare, către viaţă l-a mutat pe dânsul.


   Tu prin rugăciunea ta ai omorât pe şarpele, balaurul cel cumplit, prin putere dumnezeiască sfărâmând toate măiestriile vicleanului, şi l-ai dat pe el spre mânecarea tuturor fiarelor şi pasărilor, slăvind pe Stăpânul tuturor, Elisabeto.


   Râvnind obiceiurilor dumnezeieştilor bărbaţi, cu putere dumnezeiască ai plinit patruzeci de zile negustând nici un fel de mâncare, ci ai răbdat nemâncând, Maică cinstită, omorând năvălirile trupului cu toată înţelepciunea, şi înviindu-ţi duhul, de Dumnezeu insuflată.


   Numai tu ai purtat pe Dumnezeu în pântece întrupat, pe Cel ce dă fiinţă tuturor, pe Care l-a dorit din suflet Elisabeta, logodindu-se cu Dânsul întru Duhul, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, minunea îngerilor, şi dracilor rană, preaminunată.


   Tu cu îngroparea trupului ai biruit pe luptătorul nostru, şi ca un Dumnezeu sfărâmând iadul prin învierea Ta ai înviat pe morţii cei ce Te-au proslăvit pe tine.

   Prin frumuseţea cea cu înţelepciune a făpturilor ai cunoscut pe Stăpânul tuturor, pentru aceasta şi pătimind pentru Dânsul, te-ai învrednicit cununilor.

   Câştigând darurile cele tainice ale lui Hristos, Mărite, şi dumnezeieşte luminându-te cu strălucirile cele fără pizmă, te-ai arătat în lume luminător, Mărite.


   Izvorul vieţii întrupându-Se din tine Născătoare de Dumnezeu, şi înviind a izvorât firea celor de pe pământ născuţi, şi ca un Dumnezeu o a adăpat pe dânsa cu apele nemuririi.


   Râurile păcatelor le-ai uscat prin vărsarea lacrimilor, şi curgerea de sânge în multă vreme de la femei cucernice, care au alergat la tine în multe feluri, o ai oprit cu Darul, Cuvioasă Elisabeta prealăudată.

   În mulţi ani te-ai lepădat de a gusta pâinea mărită, curăţindu-ţi sufletul prin ostenelile înfrânării cu pietate, şi ai câştigat neavere de trup a îngerilor Elisabeta, lauda cuvioşilor.


   În tot chipul dându-ţi tot cugetul la Domnul, la Dânsul te uitai întins cu ochii cugetului şi ai inimii. Și în trei ani nu te-ai uitat la cer, ci la pământ ca ceea ce erai din pământ, mărită de Dumnezeu.


   Mai aleasă eşti decât puterile cele de sus, ca ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui, Cel împreună fără de început şi împreună veşnic, cu ale Căruia luminări luminându-se purtătoarea de Dumnezeu, a risipit negura patimilor, Preacurată Fecioară.


   Hristoase Cel ce de bunăvoie Te-ai socotii mort pentru noi, prin moarte pierzând pe moarte, ai înviat pe cei mor|i, şi i-ai slobozit din legăturile ei.

   Stropindu-te cu sângele cel dumnezeiesc al lui Hristos de spurcăciunile capiştilor idoleşti te-ai depărtat, mărite Sava, şi cu lumina Darului te-ai îmbrăcat.

   Scăpând de gerul înşelăciunii, ai ajuns la primăvara cea lină, şi te-ai luminat cu cunoştinţa lui Hristos, Preamărite.


   Pe noi cei stricaţi cu păcate, Fiul tău Preacurată prin Învierea Sa ne-a înnoit, şi prin Dar ne-a făcut dumnezei.


   Dorind a câştiga sihăstreşte mila lui Dumnezeu, din copilărie te-ai lepădat de a gusta untdelemn, veselindu-te cu adaosul ostenelilor, Cinstită.

   Viaţa ta cea luminată s-a împodobit cu bunătăţile, adormirea ta a strălucit sfinţit cu minunile gonind pe draci, şi prin Dumnezeiescul Dar risipind viforul patimilor.


   Luptându-te cu frigul şi cu gerul, prin goliciunea trupului, ai răbdat suferind cu tărie arsura soarelui, Elisabeta mărită, întărindu-ţi nădejdile la încălzirea cea de sus.


   Zămislit-ai în pântece pe Cel mai-nainte de veci, şi ai născut cu trup pe Cel din fire fără trup, şi cu lapte ai hrănit pe Hrănitorul tuturor, Preacurată Maica lui Dumnezeu cea neispitită de nuntă.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor rogu-mă, căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.


   Nebiruit voievod arătându-te, meşteşugirile barbarilor le-ai biruit, şi pătimind preatare, Mărite, mulţimea vrăjmaşilor celor nevăzuţi ai înfrânt, pentru aceasta cunună de biruinţă ţi-ai împletit. Roagă-te lui Hristos, Sava preafericite, pentru noi, cei ce cu credinţă te cinstim.


Stih : Sava duhurile cele rele ale înşelăciunii le-a înecat.
În râu înecându-se, Mucenic al Domnului te-a arătat.
În a douăzeci şi patra zi prin înecare,
Sava la ceruri s-a mutat cu preamărire.

   Acest sfânt Mucenic Sava a fost în zilele împăratului Aurelian la Roma, ocârmuind dregătoria voievoziei, care era de neam Got, şi având credinţa în Hristos, avea grija sfinţilor ce erau prin temniţe închişi. Deci pentru curăţia vieţii sale, şi pentru nevoinţa bunătăţilor, gonea duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi că este creştin, merse la împăratul, şi lepădându-şi brâul, care era semnul boieriei, mărturisi pe Hristos. Deci fu spânzurat şi ars cu făclii, şi băgat într-o căldare ce fierbea pe foc plină de smoală, din care ieşind nevătămat, trase la credinţa lui Hristos şaptezeci de elini, cărora li se tăiară şi capetele pentru Hristos, şi se încununară. Şi iarăşi şi a doua oară stând Sfântul la întrebare, întărit fiind de Hristos mai-nainte în temniţă şi dându-i îndrăzneală, fu aruncat într-o apă şi aşa luă cununa muceniciei. Însă strălucea la vârsta statului său albeaţa trupului, şi rumeneala obrazului, şi era părul capului şi barba ca de aur lucind, şi căutătura ochilor săi luminată şi Cuvioasă şi neîngrozită care îl arăta ostaş desăvârşit viteaz.


Stih : De vei număra capetele cele de sabie tăiate.
Vei afla că au căzut bărbaţi de zece ori câte şapte.


Stih : Elisabeta pământul lăsând Cuvinte al lui Dumnezeu,
Mireasa cea frumoasă te vede pe tine preafrumos mirele său.
În a douăzeci şi patra zi, Elisabeta în ceruri se sui.

   Această Cuvioasă Elisabeta din mică vârstă petrecând cu osteneli sihăstreşti, luă de la Hristos Dar de tămăduiri, şi tămăduia tot felul de boală. A căreia naştere s-a arătat prin dumnezeiască descoperire, şi mai-nainte s-a însemnat pentru dânsa că va să fie vas de alegere. Deci era fericita purtând numai o îmbrăcăminte pe dânsa, îngheţa de frig şi de ger. În toată viaţa ei nici odinioară nu şi-a spălat trupul său. Petrecut-a patruzeci de zile nemâncând, trei ani îşi avea gândul ei la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupeşti nicidecum n-a văzut frumuseţea şi înălţimea Cerului. Omorât-a cu rugăciunea sa un balaur foarte mare şi otrăvitor. N-a gustat undelemn mulţi ani, şi n-a pus încălţăminte în picioarele ei, strălucind drept aceea într-aceste fapte bune, cu plăcere dumnezeiască, a adormit în Domnul, dând har de multe minuni până în ziua de astăzi, celor ce năzuiesc către dânsa cu credinţă, de vreme ce luând de la mormântul ei ţărână, tămăduieşte toate bolile.


Stih : Pasicrat tăindu-se, biruinţă a câştigat,
Scoţând din Valentin frica sabiei cu adevărat.

   Pasicrat şi Valentin mucenicii lui Hristos erau din Durostor cetatea Misiei, ostaşi creştini, lângă ighemonul locului aceluia Avsolan. Şi văzând pe oameni cuprinşi de înşelăciunea idolească şi închinându-se dracilor după porunca stăpânitorilor când mulţi din credincioşi temându-se de munci, fugeau şi se ascundeau, atunci ei la arătare şi cu îndrăzneală s-au mărturisit pe sine-şi că sunt creştini, şi pe unul adevăratul Dumnezeu preaslăvindu-l, au blestemat pe idolii cei fără de suflet. Deci i-au prins pe ei închinătorii de idoli, şi la judecată dându-i, îi sileau ca să aducă tămâie idolilor. Şi sta acolo idolul lui Apolon, la care Sfântul Pasicrat alergând, i-a scuipat în faţă şi i-a zis : Astfel de cinste se cuvine dumnezeului acestuia. Pentru aceasta cu grele lanţuri de fier l-au legat şi l-au aruncat în temniţă; cu acele lanţuri ostaşul lui Hristos ca cu nişte podoabe de aur împărăteşti se împodobea, bucurându-se, că s-a învrednicit a purta unele ca acelea pentru Hristos şi a fost pus cu dânsul şi Valentin. Şi iarăşi la judecată înaintea ighemonului pe amândoi i-au pus. Şi a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care creştin era, și temându-se de munci, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele său, ca să aducă tămâie cioplitului, precum şi el a adus, şi să se facă la o vreme ca şi cum ar fi închinător de idoli, ca aşa să se poată mântui pe sine-și de muncile cele cumplite. Însă Sfântul Mucenic Pasicrat l-a împins pe el de la sine-și, şi l-a numit pe el că este nevrednic neamului său, de vreme ce s-a depărtat de la credinţa lui Hristos. Şi singur el alergând la capişte, şi-a băgat mâna sa în foc şi către ighemonul a zis : Trupul acest muritor, precum vezi, cu foc se arde, iar sufletul fără de moarte fiind, nu are grijă de aceste văzute munci. Şi întrebându-se de ighemonul şi Sfântul Valentin, iarăşi unele ca acestea a zis, gata arătându-se pentru Hristos la toate muncile. Deci pe amândoi la tăiere i-a judecat. Şi când slujitorii muncitorului duceau pe sfinţi afară din cetate la moarte, Maica lui Pasicrat mergea după dânşii, şi sfătuia ca o Maică pe fiul său ca fără de frică să se apropie la moarte; că se temea pentru dânsul, ca să nu se înfricoşeze, fiindcă era încă tânăr, şi aşa le-au tăiat capetele sfinţilor. Şi era Sfântul Pasicrat de douăzeci şi doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar Maica cu bucurie şi cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu.


Stih : Opt la număr mucenicii întocmai nevoitori fiind,
Întocmai şi capetele cu o unealtă li s-a tăiat voind.

   După sfârşitul Sfântului slăvitului marelui Mucenic Gheorghe a poruncit Diocleţian împăratul, ca pretutindenea pe creştinii cei ce se aflau, iar mai ales pe cei ţinuţi în legături, cu feluri de munci să-i silească spre închinarea de idoli, şi pe cei ce se vor supune să-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune să-i dea morţii celei desăvârşite. Într-acea vreme aceşti sfinţi Mucenici : Evsevie, Neon, Leontie, Longhin, şi ceilalţi împreună cu dânşii ca la patruzeci erau în temniţă. Pentru că văzând minunile cele ce se făceau de Sfântul Gheorghe, au crezut întru Hristos, şi pe acela cu îndrăzneală înaintea tuturor l-au mărturisit şi pentru aceasta i-au prins şi i-au legat şi în temniţă i-au închis, şi scoţându-i la cercare înaintea tiranului, nu s-au lepădat de Hristos, şi pe dumnezeii neamurilor i-au ocărât. Drept aceea i-au dezbrăcat, i-ai întins, i-au bătut, i-au spânzurat, şi i-au strujit, până ce le-au căzut la pământ trupul lor, şi cele din lăuntrul lor se vedeau. La sfârşit le-au tăiat sfintele lor capete, şi printr-un sfârşit ca acesta împărăţia cerească au luat

   Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Duca croitorul mitilmean, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anul o mie cinci sute şaizeci şi patru; de viu fiind despoiat de piele s-a săvârşit.

Stih : Mucenicul de piele fiind despoiat
Şi-a cusut luişi veşmânt prealuminat

   Tot în această zi pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae, care a mărturisit în Magnesia la anul o mie şase sute şaptezeci şi şase, tare fiind bătut s-a săvârşit.

Stih : Nicolae căutând să afle nuntă trecătoare,
A aflat prin râni în ceruri nuntă, nepieritoare.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


   Ca un mort de bunăvoie adormind cu trupul în mormânt Hristos, pe morţii cei din veac, ce dormeau în iad, i-a deşteptat; și prin scularea cea purtătoare de viaţă a înviat pe cei ce strigau : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Arma cuvintelor celor dumnezeieşti ca o sabie fiind, ai înfipt în inimile necredincioşilor, înţelepte, şi ai rănit fărădelegile cele înşelătoare ale împotrivitorilor, şi ai strigat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Împiedicat fiind de vrăjmaşi, nu ţi-ai clintit sufletul, nici ai rămas biruit, căci ai avut pe Hristos, Cel ce privea, şi te întărea pe tine neclintit, Căruia ai şi strigat şi cu mulţumire ai cântat : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Pe vrăjmaşul l-ai supus mort sub picioarele tale pătimitorule, şi înşelăciunile ca o dobândă ai luat şi ai dat Stăpânului tuturor pe cei ce cu credinţă strigă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Firea omenească cea stricăcioasă îmbrăcându-se întru tăria stăpânirii, prin învierea naşterii tale Fecioară prealăudată, cu bărbăţie s-a întrarmat asupra morţii, şi ca pe o Maică curată a nemuririi şi a vieţii te laudă pe tine.


   Cuget dumnezeiesc ai avut, că ai vieţuit cu îngerii, curată, priveghind cu fierbinţeală, şi cu osârdie cântând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Mână de iertăciune întinzi, şi dai sănătate celor ce aleargă şi cu credinţă se apropie la moaştele tale, întărirea sihaştrilor, Elisabeta purtătoare de Dumnezeu.


   Minuni mari săvârşind, şi slujnică arătându-te Domnului Elisabeta cinstită către Dânsul te-ai mutat acum, împreună cu cuvioşii, cântând : Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   Vezi-mi nevoile, care mi-a adus mulţimea răutăţilor mele Fecioară şi mă răpeşte din gheena focului, pe mine care strig : Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău.


   Pe aflătorul morţii, prin moartea ta cea trupească îndurate omorând, pe acesta l-ai arătat tuturor oamenilor veşnică moarte. Pentru aceasta, viaţă şi nestricăciune, te înălţăm pe tine.

   Prin baia Botezului curăţindu-te de toată întunecimea nedumnezeirii, şi de închinăciunea idolilor curat te-ai apropiat către Ziditorul, vitejeşte răbdând în privelişte, Sava mărite.

   Prin cuvântul tău cel de miere izvorâtor şi cu privirea cea blândă, minunând pe muncitorul, ai pus împotriva lui fapte de biruinţă, şi ai strigat : Pe tine Doamne te înălţăm în veci.


   Începătorul vieţii mele cu trup apropiindu-Se către moarte, o a omorât, şi a înviat pe cei ce cu dragoste te laudă pe tine Fecioară şi-L preaînalţă pe Dânsul în veci.


   Cei ce pururea se apropie de sicriul moaştelor tale toate cererile cu evlavie le iau slăvindu-te totdeauna, şi mărturisindu-te Dumnezeu pe tine, care a primit cinstitele tale nevoinţe, către care strigi neîncetat : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

   Cu Duhul fiindu-ţi luminaţi ochii inimii ai dăruit vedere celui ce cu credinţă a alergat la dumnezeiescul tău mormânt, căci te-ai îmbogăţit cu îndestularea tămăduirilor de la Hristos, către care Cuvioasă strigi : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Ca un soare luminos ai răsărit pe pământ, preacinstită Elisabeta, luminându-te cu bunătăţi dumnezeieşti, şi trimiţând razele sfinţitelor tale minuni, din care cei ce se împărtăşesc strigă : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Purtător de trup ai născut, şi în braţe ai ţinut pe Domnul Iisus, pe Cel ce toate le ţine cu voia cea atotputernică, Preacurată Fecioară. Pentru aceea te lăudăm ca pe o Maică a lui Dumnezeu, cu laude strigând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   De şapte ori cuptorul, muncitorul Haldeilor, l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu, iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au strigat : Tineri bine Îl cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Tu rupând cele dinlăuntrul iadului, Îndurate, ca un puternic l-ai sfărâmat pe dânsul, şi lumea cea cerească cea lipsită ai umplut, ridicând şi înviind pe morţi, şi prin socotinţa ta ai înălţat pe toţi oamenii.

   Prin cuget suindu-te la înălţimea cunoştinţei celei dumnezeieşti, răbdătorule de chinuri, ai lăsat înşelăciunea ceea ce trăgea jos; şi cu aripile chinurilor te-ai înălţat către Dânsul cu dinadinsul, mărind şi lăudând pe Dânsul, ca pe un Bun.

   Săgeţile muncitorilor socotindu-le ca nişte săgeţi de prunci, prin puterea lui Hristos ai dat alăturea pe aceştia, având pe Hristos împreună luptător şi ajutător ţie pururea, pe Care cu credinţă şi cu dragoste neîncetat L-ai slăvit.


   Strălucit-a Fiul şi Dumnezeul tău Fecioară înviind din mormânt, şi a umplut lumea cu dumnezeiască strălucire şi laudă. Şi cu lumina nestricăciunii a luminat pe cei ce cu credinţă, ca pe un nor luminos, te laudă pe tine.


   Dorit-ai să vezi curată frumuseţea cea înţelegătoare a Mirelui tău, şi cu fierbinţeală strigai Lui : Unde eşti culcat ? Şi unde păstoreşti ? Să mă odihnesc la Tine, şi să mă veselesc de veseliile Tale, mărind bunătatea Ta.

   O minune ! Cum după îngropare, şi după punerea dedemult în mormânt, se văd moaştele tale zăcând nestricate, dăruite şi luminate cu semne şi cu minuni, şi dăruiesc izvoare de tămăduiri credincioşilor în toate zilele.


   Înţelepciune ai avut în suflet, smerire şi dumnezeiască blândeţe, credinţă nestricată, şi împreună cu nădejdea dragoste dumnezeiască, stând întru rugăciuni de toată noaptea către Dumnezeu, şi luminându-te Elisabeta, cu strălucirile cele de acolo foarte luminat.


   Milostiveşte-Te spre mine Mântuitorule, Cel ce Te-ai născut, şi pe ceea ce Te-a născut o ai păzit nestricată după naştere, când vei şedea să judeci faptele mele trecându-mi fărădelegile şi păcatele mele, ca un Preabun şi Milostiv, bunule şi Iubitorule de oameni.


   Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte, şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.





   Pe scriitorul dumnezeieştilor cuvinte, şi marele păzitor al Egiptului, după vrednicie să-l lăudăm, strigând : Marcu înţelepte, prin învăţăturile şi rugăciunile tale, ca un Apostol, pe noi pe toţi ne povăţuieşte la viaţa cea neînvăluită.

   Împreună călător ai fost cu vasul alegerii, şi împreună cu dânsul ai străbătut toată Macedonia. Şi în Roma ucenic fiind lui Petru, dulce tâlcuitor te-ai arătat; şi pătimind te-ai odihnit cu dumnezeiască cuviinţă în Egipt, Marcu preaînţelepte.

   Sufletele cele arse şi uscate le-ai înviat, prin ploile cele luminate ale Evangheliei; pentru aceasta dumnezeiescule Marcu, împreună cu noi, Alexandria astăzi luminat prăznuieşte şi laudă pomenirea ta, închinându-se moaştelor tale.


   O Marcu preafericite ! Din izvorul desfătării ai băut, şi ca din Edem te-ai pornit râu de pace prea-limpede udând cu apele evangheliceştei tale propovăduiri faţa pământului, şi tăriile Bisericii adăpând cu dogmele cele de Dumnezeu insuflate.

   O Marcu de Dumnezeu cugetătorule, Moise mai-nainte pe egipteni în mare i-a înecat, dar tu preaînţelepte, din marea înşelăciunii pe aceia i-ai tras, cu singură puterea Celui ce a venit cu trup, şi a surpat cu braţ înalt pe cele făcute de mână ale acelora.

   O Marcu preasfinţite ! Întru lumina Duhului petrecând, tot te-ai făcut duhovnicesc şi acum, Preafericite, cu privirile cele neslăbite către Stăpânul, şi cu preafericitele străluciri, cu putere fiind îndumnezeit, începătura tainei ai aflat, şi sfârşitul cel mult dorit.


   Vărsatu-s-a Dar în buzele tale, Marcu Apostole și ai fost păstor Bisericii lui Hristos, învăţând oile cele cuvântătoare, să creadă în Treimea cea de o Fiinţă, întru o Dumnezeire.


   O Marcu de Dumnezeu înţelepţite ! Trestie scriitorului Celui înţelept, Cel ce scrie degrab, te-ai făcut, întruparea lui Hristos din dumnezeiască suflare scriind, şi luminat vestind graiurile vieţii celei nesfârşite. Întru care roagă-te, ca să se scrie cei ce te laudă pe tine şi cinstesc mărită pomenirea ta.


   O Marcu prealăudate ! Pe Hristos binevestind, lumea ai înconjurat ca soarele, pierzând cu razele credinţei, tot întunericul mulţimii dumnezeilor. Şi acum te roagă, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.


   O Marcu Apostole ! Întru care mai-nainte se înmulţise nebunia relei credinţe, tu ai propovăduit, întunericul egiptenilor cu luminarea cuvintelor tale gonindu-l, de Dumnezeu propovăduitorule, Apostole. Şi acum te roagă, să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.


   Veniţi pe propovăduitorul cereştii taine, şi tâlcuitorul Evangheliei, pe Marcu cu psalmi şi cu cântări toți să-l lăudăm. Că acesta s-a arătat râu al raiului celui înţelegător, sufleteştile brazde cu cereşti ploi udându-le, şi arătându-le aducătoare de roadă lui Hristos Dumnezeu, Celui ce dă tuturor prin rugăciunile lui curăţire şi mare milă.


   Apostole sfinte şi evangheliste Marcu, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşale sufletelor noastre.


   Învăţându-te de verhovnicul Petru, te-ai făcut Apostol al lui Hristos, şi ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba Alexandrenilor ai fost, Fericite, căci prin tine Egiptul s-a slobozit din înşelăciune, şi ca un stâlp al Bisericii, prin învăţătura ta cea evanghelicească pe toţi ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind, pomenirea ta prăznuim, Marcu de Dumnezeu grăitorule; roagă pe Dumnezeu, Cel îmblânzit prin tine, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.


   Ca un luceafăr cu bună podoabă, ai strălucit lumii, gonind prin credinţă întunericul cel adânc Apostole, şi ai luminat sufletele. Pentru aceasta toată Biserica luminat cântă astăzi, pomenirea ta cea purtătoare de lumină, slăvind pe Hristos. De două ori.


   Învăţându-te de la Izvorul vieţii înţelepciunea, pe cei ce mai-nainte din neştiinţă cu cuget stricat slujeau celor ciopliţi i-ai înţelepţit. Pentru aceasta te fericeşti în veacul veacului, stând înaintea Scaunului Preasfintei Treimi şi cu osârdie rugându-te, ca să aflăm dezlegare greşelilor, Apostole Marcu.


   Ca pe o stea mare câştigându-te pe tine Biserica, Mărite, cu razele dogmelor tale luminată fiind, strigă ţie : Bucură-te preafericite Apostole al Domnului.


   Pe Marcu văzătorul de Dumnezeu lăudându-l, chem Darul Duhului, ca insuflându-mi mie luminat, să-mi gonească neştiinţa, şi dumnezeiască bogăţie de înţelepciune să-mi dăruiască.

   Pe al tău de Dumnezeu grăitor, cu lumina darului luminându-l Mântuitorule, Cuvinte al lui Dumnezeu, ca un pricinuitor al bunătăţilor, care a Ta venire nouă bine ne-a vestit.


Lui Petru cel înţelept, ucenic fiind, şi îmbogăţindu-te cu a aceluia primire de fiu, Marcu preamărite, tăinuitor te-ai arătat tainelor lui Hristos, şi împreună moştenitor măririi Lui te-ai făcut.


   Cela ce pe egipteni întru adânc i-a înecat prin norul Duhului, Acela a venit din tine Preacurată la egipteni mai pe urmă, şi prin Marcu pe aceia de înşelăciune i-a mântuit.


   Pe tine Hristoase înţelepciunea cea ipostatnică, Care Te-ai arătat la toată lumea, Stăpâne, şi viaţă ai dăruit, şi pe oameni i-ai luminat, Te-a propovăduit cu razele Tale fiind strălucit robul Tău, Marcu, Iubitorule de oameni.

   Izvorul înţelepciunii cel pururea curgător primindu-l Hristoase, însuşi văzătorul tău Marcu, ca un râu sunând, a udat marginile pământului cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, arătând proorocia ta cea adevărată, Iubitorule de oameni.


   Lui Petru urmând înţelepte, ca un ucenic al lui, înţelept ai aşezat Evanghelia, lumina teologiei luând de la dânsul Apostole, şi venirea lui Dumnezeu în trup o ai vestit luminat.


   În braţe fecioreşti dedemult fiind purtat, altarele Egiptului cele drăceşti Tu le-ai sfărâmat, şi la aceasta iarăşi ai trimis pe Marcu să facă pe toţi să cunoască întruparea Ta, şi dumnezeiască taina Ta Hristoase.


   Surpând semeţia idolească, şi dorind de patimile Mântuitorului, Marcu Apostole din Cer te-ai arătat lumii, izvorând tuturor minuni, şi ai fost învăţător limbilor. Pentru aceasta întru cântări lăudând şi cu credinţă mărind, după vrednicie cinstim pomenirea ta, de Dumnezeu grăitorule prea-bogate roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.


   La înălţimea faptelor bune suindu-te dumnezeiescule Marcu, ne-ai tunat nouă tainele cele mari ale dogmelor celor de mântuire, dumnezeiesc propovăduitor făcându-te. Pentru aceasta cu credinţă te rugăm pe tine, Preafericite, slobozeşte-ne pe noi de tot necazul, de păcate şi de primejdii.


   În tot pământul a ieşit vestirea ta, şi la marginile lumii arătat puterea cuvintelor tale, înţelepte, precum zice David, luminat propovăduieşte mântuirea şi înnoirea noastră.

   Pe dumnezeiescul şi preaînţeleptul Marcu, ca pe un propovăduitor şi tainic învăţător Darului, cel ce a vestit tuturor pe Lumina cea neapusă şi cu razele propovăduirii sale, a luminat lumea, cu cântări să se laude.


  Picioarele tale, după proorocie, s-au înfrumuseţat, căci bine ai vestit nouă luminat pacea cea mai presus de cuvânt, de Dumnezeu primite, care prin trup era să se arate marginilor, spre mântuirea noastră şi înnoirea.


   Pe norul cel fecioresc Cuvântul fiind purtat, sfaturile egiptenilor şi gândurile celor luptători de Dumnezeu, nebune socotindu-le, le-a stricat prin învăţăturile dumnezeiescului Marcu, ca un Milosârd, spre mântuirea noastră şi înnoirea.


   Picat-ai dulceaţa bunei credinţe din dumnezeieştile ploi ale cuvintelor tale, arătându-te cu Darul, peste tot fiind strălucit, luminat cu razele Soarelui celui înţelegător, Marcu preafericite, de Dumnezeu primite.

   Din casa Domnului izvor ai ieşit, şi adăpi inimile cele uscate cu apele Duhului din-destul, învăţând ca să aducă rod în loc de nerodire, Apostole.


   Tu al marelui Petru fiu ai fost, şi cu învăţăturile lui fiind luminat totdeauna, sufletele celor ce au venit la tine cu căldură le-ai luminat, Marcu, Apostole al Domnului.


   Ca un Om din Fecioară născându-Te, egiptenilor Te-ai arătat Hristoase, Cel ce ai strălucit din Tatăl mai-nainte de făptură; cărora pe Marcu le-ai uns, ca să-i înveţe pe dânşii înţelepţeşte tainele cunoştinţei de Dumnezeu.


   Surpat-ai sprânceana celor fărădelege Doamne, şi înălţarea cea mândră ai smerit, pe Apostolul Tău arătându-l purtător de biruinţă cu puterea Ta; că Tu eşti tăria celor neputincioşi şi îndreptarea.

   Cununa nădejdii, Mărite, cu care acum ne încununăm, o ai propovăduit cu cuvintele tale pe Ziditorul făpturii, înţelepte Marcu.


   Petru verhovnicul, Mărite, pe tine luminat cu taină te-a învăţat, de ai scris cinstita Evanghelie, arătându-te slujitor Darului, că tu ne-ai tâlcuit nouă lumina cunoştinţei de Dumnezeu.


   Egiptul cel ce era mai-nainte întru întuneric Doamne, prin Fecioara, dumnezeiasca Maică, l-ai luminat, ca un Prunc mergând la dânsul, şi ai surpat capiştile lui, cu învăţăturile lui Marcu, de Dumnezeu grăitorului, Iubitorule de oameni.


   Darul Duhului primind dintru înălţime, împletirile ritorilor le-ai stricat Apostole, şi pe toţi păgânii vânându-i Marcu preamărite, Stăpânului tău i-ai adus, propovăduind dumnezeiasca Evanghelie.


   Fiind ucenic verhovnicului Apostolilor, împreună cu dânsul ai propovăduit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, şi pe cei ce se clătinau de înşelăciune, i-ai întărit pe piatra adevărului; pe care întărindu-mă şi pe mine, îndreptează paşii sufletului meu, ca mântuindu-mă de cursele vrăjmaşului, nepoticnit să te cinstesc pe tine : Căci tu pe toţi i-ai luminat Marcu, înţelepte, propovăduind dumnezeiasca Evanghelie.


   Lui Petru arătându-te săditură de Dumnezeu sădită, şi Mucenic tare, şi tăinuitor, şi Apostol al lui Hristos, ai vărsat marea învăţăturilor, şi lumea ai veselit, rugându-te Marcu, să ne mântuiască pe noi.


   Pe iubitorul de înţelepciune, şi Apostolul Mântuitorului Hristos, toţi cu cântări de laude să-l cinstim, că acesta fiind învăţat de Petru, a scris Evanghelia lui Hristos Dumnezeu, a Celui ce S-a arătat cu trup tuturor oamenilor, şi cinstitele Lui patimi, şi dumnezeiasca Înviere în lume le-a vestit. Cu care şi pe păgâni i-a luminat, învăţându-i să cinstească o Dumnezeire în Trei ipostasuri, dumnezeiescul Marcu, rugându-se să ne mântuiască pe noi.


Stih : Spurcaţii ucigaşi pe Marcu târându-l pe pământ,
Nu ştiau că la ceruri prin aceea îl trimit.
Pe Marcu în a douăzeci şi cincea zi.
Cei fără de minte pe pământ îi târî.

   Prealăudatul Apostol Marcu a propovăduit pe Hristos în tot Egiptul şi Libia şi Barbaria şi în Pendapoli, în zilele lui Tiberiu Cezarul, şi a scris şi Evanghelia sa, tâlcuindu-i-o Apostolul Petru, şi mergând în Chirinii Pendapoliei, a făcut multe minuni. De aceea s-a dus în Alexandria cea despre Faron, şi de acolo la Pendapoli, făcând pretutindeni minuni, şi împodobind bisericile lui Hristos, cu hirotonii de episcopi şi de ceilalţi clerici. După aceea mergând iarăşi la Alexandria, şi aflând pe oarecari fraţi de mare, la Vucolii, petrecea cu dânşii binevestind şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, unde mergând către dânsul închinătorii idolilor şi nesuferind a vedea sporindu-se credinţa lui Hristos, îl legară cu ştreanguri şi-l târâră, şi căzâdu-i carnea pe pietre, se dărâmă, şi sângele lui roşea pământul. Deci băgându-l în temniţă, i se arătă Domnul spunându-i mai-nainte mărirea ce va să-l primească, şi la ziuă iarăşi legându-l, îl târâră pe uliţe iarăşi, şi aşa dărâmându-se şi rupându-se de pietre, şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar chipul statului lui era într-acest chip : Nici foarte plin la trup, nici prea înalt, nici scund şi mărunt, ci cuvios şi împodobit la măsura vârstei crescându-i şi cărunteţe. Nasul lungăreţ iar nu scurt, nici cu vreo lipsă, ci drept, sprâncenele îi băteau jos, barba lungă, capul pleşuv; la faţă era încuviinţat, era milostiv şi lăsător, şi dulce la vorbă cu cei ce se împreuna, atâta cât era tocmit la toate, şi strălucea bunătăţile sufletului cu harurile trupului său. Şi i se face pomenirea în sfânta sa biserică, ce este aproape de Taurul.

   Tot în această zi, pomenirea înnoirii cinstitei Apostoliei Sfântului şi prealăudatului verhovnicului Apostolilor Petru, ce este alături cu Sfânta Biserică cea mare.


Stih : Macedonie, de stricăciosul scaun tu depărtat fiind,
Pe Dumnezeu acum cu Serafimii şi cereştile scaune eşti lăudând.

Stih : Dătătorul bunătăţii a dat răsplătiri Nihei ce a suferit tăiere,
Ca ceea ce s-a aflat de biruinţă purtătoare.


Stih : Grumazii a opt bărbaţi împreună au tăiat.
Care sub jugul tău Cuvinte au îngenunchiat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cu dumnezeieştile fulgere fiind aprins, răsunările cele strălucite cu taină le-ai răspuns, Marcu preafericite, că ai propovăduit pe Cuvântul cel fără de trup a fi întrupat, pe Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.

   Cu puterile cele dumnezeieşti lucrătoare, Atotfăcătorule, pe învăţăcelul cel de Dumnezeu grăitor întrarmându-l, făcător de minuni pe el l-ai săvârşit, că bolile a gonit, şi neputinţele a vindecat, propovăduind pe Dumnezeu cel lăudat şi preaslăvit.


   Pe mai-marele cetei Apostolilor avându-l învăţător pe dumnezeiescul Petru, următor lui te-ai arătat, că toată plinirea Bisericii ai îndreptat, lăudând pe Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.


   Stâlp în Egipt scrisoarea Evangheliei tale însuţi o ai pus, Celui ce S-a născut fără de sămânţă din dumnezeiasca Maică, urmând cuvintelor Isaiei, prealăudate, vestind pe Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.


   Pe Cuvântul, Cel ce S-a născut din Tatăl mai-nainte de toţi vecii, pe Hristos, Care s-a îmbrăcat în firea omenească, L-ai propovăduit, Mărite, şi ai strigat : Toate făpturile pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Pe Hristos, Cel ce S-a dat însuşi pe Sine izbăvire pentru păcatul nostru, şi prin patimă a ridicat pe cei căzuţi, L-ai preaslăvit, Mărite, şi ai strigat : Toate făpturile pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Învăţăturii lui Petru celei înţelepte Marcu plecându-te, preaînţelepţeşte prin scrisori ai tâlcuit cinstita Evanghelie credincioşilor, celor ce strigă : Toate făpturile pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Ca pe un Prunc purtând Fecioara pe Emanuil, a venit la egipteni, cărora ca o stea luminoasă Marcu s-a trimis, care a strigat : Toate făpturile pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Ajungând la Izvorul cel neajuns al strălucirii celei întreit luminătoare, de Dumnezeu grăitorule, mai curat şi mai limpede te desfătezi cu îndumnezeirea cea mai presus de gând, împreună cu îngerii dănţuind neîncetat, Preasfinţite.

   Făcându-te părtaş învăţăturii lui Petru, şi Dumnezeieştii propovăduiri, în cereştile corturi locuieşti împreună cu dânsul, de Dumnezeu grăitorule, Fericite; cu care împreună te rogi pentru noi, Marcu Apostole.


   Lumina cea întreit unită, şi iarăşi cu minune întreită întru Unime, o ai propovăduit cu preabună credinţă Marcu preaînţelepte, fiind luminat cu raza Darului. Pentru aceasta te rugăm : Roagă-te pururea pentru noi.


   Marcu cinstitul Apostol, egiptenilor arhiereu s-a dăruit, la care ca un Prunc a venit întrupându-Se din curata Fecioară, dumnezeiasca Maică, Domnul slavei, pe Care lăudându-L Îl slăvim.


   Tu cu primirea de fiu a lui Petru Apostolul îmbogăţindu-te, de acolo mai întâi decât toţi, ai scris egiptenilor Evanghelia, Marcu, prin care ai luminat lumea.


   Învăţându-te înţelepciunii celei cereşti Apostole, alcătuirile ritorilor şi numărul grăitorilor de stele, cu limba ta i-ai surpat, o Marcu preamărite ! Şi fiind ucenic al lui Petru, ai propovăduit lumii cuvintele cele evangheliceşti.


   Luminătorul cel strălucit al Egiptului, Marcu prea-vestitul, propovăduitorul cel preaînţelept al Cuvântului şi dumnezeiescului scriitor al Evangheliei, să se laude de noi cu cântări şi cu dumnezeieşti dulci glasuri, că se roagă lui Hristos, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

   Scriitor dumnezeieştilor învăţături ale lui Hristos făcându-te, în tot pământul ai luminat întruparea Lui, şi dumnezeieştile patimi, cinstita Înviere şi înălţarea la Tatăl ai propovăduit, Preaînţelepte, şi pe păgâni i-ai tras la cunoştinţa adevărului, Apostole.

   Următor plecat dumnezeiescului Petru fiind, Marcu al Domnului Apostole, învăţăturilor lui plecându-te preaînţelepte, cu Darul Preasfântului Duh popoare ai luminat, şi mintea egiptenilor o ai strălucit, şi cetatea lor o ai împodobit.


   Vânătorule înţelepte, sfinţite Apostole, lucrătorule al Mântuitorului, grăitorule al patimilor Lui, cela ce cu credinţa înconjurând zidirea, şi trăgând limbile cele rătăcite, şi ca o bună tămâie aducându-i lui Dumnezeu, te-ai suit în Cer. Pentru aceasta stând înaintea Judecătorului, roagă-te ca să ne mântuim noi de fărădelegile noastre, şi în ziua judecăţii de muncă.






   Întărindu-te de legea cea Dumnezeiască, mare fericite Vasilie, şi făcându-ţi arătat cugetul singur stăpânilor, ai împărăţit peste toate patimile, şi făcându-te vrednic stătător lângă Dumnezeu, ai primit ungere sfântă şi ai povăţuit turmă cuvântătoare, cela ce eşti podoaba Arhiereilor şi a pătimitorilor.

   Ca pe un berbece din turmă te-a despărţit împăratul cel fărădelege pe tine Vasilie preafericite, şi văzându-te că propovăduieşti pe Împăratul Hristos Dumnezeul nostru, Care S-a jertfit ca un miel, şi a mântuit pe oameni, fără dreptate te-a junghiat pe tine, şi a poruncit ca să fii aruncat în mare, pricinuindu-ţi Împărăţia Cerurilor şi laudă veşnică.

   Trepte ţi-ai făcut cărările cu preamărire Vasilie pururea pomenite, că după sfârşitul tău aruncându-te în mare, precum mai înainte ai zis, fiind tare îmbrăcat pururea cu Crucea, nu te-ai oprit în ape, ci te-ai dat pe sineţi cetăţii Amasiei. Pentru aceasta noi toţi te avem rugător neruşinat şi râu de tămăduiri şi curăţitor patimilor.


   Şi părtaş obiceiurilor, şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta cuvântul adevărului drept învăţând, şi cu credinţă răbdând până la sânge, sfinţite Mucenice Vasilie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.


   Înaintea Împăratului puterilor celor cereşti stai purtând cunună, Vasilie purtătorule de Dumnezeu, har şi milă cerând tuturor, celor ce cu dragoste te cinstesc.

   Împărăţit-ai peste patimile trupului, şi ai călcat pe împăratul cel fără de Dumnezeu, care poruncea să te lepezi de Împăratul Ceresc, fericite Vasilie.


   Ca pe un păzitor dumnezeieştilor porunci celor împărăteşti, te-a uns cu dumnezeiască ungere de împărăţie Împăratul slavei, şi te-a împodobit cu cununa muceniciei, fericite Părinte.


   Ceea ce eşti scăpare credincioşilor pururea Fecioară, ajutătoarea cea tare celor ce aleargă la tine, păzeşte-ne pe noi de toată nevoia, şi de stricăciune potrivnică.


   Număratu-te-ai în cetele celor întâi născuţi, îndumnezeindu-te cu împărtăşiri dumnezeieşti, şi văzând mai curat frumuseţea Stăpânului, Mucenice nebiruite, Vasilie de Dumnezeu înţelepţite, Fericite.

   Topit-ai iarna eresurilor cu fierbinţeala preaînţeleptelor tale învăţături, ceaţa idolilor o ai risipit cu lumina chinurilor tale. Pentru aceasta luminează-mă fericite Vasilie, pe mine cel ce te cinstesc.


   Fugind Glafira de prăpastie pierzătoare de suflet, te-a aflat Părinte liman de mântuire. Pentru aceea şi logodindu-se cu Hristos Ziditorul, se bucură strigând : Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este sfânt afară de Tine Doamne.


   Născut-ai pe Împăratul cel fără început, Care a luat începere de la tine Fecioară Maică. Ci roagă-L pe Dânsul ca pe un Iubitor de oameni, să mântuiască pe robii tăi de toată nevoia şi de cuprinsul vrăjmaşului, Preacurată.


   Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu, a cânta : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine Doamne.


   Biruind porunca împăratului, ai câştigat împărăţia cerească, Vasilie; întru care dănţuind, adu-ţi aminte de noi, cei ce cinstim pomenirea ta, sfinţite Mucenice.


   Scăpând de viforul cel fără de Dumnezeu al înşelăciunii idolilor, învăţătorule de cele sfinte, şi prin sabie înecându-te în mare, ai sosit la limanul cel fără de valuri, şi într-însul te veseleşti în veci, Părinte Cuvioase. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Luminându-te cu Dumnezeiescul Duh, prin îndrăzneala cea păstorească şi cu mare cuget, mândria muncitorului o ai ruşinat, şi trecând noianul înşelăciunii, ai ajuns la limanul cel dumnezeiesc, Părinte Cuvioase Vasilie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se dăruiască nouă mare milă.


   Jertfitu-te-ai pe tine însuţi, ca un miel fără prihană, junghiindu-te Preafericite, şi cu curgerile sângiurilor tale ai uscat marea nedumnezeirii celei rele, prin Darul cel dumnezeiesc.

   Vopsindu-ţi haină împărătească cu sângiurile, şi punându-ţi pe cap diademă de biruinţă, veselindu-te ai mers arătat la curţile Împărăţiei Cerurilor Părinte.


   Cu cuviinţă şi cu dreptate păstorindu-ţi turma, o ai dus în staulul cel ceresc Cuvioase, unde ai şi mers, fiind împodobit cu cununa pătimirii.


   Ceea ce eşti prealăudată, gata ajutătoare oamenilor, îmblânzeşte valurile cele sălbatice ale supărărilor, ferind pe robii tăi, cei ce nădăjduiesc întru tine, de stricăciunea vrăjmaşilor.


   Fiind luminat cu lumina strălucirii Duhului, ai încetat întunericul nedumnezeirii, sfinţite învăţătorule, şi pe cei ce erau cuprinşi de negura deşertăciunii, i-ai îndreptat către lăcaşurile cele cereşti.

   Fiind păzitor poruncilor dumnezeieşti, şi fiind închis în temniţă de cei fără de Dumnezeu, ai văzut sfârşitul cel dumnezeiesc, care era să fie la tine, fiind învăţat de îngeri, cela ce eşti temei şi întărire sfinţilor Mucenici.


   Minune înfricoşată s-a arătat de toţi la sfârşitul tău, că tăindu-ţi-se capul prin sabie, sfinţite Mucenice, şi aruncându-se în mare, iarăşi s-a împreunat cu dumnezeiescul tău trup, dându-se celor ce te poftesc, Dar dăruit de Dumnezeu.


   Ceea ce eşti cetatea lui Dumnezeu, pentru care s-au grăit preamărite, fereşte această cetate a ta şi toate oraşele de primejdii şi de foamete şi de barbari, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că tu singură eşti apărătoare credincioşilor neruşinată.


   Făcându-ţi călătoria prin ape, ai uscat apele înşelăciunii, prin curgerea sfintelor tale sângiuiri, şi ai ajuns către limanul cel fără de valuri.

   Arătatu-te-ai mort purtător de viaţă, Părinte Vasilie, trecând prin apă, şi arătat dându-te ucenicilor tăi, prin poruncă dumnezeiască.


   Împestritu-ţi-ai sfânta podoabă cu cinstitele sângiuri ca un vison împărătesc, cu care te-ai îmbrăcat Vasilie, stând înaintea lui Hristos, purtător de cunună.


   Preasfântă Fecioară Mireasă a lui Dumnezeu, ceea ce, după Dumnezeu, eşti folositoare robilor tăi, fereşte-ne pe noi de robia barbarilor şi de primejdii.


   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule, scoate-mă.


Stih : Tăindu-te, în ceruri te afli împărăţind,
Şi din sângiurile tale, haină roşie purtând.
În ziua douăzeci şi şase cu adevărat,
Grumazul lui Vasilie de sabie s-a tăiat.

   Măritul Mucenic al lui Hristos Vasilie a fost Episcop Mitropoliei din Amasia, pe vremea lui Licinie, care fiind cumnat marelui Constantin despre soră-sa Constantina, a fost trimis de dânsul împotriva lui Maximin, ce se ridicase, şi luase oarecare părţi ale răsăritului de le ţinea tirăneşte. Deci mergând Licinie la Nicomidia, zarva aceea încă se potolise, şi tiranul Maximin s-a scăpat de nădejdea războiului aceluia, scăpând şi de primejdia ce era să-i vină; iar Licinie da jertfă idolilor la Nicomidia, şi porunci să-i aducă înainte din Amasia pe Sfântul Vasilie, cu o fecioară anume Glafira, care fusese roabă Constantinei femeii lui Licinie, şi temându-se ea că Licinie a îndrăgit-o, a îndrăznit de a spus stăpână-sei, şi ea o trimisese la Anatol dându-i avere, şi umblând din loc în loc, nimerise la Amasia. Deci auzind acestea Licinie, şi cum ca dăduse banii ce avea la dânsa Episcopului, ca să zidească Biserică, porunci să-i prindă pe amândoi şi să-i ducă înaintea lui, dară Glafira apucă înainte de muri, iar fericitul Vasilie a venit la Nicomidia către împăratul, şi i s-a dat răspunsul ca să i se taie capul, căci se pusese tare împotrivă, şi ocăra becisnicia celor ce se socoteau dumnezei şi deşertăciunea lor. Deci tăindu-i-se capul şi punându-l într-un vas pe mare, care iar s-a împreunat şi s-a lipit cu capul la trup fireşte, şi s-a aflat întreg Sfântul, în sânul mării Sinopului, aflându-l nişte pescari cu mreje de l-au tras la uscat, precum arătându-se îngerul lui Elpidifor care întâi a primit pe Sfântul în Nicomidia, i-a spus, care şi mergând cu Teotim şi Partenie Diaconii, ce venise cu Sfântul în Amasia, l-a tras din mreajă, şi cinstindu-l cu miruri şi cu cântări, l-au trimis la Amasia.


Stih : Glafira prin sufleteşti ochi pe Dumnezeu privind,
Acum nu prin umbră, ci descoperit este văzând.


Stih : Iusta fiind în chipul lunii celei pline de lumină,
O acoperă mormântul, strălucită fiind cu fapta bună.


Stih : Nestore prin sudoare cerurile ai cumpărat.
Pentru care de tirania firii cu cunoştinţă te-ai lepădat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni. Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


   Cu vopselile sângiurilor vopsindu-ţi ţie porfiră Mucenice, şi cu bucurie îmbrăcându-te cu dânsa, şi purtând în mână arma Crucii cea mântuitoare, împărăteşti pururea cu Împăratul cel nemuritor, Vasilie pururea pomenite.

   Datu-s-a turmei tale trupul tău cel bine străduit; scoţându-se din sânurile mării, care izvorăşte noian de tămăduiri, şi usucă vărsările patimilor cu Darul Dumnezeiescului Duh, sfinţite Mucenice Vasilie.


   Adus-ai pe Glafira mireasă Mirelui Hristos, împodobită cu totul de bunătăţi şi strălucită cu fecioria, şi înfrumuseţându-o pe dânsa cu învăţături, o ai învrednicit şi cămării Mirelui, cu care împreună te bucuri în lăcaşurile cele cereşti, Părinte Vasilie.


   Ceea ce singură eşti nădejdea şi ajutătoarea credincioşilor, Născătoare de Dumnezeu, grăbeşte de ne ajută robilor tăi celor ce suntem afundaţi în nevoi, şi deznădăjduiţi, şi care suntem în dureri, şi scăpăm la tine Fecioară cu nădejdea sufletului.


   Cu toiagul înţeleptelor tale învăţături păscându-ţi oile către păşuni mântuitoare, ai gonit din mijloc pe lupii cei grei şi răi, şi te-ai junghiat ca un miel de voia ta Părinte.

   În adâncurile mării ca pe un mărgăritar, răsărind, te adună cu credinţă sfinţii tăi ucenici, ca pe cel ce dai raze de minuni, cela ce eşti îndreptător sfinţilor Mucenici şi mare laudă.


   Cu totul fiind dat din pruncie lui Dumnezeu prin ungere dumnezeiască, te-ai sfinţit cu sfinţenie, şi jertfindu-te pe tine însuţi, te-ai adus jertfitor, şi jertfă la masa cea nemuritoare şi tainică.


   Ceea ce eşti scăpare creştinilor, ajutătoare celor cuprinşi întru răutăţi, Preasfântă Fecioară, nu ne trece cu vederea pe noi, care suntem pururea înconjuraţi de primejdii, şi de multe năpădiri ale viclenilor barbari.


   Pe Dumnezeu care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Strălucind Preafericite cu dumnezeieştile înfrumuseţări ale preoţiei, şi ale cinstitei mucenicii, acum locuieşti în ceruri, şi cu bucurie stai înaintea Preasfintei Treimi, rugându-te pentru noi împreună cu toţi mucenicii, Vasilie.

   Cât este de luminată pomenirea ta, care străluceşte raze de daruri dumnezeieşti credincioşilor. Cât este de sfânt lăcaşul tău, unde aflându-te izvorăşti tămăduiri, şi din grele primejdii mântuieşti pe cei ce cu dragoste te cinstesc Vasilie.


   Sicriul moaştelor tale se vede ca un izvor, izvorând pâraie de vindecări, şi tămăduieşte toate bolile trupurilor şi sufletelor, Părinte Vasilie. Pentru aceea cu credinţă săvârşim pomenirea ta.


   Născătoare de lumină Fecioară, împreună cu îngerii cei fără de trup, cu Apostolii, cu Proorocii, cu Ierarhii, cu Mucenicii, şi cu toţi Cuvioşii, roagă pe însuşi Preabunul Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.


   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.





   Preot preasfinţit, patimilor tare după lege, rudă Ziditorului prea-adevărată, făcător de minuni preaminunat, luminător prealuminat, povăţuitor celor rătăciţi, stâlp nemişcat al cinstitei Biserici şi moştenitor împărăţiei celei de sus, şi cinstit întocmai cu îngerii te-ai arătat Simeoane.

   După ostenelile trupului cele de multe feluri, după toată chinuirea cea cu multă dorire, după mulţimea luptelor pe Cruce te-ai răstignit, minunate, urmând lui Hristos care S-a răstignit de voia Lui. Pentru aceea Simeoane săvârşind astăzi pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ne luminăm simţirile cele sufleteşti.

   Cu sfinţenie ai intrat la lăcaşul cel ceresc, picându-te pe tine cu cinstitul tău sânge, Fericite, şi stai înaintea Treimii, îndestulat luminându-te cu strălucirile, cele ce izvorăsc de acolo. Pentru aceasta bucurându-ne, săvârşim pomenirea ta cea sfântă Simeoane, luând iertare greşelilor, prin rugăciunile tale Preafericite.


   Pe tine rudenia lui Hristos Simeoane Ierarhe, şi Mucenicul cel tare, cu sfinţenie te lăudăm, cel ce ai pierdut înşelăciunea, şi ai păzit credinţa. Pentru aceasta prăznuind astăzi preasfântă pomenirea ta, dezlegare de păcate luăm prin rugăciunile tale.


   Simeoane preasfinţite, care stai înaintea Stăpânului purtând cunună, cere dezlegare păcatelor, celor ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta.

   Cu vetrela Crucii cu adevărat întraripându-te, cu suflările Duhului, de Dumnezeu fericite, ai trecut valurile înşelăciunii, Preafericite.


   Învrednicindu-te Preafericite, a fi frate după trup, Celui ce cu trupul S-a sărăcit pentru milostivire, te-ai îmbogăţit cu Darul îndumnezeirii.


   Ca una ce eşti mai aleasă decât toată zidirea, ai cuprins în pântecele tău pe Ziditorul şi Dumnezeu, şi L-ai născut Fecioară, pentru mântuirea oamenilor.


   Cu plecarea către Dumnezeu îndumnezeindu-te Ierarhe, cu totul te-ai făcut în chip dumnezeiesc, strălucind cu luminile muceniciei, Preasfinţite.

   Strâlucit-ai zorii celor dintru întuneric, arătând oamenilor pe Soarele dreptăţii, Care a răsărit din norul, Fecioara prunca.


   Cetatea Sionului te-a avut pe tine fericite Simeoane păstor şi dumnezeiesc învăţător, pe care o ai luminat cu dumnezeieştile tale învăţături, Ierarhe.


   Toată rânduiala laudelor se biruieşte acum Preacurată a te lăuda pe tine Mireasă a lui Dumnezeu, care ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu, şi pe îngeri i-ai întrecut.


   Arcul celor puternici a slăbit, şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.


   Cu podoabele ierarhiei te-ai împodobit, şi cu frumuseţile muceniciei te-ai înfrumuseţat, şi cu slavă înaintea lui Dumnezeu stând, străluceşti luminându-te cu Lumina Treimii. Pentru aceea te rugăm Ierarhe Simeoane, ca pe cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te pentru cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine.


   Jertfit-ai jertfele cele fără de sânge, Celui ce pentru tine S-a jertfit ca un miel, şi junghiindu-te, te-ai adus Lui pe tine însuţi prinos, de Dumnezeu cugetătorule Preafericite.

   Cu strivirea obrazului tău Ierarhe, munţii necredinţei şi dealurile dracilor toate s-au topit, întărindu-te pe tine Hristos.


   Rudă după Dar primindu-te Dumnezeu Cuvântul te-a arătat cinstit Ierarh al sfintei cetăţi, şi Mucenic cinstit Simeoane.


   Fiind învăţat în taină naşterea ta Proorocul Avacum, te însemnează pe tine Fecioară mai înainte, munte umbros, din care a venit Dumnezeul nostru.


   De bunăvoie te-ai dat pe tine însuţi a pătimi cu osârdie Fericite, urmând lui Hristos, Celui ce pentru noi a pătimit cu trupul, şi a lipsit patimile.

   Ca o jertfă fără prihană te-ai dat pe tine să te ardă de tot cu focul chinurilor, fiind păzit cu bun miros de taină, fericite Simeoane.


   Pironindu-te pe Cruce fericite Simeoane, ai urmat Dumnezeieştii patimi a lui Hristos; drept aceea mutându-te către El, te-ai mărit împreună cu Dânsul.


   Roagă-te pentru noi lui Hristos, Celui ce din curate sângiurile tale S-a îmbrăcat cu trup de materie, şi pe oameni din nou i-a închipuit Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.


   Învăţatu-te-ai din minunatele străluciri cele dumnezeieşti, care te-au povăţuit pe tine către dumnezeiasca viaţă; şi te-ai făcut plin de mărire negrăită, preafericite Ierarhe.

   Avându-te pe tine Simeoane Biserica cea dumnezeiască plină de apele Duhului cele curgătoare de viaţă, ca pe un alt râu ce iese din Eden se bucură Ierarhe.


   Clintit-ai şi ai sfărâmat idolii înşelăciunii, fiind întărit cu insuflarea Duhului, şi ai zidit Biserici întru slava lui Dumnezeu, Ierarhe Simeoane.


   Vindecă patimile cele fără vindecare ale sufletului meu, Mireasă a lui Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Doctorul şi Mântuitorul, care prin patimile Lui vindecă patimile oamenilor.


   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune mă scapă Iisuse, Împărate al puterilor.


   Sionului celui de sus făcându-te cetăţean; scaunul Sionului celui de jos ai luat, şi bine turma ţi-ai povăţuit la staulul cel ceresc. Împreună te-ai răstignit cu Hristos, Simeoane, urmând patimii Lui celei dumnezeieşti.


   Pe cel din neamul lui Avraam, şi din seminţia lui David, pe fiul lui Iosif şi rudenia lui Iisus, să-l lăudăm astăzi, pe Simeon, de trei ori fericitul, ca pe cel mult mărit pentru rudenia lui Hristos, şi împodobit cu scaunul maicii bisericilor, şi mărit înfrumuseţat cu sângele muceniciei. Că însuşi ca şi Stăpânul pe Cruce s-a pironit, urmând patimii Lui celei dumnezeieşti.


Stih : Simeon patimi asemenea cu Domnul pătimind.
Ca un frate al Domnului pe lemn spânzurat fiind.
Întru a douăzeci şi şaptea zi,
Simeon pe lemn se pironi.

   Acasta a fost pe vremea împăratului Traian, fecior logodnicului Iosif, şi frate lui Iacov, pe acesta luându-l însuşi Hristos şi Dumnezeul nostru, şi primind a i se numi frate, îl unse preot, ca să-i propovăduiască preamărita venire. Drept aceea trudindu-se cu mii de mii de osteneli şi sudori, împodobea scaunul Ierusalimului ca un păstor, iar nu ca un năimit şi făcându-se pe sine lăcaş Sfântului Duh, a surpat şi a stricat capiştile idolilor, şi îndreptând la lumină pe cei rătăciţi, răbdând munci cu multe dureri pentru buna credinţă, s-a şi răstignit, fiind de o sută şi douăzeci de ani; şi de acolo s-a întors către cel dorit al său Mântuitorul Hristos. Acest fericit se învrednici a avea două nume, că se chema şi Simon şi Simeon, şi era frate a lui Iacob şi lui Hristos.


Stih : O Ioane Fericite, de patimi fiind curăţit
Mânăstirii Cataronilor precum se cuvine a proiestoşit.

   Acest fericit Ioan, s-a născut în Irinopoli, care era una din cetăţile Decapoliei; fiu de părinţi creştini şi iubitori de Dumnezeu, cu numele Teodor şi Grigoria. Deci făcându-se de nouă ani s-a dus la chinovie, unde s-a şi călugărit, şi fiind osârduitor şi smerit şi ascultător, s-a iubit de dascălul său. Şi mergând împreună cu el la Sinodul al şaptelea ce s-a adunat a doua oară în Niceea; apoi mai în urmă, şi în Constantinopol; deci dascălul său s-a făcut Arhimandrit, şi egumen mânăstirii lui Dalmat; iar acesta s-a făcut schimnic şi preot, şi de acolo fu trimis de împăratul Nichifor, egumen mânăstirii Cataronilor. Aici cu plăcere de Dumnezeu şi Apostoleşte ocârmuind turma lui Hristos zece ani şi ceva mai mult, era iubit de toţi oamenii. Dar în vremea ce era să urmeze de la diavolul obştească ispită la Biserica lui Hristos, s-a descoperit fericitului; şi adunând şi sfătuind pe toţi fraţii, şi poruncindu-le cele de cuviinţă, a zis către ei : Privegheaţi părinţilor şi fraţilor, ca să nu vă furaţi de diavolul, şi să vă lepădaţi de închinăciunea sfintelor icoane; căci pe mine nu mă veţi mai vedea între cei vii. Şi în vremea când el vorbea acestea, venind oarecari sălbatici slujitori, trimişi de Leon luptătorul de icoane, au împrăştiat toată turma, şi cele ce au găsit în mânăstire pe la părinţi, ca pe ale lor le-au împărţit; iar pe păstorul lor, cu lanţuri legat luându-l, l-au dus la Vizantia, lăsând mânăstirea în pradă. Deci mergând Sfântul la împăratul, şi numindu-l pe el păgân şi osândit şi altele multe fără de sfială zicându-i, l-a pornit spre mânie. Pentru care şi cumplit a fost bătut, peste obraz cu vine de bou. Iar fericitul se bucura pătimind pentru Hristos; şi după aceea fiind închis, în mitocul său trei luni, fu surghiunit la o cetate numită Pentadactilon în hotarele Lambei. Deci acolo picioarele lui legându-le cu lanţuri, l-a pus la o închisoare întunecoasă, lăsându-l acolo optsprezece luni; iar după aceasta l-a adus gol în cetate, înaintea împăratului spre batjocură, şi după multe priciri de cuvinte, a fost dat lui Ioan, cel ce cu nevrednicie atunci era patriarh Bisericii celei mari; care multă cruzime a arătat la Sfântul, strâmtorându-l pe el cu foame în multă vreme, după care apoi l-a înfăţişat iarăşi la împărat, şi împăratul l-a trimis la o cetate numită Criotavron Avuchelariilor, şi acolo l-a închis doi ani întregi. Unde de multă rea pătimire se uscase cu totul carnea de pe trupul lui; însă Sfântul pe toate suferindu-le cu mulţumire slăvea pe Dumnezeu. Iar după ce s-a junghiat Leon Armeanul, şi a împărăţit în locul său Mihail Travrul, liberându-se toţi cei de prin surghiunii, s-a dus şi Sfântul până la Calcedon neavând voie ca să intre în cetate. Iar după aceea împărăţind Teofil, a voit Cuviosul să se aşeze în oarecare mânăstire împreună cu alţi părinţi; apoi fiind prinşi de Patriarhul din acea vreme şi cumplite necazuri suferind fericitul, fu surghiunit la ostrovul Afusiei unde împlinind doi ani şi jumătate, a văzut oarecare vedenie, şi vestind celor împreună cu el mutarea sa după trei zile, s-a dus către Domnul.


Stih : Zinon Legiuitorul, Aristarh şi Marcu cei măriţi.
Vieţii celei preabune şi fericite au fost învredniciţi.

   Aceştia erau din cei şaptezeci, şi Aristarh este acela de care Pavel pomeneşte în epistola către Romani, şi care a fost episcop Apamiei celei din Siria, supusă Apostolilor celor întâi cu scaunele. Acesta mai întâi decât toţi a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat iar Marcu este acela pe care şi Ioan obişnuia a-l numi. De care pomeneşte Luca în Fapte şi care s-a pus episcop de Apostoli în Vivlopoli. Iar Zinon este acela, pe care Apostolul îl scrie în epistola către Romani legiuitor. Şi care s-a făcut întâi episcop de Apostolul Petru, în Diospol, învăţa propovăduind pe Hristos Dumnezeu adevărat. Deci aceştia multe rele pătimiri suferind de la necredincioşi pentru zidirea din nou a bisericilor, şi pentru surparea idolilor, şi însuşi făcându-se lucrători de minuni şi de vindecări, s-au mutat către Domnul.


Stih : Puplie junghiindu-te pentru Hristos sângele ţi-ai vărsat,
Cel ce dedemult cu sângele lui Hristos te-ai răscumpărat


Stih : Pe Evloghie, ca pe primitorul de străini cel iubit,
Primească Avraam cel ce pe Dumnezeu la gazdă a primit.


Stih : Se prăfuiește trupul Mucenicul Lolion cu adevărat,
Al celui ce praful cel din el, prafului spre amestecare l-a dat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cu osârdie dându-ţi trupul a se chinui pentru Hristos, nu te-ai smintit, nu te-ai slăbit dumnezeiescule, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Aprinzându-ţi-se mintea de dragostea lui Dumnezeu, Preafericite, te-ai făcut mai tare decât focul cel materialnic, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Înfierbântându-te cu râvnă dumnezeiască, de tot ai stins nebunia idolilor, Fericite, şi ai învăţat pe credincioşi credinţa cea ortodoxă, cu cuget bine credincios, cugetătorule de Dumnezeu.


   Fecioară Maică Preacurată, ceea ce eşti rană diavolilor şi mântuirea şi paza oamenilor, şi podoaba îngerilor, mântuieşte smeritul meu suflet de înşelăciunea vrăjmaşului.


   Toată lumina Mângâitorului primindu-o în inima ta cea curată, Înţelepte, ai pierdut întunericul cel neluminos al dracilor, luminând pe credincioşi, Simeoane.

   Cu râurile dumnezeieştilor tale învăţături uscând marea cumplitei rele credinţe, ai adăpat tot sufletul, care a odrăslit spic roditor al credinţei.


   Pe Cuvântul Tatălui propovăduindu-L Dumnezeu adevărat către toţi, multe chinuri ai suferii, şi suindu-te pe înălţimea Crucii, te-ai mutat către Cel ce ai dorit, Ierarhe.


   Ca să te lăudăm cu glasuri de mulţumire pe tine Preacurată, ca pe una ce ai umplut de Dar neamul nostru, ocroteşte şi ne păzeşte pe noi de toată stricăciunea. Mireasă a lui Dumnezeu.


   Pe Cel ce S-a pironit cu trupul pe Cruce, şi ne-a arătat nouă armă de mântuire, tineri preaînălţaţi pe Hristos Dumnezeul nostru în veci.


   Ca un stâlp de foc te-ai arătat mergând înaintea poporului celui nou, aducându-l pe el prin învăţăturile tale cu adevărat, din Egiptul înşelăciunii, către pământul făgăduinţei cel dumnezeiesc fericite Mucenice.

   Simon Simeon îndoită numire ai avut, ca unul ce înaintea celor fără de Dumnezeu ai teologhisit pe Cuvântul în două firi. Pentru aceasta adunându-ne împreună, toţi te fericim.


   Pământul s-a sfinţit cu pătimirea ta Mucenice, pironindu-te pe Cruce, şi sufletele drepţilor s-au veselit cu suirea ta pentru aceea toţi credincioşii te fericim Simeoane.


   Luminează-mă cu lumina cea dumnezeiască Fecioară, care eşti lăcaşul Luminii, gonind întunericul patimilor mele, şi noaptea cea cu adevărat adâncă, cu mijlocirile tale Născătoare de Dumnezeu.


   Naşterea ta nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieşit. Că S-a arătat purtător de trup pe pământ, şi cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine Născătoare de Dumnezeu toţi te slăvim.





   Toate cele veselitoare le-aţi părăsit, măriţilor, iubind pe Hristos, de care lipindu-vă sufletele prin credinţă v-aţi adus după urmele lui, Iasone şi Sosipatre preaînţelepţilor; Căruia rugaţi-vă, să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.

   Iasone şi Sosipatre, luminaţi sufletul meu cel întunecat de patimi, cei ce aţi luminat lumea cea de peste tot pământul cu învăţături dumnezeieşti; şi aţi risipit întunericul idolilor şi tot neamul omenesc l-aţi adus mântuit la Hristos, Dumnezeul nostru.

   Pe voi înţelepţilor Iasone şi Sosipatre, v-a trimis Hristos Dumnezeu să chemaţi din nou pe cei rătăciţi, şi pe toţi i-aţi povăţuit către mântuire, prin învăţăturile voastre cele de Dumnezeu înţelepţite. Pe Care rugaţi-L acum, să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.


   Mărturisind înaintea tiranilor pe Treimea cea nezidită, trei sfinţi Mucenici, aţi fost omorâţi, şi acum v-aţi învrednicit vieţii celei neîmbătrânitoare, şi moşteniţi hrana izvorului. Pentru aceasta rugaţi-vă, să ne dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

   Nebiruiţi Mucenici cu curgerile sângelui celui vărsat, aţi secat pâraiele înşelăciunii şi vărsaţi ploile tămăduirilor tuturor, celor ce cu credinţă aleargă, şi dăruiţi putere neputinţelor. Pentru aceasta rugaţi-vă să se dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

   Toţi credincioşii cu cântări să cinstim astăzi pe dumnezeiescul Dada, pe Maxim şi pe Cvintilian, pe tarii ostaşi şi pe înţelepţii Mucenici, pe locuitorii raiului, care se roagă acum, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.


   Apostolilor cei ce staţi acum înaintea Scaunului lui Hristos, aduceţi-vă aminte totdeauna pentru noi care vă lăudăm pe voi, căci aţi primit Dar a vă ruga pentru noi.

   Doimea Apostolilor cea cinstită, cereţi de la preaînduratul Hristos, să mi se dea Dar, ca să vă laud pe voi, şi să cânt nevoinţele voastre preafericiţilor.

   Apostoli ai lui Hristos, Iasone preafericite şi Sosipatre preaînţelepte, mântuiţi de toate primejdiile, pe cei ce prăznuiesc pomenirea voastră.


   Bucură-te Preacurată, adâncul darurilor; bucură-te limanul cel neviforat. Bucură-te întărirea mântuirii noastre, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, una prealăudată.


   Stând pururea cu îndrăzneală, înaintea lui Dumnezeu Atotţiitorului, prealăudaţilor Mucenici, rugaţi-vă să trimită nouă curăţire de păcate.

   Săvârşind nevoinţa, şi biruind pe vrăjmaşul cel cu multe înşelăciuni, v-aţi încununat cu dumnezeiască podoabă, Mucenicilor. Pentru aceasta bucurându-ne, cu cântări vă preamărim pe voi pururea.


   Cu tăria Preasfântului Duh aţi pierdut tăria şarpelui celui viclean, de Dumnezeu fericiţilor, şi acum vă îndulciţi de darurile cele nemuritoare.


   Cel ce S-a deşertat pentru milostivire, şi S-a făcut trup, suindu-ne la frumuseţea cea dintâi pe noi, cei ce cu credinţă pe pământ te lăudăm pe tine Preacurată.


   Făcându-vă ucenici lui Pavel înţelepţilor, şi urmând pe urmele lui, aţi străbătut toată lumea, vestind cuvântul mântuirii.

   Ca nişte râuri dumnezeieşti ale înţelepciunii, măriţilor, toate adunările Bisericii le umpleţi de apele cele mântuitoare, izvorând râuri din izvoarele mântuirii.

   Mântuind din toate nevoile şi primejdiile vieţii pe cei ce vă cinstesc pe voi, îndreptaţi-i prin sfintele voastre rugăciuni, purtătorilor de Dumnezeu.


   Cel ce a plecat cerurile cu smerirea cea mai presus de cuget, sărăceşte luând trup, Mireasă a lui Dumnezeu, şi lumea o îmbogăţeşte cu Dumnezeirea.


   Cu ducerea cea fără voie fiind legaţi pentru Hristos Sfinţilor, aţi dezlegat prin Dar legătura cea rea a înşelăciunii, iar dezlegându-vă de trup, la viaţă v-aţi mutat.

   Prealăudaţilor Mucenici, dorind a vedea dumnezeiasca frumuseţe, aţi răbdat răni, legături şi moartea cea cumplită, împodobindu-vă cu tăria cugetului.


   Prealăudaţilor răbdători, răbdând după lege, cu tăria obiceiurilor v-aţi încununat cu cunună de biruinţă, şi acum bucurându-vă staţi înaintea Preacinstitei Treimi.


   Cel nescris cu firea, S-a scris întrupându-Se din tine de Dumnezeu dăruită, pe Care neîncetat roagă-L, ca să se îndure, şi să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.


   Să se întărească inima mea întru voia Ta Hristoase Dumnezeule, care peste ape ai întărit cerul al doilea, şi ai întemeiat pământul peste ape, Atotputernice.


   Luminându-vă cu dogmele lui Pavel, v-aţi făcut luminători lumii, de trei ori fericiţilor, că pururea luminaţi lumea cu minuni, Iasone izvorul tămăduirilor, Sosipatre lauda mucenicilor lui Hristos, Apostoli de Dumnezeu purtători, folositori celor din nevoi, rugaţi-vă lui Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.


   Apostoli de Dumnezeu grăitori, şi propovăduitori bunei credinţe, învăţătorilor şi părtinitori celor cu bună credinţă, pururea cinstiţi, care staţi înaintea lui Dumnezeu şi vă umpleţi de lumină dumnezeiască şi sunteţi împodobiţi, cu cununi, luminaţi-ne pe noi, rugămu-vă, ca să cinstim praznicul vostru cel pururea sărbătorit, cu cântări de laude întru bună credinţă. Căci toţi suntem turma voastră, ca cei ce ne-am mântuit de înşelăciune prin Dar. Ci dar ca nişte mântuitori ce sunteţi credincioşilor sârguiţi a vă ruga cu îndrăzneală către Ziditorul, ca să se mântuiască sufletele noastre,


   Cu razele cuvintelor celor cinstite, şi strălucitoare de lumină, asemănându-te lui Dumnezeu, ai luminat pe toţi Iasone Apostole şi ai gonit întunericul, şi pătimind Fericite, izvorăşti tămăduiri, şi încetezi bolile cele cumplite ale trupurilor. Pentru aceasta toţi adunându-ne, săvârşim sfântă prăznuirea ta, şi lăudăm pe Mântuitorul cu credinţă strigând către tine : Roagă pe Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuim sfântă pomenirea ta.


   Cu tăria sufletului apropiindu-vă durerilor celor de multe chipuri ale celui viclean, v-aţi arătat Mucenici nebiruiţi, întocmai la cinste cu îngerii. Pentru aceasta luptele şi patimile voastre cele cinstite, prin care v-aţi preamărit, toată lumea le cinsteşte.


   Cu numele lui Hristos săvârşind tămăduiri, aţi tras noroade către credinţa lui Dumnezeu, făcătorilor de minuni.

   Şi a păstori şi a ne îndrepta pe noi, vouă vă încredinţăm această mică turmă şi după sfârşitul vostru, fericiţilor.

   Măriţilor Apostoli, adunându-vă duhovniceşte cu noi cei ce vă suntem cetăţeni, arătaţi-ne prieteşuguri bune prin rugăciunile voastre, după legea dragostei, ca cei ce suntem de un neam.


   Cu rugăciunile celeia ce Te-a născut după trup, Cuvinte al lui Dumnezeu, rugămu-ne, dăruieşte norodului Tău milele Tale.


   Legea cea dumnezeiască întărind pătimitorii, au lepădat fărădelegea celor fără de Dumnezeu, cu bună-credinţă pătimind, şi bineplăcând Domnului.

   Să fericim astăzi pe Dada şi pe Maxim, pe vitejii cei ce au pătimit după lege, şi pe preacinstitul Cvintilian cu laude să-l încununăm.


   În vremea pătimirii rămânând nestrămutaţi Sfinţilor, aţi surpat toată înşelăciunea, şi de la Dumnezeu Mântuitorul aţi primit cununile biruinţei.


   Pe mine cel cuprins cu lenea, ridică-mă de Dumnezeu Născătoare, ca să fac voia cea dumnezeiască, şi să te fericesc pe tine, folositoarea tuturor cea neadormită.


   Arătatu-v-aţi lăudaţi sfinţiţi lucrători tainelor lui Hristos, şi părtaşi sfintelor Lui patimi; pentru aceea după vrednicie pururea vă fericiţi înţelepţilor.

   Ca nişte ceruri cuvântătoare vestind luminat celor de pe pământ slava lui Dumnezeu, aţi ridicat întunericul cel cumplit, şi aţi umplut lumea de cunoştinţa lui Dumnezeu, Sfinţilor.

   Cu rugăciunile preasfinţiţilor tăi Apostoli, Doamne, mântuieşte-ne pe noi, căci noi suntem poporul Tău, şi oile păşunii Tale, şi cu frică lăudându-Te, toţi Te slăvim.


   Întru neamurile neamurilor eşti binecuvântată şi Preacurată, ca ceea ce prin naşterea ta cea dumnezeiască ai omorât blestemul cel mai dinainte, şi ai izvorât lumii binecuvântare.


   Mărturisind numele cel dumnezeiesc şi mântuitor înaintea muncitorilor, aţi răbdat Sfinţilor mulţime de ispite ale muncilor, şi moartea cea fără dreptate.

   Întărindu-vă cu Darul Dumnezeiescului Duh, nu v-aţi înfricoşat de muncile trupeşti nici aţi adus cinste celor ciopliţi, Mucenicilor viteji biruitori.


   Trei sfinţi Mucenici primind cunună neveştejită, staţi acum înaintea Treimii, învrednicindu-vă Luminii celei neapuse, şi acum vă fericiţi.


   Rogu-mă ţie Preacurată Stăpână, tămăduieşte patimile cele netămăduite ale inimii mele, şi risipeşte întunericul cel greu al cugetului meu Preacurată.


   Trăitorii de Dumnezeu Apostoli avându-Te armă pe Tine Cuvinte, ca nişte viteji ostaşi ai Tăi, cu bună tărie au risipit tabăra potrivnicilor.

   Întărit-au Biserica Sosipatru şi Iason cu sfinte cuvântări sfinţite, ca nişte ritori dumnezeieşti, şi propovăduitori şi Ierarhi ai lui Dumnezeu.

   Înconjuratu-ne-au nevoi şi scârbe pe noi pentru păcate, ci cu cinstitele rugăciuni ale Apostolilor Tăi, Dumnezeule, miluieşte pe robii Tăi.


   Fericit este poporul cel ce te cunoaşte pe tine Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, că tot cel ce umblă întru lumina Fiului tău, se mântuieşte în veci.


   Ca nişte stele arătat noi văzându-vă, luminaţi lumea cea de pe pământ, prealăudaţilor Mucenici, gonind cu Darul întunericul nedumnezeirii.

   Până în sfârşit lepădând punerile legilor celor fără de Dumnezeu, şi arătat întărindu-vă cu legea Domnului, după lege aţi pătimit pentru Hristos, sfinţilor Mucenici.


   Arătându-vă împodobiţi cu cugetul cel preaînalt, şi cu fapte, şi împodobindu-vă cu frumuseţile muceniciei, aţi supus sub picioare pe cel ce a căzut de sus, prealăudaţilor.


   Afară de legile firii mai presus de gând ai întrupat Fecioară pe Ziditorul firii; pe Care bunii biruitori Mucenici mărturisindu-L, au pătimit.


   Precum pe Proorocul Iona, scoate din stricăciune viaţa mea Hristoase Dumnezeule, ca să cânt Ție Iubitorule de oameni; că la Tine este viaţa şi nestricăciunea şi puterea.


Stih : Iason din viaţa aceasta stricăcioasă sfârşit luând,
Altă viaţă însă ce nu are sfârşit este aflând.
Mărirea feţei tale arăţi celui ce a murit
Lui Sosipatru Părinte al dumnezeiescului tău, cuvânt.
Întru a douăzeci şi opta zi cu adevărat, Iason de pe pământ s-a mutat.

   Dintre aceştia Iason era Tarsinean, care şi întâi el fu vânat de acolo la buna credinţă. Iar Sosipatru fiind în Ahaia, primi pe urmă de la acesta credinţa în Hristos. După aceea făcându-se amândoi ucenici lui Pavel Apostolul, Iason adică, se făcu învăţător cetăţii; iar Sosipatru primi cârma Bisericii Iconiei. Care păstorind bine bisericile lor, se duseră spre părţile apusului, şi sosind la ostrovul Cirineilor, făcură înfrumuseţată biserica întâiului Mucenic Ştefan, unde slujind lui Dumnezeu, traseră pe mulţi spre credinţa în Hristos. Apoi fiind pârâţi către Cherchilin împăratul, îi închiseră într-o temniţă în care erau închişi şapte vătafi de tâlhari, anume; Satornin, Iachishol, Favshol, Ianuarie, Marsalie, Efrasie şi Mamin, pe care cu cuvintele lor şi cu faptele lor i-au tras spre credinţa în Hristos, de i-au făcut din lupi oi, care după aceea fiind băgaţi în căldări pline de smoală şi iarbă, pucioasă şi ceară, ce fierbea pe foc, îşi luară de la Hristos cununile muceniciei. Asemenea şi temnicerul crezând în Hristos, tăindu-i-se mâna stângă şi picioarele, i s-a tăiat şi grumazii, chemând numele lui Hristos. Deci împăratul scoţând pe Iason şi pe Sosipatru din temniţă, i-a dat pe seama lui Carpian eparhul să-i muncească, care întrebându-i, i-a legat iarăşi şi i-a băgat în temniţă, pe care dacă îi văzu aşa legaţi fiica împăratului Cherchira, şi aflând că pătimesc pentru Hristos, se numi şi ea pe sine aievea creştină, şi a dat la săraci podoaba ei care purta; de care aflând tatăl său, şi neputând să o întoarcă din gândul ei, o închise în temniţă, după aceea o a dat unui desfrânat arap, ca să o necinstească, care sosind la uşa temniţei, fu sfărâmat de o fiară. Iar sfânta Cherchira, aceasta aflând, îl tămădui şi-l scăpă de la fiară, şi cu învăţătura sa îl făcu creştin, iar el strigă : Mare este Dumnezeul creştinilor. Care îndată muncindu-se cumplit de către tiranul, îşi primii sfârşitul vieţii, iar slujitorii cărând lemne împrejurul temniţei, le-au dat foc, ca să arză pe sfânta cu totul. Deci făcându-se aceasta, a rămas sfânta nearsă. Pentru aceasta a tras pe mulţi la credinţa lui Hristos, drept acea fu spânzurată de un lemn şi i-a dat fum dedesubt, de o înecară. După aceea o a săgetat cu săgeţi, şi atât de mult o răniră, cât de mulţimea durerilor şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu. După aceea pornind împăratul goană asupra creştinilor, şi fugind creştinii într-un ostrov mic ce era acolo aproape, el porni să meargă acolo, ca să-i muncească, şi intrând în mijlocul luciului mării se cufundă ca Faraon cel dedemult. Deci norodul Domnului au dat mulţumitoare laude către Dumnezeu. Iar Iason şi Sosipatru slobozindu-se de la închisoare, învăţau neoprit cuvântul lui Dumnezeu. Deci ridicându-se alt împărat, şi aflând cele pentru sfinţi, porunci de aduseră o butie de fier, şi o umplu de răşină şi smoală şi ceară, şi înfierbântându-o foarte, au băgat pe sfinţi într-însa, şi rămânând sfinţii nearşi, pe mulţi din cei necredincioşi îi arse, şi alţii au năzuit către Hristos, iar împăratul spânzurându-şi o piatră de grumazi, plângea, zicând : Dumnezeul lui Iason şi al lui Sosipatru ajută-mi şi mă miluieşte. Iar fericitul Iason, fiind împăratul de faţă sfătuind şi învăţând pe tot norodul, i-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, numind pe împăratul Sevastian. Deci peste puţine zile, se bolnăvi fiul împăratului şi muri, iar Apostolul făcând rugăciune îl învie. Deci de atunci făcu multe minuni, şi făcând biserici înfrumuseţate, şi plinind tot lucrul bine şi cum se cade, şi adăugând turma lui Hristos, în bune bătrâneţe către doritul său Hristos s-a petrecut.


Stih : Cine sunt aceştia care fără de capete se văd aici căzuţi,
Cvintilian, Maxim şi Dada, mucenicii cei măriţi.

   Aceştia au fost pe vremea lui Diocleţian şi Maximian împăraţii, şi Antipaţilor Tavrinie şi Gavinie, când fiind mare goană asupra creştinilor, şi neplecându-se sfinţii aceştia a aduce închinăciune către idoli au fost pârâţi către antipatul Tavrinie, deci numaidecât prinzându-i, la satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea petrecând întru rugăciuni către Dumnezeu, i-au legat cu lanţuri de fier şi degrab i-au adus la cetatea Dorostorului, fiind acolo amândoi antipaţii, şi le zise Sfinţilor : Spuneţi-ne mai întâi numele vostru : şi spunându-şi fiecare numele său, au scris şi graiurile lor un Mangailian Notarie, cărora le zise Tavrinie : Iată viaţa voastră este în mâinile mele, ci de voiţi să trăiţi, mergeţi de aduceţi jertfă maicii dumnezeilor, şi veţi fi şi preoţi acesteia, pentru că a murit preotul ei, şi a mers către marele Dia împăratul ceresc, ca să-i slujească lui acolo. Iar Sfântul Maxim a răspuns prea-păgânului Tavrinie : Cum îndrăzneşti prea-neruşinatu-le grăind pe preadesfrânatul cel necurat că este împărat ? Cunoaşteţi dar o oameni fără minte, ca Hristos este împăratul cerurilor, care are purtare de grijă de toate, şi în palmă le ţine toate câte sunt, şi noi la idoli făcuţi de oameni nu ne vom închina. Iar Gavinie antipatul a chemat la dânsul pe Dada şi pe Cvintilian, vorbind multe vorbe bârfelnice, socotind că îi va amăgi spre păgânătatea sa cea pierzătoare; pe care neplecându-i, i-a băgat în temniţă, unde prin îngereasca arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu. Deci scoţându-i din temniţă, i-a dezbrăcat de hainele lor, şi legându-i i a întins pe pământ şi i-a bătut foarte cumplit, şi băgându-i iarăşi în temniţă, iarăşi i-a scos, şi i-a dus la numitul lor sat Ozovia, şi acolo le-a tăiat capetele lor, dându-şi sufletele în mâna lui Dumnezeu, în douăzeci şi opt de zile ale lui Aprilie.

   Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici tâlhari, care prin Apostolul Iason crezând în Hristos, în căldare cu smoală clocotind, băgaţi fiind, s-au săvârşit.

Stih : Tâlharii aflând de soarta tâlharului celui din Eden cu adevărat.
Ca să dobândească aceeaşi prin ardere la smoala cea clocotită au alergat.


Stih : Împărăteasa de lovirile săgeţilor fiind rănită,
Cu rănile ca cu mărgăritare era strălucită.


Stih : Vitalie de văpaie nu te spăimânta,
Căci eu Zinon povăţuind mai-nainte voi intra


Stih : Focul de la tine care întinăciune a spăla va fi având,
Evsevie prea lămurit aur al lui Hristos tu fiind.


Stih : Onisifor preabună cale alergând,
Cu Evod la porţile cereşti sunt ajungând.

   Aceştia erau din cei şaptezeci, de care aminteşte şi Pavel scriind. Deci Onisifor a stătut episcop Colofonului, iar Evod a fost pus în scaunul Antiohiei de Petru, şi amândoi pătimind multe chinuri şi nevoi, şi pe mulţi întorcând spre credinţa în Hristos, se suiră şi ei spre Domnul cel dorit.


Stih : Neon dumnezeilor elineşti a sluji nu s-a plecat,
Ci arzându-se Neon credinţa elinilor o a surpat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


   Pavel înţeleptul, primind razele de la Lumina cea dintâi, v-a luminat pe voi cu a doua lumină prin învăţături, preasfinţite Iasone şi Sosipatre, purtătorilor de Dumnezeu, care cântaţi : Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

   Alergat-aţi pe pământ înţelepţilor pe calea soarelui celui simţitor, că luminând răsăritul şi ajungând la apus, luminat aţi apus cu trupul, iar duhurile înălţându-vi-le către Dumnezeu, Îl lăudaţi pe El ca pe un Dumnezeu al părinţilor.

   Dumnezeiască vestirea cuvintelor voastre Apostolilor, revărsându-se la marginile lumii, tuturor neamurilor v-aţi arătat ca nişte nori plini de strălucire dumnezeiască, vărsând ape făcătoare de viaţă, şi strigând : Lăudaţi pe Domnul părinţilor.


   Dat-ai Hristoase pe Fecioara ceea ce Te-a născut, părtinitoare fierbinte, celor ce cad în nevoile cumplitelor primejdii; deci mântuieşte cu rugăciunile ei de necazuri, pe cei ce cântăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Aprinzându-vă sufletul cu focul fricii celei dumnezeieşti, toată materia mulţimii dumnezeilor aţi ars înţelepţilor, şi v-aţi mutat către Lumina cea neînserată, dând dezlegare greşelilor noastre.

   Cu râurile sângiurilor cu adevărat stingând focul mulţimii dumnezeilor, ploaia minunilor ne izvorâţi nouă celor ce cu credinţă alergăm pururea către sicriul moaştelor voastre.


   Arătându-vă lăcaş Duhului înţelepţilor, şi buni biruitori Mucenici, lăcaşul întru care acum zăceţi, lucrează izvorul minunilor; întru care alergând noi, ne mântuim de toată spurcăciunea patimilor.


   Pe Cuvântul Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul, întrupat L-ai născut nouă, Născătoare de Dumnezeu; Pe Care roagă-L să se mântuiască de toate patimile şi înconjurările, cei ce te laudă pe tine.


   Înfrumuseţându-vă cu podoabele darului Evangheliei, înţelepţilor, bine aţi vestii în lume pacea care întrece tot cugetul. Pentru aceea lăudaţi pe Hristos în veci.

   Împleticirile filozofilor le-aţi dezlegat cu înţelepciunea, teologhisind firea cea în trei ipostasuri, cinstiţilor tăinuitori ai Cuvântului, şi aţi luminat toată lumea a cânta, şi a slăvi pe Hristos în veci.

   Pe dumnezeieştii Apostoli ai lui Hristos Iason şi Sosipatru, cei ce ne-au vestit nouă învăţăturile cele cereşti, pe făcătorii de bine cei de obşte ai oamenilor, şi slugile Cuvântului, cu laude să-i cinstim ca pe cei ce pe toţi au învăţat a cânta, şi a slăvi pe Hristos în veci.


   Numindu-te pe tine Preacurată, Născătoare de Dumnezeu adevărată, mărturisim pe Cuvântul cel ce negrăit S-a întrupat din tine în două firi, iar nu în două ipostasuri şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.


   Din tot sufletul iubind pe Domnul, aţi fost junghiaţi ca nişte miei Păstorului celui cuvântător, şi v-aţi adus la masa cea dumnezeiască, locuind în curţile celor întâi născuţi.

   Pe Cvintilian, pe Dada şi pe Maxim, mucenicii lui Hristos, ca pe nişte stele dumnezeieşti, cele ce cu razele minunilor luminează inimile tuturor, cu credinţă să-i cinstim.


   Graiurile celor fără Dumnezeu şi rău credincioşilor aţi biruit; și bucurându-vă aţi pătimit Mucenici ai lui Hristos, şi v-aţi numărat împreună cu cei din veac răbdători de patimi, cu care dimpreună vă cinstim.


   Pe Cel ce S-a asemănat nouă cu trup, ca pe un scaun în chipul focului l-ai purtat; pe Acela roagă-L Născătoare de Dumnezeu, ca să Se îndure, şi să mântuiască pe cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine.


   De care se înfricoşează îngerii şi toate oştile, ca de Făcătorul şi Domnul lăudaţi-L preoţi, preaslăviţi-L tineri, bine-L cuvântaţi noroade, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Neîncetat să slăvim pe Cuvântul lui Dumnezeu, Care a mărit pe sfinţii Lui pe pământ, şi a slăvit pomenirea lor în veci, şi acum la cele dintru înălţime ţine duhurile lor în mâna Sa.

   Sfârşindu-vă întru puţină vreme vă umpleţi desăvârşit, văzătorilor de Dumnezeu, în vremi îndelungate, în locuri luminoase, unde este bucuria cea negrăită, şi slava cea veşnică, şi lumina ceea ce ca un Dumnezeu luminează pe cei vrednici de lumină, care se roagă pentru noi.

   Acum lăudându-vă pe voi văzătorilor de Dumnezeu, cu cântări vă rugăm ca pe nişte ocârmuitori sfinţiţi, să vă rugaţi pentru pacea a toată lumea, pentru bună starea Bisericii, şi pentru mântuirea noastră, Iasone şi Sosipatre.


   Născătoare de Dumnezeu Fecioară, prin rugăciunile tale cele neîncetate, surpă semeţiile neamurilor celor ce pururea caută războaie; şi dăruieşte iubitorilor de Hristos împăraţi, biruinţe asupra vrăjmaşilor, ca după datorie cu laude să te slăvim.


   Urmând patimii Celui fără patimă, răbdătorilor de patimi, aţi suferit ispita muncilor celor de multe feluri, şi prin moarte moşteniţi viaţa, şi rămânând în veacul veacului; pentru aceasta pururea vă fericiţi.

   Aflând înfrumuseţată calea muceniciei, aţi mers pe calea care duce către odihnele cele cugetătoare, şi prin sabie primind sfârşit, împreună cu îngerii pururea dănţuiţi, lăudaţilor Mucenici.

   Să stăm în casa Domnului, şi să fericim pe Dada, pe Maxim şi pe Cvintilian, pe vitejii ostaşi cei ce au pierdut pe vrăjmaşi, şi cu credinţă să strigăm : Iubitorule de oameni, prin rugăciunile lor mântuieşte pe toţi de multe feluri de năpaste.


   Sfinţită pomenirea voastră prealăudaţilor purtători de biruinţe, ca un soare luminos luminează făptura, pe care săvârşindu-o noi, vă rugăm să ne mântuiţi de întunericul patimilor prin mijlocirile cele sfinţite către Mântuitorul şi Dumnezeu.


   Fiind iubitor de păcate, prin pocăinţă cad la îndurările Tale Dumnezeule, şi cu credinţă strig : Prin rugăciunile celeia ce curat Te-a născut pe Tine pe pământ, fie-Ți milă de mine, şi mă scapă de muncile cele veşnice, preabunule Hristoase.


   Pe norul cel purtător de lumină, întru care Stăpânul tuturor, din Cer ca ploaia pe lână S-a pogorât, şi S-a întrupat pentru noi, făcându-Se om Cel fără de început; să o slăvim toţi, ca pe o Maică Curată a Dumnezeului nostru.






   Mucenici ai lui Hristos cei prealăudaţi, în vremea ce stăpânea barbaria elinilor şi împingea pe toţi în prăpastia fărădelegii, voi n-aţi părăsit calea cea dreaptă, şi la nedumnezeire nu v-aţi adăugat, ci cu cuget vitejesc v-aţi nevoit, şi omorându-vă cu sabia, aţi moştenit viaţa.

   Pe Teognist, pe Ruf şi pe Antipatru, pe Teostih pe Artemon, pe Magnon şi pe Teodot, pe lăudatul Tavmasie şi pe dumnezeiescul Filimon, care au strălucit luminat întru chinuri, şi au luminat pe cei dintru întuneric, toţi cu credinţă să-i cinstim, şi cu laude să-i fericim, prăznuind sfinţită pomenirea lor, veselindu-ne.

   Flori veselitoare tabără sfinţită adunare de Dumnezeu împreunată, sobor ales, însoţire aleasă de Dumnezeu, ceata sfinţilor, popor fericit. Mucenicilor, ca cei ce v-aţi nevoit pentru Treime, cereţi de la Dânsa să ne dea nouă tuturor iertare păcatelor, pace şi mare milă.


   Preacuvioase Memnon fericite, prin înfrânare mai-nainte curăţindu-ţi sufletul, ai fost curat împodobit lăcaş al Duhului. Pentru aceea goneşti duhurile cele viclene, şi tămăduieşti pururea neputinţele celor ce aleargă către tine; roagă-te lui Hristos pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine.

   Preacuvioase Memnon mărite, biruind patimile sufletului, ai fost începător călugărilor, cu osârdie ungând pe aceştia cu osteneala înfrânării, pe care i-ai adus înaintea Cuvântului Celui atoatevăzător, petrecând viaţa fericită, şi neamestecată cu spurcăciunea; cu care dimpreună adu-ţi aminte pururea de noi, cei ce te lăudăm pe tine.

   Preacuvioase Memnon preabogate, tu ai lucrat odinioară, că au curs ape din izvor, întru lauda Domnului şi întru ajutor sufletelor. Dintru adâncul mării corăbii ai mântuit, şi cu rugăciunile tale ai păzit de stricăciunea lăcustelor, şi pururea săvârşeşti nenumărate minuni; roagă-te lui Hristos pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine.


   Mucenicii Tăi Doamne întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au luat de la Tine Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe muncitori au surpat. Zdrobit-au şi ale dracilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor mântuieşte sufletele noastre.


   Mucenicilor cei purtători de chinuri, care cu adevărat vă veseliţi de frumuseţile cele dumnezeieşti, şi din-destul vă îndulciţi din izvorul desfătării, şi prin împărtăşire vă îndumnezeiţi; mântuiţi de cumplitele primejdii, pe cei ce vă fericesc pe voi.

   Pătimitorilor, cei ce aţi răsărit ca soarele cel luminos cu razele chinurilor voastre celor tari, luminaţi pe toţi cu strălucirile minunilor, pierdeţi şi noaptea patimilor şi întunericul dracilor îl risipiţi.

   Nori tainici v-aţi arătat înţelepţilor pătimitori, ca cei ce plouaţi peste credincioşi cu ploile sângiurilor voastre, şi prin Dar uscaţi înşelăciunea nedumnezeirii. Pentru aceasta vă fericim pe voi, vrednicilor de laudă.


   Din preacurate sângiurile tale, Maica lui Dumnezeu Preacurată, ai născut pe Hristos, Care S-a întrupat mai presus de cuvânt, luând chipul nostru. Pentru aceasta toate neamurile cu bună credinţă te fericim pe tine, care eşti lauda sfinţilor Mucenici.


   Strălucind Dumnezeiescul Dar al Preasfântului Duh, purtătorule de lumină Memnon, pe cei ce săvârşesc adormirea ta, prin rugăciunea ta cea minunată, curăţeşte-i de întunericul patimilor.

   Luând Crucea ta ai urmat Cuvântului, Celui ce S-a răstignit pentru noi, şi cu înfrânarea şi cu zăcerea la pământ ai omorât mişcările cele trupeşti, Preacuvioase.


   Împreunându-te cu Dumnezeu prin post, şi prin rugăciuni, şi prin lacrimi, ai primit Dar de la Dânsul a tămădui neputinţele şi a goni duhurile, Memnone preafericite, de Dumnezeu înţelepţite.


   Îmbrăcându-se din tine Dumnezeu întru Om pentru bunătatea Sa, îndoit a ieşit, şi cu lucrarea şi cu firea, Pe Care roagă-L pururea Preacurată, ca să lumineze pe cei ce te laudă pe tine.



   Întărindu-vă de legile cele dumnezeieşti, prin puterea Duhului aţi surpat sfaturile şi pândirile celor fărădelege; și chinuindu-vă după lege, aţi dobândit mărire.

  Uitându-vă la cinstea cea viitoare Mucenicilor, înţelepţeşte aţi părăsit cinstea cea stricăcioasă de pe pământ, şi cu adevărat aţi luat mărirea cea nemuritoare.


   Tu Preacurată născând pe Hristos, Care S-a rănit cu suliţa, toate săbiile vrăjmaşului desăvârşit au lipsit acum, pentru care rănindu-se mucenicii s-au chinuit.


   Cu lumina bunătăţilor ca un soare ai strălucit pe pământ, luminând cu Darul Duhului sufletele tuturor Preacuvioase.

   Având mijlocul tău încins cu fier, spre omorârea patimilor, arătat te-ai îmbrăcat cu nepătimire, Preacuvioase Memnon.


   Fiind iubitor de oameni, celor neputincioşi, ai primit mult Dar de la Dumnezeu, a tămădui patimile cele netămăduite, Preacuvioase.


   Cuvântul lui Dumnezeu sălăşluindu-Se în pântecele tău cel preacurat, a luat tot păcatul de la cei de pe pământ, Preacurată.


   Se veseleşte de Tine Biserica Ta Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne şi scăparea şi întărirea.


   Ceata cea tare şi luminată a celor nouă Mucenici, care ca nişte mărturisitori Dumnezeirii celei în trei străluciri, dintru început înaintea divanului, aceştia au strigat : Sângele şi sufletele noastre împreună cu trupurile ca o jertfă fără prihană aducem Ție Stăpâne; numără-ne în cetele celor cereşti ai Tăi, ca un Dumnezeu Milostiv.


   Înţelepţindu-vă cu cunoştinţa cea dumnezeiască, şi întrarmându-vă cu armele cele înţelegătoare, prin vieţuire şi prin faptă, întru Duhul aţi biruit taberele vrăjmaşului, şi după moarte v-aţi mutat către viaţa cea nemuritoare şi către lumina cea neînserată. Pentru aceasta izvorând vindecări tuturor, tămăduiţi bolile, şi goniţi duhurile, purtătorilor de chinuri cei nouă cu numărul. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.


   Pe tine ca pe o stea arătătoare de lumină, cel ce cu razele bunătăţilor şi ale minunilor luminezi lumea, te lăudăm, Preafericite, căci ai fost părtaş Luminii, şi te-ai mutat către Lumina cea neapusă, Memnone. Pentru aceasta pururea cinstim sfântă şi purtătoare de lumină pomenirea ta, lăudând pe Mântuitorul, şi cu credinţă strigând ţie : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.


   Jertfe şi junghieri jertfite de curând, şi prinosuri dumnezeieşti, jertfe bineprimite v-aţi adus Celui ce S-a jertfit de bunăvoie, şi pe moarte o a omorât. Pentru aceea vă fericim pe voi pătimitorilor.

   Arătând minune foarte mare, Mucenicilor, aţi vindecat mâini slăbănoage, şi pe bărbatul cel vestit, care a năzuit cu dragoste la sicriul vostru, l-aţi tămăduit de boala dizenteriei odinioară, vrednicilor de laudă.

   Un cuget având în multe trupuri Mucenicilor, aţi primit toţi cununa muceniciei, ci dar stând înaintea Domnului în Cer, şi fiind plini de mărire, uitaţi-vă la noi.


   Cel ce şade nedespărţit în Sânurile cele Părinteşti, în braţele tale şade Fecioară ca un prunc. A Căruia fericită patimă, însemnând tinerii cei buni biruitori, foarte vitejeşte s-au chinuit.


   Cu curgerea lacrimilor curăţindu-ţi inima ta Preacuvioase, ai făcut a izvorî ape la locul cel fără ape, preamărindu-te pe tine Dumnezeu, Memnone, ca pe un plăcut al Său.

   Prin preamărită viaţa ta ca o stea strălucind, cu sfinţite minunile tale, alt Cer te-ai arătat Fericite, celor ce cu credinţă strigă : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Plecându-te legii Stăpânului Preacuvioase, pe cei ce erau sub stăpânirea ta i-ai îndreptat păscându-i; și ca un rob supus, ai înmulţit talantul Celui ce ţi-a dat ţie.


   Cugetul meu cel tras către dulceaţa cea trupească, cu mijlocirea ta întăreşte-l rogu-mă, Născătoare de Dumnezeu, ca ceea ce al născut pe Dumnezeu, dătătorul de bine.


   Ca nişte jăratece înţelegătoare aprinzându-vă înţelepţilor, cu adevărat aţi ars toată rătăcirea cea uscăcioasă şi focul idolilor l-aţi stins cu roua Duhului, fericiţilor.

   Slăbănogul cel ce s-a slobozit de legheonul dracilor cel viclean, lăuda minunile voastre Mucenici prealuminoşi, numai cât s-a apropiat de cinstit mormântul vostru.

   Să se laude astăzi Teognis, Artemas, Ruf, Magnos cel lăudat, vestitul Filimon, şi Teodot, şi împreună cu Tanasie, şi Antipatru şi Teostih.


   Arată-te mântuitoare din nevoi, şi din greşeli făcătoare de stricăciune, şi mântuitoare de patimi, de scârbe şi de primejdii, nouă celor ce cu credinţă te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară.


   Cugetul tău cu totul fiind cu privirile cele curate către Dumnezeu, s-a arătat mai presus decât poftele cele trupeşii.

   Ca unul ce eşti tămăduitor trupurilor, prea-bogate, goneşte neputinţele cele dobitoceşti ale sufletelor, prin Darul Duhului.


   Fericit eşti tu, şi bine este ţie, ca unuia ce al biruit zavistia vrăjmaşului, şi ai omorât patimile, Preafericite.


   Născut-ai pe Dumnezeu şi ai rămas Fecioară Mireasă a lui Dumnezeu, pentru aceasta tot neamul omenesc bucurându-se, te fericeşte pe tine.


   Cinstită s-a arătat moartea dumnezeieştilor purtătorilor de chinuri, înaintea ta Dumnezeule al tuturor, pe care i-ai arătat adevărat casă de doctorie fără plată celor bolnavi.

   Cu râurile cinstitelor voastre sângiuri, cu adevărat aţi uscat marea înşelăciunii idoleşti, şi Biserica lui Hristos o aţi adăpat mucenicilor, cugetătorilor de Dumnezeu.

   Cu veştmânt împodobit vopsit din sângiurile voastre Mucenicilor, arătat îmbrăcându-vă, aţi câştigat prin chinuri odihnele cele veşnice; pentru aceea vă cinstim cu laude, purtătorilor de chinuri.


   Ca un stog s-a arătat pântecele tău Preacurată, purtând grâul nemuririi, care hrăneşte sufletele tuturor credincioşilor, şi luminează pe Mucenici.


   Cu o chemare numai se gonesc omizile, şi toată stricăciunea vrăjmaşului, căci te-ai cunoscut mare plăcut lui Dumnezeu, Memnone, Celui ce te-a preamărit pe tine Părinte.

   Biruind zburdarea trupului ai primit Darul Duhului a goni neputinţele şi a tămădui sufletele cele bolnave de păcate, vrednicule de minune.


   O minune ! Cum numai cu chemarea ta se mântuiesc credincioşii cei ce înotau, văzându-te pe tine apropiat, şi potolind tulburarea valurilor, preamărite Memnone.


   Zburdările trupului meu omoară-le Fecioară, ca una ce ai zămislit mai presus de fire şi de cuvânt, şi ai născut pe omorâtorul morţii, şi Dătătorul de viaţă, Preacurată.


   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.


   În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor nouă Mucenici cei din Cizic : Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemon, Magnu, Teodot, Tavmasie şi Filimon.

Stih : Icoană a nematerialnicelor cete celor nouă sunt cu adevărat.
Bărbaţii cei nouă cărora capetele li s-au tăiat,
În a douăzeci şi noua zi a lui Aprilie,
Nouă bărbaţi sau mutat din viaţă prin sabie.

   Aceşti dumnezeieşti Mucenici adunându-se de prin multe locuri, şi pogorându-se la Cizic, cu gândul lor cel viteaz au ruşinat pe stăpânitorul, şi au scuipat rătăcirea idolilor. După aceea muncindu-i cu feluri de chinuri, nu s-au supus ca să jertfească idolilor, ci mai vârtos s-au adus pe sine jertfă vie lui Dumnezeu, fiind omorâţi de sabie.


Stih : Puţin ceva după răpirea cea de pe urmă este dormind,
Memnon, şi spre întâmpinarea lui Dumnezeu este aşteptând.

   Acest dintru sfinţi Părintele nostru Memnon, lepădându-se de lume pentru Dumnezeu şi petrecând cu dreptate şi cu plăcere dumnezeiască, cu ascultarea şi cu plecăciune, se făcu începător monahilor. Deci fiind blând şi smerit, şi plin de dragoste s-a făcut şi făcător de minuni, de vreme ce odinioară venind lăcuste pe arăturile mănăstirii, ieşi Sfântul şi prin rugăciune le goni cu foc, şi au dat de s-au înecat în râu. Şi iarăşi în loc fără de apă, a făcut prin rugăciune de a izvorât apă. Care şi până în ziua de astăzi izvorăşte pururea întru slava lui Hristos. Altă dată iarăşi lovind furtuna pe nişte călători ce călătoreau pe mare cu corabia, şi rugându-se Sfântului, să le fie întru ajutor, se arătă între dânşii ocârmuind corabia, şi îmbărbătându-i să nu se teamă i-a scos curând cu linişte la liman. Aşa strălucind mulţi ani, şi făcând minuni, de mântuire celor ce-l chemau întru ajutor, şi fiind cu bună plăcere până în sfârşit, s-a dus către Domnul plin de merindele faptelor bune.


Stih : Văzând aici osânda desfrânării păcătosule spăimântează-te.
Şi foarte mult despre aceea depărtează-te

   În anii lui Iraclie împăratul, şi ai lui Nichita patriciul, s-a făcut în Africa o minune. ca aceasta : Era în cetatea Cartaginei un oarecare din ceata ostăşească; deci întâmplându-se boala ciumei în cetate, acela luându-şi femeia, s-a dus la o moşioară a sa ca să scape de moarte. Dar diavolul, aruncându-l pe el în păcat, l-a făcut ca să păcătuiască cu femeia plugarului său, apoi molipsindu-se de ciumă s-a săvârşit şi l-a îngropat şi după trei ceasuri a început a striga din mormânt zicând : Miluieşte-mă. Şi deschizând mormântul, l-a aflat pe el viu, dar nu putea să vorbească. Deci Talasie Papa Africii l-a mângâiat pe el, şi după patru zile venindu-şi în fire, povestea zicând : În vremea când era să-mi iasă sufletul vedeam oarecari arapi grozavi, care se războiau asupra mea; după aceasta am văzut venind doi tineri frumoşi, pentru care se bucura sufletul meu; şi luându-mă acei tineri, mă suiau la Cer. Iar vămile cele din văzduh, ale arapilor, cerceta tot păcatul meu, o vamă adică cerceta minciuna, alta zavistia, alta lăcomia de averi. Şi îngerii puneau dimpotrivă faptele mele cele bune ce făcusem. Iar după ce ne-am suit până la poarta Cerului, ne-a întâmpinat vama curviei, care punea înainte preacurvia ce cu puţin mai înainte făcusem; şi biruind, aceia, m-au tras la cele mai de jos ale pământului, unde se muncesc sufletele păcătoşilor. Pentru care grozăvii, cu neputinţă este limba să povestească. Deci tânguindu-mă eu, mi s-au arătat acei doi tineri, către care plângând, ziceam : Faceţi milă cu mine ca să mă pocăiesc. atunci a zis unul către altul : Te uneşti cu el, că să se pocăiască ? Iar celălalt a răspuns : Mă unesc. atunci ridicându-mă pe mine de acolo, m-a băgat în mormânt, şi aflându-mi trupul ca un lut şi împuţiciune, nu voiam să intru într-însul; iar îngerii mi-au zis mie : Cu neputinţă este întru alt chip să te pocăieşti, decât numai prin trupul cu care ai păcătuit. Deci aşa am intrat, şi însufleţindu-mi-se trupul, am început a striga. Acestea spunând, şi mai trăind după aceasta patruzeci de zile, fără de mâncare, plângând şi tânguindu-se, iarăşi a adormit


Stih : Din ceste simţite de aici pentru judecata viitoare să ne învăţăm,
Ca nu acolo ca nişte necredincioşi în foc să ne aruncăm.

   Sfântul sfinţitul Mucenic Patrichie Episcopul Prusiei zice, că Dumnezeu a gătit două locuri : unul de multe bunătăţi, pe care-l vor câştiga drepţii, şi unul de întuneric şi de foc, unde se vor munci păcătoşii; şi că Dumnezeu a băgat foc nu numai prin tot pământul, ci că şi în Cer este foc şi apă, căci alta este apa cea pe deasupra pământului, care se numeşte marea, şi alta cea de supt pământ, care se numeşte adânc, din care ca nişte tulumbe izbucnesc izvoarele spre vieţuirea noastră. Iar din focul cel dedesubt, izbucnesc ape calde altele mai mult, altele mai puţin. Iar locul cel de sub pământ, precum zic, este locul de muncă al necredincioşilor, precum şi apa îngheţată, care este prea jos, şi pe care şi tartar o numesc, întru care elinii cu dumnezeii lor, se muncesc în veci. Iar Sfântul Pionie zice aşa : Că eu înconjurând Iudeea şi trecând Iordanul, am văzut pământ care până acum mărturiseşte urgia lui Dumnezeu, pentru păcatele ce au făcut necredincioşii, omorând pe cei străini, şi făcând fapte de ruşine. Am văzut încă până acum, se suie fum în sus, şi pământul de foc arzându-se, se face cenușă neîmpărtăşit fiind a tot felul de roadă şi de toată firea umedă. Şi aceasta nu este departe celor ce vor a-l vedea; focul cel din Etna Siciliei, pentru care mărturisesc vouă despre judecata lui Dumnezeu ce va să fie prin foc; căci am văzut la Neapole, şase mile departe de cetate, că se află un munte râpos, care izvora foc dumnezeiesc, şi că apa se suie trei sute de stânjeni peste vârful muntelui şi se pogoară până la şase mile, care foc arzând topea pământul, şi pietrele, până ce Preacuviosul Ştefan, episcopul al acelei vremi, ieşind cu Litanie, a făcut rugăciune la Dumnezeu, şi a contenit focul.


Stih : Cu adevărat ceata celor mântuiţi este sporindu-se.
Auxivie din viaţă mutându-se.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni. Doamne, miluieşte-ne şine mântuieşte pe noi. Amin.


   Fiind ispitiţi cu chinurile cele cumplite, asemănându-vă celor trei tineri, lăudaţi pe Mântuitorul Hristos, slăviţilor marilor Mucenici.

   Stătut-aţi înaintea divanurilor celor de judecată Mucenicilor, chinuindu-vă foarte tare, şi aţi ruşinat pe cei necredincioşi, tuturor celor necredincioşi arătându-le adevărul.

  Neîngrozindu-vă de înfricoşatele porunci ale tiranului, cu mare îndrăzneală aţi mărturisit pe Hristos, a fi un Dumnezeu Ziditor, şi atoate-ţiitor, surpând mulţimile dumnezeilor idoleşti; drept aceea v-aţi încununat cu cunună preastrălucitoare.


   Omoară-mi mişcările trupului, Preacurată, ceea ce ai născut Viaţa, înviază-mi sufletul meu Fecioară, care este omorât de patimi şi de multe păcate.


   Cu curgerile lacrimilor ai stins văpaia patimilor, iar acum cu focul minunilor tale şi prin Dar, cu adevărat pururea arzi stricăciunea cea materialnică a neputinţelor, Preafericite.

   Din toată inima iubind pe Ziditorul tău, Fericite, ai fost afară de trup şi de lume, Memnone înţelepte, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

   Fiind ca un pom sădit lângă izvoarele înfrânării Părinte, ai adus lucrarea rodurilor ale minunilor, Memnone prea-bogate, îndestulând la vreme cuviincioasă.


   Stricăciunea, ce s-a întâmplat de omizi, ai potolit; şi cu curgerea apelor prin poruncă dumnezeiască o ai înecat, Memnone înţelepte, şi ai strigat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul meu.


   De viforul păcatelor celor nenumărate mântuieşte-mă Fecioară, ceea ce una eşti tare ajutătoare celor smeriţi, şi curăţire păcatelor, binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.


   Ceata pătimitorilor cea dumnezeiască, cu toată virtutea iubindu-te pe tine, Mântuitorule Atotputernice, a sfărâmat cetele şi măiestriile dracilor, întărindu-se cu puterea Ta.

   Cu cântări să se laude Teognis, Teodot şi Filimon, Tavmasie şi Artemon, Antipatru, Magnu, Ruf, şi Teostih, grăitorii de Dumnezeu cei cu cuget viteaz.

   Săvârşind bine nevoinţa, şi credinţa păzindu-o nevătămată, prin chinuri şi prin tăiere petreceţi la cele de sus măriţilor, veselindu-vă pururea împreună cu îngerii.


   Cela ce negrăit S-a sălăşluit în pântecele tău Preacurată, a arătat lăcaş luişi pe cei binecredincioşi, Căruia neîncetat strigăm : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.


   Ca un luceafăr, ca o stea şi ca un mare soare ai strălucit Memnone, de Dumnezeu insuflate, şi prin Dar al luminat sufletele celor ce te-au pus pe tine ales îndreptător şi sfinţit învăţător, şi povăţuitor minunat, ca pe cel ce ai strigat : Toate lucrurile binecuvântaţi pe Domnul.

   Vrăjmaşului celui ce năştea moarte adâncă, rană ai dat, Fericite, când prin Darul Duhului ţi-ai dobândit smerita înţelepciune şi obiceiul lui cel înalt şi mândru plecându-l la pământ, ai călcat cursele lui cele stricătoare de suflet.


   Petrecându-ţi viaţa bine, te-ai învrednicit a vedea fericirea aceea, şi îndulcirea cea veşnică şi lumina sfinţilor, Sfinte, şi acum bucurându-te strigi : Toate lucrurile binecuvântaţi pe Domnul.


   Sufletul meu cel smerit care s-a bolnăvit de greutatea celor cumplite, şi s-a înecat, învredniceşte-l cercetării tale, de Dumnezeu dăruită Stăpână, şi-l arată până la sfârşit sănătos, ca pe unul ce-ţi strigă : Bucură-te Maica lui Dumnezeu în veci.


   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Arătatu-v-aţi Mucenici ai lui Hristos preaminunaţi, stele pe tăria muceniciei întru înălţimea mărturisirii, având în mijloc pe Hristos ca pe un Soare, şi goniţi întunericul înşelăciunii de la sufletele noastre, fericiţilor.

   Cinstim nevoinţele voastre cele cinstite, preamăriţilor, şi chinurile şi rănile şi vitejia cea până la sânge, durerile şi moartea cea silnică, şi noianul cel necuprins al minunilor, fericindu-vă cu veselie.

   Cu cântări să săvârşim credincioşilor ziua de praznic, lăudând pe Filimon, pe Magnu şi pe Ruf şi Teognis, pe Antipatru pe Teostih şi pe Artemon, şi pe dumnezeiescul Tavmasie, împreună cu Teodot să-i fericim.


    Semnele naşterii tale Preacurată le-au propovăduit Proorocii, alcătuindu-ţi numire minunată, unul într-un fel, altul într-alt fel. Căci ai născut celor din iad, Viaţa, care a surpat puterea morţii.


   Întărindu-te cu puterea cea de Dumnezeu începătoare, ai putut birui toată puterea vrăjmaşului, Memnone de Dumnezeu înţelepţite. Pentru aceasta ca un purtător de biruinţă primind cununa, roagă-te lui Hristos pentru noi.

   Din sicriul tău ca dintr-un izvor curg pâraiele tămăduirilor, care prin puterea Dumnezeiescului Duh curăţesc bolile şi spurcăciunile, şi adapă cugetele celor ce te cinstesc pe tine, Preacuvioase.

   Astăzi pomenirea ta Părinte ca un soare luminează toată vârsta şi cugetul, că ai săvârşit lucrurile luminii, şi mutându-te, te-ai sălăşluit în Lumina cea neapusă.


   Ca cel ce ai fost vrednic, te-ai mutat la lăcaşurile cele veşnice, şi te-ai numărat în cetele preacuvioşilor, Memnone fericite; cu care dimpreună adu-ţi aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine pe pământ.


   Glasul cel îngeresc cu bucurie strigăm ție Fecioară, bucură-te sfărâmarea blestemului, lauda Preacuvioşilor şi a Mucenicilor, mărturisirea Proorocilor şi mântuirea oamenilor.


   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.






   Fericite de Dumnezeu văzătorule Iacov, tu glasul Cuvântului de îndată luând, de ascultarea şi dragostea părintească nu te-ai grijit. Că lăsând tulburarea lumii şi marea cea înţelegătoare trecând, aceasta o ai tulburat cu învăţăturile bunei credinţe, şi cu tunetele tale cele mai presus de lume, de Dumnezeu fericite.

   Preafericite Iacove, Cuvântului începătorului vieţii, şi al veacului ce va să fie, slujind cu faptele, pe Isav cel cu totul spurcat de naşterea cea dintâi cu adevărat l-ai lipsit, care şi-a socotit pântecele ca pe un Dumnezeu, pe care şi de acoperământul părintesc l-ai lipsit, şi gol l-ai arătat, şi binecuvântării şi moştenirii neîmpărtăşit.

   Domn ai fost peste tot pământul, Mărite, precum de tine este scris, Apostol fiind Celui ce a făcut toate, şi pentru râvna ta cea călduroasă, de la cei fărădelege ucidere cu sabia ai răbdat, Preaînţelepte; din cinstită adunarea celor doisprezece împreună Apostoli, tu întâi fiind omorât, Fericite.


   Tu întâi prealăudate din dumnezeiască alegerea celor doisprezece, moarte de sabie ai răbdat de la Irod, pentru dascălul. Tu întâi paharul Lui, precum te-ai făgăduit, l-ai băut. Pentru aceasta moştenitor Împărăţiei Lui te-a primit Iubitorul de oameni, împreună cu fratele tău, care rugaţi-vă pentru sufletele noastre.


   Apostole şi Mucenice Iacove, cela ce eşti oaie de Dumnezeu aleasă a Păstorului celui bun; bucurându-te împreună cu cei de un sânge cu tine întru cele înalte, cere celor ce prăznuiesc cinstită pomenirea ta, iertare de păcate şi mare milă.


   Apostole sfinte Iacove roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşale sufletelor noastre.


   Apostol al lui Hristos prea-ales, şi frate cuvântătorului de Dumnezeu celui iubit ai fost, prealăudate Iacove; cere iertare de greşale, celor ce te laudă pe tine şi sufletelor noastre mare milă.


   Soarele dreptăţii Hristos, ca pe un luceafăr te-a trimis pe tine, ca să luminezi tot pământul, mărite Iacove, prin dumnezeieştile tale rugăciuni străluceşti, şi cu dumnezeiască lumina cea neînserată luminezi pe toţi cei ce cu credinţă săvârşesc sfântă pomenirea ta. De două ori.


   Vânând limbile măritul Apostol, a învăţat marginile pământului, ca să se închine Ție Hristoase Dumnezeule, Cela ce eşti împreună cu Tatăl şi cu Duhul. Pentru care întăreşte Biserica Ta, şi trimite credincioşilor binecuvântarea Ta, unule Milostive şi Iubitorule de oameni. De două ori.


   Cu mreaja ta, ca un vânător isteţ, sufletul meu scoţându-l dintru adâncul greşelilor, Fericite, luminează-l cu străluciri luminoase, şi ca să laude după vrednicie a ta sfântă pomenire, bine-l povăţuieşte, o de Dumnezeu grăitorule Iacove.

   Cel rnai-nainte de veci împreună fără de început cu Tatăl, şi Dumnezeu cel desăvârşit, întrupându-Se, S-a arătat pe pământ ca un om, şi împreună lucrător şi slujitor Darului preaînţelept, te-a arătat Fericite, cu puterea Lui întărit.

   Cunoscând bun neamul sufletului tău, Dumnezeu, Cel mai-nainte ştiutor şi tăria ta şi gândul tău cel nebiruit, Mărite, mai-nainte socotind, cu Apostolii Săi te-a aşezat, ca să-L vesteşti pe Dânsul neamurilor.


   Îngerul sfatului celui mare al Tatălui, din Maica ceea ce n-a ştiut de bărbat, arătându-Se lumii, trup a luat; care pe tine Apostol, cu bunătăţile împodobit, te-a arătat, şi de Dumnezeu grăitor, Iacove, să vesteşti cuvintele Lui.


   Lucruri preamărite de tine s-au grăit în neamurile neamurilor; că pe Dumnezeu Cuvântul în pântece L-ai încăput, şi curată ai rămas, de Dumnezeu Născătoare Marie. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine cea după Dumnezeu folositoarea noastră.


   Pe tine suflarea cea repede de sus a Mângâietorului aprinzându-te, înţelept de Dumnezeu grăitor te-a arătat, spunând luminat măririle Cuvântului Celui ce S-a întrupat, Căruia şi însuţi văzător ai fost.

   Pe tine ca pe o săgeată aleasă ascuţită, Cuvântul în inimile vrăjmaşilor te-a înfipt, ca să desparţi sufletele celor potrivnici, preaînţelepte, şi să dobândeşti prăzile lor; Iacove tăinuitorule.

   Sfinţită şi de lumină purtătoare naşterea ta înţelepte, pentru împreunarea cu rudenia cea cu Dumnezeu, Preafericite, luminat arătată se vede; că din tinereţe te-ai arătat cu Cuvântul împreună locuitor.


   Blândeţile nespurcatului tău suflet de Stăpânul s-au văzut, şi mai-nainte de chemare, Fericite, după vrednicie primit Lui te-ai arătat o Iacove ! Şi rânduielii Lui tăinuitor te-ai făcut.


   Mai înaltă decât Heruvimii şi Serafimii, te-ai arătat de Dumnezeu Născătoare; că tu una ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu cel neîncăput, ceea ce eşti neîntinată. Pentru aceasta pe tine toţi credincioşii cu cântări pururea te fericim.


   Făcându-te Apostol lui Hristos şi bând paharul Lui, înţelepte, precum ţi-a zis ţie, Fericite, de sabie te-ai omorât Iacove Apostole. Pentru aceasta toată Biserica dănţuieşte, prăznuind sfântă pomenirea ta, întru care te lăudăm pe tine. De două ori.


   Dumnezeiesc propovăduitor al lui Hristos te-ai făcut Iacove, că tu chemat fiind, degrab ai urmat, de părinteasca dragoste lepădându-te, şi cele trecătoare cu cele veşnice schimbându-le. Pentru aceasta şi moştenirii cereşti celei negrăite te-ai învrednicit pururea, Preamărite.

   O căldurosul dorul tău către Stăpânul ! Că tu pe Dânsul foarte l-ai iubit, că strălucirea Lui luminându-te, când te-ai şi schimbat la chip, şi te-ai arătat tuturor a doua lumină, cu razele celei dintâi, şi cu slava fiind strălucit preacinstite Iacove.

   Viaţă cinstită şi preaminunată ai avut, că cu dorirea dor neoprit luând, la fericirea cea desăvârşită a doririlor de stăpânia cea bună ai ajuns, de Dumnezeu înţelepţite, împreună cu cei fără de trup, cântând : Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.


   Pe tine însuţi tot voilor Stăpânului dându-te Apostole de Dumnezeu învăţate, la înălţimea bunătăţilor te-ai ridicat arătat, şi la dumnezeiasca săvârşire cu adevărat; şi de acolo râurile tămăduirilor izvorăşti, celor ce măresc pomenirea ta, Fericite.


   Tu eşti lauda credincioşilor, ceea ce nu ştii de mire, tu folositoarea, tu şi scăparea credincioşilor, zid, şi liman; că duci rugăciunile către Fiul tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi mântuieşti din nevoi, pe cei ce te cunosc pe tine cu credinţă şi cu dragoste, de Dumnezeu Născătoare curată.


   Ca alt Ilie nou cu râvnă fiind aprins, pe cei ce nu se plecau propovăduirii tale, ai vrut să-i arzi, Mărite; dar te-a oprit pe tine voitorul milostivirii, învăţându-te blândeţile Darului.

   Suitu-te-ai la înălţimea faptei bune, întraripându-te prin iubirea de scaunele cele alese ale Stăpânului, şi ai dorit, Mărite, a avea cinste mai mare, nu ca şi cum ai fi poftit mărirea cea deşartă, ci ca să vezi fără mijlocire pe Cel ce L-ai iubit.

   Covârşit-a Iacov, Mântuitorule, hotarele omenirii, că întru puterea Ta, ca întru o haină îmbrăcându-se, izvorăşte râuri de tămăduiri şi de minuni, şi luminează marginile prin credinţă.


   Nor luminos pe tine cel îndumnezeit, şi luminat cu slava Cuvântului, în muntele Taborului te-a umbrit, fericite Iacove. Şi te-ai învrednicit a auzi glasul părintesc, care a adeverit fiinţa Lui cea firească.


   Îndrăzneală ca o Maică către Fiul tău câştigând Preacurată, purtarea de grijă cea pentru noi cei de un neam, nu o trece cu vederea, rugămu-ne. Că pe tine una către Stăpânul, creştinii, rugătoare lină te avem.


   Curgeri ca din izvorul tămăduirilor neîncetat vărsând şi luminarea învăţăturilor celor creştineşti izvorând, Mărite, sufletele celor ce vin la tine cu creştinească dragoste, le luminezi Iacove preafericite.

   Vas de încăperea bogăţiei lui, şi cinstitei dăruiri aflându-te Stăpânul, Preafericite, te-a umplut de darurile tainelor celor mai presus de minte, slujitorule al vieţii celei veşnice.

   Slavă pe pământ cerşind de la Hristos, ca de la un împărat pământesc, să-ţi dea ţie, ai dobândit împărăţia, nu cea de jos şi stricăcioasă, fericite Iacove, ci cea nestricăcioasă, care prin patimă o ai luat.


   Omorâre pentru noi Stăpânul binevoind a lua care este a morţilor întru pricina învierii celei adevărate, ca pe un învăţător de tainele Sale, pe tine Preafericite, te-a luat împreună-lucrător în noaptea întru care S-a vândut.


   Ceea ce ai născut adâncul milostivirilor, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, de întristările lumeşti mântuieşte-mi sufletul meu, şi deschide-mi uşa bucuriei duhovniceşti, că spre tine Fecioară nădejdea mi-am pus.


   Glas dumnezeiesc auzind chemându-te pe tine, dragostea tatălui tău o ai trecut cu vederea, şi ai alergat la Hristos, Iacove, cu fratele tău, Mărite. Cu care împreună te-ai învrednicit a vedea dumnezeiască schimbarea la faţă a Domnului.


   Ca un vânător al peştilor celor cuvântători, prin năvodul dumnezeieştilor tale rugăciuni, de trei ori fericite, din adâncul greşelilor scoate smeritul meu suflet, cel prins de cursele desfătărilor lumeşti. Ca trecând cealaltă a mea vreme nemutată, să laud numele tău şi să măresc viaţa ta cea curată, care ai săvârşit pe pământ, învrednicindu-te în munte a vedea dumnezeiască schimbarea la față a Domnului.


Stih : Iacov ca un miel spre tăiere adus fiind,
Graiurile bunei cinstiri cu de-amănuntul este învăţând.
Sabia cea ucigătoare omorî,
Pe Iacov în a treizecea zi.

   Acesta a fost fiul lui Zevedei, şi frate lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu; şi după chemarea lui Andrei şi Petru, a fost chemat şi el cu fratele său de Mântuitorul la Apostolat. Care îndată lăsând pe tatăl său şi corabia şi celelalte, toate au urmat Domnului. Şi atâta îi iubi cât unuia dărui a se rezema pe pieptul său, iar celuilalt a bea paharul care şi el l-a băut. Şi ei atâta râvnă aveau pentru dânsul, cât vrură să pogoare foc din cer ca să topească pe cei ce nu credeau. Şi poate că o ar fi şi făcut aceasta, de nu i-ar fi oprit Hristos prin bunătatea sa. Drept aceea îi luă pururea cu sine pe aceştia şi pe verhovnicul Petru la rugăciune şi la alte orânduieli, învăţându-i cele mai înalte şi mai tainice dogme. Pe acest fericit Iacov, după patima şi înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos nesuferindu-l Irod să îndrăznească, şi să propovăduiască mântuitoarea învăţătură, puse mâinile pe dânsul, şi-l omorî; trimiţându-l al doilea Mucenic la Stăpânul Hristos după Mucenicul Ştefan.


Stih : Clement jos pe pământeni cu cântări veselind,
S-a dus ca să veselească, precum socotesc şi cetele cele de gând.


Stih : Maxim pe Xi, slava cea din mijloc aflând,
Pe sabia ceea ce i-a rănit pântecele, era nouă însemnând.


Stih : Pe Vasilie nici mort nu se cuvine a-l trece cu neştiinţa,
Pe cel ce pentru tine împăratul cel viu şi-a dat viaţa.


Stih : Donat este clătind pe cel ce sufletele clăteşte,
Căci pe Dumnezeu Cuvântul cel paşnic lumii îl vesteşte.

   Acesta a fost în zilele lui Teodosie cel mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, la Epirul cel vechi. Şi la acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era o fântână cu apă, şi câţi beau dintr-însa mureau cu amar. Apoi aflând de aceasta Preasfântul episcop Donat, merse la fântână cu clericii săi, şi cum sosi se făcu tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul în fântână, întâmpină pe fericitul, şi ispitea ca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era Sfântul călare. Iar Sfântul întorcându-se şi văzând pe balaurul, a luat biciul cu care bătea asinul şi punându-l pe spinarea balaurului, cu aceasta numai a făcut pe balaur sa ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată căzu de muri. Atunci adunară lemne cei ce văzură minunea, şi făcură foc, de arseră fiara. Şi nimenea nu cuteza a se apropia de apă şi să o guste, iar Sfântul făcând rugăciune, şi binecuvântând fântâna, şi bând el întâi, făcu şi pe ceilalţi de băură fără de frică. Dintru care bând, şi bucurându-se, de atunci încolo, s-au dus pe la casele sale sănătoşi. Acestea aflând Teodosie împăratul, chemă pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi întrebă : Care este Donat, cel ce a lovit pe balaurul cu biciul de l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ şi din Cer ploaie a pogorât ? Iar ei îl arătară, zicând : Acesta este împărate; şi împăratul sărutându-l îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele Sfântului, rugându-l şi zicând : Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care se bântuieşte de cumplit drac, cât suntem foarte mâhniţi la suflet, ci de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei. Iar Sfântul zise : Să vină copila; iar ei luară pe Sfântul de-l duseră la dânsa. Şi certând Sfântul pe dracul, şi gonindu-l, îndată se tămădui copila. Deci dându-i împăratul făgăduinţa, Sfântul n-a primit să o ia, iar pentru buna sa voinţă ceru să i se dea un loc ce era aproape de oraşul lui, foarte bun ca să-şi facă biserică, ce se chema Omfalion. Pe care îndată împăratul i-l dărui cu carte poruncitoare. Fericitul acesta Donat a înviat pe un mort, ce nu-l lăsa un datornic să se îngroape până nu-şi va plăti datoria. Şi după ce a vorbit şi şi-a aşezat lucrul cu datornicul, şi s-a spart zapisul, i-a poruncit iarăşi de a răposat până când va fi cea de obşte a tuturor înviere. După aceea fiind atunci şi secetă mare pe pământ, cu zisa împăratului ieşi Sfântul afară din cetate de făcu rugăciune, şi se lăsă atâta ploaie din Cer în cetate şi împrejur, de se umplu pământul, cât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de Sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea. Iar dacă veni Sfântul în curtea împărătească, şi nefiind nicidecum udat, se minunară toţi, deci împăratul se bucură de cuvintele lui şi dându-i mult aur pe seama zidirii Bisericii şi alte lucruri iscusite spre podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la lăcaşul său. Apoi mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind s-a mutat către Domnul.

   Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Arghira care a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul o mie şapte sute douăzeci, şi muncită fiind în temniţă s-a săvârşit.

Stih : Arghira prin muncile temniţei celei întunecoase muncită fiind,
Mai mult decât argintul nouă acum este strălucind.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni. Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


   Paharul Stăpânului Hristos ai băut, precum te-ai făgăduit, şi cu Botezul Lui tu te-ai botezat, de Dumnezeu fericite, Căruia acum cu osârdie strigi bucurându-te : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu razele vederii de Dumnezeu strălucit te-ai arătat Iacove; pentru aceasta cu cununa împărăţiei făcătorul de bine Hristos, te-a împodobit pe tine, care cânți împreună cu îngerii : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Lumina cea neînserată tu în muntele Taborului văzând, pe pământ ai căzut, neputând a o vedea cu ochii, şi dacă ai auzit glasul părintesc, ai strigat luminat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Iată ţi-a plinit ţie făgăduinţele Cel de mari lucruri dătător, la Dânsul înălţându-te cu urmarea patimilor Lui, Căruia stându-i înainte acum, strigi bucurându-te : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Îndoirea firilor, iar nu a feţelor Celui ce S-a întrupat din tine Fecioară, propovăduim; pe care după trup Îl închipuim, şi ne închinăm asemănării chipului Lui, cei ce ne-am împăcat cu Dumnezeu prin tine Preacurată.


   Cugetul lui Avraam tu de Dumnezeu văzătorule agonisindu-ţi lui Hristos, Celui ce te-a chemat pe tine ai urmat, de Dumnezeu înţelepţite, şi rob te-ai făcut Aceluia, ca făcătorului şi Mântuitorului strigând : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

   Mai tare decât tunetul a fost glăsuirea ta, şi decât răsunarea cea dedemult închipuitoare a celor din lege; că pe Hristos ca un tunet L-ai vestit în toată lumea Dumnezeu, şi Făcător şi Mântuitor cântând : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroadelor preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

   Minunat te-ai făcut, Mărite, cu luminarea mărturisirii şi cu strălucirea slujirii lui Dumnezeu celei adevărate, şi domn a tot pământul, Apostole punându-te făcătorului şi Mântuitorului cânţi : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   În tot pământul a străbătut cuvântul tău Iacove, lovind ca un tunet mintea celor necredincioşi, şi luminând cu dumnezeiască lumina credinţei ca un fulger pe toţi cei ce strigă cu închinare : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Limbile ritorilor nu pot să te laude pe tine, o de Dumnezeu Născătoare Marie, dumnezeiască Mireasă ! Că pe Dumnezeu, Cel ce este peste toate, L-ai născut. Fecioară, pe Făcătorul şi Mântuitorul, Căruia strigăm : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Cu sfinţenie săvârşindu-ţi călătoria ta, în lăcaşurile sfinţilor, Mărite, acum fiind, bucurându-te vezi raza cea întreit strălucitoare; de care îndulcindu-te preaînţelepte, pe cântăreţii tăi plini de veselie şi de bucurie arată-i, cu rugăciunile tale, preafericite Iacove.

   A te vedea făcătorii de rele şi ucigaşii, ca şi mai-nainte pe Stăpânul tău, nesuferind, te-au ucis cu sabia pe tine următorul lui Hristos, Celui ce S-a răstignit cu trupul pentru noi, că faptele lor defăimându-le, cu pilda vieţii tale le-ai vădit ca un de Dumnezeu grăitor, Preafericite.

   Cu sabia cerească fiind muncit Irod, de răni a pierit; căci pe robii tăi Cuvinte, şi pe ucenicii pe care Apostoli i-ai numit, nu era vrednic să-i ucidă ticălosul. Pentru aceasta de a ta dreaptă înţelepciune, făcătorule de bine mirându-ne, pe Tine Te mărim.


   Cinstim pomenirea ta cu bucurie, te lăudăm pe tine fericite Iacove, tăinuitorule al lui Hristos, mărind râvna ta cea călduroasă, şi călătoria cea lungă, şi luptele tale şi junghierea; fiu al tunetului, şi lumină, şi judecător, şi de taine grăitor cu credinţă pe tine toţi minunându-te.


   Arătatu-te-ai, o Fecioară Maica lui Dumnezeu; mai presus de fire născând cu trup pe Cuvântul cel bun, pe care Tatăl din inima Sa l-a răspuns mai-nainte de toţi vecii ca un Bun; pe care acum şi mai presus de trupuri Îl cunoaştem, măcar că şi trup a luat.


   Cuvântului Celui ce S-a întrupat pentru milostivire, Apostol ai fost Iacove, cu ceata celor mai mari arătându-te, împreună numărat; cu care lui Hristos te roagă pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. De două ori.


   Cu trestia Darului, dintru adâncul deşertăciunii ai scos pe oameni, vrednicule de minune, plecându-te chemării Învăţătorului, Celui ce a luminat cu totul cugetul tău Iacove, şi te-a arătat pe tine Apostol cinstit, şi de Dumnezeu grăitor, al Dumnezeirii Sale celei negrăite.

   Strălucirea Duhului s-a pogorât peste tine în chip de foc, şi te-ai făcut lăcaş dumnezeiesc, Fericite, cu tărie gonind întunericul nedumnezeirii, şi cu lumina cuvintelor tale celor preaînţelepte, ai luminat lumea grăitorule de taine, vârful Apostolilor, văzătorule de Hristos, Iacove.

   Cu strălucirile propovăduirii, pe cei ce dormeau întru întunericul necunoştinţei luminându-i, Iacove mărite, i-ai arătat prin credinţă fii Stăpânului şi Dumnezeu, patimii şi morţii Căruia râvnind, te-ai făcut moştenitor slavei, preaînţelepte, şi de Dumnezeu grăitorule, şi ca un Apostol adevărat.


   Pe mărturisitorul tainei celei cereşti, pe propovăduitorul Evangheliei, pe Iacov, veniţi toţi cu cântări de psalmi să-l lăudăm. Că acesta s-a arătat râu raiului celui cugetător, adăpând brazdele sufletelor cu ploile cele cereşti, şi arătându-le aducătoare de roduri lui Hristos Dumnezeu, Celui ce prin rugăciunile lui, dă tuturor curăţire, şi luminare şi mare milă, celor ce săvârşesc pomenirea sa.